Radu Mãrculescu s-a nãscut în 1915 la Bucureºti. A urmat liceul SpiruHaret, în a cãrui revistã, Vlãstarul, i-au fost publicate primele încercãriliterare, ºi ºi-a încheiat studiile universitare în 1938 cu o licenþã în Litereºi Filozofie. Între 1939 ºi 1942 a predat limba românã la liceele Gheor-ghe Lazãr ºi Aurel Vlaicu din Capitalã; în acelaºi interval a publicat înperiodice eseuri filozofice, studii literare ºi traduceri din lirica francezã.Mobilizat pe front, ia parte, ca ofiþer în Armata Regalã Românã, la rãz-boiul antisovietic; în 1942, în urma bãtãliei de la Cotul Donului, e luatprizonier. Ca represalii pentru participarea sa activã la rezistenþa din lagã-rele URSS a ofiþerilor români împotriva prozelitismului ideologic ºipolitic al puterii sovietice, va fi eliberat abia în 1951, dupã nouã ani dedure încercãri. Între 1959 ºi 1964 are parte de o nouã detenþie, de astãdatã în spaþiul concentraþionar autohton, la Periprava, în urma unuisimulacru de proces având drept capete de acuzare trei poeme pe carele scrisese, socotite subversive. Înainte de detenþie îºi gãseºte de lucru înconstrucþii; dupã eliberare, lucreazã ca pictor de biserici. Atât între celedouã detenþii, cât ºi dupã 1964, este marginalizat ºi nu poate publicanimic. Evenimentele din decembrie 1989 îl gãsesc cu mai multe manu-scrise de sertar; printre acestea, poemul dramatic Meºterul fãrã nume,nominalizat pentru premiile UNITER din 1992 ºi ulterior difuzat cateatru radiofonic, va fi publicat în volumul Teatru: Meºterul fãrã nume.Magog (Vitruviu, 2001). În 1991 începe sã-ºi descrie, în pagini memo-rialistice, experienþa concentraþionarã: volumul Pãtimiri ºi iluminãridin captivitatea sovieticã este urmat de Mãrturii pentru „Judecata de Apoi“adunate din Gulagul românesc (Aldine, 2005).

Pãtimiri ºi iluminãri din captivitatea sovieticã a mai avut douã ediþii –la Albatros (2000) ºi Universal Dalsi (2007) – ºi a fost tradusã în ger-manã (Leid und Offenbarung in der sowjetischen Gefangenschaft, C&NVerlag, Berlin, 2008). I s-a decernat Premiul Fundaþiei Culturale Maga-zin istoric pentru cea mai bunã carte de istorie apãrutã în 2000. Frag-mente din carte, repovestite de autorul însuºi, au fost incluse în filmuldocumentar Prizonieri pe frontul de est, realizat de Marius Herghelegiu.

Radu Mãrculescu

Pãtimiri ºi iluminãri din captivitatea sovieticã

Redactor: Oana BârnaCoperta: Andrei Gamarþ Tehnoredactor: Manuela Mãxineanu DTP: Denisa Becheru, Dan DulgheruCorectori: Andreea Stãnescu © HUMANITAS, 2010 ISBN 978-973-50-3144-2 (pdf) EDITURA HUMANITAS Piaþa Presei Libere 1, 013701 Bucureºti, România tel. 021/408 83 50fax 021/408 83 51www.humanitas.ro Comenzi online: tel./fax 021/311 23 30 e-mail: vanzari@libhumanitas.rowww.libhumanitas.ro

Ligiei, soþiei iubite ºi tovarãºeide periplu prin aberantul eon totalitar,

îi dedic aceastã carte de pãtimiri, darºi de iluminãri.

Capitol pilot

Ca într-atâtea nopþi în care visele îmi sunt strãbãtute desemnale ce-mi vin dintr-un îndepãrtat trecut, cândva trãit întresârme ghimpate ºi gratii, ºi în aceastã noapte am primit unmesaj. Mi-a apãrut un uriaº într-o ºubã miþoasã, lungã pânãla pãmânt, cu o cãciulã ruseascã îmblãnitã, cu clape negre,date în lãturi, ca niºte aripi obosite de corb. Într-o mânã þineao carabinã ce fumega, iar în cealaltã, o lesã de care trãgeanãbãdãios un câine pitic, un teckel cu laþe roºcate ºi picioarestrâmbe, ca sã lingã de pe zãpadã – ce-mi nãpãdise între timpodaia – o dungã de sânge. Tras de boldeiul pitic care urmãreacu limba dâra roºie, strãbãtu încãperea – care se lungise ºi seumpluse cu paturi suprapuse – ºi apoi dispãru.

