ADHD Si Tulburarile de Conduita La Copii Si Adolescenti Proiect

8/2/2019 ADHD Si Tulburarile de Conduita La Copii Si Adolescenti Proiect

1/15

ADHD si tulburarile de conduita la copii si adolescenti

Simptomele caracteristice tulburarii de atentie si hiperactivitate,

precum si cele ale tulburarii de conduita sunt motive frecvente pentru care se

solicita asistenta de specialitate. Copiii si adolescentii care fac parte din

aceste categorii sunt considerati de catre parinti si profesori ca fiind

imposibil de stapanit; ei creeaza probleme in mediile in care isi desfasoara

activitatea si in societate in general, exercitand o influenta negativa asupra

celor de varsta lor in ce priveste comportamentele antisociale, absenteismul

si abandonul scolar.

Intelegerea cauzelor, modului de manifestare si a posibilelor

modalitati de preventie si interventie in aceste tulburari sunt esentiale pentru

reducerea riscurilor asociate cu acestea.Rolul consilierului este de a depista tulburarile mentionate (inclusiv

prezenta unor comorbiditati intre acestea sau cu alte tulburari - ex. depresia)

si de a face un plan de interventie care poate sa includa:

tratamentul medicamentos recomandat de un medic (daca este cazul)

interventia individuala cu copilul

interventia individuala cu parintele

educarea parintilor si a profesorilor in ce priveste natura tulburarii si modul

in care pot aborda copilul / adolescentul pentru a se reduce simptomatologia.

I. Tulburarea de atentie si hiperactivitate

Descrierea si diagnosticul tulburarii de atentie si hiperactivitate

ADHD (din engl. "Attention Deficit and Hyperactivity Disorder"- tulburarea

de atentie si hiperactivitate) este o tulburare caracterizata prin dificultati de

atentie si concentrare, hiperactivitate (agitatie) si impulsivitate.

In manualul de diagnostic DSM IV, se disting trei subtipuri ale acestei

tulburari:

a) ADHD cu pondere mai mare a componentei de inatentie - copiii sau

adolescenti care fac parte din aceasta categorie sunt apatici, lenti, 'viseaza cu

ochii deschisi'b) ADHD in care predomina componentele de hiperactivitate /

impulsivitate - predomina activismul, comportamentele agresive, exista o

rata mare a abandonului scolar si a absenteismului

c) ADHD combinat (fiind prezente atat elemente de inatentie, cat si de

impulsivitate / hiperactivitate)


2/15

Copiii si adolescentii cu ADHD (tipul in care predomina

hiperactivitatea / impulsivitatea) au dificultati la nivel de:

Comportament

Relatii sociale

Functionare cognitiva

Functionare emotionala

Functionare fizica

Comportament

Majoritatea problemelor comportamentale ale copiilor si

adolescentilor diagnosticati cu ADHD (tipul a si b) sunt legate de

impulsivitate si distractibilitate. Acesti copii sunt "neobositi" si nu pot sta

intr-un loc nici pentru o perioada scurta de timp. Uneori vorbesc mult si au

dificultati in amanarea recompensei. Isi asuma multe riscuri, si ca atare sunt

mai predispusi spre a face accidente sau a fi victime ale accidentelor.

Relatii sociale

In privinta relatiilor sociale, copiii si adolescentii cu ADHD au dificultati

in a-si face prieteni si in a respecta regulile sociale. Nu respecta limitele

impuse de ceilalti si tind sa nu raspunda la cererile care le sunt adresate. De

asemenea, le este greu sa respecte sentimentele, drepturile si proprietatea /

obiectele care apartin celorlalti. Sunt deseori agresivi, dominanti - ceea ce ii

face sa fie neagreat 919j98j i printre colegi. Nu interiorizeaza regulile de

conduita sociala. Copiii cu ADHD nu respecta regulile jocurilor si audificultati in a-si astepta randul la joc - nu sunt preferati parteneri de joaca.

