Politica externă și de Securitate a UE

Bianca Tudor

Otilia Georgiana Roșu

Rise, Anul II

Cuprins:

Partea I- Roșu Otilia Georgiana:

I........................Perspectiva istorică

II......................Cooperarea în anii 90 și lupta ămpotriva terorismului

III.....................Paradoxul extinderii

IV.....................Studiu de caz

Partea a II a- Bianca Tudor:

I........................... Procesul decizional in domeniul Politicii Externe si de Securitate Comuna

II...........................Instituțiile PESC

III...........................Politica de Securitate

PARTEA I

I.Perspectiva istorică

Dincolo de importantele discursuri, încercări și tratatele care au stat la baza formării cadrului instituțional al UE, una dintre politicile mediului actual, PESC, resprezintă,mai degrabă, procesele interguvernamentale, statele putând jongla chiar cu poziții proprii (cazul Kosovo, proclamarea independenței din anul 2008). În legătură cu aceste procese interguvernamentale, sunt demne de menționat câteva acțiuni ce demonstrează legăturile, intercalarea,mai apoi antitezele și pozițiile statelor, acțiuni ce vor fi discutate mai pe larg în cele ce urmează(războiul din Golf, războiul din Irak sau Bosnia anilor 90).

Logica spill-over1 se dovedește a fi plauzibilă în cazul PESC, chiar dacă în Tratatele de la Roma nu se menționează această politică. Un precursor al PESC este Planul Fouchet din 1961. Acesta a reprezentat unul dintre proiectele președintelui francez Charles de Gaulle, proiect realizat prin intermediul diplomatului Christian Fouchet, ca o reacție împotriva caracterului supranațional al Comunității Europene. Așadar, se propunea o ”uniune voluntară”, în care statele aveau drept de veto,urmând ca acestea să se întâlnească periodic, iar pe de altă parte, se viza și excluderea dependenței Europei față de SUA (din punct de vedere militar).Proiectul va fi respins de celelalte 5 state membre, lucru ce va genera ”criza scaunului gol”2.

Au mai existat și alte tentative eșuate de extindere a puterii, un exemplu fiind Comunitatea Europeană de Apărare. Problema unei armate europene fusese deja ridicată de cea de-a doua sesiune a Consiliului Europei, în 1950. Șeful guvernului francez, Rene Pleven, a propus în fața Adunării Naționale planul unei Comunități Europene de Apărare. Planul Pleven propunea formarea unei armate europene comune, unitățile germane urmând să fie integrata în armata Comunității. În legătură cu CEA, Franța oferea, în 1954, o nouă formulă a acestei comunități, atenunând caracterul supranațional, dar proiectul este respins, iar CEA, ca CPE (Comunitatea politică europeană, propusă de Henri Spaak) nu se va mai putea realiza.

Înființarea CSCE (Conference for Security and Cooperation in Europe) din 1975 a reprezentat un pas înainte în sensul cooperării politice, deoarece membrii CEE urmau să fie consultați în problemele externe. Mai târziu, în 1986, Actul Unic European va conține un titlu (mai precis, titlul paragrafuli III ) care menționează EPC (Cooperarea Politică Europeană): statele europene ”își propun să formuleze și să implementeze o politcă externă europeană.”

Căderea comunismului va reprezenta impulsul necesar pentru dezvoltatea EPC, însă vor exista dificultăți în crearea chiar a mediului propice de evoluare a cooperării. După cum am afirmat la început, războiul din Golf, la fel ca alte crize, va fi motiv de dispută între state.Așadar, Marea Britanie va contribui cu forțe militare, Franța era favorabilă folosirii diplomației, Germania, urmând tradiția pacifistă postbelică, se va opune și ea forței,iar Belgia, Spania și Portugalia vor oferi o contribuție limitată de forțe navale.

1Ernst Haas, politologul american, este teoreticianul acestei logici de spill-over,logică ce afirmă că o cooperare la nivelul elitelor politice „se va răspândi și în alte domenii de activitate”.2 ”Criza scaunului gol” a reprezentat refuzul Franței de a se mai prezenta la lucrările Consiliului.

Uniunea Europeană se bazează în prezent pe 3 piloni, Tratatul de la Maastricht (din 1992, în vigoare din 1993) instituind Politica Externă și de Securitate Comună drept una dintre aceste 3 baze. Pe lângă PESC, se mai pot identifica: Comunitățile Europene și cooperarea în domeniul justiției și al afacerilor interne. Așadar, PESC ia naștere în 1993, având ca principal scop menținerea păcii și întărirea securității internaționale, precum și promovarea cooperării dintre state.

