PROIECT – PARTENERIAT EDUCATIONAL AL CENTRULUI DE COMUNICARE

“GEOROGE EMIL PALADE”

NICOLAE IORGA 06.06. 1871- 27.11.1940

“El a fost savantul nostru prin excelenţă, care (...) îşi

afla fericirea numai în cărţi şi avea o ambiţie să stimuleze şi să înalţe gloria şi faima naţiunii sale.”

Perpessicius

ESEU

„Viaţa nu înseamnă a trăi , ci a şti pentru ce trăieşti !” . Oare cu ce scop au fost rostite aceste cuvinte ? Mesajul pe care Nicolae Iorga a vrut să-l transmită este că dacă nu ai un scop în viaţă , degeaba mai poti spune că trăieşti .

Dacă nu ai trecut şi prin greutăţi şi prin momente de care îţi aduci aminte cu zâmbetul pe buze , pe care să le povesteşti copiilor şi nepoţilor , atunci înseamnă că nu trăieşti ! Viaţa este un lucru la fel de important ca şi timpul : dacă nu-l organizezi , îl pierzi .

„Să fii mândru că stai sus numai atunci când nu-ti e ruşine să-ţi aduci aminte cine te-a adus acolo !” . Este un alt adevăr grăit de Nicolae Iorga .

Ce rost are să fii în frunte , dacă i-ai uitat şi i-ai marginalizat pe cei care ţi-au fost ca o scară de sprijin ? Ce rost are sa fii bucuros dacă cei care au fost alături de tine , nu vor fi lângă tine din cauza nepăsării tale ?

Acestea au fost doar câteva din multele cuvinte rostite de Nicolae Iorga şi care vor dăinui pentru totdeauna în inimile noastre .

Nicolae Iorga este o personalitate a culturii româneşti care mai poate uimi şi astăzi, iar o aplecare asupra operei şi destinului marelui savant nu poate fi decât benefică.

Deoarece “...Nicolae Iorga a întrupat puterea de muncă intelectuală a neamului nostru în gradul cel mai înalt...”, ne îndeamnă spre cunoaştere continuă, constituind un model pentru tinerii care vor să cunoască lumea iar dascălilor le pune la dispoziţie un instrument de orientare în scrierile lui Nicolae Iorga şi ale celor care s-au ocupat de viaţa şi opera sa.

Personalitatea lui Nicolae Iorga nu are inaintasi si nici urmasi in istoria culturii romanesti. El nu poate fi comparat cu marii savanti si carturari de tipul lui Dimitrie Cantemir, Nicolae Milescu,Ion Heliade-Radulescu, B.P. Hasdeu, alaturi de care numele ii este rostit intotdeanuna, deoarece,“enciclopedismul” era doar una din dimensiunile fiintei sale.

Nimeni n-a intrunit asemenea lui darurile plurivalentei intelectuale, ale omniprezentei publice, ale abordarii simultane a tuturor domeniilor scrisului. Omul proteic, temperamentul vulcanic, spiritul justitiar ce s-a considerat intotdeauna purtator al unei misiuni nationale si morale, cercetatorul care s-a cufundat in intunericul arhivelor, scriitorul care stapanea tainele verbului ca si cei mai desavarsiti artisti ai acestei tari, ziaristul caruia nu-i scapa nimic din tumultul vietii, oratorul care iti dadea sentimentul permanentei in timp si spatiu, profesorul pentru care catedra era o adevarata magistratura civica de la inaltimea careia fascina studentii, nu numai prin cunostintele sale neobisnuite dar si prin darul reinvierii vremurilor apuse, de parca ar fi fost contemporanul tuturor secolelor, omul politic, aminatorul, la indemnul caruia tineretul a iesti in strada pentru a infrunta aristocratia cosmopolita, cel care a infiintat partide, cel care a creat societati si institutii – toate acestea il reprezinta pe Nicolae Iorga .

Pe Nicolae Iorga il puteai gasi mereu in linistea arhivelor si a bibliotecilor sau in tumultul confruntarilor parlamentare; in solemnitatea sedintelor academice, ale unor foruri de cultura universala inconjurat de stima unor personalitati de prima marime ale stiintei si culturii sau in vacarmul adunarilor politice; la masa de scris cufundat in marile sale lucrari stiintifice, sau la biroul ministerial preocupat de grijile unei tari sfasiate de criza mondiala economica.

Tinand cont de toate acestea, este greu de stabilit dimensiunea personalitatii sale, de aceea pentru noi, Nicolae Iorga este o personalitate unitara, pe care n-o putem intelege decat privind-o in integralitatea multipla a fiintei sale.

