FIZIOLOGIA SISTEMULUI DIGESTIV Alimentele sunt un amestec eterogen de substante organice si anorganice, care asigura in organism cresterea, reinnoirea si repararea tesuturilor. Dupa origine, alimentele sunt de natura animala (carnea, laptele, ouale etc), vegetala (cerealele, legumele, fructele) si minerala (saruri, apa). Dupa compozitia lor chimica, alimentele se clasifica in: alimente de natura proteica, glucidica, lipidica, vitamine, saruri minerale, apa. Majoritatea substantelor alimentare au o structura chimica complexa, diferita de cea a constituentilor organismului. Ele sufera in organism o serie de transformari mecanice, fizice si chimice. Totalitatea acestor transformari constituie digestia. Transformarile substantelor organice continute in alimente sunt redate sintetic in tabelul 18. Tab. 18. Procesele de digestie. Substantele organice cu molecule complexe, specifice, insolubile, neabsorbabile se transforma prin hidroliza, rezultand substante organice simcu ajutorul enzimelor specifice ple, nespecifice, solubile, usor absorbabile (principii alimentare sau nutrimente) aminoacizi glucide simple, monozaharide acizi grasi si glicerol

proteine glucide complexe polizaharide lipide

proteolitice glicolitice lipolitice

Odata absorbite, substantele organice cu molecule simple in 111f55b deplinesc in organism rol plastic (in special proteinele), energetic (mai ales glucidele si lipidele) si functional (enzime, pigmenti, hormoni). Sediul digestiei este tubul digestiv. Digestia alimentelor este un proces unitar, care incepe in cavitatea bucala si se termina in intestin. Pentru a putea fi absorbite prin mucoasa intestinala, alimentele sufera in tubul digestiv doua categorii de transformari: mecanice si chimice. 1. Digestia mecanica cuprinde trei categorii de fenomene (tab. 19.): transformarea alimentelor ingerate in fragmente relativ mari si solide, in particule mici si moi, usurand digestia chimica;1

amestecarea continutului tubului digestiv cu sucurile digestive, proces care favorizeaza transformarile chimice si absorbtia; progresia (transportul) alimentelor de-a lungul tubului digestiv si eliminarea resturilor nedigerate. Tab. 19. Fenomenele mecanice ale digestiei. ORGAN FENOMENE MECANICE Cavitate (dinti, limba) Deglutitie timp bucal saliva formarea bolului alimentar impingerea bolului alimentar in faringe, voluntar Deglutitie timp faringian impingerea bolului alimentar in esofag, voluntar Deglutitie timp esofagian deplasarea bolului alimentar, prin unde involuntare de prin miscari peristaltice Stomac Depozitare temporara Miscari tonice de umplere Miscari peristaltice: de foame, de amestec, de evacuare Intestin subtire Miscari de segmentare contractie musculara, spre cardia umplerea stomacului realizarea senzatiei de foame amestecul alimentelor cu sucul gastric si formarea chimului gastric; evacuarea lenta si fractionata a chimului gastric amestecul chimului gastric cu sucurile intestinale, Masticatie bucala ACTIUNI reducerea dimensiunii particulelor amestecul cu

Faringe Esofag

Miscari peristaltice lente si usurarea contactului cu mucoasa intestinala si rapide transportul continutului intestinal spre colon

Intestin gros

Miscari pendulare Miscari segmentare si peris- favorizarea absorbtiei apei, impingerea continutului colic spre rect si formarea materiilor fecale eliminarea materiilor fecale2

