Bazele Merceologiei

5/11/2018 Bazele Merceologiei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/bazele-merceologiei-55a2312c089ab 1/78

UNIVERSITATEA „ŞTEFAN CEL MARE”SUCEAVA

Facultatea de Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică Departamentul ID

Specializarea : Economia Comer ţ ului, Turismului şi Serviciilor Anul I, Sem I

BAZELE MERCEOLOGIEI

Curs pentru învăţământ la distanţă

Conf. univ. dr. Nina HOLBAN

2007



2



3

CUPRINS

Cap. I. MERCEOLOGIA ŞTIINŢA STRUCTURII MĂRFURILOR .1.1.Obiectul merceologiei………………………………………………………. 5

1.1.1.Definiţia merceologiei…………………………………………………5

1.1.2.Caracterul multilateral al merceologiei………………………………..71.1.3.Perspectivele merceologiei…………………………………………….81.2. Metode de cercetare utilizate în merceologie………………………………..8

1.2.1.Principii de bază………………………………………………………..81 2.2.Metode de cercetare……………………………………………………9

1. 2.2.1.Metode generale………………………………………………..91.2.2.2.Metode specifice………………………………………………101.2.2.3.Metode moderne………………………………………………10

1.3. Proprietăţile generale ale mărfurilor………………………………………111.3.1.Abordarea proprietăţilor în spirit merceologic………………………111.3.2.Proprietăţile fizice……………………………………………………13

1.3.2.1.Proprietăţile optice……………………………………………14

1.3.2.2.Proprietăţile termice…………………………………………..151.3.2.3.Proprietăţile …………………………………………………..161.3.3.Proprietăţile chimice…………………………………………………171.3.4.Proprietăţile psihosenzoriale…………………………………………181.3.5.Proprietăţile estetice………………………………………………….19

Întrebă ri de evaluare……………………………………………………………21 Cap. II CALITATEA MĂRFURILOR

2.1.Conceptul de calitate ………………………………………………………..222.2.Ipostazele calităţii……………………………………………………………232.3.Factorii de influenţare a calităţii mărfurilor………………………………….262.4.Funcţiille calităţii…………………………………………………………….28

2.4.1.Funcţia tehnică a calităţii……………………………………………...29

2.4.2.Funcţia economică a calităţii………………………………………….292.4.3.Funcţia socială a calităţii………………………………………………30

2.5.Calitatea – prezent şi viitor…………………………………………………..302.5.1.Concepte de bază şi principii privind problemele calităţii……………..31

Întrebă ri de evaluare……………………………………………………………32Cap. III CONTROLUL CALITĂŢII PRODUSELOR ŞI SERVICIILOR

3.1.Importanţa şi obiectivele controlului………………………………………..333.1.1.Funcţiile sistemului de asigurare a calităţii……………………………333.1.2.Etapele de aplicare a sistemului de asigurare a calităţii……………….34

3.2.Recepţia calitativă a loturilor de mărfuri………………………………….. 353.2.1.Metodologia recepţiei…………………………………………………353.2.2.Aprecierea calităţii la recepţie……………………………………… 38

3.3.Analiza calităţii produselor la beneficiar……………………………. …… 40Disponibilitatea, fiabilitatea şi mentenabilitatea

3.3.1.Fiabilitatea concept şi ipostaze………………………………………..403.3.2.Indicatorii fiabilităţii…………………………………………………..403.3.3.Mentenabilitatea şi mentenanţa……………………………………….423.3.4.Indicatorii mentenabilităţii……………………………………………423.3.5.Disponibilitatea……………………………………………………….433.3.6.Căile de creştere ale disponibilităţii…………………………………..43

Întrebă ri de evaluare…………………………………………………………...43Cap. IV ÎNOIREA GAMEI SORTIMENTALE DE PRODUSE ŞI SERVICII

4.1.Principiile înnoirii sortimentale………………………………………………45

4.2.Optimizarea calităţii produselor noi şi a gamei sortimentale ………………..46 Întrebă ri de evaluare…………………………………………………………… 49Cap. V CLASIFICAREA ŞI CODIFICAREA MĂRFURILOR

5.1.Cadrul conceptual al clasificării mărfurilor…………………………………. 50



4

5.2.Sisteme de clasificare şi codificare a mărfurilor utilizate în practica……….. 50economică…………………………………………………………………… 51

5.3.Sisteme de clasificare şi codificare a mărfurilor utilizate la nivel…………… 52macroeconomic……………………………………………………………….52

5.4.Preocupări privind organizarea sistemelor de clasificare a mărfurilor utilizate pe plan internaţional………………………………………………………….53

Întrebă ri de evaluare……………………………………………………………..54 Cap. VI STANDARDIZAREA ŞI ATESTAREA CALITĂŢII PRODUSELOR

ŞI SERVICIILOR 6.1.Acţiunea de standardizare şi efectele ei………………………………………. 546.1.1.Conţinutul acţiunii de standardizare……………………………………. 54

6.1.2.Obiectivele generale ale standardizării………………………………….. 556.1.3.Consecinţele standardizării şi domeniile de aplicare……………………. 57

6.2.Tipuri de standarde……………………………………………………………. .576.3.Standardizarea la nivelul întreprinderii…………………………………………586.4. Standardizarea naţională………………………………………………………..596.5.Standardizarea pe plan regional şi internaţional……………………………….. 606.6.Atestarea calităţii produselor şi serviciilor…………………………………….. 60

6.6.1.Cadrul legal al atestării calităţii………………………………………….. 616.6.2.Documente de atestare a calităţii produselor şi serviciilor………………..61

6.6.3.Garantarea calităţii produselor şi serviciilor………………………………626.7.Asigurarea calităţii produselor şi servicilor conform standardelor ISO 9000…. 63 Întrebă ri de evaluare………………………………………………………………65

Cap. VII MARCAREA PRODUSELOR ŞI SERVICIILOR 7.1.Rolul şi funcţiile mărcilor……………………………………………………..667.2.Elemente de definire a mărcilor………………………………………………..667.3.Clasificarea mărcilo……………………………………………………………68 Întrebă ri de evaluare……………………………………………………………..70

Cap. VIII . CALITĂŢII MĂRFURILOR 8.1.Conceptul de ambalaj. Funcţiile ambalajului………………………………… 71

8.1.1.Fuincţia de conservare şi păstrare a calităţii produselor……………….. 718.1.2.Funcţiile de transport – manipulare……………………………………. 71

8.1.3.Funcţia de promovare a vânzării……………………………………….. 728.2.Cerinţe de calitate impuse ambalajelor………………………………………. 738.3.Materiale utilizate pentru ambalare………………………………………….. 748.4.Metode de ambalare………………………………………………………….. 748.5.Marcarea şi etichetarea ………………………………………………………. 758.6.Principalii indicatori pentru aprecierea economică a ambalajelor…………… 76 Întrebă ri de evaluare……………………………………………………………. 78

Cap. IX PĂSTRAREA MĂRFURILOR 9.1.Modificări survenite în timpul păstr ării mărfurilor…………………………… 80

9.2.Dirijarea condiţiilor de păstrare……………………………………………….. .809.3.Perisabilitatea mărfurilor……………………………………………………….. 81 Întrebă ri de evaluare……………………………………………………………….81Teste de evaluare finală…………………………………………………………. 82Cheia testelor grilă………………………………………………………………….95Dicţionar……………………………………………………………………………96Bibliografie



5

Cap. 1. MERCEOLOGIA, ŞTIINŢA STUDIERII MĂRFURILOR

1.1 Obiectul merceologieiEtimologia cuvântului “merceologie” provine de la cuvântul

merx (limba latină) – marf ă

logos (limba greacă) – ştiinţă şi are ca obiect de studiu proprietăţile mărfurilor care le confer ă utilitate respectiv calitate,realizată în strânsă corelaţie cu cerinţele pieţei, pentru satisfacerea nevoilor consumatorilor încondiţii de eficienţă economică.

Bunurile pe care le foloseşte omul modern sunt din cele mai diferite şi satisfac trebuinţeatât de ordin prim fiziologic cît şi trebuinţe superioare legate de tr ăiri sentimentale provocate deacte de cultur ă sau produse ale acestora.

Obiectul merceologie a evoluat continuu, în formă şi conţinut, o dată cu dezvoltarea producţiei şi comer ţului, dar esenţa lui s-a menţinut constantă. Datorită caracterului complex şidinamic al calităţii, merceologia studiază produsele din punct de vedere tehnic, economic şisocial, dând naştere celor trei funcţii de bază inseparabile şi aflate într-o strânsă interdependenţă;

- funcţia tehnică - funcţia economică - funcţia socială

Funcţia tehnică al mărfurilor presupune cunoaşterea temeinică a principalelor proprietăţi, ale produselor finite, precum şi a modului de reflectare în nivelul calităţii a factorilor care acţionează în sfera producţiei (materii prime, operaţii de obţinere, etc.) şi a celor care leinfluenţează din domeniul comer ţului (ambalare, transport, depozitare).Alegerea variantelor optime de produs, după modul de corelare a principalelor cerinţe de calitate,solicitate de consumatori prin testele de marketing reprezintă esenţa acestei funcţii.

Funcţia economică, derivă din necesitatea studierii implicaţiilor de natur ă economică a

nivelului calităţii produselor şi serviciilor la producător (cheltuieli de producţie) şi la beneficiar (cheltuieli de funcţionare, întreţinere, reparaţii, etc.) pentru creşterea gradului de competitivitate pe piaţă.

În cadrul acestei funcţii , un loc important îl ocupă problemele legate de optimizareacalităţii mărfurilor în funcţie de costurile de fabricaţie, cheltuielile de comercializare şi utilizare (la produsele de folosinţă medie şi îndelungată) pentru realizarea de produse utile şi rentabile(gestiunea calităţii).

Funcţia socială, constă în aplicarea în practică a cunoştinţelor referitoare la proprietăţilecare determină o anumită relaţie ce apare în sfera consumului anumitor produse noi, la protecţiaconsumatorului şi a mediului ambiant de acţiunea nocivă a unor produse,precum şi a altor aspectede natur ă social-economică.

Cunoaşterea efectelor sociale ale mărfurilor presupune cunoaşterea unor priorităţi careinfluenţează direct sau indirect starea de sănătate a oamenilor, nivelul de cultur ă şi civilizaţie,

precum şi gradul de poluare al mediului înconjur ător, care se repercutează mai devreme sau maitârziu asupra calităţii vieţii.

1.1.2.Caracterul multilateral al merceologieiMerceologia studiază fenomene şi probleme specifice sortimentelor de mărfuri, pe tot

circuitul tehnic al acestora; producător- comer ţ – consumator – mediu ambiant.Printre acestea figurează cele referitoare la clasificarea , codificarea, standardizarea, omologarea,recepţia calitativă şi cantitativă a mărfurilor, păstrarea, transportul şi urmărirea modului de

comportare la utilizator.Merceologia studiază mărfurile în sfera circulaţiei economice, în toate etapele logistice ale

acesteia, între care se stabileşte un circuit informaţional , dus şi întors privind evoluţia în timp şispaţiu a calităţii şi a gamei sortimentale.



6

Funcţia calităţii în cadrul managementului întreprinderilor este indispensabilă. Aceastaîmpreună cu cea de marketing, financiar ă şi altele, pot asigura un grad superior de competitivitate

produselor şi serviciilor, în cadrul concurenţei specifice economiei de piaţă, dacă sunt folositedupă criteriile ştiinţei conducerii întreprinderilor.

Merceologia poate avea pretenţia de a fi purtătoarea de cuvânt a consumatorului, având ospecializare necesar ă pentru un limbaj comun cu industria, dar şi cu nivelul atins de masa mare aconsumatorilor precum şi limitele superioare a performanţelor ce se încadrează cererii care atrecut prin faza dorinţelor având la bază trebuinţe obiective legate de echilibrul individ-mediu.

Caracterul multilateral al merceologiei se relevă şi din legăturile ei cu alte discipline , precum ar fi : ştiinţele naturii, fizica, chimia, biologia, care asigur ă cunoaşterea şi caracterizareamărfurilor. Geografia este importantă pentru aprecierea aspectelor de circulaţie precum şi asuprainfluenţei factorilor de mediu (condiţii naturale, tradiţie de producţie) asupra calităţii şiautenticităţii produselor.

Tehnologia este premergătoare merceologiei, atât ca ramur ă ştiinţifică din caremerceologia s-a desprins cît şi în privinţa produselor, care sunt preluate după ce acestea au fostrealizate, merceologiei revenindu-i sarcina de a asigura condiţiile de circulaţie şi de realizare a lor ca mărfuri pe piaţă.

Contabilitatea, care oglindeşte fidel modificările patrimoniului ca şi relaţia capitalului,

foloseşte informaţii merceologice asupra evaluărilor costurilor de circulaţie legate de pierderilenormale de produs (perisabilităţi) precum şi înregistr ării corecte a mărfurilor pe sortimente decalitate. De aici decurge şi responsabilitatea tehnicilor merceologice şi acurateţea informaţiilor,garanţia pe un anumit nivel de precizie.

Conţinutul disciplinelor din domeniul ştiinţei dreptului, implică merceologia în special înformularea obligaţiilor contractuale privind gestiunea calităţii şi protecţia la consumator, deinformare şi de garanţie a nivelului utilităţii corect apreciat şi interpretat.

1.1.3. Perspectivele merceologiei Merceologia a apărut ca disciplină în ţara noastr ă odată cu înfiinţarea primelor şcoli

comerciale (Bucureşti – 1864 şi Galaţi 1865), iar primele căr ţi sunt elaborate de M.Mălian (1879)şi Arsenie Vlaicu (1895).

Denumirea disciplinei a cunoscut diverse modificări: ”Cunoaşterea mărfurilor”,”Cunoaşterea produselor comerciale din ţar ă şi a celor mai principale din str ăinătate”,”Productologia” (Studiul mărfurilor şi tehnologia lor) sau ”Mărfuri”.

Merceologia s-a dezvoltat continuu şi a pus bazele teoretice si metodologice, contribuindastfel la înfiinţarea unei specializări de ”Merceologie” în cadrul Academiei de Studii Economice ,între anii 1953 – 1975. În anul 1990 se reînfiinţează ca specializare în cadrul Facultăţii de Comer ţ.

Aprecierea măsurii în care merceologia se integrează economiei moderne poate porni dela analiza cauzelor care au generat-o şi a măsurii în care acestea acţionează şi acum. Necesitateacunoaşterii mărfurilor a apărut odată cu distanţarea comer ţului de producător şi formarea

sortimentului comercial pe reţelele de circulaţie, care impune cunoştinţe solide asupra obiectuluicomer ţului, marfa. Acest fenomen se adânceşte continuu deci prezenţa specialistului în mărfurieste necesar ă în continuare pentru majoritatea produselor destinate consumului.

Acumularea de date, clasificarea şi ordonarea lor în legătur ă directă cu utilitatea finală,este un argument pentru a susţine specialistul merceolog alături de lucr ătorul de marketing şi acreatorului de produse, inginer sau designer.

Evoluţia recentă a problemelor de calimetrie dovedesc că este necesar ă abordareamultilaterală a produsului sub aspect utilitar, aspect care se găseşte cel mai corect echilibrat încadrul merceologiei.

Astfel merceologia furnizează date pentru activităţi comerciale cum ar fi:- contractarea mărfurilor şi stabilirea condiţiilor de calitate;- asigurarea respectării depozitării şi manipulării corecte;- orientarea informării despre produse în vederea obţinerii utilităţilor pentru care au fost

create;



7

- îndrumarea şi evidenţierea corectă a produselor în mesajele publicitare, etc.

1.2. Metode de cercetare utilizate în merceologie1.2.1. Principii de bază Merceologia ca disciplină ştiinţifică orientată spre studiul produsului, în faza sa de marf ă,

porneşte de la conceptul că acesta reprezintă o anumită structur ă cu funcţii care permit realizarea

caracterului utilitar. De aici rezultă principiile de bază a metodologiei de cercetare a calităţii produselor, respectiv:- stabilirea legăturii între utilitatea produsului şi necesitatea exprimată prin cerere,

realizată în condiţii de eficienţă economică la producător şi beneficiar;- integrarea rezultatelor par ţiale într-un sistem ştiinţific logic, în vederea aprecierii

corecte a întregului, produs – marf ă;- completarea şi corelarea tuturor datelor privind nivelul caracteristicilor de calitate,

folosind cele mai diferite mijloace de apreciere şi analiză pentru obţinerea rezultatuluifinal şi cît mai exact al calităţii produsului.

1.2.2. Metode de cercetareMetodele de cercetare ale merceolgiei s-au perfecţionat continuu datorită dezvoltăriiştiinţei , tehnicii şi a producţiei de mărfuri. Aceşti factori au dus la descoperirea a noi tehnici dedeterminare a nivelului calitativ al produselor. În cercetarea calităţii produselor se utilizează:

- metode generale- metode specifice (clasice)- metode moderneAcestea s-au perfecţionat şi se perfecţionează continuu atât datorită dezvoltării ştiinţei şi

tehnicii , cît şi creşterii continue a producţiei de mărfuri.

1.2.2.1 Metode generale

Metodele generale sunt metode ce se utilizează cu adresă directă la marf ă, acestea sunt:metoda inductivă, deductivă, analiza, sinteza, metodele matematice, informatice şi statistice.

Metoda inductivă, permite stabilirea unor legături cauzale, a unor legităţi generale întredatele acumulate în timp. Acestea stau la baza alcătuirii unor prognoze şi strategii, plecând de la

particular la general. Metoda deductivă, utilizează unele tehnici plecând de la general pentru a cunoaşte

particularul. Cunoscând astfel un produs numai după caracteristicile din prospect, putem deducemodul său de comportare în utilizare, prin compararea cu performanţele altui produs similar existent pe piaţă.

Analiza, presupune descompunerea (logică) a unui produs în păr ţi constitutive, pentrucunoaşterea aportului fiecărei păr ţi la calitatea ansamblului, a întregului produs sau serviciu (ex.analiza valorii).

Sinteza, permite regruparea păr ţilor obiectului descompus prin analiză. Aceasta pentru că produsul se utilizează ca întreg, în unitatea sa fiind considerat ca un sistem de relaţii dintrestructurile sale, proprietăţi, funcţii şi necesităţile umane.

Metodele matematice, ofer ă un valoros instrumentar de lucru şi de analiză a problemelor legate de calitatea produselor. Metodele matematice de evaluare a calităţii tind să se constituieîntr-o disciplină distinctă numită ”Calimetrie”.

Metodele informatice şi matematice permit explicarea unor fenomene legate de uzuramorală a produselor, de optimizarea calităţii produselor şi a gamei sortimentale de mărfuri şiservicii etc.

Metodele statistice, sunt utilizate pentru prelucrarea, analiza şi interpretarea rezultatelor şiau avantajul că permit generalizarea datelor de la nivelul eşantionului (proba) la cel al lotului de produse (de ex. Controlul statistic al calităţii loturilor de produse).



8

1.2.2.1.Metode specifice (clasice)Deşi se regăsesc şi în cadrul altor ştiinţe, în cercetarea obiectului lor de cercetare pentru

merceologie,metodele clasice sunt definitorii şi se corelează cel mai bine cu marfa şi marea eivarietate de manifestare în orientarea spre satisfacerea cerinţelor. Metodele specifice sunt:metodele psihosenzoriale, tipologice, comparaţia, experimentul şi testarea produselor.

Metodele psihosenzoriale, sau organoleptice se bazează pe utilizarea simţurilor, oferindinformaţiile primare despre formă, mărime, culoare, gust, grad de prospeţime sau de degradare. Seurmăreşte obiectivarea acestei metode pentru a nu da rezultate cu abateri mari generate desubiectivitatea simţurilor.

Metoda tipologică , are o utilitate deosebită pentru studierea sortimentelor şi relevareacaracteristicilor de calitate specifice care să constituie o unitate de referinţă în apreciereavarietăţilor de r ăspuns la o solicitare de trebuinţă. Ea permite desprinderea din totalitatea datelor de observaţie a acelor caractere care prin îmbinare pot alcătui o schemă a realităţii cu un gradsuficient de coerenţă, de consistenţă, pentru a servi drept schemă de referinţă a gamei sortimentalea generaţiilor de produse.

Analiza comparativă , este o adâncire a cercetării tipologice, în vederea realizării uneiierarhizări a utilităţilor şi a scării de valori a produselor destinate aceluiaşi scop de acoperire atrebuinţelor. Analiza comparativă este o sugestie raţională oferită cumpăr ătorului şi o bază decomparare a utilităţii –preţul.

Metoda experimental ă, referitoare la mărfuri poate scoate în evidenţă corecta exprimare afuncţiilor produsului, a serviciilor oferite în condiţiile de exploatare concrete şi care se vor reproduce pe cale de laborator, pentru a permite reproductibilitatea lor şi compararea rezultatelor.Cercetarea calităţii produselor în laboratoare se realizează prin testări, analize, măsur ători şisimulări care tind să reproducă cît mai fidel condiţiile reale care se vor regăsii în timpul utilizăriiefective. Din interpretarea datelor obţinute se evaluează, cu o anumită aproximaţie, comportarea

produsului în exploatare.

Testarea produselor, este o continuarea a metodelor experimentale, prin care se urmăreşteevidenţierea limitelor de utilizare şi comportamentul în condiţii de exploatare normale şi vitregesau incorecte, sau la nivelul maxim de solicitare, ce poate apare în faza consumului. Testarea serealizează atât cu mijloace de laborator cît şi senzoriale. Datele culese se apreciază prin analiză şisinteză şi constituie bază pentru aprecierea tipologică şi comparativa

1.2.2.2.Metode moderneMetodele moderne de cercetare cu aplicabilitate în merceologie şi care se transfer ă din

domeniul ingineriei, psihologiei, marketingului şi a managementului sunt: analiza valorii, analizamorfologică , metoda Brainstorming şi metoda Delphy.

Analiza valorii, urmăreşte ca la proiectarea produselor sau la îmbunătăţirea lor să se

realizeze:- maximizarea raportului între valoarea de întrebuinţare a produsului şi costurile de

producţie. Astfel se reduc costurile inutile sau dispropor ţionate ale unor păr ţi din produse faţă de aportul lor la calitate;

- îmbunătăţirea calităţii;- creşterea gradului de civilizaţie prin introducerea în consum a produsului proiectat sau

a îmbunătăţirilor preconizate;- asigurarea unei bune productivităţi a muncii.

În scopul realizării obiectivelor, produsul este analizat prin funcţiile sale în raport cumediul şi utilizatorul, prin nivelul de importanţă a fiecărei funcţii şi dimensionarea sa tehnică.Toate acestea se raportează la costuri, individualizate pe fiecare funcţie.

Analiza morfologică , se bazează pe studierea sistematică a unui număr de valori deîntrebuinţare exprimate prin proprietăţi la un anumit nivel de performanţă care se cuprind într-omatrice, urmărind obţinerea unor variante noi de produs prin combinările ce rezultă.



9

Metoda Brainstorming, urmăreşte identificarea în grup a celor mai bune idei privind produsele noi sau perfecţionarea celor existente. Discutarea caracteristicilor produsului şi autilităţilor sale se desf ăşoar ă f ăr ă un plan prestabilit, ele se evidenţiază în cadrul grupului dediscuţii prin persistenţa lor şi prin intensitatea cu care sunt susţinute de membrii grupului.Importanţa la această metodă este corecta înregistrare a părerilor exprimate.

Toate metodele folosite în cercetarea merceologică poartă amprenta obiectului de studiu – marfa, care este urmărită asupra măsurii în care prezintă patentele proiectate şi realizate, de a fiutilă scopului pentru care a fost destinată.

Metoda (tehnica) Delphi,se bazează pe consultarea in mod individual a unor specialişti,inlegatur ă cu posibilele variante de produse noi,folosindu-se un chestionar.Aceşti specialişti nu secunosc între ei,iar r ăspunsurile îşi păstreaza anonimatul. Ancheta Delphi se desf ăşoar ă în maimulte etape (runde).

In prima etapă se trimite fiecărui specialist câte un chestionar ce contine intrebărilereferitoare la obţinerea unor produse noi.Specialiştii completează chestionarele şi le trimitcoordonatorului anchetei.

In cea de a doua etapa se retrimit chestionarele insoţite de r ăspunsurile primite în primaetapă. Fiecare specialist va primi r ăspunsurile date de toţi ceilalţi,ceea ce il va ajuta inreformularea propriului r ăspuns.

Se repetă retrimiterea chestionarelor şi a r ăspunsurilor până când,în două etapeconsecutive,r ăspunsurile sunt identice. In final vor fi selecţionate cele mai bune r ăspunsuri.

1.3. Proprietăţile generale ale mărfurilor1.3.1. Abordarea proprietăţilor în spirit merceologic

Proprietăţile mărfurilor nu se deosebesc de proprietăţile pe care le poate manifesta oricecorp material. Dar fiecare obiect material este studiat de o ştiinţă în spiritul obiectului său deinvestigare. Merceologia studiază acele însuşiri ale mărfurilor, care oglindesc cel mai bine şi maicomplect relaţia de utilitate. Măsurarea proprietăţilor este un obiectiv principal al cercetăriimerceologice ca şi definirea lor corectă.

Studierea proprietăţilor este indispensabilă caracterizării produselor şi ierarhizării lor. Dar fiecare proprietate este relevată numai în legătur ă cu funcţiile sale utilitare. Un număr importantde proprietăţi dau informaţii despre utilitate, iar a le înmănunchia într-o grupare care să oglindească fidel produsul constituie marea problemă a merceologiei.

Finalitatea circulaţiei mărfurilor vizează alegerea lor de către cumpăr ători, iar alegerea şiachiziţionarea bunurilor este rezultatul comportamentului cumpăr ătorilor. Comportamentul poatefi influenţat în cadrul interesului individual, care este determinat la rândul său de un sisteminformaţional care trebuie să vină dinspre merceologie, iar la baza lui nu pot sta decât proprietăţice pot fi relevate şi probate.

In practica economică este deosebit de importantă cunoaşterea tipului de proprietăţi, aaportului lor la definirea calităţii în vederea determinării ei, pentru prelucrarea electronică a

datelor privind circulaţia mărfurilor pe clase de calitate, clasificarea şi codificarea mărfurilor, etc.Proprietăţile mărfurilor se pot clasifica după mai multe criterii:

(1) După ponderea

pe care o au în stabilirea calităţii deosebim:- proprietăţi critice, care determină în mod hotărâtor calitatea mărfurilor, iar în cazul că

lipsesc, afectează grav calitatea ajungându-se chiar la rebutarea produselor; numărulacestor proprietăţi este redus, cca. 10% din numărul total al proprietăţilor;

- proprietăţi importante , acestea contribuie într-o măsur ă considerabilă la asigurareaunui anumit nivel calitativ al produselor; numărul lor este mai mare, ajungând la cca.40% din totalul proprietăţilor;

- proprietăţile minore , care contribuie într-o mică măsur ă la stabilirea calităţii; numărullor poate ajunge la 60% din totalul proprietăţilor.

(2) După aportul pe care îl au proprietăţile la serviciul pe care îl îndeplinesc mărfurile întimpul utilizării la consumator sunt:



10

- proprietăţi tehnico-func ţ ionale (rezistenţă, masă, compoziţie chimică, valoareanutritivă, durabilitate, etc.).

- proprietăţi economice (consumul de energie, combustibil, cheltuieli in utilizare, etc.)- proprietăţi psihosenzoriale ( estetice: formă, culoare, desen, etc., şi organoleptice: gust

, miros, tuşeu etc.);- proprietăţi ergonomice (confortul în utilizare etc.);- proprietăţi ecologice (gradul de poluare al mediului înconjur ător etc.).(3) După modalit ăţ ile de apreciere şi determinare a proprietăţilor; ele se grupează astfel:- proprietăţi măsurate direct (dimensiuni, masă, compoziţia chimică, etc.);- proprietăţi apreciate indirect (durabilitate, siguranţă în funcţionare, etc.);- proprietăţi apreciate organoleptic (maturitatea fructelor, culoarea, gustul, mirosul, etc).(4) După natura şi structura materialelor din care sunt realizate mărfurile, proprietăţile se

grupează în: proprietăţi fizice, mecanice, chimice, igienico–sanitare, microbiologice.Măsurarea proprietăţilor se exprimă prin intermediul valorilor prescrise sub formă

cifrică sau noţională.Exprimarea cifrică se foloseşte pentru marea majoritate a proprietăţilor şi poate avea

valori:- absolute (10 kg, 5 cm etc.);

-

relative (10%, 15% etc.);- limitative (max.5%, cel puţin 1% etc.);- de interval (100 ± 5%).

Exprimarea noţională se utilizează pentru proprietăţile psihosenzoriale sub formă deadjective,cu sau f ăr ă grade de comparaţie, uneori sub formă de perechi de cuvinte (moale-aspru,clar - opalescent, dulce-amar etc.).

1.3.2. Proprietăţile fizice Dintre proprietăţile fizice ale mărfurilor, cele mai importante sunt: masa, densitatea,

higroscopicitatea , porozitatea,umiditatea,permeabilitatea. Masa, exprimă cantitatea de materie conţinută în produs. În merceologie se

utilizează mai multe proprietăţi derivate din masă şi se aplică în mod diferenţiat în funcţie denatura produselor, de scopul şi condiţiile cercetării calităţii şi cantităţii mărfurilor. Astfel, seutilizează:

- masa pe unitatea de lungime (m/l) în cazul produselor textile;- masa pe unitatea de suprafaţă (m/ mp) la covoare, hârtie, piei etc.;- masa pe unitatea de volum (m/mc) la produsele din lemn;- masa comercială (Mc) pentru produsele higroscopice . Densitatea, sau masa specifică , reprezintă masa unităţii de volum dintr-un corp.

