Upload
alexandra-idmt
View
283
Download
18
Embed Size (px)
DESCRIPTION
Curs Arhitectura In turism by Spanu Radu
Citation preview
1
SUPORT DE CURS
ANUL II - Semestrul 1
Cluj-Napoca
2012
UNIVERSITATEA “BABEŞ-BOLYAI”, CLUJ-NAPOCA
Centrul de Formare Continuă, Învăţământ la Distanţă și
cu Frecvență Redusă
Facultatea de GEOGRAFIE
Specializarea: GEOGRAFIA TURISMULUI
Disciplina: ARHITECTURA ÎN TURISM
2
UNIVERSITATEA „BABEŞ-BOLYAI” CLUJ-NAPOCA
FACULTATEA DE GEOGRAFIE
ANUL UNIVERSITAR: 2012-2013
ANUL I/SEMESTRUL II
SPECIALIZARE: GEOGRAFIA TURISMULUI (ÎNVĂŢĂMÂNT LA DISTANŢĂ)
SYLLABUS
DISCIPLINA: ARHITECTURĂ ÎN TURISM
I. Date de identificare ale titularului de curs şi a cursului [email protected]
1) Date de contact ale titularului de curs 2) Date de identificare a cursului
Nume: Conf. univ. dr. Radu SPÂNU Numele cursului: Arhitectura în turism
Birou: Birou S50, sediul Facultăţii de Geografie, Codul cursului: GTU 2112
Str. Clinicilor, nr. 5-7 (Et.1.) Anul, Semestrul: anul II, semestrul I
Telefon: 0756 O98 929 (zilnic între orele 1000
-1400
) Tipul cursului: obligatoriu
Fax: 0264-414 370 Pagina web a cursului: cursul este postat pe
pagina web a Facultăţii de Geografie:
http://geografie.ubbcluj.ro/,
https://portal.portalid.ubbcluj.ro/
E-mail: [email protected]
Consultaţii: marți, orele 1200
-1400
II. Condiţionări şi cunoştinţe prerechizite
Participarea la cursul ARHITACTURA ÎN TURISM nu este condiţionată de parcurgerea şi
promovarea vreunei discipline aferente anului I de studii de către studenţii specializării GEOGRAFIA
TURISMULUI, modul Bologna. Însă, asimilarea şi înţelegerea eficientă a conţinuturilor ştiinţifice
promovate şi susţinute în cursul de faţă, poate fi mult facilitată de prezenţa şi înţelegerea conţinuturilor
predate la următoarele discipline aferente semestrului I, din anul I de studii: GEOGRAFIA GENERALĂ A
TURISMULUI sau POTENŢIALUL TURISTIC AL RELIEFULUI ŞI VALORIFICAREA LUI, discipline
care pot contura o imagine generală a coordonatelor majore pe care învelişul geografic le induce în
fenomenul turistic românesc şi internaţional.
III. Descrierea cursului:
Cursul Arhitectura în turism este centrat pe următoarele aspecte şi obiective ştiinţifice:
a). Cunoaşterea obiectului și domeniului de aplicare a creației de arhitectură, cu focalizare pe
conceperea, structurarea și realizarea unităților de primire turistice;
b). Analiza fenomenului turistic, studierea sa ca activitate economică în strânsă corelare cu
alte ramuri ale producției materiale, în contextul dezvoltării durabile;
c). Abordarea sistemică a interrelațiilor ce se stabilesc între activitățile din turism, arhitectură,
urbanism și amenajarea teritoriului;
d). Evoluția istorică a conceptului arhitectural, stilurile și curentele din arhitectură la nivel
european / mondial și național;
e).Cunoașterea programelor de arhitectură în turism structurată pe tipurile activităților
turistice;
f). Importanţa practică a cursului rezidă tocmai în temeinica și riguroasa cunoaștere a
valorilor patrimoniului natural și cultural – ce devin țintă și cadru pentru activitățile turistice;
analiza fenomenului turistic ca activitate profitabilă din domeniul serviciilor sursă de profit,,
generatoare de locuri de muncă.
g). Cunoașterea cadrului legislativ specific.
Valenţele practice menţionate sunt dublate de rezolvarea unor aplicaţii practice
existente în cadrul fiecărui modul de studiu şi care pun studentul în faţa unor situaţii concrete de
analiză, sinteză şi decizie.
3
IV. Organizarea temelor în cadrul cursului:
a) Cursul ARHITECTURA ÎN TURISM este structurat pe 3 module de învăţare ce corespund
disciplinelor ce conlucrează la definirea fenomenului turistic, a interrelațiilor ce se stabilesc cu teritoriul,
localitățile și comunitățile locale.Tematica fiecărui curs se va regăsi în temele și aplicaţiile practice.
În cadrul modulelor propuse se operează cu două tipuri de conţinuturi informaţionale: (1) conţinuturi
informative, legate de structură, conținut și caracteristicile de ansamblu şi (2) conţinuturi formative (aplicaţii
practice) legate de abordarea unor modele practice de analiză şi sinteză.
Modulul I: Arhitectura și turismul Conţinuturi informative:
1) Noțiuni introductive – ce este arhitectura;
2) Ce este turismul;
3) Urbanismul în Grecia și Roma Antică;
4) Stilurile arhitecturale – prezentare generală;
Conţinuturi formative (aplicaţii practice):
1) Semnificația și definirea domeniului creativ al arhitecturii;
2) Definirea turismului
3) Inter-relații arhitectură / turism
4) Noțiuni despre urbanism - știința organizării spațiului urban / evoluție istorică
Modulul II: Evoluția arhitecturii – elemente din Istoria Civilizației
5) Arhitectura în antichitate: Orientul Mijlociu, Egiptul, Grecia și Roma;
6) Evul Mediu European – stilul romanic;
7) Stilul gotic;
8) Stilul gotic în spațiul carpato – danubian;
9) Stilul Baroc și Roccoco;
10) Clasicismul și curentele moderne;
11) Minimalismul;
Conţinuturi formative (aplicaţii practice):
5) Arhitectura în perioada antichității
6) Arhitectura în perioada Evului Mediu;
3). Considerente asupra perioadei moderne, arhitectura și turismul.
Modulul III: Programe de arhitectură în turism:
1). Hotelul – tipuri de programe adaptate la zone geografice;
2). Hotelul urban;
3). Hotele extreme;
4). Motelul, botelul, hipotelul;
5). Pensiunea urbană și pensiunea rurală;
6). Casa de vacanță, cabana, adăpostul alpin;
7). Satul de vacanță, programele arhitecturale pentru camping și caravaning;
8). Stațiunea turistică;
Conţinuturi formative (aplicaţii practice)::
1) Schema funcțională a unui hotel;
2) Schema funcțională a unui camping / caravaning cu localizare spațială;
Modulul IV: Analiza fenomenului turistic, legislație Conţinuturi informative:
4
1) Abordarea sistemică a fenomenului turistic, analiza teritorială;
2). Turismul – strategia de dezvoltare regională și națională pe termen scurt, mediu și lung;
3). Strategia turismului rural;
4). Turismul – forme de organizare și experiențe europene;
5). Elemente de legislație.
Conţinuturi formative (aplicaţii practice):
1) Analiza rețelei turistice regionale;
2) Pregătirea documentațiilor tehnice pentru o unitate turistică de primire și alimentație publică.
Temele majore propuse, acompaniate de aplicaţiile practice aferente fiecărui modul s-au dovedit în
timp, a fi, o modalitate extrem de pragmatică şi facilă de interpretare şi înţelegere corectă a conţinuturilor
teritoriale şi a interrelaţiilor existente în cadrul Europei.
b) Fiecare temă/modul (conţinuturile informative şi aplicaţiile practice aferente) pot fi consultate pe
site-ul Facultăţii de Geografie, la adresa http://geografie.ubbcluj.ro/, https://portal.portalid.ubbcluj.ro/,
precum şi pe CD-urile ce vor fi oferite studenţilor de la specializarea GEOGRAFIA TURISMULUI, forma
de învăţământ ID.
Descrierea conceptelor majore pentru fiecare temă/modul şi pentru fiecare aplicaţie practică aferentă
fiecărei teme/modul pot fi găsite în syllabusul cursului.
c) Obiectivele general al cursului şi Organizarea.
Obiectivele generale ale cursului au menirea de a ghida studenţii pentru:
înţelegerea şi receptarea complexității fenomenului turistic la nivel regional, național și extern;
receptarea și cunoașterea interrelațiilor turism / teritoriu / resurse / comunități umane;;
aplicarea cunoştinţelor teoretice dobândite
Cursul va fi structurat în patru părţi, aferente celor patru module prezentate mai sus:
V. Formatul şi tipul activităţilor implicate de curs (sarcinile practice ale studentului)
a) Sarcini
La acest curs veţi avea de realizat mai multe sarcini (rezolvarea unor aplicaţii practice) a căror
pondere totală în nota finală va fi de 50%; restul de 50% constituie evaluarea cunoştinţelor finale dobândite
în cadrul cursului. Sarcinile sunt centrate pe rezolvarea unor probleme de analiză și sinteză.
Veţi fi anunţaţi (prin e-mail) când o nouă sarcină a fost afişată on-line. Este în avantajul
dumneavoastră să realizaţi sarcinile propuse la scurt timp după ce ele au fost afişate, deoarece termenele
limită trebuie respectate strict. Datele limită de evaluare a sarcinilor propuse anterior vor fi, de asemenea
comunicate iniţial (atenţie!!! unele sarcini vor avea termen limită în decursul primelor trei săptămâni de la
începerea cursului).
b) Teme de casă
Pentru fiecare modul citiţi secţiunea aferentă din suportul de curs și bibliografia indicată la
fiecare curs. Luaţi notiţe pentru a înţelege mai bine informaţiile şi pentru a studia mai târziu.
Temele de casă vor fi prezentate cu ocazia fiecărei întâlniri modulare, sau trimise pe una din adresele
de e-mail menţionate mai sus. Ponderea lor în nota finală de promovare a examenului va fi de 50%.
c) Examenul
După ce aţi rezolvat toate aplicaţiile practice aferente pregătirii preliminare (a căror pondere în nota
finală va fi de 50%) este momentul să studiaţi pentru examenul final (cu pondere de 50% în nota finală).
Pentru examenul final veţi învăţa din suportul de curs şi din bibliografia indicată.
d) Comunicarea on-line: Anunţuri, E-mailuri şi Forum de discuţii
Majoritatea informaţiilor vă vor fi transmise prin intermediul secţiunii Anunţuri de pe site-ul
Facultăţii de Geografie, la adresa http://geografie.ubbcluj.ro/, https://portal.portalid.ubbcluj.ro/, precum şi
prin intermediul e-mail-ului. În consecinţă, consultarea zilnică a e-mail-ului şi a Site-ului Facultăţii de
Geografie este o sarcină absolut necesară. Sunteţi responsabili de a lua la cunoştinţă toate informaţiile pe
care vi le trimitem prin intermediul celor două surse de informaţie deja menţionate. Este responsabilitatea
dumneavoastră să vă păstraţi la zi adresa de e-mail.
VI. Bibliografie obligatorie
Sursele bibliografice obligatorii sunt:
Butura Valer - ,,Străvechi mărturii de civilizație românească” Ed. Științifică și
Enciclopedică București 1989,
5
Stoica Georgeta și Petrescu Paul - ,,Dicționar de artă populară românească” - Ed.
Științifică și Enciclopedică București 1985,
Petrescu Paul ,, Creația plastică românească” Ed Meridiane 1976
Busagli Marco ,,Să înțelegem arhitectura” Ed. Enciclopedică RAO 2005
Lăzărescu Cezar ,,Construcții hoteliere” Ed. Tehnică București;
Trișcu Aurelian -,, Arhitectura – obiectiv și cadru pentru turism” Ed. Tehnică
București – 1976;
Grand Larousse Encyclopedique , Paris 1964;
Candilis Georges ,, Recherches sur l’architecture de loisired. Eiroles / Paris 1973;
Labasse Jean ,, Mediul natural și geografia voluntară” în Revista 2000, Paris Nr:4
/09 / 1967
Gordeky Louise ,, Architecture Gothique” Ed. Berger – Levrault, Paris
Helenic Ministry of Culture - ,, Military Architecture networks” Athens 2002;
Wimberly Allison Tong & Goo ,, Designing the World’s best RESORTS” Ed.
Images / Publishing 2004
Lowdon John ,,Early Christian & Byzantine Art” Ed. Art and Ideas
Țiplac Ioan Marian ,, Fortified Churches of Transylvanian Saxons” Ed. Mediaprint
Drăgan Vasile ,, Dicționar Enciclopedic de Artă Medievală Românească”Ed.
Științifică și Enciclopedică București 1976.
Lucrările menţionate se găsesc la Biblioteca Facultăţii de Geografie şi la Biblioteca Centrală
Universitară „Lucian Blaga” Cluj-Napoca.
În suportul de curs, la finele fiecărui modul sunt precizate atât referinţele bibliografice obligatorii,
cât şi cele facultative. Sursele bibliografice au fost astfel stabilite încât să ofere posibilitatea adâncirii
nivelului de analiză şi, implicit comprehensiunea fiecărei teorii.
VII. Materiale şi instrumente necesare
Optimizarea secvenţelor de învăţare/formare reclamă accesul studenţilor de la specializarea
Geografia Turimului, forma de învăţământ „Învăţământ la Distanţă” la următoarele resurse:
Computer conectat la INTERNET (pentru a putea accesa toate informaţiile): date, termene,
suporturi de lucru-hărţi mute, hărţi digitizate, hărţi model, explicaţii etc;
Imprimantă (pentru tipărirea materialelor-suport, a temelor redactate, a studiilor de caz şi
problematizărilor existente);
Acces la resursele bibliografice (ex: abonament la Biblioteca Centrală Universitară „Lucian
Blaga”, abonament la Biblioteca Facultăţii de Geografie etc);
Acces la echipamente de fotocopiere.
VIII. Calendarul cursului
Pe parcursul semestrului I, de-a lungul căruia se studiază disciplina de faţă, sunt programate 3
întâlniri „faţă în faţă” (consultaţii) cu toţi studenţii, la care se adaugă întâlnirea destinată derulării
examenului final. Ele au menirea soluţionării directe (fără intermediari) a oricăror nelămuriri de conţinut
ştiinţific şi de monitorizare a modului în care sunt rezolvate sarcinile practice (aplicaţiile).
Pentru prima întâlnire este obligatorie studierea atentă a materialelor cuprinse în primului modul
(temele aferente acestuia) şi rezolvarea aplicaţiilor (conţinuturilor formative) de la modulul 1;
Pentru a doua întâlnire este obligatorie studierea atentă a materialelor cuprinse în modulul 2 (temele
aferente acestuia) şi rezolvarea aplicaţiilor (conţinuturilor formative) de la modulul 2. Se vor explica aplicaţiile
aferente modulului 2;
Pentru a treia întâlnire este obligatorie studierea atentă a materialelor cuprinse în modulul 3 (temele
aferente acestuia) şi rezolvarea aplicaţiilor (conţinuturilor formative) de la modulul 3. Se vor explica
aplicaţiile aferente modulului 3;
În cadrul celei de a treia întâlniri se vor verifica şi, eventual corija toate aplicaţiile practice existente
pe parcursul celor 3 module (care vor constitui 50% din nota finală).
6
În cadrul întâlnirii cu numărul patru se va derula examenul final, examen cu pondere de 50% din
nota finală şi se va comunica cursanţilor numărul de puncte (maxim 50) obţinute pe baza rezolvării
aplicaţiilor practice din modulele 1-3.
Datele orientative ale celor PATRU întâlniri sunt precizate în calendarul sintetic al disciplinei şi în
tabelul de mai jos.
Calendarul sintetic al disciplinei Nr.
crt Întâlniri directe Activităţi Data
Pondere aplicaţii
practice/examen final
1 Întâlnirea 1
- discutarea temelor de curs de la
modulul 1
- discutarea aplicaţiilor practice de
la modulul 1
10 noiembrie 2012
orele 14,00 – 16,00
(sala S22)
10 puncte
2 Întâlnirea 2
- discutarea temelor de curs de la
modulul 2
- discutarea aplicaţiilor practice de
la modulul 2
- predarea materialelor rezultate
din rezolvarea aplicaţiilor de la
modulul 1
08 decembrie 2012
orele 14,00 – 16,00
(sala S22)
10 puncte
3 Întâlnirea 3
- discutarea temelor de curs de la
modulul 3
- discutarea aplicaţiilor practice de
la modulul 3
- predarea materialelor rezultate
din rezolvarea aplicaţiilor de la
modulul 2
- discutarea temelor de curs
- discutarea aplicaţiilor practice
12 ianuarie 2013
orele 14,00 – 16,00
(sala S22)
10 puncte
5 Întâlnirea 4
(Examenul)
- predarea materialelor rezultate
din rezolvarea aplicaţiilor de la
modulul 3- derularea examenului
final
Ianuarie 2013
(sala S22)
10 puncte + 50 puncte
(examenul final)
calendarul este doar orientativ (datele exacte se vor stabili ulterior şi vor fi comunicate studenţilor)
IX. Politica de evaluare şi notare
Procesul de evaluare şi stabilirea notei finale la acest curs va avea două componente:
1. însumarea punctajelor obţinute pentru rezolvarea sarcinilor de lucru (aplicaţiilor practice
existente în fiecare din cele patru module): 10 puncte/aplicaţii practice/modul....40 puncte
maxim;
2. nota obţinută la examenul final (derulat în cadrul celei de a patra întâlniri directe): 50 puncte
maxim;
3. 10 puncte se acordă din oficiu, rezultând un punctal total maxim de 100 puncte, aferent notei
finale 10.
Fiecare modul cuprinde un număr de aplicaţii practice, care vor fi puse la dispoziţia tutorelui, a
cursantului, prin intermediului suportului de curs şi a materialelor bibliografice obligatorii. De asemenea,
fiecare aplicaţie practică va fi discutată în cadrul primelor trei întâlniri cu studenţii, urmând ca ulterior, ele să
fie rezolvate şi transmise titularului de curs. Pentru predarea temelor, se vor respecta cu stricteţe cerinţele
titularului de curs, orice abatere de la acestea aducând după sine penalizări sau pierderea punctajului
corespunzător acelui set de sarcini practice. Evaluarea aplicaţiilor practice se va face imediat după primirea
lor, iar afişarea pe site-ul facultăţii a punctajelor obţinute de către fiecare student se va realiza în cel mult
două săptămâni de la data depunerii/primirii aplicaţiilor. Dacă studentul consideră că activitatea sa practică a
fost subapreciată de către evaluator, atunci poate solicita feed-back suplimentar prin contactarea directă a
evaluatorului sau a tutorelui, prin e-mail sau direct.
Nota finală la acest curs va fi bazată pe procentele cumulate din întreg, iar notele vor avea la bază
criterii de performanţă.
7
Pentru obţinerea unui punctaj complet este nevoie de rezolvarea tuturor aplicaţiilor practice existente
şi de prezenţa la examenul final, punctele fiind cumulate din aceste două forme de evaluare. Lipsa uneia
dintre aceste două componente se soldează cu lipsa notei finale din ecuaţia de notare şi, implicit,
nepromovarea examenului final.
X. Elemente de deontologie academică
Corpul profesoral al Facultăţii de Geografie din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca,
pleacă întotdeauna de la premisa conform căreia, studenţii acestei facultăţi, indiferent de formula
educaţională pe care o adoptă (zi/ID) şi specializarea urmată, sunt persoane mature şi responsabile. Totuşi,
pentru a evita eventualele situaţii în care se pune în discuţie onestitatea cursantului, trebuie să stabilim de la
bun început ce constituie fraudă. O formă concretă de fraudă este plagiatul.
Prin urmare, doresc şi pretind ca dumneavoastră să fiţi unica persoană care realizează sarcinile
stabilite pentru acest curs (şi nu altcineva). Dacă utilizaţi idei sau fragmente din scrierile altei persoane sau
resurse suplimentare pentru realizarea sarcinilor de lucru, trebuie să citaţi, iar lucrările respective să fie
menţionate în bibliografia dumneavoastră. Suplimentar, vă rugăm să consultaţi politica Universităţii „Babeş-
Bolyai” privind plagiatul şi să reflectaţi asupra consecinţelor ce decurg dintr-o astfel de atitudine ingrată.
Pentru eventuale explicaţii suplimentare, chiar şi pentru exemple concrete, vă stau la dispoziţie.
XI. Studenţi cu nevoi speciale
Nevoile speciale se referă la o serie de dizabilităţi fizice, dizabilităţi de învăţare/receptare, cele
datorate lipsei de cunoştinţe, deprinderi şi prerechizite aferente acestui curs. Studenţii care, din nefericire se
pot afla într-una din aceste situaţii sunt rugaţi să mă contacteze la începutul cursului pentru a putea interveni
şi ajusta situaţia (spaţii special amenajate etc) pentru ca rezultatele la final să fie cele scontate.
XII. Strategii de lucru recomandate
Vă recomand să vă alocaţi cel puţin la fel de mult timp pentru studiul fiecărei teme/modul şi pentru
realizarea sarcinilor practice, cu varianta în care, aţi fi studiat acest curs în formula”învăţământ de zi”.
Stabiliţi-vă un orar zilnic pe care să îl rezervaţi studiului la această disciplină.
Puteţi începe prin a vă realiza un calendar săptămânal cu toate cursurile dumneavoastră, timpul
alocat pentru activităţile impuse de locul de muncă şi de alte obligaţii.
Încercaţi pe cât posibil să vă încadraţi în următoarele rigori:
pregătiţi-vă pentru sarcinile ce le aveţi de rezolvat, citind din timp părţile relevante din
suportul de curs; rezolvaţi exemplele oferite; rezolvaţi aplicaţiile din suportul de curs;
încercaţi să rezolvaţi toate aplicaţiile existente; dacă întâmpinaţi dificultăţi, e-mailul meu vă
stă la dispoziţie pentru explicaţii suplimentare; trimiteţi-mi un e-mail cu problema la care v-
aţi blocat pentru a vă oferi soluţia corectă;
citiţi cu atenţie instrucţiunile de urmat pentru rezolvarea fiecărei aplicaţii practice; de cele
mai multe ori, este precizată forma în care sunt aşteptate răspunsurile dumneavoastră;
vă rog să puneţi întrebări; curiozitatea şi întrebările diverse (la obiect) constituie un
element esenţial pentru învăţare;
încercaţi să contactazi un student, coleg cu dumneavoastră la aceeaşi specializare, forma la
zi, pentru a vă consulta în cazul unor dificultăţi.
Respectând cerinţele şi rigorile impuse de către acest curs, el vă poate oferi o amplă deschidere către
orizonturile largi şi complexe ale geografiei regionale în general şi ale continentului Europa, în special.
CLUJ-NAPOCA, conf. univ. dr.
01.10. 2012 arh. Radu SPÂNU
8
II. Suportul de curs propriu-zis
MODULUL I.
NOȚIUNI INTRODUCTIVE, DEFINIREA ȘI CARACTERIZAREA COMPONENTELOR
A. Scopul modulului:
Modulul este destinat cunoașterii și înțelegerii conținutului domeniilor specifice ale
ARHITECTURII și TURISMULUI, ale patrimoniului natural/cultural(construit) și ale activităților
specifice ale turismului, a inter-relețiilor dintre aceste componente, a inter-relațiilor dintre sistemul
dinamic creat cu: celelalte activități economice, comun itatea umană, cu mediul ambiant.
B. Obiectivele modulului:
Principalele obiective ale modulului se referă la cunoașterea următoarelor aspecte:
- Definirea Arhitecturii, obiectul său de studiu;
- Promotori ai teoriei arhitecturii;
- Arhitectura și urbanismul;
- Urbanismul - știința organizării și planificării spațiale,, legătura inseparabilă cu arhitectura;
- Arhitectura și turismul, componente ale civilizației.
C. Structura logică a modulului:
Prezentarea noțiunilor introductive și definirea disciplinelor care au ca obiect
arhitectura și turismul;
Prezentarea evoluției arhitecturii, de ce arhitectura devine țintă și cadru pentru
activitățile turistice;
Evoluția așezărilor urbane, importanța cunoașterii rolului urbanismului ca disciplină
în desfășurarea activităților din turism;
Prezentarea modurilor de practicare a turismului, de la caracterul elitist la turismul
de massă;
Forme de turism și grad de suportabilitate.
D. Conținutul informațional detaliat:
1. NOȚIUNI INTRODUCTIVE
1.1. Definiții:
ARHITECTURA – este definită ca o activitate umană ce îmbină caracteristici şi practici
ale producţiei materiale – cu valenţele creaţiei artistice. Istoria şi teoria arhitecturii, ca instrumente
ale cunoaşterii ştiinţifice, sunt componentele de bază ale ştiinţei arhitecturii.
Sub aspect teoretic şi practic arhitectura reprezintă materializarea intervenţiei umane asupra
mediului natural, iar componentele fenomenului arhitectural: funcţiune, structura şi plastica, reflectă
armonizarea “comenzii sociale” cu posibilităţile materiale, cu gradul de civilizaţie, în contextul unor
condiţii de mediu natural, sociale şi politice date. Arhitectura este o expresie şi un document al
civilizaţiei umane.
“Arhitectura este fizionomia naţiunilor” – afirmă A. de Custine, iar Balzac o considera “…
până la un punct, expresia civilizaţiei unui popor”. Pierre Vago1 o defineşte ca “arta, ştiinţa,
tehnica, expresie a societăţii, expresia personalităţii; fenomen deopotrivă social şi plastic, limbajul
estetic al unei etici”.
1 Vago Pierre (n.20 august 1910, Budapesta), important arhitect funcţionalist francez, toeretician şi publicist. Studiază la
Scoala Specială de Arhitectură din Paris cu celebrul arhitect August Perret. Arhitect şi urbanist consacrat, devine
redactor şef al revistei “L’ Architecture d’ajourd-hui”, secretar general al Uniunii Internaţionale a Arhitecţilor (1948),
profesor onorific al Politehnicii din Budapesta şi al Universităţii din Stuttgart.
9
Fig. Nr:1. - Parthenonul Acropola din Atena (foto. autor)
Arhitectura2 - (lat. Arhitectura din gr.architekton – constructor) - ,,este activitatea care
constă în capacitatea de a organiza funcțional, structural și plastic spațiul construit pentru
satisfacerea tuturor necesităților materiale și spirituale ale oamenilor. ... Primele construcții...
datează din comuna primitivă...: bordee, colibe, locuințe lacustreprecum și monumente funerare sau
de cult: dolmene, cromlehuri, menhire. Până în veacul al VI –lea î.d.C. arta de a construi se
transmitea direct, în cadrul șantierelor...”
Într-o definiţie simplă, arhitectura este arta de a construi sau arta construirii edificiilor, în
proporţii şi conform unor reguli determinate. Marele arhitect francez de origine elveţiană, Le
Corbusier definea arhitectura ca: ,,Un joc savant, corect şi magnific al volumelor, combinate în
lumină”.
Amploarea fenomenului constructiv, caracterul său larg, atotcuprinzător, definesc
arhitectura ca ,,Regină a artelor”.
E. Pelleton considera că ,,Arta începe prin arhitectură, baza şi cadrul celorlalte arte,
cărora le este suport şi adăpost totodată”.
Arhitectura nu a fost niciodată socotită o “artă liberă”, în sine, ci dimpotrivă, profund
condiţionată de mediul social. Concepţia funcţionalistă îşi are rădăcinile în gândirea antică greacă,
după care: ,,Nu este un monument perfect decât cel ce este frumos, confortabil şi solid totodată”. Ea
se dezvoltă continuu până în timpurile noastre, împletindu-se cu tehnica în aşa măsură încât invenţia
tehnică şi materialele noi – îşi disputa nu de puţine ori – întâietatea, cu modelarea plastică. Orice
proces artistic include un anumit procentaj de tehnică, dar opera arhitecturală rămâne rezultatul unei
creații artistice.
2 Mic Lexicon Ilustrat al Noțiunilor de Sistematizare/Mircea Cardaș și colectiv/ Ed. Tehnică 1983
10
. Fig. Nr.2. - Propileele - Acropola din Atena (foto. autor)
Arhitectul – acel “Archos – Tecton”, (în greaca veche: şeful echipei de constructori), este,
conform unui text vechi, acela care conduce construcţiile după regulile artei de a clădi, care
desenează planurile şi întocmeşte devizele.
Vitruviu, (Marcus Vitruvius Pollio n.85a.C )3 - cere arhitectului să ştie tot, nu numai să fi
studiat în profunzime desenul, geometria, optica, aritmetica, fizica şi toate ştiinţele ce au raporturi
cu construcţia, - dar să ştie şi astronomia, pentru a putea construi cadrane solare – medicina, pentru
a şti să aleagă cel mai bun amplasament al clădirii – din punct de vedere al higienei, istoria, pentru a
cunoaşte stilurile şi ornamentele, muzica, pentru a putea asigura acustica teatrelor, - jurisprudenţa
pentru a respecta legislaţia construcţiilor, - literatura, pentru a-şi putea redacta memoriile şi
a expune limpede proiectele sale şi, în sfârşit filozofia, care îl va apăra împotriva speculaţiilor
sordide, nedemne de o profesiune atât de onorabilă şi care îi va da mărinimia, spiritul de dreptate,
de dezinteresare – într-un cuvânt, toate virtuţile care să-i aducă încrederea şi stima concetăţenilor
săi
Numele majorităţii arhitecţilor din antichitate şi din Evul Mediu s-a pierdut în
anonimat. Azi creşterea importanţei şi a numărului arhitecţilor – este direct proporţională cu
dezvoltarea procesului de urbanizare, fenomen ce atinge acum dimensiuni incredibile. Încă în anul
1980, - existau 20 de metropole cu peste 7 milioane de locuitori. Parisul are mai mulţi locuitori
decât Suedia sau Belgia; Tokyo depăşeşte populaţia statului Chile, New-York-ul pe cea a Ungariei
sau a Ghanei, iar Calcutta are tot atâţia locuitori ca şi Grecia.
3 arhitect şi inginer militar roman, părintele istoriei şi teoriei arhitecturii. Capodopera sa este tratatul de teoria
arhitecturii “De Architettura”, în care sunt concentrate cunoştinţele şi concepţiile epocii lui Augustus. Format din zece
cărţi, doar primele şapte se ocupă propriu-zis de arhitectură: ce calităţi trebuie să aibă arhitectura, despre alegerea
terenului de construcţie, materiale, cum se extrag pietrele, tăierea şi ecarisarea lemnului, despre temple, ordine
arhitecturale, ornamente şi decoraţie, etc. Cartea a VIII/a se ocupă de hidraulică, a noua de gnomonica (trasarea
cadranelor solare) şi a zecea de mecanică aplicată la arhitectură şi maşini de război. Primul exemplar a fost regăsit, se
pare în secolul XIII la Mănăstirea din Monte Cassino; prima tipărire s-a făcut la Veneţia (1497), apoi la Roma în anul
1511 de Fra Giovanni Giocondo da Verona. Este tradus (1678-84) şi în limba franceză de Cl. Perrault.
11
Fig. Nr.3. – Londra – vedere aeriană.
Arhitectura, ca şi urbanismul, au devenit ştiinţe pluridisciplinare, care reunesc
activitatea arhitecţilor, inginerilor, urbaniştilor, peisagiştilor, cu cea a economiştilor, sociologilor,
psihologilor, a ecologilor, etc.
În ultimii zece ani, arhitectura a înregistrat o mutaţie radicală a cărei rapiditate şi
amploare sunt fără egal în Istorie. De la dogmatismul mişcării Moderne şi de la faza reconstrucţiei
care a urmat celui de-al doilea Război Mondial, se ajunge la o ideologie pluralistă, care a îmbrăţişat
avangarda High-Tech, tradiţia clasică şi toate şcolile intermediare.
,,A da nobleţe obişnuinţelor omeneşti, făcându-le să participe armoniei, a distribui şi
a limita în mod ingenios spaţiile în care ei se mişcă, a propune premize gândirii, iată care a fost
întotdeauna rolul arhitecturii. Imagine a tuturor simbolurilor războinice, religioase sau familiare,
arhitectura le-a exprimat cu o egală măiestrie, cu aceleaşi mijloace şi cu aceeaşi disciplină.”
(G.M. Cantacuzino).4
4 George Matei Cantacuzino (n.11 mai 1899, Viena – 1 nov. 1960 Bucureşti) arhitect român, figura
proeminentă a arhitecturii româneşti interbelice, practicând un funcţionalism uneori cu rezonanţe neoclasice. Studiază la
Şcoala de Arte Frumoase din Paris (1929). Publicist, restaurator (Palatul Mogoşoaia), teoretician.
12
.
CHANDIGARH - INDIA
Le Corbusier Concepţie urbanistică aplicată unui
oraş nou:
o reţea rutieră rectangulară unde fiecare
,,ochi” de reţea delimitează o parcelă
( unitate rezidenţială de 5.000 – 25.000
locuitori) - cu dimensiuni de 800 x
1200m, cu dotări şi servicii complete.La
intersecţia axelor rutiere mediane este
situată Zona Comercială, la extremitatea
axei longitudinale - instituţiile
administrative.
