Ministerul Educaţiei al Republicii Moldova

Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din or. Chişinău

Facultatea de Psihologie şi Psihopedagogie Specială

Catedra : Asistenţa Socială

Specialitatea: Asistenţă Socială

Servicii sociale destinate femeilor cu risc de abandon

(Teză de licenţă)

Autor: Nica C.,

Conducător ştiinţific:

Plămădeală V.,lector superior

Chişinău 2011

Cuprins:

Introducere.........................................................................................................3

I. Noţiunea şi caracteristici distincte ale abandonului maternal

1.1 Aspecte generale ale abandonului..................................................................7

1.2 Analiza legislaţiei Republici Moldova cu privire la abandonul maternal......11

1.3 Cauze şi factorii de risc a abandonul copiilor................................................17

1.4 Tipuri de servicii sociale pentru prevenirea abandonului maternal................21

II. Serviciile sociale de susţinere destinate femeilor cu risc de abandon

2.1 Metodologia cercetării.....................................................................................36

2.2 Analiza şi interpretarea rezultatelor.................................................................40

Concluzii şi recomandări.....................................................................................60

Bibliografie.............................................................................................................64

Anexe

2

Introducere

In fiecare zi, in Republica Moldova cel puţin un copil de până la 7 ani este

separat de familie. Jumătate din aceşti copii sunt abandonaţi. Nouă din zece copii

despărţiţi de mediul familial au părinţi în viaţă. Fiecare al treilea copil este părăsit

în primele 4 zile de la naştere, şase din zece copii sunt lăsaţi de propriii părinţi în

maternităţi sau secţii de pediatrie. Fiecare a cincia femeie care îşi părăseşte copilul

este la prima sarcina, 60 la suta din femeile, care renunţă la propriul copil sunt

mame solitare. Aceste date ne oferă Studiul „Abandonul copilului in Moldova”,

efectuat de UNICEF în parteneriat cu Guvernul Republicii Moldova în 2009.

[UNICEF, p. 29]

Separarea copilului de familie, în special in primii ani de viaţă, îl expune pe

copil la o existenţă în care îi sunt ignorate nevoile sale de dezvoltare. Despărţirea

de familie îi afectează pe copii nu doar în momentul producerii ei, ci pe parcursul

întregii vieţi. Consecinţele abandonului sunt şi mai mari cu cât vârsta copilului este

mai mică şi perioada de şedere în instituţia rezidenţiala - mai mare. Un copil

părăsit de părinţi sau care nu creşte într-o familie este un copil care:

• Suferă pentru că nu este dorit şi iubit de părinţi;

• Poate avea întârzieri în dezvoltarea intelectului şi în dezvoltarea fizică;

• Este tăcut sau, dimpotrivă, agresiv, nervos, supărăcios;

• Se îmbolnăveşte mai uşor şi se vindecă mai greu;

Orice matur este marcat de suferinţa despărţirii de fiinţa apropiată. Chiar

dacă la o anumită etapa, femeia/bărbatul consideră despărţirea de nou-născut drept

o soluţie, pe tot parcursul vieţii ei vor trăi ruşinea propriului act de slăbiciune şi

trădare. Un părinte ce şi-a abandonat copilul:

• Suferă din cauză abandonului pe care îl resimte ca pe un gest de trădare

faţă de propriul copil;

• Îşi tăinuieşte abandonul de apropiaţi, prieteni;

• Este condamnat de comunitate, apropiaţi;

• Nu vede cum creşte copilul;

3

• Este departe de el in momentele importante din copilărie/adolescenţă;

• Ar putea fi urât/a de propriul copil;

• Fără copil, îşi va trăi viaţa fără rost;

O persoană aflată in prag de abandon este chinuită de mii de gânduri,

frământări la care încearcă să găsească răspuns, dar, de cele mai multe ori, de una

singură. Ea are nevoie de ajutor. Serviciile sociale sunt foarte importante şi

necesare pentru orice părinte/familie cu risc de abandon al copilului. Reieşind din

cele relatate am iniţiat un studiu cu scopul:

Studierea problemelor psihosociale cu care se confruntă femeile cu risc de

abandon şi determinarea modalităţilor de depăşire a acestora.

Pentru concretizarea scopului propus au fost formulate următoarele obiective:

Studierea surselor bibliografice cu privire la problematica abandonului

maternal;

Identificarea cauzelor ce determină riscul abandonului maternal

Evidenţierea problemelor psihosociale cu care se confruntă femeile

cu risc de abandon;

Identificarea caracteristicilor serviciilor sociale destinate femeilor cu

risc de abandon;

Evidenţierea lucrului asistentului social în prevenirea riscului de

abandon maternal;

Elaborarea propunerilor cu privire la susţinerea şi protecţia socială a

femeilor cu risc de abandon maternal;

Presupunerile noastre vis-a-vis de posibilităţile de prevenirea abandonului

maternal sunt reflectate în ipoteza cercetării: Acordarea timpurie a serviciilor

sociale destinate femeilor cu risc de abandon va contribui la prevenirea

abandonului maternal

Pentru realizarea obiectivelor şi a ipotezei înaintate am selectat următorul set

metodic:

4

Metode teoretice (studierea şi analiza literaturii de specialitate cu

privire la abandonul maternal, normele şi actele legislative specifice fenomenului

studiat);

Metode empirice (studiul de caz, interviul, chestionarul);

Metode matematice de prelucrare a datelor şi reprezentările grafice.

Pentru a efectua cercetarea au fost selectate beneficiarele Centrului Raional

Maternal din or. Corneşti „Centru de plasament temporar cuplu părinte – copil”-

11 femei şi 20 femei din comunitate or. Ungheni, precum şi 10 specialişti din

cadrul centrului.

Investigaţia a avut loc în perioada octombrie 2010 – martie 2011, aceasta a

inclus următoarele etape:

Analiza surselor bibliografice în domeniu şi a cadrului legal;

Aplicarea interviului semistructurat destinat colaboratorilor centrului

maternal, cu scopul evidenţierii serviciilor sociale destinate femeilor cu risc de

abandon maternal (pe un eşantion de 10 persoane, specialiştii centrului);

Aplicarea chestionarului destinat femeilor cu risc de abandon pentru

evidenţierea problemelor cu care se confruntă (pe un eşantion de 31 de persoane);

Selectarea a 3 cazuri, ilustrative, din punctul nostru de vedere care au fost supuse

intervenţiei cu scopul evidenţierii serviciilor în sprijinirea femeilor cu risc de

abandon maternal.

Interpretarea şi analiza rezultatelor obţinute, elaborarea propunerilor

cu privire la implementarea diverselor servicii sociale cu scopul prevenirii

abandonului maternal .

Efectuarea studiilor de caz a decurs în cadrul Centrului Raional Maternal din

or. Corneşti „Centru de plasament temporar cuplu părinte – copil” str. Ştefan cel

Mare 87 şi din comunitate, or. Ungheni tel: 0236 – 60 73 4

Scopul serviciilor prestate în cadrul Centrului este de a preveni abandonul

copilului prin oferirea unui mediu suportiv cuplului părinte-copil aflat în

5

dificultate, dezvoltarea abilităţilor parentale, precum şi medierea relaţiilor cu

familia lărgită în vederea reintegrării în mediul familial.

Studiul teoretic a fost realizat în baza cercetărilor efectuate de mai mulţi

autori: Neamţu Gh., Zamfir C., Zamfir E., Spânu M., Roth – Szamoskozi M.,

Bulgaru M.,Iluţ P., etc., Complementar acestor surse se adaugă actele legislative şi

sursele electronice.

Teza este alcătuită din introducere, două capitole, concluzii, bibliografie şi

anexe. Primul capitol este destinat aspectelor generale ale fenomenului de abandon

maternal, al doilea capitol este unul practic, unde este redată metodologia,

organizarea cercetării şi direcţiile de implicare a asistentului social în vederea

prevenirii fenomenului de abandon maternal.

6

I. Noţiunea şi caracteristici distincte ale abandonului maternal

1.1 Aspecte generale ale fenomenului de abandon

Abandonul copiilor este un fenomen istoric prezent în fiecare societate,

atât în ţările industrializate, cât şi în cele în curs de dezvoltare. Fenomenul

abandonului a fost înregistrat în anii 70 ai secolului trecut. De regulă, copii erau

părăsiţi în maternităţi de către femeile tinere care erau la prima sarcină sau nu erau

căsătorite. Acestora familia le oferea sprijin în rare cazuri. Adesea ele erau izgonite

din casa părintească. Deşi societatea condamna naşterea copiilor în afara căsătoriei,

statul oferea acestor mame sprijin, inclusiv locuinţă şi loc de muncă. În cazul în

care tânăra mamă îşi creştea de una singură copilul, etichetarea “din flori” îl

însoţea pe copil toată viaţa, mai ales în mediul rural.

Definirea conceptului de abandon implică dificultăţi, deoarece în

legislaţia Republicii Moldova nu există o lege specială care să facă referire la

abandon sau la situaţiile în care un copil se consideră ca fiind abandonat.

Abandonul copilului, în sens larg, este acţiunea prin care un copil este părăsit, lăsat

fără îngrijire de către părinţi săi sau de câtre persoane care au obligaţii legale de

întreţinere faţă de copil [ 30, p. 22]

Deoarece abandonul copilului este un fenomen deosebit de complex, se

impune necesitatea de a fi caracterizat din diverse perspective. Din punct de vedere

psihologic, abandonul este definit drept o acţiune de părăsire a unei fiinţe, drept

lipsă de preocupare pentru soarta acesteia, fapt care duce la slăbirea sau ruperea

relaţiilor afective, a încrederii în sine, determinând stări nevrotice, depresive sau

tulburări de comportament.

Din punct de vedere medical, copilul internat fără mamă sau alt însoţitor

este considerat abandonat, dacă rămâne într-o unitate medicală peste timpul

necesar acordării îngrijirilor specifice stării patologice care a determinat internarea.

Din punctul de vedere al situaţiei juridice, aceşti copii sunt clasificaţi în

următoarele categorii: copii orfani, copii părăsiţi prin abandon neformalizat, copii

refuzaţi de părinţi şi copii aflaţi în plasament temporar etc.

7

Există de asemenea nenumărate interpretări cu privire la mama cu risc de

abandon şi mama aflată în situaţie de risc social. Pentru aceste situaţii nu există

delimitări distincte, ele fiind definite printr-un şir de caracteristici care, acumulate,

duc la producerea abandonului copilului, luându-se în considerare şi acele

dezavantaje economice şi sociale care pot limita capacitatea mamei de a-şi creşte

copilul.

Există o multitudine de forme de abandon al copilului – în funcţie de

locul unde se produce, de circumstanţe şi de înregistrarea legală a acestuia. La noi

în ţară sunt multiple cazuri de abandon în maternităţi, unde copilul este părăsit

imediat după naştere, în spital, unde a fost internat din motive de sănătate (secţii

de pediatrie, secţii de neuropsihiatrie, SIDA, TBC), în instituţii rezidenţiale de

ocrotire (centre de plasament), în stradă.

Dimensiunile abandonului, creşterea în timp şi extinderea geografică a

acestuia, fac parte din cauzele amânării colective a soluţionării problemelor legate

de acest fenomen social. Datele ce rezultă din statisticile oficiale ale UNICEF

vizând anul 2005 sunt dramatice aproximativ 145 milioane de copii din toată

lumea sunt abandonaţi.

Conform studiului “Abandonul copiilor în Republica Moldova”, realizat în

2005 s-a constat că în fiecare zi în ţară este abandonat cel puţin un copil de până la

7 ani. Cauzele abandonului în Republica Moldova sunt multiple şi au un caracter

complex.

Principala cauză a abandonului copiilor este situaţia materială a familiei.

Sărăcia extremă, condiţiile de trai precare, lipsa oricărei sursă de venit şi a oricărui

sprijin constituie factori favorizanţi. Multe familii au fost lovite de o sărăcie

absolută, fapt care le-a motivate să abandoneze definitive sau temporar copiii în

instituţii. Lipsa de locuinţe şi locuinţele improprii, deloc adecvate, reprezintă doi

factori adesea esenţiali ce determină creşterea fenomenului de abandon.

Tipul de familie în care se naşte sau trăieşte copilul este, de asemenea,

un factor semnificativ care poate provoca abandonul copilului:

8

familie cu mulţi copii, precum şi cele instabile, incomplete,

dezorganizate (decesul unuia dintre părinţi, depărarea sau chiar divorţul,

uniunile consensuale, mamă solitară, tatăl care nu-şi recunoaşte copilul);

cu relaţii intrafamiliale deficitare (alcoolism, violenţe, abuzuri);

eventual cu părinţi sau copii bolnavi.

O cauză majoră care duce la abandonul copilului este vârsta mamei.

Mamele care cel mai des îşi abandonează copiii sunt cele cu vârsta între 16 şi 22 de

ani. De regulă, ele nu sunt pregătite pentru un astfel de eveniment în viaţa lor şi

nici nu au condiţii de întreţinere a copilului.

Abandonul copilului este şi un efect al migraţiei peste hotare la care se

recurge pentru a-i asigura copilului un viitor mai bun şi condiţii de viaţă mai bune.

Salariile mici,preţurile mari, sistemul de protecţie a familiei insuficient de

dezvoltat, dar şi crearea unei imagini de viaţă îndestulată prin sistemul de

publicitate, canale de televiziune, istorii de succes transmise verbal etc. care

formează dorinţa de a pleca în speranţa unei îmbogăţiri rapide. Cum plecările au

devenit masive, evident, şi copii sunt lăsaţi în număr tot mai mare – unii fără

supraveghere, alţii pe seama bunicilor şi a vecinilor, dar şi în instituţii rezidenţiale.

O altă cauză ce ţine de abandonul copilului este accesibilitatea redusă la

mijloacele de planificare familial. Deşi avortul este liber şi se realizează la un

preţ, practic, accesibil, pentru unele segmente ale colectivităţii el rămâne totuşi

costisitor.

Distanţa şi izolarea spaţială, social şi economic sunt factorii esenţiali ai

accesului limitat la mijloacele contraceptive.

Starea de sănătatea a mamei(problem psihice, boli sexual transmisibile,

infecţia HIV, TBC) şi a copilului(malformaţii congenital, patologia neuropsihică,

prematuritatea) de asemenea pot servi drept cauze ale abandonului copilului.

Există şi anumiţi factori de risc, care reuşesc să “scoată” copilul din mediul

familial şi să-l “împingă” către mediul rezidenţial. La toate acestea se adaugă şi

faptul că instituţionalizarea a fost considerată decenii la rând cea mai eficientă

formă de protecţie a copilului în dificultate, reprezentând şi azi mecanismul

9

predominant atunci când o familie nu este pregătită să crească un copil în propriul

mediu.

Abandonul copilului este cea mai gravă tulburare de ataşament, fiind o

situaţie traumatizantă în care copilul pierde legătura cu adultul cu care a relaţionat

anterior; cu care a avut o legătură emoţională, afectivă, fizică. Abandonul

generează o traumă profundă cu consecinţe extreme de grave pentru întreaga viaţă.

Momentul abandonului este un moment crucial în care viaţa, la începuturile ei, este

împinsă pe o cale la care există puţine alternative. Copilul abandonat este un copil

aflat în dificultate, dezvoltarea sa, respective, integritatea fizică sau morală fiindu-i

periclitată.

Cronicizându-se deja prin lipsa măsurilor concrete de prevenire şi

combatere, problema are efecte de lungă durată, cu consecinţe nu numai asupra

grupurilor direct afectate ci asupra tuturor membrilor societăţii:

Creşterea numărului de copii ai străzii,

Creşterea delincvenţei juvenile,

Creşterea numărului de consumatori de droguri.

