cursuri transporturi

7/30/2019 cursuri transporturi

http://slidepdf.com/reader/full/cursuri-transporturi 1/38

Curs 1

Noţiuni introductive

Gradul de dezvoltare al transporturilor ilustrează nivelul de viaţă materială al unei ţări.Sub aspect social călătoriile asigură contactele de familie, culturale, artistice şi sportive la orice

distanţă.Transporturile facilitează exercitarea activităţilor profesionale dincolo de raza domiciliului.Totodată, transporturile au contribuit la dezvoltarea turismului, itinerariile cuprind nu doar circuite în

graniţele naţionale dar şi vizitarea de ţări străine, uneori din alte continente.Pe plan economic – transporturile se analizează ca o fază inseparabilă a producţiei şi desfacerii de

mărfuri sau de servicii şi distribuirea ulterioară a bunurilor până la nivelul consumatorilor care este asigurattot prin intermediul transporturilor.

În relaţiile internaţionale – cerinţa schimburilor între economiile naţionale implică organizareacorespunzătoare a transporturilor.

Tehnica transporturilor a înregistrat în ultimele două veacuri o dezvoltare vertiginoasă.Mijloacele de deplasare terestre, navale şi aeriene s-au perfecţionat constant, vitezele au crescut

considerabil, securitatea pasagerilor şi a mărfurilor încărcate a înregistrat îmbunătăţiri substanţiale.Preţurile s-au redus în general ca efect al concurenţei dintre cărăuşi.

Noţiunea de transporturi

Transporturile reprezintă un domeniu important al activităţii economico-sociale, prin intermediulcărora se realizează deplasarea în spaţiu a mărfurilor şi persoanelor în vederea satisfacerii nevoilor materialeşi spirituale ale societăţii.

În timp s-a impus adoptarea unor norme care să reglementeze raporturile juridice cu privire laorganizarea transporturilor, precum şi cu privire la drepturile şi obligaţiile participanţilor la activitatea detransport, ceea ce a determinat constituirea unei ramuri distincte de drept numită ramura dreptului

transporturilor.Prin dreptul transporturilor înţelegem ansamblul de reglementări privitoare la activitatea profesională organizată de cărăuşi cu vehicule corespunzătoare pentru a deplasa pe baze contractuale şi încondiţii legale persoane şi/sau bunuri.

Subiectele de drept sunt: pe de o parte transportorii – denumiţi cărăuşi sau operatori -, iar pe de altă parte – clienţii, fie călători PF, fie expeditori şi destinatari de mărfuri.

Orice transport constă, în esenţă, într-o prestare de servicii specifice executării în scopul de a deplasade la punctul de pornire la locul de sosire pasageri sau anumite bunuri cu vehicule corespunzătoare încondiţii de siguranţă deplină.

Activitatea astfel desfăşurată are caracter comercial, fiind organizată pentru realizarea de profit.

Cadrul legal general

Dreptul comun în materia transporturilor îl constituie dispoziţiile cuprinse în C.com. român care, pelângă principiile generale privind oricare dintre contractele comerciale, consacră un titlu special: Titlul XII„ Despre contractul de transport ” (art.413-441).

În lipsă de anumite reglementări, dispoziţiile comerciale se completează potrivit art.1 alin.2 C.com.cu dispoziţiile C.civ. şi potrivit art.889 C.com. cu cele ale C.p.c.

Reglementări interne

Reglementările interne în materia transporturilor sunt constituite din dispoziţii care reglementeazătoate categoriile de transporturi, inclusiv contractele de transport cuprinse în coduri, legi, ordonanţe deguvern şi alte acte normative interne.

1



Cadrul general aplicabil tuturor actelor normative specifice modurilor de transport şi activităţilor conexe acestora îl constituie Ordonanţa nr.19/1997 privind transporturile aprobată prin Legea nr.197/1998,republicată (în M.Of. nr.552 din 11 noiembrie 1999).

Ulterior această ordonanţă a fost modificată şi completată prin O.G. nr.94/2000, aprobată prin Legeanr.51/2002.

În principal, alte acte normative sunt:- O.U.G. nr.109/2005 privind transporturile rutiere;- O.G. nr.7/2005 pentru aprobarea Regulamentului de transporturi pe căile ferate din România;- O.G. nr.116/1998 privind instituirea regimului special pentru activitatea de transport maritim

internaţional, aprobată şi modificată prin Legea nr.231/2004 şi Regulamentul de aplicare – aprobat prin H.G. nr.302/1999;

- O.G. nr.29/1997 privind Codul aerian, aprobat şi modificat prin Legea nr.130/2000.

Reglementări internaţionale

Reglementările internaţionale în materia transporturilor le reprezintă convenţiile internaţionale lacare România este parte.

De-a lungul timpului România a încheiat o serie de convenţii multilaterale sub auspiciile ONU sau

ale altor organizaţii internaţionale privind transporturile rutiere, feroviare, maritime, fluviale sau aeriene, dar şi convenţii sau acorduri bilaterale în fiecare domeniu al transporturilor arătate.

Autorităţi competente în domeniul transporturilor

Transporturile de persoane şi de mărfuri se desfăşoară sub îndrumarea şi controlul unor instituţiispecializate care funcţionează pe plan naţional cât şi internaţional.

În ţara noastră Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (M.T.I.) – H.G. nr.76/2009 privind

organizarea şi funcţionarea M.T.I. – este organul de specialitate al administraţiei publice centrale cu personalitate juridică aflat în subordinea Guvernului care, potrivit dispoziţiilor legale, stabileşte politica îndomeniul transporturilor la nivel naţional, elaborează strategia şi reglementările specifice de dezvoltare şi de

armonizare a activităţii de transporturi în cadrul politicii generale a Guvernului şi îndeplineşte rolul deautoritate de stat în domeniul transporturilor şi al infrastructurii de transport.Pe plan local – există mai multe structuri administrative specializate în raport de felul transporturilor

pe care le coordonează, de ex.: regiile autonome ale aeroporturilor, căpităniile de porturi maritime şifluviale, administraţii ale porturilor şi canalelor navigabile.

Pe plan internaţional – au fost înfiinţate instituţii interguvernamentale cu vocaţie universală precum:Organizaţia pentru Transporturi Internaţionale Feroviare, Organizaţia Aviaţiei Civile Internaţionale,Organizaţia Maritimă Consultativă Interguvernamentală, ş.a.

Sistemul naţional de transporturi

Sistemul naţional de transporturi, potrivit O.G. nr.19/1997, are caracter strategic şi constituie parteintegrantă a sistemului economic şi social.

Acesta cuprinde următoarele moduri de transport:- rutier;- feroviar;- naval;- aerian;- multimodal;- combinat (efectuat în baza unui singur document unic de transport cu folosirea de mijloace de

transport diferite, ca de ex.: camion – navă maritimă, tren – camion, etc.).Fiecare mod de transport are în compunere:

o infrastructură de transport,o mijloace de transport,

2



o operatori de transport ,o operatori ai activităţilor conexe transporturilor,o sisteme de management al traficului şi sisteme de poziţionare şi navigaţie, după caz.

O astfel de organizare face posibil ca reţeaua naţională de transporturi să aibă ca obiective asigurareadeplasării persoanelor şi mărfurilor între toate localităţile ţării, precum şi conectarea infrastructurii detransport la principalele infrastructuri de transport internaţional.

Infrastructurile de transport, respectiv căile de comunicaţii rutiere, feroviare, navale şi aeriene,

sunt destinate desfăşurării activităţii de transporturi, activităţilor conexe transporturilor şi împreună cusistemele de management al traficului şi sistemele de poziţionare şi navigaţie formează reţelele de transportce pot fi de interes naţional sau de interes internaţional.

Mijloacele de transport – denumite şi vehicule – sunt mijloace mobile cu sau fără propulsie,amenajate pentru transporturile de persoane sau de bunuri destinate să se deplaseze pe o cale de comunicaţierutieră, feroviară, navală sau aeriană.

O peratorii de transport – numiţi transportori sau transportatori – sunt PF sau PJ autorizate săefectueze transporturi interne sau internaţionale de persoane sau de bunuri în interes public sau în interes

propriu, cu mijloace de transport deţinute în proprietate sau cu contract de închiriere ori leasing.Operatorii activităţilor conexe transporturilor – sunt PF sau PJ care îndeplinesc activităţi ce se

desfăşoară în legătură cu transportul sau în timpul acestuia.

Utilizatorii – sunt transportatori de persoane, călătorii sau pasagerii, iar în transportul de bunuriexpeditorii bunurilor. Au acces egal la infrastructura de transport deschisă accesului public şi pot alege liber modul de transport pentru deplasare.

Sistemul de management al traficului şi sistemul de poziţionare şi navigaţie – cuprind instalaţiiletehnice şi sistemele de informare şi telecomunicaţii necesare asigurării unei operări armonioase a reţelelor detransport şi a gestionării eficiente a traficului.

Dreptul de proprietate asupra bunurilor în domeniul transporturilor

Potrivit art.17 din O.G. nr.19/1997 privind transporturile, proprietatea publică în domeniul

transporturilor este constituită din infrastructura de transport (reţelele de căi rutiere, feroviare, navale şiaeriene) şi din bunurile de interes public stabilite prin lege.

Art.3 din Legea nr.213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia arată cădomeniul public este alcătuit din bunurile prevăzute în Constituţie – art.136 alin.3 -, din cele stabilite înanexa la această lege şi din orice alte bunuri care potrivit legii sau prin natura lor sunt de uz sau de interes

public.În lista cuprinzând bunuri ce alcătuiesc domeniul public al statului sunt enumerate şi bunurile

afectate transporturilor.În domeniul transporturilor există şi alte bunuri ce aparţin statului sau U.A.T. dar, constituie

proprietatea privată a acestora.Bunurile proprietate publică sau privată a statului din domeniul transporturilor pot fi date în

administrare – potrivit art.18 din O.G. nr.19/1997 – instituţiilor publice din subordinea M.T.I. sau pot fiînchiriate ori concesionate în condiţiile legii.

De asemenea, acestea pot fi închiriate sau concesionate în condiţiile legii şi de către U.A.-T. Care leau în administrare.

În domeniul public al statului intră:- spaţiul aerian;- apele de suprafaţă cu albiile lor minore;- malurile şi cuvetele lacurilor;- apele maritime interioare;- marea teritorială;

- căile navigabile interioare;- insfrastructura căilor ferate, inclusiv tunelele;- tunelele şi casetele de metrou şi instalaţiile aferente acestora;- drumurile naţionale, autostrăzi, DN europene principale şi secundare;

3



- canale navigabile;- construcţii hidrotehnice aferente canalului;- ecluzele;- apărările şi consolidările de maluri;- zonele de siguranţă de pe malurile canalului;- porturile maritime civile şi militare, terenurile pe care sunt situate acestea;- diguri, cheiuri şi alte construcţii hidrotehnice pentru acostarea navelor şi pentru alte activităţi de

navigaţie civilă;- bazine acvatorii;- drumuri tehnologice în cheiuri şi porturi;- pistele de decolare, aterizare, căile de rulare şi platformele de încărcare/descărcare situate pe acestea,

precum şi terenurile pe care se află amplasate.În domeniul public judeţean intră drumurile judeţene.În domeniul public al comunelor, oraşelor şi municipiilor intră:

- drumurile comunale, vicinale şi străzile;- lacurile şi plajele care nu sunt declarate de interes public naţional sau judeţean.

Obligaţia de a asigura gestionarea proprietăţii publice din domeniul transporturilor revine M.T.I.

Regimul taxelor, redevenţelor şi tarifelor

Fondurile necesare pentru întreţinerea şi modernizarea infrastructurii fiecărui mod de transporturi provin din perceperea unor taxe, redevenţe şi tarife.

Taxa – reprezintă o plată efectuată în favoarea Bugetului de stat de diferite PF sau PJ în cazul cândacestea se bucură de anumite servicii prestate, sau constă într-o sumă de bani ce se plăteşte unei instituţii înschimbul unor servicii prestate.

Prin redevenţă – se înţelege o datorie sau obligaţie ce se plăteşte periodic la date fixe şi sub formăde cote fixe.

Tariful – este o taxă oficială fixată pentru anumite prestaţii de servicii pentru vânzarea anumitor

articole, transporturi de mărfuri şi de persoane, dar poate consta şi într-o sumă de bani dată cuiva pentru omuncă depusă.Actul normativ prin care se instituie contribuţiile băneşti menţionate poate fi: legea, H.G. şi Ordinul

M.T.I.Prin lege – potrivit art.14 alin.1 teza II din O.G. nr.19/1997 – se stabileşte regimul taxelor de acces la

infrastructurile de transporturi de interes public şi cel al fondurilor speciale constituite din sume încasate cutitlu de taxe.

Prin H.G. – potrivit art.14 alin.1 teza I din O.G. nr.19/1997 – se stabileşte regimul tarifelor percepute pentru eliberarea de autorizaţii şi licenţe şi al redevenţelor.

Privind transporturile publice, M.T.I., consiliile judeţene sau consiliile locale pot stabili plafoane aletarifelor şi taxelor, reduceri sau scutiri de tarife şi taxe, condiţii tarifare speciale pentru unele categorii de PF

sau PJ când factorii sociali impun acest lucru. În asemenea situaţie, transportatorul va primi o compensaţieîn bani din partea Guvernului sau a autorităţii publice locale destinată să acopere costul real al transportuluişi să menţină în funcţiune serviciul public de transporturi.

M.T.I. îndeplineşte, în domeniul tarifelor şi taxelor, o triplă atribuţie în exercitarea căreia emiteordine.

a) mai întâi, are dreptul de a stabili tarifele pentru cursurile de pregătire profesională şi de examinareîn vederea obţinerii certificatelor de capacitate, a licenţelor şi a brevetelor;

b) apoi, supune spre aprobare Guvernului, după caz, tarife sau taxe de utilizare a infrastructurii detransporturi deschise accesului public aparţinând domeniului public al statului, dar poate aproba şi elasemenea tarife/taxe în limitele legale;

c) în fine, îi revine şi atribuţia de a gestiona resursele financiare alocate prin Bugetul de stat, cele dinfondurile speciale pentru dezvoltarea infrastructurii de transporturi sau din creditele externe garantate destat.

4



Curs 2

RAPORTURI CONTRACTUALE

Domeniul transporturilor se caracterizează prin varietatea raporturilor contractuale care asigurădesfăşurarea în condiţii normale a transporturilor.

Pot fi deosebite 2 categorii de contracte, respectiv: contracte de drept comercial şi contracte de drept administrativ.

Din categoria contractelor de drept comercial fac parte, în principal: contractul de transport al persoanelor, al mărfurilor, contractul de expediţie a încărcăturii, de remorcare, de salvare, de salvaremaritimă pentru evitarea de naufragii, contractul de rancfluare a unei nave eşuate, contractul de navlosire,ş.a. Toate aceste contracte intră în obiectul dreptului transporturilor.

Contractele de drept administrativ se împart în 2 categorii:

- contracte ce au ca obiect administrarea, închirierea sau concesionarea de bunuri din domeniul public.Bunurile proprietate publică sau privată a statului din sectorul transporturilor pot fi date – potrivitart.18 alin.1 din O.G. nr.19/1997 – în administrare prin H.G. instituţiilor publice din subordineaM.T.I. ori pot fi închiriate sau concesionate în condiţiile legii.

- contracte de activitate. Subiectele de drept între care se perfectează asemenea acte juridice sunt, pede o parte, M.T.I., iar pe de altă parte agenţii economici interesaţi. Scopul contractelor de activitateeste îndeplinirea obiectivelor politicii guvernamentale în domeniul transporturilor, în cuprinsulfiecărui contract stabilindu-se obiective specifice şi mijloace tehnice şi economice pentru realizareaacestora. Aceste contracte se încheie pe o durată de unul sau mai mulţi ani şi se aprobă prin H.G.

CLASIFICAREA TRANSPORTURILOR

O clasificare are un dublu scop: să ofere tabloul general al transporturilor şi să delimiteze materia ceurmează a fi studiată.

Transporturile se clasifică după mai multe criterii:1) după obiectul lor :

a. transporturi de persoane – asemenea deplasări le efectuează orice persoană în calitate decălător în curse cotidiene de agrement, concediu, ş.a., de obicei prin mijloace de transport încomun sau cu maşini personale.

b. transporturi de bunuri – acestea sunt cantitativ şi valoric cele mai importante d.p.d.v.economic. În acest domeniu intră:

transporturile curente – ce au ca obiect materii prime (de ex.: cărbune, minereuri defier, ş.a.);

5



transporturi particularizate – ce au ca obiect transmiterea de energie electrică prinreţele de înaltă tensiune, transportul de gaz metan prin conducte, transportul pe

bandă rualntă (de obicei în aeroporturi pentru bagaje, dar şi pentru materiale).2) în raport de tipurile de vehicule folosite transporturile se împart în:

a. feroviare (locomotive cu abur, electrice, vagoane); b. rutiere (auto şi tracţiune animală);c. navale (maritime şi fluviale);d. aeriene (aeronave);e. combinate (cale ferată-auto, auto-naval, ş.a.).

3) în raport de căile de transport utilizate transporturile se clasifică în:a. transporturi terestre (cele feroviare şi rutiere);

b. transporturi pe apă (cele maritime, fluviale, transportul pe râuri şi canale navigabile, pe lacurinavigabile);

c. transporturi aeriene4) în raport de teritoriu – avem în vedere itinerariul parcurs în interiorul sau în afara graniţelor statului),

transporturile se împart în:a. transport intern – când deplasarea nu depăşeşte teritoriul naţional al unei anumite ţări;

b. transport internaţional – în acest caz deplasarea devine internaţională dacă punctul de plecare

este situat într-un stat determinat, pe când locul de destinaţie se găseşte în alt stat, fie limitrof,fie mai îndepărtat.5) după cum transportul se execută cu un singur mijloc de transport sau cu folosirea succesivă a mai

multor mijloace de transport, transporturile se clasifică în:a. transport unimodal – cu un singur mijloc de transport;

b. transport în trafic combinat – când transportul se execută succesiv, cu două sau mai multemijloace de transport de către doi sau mai mulţi cărăuşi în baza unui singur contract detransport.

