Colecția de working papers ABC-UL LUMII FINANCIARE
WP nr. 1/2003
66
Concurenţa pe piaţa de autoturisme noi din România
Cristea Cătălin-Alexandru
Facultatea de Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori, anul III
Academia de Studii Economice din București
Coordonatorul lucrării
Prof.univ.dr. Moşteanu Tatina
Rezumat. În această lucrare am realizat o analiză a pieței de autoturime din România în
perioada 2004-2012, evidențiind structura pieței, principalii competitori care își împart
această piață.Am prezentat, de asemenea, caracterisitcile de oligopol ale pieţei auto, situația
din prezent dar și care sunt previziunile pentru viitor.Am realizat și un scurt istoric cu
situația pieței dinainte și de după 1989 pentru a vedea cum a evoluat aceasta.Am prezentat
principalii jucători de pe această piaţă şi am evidenţiat poziţiile pe care aceştia le ocupă in
cadrul pieţei.
Cuvinte – cheie: piaţa; auto; concurenţă; oligopol; vânzări.
Clasificare JEL: D4.
Clasificare REL: 7E.
Introducere
Acestă lucrare prezintă evoluţia pieţei auto de oligopol, de la înfiinţare , când era
formată doar din trei mari mărci autohtone (Dacia, Aro şi Olcit), până în prezent, când piaţa
este formata din peste 40 de mărci importate. În perioada analizată în topul preferinţelor
consumatorilor a fost în fiecare an Dacia, urmată îndeaproape de maşina importată Renault
dar şi de alţi concurenţi puternici cum ar fi grupul Volkswagen sau Ford. De asemenea am
prezentat cererea şi oferta de autoturisme din ţara noastră, precum şi perspectivele pentru anul
2013 pe baza unor previziuni realizate de catre analiştii din domeniu.Am prezentat totodată,
trăsăturile de oligopol ale acestei pieţe, precum și factorii determinanţi ai acestei structuri de
oligopol.
1. Analiza concurenţei pe piaţa auto din România
1.1.Scurt istoric al pieţei de autoturisme
Autoturisme autohtone
În anul 1990 piaţa de autoturisme din România era formată doar din trei mărci
româneşti şi anume: Dacia, Aro şi Oltcit. În prezent aproximativ 43 de mărci asigură piaţa de
autoturisme din ţara noastră.
Dacia este cel mai mare producător român de automobile, care din septembrie 1999
aparţine grupului francez Renault şi care a fost înfiinţată în 1966 la Colibaşi (astăzi Mioveni),
Cristea Cătălin-Alexandru
Concurenţa pe piaţa de autoturisme noi din România
67
Judeţul Argeş.1 Producţia modelului Dacia a început pe 20 August 1968, sub licenţa Renault
R8. Aceasta era o berlină cu tracţiune şi motor pe spate.
A urmat Dacia 1300 care a fost produsă în august 1969, reprezentând o berlină cu 4 uşi
şi tracţiune pe puntea din faţă. Între anii 1970 – 1980, Dacia a dezvoltatat o întreagă gamă de
modele ce a cuprins mai multe tipuri de vehicule de persoane şi utilitare. Astfel în 1970 apar 3
versiuni ale Daciei 1300 berline, şi anume: 1300L (de lux), 1300LS (lux super, destinată
membrilor importanţi ai PCR - Partidul Comunist Român) şi Dacia 1200 (versiune bicorp), iar
în 1973 este lansat modelul Break.
Tot în anul 1980, Dacia a produs si modelul 2000. Acest model era special creat pentru
elita PCR şi era disponibil doar în culoarea negru sau albastru închis.
Între anii 1991 şi 1996 Dacia a comercializat modelul Dacia 1325 Liberta. După 10 ani
de aşteptare, în 1995 se lansează primul model 100% românesc sub numele Dacia Nova.
Modelul avea un aspect învechit.
În 1999, Renault a achiziţionat 51% din capitalul Daciei. În 2000 a fost lansat modelul
SuperNova, inspirat după modelul Daciei Nova. În 2003, acesta a fost înlocuit cu modelul
Solenza, care prezenta un aspect mai plăcut.
Începând cu anul 2004, nu s-au mai produs modelele Breack şi Dacia Berlina,
lansându-se modelul Logan, un autoturism complet nou. La începutul anului 2007 este lansată
noua autoutilitară Dacia Logan Van.
Dacia Duster este lansata de catre Renault-Dacia, în 2010, un SUV ce se adresează
nevoilor unei familii, cu o cabină de pasageri încăpătoare. Este primul automobil conceput în
totalitate de către Dacia,si de asemenea primul SUV marca Dacia.
La sfarsitul anului 2012 au fost lansate noile versiuni ale modelelor Logan si
Sandero,precum si doua noi modele:Lodgy, primul monovolum din istoria Dacia dar si
modelele Dokker si Dokker VAN ,un vehicul ieftin,polivalent şi economic in exploatare.
Autoturisme din import
Principalii importatori în România sunt: AutoItalia, ŢiriacAuto, Porsche România,
General Motors România şi Trust Motors (care comercializează marca Peugeot).
Compania AutoItalia şi-a început activitatea în România în anul 1993 ca unic
importator al mărcilor Fiat şi Alfa Romeo. Este prima companie de profil care a introdus în
anul 1998 Sistemul de Leasing Operational. În 2002 sunt incluse în portofoliu mărcile
Maserati, SsangYong şi Honda Bikes, ulterior importându-se şi mărcile Lancia şi Segwai.2
AutoItalia Group primeşte în anul 2007 din partea Fiat Professional premiul "Sales
Best Perfomer", devenind astfel cel mai de succes dealer de vehicule comerciale din întreaga
reţea internaţională a Fiat.
