UNIVERSITATEA „SPIRU HARET”

DiplomaŃie şi comunicare

SINTEZA

lector. univ. dr. Dan Năstase

2

CUPRINS 1. Serviciul diplomatic 2. Misiunea diplomatică ad-hoc 3. Misiunea diplomatică permanentă 4. FuncŃiile diplomatice 5. Privilegiile diplomatice

6. FuncŃiile şi privilegiile consulare

7. Curtoazia internaŃională în societatea interstatală

8. Regulile de curtoazie

9. Ceremonia diplomatică

10. Simbolurile naŃionale

11. Reprezentarea diplomatică

12. Informarea diplomatică

13. Protocolul diplomatic

14. CorespondenŃa diplomatică

3

I SERVICIUL DIPLOMATIC NoŃiuni principale: diploma Ńia, serviciul diplomatic ministerul de externe,

relaŃiile diplomatice, misiunea diplomatică Termenul diplomaŃie este folosit pentru desemnarea priceperii de a rezolva o problemă

delicată, cu tact, cu politeŃe. Prin diplomaŃie se înŃelege însă şi duplicitate. Sunt doctrinari care, conform percepŃiei comune, admit sinonimia dintre politica externă şi diplomaŃie. Prin diplomaŃie, se înŃelege activitatea reprezentanŃilor statelor, legată de raporturile dintre state. Activitatea diplomatică este activitatea reprezentanŃilor desemnaŃi de state. DiplomaŃia statului este activitatea diplomatică desfăşurată de reprezentanŃii lui. Statele interacŃionează în domeniul relaŃiilor diplomatice prin diplomaŃii lor.

DiplomaŃia este profesia reprezentării statului în relaŃiile cu alte state, aşadar profesia diplomatului, a celui care se pricepe să reglementeze, altfel decât cu forŃa, diferendele dintre state. Diplomatul deŃine profesia de a concilia interesele divergente ale statelor, aplicând regulile, tradiŃiile şi uzanŃele legate de relaŃiile dintre state.

Diplomatul este funcŃionar public, având statut propriu, aşa cum au statute proprii profesorii, militarii şi poliŃiştii.

DiplomaŃia este şi denumirea corpului agenŃilor diplomatici ai statului. Se recurge la acest termen şi pentru a denumi serviciul diplomatic al statului. Când se vorbeşte, nu doar în presă, dar şi în doctrină, despre "diplomaŃia românească", ca şi despre "diplomaŃia franceză", "diplomaŃia rusă", noŃiunea semnifică serviciul public naŃional pentru diplomaŃie (serviciul diplomatic). Fiecare din aceste servicii naŃionale au ca misiune definitorie aplicarea politicii de înfăptuire şi de apărare a intereselor statului naŃional pe care îl reprezintă.

Serviciul diplomatic, component al administraŃiei statului, reprezintă permanent statul, în primul rând în relaŃiile politice cu alte state, negociază cu alte state, transmite şi primeşte mesaje.

Activitatea diplomatică constă, în primul rând, din comunicarea dintre şefii de state, dar şi din comunicarea dintre alŃi reprezentanŃi ai statelor, care participă la misiuni diplomatice, în cadrul unor delegaŃii la forurile internaŃionale, în cadrul unor misiuni ad-hoc sau în cadrul ambasadelor. Serviciul diplomatic este necesar în primul rând pentru realizarea misiunilor diplomatice ad hoc la nivel înalt şi ale celorlalŃi demnitari. Pe treapta supremă a ierarhiei diplomatice se află şeful statului.

Dacă misiunile diplomatice ad-hoc au îndeosebi obiective legate de substanŃa politicii externe, serviciului diplomatic îi revine administrarea relaŃiilor externe ale statului. Acest serviciu se ocupă nemijlocit de atingerea obiectivelor politicii externe, ca instrument de organizare, a elaborării ei, de aplicare şi de consiliere.

Serviciul diplomatic se află sub autoritatea ministrului de externe. Cele două ramuri ale serviciului diplomatic, internă şi externă, cuprind instituŃii

precum ministerul de externe, secŃiuni ale altor ministere, compartimente specializate ale serviciilor parlamentare şi ale administraŃiei prezidenŃiale, ambasadele, consulatele, filialele unor instituŃii de propagandă (institute culturale).

Elemente specifice ale ramurii interne a serviciului diplomatic intră şi în componenŃa altor ministere şi instituŃii ale autorităŃilor statului, prin a căror activitate se realizează politica externă. Aceste ministere şi instituŃii participă şi la misiunile diplomatice în străinătate cu personal (reprezentanŃi ai statului, funcŃionari cu sarcini diplomatice şi rang diplomatic).

Ministerul de externe asigură realizarea politicii externe a statului, conform reglementărilor constituŃionale şi programului de guvernare. Ministerul de externe reprezintă statul în relaŃiile internaŃionale şi are capacitatea de a angaja statul în ansamblul acestor relaŃii. Celelalte ministere reprezintă statul pe plan extern fiecare numai în privinŃa domeniului lor de activitate şi pot angaja statul în relaŃiile externe numai cu împuternicire specială.

4

Prin rolul pe care dreptul diplomatic i l-a acordat, ministerul de externe este inconturnabil în relaŃiile diplomatice, întrucât, în dreptul diplomatic, s-a stabilit că toate problemele oficiale încredinŃate misiunii diplomatice se tratează, în primul rând, cu ministerul de externe al statului pe teritoriul căruia misiunea funcŃionează. Această regulă clasică îi rezervă exclusiv ministerului de externe atribuŃia de a realiza comunicarea cu străinătatea. Astfel acest minister apare, din reglementări, ca instituŃie nodală în relaŃiile internaŃionale. Totuşi, în perioada de după introducerea în codul de drept diplomatic a acestei prevederi, a devenit evidentă tendinŃa ca şi alte ministere să abordeze, fiecare în domeniul său, aspecte ale relaŃiilor interstatale.

Ministerul de externe este instituŃia principală care coordonează interacŃiunea statului cu celelalte subiecte de drept internaŃional şi prin care se realizează comunicarea coerentă dintre stat şi celelalte subiecte de drept internaŃional, ministerul fiind receptorul mesajelor şi emiŃătorul lor, ca principal purtător de cuvânt.

În România, ministerul de externe este instituŃie a administraŃiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului.

În domeniul propriu de activitate, ministerul de externe exercită câteva funcŃii generale: reprezentare, reglementare, control, organizare, administrare.

Ministerul de externe reprezintă autorităŃile statului în relaŃiile cu străinătatea. În cadrul ministerului de externe se elaborează şi se şi transmit străinătăŃii comunicări în numele statului, ca de la subiect de drept internaŃional către alt subiect / alte subiecte de drept internaŃional, sub imperiul principiului egalităŃii suverane a statelor. Ministerul de externe coordonează reprezentarea statului prin realizarea funcŃiei de reprezentare proprie misiunilor diplomatice. Ministerul de externe coordonează şi participă direct la aplicarea programului de guvernare în domeniul politicii externe. În vederea realizării acestor scopuri, elaborează cadrul normativ şi instituŃional pentru realizarea obiectivelor de politică externă din program. Ministerul de externe controlează modul în care se respectă şi se aplică reglementările legale în domeniul politicii externe. Are în vedere îndeosebi aplicarea prevederilor tratatelor şi ale altor înŃelegeri internaŃionale la care statul este parte. Ministerului de externe îi revine organizarea instituŃiilor din subordine: ambasade şi posturi consulare.

Pentru înfăptuirea funcŃiilor specifice, ministerului de externe i s-au stabilit atribuŃii adecvate.

Ministerul de externe susŃine şi apără, în relaŃiile cu străinătatea, interesele naŃionale ale statului.

Promovează aceste interese în organizaŃii internaŃionale cu caracter universal, continental, regional şi subregional. Conectează statul la instituŃiile internaŃionale cu caracter politic, strategic şi economic.

Administrează întreŃinerea relaŃiilor cu alte state, participarea la activitatea organizaŃiilor internaŃionale cu caracter universal, regional şi subregional. IniŃiază activităŃi internaŃionale menite să ducă la dezvoltarea de relaŃii paşnice şi de cooperare cu toate statele, întemeiate pe principiile şi pe normele general admise ale dreptului internaŃional.

În cadrul ministerului de externe este urmărită evoluŃia raporturilor internaŃionale şi sunt semnalate tendinŃele care apar în viaŃa internaŃională.

Ministerul de externe are în atenŃie prezenŃa instituŃiilor naŃionale şi a cetăŃenilor în străinătate. Lui îi revine apărarea în străinătate a drepturilor şi a intereselor acestora, aplicând legea, respectând normele internaŃionale, prevederile acordurilor bilaterale şi multilaterale la care statul este parte.

Prin ministerul de externe, se menŃine legătura dintre stat şi conaŃionalii din afara frontierelor. Acestora li se acordă sprijin în vederea păstrării, dezvoltării şi exprimării identităŃii etnice, culturale, lingvistice şi religioase, pe baza legislaŃiei naŃionale şi în

5

conformitate cu practica internaŃională şi cu acordurile bilaterale şi multilaterale la care statul este parte şi respectându-se legislaŃia statului de reşedinŃă a acestora.

Ministerul de externe iniŃiază şi participă la negocierea tratatelor şi a altor înŃelegeri internaŃionale. Propune semnarea, ratificarea, aprobarea sau acceptarea înŃelegerilor internaŃionale, aderarea la acestea sau denunŃarea lor, efectuează schimbul instrumentelor de ratificare, depune instrumentele de ratificare sau de aderare, notifică aprobarea ori acceptarea înŃelegerilor internaŃionale şi denunŃarea lor, eliberează documente certificând deplinele puteri.

Singur sau în conlucrare cu ministerele şi cu celelalte autorităŃi publice centrale de specialitate, ministerul de externe urmăreşte aplicarea prevederilor tratatelor şi ale altor înŃelegeri internaŃionale la care statul este parte şi prezintă propuneri pentru îndeplinirea obligaŃiilor asumate.

InstituŃiile statului primesc asistenŃă din partea ministerului de externe în derularea relaŃiilor cu străinătatea.

Ministerul de externe este responsabilul principal pentru aplicarea regulilor de curtoazie internaŃională de către instituŃiile şi reprezentanŃii statului.

Misiunile diplomatice sunt îndeplinite de agenŃi diplomatici, demnitari şi funcŃionari ai statului.

Misiunile diplomatice la nivel înalt sunt misiunile şefului de stat, ale şefului de guvern şi ale ministrului de externe, precum şi ale locŃiitorilor lor, înfăptuitori ai relaŃiilor politice cu străinătatea.

