La început a fost Cuvântul. Fără El nu există nimic din ceea ce

este. Noi facem în � ecare zi expe-rienţa dureroasă a unei vieţi mi-zerabile în trupul nostru. Cu toate acestea, suntem creaţi după chipul lui Hristos, al Celui absolut. Dacă � inţa a fost creată pentru Dum-nezeu, ea nu trebuie să moară. Dumnezeu a creat viaţa. El n-a creat moartea. Scopul nostru este viaţa cu Hristos-Dumnezeu, ne-murirea. Deschideţi inimile voastre pen-tru ca Sfântul Duh să scrie în ele chipul lui Hristos. Atunci, puţin câte puţin, veţi deveni în stare să purtaţi în voi bucuria și durerea profundă, moartea și învierea. Priviţi tabloul măreţ pe care Dum-nezeu ni-l dezvăluie în cartea cos-mosului, în creaţia omului după chipul și asemănarea Sa. Ceea ce căutăm nu este limitat la săraca noastră viaţă cotidiană: ceea ce căutăm este să � m cu Dumnezeu și să avem în noi viaţa în toată am-ploarea ei, cosmică și divină. Noi avem de unit, în viziunea noastră duhovnicească, � inţa cosmică cu Fiinţa divină, creatul cu necreatul. Domnul ne iubește, și de aceea putem de nimica să ne temem, afară de păcat, căci din pricina păcatului se pierde harul, iar fără harul lui Dumnezeu, vrăjmașul mână su� etul așa cum vântul go-nește frunza uscată sau fumul.

Pocăinţa - cale către Dumnezeu Prin pocăinţă se naște în noi un anume har: o durere pentru tot ce am făcut în toată viaţa noastră de zi cu zi. Pocăinţa trebuie să � e

singura noastră cale către Dum-nezeu. Pocăinţei îi este caracte-ristic să ne renască și să ne facă asemenea lui Hristos Însuși. Însă la măsura Lui noi nu ajungem. Și astfel pocăinţa pe pământ nu are sfârșit. Cum să treci o zi fără păcat, deci cu s� nţenie? Iată problema noas-tră cotidiană! Cum să transfor-măm toată � inţa noastră, gându-rile, sentimentele, chiar și reacţiile � zice, pentru a nu mai păcătui în această viaţă, faţă de Tatăl ceresc, de Hristos, de Sfântul Duh, faţă de persoana fratelui nostru și faţă de orice lucru? Învrednicește-ne, Doamne, în ziua aceasta fără de păcat să ne păzim! Am repetat adesea această rugăciune a Biseri-cii. Viaţa fără de păcat pe pământ ne deschide porţile cerurilor. Nu bogăţia intelectuală e aceea care mântuiește persoana. Numai viaţa fără de păcat ne pregătește pen-tru viaţa cu Dumnezeu în veacul ce va să vină. Harul Sfântului Duh ne învaţă realităţile veșnice, în mă-sura în care noi trăim după aceste porunci: Iubește-L pe Dumnezeu, Creatorul tău, din toată inima ta și iubește-l pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Păziţi totdeauna aceste porunci! Rămâneţi în rugăciune, rămâneţi în lucrare, petreceţi o zi fără păcat! Restul îl va adăuga Dumnezeu Însuși. Scopul pe care-l dăm vieţii ne pătrunde în toate activităţile. Dacă, de exemplu, căutăm mai întâi să câștigăm bani, tot ceea ce facem decurge din aceasta. Mun-ca, poziţia socială, n-ar trebui să aibă nicio importanţă în relaţiile dintre persoane. Cel care-L iu-

bește mai mult pe Dumnezeu, cel care se roagă mai mult, cel care se străduiește mai mult să păzească poruncile lui Dumnezeu, acela va � mai aproape de Domnul. Aceas-ta este important. Totul, în viaţa noastră, are un sens spiritual. Să căutăm, deci, mai întâi, felul în care putem munci păstrând ini-ma noastră, duhul nostru, mintea noastră în Dumnezeu. În viaţă nimic nu este banal, mic, nesem-ni� cativ. Progresul nostru duhov-nicesc depinde, în primul rând, de atitudinea noastră.