În anul 1994, sub denumirea de ŢiriacHoldings, a debutat pe piaţa auto din România
grupul Ţiriac, cu marca Mercedes-Benz. În 2004, odată cu preluarea a patru mărci noi
(Mitsubishi, Smart, Jaguar şi Land Rover), ŢiriacHoldings a devenit ŢiriacAuto, o denumire
generică sub care coordonează activitatea a cinci dintre cei mai mari importatori de
autoturisme din România: Auto Rom, MCar Trading, Romcar, Premium Auto şi Hyundai
Auto România.3.
În acelaşi an s-a înfiinţat la Braşov Automobile Bavaria Group. Aceasta deţinea cea
mai mare reţea de dealeri BMW din regiune, cu reprezentanţe în 10 oraşe din ţară. Începând
cu anul 2000, promovează şi mărcile auto ale grupului Rover.
Compania Porsche Romania şi-a început activitatea în noiembrie 1997 cu doar 8
angajaţi, ca importator al mărcilor Volkswagen şi Audi, ajungând astăzi să fie considerată una
dintre cele mai de succes operaţiuni ale holdingului austriac. Ulterior în anii 1998 şi 1999 a
1 http://www.istoricauto.ro/marca-Dacia.html 2 http://www.autoitalia.ro/index.php?page=istorie&lang=ro 3 Necula Florentina, Concurenţa pe piaţa de autoturisme în România, ASE, Bucureşti, 2007, p. 89.
Colecția de working papers ABC-UL LUMII FINANCIARE
WP nr. 1/2003
68
adus în ţara încă două mărci Skoda şi Seat, iar din anul 2008 importă mărcile Bentley şi
Lamborgini. În prezent compania dispune de o reţea de 90 de dealeri în toată ţara, cu o
investiţie totală de peste 135 de milioane de euro.4
Porsche România a fost încă din anul 1998 importatorul numărul unu în România.
Anul 2006 a fost unul dinamic pentru Porsche România, care a reuşit să livreze un total de
43.451 de maşini către clienţii din ţara noastră. Pe 10 ianuarie 2008 a fost depaşit pragul de
200.000 de autovehicule vândute de când aceasta a intrat pe piata din România, numărul
angajaţilor din întreaga reţea de dealeri depăşind 3500 de persoane. Cea mai mare contribuţie
la creşterea vânzărilor pentru Porsche România au avut-o mărcile Volkswagen şi Skoda,
precum şi Seat.
Tot în anul 1997 s-a înfiinţat în România primul birou de reprezentanţă al Opel
Hungary Distribution LTD. În 1998 numele a fost schimbat în Opel Southeast Europe
LTD. Biroul de reprezentanţă a coordonat activităţile de vânzări, marketing şi aftersales
ale mărcii Opel în România.
Începând cu anul 2004, odata cu lansarea în România a mărcii Chevrolet, biroul
de reprezentanţă se numeşte General Motors Southeast Europe LTD. România a fost
prima ţară din Europa care a lansat noile modele GM DAT sub numele de marcă
Chevrolet. Reţeaua de dealeri GM are 35 de locaţii. 5
1.2. Piaţa auto în perioada 2004 – 2012
Anul 2004 a fost un an de exceptie, piaţa autovehiculelor noi crescând de două ori mai
repede decât preconizau analiştii, cu 33,7%.
Figura 1 Evoluția vânzărilor de autovehicule (1998-2004)
Sursa: Buletin statistic auto, APIA, 2004
Producţia naţională de autoturisme a crescut cu 30,8% iar cea de comerciale uşoare cu
18,9%. Ambii producători majori, Dacia şi Daewoo, au realizat creşteri apreciabile faţă de
anul precedent, Dacia depăşindu-şi cu o treime producţia din anul 2003.
La autoturismele din import, lider este în continuare Renault, urmat de Skoda. În cazul
poziţiilor 3 şi 4 a avut loc o rocadă faţă de anul 2003, Peugeot ocupând locul 3 în faţa lui
Volkswagen. Exportul a înregistrat de asemenea un progres apreciabil, cu 84%. Anul 2004 a
fost fără îndoială anul autoturismelor mici şi medii, atât în ceea ce priveşte cele din import, cât
4 http://www.porscheromania.ro/prezentare.php 5 http://www.gm.com/europe/gm-europe/romania/local/history/
Cristea Cătălin-Alexandru
Concurenţa pe piaţa de autoturisme noi din România
69
şi cele naţionale. 6
Anul 2005 a fost al cincilea an consecutiv de creştere a pieţei auto. Producţia naţională
a înregistrat o creştere substanţială, de 60%. Creşterea s-a datorat în întregime Daciei, ca
urmare a succesului de care se bucură modelul Logan atât în ţară cât şi pe pieţele externe.
Daewoo şi-a redus producţia în 2005.
Cea mai vândută marcă de autoturisme a rămas în continuare Dacia, cu 93000 unităţi.
Cea de a doua poziţie în clasament a reprezentat însă o schimbare importantă, ea revenind în
acest an pentru prima dată unei mărci din import, Renault, care l-a depăşit pe Daewoo. Pe
locurile următoare se situează cu peste 10000 de unităţi Skoda şi Volkswagen. Autoturismele
Diesel au prezentat un regres faţă de 2004 în ceea ce priveşte cota din piata totală, care a
scazut de la 28% la 22,8 %. Exportul s-a triplat faţă de 2004 (fiind chiar de circa 3,5 ori mai
mare dacă ne referim numai la autoturisme).