Potrivit doctrinei dreptului diplomatic, se poate ca misiunea diplomatică să fie ori "temporară", ori "permanentă".

Statul poate trimite în străinătate şi poate primi din străinătate, conform consimŃământului propriu şi al statului străin, misiuni diplomatice „temporare”, discontinue, mai precis pentru o perioadă limitată şi misiuni diplomatice „permanente”, continue, pentru o perioadă neprecizată. De fapt, misiunile corespund, fie relaŃiilor diplomatice privind împrejurări anumite şi sunt constituite în legătură cu aceste împrejurări, ad-hoc, pe durata lor, fie relaŃiilor stabilite între state pentru îndeplinirea de funcŃii diplomatice generale, fără limită de timp, aşadar „permanent”.

Misiunea diplomatică „temporară” are caracter ad-hoc, este adecvată exclusiv atingerii unui obiectiv distinct, special. De acest fel este şi misiunea diplomatică la nivel înalt.

Misiunea diplomatică „permanentă” are un ansamblu de obiective care însumează, practic, toate componentele legăturilor dintre două state. ConsimŃământul statelor pentru constituirea de misiuni „permanente” depinde de consimŃământul lor prealabil privind stabilirea de relaŃii diplomatice, pentru ambasade, şi privind stabilirea de relaŃii consulare, pentru posturile consulare.

Misiunile diplomatice sunt constituite numai de subiecte de drept internaŃional, de state şi de foruri internaŃionale.

Statul sau forul internaŃional care constituie o misiune diplomatică îşi exercită dreptul de legaŃie (jus legationis) în mod activ. Statul sau forul internaŃional care primeşte o misiune diplomatică îşi exercită dreptul de legaŃie în mod pasiv.

Constituirea misiunii diplomatice este posibilă numai dacă statul în care misiunea diplomatică va funcŃiona consimte.

Înfiin Ńarea misiunii diplomatice "permanente" (a ambasadei, a postului consular) este posibilă numai după stabilirea de relaŃii diplomatice.

RelaŃiile diplomatice sunt relaŃiile dintre state realizate prin serviciile diplomatice. Activitatea diplomatică le revine şi le aparŃine serviciilor publice. RelaŃiile diplomatice şi relaŃiile consulare sunt relaŃii inter-statale. Normele după care funcŃionează aceste relaŃii aparŃin dreptului internaŃionale public.

6

RelaŃiile diplomatice sunt proprii statelor, care îşi admit reciproc, stabilind relaŃii diplomatice, personalitatea juridică internaŃională. Acest tip de relaŃii înseamnă un grad superior de conlucrare între state, marcând caracterul permanent, maturitatea şi complexitatea conlucrării. Sunt doctrinari care consideră că, în evoluŃia conlucrării dintre state, relaŃiile diplomatice semnifică stadiul normal.

ActivităŃile de pe planul relaŃiilor diplomatice fac parte din sfera activităŃii diplomatice. Domeniul diplomaŃiei este mai larg decât cel al relaŃiilor diplomatice. Misiunile diplomatice se realizează şi în afara relaŃiilor diplomatice, dincolo de cadrul acestui fel de relaŃii sau în lipsa lor.

Statele edifică relaŃiile diplomatice şi întreŃin misiunile diplomatice specifice acestor relaŃii - misiuni "permanente", adică având durată nederminată - pentru a dispune de un instrument de comunicare oficială permanentă, prin reprezentare, negociere, informare.

Stabilirea relaŃiilor diplomatice între două state implică recunoaşterea formală reciprocă, dar recunoaşterea reciprocă nu presupune neapărat stabilirea de relaŃii diplomatice.

Când un stat îşi trimite reprezentanŃi pe lângă un alt stat apare competiŃia dintre competenŃele suverane. RelaŃiile diplomatice implică această competiŃie.

RelaŃiile diplomatice se stabilesc între persoanele cu capacitate juridică internaŃională deplină, titulare de drepturi şi obligaŃii internaŃionale şi participante la relaŃiile reglementate de dreptul internaŃional, care s-au recunoscut reciproc şi care au ajuns la un acord în acest scop. Numai subiectul de drept internaŃional poate stabili relaŃii diplomatice.

RelaŃiile diplomatice fac parte din categoria raporturilor juridice. Aceste relaŃii rezultă din exercitarea liberă a voinŃei persoanelor juridice internaŃionale, în primul rând în conformitate cu principiul egalităŃii suverane a statelor. Acordul de stabilire a relaŃiilor diplomatice este premers de actul politic de voinŃă al fiecărui stat. Acordurile prin care se stabilesc relaŃiile diplomatice pot fi tratate, clauze în cuprinsul tratatelor, schimburi de scrisori între miniştrii de externe sau între alŃi plenipotenŃiari. Prevederile astfel convenite constituie acordul-cadru pentru convenŃiile în conformitate cu care se stabilesc personalul ambasadei, sediul şi eventual sediile unor birouri ale acesteia, privilegiile suplimentare etc.

RelaŃiile diplomatice se stabilesc pentru termen nedefinit, întrucât semnifică permanenŃa conlucrării complexe.

Pentru instituirea relaŃiilor diplomatice, trebuie ca acordul dintre state să se refere explicit la stabilirea de relaŃii diplomatice. Dacă două state încheie un tratat pentru reglementarea relaŃiilor lor într-un domeniu oarecare, altul decât cel al stabilirii de relaŃii diplomatice, acest tratat nu implică stabilirea de relaŃii diplomatice. Încheierea unui tratat nu presupune în sine vreun efect pe planul relaŃiilor diplomatice sau consulare.

Încetarea relaŃiilor diplomatice este temporară, când relaŃiile diplomatice se întrerup, sau definitivă, când relaŃiile dipliomatice se rup. Încetarea relaŃiilor diplomatice rezultă din declaraŃii sau din acte fără echivoc.

Întreruperea relaŃiilor diplomatice este rezultatul unei decizii unilaterale de suspendare, a unei decizii unilaterale sau bilaterale de retragere a personalului diplomatic al ambasadei/ambasadelor). RelaŃiile diplomatice se suspendă dacă unul dintre state trece printr-un momente de instabilitate gravă şi situaŃia autorităŃilor menite să asigure concretizarea relaŃiilor diplomatice este neclară.

Ruperea relaŃiilor diplomatice este actul rezultat din puterea de decizie a unuia dintre statele între care relaŃiile diplomatice au fost stabilite. Statul care rupe relaŃiile diplomatice pe care le-a stabilit cu alt stat adoptă această decizie fie după evaluarea acestor relaŃii, fie aplicând decizia unui for internaŃional. Ruperea relaŃiilor diplomatice face parte dintre măsurile pe care organizaŃiile internaŃionale le prevăd pentru ca, astfel, statele membre să exercite, prin acte individuale, constrângerea colectivă împotriva unui stat care a prejudiciat pacea şi securitatea internaŃională.

7

Ruperea relaŃiilor diplomatice este aşadar unilaterală. Efectele ei sunt însă bilaterale. Decizia adoptată de unul dintre state are consecinŃe inconturnabile asupra celuilalt: se desfiinŃează nu numai ambasada statului care a rupt relaŃiile diplomatice, ci neapărat şi ambasada celuilalt stat.

Dreptul internaŃional nu permite ca ruperea relaŃiilor diplomatice să fie utilizată de statele implicate pentru o eventuală abatere de la principiul pacta sunt servanda. ObligaŃiile asumate prin convenŃii internaŃionale bilaterale sau multilaterale rămân în vigoare fără excepŃie. Singurul angajament pus în discuŃie este cel din acordul privind stabilirea relaŃiilor diplomatice. De altfel, nu este posibil ca prin decizia de rupere a relaŃiilor bilaterale pe planul activităŃii serviciilor publice de diplomaŃie să fie blocate comunicarea dintre state, relaŃiile lor economice, culturale, legăturile interumane dintre naŃiuni.

Se poate refuza primirea unei misiuni diplomatice. Nu există obligaŃia juridică internaŃională de a primi o misiune diplomatică.

Încheierea misiunii diplomatice depinde fie de acordul în această privinŃă dintre statul care a constituit misiunea şi statul pe teritoriul căruia misiunea funcŃionează, fie de decizia unuia dintre state notificată celuilalt stat.

Începerea, activitatea şi încheierea fiecărei misiuni diplomatice nu depind de situaŃia altor misiuni diplomatice ale statului care a constituit misiunea şi ale statului în care misiunea va funcŃiona sau funcŃionează.

BIBLIOGRAFIE: Carta NaŃiunilor Unite şi Statutul CurŃii InternaŃionale de JustiŃie, Versiunea română editată sub îngrijirea Centrului de informare al ONU pentru România, Oficiul de Informare Publică, NaŃiunile Unite, New York, f.a, p. 51 Vienna Convention on Diplomatic Relations, 1961, Done at Vienna on 18 April 1961. Entered into force on 24 April 1964, United Nations, Treaty Series, vol. 500, p. 95, Copyright © United Nations, 2005untreaty.un.org/ilc/texts/instruments/ Vienna Convention on Consular Relations, 1963, Done at Vienna on 24 April 1963. Entered into force on 19 March 1967., United Nations, Treaty Series, vo1. 596, p. 261, Copyright © United Nations, 2005 untreaty.un.org/ilc/texts/instruments/ ANGHEL, Ion M., Drept diplomatic şi consular, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1996. BARSTON, R. P., Modern Diplomacy, Second Edition, Longman, London and New York, 1998, p. 18. CAHIER, Philippe, Le droit diplomatique contemporain, Paris, 1962. CHEBELEU, Traian, Dreptul diplomatic şi consular, Editura UniversităŃii din Oradea, 2000. DIACONU, Ion, Tratat de drept internaŃional public, volumul II, Titlul I, 2003. DUCULESCU, Victor, DiplomaŃia secretă, Casa Europeană, Bucureşti, 1992, p. 5. FARAG, Moussa, Manuel de pratique diplomatique - L'Ambassade, Bruxelles, 1972. GENET, R., Traité de diplomatie et de droit diplomatique, I, Paris, 1931 HEATLEY, D. P., Diplomacy and the study of international relations, Oxford, 1919. MALI łA, Mircea, DiplomaŃia, Bucureşti, 1970. MARTENS, Charles de, Le guide diplomatique. Précis de droit et de fonctions des agents diplomatiques et consulaires, Leipzig, după 1860. MAZILU, Dumitru, DiplomaŃia - Drept diplomatic şi consular, Lumina Lex, Bucureşti, 2003. NASCIMENTO E SILVA, G. E. do, Diplomacy in International Law, Leiden, 1972. NICOLSON, Harold, Diplomatie/Diplomacy, Neuchâtel/Londra, 1948/1955. PRADIER-FODERE, P., Cours de droit diplomatique, vol. I, ed II, Paris, 1899 RODRIGUEZ ARAYA, R., La diplomacia, evolucion, profesionalidad, reglementacion, Rosario, 1932. SATOW, Ernest, A Guide to Diplomatic Practice, Londra, 1957. SALMON, Jean, Manuel de droit diplomatique, Bruylant, Bruxelles, 1994.

