Suferinţa tinerelor ce nu reuşesc să se căsătorească

Siluan DELATURNU∗

Abstract: The sufferings of young women who can not marry. A growing

number of young women ask Churches for help in solving their distress related to inability to marry. This article describes and analyzes the etiology and symptomatology of this sufferings and the obstacles that stand in the way of achieving the desired marriage. We also offer a few solutions to prevent, relieve and cure this.

Keywords: sufferings, marriage, wedding, young women, virginity.

1. Preliminarii

În ultimii douăzeci de ani a crescut constant numărul tinerelor care cer ajutorul Bisericii pentru că nu reuşesc să se căsătorească. O primă explicaţie a acestui fapt constă în dobândirea libertăţii de exprimare în plan religios după 1989, însă la aceasta s-au adăugat alte două fenomene: creşterea accelerată a diferenţei pozitive dintre numărul de femei şi cel de bărbaţi din România, de la 308.426 la 555.521, adică cu 80,11%, şi

∗ Master of Faculty of Orthodox Theology, “1 Decembrie 1918” University, Alba Iulia,

Romania.

Siluan DELATURNU

50

creşterea vârstei medii la care are loc prima căsătorie, de la 22 de ani la 26 de ani1. Influenţa decisivă credem că a avut-o cel de-al doilea fenomen prin faptul că a apropiat semnificativ vârsta medie la care are loc căsătoria de cea până la care femeile îşi asumă funcţia maternală, punând astfel o presiune pshihică importantă asupra lor. Ca o urmare, tot mai multe tinere trec printr-o suferinţă morală legată de negăsirea partenerului de viaţă.

Suferinţa supusă analizei de faţă ni se revelează a avea o importanţă deosebită prin faptul că este strâns legată de modul în care tinerele trebuie să se pregătească pentru a primi Taina Cununiei. De asemenea, trebuie avut în vedere faptul că nerealizarea căsătoriei are influenţe majore în plan social, deoarece o femeie rămasă singură va crea un disconfort psihic întregii familii. În plus, demografia este dramatic afectată chiar şi atunci când căsătoria se realizează, dar la o vârstă mai înaintată, deoarece femeia îşi va putea asuma un număr mai mic de naşteri.

Specificităţile Tainei Cununiei dau temei o complexitate aparte. Astfel, pregătirea pentru primirea Tainei Cununiei nu ţine doar de eforturile legate de creşterea duhovnicească, ci şi de cele legate de statutul intelectual, social, material şi, nu în ultimul rând, de o plăcută prezenţă fizică, deoarece Taina Cununiei este singura Taină în care, pentru a fi validă, nu este suficient acordul unic de voinţă al celui ce doreşte să o primească, ci este nevoie şi de cel al viitorului partener de viaţă. În acelaşi timp, realizarea unuia dintre scopurile Tainei Cununiei, naşterea de prunci, este legată direct de vârsta biologică, deoarece femeia nu este aptă pentru reproducere, în mod natural şi fără riscuri medicale majore, decât până în jurul vârstei de 40 de ani. Nu în ultimul rînd, Taina Cununiei este singura Taină a cărei valabilitate ţine doar până la moarte2. Prin urmare, este necesară o integrare şi o poziţionare specială a sa în planul de mântuire a lumii, aspect ce este important a fi

1 Datele statistice sunt preluate de pe site-ul Institutului Naţional de Statistică:

http://www.insse.ro, 05.02.2012. 2 Afirmaţia se bazează, din punct de vedere liturgic, pe faptul că, în finalul formulei

rostite pentru săvârşirea Tainei Cununiei, nu se regăsesc cuvintele: „acum şi pururea şi în vecii vecilor” aşa cum se întâmplă în cazul celorlalte Sfinte Taine. Vezi: Aghiasmatar, Bucureşti, Ediţia a V-a, I.B.M.B.O.R., 1992, p. 85.

Suferința tinerelor ce nu reuşesc să se căsătorească  

51

înţeles de către pretendentele la primirea Tainei, pentru a evita o depresie gravă în cazul în care căsătoria mult visată nu se realizează.

