168879102 Consideraţii Asupra Etimologiei Neologismelor Din Limba Romană

‚

CONSIDERAŢII ASUPRA ETIMOLOGIEI NEOLOGISMELOR DIN LIMBA ROMÂNĂ

www.referat.ro

SUMAR

INTRODUCERE........................................................................

CAPITOLUL I Noţiunea de neologism

1.1. Preliminarii.........................................

CAPITOLUL II Mijloacele externe de îmbogăţire a vocabularului

2.1 Împrumuturile lexicale................................................................................................

2.2 Adaptarea neologismelor de împrumut...............................................................

2.3 Adaptarea fonetică....................................................................................

CAPITOLUL III Neologismele în limba română contemporană...........................

3.1 Rolul neologismelor în limba română contemporană

3.2 Neologismele acceptate şi neacceptate în limba română contemporană

CONCLUZII..............................................................

BIBLIOGRAFIE .................................

INTRODUCERE

,,... Se scurge timpul trecător de parcă ar fi un izvor murmurător. Cu el şi anii vieţii ce

se strecor ca frunzele într-un copac roditor.

Omul e ca şi pomul ce-şi prinde rădăcinile, dă roada de care mai apoi se bucură,

dă fructul cel dulce care cu greu s-a făcut. Se întristează pomul cînd rămâne fără fructe

şi frunze, devine trist, dar are speranţă că sămânţa lui va încolţi şi va da viaţă altui pom.

Timpul fuge ca un gînd, tu vrei să-l opreşti dar el nu te aşteaptă. El parcă se varsă intr-

o mare sau ocean ce-şi duce valurile intr-o amintire din trecut. Ne amintim de acele

clipe fericite cînd am obţinut cu atâta râvnă să scriem cu alfabet latin. Ne-am bucurat că

vom păstra limba noastră ca pe un fagure de miere. Uităm ori poate nu conştientizăm ce

a zis marele nostru poet naţional şi universal Mihai Eminescu ,,Noi nu suntem stăpânii

limbii, ci limba e stăpâna noastră. Să păstrăm cu demnitate şi să luptăm, că avem o limbă

pe care ne-au lăsat-o ca un mărgăritar scriitorii şi strămoşii noştri”

Procesele de integrare europeană privesc atât structura, cât şi suprastructura

societăţii, referindu-se nu numai la baza economică, ci şi la cea socială, politico-juridică,

ştiinţifică, tehnică, avându-şi fiecare specificul şi diverse forme de manifestare.

Mijloacele de comunicare şi exprimare a gândurilor, sentimentelor au a-şi spune

şi ele cuvântul în această privinţă. E vorba aici, mai ales de înnoirea, îmbogăţirea,

desăvârşirea vocabularului în general şi îndeosebi a terminologiei diferitelor discipline

ştiinţifice, tehnice, dar şi literare propriu-zise. Luat în totalitate, vocabularul poate fi definit

ca un grup social şi care serveşte la descrierea, clasarea sau actualizarea anumitor aspecte

ale lumii exterioare. Se zice că fiecare semn lingvistic este un semn aparte în acest

univers de semne, fiindcă limbajul uman este un limbaj incorporabil mai bogat, mai

simplu, mai eficace ca oricare alt limbaj.

Orice lucrare ştiinţifică, tehnică sau artistică se cuvine a fi redactată într-o limbă

literară integrată în opera de creaţie respectivă, modificându-se de la o temă la alta

pentru a preciza prin ea însăşi atât intenţia, atitudinea autorului, cât şi însăşi realitatea

obiectivă ce este prezentată cu mijloacele expresive adaptate la conţinut.

În întrega istorie a dezvoltării limbilor – din antichitate şi până astăzi – s-a pus şi

se menţine până în prezent posibilitatea şi necesitatea sporirii mijloacelor expresive pentru

redarea nu numai a obiectivelor, faptelor, fenomenelor, situaţiilor noi, care nu le repetă, de

regulă, pe cele vechi. Se cer unităţi lingvistice noi, dacă e vorba de inovaţii.

Studierea profundă a problemelor de limbă nu poate fi realizată fără sprijinul

efectiv, real al operelor literare şi ştiinţifice, deoarece la fixarea şi ilustrarea valorilor

semantice şi expresive îşi aduc obolul, în primul rând, scriitorii. Mijloacele de redare a

gândurilor şi sentimentelor i-au preocupat şi pe savanţi, tehnicieni, pe oamenii de cultură

în genere, pe lingvişti, filologi îndeosebi, care s-au simţit datori să participe şi să intervină

în adoptarea şi adaptarea neologismelor.

Pentru unii lingvişti şi pentru majoritatea nespecialiştilor (literaţi) calificativul

„neologic” poate fi atribuit doar cuvintelor foarte recente intrate în limba română (în

secolul al XX-lea),care, nefiind asimilate şi adaptate, se simte ca atare. Sextil Puşcariu şi

Iorgu Iordan, Al. Graur, Florin Marcu şi C. Maneca, precum şi alţi lingvişti, consideră

neologisme cuvintele de origine neolatină, romanică sau de alte proveninţe, ce au pătruns

în limba noastră începând cu sec. Al XIX-lea. Limita aceasta coincide cu cea fixată de

Ion Coteanu pentru „Epoca actuală”, ca a treia (şi ultima, deocamdată) în evoluţia limbii

române. În concepţia autorului, epoca actuală începe odată cu modernizarea vocabularului,

factorul cel mai important, prin intensitate, dar şi prin extensiune, care a marcat trecerea la

această nouă fază.

O atenţie deosebită merită studierea limbii române, răspândită şi vorbită pe

teritoriul Republicii Moldova, al Bucovinei de Nord şi Transnistriei, din punctul de vedere

al circulaţiei mijloacelor neologice necesare în condiţiile social – economice şi culturale

orientate în prezent spre Vest, dar având în vedere, bineînţeles, rădăcini şi în relaţiile cu

Nordul, Sudul şi Estul european. Admiterea neologismelor în limba noastră – ca şi în

oricare altă limbă – nu se face în mod mecanic sau la întâmplare, din orice izvor

etimologic. Ele se cer a fi adaptate din punct de vedere noţional, fonetico – fonologic,

morfologico – derivativ, sintactico – stilistic, lexico – frazeologic la normele limbii debitoare.

În perioada interbelică oamenii de vază, intelectuali militau spre o ridicare

efectivă a nivelului de trai, a culturii, literaturii române printr-o sincronizare cu situaţia

similară a Europei Occidentale, precum şi spre o limbă literară română pe întregul

teritoriu al Ţării întregite. După 1940 tendinţa aceasta s-a continuat în alte împrejurări,

dar, de fapt, tinzînd spre aceleaşi obiective în condiţii social – economice şi culturale mai

dificile în Basarabia şi Bucovina de Nord.

Fenomenele de limbă ce existau în spaţiul glotic basarabean, bucovinean de nord şi

transnistrian trebuie cercetate şi ele din punctul de vedere al evoluţiei şi tendinţelor

normale de dezvoltare a limbii române în general, pentru că limba nu este numai un

sistem de semne, ci şi un fenomen social în continuă evoluţie. Ea nu poate să nu ţină

cont de apariţia unor realii şi de dispariţia altora. Aceastacere nu atât o restructurare

gramaticală, cât o revalorificare a mijloacelor expresive, limba fiind un adevărat

acumulator de cunoaştere a realităţii. Tot ceea ce în enunţul vorbitorului costituie o

abatere de la modelele existente în limba, în care se poartă conversaţia, se poate numi

inovaţie. Admiterea acesteia de către ascultător în calitate de model pentru enunţurile

următoare este numită de E. Coşeriu acceptare. E vorba aici de o cale externă de evoluţie

a limbii, care priveşte îndeosebi vocabularul, de îmbogăţire a lui pe contul împrumuturilor

lexicale din alte limbi.

Există şi o cale internă care priveşte tendinţele de evoluţie a structurii fonetice,

gramaticale şi lexicale. Sunt evoluţii în cadrul sistemului general al limbii date.

Calchierea după model străin constituie cea de a treia cale, când apar mijloace

expresive noi pe baza formanţilor morfologici proprii, dar după un model structural străin.

Intră aici în joc procesul de interferenţă a limbilor.

Tema tratată în continuare va fi expusă în genere în plan cronologico – descriptiv

pentru a înlesni evidenţierea proceselor în dezvoltarea lor istorică, privind directiile de

stabilire şi precizare a normelor literare în cadrul sistemului lingvistic român, în strâns

contact cu factorul social.

În cazul când în limbă se iveşte necesitatea unor cuvinte noi, aceasta alege una dintre

posibilităţile existente: crează cuvinte noi pe baza materialului lexical existent ; crează

cuvinte noi printr-o nouă îmbinare a sunetelor limbii împrumutată un cuvânt din alte

limbi unde acesta există, foloseşte cu sensuri noi cuvintele deja existente în limbă prin

inovaţie metaforică.

Din aceste situaţii, rezultă şi care sunt principalele căi de îmbogăţire a limbii literare.

Căile, sursele de îmbogăţire a vocabularului limbii literare, după originea materialului

lexical folosit, se grupează în două categorii mari:

1. Mijloacele interne şi externe

2. Neologismele

La rîndul lor, fiecare dintre aceste categorii cuprind multiple mijloace concrete de

îmbogăţire a lexicului cu cuvinte noi, care diferă între ele din punct de vedere al

productivităţii, al bogăţiei lor.

Tema în discuţie este actuală pentru că fără a cunoaşte toate formele unui cuvânt nu

putem avea o comunicare corectă.

De asemenea actualitatea teme este prezentată şi prin formarea şi introducerea noilor

cuvinte în vocabularul uzual al unei persoane.

Esenţa acestei lucrări constă în abordarea cuvintelor noi în vocabularul limbii române,

diversele influienţe exercitate asupra limbii noastre şi rolul acestora în îmbogăţirea

vocabularului.

