axa washington – londra – bucureşti” în politica externă şi de securi

,,AXA WASHINGTON – LONDRA – BUCUREŞTI” ÎN POLITICA EXTERNĂ ŞI DE SECURI-

TATE A ADMINISTRAŢIEI PREZIDENŢIALE BĂSESCU - DEZIDERAT ŞI REALITATE drd. Nicolae TOBOŞARU Lucrarea îşi propune să reliefeze câteva considerente legate de pro-iectele şi devenirile unui concept politic şi doctrinar de axă, însuşit de Ro-mânia după 2004, dar cunoscut ei din anii `40 ai secolului trecut. Problema-tica axei în politica externă şi de securitate a Administraţiei prezidenţiale Băsescu subsumează atât iniţiative şi procese noi, proprii actualei adminis-traţii, cât şi unele mai vechi, aflate în derulare, consecinţe ale profundelor transformări geopolitice şi strategice regionale de după decembrie 1989. Problematica în discuţie îşi are momentul de debut în discursul din data de 13 decembrie 2004 al nou alesului preşedinte, atunci când acesta

afirma: ,, În politica externă cel mai important va rămâne, dincolo de apartenenţa noastră la NATO, relaţia strategică cu SUA şi Marea Britanie. Axa Washington-Londra-Bucureşi va fi o axă strategică pentru preşedintele României1.” Sintagma utilizată a produs numeroase comen-tarii şi analize, atât în privinţa termenului de axă, de-a dreptul proscris în politica europeană, cât şi pentru însăşi parametrii şi semnificaţiile construcţiei politice. Desigur, analiza, fie şi parţi-ală, a unui fenomen în plină evoluţie poate fi grevată de absenţa unei oarecare perspective temporale, suportul informativ parcimonios dozat de Legea Arhivelor şi de extraordinara capa-citate a realităţii de a ne surprinde în judecăţile noastre. Înaintăm totuşi în acest spaţiu, pentru că fenomenul în discuţie este important, produce efecte, iar istoria se scrie acum. Avem dato-ria să fim prezenţi. Pentru economia comunicării, ne propunem să tratăm problematica doar din perspectiva viziunilor şi intereselor româneşti. Analiza se va concentra pe modul în care politica de axă a modelat realităţile pe două coordonate majore de interes pentru România şi în spaţiul cărora axa a fost concepută să opereze : politica externă şi politica de securitatea naţională.

În decembrie 2004 preşedintele Băsescu afirma, ca o prioritate a politicii externe a Ro-mâniei pentru perioada mandatului său, Axa Washington-Londra-Bucureşti. Nu era vorba de un nou tratat sau vreo instituţie politico-diplomatică sau militară . Era vorba despre reperele de orientare, coordonare şi aliniere a politicii externe şi de securitate româneşti pentru un orizont

la Nr.32, 5 Iulie 2008

Stimaţi Abonaţi, În acest supliment vă prezentăm alte câteva subiecte deosebit de interesante. Pri-mul, se referă la o temă des abordată şi comentată în România, fără însă ca aceste abor-dări să ajungă la esenţa temei, ceea ce credem că a reuşit lucrarea doctorandului Nicolae TOBOŞASU, îndrumat în demersul său ştiinţific de Prof. dr. Mihai DRECIN de la Universitatea din Oradea. Este vorba de “Axa Washington– Londra - Bucureşti în politi-ca externă şi de securitate a administraţiei prezidenţiale Băsescu - deziderat şi realitate” În continuarea acesteia, deschidem publicarea lucrărilor selecţionate pentru con-cursul nostru de geopolitică, cu două materiale:

•Unele aspecte ale conflictului transnistrean - autor Elena Luiza POPA - la pag.14 •Fenomenul Al Qaeda în România - autor Sebastian - Constantin TURCU la pag.19

Reamintim că opiniile exprimate în articole prezintă punctul de vedere al autorilor, care îşi asumă deplina răspundere asupra conţinutului, şi nu reflectă în mod obligatoriu pe acelea ale INGEPO Consulting. Corneliu PIVARIU - CEO şi Preşedinte INGEPO Consulting, membru al Insti-tutului Internaţional de Studii Strategice - Londra

1.Traian Băsescu, Discurs din 13 decembrie 2004, în revista 22, nr. 771/ 16-23 decembrie 2004

2

mediu de timp, respectiv 2005-2009. O serie de analişti, oameni politici şi think-tank-uri politice româneşti, precum Institutul ,,Ovidiu Şincai” au denumit această orientare Doctrina Băsescu2. Reperele menţionate afirmă explicit existenţa sau dorinţa realizării şi dezvoltării unui anumit tip de relaţionare a României cu cele două state indicate prin capitalele lor. De ce SUA şi Marea Britanie ? Pentru că, în exprimarea preşedintelui Băsescu, la acea dată, doar aceste două sta-te se interesau cu adevărat de problematicile Mării Negre şi ale conflictelor îngheţate din acvatoriul ei, inclusiv cel transnistrean, de interes major pentru România3.

Câteva cuvinte despre teoria axei ca tip de relaţionare internaţională.

Teoria şi practica relaţiilor internaţionale, a diplomaţiei în general, cunoaşte şi întrebuin-ţează o gamă largă de categorii de relaţii bilaterale şi multilaterale, promovate sub numeroase denumiri. Amintim aici de concepte ca alianţă, aranjament, axă, pact, carta şi coaliţie sau con-venţie, gentlemen`s agreement, tratat, înţelegere, trilaterala, organizaţie de cooperare, parteneriat, pentagonala, etc. Pentru că nicicând autorul sintagmei, preşedintele Traian Băsescu, nu a indicat că viza realizarea unui tratat politico-diplomatic consacrat şi cu forţă juri-dică, iar realităţile politice naţionale şi regionale nu indică vreun demers efectiv şi explicit în acest sens, ne vom însuşi viziunea prezidenţială.

Din perspectivă geopolitică apreciem că o relaţie de tip axă poate presupune şi descrie o perspectivă acţională pro-activă, ofensivă, dinamică. Din acest punct de vedere, poate că ter-menul care redă şi sensul acţional al acestei relaţii este cel de vector. Desigur, sensul clasic al axei ar putea fi pus în discuţie, în acest caz. Axa Berlin-Roma-Tokio ar putea fi un asemenea exemplu de axă-vector , cu direcţie acţională prin spaţiul URSS. Acredităm ideea că acesta a fost şi calculul în virtutea căruia Administraţia Băsescu a conceptualizat strategia de politică externă a Axei Washington-Londra-Bucureşti, ca un vector acţional pe direcţia Zonei Extinse a Mării Negre, Orientului Mijlociu Lărgit şi a Asiei Centrale. În această logică, dar într-un înţeles contrar, apreciem că sunt construcţiile de genul tri-, penta- sau hexagonalelor. În mod clar, ele circumscriu un spaţiu semiînchis sau închis, cu un sens acţional maxim orientat către spaţiul interior şi redus spre exterior. Sunt construcţii relaţionale ce se doresc a crea şi a fi ,,insule de stabilitate şi cooperare”. Acesta a fost şi raţionamentul în virtutea căruia preşedintele Constantinescu a conceptualizat şi operaţionalizat sistemul complex şi multiplu de trilaterale4. Sunt construcţii tipice unui spaţiu nepolarizat politic, neintegrat sau nesubordonat vreunei sfere

Supliment Pulsul Geostrategic, Nr.32, Sâmbătă 5 Iulie 2008 INGEPO Consulting

2.Institutul Ovidiu Şincai, Raport de avertizare, vulnerabilităţi ale politicii internaţionale a României sub adminis-traţia Băsescu-Tăriceanu, Bucureşti, 17 februarie 2006, p.3, la http://www.fisd.ro/PDF/mater_noi/Rap-pol-ext-2005.pdf

3.Traian Băsescu, interviu, în Le Figaro, 14 aprilie 2005 4.România are o bună experienţă în iniţierea şi utilizarea acestui tip aparte de parteneriat. În perioada interbelică,

împreună cu Cehoslovacia şi Regatul Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor, România fonda Mica Înţelegere, cu scopul „de a menţine şi organiza pacea”. În aceiaşi logică, în 1934 România, Turcia, Iugoslavia şi, pe anumite formule Grecia, fondau Pactul Înţelegerii Balcanice. După 1996, România a iniţiat un şir remarcabil de asemenea aranja-mente, enumerând aici Trilateralele România-Bulgaria-Grecia, România-Ucraina-Republica Moldova, Româ-nia-Ucraina-Polonia şi România-Bulgaria-Turcia. Preşedintele Emil Constantinescu afirmă în memoriile sale obiectivele avute în vedere şi avantajele acestor parteneriate trilaterale pe care România le-a iniţiat în ultimii ani ai secolului XX. S-au urmărit obiective ce priveau interesele strategice naţionale ale României şi ale partenerilor săi, precum şi interesele de securitate regională. Ele au vizat înconjurarea României cu o reţea de relaţii de priete-nie care să-i consolideze securitatea, ancorarea într-o orientare pro-occidentală a Ucrainei şi Republicii Moldova şi asigurarea colaborării vecinilor pentru securizarea frontierelor de sud şi est ale României. Sistemul de relaţii regionale pe structură trilaterală a asigurat evitarea cadrului dificil de gestionat al jocurilor politice binare, flexi-bilitatea structurilor şi capacitatea lor stabilizatoare, de echilibrare reciprocă a partenerilor şi depăşire a tensiuni-lor tradiţionale. A înlocuit logica concurenţei cu cea a cooperării şi a permis trecerea de la jocul politic de sumă nulă la jocul cu sumă pozitivă, în care toţi jucătorii au de câştigat. În lipsa unor aranjamente de securitate ferme şi explicite şi a perspectivei incerte de aderare la NATO, formula trilaterală era apreciată ca o soluţie viabilă pentru interesele României şi ale spaţiului subregional adiacent. Aceste aranjamente nu au produs efecte diplomatice vizibile sau de anvergură, dar logica lor a rămas valabilă, astfel că, în noiembrie 2007, ministrul român de externe Adrian Cioroianu anunţa intenţia României şi a Greciei de a revitaliza trilaterala ce include şi Bulgaria.

3

de influenţă. În perioada interbelică şi cea de după 1989, Europa Centrală şi de Est au cunos-cut din plin aceste construcţii.

Din punctul de vedere diplomatic şi al dreptului internaţional, acest tip de relaţionare, poate fi consfinţit printr-un document cu format diplomatic şi cu autoritate juridică, sau poate fi o relaţia asumată pe principiul unui gentlemen`s agreement. Într-o primă situaţie se plasează axa fascistă din cel de-Al Doilea Război Mondial, iar în situaţia secundă pare a se plasa Axa Was-hington-Londra-Bucureşti. Spunem ,,pare” pentru că, spre deosebire, de exemplu, de Parteneriatul strategic româno-american, un act politic nefondat pe un document diplomatic şi cu putere juridică, dar asumat public şi oficial la cel mai înalt nivel de către cei doi parteneri, în cazul Axei, nicicând părţile americană şi britanică nu au recunoscut şi nu au asumat această construcţie politică. Desigur, lipsa unui document de reglementare a situaţiei oferă entităţilor parte într-o relaţie şi avantajul libertăţii de modulare, de exprimare şi de opţiune. În acelaşi timp, lipsa rigorii date de un act juridic poate relativiza relaţia internă şi dilua impactul în mediul exterior acesteia. Cu atât mai mult în situaţia în care unul sau mai mulţi dintre parteneri nu re-cunosc sau nu invocă oficial relaţia sau denumirea de axă dată acesteia.

Un element inedit faţă de alte tipuri de relaţii politice interstatale este de ordin psihologic şi anume, cel al profundei percepţii negative la nivelul opiniei publice europene privitoare la ter-menul şi sensul de axă. Resentimentele sunt induse de dramatica experienţă a celui de-Al Doi-lea Război Mondial, declanşat şi susţinut de statele Axei Berlin-Roma-Tokio. Credem că aceasta este şi motivaţia utilizării termenului de Troikă de către statele Axei Paris-Berlin-Moscova. Din acest punct de vedere, formula de exprimare utilizată de preşedintele Băsescu este nefericită şi a fost sancţionată de presă şi analiştii politici. De altfel, chiar preşedintele a evitat mai târziu să utilizeze termenul de axă, deşi referinţele erau la relaţia trilaterală Washin-gton-Londra-Bucureşti5.

Parte dintre obiectivele relaţiei sunt de interes comun, desigur, cu nuanţe şi în proporţii diferite. Acestea constituie osatura pe care s-a clădit axa. Acestora li se adaugă o serie de obi-ective proprii SUA şi Angliei, state cu interese globale şi în realizarea cărora sprijinul mutual este o condiţie a reuşitei şi o modalitate de compensare a implicării reciproce6.

Dintre interesele comune putem specifica : securizarea spaţiului pontic atât faţă de ris-curile militare convenţionale şi riscurile neconvenţionale induse de conflictele îngheţate, şi de vecinătatea teatrului militar irakian şi a unui Iran angajat într-o agresivă cursă a înarmării nu-cleare. Securitatea surselor şi rutelor de transport energetic caspice şi din Asia Centrală, către spaţiul european şi implicarea României ca platformă majoră de tranzit energetic. Consolidarea relaţiei transatlantice, precum şi a NATO, prin accederea Georgiei şi Ucrainei în Alianţă. Deru-larea cu succes a campaniei contrateroriste. Dintre interesele specifice unuia sau a altuia dintre parteneri, subliniem : Construirea unei potenţiale alternative la o Turcie tot mai preocupată de agenda sa proprie, internă şi regională7, cu o societate civilă tot mai înclinată spre islamism şi mai dezamăgită de evoluţia procesului de integrare europeană. Securizarea spaţiului Orientului Mijlociu Lărgit şi implicarea unui număr crescut de actori în problematică, incluzând campaniile din teatrele militare irakian şi afgan.


