Saptamana Mondiala de Rugaciune
De Aurel Munteanu 25 Ianuarie 2014
Dupa cativa ani de banuieli am reusit sa gasesc dovada clara ca toate bisericile baptiste din
U.B.R. , sunt adanc implicate in ecumenism . Nici una dintre aceste biserici nu se poate scuza de
ne implicare in ecumenism atata timp cat toate tin de ani in sir ,, Saptamana mondiala de
rugaciune “ si „Octava de rugăciune pentru unitatea creştinilor” . Subiectele sunt pregatite de
comisia “Credinţă şi Constituţie” a Consiliului Ecumenic al Bisericilor şi de Consiliul Pontifical
(catolic) pentru Unitatea Creştinilor.
Chiar daca nu toate tin saptamana la aceeas data , nu au aceleas subiecte sau nu invita pe
ortodocsi , catolici si protestanti la partasie , toti o tin in acelas gand si Duh - ,, Unitate “ ! Nu
numai baptistii sunt vinovati ci si penticostalii si toate bisericile de pe mapamond ce tin
aceasta saptamana sub patronajul Consiliul Mondial al Bisericilor (CMB) si biserici Romei .
,, Mulţi membri obişnuiţi din astfel de sisteme ecumenice încearcă să îşi imagineze
ecumenismul ca fiind ceva depărtat, care aparţine liderilor şi fără nici o legătură cu ei. Se spune
deseori, „fiecare va fi judecat individual pentru ceea ce face. Eu personal nu particip la proiecte
ecumenice, deci nu sunt vinovat.” Lucrul acesta este fals din cel puţin două puncte de vedere.
În primul rând, membralitatea într-o biserică ce face parte dintr-un sistem înseamnă
responsabilitate. Liderii organizaţiilor supra-bisericeşti sunt aleşi de reprezentaţi ai bisericilor
locale. Ei reprezintăbisericile locale, deci pe fiecare membru în parte. Pentru că fiecare membru
este implicat în alegerea acestor lideri şi pentru că acceptă rămânerea în sistem, este
responsabil pentru tot ce se întâmplă în sistem. Nici chiar votul de abţinere sau absentarea nu
reprezintă un protest, ci acord tacit la ce se întâmplă. În Apocalipsa 18:4, găsim scris: „Ieşiţi din
mijlocul ei [al Babilonului], poporul Meu, ca să nu fiţi părtaşi la păcatele ei, şi să nu fiţi loviţi cu
urgiile ei!” Babilonul era sistemul religios fals şi apostat (vezi Apocalipsa 17). Poporul lui
Dumnezeu ce se afla în sistemul religios fals nu comitea la nivel personal păcatele Babilonului,
dar pentru că făcea parte din sistem, se făcea vinovat de ele prin reprezentare, şi dacă nu ieşea
din sistem (singurul fel în care cineva se poate dezice de ecumenism), urma pedepsirea pentru
acele păcate. “ Citat din : Miscarea ecumenica de Raul Enyedi
Pentru mai multe detalii vezi :http://www.abaptistvoice.com/Romana/articole/MiscareaEcumenica.pdf
Mai jos urmeaza dovezile , unele chiar la nivel de – preşedinte al Comunităţii Bisericilor Creştine Baptiste Timişoara şi secretarul general al Uniunii Baptiste din România( cazul domnului Ionel Tuţac ) .
Întâlnire ecumenică de rugăciune pentru
unitatea creştinilor, la Lugoj
http://ziuadevest.ro/eveniment/44531--intalnire-ecumenic-de-rugciune-pentru-unitatea-cretinilor-la-
lugoj.html
Joi, 23 Ianuarie 2014
Reprezentanţii tuturor bisericilor creştine din Lugoj
vor participa sâmbătă, 25 ianuarie, de la ora 17, la Biserica Penticostală „Filadelfia”, la o
întâlnire ecumenică ce va marca încheierea „Octavei de rugăciune pentru unitatea creştinilor”,
manifestare celebrată începând din anul 1968, în perioada 18-25 ianuarie, de către bisericile
creştine din întreaga lume.
