Sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh sau Cincizecimea încheie

apoteotic ciclul pascal numit Pen-ticostar, aceste trei momente ale sale: Învierea, Înălțarea şi Cinze-cimea, fi ind tot atâtea trepte spre Împărăție, prin împreună-lucrarea mântuitoare a Sfi ntei Treimi.

Un exemplu viu al teologiei în imagini îl constituie şi icoana ‘’Cincizecimii‘’, care cinsteşte eve-nimentul Pogorârii Sfântului Duh asupra Apostolilor. Toate repre-zentările iconografi ce au la bază descrierile din ‘’Faptele Sfi nților Apostoli‘’ (2,1-13), când Apostolii erau adunați în Sion, ‘’…şi li s-au arătat, împărțite, limbi ca de foc şi au şezut pe fi ecare dintre ei. Şi s-au umplut toți de Duhul Sfânt şi au început să vorbească în limbi‘’. La acest eveniment a participat mult popor, minunându-se şi înfrico-şându-se, şi mulți au crezut.

Cele mai vechi reprezentări cu-noscute ale Cincizecimii datează din secolul al VI-lea, de exemplu, mozaicurile din Sfânta Sofi a din Constantinopol, dar există şi re-prezentări mai târzii, vezi minuna-tele fresce din bisericile athonite sau biserici vechi ruseşti din Kiev, Novgorod ş.a.

Privind una dintre icoanele Cincizecimii, atenția se centrează pe cele două grupuri de Apostoli, stând pe tronuri împărăteşti într-o încăpere largă, mărginită de coloa-ne. Toți Apostolii au nimburi de lumină în jurul capetelor, ca unii care s-au învrednicit de cea mai presus luminare a Sfântului Duh. Din perspectiva eshatologică, Domnul Iisus Hristos este prezent

în mod nevăzut în mijlocul lor, în-tre Apostolii Petru şi Pavel, căci ră-mâne prezent, dar nevăzut, până la a Doua Sa Venire. De sus, din cer, coboară raze de lumină şi Aposto-lii au fi ecare limbi de foc deasu-pra capetelor. În general, lumina (iar aici, în plus, limbile de foc ) constituie modul de reprezentare al Duhului Sfânt revărsat asupra omenirii, acel ‘’Mângâietorul‘’ pro-mis de Domnul Iisus. Patru dintre Apostoli țin în mâini cărți, amin-tind cele patru Evanghelii, ceilalți țin suluri sau binecuvântează cu mâinile. În unele icoane Aposto-lii țin şi toiaguri păstoreşti. Toate aceste reprezentări subliniază ide-ea activității lor misionare de mai târziu, neobosită şi dusă chiar până la jertfă.

Se poate pune întrebarea : de ce este reprezentat Apostolul Pavel, care nu se număra printre Apos-toli în ziua Cincizecimii ? Se poate presupune că luminarea duhovni-cească a pictorului iconar s-a răs-frânt în acest caz, modifi când cu bună ştiință adevărul istoric. Sco-pul a fost întărirea, aici pe pământ, a bisericii lui Dumnezeu, atribuind unul din locurile dintâi între Apos-toli, aceluia care a fost supranumit ‘’Apostolul neamurilor’’.

Paralel cu arcul imaginar după care sunt aşezați Apostolii, spre centru-jos, este reprezentat încă un arc de forma semieliptică. Acesta mărgineşte un spațiu întu-necat. În vechile reprezentări erau fi gurați oameni participanți la Po-gorâre, deci mulțimi reprezentând ‘’Neamurile’’. Apoi pictorii au re-prezentat prooroci, ca proorocul Ioil sau Daniil, care au proorocit

Pogorârea Sfântului Duh. Mai re-cent, proorocul a fost înlocuit de pictorii iconografi cu un împărat în haine bogate, purtând pe brațe o mahramă cu douăsprezece suluri, având aceeaşi valoare de simbol. Imaginea a primit denumirea sim-bolică de ‘’Cosmos‘’ sau ‘’întreaga lume‘’. Cele douăsprezece suluri întăresc ideea propovăduirii Apos-tolilor în lume, căci primiseră în ziua Cincizecimii ungerea cea mai mare şi care era hărăzită să se re-verse asupra întregii lumi. Sulurile sunt puse în mahramă ca un lucru sacru, de care nu trebuie să ne atin-gem cu mâinile.