I-am recunoscut îndatã pe cei doi, om ºi câine.El era încheietorul gãrzilor coloanei noastre de prizonieri

cãzuþi chiar atunci în bãtãlia Donului ºi supuºi la un demen-þial marº forþat, maraton al morþii albe, prin imensitatea ierniiruseºti. Pe cei care, degeraþi de frig, rãpuºi de foame sau sleiþide puteri, nu se mai puteau þine de coloanã, el îi lua cu blân-deþe, îi aºeza pe marginea drumului ºi le miruia fruntea cucâte un foc de armã, stând lângã fiecare pânã ce câinele piticdesãvârºea ritualul de spãlare a mortului, lingând sângele depe faþa celui eliberat de povara de a exista. Apoi treceau amân-doi la urmãtorul.

El ºi câinele, pentru mine, îºi dobândiserã de atunci statut depersonaje arhetipale care deschid porþile Împãrãþiei Umbrelor.

7

Învestiþi cu aceste atribute, au transgresat lumea realului ºi mis-au aciuat în vis. Ca atare, pe parcursul vremurilor, îmi apã-ruserã în destule nopþi, de fiecare datã aducându-mi de din-colo vreun mesaj. Dar acum ce vor sã-mi mai transmitã ei de lalumea celor paisprezece ani de claustrare, îngropaþi în mine?Cãci, realmente, lumea aceea n-a dispãrut. Ea s-a pitit în pliurilesubconºtientului, undeva, sub orizontul tainei, cum ar spuneBlaga, ºi de acolo ia legãtura cu mine în vis prin semne, avertis-mente, fie ºi aluzive, sau chiar prin premoniþii. ªi astfel, noaptede noapte, îmi reapar în vis dacã nu scene clare de prizonie-rat sau puºcãrie – asta mi se întâmplã mai rar –, mãcar un amã-nunt, un detaliu, o stare sufleteascã de constrângere, o angoasã,ceva ca o ameninþare, ceva nedefinit, marcat însã de timbrulinconfundabil al stãrii de detenþie.

Aº putea spune cã trãiesc douã vieþi paralele, una diurnã, delibertate, ºi una nocturnã, de robie. Astfel, dupã coborârea cor-tinei peste spectacolul zilei, îmi trag pe mine mantaua de pri-zonier sau zeghea vãrgatã de deþinut ºi cobor pe scara interioarãa visului în micul meu infern concentraþionar. Undeva, înopera lui Mircea Eliade, am citit despre un împãrat care visasecã era fluture. Deºteptându-se, n-a mai ºtiut ce este el cu ade-vãrat: un om care a visat cã este fluture sau un fluture care a visatcã e om? Cam aceasta ar fi ºi dilema mea: sunt eu un om libercare a visat cã este deþinut sau un deþinut care a visat cã este omliber? ªi nu e numai dilema mea. Mi-am reîntâlnit prieteni foºtiprizonieri sau deþinuþi, care, iscodiþi de mine, mi-au mãrturisitcã ºi ei, dacã nu noapte de noapte, totuºi când ºi când, strãbataceleaºi sinistre regiuni onirice, brãzdate de sârme ghimpate oride alte semne, mai criptice, mai sofisticate, purtând însã toateaceeaºi pecete indelebilã a trãirii claustrate.

