Conduite psihopedagogice in domeniul medicinei

Etimologic, termenul de educatie provine din latinescul educo-educare (a alimenta, a ingriji, a creste), dar mai poate fi dedus si din educe-educere – care inseamna a duce, a conduce, a scoate.

De-a lungul timpului s-au dat mai multe definitii pentru educatie, in sensul cel mai larg, educatia, ar fi acea activitate umana constituita dintr-un ansamblu de influente si actiuni exercitate constient, organizat si sistematic de societate pentru a pregati omul pentru viata in general.

Termenul de pedagogie provine din cuvintele grecesti pais-paidos care inseamna copil, si agoge – a conduce, a indruma.

In lucrarile de specialitate se intalnesc cateva definitii de referinta ale pedagogiei. Astfel, ea este definita ca stiinta care studiaza esenta, scopul, continutul, metodele si formele de organizare a actiunii educationale, pe scurt, pedagogia este stiinta educatiei.

Pedagogia angajeaza in procesul educational toate fortele si mediile educationale ale societatii: familia, prietenii, scoala, grupul profesional, institutiile socio-culturale, mass-media, strada. Daca ansamblul fenomenelor educationale formeaza domeniul de actiune al pedagogiei, obiectul ei de studiu este mai restrans. El se refera la acele fenomele educationale mai mult sau mai putin constiente, organizate sau difuze, formale sau informale care pot fi cunoscute cu anumite metode si mijloace specifice, fenomene care pot fi transformate si modelate.

Unul din factorii esentiali in conditionarea, selectarea formarea si orientarea unor cadre didactice competente il reprezinta aptitudinea pedagogica. Aptitudinea pedagogica influenteaza in mod direct eficienta actului educational. Alti factori de acest gen sunt tactul pedagogic si conduita pedagogica, reprezentand materializarea valentelor pe care le implica aptitudinea pedagogica in dualul relatiei profesor-elev.

Aptitudinea este o conduita complexa, de invatare sau exercitare a unei profesiuni, care necesita din partea subiectului capacitati si aptitudini adecvate. Capacitatea este ea insasi conditionata de prezenta unei aptitudini care poate fi dezvoltata prin experienta si formare adecvata.

O componenta de baza a aptitudinii didactice este capacitatea profesorului de a comunica cu studentii sai. Acest aspect fundamental al actului educational include, alaturi de limbajul oral si comunicarea nonverbala, aptitudine de mare complexitate si utilitate.

In invatamant, nu oricine poate indeplini cerintele complexului act educativ. In persoana sa, autenticul profesor trebuie sa insumeze calitati subtile de psiholog, pedagog, didactician si metodist, inventiv si infatigabil.

Profesorul trebuie sa fie un ghid, care indruma eforturile receptive ale elevislor, un ghid cometent, inteligent, imaginativ, sensubil si amabil, pentru ca prin intregul sau comportament, sa introduca in curs dimensiunea estetica, sa sesnibilizeze studentii si astfel sa creeze conditiile necesare realizarii comportamentelor unei educatii implicite, singura valida sub aspect psihopedagogic si didactic.

Un factor important in conduita pedagogului/psihopedagogului il reprezinta comunicarea. Comunicarea didactica il are fara indoiala ca protagonist principal pe profesor, care dincolo de pregatirea de specialitate inalt calitativa trebuie sa probeze o competenta de comunicare.

Competenta mimico-gestuala a educatorului fac ca profesorul sa dispuna si sa se foloseasca de un registru larg si variat de afisaje faciale si de gesturi sugestive, oportun selectate si utilizate, atunci cand este cazul de o suplinire ori o intarire a mesajelor verbale. O fata imobila, inexpresiva, asociata cu o gestica restransa, rutiniera si mecanica crispeaza studentii.

Mai importanta decat competenta mimico gestuala, datorita fortei comunicative, este cometenta lingvistica a profesorului.

Competenta lingvistica este un concept de maxima cuprindere, ea exprimand in fond capacitatea persoanei de a recurge la limba ca fenomen si instrument socio-cultural.

Este de la sine inteles ca profesorul, indiferent de disciplina pe care o preda, trebuie sa fie un excelent manuitor al limbii in care comunica cu elevii, dispunand obligatoriu de un grad inalt de:

Abilitate verbala Performanta lingvistica Productivitate lingvistica

Profesorul are un rol crucial in viata studentilor sai. Atat abilitatile profesorale cat si insusirile de personalitate au repercursiuni profunde in inima discipolilor, provocand reverberatii inca multi ani dupa terminarea studiilor. Prin felul sau de a fi ori de a nu fi, prin comportamente si atitudini, profesorul apropie ori indeparteaza elevii.

