Elev: Popescu Mihaela Ruxandra Anul III, CIG

Referat Analiza indicatorilor de risc bancar

1. Notiuni generale privind riscurile bancare 2. Tipologia riscurilor bancare 2.1. Riscuri financiare 2.1.1. Riscul de creditare 2.1.2. Riscul de lichiditate 2.1.3. Riscul ratei dobanzii 2.1.4. Riscul de curs valutar 2.1.5. Riscul de solvabilitate

1. Notiuni generale privind riscurile bancare In functie de punctul de vedere din care facem analiza riscului acesta poate fi definit in mod diferit. Din punct de vedere lingvistic, riscul este definit ca probabilitatea de producere a unui eveniment cu consecinte adverse pentru subiect si expunerile la risc- valorile actuale ale tuturor pierderilor sau cheltuielilor suplimentare pe care le suport sau le-ar putea suporta instituia financiar n cauza. Riscurile nu se circumscriu strict activitatii financiar-bancare. In viata economicofinanciara, riscul este o componenta a oricarei activitati,regasindu-se in agenda zilnica a managerilor companiilor. Modificari neprevazute in evolutia ratei dobanzii, ale cursului de schimb sau ale pretului unui produs nu numai ca afecteaza rezultatele financiare ale unei firme,dar pot determina chiar falimentul acesteia. Riscul poate avea un impact considerabil asupra valorii bancii sau institutiei financiare in chestiune, atat un impact in sine(de regula sub forma pierderilor direct suportate), cat si un impact indus cauzat de efectele asupra clientelei, personalului, partenerilor si chiar asupra autoritatii bancare. In domeniul bancar, datorita complexitatii acestuia, riscul trebuie privit ca un conglomerate sau complex de riscuri de cele mai multe ori independente care pot avea cause comune iar producerea uneia poate genera in lant si alte riscuri. 2. Tipologia riscurilor bancare In conformitate cu prevederile Bancii Reglementelor Internationale, riscurile pot fi clasificate astfel: Riscuri financiare Riscuri operationale

2.1. Riscurile financiare pot fi considerate drept cel mai important grup de riscuri bancare specifice operatiunilor de creditare, marea lor majoritate facand obiectul unor reglementari bancare.Riscurile financiare sunt: riscul de creditare riscul de rata a dobanzii riscul de curs valutar riscul de lichiditate riscul de solvabilitate Intre toate grupele de risc se exercita o interactiune continua, care da nastere unei combinatii a riscurilor ale carei efecte poate afecta in mod negativ si bancile partenere, de aceea riscul specific ansamblului sistemului bancar este denumit risc sistemic, iar gestionarea lui este asigurata de catre banca centrala. 2.1.1. Riscul de creditare Prin risc de creditare, denumit si risc de insolvabilitate a debitorilor, este definit riscul ca dobanda,creditul sau ambele sa nu poata fi rambursate la scadenta sau sa fie rambursate partial si este specific bancilor a caror functie importanta in economie este creditarea. Avand in vedere ca la baza incapacitatii de rambursare a creditului de catre debitori(imprumutati) stau diverse cauze se impune o abordare distincta a riscului de creditare si anume: riscul aferent debitorilor persoane fizice si persoane juridice riscul de tara-Incapacitatea de rambursare a creditului de catre debitorii persoane juridice este datorata actiunii unor anumiti factori: - mediul inconjurator ca totalitate a factorilor exogeni, de natura economica, politica, sociala si care isi pun amprenta in mod decisiv, asupra debitorului persoana juridica; - persoana juridica insasi;

- calitatea si moralitatea managementului care este greu de apreciat de catre banca, de aceeea banca solicita anumite relatii de la terti privind managementul intreprinderii si relatiilor managementului cu personalul; - incapacitatea intreprinderii de a se adapta pietei sau noului in materie de brevete, inventii si inovatii. Exista o multitudine de factori care contribuie separat sau corelat la manifestarea riscului de credit care pot fi clasficati in : factori specifici pietei sectorul de activitate sau produsul se afla in declin, cresterea preturilor la materiile prime si utilitati, intensificarea concurentei, cresterea ratelor dobanzii etc. ; factori legati de politica bancara nerespectarea legilor, regulamentelor si normelor bancare, control intern slab, standarde scazute in definirea politicii de creditare, concentrarea imprumuturilor pe anumite sectoare, pe anumite categorii de clienti pietei, asumarea de riscuri de creditare ridicate in comparatie cu puterea financiara a bancii ; factori legati de politica guvernamentala fiscalitatea sub toate aspectele sale, legi stricte de protectie a mediului inconjurator, reglementari privind protectia consumatorului, suprimarea unor facilitati etc. ; factori interni ai firmei imprumutate management defectuos, intentia de a frauda banca, greve ale personalului, pierderi tehnologice, productie fara desfacere etc. Toti acesti factori trebuie urmariti permanent deoarece variaza permanent, unii nefiind sub controlul direct al bancii. Riscul de credit, la randul sau, are trei componente: riscul de neplata se refera la aparitia unui complex de evenimente de neplata cum ar fi: - neplata unei obligatii scadente; riscul de expunere se refera la incertitudinea legata de nivelul sumei care va