În raport cu limitele teritoriale în care se realizează, acest trafic se împarte în: trafic combinat intern; trafic combinat internaţional.

6) în raport de planificarea transporturilor , acestea se îmaprt în:a. transporturi de periodicitate regulată – acestea se desfăşoară pe trasee, distanţe şi în zile ale

săptămânii prestabilite; orele de plecare, de staţionare pe parcurs şi de sosire sunt fixatedinainte, cu valabilitate anuală sau sezonieră.

b. transporturi ocazionale – acestea au loc pe itinerarii la data şi în condiţiile negociate, de la cazla caz, de cărăuşi cu utilizatorul interesat.

Cărăuşii îşi pot organiza activitatea în oricare dintre aceste două moduri de realizare adeplasării de persoane sau de bunuri.

7) d.p.d.v. juridic transporturile se împart în:a. transporturi publice;

b. transporturi în interes propriu.a) Transporturile publice – sunt organizate de agenţi economici specializaţi şi puse fără discriminare la

dispoziţia clientelei formate din călători sau expeditori de mărfuri.În toate cazurile se încheie între aceştia şi operator contracte comerciale.Utilizatorul plăteşte preţul tarifar sau, în mod excepţional, în echivalent în natură ori servicii

de alt gen.Cărăuşii execută deplasările ca o profesie obişnuită, li se cere să îndeplinească condiţiile

legale de pregătire şi de dotare tehnică şi să fi obţinut licenţe corespunzătoare. Ei pot fi PFcomercianţi sau societăţi comerciale.

b) Transporturile în interes propriu – acestea se definesc ca activităţi specifice; fundamentul de dreptcare le individualizează diferă prin natura sa de contract comercial.

Deosebim următoarele modalităţi de deplasare în interes propriu a persoanelor sau a bunurilor:

6



Transporturi de servicii în interes propriu – acestea sunt organizate de instituţii sau unităţieconomice cu autovehicule care le aparţin pentru satisfacerea nevoilor de deplasare inerenteîndeplinirii muncii specifice.

Transporturile se pot derula cu periodicitate regulată sau ocazional.Parcurgerea traseului este efectuat nu în temeiul unui contract comercial de transport,

ci în baza contractului de muncă, reprezentând un avantaj accesoriu de care beneficiazăsalariatul.

Dacă în timpul deplasării acesta suferă o vătămare corporală (de ex., datorită uneicoliziuni), va beneficia de regimul accidentelor de muncă, în conformitate cu dispoziţiilelegale.

Transporturile de mărfuri executate în interes propriu cu autovehicule din dotareasigură nevoile materiale (de distribuţie, de aprovizionare, etc.) ale instituţiilor în cauză.

Deplasarea are loc în baza ordinului de serviciu dat conducătorului auto. Se exclude şiîn acest caz un contract de transport comercial, deoarece instituţia deţine concomitent dublacalitate de cărăuş şi de beneficiar al serviciului prestat.

Transportul familial – acesta are ca obiectiv deplasarea soţiei, a copiilor, în general a rudelor sau a unor bunuri ce aparţin acestora de către conducătorul auto. Îndeplinirea acestui serviciuexclude orice raport contractual între prestatorul de servicii şi beneficiar.

Fundamentul juridic este de sorginte legală, izvorând din obligaţiile de rudenie ceimpun acordarea de sprijin şi ajutor membrilor familiei. Transportul benevol cu titlu gratuit al unui terţ – acesta constă într-o deplasare îndeplinită cu

propriul autovehicul de către cărăuş în favoarea unui beneficiar pe care înţelege să-lservească în mod dezinteresat, la cererea acestuia.

Opoziţia dintre transporturile publice şi cele de interes propriu – prezintă relevanţă şi pentru faptul căli se aplică regimuri juridice diferite, astfel:

- transporturilor publice – intră sub toate aspectele în dreptul transporturilor şi formează d.p.d.v. juridic obiectul central al reglementării;

- transporturile în interes propriu – deşi trebuie să se conformeze şi ele unor dispoziţii de ordin

administrativ de acelaşi fel (precum cele referitoare la calitatea conducătorului de autovehicule sau lareguli de circulaţie), totuşi, fiind independente de orice contract comercial, li se aplică cu totul altenorme, precum cele de drept al muncii sau de drept civil al contractelor cu titlu gratuit. Prin urmare,fiind supuse unui regim extracomercial nu intră în domeniul studiat (dreptul transporturilor).Indiferent de felul lor, toate categoriile de transporturi formează un tot unitar, fiind coordonate de

M.T.I.

Principiile comuneaplicabile tuturor categoriilor de transporturi

Fiecare categorie de transporturi are un specific, anumite particularităţi determinate de caracterul propriu al căii şi al mijlocului de transport utilizat care impune reglementări distincte dar, în acelaşi timp,toate categoriile de transporturi au acelaşi obiect al activităţii – ceea ce imprimă anumite principii şireglementări comune, aplicabile întregii activităţi de transport, astfel:

1) Întreaga activitate de transport se desfăşoară pe baza contractelor de transport încheiate întretransportor şi expeditor sau călător. Prin intermediul contractului de transport se stabilesc r.j. între

părţi.2) Programarea transporturilor şi încheierea contractelor de transport urmăresc folosirea integrală,

raţională şi eficientă a mijloacelor de transport.Unităţile de transport trebuie să cunoască din timp solicitările de transport ale agenţilor

economici pentru a proceda la programarea anticipată a mijloacelor de transport de care dispun.Contractul de transport are misiunea de a stabili cu exactitate obligaţiile expeditorilor,transportatorilor şi destinatarilor, constituind în acelaşi timp temeiul răspunderii în cazulneîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare a acestor obligaţii.

7



3) Executarea transportului are întotdeauna caracter oneros. Prin tarifele aplicabile în cadrul fiecăreicategorii de transporturi sunt stabilite, de regulă, prin norme cu caracter imperativ cuantumul taxei detransport.

4) Pentru ca expeditorii, transportorii şi destinatarii să-şi îndeplinească întocmai obligaţiile care lerevin, prin lege se instituie răspunderea lor patrimonială, prin plata de penalităţi, despăgubiri, etc.

Cont ractul comercial de transport

Dispoziţiile legale aplicabile contractului de transport provin dintr-o serie de acte normative diferite.Astfel, C.civ. se referă numai incidental la transport în câteva texte izolate (art.1470 pct.2 şi art.1473-

1477) iar în completare se aplică art.413-441 C.com., texte ce configurează regimul de drept comun înmaterie.

Reglementările speciale – sunt precizate în cursul anterior .Definiţie:Prin contract de transport înţelegem convenţia prin care o parte – cărăuşul profesionist – se obligă, în

schimbul unei remuneraţii, să efectueze o deplasare de persoane sau de bunuri, pe o anumită distanţă, cu unvehicul corespunzător.

În conformitate cu art.1470 pct.2 C.civ. – contractul de transport se încadrează în sfera locaţiunii delucrări. Această clasificare provine din dreptul roman şi nu mai corespunde situaţiei din prezent.Potrivit concepţiei actuale, se face deosebire netă între executarea de lucrări (locaţiunea de operă) şi

prestarea de servicii.Cărăuşul se angajează, în principal, ca prin activitatea pe care o defăşoară să strămute persoane

(călători) sau obiecte (mărfuri, bagaje) de la locul de pornire la cel de destinaţie. Aceasta reprezintă prestareade bază caracteristică în cadrul executării contractului. Astfel, operaţiunea comercială se clasifică în funcţiede sarcina principală ce incumbă cărăuşului (strămutarea de lucruri sau persoane) în categoria contractelor de prestări servicii.

Curs 3

Caracterele juridice ale contractului de transport

8



1. Prestatorul de servicii se bucura de independenta juridica fata de cealalta partecontractanta.Prestatorul de servicii nu este prepusul clientului ci exercita obligatiile asumate potrivitmodului cum intelege sa si organizeze propria activitate dar respectand obiectivele ce decurg din contractulincheiat.

2. Prestatorul de servicii aduce la indeplinire contractul incheiat pe propriul sau risc.Consecintaneexecutarii il privesc in masura in care nu poate sa invoce in favoarea sa un fapt exonerator de raspundere

precum forta majora.3. Contractul de transport este un contract bilateral, sinalagmatic, deoarece chiar de la incheierea

lui in mod valabil da nastere si la obligatii reciproce si interdependente in sarcina ambelor parti contractantesi anume: carausul se obliga sa transporte dintr un loc in altul incarcatura sau o anumita persoana, iar expeditorul sau calatorul are obligatia sa plateasca pretul transportului.

4. Contractul de transport este prin esenta sa un contract cu titlu oneros, deoarece fiecare partecontractanta urmareste sa obtina un folos, un echivalent, o contraprestatie in schimbul obligatiilor asumate,astfel expeditorul urmareste deplasarea marfurilor catre destinatar desemnat de el in contract sau calatorul saajunga la destinatie, iar carausul vrea sa primeasca pretul convenit ca un contraechivalent al prestatieiasumate.

5. contractul de transport este un contract comutativ deoarece partile cunosc intinderea obligatiilor

reciproce pe care si le asuma chiar din momentul incheierii contractului si pot aprecia valoarea acestor prestatii reciproce ca fiind echivalente.6. contractul de transport de persoane este un contract in principiu consensual, deoarece el se

incheie valabil prin simplul consimtamant al partilor, dovada incheierii lui se face insa printr un inscris(bilet/legitimatie de calatorie)

Contractul de transport de bunuri este un contract tot consensual, numai o gresitainterpretare/intelegere a faptului predarii lucrului a determinat pe unii autori sa considere contractul detransport un contract real.Predarea materiala a lucrului este necesara pt a se da posibilitatea carausului saefectueze transportul nicidecum nu intra in formarea contractului ca element constitutiv al lui, acest contract

perfectandu se prin simplul consimtamant al partilor indiferent daca o data cu incheierea lui a avut sau nuloc si predarea lucrului.

Caracteristicile proprii ale contractului de transport

1. Este o activitate constand in deplasarea de persoane sau de marfuri.Orice transport implica parcurgerea unui itinerar prestabilit fie prin tarifele publice ale carausului, fie

prin intelegerea partilor.

2. Exercitarea activitatii de caraus ca profesie de sine statatoareProfesionalismul este retinut ca factor esential in contractul de transport si presupune cu necesitaterepetabilitatea obisnuita a deplasarii de persoane/de marfuri efectuata de catre intreprinderea in cauza. Inatare conditii transpotul dobandeste natura comerciala prin savarsirea constanta a actelor de comert la

care se refera dispozitiile Codului Comercial.

2. Gestiunea tehnica si comerciala a operatiunii de transportGestiunea comerciala are ca obiect principal selectarea si instructarea personalului de specialitate,

dotarea intreprinderii cu parcul mijloacelor de transport necesare, aprovizionarea cu combustibil etc.Gestiunea tehnica priveste elaborarea pt alicarea corecta a normativelor pt parcursul feroviar, rutier,

naval/aerian, verificarea si garantarea unei stari de functionare a mijloacelor de transport inainte deinceperea unei calatorii.Transportatorul exercita gestiunea comerciala si tehnica din proprie initiativa sip eraspunderea sa.

3. Autonomia contractului de transport fata de contractele corelativeAutonomia contractului de transport trebuie inteleasa intr un dublu sens:

9



a) raporturile nascute din contractul de transport sunt independente de raporturile existente intreexpeditor si beneficiar care au la baza un alt contract cum ar fi de exemplu: de furnizare, de vanzarecumparare, raporturi ce nu sunt opozabile carausului

b) contractul de transport reprezinta o institutie juridical cu caractere specifice care il deosebesc detoate celelalte contracte civile sau comercialeTrebuie subliniat ca nu orice deplasare de lucru dintr un loc in altul formeaza obiectul unui contractde transport, ci numai atunci cand transportul se face pe baza obligatiilor asumate de caraus in acestsens si pe care l a luat in primire la locul de incarcare si le va preda la locul de destinatie.

Participantii la contractul de transport

In materie de transporturi subiectele de drept care detin calitatea de parti contractante difera in raportde felul transportului.

In transportul de persoane contractul se incheie intre caraus si calator/pasager.In cel de marfuri contractul se incheie intre expeditor si caraus, la destinatie insa de cele mai multe

ori eliberarea incarcaturii intervine fata de o terta persoana, destinatarul care o ia in primire.In

transporturi la fel ca si n alte contracte partile pot actiona in nume propriu, dar si prinreprezentant( mandatar/comisionar).Carausul – principalul subiect de drept al contractului de transport este intreprinderea care se

angajeaza sa efectueze deplasarile de persoane/transportul de bunuri.

- este definit in Codul Comercial ( art 413, alin 2) ca fiind pers care isi ia insarcinarea ca intr un mod oarecare sa transporte sa transporte sau sa faca a se transporta un obiectoarecare.Definitia data foloseste notiunea de “caraus” in doua sensuri diferite: intr un sens seare in vedere situatia intreprinderii care prin contractul de transport isi asuma obligatia de aexecuta deplasarea de persoane/ stramutarea de bunuri in nume propriu si cu mijloacele detransport din dotatie.In al doilea sens se atribuie calitatea de “caraus” si intreprinderii care

face sa se transporte marfuri.Intreprinderea in acest caz se insarcineaza numai sa se faca sa setransporte un obiect oarecare.In aceasta situatie se considera ca se are in vedere incheiereaunui contract de catre caraus in scopul unei deplasari internationale, el angajandu se sa facasa se transporte bunurile/persoanele in temeiul contractului initial.

Calatorul – in orice transport de persoane cocontractantul carausului este calatorul/pasagerul.Calitatea sa de agent economic/lipsa acestei calitati nu exercita nici o influenta asupra raporturilor

juridice dintre parti intrucat prestatorul de servicii, carausul, are calitatea de comerciant si estenecesar sa aiba aceasta calitate.Expeditorul – in contractele care au ca obiect stramutarea/deplasarea de marfuri cocontractantulcarausului este expeditorul denumit si incarcator sau predator.

- poate fi orice persoana fizica sau juridica cu indeplinirea conditiilor prevazute de lege- poate sa actioneze si prin mandatar/expeditioanarul/comisionarul sau.Prin mandat se realizeaza o reprezentare deplina si perfecta (art 1532 C.Civ si art 374 C.Com), dar

partea in contractul de transport ramane manadantul expeditor. Raporturile juridice se stabilesc inmod nemijlocit intre caraus si mandant. Daca expeditionarul recurge la un comisionar (expeditioanar), acesta incheie contractul de transport in nume propriu, dar pe contul comitentuluifiind direct obligat fata de caraus ca si cum afacerea ar fi fost a lui proprie( art 406 C.Com).In acestcaz reprezentarea fiind imperfecta comitentul – expeditorul nu are actiune impotriva carausului sinici acesta nu poate exercita vreo actiune directa in contra comitentului.Cu alte cuvinte in raporturiledirecte expeditorul comitent si comisionar exista aceleasi drepturi si obligatii ca intre mandant simandatar ( art 405 alin 2 C.Com).Expeditorul marfii la data incheierii contractului trebuie sanominalizeze in documentul ce se intocmeste persoanei beneficiarului caruia urmeaza sa I fieeliberata incarcatura l capatul calatoriei.El isi poate rezerva dreptul de a fi destinatarul marfiitransportate/poate specifica o terta persoana ca beneficiar( de regula cumparatorul marfii).

10



Relatii juridice nascute din contractul de transport pot fi:a) bilaterale – marginindu se la caraus si expeditor, daca acesta din urma cumuleaza totodata si

calitatea de beneficiar destinatar b) trilaterale – atunci cand incarcatura urmeaza sa fie eliberata la capatul calatoriei unei terte

persoane, destinatar, diferita prin urmare de expeditor.Destinatarul este persoana fizica/juridical in favoarea careia se efectueaza de fapt transportul sicaruia carausul este obligat sa I elibereze marfurile la destinatie.In cazul in care destinatarul este oterta persoana, el devine titular de anumite drepturi ( I se va elibera marfa stramutata) si deobligatii( poate fi tinut la plata taxelor de transport), in raport cu carausul desi nu a contractat cuacesta nici personal nici prin reprezentant.In literature de specialitate au fost expuse mai multe teze cu privire la fundamental juridic al pozitiei

pe care o detine destinatarul, terta persoana in cadrul contractului de transport.Astfel s a sustinut tezagestiunii de afaceri, cesiunii de drepturi/stipulatiei pt altul, aducandu se critici la fiecare..In concluzie pozitia juridica a destinatarului prezinta o certa originalitate, particularismul acesteisituatii reflectandu se mai mult in teoria potrivit careia destinatarul poate fi socotit ca titular dedrepturi autonome nascute nemijlocit din contractul de transport. Potrivit acestei teze, destinataruldobandeste aceste drepturi fata de caraus inca de la data incheierii contractului de transport, totusisubordonate unui termen suspensiv si unei conditii rezolutorii.Intr adevar drepturile destinatarului nu

pot fi executate impotriva carausului inca de la data perfectarii contractului de transport, ele suntsuspendate pana la sosirea marfii la locul de destinatie.pe de alta parte expeditorul poate revocadreptul destinatarului inlocuindu l cu un alt destinatar in timpul parcursului pe care il strabateincarcatura.

Incheierea contractului de transport

Conditii de fond

Elementele constitutive ale contractului de transport atat de persoane cat si de bunuri/marfurisunt cele prevazute de art 948 C.Civ si anume: capacitatea, consimtamatul, obiectul, cauza juridica.

