Subiecte rezolvate transporturi

1. Contractul de transport bunuri. Natura juridicaTransportul-ca-activitate-comercială-potrivit Codului Civil este acea-activitate-care-

presupune-deplasarea-de-persoane,-bunuri sau bagaje dintr-un loc-în-alt-loc,-efectuată-de către un profesionist-numit-transportator-cu mijloc de transport adecvat în-schimbul-unui-preţ.-Prevederile-art. 1955 şi urm. din Noul-Cod-civil-constituie dreptul comun pentru contractul-de-transport,-indiferent de modul de-transport-ales-(rutier,-feroviar,-naval, aerian sau combinat),-în-măsura-în-care nu se dispune altfel prin-legi-speciale-sau-nu sunt aplicabile practici statornicite-între-părţi-ori-uzanţe .Potrivit-art.-1958 din Noul-Cod-civil, sfera dispoziţiilor codului reglementează-de-regulă numai transporturile-în-interes-public-şi-nu se aplică în cazul-transportului-cu-titlu-gratuit-pentru care transportatorul-este-ţinut-doar de-o-obligaţie-de prudenţă şi de-diligență.-De asemenea, sunt excluse-din-sfera-de-aplicare a codului şi-transporturile-în interes personal. Transporturile în interes-propriu-de persoane sau de bunuri se-execută-fără-perceperea unui tarif sau-a echivalentului-acestuia-în bunuri-sau-servicii.Contractul-este-un-acord de voinţă-dintre-două sau mai multe persoane-încheiat-cu-scopul-de a produce efecte juridice-între-părţi.Transportul-de-bunuri-în-interes-propriu-trebuie să constituie accesoriul-unei-alte activităţi-economice-executate-de-persoana-care îl organizează, iar-bunurile-transportate-trebuie să-fie-proprietatea-acesteia-ori-să-fie-rezultatul-activităţii-sale.Persoanele-fizice-sau-juridice care efectuează transporturi-de-bunuri-sau-de-persoane, altele-decât-cele-în interes personal, se autorizează-de-către-Ministerul-Transporturilor,-minister ce-ţine-evidenţa-autorizaţiilor,-în-registre-unice,-pe-moduri-de-transport.Tarifele-transporturilor publice se-formează-liber-şi-concurenţial-pe baza cererii şi-a ofertei.-Guvernul-şi,-după caz, autorităţile administraţiei publice-locale-pot-fixa-plafoane-ale tarifelor, pot stabili-reduceri-sau-scutiri de tarife ori condiţii tarifare-speciale-pentru-unele categorii de-persoane-fizice-şi-juridice atunci când factorii-sociali-impun-acest-lucru.-În această situaţie,-transportatorul-va-primi-o-compensaţie-din-partea-Guvernului--sau-a autorităţii publice locale.

2. Tipuri de documente de transport

Documentul de transport(1) La remiterea bunurilor pentru transport, expeditorul trebuie să predea transportatorului, în afară de documentul de transport, toate documentele suplimentare vamale, sanitare, fiscale şi altele asemenea, necesare efectuării transportului, potrivit legii.(2) Documentul de transport este semnat de expeditor şi trebuie să cuprindă, între altele, menţiuni privind identitatea expeditorului, a transportatorului şi a destinatarului şi, după caz, a persoanei care trebuie să plătească transportul. Documentul de transport menţionează, de asemenea, locul şi data luării în primire a bunului, punctul de plecare şi cel de destinaţie, preţul şi termenul transportului, natura, cantitatea, volumul sau masa şi starea aparentă a bunului la predarea spre transport, caracterul periculos al bunului, dacă este cazul, precum şi documentele suplimentare care au fost predate şi însoţesc transportul. Părţile pot conveni să introducă şi alte menţiuni în documentul de transport. Dispoziţiile legii speciale rămân aplicabile.

(3) Expeditorul răspunde faţă de transportator pentru prejudiciile cauzate de un viciu propriu al bunului sau de orice omisiune, insuficienţă ori inexactitate a menţiunilor din documentul de transport sau, dacă este cazul, din documentele suplimentare. Transportatorul rămâne răspunzător faţă de terţi pentru prejudiciile rezultate dintr-o astfel de cauză, având drept de regres împotriva expeditorului.Recipisa de primire(1) Documentul de transport se întocmeşte în cel puţin 3 exemplare, câte unul pentru transportator şi expeditor şi altul care însoţeşte bunul transportat până la destinaţie.(2) În lipsa documentului de transport, transportatorul trebuie să elibereze expeditorului, la cererea acestuia, o recipisă de primire a bunului spre transport, dispoziţiile Art. 1961 alin. (2) aplicându-se în mod corespunzător. Această prevedere nu se aplică în cazul transportului rutier de mărfuri.(3) Documentul de transport sau, în lipsa acestuia, recipisă de primire dovedeşte până la proba contrară luarea în primire a bunului spre transport, natura, cantitatea şi starea aparentă a acestuia.Documente de transport individualeÎn cazul în care expeditorul predă pentru transport mai multe colete, transportatorul are dreptul să îi solicite acestuia câte un document de transport pentru fiecare colet în parte, dacă prin lege nu se prevede altfel.Documente de transport negociabile (1) Documentul de transport nu este negociabil, cu excepţia cazului în care părţile sau legea specială dispun astfel. (2) În cazul în care este negociabil, documentul de transport la ordin se transmite prin gir, iar cel la purtător prin remitere.Transmiterea documentelor de transport la ordin sau la purtător(1) Atunci când documentul de transport este la ordin sau la purtător, proprietatea bunurilor transportate se transferă prin efectul transmiterii acestui document.(2) Forma şi efectele girurilor, anularea şi înlocuirea documentului de transport sunt supuse dispoziţiilor privitoare la cambie şi biletul la ordin.(3) Ultimul giratar al unui şir neîntrerupt de giruri care este posesor al titlului este considerat proprietar. Debitorul care îşi îndeplineşte obligaţia rezultând din titlu este eliberat, numai dacă nu a există fraudă sau culpă gravă din partea sa.

3. Drepturile și obligațiile expeditoruluiIn alegerea traseului, mijloacelor și modalităților de transport al mărfii expeditorul va respecta instrucțiunile comitentului, iar dacă nu există asemenea instrucțiuni, va acționa în interesul comitentului. În cazul în care expeditorul își asuma și obligația de predare a bunurilor la locul de destinație, se prezuma ca aceasta obligație nu este asumata față de destinatar.Expeditorul nu are obligația de a asigura bunurile decât dacă aceasta a fost stipulata în contract sau rezulta din uzante.Premiile, bonificatiile și reducerile tarifelor, obtinute de expeditor, apartin de drept comitentului, daca nu se prevede altfel în contract în condițiile legii .În condițiile art. 2.069 expeditorul are următarele drepturi:(1) Expeditorul are dreptul la comisionul prevazut în contract sau, in lipsa, stabilit potrivit tarifelor profesionale ori uzantelor sau, daca acestea nu exista, de catre instanta in funcție de dificultatea operațiunii și de diligentele expeditorului.

(2) Contravaloarea prestațiilor accesorii și cheltuielile se rambursează de comitent pe baza facturilor sau altor înscrisuri care dovedesc efectuarea acestora, dacă partile nu au convenit anticipat o suma globala pentru comision, prestatii accesorii și cheltuieli care se efectuează.