Prin intermediul densităţii se poate determina concentraţia în diferite substanţe a unor lichide ca:lapte, băuturi alcoolice, acizi, baze etc.

Proprietăţile fizice ale mărfurilor determinate de structur ă sunt : porozitatea, capilaritatea,

higroscopicitatea, umiditatea, permeabilitatea. Porozitatea, este raportul dintre volumul unui corp şi volumul porilor. Inversul

porozităţii îl reprezintă compactibilitatea , care se exprimă prin raportul dintre densitatea aparentă (ρa) şi densitatea absolută ( ρ ).

Higroscopicitatea , reprezintă proprietatea unor mărfuri de a face schimb de vaporide apă cu mediul înconjur ător. Viteza de primire şi cedare a apei depinde de structura molecular ă ,de temperatura şi umiditatea din mediul înconjur ător. Formele de sorbţie sunt:

- adsorbţia – la suprafaţa produselor;- absorbţia - în toată masa produsului;- desorbţia - inversul absorbţiei;- chemosorbţia – interacţia chimică a vaporilor de apă cu produsul.

Umiditatea, exprimă conţinutul total de apă al unui produs higroscopic.În circulaţia mărfurilor s-a stabilit prin convenţie, o anumită cantitate de apă admisă , purtânddenumirea de umiditate legală sau repriză în cazul fibrelor textile. Această proprietate este legată



11

de umiditatea relativă a aerului care este dată de raportul dintre cantitatea de vapori de apă existenţi la un moment dat, la o anumită temperatur ă şi masa vaporilor necesari pentru a saturaacelaşi volum de aer, la aceiaşi temperatur ă.

Pentru mărfurile higroscopice sunt prescrise limite minime şi maxime ale umidităţiirelative ale aerului şi ale temperaturii.

Permeabilitatea, este proprietatea mărfurilor de a lăsa să treacă prin eleapa, vaporii şi gazele. Proprietatea este importantă pentru produsele textile influenţând gradul deconfort şi proprietăţile igienice.

Inversul acestei proprietăţi este impermeabilitatea care este proprietatea principală a unor ţesături cu proprietăţi deosebite.

1.3.2.1.Proprietăţi optice Culoarea, este o proprietate importantă a mărfurilor pentru că are implicaţii

deosebite asupra altor caracteristici de calitate.Culoarea poate fi definită din punct de vedere:- fizic- psiho-fizic- psihosenzorial

Din punct de vedere fizic, culoarea reprezintă o anumită bandă a spectrului electromagnetic

capabilă să stimuleze selectiv conurile retiniene.Din punct de vedere psiho-fizic, culoarea este acea caracteristică a luminii care permite să se distingă, unul de altul, două câmpuri de aceeaşi formă, mărime şi structur ă din spectrul vizibil.

Din punct de vedere senzorial culoarea poate fi caracterizată prin: luminozitate, tonalitate,saturaţie.

Luminozitatea, se refer ă direct la intensitatea sursei luminoase, folosindu-se uneoritermenul de str ălucire. Luminozitatea şi str ălucirea nu sunt sinonime totuşi, termenul de str ălucirefiind utilizat pentru a caracteriza obiectele opace sau care reflectă lumină.

Tonalitatea, este caracteristica culorii care se refer ă la sursa percepută calitativ şi esteindicată cu termenii: roşu , albastru, etc.

Satura ţ ia, este caracteristica culorii care se raportează la o scar ă de senzaţii reprezentând

grade crescânde de culoare.Culorile primare (fundamentale) din care se pot obţine toate celelalte culori sunt:- roşu, verde şi albastru pentru culorile luminii;- roşu, galben şi albastru pentru culorile pigmentare.

Datorită efectelor psihologice şi fiziologice pe care le au asupra oamenilor culorile pot fi deasemenea împăr ţite în:

- culori calde (roşu, portocaliu, galben)- culori reci (verde, albastru, violet)

Transparen ţ a, este însuşirea unui corp de a fi str ă bătut de radiaţiile luminoase. Un produs este cu atât mai transparent cu cît absoarbe şi reflectă mai puţină lumină.

Inversul transparenţei este opacitatea, iar proprietăţile intermediare sunt transluciditatea şi

opalescenţa. Transluciditatea reprezintă proprietatea unor mărfuri de a transmite şi difuzaconcomitent lumina.

Luciul , este proprietatea optică a mărfurilor de a reflecta lumina incidentă cudifuziune cît mai redusă. În merceologie se utilizează mai multe trepte de luciu, care reprezintă şicriterii de clasificare a unor produse. Există luciu: sticlos, metalic, de diamant.

Indicele de refrac ţ ie, este o constantă fizică proprie unor produse lichide şi solide(transparente) şi este egal cu raportul dintre sinusul unghiului de incidenţă (i) şi sinusul unghiuluide refracţie (r) a unei raze care pătrunde dintr-un mediu în altul.

Determinarea indicelui de refracţie se face în scopul aprecierii gradului de puritate, sau aconcentraţiei unor produse (sucuri, lapte, băuturi alcoolice, parfumuri etc.).Avantajeledeterminării indicelui de refracţie sunt: grad ridicat al preciziei (3-4 zecimale), consum redus desubstanţe, rapiditatea măsur ătorilor.

1.3.2.2.Proprietăţile termice



12

Proprietăţile termice exprimă modul de comportare al mărfurilor la acţiunea energieicalorice. Sub acţiunea energiei termice, mărfurile îşi pot modifica una sau mai multe dintrecaracteristicile sale: lungimea, volumul, structura, rezistenţa electrică, culoarea, starea deagregare, etc.Dintre cele mai importante proprietăţi termice ne vom ocupa de căldura specifică ,coeficientul de dilatare termică, conductibilitatea termică, termoizolarea şi capacitatea calorică.

- C ăldura specifică , este cantitatea de căldur ă necesar ă unui gram dintr-un corp pentru a-şimodifica temperatura cu 1ºC f ăr ă a-şi modifica starea fizică sau chimică. Unitatea de măsur ă acăldurii este caloria (cal) care reprezintă cantitatea de căldur ă necesar ă unui gram de apă pentrua-şi ridica temperatura cu 1ºC.

În practica economică căldura specifică se utilizează la calcularea unor bilanţuri termice, ladimensionarea materialelor de construcţii,etc.

- Coeficientul de dilatare termică , este proprietatea produselor de a-şi modificadimensiunile sub acţiunea căldurii. Acest coeficient este important pentru produsele metalice,instrumentele de precizie, sticlă, etc. Dilatarea termică poate fi:

- liniar ă ;- volumică.Coeficientul de dilatare termică liniar ă se consider ă alungirea unui corp cu lungimea de 1

m, când i se ridică temperatura cu 100 ºC.

La mărfurile lichide ambalarea se face în recipiente în aşa fel încât să se lasă spaţiu pentrudilatarea, respectiv contractarea în limita spaţiului aferent din ambalaj.- Conductibilitatea termică , este proprietatea unor mărfuri de a conduce căldura, prin

masa unui material din care sunt alcătuite .Cantitatea de căldur ă ce trece prin material este direct propor ţională cu suprafaţa lui şi cu

timpul şi invers propor ţională cu grosimea stratului de material.Cunoaşterea conductibilităţii termice prezintă importanţă pentru unele produse metalice

(vase de bucătării) produse din sticlărie, mărfuri textile, blănuri, destinate apăr ării organismului de pierderile de căldur ă. Produsele care au o conductibilitate termică mai mică de 0,2kcal/m/grad/or ă se numesc izolatori termici. Materialele care au această proprietate sunt:ceramica, lemnul, hârtia, cauciucul, azbestul, pluta , lâna, pielea

- Termoizolarea, este o proprietate importantă pentru produsele destinate articolelor deîmbr ăcăminte, unde coeficientul transferului de căldur ă prin material este o caracteristică de bază.Capacitatea de izolare termică a unor ţesături şi tricoturi, depinde de cantitatea de aer

stagnant aflat în spaţiile libere dintre fibre. La fel, forma şi mărimea specifică a porilor din pieileutilizate la fabricarea încălţămintei determină o bună izolare termică, ceea ce nu este posibil la

pieile sintetice, întrucât la ele nu s-au putut imita aceste elemente de structur ă.- Capacitatea calorică, reprezintă capacitatea unor produse de a absorbi o anumită

cantitate de căldur ă din mediul înconjur ător. În funcţie de modul de comportare faţă de agenţiitermici, produsele se împart în:

- termostabile ;- termoizolante (unele sortimente de sticlă, fibrele de sticlă, azbest etc.);

- refractare.

1.3.2.3.Proprietăţile mecanice Proprietăţile mecanice ale mărfurilor exprimă modul de comportare în timpul utilizării, la

acţiunea unor solicitări, for ţe exterioare,care tind să le modifice structura şi integritatea.Importanţa studierii proprietăţilor mecanice este dată de faptul că ele determină într-o

mare măsur ă durabilitatea produselor finite.În funcţie de modul de acţionare al for ţelor exterioare , proprietăţile mecanice sunt

denumite astfel: rezistenţa la tracţiune, rezistenţa la şoc, la r ăsucire, alungirea la rupere, rezistenţala încovoiere, la compresiune, la uzur ă, duritatea şi durabilitatea.

- Rezisten ţ a la trac ţ iune (întindere), se exprimă prin raportul dintre for ţa de rupere necesar ă şi secţiunea transversală a produsului. Se exprimă în daN, sau în kgf/cmp.



13

- Alungirea la rupere (Δl), reprezintă proprietatea unor produse de a-şi mării lungimea dinmomentul acţiunii for ţelor de tracţiune şi până la rupere. Se exprimă în mărimi absolute (mm, cm)sau relative (%).

- Rezisten ţ a la încovoiere, exprimă sarcina necesar ă ruperii prin încovoiere a unei epruvete, raportată la secţiunea ei (kgf/cmp). Determinarea se utilizează în special în cazul materialelor deconstrucţii. Pentru produsele textile se determină rezistenţa la îndoiri repetate.

- Rezisten ţ a la compresiune, se prezintă ca o deformare inversă rezistenţei la tracţiune ,for ţele fiind orientate în sens invers. Proprietatea este utilizată de asemenea în cazul materialelor de construcţii.

- Rezisten ţ a la uzur ă prin frecare, exprimă modul de comportare al unor mărfuri laacţiunea unor for ţe care tind să le distrugă prin frecare. Proprietatea este importantă pentruîncălţăminte, anvelope, confecţii, covoare, etc.

- Duritatea reprezintă rezistenţa opusă de un produs la pătrunderea unui corp din exterior în stratul superficial .

Ierarhizarea materialelor în ordinea crescătoare a durităţii rezultă din scara lui Mohs . Eacuprinde 10 trepte de duritate :1 – talcul 4 – florită 7 – cuar ţul 10 diamantul2 – sarea 5 – apatită 8 - topazul

3 - calcitul 6 – feldspatul 9 – corindonulDuritatea se exprimă diferit în funcţie de metodele utilizate, purtând denumirile acestora.Astfel există trei posibilităţi de determinare a durităţii, respectiv:

- metode statice ( prin zgâriere, met.Mohs, Martens);- metode prin apăsare (Brinell, Vikers, Rokwell);- metode dinamice (Poldy, Shore)

- Durabilitatea, mărfurilor este o proprietate sintetică în care se regăsesc direct sau indirectvalorile principalelor proprietăţi mecanice. Ea reprezintă proprietatea mărfurilor de a-şi menţineînsuşirile iniţiale un timp cît mai îndelungat, în condiţiile unei utilizări normale. Durabilitateadepinde şi de acţiunea unor factori externi care nu pot fi simulaţi perfect în condiţii de laborator,

printre aceştia sunt: variaţia de umiditate relativă a aerului şi de temperatur ă, poluarea cu gaze,

lumina solar ă, etc.

1.3.3. Proprietăţile chimice Proprietăţile chimice ale mărfurilor exprimă compoziţia şi structura chimică, stabilitatea

faţă de acţiunea agenţilor chimici, solubilitatea, conţinutul în substanţă uscată, substanţe de bază şisecundare, substanţe valoroase şi tolerante în anumite limite.

Proprietăţile chimice, pornind de la compoziţia chimică sunt indispensabile analizeimărfurilor. Proprietăţile substanţelor din componenţii produselor îşi transmit caracteristicileasupra întregului produs.

- Compozi ţ ia chimică , reprezintă proprietatea de bază a mărfurilor , care împreună custructura determină în cea mai mare parte mărimea celorlalte proprietăţi, care stabilesc nivelul

calitativ la un moment dat.- Stabilitatea la ac ţ iunea agen ţ ilor chimici, exprimă proprietatea mărfurilor de a rezista

sau nu la contactul cu diferite substanţe în timpul utilizării.Studierea stabilităţii mărfurilor la acţiunea agenţilor chimici presupune cunoaşterea

modului de comportare faţă de acizi (minerali şi organici), baze, săruri, oxigenul din aer etc.Modul de comportare este caracteristic şi trebuie bine cunoscut . Pe baza cunoaşterii

proprietăţilor chimice se poate evita coroziunea metalelor, se poată evita decolorarea, se pot evitasubstanţele toxice rezultate dintr-o utilizare incorectă a vaselor de gătit etc.

1.3.4. Proprietăţile psihosenzoriale Alături de proprietăţile obiective, care se încadrează în parametrii determinabili sau care se

pot exprima în unităţi de măsur ă şi pot fi măsuraţi , mărfurile prezintă o seamă de însuşiri care ledetermină valoarea de întrebuinţare datorită proprietăţilor care se pot constata cu ajutorulorganelor de simţ şi care în acest fel sunt percepute subiectiv.



14

Dinamica sensibilităţii organismului uman faţă de anumiţi stimuli externi, reflectă ovariabilitate a acesteia datorită modificării, respectiv adaptării organelor de simţ prin autoreglare.

Datorită importanţei fiziologice şi comerciale a caracteristicilor senzoriale s-au dezvoltattehnicile de analiză şi apreciere a calităţii produselor, tinzând a se constitui într-o disciplină numită “Senzorică”.

Analizele psihosenzoriale au o sfer ă largă de cuprindere, dar pentru diminuarea sieliminarea subiectivismului, trebuie să se aplice metode şi tehnici adecvate, iar la prelucrarearezultatelor să se utilizeze metode statistico-matematice.

Proprietăţile olfactive.Proprietăţile olfactive ale unor mărfuri (alimente, cosmetice, chimice etc.) au o mare

importanţă în reglarea echilibrului psiho-fiziologic al omului, îi influenţează comportamentul prinstimularea sau respingerea consumului anumitor produse.

Stimulii olfactivi sunt formaţi din moleculele substanţelor volatilizate, care sunt aspirate.Sensibilitatea olfactivă are o mare acuitate. Dacă se raportează la concentraţia molecular ă, mirosuleste mai sensibil decât gustul de circa 10.000 de ori. Capacitatea de diferenţiere a mirosurilor decătre om nu este aceeaşi pentru toţi, fiind dependentă de experienţa anterioar ă, de asocierile carese fac şi de sensibilitatea fiecărui individ în parte.

Proprietăţile gustative.Gustul, este o formă a sensibilităţii, care serveşte la aprecierea şi selecţia produselor

alimentare şi la crearea condiţiilor psiho-fiziologice favorabile inger ărilor. Proprietăţile gustativesunt determinate de proprietăţile chimice ale elementelor, de componentele acestora care au gustşi se pot dizolva. În funcţie de gustul pe care îl au, produsele se împart în:

- sipide, cele care au gust;- insipide, care nu au gust.

La rândul lor gusturile se împart în senzaţii de bază: sărat, acru, dulce şi amar, provocate desubstanţele pure, şi senzaţii derivate sau mixte, care sunt provocate de amestecul substanţelor

pure.Factorii care influenţează stabilitatea gustativă sunt:

- concentra ţ ia soluţiei , care determină pragurile gustative absolute ( cea mai mare şi ceamai mică concentraţie sesizată) şi pragurile gustative care permit diferenţierea întremai multe substrate;

- temperatura substanţei stimulatoare şi a mediului ambiant. Astfel creştereatemperaturii determină sporirea informaţiei gustative;

- lumina şi prezenţa sau absenţa oxigenului influenţează sensibilitatea gustativă;- factorii de natur ă psiho-fiziologică (foame-saţietate);- exersarea repetată pentru profesionişti şi consumatori;- contrastul succesiv şi simultan al stimulilor care intensifică stabilitatea gustativă.

Aroma, este o caracteristică complexă, gustativ-olfactivă, specifică produselor alimentare. Aroma este o senzaţie generată de proprietăţile unor substanţe care stimulează unul

sau ambele simţuri, pentru gust şi miros.Cunoaşterea aromei are o mare importanţă în alimentaţia publică, în gastronomie, pentru

îmbinarea componentelor care generează aroma şi a condiţiilor de formare a ei în proceseletehnologice.

Proprietăţile tactile.Sensibilitatea tactilă a pielii este datorată terminaţiilor nervoase libere şi reprezintă o cale

importantă de obţinere a informaţiilor privind unele caracteristici de calitate ale mărfurilor.Exprimarea sensibilităţii tactile se face prin intermediul indicilor noţionali: primari, secundari sau

populari. Astfel: – caracteristicile mecanice sunt apreciate prin noţiuni ca: fermitate, coezivitate (fragil,

masticabili etc.), gumozitate (crocant, lipicios etc.);- caracteristicile geometrice sunt apreciate prin parametrii care se refer ă la forma şi

mărimea particulelor, la tuşeu (neted, aspru, colţuros, fibros etc.);



15

- sau la alte caracteristici care exprimă conţinutul de gr ăsimi (de ex. uleios, unsuros etc).

1.3.5. Proprietăţile estetice Proprietăţile estetice sunt însuşiri ale mărfurilor care exprimă gradul lor de perfecţiune la

un moment dat , combinând cerinţele spirituale ale individului şi societăţii faţă de ele. Aceste proprietăţi se exprimă prin intermediul unor categorii estetice şi anume: forma, linia, ornamentul,culoarea, simetria, stilul, armonia etc.

Însuşirile estetice ale mărfurilor trebuie să fie realizate în strânsă corelaţie cu alte proprietăţi ca: funcţionalitatea, modul de întreţinere, structura şi natura materialului. Astfel, proprietăţile estetice nu se rezumă numai la atribuirea “unui aspect plăcut, atr ăgător”, cu “ambalajatr ăgător” , ele trebuie să fie implicate în raporturile cu funcţia, structura şi forma utilă a

produsului. Indicatorii estetici ai calităţii produselor şi celelalte proprietăţi se află în următoarelegrupe de relaţii cu:

- tectonica produsului : raporturile formă-funcţie, formă-material, formă-mediu ambiant,formă-ornament etc.;

- elemente ergonomice: raportul om-marf ă;- aspectul şi finisarea suprafeţelor;- expresivitatea mărcii de fabrică;

-

grafica ambalajului ca reclamă şi formă de prezentare.Prin studierea acestor categorii de relaţii se micşorează gradul de subiectivism înasocierea valorii estetice a produselor pe piaţă, sau în comparaţiile care se fac cu alte produsesimilare ale firmelor concurente.

• Forma ca atribuit al calităţii produselor, provoacă o reacţie emoţională, conştientă sau inconştientă la aprecierea senzorială a acesteia. Forma unui obiect util trebuie să fie corelată cu structura şi compoziţia lui, pentru a corespunde cît mai bine destinaţiei .

Evolu ţ ia formei produselor poartă amprenta dezvoltării tehnicii în diferite perioadeistorice, constatându-se trecerea de la forma grea şi încărcată la simplitate, eleganţă şi raţionalitateîn utilizare (exemplu: evoluţia formei autoturismului etc.).

Modularea este una din căile de obţinere a formelor moderne. Ea constă în proiectarea şi

realizarea unor produse, sau grupe de produse cu dimensiuni corelate , pentru asigurareafuncţionalităţilor, prin moduri diferite de asamblare, cu efecte estetice şi economice deosebite.Formele modulate ofer ă o serie de avantaje în utilizarea produselor, determină creşterea eficienţeieconomice prin facilitarea automatizării şi a tipizării, cu efecte favorabile asupra economiei demateriale.

În cadrul relaţiei formă-funcţie, forma are un rol decisiv, dar impune o serie de condiţii.Ideea potrivit căreia “forma succede funcţia” nu trebuie denaturată, în sensul că orice obiectfuncţional, va fi în mod automat corespunzător din punct de vedere al formei. Studiind relaţiaformă-funcţie, se constată că forma are o mobilitate mai mare. Evoluţia formei este determinată demai mulţi factori: economici, sociali, cerere-ofertă, înnoire-diversificare. Ea este corelată cudurata de viaţă a produsului, cu uzura morală, care este accentuată la majoritatea produselor

industriale. De aceea , forma a devenit astăzi mai mult ca oricând, un element de înnoire – diversificare şi de creştere a competitivităţii mărfurilor pe piaţă.

• Linia, ca element estetic, determină forma obiectelor.• Stilul este un mod de comunicare, de expresivitate a obiectelor, datorită unui

număr mare de particularităţi corelate estetic. Un rol important în compunerea stilului îl au felulliniilor şi a raporturilor dintre ele. Stilul poartă amprenta unor anumite perioade, respectiv atr ăsăturilor spirituale care individualizează un domeniu al culturii dintr-un moment istoric dat.

• Desenul , este un alt element estetic, important al mărfurilor, care alături deculoare, determină într-o mare măsur ă aspectul bunurilor de consum . Aceste două elementestabilesc armonia în decoraţiunile interioare. Tipurile de desene utilizate pot fi: liniare, figurative,

geometrice, statice sau dinamice.• Ornamentul, este un element de podoabă sau un ansamblu de elemente decorative,



16

care prin formă, culoare, ritm, au menirea de a înfrumuseţa şi de a întregii compoziţia unui produs. Ornamentul impune o tehnică şi o concepţie specifică a împodobirii putând fi: zoomorf,figurativ, florar, geometric, grafic, fantezist etc.

Dintre cele două tendinţe care se confruntă în prezent , una militând pentru o artă decorativă de lux, iar cealaltă pentru forme simple, pure, libere de ornamente, mişcarea formelor utile a constructivismului care concepe valoarea estetică în sensul adaptării produsului la funcţiasa, cucereşte din ce în ce mai mult teren.

• Culoarea, este o caracteristică de mare importanţă în cadrul procesului dediversificare a gamei sortimentale de mărfuri. Aceasta datorită efectelor fiziologice şi psihologice

pe care le generează culorile asupra omului a, relaţiilor care apar între oameni şi lumea mărfurilor care îi înconjoar ă.Printre efectele pe care le realizează culorile menţionăm:

- culorile calde (roşu,galben,portocaliu), generează apropierea în spaţiu, determină ocreştere a tensiunii arteriale şi o intensificare a respiraţiei;

- culorile reci (albastru, verde, violet) dau senzaţia de îndepărtare în spaţiu, duc lascăderea tensiunii arteriale şi a ritmului respiraţiei creând o stare depresivă ,descurajantă şi neliniştitoare;

Culorile pot influenţa percepţia timpului astfel:- în lumină roşie timpul se va scurge aparent mai repede decât în lumina verde .

De asemenea ele pot creea efecte ponderale subiective:- obiectele roşii şi albastre par întotdeauna mai grele decât cele verzi şi albastru deschis.Factorii care influenţează aprecierea culorii sunt:

- compoziţia şi intensitatea luminii ;- fondul şi structura suprafeţei.• Armonia, este o categorie estetică care exprimă coeziunea , concordanţa elementelor

componente ale unui întreg, unitatea conţinutului şi a formei .Importanţa cromaticii în ambientul urbanistic şi arhitectural a determinat preocupări

intense de armonizare a paletei cromatice. Armonia cromatică poate fi:- policromă (combinaţii de mai multe culori);- monocromă (combinaţii de nuanţe diferite ale aceleiaşi culori) .

Stabilirea celor mai potrivite tonuri, sau combinaţii ale acestora pentru produse şi ambalaje,este posibilă numai prin luarea în considerare a efectelor psiho-fiziologice ale culorilor, precumşi a legilor generale ale contrastelor şi armoniei.

Intrebări de evaluare

1) Definiţi obiectul de studiu “Merceologie” şi explicaţi etimologia cuvântului “merceologie”.2) Care sunt funcţiile de bază ale merceologiei?.3) Enumeraţi activitaţile comerciale pentru care “Merceologia” furnizează date.4) Care sunt principiile de bază utilizate in cercetarea produsului / marfii ?5) Precizaţi care sunt metodele de cercetare utilizate in merceologie şi detaliaţi fiecare metodă .6) Enumeraţi care sunt criteriile după care se realizează clasificarea mărfurilor.7) Prezentaţi cele mai importante proprietăţi fizice ale mărfurilor şi detaliaţi-le pe fiecare în parte.8) Prezentaţi detaliat cele mai importante proprietăţi optice ale mărfurilor .9) Precizaţi care sunt cele mai importante proprietăţi termice ale mărfurilor şi daţi definiţia pentru fiecare în parte.

10) Definiţi cele mai importante proprietăti mecanice ale mărfurilor.11) Prezentaţi proprietaţile chimice ale mărfurilor şi definiţi-le pe fiecare in parte.12) Care sunt proprietăţile psihosenzoriale utilizate pentru aprecierea calităţii produselor?13) Definiţi proprietăţile estetice ale mărfurilor şi prezentaţi-le pe cele mai importante.14) Prezentaţi caracterul multilateral al merceologiei.



17



18

Cap. II. CALITATEA MĂRFURILOR

2.1. Conceptul de calitate

Calitate produselor este o problemă care mobilizează preocupări din cele mai diverse, dela producători până la consumatorii finali, care îşi manifestă satisfacţia sau insatisfacţia faţă de

comportarea produselor în timpul consumului. Gradul în care se obţin satisfacţii creează condiţii pentru apariţia cererii pe piaţă sau pentru reînnoirea ei. Deoarece cererea se manifestă prin bani, problematica calităţii îmbracă şi aspecte economice.

Într-o formulare generalizată şi mai puţin ştiinţifică, prin calitatea mărfurilor se poate înţelegemăsura în care acestea satisfac scopul pentru care acestea au fost produse.

Calitatea reprezintă deci o sumă a acestor proprietăţi care reflectă gradul de satisfacţie alnevoii sociale. Nivelul calităţii este o cerinţă impusă mărfurilor din exteriorul producţiei şi esterezultat al unui anumit nivel de educare,care dovedeşte aspiraţiile unui popor, aspiraţii care au fostcultivate şi implantate prin diferite mijloace în conştiinţa de sine a fiecărui individ.

Termenului de calitate îi sunt asociate o serie de alte cuvinte . Azi putem vorbi deexistenţa unor concepte de calitate:

- conceptul calităţii vieţii;- conceptul calităţii producţiei;- concepte ale calităţii produselor şi serviciilor.

De-a lungul dezvoltării comer ţului au apărut în decursul timpului mai multe concepte privind calitatea:

- conceptul artizanal al calităţii produselor – conceptul breslelor;- conceptul calităţii din epoca timpurie;- conceptul clasic al calităţii (începe cu secolul al XIX-lea când produsul este privit

drept o realizare exclusiv tehnico – inginerească, iar calitatea lui ca o însumare a proprietăţilor fizice, chimice, mecanice;

- conceptul modern al calităţii produsului (merceologia)Tr ăsăturile caracteristice ale conceptului modern al calităţii produsului sunt:1. Conceptul modern interpretează produsele ca pe un sistem complex de

relaţii, fapte, date, într-o viziune sistemică. Calitatea este dată de sinteza proprietăţilor corporale(de natur ă materială: fizice, chimice, estetice etc.) şi acorporale (reprezentând relaţii, facilităţi,operaţii de service, marca de fabrică, de comer ţ, de calitate, gradul de uzur ă morală al produsului)care împreună satisfac cererea exprimată pe piaţă. Conceptul afirmă că marfa este purtătoarea uneicantităţi de informaţii de natur ă umană, tehnică şi economică, ergonomică şi ecologică, care se

prezintă ca un tot unitar.2. Categoria de calitate este organic legată de categoria de utilitate şi nu se

poate vorbi de existenţa unui produs , dacă acestuia îi lipseşte calitatea. Calitatea este unul din cei

doi parametrii ai valorii de întrebuinţare (al doilea parametru este cantitatea)3. No ţ iunea de calitate îşi are geneza în raportul marf ă-necesitate. Absenţa

acestui raport face să nu existe calitate.4. Noţiunea de calitate poate fi deopotrivă :

a) o categorie teoretică abstractă filozofică, care există doar în conştiinţa noastr ă.Ea devine concretă numai în momentul folosirii produsului.

b) o categorie istorică, cu un dublu caracte; un caracter subiectiv, istoric, dinamiccare rezultă din practica consumatorului zilelor noastre de a compara

performanţele unui produs de azi cu cele din perioada trecută, şi pe de altă parte un caracter complex, rezultat din faptul că un produs trebuie să îndeplinească o serie de cerinţe de ordin tehnic şi comercial;

c) o categorie economică. Produsul trebuie să satisfacă o cerinţă umană în condiţiide eficienţă economică optimă.

În relaţia dintre producător şi consumator se formulează pretenţia beneficiarului, careîn lanţul economic se transmite producătorului furnizor, sub forma unor pretenţii, care vor sta la



19

baza conceperii produsului. Într-o societate cu un anumit nivel economic de dezvoltare care sealiniază posibilităţilor materiale de realizare, dar şi de achiziţie,cerinţele beneficiarului suntrezultatul concepţiei,general acceptate, care vor sta la baza conceperii unor produse accesibiletehnologic şi material şi nu vor fi înţelese ca limite maxime ale creatorului de produse, ci ca limitea capacităţi lor de adaptare la realităţile pieţii. Calitatea concepţiei se concretizează îndocumentaţia tehnică de producţie care stă la baza fabricaţiei. În procesul de realizare amărfurilor, mulţimea factorilor care influenţează producţia , determină o anumită calitate a

produselor care este oferită spre consum. Într-o formă sintetizată se vorbeşte despre triunghiul calit ăţ ii.

