9. Psy Personalitatii - Abordarea Social Cognitiva

Lector dr. Zeno R. CRETU

204 204

UI 9: TEORII SOCIAL-COG�ITIVE ALE PERSO�ALITĂŢII

1. Obiective 205

2. Introducere 206

3. Teoria învăţării sociale propusă de Rotter 205

4. Învăţarea observaţională (Bandura) 208

5. Teoria social-cognitivă bazată pe variabile persoană (Mischel) 212

6. Răspunsurile şi rezolvările la testele de auto-evaluare 215

7. Lucrarea de verificare 215

8. Rezumat 216

9. Bibliografie 217


205 205

TEORII SOCIAL-COG�ITIVE ALE PERSO�ALITĂȚII

1. Obiective

La sfârşitul acestei unităţi de învăţare vei fi capabil:

� să ilustrezi specificul Teoriilor social cognitive în contrast cu

abordarea comportamentală

� să explici conceptele și ecuația de predicție comportametală propuse

de J. Rotter

� să definești învățarea observațională a comportamentului

� să prezinți fazele învățarii observaționale conform lui A. Bandura și

să ilustrezi experimentul ”Bobo doll”

� să prezinți tipurile de variabile-persoană introduse de W.Mishel

� să diferențiezi variabilele persoană de trăsăturile dipoziționale.

Durata medie de studiu individual: 2 ore


206 206

2. Introducere

Abordarile comportamentale s-au centrat pe condiționare și pe relația de întărire

răspuns-stimul, negând valoarea oricărei variabile sau construct care ar invoca intervenția

activității mentale, dar care nu putea fi măsurat obiectiv, direct. Specifică behaviorismului a

fost ideea că stimulii controlează comportamentul.

Adepții Teoriei Social Cognitive (TSC) au plecat de la două constatări interesante.

Prima se referă la faptul că o parte din comportamentele definitorii ale oamenilor apar prin

simpla observare și imitare a comportamentelor pe care alții le performează. Comportamentul

poate fi format deci sub influența altor persoane, care exercită forța de modelare

comportamentală.

A doua constatare a fost aceea că modul subiectiv de reprezentare și transformare

cognitivă a stimulului pot controla atât comportamentul persoanei cât și stimulul. De

exemplu, în experimentele bazate pe paradigma amânării gratificației (Mischel, Ebbsen și

Zeiss, 1972), copiilor li se cere să stea așezați în fața unei bomboane până când

experimentatorul revine în sala în care copilul se află. Aceștia sunt instruiți că dacă vor putea

aștepta, fără să mănânce bomboana, atunci ei vor primi la finalul perioadei de așteptare o

recompensă cu o valoare subiectivă mai mare pentru copil (de exemplu o prăjitură savuroasă).

Prin astfel de cercetări s-a stabilit că unul din factorii cei mai importanți care separă copiii ce-

și pot amâna gratificația imediată de cei care nu pot face acest lucru este modul subiectiv de

reprezentare a recompensei (Mischel et al., 1996). Copiii care își reprezintă caracteristicile

consumabile, ”fierbinți” (hot) ale bomboanei, nu pot să-și amâne această gratificație imediată

pe care o au la îndemână. În schimb copiii care recurg la reprezentări ”reci” (cold) ale

bomboanei (de exemplu își imaginează că bomboana este doar o gumă de șters), reușesc să

reziste până la final, când primesc gratificația cea mare. În consecință, conform probelor

furnizate de adepții TSC, comportamentul persoanei este controlat nu de caracteristicile

obiective ale stimulului ci mai degrabă de modul subiectiv de reprezentare mentală.


207 207

3. Teoria învăţării sociale propusă de Rotter

Julian Rotter (1954) elaborează una din primele teorii ale învăţării sociale, introducând patru

constructe esențiale:

1. Potenţialul comportamental este probabilitatea ca un

comportament să se producă în anumite situaţii. În orice

situaţie există mai multe alternative comportamentale şi

fiecare alternativă are o anumită probabilitate de producere

asociată. De exemplu, dacă am vrea să ieşim în oraş să

mâncăm o prăjitură, am putea să mergem cu maşina, cu

bicicleta, pe jos etc. Potenţialul comportamental al fiecărui

răspuns este dependent de alternativele permise de situaţie.

