11 aprilie 2011

„Veşnicia s-a născut la sat.“ (lucian Blaga)

hîrtopenilorÎn vizită la hîrtopeni

Ziarul pe care îl aveţi în faţă este produsul unei munci de cinci zile a unui grup de studenţi din cadrul Şcolii de Studii Avansate în Jurnalism. Fiecare pagină cuprinde istorii ale oamenilor din comuna Hîrtopul Mare, descoperite de noi într-o singură zi.

Am încercat să redăm emoţiile, bucuriile şi tristeţile lo-calnicilor. Sperăm că istoriile din acest ziar vor fi, pentru unii dintre săteni, surprinzătoare, iar pentru alţii, o cale de a-şi cu-noaşte mai bine vecinul.

Trebuie să recunosc că am păşit... cu stângul în comuna Hîrtopul Mare. Iniţial, am greşit drumul, nu doar pentru că şoferul nu ştia traseul, dar şi pentru că satele seamănă mult între ele: aceleaşi gropi, acelaşi noroi găsim pe toate drumu-rile care duc spre sat. Nici în primărie nu am fost întâlniţi cu pâine şi sare, ba chiar a trebuit să aşteptăm ceva timp la uşa primarului ca să vină femeia de serviciu cu cheia de la sala de şedinţe. Am aşteptat, am discutat cu primarul, cu funcţionarii de la primărie şi, bineînţeles, cu oamenii din satele Hîrtopul Mare şi Hîrtopul Mic.

Vizita noastră în comună a avut drept scop realizarea unui ziar. Este lucrarea finală a cursului de Jurnalism Comunitar. Acest gen de presă se axează pe viaţa oamenilor dintr-o comu-nitate, al cărui menire este să pună în discuţie anumite proble-me cotidiene, unele “amorţite” de vreme. Un ziar comunitar reflectă viaţa de zi cu zi şi evoluţia comunităţii. În cazul nostru, este o poză de moment a comunei Hîrtopul Mare care oglin-deşte viaţa sătenilor, activitatea administraţiei locale în toate domeniile: social, educativ, cultural şi altele.

Mulţi dintre voi, cititorii, vă veţi regăsi în materialele cole-gilor mei. Cel puţin, sperăm că vor urma anumite schimbări după apariţia acestui ziar. Spre exemplu, noi am dori ca staţia auto să fie renovată şi gunoiul de lângă ea să fie strâns, în parc să fie sădiţi copaci, copiii de la gimnaziu să nu mănânce în gra-bă, tinerii să aibă mult aşteptata sală de forţă, iar movilele de piatră din drum să fie nivelate. Iată doar câteva din problemele pe care le-am depistat timp de o zi.

Am reuşit să discutăm cu oamenii despre politică, econo-mie, migraţie şi educaţie. Cu siguranţă, în unele articole, cu mici excepţii, dacă am schimba numele comunei, problemele ar fi aceleaşi pentru orice altă localitate, pentru întreaga Mol-dovă. Ziarul „Viaţa hîrtopenilor” este imaginea comună a mai multor sate din Republica Moldova, din care zeci de familii emigrează, fântânile nu au apă potabilă, iar natalitatea este în-tr-un regres continuu. „Viaţa hîrtopenilor” este nu doar o filă din viaţa localnicilor, dar şi din viaţa noastră, a studenţilor de la ŞSAJ.

Din sumar:

Editorialde Denis Rusu

În comuna Hîrtopul Mare, apa şi sistemul de canalizare reprezintă o problemă. Deşi acum patru ani, localnicilor li s-a promis construcţia unui apeduct, potrivit primarului Vitalie Onofrei, proiectul ar putea fi finalizat abia la sfârşitul anului curent.

Nu toate fântânile din Hîr-topul Mare conţin apă potabi-lă. Resursele de apă sunt foarte mici în localitate, iar vara ele seacă. Lipsa unui apeduct în-greunează situaţia localnici-lor. Aceştia spun că trebuie să meargă sute de metri până la fântânile din sat care au apă potabilă. Ei se declară nemul-ţumiţi, deoarece au contribuit financiar pentru instalarea unui apeduct, însă, până la momentul actual, nu se ştie unde sunt aceşti bani. «Să în-ceapă lucrul odată! S-au strâns o sumedenie de bani cu patru ani în urmă şi tot nu mai avem apeduct în sat», zice Ion Coroi, băştinaş din comuna Hîrtopul Mare.

Vitalie Onofrei recunoaş-te că ar fi corect să fie creată o asociaţie obştească care să gestioneze independent banii adunaţi din contribuţiile să-tenilor. «Să-şi caute de nevoi singuri», exclamă primarul.

Tamara Berzacovici, asis-tenta medicală de la gimna-ziul din Hîrtopul Mare, spune că elevii sunt nevoiţi să-şi adu-că sticluţa cu apă sau compot de acasa, deoarece nu există robinet şi nici vreo sursă de apă potabilă în instituţie. Co-piii îşi spală mâinile cu apa din lavoar, care este adusă cu căl-

darea de la fântâna din curtea gimnaziului. «Apa din curte nu este bună de băut. Faptul că nu există un apeduct în comu-na noastră creează un foarte mare disconfort. Sperăm că primarul va rezolva cât mai curând această problemă, aşa cum a promis», adaugă Tama-ra Berzacovici.

Totodată, potrivit lui Vi-talie Onofrei, primarul co-munei, primul proiect de investiţii preconizat pentru construcţia apeductului şi a sistemului de canalizare a fost pierdut. Cu toate acestea, banii adunaţi (circa 200 de mii de lei în Hîrtopul Mic) au fost in-vestiţi într-un proiect tehnic al apeductului şi o schiţă de pro-iect a sistemului de canalizare din Hîrtopul Mic. Primarul a menţionat că, pentru apeduct, s-au plătit în total 120 de mii de lei, iar pentru canalizare circa 50 de mii de lei. Banii care au rămas, în sumă de 30 de mii de lei, se păstrează în contul special, numit «Apro-vizionarea cu apă potabilă a Hîrtopului Mic» şi nu pot fi folosiţi în alte scopuri.

În cadrul aceluiaşi pro-iect de investiţii, potrivit pri-marului, la Hîrtopul Mare s-au adunat în jur de 89 de mii de lei, bani disponibili în contul special creat, care nu s-au investit ulterior. Pro-blema lipsei apeductului cel mai mult o resimte gimnaziul din sat. La grădiniţă, apa se pompează centralizat de la fântâna din curtea instituţiei, unde, potrivit Mariei Posto-roncă, directoarei instituţiei, apa este potabilă, deoarece se efectuează regulat analize la Centrul de Sănătate Publică din Criuleni. «Problema cea

mai gravă pe care suntem ne-voiţi s-o înfruntăm este lipsa unui sistem de canalizare. În perioada caldă a anului, co-piii merg la veceul din curte, iar pe timp de iarnă, le punem oliţe», a explicat directoarea grădiniţei.

Problema apei potabile şi a sistemului de canalizare în comună rămâne un subiect controversat. Deşi există mai multe promisiuni, unele din ele cu tentă electorală, de-ocamdată nimeni nu poate numi perioada exactă când

sătenii vor avea un apeduct în comună. Asta pentru că nu toate fântânile arteziene din comună utilizate în proiectul de aprovizionare cu apă po-tabilă se află în gestiunea pri-măriei. Potrivit consilierului local Anatolie Delimarschi, din cele patru fântâni artezie-ne existente în comună, două au fost transmise primăriei abia în vara anului 2010, iar una continuă să fie o propri-etate privată.

Irina GRosu, Denis ZavoRotnÎI

«vrem apeductul promis!»

Ziar editat de studenţi i şcoli i de studii aVansate în Jurnalism

scoaladeJurnalism.md

Un locuitor din Hîrtopul Mare vine de câteva ori pe zi la fântâna din centrul satului. Autor: Luminiţa Morozan

Intr-un sat în care astăzi pare că oamenii întâmpină greutăţile cu optimism, un model pentru cei ce vor să caute fericirea la ţară este exemplul familiei Branişte

De pe data de 7 aprilie Moldova intră în febra

pregătirilor pentru alegerile locale 2011. Comuna

Hîrtopul Mare la fel se pregăteşte de alegeri.

pag. 2

Gimnaziul din Hîrtopul Mare, raionul Criuleni,

şi-a instalat sistem de încălzire pe bază de paie

în urmă cu trei ani.

pag. 4 pag. 3 pag. 8 pag. 12pag. 6-7

Magazinul Valentinei Grama e cea mai nouă afa-cere în Hîrtopul Mare. S-a deschis oficial pe 7 martie, în ziua în care fetiţa ei, Nicoleta, a împlinit trei anişori.

Tinerii din comuna Hîr-topul Mare par îndrăgostiţi de satul lor. Majoritatea afir-mă că vor să rămână în sat sau se vor întoarce aici după studii.

Comuna Hîrtopul Mare numără 4069 de locuitori, dintre care aproape 400 sunt plecaţi la muncă peste hotare.

2 11 aprilie 2011

Dle Onofrei, ce aţi reuşit să realizaţi în comuna Hîr-topul Mare în cei opt ani de activitate?

Nu ştiu ce-am realizat, am fost primar. Poate am făcut eu câte ceva, dar să spun că este meritul meu nu pot. Este meritul satului, al primăriei.

Cu ce vă mândriţi cel mai mult?

Cele mai multe investiţii le-am făcut în grădiniţe şi şcoli... În 2003, am fost ales în calitate de primar, iar în 2004, am redeschis grădiniţa de copii, care, timp de 20-25 de ani, n-a activat. M-am bu-curat foarte mult. Însă ade-văratele probleme abia au în-ceput. Acolo nu era inventar, groapă pentru gunoi, apă, canalizare… Până în prezent mai avem probleme.

Am gazificat grădiniţa şi ambele şcoli din comună. Acum copiii nu îngheaţă, deşi nu îngheţau nici înainte, când se încălzea cu cărbuni. Totuşi, cheltuielile s-au mai redus puţin.

Ce probleme nu aţi reuşit să rezolvaţi?

N-am reuşit să fac dru-mul, apeductul, canalizarea. Ne-am înscris la câteva pro-iecte investiţionale, dar aces-tea nu prea ne reuşeau. Poate

chiar nici nu am ştiut cum să le realizăm, nu am avut iniţiativa necesară. Aşa că, ulterior, le-am solicitat spe-cialiştilor de la IREX, USAID să ne facă o şcolarizare în do-meniul elaborării proiectelor investiţionale.

Regret mult că n-am pu-tut să fac apeductul. Avem regiuni în sat, unde oamenii beau apă tulbure, în jumătate cu nisip şi lut. Din cauza ca-lităţii proaste a apei, oamenii suferă de boli ale rinichilor, ficatului…

Dacă veţi fi ales pentru încă un mandat, ce vreţi să schimbaţi în comună?

Cel mai mult vreau să le dau apă la oameni. În pri-vinţa drumului, nu vreau să făgăduiesc nimic, fiindcă problema drumului nu este doar a Hîrtopului Mare, e problema întregii ţări. Pentru drum, trebuie investiţii mari. Un km de asfalt ar costa mai mult de un milion de lei, dar noi avem nevoie de tocmai 12 km până la traseul principal. Bugetul comunei însă este de numai şase milioane, din care un procent considerabil re-prezintă salariile bugetarilor.

Pentru conformitate, Denis ZavoRotnÎI

Ion Coroi:Posibil îl voi vota pe Dumitru Roş-

ca, dar nu ştiu sigur. Primarul actual cu greu face faţă problemelor, probabil pentru că de unul singur nu poţi face multe. Când eşti doar unul şi vrei să ai rezultate, fără susţinerea liderilor şi a oamenilor din sat nu poţi face nimic.

Maria Codruţă:Aş alege un om care să muncească

pentru sat. Actualul primar, Vitalie Onofrei, a făcut multe lucruri pentru sat: a pus ferestre şi acoperiş nou la şcoală.

Ilie Malai: Trebuie să fie cineva care cunoaşte

oamenii din sat. Galin Busuioc este bătrân şi ar putea să facă ceva. El se ţine de cuvânt.

Gheorghe Iepure:Eu cred că acel care a fost ştie

ce are de făcut mai departe. El îşi cunoaşte lucrul şi ştie ce nu a reuşit să facă până acum. Eu voi vota pentru Onofrei.

Mihai Ciomag:Cred că-l voi vota pe Dumitru

Roşca, dar poate câştiga Vitalie Onofrei, eu încă nu ştiu. Ei sunt ambii buni. Sunt oameni de onoare.

Lidia:Cine o să plătească mai mult pe

acela o să-l aleg. Sunt candidaţi care vin cu plăcinte, cu vin şi cu bani nu-mai ca să-i votăm.

Alexandru Stăvilă: Eu voi vota pentru Galin Busuioc.

El, cel puţin, a demonstrat că poate aduce rezultate.

Petru Basarab:Am să aleg pe cineva nou. Aş vrea

să vedem pe cineva care este din inte-rior. Cred că-l voi alege pe Dumitru Roşca.

sondaj realizat de Denis Rusu

POLITIC

Sondaj

Pe cine votăm şi de ce?

De pe data de 7 aprilie, Moldova intră în febra pregătirilor pentru alegerile locale 2011. Comuna Hîrtopul Mare la fel se pregăteşte de alegeri. De fapt, se pregătesc viitorii candidaţi, locuitorii satului încă nu se gândesc la ceea ce urmează.

Vitalie Onofrei, primarul actual al comunei, spune că ar vrea să mai candideze o dată.

Însă, Veronica Onofrei, soţia acestuia, afirmă că opt ani de probleme i-au fost de ajuns. Totodată, acesta riscă să fie candidat independent, ca şi la alegerile din 2003: «Atunci am candidat independent. Stăteam ca un cocoşel între multe găini, dar ele erau rele». În 2007 el a candidat din par-tea AMN-ului, dar, după fuzi-onare acestuia cu PLDM, Vi-talie Onofrei nu a decis încă la care partid va merge, mai ales că PLDM are deja candidat.

Pe listele candidaţilor, la

funcţia de primar se vor regă-si şi unii din actualii consili-eri. Astfel, cetăţenii vor avea posibilitatea să aleagă între mai multe candidaturi.