8

II MISIUNEA DIPLOMATIC Ă AD-HOC NoŃiuni principale: acŃiunea misiunea ad-hoc, misiunea specială, diplomatică la

nivel înalt, stat trimi Ńător, stat primitor, notificare, consimŃământ, reprezentant al statului, şef de misiune, personal diplomatic, personal administrativ, personal de serviciu

Misiunea diplomatică ad-hoc are caracter temporar; este constituită pentru a exercita funcŃia de reprezentare a statului şi, eventual, încă una sau alte câteva funcŃii specifice, în vederea îndeplinirii uneia sau mai multor sarcini precizate de statul care a constituit-o şi acceptate de statul pe teritoriul căruia funcŃioneză. Misiunea ad-hoc este denumită şi misiune specială. NoŃiunile sunt sinonime.

Misiunea diplomatică ad-hoc se utililizează atât în relaŃiile externe bilaterale, cât şi în forurile internaŃionale.

Misiunile diplomatice la care participă şeful statului, şeful guvernului, ministrul de externe sau reprezentanŃii lor desemnaŃi ca locŃiitori sunt misiuni ad-hoc la nivel înalt.

Sunt în misiune diplomatică ad-hoc participanŃii la reuniunile internaŃionale. Sunt în misiune diplomatică ad-hoc şi delegaŃiile sau delegaŃii cărora li s-a încredinŃat îndeplinirea anumitor funcŃii diplomatice în una sau în mai multe Ńări străine: negocierea sau verificarea aplicării unor acorduri generale sau prind domenii ale relaŃiilor externe, precum acordurile militare, financiare, vamale, asupra ordinii publice, a colaborării în transporturi şi comunicaŃii, a deplasării forŃei de muncă, a repatrierilor, a îngrijirii de morminte şi de monumente comemorative. (ambasadorii at large), precum şi cei care îndeplinesc, cu statut diplomatic, "misiuni speciale" (îşi reprezintă statul la ceremonii din state străine, poartă mesaje, negociază etc.).

Se constituie şi misiuni diplomatice diplomatice ad-hoc considerate "secrete", prin care se iniŃiază negocieri sau chiar se negociază, ca se se obŃină, de cele mai multe ori ca să se schimbe informaŃii, ca să se pregătească modificări în relaŃiile internaŃionale. Misiunile diplomatice ad-hoc sunt "secrete" atunci când se caută limitarea la maximum a numărului de indivizi cărora să le fie accesibil, într-o animită perioadă, conŃinutul activităŃilor prin care se realizează funcŃiile acestor misiuni.

Se constituie misiuni diplomatice ad-hoc pentru pregătirea şi realizarea misiunilor diplomatice ad-hoc la nivel înalt, a vizitelor la nivel înalt, a altor întâlniri bilaterale şi multilaterale la nivel înalt, precum şi a participărilor la nivel înalt la activitatea forurilor internaŃionale. Sunt, aşadar, în misiune ad-hoc, persoanele care întreprind vizite în străinătate pentru a pregăti acŃiunile diplomatice la nivel înalt şi cele din suita şefului de stat sau de guvern şi din suita ministrului de externe în activitate oficială pe teritoriul altui stat.

Misiunile ad-hoc prin care se participă la ceremoniile de învestire sau la funeraliile naŃionale aparŃin evident diplomaŃiei la nivel înalt, ca şi misiunile purtătorilor de mesaje prin care se prezintă scuze din partea autorităŃilor de stat, autorităŃilor unui stat străin sau se formulează solicitări de sprijin economic, medical etc.

Misiunea ad-hoc reprezintă statul care a constituit-o şi are capacitatea să exprime voinŃa acestui stat în cadrul funcŃiilor ei şi în perioada necesară realizării acestor funcŃii.

Misiunea diplomatică ad-hoc este rezultatul deciziei adoptate de statul care o constituie şi depinde de consimŃământul statului pe teritoriul căruia funcŃionează (statul primitor. Trebuie ca statul trimiŃător să obŃină consimŃământul statului primitor, printr-un demers întreprins, în general, pe cale diplomatică. Nu este totuşi absolut obligatoriu acordul formal prealabil al statului primitor. În cazul în care relaŃiile dintre statul trimiŃător şi statul primitor permit o abordare flexibilă, este posibil consimŃământul tacit, confirmat formal eventual după constituirea misiunii diplomatice ad-hoc. Se poate constitui misiunea diplomatică ad-hoc şi dacă între statul trimiŃător şi statul primitor nu s-au stabilit relaŃii

9

diplomatice. Este posibil ca o misiune diplomatică ad-hoc să se constituie pentru a realiza aranjamentele necesare stabilirii de relaŃii diplomatice.

Dacă misiunea diplomatică ad-hoc se realizează în mai multe state primitoare, trebuie ca statul trimiŃător să obŃină consimŃământul fiecăruia dintre statele primitoare şi, totodată, să le informeze despre caracterul multiplu pe care îl are destinaŃia misiunii. Sunt situaŃii în care o misiune diplomatică ad-hoc reprezintă mai multe state, cărora le revine obligaŃia de a informa statul primitor despre această caracteristică a misiunii. Dreptul diplomatic prevede posibilitatea ca într-un stat primitor să funcŃioneze simultan misiunile ad-hoc ale mai multor state trimiŃătoare, pentru tratarea unei probleme a cărei soluŃionare răspunde interesului comun al statelor trimiŃătoare şi al statului primitor. CondiŃia realizării acestor misiuni ad-hoc simultane este acordul statelor participante.

Pe teritoriul aceluiaşi stat străin, primitor şi acreditant, ajung să funcŃioneze simultan cel puŃin o misiune diplomatică ad-hoc a statului trimiŃător şi o misiune diplomatică permanentă (ambasadă) a aceluiaşi stat acreditant. Regulamentul adoptat la Congresul de la Viena în 1815 a stabilit că funcŃionarii diplomatici aflaŃi în misiune extraordinară, participanŃi aşadar la o misiune diplomatică ad-hoc, nu au, în această calitate, rang superior. Prin misiune extraordinară, la începutul secolului al XIX-lea, se înŃelegea participarea, în numele statului, la ceremonii, în străinătate. De atunci, în epoci şi împrejurări diferite acea evaluare s-a confirmat, fiind încă actuală cutuma că misiunea diplomatică ad-hoc nu are ex proprio vigore precădere asupra ambasadei.

Statele de ale căror decizii şi consimŃăminte depinde misiunea diplomatică ad-hoc sunt considerate, în conformitate cu dreptul diplomatic, egale pe plan juridic şi, ca urmare, discriminarea nu este permisă. Statul trimiŃător nu poate considera că este obiectul unei discriminări, atunci când constată că misiunea sa nu este tratată tot aşa cum sunt tratate şi misiunile altor state trimiŃătoare, dacă, de pe poziŃia de stat primitor, aplică acelaşi tratament misiunii statului primitor. Dacă nu afectează drepturile şi obligaŃiile altor state, statul primitor şi statul trimiŃător pot conveni modalităŃi aparte de tratament reciproc al misiunilor proprii.

Între misiunea diplomatică ad-hoc şi statul primitor se comunică prin reprezentanŃi autorizaŃi.

Misiunea diplomatică ad-hoc, care este rezultatul unei/unor convenŃii între statul trimiŃător şi statul primitor, începe la prima comunicare între un reprezentant al misiunii şi un reprezentant al autorităŃilor statului primitor.

Începerea, misiunii diplomatice ad-hoc, actitivitatea ei şi încheierea ei nu depind de starea relaŃiilor diplomatice dintre statul trimiŃător şi statul primitor şi nici de starea altor misiuni diplomatice ale acestor state. Este posibil ca misiunea diplomatică ad-hoc să continue, chiar dacă relaŃiile diplomatice dintre statul trimiŃător şi statul primitor încetează.

Stabilirea componenŃei misiunii ad-hoc constă din etapele următoare: 1. desemnarea - statul trimiŃător îi desemnează pe componenŃii misiunii; 2. informarea - statul trimiŃător informează statul primitor despre componenŃii desemnaŃi ai misiunii; 3. consimŃământul - statul primitor acceptă componenŃa misiunii; 4. numirea - statul trimiŃător îi numeşte pe componenŃii misiunii; 5. notificarea - autorităŃile statului trimiŃător aduc la cunoştinŃa autorităŃilor statului primitor componenŃa misiunii.

În alcătuirea misiunii diplomatice ad-hoc, decizia îi aparŃine statului trimiŃător. După desemnarea persoanelor din misiune, trebuie ca statul trimiŃător să transmită statului primitor informaŃii cu privire la numărul, numele şi calitatea persoanelor din componenŃa misiunii. Etapa desemnării, în care acŃionează statul trimiŃător, este urmat de momentul consimŃământului privind efectivul şi componenŃa misiunii. în care acŃionează statul primitor. În măsura în care obŃine consimŃământul statului primitor, statul trimiŃător îi numeşte pe componenŃii misiunii diplomatice ad-hoc. Totuşi, statul trimiŃător nu este obligat să aştepte răspunsul pozitiv al statului primitor, ci poate presupune că a obŃinut consimŃământul tacit al

10

statului primitor. După numirea componenŃilor misiunii, componenŃa misiunii este adusă la cunoştinŃa autorităŃilor statului primitor, de regulă ministerului de externe. Notificarea urmează şi fiecărei eventuale modificări intervenite în componenŃa misiunii, constând din: încredinŃarea sau retragerea de funcŃii, sosiri definitive, plecări definitive, angajări şi concedieri. Statul trimiŃător are obligaŃia să notifice, înainte de a avea loc, sosirea misiunii diplomatice ad-hoc în statul primitor şi plecarea ei definitivă din statul primitor.

Persoanele numite în componenŃa misiunii diplomatice ad-hoc au calitatea de membru al misiunii şi, în cadrul acesteia, le revine una dintre poziŃiile următoare: şef al misiunii, reprezentant al statului trimiŃător sau membru al personalului.