2. Valoarea de întărire (valența) este preferinţa subiectivă a persoanei pentru una din

alternative comportamentale diponibile la un moment dat. O asumpţie este că în

general omul alege în aşa fel încât să obţină rezultatul/ consecinţa cea mai

preferată. De exemplu, putem petrece noaptea acasă, la un mall, la un concert sau

la Paris. Oamenii diferă în valoarea asociată acestor variante. Alegerea va fi

dependentă alternativele disponibile și de valoarea (valența) subiectivă asociată

fiecăreia.

3. Expectanţa este o variabilă pur subiectivă. Rotter considera că importantă este

percepţia individului cu privire la posibilitatea de împlinire a unui eveniment.

Expectanţa influenţează planurile de viitor şi comportamentele concrete în care se

angajează persoana. Expectanţele pot fi specifice sau generalizate. De exemplu,

locul controlului (locus of control) este una din expectantele generalizate

identificate de Rotter. Prin învăţare, unele expectanţe pot fi aplicate unei varietăţi

de situaţii; astfel se generalizează şi apoi generează comportamentel specifice

persoanei respective. Expectanţa şi valoarea de întărire sunt variabile independente,

dar comportamentul poate fi prezis corect doar ca funcție a interacțiunii lor (nu

aditivării lor!), conform formulei de mai jos, avansate de Rotter (1954) .


208 208

Potenţialul comportamental = f (Expectanţă x Valoare de întărire)

4. Situaţia psihologică. Nu se poate vorbi de comportament în abstracție de orice

context situațional. Acest context este situaţia psihologică din punctul de vedere al

persoanei care răspunde. Valoarea de întărire şi expectanţele privind întărirea

comportamentului sunt dependente de situaţie. Exemplu: a câştiga 20$ este mult

mai probabil să exercite o valoare de întărire asupra unei persoane care a fost de

curând concediată decât asupra uneia care tocmai şi-a primit salariul.

Sarcini de lucru

1. Încercă să prezici ce va face prietenul (prietena) tău cel mai bun în weekendul următor,

folosind formula și conceptele propuse de Rotter.

4. Învățarea observațională (IO)

Învățarea observațională este una din primele modelări care au

apărut în interiorul teoriilor socia-cognitive. Albert Bandura (1969)

arăta că procesele de condiţionare operantă singure sunt

insuficiente pentru a explica varietatea comportamentelor umane.

Oamenii învaţă şi prin simpla observare a ceea ce fac şi primesc în

consecinţă alte persoane.

Definire:

Învăţarea observaţională este procesul prin care o persoană – observator – îşi

schimbă comportamentul ca rezultat al expunerii la un model. Elementele

modelatoare provin de la comportamentul modelului.

Învățarea observațională poate conduce la achiziția de comportamente fie prin expunerea

reală la un model comportamental, fie prin expunerea simbolică. De exemplu, un copil poate

învăța să se comporte agresiv pentru că este expus într-un grup de copii în care interacțiunile

se desfășoară agresiv, violent, fie pentru că urmărește filme cu personaje violente care îl


209 209

fascinează. Printr-o serie de cercetări experimentale Bandura (1969,1986) demonstra că o

gamă largă de comportamente plecând de la manierele de servit masa și până la modul

cooperant sau agresiv de relaționare socială, se formează prin IO.

Unul din primele experimente, care a devenit emblematic pentru IO, este experimentul

”Bobo doll” realizat de Bandura în 1961. Scopul lui Bandura a fost de a demonstra că

agresivitatea, ca aspect diferențial interindividual, este un comportament ce poate fi

achiziționat prin învățarea observațională. Autorul a expus copiii de grădiniță la vizionarea

aceluiași film (stimul experimental). În film apare un adult care se îndreaptă către o păpușă

gonflabilă (Bobo doll), căreia îi ordonă să o șteargă de acolo. După un moment în care adultul

(ca model social) constată că păpușa este necompliantă față de cererea lui, acesta performează

4 răspunsuri agresive, însoțite de o verbalizare distinctă.

În prima fază adultul doboară păpușa, se așează pe ea și o lovește în nas în timp ce

verbalizează: ”Poc, drept în nas, bum, bum!”. În faza a doua adultul ridică păpușa și o lovește

în cap cu un ciocan, strigând ”...nemaipomenit, stai jos!”. În faza a treia păpușa este lovită cu

picioarele, adultul strigând ”...zboară de aici!”. În fine, adultul aruncă cu bile de cauciuc în

păpușă.

