Embed Size (px)
DESCRIPTION
generalitati
Citation preview
CURS II
II. BAZELE BIOLOGICE ȘI TEHNOLOGIA INCUBAȚIE
II.1 INCUBAȚIA
Incubaţia artificială se practică încă din antichitate, de când egiptenii și chinezii incubau
ouă în cuptoare de lut ars; rând pe rând, funcționarea incubatoarelor a fost îmbunătățită de
către Porta (în secolul al XVIII-lea) prin introducerea încălzirii cu aer cald, de către Reaumur
(secolul al XIX-lea) prin stabilirea temperaturii optime între 37,5 şi 40oC și, mai apoi, prin
introducerea termoregulatorului cu lamă bimetalică (Bounemain, 1873) și prin inventarea
capsulei termostatice (Hearson, 1881).
Primul incubator electric de volum cu ventilator a fost realizat în 1911 de către Hastings
și, prin perfecţionări ulterioare, a deschis drumul industrializării în creşterea păsărilor.
II.2.1. Păstrarea și transportul ouălor pentru incubaţie
Succesul incubației depinde esențial de calitatea ouălor, respectiv de prospețimea sau
timpul scurs de la ovipoziție la incubație, condițiile de păstrare și de manipulare ale acestora
până în momentul incubației. Având drept criteriu prospețimea, cele mai bune ouă sunt cele de
3-4 zile la găini și rațe, ouăle de 6-7 zile la curci și la gâște. Pe durata păstrării lor, cele mai
importante aspecte menite a menține
calitatea ouălor de incubație fac referire la:
Condițiile recoltării și depozitării
temporare a ouălor în fermă - se recomandă
ca, în primele 4 ore dinaintea depozitării,
ouăle să ajungă la temperatura de 20-28ºC
(reducerea temperaturii interne a oului
trebuie să fie de 5ºC/h), într-un mediu cu
umiditatea de 70-85%.
Preîncălzirea ouălor este necesară
dacă durata de depozitare este mai mare de
7 zile și mai cu seamă dacă nu se cunosc
condițiile de recoltare/păstrare în ferma de
proveniență; pentru a se stimula inițierea
dezvoltării embrionare se recomandă ca
înaintea depozitării ouălor să se efectueze o preîncălzire la 37,5ºC, pe durata a 5 ore.
Temperatura și umiditatea din depozitele stației de incubație depind de durata prevăzută
a păstrării ouălor și sunt prezentate în tabelul II.1; în principiu,cu cât durata depozitării este mai
mare, cu atât temperatura este mai redusă și umiditatea este mai mare. În cazul umidității mari
trebuie controlată strict dezvoltarea mucegaiurilor.
Limitarea schimburilor de gaze dintre ou și aerul din depozit este necesară îndeosebi în
cazul în care ouăle trebuie depozitate mai mult de o săptămână; aceasta se poate realiza fie
prin învelirea stelajelor cu ouă în folii de plastic care reduc pierderile de apă și mențin calitatea
albușului (practic, se pierde mai puțin CO2 și se menține pH-ul), fie prin creșterea umidității și
reducerea temperaturii (tabelul II.1).
Tabelul II.1Recomandări privind condițiile depozitării
ouălor de incubație Durata
programată a depozitării
Interval de temperatură
ºC
Umiditate relativă
% <4 zile 18-28 75-80 4-7 zile 15-16 75-85 7-14 zile a, b 11-12 80-85 >14 zile c 12-13 80-90
a solicită preîncălzire b păstrarea este mult mai eficientă dacă ouăle sunt depozitate în saci de polietilenă și/sau creșterea umidității la 90%; c păstrarea este mai bună dacă ouăle sunt poziționate cu camera de aer în sus, sunt ambalate în saci, mediuldepozitării este îmbunătățit cu un nivel crescut de azot și dacă, zilnic, are loc schimbarea poziției ouălor cu 90º.