Functionare cognitiva

Persoanelor cu ADHD le este dificil sa se concentreze si au un deficit in

ce priveste memoria de scurta durata. Se constata de asemenea lispa

abilitatilor de a anticipa consecintele actiunilor. Stilul de invatare si

instructia care se bazeaza pe modalitatea senzoriala tactil - kinestezica si,

respectiv, pe cea vizuala au eficienta cea mai mare. De multe ori, ADHD

este insotita de tulburari de invatare sau de tulburari de vorbire.

Functionare emotionala

In primul rand, apare lipsa controlului impulsivitatii. Emotiile tind sa fie

extrem de fluctuante - trecand rapid de la o stare de deprimare la una de

exaltare si invers. De asemenea, pot fi prietenosi sau foarte ostili. Au o

toleranta redusa la frustrare si pot manifesta "crize de nervi". Datorita


3/15

dificultatilor de relationare sau asocierii tulburarii ADHD cu stari depresive,

pot avea o imagine de sine negativa.

Functionare fizica

Toleranta mare la durerere combinata cu asumarea unor riscuri extremepot constitui un pericol pentru integritatea la nivel fizic - cateva exemple ar

fi: ranirile datorita lovirilor, efectele abuzului de substante etc. De asemenea,

persoanele cu ADHD pot fi alergice la diferite alimente (factor invocat si in

etiologia tulburarii).

Aceste dificultati trebuie vazute si prin prisma prezentei unor alte

tulburari asociate cu ADHD, cum ar fi: depresia, anxietatea, tulburarile de

invatare etc.Comorbiditatea este unul din aspectele importante legate de

diagnosticul si interventia in ADHD. De asemenea, functionarea la nivelul

acestor domenii specifice se bazeaza pe aspecte descriptive. Cercetarile cele

mai actuale se focalizeaza pe procese care reflecta mai bine natura tulburarii.O parte din simptomele ADHD persista si la varsta adulta. Exista un risc

crescut pentru comportamente antisociale (tulburari de conduita, abuz de

substante, criminalitate). In unele cazuri apar probleme de ajustare la locul

de munca sau tentative de suicid (mai ales in cazul in care aceasta tulburare

este asociata cu depresia).

Varsta la care se poate face diagnosticul tulburarii de atentie si

hiperactivitate este intre 7 si 9 ani, dar primele semne sunt vizibile adesea

inainte de 3 ani. Diagnosticarea tulburarii in perioada scolara reflecta

probabil mediul - care favorizeaza aparitia simptomelor, fiind solicitant,putin flexibil, prea putin axat pe diferentele interindividuale.

Interventiile in ADHD

Tratamentul medicamentos

In ADHD este recomandata medicatia stimulanta. Pe scurta durata,

medicatia stimulanta (ex. cu Ritalin) are efecte pozitive in 70 - 85% din

cazuri. Se pot observa in acest sens ameliorari in ceea ce priveste

simptomele de inatentie, impulsivitate, precum si cresterea performantelor

scolare, imbunatatirea relatiilor si atenuarea comportamentelor agresive.Efectele in urma administrarii stimulantelor apar mai ales in sensul

atenuarii comportamentelor negative, neinfluentand considerabil ocurenta

comportamentelor prosociale.

Cu toate ca un consilier nu este implicat in decizia legata de

tratamentul medicamentos, are un rol important in a cauta resurse pentru

aceasta si in a monitoriza efectele medicatiei prescrise de medic.


4/15

Rolul profesorului in abodarea tulburarilorde atentie si hiperactivitate

Profesorii suportivi sunt cei mai eficienti in abordarea copiilor /

adolescentilor cu ADHD. Una din cele mai benefice interventii ale

consilierului este educarea profesorilor cu privire la natura tulburarii de

atentie si hiperactivitate - in special cu privire la faptul ca aceste

comportamente sunt impulsive, necontrolate, dar acest lucru tine mai mult

de lipsa unor abilitati legate de inhibitia comportamentala decat de intentia

de a deranja desfasurarea normala a orelor. Desigur, exista o diferenta intre a

intelege motivul comportamentului acestor elevi si a le permite sa foloseasca

acest lucru ca o scuza pentru comportamentul lor.

