Aprilie 2009 Universitatea Spiru Haret Facultatea de Marketing si Afaceri Ec. Internationale Anul II

CURS SINTEZA GLOBALIZAREA ECONOMIEI MONDIALE DR. IOAN EMIL VASILIU

1.1. VIZIUNI SI ABORDARI CONCEPTUALE

Evolutia economiei mondiale in epoca postbelica a produs schimbari substantiale in modul in care natiunile si companiile intra in competitie, ceea ce a atras implicatii adequate in cautarea si gasirea cailor corespunzatoare pentru sporirea competitivitatii. Ca rezultat, explicarea dinamicii si cresterii performantelor economice nationale trebuie sa tina cont nu numai de procesele ce au loc in interiorul tarilor cum ar fi cele ce conduc la acumulari si cresterea productivitatii ci si de factorii globali ce au crescut in importanta pe masura ce neam apropiat de sfarsitul secolului.

In prezent se considera ca performantele economice ale diferitelor natiuni pot fi judecate si apreciate dupa capacitatea acestora de a incuraja competitivitatea propriilor companii la nivel global. Reprezentanti ai diverselor orientari de gandire economica, analizand actualele tendinte din economia mondiala, au ajuns sa se imparta in doua curente: - pe de o parte cei care vad tendinta catre o mare integrare economica intre natiuni ca o tendinta inexorabila catre globalizare in cadrul careia rolul statului se va diminua din ce in ce mai mult; - pe de alta parte cei care prezic o acutizare a diferentelor de performanta ale economiilor tarilor dezvoltate determinate de succesul companiilor nationale. Exista mai multi reprezentanti de seama ai celor doua abordari. Astfel, Robert Reich in cartea sa "The work of nations" (1983)1 dedica cea mai mare parte a acesteia descrierii si analizarii schimbarilor actuale din economia mondiala; cele ce indreapta lumea catre o integrare crescanda si o condamna la interdependenta. Ca o concluzie el afirma: "traim o transformare ce conduce la o regandire a politicii si politicilor economice; in viitor nu vor mai exista economii nationale, cel putin in intelesul actual al conceptului. Atunci numai populatiile nationale vor mai ramane legate de frontierele nationale". Baza argumentatiei lui Reich o reprezinta ideea de "capitalism global" ca forma calitativ noua de competitie in care "corporatiile1

Robert Reich "The Work of Nations" Oxford University Press 1983

globale" intra in competitie cu alte "corporatii globale" si, in extenso, spre deosebire de situatia actuala, natiunile vor intra in competitie cu alte natiuni. Ceea ce in acceptiunea sa, inseamna ca in tranzitia catre capitalismul global corporatiile private, la inceput nationale, dar de cele mai multe ori devenite multinationale, nu mai urmaresc neaparat interesul national ci isi urmaresc cu mare asiduitate propriul interes si propria bunastare. In acest sens Reich afirma: "in prezent competitivitatea companiilor americane nu mai inseamna mare lucru din punct de vedere american si pentru viitorul Americii inclusiv in ceea ce priveste, mai ales, pregatirea si angajarea personalului american; la randul sau acest personal este din ce in ce mai mult angajat al companiilor straine ce activeaza in America (e cazul marilor companii japoneze). Ceea ce in fapt a inceput sa se intample si se va petrece din ce in ce mai mult si in Romania. Rezumand, in logica argumentatiei lui Reich, in era moderna legatura dintre competitivitatea unei natiuni si competitivitatea corporatiilor nationale isi pierde din ce in ce mai mult din relevanta chiar daca se accepta ca intr-o economie globalizata competitivitatea unei tari depinde de calificarea, pregatirea si cunostintele fortei sale de munca. Si alti economisti, cum ar fi Harris & Lewis (1992), Julius (1990), Levitt (1983), Ohmae (1990) impartasesc teoria lui Reich referitoare la impactul globalizarii argumentand la randul lor ca rolul statului natiune in economie este din ce in ce mai mult eclipsat de rolul companiilor globale si ca

notiunea de "economie nationala" isi va pierde din ce in ce mai mult sensul. Sigur aceasta abordare reprezinta un anumit mod de a pune problema. Alti autori, cum este Cantwel (1989) sau cel mai important Michael Porter in cartea sa "The competitive advantage of Nations"2 publicata in 1990 incearca sa demonstreze importanta crescuta a statelor nationale in tendinta de globalizare existenta azi. Porter argumenteaza ca, oferind un mediu economic favorabil pentru dezvoltarea corporatiilor de success, statele pot juca un rol vital in crearea bunastarii nationale in contextul competitiei internationale. Noi inclinam sa ii dam dreptate. Logica tezelor sale se rezuma astfel: competitivitatea depinde de productivitatea industriala si de capacitatile organizatorice, iar avantajul competitiv este al acelor companii care pot oferi cele mai mici preturi la calitate egala pentru toate produsele. Crearea unui asemenea avantaj depinde de organizarea companiei si de pregatirea personalului iar profitabilitatea la randul ei depinde de abilitatea sa de a adauga valoarea la inputurile de productie. Conditiile de competitivitate au o influenta hotaratoare asupra crearii specificitatii firmei, a naturii cererii si resurselor naturale ce intra in procesul de productie.

2

Michael Porter "The Competitive Advantage of Nations" Philippine Press 1990

In consecinta, companiile obtin succese si deoarece avantajele nationale dintr-un sector sunt influentate pozitiv de cresterile din sectoarele conexe. Ca rezultat, statele nationale sunt cele care ofera avantaje competitive anumitor sectoare iar productivitatea si standardele de viata depind apoi de capacitatea de mentinere a dominatiei pe piata internationala. Intr-un anumit fel si Porter si Reich recunosc ca importanta apartenentei nationale a companiilor scade, dar Porter insista asupra faptului ca aceasta nu altereaza faptul ca respectivele corporatii au "un camin national" unde, ca regula generala, este infaptuita principala activitate. El spune textual: "Caminul national este acel loc sau natiune in cadrul careia avantajele competitive ale unei companii sunt create si dezvoltate. Acolo este creata strategia companiei in acelasi timp cu productia si procesele tehnologice aferente. De obicei, partea cea mai sofisticata a productiei se realizeaza acolo; dar companiile deseori realizeaza multe alte activitati in foarte multe tari. In timp ce proprietatea companiei este concentrata in "Caminul national", nationalitatea actionarilor devine un fapt secundar. Atata timp cat compania respectiva isi desfasoara activitatile strategice, de creatie si de control tehnic in "casa nationala", natiunea respectiva are beneficii in propria economie chiar daca firma este proprietatea unor investitori straini sau a unor companii straine.3

3

Michael Porter "The competitive advantage of Nations" pg.275-276 Philippine Press 1990

In contrast cu Reich sau alti economisti care adopta o pozitie radicala asupra globalizarii, Porter considera inca viabil conceptul de activitate economica nationala. Pentru el natiunile trebuie sa intre in competitie unele cu altele in cadrul economiei globale iar componentele traditionale ca exporturile sau atragerea investitiilor straine directe sunt indicatori viabili ai competitivitatii fiecarei tari. Porter argumenteaza ca factorii de competitivitate

internationala sunt oferiti si de asezarea geografica ceea ce contribuie la succesul acestor companii tot atat de mult cat si faptul ca actioneaza global. Cu alte cuvinte aceste companii sunt ajutate si beneficiaza de factorii industriali nationali. La randul sau Reich sustine ca industriile nationale vor inceta sa existe in intelesul de pana acum: s-au format retele de corporatii globale care, practic, domina activitatea economica ca si resursele. Acestea se plaseaza in acele tari care ofera cele mai atractive avantaje atat in sfera productiei cat si in cea a marketingului, fara a mai tine cont de nationalitatea tarii respective, sau mai explicit de factorul national.4

1.1.1. GLOBALIZAREA CA FENOMEN ECONOMIC

Notiunea de globalizare a dobandit pentru foarte multi economisti si analisti economici o semnificatie aproape mistica. Pentru unii dintre acestia, ca de exemplu japonezul Keinichi Ohmae, globalizarea reprezinta o inexorabila si naturala cale catre "lumea4

Robert Reich "The work of Nations" pg.76 Oxford University Press 1983

fara frontiere", semnificand in acelasi timp finalul sistemelor statale moderne asa cum le cunoastem azi. Pentru Thomas Friedman, globalizarea este un sistem

international. "Este sistemul care acum a luat locul vechiului sistem, al Razboiului Rece si, la fel ca acesta, are propriile sale legi si propria sa logica, de natura sa influenteze astazi, direct sau indirect, politica, mediul inconjurator, geopolitica si economia fiecarei tari din lume".5 Pentru altii insa, fenomenul creaza teama si rezistenta. Ceea ce, a generat o apriga disputa ideologica intre cei care vad lumea indreptandu-se spre globalizare si aceia care o vad pastrandu-si numai caracterul international. Asistam, de fapt, la o permanenta disputa intre globalisti (cei care solicita o reducere a autoritatii si competentelor statale in edificarea politicilor economice globalizante) si internationalisti (care vad statele in continuare ca principali factori in politica globala si ordinea economica). La o analiza atenta, se poate observa ca cele doua curente, de fapt, nu au dreptate in totalitate. Daca prof. K.Ohmae vede statul natiune ca o "entitate nenaturala si chiar disfunctionala pentru organizarea activitatii umane"6, internationalistii nu vad decat schimbari nesemnificative in functiile centralizate ale statelor cu impact asupra ordinii economice internationale. Punctul nostru de vedere este ca, totusi, intre cele doua extreme, autoritatea statala si lipsa sa completa, adevarul este5 6

Thomas L.Friedman. Lexus si maslinul, pag.9, Edit.PRO Bucuresti, 2001 Keinichi Ohmae "The Borderless World" pg.94 Oxford University Press 1993

undeva la mijloc. Companiile, fortele sociale, regimurile asa-zis internationale si institutiile sau organizatiile nonguvernamentale nu vor putea opera niciodata ignorand autoritatea statelor. In acelasi timp statele nu sunt atat de slabe incat sa nu poata stopa si combate acele actiuni pe care le considera ca neadeqvate intereselor lor. La randul sau, un alt fenomen conex care da nastere la variate interpretari este regionalizarea. Aceste interpretari pornesc de la analiza politicilor coordonate ce au avut loc in zona Asia Pacific, inaintea crizei financiare din 1997 pana la cele referitoare la completa integrare a statelor intr-o piata comuna complexa de tipul Uniunii Europene. Dintr-un motiv sau altul noi nu traim in prezent intr-o lume fara frontiere ci numai intr-una in care acestea nu mai reprezinta, nici fizic nici intelectual, bariere de netrecut in calea influentelor globalizante asupra vietii de zi cu zi. Analize aprofundate au demonstrat ca relatia intre puterea totala si puterea pietelor globale trebuie sa fie "un joc cu suma zero" in care insa procesele de interactiune se afla in plina dezvoltare. Aceasta deoarece in lumea de azi este necesar sa tinem cont de un complex de factori, respectiv: - pe de o parte,"de facto" procesele de integrare la nivel global si regional si, pe de alta parte, "de jure" procesele de institutionalizare guvernamentala; - dezvoltarea pe verticala a nivelelor de autoritate intre ordinea globala (regionalizarea trans sau supra-nationala) si nivelele statale sau locale (regionalizarea subnationala);