Nu e însã mai puþin adevãrat cã, în ce mã priveºte, eu suntrãspunzãtor de revenirea în forþã la suprafaþa conºtiinþei a

8

PÃTIMIRI ªI ILUMINÃRI DIN CAPTIVITATEA SOVIETICÃ

acestei lumi subterane, cu toþi monºtrii ei infernali ºi cu toateangoasele ei demenþiale. Eu sunt cel care a zgândãrit-o, din clipaîn care m-am apucat sã-mi scriu amintirile. Am întreprins acestdemers propunându-mi, printre altele, ºi decriptarea acelorsemne obsesive ce-mi tulburau visele, iar prin aceasta, neutra-lizarea lor. (Se vede cã-l luasem în serios pe Freud.) Dar, prac-tic, n-am reuºit decât sã îndârjesc aceastã lume de monºtri ºis-o asmut asupra mea cu ºi mai multã înverºunare. ªtiam cãaventura în care mã bãgam antrena ºi un descensus ad inferos, cutoate riscurile lui, dar n-am avut ce-i face. Nu era vorba numaide exorcizarea acestui underground malefic din fiinþa mea,terapie pe care o socotesc acum definitiv ratatã. (Probabil pânãla sfârºitul vieþii voi rãmâne, în vis, prizonier ºi deþinut. Astae crucea mea.)

Demersul meu a avut ºi un alt obiectiv, cu mult maiimportant, pe care sper sã nu-l ratez ºi care meritã suferinþa dea retrãi, noapte de noapte, clipe dintr-un infern deshumat. Carea fost acela? Nici mai mult, nici mai puþin decât de a recreaperiplul captivitãþii noastre, nu numai pe planul din afarã, câtmai ales pe cel dinlãuntru, sufletesc, moral, spiritual, periplulpe care l-a parcurs în îndelunga ei robie în Noul Babilon, celsovietic, lumea noastrã de prizonieri, mai precis ofiþerimea dincare fãceam parte.

Periplul nostru începe cu catastrofa originarã, cãderea în pri-zonierat sau, mai corect, în robie. În esenþa ei, aceastã cãdere afost pentru noi toþi ºi o prãbuºire, mai mare sau mai micã, înînsãºi entitatea noastrã moralã, pentru unii atingând cotele celemai scãzute ale umanului, la hotar cu animalitatea. Cauzele aces-tei prãbuºiri au fost situaþiile-limitã la care am fost împinºinoi, prizonierii.

Marºurile istovitoare în stepele viscolite ºi pe drumurilejalonate de cadavrele celor ce nu mai puteau þine pasul, frigul

9

CAPITOL PILOT

permanent ºi înnebunitor, foamea care sfâºie vintrele ºi întu-necã minþile, sãlbãticind raporturile dintre oameni, mai ales înrândurile trupei, transporturile în bou-vagoanele morþii albe,înghesuiala sufocantã, pãduchii ºi tifosul, descãrcarea în gãria sute de cadavre, dar mai ales lipsa de perspectivã ºi dispera-rea… Iatã eºalonul plãgilor ºi urgiilor biblice cu care ne-am con-fruntat din clipa cãderii noastre.

Dar abia escaladaserãm acest „munte al suferinþei“ ºi, ajunºiîn lagãre, nici nu apucaserãm sã ne dezmeticim, sã ne oblojimrãnile trupului ºi traumele sufletului, cã ne-am ºi trezit agre-saþi de o specie insolitã de prãdãtoare, comisarii politici, care,prin manipularea ºtiinþifico-diabolicã a factorilor de presiuneîntâmpinaþi de noi (ger, foame, la care s-au adãugat munca sil-nicã, carcera, teroarea, delaþiunea), dezlãnþuirã asupra noastrã oacþiune totalã de racolare politicã. Astfel, au reuºit sã provoaceîn sânul comunitãþii noastre româneºti o tumoare malignã carene va deregla existenþa, pânã se va rupe definitiv de noi. E vorbade acele jalnice cohorte de suflete moarte, aºa-zisele divizii devoluntari create de sovietici în lagãre ca sã aducã pe tancurilelor ºi în þara noastrã experimentul cel mai nimicitor care afost vreodatã altoit pe trupul ºi pe sufletul vreunei comunitãþiomeneºti: comunismul.

