Upload
others
View
9
Download
0
Embed Size (px)
Citation preview
OUG 57/ 2007privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei i faunei s lbatice
1
ORDONAN DE URGEN Nr. 57 din 20 iunie 2007privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei i faunei
lbaticeEMITENT: GUVERNUL ROMÂNIEIPUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL NR. 442 din 29 iunie 2007
Având în vedere necesitatea i urgen a compatibiliz rii depline a legisla iei na ionale cu cea a
Uniunii Europene în domeniul protec iei naturii i inând cont de faptul c prevederile Directivei
79/409/CEE privind conservarea p rilor s lbatice i ale Directivei 92/43/CEE privind
conservarea habitatelor naturale i a speciilor de flor i faun s lbatice trebuie transpuse în
legisla ia na ional , iar pentru aplicarea Regulamentului Consiliului (CE) nr. 348/81 privind
regulile comune pentru importul produselor derivate din balene sau din alte cetacee, a
Regulamentului Consiliului (CE) nr. 3.254/91 privind interzicerea utiliz rii capcanelor de picior i
a importului de bl nuri i produse ob inute din animale capturate prin utilizarea capcanelor de
picior sau a altor tipuri de capcane care nu sunt conforme cu standardele interna ionale i a
Regulamentului Consiliului (CE) nr. 338/97 privind protec ia speciilor de flor i faun s lbatic
prin reglementarea comer ului cu acestea, cu modific rile i complet rile ulterioare, trebuie
creat cadrul institu ional i sanc iunile pentru înc lcarea prevederilor con inute în acestea.
Având în vedere c potrivit angajamentelor asumate de România prin documentul de pozi ie
complementar - capitolul 22 "Mediu", pentru domeniul "protec ia naturii" nu exist perioade de
tranzi ie, transpunerea i implementarea prevederilor comunitare trebuind s fie depline la data
ader rii,
luând în considerare faptul c statelor membre le sunt aplicate sanc iuni în cazul transpunerii
incomplete sau al implement rii neconforme a prevederilor comunitare,
în temeiul art. 115 alin. (4) din Constitu ia României, republicat ,
Guvernul României adopt prezenta ordonan de urgen .
CAP. 1
Dispozi ii generale
ART. 1
Scopul prezentei ordonan e de urgen îl constituie garantarea conserv rii i utiliz rii durabile
a patrimoniului natural, obiectiv de interes public major i component fundamental a
strategiei na ionale pentru dezvoltare durabil .
ART. 2
Prezenta ordonan de urgen reglementeaz :
DocumentsPDFComplete
Click Here & UpgradeExpanded Features
Unlimited Pages
OUG 57/ 2007privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei i faunei s lbatice
2
a) asigurarea diversit ii biologice, prin conservarea habitatelor naturale, a florei i faunei
lbatice pe teritoriul României;
b) men inerea sau restabilirea într-o stare de conservare favorabil a habitatelor naturale i a
speciilor din flora i fauna s lbatic ;
c) identificarea bunurilor patrimoniului natural care necesit un regim special de protec ie,
pentru conservarea i utilizarea durabil a acestora;
d) categoriile de arii naturale protejate, tipurile de habitate naturale, speciile de flor i faun
lbatic i alte bunuri ale patrimoniului natural ce se supun regimului special de protec ie,
conservare i utilizare durabil ;
e) constituirea, organizarea i dezvoltarea re elei na ionale de arii naturale protejate, precum
i a regimului acesteia;
f) regimul de administrare a ariilor naturale protejate i procedurile de instituire a regimului
de protec ie pentru alte arii naturale i bunuri ale patrimoniului natural;
g) m surile pentru protec ia i conservarea speciilor de animale i plante s lbatice periclitate,
vulnerabile, endemice i/sau rare, precum i cele pentru protec ia forma iunilor geomorfologice
i peisagistice de interes ecologic, tiin ific, estetic, cultural-istoric i de alt natur , a bunurilor
naturale de interes speologic, paleontologic, geologic, antropologic i a altor bunuri naturale cu
valoare de patrimoniu natural, existente în perimetrele ariilor naturale protejate i/sau în afara
acestora;
h) responsabilit ile i atribu iile pentru punerea în aplicare a prevederilor prezentei
ordonan e de urgen .
ART. 3
Nu fac obiectul reglement rii prezentei ordonan e de urgen :
a) parcurile i gr dinile publice sau private de agrement, cu excep ia cazurilor în care acestea
au elemente i bunuri cu valoare de patrimoniu natural;
b) rezerva iile semincere agricole i silvice cu scop productiv, rezerva iile de resurse genetice
vegetale i animale terestre i acvatice destinate reproducerii unor specii vegetale i animale în
scopuri economice, rezerva iile destinate unor scopuri tiin ifice sectoriale existente pe
terenurile unor institu ii publice sau private de cercetare i produc ie, precum i altele
asemenea, organizate i gestionate de proprietarii sau administratorii lor legali, cu excep ia
cazurilor în care acestea au elemente cu valoare de patrimoniu natural;
c) gr dinile botanice, parcurile dendrologice, gr dinile zoologice, acvariile, terariile, cu
excep ia cazurilor în care acestea de in specii de plante i animale s lbatice aflate sub regim
special de protec ie i conservare ca bunuri ale patrimoniului natural;
d) colec iile muzeistice, cu excep ia celor care de in piese a c ror valoare de patrimoniu
natural este atestat de autorit ile tiin ifice competente;
DocumentsPDFComplete
Click Here & UpgradeExpanded Features
Unlimited Pages
OUG 57/ 2007privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei i faunei s lbatice
3
e) zonele de protec ie special - sanitar , hidrologic , hidrogeologic i altele asemenea - cu
perimetre delimitate i gestionate ca zone de protec ie special pentru diverse obiective, potrivit
unor reglement ri speciale, cu excep ia cazurilor în care pe aceste terenuri exist bunuri ale
patrimoniului natural;
f) administrarea ariilor naturale protejate de interes jude ean sau local.
ART. 4
În sensul prezentei ordonan e de urgen , termenii i expresiile de mai jos au urm toarele
semnifica ii:
1. conservare - ansamblul de m suri care se pun în aplicare pentru men inerea sau refacerea
habitatelor naturale i a popula iilor de specii de faun i flor s lbatice, într-o stare favorabil ,
în sensul pct. 5 i 9;
2. habitate naturale - zonele terestre, acvatice sau subterane, în stare natural sau
seminatural , ce se diferen iaz prin caracteristici geografice, abiotice i biotice;
3. tipuri de habitate naturale de interes comunitar - acele tipuri de habitate care:
a) sunt în pericol de dispari ie în arealul lor natural;
b) au un areal natural redus ca urmare a restrângerii acestuia sau datorit faptului c în mod
natural suprafa a sa este redus ;
c) sunt e antioane reprezentative cu caracteristici tipice pentru una sau mai multe dintre cele
5 regiuni biogeografice specifice pentru România: alpin , continental , panonic , stepic i
pontic .
Aceste tipuri de habitate sunt prev zute în anexa nr. 2;
4. tipuri de habitate naturale prioritare - tipurile de habitate naturale aflate în pericol de
dispari ie, pentru a c ror conservare Comunitatea European are o responsabilitate deosebit ,
datorit propor iei reduse a arealului acestora pe teritoriul Uniunii Europene.
Aceste tipuri de habitate sunt indicate printr-un asterisc în anexa nr. 2;
5. stare de conservare a unui habitat natural - totalitatea factorilor ce ac ioneaz asupra unui
habitat natural i asupra speciilor caracteristice acestuia i care îi pot afecta pe termen lung
distribu ia, structura i func iile, precum i supravie uirea speciilor ce îi sunt caracteristice.
Starea de conservare a unui habitat natural se consider favorabil atunci când sunt îndeplinite
cumulativ urm toarele condi ii:
a) arealul s u natural i suprafe ele pe care le acoper în cadrul acestui areal sunt stabile sau
în cre tere;
b) are structura i func iile specifice necesare pentru men inerea sa pe termen lung, iar
probabilitatea men inerii acestora în viitorul previzibil este mare;
c) speciile care îi sunt caracteristice se afl într-o stare de conservare favorabil , a a cum
este definit la pct. 9;
DocumentsPDFComplete
Click Here & UpgradeExpanded Features
Unlimited Pages
OUG 57/ 2007privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei i faunei s lbatice
4
6. habitat al unei specii - mediul definit prin factori abiotici i biotici, în care tr ie te o specie
în orice stadiu al ciclului biologic;
7. specii de interes comunitar - speciile care pe teritoriul Uniunii Europene sunt:
a) periclitate, cu excep ia celor al c ror areal natural este situat la limita de distribu ie în
areal i care nu sunt nici periclitate, nici vulnerabile în regiunea vest-palearctic ;
b) vulnerabile, speciile a c ror încadrare în categoria celor periclitate este probabil într-un
viitor apropiat dac ac iunea factorilor perturbatori persist ;
c) rare, speciile ale c ror popula ii sunt reduse din punctul de vedere al distribu iei sau/ i
numeric i care chiar dac nu sunt în prezent periclitate sau vulnerabile risc s devin . Aceste
specii sunt localizate pe arii geografice restrânse sau sunt rar dispersate pe suprafe e largi;
d) endemice i care necesit o aten ie special datorit caracteristicilor specifice ale
habitatului lor i/sau a impactului poten ial pe care îl are exploatarea acestora asupra st rii lor
de conservare;
8. specii prioritare - speciile vizate la pct. 7 lit. a) pentru a c ror conservare Comunitatea
European are o responsabilitate special datorit propor iei reduse a arealului acestora pe
teritoriul Uniunii Europene.
Aceste specii sunt indicate printr-un asterisc în anexa nr. 3;
9. stare de conservare a unei specii - totalitatea factorilor ce ac ioneaz asupra unei specii i
care pot influen a pe termen lung distribu ia i abunden a popula iilor speciei respective. Starea
de conservare va fi considerat favorabil dac sunt întrunite cumulativ urm toarele condi ii:
a) datele privind dinamica popula iilor speciei respective indic faptul c aceasta se men ine
i are anse s se men in pe termen lung ca o component viabil a habitatului s u natural;
b) arealul natural al speciei nu se reduce i nu exist riscul s se reduc în viitorul previzibil;
c) exist un habitat suficient de vast pentru ca popula iile speciei s se men in pe termen
lung;
10. sit/arie - zon definit geografic, exact delimitat ;
11. sit de importan comunitar - situl/aria care, în regiunea sau în regiunile biogeografice
în care exist , contribuie semnificativ la men inerea ori restaurarea la o stare de conservare
favorabil a habitatelor naturale prev zute în anexa nr. 2 sau a speciilor de interes comunitar
prev zute în anexa nr. 3 i care contribuie semnificativ la coeren a re elei "Natura 2000" i/sau
contribuie semnificativ la men inerea diversit ii biologice în regiunea ori regiunile biogeografice
respective. Pentru speciile de animale cu areal larg de r spândire, siturile de importan
comunitar trebuie s corespund zonelor din areal în care sunt prezen i factori abiotici i biotici
esen iali pentru existen a i reproducerea acestor specii;
12. arie special de conservare - situl de importan comunitar desemnat printr-un act
statutar, administrativ i/sau contractual în scopul aplic rii m surilor de conservare necesare
DocumentsPDFComplete
Click Here & UpgradeExpanded Features
Unlimited Pages
OUG 57/ 2007privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei i faunei s lbatice
5
pentru men inerea sau restaurarea la o stare de conservare favorabil a habitatelor naturale
i/sau a popula iilor speciilor pentru care situl este desemnat;
13. exemplar - orice plant sau animal în stare vie ori moart sau orice parte ori derivat din
acestea, precum i orice alte produse care con in p i sau derivate din acestea, a a cum sunt
specificate în documentele care le înso esc, pe ambalaje, pe m rci ori etichete sau în orice alte
situa ii;
14. mediu natural - ansamblul componentelor, structurilor i proceselor fizico-geografice,
biologice i biocenotice naturale, terestre i acvatice, având calitatea de p str tor al vie ii i
generator de resurse necesare acesteia;
15. patrimoniu natural - ansamblul componentelor i structurilor fizico-geografice, floristice,
faunistice i biocenotice ale mediului natural, ale c ror importan i valoare ecologic ,
economic , tiin ific , biogen , sanogen , peisagistic i recreativ au o semnifica ie relevant
sub aspectul conserv rii diversit ii biologice floristice i faunistice, al integrit ii func ionale a
ecosistemelor, conserv rii patrimoniului genetic, vegetal i animal, precum i pentru
satisfacerea cerin elor de via , bun stare, cultur i civiliza ie ale genera iilor prezente i
viitoare;
16. bun al patrimoniului natural - componenta patrimoniului natural care necesit un regim
special de protec ie, conservare i utilizare durabil în beneficiul genera iilor prezente i viitoare;
17. peisaj - partea de teritoriu perceput ca atare de c tre popula ie, al c rei caracter este
rezultatul ac iunii i interac iunii factorilor naturali i/sau umani;
18. arie natural protejat - zona terestr , acvatic i/sau subteran în care exist specii de
plante i animale s lbatice, elemente i forma iuni biogeografice, peisagistice, geologice,
paleontologice, speologice sau de alt natur , cu valoare ecologic , tiin ific ori cultural
deosebit , care are un regim special de protec ie i conservare, stabilit conform prevederilor
legale;
19. conservare "in situ" - protec ia i conservarea bunurilor patrimoniului natural în mediul
lor natural de genez , existen i evolu ie;
20. coridor ecologic - zona natural sau amenajat care asigur cerin ele de deplasare,
reproducere i refugiu pentru speciile s lbatice terestre i acvatice i în care se aplic unele
suri de protec ie i conservare;
21. re ea na ional de arii naturale protejate - ansamblul ariilor naturale protejate de interes
na ional;
22. re ea ecologic a ariilor naturale protejate - ansamblul de arii naturale protejate,
împreun cu coridoarele ecologice;
23. re ea ecologic "Natura 2000" - re eaua ecologic european de arii naturale protejate i
care cuprinde arii de protec ie special avifaunistic , stabilite în conformitate cu prevederile
DocumentsPDFComplete
Click Here & UpgradeExpanded Features
Unlimited Pages
OUG 57/ 2007privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei i faunei s lbatice
6
Directivei 79/409/CEE privind conservarea p rilor s lbatice i arii speciale de conservare
desemnate de Comisia European i ale Directivei 92/43/CEE privind conservarea habitatelor
naturale, a faunei i florei s lbatice;
24. specii indigene - speciile de plante i animale s lbatice care se reg sesc în mod natural în
România i nu ca urmare a introducerii accidentale sau for ate de c tre om de-a lungul
secolelor;
25. specii protejate - speciile periclitate, vulnerabile, rare sau endemice, care beneficiaz de
un statut legal de protec ie;
26. specii alohtone - speciile introduse/r spândite, accidental sau inten ionat, din alt
regiune geografic , ca urmare direct ori indirect a activit ii umane, lipsind în mod natural
dintr-o anumit regiune, cu o evolu ie istoric cunoscut într-o arie de r spândire natural , alta
decât zona de interes, care pot fi în competi ie, pot domina, pot avea un impact negativ asupra
speciilor native, putând chiar s le înlocuiasc ;
27. specii invazive - speciile indigene sau alohtone, care i-au extins arealul de distribu ie sau
au fost introduse accidental ori inten ionat într-o arie i/sau s-au reprodus într-o asemenea
sur i atât de agresiv încât influen eaz negativ/domin /înlocuiesc unele dintre speciile
indigene, determinând modificarea structurii cantitative i/sau calitative a biocenozei naturale,
caracteristic unui anumit tip de biotop;
28. zone interioare ale ariilor naturale protejate - zonele definite i delimitate prin planurile
de management, în care se stabilesc m suri speciale de management;
29. activit i cu impact negativ semnificativ din vecin tatea ariilor naturale protejate -
activit ile din afara limitei unei arii naturale protejate, care pot genera un impact negativ
semnificativ asupra habitatelor naturale sau speciilor s lbatice pentru care au fost desemnate;
nu se aplic în cazul ariilor naturale protejate vizate de pct. 22;
30. comunit i locale - comunit ile umane situate în interiorul sau în vecin tatea ariei
naturale protejate care de in propriet i ori desf oar diverse activit i pe teritoriul sau în
vecin tatea ariei naturale protejate;
31. activit i tradi ionale - activit ile de utilizare durabil a resurselor naturale i specifice
zonei respective.
CAP. 2
Regimul ariilor naturale protejate
SEC IUNEA 1
Categorii de arii naturale protejate
DocumentsPDFComplete
Click Here & UpgradeExpanded Features
Unlimited Pages
OUG 57/ 2007privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei i faunei s lbatice
7
ART. 5
(1) Pentru asigurarea m surilor speciale de protec ie i conservare in situ a bunurilor
patrimoniului natural se instituie un regim diferen iat de protec ie, conservare i utilizare,
potrivit urm toarelor categorii de arii naturale protejate:
a) de interes na ional: rezerva ii tiin ifice, parcuri na ionale, monumente ale naturii,
rezerva ii naturale, parcuri naturale;
b) de interes interna ional: situri naturale ale patrimoniului natural universal, geoparcuri,
zone umede de importan interna ional , rezerva ii ale biosferei;
c) de interes comunitar sau situri "Natura 2000": situri de importan comunitar , arii
speciale de conservare, arii de protec ie special avifaunistic ;
d) de interes jude ean sau local: stabilite numai pe domeniul public/privat al unit ilor
administrativ-teritoriale, dup caz.
(2) Scopul i regimul de management al categoriilor de arii naturale protejate, stabilite la
alin. (1) lit. a) - c), sunt prev zute în anexa nr. 1.
(3) Prin aplicarea prevederilor alin. (1) i (2) se asigur regimul corespunz tor de protec ie,
conservare i utilizare pentru:
a) cele mai reprezentative habitate naturale ale spa iului biogeografic na ional, cu
diversitatea biologic floristic i faunistic specific , incluzând zone marine, de litoral i de
coast , zone de câmpie, de deal i de munte, zone umede, aride i zone de ecoton, cursuri de
ap cu zone de lunc i lacuri naturale, asigurându-se protec ia i conservarea patrimoniului
natural floristic i faunistic, de resurse genetice vegetale i animale i men inerea echilibrului
ecologic;
b) habitatele terestre, acvatice i/sau subterane în care tr iesc permanent sau temporar
specii de plante i/sau animale s lbatice periclitate, vulnerabile, endemice ori rare, specii de
plante i animale s lbatice aflate sub regim special de protec ie, specii cu valoare tiin ific i
ecologic deosebit , precum i pentru acele habitate în care exist i alte bunuri ale
patrimoniului natural ce necesit m suri de protec ie i conservare in situ;
c) zonele cu resurse biogeografice importante sub aspect biogenetic, ecologic, tiin ific,
educa ional, sanogen i recreativ;
d) elementele i forma iunile naturale geomorfologice, peisagistice, geologice, speologice,
paleontologice, pedologice i altele asemenea, cu valoare de bunuri ale patrimoniului natural;
e) tipurile de habitate naturale, precum i pentru speciile de plante i animale de interes
comunitar, prev zute în anexele nr. 2 - 5;
f) coridoarele ecologice definite i identificate pe baz de studii tiin ifice avizate de
Academia Român .
DocumentsPDFComplete
Click Here & UpgradeExpanded Features
Unlimited Pages
OUG 57/ 2007privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei i faunei s lbatice
8
(4) Categoriile de arii naturale protejate, prev zute la alin. (1) lit. a) - c), se pot modifica i
completa prin hot râre a Guvernului, la propunerea autorit ii publice centrale pentru protec ia
mediului, cu avizul Academiei Române, luându-se în considerare recomand rile organiza iilor
interna ionale autorizate.
SEC IUNEA a 2-a
Instituirea regimului de arie natural protejat
ART. 6
Instituirea regimului de arie natural protejat este prioritar în raport cu orice alte obiective,
cu excep ia celor care privesc:
a) asigurarea securit ii na ionale;
b) asigurarea securit ii, s ii oamenilor i animalelor;
c) prevenirea unor catastrofe naturale.
ART. 7
Regimul de protec ie se stabile te indiferent de destina ia terenului i de de in tor, iar
respectarea acestuia este obligatorie în conformitate cu prevederile prezentei ordonan e de
urgen , precum i cu alte dispozi ii legale în materie.
ART. 8
(1) Instituirea regimului de arie natural protejat se face:
a) prin lege, pentru siturile naturale ale patrimoniului natural universal i pentru rezerva iile
biosferei;
b) prin hot râre a Guvernului, pentru parcuri na ionale, parcuri naturale, geoparcuri, zone
umede de importan interna ional , arii speciale de conservare, arii de protec ie special
avifaunistic , rezerva ii tiin ifice, monumente ale naturii, rezerva ii naturale;
c) prin ordin al conduc torului autorit ii publice centrale pentru protec ia mediului, pentru
propunerile de situri de importan comunitar , cu avizul Academiei Române, al autorit ii
publice centrale cu competen e în domeniul administra iei publice, al autorit ii publice centrale
în domeniul agriculturii i dezvolt rii rurale i al autorit ii publice centrale în domeniul
transporturilor, al autorit ii publice în domeniul amenaj rii teritoriului i al autorit ii publice în
domeniul turismului;
d) prin hot râri ale consiliilor jude ene sau locale, pentru arii naturale protejate, de interes
jude ean sau local.
(2) Propunerile pentru instituirea regimului de arie natural protejat se pot face din ini iativa
oric rei persoane fizice sau juridice i se înainteaz Agen iei Na ionale pentru Arii Naturale
Protejate, în vederea aviz rii acestora.
DocumentsPDFComplete
Click Here & UpgradeExpanded Features
Unlimited Pages
OUG 57/ 2007privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei i faunei s lbatice
9
(3) Autoritatea public central pentru protec ia mediului stabile te lista siturilor de
importan comunitar i a ariilor de protec ie special avifaunistic , pe care o transmite
Comisiei Europene.
(4) Zonele i siturile naturale care întrunesc criteriile de sit al patrimoniului natural universal,
zon umed de importan interna ional , geoparc, rezerva ie a biosferei i ariile speciale de
conservare dobândesc acest regim conform procedurii prev zute la alin. (1) lit. a) i b), pe baza
documenta iei solicitate de organismele interna ionale autorizate i cu condi ia recunoa terii lor
prealabile de c tre aceste organisme.
(5) Propunerea de instituire a regimului de arie natural protejat pentru cazurile prev zute
la alin. (1) lit. a) - c) se face pe baza documenta iei prev zute la art. 11 alin. (1).
(6) Propunerea de instituire a regimului de arie natural protejat pentru cazurile prev zute
la alin. (1) lit. d) se bazeaz pe o documenta ie tiin ific ce se înainteaz la consiliile jude ene
sau locale, dup caz, în vederea analizei i lu rii hot rârii de declarare.
ART. 9
Pentru urgentarea m surilor de protec ie i conservare ce se impun, regimul de arie natural
protejat din categoriile prev zute la art. 5 alin. (1) lit. a) - c) se poate institui, cu caracter
provizoriu, în baza documenta iei prev zute la art. 11 alin. (1) i (3) i cu avizul autorit ilor
publice centrale interesate, prin ordin al conducerii autorit ii publice centrale pentru protec ia
mediului, pân la declarare, conform prevederilor prezentei ordonan e de urgen .
ART. 10
Modul de constituire i de administrare a ariilor naturale protejate va lua în considerare
interesele comunit ilor locale, facilitându-se participarea reprezentan ilor acestora în consiliile
consultative pentru aplicarea m surilor de protec ie, conservare i utilizare durabil a resurselor
naturale, încurajându-se men inerea practicilor i cuno tin elor tradi ionale locale în valorificarea
acestor resurse, în beneficiul comunit ilor locale.
