53
Capitolul 2 INSTABILITATEA MACROECONOMICĂ ŞI FLUCTUAŢIILE CICLICE Două fenomene caracterizează evoluţia economiilor de piaţă moderne: existenţa unui trend de creştere în ritm susţinut şi prezenţa unor fluctuaţii importante ale activităţii în jurul acestui trend. În aceste condiţii evidenţierea posibilităţilor şi a rezervelor ce ar asigura creşterea economică a unei ţări presupune înţelegerea caracterului fluctuant al economiei contemporane. Conştientizarea caracterului ciclic al economiei de piaţă permite înţelegerea tendinţelor ascendente şi descendente caracteristice economiilor naţionale pe parcursul sec. XX cât şi a recesiunii economice actuale. În analiza recesiunii economice actuale un interes deosebit este acordat mecanismului de transmisie a fenomenelor recesioniste la nivel mondial cât şi caracterului colectiv al politicii economice anticiclice. În acest capitol vor fi analizate fluctuaţiile economice, cu referire specială la fluctuaţiile ciclice, evidenţiind tipurile, structura şi cauzele generatoare a diferitor tipuri de cicluri economice. Pe parcursul acestui capitol vor fi abordate următoarele subiecte: fluctuaţiile ca caracteristică a evoluţiei economiei de piaţă; ciclul economic: caracteristici şi elemente structurale; tipurile şi particularităţile ciclurilor economice; crizele economice; 1

Tema 3. Instabilitatea Macroeconomica Si Fluctuatiile Ciclice (1)

Embed Size (px)

DESCRIPTION

.

Citation preview

Page 1: Tema 3. Instabilitatea Macroeconomica Si Fluctuatiile Ciclice (1)

Capitolul 2

INSTABILITATEA MACROECONOMICĂ ŞI FLUCTUAŢIILE CICLICE

Două fenomene caracterizează evoluţia economiilor de piaţă moderne: existenţa unui trend

de creştere în ritm susţinut şi prezenţa unor fluctuaţii importante ale activităţii în jurul acestui

trend. În aceste condiţii evidenţierea posibilităţilor şi a rezervelor ce ar asigura creşterea

economică a unei ţări presupune înţelegerea caracterului fluctuant al economiei contemporane.

Conştientizarea caracterului ciclic al economiei de piaţă permite înţelegerea tendinţelor

ascendente şi descendente caracteristice economiilor naţionale pe parcursul sec. XX cât şi a

recesiunii economice actuale. În analiza recesiunii economice actuale un interes deosebit este

acordat mecanismului de transmisie a fenomenelor recesioniste la nivel mondial cât şi caracterului

colectiv al politicii economice anticiclice.

În acest capitol vor fi analizate fluctuaţiile economice, cu referire specială la fluctuaţiile

ciclice, evidenţiind tipurile, structura şi cauzele generatoare a diferitor tipuri de cicluri economice.

Pe parcursul acestui capitol vor fi abordate următoarele subiecte:

fluctuaţiile ca caracteristică a evoluţiei economiei de piaţă;

ciclul economic: caracteristici şi elemente structurale;

tipurile şi particularităţile ciclurilor economice;

crizele economice;

politici anticiclice.

Pe parcursul capitolului vor fi evidenţiate diferite abordări teoretice ce explică natura şi

semnificaţia atât a fluctuaţiilor economice cât şi a măsurilor de politică economică menite de a

atenua efectele negative ale fluctuaţiilor.

2.1. Fluctuaţiile ca caracteristică a evoluţiei economiei de piaţă

Evidenţa şi analiza în dinamică a indicatorilor economici ce vizează activitatea unei

întreprinderi, ramuri sau a economiei naţionale în ansamblu (venitul naţional, producţia,

desfacerile, investiţiile, consumul, ocuparea forţei de muncă etc.) permite constatarea că acestea

au o evoluţie nelineară: în unele perioade sunt înregistrate creşteri, în altele, stagnări sau chiar

reduceri. Periodic, economia naţională, în ansamblul ei, sau domenii importante ale acesteia,

cunosc dezechilibre semnificative ce pun în evidenţă stări de criză sau recesiune. Prin urmare, în

timp, activitatea economică nu are o evoluţie uniformă, liniară, ci este fluctuantă.

1

Page 2: Tema 3. Instabilitatea Macroeconomica Si Fluctuatiile Ciclice (1)

Ciclicitatea reprezintă acea formă de mişcare a activităţii economice în care fazele de creştere (expansiune) sunt urmate de cele de descreştere şi stagnare (recesiune).

În funcţie de frecvenţa şi natura cauzelor ce le generează se pot

delimita fluctuaţii: sezoniere, accidentale (întâmplătoare) şi

ciclice.

Fluctuaţiile sezoniere reprezintă variaţiile activităţilor economice pe parcursul unui an.

Astfel, sub influenţa unor factori naturali-climaterici, volumul producţiei, al ocupării factorilor

de producţie, al activităţii economice în general, cunosc fluctuaţii pe parcursul unui an în

agricultură, construcţii, turism, în unele subramuri ale industriei etc. Obiceiurile, tradiţiile,

sărbătorile religioase sau laice vor influenţa şi ele intensitatea activităţii economice pe parcursul

anului. Datele statistice indică asupra creşterii vânzărilor, a gradului de ocupare a factorilor de

producţie în perioadele ce precedă importante sărbători religioase sau laice şi reducerea acestor

indicatori ulterior acestor evenimente. Astfel, fluctuaţiile sezoniere se explică prin influenţa

factorilor naturali, psihologici şi prin preferinţele consumatorilor, care au evoluţii specifice pe

parcursul unui an, reproducându-se cu o anumită regularitate de la un an la altul.

Fluctuaţiile întâmplătoare (accidentale) sunt variaţii ale nivelului şi stării producţiei

sociale determinate de factorii aleatori sau evenimente neaşteptate, neobişnuite, cum ar fi:

conjuncturi economice nefavorabile;

evenimente sociale şi politice care afectează activitatea firmei;

fenomene naturale neprevăzute (cutremure, inundaţii etc.);

acţiuni şi preferinţe neaşteptate ale unor agenţi economici;

anumite stări de spirit a populaţiei etc.

Ele pot afecta în mod direct o ţară sau alta, iar prin efectul de interdependenţă şi propagare

pot genera fluctuaţii ale activităţii economice într-un grup de ţări, într-o zonă sau chiar în

întreaga lume.

Fluctuaţiile ciclice sunt fenomene repetabile şi constau în variaţii ale activităţii economice

agregate, care se caracterizează, succesiv, prin creşterea cumulativă a producţiei, veniturilor şi

utilizării forţei de muncă, şi prin stagnările sau descreşterile cumulative ale acestora. Analiza

datelor statistice în timp a demonstrat că evoluţiile principalelor fenomene economice sunt

pulsatorii, se derulează sub formă ondulatorie şi au un caracter ciclic. Astfel, fluctuaţiile ciclice

se reproduc cu o anumită regularitate, deşi nu pot fi încadrate în termene riguroase, exacte.

Tipuri de fluctuaţii ale activităţii economice

2

Page 3: Tema 3. Instabilitatea Macroeconomica Si Fluctuatiile Ciclice (1)

Măsurarea fluctuaţiilor ciclice presupune utilizarea unui

sistem de indicatori, dintre care cei mai importanţi folosiţi în

practica economică sunt: PIB-ul nominal şi real, volumul

vânzărilor cu amănuntul şi cu ridicata, nivelul dobânzilor

bancare, indicele volumului fizic al producţiei industriale, nivelul şomajului, numărul locurilor

de muncă în ramurile neagricole, venitul personal, preţurile etc. Pe baza seriilor de date ale

indicatorilor stabiliţi, precum şi a unora derivaţi din aceştia se descrie dinamica sistemului

economic analizat.

Multitudinea variabilelor de cuantificare a fluctuaţiilor ciclice a determinat gruparea

acestora după mai multe criterii, cel mai important criteriu de grupare fiind felul în care acestea

reacţionează la mişcările ciclului economic. Conform acestui criteriu, aceste variabile pot fi

grupate în:

Variabile prociclice – înglobează variabilele care au tendinţa de a creşte în condiţiile

expansiunii afacerilor sau tendinţa de a se micşora în fazele de contracţie economică. Aceste

variabile se pot grupa, la rândul lor, în alte două categorii:

a) variabile ce au o legătură intensă cu ciclul economic, cum ar fi:- output-ul de ramură;- output-ul agregat;- profiturile firmelor;- agregatele monetare;- viteza de rotaţie a banilor;- rata dobânzii pe termen scurt;- nivelul preturilor etc.

b) variabilele ce au o legătură slabă cu ciclul afacerilor, cum ar fi:- producţia bunurilor agricole şi a resurselor naturale;- preţurile produselor agricole şi resurselor agricole;- ratele dobânzii pe termen lung etc.

Variabile contraciclice – acelea care au tendinţa de a creşte în fazele de contracţie

economică şi de a se micşora în fazele de expansiune economica, cum ar fi:

- stocurile bunurilor finale;- input-urile pentru producţie;- rata şomajului;- numărul falimentelor etc.

Variabile aciclice – acelea care nu cunosc mişcări în funcţie de ciclul economic, cum ar fi:

- exporturile;- migraţia forţei de muncă etc.

Comportamentul variabilelor macroeconomice de-a lungul ciclului economic

3

Page 4: Tema 3. Instabilitatea Macroeconomica Si Fluctuatiile Ciclice (1)

Ciclu economic – durată de timp determinată, în cadrul căreia activitatea economică parcurge, în evoluţia sa, anumite faze ce au caracter repetabil şi într-o anumită succesiune.

2.2. Ciclul economic: caracteristici şi elemente structurale

În caracterizarea ciclicităţii, ca formă de mişcare a activităţii economice, se porneşte de la

succesiunea şi repetabilitatea în timp a unor stări ale economiei, numite faze ale ciclului . În

fiecare fază, a ciclului economic starea şi performanţele agregate ale economiei (ritmul venitului

naţional, al producţiei industriale şi agricole, gradul de ocupare a forţei de muncă, dinamica

nivelului de trai, etc.) au caracteristici ce diferă de la o fază la alta.

Fazele mişcării ciclice se condiţionează reciproc şi, în unitatea lor, pregătesc premisele

care asigură activităţii economice continuitate, schimbări calitative şi progres. Unitatea de măsură

a fluctuaţiilor ciclice este ciclul economic, care cuprinde succesiunea în timp şi schimbarea

periodică a condiţiilor şi rezultatelor reproducţiei la nivel de ţară sau chiar la nivelul economiei

mondiale.

În analiza fluctuaţiilor ciclice teoria economică aplică următoarele

principii:

1. Ciclul economic este un proces integru, fiind constituit din faze

de creştere şi descreştere ce se succedă în timp. Începând cu anii 60 ai secolului XIX obiect

al cercetărilor teoretice devine ciclul economic ci nu criza economică, ea fiind abordată în

continuare doar ca fază a ciclului.

2. Ciclul economic este un proces complex, în economie observându-se sincronizarea diferitor

tipuri de oscilaţii ciclice: de tip Juglar (7-11 ani), Kondratiev (45-60 ani), Kuznetz (15-25

ani), Kitchin (2-3 ani) etc.

3. Evoluţiile fluctuante se desfăşoară pe fonul tendinţei generale a creşterii economice

cunoscută sub denumirea de trend. Trendul creşterii economice reprezintă direcţia principală

de mişcare a economiei naţionale într-o perioadă îndelungată de timp (30-50 de ani). Trendul

este reprezentat printr-o dreaptă care măsoară schimbarea medie a activităţii economice în

perioada de analiză, pe când în cadrul unor perioade mai scurte de timp evoluţia reală a

rezultatelor macroeconomice poate fi superioară sau inferioară trendului general crescător

(figura 2.1).

Principiile de bază în analiza ciclului economic

4

Page 5: Tema 3. Instabilitatea Macroeconomica Si Fluctuatiile Ciclice (1)

PIB

Timpul (ani)

Trendul pe termen lung

Figura 2.1. Fluctuaţiile ciclice pe fundalul trend-ului economic

4. Ciclicitatea nu este un defect ci un mecanism de autoreglare a economiei de piaţă. Însă dacă

guvernul nu va întreprinde măsuri de reglementare anticiclică, dezechilibrele economice ar

putea să se amplifice, distrugând în final sistemul economic.

Ciclu economic este constituit din două faze care se deosebesc una de

cealaltă şi se intercondiţionează reciproc: a) faza de expansiune (de

creştere economică); b) faza de recesiune (de scădere economică).

