2 F U R N I C A Amri a] XV No. 7S, Luni 25 Octombrre 192D

Q . D . P . Citesc mtr'un ziar din Capitala că

se proiectează înfiinţarea unei Q.O. P-, iKip4 modeM faimoasei O. D. N., care în timpul neutralităţii a făcut spaima şi teroarea chioşcarilor şi a ţigănuşilor vîmători de gazete. Iniţialele G. D. «, c în memoria tuturora, ce an însem­nat, ca şi ceea ce pretindeau să în­semneze: „Garda Denunţaţii Naţionale!'" — o gardă care, după cum c de ase­menea de notorietate publica, n'a murit dar predat. O. D. P., după acela? calapod, are să însemneze „Garda Dem­nităţii Parlamentare", şi intrînd în func­ţiune deodată cu rodeschklerea sesiunii Corpurilor legiuitoare, la 13 Noemvrie, are să însemneze spaima şi teroarea... a cui oare ? SA cercetăm şi să vedem ciot ce-ar putea să fie.

Mal mtîl, nu ştim încă bine cam cine are să alcătuiască această garda. Cad m» e Indiferent. Altfel fşi mchiptneste, in adevăr, demnitatea parlamentara un guvernamental şi aîtfd un opoztţionist. După mameluci, această demnitate ar consta !n faptul automatismului ridicării mîtnuor şl nunării bilelor albe în urnele idem, plus cel mult clteva tămîieri binesimţlte la adresa proledelor guver­nului şi mai ales a însuşi autorului lor. Din contra, dupâ concepţia opozitfo-ulstă, demnitatea parlamentară n'ar fi salvgardată dec fi din momentul liber­tăţi absolute a terfelirii în orişice chip ţi de ori şl care durată, a aedoraş proiecte ale guvernului şi mai .'des (bis) a însuşi autoruiui lor. Aceasta nefiind o dilema, d o controversă, e întrebarea ce s'ar întîmpla dacă s'ar alcătui două tfărxi a demnităţii parlamentare?-. Ar fi piu, şi simplu o organizare mai slste-raÎBel a pâruelllor pînă acuma mai mult dezordonate, sau de guerilă ~ Dar ce ne-arn face cu demnitatea? Evident ua ce ar rămînea turtită, Intre cele două tabere campioane în numele e l

S'ar putea alcătui şi un comitet mixt (slabă speranţă), şl aluncea necesar­mente sfera Iul de acţiune ar trebui să se reducă la măsuri mai mult palia­tive, de pildă:

Reprezentanţii natfunîi cu oarecare reputaţiune_ neparlamentară; să fie o-bhgaţi să-şl lase., porecla îa uşă, sau la vestiar. Astfel: d-1 Miudunâ să-^i lase nunxete şi obiceiul aiiroat îa cui, pfni U effrea din J U t n t l . d-1 A, Q„

fost şl viitor, M dar perpetuu şl inva­riabil P , să se resemneze a se pre­zintă în incintă ca O., ceea ce poate să însemneze, indiferent, (după alegere), sau Om, san... zero. Ş'aşi mal departe.

Tot ca paliativ, garda ax mal putea să supraveghexe două focare ce pot deveni pernidoase de asemenea dem­nităţii parlamentare. Acestea ar fi: 1) bu-feml; 2) tribuna damelor.

La bufet, într'adevăr, cu prea multă uşurinţă se pot alimentă tendinţe extra­parlamentare, iniţiate la lordache, An­drei, Enescu sau Trei Sarmale (după gruparea din care face parte respecti­vul respectabil).—Tribuna damelor la-răş, contribuie nu mai puţin uneori la ieşirea din sărite a spiritelor prea es-cttablle sau combative.—Deci: porţiuni maximale Ia bufet, şi zăbrele la tri­buna damelor.

Toate aceste Idei le ofer, fără nici o prdenţie de brevet de invenţlune, pro­iectatei G. D. P. Dac'o fi să se con-stitulască, pot să-i mal suggerez şl altele. Adresa mea e cunoscută: Ion Grămă­ticii, Europa.

Sus Zisul r * ~ » . i « « . « . - » • • • '£)4IC4' •" * - * • *"»•*•" ••**'•«•

POPESCU & Comp, - A D A P T Ă R I -

Cea moi periculoasă meserie,

Fiecare industrie noua dă naşter* altor mici „ H i v î r t e l l " ce trăesc fn jurul ei ca parazitele pe animale. De exem­plu, societăţile cari asigură viaţa, în caz de moarte şi în schimbul unei eo« Uzaţii, familia sau rudele decedatului avînd dreptul de a încasa o sumă fixată mai dinainte. Flecare meserie îşi are „riscurile" c i : un preot trăieşte mult mal mult decît un rismar care, Ia rîndul său, vorba romînului, mănîncă din coliva croitorului. Aşa c i taxele anuale de asigurarea „vieţei" variază, fiind cu atît mai mari cu cft meseriea de pe urma căreia trăieşti te expune mai des la accidente. Care-i meseria care omoară mal repede pe omul ce-o pradică ? — Ascultaţi şi v i minunaţi.

Scena se petrece Ia „ghişeul" unei societăţi de asigurarea vieţei.

Intră un domn voinic, gras, bine îm­brăcat

— Domnul ce doreşte? — H mbeaM politicos funcţionarul de la ghişeu.

— Aş vrea să-mi asigur viaţa. — Luaţi loc şl aşteptaţi puţin. — Mulţumim. Aş dori mai Intit să

ştiu cît trebue să plătesc pe an. — Depinde. Sunteţi automobilist? — Nu. — Umblaţi cu b i d d d a ? — Niciodată. — i Aveţi trăsură de casă? — Neam de neomul meu n'a avut

a^a ceva! — Poate că sunteţi mecanic ta aa ră? — Oh, domnule, drept cine mă iei ?! — Atund sburaţf cu aeroplanul? — Nici asta. Eu, domnule, s imtpj>

ton: umblu pe Jos — Regretăm dar nu vfi putem asi­

gura: riscurile de-a fi omorît pe stradă ca pieton sunt prea mari şi chiar au mai existat cîteva societăţi cari au dat faliment iot din pridna aceasta.

Scena».

». s*a petrecut fnt/un „birou" ai mi­nisterului de externe, ministru titular nefiind faţă.

— Care va să zică, astăzi suntem în unsprezece!... Nu este aşa, Popes-cult ?

Popescu, distrat, uitîndu-&e la ceas: — Unsprezece fără un sfert. Domnul cu întrebarea, îucercfnd să

schimbe vorba: — Unsprezece fără zece şi 'ncă rfarn

bmjk nid o ţigare! Popescule, firavă, dă'mi o ţigare.

— Regret, dar n'arn. — Atunci dă'mi tu una, Vaxilc-scuk —- Ai uitat că nu fumez? — Toată speranţa fn tine tufa. rămas,

looescul : iniprumută-mă c'o ţigare. — Adineauri le isprăvii — Canaliilor! Care va să zică mtia

tril lăsaţi să'mi furaer. ţigările mele!.' Scoate tabaeherea din buzunar, aprinde

o ţigare, apoi iese afară, trlntiud uşa tn urma UtL

Octombriadă.

Mfdcâ aşteaptă la cotţ. Sunt trei săptămîni de cwd Mitică,

înfipt pe aoeiaş colţ de trotoar, aşteaptă.... — Păi dacă de trei săptămîni In şic

îi trage duuiui, co-o mai aşteaptă? — veji obieda d-veostra, just

Totuşi Miticii ttrl să se dcs-curăjjwe., pretinde:

— Artu-asta arc t i sosească mai repede ca niciodată!

— Cum, bre, d'un an o aşteaptă! Fireşte. Mitică aşteaptă la co l ţ . . .