Personalul misiunii diplomatice ad-hoc este alcătuit din trei grupuri distincte după rolul care le este atribuit. Astfel, în cadrul misiunii se disting trei categorii de personal: cel diplomatic, alcătuit din persoanele care au calitatea de diplomat, cel administrativ şi tehnic, alcătuit din persoanele cu sarcini administrative şi tehnice şi cel de serviciu, alcătuit din persoane cu sarcini domestice. Pe lângă membrii misiunii diplomatice ad-hoc pot funcŃiona şi persoane "în serviciu privat".

Fiecare etapă în stabilirea componenŃei misiunii diplomatice ad-hoc depinde de consimŃământul statului primitor, care poate fi retras oricând. Statul primitor are posibilitatea să refuze misiunea diplomatică ad-hoc, în cazul în care consideră că numărul componenŃilor misiunii este prea mare. Totodată, fără să datoreze explicaŃii, statul primitor nu este obligat să primească în misiune pe oricare dintre componenŃii acesteia.

Reprezentantul statului trimiŃător sau membrul personalului diplomatic în legătură cu prezenŃa căruia în misiunea diplomatică statul primitor nu îşi dă sau îşi retrage consimŃământul este persona non grata. Membrul misiunii, care nu este reprezentant al statului trimiŃător şi nici membru al personalului diplomatic şi în legătură cu prezenŃa căruia statul primitor nu îşi dă sau îşi retrage consimŃământul nu este acceptabil. Dacă despre persoana numită, statul primitor informează statul trimiŃător că este persona non grata sau că nu este acceptabilă, această persoană nu poate fi membru al misiunii. Dacă a început să funcŃioneze în misiune, statului trimiŃător îi revine obligaŃia ca, fără întârziere, să o recheme din misiune sau să decidă că ea nu mai poate funcŃiona. Întârzierea în îndeplinirea acestei obligaŃii sau neîndeplinirea ei permite statului primitor să nu îi recunoască persoanei în cauză calitatea de membru al misiunii.

În cadrul misiunii diplomatice ad-hoc, funcŃia primordială, adică funcŃia pentru care a fost constituită ad-hoc misiunea, este realizată de persoana desemnată ca reprezentant al statului trimiŃător.

În rândul personalului diplomatic al misiunii diplomatice ad-hoc, pot fi două categorii de diplomaŃi: prima, a celor care îndeplinesc funcŃia diplomatică primordială, având calitatea de reprezentant al statului, şi a doua, a celor care îndeplinesc funcŃii diplomatice auxiliare.

Sfera activităŃii membrilor misiunii diplomatice ad-hoc este limitată întrucât le sunt interzise, în statul primitor, alte activităŃi remunerate, decât cele remunerate de statul trimiŃător, în cadrul îndeplinirii funcŃiilor diplomatice.

Reprezentantul statului în cadrul misiunii conduce misiunea. Dacă misiunea cuprinde mai mulŃi membri având calitatea de reprezentant al statului, statul trimiŃător îl desemnează pe şeful misiunii dintre cei cărora le-a atribuit calitatea de reprezentanŃi. Desemnarea şefului misiunii ad-hoc se aduce la cunoştinŃa autorităŃilor statului primitor.

Statul trimiŃător stabileşte ierarhia în personalul misiunii diplomatice ad-hoc şi notifică ordinea de precădere corespunzătoare acestei ierarhii statului primtor.

În statul primitor, misiunea diplomatică ad-hoc funcŃionează în locul/locurile convenit/e de statul trimiŃător şi statul primitor. În cazul în care se convine că sunt necesare mai multe sedii, se desemnează, tot prin convenŃie, sediul principal. Nu se convine asupra

11

sediului, dacă se admite că misiunea funcŃionează în capitala statului primitor, mai precis în localitatea în care se află sediul ministerului de externe al acestui stat.

Întrunirea a două sau a mai multor misiuni diplomatice ad-hoc din state trimiŃătoare diferite pe teritoriul statului primitor / unui stat terŃ este permisă numai dacă statul terŃ îşi dă consimŃământul şi numai cât timp acest consimŃămând este în vigoare.

În privinŃa precăderii, la întrunirea mai multor misiuni diplomatice ad-hoc, se respectă, ordinea alfabetică a denumirii statelor trimiŃătoare, în limba utilizată pe teriroriul statului primitor sau ordinea stabilită prin acord special. La ceremonii, se respectă regulile de protocol ale statului primitor.

Statul primitor are obligaŃia de a-şi concretiza consimŃământul privind activitatea pe teritoriul propriu a misiunii diplomatice ad-hoc străine, înlesnindu-i misiunii diplomatice ad-hoc străine îndeplinirea funcŃiilor specifice.

Statul primitor îi asigură misiunii diplomatice ad-hoc exercitarea funcŃiei de reprezentare, acordându-i dreptul de a utiliza, în activitate, drapelul şi stema statului trimiŃător. Misiunea diplomatică ad-hoc beneficiază de acest privilegiu în limitele stabilite de reglementările în materie din statul primitor.

În general, misiunea diplomatică ad-hoc şi personalul ei au obligaŃia ca, în acelaşi timp cu beneficiul privilegiilor diplomatice, să respecte reglemetările din statul primitor, ca şi prevederile convenŃiilor bilaterale, ale dreptului internaŃional şi să nu utilizeze privilegiile pentru a încălca principiul neingerinŃei.

Misiunii diplomatice ad-hoc şi personalului ei li se acordă protecŃie legală, astfel încât să li se asigure inviolabilitatea şi să fie împiedicate prin lege actele violente care ar impieta asupra libertăŃii lor de acŃiune.

Nu le este permis autorităŃilor statului primitor să dispună şi să aplice măsuri de arestare şi de detenŃie împotriva persoanei care are calitatea de membru al personalului diplomatic al misiunii diplomatice ad-hoc. Totodată autorităŃile statului primitor sunt obligate să aibă o conduită respectuoasă în relaŃiile cu această persoană. Respectul datorat de autorităŃile statului primitor faŃă de persoana membrului misiunii diplomatice ad-hoc înseamnă că nu este permisă ştirbirea libertăŃii şi demnităŃii acestei persoane. Persoanei care are calitatea de membru al personalului diplomatic al misiunii diplomatice ad-hoc nu i se pot aplica măsuri de executare a unei decizii judecătoreşti. AutorităŃilor vamale străine le este permis să controleze bagajul personal al membrilor personalului diplomatic al misiunii ad-hoc, doar dacă au informaŃii clare cu privire la posibilitatea ca în bagaj să se afle alte obiecte decât cele pe care membrii personalului diplomatic al misiunii ad-hoc le folosesc în activitatea lor oficială şi decât obiectele lor personale. Dacă se adoptă decizia să se controleze bagajul personal al unui membru al personalului diplomatic al misiunii ad-hoc, trebuie ca acesta sau un reprezentant autorizat să asiste la efectuarea controlului.

Misiunea diplomatică ad-hoc beneficiază de inviolabilitatea localurilor pe care le utilizează ca sediu, în conformitate cu dreptul diplomatic. Ca urmare, autorităŃilor statului primitor le revine obligaŃia de a apăra pacea şi demnitatea misiunii, neîngăduind ca localul acesteia să fie invadat sau prejudiciat. Totodată, autorităŃile statului primitor nu pot, fără permisiune, să pătrundă în aceste localuri, nici să percheziŃioneze, nici să rechiziŃioneze, nici să confişte, nici să supună măsurilor de executare aceste localuri, mobilierul, bunurile şi mijloacele de transport folosite pentru îndeplinirea funcŃiilor diplomatice. Trebuie ca permisiunea să fie exprimată de un reprezentant autorizat al statului trimiŃător, adică, fie de şeful misiunii diplomatice ad-hoc, fie de şeful misiunii permanente a statului trimiŃător.

De privilegiul inviolabilităŃii misiunea diplomatică ad-hoc beneficiază permanent şi peste tot în privinŃa documentelor şi a arhivei sale.

Misiunea diplomatică ad-hoc beneficiază, şi după încheierea funcŃiilor ei, de privilegiul rezultat din obligaŃia statului primitor de a-i respecta şi de a-i proteja localurile,

12

bunurile şi arhivele ei. Persoana care este membru al personalului diplomatic al misiunii ad-hoc beneficiază de inviolabilitatea locuinŃei, a documentelor a corespondenŃei şi a bunurilor ei private.

Statul primitor permite şi protejează, dar nu controlează comunicarea misiunii diplomatice ad-hoc, utilizând toate mijloacele adecvate, cu secŃiile proprii, indiferent de sediul lor, cu guvernul statului trimiŃător, cu misiunile diplomatice, cu posturile consulare şi cu celelalte misiuni ad-hoc ale statului trimiŃător.

Acelaşi privilegiu include inviolabilitatea corespondenŃei oficiale, adică a întregii corespondenŃe referitoare la misiune şi funcŃiile diplomatice. Pentru a realiza funcŃiile diplomatice, membrii misiunii au libertatea de a se deplasa şi de a circula în statul primitor. autorităŃile statului primitor au obligaŃia de a înlătura orice eventuală atingere a acestei libertăŃi.

Statul primitor scuteşte statul trimiŃător, misiunea diplomatică ad-hoc şi pe membri personalului diplomatic al acesteia de impozit şi taxă pentru localurile ocupate de misiune, de aplicarea dispoziŃiilor de securitate socială în vigoare în statul primitor, de impozitele şi taxele naŃionale, regionale sau comunale, de toate prestaŃiile personale, de orice serviciu public de orice natură şi de obligaŃiile militare precum rechiziŃii, contribuŃii şi găzduiri militare, de vamă şi de taxele şi redevenŃele conexe vămii. Privilegiul scutirii de impozit şi taxă pentru localurile ocupate de misiune se acordă pentru timpul în care se exercită funcŃiile diplomatice ale misiunii ad-hoc. Prevederea dreptului diplomatic referitoare la acest privilegiu nu poate fi extinsă şi asupra celor care prestează servicii în legătură cu localurile misiunii.

În statul primitor, membrii personalului diplomatic al misiunii ad-hoc benefeciază de privilegiul imunităŃii, care include imunitatea de jurisdicŃie penală şi imunitatea juridică civilă şi administrativă. În acelaşi cadru, ei mai sunt privilegiaŃi întrucât nu au obligaŃia de a depune mărturie.

