Buletinul Clubului Român din

ChattanoogaNumărul 72 (șaptezeci și doi) Octombrie 2017 Flag American Flag Patriotism

____________Tema lunii:

Emigrație, imigrație, emigranți, imigranți,

migrație, invazie

1

Definiția termenilor

Etimologie: originea cuvintelor din familia emigrație-imigrație este verbul latin migro, migrare, avi, atum: a se deplasa.Emigrare este rezultatul combinării cuvintelor ex (din) și migrare (plecarea/deplasarea dintr-o țară, dintr-un teritoriu), în timp ce imigrare vine din combinația in + migrare (deplasarea într-o altă țară, teritoriu).

Sinonime românești pentru emigrare: expatriere, desțărare, înstrăinare, pribegie, exod, bejenie. În perioada comunistă s-au folosit sinonimele de exil și "fuga" din țară.

Emigrația internă: Termenul a fost creat de Frank Thiess, care a vorbit în numele scriitorilor germani din Germania nazistă, captivi în propria lor țară și în situația de a nu putea protesta. Ideea a fost a neparticipării și neacceptării ideologiei naziste. Thiess a folosit pentru prima dată termenul de emigrație internă, când i-a dat un răspuns lui Thomas Mann. Acesta, aflat în Statele Unite, s-a adresat - prin intermediul postului de radio BBC - celor din Germania, ridicând problema vinii și responsabilității națiunii germane la crimele de război și la cele rasiale.Ulterior, în țările europene comuniste, o parte a intelectualității, lumii artistice și a celor care se opuneau comunismului, a practicat "emigrația internă" ca singura formă de protest social posibil. O variantă a emigrației interne din lumea comunismului european a fost rezistența prin cultură (Gabriel Liiceanu): în condițiile în care acțiunile de protest în spațiul public nu erau posibile, oamenii de bine au limitat la minimum participarea lor la viața socială și s-au dedicat culturii, scrierilor pentru sertar și îmbogățirii spirituale.Migrațiile interne: schimbări în distribuția populației dintr-o țară pot fi legate de migrațiile sezoniere (ca cele pentru munci agricole, sau cele pentru turism), schimbările de domiciliu (urbanizarea - migrația populației rurale în orașe, sau suburbanizarea- migrația populației orășenești în cartierele rezidențiale suburbane), migrarea unui mare număr de oameni spre regiunile unde apar noi oportunități de câștig ("goana după aur" din California - 1848 - și Klondike - 1896, deschiderea noilor exploatări de petrol și gaze prin fracking din Dakota de Nord și de Sud - 2000, migrația muncitorilor agricoli sezonieri în anii '30-'40, migrația populației de culoare, după eliberarea din sclavie -1865, către statele industriale din nord)

2

Migrațiunile umane de masă sunt deplasări ale unor largi populații dintr-o zonă geografică în alta, provocate de cauze diverse, cu intenția stabilirii în regiuni noi, mai atractive.În fiecare an, 200 de milioane de oameni (3% din populația globului) se deplasează din locurile de origine pentru a căuta loc în alte țări.

Migrările pot fi individuale, de familie, de grup sau în masă.

Mișcările nomadice nu sunt migrațiuni, ci deplasări permanente ale unor grupuri/populații care nu se stabilesc permanent niciodată.

Invaziile sunt migrații ale unor mase de oameni/populații într-un teritoriu străin, care au un caracter agresiv și sunt făcute cu intenția de a pune stăpânire pe zona ocupată și de a domina populația locală. Exemple sunt invaziile barbare din Europa medievală, dar și popularea Americii de nord de către europeni, în secolele XVI-XIX.

Cele mai mari migrații din istoria omenirii: 3 milioane de ani - 1 milion de ani î.e.n hominide din Africa

migrează în Africa și Eurasia; 1 milion de ani - 100.000 î.e.n Homo erectus evoluează în

Homo Sapiens; popularea Asiei și Europei. 100.000 - 10.000 de ani î.e.n: Homo Sapiens modern stabilește

primele așezări în Australia, Americi și insulele din Pacific; 10.000 - 3.000 de ani î.e.n revoluția agricolă, explorarea de

către oamenii primitivi a zonelor propice pentru cultura plantelor și creșterea animalelor domesticite;

valurile de migrație ale popoarelor nordice și asiatice în Europa: între anii 300-700 e.n: populații germanice (Vizigoții, Ostrogoții, Francii, Burgunzii, Anglo-Saxoni, Danezii -Jutes, Vandalii, Vikingii, Frisienii, Lombarzii), slave (Bulgarii, Slavii, Slavii de sud) și din diferite zone ale Asiei ( Cumanii, Pecenegii, Turcii, Ungurii, Maghiarii, Avarii, Hunii, Maurii, Mongolii);

Între secolele XV și XIX, 60 de milioane de europeni au migrat în țările "nou descoperite": Americile, Australia, Africa de Sud, Noua Zeelandă și altele;

3

Imigrația în Statele Unite a populațiilor din Europa, China, India, Orientul Mijlociu, America Centrală și de Sud 1600 - prezent;

Imigrația celor scăpați din statele comuniste europene către țările vestice 1945- 1990;

Imigrația populației din Orientul Mijlociu și Africa în Europa de Vest și Centrală 1950 - prezent (Migrația Sud - Nord).

Prognoza pentru viitorul apropiat este că migrația Sud-Nord va continua, din mai multe motive: creșterea populației din lumea a treia, creșterea nevoii de mână de lucru în țările europene afectate de criza demografică, războaiele și accentuarea crizei de hrană și apă în mari regiuni din Africa și Asia.

Principalele cauze ale migrațiilor: Migrația voluntară este în principal cauzată de căutarea unor condiții de viață mai bune. Cea involuntară, sau forțată, are ca principale cauze războaiele, campaniile de genocid, persecuția politică, rasială și religioasă și catastrofele naturale.

În epoca contemporană, cele 10 state care reprezintă ținta preferențială a emigranților sunt: SUA, Rusia, Germania, Arabia Saudită, Canada, Marea Britanie, Franța, Australia și India.

Primele 11 state din care pleacă cei mai mulți imigranți sunt: Mexic, Spania, Rusia, China, Ucraina, Bangladesh, Pakistan, Marea Britanie, Filipinele, Siria și Turcia.

Everett Lee a dezvoltat în anul 1966 o teorie a migrației explicată prin existența factorilor pe care i-a împărțit în două categorii:Forțele care împing oamenii la emigrare: șomajul, condiții de viață proaste, deșertificarea regiunilor, foametea, secetele, sclavia și munca forțată, dezastrele, amenințarea cu moartea, poluarea, discriminarea, segregarea, toxicele, imposibilitatea de a se căsători, războiul.

Forțele care atrag imigranții: condițiile de viață, serviciile, libertatea politică și religioasă, educația, clima atractivă, securitatea, legăturile de familie, industria, șansa de a se căsători, asistența medicală bună.

Volumul migrației umane în secolul XXI:

4

În anul 2010 au fost 215,8 milioane de migranți în lume, adică 3,2% din întreaga populație a globului (International Organization of Migration);

În 2013, numărul de migranți a crescut cu 33%; În 2015 s-au înregistrat 244 de milioane de migranți. 7-8% dintre migranți sunt refugiați. Toți refugiații sunt

migranți, dar nu toți migranții sunt refugiați.

Imigrația ca fenomen demografic favorabil:În majoritatea țărilor europene se înregistrează un deficit demografic continuu. Imigrația poate atenua acest deficit, prin adăugarea noilor veniți și prin creșterea natalității. Majoritatea imigranților care ajung în țările vestice sunt tineri și aparțin unor culturi în care familiile au tradiția de a avea mulți copii. Situația din țările europene:

numărul deceselor depășește pe cel al nașterilor; scade numărul de copii născuți raportat la familie și la numărul

de femei în perioada fertilă; în unele țări, ca România, emigrația atinge cifre mari (peste 3,4

milioane de români trăiesc în străinătate); succesul în politica de stimulare a imigrației, adoptată în

ultimele decenii de țările vesteuropene, în frunte cu Germania, depinde de integrarea reală a migranților din lumea treia. Până în prezent, această integrare nu s-a produs decât la o scală redusă și mulți imigranți se izolează de națiunea gazdă preferând să trăiască în cartiere unde sunt majoritari, nerenunțând la limba națională și nefăcând eforturi clare de a intra în rândul celor care lucrează.

Istoria imigrației în USAPopulația din America de Nord (exceptând populația nativă) a fost de 350 de oameni în anul 1610. De atunci, a crescut continuu, atât în intregul continent, cât și în Statele Unite.La câștigarea independenței, în anul 1776, cele treisprezece noi state aveau o populație estimată la 2,5 milioane. În anul 1800 a crescut la 5,3 milioane, în 1900 la 76,1 milioane, în 1940 la 132,1 milioane, în 1950 la 152,3 milioane, în 1960 la 186,5, în 1970 la 205,5, în 1980 la 227,2, în 1990 la 249,6 și în

5

anul 2000 la 282,16. La recensământul din 2017 populația americană (exceptând imigranții ilegali) a fost de 325,6 milioane.

Primele comunități europene care au supraviețuit și s-au dezvoltat au fost cele din Noua Anglie (începând cu 1620), majoritatea formate de protestanți Puritani sau Pelerini.Olandezii au ocupat valea râului Hudson, cu începere din 1626 și teritoriul a ce este astăzi statul New York, numit la început Noua Olandă. Orașul plecat de la insula Manhattan s-a numit Noul Amsterdam, până când englezii au ocupat zona, în anul 1664 și i-au schimbat numele în New York.Granițele celorlalte colonii engleze din NE Americii de Nord s-au definitivat în perioada 1717-1775.

Frontiera a fost numele dat regiunii situate la vest de primele colonii engleze și pătrunderea imigranților europeni în acele regiuni a dus la formarea noilor state de mid-west: Indiana, Ohio, Michigan, Illinois, etc. Majoritatea imigranților care au dat naștere acestor state au fost englezi, scoțieni, germani și scandinavi.

Imigranții spanioli au ocupat Floroda, Mexicul, ceeace este azi Texas, New Mexico, California, Nevada și Arizona, pe care le-au cedat Statelor Unite abia în secolul XIX.

Francezii au ocupat în secolul XVII o mare parte a Canadei, teritorii din statele americane de nord (Iowa, Michigan), o mare parte a zonelor de pe cursul fluviului Mississippi și teritoriile de pe țărmul de nord al Golfului Mexic. Prin istorica achiziționare a Louisianei (aproximativ o treime din teritoriul US de azi) încheiată în 1804, toate teritoriile franceze au intrat în posesia Statelor Unite.

Între anii 1790 și 1830, volumul imigrației în USA a fost relativ stabil și nu foarte mare, dar a crescut rapid, dublându-se și triplându-se în anii 1840-1850. Populația totală din anul 1850 a fost de 23 de milioane, dintre care 1,7 milioane erau veniți în acel an. În această perioadă, pe lângă europeni, emigrează în US mexicani, oameni din America de Sud, din Australia și China. Mulți dintre aceștia au ajuns să lucreze în mine și la căile ferate.

După 1880, urmează valul de imigranți din Europa de Sud (Italia, Sicilia, Grecia) și de Est (ruși și alte naționalități din Imperiul Rus, polonezi, unguri,

6

evrei). Intre anii 1880-1920, imigrația italienilor atinge vârful cu peste 5,5 milioane.

Foametea din Irlanda a dus la o masivă emigrație cu direcția USA. Intre anii 1845-1852, Irlanda a pierdut 25% din populație, fie prin mortalitate, fie prin emigrație.Italienii și Irlandezii, care au sosit în număr mare la sfârșitul secolului XIX, au crescut numărul catolicilor și - împreună cu evreii - au schimbat marea majoritate de care se bucuraseră, până atunci, protestanții.

După primul război mondial, Statele Unite introduc restricții la imigrările legale și cotele anuale pentru fiecare națiune, iar după cel de al doilea război mondial crește numărul de imigranți din Asia îndepărtată (China, Japonia, Filipine, India) și din Caraibe.

Fenomenul imigrației ilegale începe în decada a șasea a secolului trecut și crește constant pentru a atinge media de 1.200 de intrări ilegale peste graniță pe zi (mai ales prin granița de sud). Noii veniți provin în special din țările apropiate din America Centrală, Mexic și America de Sud, dar sunt și imigranți din țări îndepărtate, cărora ghizi profesioniști le facilitează trecerea. Ilegali din Orientul Mijlociu și China pătrund prin transportul ilegal cu vase comerciale.În anul 2016, numărul celor care trăiesc în Statele Unite fără să aibă documente legale a fost estimat la 13 milioane. Prezența lor și problemele generate de ei alimentează dezbaterea despre reforma sistemului de imigrare al USA, dezbatere care nu a dus - până în prezent - la un consens.

Emigrația românească: REPORTAJ de Grigore Cartianu: România de peste granițe. Milioanele de oameni care ne lipsesc Ziarul România Liberă 14 februarie 2017

Îi spunem generic diaspora. E răspândită în aproape 200 de țări și cuprinde multe milioane de oameni.

7

Câte milioane? Imposibil de dat un răspuns exact. Numărul lor depinde de multe variabile.

Limitele diasporei române sunt: minimum 5 milioane, maximum 12 milioane. „Minimum“ înseamnă românii care s-au stabilit oficial în afara granițelor României, unde lucrează, fac credite, au conturi bancare, plătesc taxe și votează. Și – condiție suplimentară – dețin cetățenia română.

Ca să ajungem la „maximum“, îi adăugăm pe românii care au renunțat la cetățenia română – în țările care nu permit dubla sau multipla cetățenie –, pe cei născuți în străinătate din părinți români – căpătând cetățenia statului-gazdă – și pe cei care și-au păstrat rezidența română chiar dacă stau mai mult în afara granițelor.

O cifră onestă: 8 milioaneImposibilitatea de a stabili cu precizie numărul românilor din diaspora este dată și de dinamica fluxurilor migraționiste. Sunt sute de mii de oameni care se mută de colo-colo, în funcție de oportunitățile de pe piața muncii.Mulți compatrioți stau parțial în România, parțial în diaspora – muncitorii sezonieri, de exemplu. Una peste alta, o analiză serioasă poate fi așezată pe un reper rezonabil: 8 milioane de români „diasporeni“.

E tot mai greu să-i consideri români pe cei aflați la a treia sau a patra generație de români-americani, de exemplu. Pe mulți dintre aceștia nu-i mai cheamă Ion, Maria, Gheorghe sau Elena, ci Timothy, Samantha, John sau Hellen. Unii nici nu mai vorbesc românește. De aceea, e greu să vorbim despre 12 milioane de români în diaspora. Dar 8 milioane sunt sigur!