4. Drepturile și obligațiile transportatoruluiObligaţia de a efectua transportulObligaţia de a transporta bunurile predate pentru transport până la destinaţiePrincipala obligaţie a transportatorului din contractul de transport este aceea de a efectua transportul. Această obligaţie este prevăzută în mod expres de art. 1.968noul Cod Civil, potrivit căruia transportatorul are obligaţia de a transporta bunurile predate pentru transport până la destinaţie. Tot astfel, art. 1.958 alin. (3) noul Cod Civil prevede că transportatorul care îşi oferă serviciile publicului trebuie să transporte orice persoană care solicită serviciile sale şi orice bun al cărui transport este solicitat, dacă nu are un motiv întemeiat de refuz. Pasagerul, expeditorul şi destinatarul sunt obligaţi să respecte instrucţiunile transportatorului.Transportul trebuie efectuat de către cărăuşul care s-a obligat prin contract, dar acesta are posibilitatea să-şi substituie alt transportator. Dacă transportatorul îşi substituie un alt transportator pentru executarea totală sau parţială a obligaţiei sale, acesta din urmă este considerat parte în contractul de transport (art. 1.960 noul Cod Civil).Cărăuşul este obligat să efectueze transportul în termenul prevăzut în contractul de transport. în acest sens, art. 1.969 noul Cod Civil dispune că transportul trebuie efectuat în termenul stabilit de părţi. Dacă termenul în care trebuie făcut transportul nu a fost determinat de părţi, se ţine seama de practicile statornicite între părţi, de uzanţele aplicate la locul de plecare, iar în lipsa acestora, se stabileşte potrivit împrejurărilor.Obligaţia de predare bunurilor transportateO altă obligaţie a transportatorului o reprezintă predarea bunurilor către destinatar sau persoanei indicată în contractul de transport. Cu privire la obligaţia de predare, art. 1.976 noul Cod Civil stipulează că transportatorul este obligat să pună bunurile transportate la dispoziţia destinatarului sau posesorului documentului de transport la ordin ori la purtător, în locul şi termenele indicate în contract sau, în lipsă, potrivit practicilor statornicite între părţi ori uzanţelor. Posesorul documentului de transport la ordin sau la purtător este obligat să îl remită transportatorului la preluarea bunurilor transportate.Predarea bunurilor transportate se face la domiciliul sau sediul destinatarului, dacă din contract, din practicile statornicite între părţi ori conform uzanţelor nu rezultă contrariul. Transportatorul îl înştiinţează pe destinatar cu privire la sosirea bunurilor şi la termenul pentru preluarea acestora, dacă predarea nu se face la domiciliul sau sediul acestuia [art. 1.976 alin. (3) noul Cod Civil].în practică pot exista situaţii în care destinatarul nu este de găsit ori refuză preluarea bunurilor ce fac obiectul transportului. Pentru astfel de situaţii, Codul civil prevede, în art. 1.981 că, dacă destinatarul nu este găsit, refuză sau neglijează preluarea bunurilor ori dacă există neînţelegeri privind preluarea bunurilor între mai mulţi destinatari sau din orice motiv, fără culpa sa, transportatorul nu poate preda bunurile transportate, acesta va solicita imediat instrucţiuni expeditorului, care este obligat să i le transmită în maximum 15 zile, sub sancţiunea returnării bunurilor către expeditor, pe cheltuiala acestuia, sau a vânzării lor de către transportator, după caz. în caz de urgenţă sau când bunurile sunt perisabile, transportatorul va retransmite expeditorului bunurile, pe cheltuiala acestuia, sau le va vinde, potrivit legii, fără să mai solicite instrucţiuni expeditorului.

La sfârşitul perioadei de depozitare sau la expirarea termenului pentru primirea instrucţiunilor expeditorului, obligaţiile transportatorului sunt cele de la depozitul gratuit, cu obligaţia pentru expeditor de a-i rambursa integral cheltuielile de conservare şi depozitare a bunurilor. Transportatorul are dreptul la despăgubiri de la destinatar sau de la expeditor, după caz, pentru pagubele cauzate de întârzierea destinatarului în preluarea bunurilor transportate [art. 1.981 alin. (3) şi (4) noul Cod Civil].

5. Executarea contractului de transport –suspendarea și contraordinul(1) Expeditorul poate suspenda transportul şi cere restituirea bunurilor sau predarea lor altei persoane decât aceleia menţionate în documentul de transport ori dispune cum va crede de cuviinţă, fiind obligat să plătească transportatorului cheltuielile şi contravaloarea daunelor care sunt consecinţa imediată a acestui contraordin. Dispoziţiile Art. 1971 sunt aplicabile.(2) Pentru a exercita dreptul de contraordin trebuie prezentat documentul de transport semnat de transportator sau recipisă de primire, dacă un asemenea document a fost eliberat; modificările ce decurg din contraordin trebuie înscrise în documentul de transport sau pe recipisă sub o nouă semnătură a transportatorului.(3) Dreptul la contraordin încetează din momentul în care destinatarul a cerut predarea bunurilor, cu respectarea dispoziţiilor Art. 1976.(4) Transportatorul răspunde pentru prejudiciile produse prin executarea contraordinelor date cu încălcarea dispoziţiilor prezentului articol.

6. Executarea contractului de transport –impiedicarea la executare(1) În caz de împiedicare la transport, transportatorul are dreptul să îi ceară instrucţiuni expeditorului sau, în lipsa unui răspuns din partea acestuia, să transporte bunul la destinaţie, modificând itinerarul. În acest din urmă caz, dacă nu a fost o faptă ce îi este imputabilă, transportatorul are drept la preţul transportului, la taxele accesorii şi la cheltuieli, pe ruta efectiv parcursă, precum şi la modificarea, în mod corespunzător, a termenului de executare a transportului.(2) Dacă nu există o altă rută de transport sau dacă, din alte motive, continuarea transportului nu este posibilă, transportatorul va proceda potrivit instrucţiunilor date de expeditor prin documentul de transport pentru cazul împiedicării la transport, iar în lipsa acestora sau dacă instrucţiunile nu pot fi executate, împiedicarea va fi adusă fără întârziere la cunoştinţa expeditorului, cerându-i-se instrucţiuni.(3) Expeditorul înştiinţat de ivirea împiedicării poate denunţa contractul plătind transportatorului numai cheltuielile făcute de acesta şi preţul transportului în proporţie cu parcursul efectuat.

7. Predarea bunurilor la destinatieTransportatorul este obligat sa puna bunurile transportate la dispozitia destinatarului sau posesorului documentului de transport la ordin ori la purtator, in locul si termenele indicate in contract sau, in lipsa, potrivit practicilor statornicite intre parti ori uzantelor. Posesorul documentului de transport la ordin sau la purtator este obligat sa il remita transportatorului la preluarea bunurilor transportate.(2) Predarea bunurilor transportate se face la domiciliul sau sediul destinatarului, daca din contract, din practicile statornicite intre parti ori conform uzantelor nu rezulta contrariul.

(3) Transportatorul il instiinteaza pe destinatar cu privire la sosirea bunurilor si la termenul pentru preluarea acestora, daca predarea nu se face la domiciliul sau sediul acestuia, potrivit alin. (2).Imposibilitatea predarii bunurilor. (1) Daca destinatarul nu este gasit, refuza sau neglijeaza preluarea bunurilor ori daca exista neintelegeri privind preluarea bunurilor intre mai multi destinatari sau din orice motiv, fara culpa sa, transportatorul nu poate preda bunurile transportate, acesta va solicita imediat instructiuni expeditorului, care este obligat sa le transmita in maximum 15 zile, sub sanctiunea returnarii bunurilor catre expeditor, pe cheltuiala acestuia, sau a vanzarii lor de catre transportator, dupa caz.(2) In cazurile prevazute la alin. (1), daca exista urgenta sau bunurile sunt perisabile, transportatorul va retransmite expeditorului bunurile, pe cheltuiala acestuia, sau le va vinde, potrivit art. 1.726, fara sa mai solicite instructiuni expeditorului. (3) La sfarsitul perioadei de depozitare sau la expirarea termenului pentru primirea instructiunilor expeditorului, obligatiile transportatorului sunt cele de la depozitul gratuit, cu obligatia pentru expeditor de a-i rambursa integral cheltuielile de conservare si depozitare a bunurilor.(4) Transportatorul va fi despagubit de destinatar sau expeditor, dupa caz, pentru pagubele cauzate de intarzierea destinatarului in preluarea bunurilor transportate.Predarea bunurilor fara incasarea sumelor datorate.(1) Transportatorul care preda bunurile transportate fara a incasa de la destinatar sumele ce i se datoreaza lui, transportatorilor anteriori sau expeditorului ori fara a pretinde destinatarului consemnarea sumei asupra careia exista neintelegeri pierde dreptul de regres si raspunde fata de expeditor si transportatorii anteriori pentru toate sumele ce li se cuveneau.(2) In toate cazurile insa, transportatorul are actiune impotriva destinatarului, chiar daca acesta a ridicat bunurile transportate.

8. Raspundera transportatorului. Conditii. ExonerariTransportatorul raspunde pentru prejudiciul cauzat prin pierderea totala ori partiala a bunurilor, prin alterarea ori deteriorarea acestora, survenita pe parcursul transportului, sub rezerva aplicarii dispozitiilor art. 1.959, precum si prin intarzierea livrarii bunurilor. Art. 1.985. Repararea prejudiciului. (1) In caz de pierdere a bunurilor, transportatorul trebuie sa acopere valoarea reala a bunurilor pierdute sau a partilor pierdute din bunurile transportate.(2) In caz de alterare sau deteriorare a bunurilor, transportatorul va acoperi scaderea lor de valoare . Art. 1.983-1.988(3) Pentru aplicarea alin. (1) si (2) se va avea in vedere valoarea bunurilor la locul si momentul predarii. Art. 1.986. Restituirea pretului si a cheltuielilor. In cazul prevazut la art. 1.985, transportatorul trebuie sa restituie, de asemenea, pretul transportului, al serviciilor accesorii si cheltuielile transportului, proportional, dupa caz, cu valoarea bunurilor pierdute sau cu diminuarea valorii cauzate de alterarea ori deteriorarea acestora. Art. 1.987. Calcularea cuantumului despagubirii. In cazul in care valoarea bunului a fost declarata la predare, despagubirea se calculeaza in raport cu acea valoare . Cu toate acestea, daca valoarea reala a bunului de la locul si momentul predarii este mai mica, despagubirea se calculeaza in raport cu aceasta din urma valoare . Art. 1.988. Cazuri speciale (1) Transportatorul nu este tinut sa transporte documente, sume de bani in numerar, titluri de valoare, bijuterii sau alte bunuri de mare valoare .