Indiferent de micile diferențe de reprezentare din icoanele în-chinate Cincizecimii, scopul fi nal al acestora este acelaşi: să ne ru-găm ca Duhul Sfânt să se reverse şi asupra noastră, aducând liniştirea patimilor ce ne încearcă. Să ne în-lesnească rugăciunea către Sfi nții Apostoli reprezentați, către Dom-nul Iisus Hristos, prezent şi nevă-zut şi să-i rugăm să ne ajute să spo-rim duhovniceşte, pe calea către mântuire. ‘’Căci nu ne închinăm în rugăciunea noastră chipului zu-grăvit, ci încercăm să ne înălțăm noi înşine către Prototip‘’ ne spune Sfântul Vasile cel Mare. Prototip pe care pictorul iconar s-a străduit cu mare migală să-l reprezinte în această lucrare sfântă a ‘’Pogorârii Duhului Sfânt asupra Apostolilor’’.

Să ne ajute Bunul Dumnezeu să desluşim şi să folosim cât mai bine darurile Sale bogate, toate date spre ajutorul nostru, mlădițele Sale. Amin!

Material realizat de dna. Tatiana Constantinescu

Ce reprezintă Icoana Rusaliilor?

1

Foaie parohială bilunară a bisericii ortodoxePogorârea Sfântului Duh - Sfântul Nicolae

Militari - Bucureşti

Anul

II, N

r. 35

/ 26

iuni

e 20

16

DIALOG DE DUMINICĂ

2

„Nimic fără Dumnezeu! ”

Nea Nae din cătunul Valea Sal-ciei are 71 de ani. Este dascăl

la biserica ortodoxă din Valea lui Lalu, din judeţul Buzău, la câţiva kilometri de Râmnicu Sărat. De mic copil a crescut printre agri-cultori şi ciobani, la umbra stânei, dar şi a bisericii. Vremurile şi oa-menii din jurul său l-au înţelepţit. Este un om simplu, cu o credinţă puternică. Mărunţel, slăbuţ, cu o faţă trasă şi cu palme bătute de muncă. Îmbrăcat la costum, săr-bătoare de sărbătoare, duminică de duminică, bate la pas cam 5 km pe un drum pietruit până în tinda bisericii. Acolo l-am întâlnit şi eu pe Mihai Doloiu – nenea Nae, aşa cum lumea îi zice. După slujbă, aveam acelaşi drum, aşa că l-am luat cu mine în maşină şi aşa am avut şansa să-l cunosc.

Am învăţat să cânt la biserică la Valea Sălciei. Acolo m-am învăţat, acolo m-am iniţiat eu. Am fost un agricultor, nu am fost, să zici că am fost la şcoală. Şcoala ce-am învă-ţat-o... am trecut ca gâsca prin apă. Am făcut alea opt clase.

Opt clase... dar bune? Cât a vrut Dumnezeu. Şi după

aia... mi-au fost dragi, să ştiţi, cân-tările bisericeşti. Aveam un dascăl tot de aici, din satul Valea lui Lalu, îmi plăcea cum cânta, grozav! Şi, nu ştiu, Dumnezeu a vrut aşa, că am înregistrat şi eu. Cântările astea pe care le-am cântat azi, alea le-am înregistrat, să ştiţi.