Capacitatea

Pt a incheia un c. de transport valabil partile trebuie sa aiba capacitate de exercitiu deplina,adica sa poata sa si exercite drepturi si sa si asume obligatii prin acte juridice incheiate in nume

propriu.In plus carausului i se cere sa aibe calitatea de fi comerciant.In transportul de persoane capacitatea calatorului/pasagerului este in general nesemnificativa

deoarece frecvent copii sub varsta de 18 ani folosesc mijloacele urbane de transport.

Consimtamantul

Pt a fi valabil trebuie sa indeplineasca conditii prevazute de articolele 953 – 960 C.Civ, adica:

- sa emane de la o persoana cu discernamant;

- sa fie exteriorizat;

- san u fie alterat de vreun viciuIn materie de transport atat oferta carausului cat si acceptarea cocontractantului prezinta unele

particularitati:

- carausul indeplineste un serviciu de interes general se afla in stare de oferta permanenta fata

de public. Clientela recuge pe baza unei asemenea oferte la prestatia carausului. Acceptarea pe care o exprima calatorii/expeditorul consta practice intr o simpla adeziune. Pretulcontractului de cele mai multe ori nu este negociabil in afara de transportul ocazional.Tarifelecarausului aduse la cunostiinta publicului sunt obligatorii.

11



Obiectul

C. de transport este supus dispozitiilor de drept comun, ale art 962 – 965 C.Civ si consta inobligatia la care se angajeaza partile in cauza, adica in cazul c. de transport in prestatiile pt unitatile detransport de a transporta marfa, bagajele, calatorii, iar pt expeditor de a plati taxa de transport.Caracterullicit/illicit rezulta din substanta incarcaturii fiind interzise la transport de ex: explozive/marfuritoxice/periculoase.Prestatia carausului trebuie sa fie posibila excluzandu se de regula obiectele agabaritice ptcare acesta nu are mijloc de transport corespunzatoare sa le deplaseze.

Cauza

Este reglementata de art 966 – 968 C.Civ si trebuie:

- sa existe;

- sa fie reala, licita si morala iar in c. de transport nu prezinta particularitati

Conditii de forma

C. de transport denumit generic”document de transport” se incheie de regula prin simplul acord de

vointa al partilor, insa dovada inch.lui se face printr un inscris. Prin urmare nu se cere indeplinirea formeisolemne, iar forma scrisa este ceruta ad probationem.

In transporul de marfuri doc.de transport poarta denumirea de scrisoare de trasura, pe cand intransport maritim se numeste conosament, in navigatia maritima contract de navlosire, iar in transportul de

persoane legitimatie de calatorie/bilet/abonament.

Cuprinsul documentului de transport

Mentiunile pe care trebuie sa le cuprinda doc de transport sunt specificate in art 415 C.Com, textulavand in vedere numai c de transport de marfuri.Clauzele pe care trebuie sa le cuprinda contractul sunt de 2feluri:

- clauze obligatorii;

- clauze facultative

Clauzele obligatorii de doc de transport de marfuri:

1. Datarea contractuluiAceasta clauza delimiteaza ziua inch contractului si de cand incep obligatiile executarii asumate.

2. Natura doc de transportTrebuie aratat daca scrisoarea de carat este la ordin/la purtator, titlul la ordin se caracterizeaza prin modulspecific in care opereaza transmiterea de catre terte persoane, trensferul se realizeaza prin gir.Girul consta intr o mentiune translativa de drept inserata de posesorul pe doc cu precizarea numeluidobanditorului.Titlul la purtator este transferabil catre terte prin simpla predare materiala.Tranferul are loc prin emiterea inscrisului de catre posesoul legitim unei persoane diferite, dobanditorul, caredevine astfel titular al drepturilor mentionate in context.Titlurile la purtator sunt anonime.

3. Partile in cauzaLegea impune sa se precizeze in document numele expeditorului si locuinta sa, domiciliul/resedinta dacaeste pers fizica, sediul daca este pers juridica, numele, locuinta carausului,domiciliul/resedinta daca este pers

12



fizica,sediul daca este pers juridica;persoana destinatarului care trebuie sa fie nominalizata prin elementeleuzuale de identificare. Mentiunea nu se face in cazul documentului de transfer la purtator.

4. Identificarea bunurilor transportateTrebuie descrisa incarcatura, pt obiecte la bucata trebuie sa se precizeze natura, greutatea, masura/masalucrurilor de transportat, daca lucrurile sunt in lazi/pachete/butoaie/saci trebuie specificata cantitateaacestora nu si sigiliile, marcile puse pe ele. Lucrurile pretioase, bani si titluri comerciale, trimise incolete trebuie individualizate de catre expeditor aratand nu numai felul lor ci si valoarea exacta.

5. Obligatiile carausului C.Com cere sa se precizeze locul de destinatie, sa se mentina si itinerariul cel putin anumite localitati maiimportante de pe parcurs si timpul in care trebuie facut transportul. In cazul in care s a omis durata indoctrina s a stabilit ca in aceasta situatie se presupune ca partile au convenit ca termen, timpul necesar efectuarii unui astfel de transport. Termenul de executare al c. de transport incepe sa curga de la data ( ziua,h) cand lucrul a fost predat carausului de catre expeditor.

6. Plata pretului

Este obligatie esentiala care trebuie mentionata.7. SemnaturileDoc de transport trebuie semnat de ambele parti – caraus – expeditor – iar in cazul titlului la ordin/la

purtator trebuie semnat obligatoriu de caraus.

Curs 4

Clauzele facultative ale documentului de transport de mărfuri:Documentul de transport de mărfuri poate cuprinde orice alte clauze asupra cărora părţile s-au

înţeles. Pot fi consemnate în documentul de transport:- itinerariul de străbătut;- clauza penală – privind stabilirea cuantumului despăgubirilor datorate de cărăuş în caz de întârziere

în executarea deplasării convenite, sau cel puţin criterii pentru calcularea daunelor;- enumerarea celorlalte documente care însoţesc transportul (de ex.: cele sanitare, vamale, de

asigurare, ş.a.).

Clauzele facultative fiind lăsate la libera apreciere a părţilor, lipsa lor nu influenţează validitateacontractului de transport.

Clauzele obligatorii sunt necesare, dar dispoziţiile C.com. nu au caracter imperativ în aceastămaterie. În principiu, lipsa stipulaţilor nu este lovită cu nulitate.

Conţinutul clauzelor poate fi stabilit prin administrarea de dovezi care să ateste intenţia părţilor fiindadmisibil orice mijloc de probă în materie comercială, inclusiv martori.

O excepţie de la cele menţionate privind nedeterminarea obiectului contractului, convenirea unuiobiect determinat sau determinabil, constituie o condiţie de validitate. Sancţiunea nerespectării acesteicerinţe constă în nulitatea a.j.

FUNCŢIILE JURIDICEale documentului de transport

13



1) Funcţia probatorie a documentului de transportDocumentul de transport constituie principalul instrument probator pentru părţi în sensul că:

atestă existenţa contractului de transport; face proba obligaţiilor asumate de cărăuş faţă de cealaltă parte contractantă (respectiv: călător,

expeditor, destinatar); certifică în transportul de mărfuri preluarea mărfii în posesia şi custodia cărăuşului angajându-i

răspunderea corespunzătoare.

Din faptul că documentul de transport are putere de titlu ad probationem şi nu ad validitatem, decurg2 consecinţe: Existenţa contractului poate fi stabilită în lipsă de înscris corespunzător prin oricemijloc de probă. Proba existenţei contractului de transport trebuie să fie pertinentă şi convingătoarespre a fi luată în considerare de către instanţa sesizată.

S-a apreciat că factura nu atestă prin ea însăşi încheierea contractului de transport, fiind un înscriseliberat de furnizor şi destinat să producă efecte numai între acesta şi cumpărător în cadrulcontractului de vânzare ce-i leagă. Prin obiectul ei juridic, factura priveşte livrarea mărfii, nu şicontractul de transport. În plus, ea este un lucru convenit între unii (vânzător şi cumpărătorul mărfii)şi nu poate fi opusă cărăuşului care deţine poziţia de terţ faţă de raporturile dintre vânzător şicumpărător.

Calitatea documentului de transport de a fi un titlu ad probationem conferămenţiunilor pe care le cuprinde o valoare doveditoare credibilă numai până la proba contrară. Acesta

poate fi solicitat şi administrat de partea contractantă care contestă conţinutul documentului detransport invocat împotriva sa.2) Funcţia călăuzitoare a documentului de transportDocumentul de transport serveşte ca îndreptar cărăuşului în executarea obligaţiilor de deplasare care

s-a angajat. În transporturile de mărfuri, pe lângă menţiunile uzuale (itinerar, destinaţie, persoanadestinatarului), pot fi specificate eventuale transbordări necesare pe parcurs. Acestea poartă denumirea declauze adiţionale.

Clauzele adiţionale mai conţin instrucţiuni de expediere afară de cazul în care părţile au convenit caexpeditorul mărfii să le comunice cărăuşului ulterior, prin act separat.

Menţiunile specifice au caracter călăuzitor şi sunt necesare în cazul unui transport mixt ce se executăcu vehicule diferite, ori în transporturile succesive cu traseu desfăşurat pe teritoriile mai multor state ori decâte ori sunt aduse la îndeplinire în temeiul unui document de transport unic.

3) Funcţia de legitimare a documentului de transportPosesorul documentului de transport are calitatea de titular al drepturilor izvorâte din contractul de

transport şi pe care le poate exercita opunându-le valabil cărăuşului spre a-l obliga să-şi îndeplineascăobligaţiile asumate.

Astfel, călătorul este îndreptăţit să pretindă efectuarea deplasării convenite la data şi cu mijlocul detransport corespunzător, în condiţii de perfectă securitate tehnică. În caz contrar are dreptul să obţinădespăgubiri.

În transportul de mărfuri calitatea de titular aparţine iniţial expeditorului, ea trece asupradestinatarului în principiu din momentul în care documentul de transport îi parvine ajungând în mod

justificat în posesia sa.Titularul astfel identificat poate, printre altele, să dispună schimbarea itinerariului prestabilit prin

contraordin dat pe parcurs, cărăuşul suportând, desigur, diferenţa de cheltuieli pe care o prilejuieşte.În plus, destinatarul are dreptul, în temeiul contractului de transport, să ceară cărăuşului la staţia de

sosire să-i elibereze lucrurile transportate.În raporturile contencioase, documentul de transport titularizează persoana îndreptăţită să acţioneze

în justiţie sau în arbitraj comercial pe cărăuş şi să-i angajeze responsabilitatea contractuală.De regulă generală, încheierea contractului precede executarea obligaţiilor pe care le generează.

14



OBLIGAŢIILEizvorâte din contractul de transport

Obligaţiile pe care părţile şi le asumă prin contractul de transport diferă în funcţie de particularităţilefiecărei deplasări.

Transportul de persoane se efectuează în condiţii ce se deosebesc substanţial faţă de strămutarealucrurilor.

Deplasarea bunurilor prezintă un grad sporit de complexitate, iar gama de obligaţii corespunzătoareeste vădit mai largă, motiv pentru care sunt examinate în cadrul contractului de transport.

Derularea contractului de transport de mărfuri parcurge 3 etape distincte: prima – la locul de pornire;următoarea – de-a lungul itinerariului, iar ultima – la destinaţie, părţilor revenindu-le obligaţii diferite încursul fiecărei etape. Astfel, vom avea:

1) Obligaţiile părţilor la punctul de pornire:a. obligaţiile expeditorului;

b. obligaţiile cărăuşului.2) Obligaţiile părţilor în cursul deplasării mărfii. D.p.d.v. al obligaţiei de deplasare a mărfurilor vom

deosebi 3 categorii de transporturi: cele efectuate în condiţiile iniţial convenite (obligaţiile expeditorului şi obligaţiile

cărăuşului); transporturi care suferă devieri de la itinerariul iniţial din voinţa expresă a expeditorului,exprimată printr-un a.j. numit contraordin;

transporturi perturbate de împrejurări de forţă majoră, numite transporturi deficitare – avândca efecte întârzierea executării obligaţiilor cărăuşului sau imposibilitatea de a le aduce laîndeplinire.

3) Obligaţiile părţilor la destinaţie:a. obligaţiile cărăuşului;

b. obligaţiile destinatarului.

1) Obligaţiile părţilor la punctul de pornire

A) Obligaţiile expeditorului la punctul de pornire1. Alegerea mijlocului de transport Alegerea mijlocului de transport depinde de felul mărfii care urmează a fi transportată (de ex.,

produsele alterabile – în vagoane frigorifice, animalele vii – în vehicule care să le asigure integritatea şi cuinstalaţii de aerisire, petrolul – în autocamioane cisternă, ş.a.).

Înainte de a proceda la încărcare, expeditorul trebuie să verifice dacă mijlocul de transport pus ladispoziţie de cărăuş corespunde efectuării în bune condiţii a transportului spre a evita alterarea, degradarea,sustragerea, scurgerea ori pierderea mărfii şi dacă îndeplineşte condiţiile tehnice şi funcţionale.

Verificarea efectuată de expeditor priveşte defectele aparente ale vehiculului.Dacă există neajunsuri sau defecţiuni ale mijlocului de transport, trebuie aduse la cunoştinţă

cărăuşului, iar dacă acesta menţine mijlocul de transport, este necesar să se facă menţiune pe documentul detransport arătându-se şi obiecţiunile expeditorului.

Efectul juridic al acestor menţiuni constă în angajarea răspunderii cărăuşului.2. Predarea mărfii în vederea transportului Obligaţia expeditorului de a preda marfa trebuie să fie executată la locul convenit, la termenul fixat,

cu respectarea condiţiilor uzuale privind determinarea cantitativă şi ambalarea obiectului transportului.Locul diferă în funcţie de felul transportului: dacă deplasarea se face cu autocamionul – predarea se

face, de regulă, la locul fabricii; în transporturile feroviare – predarea se face în staţia CF; în transporturileaeriene – la aeroport, iar în transporturile maritime sau navale – de regulă, la chei, de-a lungul navei.

Ziua (eventual ora) precizată în contractul de transport trebuie respectată cu stricteţe; orice întârzierese penalizează.

Cantitatea mărfii trebuie stabilită de expeditor şi declarată de cărăuş pentru alegerea mijlocului detransport şi pentru calcularea taxelor aferente. În acest scop este necesar să se arate: greutatea, volumul,metrajul, numărul de bucăţi şi, după caz, tipul, varietatea, dimensiunile sau orice alte elementesemnificative.

15



Cărăuşul are obligaţia să verifice dacă elementele de determinare cantitativă au fost înscrise îndocumentul de transport. În plus, se mai precizează cântarul folosit, sistemul de cântărire ş.a. elemente carear influenţa greutatea (spre ex., starea uscată sau umedă a mărfii) şi persoana care a făcut cântărirea.

Încărcătura va fi prezentată într-un ambalaj ce trebuie să fie potrivit din toate punctele de vedere,încât marfa să poată suporta strămutarea fără deteriorări, degradări ori pierderi.

Furnizorul trebuie să aplice pe fiecare ambalaj o etichetă specială cu următoarele menţiuni:- denumire;- calitatea şi cantitatea mărfii;- numele persoanei care a făcut numărătoarea sau cântărirea şi ambalarea.

Nerespectarea obligaţiilor menţionate îndreptăţeşte pe cărăuş să refuze primirea mărfii în vedereatransportului.

3. Încărcarea mărfii în mijlocul de transport Această obligaţie cade, în principiu, în sarcina expeditorului şi cuprinde următoarele etape:

a) Încărcarea propriu-zisă – trebuie să ţină cont de capacitatea mijlocului de transport.Folosirea incompletă a vehiculului constând în subîncărcare atrage penalizarea expeditorului care

poate fi obligat să plătească cărăuşului o despăgubire pentru cota-parte din capacitatea vehicululuirămasă neutilizată în cursul călătoriei convenite.

Nici depăşirea limitelor de încărcare nu este permisă. De regulă, supraîncărcarea atrage plata unor

diferenţe de taxe sporite, nefiind exlusă aplicarea de sancţiuni expeditorului (chiar de natură penală) dacădepăşirea are caracter fraudulos.b) Aşezarea mărfurilor în spaţiul interior al mijlocului de transport – are loc a.î. să îndeplinească o

triplă condiţie:să utilizeze la maxim întreaga capacitate utilă de încărcare;să nu pericliteze stabilitatea vehiculului;să asigure integritatea încărcăturii.

Modul de repartizare între cărăuş şi expeditor a obligaţiilor ce au ca obiect încărcarea şi aşezareamărfurilor în mijlocul de transport se stabileşte concret prin clauzele contractului încheiat între părţi.c) Măsurile preventive împotriva riscului de sustragere de mărfuri – acestea diferă în funcţie de

mijlocul de transport folosit.

Când mărfurile sunt strămutate în mijloace de transport închise (containere, spre ex.) folosite înîntregime de expeditor, acesta este obligat ca odată cu predarea mărfurilor către cărăuş să aplice pesistemul de închidere sigilii proprii. Cărăuşul are şi el îndatorirea să aplice propriile sigilii pe mijlocul detransport închis.

Dacă se folosesc mijloace de transport deschise, mărfurile încărcate trebuie însemnate sau marcatea.î. sustragerea lor să nu fie posibilă fără a lăsa urme vizibile. Modul de marcare a mărfurilor trebuie săfie arătat de expeditor în documentul de transport.

Operaţiunile de încărcare/descărcare trebuie aduse la îndeplinire în timpul rezervatîncărcării/descărcării stabilite prin contractul de transport. Depăşirea timpului de încărcare/descărcareconvenit atrage ca sancţiune contractuală plata unor penalităţi de întârziere de către expeditor – când estevorba de încărcare, sau de destinatar – în cazul descărcării.d) Colaborarea expeditorului la întocmirea documentului de transport

Expeditorul trebuie să pună la dispoziţia cărăuşului coordonatele de fapt complete şi exacte alemărfii şi itinerariului.