Prelucrare după Butler, 1991
Curs TCM – 2009/2010
© Ioan Huțu, 2010
II-2
Poziția și întoarcerea ouălor are o importanță deosebită în situația păstrării pentru mai
mult de 7 zile; în acest caz, poziționarea ouălor se face cu camera de aer în sus și, zilnic, se
schimbă poziția cu 90º.
Calitatea ouălor de incubație exprimată prin unități Haugh (UH) este un indice care
exprimă sintetic calitatea oului de incubație; UH consideră corelația dintre înălțimea albușului
dens (h, în mm) măsurată la temperatura de 8-15ºC și masa oului (G, în g), după relația:
UH = log (h-1,7 x G0,37+7,54)
În baza acestor unități, ouăle de găină pot fi încadrate în 4 clase: AA (cu UH ≥ 79), A
(UH=55-78), B (UH=31-54) și C (UH ≤ 30). Ouăle de incubație trebuie să aibă indicele UH
cuprins în intervalul 74,5-89,5; practic, pentru incubație pot fi alese doar ouăle din clasa AA și
cele care fac parte din partea superioară a clasei A (figura II.1)
II.2.2. Factorii de incubaţie
Prin incubaţia artificială se imită condiţiile asigurate în mod natural de către păsări în
momentul clocirii naturale. Factorii care sunt asigurați prin clocitul natural și care trebuie
asigurați și prin incubație sunt: temperatura, umiditatea, ventilația, poziționarea și întoarcerea
ouălor.
Temperatura
Căldura este un factor esenţial al inițierii și dezvoltării embrionare; temperatura inițierii
embriogenezei este de 25-27ºC (Lundy, 1969) sau chiar mai mică (20-21ºC - Edwards, 1902).
În cuibar, căldura este cedată de către corpul păsării, care are o temperatură de 40,8-
40,1ºC şi se menţine ca urmare a conducţiei, radiaţiei, convecţiei.
În procesul incubației, temperatura are importanță la diferite niveluri; astfel, se poate lua
în considerare temperatura la nivelul embrionului (temperatura internă), la nivelul cojii, la nivelul
incubatorului și cea a aerului din sala de incubație.
Temperatura optimă în incubator este de 37,5-38oC; aceasta diferă în funcție de tipul
incubatorului, după cum urmează:
- 38-39,5oC în cazul incubatoarelor de suprafață, cu termometrul amplasat deasupra
ouălor – în acest caz, repartizarea căldurii se face în mod natural, prin circulaţia aerului
cald de jos în sus.
- 37,5-37,7oC în cazul incubatoarelor de volum, cu repartizarea artificială a căldurii, prin
ventilaţie mecanică; temperatura este variabilă, dependent de ziua incubației (tabelul II.2)
Clasa AA Clasa A Clasa B
Figura II.1. Clase de calitate Haugh pentru ouă de incubație de găină și aparat pentru determinarea înălțimii albușului
A – vedere de sus; B – vedere laterală; 1 – gălbenuș; 2 – albuș dens; 3 – albuș lichid. Prelucrare după USDA, 2000
BAZELE BIOLOGICE ȘI TEHNOLOGIA INCUBAȚIEI
II-3
Temperatura maximă
la nivelul embrionului
(temperatura internă),
înregistrată în primele 5 zile
de incubaţie este de 41oC;
temperaturi peste aceste
limite produc moartea
embrionului prin căldură.
Temperatura internă
minimă de 3±2oC, menţinută
timp de 1-1½ ore, reduce
procentul de ecloziune. În
cazul în care accidental au
loc întreruperi ale încălzirii,
embrionii pot rezista 10-12
ore la o temperatură de 20-
21oC, cu condiția primenirii
aerului din incubator; în acest
caz ecloziunea scade cu 3-
3,5 %.
