DC Modulul IV

8/17/2019 DC Modulul IV

http://slidepdf.com/reader/full/dc-modulul-iv 1/15

MODULUL IV

TEORIA CONSTITUŢIEI

1. Constituţionalismul

2. Noţiunea de onstituţie

!. Di"e#sitatea $o#melo# de onstituţii

%. Conţinutul no#mati" al onstituţiei

&. Ado'ta#ea onstituţiei

(. Re"i)ui#ea *i a+#o,a#ea onstituţiei

1. Constituţionalismul

Constituţionalismul este o mişcare care are drept scop substituirea cutumelor existente vagi, imprecise,

şi care lasă o foarte largă posibilitate de acţiune discreţionară - prin constituţiile scrise.

Originea constituţionalismului este găsită în noţiunea greacă "nomoi", prin care se subînţelegea un

cadru distinct de legi antice care nu puteau fi modificate de Adunarea populară şi care a fost sursa de

inspiraţie pentru Aristotel ca să aungă la ideea de "politeia" în cadrul căreia legile constituie fundamentul

statului.

Astă!i noţiunea de "constituţionalism" semnifică acceptarea uridică şi politică a superiorităţii

constituţiei asupra tuturor celorlalte norme uridice.

În categoria trăsăturilor definitorii ale constituţionalismului se înscriu:

. #rincipiul separaţiei puterilor în stat.

$. Consacrarea, promovarea şi asigurarea drepturilor şi libertăţilor inerente fiinţei umane.

%. &efinirea şi asimilarea noţiunii de stat de drept.

A. Principiul separaţiei puterilor în stat

'eparaţia puterilor în stat, ca imperativ al democrati!ării vieţii politice, garanţia libertăţii sociale şi a

securităţii persoanelor în raporturile cu autorităţile statale, îşi are originea încă în antic(itate. Astfel, unele

reflecţii privind organi!area puterilor în ba!a divi!ării acestora găsim în valoroasele opere ale lui Aristotel,)erodot, 'ofocle, care însă, fiind după părerea unor autori prea vagi după conţinut, nu pot fi considerate

drept fundament al teoriei separaţiei puterilor în stat.

#aternitatea teoriilor separaţiei puterilor în stat este atribuită filosofului engle! *o(n +oce, care a

formulat pentru prima dată doctrina modernă a separaţiei puterilor în stat. iind inspirat de concepţiile lui

*o(n +oce, C(arles de ontes/uieu, a fost acel care a dat o apreciere nouă şi a fundamentat teoria

separaţiei puterilor în stat.

#resupun0nd necesitatea existenţei în cadrul oricărui stat a trei puteri distinctive1 puterea legislativă,executivă şi udiciară, el susţinea că, pentru preînt0mpinarea abu!ului de putere, este nevoie de un sistem de



balanţe între "puteri", astfel înc0t "măsurii" să i se opună "contramăsura" fiecărei dintre "puteri" 2legislativă,

executivă şi udiciară3, îndeplinind rolul unei "supape de siguranţă" faţă de celelalte.

Concepţiile lui +oce şi ontes/uieu privind separaţia puterilor în stat au influenţat nu numai asupra

postulatelor teoretice, dar şi asupra proceselor de organi!are statală. Astfel, teoria separaţiei puterilor în stat a

stat la ba!a Constituţiei '4A din 565 şi a &eclaraţiei france!e a drepturilor omului şi cetăţeanului, din

567. 8n acest sens, destul de semnificativ este conţinutul art. 9 din &eclaraţia france!ă a drepturilor omului

şi cetăţeanului, unde e consacrat că statul care nu asigură separaţia puterilor în stat nu are constituţie.

8n forma cea mai simplă, principiul separaţiei puterilor presupune exercitarea de către stat a trei funcţii

principale1

- funcţia legislativă, prin care se înţelege elaborarea şi adoptarea normelor general-obligatorii, destinate

reglementării relaţiilor sociale:

- funcţia executivă, care asigură executarea sau aplicarea acestor norme, cu posibilitatea statului de a

recurge la forţa de constr0ngere:

- funcţia jurisdicţională, prin care se înţelege activitatea de soluţionare a litigiilor apărute în societate,

în cadrul unei proceduri publice şi contradictorii.

iecare din aceste funcţii ale statului este încredinţată unor organe distincte şi relativ independente

unul faţă de altul1

- funcţia legislativă - parlamentului:

- funcţia executivă - şefului statului şi ; sau guvernului:

- funcţia urisdicţională - organelor udiciare.

4n astfel de model al organi!ării statale, în ba!a principiului separaţiei puterilor, presupune regula

speciali!ării, a independenţei şi a ec(ilibrului celor trei categorii de organe distincte şi relativ autonome.

Astă!i nu se mai vorbeşte despre aplicarea strictă a acestui principiu, recunosc0ndu-se în unanimitate

necesitatea unei separări mai atenuate, care ar încuraa şi ar asigura colaborarea puterilor în stat.

<otodată, principiul separaţiei puterilor în stat a fost aplicat şi se aplică şi astă!i în mod diferit, în

funcţie de forma de guvernăm0nt.

=iabilitatea acestui principiu nu se datorea!ă în exclusivitate "receptării sale de către clasa politică carecontinuă să creadă în aceasta şi de către clasa politică care continuă să-l invoce", dar şi a altor motive1

a3 principiul separaţiei puterilor în stat prin simpla lui evocare implică o asemenea organi!are politică a

societăţii, care exclude dictatura, despotismul, violarea libertăţii şi siguranţei persoanei:

b3 raporturile dintre legislativ şi executiv, determinate de acest principiu, răm0n a fi criteriul de ba!ă de

clasificare ale regimurilor politice democratice 2parlamentare, pre!idenţiale, semipre!idenţiale3:

c3 acest principiu asigură definirea expresă a domeniului de activitate pentru fiecare autoritate a statului

inclusiv prin prevenirea amestecului unei autorităţi publice în activitatea celorlalte două, cu condiţiaunei colaborări constructive:

$



d3 eşecul suferit de regimurile totalitare în secolul nostru 2spaţiul ex-sovietic, >uropa etc.3, care, fiind

subordonate principiului unităţii puterii de stat, au auns la starea descrisă de ontes/uieu, adică "au pierdut

totul".

