Comportamentul prosocial

În psihologia socială, ca si în alte ramuri ale psihologiei, comportamentele se

împart în comportamente prosociale, şi comportamente antisociale.

Atunci când urmările comportamentelor indivizilor au urmări pozitive asupra lor sau a

celorlalţi, urmări care pot fi sau directe sau indirect, putem vorbi de un comportament

prosocial.

Comportamentul prosocial, din perspectiva psihologiei sociale se referă la a acţiona

în virtutea valorilor promovate şi acceptate de societate, acele valori pozitive care

acţionează implicit sau explicit la nivelul unui, grup, societate, etc. Când se referă la

comportament, şi în special la comportamentele prosociale, psihologia sociala se referă la

comportamentul altruist, comportamentul de ajutorare, atracţia interpersonală, prietenia,

etc.

Comportamentul de ajutorare este o latură a comportamentului prosocial, deoarece

este definit ca un act intenţionat, efectuat în folosul altei persoane. Pentru

comportamentul de ajutorare, intenţia este un element cheie. De asemenea, şi

comportamentul altruist este considerat a fi o subcategorie a comportamentului prosocial.

Acestea se referă la acţiunile pozitive îndreptate asupra celorlalţi actori sociali, fără

aşteptarea de câştiguri personale pentru aceste comportamente, cu alte cuvinte, în

psihologia socială, comportamentul altruist este o latura a comportamentului prosocial

prin care se face bine unei persoane, fără a aştepta ceva în schimb.

Comportamentele negative, din perspectiva psihologiei sociale pot fi definite ca fiind

opuse celor prosociale: angajarea în comportamente sancţionate sau neaprobare de grup,

societate, etc.

Comportamentul de ajutorare este considerat o parte a comportamentului prosocial

şi a fost explicat in psihologia socială prin mai multe perspective. Prima abordare a

comportamentului de ajutorare ar fi cea biologică, abordare ce afirmă că oamenii au o

predispoziţie de a ajuta pe alţii. Aceasta perspectiva biologica a comportamenului de

ajutorare vine in contradicţie cu teoria evoluţionistă care leagă supravieţuirea speciei de

egoism.

Dar, ca in orice disciplină, şi în psihologia socială părerile sunt împarţite cu privire la

comportamentul prosocial. Când se vorbeşte de comportament, fie el prosocial sau

antisocial, majoritatea pihologilor sociali pun accentul pe latura socială, învăţată a

comportamentului de ajutorare.

Comportamentul prosocial în teoria învăţării sociale

Prin teoria învăţării sociale, comportamentele îşi au originea în procesul de

socializare, prin urmare este învăţat. Experimentele efectuate (în special pe copii, aflaţi la

vârsta învăţării) pentru a demonstra învăţarea socială a comportamentelor de ajutorare au

relevat faptul că chiar şi simpla solicitare de a se comporta într-un mod adecvat, creşte

probabilitatea comportamentului de ajutorare. De asemenea, sugestiile privind

comportamentul adecvat pot să modeleze conduita ulterioară a copilului. Studiile au mai

arătat ca o altă metodă folositoare în determinarea învăţării comportamentelor prosociale

este şi recompensarea. Există şanse mari ca un comportament recompensat să fie repetat.

Dacă, într-o situaţie din viaţa cotidiană, copiii sunt recompensaţi pentru că au oferit

ajutor, este foarte probabil că o vor face din nou în alte situaţii.

De asemenea, indivizii pot acorda ajutor doar prin simpla urmărire a unei alte

persoane efectuând un comportament de ajutorare. Experimentele au arătat ca urmărirea

unui model care dezvoltă comportamente psosociale, determină acelaşi tip de

comportament şi la cel / cei care observă. Acest lucru s-a observat cu precădere la copii,

aceştia fiind mai sugestibili, şi învăţarea socială şi prin imitaţie fiind specifică vârstei.

Dar totodata imitarea unui comportament prosocial nu înseamnă simpla imitare mecanică

a acestuia. Indivdul înainte de a acţiona, analizează comportamentul şi urmările acestuia,

şi abia după aceea acţionează.

Abordarea normativă, susţinută de unii psihologi sociali afirmă că un factor

important în modelarea individului şi îndreptarea acestuia către un comportament

prosocial îl constituie normele sociale, norme ce sunt învăţate de individ, şi nu înnăscute.

În psihologia socială, pe scurt, norma este un standard de acţiune, un criteriu în funcţie de

care un comportament este acceptat, aprobat sau sancţionat. Definindu-le, am putea spune

ca normele sunt "expectante sociale ce prescriu un comportament adecvat" (Boncu S,

2000, Curs de Psihologie sociala).

Empatia în comportamentul prosocial

În cazul comportamentului de ajutorare, ea poate fi privită ca un răspuns emoţional la

suferinţa altuia. Empatia nu apare numai în împrejurările în care celălalt suferă.

Numeroase studii au demonstrat că adulţii, ca şi copiii, răspund în mod empatic la

suferinţa altuia. Majoritatea acestor studii arată că pentru fiinţele umane este neplăcut să-l

vadă pe altul suferind. Atunci când acordăm ajutor, încercăm să facem să dispară

sentimentul neplăcut pe care ni-l provoacă durerea altuia. Unul dintre modelele cele mai

cunoscute ale comportamentului de ajutorare se bazează pe această idee: indivizii intervin

într-o situaţie de urgenţă pentru că aceasta declanşează o stare neplăcută de care ei

încearcă să scape. Ca urmare, un astfel de comportament nu este deloc altruist, fiind

declanşat mai curând de interesul personal. Individul acordă ajutor din dorinţa de a scăpa

de o emoţie neplăcută, comportamentul de ajutorare fiind un comportament ce reduce

prompt starea de disconfort psihic.

Bibliografie : - Chelcea, S. (1990). ‘’Psihologia cooperării şi întrajutorării umane’’.

- (Boncu S, 2000, Curs de Psihologie socială).