THE PRE-ROMANTIC SCENERY IN COSTACHE CONACHIʼS POETRY 05 84.pdf · Iulian Boldea (Editor) - Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue Arhipelag XXI Press, Tîrgu

Iulian Boldea (Editor) - Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue

Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017. eISBN: 978-606-8624-12-9

611

Section: Literature

THE PRE-ROMANTIC SCENERY IN COSTACHE CONACHIʼS POETRY

Ecaterina Kerstin Botezatu PhD Student, University of Bucharest

Abstract:Pre-romanticism is a literary transition stage whose main characteristic was sensibility, embodied by the need to translate feelings into words. In the European space, pre-romanticism has been a form of

manifesto against the rigours of classicism, bounded by mimesis and reason. Thus, this literary movement

turned into an expression of sensibility. Meanwhile, in the Romanian space, pre-romanticism has been one

of the first literary forms. In Costache Conachiʼs pre-romantic erotic poetry we can find elements that anticipate the upcoming Romanian romanticism. Being influenced by both the troubadoursʼ writings and by

the XVIIIth

century pastoral literature, Costache Conachiʼs views on nature also foreshadow romantic

literature.

Keywords: erotic poetry, pre-romanticism, romanticism, scenery, troubadours.

Primele documente româneşti au fost scrisori, cronici domneşti, traduceri ori cărţi

bisericeşti şi populare, în care cu greu se puteau manifesta ideile originale ale autorilor. Inovaţia

izbucnea pe alocuri, acolo unde rigorile epocii ori liberatea exprimării o permiteau. Un repertoriu

destul de sărac, care anevoie putea reprezenta o bază pentru viitoarele scrieri originale ale literaţilor

români. Literatura a luat cu greu avânt, şi aveau să treacă decenii până când urma să fie acţionată o

Ŗconştiinţă a scrisuluiŗ care să acutizeze problema sincronizării cu literatura universală. Mai mult

chiar, scrierea unora dintre cele mai importante cărţi ale primelor trei secole de literatură, Istoria

ieroglifică a lui Dimitrie Cantemir şi Ţiganiada a lui Ion Budai-Deleanu au rămas fără răsunet în

epocă, fiind publicate la câteva decenii de la punerea lor pe hârtie. ŖDe-abia pe la 1840, când încep

să se vadă roadele emancipării Ţărilor Române, ale occidentalizării, ale schimbării mentalităţilor,

apar condiţiile fiinţării literaturii ca organism în mişcareŗ1. Şi totuşi, înainte ca literatura română să

fi fost voit orientată înspre scopul sincronizării cu literatura universală, au existat o serie de autori

ai Ŗînceputurilorŗ care, aparent inconştient, au pus în mişcare mecanismul scrierilor româneşti

autentice şi au oferit un punct de pornire pentru cei care, mai apoi, aveau să aşeze definitiv

literatura română în rând cu celelalte scrieri europene: Ŗlecturile bogate din poezia occidentală,

deschiderea către adevărata esenţă, intimă şi personală a poeziei, face să putem vorbi de acum, în

afara traducţiilor şi a literaturii scrise cu scopuri didactice sau ştiinţifice, de existenţa elementelor

unei literaturi autentice, propriu-zise, mai exact spus, de existenţa unei poezii de acest felŗ2.

Dacă primele opere româneşti scrise din nevoia conştientă de statornicire a literaturii s-

au înscris în limitele romantismului, se pune problema încadrării în epocă a scrierilor culte

precedente, ai căror autori nu erau îndemnaţi de nevoia pregnantă a umplerii golurilor literare.

Există sau nu un preromantism românesc? La nivel european s-a produs o „sfărâmare a echilibrului

clasic, echilibru care caracteriza unele literaturi şi a cărui distrugere a însemnat ivirea a două

curente opuse: Luminile şi preromantismulŗ3. Aşadar, acest curent literar a apărut în urma unei

1 Eugen Negrici, 2008, p. 120. 2 Mircea Anghelescu, 1971, p. 69. 3 D. Popovici, 1968, p. 31.



612

Section: Literature

crize, în urma unei suprasaturaţii clasiciste: ŖPentru că au avut un clasicism autoritar, bine conturat

şi longeviv şi un ideal spiritual tutelat de raţiune, literatura germană, cea engleză şi, într-un sfârşit,

cea franceză pot invoca prezenţa unei propensiuni anticlasice Ŕ căreia i se poate da, eventual, un

statut de curent sau de etapă de tranziţieŗ4. Prin urmare, pe de o parte este pusă sub semnul

întrebării existenţa preromantismului într-o literatură aflată încă la origini, într-o literatură în care

nu exista o tradiţie pe care noua mişcare literară să o răstoarne. Pe de altă parte, definiţia oferită de

Mircea Anghelescu orientează preromantismul doar înspre curentul ce i-a urmat, dovedind astfel

posibilitatea existenţei acestuia într-o literatură nouă: ŖCei mai mulţi cercetători definesc

preromantismul ca simplu preambul al romantismului, mai stangaci şi mai neorganizat, căruia îi

lipsea doar punerea în scenă şi conştiinţa de sineŗ5. În ceea ce priveşte literatura română,

preromantismul, reprezentat de primele scrieri Ŗautonomeŗ, nu a avut doar rolul de Ŗa desemna

formele incipiente ale romantismuluiŗ6, ci totodată a fost premergător primelor opere în care era

activă o conştiinţă a scrisului; de fapt, preromantismul a însumat primele încercări lirice propriu-

zise din literatura română.