5.Traian Băsescu: În ceea ce priveşte parteneriatul strategic cu SUA, cu Marea Britanie, din punct de vedere al securităţii..., emisiunea Cafeaua cu sare, postul Tv.Antena 3, 25 decembrie 2006

6.Traian Băsescu: ,,România are nevoie de această structură, de acest parteneriat cu Washington şi cu Londra, pentru că şi ei au nevoie de securitate. Au nevoie de noi în Afganistan, în Irak, în Balcanii de Vest, au nevoie de noi în Africa, de militarii noştri.”, interviu, Jurnalul Naţional, 30 octombrie 2006

7.A se vedea în acest sens şi : Huseyin Bagci şi Saban Kardas, Post-September 11 Impact: The Strategic Impor-tance of Turkey Revisted, CEPS/IISS European Security Forum, Brussels, 12 May 2003

4

Ne propunem în continuare ca, pe baza unor evaluări sintetice, să evidenţiem unele as-pecte relevante pentru gradul de efectivitate al acestei inedite axe în cele două spaţii de opera-re, în politica externă şi în cea de securitate a statului român.

În planul politicii externe româneşti au fost vizate următoarele obiective: a. S-a dorit a fi instrumentul şi mecanismul de implicare politică şi prezenţă robus-tă a SUA şi a Marii Britanii în spaţiul de interes al României, Zona Extinsă a Mării Negre şi problematica transnistreană. Aceasta în condiţiile în care interesele şi abordările celor trei state în aceste spaţii, exprimate mai mult sau mai puţin direct sau voalat, converg8. S-a dorit a fi un instrument care să coaguleze interesele regionale ale SUA şi ale Marii Britanii şi să mobilizeze capabilităţile lor în rezolvarea acestora. Referindu-se la iniţiativa Forumului Mării Negre a pre-şedintelui Băsescu, Mark Pekala, subsecretarul de stat al SUA releva rolul acesteia în procesul de formulare a politicii americane pentru acest spaţiu9.

Desigur, implicarea americano-britanică masivă în Irak şi Afganistan şi atitudinea cel pu-ţin reticentă a Turciei faţă de politica României şi a SUA în spaţiul pontic au determinat o rela-xare a implicării şi a gesturilor americano-britanice în acest spaţiu10.

b. Viziunea prezidenţială se dorea o dezvoltare pe un plan superior a relaţiilor bila-terale definite de puternice şi active parteneriate strategice. O exprimare vizibilă şi puternică a efectelor noii orientări doctrinare a României a fost confirmată de preşedintele G.W Bush în conferinţa comună cu preşedintele Băsescu din 2005, inclusiv prin parametrii acestei vizite la Washington11. Nivelul atins a permis încheierea la 6 de-cembrie 2005 a Acordului bilateral privind activităţile forţelor SUA staţionate în România.

Deşi relaţia trilaterală specială nu a fost dezavuată sau negată explicit de Washington sau Londra, România nu a reuşit să determine partenerii invocaţi să facă vreun gest oficial ex-plicit, sau să semneze vreun document politic, juridic şi diplomatic de recunoaştere a existenţei axei, fapt care a determinat scăderea vizibilităţii şi efectivităţii ei. Cu toate acestea, implicarea politică la nivel guvernamental a existat şi s-a derulat pe diverse coordonate, precum al parteneriatelor public-privat, în cazul Fondului Mării Negre. Pentru SUA şi Marea Britanie, din punct de vedere oficial, axa există doar la nivel retoric al părţii române. Mai mult, politicile şi programele dezvoltate sau susţinute de cei doi parteneri în cooperare cu România au fost es-tompate de nerezolvarea unor deziderate din agenda de interes curent a publicului românesc, ca şi de o serie de evenimente cu impact emoţional negativ. Ne referim la neincluderea Româ-niei în Programul american Visa Weaver, introducerea, începând cu 1 ianuarie 2007, a unor clauze restrictive privind acordarea de către Marea Britanie a vizelor de muncă pentru români şi atitudinea ostilă a mass-media britanice, circumstanţele accidentelor de circulaţie în care au


8.Traian Băsescu, interviu, în Le Monde, 26 decembrie 2006, Departamentul de comunicare publică 9.Mark Pekala:,,Am fost foarte încântaţi de iniţiativa lui Băsescu şi de întreaga idee de a aduce laolaltă ţările de la

Marea Neagră. Pentru noi, spre exemplu, s-a ivit astfel ocazia de a reorganiza cu adevărat întreaga noastră gândi-re despre Marea Neagră şi de a o vedea pentru prima oară în politica externă americană ca o regiune în sine.”, interviu , România Liberă, 22 noiembrie 2006

10.Mathew Bryza, asistentul pentru Europa şi Eurasia al secretarului de stat al SUA, afirma:,,La acea vreme când România promova atât de activ creşterea rolului NATO la Marea Neagră, relaţia cu Turcia s-a tensionat şi mai tare. Nu că România nu ar trebui să articuleze aceste puncte de vedere, ci doar că vrem să ne asigurăm că aceşti doi aliaţi NATO colaborează pentru a avea o viziune comună. România trebuie să-şi urmărească interesul de a deveni un lider regional, este însă important ca acest lucru să se întâmple în contextul detensionării relaţiei cu vecinii.” Interviu, România Liberă, 6 august 2007

11.Conferinţa comună de presă a preşedinţilor GW Bush şi Traian Băsescu din 20 martie 2005, la http://www.whitehouse.gov/news/releases/2005/03/20050309-3.html

5

fost implicaţi diplomaţi americani acreditaţi la Bucureşti, sau scandalul costurilor achiziţionării în anul 2005 a fregatelor Regina Maria şi Regele Ferdinand din Marea Britanie.

De asemenea, semnalăm lipsa unei coordonări politice continue în problemele politice regionale, precum recunoaşterea independenţei Kosovo, sau natura demersurilor, mijloacelor şi ritmului de promovare a politicii de modificare a statutului Mării Negre şi a strâmtorilor aces-teia, prin internaţionalizare şi liberalizarea accesului, fapt ce a dus la o răcire a relaţiilor româ-no-turce. Una dintre deficienţele majore a fost şi lipsa pentru perioade mari de timp, peste un an, a ambasadorilor români la Washington şi Londra, sau şase luni a unui nou ambasador al SUA la Bucureşti.

Nivelul ridicat de cooperare trilaterală atins pe zona politicii internaţionale, de securitate şi operaţiuni în teatre militare nu a generat evoluţii pozitive şi în alte zone de interes pentru Ro-mânia. Ne referim, de exemplu, la ridicarea regimului vizelor de acces pentru cetăţenii români.

c. Creşterea prestigiului şi vizibilităţii României în plan subregional şi regional. Prin promovarea axei s-a dorit să se asigure, implicit, un aport suplimentar de prestigiu,

profil şi vizibilitate României în plan regional şi un plus de echilibru într-un cadru subregional dominat de o Rusie cu o exprimare tot mai agresivă şi o Turcie aliată, dar calată tot mai pro-fund pe agenda internă. O agendă care prevalează asupra statutului de vecin şi aliat al Româ-niei şi Bulgariei şi care descrie o stranie apropiere de politica pontică rusă.

Materializarea strategiei româneşti de axă se regăseşte în afirmarea unor iniţiative proprii şi dezvoltarea unor procese politice la Marea Neagră. Iniţiative şi procese care au înglobat sau au exprimat şi politicile şi viziunile SUA şi ale Marii Britanii în spaţiul pontic. Ne referim la iniţia-tiva românească a Forumului Mării Negre12 pentru Dialog şi Parteneriat din 5 iunie 2006 de la Bucureşti. O iniţiativă în cadrul căreia SUA au constituit Fondul Mării Negre, o iniţiativă anunţa-tă de Jack D.Crouch II, adjunct al consilierului de securitate naţională al preşedintelui american şi intens sprijinită şi de o personalitate precum Bruce Jackson13.

Obţinerea sprijinului partenerilor din axă în promovarea unor iniţiative politice subregionale este un obiectiv important şi cu reuşite14. Un alt exemplu concludent este menţi-nerea sprijinului american pentru organizarea la Bucureşti a Summit-ului NATO din aprilie 2008, în condiţiile în care preşedintele statului era în plin proces de suspendare15.

De asemenea, s-a avut în obiectiv promovarea imaginii unei Românii euroatlantiste con-secvente, active, generatoare de securitate şi soluţii, lider informal în Europa de Sud-est şi spaţiul pontic. Orientarea transatlantică fermă a României a permis politicii sale externe să anti-cipeze trendul european occidental de surmontare a diferendelor transatlantice determinate de


12.The Black Sea Trust Fund for Regional Cooperation a fost creat de German Marshall Fund of US, în urma dis-cuţiilor dintre guvernul SUA şi MAE al României, discuţii demarate încă din 2002. Sunt alocate fonduri de peste 30 mil.$ pe 10 ani pentru proiecte privind participarea civică, iniţiative transfrontaliere şi cooperare regională, ale ONG –urilor locale şi naţionale din spaţiul pontic

13.Bruce Jackson este preşedintele Proiectului pentru Democraţii Transnaţionale din Washington. Acesta afirma într-un interviu din Cotidianul, 6 iunie 2006 : ,,Am crezut întotdeauna că România va ajunge să joace un rol prin-cipal în sud-estul Europei şi în zona Mării Negre, aşa cum Germania şi Polonia joacă un rol –cheie în nordul Eu-ropei. Acesta este un pas major în această direcţie. Este prima dată când statele din regiune s-au organizat în această manieră, cu un sprijin substanţial din partea SUA....SUA au susţinut dintotdeauna că Rusia are o voce, dar nu deţine un veto în regiune.”

14.Comunicat de presă, întâlnirea dintre Preşedintele României, Traian Băsescu, şi primul ministru Tony Blair, ,,Primul Ministru britanic şi Preşedintele român au atras atenţia asupra importanţei strategice a României ca gra-niţa estică a NATO şi, din 2007, a Uniunii Europene şi au convenit să colaboreze pentru a include problematica regiunii extinse a Mării Negre pe agenda euro-atlantică.”, 31 ianuarie 2005, Londra

15.Adrian Cioroianu:,,Principalul sprijin în toată această perioadă au fost SUA, care au condus la acest consens (în ceea ce priveşte găzduirea Summit-ului NATO din 2008, nn.),declaraţie la MEDIAFAX, 28aprilie 2007

6

politica americană în Irak şi războiul coaliţiei internaţionale conduse de Statele Unite şi de reapropiere a celor doi mari parteneri, SUA şi Europa.

Susţinerea atlantismului în Europa este un alt obiectiv de politică externă al României. Fără o legătură de cauzalitate directă, Axa prezidenţială venea după experienţa efectelor unei alte axe, europene, definind o realitate greu digerabilă de noile democraţii emergente din Eu-ropa Centrală şi de Est: Axa Paris-Berlin-Moscova. O realitate oficializată la 10 octombrie 1997, la Strasbourg, şi reconfirmată în anul 2003, prin opoziţia manifestă şi activă a acesteia faţă de politica SUA în Irak. Reacţia fostelor state comuniste europene va fi vehementă şi se va materializa, printre altele, prin Scrisoarea Grupului Vilnius din 5 februarie 2003 şi, ulterior, Scri-soarea celor 6 ambasadori , în cazul României, publicată la 4 februarie 2007 în cotidianul itali-an La Republica. Sprijinirea de către România a procesului de extindere a NATO în Europa de Sud-est şi Caucaz se înscrie, de asemenea, în orientarea sa atlantistă.

Viziunea prezidenţială a asigurat desfăşurarea unei politici externe şi de securitate coe-rente, stabile şi predictibile, deşi, după schimbarea structurii sale politice, guvernul a urmărit o reorientare vizibilă a interesului pe coordonate europeniste. Solicitarea intempestivă a retragerii României din teatrul de război irakian şi reacţiile dure la adresa unor atitudini ale ambasadorilor SUA şi Marii Britanii la Bucureşti sunt gesturi notorii. Ele nu au afectat, însă, în mod efectiv, politica României circumscrisă politicii axei, fapt confirmat de discursurile prezidenţiale anuale ţinute în faţa corpului diplomatic acreditat la Bucureşti20.

Deşi s-a dorit a fi o orientare politică lipsită de echivoc, din diferite motive, precum: defici-enţa actului de comunicare, manipularea discursului şi a semnificaţiilor gesturilor politice oficia-le de către opoziţia politică internă, superficialitatea sau calculele politice ale unor cercuri de putere politică externe, din spaţiul Comunitar, efectul obţinut a fost adeseori confuz sau potriv-nic celui dorit. Astfel, deşi în discursul său din 13 decembrie 2004, Traian Băsescu afirmă în mod repetat că principal său obiectiv de politică externă va fi integrarea în UE, cu sau fără bu-nă ştiinţă s-a acreditat percepţia primordialităţii relaţiei României cu SUA şi Marea Britanie şi chiar a unei fracturi a politicii româneşti între UE şi SUA21. Or, în exprimarea prezidenţială se face distincţie între obiectivul de politică externă şi instrumentul de politică externă. Ast-fel ,,Principalul obiectiv de politică externă este fără îndoială integrarea în UE la 1 ianuarie 200722”. Pentru ca, apoi, Băsescu să completeze: ,,În politica externă cel mai important va ră-mâne, dincolo de apartenenţa noastră la NATO, relaţia strategică cu SUA şi Marea Britanie. Axa Washington-Londra-Bucureşti va fi o axă strategică pentru preşedintele României23”. Între-bat într-un interviu înaintea admiterii în UE dacă susţine în continuare strategia axei, preşedin-tele Băsescu spunea: ,,O susţin. Este o soluţie de securitate pentru România24”. După admite-rea în UE ea va rămâne valabilă, iar opţiunea se va manifesta prin susţinerea necesităţii strân-gerii legăturilor transatlantice25. Organizarea de către România, în perioada 27-29 septembrie 2006, a celui de-al 11-lea Sommet al Francofoniei şi vizitele prezidenţiale întreprinse în 2005 - 2006 în Ucraina, Rusia şi în două centre emergente de putere, China şi India, nu au reuşit să


16.A se vedea Conferinţa de presă comună a lui Jacques Chirac şi Boris Eltîn, la http://www.elysee.fr/elysee/elysee.fr/francais_archives/interventions/discours_et_declarations/1997/octobre/interventions_du_president_de__la_republique_et_du_president_de_la_federation_de_la_russie.2977.html.