Fig.2.1. Triunghiul calităţii

Fig. 2.1 Triunghiul calităţii

Creşterea continuă a calităţii îşi găseşte expresia în reînnoirea neîntreruptă a produselor pe piaţă,care se realizează în perioade tot mai scurte de timp.

Conţinutul tehnic, economic, şi social al conceptului de calitate, rezultă din caracterulcomplex şi dinamic al acesteia.

1.Caracterul complex al calit ăţ ii Din definiţia calităţii rezultă că un produs sau serviciu, pentru a-şi îndeplini misiunea pentru care a fost creat, deci ca să aibă o anumită calitate şi un gradde utilitate, trebuie să îndeplinească “un complex” de condiţii tehnico-funcţionale, economice,

psiho-senzoriale, ergonomice şi ecologice. Între aceste grupe de caracteristici există relaţii de

interdependenţă de aceea evaluarea calităţii se face printr-o sinteză a principalelor caracteristicidin fiecare grupă , sau numai a unora dintre ele, în funcţie de destinaţia produsului.

2.Caracterul dinamic al calit ăţ ii , derivă din caracterul dinamic al nevoilor şi al utilităţii.Factorii care determină caracterul dinamic al calităţii sunt:- progresul tehnico-economic;- exigenţele consumatorilor;- competitivitatea tehnică (concurenţa dintre produsele noi şi vechi).

Ridicarea continuă a calităţii produselor şi a serviciilor, respectiv modernizarea şi adaptareacît mai fidel la cerinţele pieţei se realizează folosind una sau două căi:

- extensivă , concretizată prin creşterea în timp a numărului de caracteristici utile ale produsului ( de exemplu: creşterea gradului de confort şi siguranţă în exploatare alautoturismului);

Calitatea produsului

Pretenţiilecumpăr ătoruluiui

Indici de calitate a produselor

Calitateafabricaţiei

Indici de calitate a proiectului produsului

Calitateaconcepţiei



20

- intensivă , prin îmbunătăţirea nivelului unor caracteristici de calitate (de exemplu:micşorarea consumului de carburant al autoturismului, creşterea vitezei de rulare etc.).

Cunoscând caracterul complex şi dinamic al calităţii, este necesar ca la evaluarea niveluluicalitativ al serviciilor şi produselor, să se ia în calcul mărimea caracteristicilor din mai multegrupe, ponderate după importanţa pe care o au la un moment dat.

Pe circuitul tehnic al produselor, furnizor-comer ţ-consumator, calitatea proiectată şirealizată, se poate modifica , de regulă în sens negativ, datorită acţiunii unor factori specificicirculaţiei mărfurilor: ambalare, transport, manipulare, păstrare. De aceea la aprecierea calităţii

produselor trebuie să se specifice momentul şi locul determinării acestei

Fig.2.2.Clasificarea caracteristicilor de calitate

2.2. Ipostazele calităţii In activitatea practică, legată de producţia şi de circulaţia mărfurilor, au apărut noţiuni

concrete, uzuale, aplicative care derivă din noţiunea teoretică a calităţii.

Conceptul modern al calităţii produselor , evidenţiază faptul că noţiunea de calitate poateîmbr ăca forme variate, particulare, în funcţie de unghiul din care este privită de cerinţele logistice.

Toate aceste ipostaze exprimă anumite faze de realizare a calităţii, sau momente dincircuitul tehnic al mărfurilor. Vorbim astfel despre calitatea proiectată, omologată, prescrisă,contractată, reală, tehnică şi comercială.

1.Calitatea proiectat ă a unei mărfi reflectă valorile individuale ale proprietăţilor la unnivel ales, în urma compar ării mai multor variante, în scopul satisfacerii într-o anumită măsur ă anevoilor consumatorilor. Acestei ipostaze i se acordă o maximă atenţie , întrucât ponderea ei înobţinerea unui produs de calitate este de circa 70%, deci are un rol hotărâtor în prevenireadefectelor şi în economisirea de resurse materiale şi umane.

2. Calitatea omologat ă exprimă valorile individuale ale proprietăţilor produsului, avizatede o comisie de specialişti ( producător, beneficiar) în vederea realizării seriei ”0” care arecaracterul de etalon.

Caracteristicitehnico

funcţionale

Caracteristicieconomice

Caracteristicisociale

Caracteristici psihosenzoriale

Calitatea

Tehnice:proprietăţi fizicechimicemecanice

Disponibilitatea: - fiabilitate-

Costulutilizării labeneficiar

Ergonomice: marf ă - om

Ecologice: marf ă – mediu - om

Estetice

Organoleptice



21

3. Calitatea prescrisă a unei mărfi indică nivelul limitativ al valorilor individuale

(selecţionate) ale proprietăţilor produsului înscrise în standarde, norme, specificaţii etc. Pe baza eise face recepţia calitativă a loturilor de mărfuri între producători şi beneficiar.

4. Calitatea contractat ă exprimă valorile individuale ale proprietăţilor asupra cărora s-aconvenit, între păr ţile contractante. De regulă, este apropiată de cea prescrisă în standarde , dar

poate să fie la un nivel superior acesteia.

5. Calitatea real ă a unei mărfi , exprimă nivelul determinat la un moment dat pe circuitultehnic (recepţie, transport, depozitare) şi se compar ă cu calitatea contractată sau prescrisă.

6. Calitatea tehnică sau industrială a unei mărfi exprimă gradul de conformitate alevalorilor individuale ale proprietăţilor, faţă de prescripţiile standardelor şi normelor în vigoare,lăsându-se pe planul secundar celelalte proprietăţi. Exprimă punctul de vedere al producătorului

7. Calitatea comercial ă exprimă nivelul caracteristicilor, psiho - senzoriale, varietateagamei sortimentale, mărimea “termenului de garanţie” activitatea de “service”, modul de

prezentare şi de ambalare, volumul cheltuielilor de întreţinere şi funcţionare etc.Această ipostază are o mare importanţă în luarea deciziei de cumpărare pentru anumitecategorii de produse şi reprezintă punctul de vedere al consumatorului. El priveşte produsul prin

prisma serviciului pe care îl aduce în timpul utilizării şi al costului global al acestuia.

2.3. Factorii de influenţare al calităţii mărfurilor Calitatea produselor şi a serviciilor se realizează prin participarea unor factori principali,

care acţionează în procesul de producţie, precum şi a unor factori secundari, care acţionează însfera circulaţiei mărfurilor (producător – comer ţ - consumator).

Fig.2.3.Factorii calităţii

(1.a) Materiile prime şi materialele auxiliare, ocupă un loc deosebit de important înasigurarea calităţii mărfii deoarece proprietăţile acestora se transfer ă în valorile principalelor caracteristici de calitate. De regulă, aprecierile asupra calităţii produselor finite, se încep cuindicarea naturii materiilor prime de bază.

Dependenţa calităţii faţă de materiile prime este asigurată şi de conferirea conceptului decalitate a atributului de resursă potenţială de materii prime. Utilizarea materiilor prime în funcţiede destinaţia produsului şi verificarea exigentă ale principalelor proprietăţi ale acestora, reprezintă esenţa acestui factor determinant al calităţii produselor finite.

FactoriiCalităţii

Principaliacţioneaza în producţie

- materiile prime

- cercetarea şiproiectarea

- procesul tehnologic(utilaj organizare)

- calificarea profesională - asigurarea şi controlul

calităţii- standardelele, normele

Secundari

acţionează încomer ţ

- ambalare- transport

- depozitare şi păstrare



22

Datorită reducerii relative şi absolute a cantităţilor de materii prime naturale, există preocupări intense din partea specialiştilor de reducere a consumului specific pe unitatea de produs, dar f ăr ă afectarea calităţii, de creştere a indicelui de valorificare, de introducere amaterialelor refolosibile (în scopul reducerii materiilor prime şi al poluării mediului înconjur ător).

(1.b) Rolul cercet ării şi proiect ării în realizarea unor produse şi servicii de calitatesuperioar ă, este confirmat de teoria şi practica economică, atribuindu-i-se de către specialişti o

pondere de 70-80%, în asigurarea nivelului calitativ preconizat.Sursele de idei pentru produsele şi serviciile noi, sau pentru modernizarea celor existente,

pot provenii din testarea pieţei actuale şi potenţiale, din creaţia proprie şi a cercetărilor delaborator sau din cercetarea documentar ă.

Modul de transpunere a cerinţelor de calitate formulate de consumatori prin testele demarketing , depinde de colaborarea dintre tehnicieni şi economişti, care trebuie să înceapă încă dinaceastă fază hotărâtoare , pentru a asigura începutul lansării pe piaţă a mărfurilor.

(1.c) Procesul tehnologic, trebuie astfel organizat încât să permită valorificarea la maxim a posibilităţilor de transformare a materiilor prime în produse finite de calitate superioar ă. Pentruatingerea acestui obiectiv, este necesar ă îndeplinirea a trei condiţii:

- calitatea utilajului;- organizarea fluxului tehnologic;

-

calificarea lucr ătorilor.(1.d) Calificarea profesional ă , a salariaţilor pe funcţiile ce urmează să le îndeplinească ,reprezintă condiţia esenţială pentru realizarea calităţii produselor şi serviciilor la nivelul decompetitivitate şi exigenţă al pieţei interne şi internaţionale.

Creşterea profesionalizării cadrelor din industria turismului este o necesitate stringentă,reclamată de existenţa unei baze materiale de înalt nivel calitativ, care trebuie pusă în valoare.Pregătirea cadrelor din acest domeniu, presupune cheltuieli relativ mari, fiind considerateadevărate investiţii pentru creşterea productivităţii.

2.4. Funcţiile calităţii

2.4.1. Funcţia tehnică a calităţiiFuncţia tehnică a calităţii este conferită de grupa caracteristicilor tehnico-funcţionale(respectiv proprietăţile intrinseci, fizice, chimice, mecanice, fiabilitate etc.) şi exprimă gradul deutilitate, de satisfacere a unei nevoi, sau a unor segmente importante ale acestora.

Caracteristicile care stau la baza acestei funcţii se pot împăr ţii în două subgrupe:- tehnice;- funcţionale.

Ele se găsesc într-o relaţie de interdependenţă, mai ales în cazul produselor de folosinţă îndelungată, unde funcţionalitatea în timp ( fiabilitatea) depinde de caracteristicile tehnice(rezistenţa, duritatea etc.).

Caracteristicile tehnice ale produselor finite, îşi au originea în calitatea materiilor prime a

materialelor, precum şi în calitatea procesului tehnologic al nivelului tehnic şi al mijloacelor de producţie, prin intermediul cărora sunt dirijaţi parametrii de calitate.

Valorile acestor caracteristici sunt măsurabile cu mare exactitate în laboratoarespecializate, conferindu-le astfel un caracter obiectiv şi o valoare ştiinţifică ridicată. Ele sunt

prevăzute în standarde şi stau la baza negocierilor dintre producători şi comercianţi, fiind deregulă, hotărâtoare pentru succesul produselor pe piaţă.

Nivelul tehnic al produselor, face parte din conceptul de calitate şi exprimă mărimeacaracteristicilor tehnico-funcţionale în care s-a materializat şi concretizat nivelul calităţi

producţiei respectiv al utilajelor şi instalaţiilor folosite ( automatizate, robotizate etc.) . De aceeaîntre nivelul tehnic şi calitate se stabileşte un raport ca de la parte la întreg.

În cadrul relaţiilor de intercondiţionare cu celelalte grupe de caracteristici, acestea sedetermină şi influenţează în mod hotărâtor mărimea celorlalte. Evaluarea funcţiei tehnice se poateface prin măsur ări directe şi indirecte, cu o precizie ridicată, faţă de celelalte funcţii.



23

În cadrul caracteristicilor fundamentale specifice produselor de folosinţă îndelungată estecuprinsă disponibilitatea cu proprietăţile sale: fiabilitatea şi mentenabilitatea.

Mărimea acestor caracteristici determină volumul cheltuielilor la utilizator, reclamate defrecvenţa reparaţiilor efectuate în timp şi care afectează bugetul de familie. Datorită acestor implicaţii economice la beneficiar, caracteristicile de fiabilitate şi mentenabilitate reprezintă

principalele elemente ale competitivităţii produselor de folosinţă îndelungată.

2.4.2. Funcţia economică a calităţii În concepţia modernă a calităţii produsele sunt apreciate prin prisma serviciului adus

beneficiarului, raportat la costul global. Prin serviciul produsului, se înţelege sinteza optimă dintrenivelul iniţial al calităţii şi fiabilitatea sa (calitatea în timpul utilizării).

În costul global intr ă costul produsului, cheltuielile cu mentenabilitatea, precum şivaloarea pagubelor produse prin indisponibilitatea produsului ca urmare a defectărilor.

Ridicarea nivelului calităţii produselor trebuie să se facă prin studierea intereselor beneficiarilor, ceea ce presupune cunoaşterea şi studierea deficienţelor pe care produsele le prezintă în exploatare, respectiv a ratei căderilor şi a cheltuielilor totale efectuate de cătreutilizatori.

Deci, calitatea optimă, exprimă gradul în care un produs îndeplineşte serviciul specificat,

misiunea pentru care a fost realizat, în condiţii de cost global minim.Eficienţa produsului este determinată de aportul principalelor proprietăţi la serviciul adus,raportat la costul global.

Deci, în cadrul acestei funcţii, eficienţa economică constă în stabilirea unui raport optim,între efortul producătorului pentru asigurarea calităţii, la care se adaugă şi cheltuielile în utilizare,şi nivelul serviciului adus, exprimat prin gradul de satisfacere al nevoii.

Rezultă astfel cele 2 influenţe economice ale calităţii:- asupra costului de producţie, datorită nivelului prescris al caracteristicilor din

prevederile proiectului;- asupra veniturilor beneficiarilor, datorită modului de satisfacere al nevoii, pe durata de

folosinţă a produsului, exprimată de fiabilitate.

Din cele două influenţe economice ale calităţii rezultă, un principiu de bază al strategiei derealizare a calităţii optime şi anume:- fabricarea produselor în conformitate cu calitatea prevăzută în contract sau în

standarde nu trebuie să fie însoţită de reducerea cheltuielilor proprii, în dauna calităţii,întrucât nu se va realiza un nivel de disponibilitate aşteptat de beneficiar şi un costglobal satisf ăcător.

De aici necesitatea modernizării permanente a tehnologiilor, la nivelul progresului tehnicexistent, precum şi revizuirea continuă a calităţii produselor, pentru ca acestea să corespundă cerinţelor consumatorilor şi ale pieţei.

2.4.3. Funcţia socială a calităţiiFuncţia socială a calităţii derivă din influenţa pe care o exercită calitatea produselor şi a

serviciilor asupra condiţiilor de muncă, de trai, ca şi asupra mediului înconjur ător. Importanţaacestei funcţii este deosebit de mare, astăzi, datorită accentuării caracterului de masă al producţieişi consumului. În cadrul acestei funcţii un loc important îl ocupă caracteristicile psihosenzoriale,ergonomice şi ecologice.

Caracteristicile psihosenzoriale se refer ă la aspectele exterioare determinate de stil, desen,culoare, formă, mod de prezentare şi ambalare în general la aspectele subiective, de ordinemoţional, influenţate de preferinţele consumatorilor, care sunt din ce în ce mai exigente şi maidiversificate.

Ponderea acestor caracteristici a crescut în mod considerabil în aprecierea calităţii produselor, mai ales a celor de vestimentaţie, mobilă, produse decorative, de uz personal,



24

etc.Pentru aceste produse, caracteristicile estetice sunt hotărâtoare în luarea deciziei decumpărare, ele putând asigura sau nu succesul lor pe piaţă, în lupta concurenţială.

Tehnicile de apreciere organoleptică , care au o încărcătur ă mare de subiectivisms-au perfecţionat continuu şi tind să se grupeze într-o disciplină de sine stătătoare numită “Senzorică”.

Caracteristicile ergonomice şi ecologice. Din această categorie fac parte caracteristici carese manifestă la utilizator şi post-consum. Ele sunt diferite în funcţie de natura produselor şianume: comoditate şi uşurinţă în folosire, gradul de confort etc., precum şi acele caracteristici careinfluenţează calitatea mediului înconjur ător după utilizare, şi care se repercutează, mai devremesau mai târziu, asupra sănătăţii oamenilor.

Ponderea acestor caracteristici a crescut foarte mult în ultima perioadă de timp, fiindhotărâtoare în lansarea produselor pe piaţă şi mai ales pe cele externe unde există reglementăriextrem de stricte.

Din sinteza celor trei funcţii ale calităţii, tehnică , economică şi socială rezultă sensulmodern al conceptului de calitate

2.5. Calitatea: prezent şi viitor

Pe parcursul anilor,s-au petrecut mutaţii de la calitatea reactivă la calitatea proactivă.Inevitabil, o organizaţie, pentru asigurarea calităţii trebuie să ia în considerare oportunităţile proactive şi reactive. Fiecare organizaţie trebuie să se focalizeze pe aria corespunzătoaretendinţelor tehnice şi economice,comparabilă cu nivelul cunoştinţelor şi experienţa personaluluisău.

Astăzi,nivelul tehnologiilor şi integrarea sistemică cu cererile şi aşteptările clienţilor nu suntstatice. Eforturile de a înţelege nevoile clienţilor, de a construi relaţii de parteneriat cufurnizorii,de a înţelege şi aplica noile tehnologii şi de a prevedea nevoile şi aşteptărileclienţilor,sunt o necesitate.

2.5.1.Concepte de bază şi principii privind problemele calităţii

Munca multor specialişti dedicată calităţii,a modelat gîndirile contemporane despre calitate.Astfel:- Walter A.Shewhart considerat pionierul şi vizionarul controlului calităţii modern,şi

recunoscut pentru contribuţia sa în controlul statistic,a introdus noţiunea de reac ţ ie înlan ţ , ( leagă calitatea cu productivitatea,piaţa şi afacerile);

- Armand V.Feigenbaum a creat un mare impact în transformarea controlului calităţii înControlul Calităţii Totale (concept şi strategii):

- Kaoru Ishikawa a pus bazele planificării moderne a calităţii asociind dezvoltareaeducaţiei în domeniul calităţii cu cele 7 instrumente fundamentale ale controluluicalităţii (diagrama cauză-efect,stratificarea,fişele de control,histograma,diagrama deîmpr ăştiere,diagrama Pareto,grafice şi fişe de control statistic);

- Shiego Shingo,propune sistemul “POKA-YOKE” (mistake-proofing sau probareagreşelilor),pentru eliminarea totală a greşelilor.

Calitatea reprezintă deci elementul principal al dezvoltării,atât în plan economic cât şisocial.Componenta calităţii din cadrul obiectului de studiu al merceologiei tinde să devină caurmare a dezvoltării o nouă ştiinţă numită calitologie sau ingineria calit ăţ ii,iar specialiştii care seocupă de această problemă ingineri comerciali

Funcţia calităţii în cadrul managementului întrepriderilor devine astăziindispensabilă,aceasta împreună cu cea de marketing,financiar ă şi altele,poate asigura un gradsuperior de competitivitate produselor şi serviciilor,în cadrul concurenţei specifice economiei de

piaţă,dacă sunt folosite după criteriile ştiinţei conducerii întreprinderilor. Noile concepte care apar ca urmare a devoltării teoriilor referitoare la calitate pot fi

strucurate astfel: Conceptul de valoare; este conferit de faptul că este un produs al muncii,căruia i s-a

transferat contravaloarea for ţei de muncă;



25

Conceptul de valoare de întrebuinţare; reprezintă acea caracteristică a produsului de asatisface o necesitate;

Conceptul de marf ă;- produs care face obiectul schimbului comercial;- produs al muncii care nu este destinat uzului personal al producătorului,ci este destinat

schimbului. Conceptul de asigurare a calităţii; asigurarea calităţii înseamnă să asiguri calitatea unui

produs aşa încât clientul să-l poată cumpăra cu încredere,şi să-l utilizeze pe o mare perioadă de timp cu încredere şi satisfacţie.

Conceptul de control al calităţii; reprezintă un sistem de tehnici prin care calitatea produsului sau serviciului este produsă economuic,pentru a îndeplini cerinţele clienţilor (Japan Industrial Standard 1971).

Conceptul de Control al Calităţii Totale (TQC); este ansamblul principiilor şimetodelor organizate într-o strategie globală,vizând mobilizarea întregii întreprinderi

pentru a obţine o mai bună satisfacţie a clientului,costuri cât mai mici,o politică demobilizare permanentă a membrilor săi pentru îmbunătăţirea calităţii produselor şiserviciilor,plus calitatea funcţiilor şi obiectivelor sale în relaţia cu mediul,având drept scopsatisfacerea clientului,în condiţii de rentabilitate pentru întreprindere şi în spiritul

responsabilităţii faţă de interesele generale ale societîţii . Conceptul de sistem al calităţii; este o structur ă de lucru convenită în companie şidocumentaţia efectivă,integrând proceduri tehnice şi manageriale,pentru ghidareaacţiunilor coordonate ale puterii de muncă,maşinilor şi informaţiei în companie şiimplicarea prin cele mai practice căi,aşa încât să se asigure satisfacerea clienţilor şi costurieconomice ale calităţii.

Conceptul de management;asumarea r ăspunderii pentru deciderea,planificarea şireglementarea activităţii unor indivizi ce lucrează pentru un scop comun,astfel încâtrezultatl să fie eficient şi corect (Brech);a prevedea şi a planifica,a organiza,a conduce,acoordona şi a controla (Henry Fayol).

Conceptul de management al calităţii; cele 6 principii ale managementului calităţii sunt:

- stabilirea responsabilităţilor;- delimitarea domeniilor;- definirea setului de reguli de lucru;- măsurarea parametrilor esenţiali;- luarea măsurilor de corecţie.


1) Care sunt trasăturile caracteristice ale conceptului modern al calităţii produsului?2) Prezentaţi caracterul dinamic şi complex al calităţii produsului.

3) Care sunt ipostazele calităţii şi ce exprimă acestea in circuitul tehnic al mărfurilotr?4) Precizaţi care sunt factorii care influentează calitatea mărfurilor (factorii calităţii).5) Prezentaţi care sunt funcţiile calităţii şi detaliaţi-le pe fiecare în parte.6) Precizaţi care sunt cele doua influenţe economice ale calităţii.7) Care este principiul de bază al strategiei de realizare a calităţii, care rezultă din influenţele economice ale calităţii8) Precizaţi rolul pe care îl ocupă caracteristicile psihosenzoriale,ergonomice şi ecologice în cadrul funcţiei sociale

a calităţii.



26

Cap. III. CONTROLUL CALITĂŢII PRODUSELOR

ŞI SERVICIILOR

3.1. Importanţa şi obiectivele controlului

Sistemul calităţii cuprinde ansamblul de structuri organizatorice, responsabilităţi, proceduri şi resurse orientate pentru implementarea conducerii calităţii în condiţii de eficienţă economică.

Sistemul de asigurare al calităţii este folosit ca un instrument eficient alconducerii întreprinderii, iar în relaţiile contractuale reprezintă un element care confer ă încredereîn furnizor.

Realizarea calităţii producţiei şi a produselor depinde în mare măsur ă de controlul carese instituie şi care se pretinde în relaţia beneficiar-furnizor. Controlul final al calităţii este realizatîn consum şi se concretizează prin aptitudinea faţă de mărfuri pe piaţă a cererii.

Conducerea calităţii presupune o planificare strategică , alocare de resurse şi alteactivităţi operaţionale şi sistematice, menite să asigure construirea şi atestarea calităţii înconcordanţă cu cerinţele beneficiarului.

Controlul efectuat asupra producţiei şi a produselor se realizează după metodestandardizate, având astfel un caracter de unitate în abordarea calităţii. Standardizarea controluluinu este limitativă, permiţând orice fel de investigaţii, care au ca efect determinarea calităţii,obţinerea de informaţii despre capacitatea mărfurilor de a fi utile pentru producţie sau pentruconsum.

Obiectivele sistemului de asigurare şi control al calităţii sunt:• realizarea şi menţinerea calităţii efective a produselor şi serviciilor, pentru a satisface în

permanenţă nevoile beneficiarilor.• să dea încredere propriei conduceri că va fi atinsă şi menţinută calitatea propusă.

• să dea încredere beneficiarului că este, sau va fi atinsă calitatea contractată pentru produselelivrate sau serviciile prestate.

3.1.1. Funcţiile sistemului de asigurare a calităţii Acestea se regăsesc în toate acţiunile specifice fiecărei etape şi faze ale ciclului de viaţă al

produsului şi sunt:• construirea calităţii şi prevenirea defectelor;• atestarea calităţii prin evaluare şi certificare a nivelului atins la un moment dat;• îmbunătăţirea calităţii.

Func ţ ia de construire – prevenire , constă în aplicarea, pe fiecare etapă şi fază derealizare a produselor, a unor operaţii care se controlează pentru a fi corect executate şi complete

pentru calitate. Această funcţie de construire – prevenire, este legată de conceptul de asigurare alcalităţii, care exprimă ideea realizării de produse şi servicii prin mijloace materiale şi umanecontrolate riguros în cadrul unui sistem unitar, începând cu proiectul şi terminând la utilizator, la“service”, prin urmărirea modului de comportare în timpul exploatării în condiţii reale.

Func ţ ia de atestare a calit ăţ ii, constă în analiza operaţiilor efectuate în cadrul etapeiîncheiate, însoţită de decizia de trecere la etapa următoare. Menţionăm în acest sens: avizările,omologările, recepţiile efectuate cu beneficiarul, stabilirea indicatorilor sintetici, evidenţarebuturilor, gestiunea calităţii, comportarea la beneficiar, etc.

Func ţ ia de îmbunăt ăţ ire a calit ăţ ii, reprezintă efectul, rezultanta celorlalte funcţii, de altfelscopul final al sistemului, prin urmărirea permanentă a produselor în fabricaţie şi exploatare fiindcreeate premisele adaptării acesteia la mediile sociale.



27

3.1.2. Etapele de aplicare ale sistemului de asigurare a calităţii Etapele de aplicare ale sistemului de asigurare al calităţii sunt:

1. Controlul de marketing, care se face pentru analiza niveluluicalitativ al produselor şi serviciilor solicitate pe piaţă de consumatorii dispuşisă le plătească la nivelul solicitat;

2. Controlul de engineering, care se face pentru analiza activităţii de creaţie,cercetare, proiectare şi elaborare a documentaţiei privind calitatea produselor;

3. Controlul materiilor prime, şi a materialelor, pentru alegerea furnizorilor, înfuncţie de calitatea pe care o ofer ă;

4. Controlul fluxului de fabrica ţ ie, pentru verificarea operaţiilor de realizare a produselor;

5. Controlul produselor finite şi încercările de fiabilitate în laboratoare.6. Controlul expedierii produselor la beneficiar, care influenţează calitatea prin

modul în care se face ambalarea, manipularea, transportul şi depozitarea;7. Controlul “service-ului”, a activităţii de asistenţă tehnică, de punere în

funcţiune şi exploatare a produsului, de instruire a beneficiarului asupramodului corect de utilizare.

8. Controlul fiabilit ăţ ii, constă în urmărirea modului de comportare la beneficiar ,

în condiţii reale de funcţionare. Datele obţinute, permit efectuarea demodificări în proiect, sau în documentaţia tehnică.Implementarea sistemului de asigurare a calităţii necesită următoarele activităţi:• elaborarea concepţiei sistemului, adaptat la specificul întreprinderii şi a schemei

principalelor funcţii.• aplicarea programului de instruire al personalului de producţie şi control.• organizarea sistemului informaţional şi al băncilor de date;• asigurarea conducerii sistemului de către întreprindere.

3.2. Recepţia calitativă a loturilor de mărfuri

Recepţia este operaţia de verificare calitativă şi cantitativă a loturilor de mărfuri de către beneficiari, pentru stabilirea gradului de concordanţă a calităţii reale cu calitatea prescrisă saucontractată.

În relaţiile contractuale dintre furnizor şi beneficiar, recepţia loturilor de mărfuri,reprezintă un moment deosebit de important pentru cele două par ţi cu repercusiuni asupraconsumatorilor.

Momentul recepţiei marchează trecerea loturilor de mărfuri , din proprietatea furnizorului,în proprietatea beneficiarului, prin plata (sau facturarea) contravalorii produselor. Odată cutransferul proprietăţii apar şi cele două riscuri pentru calitate şi r ăspunderile diferite ale păr ţilor.Astfel , din momentul recepţiei, beneficiarul îşi asumă r ăspunderea pentru viciile (defectele)aparente (vizibile), uşor de identificat cu mijloace simple, iar furnizorului îi revine r ăspunderea

pentru viciile ascunse, cele care apar în timpul păstr ării sau a utilizării, la consumator.Pentru unele produse industriale de folosinţă îndelungată, momentul recepţiei marchează

şi începutul scurgerii termenului de garanţie, perioadă în care furnizorul are obligaţia de a repara, pe cheltuiala sa, produsele care se defectează. Actele care se întocmesc cu ocazia recepţiei, aufor ţa probantă într-un posibil litigiu pe problema calităţii.

Locul recepţiei se găseşte de regulă, la sediul furnizorului, pentru a se evita transportulinutil al loturilor de mărfuri, în cazul când se ia hotărârea de respingere a lor. Recepţia poate avealoc însă şi la sediul beneficiarului, cazul în care este realizată de către comisia beneficiarului. Încazul hotărârii de respingere lotul este ţinut în custodie până soseşte delegatul furnizorului, în

prezenţa căruia se verifică calitatea, în raport cu cele stabilite prin contract, luându-se hotărârea de

acceptare sau respingere. În situaţia respingerii, delegatul furnizorului, poate resorta produsele dinlot, separându-le pe cele defecte de cele corespunzătoare, conform clauzei contractului sau prevederilor standardului.