(2) Daca accepta transportul unor bunuri dintre cele prevazute la alin. (1), transportatorul trebuie sa acopere, in caz de pierdere, deteriorare sau alterare, numai valoarea declarata a acestora. In situatia in care s-a declarat o natura diferita a bunurilor ori o valoare mai mare, transportatorul este exonerat de orice raspundere .Art. 1.989. Limitarea raspunderii. In toate cazurile, despagubirea nu poate depasi cuantumul stabilit prin legea speciala. Art. 1.990. Agravarea raspunderii. Daca transportatorul a actionat cu intentie sau culpa grava, acesta datoreaza despagubiri, fara limitarile sau exonerarea de raspundere prevazute la art. 1.987 - 1.989. Art. 1.991. Inlaturarea raspunderii. (1) Transportatorul nu raspunde daca pierderea totala ori partiala sau, dupa caz, alterarea ori deteriorarea s-a produs din cauza:a) unor fapte in legatura cu incarcarea sau descarcarea bunului, daca aceasta operatiune s-a efectuat de catre expeditor sau destinatar;b) lipsei ori defectuozitatii ambalajului, daca dupa aspectul exterior nu putea fi observata la primirea bunului pentru transport;c) expedierii sub o denumire necorespunzatoare, inexacta ori incompleta a unor bunuri excluse de la transport sau admise la transport numai sub anumite conditii, precum si a nerespectarii de catre expeditor a masurilor de siguranta prevazute pentru acestea din urma;d) unor evenimente naturale inerente transportului in vehicule deschise, daca, potrivit dispozitiilor legii speciale sau contractului, bunul trebuie transportat astfel; Art. 1.989-1.991e) naturii bunului transportat, daca aceasta il expune pierderii sau stricaciunii prin sfaramare, spargere, ruginire, alterare interioara spontana si altele asemenea;f) pierderii de greutate, oricare ar fi distanta parcursa, daca si in masura in care bunul transportat este dintre acelea care prin natura lor sufera, obisnuit, prin simplul fapt al transportului, o asemenea pierdere;g) pericolului inerent al transportului de animale vii;h) faptului ca prepusul expeditorului, care insoteste bunul in cursul transportului, nu a luat masurile necesare pentru a asigura conservarea bunului;i) oricarei alte imprejurari prevazute prin lege speciala.(2) Daca se constata ca pierderea sau deteriorarea ori alterarea a putut surveni din una dintre cauzele prevazute la alin. (1), se prezuma ca paguba a fost produsa din acea cauza.(3) Transportatorul este, de asemenea, exonerat de raspundere, daca dovedeste ca pierderea totala sau partiala ori alterarea sau deteriorarea s-a produs din cauza:a) unei alte fapte decat cele prevazute la alin. (1), savarsita cu intentie ori din culpa de catre expeditor sau destinatar, ori a instructiunilor date de catre unul dintre acestia;b) fortei majore sau faptei unui tert pentru care transportatorul nu este tinut sa raspunda. Art. 1.992. Raspunderea pentru neefectuarea transportului sau pentru intarziere. Transportatorul raspunde si pentru paguba cauzata prin neefectuarea transportului sau prin depasirea termenului de transport. Art. 1.993. Raspunderea pentru rambursuri si formalitati vamale. Raspunderea transportatorului pentru incasarea rambursurilor cu care expeditorul a grevat transportul si pentru indeplinirea operatiunilor vamale este reglementata de dispozitiile privitoare la mandat . Art. 1.994. Cazuri de decadere. (1) In cazul in care cel indreptatit primeste bunurile fara a face rezerve, nu se mai pot formula impotriva transportatorului pretentiile izvorate din pierderea

partiala sau alterarea ori deteriorarea bunurilor transportate ori din nerespectarea termenului de transport.(2) In cazul in care pierderea partiala sau alterarea ori deteriorarea nu putea fi descoperita la primirea bunului, cei indreptatit poate pretinde transportatorului daune-interese, chiar daca bunul transportat a fost primit fara rezerve . Daunele-interese pot fi cerute numai daca cel indreptatit a adus la cunostinta transportatorului pieirea sau alterarea ori deteriorarea de indata ce a descoperit-o, insa nu mai tarziu de 5 zile de la primirea bunului, iar pentru bunurile perisabile sau animalele vii, nu mai tarziu de 6 ore de la primirea acestora.(3) In caz de intentie sau culpa grava a transportatorului, dispozitiile de mai sus privitoare la stingerea pretentiilor celui indreptatit, precum si cele privitoare la termenul de instiintare nu sunt aplicabile. Art. 1.995. Clauze de exonerare sau inlaturare a raspunderii. (1) Clauza prin care se inlatura sau restrange raspunderea stabilita prin lege in sarcina transportatorului se considera nescrisa.(2) Cu toate acestea, expeditorul isi poate asuma riscul transportului in cazul pagubelor cauzate de ambalaj sau in cazul transporturilor speciale care maresc riscul pierderii sau stricaciunii bunurilor.

9. Contractul de expeditie. Parti. Drepturile si obligatiile clientului comitentPrin încheierea contractului de expediţie, comitentul (clientul) îşi asumă o serie de obligaţii faţă de comisionar:a) Obligaţia comitentului de a-1 pune pe expediţionar în posesia mărfurilor. Comitentul trebuie să fie proprietar al mărfurilor transportate sau agent autorizat al proprietarului mărfurilor;b) Obligaţia comitentului de a preda expediţionarului toate documen¬tele necesare transportului, de a da i„nstrucţiuni complete şi de a garanta exactitatea şi acurateţea datelor transmise expediţionarului ;c) Obligaţia comitentului de a plăti preţul serviciilor expediţionarului. Acest preţ este numit comision şi se stabileşte prin negocieri între părţile contractante sau, în unele situaţii, este stabilit anterior de către expedi¬ţionar, contractul de expediţie având caracterul unui contract de adeziune;d) Obligaţia comitentului de a suporta spezele suportate de expedi¬ţionar pentru îndeplinirea contractului. Aşadar, clientul trebuie să suporte cheltuielile iniţiale, dar şi pe cele suplimentare efectuate de comisionar .În ceea ce priveşte plata comisionului, comisionarul (expediţionarul) are un drept de retenţie şi de privilegiu asupra mărfii transportate. Condiţiile generale de afaceri impun plata unor penalităţi de întârziere în aceste situaţii .De asemenea, se poate angaja răspunderea pentru deficienţele mărfurilor sau documentelor, în situaţia în care acestea au provocat prejudicii în executarea contractului de expediţie.Neexecutarea obligaţiilor, în raporturile dintre comitent şi expediţionar, atrage răspunderea corelativă în condiţiile din dreptul comun .