O jumătate de milion de basarabeni au redevenit româniTermenul de „diaspora“ nu este acceptat de românii din țările învecinate: Republica Moldova, Ucraina, Ungaria, Serbia, Bulgaria. Aceștia se consideră români-români, fie că locuiesc la Gyula sau pe Valea Timocului.

Un caz special este cel al românilor din Basarabia, nordul Bucovinei, ținutul Herța și Cadrilater. Aceștia au un argument imbatabil: ei nu au părăsit România, ci au rămas pe loc, dar s-au trezit în alte țări! Regiunile lor au fost rupte de România în 1940, în urma odiosului pact Ribbentrop-Molotov. Beneficiarele momentului au fost URSS și Bulgaria.

8

O jumătate de secol mai târziu, după destrămarea Uniunii Sovietice, teritoriile ocupate de aceasta au fost repartizate Republicii Moldova (Basarabia), respectiv Ucrainei (nordul Bucovinei și ținutul Herța), devenite țări independente.Scăpați din chingile fostului imperiu bolșevic, românii din fosta URSS au căpătat o nouă perspectivă: redobândirea cetățeniei române. Reticent la început, statul român a devenit apoi mult mai activ în această direcție. Buna cooperare cu autoritățile de la Chișinău, ani de-a rândul, a dus la un fenomen de masă.Astfel, în primii 13 ani (1991-2014) fuseseră soluționate 445.000 de dosare, cu o accelerare în ultimii ani. Cifrele au fost confirmate de Autoritatea Națională pentru Cetățenie (ANC), de la Chișinău.În perioada 1991-2012 au fost soluționate, cu decizie definitivă, 323.049 de dosare. Covârșitoarea lor majoritate au fost rezolvate pozitiv (au fost puține respingeri), astfel încât aproape toate au dus la redobândirea cetățeniei române.În anul 2012 au fost soluționate cele mai multe dosare: 73.861. A urmat o ușoară scădere a ritmului: 60.387 de dosare soluționate în 2013, respectiv 61.509 în 2014.Atenție, însă: numărul cetățenilor români proveniți din fostele teritorii românești este mai mare decât cel oficial, întrucât nu se realizează statistici separate pentru copiii minori, aceștia fiind incluși în dosarele părinților.

Italia romena, España rumanaCele mai mari comunități ale diasporei române sunt cele din două țări latine: Italia și Spania. Oficial, aici trăiesc puțin peste două milioane de români (Italia - 1.290.000, Spania - 798.000). În realitate, în cele două peninsule s-au stabilit, definitiv sau temporar, aproape 3 milioane de români. Nu toți au, însă, documente de ședere complete.Marile comunități românești din Italia și Spania sunt de dată destul de recentă. Migrația postcomunistă a fost mai greoaie în primii 17 ani, dar s-a accelerat începând din 2007, când România a devenit membră a Uniunii Europene, iar granițele, practic, au dispărut.În Italia, cei mai mulți români sunt în zona marilor orașe, unde se găsește mai ușor de muncă: Roma, Torino, Milano, Verona, Padova, Bologna, Florența etc.În Spania, cea mai mare densitate românească se află în zona capitalei Madrid, cu salba sa de orășele în care se vorbește românește: Torrejon de Ardoz, Coslada, Arganda del Rey, Azuqueca de Henares etc. Importante comunități românești sunt la Castellon, Valencia, Barcelona, Zaragoza etc.

9

Pe continentul european, prezențe românești masive mai sunt în Germania, Marea Britanie, Irlanda, Franța, Belgia și Austria.

Diaspora americană: patru valuri de migrațieUn rol central în „România de peste granițe“ îl are diaspora americană. Români există în toate țările de pe continentul american, dar cu adevărat importante sunt comunitățile din SUA și Canada.Oficial, acestea totalizează 895.000 de români (650.000 în SUA, 245.000 în Canada). Neoficial, doar în Statele Unite trăiesc aproape un milion de români, iar în Canada peste 400.000.Diaspora româno-americană s-a format prin suprapunerea a patru plăci tectonice, constituite în tot atâtea valuri de migrație.1. A doua jumătate a secolului al XIX-lea: zeci de mii de români, mai ales din teritoriile aflate sub administrație austro-ungară (Transilvania, Banat, Bucovina). Unii au lucrat câțiva ani și s-au întors „cu bilet de vapor și cu bani pentru câteva hectare de pământ“, alții și-au prelungit șederea ori s-au hotărât să rămână definitiv. Aceștia s-au așezat în special în orașele industriale din zona Marilor lacuri (Detroit, Cleveland, Chicago).Românii din Regat (de la sud și de la est de Carpați), printre care mulți evrei, s-au așezat mai ales pe Coasta de Est (New York, Boston, Philadelphia). Acest val s-a prelungit până la izbucnirea Primului Război Mondial, ajungând la 150.000 de migranți.

2. După cel de-al Doilea Război Mondial: emigrația a avut o componentă ideologică, anticomunistă. America a fost o destinație favorită pentru românii care fugeau de prigoana bolșevică. Aceștia s-au așezat mai ales în New York, California și Florida.

3. Ultimul deceniu al comunismului (1980-1989): pentru a încasa valută și pentru a scăpa de voci incomode, regimul Ceaușescu a aprobat plecarea a mii de români. Și aceasta e considerată o emigrație politică.

4. După 1989: emigrația economică. Înainte ca Europa Occidentală să-și fi deschis porțile pentru cetățenii români, atracția numărul unu o reprezenta tot America. Bursele pentru studenți și programul „Loteria Vizelor“ au creat o emigrație de dată recentă.

La recensământul din anul 2000, peste 340.000 de americani cu vârste de peste 5 ani (0,11% din totalul populației) s-au declarat vorbitori de limba română, care a devenit astfel a 21-a limbă vorbită în Statele Unite.

10

Statele americane cu zece cele mai mari comunități românești sunt: New York (162.000), California (128.500), Florida (122.000), Michigan (120.000), Pennsylvania (115.000), Illinois (110.000), Delaware (85.000), Ohio (84.000), Georgia (48.000) etc.

Imigrația românească în date: Migrația interesează România în ultimii ani (în după anul 2005)

la o scară mult mai mare decât în perioadele anterioare. Emigrația domină cu mult imigrația.

Peste 3,4 milioane de români au migrat în alte țări după anul 2000.

În anul 1990, 62% din cetățenii români care emigrau erau etnici germani, 24,6% erau maghiari și 11,4% romăni;

11

În prezent 99,1% din cetățenii români care emigrează sunt români;

Între anii 1980-2000 principala destinație a emigrației românești era Germania. După anul 2000 emigranții români se îndreaptă cu precădere spre țările UE, Canada și USA.

Începând cu anul 2008, imigranții care vin i1n România se cifrează la 0,3 %0;

În perioada 1991-2010, majoritatea imigranților veniți în România s-au stabilit în București, Constanța, Cluj, Brașov și județele Ilfov, Dobrogea și Suceava.

Imigrația ilegală în România este în creștere; În anul 2015, pentru relocarea a 165.000 de refugiați, Uniunea

Europeană a cerut României să preia 4.180 din ei; În anul 2017, România a aprobat dreptul de ședere (refugiați,

imigranți, antreprenori, migranți economici) la 165.000 de indivizi;

Emigrația românească motivată de găsirea de lucru în străinătate întregistrează o scădere legată de: creșterea aversiunii populației locale pentru lucrătorii străini, măsuri mai ferme de protejare a granițelor din țările UE, Brexit, înrăutățirea climatului economic în țările dezvoltate; noi restricții pe piața muncii în țările UE.

Principalele țări în care muncesc românii sunt Italia, Spania, Israel, Germania și Marea Britanie;

România contribuie substanțial la creșterea migrație internaționale "de elită", cu oameni de înaltă calificare: medici, specialiști IT, economiști, universitari, etc.

Din cauza emigrării masive a medicilor și personalului medical, sistemul de sănătate al României trece printr-o crizp, care amenință să se amplifice; Este de crezut că numărul medicilor străini care imigrează în România va crește, cu proveniență în Moldova, Bulgaria, India, Siria, Afganistan, China.

În țările europene dezvoltate, creșterea demografică recentă se datorează în primul rând imigrației, nu sporului natural.

12

La faţa locului

Ceilalţi români. Diaspora - de Mihai

BUZEA

Diaspora. Ce subiect! Din punctul meu de vedere, cel mai gras subiect din ultimul sfert de secol al istoriei românilor; sigur, au fost

multe lucruri de două sute de ani încoace, de cînd sîntem și noi un

fel de ceva, doar că celelalte au

Silicon Valley

fost într-un trecut pe care-l știm din cărți: revoluții, războaie, uniri, invazii, fel și fel.

Dezțărarea, însă, e unică din două motive clare, și anume că e un first (la asemenea dimensiune) și c-o vedem cu ochii noștri, n-o aflăm din nici o carte. Pentru mine, ca și pentru cei de-un leat (să zicem, născuți între 1968 și 1977), ar mai fi și motivul personal: „Ce-ar fi fost dacă…?“, adică dacă îmi luam inima-n dinți și plecam de tot, atunci la-nceput, cînd rutina vieții nu mă înhățase definitiv. Evident, nu pot să știu ce-ar fi fost dacă, așa cum nu știe nimeni, dar pot să văd cum s-au așezat viețile colegilor de generație. N-o fi cel mai bun răspuns, dar e singurul care-mi trece prin cap.

La începutul lui iulie m-am întors din California, din sînul coloniei de români de-acolo, și pot aduce mărturie curată, de tip evanghelic („Am văzut cu ochii mei“); sper să nu lungesc coada vulpii, am să mă controlez cît pot.

13

Mai întîi de toate, date tehnice: „colonie“ e mult spus, e vorba de un grup de vecini, prieteni și colegi de muncă („gașca noastră“), ținută la un loc mai mult de plăcere decît de nevoie, dar, oricum, o celulă socială suficient de ilustrativă pentru ce vreau să spun.

Gașca locuiește în Silicon Valley, dar ei nu-și numesc „patria“ așa, ci Bay Area (e vorba de conurbația din jurul marelui golf San Francisco), cu toate că mai toți, într-adevăr, lucrează în IT (cercetare, mai exact). Fără mașină, eu n-am putut să mă mișc de colo-colo decît cu TGV-ul local (Caltrain), care parcurge, de la nord la sud, stații după stații: San Francisco, San Bruno (unde-i sediul YouTube), San Mateo (SIE – Sony Interactive Entertainment), Redwood City (Oracle), Menlo Park (Facebook), Palo Alto (HP), Mountain View (Google), Sunnyvale (LinkedIn), Santa Clara (Intel), Cupertino (Apple), iar pe de-alături, în San Jose, sălășluiesc Cisco Systems, Adobe, eBay și încă cîteva mii (nu este o exagerare) de firme din domeniu, de la start-up-uri la giganți consacrați, dintre care cei mai mulți îmi sînt absolut necunoscuți, ca să fiu cinstit. Românii noștri nu se tem că nu găsesc de muncă, în condițiile astea, și-și cam permit două vacanțe pe an: una în Europa (o săptămînă-n România, la rude, plus alte 10-12 zile în Europa proper), și una la Pacific (Mexic, Hawaii sau Tahiti; bine, mai e cîte-un excentric care se duce-n Alaska să se dea cu caiacul, dar numai o dată la doi-trei ani, cînd îl lasă nevasta). Acasă la ei, în Bay Area, locuiesc în case de lemn, cu cinci-șase camere, fără etaj, doar cu grădină și peluză. Nu toate au piscine. În ceea ce-i privește pe ei personal, ca oameni, sînt perfect integrați în peisaj, accentul nu e o problemă, iar culoarea pielii îi ajută de minune (Spre deosebire de chinezi, indieni și israelieni, românii „se topesc“ mult mai repede în melting pot-ul californian. Sigur că argumentele coloristice îs inelegante și cam primitive, dar sînt încă funcționale, din păcate.) Cînd m-au luat și pe mine la fotbal, am constatat că vorbeam cel mai ininteligibil din toată echipa, în afară de Nicholas, un irlandez din Belfast, care-a trebuit să se exprime dînd din mîini, că altfel nu primea nici o pasă; închei paranteza cu observația că cel mai bun jucător a fost Nared, indianul, rușinea neamului său jucător de cricket. De-aia zic că doamna Merkel n-are dreptate: la oameni bine plătiți, multiculturalismul funcționează de minune!

Am tot stat și m-am întrebat: care-a fost punctul de inflexiune? Cînd, în ce moment, viețile lor au luat-o pe un drum, iar viața mea pe altul? Sau, vorba lui Toma Caragiu: „Unde-am greșit?“ (în filmul Operațiunea

14

Monstrul). Îndrăznesc un răspuns care-o să mă ducă la niște concluzii ciudățele, dar aveți, rogu-vă, puțintică răbdare.

În primul rînd, nu cred c-am greșit. Locul lor e acolo, iar locul meu e aici. Iluzia că prezentul ar fi putut arăta altfel e doar o iluzie: eu m-aș fi întors, iar ei ar fi plecat oricum; anno domini 2017 ar fi arătat la fel, și pentru mine, și pentru ei.

În al doilea rînd, cred că „momentul“ a fost mineriada a treia, cea din 14-15 iunie 1990. Atunci s-a petrecut ceva fundamental, ceva care mă face să spun că mineriadele au fost cel mai mare noroc istoric al generației mele, luată ca întreg (și cel mai mare ghinion posibil pentru victime, desigur!). Mineriada a treia i-a dumirit pe părinți: România nu vrea mai-binele pentru copiii ei, nu le vrea nici măcar binele, ci vrea să-i omoare. A fost sfîrșitul marelui vis început de Dej în 1964 și continuat ulterior: statul-șansă. Pentru generația părinților noștri, a funcționat, măcar parțial. Presupunerea lor implicită era că va funcționa și pentru noi, de aceea s-au străduit să ne educe în acel „iluminism comunist“ de care vorbea Florin Poenaru* și care multora le-a reușit: copiii vorbeau limbi străine (franceza, engleza, germana), practicau sporturi specifice (tenis, înot, schi), aveau solide cunoștințe muzicale, matematice și de cultură generală. Cu alte cuvinte, erau numa’ buni să ducă țara mai departe. Erau „bine potriviți“, cum s-ar zice la țară, dar se aflau atît în locul nepotrivit, cît mai ales la timpul nepotrivit: comuniștii, de bine, de rău, tot le-ar fi dat ceva de făcut, dar postcomuniștii nu-i voiau nici măcar șomeri, îi voiau direct morți. Mineriada le-a deschis ochii părinților, iar părinții au făcut ce era mai bine pentru copii: i-au trimis de-acasă. Unii erau prosperi (membri de partid, tovarăși cu funcții de răspundere etc.), dar cei mai mulți, nu, iar eforturile financiare pentru completarea burselor au fost teribile – sînt povești fără număr pe tema asta, fiecare are cîte una, nu e cazul să le înșir aici. În cele din urmă, au meritat, desigur, cel puțin pentru copii, că punctul de vedere al părinților este mult mai trist: bătrînețe fără nepoți, conștiința că toată viața lor a fost minciună. Nu o minciună, ci doar minciună. E o mare diferență.