Misiunea lor era sã completeze aparatul represiv din þaranoastrã, ce urma sã introducã prin forþã ºi sã menþinã printeroare anormalitatea unei orânduiri care, prin propria-i putere,n-ar fi putut rezista nici o zi, misiune pe care ºi-au îndeplinit-ocu toatã scelerateþea. Prin ce procedee se va fi reuºit sã se facãdin oameni obiºnuiþi organe ale torþionarismului bolºevic apli-cat la þara noastrã rãmâne o problemã deschisã. Dar în ce nepriveºte pe noi, cei care eram de cealaltã parte a baricadeiºi constituiam majoritatea, procesul acesta de racolare – prinmijloace ce ne afectau pe toþi – a avut asuprã-ne un impact

10

PÃTIMIRI ªI ILUMINÃRI DIN CAPTIVITATEA SOVIETICÃ

traumatizant ºi de duratã, fãcându-ne sã trãim într-o starepermanentã de angoasã ºi de alertã. Mai cu seamã au fostprofund zdruncinate atunci resorturile gingaºe ale încrede-rii între noi.

Când vedeam în fiece zi treceri în tabãra duºmanului aunora la care nu ne-am fi aºteptat niciodatã ºi când, de aseme-nea, vedeam cum ºarpele delaþiunii îºi face coada roatã în jurulnostru, ne întrebam dezorientaþi: „În cine sã mai avem încre-dere ºi de cine sã ne ferim mai întâi?“ Ne simþeam ca într-opãdure cu fiare.

Încrederea reciprocã odatã pierdutã, izolarea s-a instalat înmijlocul nostru.

Trãiam alãturi unul de altul, ca niºte cartofi într-un sac. Numai constituiam un corp, ci o masã amorfã de indivizi izolaþi,element ideal de manevrat de cãtre putere. Din fericire, aceastãstare de anormalitate n-a þinut prea mult. Ca sã supravieþuim,nu numai fizic, ci ºi moral, a trebuit sã ieºim din acest coºmar alsuspiciunii ºi din izolarea la care ea ne condamna. Trebuia refã-cutã încrederea între noi. ªi s-a refãcut pânã la urmã. Dar pebaze noi (verificarea caracterelor, aspiraþii comune, identita-tea de vederi în problemele fundamentale ºi disponibilitateade-a contribui – chiar cu sacrificii ºi riscuri – la edificareaunei solidaritãþi dupã principiul muschetar „Toþi pentru unul,unul pentru toþi“).

Se trecea astfel, pe tãcute, de la o existenþã a insului în masãla o existenþã a sa în comunitate, bazatã pe afinitãþi ºi întreþinutãde o camaraderie puternic inspiratã de valorile creºtine, în carecine intra era primit cu încredere, stimã ºi chiar dragoste; ºi maiales în care se simþea apãrat. Apãrat de aceastã comunitate prinacea capacitate a solidaritãþii ei de a rãspunde eficient ingerin-þelor brutale ºi insolente ale puterii, fãcute cu scopul de a neanexa ºi libertatea interioarã, nu numai pe cea exterioarã, pentru

11

CAPITOL PILOT

a-ºi extinde astfel þarcul de sârmã ghimpatã ºi înlãuntrul con-ºtiinþei noastre, spre a-ºi implanta în ea trãdarea, în cea maijosnicã accepþiune, de neam, de Dumnezeu, adicã, în final, desine însuºi.

Primul test al acestei solidaritãþi era sã asigure celor încarceraþio asistenþã camaradereascã (o hainã cãlduroasã, un plus de hranã,rupt de la gura tuturor ºi ajuns la cei în suferinþã, cu orice risc).

Aceastã solidaritate din lagãrele de ofiþeri români a fost,într-adevãr, în lumea în care trãiam, dominatã de egoism ºi deinstinctul de conservare, un adevãrat miracol care ne-a lumi-nat existenþa ºi ne-a topit toate adversitãþile la cãldura dra-gostei creºtine. Ea a cuprins chiar ºi pe unii din alte naþiuni,cu care ocazional ne-am întretãiat destinele în carcere ºi izola-toare. La aceasta s-a ajuns însã în timp, cu greutãþi ºi sacrifi-cii; a fost începutul însãnãtoºirii noastre morale ºi, mai ales,plasma din care avea sã se articuleze rezistenþa din lagãrelede români. Iar aceastã formã de supravieþuire (ºi ca entitãþimoral-spirituale, nu numai fizice), rezistenþa, s-a automodelat,încet, încet, prin acþiuni ºi lupte. La început, formele ei demanifestare au fost cele de protest împotriva abuzurilor admi-nistraþiei ºi a bestialitãþii gãrzilor. Apoi, prin greve de lucru ºide foame (la început individuale, apoi de grup), s-a trecut lalupta pentru respectarea dreptului nostru la demnitate, inclusivpentru desfiinþarea muncii obligatorii pentru noi, ofiþerii români,care era prilej pentru sovietici de a ne supune la cele mai umi-litoare ºi istovitoare corvezi, în dispreþul Convenþiei de la Haga,pe care ºi ei o semnaserã.

