Download doc - Optimizarea Relatiei Cost-Profit in Timp de Criza Economica

UNİVERSİTATEA CREŞTİNĂ "DİMİTRİE CANTEMİR"FACULTATEA DE FİNANŢE, BĂNCİ Şİ CONTABİLİTATE BRAŞOV

LUCRARE DE LİCENŢĂ

Absolvent:

Conducător ştiinţific:Lector univ. dr. SUCİU GHEORGHE

BRAŞOV2012

UNİVERSİTATEA CREŞTİNĂ "DİMİTRİE CANTEMİR"FACULTATEA DE FİNANŢE, BĂNCİ Şİ CONTABİLİTATE BRAŞOVSPECİALİZAREA: FİNANŢE Şİ BĂNCİ

OPTİMİZAREA RELAŢİE COST – PROFİT ÎN TİMP DE CRİZǍ ECONOMİCĂ

Absolvent:

Conducător ştiinţific:Lector univ. dr. SUCİU GHEORGHE

BRAŞOV 2012

2

UNİVERSİTATEA CREŞTİNĂ „DİMİTRİE CANTEMİR”FACULTATEA DE FİNANŢE, BĂNCİ Şİ CONTABİLİTATE – BRAŞOV

Specializarea:FİNANŢE Şİ BĂNCİ

ABSOLVENT:CRISTEAADINA - MIOARA

Forma de învăţământ: FRDurata studiilor: 3 aniPromoţia: 2011

CONDUCĂTOR ŞTİİNŢİFİC:

Lector univ. dr. SUCİU GHEORGHE

VİZA FACULTĂŢİİ:

LUCRARE DE LİCENŢĂ

TİTLUL: OPTİMİZAREA RELAŢİEİ COST – PROFİT ÎN TİMP DE CRİZǍ ECONOMİCǍ

2. CUPRİNS:

Introducere

1. Costul şi profitul intreprinderii

1.1 Conceptul de cost.tipuri de costuri, componentele costului.

1.2 Profitul intreprinderii

1.3 Relatia profit – cost

1.4 Optimizarea relaţiei cost - profit în timp de criză economică

2. Optimizarea relaţiei cost – profit la SC ALFA EXPERT SRL

2.1 Prezentare SC ALFA EXPERT SRL

2.2 Situaţiile financiare la 31. 12. 2010

2.3 Analiza cheltuielilor

2.4 Optimizarea relaţiei cost - profit

3. Concluzii şi propuneri

3

3. BİBLİOGRAFİE:

Suciu Gheorghe – Analiza economico-financiară a întreprinderii. Editura İnfomarket, Braşov, 2009;

Gheorghe Vâlceanu, V. Robu, N.Georgescu – Analiza economico - financiarǎ. Editura Economică, Bucureşti, 2004;

Chic G. Grigorescu C.J. – Analiza economico - financiarǎ. Abordări teoretice, studii de caz, teste grilă, vol I. Editura Universitară, Bucureşti 2006 ;

Ordinul 3055/ 2009 – Reglementări contabile prevăzute de Directivele Europene a IV-a şi a VII – a.

4. APRECİEREA LUCRĂRİİ DE LİCENŢĂ

Lucrarea de licenţă este/nu este unitară, are/nu are o structură corespunzătoare, rezolvă/nu rezolvă problemele enunţate în temă, este/nu este de nivel ştiinţific ridicat/mediu/satisfăcător/ nesatisfăcător, conţine/nu conţine contribuţii şi interpretări personale, nu este/este copiată după o altă lucrare similară, şi în consecinţă poate/nu poate fi susţinută în faţa comisiei de licenţă.

Nota acordată are la bază următoarele criterii de apreciere:

Nr. crt.

Criterii de apreciere

Calificative / Note acordate*

Foarte bine BineSatisfă-cător

Nesatis-făcător

10 9 8 7 6 5 4Actualitatea, complexitatea şi originalitatea temei lucrării de licenţăDocumentarea din literatura naţională şi internaţională

Documentarea practică pentru realizarea studiului de caz

Utilizarea unor surse statistice din ţară şi din străinătate

Prelucrarea şi sistematizarea informaţiilor din literatura de specialitatePrezentarea informaţiilor şi rezultatelor în tabele statistice şi sub formă graficăElaborarea şi fundamentarea economică a propunerilor

Concluziile finale ale lucrării şi contribuţia personală a autorului Utilizarea surselor bibliografice şi modul de trimitere la sursele bibliografice

10. Modul de tehnoredactare a lucrării şi utilizarea diacriticelor

Suma pe coloană a notelor acordate pe criterii:

Suma totală a notelor acordate:

Nota acordată**:

Semnătura conducătorului ştiinţific:

4

* Pentru fiecare criteriu de apreciere se trece semnul X, corespunzător calificativului şi notei acordate.** Nota acordată de conducătorul ştiinţific se calculează cu relaţia: Suma totală a notelor acordate / 10

5. Declaraţia pe proprie răspundere privind autenticitatea lucrării de licenţă

Subsemnata declar pe proprie răspundere, sub rezerva sancţiunilor legale şi morale, că la redactarea lucrării mele de licenţă nu am folosit decât sursele bibliografice menţionate în text şi în bibliografia de la finalul lucrării de licenţă. Declar că nu am mai prezentat această lucrare în faţa unei alte comisii de examen de licenţă.

Semnătura absolventului:

5

C U P R İ N S

İ N T R O D U C E R E.............................................................................................................................................1

1. COSTUL Şİ PROFİTUL INTREPRİNDERİİ.......................................................................................................2

1.1 CONCEPTUL DE COST.............................................................................................................................21.1.1 Tipuri de costuri.......................................................................................................................................41.1.2 Conţinutul costurilor................................................................................................................................51.1.3 Componentele costului marginal şi al costului de producţie...................................................................9

1.2 PROFİTUL INTREPRİNDERİİ...............................................................................................................111.2.1 Conceptul de profit.................................................................................................................................111.2.2 Tipuri de profit.......................................................................................................................................11

1.2.2 Analiza profitului...................................................................................................................................12 1.2.2.1 Analiza structurală a profitului.....................................................................................................13 1.2.2.2 Analiza factorială a profitului......................................................................................................14

1.3 RELAŢİA COST-PROFİT........................................................................................................................18 1.3.1 Analiza neliniară a producţiei care maximizează profitul.......................................................................18 1.3.2 Pragul de rentabilitate.............................................................................................................................21

1.3.2.1 Pragul de rentabilitate în unităţi fizice..........................................................................................21 1.3.2.2 Pragul de rentabilitate în unităţi valorice.....................................................................................22

1.4 OPTİMİZAREA RELAŢİEİ COST - PROFİT........................................................................................25 1.4.1 Metoda analizei valorii.............................................................................................................................26 1.4.2 Analiza preţului........................................................................................................................................27 1.4.3 Accesarea fondurilor nerambursabile......................................................................................................30

2. OPTİMİZAREA RELAŢİEİ COST - PROFİT LA S.C. ALFA EXPERT S.R.L...............................................31

2.1 PREZENTAREA S.C. ALFA EXPERT S.R.L.........................................................................................312.1.1 Sediul societăţii şi obiectul de activitate................................................................................................312.1.2 Repartizarea capitalului societăţii..........................................................................................................322.1.3 Structura organizatorică ........................................................................................................................322.1.4 Piaţa de desfacere...................................................................................................................................36

2.2 SITUAŢİA FİNANCİARĂ LA S.C.ALFA EXPERT S.R.L...................................................................392.2.1 Bilanţul contabil.....................................................................................................................................402.2.2 Contul de profit şi pierdere....................................................................................................................412.1.3 Notele explicative la situaţiile financiare...............................................................................................42

2.3 ANALİZA CHELTUİELİLOR LA S.C.ALFA EXPERT S.R.L............................................................422.3.1 Analiza cheltuielilor fixe........................................................................................................................44 2.3.1.1 Analiza factorială a cheltuielilor fixe la 1000 lei cifra de afaceri.................................................45 2.3.1.2 Estimarea nivelului probabil a cheltuielilor fixe...........................................................................462.3.2 Analiza cheltuielilor variabile................................................................................................................47 2.3.2.1 Analiza factorială a cheltuielilor variabile la 1000 lei cifra de afaceri.........................................48 2.3.2.2 Estimarea evoluţiei probabile a cheltuielilor variabile..................................................................49

2.4 OPTİMİZAREA RELAŢİEİ COST-PROFİT LA S.C. ALFA EXPERT S.R.L...................................492.4.1Rata rentabilităţii comerciale..................................................................................................................502.4.2 Rata rentabilităţii resurselor consumate.................................................................................................522.4.3 Rata rentabilităţii economice.. ...............................................................................................................522.4.4 Rata rentabilităţii financiare...................................................................................................................542.4.5 Analiza pragului de rentabilitate............................................................................................................552.4.6 Analiza rezultatului net al exercitiului...................................................................................................56

3. CONCLUZİİ Şİ PROPUNERİ............................................................................................................................59

3.1 CONCLUZİİ................................................................................................................................................59

3.2 PROPUNERİ...............................................................................................................................................60

B İ B L İ O G R A F İ E..........................................................................................................................................61

A N E X E.......................................................................................................................63-68

LUCRARE DE LICENŢĂ

İ N T R O D U C E R E

Atât costul cât şi profitul sunt principalii indicatori utilizaţi în măsurarea performanţei

întreprinderii. De-a lungul timpului, noţiunea de profit a cunoscut multe definiţii. Conform lui

Adam Smith, profitul este definit ca venitul economic total al întreprinderii după deducerea

salariilor şi rentei financiare. Joseph Scumpeter consideră profitul ca un excedent al profitului

peste cost. Costul, în concepţia lui G. Buse, este definit ca reprezentând „ consumuri de

mijloace economice care se efectuează la exploatarea, întreţinerea şi administrarea de la o zi

la alta în vederea menţinerii activelor angajate în organizarea unei activităţi economice”

Optimizarea reprezintă raţionamentul sau calculul ce urmăreşte găsirea celei mai bune

soluţii pentru rezolvarea anumitei probleme, aflarea parametrilor corespunzători maximului

unei funcţii. În optimizare, întotdeauna factorul de acoperire nu scade, ori creşte ori rămâne

neschimbat.

Pentru optimizarea profitului se iau în calcul măsuri de creştere a preţului de vânzare,

majorarea volumului fizic al producţiei, reducerea cheltuielilor variabile unitare, reducerea

cheltuielilor fixe, modificarea structurii producţiei.

Problema optimizării costurilor presupune un algoritm mai complicat, începând cu

recunoaşterea şi clasificarea funcţiilor şi tipologiei sistemului şi până la aplicarea în practică a

rezultatelor calculelor matematice.

Optimizarea poate avea 3 semnificaţii: succes, rezultatul acţiunii şi acţiune.

Succesul reprezintă reuşita unei afaceri, care poate consta în mai multe stări

favorabile, fiind dificil de a găsi un singur rezultat pentru a defini succesul.

Rezultatul acţiunii exprimă o valoare obţinută ca urmare a unei acţiuni. Conform

succesului, profitul nu reprezintă doar rezultatul măsurat al unei acţiuni, ci întregul proces de

formare a performanţei.

Într-o întreprindere, atât costul cât şi profitul pot fi analizate cu ajutorul situaţiilor

financiare. Pentru a fi performantă, o întreprindere trebuie să fie rentabilă (capacitatea de a

obţine profit), lichidă (disponibilitatea de a-şi plăti la scadenţă datoriile pe termen scurt) şi

solvabilă (capacitatea de a-şi achita datoriile pe termen lung).

Aceste informaţii se pot obţine din bilanţ, care arată poziţia financiară a întreprinderii

şi din contul de profit şi pierdere, care înglobează performanţa financiară a întreprinderii.

1


Contul de profit şi pierdere sau contul de rezultate este o situaţie financiară prin care

se măsoară şi evaluează performanţele întreprinderii activităţii unei firme în cursul unei

perioade date. Măsurarea performanţelor întreprinderii vizează în mod esenţial măsurarea

profitului. Profitul se determină ca diferenţă între veniturile obţinute şi cheltuielile efectuate

de întreprindere în timpul exerciţiului financiar.

În această lucrare am încercat să cuprind toate aspectele legate de contul de profit şi

pierdere şi de ratele de rentabilitate.

Capitolul 1 al lucrării cuprinde aspecte teoretice privind costul si profitul, tipuri,

componentele acestor doi indicatori dar şi analiza acestora din punct de vedere teoretic şi

potrivit OMFP 3055/2009. Analiza producţiei care maximizează profitul şi analiza pragului

de rentabilitate sunt alte aspecte teoretice importante în analiza costului şi profitului. Alte

aspecte tratate în acest capitol sunt optimizarea relaţiei cost profit în timp de criză economică,

analiza preţului şi accesarea fondurilor europene nerambursabile

Capitolul 2 conţine în subcapitolul 2.1 un scurt istoric al societăţii S.C. ALFA

EXPERT S.A., sediul societăţii şi obiectul de activitate, repartizarea capitalului societăţii,

structura organizatorică şi piaţa de desfacere. Subcapitolele 2.2 şi 2.3 conţin o analiză a

evoluţiei situatiilor financiare, ţinând cont de datele furnizate de Bilanţul contabil şi Contul de

profit şi pierdere al societăţii la 31.12.2011.

Capitolul 3 concluzii şi propuneri studiază starea întreprinderii şi sugerează câteva idei

pentru viitorul activitǎţii sale economice.

2


1. COSTUL Şİ PROFİTUL İNTREPRİNDERİİ

1.1 CONCEPTUL DE COST

Costul reprezintă o categorie economică care se manifestă nemijlocit în producţia

materială, respectiv în activitatea de creare a bunurilor materiale. O altă definiţie a costului

este astfel: operaţiune, subdiviziune organizaţională, contract sau alt tip de unitate a

procesului de activitate pentru care sunt cuantificate datele referitoare la costuri şi se stabileşte

o metodă de determinare a costului pe procese, produse, comenzi. Costurile sunt asociate

tuturor tipurilor de întreprinderi cu activitate de producţie, comercială, de servicii şi altele.

Activitatea diverselor întreprinderi implică îmbinarea resurselor în scopul realizării de

produse, lucrări, servicii, funcţii, activităţi etc.

În contabilitatea financiară, costul este definit ca sacrificiul făcut în scopul de a deţine

un anumit bun sau serviciu. Sacrificiul poate fi măsurat prin numerarul cheltuit, proprietatea

transferată, servicii prestate. İndiferent de alternativele de decizie şi de varianta adoptată de

întreprindere, consumul de resurse este inevitabil. În contabilitatea managerială, termenul de

cost este utilizat în mai multe sensuri, motivul fiind multitudinea tipurilor de costuri.

Costul poate fi definit astfel:

ansamblul de cheltuieli incorporale care corespund fie unui calcul privind o funcţie sau o

parte a întreprinderii, fie unui calcul privind un obiectiv, o prestare de serviciu sau un grup

aflat într-un anumit stadiu, altul decât cel final;

Suma de bani cheltuită pentru producerea sau cumpărarea unui bun, efectuarea unei

lucrări sau prestarea unui serviciu;

Un consum de mijloc orientat spre un scop economic determinat;

Un sacrificiu de resurse sau de valoare;

Un indicator sintetic care, alături de productivitatea muncii şi rentabilitate, caracterizează

calitatea, eficienţa activităţii economice, modul în care sunt gestionate fondurile

gospodăreşti.

Dacă bilanţul este una dintre atribuţiile managementului întreprinderii doar la sfârşitul

unui exerciţiu financiar, costul activităţii acesteia constituie, cel mai adesea, subiectul

preocupărilor sale permanente, de-a lungul întregului exerciţiu financiar.

Privind la sursa de informaţii din contabilitatea financiară, costurile sunt sinonime cu

cheltuielile. Nu trebuie confundat noţiunea de cost şi cheltuială. În sens larg, cheltuiala este

sinonimă cu o „dare de bani”, adică o plată. Plăţile constituie, de regulă, o cheltuială în sens

3


financiar. Factorul determinat care hotărăşte dacă o cheltuială în sens financiar constituie sau

nu element de cost, este consumul, adică legătura ei nemijlocită cu obiectul de cost şi nu darea

de bani.