Tema rugăciunii din acest an – „Oare a fost Cristos împărţit?” (cf. 1Cor. 1,1-17), a fost elaborată
de către Comisia „Credinţă şi Constituţie” a Consiliului Ecumenic al Bisericilor şi de Consiliul
Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor, la propunerea unui grup de reprezentanţi ai
diferitelor biserici din Canada. În municipiul de pe Timiş, „Octava de rugăciune pentru unitatea
creştinilor” a fost celebrată, începând din anul 1997, prin întâlniri ecumenice organizate la
Biserica Română Unită, Greco-Catolică (în 1997, 2003 şi 2009), Biserica Ortodoxă Română
(1998, 2004 şi 2010), Biserica Romano-Catolică (1999, 2005 şi 2011), Biserica Ortodoxă
Ucraineană (2000, 2006 şi 2012), Biserica Creştină Baptistă „Harul” (2001, 2007 şi 2013) şi
Biserica Reformată (2002 şi 2008). Anul acesta, întâlnirea ecumenică se desfăşoară, în premieră,
la Biserica Penticostală „Filadelfia”, de pe strada Mureşului, nr. 20, şi va reuni – după cum ne-a
declarat pastorul Cadmiel Paveloni – reprezentanţi ai tuturor confesiunilor creştine din
municipiu: P.S. Alexandru Mesian – episcopul greco-catolic de Lugoj, P.On. Ioan Cerbu –
protopopul ortodox român al Lugojului, P.On. Ilie Albiciuc – protopopul ortodox ucrainean de
Lugoj, preotul Mihail Titi Dumitresc – protopopul Bisericii Romano-Catolice, Ivan Bloch –
preşedintele Comunităţii Evreieşti, pastorul Egon Wonner – reprezentantul Bisericii Evangelice
Lutherane A.B., pastorul Zoltan Gall – parohul Bisericii Reformate, pastorul David Nicola –
reprezentantul Bisericii Creştine Baptiste „Harul” şi pastorul dr. Ionel Tuţac – preşedintele
Comunităţii Bisericilor Creştine Baptiste Timişoara şi secretarul general al Uniunii Baptiste din
România. La evenimentul ecumenic va participa şi pastorul Constantin Leontiuc, de la Biserica
Penticostală „Filadelfia” din Timişoara, dar şi oficialităţile locale, în frunte cu primarul Francisc
Boldea, senatorul Ioan Iovescu şi deputatul Sorin Stragea.
Întâlnire ecumenică de rugăciune pentru
unitatea creştinilor, la Lugoj
http://ziuadevest.ro/actualitate/36640-intalnire-ecumenic-de-rugciune-pentru-unitatea-cretinilor-
la-lugoj.html
Joi, 24 Ianuarie 2013
Reprezentanţii tuturor bisericilor creştine din Lugoj
vor participa vineri, 25 ianuarie, de la ora 18, la Biserica Creştină Baptistă „Harul”, la o întâlnire
ecumenică ce va marca încheierea „Octavei de rugăciune pentru unitatea creştinilor”, manifestare
celebrată începând din anul 1968, în perioada 18-25 ianuarie, de către bisericile creştine din
întreaga lume. Tema rugăciunii din acest an – „Ce cere Domnul de la noi?” (cf. Mih 6,6-8), a fost
elaborată de către Comisia „Credinţă şi Constituţie” a Consiliului Ecumenic al Bisericilor şi de
Consiliul Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor, la propunerea unui grup de
responsabili creştini din India, format din: Mişcarea Creştină Studenţească din India (cu peste
10.000 de membri), Federaţia Universitarilor Catolici din India şi Consiliul Naţional al
Bisericilor din India. La acest eveniment religios, care la Lugoj se sărbătoreşte începând din anul
1997, vor lua parte reprezentanţi au tuturor confesiunilor creştine din municipiu, dar şi
oficialităţile locale, în frunte cu primarul Francisc Boldea.