Chandigarh – palatul de justiţie
Fig. Nr.4. – Arhitectura și urbanismul
Actul creației arhitecturale nu poate fi conceput a se desfășura / materializa - decât în
context spațial (spațiul urban, spațiul rural, cadrul natural - ce conțin obiectul de arhitectură), iar
urbanismul și amenajarea teritoriului ce guvernează ordonarea, planificarea și gestionarea spațiului,
sunt științe înrudite și inseparabile de arhitectură.
Termenul urbanism5 ,, este un neologism creat acum ceva mai mult de un secol
6. Cu toate
acestea, noţiunea pe care o defineşte pare a fi a priori tot atât de veche ca şi civilizaţia urbană. De
fapt, această aparentă contradicţie provine din chiar ambiguitatea care caracterizează cuvântul
urbanism. Schematizând, se poate spune că termenul are două accepţiuni. Prima, care este cea mai
largă şi care aparţine în acelaşi timp limbajului curent, acoperă orice acţiune conştientă destinată să
conceapă, să organizeze, să amenajeze sau să transforme oraşul şi spaţiul urban. Şi, privit în acest
sens, cuvântul urbanism desemnează în fapt o realitate foarte veche, numită de asemenea şi artă
urbană, şi care se opune urbanismului în sensul strict al termenului. Această a doua accepţiune
desemnează o realitate specifică: apariţia, către sfârşitul secolului al XIX-lea. a unei discipline noi
care se vrea a fi o ştiinţă şi o teorie a oraşului, <<distingându-se de artele urbane prin caracterul
său reflexiv şi critic, prin pretenţia ştiinţifică>>7.
Aceasta este sensul original al cuvântului urbanism, care nu a fost creat decât pentru a numi
această realitate nouă, dar care este foarte adesea folosit într-un sens mult mai larg şi imprecis”.
5 ,,Istoria Urbanismului” de Jean – Louis HarouelEd. Meridiane – Bucureşti - 2001
6 Termenul a fost creat în 1867 de către arhitectul spaniol CERDA, în a sa Théorie générale de l’urbanisation, Paris,
1979 7 F. CHOAZY, L’urbanisme, utopies et réalitiés. Une amthologie, Paris, 1965. p.8
13
Prin extensie, termenul urbanism a ajuns să înglobeze o mare parte din ceea ce are legătură
cu oraşul, indiferent dacă este vorba de lucrările publice, de morfologia urbană şi de planul oraşului,
de practicile sociale şi de mentalităţile orăşeneşti, de legislaţia şi de dreptul urban. Cuvântul
urbanism, în această accepţiune largă, este adesea aplicat societăţilor urbane ale trecutului. Se
vorbeşte curent de urbanism chinez, babilonian, grec, roman sau precolumbian pentru a desemna
formele urbane caracteristice ale acestor civilizaţii...
...Sursele intelectuale directe ale urbanismului modern, disciplină autohtonă cu pretenţii
ştiinţifice, trebuie căutate în două opere majore ale Renaşterii. Prima este De re aedificatoria a lui
Alberti, care îşi propune să definească o dată pentru totdeauna regulile raţionale permiţând o creaţie
armonioasă, fie că este vorba de o casă sau de un întreg oraş. Cea de a doua este Utopia lui Morus,
prim model spaţial şi ideologic complet al unei realităţi viitoare8...
...Antichitatea greco-romană a contribuit la slăbirea relaţiilor de dependenţă ce legau
organizarea spaţiului construit de religie. În Evul Mediu, chiar dacă întreaga comunitate trăieşte
într-o ambianţă profund religioasă, autorităţile laice sunt cele care se străduiesc să pună stăpânire pe
spaţiul urban. Începând cu Renaşterea, bazele unei gândiri urbane autonome sunt deja puse, dar
ruptura cu trecutul nu se produce încă la nivel faptic, dacă raţiunea se impune din ce în ce mai mult,
utopia rămâne încă la porţile oraşului. Revoluţia industrială va fi cea care va da naştere
urbanismului modern, provocând o respingere afectivă a concepţiilor tradiţionale asupra oraşului şi
un larg recurs la utopie, aceasta din urmă fiind o neobosită furnizoare de modele spaţiale.
Fig.Nr:5. – Paris – Le Corbusier ,,Plan Voisin”
PARIS
,,PLAN VOISIN”
Le Corbusier –
(Charles Edouard Jeanneret
1877 – 1965)
sistematizarea unei părţi centrale
a capitalei. Zona rezidenţială
este soluţionată cu zgârie-norii
,,Cartesieni” care eliberează
solul; căile rutirere sunt
suspendate din aceeaşi raţiune
de a oferi terenul liber ca spaţiu
verde şi pietonal.
Arhitectura, este apreciată drept cea mai puternică formă de exprimare non – verbală, ca o
sinteză a valorilor colective. În contemporaneitate, arhitectura se diversifică și se specializează pe
domenii precise, între care:
8 IDEM, La régle et le modéle, Paris, 1980
14
arhitectura de acompaniament9 - ce are ca obiect inserarea unor construcții noi în
ansambluri construite cu valoare istorică și arhitecturală, restaurări, reconstrucții;
arhitectura domestică – având ca obiect locuința familială, cu extensie la arhitectura
rezidențială;
arhitectura efemeră - ce recurge la soluții tehnologice de avangardă (structuri pe cable,
gonflabile, etc.) pentru edficarea eficientă și rapidă a unor construcții cu caracter temporar;
arhitectura industrială – pentru constucțiile și ansamblurile industriale;
arhitectura religioasă – legată de sacru și de construcțiile de cult;
1.2.Arhitectura în turism – ce are ca obiect realizarea construcțiilor, a infrastructurii turistice,
inseparabil legată de urbanism și amenajarea teritoriului.
ARHITECTURA
ESTE:
o activitate operativă, pluri şi interdisciplinară de modelare şi organizare a materiei şi spaţiului
• Arhitectura este fizionomia naţiunilor ( A. de Custine).
•,, …este expresia civilizaţiei unui popor” ( Balzac).
•,, …un joc savant, corect şi magnific al volumelor combinate în lumină” (Le Corbusier).
Organizează şi armonizează spaţiile , coordonează raportul volumelor şi formelor, dă formă
volumelor în raport cu dimensiunile corpului uman.
Organizează şi suprarealizează ,, lumea intangibilă de la care deţinem ordinea, proporţia şi
armonia, care constituie virtutea pe acest pământ” ( Plotin : ,, Despre virtute”).
TURISMUL
PATRIMONIUL
NATURAL ŞI
CONSTRUIT• Element de atracţie;
• Este vulnerabil,
necesită protecţie.
COMPONENTE ALE CIVILIZAŢIEI
Fig. Nr: 6. – Corelarea arhitecturii și a turismului, componente ale civilizației.
Tema de reflexie Nr: 1: Apreciați modul în care turismul influențează/ stimulează creația de
arhitectură.
9 Dictionnaire de l’Urbanisme / Pierre Merlin & Françoise Choay/ Ed. Quadrige/Manuel Paris 1988
15
1.3. TURISMUL
TURISMUL – Termenul (în pofida unei practici străvechi), datează de la începutul secolului al
XVII – lea când definea astfel voiajul de agrement cu valențe educative, inițiatice, elitiste, - efectuat
de tinerii aristocrați englezi cu destinație Roma sau – în sens general - Franța.
Termenul se extinde și asupra deplasărilor ce au ca țintă o stațiune balneară sau o localitate
situată pe litoral. În Anglia, modelul devenit celebru este stațiunea Bath, amenajată de Wood tatăl și
fiul la începutul sec. XVII, iar stațiunea balneară Brighton devine un renumit centru de terapie ce
polarizează viața mondenă - la finele sec. XVIII.
Nice, Coasta de Azur, orașele de pe Riviera franceză a Mediteranei sunt deja destinații
predilecte ale turismului estival pentru aristocrația engleză și autohtonă. Zonele montane, în special
Elveția, devin în aceeași perioadă ținte predilecte pentru călătorii.
În secolul al XIX –lea ca rezultat al luptei sindicale se generalizează celebrul ,, 8 x 3” (opt
ore de muncă, opt ore - timp liber și 8 ore de odihnă), la care se adaugă dreptul la un concediu plătit.
Turismul își pierde caracterul elitist și se adresează acum tuturor claselor sociale. Apare turismul de
masă.
Thomas Kook facilitează turismul de sfârșit de săptămână pentru clasa socială nou –
afirmată prin introducerea transportului pe cale ferată între Londra și litoralul englez. Operațiunea
reprezintă un mare succes, aduce profit și permite stabilirea unor trasee turistice / legături pe mare
între Anglia și destinații din ce în ce mai îndepărtate (Cipru, Cairo, India).
În secolul XX – în perioada ante și interbelică - turismul social se dezvoltă paralel cu
diversificarea formelor de primire/găzduire: case și sate de vacanță, pensiuni, campinguri, rețele
hoteliere. Trenul, automobilul și avionul, navigația pe ape - metamorfozeză timpul de deplasare și
reduc distanțele. Apar și se dezvoltă noi forme de turism, fără legătură cu necesitatea petrecerii
agreabile a timpului liber, a vacanțelor, anume turismul urban, turismul de afaceri, turismul
medical.
Dezvoltarea activităților turistice începe să ridice probleme legate de imagine, de utilizarea
concurențială a spațiului urban, a terenurilor din zonele naturale cu potențial, de modernizarea
rețelelor de transport și a infrastructurilor tehnico – edilitare. De aici rezultă interdependența între
planificarea teritoriului, urbanism, arhitectură și turism.
Fig. Nr: 7. – Litoralul Mediteranei (foto. autor).
16
1.4. URBANISMUL și AMENAJAREA TERITORIULUI
Jean Louis Harouel10
consideră termenul urbanism ca un neologism creat acum ceva mai mult
de un secol. Noţiunea pe care o defineşte pare a fi a priori tot atât de veche ca şi civilizaţia urbană.
Termenul are două accepţiuni. Prima accepţiune, acoperă orice acţiune conştientă destinată să
conceapă, să organizeze, să amenajeze sau să transforme oraşul şi spaţiul urban.
Termenul urbanism a fost creat în 1867 de către arhitectul spaniol Cerda, în a sa ,,Théorie
générale de l’urbanisation”.
Cuvântul urbanism desemnează în fapt o realitate foarte veche, numită de asemenea şi artă
urbană, şi care se opune urbanismului în sensul strict al termenului. Această a doua accepţiune
desemnează o realitate specifică: apariţia, către sfârşitul secolului al XIX-lea. a unei discipline noi
care se vrea a fi o ştiinţă şi o teorie a oraşului, „distingându-se de artele urbane prin caracterul
reflexiv şi critic, prin pretenţia ştiinţifică”11
.
Prin extensie, termenul urbanism a ajuns să înglobeze o mare parte din ceea ce are legătură cu
oraşul:
lucrările publice;
morfologia urbană;
planul oraşului;
practicile sociale şi de mentalităţile orăşeneşti;
legislaţia şi dreptul urban.
Cuvântul urbanism, în această accepţiune largă, este adesea aplicat societăţilor urbane ale
trecutului. Se vorbeşte curent de urbanism chinez, babilonian, grec, roman sau precolumbian pentru
a desemna formele urbane caracteristice ale acestor civilizaţii. Sursele intelectuale directe ale urbanismului modern, disciplină autohtonă cu pretenţii ştiinţifice, trebuie
căutate în două opere majore ale Renaşterii. Prima este ,,De re aedificatoria ” a lui Alberti, care îşi propune
să definească o dată pentru totdeauna regulile raţionale permiţând o creaţie armonioasă, fie că este vorba de o
casă sau de un întreg oraş. Cea de a doua este ,,Utopia” opera lui Thomas Morus, prim model spaţial şi
ideologic complet al unei realităţi viitoare12
.
Înainte de afirmarea unui discurs teoretic autonom,s-a desfăşurat în Occident o lungă fază pregătitoare.
O parte a umanităţii s-a îndepărtat de gândirea care supunea spaţiul urban unor reguli dirijate de religie, de
sacru, apropiind – o de practicile şi acţiunile sociale conforme unei anumite concepţii asupra lumii. Acest
fenomen acoperă însă o perioadă de timp îndelungată.
- Antichitatea greco-romană a contribuit la slăbirea relaţiilor de dependenţă ce legau
organizarea spaţiului construit de religie.
- În Evul Mediu, chiar dacă întreaga comunitate trăieşte într-o ambianţă profund
religioasă, autorităţile laice sunt cele care sestrăduiesc să pună stăpânire pe spaţiul
urban.
- Începând cu Renaşterea, bazele unei gândiri urbane autonome sunt deja puse, dar
ruptura cu trecutul nu se produce încă nivel faptic,.. ,, dacă raţiunea se impune din
ce în ce mai mult, utopia rămâne încă la porţile oraşului”. 13
Revoluţia industrială va fi cea care va da naştere urbanismului modern, provocând o respingere
afectivă a concepţiilor tradiţionale asupra oraşului şi un larg recurs la utopie, aceasta din urmă fiind o
neobosită furnizoare de modele spaţiale.
10
În ,, Istoria Urbanismului” – Ed.Meridiane / București2001 11
F. Choay în ,,L’urbanisme, utopies et réalitiés. Une anthologie”, Paris, 1965. p.8 12
idem, La régle et le modéle, Paris, 1980 13
idem
17
AMENAJAREA TERITORIULUI / PLANIFICAREA TERITORIALĂ
Au ca obiect organizarea gestiunea responsabilă a spaţiului, analiza structurilor spaţiale
majore, analiza evoluţiei spaţio-temporale a acestor structuri.. Planificarea teritorială analizează
spaţiul terestru la nivel global, la nivel continental / regional, naţional, la nivelul regiunilor de
dezvoltare de pe teritoriul naţional, a unităţilor teritorial – administrative (judeţe, municipii, oraşe,
comune).
Amenajarea teritoriului se focalizează pe un sistem teritorial, pe reţeaua de localităţi, luând
în considerare elementele componente precum şi inter-relaţiile ce se stabilesc între acestea, relaţiile
din interiorul componentelor ce pot duce la modificări ale inter-relaţiilor, precum şi relaţiile ce se
stabilesc între sistemul analizat şi sistemul superior din care face parte.
Etapele planificării teritoriale și ale amenajării teritoriului cuprind analiza situaţiei existente,
evidenţierea disfuncţionalităţilor, ierarhizarea disfuncţionalităţilor, stabilirea direcţiilor principale
de intervenţie, propunerea măsurilor de reglementare, aplicarea şi monitorizarea implementării
măsurilor (reglementărilor). Modelarea proiectului final include opţiunile factorului de decizie (
puterea politică sau finanţatorul) şi opţiunile comunităţii prin dezbateri publice.
Componentele sistemului teritorial sunt: localităţile, ierarhizate după puterea de polarizare,
vectorii de forţă sau axele de dezvoltare,suportul geografic, profilul economic primar, inter –
relaţiile cu unităţile holarhice superioare (conţinătoare), principalele bariere orografice.
Vectorii de dezvoltare, (axe sau culuare de dezvoltare), sunt constituiţi din fluxuri de
materie, persoane, informaţie. Ca rang, aceste axe pot fi: internaţionale sau continentale, naţionale,
regionale şi locale. Axele de dezvoltare unesc polii de dezvoltare cu localităţile componente ale
reţelei de localităţi, polarizează sectoarele periferice.
Barierele orografice generează un consum sporit de energie, influenţează factorul timp /
distanţă, accesul în teritoriu, comunicarea. Direcţiile de dezvoltare vizează îmbunătăţirea
accesibilităţii, echiparea teritoriului, dezvoltarea superioară a conexiunilor din sistem, dezvoltarea
economică echilibrată, valorificarea specificului local. Se identifică astfel vocaţia de dezvoltare a
componentelor teritoriale, se pot contura (redimensiona) unităţile teritoriale de dezvoltare (micro-
regiunile de dezvoltare).
Planificarea teritorială, amenajarea teritoriului şi urbanismul au ca suport proiecte, planuri
de amenajare structurate pe formele de organizarea spaţiului ( sub aspect geografic, politico –
administrativ. Planurile de amenajarea teritoriului au ca obiect zone euro+regionale,
transfrontariere, teritoriul naţional, regional, judeţen, metropolitan. Planurile de urbanism au ca
obiect localităţile urbane (municipii şi oraşe) şi teritoriile comunale cu localităţile lor componente.
Planurile de amenajare pot trata unităţi geografice coerente, ca exemplu Bazinul Dunărean
(Germania, Austria, Ungaria, Serbia, România, Bulgaria), sau Bazinul Mării Negre ( România,
Bulgaria, Turcia, Georgia, Rusia, Ucraina).
Întocmirea planurilor de amenajare a teritoriului, necesită un interval de timp considerabil
între momentul de început şi aplicare, interval de timp în care datele primare luate în considerare se
pot modifica. Din acest motiv, activitatea de planificare teritorială se bazează pe lucrul pe model,
estimînd astfel în mod corect evoluţia spaţio – temporală a sistemului, cu posibilitatea sesizării
eficienţei soluţiilor propuse şi a introducerii unor corecţii necesare. Astfel, activitatea de planificare
teritorială are un caracter permanent.
O sumă de practici şi tehnologii privind ambientul urban şi dezvoltarea durabilă urbană – se
adresează organismelor responsabile la nivel internaţional şi local de calitatea vieţii comunităţilor
urbane.
La originea conceptului de : ,,Ecopolis” se află - oraşul ideal – un spaţiu gândit şi realizat ca
o sumă a tuturor practicilor şi tehnologiilor ce se referă la calitatea vieţii din marile oraşe, la
ambientele critice din aria urbană: energia, deşeurile, design-ul urban, mobilitatea, spaţiile verzi.
,,Oraşul ideal” devine ,,oraşul sustenabil”.
Pe parcursul existentei sale, civilizatia umana a cunoscut succesiunea a trei moduri de
organizare, a trei ,,ordine” :
18
- ordinea rituală – caracterizata prin exercitarea autoritatii religioase;
- ordinea imperială – caracterizata prin suprematia puterii militare si a idealului teritorial;
- ordinea de piață - dominata de ,,limbajul banilor” si caracterizata prin concentrarea
activitatilor productive in jurul unor centre de dezvoltare, adevarate ,,inimi” care
coordoneaza teritoriile de influnta.
In istoria relativ recenta si pe intervale de timp relative scurte, puterea de polarizare a centrelor
de dezvoltare a trecut de la:
Bruges 1200 – 1350
Venetia 1350 – 1500
Anvers 1500 – 1560
Amsterdam 1620 – 1788
Londra 1788 – 1890
Boston 1890 – 1929
New - York 1929 – 1980
Los Angeles 1980 – in prezent
Apusul unor centre de putere si afirmarea altora pot fi cauzate de crize economice, razboaie,
cataclisme. Daca resursele bogate de aur, petrol, puternica dezvoltare a industriei cinematografice,
electronicii si electronauticii au propulsat regiunea Los –Angeles ( cu o populatie de 35,0 milioane
de locuitori) ca ,,inimă” a Terrei, aceasta dezvoltare poarta in sine germanii iminentei (actualei?)
crize ce va genera o mutatie spre un alt pol de putere. Suprapoductia, depasirea puterii de absorbtie
de capital a Statelor Unite, deficitul balantei de plati va conduce in 2025 – 2030 conform
previziunilor lui Jacques Attali la esecul ,,modelului californian” si la afirmarea unui nou centru de
putere. ,,Cei 11”: Japonia, China, India, Rusia, Indonezia, Coreea, Australia, Canada, Africa de Sud,
Brazilia si Mexicul, sunt puteri economice in curs de afirmare; Statele Unite, conform acelorasi
previziuni, cu o populatie esimata la 420,0 milioane locuitori in anul 2040 vor iregistra o evolutie
liniara, Uniunea Europeana va cativa ca un spatiu economic largit, care va ingloba Moldova,
Ucraina si tarile ex - yugoslave.
Fenomenl cresterii urbane va continua, astfel incat in anul 2025, 30 orase vor avea o
populatie de peste 10 milioane de locuitori, din care 7 se situeaza in centrul unor aglomerari cu
peste 20,0 milioane de locuitori.
Acest fenomen va fi insotit de o crestere dramatica a nivelului poluarii. Datorita emisiei
,,gazelor de sera” incalziriea globala va conduce la topirea treptata a calotei glaciale, estimand o
crestere a nivelului apelor oceanului planetar cu 2mm/an, cu 12 - 50 cm pana in anul 2025. Intinse
teritorii litorale vor deveni nelocuibile. Incalzirea globala declanseaza un intreg lant de catastrofe
naturale: inundatii devastatoare, desertificarea (anual un teritoriu african de marimea Belgiei va fi
inghitit de desert), modificari ale regnului animal si a celui vegetal, mutatii genetice. Din cele 1,75
milioane de specii recenzate, 10.000 de specii sunt amenintate cu disparitia.
Aceasta tulburatoare descrieire este detaliată în celebra sa lucrare ,, O scurta istorie a
viitorului”, de Jacques Attali, doctor in economie, professor, consilier al presedintelui Mitterand.
19
I.4. URBANISMUL ÎN ANTICHITATE: GRECIA ŞI ROMA
Între urbanismul grec şi urbanismul roman nu există o ruptură, ci o continuitate. Fie că este
vorba de structura urbană şi de dotările publice, fie de criteriile estetice, lecţiile Greciei combinate
cu tradiţiile urbane etrusce stau la originea urbanismului roman.
Oraş şi cetate.
În antichitate - pentru greci, noţiunea de cetate este diferită de cea de oraş. Cetatea (polis) este
mai întâi de toate comunitatea cetăţenilor, asociaţie cu caracter moral, politic şi religios.Ideea de
cetate a luat naştere într-o societate rurală, cu locuinţe dispersate, iar asociaţiile politice care s-au
format in epocă erau independente de orice idee urbană.
Cetatea va presupune curând o aşezare urbană, dar ea înglobează de asemenea teritoriul
înconjurător cu aşezările sale, ai căror locuitori sunt şi ei cetăţeni, membri ai polis-ului, ca şi
locuitorii cetăţii. Această concepţie abstractă asupra oraşului explică de ce gânditorii greci nu au
fost preocupaţi decât relativ târziu de problemele concrete ale organizării şi amenajării oraşelor, în
timp ce primele mari realizări urbane datează de la sfârşitul secolului al VII-lea.
Dacă a fonda un oraş este pentru greci întâi de toate un act politic, elementul religios nu este cu
totul absent. Înainte de iniţierea oricărei creaţii urbane este consultat un oracol şi, în momentul
începerii efective a lucrărilor, se fac sacrificii zeilor. Religia comună, politeistă, constituie de altfel
una dintre bazele solidarităţii care îi uneşte pe membrii comunităţii civile. Celelalte legături sunt de
natură afectivă (opoziţie faţă de alte cetăţi sau faţă de barbari) şi politică (supunerea a grupului la
voinţa colectivă exprimată prin lege).
Gânditorii greci au fost preocupaţi de oraş l-au privit în întreaga sa complexitate nu doar din
unghiul filozofiei politice şi al moralei. Hipocrat este primul care a examinat oraşul într-o manieră
concretă, studiind efectele mediului asupra locuitorilor oraşului, atât din punct de vedere fizic, cât şi
moral., ținând seama de :sit, expunere la elementele de mediu, natura solului, de regimul vânturilor.
Fig. Nr: 8. – Acropola din Atena (foto. autor)
În secolul al IV-lea , o dată cu Platon şi Aristotel, ia naştere o veritabilă gândire referitoare la
urbanism. Platon expune, în ,,Civitas ” şi mai ales în ,, Legi”, principiile care trebuie să stea la baza
fondării materiale a oraşului ideal. Insistă asupra alegerii sitului și consideră siturile maritime
nefavorabile. El fixează la 5040 numărul ideal al sumei construcțiilor destinate sanctuarelor
reprezentative şi locuinţelor luptătorilor.
20
Aristotel este acela care, cu gândirea sa concretă, va fi marele teoretician al urbanismului
Greciei Antice. El recomandă alegerea unui sit nu numai salubru, dar care să permită şi o
aprovizionare uşoară, oraşul trebuind să încerce să tragă foloase atât din apropierea de mare, cât şi
din cultivarea teritoriului înconjurător. De asemenea, el îşi pune problema calităţilor defensive ale
sitului şi se pronunţă în favoarea fortificaţiilor. Acolo unde izvoarele nu au apă din abundenţă, el
recomandă separarea apei potabile de cea care serveşte altor necesităţi. În ceea ce priveşte structura
urbană, el este partizanul specializării cartierelor în conformitate cu funcţiile lor comercială sau
artizanală, rezidenţială, administrativă, religioasă.Aristotel preconizează în mod special crearea în
spațiul urban a două pieţe distincte, una rezervată vieţii publice, cealaltă consacrată activităţilor
comerciale.
În ceea ce priveşte străzile, el le doreşte, drepte dispune regulat, „după sistemul lui
Hippodamos”. Recomandă evitarea realizării unor fronturi de stradă prea lungi şi crearea unor
discontinuităţi ale acestora care să-i pună în dificultate pe eventualii invadatori.
Oraşele greceşti până la sfârşitul secolului al VI-lea se prezintă sub forma unor cartiere de
locuit cu străzi strâmte şi întortocheate, înghesuite, juxtapuse sau răsfirate, întinzându-se la poalele
sau pe flancul abrupt al unei coline pe care se afla acropola.
Fig. Nr: 9. – Acropola din Atena- imagine perspectivă
ACROPOLA este un loc fortificat, care a constituit multă vreme sediul şi simbolul puterii
politice, dar care a devenit înainte de toate centrul religios al cetăţii, precum acropola Atenei, vast
sanctuar grupând culte multiple, dintre care cel principal este cultul Atenei, zeiţa oraşului. În oraşul
de jos se găseşte o altă structură urbană fundamentală, piaţa publică sau agora, încetul cu încetul,
ea va răpi de altfel acropolei rolul politic şi religios. Loc de reuniune pentru adunarea poporului,
agora devine centrul vieţii politice şi al administraţiei polis-ului, în acelaşi timp aici se instalează
multe edificii destinate cultului. Aceasta este epoca în care prezenţa agorei se impune ca un element
fundamental al urbanismului grec, care va fi regăsit constant până la organizările urbane ale epocii
elenistice, în timp ce formula acropolei nu va fi utilizată decât în cazuri excepţională.
21
Fig. Nr: 10. – Propileele Acropolei din Atena (foto. autor)
În Grecia, primele eforturi sistematice de amenajare şi ameliorare a oraşelor datează de la
sfârşitul secolului al VII-lea şi din secolul al VI-lea. Această operă a fost impulsionată de către
tiranii care au acaparat puterea în numeroase oraşe, aşa cum au făcut la Atena - Pisistrate şi fii săi
Hippias şi Hipparh. Contestaţi de către aristocraţie, dar susţinuţi de populaţia modestă, regimurile
tiranice practică o politică activă de urbanism, în scopul ameliorării condiţiilor de existenţă din
oraşe. Asigură locuitorilor o bună aprovizionare cu apă: fântâna Pirene la Corint, alimentarea cu apă
a Samosului şi a Atenei.
În Atena, tiranii din familia lui Pisistrate au realizat de asemenea un program foarte vast, care
comporta crearea unui sistem de canalizare în zona agorei, regularizarea traseului străzilor şi
construcţia pe Acropolă a primului templu al Atenei.
În secolele al V-lea şi al IV-lea după căderea regimurilor tiranice, opera de reamenajare urbană
pe care acestea o iniţiaseră nu a fost continuată. Politica lui Pericle în domeniul marilor lucrări este
o excepţie care se datorează personalităţii sale puternice şi se limitează la început doar la Acropola
Atenei.Această perioadă este foarte importantă pentru istoria urbanismului fiindcă acum apar
traseele urbane ortogonale, cu străzi dispuse în tablă de şah, paralele şi perpendiculare între ele,
determinând loturi egale.
În aceeaşi epocă, în bogatele oraşe coloniale din Italia de Sud şi Sicilia, ca Paestum, Agrigento
şi Selinus, au fost edificate impozante ansambluri de temple dorice care exprimă orgoliul cetăţii,
puterea şi reuşita sa comercială, onorând în acelaşi timp divinităţile protectoare. Este vorba aici de
prima experienţă elenistică în domeniul urbanismului monumental .
Începând cu secolul al VI-lea, această concepţie este deja schiţată în coloniile fondate în Sicilia,
în Italia şi Marea neagră. Dar abia în prima jumătate a secolului al V-lea, o dată cu reconstruirea
oraşului Milet, distrus de către perşi în 494, asistăm cu adevărat la realizarea unui plan ortogonal.
Acest tip de traseu este deci o creaţie a Ioniei, cea care a dat Greciei prima sa şcoală de filozofie.
Trama stradală în formă de tablă de şah adoptată la Milet constituie transcrierea urbanistică a unei
gândiri a cărei meditaţii asupra celei mai bune organizări politice a oraşului au condus la căutarea
unei structuri urbane corespunzătoare.
22
Traseul stradal din Milet se va răspândi în toată lumea greacă. Către 475, el este introdus în
Grecia continentală de către filozoful şi arhitectul Hippodamos din Milet, autorul planului de
reconstrucţie a Pireului. Din mijlocul secolului al V-lea folosirea planului ortogonal cu străzi în
tablă de şah, numit „plan hippodamic” va deveni curentă, atât în cazul întemeierii unor noi aşezări
urbane, cât şi pentru extinderea şi amenajarea oraşelor existente.
Oraşele elenistice. În timp ce urbanismul de tip hippodamic, caracterizat prin claritate şi
simplitate, rămâne fidel spiritului oraşului grec, epoca elenistică se afirmă prin căutarea grandorii şi
monumentalităţii, ca în cazul elocvent al oraşului Pergam, capitala regatului attalid.
Urbanismul Pergamului se sprijină pe o perfectă adaptare a oraşului la un sit accidentat o
succesiune de terase naturale înguste căţărate pe flancul adânc al unei stânci care domină câmpia cu
cei 275 de metri ai săi.
Fig. Nr: 11. – Planul orașului Pompei – după ,, l’Histoire” nr:4/2010
Urbanismul roman: continuatoare a culturii grecilor şi a etruscilor, civilizaţia romană îşi
extinde treptat influenţa asupra teritoriilor europene din jurul Mediteranei, de la limes – ul ce separă
Anglia de Scoţia până în Egipt, din Asia Mică la ţinuturile germanice, de la nord de Danubiu la
Atlantic.
Sistemul legislativ, arta militară şi a conducerii, a organizării teritoriilor cucerite, toleranţa
religioasă şi nu în ultimul rând ştiinţa construcţiilor, au asigurat pentru mai mult de un mileniu
existenţa şi supremaţia în aceste teritorii, mai întâi a Republicii, apoi a Imperiului Roman.
Această civilizaţie bazată pe spaţiul rural, dar tipic urbană este jalonată de apariţia a
numeroase oraşe care ating apogeul dezvoltării lor în primele două secole ale Mileniului I : Ostia,
Herculanum, Pompei, Timgad şi altele. Dar mai ales aici – şi nu în celebra Romă, în oraşele cetăţi
care nu depăşesc câteva zeci de mii de locuitori – urbanismul roman atinge nivelul său maxim de
dezvoltare.
23
Tema de reflexie Nr: 2: Apreciați, pe baza elementelor prezentate în curs modul în care
arhitectura și urbanismul Greiei Antice au influențat arhitectura și Urbanismul roman.
Lucrare de verificare Nr: 1
Instrucțiuni:
Lucrarea de verificare implică activități care necesită cunoașterea Modulului I și a
bibliografiei obligatorii indicate. Răspunsurile la întrebări vor fi transmise prin poștă (electronică)
tutorelui pentru comentarii, corectare și evaluare.
Pe prima pagină se vor scrie următoarele:
- Titlul cursului;
- Numărul lucrării de verificare;
- Numele și prenumele cursantului (acestea se vor menționa pe fiecare pagină),
anul de studii (II), specializarea (Geografia Turismului – ID); facultatea (de
Geografie); unitatea de învățământ (Universitatea ,,Babeș - Bolyai”),
localitatea (Cluj – Napoca).;
- Adresa poștală a cursantului, inclusiv date de contact (telefon fix, telefon
mobil, adresa e – mail).
Sarcinile care trebuie rezolvate sunt următoarele:
1. Explicați motivația asocierii studiului a două activități (discipline): arhitectura și
turismul;......................................................................................................................2p.
2. Care sunt intercondiționările dintre urbanism, amenajarea teritoriului și arhitec-
tură;.............................................................................................................................2p.
3. Care sunt principiile urbanismului din Grecia Antică (,,planul hyppodamic”);.........2p.
4. Comentați în ce mod arhitectura și urbanismul Greciei și Romei Antice au influențat
evoluția culturii și civilizației europene;.....................................................................2p.
5. Descrieți perioada de început a turismului organizat.................................................1p.
6. Din oficiu: .................................................................................................................1p.