BIBLIOGRAFIE: Carta NaŃiunilor Unite şi Statutul CurŃii InternaŃionale de JustiŃie, Versiunea română editată sub îngrijirea Centrului de informare al ONU pentru România, Oficiul de Informare Publică, NaŃiunile Unite, New York, f.a, p. 51 Convention on Special Missions, 1969, Adopted by the General Assembly of the United Nations on 8 December 1969., Entered into force on 21 June 1985. United Nations, Treaty Series, vol. 1400, p. 231, Copyright © United Nations, 2005 untreaty.un.org/ilc/texts/instruments/ Vienna Convention on the Law of Treaties, 1969, Done at Vienna on 23 May 1969. Entered into force on 27 January 1980. United Nations, Treaty Series, vol. 1155, p. 331, Copyright © United Nations, 2005, untreaty.un.org/ilc/texts/instruments/ ANGHEL, Ion M., Drept diplomatic şi consular, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1996. CHEBELEU, Traian, Dreptul diplomatic şi consular, Editura UniversităŃii din Oradea, 2000. DIACONU, Ion, Tratat de drept internaŃional public, volumul II, Titlul I, 2003. MAZILU, Dumitru, DiplomaŃia - Drept diplomatic şi consular, Lumina Lex, Bucureşti, 2003. SALMON, Jean, Manuel de droit diplomatique, Bruylant, Bruxelles, 1994.

13

III MISIUNEA DIPLOMATIC Ă PERMANENTĂ NoŃiuni principale: ambasada, nunŃiatura, legaŃia, consulatul, statul acreditant,

statul acreditar, ambasador, nunŃiu, ministrul, internun Ńiul, agrementul, acreditarea, scrisorile de agreditare, corpul diplomatic, decanul corpului diplomatic, lista corpului diplomatic, patenta, exequaturul

Ramura externă a serviciului diplomatic este alcătuită din misiunile diplomatice permanente: ambasadele, reprezentanŃele la forurile internaŃionale, posturile consulare şi alte misiuni, precum institutele culturale.

Ramura externă a serviciului diplomatic se formează prin stabilirea de relaŃii diplomatice între state şi prin exercitarea dreptului activ de legaŃie, adică prin trimiterea de misiuni diplomatice în străinătate. CondiŃia esenŃială pentru stabilirea de relaŃii diplomatice şi trimiterea de misiuni diplomatice este consimŃământul mutual.

Stabilirea de relaŃii diplomatice şi de relaŃii consulare este urmată, în general, şi firesc, de trimiterea de misiuni diplomatice, respectiv consulare. Se pot înfiinŃa ambasade sau posturi consulare numai cu consimŃământul statului pe teritoriul căruia asemenea misiuni vor funcŃiona.

Ambasada este misiunea diplomatică pe lângă un stat străin sau pe lângă un for internaŃional, condusă de ambasador, ca şi personalul care exercită funcŃiile misiunii.

În termeni juridici, ambasada este instituŃia administrativă constituită de stat (subiect de drept internaŃional) pe lângă alt stat (subiect de drept internaŃional), cu consimŃământul acestuia, în vederea realizării relaŃiilor diplomatice bilaterale.

Statul care constituie ambasada este acreditant. Statul care consimte ca ambasada să fie constituită pe teritoriul lui este acreditar.

Ambasadele şi posturile consulare depind, succesiv, de recunoaşterea reciprocă a subiectelor de drept internaŃional, pe care le constituie, respectiv le primesc, de relaŃiile diplomatice şi consulare dintre acestea, precum şi de consimŃământul acestora. Se poate ca ambasada să fie constituită/primită simultan cu stabilirea relaŃiilor diplomatice. Întotdeauna şi chiar într-o asemenea situaŃie, ambasada este consecinŃa relaŃiilor diplomatice.

Decizia privind înfiinŃarea ambasadei îi revine statului acreditar. În general, ambasadele se constituie reciproc. Statelor şi forurilor internaŃionale le revine rolul de acreditant şi cel de acreditar, chiar dacă nu îl joacă simultan.

Statele convin asupra felului de ambasadă pe care o constituie/primesc. Felul misiunii decurge din clasa căreia îi aparŃine şeful ei. Ambasadorii conduc ambasade. NunŃii conduc nunŃiaturi şi desfăşoară, pe lângă activitatea diplomatică normală, şi actitivăŃi de îndeplinirea a funcŃiei ecleziastice, de întreŃinere a relaŃiilor cu structurile Bisericii Catolice din statul acreditar, pe baza dreptului canonic. Miniştrii conduc legaŃii. InternunŃii conduc internunŃiaturi. În a doua parte a secolului al XX-lea, legaŃiile au dispărut treptat, pe măsura generalizării ambasadelor.

După ce a fost constituită de statul acreditant şi acceptată de statul acreditar, ambasada poate exercita şi funcŃii consulare.

În vederea debutului real al ambasadei, pe lângă consimŃămintele necesare privind stabilirea relaŃiilor diplomatice şi constituirea misiunilor, este necesar ca statul acreditar să desemneze persoana care să fie şef de misiune şi ca statul acreditant să o accepte. Statul acreditar îi primeşte pe diplomaŃii străini ca urmare a acordului la care a ajuns cu statul acreditant cu privire la stabilirea şi întreŃinerea relaŃiilor diplomatice, dar acest acord nu implică şi obligaŃia de a primi pe teritoriul pe care este îndreptăŃit să-şi exercite suveranitatea oricare persoană ar fi desemnată, conform suveranităŃii proprii de statul acreditant. Necesitatea obŃinerii consimŃământului statului acreditar adaugă la criteriile strict interne, conform cărora statul acreditant îi desemnează pe membrii personalului ambasadei criteriul menajării eventualelor sensibilităŃi ale statului acreditar pe plan politic, istoric, cultural,

14

religios. Acest criteriu este soluŃia la problemele care se pot ivi la intersectarea menŃionată de suveranităŃi.

Unui diplomat i se pot da simultan mai multe misiuni, pe teritoriul mai multor state. CondiŃia constituirii şi îndeplinirii acestor misiuni este ca opŃiunea statului acreditar să fie acceptată şi de statele pe teritoriul cărora urmează să-şi exercite activitatea. Cum în realitate cel căruia îi revin mai multe misiuni nu poate fi prezent simultan pe mai multe teritorii şi la mai multe sedii deodată, problema se poate soluŃiona prin desemnarea de locŃiitori.

Un alt tip de misiune multiplă apare când şeful de misiune într-un stat îşi reprezintă statul propriu şi pe lângă o organizaŃie internaŃională.

Mai rară, dar nu imposibilă, este situaŃia în care mai multe state desemnează ca ambasador aceeaşi persoană pentru a îndeplini misiuni diplomatice simultane în acelaşi stat. Totuşi, dreptul diplomatic stabileşte ca, "în principiu", membrii misiunii diplomatice să aibă naŃionalitatea statului acreditant.

Statul acreditant notifică statului acreditar desemnarea ambasadorului sub forma solicitării agrementului. Este dreptul statului acreditar de a consimŃi sau de a nu consimŃi în privinŃa desemnării ambasadorului din statul acreditant. Încălcarea acestui drept anulează desemnarea ambasadorului, care nu poate să-şi preia misiunea.

Misiunea diplomatică începe de jure prin procedura acreditării, care urmează agrementului. După exprimarea consimŃământului statului acreditar prin acordarea agrementului cu privire la desemnarea sa ca ambasador şi până să fie acreditat, ambasadorul are calitatea de ambasador agreat. În intervalul de timp de la agrement la acreditare, statul acreditant are posibilitatea să renunŃe la acreditarea celui pentru care statul acreditar a acordat agrementul şi să ceară agrement pentru altcineva, întrucât agrementul obŃinut nu implică obligaŃia acreditării persoanei agreate.

Misiunea diplomatică începe de facto, la sosirea şefului ei pe teritoriul statului acreditar. AutorităŃile statului acreditant notifică datele călătoriei (zi, oră, traseu) autorităŃilor statului acreditar şi, dacă este cazul, autorităŃilor statului / statelor de tranzit. După notificarea sosirii sale în statul acreditar, ministerul de externe al acestui stat îl înscrie în lista corpului diplomatic. Începutul misiunii este marcat de ceremonii, de gesturi solemne, semnificând dorinŃa de inaugurare favorabilă. Când soseşte în statul acreditar, ambasadorul este întâmpinat, în numele ministrului de externe, de către şeful serviciului de protocol diplomatic.

Prima acŃiune diplomatică la care ambasadorul participă după sosirea în statul acreditar la începutul misiunii sale este acreditarea - procedura prin care statul acreditant îi confirmă calitatea de ambasador şi prin care statul acreditar ia act de această confirmare şi îşi confirmă consimŃământul în această privinŃă. În esenŃă, acreditarea constă din prezentarea scrisorilor de acreditare în general şefului statului acreditar sau altei autorităŃi îndreptăŃite să le primească. În orice caz, se impune respectarea practicii în materia acreditării din statul acreditar.

Până la prezentarea scrisorilor de acreditare, ambasadorul agreat poate să se întâlnească neoficial cu ambasadori din corpul diplomatic, îndeosebi cu decanul corpului diplomatic, de la care va primi informaŃii necesare cu privire la practica din statul acreditar în domeniul relaŃiilor diplomatice.

Îi revine fiecărui stat obligaŃia de a asigura uniformitatea faŃă de fiecare clasă de diplomaŃi a procedurii pentru primirea şefilor de misiune diplomatică, inclusiv a ceremonialului privind prezentarea scrisorilor de acreditare. Ordinea prezentării scrisorilor de acreditare sau a unei copii a acestor scrisori de către şefii de misiuni diplomatice este determinată de data şi de ora sosirii fiecăruia. Respectarea acestei exigenŃe se impune întrucât, în conformitate cu normele dreptului diplomatic, şeful de misiune diplomatică îşi asumă funcŃiile în statul acreditar de îndată ce şi-a prezentat scrisorile de acreditare.

15

Pentru a se ajunge la debutul misiunii, se parcurg câteva etape formale inevitabile. În audienŃă la ministrul de externe, ambasadorul transmite copiile scrisorilor de acreditare, ale căror originale le prezintă şefului statului acreditar în cadul unei ceremonii complexe.

Scrisorile de acreditare întocmite într-o limbă de circulaŃie internaŃională sau în limba statului acreditant, însoŃite de traducerea neoficială în franceză sau în limba statului acreditar, conŃin declaraŃiile de voinŃă ale statului acreditant cu privire la numirea ambasadorului, pe care o certifică, menŃionând numele ambasadorului, calitatea sa de ambasador şi abilitarea lui de a vorbi şi de a acŃiona în numele autorităŃilor statului acreditar.

