16
GHID DE BUZUNAR pentru prevenirea înşelăciunilor GHID DE BUZUNAR pentru prevenirea înşelăciunilor GHID DE BUZUNAR pentru prevenirea înşelăciunilor GHID DE BUZUNAR pentru prevenirea înşelăciunilor GHID DE BUZUNAR pentru prevenirea înşelăciunilor DACĂ E PREA FRUMOS SĂ FIE ADEVĂRAT, ATUNCI PROBABIL CĂ E O MARE PĂCĂLEALĂ UN OM PREVENIT ESTE UN OM SALVAT

Ziarul de Iasi - Nu lăsa un ȘUȚ să îți strice ziua! …Nu ține codul PIN pe o hârtie alături de card. 2. Trebuie să știi permanent unde se află cardurile tale. 3 Nu divulga

  • Upload
    others

  • View
    5

  • Download
    0

Embed Size (px)

Citation preview

Page 1: Ziarul de Iasi - Nu lăsa un ȘUȚ să îți strice ziua! …Nu ține codul PIN pe o hârtie alături de card. 2. Trebuie să știi permanent unde se află cardurile tale. 3 Nu divulga

GHID DE BUZUNARpentru prevenirea înşelăciunilorGHID DE BUZUNARpentru prevenirea înşelăciunilorGHID DE BUZUNARpentru prevenirea înşelăciunilorGHID DE BUZUNARpentru prevenirea înşelăciunilorGHID DE BUZUNARpentru prevenirea înşelăciunilor

DACĂ E PREA FRUMOS SĂ FIE

ADEVĂRAT, ATUNCI PROBABIL

CĂ E O MARE PĂCĂLEALĂ

UN OM PREVENIT

ESTE UN OM SALVAT

Page 2: Ziarul de Iasi - Nu lăsa un ȘUȚ să îți strice ziua! …Nu ține codul PIN pe o hârtie alături de card. 2. Trebuie să știi permanent unde se află cardurile tale. 3 Nu divulga

Persoanele care doresc să vă înșele sunt actori foarte buni, care își

dezarmează victimele cu o aparență de „băiat de treabă”. Dincolo de

această fațadă se află un infractor care posedă un simț natural de a

identifica victimele și de a le înfrânge rezistența cu propunerile lui.

Infractorul tipic nu are moralitate, este adaptabil la orice situație și crede că victimele își merită această soartă. Dacă nu este prins, el va acționa din nou. Oricine poate deveni o victimă, chiar și persoanele care se consideră prea inteligente pentru a fi înșelate.

Multe victime au o serie de caracteristici comune: cel mai adesea, dar nu întotdeauna, sunt persoane în vârstă și locuiesc singure. Se încred în ceilalți, chiar și străini, și s-ar putea să necesite o suplimentare a veniturilor. În vizorul infractorului se vor afla absolut toate bunurile care reprezintă o valoare.

Page 3: Ziarul de Iasi - Nu lăsa un ȘUȚ să îți strice ziua! …Nu ține codul PIN pe o hârtie alături de card. 2. Trebuie să știi permanent unde se află cardurile tale. 3 Nu divulga

1. Toate companiile şi organizaţiile sunt autorizate, verificate şi monitorizate de autorităţile statului.

NU ESTE ÎNTOTDEAUNA ADEVĂRATExistă reguli care reglementează funcţionarea unei firme şi a activităţii sale, dar escrocii pot pretinde că respectă legislaţia în vigoare, deşi nu fac acest lucru. “Afaceriştii” de acest fel încearcă să te păcălească acţionând în mod incorect. Doar dacă o afacere pare legitimă, asta nu înseamnă că este şi adevărat.

2. Toate site-urile de internet sunt sigure şi oferă informaţii corecte

NU ESTE ÎNTOTDEAUNA ADEVĂRATSă realizezi un website este uşor şi relativ ieftin. Există situaţii în care prin intermediul internetului se pot crea false realităţi sau identităţi în scopul de a înşela lumea şi obţine profituri.

Mituri și realități despre înșelăciuni 3. Sunt secrete care conduc la o îmbogăţire sau însănătoşire imediată pe care doar puţini oameni le cunosc

NU ESTE ÎNTOTDEAUNA ADEVĂRATPune-ţi mereu întrebarea: dacă cineva cunoaşte o astfel de taină, de ce şi-ar dezvălui secretele celorlalţi?