28

3.2.1. Metodologia recepţiei Comisiile de recepţie, sunt constituite din trei - cinci membrii care parcurg pentru

realizarea recepţiei, mai multe etape:• verificarea integrităţii stării mijlocului de transport (închiderea uşilor, containerelor,

ambalajelor, integritatea sigiliului);• verificarea actelor care însoţesc lotul (certificatul de calitate, buletinul de analiză,

specificaţia sortimentului livrat) care se confruntă cu prevederile contractului;

•

alegerea şi aplicarea tipului de verificare a calităţii, fie prin intermediul caracteristicilor atributive, fie prin variabile;• controlul calităţii produselor din lot, prin una din următoarele metode:

- verificarea 100% (bucată cu bucată) când produsele sunt de valoare ridicata;- verificarea prin eşantioane (extragerea de probe) extrase după metode statistice;

• identificarea parametrilor statistici de control, stabiliţi prin standard sau contract;• prelevarea eşantionului prin una din metodele standardizate;• interpretarea rezultatelor şi luarea hotărârii de acceptare sau respingere a lotului.

În sistemul standardizat al mărfurilor din ţara noastr ă se face referire şi se explică interpretarea calităţii prin verificările atributive a calităţii şi prin intermediul caracteristicilor variabile (prin măsurare).

A. Verificarea prin atribute este relativ simplă, economică şi des utilizată în cazul produselor la care aceste caracteristici au o pondere mare în apreciere (gust, miros la produselealimentare, culoare, defecte de desen la produsele textile) etc.Rezultatele acestui tip de verificarese exprimă în număr de defecte /unitate de măsur ă, sau numărul de produse defecte la 100 deexemplare.

B. Verificarea calit ăţ ii prin intermediul caracteristicilor variabile, constă în efectuareade măsur ători pentru a afla dacă media acestora se află în intervalul prescris. Această verificareeste mai complexă , necesită aparate de măsur ă şi control şi personal calificat, dar în schimb estemai exactă, permite calcularea unor indicatori statistici şi aplicarea unor coeficienţi de corecţie.

Alegerea uneia dintre metodele de control a calităţii loturilor, prin eşantioane sau integral(100%), se face în funcţie de natura produselor, de particularităţile metodelor şi criteriuleconomic, fiecare având avantaje şi dezavantaje.

Criteriul economic folosit pentru alegerea uneia din cele două metode constă încompararea cheltuielilor unitare de control al unui produs în cazul verificării 100%, cu cheltuielile

pe care le-ar implica produsele defecte, nedepistate la recepţie prin aplicarea metodei controlului prin eşantionare.

1. Controlul integral se aplică în cazurile produselor cu valoare ridicată, sau care pun în pericol sănătatea oamenilor , sau loturile sunt foarte mici. Controlul nu seaplică când determinările unor caracteristici presupun şi distrugerea produselor (ex.verificarea conţinutului conservelor etc.).

2. Controlul prin e şantionare a unei păr ţi reprezentative din lot , extrase după metode

statistice se aplică în cazurile opuse celor prezentate la controlul integral. I. Analiza senzorial ă sau organoleptică este cea mai veche metodă de apreciere acalităţii mărfurilor deoarece acestea vin în contact în primul rând cu omul prin intermediulorganelor de simţ. Aprecierea pe baza senzaţiilor este determinată de sensibilitatea acestora şi decapacitatea receptorului de a le aprecia şi compara, deci este subiectivă. Dar tocmai aceste senzaţiisubiective stau la baza deciziei de cumpărare. Specialiştii în aprecierea organoleptică trebuie să semanifeste ca fiind cei mai exigenţi consumatori.

Analiza senzorială îşi găseşte în industrie şi comer ţ o largă aplicabilitate şi completează analizele de laborator fizico – chimice şi microbiologie care de multe ori nu spun nimica desprearomă, gust sau alte însuşiri care interesează în mod efectiv cumpăr ătorul. În ultimul timp seconstată o preocupare deosebită pentru a obiectiva controlul subiectiv senzorial.

Rezultatele analizei senzoriale depind în cea mai mare parte de calităţile analistului la caresimţurile sunt apreciate după cea mai mică valoare a unui stimul care poate fi recepţionată. Înanaliza organoleptică modernă se foloseşte metoda de lucru cu:

- testul pereche;



29

- duo-trio;- testul triunghiului;- testul multiplu, şi de cotare.Testul pereche, constă din două probe ( A şi B) care se prezintă degustătorului şi se

examinează o singur ă dată sau repetat. Analistul va înregistra senzaţiile r ăspunzând la următoareleîntrebări:

- dacă A şi B sunt diferite;- dacă sunt diferite, în ce constă diferenţa;- dacă A este cunoscut, prin ce se deosebeşte B.

Aceste teste se utilizează la aprecierea calităţii unor reţete diferite pentru acelaşi gen de produse.Testul duo-trio, constă în prezentarea a trei probe (A, B, C) din care A este cunoscut şi

serveşte drept referinţă. În acest caz se r ăspunde la următoarele întrebări:- separat B şi C difer ă de A?- B şi C sunt asemănătoare?

Se utilizează de obicei la realizarea de produse noi.Testul triunghiului, cuprinde trei probe (A,B,C) dar spre deosebire de testul duo-trio,

două probe sunt identice şi una difer ă. Pentru ca acest mod de analiză să reuşească trebuie ca celedouă probe identice să fie recunoscute. Teoretic , dacă sunt produsele X şi Y sunt posibile

următoarele situaţii:- perechile A,B şi C pot fi: X YY, YXY, YYX, XXY, XYX, YXX.Ordinea de prezentare nu este prestabilită. Testul triunghiului este unul din cele mai folosite şi

prin care se obţine o bună certitudine, eliminând r ăspunsurile date la întâmplare.Teste multiple, folosesc multe probe între care se stabilesc corelaţii, ele necesitând o

laborioasă pregătire.Testul de cotare, aceasta constă în adaptarea unui sistem de notare (simbolizare) a

percepţiilor senzoriale. Cele mai utilizate semne sunt:+, -, 0, =;0, 1, 2, 3;

0, 5, 10, 15, 20

În practică, rezultate bune a dat cotarea de la 0 la 10, divizate în trei categorii după eliminarea lui 0 şi 10 astfel: 1 la 3 inferior;4 la 6 mijlociu;7 la 9 superior.

Exprimarea rezultatelor analizelor senzoriale se poate realiza prin acordarea de punctefiecărei caracteristici analizate faţă de un nivel maxim admis şi cu totalizarea lor folosind scări

până la 100. II. Analiza de laborator, sau analiza prin măsurare este o formă de verificare a calităţii cu

caracter obiectiv , deoarece se efectuează cu mijloace ştiinţifice reproductibile şi au la bază măsur ători care folosesc procedee consacrate de evaluare a unor parametrii referitori lacaracteristicile de calitate ale produselor.

Măsurarea caracteristicilor de calitate este posibilă numai în cadrul unor criterii deapreciere precis stabilite, ţinând cont de următoarele:

- folosirea mijloacelor de măsur ă potrivite cu caracteristica supusă aprecierii;- respectarea normelor sau tehnicilor specifice aprecierii prin măsurarea caracteristicii;- respectarea, sau crearea condiţiilor de mediu în care rezultatele măsur ării nu sunt

denaturate ;- aprecierea exactă a dimensiunilor măsurate, printr-o exprimare edificatoare;- interpretarea corectă a rezultatelor măsur ătorilor prin comparare cu nivelurile optimale.

3.3.2. Aprecierea calităţii la recepţieActul economic cu caracter juridic prin care se marchează trecerea mărfii dintr-o

proprietate (gestiune) în alta îl constituie recepţia.Recepţia mărfurilor fiind actul prin care beneficiarul preia proprietatea asupra produselor

expediate de furnizor, condiţiile acestei preluări, cu efecte economice deosebite, sunt prevăzute în



30

contractele economice sau sunt reglementate prin standarde, care sunt menţionate în actelecontractare.

Verificarea calităţii loturilor de mărfuri se realizează prin extragerea unei cantităţi de produse care să reprezinte toată cantitatea livrată. Mărimea eşantionului care va fi supus analizeidepinde de mărimea lotului şi de exigenţa controlului.

Metoda de calcul utilizată pentru realizarea acestui proces necesită următoarele elemente:- mărimea lotului (notat cu N);- mărimea eşantionului extras din lot (n);- condiţiile de acceptare, de admisibilitate al lotului, când apar unele defecte calitativ

(AQL-limita calităţii acceptabile);- modul de efectuare al analizelor şi de interpretare a rezultatelor (prin atribute sau

măsurare) M ărimea lotului (N) este stabilită pentru fiecare gen de produse şi este consemnat, fie în

contract, fie în standardele de produs. M ărimea e şantionului (n) se stabileşte după tabele calculate statistic, ţinând cont de

gradul de severitate al controlului care poate fi:-sever;-normal;

-redus.Pe baza lui se alege litera de cod (LC) care determină mărimea eşantionului.Produsele eşantionului sunt supuse verificării prin măsurare sau atribute şi se stabilesc

produsele defecte. La stabilirea produselor defecte prin mă surare, se urmăreşte încadrarea întoleranţele admise, iar la aprecierea după atribute, se ţine cont de abaterile de la normalitate, dedefecte şi de gravitatea lor precum şi de poziţia lor în produs.

După gravitatea lor acestea se împart în defecte:- minore;- majore;- critice sau catastrofale.

Limita calit ăţ ii acceptabile (AQL), reprezintă procentul maxim de obiecte defecte,

sau numărul maxim de defecte la 100 de exemplare, pentru care lotul se consider ă acceptabil din punct de vedere al calităţii medii a producţiei. Condiţiile de acceptare a loturilor, după nivelul(AQL) se stabileşte pentru o eşantionare simplă sau dublă. Se precizează care este numărul maximde produse defecte, pentru care lotul se acceptă, şi care este numărul minim de defecte pentru carelotul se respinge (la eşantionarea simplă) sau se impune o nouă extragere (la eşantionarea dublă).

Numărul probelor de verificare (numărul analizelor) la care sunt supuse produsele extrasedin eşantion poartă numele de verificări de lot şi sunt precizate în acte normative ( standarde).

În afara analizelor impuse de relaţiile contractuale, întreprinderile producătoare efectuează verificări complexe asupra unui număr mare de caracteristici , aşa numitele verificări de tip de

produs şi care se execută asupra produselor noi sau asupra acelora la care se aduc schimbăriimportante în procesul de fabricaţie. Pentru asigurarea unui nivel calitativ corespunzător,

întreprinderile desf ăşoar ă activitate de control a calităţii, pe baza unui plan de control în care unrol important îl are controlul pe faze de producţie şi cel final la fiecare produs în parte.

Se acceptă ideea că absenţa controlului duce la apariţia de defecte calitative care se suportă de producător sub forma rebuturilor sau a produselor respinse la controlul loturilor.

Întreprinderile organizează gestiunea calităţii prin care urmăreşte echilibrarea costurilor de prevenire a defectelor calitative cu cele legate de calitatea necorespunzătoare realizată.



31

Fig.3.2. Gestiunea calităţii3.3. Analiza calităţii produselor la beneficiar.

Disponibilitatea, fiabilitatea şi mentenabilitatea Urmărirea comportării produselor în timpul utilizării, reprezintă ultima etapă de analiză

din cadrul sistemului de asigurare şi control al calităţii, deosebit de importantă datorită implicaţiilor economice şi sociale ale caracteristicilor produselor de folosinţă îndelungată.

Necesitatea cunoaşterii problemelor teoretice şi practice privind fiabilitatea şimentenabilitatea se impun nu numai din partea furnizorilor de produse de folosinţă îndelungată, cişi din partea beneficiarilor, cu prilejul contractării fondului de marf ă şi mai ales pentru utilizareacorectă a produselor, în scopul creşterii disponibilităţii lor şi pentru completarea băncilor de date

privind fiabilitatea.

3.3.1. Fiabilitate; concept şi ipostaze Fiabilitatea, exprimă aptitudinea sau probabilitatea ca un produs (element, sistem) să

func ţ ioneze la un moment dat, sau într-un interval de timp (0,t), f ă r ă defectari, în condi ţ ii deexploatare date.

În practica economică , conceptul de fiabilitate are următoarele sensuri:a) ansamblul caracteristicilor calitative al unui produs (sistem tehnic), care determină

capacitatea acestuia de a fi utilizat în condiţii prescrise un timp cît mai îndelungat,conform scopului pentru care a fost construit;

b) mărimea care exprimă siguranţa în funcţionare a unui produs (echipament, sistemtehnic);

c) măsur ă a probabilităţii de bună funcţionare a unui produs, în conformitate cu normele prescrise.

În concepţia modernă, produsele nu sunt proiectate şi realizate pentru o perioadă nelimitată de funcţionare, ci pentru o utilizare pe o perioadă de timp determinată , la un niveloptim al performanţelor.

Fiabilitatea este o caracteristică de bază a calităţii produselor de folosinţă îndelungată şiface parte din grupa caracteristicilor tehnico-funcţionale, care asigur ă îndeplinirea în timp aserviciului pentru care au fost cumpărate. Altfel spus, fiabilitatea exprimă probabilitateamenţinerii calităţii în timp.

Ipostazele conceptului de fiabilitate scot în evidenţă diferite etape ale prelucr ării datelor sau modalităţile de estimare. Astfel:

a ba) evolutia costurilor

pentruprevenirea defectelor

decalitate.

costuri

nivelul calitatii



32

1. Din punct de vedere al etapei de realizare a fiabilit ăţ ii deosebim:- fiabilitatea proiectat ă (previzionată) este determinată pe baza datelor privind concepţia

şi proiectarea produsului, precum şi pe baza fiabilităţii componentelor sale în condiţiile deexploatare prescrise;

- fiabilitatea experimental ă este determinată în laborator, staţii de încercări, standuri de probă, unde sunt create condiţii (solicitări) similare cu cele din exploatare;

- fiabilitatea opera ţ ional ă (efectivă la beneficiar), este determinată pe baza rezultatelor privind comportarea în exploatare pe o anumită perioadă de timp, a unui mare număr de produseutilizate efectiv la beneficiar, în condiţii prescrise nesimulate.

2. Din punct de vedere al modalit ăţ ii de estimare, exist ă :- fiabilitate nominal ă, prescrisă în standarde , norme, etc.- fiabilitatea estimat ă care este calculată cu un interval de încredere, pe baza datelor de

laborator sau provenite de la beneficiar.

3.3.2. Indicatorii fiabilităţiiExprimarea fiabilităţii produselor se face prin intermediul unor indicatori specifici care

arată mărimea fiabilităţii (sau nonfiabilitatea), manifestată prin căderile care au loc într-un

interval de timp.În cazul produselor reparabile, stările de funcţionare se determină pe baza datelor statistice privind comportarea în timp a produselor astfel:

Timpul calendaristic = timpii de funcţionare + timpii de avariere sau defectare+ timpii planificaţi pentru reparaţii sau întreţinere

Din relaţia timpului de bună funcţionare şi de întreruperi rezultă următorii indicatori principali ai fiabilităţii:

- media timpului de bună funcţionare (MTBF) - rata căderilor λ

a) Media timpului de bună funcţionare se aplică produselor reparabile şi se calculează camedie a sumei timpilor de funcţionare respectiv: n

MTBF = Σ ti / n ti = timpii de funcţionare i=1 n = numar de căderi

Acest indicator se calculează la uzura produselor, sau numai după un număr oarecare de cicluri de funcţionare, înainte de uzura sa. MTBF se exprimă în unităţi detimp (ore, zile, luni)

b) Rata căderilor λ , exprimă intensitatea de defectare şi frecvenţa căderilor, prin numărul de căderi în unitatea de timp.

Din punct de vedere matematic este inversul MTBF şi se exprimă prin relaţia:

λ = 1 / MTBF 1. Valorile ridicate ale funcţiei, arată că la început există un număr mare de defecte ale

pieselor. Acestea sunt defectări premature din perioada de rodaj.2. În perioada de funcţionare normală, funcţia are valori aproximativ constante . Este

perioada economică de funcţionare.3. Funcţia λ atinge valori mari, este perioada de uzur ă fizică, de îmbătrânire a

elementelor componente. Perioada necesită cheltuieli mari pentru menţinerea înfuncţionare. Este sfâr şitul vieţii produsului şi este necesar ă înlocuirea sa.

3.3.3. Mentenabilitatea şi mentenanţa Mentenabilitatea reprezint ă probabilitatea ca un produs defect să fie restabilit şi repus în

func ţ iune într-un anumit interval de timp. Mentenan ţ a (maintenance(engl) = întreţinere, susţinere)) este strâns legată de

mentabilitate şi fiabilitate şi constă în ansamblul tuturor acţiunilor tehnice şi organizatorice,



33

efectuate în scopul menţinerii sau restabilirii unui produs, pentru a-şi îndeplinii funcţiile prevăzute. Mentenanţa poate fi:

- preventivă , când se efectuează la intervale de timp prestabilite, având drept scopreducerea probabilităţii defectării sau degradării produsului respectiv (revizii

periodice);- corectivă , efectuată după apariţia unei defectări, având scopul restabilirii capacităţii de

funcţionare;După amploarea reparaţiilor, acestea pot fi:- curente (RC), cuprind activităţile de cur ăţire, reglaj, repararea şi înlocuirea

unor componente cu uzur ă fizică accelerată sau supuse la solicitări puternice. Acestea sunt numite “revizii tehnice”

- mijlocii (RM), sau intermediare, au ca obiect înlocuirea componentelor cu uzur ă normală, într-un volum şi amploare ce depăşesc reparaţiile curente

- capitale (RK), cuprind revizuirea completă a utilajelor, demontarea completă a tuturor păr ţilor, verificarea tuturor punctelor ce pot genera căderi, înlocuirea totală a pieselor care s-au uzat.

Intervalul dintre două reparaţii capitale consecutive, exprimat în ore, se numeşte ciclul total de func ţ ionare.

3.3.4. Indicatorii mentenabilităţii(a) Accesibilitatea, este aptitudinea unui sistem tehnic complex , de a permite

demontarea şi montarea cu uşurinţă a oricărui subansamblu sau piesă componentă. Accesulrapid la piesa defectă influenţează favorabil disponibilitatea produsului, datorită creşterii

productivităţii muncii. Acest factor este urmărit încă din faza de proiectare de către specialiştiidin cadrul sistemului de asigurare a calităţii.

(b) Piesele de schimb. Asigurarea mentenabilităţii este condiţionată de întocmireacorectă a necesarului de piese de schimb pe o anumită perioadă de timp.

După cum se ştie , fiabilitatea produsului este dependentă de fiabilitatea pieselor, subansamblelor şi a modulelor componente. De aceea trebuie calculată şi fiabilitatea acestora în funcţie de care se

face aprovizionarea.Un alt element de care trebuie ţinut seama la întocmirea necesarului de piese estecunoaşterea metodei de rezervare a pieselor componente, de conectare a lor în produs numită şiredondan ţă .Există două sisteme de rezervă (redondanţă) :

- rezerva activă (caldă), când sunt conectate două sau mai multe piese, şi toate suntsolicitate la fel. În caz de defectare a uneia, alta îi ia locul, asigurându-se astfelfuncţionarea continuă a produsului pe o anumită perioadă de timp;

- rezerva pasivă , când piesa conectată nu este solicitată cu cea de bază ea intr ă înfuncţiune când se defectează aceasta.

(c) Service-ul reprezintă un mijloc operativ şi eficient de urmărire a modelului de comportare a produselor în exploatare, de întreprinderea producătoare.

Din analiza structurii timpului de mentenanţă, rezultă că timpul efectiv pentru reparareeste mult mai mic decât timpul activ pentru reparare, şi aceasta este mult mai mic decât timpul deindisponibilitate. De aici concluzia: măsurile organizatorice au o mare importanţă pentru creştereadisponibilităţii produselor.

3.3.5. Disponibilitatea Disponibilitatea, este o caracteristică complexă şi exprimă modul de manifestare al

calitatii produselor în procesul de utilizare, fiind determinată de fiabilitate şi mentenanţă.Sensurile conceptului de disponibilitate sunt:- disponibilitatea ca func ţ ie probabilistică , adică disponibilitatea ca un produs să fie în

stare de funcţionare la momentul t;- disponibilitatea de timp, adică procentul de timp în care un produs este în stare de

funcţionare;



34

- disponibilitatea produsului adică procentul de produse disponibile după un anumit timpde funcţionare

- disponibilitatea misiunii (serviciului), adică procentul misiunii indeplinite într-un anumitinterval de timp.

3.3.6. Căile de creştere ale disponibilităţiiPrincipalele căi de creştere ale disponibilităţii sunt: fiabilitatea, mentenabilitatea şi

utilizarea corectă a produselor.Fiabilitatea şi mentenabilitatea sunt componentele de bază ale disponibilităţii, care se

susţin şi se completează reciproc.Pentru asigurarea unei disponibilităţi optime, trebuie asigurat un flux informaţional între

factorii care determină şi influenţează fiabilitatea, mentenabilitatea şi condiţiile de exploatare.Disponibilitatea, caracteristica cea mai complexă a calităţii unui produs, devine optimă cândadaugă timpului de funcţionare (fiabilitatea) elementul complementar de asigurare a repunerii înfuncţiune în caz de defectare ( mentenabilitatea).


1) Precizaţi care sunt obiectivele sistemului de asigurare şi control al calităţii.2) Precizaţi care sunt funcţiile sistemului de asigurare al calităţii şi prezentaţi-le pe scurt.3) Care sunt etapele de aplicare ale sistemului de asigurare a calităţii.4) Definiţi operaţia de recepţie calitativă a loturilor de marf ă.5) Precizaţi care sunt etapele pe care trebuie să le parcurgă recepţia loturilor de marf ă.6) Definiţi fiabilitatea şi explicaţi sensurile conceptului de fiabilitate.7) Precizaţi care sunt ipostazele conceptului de fiabilitate.8) Prezentaţi relaţia pe baza căreia se determină starile de funcţionare în cazul produselor reparabile.9) Prezentaţi care sunt principalii indicatori ai fiabilităţii şi detaliaţi.10) Definiţi mentenabilitatea şi mentananţa.11) Precizaţi care sunt indicatorii mentenabilităţii.12) Definiţi disponibilitatea şi precizţti care sunt căile de creştere ale disponibilităţii.



35

Cap. IV. ÎNNOIREA GAMEI SORTIMENTALE

DE PRODUSE ŞI SERVICII

4.1. Principiile înnoirii sortimentale. Înnoirea este un proces tehnico-economic complex, de modificare a structurii sortimentale,

prin înlocuirea ritmică a unei păr ţi mai mari sau mai mici din gama produselor/serviciilor cu altele

noi, în scopul satisfacerii cerinţelor beneficiarilor şi a creşterii eficienţei economice aîntreprinderilor.

Între conceptul de înnoire, nevoi, calitate şi eficienţă economică există o strânsă relaţie deinterdependenţă.

Fig.4.1. Relaţiile dintre înnoire-nevoi-calitate-eficienţă economică

Plecând de la relaţia dintre nevoi-calitate-înnoire, putem considera că un produs noutrebuie să aibă nivelul caracteristicilor de calitate proiectat şi realizat, astfel încât să permită diferenţierea lui de alte produse similare, prin depăşirea unui prag minim al noutăţii, fie princreşterea numărului de proprietăţi (caracterul extensiv), fie prin îmbunătăţirea nivelului unor caracteristici (caracterul intensiv), prag care să se reflecte în gradul diferit de satisfacere al nevoii,

sau să satisfacă nevoi noi, care înainte nu erau acoperiteAprecierea gradului de noutate al unui produs / serviciu se face prin intermediul unor criterii ca:

• tipul de nevoi pentru care este destinat produsul/serviciul şi anume , nevoia existentă sau nevoia viitoare (potenţială);

• nivelul modificat al calităţii, reflectat în gradul de satisfacere al nevoii, care poate fi încreştere , când produsul are succes pe piaţă, sau în scădere, când nu este solicitat deconsumator.

Categoriile de produse/servicii , apreciate prin prisma criteriilor de mai sus, sunturmătoarele:

- produse/servicii absolut noi, cu gradul cel mai mare de noutate, destinate să acopere

nevoi noi, care existau în mod latent, dar nu erau satisf ăcute. Ponderea acestor produse/serviciieste relativ mică ele apar în urma unor cercetări laborioase de unde şi preţul lor relativ mai mare;

- produse /servicii noi, destinate să satisfacă nevoi manifestate pe piaţă, dar la un alt nivel,superior produsului vechi sau similar din aceeaşi grupă.

nevoi

eficienta

innoire calitate

Proiectare- produse noi

Reproiectare- produse

modernizate

Producator- consum- materii prime- energie

Beneficiar - cheltuieli- intretinere- utilizare

Caracteristici noi- tehnico -

functionale- ergonomice- ecologice- psihosenzoriale



36

Înnoirea sortimentală este un proces complex care se realizează fie prin înlocuirea ritmică aunei păr ţi din sortimentele pe care le realizează o întreprindere cu altele noi,ca urmare aîncorpor ării în produse a unor realizări din domeniul ştiinţei şi tehnicii,fie prin adăugarea acestorala cele existente.Procesul se poate realiza pe mai multe căi şi anume:

• diversificarea, care constă în proiectarea unor produse cu caracteristici noi, pbaza unor principii diferite de funcţionare faţă de cele similare, permiţând astfel extinderea gameisortimentale pentru satisfacerea nevoilor din aceeaşi categorie dar la un alt nivel(superior).

In literatura de specialitate sunt mentionate trei căi prin care se poate realiza diversificareasortimentală a produselor:

a) diversificarea pe orizontal ă ,presupune largirea sortimentului f ăr ă a aduce elementenoi,ci printr-o multiplicare a poziţiilor coloristice,tipo-dimensiunilor,etc.Această modalitate de diversificare este mai ieftină mai uşoar ă şi are ca scop satisfacereadiferenţiată a nevoilor de consum;

b) diversificarea pe vertical ă , presupune aducerea pe piaţă a unor produse noi,cu altă valoare de întrebuinţare obţinute din materii prime sau pe baza unor tehnologiiabsolut noi.O astfel de diversificare are loc,in general,la intervale mari de timp;

c) diversificarea colaterala, porneste de la valorificarea unor materii prime refolosibile

şi recuperabile.Diversificarea reprezintă un salt calitativ în structura sortimentelor,deschizând caleageneraţiilor de produse.

• modernizarea, care constă în reproiectarea produselor existente, prin creşterea număruluide proprietăţi, sau prin îmbunătăţirea caracteristicilor existente, în scopul ridicării graduluide satisfacere, în concordanţă cu cerinţele beneficiarilor.

4.2. Optimizarea calităţii produselor noi şi a gamei sortimentale Înnoirea permanentă a gamei sortimentale de mărfuri, reprezintă un proces tehnic,

economic şi social de mare complexitate şi r ăspundere, care presupune parcurgerea mai multor

etape, şi anume:a) Analiza produselor din fabricaţia curentă; b) Alegerea variantelor optime ale produselor noi din punct de vedere al calităţii şi aleficienţei economice;b) Optimizarea structurii gamei sortimentale de mărfuri. (a) Analiza produselor din fabrica ţ ia curent ă La nivelul întreprinerii, analiza se face în scopul stabilirii ordinii de scoatere din

fabricaţie, respectiv de pe piaţă, a produselor care nu mai corespund nivelului atins de trebuinţeleumane, la un moment dat. O asemenea ordine presupune existenţa unei concordanţe între anumitetrebuinţe (care se modifică rapid), structura sortimentală şi calitatea produselor, ceea ce se poaterealiza, prin diagnosticarea calităţii , analiza rentabilităţii, şi stabilirea fazei în care se află la unmoment dat produsul.

Diagnosticarea calit ăţ ii, presupune analiza comparativă a indicilor principalelor caracteristici la produsele din fabricaţia curentă, faţă de cele similare realizate de alteîntreprinderi, din ţar ă sau str ăinătate.

La analiza calităţii se au în vedere nivelurile diferenţiate ale produselor în cadrul aceloraşiclase de calitate, în plus sau în minus, faţă de prescripţiile standardelor interne sau internaţionale,sau a celor din prospectele mărfurilor realizate de principalii producători.

Abaterile de la nivelul calitativ la producţia de serie, datorate unor factori obiectivi şi maiales subiectivi, pot constitui cauze ale declinului unui produs pe piaţă.

Simptomele apariţiei abaterilor de la normele de calitate pot fi sesizate şi prin analiza

rentabilit ăţ ii produselor din fabricaţia curentă. Analiza economică a fiecărui produs în partescoate la iveală efectul pozitiv al calităţii, sau negativ al noncalităţii la un moment dat , princreşterea constantă a beneficiului, sau scăderea lui , în funcţie de fluctuaţiile volumuluidesfacerilor.



37

(b) Alegerea variantelor de produse noi Produsele noi, care urmează să satisfacă nevoi noi, sau pe cele existente, dar la niveluri

superiore, faţă de produsele vechi, scoase din fabricaţie, trebuie să fie alese din mai multevariante posibile, care să întrunească simultan atât cerinţele de calitate cît şi cele de eficienţă economică. Aceasta presupune întoarcerea la acelaşi punct de referinţă şi anume, identificareatrebuinţelor nesatisf ăcute integral sau par ţial din punct de vedere al calităţii produselor.