10. Contractul de expeditie. Drepturile si obligatiile expeditionarului

Obligaţia cărăuşului în contractul de transport este o obligaţie de rezultat şi anume aceea de a preda mărfurile destinatarului. Similară acestei obligaţii este şi cea expediţionarului care, prin contractul de expediţie, îşi asumă tot o obligaţie de rezultat, şi nu una de dili¬gență: obligaţia că marfa va ajunge în condiţiile cele mai bune la desti¬naţie. Deşi la prima vedere obligaţia

expediţionarului pare mai mult una de diligență, decât una de rezultat, raţiunea pentru care comitentul (clientul) angajează un expediţionar este nu numai aceea de a se degreva de o serie de formalităţi, ci, în special, de a avea certitudinea că încărcă¬tura va ajunge la destinaţie în bune condiţii .Pentru o prezentare care să evidenţieze specificitatea obligaţiilor expe¬diţionarului în contractul de expediţie de mărfuri, doctrina deosebeşte: obligaţiile expediţionarului la data încheierii contractului, obligaţiile în cursul executării contractului, obligaţiile în situaţii neprevăzute.Expediţionarul are încă de la încheierea contractului de expediţie de marfă o serie de obligaţii faţă de clientul său:1. Expediţionarul trebuie să dispună de structurile, echipamentul şi mijloacele necesare pentru a-şi duce la îndeplinire însărcinarea ce şi-a asumat-o;2. Expediţionarul trebuie să ofere clientului său consultanţa necesară pentru organizarea transportului de mărfuri solicitat;3. Expediţionarul poate avea, de asemenea, obligaţia de a facilita clientului său încasarea contravalorii mărfii ce urmează să fie predată destinatarului;4. Expediţionarul poate avea, totodată, obligaţia de a efectua opera¬ţiunile de export şi de import, în baza unui document cu regim special -„dispoziţie de transport şi vămuire" .În practică, există uzanţa unor certificate pe care expediţionarul le pune la dispoziţia clientului după preluarea mărfii în vederea organizării deplasării şi care au prevă¬zute pe contra-pagină condiţiile generale de expediere a mărfii. Aceste certificate sunt adevărate documente reprezentative ale mărfii ce urmează a fi transportată, ele făcând dovada punerii mărfurilor de către client la dispoziţia expediţionarului. Cu aceste certificate, clientul (expeditorul) poate solicita plata de la destinatar a mărfurilor ce urmează a fi trans¬portate sau le poate tranzacţiona.Cele mai semnificative obligaţii ale expediţionarului ce rezultă din contractul de expediţie de mărfuri în cursul executării lui sunt: organizarea transportului, realizarea activităţilor conexe transporturilor, luarea măsurilor care se impun pentru Conservarea exerciţiului acţiunilor judiciare sau arbitrale, valorificarea drepturilor băneşti ale clientului contra terţilor şi obligaţia de evidenţă .Principala obligaţie a expediţio¬narului este aceea de a organiza transportul, fără să efectueze, de regulă, el însuşi deplasarea mărfurilor. Organizarea cât mai eficientă a deplasării, alegerea tipului de transport, a cărăuşului, cu respectarea instrucţiunilor primite de la client sunt numai câteva din activităţile ce dau conţinutul organizării deplasării în cele mai bune condiţii a mărfii.Realizarea de către expediţionar a activităţilor conexe organizării transportului presupune activităţi ca: depozitarea mărfurilor, declaraţiile vamale, controlul mărfurilor, executarea dispoziţiilor privind încasarea sumelor cuvenite comitentului etc.Expediţionarul are, de asemenea, obligaţia de a lua toate măsurile nece¬sare pentru a conserva exerciţiul acţiunilor judiciare sau arbitrale împo¬triva terţelor persoane, evitând riscul unor eventuale decăderi. Astfel, „expediţionarul trebuie să asigure mijloacele de probă efectuând constatări de fapt corespunzătoare, care să fie opozabile eventualilor depozitari, cărăuşi, întreprinderi de transbordare sau altor prestatori de servicii, la care a recurs în executarea contractului de expediţie” .Expediţionarul este ţinut să valorifice contra terţilor drepturile băneşti ale clientului de la care a primit însărcinarea.O altă obligaţie a expediţionarului este dată de „comisionarul (expediţionarul) trebuie să ţină deosebite între dânsele şi chiar de ale sale proprii, lucrările diferiţilor comitenţi, şi să aibă în registrele sale partidă deosebită pentru fiecare operaţiune.”

Aceste obligaţii ale expediţionarului sunt cele considerate a fi semnificative, însă pot exista şi alte îndatoriri pe care şi le asumă expediţionarul în timpul transportului. Obligaţiile expediţionarului faţă de comitent durează până în momentul în care are loc eliberarea mărfurilor destinatarului final.În situaţia în care există riscul unui pericol care ameninţă marfa, obligaţia expediţionarului cslc de a informa pe comitent (client) imediat pentru ca acesta să poată lua măsurile de prevenţie necesare evitării acelui pericol.În situaţia în care pericolul s-a produs, expediţionarului îi revine obligaţia de a anunţa pe comitent şi de a lua măsurile necesare pentru a limita daunele posibile. Dacă expediţionarul nu a încunoştinţat pe comi¬tent de daunele produse sau de împrejurările ce au dus la crearea unui prejudiciu, atunci expediţionarul va suporta paguba produsă, pentru că omisiunea de încunoştinţare constituie o culpă a sa.Mărfurile perisabile care nu au fost ridicate sau mărfurile neiden¬tificate pot fi vândute de expediţionar fără a fi necesară încunoştinţarea prealabilă a comitentului. De asemenea, produsele care nu pot fi eliberate la destinaţie din cauza adresei incomplete sau incorecte sau cele care nu sunt acceptate de destinatar pot fi vândute sau returnate, la alegerea comitentului (clientului), numai după expirarea unui termen de 21 de zile de la încunoştinţarea scrisă, trimisă la adresa destinatarului, specificată de comitent .Expediţionarul este obligat să asigure marfa trans¬portată, dacă a primit în acest sens un ordin din partea comitentului (clientului său). Altfel spus , „asigurarea încărcăturii luate în primire constituie pentru expediţionar o obligaţie condiţionată de un ordin corespunzător din partea clientului”.

11. Recipisa de bagaje. Transportul c.f. ContinutCălătorul poate să ia cu el în vagoanele de călători, în mod gratuit, bagaje de mână. Bagajele de mână trebuie să fie usor de manipulat si bine ambalate, astfel încât să nu fie posibilă scurgerea conţinutului, avarierea sau murdărirea vagoanelor ori incomodarea celorlalţi călători.Fiecare călător dispune, pentru bagajele sale de mână, doar de spaţiul situat deasupra locului pe care îl ocupă sau de un spaţiu echivalent în boxa pentru bagaje a vagoanelor. Masa totală a bagajelor de mână admisă pentru fiecare loc ocupat este de 30 kg.Daca se depasesc 30 kg/loc ocupat se aplica urmatorul tarif:În vagoanele de călători nu pot fi introduse ca bagaje:a) materiile si obiectele excluse de la transportul de bagaje;b) obiectele de natură să stânjenească sau să incomodeze călătorii ori să cauzeze o pagubă călătorilor, operatorului de transport feroviar sau administratorului/gestionarului de infrastructură feroviară;c) obiectele interzise prin actele normative ale autorităţilor administrative;Operatorul de transport feroviar are dreptul să se asigure pentru motive întemeiate, în prezenţa călătorului, de natura obiectelor introduse în vagoanele de călători sau în spaţiile acestuia. Aceasta nu dă dreptul operatorului de transport feroviar să percheziţioneze bagajele călătorului, decât cu acordul acestuia din urmă. Dacă nu este posibil să se identifice persoana deţinătoare a obiectelor supuse verificării, operatorul de transport feroviar efectuează verificarea în prezenţa organelor de ordine publică.Supravegherea obiectelor pe care călătorul le ia cu el în vagon revine acestuia.Călătorul este răspunzător de orice pagubă cauzată de obiectele si vietăţile pe care le ia cu el în vagon.

Aceste dispoziţii nu influenţează răspunderea pe care o poate avea operatorul de transport feroviar, potrivit art. 22.Bagajele de mână care depăşesc condiţiile impuse prin alin. (2) se tratează conform reglementărilor proprii ale operatorilor de transport feroviar.Reglementările privind bagajele uitate în tren vor fi cuprinse în Normele uniforme, precum şi în reglementările proprii ale operatorului de transport feroviar, care vor fi aduse la cunoştinţă călătorilor, cu respectarea prevederilor legale în vigoare. (Norme uniforme călători 38)"În vagoanele de clasa a 2-a călătorul poate să-şi ia, în plus, şi o pereche de schiuri, dacă nu îi incomodează pe ceilalţi călători.Bagajele uitate în tren şi găsite de agenţii operatorilor de transport feroviar public de călători, vor fi depuse la staţia de domiciliu, respectiv staţia finală a trenului, cu respectarea reglementărilor privind modul de păstrare şi valorificare care sunt prevăzute în reglementările proprii ale operatorilor de transport feroviar public de călători.Bagajele de mână trebuie să fie astfel ambalate încât să nu producă daune călătorilor ori să nu deterioreze inventarul vagonului sau celelalte bagaje.