Pentru elaborarea acestei lucrări ne-am propus următoarele obiective:

-să cunoaştem mijloacele de îmbogăţire al vocabularului;

-să identificăm cuvintele împrumutate din alte limbi;

-să depistăm factorii care determină pătrunderea neologismelor în limba actuală;

-să determinăm rolul neologismelor în limba română actuală;

-să evidenţiem abuzul de neologisme în limba română actuală;

-să identificăm neologismele acceptate şi neacceptate în limba română actuală;

-să evidenţiem calculul lingvistic în limba română actuală;

-să enumerăm tipurile de calc în limba română actuală;

-să depistăm semicalcurile din limba română actuală;

-să determinăm tipurile de abrevieri din limba română actuală;

-să identificăm cuvintele compuse din limba română actuală;

În acest scop am structurat lucrarea în trei capitole:

Capitolul I, intitulat „Noţiunea de neologism”

Al II-lea capitol al acestei lucrări intitulat „Mijloacele externe de îmbogăţire a

vocabularului”,este divizat în patru paragrafe.

În paragraful I „Împrumuturile lexicale” ne propunem să analizăm unele cuvinte

împrumutate din alte limbi, ca de exemplu din limba rusă, engleză, germană, latină,

franceză.

Fiecare cuvânt împrumutat are un rol aparte în vocabularul limbii noastre.

Paragraful II „Adaptarea neologismelor de împrumut”, paragraful III „Adaptarea

(neadaptarea)(orto) grafică” şi paragraful IV „Adaptarea fonetică” vom discuta despre

neologismele adaptate şi opiniile unor cercetători.

Cel de-al III-lea capitol este intitulat „Neologismele în limba română

contemporană”,aceste va conţine două paragrafe.

În paragraful I, intitulat „Rolul neologismelor în limba română contemporană”,vom

determina rolul acestora în limba română actuală.

Paragraful II este intitulat „Neologismele acceptate şi neacceptate în limba română

actuală”,vom discuta despre neologismele acceptate de vorbitori şi opiniile unor

cercetători.

Rolul pe care îl urmărim în această lucrare este de a vedea mijloacele de formare a

cuvintelor în vocabularul limbii române actuale şi rolul unor cuvinte împrumutate în

limba noastră.

CAPITOLUL I. NOŢIUNEA DE NEOLOGISM

Preliminarii

Baza etimologică a termenului de neologism o formează două cuvinte greceşti:

adjectivul neos-„ nou ,, şi logos- ,,cuvânt,,.

La crearea şi punerea în circulaţie a neologismelor se opun puriştii, inclusiv cei

francezi. În secolul al XVIII-lea erau criticaţi termenii :gratitudine, exactitate, iar în zilele

noastre mulţi nu admit cuvinte ca: accidente - ,,victima unui accident” , devisager - ,,a

privi” ş.a., deşi ele au fost admise de Academia Franceză.

În limba germană , Neologismus e tratat ca :,, neologism – vorbă nouă”, Neolog – neolog

,”cel ce întrebuinţează des termeni noi ” , Neologie – neologie,” introducere de noi termeni

în limbă”. În germană se diferenţiază Fremdwort de Lehnwort. Ele sînt împrumutate din

alte limbi , de fapt , sunt cuvinte tot străine , dar care s-au adaptat şi încadrat în sistemul

fonetico-gramatical şi lexical al limbii germane şi nu mai sunt sesizate ca negermane.

În limba rusă neologismele sunt considerate:

a) drept cuvinte şi expresii noi , create pentru a numi sau a reda sensuri noi.În

termenul de neologism se includ împrumuturile lexicale din alte limbi , care s-au

adaptat sistemului lingvistic rus. Această interpretare este foarte apropiată de sensul

termenului german Lehnwort – cuvânt integrat în sistemul lingvistic al limbii

debitoare – împrumutate.

b) cuvinte sau expresii a căror origine străină este uşor simţită de vorbitorii ruşi. Este

ceea ce nemţii numesc Fremdwort , iar ruşii – varvarism.

Dicţionarele româneşti tratează neologismul ca un cuvânt împrumutat de curând din

altă limbă sau creat recent din mijloacele morfologice proprii ale limbii respective. Se

citează derivatele neolog şi sinonimul neologist , neologic şi neologistic , cf.

neologismomanie , (a) neologiza , neologizare , neologizant. Se mai pomeneşte că

I.L.Caragiale întrebuinţa şi termenul novicism , rar folosit azi.

Sextil Puşcariu definea concis şi precis neologismul ca un cuvânt ” intrat în limbă pe

cale cărturărească ”adică ceea ce , în mod curent , se numeşte „cuvânt savant”. Nu se

specifică aici că neologismele se pot forma şi din mijloacele morfologice proprii.

Puţini autori consideră neologisme cuvintele ce lipsesc din dicţionarele generale. De

fapt , aceaste nu poate caracteriza esenţa şi specificul neologismelor. În cursul unui singur

an apar în diverse limbi sute şi chiar mii de inovaţii lexicale , impuse de o necesitate

socială de a numi şi percepe tot ce e nou în societate , în tendinţa oamenilor spre

economie , unificare , sistematizare a mijloacelor lingvistice , în scopul unei varieri de

nominalizare a ideilor , faptelor , acţiunilor noi , precum şi al diversificării stilistice şi al

diferenţierii semantice. Neologismul dispune de calităţi de precizare şi concizie cu caracter

inovator.Un exemplu grăitor în această privinţă este neologismul recent sponsor (engleză-

sponsor) , atestat acum şi dicţionarele generale cu sensul „persoană , organizaţie , firmă etc.,

care susţine financiar o acţiune în scop publicitar.

Şi iată în zilele noastre a apărut un nou termen , specializat mai ales în economia

politică:sponsor. În relaţii de sinonimie se află acest termen nou cu toate lexemele mai

vechi , dar ca la oricare alte sinonime nu e vorba de o identitate semantică , ci de o

diferenţiere între toate aceste sinonime. Sponsorul este un chezaş sau un garant , este el şi

un mecenat , protector (proteguitor) şi filantrop. Sponsorul – ca şi toţi ceilalţi – poate fi o

anumită persoană , dar – de cele mai multe ori – este o organizaţie ce finanţează o

interprindere ,afacere sau şi anumite persoane izolate , neuitând niciodată de interesele

proprii.

E clară , prin urmare , necesitatea apariţiei acestui termen economic , de la care s-au

format şi derivatele respective: a sponsoriza , sponsorizare , sponsorizat etc.

Aceste formaţii lexicale nu pot fi introduse imediat în lucrările lexicografice generale ,

dar ele au evident caracter şi situaţie neologică.

Neologismul este strâns legat de anumite perioade din istoria poporului. Fiecare din

ele dispune de un bagaj neologic specific , care cu trecerea timpului se include – în limita

necesităţilor expresive şi a adaptabilităţii – în sistemul limbii respective în aşa mod că , de

fapt , inovaţiile date nu mai sunt simţite ca neologisme , având circulaţie generală.

După Revoluţia rusă din octombrie 1917 , termenul duşman al poporului a devenit

termen juridic cu grave consecinţe pentru orice individ uman , căruia i se aplică în

instanţele judecătoreşti acea etichetă.

Termenul privat fiinţează în limba română de pe mijlocul secolului al XIX – lea

(Gr.Alexandrescu , A.Russo). Derivatele acestui adjectiv(a privatiza , privatizare , privatizat)

au căpătat o largă circulaţie în perioada reformelor din zilele noastre , având semnificaţia

de trecere a bunurilor mobile şi imobile din patrimoniul statului sau din cel colectiv

(colhoz , sovhoz) în proprietate individuală , privată. De fapt , a împroprietări se referea cu

preferinţă la pământ , pe când a privatiza include şi locuinţele , întreprinderile , chiar şi

şcolile ( cărora pe vremuri li se atribuia în atare situaţii calificativul – particular , care în

ultimul timp a fost activizat).

Trecerea averii mobile sau imobile a unui proprietar particular în contul statului era

numită cu un termen mai vechi naţionalizare. Termenul neologic de astăzi sună etatizare ,

postverbal din a etatiza cu antonimele:(a) deetatiza , deetatizare , deetatizat. Improprii apar

formele: a stataliza , statalizare , statalizat – calchiere după termenul francez de largă

răspândire în forma adaptată la sistemul lingvistic român.

Note:

1. M.. Avram. Gramatica pentru toţi.-Bucureşti: Academiei, 2005

2. G. Adamescu. Adaptarea la mediu a neologismelor. -Bucureşti, 1938

3. Al. Graur. Tendinţele actuale ale limbii române. –Bucureşti : Ştiinţifică, 1968

4. Al. Graur. Neologismele. // Revista fundaţiilor. IV, nr.8, 1937

5. Th. Hristea, Contribuţia la studiul etimologic al neologismelor româneşti. // Limba română.

XXII, nr.1, 1973

Capitolul II. Mijloacele externe de îmbogăţire a vocabularului

„Limba română la sine acasă e ca o împărăteasă

bogată cărei multe popoare i-au plătit bani în aur...”

(Mihai Eminescu )

Preliminarii

În rândul mijloacelor externe de îmbogăţire a vocabularului se cunosc două căi, adică

împrumuturile lexicale şi neologismele. [1; 218]

În zilele noastre, între diferitele popoare care trăiesc pe glob, există multiple relaţii. Prin

intermediul acestor relaţii şi al vorbitorilor vin în contact diferite limbi, influenţându-se. Aceste

legături variate favorizează împrumuturile de cuvinte dintr-o altă limbă.

Când se împrumută obiectul, se împrumută, de obicei, şi denumirea lui.

Procesul însuşi al împrumutului este realizat de un vorbitor bilingv, dar răspândirea

cuvântului devine apoi un proces independent.

După modelul în care se desfăşoară, împrumuturile pot fi directe şi indirecte.

Împrumutul este direct atunci când, în urma unui contact nemijlocit cu un alt popor, se preia

un cuvânt. În acest fel, datorită convieţuirii poporului român sau legăturile cu românii, slavii,

turcii, maghiarii şi, pe cale culturală, cu francezii în limba română sunt numeroase cuvinte

împrumutate din aceste limbi.

Împrumuturile din alte limbi pot fi savante, luate din cărţi, şi populare. Împrumuturile savante

pot fi luate dintr-o limbă actuală sau din limbile clasice. Împrumuturile din limba română sunt

ajutătoare celor romanice care au adesea acelaşi cuvânt în două forme deosebite. [2 ; 165]

Aşadar în împrumuturi se ajunge la etimologii populare, care şi ele aduc la formarea de noi

cuvinte. Modificarea unui cuvânt pentru a fi introdus într-o familie străină lui, mai este numită şi

etimologie populară. Cu alte cuvinte se stabileşte o legătură etimologică falsă între aceşti

termeni.

