View
82
Download
1
Category
Preview:
DESCRIPTION
stocurile de materii man prod
Citation preview
Gestiunea stocurilor de materii prime
4 4 Logistica internă a întreprinderii
4.1. Cadrul general al problemei
.................
7.2. Distribuirea fizică şi aspectele logistice
7.2.1. Rolul şi importanţa distribuirii fizice
Distribuirea fizică este acea parte a procesului de marketing care se ocupă cu
modalităţile de deplasare şi depozitare a produselor. În procesul de distribuire fizică a
produselor apar pe lângă intermediarii prezentaţi anterior şi alţi participanţi cum sunt
transportatorii şi firmele de asigurări - numiţi în general prestatori de servicii privind
distribuirea fizică sau auxiliari (facilitators).
Fără o distribuire fizică adecvată întregul efort de marketing al unei firme devine
inutil/se prăbuşeşte, deoarece clienţii nu pot cumpăra mărfuri care nu sunt oferite acolo unde
şi atunci când au nevoie.
În ultimii ani importanţa acordată distribuirii fizice a crescut mult datorită:
tendinţei detailiştilor de a menţine stocuri mai mici;
posibilităţilor deosebit de mari privind lotizarea, elaborarea de asortimente şi
expedierea, oferite de introducerea prelucrării automate a datelor în acest
domeniu;
diversificarea ofertelor de transport.
Distribuirea fizică a produselor este parte integrantă a conceptului cuprinzător de
logistică a afacerilor care mai include, aşa cu se arată în figura 7.5. aprovizionarea materială,
1
Management industrial
adică relaţia furnizor-producător şi activităţile interne de transport şi depozitare ale
producătorului.
Acest concept priveşte atât
aspectele fizice legate de activităţile
respective - aprovizionare, transport,
depozitare, distribuire, cât mai ales cele
de conducere, de abordare sistemică ce
includ prelucrarea comenzilor, gestiunea
stocurilor şi ambalarea.
Există o mare varietate de situaţii privind nivelul/ponderea cheltuielilor cu
transportul, şi depozitarea, care se situează între extremele:
2
Gestiunea stocurilor de materii prime
pondere neglijabilă pentru întreprinderile specializate, care realizează unul sau
câteva produse dintr-un număr redus de materii prime şi care menţin stocuri
relativ mici;
pondere de până la 20% din volumul vânzărilor pentru întreprinderile care
realizează un sortiment larg de produse într-un număr mare de unităţi de
producţie cu amplasamente diferite şi pe baza unui mare număr de materii prime
şi intermediari.
În tabelul 7.2. sunt prezentate ponderile cheltuielilor de această natură pentru
câteva categorii de mărfuri la nivelul anului 1987 în SUA.
Factorii cheie pentru nivelul activităţilor de depozitare şi transport sunt:
numărul de produse finite;
numărul de materii prime;
numărul de puncte de aprovizionare;
numărul unităţilor de producţie;
numărul punctelor de vânzare/ desfacere;
natura relaţiilor/fluxurilor de aprovizionare/distribuire.
Aşa cum s-a mai spus, cea mai bună strategie de marketing privind produsul,
preţul, promovarea dau greş în absenţa unei logistici adecvate. Pentru a fi vândut un
produs trebuie să se afle la îndemâna cumpărătorului „pe raft”. Logistica în general şi
distribuirea produselor în particular se află într-o dependenţă complexă cu celelalte
aspecte menţionate şi care poate fi redată pe scurt astfel:
a) producţia/produsul influenţează distribuirea prin:
o caracteristicile fizice şi raportul valoare/volum fizic;
o ambalare, cu implicaţiile de conteinerizare;
3
Management industrial
o posibilităţile de înlocuire, respectiv nivelul loialităţii consumatorilor faţă de
o marcă;
b) preţul/stabilirea preţului influenţează distribuirea prin:
aspectele geografice privind stabilirea preţului;
reducerile de preţ pe bază de cantitate;
asocierea acestora cu reduceri de preţ privind transportul;
c) promovarea influenţează distribuirea în sensul că aceasta trebuie să satisfacă
exigenţele privind disponibilitatea fizică a produsului în concordanţă cu
reclama, publicitatea şi metodele de promovare utilizate (consensuri între
detailişti, vânzări personale).
7.2.2. Obiectivele sistemului de logistică
4
Gestiunea stocurilor de materii prime
Pe lângă aspectele de conducere/coordonare a ansamblului de activităţi şi de
deplasare fizică spre, în şi dinspre întreprindere, în cadrul sistemului de logistică apar şi
noţiunile cuprinzătoare de cost total, respectiv nivel al serviciilor aferente acestui sistem.
Costul total pentru sistemul de logistică al întreprinderii include, aşa cum se poate
vedea în figura 7.6. cheltuielile privind transportul şi cele privind stocarea, care au
evoluţii divergente. Optimul, de exemplu numărul de depozite şi/sau mărimea stocurilor,
este dat de minimul costului total pentru sistemul de logistică al întreprinderii.
Nivelul serviciilor asigurate clienţilor este un alt indicator sintetic şi se referă la
abilitatea sistemului de logistică al întreprinderii de a satisface cerinţele
utilizatorilor/clienţilor privind timpul/termenele, seriozitatea/ încrederea, comunicarea
cu clienţii şi avantajele oferite acestora. Un nivel ridicat al serviciilor costă, dar este
necesar, impus de concurenţă. Cerinţele privind calitatea serviciilor sunt foarte diferite
şi se exprimă curent prin valori limită de natura unor norme, aşa cum sunt cele
prezentate în tabelul 7.3.