În 1997, Tratatul de la Amsterdam va introduce abținerea constructivă3(dacă această abținere este însoțită de o declarație oficială, statul respectiv nu va fi obligat să respecte decizia luată,dar trebuie să o accepte ca pe o decizie a Uniunii și să nu acționeze împotrivă), iar dacă o treime din statele membre, dintre cele care se abțin, atașează abținerii lor o declarație oficială, atunci decizia nu mai poate fi adoptată) precum și votul cu majoritate calificată.

În 1999, se va crea funcția de Înalt Reprezentatant pentru PESC, funcție creată de Consiliul European.Primul care a ocupat această funcție a fost Javier Solana,iar referitor la atribuțiile sale, documentul de bază al Securității Externe și Politicii de Apărare a UE stipulează că Înaltul Reprezentant “trebuie să ajute Consiliul în probleme referitoare la scopul PESC, în mod special prin contribuţia la formularea, pregătirea şi implementarea deciziilor de politică şi coordonarea dialogului politic cu terţe ţări, atunci când este necesar şi când acţionează din partea Consiliului la cererea Preşedintelui4. Tot prin Tratatul de la Amsterdam se introduce Politica Europeană de Securitate și Apărare(PESA) în cadrul PESC, politică ce presupune coordonarea activităților statelor UE în absența NATO și în privința menținerii securității la nivel regional.Astfel, PESA reprezintă extensia militară a PESC. Se prevedeau și obiectivele principale din cadrul PESC, acestea gravitând în jurul apărării integrității UE, întăririi securității, menținerii păcii, cooperării dintre state și promovării principiilor democratice.

Trecând la Tratatul de la Nisa (2001, vig 2003), acesta aduce modificări cu privire la Trataul privind UE dar și cu privire la PESC, promovând-se participarea militară pentru combaterea crizelor, cooperare la nivel de armament și la nivelul menținerii păcii prin implicare în acțiuni umanitare. Totuși capcitatea militară a UE se reduce la NATO, conturându-se totuși și o Forță de Reacție Rapidă, specifică doar UE, forță care conține doar 100.000 de oameni.

Pe de altă parte, Declarația de la Laken, din 2001, va avea în vedere viitorul UE și dezvoltarea acesteia. Astfel, se va pune în discuție întărirea acțiunilor pe plan extern, acțiuni ce ar trebui să fie coerente și să coincidă cu realitatea statelor europene, cu bunăstarea lor. Nu suntem departe de a afirma că se lua în considerare noua ordine mondială, ordine stabilită și gestionată de UE, în exact acei parametri care coincid cu principiile întrgii Uniuni: ”Care este rolul Europei în această lume schimbată?Nu are Europa, acum când este în sfârșit unită, un rol de lider într-o nouă ordine mondială, rolul unei puteri capabile să aibă un efect

33 Abținerea constructivă permite unui stat membru să se abțină de la vot fără să blocheze întregul proces.4 http://ec.europa.eu/romania/documents/eu_romania/tema_24.pdf p.3

4

stabilizator oriunde în lume și în același timp să rperezinte un model de urmat pentru multe țări și popoare?”5

Așadar, UE trebuia să răspândească democrație și pace prin adoptarea unei alate atitudini decât cea de impunere,extinzându-și în acest fel modelul. Pe de altă parte, rămânând tot în acest cadru, se ridică ideea cooperării dintre Înaltul Reprezentant al PESC și Comisarul responsabil cu relațiile externe.

Urmând linia istorică, va urma Proiectul Tratatului Constituțional, ca o consecință a Convenției pentru viitorul Europei, convenție adoptată la Laken . Pe lângă instituirea Constituției pentru Europa, în domeniul politicii externe, Proiectul conținea anumite prevederi referitoare la atribuțiile ce ar trebui alipite UE, și anume: eradicarea sărăciei, protecția mediului, promovarea dezvoltării durabile în lume (îmbinarea dintre factorii economici, sociali și politici). De altfel, se mai viza înființarea poziției de Ministru de Externe al UE, înființarea unui corp diplomatic al UE și a unei școli diplomatice.

Trecând la Tratatul de la Lisabona(2007, vig. 2009), acesta va urmări consolidarea rolului UE pe plan internațional. Așadar, Tratatul de la Lisabona va introduce două reforme majore în privința PESC: crearea funcției de Înalt Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe și politica de securitate și dezvoltarea politicii de securitate și apărare comună. De asemenea, cei trei piloni ai UE vor fuziona, însă fără să afecteze responsabilitățile și atribuțiile fiecăruia, mai ales că această fuziune reprezintă mai degrabă dispariția comunităților europene și apariția UE.

În ceea ce privește procesul de luare a deciziilor, Tratatul de la Lisabona nu aduce modificări majore, dar va introduce 3 tipuri de clauze: de frânare, de accelerare și clauza pasarelă, aceasta din urmă aplicându-se PESC. Clauza pasarelă ”permite derogarea de la procedura legislativă inițial prevăzută în tratate”6, dar ca să se întâmple acest lucru, toate statele membre trebuie să cadă de acord înaintea unei astfel de clauze. De asemenea, prin intermediul acestei clauze pasarelă, se poate trece de la vot în unanimitate la un vot cu majoritate calificată în vederea adoptării unui act.