Împrumuturile sunt indirecte atunci când un cuvânt străin pătrunde într-o limbă prin

intermediul unei a treia limbă.

Împrumuturile indirecte nu există, în fiecare limbă. O categorie aparte a cuvintelor

împrumutate o constituie cuvintele internaţionale. Datorită multiplelor relaţii între ţări pătrund în

limbă multe cuvinte a căror origine ar fi greu de precizat. Astăzi, când ştiinţa tehnică mondială

nu mai cunoaşte graniţi statale, existenţa în limbă a cuvintelor internaţionale constituie un real

folos pentru dezvoltarea culturii şi a limbii.

O altă modalitate de îmbogăţire a vocabularului este calcul lingvistic.

Calculul lingvistic este o formă specifică de împrumut, care constă în faptul că un cuvânt

dintr-o

limbă, sub influenţa corespondentului său din altă limbă, care are un sens în plus, preia acest

sens nou pe care nu l-a avut până la momentul respectiv.

2.1. Împrumuturile lexicale

Limba română s-a îmbogăţit nu numai prin valorificarea mijloacelor interne pe care le-a avut,

ci şi prin împrumuturi din alte limbi, a doua cale pe care o foloseşte o limbă pentru îmbogăţirea

lexicului ei. Împrumuturile din alte limbi au dus la îmbogăţirea lexicului limbii noastre, la

dezvoltarea limbii literare.

Prin împrumuturi lexicale înţelegem cuvinte intrate în limba noastră după constituirea ei ca

idiom desinestătător.

În vocabularul limbii române descoperim un număr mare de cuvinte împrumutate, diferite atât

prin structura lor, cât şi prin gradul de pătrundere în compartimentele acestuia şi al folosirii lor.

Sunt cazuri când cuvintele împrumutate nu sunt legate de noţiuni noi, ci coexistă în limbi cu alte

cuvinte, care exprimau şi mai înainte noţiunile respective. În acest caz, între cuvintele

împrumutate şi cuvintele mai vechi se stabilesc, în mod treptat, relaţii sinonimice: dragoste-

amor.

Ex: Sunt poezii de dragoste, sentimentul este transfigurat, este o carte specific feminină.

(Literatura şi Arta, 26 aprilie 2007, p.6)

Ex:…ziceţi “NU “alintărilor de amor…

(Adverb, 7 martie 2008, p.2)

După sursa din care provin, împrumuturile sunt directe şi indirecte.

Împrumuturile directe sunt cuvintele care pătrund nemijlocit dintr-o limbă în alta.

Împrumuturile indirecte sunt cuvintele care dintr-o limbă ajung, prin intermediul altei limbi, în

limba noastră. Împrumuturile duc la îmbogăţirea vocabularului limbii, a mijloacelor de

exprimare, a ideilor în procesul comunicării. Împrumutarea unor cuvinte din limbile străine a fost

favorizată şi influenţată de condiţiile istorice, social-economice de dezvoltare a poporului nostru,

precum şi limbii. Faptul se explică prin legătura strânsă dintre dezvoltarea limbii şi dezvoltarea

societăţii, fiind totodată, o confirmare a acesteia.

În limba română au fost împrumutate cuvinte de origine greacă, latino-romanică, franţuză,

turcă şi din limbile apusene. [3 ; 92]

Unele cuvinte franceze au fost împrumutate prin intermediul limbii ruse.

Aşadar, condiţiile istorice analizate au făcut posibilă şi necesară împrumutarea unor cuvinte

din limbile respective, ca urmare a creşterii nevoilor de comunicare, în raport cu dezvoltarea

societăţii.

2.1.1. Împrumuturile din limba greacă

Împrumuturile din limba greacă au fost introduce în limba noastră de cronicari pe cale

cărturărească. [1; 265]

Asemenea împrumuturi sunt: alfabet, teatru, caracter, simpatie.

Ex: …tocmai asta îl face să turbeze pe denigratorii care nu au scris şi nu vor scrie niciodată

un poem, o nuvelă, o piesă de teatru care ar merge la inima întregului popor.

(Literatura şi Arta, 10 mai 2007, p.1)

Ex:…pentru limba română şi alfabetul latin, şi avertisment ecologic în care citim ...

(Literatura şi Arta, 26 iulie 2007, p.6)

Cea mai mare parte a împrumuturilor a folosit calea cultă: partidă, caligrafie, tipografie,

care se întâlneşte în enunţuri ca :

Ex: ... şi resemnării noastre le revine în foarte mare parte liderilor de partidă naţională.

(Literatura şi Arta, 7 iunie 2007, p.2)

Ex: Multe dintre care în prima partidă s-au dus în mai multe părţi.


Ex: Eu mă gândeam la kilogramele de manuscrise ce urma să le trimit la tipografie.


În câteva domenii există infiltrări de grup ale cuvintelor neogreceşti, viaţa socială şi

individuală: agale, orfan, plic, politicos, mutră, nostim care se întâlnesc în diferite exemple:

Ex: Puneţi-l întru-n plic, şi puteţi câştiga unul dintre cele două premii ale acestei ediţii a

concursului. (Povestea mea, 11 martie 2008, p.9)

Ex: La vârsta de patru anişori, rămâne orfan de tată.

(Povestea mea, 7 martie 2008, p.2)

Ex: Şi, de vor munci agale,

I-om pocni mai jos de şale.

(Adverb, 28 decembrie 2007, p.2)

De asemenea se mai întâlnesc asemenea împrumuturi în medicină, comerţ, viaţă politică şi

cultură: tifos, costisitor, saltea, dascăl, teatru, calapod, prosop, scrumbie.

Ex:…în anii 1947-1950 să se transforme în spital pentru bolnavi de tifos şi distrofie.

(Adverbul, 29 februarie 2008, p.2)

Ex:…utilaje şi aparataj medical, care pentru societate au o valoare foarte costisitoare.

(Adverbul, 14 martie 2008, p.1)

Ex: Fica sa stătea zile întregi tolonită pe o saltea de puf şi mâncă prăjituri…


Ex:…pe un Ştefamn dascăl aici la Chişinău de învăţat copiii…


Ex:…dacă-şi invita oaspeţii la plimbare sau mergea la teatru-era numai pentru a se arăta.


Ex:…ţesături de informaţii e recepţionată de aceste calapode.


2.1.2. Împrumuturile din limba latină

Împrumuturile din limba latină sunt foarte importante din mai multe puncte de vedere domină

câmpul influenţelor lexicale externe ale limbii române din ultimele două secole; pătrunderea lor

în limba română a îmbogăţit, modernizat şi realizat lexical, cu atât mai mult cu cât ele au luat

locul unor împrumuturi mai vechi de origine slavă, maghiară, turcească, grecească; fluxul masiv

de cuvinte latine savante şi romanice au creat modele formative uşor de imitate apoi de către

limba română pentru formarea de cuvinte noi; terminologia ştiinţifico-tehnică românească, în

curs de formare în această perioadă, este preponderent latino-romanică şi, prin formaţiile interne,

după model romanic, românesc acând un nivel apreciabil de rigoare şi coerent. [4 ; 98]

Aşadar, amploarea împrumuturilor latino-romanice este mare. Numărul cuvintelor încadrate în

această categorie poate ajunge la 40-50 de mii. Ele sunt răspândite în toate sferele lexicale.

Acum vom analiza câteva împrumuturi de dublete sinonimice:

Substantivale: tavan-plafon, ceas-oră, dovadă-argument, glas-voce, părere-opinie, prilej-

ocazie, soartă-destin.

Ex: Cu lista produselor supuse limitelor cantitative sau plafoane de preţ.

(Adverb, 29 februarie 2008, p.2)

Ex: A-ţi părea ziua ceas şi ceasul clipă. (Proverb.)

Adjectivale: credincios-fidel, lacom-avid, cinstit-onest.

Ex:…primele încercări literare ale căruia au fost încuviinţate de către acest fidel prieten al

unchiului său… (Adverb, 14 martie 2008, p.2)

Verbale: a începe-a debut, a se căi-a regreta, a înfăptui-a realiza.

Ex: În oraşul Cahul săptămâna trecută a debutat cu o acţiune …

(Adverbul, 18 ianuarie 2008, p.1)

Împrumuturile latino-romanice pot fi distribuite în mare parte, după limba de provenienţă

din :latina savantă, aceste cuvinte sunt reprezentate prin aprobat: colocviu, dormitor, pictor,

rege.

Ex: ...documentul strategic vizat a fost aprobat la şedinţa consiliilor din 29 noiembrie anul

trecut. (Adverbul, 18 ianuarie 2008, p.1)

Ex: În cetatea de scaun a acestui rege al nostru traiul era uşor vrsel...


Ex: ...cert este că ne-am trezit amândoi în dormitorul meu ţinându-ne în braţe.


din: limba franceză: care are cea mai mare contribuţie şi cea mai lungă extensiune în timp:

automobil, bacalaureat, certificat, cinema, debut, influenţă, parfum, faleză, totalitarism.

Ex: Bondăresc motoare de automobile...o săptămână...două...trei.


Ex: În 1931 la Bologna, susţine bacalaureatul...


Ex:...este necesar un certificat de stare familiară.


Ex:...diferit de cel de la cinema cu care am fost obişnuiţi până nu demult.


Ex:...al reportajului literar al scriitorului cea debutat ca poet în 1928.


Ex:...unde se cuibărise garda fostului regim totalitarism, apărând viaţa nouă lipsită de

totalitarism. (Adverb, 24 august 2007, p.2)

2.1.3.Împrumuturi din limba italiană

Împrumuturile din limba italiană, sunt active în domeniile artelor, financiar-bancar,

arhitectură: bilanţ, chitară, contabil, operă, teracotă.

Ex: Consiliul local ce realiza un bilanţ sumar şi oare cum dispersat al anului precedent.


Ex: ...a menţionat contabilul-şef Viorica Antohi.

(Adverb, 14 martie 2008, p1)

Ex: Doar câteva replici dintr-o operă de dragoste modernă.


Ca urmare a multiplelor dificultăţi de a distinge, mai ales în cazul terminologiilor ştiinţifice,

influenţele diverselor limbi, pentru această categorie lexicală se acceptă frecvent etimologia

multiplă, adică provenienţa unui cuvânt din mai multe limbi. [3; 265]

Cuvântul busolă este provenit din limba italiană, franceză şi germană.