Vânzările de autoturisme noi in anul 2006 au crescut cu 16,2% în primele opt luni ale
anului, până la 163.971 de unităţi.
Figura 2 Evoluția vânzărilor de autovehicule autohtone (2005-2006)
Sursa: Buletin statistic auto, APIA, 2006
Prima poziţie în clasamentul pe mărci este deţinută de Renault, cu vânzări de 13.870
de unităţi, în scădere cu 3,3%, după care urmeaza Skoda - 12.784 de unităţi (43,6%) şi
Volkswagen - 9.434 de unităţi (33,3%).
Pe segmentul maşinilor autohtone, asa cum se poate observa in figura 16, de mai sus,
conduce marca Dacia, cu vânzari de 63.731 de unităţi. Ponderea maşinilor cu motoare diesel
în totalul vânzărilor a fost, în intervalul analizat, de 40,1%, în vreme ce pe segmentul
autoturismelor de import, ponderea creşte pâna la 50,5%.
Şi în anul 2007 piaţa auto din România şi-a continuat trendul ascendent. Faţă de anul
trecut piaţa a crescut cu 25%. Şi la importul de autoturisme s-a inregistrat o creştere de 53,2%
în primele 8 luni. Vânzările de autoturisme autohtone au înregistrat o scădere destul de mică
faţă de aceeaşi perioadă a anului 2006.7
Renault este pentru al optulea an consecutiv marca de import numarul unu, vânzând
21.726 de unităţi, cu 42% mai mult faţă de anul trecut (vezi Anexa 1).
Piaţa auto românească încheie anul 2008 cu o scădere a vânzărilor în ultima parte a
anului datorită recesiunii economice. Vânzările de autoturisme noi au scăzut cu 51,1% în
noiembrie. Anul 2008 a consemnat pe piaţa auto din România o schimbare a raportului între
înmatriculările de maşini noi şi cele second-hand,datorată aderarării României la U.E. si
eliminarii taxei vamale pentru autoturismele importate din U.E. .Dacă piaţa auto de
6 Buletin statistic auto, APIA, 2004. 7Drăgan Anda, “Piaţa de neoprit”, Revista Biz, nr 148, 2007, p. 16.
Colecția de working papers ABC-UL LUMII FINANCIARE
WP nr. 1/2003
70
automobile noi a scăzut cu 8.6%, până la valoarea de 285.504 unităţi, înmatriculările de
maşini second-hand au crescut cu 151%, până la nivelul record de 310.885 unităţi.
Figura 3 Producție, export și vânzări (2007-2008)
Sursa: Buletin statistic auto, APIA, 2008
În anul 2009 piaţa auto din România a cunoscut un declin,respectând tendinţa de
scădere la nivel mondial din industria auto,datorată recesiunii. Dacia a rămas cea mai vândută
maşină din România, cu un total de 41.862 unităţi. Producţia internă s-a cifrat la 244.644
autovehicule, din care 231.461 autoturisme, în creştere cu 8,1% faţă de aceeaşi perioadă a
anului anterior (8,6% la autoturisme).
Figura 4 Evoluția vânzărilor de autovehicule autohtone (2008-2009)
Sursa: Buletin statistic auto, APIA, 2009
Cristea Cătălin-Alexandru
Concurenţa pe piaţa de autoturisme noi din România
71
În topul vânzărilor de autoturisme din import, prima clasată a fost marca Hyundai, cu
10.798 unităţi, în scădere cu 17,1 % faţă de 2008. Pe locul secund s-a clasat producătorul
german Volkswagen, cu 9.441 unităţi, iar pe trei s-a poziţionat Renault, cu 8.934 exemplare.
Figura 5 Evoluția vânzărilor de autovehicule din import (2009)
Sursa: Buletin statistic auto, APIA, 2009
Exporturile au crescut cu 50,5%, cifrându-se la 211.318 autovehicule, iar importurile
de autovehicule au coborât cu 57,1%, la 86.691 unităţi, la autoturisme scăderea fiind de 54%.
Am prezentat în Anexa 2 şi topul vânzărilor pe mărci.
În prima parte a anul 2010 vânzările au continuat să scadă, au fost livrate 9.438
autoturisme autohtone noi, în scădere cu aproape 24% (faţă de 2009) faţă de 18.864
autoturisme de import livrate în 2010, în scădere cu aprox. 40% (faţă de 2009).
Aşadar, românii au preferat ca maşina nouă pe care au achiziţionat-o să fie una de
import în detrimentul mărcii autohtone, chiar dacă încă şi mai făcea simţită prezenţa criză
economică. Există foarte mulţi iubitori ai mărcii Dacia, oameni nostalgici, fideli, care au avut
Dacie încă de pe vremea comunismului nu se pot despărţi de marca romaneasca- de unde şi
cele aproape 10 mii de autoturisme vândute în prima partea a anului 2010.
În 2011 la capitolul vânzări, cel mai sus plasat rămâne producătorul de la Mioveni, cu
o cotă de piaţă de 30,4% şi cu nu mai puţin de 27.053 de autovehicule vândute. Locurile doi şi
trei sunt ocupate de grupul VAG – Volkswagen (9.381 de unităţi vândute) şi Skoda (7.718) –
urmat de Renault, cu 6.881 de maşini comercializate. Totalul de maşini achiziţionate
(conform APIA) în această perioadă e de 89.064. Dacia se menţinea hegemonă în preferinţele
(şi bugetele) de achiziţie ale românilor. Şi nu numai a românilor: a câştigat şi premiul de SUV
al anului în Argentina cu modelul Duster.