Faza de expansiune este faza de creştere a variabilelor economice care cuantifică procesul

economic. Ea reprezintă un proces de avânt cumulativ, de autoalimentare, de autoîntreţinere şi

autoaccelerare a activităţilor economice. Plafonul maxim al expansiunii – cel care precede faza

de recesiune – este determinat de multiple cauze (epuizarea resurselor economice, creşterea

costurilor unitare, fenomene social-politice şi militare etc.), însă cauza determinantă a

fenomenului este evoluţia specifică a randamentului factorilor de producţie, respectiv legea

randamentelor descrescânde a utilizării factorilor de producţie, la nivelul economiei naţionale.

Faza de recesiune este faza de scădere a variabilelor economice prin care se cuantifică

procesul macroeconomic. Ea reprezintă un proces de declin cumulativ al activităţilor economice,

de scădere a surselor de încurajare a creşterii economice.

De la expansiune la recesiune se trece printr-un fenomen denumit contracţie (porneşte din

punctul de contracţie), iar de la recesiune la expansiune se trece prin intermediul relansării

(porneşte din punctul de relansare). Punctul de contracţie este punctul în care factorii ce

generează frânarea sau scăderea variabilelor economice încep să domine factorii care încurajează

creşterea economică. Din acel moment, economia intră într-o perioadă de recesiune. Punctul de

relansare este punctul în care factorii ce încurajează creşterea economică devin mai puternici

decât obstacolele în calea creşterii economice. Acest moment marchează sfârşitul fazei de

recesiune şi începutul unei noi faze de expansiune economică.

Elementele de structură ale ciclului economic

5

Page 6: Tema 3. Instabilitatea Macroeconomica Si Fluctuatiile Ciclice (1)

PIB

punct de relansare

punct de contracţie

Relansare Contracţie Relansare Contracţie

CICLUL ECONOMIC

Trendul general

Timpul (ani)

GapY

GapY

Figura 2.2. Structura ciclului economic

În măsurarea ciclului economic pot fi utilizaţi indicatorii:

1. Decalajul PIB: exprimă abaterea PIB-ul real de la cel

potenţial. Se calculează prin formula:

GapY =Y−Y∗¿Y∗¿

¿¿. (2.1)

Valoarea pozitivă a abaterii PIB (Gap > 0), indică asupra faptului că economia se află în faza

de relansare economică, în acelaşi timp valoarea negativă a abaterii PIB (Gap < 0), detestă

aflarea economiei în faza de recesiune.

2. Amplitudinea ciclului economic: exprimă distanţa pe care se deplasează mărimea PIB între

cele două puncte ale ciclului economic – în punctul de relansare, comparativ cu punctul de

contracţie. Modul de calcul este următorul:

Ai=Y ic−Y i

r , (2.2)

unde: Ai – amplitudinea ciclului economic i;

Y ic

– mărimea PIB real în ciclul economic i, în punctul de contracţie;

Y ir

– mărimea PIB real în ciclul economic i, în punctul de relansare.

3. Abaterea de trend a ciclului economic: exprimă diferenţa, măsurată la nivelul PIB, dintre

două puncte succesive de contracţie (sau două puncte succesive de relansare). Abaterea de

trend indică tendinţa pe termen lung a ciclului economic. Între abaterea de trend, calculată

între punctele de contracţie, şi cea calculată între punctele de relansare pot exista diferenţe

importante; din acest motiv se calculează ambele abateri. Astfel, abaterea calculată pe baza

Indicatorii de măsurare a ciclului economic

6

Page 7: Tema 3. Instabilitatea Macroeconomica Si Fluctuatiile Ciclice (1)

Caseta 2.1. Unele incursiuni istorice în analiza ciclurilor economiceÎncă din 1860, C. Juglar identifică în activitatea economică cicluri cu durată între nouă şi zece ani şi le asociază unor fenomene monetare şi financiare. În 1923 (”Cycles and trends in economic factors”, în Review of Economics and Statistics) J. Kitchin propune un studiu al ciclurilor americane şi britanice pe perioada 1890-1922. El identifică ciclurile minore de patruzeci de luni, cicluri majore de la şapte până la unsprezece ani, precum şi tendinţe seculare, legate de oferta mondială de monedă. Ciclurile minore sunt astăzi numite ”cicluri ale lui Kitchin”. În 1922, N. Kondratieff îţi publică prima analiză a ciclurilor lungi, studiind doar serii de preţuri. În 1925, el îşi extinde analiza la producţie şi studiază Germania, Franţa, Marea Britanie şi SUA pe perioada 1780-1920. El identifică astfel cicluri de o lungime cuprinsă între cincizeci şi şaizeci de ani. Începând cu anii 1920, Naţional Bureau of Economic Research (NBER) din SUA studiază sistematic fluctuaţiile conjuncturale sau ciclul de afaceri. Aceste analize sunt redate în opera lui A. Burns şi W. C. Mitchell, în 1946, iar NBER propune chiar şi în zilele noastre o cronologie a ciclurilor economiei Statelor Unite ale Americii. În sfârşit, S. Kuznets pune în evidenţă în 1930 şi în 1958 prezenţa ciclurilor mai lungi decât ciclurile de afaceri, dar mai scurte decât ciclurile lui Kontratieff, de o lungime medie de douăzeci şi doi de ani. Aceste cicluri sânt identificate prin analiza seriilor de preţuri, a profitabilităţi şi a variaţiilor producţiei.

punctelor de contracţie se numeşte abaterea de trend a recesiunii, iar abaterea calculată pe

baza punctelor de relansare se numeşte abaterea de trend a expansiunii. Modul de calcul este

următorul:

Δi / jrec=Y j

r−Y ir (2.3)

Δi / jrec

– abaterea de trend a recesiunii între ciclurile economice i şi j;

Δi / jexp=Y j

c−Y ic

(2.4)

Δi / jexp

– abaterea de trend a expansiunii între ciclurile economice i şi j.

4. Perioada ciclului economic reprezintă intervalul de timp pe care se întinde ciclul economic

analizat. El se măsoară, fie între două puncte de contracţie, fie între două puncte de relansare.

2.3. Tipurile şi particularităţile ciclurilor economice

Un mare număr de economişti a dedicat considerabile eforturi studiului ciclurilor

economice. Cel mai remarcabil dintre toţi a fost J.A. Schumpeter (1883-1950), care a

sistematizat toate studiile predecesorilor săi. Schumpeter a clasificat ciclurile după durata lor în

trei tipuri: lung, mediu si scurt, după numele economiştilor care s-au distins cel mai mult în

studiul acestor tipuri de fluctuaţii ciclice: Kondratieff pentru ciclurile de 40-60 de ani, Juglar

pentru ciclurile de 7-10 ani şi Kitchin pentru cele de durată mai mică. 

7

Page 8: Tema 3. Instabilitatea Macroeconomica Si Fluctuatiile Ciclice (1)

Ciclurile economice lungi (seculare), cunoscute şi sub denumirea

de cicluri Kondratieff, se referă la evoluţia economiei în ansamblul

pe durata de 50-60 de ani. Ciclul lung cuprinde două faze: faza

ascendentă şi faza descendentă, fiecare dintre ele având o durată de 25-30 de ani. Faza

ascendentă a ciclului economic secular se caracterizează prin preponderenţa anilor de

prosperitate economică, ritmuri relativ înalte ale creşterii economice, datorită sporirii continue a

venitului naţional, a producţiei şi desfacerii, a investiţiilor şi consumului. Pe parcursul acestei

faze se înregistrează tendinţa de ridicare a nivelului de trai al populaţiei. În această fază se

manifestă şi perioade de recesiune (criză) economică, dar care au o mică amploare, faza

ascendentă a ciclului lung fiind dominată de perioadele de expansiune economică, care sunt

preponderente.

În faza descendentă a ciclului secular are loc încetinirea ritmului creşterii economice, a

investiţiilor şi veniturilor, iar gradul de ocupare a factorilor de producţie se înrăutăţeşte. Pe

parcursul acestei faze anii de recesiune sunt mai numeroşi, crizele economice sunt mai profunde,

de amploare, accentuându-se persistenţa în economie a unor stări de inflaţie şi şomaj.

În baza analizelor efectuate, Kondratieff identifică unele caracteristici definitorii a fazelor

ascendente şi descendente din cadrul ciclurilor lungi:

1. La începutul fiecărei faze ascendente (sau în perioada ce precedă această fază) au loc

modificări semnificative ale condiţiilor de producţie. Aceste modificări, de obicei,

presupun schimbări radicale a tehnicii şi tehnologiilor, modificări în condiţiile circulaţiei

monetare şi a extinderii rolului ţărilor noi în economia mondială.

Circulaţia monetară, în analiza lui Kondratieff, este legată de modificările intervenite

de-a lungul ciclului lung în extragerea de aur, la nivel mondial. Către finele fazei

descendente a ciclului lung preţul bunurilor ajunge la nivelul minim, ceea ce determină

majorarea la maxim a capacităţii de cumpărarea a aurului, respectiv extragerea de aur

devine atractivă. La finele fazei ascendente extragerea de aur devine neatractivă ca rezultat

al creşterii preţului bunurilor, respectiv a descreşterii capacităţii de cumpărare a aurului. În

condiţiile Standardului Aur, extragerea de aur va determina în ultima instanţă masa

monetară. Astfel, către finele fazei ascendente, volumul aurului extras descreşte, rata de

creştere a masei monetare se frânează, respectiv creşte rata dobânzii, în timp ce către finele

fazei descendente masa monetară creşte ca rezultata a extinderii extragerii de aur, respectiv

rata dobânzii descreşte.

2. Pe parcursul fazelor ascendente ale ciclurilor lungi se înregistrează mai frecvent turbulenţe

şi modificări în viaţa societăţii decât în perioada descendentă. Prin turbulenţe şi modificări

Kondratieff are în vedere revoluţii şi războaie.

Ciclurile economice lungi (seculare)

8

Page 9: Tema 3. Instabilitatea Macroeconomica Si Fluctuatiile Ciclice (1)

1810 – 1814 1870 – 1875

1789 – 1798 1844 – 1851 1890 – 1896

1914 – 1920

1914 – 1920 1970 – 1975

1944 – 1949 1990 – 1995

3. Fazele descendente ale ciclurilor lungi sunt însoţite de depresiuni profunde ale agriculturii,

agricultura adaptându-se mult mai greu noilor condiţii de producţie în comparaţie cu

celelalte ramuri ale economiei.

Analizând datele statistice caracteristice evoluţiei economiei ţărilor europene în perioada de

la sfârşitul secolului XVIII şi până în anii 1914-1920, Kondratieff distinge două unde lungi

caracteristice perioadei date (figura 2.3).

Figura 2.3. Undele lungi studiate de către Kondratieff

În conceptul lui Kondratieff fiecare fază ascendentă a ciclului lung începe după ce

economia va trece printr-un punct critic ce modifică direcţia de dezvoltare a economiei. Punctele

critice, capabile de a modifica direcţia dezvoltării economiei, corespund perioadelor de derulare

a modificărilor structurale majore din economie şi societate. Astfel, la sfârşitul secolului XVIII

are loc prima revoluţie industrială, ce s-a marcat prin trecerea de la producţia manuală la cea

maşinizată, în anii 50- 60 ai secolului XIX apar societăţile pe acţiuni care au permis consolidarea

capitalurilor mici în scopul finanţării proiectelor investiţionale mari, iar la sfârşitul secolului XIX

apar corporaţiile mari care datorită efectului de scară şi a potenţialului inovaţional sunt capabile

să obţină profit economic o perioadă îndelungată de timp.

Folosind modelul propus de către Kondratieff, economiştii au realizat în continuare

periodizarea evoluţiei economice în unde lungi (figura 2.4).

Figura 2.4. Undele lungi de pe parcursul secolului XX

Modificarea structurală majoră, ce a declanşat fază ascendentă a ciclului lung de la

începutul anilor 50, corespunde ordinei economice noi din perioada postbelică, fundamentele

căreia au fost puse de Sistemul Bretton Woods. Sistemul Bretton Woods a asigurat stabilitate şi

9

Page 10: Tema 3. Instabilitatea Macroeconomica Si Fluctuatiile Ciclice (1)

1946 1973

anii ’90

2010-2012

Viziunea adepţilor economiei bazate pe cunoaştere

Viziunea lui Wallerstein

creştere economică durabilă ţărilor dezvoltate până la începutul anilor 70, după care economia

ţărilor dezvoltate trece prin punctul de ruptură ce a schimbat direcţia de dezvoltare economică,

tendinţa ascendentă fiind substituită de cea descendentă. Punctul de ruptură de la începutul anilor

70 a fost marcat de criza energetică şi ruinarea Sistemul Bretton Woods.

Până în prezent, economiştii au identificat patru cicluri Kondratieff, însă există unele

divergenţe în raport cu aprecierea ciclului cinci, în raport cu care pot fi distinse două opinii:

1) al patrulea ciclu Kondratieff, început în anii 1940-1946 s-a încheiat la mijlocul anilor

’90, odată cu introducerea inovaţiilor tehnologice care au condus la apariţia

economiei bazate pe cunoaştere (caracterizată de factori care asigură o creştere

economică endogenă, precum tehnologiile informaţiei şi comunicării, educaţia,

inovarea), astfel economia mondială se află astăzi în faza ascendentă a unui nou ciclu

Kondratieff;

2) economia globală nu a intrat în al cincilea ciclu Kondratieff, aceasta aflându-se încă

în faza de recesiune transformaţională.