Variabila independentă manipulată de Bandura a fost consecința pe care adultul o

primește la sfârșitul filmului (faptei sale). Pentru aceasta Bandura a împărțit copiii în 3

grupuri, fiecare grup vizionând un final diferit. La primul grup, în finalul filmului, adultul/

modelul social este recompensat pentru fapta sa. La al doilea grup, în finalul filmului adultul

este pedepsit. Al treilea grup vizionează filmul fără ca adultul să suporte vreo consecință

(pozitivă sau negativă) la finalul faptelor sale. Ulterior, fiecare copil a fost introdus în camera

în care se afla papușa din film, fiind lăsat să se mnifeste liber (având la îndemână obiectele cu

care adultul a maltratat păpușa). Gradul de achiziție al modelului a fost obținut prin

capacitatea fiecărui copil de a reproduce verbal comportamentele modelului vizionat.

Numărul actelor violente performate liber de copii a fost o măsură a acceptanței modelului

social la care au fost expuși. Rezultatele obținute de Bandura arată că grupul copiilor expuși la

un model social agresiv, dar care suportă o consecință pozitivă, a manifestat o acceptanță/

imitație spontană mai mare decât celelalte grupuri experimentale. Băieții au imitat într-o

măsură mai mare comportamentele modelului de referință.


210 210

După 1970, Bandura îşi extinde teoria astfel încât să includă o varietate mai mare de factori

cognitivi. Personalitatea se dezvoltă printr-un determinism reciproc. Personalitatea,

comportamentul şi factorii situaţionali interacţionează continuu pentru a determina ceea ce

facem şi gândim.

Învăţarea observaţională presupune 3 stadii:

1. Expunerea observatorului la influenţele modelului social (real sau simbolic).

2. Achiziţia modelului se măsoară frecvent prin sarcini de reproducere/ amintire.

Procesul cognitiv este un comportament închis/ latent prin natura sa, dar aici el este

operaţionalizat prin intermediul amintirilor/ reactualizarilor ca un comportament

deschis/ manifest.

3. Acceptanţa reprezintă gradul de disponibilitate al observatorului de a imita

comportamental elementele modelatoare ale modelului. Acceptanţa este măsurată prin

performarea spontană de către observator a comportamentului modelului.


211 211

Expunere Achiziţie Acceptanţă

Observarea unor

modele reale sau

simbolice

Elementele

modelatoare sunt

achiziţionate sau

reamintite

Efe

cte

imit

ativ

e Imitaţie directă

observatorul imită exact comportamentul modelului.

Imitaţie indirectă/ facilitare

observatorul imită comportamente din aceeaşi clasă

comportamentală.

Efe

cte

cont

raim

itat

ive Contraimitaţie directă observatorul nu imită

comportamentul, face exact invers.

Contraimitaţie indirectă/inhibiție

observatorul este puțin probabil să performeze acte

din aceeași clasă de comportamente performate de

model

Elementele

modelatoare nu sunt

achiziţionate sau

reamintite

�on-imitație

Sarcini de lucru

1. Alcătuiește o listă cu zece comportamente pe care ca adult le-ai asimilat conform

schemei de învățare observațională propusă de Bandura. Pentru fiecare exemplu

verifică dacă este satisfăcută schema învățării observaționale.

2. Un copil a învățat să mintă. Acest comportament a fost asimilat pe baza învățării

observaționale a altor copii, care se pare că au avut succes în raport cu părinții și

profesorii lor. Cum poți să folosești învățarea oservațională pentru a forma un

comportament opus (să spună adevărul). Încearcă să elaborezi un design experimental

pentru a atinge acest obiectiv.


212 212

5. Teoria social-cognitivă bazată pe variabile persoană

Walter Mischel (1973) a propus o altă teorie socială care

identifică cinci tipuri majore de variabilele-persoană pe care

se clădește personalitatea. Faptul că variabile sunt denumite

de tip ”persoană” subliniază caracterul lor strict personal. În

măsurarea lor se recomandă o abordare idiografică, centrată

pe persoană și nu un demers nomotetic care acceptă agregări

interindividuale în prelucrările statistice.