Octava de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor - Lugoj
http://www.ziarulactualitatea.ro/eveniment/octava-de-rugaciune-pentru-unitatea-crestinilor/
Vineri, 25 ianuarie 2013
An de an, începând cu 1968, toate bisericile
creştine de pe mapamond, în perioada 18-25 ianuarie, celebrează Octava de Rugăciune pentru
Unitatea Creştinilor. La noi în oraş, aceasta se întâmplă din 1997.
Perioada de 18-25 ianuarie a fost propusă încă din anul 1908 de către Paul Wattson. Tema
Octavei din acest an, “Cu ce mă voi înfăţişa înaintea Domnului?” (proorocul Miheia 6,6-8), a
fost propusă de către un grup de responsabili creştini din India, format din Mişcarea Creştină
Studenţească, Federaţia Universitară Catolică şi Consiliul Naţional al Bisercilor, toate din India.
Evenimentul petrecut în perioada mai sus-amintită a fost încărcat de o semnificaţie mai aparte,
deorece el a vut loc în Anul Credinţei, proclamat de Papa Benedict al XVI-lea.
Vineri, 25 ianuarie 2013, frumosul lăcaş al Bisericii Baptiste “Harul” din urbea noastră a fost
plin cu credincioşi şi reprezentanţi ai bisericilor creştine: pastor dr. Ionel Tuţac, preşedintele
Comunităţii Bisericilor Baptiste Timişoara, căruia i-a aparţinut cuvântul de început, urmat de PS
Alexandru Mesian, episcopul greco-catolic de Lugoj, iniţiatorul acestei manifestări ecumenice,
preotul Mihai Titi Dumitresc, protopopul Bisericii Romno-Catolice, preotul dr. Ştefan Hyged,
reprezentantul Bisericii Reformate, Alexandru Păduraru, reprezantantul Bisericii Penticostale,
Ivan Bloch, preşedintele Comunităţii Evreieşti, care au rostit rugăciuni şi au transmis diferite
mesaje.
Corul şi formaţiile bisericii au interpretat cântece religioase, cuvântul de final fiind rostit de
pastorul David Nicola. Evenimentul ecumenic s-a încheiat cu rostirea rugăciunii “Tatăl nostru”
în limbile engleză, germană, maghiară şi română.
În rândul invitaţilor de onoare s-a numărat şi primarul Francisc Boldea, care, în rostirea sa, a
subliniat faptul că participă cu mult drag la manifestările spirituale din oraş, aducându-le la
cunoştinţă celor prezenţi că în acest an administraţia locală va finanţa bisericile cu o sumă de
peste 300.000de lei şi că va sprijini comunitate baptistă în extinderea proiectului educaţional.
Nu pot încheia înainte de a zice: “Fie ca Dumnezeul păcii să trimită tuturor oamenilor de
bunăvoire dragostea şi lumina adevărului Său, ca toţi cei botezaţi în Hristos să fie o singură
turmă cu un singur păstor”.
Mircea ANGHEL
Rugăciuni pentru unitate creştină - Oradea
18 – 25 ianuarie 2014
http://www.pasi.ro/stiri-si-evenimente/rugaciuni-pentru-unitate-crestina.html
Membrii comunităţilor creştine de diferite confesiuni din Oradea se vor ruga, în perioada 18 – 25 ianuarie, pentru unitatea creştină.
Evenimentul, organizat la nivel mondial, adună laolaltă creştini de toate confesiunile din toată
lumea.