N-am scăpat nici eu de criza de tîmpenie proprie celor care vin din țară, așa c am întrebat dacă nu s-au gîndit să se întoarcă, să se repatrieze. Răspunsul a fost tranșant: „Nu e nimic de muncă în România pentru noi“. Pare aroganță, dar nu e: într-adevăr, ce ar putea face aici un cercetător din Silicon Valley? În general, ce poate face un supracalificat? Cine să-i plătească un salariu comparabil (nu zic mai mare, ca să compenseze diferența de condiții, de

15

infrastructură etc.)? România în 2017 e un loc potrivit pentru mine, nu pentru ei!

În al treilea rînd, percepția despre „realizare“… e doar o percepție. Vorbind cu gazdele mele am scăpat, fără să vreau, o doză românească de invidie (cred că am rostit și vorba „noroc“; sper să nu fi fost moromețianul „pleașcă“, dar, dacă a fost, nu e vina mea, este vina berii!), iar ele m-au corectat. Mi-au spus că nu, nicidecum, nu au fost nici la timpul potrivit, nici la locul potrivit, și mi l-au dat de pildă pe unul Cocoșel, programator cu mult mai slăbuț decît ei, care n-a fost în stare să ia nici un interviu de angajare cînd a venit în Bay Area, așa c-a ajuns, în disperare de cauză, să lucreze pentru un start-up care nu l-a putut plăti cu bani, că n avea, ci cu acțiuni („cu stocuri“, cum sună cuvîntul în limba locului, de mi-a stat mintea-n loc încercînd să mă prind ce-s alea…), iar bietul Cocoșel a trebuit să trăiască spartan, din banii trimiși de ai lui de-acasă. Acum nu mai lucrează, e rentier. Start-up-ul se numea Google.

* „Provenind dintr-o familie pentru care acumularea de capital era limitată la veniturile din salariul de la stat, am fost format cu ideologia – şi presiunea – acumulării culturale […]. A fost cea mai proastă dintre lumile posibile deoarece ceea ce se înţelegea prin acumulare culturală […] era un fel de program iluminist comunist (literatură, pian, limbi străine, filozofie şi istorie) care în contextul tranziţiei […] era complet irelevant“ (http://www.criticatac.ro/29580/o-teorie-si-o-practica-a-lipsei-de-speranta-vasile-ernu-in-discutie-cu-florin-poenaru/)

 Mihai Buzea este jurnalist la Cațavencii.

Români în străinătate (Liste incomplete)

Italia (aproximativ 1,08 milioane)

Sergio Nicolesco, (1919-1989), neurochirurg; Vasile B. Avram, (1910-1987), arhitect naval; Antonio Delavad, (1909-1989), arhitect, constructor; Radu Clopotel, (1920-1993), arhitect naval, afacerist; Iosif Constantin

16

Drăgan (1917 -2008) afacerist, petrolist, scriitor, istoric; Cătălin Mustețea - președintele Partidului Identitatea Românească; Roman Vlad, compozitor; Sorin Stati, lingvist, Lucky Galaction, Radu Dragomirescu și Camilian Demetrescu, artiști plastici, Liliana Ștefănescu Scagno, violonistă, Gheorghe Iancu și Marinel Ștefănescu, balerini.

Franța (aproximativ 200.000)

Marthe Bibesco, (1886-1973) scriitoare, poeta; Elvira Popescu (1895 - 1993), artistă; Dimitrie Chipăruș (1886-1947), sculptor; Tristan Tzara (1896 -1963), poet; George Enescu (1881-1955) muzician, compozior, interpret; Constantin Brancusi, (1876-1957), sculptor; Paul Celan, (1920-1970), scriitor; Benjamin Fondane (1898-1944) poet; Panait Istrati (1884-1935) scriitor; Anna de Noailles (1876-1933), scriitoare; Elena Văcărescu (1864-1947), scriitoare; Ilarie Voronca (1903-1946), poet; Ion Vlad (1920-1992), sculptor; Emil Cioran, (1911-1995), filozof, eseist; Henry Coanda, (1886-1972), inginer, inventator; Eugene Ionesco, (1909-1994), dramaturg; Gherasim Luca, (1913-1994), poet, jurnalist; Monica Lovinescu (1923- 2008), scriitoare, critic literar, jurnalistă; Virgil Ierunca (1920-2006)), scriitor, poet, jurnalist; Raul Radu Cristescu, (1892-1963), inginer, aviator; Pierre Costea, (1889-1978), constructor de vase, om de afaceri, a proiectat vase pentru expeditiile lui Jaques Cousteau; George Vasiliu, (1881-1957), poet, eseist, romancier; Constantin Virgil Gheorghiu (1916-1992) scriitor; George Apostu (1934- 1986), sculptor; Etienne Hajdu (1907 -1996), artist plastic; Vladimir Cosma (1940 -), muzician; Petru Dumitriu (1924 - 2002), scriitor; Dumitru Țepeneag (1937 -), scriitor; Paul Barbăneagră (1929 -2009), cineast; Bogdan Călinescu, economist, sociolog, politolog; Paul Goma (1935 - ), scriitor, dizident român; Matei Vișniec (1956- ) autor dramatic, poet, jurnalist; Basarab Nicolescu (1942 - ), fizician, filozof

Germania (approx 500.000 de români)

Ion Luca Caragiale (1852-1912); Herman Oberth (1894-1989),inginer, fizician, unul din părinții rachetelor; Sergiu Samarian, (1923-1991), din Bucuresti, maestru de șah; Cornel Chiriac (1941-1975), critic muzical; Emmerich Schaffer, actor; Ovidiu Schumacher, actor; Hertha Muller, scriitoare, laureata premiului Nobel; Ion Negoițescu (1921-1993), critic literar; Vlad Mugur (1927-2001), regizor; Ion Petrovici, neurolog; Noel Bernard (Bercovici), jurnalist, fost director al postului de radio Europa

17

Liberă.

Anglia

Vera Atkins, (1908-2000), din Iasi, celebra spioana britanică; George Constantinescu, (1881-1965) din Bucuresti, inginer, inventator; Ion Ratiu, (1917-2000), om de afaceri, politician; Dan Zeleanu, (1920-2010), jurnalist, publicist, eseist si comentator de radio; Constantin Silvestri, dirijor; Marian Ionescu, chirurg cardiac;

Statele Unite (approximativ 1 milion de români)

Sergiu Comissiona, (1928-2005), didirijor, compozitor; Jean Negulesco, (1900-1993), regizor, scenarist; Alma Gluck, (1884-1938), soprana de opera; Matei Calinescu, (1934-2009), autor, profesor de literatura comparată; Ion Petru Culianu, (1950-1991) profesor de religie;Mircea Eliade, (1893-1973), filozof, profesor, scriitor; George Pomutz, (1818-1882), general in armata Nordului, in Razboiul Civil, diplomat; George Emil Palade, (1912-2008), biolog, laureat al premiului Nobel in 1974, pentru fiziologie si medicina; Nina Cassian (1924-2014), poetă; Liviu Librescu (1930-2007), profesor universitar, ucis în atac terorist când a luat apărarea a numeroși studenți pe care i-a salvat; David Wechsler (1896-1981), psiholog, autor al scalei Wechsler pentru inteligență; Norman Manea, scriitor, Andrei Codrescu, scriitor, Elie Wiesel (1928-2016), scriitor, laureat al premiului Nobel; Petru Popescu, scriitor; Victor Brauner (1903-1966), pictor; Dorin Tudoran, scriitor; Vladimir Tismăneanu, politolog; Sebastian Stan, actor;

Adeseori se menționează ca fiind români un număr de actori celebri, care sunt de fapt descendenți ai unor români imigrați în Statele Unite. Printre aceștia sunt Edward G. Robinson, Johnny Weissmuler, Lauren Bacall, Mila Kunis, Winona Ryder, Nadia Gray, Barbara Bach, Natalie Portmann, Dustin Hoffman, Harvey Keitel, Sylvia Sydney și alții.

18

Analize: Cateva efecte socioeconomice ale migratiei fortei de munca asupra tarilor de emigratie. Cazul Romaniei - de Monica Roman și Cristina Voicu (fragmente)

Economie teoretica si aplicataVolumul XVII (2010), No. 7(548), pp. 50-65

Rezumat. Lucrarea prezinta fluxurile si trendurile recente ale migratiei fortei de munca si impactul acestora asupra vietii economice si sociale din Romania. Dupa aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, circulatia romanilor este complet liberalizata, iar acestia au fructificat oportunitatea. In aceasta lucrare vom analiza consecintele social- demografice, cu atat mai mult cu cat categoria emigrantilor din motive economice din ultimii ani este compusa din persoane tinere (in jurul varstei de 30 de ani). Exista importante consecinte economice privind aspectele financiare si cele ale calitatii vietii romanilor, iar volumul transferurilor banesti a fost de aproximativ sapte miliarde de euro in 2007. Exista, de asemenea, un impact social deosebit asupra vietii familiilor de migranti. Problema cea mai severa este abandonarea temporara a minorilor de catre parintii migranti si faptul ca autoritatile sunt fortate astfel sa elaboreze politici pentru a monitoriza situatia.

Introducere

După 1989, când barierele de frontieră au căzut, migraţia a atins punctul culminant în România. Este cunoscut faptul că ţara noastră este o ţară de emigraţie netă şi acest fapt implică consecinţe severe la diferite niveluri: cel economic, cel social şi cel demografic.

Migraţia este de obicei definită drept deplasarea unei persoane sau a unui grup de persoane de la o unitate geografică la alta peste o frontieră administrativă sau politică, şi care doreşte să se stabilească permanent sau temporar într-un loc, altul decât locul de origine.

19

Obiectivul lucrării este de a prezenta şi explica câteva efecte ale migraţiei forţei de muncă din România atât la nivel microeconomic (la nivel de indivizi şi gospodării), cât şi la nivel macroeconomic.

Componenta semnificativă a migraţiei româneşti este migraţia temporară a forţei de muncă.

Tendinţe în migraţia permanentă

Schimbările ce au avut loc după 1989 în tendinţele demografice şi în structura populaţiei din România, drept consecinţe ale tranziţiei economice şi politice, sunt reflectate de situaţia demografică din ultimele decenii.

Populaţia României a scăzut în ultimii 19 ani şi încă nu există semne vizibile de redresare.

Natura umană solicită a se încerca găsirea unor condiţii de viaţă mai bune, în mod firesc regiunile mai dezvoltate atrag populaţie din părţi mai sărace ale lumii. Procesul migraţiei implică un subiect (emigrant sau imigrant), cel puţin două ţări (ţara de origine şi ţara de destinaţie, dar şi ţările tranzitorii), precum şi intenţia de a obţine permis de sedere sau de a găsi un loc de muncă în ţara de destinaţie.

Migraţia externă a României are două feţe: una juridică, statistic înregistrată sub forma emigrării şi imigrării, precum şi migraţia pentru muncă. Prima componentă nu este foarte importantă ca dimensiune situându-se în intervalul 10 - 15 mii de emigranţi şi câteva mii de imigranţi pe an. Se poate observa proporţia mare de emigranţi care au studii universitare, aceasta situându-se la un nivel apropiat de 25%, principalele ţări de destinaţie fiind Germania, Italia, SUA şi Canada.

În Figura 2 se pot identifica mai multe etape în istoria migraţiei din România, astfel că după 1989 ne confruntăm cu următoarea situaţie:

 1990-1993: emigrarea permanentă în masă a minorităţilor etnice (germane, maghiare) şi a românilor care fugeau de tulburările politice şi sărăcie. Mulţi dintre aceştia au cerut azil politic în Occident, atingând un nivel de 116.000 de aplicaţii în anul 1992 (Ethnobarometer, 2004);

20

 1994-1996: un nivel scăzut al migraţiei economice românesti în Europa de Vest, în principal pentru muncă sezonieră sau ilegală, dar şi niveluri foarte scăzute ale migranţilor etnici şi ale căutătorilor de azil;

 1996-2001: dezvoltarea mai multor tendinţe în paralel si cresterea emigrării,

2002-2007: eliminarea obligativităţii vizelor Schengen  2007–pana in prezent: asistăm la acces liber pe piaţa europeană a

muncii, fapt care este favorizant atât pentru crearea unei pieţe europene

Intensitatea si consecinţele migraţiei temporare

Migraţia pentru ocuparea forţei de muncă a devenit cea mai importantă componentă a migraţiei româneşti în ultimii ani. există aproximativ două milioane de români angajaţi în străinătate, în afara activităţii sezoniere, care reprezintă mai mult de 10% din locuitorii României.

Efectele migraţiei temporare la nivel sociodemografic

Din punct de vedere demografic, consecinţele migraţiei, atât a celei temporare cât şi a celei definitive, sunt semnificative. Tendinţa de a rămâne definitiv în ţările de destinaţie este bine cunoscută şi conduce la pierderi considerabile in randul populatiei. Această pierdere are drept consecinţă diminuarea ritmului de creştere economică sau chiar declinul activităţii economice.

Majoritatea celor care emigrează sunt tineri, iar procentul acestora este în continuă creştere, putând astfel susţine că emigrarea afectează grupele de vârstă cu rate mari de fertilitate, reducându-se astfel potenţialul de nou-născuţi în România. Acest lucru este cu atât mai îngrijorător cu cât emigrarea devine permanentă. Structura emigrării pe sexe dezvăluie unele schimbări, astfel că femeile imigrante devin din ce în ce mai numeroase în ultimii ani. În anul 2004, 62% din migranţi erau femei din grupa de vârstă 26-40 ani, ceea ce înseamnă 58% din populaţia de imigranţi, iar procentul este în continuă creştere. Efectele nefaste asupra ratei natalitatii si a fertilitatii încep să fie din ce în ce mai pregnante.