deveni pierdere; riscul de recuperare se refera la incertitudinile asupra momentului si valorii recuperate prin executia garantiei. Aceste elemente nu se cunosc anticipat si deprind de o multitudine de factori cum ar fi tipul garantiilor, situatia girantilor, contextul economic, politic, legislativ, etc. 2.1.2. Riscul de lichiditate Consta in neonorarea de catre banca a platilor catre clienti, ca urmare a devierii proportiei dintre creditele pe termen lung si creditele pe termen scurt si a necorelarii cu structura pasivelor bancii. Riscul de lichiditate imbraca doua forme: riscul de lichiditate imediata determinat de retragerile masive si neasteptate ale creditorilor ei. Este un risc specific bancilor,arta de a conduce o banca consta tocmai in a sti sa gestionezi lichiditatile pentru a face fata retragerilor, fara a afecta insa posibilitatile de a onorasi solicitarile de credite. riscul de transformare apare in situatia in care banca nu are resurse cu scadenta mica,dar are plasamente cu scadenta mare. Astfel se impune bancilor sa ia in considerare urmatoarele elemente: - analizarea resurselor si plasamentelor in functie de lichiditatea si exigibilitatea lor reala si nu juridica; - inovatiile financiare din ultimii ani modifica riscul de nelichiditate al bancii astfel marindu-l prin dezvoltarea angajamentelor de credit cum ar fi multi options facilities, micsorandu-l prin dezvoltarea pietelor secundare de creante negociabile. Transformarea resurselor cu scadenta mica in plasamente cu scadenta mare si de a putea face fata crizei de lichiditati intr-un timp scurt su la preturi mici este o arta specifica managementului bancar. Acest lucru impune managementului bancar sa rezolve trei aspecte: - sa se protejeze impotriva riscului de lichiditati; - sa masoare riscul de lichiditate;

- sa gestioneze riscul de lichiditate. 2.1.3. Riscul ratei dobanzii 3 Riscul ratei dobanzii se datoreaza fluctuatiilor la nivelul ratei dobanzii, atat la nivel de active, cat si la pasivele din portofoliul bancilor. Impactul acestui risc asupra bancilor are loc sub doua forme: - prima forma consta in pierderi (diminuare venitului din dobanzi), ca urmare a unei variatii neconvenabile a ratei dobanzii; - a doua forma consta in deterioarea situatiei patrimoniale a bancii (diminuarea capitalului propriu), ca urmare a variatiei ratei dobanzii. Factorii care influenteaza aparitia si dezvoltarea riscului ratei dobanzii pot fi grupati astfel: factorii endogeni strategia bancii, structura activelor si pasivelor bancii, volumul si valoarea creditelor, calitatea portofoliului de credite, esalonarea scadentelor creditelor, scadenta fondurilor atrase ; factorii exogeni (determinati de evolutia conditiilor economice generale) : - mediul economic existent - tipul de politica economica, monetara si financiar-valutara practicata de autoritati - corelarea politicii monetare a autoritatii centrale cu politica economica a guvernului - evolutia pietei interbancare - factori de ordin psihologic. Riscul ratei dobanzii are 2 componente esentiale: riscul venitului riscul realizarii unor pierderi in ceea ce priveste venitul net din dobanzi ca urmare a faptului ca miscarile ratelor dobanzilor la imprumuturile luate nu sunt perfect sincronizate cu cele ale imprumuturilor acordate; riscul investitiei riscul producerii unor pierderi in patrimoniul net ca rezultat al unor schimbari neasteptate ale ratei dobanzii.