Tot prin Tratatul de la Lisabona, se minimalizează rolul Curții de Justiție, menționându-se ”necompetența de principiu”,însă sunt prevăzute și două excepții în care aceasta își poate manifesta controlul jurisdicțional: prima este ”controlarea legalității măsurilor restrictive luate de Uniune împotriva persoanelor fizice sau juridice” 7,articolul 275 din Tratatul privind funcționarea UE, și ”controlarea prevăzută în articolul 40 din Tratatul privind UE și cea referitoare la respectarea atribuțiilor instituțiilor europene în momentul aplicării PESC”

55 Declarația privind viitorul Europei (Laken)

66 http://europa.eu/legislation_summaries/institutional_affairs/treaties/lisbon_treaty/ai0019_ro.htm

77 Rolul Curții de Justiție http://europa.eu/legislation_summaries/institutional_affairs/treaties/lisbon_treaty/ai0025_ro.htm

Cooperarea în anii ’90 și lupta împotriva terorismului

În ceea ce privește cooperarea în anii ’90, statele europene s-au pus de acord cu privire la Bosnia (deși eșecul în medierea păcii a fost evident) pentru ajutorul umanitar.De asemenea, au dat sancțiuni Chinei, în 1989, din cauza reacției autorităților la revoltele studenților din Piața Tianamnen,coordonând și ajutorul dat Europei de Est (ce includea și fostele țări sovietice) 8.

În legătură cu lupta împotriva terorismului, UE își stabilește câteva principii ce se axează pe securitatea continentului european și menținerea unei stări de echilibru în lume. Pentru ca aceste obiective să fie atinse, în anul 2005, Consiliul a adoptat Strategia UE de combatere a terorismului, strategie care are câțiva piloni principali: prevenirea, protecția, urmărirea și răspunsul9.

Prevenirea- se referă la combaterea radicalismului încă de la cele mai mici semne că ar putea dezaxa echilibrul internațional.

Protecția are ca principal scop asigurarea frontierelor europene și întărirea securității continentuluiui.

Urmărirea- UE încearcă să-și focalizeze atenția asupra schimbului de informații cu alte autorități, schimb ce ar putea ajuta la identificarea actelor teroriste. Acesta se realizază prin Europol și Eurojust.

Răspunsul- se referă la modalitățile prin care UE răspunde crizelor de acest fel și nu numai. De exemplu, pentru a înțelege mai bine acest pilon, unul dintre paragrafele anexei Consiliului UE din 16 ianuarie 2015 vizează acțiunile din Siria și Irak: ” În cele din urmă, în ceea ce privește pilonul „Răspuns”, ar trebui să creăm, la nivelul regiunii, capacităţi de răspuns la atacuri teroriste. În acest sens, ar trebui acordată asistenţă societăţii civile, inclusiv prin crearea de instrumente de gestionare a crizelor, pentru a-i oferi mijloacele de a răspunde la atacuri îndreptate împotriva comunităţilor sale.”1111

Pe lângă acțiunile armate, PESC folosește măsurile restrictive care sunt aplicate inițial (în mod obișnuit) și care pot fi de tipul sancțiunilor diplomatice, embargourilor privind armamentul, sau sancțiuni economice. De exemplu,ca reacție la criza din Ucraina și la anexarea ilegală a Crimeei, summit-ul UE-Rusia a fost anulat, s-au impus restricții economice cu Crimeea și Sevastopol și s-a mai proclamat o interdicție de a furniza servicii turistice în Crimeea. Rusiei i s-a ”limitat accesul la piețele de capital primare și secundare din UE” și i s-a mai restricționat accesul la anumite tehnologii care pot fi utilizate în producția petrolieră1010.

88http://www.scritub.com/stiinta/stiinte-politice/Politica-Externa-si-de-Securit22743.php

99 Strategia UE: http://www.consilium.europa.eu/ro/policies/fight-against-terrorism/

1110 Criza din Ucraina: http://www.consilium.europa.eu/ro/policies/sanctions/ukraine-crisis/1011 Vezi ”Priorități de ațiune-11”: http://data.consilium.europa.eu/doc/document/ST-5369-2015-INIT/ro/pdf

În cadrul PESC, există o listă a organizațiilor teroriste.De exemplu, după 11 septembrie 2001, s-a întocmit o listă de entități și persoane care sunt implicate în acte de terorism și care ar putea deteriora securitatea internațională. Pentru lupta împotriva terorismului, s-a adoptat o nouă funcție,în septembrie 2007, cea de Coordonator al UE pentru lupta împotriva terorismului, această funcție fiind responsabilă de coordonarea anumitor activități, precum: expunerea de recomandări pentru combaterea terorismului, sau monitorizarea oricăror activități menite să declanșeze dispariția securității.