Cele două abordări tratează la fel începutul crizei celui de-al patrulea ciclu global

Kondratieff, apreciind însă diferit sfârşitul acesteia (figura 2.5):

Figura 2.5. Al patrulea ciclu global Kondratieff

Sursa: Dinu, M., Marinaş, M. „Transformarea economică a Uniunii Europene în contextul ciclurilor Kondratieff”. Rev. Economie teoretică şi aplicată, nr. 8/2006, pag. 30.

Unul dintre susţinătorii celei de a doua abordări este I. Wallerstein care prezintă drept

argument tendinţa de reducere a ratei profitului societăţilor nefinanciare la nivel global pe

parcursul anilor 2000, ceea ce nu poate fi deloc specific reluării expansiunii economice pe

termen lung. Wallerstein a estimat începutul noii faze expansioniste pentru anii 2010-2012.

Apreciind natura ciclurilor lungi, majoritatea analiştilor şi cercetătorilor consideră că

principala cauză a ciclului secular o formează evoluţia ciclică a cercetării ştiinţifice şi inovaţiei

tehnologice, în legătură organică cu ciclul schimbărilor structurale din economie. Perioada de

10

Page 11: Tema 3. Instabilitatea Macroeconomica Si Fluctuatiile Ciclice (1)

tranziţie de la vechiul mod tehnic de producţie la cel nou este marcată printr-o criză structurală a

cărei durată se prelungeşte, pe parcursul fazei descendente. Caracteristica fundamentală a crizei

structurale este că, pe durata ei, au loc modificări fundamentale în tehnicile şi tehnologiile de

fabricaţie, precum şi în locul şi rolul omului în activităţile economice, în special, în producţie.

Datele statistice disponibile sugerează că vârfurile descoperirilor ştiinţifice şi inovaţiilor

tehnologice s-au plasat în fazele descendente ale ciclurilor lungi. În aceste intervale sunt

concentrate majoritatea descoperirilor fundamentale pe baza cărora s-au declanşat invenţii şi

inovaţii ample şi care, prin mecanismul investiţiilor, scot economia din faza stagnării şi îi

imprimă o evoluţie ascendentă pe termen lung. În faza ascendentă a ciclului lung, cercetarea

ştiinţifică nu se află în faţa unor nevoi presante ale societăţii, ceea ce determină un recul al

marilor descoperiri şi invenţii în cercetări.

Când societatea creează un nou mod tehnic de producţie, acesta are o perioadă de 20-30 de

ani în care funcţionează eficient şi îşi dezvăluie capacităţile sale de progres economic. Treptat, el

ajunge la un anumit prag, pe care nu-l poate depăşi, intrând în conflict cu posibilităţile oferite de

societate şi natură, în baza cărora s-a dezvoltat. Apare tendinţa de reducere a eficienţei

economice, în primul rând, a ratei profitului. Începe o etapă de tranziţie spre un nou mod tehnic

de producţie. Această perioadă, de 20-30 de ani, scoate în evidenţă limitele vechiului mod tehnic

de producţie, dar el se utilizează în continuare devenind ineficient, paralel cu apariţia şi

extinderea în economie a noului mod tehnic de producţie. Odată cu generalizarea noului mod

tehnic de producţie, se inaugurează un salt calitativ în domeniul factorilor de producţie şi apare o

nouă "undă lungă" de dezvoltare economică.

J. Schumpeter în analizele sale corelează periodizarea ciclurilor lungi cu perioadele

revoluţiilor tehnico-ştiinţifice. Astfel, ciclul din perioada 1787-1814 a fost sincronizat cu prima

revoluţie industrială, ciclul din perioada 1842-1897 cu dezvoltarea transportului cu aburi iar cel

ce începe în anul 1897 cu dezvoltarea industriei constructoare de maşini, a industriei chimice şi

aplicarea pe larg a electricităţii.

Susţinătorii ciclului lung cinci, bazat pe economia cunoaşterii, consideră că în prezent

economia mondială se află în faza ascendentă a unui nou ciclu secular, care se bazează pe

inovaţiile din domeniile: informatică, telecomunicaţii, electronică, tehnică de calcul, robotică,

telematică, biotehnologie etc.

Cercetarea economică privind evoluţiile ciclice în economiile de piaţă

este concentrată asupra ciclului mediu (decenal), căruia îi este dedicată

o bogată literatură, conţinând o mare varietate de puncte de vedere.

Ciclu decenal este reprezentat de perioada de la începutul unei contracţii a activităţii economice

Ciclurile economice medii

11

Page 12: Tema 3. Instabilitatea Macroeconomica Si Fluctuatiile Ciclice (1)

PIB

Timpul (ani)

Trendul general

Evoluţia reală a PIB

Recesiune (criză)

Depresiune Înviorare

Prosperitate (boom economic)

CICLUL ECONOMIC

Caseta 2.2. Unele abordări vis-a-vis de structura ciclului decenalÎn teoria economică există o diversitate de păreri cu privire la denumirea şi succesiunea fazelor ciclului decenal. Astfel, în determinarea fazelor din care se compune ciclul economic s-au conturat două mari orientări în literatura de specialitate. Prima orientare îl are ca promotor pe economistul francez I. C. Juglar (1819 – 1905), care susţine că ciclul economic decenal cuprinde trei faze: expansiunea, criza şi depresiunea. De asemenea, M. Didier consideră cele trei faze ale ciclului economic sânt: expansiunea, pauza şi refluxul, asanarea şi reluarea. A doua orientare, susţinută de cei mai mulţi economişti, distinge patru faze ale ciclului economic decenal. După P. A. Samuelson (1915 – 2009), aceste faze constau în: restrângerea (contracţia), înviorarea, expansiunea şi apogeul. Autorul italian Franco Poma consideră că cele patru faze ale ciclului decenal sunt următoarele: expansiunea, punctul de cotitură superior (criza), depresiunea şi punctul de cotitură inferior (relansarea). Fernand Baudhin consideră ca faze ale unui ciclu: expansiunea, tensiunea, criza şi depresiunea.

de ansamblu, până la începutul următoarei contracţii. Ciclurile economice medii (decenale) se

derulează pe fondul ciclurilor economice lungi.

Având în vedere structura fluctuaţiilor ciclice, studiile teoretice şi aplicative au pus în

evidenţă patru faze distincte pe durata unui ciclu decenal – prosperitatea, recesiunea, depresiunea

şi învoirea – care formează o succesiune ce poate fi urmărită în figura 2.6.

Figura 2.6. Fazele ciclului decenal

Prosperitatea reprezintă acea stare a economiei în care toate activităţile operează la nivel

înalt, recesiunea se caracterizează printr-un declin notabil al nivelului activităţilor, depresiunea

este perioada în care toate activităţile economice au scăzut la nivelul cel mai mic dintr-un ciclu,

iar înviorarea se manifestă prin tendinţa de creştere nivelului activităţii economice, ratele de

creştere fiind scăzute.

12

Page 13: Tema 3. Instabilitatea Macroeconomica Si Fluctuatiile Ciclice (1)

În teoria şi practica actuală adesea se au în vedere ca faze tradiţionale ale ciclului economic: expansiunea sau boom-ul economic, ce caracterizează tendinţa generală de creştere a investiţiilor, a producţiei, a gradului de ocupare a forţei de muncă, a salariilor şi profiturilor etc. şi depresiunea ce se caracterizează prin tendinţa generală de încetinire şi scădere a investiţiilor, a ocupării, a producţiei, a profiturilor şi salariilor, a consumului etc. În acest context, faze ale unui ciclu precum criza sau recesiunea se regăsesc în conceptul de depresiune, iar reluarea şi relansarea activităţii, respectiv înviorarea şi avântul, se regăsesc în ceea ce se numeşte expansiune sau boom, ca expresie a unei evoluţii economice favorabile.

Caracterizarea fiecărei faze a ciclului economic decenal se poate face analizând un spectru

larg de indicatori economici (tabelul 2.1), a relaţiilor dintre aceştia şi a dinamicii lor pe parcursul

fluctuaţiei ciclice. Astfel, o mare parte dintre elementele care intervin în evoluţia economiei se

situează la nivelul cel mai ridicat în faza de prosperitate a ciclului decenal, descresc în faza de

recesiune, ajung la cel mai scăzut nivel în faza de depresiune şi cresc în faza de înviorare şi

ascensiune. În această categorie de elemente intra: producţia, populaţia ocupată, veniturile,

cererea de mărfuri, profitul, solicitarea de credite, investiţiile. Comportament diferit au preţurile

şi costurile, modificarea patrimoniului de bunuri, rata dobânzii, cererea de înlocuire a

echipamentelor precum şi comportamentul agenţilor economici.

Tabelul 2.1Comportamentul indicatorilor economici în diferite faze ale ciclului decenal

Starea economică în faza de:

Depresiune Înviorare Prosperitate Recesiune

Volumul producţiei Nivel scăzut Creşte Nivel ridicat Descreşte

Ocuparea forţei de muncă Nivel scăzut Creşte Nivel ridicat Descreşte

Venitul total Nivel scăzut Creşte Nivel ridicat Descreşte

Cererea de mărfuri Nivel scăzut Creşte Nivel ridicat Descreşte

Profiturile Nivel scăzut Cresc Nivel ridicat Descreşte

Cererea pentru credite Nivel scăzut Creşte Nivel ridicat Descreşte

Investiţiile Nivel scăzut Cresc Nivel ridicat Descreşte

Preţurile Nivel scăzut Cresc lent Ridicate DescrescCosturile de producţie Nivel scăzut Cresc cu întârziere Cresc Descresc cu

întârziereModificarea patrimoniului de bunuri

Scăzut Creşte Ridicat Descreşte

Rata dobânzii Nivel scăzut Nemodificată Creşte NemodificatăCererea de înlocuire a echipamentelor

Nivel scăzut Creşte Nivel înalt Descreşte

Atitudinea agenţilor economici

Reţinută Favorabilă Optimistă Pesimistă

Fluctuaţiile ciclice ale activităţii economice pot fi explicate prin existenţa unui spectru larg de

forţe interne care determină o astfel de dinamică a economiei, iar trecerea de la o fază a ciclului

economic la alta este determinată de existenţa unui lanţ cauzal între factorii enumeraţi în tabelul de

mai sus. Pentru a înţelege esenţa fluctuaţiilor ciclice decenale vom analiza pe scurt modificările ce au

loc în cadrul intercondiţionărilor dintre factorii amintiţi, de-a lungul celor patru faze ale ciclului

13

Page 14: Tema 3. Instabilitatea Macroeconomica Si Fluctuatiile Ciclice (1)

decenal şi acestea se vor fi puse în legătură cu oscilaţiile ce apar în cadrul activităţii economice,

considerând că momentul iniţial al analizei este faza de depresiune.

Fazei de depresiune îi sunt caracteristice următoarele lanţuri cauzale:

1. Nivelul scăzut al producţiei caracteristic fazei de depresiune va determina un nivel scăzut al

ocupării forţei de muncă şi în consecinţă al veniturilor. De aici decurge un nivel scăzut al

cererii pentru bunuri de consum, care pe fondul unei oferte superioare în comparaţie cu cererea,

va conduce la apariţia de stocuri, la scăderea preţurilor, la scăderea relativă a costurilor, la

scăderea profiturilor şi în final a investiţiilor.

2. Nivelul scăzut al producţiei, va determina agenţii economici să activeze în baza stocurilor de

materii prime, materiale sau bunuri acumulate în faza anterioară, reducând comenzile de

aprovizionare de la furnizori, ceea ce va determina scăderea interesului pentru împrumuturi.

Aceasta va genera un exces de rezerve bancare şi prin urmare o scădere a ratei dobânzii pentru

credite acordate.

3. În condiţiile unor venituri scăzute se va modifica atitudinea indivizilor în raport cu banii

accentuându-se o tendinţă de creştere a înclinaţiei pentru consum şi respectiv de descreştere a

înclinaţiei pentru economii mai ales la populaţia cu venituri mici. Este evident că un nivel

scăzut al producţiei înseamnă capacităţi de producţie nefolosite şi prin urmare efortul de

înlocuire a maşinilor şi echipamentelor uzate se reduce la minim.

4. Caracteristicile depresiunii enumerate mai sus vor determina o atitudine pesimistă, de reţinere

de la acţiune a agenţilor economici.

Ieşirea din depresiune poate fi realizată sub influenţa unor factori exogeni sau prin aplicarea de

către guverne a politicilor anticriză. Mecanismul economiei de piaţă însă, permite ieşirea economiei

din depresiune şi fără implicarea factorilor exogeni sau a statului, această ieşire va fi asigurată de

intercondiţionarea indicatorii economici prezentaţi în tabel şi de modificările intervenite în evoluţia

acestora pe durata depresiunii, care în final va asigura deplasarea economiei către faza de înviorare.

