Unirea Principatelor Române 1859

Unirea Principatelor Române cunoscută și ca Mica Unire (Marea Unire fiind cea de la 1918) a avut loc la

jumătatea secolului al XIX-lea și reprezintă unificarea vechilor

state Moldova și Țara Românească.

Generaţia care a înfăptuit marele ideal al Unirii din 1859 avea în frunte înflăcăraţi patrioţi, ca:

Mihail Kogălniceanu

(n. 6 septembrie 1817, Iași – d. 20 iunie 1891, Paris)

Vasile Alecsandri Costache Negri

(n. 21 iulie 1821, Bacău — (n. 14 mai 1812, Iași, Moldova

d. 22 august 1890, d. 28 septembrie 1876,

Mircești, județul Iași)  Târgu Ocna, România) 

Unirea este strâns legată de personalitatea lui Alexandru Ioan Cuza și de alegerea sa ca domnitor al ambelor principate la 5

ianuarie 1859 în Moldova și la 24 ianuarie 1859 în Țara Românească. Totuși, unirea a fost un proces complex, bazat pe puternica apropiere culturală și economică între cele două țări. Procesul a început în 1848, odată cu realizarea uniunii

vamale între Moldova și Țara Românească.

Tratatul de pace de la Paris s-a semnat la 30 martie 1856 şi cuprindea şi prevederi referitoare la

Principatele Române:

Convocarea unor Adunări ad-hoc care să fie formate din reprezentanţi ai tuturor categoriilor

sociale; aceste adunări trebuiau să exprime dorinţele românilor în legătură cu viitorul

Principatelor;

O comisie va cerceta dorinţele românilor exprimate la adunările ad-hoc iar rezultatele vor fi înaintate unei Conferinţe a marilor puteri care va elabora o

convenţie pentru organizarea Principatelor;

Rusia ceda Moldovei partea de sud a Basarabiei unde au fost organizate trei judeţe ( Cahul, Ismail,

Bolgrad );

Adunările ad-hoc au fost adunări convocate în 1857 în Țara Românească și în Moldova, care trebuiau să se pronunțe asupra

organizării politice și sociale a țărilor române.

 Adunările ad-hoc având caracter consultativ, erau alcătuite din reprezentanți ai bisericii, marii boierimi, burgheziei, țărănimii. 

Divanul ad-hoc din Ţara Românească

În Moldova a fost ales în unanimitate, la 17 ianuarie 1859, liderul Alexandru Ioan Cuza, reprezentantul „Partidei

Naționale”.

Într-o ședință secretă a Adunării, deputatul Vasile Boerescu a propus la 24 ianuarie 1859 alegerea lui Alexandru I. Cuza,

aceasta fiind acceptată în unanimitate. Astfel s-a făcut primul pas către definitivarea Unirii Principatelor Române.

Theodor Aman - Proclamarea Unirii

Născut în Bârlad, Cuza a aparținut clasei tradiționale de boieri din Moldova, fiind fiul ispravnicului Ioan Cuza și al Sultanei, membră a familiei Cozadini de origini fanariote. Alexandru primește o educație europeană, devenind ofițer în armata moldovenească și ajungând la rangul de colonel. A avut un frate, Dumitru, care a murit tânăr într-un accident de călărie, şi o soră, Sultana, căreia i-a arătat o deosebită afecţiune.

În 1834 pleacă la Paris şi în anul următor trece examenul de

bacalaureat. La fel ca şi Vasile Alecsandri, prietenul său de o

viaţă, se înscrie la facultatea de medicină, o părăseşte repede

pentru că nu putea suferi disecţiile cadavrelor şi trece la

drept, dar nu termină nicio facultate.

În 1839 revine în Moldova.

În 1844 s-a căsătorit cu Elena Rosetti.

La 5 ianuarie 1859, Cuza a fost ales domn al Moldovei, iar la 24

ianuarie 1859, ca domn al Ţării Româneşti.

A fost silit să abdice la 11 februarie 1866, el înţelegând că – pentru interesul suprem naţional – “numai un Principe străin, după părerea mea, poate chezăşui viitorul României” ( din scrisoarea sa către gen. N. Golescu )

Steagul Principatelor Unite

Cuza şi-a petrecut restul vieţii în Germania, unde îşi va îngriji sănătatea şubrezită. A murit în 1873, la Hotel “Europa” din

Heidenberg, în braţele Elenei Cuza.

Placa memorială de pe clădirea hotelului Europa

Hotelul Europa În acest hotel Cuza și-a trăit ultimele zile.

A fost înmormântat la moşia sa din

Ruginoasa ( Iaşi ). În palatul domnesc de

aici îşi avea reşedinţa de vară.

Dorinţa sa testamentară, exprimată pe patul

morţii, a fost îndeplinită şi a fost

coborât în cripta bisericii ( mai 1873 )

În 1944, în timpul celui de-al doilea război mondial, când castelul lui Cuza

de la Ruginoasa a fost bombardat, rămăşiţele pământeşti au fost duse la

Curtea de Argeş, iar după aceea la biserica Trei Ierarhi din Iaşi.

Ulterior s-au refăcut biserica şi palatul

( azi Muzeu memorial de mare prestigiu).

Biserica Trei Ierarhi din Iaşi

Al. I. Cuza şi Doamna Elena – pictură din

Biserica Domnească de la Ruginoasa