Paradoxul extinderii

Trecând la acest subiect, am putea analiza partea de extindere a influenței UE sub forma paradoxului ce gravitează în jurul acestei probleme. În principiu, dezvoltarea și răspândirea influenței politicii UE ar trebui să contribuie la construirea unei baze mai largi și, în același timp, mai puternice, mai solide. Totuși, teoria nu mai este valabilă în acest caz, deoarece extinderea aduce cu sine dispersarea responsabilității pe mai multe granițe, crearea confuziilor și conflictelor de interese.

Așadar, cea mai mare extindere din istoria UE, cea din 2004, extindere ce a înglobat alte 10 state, a modificat sfera securității și, în același timp, conceptul de geo-politică (nu în esență, ci în formă). În acest fel, ajungem să vorbim despre aceste paradoxuri ale extinderii. Unul dintre ele se axează pe ”efectul de proximitate” al UE, iar pentru a înțelege mai bine, e de ajuns să ne gândim la statele care nu sunt integrate în UE, dar care trăiesc în vecinătatea acestui sistem. Astfel, ele sunt supuse acestui efect deoarece, odată cu extinderea granițelor UE către ele, consecințele acestei extinderi se răsfrâng și asupra lor: ”fluxurile comerciale sunt deviate, deoarece se impun alte tarife pentru statele membre,oportunitățile de investiții se schimbă, mobilitatea persoanelor devine serios constrânsă, iar poziția strategică a țărilor terțe se schimbă.”1212 Datorită acestui neajuns, UE a creat Politica Europeană în domeniul Vecinătății, mai ales pentru Est și zona mediteraneeană, la fel cum a creat și un parteneriat separat cu Rusia, în ideea de a diminua această consecință pentru statele neintegrate. Totuși, influența UE va continua să persiste, deoarece politica sistemului, la fel ca alte activități specifice lui, se poate transpune în coloratura normelor statului vecin Uniunii. În acest fel, statele terțe își văd limitată puterea de a mai acționa în conformitate cu propriile obiective și-și observă sistemul intern amenințat, fiindcă, de exemplu, dacă unei companii dintr-un stat terț i se impun anumite limite tehnice de către UE în ceea ce privește producția, atunci aceasta, acționând în interes propriu, se va supune limitei trasate și de aceea va produce și pe piața internă în același mod în care va produce și pentru UE.

1212 Concluzii: http://ramp.ase.ro/_data/files/articole/7_01.pdf

Un alt paradox este cel numit de Tom Casier, asistent la Universitatea Maastricht, și care a scris un articol pe această temă, este Paradoxul Schengen. Acesta se referă la problema ”dispariției granițelor interne” și ”securizarea granițelor externe”1313, rezultând de aici că acestea vor face mai dificilă trecerea dinspre statele terțe și membrii UE, și invers. Se blochează astfel accesul spre mediul UE, datorită concentrării pe securizarea noilor granițe, delimitarea și divizarea devenind acum mai clare.

STUDIU DE CAZ

Politica Externă și de securitate comună s-a născut (în forma cunoscută azi) în urma unui lung proces de organizare și perfecționare. După cum am văzut, la baza ei au stat o multitudine de tratate, menite să-i traseze direcțiile exact după scopul său principal și anume acela de a păstra echilibrul internațional prin intervenție, consultare, mediere și acțiune.

Fiind unul dintre principalii piloni, PESC consolidează UE și acționează pentru chiar interesele nucleului acesteia, deci nu doar pe plan extern, deoarece, securizând planul internațional se armonizează mediul din exterior cu cel din interior. UE trebuie să intervină în cadrul din afara ei tocmai pentru a-și asigura continuitatea.

După cum am văzut, obiectivele și metodele prin care se realizează acestea nu sunt deloc superficiale, ci bine trasate, gestionate și coordonate. Fiecare subdivizie a PESC este la fel de complexă ca ansamblul însuși, deoarece dacă un neînsemnat concept este tratat necorespunzător, el poate deveni dăunător la un moment dat. În acest sens, putem lua exemplul pilonilor combaterii terorismului, gândindu-ne la cel de-al treilea: Urmărirea. Acesta nu se poate realiza doar în teorie, sau nu poate fi doar pus pe un document numit act oficial, ci trebuie să se dividă în așa fel încât să poată cuprinde toate atribuțiile menite lui. De aceea, urmărirea se realizează prin Europol și Eurojust, organizații ce cumulează sarcinile instituțiilor justițiare și de poliție din fiecare stat în parte (asta în cazul în care se decide că trebuie să se ia măsuri pentru combaterea criminalității la un nivel ce depășește granițele naționale).