îarru. S'a îngrijit de toate. Nu mai are nevoc de nimic; nici chiar de „bonul tk lemne 0 cu care tc 'ncăizeşti gratis suind zilnic sc l r l e primăriei ca să 1 eipeţ i

Mitică aşteaptă la colţ iarna si *n kCul ci soseşte «ca", necunoscuta vie-|ei, X-ul după care 'ţi pkrzi minţile tocmai fiindcă n'ai reuşit să deeîegi încurcata problemă,, a dragostei MltidS tresare ca 'n ziua Bobote/ei cfmi gerul li dă fi<>ri de moarte. Căci şi „ea" e albă-, mai albă decit zăpada, aidoma dt- aibă ca pudra cu care şţ-a acoperit figura ceraiîtă negru la ochii, dun­gată roşfu subt nas. Vine răscolind simţurile, făcfnd să sblniie nervii celor fntllnrp' în cale cum crivăţul zînife slr-rnek telegrafului pe stflpi de lemn.

Mitică închide un ochiu... închide şi pe .celaft- In bezna minţei „ca" trece I-ntaslic, zfmbltoarc... Parcă-i face semn cu degetu._

Mitică deschide repede ochi!... In faţa lui un obuz de carne cu cap de ghiulea. Deasupra, probabil ca să nu '.şi tur­tească vîrfuj clnd va veni în cotrtad c*un corp rezistent, pălăria tare joacă, işi joacă rolul de :

--•Bonjuri Ce maj fad. MHteâ? O l interpelat n'aude, a întors brusc

taţa spre fantomă. „Ёа" с departe... Obuzul cu picioare tnsibtâ: — Ce z id? . - Nostimă damă! "Mhkn. readus realităţi, aproba au-

tvmahc: «— Nostimă, Popescuk! Ohîuleaua strlmbfi dintr'un ochiu, arâ-

tind spre fantoma care abia se mai lăreşte :•

— Arc un picior... & Eu credeam c i are două! Şi lotul s'a sfîrţit. Ba nu: Mitică

aşteaptă şi-acum», iarn-i.

Crîmpeie,

— Crftiuk! — Pardon ! Cc înţelegi d-ta prin

„crai"? — Omul care are trecere ia temei — Aşa da: primesc.

F U R N I C A

—- Pe mfne aidodaiâ nu mă 'nşcaJA aparenţele: dumneata trebue să ai marc iucces la femei.

— De unde şui ? — Prea Ieşti darnic cu c k !

*

Şeenâ de menaj proaspăt Înjghebai Doamna apare fn pragul uşei. Figura

îmbujorată de prea multă alergătură — probabil.

Domnul, rar? o aştepta d'un ceas cu masa pusa, ţâşneşte depe scaun:

— Nevastă, nid o vorbă; şilu tot! Doamna, ţifnoasă: — Anume? — Mă 'nşeii cu Petrcscu.

Nu-i adevărat: te 'nşd cu kmescu. —• Atunci, să ştii că ruă 'nşel eu!

— cade domnul mototol pe scaun, complect descurajai

Postul Castrtw.»

.„ domidHază la dracii, tocmai afară din barieră, unde felinarele M»nt tot atft rk rare cn | i rimele bune. îşi petrece viaţa inlr'o căscioară cu tavanul lîngft fereastră, lungit pe duşumeaua goală a odăet, de cum se Inserează pînă apare luceafărul dimir.eţel cintînd în strofe ncsfîrşrte splendoarea nopţilor înstelate

Vizite nu primeşte... de cft pe ale proprietarului, „orzâr" în gura obo­rului.

Chiar ieri a venit şi i-.i spus; — Ce facem cu chiria ala, d-k.

Castron? S'aprupk Sfîntu Dumitru şi 'ncă n'ai achitat nici .semestrul Sfîntu Gheorghe

— Nene Matache, se uză-mă; în pre­zent n a m nici cinci parale,

— N"oi fi avtnd, musiu; dar asta e a opta oară dc cînd viu mereu si pri­mesc acelaş răspuns.

*»>• A cui e vina ? — Pentru un fleac de trclzed de lei,

doar n'o să viu in toate zilde la d-U: mai am şi altă treabă!

— Cînd ieşti liber? — Duminica... că nu mâ lasă guver­

nul să ţiu prăvălia deschisă. — El bine, pe viitor în Ioc să vil

fn toate zilele după clurie, vino numai in toate Duminidle!

-Nae D. Ţ ă r â n a

REDACŢIA Şl ADMINISTRAŢIA

Revistei „Furnica" Calea Orlvlţci, 96

3

Biletul de 5 0 0 * ' ' — — 'A . iM '

Mai z ikk trecute, Bancă Naţională s-'a pomenit cu o hfrtie de 300 falşă şi~ repede a irimes tutu'or gazdelor următorul comunicat:

Sr aduce U cunoştinţa tuturor di ta'gttf-şe j l Cian-i of h'a pţesentit un biVH dc jOT) le) tei? şi a « * t a tşte pfln« Jaijtfk-ane :a NlrtuJul oostra dc 5U0 Ici.

Paietul c falsificat pe o lilrtic m»i jpoask Justrurta ( « r a i a ) v< " flligrann-ic o tl&ar Imitate şt semnăturii?, cu caracim- sler#e,.

V3 rugim a fl atcnfl la pHroire* *cc«*«J fel ie bliete, Baac» refuxdvl plata i^r jt daca dlo lodmpîarc vt j'ar prct^wU us a.H> titenoa bil«:« vtU wiu*t* autorităţii.: )ifata»ft şl polrţîencjtt.

Doi ţărani au venit eu o vaci la Obor. Unul din d slovene*te cu «las bute pe un petic de gazetă; celalalt şi vaca ascultă cu mare atenţie

•— Se aduce la cunoştinţa ruturrx c8 fa ghişeu! BAncri naţionale... tiaMscţtţ primul. j

— Adică vrea să ikA la gMftftu, — îl inu-erupe al doikfl-

prezentat un bilet rk 50») lei fals.

— Auzi al dracul 1 l>el«t! ZI aVdus singur ?

— Bfletul t falsificat pe o hhtk rrid groasă».

— Să ştii câ c dc mucava. — ..lustruită, cerată.» , ~~ Nu ţi-am spus io E rW mucava

d*aia dtn care fac bocrii ştaifuri la ^heic, dA le rustruesc ţiganii cu ceară!

— ,.şi fillgTaraek ordinar inutate. — Hm, n'o fi dă hîrtk d'aia lustruită

d i tiligrâme, d'ala de, care 1-a vetiH hi a k k Neacşu la trei săptămfni după c* i-a mtuit băiatu la righiment...

— ...şi semnăturik şterse —• Aicea nu mai pricep. Hei tot mai

bine era p â vremea cînd umblau bani de argint- li mai muscal, îi mai sunai iî mai frecai şi pi 'ormă îi mirosea! şi lot vedeai dacă era plumb. Da acuma...

Acuma, continuăm noi, iz fi de dortt ca Banca siUumincre publicul întrio limbă mai puţin păsăreasca, aşa ca să priceapă şl un creştin care mu c nld măcar afutor de uşier la adînca insti­tuţie de credit.

Bumaşcâ

Sport» modem

-r Cucoana «Un stingă e nevastă-moa. f»lnft «tum i m prim**» ém •flüCi o r i : $1 obosit t

PORCI I IMPRESII DIN TIMPUL INVAZIEI

N O T E D E O M N E C Ă J I T

I-am răspuns, cu firea mea blajină, aşa în cit coropişniţa a început să dea din mîini cu tradiţionalul gest al telalilor, cum face Diamandescu cînd '1 atingi la zulufi — şi a plecat don­dănind :

— Ai rămas tot la mentalitatea aia! Şi, într'adevăr, eu, unul, spre deo­

sebire de alţii, ăm rămas, în ce pri­veşte chestia ovreiască, tot la mentali­tatea aia.

