Analiza indicatorilor de risc bancar

1. Notiuni generale privind riscurile bancare2. Tipologia riscurilor bancare

2.1. Riscuri financiare2.1.1. Riscul de creditare2.1.2. Riscul de lichiditate2.1.3. Riscul ratei dobanzii2.1.4. Riscul de curs valutar2.1.5. Riscul de solvabilitate

2.2. Riscuri operationale3. Indicatori de masurare a riscurilor bancare4. Studiu de caz privind riscurile bancare pe o banca comerciala

1. Notiuni generale privind riscurile bancare

In functie de punctul de vedere din care facem analiza riscului acesta poate fi definit in mod diferit. Din punct de vedere lingvistic, riscul este definit ca probabilitatea de producere a unui eveniment cu consecinte adverse pentru subiect si expunerile la risc- valorile actuale ale tuturor pierderilor sau cheltuielilor suplimentare pe care le suportă sau le-ar putea suporta instituţia financiară în cauza. Riscurile nu se circumscriu strict activitatii financiar-bancare. In viata economico-financiara, riscul este o componenta a oricarei activitati,regasindu-se in agenda zilnica a managerilor companiilor. Modificari neprevazute in evolutia ratei dobanzii, ale cursului de schimb sau ale pretului unui produs nu numai ca afecteaza rezultatele financiare ale unei firme,dar pot determina chiar falimentul acesteia. Riscul poate avea un impact considerabil asupra valorii bancii sau institutiei financiare in chestiune, atat un impact in sine(de regula sub forma pierderilor direct suportate), cat si un impact indus cauzat de efectele asupra clientelei, personalului, partenerilor si chiar asupra autoritatii bancare. In domeniul bancar, datorita complexitatii acestuia, riscul trebuie privit ca un conglomerat sau complex de riscuri de cele mai multe ori independente care pot avea cauze comune iar producerea uneia poate genera in lant si alte riscuri.

2. Tipologia riscurilor bancare

In conformitate cu prevederile Bancii Reglementelor Internationale, riscurile pot fi clasificate astfel:

Riscuri financiare Riscuri operationale

2.1. Riscurile financiare pot fi considerate drept cel mai important grup de riscuri bancare specifice operatiunilor de creditare, marea lor majoritate facand obiectul unor reglementari bancare.Riscurile financiare sunt:

riscul de creditare riscul de rata a dobanzii riscul de curs valutar riscul de lichiditate riscul de solvabilitate

Intre toate grupele de risc se exercita o interactiune continua, care da nastere unei combinatii a riscurilor ale carei efecte poate afecta in mod negativ si bancile partenere, de aceea riscul specific ansamblului sistemului bancar este denumit risc sistemic, iar gestionarea lui este asigurata de catre banca centrala.

2.1.1. Riscul de creditare

Prin risc de creditare, denumit si risc de insolvabilitate a debitorilor, este definit riscul ca dobanda,creditul sau ambele sa nu poata fi rambursate la scadenta sau sa fie rambursate partial si este specific bancilor a caror functie importanta in economie este creditarea. Avand in vedere ca la baza incapacitatii de rambursare a creditului de catre debitori(imprumutati) stau diverse cauze se impune o abordare distincta a riscului de creditare si anume:

riscul aferent debitorilor persoane fizice si persoane juridice riscul de tara

Incapacitatea de rambursare a creditului de catre debitorii persoane juridice este datorata actiunii unor anumiti factori:

- mediul inconjurator ca totalitate a factorilor exogeni, de natura economica, politica, sociala si care isi pun amprenta in mod decisiv, asupra debitorului persoana juridica;

- persoana juridica insasi;- calitatea si moralitatea managementului care este greu de apreciat de catre

banca, de aceeea banca solicita anumite relatii de la terti privind managementul intreprinderii si relatiilor managementului cu personalul;

- incapacitatea intreprinderii de a se adapta pietei sau noului in materie de brevete, inventii si inovatii.

Exista o multitudine de factori care contribuie separat sau corelat la manifestarea riscului de credit care pot fi clasficati in :

factori specifici pietei – sectorul de activitate sau produsul se afla in declin, cresterea preturilor la materiile prime si utilitati, intensificarea concurentei, cresterea ratelor dobanzii etc. ;

factori legati de politica bancara – nerespectarea legilor, regulamentelor si normelor bancare, control intern slab, standarde scazute in definirea politicii de creditare, concentrarea imprumuturilor pe anumite sectoare, pe anumite categorii de clienti pietei, asumarea de riscuri de creditare ridicate in comparatie cu puterea financiara a bancii ;

factori legati de politica guvernamentala – fiscalitatea sub toate aspectele sale, legi stricte de protectie a mediului inconjurator, reglementari privind protectia consumatorului, suprimarea unor facilitati etc. ;

factori interni ai firmei imprumutate – management defectuos, intentia de a frauda banca, greve ale personalului, pierderi tehnologice, productie fara desfacere etc.

Toti acesti factori trebuie urmariti permanent deoarece variaza permanent, unii nefiind sub controlul direct al bancii. Riscul de credit, la randul sau, are trei componente:

riscul de neplata se refera la aparitia unui complex de evenimente de neplata cum ar fi: neplata unei obligatii scadente;

riscul de expunere se refera la incertitudinea legata de nivelul sumei care va deveni pierdere;

riscul de recuperare se refera la incertitudinile asupra momentului si valorii recuperate prin executia garantiei. Aceste elemente nu se cunosc anticipat si deprind de o

multitudine de factori cum ar fi tipul garantiilor, situatia girantilor, contextul economic, politic, legislativ, etc.