Efectele acestui fenomen pe termen scurt implică cheltuieli materiale şi

umane pentru instituţionalizare, dar mai ales cele pe termen lung. După împlinirea

vârstei de 18 ani, aceşti copii se vor găsi în imposibilitatea de a îşi asigura existenţa

şi vor încerca să supravieţuiască apelând la activităţi ilegale (consecinţele traumei

pe care o poartă).

Problema nu este o noutate în Moldova, aceasta existând din perioada

regimului comunist vechi. Cu toate că au fost realizate mari progrese în domeniul

protecţiei drepturilor, prin crearea unor noi structuri instituţionale centrale şi

locale, dezvoltarea de servicii pentru copii şi familii în dificultate şi pentru

prevenirea situaţiilor de risc, Moldova continuă să se confrunte cu problema

abandonului copiilor, apărută şi acutizată cu mult înainte de 1990.

Reformele, mai mult sau mai puţin reuşite, în sistemul de protecţie socială şi

de asistenţă medicală, în general, şi de protecţie a copilului, nu au acţionat corect

lăsând fenomenul să devină mai amplu şi mai complex.

10

Consimţământul, toleranţa şi indiferenţa faţă de acest fenomen ale

instituţiilor sau ale profesioniştilor care au responsabilităţi directe în protecţia

copilului pot fi elemente determinante. Persistenţa acestui fenomen în toate

determinările sale, care afectează direct şi pe termen lung şansele copiilor la o

dezvoltare normală, reclamă cunoaşterea amplorii lui în vederea diminuării

acestuia.

1.2 Analiza legislaţiei Republici Moldova cu privire la abandonul maternal

Dinamica abandonului

Abandonul copiilor în Republica Moldova continuă să fie un fenomen destul

de răspândit. În fiecare zi cel puţin un copil pană la 7 ani este abandonat, fiind

astfel lipsit de dragostea şi grija părintească. Fiecare al patrulea copil părăsit are o

vârstă cuprinsă între 0 şi 4 zile. În Moldova, o ţară cu o populaţie de 3 625 000 de

persoane, există 63 de şcoli-internat, în care locuiesc 11 428 de copii, adică 1,14%

din numărul total al cetăţenilor [25, p. 25].

Pentru fiecare al doilea copil instituţionalizat abandonul familial este un

rezultat al deciziei părinţilor biologici, care fac acest pas din motive ce ţin mai ales

de situaţia lor material precară. Potrivit studiului „Abandonul copiilor in RM”,

elaborat de reprezentanţa UNICEF în Moldova, cinci dintr-o sută de familii

renunţă la propriul copil.

Copilul abandonat parcurge un traseu care poate fi constituit din trei

intervale:

Familie – instituţie

“Periplu” instituţional

Instituţie – mediu familial/alternativă.

Familie – instituţie este partea esenţială şi cea mai sensibilă a traseului. Este

locul la care se poate interveni cel mai uşor în vederea prevenirii abandonului.

Serviciile de asistenţă socială dezvoltate masiv în ţările ce doresc să controleze

abandonul de copii sunt direcţionate în acest segment. Acţionarea în această zonă

împiedică scoaterea copilului din mediul familial, cultural, etnic, comunitar etc. Se

11

consideră argumentat pe studii cost-beneficiu, că este cea mai ieftină şi benefică

intervenţie în prevenirea abandonului.

“Periplu” instituţional. Lungimea acestui traseu depinde de vârsta

copilului, starea lui de sănătate, statutul juridic şi criteriile de admisie ale

instituţiilor – ministerelor de resort. Cu cât vârsta este mai mică la data

abandonului potenţial, numărul instituţiilor străbătute este mai mare şi invers.

Excepţie fac cazurile de reuşită a soluţiilor permanente la vârste mici -

reintegrarea în familie sau adopţia.

Instituţie – mediu familial/alternativă –în urma intervenţiilor serviciilor

specializate sau în absenţa acestora, a diverşilor profesionişti din sistem, un număr

de copii instituţionalizaţi revin în mediul familial sau în alternative de tip familial.

Serviciilor sociale mature le este caracteristic să sară peste etapa periplului

instituţional şi, dacă nu reuşesc prevenirea în prima parte a traseului, trec direct la

alternative de tip familial (abandonul copiilor în Republica Moldova 2005. p.48).

Legislaţiei Republici Moldova cu privire la abandon

Fenomenul abandonului copiilor şi acţiunile întreprinse în acest caz sînt

reflectate în Codul Familiei al Republicii Moldova, Codul cu privire la

contravenţiile administrative, Legea Republicii Moldova privind actele de stare

civilă (nr. 100-XV din 26.04.2001), Codul Penal al Republicii Moldova, Codul

Civil al Republicii Moldova. Legislaţia Republicii Moldova constată statutul de

„copil rămas fără ocrotire părintească” în art. 112 al Codului Familiei, în

următoarele cazuri:

• decesul părinţilor;

• decăderea părinţilor din drepturile părinteşti;

• luarea forţată a copiilor prin judecată, fără decăderea din drepturile

părinteşti;

• copiii nu locuiesc împreună cu părinţii şi ultimii refuză nemotivat să-şi

onoreze obligaţiile de întreţinere şi educaţie;

• părinţii nu dispun de posibilitate, pe parcursul unei perioade de timp

îndelungate, să se

12

ocupe de educarea copiilor din motive obiective (părintele se află în

instituţie curativă

pentru tratament îndelungat, se află în stare de arest sau îşi ispăşeşte

pedeapsa cu privaţiune de libertate);

• recunoaşterea părinţilor ca incapabili de exerciţiu sau cu capacitate de

exerciţiu restrânsă prin hotărâre judiciară;

• recunoaşterea părintelui prin hotărâre judecătorească dispărut fără veste sau

declarat

decedat;

• în alte cazuri, dacă aceste cazuri corespund intereselor majore ale copilului.

În caz de lipsă îndelungată а părinţilor (plecare la muncă peste hotarele ţării

etc.), este obligatorie instituirea tutelei / curatelei asupra copilului de către

persoanele desemnate de părinţi, în scopul reprezentării legale а acestuia părinţi, în

scopul reprezentării legale а acestuia.

Noţiunea de refuz nemotivat al părintelui de a-şi onora obligaţiile de

întreţinere şi educaţie nu este detaliată de către legislaţia în vigoare. Instituţia

drepturilor părinteşti este una inalienabilă, aceste drepturi prin natura lor sunt nişte

drepturi personale, care nu pot fi anulate în mod arbitrar sau de la care nu se poate

refuza sau renunţa în mod benevol. Acest lucru are loc prin derogare, în cazul în

care părintele dă acordul cu privire la adopţia copilului.

Legea prevede sancţiuni (decădere din drepturi părinteşti) pentru

neîndeplinirea obligaţiunilor părinteşti, inclusiv pentru refuzul „să-şi ia copilul din

maternitate sau dintr-o altă instituţie curativă, educativă, dintr-o instituţie de

asistenţă socială sau alta similară” (art. 67, lit. B, Codul Familiei al Republicii

Moldova). Sancţiuni pentru neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a

obligaţiilor părinteşti sunt prevăzute de Codul cu privire la contravenţiile

administrative (art. 170, „neîndeplinirea obligaţiei de întreţinere, instruire şi

educaţie a copiilor”) şi de Codul Penal al Republicii Moldova (art. 202,

„Eschivarea de la plata pensiei alimentare pentru întreţinerea copiilor”).

13

În legislaţia în vigoare nu există prevederi care ar reglementa obligativitatea

formei scrise a aşa-zisului refuz de drepturi părinteşti. În acelaşi timp, legea

prevede posibilitatea şi dreptul părintelui sau altor persoane pîna la gradul IV de

rudenie de a-şi exprima acordul la adopţia copilului. Art. 124 din Codul Familiei al

Republicii Moldova, „Acordul părinţilor la adopţie”, stipulează, după cum

urmează:

1. Acordul părinţilor la adopţie va fi exprimat printr-o declaraţie scrisă,

autentificată de

notar sau de autoritatea tutelară, în a cărei rază teritorială se află domiciliul

copilului ori al părinţilor.

2. Acordul părinţilor poate fi exprimat personal şi în instanţa judecătorească.

3. Administraţia instituţiei în care este întreţinut şi educat copilul este în

drept să ceară acordul părinţilor pentru o eventuală adopţie a acestuia, fără

indicarea identităţii adoptatorului.

De menţionat, că noţiunea de abandon nu este detaliată în prevederile

legislaţiei naţionale în vigoare. Legea prevede (Art. 117 alin. (1) lit. C, C. F. al R.

M.) doar că pot fi adoptaţi copiii „care au fost abandonaţi de ambii /unicul

părinte”.

În cazul abandonului copilului, este obligatoriu întocmirea procesului verbal

de constatare a faptului respectiv. Legea R. M. privind actele de stare civila (nr.

100-XV din 26.04.2001), la art. 25, “Întocmirea actului de naştere al copilului găsit

sau abandonat”, prevede:

1. Întocmirea actului de naştere al copilului găsit se face în termen de o lună

de la data

găsirii acestuia, la oficiul stare civilă în a cărei rază teritorială el a fost găsit,

pe baza procesului verbal, întocmit de un colaborator al poliţiei, un medic şi un

reprezentant al autorităţii tutelare, căreia îi revine şi obligaţia de a face declaraţia

scrisă de înregistrare a naşterii. Persoana care a găsit copilul este obligată să anunţe

în termen de 24 de ore poliţia şi să prezinte copilul cu toate obiectele şi înscrierile

aflate asupra lui.

14

2. În procesul verbal prevăzut la alin.(1) se consemnează: data, locul şi

împrejurările în

care a fost găsit copilul; sexul şi data presupusă a naşterii copilului, care,

concomitent sau ulterior, vor fi confirmate sau precizate printr-un act aparte al

unităţii sanitare.

3. După întocmirea procesului verbal, autoritatea tutelară va lua măsuri de

protecţie a copilului, potrivit legii.

4. În situaţia în care copilul este abandonat de către mama sa în spital

(maternitate), conducătorul unităţii sanitare are obligaţia să sesizeze poliţia în

termen de 24 de ore de la constatarea faptului. Întocmirea actului de naştere în

acest caz se va face pe baza certificatului medical constatator al naşterii şi

procesului verbal întocmit de colaboratorul poliţiei, de conducătorul unităţii

sanitare şi de reprezentantul autorităţii tutelare, căruia îi revine şi obligaţia de a

face declaraţia scrisă de înregistrare a naşterii.

5. În cazurile prevăzute la alin. (1) şi (4), dacă nu se cunosc numele de

familie şi prenumele copilului, acestea se stabilesc de către oficiul stare civilă care

înregistrează naşterea.

La întocmirea actului de naştere, la rubrica privind datele despre părinţi

se va înscrie „necunoscuţi”. În acelaşi timp, legea nu prevede expres un termen,

după care copilul ar putea fi declarat ca aflându-se în stare de abandon. Din

conţinutul normativelor sus indicate rezultă că copilul are statut de abandonat din

momentul întocmirii procesului-verbal de constatare a faptului abandonului sau

aşa-numitului „act de abandon”.

În cadrul examinării actelor legislative s-a stabilit că mecanismul transferării

copiilor rămaşi fără ocrotire părintească din maternităţi în instituţiile curative, apoi

în instituţiile de stat de educaţie şi întreţinere pentru copii nu este structurat în mod

adecvat. În practică, în prezent, instituţiile curative, maternităţile transmit, în

temeiul prevederilor legale sus-indicate, autorităţii tutelare informaţii periodice,

actualizate (de regulă, cu periodicitatea de 10 zile, stipulată încă într-un ordin mai

vechi a trei ministere – Ordinul comun al Ministerului Ştiinţei şi Învăţământului al

15

RM, nr. 113 din 11.04.1994; Ministerului Sănătăţii al RM, nr. 64 din 05.04.1994;

Ministerului Justiţiei al RM, nr. 47 din 11.04.1994) – cu privire la copiii rămaşi

fără ocrotire părintească, plasaţi în instituţie.

De regulă, această informaţie vine către autoritatea tutelară din maternităţi,

spitale, instituţia de plasament (casă de copii, centru de plasament), chiar şi

depăşind acest termen de 10 zile, iar copiii cu statut de rămaşi fără ocrotire

părintească sînt plasaţi din maternităţi direct în spitale, iar din spitale – direct în

casa de copii /centre de plasament statale, fără concursul autorităţii tutelare, care

este înştiinţată de aceste instituţii post-factum, luând în evidenţă copiii respectivi.

„Ordinul celor trei Ministere”, cu toate că nu a fost nici abrogat, nici substituit

printr - un act normativ mai recent, este unul depăşit, care nu corespunde prezentei

stări de lucruri şi nu poate fi luat ca bază în procesul de transferare /plasament al

copilului rămas fără ocrotirea părinţilor. În acest context, apare drept oportună

elaborarea unui mecanism naţional, în conformitate cu prevederile Codului

Familiei Republicii Moldova, astfel încât decizia cu privire la plasamentele

copiilor, chiar şi cele provizorii, să aparţină autorităţii tutelare.

O situaţie particulară apare în cazul plasării „temporare” a copilului în

instituţia de plasament în baza cererii mamei. Termenul tradiţional de 6 luni,

indicat de către mamă /părinte /alt reprezentant legal, în cererea de plasare în

instituţie se datorează, probabil, normativelor vechiului Cod al căsătoriei şi familiei

(abrogat), fiind detaliat în „Ordinul celor trei Ministere”, care şi-a pierdut

actualitatea şi este preluat în prezent de Codul Familiei al Republicii Moldova în

art. 125 lit. e) „Adopţia copilului fără acordul părinţilor”. Conform acestei

prevederi nu este necesar acordul părinţilor pentru adopţia copilului, dacă aceştia

nu locuiesc împreună cu copilul şi se eschivează nemotivat de la întreţinerea şi

educaţia acestuia pentru o perioadă mai mare de 6 luni.

Conform Codului Familiei al Republicii Modova (art. 144), în cazul în care

asupra copiilor întreţinuţi şi educaţi în instituţiile de stat nu este instituită tutela,

obligaţiunile tutorelui /reprezentantului legal sunt atribuite administraţiei instituţiei

respective. Plasamentul temporar al copilului aflat sub tutelă /curatelă în

16

instituţiile de stat nu anulează drepturile şi obligaţiunile tutorelui faţă de acesta. În

consecinţă, deseori, se produce dublarea formelor de protecţie a copilului, atunci

cînd, de exemplu, se instituie tutela asupra copilului, acesta fiind plasat apoi într-o

instituţie rezidenţială. O astfel de situaţie este, de fapt, în detrimentul copilului,

deoarece nici o instituţie rezidenţială nu

poate înlocui familia copilului, fie biologică sau extinsă.

În cazul copiilor rămaşi fără ocrotire părintească, plasaţi în instituţii, ţine de

obligaţia instituţiei, care este reprezentantul legal al copilului, să întreprindă toate

acţiunile necesare în vederea stabilirii oportunităţii şi posibilităţilor reintegrării

copilului în familia biologică sau extinsă. În practică, aceste intervenţii se

întreprind în colaborare cu autoritatea tutelară.

1.3 Cauze şi factorii de risc a abandonul copiilor

Conform părerilor generale, vehiculate în diferite grupuri de populaţie, drept

cauze principale ale abandonului copiilor sunt considerate, preponderent, cele

economico-financiare.