Delimarschi Anatolie, consilier, va fi candidatul Partidului Comuniştilor pen-tru alegerile locale. Dumitru Orescu, membru al PLDM şi consilier local, ne-a spus că din partea formaţiunii va candida actualul consilier Vi-talie Rotaru. Acesta nu a fost de găsit pentru a ne confirma candidatura sa. Dumitru Roş-

ca, secretarul primăriei, de asemenea, va candida la func-ţia de primar. El va fi candida-tul Partidului Liberal.

Galin Busuioc, actualul viceprimar, va fi candidatul Partidului Democrat, lucru confirmat de membrii PD.

Pe data de 5 iunie, ce-tăţenii Republicii Moldo-va vor trebui să aleagă 900 de primari, de asemenea, consilieri locali, raionali şi municipali.

natalia CoşeR

vin alegerile locale

Anatolie Delimarschi, consilier local (PCRM):

- Meritul primarului con-stă în faptul că a fost contra privatizărilor, dar trebuia să fie mai descurcăreţ, să intre, să deschidă uşi...

A reparat grădiniţa, însă, până în 2008, clădirea gră-diniţei de copii a fost o pro-prietate privată. Ce s-ar fi

întâmplat dacă aceasta, repa-rată din banii publici, n-ar fi fost transmisă în gestiunea primăriei?

Procesul de gazificare nu este meritul exclusiv al pri-marului. La gazificarea liceu-lui din Hîrtopul Mic a contri-buit Guvernul, nu primarul. Suma de circa 286 de mii de lei a fost alocată de Executiv în urma solicitărilor mele.

Drumul de intrare în sat poate fi reparat cu cheltuieli rezonabile. E suficient să în-ceapă procesul. Oamenii vor contribui şi ei. Tehnică nece-sară este chiar aici, în comu-nă, la agenţii economici.

Dumitru Orescu, consilier local (PLDM):

- Dacă s-a descurcat? Şi

da, şi nu. Grădiniţa-i meritul lui, dar nu a scos-o la capăt cu apa.

E jale ce se întâmplă la gimnaziul din Hîrtopul Mare. Cele trei convectoare de la şcoală au o capacitate foarte mică, ele sunt desti-nate pentru uz personal, în casa omului simplu, nu pen-tru un sistem complex de încălzire...

opt ani de mandat

Ce spun consilierii?

Vitalie Onofrei, primarul comunei Hîrtopul Mare,răspunde la întrebările studenţilor de la ŞSAJ. Autor: Olga Bulat

La expirarea celui de-al doilea mandat de primar, Vitalie Onofrei îşi recunoaşte meritele, regretă că nu a realizat multe lucruri şi vorbeşte despre planurile sale de viitor.

311 aprilie 2011

Magazinul Valentinei Grama e cea mai nouă afacere în Hîrtopul Mare. S-a deschis oficial pe 7 martie, în ziua în care fetiţa ei, Nicoleta, a împlinit trei anişori. „Sper să fie într-un ceas bun, să-mi întorc datoriile şi să-mi câştig pâinea acasă, lângă soţ şi copil”, este visul Valentinei.

Valentina a absolvit Mar-ketingul şi Economia la Co-legiul de Informatică şi Drept din capitală. De mai bine de un an, ea, împreună cu soţul, au hotărât să iniţieze această afacere: un magazin în locul garajului din curtea casei. Cel mai greu a fost să pregătească toate actele necesare. Regretă că nu există în ţara aceasta o instituţie care să-ţi explice clar paşii pe care trebuie să-i parcurgi până a te vedea cu afacerea la punct. “Le-am în-văţat pe toate din mers. Ai ne-voie de semnătura asta, apoi de cealaltă, apoi de încă vreo două şi gata! Ca să vezi după aceea că nu e chiar aşa”, spune femeia.

Când a venit primul con-trol, îi lipsea certificatul sa-nitar-veterinar: “Le-am zis controlorilor că suntem la început, nu le ştim chiar pe toate, iar ei ne-au ripostat triumfător: „Trebuia să ştiţi toate “articolele”, din moment ce v-aţi pornit!”. Autorităţi-le locale, primarul de aici i-a susţinut, dar în raion, spune ea, birocraţia e mai mare.

La întrebarea cât a investit

în acest magazin, Valentina zâmbeşte ironic: „Nu mă în-trebaţi, că de mult nu mai vreau să socot...”. S-a convins încă o dată că era mai bine să strice totul şi să porneas-că construcţia magazinului de la zero, or, ca de obicei, reconstrucţia te costă îndoit. Costă mult şi reparaţia, uti-lajul necesar: frigiderul, mo-bilierul, trebuie să asiguri şi sortimentul.

“Pentru a-l convinge pe om că merită să calce pragul magazinului, trebuie să ai un minim necesar de produse alimentare, ceea ce înseamnă investiţii de peste 30 000 lei. Mai avem şi produse de uz casnic, deoarece sătenii vor

să găsească în magazinul de la sat tot de ce au nevoie pe lân-gă casă: de la săpun şi praf de spălat, până la pâine şi lactate, iar, în unele circumstanţe, şi un cadou cu vreo ocazie”, mai spune Valentina, mândră de faptul că la ea chiar găseşti de toate în asortiment.

Mai bine puţin mai scump, dar calitativ, decît mult şi ieftin!

În funcţie de compor-tamentul cumpărătorilor la sat, Valentina a adoptat o strategie aparte pentru ma-gazinul său şi speră că îi vor ajunge puteri să-şi păstreze imaginea unităţii comercia-le, unde găseşti întotdeauna produse proaspete, calitative

şi la preţ accesibil: „Nu mai scump decât la Chişinău, spre exemplu”. Asta în condiţiile în care furnizorii au procen-tul lor pentru livrările zilnice în mici cantităţi: “Psihologia cumpărătorului s-a schimbat în ultima perioadă. Eu am lucrat un timp agent de vân-zări la Chişinău, iar soţul mai lucrează şi acum şi vedem că lumea nu mai e atât de indife-rentă faţă de ceea ce consumă. O să cumpere mai puţin, dar proaspăt şi mai bunişor. La fel e şi cu produsele de îngrijire. Sunt întrebate mărci cât de cât cunoscute.”

La momentul actual, Va-lentina e directoare, conta-bilă şi singura vânzătoare în

magazinul ei. Nici nu speră să facă angajări până nu iese din datorii şi se vor pune lu-crurile bine pe roate. Pentru cea de-a doua profesie a ei, cea de mamă, femeia spune că va găsi întotdeauna timp şi răbdare. Or, “banii câştigaţi acasă, fie mai puţini, aduc mai multă fericire!”, se arată con-vinsă tânăra afaceristă.

Posibilitatea de a lucra acasă, atât pentru Valentina, cât şi pentru restul sătenilor din Hîrtopul Mare, înseamnă luxul de a trăi viaţa cu bucuri-ile şi problemele ei, alături de cei dragi.

Liuba LuPaşCo

Valentina Grama, proprietara celui mai nou magazin din Hîrtopul Mare:

„Lumea în sat nu e atât de „bogată”, ca să-şi permită lucruri ieftine”

Bugetul primăriei pentru anul 2011, conform datelor statistice oferite de departamentul contabilitate din Hîrtopul Mare a crescut cu 20% faţă de anul 2010. Această creştere, potrivit Elizavetei Iepure, contabil-şef în cadrul primăriei, se datorează majorării salariilor la profesori cu 12,5%. Totodată, Elizaveta Iepure a mai specificat că tendinţa creşterii bugetului este constantă în ultimii ani.

Potrivit Elizavetei Iepure, veniturile proprii din bugetul local constituie 836 de mii 700 de lei, iar transferurile de stat constituie în jur de 4 mi-lioane 900 de mii de lei. Apa-ratul primăriei este domeniul

căruia i s-a alocat o parte im-portantă din bugetul local, circa 336 de mii 500 de lei. Potrivit rapoartelor financia-re, aceşti bani sunt distribuiţi pentru întreţinerea primăriei

şi pentru salariile lucrători-lor ce activează la primărie. Restul banilor sunt alocaţi pentru reparaţia instituţiilor de învăţământ, pentru ali-mentaţie şi administrarea

drumurilor, doar grădiniţei i s-au oferit 120 de mii de lei.

Potrivit primarului Vitalie Onofrei, bugetul din Hîrtopul Mare se formează în baza im-pozitelor colectate de la local-

nici şi unii agenţi economici, în baza taxelor locale şi a tra-sferurilor de stat.

Astfel, veniturile totale constituie 5 milioane 805 mii de lei, iar cheltuielile consti-tuie 5 milioane 838 de mii de lei, deficitul bugetar fiind în jur de 33 de mii de lei.

Cea mai mare noutate pen-tru anul 2011, potrivit admi-nistraţiei primăriei, a constitu-it majorarea salariilor pentru profesori, începând 1 ianuarie, cu 12,5% şi se preconizează încă o majorare cu 12,5% de la 1 septembrie 2011. Cadrele didactice şi lucrătorii din sis-temul educaţional sunt plătiţi din bugetul de stat central.

Bugetul pentru anul 2011 din Hîrtopul Mare a fost aprobat la 15 decembrie 2010 într-o singură lectură, cu acor-dul majorităţii membrilor din consiliu.

Corina MoRoZan

Bugetul din Hîrtopul Mare este în creştere continuă

Bugetul pentru anul 2011 a fost adoptat la 15 decembrie 2010. Autor: Corina Morozan

Valentina Grama este proprietarea celei mai noi afaceri din comună. Autor: Liuba Lupaşco

Satul Moldovenesc:

Refugiu în paradis(dacă drumul îţi permite)

Situat la un clic distanţă pe internet, complexul turistic, cu o denumire sugestivă - Satul Moldovenesc, vă poate costa mulţi nervi în calea căutării unui refugiu de vis. Dacă plouă, cei câţiva kilometri care despart Hîrtopul Mare de Satul Moldovenesc devine impracticabil.

Acest motiv ne-a întors şi pe noi din cale spre Satul Moldovenesc, loc despre care am auzit că ar fi unul de vis.

„Am deschis staţiunea în vara anului 2001. Am cum-părat 40 de hectare de pă-mânt la 30 km de Chişinău şi am vrut ca locul să repre-zinte o ilustrare a unui sat specific moldovenesc. Cele şapte căsuţe sunt în stil naţi-onal, acoperite cu stuf, doar că toate comodităţile sunt în interior. De jur-împrejur sunt pomi fructiferi, flori. Lacul din "inima" satului este înconjurat cu felinare. Vara, pe timp de noapte, e foarte frumos şi romantic. Avem o plajă, căsuţe pe apă, bărci, o baie finlandeză, cai de călă-rie", spune entuziasmată ad-ministratoare staţiunii.

Iuliana Loghin mai spu-ne că este o afacere de fami-lie, “mai mult pentru suflet decât pentru bani”.

„Acum nu găsiţi pe ni-meni acolo, cu excepţia paz-nicului. Lucrăm şi în afara sezonului, dar mai mult la comandă, de sărbătorile de iarnă, de Paşti. Vara însă este perioada noastră. Locul în-vie, iar noi nu ne vedem ca-pul de ocupaţi ce suntem.”

Marea atracţie a pensiu-nii este Clopotniţa cu 12 clo-pote, proiectată de Serghei Iacubovschi, cel mai bun ar-hitect din Belarus. Anual, se desfăşoară Concursul Inter-naţional al Clopotarilor Bi-sericeşti "Clopotarul Terrei", care acordă o importanţă de-osebită acestui monument. Prima ediţie a acestui con-curs a avut loc acum zece ani şi a adunat clopotari din 14 ţări, inclusiv SUA, Belarus, Serbia, Bulgaria, Grecia.

Iuliana Loghin mai spune că, pentru moment, drumul de acces şi telefonia mobilă sunt două mari pro-bleme ale staţiunii. Ea susţi-ne că, acum zece ani, locui-torii celor 4 sate - Hîrtopul Mare, Hîrtopul Mic, Işnovăţ şi Izbişte - au contribuit la reconstrucţia traseului ce duce spre zonă, dar drumu-rile s-au stricat din nou.

Liuba LuPaşCo

ECONOMIC

4 11 aprilie 2011

Cald şi bine, dar cu cenuşă pe geam

Igor Cotruţă, directorul gimnaziului din Hîrtopul Mare, spune că acest sistem de încălzire este cel mai bun de până acum. ”Până să ajungem să ne încălzim cu paie, şcoala era încălzită cu ajutorul cen-tralei ce funcţiona pe bază de cărbune, gaz, acest lucru fiind foarte scump. Acum însă este şi cald, şi ieftin”, ne-a mărtu-risit Igor Cotruţă. De aseme-nea, administraţia şcolii ne-a spus că cel mai mare avantaj este preţul şi economisirea energiei electrice. Astfel, în-călzirea cu paie reprezintă 2/3 din sistemul de încălzire ce funcţionează cu gaz. Primăria procură, de la un agent eco-nomic din comună, paiele cu 56 de bănuţi pentru 1 kg.

”Mă bucur că elevilor le este cald şi gerul nu ne mai sperie. În plus, suntem uni-cul sat din raion care dispune de o astfel de centrală şi, din câte cunosc eu, mai sunt pa-tru şcoli în toată republica ce folosesc încălzirea cu paie”, a menţionat Igor Cotruţă. Con-form declaraţiei directorului, şcoala achită în jur de 13 mii de lei pe lună.

Profesorii sunt mulţumiţi de noul sistem de încălzire. Deşi recunosc că se face mi-zerie din cauza fumului, aceş-tia spun că, iarna, în gimnaziu este cald şi copiii nu mai în-dură frigul de altădată.

Paielele sunt strânse de pe deal, uscate şi depozitate în-tr-un loc special. Alexandru Branişte, intendent pe gos-podărie la şcoală, spune că, deşi e cald, menţinerea unei centrale cu paie necesită mult efort fizic. Potrivit raportului de evidenţă al gimnaziului, pe lună se folosesc 24 de tone de paie. Cel mai mare dezavantaj este aprovizionarea cu paie la fiecare două ore. Cazanul

este predispus pentru arde-rea a 150 de kg. de paie timp de două ore la o temperatură constantă de 50°C.

