2.2.1 Definiție și clasificare a argoului

În situația în care, în ziua de azi, dorim să cumpărăm un album ce aparține unui

interpret de muzică hip-hop, pe carcasa acelui album ne întâmpină următorul avertisment

„Atenție! Conține versuri vulgare”. Când citim acest avertisment, gândul ne duce implicit la

înjurături. Dacă ascultăm melodiile hip-hop, putem constata că sunt foarte puține cele care conțin

într-adevăr o multitudine de astfel de cuvinte și că cele mai multe conțin doar câteva sau chiar

deloc. Lecturând cartea doamnei Miorița Baciu Got, Argoul românesc.Expresivitate și abatere de

la normă. am ajuns la concluzia că avertismentul menționat mai sus nu se referă doar la cuvinte

indecente, ci se referă și la cuvintele care pot intra în categoria argoului. Domnia-sa consideră că

argoul are conotația de vulgaritate și este integrat în subclasa limbii naționale, numite de Greimas

vorbirea populară1.

Argoul se definește ca un limbaj specific anumitor grupuri sociale(elevi, studenți,

pușcăriași etc) care folosesc structuri sintactice specifice, un lexic specializat, cu alte cuvinte un

cod secret si toate acestea cu scopul de a nu fi înțeleși de ceilalți vorbitori.

Ca și surse ale argoului Gramatica de la A la Z oferă exemplul Dicționarului general de științe ale

limbii, el fiind următorul :

a) Folosirea cu sensuri schimbate a unor cuvinte din limba comună : cobzar - informator,

trădător; premiat – condamnat; cocor – hoț, pungaș; termometru – bastonul de cauciuc din

dotarea polițiștilor; universitate – închisoare, pușcărie etc.

b) Cuvinte dialectale sau arhaice, care nu sunt cunoscute de toți vorbitorii cum ar fi: pârnaie

– închisoare; calemgiu – funcționar în administrația publică; calpuzan – falsificator de

bani etc.;

c) Termenii tehnico-științifici, cu circulație relativ restrânsă : lunetist – informator;

streptomicină – coniac; acciz ( în expresia te bagă la acciz) – intri la plată; afazit- beat;

incubator – închisoare; capelmaistru- hoț foarte iscusit etc.;

d) Împrumuturi din limbi străine:

1. din limba franceză : bonjur (în expresial-a servit la bonjur) – l-a furat din buzunarul de la

haină, junior – hoț tânăr;

1 Vezi Baciu Got, Maria, 2006, p.12

2. din limba țigănească : a mangli – a fura, solovast- furt de buzunare, țiflar – polițist,

gagiu/gagică – prieten(ă), mișto – bun, șucar – frumos, nasol – urât, etc.;

e) Derivarea: ascultătoare – urechi, diurnist – delapidator.

Gramatica de la A la Z ne oferă clasificarea a patru astfel de grupuri sociale dând exemple de

elemente argotice întâlnite în cadrul acestor grupuri după cum urmează :

- în limbajul elevilor : arboricol – nepregătit la ore, bac – bacalaureat, prof – profesor, a da gol –

a chiuli, șase – atenție, a înpușca un scăunel – a lua nota patru, etc.;

- în limbajul studenților : boboc – student de anul întâi, boabă – examen restant, cui – examen

greu, plopist – nepregătit, etc;

- în limbajul militarilor : cocon, răcan, trupete – militar;

- în limbajul sportivilor: a bubui, boabe – goluri; dansează-l – driblează-l; cartonar – arbitru;

dresor – antrenor, etc.

Definiția și clasificarea argoului, enunțată mai sus, este una generală dată de

Gramatici menite a fi predate în școli în rândul și pe înțelesul elevilor. În timp însă, argoul a

evoluat odată cu societatea și cu nevoile de adaptare la dânsa, a locuitorilor ei. Astfel argoul

devine un ansamblu vast, extralingvistic. El este inclus în vorbire care, subordonată limbii,

reprezintă un domeniu al infinitului și al variantelor. Fiind inclus în această categorie a limbii

putem vorbi și despre o vorbire argotică care este considerată o abatere de la norma consacrată

care constă în devieri motivate atât pe plan afectiv cât și pe plan sociologic. Vorbirea argotică mai

are și o dublă funcționalitate în sensul că desemnează universul material al vorbitorilor (termeni

argotici într-o accepție specială) și exprimă valoarea lucrurilor atribuite în raport cu cel care

vorbește.2

Termenii argotici dispun mereu de o reînnoire a cuvântului prin capacitatea acestuia de a se

deforma la nesfârșit în sens sau formă. De altfel termenii argotici sunt des considerați a fi cuvinte

familiare, populare, neologisme sau arhaisme și mai rar considerați a fi ceea ce sunt. Ținând cont

de evoluția continuă a limbii, limbajul argotic devine o expresie a acestui ritm rapid de evoluție,

cauzele lui fiind de ordin politic, social și cultural și nu în ultimul rând de natură extralingvistică.