colon taltice rect Defecatie

2. Digestia chimica cuprinde transformarile chimice pe care le sufera substantele alimentare in timpul tranzitului lor prin tubul digestiv. Aceste transformari de tip hidrolitic se datoresc actiunii substantelor prezente in sucurile digestive (tab. 20.). Tab. 20. Sucurile digestive. DENUMIREA Sl GLANDA SALIVA COMPOZITIA CHIMICA SI ALTE PROPRIETATI apa 99,5% LOCUL ACTIUNII Cavitatea pregatirea alimentelor pentru digestie formarea bolului alimentar excretia unor substante toxice (uree) si virusuri favorizarea vorbirii digestia chimica a amidonului preparat pH = 67 actiune antiseptica (prin lizozim) cantitate:1,5 l /24 ore favorizarea actiunii receptorilor gustativi mentinerea echilibrului hidric HCI: activarea enzimelor proteolitice; pregatirea proteinelor pentru digestie; actiune antiseptica. substante organice: Enzimele: enzime proteolitice, enzime lipolitice si mucina pH = 1,5 cantitate:1,5 l /24 ore digestia chimica a proteinelor digestia chimica slaba a lipidelor emulsionate3

ACTIUNILE PRINCIPALE

Glandele salivare substante minerale (KCI, bucala, NaCI, bicarbonati) substante amilaza salivara, mucina, stomac) lizozim (faringe, organice: esofag,

SUCUL

GASTRIC 99% apa substante

stomac minerale (duoden)

Glandele gastrice (HCI, cloruri, fosfati)

Mucina: protectia mecanica si chimica a mucoasei gastrice fata de actiunea autodiges tiva a HCI si pepsinei

SUCUL PANCREATIC Pancreasul exocrin

apa 99 % substante

intestin minerale subtire

Bicarbonatul de sodiu: neutralizarea Enzimele: digestia chimica a proteinelor, glucidelor si lipidelor chimului

g

(bicarbonat de sodiu) substante organice: enzime proteolitice, glicolitice si lipolitice pH = 8,5 cantitate: 1,5 l /24 ore apa 97% substante minerale substante organice: saruri biliare, mucina, fosfolipide, colesterol,

BILA Ficatul

intestin subtire

Sarurile biliare: emulsionarea lipidelor favorizarea absorbtiei lipidelor si vita-

minelor liposolubile prin formarea de m hidrosolubile cu acizii grasi stimularea peristaltismului

intes

pigmenti biliari pH = 78 cantitate: 0,8 l /24 ore

Pigmentii biliari: dau coloratia materiilor fecale

4

SUCUL INTESTINAL

apa

intestin

Bicarbonatul de sodiu: neutralizarea chimului

saruri minerale: NaHC03 subtire

g

Enzimele: Glandele intestinale substante organice: desavarsirea digestiei chimice a proteimucina, enzime proteolitice, glicolitice si lipolitice pH = 7,58,5 cantitate: 23 l /24 ore Enzimele sucurilor digestive scindeaza substantele alimentare complexe pana la compusi simpli usor absorbabili, numiti si principii alimentare sau nutrimente (tab. 21.). nelor, a glucidelor si a lipidelor

Tab. 21. Actiunea enzimelor din sucurile digestive. SUCURI DIGESTIVE SALIVA Amilaza salivara SUBSTANTE ALIMENTARE PRODUSI REZULTATI

DIGERATE amidon preparat maltoza

(ptialina) SUC GASTRIC Pepsina proteine Labferment (la sugari) lapte Gelatinaza gelatina

peptide lapte coagulat gelatina hidrolizata 5

Lipaza gastrica lipide emulsionate (din lapte, frisca glicerol si acizi grasi etc.) BILA (nu contine enzime) lipidele neemulsionate lipide emulsionate SUC PANCREATIC Tripsina, chemotripsinaproteine nedigerate in stomac si peptide peptide proteine fibroase amidon lipide emulsionate tripeptide si dipeptide dizaharide: maltoza lactoza zaharoza lipide tripeptide si dipeptide

Carbopeptidaze Elastaza Amilaza pancreatica Lipaza pancreatica SUC INTESTINAL Peptidaze Dizaharidaze: maltaza lactaza zaharaza Lipaza intestinala

aminoacizi proteine fibroase hidrolizate maltoza glicerol si acizi grasi aminoacizi monozaharide: glucoza (2 molecule) glucoza + galactoza glucoza + fructoza glicerol si acizi grasi