Este, de asemenea, important să se examineze corelaţia între nivelul serviciilor
asigurate clienţilor şi costul aferent acestui nivel. În figura 7.7. se arată corelaţia uzuală,
conform căreia, peste un anumit nivel, orice îmbunătăţire a acestora antrenează cheltuieli
mai mari decât creşterea vânzărilor.
Tabelul 7.3.
5
Management industrial
Exemple de norme privind calitatea serviciilor
Domeniul de activitate Specificaţia de calitate Valoarea
Angrosist Comenzi satisfăcute corect, ca pondere în total de comenzi
min. 98%
Producător Durata rezolvării unei comenzi max. 5 zile
DetailistTermen de primire înapoi a mărfurilor 30 zile de la
vânzareTransportator(camioane)
Ponderea pierderilor şi a deteriorărilor de mărfuri transportate
max 5% pe an
Companie de transport aerian
Ponderea sosirilor la timp min.90%
În continuare sunt prezentate câteva explicaţii/ particularizări privind cele patru
tipuri de cerinţe care determină nivelul serviciilor asigurate clienţilor:
TIMPUL/TERMENUL (time) este legat de durata ciclului de
prelucrare/satisfacere a unei comenzi şi include transmiterea comenzii,
prelucrarea datelor aferente inclusiv verificarea situaţiei clientului,
constituirea lotului de produse şi expedierea acestuia;
ÎNCREDEREA/SERIOZITATEA (dependability) se referă la durata între
momentul trimiterii comenzii şi momentul livrării, siguranţa livrării şi
corectitudinea acesteia; după multe păreri este cel mai important aspect
privind nivelul serviciilor; livrările întârziate sau prea timpurii au
întotdeauna consecinţe neplăcute pentru client: discontinuitate/întreruperea
activităţii, respectiv apariţia stocurilor prea mari;
6
Gestiunea stocurilor de materii prime
COMUNICAREA (communication) trebuie să funcţioneze în ambele sensuri între
producător/ furnizor şi client/consumator; un aspect tipic îl constituie, din
acest punct de vedere, întocmirea periodică de rapoarte privind situaţia
comenzilor;
AVANTAJELE (advatages) se referă la flexibilitatea privind tratarea unor cerinţe
specifice/ particulare/concrete ale clienţilor, de exemplu privind momentul
zilei în care să se facă livrarea sau mijlocul de transport utilizat. Desigur, în
acordarea de avantaje se ţine întotdeauna seama de importanţa/ponderea
clientului.
7.2.3. Activităţile importante în cadrul sistemului de logistic
Aceste activităţi pot fi clasificate astfel:
TRANSPORTUL (transportation);
DEPOZITAREA şi MANIPULAREA (storage and handling);
PRELUCRAREA COMENZILOR (order processing);
GESTIUNEA STOCURILOR (inventory management).
Referitor la transport: deplasarea fizică a produselor se poate realiza prin cele
cinci moduri cunoscute - cale ferată, rutier, aerian, pe conductă, naval ale căror avantaje
şi inconveniente sunt centralizate în tabelul 7.4.
Tabelul 7.4
Avantajele şi dezavantajele diverselor modalităţi de transport
Modalitatea de transport
AVANTAJE DEZAVANTAJE
Rutier (camioane)
Prelucrare şi livrare complete;
Reţea extensivă;Destul de rapid;
Restricţii referitoare la dimensiuni şi greutate;
Cost mai ridicat;Dependenţă de vreme;
Cale ferată Cost scăzut;Reţea relativ mare;
Preluare şi livrare incompletă câteodată;Uneori lentă;
7
Management industrial
Poate transporta toate categoriile de mărfuri;
Disponibilitate relativ scăzută;Pierderi uneori ridicate;
Conductă Cost scăzut;Foarte sigur;
Trasee şi tipuri de mărfuri limitate;Lent;
Pe apă Cost scăzut;Capacităţi imense;
Număr mic de trasee;Frecvenţă scăzută;Lent;Dependenţă de vreme;
Aerian Rapid;Nivel scăzut al
pierderilor;Operaţii frecvente
Cost mare;Nu poate transporta decât anumite
categorii de mărfuri
Oricare dintre aceste posibilităţi se poate evalua folosind şase indicatori:
costul, exprimat uzual pe tonă-km;
durata, dependentă mai ales de viteza medie de deplasare;
capacitatea, care determină ce anume poate fi transportat;
seriozitatea, adică nivelul de încredere privind timpul, pierderile şi deteriorările;
accesibilitatea, determinată de reţeaua specifică respectivului mod de transport;
frecvenţa sau orarul/programul de operare.
În alegerea tipului de transport importanţa acestor indicatori este diferită depinzând
atât de natura/dimensiunile produsului/încărcăturii cât şi de cerinţele clientului privind
nivelul serviciilor.
Deseori apare necesitatea unui mod mixt de transport care impune în principal un
efort organizatoric privind coordonarea activităţilor/diferitelor mijloace de transport şi a
tipurilor de containere utilizate. Pentru a scădea cheltuielile de transport se pot constitui
asociaţii ale transportatorilor, care au drept obiectiv obţinerea de profit prin agregarea
unor loturi/încărcături mici în încărcături mari cărora le corespund cheltuieli unitare de
transport mai mici. Pentru servicii de transport deosebite există firme de transport
specializate/expres ca: Federal Express în SUA, DHL în toată lumea, PRIORIPOST [n
România ş.a.