Fără a îndeplini caracteristicile necesare unui curent literar propriu-zis (chiar şi prin

numele său se indică dependenţa de un curent ulterior mult mai puternic marcat Ŕ romantismul),

preromantismul este o etapă de tranziţie, a cărei principală caracteristică este sensibilitatea. Am

văzut aşadar că la nivel european preromantismul s-a instaurat ca un manifest împotriva rigorilor

clasicismului (care impunea mimesisul şi raţiunea) şi a devenit astfel o expresie a sensibilităţii, a

emoţiei. În spaţiul românesc declanşatorul l-a reprezentat aceeaşi nevoie de exteriorizare a

sentimentului, provocată de această dată nu de o criză a clasicismului restrictiv, ci de o lipsă a

oricărei forme literare de manifestare preexistente. Şi cum sensibilitatea îşi are de cele mai multe

ori originea în sentimentul erotic, suntem îndreptăţiţi să afirmăm, precum Eugen Simion, că

Ŗnaşterea conştiinţei lirice [în speţă naşterea poeziei] este determinată, la cei mai mulţi dintre poeţii

de la începutul secolului XIX, de apariţia conştiinţei eroticeŗ7. Ne vom întoarce aşadar înspre unul

dintre cei mai marcanţi reprezentanţi ai preromantismului românesc, Costache Conachi, a cărui

lirică satisface cu prisosinţă sentimentul erotic, Ŗresponsabilŗ pentru primele scrieri româneşti

autentice.

Biografia lui Costache Conachi nu interesează foarte mult; rămân doar câteva aspecte

care îşi regăsesc însemnătatea printre versurile poetului. Avându-şi rădăcinile într-o veche familie

boierească fanariotă, Conachi beneficiază de o educaţie aleasă, prin intermediul profesorului Fleury

(Ŗfost membru al Convenţiunii, de aceea numit Ŗle regicideŗ, unul dintre destuii refugiaţi francezi

aciuiţi în Moldovaŗ8), care îl pune astfel în legătură cu literatura occidentală. Va face o serie de

traduceri, în urma cărora lirica sa va cunoaşte influenţele autorilor respectivi: unele traduceri de mai

mică întindere (Abeliard cătră Eloiza şi Eloiza cătră Abeliard după Pope; Narches amurezatul de

sâniş, după Ovidiu), altele mai ample (Tragedia lui Lentor de un autor neidentificat, Oreste de

Voltaire; Mathilde ou memoires tire de lřhistoire des croisades de M-me Cottin, publicată în trei

volume la Iaşi; Cercare de voroavă asupra omului după An Essay on Man a lui Pope), etc. Conachi

a rămas celebru în istoria literaturii pentru pleiada de Ŗmuzeŗ cărora le dedica versurile sale (Ŗo

Luxandră, o Elenă, o Casucă, o Maria, o Anică, două Mărioare şi trei Casandre şi jumătateŗ9),

versuri care de altfel se pliau pe cerinţele epocii, când doamnele erau curtate prin muzica lăutarilor.

Un loc cu totul aparte îl ocupă însă Smaranda Negri, ori Zulnia, femeia pe care Costache Conachi a

curtat-o ani de zile şi de a cărei iubire s-a putut bucura pentru puţin timp, mariajul lor încheindu-se

prin moartea Zulniei la mai puţin de trei ani de la căsătorie: ŖDintre multele iubiri trecătoare se

4 Eugen Negrici, 2008, p. 192. 5 Mircea Anghelescu, 1971, p. 7.

6 D. Popovici,1968, p. 32. 7 Eugen Simion, 2000, p. 226. 8 G. Calinescu, 1982, p. 85. 9 D. Popovici, 1972, p. 415.



613

Section: Literature

degajă o pasiune durabilă pentru Smaranda Negri, care a inspirat paginile cele mai durabile din

lirica lui Conachiŗ10

. Trebuie menţionat însă că pe lângă lirica erotică, închinată fie iubirilor

vremelnice, fie mult-adoratei Zulnie, Conachi a inovat atât prin Meşteşugul stihurilor româneşti,

primul manual de versificaţie din literatura română, cât şi prin piesele de teatru (Comedie banului

Costandin Canta, Giudecata femeilor, [Amoriul şi toate harurile]),printre primele creaţii din

categoria dramaticului. Totuşi, istoria literaturii îl păstrează cu precădere pentru lirica sa, Conachi

fiind, cum remarca Nicoale Manolescu, Ŗun poet adevărat, superior tuturor celorlalţi din prima

jumătate a secolului XIXŗ11

.