Slujirea celuilalt are o forţă de mântuire

În starea noastră de cădere, sun-tem incapabili să judecăm corect pe fratele nostru. Nu � ţi atât de siguri că fratele vostru se înșală. Nu-l judecaţi! Di� cultatea de a colabora cu altul provine totdeau-na dintr-o lipsă de rugăciune și de iubire. Dacă nu căpătăm sensul sluji-rii celuilalt, viaţa noastră va � in-utilă. (…) Slujirea celuilalt are o forţă de mântuire in� nit mai mare decât orice teorie teologică. Noi trebuie să murim nouă înșine pentru ca ceilalţi să trăiască. Hris-tos a spus: Nu vă temeţi că vă veţi pierde su� etul în această slujire! Cel care slujește altuia, își salvează su� etul pentru viaţa veșnică. (...) Înţeleg că alt drum pentru mântu-irea omenirii nu există, în afară de cel al Evangheliei, nici alt Mântui-tor al ei afară de Hristos.Arhimandrit Sofronie Saharov, Sta-reț al Mănăstirii ”Sf. Ioan Botezăto-rul” din Essex, Anglia

Deschideți inimile voastre!

1

Arhim. Sofronie Saharov (11 iulie)

Foaie parohială bilunară a bisericii ortodoxePogorârea Sfântului Duh - Sfântul Nicolae

Militari - Bucureşti

Anul

1, N

r. 12

/ 12

iulie

201

5

DIALOG DE DUMINICĂ

2

Icoana Maicii Domnului “Prodromița” (înainte-mergătoare)

Icoana Maicii Domnului numi-tă „Prodromița” este una din-

tre icoanele făcătoare de minuni păstrate în Schitul românesc Prodromu, în Sfântul Munte Athos. Prăznuirea acestei icoane are loc în � ecare an, pe data de 12 iulie, cu priveghere de întrea-ga noapte. Prodromița este una dintre icoanele nefăcute de mâna ome-nească, ci anume zugrăvite în chip minunat, prin dumneze-iasca rânduire. Icoana a fost zu-grăvită în chip minunat, în anul 1863, în Țara Românească. În acel an, Părinții Nifon și Necta-rie, ctitorii Schitului Prodromu, din Sfântul Munte Athos, mer-gând în țară pentru trebuințele schitului, aveau în inima lor o mare dorință pentru o icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului, care să � e așezată în biserica cea nouă, după cum mai toate mănăstirile Sfântului Mun-te au câte o icoană făcătoare de minuni. Deci a� ându-se Părinții Nifon și Nectarie în Iași, au început a cerceta acolo pentru a a� a un zugrav mai iscusit și cu viața plăcută lui Dumnezeu, care să le zugrăvească o icoană a Născă-toarei de Dumnezeu. Și au găsit un zugrav bătrân, Iordache Ni-colau, cu care s-au învoit să le facă această icoană, după mode-lul primit de la părinți. Însă s-au tocmit ca să lucreze numai cu post și aspră rânduială. Rânduia-la implica următoarele nevoințe: de dimineața până când va � ă-mânzi să nu ia nimic în gură, iar după-masă să nu mai picteze, ci alt lucru să facă până a doua zi, urmând această rânduială până

la terminarea ei. Bătrânul zu-grav primi învoiala cu toată evlavia și mulțumirea. Iată ce scria el, în data de

29 mai 1863, despre zu-grăvirea icoanei cea cu

dumnezeiască mi-

nune săvârșită, într-o scrisoa-re păstrată în arhiva Schitului Prodromu: „Eu, Iordache Nico-lau, zugrav din orașul Iași, am zugrăvit această Sfântă Icoană a Maicii lui Dumnezeu, cu însăși mâna mea, și în vremea lucrului a urmat o minune preaslăvită, în modul următor: După ce am ter-minat veșmintele, după meșteșu-gul zugrăvirii mele, m-am apucat să lucrez fața Maicii Domnului și a Domnului nostru Iisus Hristos; iar după ce am dat gata mâna în-tâia și a doua, apucându-mă de noapte ca să termin de zugrăvit, privind eu la chipuri am văzut că totul a ieșit dimpotrivă, pentru care foarte m-am mâhnit, soco-tind că mi-am uitat meșteșugul. Și așa, făcându-se seara, m-am culcat mâhnit, nemâncând ni-mic în ziua aceea, dar socotind că a doua zi sculându-mă, să mă apuc mai cu dinadinsul de lucru.