Dacă ne referim strict la piaţa de import de autoturisme din România în 2011
supremaţia a fost deţinută de marca germană Volkswagen, cu un procent de 15,15% din
totalul maşinilor importate, urmată de Skoda (12,46%) ,Renault (8,37%) şi Ford cu 8,37%.
Colecția de working papers ABC-UL LUMII FINANCIARE
WP nr. 1/2003
72
Figura 6 Evoluția vânzărilor de autovehicule din import (2011)
Sursa: Buletin statistic auto, APIA, 2011
In 2012 lider de piaţa rămâne Dacia cu vanzări de 20 374 de unităţi în scădere faţă de
2011,urmată de Volkswagen cu 8945 de unitaţi vândute,iar pe locul al treilea se situează
Skoda(5944 unităţi) iar pe al patrulea loc se situează grupul francez Renault cu vâzări de 5606
unităti.Se poate observa o uşoara scădere si pe totalul autovehiculelor vândute în 2012:80.439
faţă de 89 064 în 2011.
Figura 7 Evoluția vânzărilor de autovehicule din import (2012)
Sursa: Buletin statistic auto, APIA, 2012
2.Cererea şi oferta de autoturisme
2.1.Concurenţa de oligopol pe piaţa auto
La început, pe piaţa autoturismului cele mai multe manufacturi erau deţinute de firme
mici. În 1776, Adam Smith descria o firmă “ tipică” ca o firmă cu 10 angajaţi. Multe
Cristea Cătălin-Alexandru
Concurenţa pe piaţa de autoturisme noi din România
73
manufacturi şi sectoare din transport erau dominate de firme mari, deseori organizate în
trusturi în Statele Unite şi în carteluri în Europa. În SUA în ultimul sfert al secolului 20,
firmele au evitat concurenţa formând trusturi, menţinându-se preţurile ridicate prin limitarea
producţiei. În Europa, cartelurile erau legale, firmele se puteau înţelege pentru a limita
producţia şi a menţine preţul ridicat.8
Preţul reprezintă principalul instrument al concurenţei de oligopol de pe piaţa de
autoturisme de la noi din ţară. Preţurile sunt puţin flexibile, iar modificarea lor este o decizie
comună a firmelor producătoare de autoturisme. Oligopolurile pot acţiona pentru maximizarea
profitului în două moduri: fabricând un produs omogen şi concurând prin preţ şi calitate sau
diferenţiind bunul şi concurând în afara preţului. Ce-a de-a doua variantă a fost cea adoptată
de piaţa automobilelor din ţara noastră.
Oligopolul este o structură de piaţă frecvent întâlnită în România. Orice ramură şi
orice piaţă tind în mod natural să devină oligopol. Amploarea pieţei de oligopol se apreciază
prin ponderea pe care primele 3 sau 4, cele mai puternice firme dintr-o ramură, o deţin în
valoarea adăugată, cifra de afaceri, volumul producţiei, ocuparea forţei de muncă s.a în totalul
industriei respective.9
Pe piaţa automobilelor, oferta este puternic diferenţiată, cu bunuri economice de
acelasi gen. Putem spune ca este vorba de un oligopol eterogen.
După anii 1990 piaţa de oligopol era în curs de formare, comercializându-se doar
autoturisme autohtone. Specific pieţei de autoturisme din acea perioadă a fost oligopolul
necooperant. Însă treptat, odată cu trecerea anilor şi introducerea maşinilor importate, şi-a
făcut apariţia oligopolul cooperant, care se baza pe înţelegeri exprese sau tacite, dar limitate.
În prezent, specific pieţei de autoturisme din ţara noastră este comportamentul
cooperant de tip trust. Trustul este structura de piaţă bazată pe faptul că un grup financiar
puternic deţine pachetul de control la mai multe firme oligopol, independente, din punct de
vedere al producţiei.
Cele mai impoartante trusturi care activează pe piaţa de automobile din România sunt:
ŢiriacAuto care coordonează activitatea a cinci dintre cei mai mari importatori de
autoturisme din România şi anume: Auto Rom, Mcar, Romcar, Trading Premium
Auto şi Hyundai Auto România;
Porsche România care dispune de o reţea de 90 de dealeri în toată ţara;
AutoItalia care dispune de reţea de distribuţie şi service.
Renault-Nissan care se ocupa cu comercializarea marcilor Renault, Nissan precum şi
Dacia(din portofoliul Renault).
Firmele din ţara noastră adoptă un comportament strategic şi ţin cont de impactul pe
care îl au deciziile lor asupra celorlate firme producătoare de autoturisme. Ele cooperează,
unele tacit, altele deschis, împărţindu-şi producţia sau teritoriul pentru a-şi maximiza
profiturile. Acestea au renunţat la concurenţa prin pret, apelând la publicitate, îmbunătăţiri,
acordare de bonusuri sau alte avantaje cumpărătorilor, service, creşterea calităţii,
diversificarea şi reînnoirea sortimentului etc.
Creşterea vânzărilor producătorilor depinde de cerinţele pe care un produs le poate
satisface şi anume:
Raport preţ-calitate optim pentru cererea pe piaţă pentru tipul de produs respectiv;
Se încadrează din punct de vedere tehnic în standardele de proiectare şi realizare
specifice;
Este fiabil, uşor de întreţinut, cu consumuri minime de energie şi costuri minime;
Este sigur de funcţionare pe durata de viaţă prevazută la proiectarea produsului;
Se încadrează în cerinţele standardelor de calitate (ISO 9000, ISO 16949) şi de mediu
8 Necula Florentina, Concurenţa pe piaţă de autoturisme în România, ASE, Bucureşti, 2007, p. 186. 9 Ciucur,D.,Gavrila,I.,Popescu,C-tin, Economie, Editura Tribuna Economica, Bucuresti, 2004, p. 207.