Iar în faza finalã, când ne-am dat seama cã însuºi guvernulsovietizat al þãrii noastre, ca ºi lumea occidentalã, în care cre-zuserãm cu naivã fervoare pânã atunci, ne-au lãsat în gheareleasupritorilor, rezistenþa noastrã a declanºat o ultimã, disperatã,totalã, pe viaþã ºi pe moarte grevã a foamei pentru repatriere.

12

PÃTIMIRI ªI ILUMINÃRI DIN CAPTIVITATEA SOVIETICÃ

În acest sens, putem spune rãspicat ºi cu toatã mândria cã,dintre toate neamurile aflate în captivitatea sovieticã, noi, româ-nii (mai precis ofiþerimea), am fost singurii care am reuºit, înlagãrul Monastîrka-Oranki, în februarie 1948, printr-o cvasi-unanimã grevã a foamei ce-a antrenat aproape 1500 de parti-cipanþi, sã constrângem discreþionara putere sovieticã sã nerepatrieze. Aceastã repatriere smulsã stãpânirii, prin care majo-ritatea ofiþerimii noastre a putut intra în þarã cu fruntea sus,nepecetluitã de semnul infamant al trãdãrii, a încununat peri-plul captivitãþii noastre cu un final apoteotic. Ne-am luat atuncirevanºa pentru toate umilinþele ºi toate înjosirile acestei robiide dimensiuni biblice ºi cu deschideri apocaliptice. Început înabisul ontic în care am fost prãvãliþi prin „cãdere“, capãtul finalal periplului nostru concentraþionar se topeºte în bucuria fãrãde hotar a biruinþei ce ne-a adus, ca pe un trofeu, libertatea.

În ce mã priveºte, nu mi-a fost dat sã fiu de faþã la aceastãsuperbã clipã. Cu doi ani înainte, ca represalii la o mai amplãgrevã a foamei de la acel Oranki ce-mi înghiþise trei ani ºi jumã-tate din viaþã, fusesem ridicat cu un aºa-zis grup de agitatoriºi expediat la un lagãr de pedeapsã de pe Volga, denumit GauraDracului. Aici, închiºi într-un fioros izolator, anticamerã amorþii, pentru refuz de lucru, am reuºit printr-o disperatã grevãa foamei sã smulgem puterii locale recunoaºterea în scris cãnoi, ofiþerii români, nu suntem obligaþi sã muncim.

Biruinþele de la Gaura Dracului ºi de la Oranki au fostscump plãtite. Sumedenie de ofiþeri români au fost opriþi dela repatriere ºi, calificaþi drept instigatori, trimiºi în faþa instan-þelor militare ca, în procese înscenate, pe motive care în nicio þarã normalã nu erau considerate culpe, sã fie condamnaþila ani grei de muncã silnicã ºi deportaþi în pustietãþile polaresau siberiene, în lagãre cu regim infernal, alãturi de cele mai fio-roase chipuri ale criminalitãþii dreptului comun sovietic. Noroc

13

CAPITOL PILOT

cã în aceastã împãrãþie a rãului au mai avut loc, când ºi când,ºi dezgheþuri în urma cãrora o bunã parte din aceºti campioniai suferinþei au putut pune piciorul pe pãmântul þãrii, fie ºi cumizerul statut de proscriºi ori suspecþi.

Aceste greve ale foamei au fost imitate ºi de alte naþiunidin prizonierat, dar, din pãcate, fãrã succes. Fireºte, ºi aici totnoi am fost socotiþi instigatori ºi încondeiaþi la dosare. Cãcirepresaliile puterii sovietice asupra întregii noastre rezistenþe nuse vor consuma numai pe teritoriul lor, ci, ca niºte erinii, nevor urmãri ºi în þarã, unde NKVD-ul îºi avea plasaþi acoliþiila toate nodurile aparatului nostru represiv.