Vitalie Onofrei, primarul din Hîrtopul Mare, a declarat că încălzirea gimnaziului cu paie face parte dintr-un pro-iect-pilot, finanţat de japo-nezi. Astfel, s-a alocat circa un milion de lei pentru instalarea centralei cu paie. Potrivit pri-marului, această modalitate de încălzire este de două ori mai ieftină decât încălzirea cu gaz şi de trei ori mai ieftină decât cea cu cărbune.

...“Trăim sub cazan”...Chiar dacă în şcoală este

cald, centrala creează inco-modităţi pentru cei ce locu-iesc în aproprierea gimnaziu-lui. Cazanul se află în curtea şcolii, exact acolo sunt am-plasate 11 case, care, timp de trei ani, inhalează fumul emis de cazan. Emilia Boaghe este profesoară de limba rusă la acest gimnaziu şi se confruntă cu această problemă de când au instalat centrala. “Fumul este negru, nu ai cu ce respira. Care ecologie!!!, nici nu poa-te fi vorba de ecologie, sunt

o sumedenie de neajunsuri: nu există un bazin în care să se acumuleze cenuşa, fumul se pune pe geamuri, pe rufe. Mi-am schimbat şi ferestrele din această cauză. Vai de ca-pul nostru, al celor ce locuim aici”, ne-a mărturisit Emilia Boaghe.

Locuitorii ce trăiesc în preajma gimnaziului afirmă că au încercat să scrie o plân-

gere la primărie, însă, până la urmă, au renunţat la aceasta. Ei sunt nemulţumiţi de faptul că, în jurul caselor, se acumu-lează mizerie, tractorul face gălăgie de fiecare dată când se aduc paiele, iar aceasta poate fi şi la miezul nopţii. “Nu este normal să fie un astfel de ca-zan în mijlocul satului”, a adă-ugat Emilia Boaghe. De ase-menea, a menţionat că a luat legătura cu direcţia raională pentru protecţia mediului, însă nu i s-a răspuns la nici o întrebare.

Grigore Spivacenco, sudor de meserie, locuieşte “sub ca-zan”, după cum ne-a mărtu-risit el însuşi. Este indignant de faptul că nu sunt auziţi de autorităţi. “Eu înţeleg că este ieftin sau, mai bine zis, ieftin pentru “cineva anume”. Foarte interesant se primeşte, nu le dă foc pe deal, dar în mijlocul sa-tului. Ajungem la vorba lui Ur-schi: “Oleacă pute, dar merge”, ne-a spus revoltat Grigore.

Rodica Coberman este şi ea nemulţumită de fumul emis de cazan. Deşi recu-noaşte că, într-adevăr, pentru şcoală, este foarte bine. Cei ce locuiesc în apropiere însă se luptă cu “norul negru de

fum”, noroc că s-a încălzit şi au oprit încălzirea. Oamenii au spus că centrala cu gaz a fost instala-tă cu o vară înaintea celei cu paie. Nedu-merirea oamenilor constă în faptul că primăria a cheltuit bani pentru insta-larea centralei cu gaz, dar aceasta nu funcţionează. Vi-talie Onofrei,

primar în Hîrtopul Mare, a declarat că aceste plângeri sunt neîntemeiate, deoarece ţeava prin care iese fumul de la arderea paielor a fost pre-lungită de la 7 metri la 18 me-tri. În aşa fel, cu o ţeavă mai lungă, fumul este dus de vânt

mult mai departe de aceste case. “Este un proiect-pilot şi nu-i perfectat până la capăt. Fiind un proiect, avem ceea ce avem”, a decla-rat primarul.

Corina MoRoZanFotografii de autor

Sistemele de încălzire de alternativă iau locul celor tradiţionale. Gimnaziul din Hîrtopul Mare, raionul Criuleni, şi-a instalat sistem de încălzire pe bază de paie în urmă cu trei ani. Deşi în şcoală este cald, oamenii ce locuiesc în apropiere se plâng de fumul de la centrală.

„eu înţeleg că este ieftin sau, mai bine zis, ieftin pentru “cineva anume”. nu le dă foc pe deal, dar în mijlocul satului.”

Angajaţii gimnaziului susţin că centrala cu paie necesită mult efort fizic

La moment, lucrătorii gimnaziului curăţă cazanul pentru sezonul următor

Paiele sunt furnizate de o firmă specializată din Hîrtopul Mare

Ţeava prin care iese fumul de la arderea paielor a fost prelungită de la 7 metri la 18 metri.

ECONOMIC

511 aprilie 2011 ECONOMIC

Recoltarea cartofului pare a fi o îndeletnicire ce-i caracterizează pe hîrtopeni. Astfel, la întrebarea cine creşte cartofi în sat, oamenii de aici răspund într-un glas: „toţi” şi nimeni nu refuză să împărtăşească performanţele sale de „cartofar” (aşa este denumită la Hîrtopul Mare persoana care se ocupă cu creşterea cartofilor, nota redacţiei). Însă lucrurile ar putea merge şi mai bine, spun localnicii, dacă ar mai avea şi o piaţă de desfacere stabilă.

Chiar la intrare în Hîrto-pul Mare poţi vedea câmpu-rile agricole, care se întind pe sute de hectare, lucrate cu multă grijă de locuitorii satu-lui imediat ce zăpada începe să se topească. Dar mai în-grijite par acele parcele unde este cultivat cartoful, mândria locuitorilor de aici.

Ilie Ghişiu, unul dintre gospodarii satului, spune că dragostea pentru recoltarea cartofului vine din străbuni. Mai mult ca atât, „aşezarea satului e în faţa soarelui. Câm-purile de la noi sunt aşezate spre miazăzi şi, de dimineaţă până seara, soarele se uită pe câmpurile noastre”, spune el.

Dar în afară de aşezarea geografică favorabilă, cultura creşterii cartofului s-a înrădă-cinat în aceste locuri datorită hărniciei şi perseverenţei băş-tinaşilor, ne spune Andrian Grama, cel mai iscusit „car-tofar” din Hîrtopul Mare. El spune că a preluat această în-deletnicire de la tatăl său şi a iniţiat, acum câţiva ani, o afa-cere de recoltare a cartofilor. Acum, el deţine peste şapte

hectare de pământ, sădite cu cartofi timpurii care sunt so-licitaţi atât pe pieţele raionale, cât şi pe cea din capitală. An-drian mărturiseşte că, datori-tă muncii zilnice în câmp, uti-lizarea unor tehnici moderne de irigare şi selectării corecte a îngrăşămintelor, a reuşit să ridice o roadă de peste 30 de tone la hectar.

Lucrurile par să stea şi mai bine, la acest capitol, la „Schit Agromex”, una dintre cele mai mari întreprinderi agricole din comună. Nicolae Sprân-ceană, directorul companiei, spune că anul trecut, pe cele 20 de hectare de cartofi semă-naţi a strâns în medie 40 de tone la hectar. Secretul unei astfel de productivităţi, spune el, este utilizarea deşeurilor animaliere de la cele trei fer-me de vite pe care le mai are în proprietate.

Feodor Weis, fost agro-nom-şef al colhozului din localitate, susţine că agricul-torii de aici au moştenit unele tehnici speciale de recoltare a cartofilor, ceea ce le asigură o roadă mai mare în comparaţie

cu vecinii. „În primul rând, spune el, este procesul de pre-parare a tuberculelor pentru răsad. Acestea se aleg încă din vară, după Anul Nou se pun la încolţit, iar odată cu topirea zăpezii se sădesc”, menţionea-ză Feodor Weis.

Totuşi, principala proble-mă de care se plâng sătenii este lipsa unei pieţe de des-facere. Mulţi dintre ei spun că sunt nevoiţi să meargă la Capitală de cu seară pentru a prinde un loc la piaţă, iar creşterea preţurilor la cartofi din ultimul timp nu pare să-i mulţumească. Alexandru Co-sencov, un alt producător de cartofi din sat, spune că profi-tul chiar a scăzut, deoarece au crescut preţurile la carburanţi, la transportare, la îngrăşămin-te şi produsele alimentare, iar în centrele urbane se atestă o scădere a vânzărilor.

Puţin mai bine stau lucrurile în acest sens la „Schit Agromex”, unde s-a reuşit semnarea unui con-tract de aprovizionare cu cartofi a patru primării din raion, ne spune Tatiana

Branişte, contabilul-şef al întreprinderii.

Cei de la Ministerul Agri-culturii strâng din umeri la greutăţile producătorilor de cartofi din mediul rural. Con-stantin Rotaru, ofiţer de presă al Ministerului Agriculturii, spune că aceştia nu trebuie să se aştepte la reluarea prac-ticii sovietice de colectare a produselor alimentare, ci să încerce să-şi realizeze ei în-şişi marfa pe piaţă. În cadrul strategiei de dezvoltare a agri-culturii este prevăzută, ca o măsură pe termen lung, fon-darea unei reţele naţionale de pieţe de desfacere regionale şi locale, dar realizarea acesteia mai durează.

Vitalie Onofrei, prima-rul comunei Hîrtopul Mare, spune că, aproape fiecare hîr-topean utilizează în medie a cincea parte din pământurile sale pentru recoltarea carto-fului. Cultivarea acestuia a devenit îndeletnicirea de bază a gospodarilor din sat şi car-tea de vizită a comunei.

nicolae vasCauţan

Cartoful - mândria celor din comună

Mihai Stamati, agricultor, arată cartofii din roada anului trecut, Hîrtopul Mare, Aprilie 5, 2011. Autor: Nicolae Vascauţan

De 11 ani, Vitalie Rotaru este proprietarul unei afaceri 2 în 1: prima moară şi oloiniţă din satul Hîrtopul-Mare. Mai are câteva idei de afaceri pentru satul din care nu ar pleca pentru nimic în lume, dar le ţine în secret, ca să se împlinească.

Despre aceasta, probabil, va scrie fiica lui Vitalie Ro-taru, Ala, care vrea să se facă jurnalistă. Ceea ce-şi doreşte morarul la moment actual e să-şi europenizeze afacerea, ca să aibă ce lăsa moştenire nepoţilor.

În anul 2000, după destră-marea colhozului „Zarea”, Vi-talie Rotaru a decis să lanseze propria afacere. A construit la marginea satului o moară şi, alături, o oloiniţă: „Am viţă

de morar şi oloier din moşi-strămoşi. Trebuia să continui dinastia. Producem făină de grâu şi ulei de floarea soarelui. Deservim populaţia din jurul satului, inclusiv clienţii fideli: Brutăria Brăneşti, Peresecina...

Fără aceste contracte mari, spune morarul, probabil nu ar fi rezistat această afacere: „În comparaţie cu anul 2000, când moara lucra fără întrerupere, prelucrând până la 15 tone de grâu în tură, acum e mult mai slăbuţ. E criză, oamenii nu au bani şi nici nu prea are cine mânca”.

Lumea mănâncă pâine străină, recunoaşte Vitalie Ro-taru, referindu-se la cei plecaţi peste hotare, iar celor de pe loc le e mai uşor să cumpere seara, când vin de la serviciu, o pâine de fabrică.

Şi cu mirosul de pâine

coaptă, specific satului, cum rămâne?

E un lux caracteristic sărbătorilor.

Făină, ulei... o brutărie nu ar împlini afacerea dvs?

Am calculat, dar nu ar fi profitabil. Ca să aducă venit, brutăria trebuie să producă 10 mii de pâini în tură. Cine să le mănânce? Oferta e mare, dar lumea nu are bani. Am avut un magazin şi l-am închis. Aveam mai multe cheltuieli decât ve-nit. Sunt însă optimist. Am şi alte idei, dar trebuie să le „coc” bine.

Mai este loc pentru noi afaceri în sat?

Este important ca lumea să vrea. Mulţi în satul nostru se interesează de cultivarea car-tofilor. Un gospodar a sădit o livadă nouă, performantă, de nuci, caise, mere, vie cu stru-

guri de masă. Altcineva, un businessman serios din capita-lă, a cumpărat o clădire în care va instala linii de sortare, pre-lucrare şi ambalare a miezului de nucă. Vor fi create peste 100 de locuri de muncă pentru săteni.

Aveţi concurenţi?A mai fost o moară care s-a

închis şi mai este una în Hîrto-pul-Mic. Aparţine unui prieten de-al meu, suntem rude, cumă-tri, nu lăsăm banul să ne otră-

vească prietenia. Concurenţa e un lucru sănătos. Într-un final, clientul decide. Important e ca porţile să fie deschise.

Care ar fi valoarea afacerii dvs., inclusiv morală?

Material, în prezent aş es-tima-o la două milioane, mo-ral, un pic mai mult, mai ales vara, când totul aici e verde şi frumos.

Cum vedeţi afacerea dvs. în timp?

Modernă, înalt tehnologi-

zată şi în interior, dar şi pe dina-fară. Vreau ca moara şi oloiniţa mea să fie ca cele pe care le-am văzut în Italia, Germania, dar e un vis mult prea scump, de vreo cinci milioane...

Energia, care vine ca apa la moara vieţii lui Vitalie Rotaru, sunt copiii. Are două fete, eco-nomiste, şi două nepoate de la cea mai mare fată, Alina. Atunci când ajunge să povestească des-pre prima nepoţică, de 8 ani, care dansează la Codreanca, la Teodor, cântă la pian şi mai şi pictează, chipul de gospodar sever al morarului se luminea-ză brusc, până la momentul în care recunoaşte: „Îmi mai lipseşte un nepot. Vestea m-ar apropia şi mai mult de visul eu-ropean al afacerii mele”.

Pentru conformitate, Liuba LuPaşCo

Visul de cinci milioane a lui Vitalie Rotaru: „vreau o moară ca în Germania!”

Drumuri rele şi mai rele în Hîrtopul Mare

De mai mulţi ani proble-ma drumurilor din Hîrtopul Mare ocupă un loc important în agenda administraţiei pu-blice locale. În timp ce prima-rul şi administraţia raională a drumurilor se acuză reciproc de incompetenţă , hîrtopenii privesc neputincioşi la gră-mezile de prundiş, care ur-mau să devină drumul mult aşteptat.