4. Înşelăciunea înseamnă câştigarea unei sume mari de bani dintr-o singură lovitură NU ESTE ÎNTOTDEAUNA ADEVĂRATCâteodată escrocii ţintesc un număr mare de persoane şi încearcă să obţină de la fiecare o sumă mică de bani.

5. Escrocii urmăresc doar banii

NU ESTE ÎNTOTDEAUNA ADEVĂRATUnii infractori încearcă să îţi fure date personale care pot fi folosite ulterior în mod fraudulos.

Page 4: Ziarul de Iasi - Nu lăsa un ȘUȚ să îți strice ziua! …Nu ține codul PIN pe o hârtie alături de card. 2. Trebuie să știi permanent unde se află cardurile tale. 3 Nu divulga

Spre deosebire de ceilalţi infractori, escrocii se caracterizează prin inteligenţă, perspicacitate, prestanţă, aplomb, simţul observaţiei şi al oportunităţii, precum şi alte aptitudini care le permit să-şi adapteze modul de operare în funcţie de situaţie şi de victimă.

Acestor infractori le sunt specifice mişcarea rapidă dintr-o zonă în alta şi cunoaşterea problemelor comerciale, a cutumelor profesionale, precum şi a legislatiei în materie. Inteligenţa şi inventivitatea escrocului îl ajută în depistarea persoanelor credule, naive, în sesizarea dorinţelor potenţialelor victime asupra cărora se decide să acţioneze.

Perspicacitatea este un atribut al acestor infractori şi este folosită în raport cu situaţiile existente sau apărute, la care găsesc spontan explicaţii ori motivaţii menite să menţină în eroare victima.

Tupeul pe care aceste persoane îl au constă în poziţia hotărâtă, convingătoare pe care o adoptă în dialogul direct cu victima, în susţinerea elementelor mincinoase, fără sfială şi fără gesturi care să le demaşte.

Un alt element care înlesneşte activitatea escrocilor este ţinuta elegantă, îngrijită pe care o afişează. Poate purta salopete sau însemne specifice unei companii/instituţii. Prin aceasta, ei crează impresia că şi deţin funcţii atunci când şi le atribuie. În fapt, ei nu doresc decât să inducă în eroare diverse persoane şi să obţină profituri prin încălcarea legii.

Fața neștiută

a escrocilor

Page 5: Ziarul de Iasi - Nu lăsa un ȘUȚ să îți strice ziua! …Nu ține codul PIN pe o hârtie alături de card. 2. Trebuie să știi permanent unde se află cardurile tale. 3 Nu divulga

1. Nu există scheme garantate pentru îmbogăţire.

2. Nu accepta imediat o propunere ce pare tentantă. Când crezi că ai identificat o oportunitate, documentează-te mai întâi pentru a lua o decizie corectă, în cunoştinţă de cauză.

3. Nu semna niciun document sau înmâna bani până nu faci propriile verificări ale persoanei/firmei cu care vrei să colaborezi.

4. Nu da niciodată bani sau date personale unei persoane pe care nu o cunoşti sau în care nu ai încredere. Acest lucru include şi transferul unor sume de bani în ţară sau străinătate prin metode de plată pe care nu le cunoşti/cu care nu eşti familiarizat.

5. Pe internet, accesează direct site-ul de care eşti interesat. Evită să utilizezi link-urile trimise prin email.

6. Nu te încrede în testimonialele „uimitoare“: găseşte din alte surse probe solide cu privire eficienţa unui produs sau succesul unei companii.

7. Întotdeauna caută consiliere independentă - de specialitate şi legală - când este vorba de bani, timp sau angajamente.

8. Dacă ai identificat un escroc sau ai devenit victima lui, sesizează imediat poliţia.

9. Ţine minte: escrocii sunt vicleni şi inteligenţi. Ştiu cum să te manipuleze pentru a îşi atinge scopul.

10. Fii suspicios şi vigilent. Dacă ceva este prea frumos pentru a fi adevărat, probabil că te afli în vizorul unui escroc.