ART. 11
(1) Documenta ia necesar în vederea instituirii regimului de arie natural protejat de
interes na ional trebuie s cuprind :
a) studiul de fundamentare tiin ific ;
b) documenta ia cadastral cu limitele ariei naturale protejate, cu eviden ierea categoriilor de
folosin a terenurilor;
c) avizul Academiei Române.
(2) Normativul de con inut al documenta iei necesare în vederea instituirii regimului de arie
natural protejat de interes na ional se stabile te de c tre autoritatea public central pentru
protec ia mediului i se aprob prin ordin al conduc torului acesteia, în termen de 90 de zile de
la data intr rii în vigoare a prezentei ordonan e de urgen .
DocumentsPDFComplete
Click Here & UpgradeExpanded Features
Unlimited Pages
OUG 57/ 2007privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei i faunei s lbatice
10
(3) Pentru propunerile de situri de importan comunitar i pentru ariile de protec ie
special avifaunistic se completeaz Formularul Standard Natura 2000 stabilit de Comisia
European prin Decizia 97/266/CE i adoptat prin Ordinul ministrului mediului i gospod ririi
apelor nr. 207/2006 privind aprobarea con inutului Formularului Standard Natura 2000 i a
manualului de completare al acestuia.
ART. 12
(1) În momentul primirii documenta iei necesare instituirii regimului de arie natural
protejat , autorit ile competente pentru protec ia mediului trebuie s în tiin eze de in torii i
administratorii de terenuri i s ini ieze consult ri cu to i factorii interesa i.
(2) Pân la finalizarea procedurii de instituire a regimului de protec ie a ariilor naturale
protejate, de in torii bunurilor cu valoare de patrimoniu natural, indiferent de destina ia
terenurilor, vor aplica i vor respecta m surile de protec ie, conservare i utilizare stabilite cu
caracter provizoriu de autorit ile competente pentru protec ia mediului, în condi iile prezentei
ordonan e de urgen .
ART. 13
Rezerva iile tiin ifice, parcurile na ionale, monumentele naturii, rezerva iile naturale i
parcurile naturale, ariile speciale de protec ie avifaunistic , precum i celelalte bunuri ale
patrimoniului natural, cu regim de protec ie i conservare dobândit pân la intrarea în vigoare a
prezentei ordonan e de urgen , prin legi sau prin alte acte cu caracter normativ emise de
autorit ile administra iei publice centrale sau locale, î i p streaz acela i regim.
ART. 14
(1) În vederea îmbun irii coeren ei ecologice a re elei de arii naturale protejate de interes
na ional i comunitar, trebuie identificate i stabilit managementul corespunz tor al coridoarelor
ecologice i al peisajelor, ca zone de importan major pentru fauna i flora s lbatic . Aceste
zone sunt cele care, datorit structurii lineare i continue, cum sunt râurile cu malurile lor, sau
datorit func iilor de refugiu, cum sunt perdelele forestiere, tuf ri urile naturale, vegeta ia
natural de pe terenurile marginale ale culturilor agricole, de-a lungul c ilor de comunica ie
rutier i feroviar , suprafe e mici de p dure ori de zone umede, sunt esen iale pentru
migrarea, dispersarea speciilor s lbatice i pentru schimburile genetice dintre popula iile
acelora i specii.
(2) Coridoarele ecologice identificate sunt desemnate prin ordin al conduc torului autorit ii
publice centrale pentru protec ia mediului, cu avizul Academiei Române, al autorit ii publice
centrale cu competen e în domeniul administra iei publice, al autorit ii publice centrale în
domeniul agriculturii i dezvolt rii rurale, al autorit ii publice centrale în domeniul
transporturilor, al autorit ii publice în domeniul amenaj rii teritoriului i al autorit ii publice în
domeniul turismului.
DocumentsPDFComplete
Click Here & UpgradeExpanded Features
Unlimited Pages
OUG 57/ 2007privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei i faunei s lbatice
11
ART. 15
Ariile naturale protejate i coridoarele ecologice vor fi eviden iate în mod obligatoriu de c tre
Agen ia Na ional de Cadastru i Publicitate Imobiliar în planurile na ionale, zonale i locale de
amenajare a teritoriului i de urbanism, în planurile cadastrale i în c ile funciare.
SEC IUNEA a 3-a
Administrarea re elei de arii naturale protejate de interes na ional
ART. 16
(1) Ansamblul ariilor naturale protejate, desemnate conform prevederilor prezentei
ordonan e de urgen , conform categoriilor definite în anexa nr. 1, constituie re eaua na ional
de arii naturale protejate.
(2) Administrarea rezerva iilor biosferei, a parcurilor na ionale, a parcurilor naturale i, dup
caz, a geoparcurilor, a siturilor de importan comunitar , a ariilor speciale de conservare i a
ariilor de protec ie special avifaunistic se realizeaz de c tre structuri de administrare special
constituite, cu personalitate juridic .
(3) Rezerva iile tiin ifice, rezerva iile naturale, monumentele naturii i, dup caz,
geoparcurile, siturile de importan comunitar , ariile speciale de conservare i ariile de
protec ie special avifaunistic , care nu necesit sau care nu au structuri de administrare
special constituite, se administreaz prin preluare în custodie, potrivit art. 18 alin. (4).
(4) Modalit ile de administrare a ariilor naturale protejate i a altor bunuri ale patrimoniului
natural, puse sub regim special de protec ie i conservare, se stabilesc avându-se în vedere:
a) categoria ariei naturale protejate;
b) întinderea ariei naturale protejate;
c) posibilit ile de asigurare a resurselor financiare pentru asigurarea unei func ion ri
corespunz toare a administra iei i pentru atingerea obiectivelor de conservare.
ART. 17
(1) Responsabilit ile de administrare a ariilor naturale protejate i a altor bunuri ale
patrimoniului natural, puse sub regim special de protec ie i conservare, revin:
a) Agen iei Na ionale pentru Arii Naturale Protejate, pentru ariile naturale protejate,
declarate prin lege, prin hot râre a Guvernului sau prin ordin al autorit ii publice centrale
pentru protec ia mediului;
b) Administra iei Rezerva iei Biosferei "Delta Dun rii" pentru Rezerva ia Biosferei "Delta
Dun rii";
c) autorit ilor administra iei publice locale, pentru ariile naturale protejate, declarate prin
hot râri ale acestora.
DocumentsPDFComplete
Click Here & UpgradeExpanded Features
Unlimited Pages
OUG 57/ 2007privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei i faunei s lbatice
12
(2) În vederea realiz rii unei administr ri unitare i eficiente a ariilor naturale protejate se
înfiin eaz Agen ia Na ional pentru Arii Naturale Protejate, institu ie public , cu personalitate
juridic , care func ioneaz în subordinea autorit ii publice centrale pentru protec ia mediului,
finan at din venituri proprii i subven ii acordate de la bugetul de stat.
(3) Structura organizatoric , num rul de personal, atribu iile i competen ele Agen iei
Na ionale pentru Arii Naturale Protejate se stabilesc prin hot râre a Guvernului, la propunerea
autorit ii publice centrale pentru protec ia mediului, în termen de 6 luni de la intrarea în
vigoare a prezentei ordonan e de urgen .
ART. 18
(1) Administrarea ariilor naturale protejate i a celorlalte bunuri ale patrimoniului natural
aflate în re eaua na ional de arii naturale protejate se face, potrivit legii, prin:
a) structuri de administrare special constituite, cu personalitate juridic , în subordinea
Agen iei Na ionale pentru Arii Naturale Protejate;
b) structuri de administrare special constituite, cu personalitate juridic i aflate în
subordinea unor regii autonome, companii i societ i na ionale i comerciale, autorit i ale
administra iei publice locale, servicii descentralizate ale administra iei publice centrale, institu ii
tiin ifice de cercetare i de înv mânt din sectorul public i privat, muzee, organiza ii
neguvernamentale, constituite potrivit legii i aflate în coordonarea metodologic a Agen iei
Na ionale pentru Arii Naturale Protejate;
c) persoane fizice i juridice care au calitatea de custode i se afl în coordonarea
metodologic a Agen iei Na ionale pentru Arii Naturale Protejate;
d) serviciile regionale din structura proprie a Agen iei Na ionale pentru Arii Naturale
Protejate, pentru rezerva iile tiin ifice, rezerva iile naturale, monumentele naturii i, dup caz,
a geoparcurilor, a siturilor de importan comunitar , a ariilor speciale de conservare, a ariilor
de protec ie special avifaunistic i ale celorlalte bunuri ale patrimoniului natural supuse unui
regim special de protec ie i care nu au fost preluate în custodie;
e) Administra ia Rezerva iei Biosferei "Delta Dun rii" aflat în subordinea autorit ii publice
centrale pentru protec ia mediului, pentru Rezerva ia Biosferei "Delta Dun rii".
(2) În cazul rezerva iilor tiin ifice, rezerva iilor naturale, monumentelor naturii, siturilor de
importan comunitar , ariilor speciale de conservare, ariilor de protec ie special avifaunistic
i ale celorlalte bunuri ale patrimoniului natural supuse unui regim special de protec ie, care nu
sunt cuprinse în perimetrele rezerva iilor biosferei, ale parcurilor na ionale sau ale parcurilor
naturale, administrarea se poate asigura prin oricare dintre modalit ile prev zute la alin. (1),
dup caz.
(3) În cazul rezerva iilor tiin ifice, rezerva iilor naturale, monumentelor naturii, siturilor de
importan comunitar , ariilor speciale de conservare, ariilor de protec ie special avifaunistic
DocumentsPDFComplete
Click Here & UpgradeExpanded Features
Unlimited Pages
OUG 57/ 2007privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei i faunei s lbatice
13
i ale celorlalte bunuri ale patrimoniului natural supuse unui regim special de protec ie, care
sunt cuprinse total sau par ial în perimetrele rezerva iilor biosferei, ale parcurilor na ionale i ale
parcurilor naturale, administrarea se asigur de c tre structurile de administrare ale acestora.
(4) Modul de atribuire a administr rii, respectiv custodiei ariilor naturale protejate se
stabile te printr-o metodologie care se elaboreaz de autoritatea public central pentru
protec ia mediului i se aprob prin ordin al conduc torului autorit ii publice centrale pentru
protec ia mediului în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonan e de
urgen .
ART. 19
(1) Structurile de administrare special constituite au personalitate juridic i se stabilesc
pentru asigurarea administr rii ariilor naturale protejate, potrivit prevederilor art. 18 alin. (1) lit.
a) i b).
(2) Pe lâng structurile de administrare special constituite se înfiin eaz consilii consultative
de administrare, alc tuite din reprezentan i ai institu iilor, organiza iilor economice,
organiza iilor neguvernamentale, autorit ilor i comunit ilor locale, care de in cu orice titlu
suprafe e, bunuri sau au interese în perimetrul ori în vecin tatea ariei naturale protejate i care
sunt implicate i interesate în aplicarea m surilor de protec ie, în conservarea i dezvoltarea
durabil a zonei.
(3) Componen a i regulamentul de organizare i func ionare a consiliilor consultative de
administrare se propun de c tre administra ia ariei naturale protejate i se aprob de Agen ia
Na ional pentru Arii Naturale Protejate.
(4) Structurile de administrare special constituite sunt îndrumate de un consiliu tiin ific, cu
rol de autoritate tiin ific , pe teritoriul ariei naturale protejate.
(5) Componen a i regulamentul de organizare i func ionare a consiliilor tiin ifice se propun
de c tre administra ia ariilor naturale protejate, cu avizul Academiei Române, i se aprob de
Agen ia Na ional pentru Arii Naturale Protejate.
ART. 20
(1) Custozi pot fi persoane fizice sau juridice care au calificarea, instruirea i mijloacele
necesare pentru a stabili i aplica m surile de protec ie i conservare a bunurilor încredin ate,
atestate de Agen ia Na ional pentru Arii Naturale Protejate.
(2) Calitatea de custode se stabile te prin încheierea de conven ii între p i, conform legii, în
care se stipuleaz obliga iile i drepturile acestora. Conven ia de custodie i legitima ia de
custode reprezint documente valabile în fa a autorit ilor publice i a altor persoane interesate.
(3) Modalitatea încheierii conven iilor de custodie i eliberarea legitima iilor de custode sunt
în competen a de reglementare a Agen iei Na ionale pentru Arii Naturale Protejate.
ART. 21
DocumentsPDFComplete
Click Here & UpgradeExpanded Features
Unlimited Pages
OUG 57/ 2007privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei i faunei s lbatice
14
(1) Planurile de management i regulamentele rezerva iilor biosferei, parcurilor na ionale i
naturale se elaboreaz de c tre administratorii acestora, se avizeaz de c tre consiliile
tiin ifice, consiliile consultative de administrare i de Agen ia Na ional pentru Arii Naturale
Protejate i se aprob prin hot râre a Guvernului, la propunerea autorit ii publice centrale
pentru protec ia mediului.
(2) Pentru celelalte categorii de arii naturale protejate, planurile de management i
regulamentele se elaboreaz de c tre administratorii acestora, se avizeaz de c tre Agen ia
Na ional pentru Arii Naturale Protejate i se aprob prin ordin al autorit ii publice centrale
pentru protec ia mediului, cu avizul autorit ilor publice centrale interesate.
(3) M surile prev zute în planurile de management al ariilor naturale protejate se elaboreaz
astfel încât s in cont de exigen ele economice, sociale i culturale, precum i de
particularit ile regionale i locale ale zonei, prioritate având îns obiectivele care au dus la
constituirea ariei naturale protejate.
(4) Respectarea planurilor de management i a regulamentelor este obligatorie pentru
administratorii ariilor naturale protejate, precum i pentru persoanele fizice i juridice care de in
sau care administreaz terenuri i alte bunuri i/sau care desf oar activit i în perimetrul i în
vecin tatea ariei naturale protejate.
(5) Planurile de amenajare a teritoriului, cele de dezvoltare local i na ional , precum i
orice alte planuri de exploatare/utilizare a resurselor naturale din aria natural protejat vor fi
armonizate de c tre autorit ile emitente cu prevederile planului de management.
(6) Autorit ile locale i na ionale cu competen e i responsabilit i în reglementarea
activit ilor din ariile naturale protejate sunt obligate s instituie, de comun acord cu
administratorii ariilor naturale protejate i, dup caz, cu Agen ia Na ional pentru Arii Naturale
Protejate, m suri speciale pentru conservarea sau utilizarea durabil a resurselor naturale din
ariile naturale protejate, conform prevederilor planurilor de management.
(7) Ariile naturale protejate de interes comunitar sunt create pentru impunerea unor m suri
speciale în vederea conserv rii unor habitate naturale i/sau specii s lbatice de interes
comunitar. În cazul suprapunerii lor în ariile naturale protejate de interes na ional,
managementul acestora va fi inclus în planul de management al respectivelor arii naturale
protejate, cu respectarea celei mai restrictive func ii de protec ie.
ART. 22
(1) Zonarea intern a ariilor naturale protejate de interes na ional se face prin planul de
management, prin definirea i delimitarea, dup caz, a: zonelor cu protec ie strict , zonelor de
protec ie integral , zonelor-tampon, zonelor de dezvoltare durabil a activit ilor umane.
DocumentsPDFComplete
Click Here & UpgradeExpanded Features
Unlimited Pages
OUG 57/ 2007privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei i faunei s lbatice
15
(2) Zonele cu protec ie strict sunt zonele din ariile naturale protejate, de mare importan
tiin ific , ce cuprind zone s lbatice în care nu au existat interven ii antropice sau nivelul
acestora a fost foarte redus.
(3) În zonele prev zute la alin. (2) se interzice desf urarea oric ror activit i umane, cu
excep ia activit ilor de cercetare, educa ie i ecoturism, cu limit rile descrise în planurile de
management.
(4) Zonele de protec ie integral cuprind cele mai valoroase bunuri ale patrimoniului natural
din interiorul ariilor naturale protejate.
(5) În zonele prev zute la alin. (4) sunt interzise:
a) orice forme de exploatare sau utilizare a resurselor naturale, precum i orice forme de
folosire a terenurilor, incompatibile cu scopul de protec ie i/sau de conservare;
b) activit ile de construc ii-investi ii, cu excep ia celor destinate administr rii ariei naturale
protejate i/sau activit ilor de cercetare tiin ific ori a celor destinate asigur rii siguran ei
na ionale sau prevenirii unor calamit i naturale.
(6) Prin excep ie de la prevederile alin. (5), în zonele de protec ie integral , în afara
perimetrelor rezerva iilor tiin ifice cu regim strict de protec ie, se pot desf ura urm toarele
activit i:
a) tiin ifice i educative;
b) activit i de ecoturism care nu necesit realizarea de construc ii-investi ii;
c) utilizarea ra ional a paji tilor pentru cosit i/sau p unat numai cu animale domestice,
proprietatea membrilor comunit ilor care de in p uni sau care de in dreptul de utilizare a
acestora în orice form recunoscut prin legisla ia na ional în vigoare, pe suprafe ele, în
perioadele i cu speciile i efectivele avizate de administra ia parcului, astfel încât s nu fie
afectate habitatele naturale i speciile de flor i faun prezente;
d) localizarea i stingerea operativ a incendiilor;
e) interven iile pentru men inerea habitatelor în vederea protej rii anumitor specii, grupuri de
specii sau comunit i biotice care constituie obiectul protec iei, în baza aprob rii autorit ii
publice centrale pentru protec ia mediului, a planului de ac iune provizoriu, elaborat în acest
scop de consiliul tiin ific i valabil pân la intrarea în vigoare a planului de management;
f) interven iile în scopul reconstruc iei ecologice a ecosistemelor naturale i al reabilit rii unor
ecosisteme necorespunz toare sau degradate, la propunerea administra iei i cu avizul
consiliului tiin ific, în baza aprob rii de c tre autoritatea public central pentru protec ia
mediului;
g) ac iunile de înl turare a efectelor unor calamit i, la propunerea administra iei ariei
naturale protejate, cu avizul consiliului tiin ific, în baza aprob rii autorit ii publice centrale
pentru protec ia mediului. În cazul în care calamit ile afecteaz suprafe e de p dure, ac iunile
DocumentsPDFComplete
Click Here & UpgradeExpanded Features
Unlimited Pages
OUG 57/ 2007privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei i faunei s lbatice
16
de înl turare a efectelor acestora se fac la propunerea administra iei ariei naturale protejate, cu
avizul consiliului tiin ific, în baza aprob rii autorit ii publice centrale care r spunde de
silvicultur ;
h) ac iunile de prevenire a înmul irii în mas a d un torilor forestieri, care nu necesit
extrageri de arbori, i ac iunile de monitorizare a acestora;
i) ac iunile de combatere a înmul irii în mas a d un torilor forestieri, care necesit
evacuarea materialului lemnos din p dure, în cazul în care apar focare de înmul ire, la
propunerea administra iei ariei naturale protejate, cu avizul consiliului tiin ific i în baza
aprob rii autorit ii publice centrale care r spunde de silvicultur .
(7) Zonele-tampon, în parcurile na ionale denumite zone de conservare durabil i în
parcurile naturale denumite zone de management durabil, nu se includ în zonele cu protec ie
integral , strict sau de dezvoltare durabil a activit ilor umane i care fac trecerea între
zonele cu protec ie integral i cele de dezvoltare durabil .
(8) În zonele de conservare durabil se pot desf ura urm toarele activit i:
a) tiin ifice i educative;
b) activit i de ecoturism care nu necesit realizarea de construc ii-investi ii;
c) utilizarea ra ional a paji tilor pentru cosit i/sau p unat pe suprafe ele, în perioadele i
cu speciile i efectivele avizate de administra ia parcului natural, astfel încât s nu fie afectate
habitatele naturale i speciile de flor i faun prezente;
d) localizarea i stingerea operativ a incendiilor;
e) interven iile pentru men inerea habitatelor în vederea protej rii anumitor specii, grupuri de
specii sau comunit i biotice care constituie obiectul protec iei, cu aprobarea autorit ii publice
centrale pentru protec ia mediului, a planului de ac iune provizoriu, elaborat în acest scop de
consiliul tiin ific al parcului i valabil pân la intrarea în vigoare a planului de management;
f) interven iile în scopul reconstruc iei ecologice a ecosistemelor naturale i al reabilit rii unor
ecosisteme necorespunz toare sau degradate, la propunerea consiliului tiin ific al ariei naturale
protejate, cu aprobarea autorit ii publice centrale pentru protec ia mediului;
g) ac iunile de înl turare a efectelor unor calamit i, cu acordul administra iei ariei naturale
protejate, emis în baza aprob rii autorit ii publice centrale pentru protec ia mediului. În cazul
în care calamit ile afecteaz suprafe e de p dure, ac iunile de înl turare a efectelor acestora se
fac cu acordul administra iei ariei naturale protejate, emis în baza aprob rii autorit ii publice
centrale care r spunde de silvicultur ;
h) activit ile de protec ie a p durilor, ac iunile de prevenire a înmul irii în mas a
un torilor forestieri, care necesit evacuarea materialului lemnos din p dure în cantit i care
dep esc prevederile amenajamentelor, se fac cu acordul administra iei ariei naturale protejate,
emis în baza aprob rii autorit ii publice centrale care r spunde de silvicultur ;
DocumentsPDFComplete
Click Here & UpgradeExpanded Features
Unlimited Pages
OUG 57/ 2007privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei i faunei s lbatice
17
i) activit i tradi ionale de utilizare a unor resurse regenerabile, în limita capacit ii productive
i de suport a ecosistemelor, prin tehnologii cu impact redus, precum recoltarea de fructe de
dure, de ciuperci i de plante medicinale, cu respectarea normativelor în vigoare. Acestea se
pot desf ura numai de c tre persoanele fizice sau juridice care de in/administreaz terenuri în
interiorul parcului sau de comunit ile locale, cu acordul administra iei ariei naturale protejate;
j) lucr ri de îngrijire i conducere a arboretelor, lucr ri speciale de conservare cu accent pe
promovarea regener rii naturale i f extragerea lemnului mort, cu excep ia cazurilor în care
se manifest atacuri de d un tori ai p durii ce se pot extinde pe suprafe e întinse, în primul
rând de parcele întregi limitrofe zonelor cu protec ie strict sau integral , în restul zonei-tampon
fiind permis aplicarea de tratamente silvice care promoveaz regenerarea pe cale natural a
arboretelor: tratamentul t ierilor de transformare spre gr din rit, tratamentul t ierilor
gr din rite i cvasigr din rite, tratamentul t ierilor progresive clasice sau în margine de masiv
cu perioada de regenerare de minimum 10 ani. Tratamentele silvice se vor aplica cu restric ii
impuse de planurile de management al parcurilor i de ghidurile de gospod rire a p durilor în
arii protejate.