Mergeaţi de mic la biserică? Mergeam de mic! Familia noas-

tră ne-a dus de mititei la biserică. Ne ducea, ne împărtăşea. Noi am fost, la părinţi, şaisprezece. Eu îs al şaisprezecelea. Au fost de trei ori câte doi. A fost o familie de oameni foarte buni, adică gospodari. Nu le-a plăcut somnul. Opt au trăit, opt au murit. Din fraţii care mai sun-

tem acum, mai suntem patru din opt. Patru au plecat, dar tot aşa, la bătrâneţe. Eu îs cel mai mic.

De când cântaţi la strană? Am cântat de la vreo pa-

truzeci de ani, aşa, am cântat la strană...

Târziu! Târziu, sigur că da! Că dacă a fost

nevoie, dacă a murit dascălul bă-trân, ce-a zis părintele? Şi a lăsat dascălul bătrân o vorbă: „Părinte, dar eu ce să fac acuma?” – când era el gata, pe moarte. „Nu te duci la nimeni, decât la Nae!” – adică la mine, ştii? Şi dintre toţi – că eram vreo patru băieţi la strană – dintre toţi, m-a ales pe mine. Aşa a bine-voit Dumnezeu, probabil. Şi părin-tele m-a ţinut pe lângă el, eram cam ruşinos, nu prea voiam, nu ştiu ce... şi a vrut Dumnezeu, încet-încet, m-am iniţiat un pic...

Ce ziceţi: soarta sau Dumnezeu? Dumnezeu! Nuuu... nimic fără

Dumnezeu! Nimic! Să ştiţi: în via-ţă, cât trăim, fără Dumnezeu – ni-mic! Nimic! Dumnezeu ne ajută. Dar trebuie să mergem aşa, numai cu cântarea în gură, adică sunt nişte cântări din alea pe aici, pe la bise-rică... şi sunt şi prin nişte cărţi din alea ortodoxe, adică nişte cântări foarte frumoase. Şi, cântându-le pe alea, mai uiţi de gândurile alea urâ-te, care-ţi vin în minte, că diavolul lucrează, ştiţi? Aa, lucrează diavo-lul!...

L-aţi simţit? Pfff! Vai de capul meu! Păi, când

pui mâna pe carte, vezi bine, ori îţi aduce somn, ori îţi aduce altceva... ţi-aduce, dom’le, daa... .

Nu-ţi dă pace. Luptă! Să te bați cum se bate ăla

pe front cu inamicul, aşa şi noi tre-buie să ne luptăm cu diavolul. Să ne luptăm... dar e grea, să ştiţi, lupta cu diavolul.

Dar cum te lupţi, nea Nae? Ce arme ai?

Păi, rugăciunea, postul. Gura mai mică oleacă...

Punem lacăt pe gură. Aşa, un lacăt pe gură. Zice: „Pune,

Doamne, strajă gurii mele şi uşă de îngrădire împrejurul buzelor mele.” Eu mă trezesc la două noaptea. La două noaptea, eu m-am trezit. Şi nu pot să mai mă dau jos, că eu am un tupeu, nu mai adorm, dar îmi zic o rugăciune, două, trei...

Noaptea, acolo.

Da, da... Noaptea se doarme! Nu, mai zici şi rugăciune, mai zici,

că trebuie... Nu ştiţi? „Priveghează!”, spune Domnul, neîncetat.

Păi şi atunci, ziua ce faceţi? Ziua fac treabă. Când mi-aduc

aminte, mai zic o rugăciune, mai zici un psalm, ce ştim noi, aşa...

Ştiţi pe de rost psalmii? Psalmii, da. Ăştia, care îi spui la

utrenie... mai, Miluieşte-mă, Dum-nezeule... Doamne, auzi rugăciunea mea...

Şi de la două până la cinci-şase... Nu, nu, de la două mă trezesc, zic

o rugăciune, adorm şi la patru mă trezesc. Când m-am trezit: „Doam-ne, ajută-mă!” Şi Dumnezeu mă ajută. Fac o cruce mare, şi plec.