În cazul temperaturii la nivelul cojii, aceasta trebuie să fie de 37,6-37,9oC în primele două
treimi ale incubației și 38,1-38,8oC în ultimele zile, în eclozionator; practic, indiferent de tipul
incubatorului, temperatura cojii este unul dintre cei mai importanți factori prin care se
controlează calitatea incubației și calitatea diferențierii, creșterii și maturării produșilor
eclozionați. (vezi figura II.2).
Temperatura din incubatoare se controlează prin termometre, termografe,
termohigrografe și se reglează automat prin pornirea sau oprirea circuitului rezistenţelor
electrice.
Umiditatea
Incubaţia artificială trebuie să permită menţinerea umidității în aerul din incubator,
comparativă cu cea asigurată de corpul cloştii în cuibar; doar astfel oul își poate păstra
conținutul necesar de apă. Umiditatea optimă în incubaţia artificială a ouălor de găină depinde
de stadiul incubației (vezi tabelul II.2), aceasta fiind mai crescută la începutul și sfârșitul
incubației:
- în primele 7 zile se asigură o umiditate relativă de 65%, cu limite de 60-66%;
- în zilele 8-18 se asigură o umiditate relativă de 60%, cu limite între 56-60%;
- în ultimele 3 zile umiditatea trebuie să crească la valori de peste 70%.
Există și excepții privind regimul
umidității; spre exemplu, în situația
incubatoarelor situate la altitudini mari, în
cazul ouălor vechi, a celor spălate sau la
incubarea ouălor de gâscă şi raţă,
umiditatea va fi mai mare cu 5 %.
Controlul umidității se face prin
intermediul higrometrului, higrografului,
termohigrografului sau prin metoda
Figura II.2. Curba creșterii și temperatura cojii ouălor de
găină supuse incubației
1- limita superioară a temperaturii cojii oului; 2 - media temperaturii cojii; 3 -
limita inferioară a temperaturii cojii oului; 4 – curba standard a creșterii
embrionare. Prelucrare după Boerjan, 2007
Tabelul II.2
Regimul termic şi higrometric în incubaţia
ouălor de găină
Ziua de incubaţie
Valorile temperaturii (oC) Umiditatea relativă (%)
Termometrul uscat
Termometrul umed
1..6 37,5 - 37,8 32,5 65 7…18 37,5 - 37,8 32,5 6519..21 37,2 - 37,3 35 80
Prelucrare după Driha, 2000
Curs TCM – 2009/2010
© Ioan Huțu, 2010
II-4
psichrometrică (prin diferenţa de temperatură între un termometru uscat şi un termometru
prevăzut cu un fitil umed), iar asigurarea acesteia se realizează prin pulverizarea sau
evaporarea apei.
Reglarea umidităţii se face prin modificarea suprafeţei de evaporare sau prin reglarea
debitului apei.
Ventilația
Ventilația este necesară pentru primenirea aerului și evacuarea bioxidului de carbon, în
fapt asigurarea a 21% oxigen în aer. În mod fiziologic, odată cu dezvoltarea embrionară are loc
și intensificarea schimburilor dintre ou şi mediul de incubaţie; embrionii absorb oxigen şi elimină
bioxid de carbon şi alte gaze.
Rata ventilației se reglează în special după nivelul bioxidului de carbon; astfel:
Concentrația ideală în CO2 este cu 0,5% mai mare decât cea din aerul atmosferic.
Această concentrație acționează împreună cu apa asupra carbonatului de calciu din coajă pe
care îl transformă în bicarbonat; în acest fel, pe de o parte, embrionul poate utiliza calciul din
coajă, iar pe de altă parte, coaja devine mai subţire şi mai poroasă, fapt care va uşura
schimburile de aer și, în final, ciocnirea cojii şi ecloziunea.
Concentrația care determină moartea embrionară începe de la 1% CO2; creșterea
acesteia la valori de 5% înseamnă pierderea prin mortalitate a tuturor embrionilor din incubator.
Ventilația trebuie asigurată în permanență și se poate realiza fie natural, când aerul intră
şi iese pasiv prin orificiile de ventilaţie, fie artificial, caz în care aerul este absorbit prin gurile de
admisie, dirijat printre sitele cu ouă şi evacuat prin gurile de evacuare. Indiferent de tipul
ventilației, viteza maximă a curenţilor de aer la nivelul ouălor nu trebuie să depășească 2-3 m/s.
În cazul incubatoarelor orizontale ventilația este, cel mai frecvent, naturală. În cazul
incubatoarelor de volum ventilația este artificială; sistemele de ventilaţie permit dirijarea aerului
în toate direcțiile posibile (de sus în jos, de jos în sus sau din lateral), dar principiul funcționării
presupune absorbția aerului din camera incubatoarelor prin guri prevăzute cu filtru, încălzirea și
umidificarea şi dirijarea acestuia printre stelajele cu ouă, după care aerul este parţial evacuat
prin gurile de evacuare şi parţial preluat de ventilator şi reintrodus în circuitul incubatorului.
Poziționarea și întoarcerea ouălor
Întoarcerea ouălor are rolul de a evita lipirea discului germinativ de membranele
cochiliere, în primele zile ale incubației, cât și de a facilita expunerea suprafeţei oului la aerul
cald şi umed. La sfârșitul incubației, ouăle nu se mai întorc, pentru a permite puilor adoptarea
poziţiei de ecloziune și ciocnirea cojii. În cazul clocitului, temperatura la care este expus oul este
influenţată de schimbarea periodică a poziţiei sale de către cloşcă, schimbarea poziţiei cloştii în
cuibar şi părăsirea cuibarului pentru scurte perioade de timp.
La incubația artificială, poziţia ouălor pe sită și întoarcerea lor depinde de mărimea ouălor
şi tipul de incubator; astfel, poziția poate fi:
- orizontală, cu axul lung al oului orizontal, în cazul ouălor mari (spre exemplu cele de
palmipede) și în cazul incubatoarelor de suprafaţă (orizontale);
- verticală, cu camera de aer în sus, în incubatoarele de volum.
Întoarcerea ouălor se face la un unghi de 180o, adică de pe o faţă pe alta în cazul
poziționării orizontale și la un unghi de 90o în cazul poziționării verticale. Întoarcerea începe din
prima zi sau cel târziu de la 2-3 zile și încetează în ultimele 3 zile ale incubației (faza de
BAZELE BIOLOGICE ȘI TEHNOLOGIA INCUBAȚIEI
II-5
ecloziune); întoarcerea se face manual (ou cu ou), mecanic (printr-un sistem de pârghii
articulate în axul stelajului cu ouă) sau automat, la comanda unui ceas programator.
Frecvenţa întoarcerilor depinde de tipul incubatorului și se realizează:
- de 2-4 ori pe zi la incubatoarele de suprafaţă;
- de 6-8 ori pe zi la incubatoarele de volum de capacitate mică;
- de 12-24 ori pe zi la incubatoarele de volum tip cameră, cu întoarcere automată.
Poziționarea și schimbarea locului sitelor cu ouă
Poziționarea sitelor cu ouă este un factor al incubației care apare în special în cazul
incubatoarelor de volum.
În cazul incubatoarelor de volum, dar de capacitate mică (tip dulap), încărcate cu o serie
mică de ouă, fiecare sită cu ouă trebuie să treacă prin toate nivelurile stelajului, pentru ca ouăle
sitei să beneficieze, în medie, de aceeaşi temperatură de incubaţie.
În situația incubatoarelor de volum (tip cameră), cu încărcare în serii succesive, nu are
loc schimbarea poziţiei sitelor, dar se practică poziționarea alternativă a stelajelor; practic, sitele
cu embrioni mici, care au nevoie de temperaturi mai ridicate, se poziționează în vecinătatea
sitelor cu embrioni mari, care degajă căldura care va fi cedată spre ouăle cu embrioni mici.
II.2. DURATA INCUBAȚIEI ȘI CONTROLUL BIOLOGIC AL INCUBAȚIEI
Durata incubației depinde de specie
(vezi tabelul II.3); de regulă, ouăle speciilor
cu masă mai mare necesită incubație mai
îndelungată.
Controlul biologic sau mirajul ouălor
se face la începutul incubației și la
transferul ouălor în eclozionatoare; între
cele două miraje se mai poate executa
unul suplimentar (vezi figura II.3 și tabelul
II.4).
În cazul unei incubații bune, la
mirajele succesive, se obțin următoarele
rezultate:
- ouă limpezi (nefecundate) maximum 4%;
- ouă cu embrioni morți la mirajul I maximum 3%;
- ouă cu embrioni morți la mirajul II maximum 3%;
- embrioni morți în coajă maximum 3%;
Pentru a aprecia procesul de incubație este necesară calcularea unor indicatori. Valoarea
acestora depinde, pe de o parte, de calitatea ouălor introduse la incubație și, pe de altă parte,
de regimul de incubație asigurat.
Procentul de ecloziune reprezintă
raportul procentual dintre puii viabili
eclozionați și ouăle introduse la incubat; în
cazul unei incubații bune, puii neviabili nu
trebuie să reprezinte mai mult de 2%, iar
valoarea procentului de ecloziune devine
85%.
Tabelul II.3Durata și parametrii incubației la diferite specii
de păsări Specia Durata
incubaţiei zile
Tempe-ratură
ºC
Ziua intro-ducerii în
eclozionatorGăină 21 37 ,8 18 Curcă 28 37 ,2 25 Rață 28 37 ,8 25 Bibilică 28-30 37 ,2 25 Raţă leşească 35-37 37 ,8 31 Gâscă 28-34 37 ,2 25 Fazan 23-28 37 ,8 21 Prepeliţă 23-24 37 ,8 20 Potârniche 23-24 37 ,8 20 Porumbel 17 37 ,8 15
Tabelul II.4Termene de efectuare a controlului biologic
Miraj ziua de incubație pentru ouăle de
găină rață, curcă și bibilică
gâscă prepeliță
Miraj I 6 7 8 5 Suplimentar 11 13 15 10 Miraj II 19 25 28 16
După Văcaru-Opriș și col., 2002
Curs TCM – 2009/2010
© Ioan Huțu, 2010
II-6
Spre deosebire de indicatorul precedent, eclozionabilitatea reprezintă raportul dintre puii
viabili eclozionați și ouăle fertile rămase în incubator (ouăle rămase după îndepărtarea ouălor
limpezi).
II.3. SPECIFICUL INCUBAȚIEI NATURALE LA FAZAN Incubaţia ouălor se poate face fie natural, la cloşti, fie artificial, în staţii de incubaţie
specializate. Durata medie de ecloziune pentru ouăle de fazan este de 24 de zile, cu limite de 23-35 de zile.
Incubaţia naturală – cu cloşti (găini) dispuse în cuibare pentru clocit, aşezate în linie, fie în hale, pe latura mai întunecată a adăpostului, fie în voliere de clocit. Volierele de clocit trebuie să fie amplasate departe de localități, în zone liniştite, departe de drumuri intens circulate sau căi ferate; în voliere, cuibarele sunt amplasate pe o zonă umbrită, protejată de vânturi și precipitații, cu sol permeabil, mai ridicat și care permite scurgerea apei. Înainte de incubație se verifică integritatea cuibarelor şi se face dezinfecția acestora.
Numărul de cloşti – găini se stabilește în funcție de intervalul de eclozionare și momentul pontei făzănițelor; de regulă, 60-65% din pontă are loc în luna mai și se preferă
un interval de 2-4 zile pentru eclozionarea tuturor ouălor dintr-o serie. O cloşcă poate cloci 18-20 ouă de fazan. Procentul de ecloziune în cazul clocitului natural variază între 60-65%; valoarea de 72% este considerată excelentă chiar și în cazul incubației artificiale.
embrion mort, la 1 zi embrion mort la două zile embrion mort la 3 zile
embrion viu la 3 zile embrion mort la 16 zile ou infertil la 21 zile
Figura II.3. Aspectul unor ouă de găină supuse incubației Prelucrare după Ross, 2003
Figura II.4. Incubație naturală – voliere pentru clocit
În fiecare cușcă se află câte o cloșcă – găină cloșcă din rasă mixtă, preferabil Sussex. Prelucrare după Schricke, 1991
BAZELE BIOLOGICE ȘI TEHNOLOGIA INCUBAȚIEI
II-7
II.4. SEXAREA PUILOR DE O ZI
Sexarea puilor de zi, în ideea creșterii puicuțelor sau doar a cocoșeilor se poate face în
baza vitezei de creștere a penelor sau în baza coloritului.
Sexarea după caracterele de culoare la găini:
Spre exemplu, la rasa Playmouth Rock, la vârsta de o zi : femelele sunt de culoare
neagră şi au fluierele pigmentate, iar masculii au puful mai deschis şi prezintă o pată albă
argintie pe creştetul capului sau în dreptul guşei, fluierele sunt nepigmentate.
La rasele Rhode Island şi New Hampshire, femelele prezintă pe cap o pată cu două benzi
pe spinare, lucru care nu se observă la masculi. De asemenea, la masculi aripile au o pată albă
deasupra şi pe marginea anterioară a membranei brahiale, care în general lipseşte la femele.
La găinile Leghorn, varietatea brună, femelele au puful mai deschis, prezentând pe
partea dorsală, de la cap la coadă, o dungă maro închis conturată cu puf alb. La masculi, puful
este de culoare mai închisă cu o dungă maro-închis pe spinare.
Deoarece sexarea puilor după culoarea pufului este mai facilă, geneticienii au creat linii
autosexabile prin introducerea genelor S (silver-argintiu) şi s (golden-auriu) în genofondurile
reproducătorilor. Genele s şi S sunt plasate pe cromozomii sexului şi sunt sex-linkte și sunt
utilizate la sexarea hibrizilor (Roso-SL, ALBO-SL, Mini-Robro).
După viteza de îmbrăcare cu penaj există două variante:
- îmbrăcare înceată cu penaj, datorită genei K (slow), dominantă, sex-linkată:
- îmbrăcare rapidă cu penaj, datorită genei k (fast), recesivă, alela genei K, sex-linkată.
Prin împerecherea masculilor homozigoți cu împlumare rapidă cu femele cu împlumare
lentă se obțin puicuțe cu împlumare rapidă și cocoșei cu împlumare lentă (vezi fig. II.5 – pentru
hibrizii COB, ROSS, Albo-67, Albo-70). Practic, în acest caz, la momentul ecloziunii, remigele
primare sunt mai scurte sau la fel de lungi ca penele de acoperire.
La fazani sexarea se face în baza caracterelor morfologice ale capului (vezi fig. II.4).
Sexarea cu ajutorul aparatului de sexat; Aparatul de sexat se compune din: cutia
aparatului şi aparatul propriu-zis1.
1 Aparatul propriu-zis este compus din sondă transparentă care se introduce prin cloacă în intestinul puiului până la
nivelul regiunii lombare. Imaginea luminoasă din vârful sondei este retransmisă într-un ocular. Tubul de iluminare care
este prevăzut cu o lampă incandescentă a cărei poziţie poate fi reglată în plan şi pe înălţime cu ajutorul unor inele cu
1 2 3 1 2
Figura II.4. Sexarea la puii de fazan 1 – mascul; 2- nedefinit; 3- femelă. Prelucrare după Schricke, 1991
Figura II.4. Sexarea la puii de găină 1 – femelă cu remige primare mai lungi decât penele de acoperire; 2- masculi cu remige primare și pene de acoperire egale.
Curs TCM – 2009/2010
© Ioan Huțu, 2010
II-8
Pentru determinarea sexului, aparatul se ţine în mâna dreaptă, fiind prins de corpul
oglinzii cu tubul de iluminare în jos. Puiul se prinde în mâna stângă cu gâtul între degetul mic şi
inelar. Degetul mare se sprijină pe abdomen, prin presare se elimină lichidele intestinale. Sonda
se introduce prin cloacă în intestin printr-o mişcare circulară, sonda ajungând aproape într-o
poziţie paralelă cu spinarea puilor.
Masculii prezintă două testicule de culoare alb gălbuie care seamănă cu bobul de orez.
Femelele prezintă un ovar stâng, bine dezvoltat, de culoare alb gălbuie, de formă triunghiulară,
cu un capăt mai ascuţit, ovarul drept fiind atrofiat.
II.5. BIBLIOGRAFIE CONSULTATĂ
1. BĂLĂŞESCU, M., BĂLTAN, GH., DASCĂLU, AL., VANCEA, I., 1980, Avicultura, Ed. Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti. 2. DRIHA A., 2000, Tehnologia creșterii păsărilor, Ed. Mirton, Timișoara. 3. EDWARS, C.L., 1902. The physiological zero and the index of development for the egg of domestic fowl,
Am.J. of Physiology, 6:351-397. 4. ENSMINGER, M.E., 1991, Animal Science – Nineth edition, Interstate Publishers, Inc. SUA. 5. HAUGH, R.R., 1937, The Haugh unit for measuring egg quality. U.S. Egg Poultry Magazine, 43: 552-555 și
572-573. 6. HUTU I., SAS. E., CHEȘA I., 2006 – Creșterea puilor pentru carne, Ed Mirton, Timișoara. 7. LUNDY, H., 1969. A review of the effects of temperature, humidity, turning and gaseous environment in the
incubator on the hatchability of the hen’s eggs în The fertility and hatchability of the hen’s egg, Ed. Carter, T.C și Laughlin, K.F, pp-143-147, Edinburgh, Oliver and Boyd.
8. MANAGEMENT GUIDE, for the rearing of pullets in deep litter, aviary and free-range systems, Lohmann Tierzucht GMBH, www.ltz.de.
9. VACARU - OPRIŞ, I., SANDU, GH:, VIRGINIA MATEESCU, ŢÂRLEA, S., CHELMU, S.S., VAN, I.,MOVILEANU, G., MUSCALU, GR., PRICOP, FL., MIHAILOV, M., 2000, Tratat de Avicultură - producţii avicole, populaţii avicole, genetică şi ameliorare aviară, Ed.Ceres, Bucureşti.
10. VANCEA, I., 1978, Curs de Tehnologia creșterii păsărilor (Partea I), Lito, IA Timișoara. 11. VANCEA, I., DRIHA,A., 1985, Îndrumător de lucrări practice la tehnologia creşterii păsărilor, Lito - Institutul
Agronomic Timişoara. 12. WILT, F., HAKE, S., 2003, Principles of Developmental Biology, University of California at Berkeley Ed. W.W:
Norhon & Company, ISBN 0-393-97430-8. 13. *** USDA EGG-GRADING MANUAL. 2000. Agricultural Handbook No. 75. Washington: United States
Department of Agriculture, Agricultural Marketing Service.
filet. Corpul oglinzii se găseşte deasupra tubului de iluminare şi prezintă în interior o oglindă montată la unghi de 45 de
grade, al cărei centru are o porţiune neargintată.
Tubul ocular cuprinde ocularul propriu-zis, prevăzut cu două lentile din care una este mobilă. Razele luminoase trec prin
tubul de iluminare, sunt reflectate de oglindă în sondă, imaginea din vârful sondei traversează oglinda prin partea
transversală centrală, fiind mărită de două ori de lentila ocularului. Cutia aparatului cuprinde: instalaţia electrică pentru
reducerea tensiunii şi reglarea intensităţii luminoase (voltmetru şi potenţiometru).