Lucrarea de verificare se va preda la data prevăzutăîn calendarul disciplinei.
BIBLIOGRAFIE:
1. Civilizations of the World / Richard L. Greaves & assoc./ Ed.Harper&Row, Publishers, New
York 1990;
2. The Complete Greek Temples / Tony Spawforth / Ed. Thames&Hudson Ltd. London 2006
3. ARHITECTURA – o istorie vizuală / Daniel Borden / pg. 1 – 76 / Ed. Litera Internațional
2009;
4. Histoire de l’Architectura Occidentale / David Watkin? Ed. Könemann, Cologne / 2001
5. Să înțelegem Arhitectura / Marco Bussagli / Ed. RAO 2005
24
MODULUL II
NOȚIUNI TEORETICE PRIVIND STILUIRLE ARHITECTURALE,
CIVILIZAȚIIEL ANTICE DIN GRECIA și PENINSULA ITALICĂ
E. Scopul modulului:
Modulul este destinat cunoașterii și înțelegerii semnificației fenomenului de creație arhitecturală
legat de epocă, de religie, performanțe tehnice și specific regional, precum și a unor clasificări
științifice ale etapelor parcurse de civilizația umană.
Obiectivele modulului:
Principalele obiective ale modulului se referă la următoarele aspecte:
- Definirea stilurilor arhitecturale;
- Cunoașterea caracteristicilor arhitecturii de cult din Grecia Antică;
- Cunoașterea caracteristicilor arhitecturii de cult din Peninsula Italică: Etruscii și Romanii;
- Cunoașterea caracteristicilor arhitecturii și urbanismului Antichității;
F. Structura logică a modulului:
Prezentarea noțiunilor introductive și definirea disciplinelor care au ca obiect istoria
arhitecturii antice;
Prezentarea evoluției arhitecturii, de ce ansamblurile arhitecturale ale Greciei și ale
Romei Antice sunt țintă și cadru pentru activitățile turistice;
G. Conținutul informațional detaliat:
Evoluția arhitecturii- elemente de istorie a civilizației
II.1. STILURI ȘI CURENTE ÎN ARHITECTURĂ .
STILURI ŞI CURENTE ÎN ARHITECTURĂ
„Stilul”: În sens general, stilul este modul specific de exprimare într – un anumit domeniu al
activității omenești.Comportamentul social, definirea şi recunoaşterea unor anume repere estetice
într-o epocă dată sunt elemente determinante şi totodată acţiuni modelate de specificitatea creaţiei
artistice – arhitecturale.
Artistul exprimă prin concept şi formă spiritul unei epoci. La originea formei, a formei
modelate de artist, se află un spirit creator ce conferă unei epoci o unitate artistică. Iar, în acest
proces complex de creaţie şi de receptare, stilul caracterizează o epocă, o mişcare artistică, sau o
Şcolă.
Stilurile arhitecturale ale Greciei Antice14
au marcat evoluția civilizației europene: stilul doric,
stilul ionic și stilul corintic. Materializarea acestor stiluri se regăsește la construcțiile de cult, la
templele închinate zeităților Olimpului, capodopere ale geniului artistic și constructiv ce s-au păstrat
nealterate peste secole. Greci Grecia
Istoria artei, istoria arhitecturii, analizează cronologia, structura şi caracterele definitorii ale
stilurilor. Redăm în continuare o clasificare realizată de Jeremy Melvin pe criterii de localizare
geografică, periodizare și durată de manifestare. Această clasificare cuprinde: preclasicismul din
Orientul Mijlociu, Indismul (asociat cu: indo – kmersmul, confucianismul, islamismul ,
regionalismul, neoclasicismul şi corporatismul), protoclasicismul (civilizațiile minoică și
miceniană), Confucianismul chinez, clasicismul roman, arta precolumbiană (din America Centrală,
14
Vezi Anexa Nr:2 pg. 99
25
Mexic, Peru, Guatemala), shintoismul japonez, clasicismul creștin (stilul romanic), islamismul,
indo – khmerismul, Goticul scolastic.
PRECLASICISM15
În mileniul II şi III î..Hr., condiţiile geo – climatice din Orientul Mijlociu au furnizat
stabilitatea necesară dezvoltării a numeroase civilizaţii. Dintre acestea, civilizaţia cea mai durabilă
şi influentă s-a dezvoltat în Egipt, unde încă de la începutul mileniului III î.Hr. s-au ridicat
structuri durabile din piatră - monumente funerare şi de cult – care reflectă caracterul teocratic al
statului. În arhitectura şi arta egipteană sunt utilizate simboluri decorative inspirate din natură
(motive vegetale, zoomorfe, antropomorfe) care prevestesc apariţia unui nou curent – clasicismul.
În Mesopotamia, în ţinutul fertil al Tigrului şi Eufratului, au înflorit vechi civilizaţii
contemporane cu civilizaţia egipteană. Se recurge şi aici la o arhitectură monumentală, care
utilizează ca material de construcţii cărămida – uscată la soare, sau arsă şi glazurată, decorată în
culorii vii. Ca şi în Egipt, din secolul IV î.Hr. şi aici se resimt influenţele civilizaţiei şi artei elene.
Construcţii reprezentative:
• Piramidele din Gizeh, Egipt în apropiere de Cairo,
(cca. 2631 – 2498 î. Hr.)
• Sfinxul – Egipt, platoul de la Gizeh – (cca. 2800 î. Hr.)
• Templul lui Amon de la Karnak – Egipt
(1530 – 323 î.Hr.)
• Templul de la Luxor – Egipt (1408 – 1300 î.Hr.)
• Ziguratul şi zidurile oraşului Ur – Mesopotamia –
(2125 î.Hr.)
• Oraşele Ashur, Nimrud şi Khorsabad (1250 – 700 î.Hr)
INDISM
India este un teritoriu vast, un subcontinent în care, pe parcursul miilor de ani arhitectura a
evoluat datorită unor puternice tradiţii locale admirabil îmbinate cu influenţe din exterior.
Diversitatea culturală este marcată de hinduism, budism şi islam, religii practicate de populaţia din
teritoriu.
Pe valea Indusului, în Pakistanul de astăzi, a apărut una din cele mai vechi civilizaţii de pa Terra,
atestată în perioada de timp situată între mijlocul mileniului III î.Hr. şi începutul mileniului II î. Hr.
Aici s-au dezvoltat aşezări urbane de mari dimensiuni, ale căror urme s-au păstrat până astăzi.
Arhitectura indiană este expresia unei remarcabile abilităţi de preluare a unor influenţe
externe, adaptate la tradiţiile indigene, fapt remarcat în special la construcţiile cu caracter religios.
Hinduismul, cea mai veche dintre religiile indigene a evoluat de la o practică religioasă bazată pe
sacrificii, în una a devoţiunii, a veneraţiei. Arhitectura templelor deriva din formule matematice
secrete, deţinute numai de clerul superior. Ca o reacţie împotriva acestei teocraţii apar şi se
răspândesc budismul şi jainismul, iar noile practici religioase reclamă noi formule şi spaţii
arhitecturale. Veneraţia congregaţională introdusă de budism, se deosebea de devoţiunea
individuală practicată de hinduism şi conduce la noi forme şi dimensiuni ale spaţiilor de cult. Apar
noi funcţiuni ca stupa (topa), altare care adăpostesc urnele cu cenuşa credincioşilor decedaţi care în
viaţă atinseseră nivelul cel mai înalt al iluminării. La construcţia acetor noi spaţii se resimt influenţe
persane şi elene, aduse aici de expediţiile lui Alexandru Macedon (sec. IV î.Hr.).
Din sec. XII d. Hr., arhitectura indigenă este puternic marcată de Islam. În Fatehpur Sikri,
noua capitală împăratului Akbar, arhitectura adoptată îmbină tradiţiile budiste cu cele islamice, dar
şi hinduiste, chiar gotice - într-un tot unitar, insolit şi armonios. Taj Mahal, (1630 – 1653) -
templul din marmură albă ridicat de şahul Jenan în Agra şi închinat frumoasei sale soţii, este o
15
sursa: “...isme să înţelegem stilurile arhitecturale” de Jeremy Melvin
26
capodoperă a culturii indiene, care atestă strălucit geniala putere de sinteză între arhitectura budistă
şi cea islamică.
În Mawa Mahal – Jaipur, Rajasthan (1799) - ,,palatul vânturilor” adăugat reşedinţei
maharajahului, apare o inovaţie arhitecturală - jali –panouri dantelate din marmură care permit
circulaţia aerului şi conferă răcoare spaţiilor interioare, oprind totodată privirile indiscrete din
exterior.
Construcţii reprezentative:
• Mohenjaro - daro şi Harappa din valea râului Indus (mijlocul
mileniului III î.Hr.)
• Qutb Minar – Delhi ( 1199)
• Fatehpur Sikri – Agra – (1569 – 1580)
• Mormântul lui Humayun – Delhi ( 1585)
• Palatul de chihlimbar – Rajasthan (1623 – 1668)
• Janta –Manta – Jaipur, Rajasthan ( 1726 – 1734)
În arhitectura indiană se manifestă şi alte curente ca: indo – kmersmul, confucianismul,
islamismul , regionalismul, neoclasicismul şi corporatismul.
PROTOCLASICISM
Cultura minoică apărută pe insula Creta şi cultura miceniană din Grecia peninsulară,
prezintă caractere asemănătoare, sunt unite printr-o mitologie şi o limbă comună şi sunt
precursoarele clasicismului grec. Reprezentative pentru perioada protoclasicismului sunt aşezările
din Knossos în insula Creta şi Micene din Peloponez care au atins apogeul dezvoltării la mijlocul
mileniului II î.Hr., faima lor fiind consemnată de Homer în Iliada şi Odiseea.
În insula Creta principalele vestigii sunt complexele rezidenţiale (palatele), iar în Grecia
peninsulară şi continentală - oraşele – cetate înconjurate cu fortificaţii puternice din blocuri masive
de piatră, oraşe – state care au evoluat pe parcursul unei îndelungate perioade de timp. Echilibrul
dintre concepţia arhitecturală generală a spaţiilor şi decoraţiile utilizate, vesteşte funcţionalismul
perioadei ce va urma – clasicismul elen.
Construcţii reprezentative:
• Palatul regelui Minos din Knossos, Creta, Grecia (înainte de 1400 î. Hr.) – aparţine
civilizaţiei minoice, precursoare a clasicismului grec şi este produsul de sinteză a
civilizaţiilor est – mediteraneene, cu influenţe egiptene. Se pune accent pe rezolvarea
spaţiului arhitectural, cu încăperi dispuse în jurul unor curţi interioare mărginite de portice
cu coloane tronconice, evazate spre partea superioară după modelul egiptean. Încăperile sunt
bogat decorate cu picturi murale şi mozaicuri în culori vii, cu motive geometrice, zoomorfe
şi antropomorfe.
• Oraşele – cetate Micene şi Tirint – cca. 1250 î. Hr.
• Palatul Phaestos – Creta – sec. XV î. Hr.
CLASICISMUL ELEN
Îmbină simţul artistic cu pragmatismul, inaugurând în artă şi arhitectură o tradiţie care a
durat cca. 2500 de ani, având la bază stilurile doric, ionic şi corintic. Aceste stiluri se bazează pe
reguli precise privind proporţiile şi ornamentele.
Construcţii reprezentative:
GRECIA
• Pantheonul – Atena – Ikhtinos 447-432 îHr.
• Olympia (590 îHr.)
• Corint (540 îHr.)
• Delphi (510 îHr.)
• Thezeion – Atena (449-444 îHr.)
• Templul zeiţei Atena Nike (Nike apteros) – Acropola din Atena (427 îHr.)
• Erechteion-ul – Acropola din Atena (421-405 îHr.)
27
ITALIA
• Templul de la Selinunt – Sicilia (550-450 îHr.)
• Templul de la Phaestum – lângă Napoli (530-460 îHr.)
• Templul de la Agrigent – Sicilia (510-430 îHr.)
• Templul de la Segesta – Sicilia (424-416 îHr.)
CONFUCIANISM
Este o dogmă a filozofiei care are ca principiu fundamental stabilirea ordinii morale şi
sociale. Influenţează puternic creaţia culturală, iar în arhitectură îmbină ordinea, armonia, cultul
strămoşilor, legile cosmosului cu autoritatea terestră. Confucianismul se bazează pe ordine şi
ierarhie – influenţând cultura chineză pe mai multe milenii, conferindu-i un caracter unitar pe un
teritoriu vast, cu o populaţie numeroasă.
Atât sistemul de valori al creaţiei arhitecturale cât şi planificarea urbanistică exprimă
cosmologia confucianistă integrând armonios cadrul construit cu peisajul înconjurător.
Între influenţele care au fost asimilate de cultura chineză din această perioadă se enumeră:
budismul, hinduismul, indo-khmerismul, shintoismul, exotismul.
Construcţii reprezentative:
• Marele Zid Chinezesc (din 214 îHr.) – lung 2260 km
construit pentru a proteja frontiera nordică a Chinei
• Templul Cerurilor – Beijing (1420) - un complex de
clădiri, reşedinţă imperială ; cele 28 de coloane
simbolizează cele 28 de constelaţii şi reprezintă o
îmbinare a legilor cosmosului cu ordinea socială.
- Pagoda de Sud – Fang Shan, Hopei (117 d.Hr. )
- Pagoda Gâştei Sălbatice – Ch’ang Ang Shensi
(701-705)
- Palatul Imperial din Oraşul Interzis – Beijing
(1407-1420)
CLASICISMUL ROMAN
Cultura romană a fost puternic influenţată de cultura grecească şi se răspândeşte pe o
suprafaţă însemnată a continentului european. Caracteristicile sale esenţiale sunt pragmatismul şi
originalitatea.
Arhitectura romană, utilizează acoperirea unor spaţii de dimensiuni remarcabile cu bolţi şi
cupole (domuri), îmbină stilurile clasice greceşti, adosând coloanele dorice, ionice şi corintice
arcadelor de piatră şi zidărie, creează un nou stil, bogat în decoraţiuni – stilul compozit (Colosseum-
ul din Roma).
Lucrările inginereşti, drumuri, apeducte, poduri sunt durabile, de mari dimensiuni.
Arhitectura imperiului părăseşte principiile arhitecturii greceşti a cărei esenţă este relaţia
dintre natură – societate şi mitologie, dar se evidenţiază prin adaptabilitatea clasicismului la scopuri
şi cerinţe variate.
Construcţii reprezentative:
• Colosseum – Roma – 70-82 d.Hr. – un vast amfiteatru oval, cu axa lungă de 200 m, cu o
capacitate de 50.000 locuri. Arena este perimetrată de 80 arcade de dimensiuni uriaşe;
• Vila lui Hadrian – Tivoli – 124 d.Hr.
• Teatrul lui Marcellus – Roma (21-131 d.Hr)
• Oraşul Pompei (distrus 79 d.Hr.)
• Arcul lui Titus – Roma (82 d.Hr.)
• Pantheonul – Roma (2005 d.Hr.)
• Termele lui Caracalla Roma (211 – 217 d.Hr.)
• Forum-ul Roman (sec. I î.Hr. – sec. IV d.Hr.)
28
ARTA PRECOLUMBIANĂ
Se distinge prin monumentalitate îmbinând principiile cosmologiei cu practicile religioase şi
ritualurile bazate pe sacrificii.
În America Centrală civilizaţia maya a evoluat de la cultura timpurie olmecă evidenţiindu-
se în special prin temple - piramide în trepte, amplasate într-un peisaj insolit. Aztecii dezvoltă
formele arhitecturale mayaşe adaptându-le la noile ritualuri religioase, foarte sângeroase. Ca
material de construcţii se utilizează piatra, iar decoraţia este bogată şi complexă.
În Peru anterior cuceririi sale de către spanioli (1532) - arhitectura era expresie a
centralismului imperial bazat pe o ordine socială foarte rigidă, materializând legătura dintre Împărat
(Inca) şi zeul Soare. Construcţiile sunt orientate după punctele cardinale, utilizând din plin însorirea.
Materialele folosite erau: cărămida şi piatra. Lucrările inginereşti – drumuri, poduri şi terasări ale
versanţilor muntoşi – sunt reprezentative şi de mare amploare.
Indienii pueblo au dezvoltat o arhitectură mai simplă în teritoriile situate actualmente în sud-
vestul U.S.A., utilizând în mod curent cărămizile nearse şi chirpiciul ca materiale de construcţie.
Excepţie face complexul Pueblo Bonito construit din piatră în anii 900-1200 în Mexic.
Construcţii reprezentative:
MEXIC
• Piramidele Soarelui Teotihuacan (cca 250 d.Hr.)
• Citadela Teotihuacan (cca 600 d.Hr.)
• Templul războinicilor – Chichen Itza (cca 1100 d.Hr.)
PERU
• Machu-Pichu – lângă Cuzco (cca 1500) – oraş de munte
• Poarta Soarelui – Tihuanaco (1000-1200 d.Hr.)
GUATEMALA
• Templul 1 – Tikal (cca 500 d.Hr.)
SHINTOISM – JAPONIA
Shinto – este o veche credinţă japoneză bazată pe venerarea strămoşilor şi a naturii, care
transpune în cultura japoneză şi în special în arhitectură: lumina, graţia şi echilibrul dintre natură şi
cultură.
Pătrunderea budismului (sec.VI) – introduce în arhitectura shintoistă forme compoziţionale
extrem de sofisticate, în care dimensiunea şi locul fiecărui element sunt bine stabilite, într-o inter-
relaţionare complexă. În acest mod, natura şi socialul par a fuziona, sugerând faptul că acesta din
urmă este un produs al celui dintâi.
Construcţii reprezentative:
• Poarta „plutitoare” Torii – Sanctuarul Itsukushiona Jinja Miyajima – sec. XII.
• Vila Imperială Katsura – 1620
• Sanctuarul shintoist de la Kamiji – Yama – Ise /(701 d.Hr.)
• Palatul imperial de la Nara (sec.XVII)
• Sanctuarul Kasuga-Nara (768 d.Hr.).
CLASICISMUL CREŞTIN
Îmbină clasicismul monumental cu dogma creştină. Noile construcţii de cult derivă din
bazilica şi din domul roman.
Spaţiul bazilical este organizat pe o axă longitudinală, orientată est-vest, cu o navă
principală supraînălţată şi două nave laterale, preluând arcadele semicirculare romane şi decoraţiile
clasice. Aceste elemente clasice preluate de arhitectura creştină constituie bazele stilului romanic.
Din domul roman derivă bisericile pe plan central, acoperite cu o cupolă semisferică centrală (peste
naos).
Capodopere ale genului sunt Biserica Sfânta Sofia din Bizanţ şi San Vitale din Ravenna.
Pe la 1100 stilul romanic este răspândit practic în întreaga Europă.
Construcţii reprezentative:
29
• Biserica Sfânta Sofia – Istambul (532-537)
• San Stefano Rotondo – Roma (468-483 d.Hr.)
• Basilica San Marco – Veneţia (1063-1085)
• Capela St. John – Londra (1086-1097)
• Catedrala din Durham – Anglia (1093-1132)
• Abaţia Sf. Albans - Anglia (1077-1115)
• Sfântul Sergiu şi Bachus – Istambul (525-530)
• Sfântul Mântuitor din Chora – Istambul (1050)
ISLAMISM
Îşi are originile în Peninsula Arabică, unde apare în sec.VII şi se extinde rapid în Orientul
Mijlociu, Balcani, Africa de Nord, India şi Peninsula Iberică. Influenţele culturii islamiste pătrund
în Europa Occidentală, prin califatele arabe din Spania.
Ca dogmă, Islamul interzice reprezentările zoomorfe şi antropomorfe, dezvoltând în schimb forme
şi decoraţiuni cu modele geometrice deosebit de valoroase.
Principalul tip de construcţie islamistă este geamia, lăcaş de cult dar şi cu funcţiuni sociale şi
culturale, care preia din alte culturi domurile şi colonadele, la care se adăugă minaretele specifice.
Construcţii reprezentative:
• Moschea Albastră din Istambul – Turcia (1610-1616) o replică a bisericii Sfânta Sofia, de
asemenea transformată în geamie
• Domul Stâncii – Ierusalim – Israel (684)
• Moschea Al-Aqsa Ierusalim – Israel (705)
• Marea Moschee din Damasc, Siria (706-715)
• Moschea Al-Ahzar-Cairo – Egipt (907 î.Hr.)
• Oraşul Madinat – al Zahra – lângă Cordoba
(936 d.Hr.)
• Palatul Alhambra – Granada – Spania (1338-1390)
INDO – KHMERISM
Apare în sec. III prin grefarea puternicelor influenţe ale hinduismului şi budismului asupra
civilizaţiei khmere locale din Cambodgea.
În secolul al IX- lea mai multe formaţiuni statale khmere se unifică sub acelaşi rege. În zona
Angkor, pe o suprafaţă de circa 300 kmp se construiesc numeroase centre cu caracter laic şi religios.
În arhitectura khmeră fiecare templu era conceput ca un micro-cosmos încărcat de
simboluri, cu o volumetrie şi cu decoraţiuni bine definite. Construcţiile sunt decorate cu
basoreliefuri şi sculpturi cu reprezentări naturaliste, deosebit de valoroase.
Construcţii reprezentative:
CAMBODGEA:
• Templul zeului hindus Vishu Angkor Wat – Cambodgea (sec. XII)
• Templul Preah Ko – Angkor Wat (880)
• Templul Preah Khan – Angkor Wat
INDIA:
• Templul Kandaraya Mahadev – Khajuraho (1017-1029)
• Templele Tanjavur şi Rajarajeshvara (sec. IX-XIII)
GOTICUL SCOLASTIC
Reprezintă o continuare şi o dezvoltare a stilului romanic, aducând inovaţii constructive
remarcabile. Arcul ogival şi bolţile de intersecţie cu nervuri ogivale, înlocuiesc arcul în plin centru
şi bolţile semicilindrice romanice. Aceste inovaţii permit o „eliberare” a spaţiului interior, care se
amplifică şi creşte în înălţime.
Planimetria romanică în formă de cruce latină, cu braţul lung orientat est-vest, cu trei sau
cinci nave, intersectat cu transeptul este preluată de noul stil.
30
Arhitectura gotică se dezvoltă în strânsă legătură cu dogma scolastică, mod determinant de
abordare a teologiei şi filozofiei în epocă. Această dogmă explică legătura între perfecţiunea Raiului
cu societatea umană supusă păcatului, iar materializarea acestui concept este catedrala gotică.
Fig. Nr: 12 Primăria din Bruxelles –sec. XIII – XV,
în stil gotic pur, turnul înalt de 96m.(foto autor)
Construcţii reprezentative:
FRANŢA:
• Saint – Chapelle – Paris – Pierre de Montreuil (1243-1248)
• Catedrala din Reims (1211-1290)
• Abaţia Saint – Denis – lângă Paris (1135-1144)
• Catedrala Notre – Dame – Paris (1163-1250)
• Catedrala din Chartres (1194-1260)
ANGLIA:
• Catedrala din Canterbury (1096-1185)
• Catedrala din Lincoln (1129-1320)
• West minister Abbey – Londra (1245 – sf.sec. XIV)
• Capda Kings – College – Universitatea Cambridge (1446-1515)
ROMÂNIA:
• Biserica Neagră – Braşov ( 1383-1477)
• Biserica Sfântul Mihail – Cluj-Napoca (construcţia s-a desfăşurat în două faze: prima a
început în anul 1316 şi a fost finalizată în 1390, urmată de o a doua fază între 1410-1487).
Redăm selectiv în continuare caracteristici ale unor stiluri arhitecturale care au influențat
evoluția civilizației europene și mondiale:
CLASICISMUL: un stil ce reînvie perfecţiunea modelelor antice, care caută, stabileşte şi aplică
reguli pentru atingerea acestei perfecţiuni. Raportat la cultura franceză, clasicismul caracterizează
arhitectura secolului al XVII – lea şi cuprinde două curente: unul ce îşi are rădăcinile în Renaşterea
Italiană ( prima manifestare: faţada Bisericii Saint – Gervais – construită la Paris de Salamon de
Brosse în anul 1616), al doilea curent caracterizează epoca lui Ludovic al XIV-lea ( colonada de la
Louvre din perioada 1667 – 1670 - şi de la Versailles din 1668).
Termenul ,,clasicism”definește în arhitectură și artă – de-a lungul timpului, o atitudine polemică
față de conceptele ,,la modă”, militând spre o reîntoarcere la valorile consacrate ale Antichității. La
începutul secolului XX, o serie de arhitecți din Franța și Germania tind să restabilească o
,,disciplină clasică” în artele vizuale pentru a combate excesul inovativ al exuberantului stil Art
31
Nouveau. Această tendință se manifestă după primul Război Mondial în literatură, pictură și
muzică, dar cu un efect redus în arhitectură și urbanism.
BAROCUL: se afirmă şi se răspândeşte ca o manifestare artistică în secolul al XVII – lea. Este
asociat cu Contra – Reforma, este un stil ce se opune rigurozităţii Reformei. Arhitectura barocă se
caracterizează prin linii şi plane curbe, volute şi coloane în torsadă. Bogăţia decoraţiilor şi fantezia
ce domină compoziţia, care revoluţionează, diversifică şi înnobilează produsul artistic.
ROCOCO: este un stil ornamental elaborat la sfârşitul domniei regelei Ludovic al XIV – lea.
Atinge apogeul în perioada Regenţei şi sub Ludovic al XV – lea şi se remarcă prin bogăţia
decoraţiilor atât în decorarea faţadelor cât şi a interioarelor.
NEOCLASICISMUL: apare ca o replică sobră la senzualitatea şi decorativismul stilurilor baroc şi
rococo. Apare după anul 1750 şi dezvoltă o arhitectură nouă care adaptează noilor necesităţi
funcţionale elementele compoziţionale şi de detaliu ale Antichităţii greceşti.
Fig. 13.RENAŞTEREA FilippoBrunelleschi
Capela Pazzi – Florenţa 1433 - Perioada timpurie
32
II.2 GRECIA ANTICĂ
Inceputurile :
MYCENE
Fig. Nr: 14. – Situl arheologic Micene – foto. autor
33
În arhitectură se înregistrează o evoluţie a ordinelor Doric şi ionic
spre armonie şi perfecţiune. Este reconstruită Acropola din Atena. Ictinos şi
Callicrates construiesc Parthenonul, Minesicles construieşte Propyleele, în
aceiaşi perioadă este construit Templul Atenei Nike şi Erehteionul. În stilul
artei clasice se construiesc în această perioadă templele lui Apollon din Delphi
şi Bassae, al concordiei la Agrigento, Templul lui Poseidon la Sunion, Templul
lui Hephaistos de la Athena, Tolosul Marmaria din Delphi.
Spre anul 380 î.Hr. ia naştere şi se dezvoltă arhitectura civilă şi
urbanismul (Priene, Epidaur, este terminată agora din Atena, Pella).
În perioada clasicismului târziu este construit Mausoleul lui
Halicarnas şi Monumentul Nereidelor din Santhos.
ARTA CLASICĂ (480-323 Î.HR.)
Fig. Nr: 15. – Erehteionul, capodoperă a stilului ionic
Logia Cariatidelor (foto. autor)
34
Se înregistrează expansiunea greacă spre Orient, se
dezvoltă oraşe ca Pergamul, Antiohia şi Alexandria. Apare şi
se dezvoltă ordinul Corintic, se construiesc temple mari la
Pergam, Ephes, Sardes. Se dezvoltă urbanismul (Pergam,
Milet, Alexandria). În marile oraşe apar numeroase construcţii
civile, cum ar fi Porticul Attale din Athena, Biblioteca din
Alexandria, Teatrul din Pergam, Farul din Alexandria.
ARTA ELENISTICĂ (322-50 Î.HR.)
Fig. Nr: 16. – Stilul corintic – capitel și antablament
35
II.3.CIVILIZATIA ETRUSCĂ
Referinte bibliografice:
Claudius ( 41 – 54 d.C.) - împarat roman, autor al operelor literare cu caracter istoric:
,,Carhedoniaca” (Istoria Cartaginii) şi ,, Tyrhenica” (Istoria Etruscilor), utilizează bogatele
mărturii istorice ale epocii. Scrierile sale dispar in incendiul Bibliotecii din Alexandria, anumite
informaţii se preiau tratatele unor istorici contemporani;
Gaius Clinius Maecenas sfetnic de seamă al lui Augustus, devotat susţi nător al artelor şi al
artistilor, este de origine etruscă, descendent de stripe regală;
Diodor ( sec.I - i.d.C.) istoric grec, descrie etruscii ca un popor care:
,, … s-a remarcat prin bărbăţie, au pus stăpânire pe un teritoriu intins şi au intemeiat multe cetăţi
celebre... Au excelat ca o puternică forţă maritimă şi multă vreme au dominat apele mării, astfel că,
datorită lor mare ace se învecinează cu Italia a primit denumirea de Marea Tyrheniană (Marea
Etruscă)…”
La perfecţionarea armatei pedestre ei au contribuit printre altele şi prin utilizarea goarnei, un
instrument foarte folositor în război şi care se numeşte ,, goarna tyrenă”.
Comandanţilor supreme ai armatei l I se consfinţea şi li se consolida autoritatea şi rangul
prin aceea că li se atribuiau lictori,jilţuri de fildeş şi toge cu dungă purpurie.
Casele erau prevăzute cu peristiluri ingenioase, menite să atenueze zgomotul produs de
numeroşii servitori aflaţi în slujba lor…. Cele mai multe din aceste obiceiuri au fost preluate de
romani care le-au introdus în cetăţile lor şi le-au perfecţionat…S-au dedicat în primul rând ştiinţelor
naturii şi învăţăturii privind zeităţile, cei mai mulţi dintre ei s-au ocupat cu ştiinţa interpretării
fulgerelor… Întrucât locuiesc şi lucrează un pământ ce dă de toate, ei se bucură de o bogăţie de
roade menite nu numai unei hrane îndestulătoare, ci şi de desfătări îmbelşugate, cu huzurul şi
destrăbălarea cuvenită… Puterea, care din timpuri străvechi le-a atras invidia celor din jur, au
pierdut-o cu desăvârşire…”
36
Fig. Nr:17. Teritoriile etrusce
Titus Livius: strălucit istoric roman de la începutul erei noastre, în tratatul ,, De la
fondarea Romei ” afirmă:
,, … Până la naşterea Imperiului Roman puterea etruscilor s-a întins departe pe mare şi pe uscat. În
măsura în care au stăpânit Marea de Jos ( Tyhreniană) şi Marea de Sus (Adriatica), stau mărturie
chiar denumirile lor: una a fost botezată de triburile italice ,, Marea Etruscă” după numele generic
dat acestei seminţii, iar cealaltă ,,Hadriatica” după aşezarea etruscă Hadria. Au populat uscatul şi au
construit douăsprezece cetăţi, mai întâi de partea noastră a Apeninilor, de-a lungul Mării de Jos,
apoi dincolo de Apenini, înfiinţând acolo tot atâtea colonii câte erau şi oraşele lor de baştină;
acestea cuprindeau toată întinderea de dincolo de Pad până în Alpi, cu excepţia Capului pe care în
prejma golfului îl populează veneţienii…”
Strabo: geograf contemporan cu Titus Livius:
,, … atâta timp cât etruscii s-au aflat uniţi sub un singur conducător – au fost foarte puternici, dar cu
trecerea vremii, se vede că organizarea lor s-a destrămat, s-au supus presiunii exercitate de
populaţia învecinată, căci altfel ei n-ar fi renunţat la pşmânturile fertile şi s-ar fi năpustit după pradă
pe mare, unii într-oparte, alţii în cealaltă parte a apelor; se ştie doar că de câte ori s-au unit au fost în
stare nu numai să-I respingă pe agresori ci să-i şi atace, ba să ântreprindă chiar şi expediţii
îndepărtate…”
Dionisie din Halicarnas:
,, … se aduceau (regelui etrusc Tarquinius – la Roma) douăsprezece securi, câte una din fiecare
cetate …Era un obicei etrusc ca în faţa fiecăruia dintre regii cetăţilor să păşească un lictor, care în
afara mănunchiului de nuiele mai poartă în mână şi o secure; şi ori de câte ori cele douăsprezece
cetăţi porneau într-o expediţie comună, depuneau cele douăsprezece securi în mâna unui dintre regi
care în felul acesta era investit cu puteri nelimitate în comanda oştilor…De aici originea istorică a
simbolului puterii la funcţionarii romani care atesta dreptul lor de a aplica vinovaţilor nu numai
pedeapsa corporală ci şi pedeapsa decapitării…”
Thomas Dempster: profesor scoţian, predă la Universităţile din Pisa şi Bologna. Între anii 1616 –
1619 scrie cele ,, Şapte tomuri despre Regatul Etruriei”.
Istoric:
Epoca pietrei:
urme de locuire în peninsula Italică
Epoca brozului ( cca.1800 ă.d.C.) :
37
imigranţi din nord populează Italia, prelucrează bronzul şi practică o agricultură primitivă,
îşi construiesc colibe din pari de lemn, locuiesc cu predilecţie în locuinţe lacustre.