3. Absorbtia intestinala Absorbtia este un proces fiziologic complex prin care produsii de digestie, apa, sarurile minerale si vitaminele trec prin mucoasa intestinala si ajung in mediul intern. 90% din procesele de absorbtie se desfasoara la nivelul mucoasei intestinului subtire, care are adaptari structurale si functionale importante: epiteliu unistratificat, valvule conivente, vilozitati intestinale cu irigatie sangvina si limfatica bogata, microvili la polul apical al celulelor (. si 9.6.).

. 9.6. Aspectul microscopic al epiteliului absorbant din intestinul subtire.

6

Suprafata activa reala de absorbtie intestinala este de peste 250 m2. Procese de absorbtie reduse au loc si la nivelul cavitatii bucale, stomacului (pentru alcool si unele medicamente) si intestinului gros (pentru apa, saruri minerale si unele vitamine). Mecanismele prin care se realizeaza absorbtia sunt active si pasive. a) Mecanismele active sunt mecanisme de transport activ, cu consum de energie, selective, care se desfasoara impotriva gradientului* de concentratie (un fel de pompe chimice). b) Mecanismele pasive sunt: difuziunea substantelor de la o concentratie mare la concentratie mai mica; osmoza, adica trecerea solutiilor de la presiune osmotica mica la presiune osmotica mai mare, prin membrana semipermeabila pe care o constituie mucoasa intestinala; pinocitoza, adica inglobarea unor picaturi de lichid si transportul lor prin mucoasa intestinala, forma culelor de pinocitoza, spre mediul intern. Mecanismele pasive sunt favorizate de cresterea presiunii din interorul anselor intestinale si de miscarile vilozitatilor intestinale. Absorbtia proteinelor se face sub forma de aminoacizi, in prima parte a intestinului subtire, prin mecanisme active si selective la polul intern al celulelor mucoasei si prin mecanisme pasive de difuziune, de la polul extern (bazal) al acestora in sange. Dupa absorbtie, aminoacizii trec in vena porta. La sugari, proteinele si anticorpii din laptele matern (colostru) pot fi absorbite nedigerate, prin pinocitoza. Prin absorbtia proteinelor si a anticorpilor din lapte matern se asigura sugarilor imunitate la anumite boli, pana la formarea anticorpilor proprii. Absorbtia glucidelor se face sub forma de monozaharide la nivelul jejunului, prin mecanisme pasive (pentru pentoze: riboza etc.) si active (pentru hexoze: glucoza, fructoza etc.). Absorbtia glucozei necesita consum de energie provenita din degradarea celulara a ATP-ului. sub

7

Transportul activ al glucozei se poate face si cu ajutorul unui transportor', sistem enzimatic ce asigura transportul comun al glucozei si Na+ din intestin in sange. In final, glucoza este transportata prin vena porta la ficat. Absorbtia lipidelor se face in prima parte a intestinului subtire, sub trei forme: prin pinocitoza pentru mici picaturi de grasimi nedigerate; prin difuziune, pasiv, pentru glicerol, care este hidrosolubil. prin complexe de micelii hidrosolubile, formate de acizii grasi insolubili si colesterol cu sarurile biliare. Aceste complexe, numite chilomicroni, se desfac la nivelul celulelor epiteliului intestinal in acizi grasi, care refac trigliceridele, iar sarurile biliare se reintorc la ficat prin sistemul port (circuitul hepato-entero-hepatic de economisire a sarurilor biliare). Glicerolul urmeaza calea sistemului port-hepatic, iar trigliceridele sunt preluate de catre sistemul limfatic. Absorbtia apei si a sarurilor minerale se face la nivelul intestinului subtire si a intestinului gros. Apa se absoarbe pasiv, maximul de absorbtie fiind in colon. Na+ se absoarbe activ, antrenand absorbtia pasiva a Cl- Ca2+ si P3+ se absorb activ, sub influenta vitaminei D si a parathormonului. Fe 2+ se absoarbe activ. Absorbtia vitaminelor se face in functie de solubilitatea lor: vitaminele hidrosolubile (complexul B, vitamina C) se absorb pasiv, iar vitaminele liposolubile (A, D, K) se absorb similar lipidelor prin formarea de complexe cu sarurile biliare si ajung apoi pe cale portala la ficat. In urma proceselor de absorbtie din intestinul subtire rezulta chilul intestinal, de consistenta lichida, care trece prin valvula ileocecala spre cecul intestinal. 4. Fiziologia intestinului gros La nivelul intestinului gros se desfasoara activitati secretorii, motorii si de absorbtie. In urma acestora, chilul intestinal lichid este transformat in materii fecale solide, de consistenta moale (excremente). Aici au loc si procese de fermentatie si putrefactie datorate florei bacteriene intestinale, nepatogene, dar nu se desfasoara procese de digestie chimica. Activitatea secretorie. Se rezuma la producerea de mucus, cu rol in formarea si progresia materiilor fecale de-a lungul colonului.8