- dezvoltarea pe orizontala a autoritatii ce depaseste jurisdictiile teritoriale. Aceste procese reprezinta outputuri relationale intre entitatile statale si globalizare, ce conduc in final la noi forme de geoguvernare. Dar, de fapt, ce este GLOBALIZAREA? Se apreciaza ca definitiile globalizarii au la baza factori complexi si multidimensionali de natura politica, ideologica, economica si culturala. Exista foarte multe lucruri ce pot fi globalizate, ca de exemplu bunurile, serviciile, banii, popoarele, informatiile ca de altfel si lucruri mai putin tangibile ca ideile, normele de comportament sau practicile culturale. Globalizarea poate apare si actiona pe diferite cai, respectiv interactiona, in mai multe directii ca telecomunicatii, izomorfism institutional (tendinta de a fi la fel), etc. Cel mai bun exemplu al modului in care aceste procese actioneaza, poate fi gasit in expansiunea fenomenului denumit "globalizarea pietei" caracterizat prin piete non-stop, corporatii multinationale, extinderea fara restrictii si chiar realocarea Investitiilor Straine Directe (ISD), dezvoltarea societatii informationale, competitia determinata de "legea pretului unic" si nu in ultimul rand prin impunerea semnificativa a discursului referitor la "cresterea libera" care conform tezelor lui Francis Fukuyama expuse in "The End of

History"7 reprezinta un triumf al ideologiei liberale obtinut mai ales dupa sfarsitul razboiului rece. Pe de alta parte, intalnim si avem de-a face si cu fenomenul "localizarii" care este tendinta contrarie globalizarii. Aceasta tendinta acorda mare importanta spatiului (zonei) si teritorialitatii, fapt pe care globalizarea incearca sa-l diminueze. De fapt, cele doua tendinte, globalizarea cu dorinta de desfiintare a frontierelor si localizarea cu aceea de a a le intari si inchide, reprezinta marile tensiuni politice ale inceputului de Secol 21. O parte din economistii lumii considera ca globalizarea prezinta doua aspecte importante, respectiv: 1. O dezvoltare a unui set de procese secventiale care isi propun sa sparga barierele teritoriale si jurisdictionale si ca urmare sa formuleze si sa extinda practicile transfrontaliere in economie, politica, cultura si domeniile sociale; 2. Crearea unui set de cunostinte politice, ce ofera lumii moderne. Sigur, aceasta noua realitate poate conduce treptat la distrugerea lumii statelor centralizate cum afirma Keinichi Ohmae8. Pana atunci insa, problema care se pune va fi pana unde schimbarile radicale si rapide din domeniul tehnologic in special accelerarea integrarii economice si revolutia din comunicatii - vor mai putea fi7 8

si

potenteaza o viziune asupra construirii si modului de conducere a

Francis Fukuyama "The End of History" New York. Free Press, 1990 Keinichi Ohmae "The borderless World" Oxford University Press 1993

controlate prin instrumentele traditionale de catre cei care realizeaza politicile economice ale lumii. Pana unde de fapt erodarea suveranitatii economice va putea continua fara a conduce la disparitia statelor natiuni si la crearea unui bloc unipolar de putere si guvernare?! Si poate vom da dreptate lui Keinichi Ohmae la care "statele regionale" vor deveni singurele si cele mai semnificative unitati de analiza. Raspunsul, deocamdata este foarte greu de dat. Devine foarte clar ca schimbarile cantitative si calitative, ce au loc intre relatiile economice ca efect al pietelor globale si activitatile politice vor afecta de o maniera semnificativa relatiile interstatale. Toate acestea reprezinta mult mai mult decat o simpla internationalizare a activitatii economice. Reprezinta, in fapt, o evolutie fundamentala si decisiva in relatiile dintre puterea pietelor si autoritatea statala. In cadrul structurilor majore de guvernare a noii ordini globale vom asista la un decalaj intre regulile ce guverneaza sectorul public si cel privat, precum si intre diferite forme de autoritate la nivel teritorial si transteritorial. Aceste schimbari pot fi calificate ca urmeaza trei directii importante: 1. O integrare "de facto", pe care o exemplificam prin relatiile ce se creaza in activitatea companiilor transnationale si alte retele de productie la nivel global sau regional; regionalizarea "de facto" este determinata de cresterea comertului interregional si a investitiilor straine directe; aceasta este condusa atat de politici guvernamentale cat si de interesele sectorului particular. Astfel cresterea interesului in derularea proceselor globale si regionale conduce si la o

institutionalizare "de jure" prin care statele tind sa controleze procesele respective; 2. O schimbare in modul de intelegere traditional a balantei globale de putere economica in care arii dinamice de crestere, cum ar fi Asia Pacific, incep sa capete preponderenta fata de regiuni traditionale de dezvoltare ca SUA sau Vestul Europei. O astfel de asertiune continua sa fie adevarata cu toata criza financiara pe care regiunea respectiva a cunoscut-o incepand din 1997. Aceasta inseamna ca, practic, cu perioade economice mai bune sau mai dificile, Asia de Est a devenit acum un actor global cu mult mai important decat a fost la sfarsitul celui de al 2-lea Razboi Mondial; 3. In aceasta perioada avem de-a face cu un stadiu epocal in dezvoltarea capitalismului. Incepand din Japonia si extinzandu-ne catre Coreea de Sud, Taiwan, Hong Kong si Singapore, si mai nou catre alte tari din Asia de Sud Est ca Thailanda, Malaezia, Filipine si partile sudice si de coasta ale Chinei, capitalismul isi demonstreaza forta si devine singurul mod global de productie economica. Aceasta nu inseamna ca avem o globalizare uniforma. Practic bazele au fost puse in Europa. Acum Europa si America apreciaza cum se cuvine dezvoltarile din aceasta parte a lumii si ceea ce este mai important participa la ele. De remarcat ca majoritatea economistilor si creatorilor de politici, adepti ai neoliberalismului, au o abordare pozitiva a globalizarii.

Expansiunea economiei mondiale ofera perspective importante pentru o crestere a eficientei prin specializare, iar costurile delocalizarii indivizilor si industriilor sunt cu mult diminuate prin cresterea nivelului de viata a actorilor. In acelasi timp, datele economice evidentiaza faptul ca volumul comertului inter-regional creste tot atat de repede ca si cel intraregional ceea ce demonstreaza faptul ca regionalizarea este parte integranta a globalizarii. Aceasta este demonstrata si de transformarea GATT in OMC care presupune o crestere la nivel global a ariei de cuprindere si dimensiunii pietei. Ca de altfel si de procesele ce au avut loc in Europa prin extinderea continua a UE, prin semnarea si implementarea Acordurilor de Liber Schimb (NAFTA, AFTA) si mai nou prin fenomenul numit APEC in zona Asia Pacific. Nu trebuie uitat insa si faptul ca exista si multi profesionisti sau oameni simpli care se impotrivesc globalizarii si regionalizarii. Pe buna dreptate, sau nu, multi vad in aceste fenomene adevarate pericole economice dar si la adresa identitatilor nationale, a autonomiei economice si a suveranitatii statale. Multi considera ca globalizarea va face ca cei saraci sa devina si mai saraci in timp ce cei bogati vor deveni si mai bogati! Aceste tendinte creaza noi dezvoltari socio-politice din care unele iau forme extrem de violente, asa cum s-a petrecut in ultimii ani cu ocazia intalnirilor la varf dintre statele cele mai dezvoltate.

Opozitia la globalizare se manifesta si in randul unor politicieni, a unor importante organizatii ca Green Peace sau verzii radicali, sau a unor curente autodenumite "noii nationalisti economici", "noii populisti", "noii mercantilisti" sau "nationalistii pozitivi". Important este ca fenomenele economice in lumea de azi sunt in continua miscare si dezvoltare. Aceasta nu presupune insa ca aceste fenomene nu sunt cunoscute sub diferite forme cu multa vreme inainte. Perioade cu caracteristici similare au mai fost inregistrate inainte de primul Razboi Mondial sau in anii '50 si '60. Ca de altfel si investitiile de portofoliu realizate in SUA si America Latina in sec. al XIX-lea. Economistul Daniel Gros apreciaza ca "la inceputuri globalizarea a existat mai mult ca un fenomen american decat unul global. Acesta a transformat complet sectorul manufacturier al SUA in perioada 19601990 conducand si la schimbari importante in economiile tarilor vest europene si Japonia ce au atins apogeul in anii 80 85"9. In ceea ce priveste globalizarea in domeniul migratiei fortei de munca, acesta este de departe mai putin semnificativa in prezent decat in secolele 18 si 19, cand emigrantii din Lumea Veche au populat asa numita Lume Noua. Se poate aprecia insa ca exista suficiente impotriviri fata de atitudinile politice ce vad o crestere continua a globalizarii economiei. Astfel John Duning noteaza ca "antinomia fundamentala intre imaginea ricardiana10 a unui comert mondial liber ca un bun public9 10

Daniel Gros "Global economy" pg.107 The asa Foundation 1995 David Ricardo: "The principles of Political Economy" London: J.M.Dent and Sons 1948

global si viziunea extrem de sceptica asupra comertului ca un camp de batalie la nivel mondial in care cele mai dure si neortodoxe masuri ar putea proteja populatiile nationale ne conduce inapoi la bazele politicilor moderne" In acest sens, Duning argumenteaza ca impotriva retoricii neoliberale a comertului liber, cei mai puternici actori de pe scena mondiala ca SUA si UE nu ezita sa joace cartea nationalismului economic cand considera ca le sunt afectate interesele nationale11. Exemplul cel mai concludent il reprezinta masurile de protectie luate recent de Administratia Bush in domeniul industriei metalurgice, ceea ce a determinat contra masuri din partea UE si Japoniei. Cu toate acestea, remarcam diferente importante intre modul in care era abordata internationalizarea economiei mondiale in trecut si globalizarea din zilele noastre. Subliniem cateva importante puncte de caracterizare: - la nivel general legaturile si relatiile contemporane sunt mult mai profunde in prezent datorita dezvoltarilor tehnice din transporturi si telecomunicatii; acestea practic au condus la o integrare fundamentala fara precedent a activitatilor ce exced frontierele; in prezent productia poate fi organizata la scara globala iar aliantele si societatile mixte permit combinatii de proprietati si de impartire a costurilor; - in domeniul economic comertul cu marfuri a lasat din ce in ce mai mult locul comertului cu servicii in general si circuitelor financiare11

