GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA
H O T Ă R Î R E nr._______
din ____________________________________
Chișinău
Y:\004\ANUL 2018\HOTARÎRI\CBTM\redactat_CBTM-ro.docx
Cu privire la aprobarea Cadrului bugetar
pe termen mediu (2019-2021)
----------------------------------
Guvernul HOTĂRĂȘTE:
1. Se aprobă Cadrul bugetar pe termen mediu (2019-2021) (se anexează).
2. Cadrul bugetar pe termen mediu (2019-2021) va servi organelor centrale
de specialitate ale administrației publice și altor autorități administrative centrale
ca suport la planificarea proiectului bugetului de stat pentru anul 2019, iar
autorităților administrației publice locale – la planificarea bugetelor locale și a
programelor locale de dezvoltare a teritoriilor respective.
3. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data publicării.
Prim-ministru PAVEL FILIP
Contrasemnează:
Ministrul finanţelor Octavian Armaşu
Aprobat
prin Hotărîrea Guvernului nr.
din 2018
CADRUL BUGETAR PE TERMEN MEDIU (2019-2021)
PREZENTARE GENERALĂ
A. Introducere
Cadrul bugetar pe termen mediu (2019-2021) (în continuare – CBTM (2019-
2021)) este documentul principal în baza căruia urmează a fi elaborat bugetul
anual pentru 2019. Scopul elaborării CBTM (2019-2021) este de a oferi o analiză
în conformitate cu cadrul macroeconomic al țării, stabilind astfel baza pentru
planificarea bugetară pe următorii ani, în conformitate cu prioritățile strategice ale
Guvernului.
CBTM (2019-2021) reprezintă o actualizare a CBTM (2018-2020) aprobat
prin Hotărârea Guvernului nr.609 din 28.07.2017, cu extinderea prognozelor şi
analizei pentru anul 2021. CBTM (2019-2021) a fost elaborat cu respectarea
indicatorilor-țintă ai cadrului macrobugetar agreat în timpul celei de-a treia
evaluări (din perioada 15–27 martie 2018) a Programului de reforme economice
susținut prin acordul pe trei ani semnat cu Fondul Monetar Internațional (FMI).
Astfel, în conformitate cu angajamentele asumate de către Guvern prin
semnarea Programului cu FMI, actualizarea CBTM (2019-2021) a avut loc în
perioada martie-iunie, reflectând politicile și indicatorii bugetar-fiscali agreați cu
misiunea FMI și nu reflectă măsurile de politică fiscală adoptate de către
Parlament la finele lunii iulie 2018.
CBTM (2019-2021) urmărește promovarea unei politici bugetar-fiscale
prudente şi cu un profil al datoriei precaut, în acelaşi timp concentrîndu-se pe
alocarea resurselor necesare pentru cheltuielile sociale şi cheltuielile ce stimulează
creşterea economică. Astfel, la determinarea deficitului bugetului public național
a fost aplicată clauza de derogare pentru investiţiile capitale publice finanţate din
surse externe (în conformitate cu art.15 din Legea finanțelor publice și
responsabilității bugetar-fiscale nr.181 din 25 iulie 2014).
Obiectivul principal pe termen scurt şi mediu rămîne implementarea
reformelor structurale, consolidarea finanțelor publice și a stabilității financiare
drept condiții primordiale pentru atingerea durabilității bugetar-fiscale, prin
menținerea unui deficit al bugetului public național la nivel sustenabil, evitînd
2
riscurile legate de șocurile interne și externe, precum și dependența excesivă de
asistența financiară externă.
Prin adoptarea Legii finanțelor publice și responsabilității bugetar-fiscale
nr.181 din 25 iulie 2014 s-au introdus reguli pentru întărirea guvernanței bugetar-
fiscale. Aplicarea și consolidarea regulilor bugetar-fiscale instituite în legislația
națională capătă o importanță de prim ordin în contextul proiecției bugetare pe
anul 2019 și perspectiva 2020-2021.
Unul dintre obiectivele de bază ale CBTM (2019-2021), care constituie și o
premisă pentru susţinerea noilor iniţiative de politică, este eficientizarea utilizării
resurselor bugetare şi redirecţionarea resurselor existente spre programele de
importanță majoră.
Prioritățile în contextul CBTM (2019-2021) reflectă întocmai prioritățile de
politici sectoriale pe termen mediu (2019-2021), aprobate prin Hotărârea
Guvernului nr.350 din 18.04.2018 și derivă din Strategia Națională de Dezvoltare
„Moldova 2020”, Programul de activitate al Guvernului pentru anii 2016-2018,
Acordul de Asociere Republica Moldova și Uniunea Europeană. Prioritățile de
politici pe sectoare se bazează, de asemenea, pe alte documente strategice
sectoriale, care oferă autorităților bugetare flexibilitatea de a determina structura
cea mai adecvată și nivelurile posibile de finanțare pentru realizarea acestor
obiective.
În procesul de elaborare a CBTM au avut loc consultările politicilor publice
cu ministerele de ramură pe parcursul lunii iunie 2018. Urmare a acestor discuții
cu autoritățile publice, limitele de cheltuieli sectoriale au fost actualizate în
conformitate cu prioritățile din sectoare. Limitele respective și principalele
priorități sectoriale sînt reflectate în Capitolul IV și în Anexele nr.2 și nr.3.
În baza limitelor sectoriale de cheltuieli, autoritățile publice urmează să
actualizeze strategiile sectoriale de cheltuieli, cu plasarea lor ulterioară pe paginile
web ale autorităților. De asemenea, în baza limitelor sectoriale, se elaborează
limitele de cheltuieli pe autorități publice centrale finanțate de la bugetul de stat
pentru anii 2019-2021.
B. Îmbunătățirea performanței economice
Rezultatele macroeconomice recente au depăşit aşteptările. În anul 2017 s-a
înregistrat o creştere economică de 4,5%, care a fost determinată de cererea internă
puternică și de mediul extern pozitiv. Cererea internă a crescut brusc în mare parte
datorită consumului privat și creșterii volumului investițiilor, care a înregistrat
valori pozitive după criza din anii precedenți. Cererea internă mai puternică a fost
adversă comerțului net, importurile crescînd într-un ritm mai rapid decît
3
exporturile. Inflația medie anuală s-a apropiat de ținta stabilită de BNM și a atins
nivelul de 6,6 la sută. Deficitul bugetului public național a înregistrat 0,8% din
PIB (comparativ cu cifra prognozată de 3,0 la sută). Deficitul mai mic se datorează
sub executării cheltuielilor din partea bugetelor locale, precum și drept rezultat a
incertitudinii finanțării proiectelor finanțate din surse externe, executării lucrărilor,
efectuării achizițiilor și rezilierii contractelor pe unele proiecte.
Tendințele macroeconomice înregistrate în anul 2017 au avut o continuitate
și în anul 2018, unele demonstrînd o tendință și mai pronunțată, cu un impact
pozitiv asupra bugetului. Pe termen mediu, prognoza nu prevede înrăutățirea
condițiilor macroeconomice, iar reformele structurale preconizate urmează să aibă
efect benefic asupra situației macroeconomice.
C. Gestionarea provocărilor bugetare continue
Consolidarea poziției bugetar-fiscale și gestionarea responsabilă a finanțelor
publice continuă să fie obiectivul principal al Guvernului pentru perioada 2019-
2021. În acest context, planificarea și executarea bugetară vor fi în conformitate
cu regula bugetar-fiscală, care limitează deficitul bugetar la 2,5% din PIB,
excluzînd granturile. Avînd în vedere că spațiul fiscal existent este limitat,
Guvernul intenționează să atingă obiectivele din documentele strategice prin
alocarea mai eficientă a resurselor, precum și realocarea celor deja existente în
cadrul sectoarelor.
Cu toate acestea, punerea în aplicare a clauzei de derogare permite
Guvernului să finanțeze proiecte de investiții capitale peste limita deficitului (fără
granturi) de 2,5% din PIB, cu condiția ca aceste proiecte să fie finanțate din surse
externe, astfel avînd surse reale de finanțare și capacități de implementare.
În contextul provocărilor curente, Guvernul urmează să își concentreze
eforturile pe promovarea unor politici macroeconomice orientate spre stabilitate și
reforme care să favorizeze creșterea economică, obiectivele principalele ale
politicii bugetare pentru anul 2019 și orizontul 2020-2021 fiind:
– consolidarea finanțelor publice prin implementarea regulii bugetar-fiscale
care limitează deficitul bugetului public național (fără granturi) la 2,5% din PIB,
precum și întreprinderea măsurilor pentru îmbunătățirea structurii cheltuielilor
bugetare prin reducerea cheltuielilor curente neproductive și crearea spațiului
pentru proiecte de dezvoltare;
– consolidarea veniturilor, prin extinderea bazei fiscale, adoptarea măsurilor
pentru combaterea economiei tenebre şi avansarea în implementarea reformei
administrării fiscale şi conformării fiscale. De asemenea, urmează a fi revizuite şi
optimizate diverse scutiri şi/sau cote reduse la TVA, accize, impozitul pe venit al
4
persoanelor fizice, impozitul pe venit al persoanelor juridice şi impozitele pe
proprietate. Aceste eforturi vor contribui la reducerea treptată a dependenţei de
granturile externe;
– promovarea unei politici prudente privind ocuparea forței de muncă și în
domeniul salarizării. În acest context, Guvernul se angajează să restrîngă angajarea
în măsura necesară pentru furnizarea eficientă de bunuri și servicii publice;
–eficientizarea cheltuielilor, inclusiv celor destinate cheltuielilor capitale,
sporirea eficienţei cheltuielilor în învăţămînt și îmbunătățirea performanței în
domeniul ocrotirii sănătăţii;
– implementarea unei politici clare de protecție socială, care nu numai va
susține categoriile sensibile ale populației, ci și va încuraja ocuparea forței de
muncă, asigurarea sustenabilității fiscale și administrarea rapidă și eficientă a
acestor cheltuieli. Astfel, Guvernul intenționează să mențină baza stimulentelor
necesare creșterii economice durabile și a ocupării forței de muncă.
Aceste elemente vizează în mod egal toate autoritățile bugetare, prin urmare
este necesară avansarea cooperării la nivel guvernamental pentru a permite
monitorizarea agendei de dezvoltare economică a țării, menținînd în același timp
stabilitatea macrofiscală.
D. Eficientizarea cheltuielilor publice
O provocare pe termen mediu constă în îmbunătățirea eficienței de cheltuire
a resurselor bugetare. Pentru a furniza măsuri mai bine țintite și durabile de
economisire, precum și cheltuieli de o calitate sporită este necesară introducerea
unei analize de cheltuieli pe termen mediu pentru a consolida livrarea serviciilor
publice și pentru a identifica domenii potențiale pentru economii sau câștiguri la
nivel de eficiență.
La prima etapă pot fi supuse raționalizării cheltuielile ministerelor care au
înregistrat cheltuieli mari sau sectoarele unde cheltuielile au demonstrat că există
un potențial sporit de cîștiguri de eficiență. De asemenea pot fi efectuate și analize
ce au o țintă a cheltuielilor pe sectoare sau programe specifice. Pe termen mediu
se preconizează ca fiecare minister de ramură să facă obiectul raționalizării
cheltuielilor bugetare.
Astfel, în cadrul măsurilor de reformă bugetară introduse pentru prima dată
de Guvern în anul 2018, cheltuielile curente ale statului cu privire la furnizarea de
servicii publice fac obiectul unei revizuiri periodice. În scopul pilotării exercițiului
de raționalizare a cheltuielilor in anul 2018 a fost selectat sectorul educației și
anume învățămîntul superior și cel vocațional/profesional-tehnic. Scopul pilotării
acestui exercitiu este sporirea eficienței utilizării banilor în acest sector, cu
5
determinarea unor eventuale economii/cheltuieli neprioritare, care ulterior vor fi
direcționate la implementarea unor noi politici din sectorul educației, cu
includerea în CBTM (2020-2022) și corespunzător în bugetul pentru anul 2020.
Procesul de elaborare a prognozelor de cheltuieli pentru perioada 2019-2021
se bazează pe următoarele principii, care urmează a fi luate în considerare la
evaluarea propunerilor de buget în procesul de planificare bugetară, în care
estimările de cheltuieli sînt menținute în plafonul prevăzut în limitele sectoriale
pentru anul 2019 din CBTM (2019-2021).
Alocarea resurselor în CBTM (2019-2021) urmărește:
– corelarea strînsă cu prioritățile stabilite în documentele naționale de
planificare strategică – Hotărârea Guvernului nr.350 din 18.04.2018 cu privire la
aprobarea priorităților de politici sectoriale pe termen mediu (2019-2021),
Strategia Națională de Dezvoltare „Moldova 2020”, Acordul de Asociere
Republica Moldova și Uniunea Europeană, Programul de activitate al Guvernului
pentru anii 2016-2018;
– alocarea resurselor pentru programele de cheltuieli care sînt mai eficiente
și au un impact mai mare în atingerea obiectivelor de politici ale Guvernului;
– obținerea unui raport înalt de „valoare pentru bani”, prin direcționarea
resurselor spre prioritățile de nivel înalt;
– corelarea cu finanțarea externă, oferită prin intermediul partenerilor de
dezvoltare.
Aceste principii servesc drept orientare pentru noi inițiative de finanțare și
pentru repartizarea spațiului fiscal (cheltuielile bugetului asupra cărora Guvernul
poate decide fără a pune în pericol poziția bugetar-fiscală și stabilitatea
economică). Toate inițiativele noi acceptate sînt incluse în limitele de cheltuieli
definitivate.
La elaborarea propunerilor de buget pentru 2019 și a estimărilor pe termen
mediu (2019-2021), autoritățile/instituțiile bugetare trebuie să demonstreze modul
în care planurile lor bugetare răspund priorităților politice ale Guvernului.
Autoritățile/instituțiile bugetare sînt încurajate să îmbunătățească eficiența
cheltuielilor în raport cu prioritățile date, inclusiv prin redistribuiri în cadrul
limitelor existente de cheltuieli.
II. PERSPECTIVE ECONOMICE
A. Perspective economice globale
6
1. Evoluția economiei globale atestă consolidarea creșterii în contextul
relansării investițiilor, productivității și comerțului. Ținând cont de conjunctura
existentă, se presupune o creștere economică moderată a economiilor avansate, în
timp ce băncile centrale renunță treptat la măsurile post-criză și ritmul investițiilor
se stabilizează. În economiile emergente și în cele aflate în dezvoltare, creșterea
economică ar urma să se consolideze în contextul continuării relansării activităților
exportatorilor de produse de bază și al stabilizării prețurilor.
2. Economia mondială a crescut cu 3,2% în anul 2016 și cu 3,8% în 2017.
Creșterea economică este în recuperare în economiile dezvoltate, SUA și zona
euro înregistrând câte 2,3% pentru anul 2017. Producția în Comunitatea Statelor
Independente, care a înregistrat o scădere cu 2,2% în anul 2015, a atestat creșteri
cu 0,3% în 2016 și cu 2,1% în 2017. Pentru aceeași perioadă, în China și India,
producția a crescut cu 6,9% și respectiv 6,7%. Pentru anul 2018, Fondul Monetar
Internațional prevede accelerarea creșterii economice în toate țările, pe când
pentru 2019 în accelerare rămâne doar economia Indiei cu 7,8% și creșteri puțin
mai temperate se așteaptă pentru restul țărilor.
3. Se preconizează că prețurile de consum în economiile avansate vor crește
de la 1,7% în anul 2017 la 2,0% în 2018 și 1,9% în 2019. Inflația prognozată în
economiile emergente și cele în curs de dezvoltare se situează în intervalul 4,3%–
4,6% pentru anii următori (tabelul 2.1).
4. Volumul comerțului mondial a înregistrat o creștere de 4,9% în anul 2017
și se preconizează că va accelera până la 5,1% în 2018, iar pentru 2019 va crește
cu 4,7%.
5. Riscurile prognozei includ posibile sistări ale comerțului global, ale
fluxurilor de capital și a migrației, înăsprirea condițiilor economice și financiare
și a incertitudinii, plus factori non economici, cum ar fi riscurile geopolitice.
Tabelul 2.1
Prognoza creșterii globale și indicele prețurilor
de consum pentru 2017-2019 (%)
2017 2018 2019
Efectiv Prognozat Prognozat
Creșterea produsului global brut (PGB)
Produsul global brut 3,8 3,9 3,9
Statele Unite ale Americii 2,3 2,9 2,7
Zona euro 2,3 2,4 2,0
Germania 2,5 2,5 2,0
Franța 1,8 2,1 2,0
Italia 1,5 1,5 1,1
7
Comunitatea Statelor Independente 2,1 2,2 2,1
Federația Rusă 1,5 1,7 1,5
China
India
6,9
6,7
6,6
7,4
6,4
7,8
Prețurile de consum
Economiile avansate 1,7 2,0 1,9
Zona euro 1,5 1,5 1,6
Economiile în curs de dezvoltare 4,0 4,6 4,3
Sursa: Fondul Monetar Internațional, World Economic Outlook, aprilie, 2017
B. Economia Republicii Moldova – evoluții recente și perspective
6. Economia națională, conform estimărilor preliminare, a crescut cu
aproximativ 4,5% în 2017. Acest lucru se datorează ascensiunii înregistrate în
majoritatea activităților economice, creșteri fiind înregistrate în domenii ca
investițiile, comerțul exterior, consumul privat și public.
7. Rata medie a inflației în perioada 2015-2017 a fost volatilă, de la creșterea
de 9,7% în 2015 și reducere la 6,4% în 2016, urmând o ușoară creștere pentru anul
2017 (6,6%). Valuta națională s-a apreciat de la 19,92 lei pentru un dolar SUA în
2016 până la 18,49 lei în 2017. O politică monetară restrictivă, susținută de
stabilizarea monedei naționale, a dus la apropierea inflației de intervalul-țintă 5%
+/- 1,5%.
8. În urma scăderii volumului exporturilor constatate în anul 2015 cu 19,5%,
acestea au înregistrat o creștere de 4% în 2016 și 19% în 2017, iar importurile au
înregistrat o scădere de 25% în 2015, urmată de o creștere cu 0,8% și 20%
respectiv pentru următoarele perioade.
9. În Strategia Națională de Dezvoltare „Moldova 2020” și în Documentul de
dezvoltare economică a Moldovei, care evidențiază importanța sporirii
productivității, atragerii investițiilor și promovării dezvoltării umane, sunt
formulate politici pentru asigurarea unei creșteri economice durabile și incluzive.
Documentul de dezvoltare economică specifică domeniile prioritare pentru
creșterea economică și eradicarea sărăciei, educație, sectorul financiar, climatul de
afaceri, energetică și eficiența energetică, sectorul agricol, agroprocesare și
diversificarea exporturilor (boxa 2.1).
Boxa 2.1. Competitivitatea globală a Republicii Moldova
Raportul competitivității globale 2017-2018, publicat de Forumul
Economic Mondial, clasează competitivitatea Moldovei pe poziția 89 din cele
137 de țări chestionate, urcând de la poziția 100 deținută în anul precedent.
Studiul utilizează 114 indicatori pe baza a 12 piloni. Principalele provocări ale
8
competitivității pentru Republica Moldova sunt instituțiile eficiente, mediul
macroeconomic, eficiența pieței, dezvoltarea piețelor financiare,
dimensiunea pieței, gradul de sofisticare și inovație a afacerilor.
10. Prognoza principalilor indicatori macroeconomici ai Republicii Moldova
pentru perioada 2018-2021 (tabelul 2.2) se bazează pe o serie de ipoteze. Acestea
includ menținerea condițiilor internaționale favorabile, continuarea reformelor
structurale, promovarea exporturilor și sprijinul acordat sectorului privat prin
eforturi de simplificare și liberalizare, menținerea stabilității financiare, a
prețurilor și a cursului de schimb.
11. În perioada 2018-2021:
- se preconizează ca PIB-ul real să înregistreze o creștere medie anuală de
aproximativ 4,0%. Această creștere este condiționată de evoluția relativ bună a
sectoarelor economiei naționale;
- structura PIB va suporta unele schimbări: pe categorii de resurse va scădea
ponderea valorii adăugate brute de la 84,6% (în 2017) până la 83% (în 2021) cu
majorarea, respectiv, a ponderii impozitelor nete pe produs datorită reformei
administrării fiscale;
Graficul 2.1
Structura PIB pe categorii de resurse, %
Sursă: Biroul Național de Statistică
- creșterea cererii externe se va datora, în mare parte, creșterii consumului
privat, ceea ce se va reflecta în structura PIB pe categorii de utilizări. Ponderea
consumului final al gospodăriilor casnice în PIB se va majora de la 86% în 2017
până la 87% în anul 2021. Totodată, ponderea formării brute de capital fix va fi în
descreștere, de la 22% până la 21%. Ponderea exportului net va diminua de la circa
28% la 26% în PIB;
-10
10
30
50
70
90
110
2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017 2018 2019 2020 2021
Agricultură Industrie Servicii SIFIM Impozite nete pe produs
Prognoză
9
Graficul 2.2
Structura PIB pe categorii de utilizări, %
Sursă: Biroul Național de Statistică
- politica monetară va continua să fie orientată spre menținerea ratei
inflației în intervalul de 5% ±1,5% pentru a asigura stabilitatea prețurilor pe termen
mediu;
- se preconizează o apreciere a ratei medii de schimb față de dolarul SUA
de la 18,49 de lei în 2017 până la 16,83 lei în 2018, urmată de deprecierea treptată
pentru următorii ani până la 18,51 lei/dolar SUA în anul 2021;
- exporturile vor înregistra niveluri de creștere regresive pentru perioada
2018-2021 de la 15,1% la 5,7% cu o modificare medie anuală de 9,1%;
- pentru importuri se prognozează reducerea ratei de creștere de la 17,4%
în 2018 până la 5,0% în 2021 cu o medie anuală de 8,9%, ceea ce presupune
aprecierea negativă, în continuare, a soldului balanței comerciale. În baza
estimărilor, comerțul exterior cu statele membre ale UE va crește ca urmare a
implementării depline a Acordului de liber schimb cu UE.
12. Factorii de risc pentru prognoza macroeconomică rămân a fi în
continuare:
- condițiile meteorologice nefavorabile, care afectează agricultura și
sectoarele de prelucrare ale produselor agricole;
- instabilitatea regională, care ar spori gradul de incertitudine;
- evoluțiile negative în economiile principalilor parteneri comerciali ai
Republicii Moldova și ale țărilor de destinație pentru emigranții moldoveni.
-75
-25
25
75
125
175
2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017 2018 2019 2020 2021
Consumul final al gospodăriilor casnice Consumul final al administrației publice șI private
Formarea brută de capital fix Variaţia stocurilor
Exportul net
Prognoză
10
Tabelul 2.2
Indicatorii macroeconomici ai Republicii Moldova
Unitatea de
măsură 2016 2017 2018 2019 2020 2021
Efectiv Efectiv Prog. Estimat Prog. Prog. Prog.
Produsul intern brut1
în prețuri curente mild lei 135,4 150,4 160,1 163,0 177,9 193,9 211,5
rata reală de creștere % 104,5 104,5 103,0 103,8 103,8 103,8 104,0
Indicele prețului de consum
mediu anual % 106,4 106,6 104,3 104,1 104,7 105,0 105,0
Cursul de schimb
mediu anual lei/dolari SUA 19,92 18,49 17,68 16,83 16,99 17,97 18,51
Export de bunuri și servicii
nominal mil. dolari SUA 2045,3 2425,0 2540,0 2790,0 3052,0 3245,0 3430,0
Import de bunuri și servicii
nominal mil. dolari SUA 4020,3 4831,0 5100,0 5670,0 6130,0 6480,0 6805,0
Balanța comercială
nominal mil. dolari SUA -1975 -2406 -2560 -2880 -3078 -3235 -3375
Salariul nominal mediu lunar
nominal lei 5084,0 5697,0 6150,0 6180,0 6650,0 7250,0 7950,0
Fondul de remunerare a muncii
nominal mild lei 35,6 40,0 42,6 43,2 46,7 50,7 55,5
13. Prognoza detaliată a indicatorilor macroeconomici care au stat la baza
estimărilor CBTM (2019-2021) se regăsește în anexa nr. 1.
III. POLITICA BUGETARĂ ȘI PROGNOZELE
CBTM (2019-2021)
A. Prezentarea generală a politicilor
14. În perioada 2019-2021, Guvernul își va consolida progresele în asigurarea
stabilității și sustenabilității finanțelor publice, protejînd, în același timp, alocările
pentru cheltuielile sociale și de capital. Măsurile-cheie care necesită a fi întreprinse
sînt:
– consolidarea bazei fiscale prin raționalizarea scutirilor fiscale,
îmbunătățirea raportării privind impozitul pe venit și consolidarea administrării
fiscale;
– finanțarea asigurărilor sociale și de sănătate pe o bază mai durabilă;
1 Valorile Produsului Intern Brut sunt reflectate conform metodologiei SCN, ONU-1993/SEC-1995
11
– cheltuieli publice mai eficiente, restructurarea administrației publice
centrale și locale, o mai bună orientare a beneficiilor sociale și îmbunătățirea
finanțării și gestionării programului de investiții publice;
– extinderea și aprofundarea pieței interne a valorilor mobiliare de stat,
inclusiv ca răspuns la oportunitățile reduse de împrumuturi externe concesionale;
– consolidarea monitorizării și gestionării riscurilor bugetar-fiscale.
Respectarea regulii bugetar-fiscale
15. Pe durata CBTM (2019-2021), se păstrează implementarea regulii
bugetar-fiscale stipulate în Legea finanțelor publice și responsabilității bugetar-
fiscale nr.181 din 25 iulie 2014. Regula bugetar-fiscală impune ca deficitul
bugetului public național, excluzînd granturile, să nu depășească 2,5% din PIB.
16. Totodată, în condițiile existenței surselor reale de finanțare a proiectelor
de investiții capitale finanțate din surse externe, se permite depășirea nivelului-
limită al deficitului bugetului public național.
17. Soldul bugetar negativ al bugetului public național se estimează a fi 2,5%
din PIB în 2018, 2,3% - 2019, 1,5% - 2020 și 1,4% în 2021. Aplicarea clauzei de
derogare pentru cheltuielile capitale finanțate din surse externe, cu respectarea
concomitentă a țintelor de deficit stabilite în Memorandumul cu Fondul Monetar
Internațional în perioada 2019-2021, reflectă încadrarea soldului bugetar în regula
bugetar-fiscală (tabelul 3.1).
Tabelul 3.1
Concordanța cu regula bugetar-fiscală (% din PIB)
2018 2019 2020 2021
1. Limita soldului* BPN,excluzînd granturile (Regula bugetar-fiscală),
(informativ)
2,5 2,5 2,5 2,5
2. Soldul BPN, excluzînd granturile + cheltuielile proiectelor finanțate din
surse externe
2,5 2,3 1,5 1,4
3. Derogarea utilizata de la regula bugetar-fiscala 2,2 1,8 1,8 1,2
4. Soldul BPN excluzînd granturile + Derogarea (în condițiile legii) (2+3) 4,7 4,1 3,3 2,6
5. Granturile 1,8 0,9 0,5 0,3
6. Soldul BPN (de casă) (4-5) 2,9 3,2 2,8 2,3
Cheltuielile proiectelor finanțate din surse externe, total 4317 3 863 4 313 3 209
cheltuieli PFSE în scopul acoperirii clauzei de derogare 3522 3 203 3 491 2 538
Sursa: Ministerul Finanțelor
Cadrul bugetar-fiscal în conformitate cu obiectivele Programului
Fondului Monetar Internațional
12
18. CBTM (2019-2021) a fost elaborat cu respectarea indicatorilor-țintă ai
cadrului macrobugetar agreat în timpul evaluării a treia (din perioada 15–27 martie
2018) a Programului susținut de Fondul Monetar Internațional prin mecanismele
de finanțare EFF (mecanismul de finanțare extinsă) și ECF (mecanismul extins de
creditare), tabelul 3.1a.
Tabelul 3.1a
Concordanța cu indicatorii-țintă ai Programului
Fondului Monetar Internațional (mil.lei)
2019 2020 2021
Deficit de casă 5 738,7 5 423,9 4 811,3
Recreditarea IS* - net 470,2 1 172,3 905,9
Recreditarea IS – debursare 550,1 1 328,3 1 111,9
Recreditarea IS - rambursare 79,9 156,0 206,0
Deficit augmentat net 6 208,9 6 596,2 5 717,2
* - Întreprinderi de Stat Sursa: Ministerul Finanțelor
19. Aflându-se la jumătate de termen în realizarea programului pe trei ani
(noiembrie 2016 – noiembrie 2019), susținut de FMI, Guvernul promovează în
continuare programul cuprinzător de reforme, elaborat în scopul consolidării
economice și eliminării vulnerabilităților cheie. În general, condițiile programului
se realizează cu respectarea parametrilor conveniţi, stabilitatea macroeconomică a
fost asigurată și economia continuă să se consolideze. Prin urmare, este esențial
de menținut angajamentul ferm de a promova politici eficiente și buna guvernanță
economică, pentru a consolida progresul realizat și a îmbunătăți perspectivele
economice ale țării.
20. La 29 iunie curent, Consiliul de directori executivi al FMI a aprobat a
treia evaluare a programului Republicii Moldova, susţinut prin Mecanismul extins
de creditare (ECF) şi Mecanismul de finanţare extinsă (EFF), în urma căreia
Republica Moldova a primit circa 33,8 milioane dolari S.U.A. legate de politici,
asumate în cadrul programului.
O perspectivă fiscală și bugetară restrînsă – spațiu fiscal limitat
21. Agregatele bugetare pentru perioada CBTM (2019-2021) confirmă faptul
că Moldova se află în continuă redresare, dar încă într-un cadru bugetar-fiscal
foarte constrîns (tabelul 3.2).
Tabelul 3.2
13
Agregate bugetare
mil lei % din PIB
2018 2019 2020 2021 2018 2019 2020 2021
Aprobat Prognozat
Progno-
zat
Progno-
zat
Apro-
bat
Progno-
zat
Progno-
zat
Progno-
zat
Total venituri 57 000 62 157 66 960 72 611 35,6 34,9 34,5 34,3
Impozite și taxe 51 918 57 977 63 387 69 111 32,4 32,6 32,7 32,7
Alte venituri 2 252 2 687 2 615 2 780 1,4 1,5 1,3 1,3
Granturi 2 830 1 493 958 720 1,8 0,8 0,5 0,3
Total cheltuieli 61 714 67 896 72 384 77 422 38,5 38,2 37,3 36,6
Cheltuieli curente 53 737 59 331 62 740 66 814 33,5 33,4 32,3 31,6
Cheltuieli capitale 7 977 8 566 9 644 10 609 5,0 4,8 5,0 5,0
Soldul bugetar -4 714 -5 739 -5 424 -4 811 -2,9 -3,2 -2,8 -2,3
Finanțat din:
împrumuturi externe 5 598 3 519 3 373 2 035 3,5 2,0 1,7 1,0
împrumuturi interne -260 990 2 665 2 610 -0,2 0,6 1,4 1,2
alte surse de finanțare -624 1 230 -614 166 -0,4 0,7 -0,3 0,1
Sursa: Ministerul Finanțelor
Acoperirea cheltuielilor curente din venituri, cu excepția granturilor
22. Pe durata CBTM (2019-2021), sustenabilitatea bugetară estimată prin
acoperirea cheltuielilor curente din venituri (cu excepția granturilor) se va
îmbunătăți în mod constant, excedentul bugetar majorîndu-se de la 0,8% în 2018
pînă la 1,1% în 2021. Aceasta denotă faptul că Guvernul va fi în stare să acopere
cheltuielile principale fără a recurge la împrumuturi, ceea ce reprezintă un
indicator important al revenirii pe o traiectorie sustenabilă. Perspectivele bugetare
însă sunt foarte restrînse pentru perioada CBTM. Veniturile încă urmează a fi
colectate, iar opțiunile de finanțare sînt limitate.
Diminuarea asistenței acordate sub formă de granturi externe
23. Începînd cu anul 2019, volumul granturilor externe va scădea
considerabil, primordial din contul diminuării suportului bugetar din partea UE.
Acest fapt va fi parțial compensat prin reducerea cheltuielilor recurente în perioada
CBTM. Cu toate acestea, volumul redus de sprijin bugetar va afecta în mod
inevitabil spațiul bugetar-fiscal, în special pentru cheltuielile de capital.
Cheltuieli limitate pentru investiții capitale
14
24. Ponderea cheltuielilor capitale în totalul cheltuielilor rămîne modestă și
reprezintă circa 10% din totalul cheltuielilor bugetare în 2017. Pe termen mediu,
va fi necesar un volum mai mare de investiții publice în infrastructură și în alte
domenii importante. CBTM (2019-2021) prevede majorarea cheltuielilor capitale
la aproximativ 13,7% din totalul cheltuielilor bugetare.
Problema angajamentelor nefinanțate
25. Unele angajamente asumate rămîn încă neasigurate financiar. Astfel,
suma totală a solicitărilor suplimentare de resurse bugetare înaintate de către
autoritățile publice în cadrul audierilor de politici în procesul de elaborare a CBTM
este de 6,5 mld lei în 2019, 7,0 mld lei în 2020 și circa 6,5 mld lei în 2021. Din
aceste solicitări, în limita spațiului fiscal disponibil, au fost acceptate
măsuri/acțiuni preponderent cu caracter social la nivel de 36 la suta (anul 2019) și
45 la sută (anii 2020-2021) din CBTM. Măsurile/acțiunile propuse de autoritățile
publice centrale și susținute în rezultatul audierilor de politici sînt reflectate în
anexa nr.3.
B. Venituri
Performanța în 2017
26. În anul 2017 veniturile bugetului public național au înregistrat 53 378 mil.
lei (35,5% din PIB), comparativ cu 45 954 mil. lei (33,9% din PIB) în 2016. Față
de anul precedent, veniturile bugetului public național au crescut cu circa 7
424 mil.lei sau cu 1,6% în PIB. Partea majoră care a determinat această creștere a
constituit încasările din impozite și taxe, care s-au majorat cu 5 245 mil.lei sau cu
1,3% în PIB.
27. Performanța grupurilor principale de venituri pentru anul 2017 poate fi
sintetizată în modul următor:
– încasările din impozitele pe venit au crescut cu 18,0%, reflectînd o majorare
a profitului și respectiv a venitului impozabil obținut de către agenții economici,
precum și a veniturilor sub formă de salariu atât în sfera bugetară, cât și în sectorul
real comparativ cu anul 2016;
– încasările contribuțiilor de asigurări sociale de stat și ale primelor
obligatorii și de asigurare medicală au crescut cu 18,2% și respectiv, 12,6% în
2017. Creșterea poate fi atribuită creșterii fondului de remunerare a muncii;
– încasările din impozite și taxe pe bunuri și servicii au crescut cu 18,2% în
2017.
15
28. Cea mai mare creștere a fost înregistrată la veniturile din accize (30,9%),
ca urmare a creșterii ratelor accizelor și a volumelor de importuri ale produselor
accizabile. Veniturile din TVA au înregistrat la fel o creștere destul de ridicată
(15,8%), urmare cresterii consumului privat si a volumelor de importuri.
Alte venituri s-au majorat cu 14,8% în 2017, în principal ca urmare a creșterii
încasărilor din amenzi, iar granturile externe pentru suport bugetar și pentru
proiectele finanțate din surse externe au scăzut cu 26,5% în 2017.
29. Conform deciziilor primite de către Comisia Europeană și alți donatori,
precum și fluctuația cursului de schimb valutar, granturile pentru suport bugetar
au fost debursate în sumă de 740 mil. lei (1,4% din veniturile totale). Totodată, a
avut loc o scădere de la 974 mil. lei la 269 mil. lei, a granturilor pentru finanțarea
proiectelor investiționale, reieșind din nivelul executării lucrărilor și efectuarea
achizițiilor pe proiecte în curs de execuție și fluctuația cursului de schimb valutar.
Perspective de venituri pe termen mediu
30. Proiecțiile bugetare pe anii 2019-2021 demonstrează efortul Guvernului
de a consolida veniturile. Pe termen mediu se estimează că veniturile bugetare vor
crește în valori nominale de la 57 000 mil. lei în 2018 la 72 611 mil. lei în 2021
sau cu 24,7 la sută (tabelul 3.3). Majorarea veniturilor va fi susținută de creșterea
PIB, intensificarea comerțului exterior, majorarea cotelor accizelor, precum și de
măsurile luate pentru consolidarea administrării fiscale.
16
Tabelul 3.3
Tabelul sumar al veniturilor
2016 2017 2018 2019 2020 2021
Efectiv Efectiv Aprobat Prognozat Prognozat Prognozat
mil. lei
Total Venituri și Granturi 45 954 53 378 57 000 62 157 66 960 72 611
Impozite și taxe 42 507 49 988 51 918 57 977 63 387 69 111
Impozitul pe venitul persoanelor fizice 3 181 3 649 3 852 4 252 4 626 5 059
Impozitul pe venitul persoanelor juridice 3 363 4 074 4 481 5 137 5 761 6 439
TVA 14 564 16 870 17 230 19 611 21 584 23 423
Accize 4 546 5 950 5 903 6 667 7 236 7 981
Taxe asupra comerțului exterior 1 452 1 5981 1 598 1 848 2 062 2 165
Impozite pe proprietate 403 546 543 577 588 598
Contribuții de asigurări sociale de stat 10 036 11 864 12 546 13 816 15 059 16 509
Prime de asigurări obligatorii de asistență medicală 3 240 3 648 3 924 4 256 4 635 5 076
Alte impozite si taxe 1 722 1 796 1 841 1 813 1 836 1 861
Alte venituri 2 074 2 381 2 252 2 687 2 615 2 780
Granturi 1 373 1 009 2 830 1 493 958 720
% din PIB
Total Venituri și Granturi 33,9 35,5 35,6 34,9 34,5 34,3
Impozite și taxe 31,4 33,2 32,4 32,6 32,7 32,7
Impozitul pe venitul persoanelor fizice 2,3 2,4 2,4 2,4 2,4 2,4
Impozitul pe venitul persoanelor juridice 2,5 2,7 2,8 2,9 3,0 3,0
TVA 10,8 11,2 10,8 11,0 11,1 11,1
Accize 3,4 4,0 3,7 3,7 3,7 3,8
Taxe asupra comerțului exterior 1,1 1,1 1,0 1,0 1,1 1,0
Impozite pe proprietate 0,3 0,4 0,3 0,3 0,3 0,3
Contribuții de asigurări sociale de stat 7,4 7,9 7,8 7,8 7,8 7,8
Prime de asigurări obligatorii de asistență medicală 2,4 2,4 2,5 2,4 2,4 2,4
Alte impozite si taxe 1,3 1,2 1,1 1,0 0,9 0,9
Alte venituri 1,5 1,6 1,4 1,5 1,3 1,3
Granturi 1,0 0,7 1,8 0,8 0,5 0,3
PIB, informativ, mil. lei 135 397 150 369 160 100 177 938 193 935 211 504
17
Granturi externe
31. Se estimează că debursările de granturile externe se vor majora de la
0,7% din PIB în 2017 la 1,8% în 2018. Totodată, pe termen mediu, accesul
Republicii Moldova la finanțări suplimentare sub formă de granturi pentru suport
bugetar este incert. Previziunile CBTM pentru perioada 2019-2021 presupun, că
finanțarea din contul granturilor se va reduce de la 0,8% în 2019 pînă la 0,3 % din
PIB la finele perioadei.
Politica fiscală și vamală
32. La baza politicii fiscale și vamale pentru perioada 2019-2021 va sta
Conceptul de rescriere a Codului fiscal și a Codului vamal (actualizat). Acest
document strategic vizează armonizarea cadrului legislativ național la prevederile
directivelor Uniunii Europene și perfecționarea cadrului legislativ existent în baza
calendarului de armonizare agreat.
33. Măsurile de politică fiscală și vamală pentru perioada 2019-2021 se
axează pe următoarele obiective:
- armonizarea politicilor și regulamentelor fiscale cu standardele UE, legate
de punerea în aplicare a Acordului de Asociere al UE;
- facilitarea unui mediu de afaceri favorabil pentru dezvoltare și creștere;
- generarea unor venituri suficiente și stabile pentru finanțarea cheltuielilor
publice;
- contribuția la o distribuție corectă și echitabilă a veniturilor;
- îmbunătățirea și simplificarea sistemului fiscal.