12. Scrisoarea de mesagerieTransportul de mesagerie se supune prevederilor legale privind serviciile postale.Transportul mesageriei pe caile ferate romane se face in vagoane speciale, de catre societatile comerciale care au in obiectul de activitate transportul mesageriei pe caile ferate romane.Vagoanele speciale pentru transportul mesageriei se ataseaza la trenurile in circulatie ale operatorilor de transport feroviar de marfa, sau de calatori (art. 75.2 din Regulamentul de transport pe C.F.R.).Conform art. 36.1 din Regulamentul de transport pe C.F.R., prin expeditie se intelege „marfa incarcata in mijlocul de transport, cu respectarea prevederilor prezentului regulament, insotita de scrisoarea de trasura. Expeditie este si vehiculul feroviar care circula pe roti proprii, insotit de scrisoarea de trasura”.Dupa criteriul conditiilor de viteza in care urmeaza sa fie efectuat transportul, acesta poate fi executat:a) & 919b19j nbsp; in conditii de viteza normala (mica viteza);b) & 919b19j nbsp; in conditii de viteza sporita (mare viteza).Operatiunea de primire a marfurilor se efectueaza cu indeplinirea dispozitiilor privind indeplinirea transporturilor, in statiile si haltele deschise pentru traficul de marfuri, in orele stabilite prin programul de lucru al statiei.

13. Scrisoarea de trasuraScrisoarea de trasură este întocmită în trei exemplare originale, semnate de expeditor și de transportator, aceste semnături putând să fie imprimate sau înlocuite prin ștampilele expeditorului și transportatorului, dacă legislația țării în care este întocmită scrisoarea de trasură o permite.Primul exemplar se remite expeditorului, al doilea însotește marfa, iar al treilea se reține de transportator.1. C.M.R-ul obligatoriu trebuie să conțină următoarele date:a)locul și data întocmirii sale;b)numele și adresa expeditorului;c)numele și adresa transportatorului;

d)locul și data primirii mărfii și locul prevăzut pentru eliberarea acesteia.e)numele și adresa destinatarului;f)denumirea curentă a naturii mărfii și felul ambalajului, iar pentru mărfurile periculoase, denumirea lor general recunoscută;g)numărul coletelor, marcajele speciale și numerele lor;h)greutatea brută sau cantitatea altfel exrpimată a mărfii;i)cheltuielile aferente transportului (preț de transport, cheltuieli accesorii, taxe de vama și alte cheltuieli survenite de la încheierea contractului și până la eliberare);j)instrucțiunile necesare pentru formalitățile de vamă și altele;k)indicația că transportul este supus regimului stabilit prin prezenta convenție și nici unei alte clauze contrare.

2.Dacă este cazul, C.M.R-ul trebuie să conțină și indicațiile următoare:a)interzicerea transbordării;b)cheltuielile pe care expeditorul le ia asupra sa;c)totalul sumelor ramburs de perceput la eliberarea mărfii;d)valoarea declarată a mărfii și suma care reprezintă interesul special la eliberare;e)instrucțiunile expeditorului către transportator cu privire la asigurarea mărfii;f)termenul convenit în care transportul trebuie să fie efectuat;g)lista documentelor remise transportatorului.

14. Procedura predarii marfii catre destinatar

15.

16. Contractul de transport rutier international de marfuri.Transportul rutier este acea operaţiune de transport ce se realizează cu vehiculele rutiere pentru deplasarea mărfurilor şi persoanelor, chiar dacă vehiculul rutier este pe o anumită porţiune a drumului transportat, la rândul său, de un alt mijloc de transport.

21. Documentele navei maritimeCertificatul de clasaIn timpul constructiei, nava este supravegheata de catre expertii unei societati de clasificare recunoscuta, care examineaza planurile, se asigura de buna calitate a materialelor si controleaza executarea lucrarii.Dupa terminare, societatea elibereaza un certificat de clasa, care precizeaza cota atribuita navei. Cota navei permite sa se obtina acoperirea masurilor de avarie fata de societatea de asigurare, a carei responsabilitate inceteaza daca aceasta cota nu este mentinuta.Cota este suspendata sau retrasa, daca nava nu mai corespunde ca urmare a unor lucrari de reparatii sau intretineri neexecutate, astfel ca nu mai satisface prescriptiile stabilite de reguli pentru obtinerea clasei respective.Clasa navei atribuita la prima cota se ia in considerare la eliberarea certificatelor de siguranta. In cazul in care nu se obtine sau nu se poate face dovada cotei atribuite navei, eliberarea

certificatului de siguranta nu se face decat dupa o inspectie amanuntita asupra ansamblului navei, spre a se asigura ca ea este in buna stare de navigabilitate.La vizitarea de catre organele autoritatii maritime (Capitania de Port), la plecarea navei trebuie sa se asigure ca nava poseda certificatul de clasa al registrului naval.

Certificatul de tonajOperatiunea de masurare a capacitatii navei este efectuata de catre R.N.R., care elibereaza navei un act numit certificat de tonaj. Volumul navei este exprimat in unitati de 100 picioare cubice (2,83 cm3) denumite tone registru.Se disting tonajul brut si tonajul net, acesta din urma reprezentand capacitatea utilizata pentru transportul de marfuri sau pasageri si serveste ca baza pentru calcularea diverselor drepturi si taxe pe care nava trebuie sa si le achite in cursul exploatarii sale, cum ar fi taxele de port, de cheu, de pilotaj de canal si alte diverse taxe.

Cu toate ca exista o conventie internationala cu privire la procedura de masurare si stabilire a tonajelor aratate mai sus, fiecare stat si registru isi are normele sale sau norme adaptate lor, prin intelegeri intre state recunoscandu-se ca valabile certificatele eliberate.Administratiile canalelelor Panama, Suez, Sulina, au reguli speciale pentru stabilirea tonajului navei care scutesc la plata taxelor de trecere prin canal. In acest scop, nava trebuie sa posede un certificat de tonaj special, separat, eliberat ca rezultat al masuratorilor efectuate tinand cont de regulile stabilite de administratia respectiva.

Certificatul de bord liber (Franc Bord)Bord liber sau inaltimea bordului liber este distanta pe verticala, pe bordaj, la mijlocul carenei, de la suprafata superioara a puntii principale sau a puntii continue cea mai de sus pana la marcile de incarcare, ce indica afundarea maxima autorizata in functie de conditiile pe care nava le poate intalni in cursul navigatiei. Aceste conditii privesc sezonul, regulile, salinitatea apei si cazul special al incarcarii cu lemne.Bordul liber reprezinta rezerva de flotabilitate a navei si se determina prin calcul, tinandu-se seama de specificul marfii transportate, de compartimentul etans al navei, de dimensiunile si formele corpului, de lungimea si inaltimea suprastructurilor. Registrul naval care supravegheaza constructia navei ii asigura acesteia rezerva de flotabilitate prin aplicarea regulior stabilite de Conventia Internationala pentru liniile de incarcare 1966.Navei i se elibereaza un certificat international de franc bord cu o valabilitate de maxim 5 ani.

Certificatul de sigurantaCIOVUM, semnat la Londra la 17 iunie 1960 si intrat in vigoare pentru Romania la 12 martie 1967 stabileste obligativitatea oricarei nave comerciale de transport de peste 500 tone de a avea la bord certificate de siguranta eliberate dupa vizita si inspectie fie de catre inspectorii speciali destinati pentru aceasta, fie de catre organele recunoscute de guvernul statului.In Romania, vizita si inspectia navelor in ceea ce priveste aplicarea regulior Conventiei si eliberarea certificatelor de siguranta, se efectueaza de inspectorii R.N.R. iar contractul cu privire la existenta la nava a acestor certificate se face de catre Capitania de port.In consecinta, nava trebuie sa aiba la bord:- Certificatul de siguranta pentru nava de pasageri;- Certificatul de siguranta al materialului de echipament pentru nava de marfuri;

- Certificatul de siguranta radiotelegrafica pentru nava de marfuri;- Certificatul de siguranta radiotelefonica pentru nava de marfuri;- Certificatul de scutire ce se elibereaza navei careia i se precizeaza ca i se acorda o scutire in ce priveste aplicarea unor anumite prevederi ale Conventiei pentru un anumit timp.Certificatul nu poate contine mai multe scutiri, ci numai la una din regulile Conventiei iar valabilitatea lui nu poate depasi pe cea a normelor pentru certificatul respectiv.Certificatul de siguranta si de clasa confirma buna stare de navigabilitate a navei. Daca nava sufera o avarie, R.N.R. sau o comisie speciala de experti ii poate elibera un certificat de buna stare de navigabilitate provizoriu, spre a-i permite navigatia pana in portul unde urmeaza sa i se faca reparatiile necesare definitive in urma carora registrul ii va elibera certificatul de clasa. Acest certificat este necesar pentru ca armatorul sa-si poate efectua contractele de transport incheiate sau in curs de executare, contracte in care se stipuleaza ca armatorul este obligat a pune la dispozitie o nava in buna stare de navigabilitate.