Implicaţiile fenomenului migraţionist la nivelul familiei sunt multiple, acestea făcând parte atât din sfera efectelor pozitive cât şi a celor negative. Banii trimişi de către emigranţi familiilor lor contribuie la creşterea calităţii vieţii acestora având implicaţii pozitive asupra relaţiilor de familie.

21

Pe de altă parte, ne confruntăm cu suferinţa familiei pentru pierderea unuia sau a mai multor membri chiar şi cu titlu temporar. De fapt, cu cât perioada este mai mare cu atât mai puternice sunt efectele asupra familiei. Plecarea unuia dintre membri determină reorganizarea rolurilor în cadrul familiei. În acest caz, membrii familiilor preiau rolurile/funcţiile respectivului migrant, ceea ce poate conduce la pierderi de bunăstare în interiorul familiei şi dezechilibre în relaţia de cuplu. Toate acestea pot conduce cu uşurinţă la destrămarea familiei (divorţuri).

Unul dintre cele mai importante efecte negative ale migraţiei forţei de muncă pare să fie în raport cu copiii migranţilor, care rămân (în cel mai fericit caz) cu doar unul dintre părinţii lor. Există o mulţime de cazuri când ambii părinţi migrează în scopul găsirii unui loc de muncă şi, prin urmare, bunicii, alte rude sau prietenii preiau tutela copiilor. Uneori, migranţii îşi abandonează copiii, care în cele din urmă ajung în grija statului. Deci, copiii sunt afectaţi într-o foarte mare măsură (în unele cazuri aceste situaţii devin traumatizante) de către părinţii lor, deoarece persoanele cărora îi lasă în grijă nu pot îndeplini cu succes rolul de părinte. O altă categorie socială care ar putea fi afectată negativ sunt persoanele în vârstă, mai ales în cadrul comunităţilor cu un nivel ridicat de migraţie.

În situaţiile în care copiii pleacă din ţară împreună cu părinţii lor, aceştia trebuie să treacă printr-o perioadă de acomodare, să înveţe o nouă limbă şi să înveţe să trăiască într-un mediu social diferit, lucru care de cele mai multe ori presupune un anumit grad de stres.

Migranţii tind să creadă că experienţa lor în străinătate are o influenţă pozitivă asupra relaţiilor de familie, considerând astfel că banii câştigaţi la muncă în străinătate contribuie la îmbunătăţirea calităţii vieţii în gospodăriile de imigranţi şi implicit la îmbunătăţirea relaţiilor în cadrul familiei. Aceştia nu iau în considerare impactul asupra vieţii copiilor lor, neglijând astfel dezvoltarea lor viitoare.

Efectele migraţiei temporare la nivel economic

Din perspectiva prezentei lucrări este important să prezentăm impactul migraţiei forţei de muncă la nivel economic. Există un consens general asupra faptului că migraţia temporară poate să contribuie la îmbunătăţirea aptitudinilor emigrantului în urma experienţei câştigate prin munca în străinătate.

22

1. Munca temporară în străinătate are un efect pozitiv asupra veniturilor pe care le înregistrează persoanele migrante la reîntoarcerea în ţara de origine (corelaţie pozitivă);

2. Aşa cum era de aşteptat, cel mai important factor care afectează nivelul veniturilor este educaţia. Cu cât persoana a absolvit un nivel de şcolarizare mai înalt, cu atât mai mari vor fi şi veniturile (corelaţie pozitivă);

3. Veniturile sunt direct influenţate de experienţa în muncă şi de cunoştinţele legate de utilizarea calculatorului (corelaţie pozitivă);

4. În prezentul model am verificat şi influenţa cunoaşterii limbilor străine asupra veniturilor, dar acest factor nu a înregistrat o influenţă semnificativă, motiv pentru care a fost eliminat din forma iniţială a modelului.

Impactul direct al migraţiei internaţionale poate fi cu uşurinţă măsurat prin analiza investiţiilor făcute din banii câştigaţi în afara ţării. Analiza investiţiilor ne permite, de asemenea, să observăm în ce măsură gospodăriile investesc aceste sume sau din contră doar cheltuiesc aceste sume pentru achiziţionarea bunurilor de consum.

Datele la nivel naţional arată că, în ultimii cinci ani, o parte semnificativă a populaţiei României achiziţionează bunuri durabile: 50% din români cumpără bunuri de uz gospodăresc, 37% optează pentru extinderea/modernizarea caselor, iar 16% pentru achiziţia de maşini etc. În orice situaţie, indiferent de bunurile achiziţionate, aproximativ 10% din sumele cheltuite sunt procurate din activităţi migraţioniste. Dacă restrângem analiza la nivelul indivizilor care îşi procură bunuri pe seama banilor obţinuţi din migraţia internaţională, am putea observa că mai mult de 50% dintre aceştia cheltuiesc cu scopul de a-şi extinde/moderniza locuinţa şi un procent similar este alocat achiziţionării bunurilor de uz gospodăresc. Un procent semnificativ (aproximativ 21%) este reprezentat de gospodăriile care, în ultimii cinci ani, au cheltuit banii pentru achiziţionarea uneia sau a mai multor maşini.

Migraţia forţei de muncă şi antreprenoriatul sunt două componente de viaţă foarte corelate. Experienţa în muncă câştigată în străinătate alături de spiritul antreprenorial sunt corelate atunci când o persoană doreşte să dezvolte o afacere. Pe măsură ce migrantul acumulează capital financiar, uman şi relaţional şi îşi satisface nevoile de bază, va avea tendinţa să investească în activităţi productive, devenind antreprenor. Pentru o semnificativă parte a

23

migranţilor români, a muncii peste graniţă reprezintă o strategie intermediară pentru strategia antreprenorială, lucru relatat de legătura puternică dintre experienţa acumulată pe teritoriu străin şi orientarea antreprenorială, ambele la nivel comportamental şi de intenţie.

Concluziile desprinse mai sus, dau naştere unor serii de influenţe ale migraţiei externe în plan economic. Efectele cele mai importante sunt legate de derapajele severe si multitudinea de disfuncţii de pe piaţa forţei de muncă, dintre care amintim:

 capacitatea de ocupare a forţei de muncă;  rata şomajului şi caracteristicile sale;  emigrarea în masă a forţei calificate de muncă – pierderea de

„creiere”, capabilă să creeze valoare adăugată mai mare;  distorsiuni salariale şi segmentarea forţei de muncă;  amplificarea economiei subterane (munca „la negru”);  diminuarea potenţialului local de forţă de muncă;  utilizarea imigranţilor cu scopul de a suplini lipsa forţei de muncă

locale.

Pe lângă aceste aspecte ale migraţiei se remarcă o serie de efecte regionale benefice. Cel mai important efect pe termen scurt este reducerea şomajului, care este prezent în majoritatea ţărilor mari de emigraţie precum România, dar şi Polonia, Slovacia şi Bulgaria. Dacă migraţia include în special persoane neangajate, şi impactul asupra bugetului este unul pozitiv (deoarece mai puţine persoane vor solicita ajutor de şomaj). Nici impactul favorabil socio- politic nu trebuie ignorat, având în vedere că nivelurile ridicate ale şomajului sunt adesea asociate cu tensiuni sociale, ce atrag după sine imense cheltuieli bugetare pentru restabilirea echilibrului social (mai ales în zonele cu o rată a şomajului foarte ridicată).

Un alt efect benefic, considerăm importantă reducerea presiunii asupra reformei guvernului român. Pentru unele zone/regiuni, migraţia forţei de muncă în străinătate a detensionat pieţele locale de forţă de muncă, precum şi presiunea dată de asistenţa socială. Pentru alte zone/regiuni, migraţia spre un loc de muncă mai bun a condus la penuria forţei de muncă ce afectează potenţialul de dezvoltare economică locală şi socială. De fapt, cea mai mare penurie a forţei de muncă este afişată de regiunile româneşti care înregistrează fluxuri de migraţie ridicată.

24

Un alt efect pozitiv al migraţiei este reprezentat de transferurile de valută, cu implicaţii puternice atât la nivel microeconomic, cât şi la nivel macroeconomic. Estimările Băncii Naţionale a României, în ceea ce priveşte aceste transferuri, ajung la 1.753,5 miliarde dolari SUA în 2004 şi 4.440,9 în 2010.

Concluzii

Tările occidentale au acum nevoie de forţă de muncă străină din considerente economice. Unele ţări occidentale încep să se confrunte cu o reducere naturală a populaţiei, iar imigrarea suplineşte această scădere naturală, astfel că numărul populaţiei nu suferă modificări dramatice. Pentru a evita fenomenul de scădere naturală a populaţiei în următorii ani, ţările occidentale vor încuraja imigraţia, iar rezervorul de forţă de muncă va fi reprezentat de ţările din estul Europei, inclusiv România.

Migraţia externă a României va fi influenţată în perioada următoare de cât de ridicată şi sustenabilă va fi rata de creştere economică, de măsura în care această creştere va ridica în mod semnificativ nivelul de trai şi bineînţeles de politicile de imigrare ale ţărilor occidentale.

În conformitate cu scenariile existente, după o destabilizare severă cauzată de criza economică, în România primele semne de recuperare sunt extrem de incerte.

RemitențeleBanii trimiși de lucrătorii migratori în țara de origine (unei persoane, unei familii sau unei bănci) se numesc remitențe.

În anul 2014, totalitatea sumelor trimise de migranți în țările în curs de dezvoltare a fost de 436 miliarde de dolari și a crescut la 582 de miliarde de dolari în anul 2015.

25

După datele World Bank, remitențele primite în România, în perioada 2005-2017 au fost în medie de 1,091 miliarde de euro pe an. Vârful s-a înregistrat în anul 2011, cu 1,7 miliarde de euro.

Din aceeași sursă aflăm că remitențele lucrătorilor români din străinătate au înregistrat o scădere în prima parte a anului 2017 și că ele contribuie la 1,9% din produsul național brut al țării.

Scăderea poate fi explicată prin reducerea veniturilor realizate în străinătate de lucrătorii români, sau prin restrângerea sumelor trimise în țară, unde mulți din cei plecați la lucru în străinătate evită să mai facă depozite sau investiții.

I.L. Caragiale - cel mai celebru emigrant românFamilia Caraialis, din care se trage marele scriitor român, era originară din insula Kefalonia din Marea Ionică, la vestul Greciei continentale. Bunicul scriitorului, Ștefan Caraialis a venit în România ca bucătar al domnitorului fanariot Ioan Caragea, odată cu suita cu care acesta oa călătorit de la Constantinopole. Caragea a domnit între anii 1812-1818 și a rămas în istorie pentru primul cod de legi al Țării Românești, pentru impozite mari care l-au îmbogățit și pentru epidemia de ciumă bubonică din timpul domniei sale, pentru care a instituit măsuri eficace de combatere.

Tatăl lui IL Caragiale, Luca Caraialis se născuse la Constantinopol. Alți doi fii ai lui Ștefan Caraialis, Costache și Iorgu, cu numele de familie schimbat în Caragiale, s-au născut la București și au fost pionieri ai teatrului românesc.

Motivul principal al emigrării lui Caragiale în anul 1905 a fost acuzația calomnioasă a jurnalistului C.Al. Ionescu (Caion), care l-a acuzat de plagiat, susținând că piesa Napasta este inspirată de o piesă Nenorocul a scriitorului ungur Istvan Kemeny.

26

Caragiale a câștigat procesul deschis de el gazetarului acuzator, proces în care avocatul care l-a apărat pe scriitor a fost Barbu Ștefănescu Delavrancea.

Exilul a fost posibil după ce Caragiale a moștenit o parte importantă a averii unei mătuși, Ecaterina Momolo Cardini (Momoloaia), din Brașov.

Dezgustat până la saturaţie de oamenii din jurul său, nenea Iancu le spunea prietenilor înainte de a lua calea exilului: ”Nu mai pot trai aici! E prea grea duhoarea”.

"Am fugit din tara de prosti”, le explica dramaturgul copiilor odată ajunşi în ţara adoptivă, apoi ”Am muncit o viata intreaga ca sa traiesc si sa va cresc, am dat, in mine, un om celebru pentru Romania, dar un om celebru care ar muri de foame, daca ar trebui sa traiasca din munca lui”.

Caragiale a rămas în contact strâns cu cei mai apropiați prieteni ai lui din țară (C. Dobrogeanu Gherea, George Ranetti Roman, Alecu Urechia, Barbu Delavrancea, Mihail Dragomirescu, C. Hristache Rakovski) și a revenit frecvent în România, ca vizitator, dar a refuzat să ia parte la aniversarea oficială a împlinirii vârstei de 60 de ani, pe care doreau să o organizeze forurile culturale. O altă mare nemuțumire a scriitorului era și faptul că nu fusese făcut membru al Academiei Române.

Aflând de intenţiile unor asociaţii şi personalităţi din ţară de a-i organiza manifestări de omagiere, îi scria lui Alexandru Vlahuţă: ,,Afla ca ziua de 30 ("o zi mare ca aceea") voiu sta linistit cu ai mei acasa la caldurica – p’aici bantuie un ger strasnic. Nu viu. (…) Eu nu sunt un erou – eu sunt un burghez. Mi-e groaza de multime. N-am nici aplecare nici le physique de l’emploi pentru un triumf. Şi pe urma, tu stii ca "fosilele" sunt deopotriva nesimtitoare si la scuipari si la adoratiune. Hotarat nu viu. Fiti sanatosi si veseli”.

S-au păstrat câteva exprimări care dezvăluie părerile lui IL Caragiale despre emigrație.

Vorbind despre decizia lui de a se stabili în Germania, ca urmare a nemulțumirilor legate de precaritatea veniturilor scriitorilor din țară, de refuzul de a fi făcut academician și de jignirea care i se adusese prin acuzația de plagiat, IL Caragiale a spus, într-o scrisoare către Al. Urechia: Plange-ma! In acest moment pun in gura prima franzela a exilului.

27

Într-o scrisoare către Alexandru Vlahuță, Caragiale spunea: Pentru nimic in lume n-aș parasi acest colț de viața straina pentru a ma reintoarce in patrie. Sa mai vad ceea ce am vazut, sa mai sufar ceea ce am suferit, aceleași mutre, aceleași fosile care conduc viața publica, otravindu-te numai cu privirile lor stupide și banuitoare. Nu, dragul meu, nu. M-am exilat și atata tot. Aerul de aicea imi priește, sunt mulțumit cu ai mei și n-am ce cauta intr-o țara unde lingușirea și hoția sunt virtuți, iara munca și talentul viții demne de compatimit.