Pentru rezolvarea acestei probleme este necesar ă utilizarea metodelor moderne decreativitate pentru identificarea şi selecţionarea ideilor de produse şi servicii noi, îmbunătăţitecalitativ. Astfel se poate face apel la una sau mai multe din metodele cunoscute: BrainstorningDelphi, analiza morfologică şi mai ales la analiza valorii.

Selecţionarea celor mai valoroase idei pentru realizarea şi lansarea produselor pe piaţă,necesită parcurgerea unor etape şi faze, care presupun analize complexe ale principalelor grupe decaracteristici de calitate şi ale eficienţei economice, pentru a stabili o concordanţă între cerinţelede calitate generate de nevoi şi performanţele bunurilor pe piaţă.

(c) Optimizarea structurii gamei sortimentale de mărfuri Gama sortimentală de mărfuri pe care industria o ofer ă comer ţului, trebuie să corespundă

la structura cererii populaţiei, şi să acopere necesarul solicitat de beneficiar.Pentru a se asigura o cît mai mare corespondenţă între structura cererii şi gama

sortimentală oferită consumatorilor, este necesar să se recurgă la optimizare prin metodele programării liniare. Dintre metodele de optimizare evidenţiate de literatura de specialitate, ceacare corespunde cel mai bine scopului propus este metoda de programare multidimensional ă .

Fig.4.2.Surse de idei pentru produse şi servicii noiAvantajele acestei metode, în comparaţie cu metodele obişnuite de programare liniar ă,

constă în faptul că ea nu elimină nici un produs din structura sortimentală solicitată de beneficiari, în plus, stimulează întreprinderile producătoare în creşterea producţiei fizice, prin introducereade produse noi. În afar ă de aceasta, metoda permite să se ia în calcul simultan mai mulţi indicatoride calitate şi de eficienţă economică, care pot fi exprimaţi în unităţi diferite.

Pentru aplicarea acestei metode este necesar să se întocmească un plan mediu alsortimentelor în care să se includă şi produsele noi, iar la fiecare sortiment să se prevadă câte două limite de plus-minus 5-10%, pentru a da posibilitatea calculatorului electronic, să aleagă una dincele trei valori: minim, mediu sau maxim, în funcţie de cum se corelează criteriile luate în calcul.În raport cu importanţa criteriilor şi modul lor de corelare, rezultă o structur ă sortimentală optimă , prin alegerea unei cantităţi, pe fiecare sortiment, din cele trei posibile: minim, maxim, mediu.

Intrebări de evaluare 1) Precizaţi ce relatţe se găseşte între conceptul de înnoire,nevoi, calitate şi eficienţa economică şi prezentaţi-o.2) Care sunt criteriile de apreciere a gradului de noutate al unui produs / serviciu ?3) Care sunt căile de înnoire a produselor / serviciilor?

4)

Precizaţi care sunt etapele pe care le parcurge procesul tehnic,economic şi social de înnoire a gameisortimentale?5) Definiţi procesul de “analiză a rentabilitaţii” produselor din fabricaţie curentă.6) Prezentaţi care sunt avantajele metodei de “programare multidimensională” în cadrul procesului de optimizare a

structurii gamei sortimentale de mărfuri.

Idei de produse siservicii noi

Cercetarea nevoilor actuale

Cercetarea nevoilor potentiale

Cercetareadocumentara

Cercetarea delaborator (creatia)



38

Cap. V. CLASIFICAREA ŞI CODIFICAREA MĂRFURILOR

Sistematica mărfurilor (domeniul de cercetare al merceologiei), se ocupă cu studiulsistemelor de clasificare al metodelor şi criteriilor de ordonare a produselor. Scopul principal alcercetărilor în acest domeniu, îl reprezintă elaborarea unor sisteme de clasificare ştiinţificfundamentate şi cu aplicabilitate practică şi asigurarea unor terminologii unitare privind

produsele.

5.1. Cadrul conceptual al clasificării mărfurilor

Clasificarea în general, este o operaţie conceptuală reprezentând o modalitate de a distingesimultan elementele unei mulţimi discrete sau continue, compusă din obiecte sau fapte, din

proprietăţi sau idei.Tipul clasificării depinde de scopul propus (cognitiv sau practic) şi de relaţiile dintre

elementele şi categoriile definite în vederea clasificării mulţimii respective.În introducerea primului “Tratat de merceologie”, elaborat în perioada 1873-1800

profesorul Johann Beckmann, de la Universitatea din Gottingen, sublinia rolul important alsistematicii mărfurilor, nu numai pentru activitatea practică, dar şi pentru studiul teoretic almărfurilor. În concepţia lui, sistematica reprezintă punctul de plecare pentru cercetarea ştiinţifică a mărfurilor, şi în acelaşi timp, un mijloc important de diferenţiere al produselor care secomercializează.

De-a lungul timpului, corespunzător progreselor înregistrate de ştiinţă şi tehnologie, şi pemăsura dezvoltării comer ţului, importanţa sistematizării mărfurilor a crescut, determinândamplificarea încercărilor de elaborare a unor sisteme de clasificare şi codificare, pentru facilitareaabordării pe plan teoretic, dar mai ales în scopuri practice a mul ţimii produselor în continuă diversificare.

5.2. Sisteme de clasificare a mărfurilor utilizate în practica economică Abordarea în scopuri practice a mulţimii mărfurilor , în continuă diversificare, a

determinat intensificarea preocupărilor pentru elaborarea unor sisteme de clasificare, potrivitcerinţelor specifice ale unui domeniu sau altul de utilizare.

Pe măsura dezvoltării industriei şi comer ţului, a creşteri nivelului şi importanţeischimburilor internaţionale, a introducerii pe scar ă largă a informaticii în practica economică,aceste sisteme de clasificare şi codificare au fost continuu perfecţionate, în direcţia asigur ării uneimai bune corelări cu structura producţiei şi a comer ţului, cu cerinţele statistice, vamale şi de altă natur ă. Concomitent cu aceste preocupări, în condiţiile în care devenea tot mai pregnantă necesitatea unui limbaj unitar cu privire la mărfuri, s-a urmărit , printr-o largă cooperare

internaţională, armonizarea diferitelor sisteme de clasificare şi codificare a mărfurilor.În practica economică se utilizează o mare diversitate de clasificări ale produselor pe carele putem grupa astfel:

- clasificări sistematice;- clasificări nesistematice;- clasificări combinate.Clasificarea produselor este întotdeauna însoţită (asociată) cu sisteme de codificare

specifice.Codul , este o combinaţie de elemente simbolice, prin care se reprezintă o informaţie.

Aceste elemente pot fi :- litere - cod alfabetic;

- cifre – cod numeric;- litere şi cifre (cod alfanumeric).

Codificarea, reprezintă prin urmare operaţiunea de transpunere în cod a elementelor definitorii ale unor obiecte, servicii, fenomene etc.



39

Relaţia dintre clasificări şi codificări este definită de gradul de interdependenţă sau desuprapunere a acestora. Principalul obiectiv al codificării, este identificarea.

Clasificările sistematice, asigur ă ordonarea produselor pe categorii relativ omogene, pe bazaunor criterii stabilindu-se un sistem de relaţii între categoriile constituite.

Clasificările sistematice sunt clasificări ierarhice, cu structur ă arborescentă, pe trepte(nivele) de detaliere, între care există relaţii de subordonare: treptele superioare se obţin prinagregarea celor inferioare, derivate din ele.

Grupările de produse corespunzătoare acestor trepte au o mare diversitate de denumiri:diviziune, secţiune, clasă, grupă, etc. Conţinutul lor difer ă , semnificativ pentru acelaşi nivel deagregare, de la o clasificare la alta, pentru aceleaşi produse.

În clasifică rile sistematice, codificarea este dependentă de ordonarea mulţimii produselor pe categorii, suprapunându-se funcţia de identificare a codului cu funcţia sa de reprezentare aclasificării. Utilizarea eficientă a unui asemenea sistem de codificare, presupune o structur ă unitar ă a criteriilor de clasificare şi stabilirea unui număr optim de nivele de detaliere, pentru a nuse ajunge la un cod de lungime mare. Trebuie menţionat că soluţia este de fapt irealizabilă în cazulelabor ării unei clasificări ierarhice, până la nivelul de identificare a elementelor mulţimii,deoarece sunt relativ puţine criteriile de clasificare ce se pot aplica întregii mulţimi a produselor.

Clasificările nesistematice, cuprind produsele în ordinea apariţiei lor, f ăr ă să se ţină seama

de categoriile înrudite de produse.În clasifică rile nesistematice, produsele se identifică de regulă, printr-un cod secvential ,acordat în ordinea numerelor naturale.

Soluţia prezintă avantajul unui cod de lungime mică, datorită utilizării tuturor combinaţiilor posibile ale caracterelor numerice. Soluţia prezintă însă dezavantajul că reprezentarea codificată nu poate sugera nici o informaţie asupra categoriei din care face parte

produsul.Clasificările combinate, asigur ă ordonarea produselor pe un anumit număr de categorii

omogene, în cadrul cărora se realizează, în continuare, clasificarea nesistematică a elementelor componente.

Clasifică rile combinate, utilizează un sistem de codificare ierarhizat-secvenţial, codul

având o zonă de ordonare corespunzătoare clasificării ierarhice, urmată de o zonă secvenţială. Prinurmare, funcţia de identificare a codului este combinată par ţial cu funcţia de clasificare. Lungimeacodului este cu atât mai mare, cu cît clasificarea cuprinde un număr mai mare de nivele dedetaliere. În această variantă se urmăreşte găsirea unui raport optim între zona de clasificare şizona secvenţială a codului.

5.3. Sistem de clasificare şi codificare a mărfurilor utilizate la nivel macroeconomic Pentru satisfacerea cerinţelor de prelucrare a informaţiilor, la nivel macroeconomic,

respectiv în acele domenii (statistic, vamal etc.) pentru care trebuie asigurată încadrarea unică a produselor, cu definirea clar ă a relaţiilor dintre diferite categorii de produse, au fost elaborate oserie de clasificări sistematice. Marea majoritate a clasificărilor sistematice, utilizate în practica

economică, sunt incompatibile între ele, datorită categoriilor şi criteriilor de grupare a produselor foarte diferite.

În scopul asigur ării unui limbaj unitar de comunicare a informaţiei economice privind produsele şi serviciile, în ţara noastr ă a fost elaborată Clasificarea Unitar ă a Produselor şiServiciilor ( CUPS). Această clasificare sistematică ordonează produsele şi serviciile pe categoriiierarhice, pe baza unor criterii generale ( destinaţie , natura materiilor prime, procesul tehnologic)şi a unei multitudini de criterii specifice reprezentând proprietăţi ale diferitelor categorii de

produse.Clasificarea Unitar ă a Produselor şi Serviciilor (CUPS) este structurată pe două zone:1. clasificarea generală, cuprinde patru trepte de detaliere: grupa, subgrupa, clasa şi

subclasa;2. clasificările detaliate, care continuă ordonarea ierarhică a produselor pe şase trepte de

detaliere.



40

Potrivit acestei structuri s-a adoptat un sistem de codificare ierarhizat, funcţia deidentificare şi codificare suprapunându-se cu cea de clasificare . Codurile asociate categoriilor definite pe treptele clasificării au dimensiunea de 12 caractere şi o cifr ă de control. Atunci cândidentificarea concretă a unui produs nu este posibilă cu ajutorul celor 12 cifre, s-a prevăzut să sefolosească codul corespunzător treptei terminale, la care să se adauge caracteristicile necuprinse înclasificare, în aceste condiţii ajungându-se la 24 de caractere.

Soluţia este ineficientă din punct de vedere informatic, codul de lungime mare fiindinoperant în prelucr ări. Din acest motiv CUPS nu se utilizează , în forma sa integrală , în

prelucr ările interne ale întreprinderilor, iar în relaţiile dintre ele se înscrie formal în documente. În prelucrarea datelor statistice, la nivelul macroeconomic, se utilizează numai par ţial.

5.4. Preocupări privind armonizarea sistemelor de clasificare a mărfurilor utilizatepe plan internaţional

Concomitent cu elaborarea clasificărilor sistematice unitare, potrivit cerinţelor diferitelor domenii, pe măsur ă ce devenea tot mai pregnantă, necesitatea unui limbaj internaţional cu privirela mărfuri, s-a urmărit printr-o largă cooperare pe plan mondial armonizarea acestor clasificări.Într-o primă etapă au fost corelate clasificările vamale şi statistice ceea ce a asigurat premisele

depăşirii dificultăţilor aparute în aplicarea principiului reciprocităţii concesiilor tarifare în cadrulnegocierilor multilaterale GATT, dificultăţi datorate practicării unor sisteme diferite de clasificarea mărfurilor în tarifele vamale de import şi statisticile de comer ţ exterior.

În paralel cu aceste preocupări, s-a urmărit armonizarea sistemelor de clasificare ale ONU,de largă utilizare internaţională, cu Clasificarea Tip pentru Comer ţul Internaţional (CTCI) f ăr ă să se înregistreze progrese deosebite în acest sens. Ulterior, s-a ajuns la concluzia care impuneelaborarea unui sistem armonizat al codificării mărfurilor care, să fie utilizat atât în domeniulvamal, al statisticii de comer ţ exterior, cît şi al transporturilor şi producţiei.

A apărut astfel, Nomenclatura Sistemului Armonizat al Descrierii şi CodificăriiMărfurilor ( NSADCM) care reprezintă o clasificare de o nouă generaţie, destinată unor utilizărimultiple în domeniul comer ţului internaţional. Ea păstrează principiul structurii ierarhice, grupând

mărfurile pe 21 de secţiuni, 99 capitole, 1241 de poziţii şi 5019 subpoziţii de rang 1 şi 2.Codul utilizat are 6 caractere , cu următoarea structur ă: primele 2 corespund capitolului,următoarele 2 identifică poziţia în cadrul capitolului, iar ultimele două cifre indică subpoziţia derang .

Sistemul armonizat cuprinde regulile generale de interpretare, notele secţiunilor,capitolelor şi subpoziţiilor, care au fost îmbunătăţite. Prin utilizarea acestor lucr ări complementaresunt create premisele înţelegerii unitare a categoriilor clasificării, condiţie esenţială pentrudeterminarea corectă a taxelor vamale şi pentru asigurarea comparabilităţii datelor privindcomer ţul exterior al diferitelor ţări (fig. 5.1).

Ţinând seama de avantajele incontestabile ale sistemului armonizat în direcţia asigur ăriiunui limbaj comun, cu privire la mărfurile care fac obiectul comer ţului internaţional , un număr

tot mai mare de participanţi la schimburile de mărfuri adoptă acest sistem pentru elaborareatarifelor vamale naţionale şi pentru culegerea şi prelucrarea informaţiei statistice de comer ţ exterior.



41

Fig. 5.2. Structura Casificării şi Codificării Poduselor în Nomenclatura Sistemului Amonizat (NSA)


1) Prezentaţi o definiţie generală a operatţei de clasificare.

2) Precizţţti care sunt tipurile de clasificări utilizate în practica economică.3) Prezentaţi pe scurt care sunt diferenţele dintre tipurile de clasificări utilizate în practica economică.4) Definiţi codul şi codificarea.5) Ce reprezintă abreviaţia CUPS,în cadrul limbajului de comunicare a informaţiei economice.6) Prezentaţi structura clasificării şi codificării produselor în Nomenclatura Sistemului Armonizat (NSA).7) Precizaţi modalitatea de structurare a CUPS.8) Precizaţi ce reprezintă abreviaţia NSADCM şi detaliaţi.

Sectiunea

Capitolul

Pozitia

Subpozitia de rang 1

Subpozitia de rang 2

XX XX XX



42

Cap. VI. STANDARDIZAREA ŞI ATESTAREA CALITĂŢII

PRODUSELOR ŞI SERVICIILOR

6.1. Acţiunea de standardizare şi efectele ei.6.1.1. Conţinutul acţiunii de standardizare.

Standardizarea are ca obiect elaborarea de documente de referinţă (standarde), cuprinzândsoluţii ale problemelor tehnice şi comerciale referitoare la produse şi servicii, care au un caracter repetativ, in relaţiile dintre partenerii economici, ştiintifici, tehnici şi sociali.

Primele încercări de realizare a unor standarde sunt în Franţa la mijlocul sec. al XVIII-lea,când Palliere sugerează unificarea calibrelor la ţevile de tun. În al doilea r ăzboi mondial s-astandardizat tehnica militar ă. Adevărata standardizare începe însă în SUA odată cu marea

producţie de serie.I.S.O. (Organizaţia Internaţională de Standardizare) defineşte activitatea de standardizare

astfel:

Standardizarea este ac ţ iunea de stabilire a unor reguli, cu scopul realiză rii ordinii într-undomeniu dat, în special pentru ob ţ inerea unei economii de ansamblu, respectând cerin ţ ele

func ţ ionale şi cele de securitate.

Potrivit aceleiaşi surse un standard reprezintă “o specificaţie tehnică, sau alt document accesibil publicului, elaborat cu cooperarea şi consensul sau aprobarea generală a păr ţilor interesate, bazat pe rezultatele conjugate aleştiinţei, tehnologiei şi observaţiei, vizând avantajul optimal alcomunităţii în ansamblul său şi aprobată de un organism calificat pe plan naţional, regional sauinternaţional”.

Standardizarea nu stabileşte numai datele pentru prezent ci şi pe cele ale unei dezvoltări

viitoare ce trebuie să ţină pasul cu progresul.Aplicaţiile sale practice sunt printre altele:- unităţi de măsur ă;- tehnologia şi simbolizarea;- produsele şi procesele tehnologice (definirea şi alegerea caracteristicilor produselor,

metodele de încercare şi măsurare , specificarea caracteristicilor produselor pentrudefinirea calităţii, etc.).

6.1.2. Obiectivele generale standardizării Standardizarea este generată de progresul tehnic care se manifestă în toate aspectele vieţii

pentru a fi integrat mai rapid şi eficient.

Principalele obiective ale standardizării sunt:• asigurarea şi ridicarea calităţii produselor, în corelaţie cu protecţia consumatorilor, şi a

mediului înconjur ător;• tipizarea şi unificarea sortotipodimensiunilor;• facilitatea schimburilor de mărfuri şi informaţii tehnico-ştiinţifice, pe piaţa internă şi

internaţională.

1. Standardizarea contribuie la ridicarea calităţii produselor şi serviciilor, deoarece înstandarde se precizează nivelul minim al principalelor caracteristici de calitate, metodele deîncercări şi analize, modalitatea de efectuare a recepţiei calitative a loturilor de mărfuri, condiţiilede ambalare, transport, şi depozitare, prin a căror respectare se asigur ă premisele realizării acestuiobiectiv.

Pentru ca standardele să nu devină instrumente rigide, de frânare a progresului, a ridicăriicalităţii produselor şi serviciilor, ele trebuie revizuite, respectiv înlocuite, la perioade stabilite, în



43

corelaţie cu modificările intervenite în tehnologia mărfurilor. În perioadele de progres rapid,stabilitatea standardelor este mai scăzută, impunându-se revizuirea sau înlocuirea lor la intervalemai mici de timp.

2. Tipizarea sau simplificarea, constă în stabilirea unor tipuri corespunzătoare de produse, prin eliminarea din mulţimea celor existente ale acelora care nu prezintă diferenţieri semnificativeîn satisfacerea scopului pentru care au fost produse şi prin crearea unor modele noi care să leînlocuiască pe cele necorespunzătoare ca fiind mai utile. Această acţiune contribuie la uşurareafabricării în serie mare , la uşurarea introducerii mecanizării, automatizării şi în final laspecializarea producătorilor şi creşterea productivităţii.

Tipizarea produselor urmăreşte deci, stabilirea unei game raţionale şi economice de tipurişi mărimi ale produselor, adecvate necesităţilor într-o anumită perioadă de timp.

3. Unificarea este operaţiunea de fixare a dimensiunilor şi formelor în vederea asigur ării.- posibilităţii de înlocuire a pieselor de schimb de provenienţă diferită;- uniformizarea condiţiilor şi procedeelor de fabricaţie;- folosirea universală a unor piese executate identic la unele elemente ale lor.

Unificarea este strâns legată de tipizare şi are ca efect reducerea diversităţii prin combinarea

mai multor variante, mai ales din punct de vedere al dimensiunilor şi a formei .Astfel prin tipizare standardizarea contribuie la creşterea eficienţei economice în toatefazele procesului de producţie, începând cu proiectarea şi până la realizarea în serie a produselor.Astfel, în cadrul proiectării şi realizării în concepţie modular ă a unor produse, prin tipizareconstructivă, volumul documentaţiei de proiectare se reduce de 5-7 ori, durata proiectării noilor

produse scade de 4-5 ori, iar valoarea manoperei se diminuează cu 40-50%.Pe măsur ă ce creşte gradul de tipizare scade costul proiectării şi al manoperei, creşte

productivitatea muncii şi se îmbunătăţeşte în acelaşi timp, calitatea produselor, respectivcaracteristicile de fiabilitate şi mentenabilitate.

6.1.3. Consecinţele standardizării şi domeniile de aplicare

Consecinţele standardizării sunt benefice pentru întreaga economie, deoarece promovareaei duce la:- perfecţionarea mijloacelor de exprimare asupra produselor şi caracteristicilor acestora

facilitând relaţiile furnizor-beneficiar;- perfecţionarea activităţii de proiectare şi recepţie;- stabilirea de condiţii tehnice raţionale şi ştiinţifice;- posibilitatea alinierii producţiei naţionale cu realizările de nivel mondial;- posibilitatea valorificării superioare a resurselor;- îmbunătăţirea întregii activităţi economice.

Standardizarea priveşte aşadar, practic, toate domeniile activităţii umane: industria,construcţiile, agricultura, comer ţul, transporturile, etc.

6.2.Tipuri de standarde Odată cu creşterea independenţei agenţilor economici, în perioada de tranziţie,

obligativitatea standardelor îmbracă forme noi. Merceologia este interesată de toate standardele ,dar mai ales de cele care se refer ă la produse. Orice standard, denumit în România “SR” (fostulSTAS) are o anumită formă în privinţa datelor generale , ce ajută la utilizarea acestor documente.Astfel, standardele au următoarele notaţii într-o formă unitar ă:

- denumirea institutului care l-a elaborat (Institutul Român de Standardizare);- titlul documentului, simbolul şi indiciile de clasificare (ex. STANDARD ROMÂN –

3808 – 91, Ind. Electrotehnică şi electronică = 44);- data aprobării şi data intr ării în vigoare;- instituţiile, organizaţiile şi întreprinderile care au participat la elaborarea lor;- conţinutul propriu-zis.



44

Indicele de clasificare (o liter ă mare şi un număr din două cifre) alături de numărul SR-ului permite consultarea lui într-o colecţie sau obţinerea de informaţii privind valabilitatea saumodificările ulterioare apariţiei.

Standardele difer ă prin conţinutul lor putându-se referii prin urmare la : definiţiaunor termeni, sau o clasificare; un sistem de codificare / simbolizare; o specificaţie privindcalitatea unui material / instrument, aparat etc. Ele pot fi :

• standarde individuale , elaborate cu un utilizator pentru a r ăspunde unei anumitenecesităţi (ex. specificaţia pentru o mobilă, o construcţie etc.).

• standarde de întreprindere (societate), elaborate cu acordul diferitelor compartimente ale întreprinderii (societăţii), în legătur ă cu operaţiile sale decumpărare , fabricare, şi vânzare.

• standarde ale unei asociaţii profesionale , elaborate de un grup, având interesecomune într-un domeniu dat, sau în cadrul unei anumite profesiuni, meserii.

• standarde regionale cum sunt cele elaborate de Comitetele Europene deStandardizare;

• standarde interna ţ ionale elaborate de Organizaţia Internaţională de Standardizare(ISO) ca urmare a acordului intervenit între ţările membre ale acestor organizaţii în

probleme de interes comun.

Numărul posibil de standarde , corespunzător fiecărei combinaţii “subiect-conţinut”creşte pe măsur ă ce ne apropiem de nivelul individual de aplicare.Ţinând seama de dimensiunile astfel definite ale standardizării (subiect, conţinut, nivel de

aplicare) putem distinge şi alte tipuri de standarde. Astfel, în funcţie de con ţ inutul lor, putemdeosebi:

1. standarde de produs (complete şi par ţiale);2. standarde cu caracter general.

(1.a) Standardul complet de produs, se refer ă la un produs concret şi reglementează toate problemele de standardizare legate de acesta :

- prezentarea tipurilor , sorturilor , produselor, mărimilor, cu indicarea destinaţiei

acestora.- condiţii tehnice de calitate, forma şi dimensiunile; caracteristici fizice, chimice,

organoleptice; condiţii de funcţionare, fiabilitate, condiţii de siguranţă şi protecţie avieţii şi mediului înconjur ător.

- reguli pentru verificarea calităţii , reguli pentru extragerea probelor şi condiţiile deacceptare / respingere a lotului de mărfuri verificat;

- metode de verificare a calităţii, metode organoleptice şi de laborator, care se aplică încazul produsului respectiv;

- marcarea, livrarea, ambalarea, transportul, depozitarea şi documentarea, conţinutulmarcării şi modul de marcare ( pentru identificarea produsului, respectiv a

producătorului), condiţii de livrare de transport şi depozitare; (1.b) Standardul par ţ ial de produs, se refer ă la una sau mai multe din problemele existente într-un standard complet de produs.

(2). Standardele cu caracter generale, se refer ă la probleme de standardizare de interes general,aplicabile unor produse diferite; unităţi de măsur ă, simbolizări, terminologie, codificări, metodestatistico-matematice de control a calităţii mărfurilor etc.

6.3. Standardizarea la nivelul întreprinderii Standardizarea la nivelul întreprinderii presupune elaborarea şi aplicarea unor norme

(specificaţii-tip) privind materiile prime, produsele finite, procedeele şi operaţiile de fabricaţie, înscopul facilitării desf ăşur ării activităţii compartimentelor acestora, în raporturile dintre ele,respectiv cu alte întreprinderi.



45

Standardizarea reprezintă unul din mijloacele de creştere a productivităţii muncii înîntreprindere deoarece :

• permite raţionalizarea numărului de sortotipodimensiuni;• simplifică organizarea activităţii, controlul producţiei şi operaţiile de gestiune;• permite onorarea mai rapidă şi în condiţii calitativ superioare a comenzilor,

reînnoirea acestora, efectuarea serviciilor post-vânzare.Pentru elaborarea standardelor întreprinderea apelează la surse exterioare (standarde

naţionale şi internaţionale) şi interioare (programul propriu de standardizare, procesele defabricaţie etc.)La nivelul întreprinderii, diferitele tipuri de norme, capătă o semnificaţie convenţională,

independent de definiţia lor teoretică.Acestea pot fi:- norme (standarde) de referinţă;- norme (standarde ) de fabricaţie;- specificaţii , procedee, practic, metode etc.

Norma (standardul) de referinţă este elaborată de compartimentul specializat alîntreprinderii , care asigur ă şi revizuirea sa periodică.

6.4. Standardizarea naţională Prin “ standard na ţ ional ” înţelegem un standard aprobat oficial de Institutul deStandardizare al ţării respective. Acest termen, nu depinde, prin urmare, de publicareastandardului respectiv de guvern sau de un organism privat, şi nici de faptul că acest standard

poate fi sau nu destinat adoptării voluntare de către cei care doresc să-l utilizeze, sau că aplicareasa este prevazută de guvern ca fiind obligatorie. De exemplu, un standard naţional, al unei ţări,

poate fi publicat de guvern , pentru că Institutul Naţional de Standardizare este un organism destat. El poate fi calificat drept standard “oficial ”, dar utilizarea sa poate fi voluntar ă, sau poatedeveni obligatorie printr-o decizie a guvernului.

Principalele obiective ale unui Institut Naţional de Standardizare sunt următoarele:• supravegherea şi coordonarea lucr ărilor de standardizare la nivel naţional, cu

concursul păr ţilor interesate, în scopul elabor ării de standarde naţionale;• de a servii ca instrument naţional în domeniul cooper ării bilaterale, dar mai ales în

lucr ările întreprinse la nivel regional şi internaţional;• de a stabilii legături cu institute similare din alte ţări, pentru schimbul reciproc de

informaţii;• de a servi ca centru naţional de informare pentru toţi cei interesaţi în problemele

standardizării.În ţara noastr ă , organismul naţional de standardizare este Institutul Român de

Standardizare (IRS) a cărui activitate este coordonată de Comisia Naţională pentru StandardeMetrologie şi Calitate (CNSMC).

6.5. Standardizarea pe plan regional şi internaţional Bazele cooper ării internaţionale în materie de standardizare au fost puse în anul 1926 prin

înfiinţarea Federaţiei Internaţionale a Asociaţiilor Naţionale de Standardizare. (ISA). În anul1946, ca succesoare a acestei federaţii a fost creată Organizaţia Internaţională de Standardizare(ISO).

Scopul acestei organizaţii, potrivit statutului ISO este “de-a favoriza dezvoltareastandardizării pe plan mondial, pentru facilitarea schimburilor de produse şi servicii între ţări şi

pentru dezvoltarea cooper ării în domeniul activităţilor intelectuale, ştiinţifice, tehnice şieconomice”.

Organizaţia Internaţională de Standardizare (ISO) cuprinde circa 50% din ţările membre

ale ONU, reprezentând 9/10 din tratatul comer ţului internaţional. Lucr ările ISO se desf ăşoar ă prinComitetele sale , reprezentând organizaţiile naţionale de standardizare din ţările nemembre şicomune, prin Comitete tehnice, Subcomitete şi Grupe de lucru, în număr de aproximativ 900.



46

Aceste comitete acoper ă, în prezent majoritatea domeniilor industriei, precum şi diferite sectoareale ştiinţei, agriculturi, sănătăţii, etc.