Unde? Aveţi gospodărie. Avem, avem gospodărie. Am oi,

am vaci... Câte oi? La două sute de oi, aşa... eh, am o

sută de cârlani, acasă, şi ceva... am vreo două’şpe vite din astea mari, aşa. Două perechi de boi, vaci, viţei.

Gospodărie mare, nea Nae. Este, este! Am în jurul casei vreo

douăzeci de pogoane de pământ – în jurul casei. Restul... am treizeci toate. Adică cin’şpe hectare de pă-mânt am.

Şi cum faceţi? Mergeţi la stână dimineaţă, sau cum faceţi?

Mă duc la stână, le mulg. De aco-lo, plec acasă, la treabă. Fac treabă, de acolo iar viu, iar...

Aveţi ajutoare? Am doi băieţi. Au făcut facultatea. Ce facultate au făcut? Teologia. Da, da... ei au fost das-

căli prima dată, pe urmă s-au dus la Târgovişte şi au făcut şi seminarul. Şi acum, unul e în Râmnic, dascăl, unul e în locul meu, acolo, că am ieşit la pensie. Mulţumesc lui Dum-nezeu, să ştiţi, că m-a ajutat Dum-nezeu.

Cum? L-am simţit pe Dumnezeu. Când

vezi că-ţi dă de toate şi mergi tot înainte, Dumnezeu te ajută.

3

Dar ce aveţi, nea Nae? Păi, în primul rând, Dumnezeu

ţi-a dat sănătate? Asta e cea mai mare avere!!! Ţi-a dat sănătate, poţi să le faci pe toate. Dacă nu era sănă-tatea, era foarte greu.

Şi mata ai putut să munceşti. N-ai aşteptat, aşa, să ţi se bage în traistă!

Nu, nu, nu, nu, nu, nu! Eu aşa n-am stat, să-mi dea altul, nu! Şi nu vreau să cad povară altuia, să ştiţi! Nu vreau să cad povară. Cât oi pu-tea să muncesc, ei... acum am oleacă de pensie, mă descurc aşa, cum vrea Dumnezeu. Dacă oi putea să-mi că-sătoresc băieţii, să găsim câte-o fată bună... contează lucrul ăsta!

Să se facă preoţi. Păi, să se facă, da... şi ce-o vrea

Dumnezeu cu mine! Cât o vrea Dumnezeu să mă ţină, atâta-i... Eu am zis aşa: că fără Dumnezeu nu-i nimic. Fără Dumnezeu, nimic, în viaţă. Poa’ să zică... Trăim nişte vre-muri apocaliptice.

Aaaa... trăim vremuri apocalipti-ce... Peste noi o să vină greul...

După ce vă daţi seama? Păi, am cam citit prin cărţi. Şi ne

spun cărţile destul de bine. Ce să ne spună? A ieşit ştiinţa, a dispă-rut credinţa. A dispărut credinţa, să ştiţi!

Când apare ştiinţa, dispare cre-dinţa.

A dispărut credinţa! Păi, aşa era odată, ce e acuma?! Nu era! Era altă lume, era altfel.

Cum erau bătrânii? Trăiau într-un mediu, poate, mai

îndărătnic, să zic, dar aveau pe Dumnezeu.

Şi acum? Acuma trăieşte în lux, trăieşte în

de toate, dar pe Dumnezeu nu-L mai are. Nu-L mai are pe Dumne-zeu, să ştiţi...

Păi, şi nu-i bine, nea Nae? Păi, cum să fie bine? Când plecăm

dincolo, ce facem? Unde ne ducem? Păi, nu ştiu, ne-om descurca noi. Ăăăă... nu ne mai descurcăm aco-

lo! Dacă nu ne-om descurca aici, păi acolo nu ne mai descurcăm!

Păi, dar ai lumină în casă, ai cen-trală, ai apă...