„Una din intenţiile principale ale rugăciunilor creştinilor de pretutindeni a fost dintotdeauna
unitatea. În ultimul secol, această dorinţă a creştinilor s-a concretizat în aşa-numita «Octavă de
rugăciune pentru unitatea creştinilor» care se celebrează în toată lumea. Tema, textele biblice,
meditaţiile şi rugăciunile care se rostesc în fiecare an sunt alcătuite de către o comisie care se
schimbă de la an la an, de fiecare dată fiind din ţări diferite. Anul acesta comisia este din
Canada”, a precizat preotul Anton Cioba, purtătorul de cuvânt al Episcopiei Greco-catolice din
Oradea.
La Oradea evenimentul se celebrează de mai mulţi ani, fiind organizat de Asociaţia Greco-
Catolicilor Români Uniţi de la Catedrala Sf. Nicolae.
Fact box:
Program:
Sâmbătă, 18 ian. ora 17.00 – Catedrala Ortodoxă Biserica cu Lună din Piaţa Unirii;
Duminică, 19 ian. ora 17.00 – Bazilica Romano-Catolică, Şirul Canonicilor 2-4;
Luni, 20 ian. ora 18.00 – Biserica Reformată, str. Beiuşului nr. 15;
Marţi, 21 ian. ora 18.30 – Biserica Penticostală Tabor, str. Meiului nr. 4;
Miercuri, 22 ian. ora 18.00 – Biserica Evanghelică, str. Tudor Vladimirescu nr. 28;
Joi, 23 ian. ora 18.00 – Biserica Penticostală Betania, str. Doinei nr. 19;
Vineri, 24 ian. ora 18.00 – Biserica Unitariană, str. N. Jiga nr. 72;
Sâmbătă, 25 ian. ora 16.00 – Comunitatea Evreilor Mesianici, str. Sucevei nr. 23;
Duminică, 26 ian. ora 18.00 – Catedrala Greco-Catolică Sf. Nicolae, str. Iuliu Maniu nr. 1-3.
http://www.egco.ro/news_957_ro.php
Octava de rugaciune pentru unitatea
crestinilor - Cluj-Gherla 18 Ianuarie 2005
http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/2005-01-18/octava-de-rugaciune-pentru-unitatea-crestinilor.html
Episcopia Romana Unita cu Roma, Greco-Catolica, de Cluj-Gherla va celebra impreuna cu
intreaga lume crestina, de astazi si pana pe 25 ianuarie, "Octava de Rugaciune pentru Unitatea
Crestinilor", dand astfel curs invitatiei comune a Consiliului Pontif .
Episcopia Romana Unita cu Roma, Greco-Catolica, de Cluj-Gherla va celebra impreuna cu
intreaga lume crestina, de astazi si pana pe 25 ianuarie, "Octava de Rugaciune pentru Unitatea
Crestinilor", dand astfel curs invitatiei comune a Consiliului Pontifical pentru Promovarea
Unitatii Crestinilor si a Comisiei "Credinta si Constitutie" din cadrul Consiliului Ecumenic al
Bisericilor. La indemnul Episcopului Eparhial de Cluj-Gherla, Florentin Crihalmeanu, pe intreg
teritoriul Eparhiei de Cluj-Gherla, in acest interval, se vor oficia Sfinte Liturghii, oficii speciale
si seri de rugaciune ecumenice, la aceasta intentie a unitatii tuturor crestinilor. Deschiderea
festiva a Octavei de rugaciune, va avea loc in Catedrala "Schimbarea la Fata", astazi, de la orele
18.00, prin Sfanta Liturghie Arhiereasca urmata de o Seara Ecumenica de Rugaciune. La
program au fost invitati, pentru ca marturia unitatii sa fie mai vizibila si mai explicita,
reprezentanti ai diferitelor culte crestine, care activeaza in Cluj-Napoca, ortodocsi, romano-
catolici, reformati, luterani, evanghelici, baptisti, penticostali, dar si alte asociatii carismatice,
Biserica Harul Crestin si Asociatia Oastea Domnului. In acest an, Arhiepiscopia Ortodoxa a
Vadului, Feleacului si Clujului, in mod telefonic a refuzat participarea, prin purtatorul de cuvant
diac. Bogdan Ivanov. Tema generala din acest an, "Cristos, unica temelie a Bisericii", a fost
fixata de un grup ecumenic din Slovacia. (D.L.M.)