Cauzele abandonului copiilor în viziunea femeilor în următoarea ordine

ierarhică:

• Situaţia materială precară („sărăcie”, „situaţie financiară grea”, „nu are cu

ce să-şi

crească copilul”);

• Lipsa susţinerii din partea părinţilor mamei /familiei lărgite;

• Mame singure („femeia e singură, nu are soţ, rude”);

• Mame minore, părinţii cărora, de cele mai multe ori, sunt plecaţi peste

hotare;

• Atitudinea dezaprobatoare a societăţii („ruşine”, „atitudinea negativă din

partea

comunităţii”);

• Lipsa sau insuficienţa educaţiei sexual („femeile de la ţară nu cunosc

nimic, au un

17

nivel social inferior”, „lipsa celor 7 ani de acasă”, „insuficienţa informaţiilor

cu privire

la relaţiile sexuale”);

• Naşterea unui copil bolnav, cu disabilităţi;

• Lipsa sentimentului de responsabilitate la femeie, indiferenţa femeii faţă de

copil („lipsa conştiinţei, indiferenţa femeilor”);

• Nepregătirea psihologică, emoţională a femeii pentru naşterea copilului;

• Probleme relaţionale între parteneri şi între membrii familiei extinse [13, p.

74].

Sa demonstrat că starea materială precară a familiei nu este apreciată de

acestea drept cea mai principal cauză a abandonului copilului la naştere, mult mai

semnificativă, fiind atitudinea celor apropiaţi faţă de naşterea copilului: a

părinţilor, fraţilor /surorilor, partenerului. Nici starea sănătăţii copilului, şi chiar

sarcina ca rezultat al violului, nu au fost calificate de către femei drept decisive

pentru abandonul copilului.

Cauzele abandonului copiilor, în viziunea specialiştilor din cadrul

maternităţilor (lucrători medicali, psiholog, asistent social, jurist), au fost

ierarhizate (în baza datelor colectate prin aplicarea metodei focus grup) în

următoarea ordine de priorităţi:

• Situaţia economico-financiară (“nu are bani, nu are loc de trai, nu are

serviciu”);

• Mentalitatea femeii (“ce o sa spună lumea, părinţii, în cazul în care femeia

nu este

căsătorită”);

Nu există nici o scuză pentru abandonul unui copil, indiferent în ce situaţie

s-ar află mama/tata. Părinţi nu fac tot ce le stă în putinţă pentru a evita abandonul

copilului lor

Există unele situaţii în viaţă când părinţii nu au o altă soluţie decât să-şi

abandoneze copilul. Decizia de a –şi abandona copilul aparţine mamei şi ea are

dreptul să o facă

18

În majoritatea cazurilor, o mamă care-şi abandonează copilul trebuie

înţeleasă :

• Situaţia din cadrul familiei de origine a femeii (“mama este pentru naşterea

copilului, iar tata este împotrivă; părinţii sunt plecaţi peste hotare”, „părinţii nu

cunosc ce face copilul lor în oraş”, “orice femeie de la vârsta de 18 ani are dreptul

să renunţe la copilul său”);

• Legislaţia, care favorizează abandonul copilului, procedura de a refuza

copilul este foarte simplă (“doar în baza unei simple cereri depuse de părinte”);

• Multe femei nu au bani să facă avort în cazul în care sarcina este nedorită;

• Lipsa cunoştinţelor de planificare familială, neutilizarea contraceptivelor

sau lipsa resurselor financiare pentru procurarea lor;

• Nu toate femeile gravide ajung în vizorul medicului de familie.

În contextul opiniilor descrise mai sus, poate fi formulată concluzia că

specialiştii maternităţilor apreciază ca importante – cu referire la cazurile de

abandon al copilului la naştere – starea financiară precară a femeii /părinţilor,

precum şi procedura foarte uşoară, conform prevederilor legislative existente, de

renunţare la copil în maternitate.

Au fost evidenţiate tendinţele principale în atitudinea publicului faţă de

părinţii care îşi abandonează copiii şi motivele din care femeile gravide, aflate în

situaţii dificile, fără o susţinere semnificativă din partea familiei, pleacă din

comunităţile de origine spre oraşele mari, pentru a naşte în secret şi a abandona

copilul.

Dat fiind faptul că în Republica Moldova se vehiculează pe larg explicaţia

abandonului copiilor prin lipsa resurselor materiale, persoanelor fără atribuţie

directă la problematica abandonului copiilor la naştere li s-a propus pentru

apreciere afirmaţia: “Lipsa resurselor material îi determină pe unii părinţi să-şi

abandoneze copilul la naştere”.

Factorii de risc în abandonului copiilor

La nivelul politicilor:

19

Legislaţie şi mecanisme de finanţare care încurajează

instituţionalizarea ca o formă principală de protecţie;

Viziune fragmentară asupra copilului;

Dispersarea responsabilităţilor cu privire la copil între mai multe

ministere/departamente;

Slabă colaborare interinstituţională;

Lipsa unui sistem de servicii alternative la ocrotirea de tip rezidenţial;

Număr scăzut de servicii organizate la nivel comunitar: servicii de

consiliere, centre de zi, servicii de suport pentru părinţi, centre maternal etc;

Număr foarte mic de specialişti care sp lucreze orientat spre

prevenirea abandonului;

La nivel de societate:

o Întipărirea cultural a abandonului şi instituţionalizării copilului;

o Stigmatizarea copiilor care sunt/au fost instituţionalizaţi;

o Statul substituie rolul familiei în creşterea şi educare copilului;

La nivel de familie

Statut socio economic scăzut al familiei;

Mama divorţată sau solitară;

Mama minoră;

Naştere nedorită;

Stare de sănătate precară a părinţilor;

Starea de sănătate precară a copilului;

Număr mare de copii în îngrijire.

Efectele fenomenului de abandon

Cronicizându-se deja prin lipsa măsurilor concrete de prevenire şi combatere,

problema are efecte de lungă durată, cu consecinţe nu numai asupra grupurilor

direct afectate ci asupra tuturor membrilor societarii:

- Creşterea numărului de copii ai străzii,

- Creşterea delincventei juvenile,

- Creşterea numărului de consumatori de droguri.

20

Efectele acestui fenomen pe termen scurt implică cheltuieli materiale şi umane

pentru instituţionalizare, dar mai ales cele pe termen lung. După împlinirea vârstei

de 18 ani, aceşti copii se vor găsi în imposibilitatea de a şi asigura existenţa şi vor

încerca să supravieţuiască apelând la activităţi ilegale (consecinţele traumei pe care

o poarta).

1.4 Tipuri de servicii sociale pentru prevenirea abandonului maternal

Elementul de baza în promovarea unei reforme coerente în domeniul

protecţiei sociale a copilului şi familiei este dezvoltarea unui sistem diversificat de

servicii sociale la nivel de comunitate. Aceste servicii au menirea de a mobiliza

comunitatea în dezvoltarea mecanismelor locale de susţinere a copilului şi familiei

în raport cu necesităţile locale şi de a preveni abandonul şi plasarea copiilor în

instituţii rezidenţiale, care deseori se află în afara comunităţii de origine a

copilului.

Dezvoltarea sistemului de servicii sociale destinat copilului şi familiei în

dificultate ţine de conceptul decentralizării şi dezvoltării comunitare care are ca

scop crearea bunăstării generale pentru toţi membrii comunităţii.

Dezvoltarea comunitară este un domeniu nou, circumscris tendinţei

manifeste de creştere în ultimii ani a participării societăţii civile la viaţa socială, de

implicare a comunităţilor în calitate de actori activi în rezolvarea problemelor

emergente.

Din perspectiva asistenţei sociale, comunitatea reprezintă proiecţia istorică a

formaţiunilor umane, a modelelor de convieţuire şi de soluţionare a problemelor,

de organizare şi de menţinere a sistemului social, o sursă de îngrijire şi control

social.

Deseori nevoile individuale, care nu sunt soluţionate de familie din anumite

motive, primesc un „răspuns” din comunitate, aceasta din urmă posedând

mecanismele necesare soluţionării problemelor de ordin funcţional şi relaţional.

În practica asistentei sociale rolul comunităţii este primordial. Prin ea se

efectuează relaţia directă dintre cel ce „are nevoie” şi prestatorii de servicii [11, p.

157].

21

Serviciile sociale bazate pe comunitate reprezintă o formă de asistenţă

socială la nivel comunitar, orientate spre sprijinul social temporar al persoanelor în

situaţie de risc şi a familiilor acestora.

Serviciile sociale bazate pe comunitate sunt centrate pe satisfacerea

necesităţilor persoanelor date, dezvoltarea abilităţilor şi capacităţilor lor, precum şi

limitarea riscului de marginalizare şi excludere socială.

În definitiv, serviciile sociale de alternativă sunt adresate copilului şi familiei

în baza unor politici orientate spre comunitate, care contribuie la evaluarea

necesităţilor reale, la extinderea soluţionării problemelor copiilor şi familiilor prin

stimularea iniţiativelor comunităţii, prin împuternicirea tuturor actorilor

comunităţii în luarea deciziilor referitoare la asigurarea bunăstării familiei şi

copilului. Aceste servicii au scopul de a preveni eroziunea valorilor familiale,

destrămarea familiei şi intrarea copiilor în instituţiile rezidenţiale, precum şi de a

facilita dezinstituţionalizarea copiilor din instituţiile rezidenţiale şi reintegrarea lor

în medii familiale şi comunitare.

Literatura de specialitate distinge următoarele categorii de servicii destinate

copiilor şi familiilor în dificultate:

servicii universale (beneficii maternale, alocaţii universale familiale,

servicii de sănătate în şcoala, centrate pe prevenirea îmbolnăvirii, planificarea

familială, servicii de educare, recreare, servicii de îngrijire zilnică în centre

comunitare, consiliere pentru orientarea în muncă a tinerilor, strategii de

prevenţie a delicvenţei, măsuri de contracarare a riscurilor ce decurg din stilul

de viaţă), servicii orientate pe nevoi speciale ale copiilor şi familiilor lor

(servicii de sănătate: asistenţă medicală active şi monitorizarea copiilor de

vârstă fragedă;

servicii educaţionale: programe educaţionale speciale pentru copiii

excluşi social, educaţie sexuală pentru copii şi tineri, educaţie „pentru viaţă”;

servicii de asistenţă socială: servicii de suport familial, consiliere

parentală şi sprijin, asigurarea ajutorului şi a adaptărilor pentru copii cu

deficienţe, consiliere familială, consilierea victimelor abuzurilor, centre de

22

sprijin şi consiliere pentru familii aflate în situaţii dificile, consiliere pentru

tineri, servicii comunitare de pregătire şi sprijin prin programe, destinate celor

ce ies din îngrijirea instituţionalizată sau de tip alternativ, grupuri de auto-

suport între copii, adolescenţi, părinţi, etc.);

servicii pentru nevoi acute ale copiilor şi familiilor pe termen scurt sau

pentru perioade de criză (beneficii băneşti şi de altă natură în situaţii de urgenţă;

adăpost temporar pentru perioadele de criză a adolescenţilor, adăpost temporar

pentru victimele abuzului şi violenţei domestice; servicii de sprijin familial,

consiliere familială, grupe de auto-suport; asistenţă parentală profesionistă de

urgenţă, pe termen scurt şi mediu; asistenţă parentală de răgaz pentru familiile cu

copii cu nevoie speciale;

centre de plasament temporar pe termen scurt şi mediu; centre de zi

pentru copii cu nevoi speciale, copiii străzii; consiliere pentru victimele

diferitelor traumatisme; centre de criză pentru victimele abuzului domestic;

sprijin de tip “Hot-lines”; consultaţii medicale / psihologice pentru adolescenţi

si părinţi, etc.);

servicii substitutive de îngrijire a copilului (tutela / curatela; adopţia;

case de tip familie; centre de plasament pentru copii orfani; asistenţă parentală

profesionistă pe termen lung; reintegrarea copilului şi reunificarea familială;

îngrijire în unităţi rezidenţiale de proporţii mici; locuinţe cu un număr redus de

rezidenţi pentru copii cu deficienţe, ce nu pot fi îngrijiţi în familie; servicii de

asistenţă parentală profesionistă de răgaz, pe termen lung, pentru copiii cu

disabilităţi; pregătirea copiilor instituţionalizaţi pentru o viaţă independentă,

începând din instituţie; locuinţe sociale pentru sprijinirea celor ce ies din

îngrijirea socială).

Constatăm, că deşi legislaţia naţională favorizează insuficient dezvoltarea

sistemului de servicii sociale destinate copilului şi familiei în dificultate,

comunităţile, societatea civilă, autorităţile locale au reuşit să dezvolte un şir de

servicii de alternativă pentru copilul aflat în dificultate, conform noilor necesităţi

apărute în comunitate.

23

Dintre cele mai cunoscute servicii şi forme de prevenţie a abandonului şi

instituţionalizării sunt:

Centrul de consiliere şi sprijin pentru părinţi – servicii care acordă părinţilor

biologici sau îngrijitorului, sau sprijinul prin consiliere socială, psihologică,

juridică sau de altă natură şi suport material sau/financiar necesar pentru a – i

asigura copilului un nivel de viaţă corespunzător dezvoltării sale, promovând

dreptul acestuia la păstrarea relaţiilor familiale. De foarte multe ori familiile sau

părinţii sunt supuşi un stres sever – rezultat al îngrijirii copiilor cu nevoi speciale,

sau pentru că sunt familii monoparentale. De multe ori au sentimentul, că nu mai

pot face faţă şi că un plasament instituţional ar fi cea mai bună soluţie pentru copil.

În astfel de circumstanţe un consilier experimentat îi poate ajuta pe părinţi să facă

faţă stresului şi să găsească soluţii care exclud plasamentul copiilor în îngrijire.

Reţeaua de resurse. Asistenţii sociali trebuie să creeze reţele de resurse locale,

implicând toţi agenţii locali care pot ajuta la rezolvarea problemelor copiilor şi

familiilor aflate în situaţie de dificultate. Adesea soluţia pentru o siuaţie de

dificultate în care se găseşte un copil sau o familie conţine mai multe componente

şi implică mai multe servicii.

Grupurile de sprijin .pot avea un efect similar şi conduc la reducerea

sentimentului de izolare pe care îl trăiesc mulţi părinţi în situaţii de dificultate. Mai

mult, grupurile de sprijin pot asista la identificarea nevoilor şi la lobby – ul pentru

crearea de servicii la nivel local. Multe servicii de excelenţă pentru copii cu nevoi

speciale sau boli cronice au la bază grupurile de suport.

Servicii de planificare familială. Asistenţii sociali pot ajuta mamele să aibă

acces gratuit la serviciile de planificare familială şi să fie educate în privinţa

metodelor de contracepţie. Aceasta este deseori cea mai bună metodă de prevenire

a unei sarcini nedorite, şi prin urmare de separare a copilului de familia naturală.

24

Îngrijire tip “respiro”. În mod particular pentru copiii cu nevoi speciale sau

probleme severe de comportament, îngrijirea de tip “respiro” poate ajuta familiile

în îngrijirea copiilor pe termen lung. Îngrijirea non – stop a unui copil cu nevoi

speciale severe este obositoare şi stresantă. Există multe exemple de familii care

reuşesc să –ţi îngrijească copiii cu nevoi speciale mai mulţi ani, dar ajung la un

punct în care simt că nu mai pot face stresului. Adesea, situaţia se soldează cu

plasarea copiilor într – o instituţie. În multe cazuri, acest lucru poate fi evitat cu

ajutorul îngrijirii tip “respiro”, care poate fi oferită într – o manieră planificată sau

în regim de urgenţă, iar nivelurile de îngrijire pot varia în funcţie de nevoile

familiei. Îngrijirea tip “respiro” poate fi de tip rezidenţial sau de zi.