Absorbtia. La nivelul intestinului gros se absorb apa si saruri minerale. Se mai pot absorbi unele vitamine (grupul B, vitamina K) si unele medicamente. Procesul de fermentatie. Are loc in prima parte a intestinului gros, datorita florei bacteriene aerobe, formata in principal din bacili coli si lactici, care actioneaza asupra glucidelor nedigerabile (celuloza), scindandu-le pana la monozaharide si apoi pana la acid lactic. Aceasta flora de fermentatie sintetizeaza si unele vitamine indispensabile din complexul B si vitamina K. Procesul de putrefactie. Se desfasoara in partea a doua a colonului transvers si in colonul sigmoid, prin actiunea florei bacteriene anaerobe asupra compusilor proteici nedigerati, sub control cortical, determinand decarboxilarea si dezaminarea acestora. Rezulta amoniac, care se absoarbe in sange si este dus la ficat, unde este neutralizat sub forma de uree. Mai rezulta amine (putresceina, cadaverina) si substante toxice (indol, scatol, crezoli, hidrogen sulfurat etc), care dau mirosul caracteristic materiilor fecale. Materiile fecale rezultate in urma acestor procese contin circa 90% resturi alimentare si 10% mucus, epitelii descuamate, leucocite, corpuri ale bacteriilor de fermentatie si putrefactie. Din 1000 ml de chil intestinal se formeaza zilnic circa 150 g de materii fecale. Defecatia. Eliminarea materiilor fecale se numeste defecatie. Defecatia este un act reflex controlat voluntar. La defecatie participa musculatura tubului digestiv si alte grupe de muschi striati aflati sub control cortical. ANATOMIA SISTEMULUI DIGESTIV Sistemul digestiv cuprinde totalitatea organelor in care se realizeaza digestia alimentelor si absorbtia nutrimentelor, in tubul digestiv au loc prelucrarea mecanica, fizica si chimica a alimentelor, absorbtia lor si eliminarea resturilor nedigerate. Glandele anexe contribuie prin secretiile lor la procesele de digestie. 1. Tubul digestiv Structura tubului digestiv este unitara, prezentand in toata lungimea sa patru tunici (tab. 16.). Tab. 16. Tunicile tubului digestiv. TUNICI TIP DE TESUT LOCALIZARE9

mucoasa

epiteliu

pavimentos

pluristra cavitatea bucala, faringe esofag in restul tubului digestiv

tificat necheratinizat epiteliu cilindric unistratificat submucoasa tesut conjunctiv lax in tot tubul digestiv musculara tesut muscular striat cavitatea bucala, faringe si 1/3 superioara a esofagului tesut muscular neted, cuin restul tubului digestiv, cu urmatoarele particularitati: doua

straturi: intern (cu fibre circulare) si a)la stomac 3 straturi: in plus unul cu fibre oblice; extern (cu fibre longitudinale) tesut conjunctiv lax externa adventicea in restul tubului digestiv, acoperit de peritoneu tesut conjunctiv dens b)la colon, stratul extern formeaza 2-3 benzi (tenii); c)intre segmentele tubului digestiv exista sfinctere. faringe, esofag si portiunea terminala a rectului