Poezia lui Costache Conachi este înscrisă, aproape în totalitate, în sfera erosului, poetul

fiind descalificat de critici precum Garabet Ibrăileanu sau Nicolae Iorga tocmai din pricina unei

sensibilităţi exacerbate, exteriorizate prin jeluiri, prin Ŗahturiŗ şi prin suferinţe neverosimile, mai pe

scurt, prin Ŗnebunii orientaleŗ, cum sintetiza Călinescu12

. Să nu uităm însă că literatura era la

începuturi, când încă îşi mai căuta forma de expresie, lucru pe care tot Manolescu îl observa: ŖDacă

e să-l credem pe Nietzsche, toate literaturile încep prin a fi lirice, adică dionisiace: şi cea grecească,

şi cea occidentală (trubadurii) şi, iată, şi a noastră. Văicăreala primilor noştri poeţi nu este decât un

exces de lirism, de subiectivitate, de spovedanie eroticăŗ13

. Chiar şi atunci când versurile nu îi sunt

dedicate iubitei ori lui Eros, Conachi păstrează acelaşi registru, Ŗlipsit de simţul ridicoluluiŗ14

, cum

se întâmplă de pildă în cazul poeziei Moartea părintelui dumisale vornicul Costachi Conachi la

1803, mart în 7: ŖDar ce văd, înalte cer, surorile-au leşinat,/ Una o văd înlemnită, cealaltă-i o-

ngheţat!/ Amândouă nu răsuflă lângă părintele lor,/ Ah, prietenilor, daţî-mi un cuţit să mă omor!/

De care întâi să caut, la cine să năzuiesc,/ Surorilor să dau viaţă ori pe tata să bocesc?ŗ15

. Interesant

este că, de multe ori, în spatele acestor văicăreli orientale se regăsesc in nuce teme şi motive tipic

romantice, precum evadarea prin vis ori zborul nocturn, identificabile la nivelul poeziei Visul

amoriului: ŖDar ce ameţală-i asta de care mă văz cuprins?/ Au întunecat văzduhul, ochii mi-au

păienjenit/ […] M-am priimit şi îndată aflându-mă-ntr-aripat/ Deîmpreună cu dânsa spre răsărit am

zburatŗ16

.

Revenind la tematica erotică, putem spune că poezia lui Conachi este un model de

curtoazie a epocii; ea nu este scrisă în vederea respectării unor canoane literare, ci cu scopul de a

îndupleca femeia iubită. Chiar dacă primii poeţi erau conştienţi de existenţa unui public care le

citeşte şi le apreciază opera, finalitatea versurilor era, în cele din urmă, cât se poate de personală.

Tocmai datorită notei de intimitate poeziile lui Conachi au plăcut publicului larg şi au fost preluate

de acesta sub forma cântecelor de lume (versurile excesiv de melodramatice devenind adevărate

Ŗşlagăreŗ printre lăutarii acelor vremuri) Ŕ dovadă în acest sens fiind gruparea lor, alături de alte

scrieri asemănătoare, de către Anton Pann, în colecţia intitulată Spitalul amorului. Limbajul, de

multe ori nepoetic sau chiar licenţios, nu este, totuși, ostentativ. Dimpotrivă, Ŗnaturalismulŗ adoptat

de Conachi derivă tocmai dintr-o inocenţă a scriiturii, din lipsa unei tradiţii a poeziei care să fi

stabilit normele poetice: „Conachi are însă foarte serios de luptat cu expresia, cu un material

lingvistic încă rebarbativ, singurul ce îl putea oferi literatura noastră, care şi prin dânsul se trudea să

existeŗ17

.

Ne întoarcem aşadar înspre rolul pe care poezia lui Conachi îl ocupă în istoria literaturii

române, şi anume înspre încadrarea autorul în epocă. Este sau nu Costache Conachi un

preromantic? Există sau nu, în lirica sa, elemente care vestesc romantismul românesc şi, dacă da,

10 Alexandru Teodorescu, 1963, p. 39. 11 Nicolae Manolescu, 2008, p. 100. 12 G. Calinescu, 1982, p. 89. 13 Nicolae Manolescu, 2008, p. 100.

14 Octavian Schiau, 2000, p. 39. 15 Costache Conachi, 1963, p. 50. 16Ibidem., p. 72. 17 I. Negoiţescu, p. 19.



614

Section: Literature

care ar fi acestea? Mircea Anghelescu îl înscrie, fără dubiu, în rândurile poeţilor ce anunţă

romantismul: „Conachi este un poet de tranziţie către noua sensibilitate, un poet al dragostei

mistuitoare, nu o dată deznădăjduit, îndrăgostit de natură, de peisajul sălbatic, putând fi privit ca un

veritabil preromanticŗ18

. Am văzut deja că poetul Conachi se înscrie în standardele preromantice,

afişând o sensibilitate specifică acestui curent de tranziţie, sensibilitate care va fi preluată şi

Ŗstilizatăŗ mai târziu de romantici. Limbajul, încă greoi la primii poeţi, va fi şi el filtrat şi Ŗpoetizatŗ

în romantism. Însă interesant de observat este un alt element pe care romantismul îl va împrumuta

de la curentul precedent, şi anume decorul, de la cadrul natural şi până la obiectele predilecte care

formează microcosmosul poetic la Costache Conachi.

