UNIVERSITATEA DE STIINTE SI MEDICINA
VETERINARA”ION IONESCU DE LA BRAD” IASI
PROIECT LA DISCIPLIA MANAGEMENTUL FERMELOR
AGRICOLE
Profesor coordinator: Simeanu Cristina
Student : Tarzioru Antonia
Anul III, Specializarea: IMAPA
2012
UNIVERSITATEA DE STIINTE AGRICOLE SI MEDICINA
VETERINATA „ION IONESCU DE LA BRAD”
Studiu de evaluare a resurselor turistice locale în zona orașului Săveni
2012
Studiu de evaluare a resurselor turistice locale a zonei orașului
Săveni și a satelor învecinate
Introducere
Cap.1 Caracterizarea generala a zonei
1.1 Istoria si cultura zonei
1.2 Asezarea geografica si caile de acces
1.3 Nivelul de dezvoltare socio-economica
Cap2. Analiza ofertei turistice a zonei
2.1 Potentialul turistic - resurse natural si antropice
2.2 Prezenta unitatilor de cazare, unitatilor de alimentative publica, bucataria locala
2.3 Cadrul etnografic- casa si gospodaria taraneasca, mestesugurile, portul popular si
obiceiurile
Cap3. Strategii de dezvoltare si promovare a potentialului turistic rural al zonei
3.1 Modalitati de dezvoltare si promovare a turismului rural al zonei
3.2 Determinarea indicelui de atractivitate al zonei
Concluzii
Bibliografie
Studiu de evaluare a resurselor turistice locale în zona orașului Săveni
În ultimile decenii, oamenii au devenit tot mai preocupaţi de
destinaţia vacanţelor lor, turismul devenind astazi una din cele mai
importante activităţi economice din lume. În ultima vreme s-a remarcat
dorinţa oamenilor de a opta să-şi petreacă timpul liber în mijlocul
naturii, astfel alegând să îşi petreacă vacanţele în zonele rurale în
detrimentul celor urbane sau zonelor aglomerate.
Turismul este o latura a sectorului tertiar al economiei, unde
activitatea prestata are ca scop organizarea si desfasurarea calatoriilor de
agrement, recreere sau deplasarilor de persoane la diferite congrese si
reuniuni, si include toate activitatile necesare satisfacerii nevoilor de
consum si de servicii ale turistilor.
Turismul include activitatea unei persoane care calatoreste in
afara mediului sau obisnuit pentru mai mult de o perioada de 24 de ore
si al carui scop este nu altul decat relaxarea, vizitarea obiectivelor de
interes, si mai nou, cunoasterea radacinilor rurale.
Din dorinţa evadarii de cotidian, de rutina zilnica, monotonia şi
gălăgia din zonele urbane, turiştii preferă să călătorească spre rural şi să
cunoască oameni si locuri noi. Astfel putem observa ca locaţiile rustice
cu specific tradiţional câştigă teren, în defavoarea consacratelor zone
turistice clasice.
Agroturismul reprezintă o formă de manifestare a turismului rural-
etnografic în care persoana sau grupul care se deplasează, se cazează şi
îşi desfăşoară activităţile într-un cadru natural, în mediul rural. Este un
turism la fermă ce presupune implicarea turiştilor în viaţa gospodăriei şi
furnizarea de servicii şi activităţi (masă, cazare, interacţiune cu mediul
socio-natural) proprii gospodăriei ţărăneşti, fără a-i modifica acesteia
specificul. Oferă posibilitatea ca oamenii să se apropie, să cunoască alte
valori, condiţi de viaţă şi cultură.
Cap.1. Caracterizarea generală a zonei
Istoria și cultura zonei
Orașul Săveni, situat pe valea Pârâului
Bașeu la confluența cu Pârâul Podriga a fost
menționat documentar ca stat în perioada
domniei lui Petru Rareș, încă din anul 1546.
Săveniul devine târg la 4 august 1818, prin
hrisovul domnesc al lui Scarlat Vodă Callimachi prin care primește drept
12 iarmaroace, iar din anul 1859 este reședință de plasă, situație care se
menține până în anul 1950, când localitatea devine reședință de raion.
Săveniul este trecut în categoria localitaților rurale în anul 1950
urmând a căpăta statutul de oraș, după reorganizarea administrativă, din
anul 1968. Unele dintre localitățile aparținătoare, sunt atestate
documentar chiar înaintea localității Săveni (Petricani la 24 noiembrie
1492, Bozieni la 14 august 1432), iar altele sunt atestate documentar
după aceasta (Bodeasa la 30 martie 652, Chișcareni la 20 decembrie
1635).
Așezarea geografică și căile de acces
Orașul Săveni este situat în județul Botoșani, la 36 km distanța de
municipiul Botoșani, pe DN29, la 50 km distanța de Stefanesti si la 41
km distanța de Darabani. Are în administrare localitățile Săveni - centru
administrativ, Petricani, Bodeasa, Chișcăreni, Bozieni si Sat Nou.
Orașul Săveni este situat în partea de Nord Est a judetului, pe malul
stâng a râului Bașeu.
Nivelul de dezvoltare socio-economică
Populația actuală cu distribuție în satele aparținătoare (conform
datelor recensământului din 2002) este urmatoarea: Oraș Săveni 5998
locuitori și satele aparținătoare : Bodeasa - 466 locuitori, Bozieni - 302,
Sat-Nou - 151, Petricani - 690, Chișcăreni - 571in total 8178 locuitori.
Din totalul locuitorilor orașului, un număr de 6257 au vârsta peste 18
ani.
Figura 1 Populația
Dezvoltarea localității este favorizată și de amplasamentul său, de
factorii pedoclimatici ce permit creșterea animalelor și dezvoltarea
culturilor vegetale, aceste activități determinând de altfel și caracteristica
dominantă a localității.
Suprafața orașului este de circa 5965 ha, din care :
- Intravilan 491 ha
- Extravilan 4374 ha
Nr. Gospodarii 2779
Nr. Locuințe 2841
Nr. Gradinițe 7
Nr. Școli 6
Nr. Licee 1
Activități specifice zonei
Pe domenii de activitate, cele mai multe activităţi economice se
desfăşoară în domeniul terţiar, mai precis 93 activităţi, reprezentând
74% din totalul activităţilor economice desfăşurate în oraşul Săveni şi
localităţile aparţinătoare.1
Agricultură.
Industrie ușoară
Industria produselor textile, tricotaje şi a confecţiilor de îmbrăcăminte.
Industria alimentară: morărit şi panificaţie, industria de prelucrare a
cărnii, industria de prelucrare a laptelui.
Construcţii : firme construcții.