Pentru sectorul alimentar s-a înfiinţat Comisia Codexului alimentar, în cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultur ă (FAO) şi a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii(OMS).

Ea are ca scop, coordonarea lucr ărilor în materie de norme alimentare, întreprinse deorganizaţiile guvernamentale şi negurvernamentale, asigurând în acelaşi timp , punerea în acord, anormelor elaborate şi publicarea lor, după acceptare într-un “Codex Alimentarius”, împreună cunormele alimentare adoptate de alte organisme.

Normele Codexului Alimentar au ca principal obiectiv, apărarea sănătăţii consumatorilor,şi armonizarea cerinţelor referitoare la produsele alimentare, facilitând desf ăşurarea comer ţuluiinternaţional cu aceste produse.

Ţara noastr ă este membr ă a organizaţiilor menţionate (ISO, CEI, Comisia CodexuluiAlimentar) la nivelul Comunităţii Economice Europene (CEE), ţinând seama de importanţacrescândă a standardizării pentru facilitarea tranzacţiilor comerciale, au fost create o serie deorganisme de profil, printre care amintim: Comitetele Europene de Standardizare (CEN şiCENELEC), Organizaţia Europeană pentru Standardizare şi Telecomunicaţii (ETSI).

În anul 1985 este elaborată rezoluţia ce defineşte o nouă etapă privind armonizarea în

materie de standardizare, potrivit acesteia directivele CEE vor stabilii numai “exigenţeleesenţiale” (de sănătate, de securitate, şi alte aspecte de interes colectiv). Această rezoluţieconsacr ă sistemul elabor ării “normelor armonizate” (EN – Normes Europeennes) de cătreComitetele Europene de Standardizare (CEN şi CENELEC).

În perspectiva inaugur ării Pieţei Unice Europene, se acordă o importanţă crscândă elabor ării acestor norme armonizate, stabilindu-se totodată standardele internaţionale cu caracter obligatoriu , în ţările comunităţii europene.

6.6. Atestarea calităţii produselor şi serviciilor 6.6.1. Cadrul legal al atestării calităţii Atestarea calităţii loturilor de marf ă şi a produselor care intr ă în sfera circulaţiei, îmbracă

aspectul protecţiei cumpăr ătorilor şi protecţia unor relaţii stabilite pe baze etice care să se permanentizeze.Legislaţia noastr ă statuează r ăspunderi bine delimitate pe planul asigur ării integrale a

calităţii loturilor de marf ă livrate pentru unităţile economice şi agenţii economici implicaţi înrelaţii de piaţă (producător – furnizor – căr ăuş – destinatar - beneficiar).

Soluţionarea unitar ă a ansamblului de probleme privind calitatea se realizează în cadrul juridico - legislativ şi operaţional care este alcătuit din :

- legi şi alte acte normative la nivel naţional;- acte cu autoritate la nivel de ramur ă a economiei sau departamental;- acte şi documente care prescriu calitatea produselor şi a serviciilor (ex. Standard

Român – SR, fostele – STAS – uri);

- documente care atestă calitatea loturilor sau a produselor.Actele cu caracter normativ la nivel na ţ ional, se refer ă la:- legile privind condiţiile de recepţie, de expediere şi primire, referitoare la normele de

transport pe căile ferate,maritime sau cu mijloace auto;- legi referitoare la producerea şi comercializarea bunurilor alimentare şi de asigurare a

sănătăţi populaţiei ;- legi privind protecţia cumpăr ătorilor.La nivelul departamental (minister, ramur ă economică) se reglementează termenele de

garanţie, normele de igienă de producţie. Fiecare unitate producătoare pentru a obţine autorizaţiade funcţionare , mai ales în cadrul producţiei şi comercializării mărfurilor alimentare, trebuie să stabilească norme proprii care să fie în concordanţă cu cele naţionale sau departamentale.



47

6.6.2. Documente de atestare a calităţii produselor şi serviciilor Circulaţia produselor de la producător şi până la consumator, trebuie asigurată în privinţa

certificării calităţii şi a păstr ării acestei calităţi. Se folosesc pentru aceasta, documente de însoţireîn inscripţii pe marf ă sau ambalaje. Menţinerea SR-ului care a stat la baza realizării produsului şicare este menţionat pe etichetă sau direct pe produs , constituie o primă garantare a calităţii.

Cele mai importante documente de atestare a calităţii produselor îl reprezintă:• certificatul de conformitate ;• certificatul de capabilitate.

Certificatul de conformitate, reprezintă un document ce indică cu un nivel suficient deîncredere , că un produs, proces , sau serviciu, complet identificat, este conformunui standard sau alt act normativ specificat. Certificatul de conformitate este eliberat deorganismul împuternicit în acest scop, pe baza rezultatelor verificărilor efectuate de laboratoarele“acreditate”, respectiv recunoscute ca fiind competente de a realiza încercări determinate.

Într-o serie de ţări, în domeniul certificării, se utilizează marca de conformitate,marca protejată, aplicată sau elaborată pe baza regulilor unui sistem de certificare, indicând cuun nivel suficient de încredere că produsul, procesul sau serviciul vizat, sunt conforme cu unstandard sau alt act normativ specificat.

Certificatul de capabilitate, este un document care atestă că regulile aplicate la

proiectare, procesele de fabricaţie şi sistemul de control, declarate de furnizor, sunt capabile să asigure realizarea produselor a căror calitate să îndeplinească cerinţele specificate.Certificarea calităţii s-a modificat în timp pe măsur ă ce s-a dezvoltat producţia de mărfuri

şi mai ales cea cu un grad de complexitate mai ridicată. Aceasta a impus garanţii noi referitoare lanivelul şi performanţele de calitate, realizate de anumiţi furnizori. Tot mai mult beneficiarii insistă asupra certificării calităţii de către persoane neutre guvernamentale sau neguvernamentale,naţionale sau internaţionale.

La baza certificărilor stau, în primul rând, prevederile contractuale în care se stipulează cumultă acurateţe modul de acceptare a certificării calităţii. Când se face apel la o ter ţă persoană

pentru certificare se acceptă şi modul de testare a calităţii.Ca urmare a practicilor internaţionale, încercările pentru testarea calităţii pot fi mai

exigente şi mai complete, sau mai sumare. Se disting astfel, mai multe moduri de testare şiîncercări, dintre care amintim:

- încercarea de tip produs, care se efectuează asupra prototipului, dar nu se extinde şiasupra fabricaţiei. Acest control asigur ă numai controlul asupra potenţelor producătorului în

privinţa calităţii;- încercă ri de tip asupra unor e şantioane prelevate din comer ţ , din unităţile de desfacere

sau din depozite;- încercarea de tip urmat ă de verificarea pe parcursul fabrica ţ iei. Se realizează la

producător şi la controlul efectuat de acesta la livrarea loturilor de marf ă.- încercarea de tip efectuat ă în fabrică şi pe loturile din comer ţ :- încercă ri de tip cu asistarea pentru realizarea unui plan de control, acceptat de ter ţa

persoană şi o supraveghere în producţie şi comer ţ:- încercă ri de lot - e şantion, pe baze statistice , la livrarea mărfurilor;- verificarea 100% a fiecărui produs expediat de către beneficiar;- aprobarea documenta ţ iei tehnice şi a nivelului caracteristicilor de calitate de către ter ţa

persoană cu controlul permanent asupra producţiei.Organele care sunt solicitate să ateste calitatea sunt organele neutre care au activitate

acreditată de instituţii recunoscute pe plan naţional sau internaţional. În ţara noastr ă afost înfiinţată în acest scop “Romcontrol”, iar pe plan internaţional OECQ (Organizaţia Europeană

pentru Controlul Calităţii) sau ISO şi IAQ (Internaţional Academy for Quality). Lista acestora poate fi mărită cu organisme recunoscute de păr ţile contractante indiferent din ce ţar ă ar fi şi în ce

ţar ă au loc tranzacţiile comerciale. Atestarea calit ăţ ii produselor se poate realiza prin marcă . Marca este semnul grafic



48

specific care a fost aprobat şi înregistrat prin sistemul juridic şi devine atribuit necorporal al produsului. Marca este un subiect de drept civil şi este folosită în virtutea acestuia. Subiectul va fitratat în capitolul următor.

6.6.3. Garantarea calităţii produselor şi serviciilor Prin termen de garan ţ ie se înţelege intervalul de timp prevăzut în standarde, norme, sau

contracte , în cadrul căreia remedierea sau înlocuirea produsului / serviciului se realizează peseama şi cheltuiala unităţii producătoare sau prestatoare. Termenul de garanţie începe de la data

preluării produsului de către beneficiarul final. Alături de acest termen în legislaţia calităţii produselor şi serviciilor sunt definiţi şi termenul de valabilitate, respectiv durata de utilizarenormată.

Termenul de valabilitate reprezintă intervalul de timp în care produsele alimentare,medicamentele, produsele chimice şi alte produse conservate, depozitate, transportate în condiţiilestabilite prin documente tehnico-economice, îşi păstrează nemodificate toate caracteristicilecalitative iniţiale. Termenul de valabilitate începe de la data fabricaţiei şi este indicat ca intervalde timp, sau ca dată limită de utilizare.

Prin durata de utilizare normat ă se înţelege intervalul de timp în cadrul căruia produsul încondiţii de exploatare, depozitare şi transport stabilite prin documente tehnico-economice, îşi

menţine nemodificate toate caracteristicile funcţionale . Această durată începe la data preluării produsului de către beneficiarul final şi se menţionează în documentaţia tehnică a produsului.Unităţile producătoare, de comercializare şi cele prestatoare de servicii r ăspund pentru

orice deficienţă privind calitatea produselor / serviciilor, apărute în cadrul termenului de garanţieal acestora, precum şi pentru eventualele vicii ascunse, constatate în perioada de valabilitate saude utilizare normată, dacă acestea determină nerealizarea scopului pentru care produsul / serviciulrespectiv a fost realizat.

Legislaţia prevede obligaţia înscrierii termenului de garanţie sau de valabilitate şi durateide utilizare normată, după caz, pe produse, ambalaje individuale, sau documentele de însoţire amărfurilor.

6.7. Asigurarea calităţii produselor şi serviciilor conformstandardelor ISO 9000Standardele ISO 9000 au fost elaborate pentru armonizarea standardelor naţionale fiind

aplicate din anul 1987,revizuite în 1991 şi 1994. În anul 2000 a apărut o nouă ediţie aStandardelor ISO 9000.

Standardele ISO 9000 au ca punct de plecare standardele din domeniul militar (MILL Q9858 şi AQA – Allied Quality Assurance Publications),folosite în ţările NATO ca reglementăriobligatorii pentru asigurarea calităţii echipamentelor militare.

În România standardele ISO 9000 au fost preluate ca standarde naţionale în 1991 şi au fostrepublicate în anul 1995 şi 2000. Standardele internaţionale ISO 9000 nu sunt obligatorii,ele suntstandarde generale ce conţin recomandări cu privire la managementul calităţii,cerinţe pentru

asigurarea calităţii şi descriu elementele sistemului calităţii. Sistemul calităţii este definit de SR ISO 8402 /1995 ca fiind “Structura organizatorică ,procedurile,procesele şi resursele necesare

pentru implementarea managementului calit ăţ ii”.Ele sunt folosite de organizaţii pentru ţinerea sub control a activităţilor desf ăşurate şi pentru a

garanta că produsele / serviciile sunt corespunzătoare din punct de vedere calitativ şi satisfaccerinţele clienţilor,modalităţile concrete de aplicare fiind stabilite în funcţie de specificul fiecăreiorganizaţii.

Organismele de certificare (independente de producători şi beneficiari) verifică la solicitareaorganizaţiilor ,conformitatea sistemului calităţii sau a produsului cu standardele,acordând uncertificat de sistem de calitate sau certificat de produs. Acest certificat dă încredereconsumatorilor în calitatea produselor / serviciilor oferite de organizaţia respectivă,asigurând şi

protecţia acestoraSe apreciază că pe plan mondial, în circa 270 000 de organizaţii,sistemul calităţii este

certificat pe baza standardelor ISO 9000. În România există circa 600 de astfel de organizaţii.



49

Standardele ISO 9000 pot fi utilizate:• În scopul asigurării interne a calităţii: întreprinderea urmăreşte satisfacerea

cerinţelor referitoare la calitate,în condiţii de rentabilitate.• În situaţii contractuale :clientul prevede prin contract cerinţe privind sistemul

calităţii furnizorului ,specificând un model de asigurare a calităţii.• În scopul obţinerii unei aprobări sau în scopul înregistrării de către o secundă

parte (client): în acest caz clientul evaluează sistemul calităţii furnizorului pentru

recunoaşterea conformităţii cu standardul de referinţă. • În scopul certificării de către o terţă parte: sistemul calităţii furnizorului seevaluează de către organismul de certificare a calităţii,iar furnizorul menţinesistemul pentru toţi clienţii săi,cu excepţia cazului în care prin contract se stabilescalte cerinţe.

Standardele ISO 9000 pot fi utilizate din iniţiaiva conducerii sau la cererea unei alte păr ţi.Avantajele sistemelor calităţii bazate prin utilizarea standardelor ISO 9000 sunt :

• O mai bună proiectare a produsului,• O calitate îmbunătăţită a produsului,îmbunătăţirea performanţelor

serviciilor şi a satisfacţiei clientului,• Reducerea rebuturilor şi reclamaţiilor clientţilor,• Utilizarea mai eficientă a resurselor,o mai mare productivitate şi

eficienţă,• Eliminarea disfuncţionalităţilor,a atmosferei de lucru

tensionate,îmbunătăţirea relaţiilor între angajaţi,• Conştientizarea calităţii,satisfacţia muncii personalului,• Asigurarea încrederii din partea clienţilor,• Îmbunătăţirea imaginii şi a credibilităţiiorganizaţiei,îmbunătăţirea

prezenţei pe piaţă (creşterea ponderii deţinute pe diferite pieţe).În acest context România nu poate face notă aparte,iar necesitatea alinierii la standardele UE

va face necesar ă certificarea sistemelor calităţii după viitorul standard.


1) Definiţi standardizarea şi precizaţi care sunt obiectivele sale principale.2) Prezentaţi care este obiectivul procesului de tipizare.3) Precizaţi care sunt consecintele procesului de standardizare şi prezentati domeniile de aplicare.4) Prezentaţi care sunt tipurile de standarde utilizate în functie de conţinutul lor si precizati rolul fiecăruia.5) Care este rolul standardizarii la nivelul întreprinderii.6) Prezentaţi care sunt principalele obiective ale IRS (Institutul Român de Standardizare).7) Care este modalitatea de desf ăşurarea activităţii ISO?8) Cum se realizează în cadrul juridico-legislativ şi operaţional soluţionarea unitar ă a ansamblului de probleme

privind calitatea?

9) La ce se refer ă legile şi actele cu caracter normativ la nivel naţional?10) Definiţi certificatul de conformitate.11) Definiţi certificatul de capabilitate.12) Prezentaţi care sunt tipurile de încercari utilizate pentru testarea calităţii produselor utilizate în practica internă şi

internaţională.13) Definiţi noţiunea de termen de gara ţ tie.14) Precizaţi ce reprezintă termenul de valabilitate şi ce se înţelege prin durata de utilizare normat ă .



50

Cap. VII. MARCAREA PRODUSELOR ŞI A SERVICIILOR

7.1. Rolul şi funcţiile mărcilor Marca este considerată în prezent ca un element fundamental al strategiei comerciale, a

întreprinderii, strategie care se bazează pe diferenţierea pe care marca o introduce în oferta de

produse şi servicii.Alături de funcţiile considerate clasice:• de identificare a produselor şi serviciilor;• de garantare al unui nivel calitativ constant al acestora;

se afirmă noile funcţii ale mărcii, ca urmare a dezvoltării producţiei şi comer ţului, respectiv:• funcţia de concurenţă;• funcţia de reclamă.

Func ţ ia de concuren ţă a mărcii, se accetuează în condiţiile diferenţierii tot mai accentuatea produselor. De la diferenţierea produselor unei anumite întreprinderi, prin calitate sau

prezentare, s-a ajuns la o diferenţiere a mărcilor aceleiaşi întreprinderi, prin multiplicareamodelelor, tipurilor şi culorilor (ex. aceeaşi marcă de maşină DACIA, prezintă un număr din ce în

ce mai mare de modele).Dinamismul accentuat al mărcilor, sprijinit de publicitate, a determinat apariţia func ţ ie de

reclamă a mărcii. Prin for ţa pe care o dobândeşte, marca devine un element autonom al succesuluicomercial, un bun independent, cu o valoare proprie, utilizat de întreprindere în cadrul strategiilor sale promoţionale.

Fiind un mijloc de identificare a produselor unui anumit producător, marca ofer ă cumpăr ătorului posibilitatea orientării sale rapide, spre produsele verificate din punct de vederecalitativ, apar ţinând producătorilor care şi-au câştigat o bună reputaţie. Produsele de consum suntachiziţionate în funcţie de marca produsului , de unde rezultă func ţ ia de garantare a calităţii.

7.2. Elemente de definire a mărcilorPotrivit definiţiei clasice, marca este un semn, care permite unei persoane fizice sau

juridice să disting ă produsele , lucr ă rile sau serviciile sale de acelea ale concuren ţ ilor .În acelaşi sens, proiectul de lege-tip elaborat de Camera Internaţională de Comer ţ, o

defineşte în art.1., ca fiind semnul folosit, sau pe care cineva doreşte să-l folosească pe un produssau în legătur ă cu un produs, în scopul de al identifica , sau de a distinge produsele unei persoanede cele ale altor persoane.

Dacă în definiţiile clasice, accentul se pune pe caracterul distinctiv al mărcii, definiţiilemoderne, tind să reflecte aspectul economic al acesteia, referindu-se în special la garanţia deconstantă calitativă pe care o ofer ă marca unui produs.

Într-o variantă mai completă, marca reprezint ă un semn distinctiv, menit să diferenţieze

produsele , lucr ările sau serviciile, prin garanţia unei calităţi superioare şi constante ,semisusceptibil de o formă, în condiţiile legii, obiectul unui drept exclusiv, care apar ţinecategoriei drepturilor de proprietate industrială.

Semnele care pot fi folosite ca mărci sunt următoarele: cuvinte, litere, cifre, reprezentărigrafice, plane sau în relief, combinaţii ale acestor elemente, una sau mai multe culori, forma

produsului sau a ambalajului, prezentarea sonor ă sau alte asemenea elemente.Pentru ca aceste semne să formeze obiect de protecţie în cadrul legislaţiei naţionale sau

internaţionale ele trebuie să îndeplinească o serie de condiţii de formă şi de fond.Astfel , numele (numele patronimic, pseudonimul, numele comercial, inclusiv firma)

poate constitui marcă, numai în măsura în care are un aspect exterior caracteristic, fie datorită combinării de anumite elemente figurative (embleme, vignete), fie datorită graficii, culorii sau

aşezării literelor care îl compun (ex. marca “FORD” apare sub forma unei embleme, marca“GILLETTE” sub forma unei semnături etc.). Denumirile, cuvinte inventate sau luate din limbajul curent , pot constitui o marcă cu

condiţia să fie arbitrare sau fanteziste. Cele mai bune mărci din această categorie, sunt acelea care



51

evocă în mod direct calitatea produsului sau a serviciului folosit (Jaguar, Pantera pentruautoturisme, Elita pentru cafea etc.) .

Literele, de cele mai multe ori sunt iniţialele unui nume sau ale unei firme. (ex. FIAT-Fabrica Italiană de Automobile, Torino; BMW – Bayerische Motoren Werk etc.).

Cifrele, utilizate ca marcă semnifică varianta modelului, o anumită caracteristică decalitate, anul apariţiei modelului etc. (ex. DACIA 1310).

Reprezent ările grafice (plane, sau relief), care pot constitui o marcă pot fi: embleme,desene, sigilii, etc. Formele geometrice simple (ex. un pătrat sau un cerc) neînsoţite de elementeverbale, sau alte elemente figurative, nu pot constitui mărci.

Forma produsului şi a ambalajului , ca şi culoarea produsului, deşii sunt menţionate însistemele legislative mai noi sunt mai puţin utilizate ca mărci, utilizarea lor fiind deosebit decontroversată.

Marca sonor ă , este prevăzută în foarte puţine legislaţii (SUA şi România). Chiar atuncicând este admisă, este socotită ca aplicabilă, în general numai serviciilor, asemenea mărci sunt

puţin r ăspândite.Combina ţ iile de elemente, nume şi denumiri diferite reprezentări grafice, sau denumiri

combinate care au reprezentări grafice sunt utilizate frecvent ca mărci (ex. autoturismul AlfaRomeo).

Pentru a fi competitive, mărcile trebuie să îndeplinească mai multe condiţii:- să fie clar ă, expresivă , eufonică (să se pronunţe uşor în limba respectivă), mărcile carese pronunţă greu sunt lipsite de perspectivă comercială;

- să aibă un caracter distinctiv şi de noutate , pentru a nu se confunda cu mărci similare;- să nu fie deceptivă, respectiv să nu inducă în eroare publicul asupra calităţii intrinseci a

produselor şi serviciilor la care se refer ă;- să fie uşor de memorat;- să fie semnificativă şi reprezentativă, marca trebuie să transmită corect mesajul dorit;- să aibă pe cît posibil o semnificaţie legată de produse sau servicii f ăr ă a avea un

caracter descriptiv.

7.3. Clasificarea mărcilor Mărcile se pot clasifica după mai multe criterii:1. după destinaţie;2. după obiectul lor,3. în funcţie de titularul dreptului la marcă;4. din punct de vedere al normelor care le reglementează;5. după compoziţia lor;6. în funcţie de natura lor.1). După destina ţ ie mărcile sunt de două tipuri:

- de fabrică ;- de comer ţ;

Marca de fabrică , este aplicată de producător pe produsele sale, iar marca decomer ţ de întreprinderea care comercializează aceste produse.

Întreprinderea producătoare poate utiliza, în acelaşi timp, marca de fabrică şi de comer ţ, înmăsura în care comercializează ea însăşi produsele pe care le fabrică. În prezent, mărcile defabrică sunt mai r ăspândite decât cele de comer ţ.

2). După obiectul lor distingem:- mărci de produse ;- mărci de servicii;

Spre deosebire de mărcile de fabrică şi de comer ţ , care sunt mă rci de produse , mă rcile de serviciu identifică şi protejează prestaţiile de servicii. Mărcile de serviciu sunt de două categorii:

• mărci de serviciu care se aplică pe produse, sau sunt ataşate produselor, pentru aindica pe cel care a prestat serviciul în legătur ă cu aceste produse (spălătorie,vopsitorie etc.)



52

• mărci de serviciu, care identifică în diferite moduri, servicii care nu sunt legate deanumite produse: serviciile bancare, de asigur ări, de transport, de informaţii,(agenţiile de presă, de emisiuni radiofonice şi de televiziune etc.).

Legătura dintre marcă şi serviciu poate îmbr ăca forme diferite în funcţie de naturaserviciului. În unele cazuri, marca se aplică pe instrumentele folosite pentru prestarea serviciului(ex. mijloace de transport) sau pe un obiect care este rezultatul serviciului prestat (ex. agenţiile devoiaj aplică marca pe biletele furnizate). Există unele servicii care folosesc marca indirect (ex.hotelurile, restaurantele, pot aplica marca pe produsele din dotare)

3). În func ţ ie de titularul dreptului la marcă distingem :• mărci individuale;• mărci colective;

M ă rcile individuale, apar ţinând unei persoane (fizice sau juridice) reprezintă categoria obişnuită de mărci, care face obiectul principal al reglementării în diferite legislaţii.

M ă rcile colective, apar ţin unei persoane juridice (organisme profesionale, asociaţiiSindicale etc.). Ele sunt destinate, să garanteze calitatea sau originea produsului şi se aplică, deobicei, împreună cu marca individuală.

4). Din punct de vedere al naturii normelor care le reglementeaz ă mărcile pot fi:• facultative;

• obligatorii; În principiu, mărcile sunt facultative, dreptul de a decide aplicarea lor apar ţinând producătorului, comerciantului sau întreprinderii prestatoare de servicii.

În asemenea cazuri, se stabileşte pentru unele produse, obliga ţ ia marcării lor. Astfel înmajoritatea ţărilor este obligatorie marcarea obiectelor executate din metale preţioase.

5). După compozi ţ ia lor mărcile pot fi:• simple;• compuse.

Mărcile compuse (din două sau mai multe elemente verbale, sau figurative) suntfrecvent folosite , pentru că asocierea unei plurarităţi de semne, permite să se asigure mai uşor caracterul distinctiv al mărcii.

6). În func ţ ie de natura lor există :• mărci verbale;• mărci figurative;• mărci sonore.

În practica economică întâlnim şi alte tipuri de mărci şi anume:• marca complexă;• marca notorie;• marca defensivă;• marca de rezervă;• marca de calitate;• marca de autenticitate;

Marca complex ă, este utilizată pentru a desemna mărcile care sunt alcătuite din maimulte versiuni în diferite limbi, sau din transcripţii fonetice ale aceloraşi mărci, formând obiectulunui singur depozit.

Marca notorie, este marca cunoscută unui public larg şi care se bucur ă de un renumedeosebit (ex. PEPSI-COLA, KODAK etc.).

Marca defensivă , sau marca de obstruc ţ ie are toate caracteristicile semnului principalînregistrat şi folosit ca marcă, dar prezintă anumite modificări de detaliu, menite să împiedice peter ţi să depună mărci care să aibă o prea mare asemănare cu semnul principal, înregistrat camarcă. Scopul mărcii defensive este aşadar de a asigura o protecţie sporită mărcii utilizate.

Marca de rezervă , se aseamănă cu marca defensivă prin aceea că, în momentulînregistr ării ei, întreprinderea nu are intenţia să o folosească, dar se deosebeşte de marca definitivă

pentru că nu este legată de o marcă principală, a cărei protecţie urmăreşte să o întărească.



53

Marca de autenticitate, se ataşează produselor la care calitatea este esenţial influenţată despecificitatea locală a produsului, a soiului sau a rasei.

Marca de autenticitate se acordă pentru origine (loc) de obicei de către camerele de comer ţ şi industrie. Certificatul de autenticitate pentru soiuri şi rase se acordă de organisme profesionaleşi nu întotdeauna se refer ă şi la marcă.

Marca de calitate, se ataşează produselor care întrunesc un sumum de caracteristici la unnivel superior, nivel care este atestat de organisme abilitate să acorde marca de calitate (de obiceiorganisme naţionale, guvernamentale sau organisme internaţionale). Marca de calitate poateînsoţii marca de produs constituind un plus de garanţie.

Din sumara prezentare a problemei calităţii se poate totuşi deduce marea problematică acalităţii care se constituie într-o componenţă a produsului de importanţă esenţială în afirmarea lui

pe piaţă.


1) Care sunt funcţiile clasice ale mărcilor?2) Care sunt noile funcţii ale mărcilor,.aparute ca urmare a dezvoltarii producţiei şi comer ţului?3) Definiţi marca şi prezenţati rolul pe care îl are ca element fundamental al stategiei comerciale.4) Care sunt condiţiile pe care trebuie să le indeplinească marcile pentru a fi competitive?5) Care sunt criteriile de clasificare a mărcilor?



54

Cap. VIII. PROTEJAREA CALITĂŢII MĂRFURILOR

8.1. Conceptul de ambalaj. Funcţiile ambalajului Mijlocul principal de protecţie al calităţii realizate este ambalajul şi condiţiile de

păstrare. Din punct de vedere tehnic ambalajul este alcătuit dintr-un ansamblu de materialedestinat protecţiei calităţii şi integrităţii produselor şi facilitării operaţiilor de manipulare a

mărfurilor.Din punct de vedere economi,c ambalajul poate fi apreciat ca un produs finit oarecare, cu o

anumită destinaţie, în care s-au investit importante cheltuieli cu materiile prime şi de obţinere.Ambalajul ideal trebuie să protejeze produsul, să fie uşor şi ieftin, iar caracteristicile sale

tehnice trebuie să faciliteze operaţiile de manipulare, transport şi depozitare, şi totodată să reprezinte un important instrument de marketing.

De aici rezultă cele trei funcţii ale sale:- conservarea şi păstrarea intactă a calităţii produselor împotriva acţiunii factorilor

externi şi interni;- uşurarea transportului, manipulării şi a depozitării;- promovarea vânzării produselor “vânză tor mut al mă rfurilor ”.

8.1.1. Funcţia de conservare şi păstrare a calităţii produselor Funcţia de conservare priveşte trei aspecte ale aceleaşi probleme şi anume:a) conservarea calităţii produsului;

b) protecţia mediului înconjur ător;c) păstrarea intactă a calităţii mărfii;Conservarea calit ăţ ii produsului împotriva unor factori externi aflaţi în

mediul înconjur ător cum ar fi: umiditatea relativă a aerului, particulele de praf din atmosfer ă,radiaţiile cu ultraviolete, microorganismele, temperatura, şocurile mecanice etc., care pe lângă

acţiunea lor directă creează condiţii favorabile şi pentru acţiunea unor factori interni în masa produsului. Protec ţ ia mediului înconjur ător împotriva caracterului toxic al unor produse, (ex. produse

chimice, gaze etc.). P ăstrarea intact ă a calităţii mărfii prin contactul direct produs – ambalaj (ambalajul să nu

influenţeze negativ produsul). Pentru îndeplinirea acestor funcţii trebuie manifestată o grijă deosebită faţă de materialul din care se construieşte ambalajul.

8.1.2. Funcţiile de transport-manipulare Pe parcursul circuitului tehnic, mărfurile şi ambalajele lor sunt supuse la 30-40 operaţii de

manipulare, ceea ce înseamnă că în loc de o tonă se manipulează 30-40 tone. Aceasta presupune o

creştere a cheltuielilor aferente acestor operaţii ce pot atinge propor ţii ce variază între 15-50% dincostul produselor. Se impune în acest sens cu acuitate raţionalizarea procesului de manipulare,transport şi depozitare, care se realizează prin introducerea în cadrul acestor operaţii a paletizăriişi containerizării.