Declaraţia expeditorului va preciza: felul încărcăturii, cantitatea, calitatea, greutatea şi valoarea.Itinerariul se întregeşte cu identificarea persoanei destinatarului şi adresa acestuia.Expeditorul are îndatorirea să anexeze la documentul de transport unele înscrisuri necesare pentru

identificarea mărfii sau pentru îndeplinirea unor formalităţi pe parcurs.În plus, în transporturile internaţionale, expeditorul urmează a pune la dispoziţia cărăuşului

declaraţiile vamale.Răspunderea pentru corectitudinea declaraţiilor arătate revine expeditorului; nesinceritatea acestuia

comportă sancţiuni, respectiv despăgubiri datorate, după caz, cărăuşului sau destinatarului.e) Plata preţului transportului – această obligaţie incumbă expeditorului încă de la data întocmiriidocumentului de transport.

16



Expeditorul are îndatorirea să suporte integral preţul convenit, momentul plăţii se stabileşte prinacordul părţilor şi coincide, de regulă, cu predarea mărfii în detenţiunea cărăuşului.

Dacă expeditorul întârzie, cărăuşul poate suspenda efectuarea transportului, suspendare ce se justifică numai dacă obligaţiile reciproce ale părţilor îşi au temeiul în acelaşi contract, iar neîndeplinireachiar parţială a obligaţiei expeditorului este îndeajuns de importantă.

Cărăuşul poate lua măsura de suspendare fără a fi necesară punerea în întârziere a expeditorului.Suspendarea încetează deîndată ce expeditorul îşi îndeplineşte obligaţia de a plăti preţul.Prin derogare de la cele arătate, costul deplasării mărfii poate fi pus, în totalitate sau în parte, în

sarcina destinatarului printr-o clauză expresă în documentul de transport, numită „clauză de plată

transmisă”. În acest caz, înlocuirea expeditorului prin destinatar este opozabilă cărăuşului dacă oacceptă, asumându-şi astfel riscul de neplată la capătul transportului.

De asemenea, inserarea unei asemenea clauze în documentul de transport este condiţionată deacordul corelativ al destinatarului, altfel nu îi este opozabilă.

B) Obligaţiile cărăuşului la punctul de pornire1. Acceptarea cererii de transport Întrucât cărăuşul se află în stare permanentă de ofertă de servicii adresată publicului, el este ţinut, în

principiu, să dea urmare oricărei cereri sau comenzi de a efectua o strămutare de bunuri sau o deplasare de persoane.

Simpla adeziune a expeditorului solicitant la condiţiile prestabilite de cărăuş realizeazăconsimţământul contractual.Din această cauză, cărăuşul nu are posibilitatea să verifice în prealabil solvabilitatea

cocontractantului.Singura măsură de prevenire a riscurilor constă în plata preţului transportului încă de la pornire.2. Procurarea unui mijloc de transport corespunzător Vehiculul trebuie să fie apt d.p.d.v. tehnic şi funcţional pentru a realiza în condiţii normale

transportul convenit.Cărăuşul are obligaţia esenţială să garanteze îndeplinirea acestor cerinţe din proprie iniţiativă şi

independent de orice verificare prealabilă exercitată de cocontractant.Dacă pune la dispoziţia expeditorului sau călătorului un vehicul inadecvat, cărăuşul îşi asumă

răspunderea contractuală.Momentul când mijlocul de transport trebuie pus la dispoziţia expeditorului şi locul unde se va faceîncărcarea mărfii se stabilesc prin contract.

Curs 5

3. Preluarea mărfii La primirea mărfii spre transport, cărăuşul verifică nr. coletelor, starea ambalajelor şi greutatea

expediţiei:

Mărfurile pot fi încărcate, după caz, într-un vehicul deschis sau închis.Cărăuşul trebuie să verifice: natura mărfii, semnele sau marcajele puse de expeditor, condiţiile

tehnice de încărcare şi fixare a bunurilor, sigiliile aplicate de expeditor.Cântărirea mărfurilor poate fi obligatorie sau facultativă.Obligaţia cărăuşului de a proceda la cântărire, independent de natura încărcăturii, există pentru

mărfurile destinate exportului.La primirea spre transport, cărăuşul trebuie să cântărească mărfurile importate.Cântărirea este necesară şi în cazul mărfurilor ce se transportă pe cale aeriană, indiferent de felul

încărcăturii.Primirea pentru transport a altor mărfuri decât cele supuse obligatoriu cântăririi, nu exclude

facultatea de control cantitativ ce aparţine cărăuşului. Acesta are dreptul să verifice oricând greutateamărfurilor încredinţate spre transport.

Dispoziţiile legale impun cărăuşului să fie asistat de un delegat al expeditorului când efectueazăcântărirea mărfurilor.

17



Refuzul cărăuşului de a primi marfa spre transport se justifică în următoarele cazuri:i. coletele sunt necorespunzător ambalate;

ii. mărfurile au fost încărcate fără respectarea regulilor tehnice de încărcare şi fixare;iii. mărfurile au fost încărcate în mijloace de transport închise fără sigiliul expeditorului,

sau cu mijloace de transport deschise fără semne ori marcaje sau cu semne şi marcaje insuficientesau necorespunzătoare;

iv. încărcătura are ca obiect mărfuri interzise la transport sau admise în condiţii speciale,fără ca aceste condiţii să fie întrunite.Dacă nu refuză primirea mărfii spre transport, cu excepţia celor interzise, cărăuşul are dreptul de a

înscrie rezerve în documentul de transport.Rezervele constituie un mod eficient de apărare a cărăuşului împotriva răspunderii pe care şi-o

asumă de a asigura integritatea mărfii supusă strămutării.4) Încărcarea mărfii în mijlocul de transport Obligaţia introducerii bunurilor în interiorul vehiculului poate să revină cărăuşului numai dacă părţile

au convenit în acest sens. În mod normal, această obligaţie cade în sarcina expeditorului.După încărcare, operaţiunea primirii mărfii spre transport se încheie prin aplicarea sigiliilor

cărăuşului pe sistemele de închidere a mijlocului de transport.Primirea fără rezerve a mărfii de transportat angajează răspunderea cărăuşului pentru executarea

deplasării în condiţii care să asigure integritatea încărcăturii până la eliberarea ei la destinatar.5) Eliberarea documentului de transport Eliberarea documentului de transport este ultima operaţiune care încheie faza de perfectare a

contractului dintre părţi la punctul de pornire. Cărăuşul are îndatorirea să emită un document de transportcomplet, incluzând menţiunile arătate.

Cu titlu general: încheierea contractului de transport se localizează în timp în momentul în carecărăuşul aplică ştampila sa pe documentul de transport. Tot de la acest moment mărfurile se consideră

primite de către cărăuş şi, de asemenea, încep a curge termenele pentru executarea deplasării.

2) Obligaţiile părţilor în cursul deplasării mărfii

De cele mai multe ori, strămutarea mărfurilor decurge conform cu clauzele documentului detransport convenite de părţi încă de la punctul de pornire dar, prin excepţie, pot surveni incidente de naturăsă influenţeze modul de desfăşurare a deplasării.

Astfel, d.p.d.v. al executării obligaţiei de deplasare a mărfurilor deoasebim 3 categorii detransporturi:

i. cele efectuate în condiţiile de la început convenite;ii. cele care suferă devieri de la itinerariul iniţial din voinţa expresă a expeditorului;

iii. cele perturbate de împrejurări de forţă majoră.1. Transporturi efectuate în condiţiile iniţial convenite

A) Obligaţiile expeditorului

În această fază mărfurile găsindu-se în posesia cărăuşului, expeditorul se află în expectativă fără săaibă de îndeplinit, în principiu, nici o obligaţie.

El aşteaptă din partea cocontractantului efectuarea prestaţiei principale constând în strămutarea bunurilor până la destinaţie.

Expeditorul poate fi ţinut, în cazul unor transporturi care necesită îngrijiri speciale pe parcurs, să pună la dispoziţia cărăuşului unul sau mai mulţi însoţitori. Însoţirea poate fi facultativă sau obligatorie.

Însoţirea facultativă este lăsată la aprecierea expeditorului sau destinatarului.Însoţirea este obligatorie în următoarele cazuri:a. când se transportă vietăţi în mijloace de transport complete;

b. când se transportă prin mijloace auto produse în vrac ce nu pot fi predate spre transportare prin cântărire, pe nr. de colete, ş.a.m.d.Însoţitorul de transport răspunde de integritatea mărfurilor pe parcurs. Acesta va semna de primire pe

exemplarul din actul de livrare care rămâne la expeditor.

18



În toate cazurile, desemnarea unui însoţitor de către expeditor sau destinatar degrevează, în principiu, pe călător de obligaţia de a veghea la integritatea încărcăturii în cursul mersului.

În cazul în care însoţirea mărfurilor este facultativă, cărăuşul poate refuza primirea încărcăturii spretransport în lipsă de însoţitor, întrucât are calitatea de terţ faţă de clauza respectivă.

Dacă însoţirea mărfii este obligatorie, cărăuşul urmează a refuza luarea în primire a încărcăturii dacăexpeditorul o prezintă fără însoţitor.

B) Obligaţiile cărăuşului 1) Obligaţia cărăuşului de a respecta ordinea expediţiilor Având în vedere pluralitatea de expeditori care solicită concomitent sau succesiv deplasările de

mărfuri, dispoziţiile legale au reglementat ordinea în care trebuie să dea satisfacţie cererilor pentrutransportul de mărfuri.

Astfel, cărăuşul este obligat să facă expediţia lucrurilor pentru transport după ordinea în care le-a primit (art.419 C.com.).

Derogările de la ordinea generală a expediţiilor sunt:a) cărăuşul este îndrituit să deroge de la ordinea cronologică a primirii cererilor dacănatura lucrurilor supuse strămutării o impune. Este vorba despre: alimente alterabile, substanţeinflamabile, ş.a.b) ordinea cronologică a cererilor poate fi modificată şi adaptată în raport cu

organizarea pe destinaţii a activităţii cărăuşului (spre ex.: cărăuşul face transport de lemne înzilele de luni, transport de ciment – marţea, etc.);c) nerespectarea ordinii cronologice a cererilor de transport poate avea loc în situaţia încare cărăuşul ar fi împiedicat de vreun caz fortuit sau de forţă majoră. În măsura în careexpedierea devine imposibilă din motive neprevăzute de felul celor menţionate, nu poate angajarăspunderea cărăuşului faţă de primul expeditor spre a-l despăgubi, deoarece ordinea cronologicăa fost perturbată din cauze obiective şi de neînvins.

2) Obligaţia cărăuşului de a parcurge ruta stabilităItinerariul poate fi determinat prin contractul de transport, urmând a fi explicit menţionat în

documentul de transport sau prin tarifele publice ale cărăuşului acceptate de expeditor.În situaţiile de mai sus, clauza care precizează parcursul este obligatorie pentru cărăuş.

Se exclude modificarea parcursului din voinţa unilaterală a cărăuşului. În cazul încălcării acesteiîndatoriri, cărăuşul îşi angajează răspunderea faţă de expeditor sau, eventual, faţă de destinatar.Dacă până la destinaţie există mai multe rute practicabile fără ca părţile să fi exercitat în prealabil

opţiunea necesară, cărăuşul va îndruma transportul pe itinerariul cel mai scurt care, în mod firesc, este şi celmai ieftin.

3) Obligaţia cărăuşului de a respecta durata transportului Îndatorirea de punctualitate există în sarcina cărăuşului fie că timpul necesar pentru strămutarea

încărcăturii de la punctul de pornire la destinaţie a fost hotărât prin învoiala părţilor, fie că este subînţeles cao clauză tacită, ca atare, lăsat la aprecierea instanţei de judecată.

Distincţia dintre cele 2 feluri de termene expres ori implicit nu exercită nici o influenţă asupraobligativităţii unuia ori a celuilalt, ambele fiind la fel de constrângătoare pentru cărăuş.

Prin acordul părţilor poate fi fixat un termen global şi unitar aferent întregului parcurs, ori duratedivizate în funcţie de fiecare etapă a itinerariului.

4) Obligaţia cărăuşului de a conserva marfa pe parcursPrimirea încărcăturii de la expeditor crează în sarcina cărăuşului, în temeiul contractului de transport,

cumulativ cu obligaţia specifică de a realiza strămutarea lucrurilor, obligaţia conexă de a le păstra intacte până la destinaţie.

Din acest punct de vedere, art.1473-1475 C.civ. asimilează pe cărăuş cu un depozitar, deoarece legeacivilă asimilează contractul de transport cu contractul de depozit prin faptul că întreprinzătorul de transporteste şi depozitar al lucrului ce i se încredinţează pentru a fi transportat.

Potrivit art.1473 C.civ., dispoziţiile din Capitolul „ Despre depozit şi sechestru” relative la stăpânii

de hoteluri se vor aplica şi cărăuşilor întrucât priveşte paza şi conservarea lucrurilor ce le sunt încredinţate.Trimiterea din text se referă la art.1623 C.civ. care precizează că depozitul făcut de călător într-un

hotel trebuie considerat ca un depozit necesar. Spre deosebire de depozitul voluntar – unde deponentul îşi

19



alege persoana cocontractantului în funcţie de încrederea pe care i-o inspiră – depozitul necesar intervineindependent de o asemenea opţiune.

Astfel, în orice contract de transport calitatea de depozitar al mărfii revine cărăuşului. Orice alegeredin partea expeditorului este exclusă, astfel că asimilarea cu un depozit necesar instituită de C.civ. se

justifică pe deplin.Fiind vorba de depozitul necesar, răspunderea cărăuşului pentru conservarea lucrurilor supuse

deplasării se apreciază mai sever decât în cadrul unui depozit voluntar.În conformitate cu art.1000 alin.3 C.civ., cărăuşul răspunde pentru pagubele pricinuite încărcăturii de

către prepuşii săi. Expeditorul sau destinatarul beneficiază de posibilitatea de a dovedi prin orice mijloc de probă, inclusiv declaraţii de martori, depozitul încredinţat cărăuşului indiferent de valoarea bunurilor. Prinexcepţie – desemnarea de către expeditor sau de către destinatar a unui însoţitor al încărcăturii este de naturăsă degreveze pe cărăuş de îndatorirea corelativă având ca obiect conservarea mărfii până la destinaţie.

2. Transporturi modificate prin voinţa expeditoruluiDispoziţiile C.com. (art.421) îngăduie, în anumite condiţii, modificarea contractului de transport prin

voinţa unilaterală a expeditorului exprimată printr-un a.j. numit contra-ordin.Posibilitatea acestei schimbări îşi are temeiul juridic în dispoziţiile prevăzute în art.969 alin.2 C.civ.

care precizează că revocarea convenţiei, deci şi modificarea, este îngăduită nu numai prin consimţământulmutual al părţilor ci şi prin clauze autorizate de lege.

Regimul de excepţie se bazează pe motive de ordin economic.Art.421 C.com. enumeră obiectivele urmărite de expeditor prin emiterea unui contra-ordin pe care îladuce la cunoştinţa cărăuşului.

Expeditorul are dreptul de a suspenda transportul şi de a cere restituirea lucrurilor transportate.Asemenea măsură echivalează cu renunţarea expeditorului la contract şi cu revocarea acestuia.

Suspendarea poate interveni atât înainte de a fi început deplasarea încărcăturii, cât şi ulterior, întimpul parcursului, când contractul a fost parţial adus la îndeplinire de cărăuş.

Acelaşi articol îngăduie ca prin contra-ordin să se modifice unele clauze ale contractului de transport.În principal expeditorul are dreptul să ceară predarea lucrurilor aflate în curs de strămutare unei alte

persoane decât cea arătată în documentul de transport.Contra-ordinul poate să modifice şi punctul final al itinerariului.

De obicei, schimbarea destinatarului implică şi schimbarea locului de sosire a mărfii.Enumerarea prevăzută de art.421 C.com. are caracter exemplificativ şi nu limitativ.Textul precizează că expeditorul poate dispune cum va crede de cuviinţă, dar sub rezerva îndeplinirii

condiţiilor menite să ocrotească pe cărăuş.Expeditorul trebuie să încunoştiinţeze pe cărăuş fie că a renunţat la contract, fie că l-a modificat.

Legea nu prevede anumite condiţii de formă. În prezent, cerinţa unui înscris se impune atât pentrudocumentul de transport cât şi pentru contra-ordin deoarece posibilitatea probelor este astfel mai bineasigurată în avantajul ambelor părţi.

De câte ori documentul de transport îmbracă forma unui titlu negociabil fie la ordin, fie la purtător,expeditorul care a renunţat la contract sau l-a modificat are obligaţia să restituie cărăuşului înscrisulcomercial astfel întocmit.

Măsura se justifică pentru a împiedica o eventuală transmitere ulterioară, abuzivă a documentului detransport – la ordin sau la purtător – abilitând o terţă persoană să invoce pretenţii faţă de cărăuşul în cauză.

În situaţia în care contra-ordinul s-a mărginit să schimbe punctul de destinaţie iniţial convenit,cărăuşul poate pretinde un nou document de transport.

În ce priveşte consecinţele de fond ale contra-ordinului în raporturile dintre expeditor şi cărăuş – art.421 alin.1 C.com. înţelege să le pună în sarcina expeditorului obligându-l să repare integral daunele pecare o asemenea măsură le poate cauza cărăuşului.

Textul precizează că expeditorul este dator a plăti cărăuşului cheltuielile făcute şi pagubele directe şiimediate rezultând din executarea acestui contra-ordin.

Această reglementare se justifică deoarece modificarea contractului a survenit din voinţa unilateralăa expeditorului şi independent de orice culpă a cărăuşului în executarea obligaţiilor asumate.

Modificările contractului de transport pe care expeditorul le comunică prin contra-ordin suntobligatorii pentru cărăuş Cărăuşul nu poate să discute instrucţiunile expeditorului şi să refuze executarea lor.