34. Rescrierea Codului fiscal se va realiza prin prisma revizuirii (elaborării
și/sau modificării) titlurilor din Codul fiscal, conform următorului calendar
(tabelul 1), care își va regăsi reflectarea în Conceptul de rescriere a Codului fiscal
și a Codului vamal (varianta actualizată).
Tabelul 1. Calendarul aferent revizuirii titlurilor din Codul fiscal Nr.
d/o
Acțiuni Anul 2018 Anul 2019 Anul 2020
1 Revizuirea titlului I din Codul fiscal privind dispozițiile generale
Notă Titlul I din Codul fiscal va fi
modificat gradual, în
dependență de modificările
parvenite în procesul de
revizuire a celorlalte titluri ale
Codului fiscal.
✓ ✓ ✓
2 Revizuirea titlurilor II și X din Codul fiscal
18
Nr.
d/o
Acțiuni Anul 2018 Anul 2019 Anul 2020
Elaborarea proiectului titlurilor corespunzătoare ale Codului fiscal
privind impozitul pe venit (impozitul pe profit și impozitul pe venit
aferent persoanelor fizice) și aferent regimurilor speciale.
2.1. Proiect elaborat ✓
2.2. Consultarea publică a
proiectului legii ✓
2.3. Expertizarea și definitivarea ✓
2.4. Aprobarea în Guvern a
proiectului legii
✓
2.5 Adoptarea în lectură finală a
proiectului legii
✓
3 Actualizarea titlurilor III și IV din Codul fiscal
Elaborarea proiectului legii ce conține norme urmare revizuirii
scutirilor aferente TVA și accizelor la importul/livrarea de mărfuri și
servicii, obiectul și sfera de aplicare a TVA, persoanele impozabile,
livrările impozabile cu TVA, regimurile speciale, examinarea
impozitării produselor energetice și a electricității prin prisma
Directivelor UE
3.1. Proiect elaborat ✓
3.2. Consultarea publică a
proiectului legii
✓
3.3. Expertizarea și definitivarea ✓
3.4. Aprobarea în Guvern a
proiectului legii
✓
3.5. Adoptarea în lectură finală a
proiectului legii
✓
Notă Titlurile III și IV din Codul
fiscal vor fi revizuite gradual, în
conformitate cu prevederile
Acordului de Asociere
Republica Moldova-Uniunea
Europeană
✓ ✓
4 Revizuirea titlurilor V și VI1 din Codul fiscal
Elaborarea proiectului titlurilor corespunzătoare ale Codului fiscal
privind impozitul pe avere și procedurile fiscale
4.1. Proiect elaborat ✓ ✓
4.2. Consultarea publică a
proiectului legii
✓
4.3. Expertizarea și definitivarea ✓
4.4. Aprobarea în Guvern a
proiectului legii
✓
4.5. Adoptarea în lectură finală a
proiectului legii
✓
5 Revizuirea titlurilor VI, VII, VIII, IX din Codul fiscal
Elaborarea proiectelor titlurilor corespunzătoare ale Codului fiscal
privind impozitul pe bunurile imobiliare, taxele locale, taxele pentru
resursele naturale, taxele rutiere
5.1. Proiect elaborat ✓ ✓
5.2. Consultarea publică a
proiectului legii
✓ ✓
5.3. Expertizarea și definitivarea ✓ ✓
5.4. Aprobarea în Guvern a
proiectului legii
✓
5.5. Adoptarea în lectură finală a
proiectului legii
✓
6 Completarea Codului fiscal cu un nou titlu ce va cuprinde
reglementările ce țin de modul de aplicare a primelor de
19
Nr.
d/o
Acțiuni Anul 2018 Anul 2019 Anul 2020
asigurare obligatorie de asistență medicală și a contribuțiilor de
asigurări sociale de stat obligatorii
6.1. Proiect elaborat ✓ ✓
6.2. Consultarea publică a
proiectului legii
✓ ✓
6.3. Expertizarea și definitivarea ✓
6.4. Aprobarea în Guvern a
proiectului legii
✓
6.5. Adoptarea în lectură finală a
proiectului legii
✓
Impozitul pe venit
35. Încasările din impozitul pe venitul persoanelor fizice și juridice reprezintă
aproximativ 16,1% din impozitele și taxele totale pentru anul 2018. Pentru
perioada 2019-2021, acest indicator a fost estimat reieșind din cotele impozitului
pe venit pentru persoanele fizice, care în prezent constituie 7% și 18% și cota
impozitului pe venitul persoanelor juridice, care în prezent constituie 12%. Vor fi
luate măsuri pentru a reduce evaziunea fiscală, în special prin intermediul
diminuării fenomenului „salariului în plic”, cu accent pe prevenirea „sub-
declarării”/declarării evazive a veniturilor.
Taxa pe valoarea adăugată
36. Veniturile din taxa pe valoarea adăugată reprezintă aproximativ 33,2%
din totalul impozitelor și taxelor în 2018. Pentru perioada 2019-2021, acest
indocator a fost estimat reieșind din menținerea cotei standard a TVA în mărime
de 20% și cotei reduse de 8%.
37. Pe termen mediu se prevede revizuirea facilităților fiscale și vamale. În
acest sens, restricționarea facilităților fiscale aferente TVA urmează a fi concepută
să acționeze pe 3 căi. Prima direcție va consta în aplicarea cotei standard a TVA
pentru o serie de mărfuri și servicii scutite anterior de TVA. A doua direcție
presupune aplicarea cotei reduse a TVA în schimbul scutirii de TVA, iar a treia
direcție prevede reformularea facilităților fiscale, prin restrângerea acestora.
38. Astfel, scutirile de TVA aferente livrării locuinței, pământului, mărfurilor
și serviciilor livrate de instituțiile de învățământ, mărfurilor și produselor
alimentare pentru copii, serviciilor legate de îngrijirea bolnavilor și bătrânilor,
serviciilor medicale, serviciilor financiare, urmează a fi examinate și reformulate,
în contextul în care prevederile Directivelor UE reglementează scutirea de TVA
pentru mărfurile și serviciile în cauză sau cota redusă a TVA.
20
39. Importul/livrarea pachetelor de servicii turistice și a biletelor de tratament
și de odihnă în stațiunile balneoclimaterice, a tractoarelor agricole si a tehnicii
agricole, a lucrărilor de construcție și montaj al parcurilor eoliene și al parcurilor
fotovoltaice, a utilajului și tehnicii pentru colectarea deșeurilor, a aeronavelor,
locomotivelor și vagoanelor automotoare etc. nu își găsesc reflectare în
prevederile Directivelor UE aferent scutirii de TVA sau cel puțin a cotei reduse a
TVA, pentru care fapt acestea sunt necesare a fi reexaminate din perspectiva
utilității sociale a acestora.
Accizele
40. În anul 2018, încasările din accize reprezintă 11,4% din impozitele și
taxele totale. În perioada 2019-2021 vor fi luate măsuri pentru armonizarea
conceptelor, legislației și reglementărilor privind accizele pentru a reflecta mai
îndeaproape standardele UE. Cotele la produsele din tutun, băuturi alcoolice și
produse petroliere vor fi majorate, pentru a le aduce în conformitate cu valorile
minime stabilite în directivele UE, fiind stabilite, gradual, cotele accizelor pentru
anul 2021.
Impozitul pe bunurile imobiliare
41. În prezent, impozitul pe bunurile imobiliare reprezintă 1% din totalul
impozitelor și taxelor încasate în anul 2018, însă constituie o sursă importantă de
finanțare pentru administrațiile publice locale. Ajustarea sistemului de impozitare
a bunurilor imobiliare se va realiza în urma revizuirii complexe a proceselor de
evaluare a bunurilor imobiliare.
Impozitul pe avere
42. Se propune menținerea sistemului existent de aplicare a impozitul pe
avere.
Contribuțiile la asigurările sociale de stat și primele de asigurare
obligatorie de asistență medicală
43. Încasările din contribuțiile de asigurări sociale de stat și primele de
asigurare obligatorie de asistență medicală constituie 31,7% din veniturile totale
din impozite și taxe în anul 2018. Sustenabilitatea financiară a bugetului
asigurărilor sociale de stat și ale fondurilor obligatorii de asistență medicală este
una dintre prioritățile de politici pe termen mediu.
21
Politica vamală
44. Pe termen mediu, măsurile de politică vamală se vor concentra pe
raționalizarea legislației vamale și punerea în aplicare a unui nou Cod vamal,
aliniat la legislația vamală din Uniunea Europeană și din țările din regiune.
Spectrul de servicii vamale pentru care se achită taxa pentru efectuarea
procedurilor vamale se propune a fi revizuit prin prisma noului Cod vamal, în
conformitate cu angajamentele asumate în cadrul Acordului de Asociere, care
prevede ca această taxă se poate aplica doar în afara programului de lucru şi în alte
locuri decât birourile vamale şi posturile vamale, iar valoarea acestei taxe să nu
depășească costul serviciilor prestate.
45. Noul Cod vamal va fi precedat de elaborarea, definitivarea și aprobarea
Regulamentului de punere în aplicare a Codului vamal.
Politica de administrare fiscală și vamală
46. Politica de administrare fiscală pe termen mediu 2019-2021 este orientată
spre asigurarea corectitudinii, coerenței și transparenței în administrarea fiscală.
În acest sens vor fi întreprinse măsuri în vederea:
- promovării și dezvoltării serviciilor fiscale acordate contribuabililor;
- promovării principiilor de conformare voluntară;
- dezvoltării sistemului de management a riscurilor de neconformare fiscală
în vederea eficientizării acțiunilor de control și de prevenire a evaziunii fiscale;
- revizuirii sistemului de amenzi, cu excluderea unora din Codul fiscal și
includerea în Codul contravențional, ținând cont de practica internațională;
- elaborării și implementării sistemului „Monitorizarea electronică a
vânzărilor”.
47. În vederea sporirii eficienței serviciilor de administrare fiscală și pentru
îmbunătățirea colectării impozitelor și taxelor, în perioada 2019-2021 vor fi
întreprinse următoarele măsuri:
- gestionarea operațională consolidată (monitorizarea proceselor; controlul
conformității fiscale, controlul fiscal și gestionarea arieratelor);
- întreprinderea măsurilor pentru îmbunătățirea performanței Direcției
generale a contribuabililor mari și a programului individual pe averile/bunurile de
lux, inclusiv a conformării persoanelor fizice cu statut de contribuabil mare.
48. Politica de administrare vamală va fi consolidată prin intermediul
următoarelor măsuri:
22
- promovarea conformării voluntare la plata drepturilor de import/export prin
implementarea procedurilor vamale moderne, care facilitează comerţul extern şi
asigură securitatea lanţului de aprovizionare internaţional;
- sporirea nivelului de securitate economică a statului şi de securizare a
frontierei de stat;
- transpunerea standardelor internaţionale de facilitare a comerţului în
reglementările vamale naţionale;
- formarea unui efectiv consolidat cu un nivel înalt de profesionalism şi
integritate, capabil să realizeze eficient şi în mod transparent misiunea Serviciului
Vamal.
C. Cheltuieli
Performanța în 2017
49. Cheltuielile publice în valoare nominală au crescut de la 48462,6 mil. lei
în anul 2016 pînă la 54522,4 mil. lei în anul 2017. De asemenea, s-a majorat
ponderea acestora în PIB cu 0,5 puncte procentuale, de la 35,8% în anul 2016 pînă
la 36,3% în anul 2017.
50. Cheltuielile de personal s-au majorat în volum nominal și ca pondere în
PIB de la 8,1% în anul 2016 pînă la 8,3% în anul 2017. De asemenea, s-au majorat
cheltuielile pentru subsidii de la 1,6% din PIB în anul 2016 pînă la 1,7% din PIB
în anul 2017. Cheltuielile pentru prestații sociale s-au majorat în volum nominal,
însă s-au diminuat de la 12,1% din PIB în anul 2016 pînă la 11,9% din PIB în anul
2017.
Tabelul 3.6
Prognoza cheltuielilor pe categorii economice (Bugetul public național) 2016 2017 2018 2019 2020 2021
Efectiv Efectiv Aprobat Prognozat Prognozat Prognozat
(mil. lei)
Total cheltuieli 48.463 54.522 61.714 67.896 72.384 77.422
Cheltuieli curente 43.781 49.089 53.738 59.331 62.740 66.814
Cheltuieli de personal 10.967 12.505 13.769 14.947 16.097 17.343
Bunuri și servicii 9.501 10.589 11.817 13.101 13.610 14.415
Dobânzi 1.812 1.959 1.886 2.072 2.201 2.311
Subsidii 2.134 2.546 2.215 2.912 2.834 2.445
Prestații sociale 16.404 17.965 19.833 21.212 22.440 23.559
Alte 2.963 3.525 4.218 5.087 5.558 6.742
Cheltuieli capitale 4.682 5.433 7.976 8.566 9.644 10.609
(% din PIB)
Total cheltuieli 35,8 36,3 38,5 38,2 37,3 36,6
Cheltuieli curente 32,3 32,6 33,6 33,3 32,4 31,6
23
Cheltuieli de personal 8,1 8,3 8,6 8,4 8,3 8,2
Bunuri și servicii 7,0 7,0 7,4 7,4 7,0 6,8
Dobânzi 1,3 1,3 1,2 1,2 1,1 1,1
Subsidii 1,6 1,7 1,4 1,6 1,5 1,2
Prestații sociale 12,1 11,9 12,4 11,9 11,6 11,1
Alte 2,2 2,3 2,6 2,9 2,9 3,2
Cheltuieli capitale 3,5 3,6 5,0 4,8 5,0 5,0
PIB, informativ, mil. lei 135.397 150.369 160.100 177.938 193.935 211.504 Sursa: Ministerul Finanțelor
Politica și prognoza cheltuielilor: 2019-2021
Prioritățile politicii cheltuielilor
51. Ca și în anii precedenți, Guvernul își propune să rămînă prudent și să
promoveze utilizarea eficientă a resurselor publice alocate serviciilor publice,
programelor de asistență socială și dezvoltării și întreținerii infrastructurii. Aceste
obiective vor fi atinse prin intermediul următoarelor măsuri:
– gestionarea eficientă a salarizării în sectorul public, în raport cu
implementarea restructurării administrației publice din Republica Moldova;
– susținerea reformelor structurale în sectoare-cheie precum educația și
sănătatea, pentru a asigura o prestare mai eficientă a serviciilor, în concordanță cu
resursele bugetare disponibile;
– asigurarea unei finanțări adecvate pentru programele de protecție socială și
o mai bună orientare și gestionare a programelor;
– prioritizarea cheltuielilor operaționale și de întreținere ale autorităților
administrației publice centrale, pentru a asigura o mai bună alocare a resurselor
pentru serviciile publice;
– consolidarea gestionării programului de investiții capitale.
Cheltuieli de personal
52. În domeniul salarizării angajaţilor din sectorul bugetar, CBTM (2019-
2021), include alocații pentru implementarea în continuare a măsurilor salariale
prevăzute de legislația în vigoare. Cheltuielile de personal pentru perioada 2019-
2021, deși vor fi mai mari cu 26% în termeni nominali, se așteaptă să se reducă de
la 8,4% din PIB în 2019 la 8,2% în 2021. Dinamica cheltuielilor de personal pe
anii 2018-2021 se prezintă în tabelul 3.6 a.
Tabelul 3.6 a
Dinamica cheltuielilor de personal pe anii 2018-2021
2018 2019 2020 2021
Cheltuieli de personal BPN, mil. lei 13.768,6 14.946,8 16.096,6 17.343,3
24
Cresterea an/an, valoare absoluta, mil. lei 1.178,2 1.149,8 1.246,7
Cresterea an/an, % 8,6 7,7 7,7
PIB, mil. lei 160.100,0 177.900,0 193.900,0 211.500,0
% din PIB 8,6 8,4 8,3 8,2
53. În domeniul remunerării muncii, obiectivul primordial pe termen mediu
îl constituie fortificarea cadrului legislativ şi normativ în domeniu, în scopul
perfecţionării şi eficientizării sistemului de salarizare a angajaţilor din economia
naţională, menite să asigure o creştere sustenabilă a salariilor angajaţilor, corelată
cu ritmurile de creștere a productivității muncii.
54. În sectorul bugetar se preconizează implementarea noii legi privind
sistemul unitar de salarizare, care va veni cu o viziune conceptual nouă asupra
modului de stabilire a salariilor, transparent, echitabil, capabil să reflecte și să
remunereze performanța profesională în domeniul de activitate.
55. În scopul protejării de către stat a salariaţilor cu retribuţie mică din
unitățile cu autonomie financiară se va reexamina anual cuantumul minim garantat
al salariului în sectorul real, în funcție de creşterea anuală a indicelui preţurilor de
consum şi a ratei de creştere a productivităţii muncii la nivel naţional.
56. Se va extinde aplicarea sistemelor netarifare ca modalități de diferențiere
a salariilor angajaților orientate spre rezultatele finale ale activității de producție
și financiare ale unităților.
57. Concomitent, în perioada de referință vor fi elaborate și realizate acțiuni
în vederea minimizării practicii de achitare a salariilor „în plic” şi „muncii la
negru”, precum și se va examina posibilitatea schimbării modalității de stabilire a
salariului minim garantat în țară.
58. În condițiile constrîgerilor financiare care au un caracter persistent, pentru
susținerea în continuare a reformelor sectoriale și administrative, este necesară
constrîngerea și raționalizarea cheltuielilor de personal în sectorul bugetar, astfel
încît o parte a costurilor majorărilor salariale să fie acoperită din contul resurselor
economisite în urma reorganizărilor structurale și optimizării numărului de
personal din sectorul bugetar. În perioada 2019-2021 se preconizează reducerea
numărului de unități de personal în instituțiile finanțate din bugetul de stat cu peste
1300 unități.
59. Nivelul înalt al cheltuielilor de personal (peste 20% din cheltuielile totale
ale bugetului public național) și deficiențele sistemului de salarizare în vigoare
impun necesitatea de monitorizare permanentă și control strict, precum și
planificarea eficientă, în vederea sporirii transparenței cheltuielilor de personal în
sectorul bugetar.
25
60. Astfel, la elaborarea de către autoritățile administrației publice centrale și
locale a proiectului de buget pe anul 2019 și a estimărilor pe anii 2020-2021
urmează să se țină cont de măsurile de majorări salariale aplicate în anul 2018,
care au continuitate conform prevederilor legislației în vigoare, ajustările
structurale deja operate și reformele structurale planificate pentru anii 2019-2021
pe domeniile respective, precum și de politicile noi acceptate pentru anii 2019-
2021 ce implică cheltuieli de personal.
Cheltuielile pentru bunuri și servicii
61.Se va menține tendința de creștere în valoare nominală a cheltuielilor
pentru bunuri și servicii, însă raportate la PIB acestea se vor diminua de la 7,4%
în anul 2018 pînă la 6,8% în anul 2021. Majorarea acestor cheltuieli rezultă din
specificul programelor de cheltuieli implementate în sectoare și în final urmează
să contribuie la îmbunătățirea calității serviciilor publice.
Plata dobînzilor
62. Plățile aferente dobînzilor vor crește în valoare nominală, însă raportate
la PIB se vor reduce de la 1,2% în anul 2018 pînă la 1,1% în anul 2021. Mai detaliat
politica și managementul datoriei de stat sînt discutate în secțiunea D a prezentului
capitol.
Subsidiile
63. Pentru anii 2019-2021 se estimează o diminuare a subsidiilor raportate
la PIB pînă la 1,2% în anul 2021. Cele mai importante programe de subsidii sînt
direcționate gospodăriei drumurilor, transporturilor și producătorilor agricoli. Pe
termen mediu și lung se prevede de a revizui programele majore de subvenționare
pentru a determina eficacitatea și eficiența acestora și pentru a identifica unde sînt
necesare reforme.
Prestațiile sociale
64. Prestațiile sociale reprezintă cea mai mare categorie de cheltuieli
economice, care includ trei grupuri de prestații sociale:
– prestațiile de asigurări sociale, care sînt finanțate din veniturile proprii ale
bugetului asigurărilor sociale de stat;
– prestațiile de asistență socială, achitate din mijloacele bugetului de stat;
- prestațiile sociale ale angajatorilor, achitate la locul de muncă.
Prestațiile de asigurări sociale reprezintă 64,7% din totalul de prestații
sociale, iar prestațiile de asistență socială – 32,3% și prestațiile sociale ale
angajatorilor – 0,3%. Bugetul de stat acoperă, de asemenea, orice deficit al
26
contribuțiilor de asigurări sociale necesare pentru a acoperi plățile pentru
prestațiile de asigurări sociale de stat.
Cheltuielile capitale
65. Se estimează că totalul cheltuielilor capitale va reveni la 4,8% din PIB
în 2019 și va avea tendința de creștere pînă la 5,0% din PIB în 2021 (tabelul 3.7).
O prioritate de bază pentru perioada 2019-2021 va fi îmbunătățirea calității
planificării și gestionării investițiilor publice.
66. O prioritate pe termen scurt este evaluarea portofoliului proiectelor
investiționale și selectarea celor viabile, care merită să fie continuate (engl.
portfolio cleaning). Astfel, urmează a fi elaborată Metodologia de „curățare” a
portofoliului, pentru identificarea și închiderea proiectelor neperformante.
Ulterior, vor fi luate măsuri pentru implementarea progresivă a procedurilor
îmbunătățite stabilite în Ghidul pentru pregătirea și evaluarea proiectelor de
investiții capitale publice în sectorul public.
Tabelul 3.7
Cheltuieli capitale
(% în PIB)
2016 2017 2018 2019 2020 2021
Efectiv Efectiv Aprobat Prognozat Prognozat Prognozat
Total cheltuieli bugetare 35,8 36,3 38,5 38,2 37,3 36,6
inclusiv
Cheltuieli capitale bugetare 3,5 3,6 5,0 4,8 5,0 5,0
Sursa: Ministerul Finanțelor
D. Finanțarea și datoria de stat
Obiectivele de gestionare a datoriei de stat
67. Obiectivul principal al managementului datoriei de stat este de a asigura
necesităţile de finanţare ale soldului (deficitului) bugetului de stat la nivel
acceptabil de cheltuieli pe termen mediu şi lung, în condiţiile limitării riscurilor
implicate. În concordanță cu acest obiectiv de politică, acțiunile în perioada 2019-
2021 se vor concentra pe:
– dezvoltarea pieței interne a valorilor mobiliare de stat;
– contractarea împrumuturilor de stat externe, ţinînd cont de raportul cost–
risc;
– managementul riscului operațional asociat datoriei de stat.
Tabelul 3.8
27
Soldul bugetar și sursele de finanțare pentru anii 2016-2021 (% din PIB)
2016 2017 2018 2019 2020 2021
Efectiv Efectiv Aprobat Prognozat Prognozat Prognozat
Soldul BPN -1,9 -0,8 -2,9 -3,2 -2,8 2,3
Surse de finanțare:
Împrumut extern net 2,6 1,6 3,5 2,0 1,7 1,0
din care: Susținerea bugetară 2,3 1,7 2,0 1,2 0,5 0,3
Proiecte finanțate dinsurse externe 1,1 0,7 3,1 2,3 2,8 2,1
Rambursarea creditelor externe -0,9 -0,9 -1,5 -1,5 -1,6 -1,5
Împrumut intern net 0,7 0,7 -0,2 0,6 1,4 1,2
Alte surse de finanțare -1,5 -1,5 -0,4 0,7 -0,3 0,1
din care: participarea în capital 0,2 0,1 0,2 0,2 0,1 0,2
Total surse de finanțare 1,9 0,8 2,9 3,2 2,8 2,3
Sursa: Ministerul Finanțelor
Finanțarea externă
68. Prognozele indică, pe termen mediu, un declin al finanţării soldului
bugetului de stat din surse externe, din cauza reducerii fluxurilor destinate
susţinerii bugetului, astfel creditorii externi vor aloca surse preponderent pentru
implementarea proiectelor de investiţii capitale. Se estimează că cei mai mari
creditori externi ai Guvernului, pe termen mediu, vor rămîne Banca Mondială,
Banca Europeană de Investiţii, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi
Dezvoltare, Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, Fondul Internaţional
penru Dezvoltare Agricolă etc.
Finanțarea internă
69. Se estimează că finanțarea internă netă a bugetului de stat se va majora
de la 0,6% din PIB în 2019 la 1,3% din PIB în 2021. Acest fapt reflectă creșterea
cerințelor de finanțare, ca urmare a reducerii finanțării externe.
70. În prezent predomină finanțarea internă prin emisiunea de valori
mobiliare de stat cu scadența de pînă la 12 luni. Unul dintre obiectivele de
gestionare a datoriei de stat în perioada anilor 2019-2021 rămâne extinderea
maturității valorilor mobiliare de stat și dezvoltarea pieței valorilor mobiliare de
stat. Acțiunile Ministerului Finanțelor, pe termen mediu, întreprinse în scopul
realizării acestui obiectiv se vor axa pe creșterea gradului de transparență și
predictibilitate a pieței valorilor mobiliare de stat, monitorizarea și evaluarea
performanțelor dealerilor primari.
Soldul și deservirea datoriei
28
71. Pe termen mediu, ponderea datoriei de stat în PIB se va diminua de la
38,6% la sfîrșitul anului 2018 pînă la 36,7% la sfîrşitul anului 2021, fapt ce se
explică prin ritmul de creștere mai mare al PIB-ul prognozat comparativ cu ritmul
de creștere al soldului datoriei de stat. Astfel, soldul datoriei de stat va înregistra
o majorare de la 61 729,5 mil. lei la sfârșitul anului 2018 până la 77 562,1 mil. lei
la sfârșitul anului 2021(tabelul 3.9).
Tabelul 3.9
Soldul datoriei de stat 2016-2021 (% din PIB)
2016
Efectiv
2017
Efectiv
2018 2019 2020 2021
Aprobat Prognozat Prognozat Prognozat
Total Soldul datoriei (la
finele anului de gestiune) 37,5 34,4 38,6 35,4 37,0 36,7
Datoria externă 21,6 19.3 23,7 21,0 22,5 22,1
Datoria internă 15,9 15,0 14,9 14,3 14,6 14,6
(mil. lei)
Total Soldul datoriei (la
finele anului de gestiune)
50 785,8
51 660,3
61 729,5
62 939,4
71 763,5
77 562,1
din ca Datoria externă 29 266.2 29 081.8 37 869.9 37 439.8 43 548.9 46 687,5
Datoria internă 21 519.6 22 578.5 23 859,6 25 499.6 28 214.6 30 874,6
Sursa: Ministerul Finanțelor
72. Se estimează că plățile dobînzilor și comisioanelor aferente datoriei de
stat vor crește mai lent decît în ultimii ani și vor rămîne în jur de 1,1% din PIB pe
parcursul anilor 2019-2021. În această perioadă, pentru serviciul datoriei de stat
externe se preconizează a se utiliza mijloace în sumă de 1 442,2 mil. lei (23,2%
din total), iar pentru serviciul datoriei de stat interne – 4764,5 mil. lei (76,8% din
total). În fiecare din anii 2019, 2020 și 2021, cheltuielile pentru serviciul datoriei
de stat interne vor oscila în legătură cu majorarea soldului datoriei de stat interne
în această perioadă, precum şi în condiţiile micșorării ratelor dobînzii la valorilor
mobiliare de stat.
Tabelul 3.10
Serviciul datoriei de stat în anii 2016-2021 (% din PIB)
2016 2017 2018 2019 2020 2021
Efectiv Efectiv Prognozat Prognozat Prognozat Prognozat
Total serviciul datoriei de stat 1,3 1,3 1,1 1,1 1,1 1,0
din
care: datoria externă 0,2 0,2 0,3 0,3 0,3 0,2
datoria internă 1,1 1,0 0,9 0,8 0,8 0,8
Sursa: Ministerul Finanțelor
29
Garanțiile de stat
73. Pe termen mediu, se estimează că soldul garanțiilor de stat va fi egal cu
soldul garanțiilor emise pentru creditele ipotecare în cadrul Programului „Prima
casă”.
Recreditarea de stat
74. Recreditarea de stat în anul 2017 a însumat 783,21 mil. lei (0,5% din
PIB) și se preconizează că va ajunge la 1 667,0 mil. lei (0,8% din PIB) în anul 2021.
În structura mijloacelor financiare destinate recreditării în perioada 2019-2021 sub
aspectul ramurilor economiei naționale, ponderea majoră îi revine sectorului
energetic, complexului agroindustrial și a transportului.
Tabelul 3.11
Operațiuni de recreditare (% din PIB)
2016 2017 2018 2019 2020 2021
Efectiv Efectiv Aprobat Prognozat Prognozat Prognozat
Recreditarea bugetului local 0,05 0,04 0,02 0,01 0,0 0,0
Recreditarea ÎS (pentru proiecte
de investiții) 0,2 0,2 0,4 0,3 0,7 0,5
Recreditarea sectorului privat 0,1 0,3 0,4 0,4 0,3 0,3
Total resurse recreditate 0,4 0,5 0,8 0,7 1,0 0,8
Sursa: Ministerul Finanțelor
Recreditarea directă a întreprinderilor de stat și a sectorului privat
75. Pe parcursul anilor 2019-2021 se evidențiază un trend ușor crescător al
recreditării întreprinderilor de stat (de la 0,4% PIB în 2018 pînă la 0,5% PIB în
2021) ca urmare a implementării de către ÎS a proiectelor de importanța majoră
națională.
76. Viitoarele propuneri de împrumut ar trebui, prin urmare, să fie însoțite
de:
- studii de fezabilitate ample, care au fost supuse unei revizuiri
independente, care confirmă viabilitatea economică și financiară a proiectului;
- un plan de afaceri pe termen mediu pentru ÎS, care demonstrează
confirmarea viabilității operațiunilor sale de bază;
- o evaluare independentă a riscului de credit care identifică măsurile
necesare pentru consolidarea administrării și gestionării întreprinderii.
Împrumuturile acordate prin intermediul sectorului bancar
30
77. Împrumuturile externe sînt canalizate sectorului privat prin intermediul
sectorului bancar. În cazul dat băncile sînt responsabile de evaluarea cererilor de
împrumut și aprobarea împrumuturilor, precum și își asumă riscul de credit. Pe
termen mediu și lung, modalitatea dată ramîne prioritară. Pe parcursul anilor 2019-
2021 se preconizeaza recreditarea sectorului privat în sumă de 1 731,6 mil. lei.
Recreditarea unităților-administrativ teritoriale
78. În vederea implementării proiectelor finanțate din surse externe în
teritoriu de către autoritățile publice locale, Ministerul Finanțelor recrediteaza
împrumuturi de stat externe. Prin astfel de modalitate sînt implementate proiecte
în domeniul construcției locuințelor sociale, dezvoltarea serviciilor de
aprovizionare cu apă potabilă.
CADRUL DE CHELTUIELI PENTRU 2019-2021
A. Linia de bază și spațiul fiscal
79. Capitolul respectiv abordează prioritățile de cheltuieli și alocarea
resurselor bugetare în cadrul a 10 grupuri sectoriale, respectînd clasificarea
internațională a funcțiilor guvernamentale (CoFoG), aplicată de Ministerul
Finanțelor pentru raportarea cheltuielilor publice. Se face distincția între două
elemente de bază ale cadrului de cheltuieli:
– linia de bază: cheltuielile pe termen mediu pentru asigurarea financiară a
volumului actual de servicii publice în baza politicilor existente și actelor
normative în vigoare (exclude plățile aferente dobînzilor);
– spațiul fiscal: finanțarea disponibilă pentru proiectele de investiții publice
(în curs de desfăsurare și noi), precum și pentru noile inițiative de politică pentru
perioada anilor 2019-2021;
– informația referitor la linia de bază și spațiul fiscal rezervat pentru CBTM
(2019-2021) se prezinta în tabelul 4.1.
80. Linia de bază a fost stabilită în conformitate cu cadrul bugetar restrîns
și constituie circa 92% din cheltuielile totale. Este necesar de a continua
identificarea economiilor și măsurilor de eficientizare a programelor în cadrul
liniei de bază pentru a elibera resursele în vederea menținerii și consolidării
serviciilor și pentru satisfacerea cererilor de cheltuieli nediscreționare.
81. Cheltuielile de bază în contextul CBTM (2019-2021) au fost determinate
pe baza analizei alocărilor bugetare din anul 2017, a alocațiilor aprobate pe anul
2018 și a unui exercițiu de actualizare, ținînd cont de factorii tehnici, cum ar fi
schimbările prognozate în rîndul înmatriculărilor în instituțiile de învățămînt și
31
numărul beneficiarilor de prestații sociale. Ulterior, pornind de la cadrul estimat
de resurse a fost calculat spațiul fiscal total.
Tabelul 4.1
Linia de bază bugetară și spațiul fiscal
(mil. Lei) (% din PIB)
2019 2020 2021 2019 2020 2021
Prognoz
at
Prognoz
at
Prognoz
at
Prognoz
at
Prognoz
at
Prognoz
at
Total cheltuieli (exclusiv
dobânzile) 65.824 70.183 75.112 37,0 36,2 35,5
Total cheltuieli pentru linia de
bază 62.581 65.027 64.974 35,2 33,5 30,7
Total spațiu fiscal disponibil 3.243 5.156 10.138 1,8 2,7 4,8
dintre care:
inițiative politice (cheltuieli
curente) 2.653 3.488 7.506 1,5 1,8 3,5
cheltuieli capitale 590 1.668 2.632 0,3 0,9 1,2
82. Limitele de cheltuieli de bază pentru 2019-2021 s-au majorat comparativ
cu prognozele limitelor anuale din ultimii ani pentru CBTM 2018-2021.
Obiectivul pe termen mediu este de a asigura un buget viabil, oferind în același
timp posibilități de finanțare pentru noi măsuri de politică prioritare.
83. Un factor semnificativ în majorarea spațiului fiscal pentru cheltuielile
de investiții capitale sînt proiectele finanțate din surse externe, precum proiectele
în domeniul drumurilor și sistemul penitenciar.
B. Implicații și priorități ale cadrului de cheltuieli sectoriale
Tendințele recente
84. Alocările de cheltuieli pentru grupurile din sectorul social (sănătate,
odihnă și cultură, educație și protecție socială) au reprezentat 25,5% din PIB în
bugetul anului 2018 și 68% din totalul cheltuielilor planificate ale bugetului public
național (excluzînd plățile aferente dobînzilor). Începînd cu anul 2016, cheltuielile
totale raportate la PIB au înregistrat o creștere, cu majorări în alocările pentru
servicii în domeniul economiei (care includ agricultura, sectorul energetic,
dezvoltarea sectorului privat și sectorul transporturilor), protecția socială,
ocrotirea sănătății, învățămînt, serviciile publice generale.
Tabelul 4.2
Cheltuieli pe funcții (grupuri sectoriale) pe anii 2015-2017 (% din PIB)
2016 2017 2018
Efectiv Efectiv Aprobat
32
Servicii de stat cu destinație generală (excluzând
plățile aferente dobânzilor) 2,5 2,5 2,7
Apărare națională 0,4 0,4 0,4
Ordine publică și securitate națională 2,5 2,7 2,8
Servicii în domeniul economiei 3,4 3,6 4,9
Protecția mediului 0,1 0,1 0,1
Gospodăria de locuințe și gospodaria serviciilor
comunale 0,8 0,9 1,0
Ocrotirea sănătății 4,8 4,8 5,0
Cultură, sport, tineret, culte și odihnă 0,9 0,9 0,9
Învățămînt 6,3 6,4 6,5
Protecție social 12,8 12,7 13,1
Total cheltuieli (excluzând plățile aferente
dobânzilor) 34,5 35,0 37,4
Itemi Memo: PIB (mil.lei) 135.400 150.369 160.100
Plăți aferente dobânzii (% din PIB) 1,3 1,3 1,2
Sursa: Ministerul Finanțelor
C. Politica și prioritățile privind cheltuielile
Perspectivele CBTM (2019-2021)
85. Programul de activitate al Guvernului pentru anii 2016-2018, Strategia
Națională de Dezvoltare „Moldova-2020”, Acordul de Asociere dintre Republica
Moldova și UE și prioritatile de politici sectoriale pentru anii 2019-2021 aprobate
prin Hotărirea Guvernului nr. 350 din 18 aprilie 2018 sînt principalele documente
care au servit ca bază pentru stabilirea priorităților de politici sectoriale în Cadrul
bugetar pe termen mediu (2019-2021).
86. Prioritățile de politici pe sectoare se bazează, de asemenea,pe alte
documente strategice sectoriale care oferă autorităților bugetare flexibilitatea de a
determina cea mai adecvată structură a programelor de cheltuieli și nivelurile
posibile de finanțare pentru implementarea acestora.
87. La baza alocării resurselor pe sectoare în CBTM (2019-2021) au stat
următoarele priorități:
– cheltuielile de investiții capitale în sectoarele infrastructurii economice;
– asigurarea durabilității programelor în sectoarele sociale;
– îmbunătățirea eficienței serviciilor publice/administrației publice
generale.
Prognoza cheltuielilor pe grupuri sectoriale pentru anii 2019-2021
88. Tabelul 4.3 rezumă alocările prognozate pentru CBTM (2019-2021) pe
categoriile principale CoFoG.
33
Tabelul 4.3
Cheltuieli pe funcții pentru anii 2018-2021
(mil. Lei) (% din PIB)
2018 2019 2020 2021 2018 2019 2020 2021
Apro-
bat Progno-
zat
Progno-
zat
Progno-
zat
Apro-
bat
Progno-
zat
Progno-
zat
Progno-
zat
Total cheltuieli (excluzând plățile
aferente dobânzilor) 59.828 65.824 70.183 75.112 37,4 37,0 36,2 35,5
Servicii de stat cu destinație generală (excluzând plățile aferente dobânzilor) 4.372 4.910 4.875 4.787 2,7 2,8 2,5 2,3
Apărare națională 628 772 893 988 0,4 0,4 0,5 0,5
Ordine publică și securitate națională 4.459 4.997 5.298 5.207 2,8 2,8 2,7 2,5
Servicii în domeniul economiei 7.807 8.571 9.435 6.967 4,9 4,8 4,9 3,3
Protecția mediului 184 267 273 253 0,1 0,1 0,1 0,1
Gospodăria de locuințe și gospodăria
serviciilor comunale 1.612 1.582 1.573 1.603 1,0 0,9 0,8 0,8
Ocrotirea sănătății 7.978 8.531 8.962 9.503 5,0 4,8 4,6 4,5
Cultură, sport, tineret, culte și odihnă 1.406 1.542 1.578 1.636 0,9 0,9 0,8 0,8
Învățământ 10.433 11.196 11.469 12.007 6,5 6,3 5,9 5,7
Protecție socială 20.949 22.574 23.835 25.011 13,1 12,7 12,3 11,8
Sursa: Ministerul Finanțelor
89. Principalele provocări și priorități pe domenii sînt prezentate în
continuare.
Servicii generale de stat
91. Unul dintre obiectivele Guvernului pe termen mediu este consolidarea
responsabilității autorităților administrației publice prin îmbunătățirea gestionării
acestora și asigurarea prestării unor servicii publice de calitate.
92. A fost inițiat de către Guvern procesul de elaborare a Strategiei naționale
de dezvoltare ,,Moldova 2030”, care are menirea de a identifica factorii
fundamentali care au influențat și vor continua să influențeze traiectoria de
dezvoltare a țării în perioada de până în anul 2030. În acest context, se va pune
accent pe optimizarea și operaționalizarea unui sistem de planificare strategică
riguros, integrat și coerent, precum și corelat cu resursele financiare disponibile.
93. Reforma administraţiei publice este o prioritate strategică a Guvernului,
care, de altfel, este prevăzută şi în Agenda de Asociere a Republicii Moldova cu
Uniunea Europeană, pentru că aceasta este conexă cu multe alte reforme, care
trebuie să fie realizate în Republica Moldova. Sectorul public urmează să fie
ajustat evoluţiilor socio-economice, iar administraţia publică eficientă şi
profesionistă poate servi ca un avantaj competitiv pentru dezvoltarea ţării. Noul
concept al sistemului administrativ public trebuie să fie bazat pe aşa valori ca
transparenţa, predictibilitatea, responsabilitatea, adaptabilitatea şi eficienţa.