REGULI DE AUR pentru a-i ține departe pe escroci

Page 6: Ziarul de Iasi - Nu lăsa un ȘUȚ să îți strice ziua! …Nu ține codul PIN pe o hârtie alături de card. 2. Trebuie să știi permanent unde se află cardurile tale. 3 Nu divulga

Ai fost anunţat prin email sau telefon că ai câştigat un premiu neaşteptat, însă pentru a intra în posesia acestuia trebuie să plăteşti în avans o sumă de bani? ESTE O CAPCANĂ!

Escrocii pretind că sunt reprezentanţii unor companii, transmit SMS-uri sau sună direct pe telefoanele victimelor, le anunţă că au câştigat premii (bani, aparatură electronică, autoturisme etc.), iar pentru a intra în posesia acestora li se solicită să depună bani într-un cont sau să cumpere cartele telefonice pre-paid şi să transmită codurile de reîncărcare. Mulţi dintre cei apelaţi îşi pierd pentru o clipă raţiunea şi pică în plasa escrocilor. Fără îndoială, şi infractorul contribuie la aceasta, insistând că este neapărat nevoie ca banii să fie depuşi în cont în aceeaşi zi sau codurile de reîncărcare să fie transmise în decurs de câteva ore, spunând că altfel riscă să piardă “premiul”.

Ce trebuie să ştii

1. Întreabă-te: dacă nu am participat la vreun concurs sau tombolă, cum pot câştiga un premiu ?

2. Nu trebuie să plăteşti nimic pentru a intra în posesia unui premiu.

3. O metodă prin care poţi să clarifici situaţia este de a da telefon la firma respectivă şi să verifici veridicitatea anunţului primit.

4. Nu furniza niciodată prin telefon unor persoane necunoscute date personale sau alte informaţii care sunt confidenţiale (ex.: codul PIN de la card).

5. Nu tasta pe telefon nicio combinaţie de cifre la solicitarea interlocutorului.

„Sunteți fericitul câștigător al....“ UN

PREMIU

MARE

Page 7: Ziarul de Iasi - Nu lăsa un ȘUȚ să îți strice ziua! …Nu ține codul PIN pe o hârtie alături de card. 2. Trebuie să știi permanent unde se află cardurile tale. 3 Nu divulga

Ai primit un telefon prin care ai fost anunţat că o rudă este implicată într-un accident rutier? Ţi se solicită să depui imediat bani într-un cont bancar?

ATENŢIE! VERIFICĂ MAI INTÂI DACĂ TOTUL ESTE REAL!

Infractorul apelează telefonic victima şi pretinde că este o rudă apropiată a acesteia (fiu, fiică, ginere etc.). Afirmă că a provocat un accident rutier cu victime în altă localitate sau judeţ şi are nevoie imediat de o sumă de bani.

În alte scenarii, persoanele vizate sunt informate că o ruda este internată în spital şi are nevoie urgentă de bani pentru a fi operată.

Capcana întinsă de escroci îi face pe oameni să creadă că unor persoane apropiate li s-a întâmplat ceva grav prin prezentarea unei false stări de urgenţă. Ce trebuie să ştii1. Verifică, pe un număr de telefon cunoscut deja, dacă situaţia de urgenţă este reală.

2. Nu da curs instrucţiunilor primite telefonic de la persoane necunoscute care pretind că sunt avocaţi şi reprezintă rudele „implicate în accidentul rutier”.

3. Sună la Poliţie, pe numărul de urgenţă 112 sau la unitatea de poliţie pe raza căreia locuieşti, spune despre ce este vorba, interesează-te de existenţa unui astfel de accident rutier şi procedura legală în situaţii de acest gen.

4. Nu efectua niciun transfer bancar sau înmâna bani unor persoane necunoscute care sunt trimise la ușa ta.

False situații de urgență. Metoda ACCIDENTUL RUTIER

Page 8: Ziarul de Iasi - Nu lăsa un ȘUȚ să îți strice ziua! …Nu ține codul PIN pe o hârtie alături de card. 2. Trebuie să știi permanent unde se află cardurile tale. 3 Nu divulga

Aceşti infractori acţionează prin distragerea atenţiei sau atribuirea unor calităţi false pentru a-i păcăli pe oameni sau pentru a intra în casele lor de unde fură bani sau bunuri de valoare. Acest tip de infractor este politicos şi pretinde a fi un reprezentant al unor autorităţi publice, companii de utilităţi, etc. Este convingător şi insistent. Poate fi bărbat, femeie sau un copil. Cere un pahar cu apă sau vrea să se spele pe mâini. Alţi infractori oferă produse promoţionale sau solicită donaţii pentru acte de caritate. De fapt, aceşti indivizi certaţi cu legea folosesc orice poveste pentru a intra în casa victimelor. Sunt cazuri în care poartă adesea salopete cu logo-ul companiei.