Astfel, întorºi în patrie, în vara lui ’48, mulþi dintre gre-viºtii de la Oranki au înfundat temniþele de anchetã, închi-sorile ºi lagãrele noului regim. Nu sunt în mãsurã sã apreciezcâþi dintre ei au fost victime ale rãzbunãrii NKVD-iste ºi câþiau intrat în aceastã situaþie prin acþiuni deliberate, mai ales cãmomentul repatrierii lor coincidea cu o stare de fierbere întoatã þara, din care luau fiinþã tot felul de miºcãri subversivecontra puterii, inclusiv acþiuni militare în munþi, într-uncuvânt, prinseserã fiinþã forme de rezistenþã la care nu puteaurãmâne pasivi cei care veneau cu experienþa cãpãtatã în bol-giile infernului sovietic ºi cu hotãrârea de a face orice pentrua opri revãrsarea lui ºi peste lumea noastrã.

Dar în decembrie 1950, când s-a „repatriat“ ºi grupul nostrude instigatori ºi reacþionari – în lagãrul de la Bragadiru, undeacum caraliii noºtri ne-au mai þinut ca prizonieri în propriaþarã mai bine de o jumãtate de an –, jocurile erau deja fãcuteºi puterea comunistã, bine pusã în ºa pe ceafa poporului român,nimicise aproape toate miºcãrile de rezistenþã. Totuºi la 17iulie 1951, când s-a lichidat lagãrul de foºti prizonieri – cândam fost ºi eu eliberat –, în spatele sârmelor ghimpate au mairãmas 22 de camarazi din faimosul nostru grup de foºti greviºti,

14

PÃTIMIRI ªI ILUMINÃRI DIN CAPTIVITATEA SOVIETICÃ

care, fãrã nici o sentinþã judecãtoreascã, au fost trimiºi la Canal,ca sã robeascã încã trei ani – peste cei nouã pe care ºi-i duceaîn spinare fiecare –, fiind eliberaþi abia peste un an dupã ce,într-un nour de pucioasã care a întunecat jumãtate de planetã,a plesnit tartorul cel mare, Stalin.

Prigoana sovieticã asupra noastrã, a foºtilor prizonieri carese manifestaserã în cadrul rezistenþei din lagãre, nu se opreºte niciaici. Ca urmare a revoluþiei maghiare din 1956, a colectivizãriiagricole forþate ºi a retragerii din þara noastrã, în 1958, a trupelorde ocupaþie sovietice, Securitatea, sub îndrumarea consilie-rilor sovietici de care n-am dus lipsã niciodatã, dezlãnþuie întoatã þara o acþiune de teroare de o amploare ºi o sãlbãticiefãrã precedent. Nãscoceºte comploturi, opereazã arestãri, desfã-ºoarã anchete în cursul cãrora tortureazã ºi schingiuieºte ºi, înfinal, instrumenteazã procese. Evantaiul acestor acþiuni judi-ciare era vast ºi se întindea în toatã þara.

În acest gigantic ºi demenþial vârtej de procese, unul, demari proporþii, ni s-a înscenat ºi nouã, prizonierilor din rezis-tenþã. De fapt, n-a fost un singur proces, ci o galaxie de procese,unele mai mari, altele mai mici, toate gravitând în jurul unuiproces-pivot care-l avea ca personaj central pe Constantin (Puiu)Atanasiu, de care se legau (artificial, fireºte) iþele tuturor celor-lalte. Acesta fusese unul dintre stâlpii rezistenþei din lagãrelesovietice, dar, în acelaºi timp, ºi unul din fruntaºii fostei miº-cãri legionare – ceea ce, în viziunea regizoralã a Securitãþii,trebuia sã dea întregii înscenãri o coloraturã verde, care sãreverbereze asupra tuturor celor implicaþi în aceste procese.Or, lucrurile nu erau aºa. Evident, nu se putea nega contri-buþia prizonierilor care fuseserã legionari la crearea rezistenþeiîn lagãre, ca ºi la organizarea acþiunilor de proteste ºi greveale foamei, inclusiv la cea ultimã ºi decisivã, din februarie1948. Dar a-i considera din oficiu drept legionari pe toþi câþi