(9) În zonele de management durabil se pot desf ura urm toarele activit i:
a) tiin ifice i educative;
b) activit i de ecoturism care nu necesit realizarea de construc ii-investi ii;
c) utilizarea ra ional a paji tilor pentru cosit i/sau p unat numai cu animale domestice, de
tre proprietarii care de in p uni sau care de in dreptul de utilizare a acestora în orice form
recunoscut prin legisla ia na ional în vigoare, pe suprafe ele, în perioadele i cu speciile i
efectivele avizate de administra ia parcului, astfel încât s nu fie afectate habitatele naturale i
speciile de flor i faun prezente;
d) localizarea i stingerea operativ a incendiilor;
e) interven iile pentru men inerea habitatelor în vederea protej rii anumitor specii, grupuri de
specii sau comunit i biotice care constituie obiectul protec iei, cu aprobarea planului de ac iune
provizoriu de c tre autoritatea public central pentru protec ia mediului, plan elaborat în acest
scop de consiliul tiin ific al parcului i valabil pân la intrarea în vigoare a planului de
management;
f) interven iile în scopul reconstruc iei ecologice a ecosistemelor naturale i al reabilit rii unor
ecosisteme necorespunz toare sau degradate, la propunerea consiliului tiin ific al ariei naturale
protejate, cu aprobarea autorit ii publice centrale pentru protec ia mediului;
g) ac iunile de înl turare a efectelor unor calamit i, cu acordul administra iei ariei naturale
protejate, emis în baza aprob rii autorit ii publice centrale pentru protec ia mediului. În cazul
în care calamit ile afecteaz suprafe e de p dure, ac iunile de înl turare a efectelor acestora se
DocumentsPDFComplete
Click Here & UpgradeExpanded Features
Unlimited Pages
OUG 57/ 2007privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei i faunei s lbatice
18
fac cu acordul administra iei ariei naturale protejate, emis în baza aprob rii autorit ii publice
centrale care r spunde de silvicultur ;
h) activit ile de protec ie a p durilor, ac iunile de prevenire a înmul irii în mas a
un torilor forestieri, care necesit evacuarea materialului lemnos din p dure în cantit i care
dep esc prevederile amenajamentelor, se fac cu acordul administra iei ariei naturale protejate,
emis în baza aprob rii autorit ii publice centrale care r spunde de silvicultur ;
i) activit i tradi ionale de utilizare a unor resurse regenerabile, în limita capacit ii productive
i de suport a ecosistemelor, prin tehnologii cu impact redus, precum recoltarea de fructe de
dure, de ciuperci i de plante medicinale, cu respectarea normativelor în vigoare. Acestea se
pot desf ura numai de persoanele fizice i juridice care de in/administreaz terenuri în
interiorul parcului sau de comunit ile locale, cu aprobarea administra iei ariei naturale
protejate;
j) activit i tradi ionale de cultivare a terenurilor agricole i de cre tere a animalelor, precum
i alte activit i tradi ionale efectuate de comunit ile locale;
k) lucr ri de îngrijire i conducere a arboretelor i lucr ri de conservare;
l) aplicarea de tratamente silvice care promoveaz regenerarea pe cale natural a
arboretelor: tratamentul t ierilor de transformare spre gr din rit, tratamentul t ierilor
gr din rite i cvasigr din rite, tratamentul t ierilor progresive clasice sau în margine de masiv,
tratamentul t ierilor succesive clasice sau în margine de masiv, tratamentul t ierilor în crâng, în
salcâmete i în z voaie de plop i salcie. În cazul arboretelor de plop euramerican se poate
aplica i tratamentul t ierilor rase în parchete mici, iar în arboretele de molid, t ieri rase pe
parcelele de maximum 1 ha;
m) activit i de vân toare;
n) activit i de pescuit sportiv.
(10) Zone de dezvoltare durabil a activit ilor umane sunt zonele în care se permit activit i
de investi ii/dezvoltare, cu prioritate cele de interes turistic, dar cu respectarea principiului de
utilizare durabil a resurselor naturale i de prevenire a oric ror efecte negative semnificative
asupra biodiversit ii.
(11) În zonele de dezvoltare durabil se pot desf ura urm toarele activit i, cu respectarea
prevederilor din planurile de management:
a) activit i de vân toare, în zonele de dezvoltare durabil din parcurile naturale;
b) activit i tradi ionale de cultivare a terenurilor agricole i de cre tere a animalelor;
c) activit i de pescuit sportiv, industrial i piscicultur ;
d) activit i de exploatare a resurselor minerale neregenerabile, dac aceast posibilitate este
prev zut în planul de management al parcului i dac reprezint o activitate tradi ional ;
e) lucr ri de îngrijire i conducere a arboretelor i lucr ri de conservare;
DocumentsPDFComplete
Click Here & UpgradeExpanded Features
Unlimited Pages
OUG 57/ 2007privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei i faunei s lbatice
19
f) aplicarea de tratamente silvice care promoveaz regenerarea pe cale natural a
arboretelor: tratamentul t ierilor de transformare spre gr din rit, tratamentul t ierilor
gr din rite i cvasigr din rite, tratamentul t ierilor progresive clasice sau în margine de masiv,
tratamentul t ierilor succesive clasice ori în margine de masiv, tratamentul t ierilor în crâng în
salcâmete i z voaie de plop i salcie. În zonele de dezvoltare durabil din parcurile na ionale se
pot aplica tratamentul t ierilor rase în arboretele de molid pe suprafe e de maximum 1 ha,
precum i tratamentul t ierilor rase în parchete mici în arboretele de plop euramerican. În
zonele de dezvoltare durabil din parcurile naturale se poate aplica i tratamentul t ierilor rase
în parchete mici în arboretele de molid pe suprafe e de maximum 1 ha i plop euramerican;
g) activit i specifice modului de produc ie ecologic de cultivare a terenului agricol i
cre terea animalelor, în conformitate cu legisla ia specific din sistemul de agricultur ecologic ;
h) alte activit i tradi ionale efectuate de comunit ile locale.
ART. 23
(1) În rezerva iile tiin ifice sunt interzise orice activit i umane, cu excep ia activit ilor de
cercetare, educa ie i de ecoturism, cu limit rile descrise în planurile de management, cu
acordul Academiei Române i al administratorului.
(2) În rezerva iile naturale nu sunt permise activit i de utilizare a resurselor naturale. Prin
excep ie, sunt permise numai acele interven ii care au drept scopuri protejarea i promovarea
obiectivului pentru care au fost constituite i unele activit i de valorificare durabil a anumitor
resurse naturale.
ART. 24
(1) Amenajamentele silvice ale unit ilor de produc ie/propriet ilor ce intr în componen a
ariilor naturale protejate vor fi revizuite în mod obligatoriu în termen de 12 luni de la aprobarea
planurilor de management. Pân la revizuirea amenajamentelor silvice nu se vor aplica de c tre
administratorii fondului forestier din acestea decât acele prevederi care sunt conforme legisla iei
specifice ariilor naturale protejate i planurilor de management în vigoare.
(2) Planurile de dezvoltare pentru zonele incluse în arii naturale protejate se modific de
tre autorit ile responsabile în conformitate cu prevederile planurilor de management,
respectiv cu obiectivele de conservare a ariilor naturale protejate care nu dispun de plan de
management.
ART. 25
Evaluarea managementului ariilor naturale protejate se face cel pu in o dat pe an, pe baza
monitoriz rii i controalelor efectuate în teren de c tre autorit ile competente pentru protec ia
mediului.
ART. 26
DocumentsPDFComplete
Click Here & UpgradeExpanded Features
Unlimited Pages
OUG 57/ 2007privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei i faunei s lbatice
20
(1) Pentru terenurile din arii naturale protejate, de inute în regim de proprietate privat sau
concesionate, proprietarii ori concesionarii vor primi compensa ii pentru respectarea
prevederilor restrictive din planul de management al ariei naturale protejate. Modalitatea de
solicitare, de calcul i de acordare a compensa iilor se stabile te prin hot râre a Guvernului.
(2) Pân la aprobarea planurilor de management, potrivit prevederilor art. 21 alin. (1) i (2),
administratorii ariilor naturale protejate respective au obliga ia s stabileasc un set de m suri
de conservare, pentru care este necesar acordarea de compensa ii, i s transmit aceste
informa ii Agen iei Na ionale pentru Arii Naturale Protejate, în termen de 6 luni de la preluarea
administr rii ariei naturale protejate.
(3) Proprietarii de terenuri extravilane situate în arii naturale protejate supuse unor restric ii
de utilizare sunt scuti i de plata impozitului pe teren.
(4) Scutirea de la plata impozitului pe teren se acord în baza unei confirm ri emise de
administra ia ariei naturale protejate sau de Agen ia Na ional pentru Arii Naturale Protejate.
(5) Pentru unele bunuri floristice i faunistice ale patrimoniului natural, existente în gr dini i
în parcuri de agrement, în gr dini zoologice, precum i în colec ii muzeistice, ca bunuri ale
patrimoniului natural floristic, faunistic, geologic, paleontologic, mineralogic i de alt natur ,
surile necesare de protec ie i conservare vor fi luate de c tre administratorii sau de in torii
acestora.
ART. 27
(1) Scoaterea definitiv sau temporar din circuitul agricol sau silvic de terenuri de pe raza
ariei naturale protejate, cu excep ia celor aflate în zonele de dezvoltare durabil , se poate face
numai pentru obiective care vizeaz asigurarea securit ii na ionale, asigurarea securit ii,
ii oamenilor i animalelor i prevenirea catastrofelor naturale sau pentru obiectivele
destinate cercet rii tiin ifice i bunei administr ri a ariei naturale protejate.
(2) Scoaterea definitiv sau temporar din circuitul agricol sau silvic de terenuri de pe raza
ariei naturale protejate, conform alin. (1), se face numai cu acordul administratorului sau, dup
caz, al custodelui ariei naturale protejate, emis în baza aprob rii autorit ii publice centrale
pentru protec ia mediului i a autorit ii publice centrale în domeniul agriculturii i/sau
silviculturii.
ART. 28
(1) Sunt interzise activit ile din perimetrele ariilor naturale protejate sau din vecin tatea
acestora care pot s genereze un impact negativ semnificativ asupra speciilor s lbatice i
habitatelor naturale pentru care au fost desemnate, în lipsa actelor de reglementare specifice.
(2) Planurile i/sau proiectele publice ori private pentru care trebuie stabilit necesitatea
efectu rii evalu rii de mediu/evalu rii impactului asupra mediului sunt cele care sunt realizate în
cadrul unei arii naturale protejate, indirect legate de aceasta sau necesare pentru
DocumentsPDFComplete
Click Here & UpgradeExpanded Features
Unlimited Pages
OUG 57/ 2007privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei i faunei s lbatice
21
managementul ariei naturale protejate, i care, fie individual, fie împreun cu alte
planuri/proiecte, pot avea efecte negative semnificative asupra ariei naturale protejate, avându-
se în vedere obiectivele de conservare.
(3) Acordul de mediu sau avizul de mediu pentru proiectele i/sau planurile prev zute la alin.
(2) se emit numai dac proiectul/planul nu afecteaz în mod negativ integritatea ariei naturale
protejate respective.
(4) Prin excep ie de la prevederile alin. (3), în cazul în care evaluarea de mediu/evaluarea
impactului asupra mediului relev efecte negative semnificative asupra ariei naturale protejate
i, în lipsa unor solu ii alternative, proiectul/planul trebuie totu i realizat din considerente
imperative de interes public major, inclusiv din ra iuni de ordin social sau economic, autoritatea
competent pentru protec ia mediului emite avizul de mediu/acordul de mediu numai dup
stabilirea m surilor compensatorii necesare pentru a proteja coeren a re elei na ionale de arii
naturale protejate sau cea global a re elei "Natura 2000", în cazul siturilor de interes
comunitar.
(5) În situa ia în care siturile incluse în re eaua "Natura 2000", identificate conform legisla iei
în vigoare, ad postesc un tip de habitat natural prioritar i/sau o specie prioritar , singurele
considerente care pot fi invocate sunt cele privind:
a) s tatea sau siguran a public ;
b) anumite consecin e benefice de importan major pentru mediu;
c) alte motive imperative de interes public major asupra c rora s-a ob inut punctul de vedere
al Comisiei Europene.
(6) Autoritatea public central pentru protec ia mediului informeaz Comisia European
asupra m surilor compensatorii adoptate pentru a proteja coeren a global a re elei "Natura
2000".
(7) Emiterea actelor de reglementare pentru planuri/proiecte/activit i în ariile naturale
protejate i, dup caz, în vecin tatea acestora se realizeaz numai cu avizul administratorilor,
respectiv al custozilor ariilor naturale protejate.
ART. 29
(1) Construc iile, dot rile i alte amenaj ri existente în perimetrul ariilor naturale protejate
legal constituite, realizate din investi ii publice pe terenuri ce apar in domeniului public, vor fi
destinate, cu prioritate, activit ilor administrative i tiin ifice ale celor care le asigur
managementul, precum i altor activit i în leg tur cu buna administrare.
(2) În toate situa iile în care managementul ariilor naturale protejate este realizat prin
structuri proprii de administrare, acestea vor dispune de un sediu administrativ asigurat, cu
prioritate dintre cele prev zute la alin. (1).
DocumentsPDFComplete
Click Here & UpgradeExpanded Features
Unlimited Pages
OUG 57/ 2007privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei i faunei s lbatice
22
(3) În ariile naturale protejate în care este permis ecoturismul, construc iile, dot rile i
amenaj rile prev zute la alin. (1) pot fi destinate i acestui scop, precum i activit ilor de
educa ie i instruire ecologic ce se organizeaz în cooperare cu autorit ile locale, institu iile de
înv mânt i cu organiza iile neguvernamentale angajate în activit i de protec ie i educa ie
ecologic .
ART. 30
(1) Administratorii ariilor naturale protejate au obliga ia s evalueze costurile necesare
implement rii planurilor de management i s le comunice autorit ii publice centrale pentru
protec ia mediului.
(2) Resursele financiare necesare bunei administr ri a ariilor naturale protejate de interes
interna ional, comunitar i na ional se asigur din bugetul Agen iei Na ionale pentru Arii
Naturale Protejate, fiind destinate pentru implementarea planurilor de management i/sau a
surilor de conservare, precum i pentru func ionarea administra iilor din subordine.
(3) Pentru completarea resurselor financiare necesare bunei administr ri a ariilor naturale
protejate, potrivit planurilor de management i regulamentelor, administratorii acestora pot
institui un sistem de tarife, ce se stabile te de administratorul ariei naturale protejate, cu avizul
Agen iei Na ionale pentru Arii Naturale Protejate.
(4) Tarifele prev zute la alin. (3) se constituie ca venituri proprii pentru sistemul de arii
naturale protejate i se pot institui pentru vizitarea sau pentru facilit ile, serviciile i activit ile
specifice desf urate în ariile naturale protejate, în conformitate cu prevederile regulamentului
ariei naturale protejate.
(5) Sumele provenite din aceste tarife se utilizeaz dup cum urmeaz :
a) 75% se fac venit la bugetul administra iei ariei naturale protejate, pentru realizarea
obiectivelor din planul de management;
b) 25% se fac venit la Agen ia Na ional pentru Arii Naturale Protejate, pentru a completa
subven iile de la bugetul de stat.
(6) Pentru siturile "Natura 2000" autoritatea public central pentru protec ia mediului
trebuie s transmit Comisiei Europene costurile estimate pentru aplicarea m surilor de
conservare a speciilor i habitatelor de interes comunitar, în vederea cofinan rii.
CAP. 3
Conservarea habitatelor naturale i a speciilor s lbatice de flor i faun
ART. 31
(1) Protec ia i conservarea habitatelor naturale i a speciilor s lbatice de interes comunitar,
cu excep ia p rilor, existente pe teritoriul României i prev zute în anexele nr. 2 i 3, se fac
DocumentsPDFComplete
Click Here & UpgradeExpanded Features
Unlimited Pages
OUG 57/ 2007privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei i faunei s lbatice
23
prin declararea de situri de importan comunitar i arii speciale de conservare, selectate i
desemnate în conformitate cu criteriile stabilite în anexa nr. 7 i cu prevederile art. 8 alin. (1) lit.
b) i c) i alin. (4).
(2) Protec ia i conservarea speciilor s lbatice de p ri, existente pe teritoriul României i
prev zute în anexa nr. 3, precum i a celor migratoare se fac prin declararea de arii de protec ie
special avifaunistic , în conformitate cu prevederile art. 8 alin. (1) lit. b).
(3) Protec ia i conservarea habitatelor naturale terestre, acvatice i/sau subterane de interes
na ional, precum i a speciilor protejate de plante i animale s lbatice se fac prin declararea de
arii naturale protejate de interes na ional.
ART. 32
(1) Autoritatea competent pentru protec ia mediului stabile te sistemul de monitorizare a
st rii de conservare a habitatelor naturale i speciilor de flor i faun s lbatic de interes
comunitar.
(2) Pe baza rezultatelor evalu rilor st rii de conservare a habitatelor naturale i a speciilor de
flor i faun s lbatic de interes comunitar, se poate propune modificarea listei na ionale a
siturilor "Natura 2000".
ART. 33
(1) Pentru speciile de plante i animale s lbatice terestre, acvatice i subterane, cu excep ia
speciilor de p ri, inclusiv cele prev zute în anexele nr. 4 A i 4 B, precum i speciile incluse în
lista ro ie na ional i care tr iesc atât în ariile naturale protejate, cât i în afara lor, sunt
interzise:
a) orice form de recoltare, capturare, ucidere, distrugere sau v mare a exemplarelor
aflate în mediul lor natural, în oricare dintre stadiile ciclului lor biologic;
b) perturbarea inten ionat în cursul perioadei de reproducere, de cre tere, de hibernare i
de migra ie;
c) deteriorarea, distrugerea i/sau culegerea inten ionat a cuiburilor i/sau ou lor din
natur ;
d) deteriorarea i/sau distrugerea locurilor de reproducere ori de odihn ;
e) recoltarea florilor i a fructelor, culegerea, t ierea, dezr cinarea sau distrugerea cu
inten ie a acestor plante în habitatele lor naturale, în oricare dintre stadiile ciclului lor biologic;
f) de inerea, transportul, comer ul sau schimburile în orice scop ale exemplarelor luate din
natur , în oricare dintre stadiile ciclului lor biologic.
(2) Pentru toate speciile de p ri sunt interzise:
a) uciderea sau capturarea inten ionat , indiferent de metoda utilizat ;
b) deteriorarea, distrugerea i/sau culegerea inten ionat a cuiburilor i/sau ou lor din
natur ;
DocumentsPDFComplete
Click Here & UpgradeExpanded Features
Unlimited Pages
OUG 57/ 2007privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei i faunei s lbatice
24
c) culegerea ou lor din natur i p strarea acestora, chiar dac sunt goale;
d) perturbarea inten ionat , în special în cursul perioadei de reproducere, de cre tere i de
migra ie;
e) de inerea exemplarelor din speciile pentru care sunt interzise vânarea i capturarea;
f) comercializarea, de inerea i/sau transportul în scopul comercializ rii acestora în stare vie
ori moart sau a oric ror p i ori produse provenite de la acestea, u or de identificat.
(3) Speciile de p ri prev zute în anexa nr. 5 C sunt acceptate la vân toare, în afara
perioadelor de reproducere i cre tere a puilor.
(4) În cazul speciilor de p ri migratoare prev zute în anexa nr. 5 C, este interzis vânarea
acestora în perioada lor de reproducere sau pe parcursul rutei de întoarcere spre zonele de
cuib rit.
(5) Activit ile prev zute la alin. (2) lit. f) nu sunt interzise în cazul speciilor prev zute în
anexa nr. 5 D, cu condi ia s fi fost capturate sau ucise ori ob inute prin mijloace legale.
(6) Pentru speciile indicate în anexa nr. 5 E, activit ile prev zute la alin. (2) lit. f) pot fi
permise în baza unei autoriza ii speciale eliberate de c tre autoritatea public central pentru
protec ia mediului.
(7) Autoriza ia prev zut la alin. (6) se acord dup consult ri cu Comisia European , iar
procedura de emitere a acesteia se stabile te prin ordin al conduc torului autorit ii publice
centrale pentru protec ia mediului, în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei
ordonan e de urgen .
(8) Pentru asigurarea protec iei, managementului i utiliz rii durabile a popula iilor speciilor
de p ri al c ror areal natural de distribu ie include teritoriul României este necesar realizarea
de studii i cercet ri având ca subiect temele prev zute în anexa nr. 8.
ART. 34
(1) În vederea protej rii habitatelor naturale i a speciilor indigene, introducerea de specii
alohtone, interven iile asupra speciilor invazive, precum i reintroducerea speciilor indigene
prev zute în anexele nr. 4 A i 4 B se reglementeaz prin ordin al conduc torului autorit ii
publice centrale pentru protec ia mediului, în termen de 90 de zile de la data intr rii în vigoare a
prezentei ordonan e de urgen .
(2) Pentru speciile s lbatice alohtone introduse este obligatorie efectuarea unei evalu ri a
impactului acestei introduceri asupra speciilor de flor i faun indigene, rezultatele acestor
evalu ri trebuind s fie transmise pentru informare Comisiei Europene.
(3) Introducerea speciilor de p ri s lbatice alohtone se poate face doar dup consultarea
prealabil a Comisiei Europene.
ART. 35
DocumentsPDFComplete
Click Here & UpgradeExpanded Features
Unlimited Pages
OUG 57/ 2007privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei i faunei s lbatice
25
(1) Autoritatea public central pentru protec ia mediului reprezint autoritatea
administrativ desemnat pentru aplicarea prevederilor Regulamentului Consiliului (CE) nr.
338/97 privind protec ia speciilor de flor i faun s lbatic prin reglementarea comercializ rii
acestora, cu modific rile i complet rile ulterioare, ale Regulamentului Consiliului (CE) nr.
348/81 privind regulile comune pentru importul produselor din balene sau din alte cetacee, cu
modific rile i complet rile ulterioare, i ale Regulamentului Consiliului (CE) nr. 3.254/91 privind
interzicerea utiliz rii capcanelor de picior, cu modific rile i complet rile ulterioare, precum i
pentru rela ia cu Comisia European .
(2) Autorit ile tiin ifice na ionale desemnate pentru aplicarea prevederilor Regulamentului
Consiliului (CE) nr. 338/97 privind protec ia speciilor de flor i faun s lbatic prin
reglementarea comercializ rii acestora, cu modific rile i complet rile ulterioare, ale
Regulamentului Consiliului (CE) nr. 348/81 privind regulile comune pentru importul produselor
din balene sau din alte cetacee, cu modific rile i complet rile ulterioare, i ale Regulamentului
Consiliului (CE) nr. 3.254/91 privind interzicerea utiliz rii capcanelor de picior, cu modific rile i
complet rile ulterioare, sunt, dup caz:
a) Academia Român ;
b) Institutul de Cercet ri i Amenaj ri Silvice;
c) Institutul Na ional de Cercetare-Dezvoltare "Delta Dun rii".
(3) Instruc iunile de aplicare a reglement rilor privind protec ia speciilor de flor i faun
lbatic i a altor bunuri ale patrimoniului natural se aprob prin ordin comun al conduc torului
autorit ii publice centrale pentru protec ia mediului i al conduc torului autorit ii publice
centrale din domeniul finan elor, în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei
ordonan e de urgen .
ART. 36
(1) Autoritatea competent pentru protec ia mediului organizeaz sistemul de monitorizare a
capturilor i uciderilor accidentale a speciilor strict protejate prev zute în anexele nr. 4 A i 4 B.
(2) Sistemul de monitorizare prev zut la alin. (1) se stabile te prin hot râre a Guvernului, la
propunerea autorit ii publice centrale pentru protec ia mediului, în termen de 90 de zile de la
data intr rii în vigoare a prezentei ordonan e de urgen .