Epoca fierului (2000 î.d.C.):
noi valuri de imigranţi din nord care aduc o cultură superioară celei autohtone, cunosc
prelucrarea fierului, roata olarului, practică agricultura şi creşterea vitelor, au o organizare
socială diferenţiată pe stări. Centrul acestei culturi este la Villa Nova lângă Bologna de
astăzi.
Sec VIII î.d.C. :
apar primele oraşe cu o viaţă economică şi socială dinamică. Un rol deosebit îl joacă grecii –
care colonizează Sicilia şi litoralul italic, înfiinţând porturi, centre economice şi comerciale
puternice.
În Toscana etruscii întemeiază pe baza tradiţiilor villanoveze o nouă civilizaţie. La
Tarquinia, în Etruria Meridională este descoperit un obiect – simbol, o urnă villanoveză dion
argilă acoperită cu un coif etrusc din bronz, care atestă prezenţa noii civilizaţii şi
marechează trecerea la o nouă epocă în istoria Italiei Antice.(istoricii compară aceste
începuturi modeste din Italia cu civilizaţii mult mai avansate: în 1728 – 1686 î.d.C. -
Hammurabi, regale Babilonului, supranumit Uraganul celor patru puncte cardinale, adopta
cel dintâi Cod de Legi cunoscut în istorie, iar în anul 1296 î.d.C.- Ramses al II-lea încheia
primul Tratat de Pace cunoscut, prin care se consfinţea victoria sa asupra Imperiului Hitit).
Oraşele etrusce luate în parte alcătuiau ansambluri de sine stătătoare, un fel de state – cetăţi,
cu strânse relaţii economice, dar autonome una faţă de celelalte. Iniţial oraşele etrusce erau
conduse de un rege, cu timpul devin republici orăşeneşti aristocratice.Douăsprezece cetăţi:
Veii, Caere, Tarquinia, Vulci, Ruselly, Vetulonia, Velletri, Arretium, Cartona, Perusia,
Volsini şi Clusium - se unesc într-o formă federativă liberă, asemănătoare federaţiilor
greceşti.
Oraşele cetăţi etrusce o venerează pe zeiţa Voltumna, căreia îi ridică în comun un sanctuar
în apropiere de Volsinii (lângă Bologna de azi). O dată pe an se organizau aici jocuri festive
în cinstea zeiţei, ocazie cu care se alegea un rege, reprezentant formal al Federaţiei etrusce.
Oraşele etrusce erau dominate de familiile aristocrate, membrii lor de frunte – lucomonii –
asigurând administrarea treburilor publice, formând un colegiu de funcţionari numiţi ziltath.
Sfârşitul sec.VII Î.D.c.:
Oraşele etrsce sunt foarte puternice şi încep să ducă o politică de expansiune pe teritoriul
Italiei.În Italia septentrională coloniştii porniţi din Clusium, Volsinii, Velletri, întemeiază
oraşele Felsina (Bologna), Mantua, Spina, Atria şi altele, controlând regiunea fertilă a
Padului. La rândul lor, aceste oraşe din nordul Italiei se unesc într-o federaţie liberă.
Expansiunea se extinde la sud de Tibru, în Latium şi Campania, apar noi oraşe: Capua şi
Nola.
În 600 î.d.C. etruscii ocupă Corsica şi intră în conflict cu coloniştii greci. Pentru a-i înfrânge,
etruscii se aliază cu rivalii acestora, cartaginezii. Confruntarea are loc în 540 - 538 î.d.C.,
când flota greacă reputează o victorie pe care nu o poate fructifica din cauza pierderilor
suferite.
Sec. VI î.d.C. :
Marcheză perioada de apogeu a puterii etrusce, care domină Mediterana în egală măsură cu
grecii şi cu cartaginezii.
Cuceresc Latium, o regiune cu populaţie puţină, primitivă,ocupată cu agricultura şi cu
creşterea vitelor. Pe locul viitoarei Rome se aflau pe vârful celor şapte coline cătune
despărţite de mlaştini, locuite de triburi latine şi sabine. Etruscii unifică aceste aşezări şi
crează un adevărat oraş, cu o formă arhitecturală şi administrativă fermă şi stabilă. Se
construieşte un canal imens, boltit, numit Cloaca Maxima,
drenând astfel apele şi desecând mlaştinile. Se edifică Forum
38
Romanum, vestita piaţă romană, inima Romei, apoi a Italiei,
devenind punctual central al Imperiului Roman.
Pe Capitoliu se edifică templul închinat zeităţilor Jupiter, Junona şi Minerva.Noua cetate
este înconjurată cu ziduri de apărare puternice.
În fruntea Romei s-au aflat regii etrusci Tarquinius, Priscus, Servius Tulius şi Trquinius
Superbus.
Fig. Nr:18: Sfinxul și două animale mitologice – desedn dintr – un mormânt de la Veii - Campania
Sec. V – III î.d.C.:
Puterea etruscă decade ( expulzarea lui Tarquinius Superbus din Roma), Roma îşi extinde
influenţa în Latium, cucereşte oraşul etrusc Veii.
480 î.d.C. – are loc o confruntare armată între cartaginezi şi grecii sicilieni care ies
învingători marcând astfel slăbirea puterii maritime a etruscilor, aliaţi ai cartaginezilor.
474 î.d.C. – are loc bătălia navală de la Cume (lângă actualul Neapole) unde flota gracă o
învinge pe cea etruscă, marcând sfârşitul perioadei de dominaţie a acestora în Mediterana.
453 – 452 î.d. C. – etruscii pierd insula Ilva (Elba), cu o poziţie strategică deosebită şi cu
bogate zăcăminte de fier.
424 î.d.C. – are loc o răscoală în Campania, etrscii sunt învinşi, iar Capua devine oraş –
cetatae de sine stătător.
406 î.d.C. – romanii asediază şi cuceresc Veii, apoi oraşul cetate Capena, având deschis
drumul spre Etruria.
Etruria este atacată din nord de triburile celtice şi de gali; celţii cuceresc cetatea Melpum (la
est de Milano), îşi extend stăpânirea pe întraga regiune de nord a Italiei, în 390 cuceresac
Clusium.
În anul 387 î.d.C. celţii atacă şi cuceresc Roma, cu excepţia Centrului sacru de pe Capitoliu
ai cărui apărători au fost treziţi – conform legendei, de gâştele sacre din templu.
295 î.d.C. – ertuscii sunt învinşi de romani; ultimul oraş – cetate Volsinii este cucerit în 268,
marcând sfîrşitul civilizaţiei etrusce. Romanii se răspândesc în Etruria şi asimilează
populaţia autohtonă. Etruscii rămaşi primesc cetăţenie romană, dovedesc loialitatea, dar îşi
pierd definitiv identitatea culturală.
39
Fig. Nr: 19. – Alfabetul etrusc preluat și adaptat după alfabetul grecilor din Cumae.
,, Episodul” etrusc caracterizează o perioadă istorică de mare însemnătate pentru viitorul peninsulei
Italice, premerge şi influenţează civilizaţia Romei republicane şi imperiale căreia îi transmite
cunoştinţele tehnice şi rafinamentul artei sale.
Fig. 20. Necropola din Banditaccia – mormânt etrusc cu basoreliefuri
40
Fig. Nr: 21. – Lupa Capitolina cu Romulus și Remus
II.4. ROMA
1. Legenda…Enea, în urma războiului cu grecii, scăpând din asediul Troiei împreună cu
familia sa şi cu câţiva supuşi credincioşi, a părăsit Asia Mică rătăcind timp îndelungat pe Marea
Mediterană. După multe peripeţii, pe apă şi pe uscat, au ajuns în Peninsula Italică, aşezându-se pe
câmpia întinsă numită Latium, aflată la miazăzi de râul Tibru, între mare şi Munţii Apenini. După
numeroase lupte, Enea a întemeiat aici cetatea Lavinium, iar fiul său Ascanius sau Iulius, o a doua
cetate, Alba- Longa.
Peste aceste cetăţi au domnit mulţi regi, descendenţi direcţi ai lui Ascanius. Mezinul
ultimului rege, Amulius, l-a alungat pe fratele său mai mare, Numitor, iar pe fiica acestuia, Rea –
Silvia, a făcut-o preoteasă a zeiţei Vesta, obligând-o astfel să nu se mai căsătorească. În acest mod,
nici un urmaş al fratelui alungat de pe tron nu se mai putea naşte pentru a răzbuna nelegiuirea.
Dar zeul Neptun a răpit-o pe tânăra vestală, care i-a dăruit doi fii gemeni, pe Romulus şi
Remus. Aflând cele întâmplate, Amulius a pus să fie prinşi cei doi gemeni şi aruncaţi în apele
Tibrului. Un slujitor milos a aşezat cei doi prunci într-un coş de nuiele, care a plutit pe apele
învolburate, până când valurile l-au arucat la mal şi l-au adăpostit sub ramurile unui măslin. Aici a
apărut lupoaica, animalul lui Marte, care i-a adăpostit pe copii în peştera Lupercal şi i-a alăptat
pentru a le astâmpăra foamea. Un păstor al regelui, pe nume Faustulus, i-a descoperit şi i-a dus
soţiei sale Acca Laurentia, care le-a devenit doică şi i-a îngrijit.
Când au crescut, cei doi gemeni au devenit conducătorii păstorilor care atacau şi prădau
împrejurimile. Remus a fost prins pe când încerca să prade turmele regelui Amulius şi a fost dus la
palat. Faustulus l-a trimis pe Romulus în ajutorul fratelui său, dezvăluindu-i secretul descendenţei
lor nobile. Romulus a atacat cetatea, şi-a eliberat fratele, l-au ucis pe Amulius şi l-au pus pe tron
pe bunicul lor Numitor.
După aceste fapte, cei doi fraţi au hotărât să înfiinţeze o nouă cetate în ţinutul în care
crescuseră, acolo unde Tibrul ieşit din munţi, se îndrepta spre mare.
41
Cei doi fraţi s-au certat însă, fiecare dorind ca numele său să fie dat noii cetăţi. Nu s-au
înţeles nici asupra locului unde urma să fie ridicată cetatea: pe dealul Palatin sau pe Aventin. Au
întrebat atunci zeii, care le-au răspuns că acela peste care vor zbura mai mulţi vulturi, acela este
ales pentru a decide.A doua zi în zori, de-asupra capului lui Romulus au zburat doisprezece vulturi,
iar de-asupra capului lui Remus au zburat numai şase. Cetatea a fost numită de Romulus - Roma şi
cea dintâi colibă acoperită cu paie a fost ridicată pe Palatin. Romulus a tăiat prima brazdă în jurul
Palatinului cu un plug tras de un taur şi de o vacă, marcând astfel traseul zidurilor cetăţii. Supărat
de hotărârea zeilor, Remus a sărit peste linia viitoarelor ziduri şi a fost înjunghiat de Romulus care
a spus: ,, Aşa să moară toţi cei care, ca şi tine, vor sări peste zidurile mele”
Romulus, rămas singurul stăpân al cetăţii, a populat-o cu păstorii din împrejurimi, cu sclavi
fugiţi, datornici şi exilaţi. Pentru că lipseau femeile, Romulus a cerut cetăţilor vecine ca fetele lor
să se mărite cu noii locuitori ai Romei, dar nimeni n-a dorit să intre în legături de familie cu
aceştia. Atunci, Romulus a recurs la un vicleşug: a organizat o mare serbare în cinstea zeului
Consus, la care a invitat locuitorii din cetăţile sabine şi latine din vecinătate. La un semn al lui
Romulus, bărbaţii Romei s-au repezit şi fiecare a răpit căte o femeie. Bărbaţii străini, neînarmaţi n-
au putut să le apere şi au fugit, blestemându-i pe cei ce încălcaseră legile ospitalităţii.
Aşa a început războiul cu cetăţile învecinate. Latinii au fost învinşi uşor de romani, dar
sabinii în frunte cu regele lor Titus Tatius au pornit împotriva Romei. Luptele s-au desfăşurat în
mlaştinile dintre Capitoliu şi Palatin, au durat timp îndelungat fără a se decide victoria vreunei din
părţi. Au intervenit femeile sabine, legate acum de bărbaţii din ambele tabere, împăcându-i pe
bărbaţii şi pe fraţii lor. Popoarele s-au unit, iar Romulus şi Titus Tatius au domnit împreună.
Acesta este mitul despre întemeierea şi primele acţiuni ale cetăţii Roma, peste care au
domnit încă şase regi. Conducerea statului era în mâinile vechilor cetăţeni, a patricienilor dintre care
se alegea Senatul (Sfatul Bătrânilor), iar regele era obligat să respecte hotărârile Senatului în
problemele importante.
Ultimul rege, Lucius Tarquinius Superbus a fost izgonit şi s-a retras în cetatea etruscă Caere,
iar locuitorii Romei au hotărât ca în fiecare an să fie aleşi în locul regelui doi consuli, înfiinţându-se
Republica Patricienilor, în care plebeii ereu reprezentaţi de tribuni.
Fig. Nr: 22. – Planul orașului Roma – după ,,Historia” Nr:2/2009
42
2. Urbanismul roman: continuatoare a culturii grecilor şi a etruscilor, civilizaţia romană îşi
extinde treptat influenţa asupra teritoriilor europene din jurul Mediteranei, de la limes – ul ce separă
Anglia de Scoţia până în Egipt, din Asia Mică la ţinuturile germanice, de la nord de Danubiu la
Atlantic.
Sistemul legislativ, arta militară şi a conducerii, a organizării teritoriilor cucerite, toleranţa
religioasă şi nu în ultimul rând ştiinţa construcţiilor, au asigurat pentru mai mult de un mileniu
existenţa şi supremaţia în aceste teritorii, mai întâi a Republicii, apoi a Imperiului Roman.
Această civilizaţie bazată pe spaţiul rural, dar tipic urbană este jalonată de apariţia a
numeroase oraşe care ating apogeul dezvoltării lor în primele două secole ale Mileniului I : Ostia,
Herculanum, Pompei, Timgad şi altele. Dar mai ales aici - şi nu în celebra Romă, în oraşele cetăţi
care nu depăşesc câteva zeci de mii de locuitori - urbanismul roman atinge nivelul său maxim de
dezvoltare.
Pricipiile urbanismului roman: cu începere de la Cetatea Eternă, fondarea unui oraş este la
romani un act sacru, marcat de un ritual arhaic preluat de la etrusci. Ritualul cuprinde patru
secvenţe:
Luarea auspiciilor – destinată să asigure acordul zeilor pentru înfiinţarea noului
oraă;
Orientatio – trasarea celor două axe majore ale viitoarei localităţi: decumanus (est –
vest) şi cardo (nord – sud), care înscriu oraşul în ordinea generală a Universului;
Limitatio – marcarea cu brăzdarul plugului a perimetrului, întrerupt în dreptul
viitoarelor porţi, care marchează o linie de protecţie magică: pomerium, în afara
căreia se va construi zidul de apărare;
Consacrarea – plasarea oraşului sub protecţia zeilor, în special a triadei capitoline:
Jupiter, Junona şi Minerva.
Planimetria oraşelor romane se caracterizează prin utilizarea tramei stradale rectangulare,
orientată după cele două axe majore: cardo şi decumanus, trasee ortogonale ce răspund unor cerinţe
vădit practice, fără semnificaţie religioasă. Oraşul tipic roman primeşte aastfel în plan forma unui
pătrat sau a unui dreptunghi - în care străzile secundare delimitează insule asemenea. Această
operaţiune poartă numele de ,, limitare internă”, iar tratatele de topometrie contemporane epocii
imperiale o consideră ca parte integrantă a ritualului fondării oraşului. Aceste trasee rectangulare
sunt însă adaptate declivităţilor terenului, tradiţia fiind preluată de la etrusci şi de la urbanismul
grec.
Fig. Nr: 23. – Forul Roman – plan - ,,Historia” Nr:2/ 2009
43
Principiile urbanismului roman sunt aplicate vizibil în structura oraşelor nou înfiinţate ca:
Torino, Aosta, Florenţa în peninsula italică, Timgad, Volubilis, Leptis Magna, Sabatha în Africa,
dar se regăsesc şi în modernizarea şi remodelarea unor aglomerări urbane existente. Vechile
,,oppida” din Galia amplasate pe înălţimi sunt completate cu structuri romane rectangulare ca la
Autun şi Trier, iar peste târgul galic al Lutetiei se suprapune un oraş modern care va deveni nu mai
puţin celebrul Paris.
Elementele compoziţionale urbane sunt:
Incinta: are o valoare simbolică şi religioasă ce trimite la ritualul limiării oraşelor.
După instaurarea cunoscutei ,,pax romana” fortificaţiile au fost neglijate în favoarea
extinderii aşezărilor, dar năvălirile barbare din secolul al III-lea obligă reconstruirea
zidurilor de apărare, pentru care adeseori sunt utilizate ca material de construcţie
părţi din monumentele epocilor anterioare.
Fig. Nr: 24. – Roma protejată de Zidul Aurelian
,,Historia” Nr:2/2009
Străzile: aveau dimensiuni bine stabilite: 12 m lăţime pentru cardo şi decumanus (
la Corint lătimea arterelor atinge 24 m) şi nu mai puţin de 6 m pentru străzile
laterale, erau dalate şi mărginite de trotuare. Adeseori strada era flancată de portice
spre care se deschid magazine şi care protejează cetăţenii de ploaie sau de arşiţă.
Forum – ul: este amplasat la intersecţia dintre cardo şi decumanus, este un centru al
vieţii publice, piaţă şi loc de reuniune în acelaşi timp, constituie inima oraşului
roman. Este locul unde sunt amplasate edificiile publice (sala curiei romane,
bazilica – un vast edificiu ce adăposteşte tranzacţiile comerciale şi activităţile
oficiale de exercitare a justiţiei), adeseori legate prin portice după modelul agorelor
greceşti. Forum – ul este centrul vieţii religioase, aici este amplasat templul închinat
triadei capitoline în timpul Republicii, ulterior templul ce serveşte cultul imperial.
Până la apariţia amfiteatrelor, în forum se desfăşurau şi luptele gladiatorilor. Alături
44
de forum – ul propriuzis, în oraşele romane vor apare şi fora – pieţe specializate,
destinate exclusiv activităţilor comerciale.
Fig. Nr: 25. - Forul Roman ,,L’Histoire” Nr:2 / 2010
Dotările publice: edificii destinate petrecerii timpului liber: teatre, circuri,
amfiteatre, terme, ocupă un loc privilegiat în structura oraşului roman. Spre
deosebire de greci, care utilizau pantele naturale ale terenului pentru amenajarea
teatrelor, romanii construiesc teatre monumentale pe teren plan. Pentru circuri,
deobicei piste lungi destinate întrecerii carelor, înconjurate cu gradene este utilizat
terenul denivelat pentru o mai bună vizibilitate ( Circus Maximus din Roma este
amplasat în depresiunea dintre colinele Palatin şi Aventin). Amfiteatrele, (dintre
care cel mai renumit este Colosseum – ul) sunt destinate întrecerii între gladiatori şi
spectacolelor, sunt cunstrucţii monumentale de mari dimensiuni, specifice
civilizaţiei romane. Termele, sunt edificii gigantice cu lux ostentativ construite în
epoca imperială, care regrupează băi calde şi reci, săli pentru sport, biblioteci, săli
de lectură, locuri pentru servirea mesei. Palatele, edificiile administrative,
cazărmile, închisorile, sunt construcţii cu funcţiuni urbane amplasate în zonele
centrale ale oraşelor. Un loc esenţial îl ocupă amenajările şi dotările edilitare:
castelele de apă, apeductele, fântânile. Peisajul urban este înobilat cu numeroase
grupuri statuare şi arce de triumf amplasate în capetele de perspectivă ale
arterelor importante. Canalizarea apelor uzate era asigurată de o reţea subterană
care urmărea traseul stradal.
45
Fig. Nr: 26 - Colisseeum – construcție începută în anul 72 î.d.C
Locuinţele: sunt de două feluri: domus – tipul clasic al locuinţei unifamiliale din
care se dezvoltă programul arhitectural al palatelor patricienilor şi - insulae – case
de raport cu mai multe etaje cuprinzând un anumit număr de apartamente.
Principiile urbanismului roman se regăsesc în ,,,De architectura” – tratatul de urbanism al lui
Vitruviu, inginer şi arhitect contemporan cu Augustus. Inspirat din operele urbaniştilor
greci, în tratatul său Vitruviu pune accent pe alegerea sitului, pe salubritate, expunerea la
factorii climatici, la amplasarea edificiilor publice şi a locuinţelor. Se recomandă a se face
orientarea străzilor pe baza unui studiu aprofundat al regimului local al vânturilor, iar
confortul şi estetica urbană sunt preocupări importante ale celebrului teoretician.
Regimul juridic al urbanismului roman este asigurat şi urmărit de adevărate servicii
de urbanism create în timpul Imperiului şi puse sub controlul unor înalţi demnitari numiţi de
împărat, precum curatorul apelor şi procuratoruşl străzilor.
Legea celor XII Table reglementează distanţele între construcţii şi faţă de limitele
parcelei pentru asigurarea accesibilităţii şi pentru a reduce pericolul extinderii incendiilor.(
Se interzice construirea la o distanţă mai mică de 2 picioare şi jumătate faţă de proprietatea
vecină, ceeace conduce la o distanţă de 5 picioare între construcţii – cca. 1,5m, amplificată
ulterior la 10 picioare datorită frcventelor incendii din Roma). Legea intrezice construirea
balcoanelor deasupra străzilor, permite acoperirea caselor cu olane şi nu cu material lemnos,
impune traseul străzilor şi regimul de aliniere al construcţiilor, limitează regimul de
înălţime. Demolările sunt strict reglementate pentru protejarea patrimoniului construit. În
anul 127 împăratul Hadrian, preocupat de estetica urbană, ordonă ca fiecare locuitor al
oraşului să-şi repare casa sau să o vândă.
Exproprierea – este prevăzută în edictele imperiale şi declarată necesară pentru
realizarea unor construcţii şi amenajări de interes public: (apeducte, forum – uri). După caz,
prefectul Romei ( pentru valori echivalente a 50 livre de argint) sau împăratul, (pentru sume
mai mari) - dispun acordarea despăgubirilor pentru proprietarii clădirilor desfiinţate.
Decădera Imperiului Roman a atras după sine un accentuat regres al vieţii urbane
Aceasta primeşte o cu totul altă orientare în perioada medievală, apoi Renaşterea reînvie
valoraoasele tradiţii ale Romei Imperiale.
„ 3. Administraţia. Imperiul Roman s-a extins pe teritorii întinse - de la Marea Britanie
până în Persia, între Germania şi Egipt, de la vest de Rhin - la nord de Dunăre, până la munţii estici
ai Anatoliei – (Armenia de astăzi) - reunind tradiţii, limbi şi religii din cele diverse şi o populaţie de
70,0 milioane de locuitori.
46
Timp de cinci secole, acest teritoriu imens a fost administrat, controlat aprovizionat şi apărat
de Roma. Pe acest teritoriu incomensurabil romanii avansau, se retrăgeau, dispuneau de state –
tampon. Pe perimetrul Imperiuluiâau fost fixate posturi de frontieră şi fortificaţii.
Din punct de vedere administrativ, în primele secole ale Imperiului, existau două feluri de
provincii:
cele vechi şi bine pacificate, plasate la interior, numite ,,provincii ale poporului” –
ale poporului roman, pentru care guvernul local era numit de Senat, cauză pentru
care erau denumite şi provincii senatoriale.
,,provincii de frontieră” – în care împăratul, şeful armatelor îşi exercita direct
puterea prin guverne formate din funcţionari militari care depindeau direct de
suveran.
Membrii guvernelor provinciilor senatoriale beneficiau de o pregătire specială în
domeniul administraţiei, erau magistraţi aleşi care proveneau din familiile patricienilor şi
care puteau succesiv să lucreze în administraţie sau să conducă o legiune, parcurgând cursus
honorum – spre cele mai înalte funcţii în conducerea Imperiului. Această elită forma o
minoritate restrânsă care administra eficient economia Imperiului. O ordine similară se
regăsea şi în maniera modernă şi eficace în care era condusă imensa armată romană:
450.000 oameni pentru care existau înscrisuri şi repertoare, tabele de avansare, ordine de
promovare. Civilizaţia ro mană a fost o civilizaţie birocratică.
Justiţia romană era o ,,civilizaţie a pledoariilor”, o civilizaţie care a inventat dreptul, un
drept care nu considera membrii societăţii egali: fiecare avea un statut personal, era înserat
într-o ierarhia bine codificată de-asupra căreia se situau cei care deţineau cetăţenia romană.
Sub Imperiul Târziu, circa 6 milioane de persoane aveau cetăţenia romană, putând fi
fictiv asimilaţi ca Romani, o populaţie mai numeroasă decât populaţia Republicii Romane.
Cel ce a dobândit cetăţenia romană, putea accede la cele mai înalte funcţii publice. Astfel,
împăraţii din dinastia Sever – ilor erau de origine punică.
ISTORIA ROMEI ÎN DATE
sec.XIV î.c. - tracii ocupă regiunea unde va apare Roma;
sec. VIII î.c. - civilizaţia etruscă – apar sate pe Palatin;
735 î.c . - data legendară a fondării Romei de Romulus;
609 î.c. - expulzarea din Roma a lui Tarquinius Superbus – ultimul rege etrusc şi in-
staurarea Republicii;
390 î.c . - năvăliri ale triburilor galilor. Capitoliul este salvat de strigătul gâştelor
sacre;
338 î.c. - Roma domină regiunea latium. începe cucerirea bazinului mediteranean;
58-44 î.c. - Cezar supune galia şi devine stăpânul romei
27 î.c: - Octavian fondează Imperiul, Mediterana devine un „lac” roman. începe
„Secolul lui Augustus” (Octavian). Literatura clasică latinĂ cunoaşte o mare dezvoltare prin
Horaţiu, Virgiliu, Ovidiu, Titus – Livius. Se dezvoltă arta romană, se construiesc terme,
apeducte;
anul 30 - crucificarea lui Isus din Nazaret
anul 64 - incendiul romei şi primele persecuţii ale creştinilor
anul 70 - cucerirea Ierusalimului de către romani
anul 72 - începe construcţia Coliseum-ului;
117 – 138 - împăratul Hadrian; începe construirea Pantheonului (123) şi a unui mausoleu –
viitorul castel San-Angello;
212 - - edictul lui Caracalla prin care toţi locuitorii liberi din imperiu devin cetăţeni romani;
274 - construcţia fortificaţiilor Romei („Zidul lui Aurelian”);
293 - sub Diocleţian – conducerea imperiului este împărţită între apus şi răsărit;
47
Continuatoare a culturii grecilor şi a etruscilor, civilizaţia romană îşi extinde treptat
influenţa asupra teritoriilor europene din jurul Mediteranei, de la limes – ul ce separă Anglia
de Scoţia până în Egipt, din Asia Mică la ţinuturile germanice, de la nord de Danubiu la
Atlantic.
Sistemul legislativ, arta militară şi a conducerii, a organizării teritoriilor cucerite,
toleranţa religioasă şi nu în ultimul rând ştiinţa construcţiilor, au asigurat pentru mai mult
de un mileniu existenţa şi supremaţia în aceste teritorii, mai întâi a Republicii, apoi a
Imperiului Roman. Această civilizaţie bazată pe spaţiul rural, dar tipic urbană este jalonată
de apariţia a numeroase oraşe care ating apogeul dezvoltării lor în primele două secole ale
Mileniului I : Ostia, Herculanum, Pompei, Timgad şi altele. Dar mai ales aici - şi nu în
celebra Romă, în oraşele cetăţi care nu depăşesc câteva zeci de mii de locuitori - urbanismul
roman atinge nivelul său maxim de dezvoltare.
Arhitectura romană:
Dotările publice: edificii destinate petrecerii timpului liber: teatre, circuri,
amfiteatre, terme, ocupă un loc privilegiat în structura oraşului roman. Spre deosebire de
greci, care utilizau pantele naturale ale terenului pentru amenajarea teatrelor, romanii
construiesc teatre monumentale pe teren plan. Pentru circuri, de obicei piste lungi destinate
întrecerii carelor, înconjurate cu gradene este utilizat terenul denivelat pentru o mai bună
vizibilitate (Circus Maximus din Roma este amplasat în depresiunea dintre colinele Palatin
şi Aventin). Amfiteatrele, (dintre care cel mai renumit este Colosseum–ul) sunt destinate
întrecerii între gladiatori şi spectacolelor, sunt construcţii monumentale de mari dimensiuni,
specifice civilizaţiei romane.
Termele, sunt edificii gigantice cu lux ostentativ construite în epoca imperială, care
regrupează băi calde şi reci, săli pentru sport, biblioteci, săli de lectură, locuri pentru
servirea mesei. Palatele, edificiile administrative, cazărmile, închisorile, sunt construcţii cu
funcţiuni urbane amplasate în zonele centrale ale oraşelor.
Un loc esenţial îl ocupă amenajările şi dotările edilitare: castelele de apă, apeductele,
fântânile. Peisajul urban este înnobilat cu numeroase grupuri statuare şi arce de triumf
amplasate în capetele de perspectivă ale arterelor importante. Canalizarea apelor uzate era
asigurată de o reţea subterană care urmărea traseul stradal.
Locuinţele: sunt de două feluri: domus – tipul clasic al locuinţei unifamiliale din care
se dezvoltă programul arhitectural al palatelor patricienilor şi - insulae – case de raport cu
mai multe etaje cuprinzând un anumit număr de apartamente.
Imperiul Roman s-a extins pe teritorii întinse - de la Marea Britanie până în
Persia, între Germania şi Egipt, de la vest de Rhin - la nord de Dunăre, până la munţii estici
ai Anatoliei – (Armenia de astăzi) - reunind tradiţii, limbi şi religii din cele diverse şi o
populaţie de 70,0 milioane de locuitori.
Timp de cinci secole, acest teritoriu imens a fost administrat, controlat aprovizionat
şi apărat de Roma. Pe acest teritoriu incomensurabil romanii avansau, se retrăgeau,
dispuneau de state – tampon. Pe perimetrul Imperiului au fost fixate posturi de frontieră şi
fortificaţii.
Din punct de vedere administrativ, în primele secole ale Imperiului, existau
două feluri de provincii:
- cele vechi şi bine pacificate, plasate la interior, numite ,,provincii ale poporului” –
ale poporului roman, pentru care guvernul local era numit de Senat, cauză pentru care erau
denumite şi provincii senatoriale.
- ,,provincii de frontieră” – în care împăratul, şeful armatelor îşi exercita direct
puterea prin guverne formate din funcţionari militari care depindeau direct de suveran.
Justiţia romană era o ,,civilizaţie a pledoariilor”, o civilizaţie care a inventat dreptul,
un drept care nu considera membrii societăţii egali: fiecare avea un statut personal, era
înserat într-o ierarhia bine codificată de-asupra căreia se situau cei care deţineau cetăţenia
48
romană. Sub Imperiul Târziu, circa 6 milioane de persoane aveau cetăţenia romană, putând
fi fictiv asimilaţi ca Romani, o populaţie mai numeroasă decât populaţia Republicii Romane.
Cel ce a dobândit cetăţenia romană, putea accede la cele mai înalte funcţii publice. Astfel,
împăraţii din dinastia Sever–ilor erau de origine punică.
Cetăţenia romană era acordată la cerere, funcţie de o serie de criterii: averea,
onorabilitatea, cunoaşterea limbii latine, (respectiv limba greacă pentru partea de răsărit a
imperiului).
În anul 212, prin edict, împăratul Caracalla hotărăşte: toţi locuitorii
Imperiului sunt cetăţeni romani. Fără îndoială, această decizie se bazează pe sistemul de
impozite aplicat cetăţenilor romani, (noii cetăţeni erau în continuare supuşi impozitelor care
le plătiseră şi până atunci dar mai ales pe un sistem juridic unic în întreg teritoriul.
Majoritatea locuitorilor din imperiu au dorit să acceadă la noul statut, o mică parte au opus
rezistenţă, mai ales din motive religioase (poporul evreu nu a acceptat cu adevărat cetăţenia
pe motiv că nu admiteau ideea existenţei altor zei decât ai lor).
În timpul imperiului, Roma devine o mare metropolă, cu o populaţie de peste
un milion de locuitori pentru care funcţionează un sistem administrativ asemănător cu cel al
provinciilor: servicii specializate conduse de un înalt funcţionar numit de împărat. Acesta
supervizează acţiunile prefecţilor care se ocupă de: trupele din garda imperială şi de
securitate, de incendii şi inundaţii, de dezvoltarea urbană sau de infrastructura edilitară. În
epoca imperială, Roma era administrată după cum, peste secole sub conducerea lui
Haussmann a fost administrat Parisul.
Fig. Nr: 27. Vila lui Hadrian
Lucrare de verificare Nr: 2
49
Instrucțiuni:
Lucrarea de verificare implică activități care necesită cunoașterea Modulului II și a
bibliografiei obligatorii indicate. Răspunsurile la întrebări vor fi transmise prin poștă (electronică)
tutorelui pentru comentarii, corectare și evaluare.