Certificatul de nationalitateEste actul de inregistrare al navei eliberat de guvern prin Ministerul Transporturilor - Inspectoratul de Navigatie Civila - Capitania portului de inmatriculare, prin care se atesta nationalitatea si proprietatea navei. In baza acestui act se acorda pavilionul, protectia si privilegiile de care se bucura navele apartinand pavilionului.Certificatele de nationalitate indica numele navei si indicativul radio, numele armatorului, precum si toate datele tehnice pentru identificarea sa: lungime, latime, pescaj, tonaj brut si net, numarul, tipul si puterea masinilor, anul constructiei.Nava este inscrisa in registrul matricol al Capitaniei de port de inmatriculare, la ei inregistrandu-se principalele date din viata navei, cum ar fi: schimbarea de proprietar, transformari, schimbari.O buna pregatire tehnico-administrativa a navei in sens fizic trebuie sa cuprinda, fara a se limita la pregatirea masinilor si a instalatiilor de guvernare, pregatirea instalatiilor de incarcare-descarcare, pregatirea sistemelor de inchidere a gurilor de magazii, pregatirea magaziilor pentru a primi marfa, pregatirea pentru mentinerea b.s.n. a flotabilitatii, stabilitatii si vitalitatii navei, pregatirea pentru P.S.I., a balastarii si debalastarii navei, instruirea echipajului pentru un anumit voiaj, cu un anumit fel de marfa, de asemenea aprovizionarea navei cu apa, combustibil, lubrifianti, alimente, materiale de intretinere, etc.Pregatirea pentru a primi marfa este operatiunea cea mai importanta d.p.d.v. al incarcatorului, ea cuprinzand pregatirea magaziilor si a instalatiilor de incarcare-descarcare de la bord.Pregatirea magaziilor este cea mai importanta sarcina a echipajului. In principal ea contine:- curatirea santinelor;- maturarea magaziilor si indepartarea reziduurilor;- indepartarea mirosului;- amenajarea magaziilor corespunzator naturii marfii ce urmeaza a fi incarcata ( zugravirea peretilor);- amenajarea cu hartie curata sau pregatirea instalatiilor de incarcare -descarcare este sarcina navei indiferent daca acestea vor fi sau nu folosite.O alta sarcina a navei, de data aceasta administrativa, este de a aproviziona cu alimente, apa, combustibil si lubrifianti, piese de schimb si materiale de intretinere.

22. Activitatea de control a navigatiei, controlul statului pavilionului, controlul statului portului, contractul efectuat de capitaniile de port

Regimul juridic al mijloacelor de transport este supus unor legi diferite în funcţie de faptul dacă au sau nu pavilion. Astfel:- navele sunt guvernate de legea pavilionului pe care îl arborează nava respectivă – lex pavilionis,- pentru mijloacele de transport care nu au pavilion se aplică legea statutului organic al întreprinderii de transport din patrimoniul cărora fac parte vehiculele respective.În condiţiie art. 2620 din Noul Cod civil : „constituirea, transmiterea sau stingerea drepturilor reale asupra unui mijloc de transport sunt supuse:a) legii pavilionului pe care îl arborează nava sau legii statului de înmatriculare a aeronavei;b) legii aplicabile statutului organic al întreprinderii de transport pentru vehiculele feroviare şi rutiere din patrimoniul ei.Legea menţionată la alin. (1) se aplică deopotrivă:a) bunurilor aflate în mod durabil la bord, formându-i dotarea tehnică;b) creanţelor care au ca obiect cheltuielile efectuate pentru asistenţa tehnică, întreţinerea, repararea sau renovarea mijlocului de transport”.Actele şi faptele juridice referitoare la navigaţia civilă sunt supuse, de regulă, legii pavilionului – lex pavilionis. În ceea ce privește domeniul de aplicare al acestei legi , „legea pavilionului navei sau statului de înmatriculare a aeronavei cârmuieşte îndeosebi:a) puterile, competenţele şi obligaţiile comandantului navei sau aeronavei;b) contractul de angajare a personalului navigant, dacă părţile nu au ales o altă lege;c) răspunderea armatorului navei sau întreprinderii de transport aerian pentru faptele şi actele comandantului şi echipajului;d) drepturile reale şi de garanţie asupra navei sau aeronavei, precum şi formele de publicitate privitoare la actele prin care se constituie, se transmit şi se sting asemenea drepturi.Competenţa legii pavilionului este una foarte amplă, dat fiind faptul că spaţiul navelor şi aeronavelor este considerat o prelungire a teritoriului naţional al statului în care a fost înmatriculat. Acesta este motivul pentru care legea pavilionului guvernează o categorie foarte largă de probleme juridice legate de nave şi aeronave.Astfel, regimul navelor şi aeronavelor, privite ca bunuri, este guvernat de lex pavilionis. În acest sens legea pavilionului are competenţă asupra: modurilor de dobândire a drepturilor reale asupra navelor, modurilor de transmitere şi stingere a acestor drepturi, garanţiilor reale constituite asupra navelor şi regimul lor juridic, drepturilor de creanţă constituite în legătură cu navele.Totodată, „legea pavilionului guvernează şi regimul bunurilor aflate la bordul navelor şi aeronavelor şi care sunt strâns legate de normala lor exploatare”. De asemenea, „formele de publicitate solicitate în majoritatea sistemelor de drept referitoare la drepturile constituite asupra navelor cad tot sub competenţa acestei legi. Mai mult, legea pavilionului se aplică ori de câte ori un act se întocmeşte la bordul navei cu privire la forma exterioară a actului, atunci când pentru valabilitatea actului respectiv este necesară intervenţia unei autorităţi publice.” Legea pavilionului guvernează de regulă regimul faptelor juridice petrecute la bordul navelor, dar şi delictul produs în marea liberă şi spaţiul aerian de deasupra acesteia. Referitor la legea ce se aplică faptelor ce s-au produs la bordul navelor şi aeronavelor, în cazul în care acestea se aflau în apele maritime interne, se va distinge în privinţa legii aplicabile după cum a fost afectat sau nu mediul exterior. Dacă a fost afectat mediul extern, se va aplica legea teritoriului prejudiciat ca lex loci delicti commissi, iar dacă mediul exterior nu a fost afectat se va aplica lex pavilionis. Navele ce aparţin persoanelor juridice sau fizice române pot fi transmise în proprietate sau în

folosinţă altor persoane juridice sau fizice române sau străine, cu respectarea condiţiile impuse de lege. Dobândirea şi transmiterea dreptului de proprietate asupra navelor, precum şi constituirea, transmiterea sau stingerea altor drepturi reale asupra acestora, vor trebui să fie transcrise în registre matricole sau de evidenţe, care vor fi ţinute de căpităniile de port şi se va menţiona, totodată, şi pe actul de naţionalitate sau în carnetul de ambarcaţiune acestea. De asemenea, contractul de construcţie de nave va fi transcris în registrele de nave în construcţie ale căpităniei portului în raza căruia se află şantierul naval. Totodată, în aceste registre vor fi transcrise şi transmiterile de proprietate, dar şi constituirile sau stingerile de drepturi reale asupra navelor, intervenite până la obţinerea actelor de naţionalitate. În cazul navelor nou construite ori dobândite de la persoane juridice sau fizice străine pot naviga sub pavilion român în perioada de la lansarea la apă sau respectiv de la intrarea în vigoare a actului de dobândire, până la eliberarea actului de naţionalitate, în urma înscrierii în registrul de evidenţă centralizată al Ministerului Transporturilor, cu permis provizoriu de arborare a pavilionului român eliberat de căpitănia portului de plecare - dacă nava se află într-un port românesc - sau de misiunea diplomatică a României, în cazul când locul de plecare al navei este în străinătate. Lansarea la apă a navelor nou construite se poate face numai cu aprobarea căpităniei de port în raza căreia se execută operaţiunea şi după prezentarea de către constructor a autorizaţiei emise în acest scop de către societatea de clasificare care a efectuat supravegherea construcţiei.