>vocarea expresă în constituţiile unor state ex-socialiste a principiului separaţiei puterilor în stat1

?ulgaria 2art. 63, Croaţia 2art.@3, 'lovenia 2art.%3, acedonia 2art.63, ?ielorusia 2art.93, >stonia 2art.@3, usia

2art. B3, epublica oldova 2art.93 sau determinarea riguroasă a domeniilor de activitate ale celor trei

categorii de autorităţi publice în constituţiile altor state 2om0nia, 4ngaria, 'lovacia3 ne dovedeşte că acest

principiu răm0ne a fi şi în continuare pilonul constituţionalismului.

?. Consacrarea, promovarea şi asigurarea drepturilor şi libertăţilor inerente fiinţei umane

#roblema privind natura fiinţei umane şi protecţia acesteia a preocupat pe filosofi, urişti şi alte

categorii de g0nditori din diferite epoci.

#rimii germeni privind conştienti!area valorii fiinţei umane se ivesc în operele filosofilor antici,

precum #ericle, Aristotel, Cicero, <itus +ucretius, 'eneca ş. a.

8n evul mediu s-a petrecut un eveniment care a pus ba!ele unor teorii privind protecţia omului prin

adoptarea unui document intrat în istorie sub titlul de "agna Carta +ibertatum" 2$3, pe care au obţinut-o

de la rege baronii şi episcopii engle!i, acesta conţin0nd anumite privilegii pentru opo!iţia regelui.

8n sec. D=-D=E, epoca enaşterii se produc mutaţii serioase în acest domeniu.

4n eveniment de o importanţă deosebită îl constituie apariţia lucrărilor lui <omas )obbes, "Apărarea

puterii şi regelui", "&espre cetăţenie", "&umne!eu nemuritor". 8n aceste lucrări se afirmă că, în esenţă,

oamenii sunt egali în ceea ce priveşte facultăţile fi!ice şi spirituale, şi această egalitate trebuie să fie

recunoscută, prefaţ0nd astfel cele două teorii principale ale drepturilor omului din epocă şi anume1 teoria

dreptului natural şi cea a contractului social.

4n alt promotor al teoriei dreptului natural şi contractului social, *o(n +oce, în studiile sale "#rimul

tratat despre Fuvern" şi "Al doilea tratat despre Fuvern", îşi exprimă po!iţia faţă de drepturile naturale ale

omului, încerc0nd să dea o explicaţie raportului cetăţean-societate.

Aceste idei au fost transpuse în Anglia pe plan uridic în "#etiţia drepturilor" 29$63 şi "?ill-ul

drepturilor" 29673, prin care se susţinea supremaţia #arlamentului, dreptul de alegeri libere, libertateacuv0ntului, dreptul la eliberarea pe cauţiune, inter!icerea pedepselor crude, dreptul de a fi udecat de un

tribunal cu uriu ş. a.

'e consideră, pe bună dreptate, că primul filosof care a afirmat că lumea este supusă unor legi

obiective, a fost ontes/uieu care, în lucrarea "&espre spiritul legilor", afirmă că legile sunt nişte raporturi

necesare ce derivă din natura lucrurilor, şi în acest sens, tot ce există are legile sale.

8n concepţia sa despre om, el defineşte libertatea unui individ ca "fiind un drept de a face tot ceea ce

îngăduie legile", iar dacă un cetăţean ar face ceea ce legile ar inter!ice, "el nu ar mai avea libertate pentru căşi ceilalţi ar putea să facă la fel".

%



+a r0ndul său, *.*.ousseau, în una din operele sale, "Contractul social", susţinea ideea că omul este

născut liber, dar pretutindeni este în lanţuri. 8n apărarea individului uman el pleda pentru contractul social

prin care omul pierde libertatea sa naturală şi dreptul nelimitat de a-şi însuşi tot ceea ce îl tentea!ă, c0ştig0nd

în sc(imb libertatea civilă şi proprietatea a ceea ce posedă.

#rima consacrare a drepturilor omului într-un document oficial a apărut în America, în perioada

ră!boiului de independenţă între coloniile engle!e şi coroană. Acest document este "&eclaraţia &repturilor"

adoptată la $ iunie 559 în statul =irginia.

8n declaraţie se afirma1" <oţi oamenii sunt de la natură în mod egal liberi şi independenţi şi au anumite

drepturi inerente naturii lor..., adică dreptul la viaţă şi libertate, precum şi milocul de a dob0ndi şi conserva

proprietatea şi de a urmări să obţină fericirea şi siguranţa".

&ocumentul uridic cel mai important, care a relevat într-o formă modernă problema drepturilor şi

libertăţilor omului, este &eclaraţia drepturilor omului şi cetăţeanului, adoptată în perioada revoluţiei france!e

la $9 august 567.

Caracterul progresist al &eclaraţiei este determinat de conţinutul dispo!iţiilor sale, care prevedeau1

egalitatea în faţa legii a tuturor persoanelor, siguranţa şi re!istenţa la opresiune, dreptul de a participa direct

sau indirect la elaborarea legilor, garanţii cu privire la reţinere, arestare şi acu!are: pre!umţia nevinovăţiei:

libertatea cuv0ntului şi a presei, dreptul la proprietate etc. ...

Astă!i aceste idei progresiste şi-au găsit consacrarea de drepturi inerente naturii umane, opo!abile

statului în marea maoritate a constituţiilor adoptate în lume, a căror respectare este asigurată prin forţa

coercitivă a statului.