Poa’ să fie! Lumina este... Dumne-

zeu! Aia e lumina, nu asta! Rămân toate de noi... Dar când ne-om duce la Mântuitorul, o să ne întrebe... Că cele zece fecioare au fost toate fe-cioare, dar cinci înţelepte, cinci ne-înţelepte... adică ele toate au fost fe-cioare, dar prin faptul că alea au fost leneşe, nu s-au putut mântui. Aşa că să nu fim şi noi ca fecioarele leneşe!

Şi ce trebuie să facem? Păi, trebuie, cum-necum, să ne

sârguim pentru Dumnezeu. Mata ce faci? Păi, credinţa. Rugăciuni. Mersul

la biserică. Milostenia – contează şi asta, să ştiţi! Daaaa, milostenia...

Mata am văzut că ai gospodărie mare. Mai dai şi la cei prăpădiţi?

Păi, cum să nu dai?! Cum să nu dai?! Dai! Cât te lasă inima, acolo. Şi când poţi. Poate, de multe ori, n-ai timp să te duci... dar, oricum, trebu-ie să dai. Păi, dacă nu facem milos-tenie... Care e uşa raiului? Poarta, poarta pe care o deschidem la rai? Milostenia. Asta este. Întâi miloste-nia se pune. Toate însoţite, sunt trei lucruri: postul, rugăciunea şi milos-tenia. Cu astea ne putem ridica.

Asta e averea. Asta... cu asta putem să ne des-

chidem porţile raiului. E o poartă foarte îngustă prin care vrei să treci, să-ţi cumperi şi biletul prin care trebuie să treci?

Vorbiţi în rime! Aţi zis că n-aveţi şcoală.

Ei, nu-i şcoală, dar... am mai că-pătat şi eu câte ceva – de colo, de colo...

Deci altfel n-ai cum să intri în Împărăţia lui Dumnezeu?

Nu! Nu! Nu! Nu! Nu te primeşte? Nu, nu, nu! Păi, eu ştiam că Dumnezeu e bun. E bun, dar trebuie să fim şi noi

buni. Că dacă nu suntem buni... nu trebuie să înjuri, nu trebuie să... eh, noi greşim, nu zic că nu greşim, dar cât priveşte... ne ţinem un pic mai dârji, mai...

Ce ziceţi de vremurile astea? Vremurile sunt apocaliptice. Aşa

scrie Cartea! Când eram eu la pă-rinţii mei, spunea aşa – că vreau să vă spun ceva bătrânesc – mama mea ne spunea aşa: „O să vină tim-

purile, vremea de apoi, se va duce lumea după bani înspre răsărit” – o carte veche, la bătrânii mei.

Cum îi zicea? Nu ştiu cum îi zicea la car-

te, dar spunea... o carte veche citea... bunicii mei au avut un băiat dascăl, adică fratele lui mămi-ca a fost dascăl. Şi seara, se citeau cărţi. Ei lucrau toţi, fetele, femeile, care erau acolo, şi el citea cărţi. Şi spunea aşa: „La vremea de apoi, se va duce lumea după bani înspre ră-sărit, şi vor ieşi bani mulţi, mulţi... când vor ieşi banii ăia mulţi, vor dispare apele...”

Secetă! Secetă. Şi noi trebuie să gândim.

Şi vedem acuma situaţia cum este, ne gândim şi la ce au spus cărţile odată. Ne gândim la ce-au spus căr-ţile! Şi să ştiţi, nu ne pare rău că va fi asta.

Cât credeţi că mai ţine lumea asta?

Mult, nu! Nu! Nu! Cu atâta rău-tate!... că bunătatea... nu ne lăudăm cu ea. Nu ne lăudăm! Ştii cu ce ne lăudăm noi? „Doamne, sunt un nevrednic.” Şi atâta tot. Nu ne pu-tem lăuda cu asta... cu bunătatea, să ştiţi! Niciodată!