Ex: Va şti cum să pună în mişcare două elemente: busola şi cârma, pentru că una nu costă

nimic fără alta. (Literatura şi Arta, 7 iunie 2007, p.8)

2.1.4. Împrumuturile din limba latină

Împrumuturile din limba latină au fost şi mai pronunţate în Transilvania. Aici capitalismul

începe să se dezvolte mai timpuriu decât în Principate. Se fac numeroase studii de istorie şi de

limba pentru a se dovedi originea latină a românilor. Pe lângă aceasta, în urma trecerii la

catolicism, românii primesc dreptul de a continua studiile la şcolile din străinătate, unde continuă

munca de cultivare a ideii latinităţii poporului nostru căutând să o dovedească prin opere istorice,

filologice. Reprezentanţii Şcolii Ardelene, dovedind înrudirea dintre limbi, nu au exagerat atît de

mult pe linia latinizării. Urmaşii acestora şi unii reprezentanţi ai curentului latinist au căzut în

exagerări care alterau limba română.[ 5; 403]

Aşadar, după cum arată D. Macrea, în studul citat cu alte prilejuri, dacă la cuvintele moştenite

din limba latină adăugăm cuvinte de origine romanică împrumutate, în lexicul „Scânteu” sunt

folosite elemente latine şi romanice, în proporţie de 75,92% în vocabular şi 85,13% în circulaţie.

Acest procentaj ridicat de cuvinte latine şi romanice este foarte caracteristic pentru lexicul

ziarului investigat, deoarece ele reflectă compoziţia lexicală a limbii noastre moderne.

Aceste cifre mai arată că din vocabularul românesc al ultimilor decenii au fost eliminate,

aproape în întregime, cuvintele exprimând formele de cultură materială şi spirituală ale epocii de

influenţă veche slavă, turcească, greacă şi care la începutul secolului al XX-lea aveau încă o

viabilitate destul de mare în lexicul nostru. [6; 43]

Foarte multe cuvinte de origine slavă erau legate de viaţa religioasă, administrativă, socială,

economică şi tehnică din trecut.

De asemenea, de realităţile trecute erau legate şi cele mai multe cuvinte de origine turcească,

neologică şi maghiară.

Cuvinte slave vechi au mai fost menţionate şi în numiri de animale, amenajări şi instrumente

casnice, calităţi şi defecte, armată: plug, brazdă, nătâng, nicovală, veveriţă, ţeavă, război, sabie.

Ex: Păcatul intră râzând şi iese nătâng. (Proverb)

Ex: Am văzut mai multe ciocane frânte decât nicovale sparte. (Proverb)

Ex: Nu te uita la cer printr-o ţeavă de trestie. (Proverb)

Ex: Pace-n ţară şi război în casă. (Proverb)

Ex: ... curelile la puşcă erau deja roase...


O altă categorie de elemente slave au intrat mai târziu în limba română, pe cale cultă, prin

intermediul administraţiei şi al bisericii. Ele se mai numesc elemente slavone: călugăr, apostol,

hram, icoană.

Ex:... unul dintre cei care a făcut din numele mamă o icoană la care să se închine toţi copiii

plecaţi în cele patru colţuri ale lumii.


Ex: În tinereţea mea am văzut cum un bătrân călugăr, oploşit pe la mănăstirea de la

Ţigăneşti...


Diversitatea împrumuturilor slave se observă şi în legătură cu gruparea lor lexico-gramaticală,

fiind în deosebi substantivale: babă, glas, grădină, izvor, vrăjmaş; adjectivale: bogat, sărac,

drag; verbale: a grăi, a croi, a trăi. [4; 97]

Ex: Apoi o fi uitat baba pe unde a umblat, pe unde n-a umblat...

(Ramuri, nr.3, martie 2007, p.10)

Ex: ... ca un raţoş de drum mare, grădina publică numită...


Ex: Săracul după ce iese din casa bogatului, se descalţă de sandale să vadă dacă nu s-a lipit

cumva de talpa bocancului vreo bancnotă boierească.


Ex: Banul nu te învaţă a grăi, şi nici hainele a merge. (Proverb)

2.1.5. Împrumuturile din limba maghiară

Împrumuturile maghiare au intrat în limba română în urma convieţuirii românilor cu maghiarii

în Transilvania. Cele mai importante, au reuşit să pătrundă în limba literară, acestea denumesc

aspecte de organizare administrativă, obiecte şi noţiuni din comerţ şi industrie: hotar, oraş, ban,

meşter, belşug, chip, gazdă, lacăt, beteag, gingaş, a făgădui. [4; 97]

Ex: ...pleacă oamenii peste hotare, confesionă directorul adjunct Maria Niculescu.


Ex: Noaptea are un aspect de furie îmbrăţişată în liniştea de oraş părăsit.


Ex: Basarab, banal la chip...

(Adverb, 28 decembrie2007, p.2)

Ex: Pune-ţi frâu la gură şi lacăt la inimă. (Proverb)

Ex: Înţeleptul făgăduieşte şi nebunul trage din casă. (Proverb)

Ex: Musafirul obraznic scoate gazda din casă. (Proverb)

2.1.6. Împrumuturile din limba turcă

Împrumuturile turceşti au pătruns în limba română în perioada veche începând cu secolul al

XVI-lea şi continuînd până în secolul al XVIII-lea, atât prin contactul direct, pe calea comerţului

şi a organizării administrative, cât şi pe filieră culturală. Fiind majoritatea termenii militari,

administrativi, privind îmbrăcămintea, au fost mărginalizaţi sau chiar înlăturaţi o dată cu ieşirea

ţărilor romane de sub influenţa turcească. [4; 97]

Deci s-au păstrat , totuşi, suficient de mulţi, pentru a da o anumită tentă de culoare

vocabularului românesc, în deosebi în domeniile alimentaţiei, faunei şi florei, substantivelor

abstracte: pereţi, iaurt, caşcaval, catâr, dovleac, zambilă, başcă.

Ex: Apă şi dulceţi, cu capul de pereţi; cafea amară şi pe uşă afară. (Proverb)

Ex: S-a majorat cu 6 la sută cea de produse panificaţie, cu 15,2 la sută produsele de iaurt şi

lapte... (Adverb, 14 martie 2008, p.2)

Ex: Dacă nu a mâncat el caşcaval...cine a fost?


Ex: Nu râde de catâr, că vine vremea să încaleci pe el. (Proverb)

Ex: Cu alte cuvinte, în luna martie, când înfloresc zambilele...


Ex: Una vorbim, başca ne-nţelegem. (Proverb)

Aşadar, productivitatea cuvintelor de origine turcească este foarte scăzută, faţă de alte cuvinte

împrumutate.

2.1.7. Împrumuturile din limba germană

Împrumuturile germanice sunt întâlnite în deosebi în dialectele din Transilvania, iar în limba

literară cunosc o concentrare mai mare în terminologia tehnico-ştiinţifică. [7 ; 196]

Foarte multe cuvinte de origine germană prezente în română sunt cuvinte compuse: abţibild,

unicat, recenzent, laborant, corectură.

Ex: ...care au confecţionat 100 de abţibilduri la un preţ rezonabil.


Ex: Ne trebuie un laborant pentru sofisticatele mijloace tehnice de astăzi.

(Adverb, 10 august 2008, p.1)

Ex: Scopul şedinţei este unicat şi presupune efort în combaterea maladiei foarte primejdioasă

pentru societate.

(Adverb, 10 august 2008, p.1)

2.1.8. Împrumuturi din limba engleză

Împrumuturile englezeşti sunt mai noi, dar destul de numeroase şi active. Cele mai multe sunt

preluate din lexicul internaţional, dominat în ultimele decenii de limba anglo-americană. [7; 197]

Domeniile preferate sunt sportul, cultura şi tehnica şi uneori arta: fotbal, motel, blugi, start,

mass-media, radar...

Ex: Ceea ce aşteptau toţi iubitorii de fotbal adevărat sa întâmplat...


Ex: Când am ajuns în faţa acelui motel, am văzut cum erau adunaţi cei care toată vremea au

fost împotriva mea. (Literatura şi Arta, 26 aprilie 2007, p.6)

Ex:...un băiat cu blugii suflecaţi se chinuia să ademene câteva biciclete...


În general, împrumuturile de cuvinte este un proces necesar în dezvoltarea limbii. Sunt

necesare cuvintele de ordin tehnic şi alte cuvinte pentru care nu avem corespondente în limbă.

Limba română, în decursul veacurilor, venind în contact cu alte limbi, s-a îmbogâţit cu o serie de

cuvinte pe care le-a asimilat şi însuşit, deoarece nu avea echivalente în vocabularul propriu

pentru a exprima toate noţiunile.

De aceea împrumuturile din alte limbi trebuie făcute cu circumspecţie, în funcţie de nevoile

limbii noastre şi de posibilităţile ei expresive, aşa cum preconizau toţi scriitorii noştri, încă din

secolul trecut, în rândul cărora, îndemnul lui I. Heliade-Rădulescu rămâne deplin valabil. Trebuie

să luăm numai ceea ce trebuie şi de acolo de unde trebuie. [7; 198]

Aşadar, cuvintele împrumutate din alte limbi, clasice sau europene, au suferit modificări în

timpul folosirii lor în limba noastră, adaptându-se la sistemul fonetic şi morfologic al limbii,

asigurându-şi, astfel, trăinicia în limbă. Aceste cuvinte împrumutate nu îşi păstrează forma lor,

aşa cum există în limba de origine, ele sunt modificate după conţinut.

Deci, dintre toate împrumuturile, cele care au o circulaţie internaţională precum şi cele cerute

şi impuse de nevoile comunicării, au o sferă de răspândire şi se împământesc în limba română.