Cavitatea bucala prezinta: anterior orificiul bucal marginit de cele doua buze, lateral, obrajii, superior, bolta palatina, iar la interior, arcadele dentare si limba. Intre obraji si arcadele dentare exista vestibulul bucal. Pe arcade sunt asezati in alveole dintii. La om se disting doua tipuri de dentitie: dentitia de lapte, intre 6 luni si 7 ani, formata din 20 de dinti, si dentitia definitiva, ce apare intre 7 si 20 de ani, formata din 32 de dinti (incisivi, canini, premolari si molari). Formula dentara la adult este: I 2 ; C 1 ; PM 2 ; M 3 ; 2 1 2 3

Inervatia dintilor este asigurata de trigemen (V). Limba este un organ musculos cu rol in sensibilitatea gustativa, masticatie, deglutitie si vorbire, inervata motor de nervul hipoglos (XII). Faringele este un organ musculo-membranos in care are loc incrucisarea caii digestive cu calea respiratorie. Comunica superior cu cavitatea bucala, cu fosele nazale si cu trompa lui Eustachio, iar inferior, cu laringele si cu esofagul. Calea alimentelor spre laringe in timpul deglutitiei este blocata de epiglota.

10

Esofagul, de circa 25 cm lungime la adult, asigura trecerea bolului alimentar din faringe in stomac. Stomacul, portiunea dilatata a tubului digestiv, are forma literei J'. Prezinta trei portiuni: fundul, corpul si portiunea orizontala, formata din antrul si canalul piloric. Comunica prin sfincterul cardia cu esofagul si prin sfincterul pilor cu duodenul (. ). In mucoasa se afla glande gastrice a caror secretie este sucul gastric. Inervatia este asigurata de fibre simpatice din plexul celiac, fibre parasimpatice provenite din nervii vagi, precum si de cele doua plexuri vegetative aflate in peretii stomacului.

. Structura stomacului: 1. esofag; 2. cardia; 3. corpul stomacului; 4. curbura mica; 5. duoden; 6. fundul stomacului; 7. tunica seroasa; 8. musculatura longitudinala; 9. musculatura circulara; 10. musculatura oblica; 11. curbura mare; 12. pliuri ale mucoasei; 13. antrul piloric; 14. pilor. Intestinul subtire este segmentul cel mai important al tubului digestiv. Are o lungime de circa 6 m la adult si prezinta doua portiuni: a) duodenul, portiune fixa de circa 25 cm lungime, in care se deschid canalele pancreatice si canalul coledoc; b) intestinul liber, portiune mobila, care formeaza anse* impartite intr-un grup superior situat orizontal (jejunul) si un grup inferior situat vertical (ileonul).11

Mucoasa prezinta cute (valvule conivente), care maresc suprafata de absorbtie, si vilozitati intestinale microscopice in forma de deget de manusa (. 9.2.). Inervatia intestinului subtire se realizeaza prin fibre vegetative din plexurile celiac si mezenteric superior, precum si din plexurile intrinseci.

. 9.2. Sectiune in mucoasa intestinala: 1. vilozitati intestinale; 2. epiteliu cilindric unistratificat; 3. capilare sangvine; 4. capilar limfatic (chilifer); 5. tesut conjunctiv; 6. glande intestinale; 7. venula; 8. arteriola; 9. vas limfatic; 10. tunica mucoasa; 11. tunica submucoasa; 12. tunica musculara; 13. tunica seroasa. Intestinul gros, lung de circa 1,70 m, are o importanta functie motorie si o functie digestiva secundara. Formeaza in cavitatea abdominala cadrul colic divizat in: cecum cu apendicele; colonul si rectul (. 9.3.). Trecerea continutului intestinului subtire in intestinul gros se face prin valvula ileocecala. Orificiul anal este prevazut cu doua sfinctere: intern neted, involuntar si extern striat, voluntar.