Profesorilor li se pot da urmatoarele sugestii (adaptat dupa Muro,

Kottman, 1995):

1. Structurati activitatile desfasurate la nivelul clasei - ex. regulile si

consecintele nerespectarii lor trebuie cunoscute de catre elevi.2. Organizati mediul din clasa astfel incat stimulii distractori sa fie

evitati cat mai mult cu putinta (ex. izolarea fonica a clasei, izolarea - cel

putin in unele ore - de stimulii vizuali exteriori clasei; este indicat ca elevii

cu ADHD sa nu fie pusi in ultima banca, ci in primele banci, departe de

fereastra).

3. Impartiti sarcinile date in clasa in unitati mici, astfel incat elevii sa

aiba cat mai multe recompense imediate si feedback pentru indeplinirea lor.

Perioadele de concentrare a atentiei trebuie sa alterneze cu cele in care elevii

se pot misca, pot vorbi sau pot urmari activitati care sunt mai dinamice.

4. Incurajati elevii cand manifesta aproximari ale comportamentului

dorit sau in situatiile de esec.

5. Dati-le elevilor responsabilitati care sa le dezvolte abilitatile de

lider si increderea in capacitatea lor de a urma instructiuni (ex. sa organizeze

clasa pentru activitati desfasurate in grupuri mici).

6. Organizati activitati orientate pe lucrul individual si in grupuri mici.

Activitatile in grupuri mari creeaza probleme pentru elevii cu

hiperactivitate / deficit de atentie.

7. Atrageti atentia asupra comportamentelor inacceptabile siredirectionati elevii inspre comportamente acceptabile.

8. Permiteti elevilor sa se deplaseze pe arii restranse din clasa, cu

conditia de a nu deranja. De obicei, acesti elevi se pot concentra mai bine

daca nu trebuie sa depuna efortul de a sta linistiti. Este bine daca este

valorificata modalitatea kinestezica de invatare.


5/15

9. Formulati instructiunile clar si concis. Este mai usor daca ele sunt

exprimate atat verbal, cat si prin imagini.

10. Alternati sarcinile dificile cu cele usoare si sarcinile care sunt

obositoare cu cele relaxante.

11. Comunicati elevilor atunci cand apar schimbari in ceea ce priveste

cerintele la nivelul clasei, pentru a evita lipsa de complianta si

comportamentele inadecvate.

12. Faceti din cerintele scolare provocari in care elevii sa se implice

din curiozitate sau interes (ex. sa isi dovedeasca faptul ca isi pot depasi

performanta anterioara, sa castige un concurs in cadrul clasei etc.).

13. Comunicati cu parintii despre evolutia copilului, pentru a-i

informa si educa in legatura cu modul in care il pot ajuta. In schimb, nu ii

responsabilizati pentru ceea ce se intampla in timpul orelor la scoala (in

acest interval de timp nu isi poate asuma responsabilitatea controlului

comportamental).14. Folositi umorul in interactiunea cu elevii cu ADHD.

15. Apreciati creativitatea si spontaneitatea lor atunci cand aveti

ocazia.

Un rol important in etiologia si mentinerea simptomelor ADHD il are

comorbiditatea cu tulburarile de conduita si cu factorii de risc ai acesteia

(adica acele comportamente premergatoare tulburarii de conduita).

II. Tulburarea de conduita

A. Descrierea si diagnosticul tulburarii de conduita

Agresiunea fata de oameni si animale

Distrugerea proprietatii

Frauda sau furt

Violari serioase ale regulilor

Exista mai multe subtipuri ale tulburarilor de conduita. Unul se refera la

tendinta tanarului de a comite acte antisociale prin coalizarea cu altii - fiind

capabil sa mentina relatii sociale - sau de a comite actele antisociale singur -

nefiind capabil sa stabileasca raporturi sociale cu altii. O a doua distictie se

realizeaza intre cei care au tulburari de conduita insotite de agresivitate si cei

neagresivi.

Combinatia intre tendinta de a comite acte antisociale singuri si

agresivitate prezinta cea mai mare rezistenta la tratament (Ollendick,1998).