1.1.1 Tipuri de costuri

În general, tipurile de costuri implicate şi modul de clasificare al acestora depind de

tipul de întreprindere avută în vedere. O întreprindere cu activitate de producţie este mult mai

complexă decât celelalte tipuri de întreprinderi, fiind implicată atât în producţie cât şi în

marketing şi administraţie. O înţelegere concretă a structurii costurilor unei întreprinderi cu

activitate de producţie oferă o vedere de ansamblu, care poate fi extrem de utilă în înţelegerea

structurii costurilor celorlalte tipuri de întreprindere. Ordinul 3055/2009 privind

Reglementările contabile prevăzute de directivele europene, stabilesc elementele care pot fi

incluse în costuri. Astfel, costul de producţie este determinat prin adăugarea la costul de

achizitie al materiilor prime şi consumabilelor utilizate a costurilor înregistrate de

întreprindere, care sunt direct atribuite procedurii acelui bun.

Diferitele tipuri de costuri pot fi definite şi caracterizate ţinând cont de cele trei

dimensiuni caracteristice acestora şi anume:

a) câmpul de aplicare;

b) momentul de calcul;

c) conţinutul costurilor.

a) Potrivit dimensiunii câmpului de aplicare, costul se calculează asupra:

unei funcţiuni economice a întreprinderii (aprovizionare, producţie, desfacere);

unui mijloc de exploatare (unei maşini, loc de muncă);

unei activităţi;

unei grupe de produse, unui produs;

unui centru de responsabilitate.

Astfel pot fi calculate diferite tipuri de costuri:

Costul aprovizionării, cuprinde totalitatea cheltuielilor efectuate in procesul de

aprovizionarea materiilor prime, materialelor, materialelor consumabile. Aici se includ

cheltuielile din transport, depozitare, manipulare, taxe vamale, alte servicii incluse in procesul

de aprovizionare;

4


Costul producţiei. Potrivit Ordinului nr. 3055/20091 privind aprobarea

Reglementarilor contabile conforme cu directivele europene, costul de producţie al unui bun

cuprinde costul de achiziţie el materiilor prime si materialelor consumabile si cheltuielilor de

producţie, direct atribuite bunului.

Costul desfacerii (distribuţiei) cuprinde cheltuieli aferente depozitării, transportului,

desfacerii, publicitate, etc.

Costul administraţiei include cheltuielile serviciilor funcţionale, cercetare,

secretariat, management general.

Costul produsului cuprinde toate cheltuielile asociate cu bunurile achiziţionate sau

produsele fabricate în scopul vânzării sau consumului intern. Cheltuielile angajate

neamortizate pot fi imobilizate, stocate sau de repartizat pe mai multe exerciţii.

Costul perioadei delimitează cheltuielile angajate care nu au legătură directă cu

achiziţionarea sau producerea de bunuri şi exerciţii în vederea revânzării. Ele sunt recunoscute

de rezultatul de referinţă fără a se căuta o legătură cu stocul cumpărat sau produsul vândut.

b) Momentul de calcul.

Dacă ne raportăm la momentul de calcul al costurilor, avem două tipuri:

Costuri efective, sunt calculate după consumarea proceselor, activităţii sau realizarea

produselor la care se referă;

Costuri prestabilite (previzionale), sunt calculate anterior realizării proceselor, activităţilor

sau produselor care reclamă estimarea consumurilor de resurse.

1.1.2 Conţinutul costurilor

Ţinând cont de conţinutul costurilor, avem mai multe categorii de costuri, stabilite de

două criterii:

Dependenţa faţă de variaţia nivelului de activitate;

- costuri variabile, consumul de resurse se modifica în acelaşi sens într-o anumită

proporţie cu volumul producţiei fizice;

- costurile fixe, volumul valoric de resurse nu se modifică la o variaţie a nivelului

activităţii, ci rămâne constant.

Modul de identificare a consumului de resurse:

- costuri directe, sunt costurile constituite din cheltuielile pentru care echivalentul

valoric al consumurilor poate fi identificat;1 Ordinul 3055/2009 privind aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, Reguli de evaluare - Secţiunea 8.

5


- costurile indirecte, echivalentul valoric al consumurilor de resurse nu se regăseşte în

costul produsului decât după calcule ulterioare.

Luând în considerare cele două criterii, variaţia nivelului de activitate şi identificarea

consumului de resurse, avem următorul tabel:

Tabelul 1.1 – Variaţia nivelului de activitate şi identificarea consumului de resurse

Costuri variabile Costuri fixe

Costuri directe I III

Costuri indirecte II IV

I. Costuri variabile directe, cuprind cheltuieli care depind de variaţia nivelului de

activitate şi se regăsesc în costul produsului ( cheltuieli cu materii prime, direct consumate,

cheltuieli cu manopera directă);

II. Costuri variabile indirecte, cuprind cheltuielile care se modifică la o variaţie a

volumului de activitate fără a afecta direct costul unui anumit produs, ele fiind comune mai

multor produse;

III. Costuri fixe directe, cuprind cheltuielile care pot fi afectate direct în costul unui

produs şi care sunt independente de volumul de activitate;

IV. Costuri fixe indirecte, cuprind cheltuielile care nu se modifică în funcţie de

volumul activităţii şi formează o masă comună de cheltuieli care se regăsesc în costul

produsului după o analiză temeinică.

În cele mai multe cazuri, preţurile produselor, lucrărilor şi serviciilor se stabilesc

pornind de la costuri, pe baza relaţiilor:

Costul de producţie + marja beneficiarului = preţul de vânzare

Costul complet + profitul = preţul de vânzare 2

A. Costurile totale (complete), cuprind toate cheltuielile efectuate de întreprindere

pentru producerea unui produs, lucrare sau serviciu. Din aceste cheltuieli o parte sunt costuri

variabile iar o parte costuri fixe, relaţia de calcul fiind următoarea:

2 C.Caraiman, M. Dumitrana, Bazele contabilităţii, Ediţia a III-a revizuită şi adăugită, Editura Universitară, Bucureşti, 2008, pag 266.

6

Variaţia nivelului de activitate

Identificareaconsumului de resurse


Costuri totale = costuri variabile + costuri fixe

B. Costurile fixe3 sunt acele cheltuieli ale întreprinderii care pe termen scurt sunt

relativ independente de volumul producţiei obţinute şi cuprind: amortizarea capitalului fix,

chirii, salariile personalului administrativ, de conducere, cheltuieli de întreţinere, dobânzi.

Aceste cheltuieli nu sunt afectate de variaţia volumului producţiei, întreprinderea suportând

costurile fixe independent de evoluţia producţiei. Costurile fixe rămân relativ constante la o

variaţie la volumul fizic al producţiei, iar pe unitatea de produs scad la o creştere a volumului

fizic al producţiei şi cresc dacă volumul fizic al producţiei scade. Evoluţia acestor costuri pe

unitatea de produs este determinată de nivelul costurilor fixe totale şi de gradul de încărcare a

capacităţii de producţie.

Pe termen scurt, costurile fixe reprezintă o dreaptă paralelă cu axa calităţii, iar pe

termen lung, costul devine dependent de producţie, fiind o funcţie crescătoare a capacităţii de

producţie ce se poate modifica datorită investiţiilor.

Cost

Costuri fixe

O Q

Fig. 1.1 Costurile fixe

C. Costurile variabile, sunt costurile care se modifică pe total, proporţional cu

volumul activităţii. Costurile totale variabile cresc sau scad după cum nivelul activităţii creşte

sau scade. Un aspect interesant al compo 3rtamentului costurilor variabile este acela că un cost

variabil rămâne constant atunci când este exprimat pe unitatea de produs. Se includ în această

categorie de cost: cheltuielile cu materii prime, materiale, combustibil, energie, salariile

directe, contribuţiile la asigurări aferente salariilor directe. La o întreprindere comercială în

costurile variabile se includ costul bunurilor vândute, comisioane aferente vânzărilor.

În funcţie de proporţia modificării nivelului costurilor variabile faţă de proporţia

modificării volumului fizic al producţiei, avem următoarele costuri variabile:

a) costuri proporţionale;

b) costuri progresive;

c) costuri degresive;

33Gh.Vâlceanu , V. Robu, N. Georgescu – Analiza economico – financiară, Editura Economică, Bucureşti 2004, pag 47.

7


d) costuri flexibile.

D. Costurile proporţionale sunt acele costuri care în totalitatea lor îşi modifică

nivelul în aceeaşi proporţie şi în acelaşi sens cu modificarea volumului producţiei, în unitatea

de produs rămânând constantă. Exemple de costuri proporţionale ar fi costurile de materii

prime, costurile cu manopera directă. Factorii care determină salturi ascendente acestor

costuri sunt creşterea tarifelor de salarizare, transport, creşterea tarifelor de salarizare,

transport, creşterea preţului de achiziţie. Factori care determină salturi descendente: reducerea

normelor de consum la materii prime, modificarea normelor de muncă prin creşterea

productivităţii muncii. Costurile proporţionale respectă raportul de proporţionalitate pentru un

anumit volum al producţiei, conform următorului grafic.

Cost

Costuri proporţionale

O

Fig.1.2 Costuri proporţionale

E. Costurile progresive au un ritm de creştere superior volumului de creştere fizic al

producţiei iar pe unitatea de produs cresc în proporţie mai mare decât creşte volumul fizic al

producţiei. Reprezentarea lor este redată în figura următoare.

OA – porţiune cu costuri proporţionale;

AC – porţiune cu costuri progresive.

Creşterea progresivă a acestor costuri poate fi datorată creşterii tarifelor de salarizare a

personalului fără o compensare a productivităţii muncii, încadrarea de puţin calificaţi ori

consumaţii suplimentare de resurse

. Cost C

Costuri progresive

A

O

Fig.1.3 Costuri progresive

F. Costurile degresive, în totalitatea lor, cresc într-un ritm mai mic decât ritmul de

creştere al volumului fizic al producţiei, iar pe unitatea de produs scad. Ele pot fi reprezentate

grafic ca în figura următoare.

8


A

O Q

Fig.1.4 Costurile degresive

OA – porţiune cu costuri proporţionale;

AC – porţiune cu costuri degresive.

G. Costurile flexibile, au o evoluţie neregulată în raport cu modificarea volumului

fizic al producţiei. Aceste costuri pot evolua liniar sau neliniar iar un exemplu de costuri

flexibile se întâlneşte în activitatea termocentralelor şi a centralelor electrice de termoficare.

1.1.3 Componentele costului marginal şi al costului de producţie.

Costul marginal are o mare importanţă în procesul decizional de dezvoltare a

întreprinderii, pentru stabilirea capacităţii optime, pentru luarea unor decizii privind

suplimentarea sau reducerea producţiei, mărimea capacităţii de producţie.

Costul marginal4 se referă cu precădere la activitatea pe termen scurt, în cazul în care

costurile fixe rămân neschimbate. În cazul utilizării integrale a capacităţii de producţie, nu

putem avea costuri marginale dacă creşte producţia, întrucât vor creşte şi costurile fixe. Limita

până la care se poate aplica costul marginal depinde de un factor cheie: vânzările, resursele

financiare, mâna de lucru calificată, oferta pentru o anumită materie primă. Pentru

cunoaşterea intervalului de producţie în limitele căruia se poate desfăşura activitatea, existând

o variaţie a costurilor, se determină elasticitatea costurilor în raport cu producţia, respectiv

raportul dintre variaţia relativă a 5costurilor şi variaţia relativă a producţiei. Coeficientul de

elasticitate este egal cu raportul dintre costul marginal şi costul mediu unitar al nivelului

precedent.

Relaţia de calcul este:

E = ( ΔC / C) / ( ΔQ / Q ) => E = ( ΔC / ΔQ ) / ( C / Q ) = Cmu / c

Cmu = costul marginal unitar;

44 Suciu Gh..- Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura İnfomarket, Braşov 2009, pag 2845

9


c - costul mediu unitar.

Costul marginal constituie un instrument eficient în determinarea limitei optime a

gestiunii, în special în domeniul preţurilor şi tarifelor.

Costurile de producţie5 sunt afectate de tipul întreprinderii şi de natura activităţii

acesteia. Producţia implică transformarea materiilor prime, materialelor etc. în produse finite,

utilizând factorii de producţie. Acest tip de cost include toate cheltuielile generate în cursul

desfăşurării procesului de producţie. 6Conform Ordinului nr. 3055/2009 privind aprobarea

Reglementarilor contabile conforme cu directivele europene, în costul de producţie poate fi

inclusă o proporţie rezonabilă din cheltuielile care sunt indirect atribuite bunului, în măsura în

care acestea sunt legate de perioada de producţie.

Cheltuielile pot fi clasificate în:

cheltuieli directe privind materiile prime, denumite costuri materiale directe;

cheltuieli directe privind forţa de muncă, denumite costuri salariale directe;

cheltuieli generate de producţie, cheltuieli comune, regie de producţie, denumite cheltuieli

indirecte de producţie.

Costurile materiale directe reprezintă toate cheltuielile aferente oricărui tip de

material care devine parte componentă a produsului finit şi care poate fi atribuit uşor şi

economic unei unităţi specifice de produs. Costurile materiale nu includ articole ce nu pot fi

identificate direct de produs, ele fiind evidenţiate mult mai greu.

Costurile salariale directe reprezintă toate cheltuielile legate de forţa de muncă

utilizată, care pot fi atribuite unor unităţi specifice de produs. Cheltuielile privind forţa de

muncă utilizată în producţie, care nu pot fi atribuite uşor unor unităţi specifice de produs, sunt

evidenţiate în contabilitate ca indirecte.

Costurile indirecte de producţie reprezintă un ansamblu variat de cheltuieli legate de

procesul de producţie, ce nu por fi atribuite uşor şi economic unor unităţi specifice de produs

(de exemplu, materiale indirecte: adeziv, cuie, lubrifianţi; salarii indirecte: salariile

personalului de întreţinere, ale specialiştilor; alte cheltuieli privind producţia:căldura,

iluminatul, reparaţii, chiria, întreţinerea)

directe Costuri

Materiale materiale

directe

6 5 Suciu Gh..- Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura İnfomarket, Braşov 2009, pag 284 6Ordinul 3055/2009 privind aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, Reguli de evaluare - Secţiunea 8

10


Salarii + directe Costuri Cost de

elemente salariale producţie

asociate directe

indirecte

Costuri

indirecte indirecte de

producţie

Fig. 1.5 Componentele costului de producţie

1.2 PROFİTUL İNTREPRİNDERİİ

1.2.1 Conceptul de profit

Profitul este definit ca fiind partea rămasă din venitul total ce aparţine

întreprinzătorului după ce s-au scăzut toate cheltuielile aferente venitului respectiv. Prin profit

se poate face identificarea disponibilităţilor şi posibilităţilor de dezvoltare a firmei. Acesta

reflectă mărimea absolută a rentabilităţii iar gradul în care capitalul sau utilizarea resurselor

întreprinderii aduc profit, este reflectat în rata rentabilităţii.

Ca indicator în mărime absolută a rentabilităţii, profitul prezintă:

sursa de informare a creşterii firmei;

un mijloc de control al gestiunii economico-financiare;

sursă de plată a capitalurilor împrumutate;

un mijloc de cointeresare a acţionarilor, salariaţilor, managerilor, proprietarilor;

sursa de alimentare a bugetului statului.

1.2.2 Tipuri de profit

În conformitate cu sistemul actual de planificare şi de evidenţă economico –

financiară, profitul ne apare într-o dublă ipostază:

ca profit net, care rămâne la dispoziţia firmei pentru a fi repartizat conform destinaţiilor

prevăzute, calculat ca diferenţă între profitul impozabil (Pi) şi impozitul pe profit (Ip):

– cheltuieli nedeductibile

11


– venituri neimpozabile

ca profit brut, calculat ca diferenţă între veniturile totale şi cheltuielile totale ale

întreprinderii. Întrucât în contabilitatea financiară nu apare noţiunea de profit brut, în

practică se foloseşte cea de profit înaintea impozitării sau rezultatul exerciţiului înaintea

deducerii cheltuielilor financiare cu dobânzile şi impozitul pe profit. Profitul brut se mai

poate stabili prin însumarea rezultatului exploatării cu rezultatul financiar şi extraordinar

al exerciţiului, conform relaţiei:

= rezultatul exploatării

= rezultatul financiar ( )

= rezultatul extraordinar ( )

1.2.3 Analiza profitului

Analiza rentabilităţii se realizează mai ales pe baza contului de profit şi pierdere, cu

ajutorul unor indicatori rezultaţi din soldurile intermediare de gestiune, precum şi din

capacitatea de autofinanţare şi pragul de rentabilitate.

Contul de profit şi pierdere (CPP) este o componentă obligatorie a situaţiilor

financiare ce arată modul în care s-a ajuns de la situaţia patrimonială de la începutul anului

(bilanţul de deschidere) la cea de la finele perioadei (bilanţul de închidere), prin intermediul

veniturilor şi cheltuielilor.