Ce poveşti/metode folosesc infractorii pentru a-şi păcăli semenii1. : pretind că sunt reprezentanţi ai “E-ON”companiilor de gaz, apă, electricitate, solicită accesul în locuinţă pentru verificări sau plata în avans a unor servicii.

2. : bat la uşa victimelor şi “DETERGENTUL”oferă produse de curăţenie gratuite sau la preţuri promoţionale.

3. : oferă servicii de deratizare, “DERATIZARE”primesc accesul în locuinţă şi solicită plata pentru aşa-zise servicii pe care le-au prestat.

4. : infractorii motivează că nu “STRĂINUL”sunt din localitate (pretind că sunt cetăţeni străini şi vorbesc stricat limba română), spun că au o urgenţă medicală şi nu au bani româneşti asupra lor. Solicită victimelor să le schimbe sume în valută. Iau banii şi lasă garanţie o geantă în care afirmă că au valută sau bunuri de valoare, spunând că se vor întoarce.

5. persoane care bat la uşile “CERŞETORII”:oamenilor, cerşesc sau solicită un pahar cu apă. Din această categorie fac parte în general femeile şi copii.

Păcălelile din fața ușii – “FALȘII VIZITATORI”

Page 9: Ziarul de Iasi - Nu lăsa un ȘUȚ să îți strice ziua! …Nu ține codul PIN pe o hârtie alături de card. 2. Trebuie să știi permanent unde se află cardurile tale. 3 Nu divulga

Ţine permanent uşile de acces în locuinţă închise, chiar şi când eşti la domiciliu.

Înainte de a deschide, opreşte-te şi gândeşte-te dacă aştepţi pe cineva. Verifică dacă ai blocat toate căile de acces în locuinţă. Uită-te prin vizorul uşii pentru a vedea cine este.

Dacă decizi să deschizi uşa, lanţul de uşătrebuie să fie pus. Unii escroci sună la persoanele în vârstă, care sunt mai vulnerabile, spunând au nevoie urgent de ajutor. Acestea pot cere să le ajuţi în afara locuinţei, să intre în casă pentru a efectua un apel telefonic. Mergi să le ajuţi doar dacă nu eşti singur. Nu trebuie să îţi faci griji dacă alegi să nu ajuţi - nu este nepoliticos sau neprietenos.

Dacă vizitatorul pretinde că este reprezentatulunei autorităţi sau companii, întotdeaunasolicită şi verifică cu atenţie cartea deidentitate sau legitimaţia de serviciu. Verifică

dacă persoana din fotografie este aceeaşi cucea care a sunat la uşă.

Păstrează la îndemână o listă cu numere de telefon utile, cum ar fi cele de la companiile de gaz, electricitate şi serviciile de apă. Telefonează la companie şi verifică identitatea lucrătorilor lor.

Ce trebuie să ştii

De obicei, aceştia îşi aleg victimele dintrepersoanele în vârstă, însă oricine poate să fie păcălit. Vizitatorii oficiali îşi stabilesc în prealabil o întâlnire cu tine sau anunţă din timp perioada şi motivul vizitei. Dacă nu aştepţi nicio vizită şi eşti singur, nu permite nimănui accesul în casă.

Nu permite accesul ESCROCILOR în casa ta!

Page 10: Ziarul de Iasi - Nu lăsa un ȘUȚ să îți strice ziua! …Nu ține codul PIN pe o hârtie alături de card. 2. Trebuie să știi permanent unde se află cardurile tale. 3 Nu divulga

Băncile au ajuns să facă parte din viaţa noastră de zi cu zi: ne primim salariile în cont, plătim cumpărăturile cu cardul şi verificăm câţi bani mai avem la ATM-uri sau Internet Banking. Vă prezentăm câteva sfaturi pentru a nu fi victima unor fraude.