John Dunning "Multinational Entreprises and the Global Economy" Addison Wesley Workingam England 1993

internationale, in particular, cu o dinamica extraordinara; in prezent fluxurile financiare ce se ridica la aproximativ un trilion de dolari/zi depasesc de 50 ori valoarea comertului clasic cu marfuri; - in domeniul politic schimbarile cunosc o magnitudine exceptionala; daca este prematur poate sa vorbim de sfarsitul statelor nu putem sa nu remarcam diminuarea rolului acestora; - se constata noi relatii intre politic si economic, mai ales la nivelul companiilor multinationale, acestea exploateaza posibilitatile de arbitraj referitoare la jurisdictia de taxare; se utilizeaza o multime de mecanisme pentru a limita puterea de control si reglementare a statelor natiuni, in special in domeniul licentelor si aliantelor intre companii; Ca o consecinta a acestor orientari, a rezultat o schimbare fundamentala in prioritatile politice ale guvernelor din statele industriale avansate; se apreciaza ca dupa incetarea Razboiului Rece, politicile industriale si comerciale au devenit mult mai importante decat politicile de aparare sau externe; cresterea importantei economice a Noilor Economii

Industrializate (NEI) a adus si schimbari majore in diviziunea internationala a muncii; intre 1955 1990 bunurile manufacturate au crescut in exporturile tarilor in curs de dezvoltare de la 5 la 58%. NEI si-au sporit semnificativ si contributia lor la comertul mondial. Inainte de criza financiara din 1997, UE, America de Nord si Asia de Est aveau parti aproximativ egale din comertul mondial. In acelasi timp

Japonia si Taiwan au devenit principalele natiuni creditoare. Toate acestea insa si-au pus amprenta pe regionalizarea productiei; - se constata o mai mare facilitare a schimburilor internationale, sansele tranzactiilor au devenit tot atat de importante ca dimensiunile lor. In termeni simpli viteza si comprimarea spatiului au devenit dimensiuni importante ale globalizarii. Rezumand, globalizarea aduce noi si importante corelatii si intre statele membre OECD si cele nemembre, intre sectorul public si cel particular, intre capital si munca, activitate si odihna, intre stat si societate. Trei factori au devenit cruciali in natura schimbarilor din interactiunile internationale ale economiei mondiale in ultimele decade, respectiv: 1. Dezvoltarile tehnologice din domeniile Transporturilor si Sistemelor de Comunicatii (digitale, satelitare, fibra optica, etc.) au condus la scaderi dramatice ale costurilor. In prezent companiile pot actiona mult mai usor la nivel global. Totodata facilitatile de relocare a cunostintelor oriunde in lume aproape instantaneu au indus mari probleme ce necesita rezolvarea, mai ales in domeniul proprietatii intelectuale folosind cadrul Organizatiei Mondiale a Comertului (OMC); 2. Globalizarea a dus si duce la schimbari majore in structura fortei de munca. Este din ce in ce mai multa nevoie de munca bine sau superior calificata. Au aparut mari presiuni asupra politicilor salariale mai ales in tarile dezvoltate, membre OECD. Se constata in

aceste tari o tendinta de disparitie a clasei de mijloc si o aprofundare a prapastiei dintre cei superior calificati si bine remunerati si cei mai putin calificati, care incep sa fie amenintati cu pierderea locurilor de munca in favoarea relocarii industriale. Apar astfel implicatii serioase in relatiile dintre state, intre piata si societatea civila in tarile dezvoltate; 3. Mobilitatea capitalurilor in era liberalizarii acestei miscari a condus la situatia in care acestea nu tin cont decat de acele locuri in care se obtin cele mai mari profituri sau in care riscurile sunt minime. Economistul Richard O'Brien12, numea acest tip de miscare "end of geography" si de fapt ce reprezinta altceva decat sfarsitul geografiei recenta introducere a monedei unice europene?! Capitalurile se misca in prezent mai mult din instincte create de piata decat din calcule economice rationale. Cautarea permanenta de Investitii Straine Directe (ISD) in aceasta era a globalizarii are mari implicatii atat asupra suveranitatii statale cat si asupra fenomenului de regionalizare. Unii analisti isi pun din ce in ce mai mult problema "cine suntem" de fapt?!. Lozinca "go global", conduce din punct de vedere operational, al spatiului geografic de productie, al surselor de finantare, la dificultati din ce in ce mai mari in a identifica noile entitati industriale ca apartinand unor economii nationale. Campionii unor asemenea abordari sunt australienii, canadienii si din ce in ce mai mult britanicii, oarecum in contradictie cu spiritul12

Richard O'Brien "End of Geography" AIM Manila 1997

nationalist inca puternic la francezi, coreeni sau indieni si chiar americani. In acelasi timp FORD, PEPSI, COCA COLA sau MC DONALD, desi multinationale si cu francize in toata lumea, continua sa-si pastreze caracterul si sa fie considerate companii americane. Un alt exemplu arata ca SUA, desi considerata campioana globalizarii, nu exporta decat ceva mai putin de 10% din PIB. In timp ce SUA si tarile dezvoltate au facut mari eforturi pentru distrugerea barierelor tarifare ca instrumente clasice de protectie in perioada GATT, in prezent aceste tari cauta de multe ori alte mijloace de protectie ca barierele netarifare. Ceea ce demonstreaza ca reziduri importante ale nationalismelor economice se intalnesc in politicile celor mai importanti actori economici ai lumii de azi. In aproape toate tarile se constata o mare discrepanta intre retorica oficiala, referitoare la liberalizarea comertului international si practica reala. Constatam o presiune mult mai importanta pentru a liberaliza in domeniul serviciilor decat in cel traditional al comertului cu marfuri, mai ales in SUA si Europa deoarece, acestea, traverseaza mult mai usor frontierele. Problemele liberalizarii comertului si serviciilor capata o pondere mult mai importanta in cadrul negocierilor multilaterale din era post Uruguai. Aceste negocieri incep sa cuprinda si alte aspecte referitoare la valori universale ca drepturile omului, protejarea mediului, valori culturale. A fost cazul presiunilor fata de China la

admiterea in OMC si este cazul Rusiei chemata in continuare sa se alinieze la aceste precepte. Putem aprecia ca aceste valori sunt in prezent chiar manipulate sau folosite de marile puteri ca mijloace de penetrare pe toate pietele si de impunere a barierelor netarifare. Exportarea cu succes a serviciilor si bunurilor solicita cu necesitate ca statele recipient sa devina receptive si permeabile la acestea, chiar daca unele vin deocamdata in contradictie cu valori traditionale culturale sau religioase (penetrarea in lumea islamica a unor bunuri occidentale considerate pana nu demult tabuuri in tarile respective). Astfel am asistat personal la patrunderea pe piata iraniana a simbolului american Coca Cola cu toata impotrivirea clasei politice islamiste. De aceea, globalizarea poate sa atraga sau chiar va atrage dupa sine si o armonizare si chiar omogenizare a preferintelor si gusturilor consumatorilor de multe ori in conflict cu valorile locale. Pe de alta parte apare un alt aspect: in economiile globalizate constatam ca statele incep sa se comporte asemeni companiilor iar companiile au comportament de state. Negocierea devine un exercitiu de diplomatie triughiulara in care statele isi cauta aliati comerciali iar marile corporatii internationale stabilesc relatii formale cu statele. Statele la randul lor, prin exercitiul de autoritate, contrar a ceea ce afirma Keinichi Ohmae, raman importante pentru ca mai pastreaza, impun sau respecta legi care uneori depasesc propria

suveranitate (cazul UE). Aceste state actioneaza de multe ori in mod colectiv ca initiatoare a unor noi norme, principii si reguli internationale. Aceasta tendinta isi pierde insa din importanta in ceea ce priveste politicile interne. Avem de-a face cu un proces biunivoc in care preponderenta incep sa aiba regulile si legitatile agreate la nivel international fata de cele interne. Este foarte important ca cei ce creaza politicile moderne sa tina cont de aceste interrelationari. Atat Robert Putnam cu teoria sa a interactiunii intre nivelul intern si international13 cat si J. Stopford si S. Stranje cu teoria "diplomatiei triunghiulare"14 in care statele si companiile sunt principalii actori, au analizat si cuprins interactiunile ce au condus la procesele de globalizare actuale. Unii autori considera insa ca acestia nu au acordat suficienta atentie rolului spatiilor sub, supra si transstatale in aceste procese. Este clar rolul extraordinar pe care il joaca spatiul suprateritorial si regulile sale in cazul Uniunii Europene. Mai putin intelese sunt fenomenele ce au condus la o rapida dezvoltare a regiunilor transfrontaliere, asa numitele Teritorii Naturale Economice (NETS) sau Triunghiurile de Dezvoltare. Asa cum vom dezvolta in continuare, exemplele clasice de NETS le gasim in Asia de Est si in special in asa numita Marea China compusa din Hong Kong, Taiwan si regiunile de coasta din Sudul Chinei sau Indochina.

13 14

Robert Putnam "Making Democracy Work" : Princeton University Press 1993 J.Stopford & S.Strange "The retreat of the state" Cambridge Univesrity Press 1997

Aici avem de-a face cu o vasta retea de noi actori economici, altii decat statele si companiile. Acestia, comunitatile transnationale, coalitiile de grupuri de producatori sau afaceristi, sunt cele care au condus la dezvoltarea acestor entitati spatiale in epoca globalizarii. Tot ele au dat nastere la forme noi de "geoguvernare" care la randul lor in calitate de retele transregionale de agenti publici sau privati au institutionalizat comunicatiile de interese "comune". Toate acestea demonstreaza ca schimbarile structurale ce au aparut ca rezultat al globalizarii au facut si fac practic imposibile abordarile autonome de creare a politicilor economice si comerciale. Traim intr-o lume din ce in ce mai mult interdependenta in care autarhia si izolationismul nu isi mai gasesc locul. Apreciez ca noi, ca romani este necesar sa facem eforturi pentru a intelege si adopta noile mecanisme. Este necesar sa identificam potentialul si dimensiunile globalizarii precum si modul in care noua ordine economica liberalizata va avea un impact pe termen mediu si lung asupra organizarii democratice a societatii noastre atat la nivel global cat si national. Se pune si problema daca in timp nu se va ajunge la suprematia unei clase manageriale transnationale sau la o elita birocratica internationala care impreuna vor tinde sa conduca la o noua civilizatie economica internationala. Ceea ce este o certitudine este faptul ca autonomia guvernamentala scade din ce in ce mai mult.

