Ce lucruri spuse de oameni se mai aud: „copiii nu trebuie să vadă un om spânzurat pe Cruce, e

urât”, dar imaginile sărbătorii ăsteia păgâne, care sunt îndesate pe ochi, mai ales copiilor, nu-s urâte. Ce

spun părinții: „Eee, lasă!” Ca ce chestie se promovează atât de mult păgânătăți? Banii ar fi un motiv mai

plauzibil decât alte motive. Hristos a învățat buna cuviință și dragostea. Ce vor zice părinții când vor

crește copiii mai mari? Că nu-i mai vizitează? Că nu-i mai iau în seamă? Că nu-i ascultă? Că-i doare?

Practic, neatenția de acum, de care sunt datori părinții, reprezintă lipsa dragostei care „întoarce pe fii la

moștenirea lor” de mai târziu. Ca exemplu: o femeie întoarsă de li Italia, plecată să îngrijească o bătrână

povestea cum fiul ei, în ziua pensiei venea și-i cerea banii, cu amenințarea că dacă nu îi dă banii, o va

duce la un azil de bătrâni. (E, la noi, lucrurile încă n-au ajuns aici, general vorbind. La noi și morții mai

sunt încă respectați, general vorbind. În azile, nu putem fi siguri că bătrânilor nu li se oferă tratamente de

îmbolnăvire voită.) Bătrâna a murit și, înmormântare; după ce preotul a terminat slujba, a rugat pe

cineva apropiat să țină o scurtă cuvântare despre bătrână. Cei apropiați n-au îndrăznit, dar a îndrăznit

femeia care a îngrijit-o, povestind câteva aspecte din ultimii ani de viață ai bătrânei. Toți au izbucnit în

plâns.

Să luăm aminte la lupta care se dă împotriva noastră, noi fiind practic Biserica! E mai crâncenă

decât ne imaginăm. Atât timp cât Biserica ne mai ține împreună, să rămânem în Biserică!