Lucrări de teologie şi psihologie în care să fie tratate aspecte legate de căsătorie sau singurătate sunt numeroase, însă o lucrare în care să se trateze în mod special suferinţa lăuntrică a tinerelor ce nu reuşesc să se căsătorească nu am reuşit să identificăm. Articolul prezent urmăreşte să prezinte cauzele şi simptomatologia acestei suferinţe, obstacolele în realizarea doritei căsători şi să ofere soluţii pentru prevenirea, alinarea şi vindecarea ei. Vom vedea, mai întâi la modul general, care sunt cauzele acestei suferinţe pentru ca apoi să urmărim simptomele şi să arătăm cauzele specifice care se ascund în spatele lor. În investigarea şi în analiza temei, am apelat la tehnica interviului, realizând mai mult de o sută de interviuri ce au urmărit o selecţie cât mai diversă, pornind de la vârstă, domeniu de activitate, arie geografică, statut social, studii, aspect fizic. La acestea, am adăugat analiza mai multor site-uri şi emisiuni de televiziune dedicate socializării în vederea mariajului. Analiza noastră se va referi la tinerele de etnie română din România, deoarece există o discrepanţă foarte mare între vârsta medie la prima căsătorie între etnii, iar, în cadrul acestora, ne vom mărgini la subgrupul celor cu studii superioare, pentru că am constatat că în rândul lor se regăsesc cele mai multe tinere ce resimt o suferinţă morală legată de negăsirea viitorului soţ.

2. Etiologia şi simptomatologia suferinţei tinerelor ce nu reuşesc să se căsătorească

Cauzele oricărei suferinţei pot fi multiple, dar este cert că omul a cunoscut suferinţa ca urmare a păcatului săvârşit de Eva şi Adam3 în rai. Suferim pentru că am moştenit o natură căzută, suferim pentru că au păcătuit strămoşii noştri, suferim pentru că am păcătuit noi înşine, suferim din dragoste faţă de oameni şi suferim spre slava lui Dumnezeu.

3 Ordinea în care am trecut personajele biblice nu este întâmplătoare. Am observat că

mulţi comentatori biblici, atunci când se referă la păcatul primilor oameni, folosesc ordinea inversă: Adam şi Eva. Noi am considerat că este mai corect să folosim Eva şi Adam deoarece aceasta a fost ordinea în care au păcătuit.

Siluan DELATURNU

52

Toate acestea pot fi cauze ale suferinţei tinerelor ce nu reuşesc să se căsătorească. Ele suferă, mai întâi, pentru că au moştenit o natură căzută ca urmare a păcatului Evei şi al lui Adam. Dovadă în acest sens stă faptul că însăşi căsătoria nu va mai exista în împărăţia cerurilor (Matei 22,30) şi acela că ea este aducătoare de suferinţă fizică: „Dacă însă te vei însura, n-ai greşit. Şi fecioara, de se va mărita, n-a greşit. Numai că unii ca aceştia vor avea suferinţă în trupul lor. Eu însă vă cruţ pe voi” (I Cor. 7,28). Pentru unele dintre ele, suferinţa este legată de păcatele strămoşilor. În această categorie se află în principal cele care au moştenit un aspect fizic deficitar. În cele mai multe dintre situaţii, tinerele suferă din cauza păcatelor personale, a legăturii lor slabe cu Dumnezeu. Acestea duc la o raportare greşită la viaţă, la sensurile ei, dar şi la oameni. Este firesc să găseşti cu greutate un partener de viaţă dacă mândria, lenea, iubirea de plăcere te-au împiedicat să îţi înnobilezi sufletul. Potenţialii parteneri sexuali apreciază poate cel mai mult un trup frumos, senzual, dar un potenţial soţ va avea multe alte criterii în considerare, dintre care unele se vor dovedi în final mai importante decât plăcerea sexuală. Există şi cazuri în care anumite tinere suferă ca urmare a iubirii de oameni. Să ne gândim, spre exemplu, la o tânără care a iubit foarte mult un bărbat, dar care a decedat într-un accident, chiar cu puţin înainte de căsătorie. Deşi ea poate ajunge să îşi dorească să se căsătorească, totuşi, sentimentele puternice pe care le are faţă de iubitul decedat o arătă incapabilă să se mai implice suficient din punct de vedere afectiv pentru a lega o relaţie care să ducă la căsătorie. În final, amintim situaţia tinerelor ce nu reuşesc să se căsătorească datorită iubirii lor de Dumnezeu. Acestea îşi reduc şansele de a se căsători deoarece nu vor să întreţină relaţii sexuale înainte de a primi Taina Cununiei, iar aceasta duce la respingerea lor de către mulţi din potenţialii parteneri. Când spunem relaţii sexuale nu ne referim doar la actul sexual normal propriu-zis, ci şi la alte forme de manifestare sexuală cum ar fi sexul oral, mângâierile, sărutul. Există, foarte rar, şi situaţii în care providenţa lucrează în aşa fel ca o tânără să nu reuşească să se căsătorească, deoarece Dumnezeu o cheamă în mod special spre îmbrăţişarea vieţii monahale, pentru a se arăta lucrările Lui prin ea.