17.A se vedea în acest sens Joint Declaration by Russia, Germany and France on Iraq, la http://pastel.diplomatie.gouv.fr/editorial/actual/ael2/bulletin.gb.asp?liste=20030211.gb.html

18.http://www.novinite.com/view_news.php?id=19022 19.Ne referim la Scrisoarea ambasadorilor Marii Britanii, României, Canadei, SUA, Olandei și Australiei, la

http://www.repubblica.it/2007/01/sezioni/esteri/afganistan-12/lettera-ambasciatori/lettera-ambasciatori.html 20.Traian Băsescu, discursurile din 20 ianuarie 2006, la http://www. presidency.ro 21.Traian Băsescu, interviu în Cotidianul, 14 aprilie 2005 22Revista 22, op.cit., 23.Ibidem 24.Traian Băsescu, interviu, ziarul Jurnalul Național, 30 octombrie 2006 25.Ibidem

7

echilibreze percepţia unei politici externe pro-americane excesive. Invocarea ei a întărit impre-sia că România joacă rolul ,,calului troian american”, atât de către cercuri politice din UE26, cât şi din spaţiul pontic, respectiv Turcia27.

Adoptarea Strategiei axei nu a dus la realizarea unităţii de viziune a establishmentului politic românesc în această problematică. Din contră, orientarea strategiei de politică externă a fost chiar unul dintre motivele invocate de Partidul Social Democrat în solicitarea suspendării preşedintelui28. Mai mult, Guvernul, prin vocea ministrului său de externe, considera Doctrina prezidenţială a axei doar o declaraţie tipică de campanie electorală29, iar primul ministru C.P. Tăriceanu declara problematica UE ca axa strategică cea mai importantă a politicii externe30. În acest context remarcăm unele reacţii egale dar de sens geopolitic diametral opus cu Axa Washington-Londra-Paris. Ne referim la recomandarea preşedintelui Partidului Iniţiativa Naţio-nală, Cozmin Guşă, de reorientare a politicii externe româneşti pe Axa Washington-Moscova-Bucureşti şi abandonarea proiectului ,,amatorist” prezidenţial31. O critică amplă a Strategiei Axei Washington-Londra-Bucureşti o realizează şi Institutul ,,Ovidiu Şincai32”.

În lipsa unei dezvoltări economice susţinute a României şi a unei poziţionări ferme ca platformă semnificativă de tranzit energetic, aportul de securitate şi vizibilitate adus de relaţiile speciale cu SUA şi Marea Britanie nu vor fi suficiente să susţină intenţia neafirmată oficial de a deveni un lider regional efectiv şi recunoscut.

În planul politicii de securitate a României au fost vizate prioritar: a. Creşterea gradului de securitate a Statului Român, cu accent pe aspectele militare

La conferinţa din 13 decembrie 2004, Traian Băsescu afirma: ,,Cel mai important element pentru garantarea siguranţei naţionale este relaţia de parteneriat strategic cu SUA şi Marea Britanie33”. Dezvoltarea acestei viziuni, pe fundamentele puse de Administraţia Iliescu, va cul-mina cu încheierea la 6 decembrie 2005 a Acordului între România şi SUA privind activităţile forţelor Statelor Unite staţionate pe teritoriul României. Stabilirea acestor facilităţi militare în zo-na litoralului românesc pontic este semnificativă.

Mai mult, s-a obţinut creşterea nivelului de securitate naţională prin afirmarea expli-cită de către preşedintele american, pentru prima oară, ca una dintre cele mai importante con-secinţe ale parteneriatului bilateral, a angajamentului direct al SUA, în prezervarea securităţii României34. S-a dorit un aport suplimentar şi necesar de securitate naţională, dincolo de contri-


26.Articolul România – calul troian al Americii în Europa, în Le Monde, 6 aprilie 2005 27.Barcin Yinanc, Războaie de hegemonie la Marea Neagră, în Turkish Daily News, 5 iulie 2007 28.Propunerea de suspendare a preşedintelui, adoptată de PSD, punctul V.1 Încă de la începutul mandatului de şef

al statului, domnul Traian Băsescu, fără a ţine seamă de Programul de guvernare în domeniul politicii externe şi fără a consulta Guvernul şi Parlamentul, a declarat public orientarea politicii externe româneşti pe "axa Was-hington - Londra - Bucureşti". La www.psd.ro/documente.php?newf_id=3

29.Adrian Cioroianu, interviu, în Capital, nr.20/17 mai 2007, p.5 30.Declaraţia de presă din 27 martie 2007, la http://www.gov.ro/presa/afis- doc.php?

idpresa=53844&idrubricapresa=&idrubricaprimm=3&idtema=&tip=2&pag=1&dr= 31.http://www.event365.ro/Gusa_opteaza_pentru_axa_Washington__Moscova-n11360.html 32.A se vedea Rapoartele Institutului Ovidiu Şincai, Traian Băsescu, şase luni de mandat prezidenţial rezultate şi

perspective ; Traian Băsescu, un an de mandat prezidenţial: guvernarea prin şi pentru crize şi Analiza Strategi-ei de Securitate Naţională a României, la http://www.fisd.ro/rap.html

33.Victor Roncea (coordonator), Axa, noua Românie la Marea Neagră, Ed. Ziua, Bucureşti, 2005, p.15 34.Traian Băsescu şi Condoleezza Rice, Conferinţă de presă comună, 6 decembrie 2005, Departamentul de Comu-

nicare Publică al Preşedinţiei României.

8

buţia şi resursele unui NATO autocenzurat doctrinar şi statutar în spaţiul pontic35 şi în condiţiile unui deficit clar de interes, politici şi resurse alocate de Uniunea Europeană36. O Uniune Euro-peană marcată de o evidentă dilemă de securitate pentru acest spaţiu. Pe de-o parte nevoia dezvoltării cooperării regionale, presupunând deschiderea frontierelor, deschiderea de noi puncte de trecere a frontierelor, facilitarea schimburilor şi comerţului, etc. Pe de altă parte, logi-ca securităţii comunitare, de control a circulaţiei, de securizare a frontierelor şi de neimplicare în tensiunile locale, etc. O dilemă de viziune asupra statutului Mării Negre - o frontieră sau o punte?

Un deziderat în spaţiul politicii de axă îl constituie sprijinirea României pentru dez-voltarea rapidă a capacităţilor militare navale proprii. Cele două fregate achiziţionate din Marea Britanie sunt parte a soluţionării acestui deziderat. Semnificativ pentru argumentarea existenţei unei continuităţi în viziunea asupra direcţiilor principale de politică externă ale României la în-ceputul secolului XXI, indiferent de orientarea doctrinară generală a guvernelor şi administraţii-lor prezidenţiale ce s-au succedat, acordul de cumpărare a fost semnat de guvernul Năstase, în 2003 şi a fost susţinut şi finalizat de guvernul Tăriceanu şi administraţia prezidenţială Băsescu. Aceiaşi continuitate o regăsim în susţinerea integrării României în NATO şi UE, sau în dezvoltarea Parteneriatului strategic româno-american.

Pe de altă parte, paradoxal, deşi a fost lansată ,,ca o prioritate în politica externă şi de securitate în următorii cinci ani (2005-2009, n.n.), Axa Washington-Londra-Bucureşti nu se re-găseşte în Strategia de securitate naţională a României din 2007, nici ca sintagmă şi nici ca şi concept37. Mai mult, ea nu se regăseşte nici în Programul de guvernare 2005-2008 al Guvernu-lui C.P.Tăriceanu38.

Deşi unii analişti politici au prezis apariţia sau activarea unui şir de ameninţări şi vulnera-bilităţi generate de strategia axei, ele nu s-au produs, au fost de mică intensitate, sau efectul lor a fost resorbit. Ne referim la pericole de genul: România să devină ostatica tensiunilor transatlantice, al neadmiterii la termen în UE, pierderi generate de intrarea în zone de conflict cronic, sau efectele unui prezumptiv atac american asupra Iranului. b. Creşterea gradului de securitate militară în bazinul Mării Negre Un obiectiv declarat al viziunii de axă a fost internaţionalizarea Mării Negre şi a ac-cesului în acest acvatoriu. În cadrul unei întâlniri, la 14 iunie 2005, a preşedintelui Băsescu cu masteranzii Masterului de Studii de Securitate de la Universitatea din Bucureşti, am solicitat un răspuns la întrebarea ,,În ce măsură Parteneriatul strategic româno-american poate şi susţine efectiv politica României la Marea Neagră, în relaţia cu Ucraina şi problema Transnistriei?” Răspunsul a fost lipsit de echivoc : ,,Etapele consolidării parteneriatului strategic româno-american se aşează pe două paliere : în primul rând o prezenţă legală, activă a forţelor ameri-cane la Marea Neagră prin instalarea de baze militare în zona Mării Negre. Şi al doilea obiectiv în interiorul parteneriatului strategic cu SUA , dar şi cu Marea Britanie este internaţionalizarea


35.Articolul 1 al Tratatului precizează : ,,părţile se angajează să rezolve prin mijloace paşnice orice dispută interna-ţională în care ar putea fi implicate”; Articolul 5 al Tratatului este activat doar ,,de un atac armat împotriva uneia sau mai multora dintre părţi”, iar Articolul 6 specifică înţelesul sintagmei ,,atac armat asupra uneia sau mai mul-tora dintre părţi”, Manualul NATO, Office of Information and Press, Bruxelles, 2001, p.562;

La punctul 36 al Declaraţiei Summit-ului NATO de la Bucureşti se specifică şi se recunoaşte doar rolul iniţiative-lor şi al mecanismelor de securitate şi cooperare existente în arealul Mării Negre, nicidecum despre asumarea vreunui rol pentru NATO, http://www.nato.int/docu/pr/2008/p08-049f.html

36.Traian Băsescu şi Condoleezza Rice, Conferință de presă comună, 6 decembrie 2005, Departamentul de Comu-nicare Publică al Preşedinției României.

37.Strategia de securitate națională a României - România Europeană, România Euroatlantică: pentru o viaţă mai bună într-o ţară democratică, mai sigură şi prosperă, la http://presidency.ro

38.Programul de Guvernare 2005-2008, la http://www.guv.ro/obiective/pg2005-2008/program-de-guvernare.pdf

9

Mării Negre....SUA sunt implicate şi interesate în soluţionarea conflictului transnistrean39”. Ro-mânia a militat pentru o prezenţă robustă şi nerestricţionată a forţelor navale aliate şi ale SUA care să descurajeze dezvoltări periculoase ale conflictelor îngheţate, cu precădere a celui transnistrean, din vecinătatea României. În acelaşi sens, susţine viziunea SUA40 de cuplarea măsurilor de securitate maritimă din Marea Mediterană ale Alianţei – Active Endeavour41, cu cele din Marea Neagră – BlackSeafor42. Alături de cunoscuta opoziţie a Turciei, reacţia Rusiei, prin vocea viceprim-ministrului a fost lipsită de echivoc negativă43. Aceste evoluţii, alături de recomandările SUA de acomodare a politicilor pontice româneşti şi turce44, au determinat Ad-ministraţia prezidenţială la o reproiectare a politicii sale pentru acest spaţiu, în sensul nepunerii în discuţie a valabilităţii Tratatului de la Montreux45.

c. Creşterea gradului de securitate energetică a României şi transformarea ei într-o platformă regională majoră de tranzit energetic. În această zonă de interes major sunt sem-nificative două afirmaţii. Cea a asistentului pentru Europa şi Eurasia al secretarului de stat al SUA, care afirma că SUA dezvoltă o nouă strategie de amplificare a cooperării regionale în do-meniul energie, iar România este în miezul acestei probleme46. Şi cea a preşedintelui Băsescu, de confirmare a apropierii viziunilor americane şi româneşti în acest domeniu47. În acelaşi sens consemnăm parteneriatele strategice dintre România şi Azerbaidjan şi România şi Kazahstan, concentrate pe domeniul economic, respectiv pe cel energetic48.

În condiţiile în care Noua Politica Energetica a Uniunii Europene a fost elaborată în anul 200749, iar Strategia Energetică a României pentru perioada 2007-202050 este în stadiu de pro-iect, interesul SUA pentru problema surselor şi căilor de transport a hidrocarburilor din bazinul caspic are la bază Politica Naţională de Energie emisă în 200151. Principalul proiect de securi-tate energetică de interes major pentru România este NABUCCO, la care adăugăm


39.Victor Roncea (coordonator), Axa, noua Românie la Marea Neagră, Ed. Ziua, Bucureşti, 2005, p. 117-118 40.Kurt Volker, prim adjunct al secretarului de stat al SUA : ,,Concerning the Black Sea and Operation Active

Endeavor. We would certainly be in favor of seeing Operation Active Endeavor expanded to the Black Sea, as well”, Conferinţa Transatlantic Security: The Importance of NATO Today, Howard University's Model NATO Conference, Washington, DC, February 23, 2006, http://www.state.gov/p/eur/rls/rm/2006/62073.htm

41.Referințe oficiale la http://www.nato.int/issues/active_endeavour/index.html 42.Referințe oficiale la http://www.blackseafor.org/English/AnaSayfa.asp 43.,,Doi lideri, Rusia şi Turcia, state care au forţe navale moderne, sunt responsabili de securitatea la Marea Neagră

(...).Securitatea Mării Negre trebuie să fie garantată doar de ţările riverane. Turcia colaborează îndeaproape în această chestiune cu Rusia.”, în Gândirea Militară Românească, nr. 2 /2007, p.129

44.Matt Bryza, interviu, România Liberă, op.cit. 45.Traian Băsescu:,,Vă dau un exemplu: noi susţinem că Marea Neagră ar putea fi internaţionalizată la fel cum este

Mediterana, lucru pe care Federaţia Rusă nu-l acceptă şi va trebui să ținem cont în continuare de implicarea noas-tră în securitatea la Marea Neagră de această realitate. Probabil că va trebui să venim pe poziţia Turciei şi a Federației Ruse şi să participăm la acţiuni, la dezvoltări pe securitate care să ţină Tratatul de la Montreux ca un element fundamental de acces şi acţiune la Marea Neagră.”, interviu, TVR 1, 19 februarie 2008, emisiunea Între bine și rău.