Asemeni multor exilaţi, are nobleţea sa: ,,...se-ntelege ca trebuie sa fiu mandru, si nimic nu e mai necesar pentru un om de spirit, strivit de multimea neghiobilor si railor, decat mandria; in mandrie si dispret e chiar mantuirea celui maltratat sau nebagat in seama de aceia pentru a caror luminare lucreaza el, storcandu-si mintea si sufletul" - confesiune către Vlahuţă, a cărui literatură nu-i plăcea, preţuind însă persoana.

Din depărtare, IL Caragiale exprimă păreri foarte critice despre Titu Maiorescu și Nicolae Iorga:

Când Mihail Dragomirescu se desparte de Titu Maiorescu, exilatul îi scrie: ,,Te mai felicit apoi ca-n fine ai divortat. Eu eram sigur ca asa o sa se ispraveasca dragostea. Trebuia odata onestul june ageamiu sa-si deschida ochii si sa vaza cat e de falsa batrana proxeneta sulemenita, canita si magiunita, si sa se hotarasca a-i da un categoric adio-oriental, precum merita o asa paciaura lipsita de cea mai elementara omenie, si precum s-a mai intamplat de atatea ori." - 

Cruţat nu este nici tânărul Iorga, despre care Caragiale spunea: creste inalt, dar stramb. Într-o scrisoare către Paul Zarifopol: ,,Iti trimit un specimen de spirit romanesc de-ale lui Iorga. Apai sa nu-i...? Cenghenea orientala! Ma denunta odiului moldovalach, ca am a face cu jadanii. Lasa, ca-i dau eu cenghenelii la toamna!" Alăturat, o tăietură din Neamul românesc, 31 mai 1907, unde, sub titlul Moravuri, se citea: ,,Evreii din Iasi anunta cu bucurie ca, venind din Berlin, dl. I. Caragiale a mers in gazda la d. Ronetti-Roman, "Shakespeare pamantenilor"". (Aliniatele de mai sus au fost luate din articolul lui Barbu Cioculescu: IL Caragiale - 150: In exil, România Literară 4/2002).

28

Rubrica gastronomică: Ce mancaruri au adus imigranții in Statele Unite

Cu excepția câtorva, puține, feluri de mâncare moștenite de la nativii americani (suqotash, pâine de porumb, fasole cu roșii, hominy, squash gătit, somon), majoritatea componentelor bucătăriei americane provin de la imigranți.Dar majoritatea rețetelor aduse de noii veniți au fost "americanizate". Pizza americană, groasă, plină de carne și brânzeturi, o "bombă calorică" nu seamănă deloc cu pizza pe care o găsești în Italia. La fel, mâncarea mexicană a fost combinată cu steakurile americane și rezultatul, altfel delicios, a devenit genul tex-mex.

Mâncărurile americane au fost luate de la:

Englezi: corned beef, fish and chips, shepherd's pie, pudding, chicken/beef pie, full english breakfast (fasole, cârnați, ciuperci, șuncă, ouă), apple pie, scones;

Greci: iaurtul, plăcintele, pastrama, souvlaki, pita, dolmada (sarmale), musaka, tzatziki, fried calamari, brânza feta (telemea);

Italieni: pizza, pastele, minestrone, mezelurile, prosciutto, chicken parmesan, eggplant parmesan, risotto, lasagna, meatballs, sosul de roșii cu ierburi, salata caprese, salata Cezar, sosul Alfredo, cannoli, tiramisu, brânza mozarella;

Germani: hamburgerii, cremvurștii, cârnații, salata de cartofi, varza murată gătită;

Olandezi: cookies, salata de varză cu smântână (coleslaw), biscuits;

Francezi: supa de ceapă, bouillabaisse, brânzeturi, baguette, croissant, croque-monsieur (sendvici de pâine prăjită cu brânză topită), creme brulee, eclair, crepes, fondue, charlota;

29

Chinezi: chop suey, egg rolls, springrolls, cashew chicken, sesame chicken, mongolian beef, sweet and sour chicken/shrimp, almond chicken, glazed duck (rața "lustruită"), mâncarea din restaurantele chinezești;

Japonezi: sushi, mâncarea din restaurantele japoneze;

Ruși: colțunașii, blinii, borșul ucrainian, caviar, zakuski, batog de somon, heringul afumat;

Indieni: curry rice, mâncarea de linte, pui picant la grătar;

Caraibieni: jambolaya, fasolea roșie cu orez, gumbo, black eyed peas cu orez (hopping johns), shrimp and grits;

Spanioli: paella, gazpacho, tapas;

Mexicani: tacos, nachos, burritos, tex-mex, quesadillas, guacamole, salsa, enchilada, chili+/- carne;

Africani: bame, couscous, bar-B-que, pepenele verde, black eyed beans;

Arabi: humus, dulciuri, șerbet, maglouba, tajine, labneh, kebab, chorba.

Cei mai celebri imigranți americani: William Penn (1644-1718): întemeietorul statului Pennsylvania

(ținutul păduros al lui Penn) și al orașului Philadelphia (dragoste de frate), de religie creștin protestantă din mișcarea quaker (Societatea Religioasă a Prietenilor). Quakerii, care azi sunt răspândiți pe toate continentele, au originea în Anglia și au fost constant interesați în facerea de bine, educație, drepturile omului și abolirea sclaviei. Ei numără azi 76.000 în USA. În România sunt înregistrați 920 de quakeri.

Thomas Paine (1737-1809), filozof, activist politic, scriitor englez, care a jucat un rol major în convingerea coloniștilor americani să se alăture revoluției din 1776. A publicat

30

numeroase articole și cărți, printre care Bunul simț (1776) și Drepturile omului (1791).

Alexander Hamilton () născut în Indiile britanice. Unul dintre Părinții Fondatori ai Statelor Unite, a jucat un rol mare în definirea principiilor de federalizare a statelor din uniune.

Alexander Graham Bell (1847-1922) scoțian, inventatorul telefoniei.

Pierre Samuel Du Pont de Nemours (1739-1817), francez, întemeietorul familiei Dupont.

Pierre Charles L'Enfant (1754-1825) francez, inginer de geniu, a trasat planul capitalei Washington DC și a elaborat numeroase proiecte arhitecturale.

Albert Einstein (1879-1955) german, a trăit în Elveția, a imigrat în US din cauza nazismului și a murit la Princeton, NJ, unde era profesor la universitate. A formulat teoria relativității.

Andrew Carnegie, scoțian, industrialist și binefăcător. Meyer Guggenheim, elvețian, colecționar de artă și filantrop. A

creat fundația și muzeul Guggenheim. Cornelius Vanderbilt, olandez, industriaș, antreprenor de căi

ferate. Joseph Pulitzer, ungur, ziarist. A creat premiul de jurnalism și

scrieri literare care-i poartă numele. Ionel Perlea, român, dirijor. James Smithson, englez, a fundat complexul muzeal

Smithonian Institute din Washington, DC. Levi Strauss, german, creatorul blue-jeans-ilor. Frații Warner (dintre cei patru frați unul era canadian și trei

polonezi). Ei au fondat compania de film care le poartă numele. Mircea Eliade, scriitor, întemeietorul disciplinei Istoria

Religiilor. Stephen Hawking, englez, fizician, autor, filozof. Isaac Asimov, rus, scriitor. Charlie Chaplin, englez, actor, cineast. Jean Negulesco, român, regizor de filme la Holywood. Fritz Lang, german, regizor de film. Michael Curtiz, ungur, regizor de film. Billy Wilder, austriac, regizor de film. Ayn Rand, născută în Rusia, scriitoare. Stan Laurel, englez, actor de cinema. Harry Houdini, ungur, iluzionist, magician.

31

Alfred Hitchcock, englez regizor de film. Milos Forman, ceh, egizor de film. Ernst Lubitsch, german, regizor de film. John Lennon, englez, muzician de rock, membru și fondator al

grupului Beatles. A făcut cerere pentru cetățenia americană. Victor Gruen (Viktor Grunbaum), german, creatorul mall-

urilor. Audrei Hepburn, născută în Belgia, actriță. Henry Kissinger, german, om politic, diplomat. James Hoban, irlandez, a proiectat Casa Albă. John Augustus Robling, german, a proiectat și construit

Brooklyn Bridge (1896) Irving Berlin, german, compozitor. Leonard Cohen, canadian, muzician pop. Freddie Mercury, născut în Tanzania, muzician rock,

întemeietorul grupului Queen. Zbignew Brzezinski, polonez, om politic, politolog. Steve Chen, născut în Taiwan, împreună cu germanul Jawed

Kavin a creat site-ul www.youtube.com Jan Koum, ucainian, a creat aplicația WhatsApp. Elon Musk, născut în Africa de Sud, inventator, businessman,

antreprenor.

Premiile Nobel americane câștigate de imigranțiCelebrul premiu, instituit de Alfred Nobel în 1895, este acordat anual de Academia Suedeză pentru chimie, fizică, literatură, economie și biologie/medicină și de Comitetul Norvegian pentru premiul Nobel pentru pace.În anii 2015-2016, nouă din cei unsprezece cetățeni americani distinși cu premiul Nobel au fost imigranți: 6 din UK, 1 din Finlanda, 1 din Irlanda, 1 din Turcia.

32

Statele Unite conduc în clasamentul pe națiuni al laureaților Nobel, cu 353 de premii, dintre care 95 pentru biologie și medicină. Un procent de 30% din laureații Nobel din Statele Unite s-au născut în alte țări.Printre cei mai cunoscuți dintre aceștia se numără: Saul Belllow (literatură 1976, născut în Canada), George Palade (medicină 1974, născut în România), Henry Kissinger (Pace 1973, născut în Germania), Elie Wiesel (literatură 1986, născut în România), Andre Cournand (medicină 1956, născut în Franța),

Drinkology: Bauturile americane aduse de imigranțiSingura băutură cu adevărat inventată de nord-americani este cocktail-ul.Toate celelalte au fost aduse de imigranți. Folosind cerealele locale, în special porumbul, prelucrate după metoda de fabricare a alcoolurilor europene, localnicii au produs o variantă americană a whiskey-ului: bourbonul.

Populația nativ- americană nu cunoștea alcoolul, pe care l-au preluat de la coloniștii albi. I-au dat numele de apa de foc. Stiau în schimb să folosească plante halucinogene, pe care le foloseau prin fumat, mestecat și preparat prin fermentare sau infuzii: frunzele de coca (Erythroxylum Coca), peyote (Lophophora Williamsii), zorelele albastre, cannabis (Cannabis Sativa), ayahuasca -vin extras din Banisteriopsis Caapi, nuca betel (Areca Catechu), salvia (Salvia Divinarum), ciupercile "divine" Psylocibin.

Berea a fost adusă de englezi, olandezi și germani; Romul, inventat în Caraibe și America Latină, a fost preluat cu

entuziasm de englezi, care l-au adus în colonii; Ginul, inventat de olandezi și devenit foarte popular în Anglia din

epoca medievală tardivă, a fost multă vreme importat de americani de acolo;

Whiskey inventat de irlandezi și preluat de scoțieni; Tequila provine din Mexic;

33

Rachiul de mere a fost produs prima dată în Virginia de coloniștii francezi nostalgici după Calvados (Apple Jack);

Vinurile provin de la francezi, italieni, greci; Caipirinha vine din Brazilia; Lichiorurile sunt aduse din Europa; Vodca a fost cadoul rușilor și polonezilor;

Istorie americană prezidențială: Președinții americani și imigrațiaÎn primii 100 de ani de existență a Statelor Unite, imigrația a fost complet liberă și fără restricții. Aceasta a dus la marele val de imigranți germani, irlandezi și chinezi, primii ocupați în agricultură și industrie, în timp ce chinezii au format mâna de lucru principală pentru construirea căilor ferate transcontinentale.

Dar populația americană deja stabilită a privit cu ostilitate imigranții chinezi, drept care actele congresului Page Act și Chinese Exclusion Act, adoptate după anul 1800, au limitat accesul acestora.

Cu începere în anii 1900, guvernul federal s-a amestecat din ce în ce mai mult în politica federală. S-a format Liga Restricției Imigrării, care a impus congresului votarea de măsuri limitative în anul 1917, împotriva opoziției președintelui Woodrow Wilson.

În anul 1924, congresul a votat Immigration Act, care a stabilit cote de vize pentru diferite națiuni. Erau limitate vizele pentru Europe de Est, Africa și țările asiatice, exclusiv Filipinele și Japonia.

Între anii 1917 și 1980, agenții Departamentului de Imigrație, care ține de Departamentul de Justiție, erau foarte acitivi în depistarea și deportarea imigranților ilegali. După 1980, mai ales din cauza cererilor crescute de mână de lucru pentru agricultură și munci necalificate, politica de deportare s-a relaxat și un mare număr de imigranți fără acte a populat țara, mai ales în statele din sud. Angajatorii au făcut mari profituri, plătind munca ilegalilor cu salarii foarte mici, neacceptate de localnici.

34

Lyndon Johnson a semnat în anul 1965 Immigration and Nationality Act, care a stabilit priritățile pentru acordarea vizelor de imigrare pe două criterii: existența rudelor în USA și proveniența imigranților din zone de război sau periculoase.

În anul 1986, Ronald Reagan a semnat actul Simpson-Mazzoli, Immigration Reform and Control Act, prin care devenea ilegală angajarea de persoane fără viză și se acorda dreptul de ședere ilegalilor intrați în țară după 1982, care nu aveau nici o abatere legală. Circa 4 milioane de indivizi au devenit cetățeni americani prin acest act.

Angajările ilegale nu s-au oprit, ba chiar au crescut, iar trecerea frauduloasă a granițelor, în special cea sudică, au atins nivele record. În anul 2016, circa 1.200 de imigranți intrau în Statele Unite în fiecare zi.

După 1986 s-au făcut mai multe modificări ale sistemului de imigrare, dar nu prin legi emise de congres, ci prin ordine executive date de președinți. Unele din aceste modificări au fost bune, altele prost inspirate și motivate de ideologie politică părtinitoare. Bill Clinton a semnat 12 ordine executive legate de imigrație, George W. Bush 9 și Barack Obama 19.

Sistemul american de imigrație este într-o condiție proastă, permite abuzuri, ilegalități și generează situații periculoase, mai ales în domeniul criminalității, traficului transfrontalier de droguri și al aceesului de intrare al teroriștilor.

Nativismul este definit ca atitudinea de protecție a populației locale împotriva efectelor negative ale imigrării necontrolate. Este o variantă a populismului politic și propunerile legate de acest subiect, făcute de Donald Trump în campania prezidențială, au avut un puternic răsunet asupra alegătorilor. In bună parte, succesul lui Trump se datorează unei îngrijorări crescânde a cetățenilor americani, care vor reglementarea definitivă a legilor imigrației și suportă componenta legală a acesteia, dar vor eliminarea celei ilegale.