Comuna este situată pe traseul raional 314 care se află în gestiunea direcţiei raionale a drumurilor din Criuleni, menit să facă legă-tura satelor din regiune cu traseul Chişinău-Dubăsari. La începutul anilor '90 a fost asfaltată o porţiune de trei km care traversează centrul comunei Hîrtopul Mare, însă odată ajuns la marginea satu-lui, te trezeşti pe un drum de ţară acoperit cu prundiş, care după fiecare ploaie, dă mari bătăi de cap şoferilor. Oame-nii spun că drumurile rele le complică şi mai mult viaţa de la sat. „Copiii mei ajung cu mare greu la şcoală după fiecare ploaie”, spune Lidia Celpan. Viorel, un antrepre-nor din comună, spune că din cauza drumurilor proaste este nevoit să-şi schimbe maşina o data la câţiva ani.

Acum un an, au fost re-partizate mai multe maşini de prundiş pentru repararea şi definitivarea drumurilor, după modelul celui ce uneşte comuna cu şoseaua Chişinău-Dubăsari, dar, după cum spun sătenii: „Cu asta, reparaţia s-a terminat, prundişul a fost des-cărcat şi lăsat la o margine de drum”, fără a li se oferi o expli-caţie temeinică din partea pri-marului. Semnificativ în acest sens este intrarea în cimitirul satului, unde se află un adevă-

rat morman de noroi, iar cele trei camioane de prundiş, des-cărcate sub gardul cimitirului, nu par că vor deveni vreodată drum.

În replică, primarul Vitalie Onofrei dă vina pe autorităţile raionale. El spune că se strădu-ie să aducă, periodic, tehnică specială pentru nivelarea dru-mului de la direcţia drumu-rilor din Criuleni, chiar dacă acest lucru nu ţine de com-petenţa primăriei. „Drumul e bun aşa cum este, acoperit cu prundiş, dar oamenii vor să fie ca în Europa, numai că mintea nu e ca-n Europa ”.

La rîndul său, Vladimir Ojog, directorul S.A. «Dru-muri Criuleni», declară că in-stituţia sa gestionează drumu-rile la Hîrtop şi întreg traseul 314, iar primarul Vitalie Ono-frei «aruncă vorbe-n vânt». El spune că în 2010 s-au alocat peste 300 de mii de lei din bu-getul raional pentru reparaţia acestui traseu.

De aceeaşi părere sunt şi consilieri Anatolie Delimar-schi şi Dumitru Onerescu, care afirmă că inactivitatea primarului a împins Consi-liul local să iniţieize din sur-se proprii repararea a 1,8 km de drum din comună. De-ocamdată, situaţia rămâne neschimbată, iar drumurile devin din ce în ce mai rele.

Sătenii speră că, cel puţin în preajma alegerilor, auto-rităţile vor întreprinde ceva pentru ameliorarea situaţiei. Acestea, la rândul lor, vin cu promisiuni de a găsi fonduri pentru asfaltarea drumului. Până atunci însă fiecare ploa-ie îndepărtează hîrtopenii de visul lor de a avea un drum european.

nicolae vasCauţan

Vitalie Rotaru crede că mai este loc pentru afaceri în sat. Autor: Liuba Lupaşco

6 11 aprilie 2011

Intr-un sat în care astăzi pare că oamenii întâmpină greutăţile cu optimism, un model pentru cei ce vor să caute fericirea la ţară este exemplul familiei Branişte şi anume al lui Valeriu Branişte din Hîrtopul Mare, raionul Criuleni. De peste 11 ani, Valeriu Branişte trăieşte în jurul necuvântătoarelor.

Zootehnician de profesie, Valeriu Branişte, timp de mai mulţi ani, are o mică grădină zoologică, unde creşte păuni, hulubi, fazani, bursuci, iepuri, mistreţi şi nutrii. Pasiunea pentru animale a apărut încă din fragedă copilărie, când a primit în dar de la bunelul său un iepure. “Când aveam şase luni de zile, mi-au dăruit un iepure de Anul Nou, deoare-

ce nu erau jucării. Mă culcam pe iepuraş, îl foloseam ca o pernuţă, mă jucam cu el. Am crescut împreună până la vâr-sta de doi ani”, îşi aminteşte Valeriu.

Pentru a deschide o fer-mă sau o prisacă este nevoie de cunoştinţe în zootehnie. Pentru el, ferma este un hob-by, dar creşterea albinelor este ocupaţia de bază. Valeriu a mai spus că întreprinderea, pe care o administrează deja al cincilea an, este atestată pe piaţă.

Familia Branişte este un exemplu pentru săteni. Fiica Victoria a călcat pe urmele tatălui.

Au deschis o afacere îm-preună. Valeriu a spus că nu a dorit ca fiica lui să plece pes-te hotare, ci să rămână în sat, alături de părinţi. “Fiica, îm-preună cu soţul ei, îşi doreau să plece în SUA, dar pentru părinţi este dureros să ştie că

copilul lor se află între străini. Nu ai linişte în suflet. Am în-cercat să-i atrag atenţia asupra apiculturii şi ea a rămas im-presionată. Apoi am câştigat un grant pentru cumpărarea utilajelor pentru construirea stupilor, ramelor etc. Astfel, ea a decis să nu plece peste hotare, ci să-şi deschidă o afa-cere aici”, povesteşte Valeriu.

Atenţia şi grija faţă de animale

“În copilărie, creşteam ie-puri, hulubi, aveam grijă de animale. După ce mi-am cum-părat propria casă, am început să cresc singur animale. Ştiam cum să le tratez, cum să am grijă de ele.” În prezent, Valeriu Branişte creşte diverse animale, printre care 70 de nutrii, nouă mistreţi, trei bursuci, fazani. Pentru a le hrăni, zootehnici-anul are nevoie de două ore dimineaţa şi o oră şi jumătate seara.

Valeriu susţine că este foar-te interesantă istoria apariţiei bursucilor la el. Într-o zi, nişte copii l-au chemat să vadă trei pui ce se aflau într-o

vizuină, iar mama lor era în stare de putrefacţie. “Am luat puişorii acasă, i-am hrănit cu lapte şi iată că au crescut. După aceasta, au început să mă vizi-teze prietenii, rudele pentru a-i vedea”, relatează el.

Valeriu Branişte a avut şi mulţi păuni, dar, pentru că avea nevoie de un pavilion pentru albini, a mai vândut din ei.

Ca orice antreprenor, Va-leriu se confruntă cu o serie de probleme. Una

dintre acestea ar fi lipsa locu-lui propriu pentru gospodăria ţărănească şi pentru prisacă. Terenul pe care lucrează este luat în arendă de la o societate cu răspundere limitată.

”Îmi place şi aşa voi continua să muncesc”

Un alt factor care îl deran-jează este invidia oamenilor, care nu-i lasă să-şi dezvolte afacerea. ”Îmi fură şi dis-trug totul”, spune Valeriu cu tristeţe.

Valeriu Branişte susţine că nu doreşte nimănui un re-

gim de lucru ca al lui, de 14 ore pe zi. El însă este mulţumit de munca pe care o face. ”Nu o fac din datorie. Îmi place şi aşa voi continua să muncesc.” Valeriu doreşte să-şi extindă afacerea, dar, în Republica Moldova, oamenii care doresc să-şi deschidă afacere, după părerea lui, nu sunt motivaţi. El ar avea nevoie de cinci mii de euro doar pentru a-şi construi gard la prisacă. “De exemplu, în România, apicultorul care deţine 90 de familii de albine, a primit, în 2010, ajutor de la Uniunea Europeană în sumă de şapte mii de euro, iar cei care deţin peste 140 de fami-lii de albine - 12 mii de euro. Aceşti bani nu se returnează. În 2011, urmează să se aloce 12 mii de euro pentru cei care deţin 90 de familii de albine şi 40 de mii de euro pentru 600 de familii de albine. Astfel, aceşti oameni sunt motivaţi să investească în apicultură”, ex-plică Valeriu Branişte.

În gospodăria plină de necuvântătoare a lui Valeriu Branişte, fiecărui animal i se acordă atenţie maximă. ”Este o plăcere să cresc păsări şi animale. Mă bucur când ele stau şi mănâncă din mâna mea”, ne-a mărturisit el. Vale-riu susţine că, în ciuda proble-melor cu care se confruntă, va continua să se ocupe cu ceea ce-i place.

Foto şi autoranastasia stajILa

omul pasionat de necuvântătoare

„am luat puişorii acasă, i-am hrănit cu lapte şi iată că au crescut. După aceasta, au început să mă viziteze prietenii, rudele pentru a-i vedea”

Iepurii sunt pasiunea domnului Branişte încă de când era mic copil.

Păunii în curtea gospodăriei ţărăneşti a lui Valeriu Branişte.

Femela bursuc cu puii în cuşca sa.Unul dintre porumbeii rotativi din colecţia familiei Branişte.

Valeriu Branişte, 51 de ani, este zootehnician şi creşte animale şi regine de prăsilă.

În gospodăria ţărănească a lui Valeriu Branişte cresc peste 70 de nutrii.

AFACERI DE FAMILIE: TATĂL ŞI FIICA

711 aprilie 2011

Reuşita unei afaceri depinde de cunoştinţele, perseverenţa şi răbdarea celui care a iniţiat-o, consideră Victoria Branişte, o tânără originară din Hîrtopul Mare, care şi-a făcut o afacere din albinărit. Optimistă, veselă şi cu aspiraţii înalte, ea încearcă, în satul natal, să înfrunte stereotipul cum că, în mediul rural, tinerii nu au multe şanse de a se realiza.

Dragostea Victoriei faţă de natură, moştenită de la ta-tăl său, s-a transformat acum câţiva ani într-o afacere pro-fitabilă şi anume creşterea albinelor. După ce a absolvit facultatea de contabilitate şi audit la ASEM, i-a venit ideea să iniţieze o afacere.

“Ideea mi-a venit de foarte mult timp, dar nu aveam posi-bilitatea s-o realizez, deoarece nu aveam studii, nu aveam un punct de la care să por-nesc. Aveam nevoie de surse financiare. La început, a fost o îndeletnicire de familie, pe urmă mi-a venit ideea să fac un business. Am dorit să arăt că tinerii pot deschide o afa-cere şi în mediul rural”, spune tânăra.

În pofida faptului că api-cultura şi tâmplăria se consi-deră a fi îndeletniciri ţărăneşti, Victoria a decis să-şi deschidă o afacere în aceste domenii. Ea consideră că toţi îşi doresc o minune, ceva frumos, astfel a apărut numele întreprinde-rii “Albinuţa Fermecată”, care se memorizează uşor şi tre-zeşte interesul celorlalţi.

Granturi pentru tinerii antreprenori

Datorită cunoştinţelor pe care le-a acumulat pe parcur-sul anilor de studii, i-a fost uşor să deschidă acest busine-ss, nu a fost nevoită să meargă la cursuri, la diferite organi-zaţii pentru scrierea planului de afaceri.

“Am participat la Pro-gramul Naţional de Abilitare Economică a Tinerilor (PN-AET), ca rezultat, am obţinut un credit cu parte de grant pentru utilaje de tâmplărie. În sezonul cald al anului, produ-cem miere şi regine de prăsi-lă, iar în sezonul rece, facem stupi pentru cei care vor să crească albine la ei acasă. Ast-fel, în fiecare sezon, sunt an-gajate câte trei-patru persoa-ne, în total oferim opt locuri de muncă.”

“Albinuta fermecată” s-a evidenţiat de celelate în-treprinderi nu numai prin tâmplarit, ci şi prin creş-terea albinelor de prăsilă. “Suntem printre puţinii din

Republica Moldova care creştem regine de prăsilă, am fost înregistraţi în 2010 şi suntem o întreprindere comercială care le creştem. Ca să te lansezi, să ai suc-ces, trebuie să combini ceea ce ştii cu ceea ce nu pot face alţii”, astfel explică Victoria succesul afacerii ei.

Directorul SRL “Albinuţa Fermecată” afirmă că mâna dreaptă în afacere, precum şi sprijinul cel mai de încredere în tot ceea ce face este tatăl ei, deşi la fabricarea stupi-lor, a mierii şi a reginelor de prăsilă colaborează şi cu alţi parteneri. În plus, este mem-bru al Asociaţiei Naţionale de Apicultură din Republica Moldova, care ţine legătură cu apicultorii din ţară.

În gospodăria din Hîrto-pul Mare, tânăra creşte 220

de familii de albine. Afacerea a început de la 50 de stupi, care, pe parcursul a câtorva ani, s-au înmulţit, dar acest lucru necesită resurse finaci-are. Victoria menţionează că, în apicultură, sunt necesare investiţii foarte mari. În pre-zent, familia Branişte visează să reînnoiască prisaca, deoa-rece doar 25% din stupi sunt noi.

Exportul mierii - problemă importantă

Apicultura, deocamda-tă, nu aduce mari profituri. Victoria Branişte afirmă că această ramură a zootehniei se află în Republica Moldo-va la etapa când e nevoie de ajutoare din afara ţării, de granturi. Pentru a pune pe roate o astfel de afacere este

nevoie de vreo cinci ani. O problemă serioasă cu care se confruntă apicultorii din Re-publica Moldova este expor-tul de miere.

“Nu putem exporta miere peste hotare, deoarece produ-sul nostru nu este atestat ca fiind unul ecologic pur, adică fără nitraţi, elemente chimi-ce sau medicamente. Noi nu folosim aceste preparate din 2009, am găsit alte remedii naturiste. Pentru ca să avem cumpărători anul viitor, tre-buie să fim sinceri cu ei anul acesta”, spune tânăra antre-prenoare. O altă problemă ar fi faptul că, pentru export, e nevoie de cantităţi mari de miere. O soluţie în acest caz ar fi să se unească toţi apicul-torii din republică. În prezent, cumpărătorii sunt prieteni, cunoscuţi, persoane fizice,

însă numărul acestora ar pu-tea creşte.

Problema cea mai serioa-să cu care se confruntă busi-ness-ul din mediul rural nu este, după cum se consideră, banii, ci lipsa personalului calificat. În opinia Victoriei, pentru a deveni calificat, nu este nevoie să ai studii supe-rioare, ci să mergi la o şcoală profesională. În plus, oame-nilor le este frică de albine: “Sunt persoane care vor să lucreze, sunt convinşi că vor putea lucra cu albinele, dar, în realitate, ele îi sperie, cu toate că sunt nişte fiinţe bi-nevoitoare. Albina nu te va înţepa nicioadată fără să te faci vinovat de ceva”.