Referitor la depozitare şi manipulare sunt importante următoarele aspecte:
8
Gestiunea stocurilor de materii prime
o pe lângă stocare depozitele mai pot avea şi funcţii tehnice/tehnologice cum ar fi
cea de maturare sau îmbătrânire a produselor (băuturi) sau comerciale cum
ar fi realizarea de asortimente şi chiar financiare legate de nivelurile
taxelor/cheltuielilor aferente stocurilor.
o din punct de vedere organizatoric cele mai importante aspecte se referă la:
numărul, tipul şi amplasarea depozitelor - stabilite pe baza aspectelor
tehnice/tehnologice (natura produselor, fluxurile şi distanţele de
transport) respectiv comerciale (mărimea pieţei şi modul de acoperire a
acesteia);
forma de proprietate a depozitului şi aici există următoarele posibilităţi:
depozite aparţinând firmei (private warehouse) pentru care este foarte
importantă flexibilitatea;
depozite închiriate (public warehouse) având statute şi condiţii de
folosinţă/plată diverse;
centre de distribuire (distribution centers), care pot fi ele însele
depozite sau pot asigura servicii pentru alte depozite prin
procesarea rapidă, computerizată a comenzilor asociată cu
deplasarea fizică rapidă a articolelor respective.
manipularea se referă la deplasarea fizică pe distanţe scurte a unor
cantităţi mici de materiale; se utilizează diferite sisteme tehnice: maşini
de transportat, de ridicat, macarale, benzi rulante, ajungându-se în
prezent până la depozite automatizate bazate pe o tehnologie avansată,
complet computerizate - utilizate pentru cosmetice, alimente ambalate,
ş.a.
9
Management industrial
Este de reţinut că orice manipulare costă şi este însoţită de pierderi şi
deteriorări ale mărfurilor.
În ceea ce priveşte prelucrarea comenzilor activităţile ce trebuie îndeplinite se referă la:
înregistrarea comenzii;
notificarea către depozit sau sectorul de producţie pentru a pregăti lotul;
verificarea stocurilor;
eventual lansarea unei comenzi pentru articole lipsă;
verificarea condiţiilor de plată, a creditului;
întocmirea documentelor de însoţire a mărfurilor;
eventual comunicarea/confirmarea de către client.
În ultimii ani s-a extins mult prelucrarea automată a datelor în acest domeniu, în
conexiune cu alte activităţi (planificare, analize ale situaţiei clientelei, cercetarea pieţei).
Gestiunea stocurilor înseamnă de fapt găsirea/menţinerea echilibrului, a optimului
privind nivelul stocurilor:
stocuri prea mici înseamnă nivel scăzut al serviciilor datorat ruperilor de stoc, ceea
ce poate merge până la pierderea unei pieţe;
stocuri prea mari înseamnă cheltuieli mari legate de imobilizarea resurselor
financiare şi chiar riscuri mari legate de învechirea/ demodarea unor articole.
Cheltuielile ocazionate de menţinerea stocurilor se situează în mod uzual între 15%
şi 40% din valoarea stocurilor!!!
Motivele costituirii de stocuri pot fi sintetizate astfel:
tampon pentru variaţiile/neritmicităţile în aprovizionare şi în vânzarea
produselor;
nivel ridicat al serviciilor oferite clienţilor;
protecţie faţă de creşterea preţurilor de către furnizori;
susţinerea obţinerii/acordării de reduceri la transport, vânzare;
10
Gestiunea stocurilor de materii prime
protecţie faţă de eventualitatea unor greve sau a lipsei unor articole de pe piaţă.
O tendinţă relativ recentă în gestiunea stocurilor este răspândirea conceptului de
livrare „just-in-time” (JIT). Aplicarea acestui concept este condiţionată de:
apropierea geografică între furnizor şi client;
mijloace/sistem de transport sigur(e) ceea ce limitează oarecum posibilităţile de
aplicare a sa.
4.1.1. Aspecte organizatorice
Uzual în domeniul industrial activităţile comerciale sunt grupate, în cadrul
structurii organizatorice, în subordinea unui director comercial, director de vânzări
sau, mai nou a unui director de marketing.
Dacă în viziunea „clasică“ activităţile de marketing erau considerate ca o
categorie de activităţi în cadrul celor comerciale în prezent tendinţa este de a se
considera aprovizionareaşi vânzările drept activităţi derivate, subordonate celor de
marketing.
În industria chimică este încă răspândită structura tip „clasic“ prezentată în figura
4.1. Este de subliniat că această reprezentare are doar un caracter
exemplificativ/orientativ existând o mare diversitate de situaţii concrete care ţin seama
de specificul activităţiişi poziţiei/orientării întreprinderii.
4.1.2. Aprovizionarea tehnico-materială şi aprovizionarea pentru investiţii
Aprovizionarea tehnico-materială, denumită frecvent aprovizionare pentru
producţie, se ocupă de procurarea tuturor categoriilor de articole necesare pentru
desfăşurarea curentă a activităţii întreprinderii:
materii prime şi materiale auxiliare
11
Management industrial
reactivi şi chimicale diverse
produse petroliere
imprimateşi rechizite
piese de schimb standardizate
materiale electrotehnice specifice activităţilor de producţie
materiale metalice (table, profile, ţevi din fier, oţeluri, alte metale, acoperite sau nu)
materiale de construcţii (ciment, var, lemn, cărămizi, materiale refractare)
ambalaje.
Aprovizionarea pentru investiţii se referă la procurarea de utilaje pentru realizarea
fizică a obiectelor de investiţii în conformitate cu strategia de dezvoltare a
întreprinderii.
În asigurarea aprovizionării cu utilaje sau piese de schimb nestandardizate se
implicăşi compartimentele specializate MEA (mecano–energetic–automatizări).