Conform Ordinului nr. 3055/20097 privind Reglementările contabile conforme cu

directivele e 7uropene, în contul de profit şi pierdere poate fi inclus numai profitul realizat la

data bilanţului. Contul 121 „Profit sau pierdere” este unul bifuncţional ce conţine următoarele

înregistrări în creditul contului:

- la sfârşitul perioadei, soldul creditor al conturilor din clasa 7 (701 la 786);

- pierderile contabile realizate în exerciţiul financiar încheiat, transferate la începutul

exerciţiului financiar următor asupra rezultatului reportat (117).

În debitul contului 121 : „Profit sau pierdere” se înregistrează:

- la sfârşitul perioadei, soldul debitor al conturilor de cheltuieli (601 la 698);

77 Ordinul 3055/2009 privind aprobarea Reglementarilor contabile conforme cu directivele europene, Reguli de evaluare - Secţiunea 8.

12


- profitul net realizat în exerciţiul financiar încheiat, care a fost repartizat la rezerve,

conform prevederilor legale (129);

- profitul net realizat în exerciţiul financiar următor în rezultatul reportat (117).

După conţinutul informaţional, contul de profit şi pierdere poate îmbrăca două forme:

cont de profit şi pierdere cu prezentarea veniturilor şi cheltuielilor după natura lor;

cont de profit şi pierdere cu prezentarea după destinaţie a cheltuielilor de exploatare.

După forma de prezentare, contul de profit şi pierdere poate fi:

sub formă de listă (verticală), care prezintă formarea din treaptă în treaptă a rezultatului

exerciţiului;

sub formă de cont (tablou bilateral), unde cheltuielile şi pierderile sunt trecute în partea

stângă iar veniturile şi profitul sunt prezentate în partea dreapta.

Soldurile intermediare de gestiune reprezintă principalii indicatori economico–

financiari stabiliţi pe baza contului de profit şi pierdere, cu ajutorul cărora se caracterizează

modul de folosire a resurselor materiale, financiare şi umane ale firmei. Soldurile

intermediare de gestiune utilizate în România sunt următoarele: marja comercială, producţia

exerciţiului, valoarea adăugată, excedentul brut din exploatare, rezultatul exploatării,

rezultatul curent al exerciţiului, rezultatul extraordinar, rezultatul brut, rezultatul net.

Pe total întreprindere şi pe produse, analiza profitului se realiza atât din punct de

vedere structural cât şi factorial.

1.2.3.1 Analiza structurală a profitului

Urmăreşte stabilirea contribuţiei diferitelor tipuri de rezultate la modificarea totală,

precum şi punerea în evidentă a schimbărilor intervenite pe elemente componente. Această

analiză are drept scop evidenţierea ponderii şi dinamicii rezultatelor aferente celor trei

categorii de activităţi care se desfăşoară în cadrul unei întreprinderi: de exploatare, financiară

şi extraordinară. Analiza structurală a rezultatului brut al exerciţiului, în funcţie de gruparea

veniturilor şi cheltuielilor, după natura lor, se face după următoarea schemă:

Marja brută faţă de Venituri din exploatare

cheltuielile variabile

Cheltuieli variabile

Rezultatul exploatării Cheltuieli fixe de exploatare de exploatare

13


+

Venituri financiare

Rezultatul brut Rezultatul al exerciţiului financiar

Cheltuieli financiare

+

Venituri extraordinare

Rezultatul extraordinar Cheltuieli extraordinare

Fig. 1.6 Analiza structurală a rezultatului brut al exerciţiului

Cea de a doua metoda de analiza structurala a rezultatului brut al exerciţiului este

cunoscută ca metoda clasificării după funcţia cheltuielilor sau a „costului vânzărilor”. Aceasta

metodă oferă uneori informaţii mai relevante pentru utilizatori decât clasificarea după natură.

Întreprinderea care clasifică cheltuielile după funcţie, trebuie să prezinte informaţii

suplimentare despre natura cheltuielilor, inclusiv cheltuielile cu amortizarea şi cu personalul.

Relaţia de calcul pentru stabilirea profitului brut este:

Pb = Vt – Ct

Vt = Ve + Vf + Vex

Ct = Ce + Cf + Cex

Vt – venituri totale Vex – venituri extraordinare

Ct – cheltuieli totale Ce – cheltuieli din exploatare

Ve – venituri din exploatare Cf – cheltuieli fixe

Vf – venituri financiare Cex – cheltuieli extraordinare

1.2.3.2 Analiza factorială a profitului se face stabilind contribuţia financiară a

fiecărui factor, la mărimea profitului brut sau net al întreprinderii.

A. Analiza factorială a profitului la nivel de întreprindere – are ca scop stabilirea

sistemului de factori care determină modificarea acestuia în vederea alegerii criteriilor

principale privind evoluţia sa în viitor. Aprofundarea acesteia se poate face având în vedere

următoarele categorii de rezultate:

Rezultatului brut al exerciţiului (Rb) se determina ca diferenţă între veniturile

totale şi cheltuielile totale conform relaţiei:

14


- rezultatul (profitul) mediu brut la un leu venituri totale.

Rezultatul exploatării ( Re ) caracterizează în mărime absolută rentabilitatea

ciclului de exploatare şi se determină ca diferenţă între veniturile din exploatare (Ve ) şi

cheltuielile aferente acestora ( Che), conform relaţiei:

Re = Ve – Che

Cifra de afaceri. Analiza profitului aferent cifrei de afaceri poate fi efectuată

folosind unul din modelele următoare:

a) Pr = ∑ qv ∙ p - ∑ qv ∙ c

b) Pr = ∑ qv ∙ p = CA ∙ , unde

– cantitatea vândută

p – preţul de vânzare ;

c – costul unitar;

– profitul mediu la 1 leu cifra de afaceri.

c)

B. Analiza factorială a profitului pe produs ( ) se poate realiza pe baza

modelului:

=

C = + +

= ∑ csj ∙ p

= t ∙

– cheltuielile cu materiile prime si materialele directe pe unitatea de produs;

– cheltuieli cu salariile directe, inclusiv contribuţiile acestora, pe unitatea de produs;

– cheltuieli indirecte pe unitatea de produs;

– consum specific din resursa materială „j ”;

pj – preţul de aprovizionare al resursei „j ”;

t – timpul de munca pe unitatea de produs;

– salariul mediu orar;

15


– suma cheltuielilor indirecte;

q - volumul fizic al producţiei obţinute.

Profitul8 reflectă mărimea absolută a rentabilităţii iar gradul în care capitalul sau

utilizarea resurselor întreprinderii aduc profit, este reflectat în rata rentabilităţii. Aceasta este

un raport între un indicator de rezultate (profit sau pierdere ) şi un indicator care arată un flux

de activitate (cifra de afaceri neta sau resurse consumate) sau un „ stoc” (capital propriu,

active totale).

Principalele rate operaţionale utilizate în analiza financiară a întreprinderii sunt:

1. Rata ren 8tabilităţii comerciale ( ) exprimă corelaţia dintre profitul total aferent

vânzărilor şi cifra de afaceri. Prin rata rentabilităţii comerciale este caracterizată eficienţa

politicii comerciale (aprovizionare, stocare, desfacere) şi a politicii de preţuri a firmei.

Determinarea ratelor rentabilităţii comerciale se face conform modelelor:

1.

2. = ∙ 100

– profitul aferent cifrei de afaceri nete;

– profitul net.

- cifra de afaceri.

3. =

– structura producţiei vândute pe produse

– rata rentabilităţii comerciale pe produse.

2. Rata rentabilităţii resurselor consumate ( Rrc ), sau rata rentabilităţii costurilor,

reprezintă raportul dintre rezultatul exploatării aferent cifrei de afaceri şi costurile totale de

exploatare, aferente vânzărilor, fiind stabilit conform relaţiei:

Metodologia de analiză şi cuantificare a influenţelor factorilor se face utilizând metoda

substituţiilor în lanţ şi se prezintă astfel:

88Suciu Gh. – Analiza economico – financiară, Editura İnfomarket, Brasov 2009, pag 192

16


3. Rata rentabilităţii economice 9

9 (Re) reflecta corelaţia dintre un rezultat economic

şi mijloacele economice (capitalul) angajate pentru obţinerea acestuia. Acest tip de

rentabilitate este independent de structura financiar (gradul de îndatorare), politica fiscală de

impozitare a profitului, precum şi de evenimentele extraordinare. Se poate determina astfel:

Re = ∙100

RE = rezultatul exploatării;

At = activele totale.

Modificarea ratei rentabilităţii economice se explica prin cei doi factori direcţi: viteza

de rotaţie a activului total (CA/ At) şi rata rentabilităţii comerciale sau rata marjei brute la 1

leu vânzări. Factorii direcţi care influenţează rata rentabilităţii economice sunt daţi de relaţiile:

İnfluenta vitezei de rotaţie a activului total (Δ CA/At)

İnfluenta ratei rentabilităţii comerciale (Δ RE/CA)

4. Rata rentabilităţii financiare (Rf ) exprimă corelaţia dintre profit şi capitaluri în

calitatea lor de surse de finanţare activităţii întreprinderii. Analiza ratei rentabilităţii financiare

se structurează în funcţie de sfera de cuprindere a capitalurilor: proprii şi permanente.

Rata rentabilităţii financiare a capitalurilor proprii, reflectă corelaţia dintre profitul net,

ca venit al acţionarilor si capitalurile proprii ale firmei, conform relaţiei:

Rf = x 100, unde

Rf – rata rentabilităţii financiare a capitalurilor proprii;

Pn – profit net;

Kp – capitaluri proprii.

Rata rentabilităţii financiare a capitalurilor proprii trebuie analizat ţinând cont de

următoarele elemente:

- Perioada analizată;

- Riscurile pe care şi le asumă firma;

- Valoarea contabilă a capitalului propriu.

99http://www.conta.ro

17


Rata rentabilităţii financiare a capitalului permanent (Rfp) se calculează ca raport între

profitul brut (Pb) si capitalul permanent (capital propriu + capital împrumutat pe termen

mediu si lung + provizioanele pentru riscuri si cheltuieli).

Modelul de analiza este:

Rfp = 100

Rfp - rata rentabilităţii financiare a capitalurilor permanente;

Pb - profit brut ;

Kper - capitaluri permanente;

sau

Rfp =

CA / Kpr – cifra de afaceri medie al 1 leu capital permanent;

Pb / CA – profit mediu la 1 leu cifra de afaceri.

1.3 RELAŢİA COST - PROFİT

1.3.1 Analiza neliniară a producţiei care maximizează profitul.

Făcându-se distincţie între eficacitatea tehnică şi rentabilitate, se poate spune că, de

regulă, o întreprindere nu poate fi rentabilă fără a se caracteriza prin eficacitatea tehnică. Dar

ea poate fi eficace fără a fi rentabilă. Aceasta înseamnă că întreprinderea în cauză, deşi este

bine înzestrată tehnic, nu se adaptează bine la condiţiile pieţei. O asemenea apreciere se

întemeiază pe faptul că o întreprindere modernă oferă pieţei valori, nu produse. İar valorile

respective reprezintă însumări de costuri şi cheltuieli pe care clienţii binevoiesc sau nu să le

plătească.

Într-o economie de piaţă, maximizarea rentabilităţii este criteriul fundamental al

deciziilor întreprinderilor (firmelor) de angajare a cheltuielilor, de organizare şi dimensionare

a producţiei într-o economie concurenţială, însă producătorul nu poate fixa nici preţurile de

achiziţie şi nici pe cele de desfacere a produselor sale. Dacă se ia în considerare şi faptul că

există o combinare optimă a factorilor de producţie, atunci singura variabilă asupra căreia

poate acţiona întreprinzătorul este volumul producţie, respectiv găsirea acelei cantităţi de

produse care maximizează încasările totale, concomitent cu minimizarea costurilor totale.

18


1010Potrivit OMFP 3055/2009, repartizarea profitului se înregistrează în contabilitate pe

destinaţii, după aprobarea situaţiilor financiare anuale.

Repartizarea profitului se efectuează în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

În economia modernă de piaţă, asezată pe un oarecare echilibru între oferta de mărfuri şi

cererea de consum, întreprinderea se confruntă aproape în permanenţă cu o restricţie a

concurenţei imperfecte, care impune obţinerea de profit prin reducerea nivelului costurilor.

Privit cu masa brută, acesta apare ca rezultatul diferenţei între doi termeni astfel încât, la o

creştere a valorii primului termen, adică marirea volumului de activitate sau a cifrei de

afaceri, masa profitului tinde spre o majorare. Se recomandă în aceste condiţii diminuarea

celui de-al doilea determinant, reducându-se costurile pe unitate de produs. O regulă de

maximizare în acest sens apare formulată astfel: pentru a-şi maximiza profitul, o firmă ar

trebuie să producă acea cantitate pentru care veniturile sa acopere costurile. Cei mai ieftini

bani sunt cei pe care îi ai deja şi pe care îi poţi economisi. În plus, trebuie sa înţelegem că nu

ne putem permite tot ceea ce pot face cei ce operează în zona euro, care nu au grija atacurilor

speculative şi a impactului unei deprecieri brutale asupra sistemului financiar.

Profitul firmei (P) se calculează prin scăderea costului total ocazionat de producere

sau obţinere (CT) din venitul total încasat de aceasta (VT), adică P = VT – CT. Cantitatea

care maximizează profitul trebuie să satisfacă următoarele condiţii: la nivelul acelei cantităţi

(X*) prima derivată a funcţiei profitului în raport cu X trebuie să fie zero, adică:

= - = 0

Întrucât = VM (creşterea venitului total determinată de suplimentarea producţiei

cu o unitate, adică venit marginal), iar = CM ( cost marginal), condiţia de maximizare a

profitului devine:

VM – CM = 0 sau VM = CM

Pragul superior

VT al rentabilităţii CT

CT Pragul inferior VT

al rentabilităţii

1010 Ordinul 3055/2009 privind aprobarea Reglementarilor contabile conforme cu directivele europene, Reguli de evaluare - Secţiunea 8.

19


CF

Producţia maximizatoare a profitului este acel nivel al producţiei care asigură

egalitatea venitului marginal cu costul marginal. În economiile moderne, procedeele care

vizeaza reducerea costurilor de producţie rămân până la urmă una din soluţiile cele mai bune

pentru atigerea scopului urmărit. İmportanţa reducerii costului pentru maximizarea profitului

sporeşte şi mai mult dacă se ţine seama că în economia de piaţă producătorii nu pot să

acţioneze după dorinţele lor. Într-o economie concurenţială, maximizarea profitului poate avea

loc atunci când sporirea producţiei ajunge la un nivel în care costul marginal devine egal cu

venitul marginal iar acesta se egalează cu preţul pieţei.

1.3.2 Pragul de rentabilitate

După natura activităţii şi poziţia sa în mediul economic, rezultatele firmei sunt

influenţate de o serie de evenimente economico-sociale; creşterea preţului energiei, creşterea

salariilor, accentuarea concurenţei, inovaţia tehnologică, etc. Gradul de sensibilitate al

rezultatului economic face din fiecare firmă o investiţie mai mult sau mai puţin riscantă.

Riscul nu depinde numai de factorii generali, preţul de vânzare, cost, cifra de afaceri şi de

structura costurilor, respectiv de comportamentul lor faţă de volumul de activitate. O

modalitate de măsurare a riscului o reprezintă analiza pragului de rentabilitate.

20

0 X1 X* X2

X Grafic 1

X1X* X2

X0

Fig. 1.7 Maximizarea profitului


Pragul de rentabilitate este denumit şi cifra de afaceri critică sau punctul mort

operaţional, fiind considerat punctul la care cifra de afaceri acoperă cheltuielile de exploatare

iar rezultatul economic este nul. După acest prag, activitatea firmei devine rentabilă, generând

profit. Determinarea pragului de rentabilitate se poate face în unităţi fizice sau valorice, pentru

un singur produs, sau pentru întreaga activitate a firmei.