Pe prima pagină se vor scrie următoarele:
- Titlul cursului;
- Numărul lucrării de verificare;
- Numele și prenumele cursantului (acestea se vor menționa pe fiecare pagină),
anul de studii (II), specializarea (Geografia Turismului – ID); facultatea (de
Geografie); unitatea de învățământ (Universitatea ,,Babeș - Bolyai”),
localitatea (Cluj – Napoca).;
- Adresa poștală a cursantului, inclusiv date de contact (telefon fix, telefon
mobil, adresa e – mail).
Sarcinile care trebuie rezolvate sunt următoarele:
1.Explicați : ce sunt stilurile arhitecturale și modul în care acestea oglindesc etapele istorice
de dezvoltare .......................................................................................................3p.
2.Care sunt caracteristicile stilurilor arhitecturale din Grecia Antică..........................;...2p.
3.Care sunt principiile urbanismului din Grecia Antică (,,planul hyppodamic”);.............2p.
4.Comentați în ce mod arhitectura și urbanismușl Etrusc au influențat evoluția culturii și
civilizației Romei Antice......................................................................................................2p.
5.Din oficiu:......................................................................................................................1p.
Lucrarea de verificare se va preda la data prevăzută în calendarul disciplinei.
BIBLIOGRAFIE:
Architettura – riconoscere gli stili / Maria Grazia Chippinelli / Ed. GIUNTI2001
Ancient Lands / Thanasis Vassiliou / Ed. Milithos Athens 2009
Arheologia Romană / Dumitru Tudor / Ed. Științifică și Enciclopedică / București 1976
Art et Histoire – Peloponnese / Ed. Bonechi / www.bonechi.it
Guide to the Archaeological Museum of Thessalonike / Julia Vokotopoulou /Ed. Kapon
Editions Athens 1996
Athens – la Ville de l’Esprit et de la Democratie /Ed. TOUBI’S1997
50
MODULUL III.
EVUL MEDIU OCCIDENTAL NOȚIUNI INTRODUCTIVE, DEFINIȚII ȘI
CARACTERISTICI
Scopul modulului:
Modulul este destinat cunoașterii și înțelegerii conținutului domeniilor specifice ale
ARHITECTURII și TURISMULUI, ale patrimoniului natural/cultural(construit) și ale activităților
specifice ale turismului, a inter-relețiilor dintre aceste componente, a inter-relațiilor dintre sistemul
dinamic creat cu: celelalte activități economice, comun itatea umană, cu mediul ambiant.
Obiectivele modulului:
Principalele obiective ale modulului se referă la următoarele aspecte:
- Definirea curentelor și stilurilor Evului Mediu Occidental;;
- Cunoașterea caracteristicilor stilurilor: romanic, gotic, renascentist;
- Cunoașterea manifestării goticului tîrziu pe teritoriul României;
Structura logică a modulului:
Prezentarea stilurilor arhitecturii Evului Mediu;
Arhitectura Romanică;
Arhitectura gotică;
Prezentarea Stilului Renașterii,
Renașterea Timpurie;
Renașterea Matură;
Renașterea Târzie / manierismul.
Conținutul informațional detaliat:
STILUL ROMANIC
Arhitectura Romanică
În contextul social al cristalizării relaţiilor feudale, într-o perioadă cu o relativă
stabilitate economică şi politică, în jurul anului 1000, apare în Europa occidentală, pe fondul
evoluţiei tehnicii şi gândirii constructive, o nouă manifestare şi orientare a artei şi
arhitecturii, fixată în istorie sub denumirea de arta şi arhitectura romanică.
Secolul catedralelor înalţă acele uriaşe sisteme de piatră, riguros concepute şi
deduse, populate cu o lume de imagini egală cu inepuizabila diversitate a creaţiei.A doua
jumătate a sec. al XII-lea şi secolul următor rafinează cu eleganţă, adesea cu uscăciune,
soluţiile dobândite şi nu mai lasă loc invenţiei.
Sfârşitul Evului Mediu constituie o perioadă aparte, ce impune Europei o concepţie
nouă asupra formei, spaţiului şi culorii. Ele învăluie într-o lumină caldă şi misterioasă
ultimele gânduri ale Evului Mediu, cuceresc o lume mai vastă şi mai transparentă. Este
începutul unei alte vârste a civilizaţiei.16
ANTICHITATE ŞI MIGRAŢII :
Perioada care urmează invaziilor şi în timpul căreia se consolidează noile formaţiuni
politice, dezvăluie o ruptură bruscă şi radicală cu tradiţia antică. Tonul civilizaţiei nu mai
este urban. El se impregnează de obiceiuri rustice şi de formule ale societăţilor primitive.
Obiectul capătă mai multă importanţă decât monumentul, iar semnul mai mult interes decât
figura. Noii veniţi, dacă nu erau foşti clienţi ai Romei, păstru neîncrederea în oraşe, păstrau
gustul podoabei şi al combinaţiilor lineare, simetrice, stufoase. Invaziile n-au făcut decât să
16
după: Henry Focillon – EVUL MEDIU ROMANIC
51
precipite un declin, inevitabil de altfel. Arta antichităţii, extenuată de academismul copiilor,
e susceptibilă a se reînnoi prin aporturi regionale. 17
PREMISE :De la începuturile Evului Mediu apare alternativa : Orient sau Roma,
care nu poate fi despărţită de problema : cultură mediteraneană sau cultură barbară. Tributar
formelor arhitecturale mediteraneene, barbare şi orientale, Occidentul îşi constituie – în
folosul său – un echilibru, îşi creează propriile sale forme, o arhitectură, un umanism şi
defineşte o civilizaţie.
Aria de răspândire a acestui stil, acoperă Europa occidentală şi orientală şi perioada
romanică este epoca de geneză a oraşelor medievale, nuclee ale unor relaţii socio-economice
noi. Aceste oraşe apar fie pe baza unor centre urbane antice (Paris, Florenţa, Bologna, Cluj),
fie ca localităţi noi situate la intersecţia unor importante drumuri comerciale, care treptat
parcurg treptele urbanizării (Sibiu), fie ca aşezări ce se dezvoltă în aproprierea reşedinţelor
senioriale sau ecleziastice, beneficiind de privilegii speciale.
Edificiul romanic apare ca o articulare complexă de volume, cu structura
caracteristică a zonei răsăritene – succesiunea altar, deambulator, capele radiale – dominat
de verticalele turnurilor ridicate în dreptul intrării la intersecţia navelor cu transeptul etc. Un
prototip al arhitecturii romanice poate fi socotit biserica, astăzi refăcută, a abaţiei din Cluny
(1088).
Programul dominant al arhitecturii romanice a fost cel al arhitecturii religioase,
dezvoltat, cu precădere, în cadrul mănăstirilor. Acest program a oferit terenul propice
inovaţiilor tehnice şi al căutărilor pe linia expresivităţii plastice, biserica fiind, în concepţia
medievală, unul dintre instrumentele destinate să impună ideologia epocii. Biserica
romanică reprezintă o sinteză între tipul structural al bazilicilor Imperiului Roman târziu şi
cerinţele funcţionale dictate de noi forme de cult, printre care cel al relicvelor. Dorinţa
acoperirii unui spaţiu cât mai amplu a constituit motorul căutărilor în domeniul tehnicilor
constructive.
Fig. Nr:28 Caracteristicile stilului Romanic - după ,,Romanesque”/ Xavier Barral i Altet
17
după : Jacques le Goff - CIVILIZAŢIA OCCIDENTULUI MEDIEVAL
52
De la acoperirea spaţiilor cu şarpantă de lemn s-a trecut la sistemul de boltire în
piatră: bolţi cilindrice, arce – dublouri, sisteme de bolţi încrucişate şi, în cazuri izolate,
cupole. Evoluţia procedeelor de acoperire a creat mediul propice pentru saltul calitativ
produs în arhitectura gotică. Încă greoaie, sistemele de bolţi romane au condus la utilizarea
unor forme robuste, în care plinurile predomină în raport cu golurile. Calitatea arhitecturii
romanice o constituie transpunerea spaţiilor interioare în compoziţia volumelor, procedeu de
maximă expresivitate arhitecturală.
În oraşul fortificat - limitat de zidurile de incintă, terenul este utilizat intensiv
cu o tramă de tip urban. Parcelele ocupate de locuinţe sunt înguste, locuinţa fiind limitată de
calcane laterale, cu planul în forma de „L”, cu atelierul şi prăvălia la parter şi încăperile de
locuit la etaj, iluminate slab prin curţi interioare de mici dimensiuni.
Locuinţa seniorială îmbină funcţiunea de locuire cu cea de apărare, aceasta din urmă
fiind preponderentă. Cetatea feudală este dominată de un donjon, turn-locuinţă al seniorului,
conceput ca un ultim refugiu în sistemul de fortificaţii complexe (ex. castele Loches şi
Caillard din Franţa), cu ziduri puternice, crenelate, turnuri de colţ şi la porţile de acces, pod
ridicător, şanţuri perimetrale umplute cu apa.
ARHITECTURA GOTICĂ
Schimbări profunde se fac simţite în arta europeană începând în a doua jumătate a
sec. al XII-lea, când în nordul Loirei, în interiorul unei zone dominate de forţa de atracţie a regiunii
Ile-de-France, se manifestă o nouă orientare în arhitectură şi sculptură, căutând un nou echilibru
şi o nouă formă de exprimare .
Concepţia arhitecturală, plastica, ornamentul şi imaginea de ansamblu se îndreaptă
spre legi noi, dar nu există o ruptură bruscă nici renunţare la tot ceea ce a fost dobândit în timp de
secole. Procesul constă mai întâi în revizuirea valorilor şi într-o nouă selecţie a formelor
arhitecturale. Evul mediu gotic se deschide pe o ţesătură romanică şi preromanică răsturnând o
ordine stabilită dezagregându-i principalele temeiuri reintegrând totodată sisteme anterioare. Se
relevă apariţia unor idei şi a unor structuri pe care lumea medievală le păstrase din tradiţia
antichităţii, o viziune a continuităţii, a curentelor care aleargă pe dedesubtul culturii medievale şi
leagă vremurile vechi de cele moderne, a mutaţiilor mai curând decât a exploziilor.18
Definiţia membrologică – (definirea printr-o sumă de forme tipice) : elementele arhitecturale
particulare care definesc stilul gotic sunt :
- arcul frânt și ogiva (nervura de sub boltă) – introdusă în Occident (de origine orientală
foarte veche) în sec.XII – utilizată constant în timp, de-a lungul mai multor secole pentru arce
dispuse în reţele decorative; arce butante (purtătoare), rosastre, ferestre de formă circulară cu
nervuri de piatră decorative dispuse radial şi concentric, dublate de vitralii.
Doctrinar, Stilul Gotic este definit ca : „maniera tedesca” - „maniera dei Gotti”.
Biserica este Casa lui Dumnezeu (pe care acesta o ocupă în mod real prin prezenţa corpului
său mistic), este forma materială a relaţiilor spirituale. Tema luminii ce pătrunde în catedrală ESTE
asimilată Graţiei lui Dumnezeu, iar vitraliile sunt pietrele preţioase din zidurile Ierusalimului Celest.
Extinderea geografică a stilului Gotic– corespunde zona de extindere în Europa a
Creştinismului roman.
Perioada gotică este cuprinsă în intervalul anilor 1150 – 1450 şi până la sfârşitul sec. XVI.
Arcul frânt este de origine antică – orientală, frecvent întâlnit în arta sassanizilor, transmis
în arta Islamului încă din secolul VII. Mari construcții musulmane din Ahrica de Nord (Moscheea
din Kairouan) sau din Spania (Catedrala din Cordoba), precum și edificii din Sicilia utilizează
sistemul bolților nervurate. Forma arcului frânt se regăsește în Italia, în Franța (la Bourbogne,
18
după Jurgis Baltrušaitis – „Metamorfozele goticului”
53
Paray-le Monial, Saint Lazare d’Autun, transeptul din Cluny). Stilul se impune ca principiu
generator al esteticii monumentale la Notre – Dame din Paris sau la Catedrala din Noyon.
Ogiva este un sistem constructiv caracteristic bolților gotice, realizat prin încrucișarea a
două arce dispuse pe diagonală în raport cu axul spațiului acoperit și formând suportul unor
membrane ușoare de zidărie ce formează bolta propriuzisă.
Aria de răspândire a artei şi arhitecturii gotice nu cuprinde regiuni geografice bine
definite, iar caracterele formale, tehnice sau iconografice nu sunt constante în teritoriile respective.
Termenul de „gotic” a fost aplicat de scriitorii italieni din Quatrocento (sec.XV –
Filareti şi Manetti) şi Cinquecento (sec.XVI – Vasari) pentru a defini „barbaria” artei care a
precedat Renaşterea.
Definiţia contemporană a artei gotice se bazează pe date tehnice şi pe particularităţi
formale şi spaţiale, localizate în timp şi în teritorii.
Funcţionalismul construcţiei este definiţia pe care Viollet-le-Duc19
- (arhitect francez
– eminent cercetător al stilului gotic) o aplică sistemului constructiv gotic, caracterizat prin arce
frânte (ogive) , bolţi de intersecţie, nervurate, contraforţi cu arce butante, un sistem „dinamic”, opus
arhitecturii clasice, romane şi romanice, un sistem „elastic” – care permite realizarea unor
construcţii ample, cu partiu liber cu deschideri îndrăzneţe spre exterior – deschideri cu
ancadramente nervurate, ferestre ogivale cu o fină dantelărie de piatră sau rozastre, prin care lumina
soarelui se filtrează prin măiestre vitralii.
Stilul gotic dezvoltă şi amplifică – până la limita maximei îndrăzneli – un sistem
constructiv caracteristic epocii romanice, prefaţând parcă structurile modulate şi flexibile ale
arhitecturii moderne.
Monumentele gotice ~ în marea lor majoritate au o destinaţie religioasă, fapt ce a
condus la o interpretare a stilului – şi o definire a sa – funcţie de semnificaţiile religioase. Biserica –
după teologii Evului Mediu – este „Casa lui Dumnezeu” (pe care o ocupă – în mod real – prin
prezenţa corpului său mistic), biserica este forma materială şi realitatea spirituală a Comunităţii
celor Aleşi, este imaginea temporală a Paradisului, a Ierusalimului celest. Bisericile gotice, spre
deosebire de cele paleocreştine se remarcă prin grandoare şi ameţitoare înălţime, prin prezenţa
apăsătoare a zidurilor, prin contrastul acestora cu ferestrele ce primesc o lumină abundentă.
Vitraliile multicolore amintesc de pietrele preţioase din zidurile Ierusalimului celest (Gordecki).
Catedrala prin sculpturile stranii, prin iconografie şi vitralii, organizate în cicluri dinamice sau
mistice, se impune ca un simbol cosmic, imagine a lumii creştine occidentale.
Expansiunea geografică a arhitecturii gotice corespunde ariei de răspândire a religiei
catolice în Europa, situându-se temporal între anii 1150 şi 1450 (stilul menţinându-se local până în
sec. al XVI-lea şi chiar mai târziu).
Aria de răspândire acoperă teritoriile occidentale, centrale şi parţial răsăritene ale Europei,
de asemenea Ţara Sfântă, insulele Cipru şi Rhodos precum şi teritoriile recucerite în prima Cruciadă
(1097-1098) parţial consolidate în timpul celei de-a doua Cruciade (1148-1150) şi a celei de-a treia
(1204) unde, s-au format regate „latine” precum şi în coloniile veneţiene, care s-au menţinut până la
sfârşitul Evului Mediu.
Aria de răspândire a Goticului înglobează insulele Britanice şi Scandinavia, Ţările de Jos şi
Franţa, Statele Imperiului German, Boemia, Polonia, Ţările Baltice, Transilvania, cu influenţe în
Ţara Românească şi în Moldova, apoi în Bazinul Mediteranei, Peninsula Iberică şi mai puţin cea
Italică, malul oriental al Adriaticii, „coloniile” latine din Grecia şi Asia Mică.
19
Viollet-le-Duc (Paris 1814 – Lausanne 1879) – arhitect, arheolog și istoric, fondator al funcționalismului
promotor al construcțiilor cu structură metalică, manifestă în operele sale un idealism romantic, dublat de un pozitivism
materialist-mecanicist. Studiază cu predilecție monumentele gotice și tinde să evidențieze ,,goticul pur”. Conduce
lucrările de restaurare ale Bisericii Notre-Dame din Paris (1845 – 1860), iar din anul 1848 este profesor de Istoria
Artelor și Estetică la Școala de Arte Frumoase din Paris și inspector general al Monumentelor Ecleziastice din Franța.
Coordonează lucrările de restaurare la Catedrala Abației Saint-Denis din Amiens, Chartres, Reims, Toulouse.
Restaurează Biserica lui Neagoe Basarab de la Curtea de Argeș și este decorat cu Steaua României.
54
Aceste ţări şi teritorii prezintă o mare diversitate morfologică, geologică şi climatică, ceea
ce implică adoptarea unor metode şi tehnici diferite. Ţările din aceste teritorii au avut o evoluţie
politică diferită, un ritm de dezvoltare social-economic diferenţiat.
Densitatea demografică în Europa Evului Mediu, atât cât poate fi azi evaluată, prezintă
disparităţi de neconceput. Apar situaţii paradoxale (Roberto Lopez) oraşe mici precum Amiens –
sunt dotate cu edificii fastuoase şi imense; mari capitale economice – precum Cologne, nu reuşesc,
în pofida ambiţiilor să termine construcţiile catedralelor pe întinse perioade de timp.
În anii 1150-1250 – perioadă de formare a arhitecturii gotice, două mari evenimente au
dominat istoria Europei. Pe de-o parte, lupta pentru organizarea Imperiului Romano-German pe de
altă parte invazia normandă în Anglia. La acesta se adaugă Reconquista Spaniolă şi instalarea
temporară a puterii latine la Bizanţ în anul 1204.
În al doilea pătrar al secolului al XIV-lea, echilibrul este din nou rupt din multiple cauze:
dinastice, economice şi demografice. Franţa şi Anglia intră în anul 1338 într-un război interminabil
care va dura până în 1453 şi care va ruina progresiv economiile celor două ţări, oprind sau
încetinind activitatea constructivă. Teribilele ravagii ale „ciumei negre” de la mijlocul secolului
(1347-1351) şi alte epidemii au redus într-o proporţie considerabilă populaţia Occidentului.
Presiunea popoarelor asiatice – tătari şi turci care se manifestă din secolul al XVII-lea în Asia Mică,
afectează grav Europa Occidentală şi Centrală. În secolul al XIV-lea raidurile lor distructive au
provocat pe de o parte, dislocarea populaţiei autohtone, pe de alta dezvoltarea arhitecturii defensive
şi fondarea unor oraşe noi.
Încă dinaintea anului 1400, se instalează în Europa un veritabil „internaţionalism” artistic,
arhitectura gotică răspândindu-se prin stilul„flamboyant”.
Din punct de vedere politic, în faţa puterii centrale, se ridică şi se afirmă o serie de oraşe
libere care dispun de resurse financiare considerabile, veritabile „republici aristocratice”. Turcii au
cucerit în această perioadă Bizanţul şi o parte din Europa sud-estică. Europa Occidentală cunoaşte o
revigorare economică şi desfăşoară o expansiune colonială asupra teritoriilor africane şi americane.
Activitatea monumentală este imensă. Şantiere abandonate de mult timp sunt redeschise, prinţii şi
seniorii rivalizează în a-şi ridica reşedinţe fastuoase sau fondând ctitorii pioase. Oraşele comerciale
sau industriale din Flandra, Germania şi Catalania – se dezvoltă şi se întăresc, ridică edificii
municipale, aşezăminte religioase noi.
Italia, însufleţită de un ideal artistic şi umanist nou, se separă deliberat de lumea gotică, deşi
a realizat monumente gotice reprezentative : Catedrala din Milano, Cella din Pienza – construite
pentru un papă filogerman.
Răspândirea rapidă a Renaşterii italiene la Nord de Alpi şi în Peninsula Iberică, nu afectează
goticul decât prin preluarea unor elemente decorative de detaliu. Rezistenţa tradiţiilor naţionale se
manifestă împotriva tendinţelor noii politici europene, marcată de ascensiunea Habsburgilor şi la
afirmarea regatului Spaniol. Câteva capodopere ale artei gotice din Spania şi Portugalia (Belem), se
ridică în secolul al XVI-lea. Toate acestea apar ca o manifestare a Contra-Reformei şi a expansiunii
iezuite, sfârşind prin adoptarea şi impunerea modelului italian în arhitectura religioasă din Franţa şi
Germania.
Epocii romanice a monahismului, i se opune în acest interval temporal al goticului –
perioada cunoscută ca fiind „a catedralelor”. În fapt, promotorii goticului în secolul al XII-lea au
fost călugării benedictini - în Normandia, Anglia şi Franţa. Călugării cistercieni sunt de asemenea
promotorii arhitecturii şi artei gotice pe teritoriul Europei. Ordin nou, fondat în Bourgogne la
începutul secolului al XII-lea – desprins din Ordinul benedictin au avut o activitate constructivă
prestigioasă. Între anii 1112 şi 1152 fondează 343 mănăstiri, iar la sfârşitul Evului Mediu existau
750 mănăstiri de călugări şi 750 mănăstiri de călugăriţe răspândite pe întreg teritoriul de altădată al
Imperiului Roman (ex. Mănăstirea Cisterciană de la Cârţa în Transilvania). Dacă la început
arhitectura cisterciană a fost romanică – datorită promovării unui grad sporit de sărăcie, încheie prin
a produce o fastuoasă arhitectură gotică.
Ordinul dominican şi Ordinul franciscan au fost la rândul lor promotorii artei şi arhitecturii
gotice. Arhitectura lor este sobră, dar adeseori grandioasă prin dimensiunile bisericilor alungite,
55
vaste, menite a atrage mulţimile. Ei şi-au construit bisericile în oraşe, pentru a rămâne în contact cu
populaţia, au fondat şcoli şi universităţi, au pus bazele scolasticii medievale, care prin Albert cel
Mare şi Sfântul Toma d' Aquino ating punctul culminant. Au fost mari promotori ai Inchiziţiei,
influenţând vădit politica Statelor Occidentale.
O problemă îndelung dezbătută a fost cea a organizării constructorilor (zidarilor) şi
arhitecţilor din Evul Mediu. Franc-masoneria speculativă a secolelor XVII-lea şi al XVIII-lea,
născută în Anglia a dorit să reînvie tradiţia asociaţiilor zidarilor şi arhitecţilor din perioada
Goticului.
Arhitectura gotică a fost intim legată de evoluţia celorlalte arte: sculptura,
pictura sau „artele minore”. După mult timp, analizând evoluţia artelor în
Evul Mediu, s-a evidenţiat principiul întruchipării în capodoperele
arhitecturale a tuturor activităţilor artistice ale epocii şi în acest concept,
evoluţia globală artistică explică acum modul de abordare şi înţelegere a
arhitecturii gotice.
Arhitectura gotică – apare – ca stil distinct în Ile-de-France – în prima jumătate a secolului
al XII-lea, două monumente ilustrează acest nou stil: abaţia Saint-Denis (1130-1140 şi 1440-1444)
şi Catedrala de Sens (1130-1162).
Fig. Nr: 29 – Biserica Sf. Dimitrie –Salonic – elemente ale stilului Romanic
Câteva dintre elementele arhitecturale tipice, cum ar fi arcul frânt, sunt de origine antică
orientală.
În Arta Sassanizilor era un element larg răspândit – şi a fost preluat în arta Islamului
secolului al VII-lea. Marile construcţii musulmane din Africa de Nord şi din Spania, precum şi
edificii din Sicilia sunt probe ale acestei teze.
Istoria bolţilor pe nervuri intersectate coboară până în Mesopotamia Sassanizilor şi la
primele construcţii islamice din Iran ~ (moscheea Ispahan). Încă din din secolul al IX-lea, în marile
moschee din Africa de Nord şi din Spania musulmană se regăsesc bolţi nervurate, cu un
pronunţat caracter decorativ. Mica moschee Bib-al-Mardum din Toledo – foarte exact din anul
1000, este un exemplu tipic pentru această perioadă. Bolţile nervurate islamice nu sunt exclusiv
modelul bolţilor occidentale gotice, care nu ating, decât cu excepţii şi după multe secolele – bogăţia
decorativă musulmană.
56
Se poate concluziona că fuziunea acestor influenţe s-a petrecut în Franţa – născându-se un
nou stil – stilul gotic. De aici, această nouă manieră artistică şi soluţionare structurală a spaţiului
sacru sau laic – s-a răspândit în întreaga Europă.
De la faza goticului „rayonant” la goticul „flamboyant”, îndrăzneala structurilor şi
expresivitatea elementelor decorative este în continuă şi rafinată creştere.
Din anul 1084 când Saint Bruno fondează la Grande – Charteuse, pe întreg teritoriul
european, un stil, un sistem constructiv îndrăzneţ, o concepţie, o manifestare arhitecturală şi
artistică – goticul – marchează una din cele mai îndrăzneţe şi pline de personalitate ipostaze ale
civilizaţiei.
Fig. Nr: 30 Catedrala Sainte Cécile din Aubi
Boltă nervurată în stilul Goticului flamboyant/târziu
GOTICUL TÂRZIU ÎN TRANSILVANIA
Cetăţile bisericeşti, respectiv bisericile fortificate ale saşilor din Transilvania sunt expresia
strategiei de supravieţuire a unei minorităţi într-un spaţiu geografic şi istoric, scena unor confruntări
de-a lungul mai multor secole între culturi diferite din estul şi vestul continentului euroasiatic. În
decursul timpului, acest tip de construcţie a avut funcţiuni diferite: într-o perioadă în care tehnica
militară era rudimentară – secolele XIV şi XV – astfel de cetăţi reprezentau un element de
stabilitate pentru întreaga regiune; mai târziu – în secolele XVI şi XVII, perioada confruntărilor
dintre Imperiul Otoman şi Imperiul Habsburgic – ele au oferit locuitorilor satelor refugiu împotriva
distrugerii şi furtului într-o perioadă de haos generalizat. Ulterior, după ce Transilvania a devenit
parte a Imperiului Habsburgic, cetăţile bisericeşti au păstrat funcţia de depozitare a unor materiale
de importanţă existenţială sau cu valoare deosebită. Dar mai important a rămas elementul de
identitate: cetatea bisericească a devenit simbolul construit al comunităţii rurale, centrul religios şi
cultural al satului. Aceasta este poate explicaţia principală a faptului că aceste construcţii de apărare
au rezistat timpului şi după ce şi-au pierdut raţiunea militară. Astăzi acest grup de monumente este
într-o situaţie dificilă datorită faptului că majoritatea membrilor comunităţilor rurale ale saşilor
transilvăneni au emigrat, lăsând cetăţile fără beneficiar la faţa locului. În acest context, obligaţia de
întreţinere şi buna folosire a acestor martori ai istoriei revine locuitorilor actuali, Bisericii
Evanghelice din România, şi în anumită măsură organizaţiilor săseşti de foşti locuitori ai acestor
sate, stabiliţi astăzi în Germania. Turismul cultural poate deveni un element esenţial în păstrarea lor.
57
1.Sibiu: Localitatea este menţionată pentru
prima dată în 1191, în legătură cu existenţa
unui centru religios al coloniştilor germani
„Prepositura Cibiniensis”, ceea ce denotă că
era centrul administrativ şi religios al
acestor „oaspeţi” chemaţi de regele ungur
Géza al 2-lea. Satul „Villa Hermani”, cum
este denumit mai târziu, s-a dezvoltat în
lunca Cibinului, construindu-se încă de la
sfârşitul secolului al XII-lea, pe terasa de
deasupra satului, o bazilică romanică.
Ulterior localitatea s-a dezvoltat pe terasă,
devenind oraş înainte de 1366. În decursului
timpului au fost executate patru centuri
fortificate ale oraşului, astfel că în jurul
anului 1500 suprafaţa „intra muros” era de
72 ha, Sibiul având o suprafaţă relativ mare
în contextul Europei Centrale. Astăzi oraşul
impresionează prin structura sa, care s-a
extins de-a lungul a opt secole, având
edificii valoroase din perioada goticului,
renaşterii, barocului şi clasicismului.
2.Hosman: Localitatea este situată pe malul
stâng al Hârtibaciului, la 1 km de drumul
naţional. Cetatea bisericească a fost construită
pe o colină din sudul localităţii. Bazilica
romanică de la care se păstrează un portal
deosebit de valoros şi un masiv turn de vest, a
fost transformată în secolul al XV-lea,
demolându-se colateralele şi întărindu-se turnul
clopotniţă care astăzi are drum de strajă.
Biserica este înconjurată de o dublă centură de
fortificaţii, întărită cu mai multe turnuri şi o
clădire de locuit. Pe faţada de vest se păstrează o
fereastră patrulobă şi un relief cu două
personaje. Sala bisericii este acoperită cu o boltă
realizată la începutul secolului al XIX-lea. Tot
din perioada anilor 1803-1804 datează altarul
clasicist precum şi decoraţia balcoanelor şi a
orgii.
58
3. Alţâna: Cetatea bisericească este aşezată pe o
colină în nord-vestul localităţii. Aici a fost
construită iniţial o bazilică romanică cu trei nave
şi cinci travei, având în est un cor pătrat cu
absidă circulară şi în vest un turn clopotniţă care
a primit în secolul al XV-lea un drum de strajă,
astăzi dispărut. Incinta ovală este întărită de
patru turnuri iar în partea de est s-a adăugat un
Zwinger. De la biserica romanică se păstrează
stâlpii şi arcele dintre nava principală şi cele
laterale şi urme de coloane în corul bisericii.
Bolta actuală, o boltă cilindrică cu penetraţii,
datează din perioada gotică. Se păstrează o cheie
de boltă mai veche. În interior remarcăm un altar
neogotic şi o orgă cu prospect baroc datând din
1780.
4. Agnita: În centrul ansamblului se află
biserica, iniţial o bazilică romanică transformată
în perioada gotică în biserică hală cu bolţi din
perioada goticului târziu pe nervuri în formă de
plasă. De remarcat, altarul baroc din 1650, care
preia motivul gotic al altarului triptic. Amvonul
şi unele portaluri au elemente de renaştere şi
baroc. Orga a fost ridicată în 1851. În 1892 este
îndepărtat drumul de strajă de deasupra corului
sunt demolate parţial incinta de fortificaţie şi o
casă din incintă. Totuşi s-au păstrat patru turnuri
de apărare cu drumuri de strajă, care determină
aspectul actual al ansamblului.
5. Dealu Frumos: Prima construcţie a acestui
ansamblu a fost bazilică romanică scurtă, cu un
turn clopotniţă, cor pătrat şi absidă semi-
circulară. În cursul lucrărilor de fortificare din
secolul al XV-lea absida a fost demolată şi s-a
ridicat un turn deasupra corului. Turnul de vest a
fost fortificat şi colateralele au fost supraînălţate
astfel încât biserica are un acoperiş în două
pante. Incinta este formată dintr-un zid de
apărare de forma unui patrulater regulat cu
turnuri dispuse la 45 de grade în colţuri. În
partea de nord au fost ridicate clădiri de locuit,
respectiv de depozitare, cu orificii de apărare şi
un turn. Nava principală are o boltă gotică târzie
în formă de reţea.
59
6. Cincu: este o localitate de scaun judecătoresc.
În centrul ansamblului se află biserica romanică
de dimensiuni neobişnuite pentru o biserică din
mediul rural. Bazilica are 7 travei, având în
partea de vest un masiv turn clopotniţă în stil
romanic cu patru arce la parter, iar în partea de
est două turnuri în capătul colateralelor. Corul
este despărţit de navă printr-o boltă în arc
semicircular. În partea de est se poate observa o
absidă semicirculară care în secolul al XV-lea a
fost demolată şi înlocuită cu un cor gotic
poligonal. Nava şi corul au o boltă cilindrică cu
penetraţii şi nervuri în formă de reţea din goticul
târziu, bolta fiind susţinută de pilaştri adosaţi de
asemenea în perioada gotică târzie.
7. Cârţa: Este o mănăstire cisterciană, fondată
în jurul anului 1202, așezată în lunca Oltului .
Astăzi se păstrează numai corul şi ruinele părţii
bazilicale precum şi latura de est a mănăstirii.
Monumentul se remarcă prin detaliile deosebit
de valoroase ale arhitecturii cisterciene:
capiteluri, baze, portaluri, ancadramente de
ferestre, coloane înmănunchiate, nişe şi profile
caracteristice acestei arhitecturi. Corul bisericii
este folosit astăzi ca biserică lutherană având un
altar baroc, datat 1751. Tot de factură barocă
este amvonul, pupitrul şi cristelniţa. În partea de
sud a corului se păstrează părţi din sala
capitulară şi dormitorul mănăstirii. Acest
monument a fost un important exemplu de
arhitectură gotică timpurie, influenţând alte
monumente din Transilvania: Prejmer, Hărman,
Bartolomeu, Hălmeag, Sic şi altele.