Servicii:
Comerţ
Alimentaţie publică
Transporturi de mărfuri
1 Situația la recensământul național din 2002
Servicii şi telecomunicaţii
Reparaţii auto
Servicii de consultanţă
Servicii de intermedieri financiare
Servicii de telecomunicaţii şi televiziune
Staţie de televiziune Săveni
Alte servicii:
- 1 unitatea cu activitate de întreţinere corporală
- 1 unitate de reparaţii articole electrice de uz gospodăresc
- 1 unitate depozit cereale
Transportul
Căi rutiere
Analizând importanţa arterelor rutiere care străbat oraşul Săveni reiese
gradul ridicat de accesibilitate al oraşului, ca urmare a amplasării pe o
arteră importantă, intens circulată, care asigură legătura cu Valea
Prutului.
În zonă există investitori în agricultură, care preiau de la locuitori
loturile, reușind astfel să mențină potențialul agricol al arealului la un
nivel înalt.
Cap 2 Analiza ofertei turistice a zonei
2.1 Potențialul turistic-Resurse naturale
Relieful zonei are un aspect larg vălurat, cu interfluvii colinare,
deluroase sub forma unor platouri mici și joase. Altitudinea medie este
cuprinsă între 150-180 m(maxima fiind 271m-dealul Bodron la
Adășeni).
În cea mai mare parte, relieful
teritoriului orașului Săveni este unul
de dealuri asimetrice cu diferențe
mici de altitudine. Cea mai mare altitudine se afla pe Dealul Săvenilor
(Naftuli) - 236,6 m situat în partea de sud a orașului. În continuarea lui,
la extremitatea vestică a teritorului se află Dealul Glodul Alb (223,3 m)
în nord-estul teritoriului se află Dealul Rotului (218m); în partea de nord
se află Dealul Boului (201 m) și Dealul Șerpăria (206 m); între Săveni și
satul Bodeasa se află Dealul Bodesei (173,4m); între Bozieni și Bodeasa
se află D. Movilelor (183m) și D. Grindului (175 m), iar la vest de
Săveni - D. Germania (178,9m).
În general, toate dealurile menționate, ca și cele mai mici,
nemenționate, sunt practicabile pentru agricultură, unele dintre ele având
soluri cu fertilitate ridicată . Sunt, insă, în perimetrul teritoriului
săvinean și unele terenuri cu pantă mare, care, datorita proceselor de
eroziune, spălari și alunecari, oferă o priveliște dezolantă, reducând
suprafețele de cultură și diminuând fertilitatea pășunilor.
Pe teritoriul orașului Săveni, cele mai multe sunt văile
reconsecvente (resecvente), care au un profil longitudinal, cu înclinări
cuprinse intre 1% și 2% cu versanți simetrici, larg deschiși, în forme
concave,convexe sau liniare.2
Cea mai mare parte a teritoriului cuprins de orașul Săveni și satele
aparținătoare are un relief sculptural. Acest tip de relief este rezultatul
factorilor exogeni și eroziunii care au modelat teritoriul alcătuit din roci
argilo-marnoase. 2 Pancu Dumitru- Orașul Săveni, Revista cercului de geografie Geopolis, 2009
Aceasta forma de relief este prezentă la Săveni prin dealurile
menționate, ai căror versanți au fost supuși acțiunii unor procese
distructive, cu intensități diferite, rezultând un relief specific, cu
abrupturi de desprindere, râpe torențiale și alunecări de teren.
Efectele negative ale proceselor geomorfologice din aceasta zonă au
fost semnalate înca de la mijlocul secolului trecut : ,,rupturi de
dealuri”, ,,hartoape”, ,,saraturi”, ,,pamanturi obosite de reproducere.”3
Hidrografia
Râul Bașeu, al doilea ca lungime din Câmpia Moldovei, după Jijia,
are o importanță deosebită pentru întreaga viață economică a orașului și
a împrejurimilor sale.Apele
râului sunt utilizate de industrie,
la evacuarea reziduurilor
menajere și la alimentarea
iazurilor din amonte sau aval de
Săveni.
Raul izvorăște din dealul
Ibanești-Herta, de la altitudinea de 330 m, indreptându-se spre sud-est,
șerpuind apoi spre nord-est, după care trece prin dreptul satului Bașeu,
de unde iși ia numele. Are un bazin cu o
suprafață de 961km2 și o lungime de 106
3 Ion Ionescu de la Brad –Agricultura in Romania, judetul Dorohoi,Bucuresti, Imprimeria Statului
km, din care aproximativ 9 ii străbate pe teritoriul orașului Săveni. În
amonte de Săveni, s-au format pe Valea Bașeului numeroase lacuri,
dintre care cele mai numeroase sunt Havârna, Tătărășeni și Negreni, iar
in aval- lacul Hănești. În partea de nord-vest a orașului Săveni, râul
Bașeu primește pe partea stângă cel mai mare afluent: pârâul Podriga. În
perioadele cu precipitații multe, Bașeul revarsă, acoperind cu apă
terasele de pe malul său.
Paraul Podriga, cunoscut în izvoarele istorice și sub numele
de ,,Podagra”, izvorăște din marginea padurii Podriga, la sud-vest de
orașul Darabani și curge spre sud-est, strabătând pană la varsare,
teritoriul comunelor Mileanca și Drăgușeni.Spre vărsare, primește un
sigur afluent-pârâul Valea Boului, care drenează valea cu acelasi nume.
Podriga are o lungime de 36km, din care 5.25 km se află pe teritoriul
orașului.Bazinul hidrografic are o suprafata de 239 km2 din care numai
jumătate provine din debitul anual al acestuia.In 1981 cursul de apă a
fost regularizat și decolmatat.
Pârâul Bodeasa izvorăște din comuna Coțușca, străbate iazul de la
Ichimeni și își continuă drumul prin marginea satului Bodeasa (caruia i-a
dat și numele).Are o lungime de 26 km și se varsă in Bașeu, la intrarea
lui în Hănești.
Toate cursurile de apa din zonă au debite mici: Podriga are un debit
mediu anual de 0.398m3/s, iar Bașeul un debit de 0.513m3/s .
Clima
Aflat în partea de nord-est a Podișului Moldovei, teritoriul orașului
Săveni, ca și intreaga zonă, are o clima temperat-continentală, datorită
predominării influenței directe a maselor de aer continentale, care, în
general, iarna sunt uscate și reci, iar vara sunt calde sau chiar foarte
calde și uscate.
Temperatura aerului.
Zona Săveniului se încadrează între limitele caracteristice climatului
temperat-continental cu nuanță excesivă .Temperatura medie anuala a
aerului oscilează la Săveni intre 8,30C.
Vegetația
Vegetația este caracteristică zonei de silvostepă.Peisajul natural este
puternic antropizat și afectat într-o mare masură de despaduriri.În
prezent, cele mai apropiate păduri se afla
la o distanță de 10-12 km față de Săveni,
la Hănești, Avrămeni, Liveni.
Pe teritoriul orașului se mai afla doar o
padure de circa 27 ha pe versantul nordic
al Dealului Naftuli.Aceasta a fost plantată
cu scopul de a stabiliza frecvența alunecarilor de teren.La inceput a
predominat salcâmul, plantându-se apoi și tei, mesteacan.Stratul ierbos
este format din obsigă, urzică, păiușul de padure, etc.