Deși nativismul nu poate fi echivalat în intregime cu politica anti-imigrație, el are - în scopul său declarat de a conserva valorile și structura națiunii care se simte amenințată - o componentă de baraj a noilor veniți, mai ales când numărul acestora devine amenințător. Argumentele nativiștilor sunt legate de costul crescut al imigrației ilegale, de pericolul ca ilegalii să priveze

35

localnicii de slujbe, de creerea unei minorități care se izolează prin limbaj, stil de viață și refuzul integrării, de efectele negative ale imigrației asupra mediului, culturii și comportamentului social și de nevoia de a promova patriotismul naționalist, în contradicție cu multiculturalismul și diversitatea. Privind efectele migrației necontrolate din Europa ultimilor ani, nu se poate să nu recunoști că multe din argumentele legate de conceptului nativist sunt justificate.

În mai multe etape istorice, nativismul american s-a manifestat mai intens și a determinat nodificări politice și legislative.

Cum primii imigranți europeni care au format coloniile americane erau predominent protestanți și cum aceștia aveau memoria unor experiențe foarte negative legate de persecuția lor de către catolici, apariția imigranților catolici, în special a celor irlandezi și italieni, a generat multe conflicte, care au durat secole.

In secolul XIX a existat o intensă campanie de opoziție față de imigrația chineză. După ce congresul a emis legi care să limiteze acest tip de imigrație, chinezii au trecut la intrarea clandestină în USA. Si astăzi, imigrația chineză ilegală se practică pe scară mare, folosind vase comerciale care acostează în marile porturi.

Statele Unite au luat parte la ambele războaie mondiale, ca adversar al Germaniei. În timpul celor două campanii militare a existat un intens sentiment antigerman. Situația a fost și mai mult complicată de faptul că mulți militari americani proveneau din familii de origine germană. Propaganda americană a ales să numească pe adversari "huni" și "barbari", ca să evite folosirea cuvîntului "german".

Pe durata celui de al doilea război mondial, cetățenii americani de origine japoneză și turiștii japonezi au fost internați în lagăre pentru izolare.

Printre primele ordine executive dat de Trump, după inaugurarea, a fost blocarea pe termen de 90 de zile a vizelor de călătorie și imigrare pentru cei care proveneau din șapte țări, toate aflate pe primele locuri pe lista țărilor care promovează terorismul: Irak, Libia, Iran, Somalia, Sudan, Yemen și Siria. Oponenții președintelui Trump au atacat acest decret ca fiind "anti islam", dar echipa prezidențială a continuat să susțină că decretul nu are o bază religioasă, ci una de anti-terorism.

36

După 90 de zile, de pe lista de mai sus au fost scoase două țări, Irak și Siria, dar au fost adăugate alte trei: Chad, Coreea de Nord și Venezuela.

Echipa președintelui Trump pregătește un proiect de reformă a sistemului de imigrație, care să elimine criteriul de admitere pe baza relațiilor de familie și să-l înlocuiască cu unul bazat pe gradul de educație, pe aptitudinile profesionale și pe merite care pot deveni avantaje pentru țara primitoare.

Loteria green-card-urilor - un lucru bun, sau ramașița unui privilegiu de națiune?În fiecare an, prin programul Diversity Immigration Visa, poreclit "loteria green-card-urilor", 50.000 de oameni din aproape toată lumea primesc dreptul de a se stabili în Statele Unite. Un număr de țări sunt excluse și excluderile se schimbă de la an la an. Anul acesta cetățenii din Canada, Mexic, India și China nu au dreptul să participe.

Programul a fost inițiat în anul 1965 și i s-a dat justificarea că ajută imigranții din țările care nu sunt printre cele cu cel mai mare număr de candidați pentru vize USA. De fapt, programul - puternic spirjinit de fostul senator Ted Kennedy - a fost inventat pentru a facilita imigrarea irlandezilor.

Între zilele de 3-7 octombrie se completează cererile on line și până la sfârșitul lunii se află câștigătorii. Media de înscrieri anuale este de 14-15 milioane, ceeace face ca procentul de câștigători să fie de 0,3%.

Anul acesta, cel mai mare număr de vize au fost acordate Etiopiei (3.987), Egiptului (3.447), Uzbekistanului (3.279), Ngeriei (2,937), Bangladeshului (2.800) și Keniei (2.279).

Mai multe voci cer desființarea acestui program, care favorizează imigrarea din țările din lumea a 3-a.

37

Uniunea Europeană și criza imigrațieiPolitologul italian Giovanni Sartori a murit pe 4 aprilie, la vârsta de 93 de ani. Cu două luni înainte, el acorda pentru Il Giornale un interviu senzațional.

Profesore, ați spus recent că suntem supuși unei invazii.

În Franța, intelectualii de stânga încep să vorbească asemenea colegilor lor de dreapta. Multiculturalismul a eșuat, fluxurile migratorii din țările musulmane nu mai pot fi suportarte, islamul nu se poate integra în Europa democratică... Spun aceste lucruri de zeci de ani.

Și dvs vorbiți ca dreapta ...

Stânga, dreapta, lucrurile astea nu mă interesează. Ce mă interesează este bunul simț. Vorbesc din experiență, pentru că studiez acest lucruri de ani de zile. Încerc să înțeleg care sunt mecanismele politice, etice și economice care reglează raporturile dintre Islam și Europa, pentru a propune soluții la dezastrul în care ne-am adâncit.

Care dezastru?

Acela de a ne imagina că putem integra în mod pașnic o vastă comunitate musulmană, fidelă unui monoteism teocratic, care refuză să separe puterea politică de cea religioasă într-o societate occidentală democratică este o mare iluzie. Din această fantasmă s-a declanșat războiul, tot mai deschis, pe care îl trăim acum.

De ce?

Pentru că Islamul, în cursul ultimilor 30 de ani, s-a trezit într-o manieră agresivă. Și-a inflamat adepții,

gata să se arunce în aer, ajutați de noi tehnologii din ce în ce mai periculoase.

Este un islam incapabil să evolueze. Este un monoteism teocratic înțepenit în secolul VII, incompatibil

cu monoteismul occidental. După victoria de la Viena în 1683, aceste două realități s-au ignorat reciproc;

astăzi se înfruntă din nou.

38

De ce este imposibilă coabitarea?

Pentru că societățile libere occidentale sunt întemeiate pe democrație, pe suveranitatea poporului.

Islamul este întemeiat pe suveranitatea lui Allah. Iar dacă musulmanii pretind să aplice acest principiu în

Occident, atunci conflictul este inevitabil.

Credeți așadar că integrarea musulmanilor în societățiel noastre va fi imposibilă?

De la anul 630 după Hristos, istoria nu a înregistrat nici o integrare islamică reușită în sânul societăților

nemusulmane. Priviți la India sau la Indonezia.

Deci, dacă în țările lor musulmanii trăiesc fără probleme sub suveranitatea lui Allah, dimpotrivă, în

Occident...

Dacă musulmanul imigrant din Occident continuă să adere la un asemenea principiu și refuză valorile

noastre etice și politice, aceasta înseamnă că nu se va putea integra niciodată.

Și multiculturalismul?

Ce numim noi multiculturalism? Ce înseamnă el? Multiculturalismul nu există. Stânga, care flutură

fără încetare acest termen, nu știe nimic despre Islam, ea ține discursuri de ignoranți. Chinezul a continuat

să rămână chinez chiar și după 2000 de ani și coabitează pașnic în orașele noastre cu tradițiile și

obiceiurile lui.

La fel și europenii evrei. Nu și muslmanii. În sfera privată au dreptul de a-și profesa religia,

dar politic trebuie să accepte suveranitatea populară. Altfel, nu au ce căuta în Occident.

Dacă un ins de stânga v-ar auzi vorbeșe astea, v-ar trata drept xenofob.

Stânga este scandaloasă. Nu are curajul de a înfrunta problema. Și-a pierdut ideologia și

pentru a părea progresistă se agață în mod rușinos de cauza nefastă a ‘porților deschise

tuturor’. Solidaritatea este bună, dar ea nu este de ajuns.

39

Ce e de făcut?

Să fie stabilite reguli și să se vegheze ca ele să fie respectate. Imigrația în Europa a atins

cifre de nesuportat. Orice imigrant trebuie să primească o viză, documente în regulă, o

identitate clară. Clandestinii, ca și orice persoană care trăiește ilegal într-o țară, trebuie

expulzați. Iar cei carerămân nu trebuie să obțină dreptul de vot, căci dacă le acordăm acest

drept, musulmanii își creează propriul partid politic și grație ritmului natalității lor,

mortal pentru noi, peste 30 de ani vor avea majoritatea absolută. Iar noi, deveniți minoritari

la noi acasă, vom fi obligați să trăim sub legea lui Allah, sharia. Am trăit 30 de ani în

Statele Unite. Am beneficiat de toate drepturile, cu excepția dreptului de vot. Și totuși am

trăit foarte bine.

Și în ce privește debarcările masive de imigranți pe țărmurile noastre?

Fiecare urgență are etapele sale. Noi am ajuns în ultimul stadiu: cel de război.Trebuie

trimise avioane asupra coastelor libiene, trebuie scufundate ambarcațiunile lor goale.

Este singurul mijloc de descurajare a invaziei asupra Europei.

După două trei atacuri vor renunța.

Astfel, dacă vor dori să intre în Italia, vor trebui să găsească alte căi, mai ușor de controlat.

Unii intelectuali susțin că tot Occidentul este responsabil..

Sunt intelectuali stupizi, autodistructivi. Știu și eu că Inchiziția a fost o oroare. Dar această

perioadă de fanatism Occidentul a depășit-o de secole. Islamul nu.Islamul este incapabil

să evolueze și va rămâne mereu anchilozat în scolul VII.

Este o lume imobilă, care nu a intrat niciodată în societatea industrială, nici măcar țările

cele mai bogate, ca Arabia Saudită. Au petrol și averi colosale, dar nu produc nimic, și

40

cumpără din străinătate toate produselefinite. Simbolul economiei lor nu este producția

, ci piața, ‘suk’.

Unii zic că contactul, schimbul între civilizații diferite ar fi o sursă de bogăție.

Dacă există un respct reciproc și voința de a trăi împreună, atunci ar putea fi așa.Altminteri

, nu este nici o bogăție, ci război.Un război în care arma cea mai puternică, demografia

, este de partea lor.

Și Europa ce face?

Europa nu există. Nu s-a mai văzut o instituție politică mai stupidă decât această Europă.

Favorizează imigrația persoanelor, gata să muncească pentru un salariu mai mic decât cel

al mâinii de lucru europene, devastând astfel economia continentului, favorizând șomajul

concetățenilor noștri și sărăcia.

Cum ar arăta Europa dvs ideală?

O Europă confederală, compusă doar din primele șapte state membre, al cărei Președinte

ar trebui să fie și directorul Băncii Europene și o singură Curte Supremă, ca în Statele Unite. Europă

actuală a Bruxelles-ului, care numără 28 de state (curând doar 27) și 28 de limbi diferite este o entitate defunctă.Această Europă care vrea să continue să se extindă, integrând și țări musulmane, dar în același timp neștiind cum să se apere în fața fanatismului islamic, este ridicolă și iresponsabilă.

Cum se va termina povestea asta cu Islamul?

Când am ajuns la bomba umană, la martiriul în numele lui Allah, aceasta înseamnă că înfruntarea se apropie de punctul culminant. (Material trimis de prietenul clubului nostru Dr. Nicolae Cernăianu din Germania)

_________Imigrația în UE:

41

În anul 2015, au intrat în Europa 1,32 milioane de imigranți; în Germania au fost primiți peste 500.000; circa 100.000 de imigranți au ajuns în Franța. Austria, Ungaria, Belgia, Italia, Croația, Suedia, Finlanda, UK, Olanda.

84% din refugiați au intrat în Europa venind pe mare cu ambarcațiuni clandestine.

În țările europene trăiesc 33% (37 de milioane) din totalul imigranților din lume, care este de 115 milioane.

În anul 2015 au murit în timpul transportului 3.770 de imigranți. Numeroase accidente de scufundări, înec și morți prin expunere au fost raportate.

În lunile ianuarie și februarie ale anului 2016, numai în Grecia au intrat 123.000 de noi imigranți, față de 4.600 înregistrați în aceeași perioadă a anului 2015.

În anul 2015, în țările din Uniunea Europeană au fost înregistrate peste 1.255.000 de cereri de azil.

Principalele țări de origine ale imigranților sunt: Siria, Afganistan, Irak, Kosovo, Albania, Pakistan, Eritrea, Iran, Nigeria și Ucraina. Imigranții din Siria și Afganistan fac mai mult de 50% din toți imigranții care încearcă să intre în Europa.

Mulți imigranți din Siria, Afganistan, Pakistan, Irak și Iran sunt temporar aflați în lagăre sau tabere din Turcia, Liban și Iordania.

La sfârșitul anului 2015, în întreaga lume erau peste 62 de milioane de oameni deplasați forțat de la locul lor de viață. Este cel mai mare exod al omenirii de la al doilea război mondial.

În anul 2014, 7% din populația țărilor din EU era constituită din oameni născuți în alte țări, în total peste 33 de milioane.

În perioada 2008 -2017, în țările UE au fost admiși 5.365.253 de oameni, dintre care 1,8 milioane în Germania și 13.300 în România.

Rutele principale de intrare în Europa a imigranților din țările asiatice și africane sunt: ruta vestică: Maroc-Spania; ruta sudică: Libia- Italia; ruta estică: Turcia-Grecia/Italia/Macedonia/Croația; ruta nordică: Ucraina-Slovacia/Austria.

Cum "țările țintă" au luat măsuri de limitare a imigrării și mai multe țări europene au introdus etanșeizarea granițelor, sunt căutate noi căi de acces. Între ele sunt ruta arctică: Rusia-Finlanda și ruta trans Marea Neagră: Turcia- România/Bulgaria.

În toate țările europene au fost descoperite și anihilate rețele de traficanți care facilitau intrarea ilegală a imigranților.

Largi rețele de traficanți persistă și activează în Turcia, Siria, țările

42

subsahariene și Libia. Pentru 3.000 de euro, aceștia asigură transportul cu ambarcațiuni în insulele grecești, Grecia, Italia și - mai recent - în România și Bulgaria. Pentru 8.000 de euro se vând pașapoarte falsificate de Siria, Liban și alte țări, cu care se poate intra oficial în Germania, Franța, Suedia, Olanda.