După ce m-am sculat a doua zi, mai întâi am făcut trei meta-nii Maicii lui Dumnezeu, rugân-du-mă să-mi lumineze mintea, ca să pot isprăvi Sfânta Icoană; și când m-am dus să mă apuc de lucru, o, preaslăvite minu-nile Maicii lui Dumnezeu! S-au

a� at chipurile terminate desă-vârșit, precum se vede. Eu vă-zând această minune, n-am mai îndrăznit a-mi pune condeiul pe ea, fără numai am dat lustrul cu-viincios, deși greșeală am făcut aceasta, ca să mai dau lustru la o asemenea icoană. Aceasta este povestirea acestei S� nte Icoane.” Icoana este zugrăvită pe lemn de tei, ea având un metru înăl-țime și 70 de centimetri lățime. Zugravul a lucrat icoana în Mă-năstirea Bucium, județul Iași. O caracteristică a acesteia este faptul că icoana, cercetată la mi-croscop, nu prezintă urme de pensulă, acest lucru întărind cre-dința cum că S� ntele Fețe au fost pictate în chip minunat de mâna nepământească. Prăznuirea aces-tei icoane are loc în � ecare an, pe data de 12 iunie, cu priveghere de întreaga noapte. Icoana Prodromița a făcut mul-te minuni de-a lungul vremii. Maica Domnului a vindecat în chip minunat bolnavi de friguri, oameni surzi, pe cei care aveau dureri de cap și măsele, bolnavi de ochi și alte feluri de suferințe.

Rugăciune la icoana Maicii Domnului Prodromița„Prea Sfântă Stăpână, de Dumne-zeu Născătoare, pururea Fecioară Marie, protectoarea și apărătoa-rea noastră, cerem a Ta nebiruită apărare. Împărăteasa Cerului și a pământului, ceea ce ai cu drepta-te numele de „Prodromița”, adică înainte-mergătoare, întărește-ne întru lucrarea faptelor bune și ne du de mână întru Împărăția cea cerească. Povățuiește-ne pe noi, toți drept credincioșii creștini, spre a vedea și veșnic a ne îndulci de mărirea Fiului Tău și Dumne-zeul nostru, că Binecuvântată și Prea Proslavită ești, în vecii veci-lor. Amin.

Sursa: crestinortodox.ro

Rugăciunea – ”telefonul” cu Dumnezeu

Rugăciunea este cel mai la în-demână canal de comunica-

re al omului cu Dumnezeu. Ne punem în genunchi în fața Lui atunci când vrem să-L chemăm aproape, să-I spunem păsul și să-I cerem mila. De cele mai multe ori, în rugăciune îi cerem Domnului să ne dea sănătate și liniște, îi cerem bucurii, îi cerem fericire și împlinire. Îi cerem… Ce frumos este însă când ne pu-nem în genunchi în fața Domnu-lui pur și simplu ca să-I mulțu-mim. Acest lucru l-am făcut cu bucu-rie în Duminica Vindecării slu-gii sutașului, alături de frații din Biserică și de Parintele Visarion. Cu mic cu mare am stat alături și, în pace, cu lumânarea aprinsă și cu nădejde în su� ete, am mul-țumit Domnului.

Mulțumirea – o lucrare conti-nuă a inimii

Slujba de mulțumire este o ru-găciune de laudă adusă Dom-nului pentru toate binefacerile, văzute și nevăzute, prin care ne exprimăm bucuria și recunoș-tința. De obicei, slujba de mulțu-mire este o� ciată de preot după Sfânta Liturghie și se face la ce-rerea enoriașilor. Pentru a face o slujbă de mulțumire, motive se găsesc din plin: un copil venit în familie, aniversarea unei căsni-cii, împlinirea unei vârste etc. De fapt, orice zi petrecută în pace și bucurie este un motiv su-� cient pentru a-I aduce mulțu-mire Domnului, iar atunci când o facem împreună, în familie, în casa Lui, e cu atât mai bineplă-cută. Slujba de mulțumire durează cam o jumătate de oră, răstimp în care preotul slujitor îi pome-