În zona Dealului Boului s-au plantat păduri de salcami pentru a
preveni degradarea solurilor prin eroziune.Primavara apar flori :
ghiocei, ceapa ciorii, toporasi. Pe solul
pădurii cresc în perioada de vară și
toamna mai multe varietăți de
ciuperci : zbarciogi, bureti galbeni,
vinetica - specii comestibile.
În pajiști predomină ierburi din familia Gramineelor: păiușul, firuța,
pelinița, colilia, etc. Acestea sunt însoțite de mai multe soiuri de trifoi și
lucernă sălbatice.
Pe terenurile cultivate apar asociații de plante ruderale: macul de
camp, nalba, neghina, scaiul.
În oraș, în parcuri au fost plantate specii ornamentale de salcâm, tei,
arțar, cireșul japonez.Se mai întâlnesc și specii de tuia.
Fauna
Evoluția faunei este strâns legată de restul componentelor geografice,
dar mai ales de vegetație, care ii asigură suportul de viață dar și adăpost.
Corespunzătoare silvostepei, este relativ săracă, în principal din cauza
lipsei pădurilor dar și din cauza influenței umane.Din zonă au dispărut
lupul, vulpea. Din ce în ce mai rar apar porcii mistreți și căprioara.În
lipsa unor prădători naturali, se observă o înmulțire a iepurilor de camp.
Solurile
În zona Săveniului învelișul de sol este variat și cuprinde: molisolulri,
soluri hidromorfe, soluri halomorfe, soluri gleice, vertisoluri, soluri
aluvio-coloviale etc. Predominante sunt molisolurile reprezentate prin
cernoziomurile tipice și cernoziomurile levigate. Ocupând cea mai mare
suprafață a teritoriului orașului, cernoziomurile se găsesc pe platouri, pe
versanții slab inclinați, pe culmile interfluviale. Aceste soluri au o
fertilitate ridicată cu condiția să fie îngrijite corespunzator prin aplicarea
de îngrășăminte organice.În cea mai mare parte, solurile orașului au o
fertilitate ridicată, fiind excelente pentru creșterea plantelor.
Resurse antropice ale zonei
Grădina publică
Situată în partea sudică a orașului, Grădina sau
Parcul fostului cinematograf Patria, este parcul
preferat al săvinenilor. Actualmente, grădina este
reamenajată, suprafața ei extinzându-se
considerabil, aleile sunt pavate, bancile sunt noi
iar ca noutate pentru oraș, iluminatul gradinii este
asigurat cu ajutorul panourilor solare.
Parcul Pompierilor
Deși are o suprafață mică, parcul găzduiește un monument de
marmură de Rucșhița, realizat de către sculptorul Radu Aftenie, în
onoarea înaintașilor care s-au jertfit pentru apararea neamului.În fiecare
an, la baza acestui monument se depun coroane de flori, oficialii orașului
însoțind puținii veterani rămași în viață.
Muzeul de Arheologie Săveni
Inițiativa colecționarii primelor
obiecte cu valoare muzeistică a aparținut
invățătorului Mihai Știurca, cel care a
organizat o expoziție la Căminul
Cultural “Platon Ciucă”.La 1 iunie 1965, prin decizia nr. 441 a
Comitetului Executiv al Sfatului Popular al regiunii Suceava, se aprobă
înființarea Muzeului Raional Săveni, de categoria a patra.În anul
finalizării lucrărilor, 1966, muzeul dispunea de un laborator pentru
restaurare, birou pentru director, o bibliotecă de specialitate și de un hol
mare pentru conferințe și expoziții ocazionale.
Cladirea care adapostește muzeul este fostul conac Ratos, o clădire
monument-
istoric în care
erau
inestimabile valori culturale, se
transforma astfel într-un mic “palat al
culturii”.
Multitudinea meterialului muzeistic,
provenit din zona fostului raion
Săveni, fie prin descoperiri întamplatoare, fie prin cercetări sistematice,
este constituită din : vatră de foc, fildeși de mamut, fusaiole și greutăți
pentru țesut și pescuit, unelte de piatră, os silex, metal, ceramică din
diferite epoci, morminte cu ofrande din epoca migrațiilor, obiecte de
podoabe mortuare și altele.
Din 1974, muzeul adapostește o
valoroasă colecție a fraților
Alexandru și Mihai Ciucă ce cuprinde
obiecte și acte de familie, fotografii,
diplome, medalii și decorații.
Biserica Sf. Gheorghe
Este cel mai vechi lăcaș de rugăciune, care se află și astăzi într-o
foarte bună stare de funcționare, ctitorit în anii 1804-1805 de către
stăpânii moșiei și târgului Săveni, spătarul Iordachi și Maria Luchi.
Biserica are ziduri groase, variind între 1,25 m si 1,80 m, cu lungimea
de 27 m, lațimea de 8 m, înalțimea de 10 m la corpul bisericii și 17 m la
turn.Privită din exterior, are formă de corabie, iar din interior are forma
de cruce.Pronaosul și naosul sunt puțin reliefate.Cea mai mare parte a
suprafeței interioare a fost acoperită cu un strat de vopsea în ulei, iar
pictura parțială, atât cea din interior cât și cea de la catapeteasmă a fost
executată în stilul neobizantin, de către pictorul N.Popovici.Biserica a
fost dotată cu un clopot de 600kg, un policandru cu 24 de lumini, un
chivot, un epitaf, toate aduse de la Kiev.
Ultima reparație a Bisericii a fost efectuată între anii 1985-1988,
întreaga suprafață exterioară fiind tencuită în praf de piatră, interiorul
“s-a îmbrăcat în haină picturală nouă, în tehnica frescă” de catre pictorul
Muraru Neculaevici din Bicaz.
Cele mai valoroase icoane din acest lăcaș sunt cele ale Sfântului Mare
Mucenic Mina, a Nașterii Domnului și a Născătoarei de Dumnezeu,
aflate la intrarea în naos.Scheletul Catapetesmei este executat de un
meșter anonim, dăltuit în lemn și prezintă o deosebită valoare artistică.
Biserica Sf. Neculai
Biserica a dost lucrată într-un amestec de stil bizantin și gotic pe plan
treflat.Deasupra naosului se află un turn de 8 m înalțime în formă
octogonală, încadrat în alte 4 turnulețe, înalte de 3m. Aproape de
intrarea în biserică, dupa planurile arhitectului Rudolph Kulger, a fost
ridicată clopotnița din caramidă, pe temelie de piatra, cu latura de 4
m.Are înalțimea de 16m și este dispusă pe 3 etaje.
Catapeteasma a fost lucrată în lemn de tei iar icoanele sunt dispuse pe
trei registre. Pictura a fost realizata de catre pictorii N.Popovici și Iancu
Greblis.Pictura realizată în ulei se rezumă la icoanele de la catapeteasmă
și la cele praznicale.După restaurațiile din anul 1927, biserica a fost
sfințită.