A considerat intotdeanuna ca la baza oricarei politici, trebuie sa stea dragostea neconditionata de popor, de clasele producatoare, de taranime.

Un exemplu de urmat pentru fiecare dintre noi, un caracter integru de care fiecare natie are nevoie pentru a cladi un viitor maret.

INTELEPCIUNEA

IOAN ALEXANDRU BASSARABESCU30. XII.1870 - 29. III.1952

“Nu pierdeti din vedere omnenia! Mai inainte de orice, siliti-va sa pretiuiti omenia.Fiti oamneni!”

Ioan Alexandru Bassarabescu - personalitate marcanta a lumii ploiestene si prahovene, scriitor, publicist, profesor, om de cultura si om politic a debutat in literature ca reprezentant al epicii umoristice si satirice intr-o peroada extrem de porolifica a fenomenului literar romanesc pe intreg ansamblul sau, cuprinsa in intervalul ultimului deceniu al secolului XIX, si inceputul secolului XX. Scriitura devinise o realitate extreme de moderna, cu dimensiuni si profunzimi necunoscute pana atunci in spatial romanesc, obligandu-l pe scriitor sa adopte o anumita conduita in forma exprimarii, si o etica a scriiturii, constituindu-se intr-o veritabila autoritate independenta, gravitationala in jurul actului de creatie.

Prin opera, Bassarabescu s-a identificat cu epoca sa, asemeni intregii pleiade de prozatori care incep sa se impuna in luptele literare declansate dupa 1900, cum este si cazul lui Agarbiceanu, Sadoveanu, Bratescu-Voinesti, Garleanu etc., reusind, prin stilistica scrisului sau, sa se individualizeze, devenind la un moment dat, si ramas- asa cum a fost receptat de N.Iorga dupa aparitia primului volum de Nuvele in 1903 – un punct referential de comparatie, antipodic lui Caragiale: “ I.A.Bassarabescu ale carei schite se cetesc asa de mult, nu e deloc un sentimental, dar nu e nici un analist al vietii de o seriozitate stiintifica, putand sa se compare – cu toata deosebirea talentelor – cu seriozitatea lui Caragiale”.

Intre umorul lui Bassarabescu exprimat intr-o maniera si de o delicatete unica in istoria literaturii romane, venit uneori ca o scuza pentru inadaptabilii la o societate care, prin definitie nu oferea conditiile optime civilizatoare si educative membrilor sai, si comicul ”

prostiei” nude, a prostilor si ignorantilor construiti prin determinare de Caragiale, este o diferenta radicala. Dorind sa ne arate cat este de adunca prostia omeneasca, dar nu si cat de absurda este aceasta prostie care, prin definitei nu poate fi comica, Caragiale, creeaza, cu o inimaginabila, intangibila seninatate, si cu o neconditionata obiectivitate, o lume de prosti.Umorul lui Bassarabescu, fata de toate aceste personaje incriminate de Caragiale, este cald si ingaduitor, oferind segmentului defavorizat de natura si de semenii din marele spectacol al conditiei umane, sansa reabilitarii si coabitarii.

Asa cu just sustine Tudor Vianu “ lumea pe care a bicuit-o pentru defectele ei Caragiale, se rascumpara in opera lui Bassarabescu.Caci nu exista viata omeneasca oricat de diforma, care sa nu destainuiasca privitorilor care stiu s-o intrebe, un adanc plin de duiosie si capabil de a fi iubit de noi”., deoarece adanca patrundere psihlogica a lui Bassarabescu, spiritual sau conciliant, “ au salvat fondul uman al unei societati biciuite cu o rara ascutime de Caragiale”.Pentru Bassarabescu, oricat de personala ar fi pozitia unui om, oricat de individuala, oricat de izolata sau de ancorata intr-un sistem, oricat de veleitar sau lipsit de vointa, acest tip de om”cehovian” traieste intr-un timp istoric si in societate.

Ca om de cultura, Bassarabescu a fost si un distins animator si sustinator al vietii culturale ploiestene.

A facut parte din Comitetul de fondare a Bibliotecii Judetene “N.Iorga” si a Muzeului de Arta din Ploiesti.

In 1931 elaboreaza o “Antologie a scriitorilor romani”, una din primele lucrari de acest gen, cu mult inainte de monumentala opera a lui Calinescu, lucrare deosebit de folositoare elevilor pentru examenele de capacitate si bacalaureat.

I.A.Bassarabescu s-a bucurat de prietenia multor confrati de generatie, gandurile unora dintre acestia au ramas inscrise si in autografe pe cartile ce au facut parte din biblioteca scriitorului si astazi se gasesc in patrimonial Muzeului de Istorie din Ploiest, fondul “ I.A.Bassarabescu”.

