Upload
vankien
View
239
Download
0
Embed Size (px)
Citation preview
T E S T E
pentru examen la microbiologie cu virusologie şi
imunologie
în anul universitar 2011 - 2012
COMPLEMENT SIMPLU
I. Morfologia şi ultrastructura bacteriilor
1. Structură bacterienă mai frecvent implicată în
adeziunea microorganismului de ţesut este:
A. Capsula
B. Peptidoglicanul
C. Pilii
D. Antigenul O
E. Flagelii
2. Este caracteristic pentru micete:
A. Capsula
B. Flagelii
C. Fimbriile
D. Peretele celular fragil
E. Membrana nucleară
3. Pentru micoplasme este caracteristic:
A. Lipsa peretelui celular.
B. Prezenţa granulaţiilor de volutină
C. Formarea sporilor
D. Lipsa incluziunilor de colesterol
E. Prezenţa peptidoglicanului
4. Clostridiile se caracterizează prin:
A. Prezenţa sporilor ce nu depăşesc diametrul celulei.
B. Formarea sporilor care deformează celula
C. Prezenţa granulaţiilor de volutină care deformează
celula
D. Sunt acido- alcoolorezistente
E. Sunt gramnegative.
5. Caracterizează bacilii:
A. Formează spori care deformează celula
B. Conţin granulaţii de volutină care deformează
celula
C. Prezenţa sporilor ce nu depăşesc diametrul celulei
D. Sunt monotrichi
E. Sunt eucariote
6. Rickettsiile se caracterizează prin:
A. Structură acelulară.
B. Se cultivă pe medii elective,
C. Fermentează glucoza cu formare de acid şi gaz
D. Sunt paraziţi stricţi intracelulari
E. Posedă capsulă
7. Caracterizează treponemele:
A. Posedă polimorfism pronunţat.
B. Posedă cili peritrichi.
C. Sunt foarte rezistente în mediul exterior.
D. Posedă 4-8 spire neregulate.
E. Posedă 8-12 spire identice după înălţime şi la
aceeaşi distanţă între ele.
8. Caracterizează borreliile:
A. Nu sunt pretenţioase la medii de cultură.
B. Cauzează boala Lyme, tifosul recurent.
C. Cauzează tifosul exantematic epidemic.
D. Sunt imobile.
E. Se colorează uşor prin metode simple.
9. Despre leptospire se poate afirma:
A. Posedă o formă bacilară.
B. Sunt asigurate cu cili lofotrichi.
C. Se cultivă uşor pe medii diferenţiale.
D. Posedă 18-20 spire primare regulate mărunte.
E. Mobilitatea se determină în geloză semilichidă.
10. Peretele celular al micobacteriilor patogene alcoolo- şi
acidorezistente conţine:
A. Cantitate mare de nucleoproteide
B. O cantitate mare de ceruri şi acid micolic
C. Cantităţi mari de fosfolipide
D. Cantitate mare de lipopolizaharide
E. Toate de mai sus
11. În componenţa membranei citoplasmatice intră:
A. Glucide în cantităţi mari
B. Polizaharide
C. Peptidoglican
D. Fosfolipide
E. Acizii teichoici
12. Metodă de colorare pentru evidenţierea bacteriilor
acidorezistente:
A. Gram
B. Ziehl-Neelsen
C. Neisser
D. Loeffler
E. Burii-Hinss
13. Metoda de colorare pentru evidenţierea cililor la
bacterii:
A. Burri-Hinss
B. Giemsa
C. Ziehl - Neelsen
D. Gram
E. Loeffler
14. Granulaţiile de volutină se evidenţiază prin metoda:
A. Gram
B. Burri-Hinss
C. Neisser
D. Ziehl-Neelsen
E. Giemsa
15. Metoda de colorare pozitivă pentru evidenţierea
capsulei este:
A. Coloraţia Giemsa
B. Ziehl-Neelsen
C. Neisser
D. Burri-Hinss
E. Loeffler
16. Sporii coloraţi se pun în evidenţă prin metoda:
A. Neisser
B. Burri-Hinss
C. Loeffler
D. Aujeszki
E. Morozov
17. Substanţa nucleară se pune în evidenţă prin metoda:
A. Tratarea cu acid sulfuric de 5%
B. Mordanţarea preparatului cu acid clorhidric de
0,5%
C. Prelucrarea frotiului cu alcool metilic şi eter.
D. Reacţia microchimică Feulgen
E. În microscopul cu contrast de fază
18. De selectat elementul permanent de structură a celulei
bacteriene:
2
A. Capsula
B. Cilii
C. Membrana citoplasmatică
D. Fimbriile
E. Granulaţiile de volutină
19. Metodă microscopică utilizată pentru identificarea
rapidă a microorganismelor în prelevatul patologic:
A. Microscopia cu fond întunecat
B. Microscopia imunoluminiscentă
C. Microscopia cu contrast de fază
D. Microscopia optică cu sistem de imersie
E. Microscopia optică cu obiectiv uscat
20. Denumirea următoarelor categorii taxonomice se scrie
cu litere majuscule, cu excepţia:
A. Clasa
B. Ordinul
C. Familia
D. Genul
E. Specia
21. Specia bacteriană se caracterizează ca o totalitate de
indivizi cu următoarele particularităţi, cu excepţia:
A. Origine comună
B. Adaptate la un habitat anumit
C. Caracterizate prin metabolism similar
D. Elemente genetice plasmidice identice
E. Aparat genetic cromozomial identic
22. Fixarea frotiurilor se face prin următoarea metodă:
A. Biologică
B. Biofizică
C. Fizică
D. Sintetică
E. Biochimică
23. Fixarea frotiurilor se face prin următoarea metodă:
A. Biologică
B. Biofizică
C. Chimică
D. Sintetică
E. Biochimică
24. Puterea de rezoluţie a microscopului optic este egală
cu:
A. 2,0 mkm
B. 0,2 mkm
C. 0,1 mkm
D. 0,01 mkm
E. 0,001 mkm
25. Puterea de rezoluţie a microscopului cu fond negru este
egală cu:
A. 2,0 mkm
B. 0,2 mkm
C. 0,1 mkm
D. 0,01 mkm
E. 0,001 mkm
26. Puterea de rezoluţie a microscopului cu contrast de
fază este egală cu:
A. 2,0 mkm
B. 0,2 mkm
C. 0,1 mkm
D. 0,01 mkm
E. 0,001 mkm
27. Puterea de rezoluţie a microscopului luminiscent este
egală cu:
A. 2,0 mkm
B. 0,2 mkm
C. 0,1 mkm
D. 0,01 mkm
E. 0,001 mkm
28. Puterea de rezoluţie a microscopului electronic este
egală cu:
A. 2,0 mkm
B. 0,2 mkm
C. 0,1 mkm
D. 0,01 mkm
E. 0,001 mkm
29. În microscopul optic uleiul de imersie se foloseşte
pentru:
A. Mărirea puterii de rezoluţie a microscopului
B. Contrastarea obiectului studiat
C. Păstrarea direcţiei razelor de lumină la ieşirea lor din
preparat
D. Concentrază razele de lumină în obiectiv
E. Posedă un coeficient de refracţie egal cu al aerului.
30. În microscopia optică uleiul de imersie are următoarea
particularitate:
A. Mărirea puterii de rezoluţie a microscopului
B. Contrastarea obiectului studiat
C. Posedă un coeficient de refracţie egal cu al sticlei
D. Concentrază razele de lumină în obiectiv
E. Posedă un coeficient de refracţie egal cu al aerului.
31. Un indice stabil care caracterizează specia este
concentraţia molară a următoarelor nucleotide ale ADN-
ului genomic:
A. Adenină + timină
B. Adenină + guanină
C. Adenină + citozină
D. Timină + citozină
E. Guanină+ citozină
32. Se divid în două planuri reciproc perpendiculare
următorii coci:
A. Micrococcus
B. Diplococcus
C. Tetracoccus
D. Sarcina
E. Staphylococcus
33. Se divid în trei planuri reciproc perpendiculare
următorii coci:
A. Micrococcus
B. Diplococcus
C. Tetracoccus
D. Sarcina
E. Staphylococcus
34. Se divid în câteva planuri neregulate următorii coci:
A. Micrococcus
B. Diplococcus
C. Tetracoccus
D. Sarcina
E. Staphylococcus
35. Pentru streptococi este caracteristică următoarea
particularitate:
A. Se aranjează în perechi
3
B. Se aranjează în lanţuri scurte şi lungi
C. Se aranjează în grămezi neregulate
D. Se divid în câteva planuri
E. Se divid în planuri perpendiculare
36. Pentru stafilococi este caracteristică următoarea
particularitate:
A. Se aranjează în perechi
B. Se aranjează în lanţuri scurte şi lungi
C. Se aranjează în grămezi neregulate
D. Se divid într-un singur plan
E. Se divid în planuri perpendiculare
37. Pentru tetracoci este caracteristică următoarea
particularitate:
A. Se aranjează în perechi
B. Se aranjează în lanţuri scurte şi lungi
C. Se aranjează în grămezi neregulate
D. Se divid într-un singur plan
E. Se divid în 2 planuri reciproc perpendiculare
38. Domenul Bacteria include următoarele procariote:
A. Eubacteria
B. Fotobacteria
C. Scotobacteria
D. Micete
E. Protozoare
39. Bacteriile care conţin un fascicul de cili la un pol se
numesc:
A. Monotrichi
B. Lofotrichi
C. Amfitrichi
D. Peritrichi
E. Politrichi
40. Bacteriile care conţin un fascicul de cili la ambii poli se
numesc:
A. Monotrichi
B. Lofotrichi
C. Amfitrichi
D. Peritrichi
E. Politrichi
41. Flagelii sunt prezenţi la următoarele bacterii:
A. Coci
B. Spirochete
C. Rickettsii
D. Mycoplasme
E. Vibrioni
42. Flagelii sunt prezenţi la următoarele bacterii:
A. Coccus
B. Spirocheta
C. Rickettsia
D. Mycoplasma
E. Bacterium
43. Referitor la flagelii bacterieni se poate afirma:
A. Numărul lor variază până la câteva sute per celulă
B. Sunt factori de adeziune la celula gazdă
C. Sunt constituiţi din lipopolizaharide
D. Au rol în conjugarea bacteriană
E. Sunt fixaţi de corpusculii bazali
44. Referitor la flagelii bacterieni se poate afirma:
A. Numărul lor variază până la câteva sute per celulă
B. Sunt factori de adeziune la celula gazdă
C. Sunt constituiţi din proteine
D. Joacă rol în conjugarea bacteriană
E. Sunt fixaţi de ribozomi
45. Capsula realizează următoarea funcţie biologică:
A. Asigură stabilitatea peptidoglicanului
B. Asigură stabilitatea membranei citoplasmatice
C. Este factor de menţinere a speciei în condiţii
nefavorabile
D. Este un factor care asigură virulenţa bacteriei
E. Asigură sinteza peretelui celular
II. Fiziologia bacteriilor. Antibioticele. Bacteriofagul.
Genetica.
46. Mediile de cultură uzuale pentru
cultivarea bacteriilor pot fi sterilizate
prin:
A. Autoclavare la o atmosferă
B. Tyndalizare în baia de apă la 58 C
C. Filtrare
D. În pupinel la 160 0C
E. Prin metode chimice
47. Transportul activ al nutrienţilor prin membrana
citoplasmatică are loc prin:
A. Difuzie simplă
B. Difuzie facilitată
C. Cu participarea permeazelor
D. Cu ajutorul oxidoreductazelor
E. Prin intermediul hidrolazelor
48. Conform surselor de energie şi carbon
microorganismele patogene se
diferenţiază în:
A. Foto-autotrofe
B. Hemo-autotrofe
C. Foto-heterotrofe
D. Hemo-heterotrofe
E. Scoto-autotrofe
4
49. Care din antibioticele enumerate este mai
toxic:
A. Penicilina
B. Polimixina
C. Cefalosporina
D. Tetraciclina
E. Vancomicina
50. O tulpină bacteriană este considerată
sensibilă la un antibiotic dacă:
A. CMI : CT = 8 : 8
B. CMI : CT = 8 : 2
C. CMI : CT = 16 : 8
D. CMI : CT = 8 : 4
E. CMI : CT = 8 : 32
51. Multiplicarea unui microb pe
tegumentele unei gazde fără reacţie
detectabilă din partea acesteia o numim:
A. Infecţie subclinică
B. Contaminare
C. Colonizare
D. Infecţie inaparentă
E. Infecţie latentă
52. Indicaţi mecanismul de acţiune al
nistatinei:
A. Se leagă de steroli şi alterează permeabilitatea
membranei citoplasmatice
B. Inhibă replicarea ADN
C. Inhibă sinteza peptidoglicanului
D. Ataşat de unitatea 50S ribosomală inhibă peptidil-
transferaza
E. Blochează sinteza acidului folinic prin inhibarea
dihidrofolat-reductazei
53. Indicaţi mecanismul de acţiune al
penicilinei:
A. Se leagă de steroli şi alterează permeabilitatea
membranei citoplasmatice.
B. Inhibă replicarea ADN.
C. Inhibă sinteza peptidoglicanului.
D. Ataşat de unitatea 50S ribozomală inhibă
peptidiltransferaza.
E. Blochează sinteza acidului folinic prin inhibarea
dehidrofolatreductazei.
54. Indicaţi mecanismul de acţiune al
cloramfenicolului (levomicetinei):
A. Blochează sinteza acidului folic prin inhibarea
dehidrofolatreductazei.
B. Inhibă sinteza peptidoglicanului.
C. Inhibă replicarea ADN-ului.
D. Ataşat de unitatea 50S ribozomală inhibă
peptidiltransferaza.
E. Se leagă de steroli şi alterează permeabilitatea
membranei citoplasmatice.
55. Indicaţi mecanismul de acţiune al
tetraciclinelor:
A. Se leagă de steroli şi alterează permeabialitatea
membranei citoplasmatice.
B. Ataşat de unitatea 30S ribozomală blocează fixarea
ARN de transport la ribozomi.
C. Blochează sinteza acidului folinic prin inhibarea
dehidrofolatreductazei.
D. Ataşat de unitatea 50S ribozomală inhibă
peptidiltransferaza.
E. Inhibă sinteza peptidoglicanului.
56. Indicaţi mecanismul de acţiune a
chinolonelor:
A. Inhibă replicarea ARN-ului.
B. Blochează sinteza acidului folinic prin inhibarea
dehidrofolatreducatazei.
C. Se leagă de steroli şi alterează permeabilitatea
membranei citoplasmatice.
D. Inhibă sinteza peptidoglicanului.
E. Inhibă ADN-giraza şi împiedică spiralizarea
moleculei de ADN.
57. Indicaţi mecanismul de acţiune al
rifampicinei:
A. Inhibă sinteza purinelor şi împiedică formarea
acizilor nucleici.
B. Inhibă activitatea ARN-polimerazei ADN-
dependentă.
C. Inhibă sinteza peretelui celular:
D. Inhibă sinteza membranei citoplasmatice.
E. Blochează sinteza ADN-ului.
58. Indicaţi mecanismul de acţiune a
eritromicinei.
A. Blochează activitatea peptidiltransferazei la nivelul
ribozomal 50S.
B. Inhibă sinteza membranei citoplasmatice.
C. Inhibă sinteza peptidoglicanului.
D. Blochează sinteza acidului folic prin inhibarea
dehidrofolat-reductazei.
E. Blochează funcţiile ARN-mesager.
59. Indicaţi mecanismul de acţiune a
cefalosporinelor:
A. . Inhibă funcţiile ARN-mesager.
B. Împiedică sinteza peptidoglicanului prin blocarea
transpeptidazei
C. Blocează sinteza ADN-ului.
D. Inhibă sinteza membranei citoplasmatice.
E. Blochează activitatea ribozomilor 30S.
60. Penicilinele pot fi protejate de β-
lactamaze în asociaţie cu:
A. Acidul sulfanilamidic.
B. Acidul paraaminobenzoic.
C. Acid folic.
D. Sulbactam.
E. Acidul fenilpiruvic.
61. Penicilinele pot fi protejate de β-
lactamaze în asociaţie cu:
A. Acidul paraaminobenzoic.
B. Acidul sulfanilamidic.
C. Acidul ascorbinic
D. Acidul fenilpiruvic.
E. Clavulanat.
62. Sensibilitatea la antibiotice se determină prin metoda:
A. Diluţiilor succesive Appelmann.
B. Diluţiilor succesive zecimale în mediul lichid.
C. Diluţiilor succesive zecimale în mediul solid.
D. Diluţiilor duble în medii lichide şi solide.
E. Diluţiilor în tuburi Widal.
63. Sensibilitatea la antibiotice se determină
prin metoda:
5
A. Plăgilor sterile.
B. Precipitării în gel.
C. Difuzimetrică.
D. Otto.
E. Fischer.
64. Determinarea concentraţiei antibioticului în ser se
efectuează prin metoda:
A. Difuzimetrică.
B. Diluţiilor zecimale în medii lichide.
C. Diluţiilor succesive duble în tuburi.
D. Diluţiilor zecimale în medii solide.
E. Plăgilor sterile în gel.
65. Dozarea antibioticelor în umori este
indicată:
A. La pacienţi cu deficienţe excretorii (renale,
hepatice).
B. În colienterite acute.
C. În pneumonii interstiţiale.
D. În colecistite cronice.
E. În faringite cronice recidivante.
66. Asocierele de antibiotice în terapia
antimicrobiană sunt indicate :
A. În rickettsioze.
B. În bronşite cronice.
C. În infecţii urogenitale.
D. În infecţia de plagă postoperatorie.
E. În infecţii care ameninţă viaţa bolnavului până la
stabilirea antibiogramei.
67. Polienele sunt antibiotice cu efect nociv asupra:
A. Micoplasmelor
B. Levurilor
C. Micobacteriilor
D. Spirochetelor
E. Chlamidiilor
68. Congelare cu deshidratare în vid ce permite păstrarea
îndelungată a microorganismelor:
A. Liofilizare
B. Congelare
C. Sterilizare prin căldură uscată
D. Pasteurizare
E. Tindalizare
69. Răcirea bruscă la temperatura – 700 ce permite
păstrarea microorganismelor câteva luni se numeşte:
A. Sterilizare
B. Liofilizare
C. Pasteurizare
D. Tindalizare
E. Congelare
70.. Se efectuează la 160-1800C :
A. Congelarea
B. Sterilizarea cu vapori fluenţi
C. Liofilizarea
D. Sterilizarea prin căldură uscată
E. Tindalizarea
71. Permite distrugerea microflorei asporulate în substrat:
A. Congelarea
B. Liofilizarea
C. Filtrarea
D. Pasteurizarea
E. Tindalizarea
72. Este o metodă de sterilizare fracţionată:
A. Cu vapori sub presiune.
B. Cu căldură uscată
C. Tindalizarea
D. Pasteurizarea
E. Filtrarea
73. Convieţuire reciproc avantajoasă între specii de m.o.
din asociaţie se numeşte:
A. Interferenţă
B. Simbioză
C. Antagonism
D. Metabioză
E. Sinergism
74. Relaţii de concurenţă între membrii unei
microbiocenoze:
A. Antagonism
B. Sinergism
C. Simbioză
D. Interferenţă
E. Metabioză
75. Substrat nutritiv şi energetic care asigură desfăşurarea
tuturor proceselor vitale în celulele bacteriene:
A. Metabolism bacterian
B. Medii de cultură
C. Nutriţia bacteriană
D. Respiraţia bacteriilor
E. Enzimele microbiene
76. Totalitatea proceselor biochimice intracelulare ce
transformă substratul nutritiv în energie şi constituenţi
celulari.
A. Metabolism bacterian
B. Nutriţie bacteriană
C. Mediile de cultură
D. Enzimele microbiene
E. Respiraţia bacteriilor
77. Asimilarea din mediu a substanţelor necesare pentru
metabolism:
A. Nutriţia bacteriană
B. Medii de cultură
C. Anabolism bacterian
D. Enzime microbiene
E. Respiraţia microbiană
78. Substanţe biologic active care catalizează diferite
procese metabolice ale celulei bacteriene:
A. Nutriţia bacteriană
B. Respiraţia bacteriilor
C. Enzimele microbiene
D. Mediile de cultură
E. Metabolismul microbian
79. Totalitatea de procese prin care se asigură
metabolismul energetic:
A. Metabolism bacterian
B. Nutriţia bacteriană
C. Enzimele microbiene
D. Mediile de cultură
E. Respiraţia bacteriilor
80. Despre enzimele bacteriene se poate afirma:
A. Sunt de natură polizaharidică
B. Catalizează reacţiile chimice din celula bacteriană
C. Posedă activitate la temperatura 00C
D. Posedă activitate la temperatura 650C
6
E. Sunt sintetizate de peretele celular
81. În respiraţia anaerobă a bacteriilor, acceptorul final al
electronilor de hidrogen este:
A. Oxigenul
B. Carbonul
C. Ferul
D. Nitraţii
E. Nitriţii
82. Bacterii cu o rezistenţă mai sporită la factorii mediului
ambiant:
A. Patogene
B. Cultivate în laborator
C. Formele sporulate
D. Mobile, cu echipament enzimatic de patogenitate
E. Care au capacitatea de adeziune
83 . Răcirea bruscă la – 700C ce permite păstrarea
microorganismelor câteva luni se numeşte:
A. Tyndalizare
B. Pasteurizare
C. Sterilizare
D. Congelare
E. Liofilizare
84. Sterilizarea cu aer cald este indicată pentru:
A. Ţeseturi şi fibre din bumbac
B. Material contaminat din laborator
C. Pulberi
D. Soluţii injectabile
E. Obiecte cu garnituri de cauciuc
85. Culturile bacteriene în faza de declin se caracterizează
prin următoarele particularităţi:
A. Rata de creştere devine nulă
B. Numărul bacteriilor inoculate rămâne staţionar
C. Numărul bacteriilor creşte în progresie geometrică
D. Progresiv creşte viteza de pieire a bacteriilor
E. Sensibilitatea la antibiotice este maximală
86. Către mediile de cultură de îmbogăţire se referă:
A. Levine
B. Kligler
C. Olkeniţki
D. Kitt-Tarozzi
E. Geloză-sânge
87. Produse finale de fermentare a glucidelor de către
bacteriile aerobe pot fi:
A. H2S
B. NH3
C. CH4
D. CO2
E. O2
88. Indicaţi mecanismul de acţiune al tetraciclinelor:
A. Inhibă sinteza peretelui bacterian
B. Alterează permeabilitatea membranei citoplasmatice
C. Inhibă sinteza proteinelor
D. Se fixează de sterolii membranici
E. Inhibă sinteza acizilor nucleici
89. * Titrarea bacteriofagului se efectuează prin metoda:
A. Otto
B. Appelmann
C. Weinberg
D. Furt
E. Fischer
90. Bacteriile pot scinda peptonele până la următoarele
produse:
A. Nitraţi
B. Nitriţi
C. Acizi organici
D. Acizi graşi
E. Hidrogen sulfurat
91. Ca sursă universală de energie pentru bacterii servesc
următorii compuşi organici:
A. Lipidele
B. Proteinele
C. Nucleoproteinele
D. Glucidele
E. Lipopolizaharidele
92. Ansamblul măsurilor prin care se evită contaminarea
mediului ambiant şi diferitor substrate se numeşte:
A. Sterilizare
B. Antisepsie
C. Asepsie
D. Dezinfecţie
E. Tyndalizare
93. Distrugerea completă a microorganismelor din substrat
la temperaturi mai mici de 600C se numeşte:
A. Tyndalizare
B. Pasteurizare
C. Sterilizare
D. Congelare
E. Liofilizare
94. Controlul eficienţei sterilizării în autoclav la 1210C se
face prin utilizarea indicatorului:
A. Bacteriilor capsulate
B. Acidului benzoic
C. Soluţiei de alfa-naftol
D. Bacteriilor mobile
E. Comprimatelor cu bacteriofag
95. Primul factor limitant pentru bacteriile strict aerobe
este:
A. Carbonul organic
B. Azotul organic
C. Hidrogenul
D. Oxigenul
E. Bioxidul de carbon
96 Către mediile de transport se referă:
A. Hiss
B. Soluţie fosfat-tampon
C. Bulion biliat
D. Kitt-Tarozzi
E. Geloză-sânge
97. Produse finale de fermentare a glucidelor de către
bacteriile anaerobe pot fi:
A. NH3
B. Acizi
C. Baze
D. CO2
E. O2
98. Profagul reprezintă:
A. Forma vegetativă a fagului virulent
B. Forma vegetativă a fagului temperat
C. Genomul unui fag virulent integrat în cromozomul
bacterian
7
D. Genomul unui fag temperat integrat în cromozomul
bacterian
E. Formă imatură de fag.
99. Identificarea bacteriilor după activitatea peptolitică se
face prin evidenţierea următorului produs a scindării
peptonelor:
A. Amoniacului
B. Nitriţilor
C. Nitraţilor
D. Acizilor graşi
E. Acizilor organici
100. Bacteriile psihrofile cresc şi se multiplică în limitele
de temperaturi:
A. 0 - + 300C
B. + 20 - + 400C
C. + 45 - + 600C
D. – 10 - + 100C
E. > 600C
101. Distrugerea microorganismelor patogene din substrat
infectat se numeşte:
A. Tyndalizare
B. Pasteurizare
C. Sterilizare
D. Dezinfecţie
E. Liofilizare
102. Sterilizarea în autoclav se realizează în următorul
regim:
A. 1000C - 20 minute
B. 1150C - 20 minute
C. 1200C - 15-20 minute
D. 1600C - 30 minute
E. 1800C - 60 minute
103. Creşterea culturilor continue (sincronice) de bacterii
aerobe se menţine prin adaos permanent a surselor de:
A. Carbon organic
B. Azot organic
C. Hidrogen
D. Oxigen
E. Bioxid de carbon
104. Bacteriile carboxifile se cultivă în următoarele
condiţii:
A. Aerobe
B. Anaerobe
C. 5-10% azot
D. 5-10% bioxid de carbon
E. 5-10% oxid de etilen
105. Metoda recomandată pentru testarea sensibilităţii la
antibiotice a bacteriilor anaerobe:
A. Diluţiilor succesive în bulion
B. Diluţiilot succesive în geloză
C. Difuzimetrică
D. Otto
E. Appelman
106. Conjugarea reprezintă:
A. Transferul unui fragment de ADN de la o bacterie donor
la o bacterie acceptor
B. Transferul materialului genetic de la o bacterie la alta
prin intermediul plasmidelor
C. Transferul de ADN cromozomic sau plasmidic de la o
celulă bacteriană la alta via un bacteriofag
D. Transferul unui fragment specializat de ADN dintr-un
sector în altul în acelaşi duplex sau într-un duplex
diferit al aceleiaşi celule
E. Procesul se manifestă frecvent la bacteriile Gram
pozitive.
