Candidat post de Asistent Universitar,

pozitia 35Ispas Sorina

Anatomia articulatiei temporo-mandibulare

UNIVERSITATEA “ OVIDIUS “ CONSTANTAFACULTATEA DE MEDICINACATEDRA DE MORFOLOGIE NORMALA SI PATOLOGICADISCIPLINA ANATOMIE

Obiectivele urmatite :

•Anatomia topografica, clinica si imagistica a peretilor abdominali

Articulatia temporo-mandibulara

- este o articulatie mobila a capului, - stabileste legatura dintre mandibula si baza craniului,- este o diartroza bicondiliana,- este sediul miscarii masticatiei.

Suprafete articulare:

a) La nivelul mandibuleiCondilul mandibulei-este o proeminenta osoasa elipsoida,convexa transversal si antero-posterior ce apartine marginii superioare a ramurii mandibulei,-are axul lung de 20 mm-are axul antero-posterior de 9 mm-prezinta 2 versanti: anterior si posterior, separati printr-o creasta transversala

•Versantul anterior si creasta transversala sunt acoperite de fibrocartilagiu si sunt articulare.•Versantul posterior nu este articular.

b) La nivelul temporalului 1. Condilul-este situat anterior cavitatii glenoide si este reprezentat de radacina transversa a procesului zigomatic , aceasta fiind acoperita de fibrocartilagiu.2.Cavitatea glenoida-care are axul mare orientat transversal si care este impartita de scizura lui Glasser intr-un segment anterior ce apartine solzului temporalului care este acoperit de periost foarte aderent la os si care este articular si segment posterior care apartine osului timpanal si care este nearticular.

Observatie : Pentru realizarea congruentei suprafetelor articulare exista un menisc interarticular, gros la periferie, subtire in portiunea centrala unde poate fi si perforat si care imparte articulatia in 2 segmente: menisco-mandibular, menisco-temporal. Meniscula interarticular are forma de lentila biconcava prezentand o fata inferioara concava pentru condilul mandibulei si o fata superioara concava anterior pentru tubercului articular si convexa posterior pentru cavitatea glenoida.Prin extremitatile sale acest menisc se fixeaza pe condilul mandibulei fiind atasat astfel osului cel mai mobil.

Mijloace de unire :

1. CAPSULA ARTICULARA

-insertia superioara incepe de la nivelul marginii anterioare a condilului temporalului,• posterior la nivelul cavitatii glenoide,• anterior scizurii lui Glasser • si lateral pe tuberculul si radacina laterala a zigomei,• medial de spina sfenoidului.

-insertia inferioara este pe colul condilului mandibulei, •anterior imediat langa cartilagiul articular,•posterior la 4-5 mm distanta.

-suprafata interna a capsulei adera la menisc si imparte articulatia intr-o portiunesuprameniscala si submeniscala. Capsula este formata din fibre conjunctive dispuse longitudinal,fibrele scurte se termina pe menisc,fibrele lungi se intind de la temporal la condilul mandibulei.

• Pe fata anterioara a capsulei se insera fibre din m.pterigoidian lateral• Pe fata posterioara se gasesc fibre ce pleaca de la scizura lui Glasser, adera la fata posterioara acapsulei, de menisc, de colul mandibulei, formand fraul meniscal posterior care are rolul de alimita miscarile de inaintare ale condilului mandibulei si ale meniscului si de a le aduce inapoi.

Mijloace de unire :

2. LIGAMENTE ARTICULARE :

a) Ligamente adevarate b) Ligamente la distanta (accesorii)

1.ligamentul lateral extern pleaca de la tubercului zigomatic si radacina longitudinala la fata postero-laterala a colului condilului mandibulei.Este cel mai puternic ligament,limiteazamiscarile inapoi ale condilului.

2.ligamentul lateral intern pleaza de la marginea mediala a cavitatii glenoide si ajunge in partea postero-mediala a colului condilului mandibulei.Este un ligament subtire.

Sunt situate pe partea mediala a articulatiei1.ligamentul sfenomandibular pleaca de la spina sfenoidului,de la partea mediala a scizurii lui Glasser,trece printre m.pterigoidieni si ajunge pe spina lui Spix de pe fata anterioara a mandibulei.Acest ligament impreuna cu marginea posterioara a ramurii mandibulei delimiteaza butoniera retrocondiliana a lui Juvara prin care trec artera maxilara,vena maxilara,nervul auriculo-temporal,ram din nv mandibular.