2.1.2. Riscul de lichiditate Consta in neonorarea de catre banca a platilor catre clienti, ca urmare a devierii proportiei dintre creditele pe termen lung si creditele pe termen scurt si a necorelarii cu structura pasivelor bancii. Riscul de lichiditate imbraca doua forme:

riscul de lichiditate imediata – determinat de retragerile masive si neasteptate ale creditorilor ei. Este un risc specific bancilor,arta de a conduce o banca consta tocmai in a sti sa gestionezi lichiditatile pentru a face fata retragerilor, fara a afecta insa posibilitatile de a onorasi solicitarile de credite.

riscul de transformare – apare in situatia in care banca nu are resurse cu scadenta mica,dar are plasamente cu scadenta mare. Astfel se impune bancilor sa ia in considerare urmatoarele elemente:

- analizarea resurselor si plasamentelor in functie de lichiditatea si exigibilitatea lor reala si nu juridica;

- inovatiile financiare din ultimii ani modifica riscul de nelichiditate al bancii astfel marindu-l prin dezvoltarea angajamentelor de credit cum ar fi multi options facilities, micsorandu-l prin dezvoltarea pietelor secundare de creante negociabile.

Transformarea resurselor cu scadenta mica in plasamente cu scadenta mare si de a putea face fata crizei de lichiditati intr-un timp scurt su la preturi mici este o arta specifica managementului bancar. Acest lucru impune managementului bancars sa rezolve trei aspecte:

- sa se protejeze impotriva riscului de lichiditati;- sa masoare riscul de lichiditate;- sa gestioneze riscul de lichiditate.

2.1.3. Riscul ratei dobanzii 3

Riscul ratei dobanzii se datoreaza fluctuatiilor la nivelul ratei dobanzii, atat la nivel de active, cat si la pasivele din portofoliul bancilor. Impactul acestui risc asupra bancilor are loc sub doua forme:

- prima forma consta in pierderi (diminuare venitului din dobanzi), ca urmare a unei variatii neconvenabile a ratei dobanzii;

- a doua forma consta in deterioarea situatiei patrimoniale a bancii (diminuarea capitalului propriu), ca urmare a variatiei ratei dobanzii.

Factorii care influenteaza aparitia si dezvoltarea riscului ratei dobanzii pot fi grupati astfel:

factorii endogeni – strategia bancii, structura activelor si pasivelor bancii, volumul si valoarea creditelor, calitatea portofoliului de credite, esalonarea scadentelor creditelor, scadenta fondurilor atrase ;

factorii exogeni (determinati de evolutia conditiilor economice generale) :- mediul economic existent - tipul de politica economica, monetara si financiar-valutara practicata de

autoritati- corelarea politicii monetare a autoritatii centrale cu politica economica a

guvernului- evolutia pietei interbancare- factori de ordin psihologic.

Riscul ratei dobanzii are 2 componente esentiale: riscul venitului – riscul realizarii unor pierderi in ceea ce priveste venitul net din

dobanzi ca urmare a faptului ca miscarile ratelor dobanzilor la imprumuturile luate nu sunt perfect sincronizate cu cele ale imprumuturilor acordate;

riscul investitiei – riscul producerii unor pierderi in patrimoniul net ca rezultat al unor schimbari neasteptate ale ratei dobanzii.

2.1.4. Riscul valutar Riscul valutar consta in probabilitatea ca o variatie a cursului valutar pe piata sa duca la diminuarea profitului net bancar. Apare in urma executarii de catre banca a unor operatiuni pentru clientii sai sau in nume propriu. Componentele expunerii la riscul valutar sunt:

expunerea de translatie - apare in cazul bancilor cu activitate internationala, societatile afiliate trebuind sa raporteze data si sa-si consolideze rezultatele financiare in moneda tarii de referinta a societatii mama. Se acopera prin operatii de hedging.

expunerea tranzactionala – rezulta din faptul ca o serie de operatii se desfasoara in valuta iar cursul fluctueaza, influentand marja in tara de referinta. Poate fi semnificativa pe termen scurt si este acoperita prin operatiuni de hedging.

expunerea economica – reflecta influenta fluctuatiilor cursurilor valutare asupra valorii de piata a bancii. Valoarea de piata actuala a bancii este calculata ca fiind valoarea actuala a tuturor veniturilor realizate in toate valutele de operare.

Tratarea riscului de curs valutar presupune folosirea a doi indicatori: pozitia globala a schimbului la un moment dat definita ca soldul net reprezentat in

urma diferentei dintre creantele in valuta si datoriile in valuta ale bancii. pozitia individuala in valuta consta in determinarea pentru fiecare tip de valuta a

creantelor si datoriilor pe care banca le are. Calculul conduce la 2 situatii astfel:- banca se gaseste in „pozitie scurta” atunci cand creantele in valuta „x”

sunt mai mici decat datoriile in valuta „x” situatia este favorabila pentru banca cand cursul de schimb valutar al valutei „x” se depreciaza in urmatorul interval de timp si nefavorabil cand cursul de schimb valutar al valutei „x” creste in urmatorul interval de timp;

- banca se regaseste in „pozitie lunga” atunci cand detine mai multe creante in valuta „x” decat datoriile exprimate in aceeasi valuta. Situatia este favorabila atunci cand cursul de schimb valutar „x” creste in urmatorul interval de timp si nefavorabila cand cursul de schimb valutar al valutei „x” se depreciaza in urmatorul interval de timp.