III. Infecţia şi imunitatea
107. Cauzate de exotoxine bacteriene sunt următoarele
boli cu excepţia:
A. Difteria
B. Tetanosul
C. Scarlatina
D. Bruceloza
E. Gangrena gazoasă
8
108. Capabile să traverseze bariera placentară sunt
următoarele clase de Ig:
A. Ig M
B. Ig G
C. Ig A
D. Ig D
E. Ig E
109. Bacteriile determină leziuni tisulare prin:
A. Endotoxine
B. Intermediul acizilor teihoici
C. Antigenul ciliar
D. Activarea opsoninelor
E. Activarea complementului
110. Responsabile de hipersensibilitatea de tip tardiv
sunt:
A. Limfocitele Th
B. Limfocitele Tc
C. Limfocitele B
D. Ig G
E. Ig M
111. Sunt implicate în reacţiile de hipersensibilitate de
tip imediat:
A. Ig A
B. Ig M
C. Ig G
D. Ig E
E. Ig D
112. Traversează în formă activă bariera placentară:
A. Ig A
B. Ig M
C. Ig G
D. Ig E
E. Ig D
113. Realizează funcţii antimicrobiene la nivelul
mucoaselor:
A. Ig A
B. Ig M
C. Ig G
D. Ig E
E. Ig D
114. Reprezintă clasa macroglobulinelor:
A. Ig A
B. Ig M
C. Ig G
D. Ig E
E. Ig D
115. Indică şi predomină in infecţia acută
A. Ig A
B. IgM
C. Ig G
D. Ig E
E. Ig D
116. Asigură imunitatea postinfecţioasă:
A. Ig A
B. Ig M
C. Ig G
D. Ig E
E. Ig D
117. Sunt sensibile la cisteină:
A. Ig A
B. Ig M
C. Ig G
D. Ig E
E. IgD
118. Participă în reacţiile de neutralizare a toxinelor:
A. Ig A
B. Ig M
C. Ig D
D. Ig G
E. Ig E
119. În reacţiile microbicide cu participarea
complementului mai eficiente sunt:
A. Ig A
B. Ig E
C. Ig M
D. Ig D
E. Ig G
120. Se caracterizează printr-o evoluţie comparativ
scurtă cu simptomatică caracteristică:
A. Infecţia acută.
B. Infecţia cronică
C. Infecţia secundară
D. Reinfecţia
E. Suprainfecţia.
121. Constituie o infectare repetată cu aceeaşi specie
de microorganisme după vindecare:
A. Infecţie acută
B. Infecţie cronică
C. Infecţie secundară
D. Reinfecţie
E. Suprainfecţie
122. Constituie o reinfectare a organismului până la
reconvalescenţă:
A. Infecţia acută
B. Suprainfecţie
C. Infecţie secundară
D. Reinfecţie
E. Infecţie cronică
123. Boală infecţioasă declanşată în rezultatul
scăderii rezistenţei organismului pe fondul unei
primoinfecţii :
A. Infecţie acută
B. Infecţie cronică
C. Infecţie secundară
D. Suprainfecţie
E. Reinfecţie
124. Se caracterizează printr-o evoluţie de lungă
durată cu persistenţa agentului în organism:
A. Suprainfecţie
B. Reinfecţie
C. Infecţie acută
D. Infecţie secundară
E. Infecţie cronică
125. Infecţia intrauterină la nou-născuţi este
determinată prin depistarea anticorpilor:
A. Ig A
B. Ig D
C. Ig M
D. Ig G
E. Ig E
126. Complementul poate fi activat pe calea:
A. Butilen-glicolică
B. Fermentativă
C. Acidă mixtă
9
D. Clasică
E. Oxidativă
127. Despre endotoxine se poate afirma cu excepţia:
A. Fac parte integrată din structura peretelui celular
bacterian gramnegativ.
B. Determină febră
C. Cauzează leucopenie
D. Declanşează şoc endotoxic
E. Produc paralizii.
128. În reacţiile anafilactice sunt implicate:
A. Ig A
B. Ig E
C. Ig D
D. Ig M
E. Ig G
129. Prezenţa tranzitorie a bacteriilor în sânge fără a se
multiplica include noţiunea de:
A. Bacteriemie
B. Toxinemie
C. Septicopiemie
D. Virusemie
E. Septicemie
130. Stare patologică caracterizată prin persistenţa şi
multiplicarea bacteriilor în sânge:
A. Virusemie
B. Septicemie
C. Bacteriemie
D. Toxinemie
E. Septicopiemie
131.. Infecţie generalizată cu formarea focarelor
supurative în organe:
A. Septicemie
B. Toxinemie
C. Septicopiemie
D. Virusemie
E. Bacteriemie
132. Răspândirea virusurilor prin intermediul
sângeluli:
A. Septicopiemie
B. Toxinemie
C. Bacteriemie
D. Virusemie
E. Septicemie
133. Răspândirea toxinelor prin intermediul sângelui:
A. Septicemie
B. Septicopiemie
C. Bacteriemie
D. Virusemie
E. Toxinemie
134. Permite depistarea anticorpilor monovalenţi
următoarea reacţie:
A. Coombs
B. Precipitare
C. Hemaglutinare
D. Bacterioliză
E. Inhibare a hemaglutinării
135. Se manifestă în prezenţa complementului următoarea
reacţie:
A. Hemaglutinare
B. Coombs
C. Hemoliză
D. Precipitare
E. Inhibare a hemaglutinării
136. Are utilizare frecventă în depistarea antigenelor
solubile următoarea reacţie:
A. Bacterioliză
B. Inhibare a hemaglutinării
C. Hemaglutinare
D. Reacţia Coombs
E. Precipitare
137. Antigen termolabil prezent la bacteriile mobile:
A. Antigenul lipopolizaharidic
B. Antigenul K superficial
C. Antigenul H flagelar
D. Antigenul Vi din peretele celular
E. Complexul glucidolipidoproteic
138. Antigen termostabil caracteristic bacteriilor
gramnegative:
A. Complexul glucidolipidoproteic
B. Antigenul K superficial
C. Antigenul H flagelar
D. Antigenul Vi din peretele celular
E. Antigenul proteic A
139. Conţine antigen al unei singure specii microbiene:
A. Vaccin polivalent
B. Vaccin monovalent
C. Vaccin asociat
D. Vaccinul TABTe
E. Vacinul ADTP
140. Este compus din antigene provenite de la specii
diferite
A. Vaccin monovalent
B. Vaccin polivalent
C. Vaccinul BCG
D. Anatoxina botulinică
E. Anatoxina stafilococică
141. O conveţuire a microorganismelor când unul din ele
trăieşte din contul celuilalt fără ai aduce prejudicii:
A. Interferenţă
B. Parazitism
C. Comensalism
D. Sinergism
E. Mutualism
142. O convieţuire în cadrul căreia ambele organisme
profită de pe urma convieţuirii lor.
A. Parazitism
B. Comensalism
C. Interferenţă
D. Mutualism
E. Sinergism
10
IV. Bacteriologia specială
143. Meningococii se transmit prin:
A. Picături Flugge
B. Aerosoli generaţi în instalaţiile de condiţionare a
aerului
C. Praf
D. Alimente contaminate
E. Apa contaminată
144. Despre C. diphtheriae se poate afirma corect:
A. Produce o enterotoxină
B. Determină enterocolite hemoragice
C. In evoluţia bolii poate fi afectat miocardul.
D. Este izolat uzual în hemoculturi
E. Sursa infecţiei o constituie animalele domestice.
145. Pentru diagnosticul etiologic al unui sindrom
holeriform este indicat:
A. Hemoculturi repetate
B. Uroculturi
C. Mieloculturi
D. Coproculturi
E. Rozeoloculturi
146. Pentru diferenţierea S. aureus de S. epidermidis
testul de preferinţă este:
A. Alfa-hemolizina
B. Beta-lactamaza
C. Fermentarea glucozei
D. Lipaza
E. Coagulaza
147. La un pacient nerevaccinat, traumatizat cu plagă
contaminată profilaxia tetanosului se face prin
administrarea :
A. Anatoxinei tetanice
B. Antitoxinei tetanice
C. Penicilinei G
D. Anatoxinei şi antitoxinei tetanice
E. Nici una de mai sus
148. Pentru testarea sensibilităţii micobacteriilor la
antibiotice este indicată metoda:
A. Diluţiilor succesive în medii lichide.
B. Diluţiilor succesive în medii solide.
C. Difuzimetrică.
D. Diluţiilor zecimale Appelmann.
E. Plăgilor sterile în gel.
149. În diagnosticul scarlatinei este indicată reacţia de
neutralizare intradermică:
A. Mantoux.
B. Burnet.
C. Schick
D. Dick
E. Ţuvercalov
150. În diagnosticul brucelozei este indicată reacţia
alergică intradermică:
A. Dick
B. Schultz-Charlton
C. Schick
D. Burnet
E. Mantoux
151. În diagnosticul tuberculozei este indicată
intradermoreacţia alergică :
A. Dick
B. Schultz - Charlton
C. Schick
D. Burnet
E. Mantoux
152. În diagnosticul difteriei este indicată
intradermoreacţia de neutralizare:
A. Burnet
B. Dick
C. Ţuvercalov
D. Schick
E. Mantoux
153. Vibrionii holerici se caracterizează prin
următoarele:
A. Fermentează manoza, zaharoza şi nu fermentează
arabinoza.
B. Fermentează cu acid şi gaz glucoza.
C. Sunt rezistenţi în mediul acid.
D. Se cultivă pe geloză hiperclorurată cu lapte şi ou.
E. Mobilitatea este asigurată de cili dispuşi peritrich.
154. V. cholaerae O 1 se caracterizează prin
următoarele:
A. Posedă antigenul de grup C.
B. Posedă antigenul de grup B.
C. Posedă antigenul de grup A.
D. Aparţine grupului Heiberg VIII.
E. Este sensibil la bacteriofagul V. cholerae bengal.
155. Gen care reuneşte specii oxidazopozitive:
A. Salmonella
B. Escherichia
C. Yersinia
D. Vibrio
E. Brucella
156. Apaţine grupului fermentativ Heiberg I:
A. E. coli
B. S. enterica
C. V. parahaemolyticus
D. S. dysenteriae
E. V. cholerae
157. Mediul diferenţial pentru izolarea V. cholerae
este:
A. TCBS
B. Tinsdal
C. Willson- Blair
D. Klauberg
E. Ploskirev
158. Pe geloză alcalină V. cholerae formează colonii:
A. Mari, rugoase, plate, netransparente.
B. Colonii pitice, mucoide, de culoare neagră.
C. Colonii mici, rotunde, cu suprafaţa netedă,
transparente, margini regulate.
11
D. Colonii cu margini festonate, sub aspect de
margaretă.
E. Colonii netede, cu margini regulate, de culoare
galbenă.
159. V. eltor aglutinează eritrocitele de:
A. Berbec
B. Maimuţă
C. Cobai
D. Găină
E. Iepure.
160. V. eltor hemolizează eritrocitele de :
A. Berbec
B. Maimuţă
C. Cobai
D. Găină
E. Iepure
161. Diferenţierea biovariantelor V. cholerae se realizează
după sensibilitatea la :
A. Penicilină
B. Ristomicină
C. Eritromicină
D. Polimixină
E. Clandomicină
162. V. cholerae (clasic) este sensibil la:
A. Bacteriofagul eltor
B. Bacteriofagul A
C. Bacteriofagul B
D. Bacteriofagul C
E. Bacteriofagul D
163. Doza infectantă pentru om a V. cholerae este de
ordinul:
A. 10 2 vibrioni
B. 10 4 vibrioni
C. 105 - 6
vibrioni
D. 10 7-8
vibrioni
E. 10 9 vibrioni
164. Agent etiologic al toxiinfecţiilor alimentare poate fi:
A. V. eltor
B. Vibrionii NAG
C. V. cholerae
D. V. parahaemolyticus
E. V. cholerae bengal
165. Se examinează bacteriologic hidrobionţii marini în:
A. Salmoneloze
B. Toxicoinfecţii alimentare
C. Febrele paratifoidice
D. Escherichioze
E. Dizenterie
166. Titrul diagnostic al anticorpilor aglutinanţi în holeră
este:
A. 1 : 20
B. 1 : 80
C. 1 . 320
D. 1 : 640
E. 1 : 1280
167. Antigenul comun pentru genul Vibrio este:
A. Ag. O
B. Ag. Vi
C. Ag. M
D. Ag. H
E. Ag. K
168. În profilaxia specifică a holerei se utilizează:
A. Vaccin viu atenuat.
B. Vaccin chimic polizaharidic
C. Vaccin ribosomal
D. Vaccin semisintetic
E. Vaccin inactivat.
169. Mediu electiv pentru cultivarea vibrionilor holerici
este:
A. Rappoport
B. Apă peptonată hiperclorurată
C. Apă peptonată alcalină
D. Mediul Muller
E. Mediul cu selenit.
170. Exotoxina holerigenă la nivelul enterocitelor
activează:
A. Adenozintrifosfatul
B. Adenozindifosfatul
C. Oxidoreductazele celulare
D. Adenilatciclaza
E. Hidrolazele
171. În evoluţia clinică a holerei etapa iniţială este:
A. Gastroenterita holerică
B. Enterita holerică
C. Coma holerică
D. Holera algidă
E. Enterocolita holerică
172. În diagnosticul rapid al holerei este aplicată:
A. Reacţia de neutralizare.
B. Reacţia de inhibare a hemaglutinării
C. Reacţia de fixare a complementului
D. Analiza radioimună
E. Reacţia de imobilizare.
173. În diagnosticul rapid al holerei este aplicată:
A. Reacţia de neutralizare
B. Reacţia opsono-fagocitară
C. Reacţia de microaglutinare
D. Reacţia de fixare a complementului
E. Reacţia de hemoadsorbţie.
174. Pentru V. cholerae serovar Ogawa sunt caracteristice
fracţiile antigenice:
A. AB
B. AC
C. ABC
D. ACD
E. ADE
175. Pentru V. cholerae serovar Inaba sunt caracteristice
fracţiile antigenice:
A. AB
B. AC
C. ABC
D. ACD
E. ADE
176. Pentru V. cholerae serovar Hykojima sunt
caracteristice fracţiile antigenice:
A. AB
B. AC
C. ABC
D. ACD
E. ACE
12
177. În frotiuri preparate din materii fecale ale pacientului
cu holeră vibrionii holerici sunt aranjaţi:
A. În lanţuri.
B. În grup sub aspect de ciorchine.
C. Diplobacterii
D. Sub aspectul unui cârd de peşti
E. Bastonaşe solitare.
178. Agentul holerei se transmite prin mecanismul:
A. Picături Flugge
B. Prin aerosol
C. Contact direct
D. Prin vectori
E. Fecalo-oral
179. Familia Vibrionaceae include genul:
A. Pseudomonas
B. Escherichia
C. Vibrio
D. Proteus
E. Alcaligenes
180. Mobilitatea V. cholerae se determină:
A. În preparate native
B. În RIF directă.
C. În geloză înclinată
D. În frotiuri colorate
E. În RA cu ser antiholeric O1
181. În medii lichide V. cholerae creşte cu formarea:
A. Unui sediment granular la fundul eprubetei.
B. Unui sediment sub aspectul unui glomerul de
vată
C. De turbiditate omogenă.
D. Peliculă fină cu nuanţă albăstruie.
E. Peliculă groasă zbârcită.
182. E. coli enteroinvazivă cauzează:
A. Infecţii holeriforme
B. Infecţii dizenteriforme
C. Enterocolite hemoragice
D. Infecţii similare salmonelozelor
E. Toxicoinfecţii alimentare
183. E. coli enterotoxigenă cauzează:
A. Infecţii holeriforme
B. Infecţii dizenteriforme
C. Enterocolite hemoragice
D. Infecţii similare salmonelozelor
E. Toxiinfecţii alimentare
184. E. coli enteropatogenă determină:
A. Infecţii holeriforme
B. Infecţii dizenteriforme
C. Enterocolite hemoragice
D. Infecţii similare salmonelozelor
E. Gastroduodenite
185. E. coli enterohemoragică determină:
A. Infeccţii holeriforme
B. Infecţii dizenteriforme
C. Enterocolite la copii
D. Infecţii similare salmonelozelor
E. Gastrite
186. . Pe suprafaţa mediului Levine E. coli formează
colonii:
A. Forma S incolore semitransparente.
B. Forma S de culoare albastru-închis.
C. Negre cu luciu metalic.
D. Roşii cu luciu metalic
E. Roze, de forma R
187. Pe suprafaţa mediului Endo E. coli formează colonii:
A. Forma S incolore transparente
B. Forma S de culoare albastru-închis
C. Negre cu luciu metalic
D. Roşii cu luciu metalic
E. Roze de forma R
188. Pe suprafaţa mediului Ploskirev E. coli formează
colonii:
A. Forma S incolore transparente
B. Forma S de culoare albastru - închis
C. Negre cu luciu metalic
D. Roşii cu luciu metalic
E. Forma S de culoare roză
189. Pentru E. coli, agent al sindromului holeriform ca
factor de patogenitate este:
A. Capsula
B. Enterotoxina termolabilă şi termostabilă
C. Endotoxina
D. Plasmocoagulaza
E. Lecitinaza
190. Seroidentificarea culturilor de escherichii patogene se
efectuează cu seruri:
A. ABCDE
B. O 1
C. OKA
D. O 4,5
E. O 9
191. Pentru E. coli este caracteristic:
A. Posedă oxidază.
B. Sunt sporogene.
C. Fermentează glucoza cu formare de acid.
D. Sunt oxidazonegative.
E. Formează pe mediul Endo colonii incolore.
192. E. coli se caracterizează prin:
A. Acido- alcoolorezistenţă.
B. Formează spori în condiţii nefavorabile.
C. Se colorează grampozitiv.
D. Este indicator microbiologic al impurificării
fecale.
E. Sunt pretenţioase la mediile de cultură.
193. . În tratamentul colienteritelor cauzate de E. coli se
utilizează:
A. Lactalbumina
B. Imunoglobuline umane.
C. Peniciline.
D. Vaccinuri inactivate curative.
E. Eubiotice – lactobacterina.
194. În serodiagnosticul escherichiozelor se utilizează:
A. Antigenul O
B. Antigenul H
C. Autotulpina izolată
D. Antigenul OK
E. Antigenul OH
195. Antigenul K al E. coli se determină în:
A. Cultura inactivată la 1000C.
B. Cultură vie.
C. Cultură inactivată cu alcool.
13
D. Tulpină vie atenuată.
E. Cultură inactivată cu formol.
196. Antigenul O al E. coli se identifică cu:
A. Cultură inactivată la 100 o
C
B. Cultură vie
C. Cultură inactivată la 600C
D. Cultură inactivată la 800C
E. Cultură inactivată cu formol.
197. Testele cheie biochimice utilizate pentru identificarea
enterobacteriilor determină:
A. Specia
B. Genul
C. Familia
D. Biovarinatele
E. Hemovariantele
198. Testele biochimice primare se utilizează pentru
determinarea:
A. Familiei Enterobacteriaceae
B. Genului
C. Speciei
D. Biovariantelor
E. Hemovariantelor
199. Testele biochimice secundare se utilizează pentru
determinarea:
A. Familiei Enterobacteriaceae
B. Genului
C. Speciei
D. Biovariantelor
E. Hemovariantelor
200. Familia Enterobacteriaceae se diferenţiază de alte
familii prin teste :
A. Serologice.
B. Fagoidentificare
C. Biochimice primare
D. Biochimice secundare
E. Cheie
201. În familia Enterobacteriaceae genul se determină prin:
A. Teste serologice.
B. Fagoidentificare
C. Teste biochimice secundare
D. Teste biochimice primare
E. Antibioticogramă.
202. În familia Enterobacteriaceae specia se determină prin
următoarele teste biochimice:
A. Teste serologice
B. Fagoidentificare
C. Teste biochimice primare
D. Teste biochimice secundare
E. Antibioticogramă.
203. Genul Shigella include specia:
A. S. boydii
B. S. bovis
C. S. enteritidis
D. S. newport
E. S. salamae
204. Cele mai multe serovariante posedă:
A. S. dysenteriae
B. S. newcastl
C. S. boydii
D. S. flexneri
E. S. sonnei
205. Nu posedă serovariante:
A. S. dysenteriae
B. S. flexneri (serovar newcastl)
C. S. boydii
D. S. sonnei
E. S. flexneri
206. Elaborează exotoxină cu acţiune neurotropă:
A. S. boydii
B. S. flexneri
C. S. sonnei
D. S. dysenteriae
E. S. flexneri (serovar newcaestl)
207. Shigelele manitnegative sunt:
A. S. flexneri
B. S. sonnei
C. S. flexneri (serovar newcastl)
D. S. boydii
E. S. dysenteriae
208. Testul biochimic primar pozitiv pentru shigele este:
A. Utilizarea citratul de sodiu
B. Utilizarea malonatul de sodiu
C. Mobilitatea
D. Proba cu roşu de metil (MR)
E. Producerea hidrogenului sulfurat
209. Pe mediul Ploskirev shigelele formează colonii:
A. Mici, netede, transparente, incolore.
B. Forma S , colorate în roz.
C. Negre cu luciu metalic.
D. Mari, cu suprafaţa rugoasă, colorate în roşu.
E. Pitice, mucoide, incolore.
210. Pe mediul Levin shigelele formează colonii:
A. Forma S, colorate în roşu.
B. Mici, netede, transparente, incolore.
C. Negre cu luciu metalic.
D. Mari, cu suprafaţa rugoasă colorate în roşu.
E. Mici, mucoide,incolore.
A. Glucoza, lactoza, zaharoza -; H2S –
211. Pentru îmbogăţirea shigelelor din materii fecale se
utilizează mediul:
A. Bulion biliat cu glucoză
B. Sauton
C. Mediul cu cazeină şi cărbune
D. Mediul cu selenit acid de sodiu
E. Apă alcalină peptonată
212. În cazul dizenteriei în perioada de stare a bolii
materiile fecale au aspect:
A. Riziform
B. Mucopurulent
C. Sangvinolent
D. Cu granule de sulf
E. Scaun apos
213. Vaccinoterapia dizenteriei este indicată în:
A. Forme acute
B. Forme asimptomatice
C. Forme cronice
D. Forme latente
E. Forme acute severe
214. În terapia dizenteriei cronice se utilizează:
A. Vaccin inactivat
B. Vaccin viu atenuat
14
C. Imunoglobulină umană
D. Dizenterina
E. Ser antitoxic antidizenteric.
215. Mediile de cultură Olkeniţki şi Kligler fac parte din
grupul de medii:
A. De transport
B. De îmbogăţire
C. Diferenţial - diagnostice pentru izolarea culturii
pure.
D. Diferenţial - diagnostice pentru acumularea şi
identificarea primară.
E. Speciale
216. Mediile de cultură Muller, Kauffmann fac parte din
grupul de medii:
A. De transport
B. De îmbogăţire
C. Diferenţial diagnostice pentru izolarea culturii
pure.
D. Diferenţial diagnostice pentru acumularea şi
identificarea primară
E. Speciale
217. În prima săptămână de boală la bolnavii cu febră
tifoidă se examinează:
A. Urina
B. Materii fecale
C. Sânge
D. Bilă
E. Exudate rinofaringiene
218. Indicaţi corect structura antigenică a S. typhi:
A. O 1, 9, 12 ; Vi ; Hd.
B. O 1, 2, 12 H a
C. O 1, 9, 12, H g,m
D. O 1, 4,5, 12 Hb, H 1,2
E. O 1, 4, 5, 12 Hi, H 1, 2
219. Indicaţi corect structura antigenică a S. paratyphi B:
A. O 1, 2, 12, H a
B. O 1, 9, 12, Vi, Hd
C. O 1, 9, 12 H g,m
D. O1, 4, 5, 12, H b, H 1, 2
E. O 1, 4, 5 , 12 H i, H 1, 2
220. Indicaţi corect structura antigenică a S. paratyphi A.
A. O 1, 9, 12, Vi H d
B. O 1, 2, 12, H a
C. O 1, 12, H g, m
D. O 1, 4, 5, 12, H b, H 1, 2
E. O 6, 7 H c
221. Pentru determinarea stării de portaj a salmonelelor
tifo-paratifoidice metoda de preferinţă este:
A. Hemocultura
B. Urocultura
C. Rozeolocultura
D. Reacţia Widal cu antigen OH
E. Coprocultura
222. În febra tifoidă, în prima săptămână de boală este
recomandată metoda de diagnostic:
A. Coprocultura
B. Urocultura
C. Hemocultura
D. Bilicultura
E. Reacţia Widal cu antigen OH
223. În febra tifoidă, în a doua săptămână de boală este
recomandată metoda de diagnostic de preferinţă:
A. Reacţia Widal cu antigen O şi H
B. Reacţia de hemaglutinare indirectă cu diagnostic
Vi - eritrocitar
C. Coprocultura
D. Urocultura
E. Bilicultura
224. În febrele tifoparatifoidice în a treia săptămână de
boală este recomandată metoda de diagnostic de preferinţă:
A. Hemocultura
B. Bilicultura
C. Rozeolocultura
D. Coprocultura
E. Mielocultura
225. Titrul diagnostic al reacţiei Widal este:
A. 1 : 50
B. 1 : 200
C. 1 : 800
D. 1 : 3200
E. 1 : 12 800
226. Titrul diagnostic în reacţia de VI - aglutinare la
purtătorii cronici de S. typhi este:
A. 1 : 10
B. 1 : 40
C. 1 : 160
D. 1 : 640
E. 1 : 1280
227. Eubioticele colibacterina, bifidobacterina,
lactobacterina reprezintă:
A. Alergeni microbieni
B. Microorganisme inactivate
C. Microorganisme vii
D. Toxine microbiene
E. Diagnosticuri
228. Procentul izolării V. cholerae creşte dacă se utilizează
medii de cultură cu pH-ul:
A. 3, 0
B. 5, 0
C. 6, 0
D. 9, 0
E. > 10, 0
229. Pe mediul Levine salmonelele tifo-paratifoidice
formează colonii:
A. Mari, rugoase, forma R, colorate în albastru.
B. Mari, plate, de culoare roză.
C. Pitice, mucoide, incolore.
D. Transparente, azurii, rotunde, bombate, cu
margini regulate
E. De dimensiuni medii, incolore, semitransparente.
230. Pe mediul bismut-sulfit-agar salmonelele formează
colonii:
A. Mari, rugoase. incolore, cu margini dantelate
B. Medii, bombate, cu margini regulate, de culoare
aurie
C. Medii, bombate, lucioase, de culoare neagră
D. Pitice, mucoide, incolore
E. De dimensiuni medii, incolore, semitransparente.
231. Profilaxia specifică a febrelor tifo-paratifoidice se
realizează cu:
A. Vaccin viu atenuat
B. Vaccin ADTP
C. Anatoxină purificată antisalmonelozică
15
D. Vaccin TABTe
E. Imunoglobulină umană antisalmonelozică
232. . În focarele de febră tifoidă la contacţi se recomandă:
A. Vaccinări cu vaccinuri sintetice.
B. Administrarea intramusculară a
imunoglobulinei umane antitifoidice
C. Bacteriofag în comprimate cu peliculă
acidorezistentă per os.