2.2. Adaptarea neologismelor de împrumut

În vremurile noastre când omenirea se află la începutul celui de-al treilea mileniu-

societatea umană tinde , din ce în ce mai mult , spre o adevărată avalanşă de cunoştinţe ,

bazate pe cele mai recente succese ale ştiinţei , tehnicii , culturii actuale. Toate acestea se

cer a fi transmise prin mijloace expresive în fiecare limbă vorbită şi scrisă de pe

întregul mapamond. Asemenea mijloace nu pot fi născocite imediat , la cererea , în fiece

moment , în fiecare dintre aceste limbi. De aceea , asemenea mijloace de comunicare , într-o

formă , mai mult sau mai puţin , modificată , sunt puse în circulaţie generală la cele mai

diverse popoare sub forma neologismelor , care la acest început de mileniu îşi fac tot mai

mult loc în limbile lumii , cu toate protestele – uneori chiar violente – ale celor , care nu

sesizează momentul istoric actual , în care adevărul este odrasla timpului.

Nu toate neologismele , pătrunse în limba română au scos din uz sau apar paralel cu

elementele lexicale de alte origini. Lat. culpa n-a eliminat slav. vină , iar culpaş (care

apare la V. Alexandri) , culpeş (B. P. Haşdeu , Al. Odobescu ) n-au devenit semanticeşte

egale cu vinovat. În felul acesta culpă , culpaş , culpeş – deşi au fost puzse în circulaţie de

scriitori de mare prestigiu n-au fost acceptate de uzul general , care – cum se ştie vorbim

aici de formula mea culpa , care apare uneori în anumite situaţii ca expresie stabilă

latinească , exprimând „ recunoaşterea unei greşeli împreună cu cererea de a fi iertat , Cf.

titlul poeziei lui Andrei Lupan – „ Mea culpa”

Ceea ce trebuie avut în vedere îm mod special este folosirea neologismelor la locul

şi momentul potrivit , cu valoarea semantică ce le este proprie. Adjectivul comparativ latin

superior înseamnă „ aşezat mai sus pe o treaptă mai înaltă ”. Deci alăturarea adverbului

mai în asemenea situaţii este superfluă , dovedind că autorul nu cunoaşte valoarea

semantică a adjectivului superior.

Alteori neologismul e inclus în contexte improprii din punct de vedere semantic .

Privitor la formaţiuni politice , partide , se preconizează ca ele să găsească tonalităţi

lucrative , depunând eforturi pentru a scoate ţara din impas.În genere , tonalitate este un

termen eminamente muzical , uneori având şi nuanţe cromatice , mai rar referitoare la

scrieri. Cu atât mai puţin e adecvată , în cazul dat utilizarea adjectivului lucrativ , care

înseamnă„ aducător de profit , profitabil , rentabil ”, referindu-se , în mod adecvat , la

activitatea întreprinderilor , industriei etc. Lat. lucrum , fr. lucre are sensul „ profit” rus.

pribîli.

În cursul dezvoltării istorice a popoarelor procesul de interacţiune lingvistică depindea

totdeauna de contactele sociale , economice , cxulturale ale populaţiilor respective. Scriitorul

latin clasic Horaţiu – deşi activa în perioada de culminaţie a culturii şi limbii latine – era

consrtâns a recunoaşte că: „ Grecia , deşi cucerită prin sabie , a contribuit la introducerea

artelor în Latiul victorios”, ceea ce a condiţionat puternica influienţă a limbii , literaturii ,

culturii greceşti asupra celei latine. Chiar şi scrisul latin ( prin intermediul etruscilor) a fost

împrumutat de la greci , folosindu-se la început doar majuscule şi abia în secolul al IX-lea

p. Hr.n. , introdu-se minusculele.

Latina , care stă la baza limbii române , avea mai ales un caracter rustic şi spontan.

Era vorba de latina populară , vorbită de oameni simpli (soldaţi , meseriaşi , comercianţi ,

ţărani înrolaţi în legiunile romane), care veneau din diverse provincii romane.

O dată cu răspândirea creştinismului în acest spaţiu a căpătat circulaţie largă

terminologia de bază de origine latină ( biserică (lat. basilica.), a boteza (bantizare), câşlegi

(caseum ligat), comândare (commandare), creştin (christianus) şi multe altele). După ce limba

greacă a devenit limbă oficială în imperiul roman de răsărit (sec.VI) şi mai ales după

Marea schismă (1054), greaca a căpătat o mare răspândire în sud – estul european ,

contribuind la stabilirea terminologiei religioase de origine elină in limbile din acest areal

, inclusiv în cea română , mai ales în privinţa organizării vieţii ecleziastice (dascăl , episcop

, ierarh , mitropolit , monah , patriarh , stavrofor , etc).

O dată cu realizarea traducerii de cărţii bisericeşti din limbile slave în limba română

au căpătat răspândire mulţi termeni din limba creditoare (slavă):cazanie , diac(on) , milostiv

, pisanie , (a se) pocăi , sfânt , sinod ş.a.

Neologismele trebuie să-i intereseze , în primul rând , pe ziarişti , pentru că ei sunt

chemaţi să reflecte la zi inovaţiile , care au loc în viaţa social – politică , economică , în

ştiinţă (disciplinele fizico – matematice , chimico – biologice , medicale , precum şi în cele

umanistice). Scriitorii la un alt nivel , în împrejurări bine definite recurg şi la ei la

rezolvarea problemelor neologistice.

Se înţelege că specialiştii în diverse domenii ştiinţifice şi tehnice , inclusiv lingviştii ,

lexicografii au a se ocupa în plan teoretic , cu aplicarea în mod practic a unor astfel de

probleme , care privesc mai ales terminologia diferitelor discipline. Termenii nu apar

spontan , de la sine , ca lexemele obişnuite , ci sunt „creaţi” în măsura în care se simte

necesitatea lor. În 1948 N. Wiener şi-a publicat lucrarea „Cibernetica sau control şi

comunicaţie la animale şi maşini”, termenul cibernetică devenind internaţionalism lexical ,

adaptat corespunzător în diverse limbi (fr. Cybernetique , engl. Cybernetics , rus.

кибернетика).

Asemenea evoluţii n – au fost acceptate , însă , în româna literară. În procesul de

reromanizare (relatinizare), grecismele şi turcismele din textele române medievale au fost

treptat substituite cu termeni latino – romanici Acestea şi din cauză că elementele de

cultură şi limbă corespund mai bine , sunt mai aproape de firea şi esenţa culturii şi

limbii române . Astfel grec. Isimerinos a fost înlocuit cu ecuator (lat. aequator , fr. equateur ,

it. equatore) , iar diastima prin distanţă(lat. distantia , it. distanza , fr.distance). În asemenea

situaţii , circulaţia internaţională a unor asemenea termeni a jucat un rol preponderent în

procesul adoptării lor în limba română , deoarece mulţi din asemenea termeni îi aflăm în

limba rusă , germană ş.a.

Modernizarea limbii române literare s–a efectuat în trecut se realizează şi astăzi

printr-un proces de reromanizare intensivă , fără a elimina , însă , şi cele dobândite de la

vecini , în special slavi. De aici bogăţia de sinonime a limbii române atât de apreciată şi

de răposatul lingvistic suedez , Alf Lombard. Astfel , alături de secol avem şi veac , etern ,

dar şi veşnic , a promite – a făgădui , a se baza – a se întemeia etc. G.Călinescu prefera

franţuzismul intruvabil (aflat doar în dicţionarul de neologisme), dar în circulaţie generală

îl aflăm doar pe „de negăsit”. Are deplină dreptate profesorul timişorean Şt. Munteanu

când susţine că „Tendinţa românei moderne merge spre neologism fără să excludă

sinonimele vechi şi populare ale elementelor noi”

Noul în limbă se cere a fi în întreaga tradiţie lingvistică , ce determină structura

gramaticală , fonologică şi lexicală , pentru că „ limba nu e un limbaj oarecare , pe care

scriitorul îl alege , ci o realitate care se determină intim şi ne alege ea pe noi ,

împrumutându-ne legile care-i guvernează destinul” (Marin Preda).

Introduse în limba noastră cuvintele şi expresiile împrumutate din alte limbi devin

unităţi structurale şi funcţionale , încadrându-se în sistemul lingvistic român. Se mai

impune , în primul rând , o adaptare grafică în corespundere cu normele de grafie şi

ortografie în vigoare la o anumită etapă de dezvoltare a limbii. În unele cazuri aceasta

nu are loc totdeauna.

2.3. Adaptarea fonetică

Evoluţiile fonetice fireşti ale limbii române au diferenţiat forma unităţilor lexicale

autohtone de cea a neologismelor , luate direct din limba latină sau prin intermediul altor

limbi romanice şi neromanice. Derivatele româneşti ale ambelor categorii se diferenţiază ,

de asemenea , prin aceste evoluţii fonetice.

a) CONSONATISMUL

lat.-ct- rom.-pt-

lat. lac , lactem (acuz.) - rom. lapte , lăptar , lăptăreasă , lăptărie , lăptişor , lăptic (dim.),

lăptos, lăptucă (lat. lactuca - plantă) , lapţi (produse sexuale la peşti), lăptaş (unealtă de

pescuit) din bulg. laptas , lăptoc (scos la moară) din ucr. lotok (prin etim. pop.)

lat. lactatus (participiu), lactarium- rom. lactate (pl. produse lactate), lactarium , lactaţie ,

lactaţiune (fr. lactation), lactic (fr. lactique).

lat. nocturnus – rom. nocturn (fr. nocturne , sp. nocturno), noctambul (fr. noctambule ,

sp.noctambulo), noctambulism (fr. noctambulisme , sp.noctambulismo).

lat. pectus , pectoralis - rom. piept , pieptar , pieptăraş , pieptiş , pieptos cf.it. petto , sp.

peche, port.peito , rom. pectoral (fr. pectoral), pectineu (fr.pectine).