Ambasada se desfiinŃează sub impactul unor evenimente majore în relaŃiile bilaterale sau în evoluŃia statului care a constituit-o: ruperea relaŃiilor diplomatice; evenimente care produc modificări structurale majore ale statului, precum schimbarea de regim politic sau chiar dispariŃia temporară sau definitivă a unui stat, urmată eventual de apariŃia unui stat nou sau a unor state noi. Asemenea evenimente impun, în multe cazuri, reparcurgerea etapelor necesare până la constituirea ambasadei: recunoaşterea internaŃională, stabilirea de relaŃii diplomatice, reactivarea ambasadelor suspendate sau trimiterea de ambasade noi. Ambasada se desfiinŃează provizoriu sau definitiv şi în condiŃiile în care statul acreditant nu poate asigura condiŃiile materiale minime pentru prezenŃa în misiune a reprezentanŃilor săi.

Ambasadele se suspendă prin decizia statelor şi atunci când statele decid astfel ca urmare a deteriorării relaŃiilor politice internaŃionale. Dacă desfiinŃarea ambasadei nu înseamnă neapărat încetarea relaŃiilor diplomatice, ruperea relaŃiilor diplomatice implică desfiinŃarea ambasadei. Cauza cea mai frecventă de desfiinŃare a ambasadei este ruperea relaŃiilor diplomatice.

Decizia de desfiinŃare a ambasadei implică sfârşitul activităŃii ambasadorului şi a întregului personal. Sfârşitul misiunii unui ambasador nu înseamnă însă neapărat şi dispariŃia ambasadei. Nici rechemarea ambasadorului, nici expulzarea lui nu înseamnă desfiinŃarea ambasadei. Statele au, în general, în vedere să asigure continuitatea misiunilor diplomatice constituite mutual în cadrul relaŃiilor diplomatice bilaterale. Formal, data scrisorii de rechemare a unui ambasador coincide cu data scrisorii de acreditare a ambasadorului următor.

Ambasada este formată din şeful misiunii şi din membrii personalului misiunii: personalul diplomatic, personalul tehnic-administrativ şi personalul de serviciu. Şeful misiunii şi membrii personalului diplomatic sunt agenŃi diplomatici. În serviciul casnic al personalului ambasadei se utilizează şi oameni de serviciu particulari, care nu sunt angajaŃi ai statului acreditant.

Persoanele care fac parte din personalul diplomatic al ambasadelor din acelaşi stat acreditar alcătuiesc corpul diplomatic, instituŃie notorie, care funcŃionează conform cutumei.

Ministerul de externe al statului acreditar întocmeşte şi actualizează periodic Lista corpului diplomatic, Ńinând seama de sosirea în misiune a ambasadorilor, de prezentările scrisorilor de acreditare şi de notificările primite de la ambasade. Înscrierea unei persoane pe Lista corpului diplomatic înseamnă atestarea statutului diplomatic al acelei persoane în statul acreditar. Corpul diplomatic este o asociaŃie de persoane, având ca obiectiv coordonarea conduitei în domenii de interes comun pentru ambasade şi diplomaŃi: ceremonii, curtoazie internaŃională, privilegii diplomatice, respectarea normelor de drept internaŃional. Demersurile pe care corpul diplomatic le întreprinde pe lângă autorităŃile statului acreditar acoperă o gamă largă de acŃiuni, de la transmiterea de felicitări, până la formularea de proteste.

Această asociaŃie a diplomaŃilor îl are ca preşedinte pe decanul corpului diplomatic. Această demnitate îi revine diplomatului aflat pe prima treaptă a ordinii de precădere între membrii personalului diplomatic al ambasadelor din statul acreditar. Astfel, decan al corpului diplomatic poate fi ambasadorul cu vechimea cea mai mare în funcŃie în statul acreditar unde ordinea de precădere a ambasadorilor se stabileşte în conformitate cu data prezentării scrisorilor de acreditare. Sunt state acreditare unde se practică acordarea primului loc în

16

ordinea de precădere fie reprezentantului Sfântului Scaun. Decanul corpului reprezintă corpul diplomatic când autorităŃile statului acreditar îl convoacă pentru a participa la solemnităŃi sau pentru comunicări. El se poate adresa autorităŃilor statului acreditar în numele corpului diplomatic, transmiŃând mesaje solemne sau formulând luări de poziŃie îndeosebi în domeniul relaŃiilor diplomatice, dar numai după consultarea corpului diplomatic şi având consimŃământul acestuia. Decanul corpului diplomatic îşi îndeplineşte funcŃiile specifice fără a fi câtuşi de puŃin lider al asociaŃiei.

RelaŃiile consulare se stabilesc între două state. Stabilirea relaŃiilor consulare rezultă din acordul încheiat în acest scop de cele două state. Au relaŃii consulare două state care au convenit să exercite funcŃiile consulare unul pe teritoriul celuilalt. În esenŃă, statele care încheie acorduri consulare se angajează să-şi aplice, în această sferă, principiul reciprocităŃii. Statele pot, în conformitate cu dreptul consular, să instituie reciproc, în relaŃiile bilaterale, tratamente favorabile. Pe plan european, reciprocitatea consulară este normă şi statul nu poate pretinde ca funcŃionarii săi consulari să exercite în străinătate atribuŃii pe care nu le recunoaşte pe teritoriul propriu.

Întemeierea raporturilor dintre state pe principiul egalităŃii suverane le impune statelor care au relaŃii consulare ca şi aceste relaŃii să se realizeze prin consimŃământ mutual şi ca şi din acest domeniu să excludă discriminarea.

Ca primă urmare, relaŃiile consulare nu pot fi efectul unui act unilateral al unui stat care ar impune relaŃiile consulare altui stat, câtă vreme statele se recunosc ca state suverane egale.

Definitorie pentru relaŃiile consulare este interacŃiunea a două ordini juridice, a ordinii juridice a statului trimiŃător şi a ordinii juridice a statului de reşedinŃă, de fapt coexistenŃa pe acelaşi teritoriu a două ordini juridice, prin exercitarea unei anumite jurisdicŃii străine asupra anumitor străini.

Postul consular este instituŃia administrativă constituită de stat pe teritoriul şi cu consimŃământul altui stat în vederea realizării relaŃiilor consulare. Postul consular este o "misiune diplomatică permanentă", adică o misiune căreia la înfiinŃare nu i se determină durata de funcŃionare, scopurile urmărite de acel stat care a decis în acest sens fiind întreŃinerea şi chiar amplificarea relaŃiilor consulare bilaterale.

Postul consular poate fi, în ordinea descrescătoare, după rang, a claselor de posturi consulare: consulat general, consulat, viceconsulat sau agenŃie consulară. Consulatul general şi consulatul sunt înfiinŃate de statul trimiŃător cu consimŃământul statului de reşedinŃă. Viceconsulatul şi agenŃia consulară sunt înfiinŃate de consulatul general sau de consulat, fiind subordonate consulatului general sau consulatului. După modul în care se constituie, postul consular poate fi de carieră - trimis (missus) când este condus de un funcŃionar consular de carieră, sau onorific - consul ales (electus) când este condus de un funcŃionar consular onorific. Fiecărui post consular îi corespunde, ca teritoriu al exercitării funcŃiilor consulare, circumscripŃia consulară.

Dacă unul dintre statele care au stabilit relaŃii consulare dispare, aceste relaŃii încetează. Dacă unul din statele care au stabilit relaŃii consulare decide că trebuie ca aceste relaŃii să înceteze, relaŃiile consulare se rup.

Pentru înfiinŃarea postului consular este obligatoriu consimŃământul statului de reşedinŃă. Numirea şefului de post consular este actul unilateral al statului trimiŃător, iar acceptarea este actul unilateral al statului de reşedinŃă. Practic, cele două acte sunt componentele unui acord între două state. Unui stat nu îi este permis să înfiinŃeze un post consular pe teritoriul unui stat, fără ca între cele două state să nu se încheie un acord în acest sens, fără ca statul pe teritoriul căruia va funcŃiona postul consular să fie de acord cu înfiinŃarea postului consular şi cu funcŃionarea lui. Documentul prin care se notifică numirea şefului de post consular este patenta prin care se precizează persoana, dacă i s-a încredinŃat o

17

misiune de carieră sau una onorifică, dacă este consul sau consul general, circumscripŃia şi sediul, precum şi orice alt element considerat util de către emiŃător. Patenta este prezentată autorităŃilor statului de reşedinŃă pe cale diplomatică, fie direct, într-o audienŃă, fie prin transmitere, însoŃită de o notă verbală, la ministerul de externe al statului de reşedinŃă. Documentul prin care şeful de post consular este acceptat de statul de reşedinŃă şi în urma emiterii căruia poate începe exercitarea funcŃiilor consulare este exequaturul.

Misiunea consulară încetează dacă încetează relaŃiile consulare, în condiŃiile în care unul dintre titularii acestor relaŃii decide astfel sau nu mai poate adopta decizii în această privinŃă, nemaifiind subiect de drept internaŃional.

La postul consular lucrează funcŃionari consulari pentru realizarea funcŃiilor consulare, alcătuind personalul consular, precum şi angajaŃi administrativi sau tehnici, persoane din serviciul casnic şi persoane aflate în serviciul particular al membrilor personalului. Personalul postului consular include personalul consular, din care fac parte şi şeful postului consular, şi alte categorii de personal.

Postul consular este condus, după rang, de şeful consular aflat într-una din clasele: consul general, consul, viceconsul sau agent consular.

Şeful de post consular răspunde pentru exercitarea funcŃiilor consulare, asemenea celorlalŃi funcŃionari consulari, precum şi, spre deosebire de funcŃionarii consulari, pentru conducerea ansamblului de activităŃi ale postului consular.