Astfel, sistemului economic îi este caracteristică existenţa forţelor interne ce asigură trecerea de la o

fază la alta în cadrul ciclului economic.

Dintre forţele care pot provoca trecerea economiei prin cele patru faze o importanţă deosebită

revine următoarelor modificări esenţiale: 1) relaţia cost-preţ; 2) modificarea patrimoniului; 3) rata

dobânzii; 4) cererea de înlocuire a echipamentelor; 5) factorul psihologic.

Dinamica preţului şi costului, de-a lungul ciclului economic generează o relaţie specifică între

ele, şi anume preţul reacţionează mai înainte şi mai repede decât costul la schimbările ce intervin în

economie (figura 2.7).

14

Page 15: Tema 3. Instabilitatea Macroeconomica Si Fluctuatiile Ciclice (1)

PROSPERITATE RECESIUNE DEPRESIUNE ÎNVIORARE PROSPERITATE

Pierderi

Profit în creştere Profit în creştere

Preţ

Cost

            Figura 2.7. Evoluţia costurilor şi a preţului în diferite faze ale ciclului decenal

Astfel, în perioada de prosperitate, preţul şi costul se stabilizează la niveluri maxime

convenabile (aducătoare de profit). În faza de recesiune, preţul începe să scadă, urmat fiind de

costuri, dar într-un ritm mai lent, ceea ce face ca profitul sa fie tot mai mic şi să se ajungă la

pierderi, care ating maximul în faza de depresiune. Unele firme dau faliment, iar altele intră în

alertă şi iau măsuri de revigorare. Costul continuă însa să scadă şi după stabilizarea preţului la un

nivel minim, creându-se astfel premisele micşorării treptate a pierderilor şi obţinerii de profituri

în creştere. Costul scade datorită abundenţei resurselor ce nu se pot vinde, precum şi ca urmare a

măsurilor tehnico-organizatorice întreprinse pentru micşorarea cheltuielilor.

Modificarea patrimoniului (a stocurilor de bunuri) reacţionează în felul următor: volumul

său ajunge la un nivel minim în faza de depresiune deoarece atunci cererea este satisfăcută într-o

măsură tot mai mare din stocurile existente; atunci când patrimoniul ajunge la nivelul minim,

cererea începe să fie satisfăcută tot mai mult prin producţie, care se revigorează, iar patrimoniul

se reface şi se menţine la un nivel rezonabil.

Rata dobânzii este, de asemenea, un indicator sensibil la modificările din economie.

Astfel, atunci când sunt înregistrate dificultăţi în economie, are loc diminuarea cererii pentru

resursele creditare, ceea ce provoacă sporirea rezervelor bancare neutilizate, care la rândul său

vor determina scăderea ratei dobânzii. Ulterior, scăderea ratei dobânzii stimulează cererea de

împrumuturi, inclusiv în scopuri investiţionale, ceea ce duce la revigorarea economiei. Însă, dacă

economia este în expansiune cererea de împrumuturi creşte şi mai mult, ceea ce antrenează

creşterea ratei dobânzii în folosul băncilor, respectiv diminuarea investiţiilor, economia fiind

orientată către declin.

Cererea de înlocuire a echipamentelor (atât a celor din producţie, cât şi a celor de

folosinţă îndelungată în gospodăriile populaţiei) constituie un semnal şi un stimulent important al

15

Page 16: Tema 3. Instabilitatea Macroeconomica Si Fluctuatiile Ciclice (1)

revigorării şi dinamizării producţiei îndeosebi în ramurile care se bazează pe tehnologii avansate,

având însa efecte benefice asupra întregii activităţi economice: stimulează activitatea de

investiţii, favorizează ridicarea nivelului tehnic al produselor şi al competitivităţii mărfurilor în

comerţul exterior, contribuie la îmbunătăţirea condiţiilor de muncă.

Factorul psihologic sau comportamentul agenţilor economici influenţează dinamica

economică în mod pozitiv sau negativ. Astfel, variaţiile ciclice sunt influenţate de

comportamentul favorabil sau reţinut al cumpărătorilor, ceea ce stimulează sau frânează creşterea

producţiei şi, în genere, a afacerilor. Acest comportament este condiţionat de starea psihică

dominantă în masa de cumpărători, provocată, la rândul său, de: modificări în statutul social

(restructurarea populaţiei pe trepte de venituri şi de ocupaţii); conjuncturi interne şi/sau

internaţionale (economice şi politice) favorabile sau nefavorabile; zvonuri şi speculaţii bursiere

etc. Toate acestea pot induce variaţii în dinamica economiei cu o implicaţie adesea mai mare

decât a tuturor celorlalte variaţii.

Analizele teoretice în domeniul fluctuaţiilor ciclice sunt orientate

în special către studierea şi explicarea cauzelor fluctuaţiilor ciclice

de termen mediu. În teoria economică de astăzi există o mare

diversitate de modele ce explică cauzele şi legităţile acestui tip de fluctuaţii ciclice.

În abordarea fluctuaţiilor ciclice sunt aplicate două abordări: deterministă şi stocastică,

care explică diferit geneza ciclurilor economice. Conform abordării deterministe cauze a

fluctuaţiilor ciclice sunt factorii predictibili, deoarece fluctuaţiile ciclice devin o legitate a

evoluţiei macroeconomice. Economiştii Arthur Burns şi Wesley Mitchell în lucrarea „Measuring

Business Cycles” (1946), în baza unor investigaţii de durată ajung la concluzia că ciclurile de

afaceri constau din fluctuaţiile (abaterile) temporare ce se realizează pe fundalul trendului

economic crescător, adică a tendinţelor pe termen lung a producţiei şi ocupării forţei de muncă.

În opinia acestor autori trendul pozitiv este un rezultat al acţiunii factorilor ce asigură creşterea

economică pe termen lung (volumul şi calitatea factorului munca, volumul economiilor,

progresul tehnologic etc.). Factorii generatori de fluctuaţii ciclice nu vor influenţa trendul

economic, fluctuaţiile economice fiind doar nişte abateri temporare de la trend. Sursă principală

a fluctuaţiilor sunt lag-urile sau decalajele, care devin sistematice în cadrul mecanismelor

economice, deoarece subiecţii economici reacţionează cu o anumită întârziere (lag) la

modificările ce au intervenit în mecanismul de funcţionare a economiei.

În abordarea stocastică fluctuaţiile ciclice sunt un rezultat al mecanismului de tip „cauză

– efect”, care, de fapt, este un proces de transformare în timp a şocurilor întâmplătoare.

Economiştii Mankiw G., Prescott E. şi Campbell D. consideră că caracterul fluctuant al

Factorii care generează fluctuaţiile ciclice decenale

16

Page 17: Tema 3. Instabilitatea Macroeconomica Si Fluctuatiile Ciclice (1)

Caseta 2.3. Abordări teoretice ale fluctuaţiilor ciclice decenaleCauzele evoluţiei ciclice şi ale crizelor economice au format obiectul unor ample dezbateri teoretice. O perioadă îndelungată de timp, în gândirea economică, era respinsă ideea posibilităţii izbucnirii crizelor economice. Astfel, conform „Legii debuşeelor” formulată de J.B. Say (1767–1832) fiecare marfă îşi creează automat propria piaţă, asigurându-se în orice moment echilibrul dintre ofertă şi cerere, şi deplina folosire a factorilor de producţie; eventualele disproporţii s-ar corecta în scurt timp prin mecanismele automate ale pieţei.Pe măsură ce s-au manifestat crize economice pe parcursul secolului XIX economiştii au început să caute cauzele crizelor în afara sistemului economic, dând explicaţii exogene ciclurilor economice; de exemplu, teoria de ordin psihologic elaborată de J.S. Mill (–) privind alternanţa unor stări de optimism şi de pesimism sau „teoria petelor solare” propusă de către economistul W.S. Jevons (1835–1882) care explică modificările producţiei agricole ca fiind determinate de evoluţia petelor solare. Astfel, conform teoriilor exogene, factorii ce generează fluctuaţiile ciclice sunt de natură extraeconomică, precum: creşterea demografică, invenţiile şi inovaţiile, factori naturali-climatici, conflicte militare, aspecte social-politice, migraţia factorilor de producţie, descoperiri de resurse naturale noi ş.a. După Marea depresiune din 1929-1933, în explicaţia ciclului economic au apărut ca determinante, cauze de tip endogen. Conform abordărilor endogene, sistemul economic conţine în sine mecanisme destabilizatoare care generează evoluţia ciclică, iar factorii extraeconomici pot frâna sau favoriza mecanismele destabilizatoare. Principalele teorii endogene, cunoscute în literatura de specialitate, sunt: Teoria ciclului reinvestiţional elaborată de G. Haberler (–). Potrivit acestei teorii, originea ciclurilor trebuie căutată în capitalul investit, care are o anumită durată de viaţă activă; ca atare, înlocuirea lui este amplă în unele perioade şi nesemnificativă în altele. Alternanţa unor perioade de înlocuire intensivă a capitalului fix cu altele când volumul reînnoirii lui este redus ar explica evoluţia ciclică a economiei.Teoria monetaristă explică factorii cauzali ai crizelor economice prin creşterea excesivă a masei monetare şi a creditului în faza de expansiune, care distruge echilibrul economic determinând faza de recesiune. Conform aceste teorii, ciclul economic este un fenomen monetar, determinat exclusiv de erori ale autorităţilor responsabile de politica monetară. Teoriile monetariste ale ciclului economic s-au dezvoltat şi diversificat în special prin aportul fondatorului şcolii monetariste de la Chicago, M. Friedman (1912–2006).Teoria suprainvestiţiei explică evoluţia ciclică prin supraacumularea de capital, într-o perioadă scurtă, care face ca piaţa să fie inundată de produse noi, pe care, cererea devine incapabilă să le mai absoarbă. Ca atare, apare necesitatea reducerii producţiei şi a costurilor, fapt ce va genera o capacitate productivă excedentară, care rămâne subutilizată, şi creşterea şomajului, ceea ce descurajează investiţiile noi şi deprimă activitatea economică. Teoria subconsumului, după care inegalitatea veniturilor (determinată de inechităţi şi injustiţii în repartizarea acestora) blochează expansiunea, adică frânează oferta şi creşterea producţiei, prin excesul de economisire la unii şi insuficienţa consumului la alţii;

volumului de producţie este un rezultat al şocurilor permanente ci nu rezultat al abaterilor

temporare de la trendul economic pe termenul lung.. Şocurile sau imboldurile generează

fluctuaţii ciclice cu durată şi amplitudine diferită. Pot fi diferenţiate următoarele tipuri de şocuri:

- şocuri ale ofertei – fluctuaţii ale preţurilor la materiile prime, cataclisme naturale,

invenţii şi descoperiri importante;

- şocuri ale cererii – modificări ale preferinţelor de consum şi de economisire,

modificări în aşteptările agenţilor economici (atitudinea producătorilor şi a

consumatorilor);

- şocuri politice – aplicarea instrumentelor de politică economică (modificări ale

masei monetare, în politicile fiscală şi monetară).

17

Page 18: Tema 3. Instabilitatea Macroeconomica Si Fluctuatiile Ciclice (1)

Teoriei ciclului politic, susţine că  în anii electorali situaţia finanţelor publice se deteriorează, iar creşterea economică se accentuează. Teoria alegătorului mediu susţine că un partid va avea şanse cu atât mai mari de a fi reales, cu cât el adoptă politici economice în favoarea „alegătorului mediu”. Dacă viaţa politică este dominată de două partide mari, cu oferte asemănătoare, politicul nu va influenţa ciclicitatea. În schimb, dacă pe scena politică există oferte foarte diferite, alternanţa partidelor la putere va declanşa alternanţa fazelor ciclului economic.Teoria ciclului de afaceri real oferă o explicaţie a ciclicităţii bazată pe şocurile în ofertă generate de modificări neaşteptate, pozitive sau negative, ale productivităţii  într-un sector dat de activitate, care se propagă în întreaga economie. Modificările productivităţii pot interveni datorită schimbărilor tehnologice, modificării preţului petrolului sau preferinţelor consumatorilor. Teoria afirmă că există şocuri temporare, care declanşează ciclicitatea şi şocuri permanente care afectează creşterea economică, încercând în acest fel să realizeze o analiză integrată a ciclicităţii şi creşterii economice.Teoria keynesistă explică succesiunea fazelor ciclului economic prin legătura cauzală dintre evoluţia eficienţei marginale a capitalului şi rata dobânzii. Când curba eficienţei marginale a capitalului este superioară ratei dobânzii, imboldul spre investiţii al întreprinzătorului este stimulat, şi invers.Modelul Samuelson explică evoluţia ciclică în baza interdependenţei multiplicatorului şi acceleratorului, acţiunea combinată a celor două forţe fiind cauza care poate determina expansiunea şi recesiunea. Astfel, în anumite perioade de timp, legătura de cauzalitate dintre venit şi investiţii înregistrează tendinţe diferite din punct de vedere relativ şi absolut şi chiar diametral opuse.