1. Encodările/ reprezentările se referă la modul unic în care o persoană reprezintă,

evaluează și interpretează experiențele externe, trăirile interne, pe ceilalți și pe sine. Se

asumă că persoanele diferă stabil în modul de encodare a tuturor acestor aspecte. De

exemplu, unul și același câine pentru unul din frați este animalul de companie, iar

pentru celălalt este un stimul fobic. Modul de encodare și evaluare influențează ce va

observa și ce va învăța persoana din experiențele pe care le are.

2. Expectanțele. Încă din 1954, Rotter arăta că acțiunile pe care oamenii le performează

sunt dependente de consecințele pe care le expectează. Expectanțele specifice cu

privire la consecințele pe care anumite comportamente le au în plan personal sunt

variabile ce trebuie măsurate, pentru a putea prezice comportamentul în care va

alege persoana să se angajeze, atunci când se află într-o anumită situație ce-i permite

mai multe alternative.

Există atât expectanțe specifice cât și expectanțe generalizate (formate în urma

generalizării expectanțelor specifice).

Locul controlului (locus of control) este o expectanță generalizată introdusă de

Rotter (1954). Aceasta evaluează măsura în care persoana consideră că poate controla

evenimentele importante care o afectează. Deși poate fi măsurată pe o scală de

interval, variabila distinge la extreme două tipuri de persoane. Persoanele care au un

loc al controlului intern consideră că evenimentele și situațiile pe care le trăiesc și

consecințele pe care le suportă sunt, în primul rând, rezultatul propriului

comportament. Cei care au un loc al controlului acccentuat extern consideră că ceea ce

li se întămplă și deci consecințele pe care trebuie să le suporte, sunt rezultatul

hazardului, șansei, norocului sau a forței pe care o dețin alții. În timp ce primii au o


213 213

atitudine mai proactivă, încercând să se autodermine, cei din urmă au o atitudine mai

pesimistă, încercând să găsească ustificări pentru eșecurile lor.

Autoeficacitatea este o altă expectanță generalizată introdusă de Bandura

(1977). Aceasta se referă la credința persoanei că poate performa un anumit

comportament sau că poate duce la bun sfârșit o anumită activitate care presupune un

anumit grad de dificultate. De exemplu, credințele unei persoane că poate sări cu

parașuta sau că poate înfrunta un câine ciobănesc ieșit în față pe o potecă de munte

configurează autoeficacitatea acesteia cu privire la situațiile ce reclamă curaj.

Susținătorii TSC consideră că o astfel de expectanță va influența modul în care se

desfășoară comportamentul real al persoanei în situație. De exemplu, Bandura (1977)

descoperea o corelație înaltă între nivelul autoeficacității personale și rezolvarea fobiei

de șerpi după terapie. Cu cât persoanele percep că dispun de o autoeficacitate mai

mare, cu atât vor alege scopuri mai dificile și vor fi mai perseverente în atingerea lor

(Bandura, 2001). Wiedenfeld et al. (1990) descopereau că persoanele autoevaluate cu

un nivel scăzut de autoeficaitate sunt mai vulnerabile la anxietate și dezvoltă patternuri

de evitare pentru a-și reduce anxietatea. Aceste persoane își perturbă negativ chiar

funcționarea sistemului imunitar.

Bandura (1982) considera că autoeficacitate este factorul comun de succes al

tuturor terapiilor. Orice terapie care întărește expectanțele de autoeficacitate ale

persoanei va ajuta persoana să-și realizeze mult mai bine comportamentele adaptative

(de exemplu abordarea stimulilor fobici). Autoeficacitatea este considerată și un factor

motivațional întrucât persoanele cu un nivel crescut sunt mai persistente în urmărirea

scopurilor chiar și atunci când se confruntă cu adversități.

Expectanțele specifice iau forma unor relații ipotetice de tipul ”dacă...atunci”

între alternativele comportamentale și rezultatele expectate în anumite situații. În mod

normal, fiecare persoană aflată într-o anumită situație va performa acel comportament

despre care expectează că-i va aduce consecința cea mai bună din punct de vedere

subiectiv. Atunci când persoana este într-o situație nouă și nu știe la ce să se aștepte,

comportamentul ei va depinde de expectanțele comportament-rezultat care au fost

confirmate în trecut pentru situații relativ similare.

