1

Principalele trăsături şi orientări ale politicilor şi strategiilor naţionale în

domeniul managementului situaţiilor de urgenţă, direcţii de acţiune la nivelul

administraţiei centrale şi locale

1. Strategiei nationale de prevenire a situaţiilor de urgenta Hotararea nr.

762/2008

2. Strategiei naţionale de protecţie civilă Hotararea nr. 547/2005

3. Strategiei nationale de management al riscului la inundatii pe termen

mediu si lung Hotararea 846/2010

Strategiei nationale de prevenire a situaţiilor de urgenta

Introducere

Strategia nationala de prevenire a situatiilor de urgenta reprezinta documentul de planificare pe

termen lung si mediu, elaborat de Ministerul Internelor si Reformei Administrative.

Documentul respectiv defineste ordinea si siguranta publica si interesul national in acest

domeniu, evalueaza starea actuala de prezenta si manifestare a factorilor de risc de pe teritoriul

Romaniei, formuleaza principiile si directiile prioritare de actiune si prevede resursele necesare

pentru gestionarea situatiilor de urgenta.

Elaborarea prezentei strategii este determinata de necesitatea asigurarii unui mediu optim de

munca si viata pentru cetatenii Romaniei.

Practica mondiala si nationala a demonstrat ca evenimentele generatoare de situatii de

urgenta nu pot fi intotdeauna evitate, insa acestea pot fi gestionate, efectele lor fiind reduse printr-un

proces sistematic ce implica stabilirea de masuri si actiuni menite sa contribuie la diminuarea riscului

asociat acestor fenomene. Caracteristic managementului situatiilor de urgenta este faptul ca

predictibilitatea locului de manifestare a situatiilor respective determina posibilitatea avertizarii

populatiei din zonele potential a fi afectate, precum si a autoritatilor administratiei publice centrale

si/sau locale.

Managementul situatiilor de urgenta inseamna aplicarea unor politici, proceduri si practici

avand ca obiective identificarea, analiza, evaluarea, tratarea, monitorizarea si reevaluarea riscurilor

in vederea reducerii acestora astfel incat comunitatile umane si cetatenii sa poata trai, munci si sa isi

satisfaca trebuintele si aspiratiile intr-un mediu fizic si social durabil.

Elaborarea prezentei strategii a fost impusa si de modificarea radicala a cadrului normativ de

nivel superior, de necesitatea conformizarii practicii si procedurilor in materie de situatii de urgenta

si, mai ales, de solicitarea imperativa de a oferi un raspuns adecvat la cresterea asteptarilor

comunitatii fata de prestatia profesionala a componentelor Sistemului national de management al

situatiilor de urgenta.

Definirea problemei

Ansamblul activitatilor de aparare a comunitatilor locale, infrastructurii si proprietatii impotriva

amenintarilor de natura nonmilitara se integreaza activitatii generale de protectie a cetateanului si se

2

subsumeaza asigurarii securitatii interne - care priveste atat siguranta cetateanului, cat si securitatea

publica -, incluzand, deci, protectia impotriva dezastrelor si protectia mediului.

Prevenirea situatiilor de urgenta este componenta a sistemului de securitate nationala si

reprezinta un ansamblu integrat de activitati specifice cu caracter tehnic si operativ, planificate si

executate pentru eliminarea/reducerea riscurilor de producere a dezastrelor in scopul protejarii vietii,

mediului si bunurilor impotriva efectelor negative ale situatiilor de urgenta. Are caracter anticipativ,

rezultatul constand in masuri graduale stabilite pentru prevenirea producerii evenimentelor vizate.

Sistemul national de management al situatiilor de urgenta s-a infiintat si functioneaza pentru

prevenirea si gestionarea situatiilor de urgenta, asigurarea si coordonarea, prin mecanisme

manageriale perfectionate, a resurselor umane, materiale, financiare si de alta natura, necesare

apararii vietii si sanatatii populatiei, a mediului inconjurator, a valorilor materiale si culturale

importante, pe timpul producerii unor situatii de urgenta, precum si restabilirii starii de normalitate.

Sistemul national de management al situatiilor de urgenta gestioneaza riscurile nonmilitare.

In conformitate cu Glosarul international al termenilor de baza, specific managementului

dezastrelor, editat de Departamentul Afacerilor Umanitare (DHA) - Geneva 1992, 1993, 1996, sub

egida ONU, si adoptat in legislatia statelor membre al Uniunii Europene se aplica urmatoarele

definitii:

risc este estimarea matematica a probabilitatii producerii de pierderi umane si pagube materiale pe

o perioada de referinta, respectiv viitoare si intr-o zona data, pentru un anumit tip de dezastru. Riscul

este definit ca produs intre probabilitatea de producere a fenomenului generator de pierderi

umane/pagube materiale si valoarea pagubelor produse;

vulnerabilitate reprezinta gradul de pierderi, de la 0% la 100%, rezultat dintr-un fenomen

susceptibil de a produce pierderi umane si materiale;

hazard natural reprezinta posibilitatea de aparitie, intr-o zona si pe o perioada determinata, a unui

fenomen natural ce poate genera distrugeri;

hazard antropic se refera la acele fenomene a caror variatie aleatoare este modificata ca urmare a

actiunii omului.

Riscurile pot fi clasificate in riscuri naturale, tehnologice si biologice.

Un risc de tip special, prin frecventa si consecinte, il reprezinta cel de incendiu.

Din punctul de vedere al ariei de manifestare, riscurile pot fi transfrontaliere, nationale,

regionale, judetene si locale.

Riscurile transfrontaliere sunt acele riscuri care din cauza evolutiei lor ameninta parti din sau

teritoriul a doua sau mai multe state.

Riscurile nationale sunt acele riscuri care din cauza evolutiei lor ameninta peste 50% din

teritoriul national.

Riscurile regionale sunt acele riscuri care din cauza evolutiei lor ameninta parti din sau

teritoriul a doua ori mai multe judete.

Riscurile judetene sunt acele riscuri care din cauza evolutiei lor ameninta parti din sau

teritoriul unui singur judet (doua sau mai multe localitati).

Riscurile locale sunt acele riscuri care din cauza evolutiei lor ameninta teritoriul unei singure

localitati.

In functie de frecventa si de consecintele situatiilor de urgenta generate de tipurile de riscuri

specifice, riscurile pot fi principale sau secundare.

Elementele caracteristice ale principalelor tipuri de riscuri sunt prezentate in continuare.

1. Riscuri naturale

Riscurile naturale se refera la evenimente in cadrul carora parametrii de stare se pot manifesta

in limite variabile de la normal catre pericol, cauzate de fenomene meteo periculoase, in cauza ploi si

ninsori abundente, variatii de temperatura - inghet, seceta, canicula - furtuni si fenomene distructive

de origine geologica, respectiv cutremure, alunecari si prabusiri de teren.

3

In ultima perioada s-a constatat o crestere ingrijoratoare, atat in lume, cat si in Romania, a

manifestarii riscurilor naturale si, in special, a inundatiilor, alunecarilor si prabusirilor de teren, fapt

ce a condus la pierderi de vieti omenesti, precum si la pagube materiale importante.

Desi aparitia celor mai multe riscuri naturale nu poate fi impiedicata, efectele acestora pot fi

reduse printr-o gestionare corecta de catre autoritatile competente la nivel local, regional si central,

cu atat mai mult cu cat, in general, zonele de manifestare a acestora pot fi cunoscute.

Diminuarea riscului asociat fenomenelor naturale la un nivel acceptabil necesita o suma de

masuri si actiuni, concretizate in politici de prevenire si in programe de reducere a impactului, care,

insa, depinde de posibilitatile economice de aplicare practica.

In acest context, activitatea de prevenire a situatiilor de urgenta generate de riscurile naturale

a fost si ramane o necesitate, concretizandu-se in initiative conjugate de reducere a vulnerabilitatii

societatii la nivel mondial (International Strategy for Disaster Reduction - ISDR), european

(Directiva privind inundatiile), regional (acorduri bilaterale, Pactul de stabilitate pentru Europa de

Sud-Est etc.) si national (strategia privind inundatiile, programul de reducere al riscului seismic etc).

2. Riscuri tehnologice

Riscurile tehnologice cuprind totalitatea evenimentelor negative care au drept cauza depasirea

masurilor de siguranta impuse prin reglementari, ca urmare a unor actiuni umane voluntare sau

involuntare, defectiunilor componentelor sistemelor tehnice, esecului sistemelor de protectie etc.

Riscurile tehnologice sunt asociate activitatilor industriale.

In mileniul III ritmul schimbarilor in ceea ce priveste tehnologiile este in continua crestere, cu

efecte benefice evidente. De regula, efectele negative ale dezvoltarii tehnologice sunt decalate in

timp si spatiu fata de momentul si locul actiunii cauzei care le-a generat.

Constientizarea problemelor privind pericolul asociat tehnologiei, efectele asupra factorilor de

mediu si implicatiile sociale au aparut ca urmare a unor accidente grave, care au demonstrat

necesitatea abordarii integrate a domeniului.

In contextul global de ingrijorare privind problematica accidentelor industriale, preocupari si

actiuni in domeniu au aparut inca din anii 1980, concretizate in initiative la nivel mondial, european

si national, prin adoptarea unor reglementari specifice privind prevenirea, protectia si interventia in

situatii de urgenta generate de riscurile tehnologice.

Riscul tehnologic, spre deosebire de cel natural, poate fi controlat si redus pe mai multe cai,

necesitand insa un management mult mai elaborat si personalizat pe fiecare categorie.

Dintre evenimentele generatoare de situatii de urgenta pot fi mentionate:

a) accidente in industrie;

b) accidente de transport;

c) accidente nucleare;

d) prabusirea de constructii, instalatii sau amenajari;

e) esecul utilitatilor publice - avarii;

f) caderi de obiecte din atmosfera sau din cosmos;

g) munitie ramasa neexplodata.

3. Riscuri biologice

Riscurile biologice se refera la urmarile negative asupra colectivitatilor de oameni, animale si

asupra plantelor, cauzate de imbolnaviri sau de alte evenimente in relatie cu sanatatea si care

afecteaza un numar neobisnuit de mare de indivizi.

Evenimentele generatoare de situatii de urgenta sunt:

a) epidemii;

b) epizootii;

c) zoonoze.

4

4. Riscul de incendiu

Riscul de incendiu este cel mai frecvent risc care se manifesta pe teritoriul national,

producerea lui reprezentand o situatie de urgenta de tip special, fenomen care afecteaza domenii

importante ale activitatii vietii economice si sociale, precum constructii, instalatii, amenajari, paduri,

mijloace de transport, culturi agricole etc. Ca urmare, securitatea la incendiu a constituit si va

constitui o preocupare majora pentru fiecare comunitate.

Securitatea la incendiu este definita ca managementul riscurilor specifice de incendiu la toate

nivelurile, prin prevenirea incendiilor, protejarea populatiei fata de efectele lor si optimizarea

interventiei. In prezent, reprezinta o cerinta esentiala de proiectare a constructiilor, incendiul fiind

factorul determinant in dimensionarea constructiilor de importanta exceptionala si deosebita.

Abordarea tehnica a securitatii la incendiu consta in aplicarea unor principii tehnice si metode

specifice de calcul pentru a evalua nivelul minim de protectie si pentru a proiecta si calcula masurile

de siguranta necesare, acestea fiind cuprinse in reglementari specifice, stabilite pe plan european prin

Directiva referitoare la produse pentru constructii si prin documentele subsecvente, in principal

deciziile CE referitoare la euroclasele de reactie la foc si de rezistenta la foc, reglementari deja

preluate in legislatia nationala.

Incendiul este socotit un risc de gravitate mica, dar frecventa manifestarii ii confera un efect

cumulat. Din analizele statistice rezulta ca in tara noastra ponderea peste 75% o reprezinta incendiile

la gospodarii cetatenesti. Desi raportat la populatie numarul incendiilor este cel mai mic din Europa,

in Romania se inregistreaza anual, in medie, peste 200 de persoane decedate in incendii, din cauza

neglijentei acestora. Aceasta realitate dovedeste cu multa claritate lipsa culturii de securitate la un

segment semnificativ de populatie, mai ales in mediile cu un grad ridicat de saracie.

Directii de actiune

Directiile principale de actiune sunt:

elaborarea de catre autoritatile administratiei publice centrale si locale a programelor proprii

in domeniul de competenta, in vederea:

a) intaririi capacitatilor de evaluare, expertiza si cercetare in domeniul riscurilor naturale si

antropice;

b) dezvoltarii politicilor de prevenire;

c) informarii populatiei, pregatirii acesteia si formarii unui comportament preventiv;

d) supravegherii respectarii modului de aplicare a reglementarilor in domeniul gestionarii

dezastrelor, constatarii si sanctionarii nerespectarii acestora;

pregatirea autoritatilor, institutiilor, organelor si organismelor potrivit atributiilor legale pe

care le au in domeniul situatiilor de urgenta;

reconstructia si invatarea din experienta anterioara pentru prevenirea producerii unor situatii

similare;

corelarea elementelor compatibile ale strategiei romanesti cu cele ale strategiei europene de

dezvoltare durabila si fixarea obiectivelor si planurilor de actiune specifice pentru Romania.

Rezultatele politicilor publice

1. Cetatenii

Dezvoltarea unui sistem eficient de management al situatiilor de urgenta trebuie sa se bazeze, intr-o

masura mult mai mare, pe contributia comunitatilor locale si a fiecarui cetatean.

Cetateanul, ca principal beneficiar al politicii de securitate, are dreptul si datoria de a contribui activ

la constructia ei cotidiana, printr-un comportament participativ si responsabil.

Cetateanul are dreptul de a fi informat cu privire la riscurile la care este supus in cadrul comunitatii

si la masurile care trebuie luate pentru prevenirea si gestionarea situatiilor de urgenta.

Obligatia primordiala a cetatenilor in acest domeniu este aceea de a avea un comportament

5

preventiv, de a participa activ la prevenirea si gestionarea situatiilor de urgenta in cadrul comunitatii

locale.

Comportamentul preventiv cuprinde totalitatea actiunilor pe care cetateanul le realizeaza pentru a

preintampina producerea de evenimente negative ce pot genera pierderi.

Primul nivel al acestui tip de comportament este eliminarea neglijentelor. Cel de-al doilea nivel il

constituie o metodologie de prevenire bazata pe redundanta, adica o dublare a actiunii umane cu

sisteme automate de prevenire si control. Intrucat redundanta este costisitoare, masurile specifice

trebuie analizate prin prisma eficientei, respectiv prin punerea in balanta a gravitatii si probabilitatii

producerii evenimentului alaturi de costurile implementarii.

2. Ministere si institutii centrale, consilii locale si judetene si primarii

Ministerele, institutiile centrale, autoritatile administratiei publice locale trebuie sa fie pregatite sa

faca fata gestionarii situatiilor de urgenta prin comitetele ministeriale, judetene sau, dupa caz, locale

pe care le conduc. Comitetele locale si cele judetene sunt primele care iau contact cu fenomenul si

care asigura aplicarea masurilor din planurile proprii, pana la interventia altor autoritati si structuri.

Raspunsul la factorii de risc trebuie sa urmeze principiul gradualitatii, astfel ca deciziile initiale

trebuie luate la acest nivel, context in care cresterea capacitatii de prevenire si raspuns locale

constituie prioritatea esentiala.

3. Institutii si operatori economici

Institutiile publice si operatorii economici au un rol important in ceea ce priveste prevenirea si

gestionarea situatiilor de urgenta. Pe de o parte, pot suferi un impact direct ca urmare a manifestarii

unui anumit risc, iar pe de alta parte, in numeroase cazuri, reprezinta chiar sursa de risc si punctul de

declansare a unei situatii de urgenta.

4. Comitetul National pentru Situatii de Urgenta

Potrivit legii, Comitetul National pentru Situatii de Urgenta, ca organism interministerial de

management, are ca principala obligatie asigurarea indeplinirii, in Romania, a obiectivelor strategiei

internationale de reducere a dezastrelor.

Sistemul national de management al situatiilor de urgenta trebuie sa mentina permanent

capacitatea de a raspunde eficient si adecvat la orice forma de manifestare evolutiva a riscurilor

naturale, tehnologice si biologice.

