Complexul lui Cain in nuvela In vreme de razboi

Complexul lui Cain in nuvela In vreme de razboiAlaturi de Ioan Slavici, Ion Caragiale este creatorul nuvelei realist-psihologice in literatura romana. In vreme de razboi se incadreaza in categoria nuvelelor de analiza psihologica, prin tratarea conflictului interior dintre viciu si datorie morala, care conduce personajul principal la dedublare si alienare mintala, precum si a complexului de rivalitate fraterna, complexul lui Cain.Motivul fratilor rivali isi are originea in Biblie si apare inca din al 4 lea capitol al genezei, referindu/se la perechea de frati primordiala, Cain si Abel. Aceaasi istorie, a crimei savarsite de fratele cel mare, isi are corespondentul in Coran, traditia musulmana numindu-i pe frati Habyl si Qabil. Invidia fraterna apare si in mitologia egipteana, prin Seth si Osiris, iar in legenda de intemeiere a Romei, Romulus isi ucide fratele geaman, pe Remus. Acest fapt demonstreaza ca rivalitatea dintre frati a existat inca din timpuri primordiale, ca parte integranta a naturii umane. In literatura universala, motivul lui Cain este preluat in poemele Legenda secolelor a lui Victor Hugo sau Abel si Cain, scris de Baudelaire, precum si in proza, cel mai sugestiv exemplu fiind romanul lui Steinback, La rasarit de Eden.

In nuvela lui Caragiale, complexul lui Cain se dezvolta pe fundalul temei inavutirii. Daca lacomia constituie principala cauza a comportamentului lui Stavrache, aflandu-se in prim-plan atunci cand il supunem pe hangiu analizei psihologice, complexul lui Cain se gaseste undeva in plan secundar, sau mai bine spus, in planul profund, intrucat invidia asupra fratelui este cea care hraneste subconstientul lui Stavrache. Aflandu-se la radacina inconstientului, complexul avanseaza treptat si traverseaza nivelurile psihicului uman, pentru ca spre final, obsesia lui sa deschida portile care separau subconstientul de constient, conducandu-l pe Stavrache la dementa. Primul indiciu al complexului se intalneste atunci cand popa Iancu i se spovedeste fratelui Stavrache, iar hangiului ii vine o idee care sa solutioneze problema: hangiul, posomorat, sta cateva minute la ganduri adanci:dar deodata fata i se lumineaza: inauntrul fruntii a scanteiat o mare inspiratie. Scena constituie primul moment in care hangiul realizeaza ca poate sa puna stapanire pe averea fratelui sau. In continuare, Stavrache va juca un rol al duplicitatii, in care fiecare actiune a sa va avea 2 justificari, una de fatada - prin care se apara de curiozitatea lumii si se minte pe sine insusi -, iar alta de profunzime, care atesta dorinta sa de a-si vedea fratele mort.In momentul in care Stavrache primeste scrisoarea din partea fratelui sau, naratorul ii demasca reactia care se dorea a fi normala, emotionata cu gesturile sale imediate, necontrolate: desfacu nervos plicul, mototoli hartia, care ii tradeaza adevaratele ganduri. Isi doreste atat de mult moartea fratelui sau incat este nemultumit de prestatia justitiei Aoleu! Ce mai judecatori! si spera in continuare ca in timpul scurs de la data expedierii scrisorii pana in prezent fratele sa se fi stins in batalia de la Plevna. Cand acest lucru ii este confirmat de a doua scrisoare, hangiul mimeaza suferinta, ingropandu-si vina in adancurile subconstientului. Nu ne este precizata multumirea hangiului la aflarea vestii, insa contradictia dintre durerea sa (a plans mult, mult) si rapiditatea cu care a inhamat caii si a plecat la avocat sugereaza adevarata sa stare sufleteasca. Inadecvarea celor 2 portrete ale lui Iancu, cel din scrisoare, in care este prezentat ca un viteaz pe campul de lupta, si cel pe care il cunoaste hangiul, implanteaza in subconstientul sau spaima ca fratele si-a inscenat moartea si ar putea sa se intoarca. Iancu reprezinta escrocul, inconsecventul care, exact ca si Stavrache, are multe fete si joaca mai multe roluri. Complexul lui Cain, luand forma spaimei ca fratele nu a murit, defuleaza din incostient in timpul noptilor, cand Stavrahce este bantuit in cosmarurile sale de fantoma lui Iancu si a intoarcerii acestuia. Obsesia se dezvolta ascendent, evoluand de la primul cosmar, in care hangiul inca isi domina spaima, pana la momentul intoarcerii reale a fratelui, cand Stavrache nu mai face distinctia dintre lumea viselor si realitate. In primul cosmar, popa apare sub infatisare umila, de ocnas si fara putere asupra lui, semn ca hangiul isi controla obsesia: stins de oboseala, bolnav, cu fata hirava, palmele si talpile picioarelor si gleznele pline de sange a picat jos moale ca o carpa. Al doilea vis, il prezinta pe Iancu in plina glorie, drept capitan al unei companii militare. Obsesia incepe sa il domine pe Stavrache iar el sa nu mai aiba cenzura asupra subconstientului. Faptul ca hangiul pierde controlul asupra sinelui este sugerat de scena in care capitanul il urmareste din tinda pana in odaie, ca si cand ar patrunde pana in cel mai ascuns nivel al mintii sale: Capitanul...inainteaza catre d. Stavrache; acesta se da pas cu pas mereu inapoi pana in carciuma, inchide repede usa si-ncearca s-o incuie;..Stavrache trece-n tinda - capitanul dupa el; fuge in odaita - degeaba: nesuferita aratare il urmareste de aproape. De asemenea, lupta cu fratele sau, simbolizand conflictul intrapsihic dintre constiinta si subconstient, este resimtita fizic si cu intensitate. Ultimul prag al obsesiei, in care hangiul se confrunta cu obiectul spaimei sale, il constituie vizita reala pe care fratele sau i-o face la han. Naratorul realizeaza o prezentare detaliata a fazelor nebuniei: catalepsia, in care creierul nu mai functioneaza si gesturile spasmodice, in care creierul da comenzi involuntare. Complexul lui Cain atinge pragul maxim al evolutiei si Stavrache sare la bataie, incercand sa-si elimine fratele din realitatea pe care nu voia s-o accepte. Prin gesturile pe care le face, de a se inchina la icoane si a canta popeste, hangiul preia identitatea fratelui sau, obsesia punand stapanire pe el in totalitate. Hangiul Stavrache este sclavul propriului subconstient. El isi ingroapa complexul si dorinta intensa de a se imbogati, refuzand de fiecare data sa le cunoasca si sa le recunoasca, optand pentru un joc periculos al dedublarii. Spaima care l-a torturat vreme indelungata ia forma realitatii iar frica, ascunsa in subconstient refuleaza in final, facandu-l pe hangiu o victima a propriei minciuni, o prada a sinelui.Silvia