D. Anatoxină antitifoidică.
E. Administrarea beta-lactamelor.
233. Sporogeneza este caracteristică următorilor agenţi
cauzali:
A. C. diphtheriae
B. C. tetani
C. M. tuberculosis
D. T. pallidum
E. L. interrogans
234. Agentul cauzal al difteriei are următorul factor de
patogenitate:
A. Capsula
B. Endotoxina
C. Exotoxina
D. Pilii
E. Hemolizina
235. M. tuberculosis se caracterizează prin:
A. Se cultivă pe medii speciale şi creşte lent timp
de 2-3 săptămâni.
B. Provoacă o toxicoinfecţie gravă care complică
evoluţia plăgii contaminate
C. Prezenţa granulelor de volutină dispuse polar.
D. Este spiralat, mobil, în medii de cultură pierde
virulenţa.
E. Fermentează glucoza cu acid şi gaz.
236. C. diphtheriae se caracterizează prin:
A. Rezistenţa sporită în mediul ambiant şi creşte
lent pe medii uzuale.
B. Provoacă o toxicoinfecţie gravă cu sindrom
intestinal
C. Produce o exotoxină cu acţiune asupra
miocardului şi suprarenalelor.
D. Formează spori situaţi central, care nu
deformează celula.
E. Sunt mobili cu cili peritrichi.
237. Pentru agentul patogen al sifilisului este caracteristic:
A. O rezistenţă marcată la factorii mediului
ambiant
B. Se cultivă pe medii uzuale timp de 2- 3
săptămâni.
C. Sunt asigurate cu un echipament bogat de
enzime metabolice.
D. Este un microorganism spiralat, mobil, fiind
cultivat în medii de cultură pierde virulenţa.
E. Este sporogen.
238. Agentul tetanosului se caracterizează prin
următoarele caractere:
A. Prezintă bastonaşe acido- şi alcoolorezistente,
conţin cca 40% lipide.
B. Formează spori centrali care nu deformează
corpul celulei.
C. Formează spori localizaţi, de regulă, terminal,
deformează corpul celulei.
D. Formează capsulă în organism.
E. Sunt imobili şi se cultivă în condiţii aerobe.
239. Bordetella pertussis este agentul cauzal al:
A. Toxicoinfecţiilor alimentare
B. Parapertusei
C. Tusei convulsive
D. Scarlatinei
E. Reumatismului
240. Cauza dezvoltării tuberculozei secunadare este:
A. O reinfecţie exogenă cu S. pneumoniae
B. Reactivarea şi desiminarea focarelor latente de
tuberculoză
C. O reinfecţie cu M. kansassii
D. Administrarea repetată a tuberculinei
E. Revaccinarea cu vaccinul BCG
241. Intradermoreacţia Burnet determină
hipersensibilitatea de tip IV în:
A. Scarlatină
B. Bruceloză
C. Tuberculoză
D. Dizenterie
E. Tusea convulsivă
242. Intradermoreacţia Schick pozitivă depistează
receptivitatea la:
A. Difterie
B. Tuberculoză
C. Bruceloză
D. Tusea convulsivă
E. Scarlatină
243. Intradermoreacţia Mantoux depistează starea de
hipersensibilitate de tip întârziat în:
A. Scarlatină
B. Tusea convulsivă
C. Tularemie
D. Tuberculoză
E. Difterie
244. Intradermoreacţia Dick depistează prezenţa
antitoxinelor în:
A. Tularemie
B. Difterie
C. Tetanos
D. Infecţia stafilococică
E. Scarlatină
245. Pentru izolarea agentului cauzal al difteriei se
utilizează mediul de cultură:
A. Loewenstein – Yensen
B. Geloză cu cazeină şi cărbune
C. Geloză-sânge cu telurit
D. Popescu
E. Kitt-Tarozzi
246. Pe medii de cultură M. tuberculosis formează
colonii:
A. Mari, negre, cu halou brun pe medii cu telurit
B. Negre, lenticulare, pe mediul Willson-Blair
C. Rugoase, mari, mamilonate, alb-bej
D. Mici, tip S, cu zonă de hemoliză verzuie
E. Pitice, mucoide, lucioase, de consistenţă
omogenă.
16
Bordetella pertussis pe medii de cultură speciale
formează colonii caracteristice:
A. Rugoase, mari, mamelonate, alb-bej
B. Negre, lenticulare
C. Mici, bombate, perlate, cu aspectul picăturilor
de mercur
D. Mari, negre, cu halou brun
E. Roşii cu luciu metalic
247. Despre C. tetani se poate afirma că:
A. Se cultivă pe medii diferenţiale în condiţii de
anaerobioză.
B. Este un microorganism anaerob care nu
scindează glucidele
C. Este foarte sensibil la factorii mediului ambiant
D. Se evidenţiază bine prin metoda Burii-Hinss
E. Cauzează toxicoinfecţii alimentare.
248. Caracteristic pentru C. perfringens este:
A. Formează colonii negre, lenticulare pe mediul
Willson - Blair
B. Lichefiază gelatina sub aspect de brăduţ
inversat
C. Se cultivă lent, timp de 3-4 săptămâni, pe
mediul Petragnani
D. Este acapsulat, mobil şi asporulat
E. Nu posedă activitate zaharolitică
249. Una din consecinţele infecţiei tuberculoase
primare este:
A. Stabileşte o imunitate antitoxică stabilă
B. Se sintetizează concentraţii mari de anticorpi H
C. Se sintetizează concentraţii mari de anticorpi
Vi
D. Se stabileşte o stare de hipersensibilitate de tip
IV
E. Se stabileşte o imunitate de scurtă durată.
250. Virulenţa S. pneumoniae se datorează:
A.Hialuronidazei
B. Hemolizinei beta
C. Capsulei polizaharidice
D. Pililor
E Cord-factorului
251. Pentru izolarea S. aureus este necesar următorul
mediu de cultură.
A. Geloză hepatică
B. Geloză hiperclorurată cu lapte şi ou
C. Mediul lichid cu glicerină şi cartof
D. Mediul Wilson-Blair
E. Bulionul biliat
252. Pentru izolarea agentului cauzal al antraxului este
necesar următorul mediu de cultură:
A. Geloză salină cu gălbenuş de ou
B. Mediul cu glicerină şi cartof
C. Geloză peptonată sau bulion peptonat
D. Mediul cu selenit acid de sodiu
E. Geloză hiperclorurată cu lapte
253. Sporogeneza este caracteristică următorilor
agenţi cauzali:
A. N. meningitidis
B. B. anthracis
C. B. melitensis
D. F. tularensis
E. C. diphtheriae
254. Care infecţie evoluează clinic în forme cutanată
(carbuncul), pulmonară şi intestinală:
A. Bruceloza
B. Tularemia
C. Antraxul
D. Pesta
E. Infecţia stafilococică
255. Manifestările clinice variază în dependenţă de
poarta de intrare. Predomină forma ulcero-
ganglionară. De numit infecţia.
A. Bruceloza
B. Tularemia
C. Antraxul
D. Leptospirozele
E. Infecţii stafilococice
256. Infecţii cu porţi de intrare variate şi însoţite de
manifestări clinice cu caracter supurativ:
A. Bruceloza
B. Tularemia
C. Antraxul
D. Pesta
E. Infecţii stafilococice
257. Se afectează diferite ţesuturi şi organe însoţite de
bacteriemie şi febră ondulatorie:
A. Bruceloza
B. Tularemia
C. Anraxul
D. Pesta
E. Infecţii stafilococice
259. Se determină preponderent forma bubonică sau
pulmonară în:
A. Bruceloză
B. Tularemie
C. Antrax
D. Pestă
E. Infecţii stafilococice
260. Habitat natural a S. aureus este:
A. Cavitatea nazală
B. Orofaringele
C. Laringele
D. Jejunul
E. Toate de mai sus
261. Formează colonii S, medii, bombate, opace,
pigmentate pe medii speciale:
A. S. aureus
B. N. meningitidis
C. Y. pestis
D. B. anthracis
E. S. pneumoniae
262. Formează colonii mari, rugoase, nehemolitice, cu
margini neregulate (cap de meduză):
A. S. aureus
B. B. anthracis
C. N. meningitidis
D. Y. pestis
E. S. pneumoniae
.
263. Formează colonii β- hemolitice, mici, transparente.
A. S. aureus
B. B. anthracis
17
C. Y. pestis
D. S. pyogenes
E. N. meningitidis
264. În reacţia de co-aglutinare se utilizează:
A. S. pyogenes
B. S. pneumoniae
C. S. aureus
D. S. saprophyticus
E. S. epidermidis
265. Posedă proteina A :
A. S. aureus
B. S. agalactiae
C. S.epidermidis
D. S. saprophyticus
E. S. pneumoniae
266. Posedă toxină exfoliativă:
A. S. epidermidis
B. S. aureus
C. S. pyogenes
D. S. pneumoniae
E. S. saprophyticus
267. Sporogeneza este caracteristică pentru următorii agenţi
cu excepţia:
A. B. anthracis
B. C. perfringens
C. C. oedematiens
D. B. abortus
E. C. tetani
268. Diagnosticul microbiologic se realizează în laboratoare
specializate cu excepţia:
A. Pestei
B. Brucelozei
C. Holerei
D. Tifosului exantematic
E. Febrei tifoide
269. Prima generaţie de bacterii izolate de la bolnav nu
cultivă pe medii de nutriţie. Numiţi agentul:
A. F. tularensis
B. B. melitensis
C. B. pertussis
D. C. perfringens
E. N. gonorrhoeae
270. Parazitează la diverse specii de rozătoare în focare
naturale şi se cultivă la temperaturi joase (28 –
300):
A. N. gonorrhoeae
B. Y. pestis
C. B. pertussis
D. B. melitensis
E. F. tularensis
271. Diagnosticul microbiologic se realizează în
laboratoare obişnuite cu excepţia infecţiei:
A. Difteriei
B. Dizenteriei
C. Febrei tifoide
D. Holerei
E. Salmonelozelor
272. Este fragil în mediul ambiant şi pretenţios la
mediile de cultură:
A. S. pyogenes
B. C. burneti
C. Y. pestis
D. S. aureus
E. N. gonorrhoeae
273. Este un important indicator microbiologic al
contaminării aerului cu secreţii rinofaringiene:
A. S. aureus
B. S. pneumoniae
C. C. diphtheriae
D. M. tuberculosis
E. E. coli
274. Reacţia de precipitare inelară se efectuează pe
larg în diagnosticul:
A. Brucelozei
B. Pestei
C. Antraxului
D. Scarlatinei
E. Febrei Q
275. Formează spori în mediul exterior şi capsulă în
organismul infectat:
A. S. pyogenes
B. B. anthracis
C. M. tuberculosis
D. B. abortus
E. Y. pestis
276. Formează spori în condiţii nefavorabile şi capsulă
în plaga infectată:
A. C. perfringens
B. C. novyi
C. C. histolyticum
D. C. septicum
E. C. sordellii
277. Se utilizează ca test de diferenţiere a S.
pneumoniae fermentarea:
A. Glucozei
B. Manozei
C. Manitolului
D. Inulinei
E. Salicinei
278. Manifestă tropism pronunţat faţă de epiteliul
cilindric:
A. N. meningitidis
B. B. catarrhalis
C. N. gonorrhoeae
D. S. pyogenes
E. S. pneumoniae
279. O nouă reinfecţie după vindecare este posibilă
în:
A. Meningită meningococică
B. Gonoree
C. Pestă
D. Tularemie
E. Tusea convulsivă
280. N. meningitidis cultivă optimal pe mediul:
A. Geloză peptonată la 370C
B. Geloză –ser la 220C
C. Geloză glucozată la 370C
D. Geloză glucozată cu cisteină la 370
E. Geloză ser la 370C
281. Pentru C. tetani este caracteristic factorul de
patogenitate:
A. Lecitinaza
B. Enterotoxina
C. Exotoxina
18
D. Endotoxina
E. Cilii
282. Agentul cauzal poate pătrunde prin plaga
ombelicală şi cauza:
A. Antraxul
B. Scarlatina
C. Gonoreea
D. Tetanosul
E. Gangrena gazoasă
283. Agentul cauzal al botulismului reprezintă:
A. Bastonaşe scurte, grampozitive, cu spori
subterminali sub aspectul unei palete de tenis.
B. Bastonaşe scurte, grampozitive, cu spori
terminali sub aspectul bastonaşului de toboşar
C. Bastonaşe lungi, în perechi, cu spori centrali care
nu deformează celula
D. Bastonaşe măciucate, grampozitive
E. Bastonaşe sporulate, grampozitive, capsulate
284. Fermentarea activă a glucidelor cu acid şi gaz,
coagularea laptelui sunt caracteristice pentru:
A. C. tetani
B. C. perfringens
C. C. botulinum
D. C. septicum
E. C. novyi
285. Familia Enterobacteriaceae reuneşte specii cu
următoarele caractere cheie:
A. Fermentează glucoza cu formare de acid sau
acid şi gaz
B. Fermentează glucoza cu formare numai de
acid
C. Fermentează glucoza cu formare numai de
acid şi gaz
D. Nu posedă catalază
E. Sunt oxidazopozitive
286. Familia Enterobacteriaceae reuntşte specii cu
următoarele caractere cheie:
A. În mediul ambiant formează spori
B. Sunt cocobacterii gramnegative
C. Posedă nitratreductaza
D. Sunt imobile
E. Fermentează manita
287. Ca indicator microbiologic sanitar de poluare fecală a
mediului ambiant serveşte următoarea enterobacterie:
A. Y. enterocolitica
B. Proteus vulgaris
C. S. dysenteriae
D. E. faecalis
E. E. coli
288. Nu prezintă importanţă în patologia omului
următoarea enterobacterie:
A. E. coli
B. E. blattae
C. S. choleraesuis
D. S. gallinarum
E. K. pneumoniae
289. În structura antigenică a enterobacteriilor se deosebesc
următoarele antigene de grup:
A. A
B. B
C. O
D. H
E. K
290. În structura antigenică a enterobacteriilor se
deosebesc următoarele antigene de tip (serovar):
A. A
B. B
C. O
D. H
E. Vi
291. Producerea acetoinei de către enterobacterii este
determinată prin următorul test:
A. MR
B. Woges-Proskauer
C. Metoda Preus (hidroliza ureei)
D. Decarboxilarea aminoacizilor
E. Fermentarea anaerobă a glucozei
292. Mobilitatea enterobacteriilor, de regulă, se determină
prin următorul procedeu:
A. În geloză în coloană
B. În bulion peptonat
C. În geloză semilichidă
D. Pe geloză înclinată (metoda Schukevici)
E. Preparatul “picătura suspendată”
293. Majoritatea enterobacteriilor condiţionat patogene la
om se izolează în concentraţii UFC/gr de fecale:
A. 0 – 103
B. 105
C. 2 – 3 x 106
D. 2 – 3 x 108
E. > 109
294. Manifestările clinice în majoritatea afecţiunilor
cauzate de enterobacterii se declanşează sub acţiunea
factorului de patogenitate:
A. Enterotoxinelor
B. Endotoxinelor lipopolizaharidice
C. Hialuronidazei
D. Decarboxilazelor
E. Dezaminazelor
295. Mediile multitest în studierea enterobacteriilor sunt
utilizate cu scopul de:
A. Izolare a culturii pure
B. Îmbogăţire
C. Lizotipie
D. Identificare preliminară
E. Identificare finală
296. În identificarea enterobacteriilor sunt folosiţi următorii
marcheri epidemiologici, cu excepţia:
A. Antibiograma
B. Morfovar
C. Lizovar
D. Serovar
E. Colicinovar
297. Pentru izolarea enterobacteriilor se utilizează
următorul mediu de cultură înalt selectiv:
A. Kauffmanni
B. Endo
C. Levine
D. Ploskirev
E. Wilson-Blair
19
298. Pentru izolarea enterobacteriilor se utilizează
următorul mediu de cultură moderat selectiv:
A. Kauffmanni
B. Endo
C. Levine
D. Ploskirev
E. Wilson-Blair
299. În diagnosticul de laborator al enterobacteriozelor se
utilizează următoarele grupe de medii, cu excepţia:
A. Elective
B. De îmbogăţire
C. Selective (diferenţial diagnostice)
D. Multitest
E. De transport
300. Rezervorul infecţiei în tifosul exantematic
epidemic este:
A. Şobolanul cenuşiu
B.Puricele de şobolan
C.Omul bolnav
D.Purtătorul de germeni
E.Animalele sinantrope
301. Rezervorul infecţiei în tifosul exantematic endemic
este:
A.Şobolanul cenuşiu
B.Puricele de şobolan
C.Omul bolnav
D.Purtătorul de germeni
E.Animalele sinantrope
302. Pentru reacţia de microaglutinare în
serodiagnosticul tifosului exantematic epidemic
se utilizează antigenul :
A.Polizaharidic din rickettsii
B.Corpuscular purificat din R. prowazeki
C.Din Proteus OX19
D.Corpuscular purificat din C. burneti
E.Corpuscular purificat din R. rickettsii
303. Pentru reacţia de microaglutinare în serodiagnosticul
tifosului exantematic endemic se utilizează antigenul :
A.Polizaharidic din rickettsii
B.Corpuscular purificat din R. typhi
C.Din Proteus OX19
D.Corpuscular purificat din C. burneti
E.Corpuscular purificat din R. rickettsii
V. V i r o l o g i a
304. Gazde naturale pentru virusul gripal C sunt:
A. Porcii
B. Raţele
C. Caii
D. Omul
E. Ovinele
305. Este utilizată în diagnosticul serologic al virozelor
reacţia de:
A. Liză
B. Inhibare a hemaglutinării
C. Hemaglutinare
D. Aglutinare
E. Precipitare inelară
306. Reacţie utilizată în indicarea reproducerii virusurilor în
ou embrionat de găină:
A. Precipitare
B. Inhibare a hemaglutinării
C. Bacterioliză
D. Hemaglutinare
E. Coombs
307. Genomul virusului gripal prezintă:
A. ARN monocatenar diploid
B. ARN monocatenar fragmentat
20
C. ADN monocatenar circular
D. ADN dublucatenar
E. ADN monocatenar liniar
308. Reprezintă agenţi infecţioşi subvirali ce cauzează
unele boli la plante:
A. Retrovirusuri
B. Delta virus
C. Togavirusuri
D. Prioni
E. Viroizi
309. Prezintă agenţi subvirali ce cauzează boli neurologice
cu evoluţie lentă:
A. Togavirusuri
B. Retrovirusuri
C. Adenovirusuri
D. Prioni
E. Viroizi
310. Despre R. typhi se poate afirma:
A. Ca insectă vector servesc păduchii
B. Sursa de infecţie sunt şobolanii
C. Cauzează tifosul exantematic de recădere
D. Nu posedă antigene comune cu R. prowazekii
E. Posedă antigene comune cu Proteus OXK
311. Despre R. prowazekii se poate afirma:
A. Ca insectă vector servesc puricii
B. Sursa de infecţie sunt şobolanii
C. Cauzează tifosul exantematic de recădere
D. Nu posedă antigene comune cu R. typhi
E. Posedă antigene comune cu Proteus OXK
312. Virusurile Coxsackie A pot fi izolate prin
următoarea metodă:
A. Culturi celulare epiteliale
B. Infectarea maimuţelor
C. Infectarea şoarecilor maturi
D. Infectarea şoriceilor nou-născuţi
E. În ouă embrionate de găină.
313. Posedă rezistenţă înaltă la factorii fizici şi
chimici:
A. Virusul rabic
B. Virus fix
C. Virusurile Coxsackie A
D. Poliovirus
E. Virusul hepatitei B
314. Este utilizat în profilaxie:
A. Virus fix
B. Virus Coxsackie A
C. Virus Coxsackie B
D. Virusurile ECHO
E. Rhabdovirus
315. Se cultuvă stabil numai pe culturi celulare
din rinichi de maimuţă:
A. Virusurile Coxsackie A
B. Virusurile Coxsackie B
C. Poliovirus
D. Virusurile ECHO
E. Adenovirusuri
316. Cauzează necroze a musculaturii striate
însoţite de paralizii flasce:
A. Virusurile ECHO
B. Virusurile Coxsackie A
C. Virusurile Coxsackie B
D. Virusul rujeolos
E. Adenovirusuri
317. Virusurile ARN-ul cărora realizează şi
funcţia de ARN mesager se numesc:
A. Virusuri cu replicare autonomă
B. Virusuri cu genom fragmentat
C. Virusuri cu genom +
D. Virusuri cu genom –
E. Virusuri defective
318. Sursa infecţiei este exclusiv omul pentru:
A. Virusul vaccinei
B. Virusurile gripale A
C. Virusul gripal C
D. Virusul rabic
E. Togavirusurile
319. Celulele “ţintă” pentru virusul HIV sunt:
A. Celulele limfocitare CD4
B. Celulele limfocitare CD8
C. Epiteliul rinofaringian
D. Epiteliul urogenital
E. Enterocitele intestinului subţire.
320. Virusul rabic fix se caracterizează prin
următoarea particularitate:
A. Incubaţie fixă 2 luni
B. Transmitere numai prin muşcătură
C. Formează incluzii Babeş-Negri
D. Incubaţie fixă 5-7 zile
E. Rezistent la acţiunea factorilor mediului
321. Păstrarea îndelungată (ani) a virusurilor se
efectuează de obiciei:
A. La temperatura 40C
B. La temperatura – 200C
C. La – 700C
D. La – 1960C
E. Liofilizate
322. Mediile de cultură utilizate pentru creşterea
culturilor celulare se sterilizează prin:
A. Autoclavare la 1200C
B. Autoclavare la 1100C
C. Fracţionată la 1000C
D. Filtrare
E. Tindalizare
323. Despre viroizi se poate afirma:
A. Prezintă agenţi subvirali care cauzează boli
neurologice cu evoluţie
lentă
B. Sunt agenţi infecţioşi subvirali care
cauzează unele boli la plante
C. Prezintă corpusculi virali cu ARN
incomplet, incapabili de replicare
autonomă
D. Se referă la virusurile care cauzează
encefalite acute
E. Sunt virusuri genomul cărora se poate
integra în ADN-ul celular
324. Culturile de celule cu cultivare indefinită in
vitro se numesc:
A. Transplante de organ
B. Tulpini diploide
C. Linii celulare
D. Culturi primare
E. Nici una din ele
21
325. Culturi de celule cu cultivare limitată la
aproximativ 50 pasaje se numesc:
A. Culturi primare
B. Linii celulare
C. Tulpini diploide
D. Transplante de organ
E. Toate enumerate
326. Culturi de celule cu cultivare limitată la
câteva pasaje se numesc:
A. Transplante de organ
B. Culturi primare
C. Tulpini diploide
D. Linii celulare
E. Nici una din cele enumerate
327. Virusurile ARN-ul cărora nu paote realiza
funcţia de ARN-mesager se mai numesc:
A. Virusuri cu replicare autonomă
B. Virusuri cu genom fragmentat
C. Virusuri cu genom de sens +
D. Virusuri cu genom de sens –
E. Virusuri defective
328. Virusurile ARN-ul cărora poate realiza şi
funcţia de ARN-mesager se numesc:
A. Virusuri cu replicarea autonomă
B. Virusuri cu genom fragmentat
C. Virusuri cu genom de sens +
D. Virusuri cu genom de sens –
E. Virusuri defective
329. Majoritatea virusurilor Coxsackie A pot fi
izolate prin metoda:
A. Infectarea maimuţelor
B. Pe oul embrionat de găină
C. Pe culturi celulare din rinichi de maimuţă
D. Culturi celulare tumorale
E. În organismul şoriceilor nou-născuţi
330. Genomul virusului gripal reprezintă:
A. ADN – monocatenar linear
B. ARN – monocatenar diploid
C. ADN . dublucatenar
D. ADN – monocatenar circular
E. ARN monocatenar fragmentat
331. Virusurile ECHO se izolează prin
următoarele metode:
A. Pe culturi celulare din rinichi de maimuţă
rhesus
B. Pe culturi celulare epiteliale
C. Pe culturi celulare tumorale
D. În organismul şoriceilor nou-născuţi
E. Prin infectarea maimuţelor
332. Pentru corpusculii Babeş-Negri este
caracteristic:
A. Apar în orice zonă a SNC
B. Apar în neuronii din cornul Ammon
C. Apar în epiteliul glandelor salivare
D. Se determină prin coloraţia Giemsa
E. Sunt incluziuni intranucleare
333. Bacteriofagul după integrare în cromozomul
celulei gazdă se numeşte:
A. Fag temperat
B. Fag lizogen
C. Fag interferat
D. Fag virulent
E. Profag
334. Perioada cea mai mare de incubaţie este la
hepatita virală:
A. E
B. D
C. B
D. C
E. A
335. Virusul hepatitei virale A aparţine familiei:
A. Caliciviridae
B. Flaviviridae
C. Hepadnaviridae
D. Papovaviridae
E. Picornaviridae
336. Virusul HIV SIDA are afinitate de atac
prioritar pentru limfocitele:
A. Ts
B. Th
C. Tc
D. K
E. NK
337. Ţinta de atac pentru HIV sunt celulele dotate
cu receptorul:
A. CD2
B. CD4
C. CD6
D. CD8
E. CD10
338. Virusul HVA la contaminare iniţial se
reproduce în celulele:
A. Orofaringe
B. Enterocite
C. Hepatocite
D. Endoteliu
E. Macrofage
339. Virusul hepatitei Delta în asociaţie cu
virusul hepatitei B cauzează:
A. Infecţie mixtă
B. Infecţie secundară
C. Recidivă a hepatitei B
D. Coinfecţie
E. Primoinfecţie
340. Particula virală infectantă se numeşte:
A. Viroid
B. Provirus
C. Prion
D. Virus lizogen
E. Virion
341. Supercapsida se obţine de către virus la
etapa de reproducere:
A. Penetrare
B. Liză
C. Sinteză
D. Eliberare
E. Asamblare
342. Un virus integrat în cromozomul celulei
gazdă se numeşte:
A. Prion
B. Viroid
C. Virus vegetativ
D. Virus temperat
22
E. Provirus
343. Un virus ARN care posedă
reverstranscriptază iniţial va sintetiza:
A. Moleculă de ARN-mesager
B. Catenă complementară de ARN
C. Catenă complementară de ADN
D. Moleculă ADN
E. Molecule de ARN de transport
344. Agentul etiologic al mononucleozei
infecţioase este:
A. Virusul herpesului simplex 1
B. Virusul herpesului simplex 2
C. Virusul citomegalic
D. Virusul varicela-zoster
E. Virusul Epstein-Barr
345. Gazda naturală pentru virusul gripal de tip
C este:
A. Porcinele
B. Ecvinele
C. Raţele
D. Găinele
E. Omul
346. În diagnosticul oreionului se eaxaminează următoarele
prelevate:
A. Sputa
B. Saliva
C. Lichidul cefalorahidian
D. Materiile fecale
E. Urina
347. În profilaxia şi tratamentul rujeolei se utilizează:
A. Vaccin inactivat
B. Ser hiperimun heterolog
C. Imunoglobulină umană standardă
D. Vaccin viu atenuat
E. Vacinul TABTe
348. Pentru cultivarea virusurilor se utilizează embrioni de
găină de:
A. 1 – 5 zile
B. 1 – 10 zile
C. 10 – 15 zile
D. 14 – 21 zile
E. 5 – 14 zile
349. Păstrarea virusurilor timp de câteva ore se realizează
în următorul regim
A. Temperatura camerei
B. Frigider la + 40C
C. La – 700C
D. La – 1960C
E. Prin liofilizare
350. Păstrarea virusurilor timp de câteva zile se realizează
în următorul regim
A. Temperatura camerei
B. Frigider la + 40C
C. La – 700C
D. La – 1960C
E. Prin liofilizare
351. Păstrarea virusurilor timp de câteva luni se realizează
în următorul regim
A. Temperatura camerei
B. Frigider la + 40C
C. La – 700C
D. La – 1960C
E. Prin liofilizare
352. Păstrarea virusurilor timp de câţva ani se realizează
în următorul regim
A. Temperatura camerei
B. Frigider la + 40C
C. La – 200C
D. La – 700C
E. Prin liofilizare
353. Virusurile pătrund în celula gazdă prin următorul
mecanism:
A. Decapsidare
B. Fuziune
C. Viropexis
D. Înmugurire
E. Explozie
354. Virusurile cu înveliş pătrund în celula gazdă prin
următorul mecanism:
A. Decapsidare
B. Fuziune
C. Diviziune simplă
D. Înmugurire
E. Explozie
355. Eliberarea virusurilor din celula gazdă are loc pe
următoarea cale:
A. Decapsidare
B. Fuziune
C. Diviziune simplă
D. Înmugurire
E. Viropexis
356. Eliberarea virusurilor din celula gazdă are loc pe
următoarea cale:
A. Decapsidare
B. Fuziune
C. Diviziune simplă
D. Explozie
E. Viropexis
357. Transmiterea informaţiei genetice în reproducerea
virusurilor gripale (sens -) are loc prin următoarea cale:
A. ARN proteină
B. ARN ARNm
proteină
C. ARN ADN
ARNm proteină
D. ARN mc ARN dc
ARNm proteină
E. ADN ARNm
proteină
358. Transmiterea informaţiei genetice în reproducerea
enterovirusurilor (sens +) are loc prin următoarea cale:
A. ARN proteină
B. ARN ARNm
proteină
C. ARN ADN
ARNm proteină
D. ARN mc ARN dc
ARNm proteină
23
E. ADN ARNm
proteină
359. Transmiterea informaţiei genetice în reproducerea
retrovirusurilor are loc prin următoarea cale:
A. ARN proteină
B. ARN ARNm
proteină
C. ARN ADN
ARNm proteină
D. ARN mc ARN dc
ARNm proteină
E. ADN ARNm
proteină
360. Transmiterea informaţiei genetice în reproducerea
virusurilor ADN are loc prin următoarea cale:
A. ARN proteină
B. ARN ARNm
proteină
C. ARN ADN
ARNm proteină
D. ARN mc ARN dc
ARNm proteină
E. ADN ARNm
proteină
COMPLEMENT MULTIPLU
I. Morfologia şi ultrastructura bacteriilor
361. Rezistenţa sporilor faţă de factorii nefavorabili ai
mediului este asigurată de:
A. Conţinut sporit de lipoproteine
B. Conţinut sporit de săruri de Ca
C. Cantităţi considerabile de acid dipicolinic
D. Prezenţa polimetafosfaţilor
E. Lipsa apei libere
362. În coloraţia Gram se aplică următoarele reactive:
A. Violetul de genţiană
B. Acidul clorhidric de 0,5%
C. Fucsină fenicată
D. Fucsină apoasă
E. Soluţia Lugol
363. În coloraţia Gram se aplică următoarele reactive:
A. Albastru de metilen
B. Vezuvina
C. Fucsina Pfeiffer
D. Soluţia Lugol
E. Alcool cu iod
364. Coloraţia Ziehl-Neelsen se efectuează cu utilizarea
reactivelor:
A. Fucsina Pfeiffer
B. Fucsină fenicată
C. Acid clorhidric de 0,5%
D. Acid sulfuric 5%
E. Albastru de metilen
365. Coloraţia Ziehl-Neelsen se efectuează cu utilizarea
reactivelor:
A. Fucsină fenicată
B. Violet de genţiană
C. Albastru de metilen
D. Acid sulfuric de 5%
E. Acid clorhidric de 0,5%
366. În coloraţia Aujeszky se folosesc reactivele:
A. Fucsina Ziehl
B. Fucsina Pfeiffer
C. Acid clorhidric de 0,5%
D. Acid sulfuric de 5%
E. Albastru de metilen
367. În coloraţia Burri-Hinss sunt întrebuinţate:
A. Acid sulfuric de 5%
B. Fucsină apoasă
C. Tuş de China
D. Fucsină fenicată
E. Albastru de metilen
368. După numărul şi dispoziţia cililor bacteriile se împart
în:
A. Monotrichi
B. Amfitrichi
C. Lofotrichi
D. Peritrichi
E. Politrichi
369. Caracterele tinctoriale ale bacteriilor se studiază prin
coloraţiile:
A. Cu fucsină apoasă
B. Cu albastru de metilen
C. Prin metoda Gram
D. Prin metoda Ziehl-Neelsen
E. Metoda Burri
370. Sporii la bacterii se pot situa:
A. Bipolar
B. Terminal
C. Subterminal
D. Central
E. Lateral
371. În componenţa membranei citoplasmatice intră:
A. Proteine
B. Glucide în cantităţi mari
C. Fosfolipide
D. Acidul teichoic la bacteriile grampozitive
E. Oxidoreductaze
372. Formele sferice de bacterii se pot aranja în frotiu:
A. În perechi
24
B. În lanţuri
C. În formă de brăduţ inversat
D. În formă icosaedrică
E. În ciorchine
373. Cocii se divizează în următoarele planuri:
A. Într-un singur plan
B. În două planuri reciproc perpendiculare
C. În trei planuri perpendiculare
D. În 8 planuri reciproc perpendiculare
E. În 16 planuri reciproc perpendiculare
374. Capsula bacteriană realizează următoarele funcţii:
A. Protejează bacteria de acţiunea factorilor imuni
umorali
B. Este sediul oxidoreductazelor
C. Asigură metabolismul microbian
D. Participă activ în sporogeneză
E. Este un factor antifagocitar
375. Din componenţa chimică a capsulei fac parte:
A. Flagelina
B. Peptidoglicanul
C. Polizaharide
D. Fosfolipide
E. Polipeptide
376. Spirochetele reprezintă:
A. Forme filamentoase fine, mobile, acuminate cu
1-2 spire
B. Forme filamentoase cu 4-8 spire mari
neregulate
C. Forme filamentoase cu 8-12 spire mici regulate
D. Forme filamentoase cu peste 20 spire primare
mărunte
E. Forme filamentoase aspiralate.
377. Mobilitatea bacteriilor se studiază:
A. În microscopul cu fond negru
B. În microscopul cu contrast de fază
C. În microscopul electronic
D. În microscopul luminiscent
E. În coloană de geloză semilichidă
378. Ribozomii bacterieni:
A. Au constanta de sedimentare 80S
B. Au constanta de sedimentare 30S
C. Au constanta de sedimentare 50S
D. Asigură sinteza proteinelor
E. Sunt aranjaţi bipolar
379. În structura peretelui celular al bacteriilor gram-
pozitive predomină:
A. Peptidoglicanul
B. Lipoproteine
C. Lipopolizaharide
D. Acizi teichoici
E. Sulfolipide
380. Caractere utilizate pentru identificarea bacteriilor
sunt prezenţa:
A. Fimbriilor
B. Capsulei
C. Pililor sexuali
D. Flagelilor
E. Granulaţiilor de volutină
381. Fixarea frotiului se face în următoarele scopuri:
A. Fixarea bacteriilor pe lamă
B. Pentru studierea mobilităţii
C. Se face omorârea bacteriilor
D. Studierea ultrastructurii
E. Pentru o afinitate mai pronunţată faţă de coloranţi
382. Fixarea frotiului se realizează prin următoarele
metode:
A. Biologică
B. Biofizică
C. Fizică
D. Chimică
E. Biochimică
383. Denumirea speciei de bacterii include următoarele
categorii taxonomice:
A. Specia
B. Genul
C. Familia
D. Ordinul
E. Clasa
384. Se scriu cu litere majuscule următoarele categorii
taxonomice:
A. Clasa
B. Ordinul
C. Familia
D. Genul
E. Specia
385. Specia bacteriană se caracterizează ca o totalitate de
indivizi cu următoarele particularităţi:
A. Origine comună
B. Adaptate la un habitat anumit
C. Aparat genetic cromozomial identic
D. Elemente genetice plasmidice identice
E. Caracterizate prin metabolism similar
386. Puterea de rezoluţie a microscoapelor biologice poate
fi egală cu:
A. 2,0 mkm
B. 0,2 mkm
C. 0,1 mkm
D. 0.01 mkm
E. 0,001 mkm
387. . Se divid după un singur plan următorii coci:
A. Micrococcus
B. Diploccus
C. Tetracoccus
D. Streptococcus
E. Sarcina
388. Se divid în câteva planuri :
A. Micrococcus
B. Diplococcus
C. Tetracoccus
D. Staphylococcus
E. Sarcina
389. Se divid în câteva planuri reciproc perpendiculare:
A. Micrococcus
B. Diploccus
C. Tetracoccus
D. Staphylococcus
E. Sarcina
390. Pentru streptococi sunt caracteristice următoarele
particularităţi:
A. Se divizează în 2 planuri reciproc perpendiculare
25
B. Se divid într-un singur plan
C. Se devid în câteva planuri
D. Se aranjează în lanţuri de diferită lungime
E. Se aranjează în perechi
391. Penttru stafilococi sunt caracteristice următoarele
particularităţi:
A. Se divizează în 2 planuri reciproc perpendiculare
B. Se divid într-un singur plan
C. Se divid în câteva planuri
D. Se aranjează în lanţuri de diferită lungime
E. Se aranjează în grămezi neregulate
392. Către formele alungite de microorganisme se referă:
A. Bacterium
B. Mycoplasma
C. Bacillus
D. Rickettsia
E. Clostridium
393. După aranjarea reciprocă a celulelor bacteriene în
frotiu deosebim:
A. Bacterii
B. Diplobacterii
C. Tetrabacterii
D. Streptobacterii
E. Amplasare haotică
394. . La colorarea bacteriilor se folosesc următorii
coloranţi:
A. Hematoxilina
B. Albastru de metilen
C. Fucsina
D. Tionina
E. Violetul de genţiană
395. Pentru celulele eucariote este caracteristic:
A. Posedă ribozomi cu constanta de sedimentare 20S
B. Au membrană nucleară
C. Conţin mezozomi
D. Conţin reticul endoplasmatic
E. Posedă ribozomi cu constanta de sedimentare 70S
396. Pentru celulele procariote este caracteristic:
A. Posedă ribozomi cu constanta de sedimentare 20S
B. Au membrană nucleară
C. Conţin mezozomi
D. Conţin reticul endoplasmatic
E. Posedă ribozomi cu constanta de sedimentare 70S
397. Din microorganismele eucariote fac parte:
A. Cianobacterii
B. Algele roşii
C. Micetele
D. Actinomicetele
E. Protozoarele
398. Din categoriile taxonomice enumerate de selectat
denumirele de specii:
A. Schizomycetes
B. Micrococcaceae
C. Staphylococcus aureus
D. Bacillus
E. Bacillus anthracis
399. Richettsiile se caracterizează prin următoarele
particularităţi:
A. Se colorează uşor cu coloranţi anilinici
B. Habitează liber în natură
C. Sunt bacterii polimorfe
D. Sunt paraziţi obligaţi intracelulari
E. Nu conţin perete celular
400. Posedă flageli următoarele grupe de bacterii:
A. Cocii
B. Bacterium
C. Spirochetele
D. Vibrionii
E. Spirilele
401. Referitor la flagelii bacterieni se poate afirma:
A. Numărul lor variază până la câteva sute per celulă
B. Sunt factori de adeziune la celula gazdă
C. Au structură tubulară
D. Joacă rol în conjugarea bacteriană
E. Sunt fixaţi de corpusculii bazali
402. Referitor la flagelii bacterieni se poate afirma:
A. Numărul lor variază până la câteva zeci
B. Corpusculii bazali sunt aranjaţi în membrana
citoplasmatică
C. Corpusculii bazali sunt aranjaţi în peretele celular
D. Deplasarea bacteriilor are loc prin contractarea flagelilor
E. Cele mai mobile sunt bacteriile peritriche
403. Referitor la flagelii bacterieni se poate afirma:
A. Deplasarea bacteriilor are loc prin contractarea
flagelilor
B. Deplasarea bacteriilor are loc prin rotaţia flagelilor
C. Cele mai mobile sunt bacteriile monotriche
D. Cele mai mobile sunt bacteriile peritriche
E. Flagelii sunt constituiţi din proteină specifică
404. Plasmidele bacteriene posedă următoarele
particularităţi:
A. Prezintă elemente genetice cromozomiale
B. Sunt elemente genetice extracromozomiale
C. Sunt independente de cromozomul bacterian
D. Poartă un caracter de specie
E. Poartă un caracter de tulpină
405. Despre ribozomii bacterieni se poate afirma:
A. Sunt amplasaţi liber în citoplasmă
B. Sunt legaţi de membrana citoplasmatică
C. Din subunităţile proteice ribozomale se formează
reticulul endoplasmatic
D. Conţin molecule de ARN ribozomal
E. Conţin molecule de ADN ribozomal
406. Nucleoidul bacterian se caracterizează prin
următoarele:
A. Este amplasat liber în citoplasmă
B. Este legat de mezozomii septali
C. Este legat de mezozomii laterali
D. Conţine o macromoleculă de ADN circulară
E. Constituie o moleculă de ADN dublucatenară
407. Despre pilii bacterieni se poate afirma:
A. Sunt mai scurţi şi mai subţiri decât flagelii
B. Sunt mai lungi şi mai groşi decât flagelii
C. Au o grosime şi lungime egală cu a flagelilor
D. Sunt constituiţi din subunităţi proteice
E. Conţin subunităţi lipopolizaharidice
408. Despre pilii bacterieni se poate afirma:
A. Reprezintă organe de locomoţie a bacteriilor
B. Joacă rol în adeziunea bacteriilor la substratul celular
C. Pilii sexuali au o structură tubulară
D. Joacă rol în conjugarea bacteriilor
E. Conţin proteină de tip “flagelină”
26
409. Despre pilii bacterieni se poate afirma:
A. Sunt în număr de câteva sute per celulă
B. Numărul pililor sexuali este cu mult mai mare decât
cei comuni
C. Numărul pililor sexuali nu este mai mare de 10 la
celulă
D. Sunt fixaţi de corpusculii bazali
E. În membrana piliară predomină dipicolinatul de Ca.
410. Nucleul bacterian posedă următoarele particularităţi:
A. Conţine un set haploid de cromozomi
B. Conţine un set diploid de cromozomi
C. Cromozomul este suprarăsucit în jurul unui miez de
ARN
D. Este constituit dintr-un singur cromozom
E. Constituie o moleculă cu lungimea de 1000 mkm
411. Membrana citoplasmatică este constituită din următorii
compuşi chimici:
A. Acizi nucleici
B. Fosfolipide
C. Steroli
D. Proteine
E. Porine
412. În membrana citoplasmatică se localizează:
A. Permeaze
B. Proteaze
C. Transferaze
D. Citocromi
E. Oxidoreductaze
413. Membrana citoplasmatică formează în citoplasmă
invaginaţii numite:
A. Mitocondrii laterali
B. Invginaţii ribozomale
C. Mezozomi laterali
D. Mezozomi septali
E. Reticuli endoplasmatici
414. Membrana citoplasmatică realizează următoarele
funcţii biologice:
A. Este sediul enzimelor de biosinteză a flagelilor
B. Prin ea are loc eliberarea enzimelor hidrolitice
C. Menţine forma stabilă a celulei
D. Prezintă o barieră osmotică
E. Asigură transportul activ al nutrienţilor în interiorul
celulei
415. Membrana citoplasmatică realizează următoarele
funcţii bilologice:
A. Este sediul enzimelor de sinteză a reticulului
endoplasmatic
B. Participă la sinteza peretelui celular
C. Este sediul proteinelor complexului de replicare a
ADN-ului celular
D. Asigură sinteza fosfolipidelor
E. Participă în fosforilarea glucidelor asimilate
416. Peptidoglicanul din peretele celular este constituit din
următorii compuşi:
A. Molecule de N- acetilglucozamină
B. Molecule de acid muraminic
C. Punţi lipopolizaharidice
D. Punţi tetrapeptidice laterale
E. Punţi peptidice transversale
417. Peretele celular al bacteriilor gramnegative este
compus din următoarele straturi:
A. Lipopolizaharidic
B. Membrana externă
C. Stratul teihoic
D. Stratul lipoproteic
E. Stratul peptidoglicanic
418. Peretele celular al bacteriilor grampozitive este
compus din:
A. Lipopolizaharide
B. Membrana externă
C. Acizi teihoici
D. Lipoproteine
E. Stratul peptidoglicanic
419. Componentele din structura peretelui celular realizează
următoarele funcţii:
A. Lipidul A reprezintă endotoxina celulei bacteriene
B. Polizaharidele asigură antigenitatea bacteriilor
C. Glicocalexul asigură adeziunea bacteriei la receptorii
celulei gazdă
D. Glicocalexul reprezintă o barieră osmotică a celulei
E. Acizii teihoici reprezintă membrana externă a
bacteriilor grampozitive
420. În compoziţia chimică a granulaţiilor de volutină se
determină:
A. Proteine
B. Purine
C. Metafosfaţi
D. Polimetafosfaţi
E. Superfosfaţi de caliu
421. Sporogeneza decurge în următoarele stadii:
A. Vegetativă
B. Preparativă
C. Presporulară
D. De formare a învelişurilor sporale
E. De maturare
422. Aranjarea sporilor în celula bacteriană poate fi:
A. Terminală
B. Bipolară
C. Subterminală
D. Centrală
E. Difuză în citoplasmă
423. În structura virusurilor se deosebesc următoarele
elemente:
A. Capsomeri
B. Capsidă
C. Supercapsidă
D. Endospori
E. Exospori
424. Micetele au următoarele particularităţi biologice:
A. Sunt microorganisme procariote
B. Sunt microorganisme procariote
C. Sunt formate din miceliu de substrat şi aerian
D. Hifele pot fi septate şi neseptate
E. Se înmulţesc prin diviziune directă
425. În ciclul de reproducere a chlamidiilor se disting
următoarele stadii:
A. Corpi elimentari
B. Protoplaşti
C. Corpi reticulari
D. Reticuli endoplasmatici
E. Forme intermediare
27
II. Fiziologia bacteriilor. Antibioticele. Bacteriofagul.
Genetica.
426. Efectul antimicrobian al pasteurizării se bazează
pe:
A. Cavitaţie
B. Şocul termic
C. Apariţia radicalilor OH şi O2
D. Căldură umedă
E. Modificarea tensiunii superficiale a peretelui
celular.
427. Care din fazele unei culturi bacteriene se
caracterizează printr-o rată de multiplicare mai
intensivă?
A. Faza de lag
B. Faza logaritmică
C. Faza acceleraţiei negative
D. Faza staţionară
E. Faza de declin
428. Polienele (nistatina, levorina) sunt antibiotice
active asupra:
A. Micoplasmelor
B. Micetelor levuriforme
C. Micobacteriilor
D. Fungilor dimorfi
E. Enterobacteriilor
429.O cultură microbiană trece prin următoarele faze de
multiplicare:
A. De lag
B. De sporulare
C. Staţionară
D. De declin
E. Anabioză
430. NEI a unui antibiotic se consideră bun, dacă
raportul CT/CMI este:
A. ≥ 1
B. ≥ 2
C. ≥ 4 – 8
D. ≥ 16 – 32
E. ≥ 64
431. NEB a unui antibiotic se consideră bun dacă
raportul CT/CMB este:
A. ≥ 1
B. ≥ 2
C. ≥ 4 – 8
D. ≥ 16 – 32
E. ≥ 64
432. Peptonele se obţin din proteine animaliere prin
următoarele căi:
A. Difuzie şi osmosă
B. Hidroliză alcalină
C. Hidroliză acidă
D. Decarboxilare
E. Digestie enzimatică
433. Peptonele se obţin din următoarele surse proteice:
A. Embrioni de găină
B. Stomacuri de animale
C. Carne de porcine
D. Sânge
E. Fibrină
434. Extractul apos din carne conţine următorii
nutrienţi:
A. Polipeptide
B. Baze azotate
C. Hidrocarburi
D. Săruri minerale
E. Factori de creştere
435. După provinienţă mediile de cultură se clasifică:
A. Comerciale
B. Empirice
C. Artificiale
D. Semisintetice
E. Sintetice
436. După consistenţă mediile de cultură se clasifică
în:
A. Vâscoase
B. Lichide
C. Semilichide
D. Intermediare
E. Solide
437. Mediile de cultură trebuie să corespndă
următoarelor cerinţe:
A. Să posede reacţie alcalină
B. Să fie sterile
C. Să fie nutritive
D. Să aibă un anumit redox potenţial
E. Să fie hipotonice
438. Mediile de cultură trebuie să corespundă
următoarelor cerinţe:
A. Să fie izotonice
B. Să posede un anumit grad de umiditate
C. Să fie hipertonice
D. Să conţină antibiotice
E. Să posede o anumită viscozitate
439. Medii de cultură solide sunt următoarele:
A. Geloză nutritivă cu 0,5 – 1% agar
B. Geloză nutritivă cu 2,5% agar
C. Gelatină nutritivă cu 15% gelatină
28
D. Ser coagulat
E. Ovalbumină cu gălbenuş coagulate
440. Mediile de cultură pentru cultivarea bacteriilor
heterotrofe trebuie să conţină obligatoriu surse de
organogeni, ca:
A. Oxigen
B. Hidrogen
C. Sulf
D. Carbon
E. Azot
441. Activitatea peptolitică a bacteriilor se apreciază
prin depistarea următoarelor produse metabolice:
A. Acizilor organici
B. Indolului
C. Amoniacului
D. Hidrogenului sulfurat
E. Scatolului
442. Epuizarea inoculului pe suprafaţa plăcilor Petri cu
scop de izolare a culturii pure se realizează cu:
A. Pipeta Pasteur
B. Ansa bacteriologică
C. Acul bacteriologic
D. Tamponul
E. Spatula
443. În dependenţă de particularităţile de respiraţie se
deosebesc următoarele grupe de bacterii:
A. Microaerofile
B. Anaerobe
C. Facultativ anaerobe
D. Aerobe
E. Intermediare aerobe
444. Pentru cultivarea bacteriilor anaerobe, se utilizează
următoarele metode de creare a anaerobiozei:
A. Mecanică
B. Sintetică
C. Chimică
D. Fizică
E. Biologică
445. Coloniile bacteriene forma S posedă
următoarele particularităţi:
A. Forma rotundă
B. Suprafaţă netedă
C. Suprafaţă mată
D. Suprafaţă umedă
E. Margini regulate
446. Coloniile bacteriene de forma R posedă
următoarele particularităţi:
A. Structură omogenă
B. Suprafaţă rugoasă
C. Margini regulate
D. Suprafaţă mată
E. Margini dantelate
447. Sterilizarea mediilor de cultură care nu suportă
temperaturi înalte, se face prin următoarele căi:
A. Pasteurizare
B. Fracţionat cu vapori fluenţi
C. Prin filtre bacteriene
D. Tyndalizare
E. Şoc termic la 900C cu răcire momentană.
448. Sterilizarea mediilor de cultură care conţin
glucide se efectuează prin următoarele procedee:
A. 1200C 15 – 20 minute
B. 1100C – 10 minute
C. 1000C fracţionat
D. Tyndalizare
E. Filtrare
449. Izolarea culturilor pure de bacterii se realizează
prin următoarele metode:
A. Ouă embrionate de găină
B. Culturi celulare
C. Animale de laborator
D. Medii de cultură solide
E. Medii de cultură semilichide
450. Determinarea sensibilităţii bacteriilor la
antibiotice prin metoda difuzimetrică include
următoarele etape:
A. Insămânţarea culturii testate
B. Diluţia succesivă a antibioticelor
C. Aplicarea rondelelor cu antibiotice
D. Incubarea în termostat 4 – 5 ore
E. Determinarea diametrului zonei sterile
451. Markerii epidemiologici, utilizaţi pentru testarea
culturilor microbiene se determină prin
următoarele probe:
A. Antibioticograma
B. Bactriocinogenotipie
C. Serotipie
D. Lizotipie
E. Fagoidentificare
452. Fagoidentificarea culturilor microbiene testate se
realizează prin următoarele metode:
A. Appelmann
B. Otto
C. Furt
D. Fischer
E. Gratia
453. Sterilizarea în autoclavă se realizează la
următoarele regimuri de temperatură:
A. 1000C
B. 1100C
C. 1200C
D. 1340C
E. 1600C
454. Ca antiseptice utilizare practică au următoarele
substanţe chimice:
A. Alcool etilic 400 pentru prelucrarea mucoaselor
B. Alcool etilic 700 pentru prelucrarea
tegumentelor
C. Alcool etilic 960 pentru prelucrarea
tegumentelor
D. Formol 4% pentru prelucrarea mucoaselor
E. Apă oxigenată (H2O2 3%) pentru prelucrarea
plăgilor
455. După destinaţie mediile de cultură compuse se
clasdifică în următoarele grupe:
A. De întreţinere
B. Elective
C. De îmbogăţire
D. Diferenţial diagnostice
E.De transport
456. De selectat mediile elective:
A. Apă peptonată
29
B. Ser coagulat
C. Bulion biliat
D. Bulion glucozat
E. Mediile Hiss
457. De selectat mediile de îmbogăţire:
A. Geloză-sânge
B. Zeissler
C. Kitt-Tarozzi
D. Muller
E. Cauffmann
458. Transportul nutrienţilor prin MCP are loc prin
următoarele mecanisme:
A. Difuzie simplă
B. Difuzie facilitată
C. Transport activ
D. Translocare
E. Transducţie
459. Extrasul apos din carne se obţine prin expoziţia
produselor din carne macerată în următoarele regimuri:
A. La frigider 00C
B. La frigider 4-80C
C. Temperatura camerei
D. Termostat 370C
E. Baia de apă 1000C
460. Ca medii de transport se utilizează:
A. Apa peptonată
B. Bulionul peptonat
C. Soluţie fosfat-tampon
D. Soluţie clorid de sodiu 3%
E. Soluţie clorid de sodiu 10%
461. Substanţe chimice tensioactive care alterează peretele
celular al bacteriilor:
A. Acizii graşi
B. Săpunurile
C. Detergenţii
D. Fenolii
E. Formaldehida
462. Sterilizarea mediilor de cultură care nu suportă
temperaturi înalte se realizează prin următoarele căi:
A. Fracţionată cu vapori fluenţi
B. Pasteurizare
C. Prin filtre bacteriene
D. Tyndalizare
E. Cu căldură uscată
463. Eficienţa metodei bacteriologice este asigurată dacă:
A. Prelevatele se reoltează din focarele afectate
B. Materialul se prelevă până la administrarea
antibioticelor
C. Prelevatele de urgenţă se transportă în laborator
D. Recoltarea materialului se efectuează pe fondul
antibioticoterapiei
E. Prelevatele se conservează timp îdelungat prin
congelare
464. Activitatea peptolitică a bacteriilor se determină prin
evidenţierea următoarelor produse metabolice:
A. Amoniacului
B. Indolului
C. Acizilor organici
D. Hidrogenului sulfurat
E. Bioxidului de carbon
465. Determinarea sensibilităţii unei tulpini microbiene la
antibiotice se realizează prin metoda:
A. Diluţiilor succesive în mediul lichid
B. Otto
C. Diluţiilor succesive pe medii solide
D. Difuzimetrică
E. Appelmann
466. Titrarea bacteriofagului se efectuează prin metodele:
A. Zeissler
B. Appelmann
C. Weinberg
D. Gratia
E. Ficher
467. Enzimele bacteriene se caracterizează prin următoarele
particularităţi:
A. Posedă 2 centre active
B. Au specificitate de substrat
C. Nu se supun reglării
D. Activitatea lor poate fi reglată
E. Sunt termostabile
468. După consistenţă mediile de cultură se clasifică în:
A. Viscoase
B. Lichide
C. Semilichide
D. Intermediare
E. Solide
469. Peptonele comerciale se obţin din următoarele produse
proteice:
A. Embrioni de găină
B. Stomacuri de animale
C. Sânge
D. Fibrină
E. Carne de porcine
470. Mediul Endo conţine urmotoarele ingrediente:
A. Lactoză
B. Glucoză
C. Albastru de metilen
D. Albastru de bromtimol
E. Geloză
471. Substanţe chimice cu acţiune oxidantă asupra
proteinelor:
A. Tripoflavina
B. Clorura de var
C. Cloramina
D. Permanganatul de potasiu
E. Peroxidul de hidrogen
472. Efectul antibacterian al pasteurizării se bazeaeă pe:
A. Cavitaţie
B. Şocul termic
C. Apariţia radicalilor OH şi O2
D. Căldură umedă
E. Modificarea tensiunii superficiale a peretelui celular
473. Condiţii de anaerobioză se realizează prin următoarele
procedee:
A. Mecanică
B. Fizică
C. Chimică
D. Biologică
E. Sintetică
474. Coloniile forma R se caracterizează prin următoarele
particularităţi:
A. Au dimensiuni punctiforme
B. Sunt transparente sau semitransparente
30
C. Suprafaţa este umedă şi lucioasă
D. Marginele sunt neregulate
E. Au structură neomogenă
475. Dozarea antibioticelor în umori este indicată la:
A. Administrarea antibioticelor toxice
B. Pacienţii cu deficienţe metabolice
C. În orice infecţie
D. Testarea unui antibiotic nou
E. În infecţiile virale
476. Modificările (variaţiile) genetice survin ca urmare a:
A. Acţiunii unor mutageni fizici
B. Acţiunii unor mutageni chimici
C. Recombinării
D. Transferului de gene
E. Achiziţionării de plasmide
477. Infecţia litică:
A. Este provocată de fagi virulenţi
B. Este provocată de fagi temperaţi
C. La finele ciclului de multiplicare bacteria infectată
moare, eliberând fagii
D. Are drept consecinţă apariţia culturilor lizogene
E. Decurge mai rapid în mediu acid
478. Enzimele bacteriene se clasifică după următoarele
criterii:
A. Locul de acţiune în raport cu celula
B. Structura chimică
C. Condiţiile de sinteză
D. Modul de acţiune
E. Natura substratelor degradate
479. Mediile de cultură trebuie să corespundă următoarelor
cerinţe:
A. Să conţină antibiotice
B. Să fie izotonice
C. Să posede anumită viscozitate
D. Să fie hipotonice
E. Să posede un anumit grad de umiditate
480. După compoziţie se disting următoarele medii de
cultură:
A. Dozate
B. Empirice
C. Simple
D. Compuse
E. Sintetice
481. Mediile Hiss conţin:
A. Acetat de fer
B. Acetat de plumb
C. Manitol
D. Zaharoză
E. Maltoză
482. Substanţe chimice care denaturează (coagulează)
proteinele:
A. Fenolii
B. Sărurile metalelor grele
C. Alcoolii
D. Rivanolul
E. Săpunurile
483. Sterlizarea prin aer ferbinte este indicată pentru:
A. Soluţii apoase
B. Obiecte din cauciuc
C. Obiecte de porţelan
D. Obiecte din sticlă
E. Instrumente chirurgicale metalice
484. Volumul de lucru la etapa I de izolare a culturii pure
de bacterii aerobe include:
A. Determinarea activităţii biochimice
B. Studierea caracterelor morfo-tinctoriale
C. Studierea caracterelor de cultură
D. Însămânţarea în placa de geloză
E. Însămânţarea în bulion peptonat
485. Coloniile forma S se caracterizează prin următoarele
particularităţi:
A. Au o formă de cupolă
B. Sunt transparente sau semitransparente
C. Uşor se detaşează de la mediu
D. Marginele sunt neregulate
E. Au structură granulară
486. Antibioticele pot inhiba următoarele procese din
celulă:
A. Sinteza componentelor peretelui celular
B. Funcţia membranei citoplasmatice
C. Sinteza proteinelor
D. Transcripţia şi sinteza acizilor nucleici
E. Sinteza capsulei
487. Transferul de material genetic se poate realiza prin:
A. Transformare
B. Recombinare
C. Transducţie
D. Translocare
E. Conjugare
488. Se deosebesc următoarele tipuri ale antagonismului
microbian:
A. Alternativ
B. Pasiv
C. Activ
D. Specific
E. Nespecific
31
III. Infecţia şi imunitatea
489. Imunitatea dobândită naturală postinfecţioasă poate
fi:
A. Sterilă
B. Nesterilă
C. Pasivă
D. Activă
E. Colectivă
490. O anatoxină este o exotoxină modificată care:
A. Şi-a pierdut imunogenitatea
B. Şi-a păstrat imunogenitatea
C. Şi-a păstrat toxicitatea
D. Şi-a pierdut toxicitatea
E. Şi-a păstrat antigenitatea
491. Activarea complementului poate avea loc pe
următoarele căi:
A. Alternativă
B. Acidă mixtă
C. Clasică
D. Primară
E. Secundară
492. Care din următoarele proprietăţi corespund unui
antigen complet:
A. Origine heterogenă
B. Natură lipopolizaharidică
C. Nu posedă imunogenitate
D. Posedă antigenitate
E. Masa moleculară mai mare de 10 000 daltoni
493. Care din următoarele proprietăţi corespund unui
antigen incomplet:
A. Are origine heterogenă
B. Este de natură proteică
C. Este de natură lipopolizaharidică
D. Posedă imunogenitate
E. Posedă antigenitate
494. Interferonul este produs de:
A. Leucocite
B. Trombocite
C. B-limfocite
D. Fibroblaşti
E. T-limfocite
495. Interferonul posedă următoarele caractere:
A. Inhibă reproducerea virusurilor
B. Inhibă creşterea şi multiplicarea bacteriilor
C. Are acţiune citotoxică
D. Stimulează fagocitoza
E. Inhibă fagocitoza
496. Despre complement se poate afirma:
A. Constituie un complex de proteine care se
conţine în serul proaspăt
B. Constituie un complex de lipopolizaharide
C. Stimulează reproducerea virusurilor
D. Participă în unele reacţii imunologice
E. Este un factor nespecific de rezistenţă
497. Rezistenţa nespecifică umorală este asigurată de
factorii:
A. IgM
B. Limfocitele B
C. Sistemul complement
D. Properdină
E. β, x - lizine
498. Organele periferice ale sistemului imun sunt:
A. Măduva osoasă
B. Ganglionii limfatici
C. Splina
D. Tymusul
E. Formaţiunele limfatice din organe şi ţesuturi
499. Organele centrale ale sistemului imun sunt:
A. Ganglionii limfatici
B. Măduva osoasă
C. Splina
D. Tymusul
E. Ficatul
500. Imunitatea specifică este asigurată de următorii factori:
A. Limfocitele T
B. Limfocitele B
C. Polimorfonucleare
D. Imunoglobuline A, M, G
E. Macrofage
501. Răspunsul imun primar diferă de cel secundar prin:
A. Originea antigenului
B. Durata perioadei latente
C. Viteza sintezei anticorpilor specifici
D. Titrul anticorpilor sintetizaţi
E. Concentraţia claselor de imunoglobuline
502. Specificitatea unei boli infecţioase este determinată de:
A. Agentul cauzal
B. Doza infectantă
C. Poarta de intrare
D. Localizarea primară a agentului în organism
E. Prezenţa endotoxinelor
503. În calitate de purtător pasiv al antigenelor moleculare
pot fi utilizate următoarele obiecte:
A. Trombocite
B. Hematii
C. Leucocite
D. Particule de celuloză
E. Particule de latex
504. Despre reacţia de inhibare a hemaglutinării se poate
afirma:
A. Uzual este utilizată în serodiagnosticul
infecţiilor bacteriene respiratorii
32
B. În reacţia pozitivă hematiile se sedimentează în
formă de umbrelă inversată
C. În reacţia pozitivă hematiile se sedimentează în
formă de buton
D. Rezultatul reacţiei se citeşte peste 18-20 ore
E. Uzual se utilizează pentru identificarea
virusurilor hemaglutinante
505. În calitate de markeri în reacţia imunoenzimatică pot fi
utilizaţi:
A. Auramina
B. Fosfataza alcalină
C. Hialuronidaza
D. Peroxidaza din hrean
E. O – streptolizina
506. Despre reacţia de precipitare se poate afirma:
A. Se utilizează precipitinogen corpuscular
B. Se utilizează precipitinogen în stare coloidală
C. Reacţia are loc în mediul lichid
D. Reacţia are loc în mediul gelificat
E. Ca component obligatoriu se utilizează
complementul
507. Reacţiile de precipitare în gel se montează prin
următoarele tehnici:
A. Bezredko
B. Mancini
C. ELISA
D. Ouchterlony
E. Eleck
508. Endotoxinele bacteriene la nivel de
macroorganism determină:
A. Paralizii
B. Febră
C. Leucopenie
D. Hipotensiune
E. Hepatosplenomegalie
509. Despre reacţia de precipitare inelară se poate
afirma:
A. Antigenele se utilizează în stare corpusculară
B. Antigenele se utilizează în stare coloidală
C. Determină titrul anticorpilor în serul
pacientului
D. Este utilizată pentru seroidentificare
E. Este utilizată în medicina legală
510. Serurile imune curative după modul de acţiune
orientată se clasifică în următoarele tipuri:
A. Monovalente anti – H flagelare
B. Anti – O polizaharidice
C. Antibacteriene
D. Antivirale
E. Antitoxice
511. Cele mai inofensive seruri imune pentru
organismul uman sunt:
A. Antitoxic antidifteric ecvin
B. Imunoglobulină umană hiperimună
antitetanică
C. Imunoglobulina standardă
D. Imunoglobulina antistafilococică umană
E. Imunoglobulina antirabică ecvină
512. Serurile imune curative trebuie să corespundă
următoarelor cerinţe:
A. Să conţină numai anticorpi anti-H
B. Să fie apirogene
C. Să nu posede reactogenitate
D. Să fie sterile
E. Să fie titrante
513. Administrarea serurilor imune heteroloage în
organismul uman sensibilizat cauzează eliberarea
următoareloe substanţe biologic active:
A. Complementului
B. Lizozimului
C. Histaminei
D. Serotoninei
E. Bradikininei
514. Indicaţi serurile imune antitoxice:
A. Antileptospirozic
B. Antibotulinic
C. Antiantrax
D. Antitetanic
E. Antidifteric
515. În unităţi antitoxice se dozează următoarele
seruri:
A. Antipertussis
B. Antiexantematic
C. Antigangrenos
D. Antidifteric
E. Antigripal de tip A
516. În diagnosticul rapid al infecţiilor pot fi utilizate
următoarele reacţii:
A. Reacţia de fixare a complementului
B. De neutralizare
C. ELISA
D. De hemaglutinare indirectă
E. RIF directă
517. În calitate de adjuvanţi la obţinerea vaccinurilor
pot fi utilizaţi:
A. Eritrocite de berbec
B. Fosfat de aluminiu
C. Hidroxid de aluminiu
D. Particule de cărbune activat
E. Poliribonucleotide sintetice
518. Intradermoreacţiile se utilizează în scopul
diagnosticului:
A. Leptospirozelor
B. Brucelozei
C. Anraxului
D. Tularemiei
E. Tifosului exantematic
519. Despre vacinuri se poate afirma:
A. Sunt preparate biologice utilizate în scop de
serodiagnostic
B. Se utilizează pentru imunizarea activă a
populaţiei
C. Conţin microorganisme vii atenuate, omorâte
sau componente
extrase din celula microbiană
D. Se administrează conform Calendarului de
vaccinări
E. Sunt utile în intradermoreacţii
520. . Specificitatea unei boli infecţioase este determinată
de :
A. Agentul cauzal
33
B. Doza infectantă
C. Poarta de intrare
D. Localizarea primară a agentului în organism
E. Prezenţa endotoxinelor
521. Endotoxinele bacteriene la nivel de macroorganism
pot determina:
A. Paralizii
B. Febră
C. Leucopenie
D. Hipotensiune
E. Hepatosplenomegalie
522. Despre virulenţă se poate afirma:
A. Este un caracter de specie
B. Este un caracter eriditar determinat de genom
C. Este un caracter individual al microbului
D. Este un caracter fenotipic, nestabil
E. Virulenţa poate fi deminuată
523. Patogenitatea reprezintă:
A. Un caracter de specie al microbului
B. Un caracter individual al microbului
C. Este un carcater eriditar, determinat de genom
D. Gradul de patogenitate se determină în unităţi de
patogenitate
E. Un caracter fenotipic, nestabil
524. Gradul de virulenţă se determină în:
A. Dosis certa letalis
B. Dosis letalis minima
C. Dosis patogenica
D. Dosis letalis50
E. Dosis infecţiosis
525. Factorii structurali care asigură agresiunea
microorganismelor:
A. Cilii
B. Pilii
C. Glicocalixul
D. Antigenele de suprafaţă
E. Capsula
526. Enzime invazive caracteristice microorganismelor
patogene:
A. Hialuronidaza
B. Sintetza
C. Gelatinaza
D. Transferaza
E. Colagenaza
527. Enzime de patogenitate caracteristice
microorganismelor patogene:
A. Oxidoreductaze
B. Plasmocoagulaza
C. Citocromoxidaza
D. Fibrinolizina
E. Neuraminidaza
528. Enzime citolitice caracteristice microorganismelor
patogene:
A. Lecitinaza
B. Hemolizine
C. Leucocidine
D. Trombokinaza
E. Alaninaminotransferaza
529. Despre exotoxinele microbiene se poate afirma:
A. Sunt secretate şi difundează în mediu
B. Au o origine glucidolipidoproteică
C. Pierd toxicitatea sub acţiunea formolului
D. Sunt rezistente la acţiunea temperaturii
E. Determină o intoxicare generală a organismului
530. Exotoxinele posedă următoarele caractere:
A. Sunt integrate cu celula bacteriană şi nu
difundează în mediu
B. Sunt de natură proteică
C. Se inactivează la acţiunea temperaturii
D. Au o putere toxică foarte pronunţată
E. Se obţin prin cultivarea microorganismelor în
medii lichide
531. Despre exotoxine se poate afirma:
A. Posedă specificitate asupra anumitor organe şi
ţesuturi
B. Sunt antigenice
C. Din ele se obţin anatoxine
D. Se obţin prin cultivare în medii solide
E. Sunt elaborate de toate speciile patogene
532. Endotoxinele se caracterizează prin:
A. Sunt de natură proteică
B. Sunt de natură glucidolipidopolipeptidică
C. Rezistenţă la acţiunea temperaturii
D. Au acţiune asupra anumitor organe şi ţesuturi
E. Se inactivează sub acţiunea formolului
533. Despre endotoxine se poate afirma:
A. Sunt termosensibile
B. Nu se inactivează sub acţiunea formolului
C. Posedă o imunogenitate pronunţată
D. Sunt legate de celulă şi se eliberează la distrugerea
celulei
E. Au o acţiune toxică puternică
534. Caracteristic pentru endotoxine:
A. Se determină numai la bacteriile grampozitive
B. Difundează uşor în mediu
C. Produc o intoxicare generală a organismului
D. Declanşează sinteza aglutininelor, precipitinelor
specifice
E. Nu posedă acţiune specifică asupra unor organe şi
ţesuturi
535. De la poarta de intrare răspândirea infecţiei în
organism se petrece prin următoarele căi:
A. Prin contiguitate
B. Pe cale limfatică
C. Pe cale hematogenă
D. Prin intermediul trombocitelor
E. Prin intermediul macrofagelor
536. Căile de transmitere a agenţilor patogeni sunt:
A. Transmisivă
B. Aerogenă
C. Anaerobă
D. Alimentară
E. Contact direct
537. Procesul infecţios evoluează în următoarele perioade:
A. De infectare
B. Incubaţie
C. Prodromală
D. De stare
E. Convalescenţă
538. Forme de manifestare a infecţiei:
A. Persistentă
B. Manifestă
C. Secundară
D. Mixtă
34
E. Poliinfecţie
539. Infecţia experimentală include etapele:
A. Adaptare
B. Alimentarea
C. Selectarea şi marcarea
D. Imobilizarea şi infectarea
E. Supravegherea şi necropsia
540. . Factorii de rezistenţă nespecifică a organismului sunt:
A. Anticorpii naturali
B. Fagocitoza
C. Lizozimul
D. Limfocitele B
E. Imunoglobulinele clasa Ig G
541. . Factorii de rezistenţă nespecifică a organismului sunt:
A. Sistemul complement
B. Lizinele
C. Interferonii
D. Limfocitele B
E. Imunoglobulinele G
542. Pentru factorii nespecifici de rezistenţă este
caracterisric:
A. Nu posedă specificitate asupra microorganismelor
in vivo
B. Posedă acţiune specifică asupra agentului cauzal
C. Interacţionează specific cu anticorpii
D. Nu posedă acţiune specifică asupra
microorganismelor in vitro
E. La adminstrarea în organism crează o imunitate
artificială pasivă
543. Acţiune fagocitară posedă celulele:
A. Histiocite
B. Kupffer
C. Limfocite B
D. Limfocite T helperi
E. Polimorfonuclere
544. Rezistenţa nespecifică a macroorganismului faţă de
infecţie este asigurată de următorii factori:
A. Fagocitoză
B. Imunoglobulinele G şi M
C. Antagonismul bacterian
D. Inflamaţie
E. Limfocite
545. Complemetul poate fi activat prin următoarele căi:
A. Biologică
B. Clasică
C. Alternativă
D. Biochimică
E. Artificială
546. Efecte biologice cauzate de complement:
A. Activat pe cale alternativă posedă acţiune
hemolitică
B. Activat pe cale clasică determină efect bacteriolitic
C. Cauzează reacţii de hipersensibilizare de tip II şi
III
D. Facilitează fagocitoza
E. Acţiune opsonizantă
547. Interferonii sunt produşi de către:
A. Fibroblaşti
B. Leucocite
C. Macrofagi
D. Limfocite T sensibilizate
E. Plasmocite
548. Interferonii posedă efecte:
A. Antiviral nespecific
B. Antitumoral
C. Imunomodulator
D. Radioprotector
E. Antiviral specific
549. Despre fagocite se poate afirma:
A. Sunt activate de către opsonine
B. Prezintă antigenele microbiene celulelor
imunocompetente
C. Elaborează endotoxine
D. Inactivează complementul
E. Captează şi lizează microorganismelor
550. Particularităţi necaracteristice interferonilor:
A. Sunt produşi de leucocite
B. Sunt elaboraţi de limfocite sensibilizate
C. Sunt produţi de fibroblaşti
D. Posedă acţiune selectivă asupra virusurilor
E. Au acţiune antibacteriană
551. Imunoglobulinele clasa Ig M se caracterizează prin
următoarele particularităţi
A. Apar primele după stimul antigenic
B. Posedă acţiune pronunţată asupra bacteriilor
gramnegative
C. Opsonizează fagocitoza
D. Sunt sensibile la cisteină
E. Sunt implicate în declanşarea reacţiilor de
hipersensibilizare de tip I
552. Despre Ig E se poate afirma:
A. Trec bariera transplacentară
B. Prin intermediul serului transmit starea de
hipersensibilizare
C. Au capacitatea de a se ataşa pe membrana
mastocitelor
D. Posedă 10 centre active
E. Se produc în stare embrionară
553. Care din proprietăţile enumerate caracterizează
haptenele?
A. Nu posedă imunogenitate
B. Sunt imunogene dar nu reacţionează cu anticorpii
specifici
C. Nu sunt imunogene , însă reacţionează cu
anticorpii specifici
D. Sunt imunogene şi reacţionează cu anticorpii
specifici
E. Sun de natură proteică
554. Despre imunoglobulinele clasa IgA secretorii se poate
afirma:
A. Protejază mucoasele de agresiunea microbiană
B. Sunt secretate de celule epiteliale
C. Se conţin în lichidul lacrimal
D. Trec bariera transplacentară
E. Sunt sintetizate de plasmocite
555. Dinamica acumulării anticorpilor imuni în ser depinde
de următorii factori:
A. Doza antigenului administrat
B. Frecvenţa stimulului antigenic
C. Statusul imun al organismului
35
D. Vârsta individului
E. Masa corpului
556. Pentru antigenele O sunt caracteristice următoarele
particularităţi:
A. Sunt de natură proteică
B. Este constituit din hidrocarburi
C. Prezintă compuşi glucido-lipido-polipeptidici
D. Sunt termolabile
E. Sunt termostabile
557. În declanşarea procesului imun antigenele realizează
următoarele funcţii:
A. Antigenitate
B. Imunogenitate
C. Toxicitate
D. Virulenţă
E. Specificitate
558. Posedă imunogenitate şi antigenitate :
A. Lipidele
B. Polizaharidele macromoleculare
C. Acizii nucleici
D. Proteinele
E. Exotoxinele
559. Se deosebesc următoarele variante de antigene:
A. Complete
B. Virulente
C. Haptene
D. Patogene
E. Autoantigene
560. Care din următoarele proprietăţi corespund unui
antigen complet?