În anul 1988 s-a înlocuit dușumeaua cu parchet, a fost schimbat
acoperișul, a fost finalizat exteriorul în praf de piatră, iconostasul a fost
înlocuit, păstrandu-se icoana Maica Domnului îndurerată și înlacrimată.
La 9 iunie 1966, odată cu manifestările culturale dedicate atestării
documentare a orașului, un sobor de preoți și peste 5000 de credincioși
au participat la sfințirea bisericii restaurate.
Biserica Sf. Voievozi
Biserica din satul Petricani a fost
construită de către vistiernicul Iordache
Roseti Roznoveanu, împreună cu locuitorii satului și a fost terminată la 1
ianuarie 1840.Biserica, în formă de navă, cu pronaos, naos și altar a fost
construită din caramidă pe temelie de piatră.Clopotnița se află în turnul
bisericii.Dintr-o inscripție de pe icoana Mantuitorului, rezultă că pictura
catapetesmei a fost realizată în anul 1904 de catre pictorul D.Botez.Pe
parcursul reparațiilor i-a fost adăugat pridvorul , a fost înlocuit și tavanul
din scândură, cuprinzându-se o cupolă pe toată suprafața
naosului.Biserica, precum și cimitirul aflat în partea de sud, sunt bine
împrejmuite si bine întreținute.La început, biserica din Petricani a purtat
hramul Sf.Vasile dar din cauza suprapunerii cu obiceiurile și sărbătoarea
de Anul Nou, și-a schimbat hramul în “Sf. Mare Mucenic Dimitrie”.
Biserica Nașterea Maicii Domnului din Bozieni
A fost ridicată între anii 1909-1911, din zid de cărămidă, cu
clopotniță în turn, după planul conceput de către arhitectul Emil Galin
din Botoșani. Biserica a fost ridicată prin stăruința preotului
C.Zamfirescu și a primarului comunei Săveni, Ion Ionescu, pe un teren
donat de către locuitori, piatra necesară construcției fiind donată de
catre proprietarul moșiei Mitoc.Biserica a fost sfințită la 8 septembrie
1911, zi mare de hram, păstrată și în prezent.Catapetasma este sculptată
în trei randuri de icoane, pe lânga cele împărătești, a fost pictată de către
diaconul Gh. D. Serban, executată în stil bizantin.Toate obiectele de cult
au fost donate de către credincioșii din sat, din Săveni și din alte
localități din zonă.
Biserica Cuvioasa Parascheva din Bodeasa
A fost ridicată prin contribuția enoriașilor din sat, între anii1981-1983
și a fost sfințită în 12 august 1983 de către un sobor de preoți, în frunte
cu P.S. Pimen Suceveanul.Deși are dimensiuni reduse, ea satisface în
condiții optime trebuințele credincioșilor satului.A fost construită din
bolțari, acoperită cu table și împrejmuită cu gard de scandură.
Sinagogi
Multă vreme, după stabilirea lor la Săveni, evreii n-au avut lăcaşuri de
închinăciune, construite special în acest scop, ci au folosit pentru
întrunirile religioase încăperile mai spațioase ale anumitor locuințe.
Primele sinagogi sunt amintite după 1885, ajungând după primul război
mondial, să funcționeze un număr de 7 sinagogi.Prima sinagogă a fost
instaurată într-o clădire care funcționa până în acel moment ca și
cârciumă. Astăzi comunitatea de evrei este reprezentată de un număr
redus de personae, care încă au sub administrare doar una dintre
sinagogi, situate în centrul orașului și cimitirul .
Până în anul 1848 evreii nici nu au avut cimitir, fiind nevoiţi să îşi
îngroape decedaţii în cimitirele din Ştefăneşti sau Botoșani.Cimitirul a
fost înfiinţat în anul 1848 ca urmare a
epidemiei de holeră că e bântuit întreaga
Moldova, la marginea orașului, în partea
de nord-vest.Acesta este singurul cimitir aflat sub întreţinerea
comunităţii evreieşti, încă şi astăzi.
Iazul din Hăneşti
Poziţionată în centrul judeţului Botoşani, în partea estică, la 13
kilometri de malul Prutului, comună Hăneşti este una dintre aşezările
spre care Dumnezeu pare că şi-a
întors faţa. Aflată la şapte kilometri
de oraşul Săveni, reşedinţa de
comună este străjuită de o salbă de
iazuri în care cerul îşi oglindeşte
culoarea azurie iar peştii mişună din belşug.
De altfel pe această superbă întindere de apă se poate practica
pescuitul sportiv iar turiştii ce ajung în zonă pot petrece momente de
destindere unice.
Atestată documentar pe la 1586, localitatea Hăneşti îşi sărbătoreşte
hramul anual pe 15 august, de ziua Adormirii Maicii Domnului, o
sărbătoare de suflet pentru localnici şi nu numai.
Un alt punct forte al comunei este moderna moară de grâu care
deserveşte gospodării de pe raza a zece comune botoşănene şi
majoritatea brutăriilor din zonă.
Mănăstirea Sfânta Treime de la Știubieni
La 6 km de orașul
Săveni, pe raza comunei
Stiubieni există singura
mănăstire din
zonă.Mănăstirea Sf. Treime
este o mănăstire de
călugări.Aşezământul este
construit pe un deal
înconjurat de culturi cerealiere. De aici spre est şi sud-est se deschide o
frumoasă perspectivă, a orașului Săveni,şi a satelor Petricani şi
Ştiubieni în vale.
Lacul din Negreni
Lacul de acumulare
din Negreni este o
întindere de apă de circa
6 km lungime, întinsă pe
câteva zeci de
hectare.Posibilităţi de
desfăşurare a activităţilor
de pescuit sportiv, este o zonă de agrement preferată de localnici, cu
plaje de nisip curat, apă limpede şi păduri umbroase. Lacul este cunoscut
pescarilor din judeţ, aceştia venind des la Negreni.
În comuna Stiubeni se mai află un conac al familiei Kogălniceanu şi
un parc dendrologic.
2.2 Prezenţa unităţilor de cazare, unităţilor de alimentaţie
publică, bucătăria locală
Unităţi de cazare
În prezent, în zona orașului Săveni nu există unităţi de cazare.Însă, în
viitorul apropiat există posibilitatea construirii unei structuri de cazare
de tip han, în afara orașului, pe Dealul Naftulii.
Unităţi de alimentaţie publică
În prezent în orașul Săveni există următoarele unităţi de alimentaţie:
Terasa Rustic
În serile de vară, toţi savinenii se adună la Rustic.Acompaniaţi de
muzica bună, beri reci şi mici care sfârâie, locuitorii îşi petrec timpul
liber în localul primitor, cu aspect rustic-traditional.Mesele din lemn
devin neîncăpătoare atunci când seara, după o zi toridă, costiţele încing
grătarele, muzica răsună a petrecere mare.Ştergare ţesute stau pe mese,
ospătarii poartă adesea îi tradiţionale, iar pereţii localului sunt făcuţi din
perdele de stuf decorate pe alocuri cu ulcioare şi obiecte ţărăneşti.Vinul
se simte ca acasă, în carafe de lut, numai bune de împărţit între prieteni.