Îngrijirea medicală generală. Asistenţii medicali şi medicii de familie pot fi

de mare ajutor în a susţine familiile cu copii mici şi în accesarea serviciilor

potrivite, dacă un copil sau familia se află într-o situaţie de risc. Asistenţii sociali îi

vor ajuta să se înregistreze la medicul de familie, pentru a beneficia de îngrijirea

medicală.

Asistenţii sociali în spitale, care lucrează în echipe multidisciplinare pot să

ofere consiliere mamelor supuse riscului de abandon.

Sprijin material. Uneori, sprijinul material poate ajuta familiile în situaţii

de criză, dar acest sprijin ar trebui folosit doar ca o măsură temporară, ca parte a

unui set de măsuri. Sprijinul material pe termen lung poate crea dependenţa.

Intervenţia în situaţia de criză. Asistenţii sociali trebuie să intervină şi să

ajute familiile în momente de criză. Fonduri de urgenţă de prevenţie, servicii tip

“respiro”, consiliere şi servicii de primire în regim de urgenţă pot fi folosite pentru

a ajuta copiii să rămână în familiile lor, prevenind abandonul.

Centrele de zi pot ajuta familiile care au nevoie de ajutor în îngrijirea

copilului, astfel încât părinţii pot merge la serviciu. Astfel de centre pot, de

asemenea să furnizeze gratis hrană şi asistenţă medicală. Centrele pot oferi

consiliere copiilor şi părinţilor.

25

Centrul maternal prestează servicii de protecţie mamei şi copilului de tip

rezidenţial care asigură dreptul fiecărui copil de a-şi păstra relaţiile familiale,

mamei aflate în dificultate (care se confruntă cu dificultăţi de natură materială,

socială, profesională sau relaţională) oferindu-i-se suportul necesar ca să-şi asume

exercitarea drepturilor şi îndatoririlor ce îi revin faţă de copil. În centrul maternal,

mamei i se acordă posibilitatea de a se acomoda cu copilul, de a-şi cunoaşte copilul

şi a-şi consolida ataşamentul faţă de propriul copil, astfel asigurându-se condiţii de

prevenire a abandonului, într-un astfel de centru mama poate locui o perioadă

limitată de timp cu copilul (copiii) săi, în timp ce asistentul social o ajută la

pregătirea pentru traiul independent. Mama poate învăţa abilităţile de părinte şi

autogospodărire, poate fi ajutată să-şi finiseze studiile, să-şi găsească un loc de

muncă şi să-şi restabilească relaţia cu familia.

Politicile sociale sunt axate, tradiţional, mai mult pe copiii care au ajuns deja

în atenţia statului şi nu pe rădăcinile acestui fenomen.

Unii specialişti susţin că copiii se dezvoltă bine, dacă necesităţile lor de bază

sunt satisfăcute, indiferent de condiţiile mediului în care se afla. Noi însă

considerăm că în cazul copiilor în situaţii de risc trebuie “normalizat” atât mediul

social, cât şi cel familial astfel, încât să-i asigurăm copilului un mediu protejat,

acces la servicii medicale şi nutriţie de calitate, precum şi interacţiune cu adulţii de

încredere. Copilul nu poate fi sprijinit ignorându-i-se familia sa şi/sau comunitatea.

Conştientizând importanţa creării “unui mediu relativ favorabil”, este

necesar, în elaborarea politicilor sociale de protecţie a copilului, de abordat două

direcţii strategice complimentare: prima direcţie să permită crearea “mediului

relativ favorabil” pentru toţi copiii, iar cea de-a doua să fie axată, de fapt, pe

familiile în situaţii de risc. Prima strategie include intervenţii de ordin general, cum

ar fi oferirea unei educaţii bune, suport familial, asistenţă medicală, consiliere şi

recreare. Cea de-a doua direcţie include sprijinul direct acordat familiilor şi

copiilor în situaţii de risc. Părinţii copiilor, la rândul lor, au şi ei nevoie de “un

mediu relativ favorabil” pentru a acţiona efectiv. Mulţi dintre părinţi găsesc

resursele necesare pentru copiii lor atât în familie, cît şi în comunitate. Însă

26

capacitatea părinţilor de a oferi o îngrijire calitativă şi consistenţa poate fi

diminuată de un stres psihologic profund, sărăcie, izolare, discriminare,

morbiditate, în cazul unor relaţii familiale neconsolidate.

În această ordine de idei, politicile sociale de protecţie a copiilor ar

trebui să ia în considerare nu numai familiile disfuncţionale, dar şi procesul

de menţinere sau reparare a familiei ca unitate socială a societăţii.

În protecţia copilului aflat în dificultate un rol important îl joacă Serviciul de

sprijin familial. Acest serviciu are ca obiectiv asigurarea dezvoltării copilului în

familie şi, totodată, prevenirea părăsirii familiei de către acesta, reducând factorii

de stres din viaţa familiei şi a copilului prin conectarea acestora la resurse

relevante, promovând competenţa copilului şi părinţilor. În viziunea specialiştilor

în domeniu, pot fi evidenţiate trei forme principale de sprijin familial, utilizate în

ţările din Occident.

Prima formă de sprijin familial este Sprijinul familial pentru dezvoltare, care

are ca scop consolidarea capacităţilor sociale ale copiilor şi adulţilor în contextul

familiei şi comunităţii în care locuiesc. Acest tip de sprijin nu este concentrat pe

probleme şi este deschis pentru toţi acei care se confruntă cu probleme în viaţa de

părinte sau de copil.

Cea de-a doua formă de sprijin familial este Sprijinul familial

compensatoriu, care are ca obiectiv compensarea efectelor negative din viaţa

cotidiană asupra membrilor familiei, pentru a contracara efectele toxice ale

excluderii sociale. Exemple pot servi programele de asistenţă pentru copiii

dezavantajaţi, programele speciale pentru tineretul care este supus riscului în

comunităţile cu o rată mare de neglijare a îndatoririlor şi a părăsirii timpurii a

şcolii.

Cea de-a treia formă de sprijin familial este Sprijinul familial protector, care

are ca scop consolidarea procesului de prevenire a copiilor şi adulţilor privind

riscurile identificate sau ameninţările posibile care pot apărea în cadrul unei

familii, prin conştientizarea şi recunoaşterea valorii relaţiei interfamiliale,

ritualurilor (de exemplu, zile de naştere, Crăciun), chiar şi a rutinei caracteristice

27

căminului familial, formând, astfel, copilului o structură de stabilitate a vieţii

casnice, în circumstanţele unei familii dominate de stres.

Intervenţiile de asistenţă socială în dinamica familiei pot fi diverse. Una

dintre ele se rezumă în identificarea şi valorificarea părţilor puternice ale familiei.

Prin intermediul acestei intervenţii are loc concentrarea resurselor pozitive ale

familiei ca sursă potenţială pentru dezvoltare şi vindecare, încurajarea familiei în

domeniile forte care-i sunt caracteristice. Acolo unde familia este implicată activ în

comunitatea locală şi se produce valorificarea capitalului social, bunăstarea

copilului este mai puţin probabil să fie supusă riscului

Este necesar să evidenţiem, de asemenea, rolul relaţiilor stabile, care creează

o baza sigură şi transmit copilului aflat în dezvoltare mesajul că oamenii şi lumea

sînt demni de încredere, iar copii trebuie iubiţi. Acest sentiment de siguranţă

permite copilului să se dezvolte normal, din punct de vedere emoţional şi

intelectual, formându-şi noi relaţii şi explorând lumea din jurul lui.

Un rol important în sprijinul familiilor în dificultate îl joacă familia extinsă

şi reţeaua socială lărgită. Nu numai părinţii, dar şi fraţii, surorile, buneii alte rude,

prieteni, vecini sau învăţători pot fi surse cruciale de sprijin şi pot servi în calitate

de factori protectori importanţi pentru copiii care sunt supuşi riscului.

Şcoala poate oferi o gamă largă de beneficii pentru copii şi părinţi, împreună

cu posibilitatea de a învăţa lucruri noi. Copiii au următoarele beneficii: diapazonul

larg de relaţii sociale, participare şi rezultate în sport, arte, muzică, sentimentul de

membru şi de apartenenţa la un anumit grup, oportunităţi pentru a avea poziţii în

care să ai responsabilitate, profesori în rol de protectori şi persoane de încredere

[26, p. 13-25].

O importanţă deosebită pentru copil şi familie o are cartierul şi comunitatea.

În acest caz, pot fi identificate trei dimensiuni majore: prevalenţa, părţile puternice

şi interdependenţa reţelelor sociale; avantajul supravegherii colective, făcute de

către rezidenţi şi prestigiul responsabilităţii personale în rezolvarea problemelor

cartierului / comunităţii; rata participării rezidenţilor în cadrul organizaţiilor

voluntare [15, p. 65-66].

28

La începutul secolului al XX-lea, principala preocupare pentru copiii,

părinţii cărora nu puteau să-i îngrijească adecvat, era supravieţuirea lor. In anii ’40,

îmbunătăţirea nutriţiei şi asistenţei medicale a micşorat substanţial mortalitatea

copiilor din instituţii, efectele acestui tip de îngrijire asupra dezvoltării copilului

constituind de acum înainte obiectul unui interes aparte a cercetătorilor în

domeniu. Publicaţiile unor autori ca Goldfarb (1945) sau J. Bowlby (1951) au avut

o influenţă semnificativă asupra direcţiilor investigaţiilor efectuate ulterior, prin

evidenţierea şi atragerea atenţiei asupra dereglărilor emoţionale, cognitive şi de

comportament, caracteristice copiilor crescuţi în instituţii, chiar dacă mai tirziu

aceştia au fost plasaţi în familii de alternativă.

Influenţa teoriei ataşamentului în elucidarea consecinţelor negative ale

îngrijirii instituţionale, a condus la reducerea utilizării acestei forme de ocrotire în

Europa Occidentală [22, p. 17]. Mai multe ţări din Europa de Est au recurs totuşi

pe larg la îngrijirea rezidenţială, care are scopul de a satisface necesităţile fizice ale

copilului. Cercetările mai recente au confirmat că îngrijirea instituţională este în

detrimentul dezvoltării normale a copilului, consecinţele fiind tratate de unii

savanţi ca ireversibile.

Unele studii au menţionat că copiii care provin din medii foarte depravate,

pot să se reabiliteze rapid, în special, în sfera cognitivă, dacă sint plasaţi în medii

familiale sigure şi stimulante la o virstă fragedă [12, p. 192]. Alte surse însă arată

că, chiar dacă copilul, îngrijit anterior în instituţie, a fost plasat în mediu familial la

o vârstă timpurie, poate avea probleme grave de ordin psihologic în perioada

adolescenţei, în comparaţie cu copiii care au evitat instituţia, fiind plasaţi în familii

adoptive. In plus, merită, în această ordine de idei, antrenarea în examinarea

problemei a rezultatelor cercetărilor din domenii aferente. În ultimul deceniu a avut

loc o creştere considerabilă a investigaţiilor privind dezvoltarea creierului uman.

După aşa-numitul “deceniu al creierului”, ştiinţele neurologice pot oferi un model

detaliat şi integrat despre dezvoltarea normală şi anormală a creierului [29, p 45].

Aceste cercetări au demonstrat, astfel, că perioada cea mai sensibilă pentru

dezvoltarea creierului uman cuprinde primii doi-trei ani de viaţă.

29

În această perioadă creierul este într-o fază de maximă plasticitate şi, de

aceea, tulburările în această perioadă, pot avea consecinţe grave de lungă durată

pentru dezvoltarea ulterioară a copilului.

Dezvoltarea creierului în perioada postnatală este, într-adevăr, uluitoare;

nou-născutul la naştere are aproximativ 100 miliarde de neuroni şi fiecare neuron

formează aproximativ 15 mii sinapse pe parcursul primilor ani de viaţă [10, p.

236]. La vârsta de trei ani copilul şi-a format aproape un trilion de sinapse, ce

corespunde incidenţei de 1,8 milioane sinapse noi pe secundă între perioada de

două luni de gestaţie şi 2 ani de la naştere. Această creştere rapidă a creierului

implică dezvoltarea creierului limbic din dreapta, care este responsabil de

recepţionarea şi prelucrarea informaţiei de ordin social şi emoţional, facilitează

funcţiile legate de ataşament, reglează starea afectivă a copilului şi îl ajută să facă

faţă stresului.

Abundenţa excesivă a neuronilor în creierul copilului, permite adaptarea

creierului la provocările mediului (neuroplasticitate). Sinapsele utilizate frecvent

sunt fortificate, pe când cele de prisos sunt simplificate, reduse. Respectiv,

experienţa timpurie determină care anume cale nervoasă va deveni un circuit

permanent, şi care va fi lichidată. Acest proces, dependent de experienţă care are

loc în creierul copilului mic, este foarte adaptiv şi îi permite pruncului să răspundă

la solicitările specifice ale mediului înconjurător. Însă, pentru ca acest proces să

rezulte într-o dezvoltare normal a creierului, pruncul trebuie să interacţioneze cu

un mediu uman sigur şi stimulator [10, p. 222]. În special, cercetările recente

demonstrează că pentru maturizarea creierului drept al copilului, acesta are nevoie

de relaţii sigure de ataşament cu o persoană adultă [27, p. 52].

Un îngrijitor sensibil este esenţial pentru dezvoltarea normală a creierului.

Pruncul este, în mod genetic, predispus să fie îngrijit de o persoană primară, şi de

aceea un „mediu afectuos” necesar pentru dezvoltarea normală a creierului este de

fapt reprezentat de îngrijitorul copilului. Creierul copilului, imatur, în proces de

dezvoltare, este modelat de creierul mai matur al îngrijitorului. Pruncul se dezvoltă

pentru a răspunde la acţiunile îngrijitorului, care la rândul său îi va răspunde, îl va

30

avea în grijă, îl va stimula printr-o modalitate sigură, previzibilă, repetitivă,

graduală şi potrivită perioadei de dezvoltare a acestuia. Unele procese de

maturizare a creierului, dependente de influenţele mediului, sunt bazate pe

experienţe specifice în perioade critice pentru dezvoltare. Aceste experienţe au fost

selectate în procesul de evoluţie pentru a asigura stabilitatea procesului de

dezvoltare a copilului.

Pentru a evita o astfel de situaţie, în multe ţări din Occident, dar şi în

Moldova, sunt dezvoltate Servicii de reintegrare a copilului în familia naturală.

Reintegrarea nu este doar un simplu transfer al copilului din instituţie în familia sa,

ci reprezintă un proces planificat de susţinere a copilului, pe de o parte, şi a

familiei, pe de altă parte, întru reunificarea acesteia. Reintegrarea trebuie să fie

efectuată în interesul major al copilului şi necesită identificarea indicatorilor clari

ai stabilităţii în familie, ai angajamentului şi motivării părinţilor pentru menţinerea

legăturilor cu copilul şi dezvoltarea relaţiilor cu acesta. In cazul in care nici unul

din aceşti indicatori nu este prezent, o reintegrare de succes este puţin posibilă.

Consecinţele unui program de reintegrare nereuşit şi impactul acestuia asupra

copilului va fi imens. Speranţele copilului de a deveni din nou membru al familiei

sale pot să fie distruse, iar reîntoarcerea lui în instituţie, cu respingerea ulterioară,

vor cauza o traumă psihologică semnificativă care ar putea să se exprime prin:

pierderea încrederii şi a respectului faţă de sine, apariţia sentimentului de pierdere,

suferinţă, furie pe sine însuşi, părinţi şi instituţie. Aceste emoţii, de obicei, sînt

exteriorizate prin comportamentul dificil al copilului.