De la mine, răsboinicul macabeu a pornit la High-Life, ca să găsească pe Wechsler, în braţele căruia să se con­sole de ferocitatea antisemitismului meu.

Wechsler — Iţic, Natan ori Burăh — este fratele lui Antim.

Că toţi ovreii, ca frate-său şi ca toţi, cei-l-ălţi, Wechsler sufere de bovarysm. In judecata lui Wechsler, ca a neamului întreg, dar la el mult mai patologic de cît la semeni, cui ia proporţii gigantice.

Fratele lui Antim, ca toţi de legea lui, îşi exagerează puterile intectuale pînă ajunge să socotească cum că lumea stă în cumpănă numai graţie sprijinului ce'i dă el. Chinuit de iluzia atîtor însuşiri superioare, Wechsler are halucinaţii, ca şi Antim: 'i se pare că le ştie pe toate, că le poate pe toate, că pe toate le-a văzut. F. documentat asupra ori cărei chestiuni, de aici ori de aiurea — de omni re se Huli et qui-busdam aliis.

Dacă nouăzeci la sută dintre romîni n'au intrat încă în puşcăria, o datoresc mănmiei lui Wechsler; el a numărat cinci mii de lei procurorului care, fără parale, refuza Loteriei d i Stat un ser­viciu datorit; Wechsler, personal, a obrăznicit pe consilierul de la Casaţie care, cu ocazia unui proces, încerca sâ'l ia ca pe un biet ovreiaş — pe el, fratele lui Antim! Wechsler ştie, cu acte la mînă, cîte vagoane de lină au furat Brâtienii, din depozitul armatei, ca s'o puie în podul casei pentru a împiedeca explozia bombelor aruncate de aieroplane; Wechsler a fost faţă cmd armatele romine fugeau, mişeleşte, din faţa germanilor, Ia Mihăieşti; Wechsler se uita pe fereastra ministerului de râsboiu cind Dinu Stolojan venea, în fie care dimineaţă, în automobilul în­cărcat cu giuvaericale, de aştepta pe Vintllă, cumnaiă-sâu, în ultimele zile cari au precedat evacuarea capitalei; Wechsler, în sfîrşit, a văzut, cu amîndoi ochii, între altele, cum, la Argeş, arti­leria colonelului, nu'mi aduce aminte care, trăgea în divizia lui Socec—ceea ce a făcut pe acest brav general să piarză o bătăile cîştigată.

— Ai văzut dumneata toate astea? am întrebat eu crucit într'o zi.

— Cu ochii mei, domnule, — Păi unde crai dumneata? — Acolo! - In luptă?

— Ac> io. Afirmarea, făcută cu o tărie care

răsturna, m'a pus pe gînduri. Am luat informaţii despre situaţia acestui preţios martor la tot ce s'a întîmplat şi la ce nu s'a întîmplat în cursul acestui răs-boiu — şi iacă ce am aflat.

Wechsler, grămătic Ia Loteria de Stat, era, ca poziţie militară, rezervist bătrîn, la Dorohoiu, de unde e localnic, şi unde moşu-său avea porecla de musser, adică „delator" — şi unde se afla unitatea din care făcea el parte. Acolo, persecutat de comandant, fusese lăsat printre sedentari. Firea belicoasă a Iui Wechsler, însă, nu se învoia cu viaţa nulă de erou în cancelarie ori la croitorie, într'un orăşel ferit de- pri­mejdie. De aceea, s'a răstit, prin s-jris, Ia cartierul general, unde era ă tu et ă toi cu generalul Iliescu, şi a ajuns în Bucureşti. Sunt de nedescris-'sufe­rinţele bravului acestuia cînd s'a văzut în capitală, oraş mort unde nu trăgea nimeni cu tunul şi nu se dedeau asal­turi la baionetă. Pentru a-şi scutura toropeala, ca unul ce simţea că are în gibcrnâ bastonul de mareşal. Wechsler a mai luat o dată de piept pe Iliescu şi'şi a atins idealul: a ajuns copist, în capitală, Ia biuroui corpului de auto-mobilişti.

In această strălucită situaţie, la care, pe cît ştiu, n'a ajuns nici Joffre, nici Cadorna, nici măcar Hindenburg, cu toata idolatria ce au pentru ei com­patrioţii lor, Wecbsler, contabil de pro­fesiune, scria în condică numărul auto­mobilelor militare şi asista, de la fe­reastra ministerului de râsboiu, la sîn-geroaselc bătălii cari se dedeau la Argeş - şi, arbitru al operaţiiior coman­damentului, însemna, pentru uzul core­ligionarilor de la sinagoga tinichigiilor, greşelile criminale ale ofiţerilor, laşi­tatea soldaţilor şi eroica purtare a jir-manilor. Şi le însemna ca văzute cu amîndoui ochii — pentru că Wechsler, ca şi frăte-sâu, stâpînit de egotism pînă în punctul de a se substitui persona­jelor din anecdote, nu ştie nimic de Ia alţii ci toate localizările le dă ca pe­trecute în faţa lui, fiind el personal în joc, actor pururea, cu mîinile şi cu pi­cioarele, în dramele, adesea din istoria antică, pe cari Ie povesteşte.

Nu e, pe suprafaţa pămîntului, nici nn ovreiu mai caracteristic evreu de cît el — de aceea să nu vă surprlnză cînd îl veţi auzi, mai Ia vale, cum are să vorbească. Dialogul nu se poate tăgădui, ori cît de prudenţi sunt pă-mînteni, pentru că, loviţi de nevroză, au scăpat din vedere martorii

— Inchipueşte-ţf, mon şer, a mcepnt, de Ia uşă, la High-Life, Kahana, caro venea de la Brasserie, unde avusese incidentul cu mine, ?nchipuieşte*ţi că

Arhibâld a rămas, faţă dc chestia evree, tot la mentalitatea ruginită dc acum trei zeci de ani!

— Şi, ce, te miri? a replicat im­portant şi grav, fratele Iui Antim. Arhi­bâld e cei mai atroce dintre toţi pă­cătoşii de antisemiţi din ţara asta de escroci! Mă surprinde că 'ţi ai pierdut vremea să stai de vorbă cu aşa un maniac.

Şi, sentenţios, a încheiat: — Mizerabilii ăştia trebuiesc su­

primaţii — Evident, evident, s'a grăbit, cari­

tabil, să consimtă Mişu: Ii tolerăm de cinci zeci de ani. A

venit vremea să punem mîna pe cio nu-ge şi să pornim noi pogromul.

Zicînd aceste fioroase vorbe, neîn­fricatul orator simţea că, pentru aşa elan, e meschină aprobarea numai a lui Wechsler—şi căuta cu ochii galerie. Privirea 'i cade, din întîmplare, asupra lui Goldenthal, ovreiu naturalizat fran­cez, care, provocat de ochelarii lui Mişu, ia cuvînhil:

— Dar ce vrei să facă romînii, domnule, cînd tot ovreiul se simte dator să se puie în serviciul duşma­nului, socotind că serveşte cauza ju-daismului?

— Care? Unde? C u m ? întreabă, deconcertat, Kahana?

— Ei, şi ? înfruntă, vitejeşte, Wechs­ler. Li se cuvine mai bine ?

— Ce vorbă e asta, domnule? mai insinuiază, timid, francezul — şi se po­meneşte potopit de verva pum/intenilor:

-— De cinci zeci de ani ne chinuiesc. — Trăim în ghetto, ca în evul mediu. — Suntem trataţi ca fiarele. — Trebuie să ne muiăm în lacrămi

bucata de pîine. — Plătim cu hrana copilaşilor ca să

răscumpărăm, dc la bandiţi, dreptul de a agoniza.