ART. 37
(1) Prelevarea din natur i exploatarea exemplarelor de plante i animale s lbatice
apar inând speciilor prev zute în anexa nr. 5, precum i altor specii cu acela i regim de
protec ie se vor face în condi ii compatibile cu men inerea acestor specii într-o stare de
conservare favorabil , luându-se, dup caz, urm toarele m suri:
a) reglementarea accesului în anumite zone i/sau anumite perioade;
b) interdic ia temporar i/sau local a recolt rii i captur rii anumitor specii;
DocumentsPDFComplete
Click Here & UpgradeExpanded Features
Unlimited Pages
OUG 57/ 2007privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei i faunei s lbatice
26
c) reglementarea perioadelor, a modurilor i a mijloacelor de recoltare/capturare;
d) instituirea unui sistem de autorizare a recolt rii/captur rii, transportului i comercializ rii,
inclusiv stabilirea de cote;
e) încurajarea cultiv rii i cre terii în captivitate, în vederea reducerii presiunii asupra
popula iilor naturale;
f) evaluarea m surilor adoptate.
(2) Pentru capturarea sau uciderea speciilor de faun s lbatic prev zute în anexele nr. 5 A,
5 B, 5 C, 5 D i 5 E i în cazul excep iilor prev zute la art. 38, pentru prelevarea, capturarea sau
uciderea speciilor prev zute în anexele nr. 4 A i 4 B este interzis folosirea metodelor sau
mijloacelor prev zute în anexa nr. 6.
ART. 38
(1) Prin excep ie de la prevederile art. 33 alin. (1) - (4) i ale art. 37 alin. (1), autoritatea
public central pentru protec ia mediului stabile te derog ri, prin ordin al conduc torului
acesteia, cu avizul Academiei Române, cu condi ia s nu existe o alternativ acceptabil , iar
surile derogatorii s nu fie în detrimentul men inerii popula iilor speciilor respective într-o
stare de conservare favorabil în arealul lor natural i numai în urm toarele situa ii:
a) în interesul protej rii faunei i florei s lbatice i al conserv rii habitatelor naturale;
b) pentru prevenirea producerii unor daune importante, în special asupra culturilor agricole,
animalelor domestice, p durilor, pesc riilor, apelor i altor bunuri;
c) în interesul s ii i securit ii publice sau pentru alte ra iuni de interes public major,
inclusiv de natur social sau economic , i pentru consecin e benefice de importan
fundamental pentru mediu;
d) în scopuri de cercetare tiin ific i educa ie, de repopulare i de reintroducere a acestor
specii, precum i pentru opera iuni de reproducere necesare în acest scop, inclusiv pentru
spândirea artificial a plantelor;
e) pentru a permite, în condi ii strict controlate, într-o manier selectiv i într-o m sur
limitat , prinderea sau de inerea unui num r limitat i specificat de exemplare din speciile
prev zute în anexele nr. 4 A i 4 B.
(2) Procedura de derogare se stabile te prin ordin al autorit ii publice centrale pentru
protec ia mediului, în termen de 90 de zile de la data intr rii în vigoare a prezentei ordonan e
de urgen .
(3) Autoritatea competent pentru protec ia mediului transmite Comisiei Europene rapoarte
privind derog rile aplicate, dup cum urmeaz :
a) anual, pentru derog rile aplicate speciilor de p ri s lbatice prev zute în anexa nr. 4 A;
b) la fiecare 2 ani, pentru derog rile aplicate speciilor s lbatice, cu excep ia p rilor,
prev zute în anexa nr. 4 A.
DocumentsPDFComplete
Click Here & UpgradeExpanded Features
Unlimited Pages
OUG 57/ 2007privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei i faunei s lbatice
27
(4) Rapoartele prev zute la alin. (3) vor con ine informa ii privind:
a) speciile care fac obiectul derog rilor i motivul derog rii, inclusiv natura riscului, cu, dac
este cazul, indicarea solu iilor alternative care au fost respinse i datelor tiin ifice de
fundamentare;
b) mijloacele, dispozitivele sau metodele autorizate pentru capturarea sau uciderea speciilor
animale i motiva ia utiliz rii acestora;
c) circumstan ele de timp i de loc în care aceste derog ri sunt acordate;
d) autoritatea abilitat s declare i s controleze dac sunt întrunite condi iile necesare i s
decid care mijloace, dispozitive sau metode pot fi utilizate, între ce limite i prin ce
institu ii/servicii i ce persoane le vor duce la îndeplinire;
e) m surile de control aplicate i rezultatele ob inute.
ART. 39
(1) Pentru exemplarele cu dizabilit i, pui orfani sau exemplarele confiscate ce apar in
speciilor prev zute în anexele nr. 3, 4 A, 4 B, 5 A, 5 B, 5 C, 5 D, 5 E i în anexele la
Regulamentul Consiliului (CE) nr. 338/97 privind protec ia speciilor de flor i faun s lbatic
prin reglementarea comercializ rii acestora, cu modific rile i complet rile ulterioare, se pot
înfiin a centre de reabilitare i/sau îngrijire.
(2) Procedura de înfiin are a centrelor prev zute la alin. (1) se stabile te prin ordin al
autorit ii publice centrale pentru protec ia mediului, în termen de 120 de zile de la data intr rii
în vigoare a prezentei ordonan e de urgen .
ART. 40
(1) Autoritatea competent pentru protec ia mediului transmite Comisiei Europene rapoarte
privind implementarea prevederilor Directivei 79/409/CEE, la intervale de 3 ani, începând cu
data de 1 ianuarie 2010.
(2) Autoritatea competent pentru protec ia mediului transmite Comisiei Europene rapoarte
privind implementarea prevederilor Directivei 92/43/CEE, la intervale de 6 ani, începând cu data
de 1 ianuarie 2013.
CAP. 4
Conservarea altor bunuri ale patrimoniului natural
ART. 41
Tipurile geomorfologice deosebite, de relief pozitiv sau negativ, cum sunt colinele,
depresiunile, dolinele, eile, v ile carstice, ponoarele, izbucurile i altele, se conserv în cadrul
ariilor naturale protejate existente sau în cadrul unor arii naturale de interes geomorfologic,
corespunz tor delimitate i puse sub regim special de protec ie, potrivit prevederilor art. 8.
DocumentsPDFComplete
Click Here & UpgradeExpanded Features
Unlimited Pages
OUG 57/ 2007privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei i faunei s lbatice
28
ART. 42
(1) Bunurile patrimoniului natural, respectiv pe teri, depozite fosilifere, forma iuni geologice,
mineralogice, arbori seculari ori reprezentativi izola i i altele asemenea, vor fi protejate prin
stabilirea unor zone de protec ie corespunz toare ca întindere scopului de conservare a
bunurilor naturale, conform prevederilor art. 8.
(2) Pentru pe teri, zona de protec ie se stabile te în func ie de caracteristicile i clasa
pe terii, a a cum este definit la art. 43 alin. (5), cu avizul Academiei Române.
(3) Proprietarii sau administratorii terenurilor ce cuprind intr ri în pe teri au obliga ia de a
permite accesul spre aceste intr ri.
(4) Beneficiarul unei lucr ri de investi ii are obliga ia de a anun a descoperirea oric rei
pe teri în frontul unei lucr ri miniere sau al unei cariere celei mai apropiate institu ii abilitate,
respectiv administratorului sau custodelui ariei naturale protejate, agen iei jude ene pentru
protec ia mediului sau reprezentan ilor autorit ilor administra iei publice locale.
ART. 43
(1) Bunurile patrimoniului geologic i speologic, ca bunuri naturale ale subsolului, sunt, în
condi iile legii, bunuri proprietate public a statului.
(2) Nominalizarea bunurilor prev zute la alin. (1) se face prin hot râre a Guvernului.
(3) Pe tera este un cavernament de origine geomorfologic natural , ale c rui dimensiuni
confer interiorului o obscuritate absolut .
(4) Resursele pe terii sunt reprezentate de obiecte, materiale, substan e i forme de via
care exist sau se formeaz în mod natural în pe teri: forma iuni minerale, roci, sedimente,
depozite paleontologice, situri arheologice, specii s lbatice, acumul ri de ape subterane.
(5) Pe terile se clasific dup cum urmeaz :
a) clasa A - pe teri de valoare excep ional , care, prin interesul tiin ific sau unicitatea
resurselor, sunt reprezentative pentru patrimoniul speologic na ional i interna ional;
b) clasa B - pe teri de importan na ional , care se disting prin m rime, raritatea resurselor
i prin poten ial turistic;
c) clasa C - pe teri de importan local , protejate pentru semnifica ia lor geologic ,
peisagistic , hidrologic , istoric , poten ial turistic sau pentru dimensiunile lor;
d) clasa D - pe terile care nu întrunesc condi iile pentru a fi incluse în clasele A, B i C.
(6) Încadrarea/reîncadrarea pe terilor în clasele A, B i C se face prin ordin al conduc torului
autorit ii publice centrale pentru protec ia mediului, pe baza unor documenta ii tiin ifice
avizate de Academia Român .
(7) Pe terile din clasa A nu pot face obiectul niciunei modific ri a factorilor naturali sau
amenaj ri, cu excep ia celor destinate protej rii pe terii i a celor temporare necesare explor rii
lor i/sau evacu rii victimelor în caz de accident. Ele pot face obiectul explor rilor speologice,
DocumentsPDFComplete
Click Here & UpgradeExpanded Features
Unlimited Pages
OUG 57/ 2007privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei i faunei s lbatice
29
cercet rii tiin ifice, turismului speologic specializat sau al activit ilor de documentare, pe baz
de autoriza ii emise de Academia Român i de administratorii/custozii ariei naturale protejate,
în limitele stabilite prin regulamentele i planurile de management.
(8) Pe terile din clasa A se constituie ca rezerva ii tiin ifice.
(9) Pe terile din clasa B pot face obiectul explor rilor speologice, al activit ilor de
documentare, cercet rii tiin ifice i turismului speologic specializat, pe baza autoriza iilor emise
de administratorii/custozii ariei naturale protejate, în limitele stabilite prin regulamentele i
planurile de management.
(10) Pe terile din clasa B se constituie ca monumente ale naturii sau rezerva ii naturale,
dup caz.
(11) Pe terile din clasa C pot face obiectul explor rilor speologice, activit ilor de
documentare, cercet rii tiin ifice, amenaj rilor turistice sau al altor forme de valorificare, cum
ar fi speoterapia sau captarea apei subterane, pe baza autoriza iilor emise de Academia
Român , cu avizul administra iei/custodelui ariei naturale protejate în care sunt incluse.
(12) Pe terile care nu sunt clasificate, dar care sunt incluse în arii naturale protejate vor fi
încadrate în clasele de management prev zute la alin. (5), prin planul de management al ariei
naturale protejate în care sunt incluse.
ART. 44
În scopul evit rii efectelor negative asupra bunurilor patrimoniului speologic se interzic:
a) colect rile de faun , fosile sau de obiecte de interes arheologic din pe teri, efectuate f
autoriza ia emis de Academia Român , potrivit prevederilor art. 45;
b) utilizarea neautorizat a pe terilor i desf urarea unor activit i ce pot pune în pericol
integritatea sau echilibrul natural al pe terilor;
c) dislocarea, vânzarea, cump rarea, colec ionarea speleotemelor sau altor resurse ale
pe terilor;
d) degradarea prin inscrip ionare sau poluarea pe terilor prin depozitarea în interiorul lor ori
în elementele de relief, cu care acestea comunic în mod direct, de obiecte, de euri de orice fel,
cadavre, substan e toxice i periculoase, combustibili de orice natur ;
e) distrugerea sau degradarea marcajelor ori a panourilor indicatoare din exteriorul sau din
interiorul pe terilor;
f) efectuarea neautorizat , în perimetrul de la suprafa sau în apropierea intr rii unei pe teri
protejate, a unor lucr ri cum ar fi: deroc ri, defri ri, baraje, explozii, construc ii;
g) îngr direa accesului persoanelor autorizate spre intr rile pe terilor;
h) popularizarea, mediatizarea datelor precise de identificare i localizare a pe terilor din
clasa A, care prin natura lor pot conduce la periclitarea patrimoniului speologic din aceast
categorie.
DocumentsPDFComplete
Click Here & UpgradeExpanded Features
Unlimited Pages
OUG 57/ 2007privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei i faunei s lbatice
30
ART. 45
(1) Academia Român are competen a s elibereze autoriza ii pentru:
a) activit i tiin ifice, de explorare, turism speologic specializat i de documentare în pe teri
din clasa A;
b) s turi, deroc ri i colect ri din pe teri;
c) amenajarea infrastructurii pentru turism sau orice alt form de utilizare ori exploatare a
resurselor pe terilor.
(2) Autoriza ia se elibereaz pe baza unei cereri scrise, care va con ine preciz ri privind
scopul, mijloacele, durata, propor iile, garan iile ac iunii i se va retrage în cazul în care
condi iile stabilite la eliberarea ei nu au fost respectate.
ART. 46
(1) Fac parte din patrimoniul geologic tipurile de obiective care conserv e antioane
reprezentative din punct de vedere paleontologic, petrografic, mineralogic, structural,
stratigrafic.
(2) Inventarierea, clasificarea, protec ia i conservarea patrimoniului geologic, precum i
elaborarea i controlul m surilor de protec ie i conservare a patrimoniului geologic,
supravegherea i controlul ariilor protejate de interes geologic sunt în competen a Academiei
Române i a autorit ilor teritoriale pentru protec ia mediului.
(3) Instituirea regimului special de protec ie pentru ariile naturale protejate de interes
geologic se face în conformitate cu prevederile art. 8.
ART. 47
Pentru evitarea efectelor negative asupra bunurilor patrimoniului geologic se interzic:
a) distrugerea, perturbarea sau alterarea siturilor de conservare pentru obiective geologice;
b) dislocarea, prelevarea rocilor, fosilelor, vegeta iei de pe aria unui sit de conservare, f
acordul celui care o administreaz ;
c) intrarea în perimetrul protejat f permisul de acces eliberat de cel care îl administreaz ;
d) schimbarea regimului juridic al unui sit sau al unui teren ce cuprinde un sit de conservare
de interes geologic aflat în proprietate public .
ART. 48
În cadrul antierelor de exploatare, managerii acestora vor desemna persoane de specialitate
sau custozi, dup caz, care s vegheze la protejarea bunurilor geologice din fronturile de lucru,
asigurându-se astfel:
a) supravegherea permanent a zonelor de extrac ie i conservarea materialului de
provenien paleobiologic sau mineral ;
DocumentsPDFComplete
Click Here & UpgradeExpanded Features
Unlimited Pages
OUG 57/ 2007privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei i faunei s lbatice
31
b) avertizarea lucr torilor asupra aspectelor ce privesc conservarea anumitor bunuri
geologice ce pot fi ulterior înregistrate ca situri de conservare sau bunuri ale patrimoniului
geologic;
c) conservarea perimetrelor care au sau pot dobândi regim de protec ie special ;
d) conservarea colec iilor de bunuri geologice de provenien local ;
e) colaborarea cu conducerea antierului i cu autorit ile locale;
f) întocmirea de rapoarte periodice asupra activit ii de conservare, care se înainteaz
Academiei Române i autorit ilor teritoriale pentru protec ia mediului.
ART. 49
(1) Florile de min i fosilele de plante i animale vertebrate i nevertebrate sunt considerate
bunuri ale patrimoniului natural din momentul descoperirii lor.
(2) Comercializarea pe pia a intern , intracomunitar i exportul în orice scop al bunurilor
prev zute la alin. (1) se pot face numai cu acordul autorit ii competente pentru protec ia
mediului, cu avizul prealabil al Academiei Române.
(3) Procedura de eliberare a acordului prev zut la alin. (2) se stabile te prin ordin al
conduc torului autorit ii publice centrale pentru protec ia mediului, în termen de 90 de zile de
la data intr rii în vigoare a prezentei ordonan e de urgen .
CAP. 5
Organizarea i exercitarea controlului
ART. 50
(1) Controlul aplic rii prevederilor prezentei ordonan e de urgen se exercit de c tre
personalul cu atribu ii de control din cadrul structurilor proprii ale:
a) G rzii Na ionale de Mediu;
b) Agen iei Na ionale pentru Arii Naturale Protejate;
c) autorit ii publice centrale i teritoriale pentru protec ia mediului;
d) structurilor de administrare i custozilor ariilor naturale protejate;
e) autorit ii publice centrale care r spunde de silvicultur i structurilor teritoriale ale
acesteia, pe domeniul lor de competen ;
f) Autorit ii Na ionale Sanitare Veterinare i pentru Siguran a Alimentelor, pe domeniul s u
de competen , în ceea ce prive te activit ile de comer cu specii de flor i faun s lbatic ;
g) Autorit ii Na ionale a V milor, pentru opera iunile vamale;
h) Administra iei Rezerva iei Biosferei "Delta Dun rii", pentru Rezerva ia Biosferei "Delta
Dun rii";
i) altor autorit i cu atribu ii în domeniul protec iei mediului.
DocumentsPDFComplete
Click Here & UpgradeExpanded Features
Unlimited Pages
OUG 57/ 2007privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei i faunei s lbatice
32
(2) Controlul asupra respect rii prevederilor prezentei ordonan e de urgen referitoare la
ariile naturale protejate, declarate prin hot râri ale consiliilor jude ene sau locale, se exercit i
de personalul special împuternicit al acestora.
(3) Orice persoan fizic sau juridic are obliga ia s furnizeze informa iile i datele solicitate
de autorit ile competente pentru protec ia mediului i de administratorii ariilor naturale
protejate, pentru îndeplinirea responsabilit ilor pe care le au potrivit dispozi iilor prezentei
ordonan e de urgen .
(4) În vederea realiz rii corespunz toare a controlului în perimetrul i în vecin tatea ariilor
naturale protejate, accesul personalului cu atribu ii de control din cadrul structurilor proprii ale
autorit ilor prev zute la alin. (1) nu poate fi restric ionat, indiferent de tipul de proprietate.
CAP. 6
Sanc iuni
ART. 51
Înc lcarea prevederilor prezentei ordonan e de urgen atrage r spunderea civil , material ,
contraven ional sau penal , dup caz.
ART. 52
(1) Constituie infrac iune i se pedepse te cu închisoare de la 3 luni la 1 an sau cu amend
penal de la 30.000 lei la 60.000 lei s vâr irea urm toarelor fapte:
a) scoaterea definitiv sau temporar din circuitul agricol ori silvic de terenuri de pe raza ariei
naturale protejate, cu excep ia celor aflate în zonele de dezvoltare durabil , pentru alte
obiective decât cele prev zute la art. 27 alin. (1);
b) scoaterea definitiv sau temporar din circuitul agricol ori silvic de terenuri de pe raza ariei
naturale protejate f acordul administratorului sau, dup caz, al custodelui, emis potrivit
prevederilor art. 27 alin. (2);
c) desf urarea de activit i în perimetrele ariilor naturale protejate sau în vecin tatea
acestora, ce pot s genereze un impact negativ semnificativ asupra speciilor s lbatice i
habitatelor naturale pentru care au fost desemnate, în lipsa actelor de reglementare specifice;
d) nerespectarea prevederilor art. 33 alin. (1) i (2);
e) vânarea speciilor de p ri prev zute în anexa nr. 5 C în perioadele de reproducere i
cre tere a puilor;
f) vânarea speciilor de p ri migratoare prev zute în anexa nr. 5 C în perioada lor de
reproducere sau pe parcursul rutei de întoarcere spre zonele de cuib rit;
g) capturarea sau uciderea speciilor de faun s lbatic prev zute în anexele nr. 5 A, 5 B, 5 C,
5 D i 5 E i pentru cazurile în care se aplic derog ri, conform prevederilor art. 38, prelevarea,
DocumentsPDFComplete
Click Here & UpgradeExpanded Features
Unlimited Pages
OUG 57/ 2007privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei i faunei s lbatice
33
capturarea sau uciderea speciilor prev zute în anexele nr. 4 A i 4 B cu metodele sau mijloacele
prev zute în anexa nr. 6.
h) capturarea sau uciderea speciilor s lbatice cu mijloace nelegale.
(2) Constatarea i cercetarea infrac iunilor se fac din oficiu, de c tre organele de urm rire
penal , în condi iile prev zute de Codul de procedur penal .
ART. 53
(1) Constituie contraven ie i se sanc ioneaz cu amend contraven ional de la 3.000 lei la
6.000 lei pentru persoane fizice i de la 25.000 lei la 50.000 lei pentru persoane juridice
urm toarele fapte:
a) nerespectarea m surilor de protec ie, conservare i utilizare stabilite cu caracter provizoriu
de autorit ile competente pentru protec ia mediului;
b) îngr direa accesului persoanelor autorizate spre intr rile pe terilor;
c) neanun area descoperirii oric rei pe teri;
d) distrugerea sau degradarea marcajelor ori a panourilor indicatoare din exteriorul sau
interiorul ariilor naturale protejate;
e) popularizarea, mediatizarea datelor precise de identificare i localizare a pe terilor din
clasa A, care prin natura lor pot conduce la periclitarea patrimoniului speologic din aceast
categorie;
f) intrarea în perimetrul protejat f permisul de acces eliberat de administrator, respectiv
custode;
g) nedesemnarea, în cadrul antierelor de exploatare, a persoanelor de specialitate care s
vegheze la protejarea bunurilor geologice din fronturile de lucru.
(2) Constituie contraven ie i se sanc ioneaz cu amend contraven ional de la 5.000 lei la
10.000 lei pentru persoane fizice i de la 30.000 lei la 60.000 lei pentru persoane juridice
urm toarele fapte:
a) interven iile pentru men inerea habitatelor în vederea protej rii anumitor specii, grupuri de
specii sau comunit i biotice care constituie obiectul protec iei în zonele tampon din parcurile
na ionale i parcurile naturale f aprobarea autorit ii publice centrale pentru protec ia
mediului, potrivit prevederilor art. 22 alin. (8) lit. e) i alin. (9) lit. e);
b) interven iile în scopul reconstruc iei ecologice a ecosistemelor naturale i al reabilit rii
unor ecosisteme necorespunz toare sau degradate din zonele tampon din parcurile na ionale i
parcurile naturale f aprobarea autorit ii publice centrale pentru protec ia mediului, potrivit
prevederilor art. 22 alin. (8) lit. f) i alin. (9) lit. f);
c) ac iunile de înl turare a efectelor unor calamit i din zonele tampon din parcurile na ionale
i din parcurile naturale f acordul administra iei ariei naturale protejate, emis potrivit
prevederilor art. 22 alin. (8) lit. g) i alin. (9) lit. g);
DocumentsPDFComplete
Click Here & UpgradeExpanded Features
Unlimited Pages
OUG 57/ 2007privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei i faunei s lbatice
34
d) activit ile de protec ie a p durilor, ac iunile de prevenire a înmul irii în mas a
un torilor forestieri care necesit evacuarea materialului lemnos din p dure în cantit i care
dep esc prevederile amenajamentelor din zonele tampon din parcurile na ionale i parcurile
naturale f acordul administra iei ariei naturale protejate, emis potrivit prevederilor art. 22
alin. (8) lit. h) i alin. (9) lit. h);
e) utilizarea unor resurse regenerabile, precum recoltarea de fructe de p dure, de ciuperci i
de plante medicinale din zonele tampon din parcurile na ionale i parcurile naturale f acordul
administratorului ariei naturale protejate, emis potrivit prevederilor art. 22 alin. (8) lit. i) i alin.
(9) lit. i);
f) nerespectarea prevederilor art. 44 lit. a) - c);
g) nefurnizarea informa iilor i datelor solicitate de autorit ile competente pentru protec ia
mediului i de administratorii ariilor naturale protejate, pentru îndeplinirea responsabilit ilor pe
care le au potrivit dispozi iilor prezentei ordonan e de urgen ;
h) interzicerea accesului personalului cu atribu ii de control din cadrul structurilor proprii ale
autorit ilor prev zute la art. 50 alin. (1), în vederea realiz rii corespunz toare a controlului în
perimetrul i în vecin tatea ariilor naturale protejate;
i) nerespectarea prevederilor art. 16 lit. f), g) i h) din Regulamentul Consiliului (CE) nr.