Aceste tipuri de cauze ale suferinţei în general se manifestă concomitent. Însă, deoarece cel mai des tinerele suferă ca urmare a

Suferința tinerelor ce nu reuşesc să se căsătorească  

53

păcatelor personale, am considerat să acordăm o atenţie mai deosebită acestui aspect. Potrivit Sfântului Apostol Iacov, premergătoare păcatului este pofta sau dorinţa păcătoasă (Iacov 1,15). Ea este strâns legată de gândurile păcătoase care o preced şi o urmează. Dar în spatele gândurilor şi dorinţelor păcătoase se află o lucrare a diavolului sau chiar prezenţa acestuia. Părinţii cei duhovniceşti au delimitat şapte sau opt tipuri de diavoli care se luptă cu omul. Lucrarea lor, în cazul în care omul o primeşte, duce la şapte sau la opt tipuri de păcate. Aceste păcate săvârşite în mod repetat nasc aşezări sufleteşti păcătoase, patimile şi obiceiurile păcătoase. Prin urmare, cauze ale păcatului sunt primirea lucrărilor diavolilor şi obiceiurile păcătoase dobândite de om.

Sfântul Ioan Casian, Sfântul Ioan Scărarul şi mulţi alţii ne-au dezvăluit care sunt cele opt gânduri ale răutăţii: lăcomia pântecelui, curvia, iubirea de arginţi, mânia, întristarea, lenea, mândria şi slava deşartă. Sub diverse forme, toate acestea sunt cauzele cele mai frecvente şi profunde ale suferinţei tinerelor ce nu reuşesc să se căsătorească. Spre exemplu: atât lăcomia pântecelui, cât şi lenea pot duce la un aspect exterior care să îndepărteze potenţialii parteneri; curvia poate determina un zbucium lăuntric dramatic pentru tinerele credincioase sau degradarea tinerelor prin acte sexuale în afara căsătoriei; iubirea de arginţi le poate face pe acestea să respingă o anumită relaţie, invocând faptul că posibilul partener are un salariu prea mic; întristarea le poate face pe tinere să nu mai lupte pentru găsirea partenerului de viaţă; mândria poate duce la o viziune greşită asupra vieţii, care să le împiedice să înţeleagă adevărul că faptul exterior al negăsirii partenerului de viaţă nu este singura cauză a suferinţei lor; iar slava deşartă le poate determina să pună prea mare preţ pe părerile celorlalţi despre starea lor de tinere necăsătorite sau să nu îşi asume în mod public problema găsirii partenerului de viaţă.

Tinerele, când îşi exprimă suferinţa, nu fac referire la cauzele suferinţei, ci la modul în care o resimt, la simptomatologia ei, la anumite sentimente apăsătoare sau dorinţe neîmplinite. Între aceste sentimente şi dorinţe, unele sunt mai frecvente şi mai profunde: singurătatea, dorinţa unui anumit prestigiu social, incapacitatea de a găsi un sens al vieţii în afara naşterii de prunci, împlinirea insuficientă a nevoii de a iubi şi de a fi iubită; frustrarea sexuală. Le-am enumerat în

Siluan DELATURNU

54

ordinea în care tinerele au simţit că se instalează şi, în continuare, analizându-le, vom specifica, atunci când nu este evident, patima sau patimile ce le-au generat.

Faptul că „nu este bine să fie omul singur” (Facere 2,18) reprezintă o constatare şi un destin dumnezeiesc adânc sădit în fiinţa noastră. El se constituie într-o chemare adresată fiecăruia dintre noi: de a se regăsi nu doar în relaţia sa cu Dumnezeu, ci şi în cea cu semenii. Până să atingem măsura duhovnicească la care simţirea harului în inimă să ne devină acel singur lucru care trebuie (Luca 10,42), avem nevoie de confirmarea şi de mângâierea care ne vin tot de la Dumnezeu, dar prin oameni. Singurătatea ne poate fi alungată, temporar, de prezenţa unui prieten sau a familiei, dar, chiar şi aşa, vom simţi un gol lăuntric, pentru că nu putem avea o relaţie în care să ne spunem toate gândurile, frământările, să ne împărtăşim sentimentele fără a fi judecaţi, ci acceptaţi şi încurajaţi să ne depăşim. Înainte de această căutare generală a împlinirii prin „celălalt”, omul resimte, mai întâi, în fiinţa sa, nevoia unităţii bărbat-femeie (Facere 1,27). Mai exact, căutăm persona căreia bărbatul sau femeia din noi să i se poată destăinui şi dărui şi să simtă că ceea ce oferă e semnificativ, primind, în acelaşi timp, un răspuns puternic din care să transpară, la aceeaşi intensitate, necesitatea şi bucuria comuniunii, ceea ce în relaţia cu familia sau cu prietenii nu se poate realiza decât parţial. Cu cât relaţia cu Dumnezeu a tinerelor ce nu reuşesc să se căsătorească va fi mai slabă, cu atât şi suferinţa singurătăţii va fi mai profundă. Cele care nu pot avea confirmări şi mângâieri dumnezeieşti vor fi mult mai avide să-şi găsească, după cum ele însele se exprimă: „sufletul pereche”. Suferinţa lor are la bază complementaritatea bărbat-femeie şi moştenirea naturii căzute, iar dimensiunea ei este invers proporţională cu intensitatea la care îşi trăiesc relaţia cu Dumnezeu.

Cele mai multe tinere ce nu reuşesc să se căsătorească, de fapt, nu trăiesc în primul rând drama singurătăţii, ci, mult mai intens, angoasa că ar putea rămâne singure4, că nu vor găsi persoana pentru care să conteze în veşnicie sau măcar până la moarte. Această fugă de

4 Teodor Mazilu, Ipocrizia disperării, Bucureşti, Edit. Cartea Românească, 1972, pp.

236-237.

Suferința tinerelor ce nu reuşesc să se căsătorească  

55

singurătate este, de cele mai multe ori, epuizantă şi, pe măsură ce eforturile tinerelor cresc, dar nu sunt încununate de succesul găsirii partenerului de viaţă, începe să se instaleze depresia. Lipsa confirmării că ceea ce face are şi va avea întotdeauna valoare pentru cineva drag aduce cu sine o depreciere a persoanei proprii, de multe ori exagerată. De aici, se intră într-un lanţ vicios. Tânăra nu doar că refuză de a mai nădăjdui să găsească partenerul de viaţă, ci începe să refuze, într-un fel, chiar a mai trăi social, iar aceasta îi scade dramatic şansele de a se căsători. Senzaţia de gol lăuntric, ce se amplifică tot mai mult pe măsura trecerii timpului, determină fuga de sine. Cu cât tânăra ce trăieşte suferinţa de a nu-şi găsi partenerul de viaţă are mai mult timp neocupat cu diverse activităţi, cu atât îşi va adânci suferinţa. Cel mai deprimant este „să nu ai pe nimeni şi nimic de făcut”5. Dacă, fugind de sine, tânăra nu se poate refugia în activitatea profesională devenind workaholică, sau dacă această activitate nu este încununată de succes, va dori să încerce experienţe tot mai multe şi mai puternice. În cadrul acestor încercări de evadare, cel mai frecvent regăsim alcoolismul, libertinajul sexual şi abuzul de droguri6. Degradarea fiinţială cauzată de acestea determină scăderea în mod dramatic a şanselor găsirii partenerului de viaţă. Există şi tinere la care apare gândul de suicid.

Situaţia cea mai fericită este aceea în care, în căutarea lor disperată, tinerele se îndreaptă către preot. Deoarece fac o fixaţie din a crede că împlinirea lăuntrică nu poate veni decât prin căsătorie, trebuie observat că ele nu apelează la preot din dorinţa de a avea o relaţie cu Dumnezeu. Divinitatea este doar o ultimă instanţă care le poate rezolva problema prin descoperirea şi atragerea, într-un chip ce te face să te gândeşti mai mult la magie, a viitorului partener, iar preotul, persoana ce O poate convinge, cel mai uşor şi cel mai bine, să intervină în acest sens. Raportarea la preot ca la cineva cu puteri magice este confirmată de faptul că tinerele apelează şi la serviciile vrăjitoarelor, în ambele situaţii solicitând acelaşi lucru: „dezlegarea cununiilor”. Mai mult, apelând la preot, au convingerea că simpla prezenţă la un anumit număr

5 Mihaly Csikszentmihalyi, Flux: psihologia fericirii, traducere Mariana Ioan şi Monica

Ţuţuianu, Bucureşti, Edit. Humanitas, 2008, pp. 229-230. 6 Ibidem.

Siluan DELATURNU

56

de slujbe – cu predilecţie Sfântul Maslu şi Rugăciunile Sfântului Vasile cel Mare – (prezenţă pe care ele nu o doresc şi nu intenţionează ca ea să facă parte pentru totdeauna din viaţa lor), aprinderea lumânărilor şi scrierea pomelnicelor însoţite de sume cât mai importante de bani şi lăsate în cât mai multe locuri vor fi suficiente pentru rezolvarea problemei. Totuşi, indiferent când şi cu ce aşteptări ajung înaintea preotului, aceasta este cea mai bună şansă de a ajunge la linişte sufletească. Succesul unui astfel de demers ţine de capacitatea tinerelor de a se deschide şi de a accepta intervenţia preotului în viaţa lor nu într-un mod magic, ci printr-o redescoperire a sinelui, a lumii şi a sensului vieţii în lumina dumnezeiască, dar şi de tactul şi modul acestuia de angajare în relaţia cu Dumnezeu.

Ieşirea din singurătate s-ar putea realiza şi prin concubinaj, dar el prezintă pentru femei importante dezavantaje: instabilitate, prestigiu social mai scăzut, statut neclar al copiilor ş.a. Din cele afirmate, înţelegem că nu doar singurătatea este cea care le face pe tinere să caute căsătoria. Prestigiul social acţionează în sensul intensificării dorinţei de a deveni femeie căsătorită, deoarece, odată cu trecerea anilor, situaţia de necăsătorită a unei femei atrage îngrijorarea familiei şi aprecieri nefavorabile din partea comunităţii. Chiar dacă tânăra ce nu reuşeşte să se căsătorească îşi gestionează bine sentimentele legate de singurătate, totuşi, atenţia negativă ce i se acordă din partea familiei şi a cunoscuţilor, datorită stării ei civile, poate produce o altă suferinţă. De fapt, suferinţa nu se datorează îngrijorărilor familiei ce o pun într-o lumină negativă ori bârfelor cunoscuţilor, căci acestea nu fac altceva decât să pună în evidenţă boala ce îi stăpâneşte inima, ci slavei deşarte. Cu cât inima tinerei este mai bolnavă de slava deşartă, cu atât şi suferinţa ei va fi mai mare şi viceversa. Dar, dacă relaţia tinerei cu Dumnezeu este atât de slabă încât nu-i poate oferi nicio certitudine lăuntrică, pe ce să se bazeze liniştea şi siguranţa ei interioară, dacă nu pe confirmările pe care le primeşte din partea celorlalţi?! Cu cât tânăra are un statut social mai înalt, cu cât are succese mai mari din punct de vedere profesional, mai exact: cu cât părerea sa şi a celorlalţi despre ea este mai înaltă, cu atât îi va fi mai greu să suporte insuccesul găsirii partenerului de viaţă. Chiar dacă este credincioasă şi cu o înţelegere duhovnicească mai înaltă, aceasta nu o fereşte de suferinţă. Simpla

Suferința tinerelor ce nu reuşesc să se căsătorească  

57

înţelegere a minţii nu schimbă aşezarea inimii. Deşi, poate, ştie şi îşi asumă că prin defăimare sufletul i se vindecă de slava deşartă, totuşi vindecarea în sine este însoţită de durere sufletească. Esenţa acestei boli este faptul că săvârşirea virtuţii nu se face pentru Dumnezeu sau măcar pentru virtutea în sine, ci pentru a fi văzuţi şi apreciaţi de oameni. Tinerele sunt educate să acţioneze în acest fel de când sunt copile. Mobilele fundamentale ale vieţii lor sunt dorinţa de a câştiga bani şi de a fi cât mai apreciate în cadrul societăţii. Însă insuccesul negăsirii partenerului de viaţă umbreşte tot. Societatea vede în acest insucces dovada unei probleme de caracter. Putem auzi afirmându-se frecvent despre o tânără căreia „i-a cam trecut vremea măritişului”: „Ceva are ea, de nu o ia nimeni!”. Acel „ceva” presupus pare a avea mai mare greutate decât orice alte realizări pe care tânăra le are în plan social, intelectual sau material, deoarece pare a o arăta ca pe o fiinţă imposibil de a fi iubită, de a cărei dragoste se îndepărtează toţi bărbaţii. La început, tânăra opune diverse argumente acestei afirmaţii: că mai este încă vreme să-şi găsească partenerul de viaţă, că negăsirea lui este din cauza faptului că a fost nevoită să acorde foarte mult timp activităţii profesionale, că, în ziua de azi, e foarte greu să găseşti băieţi serioşi care să se ridice la standardele la care aşteaptă ea să se ridice viitorul soţ etc. Totuşi, cu trecerea timpului, chiar şi înlăuntrul său, aceste afirmaţii încep să piardă din valoarea argumentativă şi să îşi facă tot mai puternic simţită prezenţa convingerea şi sentimentul că îi lipseşte cu adevărat ceva şi că aceasta face să nu fie dorită de bărbaţi pentru întemeierea unei familii. Mai mult: mai târziu, acest „ceva” şi negăsirea partenerului de viaţă devin mai importante decât tot ce a realizat în viaţă, toate celelalte pierzându-şi treptat tot mai mult din semnificaţie. Cu alte cuvinte, se trece de la simţămintele de inferioritate, pe care le au toţi oamenii, la un adevărat complex de inferioritate. Între cauzele complexului de inferioritate, Sorin Săndulache menţionează ca primă cauză o teologie eronată7 – care este rodul leneviei şi al mândriei. Dacă tinerele ar înţelege faptul că o viaţă dusă în castitate pentru Hristos îţi poate oferi bucurii mai mari decât viaţa de familie

7 Sorin Săndulache, Consiliere şi psihoterapie pastorală, Oradea, Edit. Casa Cărţii,

2009, p. 438.

Siluan DELATURNU

58

şi dacă şi l-ar asuma ca atare, nu ar putea dezvolta un asemenea complex. Însă patima slavei deşarte le face să pună mai mult preţ pe concepţia dominantă în societate decât pe învăţătura Bisericii.

Lupta cu slava deşartă trebuie dusă de către tinerele credincioase ce nu reuşesc să se căsătorească şi în ceea ce priveşte păstrarea fecioriei până la căsătorie. Modul în care societatea contemporană vede fecioria le face pe acestea să fie subiect de bârfă între colege şi să fie privite ca anacronice şi „îndoctrinate”. Cele mai multe dintre tinerele credincioase, deşi sunt hotărâte să rămână fecioare până la căsătorie, nu ştiu să argumenteze teologic decizia lor. Din această pricină, atunci când sunt defăimate şi marginalizate, ele tac, se chinuiesc lăuntric, acumulând frustrări. Mai mult, ajung să se ruşineze de starea lor feciorelnică, uitând cuvintele Mântuitorului Iisus Hristos: „De cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, în neamul acesta desfrânat şi păcătos, şi Fiul Omului Se va ruşina de el, când va veni întru slava Tatălui Său cu sfinţii îngeri” (Marcu 8,38).

Condiţia noastră de fiinţe raţionale ne face să căutăm o finalitate a tuturor acţiunilor pe care le întreprindem. Prin aceasta, nu facem referire la o finalitate imediată a fiecărei acţiuni, ci la faptul că simţim nevoia ca suma tuturor acţiunilor noastre să servească unui anumit scop. Dacă tânăra care nu reuşeşte să se căsătorească ajunge să gestioneze bine singurătatea şi defăimarea socială cauzată de starea sa civilă, totuşi ea este expusă în continuare suferinţei morale ce apare din imposibilitatea găsirii unui sens al vieţii în afara naşterii şi creşterii de prunci.

Vocaţia maternă a fost cuprinsă în fiinţa femeii încă de la Creaţie. „Creşteţi şi vă înmulţiţi” (Facere 1,28) este primul îndemn dumnezeiesc pe care îl primesc Adam şi Eva în rai. În perioada Noului Testament, importanţa naşterii şi creşterii de copii ne este confirmată şi subliniată de Sfântul Apostol Pavel: „Femeia se va mântui prin naştere de fii, dacă va stărui, cu înţelepciune, în credinţă, în iubire şi în sfinţenie” (I Tim. 2,15). În Taina Cununiei, se întâlneşte actul iubirii cu actul creator, iubirea fiind energie creatoare ce cheamă la viaţă şi îmbogăţeşte viaţa. Dumnezeu a împărtăşit soţilor puterea să fie «creatori de oameni» şi a prins de căsătorie obligaţia aducerii ei la

Suferința tinerelor ce nu reuşesc să se căsătorească  

59

îndeplinire8. Frumoasa teologie expusă mai sus, ce îi aparţine părintelui Ilie

Moldovan, are, din nefericire, prea puţine în comun cu resorturile sufleteşti reale ce le fac pe tinere să-şi dorească a deveni mame. Ele, aşa cum singure mărturisesc, nu îşi pun problema înmulţirii neamului omenesc, a unui act creator în care se fac împreună-lucrătoare cu Dumnezeu, a împlinirii unei porunci dumnezeieşti, ci resimt o nevoie de sens, de a dărui eforturile şi agoniseala vieţii lor unei persoane care este fiinţial strâns legată de ele şi care poate transmite aceste eforturi peste generaţii. Se poate dovedi aceasta şi prin faptul că foarte multe familii dau naştere unui singur copil şi sunt tot mai rare familiile în care putem vedea mai mult de doi copii. Aşa se explică şi de ce soţii care nu reuşesc să aibă copii pe cale naturală apelează la intervenţii medicale ce suportă multiple riscuri şi nu preferă înfierea. Totuşi, femeile care ajung la concluzia că nu mai au şanse să se căsătorească iau în considerare ideea ca, rămânând necăsătorite, să înfieze un copil sau chiar ideea ca viitorul lor copil să fie rezultatul unei aventuri, ceea ce arată că existenţa copilului se confundă cu un sens al vieţii.