1.3.2.1 Pragul se rentabilitate în unităţi fizice 11

11

Acesta este operaţional la unităţi non-productive. Firmele care produc şi comercializează

o gamă variată de produse cu costuri şi preţuri diferite, calculul pragului de rentabilitate şi

valoarea lui informaţională sunt condiţionate de gradul de organizare a evidenţei cheltuielilor

şi mai ales de maniera de repartizare a celor fixe. Calculul pragului de rentabilitate în unităţi

fizice este următorul:

CA – cifra de afaceri p – pretul de vanzare

- cheltuieli totale v – costul variabil unitar

- cheltuieli fixe

Volumul fizic al producţiei pentru care rezultatul exploatării este nul, se calculează cu

relaţia:

P- V este diferenţa ce reprezintă marja unitara a cheltuielilor variabile (mjv)

1.3.2.2 Pragul de rentabilitate în unităţi valorice

La firmele monoproductive se determină folosind următoarele relaţii de bază:

nivelul cheltuielilor variabile

1- rata marjei cheltuielilor variabile

1111 Luminiţa Nastovici, Preţuri şi concurenţă, Editura İnfomarket, Braşov, 2009, pag 42

21


Dacă se operează cu sistemul marjelor, cifra de afaceri critică se determină după

formula:

Pentru unităţile care produc şi comercializează o gamă variată de produse, pragul de

rentabilitate se stabileşte după relaţiile:

Fig 1.8 Determinarea pragului de rentabilitate

22

Q

C/V cheltuieli şi

venituri

Pierderi

Pragul de rentabilitate

Costuri totale

Costuri variabile

CF

Venituri nete

Venituri totale

Profit

Costuri fixe

Preţ sau cost unitar

PREŢ

cost unitar total

cost unitar variabilq (buc) volumul fizic al producţiei


Fig 1.9 Determinarea volumului fizic al producţiei în pragul de rentabilitate

unde: N

V -

nivelul mediu al cheltuielilor variabile ale firmei

– rata medie a marjei cheltuielilor variabile;

- rata marjei cheltuielilor variabile pe produs;

- nivelul cheltuielilor variabile individuale.

Evaluarea riscului de exploatare economic se face cu ajutorul unui „indicator de

poziţie” fată de un plan de rentabilitate ( ). Acest indicator de poziţie se poate determina:

- în mărimi absolute: =

- în mărimi relative:

Riscul de exploatare decurge din fluctuaţiile rezultatului exploatării în funcţie de

poziţia faţă de pragul de rentabilitate (punctul mort) şi de structura costurilor de exploatare

( în fixe şi variabile). O primă modalitate de exprimare a riscului de exploatare are la bază

marja de securitate şi intervalul de sigurantă, care reflectă poziţia cifrei de afaceri faţă de

pragul de rentabilitate. Studii statistice arată că un interval de siguranţă de până la 10% arată o

situaţie instabilă, iar peste 20% arată o situaţie confortabilă în raport cu pragul de rentabilitate.

23


• İndicatorul de poziţie în mărime absolută este cunoscut sub mărimea de

„flexibilitate absolută”. Aceasta exprimă capacitatea firmei de a-şi varia producţia şi de a se

adapta la cerinţele pieţei. Cu cât acest indicator este mai mare, cu atât flexibilitatea firmei e

mai ridicată iar riscul economic este mai redus.

CA

CA max Pragul maxim

de activitate

CAPR

t

Fig 1.10 Graficul flexibilităţii absolute a exploatării

variaţia cifrei de afaceri ca expresie a flexibilităţii;

timpul de răspuns al firmei.

• İndicatorul de poziţie în mărime relativă, având ca bază de calcul variaţia

absolută a cifrei de afaceri faţă de pragul de rentabilitate ( ) se mai numeşte şi „coeficient de

volatilitate”. El are aceeaşi valoare informaţională ca şi indicatorul absolut. Poziţia relativă

faţă de pragul de rentabilitate se mai poate calcula şi cu relaţia:

Firmele, în urma calculării indicatorului de poziţie în mărime relativă, se află în

următoarele situaţii:

- instabilă, când cifra de afaceri se situează până la 10% peste pragul de rentabilitate;

- relativ stabilă, când cifra de afaceri este cu 20% mai mare decât cea corespunzătoare

punctului mort;

- confortabilă, când cifra de afaceri depăşeşte pragul de afaceri cu 20%.

Structura costurilor, mai precis raportul cheltuielilor variabile şi cele fixe, situează

firma într-o poziţie mai mult sau mai puţin sensibilă, în ceea ce priveşte variaţia cifrei de

afaceri, fapt ce generează un risc de exploatare mai mare sau mai mic.

Analizând pragul de rentabilitate, trebuie analizat şi elasticitatea rezultatului

exploatării în raport cu nivelul de activitate. Aceasta se calculează după relaţia:

24

t1t0


Unde: - variaţia rezultatului exploatării;

- variaţia cifrei de afaceri.

Variabilitatea rezultatelor este dependentă totodată şi de structura costurilor care

determină un anumit prag de rentabilitate. Între coeficientul de elasticitate şi pragul de

rentabilitate, adică nivelul de activitate pentru care rezultatul exploatării este nul, se formează

relaţia:

X0 – rezultatul exploatării în punctul mort (RE = 0)

Se constată că valoarea coeficientului de elasticitate este dependentă de poziţia

nivelului de activitate faţă de pragul de rentabilitate. Cu cât firma se depărtează de pragul de

rentabilitate, cu atât indicatorul de poziţie, absolut şi relativ este mai mare, cu atât elasticitatea

este mai redusă, deci riscul de exploatare este mai mic.

1.4 OPTİMİZAREA RELAŢİEİ COST- PROFIT ÎN TİMP DE CRİZĂ

ECONOMİCĂ

În această perioadă au loc pe plan mondial evenimente extrem de importante, care, pe

de o parte repeta intr-un fel istoria, dar care pot anunţa şi viitorul apropiat al lumii noastre.

Este vorba despre actuala criză financiară care a marcat bursele şi marile bănci, începând din

SUA şi extinzându-se şi în Europa. Declanşarea acestei crize financiare poate fi fixată în anul

2007 când American Home Mortgage a dat faliment din cauza prăbuşirii pieţei imobiliare din

SUA, prăbuşire cauzată în special de scăderea de către FED a ratelor dobânzilor de la 6,5% la

1% într-o perioadă de doar 3 ani. Criza imobiliară s-a extins rapid şi asupra cardurilor de

credit, datoriilor creditelor auto şi ulterior în industrie.

Nici România nu a fost ocolită de acest flagel al creditării haotice, criza financiară

internaţională devenind doar declanşatorul crizei economice interne prin afectarea surselor de

25


finanţare. Vulnerabilităţile unei economii dezechilibrate, cu numeroase reforme structurale

amânate, devenind în aceşti aproape trei ani de criză evidente.

İeşirea din criza economico-financiară în care se zbate în prezent economia mondială

şi inclusiv economia României, nu poate fi făcută fără a avea în vedere viitorul, care trebuie

să se bazeze pe principiile dezvoltării durabile, pentru evitarea erorilor de până acum privind

utilizarea resurselor. Ne confruntăm cu o criză acută a materiilor prime, trebuind sa ne

preocupe găsirea unor înlocuitori pentru fabricarea a cât mai multe produse. Pentru

menţinerea condiţiilor de funcţionare, este necesar ca produsele la care se folosesc înlocuitori,

sa fie reproiectate.

1.4.1 Metoda analizei valorii

Metoda analizei valorii 12

12 constă în analiza funcţională şi sistematică a produselor, în

vederea reducerii costurilor prin eliminarea cheltuielilor care nu contribuie la funcţionarea

produsului. Această metodă are ca obiectiv fundamental stabilirea unui raport minim între

valoarea de întrebuinţare a unui produs şi costurile de producţie pe care le generează. Analiza

valorii concepe produsul în funcţie de necesităţi şi urmăreşte realizarea unei funcţii ignorând

soluţia actuală. Nu se urmăreşte numai reducerea costurilor ci şi îmbunătăţirea valorii de

întrebuinţare a produselor, pentru satisfacerea deplină a consumatorului. Metoda pleacă de la

premisa că pe utilizator nu îl interesează produsul ca obiect fizic, ci serviciile pe care i le

poate aduce. Se porneşte astfet, tocmai de la stabilirea funcţiilor necesare produsului pentru a

satisface nevoia socială; orice costuri care nu contribuie la realizarea funcţiilor vor fi

eliminate, obţinându-se în acest fel economii importante.

1.4.2 Analiza preţului

Analiza preţului 13

13 este o altă metodă pentru menţinerea condiţiilor de funcţionare a

unei întreprinderi. Preţul este el însuşi obiect al deciziei. Pe producătorii şi beneficiarii

bunurilor îi preocupă mărimea preţurilor cu care vor vinde şi respectiv, cu care vor cumpăra

mărfurile necesare. De aceea este greşit să se interpreteze preţul ca fiind un act final al

producţiei, în sens de însumare post-factum, pe baza înregistrţrilor contabile ale elementelor

de costuri şi de venit net pentru fiecare lot de mărfuri. Prin preţ, actul vânzării trebuie

anticipat, prospectat.

1212 www.dimitrie-cantemir.ro1313 Luminiţa, Nastovici, Preţuri şi concurenţă, Editura İnfomarket, Braşov, 2009, pag 36

26


Politica de preţ este linia de acţiune situată la cel mai înalt nivel al ierarhiei deciziilor

economice şi concentrează previziunea pe termen lung. Ea dă un sens tuturor deciziilor

preţului cu caracter mai mult sau mai puţin secundar, care vor putea decurge din aceasta. Este

vorba de exemplu de o politică a preţului pentru toate produsele noi sau în faza de expansiune,

în vederea obţinerii celor mai bune marje. Cunoaşterea simultană a faptelor în mediul general

(politic, economic, socio-cultural) şi în mediul imediat – piaţa - permite fiecărei întreprinderi

să-şi stabilească poziţia în raport cu tot acest univers şi îi dictează o conduită de urmat în

materie de preţuri. Această conduită se traduce prin integrarea datelor exogene şi endogene

cuprinse în figura de mai jos:

Date endogene Date exogene

- costul complet - comportamentul consumatorului

- costul parţial - concurenţa

- relaţia cost - volum – profit - reglementările juridice

- economiile în scară - conjunctura

- experienţa

Fig 1.8 İntegrarea datelor endogene şi exogene

1.4.2.1 Formarea preţurilor în cadrul obiectivelor strategice ale firmei

Conducătorii marilor firme moderne nu sunt ei înşişi proprietarii ci specialişti în

materie. De aceea, maximizarea profitului imediat nu mai apare ca unicul obiectiv al

întreprinderii, ci supravieţuirea pe termen lung a întreprinderii, menţinerea poziţiei pe piaţă,

creşterea cifrei reale de afaceri, minimizarea riscurilor.

Practica curentă a fixării preţurilor se bazează pe costul de producţie pe perioade

scurte, la care se adaugă o marjă de profit considerată normală. Asemenea practică este

cunoscută sub denumirea de „Cost – Plus – Pricing” sau „Mark – Up – Pricing”. Pe lângă

aceasta mai avem metodele:

- „Target rate of Return Precing”;

- Metoda aplicării marjei asupra costului variabil sau „direct costing”;

- Metoda de aplicare la costul variabil mediu constant, prin estimarea elasticităţii cererii;

- Metoda maximizării vânzărilor sub constrângerea unui profit minim;

27


• Metoda „Mark – Up – Pricing”. Pornind de la obiectivele maximizării profitului

pe perioada lungă şi de la principiul stabilirii preţului pe baza costurilor, preţul rezultă din

aplicarea la costul mediu actual a unei marje de profit, care să procure o remuneraţie

rezonabilă cu capitalul investit şi să acopere riscurile particulare ale producţiei considerate.

Caracteristica marjei rezonabile este aceea că ea nu trebuie să atragă noi concurenţi pe piaţă,

înscriindu-se astfel într-o perspectivă de lungă durată, deoarece apariţia noilor întreprinderi

constituie un fenomen de termen lung. Modalităţile practice de a stabili marjele sunt diferite:

- o metodă constă în definirea unui cost standard , estimându-se costul variabil

mediu şi calculându-se un cost fix unitar pentru un volum al producţiei, corespunzător unei

rate a utilizării capacităţii de producţie, considerată normală. Costul standard este un cost total

mediu (full cost) reprezentând preţul de revenire pe o unitate de produs, la care se adaugă o

marjă a profitului, ca marja netă. Dacă se foloseşte o marjă de profit constantă sau rigidă, se

ajunge la un preţ fix;

- aprofundând analiza, costul variabil mediu este prin ipoteză egal cu costul

marginal. Notăm cu v costul variabil mediu, cu CF, costul fix total, cu Xn, cantitatea produsă ,

standard aleasă în mod arbitrar, iar raportul CF/Xn, costul fix mediu, cu n, marja netă a

profitului evaluată în procente şi presupusă constantă. Preţul de ofertă al bunului va fi:

• Metoda „Target rate of Return Pricing” se aplică de către întreprinderile care

ocupă o poziţie dominante pe piaţă şi pot fi în măsură de a impune un preţ concurenţilor lor,

calculând marja lor în funcţie de randamentul dorit al capitalurilor utilizate. Notăm cu

profitul întreprinderii si cu K capitalul utilizat, inclusiv fondurile împrumutate sub toate

formele. Raportul /K rata profitului sau a randamentului capitalului, notată cu .

Raportând acest profit total la costul total se obţine rata marjei profitului, care se va adăuga la

costul mediu pentru a se calcula preţul de vânzare:

Deoarece , obţinem:

unde R = încasare totală

C = costul total

• Metoda aplicării marjei asupra costului variabil sau „direct costing”.

Determinarea preţului de vânzare se efectuează adăugând la acest cost o marjă asupra costului

variabil, care este de fapt o marjă brută, deoarece ea trebuie să contribuie simultan la

28


acoperirea costurilor fixe ale întreprinderii şi să procure un profit. Marja poate varia de la un

produs la altul, în funcţie de cheia de repartiţie a cheltuielilor fixe si de strategia preţului

aplicată de întreprindere. Astfel, preţul produsului x este:

unde m reprezintă marja brută asupra costului variabil, exprimată în procente; dimensiunea

mv este contribuţia fiecărei unităţi de produs la cheltuieli fixe şi la profitul întreprinderii.

• 1414Metoda de aplicare la costul variabil mediu constant prin estimarea

elasticităţii cererii. Asemenea metode conduc la o soluţie a echilibrului comparabil cu cea a

teoriei marginaliste, comportând implicit şi estimarea elasticităţii cererii. Pornind de la

condiţia egalizării încasării marginale cu costul marginal

15În relaţia de determinare a preţului, pornind de la costul variabil mediu, la care se

adaugă marja brută în procente, se înlocuieşte , obţinând:

de unde

• Metoda maximizării vânzărilor sub constrângerea unui profit minim. Condiţia

unei informări perfecte asupra pieţei permite întreprinderii evaluarea elasticităţii cererii în

funcţie de preţ, în acest fel calculul marjei devine optim. Maximizarea vânzărilor sub

constrângerea unui profit minim poate constitui un compromis rezonabil între interesele

conducătorilor şi satisfacţia acţionarilor proprietari. În principiu, metoda constă în

maximizarea încasărilor totale: , sub constrângerea ca profitul curent: să fie

egal sau mai mare decât nivelul minim satisfăcător al profitului. Se formează funcţia:

în care = multiplicatorul Lagrage.

Pentru ca această funcţie să se maximizeze, este necesar ca derivatele parţiale în raport

cu X să se anuleze în acelaşi timp:

Pentru a se asigura, cel puţin periodic, caracterul satisfăcător al preţului şi al marjelor

şi de a suporta cheltuielile de prospectare a pieţei, este de ajuns ca, din pornire, să se fixeze un

1414 Luminiţa, Nastovici, Preţuri şi concurenţă, Editura İnfomarket, Braşov, 2009, pag 3615www.conta.ro

29


preţ mai ridicat şi apoi să se reducă pentru a creşte volumul vânzărilor, până la nivelul la care

constrângerea profitului este respectată.

1.4.3 Accesul la fonduri nerambursabile

Accesul la fonduri nerambursabile 15

16 este o altă opţiune a oricărei firme ce doreşte

menţinerea condiţiilor de funcţionare în această perioadă de criză financiaă. În perioada 2007

– 2013, România va putea beneficia de fonduri structurale de 28 – 30 miliarde de euro. Dacă

luăm în considerare şi scumpirea iminentă a creditelor, varianta fondurilor devine din ce în ce

mai atractivă. 17

16İMM- urile pot beneficia de o finanţare între 50 şi 70% a valorii investiţiei, în limita

a 920.000 lei, prin programul de creştere a competitivităţii. Principala problemă va fi

realizarea de proiecte care să „cheltuiască” aceşti bani. Nu este foarte greu şi nici imposibil

realizarea unui astfel de proiect, însa, ca şi manager – întreprinzător, un management financiar

performant este de mare autor în evitarea blocajelor şi riscurilor financiare. Găsirea soluţiilor

practice care vă scot din lipsa de lichidităţi, a soluţiilor de redresare în perioadele cu cash-

flow negativ şi nu în ultimul rând, realizarea corectă a raporturilor financiare pentru

rambursarea sumelor eligibile, sunt aspecte deloc de neglijat pentru implementarea cu succes

a unui proiect cu finanţare nerambursabilă. Accesarea fondurilor nu înseamnă alocarea unei

sume de bani fără a implica anumite obligaţii şi din partea beneficiarului, ci reprezintă un

angajament contractual, ale cărui termeni şi condiţii trebuie respectate cu stricteţe pentru a nu

ajunge în situaţia dezavantajării automate a sumelor alocate de către Comisia Europeană.