Compartimentul de tip „recepţionare–decontare–depozite“ se ocupă cu:
12
DIRECTOR COMERCIAL
(Serviciu)APROVIZIONARE
(Serviciu)VÂNZĂRI
(Serviciu)MARKETING
(Birou)
APROVIZIONARE TEHNICO-MATERIALĂ
(Birou)
APROVIZIONAREPENTRUINVESTIŢII
(Birou)
RECEPŢIONAREDECONTAREDEPOZITE
(Birou)
LIVRĂRIÎN
ŢARĂ
(Birou)
LIVRĂRILA
EXPORT
BirouTRANSPORTURI
Fig.4.1. Structura organizatorică generală privind activităţile comerciale
Gestiunea stocurilor de materii prime
recepţionarea CANTITATIVĂ a articolelor aprovizionateşi luarea în custodie a
acestora sub rezerva recepţionării CALITATIVE de către un compartiment
specializat – de exemplu C.T.C.
întocmirea, în colaborare cu compartimentul financiar al întreprinderii, a
documentelor de plată către furnizori a articolelor aprovizionate
gestionarea/coordonarea activităţilor din depozitele/magaziile întreprinderii.
Scurta prezentare de mai sus sugerează marea varietateşi diversitate care
caracterizează activităţile de aprovizionare într-o întreprindere industrială chimică.
Apare ca o necesitate obiectivă existenţa unor programe/planuri de aprovizonare
care se elaborează pe baza datelor/informaţiilor ce trebuie furnizate din timp şi cu
responsabilitate de toate compartimentele întreprinderii precum şi a unei metodologii
în acest domeniu.
4.1.3. Transportul intern
Transportul intern este o componentă a procesului complex, fundamental într-o
întreprindere industrială şi care constituie structura activă de transformare a acesteia
denumită uzual APROVIZIONARE – PRODUC|IE – DESFACERE.
Mişcările materialelor într-o întreprindere industrială, pentru care s-a creat mai
nou termenul LOGISTICĂ INTERNĂ a întreprinderii determină creşterea costului
unitar al fiecărui produs realizat fără a se spori însă valoarea de întrebuinţare deoarece
nu operează asupra calităţii acestuia şi nici nu determină transformări tehnologice.
Este dificil de determinat într-o structură industrială cheltuielile cu transporturile
interne şi diferitele manipulări de producţie, dar în mod cert nivelul acestora este
ridicat depăşind frecvent 1/3 din cheltuielile cu salariile.
Activităţile de transport intern privesc materiile prime, intermediarii/
semifabricatele, produsele finite precum şi alte elemente materiale şi au loc atât în
cadrul cât şi între depozite, secţii de producţie şi locuri de muncă.
Transportul intern neîntrerupt şi eficient crează condiţiile pentru respectarea
ritmurilor de fabricaţie stabilite şi are o mare influenţă asupra gradului de folosire a
13
Management industrial
maşinilor, utilajelor şi instalaţiilor, asupra nivelului productivităţii muncii şi în final
asupra costului unitar al produselor.
După natura lor încărcăturile transportate pot fi:
materiale în vrac (inclusiv lichidele), caracteristice producţiei în flux continuu –
situaţie uzuală în industria chimică
încărcături unitare grele (uneori chiar agabaritice)
încărcături uşoare, care se transportă de obicei grupate în loturi de transport.
Referitor la aspectele economice ale transportului intern trebuie avut în vedere
că eficienţa mijloacelor de transport este determinată nu numai de mărimea
cheltuielilor de investiţii ci, mai ales, de corelarea acestora cu sporul de productivitate
a muncii obţinut prin utilizarea acestor mijloace. În vederea adoptării celei mai bune
soluţii privind transportul intern trebuie examinaţi o serie de indicatori privind:
ponderea personalului ocupat cu fluxul de materiale
pierderile/întârzierile în activităţile producţiei de bază
gradul de utilizare a diferitelor mijloace de transport intern
cheltuielile de investiţii pentru fluxul de materiale.
Din punct de vedere organizatoric activităţile de transport intern pot fi structurate,
la limită, în două moduri:
centralizat, cu compartiment unic de transport intern şi desfăşurarea activităţilor pe
bază de programare şi solicitări după necesitate;
descentralizat, fără compartiment de transport intern, fiecare compartiment de
producţie de bază sau auxiliară având propriile mijloace de transport.
Fiecare modalitate are avantajeşi inconveniente. Uzual în întreprinderile chimice se
adoptă o soluţie intermediară: există un compartiment de transport intern pentru
fluxurile între secţii şi respectiv depozite/magazii, iar fiecare secţie are în dotare
mijloace de transport specifice pentru transporturi şi manipulări pe propriul teritoriu.
Ca modalitate de programare/planificare transporturile interne pot avea loc:
pe bază de cereri individuale
după itinerariişi grafice prestabilite
14
Gestiunea stocurilor de materii prime
iar ca tehnică de operare, în două sisteme:
pendular
inelar.
În sistemul pendular, prezentat
în figura 4.2., deplasarea
mijloacelor de transport are loc
numai între două obiective –
sursa şi destinaţia – uzual
folosindu-se doar 50% din
capacitatea mijloacelor de
transport (jumătate din timp
circulă fără încărcătură).
În sistemele de transport inelare, prezentat schematic în figura 4.3. capacitatea de
transport este mai bine utilizată. Sistemele inelare pot fi cu flux crescător, descrescător
sau constant. În întreprinderile foarte mari sau în cazul unor puncte de
încărcare/descărcare foarte dispersate se poate folosi sistemul inelar multiplu din
figura 4.3.b.
Caracteristic sistemelor inelare este faptul că la punctul iniţial/final operaţiile de
încărcare/descărcare se efectuează complet în timp ce în celelalte puncte aceste
operaţii au loc doar parţial.