2.1.5. Riscul de solvabilitate

Solvabilitatea poate fi definita ca fiind incapacitatea pe termen lung a societatii bancare de a satisface angajamentele sale de plati. Insolvabilitatea poate fi o prelungire in timp a crizei de lichiditate, un rezultat al proastei gestionari a acesteia. Riscul solvabilitatii apare ca urmare a dezechilibrului pe scadente intre activele si pasivele bancare, a politicii de dobanzi, precum si a neindeplinirii contractului de credit catre client. In vederea evitarii acestor fenomene, un rol deosebit il au normele care se refera la:

asigurarea unui nivel minim al capitalului; o gestionare corecta si eficienta a lichiditatii; o poltica de dobanzi echilibrata; respectarea unor norme clare, precise privind acordarea de credite; asigurarea garantarii creditului; calculul si analiza ratei de acoperire a riscului(raport procentual intre fondurile proprii

nete si creditele acordate, ponderate in functie de gradul lor de risc). Problema insolvabilitatii bancare a facut obiectul unor largi dezbateri in lumea bancara. Astfel, in 1988 Comitetul de la Basel privind Supravegherea Bancara a emis o serie de norme prin care se introduceau standarde de adecvare a capitalului ajustat in functie de risc. Aceste norme aveau in vedere reducerea riscului prin stabilirea unei rate minime de solvabilitate a bancilor internationale. Un obiectiv major al Acordului de la Basel l-a reprezentat imbunatatirea capitalizarii sectoarelor bancare si uniformizarea campului de actiune a pietelor concurente( in special al Marii Britanii si ale SUA). O premisa a Acrodului de la Basel a constituit-o marimea capitaluilui ca tampon impotriva insolvabilitatii sau a pierderilor neprevazute. Principiile de baza privind adecvarea capitalului stipulate de Conventia de la Basel sunt:

minimum 8% din activele ajustate in functie de risc trebuie sa fie detinute sub forma de capital de baza (capital de rang I+II);

minimum 50% din capitalul bancii trebuie sa fie din capital de rangul I; restul capitalului de banca poate sa fie format din capital de rangul II (capital

suplimentar); sunt luate in calcul elementele din afara bilantului (garantii, cambii); fiecare tara isi poate stabili si aplica propriile criterii privind gradul de adecvare a

capitalului, dar nivelul minim este cel stabilit prin Conventia de la Basel.

2.2. Riscuri operationale

In ansamblul riscurilor inerente activitatii bancare, riscurile operationale se refera la domeniul reprezentat de pierderile prin fraude interne si externe, neaplicarea corecta a procedurilor de lucru, metode inadecvate de control, management inadecvat al riscului, distrugerea documentelor si a bazelor informatice, greseli umane si altele. Pana la aparitia platilor electronice, riscul operational avea un rol mai putin important, dar generalizarea acestor plati, viteza de circulatie a informatiei-bani, posibilitatile de penetrare a sistemului, pierderile inregistrate de sistemul bancar si posibilitatea aparitiei unor crize de incredere in sistem au facut ca acest risc sa fie reconsiderat. In cadrul riscului operational, riscul privind instrumentele de plata prezinta anumite particularitati, astfel : Riscul in activitatea de tezaur si casierie se refera la :

Riscul de inexactitate a sumelor primite sau eliberate in numerar care conduc la minusuri sau plusuri de casierie. Practica a demonstrat ca oricat de bine ar fi pregatit un casier pot avea loc unele greseli umane la primirea sau eliberarea numerarului mai ales in perioadele de varf de activitate din timpul zilei.

Riscul de incasare a unor bancnote false, in moneda locala sau in valuta, ca urmare a unei verificari necorespunzatoare. Pe piata apar din ce in ce mai multe tentative de bancnote falsificate si casierii trebuie sa devina foarte atenti si sa stapaneasca tehnicile de verificare a autenticitaii.

Riscul in activitatea de verificare, sortare si triere a bancnotelor care se realizeaza in cadrul compartimentului controlorilor verificatori. In aceasta activitate exista riscul unor bancnote lipsa, degradate fizic, falsuri, in special la gentile sigilate preluate de la comercianti care nu dispun de personal calificat pentru o triere si verificare corespunzatoare sau, uneori, apar chiar procedee frauduloase pentru a sustrage numerar.

Riscul de primire a unor documente privind eliberarea de numerar care nu au fost emise de reprezentantii legali ai clientilor, aspect care conduce la producerea unor fraude si deci prejudicii pentru banca, ca urmare a neverificarii autenticitatii semnaturii; riscul de neinregistrare in evidenta bancii, de catre casieri, a unor operatiuni de schimb valutar in vederea sustragerii comisionului aferent.

