DESCRIPTION
prezentare tare
Citation preview
Titlepentru Dezvoltarea Resurselor Umane
Regiunea Sud – Vest Oltenia
CONSTATARE SI STABILIRE NEREGULI
Autoritile cu competene în gestionarea fondurilor europene i
beneficiarii sunt obligai, în activitatea lor, s elaboreze i s
aplice proceduri de management i control care s asigure
corectitudinea acordrii i utilizrii acestor fonduri, precum i
respectarea principiilor bunei gestiuni financiare, aa cum este
aceasta definit în legislaia comunitar.
www.fseromania.ro
b)respectarea principiilor de liber concuren i de tratament egal i
nediscriminatoriu;
c)transparena - punerea la dispoziia tuturor celor interesai a
informaiilor referitoare la aplicarea procedurii pentru acordarea
fondurilor europene;
d)prevenirea apariiei situaiilor de conflict de interese în cursul
întregii proceduri de selecie a proiectelor de finanat/ de
realizare a achizitiilor finantate prin POSDRU;
e)excluderea cumulului - activitatea ce face obiectul cererii de
finanare din fonduri europene nu poate s beneficieze de sprijin
financiar din alte surse de finanare nerambursabil, cu excepia
sumelor ce constituie ajutor de stat acordat în condiiile
legii.
www.fseromania.ro
Investete în oameni!
Autoritile cu competene în gestionarea fondurilor europene au
obligaia de a exclude integral sau parial de la rambursarea/plata
cheltuielilor efectuate i declarate de beneficiari acele cheltuieli
care nu respect condiiile de legalitate, regularitate ori
conformitate stabilite prin prevederile legislaiei naionale i
comunitare în vigoare, în situaia în care - în procesul de
verificare a solicitrilor de plat - acestea determin existena unor
astfel de cheltuieli.
Având în vedere principiul proporionalitii, autoritile cu competene
în gestionarea fondurilor europene au obligaia de a face reduceri
procentuale din sumele solicitate la rambursarea/plata final,
reprezentând cheltuieli efectuate i declarate de beneficiari, în
situaia în care constat neîndeplinirea sau îndeplinirea parial a
indicatorilor/obiectivelor proiectelor finanate din fonduri
europene i/sau fonduri publice naionale aferente acestora, pentru
care beneficiarii i-au angajat rspunderea realizrii, în perioada de
implementare a contractelor/acordurilor/ deciziilor/ordinelor de
finanare nerambursabil.
www.fseromania.ro
Investete în oameni!
Neregula - orice abatere de la legalitate, regularitate i
conformitate în raport cu dispoziiile naionale i/sau europene,
precum i cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal
încheiate în baza acestor dispoziii, ce rezult dintr-o aciune sau
inaciune a beneficiarului ori a autoritii cu competene în
gestionarea fondurilor europene, care a prejudiciat sau care poate
prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici
internaionali i/sau fondurile publice naionale aferente acestora
printr-o sum pltit necuvenit;
Frauda - infraciunea svârit în legtur cu obinerea ori utilizarea
fondurilor europene i/sau a fondurilor publice naionale aferente
acestora, încriminat de Codul penal ori de alte legi
speciale.
www.fseromania.ro
Investete în oameni!
Autoritile cu competene în gestionarea fondurilor europene au
obligaia s sesizeze de îndat DLAF i organele de urmrire penal în
cazul constatrii unor indicii de fraud sau de tentativ de
fraud.
În cazul în care, ca urmare a sesizrii, organul de urmrire penal
transmite cazul spre soluionare instanelor de judecat, autoritatea
cu competene în gestionarea fondurilor europene are obligaia lurii
urmtoarelor msuri pân la pronunarea deciziei definitive a instanei
privind caracterul penal sau nepenal al faptei încriminate:
a)pentru beneficiarii privai suspend aplicarea prevederilor
contractului de finanare i în mod subsecvent suspend
plata/rambursarea tuturor sumelor solicitate de beneficiar;
b)pentru beneficiarii publici suspend plata/rambursarea tuturor
sumelor solicitate de beneficiar aferente contractului economic
pentru care a fost formulat sesizarea.
www.fseromania.ro
Investete în oameni!
Pe parcursul aplicrii procedurii de achiziie, beneficiarii persoane
fizice/juridice de drept privat au obligaia de a lua toate msurile
necesare pentru a evita situaiile de natur s determine apariia unui
conflict de interese, i anume a situaiei în care exist legturi
între structurile acionariatului beneficiarului i ofertanii
acestuia, între membrii comisiei de evaluare i ofertani sau în care
ofertantul câtigtor deine pachetul majoritar de aciuni în dou firme
participante pentru acelai tip de achiziie.
www.fseromania.ro
Investete în oameni!