Colecția de working papers ABC-UL LUMII FINANCIARE
WP nr. 1/2003
74
(ISO 14000);
Are o imagine favorabilă datorită reputaţiei, mărcii producatorului, reclamei, garanţiei;
Se montează, demontează şi reciclează uşor;
Costurile de proiectare şi realizare sunt competitive cu costurile unor produse similare;
Permite industrializare pe scară largă;
Este flexibil în utilizare etc.10
Fiecare concurent încearcă să îndeplinească cât mai bine cerinţele şi să aducă noutăţi
pe piaţă pentru a-şi putea diferenţia produsul. Astfel în anul 2004 lansarea pe piaţă a
modelului Dacia Logan a erodat cota de piaţă a modelelor concurente. În aceste condiţii
Daewoo Automobile România, a anunţat la rândul său că are o politică de preţuri care să-i
permită companiei să-şi păstreze clienţii.
În anul 2005 piaţa a crescut considerabil datorită investitorilor străini care şi-au
dezvoltat activităţi pe piaţa locală şi au avut nevoie de mijloace de transport şi companiilor
deja existente care erau în plină dezvoltare.11
În continuare Dacia s-a bucurat de succesul
mărcii Logan, numărându-se printre actorii cei mai importanţi ai pieţei din Europa Centrală şi
de Est. Deasemenea este prima marcă importată în Serbia. Diversificarea şi reînnoirea
sortimentului a dus la obţinerea rezultatelor scontate, această reînnoire fiind însoţită şi de
creşterea calităţii produselor. Pentru lansarea pe piaţă a modelului Dacia Logan, producătorul
autohton a ţinut cont, pentru prima dată, de părerea consumatorului, factor determinant pentru
succesul avut de acest model pe piaţa românească şi nu numai. Dar întreprinderea de la
Mioveni a avut în vedere şi un alt mijloc economic de concurenţă şi anume, publicitatea.
Aceasta a fost făcută atât în presă, cât şi la radio şi televizor.
Importatorii de autoturisme au acţionat la rândul lor pentru a câştiga o cotă cât mai
mare din piaţă prin creşterea calităţii, publicitate agresivă făcută prin toate mijloacele media şi,
nu în ultimul rând, prin acordarea unor avantaje cumpărătorilor (reduceri de preţuri şi echipări
mai bogate ale autoturismelor).
Concurenţii importatori au mizat deasemenea pe sporirea volumului de vânzări şi
dezvoltarea reţelei de dealeri. AutoItalia Showroom şi-a lărgit gama de automobile
comercializate prin lansarea mărcii Lancia. Porsche România a pus accent pe lansarea de noi
dealeri în mai multe zone importante ale ţării cum ar fi Ploieşti, Iaşi sau Oradea, dar şi pe
finalizarea cât mai devreme cu putinţă a celei de-a treia investiţii proprii: dealerul Porsche
Bucureşti Vest 1 pentru mărcile Volkswagen şi Skoda. ŢiriacAuto a înfiinţat un nou parc în
Piaţa Constituţiei. Aceasta a fost o strategie de a se prezenta în fiecare oraş important şi de a
se apropia de clienţii bucureşteni.
Diferenteri au apărut şi la categoria produselor special comandate care nu sunt
disponibile în stoc şi la care se doreşte configuraţie proprie. De exemplu la Porsche România
perioada de livrare era de 3 luni, în timp ce la Toyota România era de 10-14 zile. Renault
Nissan avea un stoc care îi permitea să asigure vânzări de până la 2 luni, constituind un
avantaj în cazul în care clientul dorea să achizitioneze urgent o maşină.
Ulterior Porsche Romania s-a orientat către servicii de consultanţă de specialitate,
consultanţă financiară şi postvânzare - service, piese, accesorii, personalizarea maşinii, buy-
beack. AutoItalia şi-a conturat ca principale obiective dezvoltarea reţelei de concesionari,
întregirea ofertei de modele la fiecare marcă şi lărgirea gamei de servicii oferite. Automobile
Dacia a îmbogăţit gama Logan cu o versiune diesel datorită cererii din ce în ce mai mari a
clienţilor români pentru acest tip de motorizare.
În 2006 producătorul Renault a realizat investiţii importante în dezvoltarea
capacităţilor de producţie de la Mioveni şi astfel modelul Dacia Logan a fost realizat în mai
multe variante de motorizare, înafara de cel diesel din anul precedent: sedan, break, hatch
10 Analiza de competitivitate a produselor din industria de piese auto din România, Tribuna Economică, 2007, V18, nr 1, p. 81. 11 Anul auto, Revista Biz, nr 111, 2005, p. 18.
Cristea Cătălin-Alexandru
Concurenţa pe piaţa de autoturisme noi din România
75
back, camionetă, furgonetă. Modelul s-a bucurat de succes atît pe piaţa autohtonă, cât şi pe
piaţa Uniunii Europene, în Turcia, Rusia, nordul Africii şi America de Sud.