Paletizarea, este o metodă care permite manipularea, deplasarea şi stivuirea produselor,grupate în unităţi de încărcare , folosind în acest scop palete şi electrostivuitoare. Paleta detransport permite formarea încărcăturii unitare de produse, care pot fi ambalate sau nu. Prinutilizarea paletei de transport se creează posibilitatea raţionalizării, a asigur ării legăturii dintretransportul din interiorul întreprinderii şi cel dintre agenţii economici conform relaţiei:

“unitatea de încărcare = cantitatea de transport = unitatea de depozitare”.Containerul, este un utilaj pentru transportul economic al mărfurilor, construit din

material rezistent, uşor, flexibil, care să permită eventual trierea după utilizare. El ofer ă avantajul păstr ării integrităţii şi a calităţii mărfurilor, în condiţiile eliminării ambalajelor individuale şi amanipulărilor repetate . La baza sistemului de paletizare – containeizare stă modulareaambalajului.



55

Modularea, constă în corelarea dimensiunilor ambalajului de desfacere, cu cele aleambalajului de transport general, cu ale containerului, cu ale mijlocului de transport, precum şi cucele ale spaţiului de depozitare.

8.1.3. Funcţia de promovare a vânzării Crearea ambalajelor constituie unul dintre elementele strategice ale întreprinderii pentru

comercializarea produselor sale. Astăzi se acordă o importanţă din ce în ce mai mare acesteifuncţii, pentru că acceptarea unor produse de către consumator depinde într-o măsur ă însemnată de forma şi de grafica sa , de estetica ambalajului în general.

Schimbările care se fac asupra produsului şi a ambalajului trebuie să ţină seama deatitudinea consumatorilor faţă de noul ambalaj, de necesitatea ca el să nu ducă la scădereaîncrederii clienţilor tradiţionali în calitatea produsului respectiv în gradul de protecţie a acestuia.

Noul ambalaj trebuie să fie superior vechiului ambalaj pentru a atrage un număr mare deconsumatori, şi să favorizeze astfel sporirea volumului de vânzări.

Ambalajul trebuie să pună în valoare caracteristicile principale ale produsului, astfel încâtconsumatorii să îl deosebească uşor de celelalte produse similare. Ambalajul trebuie să facă

publicitate produsului pentru care este folosit, dar în nici un caz nu trebuie să inducă în eroare

consumatorii.El are rolul de a comunica publicului caracteristicile produsului în limitele cadrului juridicşi tehnic, şi de asemenea trebuie să întrunească însuşiri care să-i confere putere de promovare avânzărilor (vinzator mut).

În condiţiile în care raportul calitate-preţ este egal la mai multe întreprinderi, produselecare se diferenţiază prin stil şi creativitatea ingenioasă a ambalajului, reuşesc să iasă în evidenţă faţă de produsele concurent.

8.2. Cerinţele de calitate impuse ambalajelor Din analiza funcţiilor multiple ale ambalajului, proiectarea acestora este o problemă tot

atât de complicată ca şi a produsului însăşi. În ultimul timp ambalajul se identifică uneori cu produsul pe care îl depersonifică , şi apare un nou produs, un “ambalaj” care îsi atribuie funcţiile produsului. Astfel au apărut expresiile comerciale “spray - deodorizant”, sau “spray - pentru ras”etc.

La proiectarea ambalajelor r ămân valabile însă următoarele cerinţe:- să prezinte masă mică în raport cu produsul;- să nu fie toxic;- să fie compatibil cu produsul (inactiv faţă de produs);- să nu prezinte caracteristici proprii (miros, gust);- să asigure închiderea (etanşă sau neetanşă);- să corespundă cerinţelor estetice;

- să permită mecanizarea şi automatizarea manipulării şi transportului;- să permită operaţiuni de conservare dacă este cazul (alimente);- să aibă stabilitate în timp;- să fie biodregradabil şi uşor recuperabil.În domeniul ambalajelor şi în special al celor de transport, principalele cerinţe de calitate

fac obiectul standardizării, în scopul realizării unor ambalaje apte de păstrarea integrităţii şicalităţii produselor pe circuitul tehnic al mărfurilor , cu cheltuieli minime.

Ca şi în cazul produselor, standardizarea permite raţionalizarea producţiei şicomercializării ambalajelor, prin reducerea numărului de tipuri constructive, prin extindereadimensiunilor corelate cu paleta de transport prin unificarea metodelor de verificare privindrezistenţa la acţiunea factorilor exteriori, la care sunt supuse ambalajele în timpul manipulăriitransportului şi depozitării.



56

8.3. Materiale utilizate pentru ambalare În funcţie de rolul pe care îl au materialele utilizate pentru ambalaje se împart în trei

categorii:- materiale pentru ambalaje exterioare propriu zise;- materiale pentru ambalaje de protecţie interioar ă , între cel exterior şi produs;- materiale pentru ambalaje de prezentare.

În principal materialele utilizate pentru realizarea ambalajelor sunt: hârtia şi cartonul 40%,sticla 20%, lemnul 15%, metalul 10%, materialele plastice 10%.

Competitivitatea tehnico-economică a acestor materiale este analizată prin prisma celor trei funcţii: protecţia , transportul şi promovarea vânzării, precum şi al ponderii ce o are costulambalajului faţă de al produsului.

Sticla, prezintă atât avantaje cît şi dezavantaje. Astfel ofer ă o protecţie bună, nureacţionează chimic cu componenţii mărfii, este transparentă şi permite vizualizarea produsului,dar are o greutate relativ mare şi este fragilă ceea ce face dificilă transportarea sa la distanţe mari,nu rezistă la şocuri termice.

Metalul , este utilizat în general în industria alimentar ă, prezintă avantajul rigidităţiieliminând riscurile de spargere pe timpul transportului dar are dezavantajul că poate conferiimărfii un gust neplăcut, protejarea acesteia fiind din acest punct de vedere inferioar ă sticlei.

Materialele plastice, ofer ă unele avantaje incontestabile cum ar fi: greutatea mică, pot luaforme diferite, dar există unele opinii nefavorabile ale consumatorilor care consider ă că materialele plastice modifică gustul produselor alimentare deşi ele au dus la reducerea preţului decost şi la găsirea unor noi soluţii de ambalare.

În prezent pentru a reduce din dezavantajele pe care fiecare material utilizat îl poate prezenta se recomandă din ce în ce mai mult combinarea mai multor materiale diferite pentruacelaşi ambalaj.

8.4. Metode de ambalare Condi ţ ionarea produsului sau a mărfii care este supusă circulaţiei pe canalele de

distribuţie este o concepţie uneori controversată şi care se confundă cu ambalarea. Având în

vedere extinderea comer ţului express sau cu autoservire, este demnă de remarcat operatiunea decondiţionare ca o nuanţă a ambalării. În literatura franceză, prin condiţionare se înţelege “primulînveliş material care este în contact cu produsul şi care constituie o unitate pentru vânzarea cuamănuntul” . În sensul acestei precizări produsele condiţionate trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

. produsul să fie divizat pentru a constitui o unitate de cumpărare în magazinele de vânzarecu amănuntul şi această unitate să fie cît mai apropiată de obişnuinţa de consum, spre a se evitadezambalarea unei cantităţi prea mari, sau a unui număr prea mare de ambalaje individuale;

- să permită transportul cît mai lesnicios;- să poarte suficiente informaţii;- să se dezambaleze uşor.

Cerinţele consumatorului faţă de calitatea ambalajului sunt,în afar ă de cele referitoare la protecţie – conservare,estetică şi cele privind comoditatea în utilizare.

Cerinţa de comoditate constă în funcţionalitatea ambalajului,determinată de forma acestuia,care trebuie să permită o mânuire uşoar ă, să poată fi deschis sau închis cu uşurinţă, de cantitateade produs conţinută.Masa proprie a ambalajului este,de asemenea ,o cerinţă importantă aambalajului,care influenţează comoditatea în utilizare. Ea este evidenţiată în mod direct decoeficientul de greutate,care este exprimat prin raportul dintre masa ambalajului şi cea a

produsului Factorii care determină alegerea ambalajului sunt:- caracteristicile produsului care se ambalează,- condiţiile de transport şi de manipulare,cu influenţele şi influenţele care intervin.- caracteristicile şi aptitudinile materielelor utilizate,- tipurile şi funcţiile ambalajelor,- metoda de ambalare,- cheltuielile ocazionate de realizarea şi transportul lui.



57

Principalele metode de ambalare a mărfurilor utilzate în prezent sunt:mbalarea celular ă,cu pelicule aderente,cu gaze inerte,sub vid,în sistem Cryovac,în sistem aerosol.

Ambalarea celular ă , constă în aşezarea individuală a produselor între două pelicule dematerial plastic, de regulă transparente, care sunt presate din loc în loc , unde ader ă, alcătuindastfel celule în care se află produsul ambalat. Se aplică în special produselor farmaceutice.Avantajele metodei sunt atât economice cît şi merceologice. Ambalarea se realizează pe liniiautomatizate, în condiţii de mare productivitate, permite desfacerea produselor în condiţii deigienă superioar ă şi într-o formă de prezentare favorabilă promovării mărfii pe piaţă.

Ambalarea cu pelicule aderente, constă în aplicarea pe produs a unui strat rezistent şiimpermeabil din material peliculogen , care după uscare , protejează suprafaţa acestuia (ex

branzeturile). Ambalarea cu gaze inerte, se realizează prin extragerea oxigenului din interiorul

ambalajului şi introducerea în locul lui a unor gaze inerte.Metoda se aplică mai ales la ambalarea produselor alimentare uşor alterabile, care sunt

supuse degradării în urma acţiunii oxigenului din aer asupra lor. Ambalarea sub vid, se realizează prin reducerea presiunii aerului din interiorul ambalajului

cu ajutorul unor instalaţii speciale (99% vid) pentru înlăturarea acţiunii degradante a oxigenuluiasupra produsului.

Ambalarea în sistem Cryovac, este o variantă îmbunătăţită a ambalării sub vid. Metodaconstă în introducerea produselor în pungi din folii de material plastic, vidate anterior şiscufundarea lor în apă fierbinte , care determină contragerea foliei cu 50-85%, etanşeizând astfel

produsul. Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească foliile din material plastic utilizate laambalare sunt:

- impermeabilitate;- contractibilitate.Metoda se foloseşte la preambalarea cărnii şi a preparatelor din carne, a păsărilor tăiate, a

fructelor şi legumelor proaspete, a peştelui şi a unor preparate culinare. Ambalarea în sistem “aerosol”, constă în introducerea unui produs, împreună cu un gaz

propulsor, într-un recipient rezistent , de unde poate fi evacuat prin deschiderea unei valve,

datorită suprapresiunii din interior.Ambalajul de tip “aerosol” are avantaje deosebite din punct de vedere al protecţiei prezentării şi utilizării produselor de către consumator .

8.5. Marcarea şi etichetareaÎn condiţionarea produsului sistemul de informare este un element esenţial care constituie,

aşa cum s-a văzut un element de standardizare, desigur nu asupra formei, ci a con ţinutului .Însemnarea obiectelor pentru a fi identificate după producător era cunoscută şi în vremearomanilor. Adevăratul înţeles al etichetării trebuie însă căutat în etichetarea medicamentelor decătre farmacişti.

Rolul etichetei se poate aprecia că a crescut datorită următorilor factori:

- nevoia de reclamă;- evoluţia ambalajului;- preocupările pentru design;- complexitatea şi diversitatea produselor.

De la eticheta clasică având scop de informare a consumatorilor s-a trecut la etichetanecesar ă sistemului informativ şi de evidenţă prin care cumpăr ătorul a fost detaşat de aceasta,rolul de informare asupra produsului revenind doar ambalajului şi marcării.

Versiunea modernă a etichetării o reprezintă eticheta codificată prin codul cu bare sau altesisteme.

Codurile de confecţionare a etichetelor cu bare sunt specifice produselor comercializate înSUA şi în Europa. În Europa ca urmare a reuniunii de la Bruxeles din februarie 1977 s-a adoptatcodul cu 17 semne, spre deosebire de cel American care are 13.

Pentru fiecare semn, cifrele de la 0 la 9 se transpun în linii care pot fi citite de aparateoptice.



58

De cea mai mare importanţă o constituie însă etichetarea mărfurilor alimentare care sefolosesc zilnic. S-au emis în acest sens norme internaţionale privind conţinutul etichetelor pentrumărfurile alimentare ale FAO şi alte organisme , care prevăd obligativitatea următorului conţinut:

- denumirea produsului;- lista ingredientelor (materii prime şi auxiliare etc.);- conţinutul net;- numele şi adresa producătorului, distribuitorului (care şi-a asumat responsabilitatea

punerii în consum);- ţara de origine a produsului;- elemente de identificare a lotului;- declararea valorii nutritive (mai ales pentru alimentaţia dietetică sau pentru copii);

Normele preconizate şi în parte aplicate în ţările Uniunii Europene, sunt extrem de stricte,asigurând o bună protecţie prin interzicerea inducerii în eroare a consumatorilor, în acest sensfiind obligatorii şi detalieri asupra tehnologiei de obţinere.

Marcarea este o formă de etichetare, când informaţiile sau unele din acestea suntexecutate direct pe produs (marcarea codurilor la cutiile de conserve, marcarea unor însemne

pentru folosirea corectă a aparatelor electronice etc.). În marcare se folosesc semne convenţionalemai mult sau mai puţin standardizate.

8.6. Principalii indicatori pentru aprecierea economică a ambalajelor Din punct de vedere economic, ambalajul poate fi apreciat ca un produs finit oarecare, care

comportă anumite cheltuieli cu materiile prime şi de obţinere.În practica comercial ă , ambalajele au un regim special de circulaţie, de apreciere şi de

recuperare în vederea refolosirii.Aprecierea economică a ambalajelor se face prin cinci categorii de indicatori, care reflectă

gradul de ocupare a spaţiului, masa, consumul de materiale, productivitatea muncii la operaţiile deambalare, şi costul ambalajului în funcţie de produs.

1). Indicatori spa ţ iali, reflectă gradul de utilizare al spaţiului de depozitare şi de

transport. Din punct de vedere economic, un ambalaj este cu atât mai bun cu cât:- are un volum util cît mai mare, în raport cu volumul său;- ocupă un spaţiu cît mai redus, când se află în stare pliată sau demontată, în raport cu

volumul sau în stare montată;- foloseşte cît mai corect suprafaţa paletei de transport, precum şi a spaţiului de

depozitare şi transport;- are o suprafaţă cît mai mică , în raport cu volumul său interior, respectiv cu masa

ambalată.2). Indicatorii de masă , permit compararea ambalajelor , din punct de vedere al masei, cu

volumul interior al ambalajului, cu masa conţinutului, cu numărul unităţilor cuprinse înambalaj.Cu cît un ambalaj are masa mai mică faţă de aceste elemente de referinţă , cu atât este

apreciat mai favorabil.3). Indicatorii de consum, permit compararea ambalajelor din punct de vedere al

consumului de materiale principale. Astfel, un ambalaj este cu atât mai economic cu cît necesită un consum mai mic de material, în raport cu volumul interior al ambalajului şi cu masaconţinutului.

4). Indicatorii de productivitate a muncii, ofer ă posibilitatea de comparare aambalajelor din punct de vedere al aptitudinii lor de efectuare a operaţiilor de ambalare sauumplere. Ei permit evaluarea volumului sau numărului produselor ambalate raportată la durataunui schimb şi la numărul lucr ătorilor.

5). Indicatorii de apreciere a costului, permit compararea ambalajelor din punct devedere al cheltuielilor totale de ambalaj şi ambalare,ţinând seama de numărul de circuite aleambalajelor refolosibile.

Un ambalaj este astfel cu atât mai economic cu cît cheltuielile totale de ambalaj şi



59

ambalare sunt mai reduse, în raport cu preţul produsului, cu masa conţinutului şi cu volumulinterior al ambalajului raportat la costul produsului. Se calculează cu relaţia:

Ca + Cm + Co N

C = ________________________ 100

Cp

În care:Ca - costul ambalajului propriu-zis,Cm – costul materialelor auxiliare de ambalare în lei,Co - costul operaţiilor de ambalare (în cazul ambalajelor refolosibile inclusiv costul

recondiţionării) în lei; N - numărul minim de circuite prevăzute a fi efectuate de ambalajul respectiv;Cp- costul produsului conţinutîn ambalaj,în lei.


1) Care sunt funcţiile ambalajului?2) Ce reprezintă operaţia de paletizare?3) Ce este containerul şi ce reprezintă modularea?4) Care sunt cerinţele de calitate impuse ambalajelor?5) Care sunt materialele utilizate pentru fabricarea ambalajelor şi avantajele pe care le prezintă?6) Ce reprezintă operaţia de condiţionare?7) Care sunt cele mai importante metode de ambalare utilizate în prezent?.Detaliaţi fiecare metodă în parte.8) Ce prevăd normele internaţionale privind conţinutul etichetelor pentru mărfurile alimentare?

9) Care sunt principalii indicatori utilizaţi pentru aprecierea economică a ambalajelor?



60

Cap. IX. PĂSTRAREA MĂRFURILOR

9.1. Modificări survenite în timpul păstrării mărfurilor

Păstrarea mărfurilor în spaţii fixe sau mobile pentru perioade diferite de timp, în funcţie denecesităţile pieţei, constituie una din etapele obligatorii ale circuitului tehnic al produselor , de la

furnizor la beneficiar.Păstrarea constituie un factor care poate să influenţeze negativ calitatea mărfurilor, când

condiţiile de depozitare sunt necorespunzătoare .De aceea pă strarea trebuie f ăcută în aşa fel încât să se prevină degradarea, alterarea,

contaminarea chimică sau microbiologică, impurificarea cu vapori de substanţe chimice str ăineetc.

În anumite condiţii şi pentru anumite mărfuri însă, depozitarea, respectiv păstrarea poateaduce modificări pozitive, datorate unor procese fizice, chimice şi biochimice care se pot realizanumai în timp.

Ca urmare a interacţiunii dintre factorii interni (compoziţia chimică, proprietăţile biologice, fizice etc.) şi externi (umiditatea, temperatura, radiaţiile luminoase şi U.V.,microorganismele, starea sanitar ă a depozitului, natura produselor învecinate etc.), au loc întimpul păstr ării se produc modificări fundamentale care pot fi astfel clasificate:

a) modificări fizice: uscarea, evaporarea componenţilor volatili, pulverizarea, scurgerea; b) modificări chimice : oxidarea, coroziunea metalelor, râncezirea gr ăsimilor, combinareacomponentelor, etc.;c) modificări biologice: procese fermentative, enzimatice, mucegăirea, atacul insectelor şia rozătoarelor, etc.

Modificările sunt specifice fiecărei grupe de produse, iar prin normele de standardizare seurmăreşte evitarea lor sau reducerea la nivele acceptabile.a) Modificările fizice, sunt determinate de acţiunea factorilor fizici interni şi externi,

care condiţionează apariţia unor procese ca: îngheţarea, topirea, evaporarea, dezemulsionarea,aglomerarea etc.Cele mai importante modificări sunt cele datorate acţiunii parametrilor atmosferici:

temperatura şi umiditatea relativă a aerului.Fluctuaţiile de temperatur ă influenţează negativ echilibrul dintre umiditatea aerului şi

umiditatea produselor provocând uscarea sau umectarea lor.Scă derea temperaturii sub limita prevăzută în standarde poate provoca : îngheţarea şi

contractarea produselor, precipitarea, modificarea viscozităţii uleiurilor, reducerea stabilităţiisoluţiilor etc.

Cre şterea temperaturii peste limita stabilită prin standarde provoacă: dilatarea, creşterea presiunii vaporilor în recipiente urmată de explozie, intensificarea proceselor respiratorii la

legume şi fructe, este stimulată dezvoltarea microorganismelor dăunătoare, se modifică consistenţa şi starea de agregare a diferitelor produse (ciocolată, gr ăsimi).b) Modificările chimice, au loc ca urmare a cumulării acţiunii factorilor externi cu ceiinterni. Astfel temperatura şi umiditatea relativă a aerului influenţează viteza reacţiilor chimice şi stau la baza iniţierii unor procese chimice precum oxidarea, coroziunea, polimerizarea,condensarea.

Acţiunea oxigenului atmosferic coroborată cu temperatura şi umiditatea, determină oxidarea gr ăsimilor (râncezirea) a pigmenţilor (denaturând culorile ) corodarea ambalajelor metalice etc.c) Modificările biologice (biochimice şi microbiologice), sunt determinate de activitateaenzimelor existente în produsele alimentare, facilitând astfel desf ăşurarea unor procese precum:

respiraţia, maturaţia, fermentaţia, autoliza. Respira ţ ia, poate fi aerobă sau anaerobă , în funcţie de prezenţa , respectiv absenţa

oxigenului la procesul de oxidare.



61

Respiraţia anaerobă , (în absenţa sau în deficit de oxigen) este similar ă cu un proces defermentaţie alcoolică.

Respiraţia aerobă (în prezenţa oxigenului) trebuie să se desf ăşoare cu o intensitate foarteredusă în timpul păstr ării produselor alimentare, în caz contrar se reduce conţinutul de oxigen dinmediul înconjur ător şi începe respiraţia anaerobă cu efecte negative asupra calităţii produselor.Reglarea respiraţiei aerobe se face cu ajutorul temperaturii care trebuie să fie între limitelestandardizate.

Matura ţ ia, este un proces biochimic complex, care determină in final modificări favorabileale proprietăţilor organoleptice, structurale şi tehnologice ale produselor alimentare, care permitca acestea să fie asimilate mai uşor de către organism.

Muceg ă irea, este un proces microbiologic (se datorează acţiunii microorganismelor) şi areloc de regulă pe suprafaţa produselor bogate în proteine şi zaharuri solubile şi umectate. În urmaacestui fenomen apar modificări de aspect , textur ă, gust, miros, care duc la degradarea

produselor. Fermenta ţ ia, este un proces microbiologic extrem de complex, care în funcţie de

substanţa rezultată poate fi: alcoolică, acetică, lactică, fiind consecinţa acţiunii diferitelor specii demicroorganisme existente pe alimentele bogate în hidraţi de carbon şi apă în mediu acid.

Putrefac ţ ia, este un proces microbiologic declanşat de bacteriile de putrefacţie, în prezenţa

sau absenţa aerului, care hidrolizează enzimatic substanţele proteice, rezultând ca produşi acizi,toxine, mercaptani, gaze etc. Bombajul microbiologic reprezintă forma de alterare a conservelor datorită activităţii

microflorei gazogene.Această flor ă apare când conservele sunt substerilizaten (nu se respectă riguros şi durata prescrisă ),sau când nu sunt etanşe cutiile,facilitând pătrundereamicroorganismelo din exterior.

9.2. Dirijarea condiţiilor de păstrare Asigurarea condiţiilor optime de păstrare a mărfurilor necesită controlul permanent al

parametrilor atmosferici, la nivelul prevăzut în standarde. Aceste operaţii de control şi dirijare a parametrilor mediului ambiant difer ă din punct de vedere al complexităţii de la depozitele

moderne înzestrate cu instalaţii de climatizare a aerului, la cele obişnuite cu un grad de dotareredus, unde trebuie să se urmărească permanent şi să se corecteze mărimea factorilor de influenţă.Asigurarea regimului optim de păstrare, presupune efectuarea următoarelor operaţii de

control şi dirijare:- controlul şi reglarea temperaturii;- controlul şi reglarea umidităţii relative a aerului;- controlul şi reglarea vitezei de mişcare a aerului;- controlul şi reglarea compoziţiei aerului;- verificarea calităţi produselor depozitate.

9.3. Perisabilitatea mărfurilor

Perisabilitatea sau pierderile naturale, reprezintă reducerile cantitative (în greutate sauvolum) care au loc în timpul păstr ării mărfurilor, în spaţii fixe sau mobile , din cauza acţiuniifactorilor interni sau externi, care modifică valoarea anumitor proprietăţi specifice produselor .

Principalele cauze care determină perisabilitatea mărfurilor sunt:- respiraţia: la fructe şi legume proaspete, la cereale;- evaporarea: la carne, preparate din carne, brânzeturi, să punuri, etc.- volatilizarea: la solvenţi, lacuri, băuturi alcoolice, produse de parfumerie etc.;- fragmentarea: la brânzeturi, paste f ăinoase etc.;- mucegăirea: la fructe, legume, brânzeturi, preparate din carne etc.;- debitarea şi por ţionarea: la operaţiile de vânzare;- pulverizarea şi aglomerarea: la produsele sodice, coloranţi, pigmenţi, etc.

În afara acestor cauze obiective, asupra cotelor de perisabilitate influenţează şi alţi factorisubiectivi cum ar fi :



62

- dotarea tehnică a spaţiilor fixe şi mobile de păstrare, cu mijloace adecvate pentrutransport - manipulare şi cu aparatur ă, instalaţii pentru control şi dirijare a parametrilor atmosferici, în vederea realizării unor condiţii optime de păstrare;

- nivelul de calificare a personalului din verigile circulaţiei tehnice a mărfurilor, caredetermină respectarea regulilor de comer ţ;

- sistemul de ambalare şi natura materialelor de ambalaj utilizate;- frecvenţa operaţiilor de sortare , debitare, preambalare;- perioada de păstrare.Cuantumul pierderilor naturale se stabileşte pe bază experimentală sub

formă de normă ,cote procentuale, diferenţiate pe grupe de mărfuri şi verigi comerciale. Nivelullor se revizuieşte periodic în vederea micşor ării lor, funcţie de mărimea factorilor de influenţă.

Intrebări de evaluare1) Ce modificări fundamentale se produc în timpul păstr ării mărfurilor ca urmare a interacţiunii dintre factorii

interni (compoziţie chimică,proprietaţi fizico-chimice etc.) şi externi (umiditate,temperatur ă,radiaţii luminoaseetc.).

2) Care sunt operaţiile de control şi dirijare efectuate pentru obţinerea regimului optim de păstrare a mărfurilor?3) Ce reprezintă perisabilitatea?4) Care sunt pricipalele cauze care determină perisabilitatea mărfurilor?



63

TESTE DE EVALUARE FINALĂ

CAPITOLUL I1. Merceologia a apărut ca disciplină în ţara noastr ă in anul:

a) 1864 in Bucureşti: b) 1860 in Timişoara:

c) 1900 in Bucureşti.

2. Merceologia furnizează date pentru activităţi comerciale cum ar fi:a) contractarea mărfurilor şi stabilirea condiţiilor de calitate;

b) asigurarea respectării depozitării şi manipularii corecte;c) îndrumarea şi evidenţierea corectă a produselor in mesajele publicitare;d) orientarea informării despre produse în vederea obţinerii utilităţilor pentru care

au fost create.

3. Metodele de cercetare utilizate de merceologie sunt:a) metode generale;

b) metode particulare;c) metode clasice;d) metode moderne;e) metode specifice.

4. Metodele generale de cercetare utilizate de merceologie sunt:a) metoda inductivă;

b) metoda deductiva;c) analiza;d) metoda tipologică;e) metoda experimentală;f) analiza morfologică.

5. Analiza valorii apar ţine metodelor de cercetare:a) moderene;

b) clasice;c) specifice.

6. Proprietăţile critice reprezintă:a) 10% din numărul total al proprietăţilor;

b) 40% din numărul total al proprietăţilor;

c)

60% din totalul proprietăţilor.7. Dupa modalităţile de apreciere proprietăţile se grupează astfel:

a) proprietăţi măsurate direct; b) proprietăţi ergonomice;c) proprietăţi tehnico-funcţionale;d) proprietţti apreciate indirect;e) proprietăţi apreciate organoleptic;f) proprietăţi importante.

8. Proprietăţile fizice ale mărfurilor sunt:

a) masa; b) tonalitatea;c) densitatea;d) permeabilitatea;



64

e) saturaţia;f) porozitatea;g) umiditatea;h) termoizolarea.

9. Pentru produsele din lemn in merceologie se utilizează pentru maăa:a) masa pe unitatea de lungime (m/l);

b) masa pe unitatea de suprafaţă (m/mp);c) masa pe unitatea de volum (m/mc);d) masa comercială (Mc).

10. Procesul de adsorbtie are loc:a) în toata masa produsului;

b) la suprafaţa produsului;c) reprezintă proprietatea corpului de a lăsa să trecă prin el apa,vaporii şi gazele.

11. Chemosorbţia reprezintă:a) conţinutul total de apă al unui produs higroscopic;

b)

inversul absorbţiei;c) interacţia chimică a vaporilor de apă cu produsul.

12. Permeabilitatea:a) exprimă conţinutul total de apă al unui produs higroscopic;

b) reprezintă proprietatea mărfurilor de a face schimb de vapori de apă cu mediulînconjurator;

c) este proprietatea unor mărfuri de a lăsa să treacă prin ele apa,vaporii şi gazele.

13. Culoarea poate fi definită din punct de vedere:a) fizic;

b) psihofizic;c) psihosenzorial;d) estetic.

14. Căldura specifică reprezintă:a) capacitatea mărfurilor de a-şi modifica dimensiunile sub acţiunea căldurii;

b) proprietatea unor mărfuri de a conduce căldura;c) cantitatea de căldur ă necesar ă unui gram dintru-un corp pentru a-şi modifica

temparatura cu 1 C f ăr ă a-şi modifica starea fizică sau chimică.d) capacitatea unor produse de a absorbi o anumită cantitate de căldur ă din mediul

înconjurator.