46.Matt Bryza: ,,România s-a transformat într-un aliat cheie al SUA. A demonstrat că nu este doar un aliat de încre-dere, ci mai ales un aliat entuziast şi face lucruri importante cu noi. Demonstrează calități de lider în regiunea Mării Negre şi noi dezvoltăm o nouă strategie pentru această regiune pentru a încerca să forțăm cooperarea regio-nală şi în domeniul energetic. Nu în ultimul rând, securitatea energetică este o chestiune urgentă. Trebuie să ne mişcăm repede şi România este chiar în miezul acestei probleme.”, interviu, Jurnalul Național, 27 octombrie 2006

47.Traian Băsescu: ,,Nu ne este rușine că abordarea noastră a energiei în bazinul Mării Negre este apropiată de cea a administraţiei americane. Eu nu construiesc politica externă a României în funcţie de interesele unora şi altora, ci în funcţie de interesul naţional al României.”, interviu pentru Le Monde, 26 decembrie 2006

48.Traian Băsescu, Discurs cu ocazia primirii membrilor corpului diplomatic acreditat la București, 23 ian 2008 49.A succedat Strategiei Europene pentru Energie Sustenabilă, Competitivă și Sigură, adoptată la 8 martie 2006 50.Strategia Energetica a României pentru perioada 2007-2020/ DRAFT, la http://www.minind.ro/presa_2007/

mai/Strategia_16_mai.pdf 51.National Energy Policy 2001, la http://www.whitehouse.gov/energy/National-Energy-Policy.pdf

10

parteneriatele strategice dintre România şi Azerbaidjan şi România şi Kazahstan52, concentrate pe domeniul economic, respectiv pe cel energetic53. Un proiect al cărui acord de construire a fost semnat de UE şi statele direct vizate la 27 iunie 2006. Un proiect apreciat de unii analişti ca nerealizabil în lipsa unei politici energetice europene, sau ca ,,o utopie a lumii moderne”, în viziunea industriaşului român Dinu Patriciu. Dar un proiect de interes strategic pentru SUA, ală-turi de conducta Baku-Ceyhan, în politica lor de spargere a monopolului rusesc asupra aprovi-zionării Europei cu gaze.

Concluzii Este dificil de concluzionat un proces politic în plină evoluţie acum, când actorii politici care l-au conceput şi cei care sunt implicaţi în derularea lui sunt activi. Cu atât mai mult dacă este vorba de procese derulate pe termen lung, precum relaţiile generale bilaterale interstatale. Concluziile nu pot fi decât parţiale.

Contrar percepţiei publice interne, Axa Washington-Londra-Bucureşti nu este şi nu s-a dorit a fi o instituţie de drept internaţional, un tratat politic şi diplomatic. Nu este un obiectiv de politică externă şi de securitate. În discursul din 13 decembrie 2004, preşedintele Traian Băsescu a subliniat în două rânduri faptul că : ,,Principalul obiectiv de politică externă este fără îndoială integrarea în UE la 1 ianuarie 200754”. Axa este un instrument de politică externă. Ea nu a fost rodul vreunei şcoli de gândire politico – strategică naţională sau de partid, ci a fost o viziune puternic personalizată a preşedintelui Traian Băsescu.

Deşi este declarat şi puternic atlantistă, iar reacţiile unei părţi a mediului politic Comuni-tar, şi ne referim în special la reprezentanţi germani şi francezi din Parlamentul European, au fost prompte, noua orientare a politicii externe şi de securitate româneşti exprimată de Strate-gia axei nu a dus, cel puţin la nivel oficial şi declarativ, la antagonizarea României cu Uniunea Europeană. O expresie a acestei realităţi este şi accesul la termen în UE55.


52.Conform cu Declaraţia de parteneriat şi cooperare între România şi Republica Kazahstan -9 septembrie 2003 53.Traian Băsescu, Discurs cu ocazia primirii membrilor corpului diplomatic acreditat la București, 23 ianuarie 2008 54.Traian Băsescu, Discurs din 13 decembrie 2004, în revista 22, nr. 771/ 16-23 decembrie 2004 55.Astfel, vicepreşedintele fracţiunii social-democrate din parlamentul federal al Germaniei, Gernot Erler, într-un

interviu din 4 mai 2005 acordat ziarului ZIUA, spunea : ,,...suntem puţin nedumeriţi în legătură cu această opţiu-ne a Axei. De ce este exclus Bruxelles, Uniunea Europeană din această Axă ? Acesta nu este un semnal bun...şi toată această gândire geopolitică despre Marea Neagră este într-un fel un tip de gândire veche. Geopolitica nu este o prioritate pentru România acum...Noi nu putem înţelege mesajul de la Băsescu referitor la această Axă şi la implicarea în politica de stabilitate la Marea Neagră...Este o politică clasică de influenţă şi nu se potriveşte României să se gândească la o poziţie de forţă în regiune.” Trecând uşor peste nefericita istorie de 50 de ani a relaţiilor noilor democraţii est-europene cu Rusia şi tragicul Pact Ribbentrop - Molotov, demnitarul german reafirma rolul special asumat de Germania în atenuarea ,,îngrijorării” Rusiei faţă de pierderea influenţei în fostul spaţiu al U.R.S.S. : ,,Germania are un rol special aici, deja avem o relaţie prietenească între Putin şi Schroder...” În contrapondere, politica publică promovată de Cancelaria germană nu a putut decât să transmită: ,,Salutăm politica României la Marea Neagră, pentru că ea aduce stabilitate în zonă.”, precizând faptul că Ger-mania şi România au o opinie comună în privinţa necesităţii existenţei unei relaţii transatlantice bune. La rândul său, Susanne Kastner, fost vicepreşedinte al Parlamentului german , declara într-un interviu dat ziarului ZIUA la 10 decembrie 2005, în urma unei întâlniri cu preşedintele român: ,,Discuţiile au fost constructive. Una din teme a fost – axa Washington – Londra -.Sigur, a fost necesar să eliminăm unele neînţelegeri, pentru că acest lucru a trezit un oarecare scepticism la Berlin, dar din explicaţiile pe care le-am primit, suntem de părere că putem să acceptăm într-o anume măsură această idee, în sensul că ea se referă mai ales la probleme de politică a securită-ţii. Am impresia însă, în urma discuţiilor pe care le-am avut, că există şi o axă Bucureşti – Berlin”.

În privinţa reacţiilor Franţei, sugestiv poate fi articolul ,, România – calul troian - al Americii în Europa ” din cotidianul ,,Le Monde” în numărul său din 6 aprilie 2005. Şi tot în presa franceză, Le Figaro, preşedintele Băsescu afirma : ,,Mă văd obligat să constat că doar americanii şi britanicii sunt cei care se interesează cu ade-vărat de statele riverane Mării Negre”.

11

Din multiple raţiuni,viziunea axei nu a întrunit acceptul şi susţinerea unanimă a clasei po-litice româneşti. Ele ţin de zona luptei politice interne, în care Doctrina axei , aşa cum a fost ca-racterizată de Adrian Severin, a fost utilizată ca instrument al confruntării între partide politice şi instituţii ale statului, în condiţiile în care, practic, după 2005, discutăm de o coabitare între pre-şedinte şi guvern. O coabitare între o viziune politică prezidenţială atlantistă şi o viziune guver-namentală europenistă, cu cauzalităţi şi consecinţe multiple56. Inclusiv în această problematica a Axei57.

Relaţia româno-americană este mult mai consistentă, vizibilă şi activă decât cea româno-britanică, confirmând rolul proeminent al SUA în ansamblul politicilor euroatlantice pentru zona extinsă a Mării Negre. Strategia axei se bazează, practic, pe parteneriatele strategice ale Ro-mâniei cu cele două state.

Efectivitatea axei este dificil de evaluat, în condiţiile unor raporturi şi relaţii extrem de complexe. Pentru creionarea suplimentară a acestui aspect voi prezenta pe scurt trei episoade semnificative subsumate aspectului de efectivitate al Axei Washington-Londra-Bucureşti. Pri-mul se referă la reacţia ambasadorilor SUA şi ai Marii Britanii la Bucureşti privitoare la proble-mele sistemului juridic românesc şi în special la calitatea discutabilă, confirmată de Comunica-tul Parchetului General, a modificărilor aduse Codului de Procedură Penală. Deşi exprimarea îngrijorării diplomatului american58, făcută în spiritul diplomaţiei transformaţionale americane, a fost violent atacată de o parte a clasei politice româneşti, ea a fost susţinută imediat şi ferm de ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti59. Acestor demersuri li s-au alăturat, ulterior, ambasado-rii Germaniei şi Olandei.

Un al doilea episod se referă la reacţia SUA şi a Marii Britanii referitoare la suspendarea din funcţie a preşedintelui Băsescu. În momentele premergătoare referendumului din data de 19 mai 2007, în mod surprinzător pentru mass-media şi public, preşedintele PSD, Mircea Geoană a primit la 5 mai, la sediul partidului, vizita ambasadorului SUA, Nicholas Taubman. Vizita la sediul PSD a fost prefaţată şi urmată, apoi, de cele ale ambasadorului britanic, Robin Barnett. Una dintre urmări a fost respingerea în CSAT, de către preşedintele interimar, Nicolae Văcăroiu, a propunerii PNL de retragere a contingentului militar românesc din Irak. Sunt rele-vante două declaraţii. Cea a preşedintelui PSD: ,,În această perioadă agitată nu este bine să


56.O coabitare care a avut printre efectele sale din sfera politicii externe româneşti şi demisia ministrului Mihai R. Ungureanu. Divergenţele interne sunt şi expresia reflexă a stadiului general al relaţiei transatlantice din intervalul 2003 – 2007. Apreciem că amplificarea proceselor de asimilare a aquis-ului comunitar şi integrarea României în UE la începutul anului 2007 au indus presiuni asupra atitudinii pro americane şi britanice a politicii externe româ-neşti. Început la sfârşitul anului 2005 şi având dezvoltări şi în 2008, scandalul privitor la posibilele centre de de-tenţie secrete ale CIA în Europa a afectat şi România, amplificând percepţia de aliat necondiţionat şi nediscriminatoriu al SUA.

57.Referindu-se la posibilele consecinţe ale demersului primului ministru CP Tăriceanu de retragerea trupelor ro-mâneşti din Irak, preşedintele Băsescu aprecia:,,Realizator-Chiar bănuiţi că ar fi putut face acest gest intenţionat, dorind să distrugă o relaţie diplomatică, de exemplu cu SUA sau cu Marea Britanie? Băsescu:,,Este evident că asta se întâmplă. Realizator – Este o acuzaţie foarte gravă. Este o acuzaţie de atentat aproape la interesele naţio-nale ale României. Băsescu – Asta a şi fost ieşirea de astăzi. Un atentat grosolan la interesul naţional al Români-ei, fracturarea unei relaţii...”, interviu la Postul TVR 1, 29 iunie 2006.

58.Nicholas Taubman:,,Sunt destul de îngrijorat cu privire la recentele acţiuni ale Parlamentului pentru a slăbi ca-pacitatea procurorilor şi a autorităţilor de aplicare a legii (...) Propunerile de amendamente pentru Codul Penal şi Codul de Procedură Penală sunt destul de îngrijorătoare pentru români şi pentru prieteni ai României, printre care mă număr și eu.”, discurs, Ceremonia de închidere a Programului Consolidarea societății civile dinRomânia, 15 noiembrie 2007, la http://bucharest.usembassy.gov/US_Policy/Press_Releases/Ambassador_Taubman_11152007-ro.html

59.Robin Barnett:,,Împărtăşim îngrijorarea guvernului SUA că, în cazul în care sunt aprobate în forma actuală, mo-dificările (...)ar putea diminua capacitatea autorităţilor române(...)dar şi eficienţa cooperării dintre Marea Britanie și România împotriva fenomenului infracţional care ne afectează pe noi toţi.”, comunicat al Ambasadei Marii Britanii la Bucureşti, 15 noiembrie 2007.

12

avem decizii majore, care să implice schimbări importante în politica noastră externă(...). Este o cerinţă legitimă a SUA să existe o predictibilitate în politica noastră externă60”. Şi declaraţia lui Daniel Fried, adjunct al secretarului de stat Condoleezza Rice, sosit la Bucureşti cu un mesaj clar : ,,Nu vreau să văd România renunţând la angajamentele asumate, la fel cum nici dumnea-voastră nu vreţi să vedeţi America renunţând la angajamentele sale, inclusiv la cele de a apăra România61”.

În fine, al treilea episod se referă la faptul că principalii strategi politici ai PNL şi ai PSD sunt specialişti din SUA şi Marea Britanie. Astfel Arthur Finkelstein, fost strateg al unor preşe-dinţi americani şi Tal Silberstein, fost strateg de campanie pentru Adrian Năstase, sunt strategii PNL. În acelaşi timp, PSD a solicitat consultanţa firmei britanice ,,Penn, Schoen and Berland Associates”, al cărei manager general al biroului din Londra este Matt Carter, şeful campaniei electorale din 2004 a Partidului Laburist britanic. Sunt trei episoade disparate care reflectă o anumită efectivitate a Axei Washington-Londra-Bucureşti.

Vizând cu precădere participarea României la redefinirea parametrilor geopolitici şi de securitate în bazinul Mării Negre şi în Zona sa Extinsă, efectivitatea Strategiei axei decurge din modalitatea, de parteneriat sau de adversitate, în care aceasta se raportează la principalele puteri pontice, Federaţia Rusă şi Turcia.

Alături de Parteneriatul strategic româno-american, apreciem că Axa Washington-Londra-Bucureşti este una dintre cele mai îndrăzneţe şi vizionare construcţii politice şi de secu-ritate româneşti de după decembrie 1989. Aceasta chiar dacă efectivitatea ei este redusă pe un orizont scurt de timp şi estompată de neconfirmarea ei oficială şi explicită de către Londra şi Washington, nesusţinerea ei cu gesturi politice şi strategice neechivoce de către cele două ca-pitale occidentale şi de nestructurarea ei în instituţii şi acte cu valoare diplomatică şi juridică.

Spaţiul pontic este blocat de multe decenii. Pe de-o parte de URSS şi, ulterior, de o Ru-sie în căutarea asiduă a puterii pierdute şi manipulând cu cinism preţuri, robinete şi staţii de pompare. Pe de altă parte de o Turcie aflată într-o dilemă istorică profundă – spre Occident, bunăstare, dar şi disciplinarea înrolării în sistemul sever Comunitar, sau spre Orient, spre o po-sibilă postură de lider al lumii turcice şi, inerent, abandonarea kemalismului şi întoarcerea la islamism. România poate şi trebuie să joace un rol semnificativ la Marea Neagră. Axa Washin-gton-Londra-Bucureşti este unul dintre instrumentele la îndemână.