În anul 2007, singurul jucător de pe piaţa din România care a avut în portofoliu o
maşină hibridă a fost Toyota România (Toyota Prius). Nici Porsche Romînia nu a stat mai rău
la capitolul iniţiative. Pe lângă faptul că deţinea în portofoliu versiuni cu motoare economice
şi ecologice (de exemplu modelul BlueMotion), a lansat pe piaţă un program prin care s-a
angajat ca la fiecare automobil vândut să planteze un copac.
În perioada următoare Peugeot şi-a orientat activitatea spre deschiderea de noi
concesiuni full service (service, piese de schimb, showroom) în Ploieşti, Braşov, Focşani şi
Turnul Severin. Dacia şi-a concentrat eforturile spre deschiderea unor “centre satelit” în
oraşele de importanţă secundară din fiecare judet. În ceea ce priveşte mărcile BMW şi Mini
compania şi-a întărit distribuţia. Şi Romcar şi-a conturat planuri mari şi anume deschiderea a
50 de showroom-uri în Bucureşti şi marile oraşe ale ţării.
În anul 2008 Dacia a încercat sa-şi schimbe identitatea si publicul ţintă prin lansarea
noului model Sandero: un public mai tanar, format intr-o masura egala din femei si barbati.
Piaţa auto românească s-a încheiat în 2008 cu peste 60 de lansări de automobile, dar cu
o scădere a vânzărilor în ultima parte a anului şi cu pierderea unor investiţii importante în
producţia de autovehicule şi componente, precum fabrica de maşini a Mercedes-Benz şi cea
de motoare a PSA Peugeot Citroën.12
De aceea clienţii Dacia au avut parte de oferte
promoţionale şi tombole. Cumpărătorii de Logan, Logan Pick- Up şi Logan VAN au primit
ABS gratuit, iar cei care au optat pentru Sandero au avut montate patru pneuri de iarnă
Continental. În plus, clienţii din luna decembrie au participat la o tombolă zilnică, având
posibilitatea să câştige un Logan de peste 10.000 euro. Ofertele au fost cumulate cu promoţiile
de finanţare speciale: primele şase rate de leasing gratuite sau dobândă de 0%.
În decembrie 2008 brandul auto romanesc Dacia a fost promovat pe echipamentul
echipei italiene de Udinese, clasată pe locul 12 în Serie A şi a fost prima marcă românească
care a apărut pe echipamentul unei echipe străine de fotbal.
În ceea ce priveşte responsabilitatea socială, în anul 2005, Dacia a demarat un program
destinat studenţilor prin care le-a prezentat acestora cum funcţionează o companie
internaţională şi le-a oferit posibilitatea unui stagiu de practică. Studenţii care au participat la
seminarii au avut ocazia de a se înscrie la concursul de proiecte „Challenge Dacia”, ale cărui
premii au fost o vizită la Renault în Paris pe parcursul a trei zile, un stagiu de o săptămânp la
Dacia şi o vizită de o zi în uzină.13
Deasemenea a spirjinit construcţia a 3 cămine pentru copiii
cu dezabilităţi, a asigurat apa potabilă a orasului Mioveni, a susţinut mai multe şcoli şi
grădiniţe din Mioveni şi din comunele învecinate. În 2010 Dacia a donat 250 de calculatoare
prin intermediul Consiliului Judeţean Argeş şi echipament informatic pentru dotarea unei noi
săli multimedia a Muzeului Judeţean Argeş.
Dacia se situează pe locul al doilea în România într-un top al companiilor responsabile
realizat de B&P Braun & Partners. În clasamentul pentru Europa Centrală şi de Est, Dacia se
află pe locul 23 din 100. 14
La rândul său, Volkswagen a donat un transport Kombi pentru Hospice Casa Speranţei,
care a utilizat autovehiculul pentru a transporta copiii cu boli limitatoare de viată la diverse
activităţi, desfăşurate la centrul fundaţiei din Bucureşti. De-a lungul timpului s-a implicat în
multe proiecte de responsabilitate socială, printre care: plantarea a 55.000 copaci în zonele
afectate de deşertificare, din judeţul Călăraşi, susţinerea Federaţiei Române de Baschet, în
calitate de Sponsor Oficial şi a Maratonului Bucureşti 2010 şi 2011.
12 http://www.curierulnational.ro 13 http://daciagroup.com/responsabilitate-sociala/dacia-sustine-educatia.html 14 http://www.money.ro
Colecția de working papers ABC-UL LUMII FINANCIARE
WP nr. 1/2003
76
AutoItalia a sustinut financiar în 2012 un proiect de integrare pe piaţa muncii a
tinerilor institutionalizaţi.
Deşi vânzările sunt în scădere, firmele de autoturisme continuă să ofere idei inovante
pentru o plasare cât mai bună pe piaţă.
2.2. Cererea şi oferta de autoturisme în 2013
O bună cunoaştere a pieţei automobilelor este condiţionată de studierea cererii şi
ofertei de mărfuri. Concurenţa tot mai intensă dintre producătorii de automobile a facut
posibilă vehicularea sloganului „ cumpărătorul este rege” sau, altfel spus, acesta „are drept de
vot”. Cumpărătorii dispun de bani(voturi) pentru a achiziţiona automobilul care le satisface
cel mai bine cerinţele. Voturile cumpărătorului A concura cu voturile cumpărătorului B.
Cumpărătorii cei mai sovabili exercită o influenţă mai mare asupra pieţii.15
Cererea reprezintă o noţiune fundamentală în orice economie de piaţă, ce corespunde
fenomenului schimbului, considerat ca punct de vedere al participanţilor săi. Cererea
semnifică cantitatea unui bun sau unui serviciu care poate fi achiziţionat pentru un preţ definit,
în timpul unei unitaţi de timp dată, pe o piaţă dată.