Un bun management al situatiilor de urgenta este rezultatul unor activitati intersectoriale,

interdisciplinare, care cuprind managementul riscurilor, amenajarea teritoriului si dezvoltarea

urbana, protectia mediului si dezvoltarea durabila, protectia infrastructurii critice, protectia

comunitara si individuala, fiecarui nivel revenindu-i atributii specifice.

La aceasta activitate participa componentele Sistemului national de management al situatiilor de

urgenta, structuri ale administratiei publice centrale si locale si ale operatorilor economici si

institutiilor, componentele preventive ale serviciilor publice, voluntare si private pentru situatii de

urgenta. Atributiile ce revin factorilor implicati in prevenirea si gestionarea situatiilor de urgenta fac

obiectul procedurilor stabilite conform repartizarii principalelor functii de sprijin pe care le asigura

ministerele, celelalte autoritati ale administratiei publice centrale si organizatiile neguvernamentale

privind prevenirea si gestionarea situatiilor de urgenta.

Ca integratori ai sistemului national/judetean pentru situatii de urgenta, Inspectoratul General

pentru Situatii de Urgenta, respectiv inspectoratele judetene si al municipiului Bucuresti pentru

situatii de urgenta au obligatia legala de a asigura, prin Inspectia de prevenire si inspectiile

teritoriale, in zonele de competenta, coordonarea unitara, indrumarea si controlul activitatilor de

prevenire atat pe timpul starii de normalitate, cat si in situatii de urgenta.

Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta coordoneaza structurile participante la

managementul situatiilor de urgenta, activitate care include si managementul riscurilor, definit ca

6

totalitatea operatiunilor prin care se urmareste limitarea pierderilor si asigurarea continuitatii vietii pe

plan national.

IX. Rezultatele actiunilor

1. Cetatenii

Toate masurile de comportament preventiv necesar a fi adoptate de cetateni trebuie sa constituie

un ansamblu coerent sub forma politicii de securitate, conceputa ca ansamblul procedurilor de

prevenirea pierderilor, respectiv pentru:

a) informarea generala si permanenta/periodica si a concetatenilor asupra riscurilor specifice

care le pot afecta viata si proprietatea;

b) formarea comportamentului preventiv, dezvoltarea culturii de securitate si

eliminarea/reducerea neglijentelor din conduita;

c) dezvoltarea spiritului civic si de solidaritate in comunitatea locala;

d) adoptarea de masuri proprii pentru reducerea riscurilor asupra familiei, bunurilor, locuintei si

anexelor gospodaresti, cu respectarea cadrului legal privind construirea si locuirea;

e) respectarea, cunoasterea si aplicarea deciziilor organelor cu atributii si responsabilitati in

gestionarea situatiilor de urgenta privind protectia, interventia, evacuarea si restabilirea starii de

normalitate in comunitatea respectiva, in cazul producerii unor situatii de urgenta;

f) participarea ca voluntari la actiunile preventive, de salvareevacuare a populatiei afectate de

situatiile de urgenta, precum si la actiunile de interventie si de refacere;

g) incheierea contractelor de asigurari pentru cazuri de dezastre;

h) cunoasterea modului de comportare inainte, in timpul si dupa trecerea dezastrelor;

i) respectarea masurilor stabilite de organele in drept si protejarea lucrarilor cu rol de aparare

impotriva dezastrelor.

2. Ministerele si institutiile centrale

a) in faza predezastru:

1. identifica, localizeaza si inventariaza sursele de risc pe baza metodologiilor elaborate;

2. monitorizeaza pericolele si riscurile specifice, precum si efectele negative ale acestora;

3. coordoneaza elaborarea planurilor si reglementarilor privind prevenirea si interventia in

situatii de urgenta generate de riscurile specifice;

4. elaboreaza strategii si programe de prevenire a situatiilor de urgenta, ghiduri/manuale,

continand activitatile si responsabilitatile autoritatilor locale in domeniul gestionarii situatiilor de

urgenta si modul de actiune;

5. elaboreaza programe de educare si pregatire a populatiei privind riscurile specifice, modul de

comportare si rolul protectiei individuale in caz de situatii de urgenta;

6. sprijina autoritatile administratiei publice locale in vederea elaborarii propriilor strategii de

protectie impotriva dezastrelor;

7. elaboreaza normele de securitate la incendiu specifice domeniului de competenta;

8. stabilesc metode si proceduri pentru identificarea si evaluarea riscurilor de incendiu specifice

domeniului de competenta si asigura bancile de date necesare;

b) pe timpul producerii dezastrului:

1. disemineaza mesajele de avertizare in cazul situatiilor de urgenta si avertizarea populatiei si

salariatilor prin sisteme si mijloace tehnice de avertizare si alarmare publica;

2. coordoneaza, sub aspect tehnic de specialitate, actiunile de interventie operativa;

3. asigura expertiza tehnica de specialitate pentru evaluarea situatiei de urgenta, pentru

evaluarea evolutiei situatiei de urgenta in timp, pentru evaluarea consecintelor asupra populatiei si

asupra mediului si formuleaza recomandari cu privire la masurile de protectie a populatiei, ce trebuie

implementate de autoritati;

c) in faza postdezastru:

1. participa la reabilitarea zonei afectate cu/pentru obiectivele din coordonarea/subordonarea sau

de sub autoritatea ministerului/institutiei centrale;

7

2. participa la elaborarea unor studii de evaluare a impactului economic, social si de mediu ca

urmare a dezastrelor;

3. analizeaza modul de comportare a infrastructurilor de aparare impotriva situatiilor de urgenta;

4. sprijina finantarea lucrarilor cu rol de aparare impotriva situatiilor de urgenta;

5. asigura expertiza tehnica de specialitate pentru reabilitarea zonelor afectate.

3. Consiliile locale, judetene si primarii

a) in faza predezastru:

1. instituie masurile de prevenire a situatiilor de urgenta, analizeaza anual si ori de cate ori este

nevoie activitatea desfasurata si adopta masuri pentru imbunatatirea acesteia;

2. aproba organizarea activitatii de aparare impotriva situatiilor de urgenta la nivelul unitatii

administrativ-teritoriale;

3. hotarasc infiintarea serviciilor voluntare pentru situatii de urgenta, aproba regulamentul de

organizare si functionare a acestora, asigura incadrarea cu personal, dotarea si finantarea cheltuielilor

de intretinere si functionarea acestora in conditii de operativitate si eficienta, in conformitate cu

criteriile minime de performanta;

4. aproba planurile anuale si de perspectiva pentru asigurarea resurselor umane, materiale si

financiare destinate prevenirii si gestionarii situatiilor de urgenta;

5. elaboreaza planurile urbanistice generale, corelate cu hartile de risc, si asigura respectarea

prevederilor acestor documentatii;

6. determina necesitatile comunitatii locale privind resursele mobilizabile, materiale, utilaje, si

cele financiare in caz de dezastre;

7. asigura mobilizarea populatiei la actiunile de aparare impotriva situatiilor de urgenta si

organizeaza exercitii si aplicatii, sub conducerea organelor abilitate, in vederea pregatirii interventiei

operative;

8. asigura organizarea si instruirea grupurilor de voluntari in vederea participarii la actiunile de

salvare-evacuare a populatiei afectate de dezastre;

b) pe timpul dezastrului:

1. desfasoara activitatile cuprinse in legislatia in vigoare privind managementul situatiilor de

urgenta;

2. mentine in stare de functionare drumurile si accesurile in zonele calamitate;

3. coordoneaza actiunile de ajutor;

4. infiinteaza centre de informare in zona in care s-a produs dezastrul, care sa indeplineasca si

functia de transmitere a avertizarii individuale a cetatenilor, in cazul in care sistemele de instiintare-

alarmare nu sunt disponibile, pe durata situatiei de urgenta;

5. asigura conditiile necesare pentru acordarea asistentei medicale;

6. asigura evacuarea persoanelor sau bunurilor periclitate, potrivit planurilor intocmite, si

conditiile corespunzatoare de trai, evidenta populatiei evacuate, asigurarea primirii si cazarii

persoanelor evacuate, instalarea taberelor de evacuati, receptia si depozitarea bunurilor evacuate,

securitatea si paza zonelor evacuate;

7. coordoneaza actiunile pentru asigurarea necesitatilor esentiale ale persoanelor sau

comunitatilor izolate;

c) in faza postdezastru:

1. participa la actiunile de inlaturare a efectelor dezastrelor, de refacere a locuintelor si

gospodariilor afectate de dezastre;

2. coordoneaza actiunile de aprovizionare cu hrana si imbracaminte si de distribuire a acestora,

precum si pentru cazarea in locuinte temporare;

3. asigura conditiile pentru asistenta sanitara;

4. coordoneaza activitatile de reconstructie si restaurare a activitatii normale;

5. organizeaza activitati de ajutor financiar.

8

4. Institutiile si operatorii economici

Din punctul de vedere al accidentelor industriale in care sunt implicate substante periculoase,

operatorii economici au urmatoarele obligatii:

a) sa notifice autoritatilor competente inventarul de substante;

b) sa intocmeasca politica de prevenire a accidentelor majore, respectiv raportul de securitate;

c) sa elaboreze un plan de urgenta interna;

d) sa informeze imediat autoritatile competente in cazul producerii unui accident major;

e) sa informeze corect si complet populatia din zonele de planificare la urgenta;

f) sa desfasoare exercitii de verificare a planurilor si de pregatire a fortelor proprii de

interventie;

g) sa permita inspectia autoritatilor competente;

h) sa ia toate masurile necesare pentru a preveni producerea accidentelor si pentru a limita, in

cazul producerii, consecintele acestora asupra sanatatii populatiei si a calitatii mediului.

Din punctul de vedere al accidentelor nucleare sau radiologice, institutiile publice si operatorii

economici au urmatoarele obligatii principale:

a) monitorizarea radioactivitatii mediului;

b) intocmirea prognozelor si predictiilor cu privire la contaminarea radioactiva a mediului, a

produselor agroalimentare si a populatiei din zonele potential contaminate;

c) notificarea autoritatilor asupra accidentului;

d) elaborarea planurilor de protectie si interventie in caz de accident nuclear/radiologic;

e) desfasurarea de exercitii de urgenta pe si in afara amplasamentului.

Din punctul de vedere al prevenirii incendiilor, institutiile publice si operatorii economici

trebuie sa indeplineasca obligatiile prevazute in legislatia specifica si in Normele generale de aparare

impotriva incendiilor.

5. Comitetul National pentru Situatii de Urgenta, prin Inspectoratul General pentru Situatii de

Urgenta, va actiona pentru:

a) abordarea europeana integrata pentru anticiparea situatiilor de urgenta;

b) participarea la dezvoltarea sistemelor europene de avertizare timpurie privind dezastrele

provocate de conditiile meteorologice si de monitorizare a mediului si conditiilor de siguranta ale

cetatenilor;

c) realizarea unui sistem de informare si instiintare clar pentru cetateni privind prevenirea si

gestionarea situatiilor de urgenta;

d) stabilirea limitelor cooperarii civili-militari in cadrul operatiunilor de asistenta umanitara,

potrivit conceptiei europene privind rolul complementar al mijloacelor militare de interventie pentru

limitarea costurilor generate de interventiile de urgenta;

e) coordonarea elaborarii de catre componentele Sistemului national de management al

situatiilor de urgenta a reglementarilor preventive specifice functiilor de sprijin date in competenta;

f) dezvoltarea participarii la programele internationale si implementarea rapida a concluziilor si

reglementarilor astfel adoptate;

g) construirea si raspandirea unei culturi a prevenirii la nivel national si local;

h) promovarea de proiecte durabile si de initiative care sa incorporeze prevenirea efectiva,

masuri de reducere a riscului de producere unui dezastru si de restrangere a ariilor de risc, precum si

de proiecte orientate catre educatia adecvata a comunitatilor din ariile cu risc de producere a unui

dezastru, pe linia pregatirii pentru raspuns sau a informarii cu anticipare si responsabilitate a

autoritatilor competente.

X. Indicatori

Datorita specificitatii activitatii, in care posibilitatea previzionarii unor situatii de urgenta este

minima, nu pot fi stabiliti indicatori masurabili pentru a evalua gradul de atingere a rezultatelor

propuse.

9

XI. Implicatii pentru buget

Costurile prevenirii sunt actuale, iar beneficiile viitoare. Avand in vedere faptul ca prevenirea

este o activitate permanenta, logistica trebuie sa asigure derularea tuturor etapelor apararii impotriva

dezastrelor, astfel:

1. asigurarea finantarii programelor pentru diminuarea/eliminarea riscurilor asupra vietii si

sanatatii populatiei, mediului inconjurator, valorilor materiale si culturale;

2. asigurarea finantarii si derularii programelor de imbunatatire a dotarii pentru gestionarea

dezastrelor;

3. asigurarea resurselor necesare functionarii structurilor cu activitate in domeniul prevenirii si

gestionarii dezastrelor;

4. finantarea programelor pentru pregatirea autoritatilor si populatiei;

5. constituirea, prin bugete, de fonduri pentru interventie la dispozitia autoritatilor cu atributii in

managementul dezastrelor;

6. constituirea si improspatarea stocurilor de materiale necesare in situatii de dezastre.

In gestionarea situatiilor de urgenta sunt constituite organisme si structuri dupa cum urmeaza:

a) Comitetul National pentru Situatii de Urgenta;

b) Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta;

c) comitetele ministeriale pentru situatii de urgenta;

d) inspectoratele pentru situatii de urgenta judetene/al municipiului Bucuresti;

e) comitetele judetene pentru situatii de urgenta;

f) comitetele locale pentru situatii de urgenta;

g) centrele operative cu activitate permanenta;

h) centrele operative cu activitate temporara;

i) celulele de urgenta;

j) serviciile voluntare pentru situatii de urgenta;

k) serviciile private pentru situatii de urgenta;

l) serviciile private de urgenta constituite ca societati comerciale.

Finantarea actiunilor preventive, de interventie si reabilitare se face, potrivit legii, prin bugetul

de stat, bugetele locale ale comunelor, oraselor, municipiilor si judetelor, precum si ale institutiilor si

operatorilor economici, din alte surse interne si internationale.

Finantarea masurilor si actiunilor de protectie si supravietuire a populatiei pe timpul si dupa

producerea situatiilor de urgenta se face astfel:

1. prin bugetele locale, daca situatia de urgenta s-a produs la nivelul unitatii administrativ-

teritoriale respective;

2. prin bugetul de stat, daca situatia de urgenta s-a produs la nivel national sau la nivelul mai

multor judete;

3. operatorii economici si institutiile publice au obligatia prevederii in bugetele proprii a

fondurilor necesare protectiei si supravietuirii salariatilor pentru asigurarea continuitatii activitatii pe

timpul situatiilor de urgenta.

Resursele materiale sunt asigurate potrivit normelor de dotare emise de catre ministere pe

domenii de activitate, autoritatile centrale si locale ale administratiei publice, cu avizul

inspectoratului general si al inspectoratelor pentru situatii de urgenta judetene/al municipiului

Bucuresti.

Este necesara realizarea unor baze de date si a unor programe informatice care sa fundamenteze

alegerea prioritatilor in activitatea preventiva si pentru gestionarea resurselor disponibile la diferite

niveluri de suport tehnic pentru interventie, in cazul producerii situatiilor de urgenta.

XII. Proceduri de monitorizare

Personalul specializat din cadrul serviciilor profesioniste pentru situatii de urgenta va urmari

realizarea obiectivelor generale si specifice prin activitati de control.

10

Activitatea de control si autoritatea statului in domeniul situatiilor de urgenta sunt exercitate de

inspectia de prevenire si inspectiile judetene de prevenire din cadrul Inspectoratului General si,

respectiv, al inspectoratelor judetene pentru situatii de urgenta.