34
În continuare, planurile Guvernului sînt îndreptate spre continuarea
procesului de reformă a administrației publice în conformitate cu Strategia privind
reforma administrației publice pentru anii 2016-2020 (Hotărîrea Guvernului nr.
911 din 25 iulie 2016) și pregătirea reformei administrative teritoriale. Acest
subiect necesită o abordare multidimensională, analize aprofundate, inclusiv
experiența altor țări în acest domeniu, și dialog cu reprezentanții autorităților
publice locale, experți, alte părți interesate.
94. De asemenea pe termen mediu va continua procesul modernizării
serviciilor publice în conformitate cu Planul de acțiuni privind reforma de
modernizare a serviciilor publice pentru anii 2017-2021 (Hotărîrea Guvernului nr.
966 din 09.08.2016) în scopul creșterii calității și accesibilității serviciilor publice,
digitizării acestora, instituționalizării centrelor universal de prestare a serviciilor
publice și creării acestora la nivel local.
95. Obiectivul guvernamental de reintegrare a țării își propune drept scop
dezvoltarea și modernizarea instituțiilor din sistemul educational, din domeniul
culturii, de reabilitare a apeductelor, de iluminare stradală, precum și altor
activități conexe în Zona de Securitate și în localitățile din stînga Nistrului.
Justiția, ordinea și securitatea publică
96. Sectorul ordinea publică şi securitatea naţională include domeniile
ordinea publică, securitatea naţională, justiţia şi penitenciare.
97. Pe parcursul ultimilor ani în acest sector a fost adoptat cadrul legislativ,
un număr mare de documente strategice în domeniu, prin care s-au reformat
conceptual o serie de instituţii-cheie din domeniile vizate, şi anume: sistemul
judecătoresc, organele procuraturii, avocatura, sistemul de executare, poliţia etc.
Au fost adoptate legi prin care s-au instituit noi mecanisme şi instituţii.
98. Obiectivul strategic în domeniul justiției este asigurarea unui sistem al
justiției accesibil, eficient, independent, transparent și responsabil față de
societate, care să corespundă standardelor internaționale și cele mai bune practici
europene. Astfel, Guvernul acordă o atenție sporită asigurării continuității
reformei în sectorul justiției.
99. Procesul de reformare a sistemului afacerilor interne are drept scop
constituirea unui sistem de ordine și securitate publică integrat, capabil să asigure
servicii publice de calitate pentru protecția persoanei, siguranța societății și
statului. Prin urmare, o atenție deosebită va fi atribuită pregătirii inițiale și continue
profesionale ale polițiștilor la toate nivelurile, precum și dotării corespunzătoare a
acestora.
35
100. În cadrul sistemului penitenciar se urmărește instituirea unui sistem
eficient de executare a pedepsei, modernizarea infrastructurii pentru îmbunătățirea
condițiilor de detenție și garantarea siguranței de detenție.
101. Prioritățile pe termen mediu din sector derivă din documentele
strategice sectoriale: Strategia naţională de ordine şi securitate publică pentru anii
2017-2020, Strategia de dezvoltare a Poliţiei pentru anii 2016-2020, Strategia de
reformare a Trupelor de Carabinieri pentru anii 2017-2020, Strategia de dezvoltare
a sistemului penitenciar pentru anii 2016-2020, Strategia de reformare a
Serviciului de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova.
102. În domeniile vizate, pe termen mediu, au fost identificate o serie de
provocări majore:
– realizarea planului de construire a clădirilor noi şi/sau de renovare a
clădirilor existente, necesare pentru buna funcţionare a sistemului instanţelor
judecătoreşti;
– reformarea sistemului penitenciar în scopul diminuării numărului mare de
condamnări ale Republicii Moldova la Curtea Europeană a Drepturilor Omului;
– reformarea Poliţiei şi a Trupelor de Carabinieri;
– consolidarea capacităţilor de asigurare eficientă a securităţii naţionale;
– sporirea gradului de securitate a frontierei şi de siguranţă a persoanelor;
– îmbunătăţirea calităţii serviciilor prestate cetăţenilor etc.
103. Pentru CBTM (2019-2021) au fost identificate următoarele priorități de
bază:
– implementarea planului de construire a clădirilor noi şi/sau de renovare a
clădirilor existente, necesare pentru buna funcţionare a sistemului instanţelor
judecătoreşti;
– modernizarea infrastructurii sistemului penitenciar;
– garantarea siguranței sistemului de detenție;
– realizarea unui serviciu de poliție profesionist și eficient, care exercită
atribuțiile sale în interesul cetățeanului și comunității;
– consolidarea capabilităților Trupelor de Carabineri de menținere, asigurare
și restabilire a ordinii publice, de prevenire și combatere a criminalității, de
protecție a cetățeanului și statului cu mijloace și metode moderne;
– dezvoltarea capabilităților de intervenție în caz de incedii și situații de
urgență;
– consolidarea managementului integrat al frontierei de stat și al sistemului
de gestionare a migrației;
– consolidarea capacităţilor de asigurare eficientă a securităţii naţionale.
104. Pentru susţinerea realizării acţiunilor prevăzute în Strategia de
dezvoltare a Poliţiei pentru anii 2016-2020 şi Strategia de reformare a Trupelor de
36
Carabinieri pentru anii 2017-2020 au fost atrase mijloace financiare acordate de
către Uniunea Europeană prin suportul bugetar pentru reformarea Poliţiei, a cărui
valoareconstituie pentru anii 2017-2021– 51,0 mil. euro.
Apărarea națională
105. Apărarea națională este un domeniu fundamental și distinct al
securității naționale, care se află într-o relație de interdependență cu procesele de
dezvoltare a statului. Structurile consultative și de conducere ale Armatei
Naționale asigură funcționalitatea sistemului de apărare pe timp de pace și război.
106. Apărarea națională se confruntă cu un șir de provocări, printre care cele
mai importante sunt :
– armament și tehnică militară învechită păstrate în condiții neadecvate;
– obiecte de infrastructură în stare de degradare continuă;
– stocuri pe cale de epuizare;
– deficit de personal calificat și fluctuația acestuia;
107. Obiectivele de bază în domeniul apărării sunt dezvoltarea și
modernizarea capacității de apărare a Armatei Naționale, creșterea și menținerea
contribuției Republicii Moldova la misiunile și operațiile internaționale cu privire
la consolidarea păcii. Astfel, se propune crearea unei armate moderne,
profesionale care să corespundă cu cerințele actuale și capabilă de a răspunde atît
provocărilor interne cît și celor externe.
108. Prioritățile pe termen mediu în acest sector rezultă din mai multe
documente strategice și de planificare, printre care: Programul “Armata
Profesionistă 2018-2021”, Strategia națională de apărare, Strategia Securității
Naționale.
109. În scopul atingerii obiectivelor stabilite pe domeniul dat, au fost
identificate următoarele priorități:
– profesionalizarea Armatei naționale, prin majorarea treptată a numărului
efectivului de militari prin contract;
– dezvoltarea și modernizarea infrastructurii militare și sociale;
– dotarea cu armament, muniții și echipament modern;
– îmbunătățirea condițiilor sociale pentru militari și sporirea atractivității
serviciului militar în societate;
– intensificarea relațiilor de cooperare cu partenerii externi;
Sectorul economic
37
110. Pe parcursul următoarei perioade,Guvernul se va concentra în special
pe dezvoltarea economică, ocuparea forței de muncă și bunăstarea socială. Punerea
în aplicare a acestor priorități va constitui cea mai mare parte a cadrului bugetarîn
eforturile pe care Guvernul le va întreprinde pentru a asigura o creștere economică
și a crea noi locuri de muncă. Pentru a realiza aceste obiective, Guvernul va pune
accent pe crearea unui mediu fiscal mai favorabil, îmbunătățirea politicii
comerciale și integrarea în economia globală, inclusiv îmbunătățirea mediului de
afaceri, continuarea proiectelor existente de modernizare a infrastructurii, precum
și politicile în sectorul energetic și sprijinul continuu acordat agriculturii și
dezvoltării rurale.
111. Fiind unul din principalii piloni ai dezvoltării economice, susținerea de
către stat se concentrează pe alocarea mijloacelor financiare care ar contribui la
consolidarea activității agenților economici în particular și a mediului de afaceri
în general. Principalele mecanisme de susținere a sectorului economic sînt
subvențiile care se alocă din Fondul național de dezvoltare a agriculturii și
mediului rural, programele de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii (PARE
1+1), precum și programele de inițiere a afacerilor pentru tinerii antreprenori
(STURT-UP).
Dezvoltarea sectorului privat
112. Susținerea dezvoltării sectorului privat este unul din obiectivele
fundamentale ale Guvernului, înscrise în principalele documente de dezvoltare
strategică a ţării. Conform proeictului Strategiei naţionale de dezvoltare „Moldova
2030”, în vederea asigurării unei creșteri economice durabile, pînă în anul 2020
urmează să fie asigurate schimbări structurale ale economiei naţionale, prin
înlocuirea modelului inerțial de creştere, bazat pe consumul alimentat de
remitenţe, în favoarea unui model dinamic, bazat pe atragerea de investiţii,
dezvoltarea industriilor exportatoare de bunuri şi servicii. Astfel, în scopul
dezvoltării sectorului privat, politicile statului ţintesc următoarele domenii de
intervenţie:
– promovarea exporturilor şi atragerea investițiilor prin efectul cumulat al
investiţiilor străine şi al celor locale, integrate în lanțurile tehnologice ale
investitorilor străini şi canalizate în sectoarele economice orientate spre export;
– ameliorarea mediului de afaceri –Republica Moldova îşi propune să
îmbunătăţească mediul de afaceri, astfel încît pînă în anul 2020 riscurile şi
costurile asociate fiecărei etape a ciclului de viaţă al afacerii să fie mai mici decît
în ţările din regiune;
38
– dezvoltarea sectorului întreprinderilor mici și mijlocii prin transformarea
întreprinderilor mici și mijlocii într-un factor al creşterii economice sustenabile,
prin îmbunătăţirea accesului întreprinderilor mici și mijlocii la finanţare,
dezvoltarea culturii antreprenoriale, încurajarea tînărului antreprenor și spiritului
inovator, dezvoltarea parteneriatelor în afaceri;
– administrarea eficientă a patrimoniului de stat prin impulsionarea
procesului de privatizare a patrimoniului.
113. În scopul atingerii obiectivelor stabilite pe domeniul dat, au fost
identificate următoarele priorități:
– ameliorarea climatului investițional și promovarea imaginii Republicii
Moldova ca destinaţie pentru investițiile străine directe;
– sporirea capacităţilor de export ale producătorilor autohtoni şi asigurarea
valorificării potențialului de export pe piața mondială, în special pe piața Uniunii
Europene;
– îmbunătățirea sistemului de dezvoltare a forţei de muncă pentru
sectoarele prioritare orientate spre export;
– eliminarea barierelor administrative şi a constrîngerilor în lansarea,
derularea şi lichidarea afacerilor;
– facilitarea accesului la instrumentele de finanțare a întreprinderilor mici
și mijlocii şi promovarea culturii antreprenoriale în rîndul populaţiei;
– impulsionarea procesului de privatizare a patrimoniului de stat din
domeniile liberalizate, bazat pe principiile transparenţei, legalităţii şi eficienţei.
114. Guvernul va depune eforturi pentru eliminarea barierelor juridice și
reducerea birocrației, subvenționarea întreprinderilor cu potențial de export,
operaționalizarea zonelor de liber schimb și lupta împotriva economiei informale.
Scopul este de a dezvolta politici care să permită creșterea investițiilor în afaceri,
în special în sectorul producției și în serviciile cu valoare adăugată. În vederea
susținerii întreprinderilor cu potențial de export, Guvernul îşi propune să
implementeze și să dezvolte noi programe cu sprijinul partenerilor de dezvoltare.
De asemenea, subvenționarea locurilor de muncă este o prioritate a Guvernului
care, ca și alte politici, își propune să contribuie la creșterea economică.
Sectorul energetic
115. Sectorul energetic este un alt sector de bază al economiei naţionale care
are un rol important în implementarea cu succes a programelor de dezvoltare a
economiei, precum şi în menţinerea stabilităţii sociale.
116. Printre provocările majore cu care se confruntă sectorul energetic al
Republicii Moldova la momentul actual se pot menționa:
39
– dependenţa de importul de resurse energetice şi energie electrică;
– necesitatea construcției de linii electrice de înaltă tensiune în sectorul
electroenergetic pentru a îndeplini criteriile de siguranță și de a crește capacitatea
interfeței cu sistemul electroenergetic al României;
– necesitatea de a asigura în sectorul gazelor naturale diversificarea
surselor şi căilor de aprovizionare;
– eficienţa scăzută la producerea şi distribuţia energiei electrice şi termice
din cauza instalaţiilor şi reţelelor învechite;
– implementarea redusă a legislației privind performanța energetică a
clădirilor, eficiența energetică și promovarea utilizării energiei din surse
regenerabile;
– implementarea redusă a proiectelor de eficientizare a energiei și
valorificare a potențialului regenerabil.
117. În scopul diminuării impactului provocărilor menționate pentru CBTM
(2019-2021) au fost identificate următoarele priorități:
– asigurarea securităţii aprovizionării cu gaze naturale prin diversificarea
căilor şi surselor de alimentare, concomitent cu consolidarea rolului Republicii
Moldova în calitate de culoar de tranzit bidirecțional al gazelor naturale;
– asigurarea securităţii aprovizionării cu energie electrică și consolidarea
rolului Republicii Moldova de culoar de tranzit al energiei electrice;
– crearea unei platforme de generare a energiei electrice şi termice prin
asigurarea retehnologizării şi încălzirii centralizate eficiente, cu utilizarea
tehnologiei de cogenerare;
– îmbunătăţirea eficienţei energetice şi creşterea nivelului de valorificare a
surselor de energie regenerabile pînă în anul 2020.
118. Dezvoltarea infrastructurii energetice pentru asigurarea unei surse
stabile de energie şi gaze naturale va fi tratată cu prioritate în cadrul politicii
guvernamentale pentru acest sector. Pentru perioada menționată, cu suportul
partenerilor de dezvoltare, Guvernul își propune implementarea unor proiecte
majore de investiții capitale:
– construcția conductei de transport de gaze naturale pe direcția Ungheni-
Chișinău, proiect care va fi implementat cu suportul partenerilor din România;
– interconectarea sistemului electroenergetic al Republicii Moldova cu cel
al României prin construcția liniei electrice Vulcănești–Chișinău;
– reabilitarea rețelelor electrice, care presupune modernizarea și reutilarea
infrastructurii electrice.
– implementarea măsurilor de eficiență energetică prin reabilitarea
clădirilor încălzite și /sau răcite.
40
Agricultura
119. Agricultura în Republica Moldova este o activitate volatilă și foarte
vulnerabilă la riscuri, fiind susceptibilă la factori naturali, cum ar fi înghețurile,
inundațiile, secetele, eroziunile și căderile de grindină. Reducerea dependenței de
astfel de fenomene este o provocare majoră pe termen mediu și lungîn acest sector.
Alte provocări, inclusiv pe termen mediu, sînt:
– nivelul scăzut de competitivitate a produselor agricole;
– insuficiența investițiilor și a capitalului;
– lipsa infrastructurii de vînzări atît la nivel naţional, cît şi la nivel local;
– lipsa de diversitate a produselor;
– fragmentarea excesivă a terenurilor agricole, ceea ce contribuie la
scăderea randamentului producţiei prin nerespectarea tehnologiilor de cultivare şi
degradare a solului;
– vulnerabilitatea înaltă la schimbările climatice;
– accesibilitatea inputurilor agricole;
– imposibilitatea de extindere a agriculturii irigate ca măsură de control al
riscurilor în agricultură;
120. Urmărind continuarea reformelor și sprijinul acordat sectorului agricol
prin Fondul național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural, precum și prin
sursele considerabile ale donatorilor externi, Guvernul va continua să sprijine
sectorul agricol, care reprezintă o prioritate în implementarea Strategiei naţionale
de dezvoltare agricolă şi rurală pentru anii 2014-2020.
121. Pentru CBTM (2019-2021) în acest domeniu ca priorități principale au
fost identificate:
- creșterea ponderirii produselor agricole cu valoare adăugată;
– creşterea competitivității sectorului agroalimentar prin restructurarea și
modernizarea pieţei;
– asigurarea gestionării durabile a resurselor naturale în agricultură;
– îmbunătățirea nivelului de trai în mediu rural prin creșterea ponderirii
produselor agricole cu valoare adăugată;
– sprijinirea practicilor de gestionare a terenurilor agricole şi a apei;
– sprijinirea tehnologiilor de producţie prietenoase mediului, a produselor
ecologice, inclusiv a biodiversităţii;
122. Principalele măsuri care vor fi implementate în sector sînt:
– Fondul național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural, care
presupune acordarea subvențiilor producătorilor agricoli pentru domeniile
strategice ale sectorului;
41
– Proiectul „Agricultura competitivă”, care presupune acordarea
granturilor pentru producătorii agricoli și grupurile de producători;
– Programul rural de reziliență economico-climatică incluzivă (IFAD VI)
și Programul de reziliență rurală (IFAD VII);
– Proiectul „Livada Moldovei”, prin care vor fi susținuți producătorii
agricoli în domeniul horticulturii;
Transporturile și infrastructura drumurilor
123. Transporturile și infrastructura drumurilor includ cinci din cele mai
importante ramuri din sectorul real al economiei naţionale, printre care: transportul
auto, transportul feroviar, transportul naval şi aerian şi gospodăria rutieră.
124. Calitatea infrastructurii de transport este pe larg percepută ca o
componentă importantă a competitivităţii şi a mediului de afaceri în general şi,
prin urmare, reprezintă un factor important în atragerea investiţiilor şi asigurarea
competitivităţii exporturilor. Starea proastă a drumurilor și a infrastructurii
feroviare este privită drept o constrîngere majoră, care împiedică dezvoltarea
economică şi necesită investiţii publice substanţiale. O infrastructură rutieră
adecvată este o precondiţie pentru dezvoltarea regională armonioasă şi pentru
accesul populaţiei la servicii publice. În perspectivă, în urma instituirii Zonei de
Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător între Republica Moldova şi Uniunea
Europeană, infrastructura rutieră este indispensabilă pentru valorificarea
potenţialului de export al producătorilor autohtoni.
125. Principalele probleme și provocări cu care se confruntă domeniul în
cauză sînt:
– starea proastă a obiectelor infrastructurii drumurilor naționale și locale;
– lipsa utilajului modern pentru întreținerea drumurilor naționale și locale;
– starea proastă a obiectelor infrastructurii feroviare;
– starea proastă a obiectelor infrastructurii căilor navigabile interne
– lipsa autorității responsabile pentru siguranța rutieră.
126. În acest sens,pentru perioada anilor 2018-2020 au fost identificate un
șir de priorități care necesită a fi implementate cu suportul donatorilor externi, în
special Banca Mondială și Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare:
– asigurarea dezvoltării și implementării politicii naționale durabile în
domeniul transporturilor și infrastructurii drumurilor;
– asigurarea dezvoltării și menținerii infrastructurii drumurilor publice în
condiții de siguranță;
– revitalizarea și dezvoltarea transportului naval;
42
– revitalizarea și dezvoltarea transportului feroviar, care presupune
implementarea proiectului de restructurare și reorganizare a ÎS „Calea Ferată din
Moldova”.
– crearea autorității responsabilă de monitorizarea și controlul traficului
rutier
127. Pe perioada CBTM, susținerea financiară a sectorului dat se va face
prin intermediul mijloacelor fondului rutier pentru întreținerea, reparația și
reconstrucția drumurilor publice naționale și locale, prin intermediul Programului
Național ”Drumuri bune pentru Moldova” și din contul mijloacelor donatorilor
externi, destinate în special pentru reconstrucția și construcția unor drumuri noi.
128. În vederea realizării acestor priorități, se impun măsuri dincolo de
simpla alocare a resurselor financiare publice. Este necesară explorarea
potenţialului de parteneriat public-privat în domeniul infrastructurii drumurilor şi
serviciilor de logistică aferente serviciilor de transport şi serviciilor aferente
infrastructurii drumurilor. Managementul reţelei de drumuri se află, de asemenea,
în vizorul Guvernului. Reducerea cheltuielilor administrative pînă la standardul
prescris de legislaţie reprezintă o sursă de economii care poate conduce la
realizarea într-o măsură mai adecvată a lucrărilor de întreţinere.
Sectorul de aprovizionare cu apă și canalizare
129. Sectorul de aprovizionare cu apă și canalizare face parte din sectorul
gospodăria comunală și de locuințe, care creează condiții pentru viața de zi cu zi a
locuitorilor Republicii Moldova.
130. Principalele probleme și provocări cu care se confruntă domeniul în
cauză sînt:
– accesul redus al populaţiei (în special al celei din mediul rural) la surse
sigure de apă și calitative şi sisteme de canalizare, ceea ce afectează condiţiile de
trai şi constituie un factor de risc pentru apariţia unor boli condiţionate de
consumul de apă potabilă neconformă;
– infrastructura ce funcționează în domeniul alimentării cu apă și sanitație,
în domeniul epurării apelor uzate aflată într-o stare avansată de uzură și degradare
continuă, necesitînd reabilitare și modernizare;
– insuficienţa investiţiilor, lipsa interesului sectorului privat de a investi în
dezvoltarea infrastructurii de aprovizionare cu apă şi canalizare, insuficiența
capacităților de absorbție a fondurilor orientate în acest sector.
131. În scopul diminuării impactului provocărilor menționate, pentru
CBTM (2019-2021) au fost identificate următoarele priorități:
43
– asigurarea graduală a accesului la apă sigură şi sanitaţie adecvată pentru
toate localităţile şi populaţia Republicii Moldova, contribuind astfel la
îmbunătăţirea sănătăţii, demnităţii şi calităţii vieţii şi la dezvoltarea economică a
ţării;
– asigurarea epurării apei uzate urbane în conformitate cu cerințele
Directivei 91/271/CEE;
– extinderea sistemelor centralizate de alimentare cu apă și canalizare în
contextul regionalizării serviciului.
132. Pentru perioada menționată, cu suportul partenerilor de dezvoltare,
Guvernul îşi propune implementarea unor proiecte majore de investiții capitale:
- proiectul de alimentare cu apă a raionului Cahul;
- continuarea implementării proiectelor de alimentare cu apă și canalizare
din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională.
Sănătatea
133. Pe parcursul ultimilor ani, în baza priorităților stabilite în cadrul
sistemului de sănătate au fost obținute mai multe rezultate, care contribuie
nemijlocit la ameliorarea continuă a sănătății populației, protecția cetățenilor de
riscurile financiare în accesarea serviciilor calitative de sănătate, reducerea
inegalităților în utilizarea și distribuirea serviciilor și satisfacerea beneficiarilor.
134. Totuși pe lîngă rezultatele înregistrate, au fost identificate unele
probleme cu care se confruntă sistemul de sănătate cum ar fi: prevalența mare a
bolilor transmisibile și netransmisibile, insuficiența cadrelor medicale, eficienţă
scăzută a prestatorilor de servicii medicale din cauza supra capacităţilor sistemului
şi utilizării ineficiente a resurselor, asigurarea insuficientă cu transport sanitar, etc.
135. Însă, în scopul asigurării continuității reformelor inițiate ce vizează
sporirea accesului și creșterea calității serviciilor medicale, pentru CBTM (2019-
2021) au fost identificate următoarele priorități:
- reforma serviciului de sănătate publică;
- controlul bolilor transmisibile și netransmisibile;
- dezvoltarea asistenței medicale de urgență;
- modernizarea asistenței medicale primare;
- reforma asistenței medicale spitalicești.
136. Alocările pentru sănătate sunt susceptibile de a crește pe termen mediu.
Având în vedere că, finanțarea publică este ridicată în comparație cu țările cu o
dezvoltare economică similară, este necesară în continuare o utilizare mai eficientă
a resurselor guvernamentale în cadrul bugetului disponibil
44
137. Astfel, pe perioada CBTM, susținerea financiară a sectorului dat,
prezentată în tabelul de mai jos, se va face prin intermediul mijloacelor provenite
din primele de asigurare obligatorie de asistență medicală în mărime procentuală
și cele în sumă fixă, mijloacelor bugetului de stat și bugetelor locale
138. Estimările cheltuielilor pe termen mediu pentru sectorul dat, pe anii
2018-2021,sînt prezentateîn tabelul nr. 4.4.
Tabelul 4.4
Cheltuielile pe termen mediu pentru
sectorul ocrotirea sănătății 2018-2021 (mil. lei)
2018 2019 2020 2021
Aprobat Prognozat Prognozat Prognozat
Cheltuieli BPN, total 7941,4 8494,8 8925,3 9466,8
Bugetul de stat 3893,3 4084,2 4132,0 4227,9
inclusiv transferuri de la bugetul
de stat către FAOAM
2728,0 2854,6 2947,5 3095,0
Fondurile asigurării obligatorii
de asistenţă medicală
6659,0 7124,1 7596,2 8185,2
Bugetele locale 117,1 141,1 144,6 148,7
139. Ponderea principală din cuantumul resurselor financiare pentru anul
2018 revine mijloacelor provenite din primele de asigurare obligatorie de asistență
medicală în mărime procentuală și cele în sumă fixă, care constituie 49,5%, urmate
de mijloacele transferate de la bugetul de stat - 49,0 % și mijloacele bugetelor
locale – 1,5%.
Educația
140. Tendințele demografice negative generează probleme de
supradimensionare a rețelei de instituții de învățământ, în special, în învățământul
general, ceea ce conduce la utilizarea ineficientă a resurselor și nu permite
realizarea de investiții în modernizarea și dotarea școlilor. În condițiile în care
populația școlară s-a diminuat în ultimii 10 ani cu peste 30 la sută, mai persistă
problema accesului la studii, determinată de diverși factori la diferite niveluri de
învățământ.
141. Pentru perioada 2019-2021 printre principalele provocări se pot
evidenția:
- insuficiența asigurării relevanței studiilor pentru viață și economia
națională în contextul formării competențelor pentru viață și realizării finalităților
educaționale în învățământ;
45
- necesitatea dezvoltării procesului de învățare pe tot parcursul vieții prin
implementarea unei abordări noi și noilor forme de instruire, pornind de la
necesitatea consolidării sistemului de învățare pe tot parcursul vieții din
perspectiva formării generale și a formării profesionale continue;
- necesitatea eficientizării utilizării mijloacelor bugetare din perspectiva
perfecționării modelelor de finanțare a învățământului;
- accesul limitat la servicii educaționale de calitate și necesitatea
eficientizării procesului educațional.
142. Este de menționat că în sector se prevăd măsuri de majorare a salariilor
cadrelor didactice, care au ca obiectiv atragerea și reținerea capitalului uman în
acest domeniu. Pentru aceste măsuri, în perioada CBTM (2019-2021), vor fi
alocate suplimentar peste 1,3 mld lei. Totodată, se preconizează majorarea normei
financiare de alimentare a copiilor/ elevilor din instituțiile de învățământ, precum
și includerea a două proiecte finanțate din surse externe, care urmează a fi
implementate începând cu anul 2019. Astfel, pentru perioada CBTM, volumul
alocațiilor va constitui, în medie, 6,0% din PIB.
143. Principalele priorități care au fost identificate, pe termen mediu, în acest
sector sunt:
- asigurarea relevanței studiilor pentru viață și economia națională;
- consolidarea sistemului de învățare pe tot parcursul vieții din perspectiva
formării generale și a formării profesionale continue;
- consolidarea instituțională și perfecționarea modelelor de finanțare a
învățământului;
- asigurarea accesului la educație de calitate și eficientizarea procesului
educațional.
Protecția socială
144. Domeniul protecției sociale presupune reforme complexe și
multidimensionale, realizarea cărora este condiționată de necesitatea echilibrului
între reformele economice și cele de suport financiar. Necesitatea accelerării
reformelor din domeniul protecției sociale reiese din impactul major pe care îl are
asupra reducerii sărăciei, prin asigurarea garanțiilor sociale ale persoanelor cu
dizabilități, susținerea familiei cu copii, sporirea natalității și soluționarea
problemei demografice.
Sistemul de asigurări sociale
145. Actualmente acesta se confruntă cu probleme condiționate de evoluția
negativă a indicatorilor demografici din ultimii ani, scăderea raportului dintre
salariații contribuabili și pensionari, fragilizarea sustenabilității financiare a
46
acestui sistem și crearea unui deficit, care, începînd cu anul 2009, poartă un
caracter permanent. În acest context o realizare importantă a autorităților este
implementarea reformei sistemului de pensionare, începînd cu anul 2017
Sistemul de asistență socială
146. Accesul limitat al persoanelor cu dizabilități la serviciile de
infrastructură socială și educație, dificultăți de încadrare în cîmpul muncii, precum
și predominarea formelor rezidențiale de protecție socială sînt unele probleme cu
care se confruntă acest domeniu. În scopul diminuării impactului acestor
fenomene vor fi continuate implementarea acțiunilor prevăzute de Programul
național de incluziune socială a persoanelor cu dizabilități pentru anii 2017-2022.
Totodată, se propune realizarea unor acțiuni noi, ce urmează a fi incluse în
Programul național de dezinstituționalizare a persoanelor cu dizabilități din
instituțiile rezidențiale.
147. În domeniul protecției familiei și copilului se impune asigurarea
condițiilor necesare pentru creșterea și educația copiilor în mediul familial. Sînt
necesare măsuri de uniformizare și majorare a prestațiilor acordate copiilor rămași
fără ocrotirea părintească plasați în servicii alternative de tip familial, ajustarea
prestațiilor respective în funcție de necesitățile speciale ale copiilor plasați. În
acest scop, urmează a fi majorate indemnizațiile pentru familiile cu copii, precum
și prestațiile acordate copiilor plasați în serviciile la nivel comunitar.
148. În sistemul existent de asistență socială, politicile promovate se axează
pe direcționarea asistenței acordate celor mai defavorizate familii, accentul fiind
pus pe responsabilizarea beneficiarilor de ajutor social pentru a utiliza prestația
conform necesităților familiei. Totodată, un accent sporit se pune pe implicarea
autorităților administrației publice locale în procesul de implementare a
activităților de interes comunitar a persoanelor din cadrul familiilor beneficiare
de ajutor social.
149. În același timp, schimbările survenite în procesele demografice din
ultima perioadă, care la moment nu asigură stabilitatea demografică și prezintă un
pericol pentru dezvoltarea durabilă a țării, implică necesitatea intervențiilor prin
politici demografice. În vederea ameliorării situației, în acest domeniu se propune
implementarea reformei ocupării forței de muncă, îmbunătățirea guvernării pieței
muncii, realizarea noilor măsuri active, dezvoltarea politicilor centrate pe oameni,
bazate pe dovezi prin desfășurarea Studiului cu privire la structura familiei în baza
metodologiei internaționale ș.a.
150. Pentru perioada anilor 2019-2021 se propune promovarea consecventă
a reformelor demarate în anii precedenți conturate pe următoarele priorități:
- sustenabilitatea sistemului public de asigurări sociale;
47
- reforma incluziunii sociale a persoanelor cu dizabilități;
- îmbunătățirea politicilor de susținere financiară a familiilor cu copii și
protecția copiilor în situație de risc și a copiilor separați de părinți;
- susținerea socială a persoanelor cu venituri mici și a persoanelor în etate.
151. Astfel, susținerea financiară a sectorului dat, prezentată în tabelul de
mai jos, se va face prin intermediul mijloacelor provenite din veniturile proprii ale
bugetului asigurărilor sociale de stat care pentru anul 2018 constituie - 59,9%, din
mijloacele bugetului de stat - 36,4% și mijloacele bugetelor locale - 3,7%.
Tabelul 4.5
Cheltuielile pe termen mediu
pentru sectorul protecția socială 2018-2021 ( mil. lei)
2018 aprobat
2019
prognozat
2020
prognozat
2021
prognozat
Cheltuieli BPN, total 20948,6 22574,0 23834,5 25011,0
Bugetul de stat 7627,9 7883,4 7869,6 7558,2
inclusiv transferuri de la bugetul
de stat la BASS
6758,5 6863,5 6815,5 6500,3
inclusiv transferuri de la bugetul
de stat la BL
278,6 315,9 338,4 356,7
Bugetul asigurărilor sociale de stat 19312,5 20713,1 21910,6 23048,3
Bugetele locale 1045,3 1156,9 1208,2 1261,5
Politici ocupaționale
153. Implementarea cadrului strategic în domeniul dat va contribui la
crearea oportunităților de angajare, creșterea competitivității forței de muncă și
reducerea decalajului între cerere și ofertă pe piața muncii, îmbunătățirea
guvernării pieței muncii și o mai bună gestionare a migrației, prin realizarea noilor
măsuri active: formarea profesională la locul de muncă, stagii, angajarea
subvenționată, subvenționarea agenților economici care angajează persoane cu
dizabilități, susținerea autoocupării, susținerea proiectelor de inițiative locale ș.a.
Cultură, sport și tineret
154. Principalele priorităţi de politici şi acţiuni pe domeniul culturii derivă
din angajamentele luate în documentele de politici sectoriale și naționale, în
special Planul de acțiuni pentru implementarea Strategiei de dezvoltare a culturii
„Cultura 2020”, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 271 din 9 aprilie 2014. Ca
priorități pe termen mediu au fost identificate:
– dezvoltarea infrastructurii instituțiilor de cultură;
– salvgardarea și promovarea patrimoniului cultural național;
48
– susținerea dezvoltării industriilor creative.
155. Pentru realizarea acestor priorități, statul asigură funcționarea
instituțiilor culturale, organizarea și desfășurarea diferitor sărbători naționale și
evenimente de anvergură. De asemenea, asigură subvenționarea activității
instituțiilor teatral-concertistice, radiodifuzorului public IPNA Compania
„Teleradio-Moldova”, precum și susține proiectele/programele culturale ale
asociațiilor obștești.
156. Pe termen mediu, provocările principale în cadrul sectorului sînt:
– degradarea continuă a patrimoniului cultural al Republicii Moldova;
– lipsa unor mecanisme legale care ar asigura integritatea patrimoniului
cultural naţional în măsura necesară.
157. În domeniul tineretului și sportului principalele priorităţi de politici şi
acţiuni derivă din angajamentele luate în documentele de politici sectoriale și
naționale, în special Planul de acțiuni pentru implementarea Strategiei naționale
de dezvoltare a sectorului de tineret 2020, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.
1006 din 10 decembrie 2014.
158. Ca priorități pe termen mediu în domeniul tineretului și sportului au fost
identificate:
– creșterea nivelului de implicare a tinerilor în procesele decizionale și
dezvoltarea serviciilor de tineret ;
– modenizarea infrastructurii sportive și susținerea sportului de performanșă
și de masă.
În domeniul tineretului şi sportului, provocările majore cu care se confruntă
sectorul sînt condițiile nesatisfăcătoare pentru organizarea și desfășurarea
antrenamentelor și competițiilor în edificiile sportive, mecanismele slabe de
susținere a sportivilor de performanță.
Știința și inovarea
159. La elaborarea politicilor sectoriale în domeniul științei și inovării
pentru anii 2019-2021, a fost furnizată o analiză concisă și realistă a provocărilor-
cheie și a acțiunilor prioritare din acest sector, cu impact asupra activității,
Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, Ministerului Agriculturii,
Dezvoltării Regionale și Mediului, Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției
Sociale, Agenției Naționale de Cercetare și Dezvoltare, Academiei de Științe a
Moldovei, Serviciului de Protecție și Pază de Stat și bugetelor locale (UTA
Găgăuzia și Cimișlia).
160. Cheltuielile pentru sectorul respectiv pe perioada CBTM (2019-2021)
sunt prevăzute, în medie, în mărime de 479,8 mil.lei, cu o majorare, în medie, de
49
0,9 mil. lei față de 2018. Pe parcursul anilor, resursele generale destinate pentru
acest compartiment se majorează față de anul 2018, ce se datorează în mare parte
majorării cheltuielilor de salarizarea, majorarea cheltuielilor ce țin de deservirea
și reparația infrastructurii clădirilor.
161. Pentru realizarea obiectivelor stipulate în Strategia de cercetare-
dezvoltare a Republicii Moldova până în anul 2020 (Hotărîrea Guvernului nr
920/2014) și Strategia inovațională a Republicii Moldova pentru perioada 2013-
2020 „Inovații pentru competitivitate” (Hotărîrea Guvernului nr.952/2013), și
anume: guvernarea domeniului cercetării-dezvoltării în baza unui model
consensual de administrare, orientat spre performanță și excelență, dezvoltarea
capacităților umane, instituționale și de infrastructură, definirea și
managementului priorităților de cercetare, dialogul continuu între știință și
societate, diseminarea cunoștințelor și implementarea în practică a rezultatelor
cercetării, internaționalizarea cercetării, integrarea în spațiul european de cercetare
și creșterea vizibilității internaționale, se preconizează revederea mecanismului
integral a procesului de elaborare a politicilor, implementarea acestora și a
modului de gestionare a fondurilor în domeniile cercetării și inovării.
162. Scopul final al acestor măsuri de reformă constă în elaborarea unui
sistem capabil să creeze cunoaștere științifică performantă în vederea creșterii
competitivității economiei naționale și a gradului de bunăstare a populației.
D. Proiecte de investiții capitale
163. Programul investițiilor capitale prin prisma surselor de finanțare și
repartizarea pe sectoare este prezentată în tabelul de mai jos:
50
Tabelul 4.6
Programul investițiilor capitale a bugetului de stat pe surse de finanțare și sectoare pe anii 2018-2021
2018 2019 2020 2021 2018 2019 2020 2021
Aprobat Prognozat Prognozat Prognozat Aprobat Prognozat Prognozat Prognozat
mil.lei % în suma totală
Total 3.336.693,3 2.804.333,5 3.533.302,5 2.233.709,3 100,0 100,0 100,0 100,0
Su
rse
de
fin
an
țare
Surse interne 150.501,4 289.757,8 347.018,9 318.855,8 4,5 10,3 9,8 14,3
Contribuția Guvernului 146.438,5 69.978,1 125.086,1 115.862,9 4,4 2,5 3,5 5,2
Suport bugetar 202.062,4 100.358,6 61.007,0 27.000,0 6,1 3,6 1,7 1,2
Surse externe 2.837.691,0 2.344.239,0 3.000.190,5 713.291,8 85,0 83,6 84,9 31,9
Surse externe (rezerva proiecte de
dezvoltare) 1.058.698,8 47,4
Total 3.336.693,3 2.804.333,5 3.533.302,5 2.233.709,3 100,0 100,0 100,0 100,0
dintre care:
Sec
toa
re
1 Servicii generale de stat 68.403,2 59.983,2 35.705,8 13.587,0 2,1 2,1 1,0 0,6
2 Afaceri externe 10.000,0 15.000,0 16.518,8 0,4 0,4 0,7
6 Ordinea publică 123.456,4 125.010,9 40.253,1 9.000,0 3,7 4,5 1,1 0,40
7 Justiție 50.146,3 62.531,2 135.000,0 140.000,0 1,5 2,2 3,8 6,3
8 Penitenciare 172.567,4 209.036,6 490.695,8 470.347,0 5,2 7,5 13,9 21,1
9 Servicii economice generale 200.000,0 6,0
10 Agricultură 50.122,3 43.075,2 29.165,6 22.324,9 1,5 1,5 0,8 1,0
11 Energetică 133.132,8 3.392,3 4,0 0,1
13 Transporturi 2.244.575,4 1.985.787,6 2.599.709,1 383.861,9 67,3 70,8 73,6 17,2
16 Protecția mediului 26.322,8 19.207,6 2.620,9 0,9 0,5 0,1
17 Gosopodăria de locuințe 97.697,8 35.844,7 2,9 1,3
18 Sănătate 6.311,8 37.192,2 26.319,7 23.250,0 0,2 1,3 0,7 1,0
19 Tineret și sport 2.000,0 8.800,0 14.460,8 10.000,0 0,1 0,3 0,4 0,4
20 Cultură 25.000,0 40.000,0 40.000,0 45.000,0 0,7 1,4 1,1 2,0
21 Educație 146.894,6 156.356,8 87.785,0 38.500,0 4,4 5,6 2,5 1,7
22 Protecție social 16.385,3 1.000,0 0,5 0,04
51
164. Reforma managementului investițiilor capitale publice a început prin
aprobarea cadrului normativ în acest domeniu, precum și prin aprobarea, prin
ordinul ministrului finanțelor, a Instrucţiunii privind managementul proiectelor de
investiţii capitale. Toate aceste activități au avut ca scop impunerea unei
metodologii unice și transparente de examinare și prioritizare a proiectelor.