Aflaţi încă în stadiul primelor încercări literare, preromanticii nu dispuneau de

Ŗrecuzitaŗ necesară unui decor poetic propriu-zis. Practic, ne aflăm într-un stadiu precoce, când

poeţii împrumută foarte mult exemplele folosite de lirica occidentală, pe care încearcă să le plieze,

încă stângaci, pe realităţile româneşti. ŖNu se poate vorbi în sens propriu de un univers

preromantic, de o natură preromantică, etc., cărora le lipsesc acele elemente concrete şi

individualizante, ci mai degrabă de un cadru, de o atmosferă preromantică, atmosferă care se

compune indirect, din reflexe ale sentimentelor, din stări de spirit, chiar din perplexităţi şi

incertitudiniŗ19

. Însă, chiar dacă Conachi profită cu precădere de tumultul sentimental pentru a-şi

descrie stările interioare (Ŗpune atâta suflet şi emoţie în întreaga relatare a melodramei încât, deşi

relatarea pare greoaie şi, bineînţeles, desuetă, reuşeşte să ne transmită efectul urmărit, anume

crearea unei stări emoţionale deosebiteŗ20

), el amplifică decorul melancolic, specific preromantic,

prin crearea unui decor aparte, care va fi regăsit mai apoi în poeziile romantice.

Despre primii preromantici s-a spus că erau poeţi ai iatacului, acel Ŗcentru al galaxiei

Erosŗ21

înspre care tânjeau şi în care încercau să pătrundă prin diverse dovezi de iubire şi

devotament. Însă, de cele mai multe ori, accesul în acest Ŗsfânt locŗ le este refuzat seducătorilor,

eşecul fiind un nou prilej de suspine şi jeluiri. Asemeni lui Iancu Văcărescu, Conachi reuşeşte însă

să se desprindă de spaţiul restrâns al iatacului şi îşi Ŗuniversalizeazăŗ poezia (sau, cel puţin,

amplifică decorul preromantic), regăsind de multe ori în natură fie un refugiu, fie un martor al

suferinţelor sale din amor. ŖIbrăileanu remarcase că boierul Conachi n-a avut sentimentul naturii, că

în opera lui cadrul natural aproape nu apare. Este adevărat numai dacă îl comparăm cu romanticii,

care aveau un cult pentru naturăŗ22

. Fără a fi un poet al naturii, Conachi sesizează potenţialul poetic

al acesteia şi îl utilizează, însă fără a-l epuiza, cum aveau să facă romanticii. În lipsa unei tradiţii

literare care să preconizeze descrierile de natură, Conachi Ŗîncearcă pentru prima dată la noi o

autohtonizare a peisajuluiŗ23

. De cele mai multe ori, iubirea se consumă într-un peisaj pastoral,

Conachi dovedind Ŗaceeaşi predilecţie pentru livezi şi izvoare ca trubaduriiŗ24

. Astfel se întâmplă în

cazul unor poezii precum Într-un rădi de dimineaţă, ori Iubitul şi urâtul, unde Amoriul,

personificat, seduce tinerele păstoriţe şi apoi le abandonează. În cazul poemelor cu tentă

autobiografică, natura, schimbătoare de fel, se modifică în funcţie de perspectiva pe care poetul o

are asupra escapadelor sale amoroase. Despărţirea de iubită ori aşteptarea deznădăjduită a acesteia

prijeluieşte descrierea unor peisaje pustiite, lipsite de grandoare, care sporesc melancolia poetului:

ŖDuceţi, spuneţi cu putere/ Că amorezatul piere/ În pustiuri, plin de durereŗ25

. Pustiul poate căpăta

însă şi alte funcţii, atunci când peisajul nepopulat are rolul de a ascunde iubirea împlinită, cum se

întâmplă în cazul întâlnirilor cu Zulnia. În locul peisajului sterp acum se deschide un peisaj

18 Mircea Anghlescu, 1971, p. 135. 19 Ibidem., p. 28. 20 Octavian Şchiau, 2000, p. 39. 21 Eugen Simion, 2000, p. 277.

22 Alexandru Teodorescu, 1963, p. 42. 23 Paul Cornea, 2008, p. 271. 24 Nicolae Manolescu, 2008, p. 102. 25 Costache Conachi, 1963, p. 136.