SIGURANŢA CARDURILORCopierea datelor stocate pe banda magnetică a cardului, folosind dispozitive electronice speciale se numeşte “skimming”, iar această operaţiune se poate realiza fie la ATM, fie la POS (comercianţi).

Atenţie la bancomate

Clonarea cardurilor la bancomate se realizează prin fixarea unui dispozitiv de copiere pe fanta de introducere a cardului, în vederea copierii informaţiilor de pe banda magnetică şi a unei tastaturi false sau a unei mini camere video pentru înregistrarea PIN-ului în momentul introducerii acestuia.

Atenţie când plăteşti cu cardul

POS skimming-ul se realizează în momentul în care este efectuată o plată la un comerciant (POS) şi ulterior cardul este trecut suplimentar şi printr-un alt dispozitiv pentru a copia informaţiile de pe banda magnetică.

Cum identifici o tentativă de skimming? ATM-ul are urme de vandalism sau adeziv. Tastatura sau partea ATM-ului ce conţine

fanta de introducere a cardului sunt detaşabile. Poţi încerca să le mişti în plan vertical.

În cazul tentativelor de fraudă la comercianţi, aceştia vor încerca să manipuleze cardul în afara razei tale vizuale.

Securitate și prevenirea fraudelor bancare

Page 11: Ziarul de Iasi - Nu lăsa un ȘUȚ să îți strice ziua! …Nu ține codul PIN pe o hârtie alături de card. 2. Trebuie să știi permanent unde se află cardurile tale. 3 Nu divulga

Informaţii utile pentru a-ţi proteja cardul

Nu îţi nota PIN-ul pe card sau pe o hârtie pe care o păstrezi împreună cu cardul.

Dacă bancomatul pe care vrei să îl foloseşti nu îţi inspiră încredere, nu îl folosi.

Nu lăsa vânzătorul să plece cu cardul tău. POS-urile trebuie să fie la vedere.

Pentru cumpărături ONLINE, prezenţa fizică a cardului nu este necesară, nici cunoaşterea codului PIN. De aceea, ai grijă cum îţi păstrezi cardul bancar astfel încât informaţiile de identificare să nu ajungă la alte persoane.

Nu accepta ajutorul persoanelor care oferă “suport” la retragerea de numerar de la ATM sau la aparente “erori” ale bancomatului.

Dacă, atunci când vrei să scoţi bani de la ATM, observi că cineva stă prea aproape şi se uită insistent la ce faci, ia măsuri astfel încât să nu vadă PIN-ul pe care-l introduci.

NAVIGHEAZĂ ÎN SIGURANŢĂ PE INTERNET.

Antivirusul - îţi protejează calculatorul personal şi datele împotriva problemelor cauzate de viruşi, malware, spyware.

Actualizări ale sistemului de operare - calculatorul sau smartphone-ul prin care accesezi Internetul şi serviciul de Internet Banking foloseşte un sistem de operare. Prin actualizări, producătorii de sisteme de operare remediază continuu vulnerabilităţile care apar. Actualizează şi browser-ul pe care îl foloseşti pentru a naviga pe internet.

Aplicaţii din surse sigure - nu instala aplicaţii din surse necunoscute. Aceste aplicaţii te pot expune unor riscuri cum ar fi: crearea de breşe de securitate, copierea datelor personale, căutarea informaţiilor confidenţiale (parole, numere de carduri, conturi bancare).

Page 12: Ziarul de Iasi - Nu lăsa un ȘUȚ să îți strice ziua! …Nu ține codul PIN pe o hârtie alături de card. 2. Trebuie să știi permanent unde se află cardurile tale. 3 Nu divulga

Ce trebuie să ştii pentru a folosi serviciul INTERNET BANKING în siguranţă

Când accesezi serviciul de Internet Banking, asigură-te că nu ajungi pe un site clonă. Tastează adresa direct în browser.

Asigură-te că nu eşti supravegheat de cineva, în timp ce îţi introduci datele de autentificare. Alege o parolă sigură. Parola nu trebuie sa conţină informaţii uşor de aflat. (ex.: nume, adresa, data naşterii).