60.Mircea Geoană, declaraţie din 8 mai 2007, la www.psd.ro 61.Daniel Fried, interviu, în Evenimentul zilei, 10 mai 2007

NICOLAE TOBOŞARU Născut în anul 1957, este licenţiat în ştiinţe militare la Academia Trupelor de Uscat în 1979. Urmează apoi Academia de Înalte Studii Militare (A.I.S.M.), absol-vită în 1991. În anul 1999 urmează Colegiul de Comandă şi Stat Major al AISM, iar în 2006 obţine licenţa de Master la Masterul de Studii de Securitate şi Integrare Euroatlantică - Universitatea Bucureşti. Din 2006 este doctorand la Facultatea de istorie, geografie şi rela-ţii internaţionale de la Universitatea Oradea. În perioada 1979-1999 a fost ofiţer activ al Ministerului Apărării Naţionale, după care a trecut în viaţa civilă. Este căsătorit şi are un fiu inginer. Vorbeşte limba franceză.

13


14

UNELE ASPECTE ALE CONFLICTULUI TRANSNISTREAN Elena Luiza POPA

„Conflictul din Transnistria a fost deseori descris, atât în Rusia cât şi în Occident, ca un război etnic între naţionaliştii de la Chişinău, hotărâţi să se unească cu România, şi etnicii ruşi din Transnistria, care se temeau că vor fi asimilaţi într-un stat românesc extins. În teren, lucrurile nu au fost însă nicio-dată atât de simple. Originile complexe ale conflictului transnistrean, precum şi interesele politice şi economice pe care le servea, au făcut, de fapt, dispu-ta atât de greu de rezolvat1”.

Odată cu declararea unilaterală a independenţei Kosovo (februarie 2008) şi recunoaşterea acesteia de către o serie de state influente pe plan internaţio-

nal, a revenit în atenţie problema soluţionării unor conflicte îngheţate existente în lume, în spe-cial a celor din regiunea Balcanilor şi din spaţiul ex-sovietic. În acelaşi timp, perspectiva iniţierii procesului de aderare la Alianţa Nord-Atlantică a unor foste republici sovietice (Georgia şi Ucraina) a determinat reacţii dure din partea liderilor de la Kremlin. Aceştia au avertizat asupra pericolului pe care îl reprezintă mişcările separatiste de pe teritoriul fostei Uniuni Sovietice nu doar pentru stabilitatea tinerelor republici, ci şi în planul securităţii europene. Alături de enclave-le Abhazia şi Osetia de Sud (Georgia), Transnistria (Republica Moldova) a devenit, astfel, un mijloc de a ţine la distanţă Alianţa de graniţele fostului imperiu şi de a perpetua influenţa Fede-raţiei Ruse în regiune.

1. Esenţa conflictului transnistrean

Regiunea de est a Republicii Moldova, situată în stânga Nistrului, cunoscută sub numele de Transnistria, conservă de mai multă vreme ceea ce în terminologia Consiliului Europei a fost denumit unul dintre conflictele îngheţate din spaţiul ex-sovietic (în ultimul timp, la nivelul OSCE sintagma „frozen conflicts” tinde să fie înlocuită cu „protracted conflicts”). Un conflict controver-sat care, în opinia experţilor, nu are nicidecum conotaţii etnice, ci exclusiv politice. Altfel spus, un conflict localizat într-o zonă folosită tradiţional ca avanpost al intereselor ruseşti în sud-estul Europei, reinventat de artizanii politicii Kremlinului şi activat violent în 1992, la scurt timp după destrămarea URSS şi proclamarea independenţei tânărului stat Republica Moldova2.

Republica Moldovenească Nistreană (RMN), autoproclamată la 2 septembrie 1990, nu este recunoscută de nimeni pe plan internaţional. Nici chiar Federaţia Rusă, principalul susţinător al regimului de la Tiraspol, nu a recunoscut de jure RMN, ci pretinde doar că actele liderilor sepa-ratişti sunt o realitate de care trebuie „să se ţină seama”.

Diferendul transnistrean este mai degrabă un conflict provocat de o a treia parte (Federaţia Rusă) care, oficial, şi-a asumat rolul de garant şi mediator, dar, în fapt, se implică nemijlocit în


1. Charles King, Mioldovenii, România, Rusia şi politica culturală, Editura Arc, Chişinău, 2002. 2.Î n „Memoriul” înaintat, la 4 februarie 1924, conducerilor partidelor bolşevice din Rusia şi Ucraina de către grupul de iniţiativă pentru crearea Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti (RASSM) se preci-za: „Republica Moldovenească ar putea juca acelaşi rol de factor politico-propagandistic pe care îl joacă Republica Bielorusă faţă de Polonia şi cea Karelă faţă de Finlanda. Ea ar focaliza atenţia şi simpatia po-pulaţiei basarabene şi ar crea pretexte evidente în pretenţiile alipirii la Republica Moldovenească a Basa-rabiei. Din acest punct de vedere devine imperioasă necesitatea de a se crea anume o republică socia-listă, şi nu o regiune autonomă în componenţa URSS. Unirea teritoriilor de pe ambele părţi ale Nistrului ar servi drept breşă strategică a URSS faţă de Balcani (prin Dobrogea) şi faţă de Europa Centrală (prin Bucovina şi Galiţia), pe care URSS le-ar putea folosi drept cap de pod în scopuri militare şi politice”. (Demir Dragnev, Ion Jarcuţchi, Ion Chirtoagă, Elena Negru, Din istoria Transnistriei, Editura Civitas, Chişinău, 2001, p.163).

15

favorizarea unuia dintre protagonişti (Transnistria), alterând structura comunicării, modificând raportul de forţe şi încercând în final să influenţeze stabilirea unei soluţii în conformitate cu pro-priile interese strategice. Obiectivul principal al declanşării şi alimentării conflictului, care a cu-noscut o fază de violenţe armate (1992), iar în prezent se caracterizează prin perpetuarea unor provocări şi tensiuni de multe ori artificiale, îl constituie generarea continuă a unei stări de in-stabilitate care să descurajeze procesul de renaştere naţională din statul moldovean şi să justi-fice prelungirea prezenţei militare ruseşti în regiune, avertizând că este vorba de o zonă de in-fluenţă a Moscovei, fără alternativă.

2. Instrument al intereselor ruseşti

Transnistria a fost tratată în mod preferenţial de Moscova încă din perioada fostei URSS. În ultimele două decenii, pe lângă facilităţile din domeniul energetic, asistenţa economică ruseas-că pentru RMN a vizat consecvent consolidarea unei economii transnistrene separată de eco-nomia Republicii Moldova, dar complet dependentă de generozitatea Moscovei.

În acelaşi timp, Transnistria este un obiectiv pentru capitalul elitelor economice ruseşti, majo-ritatea privatizărilor din cadrul RMN fiind făcute cu sprijinul companiilor ruseşti şi ucrainene. În plus, elita la putere în RMN este constituită din ruşi sau ucraineni cu cetăţenie rusă (ex.: Igor Smirnov - provenit din complexul industrial sovietic, Vladimir Antiufeev - fost general rus, Victor Balala - anterior deputat în Duma de Stat ş.a.).

Lideri politici importanţi din Rusia au privit Transnistria ca parte din sfera acesteia de influen-ţă, încă de la începutul anilor ’90 pronunţându-se pentru o politică externă rusă activă în susţi-nerea sa ca subiect independent de Republica Moldova3. În septembrie 2004, o delegaţie rusă condusă de Serghei Baburin, vicepreşedinte al Dumei de Stat, reamintea cât se poate de clar poziţia Moscovei: „O realitate trebuie să fie acceptată: Moldova este astăzi compusă din două state - Republica Moldovenească Nistreană şi Republica Moldova4”.

Ambasadorul Rusiei la NATO, Dimitri Rogozin, fost lider al partidului ultranaţionalist Rodina (Patria), afirma în noiembrie 2007, în cadrul unei conferinţe de presă, că Transnistria este teri-toriu al Rusiei, cu limbă şi cultură corespunzătoare. În 16 ani, de la proclamarea independenţei, în regiunea transnistreană majoritatea locuitorilor şi-au luat cetăţenia rusă.

Preocuparea Rusiei pentru menţinerea influenţei tradiţionale în spaţiul ex-sovietic - genera-tă de o anumită vocaţie imperialistă care a supravieţuit prăbuşirii blocului sovietic - şi dorinţa de a se opune Occidentului într-un spaţiu circumscris sferei de influenţă geopolitică şi geostrategică a Moscovei, se adaugă interesului economic major pentru regiunea transnistreană, privită de unii analişti ca un „offshore gigantic”.

3. Prezenţa militară rusă în Transnistria şi implicarea sa în conflict

Dislocarea de către Moscova a unor importante forţe militare, armament şi tehnică de luptă în regiunea transnistreană are o istorie mai îndelungată, fiind în conexiune directă cu obiectivele strategice ale URSS / Federaţiei Ruse spre sudul şi centrul Europei.

La sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, Armata a 46-a sovietică, ale cărei efective tre-cuseră prin România până la Viena, a fost retrasă în districtul militar Odesa, majoritatea unităţi-lor fiind concentrate în Transnistria.

Transformată ulterior în Armata a 14-a, cu un număr de circa 3000 de ofiţeri şi zeci de mii de


3. În 1992, cu prilejul vizitei la Chişinău şi Tiraspol a vice-preşedintelui de atunci al Rusiei, Aleksandr Ruţkoi, acesta declara că republica nistreană „a existat, există şi va continua să existe”. 4. Dezgheţarea unui conflict îngheţat: aspecte legale ale crizei separatiste din Moldova, studiu elaborat de Asociaţia Avocaţilor Oraşului New York, Comitetul Special pentru Afaceri Europene, Chişinău, 2006.

16

soldaţi şi rezervişti locali, aceasta a reprezentat unul din corpurile de elită ale armatei sovietice în perioada Războiului Rece5. Printre altele, în componenţa sa intra şi Divizia a LIX-a de Gărzi Motorizate, concepută drept vârf de lance în Europa de sud-est, spre Grecia şi Italia, în cazul unui conflict cu NATO.

Transnistria a devenit „una din cele mai sovietizate regiuni din cadrul Uniunii” şi, drept recom-pensă pentru loialitatea sa necondiţionată faţă de URSS, în această zonă au fost concentrate o serie de obiective centrale ale producţiei de apărare şi industriei grele sovietice: 4/5 din popula-ţia regiunii lucra în industrie, construcţii şi sectorul serviciilor; hidrocentrala de la Dubăsari, în-cepută în 1955, asigura cea mai mare parte a energiei electrice necesare RSSM, iar termocen-trala Moldavskaia, construită în 1961, era una dintre cele mai mari din sud-vestul Uniunii Sovie-tice; Combinatul siderurgic de la Râbniţa, inaugurat în 1984, a devenit reprezentativ pentru in-dustria sovietică de metal, în timp ce alte întreprinderi din Tiraspol erau profilate pe producerea unor componente, echipamente şi armament de vârf destinate sectorului de apărare.

După proclamarea independenţei Republicii Moldova (27 august 1991), rolul armatei ruseşti în regiunea transnistreană poate fi împărţit în două faze: asistenţa în timpul războiului de pe Nistru, din 1992, când a intervenit direct de partea separatiştilor, şi acţiunile actuale, inclusiv păstrarea depozitelor de armamente în Transnistria.

Evaluând implicarea Rusiei în războiul din 1992, Decizia Curţii Europene pentru Drepturile Omului a Consiliului Europei (CEDO) în cazul Ilaşcu (iulie 2004) constata:

„În 1991-1992, în timpul ciocnirilor cu forţele de securitate ale Moldovei, o serie de unităţi mili-tare ale URSS, iar apoi ale Federaţiei Ruse, au trecut împreună cu muniţiile lor de partea sepa-ratiştilor transnistreni, iar numeroase articole de echipament militar ale Armatei a 14-a au ajuns în mâinile separatiştilor. (...) În loc să împiedice agresiunea pe Nistru, armata rusească a asigu-rat Tiraspolul cu armament pentru lansarea ofensivelor. În loc să asigure transnistrenii că este posibilă realizarea unui compromis cu Chişinăul, oficialii ruşi în vizită la Tiraspol susţineau pre-tenţiile acestora. În loc să ofere elitelor nistrene motivaţii pentru a merge la compromis, Rusia a subvenţionat intransigenţa acestora. În cele din urmă, intervenţia Rusiei în confruntarea de la Tighina (Bender) a servit nu numai pentru a pune capăt războiului - cu toate că a făcut acest lucru - dar şi pentru a asigura victoria nistrenilor. Fără suportul Rusiei nistrenii probabil nici nu ar fi putut lansa războiul secesionist, nemaivorbind de victorie7”.

După confruntările armate moldo-ruso-transnistrene din 1992, conflictul din Transnistria a in-trat în atenţia organizaţiilor internaţionale cu atribuţii în domeniul gestionării crizelor şi al situ-aţiilor post-conflict, în primul rând a OSCE8. La un an după încetarea confruntărilor militare şi pe fondul lipsei de progrese în procesul de negocieri dominat de Rusia şi Ucraina (în urma eli-minării României din mecanismul cvadripartit pus în funcţiune iniţial), OSCE a stabilit o misiune pe termen lung în Republica Moldova, cu sediul la Chişinău (aprilie 1993) şi un birou de repre-zentare la Tiraspol (februarie 1995).

Obiectivul principal al Misiunii OSCE l-a reprezentat medierea procesului de negocieri între cele două părţi direct implicate (Chişinău şi Tiraspol), precum şi între acestea şi statele care şi-au asumat rolul de garant în reglementarea diferendului de pe Nistru (Federaţia Rusă şi Ucrai-na), mulţi ani reuniunile desfăşurându-se în format „2 + 3” (Chişinău, Tiraspol şi, respectiv, OS-CE, Rusia şi Ucraina). Din toamna anului 2005, la procesul de negocieri participă, de aseme-nea, Uniunea Europeană şi SUA, în calitate de observatori (format „5+2”).


5. Charles King, Criza din Transnistria, în vol. The Moldovans, Hoover Institution Press, Stanford University, California, SUA, 2000 (ed. rom. 2002), p. 188. 6.Charles King, Criza din Transnistria, în vol. The Moldovans, Hoover Institution Press, Stanford University, California, SUA, 2000 (ed. rom. 2002), p. 188. 7. Idem, Dezgheţarea unui conflict îngheţat: aspecte legale ale crizei separatiste din Moldova 8. Idem, Charles King, p. 183.