C. Definirea şi asimilarea noţiunii de stat de drept

'tatul de drept ca idee clară, concepţie, iar mai t0r!iu ca practică, are o istorie lungă. Concepţiile

despre stat şi drept sunt la fel de vec(i ca statul şi dreptul însuşi. Orice formaţiune statală, orice sistem

uridic, oric0t de primitive şi simple ar fi, nu puteau să apară şi să se de!volte în lipsa unor idei despre stat şi

drept, despre forma de organi!are statală a societăţii, despre metodele şi formele de reali!are a puterii de stat,

despre organele prin intermediul cărora se reali!ea!ă puterea de stat, despre relaţiile sociale reglementate de

normele uridice şi măsurile de asigurare a procesului de reali!are a normelor uridice, despre drepturile şiobligaţiile subiectelor de drept, consacrate şi asigurate da către stat.

8ncă în antic(itate au început cercetările principiilor, metodelor, formelor şi instituţiilor care ar stabili

şi asigura o interacţiune interdependentă şi concordantă dintre drept şi puterea de stat.

8n contextul înc(ipuirilor despre drept şi stat, c(iar la etapa iniţială, s-a căutat să se formule!e

argumente udicioase pentru o astfel de organi!are politică a societăţii în cadrul căreia dreptul, datorită

recunoaşterii şi susţinerii de către puterea statală, devine o forţă legală, iar forţa publică care recunoaşte

dreptul fiind totodată reglementată şi îndreptată de el, devine imparţială. O astfel de accepţiune a statului cao organi!aţie social-politică dotată cu o forţă publică legală, constituie ideea de ba!ă a statalităţii de drept.

@



Edeea unităţii dreptului şi forţei în procesul de înfăptuire a puterii de stat a fost reali!ată încă în sec. =E

î.e.n. de către 'olomon.

8n concepţia aristotelică, statul cultivă ustiţia şi face acest lucru prin legi. Aristotel pledea!ă, în

întreaga lui operă, pentru o formă de stat în care conducătorii urmăresc binele general. Această stare a

lucrurilor, după părerea lui, se poate atinge numai prin forţa legii. Acolo, unde lipseşte forţa legii, sublinia!ă

el, nu este loc şi nu se poate vorbi despre o oarecare formă de organi!are statală. Admiţ0nd faptul că prin

lege Aristotel subînţelege actul normativ elaborat în conformitate cu valorile sociale promovate de drept,

putem conc(ide că la el se impune ideea domniei legii într-un stat bine organi!at, care urmăreşte binele

comun.

#otrivit opiniilor lui Cicero, statul este de drept nu ca urmare a respectării legilor proprii şi a

angaamentelor externe, ci de aceea că statul, după originea şi esenţa sa, nu este altceva dec0t dreptul natural

al poporului concordat şi sistemati!at.

8n acest context, de netăgăduit este opera lui *o(n +oce. 8n interpretarea lui, supremaţia legii se

pre!intă în înfăţişarea unui stat în care domneşte legea, se consacră drepturile şi libertăţile individului şi este

reali!ată separarea puterilor. Confirm0nd că starea naturală nu este perfectă, dat fiind faptul că aici drepturile

oamenilor sunt asigurate prin forţa fi!ică a fiecăruia, el consideră că oamenii sunt obligaţi de a stabili un

contract între ei şi instituţiile de stat. 8n raţiunea lui +oce atunci, c0nd "statul încalcă drepturile poporului

stabilite prin contract, poporul poate şi are dreptul să se revolte".

O argumentare filosofică a conceptului statului de drept a fost reali!ată de Emmanuel Gant, în vi!iunea

căruia, dreptul este tratat ca o totalitate a condiţiilor, în care voinţa liberă a fiecăruia poate coexista cu voinţa

liberă a tuturor, şi acest lucru se poate înt0mpla graţie legii universale. Apariţia statului şi scopul acestuia

sunt în concepţia antiană, re!ultatul necesităţii de apărare şi de de!voltare a drepturilor inalienabile ale

cetăţenilor.

&acă la Gant statul de drept este o tendinţă, la )egel el este o realitate. En concepţia acestuia statul era

o exteriori!are a ideii absolute în de!voltarea sa. 'tatul îi apare lui )egel ca fiind ceva ce concilia!ă, ce

împacă universalul cu particularul, ce repre!intă sfera libertăţii concrete şi manifestarea supremă a ei.

#resupun0nd supunerea tuturor relaţiilor sociale puterii dreptului, concepţia statului de drept, evident,răm0ne a fi concentrată pe individ. 'tatul de drept nu înseamnă numai o legalitate formală care asigură

regularitatea şi coerenţa în instaurarea şi punerea în aplicare a ordinii democratice, ci o ustiţie ba!ată pe

recunoaşterea şi deplina acceptare a valorii supreme a persoanei umane şi garantată de instituţiile care

vi!ea!ă un cadru larg pentru exprimarea sa cea mai completă.

<rebuie să ţinem cont, totodată, şi de faptul că statul de drept nu este o realitate desăv0rşită şi nici un

stat nu poate să pretindă că a atins perfecţiunea statului de drept fără a fi învinuit de îng0mfare. 'tatul de

drept este mai degrabă un ideal, o valoare spre care tinde omenirea, dar care nici pe departe nu se aseamănăcu o utopie.



2. Noţiunea de onstituţie

8n doctrina uridică, noţiunea de constituţie este folosită în sensul de act normativ fundamental ce este

alcătuit dintr-un sistem de norme cu forţă uridică supremă, norme care reglementea!ă relaţiile sociale din

domeniul instituirii şi exercitării puterii de stat, stabilind în acelaşi timp prerogativele acestei puteri,

drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor. Cu alte cuvinte, constituţia este acel act normativ prin

care se reglementea!ă modul de organi!are a societăţii în stat.