nește pe cei care vor să aducă mulțămită și rostește rugăciunile de mulțumire și slavă închina-te Domnului. Încheierea slujbei însă nu trebuie să se facă și în inimile noastre. Rugăciunea de mulțumire poate curge conti-nuu, pentru ca în � ecare clipă să trăim în Domnul bucuria daru-rilor Lui. Sofronie Saharov, Starețul Mănăstirii „Sf. Ioan Botezăto-rul” din Essex, pe care l-am po-menit ieri (11 iulie) avea această stare de mulțumire înrădăcinată adânc în inima sa. Părintele Ra-fail (Noica), ucenicul Starețu-lui, mărturisește despre acesta la Cuvântul înainte din cartea Taina vieții creștine: „Fiecare lucru de nimic era pentru Stareț un dar de la Dumnezeu. Astfel i se formase o anume alcătui-re su� etească în care conștiința euharistică era � rească (evharis-tie înseamnă mulțămită): Sta-rețul mulțămea lui Dumnezeu pentru tot ce îi trimitea El, și cu o grijă plină de cutremur privea � ecare lucru, până și pe cel mai neînsemnat, văzând în el grija Tatălui Ceresc, nimic primind ca pe ceva obișnuit sau cuve-nit. Pilda unei astfel de atitudini ne-a fost dată de Însuși Domnul. După ce săturase cinci mii de oa-meni, Domnul a poruncit să se adune � ece fărâmitură din tot ce

dăruise Tatăl: Și au mâncat toți și s-au săturat, și au luat rămășițele de fărâmituri șapte coșnițe pline (Mt. 15:37)”.

Taina darurilor nevăzute

E � resc să mulțumim pentru darurile văzute. Așa facem cu cei dragi, îi îmbrățișăm sau îi sunăm și le mulțumim pentru atenții și le spunem cu bucurie cât de mult ne-au plăcut. Tăgă-duim însă să mulțumim pentru darurile pe care nu le vedem cu ochii sau nu le înțelegem cu mintea. De multe ori tocmai aici, în primirea darurilor nevă-zute, se vădește măsura credin-ței noastre. Minunile care ni se întâmplă (și se întâmplă!), de multe ori trec neobservate sau le uităm prea repede. Ne lăsăm furați de grijile cotidiene și scăpăm din vedere lucrurile simple și mi-nunate care ni se petrec. Se aș-terne uitarea peste bucuriile sau întâmplările fericite care cu pu-țin timp în urmă ne minunau pe noi și pe alții. E important să mulțumim Domnului și să păstrăm vie amintirea darurilor Lui.

3

Să mulțumim Domnului!

Contactul redacţiei: dialog-de-duminica@sf-nicolae-militari.ro 0742 451 895 - Natalia www.sf-nicolae-militari.ro

Adresa Parohiei Ortodoxe Pogorârea Sfântului Duh-Sfântul Nicolae Militari:Str. Aleea Politehnicii, Nr. 7, Sector 6, Bucureşti

„Așa cum a dispărut încre-derea copiilor în părinți,

tot astfel a dispărut și încrede-rea părinților în Dumnezeu, și auzi adeseori pe mulți părinți spunând: „De ce tocmai copi-lul nostru să apuce pe un drum rău? Doar noi mergem regulat la Biserică!” și aceasta se în-tâmplă pentru că părinții nu-I dau lui Hristos șurubelnița, ca să le strângă puțin copiilor lor vreun șurub slăbit, ci vor să le facă ei singuri pe toate. Și cu toate că există Dumnezeu, Care ocrotește copiii, și îngerul

lor păzitor este mereu lângă ei, ocrotindu-i și el la rândul său, părinții se neliniștesc până se îmbolnăvesc, și deși sunt oa-meni credincioși, se comportă ca și când nu ar exista Dumne-zeu și înger păzitor, împiedi-când astfel intervenția dumne-zeiască. În timp ce ar trebui să se smerească și să ceară ajutor de la Dumnezeu, și atunci Bu-nul Dumnezeu le va ocroti co-piii lor.”