Pizzeria
E una şi e unică.La Pizzerie găseşti cea mai bună pizza.Clasica,
Quattro Formagi sau specială, la cererea clientului, orice poftă este
împlinită aici.Există şi meniu pentru vegetarieni, pentru copii, şi nu
numai.E ieftin dar bun!
Boema
După nume, ai putea zice că nu eşti destul de boem ca să
intri...decorul modern, personalul ospitalier şi locaţia reprezintă
amestecul primitor pentru oricare, indiferent dacă nu e poet, cântăreţ sau
artist.Aici se servesc, pe lângă cea mai bună cafea, şi cele mai dulci
gustări.Este cel mai nou local al orașului, fiind frecventat îndeosebi de
tineri.
Restaurant Intim
Restaurantul este situat în centrul orașului, pe Pietonal, beneficiind de
o locaţie accesibilă tuturor.Este preferat de tineri în timpul iernilor
geroase, când se adună la petreceri cu mult vin fiert, cântări şi alte
serbări tematice.Acest local relativ mare permite desfăşurarea nunţilor şi
a altor evenimente.
Hanul Ancuţei
Este Hanul unde se petrece până la răsăritul soarelui la nunţi sau alte
evenimente. Are acum un
decor modern, ne îmbie cu
mâncăruri tradiţionale sau cu
un meniu variat, după dorinţa
nuntaşilor şi cu multă voie
bună, specifică savinenilor.
Bucătăria moldovenească
Bucătăria moldovenească este foarte diversificată din punct de vedere
al tipurilor de preparate. Există mâncăruri specifice acestei regiuni
pentru antreuri, supe, feluri principale cu legume, feluri principale din
carne, deserturi, conserve, murături şi altele.
Cei care
preferă mâncărurile uşoare găsesc în bucătăria moldovenească o
mulţime de preparate pe bază de legume şi zarzavat, precum varza, viţă-
de-vie, vinete, fasole, roşii, ardei gras, ceapă, praz, ciuperci, usturoi.
Carnivorii au parte de un adevărat festin în ceea ce priveşte gastronomia
Moldovei. Tochitura moldovenească este doar un exemplu.
Unele mâncăruri, precum celebrele plăcinte poale-n brâu, se fac pe
toată durata anului, indiferent de ocazie. Alte preparate, însă, sunt
specifice sărbătorilor religioase şi anumitor momente din an. De
Mucenici, de exemplu, gospodinele pregătesc “prinţişori” sau mucenici
moldoveneşti, din aluat şi nucă.
Modalităţile de preparare ale mâncărurilor moldoveneşti sunt
multiple, de la coacere sau murare la sărare, afumare, prăjire sau
înăbuşire. Mâncărurile pregătite astfel sunt adesea foarte gustoase, însă
nu neapărat şi dietetice.
Preparate tradiţionale moldoveneşti
Platoul tradiţional reprezintă unul dintre antreurile favorite ale
pasionaţilor de mâncare moldovenească. Platoul se pregăteşte din
muşchi de porc afumat, cârnăciori afumaţi, toba, slăninuţă, telemea de
burduf, ceapă roşie, ardei gras şi roşie. Un astfel de aperitiv este servit în
general la diverse ocazii şi mese festive.
Papra moldovenească reprezintă un amestec de papară (omletă) şi
mămăligă. Acest tip de mâncare are la bază ouăle, mălaiul, smântâna şi
brânza de oaie.
Pârjoalele moldoveneşti au o formă lunguiaţă şi sunt unele dintre cele
mai cunoscute tipuri de chiftele tradiţionale româneşti. Pe lângă forma
lor lungă, în loc de rotundă, pârjoalele au un conţinut bogat de verdeaţă,
legume şi plante aromatice. În ele se pot pune morcovi, pătrunjel, mărar,
ceapă verde, cimbru, usturoi şi, desigur, carne tocată.
Borşul moldovenesc reprezintă un preparat aparte, cu o tehnică de
gătit foarte specială. Pentru borşul moldovenesc se folosesc crenguţe de
cimbru, vişin şi ţelină, precum şi tărâţe de grâu şi mălai. Borşul se
foloseşte la prepararea ciorbelor cunoscute ca borş de carne (de obicei
pui sau găină), borş de legume etc.
Sărbuşca moldovenească
reprezintă un tip de ciorbă
preparată din zer de lapte,
legume, malai şi verdeaţă.
Preparatul mai este cunoscut
şi sub numele de “Nacreala”
sau “Acreală” şi se serveşte
în general cu mămăligă.Este
preparatul preferat celor care suferă de mahmureală.
Tochitura moldovenească este un fel principal, pregătit din carne de
porc cu mămăliguţă şi ou, ficăţei, telemea de oaie şi cârnaţi.
Chișcă moldovenească face parte dintre preparatele tradiţionale din
carne de porc, de tipul cârnaţilor. La bază, chișcă se pregăteşte din carne
de porc, ceapă şi orez care, odată preparate, se introduc într-un maţ de
porc. După pregătire, noul cârnat trebuie prăjit şi se serveşte ca fel
principal. Alte variante pot conţine şi diverse alte ingrediente, precum
slănina, bulion, costiţă etc.
Sfârâiala moldovenească este un preparat servit ca fel principal, pe
bază de carne de vită. Carnea se serveşte cu mămăliguţă, unt şi
smântână.
Sarmalele moldoveneşti reprezintă unul dintre cele mai cunoscute
preparate din bucătăria Moldovei. Acestea pot fi făcute din frunze de
varză sau viţă-de-vie, cu o umplutură din carne de porc sau un amestec
de porc şi vită sau chiar un
amestec de porc, vită şi
oaie. De asemenea, la
sarmalele moldoveneşti se
foloseşte adesea borşul.
Poale-n brâu sunt unele
dintre plăcintele cele mai
populare, atât în regiunea Moldovei, cât şi în restul teritoriului.
Plăcintele se umplu de obicei cu brânză dulce, dar există şi alte variante
de umpluturi. După ce se pregăteşte aluatul şi se umple, plăcintele sunt
date la cuptor. La final se presară cu zahăr pudră. Există două variante
foarte cunoscute de poale-n brâu: cele sărate, servite ca aperitiv şi cele
dulci, servită ca desert. Preparatul poate fi servit atât cald, cât şi rece.
Alivenci moldoveneşti reprezintă un tip de desert specific regiunii
Moldova. Preparatul se realizează din brânză de vaci, mălai, lapte, făină,
ouă, unt şi smântână. Compoziţia se pune la cuptor precum o plăcintă,
iar preparatul final se serveşte cald, garnisit cu smântână.
Credincioşi, moldovenii spun rugăciuni de mulţumire înainte şi după
fiecare masă, mulţumindu-i Celui de sus pentru bucatele alese ce i-au
fost date pe masă.