6/15

Manifestarile comportamentale opozante (de tip opozitionist) sunt

relationate cu tulburarea de conduita. Cele doua tulburari au o serie de

puncte comune sub raportul etiologiei, a factorilor de mentinere si a

manifestarii.

In ce priveste caracteristicile comportamentelor opozante, putem spune

ca nu ar fi de dorit ca un copil sa nu fie niciodata agresiv. La unii copii insa,

problemele sunt mai accentuate decat la cei de aceeasi varsta si afecteaza

semnificativ relatiile cu ceilalti (Dpfner, 2004).

Desi manifestarile comportamentale opozante sunt destul de des

intalnite, tulburarile de conduita prezinta mai multe costuri si riscuri pentru

persoana in cauza si pentru cei din jur. De aceea vom avea in vedere mai

mult aspectele legate de tulburarea de conduita, insa unele din

caracteristicile si metodele descrise pot fi extrapolate cu usurinta la situatii

specifice tulburarii de comportament opozant.

B. Comportamente problematice in tulburarile de conduita

1. Comportamentele violente la copii si adolescenti

Copiii pot prezenta comportamente violente de la varsta prescolara.

Cu toate ca pot fi trecatoare, nu trebuie neglijate. Preventia este cu atat mai

eficienta, cu cat este mai timpurie.

Spectrul comportamentelor violente

Comportamentele violente la copii si adolescenti pot include un

spectru larg: crize de furie violente, agresivitate fizica, batai, amenintari de a

rani alte persoane (inclusiv ganduri de omucidere), folosirea armelor,

cruzime fata de animale, incendierea, distrugerea intentionata a proprietatii

si vandalismul (Kaiser, 2002).

Factori care cresc riscul comportamentelor violente

Numeroase studii au concluzionat ca o interactiune complexa sau o

combinare de factori duce la un risc crescut pentru comportamente violente

la copii si adolescenti. Acesti factori includ :

comportament violent sau agresiv anterior

a fi victima abuzului fizic sau sexual expunerea la violenta acasa sau in comunitate

factori genetici

expunerea la violenta prin mass-media (TV, filme etc)

consumul de alcool si alte droguri

detinerea unor arme acasa


7/15

combinare a unor factori socio-economici care genereaza stres in

familie (saracia, destramarea familiei, somajul, lipsa suportului social)

leziuni cerebrale care apar in urma unor raniri

Care sunt "semnalele de alarma" ale comportamentelor violente la

copii? Copiii care sunt sub incidenta unor factori de risc prezinta:

Furie intensa

Pierderea frecventa a calmului

Iritabilitate extrema

Impulsivitate crescuta

Toleranta scazuta la frustrare

2. Furtul

O alta categorie de copii care creeaza probleme este cea a copiilor /

adolescentilor care fura. Parintii se intreaba ce ii determina pe copii sa fure

si in ce masura copilul lor este un delincvent datorita acestui

comportament.

Pentru un copil mic, este normal sa isi insuseasca ceva care ii starneste

interesul. Acest lucru nu trebuie privit ca furt pana cand copilul nu are 3-5

ani, cand poate intelege ca a lua ceva ce apartine altei persoane este gresit.

Parintii trebuie sa ii invete pe copii despre dreptul la proprietate si

respectarea celorlalti. De asemenea, parintii reprezinta modele pentru copiii

lor. Ei nu trebuie sa le dea copiilor exemple negative de tipul: a aduce pixurisau diverse obiecte de la serviciu acasa, a se lauda cu greseala unei

vanzatoare de a lua mai putini bani de la cumparator.