Ca și trăsătură definitorie a argoului contemporan identificăm prezența expresivității și a nevoii

constante a omului de a înnoi cuvântul. În ceea ce privește utilizarea acestui limbaj secret în

2 Vezi Baciu Got, Maria, 2006, Pg. 11-12

rândul diverselor grupuri sociale, argoul își pierde și acest caracter din cauza ușurinței cu care

oamenii pot identifica și înțelege azi termenii utilizați în cadrul acestor grupuri sociale închise.

Cauza acestui fapt se datorează și lipsei evoluției a ceea ce se numește un argou închis ce

presupune utilizarea ocazională a termenilor specifici. Singura categorie de argou care face

excepție de la această regulă o reprezintă categoria argoului secret al meseriașilor care se apropie

mult de limbajul profesional și asta prin caracterul tehnic al limbajului argotic prezent în interiorul

unui astfel de grup.

De asemenea, argoul “acoperă mai multe limbaje asemănătoare, între care există asemănări

parțiale”.3 Aceste limbaje asemănătoare sunt argoul interlop, în care funcția criptică se

păstrează, limbajul tinerilor și argoul comun. Argoul interlop sau cel al hoților,

pușcăriașilor, vagabonzilor, prostituatelor etc. este cea meai veche formă de argou

cunoscută. El preia cuvinte și expresii din limbile grupurilor sărace, dar folosește și

caracteristicile oricărui limbaj popular, trăsături de limbaj tehnic și procedee proprii.

Limbajul tinerilor este inspirat în special din limbajul lumii interlope, împrumutând masiv

cuvinte și expresii ce aparțin acestei categorii sociale. Are, de asemenea și propriile semne

distinctive cum ar fi: cuvinte legate de mediul specific (școală, facultate, armată), preocupări

ale vârstei ( muzică, sport, jocuri video), împrumuturi masive din limbile străine de

prestigiu ( engleză)etc. Caracteristica generală a acestui limbaj este nevoia de reînnoire

rapidă cu scopul integrării în interiorul unui grup, atitudinea de solidaritate față de

generație precum și dorința de a fi la modă. Tinerii folosesc des ironia, adoptă un ton de

indiferență și blazare. Ei folosesc, în construirea argoului, funcția ludică în defavoarea

funcției criptice a acestui gen de limbaj. Argoul comun sau general ,,preia masiv elemente și

procedee din zona interzisă a argoului interlop și conservă inovațiile limbajului tinerilor,

chiar când vorbitorii au trecut în altă categorie de vârstă. Acest tip de limbaj e vorbit, din

rațiuni de expresivitate și mai ales din nonconformism, de grupuri și categorii sociale mai

largi”.4

3 Vezi Zafiu, Rodica, 2010, p.174 Vezi Zafiu, Rodica, 2010, p.18

Având în vedere toate acestea o posibilă definire a argoului contemporan poate fi următoarea :

diversificare a limbii pe plan vertical, ramificație socială care oferă posibilitatea interpretării

funcționale din multiple unghiuri și manifestări.5

Îmbogățirea sau chiar dublarea vocabularului argotic nu se datorează apariției de cuvinte noi ci

mai degrabă substituirilor, derivării cu sufixe și prefixe și compunerii.

Derivarea cu sufixe

Sufixele sunt grupuri de sunete care se adaugă după bază și formează un cuvânt nou; sufixele

conferă cuvântului o anumită valoare semantică motivată structural, așa că putem clasa

cuvintele după sufixul cu care sunt formate.6

În ceea ce privește sufixul argotic, sufixul care înlocuiește finala cuvântului, este un sufix

împrumutat sau o finală rară. Sufixul argotic are ca scop sublinierea unei diferențe de formă, între

cuvântul din limba comună și termenul argotic. Prezente în acest tip de sufix (argotic), se pot

identifica sufixele de origine latină, greacă, germană și franceză.