8n limba latină, "constitutio" înseamnă "aşe!are cu temei", "starea unui lucru". 8n dreptul roman

imperial noţiunea "constitutio" era ec(ivalentă cu acea de lege. +egile care reglementau organi!area statului

erau denumite legi fundamentale.

ai t0r!iu, în feudalism, acest cuv0nt apare în limbaul ecle!iastic, desemn0nd regulile mona(ale.

8n sens de lege fundamentală a unui stat cuv0ntul constituţie este utili!at abia în sec. D=EEE, în perioada

pregătirii revoluţiilor burg(e!e şi prin care se înţelegeau legile de organi!are politică şi administrativă a

statului.

<reptat această noţiune capătă un conţinut mai bogat în sensul că normele referitoare la organi!area

statului şi asigurarea drepturilor omului trebuie să fie cuprinse într-o lege sistematică şi care să se bucure de

o forţă uridică superioară, constituind o garanţie în lupta împotriva puterii discreţionare a monar(ului.

Edeea unei constituţii scrise a i!vor0t din teoria contractului social, fundamentată şi de!voltată de *

*.ousseau.

Consider0nd constituţia o reeditare a "contractului social", literatura politico-uridică de atunci a

atribuit acesteia un nou caracter - acela de supremaţie - aung0nd la conclu!ia că este superioară oricăror alte

legi scrise sau nescrise.

ai t0r!iu, după elaborarea şi adoptarea primelor constituţii scrise, se aunge la ideea stabilităţii

constituţiei, la imposibilitatea modificării ei de către organele legislative obişnuite, adunarea constituţională

fiind singura putere competentă să adopte sau să modifice constituţia.

+upt0nd apoi pentru consolidarea principiului supremaţiei constituţiei ca o garanţie suplimentară a

menţinerii nesc(imbate a normelor nou-instituite şi a respectării lor de către organele legislative şi cele

executive, se fundamentea!ă o nouă instituţie1 controlul constituţionalităţii legilor.+a sf0rşitul sec. DED începe a se face deosebire între constituţie în sens material şi constituţie în sens

formal. #rin constituţie, în sens material, sunt înţelese dispo!iţiile cu caracter constituţional, indiferent de ce

act normativ sunt cuprinse. #rin constituţie, în sens formal, sunt înţelese dispo!iţiile cuprinse în textul

constituţiei, indiferent dacă ele reglementea!ă relaţii sociale fundamentale sau de o natură mai puţin

importantă.

+a etapa contemporană, această noţiune, în cea mai mare parte, desemnea!ă un complex de norme -

scrise sau nescrise - care consacră şi reglementea!ă principiile guvernării precum şi drepturile, libertăţile şiîndatoririle fundamentale ale cetăţenilor.

9



Hecunoaşterea şi, drept re!ultat, nerespectarea legităţilor şi postulatelor teoriei constituţiei duce la

diferite încălcări constituţionale comise de #arlament, #reşedinte, Fuvern, organele administraţiei publice

locale, de persoane uridice sau fi!ice.

Constituţia ar trebui sa fie considerată nu ca o creaţie şi un instrument al puterii de stat, ci drept o

reflectare a intereselor societăţii si valorilor sociale, o fundamentare a scopurilor si direcţiilor de de!voltare a

societăţii, un nucleu de constituire a sistemului de drept naţional.

8n conformitate cu spiritul şi conţinutul Constituţiei epublicii oldova din 77@, putem afirma că

însăşi concepţia asupra legii fundamentale s-a sc(imbat, renunţ0ndu-se la principiile socialiste de organi!are,

revenirea la unele principii clasice din acest domeniu fiind evidente.

8n lumina celor arătate, constituţia poate fi definită ca act juridic fundamental care se bucură de

supremaţie în raport cu toate celelalte şi care reglementează principiile, modul de organizare şi funcţionare

a autorităţilor publice şi raporturile dintre ele, raporturile dintre aceste autorităţi şi cetăţeni, consfinţeşte şi

garantează drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului.

Constituţiile, prin ele însele într-un stat de drept, sunt sau pot fi un obstacol în calea arbitrarului, dacă

ele exprimă voinţa generală, iar respectul faţă de ele devine o "religie" a fiecăruia.

Constituţia este i!vorul suprem de drept în sistemul de drept al statului, deoarece1

- acordă o structură şi semnificaţie societăţii:

- defineşte condiţiile exercitării puterii politice:

- reglementea!ă mecanismul repre!entării poporului:

- determină funcţiile şi atribuţiile autorităţilor publice:

- determină modul de control asupra guvernanţilor:

- consacră drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale ale cetăţenilor, diriea!ă relaţiile dintre ei,

dintre cetăţeni şi autorităţile publice:

- indică valorile politice, ideologice şi morale ale societăţii respective:

- repre!intă fundamentul şi garanţia ordinii de drept:

!. Di"e#sitatea $o#melo# de onstituţii

8n doctrina dreptului constituţional se procedea!ă la clasificarea constituţiilor, clasificare efectuată în

ba!a diferitelor criterii şi anume1

1. În funcţie de forma de eprimare, constituţiile se împart în:- constituţii nescrise- constituţii scrise- constituţii mite

8n categoria constituţiilor nescrise se înscriu constituţiile care, nefiind fixate şi neav0nd forma unui

i!vor de drept scris, există totuşi în realitate. &upă durata de acţiune în timp, ele sunt temporare şi aplicate,de obicei, în re!ultatul unor revoluţii sau lovituri de stat.

5



Constituţiile scrise sunt constituite dintr-un singur act normativ sau mai multe. 'pre exemplu,

Constituţia om0niei, Constituţia Fermaniei, Constituţia 'paniei repre!intă un act normativ unitar, pe c0nd

Constituţia 'uediei este constituită din trei acte normative1 orma de guvernăm0nt din 75@ prin care se

reglementea!ă principiile organi!ării statale, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor şi

autorităţile publice care, în ansamblul lor, constituie mecanismul de stat: Actul de succesiune la tron din

6B şi Actul cu privire la libertatea presei.