Activitatea de control cuprinde:

a) verificarea respectarii actelor normative si reglementarilor privind apararea impotriva

incendiilor si protectia civila la proiectarea, executarea, exploatarea si postutilizarea constructiilor,

instalatiilor si amenajarilor;

b) verificarea organizarii activitatii privind depistarea pericolelor potentiale generatoare de

riscuri pe timpul exploatarii constructiilor, instalatiilor si amenajarilor;

c) verificarea conceptiei de aparare impotriva evenimentelor generatoare de situatii de urgenta,

in scopul mentinerii riscurilor in limite acceptabile, stabilindu-se, dupa caz, masuri in conditiile legii;

d) controlul activitatilor care prezinta pericole de accidente majore, in care sunt implicate

substante periculoase;

e) coordonarea si controlul realizarii pregatirii si instruirii specifice a populatiei si salariatilor, a

modului de insusire de catre acestia a regulilor si masurilor specifice, precum si a comportamentului

pe timpul manifestarii unei situatii de urgenta;

f) instiintarea autoritatilor responsabile in managementul riscului despre existenta, dimensiunea

si consecintele riscului identificat in domeniul respectiv;

g) indrumarea, controlul si coordonarea serviciilor publice voluntare si a serviciilor private

pentru situatii de urgenta;

h) verificarea utilizarii produselor, substantelor si mijloacelor certificate conform legii.

XIII. Etape ulterioare si institutii responsabile

1. Planuri, programe si parteneriate

Pentru implementarea prezentei strategii componentele Sistemului national de management al

situatiilor de urgenta, institutiile si operatorii economici elaboreaza planuri si programe, respectiv:

a) programe de prevenire si eliminare/diminuare a riscurilor in domeniul situatiilor de urgenta,

elaborate anual de catre comitetele ministeriale in domeniul de competenta, care vor fi supuse spre

aprobare Comitetului National pentru Situatii de Urgenta. Coordonarea indeplinirii masurilor

stabilite in programele de prevenire revine, la nivel national, inspectoratului general, iar la nivel

teritorial, inspectoratelor judetene pentru situatii de urgenta;

b) planuri de analiza si acoperire a riscurilor, de interventie si cooperare in domeniul situatiilor

de urgenta;

c) planuri de sustinere financiara, materiala si umana a activitatilor in domeniul situatiilor de

urgenta;

d) planuri de evacuare a populatiei, animalelor si bunurilor in cazul producerii situatiilor de

urgenta;

e) programe de management pe termen scurt, mediu si lung;

f) programe de promovare si stimulare a voluntariatului si a ONG-urilor cu activitati in

domeniul prevenirii si interventiei in situatii de urgenta;

g) parteneriate cu mass-media, organizatii neguvernamentale de utilitate publica si cu atributii in

managementul situatiilor de urgenta, asigurarea sanatatii populatiei, educatia in diverse domenii etc.;

h) parteneriate cu structuri private care detin forte, mijloace si utilaje ce pot fi folosite in

gestionarea situatiilor de urgenta.

2. Activitati pe termen mediu:

a) elaborarea Programului national de asigurare cu resurse necesare prevenirii, interventiei si

inlaturarii efectelor situatiilor de urgenta;

b) elaborarea programelor nationale pe tipuri de situatii de urgenta;

c) elaborarea procedurilor de prevenire si interventie pe tipuri de dezastre;

11

d) instituirea, functionarea si perfectionarea unui sistem viabil si adecvat de pregatire a

structurilor specializate, a populatiei, economiei si teritoriului pentru a face fata situatiilor de

urgenta;

e) elaborarea legislatiei nationale in acord cu directivele europene.

3. Activitati pe termen lung:

a) perfectionarea cadrului normativ si organizatoric propriu si a celui conceptual, remodelarea

misiunilor, metodelor si procedurilor de actiune;

b) dezvoltarea interoperabilitatii si cooperarii cu structuri similare din alte state;

c) realizarea sistemului national integrat de instiintare, avertizare si alarmare a populatiei;

d) elaborarea planului centralizat (national) de evacuare a populatiei si bunurilor materiale;

e) elaborarea planurilor de instiintare si alarmare si a planurilor de interventie la nivelul tuturor

inspectoratelor judetene/al municipiului Bucuresti pentru situatii de urgenta;

f) elaborarea metodologiilor de investigare a zonelor de risc si implementare a planurilor

nationale;

g) incadrarea si dotarea corespunzatoare a serviciilor profesioniste si voluntare la nivelul

cerintelor europene.

*

Strategia nationala de prevenire a situatiilor de urgenta poate fi dezvoltata, continutul sau va

putea fi completat, modificat si ideile perfectionate, in raport cu evolutia situatiei operative pe plan

national, precum si pe masura acumularii experientei ca urmare a contactelor europene si

internationale. Viitoarea legislatie nationala si europeana specifica managementului situatiilor de

urgenta, precum si experienta ulterioara, rezultat al activitatilor preventive desfasurate pentru

gestionarea adecvata a situatiilor de urgenta, vor putea constitui importante surse de perfectionare a

acesteia.

Strategiei naţionale de protecţie civilă

Strategia naţională de protecţie civilă este documentul de bază al sistemului constituit în

România, conform legii, care cuprinde obiectivele şi opţiunile fundamentale privind îndeplinirea,

prin mijloace şi pe căi de acţiune specifice forţelor de protecţie, a politicii de securitate naţională a

statului român în domeniul prevenirii şi protecţiei populaţiei, bunurilor materiale, valorilor de

patrimoniu şi factorilor de mediu în caz de dezastre şi/sau război precum şi pregătire şi ducerea

acţiunilor de intervenţie pentru înlăturarea efectelor acestora.

Ea stabileşte locul şi rolul Protecţiei Civile din România în cadrul eforturilor de realizare a

obiectivelor prevăzute în Strategia de securitate naţională şi strategia de ordine publică precum şi a

obiectivelor Uniunii Europene privind cooperarea în domeniu.

Strategia protecţiei civile constituie documentul fundamental care orientează sistemul

naţional al protecţiei civile din România pentru îndeplinirea misiunilor stabilite prin lege.

În România, protecţia civilă, în calitatea sa de componentă a structurilor de protecţie,

reprezintă una din formele de asigurare a securităţii naţionale.

Potrivit legii, protecţia civilă este componentă a sistemului securităţii naţionale şi reprezintă

un ansamblu integrat de activităţi specifice, măsuri şi sarcini organizatorice, tehnice, operative, cu

caracter umanitar şi de informare publică, planificate, organizate şi realizate potrivit prezentei legi, în

scopul prevenirii şi reducerii riscurilor de producere a dezastrelor, protejării populaţiei, bunurilor şi

mediului împotriva efectelor negative ale situaţiilor de urgenţă, conflictelor armate şi înlăturării

operative a urmărilor acestora şi asigurării condiţiilor necesare supravieţuirii persoanelor afectate.

Activitatea de protecţie civilă este de interes naţional, are caracter permanent şi se bazează

pe îndeplinirea obligaţiilor ce revin, potrivit legii, autorităţilor administraţiei publice centrale şi

locale, celorlalte persoane juridice de drept public şi privat române precum şi persoanelor fizice.

12

Misiunea principală a protecţiei civile din România este de a asigura cetăţenilor săi, bunurilor

materiale individuale şi colective ale acestora, valorilor de patrimoniu şi factorilor de mediu

siguranţă şi protecţie împotriva efectelor dezastrelor naturale şi/sau acţiunilor militare pe timp de

pace, criză şi război, prin respectarea strictă a drepturilor omului, într-un stat naţional, suveran,

independent, unitar şi indivizibil, angajat activ în procesul de integrare europeană şi euro-atlantică, în

condiţiile unui regim politic bazat pe democraţie constituţională, sub strict control democratic civil

asupra sistemului protecţiei civile. Pentru îndeplinirea acestor misiuni, sistemul naţional al protecţiei

civile este şi va fi un serviciu public comunitar.

În aceste condiţii, sistemul naţional al protecţiei civile din România trebuie să fie pregătit,

încă din timp de pace şi normalitate, să-şi ridice capacitatea de intervenţie în situaţii de urgenţă ori

criză şi să acţioneze în situaţii de conflict militar cu capacitatea completă pentru asigurarea prevenirii

şi protecţiei populaţiei, bunurilor materiale, animalelor, valorilor de patrimoniu şi factorilor de

mediu, precum şi să fie în măsură să participe, cu toate resursele umane, tehnice, materiale şi

financiare de care dispune, pentru înlăturarea efectelor dezastrelor şi/sau a conflictelor militare.

Aceste măsuri sunt obligatorii, la nivel naţional, pentru toate structurile administrativ

teritoriale stabilite prin lege, dar şi la nivelul instituţiilor publice şi al agenţilor economici, indiferent

de forma de proprietate.

OBIECTIVELE PROTECŢIEI CIVILE NAŢIONALE

În vederea îndeplinirii acestui deziderat fundamental, strategia protecţiei civile în România

defineşte următoarele obiective:

▪ identificarea, monitorizarea şi gestionarea tipurilor de riscuri generatoare de dezastre

naturale şi tehnologice existente pe teritoriul României sau pe teritoriul statelor vecine, care ar

putea afecta teritoriul naţional;

▪ informarea şi pregătirea preventivă a populaţiei cu privire la pericolele la care este expusă,

măsurile de autoprotecţie ce trebuie îndeplinite, mijloacele de protecţie puse la dispoziţie, obligaţiile

ce îi revin şi modul de acţiune pe timpul situaţiei de urgenţă;

▪ organizarea şi asigurarea stării de operativitate şi capacităţii de intervenţie optime a

serviciilor pentru situaţii de urgenţă şi a celorlalte organisme specializate cu atribuţii în domeniu;

▪ înştiinţarea oportună a autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale despre evoluţia

spre dezastru a factorilor de risc natural sau tehnologic, cât şi în cazul apariţiei pericolului iminent al

acţiunilor militare şi alarmarea populaţiei în cazul producerii acestora precum şi alarmarea populaţiei

în situaţiile de urgenţă;

▪ protecţia populaţiei, bunurilor materiale, valorilor culturale şi arhivistice precum şi a

mediului împotriva efectelor dezastrelor şi ale conflictelor armate;

▪ realizarea preventivă a măsurilor de protecţie civilă prin evacuare, adăpostire, asanare

pirotehnică, asistenţă sanitară şi decontaminare;

▪ pregătirea pentru protecţie civilă a personalului de conducere din administraţia publică

centrală şi locală, a unităţilor şi formaţiunilor, a salariaţilor, elevilor, studenţilor şi a populaţiei

neîncadrate în muncă;

▪ planificarea, organizarea, pregătirea şi conducerea acţiunilor de intervenţie pentru

înlăturarea urmărilor dezastrelor şi/sau acţiunilor militare;

▪ organizarea şi executarea intervenţiei operative pentru reducerea pierderilor de vieţi

omeneşti, limitarea şi înlăturarea efectelor situaţiilor de urgenţă civilă şi pentru reabilitarea utilităţilor

publice afectate;

▪ limitarea şi înlăturarea efectelor dezastrelor şi efectelor atacurilor din aer pe timpul

conflictelor armate;

▪ participarea cu forţe şi mijloace specifice la normalizarea activităţilor serviciilor de

utilitate publică şi acordarea de ajutor pentru restabilirea şi menţinerea ordinii în zonele afectate de

dezastre şi/sau conflicte militare;

▪ participarea la activităţi internaţionale cu caracter umanitar;

▪ constituirea rezervelor de resurse financiare şi tehnico-materiale, în condiţiile legii.

13

În vederea promovării şi apărării intereselor României şi pentru realizarea obiectivelor de

securitate naţională, prin utilizarea adecvată a forţelor şi mijloacelor specifice, trebuie să se prevină

producerea unor dezastre naturale şi/sau tehnologice independent sau în cooperare cu partenerii

(vecinii) şi cu aliaţii.

Totodată, se impune intensificarea eforturilor consacrate interoperabilităţii depline cu

standardele NATO pentru a beneficia în egală măsură de avantajele participării la apărarea colectivă.

Pentru a fi credibile, structurile de protecţie civilă din România trebuie să dispună de structuri

modulare, mobile, eficiente şi moderne.

Prin continuarea actualelor parteneriate strategice, multilaterale şi bilaterale, precum şi prin

dezvoltarea altora, se vor creea condiţii favorabile întăririi securităţii populaţiei civile în faţa

dezastrelor şi/sau acţiunilor militare în regiune şi se va facilita modernizarea structurilor acţionale ale

protecţiei civile.

În acest fel, protecţia civilă din România va contribui la stabilitatea regională, ca o

participantă activă la siguranţa şi securitatea civilă europeană.

PRINCIPII STRATEGICE

Forţele şi mijloacele de protecţie civilă din România sunt chemate să menţină libertatea de

acţiune a României în relaţiile cu alte state, să asigure participarea activă a statului român la

gestionarea situaţiilor de urgenţă determinate de dezastre şi să sprijine autorităţile centrale şi locale,

în gestionarea acestora.

Potrivit opţiunilor politice fundamentale ale statului român şi tradiţiilor naţionale, Strategia

naţională de protecţie civilă a României se bazează pe principiul controlului democratic civil asupra

structurilor de protecţie civilă de către conducerea politică a statului Parlament, Preşedinte, Consiliul

Suprem de Apărare a Ţării, Guvern, Prim-ministru.

Politica privind protecţia civilă în România şi procesul de bugetar al acesteia sunt

transparente şi se desfăşoară pe baza hotărârilor Parlamentului.

Strategia naţională de protecţie civilă se bazează pe principiul capacităţii de răspuns credibile,

asigurată preponderent prin efort naţional.

Deficitul de protecţie civilă va fi acoperit în concordanţă cu apartenenţa României la Alianţa

Nord-Atlantică, parteneriatele strategice şi speciale, acordurile bilaterale şi prin alte aranjamente de

securitate cu diferite state.

Totodată, în conformitate cu Decizia Consiliului European nr. 792/2001/CE pentru stabilirea

unui mecanism al Comunităţii pentru facilitarea cooperării în cadrul intervenţiilor de asistenţă de

protecţie civilă, se va acţiona pentru adoptarea legislaţiei secundare pentru asigurarea participării

efective la mecanismul Comunităţii, urmând a se reglementa concret modalităţile de tranzitare a

spaţiului aerian în situaţii de urgenţă, asigurarea transportului echipelor naţionale din România spre

zonele de intervenţie, precum şi celelalte obligaţii impuse de decizia Consiliului, în vederea integrării

protecţiei civile din România în mecanismul de referinţă, inclusiv privind asigurarea fondurilor

necesare pentru operaţionalizarea sistemului, în conformitate cu angajamentele asumate. În

perspectiva integrării în Uniunea Europeană, România îşi propune să sprijine intenţia Uniunii de a

crea un cadru financiar de susţinere a constituirii unui instrument de reacţie rapidă şi pregătire în caz

de urgenţe majore şi participarea României la acesta.

Strategia direcţionează structurile de protecţie civilă către o forţă cu capabilităţi sporite, în

măsură să acţioneze oportun şi eficient. Un asemenea sistem serveşte cel mai bine interesele

României, deoarece facilitează participarea activă la structurile internaţionale de protecţie civilă şi se

adaptează rapid pentru prevenirea dezvoltării ariei de manifestare a tuturor tipurilor de dezastre.

Evoluţiile în conceptele strategice de pregătire şi conducere a acţiunilor de intervenţie

pentru înlăturarea urmărilor dezastrelor şi/sau a acţiunilor militare, complexitatea crescândă a

formelor de manifestare a acestora impun ca protecţia civilă să fie în măsură să ducă acţiuni de

prevenire, protecţie şi intervenţie într-o concepţie unitară la nivel central şi local, operaţional şi

strategic.

14

Pentru îndeplinirea acestor misiuni rămân primordiale principiile Alianţei Nord-Atlantice

privind solidaritatea aliată, unitatea strategică, partajarea echilibrată a rolurilor, riscurilor şi

responsabilităţilor, efortul colectiv pentru prevenire protecţie şi intervenţie, finanţarea

multinaţională, sprijinirea dezvoltării Identităţii de Securitate şi Apărare Europeană (ESDI).

CONCEPTE STRATEGICE

Conceptele strategice descriu principalele modalităţi de folosire a forţelor de protecţie civilă

în operaţionalizarea Strategiei de protecţie civilă.

Ele definesc, de asemenea, direcţia în care sistemul naţional de protecţie civilă va fi

structurat, înzestrat şi instruit. Aceste concepte sunt: capacitatea de răspuns credibilă, restructurarea

şi modernizarea, parteneriatul operaţional intensificat şi integrare graduală.