Riscul de spalare a banilor prin intermediul numerarului. Unele persoane pot ridica sume importante de numerar, de regula in valuta, care se presupune ca se scot din tara pe cai ilegale. Cand asemenea operatiuni se repeta, iar persoana nu prezinta incredere, apar suspiciuni cu privire la folosirea numerarului in mod legal. Pentru un astfel de risc sunt reglementari speciale. Pentru banca apare in primul rand riscul de imagine in sensul ca un client al sau a spalat bani fara ca banca sa sesizeze si sa aplice reglementarile legale pentru astfel de cazuri, iar in al doilea rand, banca este pasibila de sanctiuni pecuniare din partea autoritatilor in domeniu.

Riscuri generate de neutilizarea corespunzatoare a sistemelor electronice de securitate.

Riscul privind operatiunile prin virament se refera la:

Riscul de lichiditate in sensul amanarii platii de catre platitor cu consecintele ce decurg pentru beneficiar privind realizarea la timp a fluxurilor banesti si costurile mai ridicate pentru resursele de inlocuire; acesta este cel mai frecvent risc in operatiunile de virament si apare tendinta unei anumite practici de intarziere nejustificata la plata.

Riscul de revocare a platii care decurge din insasi conceptul instrumentului de plata (ordinul de plata), un risc cu o anumita frecventa care reflecta unele probleme de lichiditate a debitorului sau practici incorecte ale acestuia, ceea ce impune o prudenta sporita fata de un asemenea partener.

Riscul nefinalizarii platii datorita lipsei de lichiditate a bancii platitoare, care este destul de rar datorita supravegherii exercitata de banca centrala si a multiplelor posibilitati de asigurare a lichiditatii pentru o banca.

Riscul finalizarii cu intarziere a platii datorita unor greseli bancare umane ca: introducerea eronata de date privind transferurile de fonduri care dau loc la refuzuri sau intarzieri pentru remedierea erorii, neoperarea sau operarea cu intarziere a unor documente ca urmare ratacirii acestora sau transmiterea la adrese eronate, acceptarea unor documente de decontare gresit intocmite sau incomplete, nerespectarea circuitelor bancare, procesarea unor documente fara semnaturile autorizate sau procesarea de plati in conditiile lipsei de disponibilitati in conturile clientilor platitori.

Riscul in operatiuni cu cecul se refera la: Riscul de emitere a unui cec fara acoperire, adica fara a

avea disponibil suficient in cont. In momentul emiterii, platitorul este obligat sa verifice existenta disponibilului in cont si apoi, in periada de decontare, sa mentina permanent acest disponibil.

Riscul de lichiditate, adica pierderea de lichiditate pana la decontarea cecului desi la emitere existau disponibilitatile necesare. Aceasta situatie se previne prin certificarea cecului de catre banca platitorului si rezervarea sumei pentru o perioada de timp.

Riscul de fals, frauda, pierdere, distrugere, anulare, care face neoperanta decontarea si este necesara reluarea acesteia printr-un nou cec.

Riscul in operatiunile cambiale se refera la: Riscul de credit, adica probabilitatea ca plata

sa nu se mai efectueze datorita situatiei dificile a partenerului si se recurge la actiunile de protest si regres.

Riscul de lichiditate in care plata se efectueaza cu intarziere sau partial datorita incapacitatii de plata a trasului.

Riscul de fals, frauda, pierdere, distrugere sau anulare similar cu celelalte instrumente.

Riscul in operatiunile de transfer externe se refera la : introducerea eronata de date privind transferul extern cu referire la ordonator/beneficiar,

cod IBAN, suma, data valutei, canalul bancar; indicarea altei valute de transfer decat cea solicitata de clientul ordonator; plati duble dispuse pe baza aceleasi instructiuni de transfer;

stoparea platilor la bancile corespondente pentru identificarea clientilor suspecti de spalare de bani,fraude,terorism prin intermediul bancilor.

3. Indicatori de masurare a riscurilor bancare

3.1. Indicatorii riscului de creditare In analiza riscului de creditare se folosesc mai multi indicatori, si anume :

volumul creditelor restante / total credite * 100; volumul creditelor neperformante / total credite * 100; rezerve pentru pierderi din credite / total credite * 100 , raport care exprima sintetic

expectatiile manageriale privind evolutia calitatii portofoliului de imprumuturi ; provizioane pentru pierderi din credite / pierderi nete * 100, raport care reflecta

nivelul de prudenta adoptat de banca in politica sa de creditare; profitul brut / provizioane pentru pierderi din credite * 100 , respectiv costul acoperirii

riscului de creditare asumat de banca. Indicatorii potentiali de masurare a riscului care pot semnala in avans variatiile veniturilor bancii (lead measures0 sunt :

- concentarea geografica si pe sectoare economice a creditelor;- ritmul accelerat de crestere a volumului de credite;- rentabilitatea ridicata a unor categorii de credite.

3.2. Indicatorii riscului de lichiditate

A. Grupa pasivelor nete

1. Pasivele nete simple se calculeaza, pentru fiecare perioada, ca diferenta intre pasivele si activele cu aceeasi scadenta, si exprima masura in care activele scadente acopera pasivele scadente.

2. Pasivele nete cumulate se calculeaza ca diferenta intre pasivele si pasivele cumulate corespunzatoare fiecarei benzi de scadente. Sunt folosite pentru a semnala perioada maxima nevoie de lichiditate.