Similar cu programul SAPARD şi FEADR, se va baza pe principiul cofinanţării proiectelor de

investiţii private.

Fondurile europene vor putea fi accesate în baza a două documente principale:

Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2007 – 2013 şi Planul Naţional Strategic pentru

Dezvoltare Rurală. Priorităţile programului, concretizate în 4 domenii sunt;

1. Creşterea competitivităţii sectorului agricol şi silvic – 45% din totalul fondurilor;

2. Îmbunătăţirea mediului şi a zonelor rurale – 25% din fondurile U.E.;

3. Calitatea vieţii în zonele rurale şi diversificarea economiei în zonele rurale – 30%

din fondurile europene;

4. LEADER va primi 2,5% din sumele alocate celorlalte domenii.

1516 http://www.zf.ro/1617 http://www.fonduri europene.ro

30

http://www.fonduri/


2. OPTİMİZAREA RELAŢİEİ COST PROFİT

LA S.C. ALFA EXPERT S.R.L.

2.1 PREZENTAREA S.C. ALFA EXPERT S.R.L.

2.1.1 Sediul societăţii şi obiectul de activitate

Societatea comercială S.C. ALFA EXPERT S.R.L. a fost înfiinţată în 2001 şi este

înmatriculată la Registrul Comerţului sub numărul J08/244/1995, având Codul Unic de

Înregistrare RO 11486314.18Conform definiţiei generale a societăţii comerciale la care se adaugă art.4 din legea

31/199017, societatea cu răspundere limitată are drept caracteristică limitarea răspunderii

acţionarilor pentru obligaţiile societăţii la capitalul social subscris de fiecare acţionar.

Capitalul este împărţit în părţi sociale care sunt liber transferabile numai între asociaţi.

Transferarea către persoane din afara societăţii trebuie aprobată de asociaţii care reprezintă cel

puţin trei pătrimi din capitalul social.

S.C. ALFA EXPERT S.R.L. este o societate de contabilitate şi audit financiar,

autorizată de Corpul Experţilor Contabili Autorizaţi din România şi avizată de C.E.C.A.R. pe

anul 2006, administratorul societăţii fiind vicepreşedinte al C.E.C.A.R. – filiala Braşov.

Activitatea principală a societăţii Alfa Expert este conferită de codul CAEN: 6920 –

„Activităţi de contabilitate şi audit financiar; consultanţă în domeniul fiscal”.

În prezent, societatea îşi desfăşoară activitatea la sediul social situat în Braşov, Str.

Vulturului Nr. 7, proprietate a S.C. ALFA EXPERT S.R.L. Spaţiul este de 720 mp, racordat

la energie electrică, gaz , apă, canal, telefonie, internet, dotat cu reţele de calculatoare şi

comunicaţii media. Proprietarul este şi principalul acţionar, Apreotesei Dan.

2.1.2 Repartizarea capitalului societăţii

S.C. ALFA EXPERT S.R.L. are capitalul social de 350.000 lei integral vărsat, un

capital 100% privat. Directorul general şi preşedinte al societăţii este domnul Apreotesei Dan,

iar capitalul este împărţit între asociaţi după cum este prezentat in tabelul urmator.

1718http://legislaţie.ro

31


Tabelul 2.1 –Ponderea în capitalul social al acţionarilor la S.C. ALFA EXPERT S.R.L.

Nume Adresa Pondere în capital social(%)

Apreotesei Dan Braşov, Str. Lămâiţei nr.66, ap. 44 50%

Grecu Monica Codlea, str. Lungă nr. 21 25%

Ştefănescu Daniela Braşov, Str. Aleea Lalelelor nr. 7A 25%

2.1.3 Structura organizatorică

Aceasta reprezintă ansamblul persoanelor şi subdiviziunilor ce asigură realizarea

obiectivelor propuse. Crearea unei astfel de structureprezintă ansamblul persoanelor şi

subdiviziunilor ce asiguri permite managerilor să aloce resurse pentru obiectivele dorite a fi

atinse, pentru o optima comunicare şi organizare interioară.

Se pot distinge patru niveluri ierarhice distincte:

1. Nivelul strategic – la nivelul AGA se iau decizii pe termen lung;

2. Nivelul tactic – la nivelul Consiliului de Administraţie se iau măsuri pe termen mediu;

3. Nivelul operaţional - este cel ce defineşte atingerea obiectivelor pe termen scurt;

4. Nivel de execuţie - implică activităţi ce duc la îndeplinirea obiectivelor.

Nivel strategic

Nivel tactic

Nivel tactic

Nivel de execuţie

Fig. 2.1 – Organigrama a S.C. ALFA EXPERT S.R.L.

(Sursa: Regulamentul de Ordine İnterioară al S.C ALFA EXPERT S.R.L.)

32

DIRECTOR GENERAL

APREOTESEİ DAN

DIRECTOR GENERAL

APREOTESEİ DAN

CONSİLİER ECONOMİST ÎN

ECONOMİA GENERALĂ


ECONOMİA GENERALĂ


ECONOMİA GENERALĂ


ECONOMİA GENERALĂ


ECONOMİA GENERALĂ


ECONOMİA GENERALĂ


ECONOMİA GENERALĂ


ECONOMİA GENERALĂ

ASİSTENT MANAGERASİSTENT MANAGER

ADUNAREA GENERALĂ A ACŢİONARİLOR

CONSİLİUL DE ADMİNİSTRAŢİE


În prezent, societatea are 5 angajaţi cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată: 4

consilieri economişti şi 1 asistent manager.

Tabel 2.2 – Evoluţia productivităţii muncii în perioada 2010 – 2011

Număr salariaţi Anul 2010 Anul 2011

Cifra de afaceri 184.448 154.611

Număr mediu personal 3 5

Productivitatea/ salariat 61.482,66 30.922,20

Se poate observa ca productivitatea muncii a crescut cu 24, 7% datorită creşterii

numărului de salariaţi, fiind cu 2 mai mulţi decât în 2010.

Am alăturat acestui subcapitol un model de fişă a postului pentru unul din salariaţii

societăţii, conform Manualului Angajatului, Regulamentului de Organizare İnternă a

activităţii şi Evaluarea de Risc Profesional.

- FIŞA POSTULUİ –

Incepand cu data de……………..

Prezenta constituie anexa la Contractul de Munca nr. -----------------

I. Elemente de identificare ale postului

Denumirea Societăţii Comerciale S.C. ALFA EXPERT S.R.L

Denumirea Postului ECONOMİST

COR

Compartimentul FİNANCİAR – CONTABİL

Nivelul postului DE EXECUŢİE

Gradul profesional al ocupantului

postului

ECONOMİST

Nume şi prenume angajat TİHAN RALUCA

II. Cerinţele postului:

a) Studii: Superioare de specialitate;

b) Vechime în specialitate: 8 ani;

c) Alte cerinţe specifice:

- limbi străine (nivel) : mediu;

- operator PC (nivel): ridicat;

33


- profesionale: capacitate de organizare a activităţii; abilitate de comunicare cu şefii

ierarhici superiori şi colaboratorii din subordine;

- aptitudini: spirit organizatoric; spirit critic şi autocritic; iniţiativă; receptivitate la

nou; persoană ordonată; persoană spontană; capacitate de lucru în echipă.

- atitudini: calităţi morale; seriozitate; cinste; corectitudine; ataşament faţă de

societate;

III. Descrierea pe scurt a postului:

Activităţi specifice postului de economist

IV. Caracteristicile postului:

a) Programul de lucru si durata: 8 ore pe zi, de la 8.00 la 16.00, pe durata ____________;

b) Locul de desfăşurare a activităţii: la sediul societăţii, la sediul clienţilor si alte instituţii.

c) Necesarul de instruire şi perfecţionare va fi stabilit pe baza evaluării şi a oportunităţilor

existente împreună cu conducerea societăţii comerciale;

V. Relaţiile în cadrul societăţii comerciale: ierarhice:

a) - este subordonat Administratorului si Managerului de proiect

b) de colaborare - cu întreg personalul din societate

VI. Atribuţii specifice postului:

a) consultanţă contabilă;

b) întocmirea declaraţiilor de TVA, impozit pe profit şi alte taxe;

c) înregistrarea operaţiunilor contabile aferente patrimoniului întreprinderii;

d) controlul inventarului încasărilor şi plăţilor efectuate;

e) întreţinerea în mod onest, corect şi complet a rapoartelor financiare;

f) dezvoltarea si implementarea procedurilor de control financiar intern;

g) asigurarea adaptării companiei la toate reglementările financiare, contabile,

legislative, impozite şi taxe;

h) organizarea şi păstrarea evidenţei inventarului de mijloace fixe în conformitate cu

legislaţia în vigoare;

i) păstrarea registrelor financiar contabile;

j) întreţinerea actualizării sistemelor informaţionale în conformitate cu schimbările

economice şi tehnologice;

k) reprezentarea companiei în cadrul controalelor financiare din partea organizaţiilor

statului;

l) angajează societatea prin semnătura alături de directorul general în toate operaţiile

patrimoniale;

34


m) răspunde de îndeplinirea atribuţiilor ce revin biroului financiar-contabil;

n) asigura identificarea la timp a fenomenelor negative, a deficientelor de gestionare a

activităţii unităţii şi ia masurile cu caracter preventiv pentru asigurarea bunului mers

a activităţii economico-financiare;

o) analizează şi propune măsuri pentru creşterea rentabilităţii;

p) întocmirea formelor pentru statele de plata, boala şi alte drepturi asimilate pentru

personalul organizaţiilor cliente;

q) întocmirea graficului reţinerilor din salarii, dispoziţiilor de plată în vederea virării

acestor sume, verificând şi prezentând la semnare documentele întocmite şi înaintate

la plată;

r) întocmirea lunară a notelor contabile, privind cheltuielile cu salariile, impozite,

CAS, reţineri în vederea introducerii în calculator şi balanţa cu respectarea

prevederilor planului de conturi;

s) ţinerea evidenţei analitică a conturilor;

t) întocmirea dărilor de seamă lunare şi trimestriale privind calculul sumelor datorate

pentru impozit pe salarii, clădiri, taxa pe teren, impozit pe masini si/sau alte sume

datorate de organizaţie;

u) arhivarea documentelor întocmite, state de plată, centralizatoare.

v) înregistrarea plăţilor, încasărilor, respectiv întocmirea notelor contabile;

w) ţinerea la zi a evidenţei furnizorilor (înregistrarea şi descărcarea acestora), cont

furnizori;

x) întocmirea notelor contabile, evidenţa contului 5121 şi 5311, întocmirea Cărţii Mari

în baza notelor contabile, întocmirea actelor de casă precum şi arhivarea lor,

operează în stoc mişcările de marfă, păstrează documentele justificative legate de

stocuri, precum şi alte documente şi operaţiuni specifice fiecărei organizaţii client;

y) organizează şi controlează efectuarea inventarierii bunurilor materiale, conform

prevederilor legale şi răspunde de corecta realizare a acestei activităţi;

z) informează ori de cate ori este nevoie directorul general al societăţii asupra tuturor

aspectelor din sfera sa de activitate şi propune măsurile ce se impun;

aa) lucrul în echipa cu departamentul financiar

bb) îndeplineşte responsabilităţile în legătură cu Sistemul de Management al Calităţii

precizate în documentaţia SMC

VII. Atribuţii pe linia SSM şi PSİ conform anexei

35


VIII. Alte menţiuni compensare pentru ore lucrate peste program.

Prezentul document se constituie în anexă la contractul individual de muncă şi a fost

întocmit în 2 (două) exemplare originale, unul pentru salariat şi unul pentru dosarul său de

personal.

Data: ______________

Aprobat de: Luat la cunoştinţă,

ADMİNİSTRATOR: ANGAJAT:

APREOTESEİ DAN TİHAN RALUCA

2.1.4 Piaţa de desfacere

Pentru societatea S.C. ALFA EXPERT S.R.L. aprovizionarea cu materii prime,

materiale şi obiecte de inventar se face pe bază de factură fiscală, chitanţă sau nota de

recepţie. În ceea ce priveşte furnizorii, putem face o clasificare a acestora, în furnizori

principali şi secundari.

Furnizorii principali sunt cei cu care firma are încheiat contract şi ale căror servicii

sunt esenţiale pentru societate. Aceştia sunt:

- S.C. ELECTRA S.R.L.;

- S.C. GDF SUEZ Energy Romania S.A.;

- S.C. COMPREST S.R.L.;

- RDS & RCS S.RL.;

- SHORTCUT COMPUTERS;

- S.C. VALDORİS S.R.L.

În lista furnizorilor secundari se numără:

- S.C TECHNİC S.R.L.

- S.C. PAPIER S.A.

- S.C. WIZARD S.A.

Schimbările şi viteza1918 joacă un rol esenţial pentru mediul global de afaceri, care

impune adăugarea unor noi dimensiuni la serviciile de audit oferite. Nevoia de a genera,

procesa şi comunica informaţiile financiare rapid, gestionând simultan riscurile, conduce la o

noua abordare a mediului de afaceri, prin crearea a noi concepte de afaceri, procese esenţiale,

abordări de piaţă, propuneri de evaluare a produselor. İnvestitorii actuali cer servicii de

contabilitate şi audit de o calitate excepţională, independenţă şi integritate profesională, o

1819 www.dimitrie-cantemir.ro

36


asigurare asupra informaţiilor într-un interval de timp scurt şi într-un format specific mediului

electronic.

Încercând să se adapteze cât mai rapid valurilor noi de schimbări şi cerinţe, societatea

ALFA EXPERT oferă clienţilor multiple servicii de o calitate profesională excepţională.

1. Serviciile de contabilitate oferite de firma Alfa Expert:

înregistrarea documentelor primare;

contabilitate financiară şi de gestiune;

întocmirea situaţiilor financiare adecvate la specificul activităţii dumneavoastră;

întocmirea situaţiilor financiare conform standardelor internaţionale;

întocmirea bilanţului contabil şi a diferitelor situaţii financiare;

examinarea conturilor şi certificarea corectivităţii lor, revizie contabilă;

externalizarea parţială a unor servicii financiar-contabile (imobilizări, salarii, etc.);

întocmirea declaraţiilor privind taxele şi impozitele, a fişelor fiscale şi a altor raportări

locale şi depunerea acestora.

2. Serviciile de consultanţă fiscală şi financiară oferite de firma Alfa Expert:

asistenţă şi consultantă pentru începerea unei afaceri;

consultantă privind fiscalitatea la nivelul organizaţiei dumneavoastră;

impozitul pe venitul global;

impozitul pe profit;

asistenţă în vederea evitării dublei impuneri a venitului;

TVA;

optimizarea impozitelor de plata şi soluţii pentru minimizarea acestora în conformitate cu

legile în vigoare. ;

servicii de consultanţă şi reprezentare (alta decât cea juridică) a clienţilor în faţa

organelor fiscale.

3. Serviciile de analiză a performanţelor financiare ale societăţii Alfa Expert:

analiza echilibrului financiar (situaţia netă, fondul de rulment, nevoia de fond de

rulment, trezoreria netă etc.);

analiza rezultatelor întreprinderii (soldurile intermediare de gestiune: marja comercială,

producţia exerciţiului, valoarea adăugată, excedentul brut de exploatare – EBE, rezultatul

exploatării – EBIT, rezultatul curent – EBT, capacitatea de autofinanţare – CAF etc.)

37


diagnosticul financiar prin sistemul de rate (ratele de rentabilitate: comercială,

economică, financiară etc.)

evaluarea riscului de faliment (riscul: economic, financiar, de faliment etc.).