I.A.Bassarabescu a insemnat una din contributiile culturale ale Prahovei la cultura nationala.

TOLERANTA

MATEI BASARABDomnitor intre 1632 – 1654

„De cine ne vom teme daca tarile noastre vor pastra buna intelegere de pana acum?In

afara de Dumnezeu, de nimeni.” Matei Basarab

Matei Basarab – domnitor al Tarii Romanesti in prima jumatate a secolului al XVII-lea descinde din puternica familie a Craiovestilor.

In lunga sa domie de aproape 22 de ani, Tara Romaneasca a cunoscut importante progrse atat in viata economica, policica si militara , cat si in dezvoltarea culturii si artei.Cu armata sa puternica a reusit sa apere independenta si integritarea tarii sale impotriva Imperiului otoman. Despre M.Basarab, N.Iorga vorbeste in scrierile sale ca fiind” adevarat bun pastor si parinte” care a “ tinut tara in cea mai deplina liniste, cu judecata buna si cu dari cumpatate”; a fost un “domn-parinte” , a fost “ bunul ocrotitor al supusilor si tovarasilor de arme”.

Epoca lui Matei Basarab a fost una de inflorire culturala. A fost un adevarat “Mecena”, un protector al culturii, sprijinitor al ortodoxiei, militand pentru pastrarea nealterata a traditiei ortodoxe. Este consacrat ca cel mai mare ctitor ortodox al poporului roman, un adevarat patron al bisericii.

A ridicat din temelie peste 30 de biserici la care se adauga refacerea multor altora, atat in tara, unde l-a depasit cu mult chiar si pe Stefan cel Mare, cat si la Muntele Athos si la sud de Dunare, la Vidin si Sistov.

Matei Basarab a fost cel care si-a adus aportul major in inlocuirea limbii slavone cu cea romaneasca in viata oficiala, religioasa si civila. El a introdus prima legislatie scrisa “ Pravila Mica” (tiparita la Manastirea Govora, 1640) tradusa din limba slavona de catre Moxa, precum si “ Indreptarea legii” ( Tirgoviste ,1652).

Lunga domnie a lui Matei Basarab a fost o epoca de fervoare religioasa si dezvoltare culturala.

Evocand imprejurarile in care a fost ales si recunoscut ca domn al Tarii Romanesti ,Matei Basarab(1632), trebuie sa subliniem faptul ca recunoasterea sa de catre sultan reprezinta o mare biruinta

pentru tara, a carei autonomie si drept de a-si alege domnul erau recunoscute dupa cateva decenii de nesocotire a lor, prin numirea de catre sultan a dominilor direct de la Istambul. Inscaunarea lui Matei Masarab poate fi privita ca o revenire la domniile “pamantene”, dupa o perioada in care la tronul tarii s-au succedat domni grecizati ca Radu Mihnea, Alexandru Ilias sau Leon voda Tomsa.

Mentine pacea cu Turcia, incheie pact de alianta si prietenie cu Gheoghe Rakoczi I (1635) , precum si cu Sfantul Imperiu Romano-German, Polonia si Venetia.

Organizarea armatei a beneficiat de o atentie speciala din partea voevodului, efectivele ajungand la 40 000 de mii de ostasi.

De remarcat raman cele trei razboaie castigate impotriva domnului Moldovei, Vasile Lupu, care se incapatana sa revendice tronul lui Matei Basarab - confruntari la Focsani, 1637; Ojogeni ( pe Prahova), 1639; Finta (pe Ialomita), 1653.

Impacarea celor doi , pentru scurt timp(1644-1650), are ca efect zidirea cate unei manastiri de fiecare in tara celuilalt – Stela, in Tirgoviste – ctitoria lui Vasile Lupu si Soveja, in Putna, ridicata de Matei Basarab.

Tot Matei Basarab a fost initiatorul si comandantul general al Ligii antiotomane, constituita din Tarile Romane, Polonia si Rusia,care a esuat in cele din urma datorita lipsei de coordonare.

In opinia lui V.Montagna , “ Matei voda a sters suferintele trecutului, restabilind cele bune si asezand toate paturile sociale in drepturile lor pe care le-au avut in vechime.Prin carmuirea lui blanda si dreapta, si-a facut zid de aparare din alipirea si dragostea supusilor”.