Desi au invatat ca a fura este gresit, copiii mai mari sau adolescentii fura

din diverse motive. Un copil poate fura deoarece se simte nedreptatit fata de

fratii lui in privinta atentiei sau a cadourilor primite. Alteori poate fura

pentru a se afirma in fata prietenilor, pentru a face cadouri familiei sau

prietenilor, pentru a fi acceptat de grupul de colegi etc. Alte motive ar fi

frica de dependenta; ei nu vor sa mai depinda de nimeni, asa ca isi iau

singuri ceea ce au nevoie.Parintii trebuie sa isi dea seama de situatiile in care copilul fura deoarece

are nevoie de mai multa atentie. In aceste cazuri, parintii trebuie sa faca un

efort pentru a oferi mai multa atentie copilului pentru ca acesta sa se simta

cu adevarat un membru important al familiei. Daca parintii iau masurile

necesare, furtul inceteaza in cele mai multe cazuri, pe masura ce copilul

creste.


8/15

3. Amenintarile

O alta categorie de comportamente inadecvate la copii, care pot avea

consecinte negative sunt amenintarile. Multe din amenintarile pe care le fac

copiii nu sunt duse la indeplinire, insa sunt unele cazuri in care se intampla

tragedii din cauza punerii in aplicare a acestor amenintari. De multe ori

amenintarile sunt un mod al copilului de a atrage atentia. Uneori

amenintarile sunt o reactie la ranire, respingere sau atacuri percepute de

copil.

Care amenintari trebuie luate in serios ?

Situatiile potential periculoase sau de urgenta includ:

Amenintari cu ranirea sau omorarea cuiva

Amenintari cu automutilarea sau sinuciderea

Amenintari cu fuga de acasa

Amenintari cu distrugerea proprietatii

Psihiatrii si psihologii sunt de acord ca este foarte greu sa prezicem cuacuratete comportamentul viitor al copilului. Comportamentele anterioare

ale unei persoane insa sunt cel mai bun predictor pentru cele viitoare. De

exemplu, un copil cu antecedente de violenta si comportamente agresive este

mai probabil sa isi duca la indeplinire amenintarile si sa fie violent si

ulterior.

Cand exista un risc crescut asociat cu amenintarile din partea copiilor

si adolescentilor?

Prezenta unuia sau mai multora din urmatoarele aspecte creste riscul

comportamentelor violente sau periculoase :

comportamente anterioare agresive sau violente (inclusiv izbucniri de

furie necontrolata)

acces la arme

aducerea unei arme la scoala

tentative si amenintari cu sinuciderea exprimate anterior

istorie familiala de comportamente violente si tentative de sinucidere

invinovatirea altor persoane si/sau refuzul de a accepta

responsabilitatea pentru propriile actiuni

experiente recente de umilire, rusine, pierdere sau respingere terorizarea sau intimidarea colegilor sau copiilor mai mici

obiceiul de a ameninta

a fi victima unui abuz (fizic, sexual, emotional) sau a neglijarii

a fi martor al abuzului sau violentei in familie

repetarea evidenta a unor teme ca moartea sau deprimarea in

conversatii, scrieri, carti citite sau lucrari artistice


9/15

preocupare pentru teme si acte violente la TV, filme, muzica, reviste,

glume, carti, jocuri si site-uri de internet

probleme psihice ca depresia, mania sau tulburarea bipolara

consumul de alcool sau alte droguri

probleme disciplinare la scoala sau in comunitate (comportamentedelincvente)

distrugerea proprietatii sau vandalism manifestat in trecut

cruzime fata de animale

incendierea

relatii proaste cu colegii si grupul de varsta si/sau izolare sociala

implicare in diferite culte sau 'gasti' de cartier

lipsa sau slaba supervizare si sustinere din partea parintilor sau a altui

adult

4. Automutilarea la adolescenti

Automutilarea este actul de distrugere deliberata a tesuturilor corpului.

Automutilarea este privita diferit de catre diverse grupuri si culturi din

societate. Aceasta pare sa fi devenit mai populara in ultimul timp intre

adolescenti. Cauzele si severitatea automutilarii pot varia. Unele forme pot

sa includa :

taiere

zgariere

ardere

smulgerea pielii si parului

jupuire

muscare

lovirea capului

invinetire

bataie

tatuare

perforare a extremitatilorUnii adolescenti se automutileaza pentru a risca, a fi rebeli, a respinge

valorile parintilor, a-si proclama individualitatea sau pentru a fi acceptati

intr-un anumit grup. Altii, insa, se pot rani din disperare sau furie, pentru a

atrage atentia, pentru a-si arata neajutorarea si lipsa de valoare sau pentru ca

au ganduri suicidale. Acesti copii pot suferi de probleme psihice serioase

cum ar fi depresia, psihoza, stresul posttraumatic, sau tulburarea bipolara. In


10/15

plus, unii adolescenti care se angajeaza in comportamente de automutilare

pot dezvolta tulburare de personalitate borderline ca si adulti.