8n ca!ul c0nd constituţia repre!intă un act normativ unitar, avem de a face cu o constituţie codificată.

8n ca!ul c0nd constituţia este formată din mai multe acte normative, aceasta este necodificată.

+a r0ndul lor, constituţiile codificate se împart în constituţii desfăşurate şi nedesfăşurate.

8n literatura de specialitate se menţionea!ă că primele constituţii scrise moderne au fost cele adoptate

în America 2=irginia - 559: Articolele Confederaţiei - 555: Constituţia '.4.A. - 5653, mai t0r!iu în

>uropa 2#olonia, ranţa - 573. Această etapa a constituţionalismului a conferit mai multă preci!ie

regimurilor constituţionale.

Constituţiile scrise, totuşi, oric0t de detaliate ar fi ele, nu pot să prevadă totul, deseori conţin dispo!iţii

ambigui şi lacune care necesită a fi completate.

8n ca!urile c0nd se inter!ice revi!uirea constituţiilor sau e procedura anevoioasă, se aunge la decalae

între constituţia scrisă şi constituţia efectiv aplicată care, pe l0ngă textul scris, mai este completată cu

"practici", "obiceiuri" sau unele dispo!iţii constituţionale, nu mai sunt utili!ate şi cad în desuetudine. Astfel

de constituţii, care admit utili!area cutumei constituţionale, au căpătat titlul de constituţii mite. 8n categoria

constituţiilor mixte se înscriu şi constituţiile care, pe l0ngă unul sau mai multe texte scrise 2Anglia cu area

)0rtie a +ibertăţilor, ?ilul &repturilor3, cuprind cutuma constituţională creată de istorie şi cutuma

constituţională consacrată de către urisprudenţă.

!. În funcţie de modul de modificare, Constituţiile se împart în:- rigide- fleibile

Constituţiile fleibile sunt cele care pot fi modificate conform formelor şi procedurilor de modificare a

legilor ordinare. 8n aceste condiţii, superioritatea constituţiei asupra legilor ordinare nu are practic nici o

consecinţă uridică. Cu at0t mai mult, flexibilitatea excesivă a unei constituţii poate deveni periculoasă

pentru drepturile cetăţenilor care, fiind consacrate în ea, pot fi oric0nd subminate, reduse prin voinţa unei

maorităţi parlamentare. '0nt considerate flexibile constituţiile nescrise sau mixte 2Anglia, Houa Ieelandă,

Esrael3.

"igide sunt numite constituţiile care pot fi modificate conform unor principii şi proceduri particulare,

care diferă în mare măsură de cele utili!ate pentru modificarea legilor ordinare.

8n reali!area rigidităţii constituţiei s-au aplicat mai multe metode. '-au exprimat astfel, opinii în sensul

că o constituţie odată stabilită nu mai poate fi modificată. Această concepţie s-a materiali!at prin legeaconstituţională din @ august 66@ din ranţa, conform căreia forma republicană de guvernăm0nt nu va

6



putea forma obiectul vreunei tendinţe de modificare.

8n ştiinţa modernă a dreptului constituţional sunt exprimate opinii care consideră că valoarea uridică a

unor asemenea prevederi este nulă, deoarece puterea constituţională de a!i nu este în drept şi prin urmare nu

poate limita în drepturi o putere constituţională de viitor.

enţionăm, totodată, că asemenea prevederi asigură stabilitatea constituţiei. Astfel, potrivit al.$, art.

@$ din Constituţia epublicii oldova, nu poate fi reali!ată nici o revi!uire a Constituţiei, dacă în re!ultatul

acesteia pot fi suprimate drepturile, libertăţile fundamentale ale cetăţenilor sau garanţiile de reali!are a

acestora.

8n practica constituţională se inter!ice revi!uirea constituţiei pe o perioadă de timp de la data adoptării

ei. Astfel, Constituţia '. 4. A. stipulea!ă că nici o modificare nu poate fi adusă Constituţiei dec0t după $ ani

de la momentul adoptării, iar Constituţia Freciei 2753, permite revi!uirea numai după ani de la

revi!uirea precedentă.

'0nt cunoscute şi procedee de revi!uire a constituţiei, care necesită o perioadă îndelungată de

desfăşurare a procesului. Astfel, Constituţia ranţei din anul 57 impunea ca iniţiativa de revi!uire să fie

reînnoită în trei legislaturi consecutive şi numai cea de-a patra legislatură devenind constituantă.

4nele constituţii prevăd şi alte reguli privitoare la revi!uirea lor. Astfel, art. @6 din Constituţia

om0niei şi art. @$ din Constituţia epublicii oldova inter!ic revi!uirea Constituţiei pe durata stării de

urgenţă, de asediu şi de ră!boi.

&in punct de vedere uridic, rigiditatea unei constituţii marc(ea!ă superioritatea acesteia asupra unei

legi ordinare, de unde apare şi necesitatea unui control al conformităţii celei de-a doua cu prima.

&in punct de vedere politic, rigiditatea unei constituţii asigură protecţia indivi!ilor, minorităţilor

naţionale sau a subiectelor federali.

&rept re!ultat, rigiditatea constituţiei este o caracteristică a constituţionalismului şi în acelaşi timp un

avanta pentru statul de drept.

8n practica constituţională contemporană, constituţiile în vigoare pot fi aranate într-o ordine ierar(ică,

pornind de la rigiditatea mai mare sau mai mică a acestora, dictată de procedura de revi!uire.

#. În funcţie de durata de acţiune a Constituţiilor în timp, ultimele se clasifică în:- temporare- permanente

Constituţiile temporare sunt adoptate şi apoi aplicate pe un interval de timp stabilit în prealabil sau

durata de activitate a acesteia poate fi determinată de survenirea anumitor evenimente.