8. Cisnădie: este construită în prima jumătate a
secolului al XIII-lea; avea pe latura de vest un
turn clopotniţă masiv de lăţimea navei
principale. Spre est - un cor pătrat şi o absidă
semicirculară. La sfârşitul secolului al XV-lea
corul a fost supraînălţat şi în dreptul intrărilor de
sud şi nord ale bisericii au fost construite turnuri
de apărare. Biserica a fost înconjurată cu două
centuri de fortificaţie între care a existat un luciu
de apă. În curtea de vest găsim o capelă care
iniţial poate că a fost un osuariu. Intrarea din
partea de nord este puternic fortificată. În partea
de sud, în cel de-al doilea zid de apărare este
înglobată casa parohială cu elemente de secol
XV.
60
9. Cisnădioara: este unul din cele mai vechi
monumente păstrate din perioada venirii saşilor
în Transilvania. Cu ocazia unor săpături
arheologice a fost găsită o monedă datată 1172.
Ansamblul este alcătuit din mica bazilică
compusă din navă şi colaterale cu două travei,
pătratul corului şi trei abside către est. Din plan
rezultă că iniţial a fost planificată o faţadă cu
două turnuri. De o valoare deosebită este
portalul de vest care are patru retrageri succesive
şi colonete aşezate în aceste retrageri.
Capitelurile romanice sunt decorate cu motive
vegetale, zoomorfo şi antropomorfe. Biserica
este înconjurată de un zid de apărare cu creneluri
şi un turn de poartă către sud precum şi două
turnuri în est şi vest. Este un monument de
referinţă pentru arhitectura medievală
transilvană.
10. Şura Mare:Biserica fortificată este
concepută ca o bazilică romanică cu trei nave şi
şase travei. Biserica are un cor pătrat, închis în
partea de est cu o absidă semicirculară
transformată în perioada gotică prin adăugare de
contraforturi şi a unui nivel de apărare, având
astfel înălţimea mai mare decât nava. Ultimul
nivel este evazat şi se sprijină pe console de
zidărie şi contraforturi. Din biserica romanică se
păstrează stâlpii şi arcele dintre nave precum şi
absidele colateralelor, bolţile fiind din perioada
gotică. Turnul clopotniţă are elemente de gotic
timpuriu şi a avut un drum de strajă, care apare
într-o reprezentare veche. Deasupra intrării de
sud a fost ridicat un turn de apărare. Altarul
neogotic a fost realizat în 1903.
11. Slimnic: În prima curte se află turnul
clopotniţă cu o capelă mai veche decât partea
de sud a cetăţii. Intrarea principală în cetate se
făcea pe partea de nord-est printr-un turn astăzi
dispărut. În sudul ansamblului se află o curte
pentru fântâna împrejmuită de un zid de
apărare care întăreşte această parte mai
vulnerabilă a cetăţii. Cetatea a fost de două ori
asediată şi distrusă: în 1529 şi 1706. Biserica
din centrul localităţii este o biserică gotică din
secolul al XV-lea, acoperită cu bolţi cu nervuri
în formă de reţea cu ziduri exterioare susţinute
de contraforţi. Altarul baroc datează din 1773.
Tot din perioada baroc sunt şi stranele şi
amvonul care are şi decoraţie rococo. Orga este
datată 1773.
61
12. Axente Sever: Prima menţiune a bisericii
este din 1322. Zidul turnului are la bază 1,6 m
grosime: parterul lui se deschide către est şi
vest cu două arce frânte. Nava şi turnul sunt
boltite în cruce, în navă fiind nervuri masive cu
secţiune dreptunghiulară. În cor nervurile de
cărămidă se împreunează într-o cheie de boltă
decorată cu o rozetă tipărită. Se păstrează
detalii gotice la mulurile ferestrelor, console şi
chei de boltă. Accesul la nivelele superioare
ale turnului se realizează în grosimea zidului.
Biserica este înconjurată de o incintă
poligonală cu un turn de poartă în partea de est
şi o poartă în partea de sud. De-a lungul zidului
de incintă au fost construite camere pentru
depozitarea unor bunuri ale sătenilor.
13. Valea Viilor: Biserica actuală este
caracterizată de elemente de gotic târziu,
databile în jurul anului 1500. Sala bisericii are
o boltă semicilindrică cu penetraţii cu reţea de
nervuri gotice târzii. Corul are de asemenea o
boltă gotică cu nervuri în formă de reţea. Bolta
din navă este susţinută de cinci perechi de
pilaştri adosaţi pereţilor sălii. Biserica este
înconjurată de un zid de apărare cu drum de
strajă pe arce din zidărie, soluţie preluată din
arhitectura de apărare a oraşelor. În cele patru
puncte cardinale sunt amplasate turnuri sau
bastioane, cel dinspre vest fiind şi turn de
poartă. Altarul baroc datat 1779 are două
registre, coloane, colonete, statui de sfinţi şi
panouri pictate.
14. Mediaş: În partea de nord biserica a păstrat
secţiunea de bazilică. Atât hala cât şi corul au
bolţi gotice pe nervuri în formă de reţea,
respectiv în cruce şi stelate. Se păstrează
numeroase detalii de decoraţie gotică –
console, profile, muluri de ferestre, portale,
chei de boltă, etc. Altarul triptic, datând din
jurul anului 1485, este unul din exemplele
reprezentative ale picturii gotice târzii din
Transilvania. În biserică se mai află altarele din
Dupuş, Şoroştin şi Nemşa precum şi alte
obiecte de mobilier valoroase medievale.
Cetatea are două incinte de fortificaţii, cea
interioară fiind întărită de cinci turnuri, cea
exterioară delimitând un şanţ cu apă, odinioară
alimentat din pârâul Moşna.
62
15. Moşna: Prima biserică, o bazilică gotică
timpurie, datează din 1300. Biserica actuală
este opera meşterului Andreas Lapicida din
Sibiu, care a lucrat aici în deceniul 9 al
secolului al XV-lea. Folosindu-se de elemente
ale vechii biserici, a ridicat o biserică hală cu
cinci travei acoperită cu o boltă pe nervuri în
formă de reţea, boltă pe care o regăsim şi la cor
şi sacristia din nordul corului.. Deasupra
intrărilor de nord şi sud au fost ridicate turnuri
cu orificii de tragere. Zidul de incintă din jurul
bisericii are un turn masiv de poartă, şi acesta
cu orificii de tip maşiculi, alte turnuri la nord şi
sud de biserică.Monumentul im-presionează
prin complexitate şi prin detaliile deosebit de
valoroase de pietrărie.
17. Apold: În centrul localităţii, pe o colină, a
fost construită cetatea bisericească. În centrul
ei, în vârful colinei, există o biserică hală din
perioada gotică. Turnul clopotniţă are drum de
strajă şi orificii de tragere. Deasupra bisericii şi
corului se ridică un nivel de apărare cu goluri
de tragere şi, în partea corului, arce de tip
maşiculi. Dubla incintă fortificată este întărită
în sud-vest de un turn de poartă, iar în nord de
două construcţii dreptunghiulare de apărare şi
pentru depozitarea cerealelor. În partea de sud-
vest se găseşte locuinţa paracliserului. În
interiorul bisericii găsim elemente gotice –
ancadramente de nişă în cor, portalul sacristiei,
portalul de vest.
18. Brădeni: Biserica fortificată se află în
centrul localităţii, la intersecţia a trei străzi. Este
o biserică sală acoperită cu bolți în formă stelată
şi cu un cor de închidere 5/8, este amintită
pentru prima dată în 1350. Elementul
caracteristic îl reprezintă nivelele de apărare,
dintre care ultimul se sprijină pe contraforturile
perimetrale pe întreaga suprafaţă a bisericii. În
jurul bisericii există o incintă fortificată
constând într-un zid de apărare şi patru
bastioane pe plan rectangular, în colţuri. În cele
trei nivele de deasupra spaţiului bisericii sunt
depozitate lăzi de provizii cu forme şi decoraţii
foarte diferite, datând din secolele XV, XVI şi
XVII.
63
19. Iacobeni: Cetatea bisericească se află pe un
promontoriu în vestul localităţii. Biserica sală
gotică a fost începută în secolul al XIV-lea. Sala
bisericii este acoperită cu o boltă cu nervuri, iar
corul cu o boltă în cruce şi o boltă stelată fără
nervuri. Turnul de vest masiv are scara în
grosimea zidului. Un element aparte al acestui
ansamblu este un turn pe latura de nord a
corului. Contraforţii bisericii susţin arcele unui
nivel de apărare situat deasupra corului şi sălii.
Incinta poligonală este întărită de trei turnuri şi o
casă fortificată. În partea de nord a fost adosat
un Zwinger cu o casă fortificată.
21. Biertan: Cetatea este aşezată pe o colină în
mijlocul localităţii. Biserica actuală, o biserică
hală cu trei nave, patru travei şi cor, a fost
construită între 1500-1525 în timpul parohului
„baccalaureus Johannis”. Toate spaţiile bisericii
sunt acoperite cu bolţi pe nervuri de cărămidă în
formă stelată sau de plasă. Cetatea are două
incinte fortificate, una care înconjoară platforma
de pe vârful dealului, de formă eliptică, constând
în ziduri de apărare susţinute de arce şi intrările
de patru turnuri şi un bastion. Turnul de sud
păstrează fresce din a doua jumătate a secolului
al XV-lea. Cea de-a doua incintă este în mare
parte la baza colinei, fiind dublată spre vest şi
sud de două curţi tip Zwinger, care şi ele au
turnuri de apărare şi de poartă. Accesul în cetate
se făcea prin patru turnuri de poartă. Din 1993
ansamblul face parte din patrimoniul mondial
UNESCO.
22. Copşa Mare (sec.XIV – XX.) Cetatea
bisericească este amplasată pe versantul vestic al
unui deal. Prima biserică, o bazilică din goticul
timpuriu, a fost construită la începutul secolului
al XIV-le, cu trei travei, un turn de vest şi cor.
Navele laterale încorporau turnul de vest. La
începutul secolului al XVI-lea biserica a fost
transformată şi fortificată. Se demolează parţial
navele laterale, se închid arcele de la parterul
turnului, corului i se adaugă contraforturi masive
care susţin arcele unui nivel de apărare cu goluri
de tragere. Interiorul corului este acoperit cu o
boltă cu nervuri în formă de stea. În partea de
nord este construită o sacristie cu două nivele.
Nava principală are o boltă cilindrică cu
penetraţii şi arce dublouri, realizată în 1795-
1797. Biserica are un zid de incintă, întărit în
partea de nord-est de un turn.
64
23. Valchid: Biserica fără turn are forma unei
săli cu cor dreptunghiular cu închidere
poligonală, acoperit cu o boltă în formă de reţea.
Sala are boltă cilindrică cu arce dublouri şi
penetraţii, realizată în sil clasicist la începutul
secolului al XIX-lea. Se păstrează detalii gotice
la portalul de vest şi la ancadramentele de
fereastră. Biserica nu are fortificaţii, în schimb
există o incintă în formă de poligon neregulat
care iniţial a avut patru turnuri dintre care se
păstrează trei – turnul de poartă şi clopotniţă cu
un drum de strajă şi guri de tragere cu ziduri
foarte masive, alte turnuri la mijlocul laturilor de
nord şi sud; cel de pe latura de est a fost demolat
în jur de 1900. Un mic turnuleţ cu o inscripţie
gotică se află în colţul de sud-vest.
GLOSAR DE TEMENI DE SPECILITATE
5/8: Corul bisericilor gotice are de multe ori absida formată în plan din cinci laturi ale
octagonului;
absidă: nişă boltită, semicirculară sau poligonală, la extremitatea unei nave;
bazilică: o biserică divizată într-o navă şi două sau mai multe nave laterale;
bosaj: formă decorativă care imită piatra de talie;
contrafort: construcţie verticală pentru sprijinirea unui zid;
cor: partea bisericii în care este celebrat serviciul divin;
drum de strajă: drum de acces la golurile de tragere;
maşiculi: galerie exterioară în consolă faţă de planul zidului cu goluri pentru foc îndreptat
spre baza zidului;
navă: parte a bisericii divizată prin coloane sau piloni de nava principală, cor sau transept;
palmetă: decoraţie în forma unei frunze de palmier;
sedilie: loc de şezut pentru cler
triptic: picătură sau sculptură în trei compartimente alăturate;
Zwinger: spaţiu în faţa zidului de apărare principal înconjurat, înconjurat de zid de apărare,
folosit pentru protejarea vitelor.
Între anii 1211 – 1225 ~ Cavalerii Teutoni20
se instalează în Ţara Bârsei şi încălcând înţelegerea
convenită cu regele Andrei al II-lea al Ungariei, au construit într-un interval de numai 14 ani mai
multe cetăţi de piatră: Feldioara – centrul Ordinului, Crucea Mandei, Codlea, Crizbav, Rucăr.Este
posibil ca primele aşezări defensive realizate de comunităţile de locuire din Transilvania fie tipic
rurale, fie tinzând către o organizare urbană au fost înălţate încă în primele decenii ale sec. XIII –
cu precădere în ambianţa colonizării saxone.O adevărată explozie a amenajărilor defensive are loc
după marea invazie tătară din anii 1241 – 1242.
Populaţia din Transilvania a încercat să-şi salveze existenţa prin amenajarea unor fortificaţii:
- simple cetăţi de refugiu, amplasate pe înălţimi – construite din valuri de pământ şi
palisade, sistem autohton anterior venirii maghiarilor şi saxonilor (Cetatea Bartolomeu lângă
Braşov). Satele săseşti sunt cu precădere preocupate (începutul sec. XIV) de realizarea unor
fortificaţii de refugiu pe dealurile din vecinătatea aşezărilor (Râşnov, Saschiz, Slimnic). Cetatea
Râşnovului se dezvoltă şi se amplifică în sec. XV-XVII – dominând Ţara Bârsei.
20
Ordin monaho-cavaleresc german
65
Pentru eficienţă, pentru posibilitatea de a-şi găsi refugiu în timp util, apar amenajări
defensive organizate în jurul bisericilor: Sânpetru – Ţara Bârsei, Mălincrav – pe Târnave.
În Ţara Bârsei – sec. XV
La Cristian şi Codlea – se construiesc curtine dispuse în plan oval, în mijloc fiind situată
biserica. Atacurile otomane dese conduc la răspândirea şi perfecţionarea acestui tip de fortificaţii.
1421 – turcii străbat sudul Transilvaniei şi devastează mai multe aşezări rurale (Cetatea
Sprenghiu – Bartolomeu).
1432 – 1436 – 1438 – 1442 – 1444 revin – autoritatea centrală nu le asigură apărarea, satele
preiau funcţia de autoapărare.
1493 – marea invazie turcă - afectează toate satele săseşti din Transilvania, iar pericolul
turcesc ameninţă întreaga Europă.
1526 – După bătălia de la Mohács – Ungaria devine paşalâc, iar Transilvania principat
independent.
Comunităţile saxone fac abstracţie de pretenţiile Coroanei de la Buda – şi după exemplul
principalelor oraşe : Sibiu – Braşov – Cluj îşi organizează propriul sistem defensiv încă de la
începutul secolului XV.
Decanul din Sibiu îl informa pe Papă că << Saşii ameninţaţi de turci îşi caută scăparea
fortificând curţile bisericilor > >. Astfel apar fortificaţii la Agnita, cetate săsească 1466, Aţel – 1471
– 1500, Hărman, Prejmer în 1493.
O cercetare tipologică şi o cartare sistematică a principalelor tipuri de biserici fortificate nu a
fost încă realizată, dar analizând cele aproape 200 biserici fortificate existente în Transilvania,
devine posibilă delimitarea a 4 zone cu caractere specifice :
A. Ţara Bârsei
B. Zona Sibiului
C. Zona Târnavelor
D. Zona bazinului superior al Oltului + Depresiunea Ciuc.
A. Ţara Bârsei – cetăţile de aici au un plan oval, aproape circular, eventual un poligon cu
foarte multe laturi. Zidurile sunt înalte (Prejmer – 12 m) şi întărite din loc în loc cu turnuri.
Biserica propriu-zisă nu este afectată de amenajări defensive.
Prejmer - Biserica în stil gotic timpuriu a fost ulterior înconjurată de cetatea ţărănească,
gândită ca loc de refugiu pentru întreaga comunitate, ca adăpost pentru fiecare familie.
Este cea mai puternică cetate ţărănească din câte se află în zona locuită de coloniştii saşi din
Transilvania. Zidurile principale sunt protejate de un zid scut şi de un şanţ cu apă, flancarea fiind
asigurată de 4 bastioane pentru artilerie reamenajate în cursul sec. XVI-XVII. Poarta este protejată
de o barbacană – de proporţiile unei fortăreţe.
B. Zona Sibiului – include văile râurilor Cibin, Hârtibaciu şi la nord Valea Visei.Pre-
domină cetăţile pe plan oval sau poligonal, la Cisnădie, Şura Mare, Şeica Mare, Şeica Mică, Axente
Sever, cu sau fără turnuri. Biserica în sine este fortificată, prin adăugarea unor turnuri de strajă,
metereze, guri de aruncare.
La Buzd lângă Mediaş, se fortifică partea de sud a bisericii. Constructorii se adaptează la
formele pre-existente ale bisericilor şi la relief, rezultând o mare şi interesantă diversitate.
La Cisnădie – o amplă bazilică romană este transformată într-un redutabil fort înconjurat de
trei rânduri de curtine.
Cristian – cetatea este prevăzută cu o barbacană puternică între turnul de vest şi turnul de
intrare. Exemplu tipic al goticului târziu, biserica fortificată prezintă o rezolvare îndrăzneaţă şi
expresivă prin îmbinarea corului cu drumul de strajă.
C. Zona Târnavelor – zonă specifică de podiş, cu forme de relief variate dar domoale cu sate de
dimensiuni mai mici cu terenuri agricole concentrate în jurul vetrei satului şi cu resurse economice
mai mici decât în Ţara Bârsei sau din Depresiunea Sibiului.
Se remarcă o mare diversitate de volume şi soluţii constructive, datorită fortificării pe
parcursul unei perioade de timp îndelungate, cetăţile din Ţara Târnavelor fiind deosebit de pitoreşti
şi mai bogate în valenţe artistice.
66
Lângă Agnita, la Dealul Frumos Merghindeal şi Movile se semnalează prezenţa bisericilor
fortificate cu două turle, prin adăugarea unui turn patrulater.
La Dealul Frumos incinta e dreptunghiulară cu turnuri pătrate pe colţ, cu acoperişuri într-o
singură pantă spre interior „în pupitre”. Terminată în anul 1522, a servit ca model pentru bisericile
fortificate din Merghindeal, Movile şi Brădeni.
La Cloaşterf, biserica fortificată este realizată într-o singură etapă, cu o structură omogenă,
perfect adaptată dublei sale funcţiuni de apărare şi de cult.
Biserica din Dârju are o organizare asemănătoare, dar a fost realizată în mai multe etape.
Construită în sec. XIV – a fost iniţial o sală tăvănită, înnobilată cu picturi murale executate în 1419.
În sec. XV este fortificată, adăugându-se bolţi gotice pe nervuri care deteriorează parţial pictura
murală. Etajul fortificat acoperă nava şi corul, parapetul drumului de strajă fiind scos în consolă
deasupra contraforţilor, biserica dobândind un aspect de bastion. Incinta este dreptunghiulară cu
turnuri pătrate pe colţ dispuse pieziş. Perimetral, incinta este prevăzută cu un acoperiş interior la
adăpostul căruia se păstrează şi azi – rezervele de alimente ale sătenilor.
Bisericile fortificate din zona răsăriteană a Târnavelor sunt asemănătoare cu cea din Dârju la
: Aita Mare, Buneşti, Meşendorf, Şoarş, Fişeriu, Rodbav, Archita, Beja, Roadăş, Saschiz. Cea din
urmă, cu incinta completată în sec. XIX, are un aspect de uriaş bastion.
În zona vestică a Ţării Târnavelor se întâlneşte tipul de biserică demantelată, cu compoziţie
omogenă la Boz, Bazna, Boian, Valea Viilor. Forme nuanţate se întâlnesc la Viscri, Homorod,
Apold, Drăuşeni, Moşna.
Cel mai remarcabil exemplu îl constituie biserica fortificată de la Biertan. zidurile de
apărare se desfăşoară pe un traseu spiral care înconjoară colina dominată de o impozantă biserică –
hală gotică. Între pânzele curtinelor s-au construit arce transversale de întărire, care-i conferă un
aspect triumfal. Incinta principală este pe plan oval, flancată de 5 turnuri prismatice cu secţiunea
pătrată (1515).
D. Zona Bazinului Superior al Oltului şi în Depresiunea Ciuc
În satele de colonizare secuiască, în jurul bisericilor s-au ridicat curtine inelare, lipsite de
turnuri sau având un turn de poartă, având şi rol de clopotniţă.
Zidurile sunt scunde, cu drumul de strajă la nivelul de călcare al curţilor, biserica propriu-
zisă rămânând nefortificată.
Reprezentative sunt bisericile fortificate de la Mihăileni, Ciuc, Sângeorgiu, Nicoleşti, Turia
de Sus, Racul, Cârţa.
Asemănătoare sunt şi cele câteva amenajări defensive ale bisericilor săseşti din zona
Bistriţei-Năsăud (Dumitra).
Toate acestea, sunt exemple elocvente ale goticului târziu, perfect adaptat locului şi cu
accentuat specific local descătuşate de canoanele constructive ale stilului pur, fapt ce le conferă o
frumuseţe, o forţă deosebită şi o unicitate remarcabilă.
Bibliografie : Arta gotică în România,Vasile Drăguţ, Ed. Meridian – Bucureşti 1979
RENAȘTEREA În Spania, aflată încă sub stăpânire maură, tradițiile islamice se grefează pe arhitectura
Occidentului... În urma invaziilor tătare, Rusia , izolată de Europa, își consolida puterea statală... Bizanțul își continuă zbaterea între Occident și Orient...
În Italia, se afirmă - la cumpăna dintre secolele XIII și XIV - o nouă orientare a artelor,
științelor și conceptelor filozofice, o reevaluare a valorilor Antichității. Încă de la începutul
secolului al XIV – lea, în Italia se manfestă , spre deosebire de celelalte țări ale Occidentului, un
fenomen de rupere a formelor de cultură ale contemporaneității, o întoarcere la gândirea și la arta
67
antică romană din perioada Republicii și Imperiului, la cultura și gândirea Greciei Antice. În acestă
epocă, pe fundalul afirmării unei noi ordini economice conștiința socială evoluează de la
misticismul religios spre aprecierea valorilor vieții cotidiene.
Se afirmă o nouă metodologie de concepere şi execuţie a construcţiilor şi a ansamblurilor
arhitecturale, bazată pe cercetare şi experiment, pe redescoperirea şi valorificarea clasicismului
Greciei şi Romei Antice. Noi tehnici de construcţie, funcţionalitatea şi o nouă simbolistică devin
caracteristicile principale ale unui nou curent: inclus la rândul său în mişcarea culturală fără
precedent care s-a răspândit în întreaga Europă, - cunoscută sub numele de: RENAȘTERE.
Pictorul florentin Giotto, este promotor al noului stil în pictură, caracterizat printr-un
pronunțat caracter narativ, mișcare și echilibru cromatic. Cultura și arta umanistă evoluează în
secolul al XV –lea , iar orașele Toscanei în frunte cu Florența sunt promotoarele înnoirii.
Încă de la începutul secolului al XIV – lea, în Italia se manfestă , spre deosebire de
celelalte țări ale Occidentului, un fenomen de rupere a formelor de cultură ale contemporaneității,
o întoarcere la gândirea și la arta antică romană din perioada Republicii și Imperiului, la cultura și
gândirea Greciei Antice. În acestă epocă, pe fundalul afirmării unei noi ordini economice conștiința
socială evoluează de la misticismul religios spre aprecierea valorilor vieții cotidiene.
Literatura, filozofia romană și elină din Antichitate devin obiect de studiu, iar operele lui
Dante21
, Petrarca22
și Boccaccio23
sunt capodopere ale noului stil. În secolul al XV – lea sunt
discutate și traduse din limbile latină, greacă și arabă tratatele filozofilor antici. La Padova,
dezbaterile asupra lucrărilor lui Aristotel24
pun bazele unei noi orientări filozofice, la Florența sub
patronajul lui Cosimo de Medici se înființează o asociație liberă de literați și filozofi adepți ai lui
Platon25
și ai Școlii Platoniciene din Alexandria, denumită: ,,Accademia” (1459).
Bizanțul Paleologilor exercită o puternică influență asupra Italiei în încercarea de împăcare
între biserica ortodoxă și cea catolică (Conciliul de la Florența – 1439 – la care participă și
împăratul Ioan al VIII – lea) solicitând unirea forțelor Occidentului cu cele bizantine în fața
presiunii otomane.
Reevaluarea valorilor antichității se regăsesc în ,,Ruinarum urbis Romae descriptio” a lui
Poggio Bracciolini, iar Papa Iuliu al II-lea recomandă punerea ruinelor antice sub protecția legii.
Cultura și arta umanistă evoluează în secolul al XV –lea , iar orașele Toscanei în frunte cu
Florența sunt promotoarele înnoirii.
Pe teritoriul Italiei noul curent cunoaște mai multe etape stilistice încadrate conform
orientării generale a specialiștilor în:
Renașterea timpurie : 1400 – 1500;
Renațterea matură : 1500 - 1530;
Renașterea târzie : 1530 - 1568.
21
Dante Alighieri – scriitor italian (Florența1265 – Ravenna 1321) compune din tinerețe sonete și canțonete în ,,il
dolce stil nuovo”; desfășoră o intensă activitate politică, este exilat la Ravenna, publică ,,De Monarchia”, tratatul
filozofic ,,Banchetul” și ,,Divina Comedie”, prin care devine părintele poeziei moderne. . ( după ,,Le petit Larousse” –
Dictionnaire Enciclopedique 1995) 22
Francesco Petrarca – poet și umanist italian (Arezzo 1304 – Padova 1374), istoric, arheolog, cercetător al
manuscriselor vechi, primul mare umanist al Renașterii. Compunepoeme și sonete în toscană care-i aduc gloria (,,Rime”
și ,,Triumfurile”, reunite în ,,Canzoniere” - publicate în 1470). ( după ,,Le petit Larousse” – Dictionnaire
Enciclopedique 1995) 23
Giovanni Boccaccio - primul mere prozator italian ( Florența 1313 – Certaldo 1375) , autor de idile mitologice,
alegorice (,,Nimfa din Fiesole”) și de tratate de psihologie (,,Fiammetta” și ,,Decameronul”). ( după ,,Le petit
Larousse” – Dictionnaire Enciclopedique 1995) 24
Aristotel – filozof grec (Stagira/Macedonia 384 – Chalchis/Eubeea 322 î.C) – perceptorul lui Alexandru cel Mare și
fondetorul Școlii de la Atena; autor a numeroase tratate de logică, politică, biologie, fizică și metafizică. Este fondatorul
logicii formale. Opera sa marchează puternic filozofia și teologia creștină din Evul Mediu precum și filozofia și
științele Islamului. ( după ,,Le petit Larousse” – Dictionnaire Enciclopedique 1995) 25
Platon – filozof grec (Atena 427 – Atena 347 î. C. ) discipol al lui Socrate, călătorește ăn Egipt, Sicilia, revine la
Atena și înființează Academia; părinte al dialecticii, autor a numeroase opere între care ,,Banchetul”, Phedon”,
,,Republica”, ,,Legile” care marchează profund gândirea occidentală, biserica, filozofia Islamului și idealismul logic
contemporan. . ( după ,,Le petit Larousse” – Dictionnaire Enciclopedique 1995)
68
Conceptele Renașterii se răspândesc apoi și sunt prezente în întreaga Europă până târziu, în
secolul al XVII – lea.
Noile orientări filozofice declanșează izbucnirea Reformelor religioase urmate de
Contrareformă – care a influențat hotărâtor cultura epocii – generând apariția unui nou stil – stilul
Baroc.
RENAȘTEREA TIMPURIE
Între marii maeștrii ai Renașterii timpurii amintim:
Filippo BRUNELLESCHI
1377 – 1446
Activează în Florența și devine celebru prin :
Cupola Catedralei ,,Santa Maria del Fiore”: o inovație
tehnică absolută în epocă: o calotă dublă pe plan
octogonal cu nervuri în arc frânt de inspirație gotică din
metal și lemn, cu ,,pânze” din zidărie de cărămidă; este
realizată în anii 1420 – 1436, iar lanternoul în anii 1446 –
1436 după moartea autorului, respectându-se întocmai
planurile și macheta acestuia; Cupola se încadrează
armonios în volumetria generală a catedralei, iar
concepția arhitecturală a ansamblului exercită o puternică
influență asupra epocii;
Ospedale degli Innocenti: (1419 – 1445) - un așezământ
conceput pentru adăpostirea copiilor orfani, o adevărată
bijuterie arhitecturală; se remarcă prin loggia ce deschide
așezământul spre piața publică, cu coloane modelate
după stilul corintic grec și stilul imperial roman, peste
care artistul așează arce semicirculare și calote de
inspirație bizantină; întregul și elementele arhitecturale
componente sunt proporționate aplicând principiul
,,secțiunii de aur” (raportul dintre latura și diagonala
pătratului).
Biserica San Lorenzo: (1421 – 1428 – 1446) – o bazilică
cu trei nave, nava centrală acoperită cu un plafon plan din
lemn, casetat, armonios decorat, Nava centrală este
separată de navele laterale prin colonade în spiritul
stilului corintic și a stilului roman imperial.
Capela Familiei Pazzi de lângă Biserica Santa Croce –
proiectată între anii1429 – 1430; construcția începe în
1443; spații interioare și fațade luminoase, echilibrate,
perfectă ilustrare a noii arhitecturi; în exterior, un atrium
cu coloane și o arcadă centrală ce marchează accesul
principal.
Michelozzo MICHELOZZI
1396 - 1472
Operele sale de referință sunt:
Mănăstirea Dominicană ,, San Marco” din Florența
(1437 – 1443) – concepe în interiorul construcției
biblioteca,o sală vastă împărțită în trei nave de înălțimi
egale, o noutate în programele acestui tip de clădiri; în
exterior, portice cu coloane ionice ce susțin arcade
ample;
Palazzo Medici din Florența (1444 – 1446) – o inovație
în arhitectura civilă a Renașterii, fațada cuprinde trei
registre orizontale corespunzător celor trei nivele ale
69
palatului, separate prin cornișe puternice: parterul
prezintă un apareiaj în stil roman ,,rustic”, etajul I este
placat cu plăci de piatră dreptunghiulare cu muchiile
marcate, iar etajul II cu plăci de piatră lise; ferestrele sunt
de factură romanică, geminale, cuprinse sub aceeași
arcadă, cornișa este proeminentă, de factură antică.
Parterul cuprindea arcade frumos proporționate, ulterior
înzidite.
Villa Medici din Careggi – lângă Florența ( 1457) – un
prototip al arhitecturii civile renascentiste; este o foarte
reușită reconstrucție și modernizare a unei vile existente,
cumpărată de Cosimo de Medici.
Leon Battista ALBERTI
1404 - 1472
Umanist, teoretician al stilului Renașterii în arhitectură.
Scrie și publică : ,,De re aedificatoria” în zece volume, opră
întocmită după modelul teoreticianului arhitecturii romane
imperiale: Vitruviu; evidențiază exigențele impuse de noua
concepție arhitecturală a edificiilor: funcționalitate, confort,
demnitate, reprezentativitate, frumusețe, armonia proporțiilor
izvorâtă din învățătura pitagoreică. Un accent deosebit revine
încadrării în sit, cu respectarea și valorificarea peisajului natural,
sau a contextului urban. Limbajul morfologic trebuie pus în
acord cu destinația clădirii și cu materialele de construcție puse
în operă. Între creațiile sale arhitecturale de referință se înscrie :
Palazzo Rucellai din Florența (1446), executat de
sculptorul arhitect Bernardo Rosselino;
Fațada Bisericii Santa Maria Novella – din Florența
(1456 – 1470), care prezintă ca inovație absolută: tratarea
racordării în fațada principală a navei centrale – înalte, cu
navele laterale mai scunde – prin triunghiuri de zidărie cu
ipotenuzele articulate armonios în curbe și contracurbe,
model preluat ulterior de arhitectura barocă.
Biserica Sant-Andrea din Mantova (realizată în
anul1470) unde utilizează motivul arcului de triumf la
scară monumentală, flancat de coloane pentru a marca
accesul principal;
Palazzo Pitti din Florența (1440-1458) – care preia
tradiția romanică a casei – fortăreață și stilul rustic al
clădirilor romane.
Donato BRAMANTE
1444 - 1514
Își începe cariera ca pictor la Urbino ca discipol al lui Luciano di
Laurana. În anul 1476 este chemat ca pictor la Milano. Ca
arhitect întocmește planurile pentru:
Biserica Santa Maria lângă San Satiro – unde este
puternic influențat de Alberti.