Prezenţa mitropolitului Andrei Andreicuţ la Seara de rugăciune ecumenică, văzută ca “un pas înainte pe drumul spre pace şi unitate între Biserici” –Cluj - 23 ianuarie 2013 http://www.ziarulfaclia.ro/prezenta-mitropolitului-andrei-andreicut-la-seara-de-rugaciune-
ecumenica-vazuta-ca-un-pas-inainte-pe-drumul-spre-pace-si-unitate-intre-biserici/ Credincioşi ai Bisericilor Ortodoxă, Unitariană, Romano-Catolică, Greco-Catolică, Reformată, Penticostală şi Apostolică „Darul Vieţii” s-au întîlnit luni, 21 ianuarie, în Capela “Sf. Iosif” din Piaţa Cipariu, la o seară de rugăciune ecumenică organizată de Eparhia Greco-Catolică de Cluj-Gherla, în cadrul Săptămînii de Rugăciune pentru Unitatea Creştină 2013. Conform aceleiaşi surse, după mesajele reprezentanţilor Bisericilor Reformată, Penticostală şi Apostolică
“Rîul Vieţii” şi mesajul preotului ortodox Ioan Bodea, PS Florentin a arătat că „se cuvine să-I mulţumim
Bunului Dumnezeu pentru această frumoasă seară de
rugăciune, în care, pentru prima dată după anii 1990, am avut marea onoare de a găzdui, aici, în capela
Sf. Iosif, la fundamentul Bisericii închinate Martirilor şi Mărturisitorilor pentru Unitatea Bisericii, două mari
personalităţi ale oraşului nostru: Înaltpreasfinţia Sa Andrei Andreicuţ şi Excelenţa Sa Balint Ferenc”.
“Îi mulţumim Bunului Dumnezeu pentru că atîţia ani am dorit să avem alături de prezenţa vrednicilor
reprezentanţi ai confesiunilor din oraşul nostru şi pe înalţii reprezentanţi – capii Bisericilor locale.
Dumnezeu ne-a ascultat rugăciunile şi astăzi am avut acest mare har şi această mare bucurie şi le
mulţumim înalţilor ierarhi şi mulţumim tuturor reprezentanţilor Bisericilor surori care ne-au încîntat auzul
cu frumoasele cuvinte pline de spirit de iubire, de dăruire, de dorinţa unităţii” – a spus PS Florentin,
conform site-ului Episcopiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla.
M. TRIPON
Seara Ecumenică la Capela “Sf. Iosif” din Cluj-Napoca-Posted on 25 ianuarie 2014
http://parohiaandreimuresanu.ro/
În timpul „Octavei de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor”, la Cluj-Napoca are loc anual o
Seară de Rugăciune Ecumenică în cadrul căreia Episcopul de Cluj-Gherla are ca invitaţi
reprezentanţii diferitelor confesiuni creştine. Întâlnirea s-a desfăşurat în Capela „Sfântul Iosif”
din piaţa Cipariu, marţi 21 ianuarie 2014, fiind, ca de fiecare dată, prezenţi mulţi credincioşi,
preoţi şi persoane consacrate. După slujbei Vecerniei, invitaţii serii au prezentat, pe rând, un şir
de idei „puse împreună sub semnul unităţii”: Excelența Sa, Domnul Bálint Ferenc, Episcop al
Bisericii Unitariane din Transilvania, Pr. Kovács Sándor, Protopop al Protopopiatului Romano-
Catolic Cluj-Dăbâca, Pr. Prof. Sonea Cristian, reprez. Arhiepiscopiei Ortodoxe a Vadului,
Feleacului şi Clujului, Pastorul Kiss Tibor, de la Episcopia Reformate a Ardealului, Pastorul Nicu
Cristea, de la Biserica Penticostală „Elim” din Cluj, Pr. ortodox Ioan Bodea din Cluj şi PS
Florentin Crihălmeanu, Episcopul de Cluj-Gherla.