338/97 privind protec ia speciilor de flor i faun s lbatic prin reglementarea comercializ rii
acestora.
(3) Constituie contraven ie i se sanc ioneaz cu amend contraven ional de la 7.500 lei la
15.000 lei pentru persoane fizice i de la 50.000 lei la 100.000 lei pentru persoane juridice
urm toarele fapte:
a) nerespectarea prevederilor art. 22 alin. (5);
b) interven iile pentru men inerea habitatelor în vederea protej rii anumitor specii, grupuri
de specii sau comunit i biotice care constituie obiectul protec iei, f respectarea prevederilor
art. 22 alin. (6) lit. e);
c) interven iile în scopul reconstruc iei ecologice a ecosistemelor naturale i al reabilit rii unor
ecosisteme necorespunz toare sau degradate f respectarea prevederilor art. 22 alin. (6) lit.
f);
d) ac iunile de înl turare a efectelor unor calamit i f respectarea prevederilor art. 22 alin.
(6) lit. g);
e) ac iunile de combatere a înmul irii în mas a d un torilor forestieri care necesit
evacuarea materialului lemnos din p dure, în cazul în care apar focare de înmul ire, f
respectarea prevederilor art. 22 alin. (6) lit. i);
f) nerespectarea prevederilor art. 23 alin. (1) i (2);
DocumentsPDFComplete
Click Here & UpgradeExpanded Features
Unlimited Pages
OUG 57/ 2007privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei i faunei s lbatice
35
g) comercializarea, de inerea i/sau transportul în scopul comercializ rii, în stare vie sau
moart , ale oric ror p i sau produse provenite de la speciile prev zute în anexa nr. 5 E f
autoriza ia special emis de c tre autoritatea public central pentru protec ia mediului,
potrivit prevederilor art. 33 alin. (6);
h) introducerea de specii s lbatice alohtone f efectuarea unei evalu ri a impactului acestei
introduceri asupra speciilor de flor i faun indigene, potrivit prevederilor art. 34;
i) nerespectarea prevederilor art. 48;
j) comercializarea pe pia a intern , intracomunitar i exportul în orice scop al bunurilor
prev zute la art. 49 alin. (1) f acordul autorit ii competente pentru protec ia mediului;
k) înc lcarea prevederilor art. 16 lit. a), b), e), i), j) i k) din Regulamentul Consiliului (CE)
nr. 338/97 privind protec ia speciilor de flor i faun s lbatic prin reglementarea
comercializ rii acestora, cu modific rile i complet rile ulterioare.
(4) Constatarea contraven iilor i aplicarea sanc iunilor prev zute la alin. (1) - (3) se fac de
tre personalul cu atribu ii de control din cadrul autorit ilor prev zute la art. 50 alin. (1) lit. a),
b), d) - f), h) i i) i alin. (2), dup caz.
(5) Contravenientul poate achita, pe loc sau în termen de 48 de ore de la data încheierii
procesului-verbal ori, dup caz, de la data comunic rii acestuia, jum tate din minimul amenzii
prev zute în actul normativ, agentul constatator f când men iune despre aceast posibilitate în
procesul-verbal de constatare i sanc ionare a contraven iilor.
ART. 54
Prevederile art. 53 referitoare la contraven ii se completeaz cu dispozi iile Ordonan ei
Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraven iilor, aprobat cu modific ri i
complet ri prin Legea nr. 180/2002, cu modific rile i complet rile ulterioare.
CAP. 7
Dispozi ii finale i tranzitorii
ART. 55
Anexele nr. 1 - 8 fac parte integrant din prezenta ordonan de urgen i se pot actualiza
prin ordin al conduc torului autorit ii publice centrale pentru protec ia mediului, cu avizul
Academiei Române.
ART. 56
(1) Pân la adoptarea hot rârii Guvernului privind aprobarea structurii organizatorice a
Agen iei Na ionale pentru Arii Naturale Protejate, atribu iile acesteia prev zute în prezenta
ordonan de urgen vor fi îndeplinite de c tre autoritatea public central pentru protec ia
mediului, în limita bugetului disponibil.
DocumentsPDFComplete
Click Here & UpgradeExpanded Features
Unlimited Pages
OUG 57/ 2007privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei i faunei s lbatice
36
(2) Pân la stabilirea i adoptarea planurilor de management în conformitate cu prevederile
prezentei ordonan e de urgen , se aplic planurile de management existente, zonele speciale
de conservare corespunzând zonelor de protec ie integral din prezenta ordonan de urgen .
ART. 57
Pe data intr rii în vigoare a prezentei ordonan e de urgen se abrog :
a) Ordonan a de urgen a Guvernului nr. 236/2000 privind regimul ariilor naturale protejate,
conservarea habitatelor naturale, a florei i faunei s lbatice, publicat în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 625 din 4 decembrie 2000, aprobat cu modific ri i complet ri prin
Legea nr. 462/2001, cu modific rile i complet rile ulterioare;
b) art. 2 pct. 7, 36, 37, 62 - 65, art. 50, art. 51 alin. (4^1), (5) i (6), art. 96 alin. (1) pct. 24
i art. 103 din Ordonan a de urgen a Guvernului nr. 195/2005 privind protec ia mediului,
publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.196 din 30 decembrie 2005, aprobat
cu modific ri i complet ri prin Legea nr. 265/2006.
Prezenta ordonan de urgen transpune:
a) Directiva Consiliului 79/409/CEE din 2 aprilie 1979 privind conservarea p rilor s lbatice,
publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L103 din 25 aprilie 1979, amendat de:
Directiva Consiliului 81/854/CEE din 19 octombrie 1981, pentru adaptarea Directivei 79/409/CEE
ca urmare a ader rii Greciei, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L319 din 7
noiembrie 1981, Directiva Comisiei 85/411/CEE din 25 iulie 1985, publicat în Jurnalul Oficial al
Uniunii Europene nr. L233 din 30 august 1985, Directiva Consiliului 86/122/CEE din 8 aprilie
1986 pentru adaptarea Directivei 79/409/CEE ca urmare a ader rii Spaniei i Portugaliei,
publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L100 din 16 aprilie 1986, Directiva Comisiei
91/244/CEE din 6 martie 1991, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L115 din 8
mai 1991, Directiva Consiliului 94/24/CE din 8 iunie 1994 pentru amendarea anexei nr. 2 la
Directiva 79/409/CEE, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L164 din 30 iunie
1994, Directiva Comisiei 97/49/CE din 29 iulie 1997, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii
Europene nr. L223 din 13 august 1997, Regulamentul Consiliului (CE) nr. 807/2003 din 14
aprilie 2003 pentru adaptarea la Decizia Consiliului 1999/468/CE a prevederilor referitoare la
comitetele care asist Comisia în exercitarea prerogativelor sale, descrise în instrumentele
Consiliului adoptate prin procedura de consultare (unanimitate), publicat în Jurnalul Oficial al
Uniunii Europene nr. 122 din 16 mai 2003, Actul de aderare a Greciei, publicat în Jurnalul Oficial
al Uniunii Europene nr. L291 din 19 noiembrie 1979, Actul de aderare a Spaniei i Portugaliei,
publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L302 din 15 noiembrie 1985, Actul de aderare
a Austriei, Suediei i Finlandei, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. C241 din 29
august 1994 (a a cum a fost adaptat de Decizia Consiliului 91/1/CE, Euratom, ECSC, JOCE nr.
L1 din 1 ianuarie 1995) i de Actul referitor la condi iile ader rii pentru Republica Ceh ,
DocumentsPDFComplete
Click Here & UpgradeExpanded Features
Unlimited Pages
OUG 57/ 2007privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei i faunei s lbatice
37
Republica Eston , Republica Cipru, Republica Leton , Republica Lituanian , Republica Ungar ,
Republica Malta, Republica Polon , Republica Slovenia i Republica Slovac i adapt rile
tratatelor de fondare ale Uniunii Europene, publicat în Jurnalul Oficial al Comunit ilor Europene
L 236 din 23 septembrie 2003;
b) Directiva Consiliului 92/43/CEE din 21 mai 1992 privind conservarea habitatelor naturale i
a faunei i florei s lbatice, publicat în Jurnalul Oficial al Comunit ilor Europene nr. L206 din 22
iulie 1992, amendat de: Directiva Consiliului 97/62/CE din 27 octombrie 1997 pentru adaptarea
la progresul tehnic i tiin ific a Directivei 92/43/CEE, publicat în Jurnalul Oficial al
Comunit ilor Europene nr. L305 din 8 noiembrie 1997, Regulamentul Parlamentului European
i al Consiliului (CE) nr. 1882/2003 pentru adaptarea la Decizia Consiliului nr. 1999/468/CE a
prevederilor referitoare la comitetele care asist Comisia în exercitarea prerogativelor descrise
în instrumentele care fac subiectul procedurii la care face referire art. 251 din Tratatul CE,
publicat în Jurnalul Oficial al Comunit ilor Europene nr. 284 din 31 octombrie 2003, Actul de
aderare a Austriei, Suediei i Finlandei, publicat în Jurnalul Oficial al Comunit ilor Europene nr.
C241 din 29 august 1994 (a a cum a fost adaptat de Decizia Consiliului 91/1/CE, Euratom,
ECSC, publicat în Jurnalul Oficial al Comunit ilor Europene nr. L1 din 1 ianuarie 1995) i de
Actul referitor la condi iile ader rii pentru Republica Ceh , Republica Eston , Republica Cipru,
Republica Leton , Republica Lituanian , Republica Ungar , Republica Malta, Republica Polon ,
Republica Slovenia i Republica Slovac i adapt rile tratatelor de fondare ale Uniunii Europene,
publicat în Jurnalul Oficial al Comunit ilor Europene nr. L236 din 23 septembrie 2003; i
c) Directiva Consiliului nr. 2006/105/CEE din 20 noiembrie 2006 privind adaptarea
Directivelor 73/239/CEE, 74/557/CEE i 2002/83/CE din domeniul mediului, ca urmare a ader rii
Bulgariei i României, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L363 din 20 decembrie
2006, amendat de Corigendumul Directivei Consiliului 2006/105/CEE din 20 noiembrie 2006
pentru adaptarea Directivelor 73/239/CEE, 74/557/CEE i 2002/83/CE din domeniul mediului, ca
urmare a ader rii Bulgariei i României, publicat în Jurnalul Oficial al Uniuni Europene nr. L80
din 21 martie 2007.
PRIM-MINISTRU
C LIN POPESCU-T RICEANU
Contrasemneaz :
Ministrul mediului i dezvolt rii durabile,
Attila Korodi
Ministrul agriculturii i dezvolt rii rurale,
DocumentsPDFComplete
Click Here & UpgradeExpanded Features
Unlimited Pages
OUG 57/ 2007privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei i faunei s lbatice
38
Decebal Traian Reme
Ministrul dezvolt rii,
lucr rilor publice i locuin elor,
Laszlo Borbely
Ministrul internelor
i reformei administrative,
Cristian David
p. Ministrul transporturilor,
Septimiu Buza u,
secretar de stat
Departamentul pentru Afaceri Europene,
Adrian Cioc nea,
secretar de stat
Ministrul economiei i finan elor,
Varujan Vosganian
Bucure ti, 20 iunie 2007.
Nr. 57.
ANEXA 1
SCOPUL I REGIMUL DE MANAGEMENT
al categoriilor de arii naturale protejate
În conformitate cu prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) - c) i alin. (2) din prezenta ordonan de
urgen , scopul i regimul de management al categoriilor de arii naturale protejate ce compun
re eaua na ional de arii protejate sunt urm toarele:
a) Rezerva ii tiin ifice
Rezerva iile tiin ifice sunt acele arii naturale protejate ale c ror scopuri sunt protec ia i
conservarea unor habitate naturale terestre i/sau acvatice, cuprinzând elemente reprezentative
de interes tiin ific sub aspect floristic, faunistic, geologic, speologic, paleontologic, pedologic
DocumentsPDFComplete
Click Here & UpgradeExpanded Features
Unlimited Pages
OUG 57/ 2007privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei i faunei s lbatice
39
sau de alt natur . M rimea rezerva iilor tiin ifice este determinat de arealul necesar pentru
asigurarea integrit ii zonei protejate. Managementul rezerva iilor tiin ifice asigur un regim
strict de protec ie prin care habitatele sunt p strate într-o stare pe cât posibil neperturbat . În
aceste zone se interzice desf urarea oric ror activit i umane, cu excep ia activit ilor de
cercetare, educa ie i de ecoturism cu limit rile descrise în planurile de management, cu acordul
forului tiin ific competent i al administratorului rezerva iei tiin ifice. Rezerva iile tiin ifice
corespund categoriei I IUCN (Uniunea Interna ional pentru Conservarea Naturii) "Rezerva ie
Natural Strict : arie protejat , administrat în principal în scopuri tiin ifice".
b) Parcuri na ionale
Parcurile na ionale sunt acele arii naturale protejate ale c ror scopuri sunt protec ia i
conservarea unor e antioane reprezentative pentru spa iul biogeografic na ional, cuprinzând
elemente naturale cu valoare deosebit sub aspectul fizico-geografic, floristic, faunistic,
hidrologic, geologic, paleontologic, speologic, pedologic sau de alt natur , oferind posibilitatea
vizit rii în scopuri tiin ifice, educative, recreative i turistice. Managementul parcurilor na ionale
asigur men inerea cadrului fizico-geografic în stare natural , protec ia ecosistemelor,
conservarea resurselor genetice i a diversit ii biologice în condi ii de stabilitate ecologic ,
prevenirea i excluderea oric rei forme de exploatare a resurselor naturale i a folosin elor
terenurilor, incompatibil scopului atribuit. Regimul de gospod rire se stabile te prin
regulamente i planuri proprii de protec ie i conservare aprobate de autorit ile na ionale
tiin ifice i administrative abilitate, potrivit dispozi iilor prezentei ordonan e de urgen . În
perimetrele lor vor fi cuprinse ecosisteme sau frac iuni de ecosisteme terestre i acvatice cât
mai pu in influen ate prin activit i umane. Elementele cu valoare deosebit de pe cuprinsul
parcurilor na ionale pot fi delimitate i puse sub un regim strict de protec ie ca rezerva ii
tiin ifice. Parcurile na ionale se întind în general pe suprafe e mari de teren. În perimetrul
parcurilor na ionale sunt admise doar activit ile tradi ionale practicate numai de comunit ile
din zona parcului na ional, activit i tradi ionale ce vor fi reglementate prin planul de
management. Parcurile na ionale corespund categoriei II IUCN "Parc na ional: arie protejat
administrat în special pentru protec ia ecosistemelor i pentru recreere".
c) Monumente ale naturii
Monumente ale naturii sunt acele arii naturale protejate ale c ror scopuri sunt protec ia i
conservarea unor elemente naturale cu valoare i semnifica ie ecologic , tiin ific , peisagistic
deosebite, reprezentate de specii de plante sau animale s lbatice rare, endemice ori amenin ate
cu dispari ia, arbori seculari, asocia ii floristice i faunistice, fenomene geologice - pe teri,
martori de eroziune, chei, cursuri de ap , cascade i alte manifest ri i forma iuni geologice,
depozite fosilifere, precum i alte elemente naturale cu valoare de patrimoniu natural prin
unicitatea sau raritatea lor. Dac monumentele naturii nu sunt cuprinse în perimetrul altor zone
DocumentsPDFComplete
Click Here & UpgradeExpanded Features
Unlimited Pages
OUG 57/ 2007privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei i faunei s lbatice
40
aflate sub regim de protec ie, pentru asigurarea integrit ii lor se vor stabili zone de protec ie
obligatorie, indiferent de destina ia i de de in torul terenului.
Managementul monumentelor naturii se face dup un regim strict de protec ie care asigur
strarea tr turilor naturale specifice. În func ie de gradul lor de vulnerabilitate, accesul
popula iei poate fi limitat sau interzis.
Monumentele naturii corespund categoriei III IUCN "Monument natural: arie protejat
administrat în special pentru conservarea elementelor naturale, specifice".
d) Rezerva ii naturale
Rezerva iile naturale sunt acele arii naturale protejate ale c ror scopuri sunt protec ia i
conservarea unor habitate i specii naturale importante sub aspect floristic, faunistic, forestier,
hidrologic, geologic, speologic, paleontologic, pedologic. M rimea lor este determinat de
arealul necesar asigur rii integrit ii elementelor protejate.
Managementul rezerva iilor naturale se face diferen iat, în func ie de caracteristicile acestora,
prin m suri active de gospod rire pentru a asigura men inerea habitatelor i/sau în vederea
protej rii anumitor specii, grupuri de specii sau comunit i biotice. Pe lâng activit ile tiin ifice,
dup caz, pot fi admise activit i turistice, educa ionale, organizate. Sunt admise unele activit i
de valorificare durabil a unor resurse naturale. Sunt interzise folosin e ale terenurilor sau
exploatarea resurselor care d uneaz obiectivelor atribuite. Potrivit scopului pentru care au fost
desemnate, rezerva iile naturale pot avea caracter predominant: botanic, zoologic, forestier,
geologic, paleontologic, peisagistic, speologic, de zon umed , marin , de resurse genetice i
altele.
Aceste rezerva ii corespund categoriei IV IUCN, i anume arie de gestionare a
habitatelor/speciilor: arie protejat administrat în special pentru conservare prin interven ii de
gospod rire.
e) Parcuri naturale
Parcurile naturale sunt acele arii naturale protejate ale c ror scopuri sunt protec ia i
conservarea unor ansambluri peisagistice în care interac iunea activit ilor umane cu natura de-
a lungul timpului a creat o zon distinct , cu valoare semnificativ peisagistic i/sau cultural ,
deseori cu o mare diversitate biologic .
Managementul parcurilor naturale urm re te men inerea interac iunii armonioase a omului
cu natura prin protejarea diversit ii habitatelor i peisajului, promovând p strarea folosin elor
tradi ionale ale terenurilor, încurajarea i consolidarea activit ilor, practicilor i culturii
tradi ionale ale popula iei locale.
De asemenea, se ofer publicului posibilit i de recreere i turism i se încurajeaz activit ile
tiin ifice i educa ionale.
DocumentsPDFComplete
Click Here & UpgradeExpanded Features
Unlimited Pages
OUG 57/ 2007privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei i faunei s lbatice
41
Parcurile naturale corespund categoriei V IUCN "Peisaj protejat: arie protejat administrat în
principal pentru conservarea peisajului i recreere".
f) Rezerva ii ale biosferei
Rezerva iile biosferei sunt acele arii naturale protejate ale c ror scopuri sunt protec ia i
conservarea unor zone de habitat natural i a diversit ii biologice specifice. Rezerva iile
biosferei se întind pe suprafe e mari i cuprind un complex de ecosisteme terestre i/sau
acvatice, lacuri i cursuri de ap , zone umede cu comunit i biocenotice floristice i faunistice
unice, cu peisaje armonioase naturale sau rezultate din amenajarea tradi ional a teritoriului,
ecosisteme modificate sub influen a omului i care pot fi readuse la starea natural , comunit i
umane a c ror existen este bazat pe valorificarea resurselor naturale, pe principiul dezvolt rii
durabile i armonioase. M rimea rezerva iilor biosferei este determinat de cerin ele de
protec ie i conservare eficiente ale mediului natural i ale diversit ii biologice specifice.
Managementul rezerva iilor biosferei se realizeaz conform unor regulamente i planuri de
protec ie i conservare proprii, în conformitate cu recomand rile Programului Om - Biosfer de
sub egida UNESCO. Dac în perimetrul rezerva iilor biosferei sunt cuprinse i situri naturale ale
patrimoniului universal, managementul rezerva iei se realizeaz cu respectarea prevederilor
Conven iei privind protec ia patrimoniului mondial cultural i natural, de sub egida UNESCO.
Pentru asigurarea protec iei i conserv rii unor zone de habitat natural i a diversit ii
biologice specifice, precum i pentru valorificarea resurselor naturale disponibile, potrivit
cerin elor de consum ale popula iilor locale i în limitele poten ialului biologic natural de
regenerare a acestor resurse, în cuprinsul rezerva iilor biosferei se pot delimita zone cu regim
diferen iat de protec ie ecologic , de conservare i de valorificare a resurselor, dup cum
urmeaz :
1. zone strict protejate, având regimul de protec ie i conservare a rezerva iilor tiin ifice;
2. zone tampon, cu rol de protec ie a zonelor strict protejate i în care sunt admise activit i
limitate de valorificare a resurselor disponibile, în conformitate cu autoriza iile date de
administra ia rezerva iei;
3. zone de reconstruc ie ecologic , în care se realizeaz m suri de refacere a mediului
deteriorat;
4. zone de dezvoltare durabil , valorificabile economic prin practici tradi ionale sau noi,
ecologic admise, în limitele capacit ii de regenerare a resurselor.
Rezerva iile biosferei cu a ez ri umane sunt astfel gestionate încât s constituie modele de
dezvoltare a comunit ilor umane în armonie cu mediul natural.
g) Zone umede de importan interna ional
DocumentsPDFComplete
Click Here & UpgradeExpanded Features
Unlimited Pages
OUG 57/ 2007privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei i faunei s lbatice
42
Zonele umede de importan interna ional sunt acele arii naturale protejate al c ror scop
este asigurarea protec iei i conserv rii siturilor naturale cu diversitatea biologic specific
zonelor umede.
Managementul acestor zone se realizeaz în scopul conserv rii lor i al utiliz rii durabile a
resurselor biologice pe care le genereaz , în conformitate cu prevederile Conven iei privind
conservarea zonelor umede de importan interna ional , în special ca habitat al p rilor
acvatice.
h) Situri naturale ale patrimoniului natural universal
Siturile naturale ale patrimoniului natural universal sunt acele arii naturale protejate ale c ror
scopuri sunt protec ia i conservarea unor zone de habitat natural în cuprinsul c rora exist
elemente naturale a c ror valoare este recunoscut ca fiind de importan universal . M rimea
arealului lor este determinat de cerin ele pentru asigurarea integrit ii i conserv rii
elementelor supuse acestui regim de protec ie. În cuprinsul acestor zone pot exista comunit i
umane ale c ror activit i sunt orientate pentru o dezvoltare compatibil cu cerin ele de
protec ie i conservare ale sitului natural.
Managementul siturilor naturale ale patrimoniului natural universal se realizeaz în
conformitate cu regulamentele i planurile proprii de protec ie i conservare, cu respectarea
prevederilor Conven iei privind protec ia patrimoniului mondial cultural i natural, de sub egida
UNESCO.
i) Arii speciale de conservare
Ariile speciale de conservare sunt acele arii naturale protejate de interes comunitar ale c ror
scopuri sunt conservarea, men inerea i, acolo unde este cazul, readucerea într-o stare de
conservare favorabil a habitatelor naturale i/sau a popula iilor speciilor pentru care situl este
desemnat. Ariile naturale de conservare sunt special desemnate pentru conservarea tipurilor de
habitate naturale i a habitatelor speciilor prev zute în anexele nr. 2 i 3.
Managementul ariilor speciale de conservare necesit planuri de management adecvate
specifice siturilor desemnate sau integrate în alte planuri de management i m suri legale,
administrative sau contractuale în scopul evit rii deterior rii habitatelor naturale i a habitatelor
speciilor, precum i a perturb rii speciilor pentru care zonele au fost desemnate. Orice plan sau
proiect indirect legat sau necesar pentru gestiunea sitului, dar susceptibil de a-l afecta într-un
mod semnificativ, va face obiectul unui studiu pentru evaluarea impactului, inându-se seama
de obiectivele de conservare a ariei, conform prevederilor art. 28 din ordonan a de urgen .