RENAȘTEREA MATURĂ ȘI TÂRZIE
1500 – 1530 și 1530 – 1568
Donato BRAMANTE
1444 - 1514
Se naște la Urbino, este un admirator al lui Leonardo da Vinci;
sosește la Roma unde studiază monumentele antice, mai ales din
punct de vedere al sistemului constructiv; devine un mare
70
specialist al sistemelor de boltire de mari dimensiuni; Între
capodoperele artistului se remarcă:
Il Tempietto: (1502), o rotondă de inspirație romană, cu
proporții rafinate, flancată de pilaștri de factură doric –
toscană; se face remarcat prin această lucrare, este
apreciat de contemporani și este angajat de Papa Iuliu al
II-lea pentru:
Reconstruirea clădirilor Vaticanului(1504) și
Reconstrucția Catedralei Sf. Petru (1505)- propune
înlocuirea vechii bazilici cu o biserică de mari
dimensiuni, cu planul în formă de cruce greacă înscrisă
într-un pătrat, cu patru pilaștri masivi care vor sprijini o
cupolă inspirată de Pantheon, cu diametrul de 42m.;
lucrările de construire încep, dar moartea sa și a papei
conduc la întreruperea lucrărilor;
Buonarroti
MIGHELANGELO
(Caprese 1475 – Roma 1564)
,,În momentul în care Michelangelo se naște, arhitectura
Renașterii era la apogeu. Tindea către o perfecțiune a formelor,
căutând în exemplele arhitecturii clasice romane elemente care
să-i permită atingerea idealurilor pe care Leon Battista Alberti
le exprimase atât de clar în operele sale teoretice. Această
frumusețe a formei, concepută pe baza canoanelor matematice,
izvorâte din studiul operelor antichității, condusese la realizări –
la Florența ca și la Roma – în care armonia generală a
proporțiilor imprima un caracter de seninătate gravă și
reținută.Față de aceste construcții, ale căror dimensiuni și mase
generale nu erau prea ample, edificiile realizate de
Michelangelo aduc, prin tendința către grandios și colosal, o
orientare cu totul nouă”(Aurelian Teodorescu - ,,Michelangelo”
în ,,Mari arhitecți” – Ed. Meridiane 1971)
,,... sculptor, pictor, arhitect și poet... Nimic nu i-a egalat
originalitatea și vigoarea creativă; operele sale surprind prin
diversitate și grandoare.,, Pieta”, ,, David”, ,,Capela Medici”,
,,Moise”, Frescele Capelei Sixtine, cupola Bisericii Sf. Petru din
Roma... scrisorile și poemele sale... toateacestea atestă
personalitatea sa tumultoasă”... (,,Le petit Larousse” –
Dictionnaire Enciclopedique 1995)
Andrea PALLADIO
(Padova 1508 – Veneția
1580)
, ,... ansamblul operei sale indică o limită pe care nimeni nu o va
putea atinge sau depăși ușor...” Johann Wolhgang von
GOETHE
Exponent al manierismului , utilizează cu deosebită abilitate și
armonie vocabularul arhitecturii calsice romane în operele sale
arhitecturale:
Noua fațadă a palatului de Justiție - ,,Palazzo della
Raggione” denumit și,, Basilica”;
Palatul Valmarana din Vicenza
Fațada Bisericii ,,Il Redentore” din Veneția
În 1570 apare prima ediție a celor ,,Patru cărți de
arhitectură” care cuprinde studii asupra valorilor
vestigiilor antice, relevee ale termelor imperiale romane a
templelor și a forurilor
,, ... dintre toate ramurile arhitecturii, nici una nu este mai
71
necesară oamenilor și nu e mai des folosită decât cea a caselor
particulare ... acestea au existat înaintea edificiilor publice ”
Anderea Palladio în
,,Villa rustica” – numeroase vile perfect integrate în
peisaj, dintre care ,,Villa Rotonda” de lângă Vicenza
(1550 – 1553) atinge perfecțiunea.
Conceptele Renașterii se răspândesc apoi și sunt prezente în întreaga Europă până târziu, în
secolul al XVII – lea.
Noile orientări filozofice declanșează izbucnirea Reformelor religioase urmate de
Contrareformă – care a influențat hotărâtor cultura epocii – generând apariția unui nou stil – stilul
Baroc.
Lucrare de verificare Nr: 3
Instrucțiuni:
Lucrarea de verificare implică activități care necesită cunoașterea Modulului III și a
bibliografiei obligatorii indicate. Răspunsurile la întrebări vor fi transmise prin poștă (electronică)
tutorelui pentru comentarii, corectare și evaluare.
Pe prima pagină se vor scrie următoarele:
- Titlul cursului;
- Numărul lucrării de verificare;
- Numele și prenumele cursantului (acestea se vor menționa pe fiecare pagină),
anul de studii (II), specializarea (Geografia Turismului – ID); facultatea (de
Geografie); unitatea de învățământ (Universitatea ,,Babeș - Bolyai”),
localitatea (Cluj – Napoca).;
- Adresa poștală a cursantului, inclusiv date de contact (telefon fix, telefon
mobil, adresa e – mail).
Sarcinile care trebuie rezolvate sunt următoarele:
1.Precizați caracteristicile stilului Romanic, ce anume preia stilul din experiența artistică și
constructivă a Antichității............................... .............................................................4p.
2.Care este conceptul constructiv al stilului gotic ...........................................................2p.
3.Ce reprezintă Renașterea pentru cultura și civilizația europeană..................................2p.
4.Comentați cauzele și trăsăturile proprii ale Goticului Târziu din Transilvania.............1p.
5.Din oficiu: .....................................................................................................................1p.
Lucrarea de verificare se va preda la data prevăzută în calendarul disciplinei.
BIBLIOGRAFIE:
Istoria Artei / Mihail V. ALPATOV VOL. I și II / Ed. Meridiane București 1965
Istoria Artei Europene – Arta din perioada Renașterii / Virgil VătășeanuEd. Clusium 2000 ,
Ed. Meridiane București 1972
Monasteries and Monastic Orders – 2000 Years of Christian Art and Culture / Kristina
Krüger / Ed. Ullmann
Architecture Gothique / Louis Grodecki / Ed. Berger – Levrault / Paris 1997
Transylvania – the Saxon Legacy / Tudor Șeulea, Maarten Ruijters, Ton van Rijen / Ed.
Grinta / Cluj-Napoca 2009
Orașele Evului Mediu / Henri Pirenne / Ed. Memento-Dacia Cluj-Napoca 2000
72
MODULUL IV.
PROGRAME DE ARHITECTURĂ ÎN TURISM
H. Scopul modulului:
Modulul este destinat cunoașterii și înțelegerii conținutului domeniilor specifice programelor de
arhitectură în turism, ale patrimoniului natural/cultural(construit) și ale activităților specifice ale
turismului, a cunoașterii terminologiei specifice, a naturii unităților de primire turistică și de
alimentație publică complemetare.
Obiectivele modulului:
Principalele obiective ale modulului se referă la următoarele aspecte:
- Definirea tipurilor de unități turistice de primire;;
- Însușirea unor metode de analiză a fenomenului turistic ;
- Cunoașterea elementelor cheie ale unei strategii, axată pe turismul rural;;
Structura logică a modulului:
Prezentarea terminologiei utilizate în turism, definirea unităților de primire turistică,
Prezentarea metodelor de analiză: S.W.O.T. și Delphy;
Prezentarea formelor de organizare / funcționare a turismului – experiențe europene;;
Tipuri de turism;
Programe de arhitectură;
Strategii specifice de dezvoltare – turismul rural;
Pensiunea rurală;
Bibliografie.
Conținutul informațional detaliat:
PROGRAME TURISTICE – TERMENI DE SPECIALITATE
1. Zonare turistică: Definește
împărţirea unui teritoriu vast în zone
relativ omogene din punct de vedere
al activităţii de turism sau al
potenţialului turistic.
2. Zonă turistică: definește un
teritoriu de mare întindere, de o
anume complexitategeomorfologică,
care include mai multe obiective,
localităţi sau complexe turistice şi
care prezintă o caracteristică
pregnantă, deosebită de alte zone.
73
3.Acord turistic internaţional: este
un act bi- sau multilateral , semnat
în numele sau din împuternicirea
guvernelor, care constituie cadrul
juridic de colaborare în domeniul
turismului: dezvoltarea
echipamentelor, promovarea
turismului, protecţia mediului,
schimburi de experienţă şi
informaţii, etc.
4. Adăpost (rest house): este un
mijloc simplu de cazare, create de
organizaţii particulare sau instituţii
publice pentru a compensa lipsa
hotelurilor în regiuni puţin
frecventate. Termen folosit şi pentru
popasuri de tip han pentru tineret,
instalate şi administrate de
organizaţii de tineret pentru membrii
lor.
5. Agrement (loisir, entertainment)
• Distracţie în timpul liber, plăcere.
• Ansamblul mijloacelor,
echipamentelor, evenimentelor, puse
la dispoziţia turiştilor unei unităţi
de cazare, staţiuni sau zone turistice,
pentru plăcere, relaxare, distracţie.
2. Analiza S.W.O.T.(Strengths, Weekness, Opportunities and Threats), reprezintă:
• Analiza forţelor, slăbiciunilor, oportunităţilor şi ameninţărilor. Cadru de analiză a
informaţiilor, pentru realizarea strategiei şi tacticii de marketing. Forţele şi slăbiciunile se
referă la avantajele, respectiv dezavantajele prezente şi viitoare ale subiectului faţă de
competitori. Oportunităţile şi ameninţările sunt identificate în mediul de operare prezent şi
viitor.Acest cadru poate fi utilizat la analiza unui proiect de dezvoltare şi promovare a
potenţialului turistic al unui sit, arie sau regiune turistică.
74
7. Apartament (suite) este un spaţiu de
cazare cu unul sau maximum 5 dormitoare,
loc de luat masa, vestibul, grup sanitar
propriu.
8. ASOCIAŢIA INTERNAŢIONALĂ A HOTELURILOR ŞI RESTAURANTELOR
,, Association Internationale de l-Hotellerie et de la Restauration”
• Organizaţie non-guvernamentală mondială creată în anul 1946 cu sediul la Paris.Cuprinde
4300 membri din 147 ţări, asociaţii naţionale de profil, lanţuri hoteliere, hoteluri, etc.,
reprezentând în total 300.000 de hoteluri. Statutul în vigoare datează din 1996, când actuala
denumire a luat locul celei iniţiale de: ,,Asociaţia Internaţională a Hotelurilor”.
9. Bar de noapte:este o unitate de
alimentație publică de divertisment, cu
orar de noapte, cu un program variat de
music-hall,dans,etc. – oferind o gamă
variată de băuturi fine, cocteiluri, băuturi
nealcoolice, specialităţi de cofetărie şi
îngheţată asortată, fripturi reci, fructe şi
salate de fructe, cafea, etc. De regulă
spaţiul interior este organizat în
amfiteatru, pentru o bună vizibilitate.
Este dotat cu staţie de amplificare, orgă
de lumini, instalaţie de proiecţie, aer
condiţionat.
10. Bar de zi: funcţionează în cadrul
hotelurilor şi restaurantelor, dar şi
independent; oferă o gamă variată de
băuturi alcoolice sau răcoritoare, simple
sau în amestec, gustări, dulciuri, ţigări,
etc. Muzică discretă, T.V., etc.
75
11. Bistro: este o unitate de alimentaţie de dimensiuni reduse, care se adresează clienţilor
grăbiţi, cu băuturi şi gustări calde şi reci puse la dispoziţie direct, prin barman sau vânzător.
În spaniolă: loc de păstrare a vinurilor.
12. Botel: categoria include:
• Vase - dormitor de tip şlep
amenajat, care stă ancorat la loc
fix sau se poate deplasa, oferind
cazare şi alte servicii turistice;
• un hotel amplasat în apropierea
unui port, deservit atât pe uscat
cât și pe apă, care oferă servicii
turistice celor care călătoresc cu
ambarcaţiuni, unde parcajul este
completat cu un debarcader.
13. Bungalow:este o unitate de cazare
turistică de capacitate redusă, între căsuţă
şi vilă, realizate din lemn sau alte
materiale: cărămidă, piatră,etc.; dispune
de grup sanitar propriu. Este amplasat în
perimetrul unui camping, sat de vacanţă,
ca unitate independentă în cadrul unei
staţiuni sau zone turistice – sau ca spaţiu
complementar pe lângă o unitate
hotelieră. Este de regulă cu funcţionare
sezonieră.
14. Cabană turistică:este o unitate cu
activitate turistică de capacitate redusă,
funcţionând într-o clădire independentă,
în general din lemn cu fundaţii de piatră,
cu arhitectură specifică. Asigură cazarea,
alimentaţia şi alte servicii necesare
turismului de drumeţie sau de odihnă
într-o zonă montană, rezervaţie naturală,
în apropierea unei staţiuni balneare sau a
unui alt obiectiv de interes turistic.
Cabana Salvamont – M-tele Băișorii / proiect autor
76
15. Cabaret:
• Night club.
• Restaurant cu program nocturn,
în care se dansează, se serveşte
cina şi se asistă la un program de
varietăţi, adesea de înaltă ţinută.
16. CAMPING: este unitate care asigură
camparea în aer liber, în mijlocul
naturii, într-un adăpost transportabil,
personal (cort sau rulotă) a turiştilor
sosiţi cu mijloace de transport proprii,
precum şi cazarea în căsuţe sau
bungalow-uri. Terenul este amenajat şi
dotat, oferind turiştilor posibilitatea să-şi
pregătească masa + alte servicii
specifice. Are un caracter sezonier.
17. Caravaning: reprezintă o formă de
turism caracterizată prin utilizarea - ca
mijloace de cazare a unor vehicule
speciale, rulote - tractate auto şi
amplasate pe un teren de camping.
18. CASH-FLOW:
• Termen anglo-saxon = flux de lichidităţi într-o perioadă de timp, calculată ca
diferenţă între încasările şi cheltuielile curente. Reflectă posibilităţile maxime de
autofinanţare ca raport între venitul net şi amortizarea imobilizărilor.
19. CATERING:
• Servicii de asigurare a servirii mesei pentru pasageri în timpul voiajului în mijlocul
de transport + vânzarea unor produse.
77
20. Cazinou:
• Stabiliment profilat pe jocurile de
noroc. De regulă cuprinde o sală
de jocuri, unul sau mai multe
restaurante şi un cabaret. Unele
hoteluri includ un cazinou.
21. Complex turistic:
• Suprafaţă de teren pe care sunt
amplasate mai multe obiective şi
localităţi turistice având o
anumită omogenitate.
22. Drumeţie:
• Deplasare pe jos de la un obiectiv
la altul în scop de relaxare,
întreţinerea condiţiei fizice,
educaţională, de regulă pe un
traseu marcat.
23. Duplex:
• Spaţiu de cazare pe două niveluri,
care comunică între ele printr-o
scară interioară. Pot conţine două
dormitoare sau un dormitor şi o
cameră de zi.
Duplex Stațiunea Fântânele – proiect autor
78
24. Fermă agroturistică:
• Unitate cu activitate hotelieră, cu
capacitatea de până la 20 de
camere, în cadrul unei gospodării
ţărăneşti, care asigură alimentaţia
turiştilor cu produse proaspete din
surse locale.
25. Han:
• Tip tradiţional de unitate, relativ
modestă, cu arhitectură specifică,
cu restaurant şi un număr redus de
locuri de cazare.
Hanul lui Manuc – București
26. Hotel:
• Unitate amenajată în clădiri sau
corpuri de clădiri, care pune la
dispoziţia turiştilor, prin recepţie,
camere, garsoniere sau
apartamente dotate
corespunzător, dispune de spaţii
de alimentaţie + servicii
specifice.
• Hotel de clasă economică, de lux,
de zi, rustic pavilionar, sezonier,
turistic, apartament.
Hotel ,,Onix” 5 stele – proiect autor
79
27. Dispunerea camerelor de cazare în
unitățile de primire turistice cu mai
multe etaje:
În simplu tract: când camerele de
cazare sunt dispuse pe o singură
latură a unui coridor de acces;
Dublu tract: camerele sunt
dispuse pe ambele laturi lungi ale
coridorului;
Nucleu central: scara de acces și
ascensoarele se află în centru,
sunt perimetrate de coridoare cu
camere dispuse spre exterior;
Hol central: dispus pe toată
înălțimea construcției; se crează
un spațiu spectaculos, coridoarele
perimetrale sunt deschise spre
spațiul interior, ascensoarele sunt
vitrate, de tip ,,peisaj”, facilitânbd
o percepție dinamică.
28. Etaj curent într-un hotel 5*****:
Camerele sunt dispuse în dublu
tract;
Etajele sunt deservite de un
ascensor de 6 persoane pentru
clienți și un ascensor pentru
personal și bagaje, două scări, un
hol central separat de coridoare
prin uși speciale, antifoc;
Se prevede o încăpere – oficiu la
fiecare două etaje;
29. Microtel:
• Hotel de tip economic introdus în
anii 1980 în S.U.A.;
• are camere cu paturi duble, şi
baie cu duş. Nu are piscină,
saună, sală de întruniri,
restaurant. Oferă micul dejun şi
este cu 10 – 20% mai ieftin de
construit şi întreţinut. În varianta
franceză are chiuvete în camere,
grupuri sanitare şi duşuri comune.
Microtel Wisconsin U.S.A.
80
30.1. Motel (Motor – hotel):
• Unitate hotelieră de capacitate
mică sau mijlocie, aşezat înafara
localităţilor, în apropierea
şoselelor şi autostrăzilor şi a
dotărilor specifice ale acestora.
Oferă cazare şi masă turiştilor
automobilişti, în cadrul unui sejur
foarte scurt. Asigură parcarea în
siguranţă a autoturismelor.
Dispunerea posibilă a unităților de
cazare: incinte circulare cu locul de
parcare în proximitate (după Georges
Candilis –,,Recherches sur l’Architecture
de Loisir)”
31.2. Motel (Motor – hotel):
Dispunerea posibilă a unităților de
cazare: incinte deschise, pe unu – două
nivele cu locul de parcare în proximitate;
Camerele sunt astfel dispuse încât fiecare
să beneficieze de o orientare favorabilă;
(după Georges Candilis –,,Recherches
sur l’Architecture de Loisir)”
32. Pensiune turistică:
• Unitate cu activitate hotelieră cu
capacitatea de 3-20 camere,
funcţionând într-o clădire
independentă sau în locuinţa
proprietarului, care asigură
cazarea turiştilor, pregătirea şi
servirea mesei la preţuri
moderate.
(Sitonia / Grecia – foto. autor)
81
33. PUB
• Public house.
• Unitate de alimentaţie de origine engleză. Oferă un sortiment redus de preparate
culinare şi băuturi (bere).
34. Refugiu montan:
• Dotare turistică montană,
echipată şi dotată sumar, fără
pază, destinată să adăpostească
alpiniştii în cursul unei
ascensiuni.
35. Restaurant ,,DRIVE-IN”
• Unitate de alimentaţie publică în care preparatele sunt comandate şi servite direct în
autoturism.
36.TURISM: Ansamblul relaţiilor şi fenomenelor ce rezultă din deplasarea şi sejurul
persoanelor, în afara locului de reşedinţă şi care nu presupune o stabilire permanentă sau o
activitate lucrativă oarecare.
37.Casa de vacanţă: Locuinţă sezonieră, proprietate privată sau introdusă în circuitul public,
amplasată în zone cu potenţial turistic, destinate satelor de vacanţă sau microstaţiunilor.
StaȚiunea Fântânele – proiect autor
TIPURI DE TURISM
• De afaceri
• De cunoaştere
• De masă
• De sejour
• De soare
• Intern
• Internaţional
• Itinerant
• Independent
• Rural
• Sezonier
• Social
• Verde
• De cult
82
PROGRAME DE ARHITECTURĂ
Programele de arhitectură reprezintă totalitatea normelor, a prescripţiilor tehnice si
funcţionale pentru o anumită clasă de construcţii. În domeniul arhitecturii pentru turism principalele
programe de arhitectură se referă la :
- Pensiunea rurală
- Pensiunea urbană
- Cabana, refugiul alpin
- Hotelul cu subclasele:
1. hotel pentru tineret;
2. hotel urban;
3. hotel alpin;
4. motel ( botel, hipotel)
5. satul de vacantă;
6. staţiunea turistică
Programele de arhitectură pentru turism cuprind şi amenajarea unor nave fluviale sau
maritime, vagoane sau garnituri de tren. Toate aceste unităţi de primire turistică au trei componente
obligatorii: spaţiul pentru cazare, pentru alimentaţie publică şi pentru serviciile conexe.
Dimensionarea acestor spaţii, gradul de dotare, calitatea finisajelor precum şi gama
serviciilor oferite conferă confortul fiecărei unităţi turistice. Gradul de confort se oglindeşte implicit
în cost şi este reprezentat prin semne standardizate distinctive: stele – de la una la cinci pentru
unităţile hoteliere, brazi, flori de colţ – pentru pensiunile rurale.
Fig. Nr: 31. Metoda de analiză ,,Delphy”
Utilizarea metodei propuse prezintă avantajul că priveşte ansamblul unui teritoriu cu toate
resursele şi funcţiunile turistice pe care le poate genera, dar şi unele imperfecţiuni prin faptul că în
evaluarea calitativă şi cantitativă – întrucât majoritatea componentelor nu sunt cuantificabile – pot
interveni uneori evaluări subiective. S-a recurs de aceea la utilizarea sistemului de anchetă Delphi,
bazat pe consultarea unui număr cât mai mare de specialişti în domeniu.
STRATEGII DE VALORIFICARE A POTENŢIALULUI TURISMULUI RURAL ŞI DE
DEZVOLTARE A AGROTURISMULUI
83
Turismul rural şi componenta sa, agroturismul au cunoscut în ultimii 30 – 40 ani o continuă
dezvoltare în ţările europene, unde se estimează o piaţă de peste 370 milioane turişti.Asistăm la o o
nouă orientare a dezvoltării turismului în mediul rural, pornindu-se de la implicarea directă a
populaţiei şi a comunităţii locale.
CONŢINUT:
concepte şi definiţii privind turismul în mediul rural;
turismul rural în ţările Uniunii Europene;
turismul rural în România;
strategia de dezvoltare a turismului rural în ţara noastră.
Concepte şi definiţii
În ţările Uniunii Europene „Turismul rural este un concept care cuprinde activitatea
turistică organizată şi condusă de populaţia locală, care are la bază o strânsă legătură cu mediul
ambiant, natural şi uman”. Agroturismul se află în legătură directă cu activităţile agricole, fiind
susţinut de micii fermieri, activitatea în gospodăria proprie rămânând principala sursă de venit. Mai
există şi alte concepte ca „farm-tourism”, „agroturism”, „turism verde” care au acelaşi conţinut.
În România turismul rural este o formă de turism care se desfăşoară în mediul rural,
valorificând resursele turistice locale (naturale, culturale şi umane) ca şi dotările şi echipamentele
turistice, inclusiv pensiunile şi fermele agroturistice. Utilizează diverse spaţii de cazare: hanuri şi
hoteluri rurale, adăposturi, sate de vacanţă etc. şi îmbracă forme variate de sejur, cu un spectru larg
de motivaţii, de tranzit sau itinerant cu valenţe cultural-cognitive, etc. Turismul rural constituie o
alternativă la turismul tradiţional, clasic, desfăşurat în staţiuni şi centru turistice, precum şi la oferta
turistică „standard” – de tip industrial.
Agroturismul este o formă a turismului rural care utilizează pentru cazare şi servirea mesei
numai pensiunile turistice şi fermele agroturistice, beneficiind de un mediu nepoluat şi pitoresc, de
atracţiile turistice naturale şi de valorile cultural-istorice, de tradiţiile şi obiceiurile prezente în
mediul rural.
Spaţiul rural satisface o paletă largă de motivaţii: odihnă şi recreare, cunoaştere, cultură,
practicarea sportului, cură de aer sau balneară, vânătoare şi pescuit, oferind agroturismului o arie
mare de cuprindere a posibilităţilor de loisir. Agroturismul este un mijloc de valorificare integrală a
mediului rural cu potenţialul său agricol, turistic, uman şi tehnico-economic.
Caracteristicile agroturismului:
serviciile turistice se desfăşoară în mediul rural cu accent pe: calitatea pensiunii şi
serviciilor de primire la fermieri, cunoaşterea mediului natural, uman şi cultural, precum şi
originalitatea produselor turistice;
ofertă turistică autentică, diferenţiată, multiplă în diversitatea sa, organizată şi condusă de
fermieri;
84
activitate economică complementară exploataţiei agricole şi nu o alternativă sau o
substituţie a acesteia;
oferă posibilitatea de odihnă şi reconfortare, de petrecere a timpului liber din vacanţe sau
weekend-uri, în peisajul pitoresc al mediului rural, cu valori cultural – educative şi cu o ospitalitate
specifică;
nu necesită investiţii foarte mari pentru amenajări de infrastructură şi suprastructură
turistică sau pentru alte dotări de profil; se evită marile aglomerări turistice de pe litoral sau din
staţiunile balneare sau montane;
nu este compatibil cu turismul de masă.
este un turism „difuz” prin specificul ofertei sale diversificate şi de mare diseminare în
spaţiu; astfel, aparent, nu aduce prejudicii prea mari mediului natural şi al celui construit, dar
trebuie să se ţină seama de un anumit „prag ecologic” şi „prag fizic”. Pentru ca această trăsătură să
se înscrie foarte bine în conceptul de ecoturism, trebuie avută în vedere „capacitatea de primire” a
satului şi a arealului limitrof, mai ales în condiţiile unui turism de sejour, în lunile de vară (dotări,
amenajări, servicii conexe, raportul cu populaţia autohtonă, etc.);
agroturismul este o formă de turism unde iniţiatorul reprezintă elementul esenţial şi
central; fermierul, teritoriul – deci satul şi „produsul turistic” reprezintă elementele de bază ale
agroturismului;
asociaţia locală şi fermierii asigură atractivitatea acestei forme de turism prin calitatea
primirii, cunoaşterea mediului local natural, uman şi istoric precum şi autenticitatea produselor;
participarea comunităţii locale este strict necesară în parteneriatul cu asociaţia de turism
a colectivităţii în asigurarea dezvoltării rurale, în general şi a turismului, în special;
asocierea fermierilor înlesneşte alcătuirea ofertelor, urmărirea pieţei, promovarea şi
comercializarea acestora, ceea ce nu ar putea realiza o singură persoană;
posibilitatea dezvoltării în comun a unor oferte de agrement costisitoare, ca pârtii de schi,
piscine, piste pentru cicloturism, alei pentru turism ecvestru, terenuri sportive, etc.;
realizarea unor studii de inventariere a resurselor şi de creare a unor oferte specifice
acestora, studii de piaţă şi respectiv de marketing, studii de impact agroturism – mediu, etc;
realizarea de programe de formare şi perfecţionare a membrilor asociaţiei;
stimularea identităţii comunităţii, asumarea responsabilităţilor şi favorizarea creativităţii şi
cooperării pentru asigurarea dezvoltării agroturismului cu specific local.
Turismul rural şi agroturismul în ţările Uniunii Europene
Instituţiile şi organismele europene abordează pe multiple planuri dezvoltarea turismului
rural şi rolul acestuia în viaţa socio-economică a spaţiului rural.
Se remarcă multe iniţiative, astfel:
Consiliul Europei a lansat campania „Lumea Rurală” şi promovarea unui turism ecologic,
ca sursă complementară de venituri;
Comisia U.E. a elaborat, în conceptul de dezvoltare durabilă, mai multe programe
regionale sau locale de dezvoltare a turismului rural şi a altor asociaţii create ad-hoc (EUROTER,
EUROGITES) care, conduc la ideea subvenţionării regiunilor rurale, încurajarea turismului,
pregătirea profesională, promovare, etc.;
Programe europene privind dezvoltarea turismului rural în spaţiul comunitar şi alte ţări
europene;
Măsuri stimulative ca: subvenţii, credite avantajoase, scutiri de impozite şi TVA, etc.
Turismul rural în România
Turismul în mediul rural se practică de peste 60 de ani, dar abia în 1973, s-au pus,
pentru puţin timp, bazele legale, prin identificarea a 118 sate şi omologarea ca „sate turistice” a 13
localităţi în care trebuiau să fie cazaţi turişti. Prin interzicerea turiştilor străini în case particulare
acţiunea a fost stopată, rămânând doar două „sate turistice” (neomologate printr-un act normativ)
Lereşti – judeţul Argeş şi Sibiel – judeţul Sibiu, care să fie utilizate în circuitul turistic internaţional.
85
Se înregistrau anual circa 6 – 7 mii de turişti străini din Europa, Japonia, America.
După 1990, turismul rural şi îndeosebi, agroturismul a luat amploare în zone
tradiţionale ca: Bran – Moeciu, Bucovina, Maramureş, Sibiu, Argeş, etc. Prin înfiinţarea ANTREC,
în anul 1994, s-a impulsionat această formă de turism în 26 de areale turistice rurale, fenomenul
luând amploare şi prin crearea Comisiei Zonei Montane (1991) şi apoi FDRM (1993) care au extins
aria, cu precădere în munte.
Prin Programul PHARE – OVR se pun bazele unei dezvoltări temeinice a
agroturismului în contextul general al economiei rurale în patru sate – pilot din zone etnofolclorice
renumite.
Strategia de organizare şi promovare a turismului
rural şi agroturismului
În stabilirea acestei strategii se porneşte de la analiza valenţelor turistice
ale spaţiului rural românesc evidenţiindu-se vocaţia acestuia pentru turism.
În această strategie, un loc central îl are:
- definirea şi cercetarea zonei etnografice ca bază pentru stabilirea specificaţiei satului
românesc; în acest scop s-au enunţat criteriile de determinare a zonelor etnografice (6) şi
metodologia de analiză a acestora;
- „satul turistic” este un produs turistic de mare originalitate şi de marcă pentru turismul
rural; s-au analizat criteriile de identificare a „satelor turistice”; în „satele turistice” se pot încadra
pensiunile şi fermele agroturistice (etnofolclorice, de creaţie artizanală, climaterice şi peisagistice,
de interes pescăresc sau vânătoresc, viti-pomicole, pastorale, pentru practicarea sporturilor) precum
şi metodologia de cercetare a acestora; s-au mai analizat posibilităţile de amenajare şi echipare
precum şi promovarea „satelor turistice”. Desigur, s-a punctat şi experienţa europeană în domeniu.
Dimensiunea la care s-a ajuns prin expansiunea fenomenului turistic în spaţiul rural, se
explică pe de o parte prin relansarea dezvoltării regiunilor rurale şi pe de altă parte prin
diversificarea formelor de practicare a turismului de masă. De aceea, regiunile rurale ale Europei
înscriu turismul, rând pe rând, în cadrul politicilor de dezvoltare locală pe viitor.
Turismul rural se bazează pe trei coordonate: spaţiu, oameni, produse:
spaţiul fără existenţa oamenilor nu poate fi suport al convieţuirii; un spaţiu fără produse
nu poate răspunde tuturor nevoilor consumatorilor de turism;
oamenii în lipsa spaţiului sau a produselor dispun numai de o capacitate de primire
redusă;
produsele care nu au ca bază spaţiul şi oamenii nu au decât o existenţă efemeră şi nu pot
asigura dezvoltarea durabilă pe plan local.
Spaţiul rural s-a format prin juxtapunerea mai multor entităţi, care au, fiecare în parte, trecut,
prezent şi viitor proprii, iar exploatarea lor în interes turistic nu se face deci pe un teren, uniform pe
aceeaşi bază geografică, socială, economică sau culturală.
Variabilele geografice, atracţiile turistice diverse, datele economice variate, resursele umane
diferite din punct de vedere calitativ şi cantitativ fac ca ceea ce este dorit sau posibil într-un anumit
loc sa nu fie într-un altul; ceea ce este benefic sau tolerat într-un loc sau pentru un anumit grup
uman poate deveni nociv sau intolerabil într-un alt loc sau pentru alt grup.
Spiritualitatea tradiţională a ţăranului trebuie însoţită de o pregătire specifică activităţii de
cazare turistică, iniţiativa privată trebuie să se integreze într-un plan colectiv de dezvoltare globală,
iar aportul fiecăruia trebuie să se integreze într-un plan colectiv de dezvoltare globală, iar aportul
fiecăruia trebuie să contribuie la montajul produselor turistice, oferind vizitatorului – consumator
satisfacţia unei cazări civilizate, însoţite de restauraţia adecvată şi în acelaşi timp posibilitatea
descoperirii unor locuri şi oameni noi.
Ecuaţia fundamentală a produsului turistic rural este: cazarea la fermă = vacanţa petrecută
în sat + petrecerea timpului liber în spaţiul rural.
Ferma, satul, spaţiul rural sunt imagini, deci sunt motivele pentru care turiştii vin să îşi
petreacă vacanţele la ţară.