— Destul! Ne au ajutat împrejură­rile să aşezăm domnia noastră, aici — şi moarte cui se va încumeta să ne stea în potrivă!

— Ori noi ori ei! Şi, palid, vibrînd de revoltă, Ka­

hana sfîrşeşte: — La nevoie, am să mă duc în străi­

nătate ca să fundez ziare în potriva mişeilor de romîni!

Goldenthal a trebuit să se retragă, gîrbovit sub torentul de invective spur­cate cu cari îl striveau pâmîntenli. E-coul purta pînă în stradă p e : „rene­gat!" cu care candidaţii la împâmîntc-nire gratificau pe imprudentul care cre­zuse că poate să aibă şi el o părere.

Ca să incheiu capitolul, uit'-te, fac o prinsoare: gladiatorii ce la High-Life o să citească rîndurile acestea, o să spu­mege de furie neputincioasă, ba poate o să mă şi blesteme în havră — dar n'au să'mi ceară nici socoteală nici..... desluşiri

Poliţia.—Esie inutil să repet că po­liţia, aşa cum e organizată, e o irsti-

F U R N I C A

tituţie parazitara, care face rău in tot-d'auna — şi nu face bine decit atunci cînd-.. n'are prilej. Intr'o ţară cu prin­cipii morale şi cu norme de guvernă­rii îot, s'ar creca, faţă de intituţii sinis­tre cum e poliţia noastră, batalioane de agenţi cu menirea să garanteze li­bertatea, avutul şi viaţa locuitorilor, în potriva ci.

Intriun cartier al Cap :talei, cartier care începe dela şcoala iancului şi cuprinde trei secţii poliţieneşti s'au format bande de haidăl cari fură, sparg, jefuiesc şi terorizează mahalalele, ziua n amiaza mare. N'au mai rămas garduri, nu se mai stivele pasările—şi poamele dispar dela un ceas Ia altul. Dc cum se lu­minează de ziuă, începe ofensiva: cete, înarmate cu pietre şi cu ciomege, intră prin curţi — pe cînd rezervele pîndesc afară ca sâ dea de veste dacă, ceeace nu se întimplă de altfel niciodată, ar apărea vreun sergent de vorbă cu cîte o slujnică.

Şi svîntâ. Dacă, ai casei, prind de veste şi ies

să gor.ească pe briganzi, bandiţii, nu­meroşi şi înarmaţi, încep să arunce cu pietre şi se retrag luptînd ca ariergardele în răsboiu.

Dar se retrag un moment, numai. De cum intră proprietarii în casă, bandiţii se întorc şi inhă şi ei, din nou, în curte. Sfî.şie pomii pe d'a'ntregul; scot bulamacii de la zaplazuri ca sânumai fie nevoie să spargă poarta — şi se avîntă la atac cu o îndrăzneală de tîl-tîlhari.

Nu se măi poate trăi. Porţia, orînduită să doarmă cînd nu

fură, rămîne nepăsătoare Ia toate re-clamaţiile. N'are, într'adevăr, nici mij­loace îndestulătoare, recunosc dar şi pe cele pe cari Ie are, le păstrează ca să le întrebuinţeze mai... productiv.

Părăsiţi de orice ajutor din partea autorităţii, suntem siliţi să ne apărăm singuri.

Prin ploaia de proectile ale cetei de pungaşi, am reuşit deunăzi să prind unu, graţie d-lui Vîţu, un elev de liceu care trecea pe stradă in momentul cînd ticălosul, sprijinit de rezervele de afară, se retrăgea apărîndu-se cu bolovanii din sîn.

L'am dojenit, întîi, ca acont din sa­tisfacţia la care aveam dreptul; şi pe uurmă, tfrlf, l'am dus Ia secţia 22, cea mai apropiată de mine. Comisarul, ca întotdeauna, e absent— dus în „cerce­tare", subcomisarul Ia „o descindere" şi toată puterea administrativă dintr'o imensă felie a Capitalei e reprezentată printr'un iplstat căruia somnul nu-1 dă răgaz să bea tutun, şi un sergent bă-trin, un fel de macac în uniformă gro-tescă, a cărui menire, în maşina so­cială, e să mănînce gratis, prune din coşul oheniior, cind fşi dă osteneala sâ .se rupă, vremelnic, de pe banca din iLa4,3 comisiei» bancă pe cais, în re>

gută generală, desfăşură el toată acti­vitatea pe care i-a fnchiriat-o prefectura.

Pi macac îl chiamă Tudose Stan. Pe pungaş, Ion Constnntinescu, zis

„Cocean". Ipistatul, nu cred să aibă nume, cum

n'are nici sex nici vlagă. Am expus „cazul". Pungaşul se făcea că plinge. Poliţaiul, neştiind cum să procedeze,

consultă din ochi pe macac—şi maca-c I, om hîrşit in cheiemecuri, ii îm­prumută mijlocul care să-I scoată din încurcătură:

— Cum te chiamă, m ă ? — Ion Constantinescu. — Şi unde srâi? — In Ţepeş-Vodă, — Ce număr? — 27. Şi, către ipistat: — Va's'câ nu e din secţia noastră. Apoi, către mine: — La 24, domnule! — Dar unde e 24 ăla? — Ici, Ia Postelnicul. Superiorul, lămurit, mi se adresează

şi e l : — Nu putem să instrumentăm în

secţie străină, domnule; va sâ vă du­ceţi la 24.

— Dar cu pungaşul ce fac? — II duceţi la 24. — Eu? —> Păi, dar! — Cum să'l duc, domnule, eu? E

treaba poliţiei ca, cel puţin în cazuri de flagrant de ict, să reţie pe bandiţi ori să-i expedieze unde are să se facâ cercetarea. Nu e destul că ţi l'am prins eu—vrei ca tot eu să-l duc la spinare ?

Convins, nu de judecata ci de tonul meu, organul lui Samurcaş isprăveşte de rumegat boabele de porumb de pe un cap de cocean, şi, după ce se opin­teşte într'o grimasă violentă ca să vîre măcinătura în foios, se întoarce către sergent:

— Ia ia'!, 'nea Tudose, pc ăsta, şi fă-te cu el pîn' Ia 24.

Şi plecăm: 'nea Tudose, cu punga­şul de mînă- ş i , eu, după 'nea Tudose.

Eşim din secţie, o luăm la dreapta, mergem oblu cîteva minute, şi la ca­pătul stradei Vişinelor, ne oprim:

— Da und' mă 'ci 'neata, dom'lc ? mă întreabă macacul.

— Păi, nu'ţi spuse ipistatul ? La 24. — N J pot să merg, domnule. Acolo

e altă secţie—eu nu pot să instrumen­tez in raion străin.

— De instrumentat, ştiu eu că nu puţi sâ instrumentezi nici în bătătură la tine, replic eu; dar acu nu e vorba să instrumentezi—ci numai să'l ţii pc ăsta ca să nu fugă pînă vom ajunge acolo.

Arhibald Aceste „note* au început ia No. 83. Cu începutul anului XV, „Porcii", apar

regulat câta doua pagini la fiecare număr.