23. Contractul de navlosire (charter party). Parti. Clasificare. CaracteristiciContractul de navlosire este contractul prin care armatorul se angajează ca, în schimbul unei anumite sume, denumită navlu, să pună la dispoziţia navlositorului o navă în bună stare de navigabilitate şi să o menţină în această stare până la data expirării contractului”.Din definiție rezultă că părţile în contractul de navlosire sunt: armatorul (navlosant) şi navlositorul.Armatorul (owner), este: „- persoana care armează nava, - desemnează pe comandant şi alege echipajul, - îi procură materialele, combustibilul şi proviziile necesare şi o dotează cu tot ce este necesar navigaţiei şi explorării navei şi, eventual, o exploatează el însuşi;- organizează expediţia maritimă şi răspunde la executarea contractului de navlosire, precum şi de anumite culpe ale navlositorului, chiar dacă adevăratul cărăuş este altă persoană” .Calitatea de armator o poate avea proprietarul navei sau chiriaşul ori navlositorul ei.Ca și în cazul contractului de transport în general, este obligatorie forma scrisă a contractului. Printre elementele ce dau conţinutul contractului de navlosire, întâlnim: numele, naţionalitatea şi capacitatea navei, precizarea dacă „închirierea” are ca obiect întreaga navă sau numai o parte a acesteia, identificarea navlosantului şi a navlositorului, precum şi a comandantului navei prin nume şi prenume, şi, în final, cuantumul navlului. Părţile reglementează navlosirea printr-un contract numit charter party . „Formularele de charter party sunt în prezent standardizate, ele conţinând atât clauze tipărite cât şi spaţii albe. Spaţiile albe sunt, de regulă, completate de părţi, în funcţie de caracteristicile specifice ale fiecărei acţiuni” .Potrivit contractului de navlosire, armatorul nu ia marfa în primire, nu face el transportul şi nu o predă el la destinaţie. Transportul propriu-zis, cu toate implicaţiile lui, cade în sarcina navlositorului.

Așa cum am exprimat mai sus, din punct de vedere juridic, contractul de navlosire şi contractul de transport sunt două convenţii diferite. Contractul de navlosire se referă la navă, contractul de transport se referă la marfă.Contractul de navlosire poate să îmbrace următoarele forme: voyage-charter, time-charter şi demise-charter.Deosebirea dintre cele trei tipuri de contracte de navlosire rezultă din modul cum este repartizată gestiunea asupra navei în cauză între armator şi navlositor .Gestiunea nautică se referă la: echiparea şi armarea navei, plata echipajului, întreţinerea mijlocului de transport, suportarea cheltuielilor de reparaţii şi asigurarea navei. Gestiunea comercială priveşte aprovizionarea navei şi cheltuielile necesare pentru escale sau pentru taxe portuare.Formele contractului de transport maritim diferă în funcţie de obligaţiile părţilor, condiţiile în care se efectuează transportul şi răs¬punderea părţilor . În cazul contractului de navlosire, există mai multe forme:a) Voyage-charter: Acest tip de contract se încheie între armator şi navlositor pentru transportul mărfurilor într-o călătorie sau mai multe călătorii succesive contra unui navlu calculat, de regulă, în raport cu cantitatea încărcăturii.Navlositorul este obligat să încarce marfa, să o stivuiască şi să plătească navlul. El are obligaţia de a suporta toate cheltuielile de întreţinere a navei şi echipamentului, de a asigura buna stare de funcţionare şi de a angaja echipajul căruia trebuie să-i asigure hrana şi toate celelalte elemente ce ţin de existenţa echipajului. Navlositorul suportă şi cheltuielile de transport (taxe de porturi şi taxe de parcurgere a unor distanţe pe canale). Răspunderea pentru exploatarea tehnică şi comercială revine armatorului.b) Time-charter. Acest contract presupune închirierea unei nave de către armator pentru o anumită perioadă de timp determinată contra unui navlu care se calculează în funcţie de capacitatea de încărcare a navei, de starea tehnică a navei. Armatorul angajează şi plăteşte echipajul, suportă cheltuielile de întreţinere ale acestuia şi asigurarea navei contra riscurilor mărfii. Răspunderea pentru exploatarea tehnică revine armatorului (navlosantului), iar cea pentru exploatarea comercială, navlositorului.c) Demise-charter (charter by demise) se utilizează mai rar. Armatorul, contra unui navlu mai ridicat, pune la dispoziţia navlositorului întreaga navă, fără echipaj, pentru un anumit timp. Navlositorul preia toate obligaţiile armatorului, dobândind posesia şi controlul drepturilor asupra navei respective . Tot lui îi revine şi răspunderea pentru exploatarea tehnică şi comercială a navei, în concret pentru eventuale defecţiuni şi prejudicii aduse navei. Astfel, navlositorul devine armator-chiriaş.

24. Obligatiile partilor in contractul de navlosireObligaţiile armatorului sunt:- să aducă nava la locul încărcării menţionat în contract sau cât mai aproape se poate merge în siguranţă, obligaţie ce are în vedere şi portul/locul de descărcare;- nava trebuie să fie în bună stare de navigaţie, stare apreciată în raport cu specificul transportului concret;- să asigure prin intermediul căpitanului buna funcţionare a navei pe toată durata navigaţiei;- să efectueze transportul pe ruta uzuală/ruta convenită cu cea mai mare viteză rezonabilă;- să descarce nava în porturile de descărcare sau cât mai aproape se poate merge în siguranţă şi, în acest sens, să destivuiască marfa şi să o pregătească pentru a fi preluată de către destinatar;

- să întocmească cu ocazia descărcării mărfii o serie de documente:• raportul zilnic de descărcare;• cargo-raportul, care se întocmeşte pe baza raportului zilnic de descărcare; se specifică numele navei, a mărfurilor descărcate, cantitatea acestora, eventualele lipsuri sau deteriorări.Comandantul navei este obligat să anunţe destinatarul pentru luarea măsurilor de descărcare. Sunt anunţate căpitănia portului, orga¬nele vamale, valutare şi grănicereşti. Comandantul navei are obligaţia să înmâneze agentului care se ocupă de predarea mărfii Notice-vX. Din acest moment începe să curgă timpul de stalii acordat pentru efectuarea descărcării mărfii. Marfa este însoţită de următoarele acte :- fişa de pontaj, care evidenţiază aspecte cantitative;- istoricul de descărcare, care se referă la derularea activităţii;- raportul de descărcare, care reprezintă o sinteză a activităţii desfăşurate, a inconvenientelor intervenite, reflectând şi obiecţiile legate de descărcarea mărfii.Comandantul are obligaţia de a pregăti marfa pentru descărcare. Destinatarul descarcă marfa fluent prin ridicarea ei din navă şi eliberarea locului. Compania de navigaţie răspunde pentru avariile suferite de marfă până în momentul efectuării operaţiunii de preluare, cântărire sau măsurare. Locul descărcării se numeşte dană şi este prevăzut în contract. După terminarea operaţiunii de descărcare a mărfii se semnează copia conosamentului deţinut de comandantul navei cu sau fără obiecţii. Pe baza raportărilor zilnice, la sfârşitul operaţiunii de descărcare, comandantul navei sau agentul acesteia întocmeşte Cargoraportul în care se menţionează denumirea navei sau sortimentul mărfii descărcate, cantitatea şi eventualele lipsuri cantitative sau calitative. în cazul în care se constată aceste lipsuri, destinatarul mărfii va întocmi un Protest pe care îl va înmâna comandantului sau armatorului prin agentul acestuia.Obligaţiile navlositorului sunt:- să aibă marfa pregătită pentru încărcare şi să o ducă la locul de încărcare, în spiritul cutumei potrivit căreia marfa aşteaptă nava, şi nu invers;- să umple spaţiul navei, încărcând şi fixând marfa, dacă aceste obligaţii îi revin conform clauzelor contractuale;- să realizeze o bună stivuire a mărfii, făcând toate operaţiile necesare, inclusiv procesul de ambalare corespunzător naturii mărfii;- să plătească navlul care se stabileşte pe bază de tarif, la transportul cu nave de linie sau pe baza cotaţiilor la burse de navlu, în cazul transportului cu nave de tramp.La stabilirea navlului trebuie avut în vedere şi cine suportă cheltuielile de încărcare-descărcare a mărfii, inserându-se în contract clauze ce rezolvă acest aspect.Încărcarea şi descărcarea mărfii aduc în discuţie şi problema acestor operaţii, ele trebuind să se încadreze fie în prevederile contractului, fie în uzanţele portuare .

25. Conosamentul. Forma continut, valoare probantaConosamentul – Bill of lading - „reprezintă acel document care face dovada unui contract de transport pe mare şi a preluării sau încărcării mărfurilor de către cărăuş, prin care transportatorul se obligă să livreze mărfurile la destinaţie contra prezentării acestui document”. Conosamentul se eliberează atât în cazul contractului de transport cu nave de linie, cât şi în cazul contractului de navlosire. Dacă legea aplicabilă conosamentului este legea română, conosamentul va fi supus Regulilor de la Hamburg.Conosamentul convenţional - emis în baza unui contract de navlosire - este supus acestor "reguli" numai dacă deţinătorul conosamentului nu are şi calitatea de navlositor.