▪ CAPACITATEA DE RĂSPUNS CREDIBILĂ. Sistemul naţional de protecţie civilă din

România trebuie să menţină permanent capacitatea de a răspunde eficient şi adecvat la orice formă

de manifestare evolutivă a riscurilor naturale şi tehnologice sau pe timpul pregătirii şi desfăşurării

acţiunilor militare. Răspunsul protecţiei civile, în caz de dezastre şi/sau acţiuni militare, cuprinde un

ansamblu de măsuri şi acţiuni succesive, prin utilizarea componentelor acţionale ale Sistemului

Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, voluntarilor de protecţie civilă, existente la pace,

precum şi, în unele cazuri de dezastre majore, a structurilor profesioniste care se vor constitui prin

completare şi mobilizare.

Aceste importante categorii de forţe sunt sprijinite de serviciile publice de ambulanţă, spitalele de

urgenţă şi secţiile de urgenţă organizate pe lângă spitalele din reţeaua medicală naţională, institutul şi

secţiile de medicină legală, alte servicii publice, poliţia, Oficiul Naţional pentru Refugiaţi,

jandarmeria română, precum şi forţe şi mijloace din cadrul Ministerului Apărării Naţionale.

Riposta protecţiei civile cuprinde trei faze:

Acţiuni şi măsuri predezastru (în timp de pace) presupun identificarea şi luarea în

evidenţă a surselor şi zonelor probabile de risc la dezastre sau conflict militar, monitorizarea acelor

surse de risc ale căror parametrii de manifestare permit acest lucru, constituirea şi pregătirea forţelor

şi mijloacelor de protecţie civilă, constituirea sistemului de înştiinţare şi alarmare (prevenire) în

cazul atingerii sau depăşirii parametrilor de siguranţă, realizarea graduală a măsurilor specifice de

protecţie civilă corespunzător fondurilor alocate, constituirea sistemelor de conducere, elaborarea

unor prognoze la sursele şi zonele de risc la care procesul de predicţie permite, elaborarea planurilor

de protecţie şi intervenţie pentru mai multe variante posibile pe baza unor scenarii ipotetice,

elaborarea planurilor de cooperare între structurile de urgenţe şi alte forţe şi mijloace prevăzute

pentru a participa la misiuni de sprijin şi asistenţă umanitară. Pe baza evaluării permanente a

riscurilor trebuie să se menţină permanent forţe credibile, suficiente cantitativ şi pregătite la nivelul

standardelor moderne.

Acţiuni şi măsuri pe timpul producerii şi desfăşurării dezastrului (în timp de criză) vor

consta în luarea măsurilor urgente de alarmare (alertare) a populaţiei, pentru scoaterea ei în afara

zonelor de pericol, desfăşurarea unor acţiuni oportune şi energice pentru protejarea vieţii cetăţenilor

şi animalelor, salvarea unor bunuri materiale de valoare, intensificarea măsurilor de protecţie, în

vederea reducerii efectelor dezastrelor şi/sau acţiunilor militare, ridicarea capacităţii de intervenţie a

forţelor şi mijloacelor participante, prin mobilizare şi efectuarea de rechiziţii, punerea în aplicare a

planurilor de protecţie şi intervenţie întocmite din timp de normalitate după revederea şi actualizarea

acestora. Concomitent, trebuie avută în vedere obligaţia de a notifica către ţările vecine şi

organismele internaţionale specializate în producerea unor dezastre care pe baza prognozelor

elaborate ar putea depăşi graniţele naţionale în vederea pregătirii procedurilor de acordare a

asistenţei şi sprijinului umanitar, în situaţia în care s-ar depăşi capacitatea de răspuns a protecţiei

civile şi statul român ar solicita acest sprijin.

Măsuri şi acţiuni post dezastru (pe termen scurt, mediu şi lung):

- în cazul măsurilor şi acţiunilor pe termen scurt, misiunile protecţiei civile au în vedere

continuarea acţiunilor de căutare salvare, evaluarea situaţiei pierderilor şi distrugerilor provocate de

15

dezastru şi/sau acţiunile militare, analiza capacităţii de răspuns impusă de situaţia şi existentul

forţelor şi mijloacelor planificate să participe la acţiuni de intervenţie completate cu structurile

prevăzute a se înfiinţa la mobilizare şi cu cele din planurile de cooperare, analiza necesarului de

sprijin şi asistenţa umanitară din exterior şi demararea demersurilor pentru obţinerea acestui sprijin,

coordonarea unitară a forţelor şi mijloacelor de intervenţie, asigurarea condiţiilor minimale de

protecţie şi siguranţă pentru populaţia aflată în dificultate;

- în cazul acţiunilor şi măsurilor pe termen mediu se are în vedere continuarea acţiunilor de

căutare - salvare şi a celor de evaluare a situaţiei pierderilor şi distrugerilor, crearea condiţiilor de trai

normale pentru populaţia sinistrată, colectarea, depozitarea şi distribuirea echitabilă a ajutoarelor

umanitare de strictă necesitate, înlăturarea eşalonată a urmărilor dezastrelor şi/sau a acţiunilor

militare, refacerea principalelor elemente de infrastructură şi a utilităţilor de gospodărie comunală;

- în cazul măsurilor şi acţiunilor pe termen lung se vor continua acţiunile de sprijinire a

populaţiei afectate, înlăturarea efectelor dezastrelor şi/sau a acţiunilor militare, participarea la

refacerea tuturor elementelor de infrastructură şi a utilităţilor de gospodărie comunală, relocarea

populaţiei evacuate, eventual a celor sinistraţi, asigurarea condiţiilor pentru reluarea în situaţie de

normalitate a activităţilor social-economice, refacerea măsurilor de protecţie civilă afectate şi a

capacităţii de intervenţie a forţelor şi mijloacelor participante la acţiunile de intervenţie.

▪ RESTRUCTURAREA ŞI MODERNIZAREA - Numărul şi pericolul pe care-l reprezintă

riscurile existente pe teritoriul României, dar şi instabilitatea politico-militară din zona de interes

geostrategic a ţării noastre presupune ca, în viitor, forţele şi mijloacele structurilor de urgenţă să

crească din punct de vedere al eficienţei şi specializării.

Dimensionarea şi înzestrarea acestora va depinde de capacitatea de susţinere financiară din partea

administraţiei centrale şi locale corespunzător parcurgerii procesului de tranziţie către economia de

piaţă şi a însănătoşirii economice preconizate.

În paralel cu realizarea acestora, structurile de protecţie civilă de la nivel central şi local vor

sprijini înfiinţarea unor formaţiuni de voluntari, prin intermediul cărora să se reducă timpul de

intervenţie în caz de dezastre, precum şi cheltuielile de înfiinţare, dotare şi funcţionare.

▪ PARTENERIATUL OPERAŢIONAL INTENSIFICAT - În concepţia naţională, sistemul de

parteneriat este, în prezent, cea mai bună cale pentru pregătirea structurilor de protecţie civilă din

România în vederea integrării într-un mediu de securitate colectivă. Se va amplifica dinamica

relaţiilor cu structurile de protecţie civile ale celorlalte state membre NATO. De asemenea, se va

întări colaborarea bilaterală cu ţările candidate la integrarea în NATO. În cadrul cooperării bilaterale

şi multilaterale, structurile sistemului naţional de protecţie civilă din România vor participa la

exerciţii în cadrul grupărilor de forţe întrunite şi la operaţiuni multinaţionale de sprijin şi asistenţă

umanitară. Contribuţia va fi, în primul rând, cu Detaşamentul de intervenţie nominalizat în cadrul

inventarului naţional pentru acţiuni de sprijin şi asistenţă umanitară, precum şi cu experţi pe domenii

specifice din cadrul altor ministere.

În cadrul cooperării subregionale, se va continua încheierea convenţiilor bilaterale cu statele

vecine, indiferent dacă sunt sau nu membre NATO, în domeniul protecţiei civile, pentru notificare şi

sprijin reciproc, în cazul producerii unor dezastre naturale sau tehnologice transfrontaliere.

▪ INTEGRAREA GRADUALĂ - are în vedere faptul că pentru realizarea obiectivelor de

securitate naţională, România trebuie să se integreze în instituţiile euro-atlantice şi europene şi să-şi

consolideze rolul şi locul în alte structuri de securitate. Integrarea în NATO a fost prioritară şi

reprezintă cea mai bună opţiune pentru România de a avansa către un mediu de securitate colectivă.

Apartenenţa la NATO. România şi-a oferit disponibilitatea de a participa, la solicitarea Centrului

Euro-Atlantic de Coordonare a Răspunsului în Caz de Dezastre, EADRCC, la constituirea unei

unităţi multinaţionale de răspuns la dezastre, cu Detaşamentul de Intervenţie nominalizat în cadrul

inventarului naţional la acest organism, precum şi cu experţi din alte ministere.

Comitetul Superior de Planificare a Urgenţelor Civile (SCEPC) din NATO a analizat posibilitatea

stabilirii capacităţii Euro-Atlantice de răspuns în caz de dezastre în folosul ţărilor din Consiliul Euro-

Atlantic pentru Parteneriat (EAPC), concluzionând că Centrul Euro-Atlantic de Coordonare a

Răspunsului în Caz de Dezastre (EADRCC) poate da un răspuns unei ţări afectate, la solicitare

acesteia sau prin Biroul de Coordonare a Afacerilor Umanitare din ONU (UN-OCHA). Prin

16

constituire şi operaţionalizarea unei Unităţi Euro-Atlantice de Răspuns în Caz de Dezastre

(EADRU), formată din elemente naţionale oferite de ţările membre EAPC se realizează un cadru

unitar de acţiune pentru înlăturarea urmărilor eventualelor dezastre, în timp mai scurt, cu pierderi şi

consumuri mai mici. EADRU nu este o forţă stabilă, ci o grupare de elemente naţionale voluntare de

intervenţie în caz de dezastre.

În acest sens, principalele direcţii de acţiune ale protecţiei civile din România sunt următoarele:

- îndeplinirea obiectivelor stabilite în Programele Naţionale Anuale de pregătire ale Alianţei;

- angajarea operaţional deplină în alianţă;

- abordarea problemelor de securitate şi protecţia civilă colectivă potrivit noului Concept Strategic

al NATO de planificare a urgenţelor civile;

- amplificarea progresivă a participării la structurile şi acţiunile comune organizate şi conduse de

Comitetul Superior de Planificare a Urgenţelor Civile (SCEPC) din NATO;

- asigurarea capacităţii reale de răspuns pentru protecţia civilă colectivă şi pentru implementarea

altor măsuri luate de Alianţa Nord-Atlantică

- realizarea deplină a standardizării şi interoperabilităţii cu structuri similare din celelalte ţări

membre NATO.

România sprijină dezvoltarea Identităţii de Securitate şi Apărare Europeană (ESDI).

Integrarea în Uniunea Europeană

Prin semnarea «Memorandumului de înţelegere dintre Comunitatea Europeană şi România»

privind participarea la mecanismul de întărirea a cooperării de asistenţă în intervenţiile specifice

protecţiei civile, România acceptă că importanţa semnării de către statele asociate a documentelor de

aderare la Mecanism derivă din faptul că aria de acoperire a acestui instrument se extinde pe tot

cuprinsul Europei, iar eficienţa capacităţii de răspuns creşte prin aportul statelor semnatare care, pe

lângă faptul că beneficiază de avantaje, de drepturi, vor trebui să contribuie în aceeaşi măsură ca şi

statele membre la menţinerea unui nivel ridicat al structurii de răspuns.

Aceasta constituie un element important al politicii de integrare a României reprezentând un

instrument de abordare şi soluţionare a manifestărilor evolutive ale surselor de risc naţionale şi

transnaţionale. Intenţionăm să sprijinim şi să participăm la exerciţiile de management a urgenţelor

civile în caz de dezastre planificate, incluzând operaţiuni de răspuns la acestea, prin operaţiile de

căutare salvare, precum şi de asistenţă şi sprijin umanitar. România îşi propune să finalizeze crearea

cadrului legislativ subsecvent Deciziei Parlamentului şi a Consiliului nr. 2850/2000/CE privind

stabilirea unui cadru comunitar de cooperare în domeniul poluărilor marine accidentale sau

deliberate, concomitent cu intensificarea procesului de implementarea a Directivei 96/82 privind

controlul accidentelor majore care implică substanţe periculoase (SEVESO).

Participantă activă la Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa România va continua

să participe la operaţiile de management al urgenţelor civile în caz de dezastre. Implicarea în acest

gen de operaţii va demonstra că România este pe deplin angajată în construirea noii arhitecturi a

securităţii şi protecţiei colective, regionale şi europene. Participarea noastră va avea la bază

interesele naţionale. În OSCE, în special, vor fi sprijinite diplomaţia preventivă, prevenirea şi

notificarea reciprocă a dezastrelor naturale şi tehnologice care pot afecta teritoriul statelor vecine,

precum şi acordarea de asistenţă şi sprijin umanitar pentru înlăturarea efectelor. Angajamentele se

vor materializa în participarea structurilor de protecţie civilă din România la iniţiativele de

cooperare, pentru constituirea unor forţe multinaţionale, destinate în special executării misiunilor de

sprijin şi asistenţă umanitară.

Integrarea în Organizaţia Internaţională a Protecţiei Civile (OIPC). Autorităţile naţionale vor

pregăti şi demara demersurile necesare pentru acceptarea protecţiei civile din România ca membru

cu drepturi depline în această organizaţie. În acest sens, se vor lua măsuri pentru realizarea scopurilor

impuse prin "Planul Mondial de acţiune pentru dezvoltarea structurilor de protecţie civilă" adoptat la

cea de-a XI-a Conferinţă Mondială a Protecţiei Civile, desfăşurată la BEIJING, în perioada de 26-28

octombrie 1998, sens în care se vor întreprinde următoarele:

▪ elaborarea unei doctrine a protecţiei civilă particularizată la specificul, experienţa şi tradiţia

României;

17

▪ elaborarea unui punct de vedere naţional şi aderarea la o convenţie cadru de asistenţă mutuală în

domeniul protecţiei civile;

▪ intensificarea eforturilor pentru armonizare procedurilor aplicate în caz de urgenţă civilă;

▪ acceptarea şi respectarea principiilor fundamentale ale protecţiei civile bazate pe valori universal

recunoscute;

▪ elaborarea unui plan de promovare şi difuzare a reglementărilor dreptului internaţional umanitar

în situaţii de protecţie civilă.

MISIUNI STRATEGICE

Misiunile strategice ale protecţiei civile au la bază obiectivele politicii în domeniul

protecţiei civile şi priorităţile acesteia, principiile strategice, hotărârile organismelor de conducere

abilitate, precum şi evoluţia mediului de securitate internă şi internaţională. În raport cu starea

mediului de securitate, misiunile se grupează astfel:

▪ în timp de pace (în condiţii de normalitate sau de producere a unor dezastre care nu impun

decretarea stării de urgenţă);

▪ în situaţii de criză determinată de dezastre şi decretarea stării de urgenţă;

▪ în timp de război.

În timp de pace, structurile de protecţie civilă trebuie să acţioneze pentru realizarea şi

creşterea progresivă a unei capacităţi de răspuns credibilă pentru orice situaţie la care ar putea fi

solicitată, în ţară sau străinătate, bazată pe prognoză, planificare, organizare, instruire şi cooperare.

Principalele misiuni strategice sunt:

▪ stabilirea forţelor şi mijloacelor pentru realizarea unui nivel al capacităţii de răspuns cât mai

apropiat nevoilor determinate de numărul şi gradul de pericol al surselor de risc luate în evidenţă şi

monitorizate;

▪ realizarea măsurilor necesare pentru informarea oportună a factorilor de decizie şi alarmarea

populaţiei referitor la iminenta producere a dezastrelor naturale şi/sau tehnologice sau declanşarea

prin surprindere a unor acţiuni militare din interior sau exterior;

▪ realizarea măsurilor de protecţie a populaţiei şi animalelor, bunurilor materiale, valorilor de

patrimoniu şi factorilor de mediu conform situaţiilor de risc la care ar putea fi supus teritoriul

naţional prin evacuare, adăpostire, apărare NBC şi asistenţă sanitară.