Ariile speciale de conservare se desemneaz prin hot râre a Guvernului, dup recunoa terea
statutului lor de c tre Comisia European , i vor face parte din re eaua european "NATURA
2000".
j) Arii de protec ie special avifaunistic
DocumentsPDFComplete
Click Here & UpgradeExpanded Features
Unlimited Pages
OUG 57/ 2007privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei i faunei s lbatice
43
Ariile de protec ie special avifaunistic sunt acele arii naturale protejate ale c ror scopuri
sunt conservarea, men inerea i, acolo unde este cazul, readucerea într-o stare de conservare
favorabil a speciilor de p ri i a habitatelor specifice, desemnate pentru protec ia speciilor de
ri migratoare s lbatice, mai ales a celor prev zute în anexele nr. 3 i 4 A.
Managementul ariilor speciale de protec ie se realizeaz ca i pentru ariile speciale de
conservare.
Ariile speciale de protec ie sunt desemnate prin hot râre a Guvernului i fac parte din
re eaua european "NATURA 2000".
k) Situri de importan comunitar
Siturile de importan comunitar reprezint acele arii care, în regiunea sau în regiunile
biogeografice în care exist , contribuie semnificativ la men inerea sau restaurarea la o stare de
conservare favorabil a habitatelor naturale din anexa nr. 2 sau a speciilor de interes comunitar
din anexa nr. 3 i care pot contribui astfel semnificativ la coeren a re elei "NATURA 2000" i/sau
contribuie semnificativ la men inerea diversit ii biologice în regiunea ori regiunile biogeografice
respective. Pentru speciile de animale cu areal larg de r spândire, siturile de importan
comunitar ar trebui s corespund zonelor din areal în care sunt prezen i factori abiotici i
biotici esen iali pentru existen a i reproducerea acestor specii.
Propunerile de situri de importan comunitar se stabilesc prin ordin al autorit ii publice
centrale pentru protec ia mediului, pe baza criteriilor enun ate în anexa nr. 7.
l) Geoparcul
Geoparcul este un teritoriu ce cuprinde elemente de interes geologic deosebit, al turi de
elemente de interes ecologic, arheologic, istoric i cultural. Caracteristicile geologice sunt
cuprinse într-un num r de situri de importan tiin ific , educa ional sau estetic ,
reprezentative pentru un anumit moment din istoria Pamântului ori pentru anumite evenimente
sau procese geologice.
Un geoparc are limite bine definite, o suprafa suficient de mare i o strategie de dezvoltare
teritorial în folosul comunit ilor locale, a c ror existen este bazat pe valorificarea resurselor
naturale i culturale, pe principiul dezvolt rii durabile. Geoparcurile sunt zone cu a ez ri umane
astfel gestionate încât s constituie modele de dezvoltare a comunit ilor în armonie cu mediul
natural.
Geoparcul are o structur de administrare proprie care, în parteneriate locale i na ionale,
asigur conservarea patrimoniului natural i cultural i propune metode noi de protec ie,
educa ie, cooperare în scopul dezvolt rii socioeconomice, îmbun irii condi iilor de via din
mediul rural i înt ririi identit ii locale.
Managementul unui geoparc se realizeaz în conformitate cu strategia de dezvoltare
teritorial identificat i în conformitate cu recomand rile UNESCO i Cartei Re elei Europene a
DocumentsPDFComplete
Click Here & UpgradeExpanded Features
Unlimited Pages
OUG 57/ 2007privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei i faunei s lbatice
44
Geoparcurilor. Pentru asigurarea managementului siturilor geologice, naturale, istorice,
culturale, precum i pentru valorificarea resurselor naturale disponibile, potrivit cerin elor de
consum ale popula iilor locale, în cuprinsul geoparcului se pot delimita zone cu regim diferen iat
de protec ie, de conservare i de valorificare a resurselor, dup cum urmeaz :
1. zone strict protejate, având regimul de protec ie i conservare a rezerva iilor tiin ifice;
2. zone tampon, cu rol de protec ie a zonelor strict protejate i în care sunt admise activit i
limitate de valorificare a resurselor disponibile, în conformitate cu autoriza iile date de
administra ia geoparcului;
3. zone de dezvoltare durabil , valorificabile economic prin practici tradi ionale sau noi,
ecologic admise, în limitele capacit ii de regenerare a resurselor.
Geoparcul reprezint un concept lansat i sus inut de UNESCO, în parteneriat cu Re eaua
European a Geoparcurilor. La nivel mondial a fost creat Re eaua Global (UNESCO) a
Geoparcurilor. Recunoa terea interna ional a func ionarii unui geoparc i acceptarea lui în
aceste structuri se face în acord cu reglement rile stabilite de UNESCO i de Carta Re elei
Europene a Geoparcurilor.
ANEXA 2
TIPURI
de habitate naturale a c ror conservare necesit declararea ariilor speciale de conservare
Un asterisc înaintea numelui habitatului semnific faptul c este un habitat prioritar.
_____________________________________________________________________________
___
Cod Denumirea tipului de habitat
"NATURA
2000"
_____________________________________________________________________________
___
1110 Maluri nisipoase acoperite permanent cu un strat mic de ap marin ;
_____________________________________________________________________________
___
1140 Lagune i golfuri cu bancuri de nisip neacoperite de ap ;
_____________________________________________________________________________
___
DocumentsPDFComplete
Click Here & UpgradeExpanded Features
Unlimited Pages
OUG 57/ 2007privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei i faunei s lbatice
45
1150 * Lagune i golfuri cu bancuri de nisip;
_____________________________________________________________________________
___
1160 Lagune i golfuri cu bancuri de nisip;
_____________________________________________________________________________
___
1210 Vegeta ie anual la linia de rm;
_____________________________________________________________________________
___
1220 Vegeta ie peren a rmurilor stâncoase;
_____________________________________________________________________________
___
1310 Salicornia i alte specii anuale care colonizeaz regiunile ml tinoase
sau nisipoase;
_____________________________________________________________________________
___
1340 * Paji ti s turate continentale;
_____________________________________________________________________________
___
1530 Stepe i mla tini s turate panonice;
_____________________________________________________________________________
___
2330 Dune continentale cu p uni deschise cu Corynephorus i Agrostis;
_____________________________________________________________________________
___
2340 * Dune continentale panonice;
_____________________________________________________________________________
___
2110 Dune mobile embrionare;
_____________________________________________________________________________
___
2120 Dune mobile de-a lungul rmurilor cu Ammophila arenaria (dune albe);
_____________________________________________________________________________
___
2130 Dune fixate cu vegeta ie herbacee peren (dune gri);
DocumentsPDFComplete
Click Here & UpgradeExpanded Features
Unlimited Pages
OUG 57/ 2007privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei i faunei s lbatice
46
_____________________________________________________________________________
___
2160 Dune cu Hippophae rhamnoides;
_____________________________________________________________________________
___
2180 Dune împ durite din regiunea atlantic , continental i boreal ;
_____________________________________________________________________________
___
2190 Depresiuni umede intradunale;
_____________________________________________________________________________
___
3130 Ape st toare, oligotrofe pân la mezotrofe cu vegeta ia de
Littorelletea uniflorae i/sau de Isoeto-Nanojuncetea;
_____________________________________________________________________________
___
3140 Ape puternic oligomezotrofe cu vegeta ia bentonic de Chara spp.;
_____________________________________________________________________________
___
3150 Lacuri eutrofe naturale cu vegeta ie tip de Magnopotamion sau
Hydrocharition;
_____________________________________________________________________________
___
3160 Lacuri distrofice i b i;
_____________________________________________________________________________
___
31AO * Izvoare termale din Transilvania acoperite de lotu i;
_____________________________________________________________________________
___
3220 Râuri alpine i vegeta ia herbacee de pe malurile lor;
_____________________________________________________________________________
___
3230 Râuri de munte i vegeta ia lor lemnoas cu Myricaria germanica;
_____________________________________________________________________________
___
3240 Râuri de munte i vegeta ia lor lemnoas cu Salix elaeagnos;
DocumentsPDFComplete
Click Here & UpgradeExpanded Features
Unlimited Pages
OUG 57/ 2007privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei i faunei s lbatice
47
_____________________________________________________________________________
___
3260 Cursuri de ap din paji tile montane cu vegeta ia de Ranunculion
fluitantis i Callitricho-Batrachian;
_____________________________________________________________________________
___
3270 Râuri cu maluri n moloase cu vegeta ie de Chenopodian rubri i
Bidentian p.p.;
_____________________________________________________________________________
___
4060 Paji ti alpine i boreale;
_____________________________________________________________________________
___
4030 Paji ti uscate;
_____________________________________________________________________________
___
4070 * Tufi uri cu Pinus mugo i Rhododendron hirsutum (Mugo-Rhododendretum
hirsuti);
_____________________________________________________________________________
___
40AO * Tufi uri subcontinentale peri-panonice;
_____________________________________________________________________________
___
40CO * Tuf ri uri de foioase ponto-sarmatice;
_____________________________________________________________________________
___
5130 Forma iuni cu Juniperus communis în zone sau paji ti calcaroase;
_____________________________________________________________________________
___
6110 * Paji ti rupicole calcaroase sau bazofile cu Alysso-Sedion albi;
_____________________________________________________________________________
___
6120 * Paji ti calcaroase pe nisipuri xerice; paji ti xerofile calcaroase pe
nisip;
_____________________________________________________________________________
___
DocumentsPDFComplete
Click Here & UpgradeExpanded Features
Unlimited Pages
OUG 57/ 2007privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei i faunei s lbatice
48
6150 Paji ti boreale i alpine pe substrat silicios;
_____________________________________________________________________________
___
6170 Paji ti calcaroase alpine i subalpine;
_____________________________________________________________________________
___
6190 Paji ti panonice de stânc rii (Stipo-festucetalia palentis);
_____________________________________________________________________________
___
6210 Paji ti uscate seminaturale i faciesuri de acoperire cu tufi uri pe
substrat calcaros (* situri importante pentru orhidee);
_____________________________________________________________________________
___
6220 * Pseudostepe cu iarb i plante anuale de Thero-Brachypodietea;
_____________________________________________________________________________
___
6230 * Paji ti bogate în specii de Nardus, pe substraturile silicioase ale
zonelor muntoase;
_____________________________________________________________________________
___
6240 * Paji ti stepice subpanonice;
_____________________________________________________________________________
___
6250 * Paji ti stepice panonice pe loess;
_____________________________________________________________________________
___
6260 * Paji ti panonice nisipoase;
_____________________________________________________________________________
___
6290 Stepe ponto-panonice vestice;
_____________________________________________________________________________
___
62CO * Stepe ponto-sarmatice;
_____________________________________________________________________________
___
62DO Paji ti acidofile Oro-Moesiene;
DocumentsPDFComplete
Click Here & UpgradeExpanded Features
Unlimited Pages
OUG 57/ 2007privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei i faunei s lbatice
49
_____________________________________________________________________________
___
6410 Paji ti cu Molinia pe soluri calcaroase, turboase sau argilo-lemnoase
(Molinion caeruleae);
_____________________________________________________________________________
___
6420 Paji ti umede cu ierburi înalte;
_____________________________________________________________________________
___
6430 Asocia ii de lizier cu ierburi înalte hidrofile de la nivelul
câmpiilor pân la nivel montan i alpin;
_____________________________________________________________________________
___
6440 Paji ti aluviale ale v ilor de râuri cu Cnidion dubii;
_____________________________________________________________________________
___
6510 Paji ti de altitudine joas (Alopecurus pratensis, Sangiusorba
officinalis);
_____________________________________________________________________________
___
6520 Paji ti montane;
_____________________________________________________________________________
___
7110 * Turb rii active;
_____________________________________________________________________________
___
7120 Turb rii degradate înc capabile de o regenerare natural ;
_____________________________________________________________________________
___
7130 Turb rii de acoperire (* dac este activ turb ria);
_____________________________________________________________________________
___
7140 Mla tini turboase de tranzi ie i turb rii mi toare;
_____________________________________________________________________________
___
7150 Depresiuni pe substraturi turboase;
DocumentsPDFComplete
Click Here & UpgradeExpanded Features
Unlimited Pages
OUG 57/ 2007privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei i faunei s lbatice
50
_____________________________________________________________________________
___
7210 * Mla tini calcaroase cu Cladium mariscus i specii de Caricion
davallianae;
_____________________________________________________________________________
___
7220 * Izvoare petrifiante cu formare de travertin (Cratoneurion);
_____________________________________________________________________________
___
7230 Mla tini alcaline;
_____________________________________________________________________________
___
7240 * Vegeta ie pionier alpin cu Caricion bicoloris-atrofuscae;
_____________________________________________________________________________
___
8110 Grohoti stâncos al etajului montan (Androsacetalia alpinae i
Galeopsitalia ladani);
_____________________________________________________________________________
___
8120 Grohoti calcaros i de isturi calcaroase ale etajelor montane pân la
cele alpine (Thlaspietea rotundifolii);
_____________________________________________________________________________
___
8150 Grohoti uri medioeuropene silicoase ale regiunilor înalte;
_____________________________________________________________________________
___
8160 * Grohoti uri medioeuropene calcaroase ale etajelor montane;
_____________________________________________________________________________
___
8210 Pante stâncoase calcaroase cu vegeta ie chasmofitic ;
_____________________________________________________________________________
___
8220 Pante stâncoase silicioase cu vegeta ie chasmofitic ;
_____________________________________________________________________________
___
8230 Stânci silicioase cu vegeta ie pionier de Sedo-Scleranthion sau Sedo
DocumentsPDFComplete
Click Here & UpgradeExpanded Features
Unlimited Pages
OUG 57/ 2007privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei i faunei s lbatice
51
albi-Veronicion dillenii;
_____________________________________________________________________________
___
8240 Grohoti i lespezi calcaroase;
_____________________________________________________________________________
___
8310 Grote neexploatate turistic;
_____________________________________________________________________________
___
9110 P duri tip Luzulo-Fagetum;
_____________________________________________________________________________
___
9130 P duri tip Asperulo-Fagetum;
_____________________________________________________________________________
___
9140 P duri subalpine medioeuropene cu Acer i Rumex arifolius;
_____________________________________________________________________________
___
9150 P duri medioeuropene tip Cephalanthero-Fagion;
_____________________________________________________________________________
___
9160 P duri cu stejar pedunculat sau stejar subatlantic i medioeuropean i
cu Carpinion betuli;
_____________________________________________________________________________
___
9170 Stej ri cu Galio-Carpinetum;
_____________________________________________________________________________
___
9180 * P duri de pant , grohoti sau ravene cu Tilio-Acerion;
_____________________________________________________________________________
___
9190 Stej ri b trân acidofil al câmpurilor nisipoase cu Quercus robur;
_____________________________________________________________________________
___
91BO P dure de frasin termofil cu Fraxinus angustifolia;
DocumentsPDFComplete
Click Here & UpgradeExpanded Features
Unlimited Pages
OUG 57/ 2007privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei i faunei s lbatice
52
_____________________________________________________________________________
___
91DO * Turb rii împ durite;
_____________________________________________________________________________
___
91EO * P duri aluviale cu Alnus glutinosa i Fraxinus excelsior
(Alno-Padion, Alnion nicanae, Salicion albae);
_____________________________________________________________________________
___
91FO P duri mixte cu Quercus robur, Ulmus laevis, Fraxinus excelsior sau
Fraxinus angustifolia, riverane marilor fluvii (Ulmenion minaris);
_____________________________________________________________________________
___
91HO * P duri panonice cu Quercus pubescens;
_____________________________________________________________________________
___
91IO Vegeta ie de silvostep eurosiberian cu Quercus spp.;
_____________________________________________________________________________
___
91MO P duri panonice-balcanice de stejar turcesc;
_____________________________________________________________________________
___
91VO P duri dacice de fag (Symphyto-Fagion);
_____________________________________________________________________________
___
91XO * P duri de fag dobrogene;
_____________________________________________________________________________
___
91YO P duri dacice de stejar i carpen;
_____________________________________________________________________________
___
91ZO P duri de tei argintiu specifice zonei Moesice;
_____________________________________________________________________________
___
91AA P duri estice de stejar alb;
DocumentsPDFComplete
Click Here & UpgradeExpanded Features
Unlimited Pages
OUG 57/ 2007privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei i faunei s lbatice
53
_____________________________________________________________________________
___
91BA P duri de brad argintiu specifice zonei Moesice;
_____________________________________________________________________________
___
9410 P duri acidofile cu Picea din etajele alpine montane;
_____________________________________________________________________________
___
9420 P duri alpine cu Larix decidua i/sau Pinus cembra;
_____________________________________________________________________________
___
9260 P duri cu Castanea sativa;
_____________________________________________________________________________
___
9280 P duri cu Quercus frainetto;
_____________________________________________________________________________
___
92AO Galerii cu Salix alba i Populus alba;
_____________________________________________________________________________
___
95AO P duri oro-mediteraneene înalte de pin;
_____________________________________________________________________________
___
9530 P duri sub-mediteraneene de pin cu pin negru endemic.
_____________________________________________________________________________
___
ANEXA 3
SPECII
de plante i de animale a c ror conservare necesit desemnarea ariilor speciale de conservare i
a ariilor de protec ie special avifaunistic
Interpretare
1. Anexa nr. 3 este o continuare a anexei nr. 2 pentru stabilirea re elei "NATURA 2000".
2. Speciile prezentate în anex sunt indicate:
DocumentsPDFComplete
Click Here & UpgradeExpanded Features
Unlimited Pages
OUG 57/ 2007privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei i faunei s lbatice
54
a) prin numele speciei ori subspeciei; sau
b) prin toate speciile care apar in unui taxon mai mare sau unei p i din acel taxon.
3. Simboluri
Un asterisc înaintea numelui speciilor semnific faptul c este o specie prioritar .
a) ANIMALE VERTEBRATE
MAMIFERE
CHIROPTERA
Rhinolophidae
- Rhinolophus blasii (Liliacul cu potcoav al lui Blasius)
- Rhinolophus euryale (Liliacul mediteranean cu potcoav )
- Rhinolophus ferrumequinum (Liliacul mare cu potcoav )
- Rhinolophus hipposideros (Liliacul mic cu potcoav )
- Rhinolophus mehelyi (Liliacul cu potcoav al lui Mehely)
Vespertilionidae
- Barbastella barbastellus (Liliac cârn)
- Miniopterus schreibersi (Liliac cu aripi lungi)
- Myotis bechsteini (Liliac cu urechi mari)
- Myotis blythi (Liliac comun mic)
- Myotis capaccinii (Liliac cu picioare lungi)
- Myotis dasycneme (Liliac de iaz)
- Myotis emarginatus (Liliac c miziu)
- Myotis myotis (Liliac comun)
RODENTIA
Sciuridae
- Spermophilus citellus (Citellus citellus) (Popând u/ uit )
Cricetidae
- Mesocricetus newtoni (Grivan mic, Hamster românesc)
Microtidae
- Microtus tatricus ( oarece de Tatra)
Zapodidae
- Sicista subtilis ( oarece s ritor de step )
Castoridae
- Castor fiber (Castor)
CARNIVORA
Canidae
- Canis lupus (Lup)
DocumentsPDFComplete
Click Here & UpgradeExpanded Features
Unlimited Pages
OUG 57/ 2007privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei i faunei s lbatice
55
Ursidae
- * Ursus arctos (Urs brun)
Mustelidae
- * Lutra lutra (Vidr , Lutr )
- * Mustela lutreola (Nori , Nurc , Vidr mic , Dihor de ap )
- Vormela peregusna (Dihor p tat)
- Mustela eversmanni (Dihor de step )
Felidae
- Lynx lynx (Râs)
Phocidae
- * Monachus monachus (Vac de mare, Foc cu burt alb )
ARTILODACTYLA
Bovidae
- * Bison bonasus (Zimbru)
CETACEA
- Tursiops truncatus (Delfin mare, Delfin cu bot gros)
- Phocoena phocoena (Marsuin, Porc de mare)
P RI
GAVIIFORMES
Gavidae
- Gavia stellata (Fundac mic)
- Gavia arctica (Fundac polar, Cufundac)
- Gavia immer (Cufundac mare)
PELECANIFORMES
Phalacrocoracidae
- Phalacrocorax pygmaeus (Cormoran mic)
Pelecanidae
- Pelecanus onocrotalus (Pelican comun)
- Pelecanus crispus (Pelican cre )
CICONIFORMES
Ardeidae
- Botaurus stellaris (Bou de balt , Buhai de balt )
- Ixobrychus minutus (Stârc pitic)
- Nycticorax nycticorax (Stârc de noapte)
- Ardeola ralloides (Stârc galben)
- Egretta garzetta (Egret mic )
DocumentsPDFComplete
Click Here & UpgradeExpanded Features
Unlimited Pages
OUG 57/ 2007privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei i faunei s lbatice
56
- Egretta alba (Egret mare)
- Ardea purpurea (Stârc ro u)
Ciconiidae
- Ciconia nigra (Barz neagr )
- Ciconia ciconia (Barz alb )
Threskiornithidae
- Plegadis felcinellus ( ig nu , Ibis negru)
- Platalea leucorodia (Lop tar, Stârc lop tar)
ANSERIFORMES
Anatidae
- Cygnus cygnus (Leb de iarn )
- Anser erythropus (Gârli mic )
- Branta ruficollis (Gâsc cu gât ro u)
- Tadorna ferruginea (C lifar ro u)
- Aythya nyroca (Ra ro ie, Ra cu ochii albi)
- Oxyura leucocephala (Ra cu cap alb)
FALCONIFORMES
Accipitridae
- Pernis apivorus (Viespar)
- Milvus migrans (Gaie brun , Gaie neagr )
- Milvus milvus (Gaie ro ie, orli )
- Haliaeetus albicilla (Codalb)
- Neophron percnopterus (Hoitar)
- Gypaetus barbatus (Z ganul, Vulturul b rbos)
- Aegypius monachus (Vultur ple uv brun, Vultur negru)
- Gyps fulvus (Vultur ple uv sur)
- Circaetus gallicus ( erpar)
- Circus aeruginosus (Erete de stuf)
- Circus cyaneus (Erete vân t)
- Circus macrourus (Erete alb)
- Circus pygargus (Erete sur)
- Accipiter brevipes (Uliu cu picioare scurte)
- Buteo rufinus ( orecar mare)
- Aquila pomarina (Acvil ip toare mic )
- Aquila clanga (Acvil ip toare mare)
- Aquila heliaca (Acvil de câmp)
DocumentsPDFComplete
Click Here & UpgradeExpanded Features
Unlimited Pages
OUG 57/ 2007privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei i faunei s lbatice
57
- Aquila chrysaetos (Acvil de munte)
- Hieraaetus pennatus (Acvil pitic , Acvil mic )
Pandionidae
- Pandion haliaetus (Vultur pescar, Uligan pescar)
Falconidae
- Falco naumanni (Vânturel, Vinderel mic)
- Falco vespertinus ( oimule , Vânturel de sear )
- Falco cherrug ( oim dun rean)
- Falco peregrinus ( oim c tor)
GALLIFORMES
Tetraornidae
- Tetrao tetrix tetrix (Coco de mesteac n)
- Tetrao urogallus (Coco de munte)
GRUIFORMES
Rallidae
- Porzana porzana (Creste pestri , Crestelu pestri )
- Porzana parva (Crestelu mijlociu, Creste mijlociu, Creste cenu iu)
- Porzana pussilla (Crestelu pitic, Creste pitic)
- Crex crex (Cristei de câmp, Cârstei de câmp)
Gruidae
- Grus grus (Cocor)
Otididae
- Otis tarda (Dropie)
CHARADRIIFORMES
Recurvirostridae
- Recurvirostra avosetta (Ciocîntors)
- Himantopus himantopus (Piciorong, C lig )
Burhinidae
- Burhinus oedicnemus (Pas rea ogorului)
Glareolidae
- Glareola pratincola (Ciovlic ruginie)
Charadriidae
- Pluvialis apricaria (Ploier auriu)
- Charadrius alexandrinus (Prund ra de s tur )
- Charadrius (Eudromias) morinellus (Prund ra de munte)
Scolopacidae
DocumentsPDFComplete
Click Here & UpgradeExpanded Features
Unlimited Pages
OUG 57/ 2007privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei i faunei s lbatice
58
- Calidris alpina (Fungaci de rm)
- Gallinago media (Beca in mare)
- Numenius tenuirostris (Culic cu cioc sub ire)
- Tringa glareola (Fluierar de mla tin )
- Phalaropus lobatus (Notati )
Laridae
- Larus melanocephalus (Pesc ru cu cap negru)
- Larus genei (Pesc ru cu cioc sub ire, pesc ru roz, pesc ru rozalb)
- Larus minutus (Pesc ru mic)
Sternidae
- Sterna (Gelochelidon) nilotica (Pesc ri râz toare)
- Sterna caspia (Pesc ri mare)
- Sterna sandvicensis (Chir de mare)
- Sterna hirundo (Chir de balt )
- Sterna albifrons (Chir mic )
- Chlidonias hybridus (Chirighi cu obraz alb)
- Chlidonias niger (Chirighi neagr )
STRIGIFORMES
Strigidae
- Bubo bubo (Buh , Bufni )
- Glaucidium passerinum (Ciuvic )
- Asio flammeus (Ciuf de câmp)
- Aegolius funereus (Minuni )
CAPRIMULGIFORMES
Caprimulgidae
- Caprimulgus europaeus (Caprimulg)
CORACIIFORMES
Alcedinidae
- Alcedo atthis (Pesc ra albastru)
Coraciidae
- Coracias garrulus (Dumbr veanc )
PICIFORMES
Picidae
- Picus canus (Ghionoaie sur )
- Dryocopus martius (Cioc nitoare neagr )
- Dendrocopos syriacus [Cioc nitoare (pestri ) de gr din ]
DocumentsPDFComplete
Click Here & UpgradeExpanded Features
Unlimited Pages
OUG 57/ 2007privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei i faunei s lbatice
59
- Dendrocopos medius (Cioc nitoare de stejar)
- Dendrocopos leucotos (Cioc nitoare cu spate alb)
- Picoides tridactylus (Cioc nitoare de munte)
PASSERIFORMES
Alaudidae
- Melanocorypha calandra (Ciocârlie de B gan)
- Calandrella brachydactyla (Ciocârlie de stol)
- Lullula arborea (Ciocârlie de p dure)
Motacillidae
- Anthus campestris (Fâs de câmp)
Muscicapidae/Turdinae
- Oenanthe pleschanka (Pietrar negru)
- Luscinia svecica (Gu vân )
Muscicapidae/Sylviinae
- Acrocephalus paludicola (L car de pipirig)
- Acrocephalus melanopogon (Privighetoare de balt )
- Sylvia nisoria (Silvie porumbac )
Muscicapidae (Muscicarpinae)
- Ficedula parva (Muscar mic)
- Ficedula albicollis (Muscar gulerat)
Laniidae
- Lanius collurio (Sfrâncioc ro iatic)
- Lanius minor (Sfrâncioc cu frunte neagr , Sfrâncioc mic)
Emberizidae
- Emberiza hortulana (Presur de gr din )
REPTILE
CHELONIA (TESTUDINES)
Testudinidae
- Testudo hermanni ( estoas de uscat b ean )
- Testudo graeca ( estoas de uscat dobrogean )
Emydidae
- Emys orbicularis (Broasc estoas de ap )
OPHIDIA (SERPENTES)
Colubridae
- Elaphe quatuorlineata (Balaur mare) (inclusiv subspecia sauromates)
Viperidae
DocumentsPDFComplete
Click Here & UpgradeExpanded Features
Unlimited Pages
OUG 57/ 2007privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei i faunei s lbatice
60
- Vipera ursinii (Vipera ursinii moldavica, Vipera ursinii renardi i/sau forme intermediare)
(Viper de step )
- * Vipera ursinii rakosiensis (Viper de fânea )
AMFIBIENI
CAUDATA
Salamandridae
- Triturus cristatus (Triturus cristatus cristatus) (Triton cu creast )
- Triturus dobrogicus (Triturus cristatus dobrogicus) (Triton cu creast dobrogean)
- Triturus montandoni (Triton carpatic)
- Triturus vulgaris ampelensis (Tritonul comun transilv nean)
ANURA
Discoglossidae
- Bombina bombina (Buhai de balt cu burta ro ie)
- Bombina variegata (Buhai de balt cu burta galben )
Pelobatidae
- Pelobates fuscus (Broasc de p mânt, Broasca gheboas )
PE TI
PETROMYZONIFORMES
Petromyzonidae
- Eudontomyzon danfordi (Chi car)
- Eudontomyzon mariae
- Eudontomyzon vladykovi
CLUPEIFORMES
Clupeidae
- Alosa pontica (Scrumbie de Dun re)
- Alosa caspia caspia (Rizeafc )
SALMONIFORMES
Salmonidae
- Hucho hucho (Lostri )
Umbridae
- Umbra krameri ( ig nu )
PERCIFORMES
Percidae
- Gymnocephalus schraetzer (R sp r)
- Gymnocephalus baloni (Ghibor de râu)
- Zingel spp.