Alegerea mijloacelor de transport intern se face luând în considerare o serie de
factori:
natura procesului tehnologic (continuu sau discontinuu), recpectiv a procesului de
producţie (interrupt, sau neîntrerupt)
volumul manipulărilor caracterizat prin debit, frecvenţă şi abateri
caracteristicile traseelor de parcurs (lungime, dificultate, restricţii, viteza cerută)
natura încărcăturilor.
15
Fig.4.2. Reprezentarea simplificată a sistemului de transport intern pendular
Atelier 1(destinaţi
e)
Secţie A(destinaţi
e)
Secţia B(sursă)
DEPOZIT CENTRAL(sursă/destinaţie)
Management industrial
Regulile care trebuie respectate în
adoptarea deciziei privind achiziţionarea
mijloacelor de transport intern ar putea fi
sintetizate astfel:
se alege utilajul cel mai simplu care
permite obţinerea rezultatului scontat
este preferabilă folosirea utilajelor deja
cunoscute
se prevede un coeficient subunitar de
încărcare (pentru rezolvarea unor
situaţii neprevăzute sau de vârf).
În ceea ce priveşte stabilirea traseelor
este preferabil un traseu scurt parcurs cu
viteză mare faţă de un traseu lung parcurs
cu viteză mică.
4.1.4. Depozitarea
Activităţile de depozitare a
materialelor contribuie la creşterea
eficienţei economice în activitatea
întreprinderilor prin:
dimensionarea corectă a investiţiilor
utilizarea mai bună a suprafeţelor
construite
micşorarea cheltuielilor de exploatare
reducerea necesarului de mână de lucru.
Sistemele de depozitare practicate în întreprinderile chimice depind de
caracteristicile materialelor depozitate privind:
16
Atelier A
Secţia 1 Atelier B
Secţia 2DEPOZIT
(a)
DEPOZIT
Secţia 1Secţia 3
Secţia 2
(b)
Fig.4.3. Reprezentări simplificate ale sistemului de transport intern inelar:
sistem inelar simplusistem inelar multiplu
Gestiunea stocurilor de materii prime
proprietăţile fizice şi chimice (formă, densitate, fragilitate, coroziune,
îmbătrânire, stare de agregare)
cantitate
prezentare (în vrac, condiţionate, ambalate).
Precum şi de cele ale proceselor tehnologice referitoare la frecvenţa deplasărilor şi a
modului de manipulare.
Desigur, este necesar să se stabilească în fiecare caz caracteristicile stocurilor
(maxim, minim, curent) – a se vedea § 4.2.
Principalele activităţi care se desfăşoară în depozite sunt:
pregătirea pentru recepţia şi preluarea materialelor
recepţionarea şi preluarea în gestiune
repartizarea şi aşezarea materialelor pe locurile de păstrare
păstrarea materialelor şi controlul/asigurarea integrităţii
pregătirea materialeor pentru consum/livrare
eliberarea materialelor.
Depozitele din întreprinderile chimice se pot clasifica după diferite criterii:
natura articolelor depozitate:
► depozite de materii prime
► depozite de semifabricate/intermediari
► depozite de mijloace de muncă sau de piese de schimb (denumite frecvent
magazii)
► depozite de produse finite
sortimentele depozitate:
► depozite universale
► depozite speciale
felul construcţiei:
► depozite deschise (spaţii împrejmuite);
► depozite semiînchise (şoproane);
► depozite închise care pot fi:
neîncălzite (cu sau fără izolaţie termică);
17
Management industrial
încălzite;
frigorifice.
În privinţa amplasării depozitelor factorii esenţiali sunt:
realizarea unui flux general cât mai bun (“optim”) al materialelor cu drumuri scurte,
fără încrucişări şi cât mai drepte
centralizarea depozitelor pentru aplicarea metodelor mecanizate sau automatizate de
transport, stocare, manipulare
cerinţele de extindere în timp, simultan atât a spaţiilor de producţie cât şi a celor de
depozitare.
În proiectarea depozitelor se folosesc indicatori specifici, referitori la gradul de
utilizare a suprafeţei/volumului construcţiei pentru a se asigura cel mai convenabil
nivel al investiţiei.
Aspectul esenţial în acest sens este legat de soluţionarea simultană a două cerinţe
contradictorii:
pe de o parte utilizarea întregului spaţiu (volum, suprafaţă) de depozitare
pe de altă parte accesul imediat la oricare dintre articolele/unităţile depozitate.
Evoluţiile recente în domeniu privesc:
sub raport tehnic: realizarea de modalităţi/dotări specifice mai eficiente de
depozitare şi respectiv de utilaje performante de manipulare şi transport
sub raport administrativ/managerial: realizarea de sisteme informatice complexe şi
eficiente pentru tratarea solicitărilor privind stocarea/ manipularea/eliberarea
articolelor depozitate.
În prima categorie se includ, între altele, paletizareaşi conteinerizarea care
constau în gruparea obiectelor (mărfurilor) astfel încât să poată fi manipulate fără a fi
deranjate în unităţi care, odată formate la depozitul expeditorului, nu se mai desfac
decât la beneficiar, indiferent de mijlocul de transport sau de utilajul folosit la
operaţiile de încărcare/descărcare.