Obstrucţiunea Intre mijloacele de luptă parlamen­

tară, de cînd numai e democratic să-l iei pe tălălău de pielea spinărci şi s ă i arunci pe fereastră, obstrucţionismul ocupă locul pe care, în artilerie, II ţin tanknrile. Se scoală, pe rînd, 20, 30.50 ori 100—toţi cîţi n'au avut loc pe banca ministerială, şi încep, de pe o technică mai dinainte stabilita şi cu toata vigoa­rea pe care o dau huliganului crăpel­niţa şi băutura pc care ' i o înlesnesc cei 160 de lei pe z l :

— Cer cuvîntul! Cum prezidentul, chiar văr bun cu

Christos de ar fi, nu poate acorda cu­vîntul, în acelaş timp, Ia 10, la 30, Ia 50 ori Ia 100 de inşi odată, se pornesc oratorii, furios şi cu vervă:

— Oligarhie! — Bandiţi! — Regele samsarilor! — Antrepenor de permise! — Huo! — Uideo! — Mascara! — Păcătoşi! Şi latră, şi urlă, şi sbiară pînă cînd

năucesc uşierii. In vremea asta, tribunele, pline de

iovi — căci fiecare deputat are dreptul să introducă cîte o tistea dintre loca­tarii de la Sf. Ionică—tribunele fac cor cu oratorii:

— Huo! — Ciocoi parşivi! — Trăiască Internaţionala! — Jos vampirii cari ne sugsîngele! — Afară cu ei! — Carnaxi! Prezidentul sună clopoţelul, şi, de­

bordat de tovi, ridică şedinţa. După un sfert de ceas, revine. N'a-

pucă, însă, să'şi ia locul la birou, câ sare Lupu, şi, făcînd contorsiuni ca cei cu ducă-se pe pustii, începe:

— Huideo! Acesta e semnalul. Dc cum 'I aude

d. lorga, porneşte, într'un peş, şi, trimi-ţ?ndu-şi caierul înnainte:

— Afară, huliganilor! Spurcaţi mo­ravurile parlamentare. Ce aţi făcut, ca­na!!!, din drepturile bieţilor isracliţi?

După d. lorga, vine d. Ţiţeo Pop, care începe, pe rominească dela Bichig Ceaba:

**- Nod, feăgfr-ât dracu'o toătelo

FÜ R N I C A

tale, c'ufule şi coadă l Că'r miniştri aun* sunteţi voi, calce-vâ a neagră!

Urmează d. doctor Popovici, asvîr-lindu-se asupra prezidentului, cu pum­nii încleştaţi:

Prezident eşti tu, mă, âu porc de cîgne ?

Şi în vremea asta urlă 10, 30, 50, 100 de deputaţi—pe cînd tovii din tri­bune, sbierînd ca fiarele, prezintă băn­cii ministeriale o pădure de ghionti.

Şi scandalul ţine neîntrerupt pînă la sfîrşitul şedinţei, cînd se scoală d. Vaida Voevod şi zice, solemn, în nu­mele lui Mihalache, cel cu cooperativa deîa Topoloveni:

— Dacă guvernul acesta de ticăloşi nu lasă minoritatea să vorghiască, a-tunci vom întrebuinţa toată puterea noastră fizică şi morală ca să învăţăm minte pe cînii dela gremiuri.

Noa, teremtete! Şi spectacolul acesta costă 60.000

de lei pe zi adică: şaizeci de mii de Iei pe zi! I

La noi în mahala, era o tagmă de puşmale, din pricina cărora nu se pu­tea odihni suburbia. A fost, însă, des­tul un sub comi#ar cu.... energie, pen­tru ca derbedeii să plîngă cu amar apucătura de zurbagiu cu care făceau obstrucţionism prin partea locului.

Dar comisarul nostru avea.... cura-giu — nu ca preşedintele consiliului de miniştri, care are numai tuleie....

Un deputat

La Cafeneaua Elizeu din Piaţa Teatrului se adună adesea o clien­

telă interlopă, cocote, tipuri suspecte. Un artist dc Ia Naţional supunea

deunăzi: — Monşer, eu n'o să mai calc in

localul ăsta. — Faci pe rîiosu (îi răspunse altul)..,

Tu vii aici un ceas pe zi, şi un om ca Millerand nu s'a ruşinat să'$i stabilească domiciliul pe şcapte ani la Elizeu!

0 bandă de spărgători s'au introdus noaptea în farmacia Thüringer din

calea Plevnei de unde ar fi furat peste o sută de flacoane de parfumuri şi o mare cantitate de săpunuri,

(feti o fi vr'ua Schröck Holmes te

poliţia noastră, ei va trebui să raţio­neze aşa:

Banda aceasta nu poate fi compusă decît sau din cocote sau din peşti, de oarece numai aceste categorii de vie­ţuitoare au nevoie de atîta parfumerie şl săpunărie. Este esclus ca furtul să fi fost săvîrşit de gospodine oneste ori de cetăţeni onorabili. In tot cazul, au­torii hoţiei nu pot fi decît nişte- fiinţe mu.-dare.

Apoi, hoţii trebuie căutaţi printre oameni cari se bucură de o sănătate excelentă, iar nu printre persoanele bol­năvicioase, căci n'au şterpelit din spiţăric nici un gram de chinină, antipiriuă, plas­ture Rigolo, etc. Ei n'au viţiul beţiei, fiindcă altminteri ar fi fost imposibil ca un băutor să reziste ispitei d'a se apro­viziona măcar pe un an cu bicarbonat de sodă.

Iată domnule Romulus Voinescu, cum aş mustrului eu copoii Siguranţei dacă m'ai numi profesor de inducţiune şi de-ducţiune Ia noua şcoală de poliţie ce citesc în ziare că se va înfiinţa.

Deunăzi a fost examenul pentru ad­miterea de bursieri în ş~olile militare.

Fiecare candidat era ţinut să declare specialitatea militară căreia vrea să se dedice.

— Popescu? — La Cavalerie, domnule. — Ionescu? — La mitraliere. — Vasilescu? — Eu vreau să mâ fac aviator. ....Ţi-era mai mare dragul să vezi ce

nobilă emulaţie era printre fragezii viitori apărători ai patriei să 'şi-aleagă dintre îndeletnicirile ostăşeşti pe cele mai grele şi mâi primejdioase.

Vine şi rîndul Iui Protopopescu. -— Ce armă îţi alegi, tinere? — Eu, domnule... eu vreau să fiu o-

fiţer însărcinat cu aprovizionarea... Răspunsul micului Protopopescu a

stîrnit oarecare hilaritâte. De ce? Din-potrivă, socotim că e un băiat solid şi practic şi mai cu viitor decît toţi ca­marazii săi.

Prinţul Gh tă.

D-nul Const. Petrescu, funcţio­nar R. M. S. la Spt. Gheorghe (Transilvania); Societăţile coope­rative „Solidaritatea" din Dorohoi, si „Concordia" din Herţa, sunt ru­gaţi a ne plăti imediat sumele ce dator esc din vinza<*ea revistei. Vom continua publicarea a estui anunţ pînă la complecta achitare.

Porumbielul şchiop Maestrul Castaldi, profesor Ia Con­

servatorul de muzică, eminente com­pozitor, autorul popularului imn războinic „La Arme!", povestea deunăzi într'un cerc intim o mică întimplare care 'I impresionase în timpul şederei sale de cîteva săptămîni la Veneţia.

Era în Piaţa San Marco. Maestrul îşi lua în fiecare dimineaţă, Ia ora fixă, cafeaua cu l.pte, pe terasa cafenele1" Florian, local istoric, care de trei sute de ani nu s'a închis niciodată nici ziua nici noaptea

Chiar în prima dimineaţă a sosire! sale în magnifica cetate a gondolelor, Maestrul observă că un porumbiel, din nenumăraţii faimoşi porumbei veneţi ni ce fac deliciul streinilor călători averti­zaţi de curiozitatea aceasta prin ghidul Baedecher, un frumos porumbel se a-propia timid de masa unde el îşi lua gustarea'i naţională. Porumbielul acela era şchiop. Maestrul îi asvîrli cîteva fârîmături de „brioşe", c'un gest dis­trat, probabil meditînd în acea clipă subiectul unei sonate sau simfonii. Dar, băgînd de seamă că sfiosul porumbel se dompsticise şi că, şontîc-şontîc. tot mai mult şi cu mai cu încredere se a-propia de oaspele necunoscut, începu să'i arunce alte bucăţele de cozonac pe care invalidul aviator le devora cu un apetit remarcabil.