Preţul de la producător a unui kilogram de miere s-a ridicat anul trecut la 50 de lei, mierea de salcâm curat costă

puţin mai scump, 60 de lei. La piaţă, preţurile sunt mai mari.

Întrebată de ce a rămas în satul natal şi nu a plecat peste hotare, ca majoritatea tinerilor din republică, tânăra a făcut trimitere la povestea lui Ion Creangă cu drobul de sare, a spus că cel ce nu riscă nu va avea nimic. “Eu perso-nal nu m-am gîndit că nu voi reuşi şi, de aceea, am reuşit. Trebuie să gândeşti optimist”, adaugă Victoria.

“Tot ce se face, se face spre bine”

În final, Victoria Branişte a vrut să le dea un sfat celor care se gândesc să-şi deschidă o afacere în mediul rural: “Aş vrea să mă adresez în special tinerilor şi să le spun să aibă curaj, să nu le fie frică de pro-bleme, să gândească pozitiv, când le va fi greu, să vadă par-tea bună a lucrurilor. Mama mea spune tot timpul: tot ce se face, se face spre bine; şi în întuneric se află o raza de lumină. Contează să nu laşi mâinile în jos şi să munceşti. Dacă nu o vom face noi, nu o va face nimeni”.

Înainte de a-şi deschide afacerea, Victoria frecventa ore de dans, mergea la bazin, avea un loc de muncă, astăzi a înlocuit înotul cu soţul, servi-ciul cu întreprinderea, iar lec-ţiile de dans cu un nou hobby, design-ul vestimentar,

Foto şi autor anastasia stajILa

Mierea - o afacere dulce

Pe timp de vară, Victoria Branişte, îşi petrece timpul în prisacă.

Prisaca Victoriei Branişte numără peste 220 de stupi.

AFACERI DE FAMILIE: TATĂL ŞI FIICA

8 11 aprilie 2011

Comuna Hîrtopul Mare numără 4069 de locuitori, dintre care aproape 400 sunt plecaţi la muncă peste hotare. Pe lângă faptul că emigraţia, anual, aduce în Moldova sute de milioane de dolari, acest fenomen are şi consecinţe negative.

Mariana Gherciu, asistentă socială în comuna Hîrtopul Mare, consideră că emigraţia consătenilor poate avea un efect distructiv asupra cuplu-rilor: ”Majoritatea familiilor, în care doar unul dintre soţi pleacă peste hotare, se distrug. Fiecare îşi caută alt partener, se recăsătoresc şi nu mai vor să se reîntoarcă în familie”. O altă categorie de oameni afectaţi de fenomenul emigraţiei sunt bă-trânii ai căror copii pleacă pes-te hotare. „Singurătatea este o povară pentru bătrâni, le este foarte greu. Când sunt bolnavi şi nu pot merge la spital, sora medicală merge la ei acasă pentru a le oferi ajutor.”

Maria Negruţă este vădu-vă, iar copiii ei au plecat să muncească în Spania.

Îi spune bunicii „mamă”

Bătrâna are grijă de doi dintre nepoţii ei. Gheorghe, nepotul în vârstă de 11 ani, îi spune bunicii „mamă”. „Eu nici de copiii mei nu am avut atâta grijă cât am de nepoţi. Fac ei şi şotii, ca băieţii, dar am numai bucurii de la ei.” Bătrâna a lo-cuit, timp de un an, alături de cei trei fii şi nepoţi, în Spania, dar cheltuielile erau prea mari şi a fost nevoită să se întoarcă în ţară. ”Băieţii vor să se întoarcă, cel mare îşi construieşte casă, dar a spus că până nu va putea să-şi găsească un loc de mun-că bine plătit aici, nu va veni.” Gheorghe Negruţă, nepotul cel mare al mătuşii Maria, este în clasa a V-a. Băiatul a mers în clasa întâi la o şcoală din Ma-drid, după care s-a întors în Moldova. „Mi-aş dori uneori ca părinţii să vină acasă. Ei mi-au spus că muncesc pentru noi şi nu pot să se întoarcă acum acasă”, spune băiatul.

Întâi septembrie 2012 fără clasa întâi

Eugenia Anghelici, direc-toarea liceului din comună se

declară alarmată de efectele pe care le are emigraţia asupra şcolii de aici: „Mulţi dintre pă-rinţii care pleacă peste hotare lasă educaţia copiilor doar în grija profesorilor, ei consideră că este suficient să-şi întreţină copiii. Ne este foarte greu să lucrăm cu unii copii, ai căror părinţi sunt plecaţi peste ho-tare, am observat chiar unele

devieri în comportamentul lor. Există, bineînţeles, şi ex-cepţii, depinde de la caz la caz”. Doamna directoare de-clară că, în timp, emigraţia ar putea avea efecte grave, mai ales asupra şcolii. „La anul s-ar putea să nu putem forma clasa întâi pentru că nu avem destui elevi. Anul trecut, cinci elevi au părăsit ţara şi au ple-

cat la părinţii lor”, mai adaugă Eugenia Anghelici.

Pleacă părinţii, pleacă şi copiii

Exemplul părinţilor care au reuşit să-şi facă o viaţă mai bună în străinătate este, uneori, decisiv pentru copii. Mama lui Vitalie Roşca a ple-

cat să muncească peste hotare când fiul ei avea doar 11ani, acum băiatul este în clasa a XII-a. La şcoală, Vitalie este considerat un elev problema-tic, cu care este dificil să co-munici. „Profesorii nu mă în-ţeleg pentru că nu mă cunosc, pur şi simplu nu mă împac cu toţi profesorii”, explică Vita-lie. Tânărul spune că cel mai mult mama i-a lipsit la vârsta de 13-15 ani, dar acum s-a obişnuit cu lipsa ei: ”Uneori mă împac mai bine cu mama, decât cu tata, numai cu ea pot să vorbesc despre lucrurile mai delicate”. Vitalie joacă fotbal de la 10 ani, îşi doreşte să facă performanţă în acest domeniu, dar, pentru a reuşi, spune că va trebui să plece din ţară. „Îmi doresc să plec din ţară. I-am spus mamei care sunt planurile mele şi ea mă susţine. Peste hotare, de ase-menea, sunt probleme, sunt sute de mii de tineri ca mine, dar aici nu prea ai ce face. ”

În timp ce unii hîrtopeni emigrează pentru a-şi realiza visurile, alţii rămân în speran-ţa că lucrurile se vor schimba în bine.

natalia PetRea

emigraţia schimbă destine

Gheorghe Negruţă îi spune bunicii Maria “mamă”. Autor Natalia Petrea

Grădiniţa „Andrieş” este unica în comuna Hîrtopul Mare. Fiind destinată pentru 120 de locuri, instituţia este frecventată de 110 copii Pentru întreţinerea copiilor la grădiniţă, părinţii achită lunar până la 110 lei, inclusiv 100 de lei pentru mâncare şi 10 lei pentru aşa-numitul „fond al grădiniţei”.

Elena Sclifos, mama unei fetiţe din grupa mare de la grădiniţa „Andrieş”, spune că, în general, condiţiile de la gră-diniţă sunt bune. „Eu nu văd ce şi cât mănâncă fetiţa mea, dar ştiu că mâncare e sufici-entă. Ce-i drept, carnea este cam puţină şi se dă o dată pe zi dar, după câţi bani plătim, aşa şi mâncare. Şi jucării sunt cam puţine, unele-s vechi, al-tele stricate, mai sunt din cele chinezeşti, care nu-s bune. Dar dacă sunt bani puţini şi o singură grădiniţă, nu avem încotro”, spune femeia.

Victor Bâtcă, tatăl unui băiat din grupa mică, spune că achită pentru grădiniţă în conformitate cu numărul de zile frecventate, câte 5 lei pe zi. El consideră că jucăriile puţine „nu sunt problema grădiniţei, ci a părinţilor, pentru că nu vor să cumpere jucării”. Con-diţiile la grădiniţă sunt după banii colectaţi de la părinţi, pentru că altcineva nu se pre-ocupă de grădiniţă. „Primăria nu ajută cu nimic şi nu face nimic pentru grădiniţă”, crede Victor Bâtcă.

„În grădiniţă nu este cana-lizare, veceul e afară şi e o mi-zerie totală acolo. Permanent ne cer bani: 30 de lei pentru reparaţia veceului, bani pen-tru mâncare şi alte necesităţi. Tot ce ne cer, dăm, dar văd că nimic nu se face în grădiniţă”, spune Mariana Loghin, mama unei fetiţe de la grădiniţă.. „Parcă înainte hrăneau copiii mai bine, dar acum plătim tot atâta, dar produse calitative nu se mai cumpără. Săptămâna trecută am văzut că au mâncat seara macaroane răsfierte cu două bucăţi de pâine. Iar fetiţa

mea mereu vine flămândă de la grădiniţă”, adaugă femeia.

Din spusele Mariei Posto-ronca, directoarea grădiniţei, bugetul anual al instituţiei con-stituie 985 de mii de lei, alţi 74 mii lei pe an se adună din ta-xele adăugătoare adunate de la părinţi. „Din bugetul de stat a fost alocată pentru alimentaţie suma de circa 152 mii lei. Din bugetul local au mai fost alo-caţi 120 mii lei pentru reparaţia grădiniţei şi 11 mii lei pentru alimentaţia copiilor din familii socialmente vulnerabile”, ne-a declarat Elizaveta Iepure, con-tabila-şefă a primăriei. „Banii din bugetul local sunt destinaţi pentru instalarea geamurilor. În total, avem nevoie de vreo 200 de mii de lei pentru geamuri, dar mai adăugăm şi din bugetul grădiniţei”, spune Maria Pos-toronca. Directoarea promite că, până la sfârşitul anului de învăţământ, în toată grădiniţa vor fi instalate geamuri noi, iar părinţii nu vor trebui să contri-buie cu bani pentru instalarea geamurilor.

alla CeaPaI

Grădiniţă, scumpă grădiniţă

A cântat jumătate de secol în corul bisericesc şi cunoaşte cele mai vechi tradiţii în arta ţesutului de covoare. Deşi nu aude, vede foarte rău şi se mişcă greu, la Ecaterina Boaghe, cea mai vârstnică localnică a satului Hîrtopul Mare, vin toţi după sfaturi, chiar şi preotul satului.

Ecaterina Boaghe are 95 de ani şi la vârsta ei a trecut prin perioada celor două războaie mondiale. Din adolescenţă, Ecaterina Boaghe, împreu-nă cu cele 9 surori, a deprins meşteşugul de a ţese covoare, o tradiţie transmisă de la mamă la fiică. «Aveam oi, scărmănam lână, o torceam, o vopseam încă din iarnă şi pe urmă o duceam la Orhei. În şapte săp-tămâni de post, eu cu surorile mele isprăveam câte un covor», povesteşte mătuşa Ecaterina.

Muncă şi credinţăEcaterina Boaghe a rămas

văduvă acum 20 de ani. În prezent locuieşte cu unicul fiu şi nora sa, care o ajută şi îi sunt aproape în clipele de bă-trâneţe. Mătuşa Ecaterina este o femeie foarte credincioasă. A cântat în corul bisericesc al satului mai bine de 50 de ani. Are o memorie bună şi cunoaşte sute de rugăciuni pe de rost. «De când o cunosc pe mama, ţine toate posturile, şi cel al Crăciunului, şi al Paşte-

lui, pe toate le ţine», mărturi-seşte nora sa.

De fiecare dată cînd mă-tuşa Ecaterina vrea să se îm-părtăşească, părintele vine la ea, lucru pe care îl respectă cu multă stricteţe.

Emoţia bătrâneţiiDupă ce şi-a pierdut auzul

şi vederea din cauza vârstei înaintate, Ecaterina Boaghe a renunţat să mai privească te-levizorul şi să asculte radioul. Avea o cărţulie de rugăciuni foarte veche la care ţinea mult şi din care citea şi se ruga dimineaţa şi seara. Recent,

această carte i-a încredinţat-o fiului şi nurorii sale. «Ne-a sfătuit s-o păstrăm ca pe ochii din cap şi să citim în fiecare zi din ea», spune Anastasia, nora bătrânei.

Cu toate că viaţa i-a re-zervat momente frumoase mătuşii Ecaterina, bătrânica spune că este pregătită să plece dintre cei vii. «Înainte mai ieşeam pe afară, acum Dumnezeu mi-a luat vederea, auzul... M-am săturat de trăit. Eu m-am săturat de mine», oftează bătrâna.

Irina GRosu

un seCoL la Hîrtopul Mare

Ecaterina Boaghe, de 95 de ani, ne povesteşte despre anii săi de tinereţe. Autor Irina Grosu

Grupa pregătitoare de la gradiniţa „Andrieş”: sala de dormit, de mâncat şi de jucat. Autor Alla Ceapai

SOCIAL

911 aprilie 2011

Lucrează din plăcere, iar aceasta le aduce şi bani, şi satisfacţie sufletească. Este vorba despre doi meşteri populari din comuna Hîrtopul Mare, ai căror discipoli sunt chiar elevii din localitate. Ambii încearcă să transmită cunoştinţele lor copiilor pe care îi învaţă în cadrul orelor de educaţie tehnologică.

Claudia Curcă a îndrăgit meşteşugul brodatului de la cinci ani. Pe când era doar o copiliţă, fura croşeta mamei şi făcea lănţişoare cu ea, iar mama o pedepsea, pentru că făcea asta în loc să aibă grijă de surorile mai mici. La în-ceput făcea doar lănţişoare. Pentru că nu avea croşeta ei, şi-a improvizat una din crengi de vişin. „Mai făceam croşete şi din chibrite, dar pentru ele am luat multă bătaie. Mama se temea să nu dau foc la casă...”