615

Section: Literature

preromantic, sălbatic, cu stânci, prăpăstii, munţi, râuri, coline în care poetul vrea să petreacă alături

de iubită. Pasiunea poetului îi este transmisă peisajului electrizant: ŖAtunci fulgere cu trăsnet prin

văzduh scăpărătoare,/Pământul tot în cutremur şi stihiile-n perzare/ Sămăna înspăimântate de atâtea

pătimiri./ Te-am iubit până acolo unde ceriul în uimire/ Să cutremura, Zulnio, de-a inimii mele

stareŗ26

. Acelaşi Slănic sălbatic unde sentimentele poetului au fost împărtăşite de către Zulnia este

rememorat de acesta de-a lungul anilor, prijeluind astfel unele meditaţii filosofice asupra trecerii

timpului: ŖMuritor, ce vii aicea, viaţa să-ţi mai prelugeşti,/ Ia sama că-n toate celea periciunea ta

găseşti./ Munţi să pornesc, stânci să sfarmă, izvoară şi curg şi sacă,/ Copaciul creşte şi cade, pârăile

petre-neacă./ Muşchiul, ce calci cu piciorul, este iarba din vechime,/ Strălucitor putregaiul au fost

copaci cu mărimeŗ27

. Prin această raportare la natură, Conachi creează o dimensiune cosmică a

iubirii, surprinde monumentalul şi îl converteşte în măsură pentru sentimentele sale, îşi prelungeşte

pasiunea prin decorurile naturale. De dimensiunea cosmică a iubirii ţine şi prezenţa astrelor, a

cerului, a stelelor, în special a lunii, care însă nu devine predilectă, cum se întâmplă în cazul

romanticilor. Sesizăm totuşi o notă eminesciană în cazul celei din urmă: ŖStăpâna nopţii lună/ Ce

ceriul încoroneziŗ28

. După moartea Zulniei, însă, peisajul erotic se estompează şi el. ŖCopaciulŗ

(care mai târziu, la Eminescu, se va materializa sub forma teiului, de asemeni protector al iubirii)

care le-a oferit adăpost celor doi îndrăgostiţi pe timp de furtună şi pe coaja căruia au înscris pentru

eternitate mărturisirea lor de amor (ŖCălătoriule, nu trece, sta, citeşte şi cunoaşte/ Că amoriul cel

mai straşnic din prieteşug se naşteŗ29

) a dispărut. Spaţiul securizant pe care natura îl oferise s-a

risipit, şi odată cu el au dispărut şi urmele iubirii.

Chiar dacă Conachi sesizează posibilităţile naturii şi încearcă o poetizare a acesteia,

romanticii sunt cei care vor lega în mod indisolubil cadrul natural de sentimentul erotic. Până acolo,

Conachi va rămâne cu precădere dependent de iatac, de dispoziţiile femeii iubite, având conştiinţa

naturii doar ca decor pentru idilele sale. Revenind la iatac, Ŗspaţiu al bănuieliiŗ, cum îl numea

Eugen Simion30

, constatăm că poetul nu oferă prea multe amănunte: iatacul nu se conturează ca un

spaţiu propriu-zis, ci este mai mult sugerat. Singurul obiect care ne este relevat este oglinda (ŖÎn

oglindă întâi te cată/ Şi apoi îmi fă giudecatăŗ31

), însă nu ca imagine a dublului sau ca poartă de

trecere înspre irealitate, cum se întâmplă de obicei la poeţii romantici, ci doar ca revelator al

frumuseţii iubitei. Conachi nu oferă foarte multe detalii despre spaţiul intim, decorul interior este

foarte sărac evidenţiat. Iatacul, reprezentat doar prin oglindă şi prin promisiunea unor bucurii

erotice, este completat de puţine elemente care să completeze recuzita preromantică. Astfel, mai

întâlnim o Ŗumbreluţă norocităŗ, care însă nu zădărniceşte încercările seducătorului, nu este un

simbol al inaccesibilităţii femeii iubite, ci din contră, este un complice al poetului, aşezat ca un scut

între Ŗobrăjelul plin de nuri şi frumuşelŗ şi privirile altor adoratori. De fapt, umbreluţa răspunde de

castitatea şi credinţa femeii.

Alături de iatac, oglindă şi umbreluţă, Conachi valorifică alte două obiecte care ţin de

spaţiul intim, interior, obiecte care trimit însă înspre poezia trubadurilor, în care preromanticul şi-a

găsit de cele mai multe ori sursele de inspiraţie. Este vorba despre Ŗveriguţăŗ, adică inel, şi

Ŗscripcăŗ. Veriguţa, departe de a trimite la matrimonial, este, de fapt, o dovadă că iubirea îi este

împărtăşită, este acceptul doamnei curtate: ŖVeriguţa ce mi-ai dat-o cu trei mărgărităraţă/

Însemnează duhul, nurii şi vorba cea drăgălaşă,/ Iar verigile de aur pe care stau pusă ele/ Sunt unite,

26Ibidem., p. 161. Conachi subliniază chiar el, într-o notă de subsol, faptul că împlinirea iubirii s-a produs într-un cadru prin excelenţă romantic : ŖAdevărul este că tocmai pe o aşa fulgeroasă şi cu trăsnet vreme, supt un fag, unde ne dosisăm, s -au dat şi s-au luat paroleleŗ 27Ibidem., p. 113.