Pe de altă parte, s-a demonstrat cum sistemul UE este paradoxal într-o oarecare măsură, datorită impactului pe care îl are asupra țărilor terțe, însă am observat cum se încearcă să se combată acest neajuns. Totuși, am putea să ne gândim că aceste paradoxuri nu sunt neapărat de rău augur, deoarece cu cât UE influențează statele neintegrate, cu atât ele vor avea tendința să intre în sistem tocmai pentru a nu li se mai impune restricții și a nu fi lăsate în afara unei întregi rețele ce le-ar putea aduce beneficii.

1313 Tom Casier- ”Politica europeană în contextul vecinătății și paradoxurile procesului de extindere a UE”

Prin urmare, PESC demonstrează că sistemul complex din care e alcătuită nu poate decât să aducă beneficii și câștiguri ansamblului, acționând prin mecanisme specifice și subdivizii cu caracteristici importante, prin autorități și legi prielnice mediului UE.

PARTEA a II a

Procesul decizional in domeniul Politicii Externe si de Securitate Comuna

Procedurile decizionale interguvernamentale din domeniul politicii externe si de securitate comuna , precum și cele din domeniul cooperarii consolidate, al numirilor în anumite funcții și al revizuirii tratatelor, sunt diferite de cele care prevaleaza in procesul decizional la nivel supranational , indeosebi prin legislatia europeana.

Instrumentele Politicii Externe si de Securitate Comuna au fost reglementate prin tratatul de la Lisabona , care modifica tipurile de acte adoptate in domeniul PESC. Astfel , instrumentele anterioare , cum ar fi strategiile comune , pozitiile comune si actiunile comune sunt inlocuite , urmand ca din acel moment consiliul European si Consiliul UE sa se concentreze pe luarea deciziilor care se refera la intresele si obiectivele strategice ale Uniunii, actiunile care trebuie intreprinse de Uniune , pozitiile care trebuie luate de Uniune si modalitatile de punere in aplicare a actiunilor si pozitiilor Uniunii.

In ceea ce priveste procesul de luare al deciziilor in domeniul PESC , nu sunt inregistrate schimbari semnificative dupa adoptarea tratatului de la Lisabona. Astfel , Consiliul European este insarcinat cu definirea orientarilor generale si a strategiilor UE , iar Consiliul UE este apoi responsabil de elaborarea și de punerea în practică a măsurilor de aplicare. Tratatul introduce , insa , o noua dispozitie - clauza pasarela care acorda Consiliului European libertatea de a lua decizii prin vot in unanimitate , extinderea votului cu majoritatea calificata in domeniul PESC , pentru o data ulterioara. Trebuie mentionat faptul ca deciziile care viezaza Politica Externa si de Securitate Comuna se bucura de o anumita libertate in fata Curtii de Justitie , in sensul ca acestea nu sunt supuse controlului acestei institutii : "deciziile adoptate în domeniul PESC, au un caracter special, acestea nefiind,

cu unele excepţii notabile,  supuse controlului Curţii de Justiţie a Uniunii

Europene. " .

In Politica Externa si de Securitate Comuna , dreptul de initiativa apartine statelor membre si Inaltului Reprezentant pentru afaceri externe si politica de securitate comuna. Acesta din urma exrcita acest drept cu sprijinul Comisiei. Mai mult , Inaltul Reprezentant este insarcinat si cu informarea si consultarea Parlamentului European , in mod regulat , cu privire la punerea in aplicare a PESC. Tot Inaltul Reprezetant trebuie sa se asigure ca opiniile Parlamentului sunt luate in considerare in mod corespunzator.

In procesul decizional , rolul cheie revine statelor membre ale Uniunii, ai caror reprezentanti se intrunesc in cadrul Consiliului European (Sefii de stat si de guvern ), in format ministerial (Consiliul Afacerilor Generale si Relatii Externe ), ambasadorial (Comitetul Reprezentantilor Permanenti, sau Consiliul Politic si de Securitate) , sefi de stat major, sau adjuncti ai acestora (Comitetul Militar) , dar si in grupari alcatuite din experti nationali din partea reprezentantelor permanente ale statelor membre pe langa UE. In procesul decizional poate participa Comisia Europeana , in timp ce Parlamentul are doar rol consultativ. Reprezentantii statelor semnatare a Tratatului de la Lisabona (19-10-2007) au stabilit ca pentru o mai buna colaborare in domeniile ce vizeaza PESC , este necesara cooperarea intre Consiliu , Comisie , acestea fiind asistate de Inaltul Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe si Politica pentru Securitate : "Uniunea asigură coerența între diferitele domenii ale acțiunii sale externe precum și între acestea și celelalte politici ale sale. Consiliul și Comisia, asistate de Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate, asigură această coerență și cooperează în acest scop".