Inregistrarea video o gasiti pe Youtube la : http://www.youtube.com/watch?v=YG8pRPj6M-c#t=187
Entuziasm la prezenţa ortodocşilor la
“Octava de rugăciune” greco-catolică- 18
ianuarie 2012
http://ziuadecj.realitatea.net/eveniment/entuziasm-la-prezenta-ortodocsilor-la-octava-de-rugaciune-
greco-catolica--82156.html
de Ovidiu Cornea, 18 ianuarie 2012, 22:15
Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei ortodoxe a Clujului, Vasile Someşanul, a participat ieri, în
premieră, la seara ecumenică organizată în cadrul “Octavei anuale de rugăciune pentru unitatea
creştinilor”. Prezenţa înaltului prelat ortodox a fost salutată cu entuziasm.
Cele 200 de persoane prezente la seara ecumenică de rugăciune organizată ieri seară de Eparhia
greco-catolică de Cluj-Gherla au salutat cu entuziasm prezenţa episcopului-vicar Vasile
Someşanul, în momentul în care gazda evenimentului, episcopul greco-catolic Florentin
Crihălmeanu, i-a citit acestuia numele. Ulterior au fost aplaudaţi şi reprezentanţii celorlalte
Biserici, prezenţi, Romano-Catolică, Reformată, Unitariană, Lutherană, Penticostală, Baptistă şi
ai altor confesiuni creştine. "Este un semn bun că după mulţi ani se află în mijlocul nostru un
înalt ierarh ortodox", a subliniat călugărul piarist Gheorghe Fodor, reprezentant al Bisericii
Romano-Catolice.
El a evidenţiat şi participarea de anul trecut a arhiepiscopului ortodox al Clujului, Andrei
Andreicuţ, la sfinţirea bisericii romano-catolice Sfântul Ştefan din cartierul Grigorescu, respectiv
la înmormântarea arhiepiscopului greco-catolic George Guţiu. "Ţin să subliniez relaţia specială
pe care a avut-o Înaltpreasfinţitul Jakubinyi György, arhiepiscopul romano-catolic al Alba Iuliei,
cu Înaltpreasfinţitul Andrei, cât timp acesta a fost arhiepiscop ortodox acolo", a adăugat Fodor.
Vasile Someşanul şi Florentin Crihălmeanu au rostit câte o cuvântare la finalul serii de
rugăciune, iar reprezentantul Arhiepiscopiei ortodoxe a Clujului a rostit binecuvântarea finală.
Seara ecumenică de rugăciune organizată de Eparhia greco-catolică de Cluj-Gherla ieri seară la
Cluj, la capela Sfântul Iosif din incinta catedralei de acest rit, în construcţie în Piaţa Cipariu, a
avut loc în cadrul "Octavei de rugăciune pentru unitatea creştinilor", proiect derulat între 18 şi 25
ianuarie de Consiliul Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor al Bisericii Romano-
Catolice şi Consiliul Ecumenic al Bisericilor. Tema generală a anului 2012 este "Toţi vom fi
schimbaţi prin biruinţa Domnului nostru Isus Hristos", un citat din Epistola către Corinteni a
Sfântului Apostol Pavel.
Octava de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor la Alicante, Spania - 24
ianuarie 2011
http://www.bru.ro/general/octava-de-rugaciune-pentru-unitatea-crestinilor-la-alicante-spania/
Ieri, 23 ianuarie, a avut loc în Biserica „San Roque” din Alicante, după Sfânta Liturghie, Octava
de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor. Invitaţi au fost: părintele ortodox Avram şi presbiterul
penticostal Barta, amândoi din Alicante, fiecare însoţit de un număr considerabil de credincioşi.