Tragediile încercărilor de emigrație în Europa și crimele traficanților de refugiați‘How can you look away?’ British lifeguard describes true horror of Mediterranean migrant crisisPublished time: 29 Sep, 2017 11:32

AddThis Sharing ButtonsShare to FacebookShare to TwitterShare to RedditShare to StumbleUpon

Share to Google+Share to TumblrBritish lifeguard Austin Wainwright has been on the front line of the migrant crisis in the Mediterranean. Speaking out for the first time, he describes for RT the human tragedy of Europe’s neglect unfolding at sea and its emotional toll.It is getting dark now, and still no news. The rescue vessel rolls with the swell and although we are upwind of the body, the smell reaches us every now and then.

Migrant traffickers brag about bribing British-backed Libyan coastguardWe cannot risk being further away for fear of losing it in the dwindling light, and eventually we decide to attach a chemical light stick to the ankle.

43

We have been sitting in the Mediterranean, 17 nautical miles from Tripoli and Sabratha, for almost six hours now, ever since we came across the floating body while on a search for the remains of a sunken rubber boat. This poor soul did not come from that boat; the body has been in the water for around four days and marine life has not left it alone.Sole and Nicolas, the lifeguards I am working with, tenderly attach the light stick as I manoeuvre the RHIB (Rigid Hull Inflatable Boat) delicately.We feel sick. Not so much due to the smell or sight of this person, but because of the apathy coming from Europe.This is the second migrant crisis I have experienced, the first being with the Spanish Red Cross in the Canary Islands (2006-2008). I arrived here thinking it would be the same, thinking I knew what was happening. I have been very much humbled.

We sit in silence waiting again for MRCC Rome (Maritime Rescue Coordination Centre) to confirm we can recover the body. We feel that support would have been far quicker if it were a European body. The smell washes over us again; a smell that I still remember vividly months later.To pick up one single body may seem pointless. More than 2,500 people have drowned this year while fleeing poverty, persecution and violence in Africa and the Middle East.Their main point of departure is Libya - a country torn apart by war and with a Central Government that only manages to control a fraction of the country. The rest is run by warlords and militias who have various, shifting alliances.The EU recognizes the GNA (Government of National Accord) in Tripoli as the official ruling entity, supplying the Libyan Coast Guard (LCG) with money, training and patrol vessels in an effort to curb migrants and refugees leaving its northern shore.

Recently the LCG announced it would handle all search and rescue missions up to 70 nautical miles from its coast. It is one thing to say this – and another to be competent enough to do it.What is clear to all NGOs is that this

would cause more loss of life. Those who are ‘rescued’ by the LCG will be taken back to Libya where they are kept in squalid camps, detained, beaten, raped and killed.Since I have been volunteering here the LCG has become more and more

44

hostile, and we have on two occasions had warning shots fired over us. The third time our vessel was held at gunpoint and almost forced to Tripoli.All of these instances occurred in international waters, and while working on search and rescue operations coordinated by MRCC Rome. When we requested support from Rome and FRONTEX (the European Coastguard Coalition) our calls fell on deaf ears. We went from being under their coordination to being alone.Refugees and migrants returned by the LCG face a fate worse than death in makeshift detention centers. Time and again they tell us they would rather die at sea than return to “The Country of the Devil.”On every rescue we are told about the treatment they received in Libya. Women are raped systematically, so much so that there are cases where those brought aboard the rescue vessels run by our NGO, Proactiva Open Arms, are unable even to sit downtarget="_blank">Try watching this video on www.youtube.com</a>, or enable JavaScript if it is disabled in your rowser.</div></div>Sexual and other violence does not end with the women. It is used to coerce family members in the countries of origin to pay ransoms. This also involves beatings and other unspeakable acts.One man from Ghana told me how he witnessed his best friend's legs doused in petrol and set alight as his Libyan captors held a phone to his head so that his family would hear him scream. Others tell of being sold as slaves, forced to work until they either escape or are allowed to leave. In some cases we are told of people being returned by the LCG and sold directly back to smugglers and slavers.How is it that the EU and Italy can justify cooperation with these countries?British Foreign Secretary Boris Johnson recently visited Libya, shaking hands with the very people overseeing these detention centers and praising them for their work.How can the public look away?A friend told me the answer is simple. It is easier to blame migrants for our countries’ problems than to admit the truth. If we admit the truth about Africa then we admit our own way of life is fragile. We wouldn’t sleep at night. Ignorance is bliss, they say.It is dark now and finally we get the all clear from MRCC Rome to pick up the body. The recovery takes a long time because it has been in the water for so long. Some may argue it is futile. Why not leave him there?To us he is still a person with a family, he deserves better and we will not let the EU sweep this one under the rug. When we finally step aboard our main ship from the RHIBS we are tired.

45

The other volunteers hug us as tears of frustration sting our eyes.The next morning another body is found. No one wants to do this again but we have to. It is why we are here.As I suit up, a refugee rescued alive the previous morning looks at me and seeing my face asks “are you going for another body?”I choke and can’t speak, so I nod my head. Silently he mouths “thank you.”- Austin Wainwright is a third generation British lifeguard with a decade of experience in migration crises- The chief mate and RHIB driver has completed eight missions for Spanish NGO Proactiva Open Arms- Proactiva is one of the only NGOs remaining in the Med after rescuing more than 35,000 people in international waters over the last two years

Raport 2017 al Departamentului de Stat al USA

SPECIAL CASE: LIBYA

Libya is a Special Case for the second consecutive year. The Presidency Council of the Libyan Government of National Accord (GNA) —created through the Libyan Political Agreement signed in December 2015 and endorsed by the legislature in January 2016—arrived in the capital Tripoli in late March 2016. Despite this political progress, the GNA struggled to gain institutional capacity and the resources to address trafficking, as the government was focused on consolidating control over its territory and countering extremist violence throughout 2016 and into 2017. The judicial system was not fully functioning, as courts in major cities throughout the country have not been operational since 2014. Violence driven by militias, civil unrest, and increased lawlessness continued to plague Libya throughout the reporting period. Extra-legal armed groups continued to fill a security vacuum across the country; such groups varied widely in their make-up and the extent to which they were under the direction of state authorities. These groups also committed human rights abuses, including unlawful killings. Accurate information on human trafficking continued to be difficult to obtain, in large part due to the withdrawal of most diplomatic missions, international organizations, and NGOs in 2017.

As reported over the past five years, Libya is a destination and transit country for men and women from sub-Saharan Africa and Asia subjected to forced labor and sex trafficking, and it is a source country for Libyan children subjected to recruitment and use by armed groups within the country. Instability and lack of government oversight continued to allow for human trafficking crimes to persist and become highly profitable for traffickers. As reported by international organizations in 2016, trafficking victims—including men, women, and children—are highly vulnerable to extreme violence and other human rights violations in Libya by government officials and non-state armed groups, including physical, sexual, and verbal assault; abduction for ransom; arbitrary killings; and inhumane detention.

Migrants in Libya are extremely vulnerable to trafficking, including those seeking employment in Libya or transiting Libya en route to Europe. The country continued to serve as the primary departure point for migrants crossing the Mediterranean from North Africa, with more than 90 percent of those crossing the Mediterranean Sea departing from Libya. Female migrants, in

46

particular, are highly vulnerable to sexual assault by various armed groups and smugglers along the migration routes to Libya. Prostitution rings reportedly subject sub-Saharan women to sex trafficking in brothels, particularly in southern Libya. Nigerian women are at increased risk of being forced into prostitution, while Eritreans, Sudanese, and Somalis are at risk of being subjected to forced labor. Trafficking and smuggling networks that reach into Libya from Niger, Nigeria, Chad, Eritrea, Ethiopia, Somalia, Sudan, and other sub-Saharan states subject migrants to forced labor and forced prostitution through fraudulent recruitment, confiscation of identity and travel documents, withholding or non-payment of wages, and debt bondage. One 2014 account indicated criminal groups recruited Sudanese migrants to Libya through false job offers and forced them to work in agriculture with little or no pay.

In previous years, migrants reportedly paid smuggling fees to reach Tripoli, often under false promises of employment or eventual transit to Europe; once these victims crossed the Libyan border, they were sometimes abandoned in southern cities or the desert, where they were susceptible to severe forms of abuse and human trafficking. In 2014, an international organization reported Syrian nationals temporarily residing in Sudan preferred to travel through Libya en route to Italy with the use of smugglers; these Syrians are at risk of trafficking. In February 2015, the media reported a Russian trafficking network brought hundreds of Bangladeshi nationals to Italy via Libya, where they subsequently endured forced labor.

There are multiple reports of migrants—some of whom may be trafficking victims—held in detention centers controlled by both the DCIM and non-state armed groups, where they are subject to severe abuse, rampant sexual violence, denial of medical care, and forced labor. For example, private employers and prison officials use detained migrants from official and unofficial prisons and detention centers for forced labor as domestic workers, construction and road paving workers, and garbage collectors. As reported by an international organization in December 2016, armed groups, criminal gangs and networks, smugglers, and traffickers have cooperated and competed in the smuggling and trafficking of migrants through Libya, while carrying out serious human rights abuses and violations against migrants. Elements of the Libyan Coast Guard have reportedly worked with armed groups and other criminals, including traffickers, to exploit migrants for profit. Coast Guard officials also return migrants rescued at sea to detention centers in Libya where they are subjected to forced labor.

Since mid-2015, ISIS in Libya has abducted and taken into captivity at least 540 migrants and refugees, including at least 63 women whom ISIS forced into sexual slavery for its fighters. Since 2013, numerous reports indicate militias, some of which are used as combat forces or security enforcement by the government, recruit and use Libyan children younger than 18 years old. Children associated with armed groups are also reportedly exposed to sexual violence. An international organization reported that armed groups recruited and used children throughout 2015. For example, groups affiliated to ISIS operated training camps south of Sirte, and in December 2015, 85 children under 16 years old attended a graduation ceremony for a training camp.

47

________________________Articolul lunii: România cangrenată a domnului Dragnea - de Ioan Stanomir www.contributors.ro septembrie 19, 2017 

Liniştea domneşte peste România.

Treptat, visul domnului Dragnea se împlineşte. Totul merge spre bine în cea mai calmă dintre ţări. Guvernul Tudose lucrează, harnic, pentru binele comun, în vreme ce conducătorul suprem dirijează, cu mână sigură, efortul de realizare al societăţii socialiste multilateral subdezvoltate.

Liniştea din România de acum este imaginea cangrenei ce acoperă întreg corpul social, o cangrenă ce aduce cu sine miasmele complicităţii, resemnării şi mediocrităţii. Nimic nu poate să ne mai surprindă,nici măcar acoladele ministrului Educaţiei, cel care face ca idealul României occidentale în materie de învăţământ să fie o formă de ceauşism rezidual.

Domnul Dragnea a devenit o obsesie naţională şi ceea ce această privire îndreptată exclusiv asupra domniei-sale riscă să ignore este contextul responsabil pentru ascensiunea sa. Asemeni lui Victor Ponta înaintea sa, Liviu Dragnea nu este un accident, ci expresia modului în care PSD acţionează, programatic şi deliberat. Cangrena din România de astăzi îşi are originea într-un partid politic, PSD, a cărui vocaţie unică a fost, chiar de la întemeierea sa, organizarea exploatării cleptocratice a statului. Iluziile ţesute în jurul iluzoriei reformări a PSD trebuie abandonate. În momentul în care ar renunţa la acest mecanism de dominaţie instituţional, PSD ar înceta să

48

existe. PSD se confundă cu statul român însuşi, în baza unei simbioze istorice ce duce spre comunismul ceauşist şi intervalul fesenist.

Cangrena pe care o ilustrează domnul Dragnea este, aşadar, cangrena unui partid- stat. Scopul PSD a fost, în toţi aceşti ani,să limiteze procesul de modernizare etatic, de vreme ce acest proces ar fi condus la erodarea temeliilor sale. Iată un fapt elementar ce merită reamintit,mereu. Cei ce ajung în fruntea PSD, iar domnul Dragnea nu face excepţie, au ca singură agendă consolidarea încremenirii populiste şi rafinarea procedurilor de mituire ale populaţiei. PSD este incapabil de orice altă politică în afara acestei politici de extorcare şi de patronaj, căci această politică este înscrisă în fibra sa, graţie eredităţii comuniste şi feseniste. Întemeiat de regimul Iliescu, acest tipar este exacerbat patologic acum sub regimul Dragnea. Dar spiritul este acelaşi, dincolo de decenii şi de personaje. Abordarea în chestiunea domniei legii este aceeaşi pentru PSD, ca şi în anii lui Adrian Năstase: controlul trebuie să prevină ameninţarea pivilegiilor.

Redat acestei durate istorice, domnul Dragnea nu mai are nimic extraordinar, ci se înscrie în logica naturală a PSD. Marasmul, încremenirea, subdezvoltarea sunt obiectivele fără de care PSD nu poate fi imaginat. Domnul Dragnea este cea din urmă înfăţişare a acestui elan fesenist. În anii de după 1989,cu rare excepţii, statul român s-a confundat cu reţeaua fesenistă. Ofensiva de restauraţie de acum este menită a restabili o continuitate instituţională.

Liniştea domneşte în România cangrenată de astăzi. Vocile critice se izbesc de redutele complicităţilor. În clipa în care şi rezistenţa civică se va stinge, victoria lor va fi fost una completă, iar supunerea oamenilor acestei ţări va fi fost una definitivă. Indiferenţa de acum a compatrioţilor noştri este temelia viitorului de aservire colectivă. 