18
Gestiunea stocurilor de materii prime
4.2. Stocurile de materii prime
4.2.1. Noţiunea de stocuri, necesitatea stocurilor, clasificări ale stocurilor
Stocurile, în general, sunt acumulări care apar la interfeţele continuu-discontinuu
sau discontinuu-continuu în cadrul activităţilor tehnice şi economice. De exemplu:
livrarea produselor finite se face la anumite intervale de timp, dar fabricarea lor are
loc, de regulă, zilnic şi astfel se ajunge la stocuri de mărfuri
în depozitele întreprinderii
consumarea materiilor prime are loc zilnic (chiar continuu uneori), dar aprovizionarea
se face, de regulă, periodic ceea ce impune existenţa unor
stocuri de materii prime în depozitele întreprinderii.
Stocurile apar însă şi la interfeţe discontinuu-discontinuu în cazul unor ritmuri
diferite sau la interfeţe continuu-continuu în cazul unor niveluri sau perioade de lucru
diferite. De exemplu:
piesele de schimb se înlocuiesc la intervale diferite de timp şi se aprovizionează
periodic existând în permanenţă stocuri în magaziile
întreprinderii
intermediari realizaţi într-o instalaţie cu funcţionare continuă şi utilizaţi în alte
instalaţii cu funcţionare continuă
Stocurile de materii prime sunt acumulări de obiecte ale muncii prevăzute pentru
a se asigura desfăşurarea ritmică a activităţilor de producţie.
Existenţa stocurilor de materii prime este o necesitate obiectivă ele asigurând
interfaţa între activităţile de aprovizionare, de regulă discontinui (periodice)şi cele de
consum productiv de regulă neîntrerupte (continui chiar). Stocurile de materii prime
asigură o anumită autonomie/independenţă a producţiei faţă de aprovizionare. Ruperea
de stoc impune încetarea accidentală a activităţilor de producţie, care este întotdeauna
neplăcutăşi costisitoare.
19
Management industrial
Stocurile de materrii prime se pot clasifica în:
stocuri curente, care pot fi:
► maxim, în momentul aprovizionării
► minim, teoretic nul
► mediu (între două aprovizionări, lunar, anual)
stocuri de siguranţă (incluse în stocurile curente), care vizează asigurarea
continuităţii procesului de producţie în cazul întârzierii livrărilor de materii
prime; existenţa unui stoc de siguranţă exclude valoarea nulă a stocului
curent minim
stocuri de condiţionare, care se pot constitui numai pentru articolele la care astfel de
operaţiuni sunt prevăzute în standarde, norme tehnice sau regulamente de
fabricaţie
stocuri de rezervă, care apar în cazul unui caracter aleator al consumului la anumite
materii prime sau intermediari.
Deşi din punct de vedere tehnic este vorba de cantităţi (masă, volum), uzual
stocurile se exprimă în număr de zile de consum. Aici intervine norma de consum sau
consumul specific, respectiv cantitatea de materie primă (intermediar, combustibil,
etc.) necesară executării unei unităţi de produs.
Normele de consum sunt:
teoretice (stoechiometrice – la procesele chimice sau nete – la procesele
fizico-mecanice)
tehnologice (care ţin seama de conversie, randament, adică de pierderile
tehnologice)
de aprovizionare (care includş i pierderile netehnologice, de transport,
manipulare şi depozitare).
Normele de consum tehnologice şi de aprovizionare pot fi:
planificate (prevăzute)
efective (realizate).
Evident la determinarea mărimii stocurilor de materii prime se vor considera
normele de consum de aprovizionare. De asemenea, periodic se actualizează normele
20
Gestiunea stocurilor de materii prime
de consum planificate ţinând seama atât de evoluţiile tehnologiilor cât şi de valorile
realizate (efective) ale normelor de consum în perioada precedentă.
În figura 4.4. se prezintă un exemplu de evoluţie a stocului curent la o materie
primă pentru care consumul mediu planificat este de 5 t/zi în timpul unei luni
calendaristice în care este prevăzută o oprire planificată de cinci zile pentru o
intervenţie de tip RC1 începând din data de 10.
Sunt reprezentate situaţia planificată în care se porneşte de la un stoc de 40 t şi
se are în vedere menţinerea unui stoc la nivelul scăzut de 10 t (pentru două zile de
consum) pe timpul opririi planificate şi aprovizionări la atingerea nivelului de stoc de
20 t (pentru patru zile de consum) pe datele de 4 şi 24 ale lunii, cu o valoare curentă
maximă a stocului de 60 t (pentru 12 zile de consum).
În realitate s-a pornit de la un nivel al stocului curent de 30 t, s-a făcut o
aprovizionare pe data de 3 după care au urmat cinci zile de funcţionare la un nivel
scăzut (consum 2 t/zi) datorită lipsei de spaţiu de depozitare a produsului finit şi trei
zile de funcţionare intensivă (consum 10 t/zi) stocul curent rămânând pe timpul RC1,
care a durat şapte zile, la 20 t. Pe data de 17 odată cu punerea în funcţiune are loc o
aprovizionare cu 40 t materie primă urmată de trei zile de funcţionare intensivă
(consum 10 t/zi), o avarie remediată în două zile şi cinci zile de funcţionare normală
(consum 5 t/zi). Aprovizionarea din data de 28 readuce stocul curent la valoarea
maximă de 60t şi după patru zile de funcţionare normală stocul curent are, la sfârşitul
lunii nivelul de 40 t.
21
Sto
c ît
ş
timp îzileş
Oprire planificată
Oprire accidentală
5 10 15 20 25 30
80
60
40
20
Fig.4.4. Evoluţia stocurilor de materie primă
valori planificate; valori realizate
Management industrial
În continuare se va aborda cantitativ problema stocului mediu anual de materie
primă calculat în ipotezele simplificatoare:
aprovizionarea la rupere de stoc (sau stoc de rezervă)
aprovizionarea la intervale egale şi deci cu loturi de aprovizionare egale ca mărime
consum zilnic constant de materie primă
pentru cele două situaţii tipice întâlnite în industria chimicăşi anume de consum cert,
respectiv incert.