17

În urma summit-ului OSCE de la Istanbul (noiembrie 1999), Misiunea OSCE din Republica Moldova a primit mandat de a se implica direct în asigurarea unui proces transparent de retra-gere în Federaţia Rusă sau de distrugere la faţa locului a imenselor cantităţi de armament şi muniţie ruseşti stocate în regiunea transnistreană, îndeosebi în depozitul de la Cobasna9.

4. Concluzii În pofida promisiunilor şi angajamentelor de demobilizare asumate în cadrul mai multor acor-duri şi înţelegeri, inclusiv prin documentele semnate la summit-ul OSCE de la Istanbul, precum şi a numeroaselor cereri formulate de autorităţile de la Chişinău, trupele ruseşti continuă să sta-ţioneze în regiunea separatistă transnistreană, consolidând fiabilitatea Republicii Moldoveneşti Nistrene (RMN) şi făcând mai dificilă reintegrarea într-un stat unitar cu Republica Moldova.

În mod similar, depozitele de arme din era sovietică aflate sub controlul Armatei a 14-a (din 1994 - Grup operativ al trupelor ruse - GOTR) au fost utilizate pentru a susţine regimul separa-tist de la Tiraspol atât direct, cât şi ca sursă de venituri prin intermediul vânzării, în comun, de către ruşi şi transnistreni, a unor materiale militare pe piaţa internaţională.

Rusia a condiţionat permanent retragerea armamentului şi a trupelor sale din Republica Mol-dova de sincronizarea cu soluţionarea politică finală a diferendului, pretinzând că transnistrenii nu i-ar permite să se retragă înainte de a se defini şi accepta statutul special al regiunii şi de a se garanta viabilitatea acestuia. Altfel spus, o prelungire a prezenţei militare ruse în zonă pe termen nedefinit, obiectiv urmărit cu obstinaţie de Rusia şi actualizat periodic în funcţie de eve-nimente şi evoluţii conjuncturale pe scena regională şi internaţională. De exemplu, începând din anul 2007, ruşii invocă în sprijinul poziţiei lor, inclusiv pentru nerespectarea angajamentelor asumate prin Tratatul CFE adaptat (Istanbul, 1999), intenţia SUA de a instala un scut antira-chetă în Polonia şi Cehia, precum şi de a utiliza facilităţile militare puse la dispoziţie de Româ-nia şi Bulgaria pe teritoriile proprii. Astfel de argumente nu pot fi însă acceptate de alţi actori internaţionali, îndeosebi de SUA, UE şi OSCE.

Este evident că prezenţa forţelor şi armamentelor ruseşti în regiunea transnistreană, implica-rea lor în timpul conflictului de partea separatiştilor, precum şi opoziţia constantă faţă de orice activităţi orientate spre reintegrarea statului moldovean au devenit un obstacol major în calea reglementării definitive a diferendului transnistrean şi, totodată, a îndeplinirii mandatului încre-dinţat Misiunii OSCE în Republica Moldova de comunitatea internaţională. Retragerea acestor forţe şi armamente de către Rusia reprezintă o condiţie esenţială pentru reglementarea durabi-lă a chestiunii transnistrene, lucru reafirmat periodic de diverşi lideri politici şi militari occiden-tali, între care şi Robert Simmons, secretar general adjunct al NATO, responsabil pentru pro-bleme de Securitate şi Parteneriat.

În ultima perioadă, îndeosebi după Summit-ul NATO de la Bucureşti, Rusia susţine in-sistent că diferendul transnistrean ar trebui soluţionat prin dialog direct între Moscova-Chişinău-Tiraspol, pledând pentru diminuarea rolului până la eliminarea totală a OSCE şi a comunităţii internaţionale din procesul de negocieri. În condiţiile în care guvernarea comunistă de la Chişinău este dispusă, la presiunile Moscovei, să facă o serie de concesii majore în favoarea acesteia şi având în vedere credibilitatea acuzaţiilor referitoare la „responsabilitatea statală a Rusiei pentru continuarea crizei separatiste10”, este limpede că numai o mediere internaţională reală, care să înlăture partizanatul şi arbitrariul practicate de cei ce şi-au asumat rolul de ga-


9. Pentru detalii a se vedea Oazu Nantoi, Thomas Houlahan, The stability of the separatist regime in the Eastern region of the Republic of Moldova, William R. Nelson Institute, Republica Moldova, 2001. 10. Idem, Dezgheţarea unui conflict îngheţat.

18

rant, poate conduce la o soluţie finală durabilă a conflictului transnistrean, care să asigure inte-gritatea statului moldovean şi suveranitatea sa asupra întregului teritoriu naţional.


ELENA LUIZA POPA Este născută în anul 1974. În anul 1997 absolvă cu diplomă de licenţă Universitatea Bucureşti, Facultatea de Limbi şi literaturi Străine, Secţia limbi clasice. Din octombrie 2006 este Masterand la Şcoala Naţională de Studii Poli-tice şi Administrative (SNSPA), Departamentul de Relaţii Internaţionale - master: Analiza şi Soluţionarea Conflictelor. Din iunie 2006 este expert relaţii publice şi comunicare, Institutul Naţi-onal pentru Studierea Holocaustului din România “Elie Wiesel”, în cadrul căruia a colaborat la publicarea mai multor lucrări publicate sub egida Insti-

tutului. Cunoaşte limbile engleză, franceză şi neogreacă.

19

FENOMENUL Al QAEDA ÎN ROMÂNIA

Sebastian – Constantin TURCU La şase ani de la cel mai sângeros atac terorist din istorie, prezenţa unei celule Al Qaeda a fost raportată în România. Cotidianul italian „Il Secolo XIX” a publicat o conversaţie purtată de doi cetăţeni tunisieni despre baze de pregatire Al Qaeda lângă Galaţi. În urma interceptării conversaţiilor celor doi, autorităţile au aflat numărul de telefon al teroristului Al-Zarkawi, care demonstra legătura pe care cei doi o aveau cu organizaţia Al Qaeda1. Cei doi tunisieni făceau parte dintr-o celulă de trei persoane care a organizat şi a înfiinţat baza de pregătire de la Galaţi. În afară de pregătirea militară,

celula avea misiunea de a strânge bani din trafic de ţigări şi din furturi de maşini, cu scopul de a finanţa Al Qaeda2. Organizaţiile teroriste de tipul Al Qaeda sunt o ameninţare pentru Româ-nia. Pentru a evita o tragedie ca cea de la 11 septembrie 2001, România trebuie să facă din eliminarea organizaţiilor de acest fel o prioritate naţională. Motive pentru care Al Qaeda ar alege ţinte pe teritoriu românesc Florian Leş, din Timişoara, a plănuit un atac cu bombă împotriva oraşului şi a fost arestat în momentul în care încerca să-şi ducă la îndeplinire planul. Întrebat de autoritaţile române care a fost intenţia sa, Leş a mărturisit că vrea să dea României o lecţie pentru implicarea sa în Irak şi Afganistan şi că a vrut să-şi răzbune fraţii din Cecenia şi Bosnia. Cetăţeanul timişorean a fost influenţat de videoclipuri şi de propagandă jihadistă receptate pe internet. Autorităţile cred că acesta este felul în care Leş a fost racolat. Internetul a înlesnit posibilitatea lui Leş de a comuni-ca şi de a lua legătura cu terorişti şi grupări teroriste mai ales din Bosnia3. Fără indoială că ide-ologia Al Qaeda se răspândeşte mai ales printre oameni ca Florian Leş4. Ideologia Al Qaeda face ca România să fie o ţară propice pentru atacurile teroriste. În baza unui recensamânt din 2002, populaţia României este în proporţie de 99% creştină. Acest procentaj este împărţit între ortodocşi, protestanţi şi catolici. În România, există şi o mică comu-nitate musulmană, care reprezintă mai puţin de 0,9%5. Al Qaeda consideră toate ţările neislamice şi populaţia nemusulmană ca fiind formate din necredinciosi care ar trebui fie con-vertiţi la islamism, fie ucişi. În afară de latura religioasă, România are o relaţie foarte strânsă cu Statele Unite ale Americii (SUA). România a oferit ajutor militar SUA chiar şi inainte de a fi ofici-al admisă ca membru NATO. Din 2003 România trimis peste 5200 de militari în sprijinul opera-ţiunii Iraqi Freedom6. România a mai trimis sprijin militar şi în Afganistan, unde peste 900 de militari ajută coaliţia în operaţiunea Enduring Freedom şi sunt parte a ISAF7. Cooperarea între


1. “Dalla Romania, la via dei Kamikaze,” în cotidianul Il secolo XIX, 13 noiembrie 2007. 2.Counterterrorism digest: 13-14 noiembrie 2007, [articol online], disponibil la <www.opensource.gov>,

accesat 23 aprilie 2008. 3. Irina Dumitriu “Romania preparing terrorist attack downtown Timisoara arrested”, în cotidianul Nine O

Clock, 28 iunie 2006. 4.Hayder Mili, “Terrorism Monitor,” Volumul IV, numarul 21, Noiembrie 2, 2006, p 3. 5. Romania în CIA World Factbook, [website online], disponibil la < https://www.cia.gov/library/

publications/the-world-factbook/geos/ro.html>, accesat 23 Aprilie 2008. 6. Romania în Operation Iraqi Freedom [website online], disponibil la

<http://www.mnf-iraq.com/index.php?option=com_content&task=view&id=9208&Itemid=129>, accessed 23 April 2008.

7. Romanian Troops In Afghanistan, comunicat de presă al Ministerului Apararii, [document online], dis-ponibil la <english.mapn.ro/eveniment/2005/septembrie/26/ROMANIAN%20TROOPS%20IN%20AFGHANISTAN.doc>, accesat 24 Aprilie 2008.

20

cele două ţări a devenit şi mai strânsă în urma aderării României la NATO, în 2004. Pe data de 7 decembrie 2005, secretarul de stat al SUA, doamna Condolezza Rice, a semnat un contract cu ministrul de exerne al României, domnul Răzvan Ungureanu, prin care se creau primele ba-ze militare americane în România8. România nu numai că a sprijinit militar SUA, dar a aprobat ca trupele militare americane să folosească baza de la Constanţa ca platformă de lansare în invadarea Irakului. Au fost chiar acuzaţii că CIA ar avea sedii de detenţie secrete în România, folosite pentru reţinerea şi interogarea membrilor Al Qaeda. Chiar dacă acuzatiile au fost ulteri-or negate de ambele parţi, atât de preşedintele Romaniei cât şi de Pentagon9, scandalul a adus România în centrul atenţiei. Relaţiile strânse dintre România şi SUA, acordurile şi înţelegerile militare, şi nu în ultimul rând acuzaţiile despre închisorile CIA au stârnit resentimente în rândul islamiştilor radicali şi Al Qaeda, oferindu-le încă un motiv să atace România. Recent, noi tensiuni au izbucnit în Balcani, în contextul declaraţiei de independenţă a provinciei Kosovo. În ciuda poziţiei luată de SUA, preşedintele României, Traian Băsescu, a declarat într-un interviu: ’’[România] nu va recunoaşte declaraţia de independenţă a Kosovo10.’’ Kosovo este o provincie predominant musulmană a fostei republici Iugoslavia, vecină a Româ-niei, care este aflată sub controlul Naţiunilor Unite (ONU) din cauza conflictului religios dintre sârbi şi albanezi. Statele Unite şi majoritatea comunitaţii internationale au recunoscut indepen-denţa provinciei. România este una dintre cele cinci ţări care se opune independenţei acestei provincii, favorizând prin decizia sa populaţia predominant creştină a Serbiei. Motivul invocat de România pentru sprijinul acordat guvernului de la Belgrad este că acceptarea independenţei Kosovo ar putea declanşa un efect în lanţ în zonă, determinând şi alte minoritaţi să militeze pentru independenţă11. Chiar dacă religia nu este un motiv pentru sprijinul acordat Serbiei, prin prisma unei ideologii islamice radicale acest exemplu ar putea fi folosit în scopuri propagandis-tice. Felul în care poate fi perceput acest fapt este că România, o ţară predominant creştină, sprijină guvernul de la Belgrad în refuzul declaraţiei de independenţă a unei provincii musulma-ne. Poziţia politică abordată de România în conflictul din Balcani poate fi un motiv pentru răs-pândirea ideologiei Al Qaeda şi alegerea de noi obiective pe teritoriul ţării. Kosovo nu este singura zonă problematică din Balcani. La începutul anilor 1990, un alt conflict a izbucnit în Bosnia, care făcea parte din aceeaşi fostă republică, Iugoslavia. După ce comunitatea europeană a recunoscut independenţa Bosniei în 1992, conflictul etnic dintre sârbi, croaţi şi musulmani s-a transformat în genocid. 200.000 de musulmani au fost ucişi de forţele armate ale Serbiei în decursul a trei ani, în operaţiuni care au fost clasificate drept „purificare etnică12.” În paralel, Afganistanul îşi revenea după războiul purtat cu Uniunea Sovie-tică. Un numar mare de talibani şi operatori Al Qaeda au venit să îi ajute pe fraţii lor din Balcani13. După mai mult de 15 ani de la începerea conflictului, forţele Naţiunilor Unite sunt în-că prezente în regiune şi desfăşoară operaţiuni de menţinere a păcii. Există posibilitatea cres-cută ca membrii Al Qaeda care au venit să lupte împotriva sârbilor la începutul anilor ’90 să tra-


8. Military Base in Romania Approved, [website online] disponibil la <http://www.military.com/NewsContent/0,13319,82208,00.html>, accesat 24 Aprilie 2008.

9. Craig Whitlock, “European Probe Finds Signs of CIA-run Secret Prisons,” în The Washington Post, 8 iunie 2008.

10. B.A. Robinson, “Religious Aspects of the Iugoslavia – Kosovo Conflict,” [articol online], disponibil la <http://www.religioustolerance.org/war_koso.htm>, accesat 25 Aprilie 2008.

11. B.A. Robinson, “Religious Aspwcts of the Iugoslavia - Kosovo Conflict” (articol online), disponibil la <http://www.religioustolerance.org/war_kosovo.htm>, accesat la 25 aprilie 2008.

12. “Genocide in the 20th century,” [website online], disponibil la <http://www.historyplace.com/worldhistory/genocide/bosnia.htm>, accesat 25 Aprilie 2008.