12

. 9.3. Cadrul colic: 1. ileon; 2. sfincter ileocecal; 3. cecum; 4. apendice; 5. colon ascendent; 6. colon transvers; 7. colon descendent; 8. tenie; 9. dilatatii; 10. colon sigmoid; 11. rect; 12. canal anal; 13. anus; 14. mezenter. 2. Glandele anexe A. Glandele salivare in cavitatea bucala se deschid canalele a trei perechi de glande salivare acinoase*: sublinguale, submandibulare si parotide, care produc saliva. Inervatia motorie a acestora este realizata de nervii cranieni VII si IX. B. Ficatul, organ cu multiple functii metabolice (tab. 17.), fara de care viata este imposibila, are si diafragma, in unghiul superior drept al cavitatii abdominale (loja hepatica). Ficatul prezinta o fata superioara, pe care se disting 2 lobi (stang si drept), si o fata inferioara cu 4 lobi (stang, drept, patrat, caudal) si hilul* hepatic. Tab. 17. Functiile principale ale ficatului. A. Functia exocrina: secretia bilei B. Functiile metabolice: rol de glanda anexa a tubului digestiv. Este cea mai mare glanda exocrina, circa 1500 g, asezata sub

13

sinteza de aminoacizi si proteine plasmatice; mentinerea constanta a glicemiei; sinteza fosfolipidelor si a colesterolului; cetogeneza* ; catabolismul acizilor grasi C. Alte functii: depozitare de glicogen, lipide, fier, sange functie antitoxica functie termoreglatoare functie hematopoietica in perioada fetala reglarea volumului de sange circulant inactivarea excesului de hormoni in coagulare si hemostaza Structura ficatului. Ficatul este format dintr-o stroma* conjunctiva si un parenchim hepatic. Stroma cuprinde un invelis extern de unde pornesc septuri conjunctive care delimiteaza in parenchim lobuli hepatici, formatiuni piramidale cu 56 laturi. Lobulul hepatic reprezinta unitatea anatomica si functionala a ficatului. Este alcatuit din cordoane radiate de celule hepatice (hepatocite), capilare sangvine si canalicule biliare dispuse in jurul unei vene cen-trolobulare (. 9.4.), Bila este produsul de secretie continua a hepatocitelor. Ea se varsa in canaliculele biliare, care formeaza in final doua canale hepatice, drept si stang. Ele se unesc in canalul hepatic comun. In perioadele interdigestive, bila ajunge prin canalul cistic la ca biliara, unde se concentreaza si se imbogateste cu mucus. Evacuarea ei se face intermitent, in timpul meselor, prin canalul cistic si apoi prin canalul coledoc, care se deschide in duoden impreuna cu canalul principal pancreatic la nivelul sfincterului Oddi (. 9.5.).

14

. 9.4. Segment in lobul hepatic: 1. cordoane de celule hepatice; 2. capilare sinusoide; 3. canalicule biliare; 4. canal biliar interlobular; 5. ramura a venei porte; 6. ramura a arterei hepatice; 7. vena centrolobulara.

. 9.5. Cai biliare extrahepatice: 1. canal hepatic drept; 2. canal cistic; 3. ca biliara; 4. duoden; 5. ampula hepatopancreatica; 6. sfincter Oddi; 7. capul pancreasului; 8. canal pancreatic (Wirsung); 9. corpul pancreasului; 10. coada pancreasului; 11. pancreas; 12. canal secundar (Santorini); 13. canal coledoc; 14. canal hepatic comun; 15. canal hepatic stang; 16. ligament. Ficatul are o vascularizatie dubla. Vascularizatia nutritiva este reprezentata de artera hepatica si ramurile ei, pana la nivelul lobulilor hepatici.