Serviciul de reintegrare a copilului in familia naturală, dezvoltat în,

Republica Moldova se bazează pe studiile efectuate în ultimele decenii referitor la

efectele asupra dezvoltării copilului, produse de instituţionalizare şi separare a lui

de mediul familial. Consecinţele urmărite ale instituţionalizării asupra copilului au

fost multiple: lipsa încrederii, agresivitate, hiperactivitate, comportament dificil,

afecţiune discriminatorie, lipsa cunoaşterii de sine, întârziere în dezvoltare fizică şi

psihică (nivel scăzut al limbajului şi al performanţelor intelectuale), dificultăţi în

relaţiile cu alţi copii, atitudine agresivă faţă de alţi copii. Aceste dificultăţi pot

31

persista pe durata întregii vieţi a individului care a trecut printr-o astfel de

experienţă. Însă, în condiţiile unei îngrijiri calitative şi consistente, experienţa

noastră ne arată că aceste simptome sînt reversibile şi pot fi depăşite.

Din aceste considerente, obiectivul general promovat în cadrul Serviciului

de reintegrare a copiilor este reîntoarcerea copilului din instituţia de scară largă în

familia lui naturală ori în familia extinsă, astfel respectând dreptul fiecărui copil la

mediul familial favorabil pentru dezvoltarea pe deplin a potenţialului său fizic,

emoţional şi intelectual. În ţara noastră, Serviciul de reintegrare a copiilor este

oferit familiilor prin intermediul promovării unui şir de principii care, după părerea

noastră, favorizează reintegrarea şi previn traumatizarea copilului în urma unei

reintegrări nereuşite.

Aceste principii pot fi formulate astfel:

principiul intervenţiei minime, reducând, în acest fel, riscul creării

dependenţei familiei de structurile departamentale;

strânsa colaborare cu personalul instituţiilor, pentru identificarea

copiilor şi familiilor pentru care reintegrarea copilului este în interesul lui

suprem;

evaluarea minuţioasă a necesităţilor copilului, istoricului familiei lui,

situaţiei prezente şi a motivelor instituţionalizării copilului vizat;

facilitarea procesului de reabilitare a copilului şi familiei şi

dezvoltarea strategiilor de pre- şi post-reintegrare, privind îngrijirea şi sprijinul

acordat;

monitorizarea plasamentului în familie, pentru asigurarea că

necesităţile copilului sunt satisfăcute şi că acesta nu este expus vreunui anumit

fel de abuz sau neglijenţă;

încurajarea competenţelor părinteşti pentru a-i oferi copilului un

mediu sigur, în care să crească şi să se dezvolte; împuternicirea părinţilor în

luarea independentă a deciziilor ce ţin de creşterea şi educarea copilului;

acordarea unui sprijin practic, psihologic şi financiar familiilor vizate

pentru o perioadă ce nu depăşeşte şase luni.

32

Toate principiile enumerate mai sus sunt nişte intervenţii limitate în timp, iar

pe parcursul procesului se respectă interesul superior al copilului.

Procesul de reintegrare a copilului din instituţie în familie

Săptămâna 1. La prima vizită la Casa de copii asistentul social va însoţi

părinţii copilului, pentru a observa interacţiunea dintre ei şi va face o înregistrare în

dosar. În cazul în care vizita produce copilului frică şi suferinţă, asistentul social va

întrerupe vizita. Părinţii vor fi încurajaţi să viziteze copilul în lipsa asistentului

social.

Săptămâna 2. Odată cu continuarea vizitelor părinţilor în instituţie,

asistentul social va organiza o vizită a copilului în casa părintească, supraveghind

interacţiunea dintre ei. În cazul în care această vizită va avea succes, familia va fi

încurajată să petreacă mai mult timp cu copilul în casa părintească, după care se va

pune în discuţie posibilitatea de a lăsa copilul în familie pentru o noapte, la

sfârşitul acestei săptămâni.

Săptămâna 3. În cazul în care vizitele efectuate la domiciliu şi noaptea

petrecută în casa părintească se vor încununa cu succes, copilul va putea rămâne la

părinţi deja două nopţi consecutive. La această etapă părinţii sunt încurajaţi să se

gândească la o planificare pe termen lung, vizînd aspecte ca grădiniţa de copii,

aprovizionarea, etc. Asistentul social va vizita părinţii în prezenţa copilului.

Săptămâna 4. Această săptămână este considerată drept perioada cea mai

importantă pentru planificarea reintegrării, mărind numărul vizitelor copilului şi

rămânerii peste noapte în familie până la trei-patru ori pe parcursul săptămânii.

Asistentul social supraveghează interacţiunea dintre copil şi familie în casa

părintească, în acelaşi timp iniţiază discuţiile cu părinţii şi personalul casei de copii

privind data posibilă de eliberare a copilului din instituţie.

Săptămâna 5. În această săptămână are loc şedinţa de planificare destinată,

în exclusivitate, discuţiilor referitor la progresul înregistrat în relaţiile părinte-

copil, totodată fiind stabilită data reală de reîntoarcere a copilului acasă pentru

totdeauna. De asemenea, se pune în discuţie planul de susţinere a familiei după

reintegrarea copilului: durata şi scopul sprijinului financiar, regularitatea vizitelor

33

asistentului social la domiciliu şi când este potrivită aranjarea copilului la

grădiniţă, etc.

Săptămâna 6. La etapa finală a procesului, numărul nopţilor petrecute de

copil în casa părinţilor ajunge pînă la şase ori pe săptămână. Copilul este reîntors

acasă la data stabilită şi asistentul social continuă monitorizarea săptămânală a

progresului acestuia până la prima revedere a cazului, unde vor fi discutate

acţiunile.

Ţinem să menţionăm că procesul descris mai sus este flexibil, şi este orientat

spre satisfacerea necesităţilor copilului, opiniile părinţilor fiind luate şi ele în

considerare. Pot fi înregistrate situaţii când un copil este reintegrat într-o perioadă

mai scurtă sau mai lungă de timp şi, deci, planul de 4-6 săptămâni este mai mult o

îndrumare decât o strategie. De aceea, fiecare copil şi familie necesită un plan

individual de susţinere. Susţinerea după reîntoarcerea copilului în îngrijirea

părintească se încheie în cazul în care a fost atestat un progres în următoarele

direcţii: stabilitate în familie, satisfacerea necesităţilor copilului, relaţiile copil-

părinte, competenţele părinteşti, încrederea şi respectul de sine.

Centrul de Plasament de Tip Familie

Centrul de Plasament de Tip Familie este o unitate rezidenţială de tip

familial care are drept obiectiv general promovarea dezinstituţionalizării copiilor şi

prevenirea instituţionalizării lor în instituţii mari. Acest serviciu oferă îngrijire

pentru câteva categorii de copii, lipsiţi temporar sau permanent de grija şi ocrotirea

părinţilor: copii cu disabilităţi, copii care părăsesc instituţiile mari pentru a se reuni

cu familia biologică sau a fi plasaţi în familii de asistenţă parentală, copii din

familii în situaţie de risc, pentru a preveni plasarea lor în instituţii.

Centrul de Plasament de Tip Familie a fost deschis la Chişinău în anul 1999,

reprezentând primul serviciu de alternativă de acest gen în Moldova. El oferă

plasament de tip familial unui număr de 20 copii, care sunt evaluaţi şi plasaţi aici

din instituţii rezidenţiale de proporţie. Grupa de vârstă primară este de 3-12 ani

[14, p. 35].

34

Serviciul respectiv pune la dispoziţia copiilor un adăpost temporar, pînă în

momentul reintegrării lor în familiile naturale sau în familia extinsă, în dependenţă

de statutul copilului şi situaţia lui familială, dar neapărat în interesul lui superior.

În cazul în care acest lucru nu este posibil de realizat, se identifică pe parcurs

plasamente alternative pentru aceşti copii. Asistentul social lucrează, împreună cu

omologii săi din structurile municipale de asistenţă socială, pentru plasarea

copilului cu un asistentul parental profesionist potrivit.

II. Serviciile sociale de susţinere destinate femeilor cu risc de abandon

2.1 Metodologia cercetării

35

Printre serviciile sociale destinate femeilor cu risc de abandon se evidenţiază

Centrul Maternal, care reprezintă unica instituţie ce oferă o gamă complexă de

servicii psiho-sociale, materiale, educative cu scopul prevenirii abandonului

maternal prin oferirea unui mediu suportiv cuplului mamă-copil, aflat în

dificultate, dezvoltarea abilităţilor parentale la mamă, precum şi medierea relaţiilor

cu familia lărgită în vederea reintegrării în mediu familial şi social.

Lucrarea noastră are scopul: studierea problemelor psihosociale cu care se

confruntă femeile cu risc de abandon şi determinarea modalităţilor de depăşire a

acestora.

Pentru concretizarea scopului propus au fost formulate următoarele

obiective:

Studierea surselor bibliografice cu privire la problematica

abandonului maternal;

Identificarea cauzelor ce determină riscul abandonului maternal

Evidenţierea problemelor psihosociale cu care se confruntă femeile

cu risc de abandon;

Identificarea caracteristicilor serviciilor sociale destinate femeilor cu

risc de abandon;

Evidenţierea lucrului asistentului social în prevenirea riscului de

abandon maternal;

Elaborarea propunerilor cu privire la susţinerea şi protecţia socială a

femeilor cu risc de abandon maternal;

Presupunerile noastre vis-a-vis de posibilităţile de susţinere a femeilor cu

risc de abandon sunt reflectate în ipoteza cercetării: Acordarea timpurie a

serviciilor sociale destinate femeilor cu risc de abandon va contribui la prevenirea

abandonului maternal.

Pentru realizarea obiectivelor şi a ipotezei înaintate am selectat următorul set

metodic:

36

Metode teoretice (studierea şi analiza literaturii de specialitate cu privire

la abandonul maternal, normele şi actele legislative specifice fenomenului studiat);

Metode empirice (studiul de caz, interviul, chestionarul);

Metode matematice de prelucrare a datelor şi reprezentările grafice.

Pentru a efectua cercetarea au fost selectate beneficiarele Centrului Raional

Maternal din or. Corneşti „Centru de plasament temporar cuplu părinte – copil”- 11

femei şi 20 femei din comunitate or.Ungheni, precum şi 10 specialişti din cadrul

centrului.

Investigaţia a avut loc în perioada octombrie 2010 – martie 2011, aceasta a

inclus următoarele etape:

Analiza surselor bibliografice în domeniu şi a cadrului legal;

Aplicarea interviului semistructurat destinat colaboratorilor centrului

maternal, cu scopul evidenţierii serviciilor sociale destinate femeilor cu risc de

abandon maternal (pe un eşantion de 10 persoane, specialiştii centrului);

Aplicarea chestionarului destinat femeilor cu risc de abandon pentru

evidenţierea problemelor cu care se confruntă (pe un eşantion de 31 de persoane);

Selectarea a 3 cazuri, ilustrative, din punctul nostru de vedere care au

fost supuse intervenţiei cu scopul evidenţierii serviciilor sociale în sprijinirea

femeilor cu risc de abandon maternal. La această etapă au fost utilizate instrumente

de lucru specifice studiului de caz:

- Fişa de deschidere a cazului;

- Ancheta socială;

- Plan individual de intervenţie;

- Şedinţe de grup;

- Raport de convorbire telefonică;

- Raport de întrevedere;

- Raport de vizită la domiciliu.

37

Interpretarea şi analiza rezultatelor obţinute, elaborarea propunerilor

cu privire la implementarea diverselor servicii sociale cu scopul prevenirii

abandonului maternal .

Efectuarea studiilor de caz a decurs în cadrul Centrului Raional Maternal din

or. Corneşti „Centru de plasament temporar cuplu părinte – copil” str. Ştefan cel

Mare 87 şi din comunitate, or. Ungheni tel 0236 – 60 73 4

Scopul serviciilor prestate în cadrul Centrului este de a preveni abandonul

copilului prin oferirea unui mediu suportiv cuplului părinte-copil aflat în

dificultate, dezvoltarea abilităţilor parentale, precum şi medierea relaţiilor cu

familia lărgită în vederea reintegrării în mediul familial.

Centrul oferă cuplului părinte-copil aflat în dificultate servicii de asistenţă

socială, psihologică şi juridică, îngrijire, educaţie, menite să faciliteze reintegrarea

cuplului părinte-copil în familie şi comunitate.

Obiectivele generale ale Centrului sunt:

- Oferirea condiţiilor necesare pentru dezvoltarea adecvată a copilului;

- Formarea abilităţilor parentale şi a ataşamentului părinţilor faţă de copii;

- Reintegrarea cuplului părinte-copil în familie şi societate.

Beneficiarii Centrului sunt cuplurile părinte - copil, gravide în ultima

perioadă de sarcină, aflate in situaţie de risc de abandon a copilului.

Centrul este organizat în corespundere cu necesităţile specifice ale

beneficiarilor şi dezvoltă servicii specializate pentru prevenirea abandonului

copilului, în special pentru categoriile de părinţi absolvenţi de internat, cu istorii

de abuz, neglijare, trafic de fiinţe umane, violenţă domestică precum şi persoane

purtătoare de HIV, etc.;

Serviciile acordate beneficiarilor în Centru sunt complexe şi

interdependente. Centrul oferă fiecărui cuplu părinte-copil:

- asistenţă socială şi reabilitare;

38

- îngrijire şi întreţinere zilnică într-un mediu de viaţă cât mai aproape de cel

familial;

- dezvoltare emoţională şi comportamentală,

- consiliere, acompaniere, sprijin psihologic şi suport social;

- activităţi de grup şi programe individualizate de educaţie pentru fiecare

cuplu părinte-copil;

- programe individualizate privind integrarea sau reintegrarea familială şi

socială;

- educaţie, orientare şi alte servicii /activităţi adecvate pentru integrarea

socială a cuplului mamă copil.

Asistenţa cuplului părinte-copil se realizează în baza unui plan individualizat

de integrare, care abordează componente legate de educaţia şi responsabilizarea

mamei în relaţia sa cu copilul, asigurarea sănătăţii fizice şi mintale a părintelui şi a

copilului, pregătirea reintegrării socio - familiale.

Echipa Centrului în baza evaluării situaţiei a fiecărui cuplu părinte-copil,

decide asupra programelor de reabilitare şi profilaxie, de educaţie, de asistenţă

socio-familială şi psihologică. Centrul asigură servicii de calitate înaltă pentru ca

perioada de ocrotire a cuplului părinte-copil în instituţie să fie cât mai scurtă şi

benefică.

Planul individualizat este elaborat în termen de 15 zile de la admiterea

cuplului părinte - copil în Centru, şi este revăzut la fiecare 3 luni. Planul

individualizat prescrie domeniile de intervenţie, activităţile specifice, stabileşte

termenii de realizare, responsabilii din interior şi partenerii din exterior;

Asistentul social coordonează toate activităţile specialiştilor, fiind denumit

coordonator de caz, înregistrând, cel puţin o dată la două săptămâni evoluţia

cazului, bazându-se pe raportările diferitor specialişti;

Medicul de familie de sector efectuează supravegherea beneficiarilor din

Centru, iar în caz de necesitate, sunt incluşi şi alţi specialişti din exterior sau se

39

recurge la spitalizare. Centrul va asigura o alimentaţie echilibrată în conformitate

cu necesităţile biologice specifice vârstei.