28 Ibidem., p. 201. 29Ibidem., p.171. 30 Eugen Simion, 2000, p. 278. 31 Costache Conachi, 1963, p. 34.



616

Section: Literature

ca s-arate că tu le ai pe tustreleŗ32

. Este vorba, de fapt, de aceeaşi practică medievală pe care o cântă

trubadurul Guirant de Borneil: ŖInelul tău, frumoasa mea,/ Îl port şi-mi dă îmbărbătare!ŗ. La

Conachi, veriguţa nu mai are doar funcţia de zălog al iubirii, ci devine un simbol al calităţilor

femeii. În ceea ce priveşte scripca (ŖScripcă jalnică, duioasă, răspunde la ahtul meu/ Şi spune în

lumea toată cele ce pătimesc euŗ33

), inovocată în poezia [Ah, zilelor fericite!], ea dovedeşte că

mesajul erotic este transmis cu precădere prin intermediul muzicii. Lucru care de altfel nu este de

mirare, dacă ne gândim, cum am mai amintit, că poeziile lui Conachi au fost inserate de Anton

Pann în Spitalul amorului. De altfel, Anton Pann însuşi îşi alegea ca instrument al pasiunii chitara:

ŖChitarřmuz-armonicească/ Până când o să tăcem?ŗ. Din nou, poezia de slăvire a iubirii şi de

curtare a doamnei este însoţită, întocmai ca în vremurile trubadurilor, de acordurile unui instrument

muzical. Poeziile nu mai sunt scrise pentru a fi lecturate, ci sunt compuse pentru a fi cântate, spuse.

Nu mai rămâne nicio îndoială că boierul Costache Conachi a ales scrierile trubadureşti ca izvoare

de inspiraţie pentru propriile poezii de dragoste.

Muzicalitatea versurilor nu este însă singura trăsătură care îl apropie pe Conachi de

trubadurii occidentali ai secolului XII. Însăşi tema erotică, predominantă în scrierile boierului

moldovean, este de aceeaşi factură cu cea a predecesorilor săi. În cazul trubadurilor, Ŗfaţă de femeia

iubită îndrăgostitul se află în poziţia unui vasal subordonat suzeranului său. Iubirea lui e o slujbă, e

dator să îndeplinească poruncile doamnei, supunându-se voinţei şi capriciilor eiŗ34

. Acelaşi raport

între doamnă şi îndrăgostit se înregistrează şi în cazul poeziei lui Costache Conachi, cel veşnic

îndrăgostit de nurii iubitelor sale: ŖDoi ochi porţi/ Ce fac morţi/ Ca nişte gelaţi./ Dar măcar/ Că au

dar/ De pot chinui,/ Mă primesc/ Să robesc/ Lor pânř ce-oi muriŗ35

. Aşadar, acelaşi legământ de

supunere eternă în faţa femeii adorate. Există totuşi o diferenţă în ceea ce priveşte măsura în care

Conachi şi trubadurii înţelegeau să primească, în urma supunerii lor, Ŗfavorurileŗ doamnei. În cazul

poetului nostru, finalitatea urmărită prin suspine, vaiere, jeluiri ori leşinuri era, fără doar şi poate,

consumarea iubirii dintre cei doi. Nu o dată Conachi vizualizează momentul fericit în care va putea

fi primit în iatacul celei dorite, şi nu o dată aceste mărturii se înscriu în sfera licenţiosului. Versuri

precum ŖAleargă, suflete-aleargă,/ La soţia ta cea dragă…/ Ridică de pe picioare/ Orice fel de-

nvălitoare/ Şi spune cu îndrăzneală c-am să fac mare năvalăŗ ori ŖOchi, guriţă, piept şi sân,/ Voi, la

care eu mă-nchin/ Şi tu, rai ascuns pre tare,/ Pomeniţi necontenit/ Cât zbucium şi vânzolit/ Aţi

răbdat cu lupta mareŗ36

alungă orice îndoială privind intenţiile erotice ale suferindului din amor. În

cazul trubadurilor, însă, situaţia este uşor diferită, cel puţin la prima vedere. Scrise în secolul

iubirilor curteneşti, când femeia devenea un ideal de cele mai multe ori intangibil pentru

îndrăgostit, versurile trubadurilor vorbesc în mare parte despre o iubire platonică, din care lipsesc

patimile carnale regăsite la Conachi. Iată de exemplu declaraţia lui Guiraut de Borneil: ŖDoar

pentru ea cânt eu, şi tac plângând/ căci a stârnit un foc suav în mine!/ Suspine, dor şi rugi trimit pe

rând/ sub raza frumuseţii ei senineŗ37

. Suspinele sale se îndreaptă către doamna care a strânit un

Ŗfoc suavŗ, şi nicidecum pasiunile arzătoare specifice Ŗtrubaduruluiŗ moldovean. Şi totuşi, lirica

secolului XII reţine şi ea câteva exemple de cutezanţe erotice care îl prevestesc pe năvalnicul