Principalii clienţi ce doresc servicii de contabilitate şi audit financiar sunt :

Tabel 2.3 – Clienţi principali ai societăţii comerciale ALFA EXPERT S.R.L

Nr.crt

1 S.C. FLEREXPRESS S.R.L

2 PASI DE DANS S.A.

3 S.C. TRANSEXPRESS S.R.L.

4 S.C.MOBEXPERT S.A.

5 S.C.ELECRICASA S.A.

6 S.C. DENTALMED S.R.L.

7 S.C.FLORALLY S.R.L.

8 S.C. ADRIANA S.R.L.

9 S.C. ROMDANTRANS S.R.L..

10 S.C KELLER $ KIRSH

11 S.C KORMOS S.A

12 S.C. KAROLLI S.R.L.

13 S.C. PRIMA DESIGN CONSULT S.R.L.

14 S.C BIROTISOFT S.R.L

15 S.C ARETINA PRODCOM S.R.L.

16 S.C ECHOPLUS S.R.L

17 READY TREND S.A

18 S.C OHM SERV S.R.L.

19 S.C. TELECOM DISTRIBUTION S.RL.

20 S.C MTC ALT SISTEM S.R.L

21 S.C COLOURLIFE S.A

22 S.C KEVIN IMPEX S.R.L.

23 S.C. UNIVERSAL INTERMES S.R.L.

24 S.C ARES MULTISERVICE S.R.L.

38


25 S.C. FIZIOCINETIK CENTER FORUM S.R.L.

26 S.C. HERABIS S.R.L.

27 S.C. OHM SERV S.A

28 S.C D.E.F GROUP S.R.L.

29 S.C ELLY TRANS S.R.L.

30 S.C. TERA IMPEX S.R.L.

31 S.C. UNICUM DESIGN S.R.L.

32 S.C MONTEDEPO S.R.L

33 S.C DIANCO DEVELOPMENT S.R.L.

34 S.C SENIC PROD S.A

35 S.C. TRIDIST COM S.R.L.

36 S.C. DOMINO INTERANTIONAL IMPEX S.R.L.

37 S.C. ARLENA PROD S.R.L.

38 S.C MARCAT TRADING COMPANY S.A.

39 S.C JAKING IMPEX S.R.L.

40 S.C. RAXTERS LTD S.R.L.

41 S.C. SARMO MARKET S.R.L.

2.2 SİTUAŢİİLE FİNANCİARE LA S.C.ALFA EXPERT S.R.L.

Fiecare entitate, la un anumit moment, trebuie apreciată prin intermediul poziţiei

financiare şi a performanţei. Aceste informaţii se pot procura din situaţiile financiare

întocmite în scopul redării unei fotografii a poziţiei financiare şi a performanţei unei entităţi.

În conformitate cu Ordinul MFP nr. 3055 / 2009, situaţiile financiare anuale oferă o

imagine fidelă a activelor, datoriilor, poziţiei financiare, a profitului sau a pierderii entităţii.

Situaţiile financiare anuale trebuie să respecte următoarele cerinţe:

- imaginea fidelă;

- politici contabile;

- continuitatea activităţii;

- contabilitatea de angajamente;

- consecvenţa prezentării;

- pragul de semnificaţie;

- compensarea şi informaţii comparative.

39


Potrivit aceluiaşi Ordin MFP nr. 3055/2009 19

20, persoanele juridice care la dara bilanţului

nu depăşesc limitele a două din următoarele trei criterii de mărime (total active – 3.650.000

Euro, cifra de afaceri netă – 7.300.000 Euro, număr mediu de salariaţi în cursul exerciţiului

financiar – 50), întocmesc situaţii simplificate care cuprind:

-Bilanţ prescurtat;

-Cont de profit şi pierdere;

- Notele explicative la situaţiile financiare anuale simplificate.

2.2.1 Bilanţul contabil

Reglementările din România definesc bilanţul ca document contabil de sinteză prin

care se prezintă elementele de activ, datorii şi capitalul propriu al entităţii la încheierea

exerciţiului, precum şi celelalte situaţii prevăzute de cadrul legislativ.

Activul reprezintă o resursă controlată de entitate, ca rezultat al unor evenimente trecute şi

de la care se aşteaptă să genereze beneficii economice viitoare pentru întreprindere. În activ,

conform 21Ordinului MFP nr. 1752/2005 20, elementele sunt prezentate în funcţie de gradul

descrescător de lichiditate, după cum urmează :

- Active imobilizate : necorporale, corporale, financiare ;

- Active curente (circulante) : stocuri, creanţe, active de trezorerie, investiţii financiare

pe termen scurt, casa şi disponibilităţile în conturi la bănci, cheltuieli în avans.

Se începe cu activele cele mai puţin lichide, imobilizările care participă la mai multe

cicluri de exploatare, pe întreaga durată de viaţă a acestora. Activele circulante (stocurile şi

creanţele) sunt mai lichide, fiind specifice unui singur ciclu de exploatare. Cele mai lichide

active sunt banii şi echivalentele de numerar care se pot ransforma rapid în lichidităţi.

Datoria reprezintă o obligaţie actuală a întreprinderii ce decurge din elemente trecute şi

din decontarea căreia se aşteaptă să rezulte o ieşire de resurse care încorporează beneficii

economice. Pasivul total cuprinde datoriile totale la care se adaugă capitalurile proprii.

Capitalurile proprii reprezintă interesul rezidual al acţionarilor în activele unei

intreprinderi după deducerea tuturor daroriilor sale. Capitalurile proprii reprezintă

angajamente faţă de acţionarii întreprinderii, în contrapartidă cu aporturile acestora cu ocazia

constituirii sau majorării de capital social. Faţă de creditori, acţionarii nu au nici o remunerare

garantată, însă ei pot spera să obţină o creştere a capitalurilor proprii, fie repartizarea de

1920 Ordinul 3055/2009 privind aprobarea Reglementarilor contabile conforme cu directivele europene, Cap I, Sectiunea 22021 Ordinul MFP 1752/2005 privind reglementarile contabile conforme cu directivele europene, MO nr. 1080 din 30.11.2005

40


dividende dacă întreprinderea obţine profit şi dacă adunarea generală a acţionarilor (AGA)

stabileşte acest lucru.

Conform Reglementărilor Directivei Europene a IV-a, bilanţul poate fi prezentat sub

forma de cont (tablou) cu 2 coloane reprezentând activul şi pasivul, sub formă de listă.

İndiferent de forma aleasă, suma şi conţinutul conturilor de activ rămân aceleaşi, constatând

doar în modul de prezentare. Ordinul MFP nr. 3055/200922 prevede prezentarea bilanţului

(începând din 2008, titulatura de bilanţ a fost înlocuită cu „ Situaţia activelor, datoriilor şi

capitalurilor proprii”sub forma de listă.

2.2.2 Contul de profit şi pierdere

Acesta ne arată modul în care s-a ajuns de la situaţia patrimonială de la începutul anului

(bilanţul de deschidere) la cea de la finele perioadei (bilanţul de închidere), prin intermediul

veniturilor şi cheltuielilor. Rezultatul poate fi o mărime valorică pozitivă denumită profit, în

situaţia în care veniturile sunt mai mari decât cheltuielile, sau o mărime valorică negativă

numită pierdere. Raporturile de echilibru dintre cheltuieli şi venituri sunt fundamentate pe

baza relaţiei :

Venituri – Cheltuieli = Rezultate 21

Scopul contului de profit şi pierdere este măsurarea şi raportarea rezultatului generat de o

anume afacere pentru o anumită perioadă de timp. Măsurarea rezultatului (profit/pierdere)

cere calculul veniturilor şi cheltuielilor angajate într-o anumită perioadă de timp.

Veniturile reprezintă creşteri de beneficii economice, apărute în cursul unui exerciţiu

sub forma creşterii activelor sau diminuării datoriilor şi care au generat o creştere de capitaluri

proprii, alta decât aporturile de la proprietarii de capital.

Cheltuielile reprezintă sumele sau valorile de plătit sau plătite pentru : consumurile de

materiale, pentru lucrările executate şi serviciile prestate, pentru plata personalului şi a altor

obligaţii contractuale sau legale, pentru deprecierea activelor, valoarea contabilă a activelor

cedate, distruse sau dispărute.

Contul de profit şi pierdere furnizează câţiva indicatori relevanţi pentru aprecierea

performanţei întreprinderii :

Rezultatul din exploatare ;

Rezultatul financiar ;

2122Ordinul 3055/2009 privind aprobarea Reglementarilor contabile conforme cu directivele europene, Cap I, Sectiunea 2

41


Rezultatul curent ;

Rezultatul extraordinar ;

Rezultatul net al exploatării ;

İmpozitul pe profit.

2.2.3 Notele explicative la situaţiile financiare

Aceste note explicative cuprind :

Active imobilizate – reprezintă bunuri şi valori cu durata de folosintă mai

mare de 1 an în activitatea întreprinderii şi nu se consumă la prima utilizare

(imobilizări necorporale, imobilizări corporale şi financiare) ;

Provizioanele – sunt datorii probabile ale întreprinderii care sunt constituite la

sfârşitul exerciţiului ;

Repartizarea profitului ;

Analiza rezultatului din exploatare (EBIT) este reprezentat de surplusul

(deficitul) generat de activitatea de exploatare curentă şi normală a

întreprinderii. Se stabileşte prin deducerea tuturor cheltuielilor din veniturile

exploatării ;

Situaţia creanţelor şi datoriilor ;

Principii, politici şi metode contabile – operaţiunile patrimoniale sunt

înregistrate operativ, în mod cronologic, pe baza documentelor primare, corect

întocmite ;

Participaţii şi surse de finanţare ;

İnformaţii privind salariaţii şi membrii organelor de administraţie, conducere ;

Analiza principalilor indicatori economico – financiari ;

Alte informaţii.

2.3 ANALİZA CHELTUİELİLOR LA SC ALFA EXPERT S.R.L.

Analiza performanţelor economico-financiare ale întreprinderii foloseşte drept sursă

principală de informaţii contul de profit şi pierdere şi se concentrează cu precădere spre

evidenţierea formării rezultatului întreprinderii, respectiv pe studierea structurii lui, ţinând

seama de interdependenţele dintre elementele constitutive şi factorii care au influenţă asupra

nivelului acestor performanţe.

Pe baza contului de profit şi pierdere se pot determina o serie de indicatori valorici, ce

42


se scriu în gama indicatorilor de apreciere a performanţelor economico-financiare ale

întreprinderii. Ele se determină prin diferenţe succesive între două sau mai multe valori

rezultând în acest mod indicatori care, supuşi analizei, preferă detalii asupra provenienţei

rezultatului exerciţiului şi asupra cauzelor care au generat rezultatul respectiv.

Acest document contabil de sinteză explică modalitatea de determinare a rezultatului

(profit sau pierdere) prin intermediul a trei rezultate intermediare: rezultatul de exploatare, ca

parte a rezultatului exerciţiului legat de desfăşurarea activităţii curente, repetitive a

întreprinderii, rezultatul financiar, ca parte a rezultatului exerciţiului ce este legat direct de

activitatea financiară a întreprinderii (participarea la capitalurile altor societăţi şi alte acţiuni

de deplasament) şi rezultatul extraordinar, ca o componentă a rezultatului exerciţiului legată

de activităţile extraordinare, non repetitive care se desfăşoară în întreprindere.

Conform reglementărilor naţionale2322, cheltuielile entităţii reprezintă valorile plătite sau

de plătit pentru:

- consumuri de stocuri, lucrări şi servicii prestate de care beneficiază unitatea;

- cheltuieli cu personalul;

- executarea unor obligaţii legale sau contractuale.

Cheltuielile se înregistrează pe feluri de cheltuieli (după natura lor) şi se grupează în:

1. cheltuieli de exploatare – cuprind categorii de consumuri privind realizarea obiectului

de activitate şi cele aferente acestora;

2. cheltuieli financiare – includ pierderile de creanţe legate de participaţii, investiţii

financiare cedate, diferente de curs valutar, dobanzi, sconturi acordate clientilor;

3. cheltuieli extraordinare – se referă la evenimente excepţionale (pierderi din calamităţi

şi alte evenimente extraordinare).

Veniturile întreprinderii reprezintă sumele încasate în cursul exerciţiului şi se grupează în:

- venituri din exploatare în care se includ veniturile realizate din operaţiile care

formează obiectul de activitate, la care se adaugă veniturile din producţia stocată;

- venituri financiare în care se includ veniturile din participaţii, din titluri de plasament,

din alte imobilizări;

- venituri extraordinare (venituri din calamităţi).

Analiza cheltuielilor aferente veniturilor vizează evoluţia lor şi factorii care o determină

în vederea identificării posibilităţilor de sporire a rentabilităţii şi a posibilităţilor de diminuare

a cheltuielilor. İndicatorul utilizat în acest scop este „Cheltuieli la 1000 lei venituri” , sau rata

2223 Ordinul 3055/2009 privind aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, Cap I, Secţiunea 8.

43


de eficienţă a cheltuilelilor , se determină ca raport între cheltuielile totale şi venituri,

conform relaţiei:

După corelaţia cu evoluţia nivelului de activitate, cheltuilelile se pot împărţi în cheltuieli

fixe şi variabile.

2.3.1 Analiza cheltuielilor fixe 23

Cheltuielile fixe24 sunt cele care nu-şi modifică volumul raportat la nivelul producţiei iar

analiza acestora porneşte de la premisa că, în general, acestea sunt determinate de capacitatea

de producţie a societăţii iar structura lor diferă de la o întreprindere la alta, în funcţie de

ramura de activitate precum şi de gradul de automatizare a procesului de producţie.

În categoria cheltuielilor fixe se iinclud:

• cheltuielile cu amortizarea;

• cheltuielile cu chiriile, abonamentele, radio-tv;

• cheltuieli cu salariile TESA;

• impozite si taxe locale;

• cheltuielile cu primele de asigurare.

Cheltuielile fixe pe unitatea de produs scad odată cu cresterea volumului de activitate

şi cresc odatî cu reducerea activităţii. Analiza dinamicii cheltuielilor fixe este necesară pentru

a cunoaşte evoluţia în raport cu cifra de afaceri sau cu producţia fabricată, iar în funcţie de

aceasta se stabilesc măsurile corespunzătoare.

Raportul dintre cheltuielile fixe25 si cele variabile caracterizeaza în activitatea practică

structura de exploatare ai serveşte la analiza riscului operaţional ca o componentă a riscului

global a firmei. Firmele care au cheltuieli fixe mari trebuie să practice preţuri ridicate şi să

aibă un volum mare de producţie.

Pentru a determina suma cheltuielilor fixe se folosesc următoarele extrase din contul

de profit şi pierderi prezentat în anexa nr. 1

Indicatori 2010 2011

1. Cheltuieli cu amortizarea 46.090 53.030

2324I. R. Hristea, Analiza economico – financiara, Editura economică, Bucureşti 2002, pag.19525 Stancu I. – Finanţe, Pieţe financiare şi gestiunea portofoliului, Investiţii reale şi finanţarea lor. Analiza şi gestiunea financiară a întreprinderii, ediţia a treia, Editura Economică, Bucureşti, 2002, pag. 807

44


2. Cheltuieli cu chiriile, abonamentele radio-tv 0 0

3. Cheltuileli cu salariile TESA 23.812 25.762

4. Cheltuieli cu impozite si taxe locale 1.481 1.392

5. Cheltuieli cu primele de asigurare 0 0

6. Total cheltuieli fixe 71.383 80.184

Din analiza datelor rezultă comportamentul cheltuielilor fixe ce au înregistrat o

creştere cu 12,8% în anul 2011 faţă de 2010, creşterea datorându-se majorării cheltuielilor cu

amortizarea (6,9%) dar şi a creşterii salariilor TESA cu 5,9%. Aşa cum mentionam mai sus, la

o crestere a cheltuielilor fixe, firma trebuie să mărească atât preţul cât şi volumul de producţie

(numai dacă piaţa şi concurenta permit acest lucru).

2.3.1.1 Analiza factorială a cheltuielilor fixe la 1000 lei cifră de afaceri.

Se efectuează cu ajutorul indicatorului cheltuieli fixe la 1000 lei cifră de afaceri

, conform relaţiei:

CHF = suma absolută a cheltuielilor fixe

Cheltuieli fixe la 1000 lei CA2010 = = 387,00 lei

Cheltuieli fixe la 1000 lei CA2011 = 518,61 lei

Fig. 2.2 Cheltuielile fixe la 1000 lei cifră de afaceri

Se înregistrează o creşterea a cheltulelilor fixe la 1000 lei cifră de afaceri, creştere de

13,1% ce are ca efect scăderea profitului, lucru ce pentru o societate înseamnă o gestionare nu

45

2011

2010

Analiza factoriala a cheltuileilor fixe la 1000 lei cifra de afacei


tocmai eficientă, aceasta urmând să analizeze cauzele creşterii acestor cheltuieli şi aplicarea

unor decizii vizând intrarea în normalitate.