Nu pleca de la calculator înainte de a deconecta aplicaţia de Internet Banking. După ce ai terminat, nu uita să dai Log Out din serviciul de Internet Banking.

Nu folosi opţiunea de memorare automată a datelor de acces de către browser pentru site-ul Internet Banking.

Dacă acasă foloseşti o reţea wireless, asigură-te că aceasta este securizată. Un

nivel minim de securizare presupune autentificarea la reţeaua wireless cu username şi parolă.

Evită să accesezi aplicaţia de Internet Banking de pe calculatoare din spaţii publice (Internet Cafe).

FRAUDELE PRIN EMAIL ŞI SITE-URI

Infractorii folosesc site-uri şi email-uri false pentru a obţine date confidenţiale.

Astfel de fraude sunt cunoscute sub numele de

phishing.

Cum poţi fi atacat?

Poţi primi un email ce pare a fi trimis banca ta şi care te îndrumă către un site care arată identic cu al acesteia.

Page 13: Ziarul de Iasi - Nu lăsa un ȘUȚ să îți strice ziua! …Nu ține codul PIN pe o hârtie alături de card. 2. Trebuie să știi permanent unde se află cardurile tale. 3 Nu divulga

Userul şi parola pe care le foloseşti pentru autentificarea în aplicaţia de Internet Banking sau pentru a face plăţi online pot fi interceptate.

Ţi se poate cere confirmarea sau introducerea datelor personale sau cele ale cardului. Odată introduse, ele sunt reţinute şi pot fi folosite ulterior de către atacatori.

Cum identifici un email fals sau un site clonat?

Aspect neglijent, exprimare ambiguă şi neliterară.

Conţine greşeli gramaticale sau de ortografie.

Este folosit protocolul uzual http, în locul celui securizat, https.

Nu este afişat simbolulul certificatului digital (lăcăţelul închis) în pagina în care te autentifici în Internet Banking.

Ţi se cere furnizarea de informaţii confidenţiale.

Ce fac dacă mi-am dat datele?

Dacă totuşi ai dat curs unor mesaje de phishing, iată paşii pe care trebuie să îi urmezi pentru a te asigura de integritatea datelor şi soldurilor tale.

Dacă ai divulgat datele de pe card, solicită băncii blocarea şi schimbarea cardului.

Dacă ai divulgat userul sau parola, modifică-ţi datele de acces la Internet Banking.

Verifică extrasul de cont şi caută tranzacţiile apărute după divulgarea datelor personale.

Dacă ai divulgat PIN-ul, schimbă-l cu unul nou, la orice bancomat sau sucursală a băncii.

Băncile nu trimit clienţilor săi mesaje prin care le solicită date personale sau să se

autentifice în aplicaţia de Internet Banking. Dacă primeşti astfel de mesaje, consultă

banca înainte să dai curs solicitărilor. Poate fi o tentativă de PHISHING.

Page 14: Ziarul de Iasi - Nu lăsa un ȘUȚ să îți strice ziua! …Nu ține codul PIN pe o hârtie alături de card. 2. Trebuie să știi permanent unde se află cardurile tale. 3 Nu divulga

Fraudele și dispozitivele mobile (telefoane, tablete)

Dispozitivele mobile au cunoscut o dezvoltare rapidă în ultimii ani şi oferă în prezent o multitudine de funcţii. Tabletele şi smartphone-urile sunt de fapt minicomputere şi folosirea lor trebuie făcută cu aceeaşi precauţie ca în cazul calculatoarelor.

Ştiai că identitatea ta poate fi furată?Este posibil să fi auzit ce experienţă neplăcută poate fi utilizarea datelor personale fără acordul tău. În următoarele rânduri vei găsi toate informaţiile de care ai nevoie ca să previi diverse situaţii de fraudă şi să îţi păstrezi datele personale în siguranţă.

Fii atent!Un vechi proverb românesc spune că ”Paza bună trece primejdia rea” aşa că verifică înainte identitatea persoanelor necunoscute care te roagă să dezvălui informaţii personale prin telefon, pe internet, prin poştă sau în persoană. Te sfătuim ca din când în când să îţi verifici contul.

