S.N.S.P.A.Facultatea de Administraţie Publică

MASTER „MANAGEMENTUL AFACERILOR PUBLICE”

REFERAT

CORUPŢIA ŞI STABILITATEA POLITICĂ

2010

CUPRINS

ARGUMENT

CAPITOLUL I – CONSIDERAŢII PRELIMINARE

CAPITOLUL II – CORUPŢIA ÎN PERSPECTIVA STABILITĂŢII ŞI INSTABILITĂŢII POLITICE

CAPITOLUL III – O NOUĂ PARADIGMĂ A CORUPŢIEI

Capitolul IV – LUPTA ÎMPOTRIVA CORUPŢIEI: „ACUM” SAU „CÂND” VA FI PREA TÂRZIU

ARGUMENT

În accepţiunea axiologiei, conceptul de „stabilitate politică”

constituie o valoare politică, iar la antipodul său „instabilitatea

politică” constituie o nonvaloare. Însă putem afirma, ipotetic, că

axiologia politică şi praxiologia politică nu pot stabili „graniţele”

încadrării unor fenomene şi procese politice în matca lor de „valoare”

sau „nonvaloare”.

Fie şi pentru faptul că aceste expresii valorice se întrepătrund,

că nu pot exista criterii precise de identificare a sensurilor pozitive

sau negative, precum şi a impactului, ca subsistem, asupra

sistemului social – global.

Încercăm prin prezentul referat să dăm câteva răspunsuri.

Capitolul I

CONSIDERAŢII PRELIMINARE

Scriitorul şi mare iluminist francez Voltaire, care s-a remarcat pe linia gândirii raţionaliste şi a filosofiei istoriei, în epoca pregătirii revoluţiei anti-feudale din Franţa anului 1789, afirma la timpul său, ideea necesităţii definirii termenilor cu care operăm.

Categoria de „corupţie”, care face obiectul studiului de faţă, poate fi concepută în multiple accepţiuni, ceea ce ar presupune abordări multidisciplinare. O abordare pragmatică, în consens cu ceea ce urmărim, ar fi cea avansată de Mushtag Khan, potrivit căruia corupţia rezidă în „comportamentul care deviază de la regulile oficiale guvernând acţiunile cuiva aflat într-o poziţie de autoritate publică datorită intereselor private1”. În Dicţionarul Practic al Limbii Române, noţiunea de corupţie este definită ca „abatere morală; ilegalitate; desfrâu, decădere”2.

În Dicţionarul de Termeni Juridici, noţiunea de „corupţie” este desemnată, în primul rând, sub aspect juridic, penal, ca „anumite fapte limitativ determinate şi anume luarea de mită, darea de mită, primirea de foloase necuvenite şi traficul de influenţă”. „Fenomenul de corupţie trebuie conceput mai larg, pentru că este mai mult decât o categorie judiciară, fiind constituit din acele activităţi ilicite, desfăşurate de indivizi sau grupuri de persoane, în scopul obţinerii de avantaje materiale sau morale, ale unor poziţii sociale sau politice înalte”3.

Cuvântul „corupţie” provine de la latinescul „corrumpere” în sensul de a rupe, a dezagrega, având, deci, conotaţii negative.

Conceptul de „instituţie politică” este utilizat în dreptul constituţional, care, ca ramură a sistemului de drept, reglementează raporturile sociale din domeniul cuceririi şi exercitării puterii politice. Dacă ne axăm pe accepţiunea politologică, precizăm că termenul de instituţie este circumscris organismelor investite cu autoritatea de a exercita puterea politică4. În sens larg, conceptul de instituţie politică se raportează în principal la stat, organismele de guvernare

1 „Analiza economică şi socială a corupţiei”, curs universitar, SNSPA, 2010, pag. 32 Dicţionar Practic al Limbii Române, editura Floarea Darurilor, 1995, Bucureşti, pag. 82 3 Emil DERSIDAN, Dicţionar de Termeni Juridici, Editura Proteus, 2005, pag. 1094 Cristian Ionescu, Instituţii politice şi drept constituţional, Editura Juridică, Bucureşti, 2006, pag. 29

(Parlament, Preşedinte de republică sau monarh, Guvern, prim-ministru) şi partidele politice. În sens restrâns, termenul de instituţie politică exclude partidele politice5. Precizăm faptul că partidele politice îşi manifestă puterea politică prin mijlocirea Parlamentului sau/şi Guvernului.