2.3 Cadrul etnografic- casa şi gospodăria ţărănească,
meşteşugurile, portul popular şi obiceiurile
Arhitectura în sate este într-o transformare continuă, care va duce la
pierderea totală a exemplarelor de arhitectură populară care mai există.
Gospodăria ţărănească cuprinde corpul pentru locuinţă (casa propriu
zisă) şi anexe pentru depozitarea
cerealelor şi pentru adăpostirea
animalelor. Construcţiile anexe sunt din chirpici sau lemn, mai rar din
cărămidă, acoperişul este din şindrila, sau din paie. Împrejmuirea este
din scânduri de lemn sau din nuiele, foarte rar din zid de cărămidă.
Locuinţa tradiţională:
Locuinţele tradiţionale sunt de 3 tipuri: monocelulare (o singură
cameră); bicelulare (tindă cu sobă de gătit şi o cameră laterală cu sobă
oarbă – „casă”); tricelulare (tindă centrală cu sobă de gătit şi două
camere de locuit dintre care una nu se încălzeşte). Intrarea în casă are o
prispă cu stâlpi, amplasată fie în dreptul tindei (prispă centrală), fie pe
două laturi ale casei (mai rar pe trei laturi); se întâlneşte un foişor
central în dreptul intrării şi a prispelor laterale, numit “cerdac”; în acesta
se puteau depozita diferite obiecte sau lemne .
Construcţiile sunt amplasate în aşa fel încât faţada cu intrarea în
casă cu ferestrele principale să fie orientată spre soare (S, SE, SV);
peretele orientat spre nord este orb (fără goluri).
Sistemul constructiv tradiţional este: temelia din piatră umplută
integral cu pământ, talpa casei din grinzi de lemn rotund sau cioplit în
două muchii (esenţe tari – stejar sau ulm); pereţii sunt din chirpici sau
vălătuci de pământ, mai rar din cărămidă (în momentul de faţă se
constată folosirea din ce în ce mai frecventă a cărămizii şi a blocurilor
din BCA); acoperişul este în cele mai multe cazuri în patru ape, cu
învelitoarea din şindrilă sau din paie.
Finisajele constau din tencuială de lut, podele de pământ sau din
scânduri; pereţii exteriori sunt văruiţi în alb sau în albastru; tavanele sunt
din scânduri (blăni) de lemn, fixate uneori pe grinzi de lemn.
Este caracteristică construirea vetrei în tindă; „casa” – camera de
locuit are o sobă oarbă şi plită sau cuptor cu horn.
Se remarcă faptul că, sub influenţa modelelor de viaţă orăşeneşti,
modul de construire în sate se schimbă radical, iar modelele de
arhitectură sunt din ce în ce mai aproape de arhitectura urbană de la
periferia oraşelor.
Meşteşugurile
În societatea contemporană caracterizată prin expansiunea tehnicii de
dezvoltare industrial, valorile cultural și artistice realizate de-a lungul
unei experiente milenare de spiritul creator al omului prin activitatea sa
manuală capătă o semnificație etica și estetică activă. Realitate valabila
și in cazul zonei etnografice Botoșani.
Cu un specific bine definit pe
harta etnografică a țării, zona
Botoșanilor ofera bucuria descoperirii unor valori autentice în domeniul
artei populare tradiționale în diversele sale compartimente (textile de
interior, port popular, ceramic, arhitectură, interior țărănesc, etc )
Din totdeauna ocupaţiile de bază ale ţăranului român au fost agricultură
şi creşterea animalelor, ocupaţii care-i asigurau “hrana cea de toate
zilele”.Paralel cu muncile
agricole, în gospodăria
ţărănească s-a desfăşurat şi o
complexă activitate casnică şi
meşteşugărească prin care
ţăranul reuşea să-şi întreţină
gospodăria şi să-şi obţină cele necesare pentru îmbrăcăminte,
încălţăminte şi chiar unelte de muncă.
Oamenii prelucrau lâna, cânepa, inul, ţeseau pânză şi sumâne, împleteau
lâna în diferite produse vestimentare, fierul îl modelau în diverse unelte
agricole, lemnul era transformat în mobilă sau ustensile, prelucrau
fructele în gemuri, dulcețuri si
băuturi, cerealele in scopul
obținerii rachiului, împletituri de
nuiele, rachita si altele.În zona
comunei Avrameni se prelucrează
argilele, dându-se naștere la
elemente de ceramică- vase, oale, articole decorative.
Femeile creau și păstrau obiecte pentru zestrea fetelor, îmbrăcăminte,
port popular, covoare, mileuri, perne, fețe de perne, plapumi(oghealuri),
etc.
Portul popular
Din când în când, la sărbătorile din satele botoşănene ori duminică, la biserică, oamenii încă mai îmbracă straiul popular.
E drept, e vorbă de un port pe care îl vedem frecvent pe scenele festivalurilor ori la televizor. Numai că e cu totul altceva când vezi câte-un sătean purtând, cu mândrie, costume populare îngălbenite de vreme şi de vremuri.
Îmbrăcămintea are în primul rând rolul de a apăra corpul uman în faţa
intemperiilor vremii, de aceea variază în funcţie de anotimp, fiind mai
groasă iarna (ţesături de lână şi blană) şi cât mai uşoară vara (în special
din cânepa); însă hainele au şi un rol decorativ, precum şi o semnificaţie
socială, diferenţiindu-l pe cel care le poartă fata de ceilalţi. De exemplu,
hainele bune ale fetelor de măritat erau o dovadă ca ştiau să coasă şi să
ţeasă, condiţie foarte importantă pentru căsătorie.
Unele piese vestimentare puteau indica o profesie (haină lungă din
piele, purtată pe umeri, cu blana în afară, permiţând scurgerea apei;
gluga, folosind ca apărătoare de ploaie, dar şi ca traista, în cazul
ciobanilor; chimirul, o curea foarte lată, ce ţinea strâns abdomenul şi
rinichii, specifică celor care lucrau la pădure) sau starea socială (fetele
umblau cu capul descoperit, iar femeile măritate cu el acoperit).
Unele haine au un rol ceremonial, fiind
confecţionate doar în anumite momente.
Mireasă, ajutată de fetele din sat, trebuia să
lucreze cămaşa ginerelui într-o singură
noapte. Şi “cămaşa ciumei” trebuia lucrata
tot într-o singură noapte. Aceste haine se
îmbraca doar cu ocazii speciale.
La nunta se poartă costumul cel mai frumos decorat, confecţionat
de multe ori special. În Transilvania sunt locuri unde atât mireasa cât şi
mirele poarta sumâne de lână, indiferent de anotimp. Elementul cel mai
caracteristic pentru nunţi este găteala de cap a miresei, purtată doar
atunci.
La înmormântare, decedatul este îmbrăcat în hainele de nuntă, care
sunt păstrate special pentru aceasta.