165. Următoarea etapă este crearea unei baze de date unice a proiectelor de
investiții capitale în curs de execuție/nefinalizate, care reprezintă un instrument
analitic indispensabil în procesul de analiză și prioritizare a proiectelor. La finale
anului 2017 a fost elaborat sistemul informațional „Registrul proiectelor de
investiții capitale” (RPIC) și în perioada ianuarie – iunie 2018 registrul
nominalizat a fost completat cu circa 112 obiective nefinalizate. Ulterior, urmează
a fi elaborată metodologia privind analiza și eliminarea proiectelor care nu mai
sînt prioritare (portfolio cleaning).
52
Anexa nr.1
Prognoza indicatorilor macroeconomici pentru anii 2018-2021
(coordonată cu Fondul Monetar Internațional)
Indicatori Unitatea
de măsură 2016 2017 2018 2019 2020 2021
Efectiv Progn. Estimat Prognoză
Produsul intern brut nominal mild. Lei 135,4 150,4 160,1 163,0 177,9 193,9 211,5
faţă de anul precedent în
preţuri comparabile % 104,5 104,5 103,0 103,8 103,8 103,8 104,0
Indicele preţurilor de
consum
mediu anual % 106,4 106,6 104,3 104,1 104,7 105,0 105,0
la sfîrşitul anului % 102,4 107,3 103,5 102,5 105,7 104,2 105,8
Cursul de schimb al leului
mediu anual lei/USD 19,92 18,49 17,68 16,83 16,99 17,97 18,51
la sfîrşitul anului lei/USD 19,98 17,10 17,90 16,79 17,35 18,32 18,54
Exporturi mil.USD 2045,3 2425 2540 2790 3052 3245 3430
faţă de anul precedent % 104,0 119,0 108,0 115,0 109,4 106,3 105,7
Importuri mil.USD 4020,3 4831 5100 5670 6130 6480 6805
faţă de anul precedent % 100,8 120 106,0 117,4 108,1 105,7 105,0
Soldul balanţei comerciale mil.USD -1975 -2406 -2560 -2880
-
3078 -3235 -3375
Producţia industrială în
preţuri curente mild. lei 47,6
50,8*
52,0
54,7
57,5
61,0
65,6
faţă de anul precedent în
preţuri comparabile % 100,9 103,4 105,0 105,5 103,5 104,0 105,5
Producţia agricolă în preţuri
curente mild. lei 30,5 32,4 32,5 33,1 34,6 36,4 38,5
faţă de anul precedent în
preţuri comparabile % 118,8 108,6 101,0 102,1 103,0 103,0 103,6
Investiţiile în active
materiale pe termen lung mild. lei 19,7 20,8 21,9 22,2 23,5 24,8 26,6
faţă de anul precedent în
preţuri comparabile % 87,2 101,3 104,0 104,3 103,4 103,7 104,9
Salariul nominal mediu
lunar lei 5084 5697 6150 6180 6650 7250 7950
faţă de anul precedent:
nominal % 110,3 112,1 107,9 108,5 107,6 109,0 109,7
real % 103,6 105,1 103,4 104,2 102,8 103,8 104,4
Fondul de remunerare a
muncii mild. lei 35,6 40,0* 42,6 43,2 46,7 50,7 55,5
faţă de anul precedent:
nominal % 108,1 112,3* 107,2 107,8 108,1 108,7 109,4
real % 101,6 105,4* 102,8 103,6 103,3 103,5 104,2
* estimările Ministerului Economiei și Infrastructurii
53
Anexa nr.2.1.1
Estimarile Bugetului Public Național, 2016-2021
mil. lei
Denumirea executat executat aprobat estimat
2016 2017 2018 2019 2020 2021
I. VENITURI 45.953,9 53.377,6 56.999,6 62.157,4 66.959,8 72.611,4
IMPOZITE ŞI TAXE 29.231,2 34.475,8 35.448,0 39.905,1 43.692,8 47.526,1
IMPOZITE PE VENIT 6.544,1 7.722,8 8.333,3 9.388,9 10.386,8 11.498,2
Impozit pe venitul persoanelor
fizice 3.181,5 3.648,9 3.852,3 4.251,7 4.626,1 5.059,2
Impozit pe venitul persoanelor
juridice 3.362,6 4.073,9 4.481,0 5.137,2 5.760,7 6.439,0
IMPOZITE PE
PROPRIETATE 403,5 546,2 542,6 576,5 587,5 598,5
Impozitul funciar 184,6 193,6 185,0 195,0 195,0 195,0
Impozitul pe bunurile imobiliare 179,6 306,0 297,0 320,0 330,0 340,0
Impozit privat 4,5 3,1 3,1 8,5 8,5 8,5
Impozitul pe avere 34,8 43,5 57,5 53,0 54,0 55,0
IMPOZITE ŞI TAXE PE
MĂRFURI ŞI SERVICII 20.831,8 24.615,7 24.974,2 28.091,0 30.656,5 33.264,7
Taxa pe valoarea adaugata 14.563,6 16.870,1 17.299,5 19.611,1 21.583,8 23.423,3
Taxa pe valoarea adăugată la
mărfurile produse şi serviciile
prestate pe teritoriul Republicii
Moldova 5.374,2 6.286,5 6.660,0 7.464,0 8.100,2 8.810,1
Taxa pe valoarea adaugată la
marfurile importate 11.761,0 13.226,2 13.289,0 15.350,0 16.974,4 18.420,3
Restituirea taxei pe valoarea
adaugată -2.571,6 -2.642,6 -2.649,5 -3.202,9 -3.490,8 -3.807,1
Accize 4.546,6 5.950,0 5.903,2 6.666,7 7.235,8 7.981,2
Accize la mărfurile produse pe
teritoriul Republicii Moldova 532,0 576,8 570,7 618,2 657,1 685,3
Accize la marfurile importate 4.181,6 5.585,8 5.539,1 6.283,0 6.825,6 7.555,2
Restituirea accizelor -167,0 -212,6 -206,6 -234,5 -246,9 -259,3
Taxe pentru servicii specifice 407,7 423,0 409,6 451,5 462,0 472,4
Taxe şi plăţi pentru utilizarea
mărfurilor şi pentru practicarea
unor genuri de activitate 471,2 455,1 426,9 403,9 410,9 417,4
Alte taxe pentru mărfuri şi
servicii 842,7 917,5 935,0 957,8 964,0 970,4
Taxa pentru folosirea
drumurilor 663,7 858,3 771,8 771,8 771,8 771,8
TAXA ASUPRA
COMERŢULUI EXTERIOR ŞI
OPERAŢIUNILOR EXTERNE 1.451,8 1.591,1 1.597,9 1.848,7 2.062,0 2.164,7
CONTRIBUŢII ŞI PRIME DE
ASIGURĂRI OBLIGATORII 13.276,8 15.512,4 16.469,7 18.072,0 19.693,9 21.585,1
CONTRIBUŢII DE
ASIGURĂRI SOCIALE DE
STAT OBLIGATORII 10.036,6 11.864,0 12.546,0 13.815,6 15.058,7 16.508,9
PRIME DE ASIGURARE
OBLIGATORIE DE
ASISTENŢĂ MEDICALĂ 3.240,2 3.648,4 3.923,7 4.256,4 4.635,2 5.076,2
GRANTURI 1.372,4 1.008,8 2.830,0 1.493,5 957,7 720,1
GRANTURI DA LA
GUVERNELE ALTOR STATE 188,1 64,3 56,4 28,5 21,0 11,1
54
GRANTURI DE LA
ORGANIZAŢIILE
INTERNAŢIONALE 1.184,3 944,5 2.773,6 1.465,0 936,7 709,0
ALTE VENITURI 2.073,5 2.380,6 2.251,9 2.686,8 2.615,4 2.780,1
dintre care
VENITURI DIN PROPRIETATE 351,6 425,4 502,9 479,1 487,6 475,1
VENITURI DIN VÎNZAREA
MĂRFURILOR ŞI SERVICIILOR 1.365,0 1.394,3 1.356,3 1.449,5 1.446,4 1.467,7
II. CHELTUIELI 48.462,6 54.522,4 61.713,5 67.896,1 72.383,7 77.422,7
Cheltuieli recurente 46.967,4 53.208,3 58.269,7 64.955,1 68.707,5 75.041,1
Investiții capitale 1.495,2 1.314,1 3.443,8 2.941,0 3.676,2 2.381,6
Servicii generale de stat 2.753,9 2.986,2 3.691,0 4.210,5 4.165,5 4.061,5
Cheltuieli recurente 2.732,0 2.961,9 3.621,0 4.149,4 4.128,7 4.046,8
Investiții capitale 21,9 24,3 70,0 61,1 36,8 14,7
Afaceri externe 375,0 454,9 447,8 459,4 473,6 489,8
Cheltuieli recurente 375,0 454,9 447,8 449,4 458,6 473,3
Investiții capitale 10,0 15,0 16,5
Serviciul datoriei 1.810,5 1.958,4 1.885,8 2.071,8 2.201,1 2.310,6
Cheltuieli recurente 1.810,5 1.958,4 1.885,8 2.071,8 2.201,1 2.310,6
Investiții capitale
Apărarea națională 547,3 571,2 628,3 772,2 893,4 987,8
Cheltuieli recurente 547,3 571,2 628,3 772,2 893,4 987,8
Investiții capitale
Ordinea publică 2.303,1 2.762,3 2.875,0 3.230,5 3.126,5 3.016,0
Cheltuieli recurente 2.288,4 2.730,2 2.751,5 3.105,5 3.086,3 3.007,0
Investiții capitale 14,7 32,1 123,5 125,0 40,2 9,0
Justiția 644,2 832,4 905,2 1.026,5 1.154,6 1.208,5
Cheltuieli recurente 602,6 773,7 855,1 964,0 1.019,6 1.068,5
Investiții capitale 41,6 58,7 50,1 62,5 135,0 140,0
Penitenciare 394,3 461,3 673,2 738,7 1.015,9 982,1
Cheltuieli recurente 367,5 445,6 500,6 529,7 525,2 511,8
Investiții capitale 26,8 15,7 172,6 209,0 490,7 470,3
Servicii economice generale 290,6 352,4 612,5 457,6 519,8 482,4
Cheltuieli recurente 289,5 350,8 412,5 457,6 519,8 482,4
Investiții capitale 1,1 1,6 200,0
Agricultura 1.340,6 1.646,5 1.851,9 1.703,8 1.602,4 1.593,9
Cheltuieli recurente 1.294,9 1.583,1 1.801,0 1.659,8 1.572,3 1.570,7
Investiții capitale 45,7 63,4 50,9 44,0 30,1 23,2
Energetica 157,9 220,9 254,4 792,4 1.102,1 784,6
Cheltuieli recurente 83,3 194,9 121,3 783,2 1.096,2 778,7
Investiții capitale 74,6 26,0 133,1 9,2 5,9 5,9
Minerit, industrie și construcții 61,8 58,0 40,9 75,8 77,2 78,6
Cheltuieli recurente 60,6 58,0 40,9 68,4 69,8 71,2
Investiții capitale 1,2 7,4 7,4 7,4
Transporturi 2.573,1 2.969,5 4.825,7 5.222,4 5.821,7 3.727,8
Cheltuieli recurente 1.924,7 2.523,4 2.581,1 3.229,7 3.215,1 3.337,0
Investiții capitale 648,4 446,1 2.244,6 1.992,7 2.606,6 390,8
Comunucații 4,8 4,9 92,5 86,0 77,0
Cheltuieli recurente 4,8 4,9 92,5 86,0 77,0
Turism 10,1 18,9 19,7 19,8 19,8 19,9
Cheltuieli recurente 10,1 18,9 19,7 19,8 19,8 19,9
Investiții capitale
Protecția mediului 172,3 146,7 182,5 266,9 272,6 252,6
Cheltuieli recurente 159,1 126,3 182,5 227,5 240,4 237,0
Investiții capitale 13,2 20,4 39,4 32,2 15,6
Gospodăria comunală de locuințe 1.141,2 1.315,3 1.611,8 1.581,8 1.572,5 1.603,0
Cheltuieli recurente 669,6 924,6 1.499,9 1.490,2 1.510,5 1.536,0
55
Investiții capitale 471,6 390,7 111,9 91,6 62,0 67,0
Sănătate 6.470,8 7.247,7 7.941,4 8.494,8 8.925,3 9.466,8
Cheltuieli recurente 6.464,9 7.245,0 7.931,1 8.450,1 8.891,5 9.436,0
Investiții capitale 5,9 2,7 10,3 44,7 33,8 30,8
Tineret și sport 353,2 401,8 410,0 435,5 460,7 498,5
Cheltuieli recurente 346,6 376,8 370,5 410,7 430,2 472,5
Investiții capitale 6,6 25,0 39,5 24,8 30,5 26,0
Cultura 823,4 936,5 996,2 1.106,5 1.117,5 1.137,8
Cheltuieli recurente 767,3 900,6 940,2 1.062,5 1.073,5 1.088,8
Investiții capitale 56,1 35,9 56,0 44,0 44,0 49,0
Educație 8.556,6 9.682,0 10.433,4 11.195,9 11.468,9 12.007,2
Cheltuieli recurente 8.501,1 9.523,7 10.272,8 11.025,7 11.367,3 11.954,9
Investiții capitale 55,5 158,3 160,6 170,2 101,6 52,3
Protecție socială 17.265,5 19.063,3 20.948,6 22.574,0 23.834,5 25.011,0
Cheltuieli recurente 17.255,2 19.050,4 20.927,9 22.568,6 23.830,1 25.006,6
Investiții capitale 10,3 12,9 20,7 5,4 4,4 4,4
Știință și inovare 417,2 431,4 473,3 484,7 478,8 475,9
Cheltuieli recurente 417,2 431,1 473,3 484,7 478,8 475,9
Investiții capitale 0,3
Cheltuielile de dezvoltare și
reforme 882,1 1.993,3 7.149,4
Cheltuieli recurente 882,1 1.993,3 6.090,7
Investiții capitale 1.058,7
III. Sold bugetar (1-2) -2.508,7 -1.144,8 -4.713,9 -5.738,7 -5.423,9 -4.811,3
IV. Surse de finantare, total
(4+5+9) 2.508,7 1.144,8 4.713,9 5.738,7 5.423,9 4.811,3
ACTIVE FINANCIARE 338,7 -233,9 -51,3 88,5 -609,6 22,1
CREANŢE INTERNE 402,3 369,1 963,0 1036,7 876,6 1216,4
Acţiuni şi alte forme de
participare în capital în interiorul
ţării ,total 318,6 158,5 263,0 336,7 176,6 516,4
inclusiv:
Majorarea volumului acțiunilor și a
cotei părți în capitalul social în
interiorul țării -18,4 -15,2 -129,0 -363,3 -523,4 -183,6
Privatizarea bunurilor proprietate
publică de stat 337,0 173,7 392,0 700,0 700,0 700,0
Alte creanţe interne ale bugetului 83,7 210,6 700,0 700,0 700,0 700,0
DIFERENȚA DE CURS
VALUTAR -71,5 -99,5
CREDITE INTERNE INTRE
BUGETE 276,6
ÎMPRUMUTURI RECREDITATE
INTERNE ÎNTRE BUGETE 33,5
ÎMPRUMUTURI RECREDITATE
INTERNE INSTITUȚIILOR
NEFINANCIARE ȘI
FINANCIARE -324,6 -554,2 -1015,2 -949,3 -1487,8 -1196,3
Împrumuturi recreditate
instituțiilor nefinanciare -284,3 -274,3 -508,7 -457,7 -1157,9 -891,0
Împrumuturi recreditate
instituțiilor financiare -40,3 -279,9 -506,5 -491,6 -329,9 -305,3
CREANŢE EXTERNE 22,4 13,2 0,9 1,1 1,6 2,0
Garanţii externe 22,4 13,2 0,9 1,1 1,6 2,0
DATORII 3770,8 3383,1 5487,6 4529,1 6031,4 4638,6
DATORII INTERNE 993,0 1118,4 -260,0 990,0 2665,0 2610,0
VALORI MOBILIARE DE STAT
EMISE PE PIAȚA PRIMARĂ 953,0 600,9 1270,0 2955,0 2920,0
ÎMPRUMUTURI INTERNE
ÎNTRE BUGETE -276,6 59,5
56
ÎMPRUMUTURI INTERNE DE
LA INSTITUȚIILE
NEFINANCIARE ȘI
FINANCIARE -404,6 -47,1 150 20 -6,7 -6,7
ÎMPRUMUTURI RECREDITATE
INTERNE ÎNTRE BUGETE -33,5
ÎMPRUMUTURI EXTERNE 3492,5 2349,3 5597,6 3519,1 3373,1 2035,3
Primirea împrumuturilor externe 4646,3 3724,1 7974,9 6245,5 6492,2 5132,9
Rambursarea împrumuturilor
externe -1153,8 -1374,8 -2377,3 -2726,4 -3119,1 -3097,6
MODIFICAREA SOLDULUI DE
MIJLOACE BĂNEŞTI -1600,8 -2004,4 -722,4 1121,1 2,1 150,6
57
Anexa nr. 2.1.2
Estimarile Bugetului Public Național, 2016-2021
executat executat aprobat
ponderea în PIB (%)
Denumirea estimat
2016 2017 2018 2019 2020 2021
I. VENITURI 33,9 35,5 35,6 34,9 34,5 34,3
IMPOZITE ŞI TAXE 21,6 22,9 22,1 22,4 22,5 22,5
IMPOZITE PE VENIT 4,8 5,1 5,2 5,3 5,4 5,4
Impozit pe venitul persoanelor fizice 2,3 2,4 2,4 2,4 2,4 2,4
Impozit pe venitul persoanelor juridice 2,5 2,7 2,8 2,9 3,0 3,0
IMPOZITE PE PROPRIETATE 0,3 0,4 0,3 0,3 0,3 0,3
Impozitul funciar 0,1 0,1 0,1 0,1 0,1 0,1
Impozitul pe bunurile imobiliare 0,1 0,2 0,2 0,2 0,2 0,2
Impozit privat 0,003 0,002 0,002 0,005 0,004 0,004
Impozitul pe avere 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0
IMPOZITE ŞI TAXE PE MĂRFURI ŞI
SERVICII 15,4 16,4 15,6 15,8 15,8 15,7
Taxa pe valoarea adaugata 10,8 11,2 10,8 11,0 11,1 11,1
Taxa pe valoarea adăugată la mărfurile
produse şi serviciile prestate pe teritoriul
Republicii Moldova 4,0 4,2 4,2 4,2 4,2 4,2
Taxa pe valoarea adaugată la marfurile
importate 8,7 8,8 8,3 8,6 8,8 8,7
Restituirea taxei pe valoarea adaugată -1,9 -1,8 -1,7 -1,8 -1,8 -1,8
Accize 3,4 4,0 3,7 3,7 3,7 3,8
Accize la mărfurile produse pe teritoriul
Republicii Moldova 0,4 0,4 0,4 0,3 0,3 0,3
Accize la marfurile importate 3,1 3,7 3,5 3,5 3,5 3,6
Restituirea accizelor -0,1 -0,1 -0,1 -0,1 -0,1 -0,1
Taxe pentru servicii specifice 0,3 0,3 0,3 0,3 0,2 0,2
Taxe şi plăţi pentru utilizarea mărfurilor şi
pentru practicarea unor genuri de activitate 0,3 0,3 0,3 0,2 0,2 0,2
Alte taxe pentru mărfuri şi servicii 0,6 0,6 0,6 0,5 0,5 0,5
Taxa pentru folosirea drumurilor 0,5 0,6 0,5 0,4 0,4 0,4
TAXA ASUPRA COMERŢULUI
EXTERIOR ŞI OPERAŢIUNILOR
EXTERNE 1,1 1,1 1,0 1,0 1,1 1,0
CONTRIBUŢII ŞI PRIME DE ASIGURĂRI
OBLIGATORII 9,8 10,3 10,3 10,2 10,2 10,2
CONTRIBUŢII DE ASIGURĂRI
SOCIALE DE STAT OBLIGATORII 7,4 7,9 7,8 7,8 7,8 7,8
PRIME DE ASIGURARE
OBLIGATORIE DE ASISTENŢĂ
MEDICALĂ 2,4 2,4 2,5 2,4 2,4 2,4
GRANTURI 1,0 0,7 1,8 0,8 0,5 0,3
GRANTURI DA LA GUVERNELE
ALTOR STATE 0,1 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0
GRANTURI DE LA ORGANIZAŢIILE
INTERNAŢIONALE 0,9 0,6 1,7 0,8 0,5 0,3
ALTE VENITURI 1,5 1,6 1,4 1,5 1,3 1,3
dintre care
VENITURI DIN PROPRIETATE 0,3 0,3 0,3 0,3 0,3 0,2
58
VENITURI DIN VÎNZAREA
MĂRFURILOR ŞI SERVICIILOR 1,0 0,9 0,8 0,8 0,7 0,7
II. CHELTUIELI 35,8 36,3 38,5 38,2 37,3 36,6
Cheltuieli recurente 34,7 35,4 36,4 36,5 35,4 35,5
Investiții capitale 1,1 0,9 2,2 1,7 1,9 1,1
Servicii generale de stat 2,0 2,0 2,3 2,4 2,1 1,9
Cheltuieli recurente 2,0 2,0 2,3 2,3 2,1 1,9
Investiții capitale 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0
Afaceri externe 0,3 0,3 0,3 0,3 0,2 0,2
Cheltuieli recurente 0,3 0,3 0,3 0,3 0,2 0,2
Investiții capitale 0,0 0,0 0,0
Serviciul datoriei 1,3 1,3 1,2 1,2 1,1 1,1
Cheltuieli recurente 1,3 1,3 1,2 1,2 1,1 1,1
Investiții capitale
Apărarea națională 0,4 0,4 0,4 0,4 0,5 0,5
Cheltuieli recurente 0,4 0,4 0,4 0,4 0,5 0,5
Investiții capitale
Ordinea publică 1,7 1,8 1,8 1,8 1,6 1,4
Cheltuieli recurente 1,7 1,8 1,7 1,7 1,6 1,4
Investiții capitale 0,0 0,0 0,1 0,1 0,0 0,0
Justiția 0,5 0,6 0,6 0,6 0,6 0,6
Cheltuieli recurente 0,4 0,5 0,5 0,5 0,5 0,5
Investiții capitale 0,0 0,0 0,0 0,0 0,1 0,1
Penitenciare 0,3 0,3 0,4 0,4 0,5 0,5
Cheltuieli recurente 0,3 0,3 0,3 0,3 0,3 0,2
Investiții capitale 0,0 0,0 0,1 0,1 0,3 0,2
Servicii economice generale 0,2 0,2 0,4 0,3 0,3 0,2
Cheltuieli recurente 0,2 0,2 0,3 0,3 0,3 0,2
Investiții capitale 0,0 0,0 0,1
Agricultura 1,0 1,1 1,2 1,0 0,8 0,8
Cheltuieli recurente 1,0 1,1 1,1 0,9 0,8 0,7
Investiții capitale 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0
Energetica 0,1 0,1 0,2 0,4 0,6 0,4
Cheltuieli recurente 0,1 0,1 0,1 0,4 0,6 0,4
Investiții capitale 0,1 0,0 0,1 0,0 0,0 0,0
Minerit, industrie și construcții 0,05 0,04 0,03 0,04 0,04 0,04
Cheltuieli recurente 0,04 0,04 0,03 0,04 0,04 0,03
Investiții capitale 0,0 0,0 0,0 0,0
Transporturi 1,9 2,0 3,0 2,9 3,0 1,8
Cheltuieli recurente 1,4 1,7 1,6 1,8 1,7 1,6
Investiții capitale 0,5 0,3 1,4 1,1 1,3 0,2
Comunicații 0,00 0,00 0,05 0,04 0,04
Cheltuieli recurente 0,00 0,00 0,05 0,04 0,04
Investiții capitale 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0
Turism 0,01 0,01 0,01 0,01 0,01 0,01
Cheltuieli recurente 0,01 0,01 0,01 0,01 0,01 0,01
Investiții capitale
59
Protecția mediului 0,1 0,1 0,1 0,1 0,1 0,1
Cheltuieli recurente 0,1 0,1 0,1 0,1 0,1 0,1
Investiții capitale 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0
Gospodăria comunală de locuințe 0,8 0,9 1,0 0,9 0,8 0,8
Cheltuieli recurente 0,5 0,6 0,9 0,8 0,8 0,7
Investiții capitale 0,3 0,3 0,1 0,1 0,0 0,0
Sănătate 4,8 4,8 5,0 4,8 4,6 4,5
Cheltuieli recurente 4,8 4,8 5,0 4,7 4,6 4,5
Investiții capitale 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0
Tineret și sport 0,3 0,3 0,3 0,2 0,2 0,2
Cheltuieli recurente 0,3 0,3 0,2 0,2 0,2 0,2
Investiții capitale 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0
Cultura 0,6 0,6 0,6 0,6 0,6 0,5
Cheltuieli recurente 0,6 0,6 0,6 0,6 0,6 0,5
Investiții capitale 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0
Educație 6,3 6,4 6,5 6,3 5,9 5,7
Cheltuieli recurente 6,3 6,3 6,4 6,2 5,9 5,7
Investiții capitale 0,0 0,1 0,1 0,1 0,1 0,0
Protecție socială 12,8 12,7 13,1 12,7 12,3 11,8
Cheltuieli recurente 12,7 12,7 13,1 12,7 12,3 11,8
Investiții capitale 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0
Știință și inovare 0,3 0,3 0,3 0,3 0,2 0,2
Cheltuieli recurente 0,3 0,3 0,3 0,3 0,2 0,2
Investiții capitale 0,0
Majorari salariale și reforme structurale 0,5 1,0 3,4
Cheltuieli recurente 0,5 1,0 2,9
0,5
III. Sold bugetar (1-2) -1,9 -0,8 -2,9 -3,2 -2,8 -2,3
IV. Surse de finantare, total (4+5+9) 1,9 0,8 2,9 3,2 2,8 2,3
ACTIVE FINANCIARE 0,3 -0,2 0,0 0,0 -0,3 0,0
CREANŢE INTERNE 0,3 0,2 0,6 0,6 0,5 0,6
Acţiuni şi alte forme de participare în capital
în interiorul ţării ,total 0,2 0,1 0,2 0,2 0,1 0,2
inclusiv:
Majorarea volumului acțiunilor și a cotei părți
în capitalul social în interiorul țării 0,0 0,0 -0,1 -0,2 -0,3 -0,1
Privatizarea bunurilor proprietate publică de
stat 0,2 0,1 0,2 0,4 0,4 0,3
Alte creanţe interne ale bugetului 0,06 0,14 0,44 0,39 0,36 0,33
DIFERENȚA DE CURS VALUTAR -0,05 -0,07
CREDITE INTERNE INTRE BUGETE 0,2
ÎMPRUMUTURI RECREDITATE INTERNE
ÎNTRE BUGETE 0,02
ÎMPRUMUTURI RECREDITATE INTERNE
INSTITUȚIILOR NEFINANCIARE ȘI
FINANCIARE -0,2 -0,4 -0,6 -0,5 -0,8 -0,6
Împrumuturi recreditate instituțiilor
nefinanciare -0,2 -0,2 -0,3 -0,3 -0,6 -0,4
60
Împrumuturi recreditate instituțiilor
financiare 0,0 -0,2 -0,3 -0,3 -0,2 -0,1
CREANŢE EXTERNE 0,017 0,009 0,001 0,001 0,001 0,001
Garanţii externe 0,017 0,009 0,001 0,001 0,001 0,001
DATORII 2,8 2,2 3,4 2,5 3,1 2,2
DATORII INTERNE 0,7 0,7 -0,2 0,6 1,4 1,2
VALORI MOBILIARE DE STAT CU
EXCEPȚIA ACȚIUNILOR 0,7 0,4 0,7 1,5 1,4
ÎMPRUMUTURI INTERNE ÎNTRE BUGETE -0,2 0,0
ÎMPRUMUTURI INTERNE DE LA
INSTITUȚIILE NEFINANCIARE ȘI
FINANCIARE -0,3 0,0 0,1 0,0 0,0 0,0
ÎMPRUMUTURI RECREDITATE INTERNE
ÎNTRE BUGETE -0,02
ÎMPRUMUTURI EXTERNE 2,6 1,6 3,5 2,0 1,7 1,0
Primirea împrumuturilor externe 3,4 2,5 5,0 3,5 3,3 2,4
Rambursarea împrumuturilor externe -0,9 -0,9 -1,5 -1,5 -1,6 -1,5
MODIFICAREA SOLDULUI DE MIJLOACE
BĂNEŞTI -1,2 -1,3 -0,5 0,6 0,0 0,1
61
Anexa nr. 2.1.3
Estimarile Bugetului Public Național, 2016-2021
ponderea în suma totala (%)
Denumirea executat executat aprobat estimat
2016 2017 2018 2019 2020 2021
I. VENITURI 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0
IMPOZITE ŞI TAXE 63,6 64,6 62,2 64,2 65,3 65,5
IMPOZITE PE VENIT 14,2 14,5 14,6 15,1 15,5 15,8
Impozit pe venitul persoanelor fizice 6,9 6,8 6,8 6,8 6,9 7,0
Impozit pe venitul persoanelor juridice 7,3 7,6 7,9 8,3 8,6 8,9
IMPOZITE PE PROPRIETATE 0,9 1,0 1,0 0,9 0,9 0,8
Impozitul funciar 0,4 0,4 0,3 0,3 0,3 0,3
Impozitul pe bunurile imobiliare 0,4 0,6 0,5 0,5 0,5 0,5
Impozit privat 0,01 0,01 0,01 0,01 0,01 0,01
Impozitul pe avere 0,1 0,1 0,1 0,1 0,1 0,1
IMPOZITE ŞI TAXE PE MĂRFURI ŞI
SERVICII 45,3 46,1 43,8 45,2 45,8 45,8
Taxa pe valoarea adaugata 31,7 31,6 30,4 31,6 32,2 32,3
Taxa pe valoarea adăugată la mărfurile
produse şi serviciile prestate pe teritoriul
Republicii Moldova 11,7 11,8 11,7 12,0 12,1 12,1
Taxa pe valoarea adaugată la marfurile
importate 25,6 24,8 23,3 24,7 25,4 25,4
Restituirea taxei pe valoarea adaugată -5,6 -5,0 -4,6 -5,2 -5,2 -5,2
Accize 9,9 11,1 10,4 10,7 10,8 11,0
Accize la mărfurile produse pe teritoriul
Republicii Moldova 1,2 1,1 1,0 1,0 1,0 0,9
Accize la marfurile importate 9,1 10,5 9,7 10,1 10,2 10,4
Restituirea accizelor -0,4 -0,4 -0,4 -0,4 -0,4 -0,4
Taxe pentru servicii specifice 0,9 0,8 0,7 0,7 0,7 0,7
Taxe şi plăţi pentru utilizarea mărfurilor şi
pentru practicarea unor genuri de activitate 1,0 0,9 0,7 0,6 0,6 0,6
Alte taxe pentru mărfuri şi servicii 1,8 1,7 1,6 1,5 1,4 1,3
Taxa pentru folosirea drumurilor 1,4 1,6 1,4 1,2 1,2 1,1
TAXA ASUPRA COMERŢULUI
EXTERIOR ŞI OPERAŢIUNILOR
EXTERNE 3,2 3,0 2,8 3,0 3,1 3,0
CONTRIBUŢII ŞI PRIME DE ASIGURĂRI
OBLIGATORII 28,9 29,1 28,9 29,1 29,4 29,7
CONTRIBUŢII DE ASIGURĂRI
SOCIALE DE STAT OBLIGATORII 21,8 22,2 22,0 22,2 22,5 22,7
PRIME DE ASIGURARE
OBLIGATORIE DE ASISTENŢĂ
MEDICALĂ 7,1 6,8 6,9 6,8 6,9 7,0
GRANTURI 3,0 1,9 5,0 2,4 1,4 1,0
GRANTURI DA LA GUVERNELE
ALTOR STATE 0,4 0,1 0,1 0,0 0,0 0,0
GRANTURI DE LA ORGANIZAŢIILE
INTERNAŢIONALE 2,6 1,8 4,9 2,4 1,4 1,0
ALTE VENITURI 4,5 4,5 4,0 4,3 3,9 3,8
62
dintre care
VENITURI DIN PROPRIETATE 0,8 0,8 0,9 0,8 0,7 0,7
VENITURI DIN VÎNZAREA
MĂRFURILOR ŞI SERVICIILOR 3,0 2,6 2,4 2,3 2,2 2,0
II. CHELTUIELI 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0
Cheltuieli recurente 96,9 97,6 94,4 95,7 94,9 96,9
Investiții capitale 3,1 2,4 5,6 4,3 5,1 3,1
Servicii generale de stat 5,7 5,5 6,0 6,2 5,8 5,2
Cheltuieli recurente 5,6 5,4 5,9 6,1 5,7 5,2
Investiții capitale 0,0 0,0 0,1 0,1 0,1 0,0
Afaceri externe 0,8 0,8 0,7 0,7 0,7 0,6
Cheltuieli recurente 0,8 0,8 0,7 0,7 0,6 0,6
Investiții capitale 0,0 0,0 0,0
Serviciul datoriei 3,7 3,6 3,1 3,1 3,0 3,0
Cheltuieli recurente 3,7 3,6 3,1 3,1 3,0 3,0
Investiții capitale
Apărarea națională 1,1 1,0 1,0 1,1 1,2 1,3
Cheltuieli recurente 1,1 1,0 1,0 1,1 1,2 1,3
Investiții capitale
Ordinea publică 4,8 5,1 4,7 4,8 4,3 3,9
Cheltuieli recurente 4,7 5,0 4,5 4,6 4,3 3,9
Investiții capitale 0,0 0,1 0,2 0,2 0,1 0,0
Justiția 1,3 1,5 1,5 1,5 1,6 1,6
Cheltuieli recurente 1,2 1,4 1,4 1,4 1,4 1,4
Investiții capitale 0,1 0,1 0,1 0,1 0,2 0,2
Penitenciare 0,8 0,8 1,1 1,1 1,4 1,3
Cheltuieli recurente 0,8 0,8 0,8 0,8 0,7 0,7
Investiții capitale 0,1 0,0 0,3 0,3 0,7 0,6
Servicii economice generale 0,6 0,6 1,0 0,7 0,7 0,6
Cheltuieli recurente 0,6 0,6 0,7 0,7 0,7 0,6
Investiții capitale 0,0 0,0 0,3
Agricultura 2,8 3,0 3,0 2,5 2,2 2,1
Cheltuieli recurente 2,7 2,9 2,9 2,4 2,2 2,0
Investiții capitale 0,1 0,1 0,1 0,1 0,0 0,0
Energetica 0,3 0,4 0,4 1,2 1,5 1,0
Cheltuieli recurente 0,2 0,4 0,2 1,2 1,5 1,0
Investiții capitale 0,2 0,0 0,2 0,0 0,0 0,0
Minerit, industrie și construcții 0,1 0,1 0,1 0,1 0,1 0,1
Cheltuieli recurente 0,1 0,1 0,1 0,1 0,1 0,1
Investiții capitale 0,0 0,0 0,0 0,0
Transporturi 5,3 5,4 7,8 7,7 8,0 4,8
Cheltuieli recurente 4,0 4,6 4,2 4,8 4,4 4,3
Investiții capitale 1,3 0,8 3,6 2,9 3,6 0,5
Comunicații 0,0 0,0 0,1 0,1 0,1
Cheltuieli recurente 0,0 0,0 0,1 0,1 0,1
63
Investiții capitale 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0
Turism 0,02 0,03 0,03 0,03 0,03 0,03
Cheltuieli recurente 0,02 0,03 0,03 0,03 0,03 0,03
Investiții capitale
Protecția mediului 0,4 0,3 0,3 0,4 0,4 0,3
Cheltuieli recurente 0,3 0,2 0,3 0,3 0,3 0,3
Investiții capitale 0,0 0,0 0,1 0,0 0,0
Gospodăria comunală de locuințe 2,4 2,4 2,6 2,3 2,2 2,1
Cheltuieli recurente 1,4 1,7 2,4 2,2 2,1 2,0
Investiții capitale 1,0 0,7 0,2 0,1 0,1 0,1
Sănătate 13,4 13,3 12,9 12,5 12,3 12,2
Cheltuieli recurente 13,3 13,3 12,9 12,4 12,3 12,2
Investiții capitale 0,0 0,0 0,0 0,1 0,0 0,0
Tineret și sport 0,7 0,7 0,7 0,6 0,6 0,6
Cheltuieli recurente 0,7 0,7 0,6 0,6 0,6 0,6
Investiții capitale 0,0 0,0 0,1 0,0 0,0 0,0
Cultura 1,7 1,7 1,6 1,6 1,5 1,5
Cheltuieli recurente 1,6 1,7 1,5 1,6 1,5 1,4
Investiții capitale 0,1 0,1 0,1 0,1 0,1 0,1
Educație 17,7 17,8 16,9 16,5 15,8 15,5
Cheltuieli recurente 17,5 17,5 16,6 16,2 15,7 15,4
Investiții capitale 0,1 0,3 0,3 0,3 0,1 0,1
Protecție socială 35,6 35,0 33,9 33,2 32,9 32,3
Cheltuieli recurente 35,6 34,9 33,9 33,2 32,9 32,3
Investiții capitale 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0
Știință și inovare 0,9 0,8 0,8 0,7 0,7 0,6
Cheltuieli recurente 0,9 0,8 0,8 0,7 0,7 0,6
Investiții capitale 0,0
Majorari salariale și reforme structurale 1,3 2,8 9,2
Cheltuieli recurente 1,3 2,8 7,9
1,4
III. Sold bugetar (1-2)
IV. Surse de finantare, total (4+5+9) 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0
ACTIVE FINANCIARE 13,5 -20,4 -1,1 1,5 -11,2 0,5
CREANŢE INTERNE 16,0 32,2 20,4 18,1 16,2 25,3
Acţiuni şi alte forme de participare în
capital în interiorul ţării ,total 12,7 13,8 5,6 5,9 3,3 10,7
inclusiv:
Majorarea volumului acțiunilor și a cotei
părți în capitalul social în interiorul țării -0,7 -1,3 -2,7 -6,3 -9,6 -3,8
Privatizarea bunurilor proprietate publică de
stat 13,4 15,2 8,3 12,2 12,9 14,5
Alte creanţe interne ale bugetului 3,3 18,4 14,8 12,2 12,9 14,5
DIFERENȚA DE CURS VALUTAR -2,9 -8,7
64
CREDITE INTERNE INTRE BUGETE 11,0
ÎMPRUMUTURI RECREDITATE
INTERNE ÎNTRE BUGETE 1,3
ÎMPRUMUTURI RECREDITATE
INTERNE INSTITUȚIILOR
NEFINANCIARE ȘI FINANCIARE -12,9 -48,4 -21,5 -16,5 -27,4 -24,9
Împrumuturi recreditate instituțiilor
nefinanciare -11,3 -24,0 -10,8 -8,0 -21,3 -18,5
Împrumuturi recreditate instituțiilor
financiare -1,6 -24,4 -10,7 -8,6 -6,1 -6,3
CREANŢE EXTERNE 0,9 1,2 0,0 0,0 0,0 0,0
Garanţii externe 0,9 1,2 0,0 0,0 0,0 0,0
DATORII 150,3 295,5 116,4 78,9 111,2 96,4
DATORII INTERNE 39,6 97,7 -5,5 17,3 49,1 54,2
VALORI MOBILIARE DE STAT CU
EXCEPȚIA ACȚIUNILOR 38,0 52,5 22,1 54,5 60,7
ÎMPRUMUTURI INTERNE ÎNTRE
BUGETE -11,0 5,2
ÎMPRUMUTURI INTERNE DE LA
INSTITUȚIILE NEFINANCIARE ȘI
FINANCIARE -16,1 -4,1 3,2 0,3 -0,1 -0,1
ÎMPRUMUTURI RECREDITATE
INTERNE ÎNTRE BUGETE -1,3
ÎMPRUMUTURI EXTERNE 139,2 205,2 118,7 61,3 62,2 42,3
Primirea împrumuturilor externe 185,2 325,3 169,2 108,8 119,7 106,7
Rambursarea împrumuturilor externe -46,0 -120,1 -50,4 -47,5 -57,5 -64,4
MODIFICAREA SOLDULUI DE
MIJLOACE BĂNEŞTI -63,8 -175,1 -15,3 19,5 0,0 3,1
65
Anexa nr. 2.2.1
Estimarile Bugetului de Stat, 2016-2021 mil. Lei
Denumirea executat executat aprobat estimat
2016 2017 2018 2019 2020 2021
I. VENITURI 28879,5 33947,4 36618,5 39639,2 42523,3 45957,5
IMPOZITE ŞI TAXE 26125,6 31201,5 32074,6 36144,2 39668,6 43201,3
IMPOZITE PE VENIT 4663,4 5541,4 5997,3 6799,5 7566,1 8411,2
Impozit pe venitul persoanelor
fizice 1371,6 1572,6 1623,8 1785,6 1943,7 2126,7
Impozit pe venitul persoanelor
juridice 3291,8 3968,8 4373,5 5013,9 5622,4 6284,5
IMPOZITE PE PROPRIETATE 37,9 45,3 60,1 60,0 61,0 62,0
Impozit privat 3,1 1,8 2,6 7,0 7,0 7,0
Impozitul pe avere 34,8 43,5 57,5 53,0 54,0 55,0
IMPOZITE ŞI TAXE PE
MĂRFURI ŞI SERVICII 19972,5 24023,7 24419,3 27436,0 29979,5 32563,4
Taxa pe valoarea adaugata 14504,8 16788,8 17226,2 19499,1 21462,3 23291,1
Taxa pe valoarea adăugată la
mărfurile produse şi serviciile
prestate pe teritoriul Republicii
Moldova 5315,4 6205,2 6586,7 7352,0 7978,7 8677,9
Taxa pe valoarea adaugată la
marfurile importate 11761,0 13226,2 13289,0 15350,0 16974,4 18420,3
Restituirea taxei pe valoarea
adaugată -2571,6 -2642,6 -2649,5 -3202,9 -3490,8 -3807,1
Accize 4545,8 5947,0 5900,5 6663,7 7232,3 7977,2
Accize la mărfurile produse pe
teritoriul Republicii Moldova 531,2 573,8 568,0 615,2 653,6 681,3
Accize la marfurile importate 4181,6 5585,8 5539,1 6283,0 6825,6 7555,2
Restituirea accizelor -167,0 -212,6 -206,6 -234,5 -246,9 -259,3
Taxe pentru servicii specifice 12,7 9,6 10,9 11,5 12,0 12,4
Taxe şi plăţi pentru utilizarea
mărfurilor şi pentru practicarea unor
genuri de activitate 433,4 399,8 379,9 343,9 350,9 357,4
Alte taxe pentru mărfuri şi servicii 475,8 878,5 901,8 917,8 922,0 925,3
Taxa pentru folosirea
drumurilor 331,8 744,1 771,8 771,8 771,8 771,8
TAXA ASUPRA
COMERŢULUI EXTERIOR ŞI
OPERAŢIUNILOR EXTERNE 1451,8 1591,1 1597,9 1848,7 2062,0 2164,7
GRANTURI 1275,9 992,9 2830,0 1493,5 957,7 720,1
GRANTURI DA LA
GUVERNELE ALTOR STATE 110,0 61,2 56,4 28,5 21,0 11,1
GRANTURI DE LA
ORGANIZAŢIILE
INTERNAŢIONALE 1165,9 931,7 2773,6 1465,0 936,7 709,0
ALTE VENITURI 1466,9 1740,2 1704,5 1985,6 1891,5 2033,0
dintre care
VENITURI DIN PROPRIETATE 233,8 321,2 376,4 354,1 352,6 330,1
VENITURI DIN VÎNZAREA
MĂRFURILOR ŞI SERVICIILOR 1014,4 1014,0 978,3 1039,5 1026,4 1037,7
Transferuri primite in cadrul BPN 11,1 12,8 9,4 15,9 5,5 3,1
II. CHELTUIELI 32313,2 35479,1 41332,4 45377,9 47947,2 50768,8
Cheltuieli recurente 31353,3 34654,7 37995,7 42573,6 44413,9 48535,1
66
inclusiv:
transferuri la bugetele locale 8263,7 9552,5 9943,3 10535,0 11155,4 12758,5
transferuri la FAOAM 2512,7 2593,0 2728,0 2854,5 2947,5 3095,0