▪ pregătirea personalului de conducere din comandament şi unităţile subordonate, precum şi a

celor cu atribuţii în domeniul protecţiei civile din administraţia publică centrală şi locală, de la

nivelul instituţiilor publice şi agenţilor economici prin şedinţe teoretice şi practice, cursuri şi

convocări în ţară şi străinătate;

▪ instruirea populaţiei neîncadrate, a studenţilor şi elevilor, în vederea însuşirii regulilor de

comportare înainte, pe timpul şi după producerea dezastrelor sau acţiunilor militare, precum şi pentru

acordarea autoajutorului sau a primului ajutor, în caz de dificultate;

▪ asanarea teritoriului naţional de muniţia rămasă neexplodată în urma conflictelor militare sau în

cazul tragerilor de instrucţie, exerciţiilor, aplicaţiilor cu trageri de luptă sau experimentărilor în

poligoanele Ministerului Apărării Naţionale sau ale Ministerului Administraţiei şi Internelor;

▪ luarea în evidenţă a tuturor surselor şi zonelor de risc natural şi tehnologic existente pe teritoriul,

în spaţiul aerian şi maritim al României;

▪ elaborarea prognozelor privind urmările probabile ale producerii unor dezastre, calculul

necesarului de forţe şi mijloace de intervenţie pentru diferite variante;

▪ monitorizarea parametrilor de stare cuantificabili la toate sursele de risc luate în evidenţă,

culegerea şi prelucrarea datelor şi informaţiilor referitoare la depăşirea limitelor de atenţie;

▪ iniţierea şi elaborarea de acte normative, regulamente, instrucţiuni şi norme cu privire la

organizare, funcţionare şi principiile de întrebuinţare a structurilor de protecţie civilă pe timp de

pace, criză sau război;

▪ participarea la acţiuni de instruire în comun cu structuri similare din ţările vecine, din celelalte

ţări membre NATO şi partenere;

18

▪ participarea la misiuni de sprijin şi asistenţă umanitară în ţările afectate de dezastre majore, la

solicitarea acestora, cu aprobarea Parlamentului, conform tratatelor şi convenţiilor internaţionale la

care România a aderat, prin elaborarea de proceduri specifice, care să permită un răspuns rapid.

Toate acestea pot fi considerate ca acţiuni pregătitoare corespunzătoare fazei (fazelor) de

predezastru.

În situaţii de criză determinate de dezastre (situaţii de urgenţă):

În conformitate cu tratatele şi convenţiile internaţionale la care România a aderat, protecţia

civilă nu poate fi implicată în gestionarea unor situaţii de criză politico-militară sau de altă natură,

singura urgenţă civilă pe care o poate gestiona fiind cea determinată de dezastre.

Întrucât teritoriul României, spaţiul său aerian şi maritim, constituie arealul de manifestare

a majorităţii tipurilor de dezastre cunoscute, este necesar să existe permanent structuri de protecţie

civilă capabile să ofere răspunsul ce se impune unor astfel de provocări.

Decretarea «Stării de Urgenţă» din considerentul producerii unui dezastru major este

justificată numai de afectarea unei însemnate porţiuni din teritoriul naţional, existenţa unui mare

număr de pierderi şi distrugeri, afectarea parţială sau totală a capacităţii de răspuns a protecţiei civile

din zona de dezastru.

Gestionarea situaţiilor de criză («stării de urgenţă») determinate de dezastre revine

Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, care pregăteşte, organizează şi conduce activităţile

necesare conform actelor normative în vigoare. În funcţie de situaţia creată după producerea unui

dezastru aceasta poate propune Preşedintelui României instituirea "Stării de Urgenţă" pe întreg

teritoriul naţional sau numai într-o anumită zonă, ori de câte ori înlăturarea urmărilor dezastrului nu

este posibilă fără instituirea unor măsuri excepţionale.

În acest context, misiunile strategice ale protecţiei civile, indiferent dacă s-a dispus sau nu

instituirea stării de urgenţă, se referă la:

Măsuri pe timpul producerii dezastrului:

- salvarea (prevenirea şi protecţia) populaţiei, animalelor, bunurilor materiale şi valorilor de

patrimoniu, de acţiunile distructive ale dezastrelor prin înştiinţare, alarmare şi evacuare sau

dispersare temporară, adăpostire, descarcerare;

- decontaminarea chimică radioactivă a personalului, terenului, clădirilor, instalaţiilor şi

echipamentului, în cazul producerii unor accidente nucleare sau chimice;

- limitarea şi înlăturarea avariilor la reţelele de utilitate publică;

- izolarea focarelor epidemiilor sau epizootiilor;

- acordarea primului ajutor, trierea şi evacuarea răniţilor la formaţiunile medicale fixe sau mobile

cele mai apropiate;

- acordarea asistenţei medicale specializate şi spitalizarea persoanelor rănite, arse, iradiate,

contaminate, intoxicate;

- amenajarea unor spaţii de locuit improvizate sau specializate, inclusiv a unor tabere de sinistraţi

(refugiaţi), pentru persoanele rămase fără locuinţe;

- paza şi supravegherea zonelor calamitate; colectarea, depozitarea, transportul şi distribuirea

ajutoarelor umanitare de strictă necesitate pentru populaţia rămasă fără locuinţe;

- paza şi însoţirea convoaielor umanitare;

- înlăturarea tuturor urmărilor dezastrelor şi participarea la refacerea condiţiilor pentru reluarea, în

stare de normalitate a activităţilor sociale şi economice;

Toate acestea se pot desfăşura succesiv sau simultan în faza de producere a dezastrului precum şi

după producerea acestuia (post-dezastru), în acest ultim caz, misiunile fiind împărţite în misiuni post-

dezastru pe termen scurt, pe termen mediu, respectiv pe termen lung.

În timp de conflicte militare:

Majoritatea misiunilor protecţiei civile ce se execută în timp de pace sau în situaţii de criză

se execută şi în timp de război, îndeosebi în zonele aflate în afara dispozitivului trupelor, la distanţe

apreciabile de zona acţiunilor de luptă. Nu este exclus ca în perioada desfăşurării acţiunilor militare,

în acelaşi areal, să se producă dezastre naturale sau tehnologice ale căror urmări cumulate să producă

efecte greu sau imposibil de suportat de către populaţia civilă, la înlăturarea cărora, structurile de

protecţie civilă ajung, uneori, în imposibilitatea de a opune o capacitate de răspuns corespunzătoare.

19

Misiunile specifice protecţiei civile, pe timpul conflictelor militare sunt:

- înştiinţarea personalului de conducere cu sarcini de răspundere în domeniul protecţiei civile cu

privire la pericolul acţiunilor agresorului din aer, terestru sau de pe mare, pentru anumite zone

geografice ale teritoriului naţional sau pentru anumite direcţii operative sau strategice;

- alarmarea personalului de conducere şi a populaţiei din zona probabilă de acţiune iminentă a

agresiunii din aer, de pe mare sau terestră;

- evacuarea autorităţilor administraţiei centrale şi locale, a unei părţi a populaţiei, animalelor,

bunurilor materiale şi valorilor de patrimoniu din zona frontierei de stat, din zona acţiunilor de luptă,

din marile aglomerări urbane (în mod deosebit din Municipiul Bucureşti, capitala României şi din

municipiile reşedinţele de judeţ), conform actelor normative în vigoare şi a planurilor întocmite din

timp;

- adăpostirea personalului de conducere din administraţia publică centrală şi locală, a altor categorii

de personal cu responsabilităţi în domeniul managementului sistemului naţional de protecţie civilă, a

populaţiei necuprinse în măsurile de evacuare;

- dispersarea temporară a salariaţilor din instituţiile publice şi agenţii economici cu sarcini în

producţia naţională de apărare, care nu au asigurate spaţii de adăpostire la locul de muncă sau în

localitatea în care-şi au domiciliul;

- înlăturarea urmărilor acţiunilor militare prin măsuri specifice corespunzătoare tipului de muniţii

utilizate de agresor, a efectului şi ariei de manifestare a puterii distructive a acestora;

- refacerea infrastructurii protecţiei civile în teritoriul eliberat, după respingerea agresorului;

- refacerea capacităţii de intervenţie a forţelor şi mijloacelor participante la acţiuni de înlăturare a

urmărilor acţiunilor militare;

- relocarea autorităţilor administraţiei centrale şi locale precum şi populaţiei evacuate în condiţiile

asigurării condiţiilor de protecţie şi siguranţă;

- participarea la reabilitarea condiţiilor de viaţă şi reluarea în normalitate a activităţilor economice

şi sociale.

Succesul acţiunilor structurilor de protecţie civilă din România în prevenirea şi protecţia populaţiei

şi bunurilor materiale şi în înlăturarea urmărilor acţiunilor militare sau celor provocate de dezastre va

depinde, în primul rând, de cantitatea şi calitatea informaţiilor cu privire la acest aspect, capacitatea

de ripostă eficientă a structurilor planificate să participe la acţiuni de intervenţie, realizarea,

menţinerea şi dezvoltarea cooperării cu toate forţele capabile să ducă acţiuni de intervenţie în folosul

protecţiei civile, operaţionalizarea oportună a forţelor de rezervă.

Strategiei nationale de management al riscului la inundatii pe termen

mediu si lung

1. Necesitatea strategiei

Luandu-se in considerare evolutia si tendintele in producerea fenomenului de inundatii si,

mai ales, consecintele acestui fenomen, a rezultat clar ca se impun schimbari in modul de abordare a

problemei apararii impotriva inundatiilor, trecand de la formele defensive de actiune la cele de

gestionare, de management al riscului la inundatii. Experienta a numeroase lucrari cu rol de aparare,

inclusiv a unora executate in Romania, al caror scop a fost acela al unei protectii garantate impotriva

inundatiilor, arata ca ele au avut si au efecte negative asupra zonelor din aval, cat si a celor din

amonte si din zonele adiacente. Coridoarele cursurilor de apa au fost adesea fragmentate, zonele

ripariene, dar si zonele umede au fost despartite de cursurile de apa. Efectele nu au intarziat sa apara.

Undele de viitura sunt dezatenuate, creste cantitatea de nutrienti si substante organice in apa raului,

creste temperatura apei, echilibrul cursului de apa este rupt, numarul habitatelor este redus si, ca

urmare, are loc reducerea numarului de specii si a biodiversitatii.

Astazi se cunoaste cu precizie faptul ca activitatile umane, cu interventiile antropice in

procesele naturale, au modificat considerabil situatia in aproape toate bazinele hidrografice. Desi

inundatiile constituie un fenomen natural, ele pot fi intensificate ca urmare a deteriorarii mediului

inconjurator, ca, de exemplu, modificarea sistemelor de colectare a apelor prin urbanizare, practici

20

agricole inadecvate, despaduriri. Este una dintre cauzele pentru care, in multe situatii, impactul

inundatiilor, exprimat in termeni de viata, si sanatate umana, dar si in pierderi economice, a crescut.

In ultimii ani, s-a impus tot mai mult un nou mod de abordare a problemei apararii impotriva

inundatiilor.

Aceasta abordare implica nu numai luarea in considerare a intregului bazin hidrografic al

raului, ci si o planificare interdisciplinara (intersectoriala) a intregului bazin hidrografic, cooperarea

interinstitutionala, iar in cazul raurilor transfrontiera, cooperarea internationala. In aceasta abordare,

determinarea pericolului potential la inundatii si prevenirea inundatiilor nu se mai pot limita doar la

acele inundatii cu frecventa mare de aparitie, ci trebuie avute in vedere in special inundatiile cu

frecventa medie de aparitie, avand o probabilitate de depasire de 1% si evenimentele rare, acestea

fiind cele mai periculoase pentru viata umana.

Aceasta abordare se impune cu atat mai mult cu cat, in ultimii 30-40 de ani, au avut loc o

serie de schimbari dramatice in mediul inconjurator. Aceste schimbari nu pot sa nu influenteze

solutiile ingineresti, care trebuie sa ia in considerare si sa inteleaga relatia dintre procesele fizice si

biologice si masurile care afecteaza cursurile de apa. Printre factorii de comanda si presiune majori

care au modificat regimul pluviometric si hidrologic si, respectiv, au determinat cresterea riscului la

inundatii ca urmare a cresterii frecventei si amplitudinii pulsurilor hidrologice extreme se situeaza

modificarea configuratiei structurale a sistemelor lotice (cursuri de apa si luncile inundabile) si a

bazinelor hidrogeografice ale acestora si modificarile climei.

Oamenii vor trebui sa invete sa convietuiasca cu raurile, fara a pierde din vedere scopul

nostru principal, de a proteja viata si proprietatea de impactul devastator al inundatiilor. Acest

deziderat implica realizarea unui echilibru, astfel incat sa se obtina beneficii de mediu, iar acolo unde

nu este posibila o alta solutie, mediul sa fie cat mai putin afectat.

Aceasta nu inseamna a renunta la a construi, nici ca zonele urbane sau terenurile cultivate din

vaile cursurilor de apa sa revina la statutul de mlastini. Dar trebuie definite corect restrictiile ce se

impun pentru ca obiectivul de restaurare sau reconfigurare structurala a sistemelor lotice in vederea

recuperarii integritatii multifunctionale a acestora sa nu fie periclitat. De aceea se impune realizarea

unui echilibru adecvat intre dezvoltare si protectia mediului. De aici nu este greu de ajuns la

conceptul de dezvoltare durabila a carei definitie este astazi foarte cunoscuta si, mai departe, la

protectia durabila impotriva inundatiilor, adica includerea managementului riscului la inundatii intr-

un cadru mai larg, arhicunoscut, al conceptului de gestiune integrata a apelor la nivel de bazin

hidrografic.

Un bun management al riscului la inundatii trebuie sa fie rezultatul unor activitati

intersectoriale si interdisciplinare care cuprind managementul apelor, amenajarea teritoriului si

dezvoltarea urbana, protectia naturii, dezvoltarea agricola si silvica, protectia infrastructurii de

transport, protectia constructiilor si protectia zonelor turistice, protectia comunitara si individuala,

fiecarui sector revenindu-i atributii in realizarea unor activitati specifice. In acest context, trebuie

avuta in vedere asigurarea unui echilibru intre masurile structurale si cele de protectie a mediului

lotic, de reorganizare a infrastructurii biofizice a capitalului natural din bazinele hidrografice, in

vederea refacerii capacitatii de control a fluxurilor hidrologice la nivelul acestora.

2. Scopul strategiei

Avand in vedere consecintele inundatiilor, multitudinea de factori care le influenteaza,

prezenta strategie are ca scop definirea cadrului pentru orientarea coordonata, intersectoriala a

tuturor actiunilor, in vederea prevenirii si reducerii consecintelor inundatiilor asupra activitatilor

socioeconomice, a vietii si sanatatii oamenilor si a mediului. Ea vizeaza o gestionare integrata a apei

si a resurselor adiacente: amenajarea teritoriului si dezvoltarea urbana, protectia naturii, dezvoltarea

agricola si silvica, protectia infrastructurii de transport, a constructiilor si a zonelor turistice,

protectia individuala etc.

Pentru gestionarea riscului la inundatii prezenta strategie stabileste aplicarea unor politici,

proceduri si practici avand ca obiective identificarea riscurilor, analiza si evaluarea lor, tratarea,

monitorizarea si reevaluarea riscurilor in vederea reducerii acestora, astfel incat comunitatile umane

21

si toti cetatenii sa poata trai, munci si sa isi satisfaca nevoile si aspiratiile intr-un mediu fizic si social

durabil.

In cadrul prezentei strategii, riscul la inundatii este caracterizat prin natura si probabilitatea

sa de producere, gradul de expunere a receptorilor (numarul populatiei si al bunurilor),

susceptibilitatea la inundatii a receptorilor si valoarea acestora. Pentru reducerea riscului, prezenta

strategie propune o serie de actiuni care sa modifice aceste caracteristici ale sale, in sensul obtinerii

unei reduceri a riscului la inundatii. Problema esentiala la care managementul riscului la inundatii s-a

adresat este aceea a riscului acceptat de populatie si decidenti, stiut fiind ca nu exista o protectie

totala impotriva inundatiilor (risc zero), dupa cum nu exista niciun consens asupra riscului

acceptabil. In consecinta, riscul acceptabil adoptat in prezenta strategie este rezultatul unui echilibru

intre riscul si beneficiile atribuite unei activitati ca urmare a reducerii riscului la inundatii sau a unei

reglementari guvernamentale. Pentru localitati se adopta conceptul ca, pe termen lung, acestea vor fi

aparate la viituri cu o perioada medie de revenire de cel putin 1 la 100 de ani, in functie de rangul

localitatilor (definite conform Legii nr. 351/2001 privind aprobarea Planului de amenajare a

teritoriului national - Sectiunea a IV-a - Reteaua de localitati, cu modificarile si completarile

ulterioare) pentru a asigura o dezvoltare durabila.