Juvara descrie si un ligament timpano-mandibular.2.ligamentul stilomandibular pleaca de la stiloida la marginea posterioara a ramurii mandibulei.

3.ligamentul pterigomandibular care pleaca de la carligul pterigoidei la linia milohioidiana amandibulei.Acest ligament limiteaza miscarile de coborare.Este de fapt o intersectie aponevrotica pe el inserandu-se:anterior muschiul buccinator si posterior muschiul constrictor superior al faringelui

Vascularizatia :

1. ARTERIALA 2. VENOASA 3. LIMFATICA

Ramuri ale carotidei externe:

-maxilara interna-temporala superficiala-auriculara posterioara-faciala-faringiana ascendenta

Venele sunt tributare sistemului venos jugular intern.

Limfaticele dreneaza in ganglinonii limfatici :

-preauriculari,-intraparotidieni-jugulari interni

Inervatia :

Inervatia este asigurata de ramuri ale mandibularului:

-nv.auriculo-temporal -nv.temporal profund posterior -ram maseterin,

Miscarile in articulatia temporo-mandibulara

-miscari de ridicare si coborare a mandibulei-miscari de propulsie si retropulsie-miscari de lateralitate sau de diductie

Miscarile in articulatia temporo-mandibulara

La executia acestor miscari vor participa m.masticatori(m.temporal, m.maseter, m.pterigoidian lateral, m.pterigoidian medial)

1. M.ridicatori ai mandibulei:

-m.temporal-m.maseter-m.pterigoidian medial

2. M.coboratori ai mandibulei:

-pantecele anterior al digastricului(rol principal)-m.milohioidian-m.geniohioidian-m.pielos al gatului

3. M.propulsori ai mandibulei:

-m.pterigoidieni laterali cand se contracta simultan-m.pteriogoidian medial(accesor)

4. M.retropulsori ai mandibulei:

-pantecele posterior al digastricului-fasciculele posterioare ale digastricului

5. M.de diductie ai mandibulei:

-m.pterigoidian lateral-m.pterigoidian medial cand se contracta unilateral si alternativ

Muschii masticatori care participa la miscarile articulatiei temporo-mandibulare1.Muschii ridicatori ai mandibulei :

2.Muschii coboratori ai mandibulei :

3. Muschii propulsori ai mandibulei :

4.Muschii retropulsori ai mandibulei :

5. Muschii de diductie ai mandibulei :

Anatomia clinica a articulatiei temporo-mandibulare

1.Afectiunile congenitale si de dezvoltare 2.Leziunile traumatice3.Luxatiile temporo-mandibulare

1. Leziunile congenitale si de dezvoltare

•Aplazia condilului mandibular este o afectiune extrem de rara, asociata de obicei cu anomalii de dezvoltare ale ramurei ascendente mandibulare, intalnita in cadrul sindromului Trecher-Collins-Franceschetti cand se asociaza cu macrostomia si malformatii ale pavilionului urechii (interesarea primului arc branhiaL). Cel mai frecvent, afectiunea este unilaterala cand este prezenta asimetria faciala evidenta. In localizarile bilaterale, aplazia condiliana, asociata cu hipoplazia ramurilor ascendente, dau profilul de pasare, caracteristic prin lipsa de dezvoltare a etajului inferior al fetei.Tratamentul se face prin corecturi plastice .

• Hipoplazia condilului mandibular poate fi congenitala sau dobandita mai ales in urma traumatismelor obstetricale sau in traumatismele apofizei condiliene produse in copilarie (ex.fracturi subcondiliene netratate). Au mai fost incriminate infectiile otice si iradierile. Gradul de hipoplazie este in functie de varsta la care a actionat elementul cauzal. Hipoplaziile unilaterale dau un grad marcat de asimetrie a fetei datorat diferentei de dezvoltare a celor doua ramuri verticale.Ca tratament se practica interventii de corectare plastica.

• Hiperplazia unilaterala sau bilaterala a condilului este intalnita mai frecvent, fiind descrisa ca "o afectiune prognatica de etiologie necunoscuta" (Waldrom, GottlieB). Este insotita de o crestere in exces unilaterala sau in totalitate a mandibulei, cu tulburari de ocluzie. Radiografic, condilul sau condilii mandibulari sunt mariti de volum fara a fi deformati. Se trateaza ca o anomalie a mandibulei .