'pre exemplu, Constituţia <ailandei din 77 a fost în vigoare p0nă la elaborarea proiectului unei noi

Constituţii 2dea permanente3 de către o Adunare Constituţională.

area maoritate a constituţiilor sunt permanente. Această caracteristică a constituţiilor, însă, nu

vorbeşte încă despre "veşnicia" lor şi reflectă doar ideea legislatorului în momentul adoptării acestora.&eseori constituţiile permanente sunt abrogate în urma unor lovituri de stat, fiind substituite. 8n particular, în

7



anii 9B ?olivia cunoştea $B de constituţii, Columbia - , )aiti - $%, =ene!uela - $$.

$. După regimul politic consacrat, constituţiile pot fi clasificate în:% democratice% autoritare

Constituţiile democratice consacră şi asigură un spectru larg de drepturi şi libertăţi cetăţeneşti,

creea!ă posibilităţi reale pentru înfiinţarea şi activitatea mai multor partide politice, eligibilitatea autorităţilor publice ş. a.

Constituţiile autoritare reduc sau limitea!ă în mare măsură drepturile şi libertăţile cetăţeneşti, consacră

principiul monopartidismului şi sunt puternic ideologi!ate.

%. Conţinutul no#mati" al onstituţiei

&acă admitem că în fapt constituţia este o lege, dar care se deosebeşte de alte legi în mod firesc, se iscă

problema de a stabili categoria normelor uridice pe care trebuie să le cuprindă ea.

Edentificarea conţinutului normativ al constituţiei pre!intă un interes real pentru activitatea de

elaborare a proiectelor de constituţii şi de legi.

8n stabilirea conţinutului normativ al constituţiei un interes deosebit pre!intă opinia conform căreia

conţinutul acesteia este determinat de trei elemente şi anume1

- reguli relative la te(nica guvernamentală 2cui aparţine puterea de stat, cum se instituie guvernanţii3:

- reguli străine organi!ării puterii 2reguli cărora legislatorul doreşte să le dea o anumită stabilitate, de

exemplu, statutul persoanei, al proprietăţii, alte dispo!iţii de ordin economic si social3:

- declaraţii de drepturi.

Astfel, stabilirea conţinutului normativ al constituţiei se face în funcţie de conţinutul şi valoarea

relaţiilor sociale reglementate. 8n procesul de definire a constituţiei am constatat că ea reglementea!ă relaţii

sociale fundamentale ce ţin de instituirea, menţinerea şi exercitarea puterii de stat. 8n plus, stabilirea

conţinutului normativ al constituţiei se face lu0ndu-se în considerare tradiţiile statelor în acest domeniu şi

elementele novatoare ce au apărut şi pot apărea.

4n exemplu viu şi un pas calitativ în de!voltarea conţinutului normativ s-a reali!at odată cu elaborarea

constituţiilor după cel de-al doilea ră!boi mondial, constituţii care au inserat dispo!iţii din documentele

internaţionale cu reglementări în problema drepturilor şi libertăţilor omului.

>xamin0nd constituţiile statelor elaborate şi adaptate ca urmare a sc(imbărilor produse pe arena

internaţională, observăm că aceste constituţii cuprind nu numai reglementări privitoare la mecanismul puterii

de stat sau la drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, ci şi reglementări privitoare la

fundamentele ideologice ale societăţii, la locul şi rolul partidelor politice în sistemul politic, locul şi rolul

familiei, individului în societate, regulile de desfăşurare a vieţii economice, formele şi funcţiile proprietăţii.

#e l0ngă aceasta, constituţiile statelor federative conţin prevederi de delimitare a competenţei între statulfederativ şi subiectele federaţiei 2Constituţia >lveţiei, Constituţia usiei3.

B



8n unele constituţii sunt cuprinse dispo!iţii cu privire la sistemul economic şi financiar, privind

protecţia pădurilor şi a mediului înconurător 2Constituţia epublicii oldova3, privind cultura cerealelor

2Constituţia >lveţiei3, privind băuturile alcoolice 2Constituţia >lveţiei3, privind casele de ocuri 2Constituţia

>lveţiei3.

Astfel, în stabilirea conţinutului normativ al constituţiei trebuie să se ţină cont că în ea sunt cuprinse

cele mai importante necesităţi politice, economice, sociale şi uridice în iposta!a lor actuală şi în perspectiva

viitoare.

>numer0nd elementele de conţinut ale unei constituţii, nu trebuie înţeleasă limitarea lor, deoarece lipsa

unui element din constituţia unui stat nu poate duce la negarea caracterului de constituţie al acesteia.

Fenerali!0nd elementele constitutive ale constituţiilor diferitelor state, vom observa că anume

conţinutul constituţiei cuprinde norme privitoare la esenţa, tipul şi forma statului, deţinătorul puterii de stat,

fundamentele economice şi sociale ale puterii, fundamentele politice, ideologice şi religioase ale societăţii

date, locul şi rolul partidelor şi al altor organi!aţii sociale şi de masă, la sistemul organelor de stat care

constituie în ansamblu mecanismul puterii de stat, drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale ale

cetăţenilor 2statutul uridic al persoanei3, te(nica constituţională etc.

<otodată, este necesar de menţionat că în conţinutul normativ al constituţiei sunt cuprinse norme care

reglementea!ă în principiu sferele activităţii, organi!ate în statul respectiv. eglementarea mai aprofundată şi

mai concretă revine legilor ordinare care reali!ea!ă această reglementare pe ba!a principiilor stabilite de

constituţie.

&. Ado'ta#ea onstituţiei

'upremaţia constituţiei, inclusiv deosebirile faţă de restul i!voarelor de drept, determină şi o procedură

specială de adoptare.