Croşeta, sprijin în viaţăÎncă din tinereţe a fost pă-

răsită de soţ şi a rămas să se descurce singură cu doi copii mici. Casa nu era finisată, iar singura sursă de venit era sa-lariul care abia ajungea la 90 de lei. Salvarea a venit de la croşetă şi aţă. „Ziua mă du-ceam la ore, apoi aveam grijă de casă, de copii, iar noaptea croşetam la cererea oameni-lor.” Astfel a reuşit să treacă peste toate greutăţile. A vân-dut multe lucrări: de la cele mai simple, care costau cinci lei, până la cele a căror valoa-

re se ridica la 1000 de lei. Are şi broderii pe care nu le-ar vinde pentru nimic în lume. „Am avut multe oferte pentru unele din primele mele lu-crări, mai ales pentru feţele de masă, dar nu le vând!”, spune Claudia.

Cu toate că a absolvit Fa-cultatea de Fizică şi Matema-tică, a ales să fie profesoară de educaţie tehnologică la Gimnaziul din satul Hîrtopul Mare. „Când am venit în sat, era profesor şi de fizică, şi de matematică. Nu puteam să iau altcuiva bucăţica de pâine”. Se mândreşte cu lecţiile pe care le face, dar mai ales cu rezul-tatul acestora: „Am elevi care au participat la expoziţii şi au luat locuri de frunte. Fiecare dintre lucrările elevilor mei mă face fericită”, ne spune cu emoţii profesoara.

De când a luat croşeta în mână, nu a fost seară în care să nu croşeteze măcar câteva

ochiuri. Acum lucrează doar din plăcere şi a decis să nu-şi mai vândă lucrările. „Îmi

place să particip la expoziţii şi chiar să le organizez, acum lucrez doar din plăcere.” Ne spune că poate să redea orice lucrare pe care o vede. „Chiar nu demult a venit o vecină la mine care m-a rugat să o ajut să facă o broderie pe care a văzut-o pe o imagine trimisă din Italia. Am stat o zi întrea-gă şi mi-a reuşit!”.

În 2004, a primit titlul de Meşter Popular, dar ne-a mărturisit că asta n-a schim-bat nimic în viaţa ei, plăce-rea pentru croşetat a rămas aceeaşi ca şi acum 45 de ani. După toate prin câte a trecut, regretă doar faptul că tinerii nu sunt atraşi de meşteşugu-rile strămoşeşti: „Tinerii din ziua de azi sunt mai puţin interesaţi de asemenea acti-vităţi. Aş vrea să le placă mai mult croşetatul”.

Muncă pentru sufletTot profesor de educaţie

tehnologică este şi Mihai Ma-tei, doar că are altă pasiune: prelucrarea lemnului. Părinţii au vrut să fie agronom, a ur-mat şi o facultate la Univer-sitatea Agrară, dar s-a întors la îndeletnicirea pe care i-a inspirat-o profesorul său de educaţie tehnologică.

Lucrările care ies de sub mâna meşterului nu sunt de vânzare, acestea sunt lucruri de suflet. „Fac candele pentru biserică, mese pentru împăr-tăşanie şi pentru prescură”. Deseori şi vecinii apelează la el, iar bărbatul nu îi refuză, doar dacă nu are timp sau lemn. „Este o problemă cu procurarea lemnului de ca-

litate. Pentru o măsuţă mică îmi trebuie lemn în sumă de aproximativ 500 de lei.” Deşi este o îndeletnicire costisi-toare, Mihai Matei spune că, pentru el, la fel ca şi pentru Claudia Curcă, nu contează banii, ci rezultatul. „Îmi pla-ce să dăruiesc lucrările mele. Uneori, când vine cineva la mine şi îmi spune că îi pla-ce mult o lucrare, eu i-o fac cadou”.

Mihai Matei se mândreş-te că are discipoli care i-au urmat calea. „Am elevi care, după ce au absolvit, cum s-ar spune, au păşit pe urmele mele, acum sunt şi ei profe-sori de educaţie tehnologică”.

Nu şi-a făcut atelier aca-să, deoarece locuieşte peste drum de şcoală. „Când am un pic de timp liber, vin în atelier şi mai fac câte ceva.” Uneori, lucrările sale sunt inspirate de la televizor sau de la ideile elevilor. „Odată un băiat a su-prapus câteva bucăţi de lemn şi am observat că ar fi nişte lu-cruri foarte frumoase pentru o măsuţă...”

La cei 62 de ani, Mihai Matei a vizitat mai multe ţări, a participat la mai multe ex-poziţii şi se mândreşte cu tot ce a cules din călătoriile sale. „Am vorbit cu mulţi meşteri, de la unii am avut ce învăţa, pe alţii i-am învăţat eu câte ceva.” Ceea ce îşi mai doreşte acum profesorul Mihai Matei e un strung bun pentru şcoală. Primarul a promis că va cum-păra unul, rămâne de văzut dacă se va ţine de cuvântul.

natalia CoşeR

Mâinile de aur ale satului

Gratis şi fără rând, aşa sunt serviciile medicale din Hîrtopul Mare. Cel puţin asta susţine Liliana Căpăţână, asistentă medicală la Centrul de Sănătate. Totuşi unii localnici s-au arătat nemulţumiţi de serviciile medicilor, ba mai mult au spus că dacă nu ai bani nici nu se uită la tine.

Ala Bobeico este un me-dic de familie la patru sate, Hîrtopul Mare, Hîrtopul Mic, Işnovăţ şi Rîşcova. Cei mai favorizaţi sunt hîrtopenii, de-oarece chiar în inima satului lor se află Centrul de Sănătate. Potrivit asistentei medicale, Liliana Căpăţână, în cadrul centrului există un laborator unde se fac analize de urină şi sânge, o sală de proceduri şi una de vaccinuri. Centrul are şi medicamente pentru a ofe-ri primul ajutor medical. Me-

dicii se plâng totuşi că localul este foarte vechi, iar iarna se încălzesc cu lemne şi cărbune la o sobă arhaică chiar în ca-binet. Deşi în cadrul spitalului există mai multe locuri vacan-te, totuşi nimeni nu vrea să vină să lucreze aici. Asistenta medicală a precizat că acest lucru este din cauza salariului mic. Zilnic, la spital vin în jur de 40 de pacienţi, spune asi-stenta. Oamenii se plâng de dureri de inimă şi boli vira-le. Cel mai des vin oameni în etate.

Liliana Căpăţână spune că, în sat, toate serviciile medicale sunt fără plată, indiferent de faptul dacă ai sau nu poliţă. «Lumea nu plăteşte ca în oraş, oamenii aici nu au bani. Vin din alte sate pe jos, nu au cu ce plăti autobuzul si eu încă să le mai cer bani», a spus asistenta medicală.

Totuşi, am găsit localnici care au contrazis spusele asi-tentei. Unul dintre ei, care a dorit să-i păstrăm anonimatul,

a spus că, dacă nu ai bani, nici nu se uită la tine. “Ar trebui de pus acolo o cameră ascunsă şi de văzut ce se întâmplă în realitate”. Omul a povestit că, atunci când copilul său şi-a tăiat piciorul, a trebuit să chel-tuie 150 de lei pentru a găsi o maşină să-l ducă la spitalul din raion. Asta deşi în cadrul cen-trului este o maşină care trebu-ie să asigure în caz de urgenţă transportarea bolnavilor. “Cu maşina ceea se plimbă numai şoferul”, s-a idignat locuitorul.

Dumitru Roşca are pro-bleme la coloana vertebrală, de aceea zilele acestea, el face un tratament cu injecţii in-tramusculare şi masaj. Omul spune că este mulţumit de ser-viciile medicilor. « Nu trebuie să stau în rând ca la oraş şi mai ales e gratis», a zis pacientul. Dacă ar fi urmat acest trata-ment la Chişinău, el ar fi plătit pentru fiecare injecţie pusă de medic câte 10 lei, iar masajul l-ar fi costat de la 120 de lei o procedură.

Nadejda Oleinic vine în fiecare lună pentru controlul general al copilului său. Ea spune că este multumită de medicii din sat, deşi uneori tratamentul indicat nu a vin-

decat copilul fiind nevoită să se interneze în spitalul raional.

Totuşi, există şi persoane care foarte rar merg la medic. Una dintre acestea este şi Li-dia Buţu de 63 de ani. Femeia

spune că nu a fost de mult pe la medic: «Medicii lasă-i să lucre-ze, dar noi să fim sănătoşi şi să ne ducem mai rar pe la ei».

oxana GoRun

La sPItaL cu sau fără bani?

Valentina Grimalschi, asistenta medicală, măsoara tensiunea unei gravide. Autor Oxana Gorun

Claudia Curcă, de 45 de ani, croşetează. Cele mai preferate lucrări sunt şalurile. Autor: Natalia Coşer

Mihai Matei este profesor de educaţie tehnologică la Liceul din comună. Face lucrări din lemn pentru casă, dar şi pentru biserica din sat. Autor: Natalia Coşer

SOCIAL

10 11 aprilie 2011

Patru copii ai familiei Şveţ, acum patru ani, au rămas orfani de tată. Trei dintre ei sunt crescuţi de mamă, iar al patrulea copil se află la un centru de plasament. Greutăţile pe care le înfruntă zi de zi au devenit deja o obişnuinţă.

Pe Tatiana Şveţ am întâlnit-o la primărie, aştepta să intre la asistentul social. Însoţită de doi dintre cei patru copii ai săi: Alexandru, de trei anişori, se ţine cuminte de mâna mamei, iar Vasile este mai solid, fiind în clasa a VI-a. Întrebată de ce este aici, zice că „poate voi pri-mi ceva ajutor, pentru că am rămas singură cu patru copii, soţul a murit”. Tatiana creşte acum trei copii: Alexandru de trei ani, Ana de 12 ani şi Vasi-le de 15 ani. Gheorghe suferă de retard mintal şi este plasat acum la o şcoală specială din Rezina. Tatiana mărturiseşte că nu l-a văzut pe Gheorghe deja de un an: „La vară vom aduna ceva bani şi vom merge să-l vedem, chiar poate îl vom lua acasă”.

Alexadru, copilul cel mai mic este singurul care nu a trecut prin orfelinat, iar Ana şi Vasile au petrecut acolo aproape doi ani. Vasile, cel mai mare dintre fii, mărturiseşte că

“acum o lună, ne-am întors cu Ana din orfelinat. Nu vreau să mă întorc acolo, acasă este mai bine”.

Mariana Gherciu, asisten-tul social din sat, precizează că, deoarece Tatiana nu avea surse de existenţă şi condiţii prielnice pentru întreţinerea copiilor, primăria a fost nevo-ită să trimită trei dintre copii, pentru o perioadă, la un cen-tru de plasament.

În prezent, cei doi copii frecventează gimnaziul din lo-

calitate. “La şcoală ne hrăneşte bine, mâncăm carne şi peşte.” Cel mai mic dintre fraţi, în cu-rând, va merge la grădiniţă

După decesul tatălui, fami-lia Şveţ a beneficiat, timp de doi ani, de o pensie, însă aceasta a fost suspendată când copiii au fost plasaţi în orfelinat.

Fără surse de existenţăAcum, ei nu beneficiază

de niciun ajutor. Asistenta so-cială ne explică faptul că, atât timp cât copii au fost la ofe-

linat, s-au aflat la întreţinerea statului. Acum, când doi co-pii au revenit acasă, vor avea un ajutor bănesc, dar Tatiana trebuie să pregătească toate actele, pentru a i se acorda o indemnizaţie socială.

Deocamdată, unica sursă de venit sunt banii pe care-i primeşte pentru lucrul pe care-l găseşte: uneori se duce la prăşit, alteori să sădească ceva, să culeagă roada, tot ce găseşte. “Uneori, sunt nevo-ită să iau copiii de la şcoală

pentru ca să mă ajute să câş-tig un leu”, recunoaşte Tatia-na. Ea mărturiseşte că vara e mai uşor cu lucrul, dar iarna e mai puţin de lucru şi o duc mai greu. Banii agonisiţi abia de ajung pentru strictul nece-sar, pentru alimentaţie.

Vasilică, cel mai mare co-pil, spune că şi-a găsit deja o slujbă la pădurarul din sat. În loc de bani însă va primi lem-ne pentru foc. Până la sfârşi-tul anului şcolar, băiatul va munci în zilele de odihnă, iar în vacanţă va lucra toată ziua.

Casă în chirieFamilia Şveţ locuieşte în

chirie de trei ani pentru că nu are propria casă. Eugenia, o localnică, le-a permis să locu-iască la ea. În schimb, Tatiana şi copiii îi mai dau o mână de ajutor.

Aproape de casă au şi un mic lot de pământ. Tatiana spune ca a săpat grădina îm-preună cu copiii, iar, prima-vara, vor sădi împreună legu-me. Anul trecut au încercat să crească puişori, dar i-au furat cineva. Acum nu au nimic la casă, nici măcar un câine.

Eugenia Cotruţă, propri-etara casei, s-a arătat nemul-ţumită de găzdaşi şi chiar îi ameninţă că-i va da afară: “Nu vor sta veşnic acolo, eu nu am de ce să-i ajut. Ei trebuie să plătească”.

Astfel, Tatiana împreună cu cei patru copii, riscă să ră-mână pe drumuri. În pofida greutăţilor pe care le înfruntă, ea se arată optimistă şi deci-să să muncească mult pentru a-şi întreţine copiii.

În comuna Hîrtopul Mare sunt 63 de familii social vul-nerabile cu 167 de copii. Co-piii din aceste familii mănân-că gratuit atât la şcoală cât şi la grădiniţă.

Irina GoDLevsCaIa

Cu patru copii şi fără surse de existenţă

Alexandru Şveţ, 3 ani, îşi doreşte să meargă la grădiniţă. Autor: Irina Godlevscaia

Tatiana Şveţ, împreună cu trei copii, pe prispa casei pe care o închiriază. Autor: Irina Godlevscaia

„Mulţumesc de masă că a fost bună şi gustoasă”, aceste cuvinte, recitate în cor, pot fi auzite după fiecare masă la grădiniţa „Andrieş” de la Hîrtopul Mare. Aici, de trei ori pe zi, iau masa cei 100 de copii de la grădiniţă, iar la 10 dimineaţa vin şi elevii din clasele primare de la Gimnaziul Hîrtopul Mare.