3. Emoțiile se referă la modul de procesare și răspuns afectiv al persoanei la situațiile-

stimul (externe sau interne). Emoțiile sunt alte variabile-persoană care diferențiază

indivizii. Acestea sunt puternic conectate cu encodările și procesările cognitive.


214 214

Cognițiile care activează emoții personale puternice (hot cognitions) sunt cele despre

sine și viitorul personal (Metcalfe și Mischel, 1999). Orice stimul care poate avea

consecințe pozitive sau negative asupra individului poate activa reacții emoționale

înalt diferențiatoare (Smith și Lazarus, 1990). Emoțiile ca stări afective sunt în

interacțiune cu situațiile externe sau interne, dar ele pot să se organizeze ca patternuri

stabile de ordin temepramental (Rothbart et al. , 1994).

4. Scopurile și valorile ghidează proiectele pe termen lung, situațiile și întăririle pe care

persoana le caută precum și reacția față de acestea. Așa cum arăta Rotter (1954) chiar

dacă două persoane au aceleași expectanțe, ele vor reacționa diferit deoarece pentru

același rezultat expectat ele vor atașa valori/ valențe diferite. Aceste variabile servesc

la organizarea și motivarea eforturilor persoanei furnizând direcție și structură pentru

proiectele urmărite (Grant și Dweck, 1999).

5. Competențele de autoreglare. Prin scopurile liber impuse și prin întăririle

autogenerate oamenii își autoreglează comportamentul. Autoevaluarea este

dependentă de modul de encodare și de valoare rezultatului obținut în raport cu

expectanțele fixate. Planurile mentale care selecționează și ghidează acțiunea sunt

ancorate în valorile persoanale. Acestea pot ignora frecvent semnalele externe; ele

activează patternurile comportamentale pe care persoana le consideră adecvate

anumitor contexte. Autoreglarea se referă și la selectarea liberă a situațiilor la care

persoana se va expune. Datorită selectivității operate în environment persoana își

crează propria nișă socială (Buss, 1987). Nișa în care o persoană trăiește conține o

serie de oportunități dar frecvent se întămplă ca aceasta să conțină constrângeri care

limitează posibilitățile de dezvoltare ale persoanei.

Sarcini de lucru

Identifică o persoană cu care interacționezi suficient de frecvent, dar despre care știi clar

că nu îți este simpatică (eventual este antipatică). Listează pe o foaie de hârtie acele

calități/ aspecte care formează în percepția ta imaginea antipatică. Acordă o notă acestei

persoane de la 1 la 5, unde 5 înseamnă maxim antipatică, pentru fiecare caracteristică

listată.

Identifică apoi o persoană pe care o simpatizezi cel mai mult. Listează caracteristicile

acesteia. Încercă să-ți reprezinți (encodezi) persoana antipatică prin caracteristicile


215 215

persoanei simpatice, chiar dacă la început ți se va părea extrem de forțat. Pune în practică

acest exercițiu de encodare și interacționați cu persoana pe care nu o simpatizezi minim 7-

10 zile (încercând deliberat să nu aplici prejudecăți). La final refă evaluarea pentru fiecare

caracteristică ”antipatică” reținută inițial. Stabilește diferențele pentru fiecare

caracteristică la cele două momente de timp (scade valoarea obținută la a doua evaluare

din valoarea pentru evaluarea inițială). Stabilește dacă s-a produs vreo modificare de sens

pozitiv? Cum o interpretezi?

Test de autoevaluare I. Stabilește valoarea de adevăr a următoarelor afirmații:

1) Teoria social-cognitivă consideră că stimulii externi nu pot fi controlați prin transformările cognitive aplicate de persoană. 2) În teoria lui Rotter, potențialul comportamental este o funcție aditivă. 3) Întrucât copiii nu sunt capabili de abstractizări, expunerea simbolică nu poate modela comportamentul acestora. 4) Econdările furnizează motivare și direcție pentru proiectele urmărite. 5) Reproducerea din memorie poate fi un bun test al gardului de achiziție.

II. Completează următoarele propoziții:

1) Expunerea presupune..... 2) Activarea cognițiilor ”hot”în cazul copiilor ............... să-și amâne gratificația imediată. 3)Auto-eficiacitatea se referă la......

6. Răspunsuri test autoevaluare

I. 1) F; 2) F; 3) F; 4) F; 5) A. II. 1) observarea unor modele reale sau simbolice; 2) îi împiedică; 3) credința persoanei că poate performa un comportament cu un anumit grad de dificultate.