Unii copii mici pot ajunge la acte automutilante din cand in cand, dar

acestea dispar in timp. Copiii cu retard mintal si/sau autism pot prezenta

astfel de comportamente care pot persista si la varsta adulta. Copiii care au

fost abuzati sau abandonati pot recurge de asemenea la automutilare.

De ce se automutileaza adolescentii?

Adolescentii care au dificultati in exprimarea sentimentelor isi pot manifesta

tensiunea emotionala, disconfortul fizic, durerea si stima de sine scazuta prin

comportamente autodistructive. Desi pot simti ca 'presiunea' a fost inlaturata

prin actul de automutilare, adolescentii pot sa simta in schimb si furie, frica

si ura. Efectele presiunii grupului de prieteni pot sa influenteze de asemenea

comportamentul automutilant al adolescentilor. Chiar daca unele semne

dispar, cele mai multe rani pe care si le fac vor fi permanente.

C. Comorbiditate

Comorbiditatea consta in manifestarea simultana a doua tulburari

diferite la aceeasi persoana.

In cazul tulburarilor de conduita, comorbiditatea este mai degraba regula

decat exceptia. Cea mai frecvent intalnita este comorbiditatea dintre

tulburarile de conduita si ADHD. Proportia celor cu tulburari de conduita

care au ADHD variaza intre 65% si 90%, asa cum arata studiile efectuate

pentru evidentierea asocierii dintre cele doua tulburari (Silver, 2002).

Aceasta asociere duce la manifestari mai severe si agresive in

tulburarile de conduita, la persistenta mai mare a simptomelor si la

consecinte mai accentuate asupra relatiilor cu cei de aceeasi varsta (ex.

respingere din partea acestora).

O alta comorbiditate frecvent intalnita este cu anxietatea. Prezenta

manifestarilor de anxietate duc in general la o atenuare a simptomelor

tulburarii de conduita (ex. aceste persoane sunt mai putin agresive cu cei de

varsta lor, au mai putin frecvent probleme cu politia si nu sunt exmatriculate

in aceeasi masura ca cele care prezinta tulburari de comportament fara

anxietate).Comorbiditatea cu depresia nu aduce modificari in manifestarea

simptomelor tulburarilor de conduita. Depresia poate aparea ca urmare a

conflictelor pe care le are persoana cu ceilalti si a respingerii din partea

acestora sau datorita altor esecuri pe care le are persoana (ex. in ce priveste

performantele academice). In aceasta combinatie apare riscul foarte mare de

suicid.


11/15

Dincolo de asocierea tulburarilor de conduita cu alte afectiuni, exista

si trasaturi de personalitate care influenteaza amploarea manifestarii

simptomelor. Astfel, stilul de relationare cu ceilalti (ex. lipsa de empatie) si

stilul afectiv (ex. lipsa sentimentelor de vinovatie) influenteaza intensitatea

cu care se manifesta simptomele.

Etiologia tulburarilor de conduita

Principala distinctie in etiologia tulburarilor de conduita se face intre

factorii dispozitionali (trasaturi personale care determina o predispozitie a

persoanei inspre actiuni antisociale) si factorii de mediu (cei din mediul

social al individului). Intre acestia exista interactiuni, factorii dispozitionali

fiind mediati de influentele din mediu.