Revederea cazului la fiecare 3 luni, este realizată de echipa multidisciplinară

şi urmăreşte evoluţia cuplului, eficienţa activităţilor planificate, precum şi

revederea Planului individualizat. Concluziile revederii sunt înregistrate în dosarul

cuplului părinte –copil. Rezultatele revederii cazului sunt aduse la cunoştinţă

părintelui.

Plasamentul cuplului părinte-copil ia sfârşit la atingerea obiectivului

preconizat în planul individualizat.

2.2 Analiza şi interpretarea rezultatelor

Pentru evidenţierea serviciilor sociale destinate femeilor cu risc de abandon

maternal a fost utilizat interviul destinat specialiştilor Centrului Raional Maternal

din or. Corneşti „Centru de plasament temporar cuplu părinte – copil”.

6

1 3

0

1

2

3

4

5

6

nr.

sp

ecia

lişti

lor

cen

tru

lui

Fig. 1 Categorii de femei cel mai frecvent supuse riscului de abandon maternal

mame minore

mame singure

femei cu probleme desănătate (HIV, TBC, bolivenerice)

Referitor la itemul care vizează categoriile de femei cel mai frecvent

supuse riscului de abandon maternal, specialiştii centrului au dat următoarele

40

răspunsuri: 6 respondenţi au evidenţiat mamele minore, 3 specialişti au indicat

femei cu probleme de sănătate (HIV, TBC, boli venerice) şi un respondent a

indicat categoria mamelor singure.

108

4 6

0

2

4

6

8

10

nr. s

peci

aliş

tilo

r ce

ntru

lui

Fig. 2 Factorii ce indică riscul de abandon maternal

sarcina neplanificată şi ascunsă

evitarea evidenţei medicale

vârsta tânără

lipsa sprijinuluipartenerului/familiei

Cu privire la factorii ce indică riscul de abandon maternal, părerea

specialiştilor centrului maternal a fost repartizat în felul următor: 10 din

respondenţi au indicat sarcina neplanificată şi ascunsă, 8 au remarcat evitarea

evidenţei medicale şi tot 6 au remarcat lipsa sprijinului partenerului/familiei, 4 a

evidenţiat vârsta tânără a mamelor.

104 8 4

0

2

4

6

8

10

nr. s

peci

aişt

ilor

resp

onde

nţi

Fig. 3 Cauzele abandonului maternal

probleme economico-financiare

lipsa unui loc de muncă stabil

imaturitatea şi iresponsabilitateamamelor

caracterul facil a realizăriiprocedurii de abandon

41

La întrebarea care sunt cauzele abandonului maternal, toţi specialiştii

centrului (10) au evidenţiat cauzele economico-financiare după care urmează

imaturitatea şi iresponsabilitatea mamelor, indicată de 8 specialişti, după care

urmează lipsa unui loc de muncă stabil, indicat de 4 specialişti şi caracterul facil al

realizării procedurii de abandon indicat la fel de 4 specialişti.

Fig. 4 Servicii pentru depăşirea riscului de abandon

10

7

8

5

activităţi de grup şi programeindividualizate de educaţie pentrufiecare cuplu părinte-copil;dezvoltarea deprinderilor desocializare şi reintegrare socială

asistenţa medicală profilactică

îngrijire şi întreţinere zilnică într-unmediu de viaţă cât mai aproape decel familial

La itemul ce vizează importanţa serviciilor sociale în depăşirea riscului de

abandon maternal 10 specialişti au subliniat rolul programelor individualizate de

educaţie pentru fiecare cuplu părinte-copil, 8 specialişti au indicat ca fiind foarte

importante serviciile asistenţei medicale profilactice, 7 au menţionat importanţa

dezvoltării deprinderilor de socializare şi reintegrare socială şi 5 au indicat

important – mediu de viaţă cât mai apropiat de cel familial

42

12

7

0

5

10

nr.

spec

ialiş

tilor

Fig. 5 Aprecierea importanţei specialiştilor în cursul depistării problemelor la femeile în dificultate şi de depăşire a riscului de abandon maternal

altcineva

preot

asistent social

psiholog

jurist

medic

7 respondenţi au apreciat importanţa implicării a asistentului social în

depăşirea riscului de abandon maternal, 2 au accentuat importanţa psihologului şi

un specialista a evidenţiat importanţa medicului.

Pentru evidenţierea problemelor cu care se confruntă şi a serviciilor sociale

destinate femeilor cu risc de abandon a mai fost utilizat chestionarul destinat

beneficiarelor Centrului Raional Maternal din or. Corneşti „Centru de plasament

temporar cuplu părinte”. În cadrul chestionării au participat 31 de femei, dintre

care 11 femei, beneficiarele Centrului Raional Maternal şi 20 femei din

raionulUngheni.

La itemul ce vizează vârsta persoanelor care au participat la chestionar am

obţinut următoarele rezulate:

Fig. 6 Vârsta persoanelor incluse în cecetare

20

11

0

5

10

15

20

25

până la 18 ş iinc lus iv 18 ani

după 18 ani

până la 18 şi inclusiv 18ani

după 18 ani

43

O mare parte a femeilor ce întâmpină astfel de dificultăţi, şi anume risc la

abandon maternal sunt până la vârsta de 18 ani, inclusiv 18 ani, 20 femei. Astfel

putem deduce că mamele tinere se confruntă mai des cu problema în cauză.

22

9

0

5

10

15

20

25

nr. p

erso

ane

Fig. 7 Mediul de provenienţă a respondenţilor

persoane din mediurural

persoane din mediuurban

Cu ajutorul figurii numărul doi putem analiza răspunsurile ce ţin de itemul la

provenienţa persoanelor respondente, astfel observăm că 22 din persoanele

respondente provin din mediu rural şi doar nouă din mediu urban, astfel femeile

din mediu rural se confruntă mai des, decât cele din mediul urban cu problema

abandonului maternal.

1 0 110 3 7

2 2 018 135

0

5

10

15

20

general finaliz at nefinaliz at

Fig. 8 Nivelul de instruire a respondenţilor

gimnaz iul

lic eul

c olegiul

univers itatea

44

Următorul item, răspunsurile căruia sunt prezentate în figura numărul 3, ţine

de nivelul de instruire a persoanelor respondente, am prezentat numărul de

persoane ce au fost antrenate în diferite instituţii de învăţământ începând de la

gimnaziu până la studii universitare, pe lângă această am inclus şi numărul de

persoane care au finalizat instituţiile şi la fel numărul de persoane ce continue

studiile, sau au abandonat studiile. Astfel am observat, că majoritatea femeilor cu

risc de abandon au doar studii gimnaziale, 13 dintre acestea, au finalizat gimnaziul,

şi 5 persoane, dintre care 1 încă mai învaţă, iar patru au abandonat gimnaziul.

Acelaşi studiu s-a efectuat şi pentru persoanele ce au finalizat studiile liceale,

colegiale şi universitare, nici-o persoană nu avea studii superioare finisate.

Din studiu efectuat putem deduce că cel mai mult sunt expuse la risc de

abandon persoanele încadrate în studiile gimnaziale.

1 63

21

0

5

10

15

20

25

nr. p

erso

anel

or

Fig. 9 Încadrarea în câmpul muncii

stabil

temporar

mă aflu în concediu dematernitate

nu lucrez

Referitor la încadrarea în câmpul muncii, răspunsurile s – au repartizat în

felul următor: 21 persoane dintre cele respondente nu lucreză. Lipsa unui loc de

muncă stabil este un factor de risc pentru abandonul maternal.

45

Fig. 10 Statutul marital a persoanelor respondente

2

7

4

18

căsătorită

divorţată

concubinaj

mamă singură

Figura numărul 5 ţine de determinarea statutului marital al femeilor în

dificultate cu risc de abandon maternal. În urma analizei răspunsurilor oferite de

respondente observăm că, cele mai multe din ele sunt mame singure, şi anume 18

femei, după care urmează femeile divorţate (7 femei), apoi cele cu relaţii de

concubinaj (4 femei) şi cele căsătorite fiind cel mai puţin numeroase (2 femei).

Lipsa suportului din partea tatălui copilului, reprezintă factorul important ce

determină riscul abandonului maternal.

22

31

1715

5

0

5

10

15

20

25

30

35

nr. p

erso

anel

or

Fig.11 Cele mai frecvente cauze ale abandonului maternal

situaţia materială precară

relaţii tensionate în familie(violenţa, alcoolism, abuzuri)

mame singure

mame minore

altele

La itemul ce ţine de cele mai frecvente cauze ale abandonului maternal s-a

acceptat o alegere multiplă de variante. Observăm că toate persoanele respondente

au menţionat relaţii tensionate în familie ca fiind cauză a abandonului maternal,

46

simţind necesitatea de a fi sprijinite de către persoanele apropiate (părinţi,

partener). 22 dintre persoanele respondente consideră că situaţia materială precară

le poate determina la abandon maternal, 17 dintre persoanele respondente

consideră faptul că ele sunt singure poate servi cauză a abandonului maternal, şi

toate 15 persoane cu vârsta până la 18 ani, pe lângă cele menţionate mai sus,

afirmă că vârsta minoră poate servi cauza abandonului maternal, 5 persoane

respondente au evidenţiat lipsa locuinţei şi lipsa locului de muncă stabil drept

cauze a abandonului maternal.

2531

10

40

5

10

15

20

25

30

35

nr. p

erso

anel

or

Fig. 12 Problemele cu care se confruntă femeile în dificultate, cu risc de abandon

probleme economico-financiare

problemepsihologice(ruşine, frică,depresie etc.)probleme de sănătate

altele

Referitor la problemele cu care se confruntă femeile cu risc de abandon,

toate au menţionat prezenţa problemelor psihologice, ruşinea, frica, depresia, etc.,

25 din ele au evidenţiat problemele de ordin economico-financiar, numai 10 femei

au indicat probleme de sănătate.

47

19

7

32

0

5

10

15

20

nr. p

erso

anel

or

Fig. 13 Ierarhizarea problemelor după gradul lor de dificultate

problemepsihologice(ruşine,frică, depresie etc.)probleme economico-financiare

altele

probleme de sănătate

La itemul care vizează ierarhizarea problemelor după gradul lor de

dificultate, majoritatea din femei (19) au indicat problemele psihologice, ruşinea,

frica, depresia, 7 femei au menţionat problemele economico-financiare, probleme

de alt ordin (dorinţa de a studia, lipsa unui loc de muncă) au fost evidenţiate de 3

respondente, probleme de sănătate au enunţat 2 persoane.

Fig. 14 Existenţa marginalizării în societate a mamelor-singure

24; 77%

7; 23%

da

nu

Cu privire la existenţa marginalizării în societate a femeilor care îşi educă

singure copiii, 77% (24 femei) au răspuns afirmativ, numai 23% (7 femei) au dat

răspunsul negativ.

48

13

0

2

4

6

8

10

12

14

nr. p

erso

anel

or

Fig. 15 În ce ambianţă are loc marginalizarea mamelor-singure

în familie

în instituţiile medicale(policlinici, maternităţi)

în instituţiile de învăţămînt(grădiniţe, şcoală)

în comunitate (vecini, prieteni,rude)

altele

Referitor la mediul unde cel mai mult are loc marginalizarea femeilor care

îşi educă singure copiii, respondentele au indicat familia în 13 cazuri, în

comunitate - 9 cazuri, în instituţii medicale – 6 cazuri, în instituţii de învăţământ şi

altele au fost menţionate câte 1 caz.

În conformitate cu metodologia cercetării am realizat trei studii de caz,

pentru aceasta am selectat trei femei cu risc de abandon maternal din cadrul

Centrului Raional Maternal din or. Corneşti cazurile au fost alese deoarece

reflectau scopul şi ipoteza înaintată.

Studiul de caz nr. 1

1. Agenţia

Efectuarea studiilor de caz a decurs în cadrul Centrului Raional Maternal din

or. Corneşti „Centru de plasament temporar cuplu părinte – copil” str. Ştefan cel

Mare 87 tel 0236 – 60 73 4

Scopul serviciilor prestate în cadrul Centrului este de a preveni abandonul

copilului prin oferirea unui mediu suportiv cuplului părinte-copil aflat în

49

dificultate, dezvoltarea abilităţilor parentale, precum şi medierea relaţiilor cu

familia lărgită în vederea reintegrării în mediul familial.

Centrul oferă cuplului părinte-copil aflat în dificultate servicii de asistenţă

socială, psihologică şi juridică, îngrijire, educaţie, menite să faciliteze reintegrarea

cuplului părinte-copil în familie şi comunitate.

Obiectivele generale ale Centrului sunt:

Oferirea condiţiilor necesare pentru dezvoltarea adecvată a copilului; formarea

abilităţilor parentale şi a ataşamentului părinţilor faţă de copii; reintegrarea

cuplului părinte-copil în familie şi societate.

Beneficiarii Centrului sunt cuplurile părinte - copil, gravide în ultima

perioadă de sarcină, aflate in situaţie de risc de abandon a copilului.

Centrul este organizat în corespundere cu necesităţile specifice ale

beneficiarilor şi dezvoltă servicii specializate pentru prevenirea abandonului

copilului, în special pentru categoriile de părinţi absolvenţi de internat, cu istorii

de abuz, neglijare, trafic de fiinţe umane, violenţă domestică precum şi persoane

purtătoare de HIV, etc.;

Serviciile acordate beneficiarilor în Centru sunt complexe şi

interdependente. Centrul oferă fiecărui cuplu părinte-copil: asistenţă socială şi

reabilitare; îngrijire şi întreţinere zilnică într-un mediu de viaţă cât mai aproape de

cel familial; dezvoltare emoţională şi comportamentală, consiliere, acompaniere,

sprijin psihologic şi suport social; activităţi de grup şi programe individualizate de

educaţie pentru fiecare cuplu părinte-copil; programe individualizate privind

integrarea sau reintegrarea familială şi socială; educaţie, orientare şi alte servicii

/activităţi adecvate pentru integrarea socială a cuplului mamă copil.

Echipa Centrului în baza evaluării situaţiei a fiecărui cuplu părinte-copil,

decide asupra programelor de reabilitare şi profilaxie, de educaţie, de asistenţă

socio-familială şi psihologică. Centrul asigură servicii de calitate înaltă pentru ca

50

perioada de ocrotire a cuplului părinte-copil în instituţie să fie cât mai scurtă şi

benefică.

2. Clientul

Clienta A, născută în 15.08.1994, domiciliată pe adresa raionul Ungheni,

satul Negurenii Noi, str. Cornului 56, studii gimnaziale finisate.

3. Referirea clientului

Clienta A a fost internată în spitalul din Ungheni cu toxicoză agravantă,

după primirea tratamentului respectiv a fost îndreptată în secţia de ginecologie.

Medicul ginecolog a depistat la clienta A situaţia dificilă în care a nimerit aceasta.

Fuga de acasă, lipsa locului de muncă, lipsa înţelegerii cu părinţii, lipsa locului de

trai, sarcina neplanificată ce măreşte riscul de abandon maternal. La momentul

când clienta A a depistat sarcina, aceasta era la 3 luni, după asta a urmat cearta cu

părinţii ce a dus la fuga de acasă a clientei. Ea s-a stabilit cu traiul la prietena ei B.

Însă la momentul când clienta A a fost internată în spital prietena B a plecat peste

hotare. Medicul a îndreptat clienta A la Centrului Raional Maternal din or.

Corneşti „Centru de plasament temporar cuplu părinte – copil”.

4. Familia

Mama minorei – C, anul naşterii 1979, tatăl D, anul naşterii 1964, sunt

domiciliaţi pe adresa raionul Ungheni, satul Negurenii Noi, str. Cornului 56, până

la cazul de fugă de acasă a fiicei sale A, se menţiona în familie o atmosferă

echilibrată şi calmă, mama C şi tatăl D nu erau informaţi de graviditatea fiicei sale.