E periculos! Ce zicea vameşul şi fariseul? Ăla

se bătea în piept, că el... eee! Dar vameşul: „Doamne, nu-s vrednic să intru...” Şi aşa şi noi, tot aşa să ne întrebăm, tot aşa să zicem: „Suntem nevrednici.” Decât să putem acolo să ajungem, cu voia lui Dumnezeu, unde trebuie să ajungem: să fim şi noi cu El, întotdeauna.

Dar aveţi nădejde că vă veţi în-tâlni cu Mântuitorul?

Îmmm... zicem. Zicem şi noi aşa: „Doamne, ajută-mă! Ajută-mă!” Că şi aşa ne întâlnim! De întâlnit, ne întâlnim, când ne-o zice: „Fugi din faţa Mea, blestematule!” O să zică, ce crezi? Dar decât să zică... să nu zică: „Blestemat!”, să zică: „Veniţi, fiilor, la Mine!” Nu e aşa bine? Aşa ar fi bine...

Atunci să vă rugaţi şi pentru noi! Nu ştiu... că... nu-s puternic... zic

eu că nu-s puternic... Interviu realizat de

Pr. Diac. Mircea Toma

Contactul redacţiei: dialog-de-duminica@sf-nicolae-militari.ro 0742 451 895 - Natalia www.sf-nicolae-militari.ro

Adresa Parohiei Ortodoxe Pogorârea Sfântului Duh-Sfântul Nicolae Militari:Str. Aleea Politehnicii, Nr. 7, Sector 6, Bucureşti

„Un băiat (12 ani): Cum se face că Iisus a trebuit să Se ducă de la noi ca Duhul Sfânt să Se poată pogorî?Maica Magdalena: Duhul Sfânt a venit în lume şi mai înainte. Dar când S-a pogorât la Rusalii şi a înce-

put Biserica, dacă Iisus ar fi fost încă pe pământ, apostolii ar fi putut crede că Duhul era doar energia care ieşea din Iisus Hristos. Ei au trebuit să înțeleagă faptul că Duhul era Altcineva şi că în acelaşi timp El a fost făgăduit de Iisus, trimis de Iisus şi de Tatăl. El a venit de la Dumnezeu fi indcă e Dumnezeu la fel ca şi Tatăl şi Fiul. Apostolii ştiau de la Hristos ce anume înseamnă a simți că eşti în prezența lui Dumnezeu şi L-au recunoscut pe Duhul ca Dumnezeu. Dumnezeu a arătat şi înainte de Rusalii că erau Trei, dar la Cincizecime Biserica a înțeles din experiență că existau Trei Persoane Divine Care sunt Una, iar nu trei forme de energie divină.”

Fragment din cartea: Cum să comunicăm copiilor credința ortodoxă de Maica Magadalena, Editura Deisis 2008

Cuvânt pentru părinți

Miercuri, 15 iunie, a fost lan-sată pentru prima dată în

limba română, în tălmăcirea Pr. Prof. Constantin Coman, o car-te de referinţă pen-tru lumea creştină (şi nu numai): „Patericul Mare. Apoft egmele pă-rinţilor pustiei. Colec-ţia tematică“ (Editura Bizantină). Monument literar al patrimoniului universal, născut acum aproximativ 1.500 de ani, colecţia tematică a „Apoft egmelor părin-ţilor pustiei“ este abia acum tradusă integral pentru publicul româ-nesc. Impresionantă nu doar prin conţinut, ci şi prin dimensiuni (peste o mie de pagini), lucrarea a apărut, la noi, într-un singur volum, în excelente condiţii tipografi ce.

Pr. Prof. Constantin Coman ex-plică limpede că „lucrarea este foarte importantă pentru orice om, aparţinător oricărei epoci şi oricărei culturi, dar mai ales celei creştine, pentru că sondează resor-turile, sensurile raţiunile ultime ale existenţei din perspectiva creştină (...), cheia fi ind, evident, una teo-logică, adică una care îl ia în calcul pe Dumnezeu în toate. (...) Este...cea mai completă fi lozofi e creşti-nă practică, aplicată, (...) o fi lozo-fi e de viaţă întrupată până în cele

mai mici detalii”, care adresează omului o provocare fundamentală: „chemarea de a trăi la vârf, la mă-sura deplinătăţii sale”.