13. Steven Woehrel, “Islamic Terrorism and the Balkans,” [articol online], disponibil la <http://www.history.navy.mil/library/online/Islamic_terrorism.htm>, accesat 30 Aprilie 2008.

21

verseze graniţa şi să racoleze populaţia musulmană din România. Din cauza acestei apropieri geografice, România este expusă riscului de răspândire a unei ideologii fundamental musulma-ne. Efectele acestei proximităţi au fost deja văzute în cazul lui Florian Leş. Al Qaeda vrea să folosească Europa de Est ca o rampă de lansare a atacurilor împotriva Europei de Vest. Re-cent, Al Qaeda a încercat chiar să recruteze jihadişti în Europa de Est. Aceşti luptători sunt su-pranumiţi „Al Qaeda albă”, pentru că se pot integra în populaţia locală mult mai uşor, ceea ce îi face să fie mai greu de identificat şi de urmărit de către autoritaţile locale14. România este ex-pusă riscului unei astfel de îndoctrinări a populaţiei. Este o ţară predominant creştină, aproape de zonele fierbinţi ale Balcanilor, unde legea nu se respectă în totalitate. Al Qaeda ar putea opera liber, recruta oameni sau ar putea numai colecta bani pentru a finanţa atacuri teroriste în Europa de Vest sau în alte colţuri ale lumii.

Comunitatea musulmană din România Primele documente care atestă prezenţa musulmană pe teritoriul României datează din

1241. Populaţia care a ocupat teritoriul din subcurbura Carpaţilor era predominant sunită, majo-ritatea turci şi tătari. Mai târziu, în secolul al XIII-lea, turcilor li s-a permis să se stabilească în Dobrogea, ca să apere Imperiul Otoman de invaziile de la nord. Drept rezultat al acestei pre-zenţe, primele comunităţi musulmane au fost fondate mai târziu, în secolele al XIV-lea şi al XV-lea15.

După 1967, când Ceauşescu era preşedinte, România a avut o politică pro-arabă. Mai mult decât atât, regimul comunist a avut legături foarte strânse cu Yasser Arafat şi drept urma-re mulţi terorişti arabi au fost antrenaţi în România16. În anii ’70 şi ’80 un număr mare de stu-denţi arabi a venit în România ca să invete aici. O parte dintre ei s-au întors în ţările de origine şi o parte au rămas în România, unde şi-au întemeiat familii. În anul 1990, studenţii au fondat Asociaţia Studenţilor Musulmani din România cu intenţia de a proteja drepturile lor şi de a ajuta la răspândirea cultului islamic. Nouă ani mai târziu, asociaţia şi-a schimbat numele în Liga Cul-tural Islamică17. Liga Cultural Islamică avea aceeaşi misiune de a proteja şi de a ajuta populaţia musulmană să se integreze în societatea română.

De-a lungul anilor, România a devenit mult mai interesantă pentru musulmani, în speci-al pentru cei din Orientul mijlociu. Timp de 15 ani, din 1990 pana în 2005, 829 de arabi au fost şcolarizati şi 1.227 au cerut rezidenţă în România. Înca 449 de arabi au cerut dreptul de a sta în România pentru a putea fi cu familiile, iar 3.150 au cerut permise de rezidenţă temporară. Din cei 5655 de arabi care şi-au exprimat dorinţa de a sta în România, 2.030 au fost extrădaţi18. Aproape 36% din numarul total al imigranţilor arabi au fost extrădaţi din cauză că au încălcat legile ţării sau din cauză că au desfăşurat activităţi ilicite. Acesta ar putea fi doar începutul la o problemă mai mare, iar procentul de 36% este doar al celor ce au fost prinşi de către autorităţi-le române. Chiar dacă în ultimul timp Al Qaeda a început să recruteze mai mulţi cetăţeni pakis-tanezi, majoritatea membrilor sunt musulmani de origine arabă19. Minorităţile musulmane din România au riscul de a fi racolate mai mult decât orice alt segment al populaţiei. Este imperativ ca guvernul României să ia măsuri pentru a proteja minoritatea musulmană.


14. Interviu cu Domnul Assaf Moghadam, Instructor de Contraterorism la United States Military Academy, West Point, NY, 25 Aprilie 2008.

15. Cultul Islamic (Musulman), [website online], disponibil la <http://www.culte.ro/DocumenteHtml.aspx?id=1745>, accesat 3 mai 2008.

16. Manuela Paraipan, email adresat autorului, 21 Aprilie 2008. 17. Manuela Paraipan, “Foreign Influence,” [blog online], disponibil la <http://www.publiuspundit.com/wp/

index.php/?cat=116>, accesat 2 mai 2008. 18. “Romania Reportedly Investigates ties of HAMAS members arrested in Israel,” [articol online], dispo-

nibil la <www.opensource.gov>, accesat 24 Aprilie 2008. 19. Muslims in Romania and Taiba Foundation, [website online], disponibil la <http://www.Islamulazi.ro/

main/en.php>, accesat 2 mai 2008.

22

În ziua de astăzi, sunt aproape 70.000 de musulmani in România, răspandiţi în 80 de comunităţi religioase, atât în zone urbane, cât şi rurale. Cea mai mare comunitate musulmană este în Constanţa, unde se găseşte în proporţie de 85%. Al doilea mare centru este tot în sud -estul României. Tulcea numără numai 12% din comunitate. Restul de 3% este răspândit în ora-şe mari cum ar fi: Bucureşti, Iaşi, Timişoara, Galaţi, Giurgiu, Brăila etc. Se întâlnesc aproxima-tiv 80 de moschei în Romania, dintre care multe sunt monumente istorice20.

Finanţare din Arabia Saudită pentru organizaţii musulmane de tip non-profit Una dintre cele mai mari fundaţii musulmane din România este organizaţia Al-Taiba, cu

sediul în Constanţa. Fondată în 1999, organizaţia are misiunea de a sprijini nevoile culturale, spirituale şi educaţionale ale comunităţii musulmane21. Al-Taiba este o organizaţie de tip non-profit, ale cărei fonduri provin în mare măsură de la Asociaţia Mondială a Tinerilor Musulmani (World Asociation of Muslim Youth – WAMY) cu sediul în Ryiadh, Arabia Saudită, şi de la fun-daţia Al-Taiba cu sediul în Statele Unite22. Membrii organizaţiei Al-Taiba sunt majoritatea sun-niţi şi merită menţionat faptul că Osama Bin Laden, cel mai cunoscut membru al Al Qaeda este sunnit de origine saudită. Serviciile române de informaţii (SRI) au găsit dovezi care atesta legă-tura dintre Bin Laden şi Al-Taiba. Serviciul de Informaţii Externe (SIE) a declarat că fondurile organizaţiei Al-Taiba provin de la o bancă care aparţine unei rude a lui Bin Laden23. Legături dintre organizaţia Al-Taiba şi Al Qaeda au fost descoperite şi în Bosnia. În 2004, guvernul Bos-niei a închis patru organizaţii de tip non-profit pentru că aveau legatură cu gruparea teroristă. Una dintre acestea patru a fost organizaţia Al-Taiba International24.

În octombrie 2005, o conferinţă Euro-Islam a fost organizată în Bucureşti pentru a expu-ne problemele de natura coexistenţială dintre islamism şi creştinism în Europa. Evenimentul a fost organizat de AEGEE, Ministerul Afacerilor Externe, UNESCO şi de Consiliul Europei. Al-Taiba a sponsorizat evenimentul şi a crezut că, din moment ce a furnizat sumele de bani, are dreptul de a răspândi mesaje propagandistice. Ceea ce trebuia să fie o conferinţă despre Euro-Islam s-a transformat într-o conferinţă doar despre Islam25. Al-Taiba a profitat de ocazie pentru a răspândi ideologia wahabistă. Wahabismul este religia oficială în Arabia Saudită şi o ramură a cultului sunnit. Religia wahabi este în special intolerantă cu credinţele shia şi sufi pe care le consideră eretice. Şcoli religioase finanţate cu bani proveniţi de la sunniţi au predat un număr mare de doctrine, printre care şi câteva care aveau legătură directă cu terorismul26. Al-Taiba a folosit această oportunitate pentru a pune accent pe Islamul radical practicat de membrii comunitaţii sunnite din România şi nu pe integrarea culturii musulmane în comunitatea europeană27. Într-un interviu recent, Osman Aziz, liderul spiritual al comunităţii musulmane din Bucureşti, a facut câteva dezvăluiri uluitoare. A recunoscut că fundamentalismul islamic câştigă teren în România şi că membrii organizaţiei Al-Taiba se identifică, în general, cu această


20. Muslims in Romania and Taiba Foundation, [website online], disponibil la <http://www.Islamulazi.ro/main/en.php>, accesat 2 mai 2008.

21. Ibidem 22. Romanian Intelligence Report Details Islamic Fundamentalist Groups, Activities,” [article online], dis-

ponibil la <www.opensource.gov>, accesat 25 Aprilie 2008. 23. “Romanian Police Arrests Four Arabs Suspected of Al-Qa’ida Ties in Iasi,” [articol online], disponibil

la <www.opensource.gov>, accesat 25 Aprilie 2008. 24. 25. Manuela Paraipan, “Arab Terrorists in Romania,” [website online], disponibil la <http://

www.globalpolitician.com/21265-romania>, accesat 4 Mai 2008. 26. “Wahabism,”[definiţie online], disponibilă la <http://www.sourcewatch.org/index.php?title=Wahabist>,

accesată 25 Aprilie 2008. 27. Manuela Paraipan, “Arab Terrorists in Romania,” [website online], disponibil la <http://

www.globalpolitician.com/21265-romania>, accesat 4 Mai 2008.

23

mişcare28. Serviciul Român de Informaţii (SRI) a găsit indicii prin care a dovedit că organizaţia Al-

Taiba are legături şi cu grupările teroriste Frăţia Musulmană şi Hamas. Într-un raport din anul 2005, SRI a făcut public faptul că Frăţia Musulmană este prezentă în România cel puţin din anul 1976 şi că au fost identificaţi 60 de membri şi cel puţin 150 de simpatizanţi29. Hamas este ramura palestiniană a Frăţiei Musulmane, iar din cauza relaţiilor strânse pe care Nicolae Ceauşescu le-a avut cu Yasser Arafat, o parte din forţele lor au fost pregătite în România în anii 7030. Al Qaeda este de asemenea înrudită cu Frăţia Musulmană. Ideologia grupării vine de la Sayyid Qutb, un membru care a practicat o ideologie de dreapta în cadrul Frăţiei Musulmane31. În concluzie, atât Hamas cât şi Al Qaeda sunt organizaţii care au legături şi res-pectiv care se trag din Frăţia Musulmană. Banii care provin din Arabia Saudită ar trebui să fie monitorizaţi îndeaproape pentru a fi siguri că ideologia Al Qaeda nu găseşte noi simpatizanţi şi pentru a preveni organizarea de tabere de pregătire pentru viitorii jihadisti.

Activitatea Al Qaeda în România Prezenţa Al Qaeda în România nu este o noutate. În afară de baza de pregătire rapor-

tată de ziarul italian „Il Secolo XIX,” s-au găsit şi alte indicii ale activităţii teroriste. În februarie 2005, serviciile secrete române i-au arestat pe Amman şi Hassan Nanna sub acuzaţia de spă-lare de bani cu scopul de a finanţa activităţi ale Al Qaeda. Cei doi fraţi, împreună cu alţi cinci complici, au fost urmăriţi pe parcursul a mai mult de doi ani de către oficialităţile române. În anul fiscal 2003-2004 cei doi fraţi au spălat în jur de patru milioane de dolari şi i-au transferat într-o bancă ce era proprietate a unui membru al familiei Bin Laden. În afară de cele patru mi-lioane de dolari, fraţii Nanna au deturnat înca 23 de milioane de dolari pe care i-au transferat în banca Arab Bank Society, care aparţine altui membru al familiei Bin Laden32. Cu un cost mediu de producţie de 100 de dolari, cele 23 de milioane de dolari ar putea achiziţiona 230.000 de arme de tip AK-47 de producţie românească. Cifra ar fi suficientă pentru a înarma o forţă de trei ori mai mare decât armata României33. Este uluitor că acest potenţial poate fi exploatat numai de doi oameni. Dacă fraţii Nanna ar putea înarma 230.000 de oameni, atunci nu ar trebui să ne surprindă faptul că grupările teroriste au un potenţial militar extraordinar.

Un an mai târziu, în februarie 2006, alţi 4 arabi au fost deţinuţi în Iaşi sub acuzaţia de a avea legături cu Al Qaeda. Doi dintre ei au fost lideri ai moscheii din Iaşi şi au păstrat legături strânse cu şapte terorişti extrădaţi în 2005. În urma arestului, poliţia a obţinut DVD-uri, CD-uri şi un număr semnificativ de documente arabe34. Conform altor surse din poliţie, în urma arestului menţionat, mai erau înca 11 suspecţi de legături Al Qaeda35.

Serviciile secrete române au obţinut indicii care duc la operatori Al Qaeda în Bucureşti. Aceştia sunt oameni care strâng bani şi finanţeaza organizaţia. Aceşti operatori fondează gru-pări-paravan şi strâng bani pe care îi virează la un sediu central în Bagdad36. Chiar şi oficialită-


28. George Radulescu, “Osman Aziz: Fara caracter nu poti fi nici musulman, nici crestin,” în Adevarul, 1 februarie 2008.

29. Romania Reportedly Investigates ties of HAMAS members arrested in Israel-www.opensource.gov 30. Manuela Paraipan, “Foreign Influence” (blog online) disponibil la <http://www.publiuspundit.com/wp/

index.php/?cat=116., accesat la 2 mai 2008. 31. Interviu cu Domnul Assaf Moghadam, Instructor de Contraterorism la United States Military Academy,

West Point, NY, 25 Aprilie 2008. 32. George Tarata, “Retineri in dosarul Al Qaeda,” în Ziua, 7 februarie 2005. 33. Interviu cu Senior ATF Special Agent Paul Hagerty, United States Military Academy, West Point, NY,

10 Martie 2008. 34. “Romanian Police Arrests Four Arabs Suspected of Al-Qa’ida Ties in Iasi,” [articol online], disponibil

la <www.opensource.gov>, accesat 25 Aprilie 2008. 35. Mirabela Amarandei, “Arabi suspectati de terorism, arestati la Iasi,” în Adevarul, 1 Martie 2006. 36. “Romania, “inima” a iadului terorist,” în Libertatea, 24 ianuarie 2005.