CUMPATAREA

GEORGE EMIL PALADE 19.11.1912-8.102008

„Totdeauna trebuie sa va amintiti cat de mult depinde totul de calitatea muncii voastre”

George Emil Palade

George Emil Palade - Personalitate marcanta a invatamantului si stiintei,un exemplu de tenacitate si perseverenta

Asa cum spunea chiar marele savant “Niciodata nu stim suficient”

Înca din primii ani de studenţie, a fost atras de ştiinţele biomedicale, fiind îndrumat de Francis Rainer, profesor de anatomie şi Andre Boivin, profesor de biochimie. Ca rezultat, a început să lucreze în laboratorul de anatomie înca din timpul facultăţii. A urmat 6 ani de pregătire în spital, marea parte în medicina internă, dar teza pentru doctorat a făcut-o în anatomie microscopică, pe un subiect cam neobişnuit pentru un medic: nefronul delfinului. (teza s-a numit :Tubul urinifer al delfinului. Studiu de morfologie şi fiziologice comparativă). Era o încercare de a-i înţelege structura în termenii adaptării funcţionale a unui mamifer la viaţa acvatică. Vreme de doi ani, George Emil Palade a fost medic clinician la "Colentina", la secţia renumitului diagnostician de la acea vreme, Gh. Lupu.

În 1941, se căsătoreşte cu Irina N. Malaxa cu care are doi copii : Georgia Palade Van Dusen,filolog, şi Philip Palade, astăzi profesor de neurofiziologie la Glaveston, Texas, S.U.A. În 1943, devine prin concurs, conferenţiar universitar la Catedra de Anatomie ( ‘’Institutul de Anatomie’’) a Facultăţii de Medicină din Bucureşti, condusă de profesorul Fr. I. Rainer, după ce parcursese etapele de preparator ( încă din timpul studenţiei), asistent şi şef de lucrări. În 1946, încurajat de Grigore Popa, succesorul lui Rainer, G. E Palade pleacă în S.U.A. pentru a-şi continua studiile la Institutul Rockefeller pentru Cercetări Medicale din New York, devenit ulterior Universitatea Rockefeller. A lucrat pentru câteva luni în laboratorul de biologie al lui Robert Chambers la Universitatea din New York şi acolo îl întâlneşte pe Albert Claude, care venise să ţină un seminar despre lucrarea sa în microscopia electronică. În 1953, descrie structura ultrafină a mitocondrei şi reuşeşte să pună în evidenţă nişte particule, numite mai târziu ribozomi, la nivelul cărora se realizează biosinteza de proteine. În onoarea sa, ribozomii au fost numiţi pentru o vreme în epocă "corpusculii lui Palade". În 1961, profesor fiind, devine şeful Departamentului de Biologie Celulară al Intitutului Rockefeller din New York şi membru al Academiei Naţionale de Ştiinte (S.U.A.). În 1973 părăseşte Universitatea Rockefeller pentru a deveni profesor de biologie celulară la Universitatea Yale din New Haven, statul Connecticut, unde conduce Departamentul de Biologie Celulară.

La 10 noiembrie 1974, în ziua comemorării încetării din viaţă al lui Alfred Nobel (1833-1896), i se decernează lui George Emil Palade PREMIUL NOBEL PENTRU MEDICINA, împreună cu profesorii Albert Claude, de la Universitatea Liberă din Bruxelles, şi Christian De Duve, de la Universitatea Rockefeller din New York, pentru ‘’descoperirile lor privind organizarea structurală si funcţională a celulei’’. Astfel, el devine singurul român care câştigă premiul Nobel.. La aceea dată, G.E. Palade era membru honoris causa a cinci universităţi.

In 1975, academicianul Miron Niculescu îi înmâneaza însemnele de membru de onoare al Academiei Române.

La 25 martie 1999, la Universitatea California din San Diego, are loc un „Simpozion ştiinţific în onoarea lui G. E. Palade” , decan în problemele ştiinţifice ale Universităţii, simpozion la care participă oamenii de ştiinţă din toată lumea. Se ia hotărârea ca, în onoarea lui, Universitatea California să constituie ‘’ The George Emil Palade Fellowship Fund’’, burse ce vor fi acordate la trei dintre cei mai buni cercetători.

În 2007, preşedintele Traian Băsescu l-a decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Colan.

INOVATIA

TOMA CARAGIU 21.08.1925- 4.03.1977

„Nu uitati sa radeti, nu uitati sa fiti oameni!” Toma Caragiu

A fost odata, prin prelungirile dinspre nord ale Muntilor Pindului, in Macedonia greceasca, o familie de aromani. Din tulpina ei viguroasa a inmugurit o mladita hranita din aer de munte, din cantece de fluier si din poezia ce crestea de pretutindeni, ca iarba si ca pasarile cerului. Mladita a ajuns, intr-o jumatate de veac, un stejar falnic care avea sa-si traga seva din pamantul romanesc de la nord de Dunare, caci- intre timp – aici fusese transplantata. Iar stejarul maiestos avea sa dea razim,

inteles si tarie, romanilor de pretutindeni, dar mai ales teatrului, artei interpretative, iar numele sau e Toma Caragiu.