-1- -r-

lat. populo , populare- rom. (a) popula , populare , populat , populaţie , popular ,

popularitate , popularizare , populariza , popularizator , popularizat , popularizant , populament

(despre arbori) cf. fr. popularite , sp. (im) popularidad , popularizar.

lat. sal , salem (acuz.) salinae „ocnă” (de sare) - rom. sare , (a) săra , sărare , sărat , sărărie

, sărăriţă , sărător , sărătură , sărăturos , (a) desăra , (a) presăra - rom. salifer , salifica ,

salificare , salificaţie; salin , salină „ocnă” , salinitate , saliniza , salinizare , salinizat ,

salinometru.

it. sale , salare , sp. sal , salar , salado , saladura , salina , salinidad , desalar , salpicar port.

sal. salpresar.

h (n-avea valoare fonetică în latină)-în rom. a dispărut:

lat. humerus-rom. umăr , umărar , umăraş cf. it. omero

dar-rom.humeral (fr. humeral)

rom. humerus (fr. humerus)

lat. herba-rom. iarbă , ierbărie , ierbar , ierbărit , ierbivor

cf. it. erba , fr. herba , herbivore , sp. hierba , port. herba

-ns- -s-

lat. densus-rom. des , desime , desiş , (a) îndesi , îndesire , îndesit , în+des , (a) îndesa , (lat.

in + de (n) sare ) îndesare ,îndesat

rom. dens , densitate , densimetru (fr. densimetre) , densifica , densificare , densificat (fr.

densifier); condensa , condensare , condensat , condensator , condensor (fr. condenseur) ,

densigramă (fr. densigrame)

b) VOCALISMUL

-o- -u-

lat. frons. frontem (acuz) - rom. frunte , fruntaş , fruntăşie , fruntăşime , (a) înfrunta ,

înfruntător; confrunta , confruntare ; front , frontal , frontieră , frontalitate , frontispiciu

lat. longus-rom. lung , lungime , lungan , lungiş , lungăreţ , îndelung , (a)prelungi ,

prelungitor

cf. it. lungo , lunghezza

v. sp. luengo , longaniza

port. longo , longor

fr. long , longeur , allonger

prov. lonc , longueza

e i

lat. dens , dentem (acuz.)-rom. dinte , dinţar , dinţar , dinţos

cf. it. port. dente , sp. diente , fr. dent ,

-rom. dental , dentist , dentar , dentistică , dentină , dentiţie , dentiţiune;

Cf. fr. dental , dentiste , dentaire , dentine , dentition.

-a- -â-,ă

lat. manus-rom. mână , mânuţă , mâner , mânecă , mănuşă , mâneştergură , mânui ,

mânuitor , înmâna , îndemână , (ne) îndemânatic

lat. panis , panem (acuz)-rom. pâine (pâne), pâinar , pâinărie , pâinişoară

rom. panifica , panificare , panificaţie , panificabil

cf. it. pane , panificazione , sp. pan , panificacion

fr. pain , panificaţion , panificable

-o- -oa-

lat. mors , mortem (acuz.)-rom. moarte , dar mortal

lat. sol , solem (acuz.)-rom. soare , dar solar , a însori

cf. it. chioma , costa , fiore , morte , sole

sp. coma , cuesta , flor , muerte , sol

fr. cote , fleur , mort , soleil

Adaptarea fonetică a neologismelor priveşte însuşi specificul fonetismului elementelor

împrumutate.

Nazalizarea – ca fenomen fonetic atât de caracteristic pentru limba franceză , n-a fost

luat în considerare la introducerea cuvintelor franceze în limba română.Astfel fr.

sentiment , cu dubla nazalizare a vocalei e , nu şi-a aflat reflectarea în procesul de

adaptare a acestui cuvânt în limba , apropiindu-se de pronunţarea italiană (sentimento), mai

ales că substantivul dat sentiment se încadra perfect în categoria substantivelor cu

asemenea terminaţie (aliment , ciment , continent , element , faliment , moment , torent etc.)

Note:

1 Fl. Dumitrescu. Dicţionar de cuvinte recente. –Bucureşti: Didactică şi Pedagogică.

2. Fl. Dumitrescu. Dinamica lexicului românesc- ieri şi azi. -Cluj-Napoca : Eminescu,1995

3. Th. Hristea. Împrumuturi şi creaţii lexicale neologice în limba română contemporană. //

Limba română. XXI, nr.2, 1973

4. Th. Hristea. Probleme de etimologie. –Bucureşti: Ştiinţifică, 1968

Capitolul III. Neologismele în limba română contemporană

“Limba maternă este primul edificiu şi

exponentul de bază al culturii naţionale;cea mai

firească şi mai necesară condiţie de dezvoltare

integră a personalităţii la toate etapele

învăţănântului; forma principală a viziunii

despre lume a poporului.”

(George Călinescu.)

Preliminarii

Neologismele sunt cuvintele sau expresiile nou apărute într-o limbă, fie prin împrumut din alte

limbi, fie create prin mijloace proprii. Tot neologisme se consideră şi cuvintele vechi care au

căpătat un nou sens sau un nou mod de utilizare, ori expresiile care, deşi sunt formate din cuvinte

mai vechi, au primit un sens nou, independent. Neologismele sunt folosite, în general, pentru a

numi concepte noi: invenţii, fenomene nou - descoperite.

Uneori neologismele trec printr-o etapă intermediară de barbarisme în care sunt respinse de o

parte din vorbitori ca fiind nişte cuvinte sau neadaptate morfologiei ori foneticii limbii.

Nu întodeauna funcţia principală a neologismelor constă în exprimarea unei noi semnificaţii.

Cuvântul neologism, azi intrat în uzul curent, a apărut în secolul al VIII-lea şi a fost la vremea

respectivă el însuşi un neologism.

Sunt considerate drept neologisme cuvintele ce constituie demult veşmântul firesc al limbii,

dar pe care nu le cunoaştem, deoarece nu suntem ispitiţi a răsfoi măcar şi sporadic. Dicţionarul

explicativ al limbii române-DEX ce ar trebui să se afle în orice instituţie care se respectă.

Neologismele ce ne fascinează în ultima vreme ca un cântec de sirenă. Dar şi sirenele sunt un rod

al imaginaţiei, adică false.

Termenul "neologism" ( fr. neologisme) creat din elemente de compunere greceşti (neo "nou"

şi logos "cuvânt, termen"), desemnează orice cuvânt recent, împrumutat dintr-o limbă străină sau

creat prin mijloace proprii. De obicei, se consideră neologisme cuvintele internaţionale care au

pătruns la noi începând de pe la sfârşitul secolului al XVIII-lea, de cele mai multe ori preluate

din diverse limbi se împrumute cuvinte din limbi străine. [1; 187]

Precum se ştie, în ultimile decenii, limba română primise o serie de anglicisme şi

americanisme prin intermediul limbii franceze. Uneori este aproape imposibil să demonstrăm că

un neologism ne-a venit exclusiv din engleză, în schimb putem dovedi cu argumente de ordin

lingvistic că există anglicisme pe care le-am primit în mod cert prin filieră franceză. Şi mai

interesantă este situaţia aşa-ziselor pseudoanglicisme, care sînt aproape toate de provenienţi

franceză, însă lexicografii noştri ignoră, în general, statutul cu totul special al neologismele din

această categorie.

3.1. Rolul neologismelor în limba română contemporană

Neologismul se poate defini prin proiecţia sincronică pe dimensiune diacronică, ele reprezintă

,,noul” într-un moment oarecare considerat mereu „un prezent” în raport cu tot ceea ce vine din

trecutul limbii. Tocmai pentru că neologismul, e „elementul recent”, în cercetarea lui trebuie să

pornim de la „faza actuală”, contemporană nouă, contemporană momentului vorbirii. [1; 188]

Deci pentru a putea urmări în continuare situaţia din limba română a neologismelor, trebuie

precizat sensul termenului „actual”, ca limite temporale s-e fixează discuţiei acestuia.

Pentru unii lingvişti şi pentru majoritatea nespecialiştilor calificativul „neologic” poate fi

atribuit doar cuvintelor foarte recente intrate în limba română, nefiind asimilate şi adaptate, se

simt ca atare.

Sextil Puşcariu, Iorgu Iordan, Al.Graur, Florin Marcu şi C.Maneca, precum şi alţi lingvişti -

consideră neologisme cuvintele de origine neolatină, romanică sau de alte provenienţe, ce au

pătruns în limba noastră începând cu secolul al XX-lea. [2; 111]

Limita aceasta coincide cu cea fixată de Ion Coteanu pentru „Epoca actuală”, ca a treia şi

ultima în evoluţia limbii române. În concepţia autorului, epoca actuală începe odată cu

modernizarea vocabularului, factorul cel mai important, prin intensitate, dar şi prin extensiune,

care a marcat la această nouă fază.

Se pune, însă, întrebarea dacă nu cumva ar fi necesar ca şi în cazul epocii medii şi celei vechi

să distingem două etape, una timpurie şi alta recentă, în cadrul epocii contemporane, ţinând

seama de manifestarea, tot mai pregnantă în ultimele patru decenii, a unor tendinţe noi, atât în

structură gramaticală cât şi în cea lexicală. [4; 611]

Numai studii comparative foarte minuţioase ar putea confirma sau infirma această ipoteză

formulată doar pe baza unor observaţii intuitive.

Secolul nostru este nu numai secolul vitezei, ci şi al exploziei de noi informaţii, prin care

orizontul cunoaşterii umane se lărgeşte uimitor. [3;185]

Apariţia obiectelor noi, a unor noţiuni noi în diferite ştiinţe, constituirea unor discipline sau

ramuri ştiinţifice şi tehnice noi au determinat utilizarea în limba română a unor cuvinte străine

sau a formaţiilor recente pe teren românesc.

Aşadar, folosirea neologismelor în limba noastră ridică şi problema grafiei lor pentru redarea

lor cât mai corectă în scris. În ceea ce priveşte scriere neologismelor şi a oricăror cuvinte

împrumutate, în conformitate cu „Îndreptarul ortografic, ortoepic şi de punctuaţie”, trebuie

respectate anumite criterii.

Aceste cuvinte străine sunt folosite în limba română şi pot ilustra, în mod convingător, această

situaţie. Ele sunt de origine engleză: marketing, stress, computer, concern, conceptual,

congresman.

Ex: Aşii americani din marketing au tot felul de formule glumeţe pentru a-şi defini targetul.

(For him magazine,aprilie 2007, p.62, nr.53)

Aşadar, un alt factor care determină pătrunderea neologismelor în limbă este nevoia, mereu

resimţită, de modernizare a exprimării verbale, de îmbogăţire a mijloacelor expresive.

Deci, împotriva acestei necesităţi obiective s-au pronunţat aşa-numiţii „purişti”ai tuturor

vremurilor.

Citând un fragment din „Arta poietică”a lui Horaţiu, Al.Graur arată că încă înainte cu două mii

de ani, existu asemenea „purişti”care se opuneau, neîntemeiat folosirii neologismelor. [4;346]

Astăzi, mai multe ca oricând, o astfel de atitudine revine reprobabil. Ceea ce trebuie însă evitat

este abuzul de neologisme sau preluarea unor cuvinte străine superflue, având corespondente

adecvate în limba română contemporană.