15

CAPITOL PILOT

participaserã la aceste acþiuni era o ieftinã gãselniþã a Securi-tãþii, în scopul de a-ºi prezenta victimele într-o luminã verdede extremiºti, scoþându-le din start în afara legii. S-au împãrþitatunci nu ºtiu câte condamnãri la moarte ºi condamnãrila muncã silnicã pe viaþã, ca sã nu mai vorbim de cele de20, 15, 10 ani, ultimele apãrând ca floare la ureche. În aceastãgalaxie am fost ºi eu plasat pe orbita unui proces cu încã alþitrei complici, cu care însã nici mãcar nu mã cunoºteam, cumnici ei nu se cunoºteau între ei. De ce am fost acuzaþi? De com-plot antistatal, fireºte. Pe baza cãror fapte? Întâlniri ocazio-nale, mici petreceri între prieteni, foºti prizonieri, uneori ºi cufamiliile noastre. Mie, în plus, îmi imputau trei poeme scriseîn captivitate ºi aduse în þarã prin memoria unor prieteni carele preþuiserã. Erau turnate într-o simbolisticã stufoasã, a cãreisemnificaþie – subversivã, recunosc – nu putea fi decriptatãde obtuzitatea anchetatorilor decât dacã le-ar fi dat cineva din-tre noi cheia. Iar acel cineva, spre onoarea noastrã ºi spre noro-cul meu, nu s-a gãsit. Aºa încât, cum eu am rezistat la presiunileanchetei ºi n-am recunoscut nimic, iar martorii „acuzãrii“, cutoate intimidãrile ºi chiar torturile la care au fost supuºi (uniidintre ei erau condamnaþi la moarte), au contestat cu înver-ºunare în instanþã tot ceea ce li se atribuise cã ar fi declaratîmpotriva mea, completul de judecatã s-a vãzut – spre stu-poarea lui – lipsit de probe.

Cum de condamnat nu mã mai puteau condamna, iar deachitat nu-i lãsa inima, dupã vreun an de aºteptare în închi-soarea de la Uranus din Bucureºti am fost ridicat ºi dus înDeltã, la Periprava, unde mi s-a comunicat o „depunere admi-nistrativã“ de la Ministerul de Interne de 72 de luni, adicã, întermeni neeufemistici, o condamnare fãrã sentinþã judecã-toreascã de ºase ani, din care efectiv am executat cinci, pânãla apariþia decretului general de graþiere din 1964.

16

PÃTIMIRI ªI ILUMINÃRI DIN CAPTIVITATEA SOVIETICÃ

Cuprins

Capitol pilot 7

Cãderea în prizonierat 24

De izbeliºte, în bãtaia stihiilor iernii ruseºti 35Concert coral în stepã 41Disperata goanã 45Începutul sfârºitului 50Momentul „zero“ 58Prima percheziþie 59Halucinanta noapte 62Anabasis 78O „confuzie“ foneticã 79Nevoia de frumuseþe 88Trãdarea scoate primul colþ 89Între urã ºi milostenie 91Prima lecþie de marxism 94Cu lupii ºi cu corbii pe urmele noastre 97În fine, gara 97Dureroasa despãrþire 101Glasul roþilor de tren:

prima cãlãtorie în bou-vagon 104Terapeutica ficþiunii 108

Tambov 113

A doua cãlãtorie în bou-vagon 119

661

Oranki 122

Carantina 126Un recensãmânt ciudat 134Sindromul foamei 137Clubul 140Dupã carantinã 148Numãrãtoarea ca instrument de torturã 149O „consultaþie“ medicalã 160Tifosul exantematic 163O altã vizitã NKVD-istã 167

Schitul 170

Italienii 173O viaþã pentru un chiºtoc 181„Manechinele morþii albe“ 182„Lege“ ºi „ordin“ în gândirea sovieticã 183Controlul medical 185Cea dintâi primãvarã în robie 187…Miracolul 188

Înapoi la Oranki 195

Munca în prizonierat 196O ºedinþã de pominã 199ªi la Suzdal la fel 205Achizitorul de suflete moarte 212Plecarea diviziei T.V. 219Uscãtoria 223Prizonierii vechi 228„A suflat în lumânare“ 236Drama cu numele „23 August“ 242

662

CUPRINS

Lupta cu „urâtul“ în captivitate. 246„Povestirea“ 247Spectacolul 250Comisarul ºi Marseieza 252Crãciunurile ºi revelioanele în prizonierat 255Don Giovanni pe scena de la Oranki 257Bazarul iluziilor 261Destrãmarea Bazarului 288Revizorul 297Cântecul Nibelungilor 301În spital 3026 august 1945: Schimbarea la faþã 304

Monastîrka 307

Mihai Rãducanu 308Pâlpâiri de viaþã literarã la Monastîrka 318Zãpadã ºi sânge.