Rugăciunea a început cu un cuvânt de salut din partea gazdelor, iar mai apoi, după citirea unor
pasaje biblice, s-a continuat cu Evanghelia după Matei, 18, 19-22. Tema rugăciunii a fost „acolo
unde sunt doi sau trei adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor” (Mt 18,20). După
citirea Evangheliei, fiecare invitat a transmis un mesaj din partea bisericii pe care o reprezintă.
Împreună s-a cântat imnul unirii: „Fraţi creştini din lumea întreagă”, apoi fiecare confesiune câte
un cântec, iar SRUC s-a încheiat cu renumita piesă „Vreau lângă Dumnezeu”. A urmat apoi o
agapă frăţească, organizată cu ajutorul credincioşilor binevoitori din biserica noastră. Cel mai
important a fost faptul că toţi participanţii au fost foarte încântaţi de reuşita acestui eveniment şi,
cu ajutorul Domnului, se întrevăd unele cooperări pe viitor.
Tot cu ajutorul Domnului am reuşit să realizăm o rugăciune în care să participe un număr
considerabil de creştini români care nu au mai privit la lucrurile ce îi despart, ci la cele ce îi
unesc… adică la Isus Hristos.
Pr. Radu Bokor
Încheierea Octavei de rugăciune pentru
Unitatea Creştinilor în Protopopiatul
Sarmisegetuza - 27 ianuarie 2010
http://www.bru.ro/lugoj/incheiere-octava-de-rug-in-prot-sarmisegetuza/
Încheierea Octavei de Rugăciune în Proropopiatul de Sarmisegetuza (9 fotografii)
29 ianuarie 2010, Băuţar
Încheierea Octavei de rugăciune s-a ţinut în parohia Băuţar (Jud. Hunedoara). Alături de Pr.
Szilvester Andrei Dorin, Protopopul Sarmisegetuzei s-a aflat şi Pr. Vasiloni Florin, paroh la
Bucova. Din partea altor culte a participat (doar) pastorul Bisericii Baptiste din localitate, D-nul
Petre Găină. Din diverse pricini Pr. ortodox nu a putut fi prezent. După terminarea Sfintei
Liturghii, la orele 13 a avut loc programul care a marcat înceheierea acestei săptămâni
ecumenice. După cuvântul rostit de D-nul Găină, corul bărbătesc al bisericii baptiste a prezentat
un scurt program de cântece bisericeşti. A urmat Pr. Vasiloni care a vorbit despre începuturile
construcţiei bisericii din localitate care este parţial terminată (sfinţirea demisolului a avut loc pe
25 octombrie 2009). În încheiere a vorbit Pr. Szilvester care accentuat nevoia şi importanţa "ca
toţi să fim Una" măcar în această săptămână dedicată Unităţii Creştinilor, şi a mulţumit celor
prezenţi.
Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor –
Bucuresti
Catholica.ro 09.01.2001:
http://www.catholica.ro/2001/01/09/saptamana-de-rugaciune-pentru-unitatea-crestinilor/
09.01.2001, Bucureşti (Viaţa Cultelor) - După cum se cunoaşte, în penultima săptămână din luna ianuarie
se organizează în fiecare an, pe plan internaţional, seri de rugăciune ecumenică pentru unitatea
creştinilor. Săptămâna de rugăciune de anul acesta este programată pentru perioada 18-25 ianuarie. Ea
are ca temă cuvintele lui Hristos Dumnezeu, “Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa” (Ioan 14, 1-6).
În Bucureşti, slujbele ecumenice vor fi oficiate în fiecare seară, începând cu orele 17,00 şi în ordinea
următoare, la: Catedrala romano-catolică “Sf. Iosif”, biserica anglicană, biserica reformată “Calvineum”,
Catedrala armeană “Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, biserica evanghelică C.A., biserica greco-catolică
“Adormirea Maicii Domnului” şi Catedrala patriarhală ortodoxă “Sfinţii Constantin şi Elena”. În ziua de 21
ianuarie, Bisericile se vor ruga pentru unitatea creştinilor în cadrul slujbelor duminicale obişnuite.