A. Conţine informaţie eterogenă
B. Declanşează formarea anticorpilor
C. Sensibilizează specific limfocitele
D. Reacţionează cu anticorpii specifici in vivo
E. Nu reacţionează cu anticorpi in vitro
561. Imunitatea dobândită naturală poate fi:
A. Postinfecţioasă
B. Transplacentară
C. Posttransplantară
D. Postvaccinală
E. Posttransfuzională
562. Imunitatea dobândită artificială poate fi:
A. Postinfecţioasă
B. Transplacentară
C. Activă
D. Postvaccinală
E. Pasivă
563. Imunitatea locală este asigurată de :
A. Macrofagi
B. Imunoglobuline clasa IgG
C. Imunoglobuline clasa IgA
D. Imunoglobuline clasa IgM
E. Limfocite T
564. Imunitatea dobândită pasivă se caracterizează prin:
A. Instalarea rapidă după administrarea serului
B. Se instalează pe o perioadă scurtă de timp
C. Se menţine timp îndelungat
D. Poate fi menţinută prin stimul antigenic
E. Se stimulează prin administrarea de masă
trombocitară
565. Pentru studierea imunităţii celulare sunt utilizate
următoarele reacţii:
A. De transformare blastică a limfocitelor
B. Imunoenzimatică
C. De rozetare a limfocitelor cu eritrocite de oae
D. Citotoxică a limfocitelor sensibilizate cu antigen
E. Coombs
566. Antigenele coloidale sunt depistate în următoarele
reacţii:
A. De precipitare inelară
B. Imunodifuzie simplă (Mancini)
C. Imunoelectroforeză
D. De aglutinare pe lamă
E. De aglutinare în tuburi
567. Reacţia de aglutinare în tuburi se utilizează pentru:
A. Cuantificarea anticorpilor din serul pacienţilor cu
viroze
B. Cuantificarea anticorpilor în serul bolnavilor cu
bacterioze
C. Cuantificarea antigenelor din serul bolnavilor cu
bacterioze
D. Seroidentificarea antigenelor virale
E. Confirmarea rezultatelor aglutinării pe lamă
568. Reacţia de aglutinare în tuburi se utilizează pentru:
A. Cuantificarea anticorpilor din serul pacienţilor cu
viroze
B. Cuantificarea anticorpilor în serul bolnavilor cu
bacterioze
C. Cuantificarea antigenelor din serul bolnavilor cu
bacterioze
D. Seroidentificarea antigenelor bacteriene
E. Confirmarea rezultatelor aglutinării pe lamă
569. Se desting următoarele tipuri a reacţiei de aglutinare:
A. O – aglutinare
B. M – aglutinare
C. H – aglutinare
D. OH – aglutinare
E. W – aglutinare
570. În reacţiile serologice ca purtători de antigen sau de
anticorpi pot fi utilizate macroparticule:
A. Hematii de berbec
B. Stafilococi cu proteina A la suprafaţă
C. Virale
D. Ribozomale
E. Latex
571. Avantajele reacţiei de hemaglutinare indirectă cu scop
de serodiagnostic în raport cu RA sunt:
A. Se efectuează pe lamă
B. Are o sensibilitate înaltă
C. Este o reacţie rapidă
D. Se citeşte peste 3 - 5 minute
E. Se utilizează preparate comerciale
572. Complementul este utilizat ca component în reacţiile:
A. Hemaglutinare indirectă
B. Hemoliză
C. Imunofluorescentă indirectă
D. Fixare a complementului
E. Bacterioliză
573. Reacţia de hemoliză este utilizată pentru titrarea:
A. Antigenelor virale
36
B. Antigenelor corpusculare
C. Complementului
D. Anticorpilor incompleţi
E. Serului hemolitic
574. Reacţiile imunologice se utilizează cu scop de
determinare a:
A. Hipersensibilizării organismului faţă de antigene
microbiene
B. Statusului imun al organismului
C. Speciei culturii microbiene izolate
D. Antigenelor microbiene în prelevatele patologice
E. Anticorpilor specifici în serul pacientului
575. Posedă o sensibilitate relativă mai înaltă următoarele
reacţii imunologice:
A. De aglutinare în tuburi
B. Imunofluorescentă Coons
C. Radioimună
D. Imunoenzimatică
E. Coombs, pentru determinarea anticorpilor
incompleţi
576. Anatoxinele se caracterizează prin următoarele
particularităţi:
A. Formează imunitate antimicrobiană
B. Crează imunitate antitoxică
C. Sunt imunogene
D. Nu posedă antigenitate
E. Crează imunitate artificială activă
577. Ca adjuvanţi imunologici se utilizează:
A. Fenol 0,3 – 0,5%
B. Hidroxid de aluminiu
C. Mertiolat de sodiu 0,02%
D. Micobacterii, tulpini inactivate
E. Micobacteri, tulpini vii atenuate
578. Tulpini microbiene vaccinale cu virulenţa atenuată pot
fi obţinute prin următoarele metode:
A.Cultivare îndelungată în condiţii optimale
B. Cultivare îndelungată pe medii de cultură elective
C. Prin pasaje multiple pe animale de laborator
D. Cultivare la temperaturi mai înalte decât optimală
E. Atenuarea în baia de apă la 56 – 580C câte 30
minute 5-6 zile
579. Tulpini microbiene vaccinale cu virulenţa atenuată pot
fi obţinute prin următoarele metode:
A. Cultivare îndelungată în condiţii optimale
B. Cultivarea în prezenţa unor substanţe chimice
C. Prin pasaje multiple pe animale de laborator
D. Cultivare la temperaturi mai joase decât optimală
E. Atenuarea în baia de apă la 56 – 580C câte 30
minute 5-6 zile
580. Vaccinurile vii atenuate posedă următoarele avantaje:
A. Sunt înalt reactogene
B. Formează imunitate pe viaţă
C. Formează imunitate eficientă şi de durată
D. Se multiplică în organismul vaccinat
E. Induc o infecţie inaparentă
581. Inactivarea vaccinurilor omorâte se face prin tratarea
suspensiilor microbiene:
A. Expoziţie la temperaturi înalte
B. Prin congelare
C. Cu formaldehidă
D. Cu hidroxid de aluminiu
E. Hidroliza acidă
582. Inactivarea vaccinurilor omorâte se face prin tratarea
suspensiilor microbiene:
A. Expoziţie la temperaturi înalte
B. Prin congelare
C. Cu fenol
D. Cu hidroxid de aluminiu
E. Alcool
583. Vaccinările sunt indicate:
A. În infecţii grave acute în perioada de stare
B. După indicaţii epidemiologice
C. Selectiv individual
D. În perioada de convalescenţă
E. Planificat conform calendarului vaccinărilor
584. În dependenţă de acţiunea orientată se deosebesc
următoarele seruri curative:
A. Antigenice
B. Antitoxice
C. Antivirale
D. Antibacteriene
E. Antifungice
585. Pentru determinarea hipersensibilizării organismului
faţă de seruri heteroloage se efectuează proba cutano -
alergică în următoarele reprize:
A. 0,1 ml – 1 : 100 – intracutan
B. 0,1 ml – 1 : 10 - intracutan
C. 0,1 ml – 1: 100 subcutan
D. 0,1 ml – nativ subcutan
E. Doza curativă intramuscular
586. Reacţiile alergice imediate de tip I se manifestă în
următoarele intervale de timp:
A. Secunde
B. Minute
C. Câteva ore
D. 24 – 48 ore
E. Câteva zile
587. În reacţiile alergice mediate de anticorpi citofili (de tip
I) sunt implicaţi următorii factori:
A. Mastocite
B. Imunoglobuline Ig A
C. Imunoglobuline Ig E
D. Complementul
E. Amine vasoactive (histamina)
588. . Manifestările clinice ale hipersensibilităţii imediate
de tip I sunt:
A. Astmul bronşic
B. Boala serului
C. Artrite reumatoide
D. Şocul anafilactic
E. Urticaria
589. Reacţiile de hipersensibilitate se caracterizează prin
următoarele particularităţi:
A. Se declanşează după contactul primar cu antigenul
B. Se declanşează după contacte repetate cu antigenul
C. Hipersensibilitatea poartă un caracter individual
D. Sunt implicate imunoglobuline clasa Ig E
E. Sunt implicate imunoglobuline clasa Ig D
590. Reacţiile de hipersensibilitate se clasifică în felul
următor:
37
A. De tip imediat
B. De tip îndelungat
C. Mediate de complement
D. Mediate de anticorpi
E. Mediate celular
591. În reacţiile de hipersensibilitate de tip II (citotoxic,
citolitice) sunt implicaţi următorii factori:
A. Imunoglobuline clasa Ig E
B. Imunoglobuline clasa Ig M
C. Imunoglobuline clasa Ig G
D. Antigene exprimate pe suprafaţa celulelor proprii
E. Autoantigenele
592. Peacţiile de hipersensibilitate de tip II (citotoxic -
citolitice) se manifestă prin:
A. Poliartrite reumatoide
B. Reacţii la medicamente
C. Boala serului
D. Anemie hemolitică autoimună
E. Rhesus incompatibilitate
593. Mecanismele implicate în fenomenul Arthus:
A. Formarea rapidă de complexe Ag – Ig E
B. Formarea rapidă de complexe Ag – Ig G
C. Depunerea complexelor imune pe pereţii vaselor
D. Activarea sistemului complement
E. Activarea limfocitelor B
594. Hipersensibilitatea de tip IV se caracterizează prin
următoarele particularităţi:
A. Fenomenele reacţiei se manifestă tardiv
B. Nu se transmite prin ser
C. Leziunile sunt situate la nivelul inoculării
antigenului
D. Se manifestă prin urticarie difuză
E. Se manifeste după 4-5 ore de la inocularea
antigenului
595. Imunitatea artificială activă:
A. Poate fi indusă prin administrarea serurilor imune
B. Poate fi indusă prin administrarea vaccinurilor
C. Asigură protecţie de lungă durată (luni, ani)
D. Asigură protecţie de scurtă durată (2-3 săptămâni)
E. Se transmite ereditar
596. Imunitatea artificială pasivă:
A. Poate fi indusă prin administrarea serurilor imune
B. Poate fi indusă prin administrarea vaccinurilor
C. Asigură protecţie de lungă durată (luni, ani)
D. Asigură protecţie de scurtă durată (2-3 săptămâni)
E. Se transmite ereditar
597. Selectaţi celulele implicate în răspunsul imun umoral:
A. Limfocitele Tc
B. Limfocitele Th
C. Limfocitele B
D. Plasmocitele
E. Celulele NK
598. Sunt imunocompetente:
A. Limfocitele T
B. Limfocitele B
C. Macrofagii
D. Celulele K
E. Celulele NK
599. Celule implicate în răspunsul imun specific
antibacterian:
A. Limfocitele T
B. Limfocitele B
C. Macrofagii
D. Celulele K
E. Celulele NK
600. Limfocitele T - helper posedă următorii receptori
membranari:
A. Ig M şi IgD
B. IgG şi IgM
C. CD8
D. CD3
E. CD4
601. Organe centrale ale imunităţii sunt următoarele:
A. Ganglionii limfatici
B. Ficatul (în perioada embrionară)
C. Splina
D. Măduva osoasă
E. Timusul
602. Organe periferice ale imunităţii sunt următoarele:
F. Ganglionii limfatici
G. Ficatul (în perioada embrionară)
H. Splina
I. Măduva osoasă
J. Timusul
603. Moleculele CMH de clasa I:
A. Sunt formate din 2 catene polipeptidice (alfa şi
beta)
B. Sunt exprimate pe suprafaţa tuturor celulelor
nucleate din organism
C. Sunt exprimate pe suprafaţa CPA
D. Prezintă peptide derivate din proteoliza
proteinelor endogene interacţionând cu
moleculele CD8 de pe limfocitele Tc
E. Prezintă peptide derivate din proteoliza
proteinelor exogene interacţionând cu
moleculele CD4 ale limfocitelor Th
604. Moleculele CMH de clasa II:
A. Sunt formate din 2 catene polipeptidice (alfa şi
beta)
B. Sunt exprimate pe suprafaţa tuturor celulelor
nucleate din organism
C. Sunt exprimate pe suprafaţa CPA
D. Prezintă peptide derivate din proteoliza
proteinelor endogene interacţionând cu
moleculele CD8 de pe limfocitele Tc
E. Prezintă peptide derivate din proteoliza
proteinelor exogene interacţionând cu
moleculele CD4 ale limfocitelor Th
605. În instaurarea răspunsului imun umoral sunt
implicate:
A. T-CD8+
B. T-CD4+
C. CPA
D. B-limfocite
E. Plasmocite
606. În instaurarea răspunsului imun celular sunt
implicate:
A. T-CD8+
B. T-CD4+
C. CPA
D. B-limfocite
E. Plasmocite
607. Răspunsul imun primar se caracterizează prin:
38
A. Perioadă de latenţă de 4-7 zile
B. Perioadă de latenţă de 5-6 ore
C. Producerea de anticorpi IgM
D. Producerea de anticorpi IgG
E. Apariţia celulelor B- memorie
608. Răspunsul imun secundar se caracterizează prin:
A. Perioadă de latenţă de 4-7 zile
B. Perioadă de latenţă de 5-6 ore
C. Producerea de anticorpi IgM
D. Producerea de anticorpi IgG
E. Apariţia celulelor B- memorie
609. Dezvoltarea unei reacţii imune celulare este favorizată
de inocularea Ag pe următoarele căi:
A. Intravenoasă
B. Intradermică
C. Intramusculară
D. Intraperitoneală
E. Subcutanată
610. În declanşarea răspunsului imun macrofagii pot
realiza următoarele funcţii:
A. Hemotaxie
B. Fagocitoză
C. Secreţie de substanţe biologic active
D. Prezentarea antigenelor prin intermediul MHC
- II
E. Prezentarea antigenelor prin intermediul MHC
- I
611. La constituirea răspunsului imun participă următoarele
tipuri de celule:
A. Plazmocitele
B. Trombocitele
C. Limfocitele B
D. Limfocitele T
E. Macrofagii
IV. Bacteriologia specială
612. Genuri care reunesc specii oxidazopozitive:
A. Salmonella
B. Yersinia
C. Neisseria
D. Pseudomonas
E. Vibrio
613. Genuri care reunesc specii oxidazonegative:
A. Vibrio
B. Salmonella
C. Yersinia
D. Pseudomonas
E. Shigella
614. V. cholerae modifică mediul de acumulare lactozo-
zaharoză:
A. Lactoza – A
B. Lactoza - –
C. Lactoza – AG
D. Zaharoza – A
E. Zaharoza – AG
615. Apartenenţa către grupul Heiberg se determină după
fermentarea:
A. Glucozei
B. Manozei
C. Manitolului
D. Zaharozei
E. Arabinozei
616. Medii utilizate în cultivarea V. cholerae:
A. Tinsdal
B. TCBS
C. Geloză alcalină
D. Ploskirev
E. Apă peptonată alcalină.
617. Medii utilizate în izolarea culturii de V. cholerae:
A. Tinsdal
B. Ploskirev
C. TCBS
D. Apă peptonată alcalină
E. Geloză alcalină
618. V. eltor aglutinează sau hemolizează eritrocitele de:
A. Berbec
B. Umane O1
C. Găină
D. Cobai
E. Maimuţă
619. Teste caracteristice pentru diferenţierea biovariantelor
V. cholerae:
39
A.Sensibilitatea la bacteriofagii ABC
B.Atitudinea faţă de penicilină
C.Producerea acetilmetilcarbinolului (Voges-Proskauer)
D.Atitudinea faţă de polimixină
E.Aglutinarea eritrocitelor de găină
620. Teste negative în identificarea biovariantei V. cholerae
(clasic) sunt:
A. Aglutinarea eritrocitelor de găină
B. Hemoliza eritrocitelor de berbec
C. Reacţia Voges - Proskauer
D. Sensibilitatea la bacteriofagul C
E. Sensibilitatea la bacteriofagul eltor
621. Teste pozitive în identificarea biovariantei V. eltor
sunt:
A. Aglutinarea eritrocitelor de găină
B. Hemoliza eritrocitelor de berbec
C. Reacţia Voges - Proskauer
D. Sensibilitatea la bacteriofagul C
E. Sensibilitatea la bacteriofagul eltor
622. Agenţi etiologici ai toxiinfecţiilor alimentare pot
fi:
A. V. eltor
B. V. parahaemolyticus
C. V. alginolyticus
D. Vibrionii NAG
E. V. cholerae bengal
623. Drept sursă în toxicoinfecţiile alimentare cauzate
de vibrioni pot fi:
A. Peştii din apele sărate
B. Peştii din apele dulci
C. Crabii
D. Crustaceele marine
E. Scoici din apele de râu
624. Se examinează bacteriologic în cazul
toxicoinfecţiilor alimentare în zonele de utilizare
masivă a produselor acvatice:
A. Peştii din apele sărate
B. Peştii din apele dulci
C. Crabii
D. Crustaceele marine
E. Scoici din apele de râu.
625. În profilaxia specifică a holerei se utilizează:
A. Vaccin viu atenuat
B. Vaccin chimic polizaharidic
C. Vaccin inactivat
D. Holerogen – endotoxină
E. Holerogen – anatoxină
626. Serovarianta V. cholerae Ogawa conţine:
A. Antigenul A
B. Antigenul B
C. Antigenul C
D. Antigenul D
E. Antigenul H
627. Serovarianta V. cholerae Inaba conţine:
A. Antigenul A
B. Antigenul B
C. Antigenul C
D. Antigenul D
E. Antigenul H
628. Serovarianta V. cholerae Hykojima conţine:
A. Antigenul A
B. Antigenul B
C. Antigenul C
D. Antigenul D
E. Antigenul H
629. În diagnosticul rapid al holerei sunt aplicate:
A. Reacţia de imunofluorescenţă directă
B. Reacţia de microaglutinare pe lamă cu serul O1
C. Analiza radioimună
D. Reacţia de precipitare inelară
E. Reacţia de imobilizare a vibrionilor cu
bacteriofag specific
630. În evoluţia holerei sunt caracteristice următoarele
stadii ale bolii:
A. Enterita holerică
B. Enterocolita holerică
C. Gastroenterita holerică
D. Holera algidă
E. Colita holerică
631. În patogeneza holerei sunt implicate următoarele
mecanisme:
A. Activarea adenilatciclazei cu acumulare de ATF
în exces
B. Activarea adenilatciclazei cu acumularea AMF-
ciclic în exces
C. Activarea adenilatciclazei cu inhibarea AMF-
ciclic
D. Eliberarea masivă a apei şi a ionilor de Cl din
organism prin enterocite
E. Blocarea readsorbţiei ionilor de Na din lumenul
intestinal
632. E. coli patogene pot cauza:
A. Infecţii holeriforme
B. Infecţii dizenteriforme
C. Toxicoinfecţii alimentare
D. Colienterite la copii
E. Limfadenite mezenteriale
633. Categoriile patogene de E. coli sunt:
A. EPEC
B. EIEC
C. ETEC
D. EBEC
E. EDEC
634. Categoriile patogene de E. coli sunt:
A. EPEC
B. EHEC
C. EDEC
D. EAEC
E. EBEC
635. Există următoarele fenotipuri patogene de E. coli:
A. Diareigene
B. Neurogene
C. Uropatogene
D. Hepatotrope
E. Bacteriemice
636. Escherichiile enterotoxigene posedă următorii factori
de patogenitate:
A. Hialuronidaza
B. Fibrinolizina
C. Enterotoxina
D. Pilii comuni
E. Plasmocoagulaza
40
637. Seroidentificarea culturii pure de escherichii se
realizează cu serurile:
A. ABCDE
B. OKA
C. OKB
D. Seruri monovalente
E. Seruri H monoreceptoare
638. Pentru E. coli este catacteristic:
A. Produce indol
B. Creşte pe mediul cu acetat de sodiu
C. Creşte pe mediul cu citrat de sodiu
D. Fermentează glucidele cu formare de acid
E. Posedă lizindecarboxilază
639. Pentru E. coli este caracteristic:
A. Reacţia Voges-Proskauer pozitivă
B. Reacţia cu roşu de metil negativă
C. Fermentează cu acid şi gaz lactoza
D. Produce indol
E. Decarboxilează lizina
640. În tratamentul escherichiozelor intestinale sunt
indicate următoarele preparate:
A. Sulbactam
B. Bificol
C. Bifidobacterină
D. Subtilină
E. Lactobacterină
641. Despre E. coli se poate afirma:
A. Este component permanent al microflorei
normale a intestinului gros.
B. Face parte din microflora stabilă a jejunului
C. Serveşte ca un indicator microbiologic al
impurificării fecale a mediului
D. Este antagonist al microflorei patogene
E. Se întâlnesc variante lactozonegative
642. Pantru familia Enterobacteriaceae este
caracteristic:
A. Sunt bacterii gramnegative, asporulate
B. Toţi reprezentanţii sunt mobili
C. Posedă nitratreductază
D. Sunt catalazopozitive
E. Sunt oxidazopozitive
643. În familia Enterobacteriaceae genul se determină
prin testele:
A. Utilizarea citratului de sodiu
B. Producerea ureazei
C. Fermentarea lactozei
D. Formarea indolului
E. Testul cu roşu de metil (MR)
644. În familia Enterobacteriaceae specia se determină
prin testele:
A. Producerea hidrogenului sulfurat
B. Formarea indolului
C. Fermentarea glucidelor
D. Identificarea serologică
E. Antibioticograma
645. În diagnosticul escherichiozelor se examinează
următoarele prelevate:
A. Materii fecale
B. Urina
C. Bila
D. Hemocultura
E. Punctat sternal.
646. Genul Shigella include speciile:
A. S. boydii
B. S. bovis
C. S. sonnei
D. S. salamae
E. S. flexneri
647. Include mai multe serovariante:
A. S. dysenteriae
B. S. flexneri
C. S. boydii
D. S. sonnei
E. S. enteritidis
648. S. flexneri posedă următoarele caractere
zaharolitice:
A. Fermentează glucoza cu formare de acid
B. Fermentează glucoza cu formare de acid şi gaz
C. Nu fermentează manitolul
D. Fermentează zaharoza cu formare de acid
E. Nu fermentează lactoza
649. Pentru cultivarea şi izolarea shigelelor se
utilizează mediile:
A. Endo
B. Levin
C. Bismut sulfit agar
D. Cu selenit acid de sodiu
E. Wilson-Blair
650. Shigelele modifică mediul Olkeniţki dup cum
urmează:
A. Glucoza – A
B. Lactoza - A
C. Lactoza - –
D. Zaharoza - A
E. Hidrogen sulfurat - –
651. Materiile fecale la bolnavii de dizenterie pot avea
aspectul:
A. Riziform
B. Mucopurulent
C. Sangvinolent
D. Consistenţă lichidă
E. Cu granule de sulf
652. Shigelele manitpozitive sunt:
A. S. dysenteriae
B. S- flexneri
C. S. boydii
D. S. sonnei
E. S. bovis
653. Factori de patogenitate a shigelelor sunt:
A. Neuraminidaza
B. Exotoxinele
C. Endotoxinele
D. Factorii de penetraţie
E. Hemolizine
654. În profilaxia şi tratamentul specific a dizenteriei
se utilizează:
A. Vaccin omorât
B. Vaccin inactivat curativ
C. Bacteriofag dizenteric
41
D. Dizenterina
E. Vaccinul ADTP
655. De la bolnavii cu febră tifo-paratifoidă pentru
examenul bacteriologic se poate preleva:
A. Sânge
B. Lichid cefalorahidian
C. Măduva osoasă
D. Urină
E. Bila
656. De selectat mediile de cultură utilizate în procesul
de izolare şi identificare a enterobacteriilor:
A. Geloza sânge
B. Mediul Levin
C. Mediul Kligler
D. Ser coagulat
E. Mediul cu selenit acid de sodiu
657. Indicaţi corect structura antigenică a agenţilor
cauzali a febrelor tifo-paratifoidice:
A. O1, 9, 12, Vi, Hd
B. O1, 9, 12, H g, m
C. O1, 4, 5, 12 H i, H 1, 2
D. O1, 4, 5, 12, H a
E. O1, 4, 5, 12, H b, H 1, 2
658. Reacţii utilizate în diagnosticul serologic al
febrelor tifo-paratifoidice:
A. Reacţia Wright
B. Reacţia Weil-Felix
C. Reacţia Widal
D. Reacţia de inhibare a hemaglutinării
E. Reacţia indirectă de hemaglutinare
659. Identificarea serologică a culturilor de salmonele
izolate se realizează cu:
A. Serul polivalent OKA
B. Serul polivalent ABCDE
C. Serurile monovalente O2, O4, O9 ş.a.
D. Serurile monovalente H
E. Serurile polivalente OKC, OKB, OKE
660. În profilaxia febrelor tifo-paratifoidice sunt utile
preparatele:
A. Vacinuri inactivate
B. Vacinuri vii atenuate
C. Anatoxina tifo-paratifoidică
D. Vaccinul TABTe
E. Vaccinul chimic antitifoid îmbogăţit cu Vi -
antigen
661. Identificarea salmonelelor tifoide include
studierea caracterelor:
A. De cultură
B. Toxigeneza
C. Biochimice
D. De patogenitate
E. Serologice
662. În toxicoinfecţii alimentare se examinează:
A. Urina
B. Raclat din erupţii cutanate
C. Spălături de pe mâini
D. Materii fecale
E. Probe din alimentul suspectat
663. Pentru S. typhi este caracteristic:
A. Fermentarea glucozei, manitolului, maltozei cu
formare de acid
B. Fermentarea glucozei, manitolului, maltozei cu
formare de acid şi gaz
C. Producerea indolului
D. Capacitatea de decarboxilare a lizinei
E. Posedă cili peritrichi
664. Pentru S. paratyphi A este caracteristic:
A. Fermentează lactoza ţi zaharoza cu formare de
acid
B. Fermentează glucoza, manitolul, maltoza cu
formare de acid şi gaz
C. Nu produc acetilmetilcarbinol ( reacţia VP
negativă)
D. Reacţia cu roşu de metil pozitivă
E. Produce urează
665. Pentru S. paratyphi B este caracteristic:
A. Formează colonii colorate pe mediul Endo
B. Produc hidrogen sulfurat
C. Sunt oxidazonegative
D. Nu formează fenilalanindezaminază
E. Produc urează
666. Pentru salmonele sunt caracteristici următorii
factori de patogenitate:
A. Adezivitatea la enterocite
B. Antigenul Vi
C. Enterotoxine termolabile
D. Capsula
E. Proteina A
667. În patogenia febrelor tifoparatifoidice se
deosebesc următoarele faze:
A. Bacteriemie
B. Difuzie parenhimatoasă
C. Limfadenita mezenterială
D. Dezechilibrul hidrosalin
E. Gastroenterită
668. Fenomene de sensibilizare de tip IV în febrele
tifoparatifoidice se pot manifesta prin:
A. Septicemii
B. Ulcerarea plăcilor Peyer cu hemoragii
C. Ulcerarea plăcilor Peyer cu perforaţii
intestinale
D. Gastroenterită
E. Meningoencefalite
669. Endotoxemia în febrele tifoparatifoidice
determină:
A. Paralizii flasce
B. Febră 38- 400 C
C. Hipertensiune
D. Stare tifică
E. Leucopenie
670. Multiplicarea salmonelelor în faza difuziei
parenhimatoase are loc în:
A. Plămâni
B. Măduva osoasă
C. Splină
D. Ficat
E. Encefal
671. În toxicoinfecţiile alimentare se deosebesc
următoarele sindroame clinice:
A. Meningită salmonelozică
B. Bacteriemii salmonelozice
C. Gastroenterite
D. Enterocolite
E. Paralizii flasce
42
672. În perioada de stare în febra tifoidă semnificaţie
diagnostică au:
A. Titrul aglutininelor anti – O > anti – H
B. Titrul aglutininelor anti – O < anti – H
C. Titrul Ig M > titrul Ig G
D. Titrul Ig M < titrul Ig G
E. Titrul aglutininelor anti – O = anti – H
673. În perioada de convalescenţă în febrele
tifoparatifoidice au semnificaţie diagnostică:
A. Titrul aglutininelor anti – O > anti – H
B. Titrul aglutininelor anti – O = anti – H
C. Titrul aglutininelor anti- O < anti – H
D. Titrul Ig M > Ig G
E. Titrul Ig M < Ig G
674. La purtătorii sănătoşi de Salmonella typhi
semnificaţie diagnostică au:
A. Titrul aglutininelor anti – O = anti- H
B. Titrul aglutininelor anti - Vi 1 : 40
C. Anticorpi anti – Vi lipsesc
D. Titrul Ig M > Ig G
E. Titrul Ig M < Ig G
675. Factorii şi căile de transmitere în salmonelozele
nozocomiale sunt:
A. Parenteral
B. Obiecte de menaj
C. Produsele alimentare
D. Apa
E. Contactul direct
676. În profilaxia specifică a febrelor tifoparatifoidice
se utilizează:
A. Monovaccinuri inactivate
B. Monovaccin îmbogăţit cu Vi - antigen
C. Trivaccinul tifoparatifoidic
D. Vaccinul TABTe
E. Vaccinul ADTP
677. Despre C. tetani se poate afirma:
A. Se cultivă pe medii diferenţiale în condiţii de
anaerobioză
B. Este foarte rezistent la factorii mediului
ambiant
C. Caracterele tinctoriale se studiază prin metoda
Aujeszky
D. Caracterele tinctoriale se studaiază prin metoda
Burri-Hinss
E. Posedă activitate hemolitică
678. Cultura pură de C. tetani se obţine prin metodele:
A. Zeissler
B. Klauberg
C. Weinberg
D. Widal
E. Wright
679. În patogenia tetanosului sunt implicaţi următorii
factorii:
A. Tetanochinaza
B. Tetanolizina
C. Tetanodecarboxilaza
D. Tetanoeritrina
E. Tetanospasmina
680. Caracteristic pentru C. perfringens este:
A. Formarea coloniilor negre lenticulare pe mediul
Wilson – Blair
B. Posedă activitate zaharolitică înaltă
C. Creşte lent, timp de 3-4 săptămâni pe mediul
Finn
D. Lichefiază gelatina sub aspect de brăduţ
inversat
E. Este imobil, formează capsulă şi spori
681. Clostridii toxigene noninvazive sunt următoarele:
A. C. novyi
B. C. tetani
C. C. botulinum
D. C. septicum
E. C. difficile
682. Clostridii histotoxice şi invazive sunt:
A. C. perfringens
B. C. nowyi
C. C. septicum
D. C. tetani
E. C. botulinum
683. Tetanospasmina produsă de C. tetani determină
următoarele efecte:
A. Stimulează adinilatciclaza
B. Inhibă secreţia de acetilcolină la nivelul
sinapselor mioneurale
C. Se fixează pe sinapsele neuromusculare
D. Suprimă inhibiţia sinaptică
E. Stimulează acumulare de acetilcolină şi
determină contracturi spastice
684. Toxina botulinică posedă următoarele proprietăţi:
A. Este slab toxică
B. Este rezistentă la sucurile digestive
C. Se absoarbe din intestin în formă activă
D. Este termolabilă
E. Sub acţiunea acidităţii gastrice trece în
anatoxină
685. Infecţiile clostridiene apar în următoarele
circumstanţe:
A. Plăgi operatorii
B. Plăgi profunde cu necroze tisulare
C. Plăgi tăiate superficiale
D. Plăgi impurificate cu bacterii aerobe, anaerobe
şi facultativ anaerobe
E. Plăgi în condiţii de tulburări circulatorii
(endarterite trombozante)
686. Boli clostridiene cu poarta de intrare digestivă
sunt:
A. Toxiinfecţii alimentare determinate de tulpini
enterotoxigene de C. perfringens ingerate în
concentraţie de cel puţin 108 germeni vii
B. Toxiinfecţii alimentare determinate de C.
tetani în concentraţie de 105 germeni vii
C. Intoxicaţii alimentare după ingestia de toxină
botulinică preformată în alimente
D. Toxiinfecţii determinate de C. septicum în
concentraţii de 10 9 germeni vii
E. Intoxicaţii cauzate de C. tetani în concentraţie
108/ gr de aliment.