transferuri la BASS 5016,0 5941,0 6758,5 6863,5 6815,5 6500,3
Investiții capitale 959,9 824,4 3336,7 2804,3 3533,3 2233,7
Servicii generale de stat 2974,5 3237,9 3854,7 4386,3 4372,5 4340,0
Cheltuieli recurente 2956,4 3219,4 3786,3 4326,3 4336,8 4326,4
transferuri la bugetele locale 1311,0 1452,8 1533,4 1639,3 1734,6 1866,8
transferuri cu destinație generală 1169,2 1225,6 1421,3 1619,6 1714,9 1847,1
transferuri cu destinaţie specială 41,7 142,9 103,5 4,7 4,7 4,7
transferuri din fondul de
compensare 100,1 84,3 8,6 15,0 15,0 15,0
Investiții capitale 18,1 18,5 68,4 60,0 35,7 13,6
Afaceri externe 372,9 453,1 446,0 457,5 471,6 487,8
Cheltuieli recurente 372,9 453,1 446,0 447,5 456,6 471,3
Investiții capitale 10,0 15,0 16,5
Serviciul datoriei 1747,2 1929,0 1819,5 1944,6 2072,8 2189,3
Cheltuieli recurente 1747,2 1929,0 1819,5 1944,6 2072,8 2189,3
Investiții capitale
Apărarea națională 538,4 560,3 617,0 759,6 880,5 974,6
Cheltuieli recurente 538,4 560,3 617,0 759,6 880,5 974,6
Investiții capitale
Ordinea publică 2292,2 2742,0 2865,3 3214,7 3110,4 2999,5
Cheltuieli recurente 2277,5 2710,7 2741,8 3089,7 3070,2 2990,5
Investiții capitale 14,7 31,3 123,5 125,0 40,2 9,0
Justiția 644,2 832,4 905,2 1026,5 1154,6 1208,5
Cheltuieli recurente 602,6 773,7 855,1 964,0 1019,6 1068,5
Investiții capitale 41,6 58,7 50,1 62,5 135,0 140,0
Penitenciare 394,3 461,3 673,2 738,7 1015,9 982,1
Cheltuieli recurente 367,5 445,6 500,6 529,7 525,2 511,8
Investiții capitale 26,8 15,7 172,6 209,0 490,7 470,3
Servicii economice generale 387,5 473,5 726,1 571,2 636,0 601,4
Cheltuieli recurente 387,5 473,5 526,1 571,2 636,0 601,4
Investiții capitale 200,0
Agricultura 1301,5 1613,2 1826,2 1671,9 1567,5 1555,5
Cheltuieli recurente 1263,9 1551,4 1776,1 1628,8 1538,3 1533,2
transferuri la bugetele locale 0,1
Investiții capitale 37,6 61,8 50,1 43,1 29,2 22,3
Energetica 151,9 190,1 247,5 785,5 1095,0 777,3
Cheltuieli recurente 82,5 190,0 114,4 782,1 1095,0 777,3
Investiții capitale 69,4 0,1 133,1 3,4
Minerit, industrie și construcții 38,2 31,8 5,2 30,1 30,4 30,6
67
Cheltuieli recurente 38,2 31,8 5,2 30,1 30,4 30,6
Investiții capitale
Transporturi 1719,0 2282,7 4125,1 4273,8 4834,2 2693,1
Cheltuieli recurente 1100,2 1857,3 1880,5 2288,0 2234,5 2309,2
transferuri la bugetele locale 15,3 700,1 743,4 766,6 838,1 867,7
Investiții capitale 618,8 425,4 2244,6 1985,8 2599,7 383,9
Comunicații 4,8 4,9 92,5 86,0 77,0
Cheltuieli recurente 4,8 4,9 92,5 86,0 77,0
Investiții capitale
Turism 10,1 18,9 19,7 19,8 19,8 19,9
Cheltuieli recurente 10,1 18,9 19,7 19,8 19,8 19,9
Investiții capitale
Protecția mediului 161,9 104,2 156,6 232,3 237,2 216,2
Cheltuieli recurente 158,9 104,2 156,6 206,0 218,0 213,6
transferuri la bugetele locale 20,2 12,0 0,6 0,6 0,6 0,6
Investiții capitale 3,0 26,3 19,2 2,6
Gospodăria comunală de locuințe 381,2 356,3 442,8 386,7 341,0 329,7
Cheltuieli recurente 306,6 289,1 345,1 350,9 341,0 329,7
transferuri la bugetele locale 240,9 180,4
Investiții capitale 74,6 67,2 97,7 35,8
Sănătate 3233,2 3438,6 3893,3 4084,2 4132,0 4227,9
Cheltuieli recurente 3233,1 3438,6 3887,0 4047,0 4105,7 4204,6
inclusiv transferuri la FAOAM 2512,7 2593,0 2728,0 2854,5 2947,5 3095,0
Investiții capitale 0,1 6,3 37,2 26,3 23,3
Tineret și sport 282,8 283,2 302,5 331,7 350,2 379,5
Cheltuieli recurente 282,4 283,0 300,5 322,9 335,7 369,5
transferuri la bugetele locale 154,2 161,7 173,6 183,0 192,9 205,2
Investiții capitale 0,4 0,2 2,0 8,8 14,5 10,0
Cultura 346,8 380,5 392,9 454,2 450,3 452,5
Cheltuieli recurente 316,9 356,9 367,9 414,2 410,3 407,5
Investiții capitale 29,9 23,6 25,0 40,0 40,0 45,0
Educație 8269,1 9002,2 9909,6 10668,0 10749,8 11045,1
Cheltuieli recurente 8249,2 8891,5 9762,7 10511,6 10662,0 11006,6
transferuri la bugetele locale 6274,6 6778,2 7213,7 7638,0 8059,3 8408,6
Investiții capitale 19,9 110,7 146,9 156,4 87,8 38,5
Protecție socială 6651,0 6653,8 7627,9 7883,4 7869,6 7558,2
Cheltuieli recurente 6646,0 6642,8 7611,5 7882,4 7869,6 7558,2
inclusiv transferuri la bugetele
locale 247,5 267,2 278,6 307,5 329,9 350,9
transferuri din Fondul republican de
susținere socială a populației 84,2 82,5 82,0 64,2 66,7 69,4
transferuri cu destinație specială 163,3 184,7 196,6 243,3 263,2 281,5
inclusiv transferuri la BASS 5016,0 5941,0 6758,5 6863,5 6815,5 6500,3
Investiții capitale 5,0 11,0 16,4 1,0
Știință și inovare 415,3 429,3 471,2 482,6 476,6 473,7
68
Cheltuieli recurente 415,3 429,1 471,2 482,6 476,6 473,7
Investiții capitale 0,2
Cheltuielile de dezvoltare și
reforme 882,1 1993,3 7149,4
Cheltuieli recurente 882,1 1993,3 6090,7
Investiții capitale 1058,7
III. Sold bugetar (1-2) -3433,7 -1531,7 -4713,9 -5738,7 -5423,9 -4811,3
IV. Surse de finantare, total
(4+5+9) 3433,6 1531,7 4713,9 5738,7 5423,9 4811,3
ACTIVE FINANCIARE 312,9 -250,0 -11,7 137,7 -554,2 84,1
CREANŢE INTERNE 384,1 363,2 961,0 1036,7 876,6 1216,4
Acţiuni şi alte forme de
participare în capital în interiorul
ţării ,total 300,4 152,6 261,0 336,7 176,6 516,4
inclusiv:
Majorarea volumului acțiunilor și a
cotei părți în capitalul social în
interiorul țării -14,8 -13,5 -129,0 -363,3 -523,4 -183,6
Privatizarea bunurilor proprietate
publică de stat 315,2 166,1 390,0 700,0 700,0 700,0
Alte creanţe interne ale bugetului 83,7 210,6 700,0 700,0 700,0 700,0
DIFERENȚA DE CURS
VALUTAR -72,2 -99,3
CREDITE INTERNE ÎNTRE
BUGETE 276,6
ÎMPRUMUTURI RECREDITATE
INTERNE ÎNTRE BUGETE 33,5 37,5 41,5 49,2 55,4 62,0
ÎMPRUMUTURI RECREDITATE
INTERNE INSTITUȚIILOR
NEFINANCIARE ȘI
FINANCIARE -331,4 -564,6 -1015,1 -949,3 -1487,8 -1196,3
Împrumuturi recreditate
instituțiilor nefinanciare -291,2 -284,7 -575,2 -457,7 -1157,9 -891,0
Împrumuturi recreditate
instituțiilor financiare -40,2 -279,9 -439,9 -491,6 -329,9 -305,3
CREANŢE EXTERNE 22,4 13,2 0,9 1,1 1,6 2,0
Garanţii externe 22,4 13,2 0,9 1,1 1,6 2,0
DATORII 4112,5 3421,2 5143,6 4347,8 6177,9 4845,4
DATORII INTERNE 993,0 1118,4 -260,0 990,0 2665,0 2610,0
VALORI MOBILIARE DE STAT
CU EXCEPȚIA ACȚIUNILOR 953,0 1058,9 -210,0 1040,0 2715,0 5050,0
ÎMPRUMUTURI INTERNE
ÎNTRE BUGETE -276,6
ÎMPRUMUTURI INTERNE DE LA
INSTITUȚIILE NEFINANCIARE
ȘI FINANCIARE -87,7
ÎMPRUMUTURI RECREDITATE
INTERNE ÎNTRE BUGETE
ÎMPRUMUTURI EXTERNE 3483,8 2302,8 5403,6 3357,8 3512,9 2235,4
Primirea împrumuturilor externe 4591,1 3625,9 7713,7 5908,5 6433,2 5132,9
Rambursarea împrumuturilor
externe -1107,3 -1323,1 -2310,1 -2550,7 -2920,3 -2897,5
MODIFICAREA SOLDULUI DE
MIJLOACE BĂNEŞTI -991,8 -1639,5 -418,0 1253,2 -199,8 -118,2
70
Anexa nr. 2.2.2
Estimarile Bugetului de Stat, 2016-2021
ponderea în PIB (%)
Denumirea executat executat aprobat estimat
2016 2017 2018 2019 2020 2021
I. VENITURI 21,3 22,6 22,9 22,3 21,9 21,7
IMPOZITE ŞI TAXE 19,3 20,7 20,0 20,3 20,5 20,4
IMPOZITE PE VENIT 3,4 3,7 3,7 3,8 3,9 4,0
Impozit pe venitul persoanelor fizice 1,0 1,0 1,0 1,0 1,0 1,0
Impozit pe venitul persoanelor juridice 2,4 2,6 2,7 2,8 2,9 3,0
IMPOZITE PE PROPRIETATE 0,03 0,03 0,04 0,03 0,03 0,03
Impozit privat 0,002 0,001 0,002 0,004 0,004 0,003
Impozitul pe avere 0,03 0,03 0,04 0,03 0,03 0,03
IMPOZITE ŞI TAXE PE MĂRFURI ŞI
SERVICII 14,8 16,0 15,3 15,4 15,5 15,4
Taxa pe valoarea adaugata 10,7 11,2 10,8 11,0 11,1 11,0
Taxa pe valoarea adăugată la mărfurile
produse şi serviciile prestate pe teritoriul
Republicii Moldova 3,9 4,1 4,1 4,1 4,1 4,1
Taxa pe valoarea adaugată la marfurile
importate 8,7 8,8 8,3 8,6 8,8 8,7
Restituirea taxei pe valoarea adaugată -1,9 -1,8 -1,7 -1,8 -1,8 -1,8
Accize 3,4 4,0 3,7 3,7 3,7 3,8
Accize la mărfurile produse pe teritoriul
Republicii Moldova 0,4 0,4 0,4 0,3 0,3 0,3
Accize la marfurile importate 3,1 3,7 3,5 3,5 3,5 3,6
Restituirea accizelor -0,1 -0,1 -0,1 -0,1 -0,1 -0,1
Taxe pentru servicii specifice 0,01 0,01 0,01 0,01 0,01 0,01
Taxe şi plăţi pentru utilizarea mărfurilor şi
pentru practicarea unor genuri de activitate 0,3 0,3 0,2 0,2 0,2 0,2
Alte taxe pentru mărfuri şi servicii 0,4 0,6 0,6 0,5 0,5 0,4
Taxa pentru folosirea drumurilor 0,2 0,5 0,5 0,4 0,4 0,4
TAXA ASUPRA COMERŢULUI
EXTERIOR ŞI OPERAŢIUNILOR
EXTERNE 1,1 1,1 1,0 1,0 1,1 1,0
GRANTURI 0,9 0,7 1,8 0,8 0,5 0,3
GRANTURI DA LA GUVERNELE
ALTOR STATE 0,1 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0
GRANTURI DE LA ORGANIZAŢIILE
INTERNAŢIONALE 0,9 0,6 1,7 0,8 0,5 0,3
ALTE VENITURI 1,1 1,2 1,1 1,1 1,0 1,0
dintre care
VENITURI DIN PROPRIETATE 0,2 0,2 0,2 0,2 0,2 0,2
VENITURI DIN VÎNZAREA MĂRFURILOR
ŞI SERVICIILOR 0,7 0,7 0,6 0,6 0,5 0,5
Transferuri primite in cadrul BPN 0,01 0,01 0,01 0,01 0,00 0,00
II. CHELTUIELI 23,87 23,59 25,82 25,50 24,72 24,00
Cheltuieli recurente 23,16 23,05 23,73 23,93 22,90 22,95
inclusiv:
71
transferuri la bugetele locale 6,10 6,35 6,21 5,92 5,75 6,03
transferuri la FAOAM 1,86 1,72 1,70 1,60 1,52 1,46
transferuri la BASS 3,70 3,95 4,22 3,86 3,51 3,07
Investiții capitale 0,71 0,55 2,08 1,58 1,82 1,06
Servicii generale de stat 2,20 2,15 2,41 2,47 2,25 2,05
Cheltuieli recurente 2,18 2,14 2,36 2,43 2,24 2,05
transferuri la bugetele locale 0,97 0,97 0,96 0,92 0,89 0,88
transferuri cu destinație generală 0,86 0,82 0,89 0,91 0,88 0,87
transferuri cu destinaţie specială 0,03 0,10 0,06 0,00 0,00 0,00
transferuri din fondul de compensare 0,07 0,06 0,01 0,01 0,01 0,01
Investiții capitale 0,01 0,01 0,04 0,03 0,02 0,01
Afaceri externe 0,28 0,30 0,28 0,26 0,24 0,23
Cheltuieli recurente 0,28 0,30 0,28 0,25 0,24 0,22
Investiții capitale 0,01 0,01 0,01
Serviciul datoriei 1,29 1,28 1,14 1,09 1,07 1,04
Cheltuieli recurente 1,29 1,28 1,14 1,09 1,07 1,04
Investiții capitale
Apărarea națională 0,40 0,37 0,39 0,43 0,45 0,46
Cheltuieli recurente 0,40 0,37 0,39 0,43 0,45 0,46
Investiții capitale
Ordinea publică 1,69 1,82 1,79 1,81 1,60 1,42
Cheltuieli recurente 1,68 1,80 1,71 1,74 1,58 1,41
Investiții capitale 0,01 0,02 0,08 0,07 0,02 0,00
Justiția 0,48 0,55 0,57 0,58 0,60 0,57
Cheltuieli recurente 0,45 0,51 0,53 0,54 0,53 0,51
Investiții capitale 0,03 0,04 0,03 0,04 0,07 0,07
Penitenciare 0,29 0,31 0,42 0,42 0,52 0,46
Cheltuieli recurente 0,27 0,30 0,31 0,30 0,27 0,24
Investiții capitale 0,02 0,01 0,11 0,12 0,25 0,22
Servicii economice generale 0,29 0,31 0,45 0,32 0,33 0,28
Cheltuieli recurente 0,29 0,31 0,33 0,32 0,33 0,28
Investiții capitale 0,12
Agricultura 0,96 1,07 1,14 0,94 0,81 0,74
Cheltuieli recurente 0,93 1,03 1,11 0,92 0,79 0,72
Investiții capitale 0,00
Energetica 0,03 0,04 0,03 0,02 0,02 0,01
Cheltuieli recurente 0,11 0,13 0,15 0,44 0,56 0,37
Investiții capitale 0,06 0,13 0,07 0,44 0,56 0,37
Minerit, industrie și construcții 0,05 0,00 0,08 0,00
Cheltuieli recurente 0,03 0,02 0,00 0,02 0,02 0,01
Investiții capitale 0,03 0,02 0,00 0,02 0,02 0,01
Transporturi
Cheltuieli recurente 1,27 1,52 2,58 2,40 2,49 1,27
transferuri la bugetele locale 0,81 1,24 1,17 1,29 1,15 1,09
Investiții capitale 0,01 0,47 0,46 0,43 0,43 0,41
72
Comunicații 0,46 0,28 1,40 1,12 1,34 0,18
Cheltuieli recurente 0,00 0,00 0,05 0,04 0,04
Investiții capitale 0,00 0,00 0,05 0,04 0,04
Turism 0,46 0,28 1,40 1,12 1,34 0,18
Cheltuieli recurente 0,00 0,00 0,05 0,04 0,04
Investiții capitale 0,00 0,00 0,05 0,04 0,04
Protecția mediului
Cheltuieli recurente 0,01 0,01 0,01 0,01 0,01 0,01
transferuri la bugetele locale 0,01 0,01 0,01 0,01 0,01 0,01
Investiții capitale
Gospodăria comunală de locuințe 0,12 0,07 0,10 0,13 0,12 0,10
Cheltuieli recurente 0,12 0,07 0,10 0,12 0,11 0,10
transferuri la bugetele locale 0,01 0,01 0,00 0,00 0,00 0,00
Investiții capitale 0,00 0,01 0,01 0,00
Sănătate 0,28 0,24 0,28 0,22 0,18 0,16
Cheltuieli recurente 0,23 0,19 0,22 0,20 0,18 0,16
inclusiv transferuri la FAOAM 0,18 0,12
Investiții capitale 0,06 0,04 0,06 0,02
Tineret și sport 2,39 2,29 2,43 2,30 2,13 2,00
Cheltuieli recurente 2,39 2,29 2,43 2,27 2,12 1,99
transferuri la bugetele locale 1,86 1,72 1,70 1,60 1,52 1,46
Investiții capitale 0,00 0,00 0,02 0,01 0,01
Cultura 0,21 0,19 0,19 0,19 0,18 0,18
Cheltuieli recurente 0,21 0,19 0,19 0,18 0,17 0,17
Investiții capitale 0,11 0,11 0,11 0,10 0,10 0,10
Educație 0,00 0,00 0,00 0,00 0,01 0,00
Cheltuieli recurente 0,26 0,25 0,25 0,26 0,23 0,21
transferuri la bugetele locale 0,23 0,24 0,23 0,23 0,21 0,19
Investiții capitale 0,02 0,02 0,02 0,02 0,02 0,02
Protecție socială 6,11 5,99 6,19 6,00 5,54 5,22
Cheltuieli recurente 6,09 5,91 6,10 5,91 5,50 5,20
inclusiv transferuri la bugetele locale 4,63 4,51 4,51 4,29 4,16 3,98
transferuri din Fondul republican de susținere
socială a populației 0,01 0,07 0,09 0,09 0,05 0,02
transferuri cu destinație specială 4,91 4,42 4,76 4,43 4,06 3,57
inclusiv transferuri la BASS 4,91 4,42 4,75 4,43 4,06 3,57
Investiții capitale 0,18 0,18 0,17 0,17 0,17 0,17
Știință și inovare 0,06 0,05 0,05 0,04 0,03 0,03
Cheltuieli recurente 0,12 0,12 0,12 0,14 0,14 0,13
Investiții capitale 3,70 3,95 4,22 3,86 3,51 3,07
Majorari salariale și reforme structurale 0,00 0,01 0,01 0,00
Cheltuieli recurente 0,31 0,29 0,29 0,27 0,25 0,22
inclusiv transferuri la bugetele locale 0,31 0,29 0,29 0,27 0,25 0,22
0,00
III. Sold bugetar (1-2)
73
IV. Surse de finantare, total (4+5+9) 2,5 1,0 2,9 3,2 2,8 2,3
ACTIVE FINANCIARE 0,2 -0,2 0,0 0,1 -0,3 0,0
CREANŢE INTERNE 0,3 0,2 0,6 0,6 0,5 0,6
Acţiuni şi alte forme de participare în capital în
interiorul ţării ,total 0,2 0,1 0,2 0,2 0,1 0,2
inclusiv:
Majorarea volumului acțiunilor și a cotei părți în
capitalul social în interiorul țării 0,0 0,0 -0,1 -0,2 -0,3 -0,1
Privatizarea bunurilor proprietate publică de stat 0,2 0,1 0,2 0,4 0,4 0,3
Alte creanţe interne ale bugetului 0,1 0,1 0,4 0,4 0,4 0,3
DIFERENȚA DE CURS VALUTAR -0,1 -0,1
CREDITE INTERNE ÎNTRE BUGETE 0,2
ÎMPRUMUTURI RECREDITATE INTERNE
ÎNTRE BUGETE 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0
ÎMPRUMUTURI RECREDITATE INTERNE
INSTITUȚIILOR NEFINANCIARE ȘI
FINANCIARE -0,2 -0,4 -0,6 -0,5 -0,8 -0,6
Împrumuturi recreditate instituțiilor
nefinanciare -0,2 -0,2 -0,4 -0,3 -0,6 -0,4
Împrumuturi recreditate instituțiilor financiare 0,0 -0,2 -0,3 -0,3 -0,2 -0,1
CREANŢE EXTERNE 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0
Garanţii externe 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0
DATORII 3,0 2,3 3,2 2,4 3,2 2,3
DATORII INTERNE 0,7 0,7 -0,2 0,6 1,4 1,2
VALORI MOBILIARE DE STAT CU
EXCEPȚIA ACȚIUNILOR 0,7 0,7 -0,1 0,6 1,4 2,4
ÎMPRUMUTURI INTERNE ÎNTRE BUGETE -0,2
ÎMPRUMUTURI INTERNE DE LA
INSTITUȚIILE NEFINANCIARE ȘI
FINANCIARE -0,1
ÎMPRUMUTURI RECREDITATE INTERNE
ÎNTRE BUGETE
ÎMPRUMUTURI EXTERNE 2,6 1,5 3,4 1,9 1,8 1,1
Primirea împrumuturilor externe 3,4 2,4 4,8 3,3 3,3 2,4
Rambursarea împrumuturilor externe -0,8 -0,9 -1,4 -1,4 -1,5 -1,4
MODIFICAREA SOLDULUI DE MIJLOACE
BĂNEŞTI -0,7 -1,1 -0,3 0,7 -0,1 -0,1
74
Anexa nr. 2.2.3
Estimarile Bugetului de Stat, 2016-2021
ponderea în suma totala (%)
Denumirea executat executat aprobat estimat
2016 2017 2018 2019 2020 2021
I. VENITURI 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0
IMPOZITE ŞI TAXE 90,5 91,9 87,6 91,2 93,3 94,0
IMPOZITE PE VENIT 16,1 16,3 16,4 17,2 17,8 18,3
Impozit pe venitul persoanelor fizice 4,7 4,6 4,4 4,5 4,6 4,6
Impozit pe venitul persoanelor juridice 11,4 11,7 11,9 12,6 13,2 13,7
IMPOZITE PE PROPRIETATE 0,1 0,1 0,2 0,2 0,1 0,1
Impozit privat 0,01 0,01 0,01 0,02 0,02 0,02
Impozitul pe avere 0,1 0,1 0,2 0,1 0,1 0,1
IMPOZITE ŞI TAXE PE MĂRFURI ŞI
SERVICII 69,2 70,8 66,7 69,2 70,5 70,9
Taxa pe valoarea adaugata 50,2 49,5 47,0 49,2 50,5 50,7
Taxa pe valoarea adăugată la mărfurile
produse şi serviciile prestate pe teritoriul
Republicii Moldova 18,4 18,3 18,0 18,5 18,8 18,9
Taxa pe valoarea adaugată la marfurile
importate 40,7 39,0 36,3 38,7 39,9 40,1
Restituirea taxei pe valoarea adaugată -8,9 -7,8 -7,2 -8,1 -8,2 -8,3
Accize 15,7 17,5 16,1 16,8 17,0 17,4
Accize la mărfurile produse pe teritoriul
Republicii Moldova 1,8 1,7 1,6 1,6 1,5 1,5
Accize la marfurile importate 14,5 16,5 15,1 15,9 16,1 16,4
Restituirea accizelor -0,6 -0,6 -0,6 -0,6 -0,6 -0,6
Taxe pentru servicii specifice 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0
Taxe şi plăţi pentru utilizarea mărfurilor şi
pentru practicarea unor genuri de activitate 1,5 1,2 1,0 0,9 0,8 0,8
Alte taxe pentru mărfuri şi servicii 1,6 2,6 2,5 2,3 2,2 2,0
Taxa pentru folosirea drumurilor 1,1 2,2 2,1 1,9 1,8 1,7
TAXA ASUPRA COMERŢULUI
EXTERIOR ŞI OPERAŢIUNILOR
EXTERNE 5,0 4,7 4,4 4,7 4,8 4,7
GRANTURI 4,4 2,9 7,7 3,8 2,3 1,6
GRANTURI DA LA GUVERNELE
ALTOR STATE 0,4 0,2 0,2 0,1 0,0 0,0
GRANTURI DE LA ORGANIZAŢIILE
INTERNAŢIONALE 4,0 2,7 7,6 3,7 2,2 1,5
ALTE VENITURI 5,1 5,1 4,7 5,0 4,4 4,4
dintre care
VENITURI DIN PROPRIETATE 0,8 0,9 1,0 0,9 0,8 0,7
VENITURI DIN VÎNZAREA
MĂRFURILOR ŞI SERVICIILOR 3,5 3,0 2,7 2,6 2,4 2,3
Transferuri primite in cadrul BPN 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0
II. CHELTUIELI 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0
Cheltuieli recurente 97,0 97,7 91,9 93,8 92,6 95,6
inclusiv:
75
transferuri la bugetele locale 25,6 26,9 24,1 23,2 23,3 25,1
transferuri la FAOAM 7,8 7,3 6,6 6,3 6,1 6,1
transferuri la BASS 15,5 16,7 16,4 15,1 14,2 12,8
Investiții capitale 3,0 2,3 8,1 6,2 7,4 4,4
Servicii generale de stat 9,2 9,1 9,3 9,7 9,1 8,5
Cheltuieli recurente 9,1 9,1 9,2 9,5 9,0 8,5
transferuri la bugetele locale 4,1 4,1 3,7 3,6 3,6 3,7
transferuri cu destinație generală 3,6 3,5 3,4 3,6 3,6 3,6
transferuri cu destinaţie specială 0,1 0,4 0,3 0,0 0,0 0,0
transferuri din fondul de compensare 0,3 0,2 0,0 0,0 0,0 0,0
Investiții capitale 0,1 0,1 0,2 0,1 0,1 0,0
Afaceri externe 1,2 1,3 1,1 1,0 1,0 1,0
Cheltuieli recurente 1,2 1,3 1,1 1,0 1,0 0,9
Investiții capitale 0,0 0,0 0,0
Serviciul datoriei 5,4 5,4 4,4 4,3 4,3 4,3
Cheltuieli recurente 5,4 5,4 4,4 4,3 4,3 4,3
Investiții capitale
Apărarea națională 1,7 1,6 1,5 1,7 1,8 1,9
Cheltuieli recurente 1,7 1,6 1,5 1,7 1,8 1,9
Investiții capitale
Ordinea publică 7,1 7,7 6,9 7,1 6,5 5,9
Cheltuieli recurente 7,05 7,6 6,6 6,8 6,4 5,9
Investiții capitale 0,05 0,1 0,3 0,3 0,1 0,0
Justiția 2,0 2,3 2,2 2,3 2,4 2,4
Cheltuieli recurente 1,9 2,2 2,1 2,1 2,1 2,1
Investiții capitale 0,1 0,2 0,1 0,1 0,3 0,3
Penitenciare 1,2 1,3 1,6 1,6 2,1 1,9
Cheltuieli recurente 1,1 1,3 1,2 1,2 1,1 1,0
Investiții capitale 0,1 0,0 0,4 0,5 1,0 0,9
Servicii economice generale 1,2 1,3 1,8 1,3 1,3 1,2
Cheltuieli recurente 1,2 1,3 1,3 1,3 1,3 1,2
Investiții capitale 0,5
Agricultura 4,0 4,5 4,4 3,7 3,3 3,1
Cheltuieli recurente 3,9 4,4 4,3 3,6 3,2 3,0
Investiții capitale 0,1 0,2 0,1 0,1 0,1 0,0
Energetica 0,5 0,5 0,6 1,7 2,3 1,5
Cheltuieli recurente 0,3 0,5 0,3 1,7 2,3 1,5
Investiții capitale 0,2 0,0 0,3 0,0
Minerit, industrie și construcții 0,1 0,1 0,0 0,1 0,1 0,1
Cheltuieli recurente 0,1 0,1 0,0 0,1 0,1 0,1
Investiții capitale
Transporturi 5,3 6,4 10,0 9,4 10,1 5,3
Cheltuieli recurente 3,4 5,2 4,5 5,0 4,7 4,5
transferuri la bugetele locale 0,0 2,0 1,8 1,7 1,7 1,7
Investiții capitale 1,9 1,2 5,4 4,4 5,4 0,8
76
Comunicații 0,0 0,0 0,2 0,2 0,2
Cheltuieli recurente 0,0 0,0 0,2 0,2 0,2
Investiții capitale
Turism 0,0 0,1 0,0 0,0 0,0 0,0
Cheltuieli recurente 0,0 0,1 0,0 0,0 0,0 0,0
Investiții capitale
Protecția mediului 0,5 0,3 0,4 0,5 0,5 0,4
Cheltuieli recurente 0,5 0,3 0,4 0,5 0,5 0,4
transferuri la bugetele locale 0,1 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0
Investiții capitale 0,0 0,1 0,0 0,0
Gospodăria comunală de locuințe 1,2 1,0 1,1 0,9 0,7 0,6
Cheltuieli recurente 0,9 0,8 0,8 0,8 0,7 0,6
transferuri la bugetele locale 0,7 0,5
Investiții capitale 0,2 0,2 0,2 0,1
Sănătate 10,0 9,7 9,4 9,0 8,6 8,3
Cheltuieli recurente 10,0 9,7 9,4 8,9 8,6 8,3
inclusiv transferuri la FAOAM 7,8 7,3 6,6 6,3 6,1 6,1
Investiții capitale 0,0 0,0 0,1 0,1 0,0
Tineret și sport 0,9 0,8 0,7 0,7 0,7 0,7
Cheltuieli recurente 0,9 0,8 0,7 0,7 0,7 0,7
transferuri la bugetele locale 0,5 0,5 0,4 0,4 0,4 0,4
Investiții capitale 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0
Cultura 1,1 1,1 1,0 1,0 0,9 0,9
Cheltuieli recurente 1,0 1,0 0,9 0,9 0,9 0,8
Investiții capitale 0,1 0,1 0,1 0,1 0,1 0,1
Educație 25,6 25,4 24,0 23,5 22,4 21,8
Cheltuieli recurente 25,5 25,1 23,6 23,2 22,2 21,7
transferuri la bugetele locale 19,4 19,1 17,5 16,8 16,8 16,6
Investiții capitale 0,1 0,3 0,4 0,3 0,2 0,1
Protecție socială 20,6 18,8 18,5 17,4 16,4 14,9
Cheltuieli recurente 20,6 18,7 18,4 17,4 16,4 14,9
inclusiv transferuri la bugetele
locale 0,8 0,8 0,7 0,7 0,7 0,7
transferuri din Fondul republican de
susținere socială a populației 0,3 0,2 0,2 0,1 0,1 0,1
transferuri cu destinație specială 0,5 0,5 0,5 0,5 0,5 0,6
inclusiv transferuri la BASS 15,5 16,7 16,4 15,1 14,2 12,8
Investiții capitale 0,02 0,03 0,04 0,00
Știință și inovare 1,3 1,2 1,1 1,1 1,0 0,9
Cheltuieli recurente 1,3 1,2 1,1 1,1 1,0 0,9
Investiții capitale 0,0
Majorari salariale și reforme structurale 1,9 4,2 14,1
Cheltuieli recurente 1,9 4,2 12,0
inclusiv transferuri la bugetele
locale 2,1
III. Sold bugetar (1-2)
77
IV. Surse de finantare, total (4+5+9) 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0
ACTIVE FINANCIARE 9,1 -16,3 -0,2 2,4 -10,2 1,7
CREANŢE INTERNE 11,2 23,7 20,4 18,1 16,2 25,3
Acţiuni şi alte forme de participare în
capital în interiorul ţării ,total 8,7 10,0 5,5 5,9 3,3 10,7
inclusiv:
Majorarea volumului acțiunilor și a cotei
părți în capitalul social în interiorul țării -0,4 -0,9 -2,7 -6,3 -9,6 -3,8
Privatizarea bunurilor proprietate publică de
stat 9,2 10,8 8,3 12,2 12,9 14,5
Alte creanţe interne ale bugetului 2,4 13,7 14,8 12,2 12,9 14,5
DIFERENȚA DE CURS VALUTAR -2,1 -6,5
CREDITE INTERNE ÎNTRE BUGETE 8,1
ÎMPRUMUTURI RECREDITATE INTERNE
ÎNTRE BUGETE 1,0 2,4 0,9 0,9 1,0 1,3
ÎMPRUMUTURI RECREDITATE INTERNE
INSTITUȚIILOR NEFINANCIARE ȘI
FINANCIARE -9,7 -36,9 -21,5 -16,5 -27,4 -24,9
Împrumuturi recreditate instituțiilor
nefinanciare -8,5 -18,6 -12,2 -8,0 -21,3 -18,5
Împrumuturi recreditate instituțiilor
financiare -1,2 -18,3 -9,3 -8,6 -6,1 -6,3
CREANŢE EXTERNE 0,7 0,9 0,0 0,0 0,0 0,0
Garanţii externe 0,7 0,9 0,0 0,0 0,0 0,0
DATORII 119,8 223,4 109,1 75,8 113,9 100,7
DATORII INTERNE 28,9 73,0 -5,5 17,3 49,1 54,2
VALORI MOBILIARE DE STAT CU
EXCEPȚIA ACȚIUNILOR 27,8 69,1 -4,5 18,1 50,1 105,0
ÎMPRUMUTURI INTERNE ÎNTRE
BUGETE -8,1
ÎMPRUMUTURI INTERNE DE LA
INSTITUȚIILE NEFINANCIARE ȘI
FINANCIARE -2,6
ÎMPRUMUTURI RECREDITATE INTERNE
ÎNTRE BUGETE
ÎMPRUMUTURI EXTERNE 101,5 150,3 114,6 58,5 64,8 46,5
Primirea împrumuturilor externe 133,7 236,7 163,6 103,0 118,6 106,7
Rambursarea împrumuturilor externe -32,2 -86,4 -49,0 -44,4 -53,8 -60,2
MODIFICAREA SOLDULUI DE
MIJLOACE BĂNEŞTI -28,9 -107,0 -8,9 21,8 -3,7 -2,5
78
Anexa nr. 2.3.1
Estimarile Bugetelor Locale, 2016-2021
mil. Lei
Denumirea
executat executat aprobat estimat
2016 2017 2018 2019 2020 2121
I. VENITURI 12.053,0 13.461,5 13.848,8 14.949,9 15.853,6 16.718,6
IMPOZITE ŞI TAXE 3.105,5 3.274,3 3.373,4 3.760,9 4.024,2 4.324,8
IMPOZITE PE VENIT 1.880,7 2.181,4 2.336,0 2.589,4 2.820,7 3.087,0
Impozit pe venitul persoanelor fizice 1.809,9 2.076,3 2.228,5 2.466,1 2.682,4 2.932,5
Impozit pe venitul persoanelor juridice 70,8 105,1 107,5 123,3 138,3 154,5
IMPOZITE PE PROPRIETATE 365,6 500,9 482,5 516,5 526,5 536,5
Impozitul funciar 184,6 193,6 185,0 195,0 195,0 195,0
Impozitul pe bunurile imobiliare 179,6 306,0 297,0 320,0 330,0 340,0
Impozit privat 1,4 1,3 0,5 1,5 1,5 1,5
IMPOZITE ŞI TAXE PE MĂRFURI ŞI
SERVICII 859,2 592,0 554,9 655,0 677,0 701,3
Taxa pe valoarea adaugata 58,8 81,3 73,3 112,0 121,5 132,2
Taxa pe valoarea adăugată la
mărfurile produse şi serviciile prestate pe
teritoriul Republicii Moldova 58,8 81,3 73,3 112,0 121,5 132,2
Accize 0,7 3,0 2,7 3,0 3,5 4,0
Accize la mărfurile produse pe teritoriul
Republicii Moldova 0,7 3,0 2,7 3,0 3,5 4,0
Taxe pentru servicii specifice 395,0 413,5 398,7 440,0 450,0 460,0
Taxe şi plăţi pentru utilizarea
mărfurilor şi pentru practicarea unor
genuri de activitate 37,8 55,3 47,1 60,0 60,0 60,0
Alte taxe pentru mărfuri şi servicii 366,9 38,9 33,1 40,0 42,0 45,1
Taxa pentru folosirea drumurilor 331,9
GRANTURI 96,5 15,9 0,0 0,0 0,0 0,0
GRANTURI DA LA GUVERNELE
ALTOR STATE 78,1 3,1
GRANTURI DE LA
ORGANIZAŢIILE INTERNAŢIONALE 18,4 12,8
ALTE VENITURI 587,3 618,8 532,1 654,0 674,0 694,0
dintre care
VENITURI DIN PROPRIETATE 104,6 105,2 117,2 120,0 130,0 140,0
VENITURI DIN VÎNZAREA
MĂRFURILOR ŞI SERVICIILOR 350,6 380,3 378,0 410,0 420,0 430,0
TRANSFERURI IN CADRUL BPN 8.263,7 9.552,5 9.943,3 10.535,0 11.155,4 11.699,8
Transferuri primite intre bugetul de stat si
bugetele locale 8.263,7 9.552,5 9.943,3 10.535,0 11.155,4 11.699,8
II. CHELTUIELI 11.314,7 13.273,5 13.848,8 14.949,9 15.853,6 16.718,6
Cheltuieli recurente 10789,7 12786,6 13750,0 14821,6 15719,1 16579,1
Investiții capitale 525,0 486,9 98,8 128,3 134,5 139,5
Servicii generale de stat 1090,4 1201,1 1369,7 1463,5 1527,6 1588,3
Cheltuieli recurente 1086,6 1.195,3 1.368,1 1.462,4 1.526,5 1.587,2
Investiții capitale 3,8 5,8 1,6 1,1 1,1 1,1
Afaceri externe 2,1 1,8 1,8 1,9 2,0 2,0
Cheltuieli recurente 2,1 1,8 1,8 1,9 2,0 2,0
79
Investiții capitale
Serviciul datoriei 63,3 36,7 66,3 127,2 128,3 121,3
Cheltuieli recurente 63,3 36,7 66,3 127,2 128,3 121,3
transferuri la bugetul de stat 7,3
Investiții capitale
Apărarea națională 8,9 10,9 11,3 12,6 12,9 13,2
Cheltuieli recurente 8,9 10,9 11,3 12,6 12,9 13,2
Investiții capitale
Ordinea publică 10,9 20,3 9,7 15,8 16,1 16,5
Cheltuieli recurente 10,9 19,5 9,7 15,8 16,1 16,5
Investiții capitale 0,8
Servicii economice generale -96,9 -121,1 -113,6 -113,6 -116,2 -119,0
Cheltuieli recurente -98,0 -122,7 -113,6 -113,6 -116,2 -119,0
Investiții capitale 1,1 1,6
Agricultura 39,1 33,4 25,7 36,6 38,8 41,5
Cheltuieli recurente 31,0 31,8 24,9 35,7 37,9 40,6
transferuri la bugetul de stat 4,7 3,9 3,1
Investiții capitale 8,1 1,6 0,8 0,9 0,9 0,9
Energetica 6,0 30,8 6,9 6,9 7,1 7,3
Cheltuieli recurente 0,8 4,9 6,9 1,1 1,2 1,4
Investiții capitale 5,2 25,9 5,8 5,9 5,9
Minerit, industrie și construcții 23,6 26,2 35,7 45,7 46,8 48
Cheltuieli recurente 22,4 26,2 35,7 38,3 39,4 40,6
Investiții capitale 1,2 7,4 7,4 7,4
Transporturi 869,4 1386,9 1444 1715,2 1825,6 1902,4
Cheltuieli recurente 839,8 1.366,2 1.444,0 1.708,3 1.818,7 1.895,5
Investiții capitale 29,6 20,7 6,9 6,9 6,9
Protecția mediului 30,6 54,5 26,5 35,2 36,0 37,0
Cheltuieli recurente 20,4 34,1 26,5 22,1 23,0 24,0
Investiții capitale 10,2 20,4 13,1 13,0 13,0
Gospodăria comunală de locuințe 1002,3 1140,2 1169,0 1195,1 1231,5 1273,3
Cheltuieli recurente 605,3 816,7 1.154,8 1.139,3 1.169,5 1.206,3
inclusiv transferuri la bugetul de stat 1,4 0,8
Investiții capitale 397,0 323,5 14,2 55,8 62,0 67,0
Sănătate 76,8 141,3 117,1 141,1 144,6 148,7
Cheltuieli recurente 76,1 140,3 117,1 137,6 141,1 145,2
Investiții capitale 0,7 1,0 3,5 3,5 3,5
Tineret și sport 224,6 280,3 281,1 286,8 303,4 324,2
Cheltuieli recurente 218,4 255,5 243,6 270,8 287,4 308,2
Investiții capitale 6,2 24,8 37,5 16,0 16,0 16,0
Cultura 476,6 556 603,3 652,3 667,2 685,3
Cheltuieli recurente 450,4 543,7 572,3 648,3 663,2 681,3
Investiții capitale 26,2 12,3 31,0 4,0 4,0 4,0
Educație 6571,8 7468,9 7746,9 8177,1 8780,0 9370,7
Cheltuieli recurente 6536,2 7.421,3 7.733,2 8.163,3 8.766,2 9.356,9
inclusiv transferuri la bugetul de stat 9,7 10,9 9,4 11,2 1,6
80
Investiții capitale 35,6 47,6 13,7 13,8 13,8 13,8
Protecție socială 913,3 1003,2 1045,3 1148,4 1199,7 1255,7
Cheltuieli recurente 913,2 1.002,4 1.045,3 1.148,4 1.199,7 1.255,7
Investiții capitale 0,1 0,8
Știință și inovare 1,9 2,1 2,1 2,1 2,2 2,2
Cheltuieli recurente 1,9 2,0 2,1 2,1 2,2 2,2
Investiții capitale 0,1
III. Sold bugetar (1-2) 738,3 188,0 0,0 0,0 0,0 0,0
IV. Surse de finantare, total (4+5+9) -738,3 -186,9 0,0 0,0 0,0 0,0
ACTIVE FINANCIARE 25,8 16,1 2,0 0,0 0,0 0,0
CREANŢE INTERNE 18,2 5,9 2,0 0,0 0,0 0,0
Acţiuni şi alte forme de participare în
capital în interiorul ţării ,total 18,2 5,9 2,0 0,0 0,0 0,0
inclusiv:
Majorarea volumului acțiunilor și a cotei
părți în capitalul social în interiorul țării -3,6 -1,7
Privatizarea bunurilor proprietate publică
de stat 21,8 7,6 2,0
DIFERENȚA DE CURS VALUTAR 0,7 -0,2
ÎMPRUMUTURI RECREDITATE
INTERNE INSTITUȚIILOR
NEFINANCIARE ȘI FINANCIARE 6,9 10,4
DATORII -341,7 -38,1 302,4 132,1 -201,9 -268,8
ÎMPRUMUTURI INTERNE DE LA
INSTITUȚIILE NEFINANCIARE ȘI
FINANCIARE -316,9 -47,1 150,0 20,0 -6,7 -6,7
ÎMPRUMUTURI RECREDITATE
INTERNE ÎNTRE BUGETE -33,5 -37,5 -41,6 -49,2 -55,4 -62,0