„(Citind această carte), omul de astăzi, prin urmare şi românul – precizează Pr. Prof. Constantin Coman - va constata că cel mai adesea este angajat pe o direcţie existenţială în sens contrar cu cea indicată de înţelepciunea şi viaţa părinţilor pustiei. Patericul este un strigăt profetic, mustrător, extrem de puternic la adresa modului nos-tru de viaţă, la adresa unei omeniri care pare că-şi caută împlinirea şi fericirea în direcţia greşită, chiar în sens contrar”.

„Patericul, subliniază Pr. Prof. Coman, este un fel de continuare a Bibliei, cea mai autorizată ermi-

nie asumată a Evangheliei. Dacă Biblia consemnează în prim-plan şi în rezumat manifestarea iubi-rii lui Dumnezeu pentru oameni,

Patericul consemnea-ză răspunsul de iubire al oamenilor la iubirea lui Dumnezeu. (...)Pă-rinţii Pustiei urmează Evanghelia la propriu, cu credincioşie maxi-mă, rânduindu-şi vie-ţuirea la modul absolut după reperele ei... Eu sunt de formaţie biblist, mă ocup cu studiul Sfi n-telor Evanghelii, şi de aceea am fost frapat de unitatea şi continuita-tea dintre Evanghelia Mântuitorului Hristos

şi apoft egmele părinţilor pusti-ei”.Lecturi esenţiale pentru omul creştin, pentru şi despre viaţă, „Evanghelia şi Patericul reprezintă ceva pentru cel interesat de sensul ultim al existenţei şi de împlinirea lui, dar în egală măsură, reprezintă un nepreţuit ajutor pentru ieşirea din cea mai simplă încurcătură de viaţă. Şi deşi răspunsurile la aceas-tă unică, esenţială întrebare - Ce să fac? Cum să fac? - sunt „foarte diverse, toate verifi cate în viaţă”, adevărul este unul singur: „logica iubirii, a iubirii adevărate este raţi-unea ultimă care dă temei fi losofi ei de viaţă a pustnicilor”.

Sursa: http://m.adevarul.ro

„A doua Biblie“, pentru prima oară în română, lansată pe 15 iunie

Patericul consemnea-ză răspunsul de iubire al oamenilor la iubirea ză răspunsul de iubire al oamenilor la iubirea ză răspunsul de iubire

lui Dumnezeu. (...)Pă-rinţii Pustiei urmează Evanghelia la propriu, rinţii Pustiei urmează Evanghelia la propriu, rinţii Pustiei urmează

cu credincioşie maxi-Evanghelia la propriu, cu credincioşie maxi-Evanghelia la propriu,

mă, rânduindu-şi vie-cu credincioşie maxi-mă, rânduindu-şi vie-cu credincioşie maxi-

ţuirea la modul absolut mă, rânduindu-şi vie-ţuirea la modul absolut mă, rânduindu-şi vie-

după reperele ei... Eu ţuirea la modul absolut după reperele ei... Eu ţuirea la modul absolut

sunt de formaţie biblist, după reperele ei... Eu sunt de formaţie biblist, după reperele ei... Eu

mă ocup cu studiul Sfi n-sunt de formaţie biblist, mă ocup cu studiul Sfi n-sunt de formaţie biblist,

telor Evanghelii, şi de mă ocup cu studiul Sfi n-telor Evanghelii, şi de mă ocup cu studiul Sfi n-

aceea am fost frapat de telor Evanghelii, şi de aceea am fost frapat de telor Evanghelii, şi de

unitatea şi continuita-tea dintre Evanghelia unitatea şi continuita-tea dintre Evanghelia unitatea şi continuita-

Mântuitorului Hristos tea dintre Evanghelia Mântuitorului Hristos tea dintre Evanghelia