Ciclurile economice scurte, denumite şi cicluri Kitchin, după

numele economistului american care le-a observat şi analizat,

reprezintă o mişcare ciclică pe parcursul a circa 40 de luni, care

afectează ansamblul ramurilor unei economii. Ciclul economic scurt se încadrează în interiorul

ciclului decenal şi contribuie la modificarea amplitudinii depresiunii sau expansiunii

caracteristice ciclului mediu. Acest tip de ciclu constă din fluctuaţii (oscilaţii) ale afacerilor pe

termen scurt, determinate de diferiţi factori, în funcţie de specificul activităţii economice

(construcţii, agricultură etc.). El a fost adesea observat în S.U.A., fiind cauzat, în special, de

anumite practici de gestionare a stocurilor.

Ciclurile scurte au două faze: expansiunea şi încetinirea (reducerea) creşterii economice, iar

trecerea de la expansiune la încetinire nu presupune declanşarea unei crize economice. În faza de

expansiune, optimismul agenţilor economici, creşterea producţiei, neînsoţită de creşterea

corespunzătoare a cererii efective, generează acumularea stocurilor (uneori chiar cu obiective

speculative). Când stocurile la producători, la comercianţi şi consumatori ating un nivel

considerat periculos, îngreunând desfăşurarea normală a activităţii economice, începe

operaţiunea de destocare, în care vânzările şi consumul se efectuează într-o mare măsură pe

seama stocurilor existente, ceea ce reduce producţia curentă încetinindu-i ritmul (figura 2.8).

Ciclurile economice scurte

18

Page 19: Tema 3. Instabilitatea Macroeconomica Si Fluctuatiile Ciclice (1)

Nivelul critic al

stocurilor

Creşterea stocurilor

Creşterea producţiei

Destocare Încetinirea producţiei

Kitchin Kitchin Kitchin Kitchin Kitchin Kitchin Kitchin Kitchin Kitchin Kitchin Kitchin Kitchin Kitchin Kitchin

Juglar Juglar Juglar Juglar Juglar

Kondratieff

Figura 2.8. Fazele ciclului scurt (Kitchin)

Existenţa simultană a ciclurilor economice pe termen lung, cu

durate diferite, creează posibilitatea interferării acestora. Din

acest motiv, ciclurile economice reale suferă o serie de

deformări ale fazelor lor (fie în ceea ce priveşte durata, fie în ceea ce priveşte amplitudinea), în

funcţie de locul unde se află în cadrul unui ciclu înfăşurător (ciclu ce cuprinde altele cu o durată

mai scurtă). În mod evident,ciclurile Kitchin vor fi înfăşurate de ciclurile Juglar, care, la rândul

lor,vor fi înfăşurate de ciclurile Kondratieff (figura 2.9):

Figura 2.9. Procesul înfăşurării ciclurilor

Astfel, ciclurile economice decenale se derulează pe fondul unui ciclu lung (secular).

Evoluţia economiei statelor dezvoltate dovedeşte că la o fază a ciclului lung corespund cel puţin

2-3 cicluri decenale, fiecare având configuraţii şi intensităţi diferite. În faza ascendentă a ciclului

secular predomină, ca durată şi intensitate, fazele de relansare şi expansiune economică ale

ciclurilor decenale. În faza descendentă a ciclului secular, dimpotrivă, fazele de criză şi recesiune

economică sunt mai persistente ca timp şi amplitudine, iar fazele de relansare şi expansiune ale

ciclurilor decenale sunt mai reduse şi cu intensităţi mici.

Ca şi în cazul ciclurilor decenale şi seculare, ciclurile scurte manifestate în faza de

expansiune a unui ciclu mediu se caracterizează prin dominarea fazelor de expansiune, ca

Procesul de interferare (înfăşurare) a ciclurilor economice

19

Page 20: Tema 3. Instabilitatea Macroeconomica Si Fluctuatiile Ciclice (1)

Criza este o tulburare bruscă a echilibrului economic, o manifestare a unor perturbări şi dereglări de amploare în desfăşurarea activităţii economice şi inversarea tendinţelor ascendente prin tendinţe descendente în activitatea economică, fiind exprimată prin creşterea stocurilor de produse nevândute şi reducerea producţiei, prin scăderea preţurilor, prin şomaj şi scăderea cursurilor bursiere.

intensitate, iar în faza de depresiune sau recesiune a unui ciclu mediu, prin dominarea fazelor de

încetinire sau reducere a creşterii economice.

2.4. Crizele economice

Un subiect aparte în analiza fluctuaţiilor economice revine crizelor. Tradiţional crizele

economice sunt studiate în contextul fluctuaţiilor ciclice, criza fiind abordată drept fază de

schimbare a tendinţelor proceselor economice, pe parcursul căreia are loc substituirea fazei

ascendente a ciclului economic prin faza descendentă. Filosoful şi sociologul american

Immanuel Wallerstein susţine însă că termenul criză nu trebuie transformat într-un simplu

sinonim al perioadei de schimbare în evoluţia ciclică. Crizele fiind perioadele de tensiune

dramatică, ce reprezintă mult mai mult decât o conjunctură care indică momentul de cotitură în

structurile de trend.

O economie ce trece printr-o criză economică va înregistra o scădere a PIB-ului, o

dispariţie a lichidităţilor şi o creştere (scădere) a preturilor. Crizele economice pot lua forma unei

stagflaţii, unei recesiuni sau unei depresiuni economice iar uneori pot duce chiar la colaps

economic.

Convenţional, s-a stabilit că economia se află în criză dacă două trimestre succesive

înregistrează o scădere a PIB-ului (la nivel de ţară sau regiuni a economiei mondiale). Naţional

Bureau of Economic Research (NBER) defineşte criza ca fiind o scădere semnificativă a

activităţii economice pentru câteva luni reflectată în scăderea PIB, scăderea veniturilor

individuale, reducerea nivelului ocupării, diminuarea producţiei industriale şi a consumului.

Pe durata constituirii şi dezvoltării societăţii industriale economiile ţărilor dezvoltate au

trecut prin crize caracterizate de diminuări importante ale venitului naţional, formarea de stocuri,

diminuarea nivelului preţurilor, ruinarea sistemului de decontări reciproce, ruinarea sistemului

bancar, falimentarea întreprinderilor industriale şi comerciale, creşterea rapidă a ratei dobânzii.

Pe parcursul secolului XX crizele au devenit o caracteristică indispensabilă a economiei.

Astfel, între 1907 şi 2009, omenirea s-a confruntat cu un număr de cel puţin 11 crize majore,

20

Page 21: Tema 3. Instabilitatea Macroeconomica Si Fluctuatiile Ciclice (1)

Caseta 2.4. Top 10 crize ale sec. XXPublicistul american Ross Bonander a studiat crizele economice din veacul al XX-lea, oprindu-se asupra unui număr de zece, şi a alcătuit un top al acestora, în următoarea formulare şi succesiune:Locul 10. Criza sistemului bancar al SUA sau panica din 1907 (SUA)După o perioadă de confruntare cu recesiunea economică în creştere, cu falimente răsunătoare, cu retrageri masive de bani şi cu sporirea neîncrederii populaţiei în sistemul bancar american, acesta a intrat în colaps. Din cauza faptului că populaţia SUA avea din ce în ce mai puţină încredere în sistemul bancar american, cu deosebire în anul 1907, această criză este cunoscută şi sub numele „The 1907 Bankers’ Panic”. În acel timp nu exista nici o instituţie care să garanteze depozitele ori să injecteze lichidităţi în economie. Prăbuşirea repetată a indicelui bursier (în martie şi în octombrie 1907) a prilejuit intervenţia fermă a trezoreriei SUA care, împreună cu banca JP Morgan au asigurat lichidităţile necesare sistemului bancar, ceea ce a condus la restabilirea încrederii în sistemul bancar american (începând cu luna februarie a anului 1908) şi, implicit, la încetarea crizei.Locul 9. Criza economiei mexicane (1994)După o perioadă de înflorire, înregistrată înainte de 1994 şi în condiţiile menţinerii unui control strict asupra cursului valutar, economia Mexicului a început să acumuleze numeroase dezechilibre, unele dintre acestea fiind provocate de raţiuni de origine politică. De exemplu, administraţia preşedintelui Mexicului, Carlos Salinas de Gortari, a decis înainte de alegeri să investească foarte mulţi bani în economie, în creşterea salariilor şi a pensiilor, ceea ce a condus la creşterea deficitului bugetar până la un nivel imposibil de susţinut. Fostul preşedinte a pierdut, însă, alegerile, iar noul preşedinte al ţării, Ernesto Zedillo, a renunţat la controlul cursului valutar, lăsând moneda naţională (peso) să fluctueze liber. În decurs de o săptămână, peso s-a devalorizat cu 80% faţă de dolar (de la 4 la 7,2 peso pe dolar), ceea ce a atras intervenţia fermă a autorităţilor americane, care au cumpărat peso direct din piaţă şi au garantat Mexicului un împrumut de 50 de miliarde de dolari. Datorită implicării SUA, situaţia economiei mexicane a revenit la normal după 3 săptămâni, iar moneda naţională s-a stabilizat la un nivel de şase peso pe dolar.Locul 8. Criza economică din Argentina (1999-2002)S-a declanşat la capătul unei perioade în care ţara a fost guvernată de o dictatură militară şi a trecut printr-un război cu Anglia, pentru cucerirea dominaţiei asupra Insulelor Falklands, pe care le-a pierdut. În acelaşi timp, economia a fost serios afectată de o inflaţie galopantă, care ajunsese la un nivel de 200% pe lună.Locul 7. Hiperinflaţia din Germania (1918-1924)Dacă în anul 1914, rata de schimb între marcă şi dolar era de 4 la 1, în mai puţin de un deceniu aceasta a ajuns, în anul 1923, de 1 miliard la 1. Întrucât Germania (şi, odată cu ea, Austro-Ungaria) şi-a recunoscut vina, prin semnarea Tratatului de la Versailles (1919), de a fi declanşat Primului Război Mondial, s-a angajat, totodată, să plătească Aliaţilor despăgubiri de război în valoare de 226 miliarde mărci (ulterior, această sumă a fost redusă la 132 miliarde). O astfel de datorie era deosebit de împovărătoare, ea depăşind totalul aurului sau al devizelor pe care le deţinea această ţară. Pentru a calma hiperinflaţia şi a face suportabilă rata anuală ce trebuia plătită ca despăgubiri de război ( în sumă de 2 miliarde de mărci, plus 26% din valoarea exporturilor), guvernul german a introdus reforma monetară la sfârşitul anului 1923. Plăţile statului german către Aliaţi au fost reluate după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, apoi au fost suspendate din nou în anul 1953 (în aşteptarea reunificării germane) şi reluate în 1990, după căderea Zidului Berlinului. Deci, după 90 de ani, Germania mai plăteşte şi acum despăgubiri pentru Primul Război Mondial.Locul 6. Criza bursei Souk Al-Manakh din Kuwait (1982)Această bursă funcţiona în paralel cu cea oficială şi a cunoscut o creştere accentuată a indicilor bursieri, după explozia preţului petrolului din 1973. Numeroşi arabi s-au îmbogăţit în urma tranzacţiilor financiare efectuate la această bursă, uneori în condiţii de risc foarte ridicat. În anul 1977, bursa oficială din Kuwait a clacat, obligând Guvernul să adopte reguli de tranzacţionare destul de rigide. Această situaţie i-a împins pe jucători spre bursa neoficială Souk Al-Manakh, care se situa pe locul 3 în lume, în privinţa capitalizării, oferind, deci, suficiente motive de încredere. Crahul acestei burse a avut ca efect, cu excepţia unei singure bănci comerciale, falimentul sau naţionalizarea tuturor celorlalte bănci din Kuwait.

dintre care două – Marea Depresiune (1929-1933) şi actuala Criză Economică Mondială (2007-

2011) – se caracterizează printr-un impact violent, general şi de durată asupra economiei lumii,

acestea aducând o stare de paralizie şi recesiune la nivel global. Ambele crize economice au

început din SUA şi s-au propagat ulterior, în valuri treptate, în toată lumea.