4.2.2. Aprovizionarea în condiţii de certitudine a consumului
Certitudinea consumului unei (unor) materii prime apare în cazul proceselor de
producţie neîntrerupte (bazate frecvent pe procese tehnologice continui), care au loc la
niveluri mari ale capacităţii de producţie şi pentru un produs sau un număr foarte mic
de produse asemănătoare. Uzual este vorba deci de instalaţii chimice dedicate fiecare
unui singur produs, caracteristice industriei chimice de bază în care structura tehnică
de producţie este orientată pe produse. Exemple: instalaţii de acid sulfuric, sodă
caustică, sodă calcinată, monomeri şi polimeri de mare tonaj – clorură de vinil şi PVC,
etilenă şi PE – îngrăşăminte chimice, ciment, sticlă.
22
Fig.4.5. Evoluţia anuală a stocului unei materii prime în condiţii de certitudine a consumului pentru: a – o singură aprovizionare; b – două aprovizionări; c – patru aprovizionări
ZQ
Z
Q/2
Q/4
Z
t t t
(a) (b) (c)
Gestiunea stocurilor de materii prime
În ipotezele simplificatoare precizate anterior evoluţia anuală a stocului curent la
o materie primă dată este prezentată în figura 4.5. pentru trei cazuri: o singură
aprovizionare pe an (a), două aprovizionări (b) şi patru aprovizionări (c). S-a notat cu
Q necesarul anual de materie primă şi cu Z stocul curent – maxim în momentul
fiecărei aprovizionări, acestea având loc la epuizarea stocului curent - respectiv ZiC
stocul mediu anual
Evoluţia liniară a stocului curent are loc :
– în cazul (a) între valorile Zmax = Q şi Zmin = 0 ceea ce conduce la o valoare
medie anuală a stocului de materie primă:
(4.1)
– în cazul (b), în mod identic în fiecare semestru, între valorile Zmax = Q/2şi
Zmin = 0, ceea ce conduce la o valoare medie anuală a stocului de materie
primă:
(4.2)
– în cazul (c), în mod identic în fiecare semestru, între valorile Zmax =
Q/4 şi Zmin = 0, ceea ce conduce la o valoare medie anuală a stocului de
materie primă:
(4.3)
Se poate observa cu uşurinţă că pentru a “n” aprovizionări cu loturi egale şi
echidistante în timp, la consum constant stocul anual mediu este:
(4.4)
Desigur în realitate apar frecvent abateri de la situaţia planificată (ideală) aşa cum
s-a arătat în figura 4.4.
4.2.3. Aprovizionarea în condiţii de incertitudiene a consumului
23
Management industrial
Incertitudinea consumului unei (unor) materii prime apare în cazul proceselor
de producţie întrerupte (bazate aproape întotdeauna pe procese tehnologice
discontinui), care au loc la niveluri mici ale capacităţii de producţie în care se
realizează un număr mare de produse din aceeaşi categorie sau chiar diferite. Situaţia
este caracteristică industriei chimice de sinteză (fină) în care se realizează adesea
produse cu spectru redus de întrebuinţări în structuri tehnice de producţie orientate pe
faze de fabricaţie. Exemple: fabricaţiile de coloranţi, pigmenţi, medicamente,
antidăunători, lacuri, vopsele, cerneluri, articole de cauciuc şi mase plastice, reactivi
chimici, auxiliari textili.
În astfel de situaţii programul de producţie este dependent de structura cererii
pentru diferite sortimente. În unele cazuri această cerere are caracter sezonier, de
exemplu pentru unele clase de medicamente şi pentru antidănuători. Alteori cererea
este greu de prevăzut fiind dependentă de factori dificili de anticipat cum ar fi moda –
în cazul vopselelor, coloranţilorşi al auxiliarilor textili, sau modificări ale tehnologiilor
sau produselor din alte ramuri industriale – în cazul articolelor tehnice de cauciuc şi
mase plastice.
În ipotezele simplificatoare precizate anterior, faţă de situaţia de certitudine a
consumului, apare necesitatea existenţei/menţinerii unui stoc de rezervă de materie
primă, notat R, pentru a se putea face faţă unor cereri neaşteptate. În figura 4.6. este
prezentată evoluţia anuală a stocului în aceste condiţii, Q fiind necesarul mediu anual.
24
Gestiunea stocurilor de materii prime
Aprovizionările se fac, în condiţii de incertitudine a consumului , atunci când
nivelul stocului curent atinge valoarea stocului de rezervă R. Ţinând seama de relaţia
(4.4) valoarea medie anuală a stocului pentru “n” aprovizionări echidistante în timp, cu
loturi egale, este:
(4.5)
Mărimea stocului de rezervă se calculează în funcţie deabaterea medie pătratică
s a nivelului stocului efectiv mediu lunar Zmli în perioada anterioară de 2 ¸ 2,5 ani,
adică m £ 30 luni:
(4.6)
unde este media aritmetică a valorilor stocurilor medii lunare, folosind relaţia:
(4.7)
în care a este pragul de semnificaţie/încredere a consumului anual Q în aceeaşi
perioadă, iar ta este valoarea caracteristică a distribuţiei t a lui Student pentru pragul de
semnificaţie a (se ia dintr-un tabel aferent acestui tip de distribuţie) *.