2.1.4. Riscul valutar Riscul valutar consta in probabilitatea ca o variatie a cursului valutar pe piata sa duca la diminuarea profitului net bancar. Apare in urma executarii de catre banca a unor operatiuni pentru clientii sai sau in nume propriu. Componentele expunerii la riscul valutar sunt: expunerea de translatie - apare in cazul bancilor cu activitate internationala, societatile afiliate trebuind sa raporteze data si sa-si consolideze rezultatele financiare in moneda tarii de referinta a societatii mama. Se acopera prin operatii de hedging. expunerea tranzactionala rezulta din faptul ca o serie de operatii se desfasoara in valuta iar cursul fluctueaza, influentand marja in tara de referinta. Poate fi semnificativa pe termen scurt si este acoperita prin operatiuni de hedging. expunerea economica reflecta influenta fluctuatiilor cursurilor valutare asupra valorii de piata a bancii. Valoarea de piata actuala a bancii este calculata ca fiind valoarea actuala a tuturor veniturilor realizate in toate valutele de operare. Tratarea riscului de curs valutar presupune folosirea a doi indicatori: pozitia globala a schimbului la un moment dat definita ca soldul net reprezentat in urma diferentei dintre creantele in valuta si datoriile in valuta ale bancii. pozitia individuala in valuta consta in determinarea pentru fiecare tip de valuta a creantelor si datoriilor pe care banca le are. Calculul conduce la 2 situatii astfel: - banca se gaseste in pozitie scurta atunci cand creantele in valuta x sunt mai mici decat datoriile in valuta x situatia este favorabila pentru banca cand cursul de schimb valutar al valutei x se depreciaza in urmatorul interval de timp si nefavorabil cand

cursul de schimb valutar al valutei x creste in urmatorul interval de timp; - banca se regaseste in pozitie lunga atunci cand detine mai multe creante in valuta x decat datoriile exprimate in aceeasi valuta. Situatia este favorabila atunci cand cursul de schimb valutar x creste in urmatorul interval de timp si nefavorabila cand cursul de schimb valutar al valutei x se depreciaza in urmatorul interval de timp. 2.1.5. Riscul de solvabilitate Solvabilitatea poate fi definita ca fiind incapacitatea pe termen lung a societatii bancare de a satisface angajamentele sale de plati. Insolvabilitatea poate fi o prelungire in timp a crizei de lichiditate, un rezultat al proastei gestionari a acesteia. Riscul solvabilitatii apare ca urmare a dezechilibrului pe scadente intre activele si pasivele bancare, a politicii de dobanzi, precum si a neindeplinirii contractului de credit catre client. In vederea evitarii acestor fenomene, un rol deosebit il au normele care se refera la: asigurarea unui nivel minim al capitalului; o gestionare corecta si eficienta a lichiditatii; o poltica de dobanzi echilibrata; respectarea unor norme clare, precise privind acordarea de credite; asigurarea garantarii creditului; calculul si analiza ratei de acoperire a riscului(raport procentual intre fondurile proprii nete si creditele acordate, ponderate in functie de gradul lor de risc). Problema insolvabilitatii bancare a facut obiectul unor largi dezbateri in lumea bancara. Astfel, in 1988 Comitetul de la Basel privind Supravegherea Bancara a emis o serie de norme prin care se introduceau standarde de adecvare a capitalului ajustat in functie de risc. Aceste norme aveau in vedere reducerea riscului prin stabilirea unei rate minime de solvabilitate a bancilor internationale. Un obiectiv major al

Acordului de la Basel l-a reprezentat imbunatatirea capitalizarii sectoarelor bancare si uniformizarea campului de actiune a pietelor concurente( in special al Marii Britanii si ale SUA). O premisa a Acrodului de la Basel a constituit-o marimea capitaluilui ca tampon impotriva insolvabilitatii sau a pierderilor neprevazute. Principiile de baza privind adecvarea capitalului stipulate de Conventia de la Basel sunt: minimum 8% din activele ajustate in functie de risc trebuie sa fie detinute sub forma de capital de baza (capital de rang I+II); minimum 50% din capitalul bancii trebuie sa fie din capital de rangul I; restul capitalului de banca poate sa fie format din capital de rangul II (capital suplimentar); sunt luate in calcul elementele din afara bilantului (garantii, cambii); fiecare tara isi poate stabili si aplica propriile criterii privind gradul de adecvare a capitalului, dar nivelul minim este cel stabilit prin Conventia de la Basel.