ÎMPRUMUTURI EXTERNE 8,7 46,5 194,0 161,3 -139,8 -200,1
Primirea împrumuturilor externe 55,2 98,2 261,2 337,0 59,0 0,0
Rambursarea împrumuturilor externe -46,5 -51,7 -67,2 -175,7 -198,8 -200,1
MODIFICAREA SOLDULUI DE
MIJLOACE BĂNEŞTI -422,4 -164,9 -304,4 -132,1 201,9 268,8
81
Anexa nr. 2.3.2
Estimarile Bugetelor Locale, 2016-2021
ponderea în PIB (%)
Denumirea executat executat estimat estimat
2016 2017 2018 2019 2020 2021
I. VENITURI 8,9 9,0 8,7 8,4 8,2 7,9
IMPOZITE ŞI TAXE 2,3 2,2 2,1 2,1 2,1 2,0
IMPOZITE PE VENIT 1,4 1,5 1,5 1,5 1,5 1,5
Impozit pe venitul persoanelor fizice 1,3 1,4 1,4 1,4 1,4 1,4
Impozit pe venitul persoanelor juridice 0,1 0,1 0,1 0,1 0,1 0,1
IMPOZITE PE PROPRIETATE 0,3 0,3 0,3 0,3 0,3 0,3
Impozitul funciar 0,1 0,1 0,1 0,1 0,1 0,1
Impozitul pe bunurile imobiliare 0,1 0,2 0,2 0,2 0,2 0,2
Impozit privat 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0
IMPOZITE ŞI TAXE PE MĂRFURI ŞI
SERVICII 0,6 0,4 0,3 0,4 0,3 0,3
Taxa pe valoarea adaugata 0,0 0,1 0,0 0,1 0,1 0,1
Taxa pe valoarea adăugată la mărfurile
produse şi serviciile prestate pe teritoriul
Republicii Moldova 0,0 0,1 0,0 0,1 0,1 0,1
Accize 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0
Accize la mărfurile produse pe teritoriul
Republicii Moldova 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0
Taxe pentru servicii specifice 0,3 0,3 0,2 0,2 0,2 0,2
Taxe şi plăţi pentru utilizarea mărfurilor
şi pentru practicarea unor genuri de
activitate 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0
Alte taxe pentru mărfuri şi servicii 0,3 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0
Taxa pentru folosirea drumurilor 0,2
GRANTURI 0,1 0,0
GRANTURI DA LA GUVERNELE
ALTOR STATE 0,1 0,0
GRANTURI DE LA ORGANIZAŢIILE
INTERNAŢIONALE 0,0 0,0
ALTE VENITURI 0,4 0,4 0,3 0,4 0,3 0,3
dintre care
VENITURI DIN PROPRIETATE 0,1 0,1 0,1 0,1 0,1 0,1
VENITURI DIN VÎNZAREA
MĂRFURILOR ŞI SERVICIILOR 0,3 0,3 0,2 0,2 0,2 0,2
TRANSFERURI IN CADRUL BPN 6,1 6,4 6,2 5,9 5,8 5,5
Transferuri primite intre bugetul de stat si
bugetele locale 6,1 6,4 6,2 5,9 5,8 5,5
II. CHELTUIELI 8,4 8,8 8,7 8,4 8,2 7,9
Cheltuieli recurente 8,0 8,5 8,6 8,3 8,1 7,8
Investiții capitale 0,4 0,3 0,1 0,1 0,1 0,1
Servicii generale de stat 0,8 0,8 0,9 0,8 0,8 0,8
Cheltuieli recurente 0,8 0,8 0,9 0,8 0,8 0,8
Investiții capitale 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0
Afaceri externe 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0
82
Cheltuieli recurente 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0
Investiții capitale
Serviciul datoriei 0,0 0,0 0,0 0,1 0,1 0,1
Cheltuieli recurente 0,0 0,0 0,0 0,1 0,1 0,1
transferuri la bugetul de stat 0,0
Investiții capitale
Apărarea națională 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0
Cheltuieli recurente 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0
Investiții capitale
Ordinea publică 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0
Cheltuieli recurente 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0
Investiții capitale 0,0
Servicii economice generale -0,1 -0,1 -0,1 -0,1 -0,1 -0,1
Cheltuieli recurente -0,1 -0,1 -0,1 -0,1 -0,1 -0,1
Investiții capitale 0,0 0,0
Agricultura 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0
Cheltuieli recurente 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0
Investiții capitale 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0
Energetica 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0
Cheltuieli recurente 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0
Investiții capitale 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0
Minerit, industrie și construcții 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0
Cheltuieli recurente 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0
Investiții capitale 0,0 0,0 0,0 0,0
Transporturi 0,6 0,9 0,9 1,0 0,9 0,9
Cheltuieli recurente 0,6 0,9 0,9 1,0 0,9 0,9
Investiții capitale 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0
Protecția mediului 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0
Cheltuieli recurente 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0
Investiții capitale 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0
Gospodăria comunală de locuințe 0,7 0,8 0,7 0,7 0,6 0,6
Cheltuieli recurente 0,4 0,5 0,7 0,6 0,6 0,6
inclusiv transferuri la bugetul de
stat 0,0 0,0
Investiții capitale 0,3 0,2 0,0 0,0 0,0 0,0
Sănătate 0,1 0,1 0,1 0,1 0,1 0,1
Cheltuieli recurente 0,1 0,1 0,1 0,1 0,1 0,1
Investiții capitale 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0
Tineret și sport 0,2 0,2 0,2 0,2 0,2 0,2
Cheltuieli recurente 0,2 0,2 0,2 0,2 0,1 0,1
Investiții capitale 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0
Cultura 0,4 0,4 0,4 0,4 0,3 0,3
Cheltuieli recurente 0,3 0,4 0,4 0,4 0,3 0,3
Investiții capitale 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0
Educație 4,9 5,0 4,8 4,6 4,5 4,4
Cheltuieli recurente 4,8 4,9 4,8 4,6 4,5 4,4
inclusiv transferuri la bugetul de
stat 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0
83
Investiții capitale 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0
Protecție socială 0,7 0,7 0,7 0,6 0,6 0,6
Cheltuieli recurente 0,7 0,7 0,7 0,6 0,6 0,6
Investiții capitale 0,0 0,0
Știință și inovare 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0
Cheltuieli recurente 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0
Investiții capitale 0,0
Majorari salariale și reforme structurale
Cheltuieli recurente
III. Sold bugetar (1-2)
IV. Surse de finantare, total (4+5+9) -0,5 -0,1
ACTIVE FINANCIARE 0,0 0,0 0,0
CREANŢE INTERNE 0,0 0,0 0,0
Acţiuni şi alte forme de participare în
capital în interiorul ţării ,total 0,0 0,0 0,0
inclusiv:
Majorarea volumului acțiunilor și a cotei
părți în capitalul social în interiorul țării 0,0 0,0
Privatizarea bunurilor proprietate publică de
stat 0,0 0,0 0,0
DIFERENȚA DE CURS VALUTAR 0,0 0,0
ÎMPRUMUTURI RECREDITATE INTERNE
INSTITUȚIILOR NEFINANCIARE ȘI
FINANCIARE 0,0 0,0
DATORII -0,3 0,0 0,2 0,1 -0,1 -0,1
ÎMPRUMUTURI INTERNE DE LA
INSTITUȚIILE NEFINANCIARE ȘI
FINANCIARE -0,2 0,0 0,1 0,0 0,0 0,0
ÎMPRUMUTURI RECREDITATE INTERNE
ÎNTRE BUGETE 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0
ÎMPRUMUTURI EXTERNE 0,0 0,0 0,1 0,1 -0,1 -0,1
Primirea împrumuturilor externe 0,0 0,1 0,2 0,2 0,0
Rambursarea împrumuturilor externe 0,0 0,0 0,0 -0,1 -0,1 -0,1
MODIFICAREA SOLDULUI DE
MIJLOACE BĂNEŞTI -0,3 -0,1 -0,2 -0,1 0,1 0,1
84
Anexa nr. 2.3.3
Estimarile Bugetelor Locale, 2016-2021
ponderea în suma totala (%)
Denumirea executat executat estimat estimat
2016 2017 2018 2019 2020 2021
I. VENITURI 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0
IMPOZITE ŞI TAXE 25,8 24,3 24,4 25,2 25,4 25,9
IMPOZITE PE VENIT 15,6 16,2 16,9 17,3 17,8 18,5
Impozit pe venitul persoanelor fizice 15,0 15,4 16,1 16,5 16,9 17,5
Impozit pe venitul persoanelor juridice 0,6 0,8 0,8 0,8 0,9 0,9
IMPOZITE PE PROPRIETATE 3,0 3,7 3,5 3,5 3,3 3,2
Impozitul funciar 1,5 1,4 1,3 1,3 1,2 1,2
Impozitul pe bunurile imobiliare 1,5 2,3 2,1 2,1 2,1 2,0
Impozit privat 0,01 0,01 0,00 0,01 0,01 0,01
IMPOZITE ŞI TAXE PE MĂRFURI ŞI
SERVICII 7,1 4,4 4,0 4,4 4,3 4,2
Taxa pe valoarea adaugata 0,5 0,6 0,5 0,7 0,8 0,8
Taxa pe valoarea adăugată la mărfurile
produse şi serviciile prestate pe teritoriul
Republicii Moldova 0,5 0,6 0,5 0,7 0,8 0,8
Accize 0,01 0,02 0,02 0,02 0,02 0,02
Accize la mărfurile produse pe teritoriul
Republicii Moldova 0,01 0,02 0,02 0,02 0,02 0,02
Taxe pentru servicii specifice 3,3 3,1 2,9 2,9 2,8 2,8
Taxe şi plăţi pentru utilizarea mărfurilor şi
pentru practicarea unor genuri de activitate 0,3 0,4 0,3 0,4 0,4 0,4
Alte taxe pentru mărfuri şi servicii 3,0 0,3 0,2 0,3 0,3 0,3
Taxa pentru folosirea drumurilor 2,8 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0
GRANTURI 0,8 0,1 0,0 0,0 0,0 0,0
GRANTURI DA LA GUVERNELE
ALTOR STATE 0,6 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0
GRANTURI DE LA ORGANIZAŢIILE
INTERNAŢIONALE 0,2 0,1 0,0 0,0 0,0 0,0
ALTE VENITURI 4,9 4,6 3,8 4,4 4,3 4,2
dintre care 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0
VENITURI DIN PROPRIETATE 0,9 0,8 0,8 0,8 0,8 0,8
VENITURI DIN VÎNZAREA
MĂRFURILOR ŞI SERVICIILOR 2,9 2,8 2,7 2,7 2,6 2,6
TRANSFERURI IN CADRUL BPN 68,6 71,0 71,8 70,5 70,4 70,0
Transferuri primite intre bugetul de stat si
bugetele locale 68,6 71,0 71,8 70,5 70,4 70,0
II. CHELTUIELI 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0
Cheltuieli recurente 95,4 96,3 99,3 99,1 99,2 99,2
Investiții capitale 4,6 3,7 0,7 0,9 0,8 0,8
Servicii generale de stat 9,6 9,0 9,9 9,8 9,6 9,5
Cheltuieli recurente 9,6 9,0 9,9 9,8 9,6 9,5
Investiții capitale 0,03 0,04 0,01 0,01 0,01 0,01
Afaceri externe 0,02 0,01 0,01 0,01 0,01 0,01
Cheltuieli recurente 0,02 0,01 0,01 0,01 0,01 0,01
85
Investiții capitale 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00
Serviciul datoriei 0,6 0,3 0,5 0,9 0,8 0,7
Cheltuieli recurente 0,6 0,3 0,5 0,9 0,8 0,7
inclusiv transferuri la bugetul de stat 0,0 0,1 0,0 0,0 0,0 0,0
Investiții capitale 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0
Apărarea națională 0,1 0,1 0,1 0,1 0,1 0,1
Cheltuieli recurente 0,1 0,1 0,1 0,1 0,1 0,1
Investiții capitale 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0
Ordinea publică 0,1 0,2 0,1 0,1 0,1 0,1
Cheltuieli recurente 0,1 0,1 0,1 0,1 0,1 0,1
Investiții capitale 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0
Servicii economice generale -0,9 -0,9 -0,8 -0,8 -0,7 -0,7
Cheltuieli recurente -0,9 -0,9 -0,8 -0,8 -0,7 -0,7
Investiții capitale 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0
Agricultura 0,3 0,3 0,2 0,2 0,2 0,2
Cheltuieli recurente 0,3 0,2 0,2 0,2 0,2 0,2
Investiții capitale 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0
Energetica 0,1 0,2 0,0 0,0 0,0 0,0
Cheltuieli recurente 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0
Investiții capitale 0,0 0,2 0,0 0,0 0,0 0,0
Minerit, industrie și construcții 0,2 0,2 0,3 0,3 0,3 0,3
Cheltuieli recurente 0,2 0,2 0,3 0,3 0,2 0,2
Investiții capitale 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0
Transporturi 7,7 10,4 10,4 11,5 11,5 11,4
Cheltuieli recurente 7,4 10,3 10,4 11,4 11,5 11,3
Investiții capitale 0,3 0,2 0,0 0,0 0,0 0,0
Protecția mediului 0,3 0,4 0,2 0,2 0,2 0,2
Cheltuieli recurente 0,2 0,3 0,2 0,1 0,1 0,1
Investiții capitale 0,1 0,2 0,0 0,1 0,1 0,1
Gospodăria comunală de locuințe 8,9 8,6 8,4 8,0 7,8 7,6
Cheltuieli recurente 5,3 6,2 8,3 7,6 7,4 7,2
inclusiv transferuri la bugetul de stat 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0
Investiții capitale 3,5 2,4 0,1 0,4 0,4 0,4
Sănătate 0,7 1,1 0,8 0,9 0,9 0,9
Cheltuieli recurente 0,7 1,1 0,8 0,9 0,9 0,9
Investiții capitale 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0
Tineret și sport 2,0 2,1 2,0 1,9 1,9 1,9
Cheltuieli recurente 1,9 1,9 1,8 1,8 1,8 1,8
Investiții capitale 0,1 0,2 0,3 0,1 0,1 0,1
Cultura 4,2 4,2 4,4 4,4 4,2 4,1
Cheltuieli recurente 4,0 4,1 4,1 4,3 4,2 4,1
Investiții capitale 0,2 0,1 0,2 0,0 0,0 0,0
Educație 58,1 56,3 55,9 54,7 55,4 56,0
Cheltuieli recurente 57,8 55,9 55,8 54,6 55,3 56,0
inclusiv transferuri la bugetul de stat 0,1 0,1 0,1 0,1 0,0 0,0
Investiții capitale 0,3 0,4 0,1 0,1 0,1 0,1
86
Protecție socială 8,1 7,6 7,5 7,7 7,6 7,5
Cheltuieli recurente 8,1 7,6 7,5 7,7 7,6 7,5
Investiții capitale 0,00 0,01 0,00 0,00 0,00 0,00
Știință și inovare 0,02 0,02 0,02 0,01 0,01 0,01
Cheltuieli recurente 0,02 0,02 0,02 0,01 0,01 0,01
Investiții capitale 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00
Majorari salariale si reforme structurale
Cheltuieli recurente
III. Sold bugetar (1-2)
87
Anexa nr.2.4.1
Estimarile Bugetului Asigurarilor Sociale de Stat, 2016-2021
mil. Lei
Denumirea executat executat aprobat estimat
2016 2017 2018 2019 2020 2021
I. VENITURI 15.060,6 17.818,7 19.312,5 20.713,2 21.910,6 23.048,3
CONTRIBUŢII ŞI PRIME DE ASIGURĂRI
OBLIGATORII 10.036,6 11.864,0 12.546,0 13.815,6 15.058,7 16.508,9
CONTRIBUŢII DE ASIGURĂRI
SOCIALE DE STAT OBLIGATORII 10.036,6 11.864,0 12.546,0 13.815,6 15.058,7 16.508,9
Contribuţii de asigurări sociale de stat
obligatorii virate de angajatori 7.883,4 9.295,0 9.846,0 10.746,3 11.713,5 12.849,6
Contribuţii individuale de asigurări sociale
de stat obligatorii 2.032,6 2.460,3 2.583,2 2.943,3 3.208,2 3.519,3
Contribuţii de asigurari sociale de stat
obligatorii virate de persoanele fizice ce își
desfășoară activitatea pe cont propriu 120,6 108,7 116,8 126,0 137,0 140,0
ALTE VENITURI 8,0 13,7 8,0 34,1 36,4 39,1
VENITURI DIN PROPRIETATE 1,9 2,1 2,0 1,0 1,0 1,0
AMENZI ȘI SANCȚIUNI 2,7 8,3 8,0 8,0 8,0
ALTE VENITURI 3,4 3,3 6,0 25,1 27,4 30,1
TRANSFERURI IN CADRUL BPN 5.016,0 5.941,0 6.758,5 6.863,5 6.815,5 6.500,3
Transferuri in cadrul bugetului consolidat
central 5.016,0 5.941,0 6.758,5 6.863,5 6.815,5 6.500,3
Transferuri intre bugetul de stat si bugetul
asigurarilor sociale de stat 5.016,0 5.941,0 6.758,5 6.863,5 6.815,5 6.500,3
Transferuri curente cu destinatie speciala
intre bugetul de stat si bugetul asigurarilor
sociale de stat 3.675,4 5.042,4 5.429,1 5.595,8 5.872,7 6.182,8
Transferuri curente cu destinatie generala
intre bugetul de stat si bugetul asigurarilor
sociale de stat 1.340,6 898,6 1.329,4 1.267,7 942,8 317,5
II. CHELTUIELI 14964,7 17614,5 19312,5 20713,2 21910,6 23048,3
Cheltuieli recurente 14959,5 17.613,4 19.308,2 20.708,8 21.906,2 23.043,9
Investiții capitale 5,2 1,1 4,3 4,4 4,4 4,4
Sectorul "Protecție socială" 14964,7 17614,5 19312,5 20713,2 21910,6 23048,3
Cheltuieli recurente 14959,5 17.613,4 19.308,2 20.708,8 21.906,2 23.043,9
Investiții capitale 5,2 1,1 4,3 4,4 4,4 4,4
III. Sold bugetar (1-2) 95,9 204,2 0,0 0,0 0,0 0,0
IV. Surse de finantare, total (4+5+9) -95,9 -204,2 0,0 0,0 0,0 0,0
MODIFICAREA SOLDULUI DE
MIJLOACE BĂNEŞTI -95,9 -204,2 0,0 0,0 0,0 0,0
88
Anexa 2.4.2
Estimarile Bugetului Asigurarilor Sociale de Stat, 2016-2021
ponderea în PIB (%)
Denumirea executat executat aprobat estimat
2016 2017 2018 2019 2020 2021
I. VENITURI 11,1 11,8 12,1 11,6 11,3 10,9
CONTRIBUŢII ŞI PRIME DE
ASIGURĂRI OBLIGATORII 7,4 7,9 7,8 7,8 7,8 7,8
CONTRIBUŢII DE ASIGURĂRI
SOCIALE DE STAT OBLIGATORII 7,4 7,9 7,8 7,8 7,8 7,8
Contribuţii de asigurări sociale de stat
obligatorii virate de angajatori 5,8 6,2 6,1 6,0 6,0 6,1
Contribuţii individuale de asigurări
sociale de stat obligatorii 1,5 1,6 1,6 1,7 1,7 1,7
Contribuţii de asigurari sociale de stat
obligatorii virate de persoanele neangajate 0,1 0,1 0,1 0,1 0,1 0,1
ALTE VENITURI 0,01 0,01 0,00 0,02 0,02 0,02
VENITURI DIN PROPRIETATE 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00
AMENZI ȘI SANCȚIUNI 0,00 0,01 0,00 0,00 0,00 0,00
ALTE VENITURI 0,00 0,00 0,00 0,01 0,01 0,01
TRANSFERURI IN CADRUL BPN 3,7 4,0 4,2 3,9 3,5 3,1
Transferuri in cadrul bugetului consolidat
central 3,7 4,0 4,2 3,9 3,5 3,1
Transferuri intre bugetul de stat si bugetul
asigurarilor sociale de stat 3,7 4,0 4,2 3,9 3,5 3,1
Transferuri curente cu destinatie speciala
intre bugetul de stat si bugetul asigurarilor
sociale de stat 2,7 3,4 3,4 3,1 3,0 2,9
Transferuri curente cu destinatie generala
intre bugetul de stat si bugetul asigurarilor
sociale de stat 1,0 0,6 0,8 0,7 0,5 0,2
II. CHELTUIELI 11,1 11,7 12,1 11,6 11,3 10,9
Cheltuieli recurente 11,0 11,7 12,1 11,6 11,3 10,9
Investiții capitale 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0
Sectorul "Protecție socială" 11,1 11,7 12,1 11,6 11,3 10,9
Cheltuieli recurente 11,0 11,7 12,1 11,6 11,3 10,9
Investiții capitale 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0
III. Sold bugetar (1-2) 0,1 0,1 0,0 0,0 0,0 0,0
0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0
IV. Surse de finantare, total (4+5+9) -0,1 -0,1 0,0 0,0 0,0 0,0
MODIFICAREA SOLDULUI DE
MIJLOACE BĂNEŞTI -0,1 -0,1 0,0 0,0 0,0 0,0
89
Anexa nr. 2.4.3
Estimarile Bugetului Asigurarilor Sociale de Stat, 2016-2021
ponderea în suma totala (%)
Denumirea executat executat aprobat estimat
2016 2017 2018 2019 2020 2021
I. VENITURI 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0
CONTRIBUŢII ŞI PRIME DE
ASIGURĂRI OBLIGATORII 66,6 66,6 65,0 66,7 68,7 71,6
CONTRIBUŢII DE ASIGURĂRI
SOCIALE DE STAT
OBLIGATORII 66,6 66,6 65,0 66,7 68,7 71,6
Contribuţii de asigurări sociale de stat
obligatorii virate de angajatori 52,3 52,2 51,0 51,9 53,5 55,8
Contribuţii individuale de asigurări
sociale de stat obligatorii 13,5 13,8 13,4 14,2 14,6 15,3
Contribuţii de asigurari sociale de stat
obligatorii virate de persoanele
neangajate 0,8 0,6 0,6 0,6 0,6 0,6
ALTE VENITURI 0,05 0,08 0,04 0,16 0,17 0,17
VENITURI DIN PROPRIETATE 0,01 0,01 0,01 0,00 0,00 0,00
AMENZI ȘI SANCȚIUNI 0,02 0,05 0,00 0,04 0,04 0,03
ALTE VENITURI 0,02 0,02 0,03 0,12 0,13 0,13
TRANSFERURI IN CADRUL BPN 33,3 33,3 35,0 33,1 31,1 28,2
Transferuri in cadrul bugetului
consolidat central 33,3 33,3 35,0 33,1 31,1 28,2
Transferuri intre bugetul de stat si
bugetul asigurarilor sociale de stat 33,3 33,3 35,0 33,1 31,1 28,2
Transferuri curente cu destinatie
speciala intre bugetul de stat si
bugetul asigurarilor sociale de stat 24,4 28,3 28,1 27,0 26,8 26,8
Transferuri curente cu destinatie
generala intre bugetul de stat si
bugetul asigurarilor sociale de stat 8,9 5,0 6,9 6,1 4,3 1,4
II. CHELTUIELI 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0
Cheltuieli recurente 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0
Investiții capitale 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0
Sectorul "Protecție socială" 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0
Cheltuieli recurente 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0
Investiții capitale 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0
90
Anexa nr. 2.5.1
Estimarile Fondurilor Asigurarilor Obligatorii de Asistenta Medicala , 2016-2021
mil. Lei
Denumirea executat executat aprobat estimat
2016 2017 2018 2019 2020 2021
I. VENITURI 5.764,2 6.256,6 6.659,0 7.124,0 7.596,2 8.185,2
CONTRIBUŢII ŞI PRIME DE ASIGURĂRI
OBLIGATORII 3.240,2 3.648,4 3.923,7 4.256,4 4.635,2 5.076,2
PRIME DE ASIGURARE
OBLIGATORIE DE ASISTENŢĂ
MEDICALĂ 3.240,2 3.648,4 3.923,7 4.256,4 4.635,2 5.076,2
Prime de asigurare obligatorie de asistenţă
medicală în formă de contribuţie procentuală
la salariu şi la alte recompense, achitate de
angajatori şi angajaţi 3.153,0 3.541,8 3.834,0 4.151,4 4.528,2 4.966,2
Prime de asigurare obligatorie de asistenţă
medicală în sumă fixă, achitate de persoane
fizice 87,2 106,6 89,7 105,0 107,0 110,0
ALTE VENITURI 11,3 15,2 7,3 13,1 13,5 14,0
VENITURI DIN PROPRIETATE 11,3 4,2 2,0 4,0 4,0 4,0
AMENZI ȘI SANCȚIUNI 3,2 1,7 3,0 3,0 3,0
ALTE VENITURI 7,8 3,6 6,1 6,5 7,0
TRANSFERURI IN CADRUL BPN 2.512,7 2.593,0 2.728,0 2.854,5 2.947,5 3.095,0
Transferuri in cadrul bugetului consolidat
central 2.512,7 2.593,0 2.728,0 2.854,5 2.947,5 3.095,0
Transferuri intre bugetul de stat si fondurile
asigurarii obligatorii de asistenta medicala 2.512,7 2.593,0 2.728,0 2.854,5 2.947,5 3.095,0
Transferuri curente cu destinatie speciala
intre bugetul de stat si fondurile asigurarii
obligatorii de asistenta medicala 2.369,9 2.525,7 2.634,2 2.742,2 2.871,1 3.014,7
Transferuri curente cu destinatie generala
intre bugetul de stat si fondurile asigurarii
obligatorii de asistenta medicala 142,8 67,3 93,8 112,3 76,4 80,3
II. CHELTUIELI 5673,5 6260,8 6659,0 7124,0 7596,2 8185,2
Cheltuieli recurente 5668,4 6259,1 6655,0 7120,0 7592,2 8181,2
Investiții capitale 5,1 1,7 4,0 4,0 4,0 4,0
Sectorul "Sănătate" 5.673,5 6.260,8 6.659,0 7.124,0 7.596,2 8.185,2
Cheltuieli recurente 5668,4 6259,1 6655,0 7120,0 7592,2 8181,2
Investiții capitale 5,1 1,7 4,0 4,0 4,0 4,0
III. Sold bugetar (1-2) 90,7 -4,2
IV. Surse de finantare, total (4+5+9) -90,7 4,2
91
Anexa nr. 2.5.2
Estimarile Fondurilor Asigurarilor Obligatorii de Asistenta Medicala , 2016-2021
ponderea în PIB (%)
Denumirea executat executat aprobat estimat
2016 2017 2018 2019 2020 2021
I. VENITURI 4,3 4,2 4,2 4,0 3,7 3,9
CONTRIBUŢII ŞI PRIME DE ASIGURĂRI
OBLIGATORII 2,4 2,4 2,5 2,4 2,2 2,4
PRIME DE ASIGURARE OBLIGATORIE DE
ASISTENŢĂ MEDICALĂ 2,4 2,4 2,5 2,4 2,2 2,4
Prime de asigurare obligatorie de asistenţă medicală în
formă de contribuţie procentuală la salariu şi la alte
recompense, achitate de angajatori şi angajaţi 2,3 2,4 2,4 2,3 2,1 2,3
Prime de asigurare obligatorie de asistenţă medicală în
sumă fixă, achitate de persoane fizice cu reşedinţa sau
domiciliul în Republica Moldova 0,1 0,1 0,1 0,1 0,1 0,1
ALTE VENITURI 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0
VENITURI DIN PROPRIETATE 0,01 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00
AMENZI ȘI SANCȚIUNI 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00
ALTE VENITURI 0,01 0,00 0,00 0,00 0,00
TRANSFERURI IN CADRUL BPN 1,9 1,7 1,7 1,6 1,5 1,5
Transferuri in cadrul bugetului consolidat central 1,9 1,7 1,7 1,6 1,5 1,5
Transferuri intre bugetul de stat si fondurile asigurarii
obligatorii de asistenta medicala 1,9 1,7 1,7 1,6 1,5 1,5
Transferuri curente cu destinatie speciala intre bugetul
de stat si fondurile asigurarii obligatorii de asistenta
medicala 1,8 1,7 1,6 1,5 1,4 1,4
Transferuri curente cu destinatie generala intre bugetul
de stat si fondurile asigurarii obligatorii de asistenta
medicala 0,1 0,0 0,1 0,1 0,1 0,0
II. CHELTUIELI 4,2 4,2 4,2 4,0 3,7 3,9
Cheltuieli recurente 4,2 4,2 4,2 4,0 3,7 3,9
Investiții capitale 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0
Sectorul "Sănătate" 4,2 4,2 4,2 4,0 3,7 3,9
Cheltuieli recurente 4,2 4,2 4,2 4,0 3,7 3,9
Investiții capitale 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0
III. Sold bugetar (1-2) 0,1 0,0
IV. Surse de finantare, total (4+5+9) -0,1 0,0
92
Anexa nr. 2.5.3
Estimarile Fondurilor Asigurarilor Obligatorii de Asistenta Medicala , 2016-2021
ponderea în suma totala (%)
Denumirea executat executat aprobat estimat
2016 2017 2018 2019 2020 2021
I. VENITURI 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0
CONTRIBUŢII ŞI PRIME DE ASIGURĂRI
OBLIGATORII 56,2 58,3 58,9 59,7 61,0 62,0
PRIME DE ASIGURARE
OBLIGATORIE DE ASISTENŢĂ
MEDICALĂ 56,2 58,3 58,9 59,7 61,0 62,0
Prime de asigurare obligatorie de asistenţă
medicală în formă de contribuţie procentuală la
salariu şi la alte recompense, achitate de
angajatori şi angajaţi 54,7 56,6 57,6 58,3 59,6 60,7
Prime de asigurare obligatorie de asistenţă
medicală în sumă fixă, achitate de persoane
fizice cu reşedinţa sau domiciliul în Republica
Moldova 1,5 1,7 1,3 1,5 1,4 1,3
ALTE VENITURI 0,2 0,2 0,1 0,2 0,2 0,2
VENITURI DIN PROPRIETATE 0,2 0,1 0,0 0,1 0,1 0,0
AMENZI ȘI SANCȚIUNI 0,0 0,1 0,0 0,0 0,0 0,0
ALTE VENITURI 0,0 0,1 0,1 0,1 0,1 0,1
Transferuri in cadrul bugetului consolidat
central 43,6 41,4 41,0 40,1 38,8 37,8
Transferuri intre bugetul de stat si fondurile
asigurarii obligatorii de asistenta medicala 43,6 41,4 41,0 40,1 38,8 37,8
Transferuri curente cu destinatie speciala intre
bugetul de stat si fondurile asigurarii obligatorii
de asistenta medicala 43,6 41,4 41,0 40,1 38,8 37,8
Transferuri curente cu destinatie generala intre
bugetul de stat si fondurile asigurarii
obligatorii de asistenta medicala 41,1 40,4 39,6 38,5 37,8 36,8
II. CHELTUIELI 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0
Cheltuieli recurente 99,9 100,0 99,9 99,9 99,9 100,0
Investiții capitale 0,1 0,0 0,1 0,1 0,1 0,0
Sectorul "Sănătate" 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0
Cheltuieli recurente 99,9 100,0 99,9 99,9 99,9 100,0
Investiții capitale 0,1 0,0 0,1 0,1 0,1 0,0
93
Anexa nr.3
Limitele de cheltuieli şi principalele priorități/măsuri sectoriale
pe anii 2019-2021
(mii lei)
Prioritățile și acțiunile/măsurile propuse a fi întrerinse pe
termen mediu pentru realizarea priorităților/obiectivelor
Costul total/impactul politicii estimat pe
perioada 2019-2021
2019 2020 2021
1 2 3 4
SECTORUL ”SERVICII GENERALE DE STAT”
Principalele prioritati sectoriale
Reforma administrației publice
Îmbunătățirea managementului electoral, modernizarea și automatizarea proceselor electorale
Organizarea recensămîntului agricol și al populației
Implementarea sistemelor informaționale în sectorul public
Consolidarea managementului în domeniul finanțelor publice
Activitățile de garantare a drepturilor omului și libertăților fundamentale
Reintegrarea țării
Completarea rezervelor materiale ale statului, crearea stocurilor minime de urgență a produselor petroliere
A. Măsurile de politici - în curs de desfășurare care au
acoperire financiara in linia de baza TOTAL
4089446,0 4033437,4 3920267,7
B. Măsurile de politici – acceptate suplimentar la linia de
bază – TOTAL, din care:
93574,5 104573,4 113754,6
1. Modernizarea Sistemului Informațional și implementarea
Conceptului e-Parlament (PDS 2017-2019)
1500,0 1500,0 1500,0
2. Asistența organizatorică, informațională și tehnică a
activității Parlamentului, Biroului Permanent, comisiilor
parlamentare și a deputaților
3000,0 3000,0 3000,0
3. Reparația capitală a clădirii din strada Sfatul Țării nr.37
(Parlament)
7000,0 8200,0
4. Dezvoltarea sistemelor IT și achiziționarea de Soft-uri si
calculatoare (CCRM)
3449,5 3000,0 3000,0
5. Asigurarea mijloacelor financiare necesare pentru
îndeplinirea lucrărilor de reparatie a cladirilor administrate de
Direcția generala pentru administrarea clădirilor Guvernului
7381,1
6. Asigurarea întreținerii mijloacelor de transport al Bazei Auto
a CS
2607,5 2607,5 2607,5
7. Reparația capitală a edificiului Direcției pentru Statistica
mun. Bălți
1000,0 1000,0 1000,0
8. Pomovarea imaginii Avocatului pentru drepturile copilului 100,0 100,0 100,0
9. Elaborarea studiului tematic: monitorizarea respectării
dreptului la muncă al copiilor
364,0
10. Monitorizarea respectării dreptului omului 90,0 90,0 90,0
11. Elaborarea cadrului normativ referitor la avertizorii de
integritate și organizarea instruirilor în domeniu
50,0 40,0 30,0
12. Elaborarea studiului privind perceptiile cetățenilor cu
privire la respectarea drepturilor omului în Republicii Moldova
150,0
13. Monitorizarea activității de prevenire a torturii și a relelor
tratamente
300,0 300,0 300,0
14. Elaborarea instrumentelor de lucru privind monitorizarea
locurilor de privare de libertate și organizarea instruirilor
pentru persoanele din grupurile vizate
300,0 300,0 300,0
94
15. Organizarea instruirilor în domeniul drepturilor omului
pentru grupurile țintă
200,0 200,0 200,0
16. Promovarea principiilor de Bună guvernare 200,0 200,0 200,0
17. Crearea platformei online în domeniul drepturilor omului 140,0 140,0 140,0
18. Dezvoltarea și implementarea conceptului de emisiune TV
în domeniul drepturilor omului
400,0 400,0 400,0
19. Elaborarea și realizarea studiilor privind evaluarea
percepției populației referitor la activitatea OAP
60,0 60,0
20. Realizarea politicii electorale (votul electronic, soft-uri
licențiate)
3188,2 1000,0 1000,0
21. Elaborarea/dezvoltarea Subsistemului Informațional
Votarea prin Internet
10000,0
22. Dezvoltarea, reînnoirea și extinderea infrastructurii Data
Center, remodelarea aplicații existente – RSA (Registrul de
Stat al Alegătorilor) și a modulelor din SIAS „Alegeri”
1000,0 1000,0
23. Alegeri locale noi, de 2 ori pe an 1000,0 1000,0
24. Procurarea uniformei, încălțămintei pentru colaboratorii
vamali
5000,0 5000,0 5000,0
25. Procurarea accelatoarelor liniare pentru Rapiscane 9000,0 13500,0
26. Procurarea aclimatizatoarelor pentru camenra de păstrare a
serverelor (modului 2)
1000,0
27. Achiziționarea tehnicii de calcul 2000,0
28. Dezvoltarea SI și modernizarea infrastructurii IT (SV) 20040,0
29. Achitarea indemnizației zilnice pentru funcționarii vamali
care exercită atribuțiile de serviciu pe frontiera moldo-
ucraineană(PV Novosavitcaia -Cuciurgani - 18 unități și
Goianul Nou Platonova 16 unitati)
2448,0 2448,0 2448,0
30. Indemnizatiile angajatilor SV in misiunile diplomatice 1291,0 1347,1 1386,1
31. Asigurarea funcționalității Serviciului Fiscal de Stat
(reparații curente, reparații capitale, procurarea autoturismelor
în număr de 10 unități, procurarea calculatoarelor în număr de
250 unități, aparatelor multifuncționale - 100, echipamentului
multifuncțional, procurarea combustibilului și a materialelor de
uz gospodăresc și rechizite de birou).