A devenit clar pentru toata lumea ca pe masura ce puterea corporatiilor mentionate a crescut, puterea statelor si autonomia respectiva au inceput sa fie compromise. Dar aceasta scadere este datorata si rolului din ce in ce mai crescut si al altor actori economici internationali cum ar fi Institutiile Financiare Internationale (FMI, BM), OMC, sau al unor actori regionali subnationali. O asemenea remarca a fost facuta inca din 1977 de catre Heddley Bull15 care a subliniat metaforic ca avem de-a face cu un "nou medievalism" ca o alternativa la sistemul statelor moderne. Trebuie insa sa recunoastem ca globalizarea economiei mondiale nu are loc in conditii de izolare ca in evul mediu iar aceasta expresie poate fi considerata numai in sens metaforic. Globalizarea este o problema ce ridica fatete multiple. In acelasi timp, dupa cum se poate constata, din cele prezentate anterior, globalizarea este un fenomen complex care nu are inca o definitie unanim acceptabila. El poate fi abordat pentru o mai buna intelegere, din mai multe unghiuri. Astfel putem sa incercam a o defini si astfel:

a) Globalizarea ca un fenomen istoric Se poate afirma ca globalizarea reprezinta o perioada specifica a istoriei. Putem aborda definitia sa din punct de vedere temporal si mai putin ca fenomen sociologic sau cadru teoretic. In epoca moderna15

Heddley Bull "The Anarchical Society" New York Columbia Press 1977

aceasta perioada a inceput cu sfarsitul Razboiului Rece si caderea Zidului Berlinului. Chiar daca asa cum am mentionat, fenomene disparate pot fi considerate ca parti ale globalizarii si datand din perioade anterioare, fenomenul ca atare a inceput sa se dezvolte in toata plenitudinea dupa incetarea Razboiului Rece. Daca in deceniul al 2-lea al secolului XX am avut de-a face cu Marea Depresie, acum putem afirma ca ne aflam in plina Globalizare sau mai exact in Marea Globalizare. De aceea, daca abordam fenomenul din punct de vedere temporal, putem spune ca a inceput odata cu detensionarea relatiilor sovieto-americane (inceputul perioadei Gorbaciov si a Perestroikai) si a continuat sa se dezvolte prin implementarea accentuata si rapida a abordarilor neo-liberale orientate catre fortele pietei si managementului economic.

b) Globalizarea ca o quintesenta a fenomenelor economice Economistul Simon Reich16 aprecia "globalizarea poate fi caracterizata atat intrinsec cat si functional ca o serie de fenomene economice ce includ demonopolizarea si liberalizarea pietelor, privatizarea intreprinderilor, diminuarea functiilor statului (cu preponderenta cele legate de protectia sociala), raspandirea tehnologica vertiginoasa, redistribuirea investitiilor straine directe si, in final, integrarea pietelor de capital". Toate acestea subliniaza faptul ca globalizarea presupune o dezvoltare extraordinara a afacerilor, a facilitatilor de productie si proceselor tehnologice, ceea ce conduce in16

Simon Reich: "Globalization of the World Economy" Asia Week No.6 / 1997

paralel si la o diviziune internationala a muncii cu specificitati semnificative. Multi economisti considera aceasta definitie a globalizarii ca semanand de fapt cu un proces tehnologic. Aceasta atata timp cat procesul se bazeaza pe distribuirea sau redistribuirea financiara, a productiei, a tehnologiilor, pe schimbarea regulilor si autoritatii, toate aspecte care nu sunt istoriceste noi. Realitatea este ca niciodata in trecut nu au fost percepute fenomene de asemenea magnitudine, profunzime si "larga respiratie". In mod similar reformarea pietelor si diminuarea rolului statului sunt fenomene care s-au mai petrecut si in trecut, dar niciodata in combinatie cu o atat de exploziva crestere si raspandire a fondurilor directe de investitii, a institutiilor multilaterale si suprastatale si cu o acceptare aproape unanima a unei singure ideologii. De aceea se poate aprecia ca globalizarea conduce la convergenta multor fenomene.

c) Globalizarea ca hegemonie a valorilor americane Analizand aprofundat, ajungem la concluzia ca o astfel de caracterizare este cel mai bine reprezentata de tonul triumfalist adoptat de Francis Fukayama in cartea sa " The end of history and the last man"17. Atat pentru el, cat si pentru multi altii, sfarsitul Razboiului Rece a reprezentat finalul unei batalii ideologice ce incepuse odata cu sfarsitul celui de al 2-lea Razboi Mondial. El17

Francis Fukayama: "The End of History and the Last Man" De la Salle University Press Manila 1994

constata o difuzare extraordinara si o asimilare chiar fortata a tehnologiilor americane, a institutiilor financiare si economice in sectorul public si a celor mai bune practici de afaceri in sectorul privat, respectiv o difuzare a asa numitelor modele alternative de tip american. In acceptiunea generala, globalizarea este un lucru foarte bun deoarece reprezinta triumful modernizarii si democratiei definite printr-o dezvoltare economica si industriala ce contine si se caracterizeaza printr-un rol limitat al statului, un guvern reprezentativ responsabil si cu un concept liberal al libertatii de a alege. In acest sens actualii oponenti ai globalizarii fac o distinctie clara intre traditiile de modernizare specifice gandirii economice americane si omogenizarea valorilor ce se constata in cadrul principiilor capitaliste si democratice. Sigur ca avem de-a face cu o forma particulara de dezvoltare economica capitalista sau cu o forma specifica de social democratie; unii economisti apreciaza ca aceasta este o "ironica citire" a globalizarii, o forma specifica de "liberal democratie". Nu toti cercetatorii accepta insa tezele convergentei. O exceptie notabila este Samuel Huntington in disputata sa "Ciocnirea civilizatiilor"18 Pentru altii definitia globalizarii este mai populara in multe parti ale lumii decat in analizele occidento-centriste ale lui Fukuyama. Sigur aceasta nu se poate aplica in tarile cele mai sarace ale lumii in18

Samuel Huntington "Ciocnirea Civilizatiilor si refacerea ordinii mondiale" Antet XX Press Prahova 2002

curs de dezvoltare. Astfel in foarte multe societati islamice din lumea araba sau din statele in curs de dezvoltare ale Asiei se observa foarte clar dorinta de a accepta cresterile nivelului de viata bazate pe adoptarea cuceririlor stiintifice si tehnice ale societatii vestice dar, si mai clar, respingerea absorbtiei valorilor culturale si sociale ce le insotesc. Prin comparatie, marxistii si in special cei de tip neo-gramscian, ofera argumente convergente similare teoriilor modernizarii actuale. Ei vad triumful liberalismului ca o varianta moderna a luptei pentru hegemonia capitalismului. In varianta lor se vorbeste despre crearea unei clase capitaliste transnationale. Aceasta, bazandu-se pe structurile economice si institutionale transnationale, pe organismele internationale ca Banca Mondiala sau Fondul Monetar International sau pe structuri intelectualiste ca Forumul de la Davos, exporta un set de valori similare cu variantele americane de capitalism si liberalism.

d) Globalizarea ca Revolutie tehnologica si sociala Aparent aceasta caracterizare pare ca intra in contradictie cu cea de la pct. b. Se argumenteaza ca globalizarea este o noua forma a activitatii prin care se trece decisiv de la capitalismul industrial, la conceptia post industriala a relatiilor economice. Aceasta transformare este perceputa ca o revolutie in cadrul elitelor tehnoindustriale ce conduce la consolidarea unei piete unice globale. Astfel avem de-a face cu un proces comprehensiv de productie globala

integrata, cu piete ale muncii specializate dar interdependente, cu privatizarea bunurilor guvernamentale ca si cu o puternica legatura intertehnologica ce depaseste frontierele nationale conventionale. Aceasta a 4-a caracterizare sugereaza ca o revolutie are loc de asemenea in relatiile dintre state, economii si societati civile. Oponentii acestei orientari formuleaza: - in tarile dezvoltate din Vest, noile tehnologii conduc la cresteri insemnate ale productivitatii si in consecinta la mari cresteri economice, iar necontenitele valuri de descoperiri si dezvoltari tehnologice vor continua sa caracterizeze economia mondiala in tot Secolul 21. accelerarea proceselor de globalizare, deschiderea

economiilor nationale si integrarea pietelor vor conduce la cresteri economice semnificative in din ce in ce mai multe tari. O aliniere fara precedent la aceste procese a tarilor din Asia, o revitalizare a Americii si o reintegrare a marii Europe incluzand aici si Rusia vor crea un curent extraordinar ce se va raspandi in intreaga lume. Aceste doua megatrenduri schimbarea fundamentala in tehnologie si noua etica a deschiderii - vor transforma lumea noastra intr-o civilizatie globala, o noua "civilizatie a civilizatiilor" ce ne va conduce de acum inainte peste secolele ce vor urma. Aceasta viziune este impartasita cu deosebire de reprezentantii curentului "economiilor de retea" din elitele politice si manageriale internationale (asa numitii "Davos men") legati intre ei in aceasta lume globalizata, ceea ce conduce la cresterea dramatica a influentei

lor si a standardelor de viata cum poate nimeni nu si-a inchipuit pana in prezent. Interpretarile ce pleaca de la prima caracterizare a globalizarii la cea de a 4-a se doresc a prezenta intelegeri moderne (in termeni cantitativi si calitativi) ale efectelor globalizarii asupra relatiilor economice si sociale. Prima definitie, operand ca o paradigma internationalista, identifica o schimbare in relatiile politice si economice dintre superputeri pe de o parte si capital/munca pe de alta parte. Este in mod esential o analiza specifica a relatiilor internationale ce opereaza cu o ipoteza realista in care se afirma primatul relatiilor statale si interstatale. Globalizarea are influente limitate asupra aspectelor vietii culturale si politice in cadrul statelor. A doua definitie, operand de asemenea intr-o paradigma internationalista, ofera imaginea unei agregari si accelerari a schimbarilor ce se petrec la nivelul diferitelor arii ale vietii economice moderne. Reprezinta pana la urma o critica a primei definitii dar poate fi relativ usor aplicata in cadrul teoriei relatiilor internationale si teoriei economice. Interdependentele economice diminueaza rolul dominant al statului prin acordarea unui rol sporit altor actori cum ar fi Organizatiile Neguvernamentale (NGO-urile). Aceasta ofera o perspectiva a unui sistem international nou, modern si reformat. A 3-a definitie opereaza cu o paradigma globalista si reprezinta triumful unei singure ideologii in cadrul bataliei ideologice din secolele 20 si 21. Ambele variante cea conservatoare si cea radicala conduc

convergenta argumentelor mult mai departe decat o fac primele definitii. In fine a 4-a si ultima definitie cea mai globalista ofera cea mai radicala viziune a transformarilor structurale ale ordinii economice si globale. Aceasta sugereaza o veritabila transformare in relatiile sociale, politice si economice cu un adevarat scop globalizant. In continuare, cateva considerente asupra modului in care definitiile respective se regasesc in practica economica. 1.1.2. GLOBALIZARE SI REGIONALIZARE