Pentru alimentaţia fie-carui copil la grădiniţă se cheltuiesc circa 14 lei pe zi. Meniul este variat şi diferă de la o zi la alta. Carnea nu lip-seşte din alimentaţia zilnică, dar este servită doar o dată pe zi, la prânz, câte 50-60 de grame. „Într-o zi le facem pârjoale, apoi peşte, cărnă-ciori, salam, adică diferite feluri în fiecare zi”, ne-a spus Nina Ursachi, bucătarul-şef al grădiniţei. Felul întâi, supa sau borşul, sunt pregătite fără carne, dar „câteodată se adaugă ouă fierte în supă”, a adăugat bucătarul. Copiii nu duc lipsă nici de lactate. Ast-fel, la dejun şi, uneori, la cină este servit terci gătit pe lapte şi unt. Caşcavalul şi brânza, produse bogate în calciu, sunt

servite doar la dejun, în canti-tăţi modeste a câte 15 grame. Mai rar în meniul de la gră-diniţă sunt incluse fructele. Asistenta medicală Valentina Mardari ne-a spus că ele sunt necesare şi foarte sănătoase, dar nu sunt oferite copiilor din anumite motive obiecti-ve. „Toamna le mai dăm câte un măr, că aducem mere mai ieftine. În rest, nu prea avem bani de unde să cumpărăm fructe. Ar fi bine să le dăm citrice sau fructe uscate, dar ele sunt foarte scumpe. Din banii pe care îi avem ne ajun-ge doar pentru ce este”, spune V. Mardari. Maria Postoron-ca, directoarea grădiniţei, a confirmat că fructele lipsesc din meniul copiilor şi carnea este servită la o singură masă:

„Noi pregătim mâncare după buget şi posibilităţi. Copiii nu rămân flămânzi. Desigur că ar fi necesar mai multă carne şi fructe, ceea ce ar constitui 20 de lei pe zi, dar noi mergem după norma de 13,65 de lei. Am pus problema în faţa pă-rinţilor de a colecta mai mulţi bani pentru alimentaţie, dar ei au refuzat, spunând că sunt mulţumiţi cu ceea ce le dăm”. În plus, directoarea grădiniţei consideră că lipsa fructelor nu este o problemă majoră, ele sunt înlocuite cu sucul de fructe servit la gustarea de la ora 11.00.

Elizaveta Iepure, conta-bil-şef al primăriei Hîrtopul Mare, afirmă că pentru anul curent din bugetul primăriei au fost alocaţi 11 mii lei pen-

tru alimentaţia în grădiniţă, destinaţi copiilor din familii socialmente vulnerabile. Re-stul banilor necesari pentru alimentaţie sunt alocaţi din bugetul de stat, constituind circa 152 de mii, iar 35% din costul alimentaţiei le achită părinţii, contribuţia anuală a acestora fiind de 74 de mii lei.

La grădiniţa „Andrieş” mănâncă şi copiii din clase-le primare de la Gimnaziul din Hîrtopul Mare. Ei au o sală aparte, veselă destinată doar şcolii şi bucătari proprii. Celor 74 de elevi din clasele primare şi 9 elevi din familii socialmente vulnerabile le ia vreo 10 minute să ajungă la cantina unde iau prânzul din pauza cea mare, care durează 20 de minute.

Mariana Gherciu, asisten-tă socială la primărie, susţine

că „nu este normal să meargă copiii în altă parte pentru a lua masa, dar la şcoală nu sunt condiţii pentru a realiza acest lucru. În acest caz, desigur că pauza de masă ar trebui să fie mai mare de 20 de minute”.

Tamara Berzacovici spune că, până în aprilie, toate pro-dusele pentru mâncare erau aduse zilnic din Criuleni. Din aprilie însă doar pâinea este din Criuleni, iar restul produ-selor sunt aduse săptămânal de la depozitele din Chişinău. Igor Cotruţă, directorul Gim-naziului, ne-a explicat că „pe 30 martie a avut loc un ten-der, în urma căruia s-a decis să cumpărăm produsele de la depozitele din Chişinău, care au promis produse mai iefti-ne. Deşi asta însă nu înseam-nă că ele sunt mai calitative, totuşi primăria a luat decizia şi eu trebuie să mă confor-

mez”. Săptămânal, se aduc în jur de 5 kg de carne, 4 kg de diferite feluri de grâne sau paste făinoase, unt şi magiun. Directorul ne-a asigurat că produsele sunt păstrate în fri-gidere, în condiţii bune.

Unicul produs care lipseş-te de mai mult timp la masa elevilor este hrişca. „Hrişcă nu avem, nu ne aduc. Noi am comandat, dar ne-au spus că, la moment, nu este”, a decla-rat asistenta medicală de la Gimnaziu.

La şcoală, copiii mănân-că gratis, din banii alocaţi de la primărie. Elizaveta Iepure, contabil-şef al primăriei Hîr-topul Mare, afirmă că din bu-getul pentru anul curent, au fost alocaţi şcolii pentru mân-care şi reparaţii curente 3943 de mii de lei.

alla CeaPaI

Mulţumesc de masă, c-a fost bună şi gustoasă

Copiii de la grupa pregătitoare servesc prânzul. Autor: Alla Ceapai

Dejun (8.30):terci din orez pe lapte şi unt (200 gr.); ceai (200 gr.);pâine

cu unt (10gr.) şi caşcaval (15gr.)11.00 – suc natural de mere (165 gr.)Prânz (12.20):Supă din legume şi ouă (200 gr.); Ceai (150 gr.)Terci din grâu (120gr)cu sos şi pârjoală (vită) (55gr);Pâine

(70 gr.)Cină (16.30):Supă din macaroane cu lapte (200gr.); Pâine (30 gr.);Ceai

(150 gr.) Napolitane (30 gr.)

Meniul (grădiniţă) pentru ziua de 5.04.2011

SOCIAL

1111 aprilie 2011

Peste 30 de elevi ai gimnaziului din Hîrtopul Mare au rămas în grija buneilor sau a rudelor, după ce părinţii lor au plecat la muncă în străinătate. În unele cazuri, migraţia „fură” şi copiii talentaţi din localitate. Astfel, anul acesta, cinci familii din sat au emigrat, luându-şi copiii cu ei. Veronica Onofrei, directoarea adjunctă a gimnaziului, spune că au plecat unii dintre cei mai buni elevi din şcoală.

Victoria Răţoi este în cla-sa a noua. De 12 ani locuieşte cu buneii, pentru că mama ei este plecată peste hotare şi vine rar acasă, iar pe tata nici nu-l cunoaşte. Deşi are numai 15 ani, tânăra le poate face pe toate: găteşte, spală rufele, face ordine şi mai merge şi la şcoală. „În fiecare dimineaţă, mă trezesc mai devreme pen-tru a reuşi să dau de mânca-re animalelor din curte şi să ajung la timp la şcoală”.

La şcoală, tânăra este una dintre cei mai cuminţi elevi. „Uneori Vica mai lipseşte de la lecţii, deoarece are multe treburi casnice şi asta influen-ţează asupra studiilor”, spune Veronica Onofrei, directoare adjunctă a gimnaziului din Hîrtopul Mare. Buneii fetei au probleme de sănătate şi nu pot conta decât pe ajutorul nepoţicăi. „Mi-am rupt picio-rul şi-mi este foarte greu, nu

ştiu ce m-aş face dacă nu ar fi Victoriţa”, spune bunica care este mândră de fata pe care a educat-o şi crescut-o.

Tânăra este pasionată de sport, în special de fotbal şi baschet. În viitor, ea vrea să plece la studii în capitală, dar este ferm convinsă că nu-şi va lăsa buneii şi nu va pleca pes-te hotare.

8 martie, zi cu lacrimiPotrivit Veronicăi Ono-

frei, copiii ai căror părinţi sunt plecaţi peste hotare, în mare parte, au rămas în grija buneilor. „Buneii sunt ata-şaţi de copii, deseori vin la adunările de părinţi, supra-vegheză educaţia nepoţilor, dar aceştia au probleme de

sănătate, multe griji şi une-ori le scapă de sub control educaţia nepoţilor”, spune V. Onofrei. Ea afirmă că ab-senţele şi nereuşitele şcolare ale copiilor cu părinţi peste hotare sunt cauzate, în mare parte, de faptul că aceştia sunt implicaţi în treburi casnice şi au alte responsa-bilităţi în gospodărie. Copiii simt lipsa părinţilor în spe-cial de sărbători, la serate, alte evenimente la care vin şi părinţii colegilor. Direc-toarea adjunctă a gimna-ziului povesteşte că deseori, în timpul unor concerte sau serate la care se cântă despre mamă, ochii copiilor, fară părinţi acasă, sunt plini de lacrimi...

Vizite la domiciliul copiilor fără părinţi

Asistenta socială Mariana Gherciu spune că primăria încearcă să ţină situaţia sub control, iar copiii cu părin-ţii plecaţi peste hotare sunt vizitaţi cu regularitate la do-miciliu. „Dacă avem situaţii grave, în care au fost implicaţi copiii emigranţilor, discutăm cu ei, încercăm să-i ajutăm cu ce putem”, adaugă asistenta socială care ţine legătura cu şcoala, încercând să supra-vegheze educaţia şi compor-tamentul elevilor rămaşi în grija buneilor.

elena sPÎnaCHI

Copiii emigranţilor aleg între educaţie şi gospodărie

Victoria Răţoi este la lecţie şi rezolvă exerciţii matematice. Autor: Elena Spînachi

Chiar dacă gimnaziul din Hîrtopul Mare nu are foarte mulţi elevi, el este cunoscut în întreg raionul Criuleni datorită copiilor talentaţi din ansamblul folcloric „Doiniţa”.

Vitalie Bâtca este unul dintre cei mai mici şi mai talentaţi copii din ansam-blu. Acum el are zece ani, este elev în clasa a patra şi se poate lăuda nu doar cu succese-le sale în muzică, dar şi cu reuşi-ta exemplară la şcoală. Coordo-natorul ansamblului, doamna Veronica Onofrei, spune că acest copil este mândria şcolii şi a profesorilor. „Am acest talent de la Dumnezeu, părinţii mei nu cântă şi nici nu au cântat în viaţa lor”, ne povesteşte Vitalie, precizând că muzica îi umple sufletul de bucurie şi linişte. Pri-mul concurs la care a participat a fost „Steaua Chişinăului”. Deşi avea pe atunci doar opt ani, asta nu l-a împiedicat să cucerească publicul şi juriul, şi în final a ocupat locul trei. Până acum, Vitalie a obţinut mai multe pre-mii atât la nivel local, raional, cât şi la concursuri naţionale.

Elena Bâtca, mama lui Vi-talie, vorbeşte cu multă emoţie despre talentul copilului său. Nemulţumită că în condiţii ru-rale copilul nu-şi poate dezvol-ta talentul, ea este hotătâtă să investească în viitorul băiatului „Nu voi lăsa să se piardă acest talent, chiar dacă asta implică cheltuieli din bugetul familiei”, spune Elena.

O altă „voce de aur” din Hîrtop îi aparţine Nicoletei Stavilă de 14 ani, elevă în clasa

a opta. Nicoleta a participat la diferite concursuri şi concerte, acum se pregăteşte de festivalul tradiţional „Cântece pascale”. Pentru fiecare concurs se pre-găteşte minuţios, are repetiţii de două-trei ori pe săptămână, în plus ia şi lecţii de muzică. „Mu-zica nu este doar ocupaţia mea preferată, este însăşi viaţa mea”, spune Nicoleta. Talentul fetei se trage de la mama ei, care este profesoară de muzică la liceul din Hîrtopul Mic. „Am cea mai bună profesoară la mine acasă. Ea mă susţine şi mă sfătuieşte cum să mă prezint mai bine pe scenă”, adaugă tânăra.

Conducătoarea ansamblului „Doiniţa” spune că în acest cerc au crescut mulţi copii talentaţi din localitate. „De 12 de ani, „Doiniţa” educă şi altoieşte ti-nerilor dragostea pentru neam, tradiţie şi folclor. În acest ansam-blu îi primim pe toţi doritorii, dar când mergem la festivaluri, îi selectăm pe cei mai buni”, spune V. Onofrei. Deşi a obţinut nume-roase premii şi a participat la toa-te festivalurile locale şi raionale, ansamblul se ciocneşte de unele probleme, pincipalele fiind lipsa costumelor populare şi a banilor pentru achitarea transportului pentru deplasare la festivaluri.

elena sPÎnaCHI

„vocile de aur” ale satului

EDUCAŢIE ŞI CULTURĂ

Parcul din satul Hîrtopul Mare a ajuns, în scurt timp, într-o stare deplorabilă. În martie 2009, el a fost îngrădit, s-au sădit copaci, flori, au fost plasate scaune. Lumea spune că era o plăcere să treacă pe alături. Acum doar găinele şi cocoşii mai au plăcerea de a petrece timpul acolo.

Iurie, un băiat de zece ani, s-a accidentat la picior în timp ce se juca împreună cu prie-tenii în parc. Copilul a căzut într-o sticlă spartă şi s-a tăiat la genunchi. Imediat ce a aflat, Nicolae Bostan, tatăl băiatului, a chemat ambulanţa. Medicii i-au cusut rana. Apoi, părinţii l-au luat acasă, având grijă să-i facă pansament zi de- zi. Pen-tru un băiat energic, regimul de pat, care a durat şapte zile, pare cea mai mare pedeapsă. Vineri, pe 8 aprilie, părinţii şi copilul urmau iarăşi să se ducă la me-dic pentru a i se scoate aţele. Nicolae Bostan este indignat de

faptul că nimeni nu îngrijeşte acest parc, nimeni nu-l curăţă. Acelaşi lucru îl afirmă şi ceilalţi oameni din sat.

Parcul se află alături de Casa de Cultură şi Centrul Medical. Oamenii din preajmă, precum şi trecătorii, sunt de părere că de vină sunt atât oamenii, cât şi primăria. Lucrătorii Centru-lui Medical susţin că la început era curat, dar apoi «şi-au adus oamenii caprele la păscut, iar acestea au distrus copacii ti-neri şi florile. Să vedeţi vara ce se face în parc: capre, boboci, tot ce vrei găseşti aici». Valentina Onofrei, infirmieră, spune că au fost plasate şi scau-ne să se poată odihni oamenii, dar acum «au fărâmat totul. Am înţeles că au vrut să vop-sească scaunele, credeam că o să fie curat şi frumos, dar totul s-a stopat. Tineretul a distrus tot ce-a fost».