Leziune congenitala si de dezvoltare a articulatiei temporo-mandibulare

2. Leziunile traumatice

Contuziile articulatiei temporomandibulare

Etiologie. Se produc fie prin traumatism indirect aplicat pe mandibula (menton, ram orizontal, unghI), fie prin traumatism direct la nivelul articulatiei temporomandibulare.Anatomie patologica. Leziunile sunt localizate la capsula, sinovie sau menisc, elementele osoase fiind integre. Se produce de obicei un hematom intra- si periarticular insotit de edem.Simptome. Tabloul clinic se caracterizeaza prin: dureri articulare spontane sau provocate de deschiderea gurii; trismus moderat; devierea mentonului de partea bolnava in timpul miscarii de deschidere a gurii; edem si uneori echimoze periarticulare. Palparea articulatiei este extrem de dureroasa.

Diagnostic. Este destul de dificil de facut numai pe semnele clinice, pretandu-se la confuzii cu fracturile condiliene, cu anumite forme de luxatii sau cu sindroamele algodisfunctionale. Examenul radiografic inlatura suspiciunea de fractura sau luxatie, spatiul articular apare marit.

Tratament. Deoarece miscarile de deschidere ale gurii sunt dureroase, se recomanda repaus articular pentru 4-5 zile dupa care miscarile se vor relua progresiv. Se pot face infiltratii periarticulare cu novocaina sau xilina. Daca limitarea deschiderii gurii se mentine, se va face mecanoterapie activa si pasiva pentru a preveni instalarea unei constrictii prin organizarea fibrocicatriciala a tesuturilor periarticulare.

3. Luxatiile temporomandibulare

Pierderea raporturilor normale intre suprafetele articulare cu iesirea condilului din cavitatea glenoida, se poate face in mai multe sensuri in functie de directia deplasarii condilului mandibular. Se descriu trei forme anatomoclinice de luxatii: anterioare, posterioare, laterale.1. Luxatiile anterioareLuxatia anterioara este cea mai frecventa: poate fi unilaterala sau, mai des

bilaterala.Etiopatogenie. Laxitarea musculoligamentara se intalneste relativ frecvent la femei mai ales

in ultimele luni de sarcina. Deasemenea, o prima luxatie poate recidiva datorita alungirii fibrelor capsulei si

ligamentelor periarticulare.Cauzele obisnuite ale luxatiei anterioare temporomandibulare sunt acelea

care provoaca o deschidereexagerata a gurii (cascatul, rasul, vomismentele, lovituri sau mai rar, caderi

pe mandibula, gura fiinddeschisa). Uneori luxatia poate fi produsa de anumite manevre medicale

(apasarea puternica pe mandibula intimpul extractiei dentare, deschiderea exagerata a gurii in scopul efectuarii

unei laringoscopii, intubatiitraheale ). Exceptional, luxatia poate fi produsa prin traumatisme directe

aplicate dinapoi inainte sau lateralpe ramul ascendent mandibular. Luxatia anterioara se caracterizeaza prin

imposibilitatea inchiderii gurii dupao deschidere fortata a acesteia. In mod normal, in miscarea de deschidere a

gurii, condilul mandibularaluneca impreuna cu meniscul, pe panta posterioara a tuberculului temporal,

aici fiind oprit de proeminentamaxima a acestuia in special de ligamentele si capsula periarticulara. In

aceasta forma de luxatie, excursiaanterioara exagerata a condilului mandibular, insotit de menisc, micsoreaza

panta, permitand astfelcondilului mandibular sa depaseasca condilul temporal si sa treaca pe

versantul anterior nearticular alacestuia, inaintea radacinii transverse a zigomei. Meniscul este tractionat

inapoi in cavitatea glenoida sauuneori poate plicatura marind astfel obstacolul care se opune revenirii

condilului mandibular in cavitateaglenoida. Ligamentele si capsula periarticulara intra in tensiune; in acelasi

timp intervine contractia reflexa amuschilor ridicatori ai mandibulei care trag in sus unghiul mandibular intr-un

ax anormal si exagereazafixarea apofizei condiliene inaintea radacinii transverse a zigomei.