A doua zi, la acelaş ceas, porum­belul şchiop se prezentă ca şi cum ar fi fost chemat pri itr'o invitaţie în regulă, sau ca şi cum un dor şi-o afecţiune deosebită îl cuprnsese penrru necu­noscutul voiajor atît de amab'l cu el. Fireşte, maestr >l Castaldi a îm,;ărut cu dînsul frăţeşte prăjit .rild cu care'şi sorbea cafeaua.

A treia zi, porumbelul şchiop a ve­nit ex.ict la vtzita*i cotidiană; ba astă-dată, împrietenit cu totul, s'a aşezat chiar sus pe masă, şi foarte drăguţ şi cnminte a ciugulit bunătăţile ce amicu'i italian venit ca sol al depărtatei Ro mînii îi oferă cu galantomie.

A patra, a cincea, în sfîrşit în toate zile cit a stat Maestrul la Vrneţia, a-celaş lucru s'a întfmplat cu o exaci-tate mate natică.

Castaldi, isprăvind povestirea, ne întrebă >

— Este curiozo, nu e âşa ? aceasta amiciţia de! un o uomo cu un p o n t o

?

beloJ Qu'an pensez vous? Şî ce r>c mai fi întîuipiat, dupe plecare al mea, chind povero porumbelo a venito se ta cafeaua cu mine, e non piu trovato Famfitrione I?...

Vâzînd câ Maestrul e într'un acces de sentimentalism, şi ca să'i risipesc regretul ce aproape îi umezise ochii, îl întrerupsei:

— Maestre, nu'ţî mai face 6Înge rău degeaba: porumbelul şchiop nu s'a mai Întors la cafenea sâ te revadă 1

— Cest impossible! il m'aimalt tant,.. Perche ?~

— Fiindcă, a paisprezecea zi, după afectuoasele vizite ce'n' făcea, porum­biţa, consoarta porumbelului, 'i-a făcut şchiopuiui (ştii că şchiopii au mare re­putaţie din punct de vedere amoros) o straşnică scenă de gelozie: —„Unde te duci, mă şontorogule, de te scoli cu noaptea 'n cap şi mă părăseşti?" i-a zis ea. Iar el: B — Nu mai am ncvoe de tine, columbă veneţianâ, divorţez deoarece am găsit o gîscă dela Bucu­reşti care mă 'ndoapă câ pe-un curcani" — „Porcule I" a exclamat cu indignare porumbiţa,trîntindu'i cîteva ghiare peste cioc. „De azi innainte, peşte ordinar, n'ai sâ mai părăseşti cuibul conjugal fără mine sau fără voia meal Şi chiar dacă aveai sâ râmii încâ un secol în Veneţia, maestre Castaldi, porumbielul şchiop n'ar mai fi venit la întîlnirea de pe terasa cafenelei Florian. Punct I — conchisei eu, măgulit de rîsetele cu eari prietenii îmi ascultaseră im­provizaţia.

Dar Maestrul nu se dete învins: — Ai zis punct? Dar cu sunt la

Conservator de contra-punct; prin ur­mare am se povestesco alta aventură mea galantă în Italia... Eram laFireneze. Contesa de...

Contele de Teklrghiol.

Revista „FURNICA"

Primeşte anunţuri In text cu trei lei l inia, minimum zece linii .

Reclamele In versuri sau ilustraţii cu legende, după învoiala.

Fapte Diverse După nonă, care te face sâ dormi

dus; du-»ă gripa spanioli, care a bîn-tuit în Moldova; şi după tifosul exan-temati •, care se aşezase în tranşee ca la el acasă, se par că răsboiul a mai produs o racilă, mai sensaţională de cît toate: vezi, ca un linx, şi prin pie­tre, cînd pătimeşti de afecţiunea asta— dar vezi numai peste gard. La dum­neata, în imediata apropiere, nu zăreşti nici ca prin sită.

Această crudă boală se p a n că a lovit pe d. Iullu Maniu, feldwebelul partidului naţional din Ar.Ieal.

Numărul din urmă al Patriei, or­ganul prin care respiră supuşii d-lui Maniu, este, la adresa Regelui, de o ireverenţă stupidă, cum era adresa pe care însărcinase Carp pe Lupu Kosiake s'o înmîneze, pentru a fi transmisă Celui în drept, comisiei venită la Bu­cureşti, anii trecuţi, pentru încheiarea armistiţiului. Nu e nici o deosebire între interviewul prin care & Marghi­loman cerea suveranului sâ facă gestul* ori injoncţiunea drlui Stere, care, în numele Ukrainei, porunciâ sâ ne alipim de Austria, ca orice provincie auto­nomă — şi intenţiile, grosolan mascate, din articolul patriei.

Şi d. Maniu, care vede aşa de clar ce se petrece la Atena, nu zăreşte ce se scrie la Cluj — fiindcă, dacă ar vedea ca prin ciur, măcar, suntem si­guri că ar dojeni amarnic pe scribâlăul care jonglează, la frontiera Ungariei, cu ceeace cată să fie sflnt pentru ori cine e romîn.

Urînd şefului organizaţiei din Ardeal, grabnică însănătoşire, ne permitem sâ-i recomandăm Păstrarea Vederei, o lu­crare meritoaââ a doctorului Gheorghe Fişer, excelentul medic comunal, lucrare în care specialistul pentru boalele de ochi dâ îndrumări sănătoase celor do­ritori de a-şi îndrepta vederea.

Dacă, nici după ce va consulta a-ceastâ curte, d. Maniu nu va ajunge sâ'şi dea seama, de visu, despre ceea ce face doctorul Lupu fn gazeta doc­torului Vaida, atunci nu mai e dc cât o încercare de făcut: sâ se ducă la Moscova, ca să consulte pe profesorul pe care 'H va recomanda Moscovici, tov care '1-a precedat în paradisul comunist.

Ei, nu vă spuneam cu că, schimbai Ia faţă ca să nu fie recunoscut, Pln!<-hofs a rămas în Bucureşti ca să ne in-digiteze spre cele de folos!

Iaca dovada, între altele: 'toţi ovreii cărora „blocul" le-a pus la îndemînă cîte gazetă, toţi sunt cu Alitteleuropa—-cum erau pe vremea cînd salariile se plă­teau Ia poliţia de Siguranţî. Apoi, or­ganul lui Câcău, căruia, fiindcă repre­zintă hipodromul, 'i se zice Steagul, are în fiecare zi cel puţin un articol rupt din rărunchii lui von Tuelff. Şi, în fin-, Burăh Braunstein, cel care, prin Lumina lui Schulder, ne denunţa lui Amelung cînd ne bucuram de înfrîn-gcrile yîrmanilor, a eşit din ascunză­toare şi ne învaţă azi, cu pseudoni­mul de B. Brănişteanu, prin Adevărul „ententistul", că. dacă vrem sâ ne fie bine, să punem pe Christes u director la drumurile de fier şi pe Dunăreană ia arsenal—cum a făcut Giolirti la Roma.

Or, Giolirti, e, în Italia, ceea ce era Neniţescu în Mitteleuropa — deci, în­demnul lui Burăh e, ca şi în timpul ocupaţiei, să mergem cu Virtschaftstabul, dacă vrem să ne fie moale.

Şi, ca sâ îndrăsnească Burăh âtîta, credeţi dumnea voastră că nu simte pe Pinkhofs la spate?

Mari naivi trebuie sâ fiţi! »

Una, fenomenală. Viitorul, de cînd se simte popular

în Turtucaia, s'a apucat să denunţe pe fostu-i şi viitoru-i ministru de permisuri.