Maria Baciu Got ne oferă o clasificare a sufixului argotic, având în vedere cerințele pe care le

impune argoul de azi după cum urmează7:

a) prin derivarea termenului argotic cu un sufix patronimic și prin transformarea lui

într-un nume propriu rezultă creșterea expresivității acelui termen ex.: tocilar =

„conștiincios” în studiu devine Tocilescu; ușchit = „fugit” devine Ușchitu;

b) argoul manifestă predilecție pentru diminutivele obținute prin acest proces :

frumușică, porumbiță = „iubită”; tătic = „șeful bandei”; muzicuță = „gură” etc.;

c) Asistăm și la o răsturnare a genurilor, o schimbaree gen gramatical ex. Puișor =

termen utilizat pentru genul feminin;

d) Sufixele diminutivale considerate a fi cele mai vii sufixe expresive ex.: hinghel

=”materii fecale”; „ceaurică=țigan”;

e) Cel mai bogat material expresiv îl oferă derivatele diminutivale și augmentative

(pentru substantivele de gen feminin și masculin) ex.: cartoafă = „casnică”;

iepuroi = „elev de liceu”;

5 Vezi Baciu Got, Maria, 2006, Pg. 176 Iordan, Iorgu,1978, pg 2937 Got Baciu, Maria, 2006,pg. 90-97

f) și neologismele folosite frecvent contribuie la îmbogățirea vocabularului argotic

prin derivare : ex tip=” individ”, tipesă< fr.type, typesse, inițial folosit cu sensul de

prototip, model, reprezentant al speciei ca mai apoi să devină termen sinonim cu

amantă;

g) Sufixele –ancă, -oaică, -an sunt sufixe considerate mai puțin productive ex.

brazilian =” intermediar, codoș”;

h) Sufixe productive sunt:

- sufixul de origine greacă –si : ex. plimbarisi = „a se plimba”;

- sufixul depreciativ, vechi de origine turcească –agiu ex. :parlagiu = „vorbăreț”;

- în formarea cuvintelor cu valoare peiorativă, augmentativă, ironică sunt identificate

sufixele -an, -ard, -ăreț, -tură, -oaie, -ar ex. : sforar = „trăgător de sfori”;

- sufixul –ard împrumutat din limba franceză cu ajutorul căruia se formează cuvinte cu o evidentă

notă peiorativă ;

- o stare maladivă a spiritului este sugerata de sufixul –ită împrumutat din limbajul științific

medical ex: chiulangită =”boala chiulangiilor”;

- sufixele –istic, -al, -at, -bil formează termeni argotici cu valoare diminutivală : aiuristic =

„distrat”, cocoșat = „nota trei”;

- sufixele –ist, -ism ex. grandist= „hoț prin Grant”; copoism =” atitudine proprie polițiștilor”;

- alte sufixe productive sunt –or, -ișor, -tor, -ioară, -uță, -el, -eală, -itic, -os, -ina, -ișoară, -ărie,

-ăneață, ex .: albișor = „bani”; albăstrioară = „o mie de lei”; periuță = „lingușitor”; cocoșel =

„cinci lei”; reveneală = „închisoare”; sgubilitic = „excentric”; puios, plodos = care are mulți

copii; zexina = „zece”; domnișoară = „ghilotină”; lăptărie = „sâni”; fordăneață = Ford + suf.;

Derivarea cu prefixe

Prefixele sunt ceea ce putem numi opusul, sau antonimul sufixelor din cauza poziției pe care o

ocupă în formarea cuvintelor prin derivare. Ca și sufixele, prefixele sunt tot grupuri de sunete dar,

de această dată poziționate la începutul unui cuvânt. În crearea termenilor argotici frecvente sunt

prefixele de origine greacă și latină. Cele mai des utilizate prefixe sunt cele cu caracter superlativ.

Acestea sunt următoarele :

- prefixul neologic de origine latină extra- : extrafin =”foarte bun”; extrafain= „exagerat de

frumos”;

- prefixul împrumutat din limba franceză super- ex. superbombă = „știre senzațională”;

superfață = „persoană foarte simpatică și interesantă”;

-prefixul împrumutat din limba franceză ultra- ex. ultrașic =” foarte modern”; ultrafraier =

„exagerat de naiv”;

-prefixul împrumutat din limba franceză arhi- ex. arhidobitoc, arhipungaș;

-prefixul a-(provenit din lat. ad-) și anti- (de origine greacă) : afluent = „pachet de acasă”;

antiderapant = băutură alcolică servită iarna când este frig;