Portul popular femeiesc
Portul popular perpetuat în satele botoşănene se
compune, la femei, “din cămaşă cu altiţă, catrinţă,
şitoare, bondiţă. Cămaşa femeiască cu altiţă
păstrează croiul cămăşilor încreţite la gât.
Ornamentica cămăşii de astăzi este mai bogată, în
special pe piepţi şi spate. Se menţin încă motivele
geometrice alături de motivele florale, întâlnite mai
des. Gama cromatică este mai variată (pe lângă negru şi roşu, apare
verdele, galbenul, albastrul etc.).
Catrinţa ia tot mai mult aspectul celei din Bucovina (poate şi datorită
faptului că-n Bucovina costumul popular este purtat frecvent). Şi-n
ornamentica catrinţei se observă tendinţa tot mai accentuată către
îmbogăţirea decorului. Se combină vrâste de diferite culori, se foloseşte
firul sau beteala pentru a obţine efecte decorative deosebite. Şitoarea sau
bârneaţa este piesa din costumul popular care se păstrează aproape
neschimbată şi în evoluţia căreia nu au intervenit schimbări în
ornamentică”
Din fericire, în portul de fiecare zi se mai perpetuează şi elemente ale costumului tradiţional. Cămaşa dreaptă, slobodă, “este frecvent purtată de bătrâne, cu rol de cămaşă în adevăratul sens al cuvântului, peste care se îmbracă apoi bluză, piesă de port modernă. Cămaşa dreaptă are acelaşi croi şi aceeaşi sumară ornamentică ca a cămăşii de tip vechi. Cămaşa de tipul amintit se poartă frecvent în toată zona pentru calităţi de ordin practic (ţine cald, este rezistentă la purtat etc.), precum şi în
virtutea tradiţiei, se mai poartă catrinţa, în zilele de lucru, chiar de femeile mai tinere (30 - 40 ani). Catrinţa este asociată bluzei de tip orăşenesc şi este considerată ca făcând parte din costumul de lucru, excluzându-se aproape în totalitate prezenţa ei în portul de sărbătoare. În restul zonei cercetate, se întâlnesc catrinţe purtate în zilele de lucru, cu totul întâmplător.
Bundiţa a rămas prezentă în portul de toate zilele şi uneori în portul de
sărbătoare. Ornamentată sumar cu tasma, fără prim,
iar uneori îmbrăcată în material de oraş, bundiţa este
păstrată, fiind practică şi necesară pentru anotimpul
friguros. În rest, costumul de toate zilele al ţărăncilor
nu se deosebeşte cu nimic de costumul de oraş.
Portul popular bărbătesc
Deşi portul popular al bărbaţilor a fost păstrat în zonă, până în secolul al XX-lea, într-o formă nealterată, unitară, el nu se mai regăseşte deloc în zilele de lucru.
Bărbaţii purtau pe cap o căciulă de blană (cu două forme principale: lungă, ascuţită sau mai joasă, cu fundul plat), care se scotea doar în timpul lunilor călduroase, fiind chiar înmormântaţi cu ea. Pălăriile de
pâslă au fost introduse mai nou, sub influentele orăşeneşti.
Pantalonii se numeau iţari sau cioareci, erau înguşti şi se confecţionau vară din în sau cânepa şi iarnă din postav. Ei sunt uneori mai lungi decât picioarele, stând încreţiţi jos.
Portul tradiţional “compus din iţari, izmene, cămaşă dreaptă (cămeşoi), cămaşă cu fustă, brâu şi chingă nu mai este practic. Materialul din care se confecţiona costumul cere timp. Culoarea albă predominantă constituie un impediment serios, nu este deloc practică în munca de fiecare zi. Aşa se face că, s-a renunţat la cămaşa albă, cu uşurinţă, preferându-se cămaşa colorată, din comerţ, comodă la purtat şi spălat. S-a renunţat la portul iţarilor, în favoarea pantalonilor de culori mai închise. S-a menţinut într-o oarecare măsură portul brâului, pentru sănătate.
Şi în costumul popular bărbătesc se păstrează boanda - deloc ornamentată. Sumanul a dispărut aproape cu desăvârşire. Îl mai păstrează bătrânii care îl îmbracă rar şi îl împrumută tinerilor pentru sărbătorile de iarnă. Cojoacele lungi se poartă din ce în ce mai rar. Se mai poartă cojoacele scurte cu mâneci, truparele. Portul orăşenesc, costumele moderne, paltoanele, au luat locul costumului popular tradiţional, viu încă în amintirea bărbaţilor.
Sobrietate şi unitate
Ornamentica costumului de Botoşani excelează printr-o tendinţă de simplitate şi sobrietate mai accentuată ca în alte zone ale Moldovei (Bucovina, Vrancea etc). Coloritul, un alt element în stabilirea unităţii costumului de Moldova este redus de cele mai multe ori la culorile primare: negru, roşu şi alb. Mai târziu apare asociat verdele, albastrul şi galbenul – într-o măsură mai redusă.
Iarna, atât femeile cât şi bărbaţii purtau cojoace, cu sau fără mâneci, care acopereau fie tot trupul, fie doar partea de sus. Încălţămintea era formată din opinci, piciorul fiind înfăşurat în obiele (învelitoare din benzi de ţesătură de lână ce apărau piciorul).
Confecţionare
Materia primă o constituie lana, inul, cânepa sau bumbacul. Culoarea de fond este în general cea albă, indicând o tradiţie păstrată de la daci. Hainele din în, cânepa, lâna şi bumbac erau lucrate în casa de femei, iar cele din piele erau făcute de meşterii cojocari, folosindu-se materiile prime furnizate de principalele ocupaţii - agricultură şi creşterea animalelor.
Din secolul al XX-lea, ţesăturile au început să fie realizate de femei sărace, care se specializau, lucrând pentru bani.
Decoraţii
Decoraţiile de pe haine aveau iniţial semnificaţii magico-religioase, având scopul de a-i apăra pe cei care le poartă de fiinţele malefice, dar şi de a le aduce noroc şi sănătate. Unele piese metalice şi-au păstrat aceste semnificaţii. De exemplu, înainte de naştere femeile poartă un lanţ cu unelte în miniatură care urmează să aducă noroc copilului şi să facă naşterea mai uşoară.
Hainele pentru lucru erau mai puţin ornamentate, însă se pot purta la munca şi haine de sărbătoare mai uzate.
În prezent, aceste piese de port sunt iarăşi foarte simplu ornamentate, ajungându-se la soluţiile cele mai utile şi puţin costisitoare.
Obiceiuri
Încă de la naşterea copiilor, existau tot felul de obicee pe care familia
le urmă cu stricteţe.
Se năştea acasă, după sfatul şi cu ajutorul moaşelor sau bătrânelor din
familie. Moaşa ajuta mama să scalde pruncul, să-l hrănească până la
botez.
La un an, copilului i se taie moţul, i se da să aleagă diferite obiecte
simbolice de pe o tavă(stilou, bani, etc.).Se zice ca pruncul îşi alege
destinul atunci când alege un obiect.