5. Evaluarea

În urma evaluării cazului am identificat următoarele:

- Beneficiara A reprezintă risc de abandon maternal;

- Întâmpină greutăţi economico-financiare;

- Nu are loc stabil de muncă;

- Se confruntă cu probleme de ordin psihologic (depresie, frică, ruşine)

- Relaţiile cu familia sunt tensionate;

51

- Necesită sprijin psihosocial;

6. Metode de intervenţie

După ce a fost evaluat cazul s-au propus următoarele metode de intervenţie

pentru reducerea riscului de abandon maternal: asigurarea nevoilor de bază a

beneficiarei (de trai, hrană, igienă, îngrijirea medicală), acordarea asistenţei

psihosocială şi profesionale, pe lângă aceasta au fost organizate activităţi de

dobândire de deprinderi de viaţă independente şi competenţe sociale, acordarea

asistenţei în procesul de reintegrare în familie.

7. Desfăşurarea în timp a intervenţiei

Timp de 5 luni beneficiara A s-a aflat în cadrul Centrului Raional Maternal

din or. Corneşti „Centru de plasament temporar cuplu părinte – copil”. Planul de

intervenţie pentru reducerea riscului de abandon maternal a fost desfăşurat cu

succes, astfel clienta a beneficiat de asistenţă psihosocială şi profesională. Clienta

A a urmat cursuri gratuite de operator telefonic, şi s-a angajat ca operator telefonic

lucrând la domiciliu. În urma procesului de mediere s-au restabilit relaţiile

familiale, părinţii aflând de graviditatea fiicei au rămas fericiţi. Astfel intervenţia, a

dus la lichidarea riscului de abandon maternal. A a născut o fetiţă şi în prezent

trăieşte cu părinţii.

8. Concluzii

Intervenţia s-a încheiat cu succes. Obiectivele propuse la începutul rezolvării

cazului au fost realizate. Planul de intervenţie pentru reducerea riscului de

abandon maternal a dat rezultate pozitive, climatul emoţional din familie este

favorabil pentru creşterea copilului, buneii sunt fericiţi pentru fiica sa şi nepoata

lor. Datorită obţinerii unui loc de muncă la domiciliu, clienta A are posibilitatea să

se ocupe şi de creşterea fiicei şi de serviciu.

Studiul de caz nr. 2

1. Agenţia

Efectuarea studiilor de caz a decurs în cadrul Centrului Raional Maternal din

or. Corneşti „Centru de plasament temporar cuplu părinte – copil” str. Ştefan cel

Mare 87 tel 0236 – 60 73 4

52

Scopul serviciilor prestate în cadrul Centrului este de a preveni abandonul

copilului prin oferirea unui mediu suportiv cuplului părinte-copil aflat în

dificultate, dezvoltarea abilităţilor parentale, precum şi medierea relaţiilor cu

familia lărgită în vederea reintegrării în mediul familial.

Centrul oferă cuplului părinte-copil aflat în dificultate servicii de asistenţă

socială, psihologică şi juridică, îngrijire, educaţie, menite să faciliteze reintegrarea

cuplului părinte-copil în familie şi comunitate.

Obiectivele generale ale Centrului sunt:

Oferirea condiţiilor necesare pentru dezvoltarea adecvată a copilului; formarea

abilităţilor parentale şi a ataşamentului părinţilor faţă de copii; reintegrarea

cuplului părinte-copil în familie şi societate.

Beneficiarii Centrului sunt cuplurile părinte - copil, gravide în ultima

perioadă de sarcină, aflate in situaţie de risc de abandon a copilului.

Centrul este organizat în corespundere cu necesităţile specifice ale

beneficiarilor şi dezvoltă servicii specializate pentru prevenirea abandonului

copilului, în special pentru categoriile de părinţi absolvenţi de internat, cu istorii

de abuz, neglijare, trafic de fiinţe umane, violenţă domestică precum şi persoane

purtătoare de HIV, etc.;

Serviciile acordate beneficiarilor în Centru sunt complexe şi

interdependente. Centrul oferă fiecărui cuplu părinte-copil: asistenţă socială şi

reabilitare; îngrijire şi întreţinere zilnică într-un mediu de viaţă cât mai aproape de

cel familial; dezvoltare emoţională şi comportamentală, consiliere, acompaniere,

sprijin psihologic şi suport social; activităţi de grup şi programe individualizate de

educaţie pentru fiecare cuplu părinte-copil; programe individualizate privind

integrarea sau reintegrarea familială şi socială; educaţie, orientare şi alte servicii

/activităţi adecvate pentru integrarea socială a cuplului mamă copil.

Echipa Centrului în baza evaluării situaţiei a fiecărui cuplu părinte-copil,

decide asupra programelor de reabilitare şi profilaxie, de educaţie, de asistenţă

53

socio-familială şi psihologică. Centrul asigură servicii de calitate înaltă pentru ca

perioada de ocrotire a cuplului părinte-copil în instituţie să fie cât mai scurtă şi

benefică.

2. Clientul

Clienta E, născută în 20.07.1995, domiciliată în raionul Ungheni, satul

Chirileni, str. Ştefan cel Mare 22, studii gimnaziale finisate.

3. Referirea clientului

Clienta E a fost internată în secţia de ginecologie a spitalului din oraşul

Corneşti cu diagnoza de avort spontan, după primirea tratamentului respectiv

sarcina a fost păstrată. În urma convorbirii cu medicul ginecolog a fost depistată

situaţia dificilă în care a nimerit minora: sarcină neplanificată la a cincia lună,

minora E a ascuns sarcina de la colegi, profesorii din şcoală, vecini şi familie.

Părinţii minorei E sunt plecaţi peste hotare, ea trăind la bunica de pe linia tatălui.

Tatăl copilului este plecat la Moscova şi a întrerupt relaţiile după ce a aflat despre

sarcină. Medicul a îndreptat minora la Centrului Raional Maternal din or. Corneşti

„Centru de plasament temporar cuplu părinte – copil”

4. Familia

Mama minorei – F., anul naşterii 1974, tatăl G., anul naşterii 1976, ambii

plecaţi de 3 ani în Portugalia la lucru, trimit periodic bani pentru întreţinerea fiicei

I, având încă 2 copii (doi feciori unul de 6 ani şi celălalt de 8 ani) cu ei în Italia.

Bunica E. pe linia tatălui, născută în anul 1941 posedă o stare de sănătate precară,

relaţiile dintre minora E şi bunica ei I sunt tensionate, minora E considerând că

bunica nu o înţelege. După internarea în spital minora E a hotărât să abandoneze

şcoala, pe motiv de frică de „gura-lumii”.

5. Evaluarea

În urma evaluării cazului am identificat următoarele:

- Beneficiara E reprezintă risc de abandon maternal;

- Întâmpină greutăţi economico-financiare;

54

- Ruperea relaţiilor semnificative de cuplu;

- A abandonat şcoala;

- Se confruntă cu probleme de ordin psihologic (frică, ruşine, depresie)

- Lipsa unui cerc de comunicare;

- Necesită sprijin psihosocial;

- Relaţiile dintre membrii familiei sunt tensionate;

6. Metode de intervenţie

În urma evaluării cazului au fost determinate următoarele metode de

intervenţie pentru reducerea riscului de abandon maternal: asigurarea nevoilor de

bază a beneficiarei (de trai, hrană, igienă, îngrijirea medicală), acordarea asistenţei

psihosocială şi pedagogică, acordarea de asistenţă juridică, organizarea activităţilor

de dobândire de deprinderi de viaţă independente şi competenţe sociale, asigurarea

accesului la instruire adecvată, acordarea asistenţei în procesul de reintegrare în

familie/ comunitate.

7. Desfăşurarea în timp a intervenţiei

Timp de 6 luni minora se află în cadrul Centrului Raional Maternal din or.

Corneşti „Centru de plasament temporar cuplu părinte – copil”. Conform planului

de intervenţie pentru reducerea riscului de abandon maternal minora a beneficiat de

asistenţă psihosocială, pedagogică, juridică, consultaţie medicală despre metodele

de contracepţie. Minora E. a beneficiat de consilierea psihologului, în urma căreia

a fost luată la evidenţa medicului de familie în legătură cu sarcina. Beneficiara

centrului a născut la termen un copil sănătos, de genul masculin. Datorită asistenţei

pedagogice, minora E se pregăteşte pentru susţinerea examenelor de absolvire a

gimnaziului. S-a făcut legătură cu bunica şi respectiv s-au contactat părinţii

minorei de peste hotare, în urma procesului de mediere sau restabilit relaţiile

familiale. Părinţii au obţinut posibilitatea de a veni în ospeţie din Portugalia cu

scopul de a-şi vedea fiica şi nepotul. În urma intervenţiei, riscul de abandon

maternal a fost lichidat. În prezent tânăra mamă cu copilul său se află la bunica.

8. Concluzii

55

Cazul a fost rezolvat cu succes. Putem menţiona că obiectivele propuse la

începutul rezolvării cazului au fost realizate. Programul de reintegrare a

beneficiarei E a dat rezultate pozitive. Minora E a continuat studiile gimnaziale. În

urma intervenţiei sau restabilit relaţiile intrafamiliale, climatul psihosocial al

familiei este unul favorabil pentru creşterea copilului. Riscul de abandon a fost

lichidat, minora cu copilul său fiind reîncadrată în familie/comunitate. Clienta

cunoaşte şi foloseşte metode de contracepţie.

Studiul de caz nr. 3

1. Agenţia

Efectuarea studiilor de caz a decurs în cadrul Centrului Raional Maternal din

or. Corneşti „Centru de plasament temporar cuplu părinte – copil” str. Ştefan cel

Mare 87 tel 0236 – 60 73 4

Scopul serviciilor prestate în cadrul Centrului este de a preveni abandonul

copilului prin oferirea unui mediu suportiv cuplului părinte-copil aflat în

dificultate, dezvoltarea abilităţilor parentale, precum şi medierea relaţiilor cu

familia lărgită în vederea reintegrării în mediul familial.

Centrul oferă cuplului părinte-copil aflat în dificultate servicii de asistenţă

socială, psihologică şi juridică, îngrijire, educaţie, menite să faciliteze reintegrarea

cuplului părinte-copil în familie şi comunitate.

Obiectivele generale ale Centrului sunt:

Oferirea condiţiilor necesare pentru dezvoltarea adecvată a copilului; formarea

abilităţilor parentale şi a ataşamentului părinţilor faţă de copii; reintegrarea

cuplului părinte-copil în familie şi societate.

Beneficiarii Centrului sunt cuplurile părinte - copil, gravide în ultima

perioadă de sarcină, aflate in situaţie de risc de abandon a copilului.

Centrul este organizat în corespundere cu necesităţile specifice ale

beneficiarilor şi dezvoltă servicii specializate pentru prevenirea abandonului

copilului, în special pentru categoriile de părinţi absolvenţi de internat, cu istorii

56

de abuz, neglijare, trafic de fiinţe umane, violenţă domestică precum şi persoane

purtătoare de HIV, etc.;

Serviciile acordate beneficiarilor în Centru sunt complexe şi

interdependente. Centrul oferă fiecărui cuplu părinte-copil: asistenţă socială şi

reabilitare; îngrijire şi întreţinere zilnică într-un mediu de viaţă cât mai aproape de

cel familial; dezvoltare emoţională şi comportamentală, consiliere, acompaniere,

sprijin psihologic şi suport social; activităţi de grup şi programe individualizate de

educaţie pentru fiecare cuplu părinte-copil; programe individualizate privind

integrarea sau reintegrarea familială şi socială; educaţie, orientare şi alte servicii

/activităţi adecvate pentru integrarea socială a cuplului mamă copil.

Echipa Centrului în baza evaluării situaţiei a fiecărui cuplu părinte-copil,

decide asupra programelor de reabilitare şi profilaxie, de educaţie, de asistenţă

socio-familială şi psihologică. Centrul asigură servicii de calitate înaltă pentru ca

perioada de ocrotire a cuplului părinte-copil în instituţie să fie cât mai scurtă şi

benefică.

2. Clientul

Clienta Y, născută în 22.02.1989, domiciliată în raionul Ungheni, satul

Şicovăţ, str. Livelizilor 13, căsătorită de doi ani, are o fiică de un an, şcoala

profesională finisată.

3. Referirea clientului

Clienta Y a fost internată în secţia de ORL a spitalului din raionul Ungheni

cu diagnoza trauma aparatului auditiv cu penetrarea timpanului şi multiple plăgi în

regiunea toracală – urme a bătăilor din partea soţului, după primirea tratamentului

respectiv medicul a îndreptat-o la Centrul Raional Maternal din or. Corneşti

„Centru de plasament temporar cuplu părinte – copil”. Clienta Y trăieşte împreună

cu soţul ei V. Mama beneficiarei Y locuieşte împreună cu concubinul său B în

Iaşi, România.

57

4. Familia

Soţul beneficiarei V de vârsta de 28 de ani, domiciliat în raionul Ungheni,

satul Şicovăţ, str. Livelizilor 13, fost puşcăriaş fiind arestat pe bază de furt, eliberat

pentru comportament exemplar, temporar fără serviciu. Mama Y locuieşte în Iaşi

împreună cu concubinul său. Rude apropiate clienta Y nu are. Fiica beneficiarii A

de 12 luni.

3. Evaluarea

În urma evaluării cazului am identificat următoarele:

- Prezenţa violenţei domestice;

- Relaţii tensionate de cuplu;

- Beneficiara Y reprezintă risc de abandon maternal;

- Întâmpină greutăţi economico-financiare;

- Nu are loc de muncă;

- Copilul nu frecventează creşa;

- Se confruntă cu probleme de ordin psihologic (frică, ruşine, depresie)

- Lipsa unui cerc de comunicare;

- Necesită sprijin psihosocial;

4. Metode de intervenţie

În urma evaluării cazului au fost determinate următoarele metode de

intervenţie pentru reducerea riscului de abandon maternal: asigurarea nevoilor de

bază a beneficiarei (de trai, hrană, igienă, îngrijirea medicală), acordarea asistenţei

psihosocială , acordarea de asistenţă juridică cu privire la bătăile din partea soţului,

organizarea activităţilor de dobândire de deprinderi de viaţă independente şi

competenţe sociale, punerea la evidenţă la oficiul forţei de muncă , acordarea

asistenţei în procesul de plasare a copilului la creşă.

Desfăşurarea în timp a intervenţiei

Timp de 6 luni femeia cu copilul său se află în cadrul Centrului Raional

Maternal din or. Corneşti „Centru de plasament temporar cuplu părinte – copil”.

Conform planului de intervenţie pentru reducerea riscului de abandon maternal

58

clienta a beneficiat de asistenţă psihosocială şi juridică, de consilierea

psihologului. Beneficiara a fost susţinută în găsirea unui loc de muncă şi plasarea

copilului la creşa din Ungheni. În urma consultaţiei juridice clienta primeşte pensie

alimentară din partea soţului.

Concluzii

Cazul a fost rezolvat cu succes. Putem menţiona că obiectivele propuse la

începutul rezolvării cazului au fost realizate. Programul de reintegrare a

beneficiarei Y a dat rezultate pozitive. Clienta lucrează dădacă la creşa din

Ungheni, iar copilul său frecventează această instituţie, soţul beneficiarei achită

pensie alimentară, a fost contactată mama beneficiarei din Iaşi, climatul

psihosocial al familiei este unul favorabil pentru creşterea copilului. Riscul de

abandon a fost lichidat, clienta Y cu copilul său fiind reîncadrată în

familie/comunitate.