Relaţiile politice, economice şi culturale, de-a lungul vremii, cu alte popoare, vecine sau mai

îndepărtate, au făcut ca o mulţime de cuvinte, străine în raport cu componentele fundamentale ale

limbii noastre, să fie preluate şi adoptate. Dacă toate aceste elemente „străine”au reprezentat la

data pătrunderii lor în limba română cuvinte neologice, pentru fiecare nouă epocă statu lor s-a

modificat în funcţie de acceptarea sau eliminarea lor ulterioară.

Astfel, legăturile de vecinătate sau convieţuire cu bulgarii, sârbii, maghiarii, polonezii sau

ucrainenii, într-o epocă îndepărtată, au determinat îmbogăţirea lexicului nostru cu lexeme

provenite din limbile popoarelor respective. Astăzi, cele care au „supravieţuit”s-au sedimentat în

limbă, integrându-se total: whisky, woofer, week-end, watt, western, foxtrot.

Ex: Blestemul de whisky e rău ca gheara de ciumă...

(For him magazine, aprilie 2007, nr.53, p.32)

Ex:...acest foxtrot necesită răbdare şi vreme...


Ex: La cei foloseşte acest week-end omului care este necăjit şi...


În epoca pătrunderii lor în limba română asemenea cuvinte formau masa neologismelor,

pentru că treptat unele să devină arhaisme, iar celelalte să îmbogăţească lexicul nostru, la fel s-au

petrecut lucrurile şi cu elementele neogreceşti, împrumutate, în special, în perioada domeniilor

fanariote.

Unele cuvinte au dispărut din uz, dar sunt înregistrate în dicţionare, iar altele sunt frecvente şi

astăzi: miting, hol, hurican, flaut, feribot.

Ex:...de pe malul drept al râului un feribot amenajat încărcat cu vagoane abia se mai clintea

din loc de... (Literatura şi Arta, 10 mai 2007, p.3)

Ex: Fie ca o naibă, numai hol să aibă. (Proverb)

Ex:...adunaţi toţi oamenii politici la un miting politic...


Aşadar, din folosirea excesivă a neologismelor rezultă o limbă artificială, ruptă de masele de

vorbitori, care duce, în aceeaşi măsură, la stricarea limbii strămoşeşti făurită de-a lungul

veacurilor.

Aşadar, neologismele mai reprezintă încă un neajuns. În locul derivatelor de la cuvinte

româneşti, care ar consolida, elementele din lexicul de bază şi ar da stabilitate limbii, în general,

se introduc derivate gata formate în limbile străine, care nu se leagă de o familie de cuvinte

existente mai înainte şi sporesc masa vocabularului, partea cea mai nestatornică în limbă.

3.2. Neologismele acceptate şi neacceptate în limba română contemporană

Dacă e adevărat, cum spunea Mihai Eminescu vorbind despre importanţa unui idiom al unui

popor, că limbajul e "măsurariul civilizaţiunii", atunci neologismele constituie stratul cel mai nou

al vocabularului nostru de azi, un aspect al îmbogăţirii şi modernizării în permanenţă a limbii. Şi

româna, fiind una dintre cele mai ospitaliere limbi, după cum afirma şi romanistul suedez Alf.

Lombard, a fost întotdeauna receptivă.

Desigur că oricine introduce un asemenea cuvînt o face cu un motiv, numai că motivele nu

sînt totdeauna la fel de serioase moderne şi chiar de multe ori fabricate dintr-un element vechi

(grecesc sau latinesc) şi o limbă modernă. S-a stabilit ca punct de plecare această dată, pentru că

de la Şcoala Ardeleană şi până astăzi limba română şi-a îmbogăţit şi reînnoit continuu lexicul

prin împrumutul unor termeni de circulaţie internaţională utilizaţi, mai ales, de terminologia

diferitelor discipline tehnice şi ştiinţifice, odată cu marile prefaceri sociale din ultimele decenii.

Pe lângă vocabularul ştiinţific preluat, româna s-a îmbogăţit şi cu un important număr de

neologisme, create prin mijloace interne, în primul rând, prin derivare şi compunere, din

materialul limbii.

Dezvoltarea tehnicii face, pe de o parte, să apară în fiecare moment noţiuni noi, care vor să fie

denumite, iar, pe de alta, perfecţionarea mijloacelor de comunicare - cu precădere radioul şi

televiziunea, precum şi presa scrisă - duc la generalizarea imediată a termenilor noi. [7;297]

Este oare necesar ca unii să folosească cu orice preţ un limbaj cu care semenii lor nu sînt

obişnuiţi? De exemplu în loc de pasăre zic volativă, in loc de smalţ - email.

Unele publicaţii sînt astfel ca şi interzise din cauza vocabularului lor ermetic. Apoi

neologismele mai au încă cel puţin un mare cusur: în locul derivatelor de la cuvinte româneşti,

care ar consolida, în primul rînd, elementele din fondul principal lexical şi ar da stabilitate limbii

în general, se introduc derivate gata făcute în limbi străine, care nu se leagă de o familie de

cuvinte existentă mai înainte şi sporesc astfel masa vocabularului, partea cea mai nestatornică a

limbii. De exemplu, dacă zicem orăşean, acest cuvînt este bine încetăţenit în limbă, datorită

legăturii lui cu oraş şi cu sufixul -ean, pe care le ajută, la rîndul său, să-şi întărească poziţia în

limbă. Dacă însă,aşa cum fac unii fără motive serioase, zicem în loc de orăşean citadin, acesta

din urmă cuvînt rămîne răzleţ în limbă, nu este ajutat dar nu ajută nici el vreun alt cuvînt şi

constituie un balast pentru memorie. [9;303].

Până unde putem merge cu împrumuturile? Lăsăm totul la voia întâmplării? Ne bazăm pe

simţul lingvistic al vorbitorilor? Trasăm reguli şi metode de adaptare a neologismelor? Le

acceptăm sau le respingem? Care neologisme trebuie acceptate şi care trebuie

respinse?…Răspunsurile la aceste întrebări nu sunt deloc uşoare. Desigur, reguli şi metode pot fi

trasate, dar ca principii generale, ca recomandări, nu ca norme. Să zicem, de pildă, că se

stabileşte o normă privind adaptarea ortografică obligatorie la limba română a tuturor cuvintelor

nou - împrumutate. Conform acestei norme, un cuvânt ca “babysitter” ar trebui scris “beibisităr”,

“conteiner” ar trebui scris “containăr” etc. Câţi dintre vorbitorii limbii române se vor conforma

acestei norme?

Paradoxal, norma va fi adoptată de două segmente total opuse: segmentul persoanelor cu mai

puţină educaţie, care nu cunosc temeinic limba din care s-a făcut împrumutul – în acest caz

adaptarea realizându-se firesc, fără eforturi deosebite – şi segmentul persoanelor cu o educaţie

considerabilă, care, deşi cunosc temeinic limba respectivă şi simţul lor lingvistic, se revoltă la

scrierea respectivă, se vor adapta – destul de greu – la normă, din dorinţa de a scrie corect

româneşte, conform normelor stabilite. [4;296]

Majoritatea vorbitorilor vor continua însă să scrie “babysitter”, “conteiner” etc., indiferent de

norma respectivă.

Ex: Hiena este cel mai matinal dintre băieţi, el a menţionat că este şi cel mai de treabă

babysitter din cartier...

(For him magazine,nr.53,aprilie 2007,p.112)

Pe de altă parte, dacă împrumuturile sunt lăsate la voia întâmplării, vorbirea curentă – sufocată

de neologisme prea abundente şi inutile – va impune în timp norme ce vor consolida în limba

literară mult prea multe împrumuturi (în speţă anglicisme, care câştigă teren periculos de mult)

şi, in extremis, va transforma limba română într-un idiom hibrid româno-englezesc.

La acest proces contribuie din plin mass - media. Indiferent de părerile personale ale noastre,

ale tuturor, rolul educativ al şcolii slăbeşte progresiv, el fiind preluat de… mijloacele de

comunicare în masă. Situaţia aceasta merită o analiză separată şi poate ar trebui luate urgent

măsuri care să reducă această tendinţă. Însă în democraţie, nimeni nu poate impune posturilor de

televiziune ce emisiuni să difuzeze. Aşa că intoxicarea cu emisiuni de foarte proastă calitate nu

va înceta în nici un caz. Iar aceste emisiuni (şi nu doar emisiunile de divertisment) “sunt mijloace

de difuzare a unor dubioase comportamente şi a unui limbaj pe măsură – plin de greşeli

gramaticale, abundent în elemente de jargon şi de argou, în împrumuturi aleatorii, inutile, şi

utilizări greşite ale acestora, – care, inevitabil, sunt luate “de bune” de către telespectatori, mai

ales de către cei tineri”. [8;264 ]

În a doua jumătate a secolului trecut, Titu Maiorescu s-a angajat într-o luptă de eliminare a

neologismelor de prisos. Aceasta a fost una dintre coordonatele stabilite pentru “direcţia nouă” şi

a provocat vii dispute. O puternică tendinţă în epocă era cea de relatinizare a limbii române, prin

introducerea din abundenţă a unor neologisme de origine latină. Ea a avut ca scop evidenţierea

caracterului latin al limbii noastre, prea adesea calificată ca fiind o limbă slavă. Intenţiile iniţiale

au fost deci bune, dar au dus inevitabil la exagerări, printre care utopia îmbrăţişată de Ion

Heliade Rădulescu şi Aron Pumnul: eliminarea tuturor cuvintelor slavone. Paralel cu mişcarea,

„latinistă'', care încerca să excludă din limbă cuvintele vechi, dar de origine nelatină, şi să

introducă în loc neologisme din latină, s-a dezvoltat mişcarea, contrarie, a „puriştilor", care

încercau să excludă orice cuvînt nou, foloseşte în loc fie arhaisme, fie perifraze greoaie, ca

celebrele de gît legău pentru cravată şi de perete frecătoriu pentru chibrit. Sub un aspect atenuat,

această din urmă mişcare a continuat şi după eliminarea latiniştilor şi a făcut ravagii pînă la

eliberarea ţării noastre. Neadmiţînd nici o deosebire între neologismele inutile şi cele fără care

limba nu poate progresa, unii publicişti, fără nici o pregătire de specialitate, tunau şi fulgerau, în

ziare, în reviste şi broşuri, contra oricărei inovaţii în limbă. A rămas de pomină o îndelungată

campanie în ziare contra cuvîntului incendiu, pe care ni se cerea să-l înlocuim cu foc mare, fără a

se ţine seama că nu orice foc mare este un incendiu şi că nu toate incendiile sînt mari. Se înţelege

că nici ziarele care duceau campania nu se puteau totdeauna conforma ideilor pe care le

proclamau cu atîta gălăgie.