(Cuviosul Paisie Aghioritul)

Cuvânt

Cuviosul Paisie Aghioritul este unul dintre cei mai iubiți pă-

rinți care au viețuit la Sfântul Munte Athos. Starețul Paisie, după numele său de mirean Arsenie Eznepidis, s-a născut în Farasa Capadociei – Asia Mică, la 25 iulie 1924, din părinți evlavioși. A fost botezat de către Sfântul Arsenie Capadocia-nul, care i-a pus la botez numele său. În Konița, micul Arsenie a terminat școala primară. Până să meargă în armată, a lucrat ca tâm-plar. În 1945 s-a înrolat în armată, unde s-a distins prin integritatea caracterului său, prin spiritul de sacri� ciu și prin vitejie. A fost lăsat

la vatră în anul 1950. După îndeplinirea serviciului militar, a vizitat Sfântul Munte, dar nu a putut rămâne aici. Revine și se stabilește de� nitiv în Athos în 1953. Părintele Paisie a fost un om simplu, dar în același timp un om harismatic, un om care a adunat în el chipul apostolului, al teologului, al omului duhovnicesc, a adunat în el chipul părintelui. A primit adesea în timpul vie-ții sale, când se ruga în smerenie profundă, descoperiri ale voii lui Dumnezeu. Mai mult, Însuși Hris-tos i s-a arătat, precum și Maica Domnului și alți s� nți. Fapt pen-tru care a pictat mai multe icoane cu s� nții care i se arătau. În 1993 starea sănătății lui se în-răutățise mult. I s-a descoperit o tumoare canceroasă la intestinul gros și s-a luat hotărârea de a � operat pe data de 4 februarie 1994. A stat internat la Spitalul � ea-ghenio (Tesalonic) timp de 10 zile, după care a fost adus să se refacă la Mănăstirea Suroti. A trecut la cele veșnice pe 12 iulie 1994. Potrivit dorinței sale, a fost înmormântat la Sfânta Mănăstire a Sfântului Ioan Teologul de la Su-roti (Tesalonic). În ședința Sfântului Sinod din 13 ianuarie 2015, Patriarhia Ecume-

nică a hotărât canonizarea Cuvi-osului Paisie Aghioritul. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ro-mâne, în ședința din 4 iunie 2015, a hotărât înscrierea în calendarul liturgic românesc, începând cu anul 2016, a Sfântului Cuvios Pai-sie Aghioritul, cu ziua de pome-nire la 12 iulie.

Din învățăturile Părintelui „Încercările pe care le îngădu-ie Dumnezeu sunt potrivite cu puterea noastră de a răbda, dar, din păcate, de multe ori la ele se adaugă și batjocurile și grosolăni-ile oamenilor nemilostivi și atunci ne încovoiem. Vântul puternic de obicei rupe copacii sensibili și dezrădăcinează pe cei ce nu au ră-dăcini adânci. Iar celor ce au rădă-cini adânci le ajută să înainteze și să se înrădăcineze încă mai adânc. Bunului Dumnezeu însă nu îi place modul sălbatic și nemilostiv prin care unii sunt dezrădăcinați, iar alții rupți, ci modul milostiv (pentru că și El este milostiv) prin care sunt ajutați semenii noștri cu dragoste și compătimire, deoarece oamenii nu sunt copaci, ci chipuri ale lui Dumnezeu. Firește, nimeni nu poate vătăma su� etul omului, decât numai el în-suși.”

Surse: orthodoxwiki.org; crestinortodox.ro

Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul (12 iulie)

Ariciul

M-am încurcat în zile, m-am rătăcit în ani

Prin mlaștinile unui veac înecat în sânge.

Te-am ocolit; o vreme chiar ne-am privit duș-

mani,Îţi arătam doar ţepii, arici

ce-atins se strânge.

O, Doamne, azi mă pipăi și nu mă dumiresc:

Ce vrajă se petrece de la un timp cu mine?

Doamne, pe măsură ce cred și te iubesc

Îmbătrânesc în lume și-n-tineresc în tine.

de Vasile Voiculescu