În situatia în care un beneficiar de fonduri europene i/sau fonduri
publice naionale aferente acestora identifica, ca urmare a
activitii proprii de management i control, o neregul în gestiunea
propriului su proiect, acesta are obligaia raportrii ei, în termen
de 5 zile lucrtoare de la data identificrii neregulii respective,
ctre autoritatea cu competene în gestionarea fondurilor europene cu
care a încheiat contractul de finanare, indiferent dac cheltuiala
solicitat la plat i-a fost sau nu rambursat.
www.fseromania.ro
Activitatea de constatare a neregulilor i de stabilire a creanelor
bugetare/coreciilor financiare se efectueaz de ctre autoritile cu
competene în gestionarea fondurilor europene, prin structuri de
control organizate în acest scop în cadrul acestora
În cazul în care sunt necesare activiti de verificare la faa
locului, echipa nominalizat va notifica structura supus verificrii
cu cel puin 5 zile lucrtoare înainte de data declanrii aciunii,
precizându-se scopul i durata acesteia.
Exceptia o reprezinta cazurile în care notificarea ar putea
prejudicia obiectul verificrilor.
www.fseromania.ro
Activitatea de constatare a neregulilor i de stabilire a creanelor
bugetare/coreciilor financiare se efectueaz de ctre autoritile cu
competene în gestionarea fondurilor europene, prin structuri de
control organizate în acest scop în cadrul acestora
În cazul în care sunt necesare activiti de verificare la faa
locului, echipa nominalizat va notifica structura supus verificrii
cu cel puin 5 zile lucrtoare înainte de data declanrii aciunii,
precizându-se scopul i durata acesteia.
Exceptia o reprezinta cazurile în care notificarea ar putea
prejudicia obiectul verificrilor.
Pe parcursul activitilor de constatare, structura verificat are
dreptul s îi exprime punctul de vedere, care se analizeaz de echipa
de verificare
www.fseromania.ro
Pe parcursul activitilor de constatare, structura verificat are
dreptul s îi exprime punctul de vedere, care se analizeaz de echipa
de verificare
Verificrile se finalizeaz prin întocmirea unui proces-verbal de
constatare a neregulilor i de stabilire a creanelor bugetare sau a
unei note de constatare a neregulilor i de stabilire a coreciilor
financiare
Procesul-verbal de constatare a neregulilor i de stabilire a
creanei bugetare este act administrativ în sensul Legii
contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificrile i
completrile ulterioare.
Procesul-verbal de constatare a neregulilor i de stabilire a
creanei bugetare/Nota de constatare a neregulilor i de stabilire a
coreciilor financiare constituie titlu de crean
Împotriva titlului de crean debitorul poate formula contestaie în
condiiile i termenele stabilite de OUG 66/2011 cu modificarile si
completarile ulterioare.
www.fseromania.ro
Împotriva titlului de crean debitorul poate formula contestaie în
condiiile i termenele stabilite de OUG 66/2011 cu modificarile si
completarile ulterioare.
Creanele bugetare rezultate din nereguli sunt scadente la expirarea
termenului de plat stabilit în titlul de crean, respectiv în 30 de
zile de la data comunicrii titlului de crean.
Debitorul datoreaz, pentru neachitarea la termen a obligaiilor
stabilite prin titlul de crean, o dobând care se calculeaz prin
aplicarea ratei dobânzii datorate la soldul rmas de plat din
contravaloarea în lei a creanei bugetare, din prima zi de dup
expirarea termenului de plat, pân la data stingerii acesteia.
www.fseromania.ro
încasare;
executare silit, conform Ordonanei Guvernului nr. 92/2003 ,
republicat, cu modificrile i completrile ulterioare;
anulare;
www.fseromania.ro
Investete în oameni!
Dreptul de a stabili creana bugetar se prescrie în termen de 5 ani
de la data de 1 ianuarie a anului urmtor datei de închidere a
programului(2021), comunicat oficial de ctre Comisia European prin
emiterea declaraiei finale de închidere, cu excepia cazului în care
normele Uniunii Europene prevd un termen mai mare
www.fseromania.ro
Nerespectarea prevederilor legale/instructiunilor AM in realizarea
procedurilor
Prezentarea de documente incomplete;
Investete în oameni!