Opinii: Național terminal - de Traian UngureanuZiarul Adevărul 25 septembrie 2017

Cine n-are bătrîni să şi-i cumpere din Anglia. Altfel, va sfîrşi pe deplin şi nesărat european. Adică: supus consumator german şi piesă inertă la mijloc

49

de socialism franco-german. Se va mai discuta, se va mai ajusta dar mai toate detaliile destinului nostru major se zbenguie în culise, gata de intrare în scenă. Ultima intervenţie a lui Jean Claude Juncker a dezvăluit unei audienţe cînd naivă, cînd slugarnică, vestea cea mare: am scăpat de prudenţa englezilor şi putem da drumul euro-orgiei. Într-un discurs inspirat de Jules Verne pe amfetamine, Juncker a descris viitorul Superstat European, cu capitala într-un birou la Berlin şi cu Estul la cură de braşoave. Trecem, cu un amestec de jenă şi amuzament, peste ideea unor alegeri europene cu liste transnaţionale. Proiectul presupune candidaţi ca Verhovstadt sau Lamassoure prezenţi, în campanie, pentru un miting electoral la Strehaia, încă înainte ca localnicii să fi digerat ultimele noutăţi în aquis-ul comunitar. Trecem, însoţiţi de acelaşi gaz ilariant, şi peste ideea unui Preşedinte UE, ales de toată suflarea continentului. Asta presupune o listă deschisă de Iulius Cezar, la mare concurenţă cu Isus. În partea lui aşa zis pămîntească, planul Juncker face recomandări mult mai uşor de comentat. Aşa de pildă, votul majoritar în decizii de economie şi politică externă UE înseamnă, în traducere, decizii impuse automat de Germania, Franţa şi alţi cîţiva buni vecini de zonă euro. Un Ministru de Finanţe unic înseamnă, într-o traducere şi mai exactă, guvernare economică directă de la Bruxelles - cum se mai numeşte biroul de parafat idei şi necesităţi financiare germane. Acum, însă, vine partea bună. Şi ea e rezervată Estului. Evident, nu vom fi admişi în Euro doar pentru că aşa vrea Juncker. Juncker a cerut, nici mai mult, nici mai încet, decît admiterea Estului în spaţiul Schengen şi în zona euro, cu referire anume la România şi Bulgaria. Plus conclav UE la Sibiu sau Hermanstadt, pe 30 martie sau am 30. marz 2019. Ne-a pus Dumnezeu mîna în cap, după ce am încetat să îl folosim!. Admiterea în spaţiul Schengen e o snoavă care nu depinde de Juncker nici măcar în partea de colorat. Olanda, Austria şi Danemarca au reacţionat în primele 5 minute, declarînd Schengen fort închis. Aderarea la Euro a provocat între luminile analizei strategice dintre Oradea şi Isaccea un entuziasm fără restricţii. Evident, nu vom fi admişi în Euro doar pentru că aşa vrea Juncker. Însă, chiar dacă Germania şi euro-şefimea vor încuvinţa aşa ceva, ar fi mai bine să demisionăm imediat din proiect. Perspectiva euro a fost întîmpinată de comentatorii daco-romani cu un vivat! compact. Reflex de mentalitate subalternă şi filozofie imitativă.

50

Pentru neîngăduit de mulţi comentatori, admiterea în zona euro e echivalentul unei promovări de la clasa economy la business. Aşa e, dar numai dacă înţelegem că promovaţii primesc loc în picioare şi fără fuselaj în jur. Economia şi finanţele României nu vor face faţă primelor cîteva minute de zbor la business în aer liber. Entuziaştii nu s-au obosit să citească relatările despre viaţa cotidiană şi chinurile ei multiple, în Italia, Spania, Grecia şi, mai aproape, Lituania, după admiterea în zona euro. Cu euro instalat la un curs convenabil Germaniei şi fără dreptul de a regla rata dobînzilor sau cursul de schimb, noile state membre euro au dat societăţilor lor un şomaj fără leac, pensii şi salarii instant devalorizate, plus preţuri de Champs Elysees. Admiterea României în zona euro ar trimite un cămin de bătrîni într-o expediţie pe Everest. Ar trebui să urmeze la replică dl. Isărescu Mugur. Tăcerea sau conformismul ar fi tragice. Sub presiunea propriilor ezitări şi sub mîna lungă a hoţilor locali, România tinde să se rupă în două banchize. Nu mai puţin tulbure e ideea unui summit UE la Sibiu. Autorul acestor rînduri e un fiu al Sibiului, încă răscolit de amintirea bunilor saşi care nu lăsau un cap de drot (sîrmă) nepus la treabă şi ocoleau cu aplicaţie crîşma. Sibiul poate găzdui orice: Reuniunea Oraşelor Port la Marea Nordului, Olimpiada de Prînz sau Superfinala Bădălău-Palada. Dar cea mai importantă întrunire UE vreodată organizată în România nu are ce căuta la Sibiu. Ar fi o eroare simbolică pe un traseu deja periculos. Sub presiunea propriilor ezitări şi sub mîna lungă a hoţilor locali, România tinde să se rupă în două banchize. Transilvania, ilustrată insistent de Cluj, Sibiu şi Oradea, ar urma să fie partea cu care ne fandosim occidental în faţa Occidentului. Avem şi noi Austria noastră! Amatorii de cafenele cu şic medieval vor fi încîntaţi. În acelaşi timp, restul, adică Sudul mizer şi Estul sterp, cad în subdezvoltare şi ruginesc fără speranţă. Bucureştiul pierde continuu teren, deşi dna. Primar Uragana s-a pus pe treabă şi a inaugurat prima staţie auto cu iarbă pe acoperiş. Soluţia nu e să mutăm euro-şedinţa de la Sibiu la Calafat sau la Huşi. Oaspeţii noştri s-ar întoarce acasă cu priviri rătăcite şi cîntînd fără şir. Problema e cu totul alta şi ne priveşte direct ca un glonţ care caută punctul dintre ochi. Cea mai însemnată întrunire europeană a timpurilor noastre nu poate fi organizată în afara capitalei politice şi administrative a statului român. Bucureştiul e, în acest caz, obligatoriu. Nu pentru că asta ar ridica la loc Sudul şi Estul, ci pentru că idila cu Transilvania devine o glumă prea groasă.

51

Deplasarea centrului de greutate naţional spre Super Transilvania va produce, treptat, un dezechilibru riscant. O dezlipire de retină istorică. Pe de altă parte, ilustrăm o psihologie nemişcată şi iresponsabilă. De dragul turismului diplomatic, repetăm prostia comuniştilor care îşi plimbau oaspeţii prin pieţe, magazine şi hoteluri în prealabil trucate. Pe scurt, am ajuns să confundăm aspiraţia europeană cu poza şi artizanatul. Şi nu e de mirare. Ne pregătim să aniversăm o sută de ani de stat naţional integral fără să înţelegem că secolul cu pricina ne-a aparţinut prea puţin. În afara celor 20 de ani care se întind între 1918 si 1938, marele secol unitar românesc e o sumă de dictaturi, subjugare si tembelism. Nimeni n-a avut un secol prea reuşit după 1900 dar cazul României e, mai curînd, finalizarea şi nu corectarea unui declin centenar. O societate depopulată, rău educată si prost îngrijită, plus un stat ameţit de nătărăi, se agaţă de UE, fără să înţeleagă că UE se transformă într-un Superstat care cere un concordat cu Rusia. În această situaţie, muţenia tîmpă şi cuminte a statului român poate duce la servitute. Ironia nu va scăpa celor ce înţeleg că istoria n-a luat o pauză de dragul nostru, ci continuă animată de cei ce ştiu să o joace. Cei 30 de ani de democraţie în copie slabă cu care se încheie primul nostru secol naţional-unitar au desăvîrşit o încercuire care ne-a distrus şansele viitoare. Din exterior, UE a asigurat aparentul comfort al rentei europene. Dinăuntru, o generaţie politică sinistră a strivit orice sămînţă de evoluţie şi dezvoltare. Rezultatul cumulat e înscăunarea unei filozofii de orfelinat: să ne ia cine vrea, numai să ne ia! În mod ironic şi tipic românesc, generaţia care celebrează secolul unităţii naţionale a pus la punct degradarea si anihilarea sărbătoritului. Iarna-car şi vara-sanie? Reformulăm: la nuntă-parastas. Cine îşi închipuie că tocmai citeşte o pledoarie naţionalistă nu înţelege sau refuză să înţeleagă o stare de fapt. Adevărul istoric a devenit clandestin în raporturile lui cu românii. Tricolor, Horia, Titulescu – bla, bla, bla! Ne scufundăm cu spor şi nimeni nu vrea să întrerupă banchetul care ne proclamă mari cîştigători ai istoriei naţionale. Ne livrăm falimentaţi şi incapabili de cel mai mic şi cea mai măruntă acţiune. Ironia nu va scăpa celor ce înţeleg că istoria n-a luat o pauză de dragul nostru, ci continuă animată de cei ce ştiu să o joace. În 1918, ieşeam dintr-un imperiu multi-naţional. Asta susţinem că vom sărbători în 2018, prezentîndu-ne copţi pentru absorbţia într-o nouă structură

52

federală europeană. Nu e nici bine, nici rău. E caraghios. Şi naţional-terminal.

Geopolitică: George Friedman: Estul Europei se distanțează de UE. România are nevoie de o alianță cu est-europenii susținută de SUA

România Liberă a publicat pe 25 septembrie 2017 un interviu cu fondatorul Stratfor George Friedman. Acesta a spus că Rusia este „o mare putere regională în declin”, dar că trebuie să

privim spre Rusia ca spre „o potențială amenințare“, care deocamdată „nu este nici atât de periculoasă ca în trecut și nici cât ar putea fi în viitor“. Pentru a-și asigura viitorul, Friedman a spus că România ar trebui să se gândească la o alianță cuprinzătoare cu statele din Europa de Est susținută de SUA. Acesta a adăugat că estul Europei este într-un proces de distanțare față de UE, „iar  că viitorul economic al țării dvs. este departe de bătrâna și slăbita Europă”.

România Liberă: Care credeți că ar trebui să fie principalele obiective geopolitice ale României?George Friedman: Primul interes al României este să-și rezolve propriile probleme și să le administreze pe cele din vecinătate, ceea ce e greu să facă singură, de aceea are nevoie să fie parte a unei coaliții. NATO nu mai servește însă acest scop din cauza lipsei resurselor și a angajamentului militar.România ar trebui să privească spre restul statelor est-europene cu realități geografice și interese similare. România ar trebui să se concentreze acum asupra construirii unei alianțe cuprinzătoare cu aceste state. […]România planifică să cheltuiască aproape zece miliarde de euro pentru achiziții militare în următorii zece ani. Aproape 60% din acești bani vor fi dați pentru rachete și alte tehnologii de apărare aeriană.

53

Ceea ce înseamnă că aliații noștri ne vor ajuta în cazul unei invazii terestre. Este un plan bun?Cred că e singurul plan viabil. O țară de mărimea României este incapabilă să aibă un răspuns complet în fața uneia ca Rusia, de aceea trebuie să aibă o forță suficientă, pentru a face atacul inamicului dificil și costisitor, și o alianță viabilă pentru a-și întări poziția. Cu alte cuvinte, la nevoie, trebuie să poată trage de timp până ce este suficient de întărită din punct de vedere militar. Prima întrebare pe care trebuie să și-o pună este ce fel de arme îi asigură securitate. A doua chestiune e legată de o alianță potrivită. Cred că o alianță cu est-europenii susținută de Statele Unite este ceea ce are nevoie România, iar programul de achiziții al Bucureștiului se potrivește în această strategie.Din această perspectivă a unei alianțe est-europene, care ar fi cele mai mari amenințări din regiune?Pentru moment, cea mai mare amenințare nu este nici politică, nici militară, ci economică. S-a vorbit mult despre refacerea economică, dar nu s-au făcut mari progrese. Capacitatea Germaniei de a-și susține economia depinde de exporturi și de posibilitatea clienților ei de a cumpăra. Capacitatea cumpărătorilor nu este prea mare, iar această problemă se combină cu recesiunea americană.De la al Doilea Război Mondial încoace, Statele Unite au exersat recesiunea o dată la zece ani. Probabil că următoarea va fi anul viitor sau peste doi ani și va afecta sever Germania, iar această problemă trebuie luată foarte în serios.În zilele noastre, țările nu mai pornesc la război una împotriva alteia; credeți că acest lucru se va schimba?Între 1815 și 1914 a fost un secol fără nicio confruntare majoră. Dar apoi, în 1914 am văzut că Europa știa cum să se pregătească de război. Există perioade în care nu e niciun război. Dar războiul are răbdare și întotdeauna se întoarce.Ar fi posibil un război în Europa?Bineînțeles. De la romani încoace, războiul a fost o constantă a Europei. Un continent cu 52 de state naționale, fiecare cu neîncrederile sale, a reușit pentru o vreme să evite războiul, însă 70 de ani în istoria Europei nu înseamnă mare lucru. Vechile animozități continuă să pândească și pericolul cel mai mare constă în încrederea Europei că a abolit războaiele: e posibil, dar, statistic vorbind, e improbabil să fi reușit acest lucru.Cum vedeți concurența dintre Rusia și Turcia, e posibilă în viitor o

54

confruntare pentru influența în Balcani?Nu prevăd o astfel de confruntare între Rusia și Turcia. Rusia este o putere în declin, în vreme ce Turcia este o putere în ascensiune, dar într-adevăr principala confruntare a Turciei cu Europa va fi, ca întotdeauna, în Balcani. Așa că, dacă Turcia își va continua drumul ascendent, așa cum cred eu, nu ar trebui să ne așteptăm la un război cu Rusia. Conflictul va fi mult mai aproape de România și de aceea alianța despre care am vorbit devine atât de importantă.Țările din estul Europei se tem de așa-numita Europă cu mai multe viteze, care ar putea să le transforme în țări de mâna a doua. Ce s-ar întâmpla cu România în această situație?Habar nu am ce înseamnă o Europă cu mai multe viteze. Cred că este vorba despre un centru care nu va avea responsabilități asupra periferiei. Nu există mai multe viteze, ci doar state care vor fi membre ale UE: vor fi țările numite membre, dar care nu sunt cu adevărat membre și țările care nu sunt chiar membre. Cred că acest lucru va elibera România de limitele UE în care s-a plasat și că viitorul economic al țării dvs. este departe de bătrâna și slăbita Europă. România are un viitor extraordinar dacă i se permite să-și folosească bine forța de muncă bine pregătită.În acest caz, e posibil ca noile state UE să devină un bloc separat, mai apropiat de Statele Unite decât de Uniunea Europeană?Statele est-europene se află într-un proces de distanțare de UE. Apoi, alianța care prinde contur între estul Europei și SUA e foarte reală, chiar dacă nu are nume sau birouri atractive.Nu va lua locul UE, pentru că este în principal o alianță militară, dar bineînțeles ar putea evolua într-o alternativă la UE, totul depinde foarte mult de Uniunea Europeană și propunerile ei de continent cu mai multe viteze, de criticile guvernelor est-europene etc. Deocamdată, alianța militară există.[…]

Pictorul lunii: Florin Suțu

55

Florin Şutu s-a nascut in 1959 la Ploieşti. A studiat la Bucureşti la Academia de Arta cu pictorul Ion Salişteanu, este membru titlular al UAP din Romania şi preda la catedra de pictura şi desen a Colegiului de arta „Carmen Sylva” din Ploieşti. A participat la expozitii personale şi in grup atat in tara cat şi in strainatate. Lucrarile lui sunt prezente in colectii de stat şi particulare din tara şi din afara ei. Artistul publica eseuri, tablete şi cronici de arta in diverse ziare şi reviste.

56

57

58

59