15215,0 15215,0 15215,0
32. Asigurarea activității Curții Constituționale 326,9
33. Implementarea Proiectului ”Înregistrare funciară, evaluare
și impozitare”
1699,0 17970,0 55530,0
34. Ajustari la TDC 14865,8 18248,0
35. Proiectul ”consolidarea cadrului instituțional al Republicii
Moldova în domeniul migrației și dezvoltarii”
69,3
36. Proiectul ”Suport pentru Secretariatul tehnic comun a
Programului Operațional Comun România - Republica
Moldova 2014-2020”
4155,0
C. Măsuri de politici noi 27477,7 27477,7 27477,7
1. Crearea stocurilor minime de urgență a produselor petroliere 20000,0 20000,0 20000,0
2. Reorganizarea instituției publice Baza Auto a Cancelariei de
Stat
1137,7 1137,7 1137,7
3. Asigurarea activității corpului de deputați în condile noi
(circumscriptii)
6340,0 6340,0 6340,0
95
TOTAL pe sector, dintre care 4210498,2 4165488,5 4061500,0
A. Măsurile de politici - în curs de desfășurare care au
acoperire financiara in linia de baza
4089446,0 4033437,4 3920267,7
B. Măsurile de politici – acceptate suplimentar la linia de
bază
93574,5 104573,4 113754,6
C. Masuri de politici noi 27477,7 27477,7 27477,7
SECTORUL ”AFACERI EXTERNE”
Principalele prioritati sectoriale
Promovarea intereselor naţionale prin intermediul antenelor diplomatice.
Asigurarea onorării angajamentelor RM în organizațiile internaționale.
A. Măsurile de politici - în curs de desfășurare care au
acoperire financiara in linia de baza TOTAL
430004,8 455068,4 469783,9
B. Măsurile de politici – acceptate suplimentar la linia de
bază – TOTAL, din care:
1405,5 2515,0 2515,8
1. Lucrări de reparație a sediilor Ambasadelor RM în
Germania, Cehia, Belgia
1405,5 2515,0 2515,8
C. Măsuri de politici noi 28000,0 16000,0 17518,8
1. Consolidarea și modernizarea activității MAEIE (extinderea
serviciilor oferite cetățenilor de misiunile diplomatice și
consulatele Republicii Moldova prin intermediul TIC)
18000,0 1000,0 1000,0
2. Implementarea proiectelor de investiții capitale ( construcția
Misiunii diplomatice în Belarus)
10000,0 15000,0 16518,8
TOTAL pe sector, dintre care: 459410,3 473583,4 489818,5
A. Măsurile de politici - în curs de desfășurare care au
acoperire financiara in linia de baza
430004,8 455068,4 469783,9
B. Măsurile de politici – acceptate suplimentar la linia de
bază
1405,5 2515,0 2515,8
C. Masuri de politici noi 28000,0 16000,0 17518,8
SECTORUL ”APARAREA NATIONALA”
Principalele prioritati sectoriale
Dezvoltarea și modernizarea capacității de apărare a Armatei Naționale
Creșterea și menținerea contribuției Republcii Moldova la misiunile și operațiile internaționale cu privire la
consolidarea păcii.
A. Măsurile de politici - în curs de desfășurare care au
acoperire financiara in linia de baza TOTAL
664633,0 673515,0 689578,3
B. Măsurile de politici – acceptate suplimentar la linia de
bază – TOTAL, din care:
2766,0 4014,0 5256,0
1. Intensificarea relațiilor de cooperare cu partenerii externi 1500,0 2700,0 3900,0
2. Implementarea Acordului de participare a RM la
operațiunile de gestionare a crizelor ale UE
1266,0 1314,0 1356,0
C. Măsuri de politici noi 104823,0 215865,0 293000,0
1. Majorarea treptată a numărului de efectiv cu militari prin
contract
69625,0 181025,0 260160,0
2. Achitarea indemnizației pentru inchirierea spatiului locativ 18000,0 18000,0 18000,0
3. Reconsiderarea serviciului de pază și asigurare 1800,0 1450,0 1450,0
96
4. Creșterea și menținerea contribuției la misiunile și operațiile
internaționale cu privire la consolidarea păcii
3398,0 3390,0 9390,0
5. Perfecţionarea şi modernizarea centrelor de instruire 10000,0 10000,0 2000,0
6. Îmbunătățirea și dezvoltarea sistemului logistic 2000,0 2000,0 2000,0
TOTAL pe sector, dintre care: 772222,0 893394,0 987834,3
A. Măsurile de politici - în curs de desfășurare care au
acoperire financiara in linia de baza
664633,0 673515,0 689578,3
B. Măsurile de politici – acceptate suplimentar la linia de
bază
2766,0 4014,0 5256,0
C. Masuri de politici noi 104823,0 215865,0 293000,0
SECTORUL ”ORDINEA PUBLICĂ”
Domeniul ”Ordinea publică”
Principalele prioritati pe domeniu
Reforma organelor de menținere a ordinii publice
Fortificarea managementului frontierei de stat
Dezvoltarea capabilităților de intervenție în caz de incendii și situații de urgență
A. Măsurile de politici - în curs de desfășurare care au
acoperire financiara in linia de baza TOTAL
2424876,2 2364822,5 2354821,2
B. Măsurile de politici – acceptate suplimentar la linia de
bază – TOTAL, din care:
266857,4 256355,0 166217,5
1. Dezvoltarea, dotarea, îmbunătățirea infrastructurii și
capacităților funcționale ale subdiviziunilor Poliției
104885,0 87700,0 45700,0
2. Asigurarea comunicațiilor fiabile și eficiente pentru scopuri
operaționale în cadrul Poliției
46000,0 38000,0 28000,0
3. Dotarea laboratorului de expertiză genetico-judiciară (ADN) 29000,0 4300,0
4. Consolidarea capacităților în domeniul prevenirii și
combaterii criminalității organizate și transfrontaliere
2000,0 3400,0 800,0
5. Elaborarea sistemului Informațional Integrat de gestiune a
dosarului electronic a cauzei penale
950,0
6. Consolidarea bazei tehnico-materiale, informaţionale,
îmbunătăţirea infrastructurii şi capacităţilor de dotare logistică
pentru asigurarea funcţionalităţii Departamentului Trupelor de
Carabinieri.
15000,0 15000,0 15000,0
7. Dotarea echipei specializate de intervenţie (INSARAG),
capabile să intervină peste hotarele Republicii Moldova
4943,6
8. Consolidarea patrulării comune a frontierei de stat cu
reprezentanţii Serviciului Grăniceresc de Stat al Ucrainei
10000,0 8000,0
9. Extinderea numărului punctelor de trecere a frontierei
gestionate în comun cu autorităţile de frontieră ale statelor
vecine (echipament special)
8314,3 3314,3
10. Implementarea, inclusiv prin intermediul proiectelor de
asistență externă, a tehnologiilor moderne de control al
frontierei și schimb de informații
5000,0 5000,0 5000,0
11. Asigurarea condițiilor optimale de activitate a polițiștilor de
frontier
4000,0 4000,0 4000,0
12. Extinderea acoperirii radio a sistemului de comunicații
(TETRA) al Poliţiei de Frontieră pe segmentul moldo-
ucrainean al frontierei
9000,0 9000,0 9000,0
13. Dezvoltarea SIA „AFIS” (înregistrarea dactiloscipocă) 5443,0 4786,0 4470,0
14. Asigurarea funcționării rețelelor de telecomunicații 7500,0 8000,0 9000,0
15. Întreținerea rețelei de comunicații „TETRA” 2900,0 4300,0 4900,0
97
16. Consolidarea şi dezvoltarea Sistemului informaţional
integrat automatizat „Migraţie şi Azil”
2500,0 2100,0 1850,0
17. Fortificarea capacităților în domeniul migrației și azilului 2451,5 2431,5 2431,5
18. Elaborarea instrumentelor de evaluare şi coordonare a
acţiunilor autorităţilor statului în cazul situaţiilor de aflux
sporit de migranţi
1518,0 744,0 766,0
19 .Finalizarea obiectelor de investitii capitale 3000,0
20. Contributia Guvernului la implementarea proiectelor
finantate din surse externe
1452,0 1579,2 1000,0
21. Achitarea indemnizatieie pentru inchirierea spatiului
locativ functionalilor publici cu statut special
30000,0 30000,0 30000,0
C. Măsuri de politici noi 64547,5 43524,2 27500,0
1 .Consolidarea capacităţilor de prim răspuns a subdiviziunilor
Poliţiei la cazurile chimice, biologice, radiologice și nucleare
(CBRN)
5267,5 2228,0
2. Crearea Sistemului de înştiinţare a populaţiei despre apariţia
pericolelor de producere a situaţiilor excepţionale (în baza
tehnologiei CellBroadcast)
2500,0
3. Implementarea sistemului avansat de informații despre
pasagerei (APIS) în Aeroportul Internațional Chișinău
13500,0 2500,0 2500,0
4. Mentenanța infrastructurii TETRA care va fi creată la Faza
II
5000,0 5000,0 5000,0
5. Mentenanța sistemelor fixe de supraveghere 10000,0 10000,0 10000,0
6. Mentenanța complexelor mobile de observație și detectare 6000,0 6000,0 6000,0
7. Optimizarea proceselor și implementarea managementului
calității în cadrul PF
1000,0 500,0 500,0
8. Mentenanța sistemelor informationale aflate in gestiune
(Birou Migratie si Azil)
500,0 500,0 500,0
9. Dotarea cu aparate poligraf a MAI și instruirea
poligrafologilor
1680,0
10. Initierea obiectelor de investitii capitale 16100,0 13796,2
11. Dezvoltarea capacităților chinologice pentru sprijinirea
misiunilor de diferite categorii ale structurilor de ordine si
securitate publică prin constituirea Centrului Chinologic al
Ministerului Afacerilor Interne
3000,0 3000,0 3000,0
TOTAL pe domeniu, dintre care: 2756281,1 2664701,7 2548538,7
A. Măsurile de politici - în curs de desfășurare care au
acoperire financiara in linia de baza
2424876,2 2364822,5 2354821,2
B. Măsurile de politici – acceptate suplimentar la linia de
bază
266857,4 256355,0 166217,5
C. Masuri de politici noi 64547,5 43524,2 27500,0
Domeniul ”Securitatea națională”
Principalele prioritati pe domeniu
Consolidarea domeniului securității naționale
A. Măsurile de politici - în curs de desfășurare care au
acoperire financiara in linia de baza TOTAL
441734,5 445842,8 450399,0
B. Măsurile de politici – acceptate suplimentar la linia de
bază – TOTAL, din care:
4000,0
1. Procurarea motocicletelor 1500,0
2. Procurarea tehnicii de supraveghere (centrul de
monitorizare)
2500,0
98
C. Măsuri de politici noi 28450,0 15935,5 17023,6
1. Crearea și dezvoltarea sistemelor informaționale, asigurarea
protecției informației
16000,0 8000,0 6000,0
2. Asigurarea cu mijloace special 1600,0
3. Crearea Platformei Ofiţerilor de Legătură 2100,0 2163,0 2227,9
4. Crearea centrului de analiză a riscurilor 250,0 257,5 265,2
5. Procurarea aplicației ITC Reactor 500,0 515,0 530,5
6. Inițierea proiectelor de investiții capitale 8000,0 5000,0 8000,0
TOTAL pe domeniu, dintre care: 474184,5 461778,3 467422,6
A. Măsurile de politici - în curs de desfășurare care au
acoperire financiara in linia de baza
441734,5 445842,8 450399,0
B. Măsurile de politici – acceptate suplimentar la linia de
bază
4000,0
C. Masuri de politici noi 28450,0 15935,5 17023,6
TOTAL pe sector, dintre care: 3230465,6 3126480,0 3015961,3
A. Măsurile de politici - în curs de desfășurare care au
acoperire financiara in linia de baza
2866610,7 2810665,3 2805220,2
B. Măsurile de politici – acceptate suplimentar la linia de
bază
270857,4 256355,0 166217,5
C. Masuri de politici noi 92997,5 59459,7 44523,6
SECTORUL ”JUSTIȚIE”
Principalele prioritati sectoriale
Asigurarea calității actului justiției
A. Măsurile de politici - în curs de desfășurare care au
acoperire financiara in linia de baza TOTAL
969030,4 1057532,4 1104525,7
B. Măsurile de politici – acceptate suplimentar la linia de
bază – TOTAL, din care:
53882,1 88546,3 95505,0
1 .Instruirea înițială și continuă a poligrafilor antrenați în
verificarea candidațiilor la funcțiile de judecător(odata la 2 ani)
și dotarea CSM cu aparat poligraf
450,0 300,0
2. Dezvoltarea, implimentarea și integrarea Sistemului
Informațional Automatizat "e-Dosar"
20329,2 21300,3 14200,3
3. Coonsolidarea capacităților instituționale ale procuraturii 5000,0
4. Fortificarea capacităților CSP și a Colegiilor din subordine
prin procurarea de autoturisme
900,0
5. Dotarea cu sisteme electronice si crearea paginii web a CSP 492,0
6. Instalarea sistemelor de control acces pentru asigurarea
securității instituției
170,0
7. Dotarea CSP cu aparat poligrafic 135,0
8. Perfecționarea continuie a membrilor Colegiilor subordonate
și angajaților Aparatului CSP
203,0 213,1 223,7
9 .Extinderea rețelei de parajuriști 251,0 501,9 752,8
10. Revizuirea cuantumului remunerării avocaților care acordă
asistență juridică garantată de stat
17792,4 35584,8 35584,8
11. Achiziția echipamentului modern necesar pentru cercetări
și investigații și pregătirea profesională a experților pentru
efectuarea genurilor noi de expertize
6596,1
12. Identificarea și achiziționarea spațiilor necesare pentru
activități de asistență și consiliere
3201,0 431,0
99
13. Dezvoltarea bazei tehnico-materiale prin achiziționarea a 3
microbuse cu remorcă, pentru asigurarea atelierilor comunitare
de executare a pedepsei în folosul comunității
515,2 515,2 515,2
14. Crearea Centrului de Monitorizare Electronică și
achiziționarea echipamentelor necesare pentru monitorizarea
electronică
316,0
15. Dotarea cu mobilier și echipament a judecătoriilor 16928,2
16. Implementarea proiectelor de investitii capitale 25000,0 27000,0
17. Reconstrucția clădirii Judecătoriei Chișinău,sediul
Buiucani,bd.Ștefan cel Mare și Sfînt nr.200, mun. Chișinău
2531,2
C. Măsuri de politici noi 3604,7 8500,0 8500,0
1. Crearea sistemului electronic de circulație a documentelor
interinstituționale în cadrul CSM și instanțelor judecătorești
1700,0 8500,0 8500,0
2. Elaborarea Sistemului informațional automatizat: Registrul
informației privind evaluarea performanțelor procurorilor;
Registrul informației privind selecția și cariera procurorilor;
Registrul informației privind cadrul disciplinar; Registrul
informației privind gestionarea documentelor; Registrul
informației privind resursele umane.
125,0
3. Crearea conditiilor de acces a persoanelor cu dizabilitati in
instantele judecatoresti
1779,7
TOTAL pe sector, dintre care: 1026517,2 1154578,7 1208530,7
A. Măsurile de politici - în curs de desfășurare care au
acoperire financiara in linia de baza
969030,4 1057532,4 1104525,7
B. Măsurile de politici – acceptate suplimentar la linia de
bază
53882,1 88546,3 95505,0
C. Masuri de politici noi 3604,7 8500,0 8500,0
SECTORUL ”PENITENCIARE”
Principalele prioritati sectoriale
Dezvoltarea capacităților și infrastructurii sistemului penitenciar și a condițiilor de detenție
A. Măsurile de politici - în curs de desfășurare care au
acoperire financiara in linia de baza TOTAL
709297,4 983279,2 963672,3
B. Măsurile de politici – acceptate suplimentar la linia de
bază – TOTAL, din care:
29417,5 32618,5 18377,1
1. Crearea infrastructuri pentru desfășurarea ședințelor online
în 17 instituții penitenciare
680,0
2. Îmbunătățirea condițiilor de muncă a angajaților sistemului
penitenciar
6000,0 4000,0 3254,0
3. Crearea mecanismului de evaluare și planificare
individualizată a executării pedepsei
365,0 50,0 50,0
4. Identificarea și amenajarea încăperilor pentru desfășurarea
activităților de educație
766,5 766,5 1073,1
5. Desfășurarea lucrărilor de reamenajare a spațiilor locative și
de primblare cu capacitate mare în spații cu capacitate mai
mica
10000,0 10000,0
6. Achiziționarea și modernizarea mijloacelor auto utilizate
pentru transportarea persoanelor private de libertate
801,0 802,0
7. Implementarea sistemului de achiziție din comunitate a
serviciilor de asistență medicală a deținuților
3000,0 3000,0
8. Îmbunătățirea finanțării serviciilor de sănătate prestate
persoanelor deținute
2805,0 3000,0 3000,0
9. Initierea obiectelor de investitii capitale 3000,0 11000,0 11000,0
100
10. Achiziționarea unei autospeciale pentru Depașamentul cu
destinație Specială Pantera
2000,0
TOTAL pe sector, dintre care: 738714,9 1015897,7 982049,4
A. Măsurile de politici - în curs de desfășurare care au
acoperire financiara in linia de baza
709297,4 983279,2 963672,3
B. Măsurile de politici – acceptate suplimentar la linia de
bază
29417,5 32618,5 18377,1
SECTORUL ”SERVICII ECONOMICE GENERALE”
Domeniul ”Infrastructura calităţii şi protecția consumatorilor”
Principalele prioritati sectoriale
Asigurarea unui nivel înalt de protecție a consumatorilor și consolidarea capacităţilor instituționale de
supraveghere a pieței
Diminuarea riscurilor de avarii industriale la obiectele industrial-periculoase, accidente tehnice și de muncă la
obiectele în construcții, incendii sau alte situații grave, precum și perfecționarea sistemului instituțional
Asigurarea adoptării integrale într-un ritm accelerat a standardelor europene și internaționale în calitate de
standarde moldovenești în conformitate cu prevederile Acordului de Asociere RM-UE
Dezvoltarea sistemului național de metrologie prin asigurarea trasabilității și confirmarea capabilităților de
măsurare ale Republicii Moldova pe plan internațional
Consolidarea capacităților instituționale ale Centrului Naţional de Acreditare (MOLDAC) în scopul menținerii
statutului de semnatar a Acordului de recunoaștere multilaterală cu Cooperarea Europeană pentru Acreditare EA
BLA, menținerii statutului de semnatar Acordului ILAC-MRA, precum și semnarea și menținerea acordului IAF-
MRA
A. Măsurile de politici - în curs de desfășurare care au
acoperire financiara in linia de baza TOTAL
47646,3 48224,4 48890,8
B. Măsurile de politici – acceptate suplimentar la linia de
bază – TOTAL, din care:
15520,3 6420,6 6640,9
1. Creșterea capabilităților de măsurare și confirmarea lor, prin
dezvoltarea BNE (dotarea cu etaloane itinerante și soft)
2700,0
2. Îmbunătățirea condițiilor de utilizare a BNE prin asigurarea
condițiilor exigente de mediu (vibrație, cîmpuri
electromagnetice, șocuri mecanice, reparația laboratoarelor)
500,0
3. Asigurarea activităţii de colaborare a MOLDAC cu
Organizațiile Europene Internaționale și Regionale
(MOLDAC)
120,0 120,0 120,0
4. Asigurarea funcționalității și transparenței în activitatea
Agenției pentru Supraveghere Tehnică, dintre care:
a) crearea şi întreținerea soft-urilor de evidență necesare pe
domeniile de activitate ale AST;
b) procurarea activelor imobilizate (utilaje, echipamente și
mijloacelor de transport);
c) acoperirea majorărilor cheltuielilor pentru locaţiunea și
întreținerea încăperilor de serviciu.
5200,0 1500,0 1500,0
5. Asigurarea funcționării Sistemului de schimb rapid de
informații cu privire la produsele nealimentare periculoase
între autoritățile de supraveghere a pieței la nivel național
120,0 60,0 60,0
6. Elaborarea și menținerea paginii web a APCSP 80,0 30,0 30,0
7. Achiziționarea serviciilor de asistență tehnică, dezvoltare și
mentenanță software a Programului INSPECT și Programului
contabil 1C, pentru asigurarea operării/ procesării/ evidenței
/păstrării datelor cu privire la activitatea APCSP, precum și
achiziționarea semnăturilor digitale pentru accesarea securizată
a RSC-ului
220,3 95,6 95,9
101
8. Asigurarea funcționalității APCSP:
a) închirierea sediului pentru desfășurarea activității de bază a
APCSP: oficii, laboratoare de testare expres, sală de ședințe,
spații auxiliare (arhivă, depozit, sală server), call- centru, birou
de audiență a consumatorilor;
b) procurarea mobilierului pentru crearea condițiilor adecvate
de muncă, conform normelor stabilite;
c) procurarea tehnicii de calcul (laptopuri, computere,
scannere, printere color) și deservirea tehnică;
d) modernizarea Centrului APCSP (call- centru) de recepție
24/24 a apelurilor telefonice.
4760,0 3495,0 3715,0
9. Achiziționarea unui automobil specializat pentru
transportarea echipamentelor - test în teren și mentenanța
acestuia
470,0 50,0 50,0
10. Efectuarea testărilor prin plasarea probelor de arbitraj, în
laboratoare acreditate, inclusiv peste hotarele țării
1000,0 1000,0 1000,0
11. Elaborarea și menținerea softului pentru crearea bazei de
date a agenților economici pasibili controlului cu racordarea la
registrele altor autorități (ASP, BNS, SFS, Serviciul vamal) și
RSC
350,0 70,0 70,0
TOTAL pe domeniu 63166,6 54645,0 55531,7
A. Măsurile de politici - în curs de desfășurare care au
acoperire financiara in linia de baza
47646,3 48224,4 48890,8
B. Măsurile de politici – acceptate suplimentar la linia de
bază
15520,3 6420,6 6640,9
Domeniul ”Dezvoltarea sectorului privat”
Principalele prioritati sectoriale
1. Ameliorarea climatului investițional și promovarea imaginii Republicii Moldova ca destinație pentru investițiile
străine directe.
2. Sporirea capacităților de export ale producătorilor autohtoni și asigurarea valorificării potențialului de export
pe piața mondială, în special pe piața Uniunii Europene.
3. Îmbunătățirea sistemului de dezvoltare a forței de muncă pentru sectoarele prioritare orientate spre export
4. Facilitarea dezvoltării sectorului întreprinderilor mici și mijlocii (ÎMM)
A. Măsurile de politici - în curs de desfășurare care au
acoperire financiara in linia de baza TOTAL
198879,7 180803,4 179975,0
B. Măsurile de politici – acceptate suplimentar la linia de
bază – TOTAL, din care:
62203,7 93383,2 68230,3
1. Elaborarea și implementarea unui program de stimulare a
înființării și dezvoltării afacerilor de către tineri, în special în
zonele rurale „Start-up Moldova” (ODIMM).
10000,0 10000,0 10000,0
2. Elaborarea și implementarea unui program de susținere a
afacerilor cu potențial de creștere înalt și internaționalizarea
acestora (ODIMM).
10000,0 20000,0
3. Elaborarea și implementarea unui program de adaptare a
IMM-lor la „economia verde”.
5000,0 10000,0 15000,0
4. Susținerea mediului privat prin identificarea și
implementarea modelelor de investiții inovative (venture
capital, crowdfunding și businessangels).
1300,0 1300,0
5. Participarea Republicii Moldova la Expoziția Mondială
”Expo 2020 Dubai” (20.10.2020 - 10.04.2021, or. Dubai,
EAU)
20903,7 12083,2 3230,3
6. Dezvoltarea utilităților zonelor economice libere 15000,0 20000,0 20000,0
7. Implementarea unui program de susținere a furnizorilor
locali - suport pentru conectarea furnizorilor locali la
corporațiile multinaționale investitoare în Moldova
(APIP+ZEL ”Balti”).
20000,0 20000,0
TOTAL pe domeniu, dintre care: 261083,4 274186,6 248205,3
102
A. Măsurile de politici - în curs de desfășurare care au
acoperire financiara in linia de baza
198879,7 180803,4 179975,0
B. Măsurile de politici – acceptate suplimentar la linia de
bază
62203,7 93383,2 68230,3
Domeniul Agenţiei Relaţii Funciare şi Cadastru
Principalele prioritati sectoriale
Delimitarea terenurilor proprietate publică
Eroziunea şi degradarea solurilor
Sistemul de evaluare şi impozitare a bunurilor imobile
Asigurarea necesităţilor de Stat în producţie şi informaţie topo-geodezică şi cartografică
Demarcarea frontierii de stat între Republica moldova şi Ucraina .
A. Măsurile de politici - în curs de desfășurare care au
acoperire financiara in linia de baza TOTAL
28220,0 27505,5 25152,7
B. Măsurile de politici – acceptate suplimentar la linia de
bază – TOTAL, din care:
35000,0 91500,0 90000,0
1. Delimitarea terenurilor proprietate publică 30000,0 90000,0 90000,0
2. Crearea SIA ROITE 5000,0
3. Sistem Informational de referintă „e-Harta digitală generală
a RM”
1500,0
TOTAL pe domeniu, dintre care: 63220,0 119005,5 115152,7
A. Măsurile de politici - în curs de desfășurare care au
acoperire financiara in linia de baza
28220,0 27505,5 25152,7
B. Măsurile de politici – acceptate suplimentar la linia de
bază
35000,0 91500,0 90000,0
Domeniul forței de muncă
A. Măsurile de politici - în curs de desfășurare care au
acoperire financiara in linia de baza TOTAL
52853,9 53976,7 55272,5
B. Măsurile de politici – acceptate suplimentar la linia de
bază – TOTAL, din care:
1659,2 69,7 69,7
1. Crearea, întreținerea și acualizarea permanentă a sistemului
e-learning
1080,5 46,9 46,9
2. Creare, întreținerea Registrului electronic de evidență a
zilierilor
456,2 22,8 22,8
3. Editarea și eliberarea contra cost a Restrului de evidență a
zilierilor
122,5
C. Măsuri de politici noi 15620,0 17920,0 8170,0
1. Realizarea analizelor (cercetărilor), publicațiilor în cadrul
Observatorului Pieții Muncii, începînd cu anul 2021
570,0 570,0 570,0
2. Ajustarea Sistemului Informațional Automatizat ”Piața
Forței de Muncă” (SIA ”PFM”)
15050,0 17350,0 7600,0
TOTAL domeniu , dintre care:
A. Măsurile de politici - în curs de desfășurare care au
acoperire financiara in linia de baza
52853,9 53976,7 55272,5
B. Măsurile de politici – acceptate suplimentar la linia de
bază
1659,2 69,7 69,7
C. Masuri de politici noi 15620,0 17920,0 8170,0
TOTAL pe sector, dintre care: 457603,1 519803,5 482401,9
A. Măsurile de politici - în curs de desfășurare care au
acoperire financiara in linia de baza
327599,9 310510,0 309291,0
B. Măsurile de politici – acceptate suplimentar la linia de
bază
114383,2 191373,5 164940,9
C. Masuri de politici noi 15620,0 17920,0 8170,0
SECTORUL ”TRANSPORT”
103
Principalele prioritati sectoriale
Asigurarea dezvoltării și implementării politicii naționale durabile în domeniul transporturilor și infrastructurii.
Dezvoltarea și menținerea infrastructurii drumurilor publice în condiții de siguranță.
Monitorizarea implementării politicii privind siguranța rutieră.
Dezvoltarea transportului naval
Promovarea politicilor de susținere financiară a domeniului transport feroviar
Dezvoltarea Infrastructurii feroviare
A. Măsurile de politici - în curs de desfășurare care au
acoperire financiara in linia de baza TOTAL
5187653,6 5776792,7 3675898,5
B. Măsurile de politici – acceptate suplimentar la linia de
bază – TOTAL, din care:
31612,1 41770,6 51939,6
1. Crearea Fondului pentru siguranță rutieră și asigurarea
resurselor financiare necesare pentru activitate
30000,0 40000,0 50000,0
2. Susținerea activității portului Giurgiulești în contextul creării
Agenției Navale
978,5 978,5 978,5
3. Susținerea de stat a activității Bacului Molovata, deoarece a
apărut necesitatea de întreținere și reparație a împingătoarelor,
acestea fiind cu termen depășit de operare
618,6 788,6 958,6
4. Subvenționarea transportului feroviar public de pasageri
pentru beneficiari de înlesniri
15,0 3,5 2,5
C. Măsuri de politici noi 3100,0 3100,0
1. Reparația podului rutier peste rîul Nistru (sat.Gura Bîcului -
Bîcioc)
3000,0 3000,0
2. Elaborarea actelor normative în domeniul transportului rutier 100,0 100,0
,
TOTAL pe sector, dintre care: 5222365,7 5821663,3 3727838,1
A. Măsurile de politici - în curs de desfășurare care au
acoperire financiara in linia de baza
5187653,6 5776792,7 3675898,5
B. Măsurile de politici – acceptate suplimentar la linia de
bază
31612,1 41770,6 51939,6
C. Masuri de politici noi 3100,0 3100,0
SECTORUL ”ENERGETICA”
Principalele prioritati sectoriale
Asigurarea securităţii aprovizionării cu gaze naturale prin diversificarea căilor şi surselor de alimentare,
concomitent cu consolidarea rolului Republicii Moldova de culoar de tranzit biderecțional al gazelor naturale
Asigurarea securităţii aprovizionării cu energie electrică și consolidarea rolului Republicii Moldova de culoar de
tranzit al energiei electrice.
Crearea unei platforme de generare a energiei electrice şi termice prin asigurarea retehnologizării şi încălzirii
centralizate eficiente, cu utilizarea tehnologiei de cogenerare
Îmbunătăţirea eficienţei energetice şi creşterea nivelului de valorificare a surselor de energie regenerabile către
anul 2020.
A. Măsurile de politici - în curs de desfășurare care au
acoperire financiara in linia de baza TOTAL
318840,5 434719,6 325575,5
B. Măsurile de politici – acceptate suplimentar la linia de
bază – TOTAL, din care:
13592,0
1. Asigurarea implementării proiectului construcției
gazoductului Ungheni-Chișinău (contribuția Guvernului)
13592,0
C. Măsuri de politici noi 460000,2 667359,5 458999,9
1. Finanțarea proiectelor de eficiență energetică prin
intermediul Schemei de obligații de eficiență energetică
400000,0 400000,0
2. Îmbunătățirea eficienței energetice a clădirilor publice și
rezidențiale din Republica Moldova
60000,2 267359,5 458999,9
TOTAL pe sector, dintre care: 792432,7 1102079,1 784575,4
A. Măsurile de politici - în curs de desfășurare care au
acoperire financiara in linia de baza
318840,5 434719,6 325575,5
104
B. Măsurile de politici – acceptate suplimentar la linia de
bază
13592,0
C. Masuri de politici noi 460000,2 667359,5 458999,9
SECTORUL ”INDUSTRIE ȘI CONSTRUCȚII”
Principalele prioritati sectoriale
Armonizarea documentelor normative naționale în domeniul construcțiilor cu standardele europene
Sporirea performanței energetice a clădirilor
A. Măsurile de politici - în curs de desfășurare care au
acoperire financiara in linia de baza TOTAL
63672,5 64785,1 66135,7
B. Măsurile de politici – acceptate suplimentar la linia de
bază – TOTAL, din care:
12132,1 12411,4 12411,4
1. Lucrările de remediere (decontaminarea) a localităților
poluate cu produse petroliere în satele Lunga și Mărculești
1181,0 1181,0 1181,0
2. Implementarea foilor de parcurs pentru adoptarea şi
implementarea standardelor europene în domenii specifice
(Eurocoduri – standarde europene pentru proiectarea
structurilor; performanța energetică a clădirilor; securitate şi
sănătate pe şantiere etc.) –elaborarea proiectului Normativului
în construcții „Norme de proiectare, construcţie şi exploatare a
depozitelor de deşeuri”
3000,0 3000,0 3000,0
3. Elaborarea sistemului de documente normative în construcții 6995,8 6995,8 6995,8
4. Dezvoltarea sectorului studierii, folosirii și protecției
subsolului (Buget lucrărilor de monitorizare a apelor subterane
și al proceselor geologice exogene)
955,3 1234,6 1234,6
TOTAL pe sector, dintre care: 75804,6 77196,5 78547,1
A. Măsurile de politici - în curs de desfășurare care au
acoperire financiara in linia de baza
63672,5 64785,1 66135,7
B. Măsurile de politici – acceptate suplimentar la linia de
bază
12132,1 12411,4 12411,4
SECTORUL ”TEHNOLOGII INFORMATIONALE SI COMUNICATII”
Principalele prioritati sectoriale
Îmbunătățirea conectivității și accesului la rețea
Operaționalizarea Sistemului Informațional Automatizat 112
Creșterea nivelului de securitate cibernetică și sporirea siguranței on-line
Consolidarea și modernizarea infrastructurii de comunicații poștale
A. Măsurile de politici - în curs de desfășurare care au
acoperire financiara in linia de baza TOTAL
72478,9 63978,9 63978,9
B. Măsurile de politici – acceptate suplimentar la linia de
bază – TOTAL, din care:
20002,7 22052,7 13002,7
1. Dotarea cu convertoare pentru televiziunea digitală terestră a
familiilor beneficiare de ajutor social
10000,0
2. Achitarea cotizației de membru CEPT (Conferinţa
Europeană a Administraţiilor Poştale şi de Comunicaţii)
2,7 2,7 2,7
3. Instalarea punctelor de prezenţă a fibrei optice în toate
localitățile cu primării, care nu dispun de conexiune la rețelele
magistrale de fibră optică şi crearea reţelelor de comunicaţii
electronice în bandă largă NGA
10000,0 22050,0 13000,0
TOTAL pe sector, dintre care: 92481,6 86031,6 76981,6
A. Măsurile de politici - în curs de desfășurare care au
acoperire financiara in linia de baza
72478,9 63978,9 63978,9
B. Măsurile de politici – acceptate suplimentar la linia de
bază
20002,7 22052,7 13002,7
SECTORUL ”PROTECTIA SOCIALĂ”
105
Principalele priorități sectoriale
Reforma incluziunii sociale a persoanelor cu dizabilități
Sustenabilitatea sistemului public de asigurări sociale
Îmbunătățirea politicilor de susținere financiară a familiilor cu copii și protecția copiilor în situație de risc și a
copiilor separați de părinți
Susținerea socială a persoanelor cu venituri mici și a persoanelor în etate
Asigurarea abordării complexe a egalității între femei și bărbați
A. Măsurile de politici - în curs de desfășurare care au
acoperire financiara in linia de baza TOTAL
22,081,132.8 23,082,954.4 24,166,856.4
B. Măsurile de politici – acceptate suplimentar la linia de
bază – TOTAL, din care:
32,166.2 36,455.9 13,603.5
1. Procurarea serviciilor psihologice pentru victimele
infracțiunii
90.0 135.0 180.0
2. Asigurarea procesului de instruire inițială și continuă a
angajaților din domeniul protecției sociale
2,221.0 2,221.0 2,221.0
3. Asigurarea integrării şi participării depline a persoanelor în
etate în societate (programe de granturi, crearea și extinderea
organizațiilor de suport etc)
433.0 433.0 433.0
4. Realizarea Studiului cu privire la structura familiei și
numărul de copii doriți
5,000.0 1,000.0
5. Implementarea Programului național de dezinstituționalizare
a persoanelor cu dizabilități intelectuale și psihosociale din
instituțiile rezidențiale
14,022.2 20,066.9 8,469.5
6. Prestarea serviciilor de reabilitare profesională pentru
persoanele cu dizabilități
3,400.0 5,600.0 2,300.0
7.Tratament balneosanatorial salariaților 7,000.0 7,000.0
C. Măsuri de politici noi 460,742.4 715,092.8 830,507.2
1. Implementarea serviciului „Asistență telefonică gratuită și
accesibilă pentru persoanele cu dizabilități”
900.0 900.0 900.0
2. Stabilirea indemnizațiilor de asigurări sociale, angajaților
structurilor de forță în conformitate cu prevederile Legii nr.