Urmãrile Ialtei în sclavia sovieticã 320Un refuz periculos 321Metamorfoze:

din „prizonieri“ în „criminali de rãzboi“ 325Poveºti de iarnã de la Monastîrka 328Rãzbunarea lui Terleþchi 331Cazul Ciutea 336Semne 346Corespondenþa 347Revoltã în pântecul balenei 348Raportul 352Izolarea ºi greva foamei 355Mândria ºi ruºinea de a fi român 369Biruinþa este fiica înfrângerii 370

663

CUPRINS

O varã de interogatorii ºi de anchete 371O nouã tentativã de asasinat.

Þinta: Victor Clonaru 376Tensiuni în sânul nostru 378Ni se pregãteºte un transport – dar încotro? 380Angoase atomice 388Adio Oranki!

ªi nu te-aº mai vedea decât cu cruci pe turle 390

Usciora sau „Gaura Dracului“ 393

Carantina 401Izolatorul de la Gaura Dracului 405Lupta cu ºobolanii, puricii ºi ploºniþele 408Tatonãri ºi pregãtiri pentru bãtãlia finalã 410Greva foamei de la Usciora

(a doua la care am luat parte) 416Francofonia lui Miticã Bãlan 436Întâlnire cu maiorul Rãdoi 438Primele victime din grupul nostru 440Ungurii ºi greva lor de foame 441O partidã de ºah „internaþionalã“ 444Presa sovieticã ºi „noutãþile“ din þarã 447Procesul Ahmatovei ºi al altor scriitori sovietici 451Vinerea Mare 455Plecarea de la Gaura Dracului 460Drumul prin noaptea Sânzienelor 465Kazan 472

Morºansk 485

Rondul cu petunii 488Din ale cãpitanului Nicolae Popescu-Tudor

pãtimiri ºi pãþanii 492

664

CUPRINS

Greva foamei de la Morºansk (a treia la care am luat parte) 496

În beciurile NKVD-ului de la Morºansk 500Sfârºitul grevei: o înfrângere 503Bilanþul unei înfrângeri 505Noaptea ºacalilor 508Femeile din lagãr, polonezele ºi nemþoaicele 511Japonezii 515Teatrul japonez 518Un mesager al taigalei 521Transportul de bolnavi.

Cazul cãpitanului Bulancea 523A ºasea iarnã 524Cântecul de leagãn al lui Mozart 527O veste cã un trãsnet: abdicarea regelui 528Douã plecãri 530Plecarea de la Morºansk 535

Mihailovo 536

Din nou confruntãri pe tema muncii 539Ni se fac „dosare“ 541Hipnolalia autodemascatoare 543Biblioteca de la Mihailovo 544

Odessa 548

Un scurt popas: Nikolaevo 551La lagãrul din apropierea portului 557Întâmplãrile unui compozitor belgian 562Copilul ºi Vremea 567Prometeu 572Centenarul naºterii lui Eminescu 577

665

CUPRINS

Willi Kern (Vasile Sâmbure) 580„Împroprietãrirea“ în Uniunea Sovieticã 583Miticã Puºtiu’ 587O evadare ca-n filme 590Drama lui Vasile Cotea 598Rãfuialã în mãruntaiele NKVD-ului din lagãr 600În lagãrul din fostul sanatoriu,

la atelierul de picturã 603Tabloul cu vaci 609Calul cãpitanului Lungu 611„Repatrierea“ prizonierilor 615

Sighet 625

Cele trei semne 626

Bragadiru 636

Fierbând în suc propriu ºi la foc scãzut 642„…Soseºte fericirea albitã de dureri“ 649

CUPRINS