DocumentsPDFComplete
Click Here & UpgradeExpanded Features
Unlimited Pages
OUG 57/ 2007privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei i faunei s lbatice
61
CYPRINIFORMES
Cyprinidae
- Aspius aspius (Avat)
- Barbus meridionalis (Moioag )
- Chalcalburnus chalcoides (Oble mare)
- Gobio albipinnatus (Porcu or de nisip)
- Gobio uranoscopus (Petroc)
- Gobio kessleri (Petroc)
- Leuciscus (Telestes) souffia (Clean dungat)
- Pelecus cultratus (Sabi )
- Rutilus pigus (Babu de Tur)
- Rhodeus sericeus amarus (Boarc )
Cobitidae
- Cobitis elongata (Fâs mare)
- Cobitis taenia (Zvârlug )
- Misgurnis fossilis ( ipar, Vârlan)
- Sabanejewia aurata (Dunarin )
SCORPAENIFORMES
- Cottus gobio (Zgl voc)
NEVERTEBRATE
ARTHROPODA
CRUSTACEA
Decapoda (Crustacei)
- * Austropotamobius torrentium
INSECTA
Coleoptera (Gândaci)
- Bolbelasmus unicornis
- Boros schneideri
- Buprestis splendens
- Carabus hampei
- Carabus hungaricus
- Carabus variolosus
- Cerambyx cerdo (Croitor)
- Cucujus cinnaberinus
- Graphoderus bilineatus
- Lucanus cervus (R da )
DocumentsPDFComplete
Click Here & UpgradeExpanded Features
Unlimited Pages
OUG 57/ 2007privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei i faunei s lbatice
62
- Morimus funereus
- Oxyporus mannerheimi
- * Osmoderma eremita (Pustnicul, Gândacul sihastru)
- Phryganophilus ruficollis
- Pilemia tigrina
- Probaticus subrugosus
- * Pseudogaurotina excellens
- Rhysodes sulcatus
- * Rosalia alpina (Croitorul alpin)
- Stephanopachys substriatus
Lepidoptera (Fluturi diurni i nocturni)
- Arytrura musculus
- Callimorpha (Euplagia, Panaxia) quadripunctaria
- Catopta thrips
- Colias myrmidone
- Cucullia mixta lorica
- Dioszeghyana schmidtii
- Eriogaster catax
- Euphydryas aurinia
- Euphydryas maturna
- Erannis ankeraria
- Gortyna borelii lunata
- Glyphipterix loricatella
- Hypodryas maturna partiensis
- Lycaene helle
- Lycaena dispar
- * Lepidea morsei
- Maculinea teleius
- Maculinea nausithous
- Nymphalis vaualbum
- Pseudophilotes bavius
Odonata (Libelule)
- Coenagrion ornatum
- Coenagrion mercuriale
- Cordulegaster heros
- Leucorrhinia pecforalis
DocumentsPDFComplete
Click Here & UpgradeExpanded Features
Unlimited Pages
OUG 57/ 2007privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei i faunei s lbatice
63
- Ophiogomphus cecilia
Orthoptera (Greieri i Cosa i)
- Isophya harzi
- Isophya stysi
- Isophya costata
- Pholidoptera transsylvanica
- Odontopodisma rubripes
- Paracaloptenus caloptenoides
- Stenobothrus (Stenobothrodes) eurasius
MOLLUSCA
Gastropoda (Melci)
- Anisus vorticulus
- Chilostoma banaticum
- Theodoxus transversalis
- Vertigo angustior
- Vertigo genesii
- Vertigo moulinisiana
BIVALVIA
Unionoida (Scoici)
- Unio crassus
b) PLANTE
PTERIDOPHYTA
Marsileaceae
- Marsilea quadrifolia (Trifoia de balt )
Aspleniaceae
- Asplenium adulterinum (Ferigu , Rugini )
ANGIOSPERMAE
Alismataceae
- Caldesia parnassifolia (Limbari )
- Luronium natans
Boraginaceae
- Echium russicum (Capul arpelui)
Campanulaceae
- Adenophora lilifolia
- Campanula romanica (Clopo el dobrogean)
- * Campanula serrata (Clopo el)
DocumentsPDFComplete
Click Here & UpgradeExpanded Features
Unlimited Pages
OUG 57/ 2007privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei i faunei s lbatice
64
Caryophyllaceae
- * Dianthus diutinus (Garofi )
- Moehringia jankae (Merinan )
Chenopodiaceae
- * Salicornia veneta
Asteraceae (Compositae)
- Centaurea jankae
- Centaurea pontica
- Ligularia sibirica (Curenchiu de munte)
- Cirsium brachycephalum (P mid )
- * Serratula lycopifolia (G lbinare)
Brassicaceae (Crucifere)
- Crambe tataria (Târtan)
- Draba dorneri (Fl mânzic )
- Thlaspi jankae (Punguli )
Cyperaceae
- Eleocharis carniolica
Droseraceae
- Aldrovanda vesiculosa (Otr el)
Poaceae (Graminae)
- Poa granitica ssp. disparilis (Firu de munte)
- Stipa danubialis (Colilie)
Fabaceae (Leguminoase)
- Astragalus peterffi (Cosaci)
Iridaceae
- * Gladiolus palustris (Gladiol )
- Iris aphylla ssp. hungarica (I. hungarica) (Iris)
- Iris humilis ssp. arenaria (I. arenaria) (Iris)
Lamiaceae (Labiatae)
- Dracocephalum austriacum (M ciune)
Liliaceae
- Colchicum arenarium (Brându )
- Tulipa hungarica (Lalea galben )
Oleaceae
- Syringa josikaea (Liliac transilv nean, Lemnul vântului)
Orchidaceae
DocumentsPDFComplete
Click Here & UpgradeExpanded Features
Unlimited Pages
OUG 57/ 2007privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei i faunei s lbatice
65
- Cypripedium calceolus (Papucul doamnei)
- Liparis loeselii (Mo oare)
Paeoniaceae
- Paeonia officinalis ssp. banatica (Bujor)
Ranunculaceae
- Pulsatilla patens (Dedi ei, Sisinei)
- Pulsatilla grandis
- Pulsatilla pratensis ssp. hungarica (Dedi ei)
Rosaceae
- Agrimonia pilosa (Turi )
- Potentilla emilii-popii (Buruian cu cinci degete)
Rubiaceae
- Galium moldavicum
Santalaceae
- Thesium ebracteatum (M ciulie)
Saxifragaceae
- Saxifraga hirculus (Ochii oricelului)
Scrophulariaceae
- Tozzia carpathica (Iarba gâtului)
Apiaceae (Umbelliferae)
- Angelica palustris (Angelic de balt )
- Apium repens ( elin )
- Ferula sadleriana (Aerel)
PLANTE INFERIOARE
Bryophyta
- Buxbaumia viridis
- Dichelyma capillaceum
- Dicranum viride
- Drepanocladus (Hamatocaulis) vernicosus
- Encalypta mutica
- Mannia triandra
- Meesia longiseta
- Orthotrichum rogeri
ANEXA 4 A
DocumentsPDFComplete
Click Here & UpgradeExpanded Features
Unlimited Pages
OUG 57/ 2007privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei i faunei s lbatice
66
Specii de interes comunitar
Specii de animale i de plante care necesit o protec ie strict
Speciile care figureaz în aceast anex sunt indicate:
a) prin numele speciei ori al subspeciei; sau
b) prin ansamblul speciilor care apar in unui taxon superior sau unei p i din acel taxon.
a) ANIMALE VERTEBRATE
MAMIFERE
MICROCHIROPTERA
- Toate speciile
RODENTIA
Gliridae
- Muscardinus avellanarius (Pâr de alun)
- Dryomys nitedula (Pâr cu coada stufoas )
Sciuridae
- Spermophilus citellus (Citellus citellus) (Popând u, ui )
Castoridae
- Castor fiber (Castor)
Cricetidae
- Cricetus cricetus (Hârciog/C elul p mântului)
- Mesocricetus newtoni (Hamsterul românesc, Grivan mic)
Microtidae
- * Microtus tatricus ( oarecele de Tatra)
Zapodidae
- Sicista betulina ( oarece s ritor de p dure)
- Sicista subtilis ( oarece s ritor de step )
CARNIVORA
Canidae
- Canis lupus (Lup)
Ursidae
- Ursus arctos (Urs brun)
Mustelidae
- Lutra lutra (Vidra, Lutra)
- Mustela eversmani (Dihor de step )
- Mustela lutreola (Nori /Nurc )
- Vormela peregusna (Dihorul p tat)
DocumentsPDFComplete
Click Here & UpgradeExpanded Features
Unlimited Pages
OUG 57/ 2007privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei i faunei s lbatice
67
Felidae
- Felis silvestris (Pisic s lbatic )
- Lynx lynx (Râs)
Phocidae
- * Monachus monachus (Foc cu burt alb )
ARTIODACTYLA
Bovidae
- * Bison bonasus (Zimbru)
CETACEA
- Toate speciile
REPTILE
TESTUDINATA
Testudinidae
- Testudo hermanni ( estoas de uscat b ean )
- Testudo graeca ( estoas de uscat)
Emydidae
- Emys orbicularis (Broasc estoas de ap )
SAURIA
Lacertidae
- Lacerta agilis ( opârl cenu ie)
- Lacerta trilineata (Gu ter v rgat)
- Lacerta vivipara panonica ( opârl de munte)
- Lacerta viridis (Gu ter)
- Podarcis muralis ( opârl de zid)
- Podarcis taurica ( opârl de step )
Scincidae
- Ablepharus kitaibelli ( opârl mic )
OPHIDIA
Colubridae
- Coluber caspius ( arpe r u)
- Coronella austriaca ( arpe de alun)
- Elaphe longissima ( arpele lui Esculap)
- Elaphe quatuorlineata (Balaur mare)
- Natrix tessellata ( arpe de ap )
Viperidae
- Vipera ammodytes (Viper cu corn)
DocumentsPDFComplete
Click Here & UpgradeExpanded Features
Unlimited Pages
OUG 57/ 2007privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei i faunei s lbatice
68
- Vipera ursinii (Viper de step )
Boidae
- Eryx jaculus ( arpe de step , Boa de nisip)
AMFIBIENI
CAUDATA
Salamandridae
- Triturus cristatus (Triton cu creast )
- Triturus montandoni (Triton carpatic)
- Triturus vulgaris ampelensis (Triton comun transilv nean)
ANURA
Discoglossidae
- Bombina bombina (Buhai de balt cu burta ro ie)
- Bombina variegata (Buhai de balt cu burta galben )
Hylidae
- Hyla arborea (Brot cel, Buratec, R nel)
Ranidae
- Rana arvalis (Broasc de mla tin , Broasc cafenie)
- Rana dalmatina (Broasc de p dure)
Pelobatidae
- Pelobates fuscus (Broasc de p mânt, Broasc gheboas )
- Pelobates syriacus (Broasc de p mânt dobrogean )
Bufonidae
- Bufo viridis (Broasc râioas verde)
PE TI
PERCIFORMES
Percidae
- Zingel zingel (Pietrar)
- Gymnocephalus baloni (Ghibor de râu)
NEVERTEBRATE
ARTHROPODA
CRUSTACEA
Decapoda (Crustacei)
- * Austropotamobius torrontium
INSECTA
Coleoptera (Gândaci)
- Bolbelasmus unicornis
DocumentsPDFComplete
Click Here & UpgradeExpanded Features
Unlimited Pages
OUG 57/ 2007privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei i faunei s lbatice
69
- Boros schneideri
- Buprestis splendens
- Carabus hampei
- Carabus hungaricus
- Carabus variolosus
- Cerambyx cardo (Croitor)
- Cucujus cinnaberinus
- Graphoderus bilineatus
- Lucanus cervus (Radasca)
- Morimus funereus
- Oxyporus mannerheimi
- Osmoderma eremita (Pustnicul, Gândacul sihastru)
- Phryganophilus ruficollis
- Pilemia tigrina
- Probaticus subrugosus
- * Pseudogaurotina excellens
- Rhysodes sulcatus
- * Rosalia alpina (Croitorul alpin)
- Stephanopachys substriatus
Lepidoptera (Fluturi diurni i nocturni)
- Apatura metis
- Arytrura musculus
- Catopta thrips
- Colias myrmidone
- Cucullia mixta lorica
- Erebia sudetica radnaensis
- Erannis ankeraria
- Eriogaster catax
- Euphydryas aurinia
- Glyphipterix loricatelia
- Gortyna borelii lunata
- Hyles hippophaes
- Hypodryas maturna partiensis
- Lopinga achine
- Lycaena dispar
- Lychaene holle
DocumentsPDFComplete
Click Here & UpgradeExpanded Features
Unlimited Pages
OUG 57/ 2007privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei i faunei s lbatice
70
- * Lepidea morsei
- Maculinea arion
- Maculinea nausithous
- Maculinea teleius
- Nymphalis vaualbum
- Parnassius mnemosyne
- Parnassius mnemosyne
- Parnassius apollo
- Proserpinus proserpina
- Pseudophilotes bavius
- Zerynthia polyxena
Odonata (Libelule)
- Coenagrion ornatum
- Coenagrion mercuriale
- Leucorrhinia pectoralis
- Cordulegaster heros
- Ophiogomphus cecilia
Orthoptera (Greieri, Cosa i)
- Isophya harzi
- Isophya stysi
- Pholidoptera transsylvanica
- Isophya costata
- Odontopodisma rubripes
- Paracaloptenus caloptenoides
- Saga pedo
- Stenobothrus eurasius
MOLLUSCA
Gastropoda
- * Anisus vorticulus
- Theodoxus transversalis
- Chilostoma banaticum
- Vertigo angustior
- Vertigo genesii
- Vertigo moulinsiana
b) PLANTE
DocumentsPDFComplete
Click Here & UpgradeExpanded Features
Unlimited Pages
OUG 57/ 2007privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei i faunei s lbatice
71
Toate speciile de plante enumerate în anexa nr. 3, cu excep ia Bryophyta, plus cele
prev zute în continuare:
Scrophulariaceae
- Lindernia procumbens
ANEXA 4 B
SPECII DE INTERES NA IONAL
Specii de animale i de plante care necesit o protec ie strict
Speciile care figureaz în aceast anex sunt indicate:
a) prin numele speciei ori al subspeciei; sau
b) prin ansamblul speciilor care apar in unui taxon superior sau unei p i din acel taxon.
