Arhitectura Vernacular A Vers Arhitectura Neovernaculara

  • View
    299

  • Download
    13

Embed Size (px)

Text of Arhitectura Vernacular A Vers Arhitectura Neovernaculara

2010MASTER: ENERGETICA CLADIRILOR. CERTIFICARE SI AUDIT SORINA GABRIELA DRAGOMIRESCU

[ARHITECTURA VERNACULARA VS. ARHITECTURA NEOVERNACULARA]

ARHITECTURA VERNACULARA VS. ARHITECTURA NEOVERNACULARADELIMITAREA ARIEI DE DISCUTIE In acesta lucrare vreau sa fac prezent subiectul atat de actual, dar netratat, al arhitecturii vernaculare, exprimand notiunea si domeniul ei de bataie, unde exista aceasta arhitectura si cum poate ea supravietui. Traind intr-o lume postmoderna, informationala, sau chiar futurista, dar care rascoleste prin trecutul ei, din arhitectura vernaculara avem de invatat anumite atitudini de abordare in procesul crearii arhitecturii, astfel nascandu-se arhitectura neo-vernaculara. In finalul lucrarii voi face cateva paralele intre cele doua arhitecturi, lasand deschisa lista si acest subiect.

ARHITECTURA VERNACULARA Pre-text Arhitectura vernaculara denumeste arhitectura rurala si urbana, cea fara architect, neproiectata, facuta direct de cel ce urmeaza a o locui, eventual cu mana de lucru, specializata mai mult sau mai putin, a unor mesteri. S-ar putea spune ca notiunea este sinonima cu cea de arhitectura populara (vernacullus in latina inseamna indigen, domestic), dar acest termen a fost preluat in literatura actuala de specialitate tocmai pentru a iesi din ambiguitatea atributului de popular. Noua notiune este un anume mod de a face arhitectura; ea nu se refera nici la conotatia politica, nici la cea propagandistica, chiar acestea pot fi luate in considerare pentru nuantarea anumitor dimensiuni/semnificatii. Dupa cum reiese, termenul de arhitectura vernaculara este mai restrans si mai operational din perspectiva arhitecturii. In acelasi timp, in istoria arhitecturii, prin arhitectura populara (ca si prin termenul de folclor) s-a desemnat mai ales arhitectura rurala, ceea ce excludea din discutie arhitectura urbana de aceeasi factura care a intrat in interesul specialistilor ceva mai tarziu. Noua notiune evita aceasta confuzie. CONTEXT Fiind facuta chiar de cei care o locuiesc, arhitectura vernaculara reprezinta totdeauna transpunerea directa (fara intermediar) in forme, a nevoilor practice si spirituale ale membrilor comunitatii respective, rezultate din modul de viata specific si din sistemul de valori pe care comunitatiile respective il impartasesc. Forma casei si asezarii este prescrisa prin traditie (este vorba de traditia vernaculara, care se transmite din generatie in generatie prin forme nescrise), este foarte durabila in timp (foarte conservatoare) si exprima automat (neteoretizat) sistemul de valori colective ale tipului de societate sau comunitate care ii da nastere si careia i se adreseaza. Cum societatiile care au dat nastere acestei arhitecturi sunt de regula societati premoderne (mai putin dinamice si in care exista un consens mai organic intre individ si comunitate), sistemul de valori este colectiv, impartasit de membri comunitatii, iar originalitatea individuala este limitata. De aiciIng. Sorina Gabriela Dragomirescu Page 2

ARHITECTURA VERNACULARA VS. ARHITECTURA NEOVERNACULARArezulta atat armonia dintre individ, comunitate si mediu contruit, cat si marea unitate formala a arhitecturii unei comunitati (atat la nivelul asezarii cat si in timp). In acelasi timp, in arhitectura vernaculara exista o anumita simbioza, intre construit si mediul natural in care se intervine. INTRODUCERE Arhitectura vernaculara ocupa un loc central in sufleul si mandria tuturor oamenilor si a fost acceptata ca un produs al societatii caracteristic si atractiv, cu o imagine informala, dar nu si dezordonata. Este o arhitectura utilitara si in acelasi timp poseda interes si frumusete. Este o arhitectura contemporana dar detine si memoria istoriei societatii, este creatia timpului. Este o arhitectura nevrednica mostenirii omului daca nu este conservata aceasta armonie traditionala, care de fapt constituie samburele experientei umane. Arhitectura vernaculara este expresia culturii unei comunitati, este relatia cu terenul, adaptabilitatea si expresia diversitatii lumii culturale. Construirea vernaculara este modalitatea naturala in care casele comunica intre ele. Este un proces continuu care include schimbarile necesare si continua adaptarea ca un raspuns la contextul si constrangerile mediului inconjurator. Supravietuirea acestei traditii si arhitecturi este amenintata de puterea economica, culturala si omogenizarea arhitecturii. Datorita omogenizarii culturii si globalizarii, transformarii socio- economice, structurile vernaculare devin extrem de vulnerabile, infruntand probleme serioase de invechire, echilibru intern si integrare. Pentru aceste cauze trebuiesc stabilite principii pentru ingrijirea si protectia mediului vernacular. ASPECTE GENERALE Exemplele de arhitectura vernaculara pot fi recunoscute dupa: 1. Modalitatea in care participa cladirea 2. Caracterul recognoscibil regional raspunzand mediului inconjurator 3. Coerenta silului de la imagine sau tipul traditional al cladirii 4. Designul traditional constructiv transmis pe cale informala (verbala) 5. Raspunsul categoric la functionalitate, constrangerile sociale si de mediu 6. Aplicabilitatea efectiva a sistemelor traditionale si a mestesugariei Aprecierea si protejarea cu success a mediului vernacular depinde de implicarea si suportul comunitatilor, utilizarea continua si mentenanta. Arhitectura vernacular produce normalitate si ntelegere; conformndu-se realittii, gsind rspunsuri echilibrate, n armonie cu experienta si cu posibilittile reale, ea refuz facilitatea originalittii cu orice pret; creeaz locuri unde grupul devine constient, deci se poate schimba si ameliora. Arhitectura vernacular nu a fost, nu este si nu poate fi universal. Universal este capacitatea de adaptare a limbajului su prin utilizarea memoriei si ingeniozittii productorului de arhitectur, prin utilizarea celei mai avansate tehnologii proprii momentului si locului edificrii. Orict de complex este efortul spiritual si orict de simple sau sofisticate mijloacele tehnice, ele rmn invizibile; n arhitectura vernacular tehnica cea mai simpl, adus la un rafinament extrem, capt maxim valoare estetic, transgresnd astfel ctre un simbolism intrinsec. Determinat teluric-material si moral, arhitectura vernacular nu se supune spre deosebire de arhitectura cult deciziilor princiare si gustului gratuit, nu are vanitatea gestului demiurgic, nu se dilueaz n politic, economie sau religie. Este o arhitectur liber, bogat, deschis, druit utilizatorului.