Diminuarea pagubelor si a pierderilor de vieti omenesti ca urmare a inundatiilor nu depinde

numai de actiunile de raspuns intreprinse in timpul inundatiilor, actiuni abordate uneori separat, sub

denumirea de managementul situatiilor de urgenta. Diminuarea consecintelor inundatiilor propusa

prin prezenta strategie este rezultatul unei combinatii ample dintre masurile si actiunile

premergatoare producerii fenomenului, cele de management din timpul desfasurarii inundatiilor si

cele intreprinse dupa inundatii (de reconstructie si invataminte deprinse ca urmare a producerii

fenomenului).

In concluzie, prezenta strategie cuprinde un ansamblu de actiuni la nivel national si bazinal,

care include: planificare, programe, politici-cadru, coordonare, facilitare, sporirea constientizarii si

consolidarea sociala, rezilienta. Se propun, de asemenea, actiuni locale, cum ar fi: educarea

populatiei din zonele cu risc, formarea, reglementarea prin planuri de protectie impotriva inundatiilor

locale (la nivelul localitatilor si unitatilor), raportarea, prognoza, alarmarea-avertizarea si informarea

populatiei din zonele cu risc la inundatii. Se adauga la acestea asigurarea, evaluarea, finantarea si

reabilitarea.

Intr-o abordare comprehensiva, principalele activitati ale gestionarii riscului la inundatii

constau din:

a) Activitati preventive (de prevenire, de protectie si de pregatire)

Aceste actiuni sunt concentrate spre prevenirea/diminuarea pagubelor potentiale generate de

inundatii la nivelul bazinelor hidrografice in vederea cresterii rezilientei1 prin masuri integrate:

___________

1Rezilienta este definita ca fiind capacitatea de revenire la o stare de echilibru a unui sistem (grup

sau individ) care a fost afectat de un dezastru (inundatie).

1. evitarea constructiei de locuinte si de obiective sociale, culturale si/sau economice in zonele

potential inundabile, cu prezentarea in documentatiile de urbanism a datelor privind efectele

inundatiilor anterioare; adaptarea dezvoltarilor viitoare la conditiile de risc la inundatii;

2. realizarea de masuri structurale de protectie (baraje, diguri, derivatii de ape mari, consolidari de

maluri, zone umede etc.);

3. realizarea de masuri nestructurale (controlul utilizarii albiilor minore, elaborarea planurilor

bazinale de reducere a riscului la inundatii si a programelor de masuri; introducerea sistemelor de

asigurari, sisteme de avertizare/alarmare, informarea publicului etc.);

4. identificarea de detaliu, delimitarea geografica a zonelor de risc natural la inundatii de pe

teritoriul unitatii administrativ- teritoriale, inscrierea acestor zone in planurile de urbanism general si

prevederea in regulamentele locale de urbanism a masurilor specifice privind prevenirea si atenuarea

riscului la inundatii, realizarea constructiilor si utilizarea terenurilor;

5. promovarea unor practici adecvate de utilizare a terenurilor cu referire la terenurile agricole si

silvice, respectiv prin evitarea dezgolirii solurilor si, in mod special, a versantilor; cresterea

22

suprafetei de padure in bazinele hidrografice torentiale; impadurirea terenurilor degradate; infiintarea

perdelelor forestiere de protectie, corectarea torentilor, precum si aplicarea celor mai bune practici

agricole;

6. implementarea sistemelor de prognoza, avertizare si alarmare pentru cazuri de inundatii;

7. intretinerea infrastructurilor existente de protectie impotriva inundatiilor si a albiilor cursurilor

de apa;

8. executia lucrarilor de protectie impotriva afuirilor albiilor raurilor in zona podurilor si podetelor

existente;

9. comunicarea cu populatia si educarea ei in privinta riscului la inundatii si a modului ei de a

actiona in situatii de urgenta.

b) Activitati de management operativ (managementul situatiilor de urgenta) ce se intreprind in

timpul desfasurarii fenomenului de inundatii:

1. colectarea datelor in timp real, validarea si crearea sistemelor de back-up pentru informare

operativa;

2. detectarea posibilitatii formarii viiturilor si a inundatiilor probabile;

3. prognozarea evolutiei si propagarii viiturilor in lungul cursurilor de apa;

4. avertizarea autoritatilor si a populatiei asupra intinderii, severitatii si a timpului de aparitie a

inundatiilor;

5. organizarea si actiuni de raspuns ale autoritatilor si ale populatiei pentru situatii de urgenta;

6. asigurarea de resurse (materiale, financiare, umane) la nivel judetean pentru interventia

operativa;

7. activarea institutiilor operationale, mobilizarea resurselor etc.;

8. adaptarea exploatarii coordonate a acumularilor si a altor lucrari hidrotehnice, indiferent de

detinator, la caracteristicile estimate ale evenimentelor hidrologice, respectandu-se regulamentele de

exploatare.

c) Activitati ce se intreprind dupa trecerea fenomenului de inundatii:

1. ajutorarea pentru satisfacerea necesitatilor imediate ale populatiei afectate de dezastru si

revenirea la viata normala;

2. reconstructia cladirilor avariate, a infrastructurilor si a celor din sistemul de protectie impotriva

inundatiilor;

3. revizuirea activitatilor de management al inundatiilor in vederea imbunatatirii procesului de

planificare a interventiei pentru a face fata unor evenimente viitoare in zona afectata, precum si in

alte zone;

4. reconsiderarea zonelor de vulnerabilitate si de risc dupa fiecare viitura istorica.

Prezenta strategie defineste, de asemenea, responsabilitatile specifice autoritatilor administratiei

publice centrale si locale, ale populatiei si modul lor de cooperare, care sa permita un acord comun,

concentrat asupra complexelor probleme asociate inundatiilor si o implicare autentica a tuturor in

cadrul responsabilitatilor ce le revin.

Prezenta strategie este elaborata in spiritul prevederilor Directivei 2007/60/CE a Parlamentului

European si a Consiliului.

3. Principiile si conceptele de baza ale strategiei

3.1. Principiile strategiei Prezentarea strategiei are la baza urmatoarele principii:

A. principiul dezvoltarii durabile, semnificand faptul ca trebuie adoptate astfel de actiuni incat

impactul inundatiilor sa fie suportabil din punct de vedere economic, ecologic si social:

1. acceptabilitatea economica presupune eficienta, respectiv abordarea costurilor, tinandu-se cont

de riscul asumat ce trebuie definit de catre Guvern si optimizarea actiunilor;

2. acceptabilitatea sociala presupune realizarea unei protectii corespunzatoare, respectarea legii,

echitate si prosperitate, aspecte ce asigura echilibrul si coeziunea sociala;

3. acceptabilitatea ecologica este masurata prin gradul de autoreglare, dinamica si diversitatea

ecosistemelor afectate de inundatii;

23

B. abordarea strategica pentru o perioada de timp, astfel incat sa poata fi luate in considerare

eventualele schimbari posibile in frecventa si vulnerabilitatea la inundatii, precum si alte aspecte

posibile;

C. abordarea bazinala a problemei inundatiilor prin potentarea conceptului de planuri de gestionare

a riscului la inundatii la nivel de bazin hidrografic si a unor programe de masuri elaborate in

concordanta cu prevederile Directivei 2000/60/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 23

octombrie 2000 de stabilire a unui cadru de politica comunitara in domeniul apei (Directiva-cadru

privind apa) si ale Directivei 2007/60/CE a Parlamentului European si a Consiliului;

D. abordarea interdisciplinara a problemei inundatiilor; toate aspectele relevante ale gestionarii

apelor, amenajarii teritoriului, utilizarii terenurilor, agriculturii, transporturilor si dezvoltarii urbane,

conservarea naturii trebuie abordate impreuna atat la nivel national, cat si la cel regional si local;

E. principiul precautiei, potrivit caruia masurile de protectie impotriva inundatiilor adoptate de

anumiti riverani nu trebuie sa compromita capacitatea celorlalti, situati in amonte sau in aval, de a-si

adopta propriile masuri;

F. principiul solidaritatii, potrivit caruia masurile din amonte nu trebuie sa creasca riscul pentru

zona din aval si pentru diminuarea riscului zonelor din aval; trebuie acceptate unele masuri ce se

impun in zonele din amonte;

G. mentinerea unui echilibru intre masurile si actiunile preventive, cele de raspuns si cele de

reconstructie dupa trecerea fenomenului de inundatii, prin utilizarea planurilor de amenajare a

teritoriului, a masurilor structurale si nestructurale, a celor de reducere a efectelor adverse ale

inundatiilor asupra ecosistemelor acvatice si terestre, poluarii apelor si solului, precum si a planurilor

de interventie pentru situatii de urgenta;

H. aplicarea celor mai bune practici propuse de Uniunea Europeana si de Comisia Economica a

Natiunilor Unite pentru Europa privind masurile preventive impotriva inundatiilor, de protectie si

diminuare a efectelor lor, avand ca principii:

1. "apa este parte a unui intreg", sintagma care exprima faptul ca ea este parte a ciclului hidrologic

natural si ca circulatia apei pe suprafata scoartei terestre este la originea unei mari diversitati a

ecosistemelor si a utilizarii terenurilor si, ca urmare, ea trebuie luata in considerare in toate politicile

sectoriale;

2. "acumulati apa", exprimand faptul ca apa trebuie stocata dinamic cat mai mult posibil in

bazinele hidrografice in care se formeaza si in lungul cursului de apa din bazin;

3. "mai mult spatiu pentru rauri" (lasati raurile sa curga neincorsetate), exprimand faptul ca raul

trebuie lasat sa curga astfel incat viiturile sa se poata propaga incet spre aval, fara a prezenta niciun

pericol;

4. "convietuirea cu viiturile": locuirea intr-o zona inundabila prezinta anumite riscuri; in pofida

oricaror masuri de protectie impotriva inundatiilor, un risc remanent se mentine si, ca urmare, acesta

trebuie diminuat prin luarea unor masuri individuale de protectie, respectiv trebuie "invatat a trai cu

acest risc" (diminuarea riscului prin luarea unor masuri individuale de protectie);

I. actiuni concertate si integrate care sa asigure atingerea unei eficiente economice si ecologice pe

termen lung pe intreaga suprafata a bazinului hidrografic constituie o conditie prealabila pentru

succesul oricarei strategii si oricarui plan de reducere a riscului la inundatii;

J. cooperarea in reducerea riscului la inundatii in conditiile reglementarilor internationale privind

raurile transfrontiera, in concordanta cu geomorfologia teritoriului Romaniei si cu pozitia sa

geografica;

K. simplitatea si transparenta: strategia de gestionare a riscului la inundatii va conduce la

diminuarea riscului producerii de victime omenesti si a pagubelor generate de inundatii numai printr-

o actiune comuna a administratiei publice centrale si locale, a comunitatilor locale, printr-o mai buna

intelegere a riscului la inundatii, prin implicarea populatiei, a scolii, a bisericii, precum si a mass-

mediei.

3.2. Conceptele de baza ale strategiei

Strategia are la baza urmatoarele concepte de gestionare a riscului la inundatii, printre care:

24

I. inundatiile constituie fenomene naturale care au existat dintotdeauna si vor continua sa existe.

Ele sunt consecinta unor fenomene climatologice aflate sub influenta conditiilor geologice,

geomorfologice, de relief, de sol si de vegetatie; pe cat posibil, interventia omului in procesele

naturale trebuie sa fie limitata, compensata, iar in viitor evitata;

II. societatea umana este tot mai vulnerabila la dezastre naturale, activitatile antropice si influenta

omului asupra proceselor naturale producand puternice modificari in toate bazinele hidrografice;

III. convietuirea cu inundatiile tine seama de faptul ca prevenirea inundatiilor nu se poate limita

doar la evenimentele cu frecventa medie si mare de aparitie, ca trebuie avute in vedere si

evenimentele rare;

IV. este necesara abordarea holistica a fenomenului de inundatii, luandu-se in considerare intregul

bazin hidrografic; strategia in domeniul inundatiilor trebuie sa promoveze o dezvoltare coordonata si

o gestionare integrata a activitatilor privind apa, terenurile si resursele adiacente. Masurile

nestructurale (zonarea teritoriului, prognoza viiturilor si avertizarea in caz de inundatii,

managementul situatiilor de urgenta si masurile postinundatie) prin atenuarea efectului inundatiilor

tind a fi potential mai eficiente ca solutii durabile pe termen lung pentru problemele apei si cele

adiacente ei si ele trebuie intensificate in special in vederea reducerii vulnerabilitatii vietilor umane,

a bunurilor si a proprietatii;

V. masurile structurale (lucrari de aparare) raman elemente importante in prevenirea si protectia

inundatiilor, dar cu luarea in considerare a aspectelor privind conservarea naturii si amenajarea

teritoriului; trebuie sa se retina ca aceste masuri trebuie orientate prioritar spre protectia vietii si

sanatatii umane si a sigurantei, a proprietatii si a bunurilor;

VI. deoarece "riscul zero costa infinit" nu exista protectie absoluta impotriva inundatiilor; ca

urmare, se poate asigura doar un anumit grad de aparare impotriva inundatiilor; problema care se

pune este aceea a gradului de protectie posibil si a costurilor pe care le implica realizarea acestui

grad de protectie, respectiv cat de mare este riscul acceptat de societate;

VII. toti cei care ar putea avea de suferit de pe urma inundatiilor trebuie sa completeze masurile

generale, luandu-si propriile precautii;

VIII. restaurarea zonelor naturale inundabile in scopul reactivarii capacitatii zonelor umede si a

luncilor inundabile de a retine apa si de a diminua impactul inundatiilor, respectiv pastrarea zonelor

inundabile actuale, cu vulnerabilitate scazuta, pentru atenuarea naturala a undelor de viitura, cu

respectarea principiilor prevazute la lit. D, E, F si G din sectiunea 3.1 "Principiile strategiei";

IX. adaptarea utilizarii luncilor inundabile la riscurile la care sunt expuse; trebuie sa se adopte

actiuni si masuri pentru a reduce riscul la toate problemele adiacente inundatiilor: ridicarea panzei

freatice, distrugerea retelelor de canalizare, eroziune, depuneri masive de sedimente, alunecari de

teren, scurgere a gheturilor, poluare etc.;

X. in zonele expuse riscului la inundatii trebuie adoptate asemenea masuri care sa conduca la

reducerea posibilelor efecte adverse ale inundatiilor asupra ecosistemelor terestre si acvatice, precum

si la reducerea poluarii apelor si a solului;

XI. cresterea eficacitatii prognozelor si avertizarilor hidrologice in caz de inundatii constituie una

dintre masurile nestructurale care asigura diminuarea eficace a pagubelor produse de inundatii prin

imbunatatirea preciziei si cresterea timpului de anticipare. Masurile premergatoare specifice de

alarmare, salvare si de securitate trebuie planificate si implementate la toate nivelurile, inclusiv la

nivelul populatiei, prin realizarea unor actiuni de informare regulata si actiuni continue de educatie;

XII. solidaritatea umana si precautia sunt esentiale pentru a nu transfera problemele de gestionare a

apelor dintr-o regiune in alta. Strategiile corespunzatoare contin 3 etape: retinerea, acumularea si

evacuarea (trebuie mai intai facut orice efort pentru a retine apa din precipitatii la locul in care au

cazut, acumularea locala a apei in exces si numai dupa aceea apa sa fie evacuata in cursul de apa).