Soluţia propusă de Titu Maiorescu a fost pentru păstrarea slavonismelor înrădăcinate,

înlocuirea celor pentru care există sinonime de origine latină şi evitarea unor neologisme

romanice inutile. Astfel, între “blagoslovenie” (de origine slavă), “benedicţiune” (neologism

romanic) şi “binecuvântare” (de origine latină, format în interiorul limbii române), l-a propus pe

acesta din urmă. Este evident care cuvânt a ieşit învingător. Simţul lingvistic al vorbitorilor l-a

impus pe “binecuvântare”, în ciuda disputelor filologilor.

Ex: ...ne aduce binecuvântarea şi veghea pastorală, prezenţa apostolică şi neîncetat pildă de

slujire...(Călăuza ortodoxă, februarie 2006, nr.170,p.3)

Dar aceea a fost o perioadă de puternică efuziune naţională a românilor. Putem astăzi să ne

bazăm pe acest simţ lingvistic? Astăzi, când sentimentele naţionale au devenit desuete, când

cultivarea limbii române este o poveste, când globalizarea (a se citi americanizarea) impune noi

atitudini, noi modele, străine de specificul naţional? Astăzi, când limba română a devenit o

sugativă pentru anglicisme, care intră în limbă nefiltrate în nici un fel, necontrolate la nici un

nivel? Astăzi, când “treningăm hostesele”, astăzi, când aproape toate denumirile de meserii au

fost asimilate de neologisme inutile (make-up artist, hair stylist, merchandiser, manager assistant

etc.), care nu îmbogăţesc limba, ci o mutilează îngrozitor? Este evident că simţul lingvistic suferă

de o cumplită alienare şi a luat o direcţie greşită: aceea a anglicizării limbii române [6; 186].

Una dintre direcţiile actuale de evoluţie a influenţelor lingvistice este următoarea: (limba

engleză comună ) limbaj specializat englezesc - limbaj specializat românesc - jargon românesc

( vocabularul de bază al limbii române). Există cuvinte care rămân în limbajul de specialitate

sau se extind numai în jargon şi cuvinte care “curg” mai departe în limbajul comun. [7;297 ]

Note:

1. G. Adamescu., Adaptarea la mediu a neologismelor. -Bucureşti, 1938

2 V. Grecu. Limba română contemporană. –Bucureşti: Oradea, 1974

3 D.Ursu. Limba română. // Observaţii privitoare la adaptarea neologismelor în limba română.

CONCLUZIE

Fenomenul neologistic nu este ceva întâmplător şi nu trebuie considerat ca fapt

lingvistic patologic. Neologismul constituie un element esenţial şi absolut necesar în

procesul de dezvoltare a limbii ca urmare a prefacerilor sociale , economice , culturale , a

progresului ştiinţific şi tehnic , precum şi a relaţiilor reciproce dintre popoare şi limbi.

Cuvintele şi expresiile noi sînt indispensabile în special în terminologia ştiinţifică şi

tehnică pentru exprimarea precisă şi concisă a noţiunilor şi ideilor noi.

În privinţa admiterii sau respingerii unui cuvânt sau expresie neologică se cere din

partea vorbitorului un gust lingvistic veritabil , un simţ al limbii referitor la folosirea

adecvată a unităţilor lexicale , fie acestea de origine autohtonă sau împrumutate.

Deosebită de instructivă în această privinţă este atitudinea lui M. Eminescu faţă de

neologisme Ca şi în multe alte chestiuni marele nostru poet avea în toate o concepţie

europeană. El îşi dădea bine seama că neologismele cu semantismul lor concis şi precis

strict legat de o anumită ştiinţă sau tehnică , cu anevoie se pot adapta din punct de

vedere noţional în poezie unde predomină imaginaţia , sentimentul de cuprindere a

universului în cuvinte cu sensuri largi şi multiple.

Neologiştii se pronunţă ferm pentru introducerea şi utilizarea în limba noastră a

elementelor împrumutate din alte limbi. Uneori exagerează şi ei în acceptarea de elemente

lexicale străine , neglijând tradiţia seculară , avântându-se în folosirea fără discernământ şi

un real aport în exprimarea ideilor a cuvintelor de împrumut , urmărind scopul de a

impresiona cititorii şi pe cei pe care-i consideră inferiori în mânuirea mujloacelor

expresive.

În prezent unor autori , în special ziarişti şi scriitori , le plac unele neologisme , care

cu greu vor pătrunde şi vor rămâne în uzul limbii noastre.

Ajunşi la finele acestei lucrări , am putea formula următoarele concluzii , generalizări ,

privind esenţa neologismului:

a) Neologismele se prezintă ca mijloace absolut necesare în procesul de dezvoltare a

limbii în dependenţă de evoluţii social-politice , economice , tehnico-ştiinţifice , culturale.

b)Vorbitorul contemporan acceptă un neologism mai ales dacă-l află în operele scriitorilor

consacraţi clasici. În scrierile lor găseşte el şi dozarea în folosirea cutării sau cutării

element lexical neologic.Dacă , spre exemplu , la C. Negruzzi se întâlneşte termenul

abonament , nu mai poate fi nici o îndoială în privinţa includerii lui în norma lexicală

contemporană. Se înţelege că aceasta încă nu este o normă.Nu toate cuvintele aflate la

clasici sunt admise de norma literară.V. Alecsandri insista asupra unor forme ca: onor ,

problem , metod. Norma literară , însă , a codificat formele: onoare , problemă , metodă.

c) Trebuie subliniat că neologismele au adesea o existenţă limitată , fiind specifice pentru

o anumită perioadă istorică. Unele cuvinte şi expresii , formate mai ales pe caleacalchierii

şi răspândite în anumite regiuni , au fost respinse de norma literară.

d) Norma literară n-are nici ea existenţă eternă în limba dată. Ea se orientează după uz ,

circulaţie generală. Sunt atestate şi cazuri când abaterile de la normă sunt codificate

potrivit principiului formulat încă de la romani: communis error facit jus

e) Importanţa neologismelor în contemporanietatea noastră a făcut ca în unele ţări(SUA ,

Anglia , Franţa , Japonia , Rusia ş.a.) să fie organizate centre de neologie , scopul de

existenţă al cărora este de a se ocupa cu studierea creaţiilor neologice ale istoriei şi a

rolului lor în procesul de cultivare a limbii , a standartizării în această privinţă. Servicii

speciale de informaţie în domeniul neologiei editează dicţionare sau liste de neologisme.

Studiind neologia , procesul de infiltrare în limbă a cuvintelor noi îţi forma o imagine

despre dezvoltarea culturii şi civilizaţiei unui popor. Peste hotare şi frontiere neologismele

leagă popoare şi limbi în urmele progresului spre care tind toţi. Noile forme şi fenomene

de cultură şi tehnică devin mijloace de colaborare şi de stimulare a energiilor şi a

forţelor creatoare de pretutindeni , opera lor devenind un bun comun al omenirii întregi ,

exprimat în cuvinte şi expresii şi devenind un adaus în vocabularul limbilor naţionale. Nu

e vorba totdeauna de cuvinte noi împrumutate din alte limbi , ci şi de formarea unor

unităţi lexicale noi din elementele preexistente în limba dată. Originalitatea ei se

manifestă , în special , prin modul de includere şi adaptare la sistemul fonetico-fonologic ,

morfologo-derivativ , semantico-stilistic al limbii. Se evidenţiază în acest mod sinteza

creatoare între tradiţie şi inovaţie. În acelaşi timp este prezent caracterul internaţional al

dezvoltării vocabularului actual. Întrucât culturile europene s-au bazat şi continuă să se

întemeieze pe moştenirea greco-latină , este firesc ca şi noile elemente de vocabular să se

bazeze-în marea lor majoritate-pe radicali şi afixe greco-latine , fără a neglija , bineînţeles

şi cuvintele mai vechi , dar şi cele în limbile vii de largă circulaţie

Bibliografie

1. Avram, M. Gramatica pentru toţi.-Bucureşti: Academiei, 2005

2. Adamescu, G. Adaptarea la mediu a neologismelor. -Bucureşti, 1938

3. Bărbuţă, I. Predarea şi învăţarea limbii prin comunicare. -Chişinău, 2003

4. Coteanu, I. Sistemul vocabularului. // Probleme de lingvistică generală. vol.II, 1960

5. Dumitrescu, Fl. Dicţionar de cuvinte recente. –Bucureşti: Didactică şi Pedagogică.

6. Dumitrescu, Fl. Dinamica lexicului românesc- ieri şi azi. -Cluj-Napoca : Eminescu,1995

7. Graur, Al. Tendinţele actuale ale limbii române. –Bucureşti : Ştiinţifică, 1968

8. Graur, Al. Neologismele. // Revista fundaţiilor. IV, nr.8, 1937

9. Grecu, V. Limba română contemporană. –Bucureşti: Oradea, 1974

10. Hristea, Th. Împrumuturi şi creaţii lexicale neologice în limba română contemporană. //

Limba română. XXI, nr.2, 1973

11. Hristea, Th. Probleme de etimologie. –Bucureşti: Ştiinţifică, 1968

12. Hristea, Th. Contribuţia la studiul etimologic al neologismelor româneşti. // Limba română.

XXII, nr.1, 1973

13. Iordan, I. Limba română contemporane. –Bucureşti, 1956

14.Ursu, D. Limba română. // Observaţii privitoare la adaptarea neologismelor în limba română.

nr.3, XV. 4. Bărbuţă, I. Predarea şi învăţarea limbii prin comunicare. -Chişinău, 2003.

Powered by http://www.referat.ro/

cel mai tare site cu referate

http://www.referat.ro/

Documents

168879102 Consideraţii Asupra Etimologiei Neologismelor Din Limba Romană