Institutille PESCPrincipala institutie decizionala a Uniunii Europene este Consiliul European , care dobandeste aceasta calitate (de institutie) odata cu adoptarea Tratatului de la Lisabona , anterior fiind denumit organ. Una dintre importantele functii ale Consiliului European este aceea de a solutiona diferendele politice pentru care celelalte institutii nu au putut gasi remediu si trebuie specificat faptul ca aceasta institutie nu are nicio functie legislativa. La conducerea Consiliului European se afla presedintele Consiliului European, ales cu o majoritate calificata pentru un mandat de doi ani si jumatate , cu posibilitatea reinnoirii o singura data. 3 Acesta "prezideaza si impulsioneaza lucrarile Consiliului European " , coopereaza cu presedintele Comisiei , luand in considerare si lucrarile Consiliului Afaceri Externe cu scopul de a pregati si de a asigura continuitatea actiunilor Consiliului European.

3 Aceasta functie a fost introdusa prin tratatul de la Lisabona cu scopul de a imbunatatii coerenta si eficacitatea lucrarilor Consiliului European. Actualul presedinte al Consiliului European este Donald Tusk, mandatul sau incepand la 1 Decembrie 2014.

Totodata , Presedintele Consiliului European are datoria de a prezenta Parlamentului European cate un raport dupa fiecare reuniune a membrilor institutiei. Un astfel de raport a fost sustinut de catre Donald Tusk , actualul presedinte al Consiliului European in fata reprezentantilor Parlamentului European de la Strasbourg in data de 29 aprilie 2015. Acesta a transmis europarlamentarilor deciziile luate cu privire la situatia dramatica din zona Marii Mediterane, in urma intrunirii Consiliului European. In conditii extreme , cum ar fi imposibilitatea presedintelui de a-si exercita functia , ori cazul in care acesta este inculpat de culpa grava , Consiliul European il poate demite, conform aceleiasi proceduri.4

Consiliul Uniunii Europene se intruneste in 9 formate la nivel ministerial (externe , economic, financiar , agricultura , interne , etc) .

Urmeaza in ierarhia procesului decizional Consiliul de Afaceri Generale si Relatii Externe (CAGRE) care are ca principal obiectiv gestionarea problematicii securitatii si apararii. Acesta se intruneste lunar (ori de mai multe ori atunci cand este necesar) , reunind ministrii de externe. CAGRE este alcatuit din ministrii apararii statelor membre. Obiectivul intrunirilor acestora fiind abordarea problemelor militare cu care se confrunta Uniunea in domeniul Politicii Externe si de Securitate Comuna. Ministrilor Apararii li se mai alatura , in cadrul reuniunilor CAGRE si Secretarul General - Inalt Reprezentant alConsiliului , dar si reprezentanti ai Comisiei Europene.5

CAGRE se întrunește în formate separate pentru a trata afacerile generale (se discută aspecte instituționale, politici generale), și relațiile externe.

Comitetul Reprezentantilor Permanenti ( COREPER) reprezinta principala structura de pregatire a Consiliului . COREPER este alcatuit din reprezentantii permanenti adjuncti ai fiecarei tari care se regasesc in persoanele ambasadorilor fiecarui stat membru pe langa UE , acestia reprezentand pozitia Guvernului de care apartin.6

Articolul 240 al Tratatului privind Functionarea Uniunii Europene stabileste rolul COREPER ca fiind acela de a pregati lucrarile Consiliului si de a executa mandatele care ii sunt atribuite de acesta. Desi examineaza punctele care urmeaza sa fie inscrise pe agenda zilnica a Consiliului , COREPER nu este un organism decizional; orice acord asupra caruia convine poate fi repus in discutie de catre Consiliu , acesta din urma fiind institutia care detine competenta decizionala exclusiva. 7

COREPER este alcatuit din 2 formate, unul dintre acestea avand rolul de a se ocupa de problemele ce vizeaza domeniul politicilor comunitare - COREPER I (din cadrul pilonului I ) , iar celalalt , COREPER II , are in primul rand rolul de a gestiona problematica relatiilor externe si politicii de securitate si aparare ( pilonul II ).