Luxatia anterioara se caracterizeaza prin imposibilitatea inchiderii gurii dupa o deschidere fortata a acesteia. In mod normal, in miscarea de deschidere a gurii, condilul mandibular aluneca impreuna cu meniscul, pe panta posterioara a tuberculului temporal, aici fiind oprit de proeminenta maxima a acestuia in special de ligamentele si capsula periarticulara. In aceasta forma de luxatie, excursia anterioara exagerata a condilului mandibular, insotit de menisc, micsoreaza panta, permitand astfel condilului mandibular sa depaseasca condilul temporal si sa treaca pe versantul anterior nearticular al acestuia, inaintea radacinii transverse a zigomei. Meniscul este tractionat inapoi in cavitatea glenoida sau uneori poate plicatura marind astfel obstacolul care se opune revenirii condilului mandibular in cavitatea glenoida. Ligamentele si capsula periarticulara intra in tensiune; in acelasi timp intervine contractia reflexa a muschilor ridicatori ai mandibulei care trag in sus unghiul mandibular intr-un ax anormal si exagereaza fixarea apofizei condiliene inaintea radacinii transverse a zigomei. In cazurile in care exista o apofiza coronoida voluminoasa, aceasta se poate propti in marginea postero-inferioara a malarului, constituind un obstacol suplimentar care impiedica revenirea condilului luxat.Simptome. Luxatia bilaterala este mai frecventa. in momentul producerii luxatiei, bolnavul acuza o durere vie insotita de perceperea unui zgomot intraarticular urmat de imposibilitatea inchiderii gurii. La examenul clinic, frapeaza in primul rand gura larg deschisa si incontinenta de saliva. Datorita coborarii exagerate a mandibulei, distanta dintre incisivii superiori si inferiori este de 3-4 cm, molarii putand fi insa in contact. Mentonul este coborat si impins inainte, ramanand median. Obrajii sunt turtiti, alungiti. Muschii maseteri si temporali sunt in tensiune. Inaintea condilului auditiv extern este prezenta o depresiune in locul in care in mod normal, se gaseste condilul. Capul condilului se observa mai anterior, situat sub arcada temporozigomatica. Marginea posterioara a ramului ascendent mandibular este orientata oblic inapoi, stergand santul retromandibular; unghiul mandibulei este aproape in contact cu marginea anterioara a muschiului sternocleidomastoidian. La palpare in conductul auditiv extern nu se percep miscarile condilului. Masticatia este imposibila, deglutitia jenata, iar fonatia dificila.

Luxatia unilaterala este intalnita mai rar, iar tulburarile sunt mai putin acceptate fata de luxatiile bilaterale. Deplasarea condilului mandibular facandu-se de o singura parte, rezulta o asimetrie faciala datorata devierii mentonului de partea sanatoasa, turtirii obrazului cu depresiune pretragiana si proeminenta subzigomatica de partea bolnava, relaxarii partilor moi de partea sanatoasa. Linia interincisiva este deviata de partea sanatoasa, gura este mai putin deschisa decat in luxatiile bilaterale, iar mandibula este aproape imobila.Evolutie-complicatii. In general, dupa reducerea corecta a luxatiei, fracturile mandibulare se restabilesc integral. Luxatiile pot recidiva in cazurile de laxitate ligamentara marcata sau in cazurile in care, in timpul unei prime luxatii, s-a produs si ruptura capsulei si ligamentelor. In luxatiile vechi, nereduse, mandibula se poate mobiliza partial prin diminuarea tensiunii muschilor si ligamentelor periarticulare, alteori insa in aceleasi circumstante se realizeaza o neoarticulatie concomitent cu organizarea fibroconjunctiva a tesuturilor periarticulare sau deformatii ale meniscului, fibrozarea acestuia si chiar umplerea cavitatii articulare cu tesut conjunctiv, luxatiile devenind ireductibile prin manoperele obisnuite, necesitand folosirea de metode chirurgicale sangerande.Tratamentul este de obicei ortopedic si numai in cazurile exceptionale, de luxatii nereductibile, se folosesc metode chirurgicale. Tratamentul ortopedic consta in reducerea luxatiei si imobilizarea temporara a mandibulei. Cu cat se intervine mai precoce, cu atat manoperele de reducere sunt mai usoare.In principiu reducerea luxatiei se face prin coborarea condilului mandibular si trecerea sa pe sub condilul temporal, dupa care este repus in cavitatea glenoida. De obicei in luxatiile recente, nu este nevoie de anestezie. Uneori insa se practica o anestezie, atat pentru suprimarea durerii cat si pentru a obtine o buna relaxare musculara, infiltrandu-se tesuturile periarticulare si muschii ridicatori ai mandibulei cu novocaina 1% sau xilina 0,5%. In luxatiile mai vechi, in care se presupune ca manoperele de reducere vor fi mai laborioase se poate folosi anestezia generala care realizeaza o liniste operatorie si o relaxare musculara mai buna.