Adoptarea constituţiei este vă!ută ca un proces complex în cadrul căruia sunt diferenţiate trei

elemente1

⇒ Iniţiativa adoptării constituţiei

⇒

Organul competent să adopte constituţia⇒ Modurile de adoptare a constituţiei

Privitor la iniţiativa adoptării constituţiei , se consideră că iniţiativa constituţională aparţine unui

organism social, statal sau politic, care ocupă în sistemul politic al unei societăţi locul de frunte. ăc0nd o

anali!ă a constituţiilor actuale, putem sesi!a ideea că unele constituţii prevăd în mod expres organul care

poate iniţia procesul de elaborare şi adoptare a constituţiei, altele, însă, nu conţin asemenea reglementări,

această prerogativă re!ult0nd din sistemul normativ care reglementea!ă te(nica de elaborare a legilor.

&rganul competent să adopte constituţia este desemnat prin noţiunea de putere constituţională sau

putere constituantă.

8n literatura de specialitate puterea constituţională este pre!entată în două moduri1 1



a3 putere constituţională originară:

b3 putere constituţională derivată sau instituită.

uterea constituţională originară, fiind necondiţionată, are menirea de a stabili o constituţie nouă,

manifest0ndu-se mai ales atunci c0nd apar state noi sau în urma înfăptuirii revoluţiilor.

Enstituţia puterii constituţionale originare este condiţionată, în mare măsură, de două probleme

conceptuale1 prima problemă constă în faptul de a şti cine este titularul puterii constituţionale originare, iar a

doua constă în ustificarea legitimităţii acţiunilor puterii constituţionale.

'e consideră, pe bună dreptate, că puterea constituţională originară aparţine celui care a creat noul stat

sau celui care a înfăptuit revoluţia. Astfel, titularul acestei puteri constituţionale primare poate fi poporul, iar

uneori un grup social sau un individ, care au promovat o idee de drept novatorie.

+egitimitatea puterii constituţionale originare îşi găseşte spriin în actul istoric finali!at, cum ar fi

constituirea unui stat nou sau înfăptuirea unei revoluţii.

uterea constituţională derivată sau instituită are un mod de organi!are şi funcţionare prestabilit şi

consacrat într-o Constituţie anterioară. &atorită acestui fapt, se consideră că puterea constituţională derivată

nu este în drept de a adopta o nouă constituţie, ci numai de a o revi!ui pe cea existentă. 8n realitate, însă,

înt0lnim ca!uri c0nd o putere constituţională derivată îşi asumă prerogativele puterii constituţionale

originare.

'odurile de adoptare a constituţiei

&acă în procesul de studiere a constituţiei ca lege fundamentală distingem constituţii cutumiare, scrise

si mixte, atunci, anali!0nd modurile de adoptare a constituţiei, ne referim îndeosebi la cele scrise.

&e!voltarea fenomenului constituţional a cunoscut mai multe moduri de adoptare a constituţiei.

Astfel, într-o opinie sunt anali!ate următoarele forme de adoptare

a3 !ormele monar"ice, care se referă la constituţiile ce exprimă voinţa unei singure persoane 2monar(

sau orice şef de stat3.

b3 !ormele democratice sunt recunoscute acele forme de adoptare a constituţiilor, care asigură

participarea efectivă a poporului la opera de adoptare a constituţiilor.

c3 !ormele mixte, care presupun combinarea formelor monar(ice şi democratice de adoptare aconstituţiilor.

8n dreptul constituţional clasic, după modul lor de adoptare, constituţiile sunt de mai multe feluri şi

anume1

b3 #onstituţia acordată sau carta concedată - este o constituţie adoptată de un monar( care, în

virtutea puterii sale absolute, recunoaşte anumite drepturi fundamentale cetăţenilor sau unor

categorii sociale şi stabileşte modul de exercitare a puterii de stat. >x.1 &eclaraţia Constituţională

2Carte constitutionnelle3 dată de regele ranţei +oui al D=EEE-lea în virtutea "bunăvoinţei şi aliberului exerciţiu al autorităţii sale regale", în anul 6@.

c3 #onstituţii-statut . Aceste constituţii poartă amprenta unor carte concedate, sunt votate, de regulă, pe$



cale plebiscitară. #lebiscitul este modul cel mai des înt0lnit în practica de adoptare a constituţiilor

autoritare. Constituţii - statut sunt considerate Constituţia Etaliei din 6@6, Constituţia om0niei din

7%6.

d3 #onstituţia-pact . >ste o Constituţie adoptată în urma unui compromis între monar( şi adunarea

repre!entanţilor poporului. 4n contract între monar( şi popor repre!intă Constituţia france!ă din

6%B, Constituţia om0niei din 699, Constituţia ?ulgariei din 657.

e3 #onstituţia-convenţie. >ste adoptată de către un organ electiv 2adunare, convenţie, constituantă3,

principalul sau unicul scop al căruia constă în adoptarea Constituţiei. Adunarea este superioară

parlamentului, ea stabilind competenţa tuturor autorităţilor, inclusiv a acestuia. &e regulă, acest organ

este di!olvat imediat după adoptarea Constituţiei, dar sunt cunoscute ca!uri c0nd un asemenea organ

s-a transformat într-un parlament obişnuit 2Frecia, anul 753. Asemenea organe au fost instituite cu

prileul adoptării Constituţiei '.4.A. din 565, Constituţiilor france!e din 57, 65.

e3 #onstituţia referendară. Ca şi în ca!ul precedent, este adoptată de către o adunare constituantă

2uneori, de către parlament3 şi supusă unui referendum popular pentru aprobarea definitivă. >x.1 Constituţia

ranţei din 7@9, Constituţia Etaliei din 7@5, Constituţia #ortugaliei din 759, Constituţia 'paniei din 756,

Constituţia om0niei din 77 ş. a.

Această formă de adoptare a Constituţiei este considerată drept cea mai democratică, dacă proiectul

este elaborat în condiţiile publicităţii, este adoptat de către #arlament sau o Adunare Constituantă, iar

referendumul este organi!at în condiţii paşnice, fără constr0ngerea sau orientarea forţată a electoratului.