BIBLIOGRAFIE: Carta NaŃiunilor Unite şi Statutul CurŃii InternaŃionale de JustiŃie, Versiunea română editată sub îngrijirea Centrului de informare al ONU pentru România, Oficiul de Informare Publică, NaŃiunile Unite, New York, f.a, p. 51 Vienna Convention on Diplomatic Relations, 1961, Done at Vienna on 18 April 1961. Entered into force on 24 April 1964, United Nations, Treaty Series, vol. 500, p. 95, Copyright © United Nations, 2005untreaty.un.org/ilc/texts/instruments/

Vienna Convention on Consular Relations, 1963, Done at Vienna on 24 April 1963. Entered into force on 19 March 1967., United Nations, Treaty Series, vo1. 596, p. 261, Copyright © United Nations, 2005 untreaty.un.org/ilc/texts/instruments/ Convention on the Privileges and Immunities of the United Nations, Adopted by the General Assembly of the United Nations on 13 February 1946 www.unog.ch Convention on the Privileges and Immunities of the Specialized Agencies, Approved by the General Assembly of the United Nations on 21 November 1947 www.unog.ch Vienna Convention on the Representation of States in their Relations with International Organizations of a Universal Character, 1975, Done at Vienna on 14 March 1975. Not yet in force. See Official Records of the United Nations Conference on the Representation of States in their Relations with International Organizations, vol. II (United Nations publication, Sales No. E.75.V.12), Copyright © United Nations, 2005 untreaty.un.org/ilc/texts/instruments/ ANGHEL, Ion M., Drept diplomatic şi consular, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1996. CAHIER, Philippe, Le droit diplomatique contemporain, Paris, 1962. CHEBELEU, Traian, Dreptul diplomatic şi consular, Editura UniversităŃii din Oradea, 2000. DIACONU, Ion, Reprezentarea statelor în relaŃiile internaŃionale, în Tratat de drept internaŃional public, volumul II, Titlul I, 2003. FARAG, Moussa, Manuel de pratique diplomatique - L'Ambassade, Bruxelles, 1972. GENET, R., Traité de diplomatie et de droit diplomatique, I, Paris, 1931 MALI łA, Mircea, DiplomaŃia, Bucureşti, 1970. MARTENS, Charles de, Le guide diplomatique. Précis de droit et de fonctions des agents diplomatiques et consulaires, Leipzig, după 1860. MAZILU, Dumitru, DiplomaŃia - Drept diplomatic şi consular, Lumina Lex, Bucureşti, 2003.

18

NASCIMENTO E SILVA, G. E. do, Diplomacy in International Law, Leiden, 1972. NICOLSON, Harold, Diplomatie/Diplomacy, Neuchâtel/Londra, 1948/1955. PRADIER-FODERE, P., Cours de droit diplomatique, vol. I, ed II, Paris, 1899 RODRIGUEZ ARAYA, R., La diplomacia, evolucion, profesionalidad, reglementacion, Rosario, 1932. SATOW, Ernest, A Guide to Diplomatic Practice, Londra, 1957. SALMON, Jean, Manuel de droit diplomatique, Bruylant, Bruxelles, 1994.

19

IV FUNCłIILE MISIUNII DIPLOMATICE NoŃiuni principale: reprezentarea, servirea intereselor de stat, negocierea,

informarea diplomatică FuncŃiile misiunii diplomatice sunt îndatoririle principale ale celor incluşi în misiunea

diplomatică Pe plan juridic, funcŃiile misiunii diplomatice apar, aşadar, ca obligaŃii şi drepturi ale diplomaŃilor.

FuncŃiile diplomatice se exercită pe teritoriul statului străin. Fără limitarea diversităŃii actitivităŃilor prin care se realizează aceste funcŃii, trebuie ca exercitarea să răspundă fără abatere la imperativul respectării principiilor de drept internaŃional.

Pentru misiunea diplomatică ad-hoc este definitorie o anumită funcŃie diplomatică, considerată a fi primordială, aşa încât celelalte funcŃii specifice diplomaŃiei în general par a fi auxiliare.

Îndatorirea principală a membrilor misiunii diplomatice ad-hoc, aşadar semnificaŃia la care se referă termenul ad-hoc, precum şi alte îndatoriri legate strict de îndatorirea principală sau, în general, de activitatea diplomatică sunt stabilite de statul trimiŃător cu consimŃământul statului primitor.

Misiunii diplomatice ad-hoc îi revine, în primul rând, funcŃia care o defineşte, dar, pentru a o realiza, este necesar să satisfacă şi exigenŃele altor funcŃii specifice domeniului diplomatic, precum reprezentarea, servirea interesului de stat, informarea şi să recurgă la negociere.

Dreptul internaŃional a stabilit că şefii misiunii diplomatice ad-hoc participante la lucrările unui for internaŃional îşi reprezintă statul propriu, fără să fie obligaŃi să prezinte depline puteri pentru adoptarea textului unei convenŃii adoptate în cadrul forului.

În cursul elaborării textului ConvenŃiei privind relaŃiile diplomatice, Comisia ONU pentru dreptul internaŃional a sintetizat îndatoririle ambasadei, stabilind cinci funcŃii preponderente: reprezentarea statului acreditant, apărarea intereselor statului acreditant, negocierea, informarea şi promovarea relaŃiilor bilaterale.

Prin funcŃiile enunŃate se concretizează menirea definitorie a ambasadei de mesager al statului acreditant. Statele care stabilesc relaŃii diplomatice doresc să comunice între ele şi, pentru a facilita comunicarea oficială, constituie ambasade. Facilitarea comunicării oficiale nu poate fi o funcŃie a ambasadei, pentru că ambasada nu se poate situa în afara structurii statului acreditant.

FuncŃiile enumerate conturează ansamblul activităŃilor diplomatice ale statului acreditant, pe care statul acreditar le admite, îndeplinindu-şi astfel obligaŃiile decurgând din stabilirea relaŃiilor diplomatice.

Misiunea diplomatică reprezintă statul care a constituit-o ca să vorbească în numele lui în străinătate, adresându-se reprezentanŃilor altui stat sau ai altor state. Reprezentarea este funcŃia diplomatică primordială, întrucât decurge din suveranitatea statului. În relaŃiile internaŃionale, reprezentarea este funcŃia instituŃiilor autorităŃii publice din orice stat, dovadă a maturităŃii acestora şi atestare a aptitudinii statului de a fi componentă ("putere") a sistemului internaŃional.

Persoana aflată în misiune diplomatică acŃionează în viaŃa publică din străinătate şi îşi demonstrează identitatea utilizând simbolurile statului reprezentat:drapel, stemă, imn.

Şefii de misiune diplomatică sunt îndreptăŃiŃi să-şi reprezinte statul propriu pentru adoptarea de convenŃii internaŃionale bilaterale şi multilaterale.

Dreptul de reprezentare fiind inerent suveranităŃii statelor, reprezentarea, ca funcŃie a diplomaŃiei, este posibilă numai în condiŃiile respectării egalităŃii în drepturi dintre state.

Reprezentarea diplomatică, funcŃia care întruneşte obligaŃia şi dreptul agentului diplomatic de a transmite mesajele statului propriu în străinătate, este diferită de reprezentarea internaŃională care constă din realizarea de acte în numele statului de către un stat străin, în

20

relaŃie cu un subiect de drept internaŃional, stat terŃ sau for internaŃional. Încă o distincŃie este necesară: între reprezentarea politică generală a statului acreditar, a intereselor cetăŃenilor acestui stat, pe de o parte, şi reprezentarea din sfera dreptului civil.

Ambasadorul şi ambasada reprezintă guvernul statului acreditant în relaŃiile cu guvernul statului acreditar. Ambasadorul este învestit cu autoritatea necesară de a vorbi în numele guvernului din statul propriu. Dar funcŃia de reprezentare este mai cuprinzătoare, nu se limitează la reprezentarea guvernului, ci acoperă reprezentarea ansamblului de autorităŃi ale statului.

Agentul diplomatic, îndeosebi ambasadorul şi şeful misiunii diplomatice, îşi reprezintă statul în trei direcŃii principale: faŃă de instituŃiile autorităŃilor din statul acreditar, faŃă de cetăŃenii statului acreditant aflaŃi pe teritoriul statului acreditar şi faŃă de ambasadele statelor străine din statul acreditar.

Răspunderea pentru actele ambasadei îi revine statului acreditant, pe care ambasada îl reprezintă. Trebuie ca statul acreditant să-şi asume răspunderea întreagă pentru actele ambasadei, întrucât funcŃia de reprezentare generală nu-i permite eschive eventuale, întemeiate pe argumente referitoare la depăşirea competenŃelor.

Şefii de misiune diplomatică reprezintă statul acreditant fără să fie obligaŃi să prezinte depline puteri, pentru adoptarea textului unui tratat între statul acreditant şi statul acreditar. Din limbaj, rezultă că referirea se face la misiunile diplomatice permanente care funcŃionează ca urmare a stabilirii de relaŃii diplomatice între două state, aşadar la ambasade, la ambasadori şi la însărcinaŃii cu afaceri a. i. ai ambasadelor.

Prin ambasada sa, statul este prezent în viaŃa publică a statului acreditar. AgenŃii diplomatici de la ambasadă participă, reprezentându-şi statul, la solemnităŃi.

Ambasada, care înfăŃişează demnitatea şi independenŃa statului acreditant, îşi exercită, cu consimŃământul statului acreditar, dreptul de a expune public simbolurile statului acreditant: drapelul şi stema. Privilegiul rămâne valabil cât timp ambasada respectă reglementările statului acreditar.

Reprezentarea diplomatică se realizează, în primul rând, de către ambasador, dar şi de ceilalŃi diplomaŃi ai ambasadei, sub conducerea ambasadorului, printr-o varietate mare de activităŃi: expuneri, demersuri, consultări, negocieri.

Potrivit unei uzanŃe extinse, ambasada organizează acŃiuni solemne de marcare a zilei naŃionale a statului acreditant în statul acreditar.

Motorul activităŃii diplomatice îl constituie conjuncŃia intereselor de stat. Statul vede în misiunea diplomatică pe care o constituie un instrument necesar pentru realizarea şi apărarea intereselor de stat. Statul care primeşte pe teritoriul lui o misiune diplomatică străină vede în această misiune un instrument de realizare şi de apărare a intereselor de stat străine, care pot fi, faŃă de interesele proprii, convergente sau divergente.

Misiunea diplomatică implică servirea interesului de stat, fie prin susŃinerea lui, fie prin apărarea lui, fie prin împletirea susŃinerii cu apărarea.

Prin diplomaŃie, statele evită efectele distrugătoare ale confruntărilor dintre interesele lor contrare, armonizându-le şi menŃin astfel pacea. Consultările diplomatice, de pildă, sunt căi de soluŃionare a diferendelor, de acomodare a intereselor divergente.

Criteriul principal de evaluare a funcŃiei de protejare, în limitele admise de dreptul internaŃional, a intereselor statului reprezentat şi ale cetăŃenilor săi este legat de respectarea principiului pacta sunt servanda.

Pentru soluŃionarea crizelor apărute în relaŃiile dintre ele, statele au posibilitatea de a recurge la proteste sau la dialog. Ambele sunt forme de protejare a intereselor proprii. OpŃiunea pentru dialog corespunde şi preocupării faŃă de pacea şi securitatea internaŃională şi poate fi considerată prioritară întrucât interesul de stat include şi întreŃinerea relaŃiilor externe.