1. Factorii dispozitionali

a. Predispozitii genetice si neuropsihice

Prezenta unor disfunctii la nivelul neurotransmitatorilor si alfunctionarii sistemului nervos sunt prezente in unele cazuri, dar sunt

neconcludente in explicarea aparitie tulburarilor de conduita. Variabilitatea

mare in ce priveste factorii genetici reflecta o legatura inconsistenta a

acestora cu tulburarile de conduita. Astfel, anumite dimensiuni genetice pot

fi corelate doar cu un anumit subgrup din categoria persoanelor cu tulburari

de conduita.

b. Raspunsul la recompense si pedepse

Mai multi autori sustin faptul ca un stil de invatare specific, prin care

persoana se focalizeaza preponderent pe recompense, ignorand pedepsele,

sta la baza unor simptome specifice tulburarii de conduita - ex. lipsa

inhibitiei comportamentale (Ollendick, 1998). Astfel, comportamentul

antisocial se va manifesta chiar si in conditiile constientizarii unei potentiale

pedepse.

Acest factor este prezent doar la o parte din persoanele cu tulburari de

conduita - ex. cele care nu sunt anxioase.

c. Inteligenta si performantele academice scazute

Copiii cu tulburari de conduita au in general un nivel scazut al

inteligentei, mai ales al celei verbale. Acest lucru explica aparitia

simptomelor tulburarii prin lipsa strategiilor de autocontrol, incapacitatea dea amana recompensele si de a anticipa consecintele unui anumit

comportament. De asemenea, nivelul scazut al inteligentei verbale duce la

dificultati in generalizarile legate de comportamentele considerate a fi

acceptabile si cele inacceptabile, la neintelegera emotiilor celorlalti. Aceasta

poate impiedica si procesul educatiei formale - ex. datorita absenteismului si

abandonului scolar.


12/15

2. Factorii de mediu

a. Disfunctii in interactiunile din cadrul familiei

Influenta familiei asupra aparitiei simptomelor tulburarii de conduita se

manifesta bidirectional: copilul este influentat de factori cauzali sau de risc

din familie (ex. depresia parintelui, metodele disciplinare folosite, abuzul de

alcool si criminalitatea in familie etc.), iar comportamentul copilului

influenteaza contextul familial (ex. cercul vicios reprezentat prin intarirea

comportamentului negativ al copilului de catre parinti - ex. parintele nu

pretinde copilului sa respecte regulile datorita crizelor de nervi manifestate

de acesta - si prin intarirea comportamentului inadecvat al parintelui de catre

copil - copilul asculta doar dupa ce este pedepsit aspru).

b. Respingerea din partea celorlalti si asocierea cu grupuri de

delincventi

Exista o corelatie puternica intre comportamentul antisocial al

copilului si comportamentul antisocial adoptat de cei din grupul sau deapartenenta. Nu se poate sti exact daca asocierea cu grupul este o cauza sau

o consecinta a comportamentului antisocial (selecteaza grupul pentru ca

membrii lui au comportamente asemanatoare cu ale sale sau dezvolta

tulburari de comportament pentru ca este influentat de grup). O explicatie ar

fi faptul ca o persoana cu tulburari de conduita este respinsa de cei care

adopta comportamente prosociale. Aceasta respingere o determina sa caute

acceptarea din partea persoanelor care au un comportament antisocial, ceea

ce va duce la cresterea frecventei si severitatii conduitei antisociale proprii.

c. Mediul in care traieste copilul / adolescentul

Saracia si mediul saturat cu probleme de delincventa pot influenta

comportamentul antisocial al copilului, chiar daca nu constituie intotdeauna

un factor cauzal al tulburarilor de conduita. Acesti factori actioneaza direct,

sau pot media doar aparitia simptomelor, prin impactul lor asupra

functionarii relatiilor din cadrul familiei.