Purtat de soarta, o data cu familia sa, din Hrupesti inspre Romania in 1944 se vor stabili la Ploiesti, oras pe care il va iubi toata viata, asa cum marturiseste fostul sau coleg Constantin Popescu:” Nici nu se putea ca actorul ce avea sa dea o savoare noua textelor caragialesti sa nu fie legat de Ploiestul lui “nenea Iancu”.

Curios! Toma Caragiu era mai atasat de Ploiesti decat noi, cei care vazusem lumina zilei acolo. Il lega, ca om, atmosfera insufletita, cordiala a orasului cu bulevardul stajuit de castani(…);ca artist, oamenii atat de calzi, de entuziasti, pe care avea sa-i indrageasca intreaga viata. Era orasul in care se nascuse, parca, pentru a doua oara, orasul in care primise lumina cartii si simtise luand aripi irezistibila chemare catre teatru. Orasul unde putuse sa-si reverse din adancul finite intreaga comoara de trairi sufletesti care se cereau consumate pe scena.”

Toma Caragiu a avut o existenta plina, tumultuoasa, de actor total, cucerindu-i pe contemporanii sai prin firea deschisa, prietenoasa, generoasa, prin energia si modestia sa, prin dispretul pentru sabloane si, mai ales, prin uriasul sau talent, prin pofta de viata si prin neastamparul sau creator.

“ Nu semana in dictie, frezare, mers, privire,poza scenica, atitudine plastica, ascultare si tacere, cu nimeni(…)Era la fel de seducator si pentru spectatorul rafinat, ca si pentru omul venit pentru prima data la teatru” spunea dramaturgul Aurel Baranga.

Nu l-a chemat doar “Toma”, caci a primit in timp numele zecilor de personaje interpretate cu har, cu virtuozitate.

A fost un actor desavarsit, care umplea scena indiferent de apariţie. Om integru, se bucura de o nemărginită admiraţie şi iubire, având nenumăraţi prieteni. Se dăruia cu totul artei. Prezent, mereu prezent, timp de peste trei decenii, în viaţa artistică, el singur este un capitol în istoria teatrului românesc, în istoria cinematografiei române, în istoria creaţiei de televiziune.

Temperament exploziv şi, în acelaşi timp, un artist gânditor, capabil să-şi asume în modul cel mai personal, indiferent care rol din repertoriul lumii, Caragiu n-a copiat niciodată pe nimeni. Toate personajele sale au fost profund originale.

A practicat, în egală măsură, toate genurile, comedie, dramă, tragedie, vodevil, revistă. Pentru fiecare rol a găsit - uimitor - cheia, şi a reuşit să ajungă în inima fiecărui spectator.

Avea nenumărate măşti, câte una pentru fiecare personaj, de dramă sau de comedie, de la roluri din Shakespeare, până la glumele spuse cu inepuizabilul haz al spectacolelor de varietăţi, fie la rolurile interpretate în zecile de producţii cinematografice.

Urmarit cu interes,admirat si iubit de spectatori, de la omul simplu pana la intelectualul subtire, Toma Caragiu a devenit, cu timpul o legenda, socotit fara vreo retinere – un actor de geniu.

UMORUL

Imnul scolii “Nicolae Iorga”muzica si versurile prof.Vladescu Maria

Visele ce tu le ai in viataDoar aici poti sa le faurestiSi daca vrei sa stai mereu in fataIn scoala noastra tu sa te opresti.

R. Scoala“Iorga” e-un templu de cultura Scoala“Iorga”, noi suntem pe masura Scoala“Iorga”, aici noi invatam Scoala“Iorga” si-n suflet te pastram!

Toate tainele invataturiiTot aici tu le vei descifraSi vei pleca bogat pe calea vietiiIar Scoala “ IORGA” n-ai s-o poti uita.

R. Scoala“Iorga” e-un templu de cultura Scoala“Iorga”, noi suntem pe masura Scoala“Iorga”, aici noi invatam Scoala“Iorga” si-n suflet te pastram!

La realizarea acestui material si-au adus contributia cadre didactice si elevi ai Scolii “Nicolae Iorga”;

- prof.Dimonu Daniela;- prof.Gavril Simona;- prof.Baciu Eugenia;

- prof.Vladescu Maria- bibl.Necula Veronica;- eleva Visan Adelina,cls.a VI-a B.