20



Facultatea expeditorului de a revoca sau de a schimba contractul de transport în condiţiile arătate,respectiv de a da contra-ordine, poate fi transmisă destinatarului sau unei terţe persoane, după caz.

3. Transporturi perturbate de împrejurări de forţă majoră (transporturi deficitare)Cauzele de perturbare ale transporturilor sunt: cazul fortuit şi forţa majoră.Acestea pot interveni fie la punctul de pornire împiedicând încă de la început expedierea încărcăturii,

fie în timpul mersului întrerupând deplasarea.Cauzele prezintă o mare diversitate, de ex.: un incendiu neprevăzut la bord care distruge marfa

încredinţată cărăuşului, naufragiul sau eşuarea navei în activitatea de navigaţie maritimă, îngheţarea apelor în transporturile fluviale.

Cazul fortuit şi forţa majoră sunt de natură a produce – fie la punctul de expediere, fie pe parcurs – următoarele efecte:

întârzierea executării obligaţiei cărăuşului; imposibilitatea definitivă de a le aduce la îndeplinire.

Întrucât oricare din efectele enumerate pot cauza prejudicii însemnate expeditorului saudestinatarului, au fost adoptate soluţii destinate a le ocroti interesele, astfel:

i. Dreptul expeditorului de a fi încunoştiinţat despre perturbarea transportului

Expeditorul, în calitatea sa de partener contractual principal al cărăuşului, trebuie să fie pus la curentcu dificultăţile trecătoare sau definitive ivite în executarea transportului spre a-i da posibilitatea să iainiţiativele necesare.

Avizarea are caracter obligatoriu în ambele situaţii.ii. Dreptul expeditorului de a decide soarta transportului

deficitar La primirea încunoştiinţării precizate, expeditorul beneficiază de un drept de opţiune.El poate, în funcţie de interesele proprii, fie să menţină contractul în fiinţă acceptând o decalare

inevitabilă a datei de expediţie, sau de continuare a transportului din punctul unde a fost întrerupt din cauzefortuite, fie să declare contractul desfiinţat printr-o manifestare unilaterală de voinţă.

Alternativa menţionată poate fi exercitată întotdeauna de către expeditor în situaţia întârzierii

transportului ca efect al unor cauze fortuite.Însă când obstacolul împiedică definitiv strămutarea încărcăturii, soluţia decalării termenului de

executare a obligaţiilor cărăuşului nu se mai pune, contractul în cauză urmând a fi desfiinţat la cerereaexpeditorului.

Curs 63) Obligaţiile părţilor la destinaţie

• Suportarea riscurilor contractuale în transporturile deficitareCazul fortuit şi forţa majoră ridică în orice categorie de contracte, inclusiv în transporturi, problema

suportării riscurilor de neexecutare privind obligaţiile la care părţile s-au angajat.Transportatorul îşi asumă o obligaţie de rezultat. El se angajează faţă de expeditor nu doar să depună

eforturile pentru a duce încărcătura la destinaţie, ci acceptă să realizeze necondiţionat acest obiectiv.Spre deosebire de obligaţiile de diligenţă, obligaţiile de rezultat atrag răspunderea debitorului dacă

nu poate invoca în favoarea sa cauze exoneratoare de responsabilitate printre care evenimentele fortuite sauforţa majoră.Obligaţia îndeplinirii fiind a cărăuşului, acesta suportă riscurile în sensul că pierde contra-

valoarea la care ar fi avut dreptul dacă marfa ajungea la destinaţie.

21



Expeditorul datorează totuşi cărăuşului, în cazul defiinţării contractului întemeiată pe o cauzăfortuită, o sumă echivalentă cu cheltuielile suportate de acesta pentru pregătirea mijlocului de transport,încărcarea mărfii, etc. şi plata taxelor aferente strămutării încărcăturii în proporţie cu drumul parcurs.

Practic, dacă rezoluţiunea contractului are loc la cererea expeditorului încă de la punctul de pornire,cărăuşul poate pretinde numai cheltuielile pentru pregătirea vehiculului şi încărcarea mărfii.

Însă, dacă o fracţiune din itinerar a fost parcursă, iar desfiinţarea contractului intervine pe parcurs,expeditorul datorează cărăuşului, pe lângă aceste cheltuieli, pe cele care corespund procentual cu distanţastrăbătută.

• Obligaţia expeditorului de a restitui documentele de transport întocmite ca titluri comercialenegociabileDispoziţiile legale (art.420 C.com.) stabilesc că în caz de rezoluţiune a contractului – expeditorul va

înapoia cărăuşului exemplarul documentului de transport la ordin sau la purtător pe care cărăuşul l-asubscris.

Această dispoziţie urmează să împiedice o eventuală transmitere ulterioară, desigur abuzivă,abilitând astfel o terţă persoană să pretindă ca marfa să-i fie eliberată la punctul de destinaţie.

Interesul de a stărui în restituirea de către expeditor a documentului de transport la ordin sau la purtător este, desigur, al cărăuşului – căruia i se cere o grijă corespunzătoare spre a nu avea de suferit prejudicii viitoare.

3) Obligaţiile părţilor la destinaţie

C) Obligaţiile cărăuşului la destinaţieExecutarea contractului încheiat cu expeditorul continuă până când are loc recepţionarea mărfii de

către destinatar.În această fază cărăuşul are următoarele obligaţii:

1) Identificarea destinatarului şi avizarea acestuia despre sosirea mărfii Îndeplinirea acestei obligaţii diferă în funcţie de natura contractului de transport şi de împuternicirile

date de către destinatar, astfel: dacă strămutarea s-a efectuat în temeiul unui titlu de transport (de ex.:

contract de transport sau contract de navlosire), persoana destinatarului este indicată nominal în documentulde transport cu precizarea adresei corespunzătoare.În cazul documentului de transport la purtător – nu este specificat numele destinatarului şi în

consecinţă, persoana îndreptăţită să obţină eliberarea mărfii la punctul de sosire este cea care se află în posesia legitimă a documentului de transport la purtător şi îl anunţă pe cărăuş să-i predea marfa. Cărăuşultrebuie să o legitimeze şi să consemneze numele şi domiciliul destinatarului.

În cazul documentului de transport la ordin – se impune, în scopul de a identifica pe destinatar,verificarea de către cărăuş a succesiunii girurilor translative care figurează în înscrisul respectiv.

Ultimul giratar este îndreptăţit să valorifice drepturile asupra mărfii transportate deoarece giranţiianteriori şi-au înstrăinat prin gir orice drepturi asupra mărfii ajunsă la punctul de sosire.

În lipsă de orice gir, persoana îndreptăţită să obţină încărcătura este însuşi destinatarul iniţial.

Independent de felul documentului de transport, destinatarul poate, în scopul recepţionării mărfurilor să acţioneze în nume propriu sau să recurgă la un intermediar care să-l reprezinte. Acesta trebuie să prezintecărăuşului, pe lângă documentul de transport, actul de împuternicire: fie procură, fie contract de comisionsau de agenţie.

Sosirea transportului trebuie adusă la cunoştinţa destinatarului, identificat în modul arătat, sau persoana care îl reprezintă, iar avizarea se face, de regulă, în scris pentru a exista proba îndeplinirii acesteiobligaţii de către cărăuş.

O avizare adresată unei persoane necalificată nu valorează încunoştiinţare, fiind lipsită d.p.d.v. juridic de eficacitate.

În cazul în care cărăuşul nu poate identifica, în baza datelor din documentul de transport, persoanadestinatarului, uzanţele comerciale impun acestuia să încunoştiinţeze pe expeditor pentru a transmiteinstrucţiuni suplimentare.

În cazul în care cărăuşul nu are posibilitatea să-l anunţe pe expeditor ori acesta nu răspunde într-untermen rezonabil, cărăuşul va solicita instanţei de judecată competente autorizarea să depună mărfurile.

22



Depozitarea în docuri, magazii, antrepozite, se face pe seama destinatarului.Cărăuşul poate cere instanţei de judecată să dispună vinderea unor mărfuri dacă acestea sunt

alterabile sau perisabile urmând ca sumele obţinute să fie decontate după scăderea cheltuielilor efectuate decărăuş faţă de destinatar.

2) Eliberarea mărfii la locul şi data conveniteMărfurile urmează să fie predate destinatarului în conformitate cu clauzele documentului de

transport, respectiv la locul specificat şi la data convenită.Cărăuşul este obligat să procedeze împreună cu angajatul destinatarului însărcinat cu primirea

mărfurilor la cântărirea acestora, la verificarea sigiliilor, semnelor şi marcajelor, la verificarea mijlocului detransport, precum şi a coletelor, la deschiderea mijlocului de transport şi la verificarea conţinutului său.

Punerea încărcăturii la dispoziţia destinatarului face să înceteze posesia exercitată până atunci decărăuş asupra lucrurilor strămutate operând transmiterea posesiei în favoarea destinatarului.

Odată cu faptul eliberării mărfii iau sfârşit obligaţiile de pază şi răspundere contractuală ce reveneaucărăuşului în temeiul documentului de transport.

În cazul unor lipsuri, se întocmeşte un proces-verbal de constatare semnat de organul care a făcutconstatarea, de cărăuş, de destinatar ori de angajatul acestuia, indicându-se adresa fiecăruia.

Dacă există bănuieli că lipsurile sunt urmarea săvârşirii unei infracţiuni, sunt sesizate organele judiciare, iar mijlocul de transport va fi reţinut până la sosirea acestora.

3) Descărcarea lucrurilor din mijlocul de transport Această obligaţie care, de regulă, priveşte pe destinatar, poate fi uneori îndeplinită de către cărăuş dinînsărcinarea şi pe socoteala expeditorului, în conformitate cu clauzele contractului de transport.

Prin excepţie, cărăuşul are dreptul să refuze eliberarea mărfii la destinaţie. Acest drept poate fiexercitat numai în limitele admise de lege sau impuse pe cale judiciară. Aceste cazuri sunt:

Neplata taxelor de transport – art.433 alin.1 C.com. instituie un drept de retenţie în favoareacărăuşului. Spre a evita orice abuz din partea cărăuşului, legiuitorul dă posibilitatea destinataruluisă obţină eliberarea mărfii fără a fi constrâns să achite mai mult decât consideră că datorează,consemnând surplusul în contul transportatorului.

Art.433 alin.2 C.com. prevede că în caz de neînţelegere, dacă destinatarul plăteşte suma pecare crede că o datorează şi depune în acelaşi timp şi diferenţa până la suma pretinsă de cărăuş,

acesta este obligat să-i predea marfa.În aceste condiţii, riscul de a rămâne neplătit a dispărut, iar suma în divergenţă fiind ladispoziţia cărăuşului, urmează a-i fi decontată acestuia de îndată ce o hotărâre judecătorească îlva îndreptăţi să o încaseze. Refuzul destinatarului de a restitui cărăuşului documentul de transport la ordin sau la

purtător, pentru a exclude circulaţia juridică frauduloasă a titlului.În acest sens, art.433 alin.3 C.com. prevede că dacă titlul este la ordin sau la purtător cărăuşul

se poate opune să facă predarea până la restituirea exemplarului subscris de acesta. În cazuri de excepţie, reglementările fito-sanitare pot impune măsuri de carantină faţă demărfurile care provin din import.

Până la expirarea duratei de interdicţie, cărăuşul nu poate elibera încărcătura către destinatar.În acelaşi timp şi autorităţile vamale sau organele de poliţie au dreptul să oprească temporar

sau definitiv, pentru motive stabilite de lege, predarea anumitor mărfuri la destinaţie. Existenţa unui sechestru asigurător dispus de instanţa competentă.

În asemenea situaţii, numai desfiinţarea sechestrului autorizează pe cărăuş să elibereze marfala destinaţie.

D) Obligaţiile destinatarului la punctul de sosire1) Obligaţia de a lua în primire marfa transportată

Recepţia este precedată de anumite verificări privind documentele de transport, încărcăturatransportată, starea în care se află lucrurile, controlul calitativ şi cantitativ al mărfurilor.

Angajatul destinatarului însărcinat cu această operaţiune, împreună cu cărăuşul ori cu prepusul

acestuia, procedează la cântărirea mărfurilor, verificarea sigiliilor, semnelor sau marcajelor ale mijlocului detransport şi ale coletelor.Dacă se constată lipsuri se încheie un proces-verbal în care se precizează cauzele care au provocat

paguba.

23



Mărfurile transportate în mijloace de transport complete se consideră eliberate în momentul în carecărăuşul a pus la dispoziţia reprezentantului destinatarului mijlocul de transport pentru descărcare.

2) Obligaţia de a elibera mijlocul de transport În mod uzual această obligaţie incumbă destinatarului care este ţinut să descarce complet mijlocul de

transport.Eliberarea mijlocului de transport trebuie realizată de destinatar în timp util.Durata este prevăzută, de regulă, în contractul de transport. Depăşirea ei atrage sancţiuni, respectiv

penalităţi în sarcina destinatarului.Dacă destinatarul recepţionează marfa fără să formuleze obiecţiuni se consideră că transportul a sosit

intact.Primirea mărfii de către destinatar face să înceteze posesia cărăuşului şi îl degrevează de răspunderea

care îi revenea în temeiul contractului de transport.Preluarea încărcăturii la punctul terminus al deplasării, cu verificările arătate, încheie executarea

contractului de transport de către cărăuş.3) Obligaţia de a plăti sumele restante datorate cărăuşului

Taxa de transport restantă este o derogare de la regula obişnuită potrivit căreia cărăuşul cere şi obţineachitarea preţului pentru deplasarea lucrurilor de la locul expedierii.

În cursul deplasării se pot ivi anumite cheltuieli legate de executarea operaţiunilor conexe

transportului, precum cheltuieli de descărcare a mărfii din vehicul ori de transbordare pe parcurs.Pentru valorificarea creanţei cărăuşul comunică destinatarului suma şi termenul de plată.Dacă destinatarul refuză plata cărăuşului are dreptul să reţină marfa.

4) Obligaţia de a conserva dreptul la acţiune împotriva cărăuşului În transporturile efectuate defectuos, destinatarul poate avea pretenţii la despăgubiri împotriva

cărăuşului pentru pierderea sau avarierea mărfii ori pentru deficit cantitativ.În lipsa unei soluţii amiabile diferendul va fi soluţionat de instanţa de judecată sau arbitrară

competentă.Destinatarul pierde vocaţia de a se adresa organelor de jurisdicţie dacă a neglijat să formuleze

rezerva corespunzătoare în documentul de transport întocmit în momentul primirii mărfii la locul dedescărcare.

Decăderea este instituită de art.440 alin.1 C.com. care prevede că plata preţului şi primirea fărărezerve a bunurilor transportate chiar când plata a fost făcută înainte sting orice acţiune împotriva cărăuşului.Prin excepţie de la această regulă alin.2 al art.440 C.com. prevede: cu toate acestea, acţiunea contra

cărăuşului pentru pierderea parţială sau stricăciunile care nu se puteau cunoaşte în momentul predăriisubzistă şi după plata portului şi primirea lucrurilor transportate dacă se dovedeşte că pierderea saustricăciunea a avut loc între darea lucrurilor în primirea cărăuşului şi predarea făcută de acesta, cu condiţiaînsă ca cererea pentru verificare să fie făcută îndată după ce s-a descoperit paguba şi nu mai târziu de 5 ziledupă primirea lucrurilor de către destinatar.

Descoperirea în această fază a unor deficienţe ale transporturilor intervenite pe parcurs, repune pedestinatar în dreptul de a acţiona pe cărăuş.

Regimul juridic al mărfii transportate

Spre deosebire de transportul de persoane, deplasarea de mărfuri impune un regim juridic înintervalul dintre punctul de pornire şi cel al sosirii la destinaţie.

În această etapă cărăuşul devine titular de drepturi specifice asupra încărcăturii, în virtuteacontractului de transport. Drepturile sale decurg din faptul material al deţinerii mărfurilor.

Cărăuşul exercită o posesie precară asupra lucrurilor transportate, dobândind îndreptăţirea de aexercita propria sa putere asupra acestora în virtutea contractului de transport.

Dreptul civil prevede că detenţia are o durată limitată în timp, stabilită prin titlu juridic, deţinătorulasumându-şi obligaţia de restituire faţă de posesorul propriu-zis.

Dobândirea detenţiei mărfii de către cărăuş este consecinţa nemijlocită a acceptării acesteia latransport la punctul de pornire.

24



Încetarea detenţiei asupra încărcăturii coincide cu eliberarea sa la locul de sosire în mâiniledestinatarului.

Nefiind posesor deplin, ci simplu deţinător, cărăuşul nu este titular al acţiunilor posesorii privitoarela încărcătură.

Dacă bunurile aflate în curs de transport sunt sustrase fără drept de terţe persoane, cărăuşul arecalitatea de a formula plângere penală în baza art.208 C.p.

Dacă bunurile transportate au fost pierdute din neglijenţă sau din cauza unor împrejurări de forţămajoră, cărăuşul nu le poate recupera de la terţi prin exercitarea acţiunii în revendicare mobiliară în temeiulart.1909 alin.2 C.civ., întrucât îi lipseşte calitatea de proprietar, această acţiune putând fi exercitată numai de

proprietarul pe seama căruia se exercită detenţiunea încărcăturii. De aici rezultă interesul transportatoruluide a-l identifica pe adevăratul proprietar pe seama căruia exercită detenţiunea încărcăturii spre a face

posibilă acţionarea de către acesta a terţului care deţine lucrurile abuziv.

Modalităţi de garantare a creanţei cărăuşuluiprivitoare la plata transportului

Poziţia cărăuşului ca prestator de servicii aflat pe piaţă în stare juridică de ofertă permanentă adresată publicului îl obligă să accepte cererile clienţilor, agenţi economici ori PF, fără să poată exercita un control prealabil cu privire la solvabilitatea solicitanţilor.