21

Ambasada este un instrument al statului acreditant. Are rolul de voce autentică a autorităŃilor din acest stat. Nici serviciul public pentru diplomaŃie în ansamblu şi nici componentele lui, aşadar nici ambasada nu elaborează politica externă, ci au rolul de instrument de aplicare a acestei politici. Aplică, în relaŃiile cu autorităŃile statului acreditar, prevederile din programul de guvernare în vigoare în statul acreditant. Ambasada certifică interesele statului acreditant şi le apără consecvent, acŃionând pe cale politică şi pe cale juridică.

Legătura ambasadei cu interesele statului acreditant este considerată indisolubilă nu doar de autorităŃile acreditante, ci, în aceeaşi măsură, şi de cele ale statului acreditar, de celelalte state participante la relaŃiile diplomatice internaŃionale. Ca urmare a devierilor de la acest rol, a îndeplinirii cu distorsiuni a acestei funcŃii, apare riscul ca ambasada să se descalifice şi să se ajungă până la anularea de facto şi, până la urmă de jure a misiunii diplomatice.

Este posibil ca, temporar, cu acordul statului acreditar, ambasada să ocrotească şi interesele altui stat decât statul acreditant.

În relaŃiile internaŃionale, negocierea este instrumentul de reglementare a diferendelor dintre state şi de stimulare a conlucrării inter-statale, întrucât negocierea este activitatea prin care se poate ajunge la soluŃionarea prin înŃelegere a problemelor care împiedică relaŃiile dintre state. Prin negociere, se convin modalităŃi de aco,odare a intereselor divergente ale statelor, astfel încât să nu se ajungă la diferend sau, dacă statelel sunt părŃi ale unui diferend să devină părŃi ale unei înŃelegeri. Dreptul internaŃional prevede trecerea imediată la negociere în caz de diferend. Ca urmare, în conformitate cu dreptul internaŃional, negocierea este funcŃie diplomatică.

Negocierea caracterizează în fiecare detaliu, dar şi în ansamblu, activitatea diplomatică. În structura fiecărei acŃiuni diplomatice sunt recognoscibile cererea şi oferta, târguiala şi, simultan, disponibilitatea permanentă de cooperare.

Persoana aflată în misiune diplomatică rezolvă problemele apărute în relaŃiile dintre statul acreditant şi statul acreditar, negociind. Însuşirile necesare negociatorului le au, în general, toŃi cei care satisfac prin conduită şi formaŃie profesională criteriile definitorii ale profesiei de diplomat.

Dialogul diplomatic şi negocierea sunt sinonime. Mai mult, diplomaŃia în ansamblu este sinonimă cu negocierea.

Statele în numele cărora agenŃii diplomatici îşi realizează demersurile sunt emiŃătoare şi receptoare de informaŃii pozitive sau negative, relevante pe plan politico-diplomatic. Aceste demersuri pot fi oficiale sau oficioase, publicabile sau confidenŃiale, verbale sau scrise, individuale sau colective.

Prin negociere, ambasada soluŃionează problemele care împiedică relaŃiile bilaterale, extinde aceste relaŃii, clarificându-le îndeosebi juridic şi diversificându-le.

Agentul diplomatic rezolvă problemele apărute în oricare dintre domeniile relaŃiilor dintre statul acreditant şi statul acreditar, negociind. Dialogul diplomatic şi negocierea sunt sinonime. Specifice pentru funcŃia de negociere a ambasadei sunt investigarea intereselor celor două state, acreditant şi acreditar, şi identificarea elementelor care pot fi obiect al acordului bilateral.

Misiunea diplomatică vehiculează informaŃii: le culege, le analizează, le ordonează, le transmite. InformaŃia diplomatică destinată statului propriu sau statelor străine se referă la statele şi societăŃile străine sau la statul propriu şi societatea proprie.

Utilizarea informaŃiei false discreditează misiunea diplomatică. Ca purtătoare de informaŃie, misiunea diplomatică depinde de loialitatea faŃă de statul propriu şi de păstrarea încrederii pe care i-o acordă străinătatea. Regulile de curtoazie internaŃională nu le permit

22

diplomaŃilor să facă uz de declaraŃii false, nici din iniŃiativa lor, nici din ordinul guvernului pe care îl reprezintă.

Trebuie ca misiunea diplomatică să evite "pescuitul" în apele tulburi iscate de agitatorii vieŃii sociale şi politice.

Utilizarea mijloacelor licite de informare asigură menŃinerea acestei funcŃii a misiunii diplomatice pe planul cooperării.

Principala sursă de informare licită a statului acreditant este chiar ambasada străină, care culege, dar şi furnizează sistematic informaŃii despre politica, economia, cultura, legislaŃia ambelor state. Ambasadorul şi ceilalŃi agenŃi diplomatici sunt consideraŃi surse oficiale de informaŃii cu privire la Ńara proprie. În postura de furnizor de informaŃii despre statul pe care îl reprezintă, agentul diplomatic serveşte simultan interesele statului propriu, pe care le promovează şi le apără.

Agentul diplomatic îşi culege informaŃiile din convorbiri cu oficialităŃile şi cu politicienii de cele mai diverse orientări, din vizite la instituŃii, din observarea dezbaterilor parlamentare, a reuniunilor publice în sferele politică, economică, socială, culturală etc., din întâlinirile colegiale în cadrul corpului diplomatic şi din fluxurile de ştiri furnizate de mass-media. Acestea ar fi tocmai căile licite de informare diplomatică.

Calitatea distinctivă a informaŃiei raportate sau furnizate de agentul diplomatic este obiectivitatea. InformaŃia diplomatică nu este menită să producă satisfacŃie sau insatisfacŃie, ci să ofere temei de evaluare a situaŃiei dintr-un domeniu sau altul.

Despre valoarea cuvântului de ambasador s-ar putea spune că este cea mai onorabilă caracteristică a profesiei de diplomat. Prin punerea ei în practică, ambasadorul poate dobândi şi păstra încrederea guvernului străin din Ńara de reşedinŃă.

În vederea informării, este tot atât de important pentru ambasador ca şi pentru colaboratorii lui să menŃină contactul cu nivelurile cele mai mici, precum şi cu cele mai înalte ale guvernului şi ale societăŃii. Contactele personale realizate cu fiecare ocazie sunt întotdeauna valorificabile în extinderea relaŃiilor dintre două guverne. Ambasadorul este răspunzător pentru iniŃierea şi întreŃinerea acestor contacte.

Din funcŃia de servire a interesului naŃional, face parte şi rolul, menŃionat separat, pentru reliefare, al ambasadei, de instrument de observare a evoluŃiei relaŃiilor bilaterale dintre statul acreditant şi statul acreditar, de investigare a posibilităŃilor de dezvoltare a acestor relaŃii, de sesizare a pericolelor de deteriorare a acestora, de aplicare a soluŃiilor pentru ameliorarea şi dezvoltarea lor.

Agentul diplomatic protejează relaŃia pe care o serveşte, abordându-i problematica în mod pozitiv, prevenind, când este posibil, dificultăŃile sau crizele. Agentul diplomatic şi, în primul rând ambasadorul acreditat în capitala unui stat străin este obligat, inclusiv prin înscrierea acestei funcŃii printre prevederile de drept diplomatic şi potrivit unor interpretări doctrinare, să contribuie la evoluŃia pozitivă a relaŃiilor bilaterale în domeniul cărora îşi exercită misiunea, adică la amplificarea lor.

BIBLIOGRAFIE:

Carta NaŃiunilor Unite şi Statutul CurŃii InternaŃionale de JustiŃie, Versiunea română editată sub îngrijirea Centrului de informare al ONU pentru România, Oficiul de Informare Publică, NaŃiunile Unite, New York, f.a, p. 51 Vienna Convention on Diplomatic Relations, 1961, Done at Vienna on 18 April 1961. Entered into force on 24 April 1964, United Nations, Treaty Series, vol. 500, p. 95, Copyright © United Nations, 2005untreaty.un.org/ilc/texts/instruments/

Vienna Convention on Consular Relations, 1963, Done at Vienna on 24 April 1963. Entered into force on 19 March 1967., United Nations, Treaty Series, vo1. 596, p. 261, Copyright © United Nations, 2005 untreaty.un.org/ilc/texts/instruments/

23

Convention on Special Missions, 1969, Adopted by the General Assembly of the United Nations on 8 December 1969., Entered into force on 21 June 1985. United Nations, Treaty Series, vol. 1400, p. 231, Copyright © United Nations, 2005 untreaty.un.org/ilc/texts/instruments/ ANGHEL, Ion M., Drept diplomatic şi consular, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1996. BARSTON, R. P., Modern Diplomacy, Second Edition, Longman, London and New York, 1998, p. 18. CAHIER, Philippe, Le droit diplomatique contemporain, Paris, 1962. CHEBELEU, Traian, Dreptul diplomatic şi consular, Editura UniversităŃii din Oradea, 2000. DIACONU, Ion, Tratat de drept internaŃional public, volumul II, Titlul I, 2003. DUCULESCU, Victor, DiplomaŃia secretă, Casa Europeană, Bucureşti, 1992, p. 5. FARAG, Moussa, Manuel de pratique diplomatique - L'Ambassade, Bruxelles, 1972. GENET, R., Traité de diplomatie et de droit diplomatique, I, Paris, 1931 HEATLEY, D. P., Diplomacy and the study of international relations, Oxford, 1919. MALI łA, Mircea, DiplomaŃia, Bucureşti, 1970. MARTENS, Charles de, Le guide diplomatique. Précis de droit et de fonctions des agents diplomatiques et consulaires, Leipzig, după 1860. MAZILU, Dumitru, DiplomaŃia - Drept diplomatic şi consular, Lumina Lex, Bucureşti, 2003. NASCIMENTO E SILVA, G. E. do, Diplomacy in International Law, Leiden, 1972. NICOLSON, Harold, Diplomatie/Diplomacy, Neuchâtel/Londra, 1948/1955. PRADIER-FODERE, P., Cours de droit diplomatique, vol. I, ed II, Paris, 1899 RODRIGUEZ ARAYA, R., La diplomacia, evolucion, profesionalidad, reglementacion, Rosario, 1932. SATOW, Ernest, A Guide to Diplomatic Practice, Londra, 1957. SALMON, Jean, Manuel de droit diplomatique, Bruylant, Bruxelles, 1994.