Termenul de „putere politică” este uzitat îndeosebi în ştiinţa politică şi în dreptul constituţional, sub forma instituţionalizată a acesteia, adică la puterea de stat. Astfel puterea se obiectivează în diferite organisme, investite cu atribuţii sau funcţii de putere. Puterea are drept titular un individ, poporul (naţiunea după caz). Poporul sau naţiunea este, după caz, titularul absolut al puterii politice, adică al suveranităţii, iar statul (autorităţile, puterile publice) constituie titularul puterii de stat delegate de popor6. Este necesar de precizat că între categoria de putere politică şi categoria de putere de stat coexistă un raport de la întreg la parte. Puterea de stat, deleagă calitatea sa unor autorităţi publice denumite şi puteri: puterea legislativă, puterea executivă şi puterea judecătorească7.

Este locul să menţionăm că puterea politică, în accepţiunea de suveranitate nu se erodează în timp, adică nu îşi schimbă esenţa şi conţinutul, în schimb puterea de stat este supusă atât schimbărilor (conţinut şi forme de exercitare), cât şi titularului care o reprezintă. Tocmai în acest spaţiu existenţial se poate manifesta procesul de erodare. Pe bună dreptate în lucrarea „Corupţia. O analiză economică şi socială”, se aprecia că în România, cele mai corupte sectoare sunt cele ale partidelor politice, parlamentelor, sistemului judiciar, legislativ8. Vom reveni, cu detalii, în capitolele următoare ale lucrării.

Actele de putere îşi exprimă esenţa în formele de manifestare ale supremaţiei legii. Legalitatea reprezintă principiul general de drept potrivit căruia autorităţile de stat, instituţiile publice şi toţi cetăţenii sunt obligaţi să respecte legea. Acest principiu consacră supremaţia legii în întreaga activitate socială9. Tot ceea ce ignoră principiul supremaţiei legii, se consideră ilicit, adică interzis de lege, orice act de comportament care încalcă fie anumite dispoziţii legale, fie alte reguli de conduită, pe care legea le declară ca trebuind să fie 5 Ibidem, pag. 326 Ibidem, pag. 204 – 205 7 Ibidem, pag. 2108 Tudor Andrei, Ani Matei, Ion Ghe. Rosca, Corupţia. O analiză economică şi socială, Editura Economică, 2008, pag. 1279 Emil Derşidan, Dicţionar de termeni juridici, Ed. Proteus, 2005, pag. 253

respectate. Literatura juridică distinge ilicitul penal şi ilicitul extrapenal (contravenţii, abateri administrative) care poate fi prevăzut şi în alte acte normative decât legea10.

Puterea suverană a poporului se bazează nu doar pe supremaţia legilor. Puterea poporului (naţiunii) se sprijină şi pe Societatea Civilă, care este ea însăşi o potentia, derivată din sensul original. Societatea Civilă este constituită din partidele politice, sindicatele, presa, organizaţiile neguvernamentale, opinia publică. Accesul la putere al Societăţii Civile este limitat, ea nu se poate opune puterii al cărei titular este poporul. Pe bună dreptate se afirmă în unele lucrări de politologie că „vocaţia partidelor politice de a concura la exerciţiul puterii nu este un element determinant al calităţii lor de instituţii politice. De fapt, nu numai partidele concură la exercitarea puterii. În acest sens, se poate considera că şi presa, sindicatele, unele organizaţii neguvernamentale concură la procesul de exercitare a puterii, dar nu convertesc voinţa poporului în acte de comandă socială”11.

Nici partidele, nici sindicatele, nici alte organizaţii sociale ale Societăţii Civile nu pot primi prin delegare şi nu îşi pot aroga prerogative ale puterii statale.