Tehnica Nelaton: bolnavul este asezat pe un scaun cu capul bine sprijinit iar operatorul introduce ambele police infasurate in comprese protectoare, aplicate de o parte si de alta pe fetele ocluzale ale molarilor inferiori, iar cu celelalte degete prinde bine marginea bazilara catre unghiul mandibular.La edentati, policele va fi fixat pe creasta alveolara inaintea marginii anterioare a ramului ascendent mandibular. Astfel fixata, i se imprima mandibulei urmatoarea succesiune de miscari.Timpul I. Se apasa cu putere pe suprafetele ocluzale ale molarilor impingandu-se mandibula in jos pana cand condilul mandibular ajunge sub proeminenta condilului temporal. Uneori este necesar ca miscarea de coborare sa se faca treptat si progresiv pentru a invinge rezistenta pe care o opun elementele anatomice periarticulare.Timpul II. O data condilul mandibular coborat pana sub planul varfului condililor temporali, se impinge mandibula inapoi asociindu-se si o usoara toratie cu ridicarea catre maxilar a mentonului. In momentul in care condilul mandibular depaseste condilul temporal si patrunde in cavitatea glenoida, se aude un mic cracment caracteristic. De obicei in acest moment se produce inchiderea brusca a gurii si degetele operatorului pot fi prinse intre dinti daca nu sunt scoase la timp.In luxatiile vechi, nereduse timp indelungat se produc modificari cicatriceale ale tesuturilor periarticulare si mai ales meniscului (plicaturi, ingrosari, sclerozarI), care impiedica reducerea ortopedica, necesitand interventia chirurgicala, care consta in deschiderea articulatiei si bascularea condilului cu un decolator puternic sau o razuse pana ce revine in cavitatea glenoida. Uneori condilul nu reintra in cavitatea glenoida care este umpluta cu tesut conjunctiv: in aceste cazuri este necesara excizia tesuturilor cicatriceale si extirparea meniscului. Cu totul exceptional, daca nu se reuseste reducerea nici prin aceasta metoda, se recurge la rezectia condililor, urmata de imobilizarea in pozitie corecta si ulterior, mecanoterapie.

2.Luxatiile posterioare

Se intalnesc foarte rar si sunt insotite de obicei de fractura cu infundarea peretelui anterior al conductului auditiv extern. Cu totul exceptional se poate produce luxatia posterioara fara fractura si anume in anomaliile de forma ale elementelor anatomice locale (cavitatea glenoida alungita inapoi, condili mici si turtiti ). Luxatia posterioara se produce prin lovituri puternice sau caderi pe barbie, gura fiind inchisa. Este favorizata de existenta unor tulburari in articularea interdentara sau absenta molarilor.Simptome. In luxatia posterioara cu fractura peretelui anterior al conductului auditiv extern, bolnavii prezinta : otoragie cu scaderea acuitatii auditive sau chiar surditate, gura intredeschisa cu distanta intre incisivii superiori si inferiori pe aproximativ 10-20 mm incisivii inferiori retrudati pana la 15 mm, obrazi turtiti, miscarile mandibulare blocate, iar tentativa de imobilizare este foarte dureroasa. La palpare, conductul auditiv extern este ocupat de capul condilian iar anterior de tragus se observa o depresiune datorita retrudarii acestuia. In luxatiile fara fractura peretelui anterior al conductului auditiv, bolnavul prezinta : gura inchisa, relieful mentonier sters, unghiul mandibulei in contact cu marginea anterioara a muschiului sternocleidomastoidian, incisivii inferiori retrudati, cu marginea incizala in contact cu fibromucoasa boltii palatine iar condilul mandibular se palpeaza sub conductul auditiv, imediat inaintea apofizei mastoide.Diagnostic. Se precizeaza prin examenul radiografic. Diagnosticul diferential trebuie facut cu fracturile de cavitate glenoida a osului temporal.Evolutie, complicatii. In luxatia redusa corect si urmata de un tratament bine condus, vindecarea se face fara a lasa urme. In luxatiile cu infundarea peretilor conductului auditiv extern se pot produce complicatii septice; de asemenea, incorect tratate, aceste luxatii pot fi urmate de anchiloza.Tratament. Reducerea se face prinzand mandibular cu policii aplicatii in santurile vestibulare, in imediata vecinatate a procesului alveolar si se exercita o presiune in jos urmata de o tractiune anterioara; in acest mod se mobilizeaza condilul, readucandu-l in cavitatea glenoida.