4 Articolul 15 (5) al tratatului de la Lisabona5 http://www.mapn.ro/diepa/eveniment/20060713/Brosura_PESA.pdf6 http://www.consilium.europa.eu/ro/council-eu/preparatory-bodies/coreper-i/7 http://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/PDF/?uri=CELEX:12012E/TXT&from=RO

Pentru a intelege mai bine structura procesului decizional al Uniunii Europene care vizeaza

Politica Externa si de Securitate Comuna este necesar sa vorbim si despre Comitetul Politic si de Securitate (PSC) . Comitetul Politic si de Securitate este o structura

permanenta a Consiliului European care are rolul de a administra politica externa si de securitate a Uniunii Europene si de a stabili directia de actiune a Uniunii in caz de criza, respeectand cadrul institutional unic asigurandu-se ca niciun proces decizional caracteristic al fiecarui pilon nu va fi afectat. Tocmai de aceea aceasta institutie este considerata a fi organismul privilegiat al dialogului dintre NATO si Uniunea Europeana. Comitetul Politic si de Securitate evalueaza mediul international de securitate , defineste politicile Uniunii Europene si asigura adoptararea acestora , dar are si responsabilitatea de a directiona politicile ce vizeaza domeniul dezvoltarii capabilitatilor militare. Presedintia Comitetului Politic si de Securitate este asigurata de statul care detine presedintia rotativa a Uniunii. PSC primeste recomandari si din partea Comitetului privind Aspectele Civile in Managementul Crizelor. CIVCOM este insarcinat cu furnizarea de indicatii ce vizeaza aspectele politice in managementul crizelor nemilitare, fiind alcatuit din reprezentanti ai statelor membre . La reuniunile CIVCOM prticipa si reprezentanti ai statelor in curs de aderare.

Comitetul militar al UE (EUMC) reprezinta cea mai inalta autoritate militara constituita la nivelul Consiliului European , fiind infiintata in ianuarie 2001 reunind sefii de stat major ai statelor membre , acestia putand fi inlocuiti in unele cazuri de reprezentantii lor de la Bruxelles. Presedintele Comitetului Militar al UE este un comandant de patru stele , recomandat de Comitetul Militar si numit de Consiliul Uniunii Europene. Mandatul presedintelui dureaza 3 ani , exceptie facand cazul in care Consiliul decide altfel. Comitetul Militar al Uniunii Europene colaboreaza cu PSC , oferindu-I consiliere militara si in domeniul managementului crizei , vizand mai exact aspectele militare ale acestuia. De asemenea , ofera orientari militare generale pentru Statul Major al UE . Lucrarile EUMC sunt pregatite de o formatiune de lucru - EUMC Working Group , EUMS , sau alte structuri cu responsabilitati in domeniu.

Statul Major Militar al Uniunii Europene , ca parte a Secretariatului General al Consiliului UE are in componenta experti militari secondati ai statelor membre , care se reunesc pentru a discuta aspectele legate de planificarea strategica pentru actiunile militare ale UE , scopul fiind asigurarea pacii si a securitatii ; tocmai de aceea , la nivelul Statului Major Militar se desfasoara inclusiv actiuni de impunere a pacii - misiuni cu forte combatante in managementul crizelor , dar si misiuni definite de Strategia Europeana de Securitate ( operatiuni de dezarmare , sprijinul statelor terte in combaterea terorismului si reforma sectorului de securitate. EUMS reprezinta punctul de legatura intre fortele armate ale statelor membre si Consiliul Uniunii Europene. Directorul general al EUMS are un mandat de 3 ani. Eums este alcatuit din 6 structuri : Politici și Planificare, Informații, Operații și Exerciții, Logistică și Resurse, Comunicații și Sisteme de Informații, Celula de Planificare Militara. 8

8 http://www.mapn.ro/diepa/eveniment/20060713/Brosura_PESA.pdf

Pe langa structurile amintite mai sus , problemele care tin de Politica Externa si de Securitate Comuna mai sunt gestionate si de Directia Generala pentru Relatii Externe (in cadrul Secretariatului General al Consiliului , alcatuita din Directia Aparare - care se ocupa in special cu managementul crizelor militare , si Directia pentru managementul crizelor civile.) , dar si de Centrul de Situatii care are ca obiectiv asigurarea operativa de informatii, avertizarea timpurie bazata pe surse deschise sau clasificate , monitorizarea evolutiilor curente in planul securitatii internationale . De asemenea , Centrul elaboreaza analize ce vizeaza pregatirea, lansarea si derularea crizelor , bucurandu-se in prezent de un personal alcatuit din 30 experti , membrii ai Secretariatului General.

Conform Art 26 al Tratatului de la Amsterdam, adoptat in 1997 si intrat in vigoare in 1999, Secretarul General al Consiliului , detine si rolul de Inalt Reprezentant pentru Politica Externa si de Securitate Comuna. Articolul 27 prevede ca Inaltul Reprezentant va sustine Consiliul in problemele legate de Politica Externa si de Securitate Comuna si va contribui "in special la formularea, elaborarea și punerea în aplicare a deciziilor politice și, dacă este cazul, acționând în numele Consiliului și la cererea președinției, prin organizarea dialogului politic cu terții."