Conachi. Ce-i drept, în cazul vechilor trubaduri, Ŗiubirea este adulteră în imaginaţie, dacă nu

întotdeauna în faptŗ38

, împlinirea erotică este aşezată sub semnul ipoteticului, fără a se lăsa a

înţelege dacă actul erotic s-a consumat sau nu: ŖCum e-n pat/ La culcat:/ Goală-i? îmbrăcată?ŗ

(Marcabrun), ŖPe cavaler să-l am aş vrea/ O noapte, gol, în aşternutŗ (Contesa de Die). Se pare

totuşi că această Ŗfinřamoreŗ, delicată şi platonică în aparenţă, este de fapt, întocmai ca la Conachi,

32Ibidem., p. 88. 33Ibidem., p. 127. 34 Teodor Boşca, 1980, p. 8.

35 Costache Conachi, 1963, p. 45. 36Ibidem., p. 196. 37 Teodor Boşca, 1980, p.9. 38 Paul Zumthor, 1983, p. 581.



617

Section: Literature

Ŗînsufleţită de o senzualitate profundă, ce străbate mereu prin diferite forme de expresie şi dă

naştere, în discurs, unei bogate, deşi discrete, serii de imagini erotice: aluzii la corpul femeii, la

farmecele dezmierdărilor, la bucuriile alcovului, ale boschetului din grădinăŗ39

. Prin urmare, şi în

ceea ce priveşte decorul, Conachi păstrează de la trubaduri elementele ce ţin de spaţiul interior,

intim, al iatacului. Formal şi tematic poeziile se aseamană, în ambele cazuri este vorba de primele

versuri pe care le oferă o literatură ce abia se inventează. În cazul literaturii române, începuturile au

fost dramatic amânate, însă acest lucru se sesizează în inovaţiile pe care Conachi le aduce atât prin

implementarea unei meditaţii filosofice (oricât ar fi ea de săracă), cât şi prin introducerea

elementelor naturale care dublează, în spirit romantic, senzaţiile poetului.

Cum se situează însă literatura română de la începutul secolului XIX în contextul

preromantismului european? Poezia lui Conachi îmbină influențele anacreontice cu lirica

trubadurilor secolului XII. În context european, însă, observăm că poeziile lui Conachi (şi, de fapt,

toate poeziile româneşti ale epocii) au lipsuri semnificative faţă de cele ale literaturilor vecine. Am

văzut aşadar că, în ceea ce priveşte poezia iatacului, Conachi este, fără urmă de îndoială, un epigon

al trubadurilor; ce se întâmplă însă atunci când idila se mută din intimitatea alcovului în cea oferită

de natură? Vom lua ca exemplu lirica lui Robert Burns, poet scoţian Ŗal vieţii la ţară, al cotidianului

rusticŗ40

, care a scris între 1786 şi 1796, deci cu doar câteva decenii înaintea lui Costache Conachi.

În ceea ce priveşte lirica erotică (singura asupra căreia ne vom opri), observăm că asemănările sunt

izbitoare: ŖSuav e-un tril de ciocârlie,/ Suav un clinchet de izvoare,/ Dar, Delia, tu şi mai dulce,/

Auzu-mi furi cu-a ta cântare// O, Delia, pe-a tale buze/ Mă lasă, ca albina-n zbor,/ Polen să fur cu-o

sărutare/ Căci sufletul mi-e ars de dorŗ41

. O Delie (la fel de bine putea fi o Casandră sau o Zulnie),

pe care poetul o cântă Ŗcu sufletul ars de dorŗ, încercând să o înduplece să îi ofere o sărutare; mai

puţine lamentări (însă, de reţinut, ele nu lipsesc); în locul nocturnei privighetoare a lui Conachi, la

Burns întîlnim ciocârlia; natura, mai puţin sălbatică ca la Conachi, unde elementele intrau în

consonanţă cu trăirile interioare ale poetului, este aici exterioară sensibilităţii poetice, însă

rezonează cu aceasta. Într-o altă poezie, Bătrânul Rob Morris (Auld Rob Morris), ecourile

melancolice sunt mai puternice şi se apropie, formal, şi mai mult de versurile lui Conachi: ŖDe-i

ziuă, n-am nicio plăcere din ea,/ De-i noapte, odihna s-a dus şi-i mai rea./ Strigoi pe-ntuneric, eu

uliţe bat,/ Şi inima-mi sare din piept, de oftat.ŗ42

. Într-un registru asemănător, Conachi scrie: ŖZori

răsar şi încă-s treaz,/ Ah! Nici somn nu-i la năcaz!/ Mă vaiet, amar mă plâng,/ Strig, suspin,

mânule-mi frângŗ43

. Observăm, mai întâi, înclinaţia ambilor poeţi către un erotism pastoral, cât şi

melancolia specific preromantică, exprimată prin lamentări şi Ŗahturiŗ zguduitoare. Raportându-ne

la poezia lui Robert Burns, versurile lui Conachi par a se înscrie în tendinţele epocii. Pe de altă

parte, însă, literaturile occidentale lăsau în urmă un clasicism care le modelase limbajul şi forma,

astfel încât romantismul, deja anunţat prin scriitorii de tranziţie, a întâlnit acolo un mediu prielnic

celor mai înalte creaţii. Pe teritoriul românesc, romantismul a întârziat să apară, şi abia odată cu

Mihai Eminescu avea să îşi găsească o expresie la înălţimea celorlalte scrieri europene.