Astfel, apare riscul de neplată dacă preţul transportului nu a fost achitat integral încă de la pornire.În aceste condiţii, legiuitorul a instituit în favoarea cărăuşului două garanţii de plată preluate din

dreptul comun şi adaptate contractului de transport.Acestea sunt:

dreptul de retenţie asupra mărfurilor; privilegiul asupra încărcăturii.

Curs 7

I. Dreptul de retenţie al cărăuşuluiDreptul de retenţie constă în prerogativa creditorului de a refuza, cât timp nu este plătit, să restituie

debitorului său un lucru mobil sau imobil care îi aparţine acestuia.

Această prerogativă (dreptul de retenţie) izvorăşte din voinţa legiuitorului şi există independent deconsimţământul părţilor.

Dreptul de retenţie este conferit cărăuşului de art.433 C.com. şi îl îndreptăţeşte pe acesta să reţinălucrul strămutat până la plata contravalorii datorate de expeditor sau de destinatar.

Condiţiile generale ale exercitării dreptului de retenţie sunt:a) Existenţa unei creanţe împotriva proprietarului lucrului – aceasta este esenţială pentru ca deţinătorul

să beneficieze de abilitatea de a exercita dreptul de retenţie în contra debitorului.Fără o datorie bănească în sarcina acestuia, deţinătorul nu ar avea o justificare să refuze

eliberarea bunului aflat în stăpânirea sa şi reclamat de proprietarul-debitor.b) Detenţiunea exercitată de creditor asupra lucrului să nu fie viciată prin fraudă.c) Exercitarea dreptului de retenţie se justifică numai dacă între creanţă şi lucrul a cărui eliberare este

refuzată se constată o anumită legătură – adică datoria pe care cărăuşul o pretinde de la expeditor saudestinatar să aibă legătură cu încărcătura sau să fie prilejuită de aceasta.Efectele dreptului de retenţie sunt:

25



1) Opozabilitatea. Creditorul poate valorifica dreptul de retenţie mai întâi împotriva debitorului şi persoanelor ce au calitatea de avânzi-cauză ai acestuia.

Opozabilitatea operează şi faţă de creditorii privilegiaţi şi ipotecari asupra aceluiaşi lucru cucondiţia ca dreptul lor real să se fi născut ulterior intrării bunului în detenţia cărăuşului.

2) Dreptul de retenţie produce efecte indivizibile într-un dublu sens:- într-un prim sens, orice fracţiune a datoriei este garantată până la stingerea ei integrală prin lucrul ce

formează obiectul acestei prerogative a creditorului. Cu alte cuvinte, dreptul de retenţie se extindeasupra întregului bun până la achitarea integrală a datoriei;

- într-un al doilea sens, orice componentă a lucrului răspunde pentru totalitatea datoriei.3) Dreptul de retenţie nu conferă titularului prerogativa sau dreptul de a urmări bunul în mâna altei

persoane.Dreptul de retenţie îşi produce efectele numai cât timp bunul se află încă la detentor; după

pierderea detenţiunii prin restituirea bunului de bună-voie, dreptul de retenţie încetează.Dreptul de retenţie al cărăuşului prezintă şi unele particularităţi:Cărăuşul poate să refuze eliberarea mărfii strămutate numai cu condiţia de a avea o creanţă împotriva

destinatarului conexă cu transportul şi să fi păstrat detenţiunea lucrului.Sfera lucrurilor asupra cărora cărăuşul poate să exercite dreptul de retenţie este mai restrânsă decât în

dreptul comun.

Mărfurile supuse transportului îndeplinesc condiţiile de ordin general de a fi bunuri corporale. Dintreele se înlătură titlurile de credit şi sunt excluse de asemenea, din sfera dreptului de retenţie exercitat decărăuş, imobilele.

C.com. prevede măsuri care să împiedice eventualele abuzuri ale cărăuşului în exercitarea dreptuluide retenţie, astfel:

a) refuzul de eliberare a mărfii la destinaţie este condiţionat de existenţa unei creanţe a cărăuşuluiîmpotriva destinatarului, născută din contractul de transport;

b) posibilitatea refuzului de eliberare a mărfii la locul de sosire este împiedicată ori de câte ori existădiscuţii între cărăuş şi destinatar cu privire la cuantumul datoriei.

Cărăuşul este obligat să pună încărcătura la dispoziţia destinatarului dacă acesta achită sumarecunoscută şi consemnează restanţa aflată în controversă.

Se prevede o excepţie de la măsurile menţionate şi anume: în cazul în care documentul de transporteste la ordin sau la purtător cărăuşul se poate opune la predarea mărfurilor până la restituirea exemplaruluisubscris de el. Dacă acesta nu este remis cărăuşului, titlul comercial poate circula, noul dobânditor putândcere încă o dată eliberarea mărfii.

II. Privilegiul cărăuşului asupra mărfii transportateArt.437 C.com. stabileşte că pentru toate creanţele rezultând din contractul de transport cărăuşul are

privilegiul asupra lucrurilor transportate până la predarea lor destinatarului, iar dacă sunt mai mulţi cărăuşicel din urmă dintre aceştia exercită drepturile celor anteriori.

Potrivit dreptului comun – privilegiul este definit ca fiind un drept de preferinţă acordat de lege unuianumit creditor faţă de ceilalţi creditori ai aceluiaşi debitor şi de care titlu se bucură în virtutea calităţiicreanţei sale.

Gajul sau amanetul reprezintă un contract prin care debitorul remite creditorului său un lucru mobilcu titlu de siguranţă, garanţie a datoriei.

Atât privilegiul cât şi gajul fac parte din categoria garanţiilor reale de care se poate bucuracreditorul.

Mărfurile încredinţate cărăuşului în vederea strămutării la destinaţie fac parte din clasa privilegiilor speciale ce au ca obiect anumite bunuri mobile determinate ale debitorului.

În literatura de specialitate s-a stabilit că privilegiul cărăuşului decurge dintr-un gaj tacit pe careexpeditorul îl recunoaşte odată cu încheierea contractului de transport şi remiterea încărcăturii spre a fideplasată la destinaţie.

Detenţiunea lucrului transportat este dublată de intenţia de a-l afecta plăţii transportului.Garanţia recunoscută cărăuşului de dispoziţiile comerciale prezintă o dublă particularitate:

- în primul rând, derogă de la natura privilegiilor propriu-zise, excluzând păstrarea posesiei lucruluigrevat în mâinile debitorului;

26



- în al doilea rând, împrumută caracterul de bază al gajului conferind creditorului detenţiuneaobiectului respectiv.Privilegiul şi gajul sunt recunoscute de dispoziţiile legale menţionate în favoarea exclusivă a

cărăuşului.În sfera beneficiarilor celor două garanţii nu pot fi incluşi contractanţii care prestează servicii

asemănătoare unei deplasări de lucruri dacă nu constituie un transport în adevăratul sens al cuvântului.În sfera creanţei garantate cu privilegiul sau gajul cărăuşului intră următoarele sume privitoare la

transport: costul deplasării încărcăturii; cheltuielile suportate de cărăuş cu titlu de operaţiuni accesorii transportului, precum cele de

încărcare, transbordare, remorcare, etc.; cheltuieli ocazionate de îndeplinirea obligaţiilor vamale în special din cauza amenzilor plătite de

cărăuş ca efect al unor declaraţii inexacte făcute de expeditor.Creanţa cuprinzând sumele menţionate beneficiază de privilegiul sau gajul cărăuşului numai dacă

izvorăşte din însuşi transportul neplătit.O datorie provenită dintr-un transport anterior nu poate fi recuperată prin exercitarea privilegiului

sau gajului asupra unei încărcături ce formează obiectul unui transport ulterior.Soluţia se justifică prin încetarea efectelor privilegiului odată cu desesizarea cărăuşului ca urmare a

eliberării mărfii în posesia destinatarului.Prin excepţie, se admite că existenţa unui contract unic care presupune, în vederea executării sale, oserie de transporturi îndreptăţind pe cărăuş să valorifice asupra ultimei încărcături pe care a deplasat-o ladestinaţie privilegiul său şi pentru sumele datorate din patizi de marfă (părţi din transport) transportate maiînainte.

Efectele garanţiei acordate cărăuşului sunt:a) Ambele garanţii conferă titularului dreptul de retenţie asupra încărcăturii transportate.

Cărăuşul poate reţine lucrurile aflate în detenţiunea sa atâta timp cât debitorul nu a plătitintegral sumele datorate pentru strămutarea mărfii.

b) Dreptul cărăuşului de a solicita prin justiţie vânzarea încărcăturii în scopul realizării sumei datoratede debitor ca echivalent pentru executarea deplasării.

c) Dreptul titularului de a urmări în mâinile terţilor bunul grevat de garanţie.În materia transporturilor gajul cărăuşului îi conferă acestuia un drept de urmărire a.î.

transportatorul care a pierdut detenţiunea încărcăturii poate să o revendice.Privilegiul cărăuşului este tot un drept real, astfel titularul poate beneficia de dreptul de

urmărire.Privilegiul durează cât timp încărcătura se află încă la cărăuş şi 24 de ore de la predarea

lucrului către destinatar, cu condiţia să se mai afle în posesia destinatarului.d) O prerogativă specifică dreptului de gaj pe care privilegiul nu o comportă constă în dreptul titularului

neplătit de debitor de a putea dobândi în deplină proprietate în condiţiile legii bunul grevat degaranţie.Atât privilegiul cât şi gajul încetează odată cu stingerea creanţei pe care o garantează.Privilegiul cărăuşului asupra lucrurilor transportate încetează odată cu predarea lor destinatarului, iar

gajul se stinge şi prin remiterea voluntară de către cărăuş în mâinile proprietarului, respectiv destinatarul, alucrului grevat.

Sechestrarea mărfurilor aflate în curs de transport

Încărcătura reprezintă o certă valoare patrimonială, mai ales când este vorba despre o cantitateînsemnată. Ca atare, creditorii expeditorului sau ai destinatarului pot avea interes să-şi recupereze sumele celi se datorează din valoarea mărfii aflată în curs de strămutare.

Din acest punct de vedere, cărăuşul fiind titularul unui privilegiu special este pus la adăpostîmpotriva debitorului său rău-platnic.Cărăuşul este autorizat să obţină sechestrarea încărcăturii în cazul neplăţii taxelor de transport.

27



Totuşi, există şi alte creanţe privilegiate, precum salariile datorate de debitori propriilor angajaţi,cheltuielile de judecată făcute de debitor în interesul tuturor debitorilor, cheltuielile de înmormântare adebitorului, cheltuielile de conservare a lucrului transportat, taxele vamale, ş.a., care beneficiază de

posibilităţi de valorificare asupra încărcăturii uneori chiar cu prioritate faţă de drepturile cărăuşului.Sechestrul este o măsură de asigurare a acţiunii judiciare şi constă în indisponibilizarea bunurilor

mobile ale debitorului până la terminarea judecăţii pentru ca astfel creditorul să le poată urmări pentruîndestularea drepturilor sale când va obţine un titlu executoriu iar debitorul nu va executa de bună-voie.

Titlul executoriu îl reprezintă chiar hotărârea judecătorească.În materie de transporturi sechestrul asigurător se limitează la lucrurile aflate în detenţia cărăuşului în

intervalul de timp cuprins între preluarea lor de la expeditor la punctul de pornire şi eliberarea de cătredestinatar la locul sosirii.

Cererea de sechestru asigurător are un caracter accesoriu faţă de acţiunea judiciară principală. Dinaceasta decurg două consecinţe:

în virtutea principiului accesorium sequitur principale cererea de sechestru va avea ea însăşi o naturăcomercială inerentă acţiunii principale corespunzătoare;

cererea de sechestru asigurător va fi introdusă la instanţa judecătorească competentă material şiteritorial să rezolve în fond procesul referitor la creanţa neplătită.Pentru a fi încuviinţată, cererea de sechestru asigurător, potrivit dispoziţiilor legale, trebuie să fie

îndeplinite anumite condiţii şi anume:a) Depunerea unei cauţiuni – cererea de sechestru nu se poate aplica decât numai cu „dare de cauţiune”.În acest sens şi jurisprudenţa a statuat că în materie comercială sechestrul asigurător nu poate

fi aplicat decât cu cauţiune, iar cuantumul acesteia este lăsat la aprecierea instanţei care încuviinţeazăsechestrul.

b) Creanţa pe care se întemeiază cererea de sechestru trebuie să fie constatată printr-un act scris.Prin derogare de la această regulă, art.591 alin.1 C.pr.civ. îngăduie instanţei de judecată să

aprobe înfiinţarea sechestrului în lipsă de dovadă scrisă dacă creditorul a cărui creanţă nu esteconstatată prin act scris dovedeşte că a intentat acţiune de constatare a creanţei, dar în această situaţieel este obligat să depună o cauţiune de 1/2 din valoarea reclamată odată cu depunerea cererii desechestru.

Cuantumul cauţiunii se determină în funcţie de valoarea creanţei pretinsă prin acţiunea principală iar nu în funcţie de valoarea bunurilor a căror sechestrare se urmăreşte.

c) Creanţa pe care se întemeiază cererea de sechestru asigurător trebuie să fie ajunsă la T (să fiescadentă).

Prin excepţie de la această regulă, art.591 alin.3 C.pr.civ. dispune că instanţa poate încuviinţacererea de sechestru chiar dacă creanţa nu este ajunsă la T în următoarele cazuri:

când debitorul a micşorat prin fapta sa garanţiile date sau nu a dat garanţiile promise;când există pericolul ca debitorul să se sustragă de la urmărire;când există pericolul ca debitorul să-şi ascundă sau să-şi risipească averea.Deşi textul menţionat se referă la bunurile care se găsesc în mâinile datornicului, această

măsură este admisibilă în materie comercială chiar dacă lucrurile, în acest caz, se află în curs detransport, adică în detenţiunea cărăuşului.

Şi în acest caz creditorul trebuie să depună o cauţiune în cuantumul fixat de instanţa de judecată.Cererea de sechestru asigurător se soluţionează de instanţa de judecată de urgenţă, în camera de

consiliu, fără citarea părţilor, instanţa pronunţându-se asupra cererii printr-o încheiere executorie.Prin aceeaşi încheiere instanţa fixează cuantumul cauţiunii şi T înăuntrul căruia urmează să fie

depusă aceasta.Încheierea este supusă numai recursului – care poate fi declarat în T de 5 zile de la comunicare.Recursul se judecă de urgenţă şi cu precădere, cu citarea părţilor în T scurt.Hotărârea prin care s-a admis sechestrul are caracter temporar, în sensul că efectele sale durează până

la soluţionarea cererii principale. Nedepunerea cauţiunii în T fixat de instanţă atrage desfiinţarea de drept a sechestrului, situaţie carese constată prin încheiere irevocabilă dată fără citarea părţilor.

28



Măsura sechestrului asigurător se aduce la îndeplinire de executorul judecătoresc potrivit regulilor privitoare la executarea silită (art.411 şi urm. C.pr.civ.).

Executorul judecătoresc se deplasează la locul unde se află bunurile, le inventariază şi le declarăsechestrate printr-un proces-verbal de sechestru.

Bunurile sechestrate vor fi lăsate în custodia debitorului sau a unei terţe persoane, dar pot fi şisigilate sau ridicate când există pericolul ca debitorul să înstrăineze, să substituie ori să deterioreze bunurilesechestrate.

Valorificarea bunurilor sechestrate nu se poate face decât după ce creditorul a obţinut titlulexecutoriu.

ÎNCETAREA sechestrului asigurător are loc în următoarele cazuri:a) respingerea acţiunii principale prin care creditorul îşi valorifică în justiţie pretenţiile împotriva

debitorului;b) declaraţia expresă a creditorului că renunţă la sechestru asigurător;c) dovada prezentată instanţei de judecată de către debitor că a consemnat suma pentru care s-a înfiinţat

sechestrul, precum şi dobânzile şi cheltuielile efectuate de creditor cu procesul.Sechestrul asigurător rămâne în fapt fără obiect şi încetează de la sine în cazul în care încărcătura

supusă acestei măsuri a fost distrusă în cursul transportului datorită forţei majore, unui accident, naufragiu,ş.a.

Instanţa de judecată va putea ridica, la cererea debitorului, sechestrul asigurător dacă debitorul va daîn toate cazurile o garanţie îndestulătoare care va fi stabilită de către instanţă.Cererea depusă în acest sens se soluţionează în camera de consiliu de urgenţă şi cu citarea părţilor în

T scurt.Instanţa pronunţă o încheiere care este supusă recursului în T de 5 zile de la pronunţare.

Sechestrul asigurător solicitat de cărăuşVocaţia pentru transportator de a recurge la această măsură se naşte numai când încărcătura ajunge la

destinaţie.Încuviinţarea sechestrului asigurător se justifică în 2 situaţii:

1) când destinatarul nu poate fi găsit;

2) când se ivesc neînţelegeri în privinţa primirii bunurilor transportate.Punerea încărcăturii sub sechestru are loc numai după descărcarea din mijlocul de transport, întrucâtimobilizarea vehiculelor nu este admisă din considerente economice, cărăuşul beneficiind de un regimspecial: încuviinţarea cererii de sechestru asigurător nu este condiţionată în cazul său de introducerea uneiacţiuni principale.

Cererea formulată de cărăuş nu are deci caracter accesoriu, ci de sine stătător.În plus, cererea cărăuşului – spre deosebire de sechestrul asigurător solicitat de creditorul

expeditorului sau al destinatarului – se rezolvă fără a fi obligat la depunerea unei cauţiuni, independent de oasemenea condiţie.

Calea procedurală pusă la dispoziţia cărăuşului constă în ordonanţă preşedinţială – procedură prindefiniţie urgentă şi mai rapidă.

Curs 8Răspunderea cărăuşului

În temeiul contractului de transport cărăuşul îşi asumă o serie de obligaţii, încălcarea acestor obligaţiiatrăgând o răspundere civilă.