Ulterior a obtinut si sarcini in domeniul securitatii si apararii , mai exact dupa summit-ul franco-britanic de la St. Malo. Pentru punerea in practica a acestor atributii a fost infiintata apoi Unitatea Politica de Planificare si Avertizare Timpurie care se ocupa de monitorizarea si analizarea evolutiilor in planul PESC , evaluarea intereselor externe si de securitate ale Uniunii si stabilirea domeniilor proritare de actiune , avertizarea cu privire la posibilitatea izbucnirii unei noi situatii de criza, in conformitate cu Declaratia nr. 6 anexata Tratatului de la Amsterdam. 9

Politica de securitate

Intre 3-4 decembrie 1998 are loc un Summit franco-britanic in cadrul caruia este dezbatuta problema capabilitatilor militare ce statea la baza dezvoltarii Politicii Europene de Securitate si Aparare. Ulterior, s-au facut eforturi ce vizau dotarea structurilor Uniunii Europene cu capabilitatile militare si civile , astfel incat , Uniunea sa poata contracara ,in cel mai scurt timp, orice risc si amenintare la adresa securitatii Europei. In acest scop , la Helsinki , s-au trasat directiile de actiune prin intermediul „ Obiectivului Global „. Atunci au fost definite nevoile europene ce vizeaza acest domeniu si s-au fixat termenele pana la care obiectivele urmarite trebuiau sa fie atinse . S-a ajuns la un consens , decizia liderilor euorpeni fiind ca pana in 2003 statele membre sa se bucure de capabilitatile de a mobiliza pana la 50-60 de mii de militari , in maximum 60 de zile , de a mentine forta in teatrele de operatii pentru cel putin un an si de a putea duce la indeplinire intreaga gama a misiunilor Petersburg.

In anul 2000 , Consiliul European stabilea un nou obiectiv , acela care sustinea ca fiecare stat membru trebuia sa fie capabil , pana in 2003 , sa mobilizeze aproximativ 5000 de ofiteri de

9 http://www.mapn.ro/diepa/eveniment/20060713/Brosura_PESA.pdf

politie pentru misiuni internationale , 200 de judecatori , procurori si alti experti civili. Se face apoi trecerea de la tintele cantitative la cele calitative , aceasta trecere fiin puternic influentata de aparitia Strategiei de Securitate a Uniunii Europene , principalul furnizor al elementelor de orientare strategica pentru generarea capacitatilor europene in domeniul securitatii si apararii. Progresele in domeniul remedierii deficientelor erau monitorizate si raportate semestrial Consiliului UE , in conformitate cu „Mecanismului privind Dezvoltarea Capabilităților” (Capability Development. Mechanism - CDM), adoptat de Consiliul UE în februarie 2003. Principiul de baza al “Mecanismului privind Dezvoltarea Capabilitatilor” este cel al autonomiei decizionale a Uniunii , contributia statelor member fiind voluntara. Institutiile care gestioneaza problema dezvoltarii militare sunt : Consiliul European , Comitetul Militar , Comitetul Politic si de Securitate si Consiliul UE. In cadrul Mecanismului privind Dezvoltarea Capabilitatilor sunt prevazute modalitatile de coordonare si cooperare cu NATO , in special prin intermediul Grupului NATO- EU pentru capabilitati.

Daca ne referim la raportul national - supranational , este necesar sa mentionam faptul ca statele membre isi mentin dreptul de a vota prin unanimitate in cazul in care este reclamat vreun interes national . Exista , de asemenea , si posibilitatea abtinerii de la vot , statele membre nefiind obligate sa adopte decizia luata. In acest caz , statul respective trebuie sa accepte ca Uniunea isi rezerva dreptul de a-si asuma responsabilitatea vis-à-vis de decizie. In situatii de acest gen , in practica Politicii Externe si de Securitate Comuna pot aparea dileme asemanatoare celor ce au caracterizat criza din Kosovo din 2009. Mai exact , dupa ce Kosovo si-a declarat independenta , statele Uniunii Europene au adoptate reactii diferite : unele state recunosc independent ( Marea Britanie , Franta , Germania) , in timp ce altele se declara impotriva (Spania , Cipru , Romania). Intelegem , deci , ca pozitia fiecarui stat se bazeaza pe directia de actiune benefica acestuia pe plan international , de multe ori putand influenta si contextual intern.

BIBLIOGRAFIE

1) http://data.consilium.europa.eu/doc/document/ST-5369-2015-INIT/ro/pdf

2)http://www.academia.edu/7065225/POLITICA_EXTERN%C4%82_%C5%9EI_DE_SECURITATE_COMUN%C4%82?login=&email_was_taken=true

3)http://cssas.unap.ro/ro/pdf_studii/rolul_eu_in_asigurarea_securitatii_globale.pdf

4)http://ramp.ase.ro/_data/files/articole/7_01.pdf

5)https://dreptmd.wordpress.com/teze-de-an-licenta/politica-externa-si-de-securitate-comuna-dusa-de-catre-statele-membre-ue-prin-prisma-prevederilor-tratatului-de-la-lisabona/