- prefixul de origine latino-romanică de- prezintă interes pentru valoarea sa expresivă, având rolul

de a intensifica noțiunea la maxim : decupla = „a divorța”; deruta =” a „minți”; degaza = „a se

dezalcoliza”;

-prefixul moștenit în- cu variantele îm- și in- (latino- romanic) ex. : îndesa și înghesui = „a bate”;

- prefixele per-, trans- și supra- (de origine latino-romanică) , și prefixul de origine slavă pre- ,

aplicate termenilor argotici din limba comună, sunt mai puțin productive : prefață =”aperitiv”;

supraelastice =” macaroane”; transfocator = „consiliu profesoral”.8

Compunerea

Este un procedeu mai puțin productiv în argou dar, totodată un procedeu comun cu al limbajului

curent. În argou compunerea este doar un simplu calcul, o parodie, un joc de cuvinte, secvență

descriptivă ce substituie un termen folosit curent și, se explică prin intenții ironice, umoristice,

parodice.9

Compunerea este frecventă în rândul limbajului răufăcătorilor, al militarilor (aici termenii noi sunt

explicați prin metafore) dar și în rândul elevilor și al studenților (unde majoritatea termenilor

prezenți în argoul actual s-au format prin compunere).

La fel ca și celelalte procedee, și compunerea apelează la procedeele compunerii din limba

comună, cuvintele formându-se prin : juxtapunere, perifrastic, după unul din modelele 10:

1. cuvânt compus din abrevieri : aprozar =” amalgam de fapte prezentate fără rost”;

2. cuvânt compus format din abrevieri + un element de compunere : ozenologie = Facultatea

în care se studiază mania de a sustrage obiectele străine din căminele studențești; format

din O:Z:N + o + logie;

8 Vezi Baciu Got, Maria, 2006 , pg 98-1019 Vezi Baciu Got, Maria, 2006 , pg 10310 Vezi Baciu Got, Maria, 2006 , pg 103-106

3. substantiv + element de compunere : encefalogramă, în expresia a(-i) face encefalograma

= „a(-l )exaspera”; „a(-l) desființa prin argumente” ; burtologie < burtă+ o + logie =

„{discuție fără rost, înafara subiectului de seminar, examen, colocviu”;

4. element de compunere + substantiv : electropai < electro+pai = Facultatea de

Electrotehnică;

5. verb + element de compunere : mozolodrom < mozoli + drom = „spațiul dintre cămine,

holul căminelor”, loc de mozol (sărutări repetate);

6. elemente de compunere (temă dintr-o limbă străină) + verb existent independent în limbă :

pirograva = „a (se) tatua”;

7. cuvânt compus format din onomatopee : hei-rup, în expresia a face~ - ul = „a sta la coadă

(înghesuială)”;

8. substantiv + prepoziție + substantiv : casă fără geamuri =” închisoare”; fraier cu cioc=

„mare prost, om usor de păcălit”;

9. prepoziție + substantiv : la deal = „cimitir”, „închisoare”;

10. substantiv + adjectiv : scaunul împărătesc = „nota 4”; tigvă-goală =” lipsit de

inteligență”;

11. adjectiv + substantiv : scurtcircuit (împrumutat din limbajul științific), în expresia a face

~ = „a se enerva”;

12. verb + pronume + substantiv ia-mă nene = „călătorie cu mașina făcând autostopul”;

13. verb + substantiv sare-garduri = „bărbat afemeiat”;

14. numeral + prepoziție + substantiv: șase la pătrat = „subdirectorul”;

15. numeral + adjectiv: unu tăiat = „nota 7”;

16. adverb + verb: binecuvânta = „a critica”, „a bârfi”;

17. adverb + pronume+verb : nu-mă-uita = „pâine”;

18. substantiv + substantiv: toiagul lui Moise = „nota 1”; laptele-cucului, în expresia a servi~

= „a răbda de foame”;

19. prepoziție + substantiv + sufix verbal : afuma = „a se îmbăta”;

20. adjectiv + adverb de comparație + substantiv: albă-ca zăpada = „heroină”;

21. substantiv + substantiv : sud-african = „țigan”;

22. substantiv + substantiv + substantiv : fluorclormetan = „băutură Florio”;

Abrevierea

Abrevierea constă în amputarea unuia sau a mai multor sunete(sau silabe) de la începutul, mijlocul

sau sfărșitul cuvântului.11

Abrevierea este deci un fenomen de reducere a unor cuvinte. Astfel cuvintele scurte reușesc să

transmită rapid și clar informația ținând cont și de accelerarea ritmului de viață din prezent. În

argou acest procedeu este utilizat foarte frecvent deoarece contribuie la asigurarea expresivității și

la îndeplinirea funcției de comunicare. În argou procedeele abrevierii sunt împărțite în două clase :

1. procedee utilizate frecvent și 2. procedee utilizate cu o frecvență redusă.