Prevenirea efectelor inundatiilor trebuie sa se bazeze pe principiile precautiei;

XIII. este obligatorie existenta unui sistem de compensare, care sa ajute victimele dezastrelor

provocate de inundatii sa isi refaca baza economica si conditiile de viata intr-un timp cat mai scurt;

trebuie implementate sisteme de asigurari la nivel public combinate cu subventii guvernamentale,

care sa conduca la consolidarea solidaritatii populatiei;

25

XIV. este necesara diferentierea dintre diferitele tipuri de inundatii si conditiile de mediu, care

conditioneaza fenomenul. Ca urmare, exista diferente semnificative, pe de o parte intre o viitura

rapida produsa in zona din amonte, pe cursul superior al raului, unde masurile de reducere a riscului

implica un ansamblu de solutii inovative, dar la scara mica, si inundatiile de pe cursul inferior, unde

timpul de avertizare si durata fenomenului sunt mai mari si unde masurile necesare sunt altele si

evident la o alta scara;

XV. vor fi luate in consideratie si fenomenele de inundatii din zonele antropizate, precum si cele

produse in zonele cu drenaj natural redus sau prin cresterea nivelului apelor subterane.

4. Obiectivele strategiei

4.1. Obiectivele generale

Obiectivele prezentei strategii sunt obiective economice, sociale si de mediu.

Obiectivele economice urmaresc protectia infrastructurii economice existente impotriva

inundatiilor si garantarea satisfacerii oportunitatilor economice ale generatiilor viitoare.

Obiectivele sociale au in vedere protectia populatiei si a comunitatilor umane impotriva

inundatiilor prin asigurarea unui nivel acceptabil de protectie a populatiei si cresterea capacitatii

societatii de a se dezvolta in conditiile riscului asumat de producere a viiturilor (cresterea rezilientei).

Obiectivele de mediu urmaresc ca prin realizarea prezentei strategii sa se atinga obiectivele

socioeconomice cu pastrarea unui echilibru intre dezvoltarea economico-sociala si obiectivele de

mediu.

Sintetic, obiectivele generale ale prezentei strategii sunt:

1. cresterea calitatii vietii prin reducerea pagubelor produse ca urmare a inundatiilor, dar fiind

pregatiti pentru producerea unor fenomene similare in viitor;

2. diminuarea impactului masurilor de gestionare a riscului (la scara temporala si spatiala) asupra

sistemelor ecologice;

3. restaurarea configuratiei structurale a sistemelor lotice pana la asigurarea integritatii functionale

(inclusiv a capacitatii de atenuare si control a pulsurilor hidrologice) corelat cu reconfigurarea

structurii bazinelor hidrografice si masurile complementare de protectie;

4. utilizarea adecvata a resurselor pentru realizarea, intretinerea si exploatarea infrastructurilor si a

masurilor de reducere a riscului la inundatii;

5. mentinerea unor activitati economice corespunzatoare (agricole, industriale, comerciale, de

locuit si agrement) in zonele inundabile;

6. reducerea impactului inundatiilor prin reducerea numarului victimelor din randul populatiei si

colectivitatilor de animale, expuse riscului la inundatii;

7. reducerea semnificativa a pierderilor economice provocate de inundatii:

a) prin reducerea pagubelor directe provocate cladirilor, infrastructurii si terenurilor agricole;

b) prin diminuarea pierderilor economice indirecte, prin reluarea rapida a activitatii dupa inundatii;

8. un control eficient al utilizarilor terenurilor, prin interzicerea amplasarii de noi constructii si a

desfasurarii activitatilor in zonele expuse frecvent la inundatii si identificarea altor activitati

susceptibile sa conduca la cresterea riscului la inundatii;

9. o imbunatatire a raspunsului colectiv in cazul producerii unei inundatii si intarirea capacitatii de

adaptare si revenire la nivel functional in cel mai scurt timp dupa producerea evenimentului

(rezilienta colectiva la inundatii);

10. o organizare a actiunilor regionale si locale, in special pentru:

a) intarirea capacitatii institutionale la nivel regional si local cu mandate clare suplimentare privind

managementul la inundatii;

b) implicarea partilor interesate, la nivel regional si local, in procesul consultativ si decizional si

asigurarea medierii in chestiuni regionale privind gestionarea riscului la inundatii;

c) consolidarea cadrului existent pentru autoritatile regionale si locale, dintr-o perspectiva a

bazinului hidrografic;

11. crearea unui cadru stimulativ pentru participarea sectorului privat la managementul riscului la

inundatii, cu includerea de grupuri profesionale si a populatiei (informare prin sistemul de asigurari

impotriva inundatiilor sau alte facilitati economice identificabile);

12. o reducere a impactului inundatiilor sau a poluarilor generate de inundatii asupra ecosistemelor.

26

4.2. Obiective specifice

Obiectivele economice ale strategiei cuprind:

1. prevenirea sau minimizarea pierderilor economice prin reducerea riscului la inundatii pentru

zonele populate, obiectivele economice si bunuri - obiectivul pe termen lung este asigurarea

protectiei localitatilor pentru viituri cu probabilitati de depasire cuprinse intre 1% si 0,01%,

diferentiat in functie de rangul localitatilor, in conditiile aplicarii unor criterii tehnico-economice,

sociale si de mediu;

2. prevenirea sau minimizarea pierderilor economice prin reducerea riscului la inundatii pentru

infrastructurile existente;

3. prevenirea sau minimizarea pierderilor economice prin reducerea riscului la inundatii pentru

terenurile agricole cultivate;

4. prevenirea sau minimizarea pierderilor economice prin reducerea riscului la inundatii si masuri

de protectie locala in zonele populate;

5. prevenirea sau minimizarea pierderilor economice prin intermediul unor metode de proiectare si

sisteme de protectie adaptate pentru infrastructura existenta si viitoare;

6. prevenirea sau minimizarea pierderilor economice prin controlarea utilizarii terenurilor,

promovarea agriculturii cu vulnerabilitate scazuta in zonele expuse la inundatii si sisteme de

protectie, acolo unde sunt pe deplin justificate, in zonele agricole.

Obiectivele sociale ale prezentei strategii sunt:

1. informarea, consultarea si participarea populatiei expuse cu privire la strategia si planul de

gestionare a riscului la inundatii, precum si la planul de actiune aferent;

2. prevenirea si minimizarea riscului la inundatii pentru populatie si comunitatile umane;

asigurarea securitatii populatiei localitatilor aflate in zonele inundabile/cu risc ridicat la inundatii, la

evenimente cu o perioada de revenire de cel putin o data la o suta de ani;

3. reducerea riscului la inundatii pentru comunitatile umane, prin intermediul unei mai bune

pregatiri, prognozarii si avertizarii mai bune a inundatiilor, asistentei in timpul producerii situatiilor

de urgenta si pentru revenirea la conditii sigure si normale, stramutarii, daca este necesar etc.;

4. prevenirea si diminuarea riscului la inundatii pentru bunurile publice (spitale, scoli etc.),

infrastructura vitala (retele de alimentare cu apa, gaze, energie electrica etc.), utilitatile publice,

amenajarile publice si zonele de agrement;

5. prevenirea aparitiei bolilor infectioase (cazuri izolate de epidemii) datorate ingestiei sau

contactului cu apa nepotabila (boala diareica acuta, dizenteria, febra tifoida, HAV tip A etc.) sau cu

alimente contaminate, precum si prevenirea imbolnavirilor populatiei ca urmare a expunerii la

poluari datorate inundatiilor;

6. prevenirea epizootiilor la animale;

7. asigurarea accesului la infrastructura importanta (drumuri, cai ferate) si catre zone sigure in

timpul inundatiilor;

8. asigurarea accesului la infrastructurile critice (sursele si sistemele de alimentare cu apa, gaze,

energie, poduri, podete, punti, aeroporturi, spitale, scoli, lucrarile de protectie a populatiei etc.) in

timpul desfasurarii fenomenului de inundatii;

9. evacuarea si asigurarea conditiilor necesare supravietuirii.

Obiectivele de mediu ale prezentei strategii:

1. reducerea alterarii si influentei antropice asupra geomorfologiei bazinelor hidrografice, in

special a albiei minore (analiza pentru fiecare caz in parte a oportunitatii lucrarilor de regularizare) si

a luncilor inundabile;

2. luarea in considerare a functiilor ecologice ale inundatiilor, prin reincarcarea acviferelor,

asigurarea conectivitatii laterale, necesara pentru reproducerea speciilor acvatice;

3. crearea si/sau conservarea spatiului pentru rauri, evitandu-se lucrarile de aparare si rectificarea

cursurilor de apa pe distante mari (local si cumulat);

4. aplicarea tehnicilor durabile care asociaza eficacitatea sub aspectul de mediu cu eficienta sub

raportul costurilor (aplicarea celor mai bune practici);

5. satisfacerea cerintelor Legii apelor nr. 107/1996, cu modificarile si completarile ulterioare, prin

care s-a transpus Directiva-cadru privind apa;

27

6. prevenirea poluarii cursurilor de apa si a apelor subterane ca urmare a inundatiilor (prin protectia

zonelor urbane si industriale) si a efectelor asociate lor asupra calitatii ecologice a cursurilor de apa;

7. protectia si imbunatatirea calitatii terenurilor, iar acolo unde este posibil, incurajarea

schimbarilor in practica agricola pentru a preveni sau a minimiza scurgerea si inundatiile asociate ei

ca urmare a unor lucrari agricole intensive;

8. conservarea si restaurarea zonelor naturale, precum padurile aluviale, zonele umede si albiile

vechi cu functii ecologice, precum si reducerea eroziunii solului prin intermediul practicilor agricole

corespunzatoare si al managementului forestier;

9. protectia si conservarea bunurilor istorice, a monumentelor, a ariilor protejate si a ecosistemelor;

10. protectia si imbunatatirea specificului mediului inconjurator si a aspectului sau estetic;

11. minimizarea sau prevenirea impactului schimbarilor climatice asupra producerii fenomenului

de inundatii;

12. protectia si restaurarea vegetatiei riverane de-a lungul raurilor, pentru imbunatatirea calitatii

apei si evitarea eroziunii malurilor;

13. gestionarea durabila a padurilor, reconstructia ecologica prin impadurire a terenurilor care si-au

pierdut capacitatea de productie, fiind afectate de diverse forme de degradare, infiintarea perdelelor

forestiere de protectie si amenajarea bazinelor hidrografice torentiale;

14. promovarea monitorizarii integrate a zonelor amenajate de pe sectoarele de rauri identificate cu

risc ridicat la inundatii, in vederea conservarii regimului natural de curgere si pentru pastrarea

biodiversitatii;

15. aducerea la cunostinta publicului a lucrarilor ameliorative de mediu rezultate din lucrari de

aparare impotriva inundatiilor (conectivitate laterala, zone umede, poldere etc.) compensatorii

amenajarilor de pe tronsoanele de rau puternic modificate din bazinele hidrografice.

5. Prevederi ale strategiei si principalele actiuni pentru implementarea acesteia

5.1. Tinte cuantificabile ale strategiei

Unele tinte pana in 2035 ale prezentei strategii pot fi cuantificate, altele insa nu. Ca tinte

cuantificabile, strategia isi propune:

1. reducerea graduala a suprafetelor potential inundabile la viituri cu debite avand probabilitatea de

depasire de 1% cu 61% fata de 2006, insotita obligatoriu de masuri compensatorii pentru retinerea

volumelor corespunzatoare de apa, incurajand:

a) buna intretinere a constructiilor hidrotehnice cu rol de aparare impotriva inundatiilor, in special

a digurilor;

b) dezvoltarea de lucrari de protectie locale inelare, in jurul localitatilor;

c) identificarea zonelor optime pentru a fi inundate controlat, care sa permita acumularea de

volume importante fara producerea de pagube majore si obtinerea unei atenuari maximum posibile;

d) refacerea capacitatii naturale de evacuare a albiilor;

e) reamplasarea lucrarilor de aparare pentru asigurarea unei capacitati mai mari de transport al

viiturii prin albie;

f) finalizarea lacurilor de acumulare la parametrii de functionare rezultati din proiectare, pentru

asigurarea unei transe optime de atenuare;

g) finalizarea si reabilitarea polderelor pentru a asigura capacitatea optima de functionare;

h) realizarea lucrarilor de regularizare/recalibrare a albiilor (decolmatarea lucrarilor si a albiilor)

numai in corelare cu lucrarile antierozionale de pe versanti, pentru asigurarea unei capacitati optime

de transport;

i) protejarea malurilor raurilor impotriva eroziunii prin lucrari ecologice;

j) amenajarea antierozionala a formatiunilor torentiale, cu prioritate a celor ce afecteaza localitatile

si infrastructura de transport;

k) incurajarea construirii cailor de comunicatii (drumuri, cai ferate) cu ramblee consolidate la cote

adecvate, care pot constitui linii de localizare a inundatiilor, dispunand si de poduri corect

dimensionate;

2. reducerea numarului de persoane expuse riscului potential de inundatii la viituri cu debite avand

probabilitatea de depasire de 1% cu circa 62% fata de 2006;

28

3. reducerea vulnerabilitatii sociale a comunitatilor expuse la inundatii - 50% in termen de 10 ani si

pana la 75% pe termen lung, in 30 de ani. Pentru aceasta tinta, este necesara revizuirea normelor de

proiectare a structurilor de aparare, cu o valoare implicita a probabilitatii anuale de depasire de

minimum 0,2% pentru zonele urbane dezvoltate, in functie de rezultatele analizelor tehnico-

economice, 0,5% pentru zonele urbane cu dezvoltare medie, 1% pentru zonele rurale si 10% pentru

zonele agricole (fara locuinte sau bunuri sociale si economice importante). Aceasta tinta va fi atinsa

prin amenajarea integrata a bazinului hidrografic;

4. reducerea graduala a pagubelor produse de inundatii infrastructurilor de traversare a cursurilor

de apa fata de anul 2006 cu circa 80% pana in anul 2035;

5. reabilitarea in zone cu vulnerabilitate ridicata/relocare anuala a cel putin 400 km de diguri de

protectie impotriva inundatiilor;

6. cresterea capacitatii de transport a albiilor minore ale principalelor cursuri de apa cu cel putin

30% pana in anul 2035, prin masuri de intretinere a zonelor colmatate si readucerea raului la starea

initiala;

7. corelarea lucrarilor de amenajare din albie cu cele de amenajare a versantilor in toate bazinele si

subbazinele hidrografice;

8. modificarea regulamentelor de exploatare a lacurilor de acumulare cu folosinte multiple,

stabilindu-se o corelare mai buna intre volumele de apa necesare folosintelor si cele destinate

atenuarii viiturilor, contribuind la cresterea capacitatii de atenuare a acestora cu pana la 20%;

9. reabilitarea anuala a cel putin 20 km de derivatii de ape mari;

10. reabilitarea conform Planului de actiune, pana in anul 2035, a cel putin 80% din barajele si

lacurile de acumulare cu rol important in atenuarea viiturilor;

11. reducerea cu 50% a zonelor cu eroziune foarte puternica si excesiva pana in 2035 - masurile de

reimpadurire in bazinele hidrografice vor fi executate atat pentru reducerea scurgerilor, cat si pentru

conservarea solului, pana la 50.000 ha impadurite.

Prevenirea, protectia si diminuarea efectelor inundatiilor reprezinta un concept si un proces ce se

deruleaza pe termen lung, care incepe anterior aparitiei dezastrului si este directionat spre reducerea

pagubelor produse de inundatiile viitoare. Tehnic vorbind, nu exista risc la inundatii care sa nu poata

fi diminuat prin masuri ingineresti (masuri structurale), costul fiind insa elementul hotarator. Acest

proces furnizeaza informatii utile si populatiei cum anume sa convietuiasca rational cu inundatiile.

Masurile de prevenire a efectelor se refera mai ales la masurile nestructurale si ele sunt alcatuite

din planuri de masuri pregatitoare (planuri de aparare), masuri de raspuns, masuri legislative, de

finantare, de evaluare a impactului asupra mediului, de reconstructie si reabilitare si a componentei

lor tehnice; aceste masuri contribuie direct la reducerea pierderilor de vieti omenesti si a pagubelor.

Ordinea in care sunt aplicate masurile de prevenire a efectelor inundatiilor este de prima

importanta. O succesiune ideala incepe cu dezvoltarea constientizarii populatiei, care conduce catre

crearea vointei politice, urmata de elaborarea si promovarea legilor si reglementarilor, iar apoi pe

locul al doilea ar fi propunerile de masuri de reducere a riscului si, in final, educatia si instruirea.

Ultima actiune ar fi crearea sistemului de asigurari in scopul de a imparti costul pagubelor potentiale

ale marilor inundatii pe o perioada lunga de timp, la un numar mare de proprietati si persoane

asigurate.