Modificarea nivelului cheltuielilor fixe la 1000 lei cifră de afaceri ( ) se explică

prin influenţa:

1. Cifrei de afaceri

461,69 – 387,00 = 74,69 lei

2. Suma cheltuielilor fixe:

518,61 – 461,69 = 56,92 lei

Comparând cei doi ani, putem observa o creştere a cheltuielilor fixe în 2011 cauzată

de:

- schimbări în sistemul de amortizare a activelor fixe;

- creşterea salariilor determinată de rata inflaţiei;

- creşterea consumului de materiale care generează cheltuieli fixe.

2.3.1.2 Estimarea nivelului probabil a cheltuielilor fixe

Sporirea nivelului probabil al cheltuielilor la 1000 lei cifra de afaceri, constituie una

din priorităţile imperative ale conducerii intreprinderii. Modalităţile de estimare a acestor

cheltuieli se face:

a) pe termen scurt, suma totală a cheltuielilor fixe se consideră constantă, nivelul

probabil fiind: CF1 = CF0 corelează cu efectele generate de deciziile din perioada următoare;

b) ca nivel la 1000 lei cifra de afaceri sau venituri, cheltuielile fixe pot fi estimate pe

baza relaţiei: CF11000 =

Iq = indice cifra de afaceri sau venituri

Avem datele: CA2011 = 154.611 mii

CF2011 = 80.184 mii lei

CA2012 = 170.355 mii lei

46

20102011Cheltuieli fixe la 1000 lei cifra de afaceri


; Iq = 110,18%

518,61 lei

470,69 lei

Dacă se estimeaza o cifră de afaceri de 170.355, atunci cheltuielile fixe la 1000 lei

cifra de afaceri vor înregistra o scădere de la 518,61 lei la 470,69 lei adica o reducere cu 47,92

lei. Această scădere a cheltuielilor are ca efect majorarea profitului cu 47,92 lei la 1000 lei

cifra de afaceri, întărind astfel poziţia financiară a societatii.

Fig. 2.3 Estimarea cheltuielilor fixe la 1000 lei cifra de afaceri

2.3.2 Analiza cheltuielilor variabile

Cheltuielile variabile sunt dependente de evoluţia volumului de activitate,

modificându-se în acelaşi sens cu aceasta. În categoria acestor cheltuieli se includ:

- cheltuieli cu materii prime şi materiale directe;

- cheltuieli cu manopera directă;

- alte categorii de cheltuieli care variază relativ proporţional cu volumul de activitate.

2.3.2.1 Analiza factorială a cheltuielilor variabile se efectuează asupra indicatorilor:

1. Cheltuieli variabile la 1000 lei venituri din exploatare , care se determină

conform relaţiei:

gi = structura veniturilor

cvi = cheltuieli la 1000 lei venituri pe categorii de venituri

2. Cheltuieli variabile la 1000 lei cifra de afaceri , care se determină conform

relaţiei:

47

Cheltuieli fixe la 1000 lei cifra de afaceri în 2010

Cheltuieli fixe la 1000 lei cifra de afaceri în 2011

Estimare cheltuieli fixe la 1000 lei cifra de afaceri în 2012


În ce priveşte structura cheltuielilor variabile (ca suma totală la 1000 lei venituri)

acesta poate viza natura cheltuielilor şi/sau locul de formare, iar în cadrul acestora, produsele.

O asemenea analiză este necesară pentru localizarea măsurilor de reducere a costurilor. Pentru

analiza cheltuielilor variabile, se folosesc următoarele date:

Indicatori 2010 2011

1. Cheltuieli materii prime si materiale 12.248 14.080

2. Cheltuieli cu personalul 58.576 65.009

3. Cheltuieli variabile ( r1 + r2 ) 70.824 79.089

4. Venituri din exploatare 233.818 242.920

5. Cifra de afaceri 184.448 154.611

6. Cheltuieli variabile la 1000 lei venituri din exploatare 388,43 407,90

7. Cheltuieli variabile la 1000 lei cifra de afaceri 383,97 489,53

Urmărind evoluţia cheltuielilor variabile la 1000 lei venituri din

exploatare şi respectiv cifra de afaceri, faţă de realizările anului 2010,

acestea sunt în creştere. Cheltuielile la 1000 lei venituri din exploatare au

crescut cu 1.9 % iar cele la 1000 lei cifra de afaceri cu 11,4%.

Fig. 2.4 Evoluţia cheltuielilor variabile

2.3.2.2 Estimarea evoluţiei probabile a cheltuielilor variabile pe baza nivelului la

1000 lei cifră de afaceri se ridică la 9%. Modelul de calcul este:

CA2011 = 154.611 lei

CA2012 = 154.611 lei 154.611 lei = 168.525 (mii lei)

48

2010 2011

Cheltuieli variabile la 1000 lei venituri din exploatare

Cheltuieli variabile la 1000 lei cifra de afaceri


824,98 lei

Fig. 2.5 Estimarea evoluţiei probabile a cheltuielilor variabile la 1000 lei cifra de

afaceri

Dacă cifra de afaceri va creşte cu 9% în 2012, atunci cheltuielile variabile vor

înregistra si ele o crestere de 33,5%. Creşterea cifrei de afaceri poate genera modificări atât în

structura acesteia cât şi asupra cheltuielilor variabile la 1000 lei cifră de afaceri.

O concluzie asupra cheltuielilor variabile şi fixe, este aceea că cheltuielile variabile se

modifica proporţional cu volumul de producţie sau de activitate, dar sunt constante pe unitate;

costurile fixe totale sunt constante dar se modifică per unitate, odată cu modificarea

volumului.

2.4 OPTİMİZAREA RELAŢİEİ COST - PROFİT LA SC ALFA

EXPERT S.R.L

Analiza relaţiei cost-profit26 se face din perspectiva ratelor de

rentabilitate, inclusiv analiza pragului de rentabilitate, indicatori

importanţi în determinarea performanţei economice a societăţii.

Rata de rentabilitate este un raport între un indicator de rezultate

(profit sau pierdere) şi un indicator care arată un flux de activitate ( cifra

de afaceri netă sau resurse consumate) sau un « stoc » (capital propriu,

active totale). Rata rentabilităţi caracterizează gradul de rentabilitate,

singurul care diferenţiază întreprinderi cu acelaşi beneficiu dar cu

rentabilităţi diferite, ca urmare a unor costuri diferite. 24Numai raportând

2426 Vintilă, G. - Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Didactică şi Pedagogică, Ediţia a VI-a Bucureşti, 2006, pag.190

49

2012

2011

Estimarea cheltuielilor variabile ca urmare a creşterii cifrei de afaceri


beneficiul la costuri se poate stabili gradul rentabilităţii fiecarei societăţti

dar şi eficienţa activităţii desfăşurate.

Principalele rate operaţionale utilizate în analiza financiară a

întreprinderii sunt :

A. Rata rentabilităţii comerciale;

B. Rata rentabilităţii resurselor consumate;

C. Rata rentabilităţii economice;

D. Rata rentabilitatii financiare.

Rata rentabilitatii se determina pe baza datelor din contul de profit

si pierdere sau din bilant, prin raportarea unui rezultat (excedentul brut

al exploatarii, rezultatul din exploatare, rezultatul exercitiului) la un

indicator de efort (costuri, cifra de afaceri, capital investit, capitalul

propriu).

2.4.1 Rata rentabilitatii comerciale (Rc).

Exprimă corelaţia dintre profitul total aferent vânzărilor şi cifra de

afaceri, dând expresie politicii comerciale a întreprinderii. Prin rata

rentabilităţii comerciale este caracterizată eficienţa politicii

comerciale( previzionare, stocare, desfacere) şi a politicii de preţuri a

firmei. Performanţa se stabileşte pe baza rezultatului contabil, care va fi

influenţat de politicile contabile utilizate de societate.

Pentru analiza ratei rentabilităţii comerciale ne vom folosi de

următorii indicatori :

Indicatori Simbol 2010 2011

1

.

Profitul net Pn 25.319 25.461

2

.

Producţia vândută 184.448 154.611

3

.

Cifra de afaceri netă / 184.448 154.611

4

.

Cheltuieli aferente cifrei

de afaceri (cheltuieli din

/ 88.369 93.997

50


exploatare)

5

.

Cifra de afaceri recalculată 164.653

6

.

Cheltuieli aferente cifrei

de afaceri recalculate

89.911

Rata rentabilitatii se determină conform relaţiilor :

Rc2010= 13,7%

Rc2011 = 16,4%

Metodologia de cuantificare a influenţei factorilor este :

Rc= 16,4% - 13,7% = 2,7%

din care datorită :

1) influenţei modificării structurii producţiei vândute pe produse :

= = 5,4%

2) influenţei modificării preţurilor medii de vânzare unitare :

= = 2,7%

3) influenţei modificării costurilor unitare:

= = - 5,5%

În urma acestei analize, se constată o majorare a marjei brute din

51


vânzări cu 2,7%, în anul 2011 comparativ cu 2010. Această majorare

semnifică îmbunătăţirea eficienţei activităţii comerciale a întreprinderii şi

întărirea controlului costurilor aferente vânzărilor.

Fig 2.6 Rata rentabilităţii comerciale

2.4.2 Rata rentabilităţii resurselor consumate.

Exprimă raportul dintre rezultatul exploatării aferent cifrei de afaceri şi costurile totale

de exploatare, aferente vânzărilor, fiind stabilit conform relaţiei:

=

= 32,37%

25,32%

32,37% – 25,32% = 7,1%

Se constată o scădere a ratei rentabilităţii resurselor consumate, o scădere de

7,1% în anul 2011 comparativ cu anul 2010. Aceasta s-a datorat şi scăderii cu 4,8% a

profitului aferent cifrei de afaceri, dar şi creşterii cu 5,6% a cheltuielilor din exploatare.

52

Rata rentabilităţii comerciale

2010

2011

Rata rentabilităţii resurselor consumate 2010

Rata rentabilităţii resurselor consumate 2011


Fig. 2.7 Rata rentabilităţii resurselor consumate

În literatura de specialitate, opiniile spun că această rată trebuie să aibe valori între 9 –

15%, rata comparând practic profitul ca efect, cu costurile ca efort propriu. Creşterea

costurilor la achiziţiile materiale dar şi cheltuielile privind personalul, au contribuit la

micşorarea profitului şi a ratei resurselor consumate.

2.4.3 Rata rentabilităţii economice (Re).

Reflectă corelaţia dintre un rezultat economic şi mijloacele economice (capitalul)

angajate pentru obţinerea acestuia. În calculul ratei rentabilităţii economice, la numărător se

poate utiliza rezultatul exploatării sau EBE, iar la numitor, mijloacele economice totale

(activul total) sau o parte a acestora. Această rată este independentă de structura financiară,

politica fiscală de impozitare a profitului, precum şi de evenimentele extraordinare.

Se poate determina astfel :

sau

Re – rezultatul exploatării ;

EBE – rezultatul brut din exploatare ;

At – activele totale

EBE = VA (valoarea adăugată) – cheltuieli cu personalul – cheltuieli cu impozite, taxe

şi vărsăminte asimilate.

EBE2010 = (184.448 – 19.905) – 58.576 – 3.159 = 102.808 lei

EBE2011 = (154.611 – 22.918) – 65.009 – 3.070 = 63.614 lei

At = active imobilizate + active circulante + Cheltuieli în avans

At2010 = 116.535 + 51.801 + 0 = 168.366 lei

At2011 = 76.313 + 84.899 + 0 = 161.212 lei

Re2010 = 61,1%

Re2011 = 39,4%

Factorii direcţi care influnţează rata rentabilităţii economice sunt daţi de relaţiile:

a) influenţa vitezei de rotaţie a activului total:

= - 3,8%

53


a) influenţa ratei rentabilităţii comerciale :

= 8,01%

În urma calculelor efectuate, se constată o scădere a ratei rentabilităţii economice de

21,7% în anul 2011 faţă de 2010. Aceasta s-a datorat atât scăderii excedentului brut din

exploatare (38%) dar şi creşterii cheltuielilor cu personalul (7%). Analizând influenţele

conform celor două metode, se constată că rentabilitatea societăţii a fost influenţată negativ de

viteza de rotaţie a activului total, acesta înregistrând o scădere de -3,8%, o influenţă puternică

având şi creşterea drastică a activelor circulante cu 33,1%.

Fig 2.8 Rata rentabilităţii economice

2.4.4 Rata rentabilităţii financiare (Rf).

Exprimă corelaţia dintre profit şi capitaluri în calitatea lor de surse de finanţare a

activităţii întreprinderii. Analiza acestei rate se structurează în funcţie de sfera de cuprindere a

capitalurilor : proprii şi permanente. Rata rentabilităţii financiare a capitalurilor proprii,

reflectă corelaţia dintre profitul net, ca venit al acţionarilor şi capitalurile proprii ale firmei,

conform relaţiei :

Rata rentabilităţii financiare =

Rata rentabilităţii financiare2010 = = 16,5%

Rata rentabilităţii financiare2011 = = 13,8%

54

2010 2011

Evoluţia ratei rentabilităţii economice


Atât în anul 2010 cât şi în anul 2011, SC ALFA EXPERT înregistrează o rentabilitate

financiară pozitivă deoarece profitul curent este mai mare ca 0. Faţă de 2010, în 2011 rata

rentabilităţii financiare scade cu 2,7%, scădere influnţată şi de creşterea cu 30% a capitalului

propriu. OMFP 3055/2009 consideră capitalul propriu dreptul acţionarilor în activele

întreprinderii, după deducerea tuturor datoriilor acestuia.

Rata rentabilităţii financiare a capitalului permanent (Rfp) se calculeaza ca raport între

profitul brut (Pb) şi capitalul permanent ( capital propriu + capital împrumutat pe termen

mediu şi lung + provizioane pentru riscuri şi cheltuieli). Întrucât în contabilitatea financiară

nu apare noţiuea de profit brut, în practică se foloseşte cea de rezultat al exerciţiului înaintea

deducerii cheltuielilor finaciare cu dobânzile şi impozitul pe profit.

Rfp =

Rfp2010 = 18,5%

Rfp2011 = 11,9%

Scăderea ratei financiare a capitalurilor permanente cu 6,6% în anul 2011 faţă de 2010

s-a datorat creşterii capitalului permanent (51%) , acesta având o evoluţie pozitivă datorită

creşterii capitalului propriu al societăii.

Fig 2.9 Evoluţia ratei rentabilităţii financiare

2.4.5 Analiza pragului de rentabilitate.

Pragul de rentabilitate reprezintă acea dimensiune a activităţii firmei la care veniturile

din vânzarea bunurilor, serviciilor, lucrărilor sunt egale cu cheltuielile, profitul fiind zero.

55

2010 2011

Rata rentabilităţii financiare a capitalului propriu

20112010

Rata rentabilităţii financiare a capitalurilor permanente


Cunoaşterea pragului de rentabilitate trebuie să fie preocuparea tuturor conducătorilor

societăţii, impunându-se nu numai determinarea acestuia ci şi analiza pragului de rentabilitate.

Studierea acestuia este deosebit de importantă în alegerea metodelor de evaluare şi pentru

previzionarea profitului ce va fi luat în calcul.

Avantajele aplicării acestei analize sunt următoarele :

- permite stabilirea dimensiunii producţiei pentru care activitatea devine profitabilă ;

- indică volumul de producţie ce poate fi obţinut pentru a realiza un anumit profit ;

- permite calcularea cifrei de afaceri critică şi a profitului maxim care pot fi obţinute în

anumite condiţii.

Pragul de rentabilitate se stabileste în functie de cheltuielile fixe şi de cifra de afaceri,

conform relatiei:

Cifra de afaceri critică (CAcr), reprezintă acel nivel al vânzărilor la care se asigură

acoperirea cheltuielilor, pragul de la care firma începe să obţină profit.

CAcr =

CAcr2010 = 115.863 lei

CAcr2011 = 164.143 lei

Fig 2.10 Analiza pragului de rentabilitate

56

Cifra de afaceri corespunzătoare pragului de rentabilitate

2010 2011


La acest nivel al încasarilor, profitul este zero. O mare influenţă o are preţul care,

fiind un element al mixului de marketing, poate fi modificat cel mai uşor de către antreprenor

şi care are probabil, cel mai mare impact asupra ratei profitului companiilor mici.