21

Page 22: Tema 3. Instabilitatea Macroeconomica Si Fluctuatiile Ciclice (1)

Locul 5. Criza bursei americane (1987)Deşi în cursului anului 1986, economia americană dădea semne de stagnare, totuşi indicele Dow Jones a ajuns la un nivel maxim de cotaţie (în august 1987), care era de 2722 de puncte, înregistrând o creştere cu 44% mai mare, faţă de cât avea la sfârşitul anului 1986. Cu toate acestea, în ziua de 19 octombrie 1987 (cunoscută şi sub denumirea de „lunea neagră”), s-a produs cea mai spectaculoasă prăbuşire a burselor din istoria SUA, companiile economice suportând o devalorizare a capitalului propriu estimată la circa 500 miliarde de dolari. Locul 4 – Criza financiara din Rusia -1998Criza financiara din Rusia a fost declanşată iniţial de criza asiatică ce a generat scăderea preţurilor materiilor prime (petrol, gaz, metale), de al căror export Rusia era dependenţă în proporţie de 80%. Pe fondul scăderii veniturilor, Rusia s-a văzut în situaţia de a nu îşi mai onora datoriile externe, intrând practic în incapacitate de a plăţi. Înainte de 1998, Guvernul a emis bonduri pentru a-şi acoperi deficitele iar in momentul in care aceste bonduri ajungeau la scadenţă, guvernul le plătea prin emiterea unor noi bonduri, datoria fiind astfel amplificată. Dobânda plătita de Guvern pentru aceste bonduri ajunsese la un moment dat la 150% pe an. Toata aceasta schema piramidala a căzut în 13 august 1998 când bursa şi cursul valutar s-au prăbuşit.  Economia a început recuperarea în 1999-2000.Locul 3 – Criza asiatica din 1997-1999Aceasta s-a declanşat în luna iulie 1997 în Thailanda, ca urmare a unei decizii guvernamentale de liberalizare a cursului de schimb al monedei naţionale (bath-ul, monedă legată până aici de evoluţia dolarului). În scurt timp s-a produs o devalorizare masivă a bath-ului, iar Thailanda, care avea deja o datorie externă uriaşă, aproape că a intrat în faliment.Criza thailandeză s-a răspândit rapid în celelalte ţări din jur, cuprinzând toată regiunea Asiei de Sud-Est. Ţările cele mai afectate de criză, în afară de Thailanda, au fost Coreea de Sud şi Indonezia. Acestea au fost sprijinite de Fondul Monetar Internaţional (FMI), care le-a acordat un împrumut de 40 miliarde de dolari (folosit îndeosebi pentru stabilirea cursurilor valutare). Criza asiatică a durat 2 ani, după care economiile naţionale din zonă au început să-şi revină.Locul 2 – Marea Depresiune interbelica – 1929-1933Această criză economică s-a instalat în august 1929, apărând după un deceniu de optimism în privinţa dezvoltării economiei americane şi de consum nemăsurat al cetăţenilor. SUA au cunoscut o adevărată psihoză a consumului, în sensul că se achiziţiona aproape orice, consumul fiind promovat şi de către stat. Criza a debutat la bursă, care s-a prăbuşit cu 40%, în intervalul 29 octombrie - 13 noiembrie 1929, pierzându-se 30 de miliarde dolari (suma aproape egală cu totalul cheltuielilor statului american în Primul Război Mondial). Indicele Dow Jones a pierdut 89% din valoare şi i-a trebuit 26 de ani pentru a-şi depăşi maximul dinaintea crizei. În anul 1933, circa un sfert dintre americanii apţi de muncă erau şomeri (15 milioane persoane), rata şomajului crescând de la 3% la 25 %, iar nivelul mediu al celor care lucrau a scăzut cu 43%. La fel, producţia industrială s-a redus cu 52%, iar preţurile au scăzut cu 33%. În anii premergători crizei se înfiinţau câte 4-5 bănci pe zi, iar în timpul crizei au falimentat, în medie, câte 2 bănci pe zi. O treime dintre bănci au falimentat sau au fost preluate.În SUA, criza economică a fost o criză de supraproducţie, durând oficial până în martie 1933, şi a avut o mare influenţă asupra celorlalte economii dezvoltate ale lumii. Abia în anul 1940 se putea afirma că economia Americii şi-a revenit complet după criză. Locul 1 – Criza petrolului din 1973A izbucnit în ziua de 15 octombrie, datorită ţărilor arabe membre ale O.P.E.C. (plus Egipt şi Siria) care au hotărât să nu mai livreze petrol Statelor Unite ale Americii şi altor ţări dezvoltate (în special Olandei), întrucât acestea au sprijinit acţiunile politico-militare ale Israelului. Ţările importatoare au fost puternic afectate de embargo, preţul petrolului crescând spectaculos, cu 300% (de la 3 dolari la 12 dolari pe baril). Pentru prima dată o resursă naturală a fost folosită ca instrument de reglare a raporturilor în politica internaţională, iar, din acest moment, a apărut o nouă perspectivă de gândire asupra consumului de energie, bazată pe reducerea acestuia.

La cele zece crize menţionate o putem adăuga pe cea actuală, a cărei poziţie într-o clasificare ierarhică şi istorică este dificil de stabilit acum, deoarece este încă în derulare, însă cu siguranţă va ocupa un loc de frunte, dacă ţinem cont de sumele uriaşe cheltuite de toate guvernele lumii pentru a contracara efectele acesteia.

Sub aspect istoric, crizele economice au avut surse şi forme de manifestare diferite. Astfel,

în secolul al XVIII-lea ele erau legate de evenimente excepţionale: războaie (în Anglia, criza din

1763; în SUA, criza din 1783); speculaţii financiare; recolte slabe şi foamete (crizele franceze

22

Page 23: Tema 3. Instabilitatea Macroeconomica Si Fluctuatiile Ciclice (1)

din 1770 şi 1789) etc. Crizelor de subproducţie din perioada economiei preindustriale le urmează

crizele de supraproducţie din perioada industrialismului. Începând cu deceniul trei al secolului al

XIX-lea, fluctuaţiile economice cu caracter de criză au revenit cu o anumită regularitate, luând

forma ciclului economic.

Diversitatea esenţei crizelor economice a determinat apariţia unei multitudini de explicaţii

a cauzelor generatoare de criză. Astfel, economiştii de orientare neoclasică explică crizele

economice ca un accident datorat unor cauze exogene (de natura tehnica, politica etc).

Economiştii eterodocşi (inclusiv keynesişti) dar mai ales radicalii si marxiştii, explica crizele

economice prin cauze endogene, prin contradicţiile şi disfuncţionalităţile caracteristice

economiei contemporane de piaţa, admiţând că factorii exogeni le pot agrava.

Natura diferită a crizelor economice, ce au avut loc pe parcursul istoriei dezvoltării

economiei capitaliste, a determinat clasificarea crizelor după diferite criterii. Astfel pornind de la

factorii generatori şi formele de manifestare a crizelor unii specialişti le clasifică în crize sociale

(sunt caracterizate prin inflaţie în creştere, şomaj, sărăcie), crize financiare (caracterizate prin

volatilitate accentuată pe pieţele de capital, căderea burselor şi revenirea lor spectaculoasă), crize

politice (care pot degenera în războaie), crize locale sau internaţionale, crize cauzate de dezastre

naturale sau crize economice generalizate.

O altă clasificare presupune divizarea acestora în funcţie de aria sau sfera lor de cuprindere.

Astfel, crizele vor fi grupate în parţiale – cuprind o anumită regiune a unei ţări sau o ramură a

economiei, naţionale – cuprind întreaga economie naţională, regionale – cuprind economiile unei

regiuni în cadrul economiei mondiale şi mondiale (globale) – cuprind întreaga economie

mondială.

Clasificare generală a crizelor economice presupune gruparea acestora în funcţie de

regularitatea declanşării acestora, în:

A. Crize ciclice sunt stări de dereglare ale economiei care se repeta cu o anumita regularitate,

fiind una din fazele ciclului economic. Criza ciclică este momentul de cotitura a ciclului

economic, când faza de expansiune (ascendenta) cedează locul celei de depresiune

(descendenta). Crizele ciclice pot fi de două tipuri:

crize de subproducţie – s-au întâlnit în economia diferitelor ţări sub formă de deficit sau

insuficienţă de producţie sau penurie de bunuri, cauzate de fenomene naturale (secetă,

inundaţii) sau războaie, epidemii, migraţii masive ale populaţiei etc. Aceste crize au fost

tipice până la începutul secolului al XIX-lea, dar ele nu sunt excluse nici în prezent, mai

ales în ţările subdezvoltate.

crize de supraproducţie – se manifestă ca faze ale ciclului decenal, la anumite intervale

de timp. De la începutul secolului al XIX-lea şi până în prezent, au avut loc 18 crize

23

Page 24: Tema 3. Instabilitatea Macroeconomica Si Fluctuatiile Ciclice (1)

ciclice de supraproducţie cu întindere, durată şi intensitate diferite. Cele mai cunoscute,

prin efectele negative produse, sunt crizele din perioadele: 1929 – 1933, 1973 – 1975 şi

1980 – 1982. Crizele ciclice, în condiţiile actuale, nu se rezumă la o ramură sau la un

sector de activitate, ci cuprind mai multe ramuri şi sectoare, economia naţională şi, în

anumite condiţii, economia mondială;

B. Crize neciclice sunt stări de dereglare care nu se caracterizează printr-o anumită regularitate

(periodicitate) în timp. Ele pot fi:

parţiale, în funcţie de ramura în care se manifestă (siderurgie, agricultură, industria

extractivă, construcţii, ecologie);

intermediare, precum: criza materiilor prime, criza energetică, criza financiar-valutară

etc., care se manifestă prin insuficienţa unor asemenea resurse în raport cu posibilităţile

de acces spre obţinerea lor.

În analiza crizelor economice prezintă interes identificarea esenţei crizelor financiare şi

structurale (sistemice), prin intermediul cărora este explicată starea economiei mondiale de

astăzi. În continuare vom prezenta caracteristicile definitorii ale acestor tipuri de crize.

Criza financiară este o situaţie în care cererea de bani este mai mare decât oferta, situaţie

care va determina evaporarea rapidă a banilor disponibili din sistemul bancar ca rezultat a

retragerii depozitelor, forţând băncile fie să vândă propriile active şi investiţii, pentru a-şi acoperi

necesităţile, fie să falimenteze. Starea sistemului bancar va genera neîncredere în sistemul

financiar, înregistrând o scădere semnificativă a volumului tranzacţiilor la bursă şi, în final, o

dereglare a mecanismelor de piaţă.

Literatura de specialitate distinge trei tipuri de crize financiare: valutare, bancare şi de

datorie externă. Un concept aparte în teoria economică în acest sens îl reprezintă crizele gemene

(twin crises) – crizele valutare şi ale sectorului bancar, crizele din Asia (1997), Rusia (1998) sau

din Turcia (2000) sunt exemple concludente, în acest sens. Alte forme de crize complexe sunt

crizele valutare şi fiscale: Brazilia (1999) sau crize valutare şi de datorie externă: Mexic (1994),

Argentina (2001).

Criza structurală sau sistemică este un rezultat al neconcordanţei dintre structura

economiei şi exigenţele tehnologiilor noi, ceea ce va determina diminuarea PIB-lui, deteriorarea

mecanismelor de piaţă, a sistemului financiar, creşterea şomajul etc. Crizele sistemice sunt

încadrate în ciclurile lungi iar depăşirea lor are loc prin restructurarea economiei care presupune

apariţia de noi ramuri, a formelor noi de organizare a vieţii economice sau de reglementare a

economiei. Conform conceptului „Undelor lungi în economie”, economia capitalistă a cunoscut

câteva crize structurale, fiecare din care a determinat modificarea radicală a structurii economiei

mondiale. Astfel, către finele sec. XVIII are loc trecerea de la manufactură la producţia în cadrul

24

Page 25: Tema 3. Instabilitatea Macroeconomica Si Fluctuatiile Ciclice (1)

fabricii, respectiv trecerea de la producţia manuală la cea maşinizată, în anii 50 – 60 ai secolului

XIX apar societăţile pe acţiuni, respectiv dezvoltarea capitalismului monopolistic, către anii 30

ai sec. XX reglementarea economiei capitaliste de către stat capătă dimensiuni impunătoare iar

către anii 70 ai sec. XX corporaţiile transnaţionale practic determină direcţiile de dezvoltare ale

economiei mondiale. Mulţi economişti consideră că în a doua jumătate a anilor 90 ai sec. XX a

avut loc o nouă restructurare a economiei mondiale care s-a materializat în instaurarea economiei

bazate pe cunoaştere.

În analizele economice este pe larg abordată problema identificării cauzelor ce generează

crizele sistemice. Astfel, pot fi identificate următoarele explicaţii date declanşării crizelor

structurale:

apariţiei noilor ramuri, fundamentate pe utilizarea tehnologiilor avansate, care asigură

performanţe superioare ramurilor noi în comparaţie cu ramurile tradiţionale ale

economiei, respectiv resursele economice primare vor fi reorientate către aceste

ramuri;

creşterea bruscă a preţurilor la resursele strategice, ca exemplu la petrol, fapt ce va

determina redistribuirea factorilor de producţie între ramurile economiei;

teoria consumului nonproporţional abordează crizele structurale drept consecinţă a

creşterii înclinaţiei spre economisire, creşterea economiilor ne fiind însoţită de

creşterea proporţională a investiţiilor.