In

plan

international

se

considera

ca

Globalizarea

si

Regionalizarea, fenomene ce se intrepatrund in evolutia lor cu sisteme economice ca UE, NAFTA, APEC precum si cu alte forme de cooperare economica regionala, reprezinta uneori fenomene contradictorii. Discursurile populiste se refera la pericolul formarii de blocuri si la perspectiva razboaielor economice. Dupa parerea noastra aceastea reprezinta exagerari si ipoteze gresite. Dezvoltarea regiunilor este o dimensiune extrem de importanta a evolutiei ordinii mondiale in aceasta era a globalizarii. Consider ca este necesar sa vedem acea tendinta catre regionalizare ca stadiu intermediar in relatia dintre statele nationale pe de o parte si economia globalizata

pe de alta parte. Regionalismul este de fapt un fenomen cu doua nivele. Nivelul "de jure" este acela etatist; nivelul "de facto" este acela in care companiile si retelele acestora se dezvolta in cadrul pietelor libere. Daca Globalizarea reprezinta impreuna un set de procese si de principii ale managementului economic, atunci Regionalizarea este si o manifestare a globalizarii; se intersecteaza cu Globalizarea si un proces nu poate fi inteles in absenta celuilalt sau fara a tine cont de acesta. Globalizarea a avut ca efect schimbarea "regulilor de joc" in cadrul bataliei care se duce pentru avantaje competitive intre companii ca si intre tari. La nivel guvernamental exista state ce au introdus politici de crestere a credibilitatii membrilor regiunii respective in raport cu actorii internationali, in special cu cei ce reprezinta surse potentiale si importante de investitii straine directe (ISD). In acest sens Regionalizarea reprezinta un raspuns la Globalizare. Realizarea de acorduri cu vecinii regionali trebuie insotita de politici de disciplinare mai ales in fata presiunilor interne. Aceste procese nu se petrec in mod uniform in toate regiunile in curs de dezvoltare si de aceea vom observa specificitati distincte intre Europa ca "model multilateral de guvernare regionalista", America de Nord ca exercitiu special de guvernare de tip "incubator de negocieri" si Asia Pacific ca un regionalism in curs de dezvoltare desi perdant din punct de vedere institutional, al dezvoltarii

economiilor de piata si a cooperarii regionale. Toate aceste structuri nu sunt fixe. De obicei se afla intr-un proces constant de evolutie. Ceea ce este interesant este ca atat la nivel global cat si la nivel regional prolifereaza discursul referitor la dialectica globalizarii si regionalizarii. De obicei se constata o discrepanta intre actiunile legate de regionalizare si aspiratiile politice catre marea regionalizare ale elitelor politice, ilustrata cel mai bine in Europa in a 2-a jumatate a anilor '90. Pentru o lunga perioada de timp dezbaterile referitoare la regionalizare s-au axat pe comert si politici comerciale, cu preponderenta acolo unde acordurile de comert regionale au fost sprijinite pe regimuri de comert ultraliberale. Tot atata importanta ca si problemele comerciale pare a avea si excesiva concentrare a politicilor economice ale comertului care a avut ca efect o excesiva mobilitate a capitalurilor intr-un moment in care investitiile straine directe (ISD) continua sa creasca in volum mult mai repede decat comertul international. Totodata, dramatica demonopolizare a sistemului financiar international din anii '80, a condus la o intensificare a competitiei pentru atragerea de Investitii Straine Directe. Dorinta de a realiza Acorduri economice regionale cat mai atractive pentru ISD-uri a depasit dorinta de a promova comertul. Aditional la realizarea Pietei Unice Integrate a Europei si a NAFTA, odata cu sfarsitul Razboiului Rece au aparut noi solicitari

pentru ISD-uri. Astfel Europa de Est s-a alaturat foamei de finantare a Chinei si Asiei de Sud Est. S-a observat ca numai oferindu-se facilitati si avantaje la nivel regional, aceste zone pot concura cu succes alte zone ce au inceput mai demult sa caute sa atraga ISD-uri. Se pare astfel ca in epoca Globalizarii o tendinta majora spre regionalizare este determinata de necesitatea ca firmele globale sa caute piete de desfacere intr-o regiune sau alta sau chiar locuri pentru implementarea ISD-urilor. De aceea consideram ca aceia care argumenteaza ca ISD-urile ca procente din PNB nu se dezvolta atat de repede ca sa sustina tezele globalizarii nu au nicidecum dreptate. Constatam de altfel, ca regionalizarea investitiilor a devenit extrem de importanta incat afecteaza in mare proportie natura productiei si a comertului. Acesta a fost de altfel si cazul Asiei de Est (in Nord ca si in Sud) pana nu de mult. Astfel in 1995 mai mult de 10% din productia companiilor japoneze se producea deja in afara Japoniei in comparatie cu numai 4% in 1986. In timp ce fenomenul este unul global pentru companiile japoneze, acesta are relevanta si la nivel regional. Pe masura ce piata japoneza a inceput sa fie global liberalizata, regionalizarea s-a accentuat. Cresterea importurilor de bunuri de consum in Japonia de la filialele companiilor japoneze din Asia a devenit un fenomen. Astfel

in 1992-1996 aceste importuri au crescut de la 4% la 14% in total importuri. In timp ce majoritatea bunurilor produse de companii Japoneze in SUA sunt vandute pe piata americana, o mare proportie din bunurile produse la filialele japoneze din tarile Asiei sunt importate in Japonia. In 1992 importul in Japonia al productiei filialelor asiatice a fost de 16% din total importuri, fata de numai 10% in 1982. Migratia fabricilor japoneze catre Asia de Sud Est unde produc in mare proportie atat pentru pietele respective dar si pentru exportul pe alte piete s-a dovedit o tendinta pozitiva in cadrul Globalizarii dar in acelasi timp si al Regionalizarii. De altfel asa cum am mai aratat asistam la fenomenul delocalizarii productiei (tendinta investitiilor de a se aseza acolo unde cheltuielile si taxele sunt mici si profiturile mai mari). Acest fenomen atrage dupa sine pe langa exporturile de tehnologii inalte si ocuparea fortei de munca in tarile in care aceste investitii se localizeaza. Definitia traditionala a regionalizarii este una stat-centrista. Dar in aceasta se pierde din vedere natura macro regionala a dezvoltarii in contextul transformarilor structurale pe care le aduce globalizarea in domeniile financiar, industrial, al

productiei si know-how aferent precum si in dezvoltarea comunitatilor industriale la nivel regional. S-a demonstrat ca, impotriva detractorilor, pana in prezent Regionalizarea a condus mai mult la o dezvoltare a comertului atat la

nivel global cat si regional decat la o restrictionare a acestuia atat in Europa cat si in regiunea Asia Pacific. Aceasta chiar daca se constata inca incongruente intre multilateralism si regionalism in relatiile comerciale. Liberalizarea finantelor globale a actionat ca un imbold catre regionalizarea productiei. Ca raspuns companiile s-au orientat catre consolidarea retelelor de resurse din cadrul regiunilor. In timp ce liberalizarea multilaterala este considerata cea mai buna strategie, cel mai important lucru pentru companii in perioada actuala este sa fie in masura sa opereze eficient in cadrul regiunilor. Cele mai bune exemple ale acestor preferinte le intalnim mai mult in zona Asia Pacific decat in Europa (desi si aici tendinta respectiva este destul de puternica) unde companiile japoneze si coreene s-au orientat catre industriile cu mare valoare adaugata in anii '80-'90, dupa care s-au extins si si-au consolidat retelele de productie in alte parti ale regiunii. Chiar daca o parte din aceste activitati au fost restranse din cauza crizei financiare din anii 1997-1998, in mod cert tendinta initiala nu se va schimba fundamental. Asistam din ce in ce mai mult si la o dezvoltare a ceea ce am putea numi "regionalizarea gandirii economice". Un exemplu in acest sens il constituie Uniunea Europeana dar nu trebuie uitat si exemplul actiunilor de cooperare din zona Asia Pacific conduse de un regionalism deschis si de integrare a pietelor.

Ultimii ani ai secolului trecut au fost cruciali in dezvoltarea ideilor de regionalizare. Introducerea monedei unice europene, modul in care o parte din membrii UE au reusit sa o adopte sau nu si in continuare sa se adapteze la rigorile sale ca si modul in care diferitele proiecte regionale sau supraregionale din zona Asia Pacific cum ar fi APEC, ASEAN, AFTA, ASEM au reusit sa raspunda provocarilor create de criza financiara asiatica reprezinta tot atatea teme de urmarit si analizat in perspectiva primilor 10-20 ani ai secolului 21. Asa cum s-a observat in Asia de Est in strategiile aplicate pentru atragerea de ISD-uri, investitiile atrase rapid de circumstante economice favorabile s-a dovedit ca pot migra foarte repede odata cu schimbarea acestor circumstante sau mai ales cu declinul acestora. S-a demonstrat totodata ca in pofida faptului ca aceste ISD-uri au efect social benefic prin crearea de locuri de munca, prin facilitatile create pentru atragerea lor guvernele au inceput sa aiba mari probleme in ceea ce priveste colectarea taxelor si impozitelor. S-a observat, totodata, o erodare a bazelor de taxare cu consecinta dirijarii acestora catre alte sectoare ale economiei. Asa cum a demonstrat criza asiatica incepand din 1997 fuga capitalurilor si timpul necesar pentru elaborarea politicilor de raspuns au condus la destabilizarea dramatica a economiilor si sistemelor politice din unele tari. Globalizarea reprezinta insa o forta structurala mult mai puternica decat regionalizarea. In fapt asteptarile si preferintele

Companiilor Multinationale sunt atat de puternice incat au devenit forte importante ce determina schimbari politice majore in multe state ale regiunilor. Pana in prezent aceste forte nu au creat inca puternice conflicte asa cum s-ar fi asteptat si de aceea ideologia neo-liberala a fost incurajata a fi aplicata in procesele de luare a deciziilor la nivel macro-politic mai ales in tarile cu pietele in tranzitie si dezvoltare (emergente) ale Asiei de Est. Globalizarea incurajeaza totodata tendintele de regionalizare pana acolo unde se incurajeaza si creaza raspunsuri colective la competitia internationala. Pare oarecum paradoxal ca in epoca globalizarii cand distantele isi pierd semnificatiile pe care le-au avut asupra relatiilor economice, relatiile la nivel regional cunosc o crestere foarte accentuata. In acest sens ceea ce observam noi si, uneori consideram a fi efect al globalizarii, de cele mai multe ori reprezinta dezvoltari si actiuni la nivel regional. Intrucat globalizarea scade uneori eficacitatea unor instrumente politice nationale, actiunile colective ce urmaresc rezolvarea unor probleme prin solutii de management transnational, apar mai usor de abordat in cadrul regionalizarii si regiunilor respective. In concluzie, putem afirma ca intre cele doua concepte si tendinte Globalizarea si Regionalizarea este o legatura biunivoca si aproape indestructibila.