3. Indicele lichiditatii se calculeaza pe baza acelorasi date, dar nu prin diferenta, ci prin raportare :

Indicele lichidităţii =

Sistemele de ponderare sunt doua:- ponderea cu numarul mediu de zile(luni sau ani) corespunzator fiecarei perioade ;- ponderea cu numarul curent al grupei de scadente respective.4. Transformarea medie a scadentelor : acest indicator exprima (in numar de zile, de luni

sau de ani) diferenta intre scadenta medie ponderata a activelor bancare si cea a pasivelor bancare.

TS =

B. Grupa lichiditatii imediate

1. Pozitia lichiditatii se calculeazape zile (pentru saptamana urmatoare), pe saptamani (pentru luna urmatoare) si pe luni (pentru anul urmator). Marimea pozitiei lichiditatii se determina ca diferenta intre ACTIVELE LICHIDE si PASIVELE IMEDIATE. Activele lichide = Contul Curent la Banca Centrala +Plasamente scadente la incasat. Pasive imediate = Depozite volatile + Imprumuturi scadente de rambursat.

Daca pozitia lichiditatii este negativa atunci activele lichide sunt insuficiente pentru onorarea integrala a obligatiilor imediate. Trebuie sa se recurga la surse de lichiditate pentru acoperirea acestui deficit.Daca pozitia lichiditatii este pozitiva atunci resursele lichide de care dispune banca depasesc necesarul sau pentru perioada corespunzatoare.

2. Gradul de indatorare pe termen scurt se calculeaza pentru perioade foarte scurte de timp si pe benzi de scadente. Raportul se refera la pozitia considerata a angajarii fata de piata si vizeaza raportul intre solicitarile noi fata de piata, prilej de noi angajari fata de piata si imprumuturile scadente, prilej de dezangajare.

Rata =

Marimea acestui indicator trebuie sa se situeze aproape de valoarea 1, aceasta insemnand un echilibru intre noile solicitari de credite si imprumuturile scadente. In cazul in care raportul are valori supraunitare, banca se afla in postura de a fi nevoita sa atraga resurse. In cazul invers, valoare subunitara a raportului, banca se afla in ipostaza de surplus de resurse pe care trebuie sa le fructifice in conditii de maxima profitabilitate si minim de risc.

C. Ratele de referinta ale lichiditatii

Rata lichiditatii (1) = Total credite acordate / Total depozite Valoarea 1 a acestei rate ar exprima o situatie normala. O rata scazuta sub 1 ar insenina un exces de lichiditate si un profit diminuat. Dimpotriva, o rata supraunitara ar implica riscuri sporite, determinand lichidarea cu pierderi a unor active in scopul de a acoperi la nevoie cererile de restituire ale deponentilor. Rata lichiditatii (2) = (Disponibilitati+Titluri negociabile negajate) / Total active Aceasta rata arata dimensional marimea activelor lichide si usor lichidabile. O rata supraunitara este favorabila. Rata lichiditatii (3) = Resurse volatile / Active lichide Interpretarea acestei rate consta in urmatoarele: resursele volatile sunt depozite si alte resurse care, prin natura lor, sunt de scurta durata sau se modifica m sensul diminuarii in mod neasteptat si inoportun. Prin natura lor, resursele volatile implica angajarea Iichiditatii. O valoare subunitara a ratei este benefica.

In literatura de specialitate se recomanda, în acest sens, o serie de indicatori cum ar

fi:1. Indicatorul pozitiei monetare: numerar si depozite la alte banci/total active (valoarea

acestui indicator trebuie sa fie cat mai mare);2. Indicatorul titlurilor de valoare lichide: titluri de stat/total active (valoarea acestui

indicator trebuie sa fie cat mai mare):3. Pozitia neta a fondurilor de la Banca Centrala (fonduri vandute – fonduri

cumparate) / total active (valoarea acestui indicator trebuie sa fie cat mai mare);4. Indicatorul pasivelor foarte lichide: active ale pozitiei monetare/pasive ale pietei

monetare;5. Indicele plasamentelor pe termen scurt/pasive sensibile (valoarea acestui indicator

trebuie sa fie cat mai mare);6. Indicele depozitelor stabile: depozite stabile/total active (valoarea acestui

indicator trebuie sa fie cat mai mica).Depozitele bancare si celelalte surse de fonduri bancare sunt grupate pe categorii in

functie de probabilitatea de a fi retrase. Astfel, pasivele bancii se pot grupa in:1. pasive foarte lichide (,,hot money liabilities") - depozite care vor fi retrase cu

siguranta in perioada imediat urmatoare;2. fonduri vulnerabile (,,vulnerable funds") - depozite ale clientilor din care o

parte substantiala (25-30%) va fi retrasa in perioada imediat urmatoare;3. fonduri stabile (,,core deposits") - fonduri de demensiuni mari si care produc cele

mai mari dezechilibre in cazul retragerii lor de catre titularii de cont.

3.3. Indicatorii riscului ratei dobanzii

Riscul ratei dobânzii este măsurat în mod tradiţional, fie prin raportul între activele şi pasivele sensibile la dobândă, fie prin diferenţa între acestea. Indicatorii riscului ratei dobanzii utilizati in practica bancara sunt urmatorii :

Indicatorul riscului ratei dobânzii, care se determină ca raport între activele productive şi pasivele purtătoare de dobânzi.