a) ANIMALE VERTEBRATE
MAMIFERE
INSECTIVORA
Soricidae
- Sorex alpinus (Chi can de munte)
- Neomys anomalus (Chi can de ap )
CHIROPTERA
Vespertilionidae
- Vespertilo murinus (Liliacul bicolor)
RODENTIA
Spalacidae
- Spalax leucodon (Orbetele mic)
- Spalax graecus (Orbetele mare)
ARTIODACTYLA
Cervidae
- Alces alces (Elanul)
CETATCEA
- Delphinus delphis (Delfin)
P RI
PODICIPEDIFORMES
Podicipedidae
- Tachybaptus ruficollis (Corcodel mic, Corcodel pitic)
FALCONIFORMES
DocumentsPDFComplete
Click Here & UpgradeExpanded Features
Unlimited Pages
OUG 57/ 2007privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei i faunei s lbatice
72
Falconidae
- Falco tinnunculus (Vânturel ro u, vinderel)
- Falco subbuteo ( oimul rândunelelor)
GRUIFORMES
Gruidae
- Grus grus (Cocor)
- Anthropoides virgo (Cocor mic)
CHARADRIIFORMES
Scolopacidae
- Limicola falcinellus (Fugaci de mla tin , Prund ra de n mol)
- Actitis hypoleucos (Fluierar de munte)
- Arenaria interpres (Pietru )
ANSERIFORMES
Stercorariidae
- Stercorarius spp. (Lup de mare)
STRIGIFORMES
Tytonidae
- Tyto alba (Strig )
Strigidae
- Otus scops (Ciu , Ciuf pitic)
- Athene noctua (Cucuvea)
CORACIFORMES
Upupidae
- Upupa epops (Pup )
APODIFORMES
Meropidae
- Merops apiaster (Prigorie)
PICIFORMES
Picidae
- Picus viridis (Ghionoaia verde)
- Jynx torquilla (Capîntortur )
PASSERIFORMES
Alaudidae
- Eremophila alpestris (Ciocârlie urecheat )
Motacilidae
- Motacilla spp. (Codobatur )
DocumentsPDFComplete
Click Here & UpgradeExpanded Features
Unlimited Pages
OUG 57/ 2007privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei i faunei s lbatice
73
Bombycillidae
- Bombycilla garrulus (M sar)
Cinclidae
- Cinclus cinclus (Mierl de ap , Pesc rel negru)
Prunellidae
- Prunella spp. (Brum ri e)
Turdidae
- Erithacus rubecula (M leandru)
- Phoenicurus spp. (Codro i)
- Monticola saxatilis (Mierl de piatr )
Remizidae
- Remiz pendulinus (Pi igoi pungar, Boicu )
Sturnidae
- Sturnus roseus (Pastor roseus) (L custar)
Emberizidae
- Emberiza cia (Presur de munte)
Sylviidae
- Cettia cetti (Stuf rica)
- Locustella spp. (Greu el)
- Phylloscopus spp. (Pitulice)
- Regulus spp. (Au el)
Muscicapidae
- Muscicapa striata (Muscarul sur)
Timaliidae
- Panurus biarmicus (Pi igoi de stuf)
Paridae
- Aegithalos caudatus (Pi igoiul codat)
Sittidae
- Sitta europaea (Scor arul, Toiul)
Tichodromadidae
- Tichodroma muraria (Flutura ul de stânc )
Oriolidae
- Oriolus oriolus (Grangurul)
Corvidae
- Nucifraga caryocatactes (Alunarul)
- Corvus corax (Corbul)
DocumentsPDFComplete
Click Here & UpgradeExpanded Features
Unlimited Pages
OUG 57/ 2007privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei i faunei s lbatice
74
Passeridae
- Passer hispaniolensis (Vrabia spaniol )
Emberizidae
- Emberiza meianocephala (Presur cu cap negru)
- Miliaria calandra (Presur sur )
Fringillidae
- Serinus serinus (C ra )
- Carduelis spp. (Sticle i, Scatii, In ri e, Florin i)
- Carpodacus erythrinus (Mugurar ro u)
- Coccothraustes coccothraustes (Botgros)
REPTILE
SAURIA
Lacertidae
- Lacerta praticola ( opârl de lunc )
- Eremias arguta ( opârli opârl de nisip)
Anguidae
- Anguis fragilis (N pârc , arpele de sticl )
OPHIDIA
Colubridae
- Coluber caspius ( arpele de step , arpele r u)
Viperidae
- Vipera berus (Viper comun )
AMFIBIENI
CAUDATA
Salamandridae
- Triturus alpestris alpestris (Tritonul de munte)
- Triturus vulgaris vulgaris (Tritonul comun)
- Salamandra salamandra (Salamandr )
ANURA
Bufonidae
- Bufo bufo (Broasc râioas brun )
Ranidae
- Rana temporaria (Broasc ro ie de munte)
- Rana lessonae (Broasc verde de balt )
PE TI
SALMONIFORMES
DocumentsPDFComplete
Click Here & UpgradeExpanded Features
Unlimited Pages
OUG 57/ 2007privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei i faunei s lbatice
75
Salmonidae
- Hucho hucho (Lostri )
CYPRINIFORMES
Cyprinidae
- Scardinius racovitzai (Ro ioar de Pe ea)
- Leuciscus (Petroleuciscus) borysthenicus (Cernu )
- Carassius carassius (Caracud )
GADIFORMES
Gadidae
- Lota lota (Mihal )
PERCIFORMES
Percidae
- Stizostedion volgensis ( al u v rgat)
- Romanichtyis valsanicola (Asprete, Poprete)
- Percarina demidoffi (Percarina)
Gobiidae
- Proterorhinus marmoratus (Guvid de balt )
- Neogobius syrman (Guvid de Babadag)
SCORPAENIFORMES
Cottidae
- Cottus poecilopus
NEVERTEBRATE
ARTHROPODA
INSECTA
Coleoptera (Gândaci)
- Chrysobothrys leonhardi
- Scarabaeus affinis
- Brachyta balcanica
- Pedostrangalia verticalis
- Calchaenesthes oblongomaculata
- Neodorcadion exornatum
- Xylosteus spinolae spinolae
Lepidoptera (Fluturi diurni i nocturni)
- Apatura metis
- Arethusana arethusa arethusa
- Argynnis laodice
DocumentsPDFComplete
Click Here & UpgradeExpanded Features
Unlimited Pages
OUG 57/ 2007privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei i faunei s lbatice
76
- Aricia (Eumedonia) eumedon
- Boloria (Clossiana) titania transsylvanica
- Boloria aquilonaris
- Catocala diversa
- Coenonympha leander
- Coenonympha tullia tullia
- Colias chrysotheme
- Conisania poelli ostrogovichi
- Cucullia balsamitae
- Cuculia biornata
- Cuculia gnaphalii
- Cupido osiris
- Dasypolia templi koenigi
- Diachrysia chryson deltaica
- Erebia sudetica radnaensis
- Erebia pharte
- Erebia gorge
- Erebia melas runcensis
- Erebia melas carpathicola
- Euchloe ausonia taurica
- Everes alcetas
- Grammia quenseli
- Heteropterus morpheus
- Hyponephele lupinus lupinus
- Hyponephele lycaon
- Kentrochrysalis elegans steffensi
- Kirinia roxelana
- Lasiocampa eversmanni
- Lamonia balcanica
- Lychaena hippothoe hippothoe
- Maculinea alcon
- Muschampia cribrellum
- Muschampia tessellum
- Neptis hylas (sappho)
- Oxytripia orbiculosa
- Paradrymonia vittata bulgarica
DocumentsPDFComplete
Click Here & UpgradeExpanded Features
Unlimited Pages
OUG 57/ 2007privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei i faunei s lbatice
77
- Pericalia matronula
- Peridea korbi herculana
- Phyllodesma ilicifolia ilicifolia
- Pieris ergane
- Plebeius sephirus
- Piusia putnami gracilis
- Plusidia cheiranthi
- Polia cherrug
- Potyommatus amandus
- Pseudophilotes bavius egea
- Psodos quadrifaria
- Pyrgus sidae sidae
- Pyrocieptria cora
- Rileyiana fovea
- Rhypariorides metelkana
- Schinia cognata
- Schistostege decussata dioszeghyi
- Spaelotis suecica gylkosi
- Tomares nogelii dobrogensis
- Zerynthia (Allancastria) cerisy ferdinandi
- Zygaena laeta orientis
- Zygaena nevadensis gheorghenica
Orthoptera (Greieri, Cosa i)
- Capraiscola ebneri
- Chorthippus acroleucus
- Isophya dobrogensis
- Metrioptera domogledi
- Miramella (Capraiuscola) ebneri
- Odontopodisma acuminata
- Odontopodisma carpathica
- Odontopodisma montana
- Onconotus servillei
- Podismopsis transsylvanica
- Poecilimon intermedius
- Uvarovitettix transsylvanica
- Zubovskya banatica
DocumentsPDFComplete
Click Here & UpgradeExpanded Features
Unlimited Pages
OUG 57/ 2007privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei i faunei s lbatice
78
MOLLUSCA
Gastropoda (Melci)
- Alopia sp.
- Bathyomphalus contortus
- Cochlodina marisi
- Graciliaria inserta
- Gyraulus crista
- Herilla ziegleri dacica
- Holandrina holandri
- Melanopsis parreyssi
- Physa fontinalis
- Psudalinda sp.
- Serrulina serrulata
- Theodoxus prevostianus
Bivalvia
- Adacna fragilis
- Hypanis plicata relicta
- Monodacna colorata
- Pseudanodonta complanata
b) PLANTE
Asteraceae
- Achillea impatiens
- Andryala levitomentosa
- Artemisia lerchiana
- Centaurea ruthenica
- Centaurea varnensis
Brassicaceae
- Alyssum caliacre
Caryophyllaceae
- Dianthus dobrogensis
- Dianthus trifasciculatus ssp. parviflorus
- Silene thymifolia
- Stellaria longifolia
Cyperaceae
- Carex chordorrhiza
- Carex lachenalii
DocumentsPDFComplete
Click Here & UpgradeExpanded Features
Unlimited Pages
OUG 57/ 2007privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei i faunei s lbatice
79
- Rhynchospora alba
- Schoenus ferugineus
Euphorbiaceae
- Euphorbia carpatica
Fabaceae
- Astragalus excapus
Dipsacaceae
- Cephalaria radiata
Ericaceae
- Arctostaphylos uva-ursi (Strugurii ursului)
- Vaccinium uliginosus
Gentianaceae
- Lomantogonium carinthiacum
Liliaceae
- Tofieldia calycuta
Linaceae
- Linum pallasianum ssp. borzaeanum
Lycopodiaceae
- Lycopodium inundatum
Salicaceae
- Salix bicolor
Scrophulariaceae
- Pedicularis sylvatica (Vârtejul p mântului)
Paeoniaceae
- Paeonia tenuifolia (Bujor)
Poaceae
- Corynephorus canescens
- Elymus farctus ssp. bessarabicus (Pir de mare)
- Leymus sabulosus (Peri or)
- Sesleria uliginosa
Polygonaceae
- Polygonum alpinum (Troscot de munte)
Portulacaceae
- Montia minor
Rosaceae
- Potentilla haynaldiana
DocumentsPDFComplete
Click Here & UpgradeExpanded Features
Unlimited Pages
OUG 57/ 2007privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei i faunei s lbatice
80
Zygophyllaceae
- Nitraria schoberi (G rdurari )
ANEXA 5 A
SPECII DE INTERES COMUNITAR
Specii de plante i de animale de interes comunitar, cu excep ia speciilor de p ri, a c ror
prelevare din natur i exploatare fac obiectul m surilor de management
Speciile care figureaz în aceast anex sunt indicate:
a) prin numele speciei ori al subspeciei; sau
b) prin ansamblul speciilor ce apar in unui taxon superior ori unei p i din acel taxon.
a) ANIMALE
VERTEBRATE
MAMIFERE
CARNIVORA
Canidae
- Canis aureus ( acal/Lup auriu)
Mustelidae
- Martes martes (Jder de copac)
- Mustela putorius (Dihor de cas )
ARTIODACTYLA
Bovidae
- Rupicapra rupicapra (Capr neagr )
AMFIBIENI
ANURA
Ranidae
- Rana esculenta (Broasc verde de lac)
- Rana ridibunda (Broasc verde mare de lac)
- Rana temporaria (Broasc ro ie de munte)
PE TI
ACIPENSERIFORMES
Acipenseridae
- Toate speciile
CLUPEIFORMES
Clupeidae
DocumentsPDFComplete
Click Here & UpgradeExpanded Features
Unlimited Pages
OUG 57/ 2007privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei i faunei s lbatice
81
- Alosa spp. (Scrumbii)
SALMONIFORMES
Salmonidae
- Thymallus thymallus (Lipanul)
Cyprinidae
- Barbus barbus (Mreana)
- Barbus meridionalis (Moioag )
- Rutilus pigus (Babu de Tur)
PERCIFORMES
Percidae
- Zingel zingel (Pietrar)
NEVERTEBRATE
MOLLUSCA
GASTROPODA-STYLOMMATOPHORA
Helicidae
- Helix pomatia (Melcul de livad )
HIRUDINOIDEA-ARHYNCHOBDELLAE
Hirudinidae
- Hirudo medicinalis (Lipitoare medicinal )
ARTHROPODA
CRUSTACEA-DECAPODA
Astacidae
- Astacus astacus (Rac de râu)
b) PLANTE
LICHENES
Cladoniaceae
- Cladonia subgenus Cladina
BRYOPHYTA
MUSCI
Leucobryaceae
- Leucobryum glaucum
Sphagnaceae
- Sphagnum spp. (Mu chi de turb )
PTERIDOPHYTA
- Lycopodium spp. (Pedicu )
ANGIOSPERMAE
DocumentsPDFComplete
Click Here & UpgradeExpanded Features
Unlimited Pages
OUG 57/ 2007privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei i faunei s lbatice
82
Amaryllidaceae
- Galanthus nivalis (Ghiocel alb)
Asteraceae (Compositae)
- Amica montana (Arnic )
- Artemisia eriantha
Gentianaceae
- Gentiana lutea (Ghin ur )
Lilliaceae
- Ruscus acuteatus (Ghimpe)
ANEXA 5 B
SPECII DE IMPORTAN NA IONAL
Specii de plante i de animale de interes na ional ale c ror prelevare din natur i exploatare
fac obiectul m surilor de management
Speciile care figureaz în aceast anex sunt indicate:
a) prin numele speciei ori al subspeciei; sau
b) prin ansamblul speciilor ce apar in unui taxon superior ori unei p i din acel taxon.
a) ANIMALE VERTEBRATE
MAMIFERE
LAGOMORPHA
Lepuridae
- Lepus europaeus (Iepure de câmp)
- Oryctolagus cuniculus (Iepurele de vizuin )
RODENTIA
Sciuridae
- Sciurus vulgaris (Veveri )
- Marmota marmota (Marmot )
Myocastoridae
- Myocastor coypus (Nutrie)
Muridae
- Ordratra zibethicus
CARNIVORA
Canidae
- Nyctereutes procyonoides (Câine enot/Bursuc cu barb )
DocumentsPDFComplete
Click Here & UpgradeExpanded Features
Unlimited Pages
OUG 57/ 2007privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei i faunei s lbatice
83
- Vulpes vulpes (Vulpe)
Mustelidae
- Martes foina (Jder de piatr /Beic )
- Mustela erminea (Helge/Hermin )
- Mustela nivalis (Nev stuic )
- Mustela vison (Nurc American )
- Meles meles (Bursuc/Viezure)
ARTIODACTYLA
Cervidae
- Capreolus capreolus (C prioar )
- Cervus elaphus (Cerb)
- Dama dama (Cerb lop tar)
- Ovis ammon musimon (Muflon)
Suidae
- Sus scrofa (Mistre )
PE TI
PERCIFORMES
Gobiidae
- Neogobius eurycephalus (Guvid cu cap mare)
- Zosterisessor ophiocephalus (Guvid de iarb )
- Mesogobius batrachocephalus (Hanos)
ANEXA 5 C
SPECII DE INTERES COMUNITAR
a c ror vân toare este permis
P RI
ANSERIFORMES
Anatidae
- Anser albifrons (Gârli mare)
- Anser fabalis (Gâsc de sem tur )
- Anser anser (Gâsc de var )
- Anas penelope (Ra fluier toare)
- Anas platyrhynchos (Ra mare)
- Anas crecca (Ra pitic )
DocumentsPDFComplete
Click Here & UpgradeExpanded Features
Unlimited Pages
OUG 57/ 2007privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei i faunei s lbatice
84
- Anas clypeata (Ra lingurar)
- Anas strepera (Ra pestri )
- Anas acuta (Ra suli ar)
- Anas querquedula (Ra cârâitoare)
- Aythya ferina (Ra cu cap castaniu)
- Aythya fuligula (Ra mo at )
- Aythya marila (Ra cu cap negru)
- Bucephala clangula (Ra sun toare)
GALLIFORMES
Tetraonidae
- Tetrastes bonasia (Bonasa bonasia) (Ierunca)
- Tetrao urogallus (Coco de munte)
Phasianidae
- Perdix perdix (Potârniche)
- Coturnix coturnix (Prepeli )
- Phasianus colchicus (Fazan)
GRUIFORMES
Rallidae
- Gallinula chloropus (G inu de balt )
- Fulica atra (Li )
CHARADRIIFORMES
Scolopacidae
- Lymnocryptes minimus (Beca in mic )
- Gallinago gallinago (Beca in comun )
- Scolopax rusticola (Sitarul de p dure)
COLUMBIFORMES
Columbidae
- Columba Înas (Porumbel de scorbur )
- Columba palumbus (Porumbel gulerat)
- Streptopelia decaocto (Gugu tiuc)
- Streptopelia turtur (Turturic )
PASERIFORMES
Alaudidae
- Alauda arvensis (Ciocârlie de câmp)
Corvidae
- Garrulus glandarius (Gai )
DocumentsPDFComplete
Click Here & UpgradeExpanded Features
Unlimited Pages
OUG 57/ 2007privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei i faunei s lbatice
85
- Pica pica (Co ofan )
- Corvus monedula (St ncu )
- Corvus frugilegus (Cioar de sem tur )
- Corvus corone corone (Cioar neagr )
- Corvus corone cornix (Cioar griv )
- Corvus corone sardonius (Cioar griv sudic )
Sturnidae
- Sturnus vulgaris (Graurul comun)
- Sturnus vulgaris balcanicus (Graurul dobrogean)
Turdidae/Muscicapidae
- Turdus viscivorus (Sturzul de vâsc)
- Turdus philomelos (Sturzul cânt tor)
- Turdus iliacus (Sturzul de vii)
- Turdus pilaris (Coco ar)
ANEXA 5 D
SPECII DE P RI DE INTERES COMUNITAR
a c ror comercializare este permis
ANSERIFORMES
Anatidae
- Anas platyrhynchos (Ra mare)
GALLIFORMES
Phasianidae
- Perdix perdix (Potârniche)
- Phasianus colchicus (Fazan)
COLUMBIFORMES
Columbidae
- Columba palumbus (Porumbel gulerat)
ANEXA 5 E
SPECII DE P RI DE INTERES COMUNITAR
a c ror comercializare este permis în condi ii speciale
DocumentsPDFComplete
Click Here & UpgradeExpanded Features
Unlimited Pages
OUG 57/ 2007privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei i faunei s lbatice
86
ANSERIFORMES
Anatidae
- Anser albifrons albifrons (Gârli a mare)
- Anser anser (Gâsca mare)
- Anas penelope (Ra a fluier toare)
- Anas crecca (Ra a mic )
- Anas acuta (Ra a suli ar)
- Anas clypeata (Ra a lingurar)
- Aythya ferina (Ra a cu cap castaniu)
- Aythya fuligula (Ra a mo at )
- Aythya marila (Ra a cu cap negru)
- Melanitta nigra (Ra a neagr )
GALLIFORMES
Tetraonidae
- Tetrao urogallus (Coco de munte)
GRUIFORMES
Rallidae
- Fulica atra (Li a)
CHARADRIIFORMES
Charadriide
- Pluvialis apricaria (Ploier auriu)
Scolopacidae
- Lymnocryptes minimus (Beca ina mic )
- Gallinago gallinago (Beca ina comun )
- Scolopax rusticola (Sitar de p dure)
ANEXA 6
METODE I MIJLOACE
de captur i ucidere i modalit i de deplasare interzise în vederea captur rii sau uciderii
a) Mijloace neselective:
MAMIFERE
- Animale captive, eventual orbite sau mutilate, utilizate ca momeal vie;
- Aparatur audio, dispozitive electrice i electronice capabile s le ucid sau s le
ame easc ;
DocumentsPDFComplete
Click Here & UpgradeExpanded Features
Unlimited Pages
OUG 57/ 2007privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei i faunei s lbatice
87
- Surse luminoase artificiale;
- Oglinzi i alte mijloace ce pot cauza orbirea;
- Mijloace de luminare a intelor;
- Dispozitive de ochire pentru tir de noapte, care con in un amplificator de imagine sau un
convertizor electronic de imagine;
- Explozivi;
- Fileuri/n voade/plase neselective în principiu sau prin modul de utilizare;
- Capcane neselective în principiu sau prin modul de utilizare;
- Arbalete;
- Otr vuri i momeli otr vite sau care con in anestezice;
- Gazare sau afumare;
- Arme semiautomate sau automate al c ror înc rc tor poate con ine mai mult de dou
cartu e.
PE TI
- Otr viri;
- Explozivi, curent electric;
- Tipuri de plase/setci interzise.
P RI
- La uri, sârme, cârlige, p ri oarbe sau mutilate, folosite ca momeal vie;
- Aparatur audio, dispozitive electrice i electronice capabile s le ucid sau s le
ame easc ;
- Surse de lumin artificial , oglinzi, dispozitive pentru luminarea intelor;
- Dispozitive de ochire pentru tir de noapte, care con in un amplificator de imagine sau un
convertizor electronic de imagine;
- Explozivi;
- Plase, capcane, momeli otr vite sau tranchilizante;
- Arme semiautomate sau automate al c ror înc rc tor poate con ine mai mult de dou
cartu e.
b) Modalit i de deplasare:
- Pe cale aerian ;
- Vehicule terestre cu motor în func iune;
- B rci care se deplaseaz cu o vitez mai mare de 5 km pe or . Pentru naviga ia maritim ,
se poate autoriza, din motive de siguran , utilizarea b rcilor cu motor cu o vitez pân la 18
km/h.
ANEXA 7
DocumentsPDFComplete
Click Here & UpgradeExpanded Features
Unlimited Pages
OUG 57/ 2007privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei i faunei s lbatice
88
CRITERII
pentru selectarea siturilor eligibile în vederea identific rii ca situri de importan comunitar i
pentru desemnarea lor ca arii speciale de conservare
Etapa 1: Evaluarea la nivel na ional a importan ei relative a siturilor pentru fiecare habitat
natural de tipul celor din anexa nr. 2 i pentru fiecare specie din anexa nr. 3 (incluzând
habitatele naturale prioritare i speciile prioritare)
A. Criterii de evaluare a siturilor pentru un habitat natural prev zut în anexa nr. 2:
a) gradul de reprezentativitate a tipului de habitat natural din aria (situl) respectiv;
b) suprafa a ariei acoperit de tipul de habitat natural, în compara ie cu suprafa a total
acoperit de acel habitat natural în cadrul întregului teritoriu na ional;
c) gradul de conservare a structurilor i func iilor tipului de habitat natural în cauz i
posibilit i de refacere/reconstruc ie;
d) evaluarea global a valorii ariei respective pentru conservarea tipului de habitat natural
respectiv.
B. Criterii de evaluare a siturilor pentru speciile cuprinse în anexa nr. 3:
a) m rimea i densitatea popula iilor speciilor prezente în aria respectiv , în rela ie cu
popula iile prezente în cadrul întregului teritoriu na ional;
b) gradul de conservare a tr turilor habitatului care este important pentru speciile
respective i pentru posibilit ile de restaurare;
c) gradul de izolare a popula iilor prezente în situl respectiv în rela ie cu distribu ia natural a
speciilor;
d) evaluarea global a valorii sitului pentru conservarea speciilor respective.
C. Pe baza acestor criterii se vor clasifica siturile propuse pe listele na ionale ca situri eligibile
pentru identificarea ca situri de importan comunitar , conform valorii lor relative pentru
conservarea fiec rui habitat natural prev zut în anexa nr. 2 sau a fiec rei specii prev zute în
anexa nr. 3.
D. Aceast list va con ine siturile care au tipurile de habitate naturale prioritare i speciile
prioritare selectate pe baza criteriilor con inute la lit. A i B.
Etapa 2: Evaluarea importan ei comunitare a siturilor incluse pe listele na ionale
1. Toate siturile identificate de statele membre în etapa 1, care con in tipuri de habitate
naturale prioritare i/sau specii prioritare, vor fi considerate situri de importan comunitar .
2. Evaluarea importan ei comunitare pentru alte situri din listele statelor membre, avându-se
în vedere contribu ia acestora pentru men inerea sau restabilirea cu un statut favorabil de
DocumentsPDFComplete
Click Here & UpgradeExpanded Features
Unlimited Pages
OUG 57/ 2007privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei i faunei s lbatice
89
conservare a unui habitat natural cuprins în anexa nr. 2 sau a unei specii cuprinse în anexa nr.
3 i/sau având leg tur cu "Natura 2000", va ine seama de urm toarele criterii:
a) valoarea relativ a sitului la nivel na ional;
b) pozi ia geografic a sitului în leg tur cu rutele de migrare a speciilor cuprinse în anexa
nr. 3 i acolo unde acesta apar ine unui ecosistem situat pe ambele p i ale uneia sau mai
multor frontiere comunitare;
c) suprafa a total a sitului;
d) num rul de habitate naturale (anexa nr. 2) i de specii (anexele nr. 3 i 4) prezente în
situl respectiv;
e) valoarea ecologic global a sitului respectiv pentru regiunile biogeografice în cauz .
ANEXA 8
STUDII I CERCET RI
necesare pentru asigurarea protec iei, managementului i utiliz rii durabile a popula iilor
speciilor de p ri
a) Listele na ionale ale speciilor amenin ate cu dispari ia sau ale celor periclitate, inându-se
cont de arealul natural de distribu ie al acestora
b) Enumerarea i descrierea din punct de vedere ecologic a zonelor situate de-a lungul
rutelor de migra ie i care au o importan deosebit pentru speciile migratoare, în special ca
zone de iernat i cuib rit
c) Prezentarea datelor referitoare la nivelul popula iilor speciilor migratoare, ca rezultat al
studiilor realizate pe baza metodei de inelare
d) Evaluarea influen ei metodelor de capturare a p rilor s lbatice asupra nivelelor
popula ionale
e) Dezvoltarea sau îmbun irea metodelor ecologice de prevenire a pagubelor cauzate de
ri
f) Determinarea rolului anumitor specii ca indicatori ai polu rii mediului
g) Studierea efectelor adverse ale polu rii chimice asupra nivelurilor popula ionale ale
speciilor de p ri.
---------------
DocumentsPDFComplete
Click Here & UpgradeExpanded Features
Unlimited Pages