1.1.3. GLOBALIZARE SI LOCALIZARE

Atunci cand Akio Morita, presedintele Companiei Sony a cumparat Columbia Records, in octombrie 1989 a afirmat: "eu nu iubesc cuvantul multinational; chiar nu stiu ce inseamna, de aceea am creat un nou termen pentru un nou principiu: "localizare globala" (global location) acesta este noul nostru slogan". In acest context este interesant de analizat cum se impleteste globalizarea cu localizarea (amplasarea teritoriala) si cum aceasta din urma isi gaseste locul in contextul larg al globalizarii. De altfel, Akio Morita nu este singurul lider economic executiv al unei companii majore care a adoptat strategii specifice pentru ca aceasta sa se identifice cat mai strans cu natiunea de adoptie si conditiile sale specifice. Corporatii ca Sony sau Coca Cola de exemplu, au dezvoltat strategii capabile sa transceada frontierele si sa le institutionalizeze drept producatori regionali, ceea ce le-a permis totodata sa-si sporeasca flexibilitatea pentru a realiza retele regionale s-au implantat. In prezent timpul si spatiul au fost comprimate ca rezultat al revolutiilor tehnologice si comunicationale ajungandu-se la economii de retea; efectele unei astfel de comprimari ar putea conduce la cresterea eterogenitatii cuprinsa in ceea ce mai nou se denumeste "glocalizare". Am putea defini "glocalizarea" ca localizare a relatiilor inauntrul regiunilor in care

economice si politice prin mutarea sferelor de autoritate de la nivel national la nivele locale de o maniera care sa permita raspunsuri rapide si pertinente la globalizare. Daca globalizarea tinde sa faca sa dispara geografia, glocalizarea din contra intareste legaturile regionale geografice, in mod special prin cresterea localizarilor ca puncte de productie si schimburi economice. Astfel, in prezent dezbaterile teoretice referitoare la cele doua notiuni globalizare-glocalizare au devenit puncte centrale ale strategiilor de dezvoltare. Companiile globalizate aplica strategii ce incurajeaza o diviziune a muncii la nivel mondial in timp ce "companiile glocalizate" urmaresc o repetare a productiei intr-un numar de regiuni specifice ceea ce genereaza o diviziune a muncii pe concentrari geografice care in acelasi timp reduce riscurile asociate formarii blocurilor economice. Tentativele acestor companii de sporire a competitivitatii sunt conduse uneori de credinta ca schimbarile din unele parti ale lumii au efecte adverse asupra competitivitatii comunitatilor locale. Acesta este cazul modului de intelegere al proceselor de munca din tarile Asiei de Est fata de care foarte multi economisti din tarile dezvoltate membre ale OECD se arata foarte ingrijorati sau chiar revoltati de abuzurile referitoare la standardele si conditiile de munca. Cu toate acestea procesul de delocalizare si de mutare a unor ramuri intregi de productie in aceste tari unde in primul rand forta de munca este

foarte ieftina si unde se foloseste de multe ori munca copiilor, este din ce in ce mai puternic. Acesta este, se pare, efectul globalizarii care a condus de multe ori la aplicarea sloganului "gandeste global, actioneaza local" (think globally, act locally). Se apreciaza ca unul din principalele efecte ale globalizarii economiei politice mai ales in statele democratice avansate, este acela al acceptarii situatiei in care cetatenii nu vor mai avea acelasi acces la sistemele de securitate a muncii ca atunci cand societatile erau conduse de principiile unui liberalism economic accentuat. Servicii similare si aranjamente de redistribuire care au prevalat in cadrul asa numitelor "state ale bunastarii" dezvoltate dupa cel de-al 2-lea Razboi Mondial mai ales in tarile OECD sunt diminuate din ce in ce mai mult in ziua de azi. Chiar daca in anumite situatii globalizarea creaza mai multe locuri de munca fata de cele pe care le distruge, procesul devine din ce in ce mai periculos pentru sistemele de organizare a muncitorilor din aceste tari dezvoltate. Apare astfel o foarte clara corelare intre globalizare si pierderea locurilor de munca sau a reducerii salariilor cu preponderenta in ceea ce ii priveste pe lucratorii necalificati sau slab calificati ceea ce conduce la serioase implicatii politice si economice. Forta de munca isi va vedea diminuata puterea intrucat in comparatie cu capitalul, tehnologia si cunostintele aceasta nu este mobila. Munca necalificata sau semicalificata nu va mai avea aceeasi pondere ca cea educata sau inalt calificata. Chiar daca guvernele nationale vor incerca sa adopte masuri de protectie ele vor fi din ce in ce mai putin in stare sa o faca.

Strategiile optimale prin care se incearca fie policalificarea sau educarea, pentru cresterea calificarii, devin din ce in ce mai scumpe intrucat pentru acestea este nevoie de subventii. Subventii, ce contravin insa ideologiilor si teoriilor actuale care nu le accepta. Nu trebuie uitat, totodata, ca si organismele financiare internationale gen FMI se opun cu virulenta cresterii acestora. In prezent guvernele din tarile dezvoltate sau cele in curs de dezvoltare au inceput sa aplice din ce in ce mai mult principiile asa numitului "nou management politic" in cadrul caruia se cauta a se reorganiza atributiile guvernamentale prin orientarea catre atributii de incurajare a afacerilor ceea ce poate conduce uneori la o diminuare a autoritatii statelor. Prioritatea guvernamentala devine acum mentinerea increderii pietelor si a comunitatii internationale. Ca o consecinta, agendele politice se schimba. Guvernele devin din ce in ce mai populiste, uneori se face din ce in ce mai mult apel la nationalism ca o alternativa la pierderile de atributie ale suveranitatii. Acest fenomen poate fi observat in cresterea nationalismului sau a unui liberalism salbatic in SUA, in cresterea rezistentei islamice la asa zisele influente ale culturii occidentale, in cresterea euroscepticismului la unele din statele europene, in exacerbarea nationalismului salbatic ce a condus la distrugerea unor entitati statale din Balcani (fenomen ce inca se continua) sau din URSS, sau in comportamentele nationaliste descriminatorii fata de minoritatile

nationale sau religioase din tarile Asiei de Est si Sud Est (exemplul chinezilor din Indonezia sau Malaezia, crestinilor din Indonezia etc.). Prin contrast, elitele politice din statele dezvoltate au folosit globalizarea pentru sporirea influentei internationale si transnationale. Este evident ca globalizarea economiei mondiale nu este singura explicatie a tendintei catre reinoirea localizarii activitatii politice; sfarsitul Razboiului Rece si scaderea amenintarilor de agresiune au creat premizele cresterii sentimentelor etnice, regionale si nationale. Au aparut tendintele de autonomie si creare a unor state ca mici entitati nationale. Daca la inceputul secolului 20 nationalismul conducea la crearea unor mari entitati statale prin independenta sau reunificare, sfarsitul secolului si inceputul noului Mileniu ne pun in fata unor razboaie etnice ce au condus la fragmentarea unor puternice entitati statale. A fost cazul URSS, Iugoslaviei, este cazul Indoneziei, Sri Lanka si exemplele pot continua. Putem afirma ca toate acestea, reprezinta actiuni ce conduc catre omogenizarea culturala si nationala pentru ca astfel pregatite entitatile respective sa se inscrie in tendinta de globalizare. In acelasi timp este adevarat ca Globalizarea nu construieste identitati, ba dimpotriva. Asistam la crearea a ceea ce economista Susan Strange19 denumeste "civilizatia internationala a afacerilor" bazata pe un nationalism rece si un calcul atent al intereselor. Sentimentul globalist nu poate fi confundat in nici un caz cu19

J.Stopford & Susan Strange "The retreat of the state" Cambridge University Press 1997

traditionala "cetatenie" si cu "dorinta comuna de mai bine". Chiar daca politicile identitare isi fac din ce in ce mai mult loc in cadrul globalizarii. La nivel local insa dilema aceasta se poate rezolva numai prin prezervarea avantajelor modernizarii asociate globalizarii ce conduce la prosperitatea materiala, in paralel cu pastrarea unui nivel acceptabil de identitate si autonomie fata in fata cu omogenizarea pe care o include globalizarea.

1.1.4. GLOBALIZARE SI GUVERNARE IN SEC. 21 Se argumenteaza ca Globalizarea nu este numai un simplu fenomen economic ci si unul politic si chiar ideologic. Deoarece aceasta este condusa de legile pietei, conexiunile intre ideologii si institutiile globalizarii in context politic ca si rezistentele potentiale la acest fenomen au nevoie de analize aprofundate. Astfel este important de analizat modul in care globalizarea a accelerat transferul tendintelor seculare de guvernare nationala condusa de rationalitate si teorii socio-economice din tarile OECD de la stat, ca entitate, catre individ. Aceasta nu inseamna ca statul a devenit mai putin implicat. Inseamna numai ca asupra individului au fost transferate mari responsabilitati legate de organizarea propriei vieti. In acest context apreciem ca putem reformula faptul ca nu avem de-a face cu "sfarsitul statelor" asa cum afirma Keinichi Ohmae in cartea cu acelasi titlu ci numai cu sfarsitul unor anumite forme particulare de state asa cum au fost ele cunoscute in ultimii 50 de ani.

Principalul raspuns de politica interna fata de Globalizare a fost analizat de John Ruggie care a afirmat ca acel "capitalism al bunastarii" ca obiect rational al guvernarii a devenit victima globalizarii. El spune ca "cel putin deocamdata statul uman sau bland, practic, nu mai exista"20. La randul sau Falk in asa numitele sale "teze ale convergentei" afirma ca, Globalizarea, sustinuta de ideologia neoliberala, cresterea competitiei, mobilitatea capitalurilor si raspandirea celor mai bune practici, conduce catre o convergenta la nivel inter-natiuni ca si intre economie, stat si societatea civila21. Sfarsitul "statului bunastarii" al lui Keyness nu inseamna neaparat disparitia statului. Practic, sloganul "pietele inving, statele pierd" in cadrul globalizarii aproape ca isi pierde semnificatia. Guvernele intra in competitie pe piata dar asta nu presupune ca si-au pierdut toate atributele strategice. Natura autoritatii se schimba de la nivelul autoritatilor guvernamentale internationale pana la structurile statale nationale, provinciale, locale sau municipale. Apare astfel o noua ordine cu o mai mare substanta in care statul nu dispare; el se dezagrega in parti functionale distincte. Aceste parti la nivel legislativ, executiv, justitie, reprezinta retele ce conduc incet dar sigur spre o noua ordine transguvernamentala care trebuie sa gaseasca si sa implementeze solutii la problemele globale.

20

John Ruggie: "The Chalenge and Globatization" Manila University Magazine No.7/ 1996 P.Falk: "The New Global Economy" AIM Press Philippine / 1998

21

A privi relatiile dintre state si piete ca pe o simpla competitie inseamna a simplifica si a ignora foarte multe aspecte ale acestor relatii. Pentru foarte multi lideri politici, inclusiv din zona social democrata, globalizarea nu este un exercitiu de acomodare politica. De multe ori acestia nu realizeaza inevitabilitatea logica a pietelor globale si a competitivitatii globale, mai ales in aceasta era socioneo-liberala. Politicile locale in era globalizarii nu pot fi simple politici pasive in fata diferitelor activitati asupra carora actorii locali nu pot avea control. Atat in sectoarele publice sau private reactiile la globalizare sunt in acelasi timp reactive sau initiative. Globalizarea poate face spatiul si timpul mai putin semnificative si de aceea actorii locali sunt obligati sa creeze cele mai bune conditii pe plan local astfel incat sa isi poata maximiza pozitiile. Capitalismul este in acelasi timp global si national; in timp ce dimensiunea globala poate fi mai redusa decat cea nationala, apar mai multe solicitari pe plan local in vederea competitiei globale. Exista de asemenea si posibilitatea aparitiei rezistentei la

proces, care nu este deloc de neglijat, mai ales atunci cand aceasta vine din partea unor organisme guvernamentale sau uneori a ONGurilor. Foarte multe din aceste ONG-uri, sau unele miscari sociale, asa cum este GREENPEACE au invatat deja ca foarte multe societati