15

Vascularizatia functionala este realizata de catre sistemul port hepatic (. 10.13.), format din vena porta, care incepe prin capilare la nivelul tubului digestiv si se termina prin capilare la nivelul lobulilor hepatici. Acest sistem aduce sange incarcat cu substante nutritive rezultate in urma absorbtiei intestinale. Inervatia ficatului se realizeaza prin plexul hepatic, desprins din plexul celiac (simpatic) si pe cale vagala (parasimpatic). C. Pancreasul (. 9.5.), de forma alungita, asezat inapoia stomacului, este o glanda mixta de tip acinos, denumita si glanda salivara abdominala'. Acinii sai secreta sucul pancreatic, care se varsa in duoden prin canalul principal Wirsung si prin canalul secundar Santorini. Intre acinii glandulari se afla insulele Langerhans care secreta insulina si glucagon. Inervatia este vegetativa, simpatica si parasimpatica.

Aparat (sau tub) digestiv reprezinta totalitatea organelor cu ajutorul carora se face digestia. Cunoscand alcatuirea si modul de functionare a sistemului digestiv, vom putea elucida unele dintre cele mai raspandite prejudecati si vom intelege mai bine cum, unde si cand actioneaza elementele nutritive.

Gura

si

esofagul

Procesul de digestie incepe in gura prin maruntirea hranei si amestecarea ei cu saliva. O enzima din saliva numita ptiaina incepe sa descompuna amidonul in zaharuri simple. Alimentele sunt apoi trimise catre fundul gurii si de acolo patrund in esofag; fiind antrenate mai departe cu ajutorul asa-numitului peristaltism - miscari ritmice de contractare si relaxare a peretelui muscular, cu rol de a impinge bolul alimentar de-a lungul tubului digestiv. Pentru a impiedica regurgitarea alimentelor, adica reintoarcerea lor in gura, si in acelasi timp pentru a permite eliberarea anumitor enzime necesare la un moment dat - fiindca o enzima nu poate implini actiunea alteia traiectul digestiv este echipat cu sfinctere situate in punctele importante de jonctiune.

Stomacul Dupa cum multi dintre noi stiu deja, stomacul este cel mai incapator segment al traiectului digestiv, fiind asezat mai sus insa de cat se crede in general. El ocupa spatiul dintre coastele inferioare, deasupra taliei; este un "sac" flexibil, imbracat in muschi in continua miscare, schimbandu-si astfel fara incetare forma. Cu exceptia16

alcoolului, nici o substanta ca atare nu este absorbita prin peretii stomacului. Alimentele ingerate in mod obisnuit la o masa parasesc stomacul intr-un interval de trei pana la cinci ore. Materialele lichide, ca supele de exemplu, parasesc stomacul mult mai repede; grasimile insa raman un timp mai indelungat. Un meniu obisnuit, compus din carbohidrati, proteine si grasimi, este eliminat dintr-un stomac normal in trei pana la cinci ore. Glandele stomacului si anumite celule specializate secreta enzime, acid clorhidric, un mucus si un anumit factor capabil sa faciliteze dizolvarea vitaminei B12 si trecerea ei prin peretii intestinali in circuitul sanguin. Unui stomac normal ii este caracteristic mediul acid; aceasta aciditate este asigurata de catre sucul gastric.

Pepsina: enzima predominanta in stomac; asigura digestia carnii si a altor proteine, fiind activa numai in mediu acid.

Renina: produce coagularea laptelui. Acidul clorhidric: este produs ce celulele prezente in peretii stomacului si asigura mediul acid necesar digestiei. Stomacul nu este indispensabil digestiei. Cea mai mare parte a procesului de digestie are in loc in afara stomacului.