Oferta reprezintă cantitatea maximă dintr-un anumit bun (în situaţia de faţă:
autoturismul) pe care un vânzător intentionează să o vândă într-o perioadă determinată, la un
anumit preţ.
Odată cu criza finaciară oamenii sunt nevoiţi să renunţe la lucrurile mai puţin
importante în favoarea celor necesare şi unul dintre aceste lucruri este reprezentat de maşini,
care presupune economisirea unei sume mari de bani. Oferta de maşini este mai mare decât
cererea.
În aceste condiţii, anul 2013 este anul ofertelor si reducerilor. Ford ofera pachete
gratuite de dotări pentru Ford Fiesta, Dacia oferă Cupon cadou în valoare de 50 Lei la service-
ul Dacia Dedeman Automobile, Volvskagen are programul avantaj client de 2396 Euro pentru
Volkswagen Jetta.De asemenea clienţii Fiat se bucură de discount de pana la 30% pentru
piese originale Fiat.Seat oferă Seat Ibiza cu livrare imediată începând de la 9803 Euro,Opel
discount de până la 6800 Euro în reţeaua Opel Union Motors iar grupul BMW vine cu o oferta
de avantaj client 4033 Euro pentru BMW Seria 3 la reprezentanţa Motor AG
Conform ofertei actuale Dacia, prin participarea la programul de stimulare a innoirii
Parcului auto national se poate achizitiona un Logan de la 1 euro/zi sau beneficiezi de pana la
3000 euro avantaj client si 4 ani garantie sau 100000km.
În anul 2013 Renault atacă piaţa din România cu primele vehicule electrice care se
comercializează în România,respectiv modelele Kangoo ZE şi Megane ZE,două modele care
au un preţ destul de ridicat (circa 25000 de euro) +chiria aferentă acumulatorilor (69 de euro
pe lună) , dar acestea se poate compensa cu comsumul foarte scăzut al acestora(1,5 euro la
100 de km).Rămâne de văzut dacă Renault vă reuşi să spargă gheaţa pe piaţa autoturismelor
electrice, dar este de urmărit răspunsul pe care îl vor da concurenţii lor direcţi Volkswagen şi
Ford care anunţă şi ei că vor aduce în curând astfel de modele electrice pe piata din România.
Din cauza costulurilor de întreţinere destul de ridicate ale autoturismelor diesel, în
ultimii ani a crescut cererea pentru maşinile pe benzină, dar şi achiziţionarea acestora prin
intermediul leasing-ului. Numărul maşinilor de lux înmatriculate în ţara a scăzut considerabil.
O cerere mare se observă pentru maşinile ieftine şi second-hand.
Dacia vs. Volkswagen Potrivit statisticilor din anul 2011 locul 1 in topul vânzărilor este ocupat de Dacia care
a reuşit să vândă 30 867 de unităţi, urmată de Volkswagen cu 11 490 unităţi. Şi în anul 2012
15 Paul Samuelson, William D. Nordhaus, Economics, McGraw Hill Co, New York, 1985, pp. 378-408.
Cristea Cătălin-Alexandru
Concurenţa pe piaţa de autoturisme noi din România
77
Dacia a ocupat locul 1 cu 20 374 unităţi vândute, iar Volkswagen ocupă locul 2 cu 8 945 de
unităţi. Se observă că, deşi cele două mărci ocupă primele două locuri în preferinţele
consumatorilor, unităţile vândute scad de la un an la altul.
Conform analizei realizate pentru perioada 2004-2012, dar şi prin intermediul
previziunilor realiazate pentru 2013 de către analiştii auto Dacia va rămâne pe locul 1 în
preferinţele consumatorilor, dar numărul de unităţi vândute va avea o uşoară creştere faţă de
anul 2012,datorată lansării noilor modele Logan,Sandero,Lodgy,Dokker. Deja în ultimele luni
ale anului 2012 s-a înregistrat o uşoară creştere atât la vânzările de autoturisme autohtone, cât
şi la cele din import.
Concurenţa va fi foarte acerbă şi în 2013 între cele două brand-uri, amândouă atacând
piaţa românească cu versiuni noi şi îmbunătăţite ale modelelor anterioare dar şi cu versiuni
complet noi cum ar fi Lodgy şi Dokker în cazul Dacia precum şi modelul Skoda Rapid care
aparţine grupui VAG(Volkswagen-Audi Group).După parearea mea, pe piaţa românească
balanţa poate fi înclinată de către preţ, ţinând cont de bugetul destul de redus al românilor iar
în această situaţie, Dacia poate avea un avantaj datorită preţurilor scăzute pe care le practică
raportate la concurenţa de la Volkswagen.
Concluzii
O trăsătură de bază a economiei de piaţă o reprezintă concurenţa, motiv pentru care
am decis sa abordez aceasta tema. Existenţa şi dezvoltarea concurenţei este o expresie a
manifestării liberei iniţiative, întreprinzătorii dezvoltând activităţile pe care le consideră ca
fiind profitabile. Desi exista 3 tipuri de concurenta ( concurenta perfecta, monopolistica si
oligopolistica), piata cu concurenta imperfecta predomina, caracterizand realitatea economica
cotidiana.
Principala explicatie a formării şi păstrării oligopolurilor în multitudinea de structuri
economice o constituie nivelul costurilor totale medii în funcţie de volumul producţiei.
Oligopolurile îşi bazează existenţa pe realizarea unor costuri joase. Când costurile firmelor
individuale scad în mod substanţial şi pe termen lung avem de-a face cu un oligopol natural.