Costache Conachi a îndeplinit în literatura română sarcina poeţilor de tranziţie din

literaturile europene: aceea de a deschide calea înspre o nouă estetică, înspre un nou curent literar.

Prin profunda sensibilitate pe care a cultivat-o în poeziile sale şi în ciuda limbajului greoi, încă

necizelat, Conachi se poate înscrie în rândul celor mai de seamă poeţi preromantici. Acest Ŗultim

39Ibidem, p. 582. 40 Teodor Boşca, 1990, p. 115. 41 ŖSweet the lark wild-warbled lay,/ Sweet the tinkling rill to hear,/ But, Delia, more delightful still,/ Steal thine accents on mine ear.// But, Delia, on thy balmy lips/ Let me, no vagrant insecte, rove!/ Oh, let me steal one liquid kiss/ For, oh! My s oul is parched with loveŗ,Delia, traducere de Teodor Boşca, 1990, p. 123.

42 ŖThe day comes to me, but delight brings me nane;/ The night comes to me, but my rest it is gone;/ I wander my lane like a night-troubled ghaist/ And I sigh as my heart it wad burst in my breast.ŗ, Auld Rob Morris, traducere de Teodor Boşca, 1990, p. 131. 43 Costache Conachi, 1963, p. 119.



618

Section: Literature

trubadurŗ al literaturii creează o punte de legătură între evul mediu şi modernitate, reuşind, cu

stângăcie, să suprime lipsurile scrierilor româneşti, şi, totodată, să ofere o poezie aproape egală cu

cea universală. Meritul său este acela de a fi ajutat la punerea bazelor unei tradiţii literare şi, nu în

ultimul rând, la cultivarea limbii române, care încă îşi mai căuta o formă de expresie.

BIBLIOGRAPHY

Costache CONACHI, Scrieri alese, ediţie de Ecaterina şi Alexandru TEODORESCU, Editura

pentru literatură, Bucureşti, 1963.

Poezia preromantică în Anglia, Franţa, Germania, Italia şi Spania, antologie poliglotă, traduceri,

cuvânt înainte, prezentări şi note de Teodor BOŞCA, ediţie realizată de Laszlo Alexandru, Cluj-

Napoca, 1990, variantă electronică: http://193.226.7.140/~laszlo/Bosca.pdf.

Poezia trubadurilor provensali, walieni, portughezi, a truverilor şi a minnesangerilor, traducere şi

prefaţă de Teodor BOŞCA, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1980.

Mircea ANGHELESCU, Preromantismul românesc (până la 1840), Editura Minerva, Bucureşti,

1971.

G. CĂLINESCU, Istoria literaturii romîne de la origini până în prezent, Editura Minerva,

Bucureşti, 1982.

Paul CORNEA, Originile romantismului românesc, Editura Polirom, colecţia Cartea românească,

Bucureşti, 2008.

Nicolae MANOLESCU Istoria critică a literaturii române. 5 secole de literatură, Editura Paralela

45, Piteşti, 2008.

Eugen NEGRICI, Iluziile literaturii române, Editura Polirom, colecţia Cartea Românească,

Bucureşti, 2008.

I. NEGOIŢESCU, Istoria literaturii române (1800-1945), Editura Dacia, colecţia Euphorion,

Cluj-Napoca, sine anno.

D. POPOVICI, Romantismul românesc. Prima perioadă romantică (1829-1840), Editura Tineretului,

Bucureşti, 1968.

D. POPOVICI, Studii literare. Literatura română în epoca ŖLuminilorŗ, Editura Dacia, Cluj-Napoca,

1972.

Eugen SIMION, Clasici români. Dimineaţa poeţilor, Editura ŖGrai şi suflet Ŕ Cultura naţionalăŗ,

Bucureşti, 2000.

Octavian ŞCHIAU, ŖAmoriul din prieteşugŗ, în Dicţionar analitic de opere literare româneşti, coord.

Ion POP, Editura Casa cărţii de ştiinţă, Cluj-Napoca, 2000.

Paul ZUMTHOR, Încercare de poetică medievală, traducere de Maria Carpov, Editura Univers,

Bucureşti, 1983.

http://193.226.7.140/~laszlo/Bosca.pdf

Documents

THE PRE-ROMANTIC SCENERY IN COSTACHE CONACHIʼS POETRY 05 84.pdf · Iulian Boldea (Editor) - Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue Arhipelag XXI Press, Tîrgu