In numărul din urmă, ziarul oficios al Băncei Romîneşti dă, lămurit, o re­ţetă de cum se „operează" la minis­terul de industrie.

Şi.... d. ' Rusu Abrudeanu n'a demi­sionat din partid.

* i i f Cu 65 de Iei atlasul; cu 12 Iei a-

ritmetica pentru clasele primare şi cu 8 lei abecedarul, Cartea Romînească a produs, pentru acţionari, anul acesta, 200 la 100.

Şi naivii se miră — naivii cari nu ştiu câ director al acestti întreprin­deri, menită sâ împrăştie kalkura prin noi înşi-ne, este Pâtrăşcanu, colegul lui Fortunescu in parlamentul lui Că-cău şi plâmînul prin care răsufla ver-waltung-ul nemţesc în gazeta pusă dc Berger la îndemînă lui Stere.

Nu ştiu Brâtienii, pe care ii spîn-zura în efigie—dar-mi-te naivii cari pe­treceau pe front pe cînd huliganul făcea politică tudescăl Democrat

Vast ty basloitu ásta t.. s Orl ctnd vr<*ati, I * ©öt Iránit orma tn umferalft? N11 mai sptme. Mltlca I Cum I M i ém la iaffanaa, II P M ! In «««r * §* clnd piac iau o umSHrelá,

Dttea de f > f4re$&

MUCURI DE IDEI — ORIGINALE —

Ciad doi se ceartă, al treilea... Luni dimineaţă.

«In Interiorul celui mâi mâre magazin dm Lipscani, funcţionarii comerciaii, ră­maşi mahmuri din cauza repaosuiui du­minical, forfotă dc cok) plnă colo, unii pregătind vitrinele, alţii orlnduind marfa pe rafturi, pentru ca totul să fie curat Şi Ia locul lui cfnd va sosi „patronul".

Bercu, purtând Ia spinare două mari suluri de postav, calcă fărâ să 'vrea peste piciorul nodoros al lui Şmil.

Şmil, care urăşte de moarte pe Bercu fiindcă acum doi ani a luat de nevastă pe Raşda, cu care el trăia dc cită va vreme ridicînd piciorul strivit, exclama dureros:

— Ai! ai! ce dubiloc! Bercu se opreşte locului, ripostează

dlrj : — Şi tu măgari Aşa idiot . Şmil ii tae vorba: — Taci, moil Cine poate fi mai idiot

de cit tine? Mai idiot dc cit mine eşti tu -

— Vuuut?! — ...Iar mai idiot dectt tine c patro­

nul care te ţine incâ ?n slujbă 1—ispră­veşte Bercu reiufndu-şi voiajul. înco­voiat sub greutatea celor două suluri de postav.

* . . •:. . Şcolare,

Sunt aproape două luni de cfnd cursu­rile şcoalelor primare au fost deschise şi elevii clasei I-a, de sub conducerea &i supravegherea d- lui institutor Ana­fura, n'au făcut nici un progres. Doamne sfinte, ce idee o să'şl facă de el d-nu! revâsor cfnd, venind în inspecţie, va constata că activitatea şcolară a insti­tutorului Anaforă e absolut deplorabilă wxact la fel cu a lut pe cînd încă nu fusese luat de la catedră şi bombardat slujbaş ministeriali

Astăzi, mai cu seamă, d-nul Anafura e necăjit foc.

— Pină acum am scos cinci la ta­bla şi nici unul n'a ştiut lecţia. Nu sunt dc loc mulţumit de voi, măgarilorl

In fundul clasei, un elev mare cit o cismâ de jandarm călare, sc sîcîie în bancă, par'că ar vrea să protesteze.

D-nul Institutor Anafura se răsteşte :

- Popescu Gheorgbe, cc tot r1« 3coio ca un prost?

— D-l<v profesor, lonescu Dumitru... — Ce'ţi face lonescu Dumitru? — Spune că dacă d-voastră nu sun­

teţi mulţumit de noi, pentru ce nu vâ daţi demisia?

•** W . i .

Conversaţie de cocote, — Maşcr, ai auzit?... Ştii pcLilica... — Blonda cu care am făcut cunoş­

tinţă la cazino-ul din Constanţa? — Da._ care juca toată ziua la bulă.

A ajuns rău, săraca: i-a rupt picloru! — A rămas şchioapă?! — Nu ea, el: tipul cu care trăia.

Inchipueşie-ţi, maşer, un accident stupid dc automobil. Plecase Jâ moşie siVşl încaseze recolta. Pe şoseu, poc! lo­to'un pom.

Piciorul stîng complect sfârîmat de la genuchi. Biata LilicăL. tocmai In pragul icrnel să râmlie fără picior!

— Zău dacă înţeleg. — Ea, care trăia p'un picior de trei

sut*; mii lei pe anii

Vinerea traoută... ... zi cînd mai toţi mărginaşii Capi­

talei îşi îndoapă motorul uman cu fa­sole albă.

In faţa gărei de Nord, colţ cu calea flrivlţei, Oeorgescu dicamft desperat cu mîr..i pe lonescu care abia îşi tîrte picioarele, copleşit de greutatea unu! geamantan dus la spinare.

— Hai mal repede, că pierdem trenu ! lonescu e calul încăpăţînat care dc

ce i dai cu biciul d'aia se înfige locu­lui, amînîrKl plecarea odată cu demisia guvernului Averescu. Drept răspans in­vitaţiei lui Vaxilescu, pune geamanta­nul pe trotoar, s'aşează ca p'un ecaun şi începe să respire sgomotos, urn-flmdu-şi fălcile.

Un pungaş de băiat, locţiitor de in­valid care vinde trecătorilor "ţigări R. M. S. veritabile, două.d'un leu!", martor involuntar, incepe să rîdă,plimbîndu-şi mereu privirea între perechea de viitori voiajori.

Oeorgescu flueră odată—a pagubă— revine şi mai autoritar:

— Scoală, mă omule, că nici Ia Cră­ciun nu mai ajungem Ia Ploeşti!

Calul se opinteşte în geamantan, gea­mantanul, smucit puternic, îşi reia locul pe umărul drept.» lonescu porneşte ho-târîL. hotărlt să-i o facă. Căci ajuns în faţa lui Vaxilescu, se răsteşte:

— Ce uriai mă, coabe? — Păi dacă pierdem t/ermJ! Tu mi

vezi?» uită-te la ceasl Ambii, plus locţiitorul de invalid, în­

torc capul spre orologiul rnfipt în frun­tea dădirei gărei dc Nord.

lonescu duce mîna streaşină deasu­pra ochilor.-

— Cite ceasuri sunt, că cu nu vid bine ?

— Unu. in acclaş limp, vrnzătorul dc R, M-

S. veritabile, dă drumul unui sgoroo. caralecristic motoarelor umane îndopate cu fasole albă.

Auziobrăznide! Vaxilescu se 'nfuric ; — Ce fad, păcătosule? — L-am potrivit după coasul gărei! Dinrr'o săritură latăl în marginea

trotoarului dc vizavi, lăsînd p« Vaxí-lescu cu gura căscată, ras, tuns şi™ parfumat,

w &' S Primăria Capitalei.

In audienţă la d- nul primar. SttfşHuJ totiversaţid:

— Cetâţene, vexl bine că toate jin*-nalele spun minciuni: avem lemne! Mi Jără grije...

— Cam „fără grijă", d-le primar? Vine iarn3. Ala de la depozite mi-au spus că n'au un băţ. • — Şi eu îţi spun câ avem lemrw:

avem lemne 13 Ploeţti, La Piteai, U\ Transilvania....

— Unde, d-le primar?! — La pădure.