289-XV din 22 iulie 2004 privind indemnizaţiile pentru
incapacitate temporară de muncă şi alte prestaţii de asigurări
sociale
70,905.6 77,287.2 84,783.9
3. Finanțarea măsurilor active noi, conform noii Legi privind
promovarea ocupării forței de muncă
70,000.0 70,000.0 70,000.0
4. Instituirea din 2020 a opțiunii suplimentare de acordare
graduală a indemnizației de creștere a copilului pînă la vîrsta
de 3 ani: 1 an - 60%, al 2-lea an - 30%, al 3-lea an neplătit
39,651.0 39,651.0
5. Majorarea începînd cu anul 2019, cu 100 lei a indemnizației
lunare pentru întreținerea copilului în cazul persoanelor
neasigurate până la împlinirea vârstei de 2 ani și cu 50 lei a
indemnizației lunare pentru copiii gemeni sau mai mulți copii
născuți dintr-o sarcină
53,344.6 106,689.2 160,033.8
6. Majorarea începînd cu 1 ianuarie 2019 cu 100 de lei a
indemnizației minime lunare pentru creșterea copilului pînă la
vîrsta de 3 ani în cazul persoanelor asigurate
4,917.8 12,862.5 20,508.5
7. Majorarea anuală a cuantumului indemnizației unice la
nașterea copilului în corelare cu valoarea monetară a coșului
minim de bunuri necesare la nașterea copilului, calculată
pentru anul precedent, începînd cu 01.01.2019
14,464.1 15,149.7 15,893.7
8. Contractarea serviciilor de consiliere psihologică a copiilor
în cadrul procedurilor de adopție
32.0 32.0 32.0
106
9. Instituirea centrului naţional de resurse şi asistenţă pentru
familie şi copil (cu trei filiale), precum și instituirea în cadrul
acestuia a Serviciului de asistenţă integrată a copilului victimă
participant în procesul penal (Expertiză medico-legală,
expertiză psihologică, interviuri de protecţie, desfăşurarea
audierii propriu-zise a copilului), de tip „Barnhausservicii
integrate” și elaborarea cadrului normativ privind organizarea
şi funcţionarea serviciului respectiv.
10,000.0 2,000.0
10. Majorarea cuantumului alocației unice la plasament pentru
copiii din Asistența Parentală Profesionistă, Case de Copii de
Tip Familial începând cu 01.01.2019 și ulterior indexarea
începând cu 1 ianuarie , în raport cu indicele prețului de
consum pentru anul precedent
186.7 195.5 205.3
11. Stabilirea și plata alocației unice pentru copiii plasați în
servicii de tutelă /curatelă, începînd cu 01.01.2019 și indexarea
acesteia la 01 ianuarie în raport cu indicele prețurilor de
consum.
1,777.6 1,861.1 1,954.2
12. Majorarea alocațiilor unice la plasament pentru copiii cu
vârsta până la 1 an (100%), copiii 1-3 ani (50%) și copiii cu
dizabilități (30%) plasați în Asistența Parentală Profesionistă,
Case de Copii de Tip Familial și tutelă/curatelă.
296.5 310.4 326.0
13. Majorarea alocației lunare pentru copii plasați în Asistența
Parentală Profesionistă, Case de Copii de Tip Familial și tutelă.
37,815.4 52,968.4 67,521.3
14. Majorarea alocațiilor lunare pentru copii cu dizabilități
(30%) în Asistența Parentală Profesionistă, Case de Copii de
Tip Familial și tutelă/curatelă.
373.0 439.6 503.5
15. Majorarea alocației lunare pentru copiii rămași temporar
fără ocrotire părintească, tinerii care dețineau statut care își
continuă studiile, în cuantum egal cu minimul de existență
pentru persoane apte de muncă sau copii
4,293.2 4,495.0 4,719.7
16. Stabilirea și plata alocației unice la împlinirea vîrstei de 18
ani, pentru copii rămași fără ocrotirea părintească indiferent de
serviciul în care este plasat în cuantum de 5000 lei, începând
cu 01.01.2019 și indexarea la 01 ianuarie în raport cu indicele
prețurilor de consum pentru anul precedent.
1,214.5 1,275.2
17. Majorarea cuantumului ajutorului pentru perioada rece a
anului cu 35 lei.
27,912.7 27,912.7 27,912.7
18. Modificarea bazei de calcul a pensiei de dizabilitate și
pensiei de urmaș pentru cetăţenii care au avut de suferit de pe
urma catastrofei de la Cernobîl.
30,000.0 30,000.0 30,000.0
19. Indemnizaţii unice pentru construcţia unei case individuale
ori a unei locuinţe cooperatiste sau pentru procurarea spaţiului
locativ, sau pentru restaurarea caselor vechi unor categorii de
cetăţeni, conform HG nr.836 din 13.09.2009
8,500.0
20. Recalcularea pensiei persoanelor care continuă activitatea
de muncă după stabilirea dreptului la pensie (eșalonat în
funcție de stagiul de cotizare realizat), stabilite pînă la 1
ianuarie 2017.
84,776.7 212,677.5 251,739.9
21. Majorarea alocației lunare de stat victimelor reabilitate ale
represiunilor politice
36,996.2 36,996.2 36,996.2
22. Majorarea de la 30% la 50% a reducerii din costul biletului
de recuperare/ reabilitare pentru victimele represiunilor politice
430.3 430.3 430.3
23. Alocatii de stat pentru merite deosebite fata de stat pentru
persoanele decorate cu ”cruci” (distinctii de stat)
120.0 120.0 120.0
24. Alocari suplimentare pentru implementarea Programului de
Stat ”Prima Casa”
10,000.0 10,000.0 10,000.0
107
25. Acordarea alocației pentru îngrijire, însoțire și
supraveghere pentru persoanele cu dizabilități severe din
copilărie și persoanele cu dizabilități severe nevăzătoarea, în
cazul în care acestea beneficiază de serviciu de îngrijire socială
la domiciliu.
2,700.0 2,900.0 3,000.0
TOTAL pe sector, dintre care: 22,574,041.4 23,834,503.1 25,010,967.1
A. Măsurile de politici - în curs de desfășurare care au
acoperire financiara in linia de baza
22,081,132.8 23,082,954.4 24,166,856.4
B. Măsurile de politici – acceptate suplimentar la linia de
bază
32,166.2 36,455.9 13,603.5
C. Masuri de politici noi 460,742.4 715,092.8 830,507.2
SECTORUL ”AGRICULTURA”
Principalele prioritati sectoriale
Creşterea competitivității sectorului agroalimentar prin restructurarea și modernizarea pieţei
Asigurarea gestionării durabile a resurselor naturale în agricultură
Îmbunătățirea nivelului de trai în mediul rural
A. Măsurile de politici - în curs de desfășurare care au
acoperire financiara in linia de baza TOTAL
1,655,826.6 1,545,657.8 1,536,103.5
B. Măsurile de politici – acceptate suplimentar la linia de
bază – TOTAL, din care:
46,763.8 56,361.9 56,861.9
1. Crearea a câte 11 puncte rachetare suplimentare pe an și
menținerea acestora (Serviciul Special pentru Influențe Active
asupra Proceselor Hidrometeorologice), inclusiv:
5,000.0 10,000.0 10,000.0
Procurarea rachetelor 5,300.0 5,300.0 5,300.0
2. Renovarea bazei tehnico-materiale prin procurarea utilajului
şi tehnicii agricole de uz special şi general (Comisia de Stat
pentru Testarea Soiurilor de Plante)
500.0 500.0 500.0
3. Creare, omologarea și menținerea genofondului în domeniul
vegetal
1,000.0 1,000.0 1,000.0
4. Implementarea programului de eradicare a rabiei la vulpi 16,901.0 16,901.0 16,901.0
5. Asigurarea îndeplinirii Planului de măsuri strategice
antiepiozootic
4,876.0 4,876.0 4,876.0
6. Dezvoltare Capacităţilor Laboratoarelor în domeniul
siguranței alimentelor și sănătatea animalelor al CRDV
(Chișinău, Cahul, Dondușeni)
1,100.0 1,100.0 1,100.0
7. Asigurarea îndeplinirii Planului de acțiuni privind
implementarea Programului de conservare și sporire a
fertilității solurilor pentru anii 2017-2020
500.0 1,000.0 1,500.0
8. Sistemul de evacuare dirijată a surplusului de apă și
curăţarea canalelor şi colectoarelor de desecare (Apele
Moldovei) (Redistribuire propusă după audieri)
2,100.0 6,300.0 6,300.0
9. Întreţinerea în stare tehnică conformă, a staţiilor de pompare,
a construcţiilor hidrotehnice şi a apeductelor magistrale sub
presiune ale sistemelor de irigare
14,684.9 14,684.9 14,684.9
10. Contributia Guvernului pentru implementarea proiectelor
din suse externe
101.9
C. Măsuri de politici noi 1,160.0 400.0 965.0
1. Utilizarea raţională a produselor de uz fitosanitar, inclusiv a
mijloacelor biologice de protecție a plantelor
700.0 250.0 800.0
2. Administrarea uniformă şi echilibrată a fertilizanţilor de
natură chimică şi organică
15.0
3. Perfecţionarea sistemului de prognoză privind evoluția
organismelor dăunătoare
160.0
4. Asigurarea perfecţionării cadrelor din domeniul fitosanitar 150.0 150.0
5. Promovarea implementării bunelor practici agricole 150.0 150.0
108
TOTAL pe sector, dintre care: 1,703,750.4 1,602,419.7 1,593,930.4
A. Măsurile de politici - în curs de desfășurare care au
acoperire financiara in linia de baza
1,655,826.6 1,545,657.8 1,536,103.5
B. Măsurile de politici – acceptate suplimentar la linia de
bază
46,763.8 56,361.9 56,861.9
C. Masuri de politici noi 1,160.0 400.0 965.0
SECTORUL ”PROTECTIA MEDIULUI”
Principalele prioritati sectoriale
Reformarea sistemului de guvernare de mediu
Crearea și dezvoltarea infrastructurii de mediu
Restabilirea, protecția și conservarea diversității biologice
Reformarea și eficientizarea sistemului de supraveghere și control ecologic de stat
Reducerea riscurilor schimbărilor climatice și facilitarea adaptării la schimbările climatice a sectoarelor
economiei naționale
A. Măsurile de politici - în curs de desfășurare care au
acoperire financiara in linia de baza TOTAL
209,361.8 203,627.8 188,978.4
B. Măsurile de politici – acceptate suplimentar la linia de
bază – TOTAL, din care:
54,491.3 65,955.0 60,591.9
1. Mentenanța și deservirea radarului meteorologic DWSR-
3501C (se solicită suplimentar din bugetul de stat)
2,500.0 2,500.0 2,500.0
2. Achiziționarea echipamentului, reactivelor, consumabilelor
și pieselor de schimb pentru laboratoarele SHS, pentru
realizarea monitoringului continuu asupra componentelor de
mediu, precum și implementarea standardelor internaționale,
conform convențiilor și tratatelor ratificate de RM.
2,200.0 3,200.0 4,100.0
3. Întreţinerea digurilor de protecţie contra inundaţiilor,
proprietate publică a statului
16,000.0 16,000.0 16,000.0
4. Reparația digului de protecție în s.Palanca, r-ul Ștefan Vodă 5,000.0 5,905.0
5. Dislocarea şi reconstrucţia digului de protecţie din
s.Puhăceni, r-l Anenii Noi
4,000.0 3,150.0
6. Reconstrucţia digului de protecţie în s. Şerpeni, r. Anenii
Noi
8,000.0 9,000.0 8,991.9
7. Restabilirea digului de protecţie în hotarele administrativ-
teritoriale ale s. Gura Bîcului, r-l Anenii Noi
3,209.0 5,000.0 5,000.0
8. Reconstrucția digului de protecție a sistemului centralizat de
irigare Criuleni
3,482.3 4,000.0
9. Achiziționarea și instalarea a 10 stații automate de control a
calității aerului atmosferic și a 4 staţii automate, ce vor permite
in timp real supravegherea calităţii apelor transfrontaliere (2
stații pe r.Prut si 2 pe r.Nistru).
3,400.0 12,800.0 19,600.0
10. Automatizarea integrală a Rețelei Naționale de Monitoring
Hidrologic prin construcția și instalarea a 2 Stații Hidrologice:
Nistru (Ustia); Prut-Dunărea-Marea Neagră (Ungheni).
2,800.0 2,000.0 2,000.0
11. Implementarea acţiunilor periodice de mentenanţă a
instalaţiilor (incintelor cu surse radioactive), echipamentelor
500.0 500.0 500.0
12. Asigurarea mentenanței echipamentului de monitorizare
meteorologic și îmbunătățirea programelor de prognozare și
avertizare
2,500.0 1,000.0 1,000.0
13. Asigurarea mentenanței echipamentului de observații
hidrologice(debitul și nivelul apelor de suprafață)
400.0 400.0 400.0
14. Asigurarea mentenanței echipamentului de monitoring a
radioactivității componentelor mediului
500.0 500.0 500.0
C. Măsuri de politici noi 3,000.0 3,000.0 3,000.0
1. Mentenanța stațiilor de monitorizare a accidentelor nucleare 3,000.0 3,000.0 3,000.0
TOTAL pe sector, dintre care: 266,853.1 272,582.8 252,570.3
A. Măsurile de politici - în curs de desfășurare care au
acoperire financiara in linia de baza
209,361.8 203,627.8 188,978.4
109
B. Măsurile de politici – acceptate suplimentar la linia de
bază
54,491.3 65,955.0 60,591.9
C. Masuri de politici noi 3,000.0 3,000.0 3,000.0
SECTORUL ”GOSPODARIE COMUNALA DE LOCUINTE”
Principalele prioritati sectoriale
Asigurarea graduală a accesului la apă sigură şi sanitaţie adecvată pentru toate localităţile şi populaţia
Republicii Moldova, contribuind astfel la îmbunătăţirea sănătăţii, demnităţii şi calităţii vieţii şi la dezvoltarea
economică a ţării
Asigurarea epurării apei uzate urbane în conformitate cu cerințele Directivei 91/271/CEE privind tratarea apelor
uzate urbane
Extinderea sistemelor centralizate de alimentare cu apă și canalizare în contextul regionalizării serviciului
A. Măsurile de politici - în curs de desfășurare care au
acoperire financiara in linia de baza TOTAL
1,561,269.0 1,532,627.1 1,580,989.2
B. Măsurile de politici – acceptate suplimentar la linia de
bază – TOTAL, din care:
20,000.0 37,926.3 20,000.0
1. Implementarea proiectelor de alimentare cu apă și sanitație,
cu suportul Fondului pentru Dezvoltare Regională
20,000.0 20,000.0 20,000.0
2. Proiectul Consolidarea cadrului instituțional în sectorul
alimentării cu apă și sanitație din RM
17,926.3
C. Măsuri de politici noi 500.0 2,000.0 2,000.0
1. Planul de amenajare a teritoriului 500.0 2,000.0 2,000.0
TOTAL pe sector, dintre care: 1,581,769.0 1,572,553.4 1,602,989.2
A. Măsurile de politici - în curs de desfășurare care au
acoperire financiara in linia de baza
1,561,269.0 1,532,627.1 1,580,989.2
B. Măsurile de politici – acceptate suplimentar la linia de
bază
20,000.0 37,926.3 20,000.0
C. Masuri de politici noi 500.0 2,000.0 2,000.0
SECTORUL ”SĂNĂTATE”
Principalele prioritati sectoriale
Reforma Serviciului de Supraveghere de Stat a Sănătății Publice
Controlul bolilor transmisibile și netransmisibile
Dezvoltarea asistenței medicale de urgență
Modernizarea asistenței medicale primare
Reforma asistenței medicale spitalicești
A. Măsurile de politici - în curs de desfășurare care au
acoperire financiara in linia de baza TOTAL
8,380,928.2 8,670,156.7 9,185,292.7
B. Măsurile de politici – acceptate suplimentar la linia de
bază – TOTAL, din care:
21,741.9 154,119.2 180,262.1
1. Modernizarea serviciului de radioterapie 114,000.0 118,000.0
2. Suplimentarea cheltuielilor FAOAM pentru achitarea
serviciilor medicale curente ca rezultat al majorării veniturilor
proprii FAOAM
2,700.0 16,300.0 29,300.0
3. Suplimentarea cheltuielilor FAOAM pentru achitarea
serviciilor medicale curente ca rezultat al majorării
transferurilor de la bugetul de stat pentru categoriile de
persoane asigurate de către Guvern
10,536.9 11,032.2 23,024.1
4. Dezvoltarea serviciilor de anestezie stomatologică pentru
copii
1,770.0 1,770.0
5. Implementarea Programului Naţional în Sănătatea şi
Drepturile Sexuale şi Reproductive pentru anii 2018-2022
11,017.0 9,938.0
6. Prestarea serviciilor de asistență medicală în cadrul
Programului ramural de servicii medicale al Asociației Curativ-
Sanatoriale și de Recuperare
6,735.0
110
C. Măsuri de politici noi 92,188.0 101,000.0 101,250.0
1.Fortificarea bazei tehnico- materiale a asistenței medicale
primare
50,000.0 50,000.0 50,000.0
2.Asigurarea asistenței medicale primare cu transport sanitar 26,000.0 26,000.0 26,000.0
3.Fortificarea sistemului de management a informației prin
dezvoltarea și asigurarea mentenanței SIA „Asistența Medicală
Primară”
2,000.0 2,000.0 2,000.0
4. Alocatii pentru implementarea proiectelor noi de investiții
capitale
14,188.0 23,000.0 23,250.0
TOTAL pe sector, dintre care: 8,494,858.1 8,925,275.9 9,466,804.8
A. Măsurile de politici - în curs de desfășurare care au
acoperire financiara in linia de baza
8,380,928.2 8,670,156.7 9,185,292.7
B. Măsurile de politici – acceptate suplimentar la linia de
bază
21,741.9 154,119.2 180,262.1
C. Masuri de politici noi 92,188.0 101,000.0 101,250.0
SECTORUL ”EDUCAȚIA”
Principalele prioritati sectoriale
Asigurarea relevanței studiilor pentru viață și economia națională
Consolidarea sistemului de învățare pe tot parcursul vieții din perspectiva formării generale și a formării
profesionale continue
Consolidarea instituțională și perfecționarea modelelor de finanțare a învățământului
Asigurarea accesului la educație de calitate și eficientizarea procesului educațional
A. Măsurile de politici - în curs de desfășurare care au
acoperire financiara in linia de baza TOTAL
11,012,459.3 11,316,096.6 11,866,506.6
C. Măsuri de politici noi 183,418.0 152,800.0 140,700.0
1. Asigurarea elaborării și editării materialelor didactice pentru
copiii din grupele pregătitoare din instituțiile de educație
timpurie
5,000.0 5,000.0
2. Elaborarea manualelor digitale pentru învățământul general
obligatoriu
1,700.0 1,800.0
3. Asigurarea cu manuale a elevilor din învățământul gimnazial 19,150.0 19,400.0 19,500.0
4. Organizarea Olimpiadei Internaționale la limba franceză și
olimpiadei Balcanice de Matematică
600.0
5. Reparația capitală a sălii din complexul sportiv al Liceului
Internat Republican cu profil sportiv din Chișinău
2,000.0
6. Mentenanța Registrului Național al Calificărilor pentru
învățământul profesional și superior
100.0 100.0 100.0
7. Elaborarea Cadrului Național al Calificărilor (CNC) pentru
învățământul superior
500.0 500.0 500.0
8. Evaluarea Agentieie Nationale de Asigurare a Calității în
Educație și Cercetare de către Asociația Europeană pentru
Asigurarea Calității în Învîțîmîntul Superior (ENQA), în scopul
înscrierii în Registrul European pentru asigurarea calității în
învățământul superior
600.0
9. Organizarea concursului de selectare, prin jurizare
internațională, a membrilor Consiliului de conducere al
Agentieie Nationale de Asigurare a Calității în Educație și
Cercetare
68.0
10. Formarea grupelor de formatori cu privire la educația
Holocaust în cadrul Institutului Național de Studiere „Yad
Vashem” din Ierusalim, Israel.
100.0 100.0 100.0
11. Digitizarea arhivei actelor de studii pentru toate nivelurile
de învățământ
500.0 300.0 300.0
111
12. Asigurarea întreținerii Centrului integrat de pregătire
pentru aplicarea legii al Ministerului Afacerilor Interne
600.0 600.0 600.0
13. Asigurarea condițiilor adecvate pentru elevii cadrul
învățământului vocațional tehnic (în cadrul Centrului de
excelență în securitatea frontierei)
9,000.0 6,000.0
14. Dezvoltarea bazei tehnico-materilae și îmbunătățirea
condițiilor de trai ale studenților din cadrul Academiei
„Alexandrul cel Bun” al Ministerului Apărării
6,500.0 9,200.0 8,500.0
15. Îmbunătățirea normelor rației alimentare pentru studenții
din cadrul Academiei „Alexandrul cel Bun” al Ministerului
Apărării
4,300.0 4,300.0 4,300.0
16. Proiectul ,,Competențe pentru locuri de muncă", (Skills for
jobs)
50,000.0 50,000.0 50,000.0
17. Proiectul ,,Susținerea educațieie de către Guvernul
Poloniei"
50,000.0 50,000.0 50,000.0
18. Construcția și dotarea blocurilor sanitare în școli 5,000.0 5,000.0 5,000.0
19. Asigurarea renovării instituțiilor de educație timpurie prin
intermediul Fondului de Investiții Sociale din Moldova
30,000.0
TOTAL pe sector, dintre care: 11,195,877.3 11,468,896.6 12,007,206.6
A. Măsurile de politici - în curs de desfășurare care au
acoperire financiara in linia de baza
11,012,459.3 11,316,096.6 11,866,506.6
C. Masuri de politici noi 183,418.0 152,800.0 140,700.0
SECTORUL ”CERCETĂRII ȘI INOVĂRII”
Principalele prioritati sectoriale
Racordarea cercetării și inovării la necesitățile de dezvoltare socio-economică a țării
Susținerea participării tinerilor cercetători în cadrul programelor tematice ale UE
A. Măsurile de politici - în curs de desfășurare care au
acoperire financiara in linia de baza TOTAL
477,498.1 474,819.1 473,008.7
B. Măsurile de politici – acceptate suplimentar la linia de
bază – TOTAL, din care:
642.0 642.0
1. Dezvoltarea mediului participativ prin asocierea la proiecte
finanațate de partenerii de afaceri internaționali, precum și
prin implicarea în proiecte internaționale cu cofinanțare.
642.0 642.0
C. Măsuri de politici noi 6,617.0 3,340.0 2,920.0
1. Deservirea şi reparaţia infrastructurii. Crearea condiţiilor
optime de activitate pentru colaboratorii institutelor de
cercetare și inovare (acoperişuri, reţelele inginereşti, sere,
laboratoare, etc).
6,617.0 3,340.0 2,920.0
TOTAL pe sector, dintre care: 484,757.1 478,801.1 475,928.7
A. Măsurile de politici - în curs de desfășurare care au
acoperire financiara in linia de baza
477,498.1 474,819.1 473,008.7
B. Măsurile de politici – acceptate suplimentar la linia de
bază
642.0 642.0
C. Masuri de politici noi 6,617.0 3,340.0 2,920.0
SECTORUL ”CULTURA”
Principalele prioritati sectoriale
Dezvoltarea infrastructurii instituțiilor de cultură
Salvgardarea patrimoniului cultural național
Susținerea dezvoltării industriilor creative în Republica Moldova
A. Măsurile de politici - în curs de desfășurare care au
acoperire financiara in linia de baza TOTAL
1,065,049.2 1,081,456.2 1,106,069.3
B. Măsurile de politici – acceptate suplimentar la linia de
bază – TOTAL, din care:
21,780.0 21,730.0 21,226.5
112
1. Achiziționarea unităților de transport pentru biblioteci și
muzee
500.0 500.0
2. Achiziționarea operelor de artă plastică și a bunurilor
culturale pentru dezvoltarea colecțiilor de patrimoniu cultural
mobil din cadrul muzeelor naționale
1,000.0 1,000.0 1,000.0
3. Susținerea necesităților de activitate a IPNA ”Compania
Teleradio Moldova” pentru realizarea Caietului de sarcini
20,000.0 20,000.0 20,000.0
4. Fortificarea capacităţilor tehnice al Consiliul Coordonator al
Audiovizualului prin achiziționarea echipamentului tehnic
pentru realizarea funcțiilor de monitorizare și aplicare a
sancțiunilor si procurarea softului și echipamentului licențiat
utilizabil pentru măsurarea nivelului sunetului
200.0 150.0 150.0
5. Organizarea și desfășurarea activităților de instruire a
jurnaliștilor și editorilor din domeniul audiovizualului
80.0 80.0 76.5
C. Măsuri de politici noi 19,634.3 14,334.3 10,496.3
1. Elaborarea proiectului ”Cămașa cu altiță” pentru
nominalizarea în lista reprezentativă UNESCO a patrimoniului
cultural imaterial al umanității. Revizuirea Listei tentative a
Republicii Moldova promovarea patrimoniului cultural
imaterial al umanităţii.
1,000.0 1,000.0 1,000.0
2. Implementarea proiectului Twinning ” Suport pentru
promovarea patrimoniului cultural al Republicii Moldova”.
Dezvoltarea industriilor creative (Susținerea start-up-urilor în
domeniul industriilor creative, susținerea creării ”Chișinău
creative hub”.
450.0 250.0
3. Inventarierea și documentarea patrimoniului cultural
național
1,000.0
4. Dezvoltarea platformei informaţionale integrate a
bibliotecilor publice
368.0 368.0 368.0
5. Organizarea Conferinței internaționale „Coproducții în
televiziune” și vizite de lucru cu participarea reprezentanților
cu care Consiliul Coordonator al Audiovizualului are Acorduri
de cooperare și a radiodifuzorilor din Republica Moldova (65
posturi TV)
300.0
6. Crearea condițiilor de acces în instituții pentru persoanele cu
dezabilități
7,648.0 6,648.0 2,650.0
7. Digitizarea patrimoniului cultural și asigurarea cu
echipamentul necesar realizării acțiunii respective
3,868.3 1,068.3 1,478.3
8. Instuirea schemei de investii în domeniul producțieie de film
și al altor opere audioviziale
5,000.0 5,000.0 5,000.0
TOTAL pe sector, dintre care: 1,106,463.5 1,117,520.5 1,137,792.1
A. Măsurile de politici - în curs de desfășurare care au
acoperire financiara in linia de baza
1,065,049.2 1,081,456.2 1,106,069.3
B. Măsurile de politici – acceptate suplimentar la linia de
bază
21,780.0 21,730.0 21,226.5
C. Masuri de politici noi 19,634.3 14,334.3 10,496.3
SECTORUL ”TINERET SI SPORT”
Principalele prioritati sectoriale
Creșterea nivelului de implicare a tinerilor în procesele decizionale și dezvoltarea serviciilor de tineret
Modernizarea infrastructurii sportive și susținerea sportului de performanță și de masă
A. Măsurile de politici - în curs de desfășurare care au
acoperire financiara in linia de baza TOTAL
418,091.5 435,795.4 455,996.9
B. Măsurile de politici – acceptate suplimentar la linia de
bază – TOTAL, din care:
17,500.0 24,960.8 42,500.0
113
1. Asigurarea sportivilor de performanță cu burse și premii
majorate pentru rezultate deosebite
2,000.0 2,000.0 20,000.0
2. Organizarea și desfășurarea acțiunilor sportive incluse în
Calendarul acțiunilor sportive naționale și internaționale
10,000.0 10,000.0 10,000.0
3. Dotarea sălilor cu utilaj și echipament sportiv performant 1,500.0 1,500.0 1,500.0
4. Reparația capitală a Manejului de Atletică ușoară
5. Reparația capitală a Centrului Sportiv de pregătire a loturilor
naționale
1,000.0 1,000.0 1,000.0
6. Implementarea proiectelor de investiții capitale 3,000.0 10,460.8 10,000.0
TOTAL pe sector, dintre care: 435,591.5 460,756.2 498,496.9
A. Măsurile de politici - în curs de desfășurare care au
acoperire financiara in linia de baza
418,091.5 435,795.4 455,996.9
B. Măsurile de politici – acceptate suplimentar la linia de
bază
17,500.0 24,960.8 42,500.0
C. Masuri de politici noi
TOTAL PE BUGETUL PUBLIC NAȚIONAL, din care: 67896100,0 72383700,0 77422700,0
A. Măsurile de politici - în curs de desfășurare care au
acoperire financiara în linia de bază
62560884,2 65007475,1 64953729,4
B. Măsurile de politici – acceptate suplimentar la linia de
bază
858710,3 1154381,5 1038966,5
C. Masuri de politici noi 1502882,8 2007649,0 1950028,5
114
Anexa nr. 4
Analiza riscurilor bugetar-fiscal
Riscurile bugetar–fiscale reprezintă factorii care pot determina devierea
rezultatelor bugetar-fiscale de la așteptări sau previziuni inițiale și care necesită o
gestionare proactivă. Riscurile pentru buget pot apărea în rezultatul șocurilor
macroeconomice, unor decizii ad-hoc referitoare la politica bugetar-fiscală și/sau
din materializarea obligațiilor contingente. Datoriile contingente pot fi explicite,
avînd o bază legală clară, cum ar fi garanțiile de stat pentru împrumuturi; sau
implicite, care nu sunt bazate pe reglementări clare, dar pot surveni drept
consecință a unor evenimente neprevăzute, care să necesite intervenția statului.
Finanțele publice ale Moldovei sunt expuse la mai multe riscuri
bugetar - fiscale majore. Tabelele de mai jos prezintă tabloul riscurilor
bugetar-fiscale aferente, cu o scurtă explicație a tipurilor acestora și o
evaluare preliminară a importanței lor potențiale pentru Moldova (după
caz).
Tabelul 1. Riscuri bugetar-fiscale explicite
Risc Natura riscului Impactul
potențial
Probabi-
litatea
Șocuri
macroeconomice
Evoluții macroeconomice
neprevăzute, care modifică
Ridicat Ridicată
Boxa 1. Evaluarea impactului și probabilității riscului
Evaluarea impactului și probabilității riscului se bazează pe analiza estimărilor din Cadrul
Bugetar pe Termen Mediu (CBTM) din ultimii 6 ani. Dimensiunea devierilor între estimarea
indicatorilor și realizarea acestora, precum și frecvența acestor devieri reprezintă niște
indicatori utilizați pentru estimarea impactului potențial și probabilitatea diferitor riscuri.
Evaluările, deși nu sunt statistic reprezentative, reprezintă niște aproximări, reieșind din
informația disponibilă (câte 4 estimări a unui indicator pentru fiecare an din cei 6 analizați vs
realizarea acestui indicator).
Impactul riscului este:
Jos – daca abaterea între estimări și date executate este mai mică de 1% din PIB
Mediu - dacă abaterea între estimări și date executate este între 1% - 3% din PIB
Ridicat - dacă abaterea intre estimări și date executate este mai mare de 3% din PIB
Probabilitatea riscului este:
Joasă – dacă riscul se produce în mai puțin de 10% de cazuri
Medie - dacă riscul se produce între 10% și 30% de cazuri
Ridicată - dacă riscul se produce în mai mult de 30% de cazuri
115
perspectivele de creștere economică
și alterează poziția financiară
Estimarea
veniturilor
Nerealizarea veniturilor planificate
deteriorează soldul bugetar
Mediu Ridicată
Cheltuieli
neprevăzute
Obligațiile legale sau presiunile
politice duc la ajustarea cheltuielilor
și deteriorarea soldului bugetar
Mediu Ridicată
Expunerea la
datorie a
sectorului public
Evoluțiile neprevăzute ale pieței,
modificările ratelor dobânzii sau ale
cursului de schimb duc la creșterea
datoriei și a costurilor asociate
deservirii acesteia
Mediu Ridicată
În afară de riscurile explicite, bugetul poate fi expus și unor riscuri implicite
care se prezintă mai jos.
Tabelul 2. Riscuri bugetar-fiscale implicite (inclusiv obligații
contingente)*
Risc Natura riscului Impactul potențial
Insolvența întreprinderilor de stat și societăților comerciale cu capital integral sau majoritar de stat
Guvernul este obligat să salveze întreprinderile de stat și societăţile pe acţiuni cu cota statului aflate în insolvență
Ridicat
Insolvența sectorul financiar
Guvernul este obligat să salveze băncile ce prezintă importanță sistemică, aflate în insolvență
Ridicat
Transferuri majorate către autoritățile locale
Transferurile către autoritățile locale trebuie majorate pentru a se asigura prestarea serviciilor
Redus
Plăți în cadrul parteneriatului public-privat (PPP)
Plățile aferente PPP-urilor sunt mai mari decât se anticipase și decât sumele prevăzute
Redus
Executarea garanțiilor acordate de stat(cu excepția sectorului financiar)
Guvernul este obligat să efectueze plăți în cadrul garanțiilor de stat acordate
Redus
Sume insuficiente prevăzute pentru situații neprevăzute
Hotărâri judecătorești, înțelegeri de soluționare a unor dispute, dezastre naturale, etc. generează costuri bugetare ce depășesc nivelul planificat
Redus
116
*Notă. În cazul riscurilor implicite este dificil de a estima probabilitatea producerii riscului, deoarece datele disponibile
în unele cazuri sunt foarte limitate și/sau nu permit acest lucru.Spre deosebire de riscurile explicite, evoluțiile din trecut nu
oferă îndrumări relevante privind evoluțiile viitoare. De asemenea este greu de cuantificat numeric impactul potențial, acesta
fiind doar estimatca fiind unul ridicat, mediu sau redus. Estimarea impactului pentru riscurile implicite este bazată pe aceleași
criterii ca și cele explicite: jos- mai mic de 1% în PIB, mediu – 1-3% din PIB și ridicat - mai înalt de 3% din PIB.
Nota privind riscurile bugetar-fiscale, care cuprinde o analiză mai amplă a
tuturor riscurilor menționate în tabelele de mai sus face parte din documentația
bugetară care a însoțit proiectul bugetului pe anul 2018 și poate fi accesată la
adresa http://mf.gov.md/ro/content/proiectul-legii-bugetului-de-stat-pe-anul-
2018. O actualizare a acestei Note va avea loc pentru proiectul bugetului pe anul
2019.
1
Notă informativă
cu privire la Cadrul bugetar pe termen mediu pe anii 2019-2021
Elaborarea și aprobarea Cadrului bugetar pe termen mediu (CBTM),
conform prevederilor art.47 alin.(1) lit.a) și art.48 din Legea finanțelor publice și
responsabilității bugetar-fiscale nr.181 din 25 iulie 2014, prin care este prevăzută
obligativitatea Guvernului de a aproba anual Cadrul Bugetar pe Termen Mediu,
reprezintă etapa inițială în procesul de elaborare și implementare a politicii bugetar-
fiscale pe termen mediu. Acest instrument este menit să confere stabilitate,
predictibilitate și continuitate politicilor publice finanțate prin buget, pe perioada de
referință.
Obiectivul principal pe termen scurt şi mediu rămâne implementarea
reformelor structurale, consolidarea finanțelor publice și a stabilității financiare
drept condiții primordiale pentru atingerea obiectivului durabilității bugetar-fiscale,
prin menținerea unui deficit al bugetului public național la nivel sustenabil, evitînd
riscurile legate de șocurile interne și externe, precum și dependența de asistența
financiară externă.
CBTM (2019-2021) urmărește promovarea unei politici bugetar-fiscale
prudente şi cu un profil al datoriei precaut, în același timp concentrîndu-se pe
alocarea resurselor necesare pentru cheltuielile sociale şi cheltuielile ce stimulează
creșterea economică.
CBTM (2019-2021) reprezintă o actualizare a CBTM (2018-2020) aprobat
prin Hotărârea Guvernului nr.609 din 28.07.2017, cu extinderea prognozelor pentru
anul 2021. CBTM (2019-2021) a fost elaborat cu respectarea indicatorilor-țintă ai
cadrului macrobugetar agreat în timpul celei de-a treia evaluări (din perioada 15–
27 martie 2018) a Programului de reforme economice susținut prin acordul pe trei
ani semnat cu Fondul Monetar Internațional (FMI).
Astfel, în conformitate cu angajamentele asumate de către Guvern prin
semnarea Programului cu FMI, actualizarea CBTM (2019-2021) a avut loc în
perioada martie-iunie, reflectând politicile și indicatorii bugetar-fiscali agreați cu
misiunea FMI și nu reflectă măsurile de politică fiscală adoptate de către Parlament
la finele lunii iulie 2018.
Prioritățile de finanțare a politicilor în CBTM (2019-2021) reflectă întocmai
prioritățile de politici sectoriale pe termen mediu (2019-2021), aprobate prin
Hotărârea Guvernului nr.350 din 18.04.2018 și derivă din Strategia Națională de
Dezvoltare “Moldova-2020”, Programul de activitate a Guvernului pe anii 2016-
2018 și Acordul de Asociere dintre Republica Moldova și UE. De asemenea, acestea
2
au la bază și alte documente strategice sectoriale, care oferă autorităților bugetare
flexibilitatea de a determina structura cea mai adecvată și nivelurile posibile de
finanțare pentru realizarea acestor obiective.
Consolidarea poziției bugetar-fiscale și gestionarea responsabilă a finanțelor
publice continuă să fie obiectivul principal al Guvernului pentru perioada 2019-
2021. În acest context, planificarea și executarea bugetară vor fi în conformitate cu
regula bugetar-fiscală, care limitează deficitul bugetar la 2,5% din PIB, excluzînd
granturile. Avînd în vedere că spațiul fiscal existent este limitat, Guvernul
intenționează să atingă obiectivele din documentele strategice prin alocarea mai
eficientă a resurselor, precum și realocarea celor deja existente în cadrul sectoarelor.
În procesul de elaborare a CBTM au avut loc consultările politicilor publice cu
ministerele de ramură pe parcursul lunii iunie 2018. Urmare a acestor discuții cu
autoritățile publice, limitele de cheltuieli sectoriale au fost actualizate în
conformitate cu prioritățile din sectoare.
În baza limitelor sectoriale de cheltuieli, autoritățile publice urmează să
actualizeze/definitiveze strategiile sectoriale de cheltuieli, cu plasarea lor ulterioară
pe paginile web ale autorităților. De asemenea, în baza limitelor sectoriale, se
elaborează limitele de cheltuieli pe autorități publice centrale finanțate de la bugetul
de stat pentru anii 2019-2021.
MINISTRU Octavian ARMAȘU