În acest sens, art. 2, pct. 3 din Convenţia de la Hamburg dispune: „în cazul când se emite un conosament ca urmare a unui contract de navlosire, prevederile Convenţiei se aplică la un astfel de conosament în cazul în care acesta reglementează relaţiile dintre transportator şi deţinătorul conosamentului, dacă acesta din urmă nu este şi navlositor.”Funcţiile conosamentuluiComandantul navei este cel care emite conosamentul. Acest document are două funcţii importante: 1. este un instrument probator şi 2. un titlu reprezentativ al mărfii care se transportă .„Conosamentul nu trebuie confundat cu contractul de transport maritim. Cu toate acestea, conosamentul face dovada existenţei acestui contract”. În cadrul primei funcții, „conosamentul atestă încărcarea mărfii pe navă şi face dovada încheierii contractului de transport. Cât timp conosamentul este în posesia încărcătorului, menţiunile cuprinse în el fac dovadă până la proba contrară. Această probă nu este admisă faţă de terţii dobânditori ai conosamentului. Dacă conosamentul însoţeşte un contract de navlosire preexistent, eliberarea lui probează începutul de executare a contractului de navlosire. Dacă nu s-a întocmit mai întâi un Charter Party între armator şi încărcător, conosamentul ţine loc de contract, întrucât el formulează sintetic clauzele contractului de transport, stipulând drepturile şi obligaţiile părţilor”. Mai putem spune că, conosamentul este util comandantului navei pentru că, în funcţie de menţiunile din conosament, acesta va lua măsurile necesare în timpul călătoriei sau va încasa sumele datorate pentru transport. Tot conosamentul îi legitimează destinatarului dreptul de a solicita mărfurile la destinaţie şi reprezintă principalul act justificativ faţă de autorităţile vamale.Potrivit celei de-a doua funcții, „conosamentul este un titlu de valoare, posesia legitimă a conosamentului valorând proprietate asupra mărfii ce se transportă. Dacă posesorul conosamentului transmite acest document, prin aceasta transmite şi proprietatea mărfii menţionate în conosament; dacă posesorul conosamentului îl dă în gaj în vederea obţinerii de credite, creditorul devine creditor gajist al mărfii. În timpul călătoriei, comandantul navei este cel ce are posesia asupra mărfurilor, pe care le deţine pentru cel ce-i va prezenta, la destinaţie, conosamentul, ca titlu reprezentativ al mărfii”. Forma conosamentului Conosamentul are valoare de titlu de credit reprezentativ, se redactează în formă scrisă, pe formulare imprimate sau tipizate, în raport de practica diferitelor companii de navigaţie de linie.Cuprinsul conosamentuluiConosamentul, potrivit cuprinsului său, face distincția între două tipuri de clauze: clauze obligatorii şi clauze facultative. Indicaţiile obligatorii ale conosamentului sunt precizate de Codul civil şi de art. 15 din Convenţia de la Hamburg din 1978. Astfel, conosamentul trebuie să menţioneze: numele şi sediul transportatorului, numele navei, numele şi sediul încărcătorului mărfii, cantitatea şi valoarea mărfii, marcajul acesteia, numărul, cantitatea sau greutatea coletelor, starea aparentă a mărfii, parcursul ce urmează a fi străbătut, navlul datorat, data emiterii conosamentului şi semnătura părţilor.Dacă aceste menţiuni obligatorii lipsesc, atunci se poate duce la dificultăţi de probă sau chiar la nulitatea conosamentului.

Pot exista o serie de clauze facultative, cu o singură condiţie impusă de Convenţia de la Hamburg din 1978: „anulează orice stipulaţie ce derogă de la această Convenţie în detrimentul încărcătorului sau primitorului”.Transportatorul sau emitentul conosamentului poate formula rezerve privitoare la conţinutul conosamentului în cazul în care are motive să creadă că mărfurile încărcate la bordul navei nu corespund indicaţiilor arătate. Acest tip de menţiuni nu beneficiază de reglementare în Codul comercial român, deşi ele sunt des întâlnite în practică şi sunt reglementate prin art. 16(1) şi (2) din Convenţia de la Hamburg din 1978.Clauzele de rezervă vor „cuprinde discordanţele dintre mărfurile declarate şi cele aflate la bord sau, după caz, motivele bănuielii unor discordanţe şi lipsa mijloacelor suficiente de control a acestora. Dacă transportatorul nu formulează rezerve privind starea aparentă a mărfurilor, consecinţele pentru transportator sunt semnificative: se consideră că mărfurile erau în stare aparent bună” . Elementele conosamentului sunt:- denumirea şi sediul principal;- numele navei;- natura, cantitatea şi valoarea mărfii;- portul de încărcare şi data la care mărfurile au fost primite la încărcare;- portul de descărcare şi data livrării mărfurilor;- denumirea, pavilionul şi capacitatea navei;- navlul;- menţiunea că transportul este supus prevederilor Convenţiei din anul 1978;- limitele răspunderii;- numărul de exemplare originale ale conosamentului şi locul emiterii acestuia;- semnătura transportatorului.

26. Descrieti procedura indeplinita de transportatorul feroviar respectiv expeditor potrivit regulamentului de transport cfr marfa in trafic intern inainte de semnarea scrisorii de trasura(procedura precontractuala).57.1. Expediţiile de vagoane complete se transportă şi se tarifează diferenţiat ca:57.1.1. vagoane izolate sau grupuri de vagoane;57.1.2. trenuri complete de marfă comandate, dintre cele prevăzute în mersul de tren în vigoare;57.1.3. trenuri special comandate care circulă după mers special, necuprinse în mersul trenurilor.57.2. Clientul depune, la staţie sau la agenţia de marfă, comandă scrisă pentru punerea la dispoziţie a mijloacelor de transport, cu minimum 5 zile înainte de începerea încărcării. Calea ferată poate percepe tarife de urgenţă, dacă clienţii solicită mijloacele de transport pentru încărcarea expediţiilor, în interiorul celor 5 zile de la depunerea comenzii.57.3. Comanda trebuie să conţină următoarele: staţia de destinaţie a expediţiei, felul mărfii, modul de prezentare la transport, cantitatea, data şi locul unde are loc încărcarea, tipul mijloacelor de transport, rechizitele necesare şi trenul cerut pentru expediere.57.4. La comandarea mijloacelor de transport pentru încărcare sau cel mai târziu la punerea lor la încărcare, clientul trebuie să convină, în condiţiile tarifului, împreună cu calea ferată asupra trenului cu care doreşte îndrumarea expediţiei sale. Ca urmare:57.4.1. clientul trebuie să predea expediţia către calea ferată în termenele convenite pentru ca transportul să poată pleca cu trenul la ora programată;57.4.2. calea ferată trebuie să garanteze îndrumarea expediţiei cu trenul cerut;

57.4.3. expeditorul plăteşte tariful orar de utilizare pentru mijloacele de transport care compun expediţia până la următorul tren, dacă expediţia nu a plecat din vina lui cu trenul convenit;57.4.4. când expediţia nu a plecat cu trenul convenit din vina căii ferate, aceasta nu va percepe tariful orar de utilizare. Dacă din această cauză se depăşeşte termenul contractului de transport clientul are dreptul şi la despăgubirile prevăzute în Regulament;57.4.5. pentru mijloacele de transport încărcate care aşteaptă alt tren pentru îndrumare, ca urmare a faptului că expeditorul a prezentat scrisori de trăsură cu altă destinaţie decât cea din comandă, expeditorul plăteşte tariful orar de utilizare.57.5. O dată cu depunerea comenzii, clientul depune la calea ferată garanţia în lei sau valută prevăzută în tarife. Aceasta se restituie după încheierea contractului de transport.57.6. Calea ferată poate încheia cu clienţii cu care are relaţii stabile de afaceri convenţii-cadru de încărcare - descărcare în care se reglementează modul cum se comandă mijloacele de transport pentru încărcare, locul de încărcare sau descărcare, modul de primire-predare a mărfurilor şi mijloacelor de transport goale sau încărcate, programarea încărcărilor, modul de decontare a tarifelor, avizarea transporturilor şi alte condiţii. În acest caz, pentru aceşti clienţi, nu se percepe garanţie în lei sau valută.57.7. Calea ferată nu este obligată să asigure pentru încărcare mijloace de transport de construcţie specială dacă acestea nu sunt disponibile. În acest caz se vor oferi pentru încărcare vagoane şi containere de uz general.57.8. Neînceperea încărcării în termen de 6 ore de la punerea mijloacelor de transport la dispoziţia clientului, conform comenzii, înseamnă renunţarea tacită la încărcare şi dă dreptul căii ferate să facă venit garanţia.