24

ţile bulgare şi-au exprimat îngrijorarea din cauză că nu pot opri afluxul fundamentaliştilor. Ace-eaşi sursă a afirmat că „celule adormite” ale Al Qaeda se pregătesc de mai multi ani să poarte un război sfânt împotriva creştinilor din Bulgaria, România, Albania, Macedonia, Kosovo şi Bosnia37.

Legislaţia română referitoare la terorism Infracţiunile de natură teroristă sunt precizate în Codul Penal, la capitolul IV. Sunt 6 arti-

cole care stipulează cinci acţiuni teroriste: colaborare pentru a săvârşi acţiuni teroriste, finanţa-rea acţiunilor teroriste, ameninţare cu scopuri teroriste, alarmarea în scopuri teroriste şi sancţi-uni pentru instituţiile legale. Poate că cea mai mare lipsă a codului Penal este lipsa unei definiţii a terorismului. Codul penal enumeră o serie de actiuni teroriste, dar nu cuprinde nici o definiţie a fenomenului însuşi. Legea este foarte scurtă şi în unele cazuri destul de permisivă. De exem-plu, hotărârea de cooperare la atacuri teroriste este pedepsită cu închisoare numai de la 3 la 15 ani38. Chiar şi Consiliul Europei, într-un raport privitor la capacitatea contrateroristă a Româ-niei, şi-a exprimat îngrijorarea referitor la lipsa legislaţiei în domeniu: „Iar în ceea ce priveşte calitatea de membru al unui grup terorist, trebuie menţionat că nu sunt prevederi specifice refe-ritoare la acest fapt în Codul Penal39.” Parlamentul a adoptat în 2004 legea numărul 535 care reglementează prevenirea şi combaterea terorismului. Această lege este mult mai complexă şi amănunţită decât Codul Penal. Atât Codul Penal cât şi legea 535/2004 ar trebui armonizate în aşa fel încât legiuitorul să aiba un sigur document centralizat la care poate face referire.

Recomandări Legislaţia este unul dintre cele mai importante mijloace de combatere a terorismului40.

Este unul dintre cele mai eficiente mijloace la dispozitia unui guvern pentru eradicarea fenome-nului. În afară de tratatele şi întelegerile internaţionale referitoare la terorism, România ar putea să adopte permanent legi mai restrictive. În acest caz, este recomandat a adopta legi foarte precise pentru a descrie fenomenul şi a-l aborda pe masură. După 9/11 şi chiar înainte de această dată, multe ţări, inclusiv Franţa, Italia, Spania, Germania şi SUA au adoptat legi referi-toare la terorism. Franţa este ţara cu unele dintre cele mai dure legi privitoare la terorism41. Po-trivit prevederilor franceze, indivizii suspectaţi de terorism ar putea fi deţinuti pana la 3 ani, îna-inte de a se lua decizia de a fi judecaţi sau nu42. Unul dintre cele mai mari avantaje ale adoptă-rii de noi legi este că nu sunt necesare fonduri suplimentare. Adoptarea de noi legi în scopul combaterii terorismului este în mod categoric cea mai ieftină metodă de combatere a fenome-nului. Legile restrictive au şi scopul de a descuraja oamenii să se alature mişcărilor teroriste sau de a săvârşi atacuri teroriste.

După o definiţie precisă a terorismului, România ar trebui să adopte o listă a grupărilor considerate teroriste. În prezent, Natiunile Unite, SUA şi chiar Uniunea Europeana au aseme-nea liste. O listă a grupărilor teroriste este importantă, deoarece permite autorităţilor să urmarească simpatizanţii grupărilor teroriste şi populaţia de care sunt înconjuraţi. De exemplu, ştim că Al Qaeda este o grupare teroristă cu majoritatea membrilor arabi. Tot ce ar avea de făcut oficialităţile române e să găsească minorităţile arabe şi să fie atente la eventualele semne


37. “Bulgarian Comentary Says Government Failing to Stop Flow of Fundamentalists,” [articol online], disponibil la <www.opensource.gov>, accesat 25 Aprilie 2008.

38. “The Criminal Code,” [website online], disponibil la <http://www.legislationline.org/upload/legislations/18/e2/c1cc95d23be999896581124f9dd8.htm>, accesat 1 mai 2008.

39. CODEXTER, “Profiles on counterterrorist capacity Romania,” noiembrie 2005. 40. Ahmed Abou –el-Wafa, “Egypt,” în Counterterrorism Strategies, ed. Yonah Alexander, Potomac

Books Inc., Washington DC 2006, p 141. 41. Ibidem. 42. Craig Withlock, “French push limits on fight on terrorism,” în The Washington Post, 2 noiembrie

2004.

25

de activitate teroristă. Urmând această cale, guvernul ar proteja mai bine comunitatea musul-mană din România şi ar ajuta la integrarea ei în societate.

În continuarea reevaluării legilor interne referitoare la terorism, România ar putea să revizuiască procesul acordării de vize pentru imigranţi, sau persoane care vor să locuiască pe teritoriul României. Între 1990 şi 2005, România a extrădat 36% dintre imigranţii arabi. Procen-tajul este mare şi reprezintă o mărturie a activitaţilor pe care imigranţii le desfăşoară în Româ-nia. Un proces de selecţie mai minuţios ar putea scădea numărul de imigranţi deportaţi şi în acelaşi timp ar scădea activitatea criminală în România.

Încă o măsură la dispoziţia autorităţilor române în vederea opririi răspândirii terorismului şi a ideologiei Al Qaeda este supravegherea studenţilor străini veniţi în România. Studenţii mu-sulmani sunt expuşi riscului de a fi influentaţi de ideologia Al Qaeda şi de a fi recrutaţi în cam-pusuri. Germania a adoptat un program interesant prin care a urmărit răspandirea fenomenului între studenţi. Autorităţile germane au pus sub urmărire specială studenţii străini, mai ales cei din ţări cu populaţie predominant musulmană. În acelaşi timp, guvernul german a conceput o serie de programe educaţionale în afara teritoriului ţării prin care se încurajau tinerii să urmeze cursuri în Germania43. România ar putea adopta un program similar, prin care să încurajeze studenţii străini să studieze în universităţi din România, iar autorităţile ar putea să-i urmărească îndeaproape.

Pe de cealaltă parte, România ar putea adopta o politică internă pentru a stopa şi a pre-veni fenomenul. Guvernul ar putea face campanii pentru a educa populaţia asupra riscurilor la care este expusă. Anunţuri şi postere cu mesaje potrivite ar putea determina populaţia sa ra-porteze evenimentele ilegale. Locurile aglomerate şi mijloacele de transport în comun sunt ideale pentru astfel de mesaje. În plus, o linie de telefon separată ar putea mări viteza de reac-ţie a autorităţilor române în cazul a astfel de evenimente. SUA are astfel de anunţuri în trenuri, metrouri şi staţii de metrou. De obicei, mesajele dau informaţii despre rata criminalităţii, conec-tând emoţional populaţia cu întregul fenomen criminal.

Concluzie Organizaţii teroriste de genul Al Qaeda acţionează pe teritoriul României pentru că au

posibilitatea să o faca. Corupţia şi ineficienţa poliţiei în aplicarea legilor fac din România o ţară atractivă pentru orice fel de activitate criminală. Este inacceptabil pentru o ţară membră a Uniu-nii Europene şi partener NATO să ignore terorismul aşa cum o face România. Fraţii Nanna au spălat 23 de milioane de dolari şi au fost eliberaţi cu o oră înaintea eliberării unui mandat in-ternaţional de arestare. Unul dintre ei a dispărut în Londra, iar celalalt în Belgia. O asemenea scăpare reprezintă o ruşine pentru România şi pentru instituţiile împuternicite cu aplicarea legii44. Este de asemenea inacceptabil ca persoane suspectate de acţiuni teroriste, de conexi-uni sau de finanţare a grupărilor teroriste să fie extrădate. Când aceşti agenţi se întorc în ţările de provenienţă sau în orice altă ţară, este foarte probabil că vor continua activitatea teroristă. Guvernul ar putea adopta noi legi referitoare la persoanele acuzate de terorism, altele decât extrădarea. Autoritaţile române trebuie să elimine factori cum ar fi corupţia şi aplicarea defec-tuoasă a legii pentru a putea limita activitatea teroristă. Un început bun ar fi să facă din limita-rea posibilităţilor şi din eliminarea organizaţiilor teroriste o prioritate naţională. Legislaţia va re-duce activitatea teroristă, iar daca eliminarea prezentei Al Qaeda va fi considerata o prioritate naţională, se va trimite astfel un mesaj clar ca România nu va accepta acţiuni teroriste pe teri-toriul său.


43. Ulrich Schneckener, “Germany,” în Counterterrorism Strategies, ed. Yonah Alexander, Potomac Books Inc., Washington DC 2006, p. 94.

44. “Romanian Police Arrests Four Arabs Suspected of Al-Qa’ida Ties in Iasi,” [articol online], disponibil la <www.opensource.gov>, accesat 25 Aprilie 2008.

26


SEBASTIAN CONSTANTIN TURCU Este născut în anul 1984. În anul 2003 absolvă Colegiul Militar Liceal “Ştefan cel Mare” Câmpu-lung Moldovenesc. În perioada 2003-2004 urmează cursurile Academiei Forţelor Terestre “Nicolae Bălcescu” Sibiu, specialitatea Administraţie publică. Între 2004-2008 urmează Academia Militară West Point - SUA, cu speciali-tatea America Latină, a doua specializare fiind ingineria mediului. Cunoaşte foarte bine limbile engleză şi spaniolă, la nivel începător

franceza şi italiana. Are foarte bune cunoştinţe operare calculator şi căutare academică pe Internet. Foarte bună pregătire fizică generală şi aplicată la diferite sporturi, obţinând numeroase medalii de aur şi argint la concursuri cu specific militar, în ţară şi străinătate.

27


“Pulsul Geostrategic” este un Buletin bilunar editat de INGEPO Consulting - Braşov

Editorial, Puncte de vedere: Corneliu PIVARIU Actualitatea geostrategică mondială: dr. Octavian DUMITRESCU, Mihaiu MĂRGĂRIT, Ionel BUCUROIU Situaţia din Orientul Mijlociu: Corneliu PIVARIU, Du-mitru CHICAN, Ionel BUCUROIU Conflicte confesionale în Orientul Mijlociu şi reviri-mentul islamic contemporan: Ambasador prof. Dumi-tru CHICAN Terorismul în Orientul Mijlociu: Corneliu PIVARIU Orizont Economic: Corneliu PIVARIU, Dumitru CHICAN

Serviciile de informaţii şi probleme de securitate: Corneliu PIVARIU, Ionel BUCUROIU Actualitatea militară şi de securitate: Cornel VAIDA Tehnologii şi echipamente militare: Cornel VAIDA Apariţii editoriale: Cornel VAIDA Traducere în limba engleză: Prof. Mădălina GHEORGHECI Tehnoredactare: Ionuţ PARASCHIV

Coordonator: Corneliu PIVARIU - membru al Institutului Internaţional de Studii Strategice Londra

Acest buletin nu poate fi multiplicat şi reprodus fără acordul scris al INGEPO Consulting. Este permisă folosirea unor materiale sau citate cu păstrarea exactităţii şi titlului original, precum şi

cu menţionarea expresă a sursei. Opiniile exprimate în articole prezintă punctul de vedere al autorilor, care îşi asumă deplina răs-pundere asupra conţinutului, şi nu reflectă în mod obligatoriu pe acelea ale INGEPO Consulting

ISSN: 1843-701X

“Pulsul Geostrategic” se adresează tuturor celor interesaţi de principalele evoluţii ale situaţiei politice, poli-tico-militare şi social-economice din lume, cu un accent deosebit pe zona Orientului Mijlociu. Dorim să fim un mijloc de informare util şi imparţial pentru instituţii guvernamentale, alte instituţii publice, organizaţii neguvernamentale, corporaţii şi societăţi comerciale cu activitate de comerţ exterior, ambasade şi ataşaţi militari, instituţii de învăţământ , cercetare şi studii, organisme şi organizaţii internaţionale, persoane fizice cu preocupări în domeniile abordate.

În situaţia când acest buletin vă interesează şi cu dorinţa de a răspunde cât mai bine aşteptărilor Dvs. vă adresăm rugămintea de a ne comunica părerile despre conţinutul şi structura acestuia, sau să nominalizaţi şi alte teme care ar putea prezenta un interes mai larg pentru a fi adăugate subiectelor existente. De asemenea, în situaţia când consideraţi necesar, sau doriţi să vă exprimaţi un punct de vedere despre un subiect abordat, despre o temă de interes mai larg care nu a fost inclusă între cele deja abordate, aşteptăm cu interes materialele Dvs:

e-mail: [email protected]; fax: 0040-268-470076 sau pe adresa poştală: INGEPO Consulting, Bd. Eroilor Nr.5, Centrul de afaceri CRISTIANA, In-

trarea C, Mezanin, cod 500007, Mun. Braşov, ROMÂNIA. Ne păstrăm libertatea de a da sau nu curs publicării materialelor ce ni le expediaţi; trimiterea materialului semnifică în acelaşi timp renunţarea la orice pretenţie privind dreptul de autor, precum şi acceptul ca materialul să poată fi prezentat în forma pe care o credem noi ca fiind potrivită. Materialele trimise nu se returnează şi de-vin proprietatea societăţii. Vă mulţumim în mod deosebit pentru atenţia acordată şi receptivitate. Părerea Dvs. este foarte importantă pentru noi!

Anunţuri şi publicitate în cadrul buletinului, pot fi inserate în spaţiul disponibil , sau pe pagină/pagini separate. Pentru detalii şi eventuale alte condiţii rugăm contactaţi Departamentul marketing,

la coordonatele menţionate mai sus. Ne rezervăm dreptul de a nu da curs unor solicitări care credem că nu corespund profilului acestui buletin.

Prezentul buletin a fost tipărit folosind tehnica IT livrată de firma CTS-Cardinal Top Systems SRL, Bucureşti, Str Washington Nr.34, sector 1, tel. 021-230.09.82, www.cardinaltopsystems.ro.

28

Documents

axa washington – londra – bucureşti” în politica externă şi de securi