Păi atunci eu stau mai bioc; şi eu am lemne, d Ie primar!

— Tot Ia pădure? — Chipurile mai aproape: in piv­

niţa vecinului! * •-•-» -.«*,,..

Pension modeL Prospecte gratis, franco şi la cerere, Mai ieftin ca ori unde, mai bine ca

ori unde! Singurul pension modei din Capitală

in care un codru de pîine goală ţine loc de supă, mîncare şi friptură. Pentru gustarea dc dimineaţă se prevede fran­zela puţin mucigăită, culoarea cafelei cu lapte, totdeauna absentă. ; Unicul pension în cârc elevii sc simt ca la ei acasă... cînd părinţii sunt duşi la plimbare.

Intre alţi „autorizaţi" să predea „cursuri particulare", e şi domnul Pa­coste.

F U R N I C A ii

In Invăţămfntul particular, Pacoste joacă rolul glndacului gălbui de care surrt pline bucătăriile .murdare: îi gă­seşti pretutindeni; n'a existat pension care să dea faliment fără binevoitorul concurs al d-lui profesor Pacoste.

Liceul I-a trecut tată-sâu, care regulat venea Ia examen cu buzunarele doldora de scrisori de recomandaţie. Bietul om a murit tocmai cfnd nepricopsitul de fiu-său era să dea „licenţa". Aşa că astăzi, Pacoste, „absolvent al facullăţei de litere", învaţă pe alri ceeace el însuşi n'a fost în stare să înveţe.

lată'l în clasă, explicîr.d elevilor „lec­ţia viitoare".

La un moment dat spune: — Fiinţa cea mai superioară de pe

piatfnt, e omul. Omul e făcut din pul­bere . . .

Oprindu-se bru&Cj către un elev din fundul clasei:

— Pope«:u Marin! Ce citrţcăl acolo ca un şobolan? - •

— D-îe profesor, lones'cu Petre nu mi lasă In pace.

— Ce'ţi face ? — Cică să vă întreb p e d-voastră,

de ce omul, dacă e făcut din pulbere, mi se transformă în noroi cînd plouă?

Pacoste a uintrt catalogul, a ţrîutrt $1 uşea, s'a dus drept Ia d-nul subdi­rector să se plîngâ că elevii clasei a lU-a sunt. cei mai imbecili din top şco­larii cu'cari au avut el aface pînă în ziua de azi.

Nae O. Ţăranu

B a b a O a r b a Poliţia de moravuri a făcut o razzia

deuoiseară şi a găsit 120 — citiţi: una sulă două zeci — de vergure: cu tocuri ca piclorangele; cu buzele vopsite în culoarea, ficatului de iapă; cu caucuic la vîrfuL.' Iactoferelor; cu zulufi pe la tîmple; cu degetile In formă de ghiare; cu unghiile boite cum fac cadînele — dar fără domiciifu.

Parte din aceste vestale, s'a cons­tatat că dorm pe la cei cari le culeg de pe drumuri fiindcă ei nu pot dormi — iar celelalte, pe unde nemeresc cînd nu 'nemereşte gardistul să -le ducă la post.

Şi Ie-a trimes la urma lor, poliţia: prin Popa Nan, prin Popa Petre, prin Popa Qiiţu, prin Popa Rusu, prin Popa Tatu — pe flecarei, adică, la locul ei

P O M A N A S T E J A R U L U I — Traducere după Jean Rameau —

Ca un bâtrîn cu braţe de vîrstă schilodite, Stejaru-agonisează la un ocol de drum, , Şl 'ncetişor, aproape c'un gest uman, acum Acoperă vîlceaua cu frunze vestejite.

Aruncă, tot aruncă, tăcut şi multă vreme.,; Per nişte bani de aur ce-asvîrl'un prinţ superb, Din ele, flori şi iarbă, cînd crivătu'i acerb, Mantale îşi vor face, de1 frig nu vor mai geme.

Ei bucuros le-aruncă, şi făr'să socotească... Ş*acoperit cînd totu'L el moare, mai păstrînd Cîteva foi in vîrful unei crengi vii, oricînd Un cuib. dragile'i păsări acolo să'şi clădească. •

Oameni, stejari sau trestii, pot fericiţi să'şi zică La moarte, ştiind printrînşii câ'i anotimp milos C'un cerşetor ori muşchiul micuţ,— şi că de jos' O sâ'i blagosloveasc'un calic sau păsărică I

Taroscon

de originej ca sa nu le vie prea peste mină mîine seară, .cînd, obosite de somnul zilei, se vor simţi impinse de instinctul îirei lor umblăreţe să debarce din nou. Calea Victoriei şl prin stradele adjacente.

Ca să prînză în Bucureşti, întinzînd năvodul Siguranţei, numai 120—adică o sută două zeci — din miile de noc­tambule care sc încurcă printre picioa­rele trecătorilor, trebuie ca poliţia să se fl legat Ia ochi cînd a pornit să pescuiască Pentru că, pe lîngă,local­nice, şapte-opt sute Ia număr ; pe Ifngâ legitimele celor cari, cu o mie de lei pe lună, lasă, numai la bodegă, pentru aperitive, o mie cinci sute—bez că muierea-i cheltuieşte, din micile ei eco­nomii, numai pentru ciorapi, simbria pe şase luni; dar pe Ungă astea, perma­nente şi cu drepturi cîştigate in bata­lionul Cyterei, se mai varsă asupra capitalei, de cînd cu permisurile si cu monopolul petrolului, toată fauna rămasă fără plasament din Mizil, din Vălenii de Munte, de Ia Urziceni şi, nu rare ori recunoşti, de pe eleganţă, de pe doliul de sub unghii şi de pe alura bulgărească, pe exotica pornită din Tur-tucaia şi proptită, în cercul fătălăilor fără mustăţi, de colţul Continentalului, în aşteptarea unui comisionar care, cu gestul discret pe care 't-l ştiji, s'o indi­gneze spre.... cel* de cuviinţă.

Pe acestea, mii şi mii, nu Ie-a văzut inspectorul care comanda razzia--şi nu je-a văzut fiindcă se juca de-a Babe Oarba, în ioc să caute cu. patru och, să stîrpească gonococii ambulanţi şi, lipsind pe provinciali de.~ hrana lor de toată ziua, să-i îmbrîncească spre aho orizonturi ca să se ieftinească chiliile în Bucureşti

Dar, ori cît de miop ar fi poliţaiul care a cules pe cele 120 de pretese ale Venerei, tot nu pricep cum a lăsat să-i scape printre degete celelalte 1200 — pentru că, niţel dacă eşti om, ie simţi de Ia distanţă: îşi maschează-mirosul părintesc cu opoponaxul dia pudră, opoponax care anunţă mur­dăria de o poştă; calcă în lături cu tocurile date pe spate—şi , dacă te uiţi bine, aduce piciorul fiindcă, cu talpa ciorapului formată din căiciiul tras spre degete, sunt jenate la mers şi fac pasul In bobote.

Să nu vază, dar, de cit pînă în vîriu! nasului, e infirmitate cunoscută—îl mai înţeleg, ded, pe comandiru! Siguranţei; dar să-i fie obtuz şi simţul olfactic, asta prea e de oaie — şi, dacă cumva e adevărat, atunci ce să cred despre prefectul de poliţie care pleacă la vînâ-toare cu cîîne 'surd ?

Gardist «4M.»....**>-t ,* • •»•»*#»- ' •

Aieltereie Grafice ^Tiparul Românise-, Sir, Sfttodfe Nft 8

AL & P, in Transífvarta

- Ce fac copii âia, şefule I - fie AII ¥©xi5 jtfecsiias io*«À , ^ а г ш " , - *asiç era.,, üar pof»«aia? эш ajnitt I Й Ш * « У mm**