Cornelia Catârău, şefa bi-bliotecii publice, spune că anul trecut au fost tăiaţi copacii bă-trâni şi sădiţi copaci tineri şi flori, dar n-au rezistat. «Tran-dafirii aproape că au înflorit

şi... au venit caprele. Am rămas cu vreo 15 copaci. Oamenilor de la noi le place să fie curat la ei în ogradă, susţine Cornelia Catârău, dar ce-i dincolo nu contează.» De aceeaşi părere este şi Maria Postoronca, di-rectorul grădiniţei: «În fiecare an se sădesc copaci, dar nu se păstrează. Clar că tineretul este de vină. Aceasta este educaţia de acasă».

Tinerii din sat se apără, spunînd că nu sunt ei de vină. «Ne mai căţărăm şi noi prin co-paci, poate mai rupem întâm-plător o creangă, dar dacă ar fi cineva care să urmărească tot ce se face, am fi şi noi mai cu-minţi», ne mărturiseşte Mihail, un hîrtopean.

Serile, tinerii fac discotecă în parc. Ei aduc băuturi alcoo-lice, lăsând în urma lor sticle şi murdărie. În una din aceste sti-cle s-a tăiat Iurie. Tatăl lui este indignat de faptul că nimeni nu

ia atitudine. În spatele Casei de Cultură s-a format o adevărată gunoişte din resturile rămase în parc în urma discotecilor. Vitalie Onofrei, primarul sa-tului, afirmă că imediat ce se va încălzi elevii de la gimnaziu vor face curat în parc şi vor sădi alţi copaci: «Vor fi sădiţi 100 de teişori. Aceştia vor fi procuraţi din contul Fondului Ecologic Naţional». De asemenea, pri-marul ne-a anunţat că inten-ţionează să iasă pe 16 aprilie împreună cu elevii pentru a susţine proiectul ecologic «Hai, Moldova!»

olga BuLat

Parcul cu doi copaci şi multe sticle

Fondul de carte al Bibliotecii Publice din Hîrtopul Mare este îmbogăţit anual, cititorii însă nu pot să citească sau să-şi facă notiţe în bibliotecă. Asta pentru că sala de lectură a fost transformată în sală de biliard, iar în bibliotecă sunt doar trei scaune şi o masă.

Cornelia Catârău lucrea-ză timp de doi ani la Bibliote-ca Publică din satul Hîrtopul Mare. În această perioadă, s-au făcut achiziţii în sumă de peste 20 de mii de lei. Zil-nic, biblioteca este vizitată în medie de 20-25 de persoane. Cornelia mărturiseşte că bi-blioteca a rămas fără sală de lectură, din această cauză elevii nu au unde să-şi facă notiţe: «Chiar ieri au venit vreo şase elevi din clasa a VII-a pentru a culege infor-maţie dintr-o enciclopedie, dar din cauza că nu avem

suficiente scaune, le-am pus doar pe cele trei pe care le aveam. Elevii s-au înghesuit pe ele şi au încercat să-şi facă temele».

Bibliotecara se declară nemulţumită, deoarece sala de lectură a fost transforma-tă în sală de biliard: «Proba-bil plătesc arenda, banii se duc la primărie şi iată din ei se face reparaţie în Casa de Cultură şi s-au cumpărat fe-restre termopan şi în biblio-tecă», a spus bibliotecara. La rândul său, Vitalie Onofrei, primarul comunei, a afirmat că banii din plata arendei a sălii de lectură «se duc la reparaţia edificiului». Ele-na Bîtca susţine că o sală de lectură este absolut necesară bibliotecii: «Copiii trebuie să aibă condiţii decente pentru a citi». Bibliotecara Corne-lia Catârău a mai adăugat că «biblioteca trebuie dotată cu un xerox, un computer, mese şi scaune, ca orice bibliotecă normală».

Luminiţa MoRoZan

Bibliotecă fără sală de lectură, dar cu biliard

Cel mai bun scaun din parc. Autor: Olga Bulat

Gunoiul din parc depozitat în spatele Casei de Cultură. Autor: Olga Bulat

Veronica Onofrei, Nicoleta Stavilă şi Vitalie Bîtcă, arată diplomele cu care s-au întors de la ultimul festival de muzică folclorică. Autor: Elena Spînachi

12 11 aprilie 2011

Au schimbat jocurile la calculator pe datini, obiceiuri si tradiţii. Copiii si tinerii din comuna Hîrtopul Mare au format colectivul “Băştinaşii”, dorind astfel să menţină vie datina strămoşească.

I-am găsit pe câţiva mem-bri ai ansamblului “Băşti-naşii” în sala de repetiţii. Se pregăteau pentru participarea la Festivalul Republican Pas-cal 2011, unde vor concura cu alte 16 colective populare din ţară. Ei susţin că ţin post şi se roagă cu evlavie şi asta, cred ei, le va aduce neapărat succes.

“Piesa “Cruce sfântă pă-răsită” şi tradiţia “Dimineaţa de Paşti” îi va diferenţia de celelalte colective artistice”, este de parere Lidia Stăvi-lă, conducătoarea artistică a ansamblului.

Ansamblul folcloric “Băş-tinaşii” a fost înfiinţat în 2001, având 50 de tineri de diferite vârste. Cel mai mic “băştinaş” are 3 ani, iar cel mai mare are 18 ani. Ansam-blul interpretează cântece populare, dansează şi însce-nează diferite tradiţii şi datini populare autentice, culese de la localnicii din zonă. “Jocul de toloacă” este spectacolul de căpătâi al ansamblului. “Copiii din ansamblu prefe-ră acest joc mai mult decât

pe cele din computer. Ei îl interpretează chiar şi atunci când merg la joacă în stra-dă. Iată de ce, aflându-se pe scenă, copiii îl joacă atât de firesc”, spune Lidia Stăvilă.

Pavel Semcov, acompa-niatorul “Băştinaşilor”, face zilnic naveta Hîrtopul Mare - Chişinău. Deşi nu este deloc uşor, el zice că o face mai mult din plăcere. “ Vin la ei pen-tru că sunt nişte copii foarte talentaţi, or banii pe care îi primesc nu prea îmi acoperă

cheltuielile. Pentru ei fac acest sacrificiu”, a mai adăugat Pa-vel Semcov.

Cele mai mari greu-tăţi “Băştinaşii” le înfruntă atunci când trebuie să plece în deplasări, să participe la concursuri în alte localităţi. “Apelăm la ajutorul agenţilor economici atunci când este nevoie să ne deplasăm la di-ferite concursuri sau festiva-luri. Altă ieşire din situaţie nu găsim, or primaria nu susţine aceste deplasari.”

În cei zece ani de exis-tenţă, copiii din ansamblul “Băştinaşii” au ieşit pe mai multe scene atât în ţară, cât şi în străinătate. Cele mai memorabile însă au rămas festivalurile “Cântecul os-tăşesc 2010”, “Florile dalbe”, “Carnavalul copiilor 2010”, “Pentru cei mai trişti ca noi”, unde copiii au făcut şi dona-ţii pentru orfani.

Luminiţa MoRoZan

«Băştinaşii» din Hîrtopul Mic

Câţiva membri ai ansamblului folcloric“Băştinaşii“. Autor: Luminiţa Morozan

Tinerii din comuna Hîrtopul Mare par îndrăgostiţi de satul lor. Majoritatea afirmă că vor să rămână în sat sau se vor întoarce aici după studiile ce le vor face în Chişinău sau în alte oraşe. Cu toatea acestea, unii se arată nemulţumiţi de felul cum sunt organizate activităţile pentru tineri în localitate.

Radu Jgalovschi şi Ale-xandru Lupaşco spun că ar vrea să existe în sat o sală de forţă. Ei susţin că ar fi dispuşi să plătească şi un abonament lunar, doar să aibă unde să-şi petreacă timpul liber. Totoda-tă, Radu afirmă că tinerii din Hîrtopul Mic sunt defavori-zaţi faţă de cei din Hîrtopul Mare. “La Hramul satului tinerii organizează joc în sat. Primăria ar trebui să achi-te măcar jumătate din suma pentru muzicanţi, însă, de obicei, nu se găsesc bani…”, spune tânărul.

Alţii însă sunt mulţumiţi de activităţile în care sunt implicaţi în sat. Vitalie Roşca este membru al echipei de fot-bal din localitate. El spune că nu prea are timp de distracţii, dar îi place să meargă la dis-coteca din sat şi la club: «De sărbători, la clubul din sat se organizează diferite concerte, îmi place să particip la ele».

Sunt şi tineri care preferă să-şi petreacă timpul liber în afara satului. Nadia Gherciu este în clasa a X-a la liceul din comună. În fiecare weekend, ea pleacă în capitală, unde frec-ventează nişte cursuri. Preferă să se distreze tot la Chişinău, deoarece, din spusele ei, nu prea are unde se distra în sat.

Pe de altă parte, prima-rul Vitalie Onofrei afirmă că puţinii tineri care au rămas în sat au unde se distra: “În sat au rămas doar tinerii care sunt la liceu şi aceştia au unde îşi petrece timpul liber. Avem Casă de Cultură, discotecă şi multe localuri”.

natalia CoşeR

„Nu plecăm din sat!”Radu Jgalovschi povesteşte despre distracţiile tinerilor.Autor: Denis Rusu

Blocul nefinisat din faţa primăriei în curând ar putea găzdui un întreg centru de agrement.

Construcţia blocului a început în anii '90 şi urma să devină o instituţie medicală, dar, din lipsă de finanţare, lu-crările au fost stopate pentru următorii 20 de ani.

Vitalie Onofrei, primarul satului, spune că localitatea are deja o instituţie medicală, iar primăria a hotărât să vân-dă blocul nefinisat.

În 2010, blocul a fost cum-părat de Vasile Burlacu, agent economic, contra sumei de 604 mii de lei. Actualul pro-prietar al imobilului planifică să deschidă un întreg centru de agrement. El a precizat că, peste o lună, vor începe lucră-rile de reconstrucţie a aripei din stânga blocului. Aici va fi amenajată o sală de sport, o cafenea şi un magazin cu materiale de construcţie. De-ocamdată, proprietarul nu

ştie exact cât vor dura lucră-rile, dar speră să dea centrul în exploatare timp de un an şi jumătate.

Totodată, vor fi create pes-te 25 de locuri de muncă, pre-cizează Vasile Burlacu.

Cu toate acestea, el recu-noaşte că o porţiune din imo-

bil conţine o greşeală de pro-iectare cu risc de prăbuşire. Astfel, va fi nevoit să demole-ze segmentul avariat.

Localnicii se arată inte-resaţi de un centru de agre-ment: „Decât să se risipeas-că, mai bine să construiască ceva pentru lume, pentru că

suntem două sate”, spune Ion Coroi.

Tinerii însă aşteaptă mai mult sala de sport pentru a avea unde se antrena şi petre-ce timpul liber.

Irina GoDLevsCaIa

Într-un an şi jumătate sătenii vor avea un centru de agrement

Într-un an şi jumătate acest bloc va găzdui un centru de agrement. Autor: Irina Godlevscaia

Ca orice locuitori de la ţară, mulţi dintre hîrtopeni au câte un supranume, adică porecle.

Dumitru Spivacenco are părul roşcat şi mulţi pistrui pe faţă. Din această cauză, prie-tenii l-au poreclit “Râjâi”, care, în traducere din limba rusă, înseamnă roşcat. Omul spune că nu se supără pe consăteni pentru porecla care i-au dat-o. “Dacă e aşa, ce să-i faci”, a zis zâmbind Dumitru.

Petru Basarab are o poreclă mai lungă, dar şi mai neobiş-nuită – “Ploaie cu soare”. Acest nume nu vine de la trăsăturile caracterului său, ci de la semni-ficaţia numelui mare -Basarab.

Din discuţiile cu elevii li-ceului din sat am descoperit şi alte porecle interesante, cum ar fi “Chilimbar”, pentru că spune multe pătărănii sau “Nasobiki”, elevii ne-au spus că omul cu această poreclă are nasul un pic turtit, “Tălălău”, pentru că vor-beşte mult. “Mamaşa”, “Coca“, “Căposu” sunt alte supranume

foarte cunoscute în satul Hîr-topul Mare. Familia Bujor a primit un alt nume de floare “Trandaşir”, iar “Baroschi” au fost porecliţi aşa, deoarece pro-nunţau un “r” franţuzesc.

Lidia Buţu, pensionară, spune că, în satul lor, sunt mul-ţi cu acelaşi nume de familie, de aceea, unii dintre ei au că-pătat şi câte un supranume. “La noi nu-i găseşti după familie, dar după poreclă. De exem-plu, povesteşte femeia, familia Anghelici a primit o poreclă în cinstea bunicului pe care îl che-ma Maxim, în rezultat, ei au devenit “Maxânii”.” Pensionara spune că, din păcate, ea nu are o poreclă.

“Brânzoaia” este prima staţie la intrare în sat, iar locul cel mai cunoscut de săteni este “La baba Mania”, situat chiar lângă şosea. Localnicii spun că numele a rămas de la o bătrâ-nică, ce a trăit acolo. Ea ştia să descânte, lecuia oamenii de di-ferite boli. Femeia a murit, însă locul a fost numit în cinstea ei.

oxana GoRun

Denumiri de la Hîrtop

Echipa redacţionalăRedactor - şef Denis Rusu Redactor stilizator Olga Bulat Machetator Natalia Coşer

Reporteri: Alla Ceapai, Irina Godlevscaia, Oxana Gorun-Ignat, Irina Grosu, Liuba Lupaşcu, Corina Morozan, Luminiţa Morozan-Cibotaru, Natalia Petrea, Elena Spînachi, Anastasia Stajila, Nicolae Văscăuţan, Denis Zavorotnîi

Telefon: (+373) 22 929440

Tipar executat la Tipografia Prag-3, str. Petricani nr. 94Tiraj: 1000 de exemplareZiarul este o publicaţie a Şcolii de Studii Avansate în Jurnalism, destinată locuitorilor comunei Hîrtopul Mare. Publicaţia face parte din cadrul cursului de Jurnalism Comunitar