Marja absolută a dobânzii bancare, exprimată prin veniturile nete din dobânzi, reflectă capacitatea băncii de a acoperi cheltuielile cu dobânzile bonificate la depozite, certificate de depozit etc. din veniturile obţinute prin încasarea dobânzilor la creditele acordate. Marja dobânzii trebuie să fie stabilită astfel încât să asigure susţinerea sarcinii bancare (diferenţa dintre alte cheltuieli bancare şi alte venituri bancare), precum şi obţinerea unui profit satisfăcător.

Marja procentuală bruta a dobânzii bancare, care rezultă din raportarea marjei absolute la activele productive * 100.

Marja procentuală netă a dobânzii bancare, care se calculeaza ca raport între nivelul mediu al ratei dobanzii active si nivelul mediu al ratei dobanzii pasive* 100.

Principalii indicatori de evaluare a riscului de variatie a ratei dobanzii sunt: Gradul de sensibilitate se calculeaza ca raport intre activele si pasivele sensibile astfel:

Un nivel egal cu 100 al indicatorului prezintă o perfectă concordanţă a activelor şi pasivelor, în timp ce valoarea supraunitară exprimă o stare în care activele predomină pasivele, fapt ce poate asigura venituri mai mari băncii. Rata subunitară exprimă dependenţa băncii faţă de pasivele sensibile, ceea ce poate genera creşterea cheltuielilor cu dobânzile.

Ecartul (GAP-UL) se calculează ca diferenţă la un moment dat între activele şi pasivele purtătoare de dobândă. Analiza GAP (analiza de interval, de prag) prezintă, deci, activele şi pasivele a căror dobândă poate fi restabilită în cadrul unor perioade de timp în viitor.

Se apreciază că rapoartele GAP sunt folosite pentru a estima modificările potenţiale ale venitului net din dobânzi pe un termen scurt, în general primele trimestre ale anului următor. Ele pot fi însă uneori imprecise, putând conduce la concluzii false.

3.4. Indicatorii riscului valutar

In general, riscul valutar reprezinta posibilitatea de a nu realiza profitul scontat sau de a inregistra pierderi, ca urmare a evolutiei cursului de schimb in sensul contrar anticiparilor formulate in momentul angajarii operatiuniior.

Nivelul expunerii la riscul valutar este influentat de volumul operatiunilor in valuta pe care le initiaza o banca comerciala, pe cont propriu sau in numele clientilor.

Pentru managementul unei banci, pozitia de schimb totala reprezinta un instrument de cuantificare a riscului valutar indus de totalitatea operatiunilor valutare in care s-a angajat banca.

Din punctul de vedere conceptual, pozitia de schimb totala reprezinta soldul net al creantelor in valuta, respectiv diferenta dintre totalul creantelor si totalul angajamentelor denominate in valuta.

Intr-o abordare mai analitica, se determina si pozitia de schimb individuala deschisa pe fiecare valuta in parte, aceasta reprezentand diferenta dintre totalul creantelor si totalul angajamentelor exprimate in aceeasi valuta.

In situatia in care creantele totale in valuta sunt mai mari decat angajamentele totale in valuta, banca prezinta o pozitie de schimb lunga (drepturile sale exprimate in valuta depasesc obligatiile in valuta).

In caz contrar, daca totalul angajamentelor in valuta depaseste totalul creantelor in valuta, pozitia de schimb a bancii este scurta (obligatiile in valuta ale bancii sunt mai mari decat drepturile sale in valuta).

Similar este apreciata si pozitia de schimb individuala deschisa pe fiecare valuta in parte.Pozitia de schimb lunga sau scurta adoptata pe o anumita valuta genereaza efecte

favorabile sau nefavorabile asupra bancii, in functie de evolutia cursului de schimb al monedei nationale fata de valuta respectiva.

In majoritatea tarilor, bancile înregistreaza operatiunile in valuta in conturi deschise pe fiecare din valutele in care acestea sunt denominate. Totodata, se deschid conturi de pozitii

de schimb pentru fiecare valuta, in care se inregistreaza in contrapartida aceste operatiuni. Conturile de natura celor mentionate sunt, dupa caz, conturi bilantiere sau extrabilantiere.

O parte a operatiunilor valutare reflecta drepturi sau obligatii pentru care exista angajamentul bancii, dar care se pot derula efectiv(si, in consecinta pot produce efecte la nivelul patrimoniului, al veniturilor sau al cheltuielilor bancii) la o data ulterioara. Acestea sunt evidentiate in conturi in afara bilantului, cele mai frecvente vizand:

- angajamente de finantare acordate si primite;- cumparari si vanzari de valuta la vedere (in intervalul dintre initierea tranzactiei si

transferul efectiv al bancilor);- cumparari si vanzari de valuta la termen;- cumparari si vanzari de titluri financiare la termene ferme si conditionate;- dobanzi de primit sau de platit in valuta etc.

Astfel de operatiuni pozitia de schimb operationala.De regula, pozitia de schimb operatinala reprezinta diferenta dintre pozitia de schimb

totala si pozitia de schimb structurala.