Alte actiuni de diminuare includ reducerea vulnerabilitatii fizice, reducerea vulnerabilitatii

economiei si consolidarea structurii sociale a comunitatii. Aceste actiuni pot fi luate la nivel

individual, comunitar sau la nivel de stat. Organizatiile neguvernamentale, voluntarii si organizatiile

socioculturale pot juca, de asemenea, un rol important.

Rolul, atributiile si responsabilitatile autoritatilor publice centrale, judetene si locale, precum si ale

altor organizatii cu rol determinant in Planul de masuri pentru diminuarea riscului la inundatii sunt

prezentate in anexa nr. 1.

5.2. Principalele actiuni pentru aplicarea strategiei

Principalele actiuni care sunt prezentate in Planul de actiune sunt sintetizate in cele ce urmeaza.

5.2.1. Cresterea capacitatii institutionale prin responsabilizarea factorilor de decizie de

la diverse niveluri

29

1. Coordonarea si imbunatatirea comunicarii si cooperarii intre ministerele vizate in scopul

implementarii prezentei strategii in domeniul amenajarii pentru protectia impotriva inundatiilor,

amenajarea teritoriului, conservarea naturii si a biodiversitatii, practicile agricole etc.

2. Redefinirea atributiilor si responsabilitatilor (la nivel national, bazinal si regional/local) in ceea

ce priveste protectia impotriva inundatiilor, astfel incat reducerea riscului la inundatii pentru

proprietatea statului sa cada in sarcina Guvernului, apararea proprietatii municipiilor, oraselor si

comunelor sa fie in sarcina atat a Guvernului, cat si a autoritatilor locale, in functie de importanta si

amploarea lucrarilor de aparare, iar apararea proprietatilor izolate ale populatiei si operatorilor

economici sa cada in sarcina acestora, prin intermediul sistemului de asigurare si al ajutorului

financiar al statului, precum si prin crearea unui mecanism de acordare de credite avantajoase.

Optimizarea deciziei in vederea integrarii masurilor si pentru asigurarea protectiei mediului se va

face prin organisme create la nivel national, bazinal si local:

a) crearea in cadrul Consiliului interministerial al apelor a functiei de secretar pentru prevenirea

riscului la inundatii si a unui secretariat tehnic responsabil cu urmarirea integrarii investitiilor mari,

nationale, la nivelul bazinelor hidrografice cu strategia si planurile de management al bazinelor

hidrografice, precum si cu schemele directoare pentru amenajarea bazinelor hidrografice;

b) intarirea rolului comitetelor de bazin, prin atribuirea de responsabilitati clare legate de

amenajarea bazinului hidrografic in contextul adoptarii masurilor preventive pentru asigurarea

restaurarii si reconfigurarii structurale a sistemelor lotice, precum si prin numirea de reprezentanti de

la nivelul tuturor consiliilor judetene, pentru a creste capacitatea de coordonare a programelor

regionale privind prevenirea riscului la inundatii si pentru atragerea de fonduri pentru solutiile

prietenoase mediului;

c) crearea agentului de inundatii. Acest corp profesional va fi format din serviciul voluntar pentru

situatii de urgenta si din agenti hidrotehnici. Pentru fiecare comunitate locala (U.A.T.) se vor instrui

aproximativ 3.000 de agenti de inundatii, pentru intreaga tara, care vor juca rolul unor operatori

locali pentru pregatirea populatiei, cunoasterea locala a hazardului si a riscului la inundatii, a

planului de aparare si a celui de evacuare. Acestia vor furniza sprijin pentru inventarierea pagubelor

la nivel de localitate. Agentii hidrotehnici ai Administratiei Nationale "Apele Romane" si ai

Administratiei Nationale a Imbunatatirilor Funciare - R.A. completeaza corpul agentilor la inundatii,

avand rolul de a urmari si de a intretine lucrarile din administrarea proprie si de a asigura atat

actiunile de avertizare in cazul deteriorarii/afectarii acestora in timpul viiturilor, cat si interventia

pentru consolidarea/suprainaltarea acestora. Agentii hidrotehnici colaboreaza la actiunea de

reconstituire a inundatiilor, de marcare a evenimentelor istorice pe cladiri, la poduri si pe mirele de

ape mari.

3. Elaborarea si publicarea de catre Ministerul Mediului si Padurilor a unui raport national dupa

fiecare inundatie majora si a unui raport anual privind inundatiile produse, efectele lor, lectiile

deprinse

4. Elaborarea si publicarea de catre Ministerul Mediului si Padurilor de rapoarte anuale privind

starea tehnica si functionala a sistemului national de protectie impotriva inundatiilor

5. Elaborarea si publicarea de catre Ministerul Administratiei si Internelor, prin Inspectoratul

General pentru Situatii de Urgenta, de rapoarte anuale privind pagubele rezultate in urma inundatiilor

6. Implicarea in mai mare masura a populatiei si a societatii in reducerea riscului la inundatii, prin

intermediul unui plan coordonat la nivel local intre autoritatile publice si private locale, organizatiile

cetatenesti si autoritatile centrale privind atributiile clare ale acestora, in functie de capacitatea lor de

interventie.

5.2.2. Imbunatatirea cadrului legislativ:

a) modificarea legislatiei romanesti si a actelor normative necesare pentru conformarea cu

Directiva 2007/60/CE a Parlamentului European si a Consiliului;

b) elaborarea si aprobarea actului normativ privind Strategia nationala de management al riscului la

inundatii pe termen mediu si lung;

c) aprobarea planurilor de management al bazinului hidrografic, in conformitate cu cerintele

Directivei-cadru 2000/60/CE privind apa, si a planurilor de management al riscului la inundatii, in

30

conformitate cu necesitatile legate de implementarea Directivei 2007/60/CE a Parlamentului

European si a Consiliului; corelarea celor doua categorii de planuri la nivelul schemelor directoare

de amenajare si management al bazinelor hidrografice;

d) elaborarea unui standard unitar pentru dimensionarea si verificarea hidraulica a infrastructurilor

de protectie impotriva inundatiilor in conditiile bazinelor hidrografice amenajate;

e) elaborarea unui act legislativ si administrativ privind utilizarea albiilor minore ale raurilor si a

terenurilor limitrofe;

f) elaborarea unui act normativ privind normele si regulile utilizarii terenurilor in zonele

inundabile; codificarea constructiilor din aceste zone si reguli de adaptare a acestora pentru a

diminua pagubele produse de inundatii;

g) elaborarea unui act normativ de reglementare juridica si tehnica a ocuparii terenurilor din

zonele-tampon destinate inundarii dirijate si a situatiei lucrarilor de amenajare din bazinele

hidrografice torentiale aflate in patrimoniul forestier si agricol din domeniul privat si public privat.

Reglementarile vor viza: terenurile agricole cultivate, terenurile agricole prevazute cu amenajari

pentru irigatii, desecare-drenaj, combaterea eroziunii solului, digurile de aparare, caile de

comunicatii terestre, terenurile impadurite, terenurile in care se afla sau se intentioneaza realizarea de

instalatii de extractie a resurselor de petrol si gaze, terenurile pe care se afla sau se vor realiza

fronturi de captare a apei subterane;

h) adaptarea legislatiei pentru cresterea capacitatii decizionale si de raspuns legat de masurile

pentru managementul riscului la inundatii;

i) elaborarea unui act normativ pentru definirea proiectelor de interes national si de interes local si

a modului lor de elaborare si de finantare;

j) elaborarea unui act normativ pentru clasificarea obiectivelor din punctul de vedere al gradului de

protectie la inundatii ce trebuie asigurat sau al riscului social acceptat;

k) elaborarea unui act normativ care sa cuprinda lista comunelor aflate in zone vulnerabile la

inundatii, eligibile din punct de vedere geografic pentru sprijin prin Programul National de

Dezvoltare Rurala (PNDR).

5.3. Activitati-suport pentru implementarea Strategiei nationale de management al

riscului la inundatii pe termen mediu si lung

5.3.1. Activitatea de planificare

Activitatea de planificare implica:

1. elaborarea planurilor de gestionare a riscului la inundatii pentru fiecare dintre cele 11 bazine

hidrografice, in conformitate cu prevederile Directivei 2007/60/CE a Parlamentului European si a

Consiliului;

2. elaborarea hartilor de hazard la inundatii;

3. elaborarea hartilor de risc la inundatii;

4. evaluarea preliminara a riscului la inundatii in bazinele hidrografice;

5. identificarea in cadrul planurilor bazinale de gestionare a riscului la inundatii a zonelor cu

potential de retentie partiala a viiturilor ce pot fi supuse unor procese de reconstructie/reabilitare

ecologica;

6. elaborarea si implementarea de planuri de gestionare a zonelor inundabile prin luarea in

considerare a functiilor ecologice ale inundatiilor si a dezvoltarii durabile a acestor zone;

7. evitarea implementarii unor masuri structurale cu impact major asupra mediului si a

biodiversitatii (de tipul barajelor si indiguirilor) in interiorul ariilor protejate, fara masuri

compensatorii adecvate;

8. elaborarea si implementarea Programului national - Planul pentru prevenirea, protectia si

diminuarea efectelor inundatiilor;

9. elaborarea pentru fiecare localitate urbana expusa riscului la inundatii a unui program conceptual

unic privind colectarea si evacuarea apelor provenite din precipitatii, in vederea reducerii viitoare a

pagubelor printr-o reducere anuala sistematica, compensarea cresterii gradului de impermeabilizare

prin masuri de crestere a infiltratiei (de exemplu: cresterea spatiilor si a cladirilor verzi) si prin

crearea de rezervoare temporare de stocare a viiturilor;

31

10. elaborarea si implementarea unui program national de reabilitare si refacere a podurilor si

podetelor in vederea cresterii capacitatii de debusare la valoarea din regimul initial, anterior realizarii

lucrarilor de traversare, si verificarea capacitatii de evacuare a apelor in noile conditii de amenajare a

bazinului hidrografic (debite asigurate in regimul actual);

11. dezvoltarea fondului forestier si extinderea suprafetelor de padure, in vederea asigurarii

echilibrului ecologic la nivel local, national si global, prin realizarea Programul national de

impadurire. Realizarea Programului national de impadurire se va face prin lucrari de impadurire a

terenurilor din afara fondului forestier national si a terenurilor cu destinatie agricola, in vederea

imbunatatirii conditiilor de mediu si a optimizarii peisajului, a asigurarii si cresterii recoltelor

agricole, a prevenirii si combaterii eroziunii solului, a protejarii cailor de comunicatie, a digurilor si a

malurilor, a localitatilor si a obiectivelor economice, sociale si strategice, urmarindu-se impadurirea

unor terenuri cu alta destinatie decat cea silvica, in suprafata de 2 milioane ha, pana in anul 2035;

12. promovarea celor mai bune practici agricole in zonele expuse riscului la inundatii;

13. introducerea zonelor de protectie sanitara in cadrul planurilor bazinale de gestionare a riscurilor

la inundatii (alimentare cu apa, gestionarea apelor uzate atat pentru obiectivele publice, cat si pentru

cele private), asa cum sunt ele identificate in planurile de urbanism si amenajare a teritoriului;

identificarea unor solutii caz cu caz, pentru fiecare dintre obiectivele plasate in zone cu risc la

inundatii;

14. integrarea aspectelor privind conservarea naturii si a biodiversitatii in planurile de gestionare a

riscurilor la inundatii;

15. analiza critica a planurilor de aparare impotriva inundatiilor, completarea si revizuirea lor

periodica;

16. integrarea informatiilor asupra evaluarii preliminare a riscului la inundatii in bazinele raurilor

care trec peste frontiera sau constituie frontiera de stat;

17. semnarea unui memorandum privind implementarea unui program de prevenire si combatere a

taierilor ilegale ale padurilor;

18. semnarea unui memorandum privind implementarea unui program de combatere a eroziunii

solului prin amenajarea complexa a bazinului hidrografic in zonele critice cu risc la inundatii;

19. inventarierea surselor potentiale de poluare in caz de inundatii, cu accent pe zonele miniere

unde exista depozite de reziduuri periculoase, realizarea si implementarea unor planuri prealabile de

reducere a riscului de poluare.

5.3.2. Dezvoltarea de metodologii/studii/rapoarte necesare implementarii Strategiei nationale de

management al riscului la inundatii pe termen mediu si lung:

1. dezvoltarea, promovarea si intretinerea unei platforme GIS comune dedicate apei si gestionarii

riscurilor la inundatii;

2. elaborarea de studii si metodologii pentru determinarea vulnerabilitatii la inundatii;

3. studii pentru evaluarea permanenta a pagubelor produse de inundatii;

4. elaborarea de studii pentru realizarea hartilor de hazard si de risc la inundatii in zonele

vulnerabile identificate in analiza preliminara a riscului la inundatii;

5. elaborarea de studii si cercetari interdisciplinare in domeniul gestionarii riscului la inundatii pe

baza unor termeni de referinta elaborati de Ministerul Mediului si Padurilor;

6. elaborarea de studii si cercetari pentru diminuarea efectelor inundatiilor in zonele urbane;

7. studii si cercetari pentru identificarea influentei schimbarilor climatice asupra producerii

inundatiilor si masuri de diminuare a acestor efecte;

8. introducerea ca prima optiune tehnica in studiile de fezabilitate a solutiei de utilizare a

capacitatii naturale de retentie a zonelor inundabile (reconstructia ecologica a zonelor inundabile), cu

respectarea principiilor prevazute la lit. D, E, F si G din sectiunea 3.1 "Principiile strategiei";

9. realizarea unor studii detaliate privind impactul lucrarilor de aparare impotriva inundatiilor

asupra ariilor protejate, pentru oricare interventie structurala ce se desfasoara la o distanta de 20 km

in amonte si in aval de limitele ariilor protejate. Aceste studii vor include modelari

hidrologice/hidraulice pentru cel putin doua alternative de realizare si evaluarea impactului la nivelul

fiecarei specii/fiecarui habitat de interes conservativ;

32

10. studii si cercetari pentru identificarea bazinelor hidrografice cu potential de producere a

viiturilor rapide; ierarhizarea acestora; elaborarea unui ghid de comportament al populatiei in caz de

aparitie a viiturilor rapide;

11. modernizarea sistemului hidrologic de avertizare a viiturilor rapide (Proiect DESWAT);

12. urmarirea evolutiei geomorfologice a albiilor si asigurarea protectiei lor, prin autorizarea

exploatarii balastierelor doar in zonele cu depuneri semnificative de aluviuni, in vederea protectiei

lucrarilor de arta;

13. identificarea de solutii pentru fiecare dintre depozitele neconforme de deseuri amplasate in

zone de risc la inundatii. Solutiile vor trebui sa ia in consideratie impermeabilizarea bazei/taluzului

depozitului si chiar transferul deseurilor intr-un depozit conform;

14. raportarea asupra evaluarii preliminare a riscului la inundatii pe districtele hidrografice ale

bazinului Dunarii;

15. elaborarea si publicarea unui raport national dupa fiecare inundatie majora si a unui raport

anual privind inundatiile produse, efectele lor si lectiile invatate.

5.3.3. Masuri privind formarea/pregatirea profesionala:

1. introducerea in curricula universitara a unei discipline privind gestionarea riscului la inundatii;

2. proiectarea si implementarea unui sistem unitar de informare si educare a populatiei referitor la

riscul potential la inundatii;

3. realizarea de programe de pregatire si formare continua a specialistilor incadrati in institutiile cu

atributii in managementul riscului la inundatii;

4. realizarea unei biblioteci sau arhive electronice cu fondul de carti, studii si proiecte la nivel

national.

Cadrul legislativ care sta la baza prezentei strategii este prezentat in anexa nr. 2.

6. Planul de actiune pentru implementarea strategiei

Managementul riscului la inundatii este o componenta majora a planurilor de amenajare a

bazinelor hidrografice, implicand numerosi actori la toate nivelurile. In acest sens, principalele

actiuni necesare pentru punerea in aplicare a prezentei strategii, implicand numeroase parti interesate

si privind mai multe ministere si institutii ori autoritati nationale, regionale, judetene sau locale, sunt

incluse sintetic in tabelul urmator, unde se prezinta in detaliu subactiunile, perioadele de desfasurare,

responsabilii pentru implementare si sumele detaliate pe perioadele de implementare: