Memorandumul românilor transilvăneni- 1892

- Remember,120 de ani de la Procesul memorandistilor ,Cluj 1894 -

Autor :Prof. Teacă Florentina

Şcoala Gimnazială Avram Iancu Covasna

Motto:

„Existenţa unui popor nu se discută, se afirmă”

Memorandistul Ioan Raţiu

Semnatarii Memorandumului Rândul de sus (de la stânga la dreapta): Dionisie Roman, Patriciu Barbu, D. O. Barcianu, Gherasim Domide, Teodor Mihali, Aurel Suciu, Mihaiu Veliciu, Rubin Patiţia Rândul de jos (de la stânga la dreapta): Niculae Cristea, Iuliu Coroianu, Gheorghe Pop de Băseşti, Ioan Raţiu, Vasile Lucaciu, Dimitrie Comşa, Septimiu Albini

Memorandumul a reprezentat o petiţie semnată de liderii românilor din Transilvania şi adresată în 1892 împăratului austro-ungar Franz Joseph. Acesta prezenta consecinţele instaurării dualismului austro-ungar şi cuprindea principalele revendicări ale românilor transilvăneni, printre care se număra recunoaşterea drepturilor politice şi confesionale.

Totodată, memorandumul se dorea a fi un semn de protest faţă politica de maghiarizare practicată de autorităţi împotriva românilor din Ardeal şi faţă de persecuţiile la care erau supuşi aceştia, cuprinzând o analiză bine documentată a situaţiei economice, politice, sociale şi culturale a românilor transilvăneni de la formarea dualismului austro-ungar în februarie 1867.

A fost al treilea moment major de manifestare al ardelenilor faţă de tendinţele evidente de deznaţionalizare promovate de autorităţile maghiare, după Supplex Libellus Valachorum (1791) şi Pronunciamentul de la Blaj din mai 1868.

Memorandumul a marcat apogeul luptei de emancipare a românilor din Transilvania din sec al XIX-lea, aducând problema românească în conştiinţa europeană.

Între 12 şi 14 mai 1881 la Sibiu a avut loc conferinţa de unificare a Partidului Naţional Român din Transilvania, prilej cu care liderii noului partid au hotărât trimiterea unui memoriu Curţii de la Viena, care să aducă problema românilor transilvăneni în atenţia opiniei publice europene. Memorandumul a fost redactat de Iuliu Coroianu şi elaborat la Sibiu în prezenţa lui Ioan Raţiu, preşedintele PNR, Vasile Lucaciu, Gheorghe Pop de Băseşti, Eugen Brote şi Septimiu Albini.

Petiţia a fost aprobată la 25 martie 1892 şi prezentată la Viena pe 28 mai 1892 de o delegaţie compusă din 300 de reprezentanţi a tuturor stărilor din Transilvania: intelectuali, meseriaşi, lucrători. La cererea guvernului de la Budapesta, împăratul Franz Joseph nu a dorit să primească delegaţia, deşi nu cunoştea conţinutul memorandumului, apoi l-a trimis autorităţilor maghiare. Acest fapt a nemulţumit profund pe români, care au considerat că împăratul nu doreşte rezolvarea problemelor naţionalităţilor din Imperiu. Autorităţile maghiare au trimis petiţia prefectului de la Turda cu specificaţia de a fi returnat lui Ioan Raţiu. Motivaţia invocată a fost că Ministerul de Interne nu este dispus a înainta împăratului „memorii ale unor indivizi” pe care nu-i socoteşte îndreptăţiţi a reprezenta poporul român.

Memorandumul face o analiză a sistemului legislativ ungar (legea naţiunilor, legea electorală, legile şcolare, legea presei etc.), evidenţiind faptul că românii erau discriminaţi, neavând nici un drept politic. Documentul contestă şi modul în care s-a instaurat dualismul austro-ungar, fără a se lua în seamă şi dorinţele românilor majoritari în Transilvania. De asemenea, este combătută declararea statului maghiar ca „stat naţional”, în care elementul maghiar a avut puterea, în timp ce românii erau supuşi unui proces de maghiarizare. Autorii Memorandumului subliniază faptul că ei nu şi-au propus schimbarea regimului politic, ci doar îmbunătăţirea situaţiei românilor, prin desfiinţarea dualismului austro-ungar şi revenirea la autonomia Transilvaniei.

Memorandiştii au pornit în revendicările lor de la afirmarea drepturilor istorice ale românilor bazată pe importanţa lor etnică din Transilvania (aprox. 65% din populaţia Transilvaniei), numerică (3 milioane de români la totalul de 13 milioane al Regatului Maghiar) şi economică (în aproximativ 65% din totalul teritoriului românii stăpâneau proprietate privată, pentru care plăteau dări la stat). Totodată, se pune accent pe „jertfa de sânge” pe care au dat-o românii pentru apărarea ţării, precum şi pe aspiraţiile culturale. Prin acestă petiţie s-a criticat foarte aspru sistemul legislativ al Ungariei, în special legea de deznaţionalizare şi legea electorală, precum şi aşa-numita „lege pentru egala îndreptăţire a naţionalităţilor”, care afirma existenţa unei singure naţiuni, cea maghiară.

Aceasta cuprindea o ampla analiza a starii economice, politice, sociale si culturale a românilor ce alcatuiau un sfert din populatia teritoriului administrat de guvernul de la Budapesta: "Am aratat ca poporul român e exlus din legilatiuni, din reprezentantele comitatelor, de la oficiile publice, iar limba lui este scoasa din toate

sferele vietii publice, politice si juridice. Am aratat, în sfârsit, ca desi contribuie cu averea si cu sângele fiilor sai pentru sustinerea statului, în schimbul jertfelor ce aduce, statul nu face nimic pentru dezvoltarea lui culturala si economica, ci e oprit chiar de puterea publica în dezvoltarea lui culturala si economica si întâmpina cele mai mari greutati în exercitarea drepturilor de autonomie bisericeasca si de libera asociere".

Se arată că în cei 25 de ani de dualism, autorităţile maghiare au adus grave prejudicii atât românilor, cât şi celorlalte naţiuni din Imperiu. În concluzie, memorandiştii solicită ca „în formă egală legală şi prin concursul factorilor competenţi sistemul de guvernare să fie reformat în patria noastră, astfel ca să asigure drepturile odată câştigate şi să ţină seama de interesele legitime ale tuturor popoarelor care compun statul maghiar”.

Iniţial, guvernul de la Budapesta nu a luat nici o măsură împotriva memorandiştilor pentru a nu periclita reînnoirea Tratatului de asociere a României la Tripla Alianţă din 1883. În toată acestă perioadă are loc o amplă acţiune de solidarizare în străinătate cu românii din Transilvania, poate şi din prisma faptului că autorii au tradus documentul în limbile de circulaţie internaţională, făcându-l cunoscut peste hotare. După ce Tratatul secret cu Austro-Ungaria este prelungit pe 13 iulie 1892, autorităţile maghiare deschid acţiune juridică împotriva Comitetului Naţional Român şi altor fruntaşi ardeleni în mai 1893, sub acuzaţia de atentat împotriva statului maghiar.

Fruntasii memorandisti, Ion Ratiu, George Pop de Basesti, Vasile Lucaciu, Septimiu Albini, Eugen Brote, Nicolae Cristea, în total 14 dintre initiatorii actiunii, au fost deferiti justitiei, între 25 aprilie/ 7 mai - 13/25 mai desfasurându-se procesul de la Cluj: "Ceea ce se discuta aici este însasi existenta poporului român. Existenta unui popor însa nu se discuta, ci se afirma. De aceea nu ne da în gând sa venim înaintea Dv., sa dovedim ca avem dreptul la existenta. Într-o asemenea chestiune nu ne putem apara în fata d-voastra; nu putem decât sa acuzam, în fata lumii civilizate sistemul asupritor care tinde sa ne rapeasca ceea ce un popor are mai scump: legea si limba!" arata la proces Ion Ratiu.În data de 7 mai 1894, la Cluj, încep dezbaterile in procesul memorandiştilor. Orasul este invadat de mase romanesti venite din Banat, Hateg, Maramures. Vin ziaristi din Franta, Italia, de peste munti. Se alcatuieste un birou de presa. Opinia publica europeana este in alerta. Procesul este tipic pentru dictatul absolutismului.

Procesul memorandiştilor a fost subiectul de primă pagină a ziarului “Tribuna” din Sibiu, care a relatat amănunţit întreaga sa desfăşurare.

Începutul procesului este ocupat cu chestiuni procedurale. Este contestat dreptul tribunalului din Cluj şi a curţii de juraţi de a judeca respectivul proces, pe motiv că “instituţiunea curţii cu juraţi în Transilvania este ilegală” şi că “ilegală este tot de cătră ministrul de justiţie şi nu de consiliul miniştrilor emanata ordinaţiune nr. 1885:31482, prin care curtea de juraţi din Sibiiu, care singură ar fi fost îndreptăţită să fungeze amăsurat locului substernerii de acusă – s-a disolvat pentru că a adus verdicte neconvenabile guvernului şi judiciarea ei competentă i s-a concrezut cu tendenţă politică făţişe acestei curţi de juraţi”, după cum a spus în intervenţia sa

Amos Frîncu. Obiecţia este respinsă de judecător. Una din problemele ridicate de acuzaţi este faptul că tălmaciul instanţei (Lehmann) ar traduce incorect. Preşedintele instanţei spune că acuzaţii au dreptul să folosească limba maternă în faţa curţii, dar că apărătorii lor trebuie să folosească limba maghiară. Acuzatul Coroianu atrage atenţia că apărătorul său nu cunoaşte limba maghiară. Este susţinut de procurorul Şandor Vita care afirmă că acest apărător n-are calitatea de avocat, deci dispoziţia legală care obligă la folosirea limbii oficiale de către avocaţi nu îi este aplicabilă.

Ziarul “Tribuna” relatează şi despre manifestaţia de susţinere a acuzaţilor care se desfăşura la Cluj şi la care “erau adunaţi după cele mai minimale socoţi cel puţin 30 de mii de persoane”. După prima zi a procesului, acuzaţii s-au întîlnit cu mulţimea venită să-i susţină şi au ţinut cuvîntări. “Cînd figura veneratului president, care era însoţit de toţi membrii comitetului, se făcu văzută, a răsunat un strigăt de ‘să trăiască’ cum n-a mai răsunat poate în Cluj. Strigătul acesta a răsunat peste Clujul întreg, şi a

adus aminte cetăţenilor acestui arhişovinist oraş cît de puternic va răsuna glasul poporului român întreg cînd lipsa va cere.La intrarea în grădină membrii comitetului au fost întîmpinaţi cu o scurtă cuvîntare, şi apoi au început calea lor triumfală prin mijlocul poporului înşirat de două părţi. Este

nedescriptibilă calea aceasta. Să fi fost cineva de piatră, era cu neputinţă să nu-l treacă fior de emoţiune la vederea entusiasmului de care era însufleţit poporul adunat. După terminarea cercului membrii comitetului se îndreptară spre centru şi la moment s-a adunat toată mulţimea în giurul lor. Pe o masă improvisată se urcă atunci domnul president Raţiu, pentru a propovedui poporului cuvinte de iubire neclintită de neam şi de ţeară.După dl. Raţiu vorbi dl. Diamandi Manole, mulţumind comitetului pentru nobilul exemplu ce-l dă luptătorilor pentru causa naţională.Se urcă apoi între aplause nesfîrşite ţeranul cunoscut, bătrînul moş Herlea din Vinerea, pentru a întreţine pe cei adunaţi cu o preafrumoasă vorbire, plină de cele mai curate şi nepătate sentimente naţionale.Apoi părintele Lucaciu prin cuvinte însufleţitoare cum numai el ştie rosti a răpit miile de inimi la un entusiasm, care părea a nu se mai putea înfrîna.Atunci s-a produs un incident neplăcut. Vreun funcţionar deochiat a crezut că-şi va cîştiga merie nepieritoare dacă va provoca poporul, care purta cea mai desăvîrşită ordine, la desordine. Deodată se presentară adecă vreo 8 poliţişti cu baionetele scoase şi vreo 6 călări şi năvăliră între popor provocîndu-l să se împrăştie. E uşor de priceput ce ar fi putut face 14 persoane faţă cu 30 de mii. Poporul într-atîta s-a înfuriat pentru întrevenirea nemotivată a poliţiei, încît voia să rupă în bucăţi poliţia întreagă. Asta a împedecat-o numai părintele Lucaciu, care a rugat poporul să

rămînă în pace. Astfel s-a evitat un mare rău şi poliţia a trebuit să se depărteze ruşinată, iar poporul plin de mîndrie a pornit spre cuartirele lor.Manifestaţia din grădina Banffy a fost atît de grandioasă, încît a stors admiraţiunea tuturor străinilor veniţi la proces, pînă chiar şi contrarilor noştri”.

“Tribuna” mai publică scrisori cu liste de semnături în sprijinul acuzaţilor.“Tribuna” din 13 mai 1894 (1 mai stil vechi) continuă prezentarea procesului memorandiştilor. Se continuă discuţiile pe probleme procedurale. Calitatea traducerii în şi din limba română este contestată. Cererea ca actul de acuzare să fie citit în limba română este respinsă, pe motiv că învinuiţii au avut timp să cunoască conţinutul acestuia. Avocatul Ştefanovici declară: “Considerînd mai departe că colegul meu Brediceanu a fost pedepsit cu 50 fl., iar după ce a insinuat recurs de nulitate a mai căpătat o amendă de 100 fl. şi astfel prin necontenite pedepse libertatea cuvîntului şi a apărării este peste măsură restrînsă”, abzice de apărare. Ceilalţi apărători îi urmează exemplul. Procurorul consideră că lipsa apărătorilor nu e motiv de amînare, căci “legea nu pretinde în casul de faţă presenţa apărătorilor, fiind delictul de atare natură”. Totuşi procesul se amînă cu o zi (termenele de judecată se dădeau de pe o zi pe alta, nu cum e obiceiul acum la cîteva săptămîni sau chiar luni).Preşedintele instanţei anunţă că în urma acestui fapt, nu va mai admite discuţii legate de traducere.

În urma intervenţiei primarului Clujului manifestaţiile din oraş în favoarea acuzaţiilor (la care participau mai ales ţărani veniţi din afara oraşului) au fost oprite. Vasile Lucaciu spune: “Poporul român plecînd se pare că am rămas într-o completă singurătate. (…) Nu, poporul român n-a plecat, el este aici cu inima şi gîndul”. Lucaci ia poziţie faţă de scrisoarea primarului, precizînd că “poporul şi manifestaţiunea lui n-a avut scop să agiteze”. Preşedintele instanţei nu îl lasă însă să-şi continue discursul.

“Dela Cluj. Ne aflăm în stare de asediu” scrie “Tribuna” relatînd reacţia autorităţilor ca urmare a manifestaţiilor masive de sprijinire a acuzaţiilor. “Orice pas al membrilor din comitet este urmărit de spioni şi de ‘csocselek’-ul kultur-egylet-ist. E într-adevăr o foarte grea cestiune să petreci zilele astea în Cluj. Nu e nici o exagerare dacă vă spun că viaţa nici unuia dintre noi nu e asigurată.Telegramele ni s-au oprit toate. Nu putem comunica cu lumea din afară. Nici telegramele de natură privată nu pot trece necontrolate.Biuroul nostru de presă este bîrnă în ochii duşmanilor noştri. Ieri a venit căpitanul oraşului pentru a vedea dacă e adevărat că este o tipografie secretă în biuroul nostru. Noi am rîs şi ni-am făcut haz din lucru. Tocmai atunci scriau 14 tineri rapoartele pentru foi. I-am recomandat ca pe tipografia noastră.Azi am avut percheziţia domiciliară. Din întîmplare s-au aflat într-una din odăile hotelului Blazini cîteva exemplare de proclamaţii cătră popor. Au fost confiscate, se înţelege.

Agitaţia e foarte mare şi de o parte şi de cealaltă. Românii sînt agitaţi pentru că văd terorisările ce se fac membrilor comitetului şi exercitarea dreptului de apărare şi batjocura ce au cu toţii să o rabde în tot momentul.Maghiarii sînt agitaţi şi ei, pentru că azi Clujul nu mai e Cluj, s-a făcut oraş românesc, şi românii se poartă ca acasă, veseli, vînjoşi, hotărîţi şi fără vreo grije. Agitaţia maghiarilor se vede din toată fiinţa lor, din toată purtarea lor, care într-adevăr e revoltătoare. Foile de aici şi cele din Pesta sînt pline de cele mai infame minciuni, atacă tot ce avem mai scump şi nu cruţă sanctuarul familiei. Aceste foi aţîţă cu nespusă ticăloşie poporul şi spun că o vărsare de sînge e inevitabilă.Şi cu toate acestea tribunalul continuă pertractarea şi crede că libertatea apărării şi a judecăţii este garantată.Aseară patru studenţi universitari au fost duşi la poliţie pentru că au cîntat româneşte. După interogatorii au fost puşi pe picior liber. La hotel Biazini, unde ziariştii cu tinerimea română făceau prohodul căsătoriei civile, au venit poliţiştii ca să-i provoace să se împrăştie. Fireşte nime habar n-a avut de ei. Prohodul a reuşit foarte bine.Tocmai acum ni se spune că din Albac au sosit 200 de oameni, pe care poliţia îi împiedică dela intrarea în oraş”.

Intervenţii ale jandarmilor pentru a împiedica manifestările românilor sînt consemnate de “Tribuna” în mai multe localităţi. Se mai publică deasemeni liste de semnături pentru susţinerea acuzaţilor.După adunarea populară din grădina Banffy din Cluj, care fusese relatată în “Tribuna” din 10 mai 1894 , o delegaţie de 3 ţărani s-a dus la Viena pentru a interveni la împărat în favoarea învinuiţilor. N-au fost primiţi în audienţă, au putut doar să lase o scrisoare la cancelaria împărătească, scrisoare care e reprodusă de “Tribuna” din 20 mai 1894 (8 mai stil vechi).

Acelaşi ziar continuă prezentarea lucrărilor procesului. Se vede că s-a trecut la fondul cauzei, învinuiţii fiind interogaţi pentru a se afla participarea lor exactă la întocmirea şi răspîndirea memorandului.Iată cum decurge interogatoriul acuzatului Nicolae Cristea.Preşedintele: Fost-ai de faţă la şedinţa comitetului din 25-26 martie?Cristea: Da.Preşedintele: Eşti acusat că ai luat parte la redactarea şi stabilirea textului din pasagele incriminate.Cristea: Am luat parte la stilisare, nu la redactare. (…)Preşedintele: Domnul Coroian a zis că această şedinţă a avut chemarea ca să suprime pasagele care ar fi contra legii. De ce nu s-au suprimat?Cristea: Nu erau pasage contra legii, nu sînt nici acum, deci nu aveam ce suprima.Preşedintele: Primeşti responsabilitatea pentru ele?Cristea: Primesc din toată inima.Publicul român strigă cu un glas: “Să trăiască”, însufleţit de ţinuta bărbătească şi hotărîtă a d-lui N. Cristea.Preşedintele sună clopoţelul şi ameninţă pe întrerupători cu scoatere afară şi închisoare de 8 zile.

Din presa maghiară se reproduce, fără comentarii, un articol apărut în ziarul clujean “Kolozsvar” (îl reproduc şi eu mai jos), care cuprinde concluzia: “Iar ceea ce priveşte agitaţia poporului român – faţă cu ea autorităţile administrative sau sînt prea pacienţi [răbdătoare] sau neputincioşi”.Sub titlul “Năluciri” este publicat un articol care comentează cele scrise de diferite ziare maghiare.“Seceriş mai bogat n-au avut în viaţa lor ziariştii maghiari, şi îndeosebi clujenii, ca cel de cînd s-a început procesul memorandului. N-au decît să ieie hîrtie şi dau în vileag cele mai ‘sensaţionale’ ştiri… ‘Organisarea moţilor’, ‘agitaţia popilor’, ‘bătăi valahe’, ‘revoluţia valahă’ şi alte asemenea năluciri îşi au rubrică permanentă în foile clujene. (…)‘Ellenzek’, de pildă, în numărul său din 18 mai are nu mai puţin decît cinci rubrici asupra ‘cestiunii valahe’. Într-un loc i se scrie:‘La Ormenişul de Cîmpie şi prin comunele vecine valahii ţin cîte 2-3 adunări pe săptămînă. Moţii nici nu tăgăduiesc că se prepară lucruri mari. Aşteaptă numai sfîrşitul procesului de la Cluj, ca apoi la 3 iunie să înceapă revoluţia. (…) Ar fi vremea ca pentru liniştea maghiarilor să se pună odată capăt acestor păcătoase uneltiri valahe’. (…)Sub titlul ‘Organisarea valahilor în munţi’ scrie:‘Valahii în munţi au o straşnică organisaţie de a transmite ştirile. Nu se găseşte nicăiri o poştă atît de bună, care să lăţească ştirile cu iuţeala proprie poştei lor primitive, dar admirabil organisată. Prin văi nestrăbătute, peste vîrfuri de munţi şi prin păduri imăsurabile ei duc ştirile cu o iuţeală miraculoasă amicilor din părţile locului, care de altfel se ocupă numai cu furatul ori că stau la umbră’.

În 25 mai 1894 procesul memorandului se sfîrşeşte. “Tribuna” din 26 mai 1894 (14 mai stil vechi) publică pe prima pagină “Declaraţiunile comitetului”, citite în faţa instanţei de Ioan Raţiu.“Ceea ce se discută aici, domnilor, este însăşi existenţa poporului român. Existenţa unui popor nu se discută, se afirmă!De aceea nu ne e în gînd să venim înaintea d-voastre să dovedim că avem dreptul la existenţă (…)Nu este de demnitatea poporului român de a se apăra în faţa juriului din Cluj! (…)Nevinovaţi sîntem, dar d-voastră sînteţi stăpîni pe individualitatea noastră fisică, nu însă şi pe conştiinţa noastră, care în această causă este conştiinţa naţională a poporului român. (…)Declar prin urmare în numele meu şi al tuturor colegilor mei acusaţi, că pentru cuvintele arătate, nu ne putem apăra”, a spus Raţiu în faţa instanţei.Verdictul procesului îl aflăm tot din “Tribuna” (numărul de lîngă numele fiecărui acuzat arată probabil cîţi juraţi l-au găsit vinovat):“Juratul Werder enunţă verdictul: declaraţi VINOVAŢI: Dr. Raţiu: 10 da; George Pop 12, Lucaciu 11; Comşa 12; Barcianu 11; Cristea 10; Coroianu 11; Barbu 10; Mihali 12; Suciu 8; Veliciu 12; Patiţa 12; Domide 12; Dionisiu Roman 7. ACHITAŢI: Basiliu Raţiu, Munteanu, Nicolau Roman, Duma. Procurorul împarte acusaţii în două clase. Clasa întîi Pop de Băsesci, Lucaciu, Comşa, Barcianu, Cristea, Coroianu, Mihali, Suciu, Veliciu, Patiţa, Domide. Faţă de aceştia cere mai mult de 2 ani şi jumătate.

Clasa a doua: Dr. Raţiu, Barbu, Dionisie Roman, mai puţin. Restituirea speselor de 3238 fl. Sentenţa se va pronunţa la 4 ore şi jumătate.27 mai 1894. Se pronunta sentinta. Cel mai primejdios, preotul dr.Vasile Lucaciu, 5 ani temnita; Dr. Ioan Ratiu, 2 ani; Gheorghe Pop de Basesti, 1 an; Demetriu Cornea 3 ani; dr. Daniil P. Barcianu, 2 ani si 6 luni; Nicolae Cristea, viitorul mitropolit si patriarh, 8 luni; Iuliu Coroianu, 2 ani si 8 luni; Patriciu Barbu, 2 luni; dr. Teodor Mihali, 2 ani si 6 luni; Aurel Suciu, 1 an si 6 luni; Mihail Veliciu, 2 ani; Rubin Patina, 2 ani si 6 luni; Gherasim Domide, 2 ani si 6 luni; Dionisie Roman, 8 luni; Septimiu Albini, 2 ani si 6 luni. In total 31 de ani di 2 luni, plus cheltuieli apasatoare de judecata. La 16 iunie 1894, ministrul de interne Hieronimy interzice activitatea Partidului National Roman. Ratiu, Coroianu si Luaciu sunt intemnitatii in dura inchisoare de la Seghedin. Ceilalti la Vat. Alti memorandisti si cativa ziaristi iau calea temnitelor. Se inaspreste teroarea jandarmereasca. Foarte multi patrioti iau calea exilului. Cei mai multi trec muntii in Romania.

Autoritatile fanatizeaza masele unguresti care navalesc asupra caselor celor intemnitati, pradandu-le avutul si daramand o parte din ele.

Farsa judiciara de la Cluj a stârnit dupa cum era de asteptat emotie în Vechiul Regat. Cu prilejul mitingului de protest de la Bucuresti din 4 iunie, în manifestul - apel adoptat se consemna ca "cetatenii României dezvaluie actiunile de deznationalizare a românilor din monarhia austro-ungara prin legile scolare, asociatiile cultural-politice, prin procese de presa".

Protestului României i s-au alaturat pozitiile oamenilor politici si de cultura din Europa întreaga, precum si importante publicatii de mare tiraj. De fapt întreaga Europa civilizata a adoptat o pozitie ferma de condamnare si dezaprobare fata de nesocotirea celor mai elementare drepturi nationale ale românilor din dubla monarhie.

Pâna si aliatul german Cancelarul Reichului de pilda arata ca "oricum ai gândi, în problema românilor, procesul ca atare este o greseala... Verdictul loveste în totalitatea neamului care numara peste doua milioane si jumatate de suflete" (în dubla monarhie - n.n.).

Ecouri stîrnite de acest proces şi publicate în ziarul “Tribuna” din Sibiu, în 13 mai 1894:Sub titlul “Adrese de aderenţă” ziarul prezintă scrisori primite la redacţie în care se arată solidarizarea cu inculpaţii memorandişti, scrisori care provin din Vechiul Regat (Craiova, Slănic Prahova, Galaţi, Piteşti, Turnu Măgurele, Ialomiţa), din Austro-Ungaria (Finteuşul Mare, Borgo-Suseni, Vinga, Luncoiul de Jos, Bichigiu, Cergăul Mare, Sibiu, Gura Rîului, Nădab) şi din Elveţia (Zurich).“Cetăţenii urbei Slănic-Prahova, întruniţi în mare meeting de protestare, vă trimit călduroasele lor mulţumiri pentru apărarea drepturilor naţionale şi pentru luptele ce le purtaţi pentru sfînta causă. Continuaţi cu curagiu pe calea apucată! Sentinela română va fi la postul seu”, scrie într-o scrisoare semnată de Ion Vineşi şi M. Teoharescu.

“Aprigule luptător! Cetăţenii piteşteni, în adunarea de la 19 aprilie v. [stil vechi?], luînd cunoştiinţă de cele-ce se vor petrece cu fraţii noştri transcarpatineni în ziua de 14 aprilie viitor, m-au autorisat a vă îndemna la continuarea apărării drepturilor fraţilor noştri şi a vă manifesta atît d-voastre, cît şi conluptătorilor voştri însufleţirea noastră de a participa la tot ce veţi întreprinde şi a vă da mînă de ajutor în cas de primejdie”, scrie Mihail Grigoris Bădescu, preşedintele meetingului din Piteşti, într-un răvaş adresat domnului Ioan Raţiu.“La Lupta în care aţi intrat rugăm pe Dumnezeul dreptăţii să vă deie tărie sufletească, curagiu întru toate, consimţind cu d-voastră vă dorim să ieşim învingători!”, se afirmă într-o altă scrisoare, semnată “Întreg poporul român din Finteşul Mare”.Societatea studenţilor români din Zurich a trimis două depeşi la adresa dlui Coroianu în Cluj, dar oficianţii maghiari le-au găsit de periculoase existenţei statului maghiar conform art. de lege din convenţiunea telegrafică, telegramele destul de moderate, şi le-au respins pe amîndouă din Timişoara. Iată depeşile:Iuliu Coroianu pentru CristeaClujPărinte!Păşiţi cu hotărîre, suferinţa este bucurie cînd causa este aşa de măreaţă.Andronescu, Anghelescu, Bacal, Bazeilli, Braescu, Tiberiu Eremia, Goldenberg Ionescu, Maxim Nicoreanu, Pîrvulescu, Popovici, Puşcariu, Radovici, Rapaport Rădulescu, Tănăşoiu Teişeanu, Thois, VoicuIuliu Coroianu, advocat, ClujDin cumpăna judecăţii maghiare nu aşteptaţi dreptate. Faceţi-i însă să ştie că nu există pedeapsă care să poată opri pe Român a-şi apăra limba şi drepturile. Din întunerecul temniţelor maghiare va apare făclia libertăţii.Societatea studenţilor români din Zurich”, mai aflăm din “Tribuna”.O altă scrisoare, scrisă în numele românilor din Luncoiu-de Jos şi Scrofa, afirmă: “Memorandul şi întreg conţinutul acestuia îl declarăm de al nostru. Toate suferinţele membrilor partidului naţional le îndurăm cu toţii dimpreună. Sus inimele! Trăiască dreptatea! Voi sînteţi martirii neamului nostru, pe voi vă adorăm”.Femeile române din Sibiu (listă de 36 de iscălituri) se exprimă şi ele:Onorat comitet naţional! iubiţii noştri fraţi şi fii!Timpuri mari cer şi jertfe mari.Un astfel de timp este şi cel de faţă, cînd conştienţa e deşteaptă şi sentimentul celei mai înfocate iubiri către neamul seu palpită în inima fiecărui Român.Mult foarte mult, aţi contribuit voi, iubiţii noştri la redeşteptarea acestui sentiment sacru; căci aţi reclamat dreptul dumnezeesc şi omenesc, care se cuvine în patria noastră poporului român, descendentul coloniilor Divului Traian – drept care tirănia pe faţă şi pe sub ascuns s-a silit veacuri întregi a ni-l răpi şi încă şi astăzi continuă a ni-l denega.Voi aţi fost şi sînteţi aceia, care v-aţi înălţat vocea întru apărarea acestui drept, şi aţi depus gravamintele poporului nostru la treptele Tronului Preaînalt.Împlinirea acestei sfinte datorinţe vi s-a răstălmăcit ca o crimă, şi pentru un act demn de recunoştiinţa unui popor întreg, voi sînteţi chemaţi a suferi martiriu.

V-aţi presentat fără şovăire şi înaintea tribunalului, şi v-aţi declarat gata, a lupta, a suferi şi a vă jertfi pînă în sfîrşit pentru iubita noastră naţiune.Vă încredinţăm că toată suflarea românească este cu voi, şi pe cînd voi luptaţi şi suferiţi pentru poporul vostru, noi împlinim cu sfinţenie datorinţele noastre de surori, soţii şi mame, şi păzim casele voastre în pietatea şi curăţenia moravurilor, ce le-am moştenit dela străbuni, şi princ are voim să strălucească pentru totdeauna casa română.Luptaţi dar’ cu bărbăţie lupta cea sfîntă pentru libertatea, egalitatea şi frăţietatea tuturor popoarelor patriei noastre: şi inimile noastre şi ajutorul lui Dumnezeu sînt cu voi!”.

Sub presiunea evidentei, Franz Joseph i-a gratiat pe memorandisti, în 1895.Miscarea memorandista reprezinta forma de vârf a luptei pentru emancipare

nationala, pe cale petitionara.Memorandumul exprima prin continutul sau starea de lucruri din Transilvania.

Evenimentele ulterioare au aratat ca libertatea si demnitatea nationala, unitatea statala se dobândesc pe alta cale, cale ce a dus spre 1 Decembrie 1918, la care, prin opera lor, memorandistii si-au adus prinosul cu prisosinta.

Bibliografie:

Gelu Neamţu- Mişcarea memorandistă (http://www.taraiancului.ro/data/fotografii/biblioteca/GeluNeamtuMiscareaMemorandista.pdf)

Vladimir Roşulescu- Procesul Memorandum 1892 (http://vladimirrosulescu-istorie.blogspot.ro/2011/06/romania-procesul-memorandum-1892.html)

http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Memorandumul_din_1892

http://mariusmioc.wordpress.com/

NOTA administratorului de Site : D-şoara prof Florentina Teacă este profesor fondator al Detaşamentului nr. 16 „Avram Iancu” de la Covsna şi comandant-locţiitor al acestuia de la înfiinţare