În transportul de călători sau de mărfuri – cărăuşul îşi poate angaja răspunderea fie în raport cu terţe persoane, fie în raport cu celălalt cocontractant.

Faptele care în activitatea profesională desfăşurată de cărăuş au ca rezultat prejudicierea unor terţi înafara contractului de transport, ţin de domeniul răspunderii delictuale.

Asemenea împrejurări sunt supuse normelor de drept comun ale răspunderii delictuale şi excedobiectului dreptului transporturilor.

29



În schimb, fapta cărăuşului care încălcându-şi obligaţiile convenite prin contractul de transport aduceastfel prejudicii cocontractantului – fie călător, fie expeditorul sau destinatarul mărfii – atrage răspundereacontractuală ca temei al reparării pagubei cauzate.

În această sferă nu se include neexecutarea de către cărăuş a unor obligaţii la care s-a angajat prinalte contracte, distincte de cel de transport, chiar dacă prezintă conexiuni cu acesta.

Răspunderea contractuală a cărăuşului individualşi a întreprinderii de transporturi

Activitatea de transporturi se exercită atât de comercianţi individuali cât şi de întreprinderi detransport (soc.com, R.A.) existând anumite asemănări şi deosebiri ale răspunderii contractuale, astfel,

premisa generală a răspunderii contractuale o constituie a.j. bilateral sau multilateral (contr.de transport) care preexistă ivirii prejudiciului.

Contractul de transport poate conferi răspunderii calificarea contractuală dacă întruneşte cumulativ 3cerinţe:

să fie valabil d.p.d.v. juridic; să se stabilească r.j.2 nemijlocite între păgubit şi autorul prejudiciului;

prejudiciul să rezulte din neexecutarea totală sau parţială a unei obligaţii născute din însuşi a.j. celeagă pe păgubit de autorul daunei.Alte trăsături comune atât cărăuşului individual cât şi întreprinderii de transporturi rezultă din

condiţiile generale ale răspunderii contractuale.Răspunderea contractuală incumbă oricărei categorii de transporturi dacă sunt întrunite cumulativ

următoarele condiţii: existenţa unei fapte păgubitoare săvârşită de cărăuş; vinovăţia cărăuşului; prejudiciul corelativ suferit de expeditor sau destinatar; conexiunea cauzală între fapta păgubitoare şi daună.

Modul în care intervin condiţiile generale menţionate prezintă unele deosebiri, după cum avem învedere un cărăuş individual sau o întreprindere de transporturi.

Primul răspunde pentru fapta proprie – deoarece execută personal obligaţia de a deplasa călători saude a duce marfa la destinaţie.

Întreprinderea de transporturi fiind PJ răspunde pentru faptele persoanelor din structura sa caredesfăşoară activitatea de strămutare a unor călători sau lucruri.

De aici rezultă că transportatorului individual îi revine o răspundere contractuală directă, pe cândîntreprinderea îşi asumă o răspundere contractuală pentru altul.

În ambele cazuri trebuie să fie întrunite componentele comune ale răspunderii.

Condiţia faptei păgubitoare

Ca element al răspunderii contractuale, fapta păgubitoare constituie componenta sa obiectivămaterializată într-o anumită comportare de natură ilicită imputabilă cărăuşului.De aici rezultă condiţiile faptei:

a) fapta să constea într-o acţiune (de ex.: depăşirea periculoasă pe şosea) sau o abstenţiune/omisiune (deex.: neexecutarea verificării tehnice a mijlocului de transport înainte de plecarea în cursă), care

provoacă daune corelative cocontractantului;b) fapta să fie de natură ilicită. Caracterul ilicit al faptei păgubitoare poate să izvorască din

nerespectarea de către cărăuş a unor dispoziţii legale sau atingerea unui drept subiectiv sau intereslegitim al expeditorului, destinatarului sau călătorului.

Condiţia vinovăţiei cărăuşuluiRăspunderea contractuală a oricărui transportator poate fi angajată dacă pe lângă cerinţa obiectivă de

a fi săvârşit fapta păgubitoare ilicită, se constată totodată că a acţionat cu vinovăţie.

30



Vinovăţia este componenta subiectivă a răspunderii şi este definită ca fiind atitudinea psihică adebitorului faţă de fapta păgubitoare săvârşită şi faţă de urmările ei.

În cadrul transporturilor, unele dispoziţii legale iau în considerare gravitatea vinovăţiei imputabilecărăuşului, aceste prevederi majorând cuantumul despăgubirii datorate de cărăuş dacă prejudiciul izvorăştedintr-un dol sau o culpă gravă a acestuia (ce poate fi săvârşită prin neglijenţă).

Calificarea este necesară pentru a se putea evalua în fiecare caz concret existenţa vinovăţieicărăuşului căruia i se impută o culpă contractuală, fie neglijenţa.

Dolul nu ridică o asemenea problemă, fiind suficient să se constate intenţia directă sau indirectă acărăuşului de a săvârşi faptul ilicit generator de prejudiciu.

Prejudiciul generator al răspunderiiPrejudiciul, numit şi pagubă sau daună – constă în cadrul răspunderii contractuale în rezultatul

negativ suferit de creditor ca urmare a faptei ilicite săvârşite de către cărăuş prin neexecutarea obligaţieiasumate sau prin întârzierea în aducerea ei la îndeplinire.

Prejudiciul poate fi material sau moral.Prejudiciul material – constă în lezarea unui drept sau a unui interes patrimonial al creditorului

obligaţiei contractuale, precum în transporturi accidentarea unui călător sau distrugerea încărcăturii,avarierea unor bunuri. În toate cazurile, prejudiciul material poate fi evaluat în bani, aceasta fiind

caracteristica sa definitorie. El include paguba efectivă cât şi câştigul nerealizat.Prejudiciul moral – reprezintă vătămarea unui interes nepatrimonial, fiind nesusceptibil de preţuire bănească. Asemenea pagube se ivesc în special în transportul de călători dacă persoana şi-a pierdut viaţa sauintegritatea corporală, nefiind excluse în cazul deplasării de lucruri (distrugerea unui obiect amintire defamilie cu însemnată valoare afectivă pentru destinatar).

Dreptul nostru a admis repararea prejudiciului moral anterior perioadei comuniste, perioadă în care afost interzis.

În prezent, este posibil ca şi prejudiciul moral cauzat prin faptul ilicit al cărăuşului să-l îndreptăţească pe creditor să-şi valorifice pretenţiile pe calea acţiunii în răspundere civilă.

Condiţiile reparării prejudiciului

Obţinerea despăgubirilor este subordonată, în cazul acţiunii în răspundere contractuală, unor condiţii prevăzute de lege:a) Paguba să fie certă – această însuşire o îndeplineşte, de regulă, prejudiciul actual şi, în anumite

limite, şi prejudiciul viitor.Caracterul cert are dublu sens:Rezultatele negative ale faptei ilicite s-au realizat până la data pronunţării hotărârii

judecătoreşti care condamnă la plată pe cărăuş (în cazul prejudiciului actual) sau existenţa înmomentul arătat a unor indicii sigure şi convingătoare că dauna se va ivi ori va continua să se

producă ulterior (având natura unui prejudiciu viitor – ca în cazul vătămării integrităţiicorporale cu sechele de durată suferite de călător în timpul transportului).Se cere ca paguba actuală să fie susceptibilă de evaluare de instanţa sesizată, sau ca aceasta să

dispună de suficiente elemente indubitabile pentru a măsura anticipat cuantumul total al prejudiciului viitor.

Se deduce, per a contrario, că repararea unui prejudiciu eventual se exclude,neprezentând caracter de certitudine.

b) Dauna cauzată prin fapta ilicită să fie personală – să privească pe însuşi creditorul în cauză alecărui interese au fost vătămate prin neexecutarea contractului de către cărăuş sau prin întârzierea înîndeplinirea obligaţiei.

c) Prejudiciul suferit de creditor să fie direct – să fie o consecinţă directă şi necesară a neexecutăriiobligaţiei.

O simplă legătură indirectă între faptul ilicit şi daună nu justifică obţinerea de despăgubiri.d) Prejudiciul să fie previzibil în momentul perfectării acordului de voinţă al părţilor . În sensul arătat

de art.1085 C.civ. – prevede că debitorul nu răspunde decât de daune-interese care au fost prevăzutesau care au putut fi prevăzute la încheierea contractului, când neîndeplinirea obligaţiei nu provine dindolul său.

31



Raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciuExistenţa pagubei îl poate obliga pe transportator să o repare numai dacă este provocată efectiv de

fapta sa ilicită (art.998-999 C.civ.).Răspunderea civilă, în general, ca şi cea contractuală, ia naştere sub condiţia de a se constata o

legătură cauzală între prejudiciul suferit de creditor şi comportamentul păgubitor al debitorului.Raportul dăunător poate să izvorască nu numai dintr-o cauză unică izolabilă ca atare, şi deci perfect

identificabilă, ci, destul de frecvent, dintr-un complex de antecedente care contribuie în măsură diferită lavătămarea intereselor creditorului (expeditor, destinatar).

Răspunderea cărăuşului pentru fapta altuia

Activitatea de transport efectuată de întreprinderile cu profil corespunzător prezintă, pe planulrăspunderii civile, unele trăsături specifice prin comparaţie cu situaţia cărăuşului individual.

Temeiul de drept îl reprezintă art.1102 C.civ. – potrivit căruia debitorul unui corp cert şi determinatrăspunde de starea bunului ce i-a fost predat, dacă deteriorările sunt cauzate nu numai prin fapta sau greşealasa, ci deopotrivă prin aceea a persoanelor pentru care este responsabil.

Textul instituie o răspundere pentru altul de natură contractuală şi se aplică şi cărăuşului, deoarece

plata – în accepţiunea largă a noţiunii subînţeleasă de art.1102 C.civ. – are sensul de executare a oricăreicategorii de obligaţii.Transportul implică preluarea de bunuri de către cărăuş spre a fi deplasate şi eliberate la destinaţie.Trecând la reglementările comerciale, putem reţine că – potrivit art.423 C.com. – cărăuşul este

răspunzător de faptele subordonaţilor săi ca şi de ale oricărei alte persoane căreia acesta i-a încredinţatefectuarea transportului.

Prin prisma textului menţionat, răspunderea transportatorului pentru aceste alte persoane înraporturile sale cu expeditorul sau cu destinatarul, prezintă o natură contractuală.

Cărăuşul este ţinut de fapta ilicită pe care o comite orice persoană chiar în afara raportului de prepuşenie folosit pentru realizarea obligaţiei de a efectua deplasarea convenită.

El răspunde pentru toţi cei a căror activitate nu îi este exterioară.

Mai mult, cărăuşul răspunde – în baza art.1473 şi 1625 C.civ. – pentru furtul lucrurilor aflate în cursde transport, deşi faptul ilicit a fost săvârşit de „străini”. Aceştia, aşa cum o arată însăşi denumirea lor folosită de C.civ., nu fac parte dintre prepuşi.

Răspunderea pentru aceste persoane subzistă indiferent dacă străinii au fost sau nu identificaţi.Rigoarea legiuitorului se explică prin caracterul de depozit necesar al deţinerii lucrurilor de către

cărăuş.

Exonerarea de răspundere a cărăuşului

Mijloacele de apărare pe care le are la dispoziţie cărăuşul

Pentru a se degreva de răspundere, transportatorul poate contesta prejudiciul, fie infirmând probeleadministrate împotriva sa de creditorul despăgubirilor, fie invocând circumstanţe de natură să-l eliberezede sancţiunile contractuale instituite pentru neexecutarea obligaţiei convenite ori pentru îndeplinirea ei cuîntârziere.

Cărăuşul este în măsură să se prevaleze în favoarea sa dacă dispune de dovezi pertinente şiconvingătoare, pe de o parte de cauze care înlătură caracterul ilicit al faptei păgubitoare comise, iar pe dealtă parte, de temeiuri menite să excludă vinovăţia sa.

Cauzele care înlătură caracterul ilicit al faptei păgubitoarePe lângă cele cunoscute, cele care prezintă interes efectiv în transporturi sunt:

a) Starea de necesitate – această cauză degrevează pe cărăuş de consecinţa caracterului ilicit al faptei păgubitoare dacă a fost săvârşită în scopul de a salva de la un pericol iminent şi de neînlăturat, vieţiomeneşti sau bunuri importante.

32



Reglementări specifice ale stării de necesitate întâlnim cu precădere în transporturilemaritime.

b) Ordinul legii ( dispoziţia legală ) – este o cauză care poate să ocazioneze întreruperea unui transportaflat în curs de desfăşurare pentru motive impuse de dispoziţia în temeiul căreia este luată măsurarestrictivă (de ex., embargoul impus unui stat; rechiziţionarea unor mijloace de transport; iernatulforţat în traficul fluvial – circulaţia navelor fiind oprită mai multe zile din cauza îngheţării apelor).

Fapta cauzatoare de prejudicii ce a fost săvârşită în temeiul unui ordin legal înlăturăcaracterul ilicit al acesteia numai dacă condiţiile prevăzute de lege au fost îndeplinite.

c) Consimţământul creditorului – această cauză se materializează, de regulă, într-o clauză denerăspundere sau cel puţin de restrângere a răspunderii şi constă în declaraţia creditorului anterioară

producerii daunei, că înţelege să renunţe integral sau numai în parte la despăgubiri corelative.

Cauze care înlătură vinovăţia cărăuşului:Fapta victimei însăşi;Fapta unui terţ pentru care autorul prejudiciului nu este ţinut a răspunde;Cazul fortuitForţa majoră.

Fapta terţului constituie cauză exoneratoare de răspundere pentru cărăuş dacă prezintă caracterul

excepţional, imprevizibil şi inevitabil al forţei majore.

Clauze de nerăspundere considerate ca inadmisibileAnumite convenţii/clauze care înlătură răspunderea cărăuşului, sunt considerate ca fiind fără

valabilitate, adică inadmisibile:a) Contractul de transport nu poate elibera pe cărăuş de răspunderea pentru prestaţia caracteristică de a

deplasa persoane sau mărfuri;b) Clauza prin care cărăuşul se degrevează de răspundere pentru culpa sa gravă şi cu atât mai mult

pentru propriul dol nu poate produce efecte. Nimeni nu are dreptul să-şi rezerve facultatea unui comportament păgubitor pentru celălalt

contractant sau de a săvârşi o eroare.c) Clauze prin care identifică explicit evenimentele fortuite cu efect exonerator de răspundere pentru

cărăuş.Se obişnuieşte să se enumere în contract împrejurările asimilate forţei majore (de ex.,

incendii, greve, ş.a.), dar condiţia este ca acestea să prezinte în fapt gravitatea şi caracteristicile unuieveniment semnificativ pentru a-l elibera pe cărăuş de răspundere.

d) Răspunderea contractuală pentru altul se admite de unii autori în cazul armatorului care poate stipulaîn contractul de navlosire o clauză prin care să fie apărat de răspundere pentru faptele ilicite ale

prepuşilor săi (comandantul navei şi membrii echipajului) săvârşite în cursul călătoriei convenite.Admisibilitatea unei asemenea clauze se întemeiază pe ideea că armatorul pierde practic

posibilitatea de a-şi exercita autoritatea şi controlul asupra activităţii comandantului şi personaluluicât timp nava se află în deplasare, uneori la mari distanţe.

Curs 9Probele în materia răspunderii cărăuşului

Cererea de despăgubiri obligă pe solicitant să prezinte instanţei competente probe convingătoare caresă învedereze (să dovedească) răspunderea cărăuşului.

a) Reclamantul trebuie să facă dovada existenţei contractului de transport ce leagă părţile în cauză(un bilet, scrisoare de trăsură, foaie de parcurs, ş.a.m.d.).

b) Reclamantul este, de asemenea, obligat să facă dovada faptului prejudiciabil pe care l-a suferitconstând fie în neexecutarea transportului, fie în îndeplinirea defectuoasă a obligaţiei cărăuşului, fie îndepăşirea T convenit pentru ajungerea la destinaţie.

33



Neexecutarea contractului semnifică neefectuarea de către cărăuş a deplasării pe care şi-a asumat-osau neeliberarea mărfii la destinaţie.

Fiind fapte negative, călătorul sau destinatarul nu pot fi ţinuţi să le dovedească, ci numai să le afirme,invocându-le în favoarea lor.

În consecinţă, revine cărăuşului sarcina să facă dovada fie că transportul în discuţie a avut loc, sau cămarfa a fost pusă la dispoziţia destinatarului, fie că neexecutarea a fost provocată de cauze străine care nu îisunt imputabile.

Solicitantul despăgubirilor (reclamantul) are de stabilit în plus întinderea prejudiciului suferit, afarănumai dacă acest cuantum nu a fost predeterminat printr-o clauză penală.

c) În cadrul răspunderii contractuale, inclusiv în materie de transporturi, vinovăţia cărăuşului este prezumată. Astfel, spre deosebire de răspunderea delictuală, solicitantul despăgubirilor nu are de administratdovezi în acest sens.

La rândul său, cărăuşul, în apărarea sa se poate folosi de orice mijloc de probă pentru a înlăturasusţinerile reclamantului în măsura în care litigiul are ca obiect fapte materiale.

În ce priveşte nivelul despăgubirilor, cărăuşul va tinde dacă nu să le denege, cel puţin să demonstrezecă sunt în realitate mai reduse decât pretinde cărăuşul.

Dacă invocă cauze exoneratoare de răspundere, cărăuşul este obligat să facă dovada acestora.Art.1082 C.civ. prevede că debitorul, pentru a nu fi condamnat la plata de daune-interese, va justifica

că neexecutarea provine dintr-o cauză străină care nu îi poate fi imputată.Cauza străină invocată de cărăuş poate conduce la exonerarea de răspundere numai dacă s-a produsînainte de a fi pus în întârziere. Cu alte cuvinte, debitorul nu beneficiază de impunitate dacă evenimentele deforţă majoră au survenit după expirarea T până când obligaţia trebuia să fi fost adusă la îndeplinire.