7. Lucrarea de verificare nr. 9

I. Explică diferențele dintre conceptele de auto-eficacitate și loc de control intern. II. Stabilește asemănări și deosebiri între învățarea observațională și condiționarea

operantă. III. Oferă un exemplu personal în care cele cinci variabile-persoană propuse de

Mischel au interacționat și au condus la apariția unei caracteristici care te definește ca persoană.


216 216

8. Rezumat

� Teoriile social-cognitive demonstrează faptul că o mare parte din comportamentele

definitorii ale unui individ sunt asimilate în cursul interacțiunilor sociale, prin procesul

de imitație/ învățare observațională, ca urmare a expunerii sale la influența unui

model.

� Aceste teorii consideră că ceea ce face individul depinde de o serie de procesări

cognitive care se interpun între stimul și răspunsul său comportamental. Rotter

considera că expectanța și valoarea de întărire sunt procesări cognitive, de

interacțiunea lor depinzând comportamentul concret care poate fi expectat de la un

individ într-o anumită situație dată.

� Mischel (1973) considera că se poate prezice comportamentul pe care-l va performa

un individ într-un context dat, dacă sunt cunoscute competențele de encodare,

expectanțele, emoțiile, scopurile și valorile și competențele de autoreglare de care

dispune persoana țintă.

� Învățarea observațională a comportamentelor parcurge 3 faze distincte: expunerea,

achiziția și acceptarea/performarea modelului (Bandura, 1969).

� Autoeficacitatea este o expectanță de ordin generalizat, la fel ca și locul de control.

Nivelul acestor variabile este un bun predictor în raport cu preformarea sau

neperformarea anumitor comportamente într-o clasă largă de situații posibile. În

anumite situații particulare, cunoșterea expectanțelelor specifice poate fi un predictor

mai bun pentru comportamentul expectat.

� Modificarea comportamentului, inclusiv în cadrul terapeutic, se bazează pe

modificarea modurilor de encodare, a expectanțelor și a competențelor de autoreglare.


217 217

9. Bibliografie

Bandura, A., Ross, D., & Ross, S. A. (1961). Transmission of aggression through imitation of

aggressive models. The Journal of Abnormal and Social Psychology, 63, 575-582

Bandura, A. , Walters, R. (1963). Social Learning and Personality Development. New York:

Holt, Rinehart şi Winston,.

Bandura, A. (1965). Influence of models. Reinforcement contingencies on the aquisition of

imitative responses. Journal of Personality and Social Psychology, 1, 589-595.

Bandura, A. (1969). Principles of Behavior Modification. New York: Holt, Rinehart şi

Winston.

Bandura, A. (1971). Social Learning Theory. New York: General Learning Press.

Bandura, A. (1983).Temporary dymamics and decomposition of reciprocal determinism: A

replay to Phillips and Orton. Psychological Review, 90, 166-170.

Bandura, A. (1986), Social Foundations of Thought and Action: A Social Cognitive Theory.

NJ: Prentice-Hall, Englewood Cliffs,.

Funder, D.C. (1997). The Personality Puzzle. New York: W.W. Norton & Company, Inc.

Liebert, R. M., Spiegler, M.D. (1990). Personality: strategies and issues. California:

Brooks/Cole Publishing Company

Mischel, W. (1973). Toward a cognitive social learning reconceptualization of personality.

Psychological Review, 80, 252-283

Mischel, W., Shoda, Y., Rodriguez, M. L. (1989). Delay of gratification in children. Science,

244, 933-938.

Mischel, W., Shoda, Y., Smith, R.E. (2003). Introduction to Personality: Toward an

Integration. New York: John Wiley & Sons.

Rotter, J. B. (1954). Social learning and clinical psychology. New York: Prentice-Hall.

Rotter, J. B. (1966). Generalized expectancies for internal versus external control of

reinforcement. Psychological Monographs, 80.

Rotter, J. B. (1971). Generalized expectancies for interpersonal trust. American Psychologist,

26, 443-452.

Resurse web: http://webspace.ship.edu/cgboer/perschapterspdf.html http://psych.fullerton.edu/jmearns/rotter.htm http://www.columbia.edu/cu/psychology/indiv_pages/mischel.html

Documents

9. Psy Personalitatii - Abordarea Social Cognitiva