Concluzii şi recomandări:

Lucrarea dată este consacrată studierii problemelor psihosociale cu care se

confruntă femeile cu risc de abandon şi determinării modalităţilor de depăşire a

acestora.

Studiul a evidenţiat problemele psihosociale cele mai principale ale

abandonului copiilor maternal. În urma cercetării efectuate, a fost confirmat faptul

că abandonul copiilor la naştere este condiţionat de un ansamblu de cauze de ordin

59

financiar (lipsă de locuinţă, insuficienţă de resurse băneşti, lipsa unui loc de muncă

stabil), psihologic (lipsa sentimentului de responsabilitate la femeie, lipsa

sentimentelor materne), relaţional (lipsa sprijinului din partea partenerului,

familiei), educaţional (lipsa sau insuficienţa educaţiei sexuale).

Au fost constatate diferenţe în aprecierea cauzelor principale ale

abandonului maternal de către diferite grupuri de respondenţi. În această ordine de

idei, starea economico - financiară, în viziunea femeilor, nu a fost calificată drept

cauză principală a abandonului, deşi fiind foarte importantă mult mai semnificativă

pentru ele fiind nevoia de sprijinul din partea familiei, de susţinere din partea

partenerului. Totodată, conform opiniei specialiştilor din cadrul Centrului Raional

Maternal Corneşti „Centru de plasament temporar cuplu părinte – copil”. drept

cauze principale ale abandonului copiilor la naştere, sunt evidenţiate starea

financiară a femeilor/părinţilor şi caracterul facil al realizării procedurii de

abandon al copilului, conform prevederilor legislative existente.

În cadrul circumstanţelor care pot influenţa deciziile cu privire la abandonul

maternal este foarte semnificativă opinia comunităţii (în primul rând, a satului).

Din această cauză, femeile cu intenţia de a abandona copii la naştere, pleacă să

nască în altă localitate, preponderent în municipiul Chişinău. Aceasta le permite să

păstreze secretul sarcinii şi al naşterii, la fel, să evite remuşcările, condiţionate de

acuzările în legătură cu părăsirea copilului, parvenite din partea celor apropiaţi. În

aşa mod, determinat, de multe ori, de condiţiile socio-economice precare şi de

respingere din partea membrilor familiei extinse, femeile recurg la o capitulare în

faţa situaţiilor dificile, evadând şi evitând să-şi asume responsabilităţile, legate de

creşterea copilului. S-a constatat că, în anumite cazuri, decizia unor femei de a

abandona copilul a fost sugerată de lucrătorii medicali, în special de medicul de

familie – prima persoană de contact cu femeia gravidă.

În baza cercetării realizate, a devenit posibilă profilarea din punct de vedere

socio - psihologic a categoriilor de femei sus-nominalizate.

Caracteristicile socio – psihologice ale femeilor cu risc de abandon al

copiilor cuprind, în mod generalizat, următoarele: este o femeie tânără, aflată în

60

intervalul de vârstă de până la 25 ani, necăsătorită, fără profesii, deseori cu studii

nefinisate, la prima naştere, cu sarcină neplanificată şi ascunsă, provenind

preponderent din localităţi rurale, care nu a stat la evidenţă medicală, cu nevoia

acută de a fi sprijinită de către persoanele apropiate (părinţi, partener). Manifestă

depresie uşoară şi medie; se caracterizează prin prezenţa conflictului intern, cauzat

de alegerea pe care o face femeia şi starea ei sufletească la momentul deciziei,

denotă o lipsă a stabilizării sistemului de valori şi o manifestare a mecanismelor de

autoprotejare din cauza incapacităţii sau imposibilităţii de a-şi realiza aspiraţia de a

iubi, creşte şi educa un copil;

În Republica Moldova, la moment, există puţine servicii specializate pentru

prevenirea abandonului şi pentru asistenţa femeilor cu risc de abandon. Din acestea

servicii fac parte existenţa centrelor maternale, serviciile nominalizate sunt de tip

rezidenţial, cu capacitate foarte mică, şi după părerea noastră nu pot acoperi

întregul ansamblu de necesităţi ale femeilor cu risc de abandon, precum şi numărul

de solicitări existente. Situaţia dată, precum şi caracterul multifactorial al

fenomenului în cauză confirmă necesitatea diversificării serviciilor pentru

prevenirea abandonului şi eficientizarea serviciilor existente, plasarea acestor

servicii în comunitate, mai aproape de locul de trai al beneficiarilor. În cadrul

maternităţii ar fi posibilă oferirea unui spectru larg de servicii medicale,

psihologice şi sociale, care să intervină în momentul cel mai decisiv de abandon al

copilului. Studiul a constatat necesitatea unei evaluări complexe a necesităţilor

populaţiei, pentru a stabili gradul de vulnerabilitate a persoanelor aparţinând

categoriilor examinate şi, respectiv, pentru a elabora un plan al acţiunilor de sprijin

şi asistenţă.

Asistentul social are un rol important în cazurile de abandon al copiilor prin

atribuţiile pe care le are . Aceste atribuţii cuprind, acordare de ajutor, consilierea

persoanelor şi grupurilor de persoane, oferire de suport pentru evitarea

marginalizării, dezvoltare de mecanisme de refacere, reintegrare în familie a

mamelor aflate în dificultate şi în situaţia de a-şi abandona copilul născut, oferind

informaţii cu privire la alternative de creştere a copilului. Centrele maternale sunt

61

unicele instituţii unde pot refugia pentru un timp mamele cu copiii aflaţi în

dificultate, respinse de parteneri, rude, persoane apropiate, predispuse la abandonul

copilului. În cadrul acestor centre cuplul mamă – copil beneficiază de o gamă

complexă de servicii ce au ca scop prevenirea abandonului şi (re) socializarea

cuplului mamă – copil.

În conformitate cu metodologia cercetării am realizat trei studii de caz,

pentru aceasta am selectat trei femei cu risc de abandon maternal din cadrul

Centrului Raional Maternal Corneşti „Centru de plasament temporar cuplu părinte

– copil”, cazurile au fost alese deoarece reflectau scopul şi ipoteza înaintată.

Sistematizând activităţile şi rezultatele studiilor de caz putem menţiona, că

serviciile sociale pentru prevenirea riscului abandonului maternal au o importanţă

majoră, ele asigură dreptul fiecărui copil de a-şi păstra relaţiile familiale, mamei

aflate în dificultate (care se confruntă cu dificultăţi de natură materială, socială,

profesională şi relaţională) oferindu-i-se suportul necesar ca să-şi asume

exercitarea drepturilor şi îndatoririlor ce îi revin faţă de copil. În centrul maternal,

mamei i se acordă posibilitatea de a se acomoda cu copilul, de a-şi cunoaşte copilul

şi a-şi consolida ataşamentul faţă de propriul copil, astfel asigurându-se condiţii de

prevenire a abandonului, într-un astfel de centru mama poate locui o perioadă

limitată de timp cu copilul (copiii) săi, în timp ce are loc elaborarea şi aplicarea

eficientă a planurilor individuale de intervenţie . Mama poate învăţa abilităţile de

părinte şi autogospodărire, poate fi ajutată să-şi finiseze studiile, să-şi găsească un

loc de muncă şi să-şi restabilească relaţia cu familia.

Astfel în două cazuri femeile au beneficiat de cursuri profesionale gratuite,

au fost angajate în câmpul muncii, o persoană şi-a continuat studiile gimnaziale, în

toate trei cazuri s – au restabilit relaţiile cu părinţii, într–un caz s –au restabilit

relaţiile de cuplu, toate trei femei îşi cresc acasă copiii. Ţinem să menţionăm că

ipoteza cercetării noastre: Acordarea timpurie a serviciilor sociale destinate

femeilor cu risc de abandon va contribui la prevenirea abandonului maternal.– a

fost confirmată.

Recomandări

62

Prevenirea abandonului maternal trebuie să se întemeieze pe evaluarea şi

satisfacerea complexă a nevoilor femeilor cu risc de abandon, prin intermediul

unui ansamblu de activităţi, racordate în mod consecvent la nivelurile de

manifestare a riscului. Organizarea activităţilor de prevenire a riscului de abandon

trebuie să fie bazată pe conlucrarea persoanelor cheie, antrenate în acest proces:

medicul de familie, care cunoaşte familia şi problemele acesteia; asistentul social,

care se ocupă de evidenţa familiilor /femeilor cu riscuri sociale; autoritatea

tutelară, care cunoaşte situaţia copiilor aflaţi în dificultate şi efectuează evidenţa

antecedentelor de abandon.

Studiul a evidenţiat necesitatea creării serviciilor cu potenţial de prevenţie a

fenomenului abandonului copiilor la naştere: crearea serviciului de consiliere

telefonică pentru adolescente şi tinere („linia fierbinte”); promovarea programelor

de educaţie pentru sănătate, racordate la vârstele tinere; crearea activelor de femei

în comunitate, care ar putea furniza informaţii despre femeile cu risc de abandon al

copiilor; angajarea asistentului social la nivel de comunitate în scopul identificării

femeilor /familiilor aflate în dificultate şi oferirii sprijinului necesar pentru

depăşirea riscului respectiv; stabilirea mecanismului de conlucrare la nivel de

comunitate a structurilor abilitate în prevenirea abandonului copiilor, precum şi

crearea reţelei de susţinere pentru mamă şi copil.

BIBLIOGRAFIE

I. Acte normative naţionale şi internaţionale

1. Declaraţia drepturilor copilului, proclamată de Adunarea Generală a

Organizaţiei Naţiunilor Unite la 20.11.1959 prin Rezoluţia nr. 1386 (XIV) //

Drepturile copilului şi tânărului. Documente internaţionale. – Bucureşti, 2002,

vol. 1, p. 100-102.

2. Convenţia europeană asupra statutului juridic al copiilor născuţi în

afara căsătoriei,

63

3. adoptată la Strasbourg la 15.10.1975, ratificată prin Legea Republicii

Moldova nr. 722-XV din 07.12.2001 // Tratate internaţionale la care Republica

Moldova este parte (1954-2005). Ediţie oficială. – Chişinău, 2006, vol.35, p.

51-59.

4. Codul familiei al Republicii Moldova, adoptat prin Legea Republicii

Moldova nr. 1316-XIV din 26.10.2000 // Monitorul Oficial al Republicii

Moldova, 2001, nr. 47-48.

5. Codul penal al Republicii Moldova, adoptat prin Legea Republicii

Moldova nr. 985-XV din 18.04.2002 // Monitorul Oficial al Republicii

Moldova, 2002, nr. 128-129.

6. Legea Republicii Moldova nr.338-XIII din 15.12.1994 privind

drepturile copilului // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1995, nr.13.

7. Ordinul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Copilului şi Adopţie nr.

87/2004 din 16.07.2004 privind aprobarea standardelor minime obligatorii

pentru centrul maternal //Monitorul Oficial, 2004, Partea I, nr. 736.

II. Izvoare doctrinale: manuale, monografii

8. Asistenţa copilului. – Bucureşti: Cartea de Aur, 1943. – 18 p.

9. Bulgaru Maria., 2003.-Aspecte teoretice şi practice ale asistenţei

sociale / Coordonator: Chişinău: CE USM,– 400 p.

10. Balahur Doina., 2001- Protecţia drepturilor copilului ca principiu

al asistenţei sociale. – Bucureşti: ALL BECK,. – 392 p.

11. Bulgaru Maria, Dilion Marcela., 2000 - Concepte fundamentale

ale asistenţei sociale. – Chişinău: USM,. – 316 p.

12. Florescu Laura., 1997. Sindromul copilului abandonat / Teză

de doctorat. – Iaşi: Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa”,– 225

p.

13. Grigoraş Stela., 2005 Probleme ale protecţiei sociale a copilului

şi familiei în Dificultate / Teză de Doctorat. – Chişinău: Institutul de filozofie,

sociologie şi drept,. – 154

64

14. Grigoras Stela, 2003.- Centrul de plasament de tip familial /

Materialele Conferinţei internaţionale “Partienereate în dezvoltarea serviciilor

de alternativă pentru copii şi familii în situaţii de risc”. – Chişinău,

15. Maltagliati Alessandra., 2003, Experienţa AiBi în prevenirea

abandonului şi instituţionalizării /Materialele conferinţei internaţionale

“Partenierate în dezvoltarea serviciilor de alternativă pentru copii şi familii în

situaţii de risc”. – Chişinău, p. 65 – 66.

16. Mărginean, Ioan, Imperativul reorientării, dezvoltării şi

diversificării serviciilor sociale individualizate pentru copii în „Revista de

Asistenţă Socială”, nr.1/2004.

17. Mărginean Ioan, Iuliana Precupeţu, Ana Maria Preoteasa,

Raluca Popescu, Evaluarea serviciilor sociale Holt în România în „Calitatea

Vieţii”, nr. 1/2003.

18. Mihăilescu, Ioan (coord.), 2000- Povara unui deceniu de

tranziţie. Situaţia copilului şi a familiei în România, UNICEF

19. Zamfir, Elena, 2002- Asistenţa socială în România, în „Revista

de Asistenţă Socială”, nr. 1,

20. Zamfir, Elena, Direcţii ale reformei sistemului de protecţie

pentru copil şi familie, „Revista de Asistenţă Socială”, nr. 2, 2002.

21. Zamfir, Cătălin (coord.), 1997- Pentru o societate centrată pe

copil, Editura Alternative

22. Zamfir, Cătălin (coord.), 1999 Politici sociale în România:

1990–1998, Editura Expert, Bucureşti

23. Zamfir, Cătălin; Elena Zamfir, Children at Risk in Romania:

Problems Old and New, Innocenti Occasional Papers, „Economic policy

Series”, no 56, Florence, Italy, 1996.

III. Articole din publicaţii

24. Alexiu, Mircea, Contribuţii la studierea profilului social al

părinţilor care îşi încredinţează copiii ocrotirii de tip instituţional, în „Revista de

65

Cercetări Sociale”, nr.1–2/1999. Bădescu Ilie. Legea serviciului social

comunitar // Revista de asistenţă socială, 2004, nr.1, p. 20.

25. Servicii sociale pentru copil şi familie: Ghid de bune practici. –

Chişinău, 2006. p. 25

26. Manoiu Florica, Epureanu Viorica. Asistenţa socială a copilului

Studii teologice / Revista institutelor teologice din patriarhia română, Seria II,

Anul XLIII, nr.5-6, noiembrie decembrie. – Bucureşti, 1991, p. 3 – 44.

27. Popa Smaranda. Prioritate a parteneriatului Reprezentanţei

UNICEF şi a Guvernului României // Revista de asistenţă socială, 2002, nr.2, p.

51 – 54.

28. Stanciu M. Situaţia socială a României din perspectiva

Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului adoptate de ONU // Revista de

asistenţă socială, 2004, nr.1, p. 78 – 85.

29. Ţigănescu O. Organizaţiile nonguvernamentale – furnizori de

servicii sociale: sursă iniţială sau soluţie? // Revista de asistenţă socială, 2004,

nr.1, p. 40 – 46.

IV. Dicţionare:

30. Dictionar explicativ al limbii române. – Bucuresti: Univers

Enciclopedic, 1998. – 1192

31. Dicţionarul de Politici Publice, Editura expert, Bucureşti 2002

V. Surse internet

32. http://www.everychild..md/

33. http://www.unibuc.ro/

34. http://www.serviciicomunitarecs.ro/

35. http://www.social.moldova.org/

36. http://www.un.md

66

67