mai ales, transnationale au devenit foarte vulnerabile la rezistenta organizata. Logica organizatiilor politice sau de afaceri la nivel local s-a schimbat ca raspuns la efectele globalizarii. Un studiu comparativ recent al nivelului diversitatii nationale in fata capitalismului global demonstreaza faptul ca exista suficient loc pentru alegerea metodelor sau viziunilor politice. Devine astfel clar ca ne aflam in stadiile initiale ale unor raspunsuri cu multiple fatete la globalizare. Pana acum am identificat doua seturi de raspunsuri, unul la nivel local si altul la nivel regional. Dar varietatea in care se manifesta aceste raspunsuri apare ca fiind foarte larga daca nu chiar infinita. Printre acestea se impun cu prioritate: maniera in care globalizarea afecteaza restructurarea puterii la nivel statal si relocarea puterii si autoritatii la nivelul institutiilor internationale si a macro regiunilor precum si raspunsul organizat la nivel local al statelor respective. De aceea putem spune ca intr-un anumit fel statele ies din aceasta competitie afectate intr-o anumita masura dar in nici un caz nu dispar. Tendinta viguroasa a activitatii economice catre

globalizare nu a condus inca la crearea unei economii unice si omogene la scara globala. Au existat si exista in continuare, lupte identitare, rezistente structurale si nationale. In aceasta permanenta cautare de solutii si dezvoltare a competitivitatii in fata globalizarii, statele moderne au

fost obligate sa renunte la multe atribute printre care cel mai notabil se arata a fi controlul capitalurilor. Guvernele care au introdus politici ce ignorau principiile fundamentale ale pietei sau au incercat sa reintroduca controlul asupra ratelor de schimb s-au lovit de fenomenul de fuga a capitalurilor. In acest caz, asa cum au demonstrat-o, criza financiara din Asia sau, mai nou, dezastrul financiar din Argentina apare panica ce, nemaifiind controlata, poate distruge tari intregi. A devenit axiomatic faptul ca majoritatea guvernelor nu sunt foarte incantate de masurile de disciplina financiara pe care le pretind organismele financiare internationale sau chiar pietele financiare. Unii actori apreciaza ca aceasta disciplina trebuie impusa intregii natiuni si tuturor cetatenilor ceea ce s-a dovedit extrem de greu de impus in conditiile economiilor est asiatice unde capitalismul salbatic, investitiile adesea rau gandite, practicile bancare nesanatoase sunt fenomene endemice ce cu greu mai pot fi intalnite in alte parti ale lumii. O astfel de alegatie este in mare parte adevarata si in cazul tarii noastre. Cine si cat ii putea cere unui popor vlaguit de un regim communist ce a incercat pe el un real genocid fizic, mental, cultural si de o tranzitie extrem de dureroasa sa suporte si sa faca sacrificii peste sacrificii in perspectiva unui viitor luminos care nu se stie cand va veni?! La nivel global, complexitatea masurilor regulatorii si

problemele pe care le ridica managementul pietelor financiare internationale, relatiile monetare si politicile comerciale sunt aspecte cheie ce trebuiesc rezolvate de guvernele nationale in prezent.

De aceea in perspectiva se impune institutionalizarea globala si regionala ca de altfel si crearea de norme si reguli care sa guverneze fenomenul globalizarii. In prezent Acordurile de la Bretton Woods ce asigurau hegemonia SUA aproape ca si-au pierdut relevanta; OMC la randul sau este nevoita sa creeze relatii speciale cu organizatiile regionale cum ar fi UE, NAFTA, AFTA, APEC etc. A aparut si se dezvolta G8 gruparea celor 8 mari puteri economice si financiare ale lumii; a crescut rolul FMI si al World Bank, al OECD. Toate aceste organisme incearca sa creeze si sa ofere criterii si principii de baza pentru managementul noii ordini economice mondiale in era globalizarii. Actiune deloc usoara. Organisme ca OMC, FMI sau Banca Mondiala au nevoie de consensul partilor contractante si, in special al SUA, pentru a functiona. In acest caz cele care negociaza si ratifica acordurile cu aceste organisme sunt statele ori agentiile guvernamentale. Toate institutiile globale sau regionale au nevoie de dezvoltare si consolidare in cazul in care globalizarea va impune natiunilor-state negocierea si corelarea cu acestea. Perspectiva guvernarii efective viitoare a economiei mondiale impune ca statele nationale sa acorde mult mai multa autoritate organismelor regionale si internationale. Foarte multi autori si economisti de marca apreciaza ca ar fi o mare naivitate sa credem ca statele vor dispare. Acestea isi vor schimba insa structural modul de actiune si vor prelua mai mult rolul de brokeri, intre multiple identitati si nivele diferite de putere si

autoritate, cedand astfel foarte mult din atributele actuale de suveranitate. In acest context mi se pare demna de semnalat relatarea aparuta in publicatia electronica www.euroactiv.com in care se mentioneaza ca in cadrul Comisiei Europene a fost pregatit un set de cinci scenarii asupra situatiei de perspectiva a Uniunii Europene in 2010, in functie de diferite variabile. Dintre acestea, publicatia prezinta trei, si anume:

TRIUMPHANT MARKETS : este scenariul in care modelul liberal prevaleaza in lume si guvernele se retrag din economie. Datorita progresului tehnologic productivitatea creste si ocuparea fortei de munca atinge un grad ridicat. Competitia acerba si institutiile UE tind sa se concentreza asupra politicilor economice si din acest motiv reformele institutionale progreseaza cu dificultate. Majoritatea statelor Central si Est-Europene au aderat la uniune. Ucraina, Statele Balcanice, Israelul, Libanul si Marocul si-au depus candidatura pentru aderarea la UE. THE HUNDRED FLOWERS : administratiile si sistemele politice pierd capacitatea de a gestiona realitatile politice din statele membre si importanta statelor scade. Populatia tinde sa se replieze in jurul familiilor si comunitatilor locale, iar economia subterana infloreste. Prolifereaza initiativele la nivelul cetateanului si la nivel local, retelele de proximitate si conducerile locale devin din ce in ce mai importante. Performanta economica este nesatisfacatoare, inegalitatile sociale conduc la tensiuni in privinta distributiei resurselor. Din punct de

vedere geografic, dezvoltarea statelor europene este inegala : unele regiuni intra in letargie si pot cadea intr-o anarhie de tip medieval, in timp ce altele cunosc o vitalitate remarcabila. UE isi pierde din importanta, doar patru state Central si Est-Europene au reusit sa adere la uniune si nu s-a putut realiza nici un progres in privinta PESA sau problematicii JAI. TURBULENT NEIGHBOURHOODS : in conditiile amenintarilor teroriste, preocuparea pentru asigurarea securitatii personale a devenit o parte a vietii de zi cu zi, prevaleaza psihologia asediatului. Instabilitatea politica se manifesta pretutindeni, conflictele regionale care pot degenera in razboaie civile se inmultesc, guvernele nu pot gestiona problemele create de conflictele interetnice, terorism, trafic ilegal. Cresterea economica incetineste si inegalitatile sociale se maresc. Reformele in interiorul Uniunii nu pot fi continuate, iar UE tinde sa se concentreza asupra politicii externe si de securitate. Statele mari ale UE tind sa preia controlul si institutiile comune isi pierd importanta. Dezbaterile si alocutiunile prezentate in editia din 2002 a Forumului European WACHAU (29-30 iunie a.c.) au relevat preocuparile tarilor membre UE si candidate la integrarea in uniune fata de consecintele actualelor dezvoltari si procese europene, din perspectiva cooperarii regionale, extinderea UE, reforma interna a UE, viitorul constitutiei europene. Sunt de retinut urmatoarele aspecte mai semnificative : manifestarea atitudinii critice solidare a statelor membre UE mici (Austria, Finlanda) fata de ideile vehiculate in cadrul

UE privind presedentia colectiva a UE, alegerea unui presedinte al Consiliului European, discutarea unor probleme de interes general in cercuri restranse, exclusiviste, preocuparea tarilor membre mici pentru crearea de noi aliante si formule de cooperare cu includerea viitorilor membri ai UE, prin intermediul carora sa fie sustinute pozitii si interese comune in cadrul institutiilor europene, existenta unor diferente de abordare conceptuala si de interes fata de cooperarea regionala pe de-o parte, intre tarile mari si mici, si, pe de alta parte, intre state si provincii, vehicularea tot mai frecventa a conceptului de identitate regionala intr-o Uniune extinsa, sublinierea importantei mentinerii principiului subsidiaritatii si a aplicarii riguroase a acestuia, necesitatea statuarii drepturilor minoritatilor nationale in viitoarea constitutie europeana, aprecierea ca dezvoltarea cooperarii regionale va modifica notiunea si semnificatia granitelor, dar nu va pune in discutie, pentru o buna perioada de timp, rolul statului national si al natiunilor. Potrivit unui Raport22 elaborat de unitatile de analiza ale The Economist Corporate din Viena si de Ernst and Young referitor la implicatiile extinderii asupra mediului de afaceri, cea mai mare parte a beneficiilor imediate in domeniul comertului si investitiilor legate de acest proces de largire au fost deja vizibile pe parcursul ultimului deceniu, iar beneficiile pe termen lung nu se vor face simtite mai devreme de cinci ani. Studiul arata ca principalele obstacole in calea succesului extinderii Uniunii sunt : dificultatea negocierilor din domeniul22

"Special Report on the EU enlargement - 2001

agriculturii, eventuala respingere a ratificarii tratatului de la Nisa de catre Irlanda si referendumurile asupra aderarii care vor fi organizate in statele candidate. Raportul evidentiaza faptul ca populatia intr-o Uniune extinsa va fi cu 20 la suta mai mare decat in prezent, in conditiile in care produsul intern brut ar urma sa creasca cu 4,4 la suta, iar produsul intern brut pe cap de locuitor ar urma sa scada cu 13 la suta din cauza cresterii populatiei Uniunii. In zece ani, extinderea ar putea produce o crestere a produsului intern brut intre 5 si 9 la suta. La randul sau, economistul american Milton Friedman laureat al premiului Nobel pentru economie a afirmat ca UE si moneda sa unica euro vor exista doar 5-10 ani. "Motivele dezintegrarii, spune Friedman, vor fi diferentele lingvistice si culturale ca si factorii economici externi si nu in ultimul rand birocratia excesiva care atrage dupa sine un aparat birocratic imens si care costa enorm"23. Apreciez ca o astfel de predictie reprezinta o provocare si o manusa aruncata fata de Uniunea Europeana de catre unul din cei mai mari economisti ai lumii. Extinzand aria de analiza este de mentionat si apelul la simtul de responsabilitate al liderilor mondiali pentru adoptarea unui plan de actiune in interesul intregii umanitati. Apelul a fost lansat de presedintele sud african Thabo Mbeki cu ocazia deschiderii Summitului pentru dezvoltarea durabila de la Johannesburg (august 2002). O societate globala bazata pe saracie pentru cei multi si23

Milton Friedman: "Studies in the Quantity Theory of Money" Chicago University of Chicago Press 1999

pe prosperitate pentru cativa oameni nu este durabila; trebuie sa scapam de inertia care a caracterizat deceniul trecut si sa cadem de acord asupra masurilor practice care sa ne ajute sa rezolvam problemele; acesta este scopul Summitului a afirmat Mbeki. In acest context, in Raportul pregatit pentru reuniunea OECD din iulie 200224 se arata ca doar 0,1% din venitul mediu al celor 22 tari bogate din OECD ajunge la tarile sarace si doar 0,05% la tarile in curs de dezvoltare. Ajutoarele pentru protectia mediului si servicii sociale de baza au scazut la 15 procente din totalul ajutoarelor fata de 35% acum 10 ani. Acelasi Raport mentioneaza ca 10% din suprafata impadurita a planetei a disparut in ultimii 10 ani. Emisiile de CO2 ar putea creste cu 33% in tarile bogate si cu 100% in restul lumii in viitorii 10 ani, iar nevoia de apa potabila se asteapta sa creasca cu 30% la nivelul anului 2020. Este regretabil ca trebuie sa constatam ca omul este cel mai mare dusman al mediului inconjurator si pe cale de consecinta al sau insusi. Fenomenul Globalizarii creat si pus in aplicare tot de om va trebui orientat catre dezvoltare durabila si, mai ales, catre protejarea mediului inconjurator.