Creştinii sunt invitaţi să participe în număr cât mai mare la aceste rugăciuni pentru unitate, se spune în
comunicatul de presă semnat de Patriarhia Română, Arhiepiscopia Romano-Catolică, Arhiepiscopia
Armeană, Vicariatul Greco-Catolic, Parohia Anglicană, Parohiile Evanghelice C.A. şi S.A., Parohia
Reformată.
Textele pentru săptămâna de rugăciune au fost pregătite de un grup internaţional numit de comisia
“Credinţă şi Constituţie” a Consiliului Ecumenic al Bisericilor şi de Consiliul Pontifical (catolic) pentru
Unitatea Creştinilor, în timpul reuniunii din octombrie 1999 de la Casa de primire din localitatea Vulcan a
Bisericii Evanghelice Lutherane (Confesiunea de la Augsburg) din România.
În unele părţi ale României, Rugăciunea pentru unitatea creştinilor are o istorie de peste 25 de ani.
Prima celebrare de acest fel a avut loc în 1964 şi ea a fost repetată în anii următori.
Informaţiile provin din publicaţia “Lumina creştinului”, a Episcopiei romano-catolice de Iaşi. Anul acesta,
precizează sursa citată, creştinii de rit latin şi cei de rit răsăritean vor sărbători Învierea Domnului la
aceeaşi dată – 15 aprilie, “eveniment providenţial care ar trebui să fie sursă de inspiraţie pentru
Bisericile care caută să se pună de acord asupra unei date comune a Sfintelor Paşti”.
Bisericile din România membre ale Alianţei Evanghelice Mondiale ţin săptămâna de rugăciune în
perioada 7-14 ianuarie curent, potrivit programului Alianţei. Textele de meditat pentru acest eveniment
sunt publicate în revista “Creştinul azi” (nr. 3/2000) a Bisericilor Creştine Baptiste din România.
Predica Sfântului Părinte Papa Francisc la celebrare de încheiere a Săptămânii de Rugăciune pentru
Unitatea Creştinilor - Vatican, 25 ianuarie 2014
http://www.magisteriu.ro/predica-papei-la-incheierea-sruc-2014/
Diviziunile noastre rănesc trupul său, rănesc mărturia pe care suntem chemaţi să i-o aducem în lume.
Decretul Conciliului al II-lea din Vatican despre ecumenism, amintind textul sfântului Paul pe care l-am
meditat, afirmă în mod semnificativ: “Cristos Domnul a întemeiat o singură Biserică şi totuşi mai multe
comunităţi creştine se înfăţişează oamenilor ca adevărata moştenire a lui Cristos: toţi afirmă că sunt
ucenicii Domnului, însă ei nu simt la fel şi umblă pe căi diferite, ca şi cum Cristos însuşi ar fi împărţit”. Şi
apoi adaugă: “Această împărţire contrazice pe faţă voinţa lui Cristos şi este un scandal pentru lume,
constituind chiar o piedică pentru cauza preasfântă a vestirii Evangheliei la toată făptura” (Unitatis
redintegratio, 1). Noi toţi am fost dăunaţi de diviziuni. Noi toţi nu vrem să devenim un scandal. Şi pentru
aceasta noi toţi mergem împreună, frăţeşte, pe drumul spre unitate, făcând unitate şi în mers, acea
unitate care vine de Duhul Sfânt şi care ne aduce o singularitate specială, pe care numai Duhul Sfânt o
poate face: diversitatea reconciliată. Domnul ne aşteaptă pe toţi, ne însoţeşte pe toţi, este cu noi toţi pe
acest drum al unităţii.
Concluziile doresc sa le trageti fiecare in parte deoarece fiecare este responsabil pentru actiunile sale .
Eu v-am prezentat doar faptele !
Domnul cu mila !