C0t priveşte Constituţia epublicii oldova în vigoare, a fost adoptată la $7 iulie 77@ de către

organul repre!entativ şi unica autoritate legislativă a statului, #arlamentul epublicii, nefiind supusă

referendumului popular după cum se preconi!ase.

Odată ce nu se include în nici o categorie de constituţii după modul de adoptare, putem conclu!iona că

mai există o formă de adoptare a constituţiilor, în cadrul căreia se încadrea!ă şi Constituţia noastră - forma

parlamentară.

(. Re"i)ui#ea *i a+#o,a#ea onstituţiei

Constituţia reflectă nu numai necesităţile pre!entului, ci şi pe cele ale viitorului constituantului, care

trebuie să ţină cont de posibila evoluţie a relaţiilor sociale, de necesitatea unei anumite diriări a vieţii

politice.

+a un moment dat însă, constituţia poate să nu mai corespundă cerinţelor societăţii, aung0ndu-se la

necesitatea modificării sau abrogării unor articole din constituţie, sau uneori, la completarea acesteia cu noi

articole.

#rocedura de revi!uire a constituţiei este guvernată de anumite reguli şi anume1- dreptul de a revi!ui constituţia trebuie să aparţină autorităţii publice care a adoptat-o:

%



- autoritatea publică instituită de a revi!ui constituţia este determinată de înseşi normele

constituţionale:

- procedura de revi!uire a constituţiei nu se deosebeşte în principiu de cea de adoptare.

>xplicaţiile cu privire la modificarea constituţiei ar fi incomplete dacă n-am pune în discuţie problema

ce vi!ea!ă procedura de revi!uire a constituţiei ca atare.

#rocedura de revi!uire a constituţiei cuprinde trei etape1

$% Iniţiativa de revizuire a constituţiei%

$% &ezbaterea iniţiativei de revizuire de către autoritatea publică competentă%

'% (doptarea legii de revizuire a constituţiei%

Problema privind iniţiativa de revi(uire a constituţiei repre!intă aceeaşi importanţă teoretică şi

practică, ca şi iniţiativa adoptării constituţiei.

&e regulă, iniţiativa de revi!uire aparţine unor subiecte expres determinate de însăşi legea

fundamentala, cum ar fi1 poporul, parlamentul, şeful statului, guvernul etc.

Astfel, revi!uirea Constituţiei spaniole poate fi iniţiată de guvern, Congresul deputaţilor şi 'enat,

precum şi de adunările comunităţilor autonome 2art. l99: 65 al. l şi $3: Constituţia ?ulgariei poate fi revi!uită

prin iniţiativa a ;@ din deputaţii Adunării #opulare şi a preşedintelui republicii 2art. l@ 3.

8n ceea ce priveşte Constituţia epublicii oldova, revi!uirea ei poate fi iniţiată de1

- un număr de cel puţin $BBBBB de cetăţeni ai republicii cu drept de vot. Cetăţenii care iniţia!ă

revi!uirea Constituţiei trebuie să provină din cel puţin umătate din unităţile administrativ-teritoriale de

nivelul doi, iar în fiecare din ele trebuie să fie înregistrate cel puţin $BBBB de semnături în spriinul acestei

iniţiative:

- un număr de cel puţin o treime de deputaţi în #arlament:

- Fuvernul epublicii oldova.

)utoritatea publică competentă să decidă asupra iniţiativei de revi(uire poate fi parlamentul, un

congres al celor două camere în ca!ul parlamentelor bicamerale, o convenţie federală în ca!ul statelor

federative etc.

8n epublica oldova prerogativa de de!batere a iniţiativei de revi!uire a Constituţiei aparţine#arlamentului, căruia, conform art. @ din Constituţie, i se pre!intă proiectele de legi constituţionale, dar

numai după ce acestea sunt avi!ate prin (otăr0rea Curţii Constituţionale, adoptate cu votul a cel puţin @

udecători.

Procedura de adoptare a legii de revi(uire a Constituţiei este etapa decisivă a procesului de revi!uire,

găsindu-şi o reglementare detaliată în textele constituţionale.

#arlamentul epublicii oldova este în drept să adopte o lege cu privire la modificarea Constituţiei

numai după cel puţin 9 luni de la data pre!entării iniţiativei legislative, cu votul a două treimi din deputaţi.Eniţiativa de revi!uire a Constituţiei epublicii oldova poate fi considerată nulă, dacă #arlamentul nu

@



adoptă legea de modificare a Constituţiei timp de un an de la data pre!entării iniţiativei respective 2art.@%3.

4neori, pentru ratificarea revi!uirii Constituţiei este c(emat poporul. Astfel, conform art. @$ din

Constituţia epublicii oldova, dispo!iţiile privind caracterul suveran, independent şi unitar al statului,

precum şi cele referitoare la neutralitatea permanentă a statului, pot fi revi!uite numai cu aprobarea lor prin

referendum, cu votul maorităţii cetăţenilor înscrişi în listele electorale.

4neori, însă, starea social-politică din cadrul societăţii este de aşa natură, înc0t se procedea!ă la

abrogarea Constituţiei.

#rocedura de abrogare a Constituţiei poate fi prevă!ută c(iar în textul acesteia.

8nsă, odată ce Constituţia este +egea undamentală a statului, "reperul" legalităţii în statul de drept,

abrogarea ei poate avea loc numai prin adoptarea unei noi Constituţii de către puterea constituantă. aţă de

această problemă, în literatura de specialitate s-a încetăţenit opinia conform căreia "constituţia poate fi

supusă revi!uirii, dar nici într-un ca! nu poate fi abrogată printr-o procedură similară revi!uirii".

8n marea maoritate a ca!urilor, însă, constituţiile sunt abrogate în re!ultatul unor revoluţii sau lovituri

de stat.

Documents

DC Modulul IV