În raporturile comerciale întârzierea operează de plin drept, fără să fie necesară îndeplinirea nici uneiformalităţi în acest scop, ca în dreptul civil.

În altă ordine de idei, dacă au fost stabilite clauze de nerăspundere – acestea influenţează regimul probelor în măsura în care sunt admisibile (în sensul că produc efectul de a răsturna sarcina probei).

Dovada administrată de solicitantul daunelor că transportatorul nu şi-a executat obligaţia asumată prin contract, sau a îndeplinirii în mod defectuos, nu mai este suficientă spre a-i angaja răspunderea.

Existenţa convenţiei care înlătură sau limitează răspunderea impune reclamantului să stabilească

vinovăţia cărăuşului spre a putea să infirme efectele clauzei de impunitate invocată în apărare.Dacă prin convenţie cărăuşul s-a exonerat de răspundere pentru o eventuală întârziere survenităindependent de voinţa sa, reclamantul va trebui să facă dovada că depăşirea T fixat pentru ajungerea ladestinaţie este consecinţa vinovăţiei cărăuşului.

În lipsa acestei probe nu va putea obţine despăgubiri, prezumţia neglijenţei cărăuşului fiindinoperabilă.

Efectele răspunderii cărăuşului

În măsura în care neîndeplinirea contractului angajează răspunderea cărăuşului, raporturile dintre

părţile în cauză suferă unele schimbări, potrivit dreptului comun.Dacă sunt întrunite condiţiile răspunderii civile, se naşte în sarcina debitorului obligaţia de a

despăgubi pe creditorul dăunat.Această obligaţie este o obligaţie nouă faţă de cea asumată iniţial prin contractul neexecutat sau adus

la îndeplinire în mod defectuos.Prin urmare, cărăuşului nu i se mai cere să efectueze deplasarea de persoane sau de mărfuri, fapt

rămas în nelucrare sau care a generat pagube, ci i se cere să repare acest prejudiciu.Deşi nouă, obligaţia diferă prin obiect şi conţinut de cea stabilită prin contract, totuşi, practic îi

complineşte finalitatea, în sensul că procură creditorului un echivalent bănesc al prestaţiei neefectuate saugeneratoare de pagubă.

Repararea prejudiciului suferit de creditor impune stabilirea întinderii despăgubirilor pe care acestale poate obţine. În acest scop, evaluarea poate fi: judiciară, legală sau convenţională.

1. Evaluarea judiciară

34



În acest caz, determinarea cuantumului despăgubirilor revine organului jurisdicţional competent:instanţa judecătorească sau instanţa de arbitraj comercial.

Evaluarea lăsată la aprecierea instanţei judecătoreşti sau a instanţei de arbitraj comercial trebuie săţină seama de anumite criterii menite să-i asigure obiectivitatea.

Despăgubirile urmează să acopere atât pierderea efectiv suferită de creditor, cât şi câştigul nerealizat.Organul de jurisdicţie poate să acorde, la cererea reclamantului care se plânge de neexecutarea

contractului sau de o executare necorespunzătoare, numai daune previzibile la data perfectării acordului devoinţă, cu excluderea celor indirecte.

Acest principiu, care limitează întinderea prejudiciului ce urmează a fi reparat, se aplică numai înmateria răspunderii contractuale deoarece însăşi noţiunea de previzibilitate este compatibilă numai cuactivitatea contractuală care depinde în întregime de voinţa părţilor.

Este de pp. că părţile şi-au asumat obligaţii numai în măsura consecinţelor pe care le puteau prevedela momentul încheierii contractului.

2. Evaluarea legalăEvaluarea legală a prejudiciului înseamnă că evaluarea se face de lege.Evaluarea legală are un obiect mai restrâns şi interesează numai răspunderea civilă care decurge din

neplata la scadenţă a unei sume în numerar datorată creditorului.În materia transporturilor problema se iveşte mai frecvent de câte ori cărăuşul urmează să restituie

celeilalte părţi contractante o anumită sumă de bani (de ex.: a încasat taxa pentru un transport neefectuat saua calculat şi a primit o valoare mai mare decât cea tarifară).Orice întârziere în plata datoriei băneşti prejudiciază pe creditor care este în drept să ceară nu numai

suma în cauză ci, în plus, echivalentul daunelor suferite.Prejudiciul constă în lipsa temporară de folosinţă a numerarului.Compensarea acestei pagube se realizează prin obligarea debitorului nepunctual la plata de dobânzi

care se calculează în funcţie de durata cu cât s-a depăşit data scadenţei.Dobânzile prezintă o triplă caracteristică în cadrul regimului general al răspunderii contractuale:

a) Prejudiciul creditorului în cazul întârzierii plăţii este prezumat în puterea legii.În acest sens, art.1088 alin.2 C.civ. – prevede că aceste daune-interese se cuvin fără ca,

creditorul să fie ţinut a justifica vreo pagubă.

Aceasta înseamnă că, creditorul nu este obligat să facă dovada că prin întârzierea la executarei s-a cauzat un prejudiciu. Legea porneşte de la ideea că lipsa de folosinţă a unei sume de bani provoacă creditorului un prejudiciu constând în cuantumul dobânzii legale datorate pe perioadaîntârzierii la executare.

b) În materie comercială dobânzile curg de plin drept. Nu se cere, ca în relaţiile de natură civilă, punerea în întârziere prealabilă a debitorului.

În sensul arătat, art.43 C.com. prevede că datoriile comerciale lichide şi plătibile în bani produc dobânda de drept din ziua când devin exigibile.

c) Nivelul dobânzilor este, în principiu, predeterminat prin dispoziţiile imperative care îi tarifează limitamaximă.3. Evaluarea convenţională

Părţile au posibilitatea de a înlesni prin înţelegerea lor prealabilă determinarea întinderii prejudiciuluicare urmează a fi reparat de debitor. Determinarea se face înainte ca prejudiciul să se fi produs.

Acordul realizat în acest sens poartă denumirea de clauză penală.Clauza penală nu trebuie să contravină restricţiilor legale referitoare la convenţiile de nerăspundere

sau de limitare a răspunderii cărăuşului.Prin urmare, clauza penală este acea convenţie accesorie prin care părţile determină anticipat

echivalentul prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării, executarea cu întârziere saunecorespunzătoare a obligaţiei de către debitorul său.

Caracteristicile clauzei penale sunt: Este o convenţie accesorie prin care părţile determină anticipat echivalentul prejudiciului. De aici

rezultă utilitatea ei în sensul că dispensează pe creditor de a face dovada existenţei şi întinderii prejudiciului.

Contravaloarea convenită în scopul de a repara paguba creditorului constă într-o sumă de bani.Clauza penală conţine o dublă funcţie:

35



o compensatorie – în cazul pagubei izvorâte din neexecutarea contractului principal;o moratorie – dacă debitorul depăşeşte T fixat pentru îndeplinirea obligaţiei.

Despăgubirea prevăzută de clauza penală poate fi stipulată global sau procentual, urmând în ultimulcaz să fie calculată proporţional cu întinderea părţii neexecutate din obligaţia principală, respectiv adistanţei rămasă neparcursă din itinerariul complet.

Ţinând seama de caracterul accesoriu al clauzei penale în raport cu contractul principal, nulitateaobligaţiei principale atrage nulitatea clauzei penale, dar nulitatea clauzei penale nu atrage nulitatea

obligaţiei principale. Efectele clauzei penale privesc atât pe debitor cât şi pe creditor, astfel: debitorul rămâne obligat săaducă la îndeplinire contractul principal (contractul de transport) fără să poată refuza executarea înschimbul penalităţilor. Clauza penală nu-i dă dreptul de a alege între executarea contractului şidespăgubiri.

Scopul clauzei penale este determinarea prin convenţia părţilor a întinderii prejudiciului încaz de neexecutare şi nu crearea unei posibilităţi pentru debitor de a se libera prin clauza penală de

prestaţia principală.Se exclude şi cumulul. Art.1069 C.civ. precizează că creditorul nu poate cere în acelaşi timp

şi penalitatea şi obiectul obligaţiei principale, deoarece clauza penală este o compensaţie a daunelor-interese pe care creditorul le suferă ca urmare a neexecutării obligaţiei principale.

Prin excepţie cumulul este totuşi admisibil în cazul întârzierii executării. În principiu, clauza penală prezintă caracter intangibil. Instanţa de judecată ori de arbitraj comercial

nu are dreptul de a reduce sau de a majora cuantumul despăgubirii convenite prin clauza penală chiar dacă ar fi disproporţionată faţă de paguba efectiv încercată de creditor.

Instanţa nu poate nici să verifice întinderea prejudiciului suferit de creditor, nici să cearăcreditorului să dovedească întinderea prejudiciului efectiv suferit.

Se admite o singură excepţie, când obligaţia principală a fost executată în parte, judecătorul poate reduce penalitatea proporţional cu ce a fost executat.

Curs 10Particularităţi ale răspunderii cărăuşului

în transportul de mărfuri

Răspunderea contractuală a cărăuşului în transportul de mărfuri, potrivit art.425 C.com., se întinde – ca durată – din momentul în care primeşte bunurile, până în momentul predării acestora destinatarului.

Prin derogare de la regula menţionată, uneori, răspunderea cărăuşului poate precede încheiereacontractului de transport.

Orice întreprindere de transport, aflându-se într-o stare permanentă de ofertă publică, îşi asumăobligaţia de a accepta cererile expeditorilor ocazionali sau profesionişti, care sunt de acord să plăteascătaxele aferente.

De aici decurge consecinţa că refuzul de a contracta poate atrage răspunderea transportatorului înlipsa unor motive întemeiate care să justifice refuzul, precum: cazul coletelor necorespunzător ambalate,nerespectarea regulilor tehnice de încărcare şi fixare, ş.a.m.d.

În asemenea situaţie, ne aflăm într-o fază precontractuală, a.î. răspunderea cărăuşului faţă desolicitantul transportului are o natură delictuală, urmând a se aplica dispoziţiile art.998 şi urm. C.civ.

Răspunderea cărăuşului în cursul executării contractului de transport

Răspunderea la punctul de pornire

Dacă expeditorul a refuzat mijlocul de transport ca necorespunzător, cărăuşul care trece peste acestrefuz îşi asumă riscul expediţiei.În cazurile în care legea impune cântărirea obligatorie a unor categorii de mărfuri şi acestea nu au

fost cântărite la punctul de pornire şi nici pe parcurs – cărăuşul îşi angajează răspunderea în limita

36



cantităţii declarate de expeditor. Totuşi, transportatorul va putea face dovada că în realitate a primit mai puţin de la expeditor.

Dacă transportatorul a încasat deja taxa de cântărire a mărfii şi nu a procedat la verificareacantitativă, răspunde de lipsuri fără a putea invoca în favoarea sa faptul necântăririi, ce constituie o omisiuneculpabilă.

Răspunderea în faza deplasării mărfurilorÎntrucât majoritatea obligaţiilor ce decurg din contractul de transport cad în sarcina cărăuşului în

cursul strămutării încărcăturii la destinatar, cele mai frecvente cazuri de răspundere îi revin în această etapă.Regimul corespunzător prezintă o serie de particularităţi, în funcţie de circumstanţele în care a fost

realizată deplasarea, de felul încărcăturii, de cauzele exoneratoare de răspundere care, eventual, s-au ivit pe parcurs.

Diversificarea decurge, în primul rând, din faptul dacă transportul a ajuns sau nu la destinaţie încondiţii aparent normale. Această distincţie interesează orice categorie de mărfuri încredinţate cărăuşului decătre expeditor.

Cărăuşul răspunde şi în cazul transporturilor deficitare, atât pentru minus de cantitate, cât şi pentrulipsuri calitative ale încărcăturii.

Produsele care suferă scăderi naturale de greutate sunt supuse unor reguli speciale, derogatorii de la

regimul de drept comun al răspunderii cărăuşului.Coeficienţii de scădere naturală a greutăţii unor mărfuri pot fi stabiliţi prin înţelegerea părţilor sau prin norme legale obligatorii (coeficientul uzual de 1-2% din greutatea mărfii strămutate).

Influenţa exercitată de prezenţa unui însoţitor al mărfii asupra răspunderii cărăuşului

Efectele care decurg din desemnarea unei persoane cu aceste atribuţii de către expeditor saudestinatar, diferă după cum se referă la răspunderea cărăuşului pentru deplasarea încărcăturii sau pentrusupravegherea acesteia.

Sub primul aspect – răspunderea cărăuşului pentru strămutarea mărfii până la destinaţie rămâneintactă, independent de prezenţa sau lipsa însoţitorului, care exercită simple atribuţii de supraveghere aîncărcăturii, fără legătură cu conducerea şi exercitarea operaţiunilor tehnice de transport.

Sub cel de al doilea aspect – desemnarea unui însoţitor de către expeditor sau de către destinatar,

degrevează pe cărăuş de obligaţia de a veghea la integritatea încărcăturii în cursul mersului.

Răspunderea în faza eliberării mărfii la destinaţieOdată ce încărcătura a ajuns la locul dinainte convenit, transportatorul răspunde de încălcarea

obligaţiilor uzuale, respectiv cele privind identificarea şi avizarea destinatarului despre sosirea mărfii,eliberarea încărcăturii la locul şi la data convenite şi, eventual, descărcarea lucrurilor din mijlocul detransport.

Din momentul preluării mărfii de către destinatar, răspunderea cărăuşului încetează.Această regulă cunoaşte şi unele excepţii, motivate de faptul că beneficiarul transportului nu are

posibilitatea să se edifice decât la verificarea încărcăturii despre eventualele încălcări ale obligaţiilor cărăuşului întâmpinate pe parcurs, deci, anterior când are loc eliberarea.

În consecinţă, se admite că destinatarul poate formula pretenţii chiar după eliberarea produselor subcondiţia esenţială ca aceste împrejurări să fi avut loc în cursul transportului şi, bineînţeles, datoritădeplasării.

Dovezile corespunzătoare incumbă destinatarului.

TEZE:

În literatura de specialitate au fost formulate mai multe teze cu privire la fundamentarea pe care odeţine debitorul – terţă persoană în contractul de transport.

Astfel, s-au susţinut următoarele teze:1) Teza gestiunii de afaceri – potrivit căreia transportatorul acţionează în interesul destinatarului

comportându-se ca un gerant al acestuia.

37



Critici: în conformitate cu art.987 C.civ., iniţiativa gestiunii de afaceri în favoarea unei terţe persoaneaparţine gestorului, ori în transportul de mărfuri iniţiativa încheierii contractului revine expeditorului iar nucărăuşului.

Pe de altă parte, în cadrul gestiunii de afaceri drepturile terţului există ca atare, fiind născute încă dela data când gestorul le ia apărarea.

În materie de transporturi drepturile destinatarului faţă de cărăuş sunt însă condiţionate de ajungereamărfii la destinaţie.

2) Teza cesiunii de drepturi – se susţine că expeditorul, în calitate de cedent, transmite drepturile cedecurg din contractul de transport în favoarea destinatarului care astfel devine cesionar.

Mai mult, s-a subliniat că destinatarul nu poate exercita drepturile expeditorului deoarece ele se sting prin faptul material al primirii lucrului. Tot astfel, cedentul nu poate ceda drepturile destinatarului care îisunt proprii acestuia şi devin efective numai în momentul livrării lucrului.

Dacă transportul ar fi o cesiune de drepturi şi obligaţii, destinatarul neprimind mai multe drepturidecât are expeditorul şi acesta neputând ceda mai multe drepturi decât primeşte de la destinatar, înseamnă căoricare dintre ei poate exercita totalitatea drepturilor celuilalt, ceea ce nu este posibil.

Teza evocată reprezintă neajunsul de a trata pe destinatar ca un veritabil succesor cu titlu particular alexpeditorului. Soluţia îl defavorizează fără temei pe destinatar, întrucât implică rezultatul că orice excepţii

pe care cărăuşul le poate invoca împotriva expeditorului sunt valorificabile şi contra destinatarului.

Drepturile acesteuia devin, ca atare, vulnerabile – adică are loc o cesiune de drepturi făcută deexpeditor prin intermediul cărăuşului operând din momentul eliberării lucrului.3) Teza stipulaţiei pentru altul – în cazul acestei operaţiuni expeditorul este stipulant, cărăuşul

deţine poziţia de promitent, iar destinatarul pe cea de terţ-beneficiar.Se obiectivează că în mod normal stipulaţia pentru altul produce numai efectul de a crea drepturi în

favoarea terţului-beneficiar, nu şi obligaţii. Ori în cadrul contractului de transport, destinatarul poate fi ţinutsă suporte integral sau parţial costuri pentru deplasarea mărfii.

În plus, teoria stipulaţiei pentru altul scindează fără justificări teoretice sau practice operaţiuneatransportului bazată pe un contract unitar şi indivizibil în faza primară a promisiunii prin care şi-a asumat-ocărăuşul şi în faza secundară a realizării drepturilor de către destinatar.

În concluzie, poziţia juridică a destinatarului prezintă o certă originalitate, particularismul acestei

situaţii reflectându-se în teoria potrivit căreia destinatarul poate fi socotit ca titular de drepturi autonomenăscute nemijlocit din contractul de transport.Potrivit acestei teze destinatarul dobândeşte aceste drepturi faţă de cărăuş încă de la data încheierii

contractului de transport, totuşi subordonate unui termen suspensiv şi unei condiţii rezolutorii.Într-adevăr, drepturile destinatarului nu pot fi exercitate împotriva cărăuşului încă de la data

perfectării contractului de transport. Ele sunt suspendate până la sosirea mărfii la locul de destinaţie.Pe de altă parte, expeditorul poate revoca drepturile destinatarului înlocuindu-l cu un alt destinatar în

timpul parcursului pe care-l străbate încărcătura.

Documents

cursuri transporturi