Se constată o creştere a cifrei de afaceri critică de 48,2%, ceea ce înseamnă că, cu cât

cifra de afaceri este mai mare, cu atât riscul de exploatare este mai redus şi rezultă că unitatea

se adaptează repede la modificările mediului ambiant prin cantitatea producţiei obţinute. Cu

cât cheltuielile fixe ale întreprinderii sunt mai mari, cu atât nivelul pragului de rentabilitate

este mai ridicat, ceea ce implică pentru societate majorarea volumului de produse, mărfuri,

prestări servicii, ce trebuie vândute ca aceasta să devină profitabilă.

2.4.6 Analiza rezultatului net al exerciţiului (profit net sau pierdere)

Rezultatul exerciţiului reprezintă profitul net sau pierderea netă cu care se încheie o

perioadă de activitate a întreprinderii. Acest indicator corespunde sintezei rezultatului curent

şi extraordinar, corectat cu impozitul pe profit.

Rezultatul net = Rezultatul + Rezultatul - Impozitul pe profit

al exerciţiului curent extraordinar (+ alte impozite)

Rezultatul activităţii curente (RC) este determinat atât de rezultatul exploatării normale

(nu ia în considerare elementele excepţionale) şi curente, cât şi de cel al activităţii financiare.

El este deci rezultatul tuturor operaţiilor curente ale întreprinderii. În determinarea acestui

indicator sunt luate în considerare şi elementele financiare, ceea ce permite aprecierea

impactului politicii financiare a întreprinderii asupra rentabilităţii.

RC = RE + Venituri financiare – Cheltuieli finaciare

RE – rezultatul exploatării reprezintă câstigul brut din activitatea de exploatare ce se

determină astfel :

Re= EBE – amortizări şi provizioane + alte venituri din exploatare - alte cheltuieli din

exploatare

RE2010 = 102.808 + 49.370 – 75.477 = 76.701 lei

RE2011 = 63.614 + 88.309 – 81.022 = 70.901 lei

RC2010 = 70.701 + 4.139 – 47 = 74.793 lei

RC2011 = 70.901 + 3.314 – 1.662 = 72.553 lei

57


Fig 2.11 Evoluţia rezultatului curent al exercitiului

Atât în anul 2010 cât şi în anul 2011 rezultatul curent al exerciţiului este mai mare ca

zero, indicând „sănătatea financiară a firmei”. S.C. ALFA EXPERT S.R.L., menţine o poziţie

solidă pe piaţă, exploatarea sa este rentabilă, iar politica financiară degajă excedente.

Plasamentele lichidităţilor ei permit nu numai recuperarea eventualelor cheltuieli financiare,

dar şi obţinerea unor profituri suplimentare.

Analizand rezultatul exercitiului conform indicatorilor de mai sus, avem :

Re2010 = 74.793 ± 0 - 0 = 74.793 lei

Re2011 = 72.553 ± 0 – 6.253 = 66.300 lei

La S.C. ALFA EXPERT S.R.L., în perioada analizată observăm că firma realizează

profit, în anul 2011 chiar daca este în scădere faţă de anul 2010 cu 8,5%.

În cadrul contului de rezultate se disting două categorii de fluxuri: fluxuri de venituri

încasabile / cheltuieli plătibile şi fluxuri calculate. Prima categorie majorează / diminuează

rezultatul net şi trezoreria, iar fluxurile din categoria a doua nu au influenţă decât asupra

rezultatului, fără a afecta trezoreria întreprinderii (amortizări şi provizioane calculate, reluări

asupra provizioanelor, valoarea net contabilă a elementelor de activ cedate, distruse sau

dispărute etc.). Această clasificare stă la baza determinării capacităţii de autofinanţare (CAF).

Acesta este indicatorul care stabileşte pe baza datelor din contul de profit şi pierdere,

potenţialul de finanţare a firmei şi posibilitatea de a-şi finanţa activitatea de exploatare

viitoare din surse proprii, ca urmare a câstigurilor obţinute.

Pentru determinarea CAF conform metodei adiţionale se porneşte de la rezultatul net

la care se adaugă cheltuielile calculate şi se scad veniturile calculate:

CAF = Rezultatul net

+ amortizări si provizioane calculate

+ valoarea contabilă netă a activelor cedate

58

Cheltuieli financiare

Venituri financiare

Rezultatul curent

2010 2011


- reluări asupra provizioanelor

- subvenţii pentru investiţii virate la venituri

- venituri din cedarea activelor.

Pentru determinarea CAF conform metodei deductive se pleacă de la EBE la care se

adaugă celelalte venituri încasabile şi se scad celelalte cheltuieli plătibile:

CAF = EBE

+ venituri financiare şi extraordinare încasabile

- cheltuieli financiare şi extraordinare plătibile

- impozitul pe profit.

CAF2010 = 102.808 + 4.139 – 47 – 0 =106.900 lei

CAF2011 = 63.614 + 3.314 – 1.662 – 6.253 = 59.013 lei

Fig 2.12 Evolutia capacitatii de autofinantare conform

metodei deductive

Conform analizei CAF, remarcăm că acest indicator este pozitiv, chiar dacă perioada

analizată este o perioadă de criză economică. Societatea avută în vedere realizează profit,

având posibilitatea de a-şi finanţa activitatea de exploatare viitoare din surse proprii,

câstigurile obţinute permiţându-i acest lucru.

Observăm faptul că S.C. ALFA EXPERT S.R.L. a realizat profit chiar şi în perioada

de criză economică, singura diferenţă fiind dată de cuantumul realizat, menţinându-se şi

solidificându-şi poziţia pe piaţa economică din România.

59

Capacitatea de autofinatare

2010 2011


60


3. CONCLUZİİ Şİ PROPUNERİ

3.1 CONCLUZİİ

Diagnosticul financiar al întreprinderii S.C. ALFA EXPERT S.R.L. se poate baza pe

analiza SWOT (puncte tari, puncte slabe, oportunităţi şi riscuri) cu ajutorul căreia se

sintetizează de fapt concluziile desprinse din interpretarea indicatorilor financiari.

A. PUNCTE TARİ:

- Societatea beneficiază de un management modern;

- Firma are un renume şi deţine o cotă ridicată pe piaţă;

- İmaginea firmei este susţinută în primul rând de calitatea serviciilor prestate, dar şi de o

strategie de marketing aliniată cerinţelor economiei de piaţă ;

- Structura organizaţională a societăţii este modernă, cuprinzând nivelul strategic, tactic şi

de execuţie, compartimentele necesare unei societăţi moderne;

- Totalul cheltuielilor fixe şi variabile este mai mic decât cifra de afaceri, ceea ce înseamnă

că cifra de afaceri realizată din prestarea serviciilor permite acoperirea costului

materialelor cumpărate şi, în principiu, remunerarea terţilor, alţii decât furnizorii

materialelor (personal, statul, asociaţi sau acţionari, organisme sociale);

- Cheltuielile fixe cresc în anul 2011 faţă de anul 2010 cu 12,8 %, însă

estimând o creştere a cifrei de afaceri în 2012, vom obţine o scădere a

acestora de la 518,61 la 470,69 adică o reducere cu 47,92 lei. Această scădere a

cheltuielilor are ca efect majorarea profitului cu 47,92 lei la 1000 lei cifra de afaceri,

întărind astfel poziţia financiară a societăţii;

- În urma analizei ratei rentabilitatii comerciale se constată o majorare a marjei brute din

vânzări cu 2,7%, în anul 2011 comparativ cu 2010. Această majorare semnifică

îmbunătăţirea eficienţei activităţii comerciale a întreprinderii şi întărirea controlului

costurilor aferente vânzărilor;

- Rata rentabilitatii financiare este pozitivă deoarece profitul curent este mai mare ca zero.

Aceasta se datorează creşterii cu 51% a capitalului permanent, fiind influenţat de creşterea

capitalului propriu a societăţii;

- Prin analiza pragului de rentabilitate se poate constata creşterea cifrei de afaceri critică

(pragul de la care firma începe să obţină profit), o creştere în 2011 faţă de 2010 de 48,2%

ceea ce arată că firma are suficiente încasîri pentru a acoperi cheltuielile. În această

61


situaţie, riscul de exploatare este mai redus şi rezultă că unitatea se adaptează repede la

modificările mediului ambiant prin cantitatea serviciilor prestate;

- Conform analizei CAF, remarcăm că acest indicator este pozitiv, chiar dacă perioada

analizată este o perioadă de criză economică. Societatea avută în vedere realizează profit,

având posibilitatea de a-şi finanţa activitatea de exploatare viitoare din surse proprii,

câstigurile obţinute permiţându-i acest lucru;

- Societatea obţine profit din activitatea de exploatare exprimând rentabilitatea activităţii

curente rezultată din deducerea tuturor cheltuielilor din veniturile de exploatare;

- Rezultatul curent al exerciţiului indică sănătatea financiară a firmei, adică societatea

menţine o poziţie solidă pe piaţă, exploatarea sa este rentabilă, iar politica financiară

degajă excedente.

PUNCTE SLABE

- Creşterea costurilor de achizitie a resurselor materiale şi a cheltuielilor cu salariile ce au

dus la scăderea ratei rentabilităţii resurselor consumate cu 7,1%;

- Rata rentabilităţii economice înregistrează o micşorare în 2011, fiind influenţată atât de

scăderea excedentului brut din exploatare cât şi de cea înregistrată la activele totale.

OPORTUNITĂŢİ

- Utilizarea la maxim a capacităţii de prestare a serviciilor şi atragerea de noi clienţi;

- Reducerea duratei de executare a anumitor proiecte printr-o politică agresivă;

- Folosirea datoriilor din exploatare ca surse atrase ca urmare a raportului durata de plată a

furnizorilor / durata de încasare a clienţilor care este favorabil;

AMENINŢĂRİ

- Încasarea cu întârziere a creanţelor va crea dificultăţi în procesul de prestare a serviciiilor

în ceea ce priveşte aprovizionarea cu materii prime şi materiale, plata salariilor;

- Presiunea tot mai crescândă a concurenţei;

- Emanciparea clienţilor;

- Fluctuaţiile monedei naţionale faţă de monedele internaţionale (EURO sau DOLAR).

62


3.2 PROPUNERİ

Pentru maximizarea marjei comerciale, la nivelul firmei, se poate acţiona spre

vânzarea preponderentă a prestarilor de servicii cu marjă comercială mare – care poate avea

ca efect creşterea cifrei de afaceri (prin acordarea de credite comerciale clienţilor);

Pentru menţinerea şi accentuarea dezvoltării societăţii S.C.ALFA EXPERT S.R.L., se

poate acţiona prin:

continuarea îmbunătăţirii programelor de contabilitate şi audit financiar;

dezvoltarea sectorului de servicii prestate în ceea ce priveşte consultanţa asupra

accesării fondurilor europene şi întocmirea de dosare pentru obţinerea acestora;

dezvoltarea nomenclatorului de servicii prestate.

Se are în vedere extinderea societaţii pe plan local, demararea unui program de

publicitate menit să atragă noi clienţi dar şi printr-o gama diversificată privind serviciile

prestate.

63


64


B İ B L İ O G R A F İ E

1. Baba, M. - Contabilitate şi fiscalitate între naţional şi internaţional, Editura Lux Libris, Braşov, 2008;

2. Baba, M., Capotă, A. – Bazele contabilităţii, Editura Infomarket, Braşov, 2006; 3. Balteş, N., Ciuhureanu, A.T. – Contabilitate financiară, Editura Universităţii „Lucian

Blaga" din Sibiu, 2007; 4. Balteş, N. - Analiza economico-financiară a întreprinderii, Editura Universităţii „Lucian

Blaga" din Sibiu, 2003; 5. Brezeanu, P. - Gestiunea financiară a întreprinderii. Elemente inspirate din teoria şi

practica financiară a Uniunii Europene, Editura Economică, Bucureşti, 2002; 6. Brezeanu, P., Boştinaru, A., Prăjişteanu, B., Diagnostic financiar, Instrumente de analiză

financiară, Editura Economică, Bucureşti, 2003; 7. Buşe, L. - Cunoştinţe economice de specialitate, Editura Sitech, Craiova, 2009; 8. Chirilă, E., Finanţele întreprinderilor, Editura Universităţii din Oradea, Oradea, 2001; 9. Dobrotă, N., Ciucur, D., Cosea, M., Enache, C., Gavrilă, I. - Economie politică, Editura

Economică, Bucureşti, 1995; 10. Dragotă,V., Dragotă, M., Obreja,L., Ţâţu, L., Ciobanu, A., Racşa, A. – Abordări practice

în finanţele firmei, Editura Irecson, Bucureşti, 2005; 11. Duţescu, A. - Politici contabile de întreprindere, Editura CECCAR, Bucureşti, 2003; 12. Feleagă, N., Malciu, L., Bunea, Ş. - Bazele contabilităţii o abordare europeană şi

internaţională, Editura Economică, Bucureşti, 2002; 13. Feleagă, N., Malciu, L. - Contabilitate financiară - O abordare europeană şi

internaţională, Editura Infomega, Bucureşti, 2005; 14. Ghizari, E. - Auditul situaţiilor financiare în entităţile economice, Regia

Autonomă “Monitorul Oficial “, Bucureşti, 2006;15. Jianu, I. - Evaluarea, prezentarea şi analiza performanţei întreprinderii, o abordare din

prisma Standardelor de raportare Financiară, Editura CECCAR, Bucureşti, 2007; 16. Lezeu, N. - Analiza situaţiilor financiare ale întreprinderii, Editura Economică,

Bucureşti, 2004; 17. Mărgulescu, D., - Analiză economico-financiară, Ed. Tribuna Economică, Bucureşti,

1994; 18. Niculescu, M., - Diagnostic economic, Editura Economică, Bucureşti, 2003; 19. Niculescu, M., - Diagnostic global strategic, Editura Economică, Bucureşti, 1997; 20. Oprea , C., Ristea, M. – Bazele contabilităţii, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,

2003; 21. Pântea, P., Bodea, G. - Contabilitate financiară românească, Editura Intelcredo, Deva,

2008; 22. Peste-Roire – La gestione financiere, Edition D’Organization, Paris, 1989; 23. Petrescu, S. - Analiză şi diagnostic financiar-contabil, ghid teoretico-aplicativ, ediţia a

II-a, Editura CECCAR, Bucureşti, 2008; 24. Possler, L., Lambru, G., Lambru, B. – Contabilitatea întreprinderii, Editura Fundaţiei

„Andrei Şaguna”, Constanţa, 2008; 25. Puşcaşu, I., Cotleţ, D., Mateş, D., Cotleţ, B., - Contabilitatea şi fiscalitatea entităţilor

economice, Editura Mirtis, Timişoara, 2008; 26. Radu, F., Buşe, L., Dincă, M., Siminică, M., - Analiza economico-financiară a firmei,

Editura Scrisul Românesc, Craiova, 2001;

65


27. Ristea, M., - Contabilitatea rezultatului întreprinderii, Ed. Tribuna Economică, Bucureşti, 2001;

28. Ristea, M. - Contabilitate aprofundată, Editura Universitară, Bucureşti, 2005; 29. Ristea, M. - Contabilitatea financiară a întreprinderii, Editura CECAR, Bucureşti, 2005; 30. Stancu, I. – Finanţe, Editura Economică, Bucureşti, 2003; 31. Suciu, G. – Analiză economico-financiară, Editura Infomarket, Braşov, 2009; 32. Suciu, G. - Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Infomarket, Braşov, 2009; 33. Suciu, G. – Situaţiile financiare şi criza economico-financiară, www.dimitrie-cantemir.ro

– Buletin ştiinţific nr. 11 / 2010;34. Toma, M., Alexandru, F., Armeanu, D., Ivănescu, D., Vârban, R. – Gestiunea financiară

de întreprindere, Editura Economică, Bucureşti, 2003; 35. Ţole, M., - Analiză economico-financiară, Editura Tipona, Braşov, 2004; 36. Vasile, I. – Gestiunea financiară a întreprinderii, Bucureşti, Editura Meteora Press, 2002;37. Vâlceanu, G., Robu, V., Georgescu, N. - Analiză economico-financiară, Editura

Economică, Bucureşti, 2004;38. Vintilă, G. - Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Didactică şi Pedagogică ,

Bucureşti, 2006; *** Ordinul nr. 3055/2009 Reglementări contabile prevăzute de Directivele Europene a IV-a şi a VII-a;*** Legea contabilităţii nr. 82 din 24 decembrie 1991, republicată, M.Of. nr. 454/18.06.2008;

66

http://www.dimitrie-cantemir.ro/


A N E X E

ANEXA NR. 1- BILANŢ LA 31.12.2011

67