Din rândul procedeelor utilizate mai puțin frecvent enumerăm :

- metateza și anagrama (procedee orale de deformare, considerate artificiale) : proc= „procuror”,

devine porc (ib) ; coni și con = „coniac” ;

- amputarea începutului și a mijlocului cuvântului : baston = „batalion”; piston = „căpitan”;

Procedeele cele mai frecvente sunt :

- amputarea finalului unui cuvânt : alocă = „alocație”; prim = „primar”; prof, proafă =

„profesor”, „profesoară”;

- formații argotice create prin apocopă (frecvent și in argoul francez, italian, german și american)

care îndeplinește funcția criptologică sqau expresivă în argoul meseriilor;

- trunchierea termenului argotic devine un joc al fanteziei vorbitorilor în argoul de bulevard : cas

= „casetofon”; re = „reexaminare”; permă = „permisie”.

Încadrat în procedeele secundare de formare abrevierea finalei unui cuvânt este considerată

apanajul limbajului argotic școlăresc : mate = „matematică”; foto = „fotograf”; dirigu =

„diriginte”.

Astăzi ne mai întâlnim cu o formă de abreviere dar nu pe cale orală ci scrisă, provenită mai ales

din scrierea americană și care dă o notă de parodie sau ironie cuvântului : L.F.F.= „Liceul Fetelor

Frumoase”, Liceul Fundației Ferdinand; L.D.M= „La dreapta măgăriță”, Liceul Doamna Maria;

I.M.A. = „Intrați măgari aici” = Întreprinderea Metalurgică Aiud.

Prin abreviere limbajul argotic este puternic diferențiat, din punct de vedere lingvistic, de celelalte

categorii de limbaj.

11 Vezi Baciu Got, Maria, 2006, pg 113

La sursele argoului prezentate anterior se mai pot adăuga :

Împrumuturile lexicale ce în argou sunt, de fapt, traduceri ale cuvintelor uzuale,

cărora li se atribuie sinonime glumețe : ex. a găvări (din rusă) sau a parli (din

franceză sau italiană) pentru verbul „a vorbi”. Cele mai frecvente împrumuturi

sunt cele din limba romani sau țigănească (ex. benga „dracul” < țig. Benga ;

nașparliu < nasvalo „bolnav” / „rău”, „urât”; șucar < sukar „frumos”, „bun”). De

altfel argoul conține și împrumuturi din turcă (ex. baștan < bașkan; haimana;

lichea; barbut); din greaca modernă ( paranghelie „petrecere”); din idiș ( blat, clift,

gheșeft „afacere”, cușer < kosher „cum trebuie, în regulă”; mahăr < id. Makher <

germ Macher), din germană ( țuhaus „închisoare”<germ. Zuthaus; chix < Kicks) ;

elemente slave ( șpagă, blat, șmen, șmotru, mahoarcă „tutun/țigară de proastă

calitate” ); elemente romanice (bombă „cârciumă, tavernă”; solo „singur”; grande

„mare”, în expresia a se da grande)12.

Jocurile de cuvinte constă în modificări ale cuvintelor și expresiilor acceptate de uz,

în situația în care îndeplinesc câteva condiții : originalitate, formă sonoră

evocatoare, surpriză umoristică. Funția ludică a argoului, contribuie decisiv la

instabilitatea, dar și la evoluția formelor și a sensurilor.

De asemenea la crearea termenilor argotici contribuie foarte mult și grupul social în care aceștia se

formează. Nu putem da o definiție generală a caracteristicilor pe care trebuie să le aibă un grup

social, pentru a elabora termeni argotici, deoarece trebuie sa luăm în considerare mediul din care

provin, vârsta, studiile pe care le au membrii grupului.

,, Argoul presupune o ierarhie socială și o anumită mobilitate a persoanelor, dezvoltându-se

în aglomerări spontane sau impuse (banda, gașca, închisoarea, școala, unitatea militară)”.13

12 Vezi Zafiu, Rodica, 2010, pg. 47-5413 Vezi Zafiu, Rodica, 2010, pg. 17