O creştere în continuare a volumului producţiei nu mai asigură o scădere a costurilor şi, deci,
firma oligopolistă nu este stimulată să treacă pe poziţia de monopolist, în sensul de a deveni
singurul producător şi vânzător al unui produs.
Sunt şi alţi factori care favorizează concentrarea producţiei în oligopoluri. Printre
acestea se numără, de exemplu, puterea de piaţă a oligopolurilor. Cu cât firmele oligopoliste
devin mai mari şi mai puternice, iar firmele mici concurente devin mai slabe, cu atât
oligopolurile capătă o putere mai mare de a influenţa preţul de vânzare, de a influenţa
consumatorul prin reclame.
Motivul pentru care am ales piata automobilelor este reprezentat de faptul ca industria
prelucrătoare (care include sectorul construcţiilor de maşini a cărui parte componentă este
industria constructoare de autoturisme) constituie componenta principală a industriei din
România, acoperind circa 80% din volumul de activitate, în care sunt cuprinse circa 1,5
milioane persoane. Industria constructoare de automobile este una dintre cele mai largi
industrii din lume, cu o însemnată valoare adăugată pe angajat. Această industrie stimulează
comerţul internaţional, creşterea economică, cercetarea şi dezvoltarea sustenabilă a
economiilor datorita remarcabilelor rezultate de piaţă înregistrate.
In cadrul lucrării am prezentat evolutia automobilelor autohtone si din import, am
demonstrat concurenta de oligopol manifestata intre acestea, comportamentul cooperant si
strategic ale firmelor aflate in competitie.
Deşi vânzările sunt în scădere, firmele de autoturisme continuă să ofere idei inovante
pentru o plasare cât mai bună pe piaţă.
Colecția de working papers ABC-UL LUMII FINANCIARE
WP nr. 1/2003
78
In conditiile in care asistam la un proces rapid de globalizare, in care gradul de
competitivitate creste, iar producatorul cel mai eficient castiga, este de inteles de ce
producatorii romani, dar si impoartatorii isi formuleaza strategii de dezvoltare, astfel incat sa
faca fata acestui proces.
Bibliografie
Ciucur,D.,Gavrilă,I., Economie, Editura Tribuna Economică, Bucureşti, 2004 Damian Rodica, Marketingul internaţional în procesul integrării şi globalizării pieţei de autoturisme în
România,ASE, bucureşti, 2006
Drăgan Anda, Piaţa de neoprit, Revista Biz, nr 148, 2007
Necula Florentina, Concurenţa pe piaţa de autoturisme în România, ASE, Bucureşti, 2007
Samuelson Paul, Nordhaus William D., Economics, McGraw Hill Co, New York, 1985
*** Analiza de competitivitate a produselor din industria de piese auto din România Tribuna Economică, 2007,
V18, nr 1
*** Anul auto,Revista Biz, nr 111, 2005
*** Buletin statistic auto www.apia.ro (2004 – 2012)
www.autoitalia.ro
www.capital.ro
www.curierulnational.ro
www.daciagroup.com
www.gm.com
www.istoricauto.ro
www.money.ro
www.porscheromania.ro
www.wall-street.ro
Cristea Cătălin-Alexandru
Concurenţa pe piaţa de autoturisme noi din România
79
ANEXE
Anexa 1
Anexa 1.1
Vânzări import - buc
2007
0
5000
10000
15000
20000
25000
Ianu
arie
Febru
arie
Mar
tie
Apr
ilie
Mai
Iunie
Iulie
Aug
ust
Sep
tem
brie
Octom
brie
Noie
mbr
ie
Dece
mbr
ie
2007
2006
Anexa 1.2
Autoturisme import - mărci
2007
Hyundai
6%
Fiat
4,6%
Toyota
4,6%
Chevrolet
6,7%
Ford
7,5%
Peugeot
7,7%
Opel
8,8%
Rest
15,25% Renault
15,4%
Skoda
12%
Volkswagen
11,5%
Renault
Skoda
Volkswagen
Opel
Peugeot
Ford
Chevrolet
Hyundai
Toyota
Fiat
Rest
Colecția de working papers ABC-UL LUMII FINANCIARE
WP nr. 1/2003
80
Anexa 2 Total
Unităţi Cota de piaţă
Decembrie Cumul Decembrie Cumul
Dacia 2 008 41 862 20,4% 28,3%
Ford 1 008 10 496 11,0% 7,1%
Volkswagen 862 10 916 8,7% 7,4%
Hyundai 695 10 982 7,1% 7,4%
Renault 674 10 114 6,8% 6,8%
Skoda 636 8 905 6,5% 6,0%
Peugeot 451 5 852 4,6% 4,0%
Toyota 433 3 996 4,4% 2,7%
Fiat 423 6 760 4,3% 4,6%
Opel 421 6 038 4,3% 4,1%
Chevrolet 272 3 769 2,8% 2,5%
Kia 254 6 163 2,6% 4,2%
Iveco 237 1 476 2,4% 1,0%
Citroen 164 2 403 1,7% 1,6%
Bercedes Benz 156 3 276 1,6% 2,2%
Suzuki 147 2 422 1,5% 1,6%
BMW 115 1 138 1,2% 0,8%
Nissan 110 1 408 1,1% 1,0%
Mitsubishi 105 1 615 1,1% 1,1%
Audi 101 1 289 1,0% 0,9%
Rest 506 7 082 5,1% 4,8%
TOTAL 9858 147 962 100,0% 100,0%