Interventiile in tulburarile de conduita

Tipurile de interventie descrise mai jos au o eficienta redusa pe

termen lung. Acest lucru se poate datora faptului ca tratamentul este

focalizat de obicei pe un singur tip de factor care determina tulburarile deconduita, ignorand toti ceilalti factori. Abordarea mai multor metode in

paralel asigura o eficienta mai mare si pe termen lung. Prognosticul bun

este conditionat de varsta copilului (cel mult 8 ani) si de interventia timpurie,

preventiva. De asemenea, rezultatele cele mai bune se regasesc in randul

copiilor care prezinta tulburari de conduita la nivel mediu (comportamente

opozante, lipsa compliantei si agresivitate de intensitate medie) si care


13/15

provin din familii lipsite de probleme majore (care nu sunt familii

dezavantajate socio-economic, in care nu este prezenta o psihopatologie

accentuata a parintilor, nu exista conflicte maritale sau un nivel scazut al

suportului social).

Factorii care asigura succesul interventiei in tulburarile de conduita

sunt:

1. orientarea interventiei spre franarea influentei cat mai multor factori

care determina sau favorizeaza tulburarile de conduita;

2. tratamentul acordat este suficient de flexibil incat sa raspunda

nevoilor specifice ale copilului;

3. interventia este orientata inspre prevenirea agravarii tulburarii si a

comportamentelor cu risc antisocial.

Cele mai eficiente metode de interventie in tulburarile de conduita

sunt urmatoarele (Ollendick, 1998):

Training-ul parintilorCercetarile au demonstrat eficacitatea acestui tip de interventie,

intrucat este printre putinele modalitati prin care comportamentul copilului

este adus intre limitele normalului, schimbarile sunt de durata (intre 1 si 5

ani) si aceste schimbari tind de sa exercite o influenta pozitiva asupra altor

copii din familie sau de la scoala.

Training-urile pentru parinti in scopul remedierii tulburarilor de

conduita ale copiilor se axeaza pe invatarea de catre parinti a unor abilitati

care sunt importante in socializarea copilului. Astfel, parintele este incurajat:

sa fie implicat cat mai mult in relatia cu copilul sa utilizeze recompensele pentru incurajarea comportamentului

prosocial

sa utilizeze metode de disciplinare nepunitive pentru a reduce

probabilitatea ocurentei comportamentelor problematice

sa ii invete pe copii sa isi asume responsabilitatea pentru

comportamentul lor

sa invete metode de monitorizare a comportamentului copilului.

Acordarea de asistenta pentru temele de casa de catre parinti, tutori sau alte

persoane care il pot ajuta pe copil in acest sens.

Interventii la nivelul clasei, prin care profesorul invata anumite

modalitati de management eficient al clasei si este solicitat sa discute cu

elevii probleme legate de comunicare, relationare cu prietenii, rezolvarea

conflictelor.


14/15

Rezumat

Relevanta abordarii aspectelor legate de tulburarile de atentie si

hiperactivitate si a tulburarilor de conduita (respectiv a manifestarilor de

comportament opozant) este legata de influenta acestora asupra

performantelor scolare ale copilului sau adolescentului, precum si asupra

relatiilor sociale. Etiologia ADHD este legata de factori biologici,

intrapsihici si de mediu, suprapunandu-se in parte peste caracteristicile

tulburarilor de conduita. Interventia in tulburarile mentionate se face la nivel

individual, familial sau educational. Eficienta acestor interventiei depinde de

utilizarea unor metode combinate de catre toti cei care interactioneaza cu

copilul / adolescentul si de asigurarea unui mediu suportiv care sa permita

invatarea comportamentelor dezirabile si preventia actelor antisociale.


15/15

Bibliografie selectiva:

Carr, A. (1999). Child and Adolescent Clinical Psychology: A

Contextual Approach, Routledge.

Dpfner, M.; Schrmann, S.; Lehmkuhl, G. (2004). Copilul

hiperactiv si incapatanat, ASCR.

Muro, J.; Kottman, T. (1995). Guidance and Counseling in the

Elementary and Middle Schools,Brown & Benchman Pub.

Silver, A.; Hagin, R. (2002). Disorders of Learning in

Childhood, John Wiley & Sons, Inc.

Ollendick, Th.; Hersen M. (1998). Handbook of Child

Psychopathology, Kluwer Academic Publisher.

Weathers, L. - www.caer.com - ADHD: A Path to Success

Documents

ADHD Si Tulburarile de Conduita La Copii Si Adolescenti Proiect