Unele lucruri mai bine rămân nespuse!Evită să dezvălui numele şi adresa ta de e-mail pe internet. Încearcă să nu utilizezi parole evidente/PIN sau aceeaşi parolă pentru conturi diferite. Sugestia noastră: utilizează numai parole şi coduri PIN sigure. O combinaţie de numere, litere şi caractere este cea mai bună variantă. Nu comunica niciodată aceste informaţii altor persoane.

Renunţă la trecut!Este bine să fii deosebit de precaut chiar şi cu informaţiile de care crezi că nu mai ai nevoie sau care nu mai sunt de actualitate. Aşa că mai bine distruge toate documentele care conţin date personale şi informaţii financiare de care nu mai ai nevoie. Şterge şi informaţiile din memoria calculatoarelor şi a dispozitivelor mobile înainte de a fi distruse sau date spre utilizare altor persoane.

Page 15: Ziarul de Iasi - Nu lăsa un ȘUȚ să îți strice ziua! …Nu ține codul PIN pe o hârtie alături de card. 2. Trebuie să știi permanent unde se află cardurile tale. 3 Nu divulga

CUM SĂ PROTEJEZI INFORMAŢIILE PE CARE LE AI PE TELEFONUL MOBIL/TABLETĂ

Primul lucru pe care îl poţi face este să le protejezi cu o parolă sau cod PIN. Foloseşte-ţi imaginaţia atunci când o alegi, o parolă alcătuită din numele tău şi ziua de naştere este uşor de intuit de către persoane străine/neautorizate.

Nu uita să îţi blochezi telefonul sau tableta atunci când nu sunt utilizate.

Sistemele de protecţie ale telefonului te ajută să îţi protejezi datele aşa că rezistă tentaţiei de a le dezactiva. Ba chiar poţi să instalezi tu un software de securitate (cum ar fi antivirus/antispyware) şi protecţie de tip “firewall” pe care va trebui apoi să-l actualizezi periodic.

Şi parola pentru căsuţa vocală este importantă aşa că trebuie să fie una cu totul specială şi ştiută numai de tine.

Verifică întotdeauna sursa aplicaţiilor sau a fişierelor pe care le instalezi. Analizează riscurile posibile atunci când dai acces unei aplicaţii la resursele telefonului tău (GPS, listă de contacte etc).

Formează-ţi reflexul de a dezactiva opţiunea bluetooth după ce ai folosit-o.

Dacă accesezi un site şi adresa URL pare suspectă, închide-l imediat şi nu descărca nimic de pe el.

Încearcă să nu-ţi conectezi dispozitivul mobil prin USB la calculatoare necunoscute şi care nu prezintă încredere.

Nu accesa informaţii confidenţiale atunci când utilizezi o conexiune la o reţea WI-FI nesecurizată.

În cazul în care telefonul îţi este furat, primul lucru pe care trebuie să-l faci este să anunţi furnizorul de telefonie mobilă pentru blocarea SIM-ul introdus în telefon, tabletă sau laptop. Al doilea lucru: anunţă imediat POLIŢIA.

Page 16: Ziarul de Iasi - Nu lăsa un ȘUȚ să îți strice ziua! …Nu ține codul PIN pe o hârtie alături de card. 2. Trebuie să știi permanent unde se află cardurile tale. 3 Nu divulga

INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN IAȘI

Biroul de Analiză și Prevenire a Criminalității

CORPUL NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR

Consiliul Teritorial Iași

CONSILIUL JUDEȚEAN IAȘI

Autoritatea Teritorială de Ordine Publică

Colecţia UN OM PREVENIT ESTE UN OM SALVATrealizată în cadrul proiectului

GHIDURI DE BUZUNAR PENTRU SIGURANŢĂ PERSONALĂ

Autoritatea Teritorială de Ordine Publică este un organism cu rol consultativ, care s-a constituit şi funcţionează pe lângă Consiliul Judeţean Iaşi, şi care îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu prevederile Legii nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române şi ale Hotărârii nr.787/2002 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a autorităţii teritoriale de ordine publică, în scopul asigurării bunei desfăşurări şi sporirii eficienţei serviciului poliţienesc din judeţul Iaşi. Autoritatea Teritorială de Ordine Publică asigură, prin activitatea sa, reprezentarea şi promovarea intereselor comunităţii în scopul asigurării unui climat de siguranţă şi de securitate publică.

@TM