1.2. VECTORI INSTITUTIONALI AI GLOBALIZARII

1.2.1. ORGANIZATIA MONDIALA A COMERTULUI (OMC) 1.2.1.1. DE LA GATT LA OMC In anul 1947, la crearea GATT au participat numai 8 membri fondatori, iar in 1986 negocierile pentru Runda Uruguay au fost incepute de 91 tari. Organizatia Mondiala a Comertului (OMC) a luat fiinta la 1 ianuarie 1995, avand ca membri fondatori 110 tari ce au acceptat Acordul de la Marakesh incheiat la 15 aprilie 1994 si au aderat la organizatie pana la 25 octombrie 1995. La 31 iulie 1996 lista membrilor cuprindea 123 tari iar pe lista de asteptare se aflau 31 tari. La aceasta data GATT a incetat sa mai fie o institutie separata si a devenit parte a OMC. OMC isi propune ca obiectiv pe termen mediu si lung inlaturarea tuturor barierelor din calea liberei miscari a fluxurilor de bunuri, servicii si capitaluri. Ceea ce va conduce la liberalizarea comertului de toate barierele geografice sau economice. In final vom avea de-a face cu globalizarea ca ultima etapa a liberalizarii si ne vom gasi cu totii in fata unei piete globale unice. Aceasta va presupune ca o unitate industriala dintr-o tara oarecare nu va putea fi sigura ca va gasi piata locala unde sa isi desfaca productia; deoarece orice alt produs similar din oricare alta tara va putea fi gasit pe piata locala respectiva in conditii de competitivitate cu referire la pret, calitate si, nu in ultimul rand, la capacitatea de a realiza un marketing agresiv. Consumatorul va alege intotdeauna cea mai buna calitate si cel mai bun pret, indiferent de provenienta produsului respectiv.

Sectoarele private, atat din industrie cat si din agricultura, care nu se vor adapta rapid la aceasta tendinta, vor fi scoase treptat atat de pe pietele locale cat si de pe piata internationala. De aceea putem aprecia ca OMC va conduce in final la supravietuirea celor ce se misca mai repede dar mai ales a acelora care isi adapteaza rapid productia la cerere! Care va fi impactul social al acestor tendinte mai ales in tarile in curs de dezvoltare, este o problema care ramane de analizat dar si de rezolvat! Motorul central al comertului liberalizat este concurenta. In cadrul OMC, concurenta este extinsa de la comertul international la "inputurile" si inca de la inceputuri ca cele stabilite in cadrul Rundei Uruguay (reducerea tarifelor, eliminarea barierelor netarifare) sa fie puse in aplicare prin negocieri succesive in cadrul unor perioade de timp intinse pe 10, 15 sau 20 ani. Unele tari au cerut perioade mari de gratie pentru a-si indeplini obligatiile asumate in cadrul Rundei Uruguay. Este si cazul EAU unde desi avem de-a face cu o economie liberalizata mai exista inca suficiente sectoare unde prevederile legislatiei locale trebuiesc aliniate la normele OMC. In acest sens mentinerea pe termen nedefinit a monopolului telecomunicatiilor reprezentat de existenta Companiei Nationale ETISALAT sau sistemul de "sponsorship" aplicat atat companiilor straine care deruleaza afaceri in aceasta tara cat si tuturor muncitorilor straini ce lucreaza aici sunt numai doua exemple care demonstreaza ca anumite tari importante pentru interesele SUA pot amana sine die aplicarea normelor OMC.

In orice caz sarcina OMC nu este si nu va fi deloc usoara. Aceasta si pentru ca este obligata sa actioneze, sa reglementeze, sa controleze si sa decida in conditiile unei situatii economice globale vii si in continua schimbare si dezvoltare. Faptul ca majoritatea economistilor si analistilor economici nu intrevad la orizont nici o criza economica mondiala de proportii face sarcina OMC ceva mai usoara. In cea mai mare parte universul economic al lumii se indreapta in prezent spre concurenta internationala, piete libere, fluxuri libere ale informatiilor, libera miscare a capitalurilor si respectarea unor principii fundamentale macroeconomice. Economiile est-asiatice au impresionat restul lumii o mare perioada de timp prin abilitatea de a fructifica si canaliza fluxurile de finantari interne si investiii nu numai catre productie, dar si catre sectorul financiar, al serviciilor si, mai nou, al atragerii de tehnologii performante. Profesorul Lawrence Klein25 de la Universitatea din

Pensylvania, laureat al Premiului Nobel aprecia ca "experienta economiilor outputurile" pietelor, la clarificarea regulilor de piata ca si la liberalizarea informatiilor ce se adreseaza cumparatorilor si vanzatorilor. In atentia OMC se afla si subventiile pe care multe tari le acorda mai ales sectorului agricol. Problema care a creat si creaza inca multe dispute si negocieri la nivelul organizatiei. In acest context25

Lawrence Klein: Cuvant de deschidere la Reuniunea ASEAN Europa / 1997

se inscrie si recenta elaborare a proiectului politicii agricole comunitare a UE in cadrul careia se propun renuntari masive la subventiile acordate fermierilor. Nu in ultimul rand se ridica si problemele legate de piata internationala a petrolului si existenta OPEC. Organizatie care aplica o politica de monopol in materie de preturi si cote de extractie, politica ce vine in contradictie flagranta cu regulile OMC. O alta chestiune, ce se afla pe agenda OMC, este cea a pietei muncii. Actiuni ca munca uneori fortata a copiilor sau detinutilor ca si conditiile generale de munca se afla in atentia OMC in vederea introducerii unor standarde in producerea bunurilor cu care se realizeaza comertul international. In perspectiva vor trebui rezolvate si problemele legate de asa numitii muncitori oaspeti, a angajarii emigrantilor legali sau in unele cazuri ilegali, astfel incat sa se asigure la un moment dat libera circulatie a fortei de munca intr-o economie globalizata. Cat de greu va fi ca legislatiile tarilor gazda sa fie adaptate acestei cerinte se poate vedea si din negocierile care au loc in prezent in cadrul UE cu tarile candidate la aderare sau in Emiratele Arabe Unite (EAU) unde populatia locala reprezinta numai a 6-a parte din intreaga forta de munca, restul fiind forta de munca atrasa din alte tari. Organizatia Mondiala a Comertului si-a propus est-asiatice a fost atat de reusita, in primul rand pentru ca guvernele locale au acordat o atentie deosebita unei distributii echitabile sau cat mai echitabile a veniturilor". El apreciaza ca "cel putin o perioada, si OMC

va trebui sa sustina acele economii si politici economice interne ce acorda o atentie sporita unui inalt spirit de fairplay si unui grad de distribuire echitabila care pot asigura in perspectiva o dezvoltare economica stabila si durabila". Consider ca acesta este si cazul Romaniei actuale unde guvernul social democrat incearca sa gaseasca si sa aplice masuri si sa gaseasca mijloace pentru atingerea acestui deziderat. Rezultatele au inceput sa se vada.!

1.2.1.2. CONFERINTA MINISTERIALA DE LA GENEVA

Lucrarile celei de-a II-a Conferinte ministeriale a OMC (Geneva, 18-20 mai 1998) au avut loc sub semnul evolutiilor spre globalizare in economia mondiala, induse preponderent de progresele in tehnologia informatiilor, respectiv al impactului acestor progrese asupra dezvoltarii diferitelor grupe de state. Asupra dezbaterilor si-au pus de asemenea amprenta, inclusiv prin alocutiunile presedintelui SUA si ale premierilor Marii Britanii si Italiei in plenul Conferintei, deliberarile si concluziile reuniunilor Asia Europa (ASEM), ale Grupului celor 8 si summitului UE-SUA care au tratat, intre altele, tematica rezistentei fata de presiunile protectioniste. Reverberatiile crizei economice si financiare din Asia pe plan politic si social in unele din aceste tari (tulburarile interne din Indonezia atinsesera paroxismul chiar in zilele Conferintei) au prilejuit accentuarea ideilor referitoare la dimensiunea umana a dezvoltarii.

Realizandu-se un consens tacit asupra tezei conform careia globalizarea are efecte contradictorii, cele negative actionand asupra tuturor statelor, fara diferentiere, au capatat ascendent abordarile care pledeaza pentru un management sporit al statelor fata de aspectele social-politice si economice a statelor si ale cooperarii lor. In context, reglementarea comertului international obiectivul principal al OMC devine in mod evident un instrument eficace al managementului interdependentelor globale, in virtutea rolului acestuia, alaturi de investitii, in remodelarea diviziunii internationale a muncii si in difuzarea prosperitatii in lume. Se recunoaste ca OMC nu este un factotum si nici nu poate actiona (conform expresiei lui R. Ruggiero, directorul general al Organizatiei) ca un guvern mondial. In masura in care, in aceste imprejurari, avantajele decurgand din integrarea in comertul international nu se pot repartiza prin decret (conform afirmatiei primului ministru din Singapore), revine fiecarei tari sa actioneze pentru eficientizarea propriei productii si sporirea competitivitatii pe pietele externe. Aceste comandamente implica insa niste premize. In primul rand, s-a apreciat ca se impune integrarea tuturor statelor in sistemul comertului international. Pe de o parte, este vorba de accederea in OMC a celor peste 30 de state candidate, in conditii si cu angajamente compatibile cu regulile in vigoare, respectiv adecvate capacitatii de asimilare a acestora in functie de nivelul propriu de dezvoltare. S-au facut dese referiri la necesitatea integrarii R.P.Chineze si Federatiei Ruse in Organizatie, in virtutea potentialului lor si a dimensiunilor pietelor proprii, deziderat realizat in

prezent. S-a ajuns la concluzia ca un sistem comercial global este de neconceput fara actiuni mai eficiente in favoarea tarilor in curs de dezvoltare, mai ales al celor mai putin dezvoltate dintre acestea, pentru depasirea decalajelor economice actuale si cresterea capacitatii lor de a-si indeplini angajamentele asumate prin acordurile OMC. S-a degajat o viziune mai pragmatica in aceasta privinta, favorabila tratarii flexibile a performantelor in indeplinirea obligatiilor lor de membri ai OMC, avandu-se in vedere dificultatile mari in crearea si operationalizarea institutiilor nationale aferente, in diversificarea si efici