Aptitudinea pedagogica constituie unul din principalii factori de succes in procesul instructiv-educativ. Cercetatorii in domeniu au incercat sa ofere un model de „profesor ideal”, iar principalele insusiri ale unui cadru didactic ar fi vocatia pedagogica.

Se stie ca cei mai iubiti si mai stimati dascali si de la care toti studentii invata, dupa posibilitatile pe care le au, sunt aceia care poseda un larg orizont de cultura si o temeinica pregatire de specialitate. Neobositi cautatori ai noului, acestia isi imbogatesc necontenit lectiile, facand din fiecare ora un zivor de cunoastere, o acumulare de intelepciune si de valori spirituale.

Activitatea instructiv-educativa impune profesorului o pregatire continua, o curiozitate permanenta, o atitudine creatoare fata de munca didactica, facand din acesta un model de urmat.Dupa cum am mentionat mai sus, un rol important in conduita psihopedagogica il joaca si tactul pedagogic.

Tactul pedagogic se caracterizeaza printr-o relatie de toleranta corespunzatoare, oarecare indulgenta, intelegere si stima. Cadrul didactic trebuie sa adopte o atitudine corecta, sa dea dovada ca-i intelege si-i stimeaza pe elevi, nu trebuie sa le interzica ceea ce de drept li se cuvine si ceea ce face parte integranta din procesul de dezvoltare a personalitatii lor.

Tactul pedagogic se mai caracterizeaza si prin faptul ca profesorul respecta, stimeaza personalitatea elevului, accepta parerile si opiniile elevilor, nu le impune puncte de vedere si nu-i obliga sa le accepte in mod aprioric.

Abordarea unei atitudini pozitive si instaurarea unor relatii bune fata de elevi, permite profesorului sa stabileasca cu elevii un bun contact pedagogic. Este important ca profesorul sa aiba aceeasi conduita fata de toti elevii, sa manifeste aceeasi simpatie, intelegere, grija fata de toti elevii, apreciindu-i la fel de corect si obiectiv.

Tactul pedagogic mai implica si modul in care se comporta si actioneaza cadrul didactic si felul in care reuseste sa-l impulsioneze pe elev pentru a invata si a se comporta

corect, cadrul didactic trebuie sa stie sa patrunda in sufletul elevilor, sa si-i apropie atat cat este permis intr-o relatie de condescendenta.

Dintre particularitatile psiho-temperamentale, sunt caracteristice tactului pedagogic stapanirea de sine, cumpatarea, rabdarea, atitudinea corecta, iar, dintre calitatile profesionale un rol deosebit il au dragostea pentru profesiunea de profesor, pentru materia predata, in cazul dragostea fata de medicina, precizia si promptitudinea obligatiilor.

Pedagogul este obligat sa-si construiasca pozitiv propria imagine. In perioada contemporana, reputatia, comportamentul, increderea fata de vorbitor au devenit dimensiuni ale credibilitatii. Reputatia este echivalata cu experienta recunoscuta a pedagogului.

In cazul nostru, al medicinei, pedagogul are o responsabilitate mult mai mare in fata studentului. Acesta trebuie sa fie in mod obligatoriu stapan pe cunostintele pe care le detine si le ofera mai departe studentilor si pe exactitatea si corectitudinea acestora, avand grija ca studentilor sa nu le fie inoculate date eronate.

Bibliografie

1. Sillamy, Norbert – Dictionar de psihologie, edit. Univers Enciclopedic, Bucuresti 2000.

2. Momanu, Mariana – Introducere in teoria educatiei, edit. Polirom, Iasi 2002.

3. Palos, Ramona – Note de curs - Psihologia educatiei, Timisoara, 2006-2007.

4. Fetescu, Vasile – Lumina Educatiei, edit. PIM, Iasi 2005.

5. Teodorescu, S – Psihologia Conduitei, edit. Stiintifica, Bucuresti 1962.

6. Stefanovici, J – Psihologia tactului pedagogic al profesorului, edit. Didactica si Pedagogica, Bucuresti 1979.

7. Palicia, Maria et.al. – Pedagogie, edit. Mirton, Timisoara 2007.