3.5. Indicatorii riscului de solvabilitate(adecvare a capitalului)

Reglemantarile B.N.R. in domeniul adecvarii capitalului prevad un indice(grad de solvabilitate) minim de 8%, calculat ca raport intre capitalul propriu si activele ponderate functie de risc si de minim 12 % acesta fiind calculat prin raportarea fondurilor proprii ale bancilor la activele (bilantiere si extrabilantiere) ponderate in functie de risc.

Normele BNR stabilesc ponderi de risc pe categorii de active din bilant astfel: 0% : numerarul din casieriile bancilor, titlurile de imprumut ale statului, creditele

acordate statului si autoritatilor centrale ale statului si sume de primit de la stat, depozitele constiuite la BNR si alte sume de primit de la aceasta, titlurile de participare a bancii la capitalul altor societati bancare, creditele subordobate acordate altor societati bancare;

20% : cecurile si alte elemente in curs de decontare, creditele acordate administratiei locale a statului si organismelor guvernamentale, creditele acoradte altor banci si depzitele constituite la acestea;

50% : creditele ipotecare acordate persoanelor fizice si garantate cu ipoteca de prim rang, alte venituri de incasat;

100% : credite acordate clientilor nebancari, alte credite si creante decat cele mentionate anterior, imobilizari corporale, titluri de participare la capitalul unor societati nebancare.

Operatiunile extrabilantiere desfasurate de bancu sunt: angajamente de date: de finantare si de plata in favoarea institutiilor de credit; de

finantare si de plata in favoarea clientelei; de garantie pentru restituirea de credite acordate unor institutii de credit; de garantie pentru clientela.

angajamente primite: de finantare si de plata de la alte institutii de credit; degarantie de la alte institutii de credit.

Operatiunile extrabilantiere sunt considerate din punct de vedere al riscului, drept credite dupa aplicarea unor factori de conversi, dupa cum urmeaza:

- 0% - titluri date în garanţie;- 20% - efecte comerciale acceptate la plată de către bancă de la clienţi şi care sunt

avalizate de alte bănci, acreditive documentare irevocabile deschise de bancă clienţilor şi garantate cu mărfurile care fac obiectul tranzacţiei;

- 50% - facilităţi acordate clienţilor de emitere de obligaţiuni, garanţii, cauţiuni şi avaluri date altor bănci, garanţii date pentru clientelă, acreditive documentare irevocabile deschise de bancă clienţilor şi negarantate cu mărfurile care fac obiectul tranzacţiei, convenţii de vânzare-răscumpărare de active încheiate de bancă, pentru care opţiunea de răscumpărare nu a fost ferm exprimată de bancă;

- 100% - convenţii de vânzare-răscumpărare de active încheiate de bancă, pentru care opţiunea de răscumpărare a fost ferm exprimată de bancă, angajamente de plată în favoarea altor bănci şi în favoarea clientelei, angajamente îndoielnice, alte angajamente date, efecte comerciale acceptate la plată de către bancă de la clienţi şi neavalizate de alte bănci.

După transformarea lor în echivalentul unor sume bilanţiere, acestea se ponderează după risc, în funcţie de natura beneficiarului unui astfel de angajament:

0% - pentru angajamente în favoarea băncii centrale, în favoarea statului sau a administraţiei centrale a statului;

20% - pentru angajamente în favoarea altor bănci, administraţiei locale a statului şi organismelor guvernamentale;

100% - pentru angajamente în favoarea clienţilor nebancari

4. Studiu de caz privind riscurile bancare pe o banca comerciala

Fondată la 1 decembrie 1990, în cadrul procesului de restructurare pe două niveluri a sistemului bancar românesc, Banca Comercială Română a început să funcţioneze prin preluarea portofoliului de credite pentru industrie, gestionat anterior de B.N.R., continuând astfel, o tradiţie de peste 50 de ani de activitate comercială.

Încă din primii ani de funcţionare, Banca Comercială Română şi-a propus să se dezvolte ca o bancă universală, capabilă să satisfacă cerinţele unor segmente cât mai largi de clienţi.

Banca Comercială Română are o bază largă de clienţi persoane fizice. Oferta băncii pentru populaţie include depozite la vedere şi la termen, depozite cu destinaţie specială (pentru pensie, pentru vacanţă, concediu de odihnă), certificate de depozit, credite de consum şi pentru construirea/ compararea de locuinţe, procesarea şi emiterea de cecuri, carduri de debit, operaţiuni de încasări şi plăţi prin conturi personale. De asemenea, banca asigură servicii de consultanţă, atât pentru persoanele fizice, cât şi pentru persoanele juridice.

În ceea ce priveşte persoanele juridice, baza de clienţi a băncii acoperă toate sectoarele de activitate din economie, cuprinzând majoritatea întreprinderilor “blue-chip” româneşti.

Rezultatele pozitive pe care Banca Comercială Română le-a obţinut în decursul timpului s-au datorat în mare măsură capacităţii de lucru a reţelei proprii de unităţi, bine distribuite pe teritoriul ţării.

Insa Banca Comerciala Romana se confrunta si cu diverse riscuri financiare si operationale, cele financiare avand o pondere mai mare in cadrul riscurilor bancare.