* de exemplu din: Baron,I,ş.a., Statistică teoretică şi economică, E.D.P., Bucureşti, (1996), p 512
25
t t t
Fig 4.6. Evoluţia anuală a stocului unei materii prime în condiţii de incertitudine a consumului pentru: a – o singură aprovizionare; b – două aprovizionări; c – patru aprovizionări
SQ
S
Q/2
Q/4
S
(a) (b) (c)
R R R
Management industrial
În realitate pentru post-calcul valoarea stocului mediu anual Zma se face pe baza
stocurilor zilnice Zzilnic i:
(4.8)
sau prin gruparea valorilor zilnice în „p” clase de niveluri ale stocului, Zk de frecvenţe
fk:
(4.9)
4.3. Optimizarea stocurilor de materii prime
În ceea ce priveşte nivelul stocurilor de materii primese manifestă două tendinţe
contradictorii:
valori cât mai mari ale stocurilor pentru a se asigura continuitatea activităţilor de
producţie, respectiv independenţa acestor activităţi de procesul
de aprovizionare
valori cât mai mici pentru o imobilizare cât mai scăzută a resurselor financiare ale
întreprinderii.
Suntem deci în prezenţa unei probleme de optimizare pentru a cărei rezolvare se
impune examinarea structurii cheltuielilor legate de existenţa stocurilor. Acestea se pot
clasifica astfel:
cheltuieli de aprovizionare care, excluzând cheltuielile de transport determinate de
consumul anual de materie primă şi nu de stocuri, sunt dependente de
numărul de aprovizionări incluzând costurile aferente deplasării unor
delegaţi sau/şi însoţitori, taxe privind întocmirea unor documente,
obţinerea de avize, încheierea de asigurări
cheltuieli de depozitare, dependente de mărimea stocului mediu anual incluzând
costurile de manipulare, depozitare propriuzisă (utilităţi, amortizări, pază)
şi pierderile pe timpul depozitării.
26
Gestiunea stocurilor de materii prime
Din punct de vedere calitativ politica unei societăţi comerciale în ce priveşte
stocurile de materii prime se orientează:
spre aprovizionări frecvente cu loturi mici dacă cheltuielile de depozitare sunt mari
în comparaţie cu cele de aprovizionare
spre aprovizionări rare cu loturi mari dacă cheltuielile de aprovizionare sunt mari în
comparaţie cu cele de depozitare.
Problema de optimizare a mărimii stocului mediu anual devine astfel o
problemă de minimizare a sumei cheltuielilor anuale de aprovizionare şi depozitare. Se
ajunge în ipotezele simplificatoare considerate şi până acum la calcularea de fapt a
numărului optim de aprovizionări sau, altfel spus, a mărimii optime a lotului de
aprovizionare.
În exprimare cantitativă, folosind notaţiile:
– c1, cheltuieli de aprovizionare, [lei/lot]
– c2, cheltuieli de depozitare, [lei/(UM.an)]
– S, mărimea lotului de aprovizionare, [UM]
– Q, consumul anual de materie primă, [UM/an]
– n, numărul de aprovizionări pe an, [loturi/an]
– D, cheltuielile totale anuale cu aprovizionarea şi depozitarea, [lei/an]
– Zn, mărimea stocului mediu anual pentru n aprovizionări, [UM]
se ajunge la:
(4.10)
În condiţiile de certitudine a consumului, relaţia (4.4), şi ţinând seama de legătura
între mărimea lotului de aprovizionare şi consumul anual:
(4.11)
această relaţie devine:
(4.12)
Întrucât se urmăreşte găsirea extremului MIN D, valoarea minimă a cheltuielilor
anuale de aprovizionareşi depozitare, se procedează la anularea derivatei de ordinul
întâi a acestei funcţii D(S) în raport cu mărimea lotului de aprovizionare, S:
27
Management industrial
(4.13)
sau
(4.14)
ceea ce conduce la valoarea optimă a lotului de aprovizionare
(4.15)
respectiv numărul optim de aprovizionări:
(4.16)
şi a stocului mediu anual:
(4.17)
Urmărind acelaşi raţionament, în condiţii de incertitudine a consumului stocului
mediu anual este, ţinând seama şi de relaţiile (4.5.)şi (4.7):
(4.18)
În figura 4.7. este prezentată dependenţa cheltuielilor din relaţia (4.12) de
mărimea lotului de aprovizionare.
Din grafic se observă că optimul este situat la egalitatea celor două categorii de
cheltuieli, care au o dependenţă parabolică şi respectiv liniară de mărimea lotului de
aprovizionare.
Desigur, în condiţii reale situaţia este mult mai complexă deoarece apar restricţii
suplimentare cum sunt:
limită maximă a stocului current şi deci şi a lotului de aprovizionare
determinată de capacitatea de depozitare;
valorile permise ale lotului de aprovizionare sunt impuse de caracteristicile
mijloacelor de transport.
28
Gestiunea stocurilor de materii prime 29
D
S[ t]
Chelt
uie
li île
i/anş
SoptimoptimFig.4.7. Variaţia cheltuielilor anuale de
aprovizionareşi depozitare cu mărimea lotului de aprovizionare
Management industrial30
Gestiunea stocurilor de materii prime
DIRECTOR COMERCIAL
(Serviciu)APROVIZIONARE
(Serviciu)VÂNZĂRI
(Serviciu)MARKETING
(Birou)
APROVIZIONARE TEHNICO-MATERIALĂ
(Birou)
APROVIZIONAREPENTRU
INVESTIŢII
(Birou)
RECEPŢIONAREDECONTAREDEPOZITE
(Birou)
LIVRĂRIÎN
ŢARĂ
(Birou)
LIVRĂRILA
EXPORT
BirouTRANSPORTURI
Fig.4.1. Structura organizatorică generală privind activităţile comerciale
31
Recommended