Intestinul

subtire

Aproape toate elementele nutritive sunt absorbite prin peretii intestinului subtire. In lungime de peste sapte metri, intestinul subtire este segmentul in care are loc savarsirea procesului de digestie cu absorbtia tuturor elementelor nutritive. Mediul prezent in interiorul lui este alcalin, determinat fiind de secretiile peretilor intestinali. Mediul alcalin este absolut necesar pentru finalizarea procesului de digestie si absorbtie. Intestinul subtire este structurat pe trei segmente: duodenul, care porneste chiar de la orificiul de iesire a stomacului, jejunul (de aproximativ trei metri lungime) si ileonul (pana la trei metri si jumatate lungime). Cand continutul lichid al intestinului subtire este antrenat inainte prin miscari peristaltice, se aud anumite zgomote caracteristice care in mod obisnuit ne referim spunand ca ne "ghiortaie" stomacul. De fapt, asa cum vazut, responsabil pentru aceste bolboroseli nu este stomacul, insa probabil ca expresia va persista ca atare.

Top ( Colonul)

Intestinul

gros

Pentru a parcurge intesinul gros, substantele ajunse aici le trebuie 12-15 ore. Materialele care parasesc ileonul si patrund in cecum (prima portiune a intestinului17

gros) au o consistenta lichida. Reintoarcerea lor in intestinul subtire este impiedicata de un sfincter muscular aflat in punctul de jonctiune. Cu exceptia apei, prin peretii intestinului gros sunt absorbite putine substante. Functia primara a colonului este cea de stocare si deshidratare. Pe masura ce apa este absorbita, materialul lichid capata consistenta semisolida, fiindu-i necesare 12 pana la 15 ore pentru a realiza intreg circuitul intestinal. Spre deosebire de stomac, intestinul gros contine o bogata flora microbiana. O buna parte a materiilor fecale este constituita din bacterii, substante nedigerabile - in principa celuloza - si substante toxice eliminate din sange prin pereti intestinali.

Ficatul Ficatul este principalul organ in care se depoziteaza vitaminele solubile in grasimi. Ficatul este cel mai mare organ masiv din corpul uman si cantareste aproximativ un kilogram si jumatate. Asemeni unei complexe uzine chimice, el poate modifica aproape orice structura sau compozitie chimica, distrugand si anihiland o serie intreaga de molecule toxice. Ficatul constituie totodata un rezervor de sange si un depozit pentru inmagazinarea vitaminelor A si D, precum si a glicogenului (carbohidrat digerat) ce are rolul de a regla nivelul zaharului in sange. In ficat sunt prelucrate enzime, colesterol, proteine, vitamina A (din caroten) si factorii ce asigura coagularea sangelui. Una din principalele functii ale ficatului este aceea de a produce bila. Sarurile continute in bila contribuie la digerarea eficienta a grasimilor, ele actionand asemeni detergentilor, emulsionand materiile grase. Top biliara

Vezica

Chiar si simpla vedere a mancarii poate goli uneori vezica biliara. Vezica biliara este un organ cu rol de depozitare, lung de aproximativ 7 cm, care inmagazineaza bila, ii modifica structura chimica si o concetreaza putenic. Gustarea si uneori chiar simpla vedere a mancarii poate determina golirea ei. Anumiti constituenti fluizi ai vezicii biliare tind cateodata sa cristalizeze si sa formeze asa-numitii calculi biliari.

Pancreasul Pancreasul este o glanda de aproximativ 15 cm lungime, situata in concavitatea formata din duoden. Celulele sale secreta insulina, un hormon cu rol in arderea accelerata a zaharurilor din corp. Insulina nu este varsata in traiectul digestiv, ci direct in circuitul sanguin. O functie importanta a pancreasului este fabricarea si secretia sucului pancreatic ce contine unele din enzimele de baza necesare in procesul de

18

digestie: lipaza care descompune grasimile, tripsina - cu rol in descompunerea proteinelor - si amiliaza care hidrolizeaza amidonul.

19