Ing. Sorina Gabriela Dragomirescu

Page 3

ARHITECTURA VERNACULARA VS. ARHITECTURA NEOVERNACULARAArhitectura vernacular ne reaminteste c: - arhitectura nu este un obiect ci un cadru vital - imaginea nu este realitate Arhitectura vernacular este pur si simplu arhitectura, iar arhitectul robul ei. Guvernele si autoritatiile responsabile sunt obligate sa recunoasca dreptul tuturor comunitatiilor in vederea mentinerii stilului de viata, pentru a proteja prin toate legiile, administratiile si modalitatiile financiare si de a le pasa generatiilor viitoare. CRIZA ARHITECTURII VERNACULARE Se refera la disparitia acestui mod de edificare, odata cu societatea moderna, din multe ratiuni. Ceea ce nu inseamna ca nu exista forme contemporane de vernacular, al caror studiu este in curs si de la care se asteapta anumite idei care sa ajute adecvarea proiectului contemporan, de arhitectura la nevoile utilizatorilor si la mediul natural. SUPRAVIETUIREA SAU NU Una din trasaturile specifice ale istoriei noastre regionale est-europene este ca procesul de transformare a satelor, practice incheiat in nordul si vestul Europei. La noi a intarziat cu cateva decenii. In Elvetia sau Germania, constructiile satesti salvate si mentinute in mod exemplar sunt locuite mai ales de oraseni, sau daca locuitorii sunt inca agricultori, modul lor de viata este atat de urbanizat, incat putetm vorbi de sate doar intr-un sens foarte larg sau mai bine spus foste sate. In schimb, in Europa rasariteana, satele continua sa mai existe nu doar in forma lor fizica, ci si cu un mod de viata inca asemanator vremurilor pre-industriale, incluzand practicarea a numeroase tehnici si mestesuguri traditionale. Aici se ascunde un soi special de patrimoniu cultural, pretios pentru intreaga cultura europeana. In acest loc este util a reaminti un exemplu deja des citat. In Japonia, mesterii care reconstruiesc in mod ritual templele shinto, respectiv maiestria lor, beneficiaza in legislatie de denumirea de tezaur national intangibil. Dar aceasta formulare nu face decat sa accentueze si mai mult fragilitatea unei cunoasteri altminteri condamnate la uitare, caracterul artificial al mentinerii sale in viata. Sentimentul identitatii religioase si culturale ii impinde pe japonezi sa extraga in acest chip mestesugurile traditionale din fluxul natural al istoriei. Noi in Europa, ar trebui sa ocrotim acest soi de traditii inca ne-uitate pentru ca ele constituie un mijloc de a pastra vie o competent, de a edifica inteleasa ca fondatoare antropologic. In consecinta, mentinerea in viata a maiestriilor traditionale nu este numai una din componentele posibile, ci si una cruciala, nu doar a conservarii monumentelor ci si a culturii contemporane in ansamblul ei. Cat timp le mentinem vii, precum japonezii, cu un scop bine definit, ramanem pe un teritoriu limitat religios, stiintific sau artistic. Daca insa incercam sa restituim aceste maiestrii, bunaoara, prin intermediul educatiei elementare, oamenii (nespecialisti) interesati de ele, atunci poate izbutim sa canalizam intr-o directive fructuoasa creativitatea naturala, simtul instinctiv pentru frumos, nevoia nepretentioasa de expresie. Atunci, creatorul popular anonim poate va umple cu grafifti doar peretii frusti de beton ai pasajului subteran urban, nu si gardul de zidarie al castelului baroc restaurat cu mari cheltuieli. Sau poate pentru propria placere, dar si din economie, va confectiona singur caramizile