Crizele economice au fost o caracteristică a economiei pe întreaga durată de dezvoltare a

capitalismului, însă, în timp, acestea devin mult mai complexe. Complexitatea crizelor

economice actuale poate fi evidenţiată prin capacitatea acestora de a se transfera de la nivel local

(ramural) la nivel naţional şi în final la cel mondial. Astfel, criza creditelor ipotecare apărută în

anul 2006 în SUA a demarat criza sistemului financiar SUA, răspândindu-se în ultima instanţă

asupra sistemului financiar mondial către anul 2008. Caracterul global al economiei mondiale a

determinat, în continuare, localizarea crizei în alte regiuni ale economiei mondiale decât ţara de

declanşare a acestei. Astăzi asistăm la o localizare a crizei în UE punând sub semnul întrebării

existenţa din continuare a acesteia, în acelaşi timp economiştii prognozează o criză de proporţii

Chinei în anul 2012, care ar putea declanşa un nou val al crizei mondiale.

O altă caracteristică ce demonstrează creşterea gradului de complexitate a crizelor

economice actuale este capacitatea acestora de a se transforma ca esenţă, astfel criza financiară

declanşată în SUA s-a transformat în recesiune economică de proporţii mondiale. Intensitatea şi

dimensiunile crizei economice mondiale fiind susţinute, în acelaşi timp, de criza structurală prin

care trece astăzi economia mondială, determinată de epuizarea factorilor ce au asigurat până în

prezent creşterea economică la nivel mondial.

25

Page 26: Tema 3. Instabilitatea Macroeconomica Si Fluctuatiile Ciclice (1)

Politica anticiclică (anticriză) reprezintă ansamblul măsurilor întreprinse de către stat, prin care se urmăreşte corectarea evoluţiilor ciclice excesive ale activităţii economice şi atenuarea efectelor nefavorabile care decurg din acestea.

Caracterul complex al crizelor actuale este demonstrat єi de capacitatea acestora de a se

autoregenera (multiplica). Astfel, criza financiară din SUA revene în anul 2011 prin riscul unei

noi crize financiare determinată de criza datoriei externe a SUA şi respectiv riscul  de default al

SUA care ar fi demarat un nou val al crizei financiare mondiale, dar cu dimensiuni mult mai

mari în comparaţie cu precedenta (datoria externa a SUA a depăşit plafonul de 100% din PIB-ul

în anul 2010, constituind peste 46 mii dolari pe cap de locuitor).

2.5. Politici anticiclice

În teoria economică există două abordări diametral opuse referitoare la rolul economic al

statul, privit prin prisma fluctuaţilor economice. Astfel, reprezentanţii şcolii monetariste

apreciază oscilaţiile ciclice, în special crizele economice, drept rezultat al intervenţiei statului.

Milton Friedman consideră că orice intervenţie a statului în economie va genera dereglări în

domeniul circulaţiei monetare, crizele economice fiind, de fapt, expresii ale acestor dereglări.

În acelaşi timp, adepţii intervenţiei statului în economie explică evoluţiile ciclice şi crizele

economice prin insuficienţa intervenţiei statului, în special a ineficienţei pârghiilor,

instrumentelor şi politicilor elaborate şi folosite de către stat. Respectiv, perfecţionarea şi mai

buna corelare a unor asemenea politici şi instrumente – aplicarea lor consecventă ar fi în măsură

să prevină sau măcar să atenueze caracterul ciclic al creşterii economice şi crizele economice.

Indiferent de abordările teoretice, în practica economică guvernele întreprind măsuri vizând

atenuarea fluctuaţiilor ciclice. În confruntarea cu fluctuaţiile ciclice inevitabile guvernele

elaborează şi adoptă măsuri pentru atenuarea acestora; scopul acestor reglementări fiind

asigurarea unei stabilităţi a proceselor economice şi reducerea efectelor negative ale evoluţiilor

ciclice. Astfel, în teoria şi practica economică apare categoria de politică anticiclică, adesea

apărând şi sub denumirea de politică anticriză.

Politica anticriză se aplică diferenţiat în cadrul unui ciclu economic. Astfel, în condiţii de

expansiune economică, se aplică politica anticiclică de stabilizare (de frânare a activităţii

economice), iar în faza de recesiune, se aplică politica de relansare (de stimulare a activităţii

economice).

26

Page 27: Tema 3. Instabilitatea Macroeconomica Si Fluctuatiile Ciclice (1)

Pentru atenuarea efectelor negative ale fluctuaţiilor ciclice se folosesc mai multe mijloace

şi instrumente de politică economică. Realizând o analiză minuţioasă pe un eşantion de opt ţări

dezvoltate economistul Etienne Kirschen în lucrarea Economic „Polisies Comparied: West and

East” (1974) face o clasificare detaliată a instrumentelor de politică economică aplicate în cadrul

reglementărilor anticiclice. Astfel, în baza cercetărilor empirice şi a rezultatelor obţinute din

analizele efectuate a fost identificată existenţa unui număr de cinci familii de instrumente ale

politicii anticiclice şi anume: finanţe publice, instrumente băneşti şi de credit, rata schimbului

valutar, instrumente de control direct, schimbări în cadrul sistemului instituţional. În tabelul 2.3

este redată lista cu principalele instrumente de politică economică, rolul lor şi modul în care sunt

folosite în cadrul politicii economice guvernamentale.

Tabelul 2.3

Instrumentele politicii economice

Familia de instrumente

Instrumentele politicii economice: rolul şi modul de folosire

Instrumente ale finanţelor publice

Politica deficitelor bugetare şi a balansărilor bugetare (dintre venituri şi cheltuieli) curente şi generale; cheltuieli bugetare pentru investiţii, subvenţii şi transferuri de capital la întreprinderi şi gospodării, schimbarea de valori mobiliare guvernamentale, salarii, cumpărări curente de bunuri şi servicii; venituri bugetare provenite din impozite directe asupra veniturilor populaţiei şi asupra veniturilor întreprinderilor, impozite indirecte, accize, impozite asupra proprietăţilor şi taxe de succesiune, transferuri în şi din străinătate

Instrumente băneşti şi de credit

Noi împrumuturi guvernamentale (luate şi acordate) în străinătate şi în ţară; operaţiuni guvernamentale cu datoriile existente (vânzări şi cumpărări a hârtiilor de valoare), rata dobânzilor ca instrumente de reglare; garanţii guvernamentale asupra împrumuturilor, instrumente care acţionează asupra creării de credite de către bănci, instrumente care acţionează asupra împrumuturilor făcute de alţi agenţi economici.

Rata de schimb valutar

Prin devalorizare şi reevaluare se încearcă să se realizeze echilibrul balanţei de plăţi prin descurajarea importurilor şi stimularea exporturilor, relansarea producţiei pentru export, ş.a.

Instrumente de control direct

Exercitarea puterii statului de a controla preţurile unor bunuri şi servicii, chirii, dividende, salarii precum şi a dreptului acestuia de a controla activităţile de import-export, relaţiile valutare, imigrările, investiţiile, alocările de materii prime rare, condiţiile de muncă, exploatarea resurselor naturale, poluarea mediului, impunerea şi controlul standardelor de stat şi guvernamentale privind produsele şi procesele de producţie, mediul, sănătatea.

Schimbări în cadrul sistemului instituţional

Schimbări care privesc sistemul instituţional sau părţi ale acestuia: schimbări în sistemul de transferuri către gospodării, de subvenţii acordate întreprinderilor, de impozite; modificarea sistemului de credite; schimbări în instituţiile care afectează condiţiile producţiei cum sunt: relaţiile din agricultură, schimbările condiţiilor concurenţiale, creşterea influenţei muncitorilor asupra managementului, schimbări în sistemele de proprietate, crearea unor instituţii şi organizaţii naţionale sau internaţionale care schimbă sau limitează prerogativele guvernelor naţionale.

Sursa: A.Iancu, Bazele teoriei politicii economice, Ed.All Beck, Bucureşti, 1998, p.502-503.

27

Page 28: Tema 3. Instabilitatea Macroeconomica Si Fluctuatiile Ciclice (1)

Instrumentele de politică economică, aplicate de către guverne, produc anumite efecte

asupra activităţii economice. Totalitatea politicilor anticiclice adoptate de către guverne pot fi

grupate în două mari categorii: politici de influenţare a cererii agregate şi politici de influenţare

a ofertei agregate.

Politicile de influenţare a ofertei agregate se bazează pe aplicarea a două grupe de măsuri:

a) realizarea de reforme structurale, care să permită afirmarea concurenţei şi preţurile libere, prin

eliminarea centrelor de putere economică (oligopoluri, sindicate), care pot obţine venituri

independent de evoluţia ofertei; b) manevrarea unor pârghii economice, care să ofere perspective

bune de profit pentru producători, stimulându-i astfel să menţină sau să sporească oferta de

bunuri. Astfel, în perioada de depresiune are loc stimularea economiei prin aplicarea mijloacelor

menite de a stimula creşterea profiturilor şi a cotei profitului ce rămâne la dispoziţia agenţilor

economici. Asemenea măsuri vizează: reducerea obligaţiilor fiscale impuse firmelor, scăderea

ratei dobânzii şi a restricţiilor în acordarea creditelor pentru ameliorarea randamentului

investiţiilor, fiscalitate avantajoasă pentru plasarea economiilor pe piaţa monetară şi financiară.

Politicile anticiclice de influenţarea cererii agregate, pornesc de la teoria lui Keynes, după

care cauza principală a fluctuaţiilor agregate ale economiei rezidă în modificările nedorite ale

cererii agregate (în special ale cererii pentru bunuri de investiţii) în raport cu posibilităţile şi

evoluţia efectivă a ofertei agregate. Pentru influenţarea cererii agregate este necesară intervenţia

statului în economie prin următoarele acţiuni: politica cheltuielilor publice, politica monetară şi

de credit şi politica fiscală.

În perioada de depresiune are loc stimularea economiei prin aplicarea: politicii cheltuielilor

publice care presupune majorarea cheltuielile bugetului public chiar cu preţul unui deficit

bugetar – astfel menţinând sau impulsionând cererea agregată. Aplicarea politicii monetare şi de

credit în această perioadă presupune reducerea ratei dobânzii, pentru a crea facilităţi în scopul

sporirii volumului creditului şi a masei monetare, se reduce nivelul rezervelor obligatorii ale

băncilor comerciale, se achiziţionează titluri de stat de către autorităţile monetare, se prelungeşte

scadenţa unor credite etc. Prin aceste măsuri se urmăreşte stimularea consumului şi investiţiilor,

având drept consecinţă creşterea producţiei şi a gradului de ocupare a forţei de muncă iar în

cadrul politicii fiscale se reduce fiscalitatea, lăsându-se o cotă procentuală mai mare de venit

asupra agenţilor economici, ceea ce încurajează cererea pentru bunuri de consum şi de investiţii.

Politicile anticriză bazate pe influenţarea cererii au fost aplicate pentru prima dată în SUA,

prin programul New Deal al Administraţiei Roosevelt, pentru a depăşi marea criză din anii’30,

iar după al doilea război mondial, asemenea măsuri au fost aplicate în toate ţările din Europa

occidentală, Canada şi Japonia.

28

Page 29: Tema 3. Instabilitatea Macroeconomica Si Fluctuatiile Ciclice (1)

Caseta 2.5. Unele exemple de intervenţia a statului prin politici anticiclice (anticriză)Criza economică din perioada 1929 - 1933 a fost una de supraproducţie, fiind agravată de scăderea puternică a puterii de cumpărare a populaţiei. La nivel mondial, a explodat la jumătatea anului 1929, afectând producţia de fontă, cupru, oţel, sare, cantităţi uriaşe de produse rămânând nevândute, în depozite.In general, guvernele au luptat contra crizei pe trei direcţii:reintroducerea protecţionismului;distrugerea stocurilor;reducerea deficientelor bugetare si a importurilor, însoţită de o permanentă politică de devalorizare monetară.În SUA începând cu anul 1933, din iniţiativa Preşedintelui F.D.Roosevelt, s-a pus în aplicare un program de reforme care a primit numele de „Programul Economic New Deal” care avea drept scop să înlăture consecinţele crizei economice. Programul New Deal folosea elemente de planificare, echilibrare şi coordonare a economiei capitaliste.Între măsurile pe care administraţia Rooswelt le-a luat în cadrul „The New Deal”, au fost:Înfiinţarea „Reconstruction Finance Corporation” o entitate prin intermediul căreia s-au injectat bani în sistemul financiar.Adoptarea „Security Exchange Act”. Prin aceasta s-au reglementat tranzacţiile bursiere şi s-a reglementat cadrul legal în ceea ce priveşte împrumuturile pe care băncile le puteau acorda pentru tranzacţiile bursiere.Pentru combaterea şomajului, noul guvern a  înfiinţat  „Civilian Conservation Corps”, o organizaţie care angaja tineri între 18 şi 25 de ani pentru a munci în folosul comunităţii, plătiţi cu 30 de dolari pe lună.În raport cu agricultura, Congresul a aprobat legea numită  „Agricultural Adjustment Act” prin care se acordau fermierilor sume compensatorii pentru ca aceştia să renunţe la cultivarea unei părţi a pământului pe care îl deţineau, încercând astfel ca preţul produselor, a alimentelor în general, să crească prin reducerea producţiei.În raport cu industria în 1933 a fost adoptat „The Naţional Industry Recovery Act” prin care guvernul a stabilit noi reguli şi a încurajat apariţia de noi locuri de muncă.