687. Gangrena gazoasă este mai frecvent cauzată de
următoarele specii:
43
A. C. sporogenes
B. C. perfringens
C. C. difficile
D. C. novyi
E. C septicum
688. Clinic gangrena gazoasă se manifestă prin
următoarele simptoame:
A. Celulită
B. Flegmon gazos crepitant
C. Mionecroză
D. Fasciită
E. Scurgeri fetide din plagă
689. Simptoamele caracteristice în botulism sunt:
A. Diplopie
B. Artralgie
C. Disfagie
D. Disartrie
E. Ataxie
690. Botulismul se caracterizează prin simptoamele
următoare:
A. Ptoza palpebrală
B. Astenie
C. Amimie
D. Paralizii spastice
E. Senzaţie de sete
691. Cauzele de deces în botulism mai frecvente sunt:
A. Dereglarea echilibrului hidrosalin
B. Pancreonecroza
C. Insuficienţă şi paralizie respiratorie
D. Coma uremică
E. Stop cardiac
692. Poarta de intrare în botulism poate fi:
A. Mucoasa căilor rspiratorii superioare
B. Conjunctiva ochiului
C. Mucoasa nazală
D. Tractusul digestiv
E. Plaga
693. Cauza mai frecventă a intoxicaţiei botulinice la
om sunt serotipurile:
A. A
B. B
C. C
D. D
E. E
694. În diagnosticul gangrenei gazoase se aplică
următoarele teste rapide:
A. Reacţia de hemaglutinare indirectă
B. Creşterea în mediul Kitt-Tarozzi cu formare de
gaz
C. Modificarea mediului Wilson-Blair
D. Reacţia de precipitare în gel
E. Coagularea şi peptonizarea laptelui
695. Clostridiile patogene posedă următoarele
particularităţi morfologice:
A. Bastonaşe cu spori dispuşi bipolar, care
deformează celula
B. Bastonaşe cu spori sferici de dimensiuni mari
aranjaţi terminal
C. Bastonaşe cu spori centrali care nu deformează
celula
D. Bastonaşe cu spori ovali care deformează
celula, aranjaţi subterminal
E. Bastonaşe cu spori ovali care deformează
celula, dispuşi terminal.
696. Genul Brucella reuneşte următoarele specii:
A. B. melitensis
B. B. pertussis
C. B. abortus
D. B. bronhiseptica
E. B suis
697. Sursa infecţiei în bruceloză poate fi:
A. Persoanele bolnave
B. Caprine şi ovine
C. Porcine
D. Artropodele infectate
E. Bovinele
698. Contractarea brucelozei se poate realiza prin
următoarele căi:
A. Prin intermediul acarienilor
B. Respiratorie.
C. Digestivă
D. Percutană
E. Prin muşcătura ţânţarilor
699. Prelevatele patologice recoltate pentru izolarea
brucelelor:
A. Sângele (hemocultura)
B. Exudatul articular
C. Urina
D. Rozeolocultura
E. Biopsii ganglionare
700. Pentru izolarea brucelelor se pot utiliza
următoarele medii ce cultură:
A. Geloză hepatică
B. Mediul Sabouraud
C. Bulion hepatic
D. Geloză salină cu gălbenuş de ou
E. Geloză sânge
701. Speciile de brucele pot fi diferenţiate prin
următoarele teste:
A. Cultivarea în condiţii anaerobe
B. Cultivarea în atmosferă de 5-10% de CO2
C. Creşterea pe medii cu tionină
D. Creşterea pe medii cu verde de malahit
E. Creşterea pe medii cu fucsină
702. În diagnosticul serologic al brucelozei se
utilizează reacţiile:
A. De precipitare.
B. De neutralizare
C. Wright
D. Huddleson
E. De hemaglutinare directă
703. Serodiagnosticul brucelozei acute se realizează
prin reacţiile:
A. Huddleson şi Wright pozitive cu anticorpi
predominanţi Ig G
B. Huddleson şi Wright pozitive cu anticorpi
predominanţi Ig M
C. RIF indirectă
D. I.d.r. Burnet pozitivă
E. De inhibare a hemaglutinării
44
704. Serodiagnosticul brucelozei cronice se confirmă
prin:
A. Reacţia Wright cu predominaţia anticorpilor Ig
M
B. Reacţia Wright cu predominaţia anticorpilor Ig
G
C. Reacţia Coombs
D. Intradermoreacţia pozitivă
E. RFC pozitivă
705. Tularemia se transmite la om pe următoarele căi:
A. Prin vectori biologici (căpuşe, tăuni, ţânţari)
B. Prin contact direct cu rozătoarele bolnave
C. Prin contact direct cu persoanele bolnave
D. Pe cale digestivă (apă, alimente)
E. Pe cale aerogenă (prin aerul contaminat)
706. În tularemie se disting următoarele forme clinice:
A. Ulceroganglionară
B. Oculoganglionară
C. Pulmonară
D. Cutanată cu erupţii variceliforme
E. Meningoencefalitică
707. Pentru diagnosticul tularemiei se recoltează
următoarele prelevate:
A. Aspirat din bubonul tularemic
B. Sputa
C. Sânge pentru hemoculturi
D. Urina
E. Bila
708. Izolarea şi cultivarea F. tularensis se realizează
prin:
A. Însămânţarea produsului patologic pe mediul
Klauberg
B. Inocularea cu material de examint a şoarecilor
albi
C. Însămânţarea pe mediul Francis
D. Însămânţarea pe mediul Bordet – Jengou
E. Însămânţarea pe mediul McCoy
709. În diagnosticul serologic al tularemiei sunt utile:
A. Reacţia de precipitare inelară
B. Reacţia de aglutinare în tuburi
C. Contraimunoelectroforeza
D. Reacţia de hemaglutinare indirectă
E. Reacţia de neutralizare in vivo
710. Intradermoreacţia cu tularină este pozitivă la:
A. Contacţi
B. Bolnavi
C. Vaccinaţi
D. Purtători
E. Convalescenţi
711. Genul Yersinia reuneşte agenţii cauzali ai
următoarelor infecţii:
A. Tularemiei
B. Pestei
C. Brucelozei
D. Psitacozei
E. Pseudotuberculozei
712. Contractarea pestei se realizează pe următoarele
căi:
A. Prin înţepătura păduchilor
B. Prin intermediul puricilor
C. Pe cale aerogenă
D. Percutană
E. Parenterală
713. Pesta evoulează în următoarele forme clinice:
A. Hemolitico-uremică
B. Bubonică
C. Pulmonară
D. Septicemică
E. Paralitică
714. În funcţie de forma clinică, pentru diagnosticul
pestei se prelevă:
A. Aspirat din bubon
B. Urină
C. Sânge pentru hemocultură
D. Bilă
E. Spută
715. În diagnosticul de laborator al pestei se utilizează
metodele:
A. Bacterioscopică
B. Contraimunoelectroforeza
C. Biologică
D. Reacţia de hemaglutinare directă cu eritrocite
de berbec
E. Bacteriologică
716. Genul Bacillus se caracterizează prin următoarele
particularităţi:
A. Fermentează majoritatea glucidelor cu formare
de acid şi gaz
B. În mediul exterior formează spori care
deformează celula
C. Formează spori centrali care nu deformează
celula
D. Sporogeneza decurge în prezenţa oxigenului
E. Sunt bacili garmpozitivi de dimensiuni mari
717. B. anthracis se caracterizează prin următoarele:
A. Sunt bastonaşe gramnegative, colorate bipolar.
B. În organism formează o capsulă polipeptidică
C. Produce spori aranjaţi central care nu
deformează celula
D. Sunt imobili
E. Se evidenţiază prin metoda Ziehl-Neelsen
718. În depistarea B. anthracis se pot utiliza metodele
de colorare:
A. Neisser
B. Ziehl-Neelsen
C. Burri-Hinss
D. Aujeszky
E. Gram
719. B. anthracis se caracterizează prin următorii
factori de patogenitate:
A. Capsula ca factor antifagocitar
B. Factor edimatogen
C. Factor protector
D. Factor letal
E. Factor necrotizant
720. În antrax în raport cu poarta de intrare se
întâlnesc formele clinice:
A. Cutanată
B. Pulmonară
C. Intestinală
D. Bubonică
45
E. Anginoganglionară
721. În diagnosticul antraxului în raport cu forma
clinică se prelevă:
A. Exudat din carbuncul
B. Sputa
C. Urina
D. Materii fecale
E. Hemocultura
722. În mediile de cultură B. anthracis creşte formând:
A. Colonii mici, rotunde, bombate, lucioase,
transparente.
B. Colonii mari, plate, surii, rugoase,mate,
margini neregulate
C. În bulion formează sediment sub aspectul unui
glomerul de vată
D. Formează o peliculă de la care pornesc
prelungiri sub aspect de stalactite
E. Formează o peliculă groasă, mată şi zbârcită
723. B. anthracis se diferenţiază de B. anthracoides
prin următoarele teste:
A. Fermentarea glucozei, lactozei şi manitolului
B. Testul “colierului de perle”
C. Lichefierea gelatinei sub aspect de brăduţ
inversat
D. Producerea fenilalanindezaminazei
E. Patogenitatea pentru şoareci
724. În diagnosticul, profilaxia şi tratamentul
antraxului se utilizează:
A. Anatoxina nativă anti- B. anthracis
B. Antraxina
C. Vaccin viu atenuat
D. Imunoglobulină umană hiperimună anti- B.
anthracis
E. Imunoglobulină heteroloagă anti-B.anthracis
725. Surse semnificative de infecţie în bruceloză sunt:
A. Bolnavii de bruceloză
B. Bovinele
C. Păsările de agrement
D. Caprinele
E. Porcinele
726. Sifilisul se poate caracteriza ca o infecţie, ce:
A. Evoluează în stadii
B. Penicilina este indicată pentru tratament
C. Se vindecă spontan la circa 25 la sută din pacienţi
D. Leziunile distructive sunt determinate de reacţii de
hipersensibilitate de tip IV
E. Imunitatea postinfecţioasă este de lungă durată
727. În diagnosticul de laborator al escherichiozelor
sunt utile următoarele metode:
A. Microscopică (Gram)
B. Bacteriologică
C. Biologică
D. Serologică (cu autotulpini)
E. RIF
728. Care din următoarele proprietăţi sunt comune
rickettsiilor?
A. Sunt transmise prin artropode
B. Sunt complet rezistente la antibiotice
C. Sunt paraziţi obligat intracelulari
D. Sunt gram-pozitive
E. Posedă antigene comune cu Proteus OX
729. Pentru C. diphtheriae este catacteristic:
A. Reprezintă bastonaşe încurbate, gramnegative
B. Reprezintă bastonaşe grampozitive măciucate.
C. Cresc lent pe medii speciale (Lewenstain-
Yensen, Finn).
D. Produc o exotoxină termolabilă specifică
E. Se cultivă pe medii speciale (Tinsdal, Loeffler,
Roux)
730. Pentru C. perfringens este caracteristic:
A. Reprezintă bastonaşe gramnegative
B. Reprezintă bastonaşe scurte, grampozitive,
formează capsulă şi spori
C. Reprezintă bacterii mobile, sporogene
D. Se cultivă în condiţii strict anaerobe
E. Produc un echipament variat de enzime şi
toxine de patogenitate.
731. Pentru M. tuberculosis este caracteristic:
A. Creşte lent pe medii speciale (Finn, Popescu
ş.a.)
B. Se cultivă în condiţii de anaerobioză
C. Posedă cord-factor
D. Fermentează activ glucidele cu formare de acid
şi gaz
E. Conţin cantităţi esenţiale de acizi micolic şi
ftionic.
732. V. cholerae se caracterizează:
A. Sunt bastonaşe incurbate imobile, asporulate,
gramnegative.
B. Se cultivă pe medii cu cartof, gălbenuş de ou şi
glicerină
C. Sunt alcalofile
D. Produce o enterotoxină termolabilă
E. Cauzează enterită acută cu diaree profuză.
733. S. typhi posedă următoarele particularităţi:
A. Determină o infecţie care evoluează în stadii
B. Sunt microorganisme gramnegative, asporulate,
oxidazonegative
C. Ca mediu de îmbogăţire se utilizează apa
peptonată alcalină
D. Fermentează glucoza cu formare de acizi
E. Se aglutinează cu serurile ABCDE
734. Despre S. aureus se poate confirma că:
A. Sunt coci gramnegativi, aranjaţi în perechi,
capsulaţi
B. Pe geloză-sânge formează colonii pigmentate
C. Pe geloză salină cu gălbenuş de ou se determină
lecitinaza
D. Majoritatea tulpinelor sunt coagulazopozitive
E. Pot determina intoxicaţii alimentare
735. S. pyogenes se caracterizează prin:
A. Reprezintă diplococi incapsulaţi, grampozitivi.
B. Pe geloză – sânge formează colonii β-hemolitice
C. Este agent cauzal al reumatismului.
D. Face parte din grupa A Lansefield
E. Producere toxină eritrogenă.
736. Pentru N. gonorrhoeae este caracteristic:
A. Sunt diplococi lanceolaţi, incapsulaţi,
grampozitivi.
B. Se cultivă pe geloză salină cu lapte şi ou.
C. Cresc mai bine în atmosferă de 10% CO2.
46
D. Fermentează numai glucoza.
E.Este implicat în etiologia blenoreei.
737. Rickettsiile se caracterizează prin:
A. Cresc lent pe medii cu glicerină şi gălbenuş de ou.
B. Se transmit prin intermediul vectorilor (păduchi,
acarieni, purici).
C. Sunt paraziţi stricţi intracelulari.
D. Se cultivă în oul embrionat de găină.
E. Determină enterocolite acute la om şi animale.
738. Pentru B. anthracis este caracteristic:
A. Sunt bacterii grampozitive,
incapsulate, sporulate, imobile.
B. Nu sunt pretenţioase la mediile de
cultură.
C. Pe geloză-sânge formează colonii cu o
zonă clară de hemoliză.
D. În mediul cu penicilină îşi modifică
morfologia (fenomenul “colierul de
perle” pozitiv).
E. Este foarte patogen pentru şoarecii
albi.
739. Despre stafilococi se poate afirma următoarele:
A. Sunt diplococi gramnegativi.
B. Sunt coci sferici, aranjaţi în ciorchini
C. Se colorează grampozitiv
D. Se cultivă în condiţii strict anaerobe
E. Nu formează spori şi sunt imobili
740. Din genul Staphylococcus în patologia umană mai
frecvent sunt implicate speciile:
A. S. intermedius
B. S. aureus
C. S. gallinarum
D. S. epidermidis
E. S. saprophyticus
741. S. aureus este o bacterie:
A. Strict patogenă
B. Condiţionat patogenă
C. Posedă factori de agresie şi invazie
D. Toxigenă
E. Cu habitat natural în organismul acarienilor
742. Pentru S. aureus sunt caracteristici următorii
factori de patogenitate:
A. Oxidaza
B. Plasmocoagulaza
C. Hialuronidaza
D. Fibrinolizina
E. Mucinaza
743. S. aureus se caracterizează prin următorii factori
de patogenitate:
A. Lecitinaza
B. ADN-aza
C. Lipaza
D. Factor edematogen
E. Fosfataza
744. Caracteristici pentru S. aureus sunt factorii de
patogenitate:
A. Leucocidina
B. Hemolizinele
C. Exfoliatina
D. Enterotoxina
E. Toxina eritrogenă
745. Factori de patogenitate care caracterizează S.
aureus:
A. Neurotoxine
B. Cord – factorul
C. Toxina sindromului şocului toxic
D. Enterotoxinele
E. Proteina A
746. S. aureus hemolitic este un indicator microbilogic
de contaminare cu secreţii rinofaringiene a
următoarelor obiecte:
A. Suprafeţele din blocul operator
B. Suprafeţele din maternităţi
C. Suprafeţe din blocul alimentar
D. Suprafeţe din instituţiile medicale
E. Aerul din încăperi
747. S. aureus este considerat ca agent etilogic al
intoxicaţiilor alimentare în baza criteriilor:
A. Se izolează în concentraţii de ≥ 10 3 g /ml
aliment
B. Se izolează în concentraţii de ≥ 105 g/ml
aliment
C. Se izolează în concentraţii de ≥ 10 7 g / ml
aliment
D. Acelaşi lizovar se izolează din prelevatele
examinate
E. Depistarea enterotoxinelor stafilococice în
alimente
748. S. aureus posedă următoarele caractere de cultură:
A. Pe geloză salină cu lapte şi ou formează
colonii medii, forma S, bombate, lucioase, cu
halou, colorate în auriu
B. Pe geloză-sânge formează colonii medii,
forma S, surii, netransparente, cu zonă de
hemoliză
C. În bulion peptonat cauzează turbiditate
omogenă
D. În bulion glucozat mediul rămâne transparent
şi formează un sediment granular
E. Pe geloză sânge formează colonii de
dimensiuni mari, plate, cu margini festonate şi
zonă de hemoliză
749. În identificarea tulpinelor izolate de stafilococi
valoare semnificativă au următoarele teste:
A. Determinarea coagulazei libere
B. Determinarea coagulazei legate
C. Determinarea lecitinazei
D. Detrminarea fosfatazei
E. Proba biologică
750. Enterotoxina stafilococică poate fi depistată prin:
A. Testul biologic la pui de pisică
B. Testul biologic la şoricei nou-născuţi
C. În reacţia de precipitare în gel
D. În reacţia de fixare a complementului
E. În reacţia de termoprecipitare inelară
751. Rolul proteinei A stafilococice constă în :
A. Apărarea antifagocitară
B. Fixarea fragmentul Fc al imunoglobulinelor G
C. Fixează fragmnetul Fab al Ig G
D. Este factor de activare a limfocitelor helper
E. Participă în reacţia de Co-aglutinare
752. În tratamentul specific al infecţiilor stafilococice
severe sunt utilizate:
47
A. Ser antitoxic antistafilococic
B. Plasma antistafilococică
C. Imunoglobulina antistafilococică
D. Vaccin curativ
E. Autovaccin
753. În tratamentul specific al infecţiilor stafilococice
cronice se utilizează:
A. Ser imun antitoxic
B. Anatoxina stafilococică
C. Vaccin omorât
D. Autovaccin
E. Bacteriofag
754. Marcherii epidemiologici în testarea tulpinelor izolate
în infecţiile nozocomiale sunt:
A. Fermentarea glucidelor
B. Antibioticograma
C. Fagoidentificarea
D. Lizotipia
E. Serotipizarea
755. În funcţie de tipul infecţiei stafilococice se examinează
prelevatele:
A. Puroi
B. Masele vomitive
C. Urina
D. Sângele
E. Mielocultura
756. Genul Neisseria reuneşte:
A. Diplococi asemănători boabelor de cafea
B. Coci gramnegativi
C. Catalazopozitivi
D. Oxidazopozitivi
E. Coci strict anaerobi
757. Către neiseriile pretenţioase se referă următoarele
specii:
A. N. sicca
B. N. gonorrhoeae
C. N. subflava
D. N. flavescens
E. N. meningitidis
758. Pentru neisseriile pretenţioase este cataracteristic:
A. Sunt foarte fragile în mediul extern
B. Sunt rezistente la factorii mediului
C. Cresc în condiţii anaerobe
D. Sunt carboxifile
E. Se cultivă numai la 370C
759. Pentru neisseriile pretenţioase este caracteristic:
A. Cresc pe medii uzuale
B. Formează colonii pigmentate
C. Cresc în mediu cu exces de umiditate
D. Cresc numai pe medii speciale
E. Formează colonii nepigmentate
760. Neisseriile nepretenţioase se caracterizează prin:
A. Cultivă numai pe medii speciale
B. Cresc numai la 370C
C. Cultivă pe medii simple
D. Cresc la 220C
E. Predomină colonii pigmentate
761. N. meningitidis posedă următoarele particularităţi:
A. Cauzează o infecţie zooantroponoză
B. Parazitează specific numai omul
C. Are tropism accentuat faţă de epiteliul uro-
genital
D. Are tropism accentuat pentru nazofaringe
E. Rata portajului în focare epidemice creşte până
la 80%.
762. După particularităţile nutritive şi de patogenitate
distingem:
A. Neisserii pretenţioase
B. Neiserii halofile
C. Neisserii intermediare
D. Neisserii nepretenţioase
E. Pseudoneisserii
763. În infecţiile meningococice se examinează
prelevatele:
A. Puroiul din plagă
B. Exudatul nazofaringian
C. Lichidul cefalorahidian
D. Hemoculturi
E. Exudat prelevat din peteşii cutanate
764. Lichidul cefalorahidian recoltat în meningite
meningococice se examinează:
A. Bacterioscopic
B. Bacteriologic
C. Citologic
D. Biochimic
E. Biologic
765. Transportarea şi păstrarea prelevatelor în
meningite se realizează:
A. La frigider
B. La temperatura camerei
C. La temperatura 370C
D. Nu mai mult de 1 – 2 ore
E. Fără restricţii
766. Aspectul lichidului cefalorahidian în meningitele
meningococice este:
A. Transparent
B. Hemoragic
C. Opalescent
D. Tulbure
E. Cu aspect filamentos (puf de vată)
767. În meningitele meningococice LCR se
însămânţează în mediile:
A. Endo
B. Bulion biliat
C. Bulion glucozat
D. Geloză ser
E. Geloză semilichidă
768. Pentru N. meningitidis sunt caracteristice
următoarele caractere de cultură:
A. Formează colonii mici, forma S, transparente,
nepigmentate
B. Formează colonii mici, forma S,
netransparente, pigmentate
C. Cresc pe geloză ser la 370C
D. Cresc pe geloză ser la 220C
E. Cresc pe geloză la 370C
769. N. meningitidis posedă următoarele caractere
biochimice:
A. Fermentează zaharoza
B. Fermentează maltoza
C. Fermentează glucoza
D. Produc oxidază
E. Posedă catalază
48
770. În meningita meningococică se disting
următoarele perioade de boală:
A. Nazofaringita
B. Angina
C. Meningococcemia
D. Meningita
E. Encefalite
771. Transmiterea gonococului se realizează prin
următoarele căi:
A. Aerogenă
B. Fecalo – orală
C. Prin lengeria recent contaminată cu puroi
uretral
D. Sexuală
E. Transmisivă (prin vectori)
772. N. gonorrhoeae se caracterizează prin:
A. Se aranjează în frotiu în lanţuri, colorat
grampozitiv
B. Este fragil în mediul ambiant
C. Posedă un tropism deosebit faţă de uroepiteliu
D. Creşte bine pe medii cu gălbenuş de ou
E. Este rezistent la factorii mediului ambiant
773. Infecţia gnococică la bărbaţi determină:
A. Uretrite acute
B. Prostatită
C. Epididimită
D. Fenomenul scrotal
E. Pelvioperitonită
774. La femei infecţia gonococică determină:
A. Conjunctivită
B. Endometrită
C. Adnexită
D. Dermatită veziculoasă
E. Endocervicită
775. După raporturi sexuale aberante infecţia
gonococică poate afecta:
A. Conjunctiva ochiului
B. Glandele mamare
C. Tegumentele
D. Rectul
E. Nazofaringele
776. La nou-născuţi contaminaţi în canalul de naştere
se pot constata:
A. Conjunctivită gonococică
B. Oftalmia gonococică
C. La fetiţe vulvovaginite
D. Otite gonococice
E. Stomatită
777. Fără tratament antimicrobian adecvat infecţia
gonococică se cronicizează şi determină:
A. Ulcer serpinginos al perineului
B. Erupţii cutanate veziculare
C. Distrugeri tisulare ale trompelor uterine
D. Distrugeri articulare
E.Stricturi uretrale
778. Pe cale sexuală preponderent se transmit:
A. Treponema pallidum
B. Borrelia burgdorferi
C. Chlamidia trachomatis
D. Trichomonas vaginalis
E. HIV
779. În raport cu localizarea şi forma clinică pentru
diagnosticul gonoreei se prelevă:
A. Spălături gastrice
B. Exudat endocervical
C. Exudat conjunctival
D. Raclat din erupţiile cutanate
E. Puroi uretral
780. Pentru diagnosticul gonoreei în dependenţă de
localizare şi forma clinică a infecţiei se prelevă:
A. Raclat din erupţii cutanate
B. Exudat vulvovaginal
C. Exudat anorectal
D. Exudat nazofaringian
E. Lichid cefalorahidian
781. În formele cronice de gonoree probele pentru
examenul microbiologic se recoltează după
stimularea procesului inflamator prin metodele:
A. Masajul prostatei
B. Administrare de vaccin gonococic omorât
C. Recoltarea secretului endocervical în timpul
menstrelor
D. Administrare de vaccin gonococic atenuat
E. Utilizarea perorală a bacteriofagului
782. Gonococii cresc mai bine dacă se crează anumite
condiţii favorabile:
A. O atmosferă de 5 – 10 % CO2
B. Condiţii strict aerobe
C. Incubaţia numai la 370C
D. Mediul selectiv cu gălbenuş de ou
E. Umiditate crescută
783. Identificarea culturii de gonococi se efectuează în
baza următoarelor caractere:
A. Diplococi sub aspectul boabelor de cafea
B. Oxidazopozitivi
C. Fermentează numai glucoza cu formare de
acid
D. Cultivă numai la 370C pe mediul cu ser
E. Formează colonii lactozonegative pe medii
diferenţiale
784. Streptococii posedă următoarele particularităţi:
A. Sunt coci sferici
B. Coci grampozitivi
C. Diplococi cu aspectul boabelor de cafea
D. Se aranjează în frotiuri în lanţuri
E. Se aranjează în pachete
785. Streptococcus pneumoniae se caracterizează prin:
A. Sunt coci sferici
B. Coci lanceolaţi
C. Se aranjează în lanţuri
D. Se aranjează în frotiu în perechi
E. Formează capsulă
786. Streptococii sunt incluşi:
A. În familia Parvococcaceae
B. În familia Micrococcaceae
C. Genul Streptococcus
D. Genul Enterococcus
E. Genul Peptostreptococcus
787. Aspectul hemolizei pe geloză sânge divizează
streptococii în următoarele grupe:
A. α – hemolitici
49
B. β – hemolitici
C. γ – hemolitici
D. γ – nehemolitici
E. δ – hemolitici
788. După habitat şi patogenitate streptococii se împart
în:
A. Streptococi piogeni
B. Streptococi orali
C. Streptococi dermali
D. Streptococi fecali
E. Streptococi lactici
789. Streptococii patogeni şi condiţionat patogeni
pentru om aparţin grupelor:
A. K
B. T
C. A
D. B
E. C
790. Pentru S. pyogenes sunt caracteristici următorii
factori de patogenitate:
A. Streptolizina S
B. Streptolizina O
C. Enterotoxina
D. Toxina exfoliativă
E. Eritrotoxina
791. Factori de patogenitate caracteristici pentru S.
pyogenes:
A. Plasmocoagulaza
B. Fosfataza
C. Hialuronidaza
D. Streptokinaza
E. Streptodornaza
792. Infecţii cauzate de streptococi cu poarta de intrare
cutanată:
A. Piodermita streptococică
B. Hidrosadenita
C. Furunculoza
D. Erizipelul
E. Infecţii ale plăgilor cu celulite şi fasciite
793. Infecţii straptococice cu poarta de intrare
respiratorie:
A. Faringite
B. Angine
C. Scarlatina
D. Pleurite
E. Encefalite
794. Boli poststreptococice specifice severe:
A. Otite
B. Meningite
C. Sinuzite
D. Reumatismul cardioarticular
E. Glomerulonefrita acută
795. S. pneumoniae cauzează frecvent:
A. Scarlatina
B. Pneumonii lobare acute
C. Meningite la copii
D. Enterocolite
E. Ulcer serpinginos al corneei
796. Pentru S. pyogenes sunt caracteristice următoarele
teste Sherman:
A. Nu creşte la temperatura 100C
B. Creşte la temperatura 450C
C. Creşte la temperatura 100C
D. Nu creşte la temperatura 450C
E. Nu creşte în bulionul biliat de 40%
797. Pentru Enterococcus faecalis sunt caracteristice
următoarele teste Sherman:
A. Creşte la temperatura de 450C
B. Nu creşte la temperatura 450C
C. Reduce albastru de metilen din lapte
D. Creşte în bulionul biliat de 40%
E. Nu creşte în bulionul biliat de 40%
798. În diagnosticul reumatismului se utilizează
următoarele teste:
A. Determinarea antiplasmocoagulazei
B. Determinarea fosfatazei alcaline
C. Determinarea antihialuronidazei
D. Determinarea antistreptolizinei O
E. Determinarea proteinei C reactive
799. Pentru diagnosticul scarlatinei sunt utile
următoarele reacţii imunologice:
A. Reacţia Mantoux
B. Reacţia Dick
C. Reacţia Schick
D. Reacţia Schultz-Charlton
E. Reacţia Burnet
800. Pentru S. pneumoniae sunt caracteristice
următoarele teste:
A. Se lizează în bulionul biliat de 40%
B. Nu reduce albastru de metilen din lapte
C. Fermentează inulina
D. Este foarte sensibil la optochină
E. Creşte la temperatura 450C
801. Interes medical prezintă următoarele specii din
genul Treponema:
A. T. icterochemoragiae
B. T. pallidum
C. T. carateum
D. T. burgdorferi
E. T. vincentii
802. Sifilisul se poate transmite pe următoarele căi:
A. Transmisivă
B. Transplcentară (verticală)
C. Sexuală
D. Transfuzii de sânge
E. Prin obiecte de uz curent în condiţii de
promiscuitate
803. Sifilisul evoluează în următoarele stadii:
A. Sifilisul primar
B. Sifilisul latent
C. Sifilisul secundar
D. Sifilisul decapitat
E. Sifilisul terţiar
804. Caracteristic pentru sifilisul primar este:
A. Evoluează în mediu 4-6 săptămâni
B. Evoluează în mediu 10-12 săptămâni
C. Apare şancru dur la poarta de intrare
D. La sfârşitul primei săptămâni de boală
reacţiile serologice devin
pozitive
50
E. Reacţiile serologice se pozitivează la a 4 – 6
săptămână de boală
805. În diagnosticul sifilisului primar se utilizează
următoarele metode uzuale:
A. Microscopia preparatului între lamă şi lamelă
B. Preparte colorate Gram
C. Preparate colorate Giemsa
D. Reacţia imunofluorescentă directă
E. Reacţia de hemaglutinare indirectă
806. Diagnosticul serologic al sifilisului se realizează:
A. La sfârşitul primei săptămâni de boală
B. La sfârşitul stadiului primar
C. În sifilisul secundar şi terţiar
D. La persoanele cu forme latente
E. Din primele zile de boală
807. În serodiagnosticul sifilisului se utilizează :
A. Antigenul eritrocitar O
B. Antigenul capsular polizaharidic M
C. Cardiolipina
D. Antigenul proteic de grup din tulpină
culturală (Tulpina Reiter)
E. Antigenul proteic şi polizaharidic din tulpină
tisulară (Nichols)
808. Depistrea activă a sifilisului se realizează în
reacţiile:
A. Reacţia de aglutinare în diluţii succesive
B. Microseroreacţia cu antigenul cardiolipinic
(MRS)
C. Reacţia de fixare a complementului
Wassermann
D. Neutralizarea substanţei toxice a
treponemelor
E. Reacţia de precipitare în gel
809. Pentru confirmarea diagnosticului sifilisului sunt
utile reacţiile:
A. De hemaglutinare indirectă
B. Imunofluorescenţă indirectă
C. De imobilizare a treponemelor
D. Contraimunoelectroforeza
E. Reacţia Coombs
810. Pentru perioada sifilisului secundar este
caracteristic:
A. Dereglări psihice
B. Reprizintă o generalizare bacteriemică cu
apariţia erupţiilor cutanate
C. Se determină un răspuns imun umoral
maximal
D. Poliadenopatie generalizată
E. Apare după 6-8 săptămâni de evoluţie a
şancrului dur
811. Consecinţele sifilisului terţiar netratat pot fi:
A. Glomerulonefrita cronică
B. Hepatosplenomegalie
C. Paralizia genrală progresivă
D. Gome osoase şi cutanate
E. Anevrism şi insuficienţă aortică
812. În diagnosticul sifilisului în diferite perioade se
examinează:
A. Serozitatea din şancrul dur
B. Punctatul ganglionilor limfatici
C. Exudatul din elementele eruptive
D. Serul bonavului
E. Hemoculturi
813. Despre leptospire se poate afirma:
A. Sunt microorganisme cu 10-30 spire regulate,
strânse între ele, cu capetele
încârligate
B. Sunt grampozitive
C. Se colorează în roz-pal prin metoda Giemsa
D. Posedă mişcări de rotaţie, flexie şi translaţie
E. Posedă un perete celular rigid
814. Omul contractează leptospiroza prin:
A. Parenteral
B. Pe cale digestivă cu alimentele contaminate
C. Picături Flugge
D. Inţepătura căpuşelor
E. Tegumente şi mucoase
815. În diagnosticul de laborator al leptospirozelor se
examinează:
A. Mucozităţi rinofaringiene
B. Sângele
C. Urina
D. Materiile fecale
E. Lichidul cefalorahidian
816. Izolarea leptospirelor se realizează:
A. Pe medii diferenţiale la 370C
B. Prin incubare la 28 – 30 0C
C. Pe medii lichide cu 10 % ser inactivat de iepure
D. În atmosferă de 5-10% CO2
E. În organismul cobailor tineri de 100-200 g
817. Diagnosticul microscopic al leptospirozelor se
realizează prin:
A. Microscopia preparatelor native între lamă şi
lamelă pe fond negru
B. Microscopia prepartelor colorate Burri-Hinss
C. Imunomicroscopia electronică
D. Microscopia preparatelor colorate Giemsa
E. Imunofluorescenţa indirectă
818. Leptospirele posedă următoarele caractere de
cultură:
A. Se cultivă la temperatura 450C
B. Cresc la temperatura de 28-300C
C. Creşterea se observă după 24-48 ore
D. Creşterea se determină după 10-30 zile
E. Cresc la fundul eprubetei fără a modifica
mediul
819. În diagnosticul serologic al leptospirozei se
utilizează reacţiile:
A. De hemaglutinare
B. De fixare a complementului
C. De hemaglutinare indirectă
D. Imunofluorescentă indirectă
E. Reacţia de aglutinare şi liză cu colecţii de
tulpini de leptospire
820. În profilaxia specifică şi tratamentul leptospirozei
se utilizează:
A. Vaccin viu atenuat
B. Vaccin inactivat
C. Imunoglobulină anti - Leptospira
D. Anatoxină leptospirozică
E. Ser polivalent antitoxic antileptospirozic
821. Din genul Borrelia fac parte următoarele specii cu
interes medical:
51
A. B. typhimurium
B. B. recurrentis
C. B. enterica
D. B. burgdorferi
E. B. canis
822. Febra recurentă endemică poate fi cauzată de
speciile:
A. B. prowazekii
B. B. hispanica
C. B. caucasica
D. B. burgdorferi
E. B. persica
823. În diagnosticul microbiologic al bolii Lyme se
examinează:
A. Sânge
B. Lichid cefalorahidian
C. Materii fecale
D. Aspirat din ganglionii limfatici afectaţi
E. Biopsii cutanate
824. În diagnosticul serologic al bolii Lyme se
utilizează:
A. Reacţia imunofluorescenţă indirectă
B. ELISA
C. Reacţia de fixare a complementului
D. Reacţia de neutralizare in vivo
E. Reacţia de bacterioliză
825. Boala Lyme se caracterizează prin următoarele
afecţiuni:
A. Eritem, artralgii şi mialgii migratoare
B. Manifestări neurologice (meningoradiculite)
C. Cardiace (pericardită, bloc atrioventricular)
D. Gastrointestinale (enterite şi enterocolite)
E. Manifestări articulare (mai frecvent ale
articulaţiilor mari)
826. Sursa infecţiei în bruceloză:
A. Persoanele bolnave
B. Caprinele
C. Bovinele
D. Suinele
E. Ecvinele
827. Despre escherichia coli se poate afirma:
A. Face parte din microflora normală a intestinului
B. Participă la sinteza vitaminelor B, E, K
C. Determină şoc endotoxic
D. Determină infecţie holeriformă
E. Cauzează toxicoinfecţii alimentare
828. Vibrionii holerici se caracterizează prin următoarele:
A. Fermentează glucoza, manoza, zaharoza
B. Nu fermentează arabinoza, lactoza
C. Nu produc indol
D. Mobilitatea este asigurată de cili peritrichi
E. Decarboxilează lizina şi ornitina
829. V. cholerae O1 se caracterizează prin următoarele:
A. Posedă antigen de grup A
B. Posedă antigen de grup B
C. Posedă antigen de grup C
D. Se referă la grupul Heiberg 1
E. Testul Hugh – Leifson pozitiv
830. Calitatea apei de robinet se apreciază după
următorii indicatori
microbiologici:
A. Numărul total de microorganisme patogene la
1 litru de apă
B. Numărul total de germeni mezofili facultativ
anaerobi la 1 ml
C. Titrul coli
D. Indicele coli
E. Titrul şi indicele stafilococilor
831. Determinarea titrului şi indicelui coli în apă se
realizează prin metodele:
A. Diluţiilor succesive în medii lichide
B. Membranelor filtrante
C. Difuzimetrică
D. De fermentare
E. Diluţiilor succesive în medii solide
832. Calitatea aerului se apreciază după următorii
indicatori microbiologici:
A. Stafilococii patogeni
B. E. coli
C. Streptococii hemolitici
D. Pseudomonade
E. Numărul total de microorganisme la 1 m3 de
aer
833. Probele de aer se recoltează prin metodele:
A. De fracţionare
B. De sedimentare
C. De filtrare
D. De aspiraţie
E. De incluzionare
834. Controlul sterilităţii diferitor obiecte şi materiale
din unităţile sanitare se
realizează prin însămânţarea mediilor de cultură:
A. Bulionul glucozat Hottinger
B. Mediul tioglicolic
C. Mediul Sabouraud
D. Mediul Endo
E. Mediul Wilson-Blair
835. Dezinfecţia este considerată suficientă dacă în toate
probele lipseşte creşterea:
A. Pseudomonadelor
B. Enterococilor
C. Coliformilor
D. S. aureus
E. Candidelor
836. În identificarea enterobacteriilor se determină
următorii marcheri epidemiologici:
A. Antibiograma
B. Morfovarul
C. Lizovarul
D. Serovarul
E. Colicinovarul
837. Pentru identificarea preliminară a enterobacteriilor se
utilizează mediile de cultură:
A. Kauffmanni
B. Russel
C. Kligller
D. Olkeniţki
E. Hiss
838. Acumularea culturilor de enterobacterii se realizează
pe următoarele medii:
A. Simmons
B. Russel
52
C. Ploskirev
D. Kligller
E. Olkeniţki
839. Pentru izolarea enterobacteriilor se utilizează
următoarele medii slab selective:
A. Selenit
B. Endo
C. Levine
D. Ploskirev
E. Willson-Blair
840. . Familia Enterobacteriaceae include următoarele
genuri patogene:
A. Yersinia
B. Klebsiella
C. Enterobacter
D. Salmonella
E. Shigella
841. Familia Enterobacteriaceae include următoarele genuri
condiţionat patogene:
A. Yersinia
B. Klebsiella
C. Enterobacter
D. Salmonella
E. Shigella
842. Antigenele H ale enterobacteriilor posedă următoarele
caractere:
A. Specificitate de grup
B. Specificitate de tip
C. Sunt termolabile
D. Sensibile la formol
E. Sensibile la alcool
843. Antigenele O ale enterobacteriilor posedă următoarele
caractere:
A. Specificitate de grup
B. Specificitate de tip
C. Sunt termolabile
D. Sensibile la formol
E. Termostabile
844. Antigenele O ale enterobacteriilor posedă
următoarele caractere:
A. Sunt de natură proteică
B. Sunt de natură lipopolizaharidică
C. Termostabile
D. Rezistente la alcool
E. Rezistente la formol
845. Antigenele H ale enterobacteriilor posedă
următoarele caractere:
A. Sunt de natură proteică
B. Sunt de natură lipopolizaharidică
C. Termostabile
D. Rezistente la alcool
E. Rezistente la formol
846. E. coli manifestă o creştere eficientă pe următoarele
medii:
A. Endo
B. Levine
C. Ploskirev
D. Kligller
E. Geloză peptonată
847. Antigenele K ale E. coli se clasifică în
următoarele grupe:
A. Lactozopozitive
B. Lactozonegative
C. Termostabile
D. Termolabile
E. Formolrezistente
848. EPEC posedă următorii factori de patogenitate:
A. Pilii ca factori de adeziune
B. O proteină de membrană ca factor de adeziune
C. O polizaharidă capsulară ca factor de adeziune
D. O toxină shiga – like
E. Hialuronidaza
849. ETEC posedă următorii factori de patogenitate:
A. Pilii ca factori de adeziune
B. O proteină de membrană ca factor de adeziune
C. Enterotoxina termolabilă care activează
adenilatciclaza
D. Enterotoxina termostabilă care activează
guanilatciclaza
E. O toxină shiga-like
850. EHEC se caracterizează prin următoarele
particularităţi:
A. Determină diaree hemoragică
B. Cauzează sindromul uremic hemolitic
C. Elaborează o citotoxină cu efect letal asupra
enterocitelor
D. Elaborează toxine shiga-like
E. Penetrează şi se multiplică în enterocite
851. EAEC se caracterizează prin următoarele
particularităţi:
A. Factorii adezivi sunt codificaţi plasmidic
B. Factorii adezivi nu sunt codificaţi plasmidic
C. Activ aderează la suprafaţa enterocitelor
D. Elaborează citotoxine
E. Nu elaborează citotoxine
852. Dizenteria se manifestă prin următoarele
simptoame clinice:
A. Febră
B. Enterită acută
C. Colită acută
D. Tenesme
E. Scaune frecvente riziforme
853. Doza minimă infecţioasă de salmonele în
gastroenterite este de :
A. >109
B. 108
C. 106
D. 102
E. 101
854. Sursele infecţiei în dizenterie pot fi:
A. Maimuţele rhesus
B. Câinii
C. Porcinele
D. Omul bolnav
E. Purtătorii sănătoşi
855. Pentru determinarea claselor de imunoglobuline în
serodiagnosticul tifosului exantematic serul bolnavilor se
tratează cu:
A. Citrat de sodiu
B. 2 –mercaptoetanol
53
C. Heparină
D. Cisteină
E. Oxalat de sodiu
856. . În serodiagnosticul rickettsiozelor se utilizează
următoarele reacţii:
A. Weil-Felix
B. Widal
C. Vright
D. RFC
E. RHA
857. În serodiagnosticul rickettsiozelor se utilizează
următoarele reacţii:
A. Weigl
B. Widal
C. Vright
D. RFC
E. RHAI
858. . În raport cu forma clinică, pentru diagnosticul de
laborator al febrei Q se examinează:
A. Exudatul rinofaringian
B. Materii fecale
C. Sputa
D. Sânge
E. Lichid cefalorahidian
859. C. burneti se transmite prin:
A. Căpuşe
B. Păduchi
C. Purici
D. Praf contaminat
E. Lapte
V. V i r o l o g i a
860. Dimensiunile virusurilor se dtermină
prin:
A. Microscopia electronică
B. Ultracentrifugare
C. Microscopia luminiscentă
D. Analiza radioimună
E. Ultrafiltrare
861. Riscul şocului anafilactic în profilaxia
specifică a rabiei cu imunoglobulină
poate fi prevenit dacă:
A. Intradermoreacţia este negativă
B. Se administrează imunoglobulină omoloagă în
doză unică
C. Se efectuează desensibilizarea.
D. Se administrează imunoglobulină heteroloagă în
doză unică.
E. Intradermoreacţia este pozitivă
862. Virusurile hepatitei A şi hepatitei B au în
comun următoarele caractere:
A. Sunt virusuri ADN
B. Infecţia are aceeaşi perioadă de incubaţie
C. În patogenia bolii sunt implicate mecanisme de
sensibilizare de tip II şi IV
D. Sunt particular rezistente la căldură şi agenţi
chimici
E. Posedă tropism identic.
863. În echipamentul enzimatic al virionilor
pot intra:
A. Neuraminidaze
B. Fosfataze
C. Reverstranscriptaze
D. Dehidrogenaze
E. Polimeraze
864. Antigene specifice de serovariantă a
virusului gripal A sunt:
A. Antigenul NP (nucleoproteic)
B. Antgenul M (din membrană)
C. Antigenele nestructurale (NS)
D. Antigenele H
E. Antigenele N
865. Pentru virusul gripal A este caracteristic:
A. Ca sursă a infecţiei serveşte numai omul
B. Suportă variaţii antigenice minore
C. Amantadina este eficientă
D. Ribavirina este eficientă
E. Suportă variaţii antigenice majore
866. Vaccinurile gripale fac parte din
următoarele tipuri:
A. Vii atenuate
B. Inactivate complete
C. Chimice
D. Sintetice
E. Subunitare
867. Despre virusul gripal de tip A se poate
afirma:
A. Sursa infecţiei este exclusiv omul
B. Sursa infecţiei sunt diverse specii de animale şi
păsări
C. Include mai multe serovariante
D. Formează imunitate postinfecţioasă protectoare
faţă de restul virusurilor gripale
E. Formează imunitate specifică de serovariantă
868. Despre virusul gripal tip C se poate
afirma:
A. Sursa infecţiei este exclusiv omul
B. Sursa infecţiei o constituie diverse specii de
animale
C. Include un singur serovariant
D. Include mai multe serovariante
E. Posedă genom fragmentat
869. Despre virusul rabiei se poate afirma:
A. Cauzează encefalită acută
B. Se multiplică difuz în sistemul nervos central
C. Se multiplică predominant în cornul Ammon
D. Se multiplică în epiteliul glandelor salivare
E. Se mai numeşte virus de stradă
870. Virusul rabic fix se caracterizează prin
următoarele particularităţi:
A. Incubaţia fixă 5-7 zile
B. Incubaţia fixă 2-3 luni
54
C. Se transmite numai pe cale intracerebrală
D. Se transmite numai prin muşcătură
E. Este utilizat ca tulpină vaccinală
871. Pentru corpusculii Babeş-Negri este
caracteristic:
A. Se depistează în orice zonă a SNC
B. Se depistează în neuronii din cornul Ammon
C. Se determină prin metoda de colorare Giemsa
D. Sunt incluzii intranucleare
E. Sunt incluzii citolasmatice
872. Virus hepatitei virale A se caracterizează
prin:
A. Posedă reverstranscriptază
B. Se transmite prin mecanismul fecalo-oral
C. Se transmite parenteral
D. Cauzează sindromul diareic la copii
E. În majoritatea cazurilor infecţia evoluează
asimptomatic
873. Virusurile ECHO pot fi izolate prin
următoarele metode:
A. În organismul şoriceilor nou-născuţi
B. Culturi celulare din rinichi de maimuţă rhesus
C. Infectarea maimuţelor
D. Culturi celulare din amnion uman
E. Culturi celulare epiteliale
874. Virusurile poliomielitei pot fi izolate prin
următoarele metode:
A. Şoareci nou-născuţi
B. Culturi celulare din rinichi de maimuţă rhesus
C. Infectarea maimuţelor
D. Culturi celulare din amnion uman
E. Culturi celulare epiteliale
875. Ca medii de creştere pentru culturile
celulare pot fi folosite:
A. Soluţia salină Hanks
B. Mediul 199
C. Mediul 199 cu ser bovin 10-20%
D. Lactalbumina
E. Lactalbumina cu ser bovin 10-20%
876. Ca medii de întreţinere pentru culturile
celulare pot fi folosite:
A. Soluţia salină Hanks
B. Mediul 199
C. Mediul 199 cu ser bovin
D. Lactalbumina
E. Lactalbumina cu ser bovin
877. Virusul rubeolic se caracterizează prin:
A. Se transmite prin vectori
B. Se contractează pe cale respiratorie
C. Se transmite pe cale verticală
D. Cauzează malformaţii congenitale
E. Reproduce infecţia la cobai
878. Rubeola este o boală caracterizată prin:
A. Exantem micromacular
B. Inflamaţia ganglionilor limfatici occipitali
C. Manifestări catarale respiratorii
D. Anomalii fetale
E. Hepatosplenomegalie
879. Virusuri ADN-genome cu rol în
oncogeneză se referă la familiile:
A. Herpesviridae
B. Picornaviridae
C. Hepadnoviridae
D. Papovaviridae
E. Adenoviridae
880. În genomul complet al
oncornavirusurilor se identifică
următoarele gene:
A. gag – codifică proteinele specifice de grup
B. pol – codifică reverstranscriptaza
C. env – codifică glicoproteinele
D. src – codifică proteinkinaza cu rol în
malignizare
E. cfr – codifică sinteza lipidelor din membrana
externă
881. Virusuri cu caracter oncogen din familia
Herpesviridae:
A. Virusul herpes simplex 1
B. Virusul herpes simplex 2
C. Virusul Epstein – Barr
D. Virusul varicelos
E. Virusul citomegalic
882. Neoplazii maligne determinate la om de
herpesvirusuri:
A. Carcinom al ficatului
B. Sarcomul Kaposi
C. Limfomul Burkitt
D. Carcinomul nazofaringian
E. Carcinomul cervical uterin
883. Virusul HIV se caracterizează prin:
A. Are genom ARN monocatenar
B. Genomul conţine ADN dublucatenar
C. Conţine reverstranscriptază
D. Determină sindromul imunodeficienţei
dobândite
E. Determină mononucleoza infecţioasă
884. Agenţii cauzali ai hepatitelor virale cu
genom ARN sunt:
A. VHA
B. VHB
C. VHC
D. VHD
E. VHE
885. Agenţii cauzali ai hepatitelor virale cu
mecanismul de infectare fecalo-oral sunt:
A. VHA
B. VHB
C. VHC
D. VHD
E. VHE
886. Agenţii cauzali ai hepatitelor virale cu
mecanismul parenteral de infectare sunt:
A. VHA
B. VHB
C. VHC
D. VHD
E. VHE
887. Pe cale sexuală se transmit virusurile:
A. Herpesului simplex 1
B. Herpesului simplex 2
C. Imunodeficienţei dobândite
D. Hepatitic A
E. Hepatitic B
55
888. Virusurile hepatitelor cu mecanismul de
transmitere vertical:
A. VHA
B. VHB
C. VHC
D. VHD
E. VHE
889. Grupele de risc în infectarea cu virusul
HIV:
A. Homosexualii
B. Prostituatele
C. Persoane cu transfuzii frecvente de soluţii
saline şi polivitamine
D. Narcomanii
E. Purtătorii de HBs Ag
890. Cele mai frecvente consecinţe a hepatitei
virale C sunt:
A. Enterocolitele acute
B. Disbioza
C. Ciroza
D. Hepatomul
E. Cronicizarea
891. În diagnosticul hepatitelor virale mai
utile sunt reacţiile:
A. RA
B. RHA
C. RIE
D. RIF
E. ARI
892. Serodiagnosticul hepatitelor virale se
realizează prin depistarea în ser a:
A. Ag HBa
B. Anti – HBs
C. Ag HBd
D. Anti – HBc
E. Anti – HBe
893. În diagnosticul hepatitelor virale se
utilizează testele biochimice:
A. Determinarea alaninaminotransferaazei (ALT)
B. Dozarea aspartataminotransferazei (AST)
C. Concentraţia bilirubinei în sânge şi urină
D. Determinarea concentraţiei de uree în sânge
E. Concentraţia glucozei în urină
894. În diagnosticul oreionului se eaxaminează următoarele
prelevate:
A. Sputa
B. Saliva
C. Lichidul cefalorahidian
D. Materiile fecale
E. Urina
895. În profilaxia şi tratamentul rujeolei se utilizează:
A. Vaccin inactivat
B. Ser hiperimun heterolog
C. Imunoglobulină umană standardă
D. Vaccin viu atenuat
E. Vacinul TABTe
896. Infectarea intrauterină cu virusul rubeolos la nou
născuţi se manifestă prin următoarele malformaţii:
A. Microcefalie
B. Macrocefalie
C. Hepatosplenomegalie
D. Surditate
E. Vicii cardiace
897. Virusurile herpetice cauzează:
A. Variola
B. Varicella
C. Herpes genital
D. Mononucleoza infecţioasă
E. Rubeola
898. Virusurile herpetice cauzează:
A. Variola
B. Zona-zoster
C. Citomegalia
D. Rubeola
E. Carcinom nazofaringian
899. Virusul herpetic tip 3 cauzează:
A. Variola
B. Varicella
C. Herpes genital
D. Mononucleoza infecţioasă
E. Herpes zoster
900. Pentru izolarea virusurilor gripale, inocularea oului
embrionat de găină se efectuează:
A. Pe membrana corion-alantoidă
B. În cavitatea corion-alantoidă
C. Pe mebrana amniotică
D. În cavitatea amniotică
E. În sacul vitelin
Răspunsurile corecte la testele propuse
( cu complement simplu şi complement
multiplu) pot fi găsite în capitolele respective
(Morfologia şi structura microorganismeor;
Fiziologia bacteriilor, antibioticele,
bacteriofagul, genetica; Infecţia şi imunitatea;
Bacteriologia specială; Virologia) în
următoarele surse:
Ghid practic de microbiologie medicală (P.
Galeţchi, D. Buiuc,
Ş. Plugaru)
Microbiologie (Kh.
Piatkin, Iu. Krivoşein) traducere din limba
ucraineană
Conspectul cursurilor