In cele ce urmeaza vom determina, pe baza bilantului contabil, a contului de profit si pierdere, precum si a altor indicatori, riscurile la care este supusa BCR. Astfel avem:

1. Indicatorii riscului de creditare

a) ponderea creditelor neperformante in totalul creditelor=

2007:

2008:

2009:

Acest indicator este in crestere ceea ce inseamna ca are un impact major in activitatea si rezultatele financiare ale bancii, generand aparitia riscului de creditare.

b) ponderea rezervelor pentru pierderi din credite in total credite =

*100

2007:

2008:

2009:

Acest indicator exprima sintetic expectatiile manageriale privind evolutia calitatii portofoliului de imprumuturi. Indicatorul are o evolutie necorespunzatoare, diminuarea rezervelor pentru pierderi din credite ducand la aparitia riscului de creditare.

c) ponderea profitului brut in provizioanele pentru pierderi din credite =

2007:

2008:

2009:

Acest indicator reflecta costul acoperirii riscului de creditare asumat de banca. Se observa cresterea acestui indicator de la 50.52% in 2007 la 92.43% in 2008 si apoi scade pana la 44.92% ceea ce inseamna ca acest cost de acoperire a riscului de creditare oscileaza fiind influentat de nivelul provizioanelor pentru pierderile din credite.

2. Indicatorii riscului de lichiditate

a) ponderea activelor lichide in depozite:

2007:

2008:

2009:

Valorile indicatorilor prezinta o evolutie necorespunzatoare din punctul de vedere al lichiditatii, capacitatea activelor lichide de a acoperi nevoile posibile de restituire a diferitelor posturi de pasiv, avand o tendinta descrescatoare.

b) ponderea activelor lichide in total active=

2007:

2008:

2009:

c)

2007:

2008:

2009:

Lichiditatea bancii e in scadere ca si la valorile absolute ale activelor lichide. Tendinta de scadere e ingrijoratoare pentru banca, desi indicatorii se incadreaza in limitele prevazute de reglementarile legale referitoare la lichiditate. Indicatorul de acoperire a surselor atrase prin activele lichide trebuie sa fie peste 35%, pentru o lichiditate corespunzatoare, deci lichiditatea e in continuare buna.

3. Indicatorii riscului ratei dobanzii

2007:

2008:

2009:

Tendinta indicatorului e una favorabila, el exprimand dependenta costurilor bancare de evolutia ratei dobanzii pe piata. Cresterea ratei dobanzii determina cresterea cheltuielilor bancare si scaderea profitului bancii, iar scaderea ratei dobanzii determina cresterea profitului. Banca e expusa deci riscului modificarii ratei dobanzii pe piata. Marimea indicatorului exprima o lichiditate stocata, ceea ce determina profituri reduse. Profitul inregistrat de banca este sensibil la variatiile ratei de dobanda pe piata, intre cele doua marimi avand o relatie pozitiva.

4. Indicatorii riscului de solvabilitate

a) =

2007:

2008:

2009:

Evolutia indicatorului de solvabilitate nu este favorabila,raportul avand o tendinta crescatoare de la 10.64% in 2007 la 11.19%in 2009, dar este sub nivelul minim recomandat de normele BNR si Comitetul de la Basel,respectiv de 12%. Activele riscante in suma absoluta nu sunt acoperite intr-o proportie corespunzatoare de capitalul propriu al bancii, generand aparitia riscului de solvabilitate.

b)

2007:

2008:

2009:

Indicatorul astfel calculat are o pondere de peste 8%, deci banca este adecvat capitalizata, iar riscul de solvabilitate este in scadere.

In afara acestor riscuri, banca se mai confrunta si cu riscurile operationale provenite din esecul functionarii sistemelor, eroare umana, frauda sau evenimente externe. Cand functionarea controalelor esueaza, riscurile operationale pot cauza reputatiei, pot avea implicatii de reglementare, sau pot duce la pierdere financiara. Banca nu se poate astepta sa elimine toate riscurile operationale, dar printr-un sistem de control si prin monitorizarea si luarea de masuri impotriva riscurilor potentiale, Banca poate gestiona

riscurile. Controalele includ o separare eficienta a sarcinilor, accesului, procedurilor de autorizare si reconciliere, educarea personalului, proceselor de evaluare, inclusiv utilizarea auditului intern.

Pentru a diminua expunerea riscului operational, strategia BCR,a stabilit urmatoarele prioritati:

• implementarea procedurilor si normelor de lucru, care ar limita orice potentiale riscuri operationale;

• separa strict responsabilitatile si centralizeaza activitatile de suport si back-office;• verificarea centralizata, pe langa cea realizata de Front Office (”FO”), a informatiilor

aferente aplicatiilor pentru credite persoane fizice, cu scopul de a reduce numarul fraudelor legate de declaratii false de venit / acte de identitate;

• actualizeaza controlul intern, in special ariile care pot fi afectate de frauda si alte riscuri operationale identificate ca majore si medii;

• finalizarea implementarii continuitatii planului de afaceri, in situatia crizei emergente.• incheierea politelor de asigurare ce acopera riscul operational (frauda interna, frauda

externa, datorii civile legale) si daune ale patrimoniului proprii;• creaza proceduri pentru riscul operational si pentru control self-assesment (RCSA),

efectueaza evaluarile de risc pentru principalele linii de business pentru a identifica riscurile operationale majore, aduse la cunostinta top managementului si prevenirea acestora prin implementarea unui plan de reducere a riscurilor.