Obiectivul prioritar al programului New Deal a fost creşterea nivelului de ocupare a forţei de muncă. Diminuarea şomajului a avut loc în baza construirii unei vaste şi puternice infrastructuri economice şi sociale: cai ferate, drumuri şi poduri, baraje şi hidrocentrale gigantice, mari clădiri publice, etc. Ideea centrală a acestui plan era de a fi angajaţi milioanele de muncitori rămaşi fără locuri de muncă. Astfel, programul aplicat a permis angajarea a 4 milioane persoane la lucrările publice.

CONCLUZII

1. Economia are un caracter fluctuant de dezvoltare, fiindu-i caracteristice fluctuaţiile

accidentale, sezoniere, ciclice;

2. Măsurarea fluctuaţiilor ciclice are loc prin aplicare indicatorilor: PIB nominal şi real,

volumul vânzărilor, nivelul dobânzilor bancare, indicele volumului fizic al producţiei

industriale, nivelul şomajului, numărul locurilor de muncă, venitul personal, preţurile etc.

3. Ciclu economic este constituit din două faze care se deosebesc una de cealaltă şi se

intercondiţionează reciproc: a) faza de expansiune (de creştere economică); b) faza de

depresiune (de scădere economică).

4. J.A. Schumpeter a clasificat ciclurile după durata lor în trei tipuri: lung, mediu şi scurt. După

numele economiştilor care s-au distins în studiul acestor tipuri de fluctuaţii ciclice au fost

distinse ciclurile: Kondratieff, Juglar şi Kitchin. 

29

Page 30: Tema 3. Instabilitatea Macroeconomica Si Fluctuatiile Ciclice (1)

5. Ciclurile economice lungi, au o durată de 50-60 de ani şi cuprind două faze: faza ascendentă

şi faza descendentă, fiecare dintre ele având o durată de 25-30 de ani.

6. Ciclul decenal cuprinde 4 faze – prosperitatea, recesiunea, depresiunea şi învoirea.

7. Abordarea deterministă a ciclurilor economice consideră că cauze a fluctuaţiilor ciclice sunt

factorii predictibili, fluctuaţiile ciclice devenind o legitate a evoluţiei macroeconomice.

8. Abordarea stocastică a ciclurilor economice consideră fluctuaţiile ciclice rezultat al şocurilor

întâmplătoare.

9. Ciclurile economice scurte cuprind două faze: expansiunea şi încetinirea creşterii economice.

Trecerea de la expansiune la încetinire în cadrul ciclului scurt nu presupune declanşarea unei

crize economice.

10. Criza economică este o tulburare bruscă a echilibrului economic, fiind exprimată prin

creşterea stocurilor de produse nevândute şi reducerea producţiei, prin scăderea preţurilor,

prin şomaj şi scăderea cursurilor bursiere.

11. Naţional Bureau of Economic Research defineşte criza ca fiind o scădere semnificativă a

activităţii economice pentru câteva luni reflectată în scăderea PIB, scăderea veniturilor

individuale, reducerea nivelului ocupării, diminuarea producţiei industriale şi a consumului.

12. Reprezentanţii şcolii monetariste apreciază oscilaţiile ciclice, în special crizele economice,

drept rezultat al intervenţiei statului în economie.

13. Adepţii intervenţiei statului în economie explică evoluţiile ciclice şi crizele economice prin

insuficienţa intervenţiei statului, în special a ineficienţei pârghiilor, instrumentelor şi

politicilor elaborate şi folosite de către stat.

14. În vederea depăşirii crizelor economice guvernele aplică măsuri de politică aticiclică care

urmăresc corectarea evoluţiilor ciclice excesive ale activităţii economice şi atenuarea

efectelor nefavorabile care decurg din acestea.

15. Politicilor anticiclice adoptate de către guverne pot fi orientate către influenţarea cererii

agregate sau către de influenţarea ofertei agregate.

NOŢIUNI–CHEIE

Fluctuaţii economice (economic fluctuations)

Ciclul economic (economic cycle)

Ciclul scurt (Kitchin) (short business cycle)

Ciclul de afaceri (mediu) (business cycle)

Ciclul lung (long waves)

Variabile prociclice (procyclical variable)

Variabile contraciclice (countercyclical variable)

Variabile aciclice (acyclical variable)

Criză economică (economic crisis)

Criză financiară (financial crisis)

Recesiune (recession)

Expansiune (expansion)

30

Page 31: Tema 3. Instabilitatea Macroeconomica Si Fluctuatiile Ciclice (1)

TESTE

1. Ciclurile economice reprezintă:a) trendul ascendent al producţiei;b) fluctuaţiile producţiei în jurul unui trend ascendent;c) un fenomen întâmplător;d) o formă anormală de evoluţie a activităţii economice;e) evoluţia producţiei în ritm constant.

2. În cadrul fazei de expansiune a ciclului economic:a) producţia se reduce;b) creşte gradul de ocupare a forţei de muncă;c) cursul titlurilor de valoare se reduce;d) oportunităţile de afaceri se reduc;e) scad investiţiile.

3. Expansiunea este frânată de:a) creşterea productivităţii;b) creşterea ratei profitului;c) diminuarea dezechilibrelor economice;d) reducerea eficienţei factorilor de producţie;e) reducerea semnificativă a stocurilor din economie.

4. În cadrul fazei de contracţie a ciclului economic:a) producţia creşte;b) rata şomajului se reduce;c) scad investiţiile;d) afacerile devin prospere.

5. Criza economică marchează:a) trecerea de la expansiunea economică la recesiune;b) începutul fazei de expansiune economică;c) procesul ireversibil de declin al producţiei;d) procesul de progres reversibil al producţiei;e) amplificarea potenţialului de eficienţă a factorilor de producţie.

6. În cazul unei expansiuni economice prelungite se recomandă:a) expansiunea monetară;b) creşterea ratelor dobânzii;c) reducerea fiscalităţii;d) creşterea cheltuielilor bugetare;e) mărirea deficitului bugetar.

7. În cazul unei recesiuni severe se recomandă:a) controlul mai riguros al masei monetare;b) reducerea ratelor dobânzii;c) mărirea impozitelor;d) reducerea cheltuielilor bugetare;e) scăderea achiziţiilor de stat.

8. Politica monetară adecvată în cazul unei expansiuni prelungite constă în:a) majorarea impozitelor;b) reducerea cheltuielilor bugetare;

31

Page 32: Tema 3. Instabilitatea Macroeconomica Si Fluctuatiile Ciclice (1)

c) controlul deficitului bugetar;d) emisiune monetară suplimentară;e) creşterea ratelor dobânzii.

9. Politica fiscală adecvată în cazul unei expansiuni prelungite constă în:a) majorarea impozitelor;b) creşterea cheltuielilor bugetare;c) mărirea deficitului bugetar;d) emisiune monetară suplimentară;e) creşterea ratelor dobânzii.

10. În condiţii de expansiune economică, în mod normal, are tendinţă descreştere:a) rata şomajului;b) numărul falimentelor;c) indicele preţurilor;d) datoria publică;e) cursul de schimb.

11. În faza de expansiune a ciclului economic:a) cererea de bani se reduce, iar ratele dobânzii cresc;b) cererea de bani se reduce, iar ratele dobânzii se reduc de asemenea;c) cererea de bani creşte, iar ratele dobânzii cresc de asemenea;d) cererea de bani creşte, iar ratele dobânzii se reduc;e) nici cererea de bani şi nici ratele dobânzii nu se modifică.

12. Fazele ciclului economic sunt:a) faza de expansiune;b) faza de ascensiune;c) faza de stagnare;d) faza de recesiune;e) faza intermediară.

13. Alegeţi răspunsul corect dintre următoarele combinaţii:a) 1,2;b) 2,3;c) 2,5;d) 1,4;e) 3,5.

14. Care din indicatori este prociclic?a) profiturile firmelor;b) mărimea exporturilorc) mărimea şomajului;d) deficitul bugetului de stat.

15. Care din indicatori este contraciclic?a) volumul vânzărilor de bunuri;b) nivelul şomajului;c) utilizarea capacităţilor de producţie;d) mărimea profitului firmelor.

32

Page 33: Tema 3. Instabilitatea Macroeconomica Si Fluctuatiile Ciclice (1)

16. Care din indicatori este aciclic?a) mărimea PIB;b) mărimea investiţiilor;c) cheltuielile pentru bunurile de consum îndelungat;d) volumul exportului.

17. Scopul politicii monetare şi de credit este:a) în perioada de boom, frânarea cererii de consum şi de investiţii;b) în perioada de boom, creşterea fiscalităţii;c) în perioada de recesiune, stimularea cererii;d) în perioada de recesiune, creşterea producţiei şi gradului de ocupare.

18. Care din următoarele măsuri ţin de politica monetară şi de credit adoptată în faza de boom?a) reducerea preţurilor şi a taxelor de consum;b) diminuarea fiscalităţii;c) restricţionarea creditului;d) sporirea masei monetare;e) scăderea ratei dobânzii.

19. Încurajarea cheltuielilor de consum şi investiţionale, în condiţii de recesiune se realizează prin:a) creşterea ratei dobânzii;b) diminuarea cheltuielilor publice;c) reducerea fiscalităţii;d) majorarea fiscalităţii.

SARCINI ANALITICE

1. Vizitaţi site-ul National Bureau of Economic Research (http://www.nber.org/cycles.html) şi găsiţi datele de referinţă cu privire la ciclurile de afaceri începând cu 1854. Care a fost durata medie a recesiunilor începând din 1854? Dar începând din 1945? Care a fost durata medie a expansiunilor începând din 1854? Dar după 1945?.

2. Efectuaţi o cercetare comparativă a crizelor economice din 1929 – 1933 şi 2008 – 2011.

3. Folosind resursele reţelei globale Internet realizaţi o analiză comparativă a politicilor anticriză promovată de către guvernele SUA în vederea depăşirii crizelor din 1929 – 1933; 1973; 2008 – 2011.

4. Identificaţi canalele de transmisie a crizei financiare din SUA către economia Republicii Moldova.

TEME RECOMANDATE PENTRU REFERATE

Marea Depresiune din '29 - '33: cine sunt vinovaţii?.

Criza economică actuală şi politica banilor ieftini.

Criza economică din 2008 – începutul unei noi ordini economice.

Cauzele crizei financiare din 2008 şi transformarea ei în recesiune economică mondială.

33

Page 34: Tema 3. Instabilitatea Macroeconomica Si Fluctuatiile Ciclice (1)

Reperele principale ale Programului de stabilizare şi regenerare a economiei Republicii Moldova pentru anii 2009-2011.

Impactul recesiunii economice mondiale asupra economiei Republicii Moldova.

LITERATURA RECOMANDATĂ

1. Băcescu M., Băcescu-Cărbunaru A. Macroeconomie intermediară. Bucureşti, 2004.

2. Economie. Coord. Angelescu C. Bucureşti, 2009.

3. Economie. Aplicaţii. Coord. Angelescu C. Bucureşti, 2009.

4. Feuraş E. Teorie economică (micro-macroeconomie). Aplicaţii. Chişinău, 2007.

5. Lipsey R.G., Chrystal K. A. Principiile economiei. Bucureşti, 2002.

6. Iancu A., Bazele teoriei politicii economice, Ed.AllBeck, Bucureşti, 1998

7. Stiglitz J., Walsh C. Economie. Bucureşti, 2005.

8. Абель Э., Бернанке Б. Макроэкономика. Москва, 2008

9. Баликоев В. З. Общая экономическая теория. Москва, 2007.

10. Пышкина Т.В. Макроэкономика. Основные аспекты рыночной и переходной экономики. - Кишинев, Эврика, 2001.

11. Станковская И.Л., Стрелец И.А. Экономическая теория. М.: ЭКСМО-МИРБИС, 2005.

12. Мэнкью Н. Г. Макроэкономика, Пер. с англ. – М.: МГУ, 1999.

13. Сакс Дж. Д., Ларрен Ф.Б. Макроэкономика. Глобальный подход. Пер. с англ. – М.: Дело, 1999.

34