3. Luxatii laterale

Sunt cu totul exceptionale, deoarece luxatiile, in afara sau inauntru sunt impiedicate de rezistenta data de elementele anatomice ale articulatiei (radacina longitudinala a apofizei zigomatice, fascia interpterigoidiana, ligamentele interne etC). Deplasarile interne sau externe se produc in traumatismele violente aplicate lateral pe mandibula si sunt posibile numai in caz de fracturi ale gatului condilului si din aceasta cauza in mod firesc va predomina simptomatologia de fractura. Mentonul este deviat de partea leziunii, ocluzia este incrucisata.Tratament.Tratamentul tine seama de gradul de deplasare a fragmentelor fracturate si luxate (vezi tratamentul fracturilor de condil).

4. Luxatiile recidivante

Aceste luxatii se deosebesc de luxatiile accidentale prin faptul ca se produc foarte usor in timpul miscarilor de deschidere a gurii, daca acestea depasesc o anumita amplitudine; bolnavul cunoscandu-si afectiune, isi reduce singur luxatia, de obicei destul de usor. Mai sunt multe luxatii recidivante, fara blocaj desi uneori nu sunt decat subluxatii. Se datoresc unor conditii anatomo-functionale sau patologice care permit alunecarea condilului mandibular dincolo de limitele sale obisnuite, uneori chiar inaintea condilului temporal, si anume: cavitatea glenoida stearsa, putin adanca, condilul temporal sters cu partea posterioara aproape orizontala, deformatia meniscului (menisc plicaturat, ingrosat la mijloc, subtiat la margini ) capsula si ligamentele pariarticulare laxe, putin rezistente. In majoritatea cazurilor, modificarile morfofunctionale se datoresc dezechilibrelor ocluzoarticulare cu traumatizarea elementelor componente ale articulatiei temporomandibulare. Pe langa aceste cauze, se citeaza tulburarile mioclonice postencefalitice si atrofia maseterului, dupa poliomielita. Se descriu doua forme anatomo-clinice de luxatii recidivante: condilo-meniscale si meniscotemporale.

Luxatii recidivante

Simptome. Luxatiile se produc destul de frecvent, de obicei de mai multe ori pe zi; in cazuri mai rare, cand afectiunea devine deja o infirmitate, luxatia se poate produce la fiecare miscare de deschidere a gurii. In momentul deschiderii gurii bolnavii percep un cracment caracteristic. Acest cracment este produs de saltul condilului mandibular peste marginea meniscului in subluxatii sau peste radacina transversala a zigomei, in luxatiile complete. In unele cazuri, iesirea condilului din glena nu se face simultan in ambele articulatii si se produce astfel o luxatie caracteristica prin dedublarea cracmentului si latero-devierea mandibulei in miscarea de deschidere. Desi bolnavii isi reduc singuri luxatia prin simple miscari de inchidere a gurii sau printr-o usoara apasare pe menton, totusi ei capata o teama de a deschide gura. Exista un fond dureros in articulatia temporomandibulara care se exacerbeaza in momentul in care se produc luxatiile. La examen se constata laxitatea ligamentara cu excursia exagerata a condilului mandibulei si chiar posibilitatea producerii luxatiei de catre examinator. In momentul producerii luxatiei, se percep cracmentele intraarticulare, se evidentiaza depresiunea pretragiana si proeminenta mentonului. Radiografic se constata conditiile anatomice care favorizeaza producerea luxatiei, oferind si indicatii pretioase asupra tratamentului care urmeaza a fi instituit.Evolutie, complicatii. Cel mai adesea afectiunea este bine tolerata; bolnavii se obisnuiesc cu cracmentele, stiu sa-si reduca singuri luxatiile. Uneori cracmentele, ca si luxatiile repetate, devin obsesie, dand bolnavului o adevarata stare de infirmitate. In cazuri rare, luxatiile recidivante pot deveni ireductibile, blocand miscarile mandibulei. Elementele articulare fiind traumatizante in permanenta, pot apare complicatii inflamatorii locale (artrite, artrozE) asociate cu trismus.Tratament In practica se incepe cu terapia cea mai simpla, conservatoare, care consta in imobilizarea mandibulei cu fronda mentoniera, timp de 3-4 saptamani; concomitent se incearca si o limitare a excursiilor condilului. In acest scop se fac injectii sclerozante periarticulare. De obicei se obtine o vindecare in cea mai mare parte din cazuri. Daca fenomenele nu cedeaza dupa tratamentul conservator, se recurge la tratamentul chirurgical.

Luxatie bilaterala a articulatiei temporo-mandibulare

Va multumesc pentru atentie !