La petrecerea de la cumetrie, femeile care
vor să rămână însărcinate, se aşează în apa în
care a fost spălat copilul.La evenimentele
importante din viaţa copilului, naşii şi părinţii îi “dau masă cu borş,
sarmale, vărzare şi ţuica”, îi aduc cadouri şi bani.
La tinerele satului, familia le strângea zestrea încă de mici;la nunta
acestora le reveneau pământuri, animale, haine, ţesături, mobile, lăzi,
etc.La logodnă tinerilor, se juca hora în cadrul căreia se “juca ” zestrea
pe drumul din faţa casei.
Nunta : tinerii miri purtau straiele de duminică; mirele purta pene de
păun la pălărie, cojoc şi suman, avea cămaşa cu flori şi cute cusute,
purta floare în piept şi batista la brâu.Mireasa era gătită de druşte, purta
coroniţa cu panglici, avea sal şi o basma pentru dezhobotit(dezgatit).
Se cântă de jale atunci când pleca din
casă, îşi cerea iertare de la părinţi pentru
ca pleacă din casa acestora.Înainte să
plece spre biserica, se joacă hora miresei, naşa rupe împreună cu mireasa
un colac, în patru părţi şi le arunca spre persoanele din horă.
Obiceiuri pentru o anumită dată:
• Colindatul de Crăciun, pluguşorul de An Nou, semănatul de An
Nou, sorcova de An Nou, jocurile cu măşti( capra, căiuţi, urs)
• La 1 martie se pun mărtişoare bărbaţilor, pe 8 martie aceştia pun
mărtişoare femeilor.
• La Sf.Gheorghe şi de Florii se pun ramuri verzi de salcie la colţul
uşilor;
• înaintea Sf.Paste tinerii se strâng la “denii” când ard vechi pentru
a intra curaţi în primavera; În Joia Mare se încondeiază ouăle roşii sau
colorate cu autorul cojilor de ceapă, nuc, măceş, etc.la 30 noiembrie de
Sf. Andrei se dau tocurile usolor cu usturoi, fetele pun busuioc sub
perna să-şi viseze ursitul. La 24 iunie tinerii culeg sânziene şi le dăruiesc
fetelor nemăritate.
Cap3. Strategii de dezvoltare și promovare a potențialului turistic
rural al zonei
3.1 Modalități de dezvoltare și promovare a turismului rural al
zonei orașului Săveni
În urma analizei nivelului socio-economic reiese ca orasul Saveni este
un oras relativ dezvoltat din punct de vedere agricol, prezintand un
potential mare pentru investitorii din domeniu.
De asemenea in domeniul serviciilor exista un potential economic
ridicat, datorat situarii indepartate de municipiu sau de alte orase mai
mari, crescand astfel oportunitatile de afaceri ale prestatorilor.
Sunt dezvoltate ramurile industriale: industrie usoara- confectii,
industrie alimentara- industria de prelucrare a lactatelor,industria de
prelucrare a carnii, pescariile de pe iazurile locale, morarit si
panificatie.
Recent s-a constatat o ascensiune in domeniul constructiilor, multe
firme de fiind infiintate in oras si imprejurimi.
Din punct de vedere al localizarii, orasul este avantajat doar de
situarea pe ruta catre Valea Prutului, respectiv granita cu Moldova, fapt
care arata o frecventa mare a turistilor de transit.
Diversitatea pe care o au elementele cadrului fizico-geografic din
regiunea în care se afla orasul imprima peisajului unele trasaturi de o
deosebita importanta turistica.Variatia mare pe o distanta relativ mica, a
înaltimii reliefului, a covorului vegetal , prezenta apelor curgatoare si
luciului argintiu al undei iazurilor din apropiere relateaza un potential
turistic ridicat.
Analizand aspectele referitoare la alimentatie publica putem remarca
faptul ca orasul prezinta un potential turistic ridicat, existand un numar
relativ mic de localuri publice cu posibilitatea de servire a
turistilor.Acestia au la dispozitie unitati in care pot servi mancaruri
traditionale romanesti dar si meniu la alegere, in functie de preferinte.
Dintre produsele locale amintim tochitura moldoveneasca, sarmalele,
borsurile de carne sau legume, piftiile , pestele proaspat prajit cu
mamaliga si usturoi, si multe altele, care devin atuuri gastronomice
pentru zona orasului Saveni.
In zona inca se mai pot observa case batranesti de o arhitectura
simpla, dar deosebita . Alaturi de arhitectura, portul popular , care se
poarta la sarbatorile cele mari sau de catre tineri la spectacolele
folclorice , prezinta o parte din viata satului arhaic savinean.
Obiceiurile din timpul sarbatorilor de iarna din zona orasului Saveni
reprezinta o mare atractie turistica, prin exceptionalul mastilor, a
rolurilor si modalitatea de pastrare a traditiilor stravechi.
Posibilitati de dezvoltare
Cresterea nivelului social-economic se poate efectua printr-o
campanie publicitara de prezentare potentialului agricol, economic si
industrial al zonei, in cadrul careia se pot identifica posibilitatile de
afaceri pentru marii investitori din domeniile amintite.
Desi este situat pe ruta catre Valea Prutului, orasul inca nu are
dezvoltate capacitati de cazare adecvate pentru turisti in tranzit sau
stationari.Se poate actiona in acest sens prin construirea unitatilor de
cazare-primire si alimentatie publica, care sa deserveasca un numar mare
de turisti care tranziteaza zona spre granita cu Republica Moldova.
In referire la industria alimentara putem apela la modalitati de
promovare mai intense pentru produsele specifice, cascavaluri,
branzeturi si produse derivate din lapte, a unitatilor de desfacere a
acestor produse dar si prin parteneriate cu unitatile de alimentatie
publica locale.
Zona orasului Saveni este una diversa sub aspectul reliefului, fapt
care ii constituie unicitate- deal, vai , sesuri, ape curgatoare si
iazuri.Aceste valori se pot evidentia, in special capacitatea de a face
turism pentru pescuit prin construirea de unitati de primire-cazare in
apropierea locurilor de pescuit.
Constructiile vechi pot fi prezervate incat sa poata constitui un punct
de vizita important pentru etnografia zonei.In acestea pot fi expuse si
obiecte de uz casnic si straiele portului popular folosit de strabunii
savinenilor.De asemenea, mastile si costumele folosite la sarbatorile de
iarna si obiectele mestesugarilor pot constitui o parte interesanta in
cadrul aceeasi expozitii taranesti.
Orasul Saveni are un potential turistic deosebit care inca mai poate fi
exploatat la nivele superioare, prin construirea de unitati de cazare-
primire, prin organizarea de evenimente cultural-educationale care sa
educe turistul si sa-l informeze in legatura cu oportunitatile si
modalitatile de petrecere a timpului liber.De asemenea, un management
turistic , bazat pe cerintele celor care vin in zona, ar fi poate una din
modalitatile cele mai eficiente de crestere a potentialului turistic.