O altă dimensiune terminologică, în economia acestui capitol, vizează conceptul de stabilitate politică şi conceptul situat la polul antinomic, acela de instabilitate politică. În sistemul axiologiei politice, stabilitatea politică, ca expresie a valorii pozitive, şi instabilitatea politică, ca expresie a valorii negative (sau nonvaloare), se definesc şi se identifică printr-un transfer reciproc de valenţe. După părerea mea, graniţa de delimitare a acestora comportă un dinamism deosebit, mai ales în raportul consecinţelor din planul corupţiei, în funcţie de regimul politic (democratic sau dictatorial), de tradiţiile şi cultura politică prin care se originează puterea, gradul de reformare a clasei politice şi, nu în ultimul rând, a reformelor anti-corupţie.

O ultimă dimensiune pe care ne-am propus s-o abordăm se referă la formele principiale ale corupţiei, având drept ghid epistemologic lucrarea „Analiza socială şi economică a corupţiei”12.

MITA este plata, în bani sau ceva similar, dată sau primită într-o relaţie coruptă. Printre termenii echivalenţi ai cuvântului mită:

10 Ibidem, pag. 19511 Cristian Ionescu, opera citată, pag. 3312 Ani Matei, Analiza socială şi economică a corupţiei, SNSPA, Facultatea de Administraţie Publică, 2010, pag. 15-18

retururi, gratuităţi, aranjamente comerciale, bacşişuri, cadouri, bani murdari. Aceste plăţi se fac prin „mâini murdare”.

DELAPIDAREA reprezintă furtul resurselor de către oamenii puşi să le administreze; este privită ca un furt, pentru că implică partea civilă, în mod direct; este forma de corupţie şi abuz de putere care se poate dezvolta în sfere instituţionale şi morale închise, în mod independent faţă de moralul public şi cu posibilităţi puţine de sancţiune publică.

FRAUDA reprezintă o infracţiune economică care implică un tip de înşelătorie, escrocherie sau înşelăciune.

EXTORCAREA constituie extragerea banilor sau altor resurse prin utilizarea constrângerii, violenţei sau utilizării forţei; este implicată mafia.

FAVORITISMUL este un mecanism de abuz de putere, de a oferi în sistem privilegiat acces la resursele de stat, inclusiv în sistemul oferirii de funcţii şi privilegii în formă clientelară.

Capitolul II

CORUPŢIA ÎN PERSPECTIVA STABILITĂŢII ŞI INSTABILITĂŢII POLITICE

Aşa cum rezultă din literatura de specialitate, atât din ţara noastră, cât şi din literatura internaţională, corupţia există în toate ţările, fiind caracterizată prin aceleaşi cauze şi prin aceleaşi simptome. În perspectiva globalizării fenomenelor economico-sociale, se reclamă şi o abordare a corupţiei în contextul globalizării. Se apreciază că fenomenul corupţiei are un „efect devastator” asupra tuturor statelor situate în curs de dezvoltare, având în vedere caracterul lipsit de transparenţă al proceselor de privatizare, nerespectarea condiţiilor stabilite în tranzacţiile care stau la baza acestora, „capitalismul bazat pe reţele de tip mafiot”13. Ne putem referi la perioada circumscrisă anilor 1996 – 2000, când în România s-au perindat la fotoliul primului ministru şi al multor ministere economice reprezentanţi ai clientelismului politic care au „devorat” prin privatizări şi licitaţii ramuri întregi industriale: combinatul siderurgic de la Galaţi, combinatul siderurgic de la Hunedoara, combinatul siderurgic de la Călăraşi, care, în totalitatea lor, au dispărut în câţiva ani, din perimetrul metalurgiei româneşti, cu consecinţe economice şi sociale devastatoare. Sau, dacă ne referim la perioada de după 2000, când, prin privatizări mascate, au fost anulate marile unităţi constructoare de maşini: 23 August şi Vulcan din Bucureşti, Tractorul şi Întreprinderea de autocamioane şi cea de rulmenţi din Braşov. Sintagmele „capitalism bazat pe favoritisme şi reţele de tip mafiot”, „speranţe şi deziluzii” şi altele la fel de incriminatorii, formulate de Stiglitz, îşi regăsesc pe deplin valabilitatea14. A fost pe deplin valabilă şi afirmaţia lui Sen, potrivit căreia „dominaţia corupţiei” este una din cele mai mari obstacole ale progresului economic, din cauză că domeniul legislativ oferă funcţionarilor publici o putere discreţionară care conduce la obţinerea de favoruri constând în sume mari de bani15.

Revenind la perioadele de tranziţie din România, respectiv 1996 – 2000, când guvernarea de dreapta, impusă de scrutinul din 1996, şi când guvernarea de stânga 2000 – 2004 propulsată de scrutinul din anul 2000, putem să comensurăm fenomenul corupţiei într-o perspectivă de instabilitate de regim politic ca urmare a efectului orizontului de timp, coroborat cu efectul cererii. Cu alte cuvinte, „o instabilitate mai mare conduce spre un nivel mai mare al corupţiei pentru cei ce deţin puterea şi profită de pe urma oportunităţii

13 Tudorel Andrei, Ani Matei, Ioan Roşca, Corupţia. O analiză economică şi socială, Editura Economică, 2008, pag. 19314 Stiglity, E.J., 2002, Globalizarea. Speranţe şi deziluzii, ediţia în limba română, Ed. Economică, Bucureşti15 Sen A., 2000, Dezvoltarea ca libertate, Editura Economică, ediţia în limba română

oferite”. Iar prin efectul cererii „sectorul privat tinde, mai degrabă să mituiască politicienii ce sunt, politic vorbind, mai stabili”16.

Studiile referitoare la percepţia socială asupra corupţiei evidenţiază faptul că această capacitate de pătrundere a sensului fenomenelor de dezintegrare s-a dezvoltat în România, în mod pregnant, în ultimii 20 de ani. Este tot mai mult perceput caracterul sistemic al perimetrelor de manifestare a corupţiei:

a) Partidele politice au denaturat până la violentare dreptul la vot recunoscut legal pentru toţi cetăţenii României pentru a-şi exprima în mod liber, direct sau indirect, opţiunea electorală pentru un anumit partid politic sau candidat propus de o grupare politică sau pentru un independent. În campaniile electorale din ţara noastră se admite tacit încălcarea legii electorale care interzice activităţile de corupţie în rândul cetăţenilor cu drept de vot prin diverse mijloace: oferirea de obiecte de uz casnic, alimente, organizarea de excursii turistice în condiţii de gratuitate, materiale didactice pentru elevii din unităţile preşcolare şi chiar plicuri cu bani înmânaţi unor categorii de oameni cu venituri reduse etc.

b) În sistem legislativ, prin promovarea unor legi sau alte acte normative impuse de anumite grupuri de interese, aşa cum s-a înfăptuit în domeniul salarizării de categorii socio-profesionale privilegiate, în domeniul supralicitării cuantumului pensiilor unor categorii de persoane din clientela politică.

c) În sistemul judiciar prin inserţia traficului de influenţă din partea unor actori politici influenţi în soluţionarea favorabilă a unor acţiuni în justiţie, sau în ceea ce priveşte amânarea, până la calendele greceşti, a pronunţării unor verdicte judiciare etc.

d) În sistemul guvernamental, prin emiterea unor ordonanţe de urgenţă care să favorizeze fie anularea unor datorii faţă de bugetul statului de către unele societăţi comerciale clientelare politic, fie pentru anularea neconstituţională a unor prevederi legale prin ordonanţe de urgenţă sau ordine guvernamentale etc.

e) În sistemul poliţiei şi administraţie publice prin acordarea abuzivă a unor carnete de conducere auto persoanelor care pot periclita siguranţa rutieră, sau prin scutirea de penalităţi a unor persoane care au comis infracţiuni în schimbul foloaselor

16 Tudorel Andrei, Ani Matei, Ion Ghe. Roşca, opera citată, pag. 196

necuvenite, sau prin inacţiune atunci când se impune acţiune pentru păstrarea ordinii publice etc.

f) În administraţia publică prin angajarea şi promovarea personalului în funcţii de conducere ca urmare a presiunii factorilor politici, nepromovarea de metode moderne de recrutare, promovare şi evaluare a funcţionarilor publici, prin lipsa de transparenţă şi neutralitate politică în gestionarea resurselor umane etc.

g) În sistemele de sănătate publică, prin lipsa de implementare a metodelor moderne de gestionare a fondurilor de dezvoltare sau de interconectare a furnizorilor de servicii; neaplicarea deciziilor legate de procesul de reformă în sănătate; lipsa de acţiuni eficiente în educaţia sanitară şi de prevenţie a populaţiei; combaterea practicilor pacienţilor care încurajează comportamentul neacademic la nivelul personalului medical; lipsa unui mecanism de motivare a salariaţilor, ceea ce influenţează negativ salarizarea acestora şi propagarea corupţiei etc17.

h) În sistemul învăţământului universitar şi liceal, prin acceptarea fenomenului de corupţie şi de comportament neacademic în universităţi şi unităţi liceale; prin alocarea de titluri universitare fără respectarea criteriilor legale; desfăşurarea inadecvată a admiterii în universităţi şi a examenelor de licenţă; prin lipsa de atitudine faţă de cadrele didactice care percep cadouri de la studenţi pentru acordarea de note preferenţiale la examene; fraudarea examenelor în licee sau la bacalaureat; prin tolerarea înclinaţiilor de copiere a elevilor etc.

Revenind la conceptul de „stabilitate politică” care poate favoriza consolidarea sau, dimpotrivă, distrugerea sistemului de integritate a valorilor de echitate şi moralitate socială şi politică, considerăm deosebit de util modelul avansat în lucrarea de referinţă „Corupţia. O analiză economică şi socială”18. Ea susţine paradigmele punctate de noi în acest referat, privind tipologia corupţiei în instituţiile cele mai afectate din România19. Desigur, relaţia dintre

17 Tudorel Andrei, Ani Matei, Ion Stancu, Catalina Liliana Andrei, Socio - performanţa reformei sistemului public de sănătate, Ed. Economică, 2009, pag. 16718 Tudorel Andrei, Ani Matei, Ioan Roşca, Corupţia. O analiză economică şi socială, Editura Economică, 2008, pag. 193 19 Ibidem, pag. 127

stabilitatea/instabilitatea politică şi fenomenul corupţiei este una neliniară. Progresul estimat de clasa politică privind un eventual având este neconcludent şi nereceptat în opinia publică. Aşa cum rezultă dintr-un raport internaţional privind Barometrul Global al Corupţiei, bazat pe sondaje de opinie, în ţara noastră 37% din populaţie crede că a crescut corupţia şi numai 19% consideră că aceasta a scăzut, în timp ce 34% nu percep nici o diferenţă prezentă faţă de trecut, şi nu-şi exprimă convingerea că aceasta se va diminua în următorii 3 ani.

În ceea ce priveşte forma de manifestare a corupţiei, peste 11% din subiecţii intervievaţi au mărturisit că au fost nevoiţi să dea mită în ultimul an pentru rezolvarea unor probleme personale sau legate de locul de muncă20. De altfel, din multe alte surse de informare, rezultă că în România fenomenele de corupţie se amplifică cu mult peste media altor ţări europene. Comensurarea sumbră a perspectivelor de manifestare a actelor de corupţie este în deplin consens cu lipsa de optimism faţă de şansele unei stabilizări a politicului în România. Aşa cum se aprecia în literatura de specialitate la niveluri scăzute sau ridicate ale performanţei la putere a unui partid sau a unui politician, corupţia este mai intensă. Există şi o piaţă a corupţiei cu cereri şi oferte de corupţie, în care mecanismele care reglează această piaţă fac apel la imperfecţiuni ale legislaţiei, la lipsa controlului exercitat de instanţele legale, la disponibilitatea unor persoane de a fi corupte sau pentru a corupe. Iar preţul corupţiei se exprimă, de regulă, sub forma mitei21.

Capitolul III

O NOUĂ PARADIGMĂ A CORUPŢIEI

La formularea obiectivelor Uniunii Europene, la articolul 1-3 din Constituţia Europeană, se precizează că scopul acesteia este 20 Transparency International „Repost on the Transparency International Glabl Corruption Barometer 2005”, pag. 421 Tudorel Andrei, Ani Matei, Ion Ghe. Roşca, Opera citată, pag. 135 - 136

promovarea păcii. În aceeaşi ordine valorică, în Constituţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii, care a fost înfiinţată în urmă cu peste opt decenii, este înscris ca obiectiv emblematic slujirea PĂCII SOCIALE. Această valoare fundamentală, care imprimă dimensiunea universală a Organizaţiei Internaţionale a Muncii şi, respectiv, a Uniunii Europene, nu poate fi ignorată de nici o ţară, indiferent de regimul politic de guvernământ. Însă, în România, unele expresii ale politicului trec, în formă mascată, peste aceste valori emblematice. Să ne explicăm.

Potrivit Hotărârii Guvernului nr. 314/2001, modificată prin Hotărârea nr. 369 din martie 2009, în cadrul ministerelor şi altor instituţii publice, precum şi la nivelul judeţelor şi Municipiului Bucureşti, funcţionează Comisii de Dialog Social, ca organisme tripartite cu funcţie consultativă, din care fac parte, deci, trei categorii de reprezentanţi: din partea ministerului în cauză, din partea patronatelor şi din partea sindicatelor. La nivel de minister Comisia de Dialog Social este condusă de un secretar de stat.

La unele ministere, această structură de consultare a partenerilor sociali a fost confiscată în scopurile realizării traficului de influenţă, ca una din expresiile corupţiei. Exemplificăm prin speţa oferită de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, unde exponenţi ai Partidului Social-Democrat pătrunşi în calitate de reprezentanţi ai unor patronate au reuşit să influenţeze acţiunile Comisiei de Dialog Social, în probleme majore care privesc o categorie mare de salariaţi: instructorii auto ai şcolilor de şoferi22. Aceştia au fot obligaţi să cumpere un soft de la o firmă din Craiova, al cărei patron este un subordonat politic al ministrului Berceanu. Unul din reprezentanţii Comisiei de Dialog Social, membru PDL, a ameninţat cu pistolul la sediul Autorităţii Rutiere Române pe un adversar profesional care a refuzat să achiziţioneze soft-ul respectiv. Până la această dată, prin vânzarea acestui soft s-au încasat câteva milioane de euro23.

Traficul de influenţă exercitat în Comisia de Dialog Social a dobândit şi multe şanse de câştig. Pe considerentul sprijinului acordat în campania electorală 2009, Partidului Social Democrat, un alt reprezentant, de data aceasta al Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR), de asemenea pe post de titular în Comisia de Dialog Social din minister, a reuşit să-şi

22 Comunicat de presă, Ziua www.ziuacargo.ro23 http:www.amosnews.ro

impună voinţa eliminării din sistemul şcolilor de şoferi din România, unele şcoli cu tradiţie îndelungată în materie24.

Aşadar, clientelismul politic din România începe să câştige poziţii onorabile în Comisiile de Dialog Social din ministere. Şi, după unele informaţii, practica este întâlnită şi la nivelul comisiilor de dialog social de la nivelul judeţean. Precum se ştie, din comisiile de dialog social organizate la nivel teritorial (judeţean) fac parte: prefectul, reprezentanţi ai prefectului şi ai serviciilor publice descentralizate ale ministerelor şi altor organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, numiţi prin ordin de către prefect. De asemenea fac parte preşedintele Consiliului Judeţean, câte un reprezentant din fiecare confederaţie patronală reprezentativă la nivel naţional, câte un reprezentant numit de fiecare confederaţie sindicală reprezentativă la nivel naţional25.

Aşadar, pe piaţa corupţiei, au apărut noi actori, corupţi sau corupători, într-o bivalenţă care, nu are ca obiectiv final pacea socială, în virtutea Constituţiei Organizaţiei Internaţionale a Muncii sau uniunii Europene. Comitetul Economic şi Social al Uniunii Europene26, care se regăseşte în fiecare ţară membră a Uniunii, în expresia Comitetului Economic şi Social nu poate să stăpânească fenomenele, în plină expansiune, de corupţie, sau de trafic de influenţă, ca un caz particular al acestui flagel.

Capitolul IV

LUPTA ÎMPOTRIVA CORUPŢIEI:„ACUM” SAU „CÂND” VA FI PREA TÂRZIU

Un epilog al acestei idei avansate în paginile anterioare nu poate fi construit în afara cadrului naţional şi transnaţional actual 24 http:www.mediafax.ro 25 Hotărârea nr. 369 din 25 martie 200926 Constituţia Europeană, Editura Bogdana, 2004, pag. 262

marcat de criza economico-financiară şi, în plan suprapus, de criza umană care o însoţeşte, adică de mentalitate („scopul scuză mijloacele”).

1. Se impun, după părerea mea, reconceptualizate numeroase paliere prezentate în literatura de specialitate27:

a. Indicele de Percepţie a Corupţiei în rândul demnitarilor şi politicienilor deschişi spre acceptarea mitei, încasării de comisioane ilicite, însuşiri de fonduri publice;

b. Criza mondială a dus deja, şi continuă să ducă în proporţie greu de anticipat la orizontul 2010, la creşterea procesului de globalizare a fenomenelor de corupţie;

c. Monitorizarea grupurilor de indivizi sau de firme care pot influenţa crearea legilor prin corupţia în rândul parlamentarilor sau a politicilor guvernamentale favorizante corupţiei;

d. Monitorizarea economiei subterane care conduce la venituri provenite din activităţi economice care încalcă legea: economia ilegală, economia neraportată, economia neînregistrată, economia informală (activităţi economice care evită costurile şi, pe cale de consecinţă, exclud obligaţiile ce rezidă din reglementările legale şi administrative: licenţe, contracte de muncă, credite, asigurări sociale etc.);

e. Redimensionarea sistemului de sondaje sub auspiciile Barometrului Global al Corupţiei: impulsionarea colectării opiniilor publicului asupra celor mai corupte elemente din societatea românească şi, în primul rând, din sistemul politic;

f. Preluarea experienţei şi practicilor din unele ţări pe linia luptei împotriva corupţiei (Hong Kong, Singapore), a metodologiei din „Ghidul Internaţional al Riscului de Ţară”, a ideilor din „Business International (BI)”, condus de către „Inteligence Economic Unit”, inclusiv în ceea ce priveşte consecinţele stabilităţii şi instabilităţii politice;

g. Studiile Băncii Mondiale privind mediul de afaceri mondial (W.B.E.S.) referitoare la factorii de corupţie din vânzări şi investiţii;

h. Redimensionarea activităţii pe linia activităţii de fraudă fiscală şi crimei organizate: trafic de droguri, trafic de

27 A se vedea suportul de curs SNSPA elaborat de Ani Matei, din care repaginăm câteva idei

maşini furate, falsificarea de monedă, furturi, şantaje, contrabandă, munca la negru etc.

2. Nu poate fi decât acceptată teza, cu mari dimensiuni pragmatice, emisă de Banca Mondială şi Transparency International (TI), potrivit căreia cele mai afectate de corupţie sunt, inclusiv în România, partidele politice, parlamentele, justiţia. Este chiar de subliniat că în România, ca stat al Europei de Sud-Est, se înregistrează valorile corupţiei peste media regională în sistemul partidelor politice.

După cum se citează de TI (Transparency International), în România măsurile de alarmă asupra integrităţii şi combaterii corupţiei „rămân deficitare atâta vreme cât legea privind protecţia celor care semnalează fapte de corupţie este încă opacă pentru majoritatea funcţionarilor din sistemul public, iar jurisprudenţa sancţionării funcţionarilor publici este aproape inexistentă”28.

A fi sau a nu fi! În luptă! Împotriva corupţiei! Acesta-i imperativul categoric, mai mult decât în accepţiunea lui Kant.

28 Tudorel Andrei, Ani Matei, Ion Ghe. Roşca, Corupţia. O analiză economică şi socială, Ed. Economică, 2008, pag. 198