86
În contrast , cu concentrarea, anonimatul, rapiditatea schimbărilor, absenţa valorilor de
referinţă ce caracterizează marile oraşe, orăşenii consideră din ce în ce mai mult spaţiul rural ca o
rezervă de spaţiu, de bogăţii naturale fundamentale, de structuri sociale de primire. Ei vor ca,
folosindu-se de aceste bunuri (la care de cele mai multe ori se adaptează), să le păstreze, să le
salveze de poluarea şi distrugerea ce se manifestă din ce în ce mai mult şi care pun sub semnul
întrebării integritatea şi perenitatea planetei.
Satul, de asemenea, ocupă un loc important în imaginaţia orăşeanului. Semnifică
dimensiunea umană, intimitatea socială, animaţia locală; evocă primăria, şcoala, cafeneaua,
biserica, aceste locuri care au marcat viaţa oamenilor de-a lungul secolelor. Satul grupează artizani
comercianţi, mici întreprinzători, acei actori locali care fac mai uşoară viaţa la ţară. Satul este locul
unde găsim serviciile publice, indispensabile tuturor, locul unde se desfăşoară cele mai frumoase
sărbători.
Spaţiul reprezintă întregirea activităţii de cazare la fermă şi a vieţii satului în slujba
turismului rural; vacanţierii vor să parcurgă spaţiul sau să acţioneze în cadrul acestuia. Spaţiul
reprezintă simbolul libertăţii, respiraţiei, apei pure, verdeţii, florilor, culorilor, parfumurilor,
cânturilor; el invită la contemplaţia peisajelor, dar şi la activităţi fizice de-a lungul potecilor, pe
malul râurilor, traversând dealurile, munţii, aflându-se pe înălţimile falezelor, pe lacuri, etc. Aceste
activităţi în plină natură constituie un criteriu important în alegerea petrecerii vacanţelor la ţară.
Ferma, satul şi spaţiul, împreună şi separat, dau turismului rural atractivitate, dimensiune
economică, socială şi culturală.
Turismul rural e fundamental integrat în cadrul mijloacelor rurale de primire unde pune în
valoare potenţialul natural, cultural şi uman pe baza căruia se elaborează şi promovează produsele
turistice la nivel local, regional, naţional şi internaţional, se regăsesc motivaţii şi obiective identice
în ceea ce priveşte găsirea unui mod de dezvoltare socio-economică prin valorificarea turistică a
potenţialului natural şi cultural al spaţiului rural.
Dubla preocupare:
pentru o dezvoltare turistică la nivel local, durabilă, cu consecinţe economice şi sociale
pozitive;
pentru satisfacerea şi, deci, obţinerea unei aşa-numite fidelităţi a consumatorului, prin
calitatea primirii şi a serviciilor şi produselor, se impune ameliorarea (aceasta fiind necesară pentru
ţările U.E.) scoaterii pe piaţă şi vânzării produselor turistice rurale printr-o mai bună organizare pe
plan local şi printr-o cooperare la nivel european.
Oferta turistică se exprimă la fel de bine pornind de la un sejour, de la o activitate de
petrecere a timpului liber, de la un circuit pe o anumită temă sau într-o regiune, în funcţie de
sezonul ales, clientela potenţială, reţele folosite etc.
În cazul excursiilor de aproximativ o zi, produsul turistic „verde” include întotdeauna
cazarea la un locuitor, într-un han sătesc, într-un camping rural sau într-un sat de vacanţă familial
unde se pot distinge particularităţile primirii şi cazării turiştilor în cadrul rural.
Astfel, motivaţia călătoriilor turistice în zonele rurale este reprezentată, aşadar de cadrul
natural nealterat, de tradiţii şi obiceiuri, de activităţile practicate în aceste areale. Ca atare, procesul
de amenajare turistică a spaţiilor rurale vizează crearea condiţiilor pentru prezenţa turiştilor şi
satisfacerea nevoilor lor, pe de o parte, şi pentru desfăşurarea nestingherită, chiar pentru stimularea
activităţilor economice specifice, pe de altă parte.
În această concepţie, amenajarea zonelor rurale înglobează un ansamblu de acţiuni care se
desfăşoară pe 3 planuri:
1. realizarea unor rezervaţii funciare;
2. dezvoltarea serviciilor de găzduire a turiştilor şi a activităţilor de agrement;
3. crearea unor oglinzi de apă.
Turismul rural şi EUROGITES
87
Într-o Europă unită şi prin deschiderea graniţelor, în Anul Turismului – 1990 – a fost
înfiinţată EUROGITES, organizaţie care acoperă întreaga Europă geografică. Programul de acţiune
al C.E. pentru perioada 1990-1992 a oferit acestei organizaţii mijloacele necesare pentru a putea
transpune obiectivele, stabilite prin statut. Acţiunile 1-5 din Programul Comisiilor C.E. corespund
cu următoarele obiective ale EUROGITES:
Definirea ofertelor turistice în mediul rural şi stabilirea criteriilor unitare de calitate în
turismul rural din Europa.
Crearea băncii de date cu informaţii despre fiecare organizaţie membră.
Codificarea produsului „Turismul rural”, astfel încât să fie inteligibil pentru client (prin
marcă sau logo) şi în aşa fel încât clientul să poată recunoaşte produsul la prima vedere.
Atragerea de noi clienţi pentru turismul rural şi descoperirea spaţiului rural prin turismul
în mediul rural.
Să construim Europa înseamnă să fim solidari. Deci, trebuie să ajutăm ţările în care
turismul rural se află în faza de organizare, punând la dispoziţie experţi, astfel încât să se realizeze
un produs omogen, de calitate, bun, care să poată fi oferit pe piaţa turistică.Din anul 1993, România
este membră EUROGITES.
Oferte:
Oferta „Echitaţie”. În cazul acestei oferte, principala activitate se referă la echitaţie şi la
lecţii de călărie, cu condiţia să existe spaţii optime de cazare, asistenţă profesionistă şi cai buni.
Oferta „Vacanţă pentru copii”; activităţile trebuie gândite de aşa natură încât să ofere
condiţii optime pentru copii, atât în ceea ce priveşte cazarea cât şi existenţa asistenţilor de
specialitate pentru cei mici.
Oferta „Satul de vacanţă”. Unităţile de primire oferă facilităţile necesare pentru familii, iar
activităţile sunt gândite în aşa fel încât să vină în întâmpinarea familiilor care îşi petrec vacanţa în
acest cadru. De regulă, satele de vacanţă sunt administrate de organizaţiile bisericeşti şi de
structurile instituţionale.
Oferta „Camping”. Se referă la locuri de campare în gospodăria ţărănească şi în spaţiul
rural, în general. Campingurile mari, profesioniste îşi desfăşoară activitatea conform ordinii
interioare proprii, precum şi corespunzător normelor, emise de autorităţi şi de Asociaţia
Administratorilor de Campinguri.
Analiza comparativă a ofertei din mediul rural
În prezent, în ceea ce priveşte cazarea în mediul rural se constată anumite evoluţii şi inovaţii
care pun următoarele probleme:
în multe regiuni europene se constată o diminuare şi o îmbătrânire a populaţiei care riscă
să diminueze dezvoltarea locală şi să reducă efectele economice ale cazării turiştilor în spaţiul rural;
programe de reconstrucţie şi renovare a caselor ţărăneşti, pentru primirea turiştilor,
propun, pentru o productivitate optimă, regrupări de locuinţe şi o ofertă colectivă pentru serviciile
locale (cunoscute sub denumirea de „adăposturi”, fără să fie prevăzute neapărat pentru activitatea de
primire a turiştilor, personalizate pentru fiecare locuitor al satului în parte);
aplicarea şi folosirea acestor denumiri de „adăpost” pentru locuinţe mobilate care nu fac
obiectul nici unui control sau standardizări (etichetări) comportă un risc de diminuare a importanţei
numelui şi a garanţiilor sale de calitate, ce decurge din folosirile injuste (neadecvate) ale acestuia;
iniţiativele sunt luate de organizaţiile turistice teritoriale pentru a regrupa ofertele turistice
sub o etichetă unică în vederea aplicării unei strategii pentru a promova un produs turistic global,
ceea ce poate conduce la o banalizare a ofertei turistice în detrimentul mijloacelor de primire
specifice mediului rural, dar şi la o standardizare a satelor din punct de vedere turistic;
o multitudine de strategii şi etichete pentru oferta turistică rurală există în diverse ţări
vest-europene, fiecare regiune dorind sa-şi singularizeze produsele proprii în raport cu alte produse
regionale similare. Aceste iniţiative îşi găsesc justificarea în căutarea unei „identităţi turistice”
regionale, însă sunt, totodată, surse de confuzie pentru consumatori.
88
Conceptul de cazare la sătean – experiențe europene În ceea ce priveşte conceptul de cazare la sătean, acesta se regăseşte pe ansamblul spaţiului
UE cu toate variantele de aplicare (este conceptul adoptat de Federaţia Europeană de Cazare în
Mediul Rural AUROGITES, în 1990).
GERMANIA
Singura formă de cazare în mediul rural este
locuinţa pentru turişti din cadrul fermei agricole.
DANEMARCA
Conceptul „rural” nu există pentru că aici nu se
distinge ruralul de urban
SPANIA
Ameliorarea condiţiilor din mediul rural,
diversificarea ofertei turistice rurale;
„Agrotourisme Basque”: ameliorarea
condiţiilor de viaţă ale agricultorilor prin
combinarea activităţilor acestora cu
altele complementare (turism, artizanat
etc.).
MAREA BRITANIE
„Farm Holiday Bureau” reprezintă şi apără
interesele agricultorilor care au o activitate
turistică şi asigură promovarea agroturismului.
FRANŢA
Turism difuz în mediul rural, cu o amploare redusă, cu echipamente aparţinând particularilor;
„Nids Vacances” a reînălţat ştafeta imaginii de marcă a imobilelor săteşti pentru cazarea
turiştilor şi a garantat calitatea acestora;
International Café – Connette; club internaţional ce pune la dispoziţie camere cu confort şi
posibilităţi de petrecere a timpului liber;
„Fédération Nationale des Gîtes de France” – pune la dispoziţia turiştilor camere în mediul
rural;
„Cleconfort France” – valorifică şi selecţionează locuinţe de calitate;
„Rendonnées Pyrénéennes” – dezvoltarea mijloacelor de primire prin punerea la dispoziţie a
89
echipamentelor necesare;
„Maison de la Rendonnée” – dezvoltarea mijloacelor de primire prin punerea la dispoziţie a
echipamentelor necesare;
„Assemblée Permanente des Chambers d’Agriculture” susţine agricultura prin dezvoltarea
turismului în cadrul fermelor
GRECIA
„Oficiul Naţional de Turism din Elada”; în
regiunile nonurbanizate, primirea turiştilor se
face de către persoane ce se ocupă în special cu
agricultura, în scopul obţinerii unui venit
suplimentar prin cazarea şi vânzarea de produse
agricole şi artizanale turiştilor.
IRLANDA
Valorificarea în scopuri turistice a caselor din
mediu rural (din ferme şi sate).
ITALIA
Promovarea agroturismului în scopul creşterii
veniturilor agricultorilor şi valorificării
produselor agricole şi artizanale locale.
90
LUXEMBURG
Creşterea capacităţii de primire, mai ales în
regiunile defavorizate pe plan hotelier, dând o
nouă utilizare caselor rurale şi menţinând
ocupată forţa de muncă ce riscă să intre în
şomaj.
OLANDA
„Stichting Vrije Recreate” – cazare la fermă;
Ministerul Turismului – doreşte ca o
definiţie a turismului rural, în plan
european, să fie adoptată.
PORTUGALIA
„Turihalle” reuneşte proprietarii vechilor
conace oferind un contact cu istoria şi vechile
tradiţii ale Portugaliei. Activează în păstrarea
moştenirii arhitectonice şi culturale a ţării.
Conceptul de primire la locuitor este fundamentat pe trei constante de bază:
1. prestaţie turistică fondată (bazată) pe un „adăpost privat”;
2. contactul direct între persoana care primeşte (gazda) şi persoana care este primită
(oaspetele). Aceasta se referă la bivalenţa ospitalităţii tradiţionale care este în acelaşi timp oferită şi
acceptată;
3. nevoia turistului de a descoperi ţări noi (peisajele lor, obiceiurile lor, produsele, tradiţiile,
cultura, locuitorii lor).
Intervenţiile publice variază în funcţie de stat sau/şi regiune în ceea ce priveşte:
reglementările;
fiscalitatea;
mijloacele de promovare;
modalităţile de instruire şi educaţie;
controlul şi clasamentele folosite;
stabilirea tarifelor.
91
Clientela ţărilor UE este dominată de cea naţională în ţări ca: Germania, Belgia, Olanda,
Marea Britanie, Italia. În ţări ca Franţa şi Italia se observă o creştere a turiştilor europeni.
Ca profil, clientela provine din:
clasa mijlocie în Germania, Danemarca, Italia;
clasa superioară în Belgia, Franţa, Spania, Irlanda;
familii cu copii în Germania, Belgia, Danemarca.
Se observă un flux al turiştilor din nord spre regiunile rurale din sud (excepţie Irlanda).
Hotelăria rurală
În cele mai multe ţări UE (mai ales în sudul Europei) dispoziţiile reglementate sunt luate în
favoarea hanurilor şi hotelurilor rurale, considerate ca: „locuri ale vieţii sociale şi nuclee ale
dezvoltării locale.
Dezvoltarea diferitelor forme de restaurare în spaţiul rural, de la „table d’hotels” la fermele
tip hanuri şi la hanurile săteşti, impune stabilirea şi respectarea unor norme tehnice pentru fiecare
formulă în scopul evitării supra-comercializării şi a concurenţei arhaice care nu poate decât să
prejudicieze pe fiecare în parte sau, în cel mai rău caz, dezvoltarea turistică globală.
Dezvoltarea durabilă a turismului
Dezvoltarea durabilă a turismului:
cererea turistică este proporţională cu calitatea mediului înconjurător al destinaţiei
turistice;
turismul este deseori activitatea ce protejează mediul rural mai mult decât industriile
consumatoare de resurse ca: mineritul, construcţiile etc.;
turismul face să crească numărul populaţiei din zonele de destinaţie;
condusă în mod corespunzător, activitatea de turism poate fi o forţă puternică în ceea ce
priveşte conservarea mediului ambiant şi a moştenirii culturale;
turismul durabil a devenit un cult pentru turişti, mai ales când acesta se desfăşoară sub
forma ecoturismului.
Turismul poate avea un impact pozitiv şi unul negativ, direct sau indirect, tangibil sau
intangibil asupra mediului. Şi, de aici, efortul de a defini şi măsura ceea ce limitează implicarea
unor domenii, ale unor discipline ştiinţifice şi profesionale. A aborda aceste expertize şi a înţelege
foarte bine impactele sale, este foarte necesară o grupare a factorilor implicaţi în categorii ce
corespund acelor discipline ştiinţifice profesionale:
• factori fizici, în particular, resurse naturale, spaţiul şi facilităţile;
• factori ecologici, în particular, flora fauna şi ecosistemul;
• factori sociali, priviţi din două puncte de vedere:
- din punct de vedere al gazdelor, cuprind toţi acei factori care
corespund nivelului de trai al acestora;
- din punct de vedere al vizitatorului, cuprind toţi acei factori care
definesc nivelul de viaţă şi experienţa acestora;
• factori culturali, în particular, tradiţiile, limba religia, obiceiurile, cultura.
92
PENSIUNEA RURALĂ
Proiect de execuție + studiu de fezabilitate pentru obținerea unei co-finanțări Autor arh. Cornelia Danciu
RESURSE
TURISTICE
RELIEF:
Câmpie
Vale
Coline/deal
Zona montană
Cursuri de
ape, lacuri
Zona litorală
Fig. Nr: 32. Relația dintre turism și cadrul natural
93
TURISMUL - ANALIZĂ REGIONALĂ -
Potentialul turistic regional26
Regiunea Nord-Vest (Transilvania de Nord) prezinta un potential turistic ridicat, avand un
relief deosebit de atractiv, resurse hidrominerale si termale, precum si o varietate larga de vestigii si
monumente istorice, obiective religioase si culturale, obiective si manifestari etnografice.
Resurse naturale - Individualitatea regiunii este data de resursele hidrominerale si
termale, cunoscute si apreciate de mult. De asemenea, lantul M-tilor Carpati – M-tii Apuseni se
distinge printr-un mare numar de pesteri (peste 5000) unele binecunoscute pe plan international
(Pestera Ursilor, Pestera Vantului), defilee si chei spectaculoase. Zona de nord a Carpatilor
Orientali dispune de formatiuni vulcanice interesante (Oas, Gutai, Tibles).
Potentialul antropic este poate mai variat: de la vestigii istorice (castre romane), pana la
cetati din Evul Mediu, la obiective religioase (Cimititrul vesel din Sapanta). Zone in care se
pastreaza o civilizatie rurala cu accente arhaice, asa numitele tari sau tinuturi, veritabile insule
turistice inca neexploatate: Tara Oasului, Maramuresului, Motilor sunt areale distincte,
individualizate in context european .
Veriga importanta o constitue infrastructura turistica: ea este inca slab dezvoltata relativ la
nevoile regiunii: capacitati de cazare, infrastructura de acces la zone cu potential turistic, servicii.
In profil teritorial se remarca statiunile balneoturistice (localizate in 3 zone importante):
Campia de Vest, Depresiunea Transilvana, Depresiunea Maramuresului, unele cunoscute altele cu
potential: Baile Felix, Baile 1 Mai, Sangeorz-Bai, Ocna Sugatag, Baita sau Cojocna. O componenta
importanta sunt statiunile de iarna: Stana de Vale, Baisoara, in M-tii Apuseni si cele din Nordul
Carpatilor Orientali (Borsa, Piatra Fantanele). Regiunea are o traditie in turismul balnear, acesta
avand cea mai mare pondere intre toate tipurile de turism practicate in Regiune.
In localitatile urbane mari exista o infrastructura alcatuita din unitati hoteliere numeroase de
diferite dimensiuni. Dar semnificativa este dezvoltarea turismului rural, in pensiuni mici care
folosesc oportunitatile atractiilor mediului in care sunt localizate.
Oferta turistica si frecventarea structurilor de primire turistica
In Regiunea de Nord-Vest (Transilvania de Nord) existau in anul 2004 un numar de 318 structuri de primire turistica acest numar situandu-o pe un onorant si surprinzator loc doi intre cele 8 regiuni de
dezvoltare (vezi tabelul) dupa regiunea Centru (Transilvania-Centru) care are cea mai mare pondere in total (mai ales datorita judetului Brasov in care sunt localizate 432 de astfel de structuri).
Structuri de primire turistica pe regiuni de dezvoltare, 2004 Regiunea Total structuri de primire turistica
Nord-Est (Moldova Nord-Bucovina) 268
Sud-Est (Moldova Sud-Dobrogea) 158
Sud-Muntenia 292
Sud-Vest Oltenia 142
Vest (Banat) 217
Nord-Vest (Transilvania de Nord) 318
Centru (Transilvania-Centru) 816
Bucuresti-Ilfov 122
TOTAL ROMANIA 2333
Sursa: INS 2005
In cadrul structurilor de primire turistica in functiune, ponderea cea mai mare o au hotelurile
si motelurile, pensiunile agroturistice, vilele si bungalourile. Ponderea Regiunii Nord-Vest
26
Sursa: A.D.R.ORD-VEST - ,,Documente de planificare și programe” – 2005
94
(Transilvania de Nord) in structurile de primire turistica nationale este mai ridicata pentru cabane,
hanuri turistice si tabere.
Infrastructurile de cazare pe segmentul de cazari de agrement sunt subdimensionate. Nu
exista nici un sat de vacanta in regiune si un singur camping.
Se remarca lipsa unor infrastructuri de structuri low-cost; astfel nu sunt raportate la nivel de
an 2004 hoteluri pentru tineret, existand de asemenea doar 5 hosteluri in cele 6 judete – dintre care
3 in Cluj.
Pe segmentul de turism rural si agroturism, acoperit in special din pensiuni rurale si pensiuni
agroturistice, exista 78 de astfel de structuri – 28 de pensiuni rurale si 50 de pensiuni agroturistice
numar inca insuficient pentru a asigura o oferta suficienta pentru a atrage o masa critica de turisti.
Dezechilibrul se manifesta si aici mai ales intre judetele „montane” care concentreaza o mare parte
a acestora. Astfel doar Clujul singur are peste jumatate din numarul total al acestor structuri – 48
fiind urmat de Maramures cu 19. Desi judete rurale, in Bihor sunt doar 2 astfel de structuri pe cand
in Bistrita-Nasaud este raportata doar una (2004). De aici rezulta lipsa cronica de infrastrucuri
turistice in mediul rural.
Cat priveste evolutia capacitatii de cazare turistica in functiune a crescut in anul 2004 fata de
2003 crescand la 108,9%. Cele mai mari cresteri s-au inregistrat in Satu-Mare (137,2%), Cluj
(119,2%), dar si in Bistrita-Nasaud (113%).
Se observa numarul mare de turisti straini care viziteaza regiunea (133 % in 2004 fata de
2003 - sursa datelor INS) totusi pe un fond de scadere a numarului de innoptari (89% in 2004 fata
de 2003). Conform datelor furnizate de Institutul National de Statistica, durata medie a sederii in
structurile de primire a fost de 3,3 zile, cetatenii romani avand in general un sejur mai lung decat cei
straini (3,5 zile). De remarcat ca statiunile balneare au o durata a sederii peste medie, ajungand la
8,1 zile pentru statiunile balneare.
Structurile de primire turistica in 2002
Total
Hoteluri
si
moteluri
Hanuri
turistice Cabane Camping
Vile si
bungalou Tabere Pensiuni
Sate de
vacanta
Pensiuni
agro-
turistice
Alte
structuri
de cazare
Romania 3338 974 16 140 129 928 168 492 1 461 29
Regiunea
Nord-Vest
(Transilvania
de Nord)
342 104 2 23 13 68 20 35 - 76 1
Ponderea
regiunii (%)
10,2 10,7 12,5 16,4 10,1 7,3 11,9 7,1 - 0,2 -
Sursa: Directia regionala de statistica
Analizand indicatorul de utilizare a capacitatilor in functiune se poate observa ca intre 2000-
2002 acesta a avut o dinamica ascendenta la nivelul regiunii spre deosebire de nivelul national.
Acelasi evolutie ascendenta se poate observa si la nivel de judet, exceptie facand judetul Satu Mare.
Judetele Cluj, Maramures si Bihor concentreaza 2/3 din numarul de structuri turistice (care
impreuna totalizeaza 69,6% din totalul structurilor de cazare din Regiune). La polul opus se
regasesc judetele Salaj si Bistrita-Nasaud care au doar 11,4% din totalul capacitatilor de cazare
regionale.
In trimestrul III al anului 2004 cele mai multe agentii de turism au functionat in judetul Cluj
– 31 agentii. In celalalte judete au functionat un numar redus de agentii turistice Maramures – 15
agentii urmat de Bihor cu 13 agentii care ofera servicii. De remarcat si numarul in crestere al
personalului ocupat in agentii turistice, din nou cel mai mare numar in semestrul III al anului 2004
fiind in judetul Cluj – 172 persoane din care 12 ghizi autorizati pe cand in Salaj exista doar 15
persoane.
95
Numarul de personal ocupat al agentiilor de turism -Semestrul 3- 2004 JUDETUL Numarul de personal ocupat Din care ghizi autorizati
Cluj 172 12
Bistrita-Nasaud 56 7
Bihor 89 8
Maramures 43 7
Salaj 15 2
Satu-Mare 38 4
Sursa: INS - 2004
Datorita potentialului natural si antropic valoros si al bazei materiale existente diversificate
se pot dezvolta anumite tipuri si forme de turism in regiunea Nord-Vest (Transilvania de Nord):
turism balneaoclimateric (ape minerale, termale, termo-minerale), turism montan (paduri, potential
cinegetic), turism cultural (inclusiv turism rural-obiceiuri si traditii specifice anumitor zone).
Active regionale in domeniul turismului balnear si de tratament
Statiunile balneare cele mai importante din regiunea Nord-Vest (Transilvania de Nord) sunt:
Statiunea Baile Felix – judetul Bihor ofera ca si factori naturali de cura: ape minerale termale bicarbonatate, sulfatate, calcice, sodice, silicioase; bioclimat de crutare; namol
sapropelic fosil. Indicatii terapeutice sunt pentru: afectiuni reumatismale inflamatorii; afectiuni
reumatismale degenerative; afectiuni reumatismale abarticulare; afectiuni post-traumatice; afectiuni neurologice periferice; afectiuni neurologice centrale; afectiuni ginecologice; afectiuni asociate (boli de
nutritie si metabolism, boli endocrine). Statiunea este situata la altitudinea de 140 m, in partea de nord-vest a Romaniei, in Campia
Crisurilor, la zona de contact cu extremitatea vestica a dealurilor de la poalele Muntilor Padurea Craiului.
Accesul se poate realiza rutier: Bucuresti - Oradea pe E 60 si Oradea - Baile Felix pe E 66, Satu Mare - Oradea pe DN 19; Timisoara - Arad - Oradea pe E 71; feroviar: Bucuresti - Oradea (650 km), Satu Mare -
Oradea (135 km.), Timisoara - Oradea (178 km. ). De la Oradea la Baile Felix (9 km) - curse auto; aerian: Bucuresti - Oradea si curse auto speciale.
Statiunea Sangeorz-Bai – judetul Bistrita-Nasaud are ca si factori naturali de cura: ape minerale, carbogazoase, bicarbonatate, clorurate, sodice, magneziene, slab bromurate si iodate; namol
mineral de izvoare, mofete, climat sedativ, tonico stimulativ. Indicatii terapeutice sunt in special pentru: boli ale tubului digestiv (gastrite cronice, ulcer gastric, ulcer duodenal, tulburari ale colonului); boli
ale glandelor anexe tubului digestiv (diskinezie, hepatita cronica persistenta); boli de nutritie si metabolism (diabet zaharat, obezitate); boli asociate rinite, sinuzite.
Statiunea este situata in partea de Nord-Est a judetului Bistrita-Nasaud la poalele versantului sudic al
Muntilor Rodnei intr-o frumoasa depresiune, la o altitudine de 435 m, in partea de NV a orasului fiind inconjurata de dealuri inalte acoperite de pasuni si paduri de fag si conifere.
Statiunea Ocna Sugatag – judetul Maramures ofera ca si factori naturali de cura: ape
minerale clorurosodice concentrate; bioclimat sedativ de crutare. Indicatii terapeutice: afectiuni reumatismale degenerative (spondiloza cervicala, dorsala si lombara, artroze si poliartroze);
afectiuni reumatismale abarticulare (tendinoze, tendomioze, tendoperiostoze, periartrita scapulohumerala; afectiuni post-traumatice; afectiuni neurologice periferice (pareze usoare, sechele dupa polineuropatii);
afectiuni ginecologice.
Statiunea este situata la o altitudine de 490 m, in Depresiunea Maramures, la poalele lantului de munti vulcanici Tibles - Gutin, la o distanta de 20 km. de Sighetu Marmatiei.
Exista de asemenea dorinta de a dezvolta statiuni de interes regional cu un important potential balnear si termal care prin investitii in infrastructura pot sa ajunga zone turistice de interes national:
- Tasnad, Beltiug (Satu-Mare);
- Simleul Silvaniei (Salaj);
- Marghita, Beius (Bihor);
- Cojocna, Dej (Cluj);
- Firiza (Bistrita-Nasaud).
Exista un singur tour operator specializat in turism balnear, S.C. Balneo Turism S.A .
96
La nivel national capacitatea de cazare turistica in functiune in statiunile balneare a evoluat
pozitiv in 2004 fata de anul 2003 crescand cu 02,5%. Totusi se remarca un oarecare regres al
numarului total de sosiri, doar 95% fata de anul anterior ceea ce ar putea arata o oarecare orientare a
clientelei de turism catre celalalte forme de turism in special catre statiunile din zona montana
(+20% in anul 2004 fata de 2003). Totusi indicii de utilizare neta a locurilor de cazare arata ca cel
putin la nivel national statiunile balneare au gradul de utilizare neta cel mai mare (48,6%)
comparativ cu o medie de 34,3% total turism, care indica ca acestea isi mentin avantajul competitiv.
Tipuri principale de produse turistice
Dezvoltarea turismului in Regiunea Nord-Vest (Transilvania de Nord) este axata pe trei
tipuri principale de turism:
- turismul termal si balnear - bazat pe ape termale si existenta minelor de sare dezafectate.
Regiunea dispune de un potential natural bogat in domeniul apelor termale -in special in
localitatile Oradea – Felix, 1 Mai, Tinca, Tasnad, Marghita, Simleul Silvaniei si Beltiug.
Apele din aceste locatii pot fi folosite in scopuri curative si de agrement. Minele de sare
inchise si lacurile sarate de la Ocna Dej, Turda, Ocna Sugatag si Cojocna prezinta un
potential excelent de atragere a turistilor din Regiune si din regiunile invecinate.
- turism montan - in special pentru sporturile de iarna si cele extreme. Muntii
Maramuresului, Rodnei si Tiblesului in zona de nord-est si Muntii Apuseni in sud-vestul
Regiunii prezinta oportunitati excelente pentru dezvoltarea acestui tip de turism. La acestea
se adauga potentialul cinegetic.
- turism cultural - inclusiv turism rural, turism bazat pe evenimente si turismul urban, in
centre istorice. Traditiile populare bogate si diversificate, dezvoltarea artelor moderne si
existenta vechilor capodopere arhitecturale sunt toate potentiale atractii turistice.
Fiecare dintre aceste forme de turism are insa nevoie de investitii specifice, menite sa asigu-
re oferirea unor servicii de calitate turistilor
Sarcinile care trebuie rezolvate sunt următoarele:
1.Precizați caracteristicile și legăturile funcționale pentru un hotel de 4 – 5 stele............4p.
2.Care sunt ,,punctele tari” (analiza S.W.O.T.) ale turismului rural..................................2p.
3.Ce reprezintă un program de arhitectură pentru un obiectiv turistic..............................2p.
4.Comentați caracteristicile și legăturile funcționale pentru o stațiune turistică................1p.
5.Din oficiu: .......................................................................................................................1p.
Lucrarea de verificare se va preda la data prevăzută în calendarul disciplinei.
Lucrare de verificare Nr: 1
Instrucțiuni:
Lucrarea de verificare implică activități care necesită cunoașterea Modulului I și a
bibliografiei obligatorii indicate. Răspunsurile la întrebări vor fi transmise prin poștă (electronică)
tutorelui pentru comentarii, corectare și evaluare.
Pe prima pagină se vor scrie următoarele:
- Titlul cursului;
- Numărul lucrării de verificare;
- Numele și prenumele cursantului (acestea se vor menționa pe fiecare pagină),
anul de studii (II), specializarea (Geografia Turismului – ID); facultatea (de
Geografie); unitatea de învățământ (Universitatea ,,Babeș - Bolyai”),
localitatea (Cluj – Napoca).;
- Adresa poștală a cursantului, inclusiv date de contact (telefon fix, telefon
mobil, adresa e – mail).
97
Sarcinile care trebuie rezolvate sunt următoarele:
1.Precizați caracteristicile și legăturile funcționale pentru un hotel de 4 – 5 stele.............4p.
2.Care sunt ,,punctele tari” (analiza S.W.O.T.) ale turismului rural..................................2p.
3.Ce reprezintă un program de arhitectură pentru un obiectiv turistic..............................2p.
4.Comentați caracteristicile și legăturile funcționale pentru o stațiune turistică.................1p.
5.Din oficiu: .......................................................................................................................1p.
Lucrarea de verificare se va preda la data prevăzutăîn calendarul disciplinei.
BIBLIOGRAFIE
TURISMUL RURAL – MODELUL EUROPEAN - Florina Bran & Dinu Marin & Tamara Şimon –
Editura Economică 1997;
ARTA POPULARĂ ROMÂNEASCĂ – Paul Petrescu, Georgeta Stoica, Editura Meridiane – 1981;
CULE - CASE BOIEREŞTI FORTIFICATE DIN ROMÂNIA – Luisa Zamora, Şerban Bonciocat,
Bucureşti – Igloo 2006;
ARTA POPULARĂ ÎN ROMÂNIA – Boris Zderciuc, Paul Petrescu, Tancres Bănăţeanu, Editura
Meridiane, Bucureşti 1964;
PORTUL TRADIŢIONAL ROMÂNESC DIN JUDEŢUL CLUJ – Aurel Bodiu, Simona Munteanu,
Editura Mediamira 2002;
GHIDUL MUZEULUI ŢĂRANULUI ROMÂN – Acad. Dinu C. Giurăscu, Georgeta Roşu;
ARTĂ, STIL, COSTUM – Adina Nanu, Editura Meridiane, bucureşti 1976;
ROMÂNIA – CALENDARUL MANIFESTĂRILOR FOLCLORICE – Liviu Cernăianu, Lascăr
Stancu, Editura pentru Turism 1974;
ROMÂNIA – ATLAS ISTORICO-GEOGRAFIC, Editura Academiei Române 1996.
Fig. 33. Casa de vacanță – Munții Apuseni / proiect autor