15. Conductibilitatea termică reprezintă:a) proprietatea unor mărfuri de a conduce căldura prin masa materialului din care

sunt alcătuite; b) este proprietatea mărfurilor de a-şi modifica dimensiunile sub acţiunea

căldurii;c) este însuşirea unui corp de a fi str ă bătut de radiaţiile luminoase;d) este o constanta fizică proprie unor produse lichide şi solide transparente.

16. Duritatea reprezintă:a) o deformare inversă rezistentei la tracţiune;

b) proprietatea unor produse de a-şi mări lungimea sub acţiunea unor for ţeexterioare;



65

c) rezistenta opusă de un produs la pătrunderea unui corp din exterior în stratulsuperficial.

17. Rezistenţa la uzur ă reprezintă:a) proprietatea mărfurilor de a-şi menţine însuşirile iniţiale un timp cît mai

îndelungat în condiţiile unei utilizări normale; b) exprimă modul de comportare al unor mărfuri la actţunea unor for ţe care tind să

le distrugă prin frecare;c) rezistenţa opusă de un produs la pătrunderea unui corp din exterior în stratul

superficial.

18. Durabilitatea reprezintă:a) proprietatea mărfurilor de a-şi menţine însuşirile inţtiale un timp cît mai

îndelugat în condiţiile unei utilizări normale; b) rezistenţa opusă de un produs la pătrunderea unui corp din exterior în stratul

superficial;c) proprietatea de bază a mărfurilor,care împreună cu structura determină în cea

mai mare parte mîrimea celorlalte prorietăţi care stabilesc nivelul calitativ la

un moment dat.19. După poderea pe care o au în stabilirea calităţii deosebim:

a) proprietăţi critice; b) proprietăţi importante;c) proprietăţi minore;d) proprieăaţi măsurate direct;e) proprietăţi apreciate organoleptic;f) proprietăţi apreciate indirect.

20. După natura şi structura materialelor din care sunt realizate mărfurile proprietăţile

se grupează în:a) proprietăţi fizice,mecanice,chimice,igienico-sanitare,microbiologice; b) proprietăţi:economice,ecologice,ergonomice,psihosenzoriale,tehnico-

funcţionale;c) proprietăţi:importante,critice,minore.

21. Produsele sipide sunt:a) produsele incolore;

b) produsele transparente;c) produsele care au gust;d) produsele care nu au gust.

22. Linia ca element estetic:a) este o categorie estetică care exprimă coeziunea şi concordanţa elementelor

componente ale unui întreg,unitatea conţinutului şi a formei; b) determină forma obiectelor;c) este o caracteristică complexă gustativ-olfactiva.

23. Stilul este:a) un element de podoabă sau un ansamblu de elemente decorative,care prin

formă,culoare,ritm,au menirea de a infrumuseţa şi de a întregii compoziţiaunui produs;

b) un mod de comunicare,de expresivitate a obiectelor,datorită unui număr mare de particularităţi corelate estetic;



66

c) o categorie estetică care exprimă coeziunea,concordanţa elementelor componente ale unui întreg,unitatea conţinutului şi a formei.

24. Armonia ca atribut al calităţii produselor:a) provoacă o reacţie emoţională,conştientă sau inconştientă la aprecierea

senzorică; b) este o categorie estetică,care exprima coeziunea,concordanţa elementelior

componente ale unui întreg,unitatea conţinutului şi a formei;c) determină forma obiectelor.

25. Cele trei funcţii de baza ale mercelologiei sunt:a) funcţia: tehnică,ergonomică,socială;

b) funcţia: economică,ergonomică,tehnică;c) funcţia: tehnică,socială,economică.

CAPITOLUL II1.Prin calitate se înţelege:

a)

măsura in care mărfurile satisfac scopul pentru care au fost produse; b) suma proprietăţilor care reflectă gradul de satisfacere al nevoii sociale;c) o cerinţă impusă mărfurilor din exteriorul producţiei.

2.Conceptul modern al calităţii afirmă:a) calitatea este dată de sinteza proprietăţilor corporale ăi acorporale care împreună

satisfac cererea exprimată pe piaţă; b) calitatea este legaăa de categoria de utilitate şi nu se poate vorbi de existenţa

unui produs dacă acestuia îi lipseşte calitatea;c) calitatea îşi are geneza în raportul marf ă-necesitate;d) absenţa raportului marf ă – necesitate face să nu existe calitate.

3.Factorii care determină caracterul dinamic al calităţii sunt:a) progresul tehnico-economic;

b) exigenţele consumatorilor;c) competitivitatea tehnică;d) competitivitatea economică.

4.Calitatea proiectată a unei mărfi reflectă:a) valorile individuale ale proprietăţilor, în urma compar ării mai multor variante;

b) valorile individuale ale proprietăţilor produsului ;c) indică nivelul limitativ al valorilor individuale ale proprietăţilor produsului .

5.Calitatea prescrisă a unei mărfi indică:a) valorile individuale ale proprietătţlor la un nivel ales;

b) nivelul limitativ al valorilor individuale ale proprietăţilor produsului;c) valorile individuale ale proprietăţilor produsului.

6.Calitatea omologată a unei mărfi exprimă:a) valorile individuale ale proprietăîilor produsului avizate de o comisie de

specialişti,.în vederea realizării seriei “0”,care are caracterul de etalon b) valorile individuale ale proprietăţilor la un nivel ales,in urma compar ării mai

multor variante;c) nivelul determinat la un moment dat pe circuitul tehnic.

7.Calitatea comercială exprimă:



67

a) nivelul caracteristicilor psiho-senzoriale; b) varietatea gamei sortimentale;c) mărimea “termenului de garanţie”;d) modul de prezentare şi ambalare;e) volumul cheltuielilor de întreţinere şi funcţionare.

8.Calitatea tehnică sau industrială exprimă:a) gradul de conformitate ale valorilor individuale ale proprietăţilor faţă de

prescripţiile standardelor şi normelor în vigoare; b) nivelul determinat la un moment dat pe circuitul tehnic;c) valorile individuale ale proprietăţilor asupra cărora s-a convenit.

9.Calitatea reală a unei mărfi,exprimă:a) valorile individuale ale proprietăţilor asupra carora s-a convenit între păr ţile

contractante; b) nivelul limitativ al valorilor individuale selecţionate ale proprietăţilor produsului

înscrise în standarde;c) nivelul determinat la un moment dat pe circuitul tehnic

(recepţie,transport,depozitare).10.Calitatea contractată exprimă:

a) valorile individuale ale proprietăţilor asupra cărora s-a convenit între păr ţilecontractante;

b) nivelul determinat la un moment dat pe circuitul tehnic;c) valorile individuale ale proprietăţilor produsului,avizate de o comisie de

specialişti.

11.Influenţa economică a calităţii se reflectă:a) asupra costului de producţie,datorită nivelului prescris al caracteristicilor din

prevederile proiectului; b) asupra veniturilor beneficiarilor,datorită modului de satisfacere al nevoii,pedurata de folosinta a produsului;

c) cheltuielilor în utilizare .

12.Funcţia tehnică a calităţii exprimă:a) gradul de utilitate,de satisifacere a unei nevoi sau a unor segmente importante

ale acestora; b) modul de apreciere a calităţii prin prisma serviciului adus

beneficiarului,raportat la costul global;c) influenţa pe care o exercită calitatea produselor şi serviciilor asupra condiţiilor

de muncă ,de viaţă şi asupra mediului înconjurator.

13.În costul global intr ă:a) costul produsului;

b) cheltuielile cu mentenabilitatea;c) valoarea pagubelor produse prin indisponibilitatea produsului ca urmare a

defectărilor.

14.Calitatea optimă exprimă:a) gradul in care un produs îndeplineste serviciul specificat,în condiţii de cost

global minim; b) `influenţa pe care o exercită calitatea produselor şi a serviciilor asupra mediului

înconjurator ca şi a conditţilor de muncă şi viaţă;



68

c) sinteza optimă dintre nivelul iniţial al calităţii şi fiabilitatea sa (calitatea întimpul utilizării).

15.Caracteristicile psihosenzoriale ale calităţii se refer ă la:a) aspectele subiective,de ordin emotţonal;

b) preferinţele consumatorilor;c) aspectele exterioare determinate de stil,desen,culoare,forma,mod de prezentare

şi ambalare.

CAPITOLUL III1.Funcţiile sistemului de asigurare a calităţii sunt:

a) construirea calităţii; b) atestarea calităţii;c) îmbunatatirea calităţii;d) prevenirea defectelor.

2.Funcţia de construire – prevenire,constă în:a) aplicarea pe fiecare etapă şi fază de realizare a produselor a unor operaţii de

control; b) analiza operaţiilor efectuate în cadrul etapei încheiate,însoţită de decizia detrecere la etapa urmatoare;

c) să dea încredere beneficiarului că este sau va fi atinsă calitatea pentru produselelivrate .

3.Controlul fiabilităţii constă în:a) analiza activităţii de creaţie,cercetare proiectare şi elaborare a documrntaţiei

privind calitatea produselor; b) analiza nivelului calitativ al produselor si serviciilor solicitate pe piata de

consumatorii dispusi sa le plateasca la nivelul solicitat;

c) urmarirea modului de comportare la beneficiar,in condiţii reale de funcţionare.

4.Controlul de engineering se realizează pentru:a) verificarea operatţilor de realizare a produselor;

b) pentru analiza activităţii de creaţie,cercetare,proiectare şi elaborare adocumentaţiei privind calitatea produselor;

c) pentru alegerea furnizorilor ,în funcţie de calitatea pe care o ofera.

5.Controlul de marketing se realizează pentru:a) analiza nivelului calitativ al produselor şi serviciilor solicitate pe piaţă de

consumatorii dispuşi să le platească la nivelul solicitat;

b) alegerea furnizorilor,în funcţie de calitatea pe care le-o ofer ă;c) încercarile de fiabilitate în laboratoare.

6.Implementarea sistemului de asigurare a calităţii necesită urmatoareleactivităţi:a) elaborarea concepţiei sistemului,adaptat la specificul întrepriderii şi a schemei

principalelor funcţii; b) aplicarea programului de instruire a personalului de producţie şi control;c) organizarea sistemului informaţional ăi al băncilor de date;d) asigurarea conducerii sistemului de către întreprindere.

7.Care dintre următoarele teste este utilizat de obicei la realizarea de produse noi:

a) testul duo-trio;



69

b) testul pereche;c) testul de cotare;d) testul triunghiului.

8.Limita calităţii acceptabile (AQL) reprezintă:a) numărul probelor de verificare;

b) procentul maxim de obiecte defecte;c) numărul maxim de defecte la 100 de exemplare;

9.Fiabilitatea exprimă:a) aptitudinea sau probabilitatea ca un produs să funcţioneze la un moment dat,f ăr ă

defectări,în condiţii de exploatare date; b) probabilitatea ca un produs defect să fie restabilit şi repus în funcţiune într-un

anumit interval de timp;c) aptitudinea unui sistem tehnic complex de a permite demontarea şi montarea cu

uşurinţa a oricărui subansamblu.

10.Ciclul total de funcţionare reprezintă:

a)

reducerea probabilităţii defectării sau degradarii produsului respectiv; b) intensitatea defectărilor şi frecvenţa căderilor;c) intervalul dintre două reparaţii capitale consecutive.

11.Indicatorii fiabilitţtii sunt:a) accesibilitatea;

b) piesele de schimb;c) rata căderilor;d) media timpului de bună funcţionare.

12.Disponibilitatea exprimă:

a) modul de manifestare al calităţii produselor în procesul de utilizare; b) intensitatea de defectare şi frecvenţa căderilor;c) aptitudinea sau probabilitatea ca un produs să funcţioneze la un moment dat.

13.Disponibilitatea produsului reprezintă:a) procentul de timp în care un produs este in stare de funcţionare;

b) procentul de produse disponibile după un anumit timp de funcţionare;c) procentul misiunii îndeplinite într-un anumit interval de timp.

14.Disponibilitatea misiunii reprezintă:a) procentul misiunii îndeplinite într-un anumit interval de timp;

b) procentul de produse disponibile după un anumit timp de funcţionare;c) procentul de timp în care un produs este in stare de funcţionare.

15.Mentenanţa poate fi:a) preventivă;

b) corectivă;c) curentă.

CAPITOLUL IV1. Care sunt criteriile prin intermediul cărora se realizează aprecierea gradului de noutateal unui produs / serviciu?3. Prezentaţi care sunt căile prin care se realizează innoirea gamei sortimentale de

produse / servicii .



70

4. Ce reprezintă operaţia de diversificare sortimentală şi care sunt căile prin care se poaterealiza?

5. Ce intelegeţi prin analiza rentabilitatii ?Exemplificaţi.6. Cum se realizează procesul de diagnosticare a calit ăţ ii ?7. Prezentaţi pe larg care sunt metodele de cercetare utilizate de merceologie pentru

alegerea variantelor noi de produse.8. Prezentaţi care sunt avantajele metodei de programare multidimensional ă utilizate în

procesul de optimizare a structurii gamei sortimentale de mărfuri.

CAPITOLUL V1. Prezentaţi pe scurt care sunt sistemele de clasificare a mărfurilor utilizate

în prezent în practica economică.3. Precizaţi care este modul de ordonare a produselor în cazul clasificărilor sistematice.4. Prezentaţi pe scurt care este modul de ordonare al produselor în cazul clasificărilor

nesistematice.5. Prezentaţi pe scurt care este modul de ordonare al produselor în cazul clasificărilor

combinate.6. Definiţi codul şi codificarea şi prezentaţi pe scurt care este diferenţa dintre ele.

7.

Precizaţi ce reprezintă abrevierea CUPS şi prezentaţi modul în care este structurată pescurt.8. Precizaţi ce reprezintă abrevierea NSADCM şi prezentaţi pe scurt modul de

structurare.

CAPITOLUL VI1. Standardizarea are ca obiect:

a) elaborarea de documente de referinţă cuprinzând soluţii ale problemelor tehniceşi comerciale referitoare la produse şi servicii;

b) stabilirea unor reguli,cu scopul realizării ordinii într-un domeniu dat,în special pentru obţinerea unei economii de ansamblu;

c) creşterea independenţei agenţilor economici,în perioada de tranziţie.

2.Obiectivele generale ale standardizării sunt:a) asigurarea şi ridicarea calităţii produselor,în corelaţie cu protecţia consumatorilor

şi a mediului înconjurator; b) tipizarea şi unificarea sortotipodimensiunilor;c) facilitarea schimburilor de marfuri şi informaţii tehnico-stiintifice;

3.Standardul individual este elaborat :a) de Comitetul European de Standardizare ;

b) de Organizaţia Internaţională de Standardizare (ISO);

c) de un utilizator pentru a r ăspunde unei anumite necesităţi.

4.Standardul de întreprindere este elaborat:a) cu acordul diferitelor compartimente ale întreprinderii;

b) pentru a raspunde unei anumite necesităţi ale unui utilizator;c) de un grup cu interese comune într-un domeniu dat.

5.Standardul regional este elaborat:a) de Organizaţia Internaţională de Standardizare ca urmare a acordului intervenit

între ţările membre; b) de Comitetul European de Standardizare;c) de un utilizator pentru a r ăspunde unei anumite necesităţi.

6.Standardul unei asociaţii profesionale este elaborat:



71

a) de un grup cu interese comune într-un domeniu dat; b) cu acordul diferitelor compartimente ale unei societăţi în legatur ă cu operaţiile de

cumpărare,fabricare şi vânzare;c) de Organizaţia Internaţională de Standardizare.

7.In funcţie de conţinutul lor standardele pot fi:a) standarde par ţiale de produs;

b) standarde complete de produs;c) standarde cu caracter general;

8.Standardizarea reprezintă unul din mijloacele de creştere a productivităţii munciideoarece:

a) permite raţionalizarea numărului de sortotipodimensiuni; b) simplifică organizarea activităţii,controlul producţiei şi operaţiile de gestiune;c) permite onorarea mai rapidă şi în condiţii calitativ superioare a comenzilor şi

reînnoirea acestora;

9.Standarul naţional este:

a)

standardul aprobat oficial de Institutul Naţional de Standardizare al unei ţări; b) standardul aprobat oficial de Comitetul European de Standardizare;c) standardul aprobat de Organizaţia Internaţională de Standardizare.

10.Documentele care atestă calitatea produselor sunt:a) certificatul de conformitate;

b) certificatul de capabilitate;c) certificatul de garanţie.

11.Certificatul de conformitate arată că:a) un produs sau serviciu este conform unui standard sau alt act normativ specificat;

b) regulile aplicate la proiectare,fabricaţie şi control declarate de furnizor asigur ă realizarea de produse ce îndeplinesc cerinţele de calitate specificate;c) produsul este de calitate conform mărcii pe care o are.

12. Certificatul de capabilitate atestă că:a) regulile aplicate la proiectare şi pe parcursul fluxului tehnologic sunt capabile să

asigure realizarea unor produse care să îndeplineasca condiţiile de calitatespecificate;

b) produsul sau serviciul specificat respectă standardul sau actul normativ învigoare;

c) produsul nu este toxic pentru mediul înconjurator,

13.Termenul de garanţie reprezintă:a) intervalul de timpîin care produsele,îşi păstreaza nemodificate toate

caracteristicile calitative iniţiale; b) intervalul de timp prevăzut în standarde în cadrul căruia remedierea sau

înlocuirea produsului se realizează pe cheltuiala unitţtii producatoare;c) intervalul de timp în care produsul funţioneaza normal.

14.Termenul de valabilitate reprezintă:a) intervalul de timp în care produsele depozitate şi transportate în condiţiile

stabilite prin documente,işi pastrează nemodificate caracteristicile iniţiale; b) intervalul de timp prevazut în standarde,norme sau contracte,în cadrul căruia

remedierea defecţiunilor se realizează pe seama unităţii producatoare;c) intervalul de timp în care produsul este funcţional.



72

15.Durata de utilizare normată reprezintă:

a) intervalul de timp care începe de la data preluării produsului de către beneficiarul final în cadrul căruia produsul işi menţine nemodificatecaracteristicile funcţionale;

b) intervalul de timp în care produsul işi menţine nemodificate caracteristicilefuncţionale şi care începe de la data fabricaţiei produsului;

c) intervalul de timp în care remedierile defecţiunilor sunt realizate prin cheltuiala producătorului.

CAPITOLUL VII1. Definiţi marca şi prezentaţi pe scurt care sunt funcţiile mărcilor.3. Care sunt elementele de definire ale mărcilor?4. Care sunt condiţiile pe care trebuie să la îndeplineasacă mărcile pentru a fi

competitive?5. Care sunt criteriile de clasificare a mărcilor?6. Prezentaţi pe scurt care sunt tipurile de mărci funcţie de destinaţia pe care o au.7. Prezentaţi care sunt tipurile de mărci existente pe piaţa funţie de obiectul lor.

8.

Prezentaţi care sunt tipurile de mărci funcţie de compoziţia lor.9. Prezentaţi care sunt tipurile de mărci în funcţie de titularul dreptului la marcă.10. Prezentaţi care sunt tipurile de mărci în funcţie de natura lor.11. Prezentaţi care sunt tipurile de mărci în funcţie de natura normelor care le

reglementează.12. Prezentaţi care este rolul mărcii de rezervă.13. Precizţti ce reprezintă marca defensivă şi care este scopul ei.14. Ce reprezintă marca de calitate şi marca de autenticitate?15. Ce eate marca complexă?

CAPITOLUL VIII

1. Care sunt funcţiile ambalajului2. Detaliaţi rolul funcţiei de conservare a calităţii produselor.3. Prezentaţi pe scurt care sunt cerinţele de calitate impuse ambalajelor.4. Prezentaţi care sunt modalităţile de transport,manipulare şi depozitare ale produselor în

condiţiile micşor ării cheltuieleilor aferente acestor operaţii.5. Prezentaţi pe scurt funcţia de promovare a vânzarii mărfurilor atribuită ambalajelor.6. Care sunt materialele utilizate la ambalarea mărfurilor şi cum se clasifică ele?7. Care sunt metodele de ambalare utilizate în prezent în practica economică şi care este

rolul fiecărei metode utilizate?8. Ce prevăd normele internaţionale privind conţinutul etichetelor pentru mărfurile

alimentare

9. Ce este marcarea?10. Care sunt principalii indicatori utilizaţi pentru aprecierea economică a ambalajelor?

Detaliaţi fiecare indicator în parte.

CAPITOLUL IX1. Care sunt modfificările fizice care apar în timpul păstr ării mărfurilor?3. Prezentaţi pe scurt care sunt modificările chimice care apar în timpul păstr ării

mărfurilor.4. Prezentaţi tipurile de modificări biologice care apar în timpul păstr ării

mărfurilor,detaliaţi pentru fiecare proces în parte.5. Care sunt operaţiile prin care se asigur ă regimul optim de păstrare al mărfurilor?6. Care sunt principalele cauze care determină perisabilitatea mărfurilor?



73

CHEIA TESTELOR GRILĂ

CAPITOLUL I

1. a 2. a,b,c,d 3. a,b,c,d 4. a,b,c 5. a6. a,b,c 7. a.b.c 8. a.b.c.d.f 9. c 10 .a11. c 12. c 13. abc 14. c 15 .a16. c 17. b 18. a l9. a,b,c 20 .a21. c 22. b 23. b 24. b 25 .c

CAPITOLUL II

1. a,b,c 2. a,b,c 3. a,b,c 4. a 5. B6. a 7 .a,b,c,d,e 8. a 9. c 10. C11. a,b 12. a 13. a,b,c 14. a 15. a,b,c

CAPITOLUL III

1. a,b,c,d 2. a 3. c 4. b 5 .a6. a,b,c,d 7. a 8. b,c 9. a 10. c11. c,d 12. a 13. b 14. a 15. a,b

CAPITOLUL VI

1. a,b 2. a,b,c 3. c 4. a 5. b6. a 7. a,b,c 8. a,b,c 9. a 10. a,b11. a 12. a 13. b 14. a 15. a



74

DICŢIONAR (Termeni definiţi de standardul ISO / FDIS 9000 /2000)

Asigurarea calităţii

CalitateClientCod

Codificare

Capabilitate

Confort

Controlul calităţii

Defect

Denier

Derogare după fabricaţieDisponibilitate

Diversificare

Efectivitate

Eficienţă Epruvetă

Ergonomie

Fiabilitate

= partea managementului calităţii concentrată pe asigurare

încrederii că cerinţele legate de calitate vor fi îndeplinite= gradul în care un set de caracteristici îndeplinesc cerinţele= destinatar al unui produs furnizat de furnizor = combinaţie de elemente simbolice,prin care se reprezintă

informaţie= operaţiunea de transpunere în cod a elementelor definitorii al

unor obiecte servicii sau fenomene.= capacitatea unei organizaţii ,sistem sau proces de a realiz

un produs care îndeplineşte cerinţele legate de acel produs

= totalitatea elementelor materiale care permit oamenilodesf ăşurarea unor activităţi în condiţii de comoditate,igienă şi d bună stare fiziologică.

= parte a managementului calităţii concentrată pe îndeplinirecerinţelor de calitate.

= neconformitatea unităţii de produs cu condiţiile stabilit pentru una sau mai multe din caracteristicile sale.

= unitate de măsur ă a greutăţii liniare a fibrelor,cu ajutorucăreia se apreciază fineţea acestora.

= autorizaţie scrisă de utilizare sau de livrare a unui produs car nu este conform cu condiţiile specificate

= este o caracteristică complexă care exprimă modul dmanifestare al produselor în procesul de utilzare.

= strategie pe care o aplică producătorul prin multiplicaremodelelor şi tipurilor de produse,inclusiv prin creearea de no

produse în vederea lărgirii,completării sau înnoirii sortimentelor dmărfuri

= gradul în care activităţile planificate sunt realizate şrezultatele planificates unt îndeplinite

= relaţie între rezultatele realizate şi resursele utilizate.= obiect destinat încercărilor de determinare a unor proprietăţ

ale materialului din care este confecţionată = disciplină ştiinţifică modernă care studiază raporturil

complexe dintre om,mijlocul de muncă şi mediul de muncă.Are caracter interdisciplinar şi operează cu concepte din tehnică

psihologie,fiziologie,genetică,economie şi sociologieSintetic,demersurile ergonomiei vizează îmbunătăţirea rezultatelomuncii în concordanţă cu optimizarea relaţiilor om-mijloc d

muncă-mediu de muncă.= aptitudinea unui produs de a funcţiona într-un interval de tim

f ăr ă defectări în condiţii de exploatare maximă.



75

FurnizorGama de produse

Gama sortimentală

Higroscopicitate

Înnoire

Marca

Marcare

Management

Management devârf

Managementul calităţiiMentenabilitate

Mentenanţă

Perisabilitate

Politica calităţii

ProdusServiciu

Sistem demanagementSpecificaţieSortiment

= organizaţie care furnizează un produs clientului= grupare de mărfuri ce se înrudesc prin destinaţia lor comună î

consum şi prin caracteristicile esenţiale similare referitoare lmateria primă folosită pentru obţinerea lor,sau tehnologia dfabricaţie,

=gama sortimentală a unei grupe sau subgrupe de mărfur

cuprinde toate articolele şi sorturile de produse care au aceeaşdestinaţie,fiind diferenţiate prin 1-2 caracteristici,menite să acoper o sfer ă de nevoi cât mai largă

= proprietatea obiectelor (produselor) de a face schimb dvapori de apă cu mediul înconjur ător.

= proces tehnico-economic complex de modificare a structurisortimentale în timp,prin înlocuirea ritmică a unei păr ţi mai mari samai mici din gama produselor şi a serviciilor,cu altele noi,în scopusatisfacerii cererii clienţilor şi a creşterii eficienţei economiceîntreprinderii.

= semn distinctiv care permite unei persoane fizice sau juridicsă deosebească produsele ,lucr ările sau serviciile sale de acelea alconcurenţilor.

= operaţia de aplicare a mărcii pe produsele proprii pentr identificarea acestora

= activităţi coordonate pentru a direcţiona şi a controlorganizaţia

= persoană sau grup de persoane care direcţionează şcontrolează o organizaţie la cel mai înalt nivel.

= activităţi coordonate pentru a direcţiona şi a controlaorganizaţie,în ceea ce priveşte calitatea

= probabilitatea ca un produs defect să fie repus în funcţiunîntr-un anumit interval de timp.

= ansamblul acţiunilor tehnice şi organizatorice,efectuate îscopul menţinerii sau restabilirii unui produs,pentru a-şi îndeplinifuncţiile prevăzute.

= pierderi calitative care au loc la produsele alimentare suacţiunea factorilor de mediu şi ale unor operaţii specifice circulaţie

tehnico-economice; sunt denumite şi pierderi naturale,deoarece apachiar în condiţiile respectării normelor d

păstrare,manipulare,transport,vânzare.= intenţiile generale şi direcţia unei organizaţii privin

calitatea,aşa cum este exprimată formal de conducere.= rezultat al activităţilor sau proceselor

= rezultat generat de activităţi la interfaţa dintre furnizor şi clien precum şi de activităşi interne ale furnizorului pentru satisfacerenecesităţilor clientului

= sistem de management care direcţionează şi controlează o aorganizaţie în ceea ce priveşte calitatea=document care precizează condiţii.= mulţimea (submulţimea) mărfurilor realizate sa



76

Tex

Umiditate relativă a aerului

Verificare

comercializate de o anumită organizaţie structurată calitativ şcantitativ în funcţie de anumite criterii, astfel încît să corespundcererii în general,sau cererii unui anumit segment de consumatori şsă contribuie la asigurarea unei activităţi de producţie sacomerciale rentabile.

= sistem modern care exprimă gradul de fineţe al fibrelor ş

firelor textile unitatea de măsur ă a fineţii firului care indică masa îgrame a unui fir cu o lungime de 1000 m.= raportul procentual dintre presiunea vaporilor de apă di

atmosfer ă şi presiunea vaporilor de apă la saturaţie,la aceeaştemperatur ă.

= confirmare prin examinare şi furnizare de dovezi obiectivefaptului că au fost satisf ăcute condiţiile specificate



77

BIBLIOGRAFIE

1. Baetoniu P. ; Ionaşcu I.; Stanciu I. “ Bazele teoretice şi metodologice ale

merceologiei” Academia de Stiinte Economice 1987

2. Baron T. “Calitatea şi fiabilitatea” Ed.Tehnică Bucureşti 1988

3. Eminescu Y. “M ă rcile de fabrică , comer ţ şi de servicii” Editura Academică Bucureşti 1974

4. Gheorghe I. “Metode şi tehnici de cercetare a produselor” Editura Ştiinţifică şi

Enciclopedică Bucureşti 1980.

5. Ionescu Muscel I, Cucu V.D. “Merceologia produselor de export-import”Centrul de documentare şi publicaţii tehnice Bucureşti 1971

6. Ionaşcu I, Baetoniu P., Dima D, Stanciu I. “ Elemente de teoria şi strategiacalit ăţ ii mă rfurilor” Academia de Stiinte Economice 1988

7. Păcurariu G. “Merceologia şi tehnica vânză rii mă rfurilor ” Editura didactică şi pedagogică Bucureşti 1989

8. Păcurariu G. Merceologia vol.I . Universitatea de Vest “Vasile Goldiş” Arad1995

9. Stoian I. “ Bazele merceologiei produselor industriale” Academia de StiinteEconomice Bucureşti 1970

10. Stanciu I. , Olariu M. “ Bazele merceologiei” Bucureşti 1992

11. *** Colecţia de standarde de Stat Editura tehnică după indicatorul standardelor de Stat 1990.

12. *** Asigurarea şi îmbunătăţirea serviciilor publice oferite de AdministraşiaPublică locală în vedera alinierii la cerinţele standardelor europene de calitate(ISO 9000) Suceava ian.2001



78

Documents

Bazele Merceologiei