Prin cele expuse până acum, am vrut să arătăm că este firească şi binecuvântată nevoia pe care tinerele o resimt de a deveni mame, că această nevoie are raţiuni şi justificări profunde din punct de vedere teologic, chiar dacă gândurile ce stau la baza unei asemenea dorinţe sunt impregnate, de cele mai multe ori, de egoism. Aceasta nu înseamnă însă că naşterea şi creşterea de prunci ar fi singura modalitate prin care oamenii îşi pot găsi un sens în viaţă sau singura modalitate prin care se poate ajunge la fericire. În acest sens, Georgios I. Mantzaridis afirmă: „În cazul în care căsătoria este subordonată exclusiv naşterii de prunci, trebuie considerată fără rost acolo unde nu are ca urmare apariţia copiilor, chiar şi în cazul sterilităţii soţilor. Dar nici Biserica şi nici bunul simţ elementar nu acceptă aşa ceva”9. Depăşirea fixaţiei tinerelor asupra creşterii de prunci ca unic sens al

8 Ilie Moldovan, Iubirea taina căsătoriei, Alba Iulia, Edit. Episcopiei de Alba, 1994,

pp. 293-294. 9 Georgios Mantzaridis, Morala creştină, traducere Cornel Constantin Coman,

Bucureşti, Edit. Bizantină, 2006, pp. 211-219.

Siluan DELATURNU

60

vieţii poate fi realizată printr-o viziune asupra vieţii care să cuprindă şi veşnicia, precum şi prin înţelegerea faptului că la fericire se poate ajunge şi prin practicarea castităţii.

Iubirea depăşeşte cu mult simpla convieţuire în care ştim că ne putem baza unii pe alţii atunci când avem de înfruntat diverse greutăţi. Ea nu îţi oferă doar siguranţă, stabilitate şi confirmare a utilităţii eforturilor tale, ci mult mai mult. Iubirea între soţi presupune o grijă şi o dăruire permanentă şi totală din partea celor care se iubesc, o comuniune a scopurilor şi a căilor prin care acestea pot fi atinse. Dacă prin Taina Cununiei soţii devin un singur trup, prin ridicarea în iubire ei devin „un singur suflet”. În acest sens, Mitopolitul Nicolae Mladin afirmă că iubirea este elementul esenţial al familiei, că „sufletul familiei este iubirea”10. Iubirea însemnă descoperire şi dăruire în dorinţa unei uniri totale. Prin urmare, este firesc ca prin căsătorie tinerele să aştepte nu doar ieşirea din singurătate, ci şi împlinirea deplină a nevoii de a iubi şi de a fi iubită. Atunci când îşi alege viitorul soţ, tânăra îl caută pe acel om pe care să îl poată iubi total, fără nicio rezervă şi care să simtă că o iubeşte în acelaşi fel. Ea speră să simtă puse în lucrare toate aspectele fericitoare ale iubirii. Mai întâi, tânăra vrea să simtă că iubirea transcende temporalitatea, că se angajează într-o relaţie nu doar de mare intensitate, ci şi veşnică. În acelaşi timp, întâlnirea cu „marea iubire” este de fapt o întâlnire cu sinele propriu. Cel de care se îndrăgosteşte se afla în interiorul inimii sale ca un vis ce aştepta să fie împlinit şi care să devină astfel o realitate fără de sfârşit. În iubire, tânăra speră să se descopere minunat şi pe sine, nu doar să îl descopere pe celălalt. Ea vrea să vadă ieşite la lumină, din cămara inimii sale, acele sentimente, gânduri, cuvinte şi gesturi pe care de atâta vreme le ţinea încuiate, pentru că nu găsise cui să le ofere. Tânăra ce doreşte să se căsătorească poate vedea confirmarea acestei presimţiri a eliberării unor neaşteptate energii iubitoare odată cu găsirea „sufletului pereche”, în viaţa prietenelor ce s-au căsătorit. Iubirea le transformă atât de mult, încât poţi spune că sunt ca nişte flori ce au înflorit. Ea le cheamă la mai multă atenţie şi delicateţe şi le oferă, în acelaşi timp, o siguranţă care le

10 Nicolae Mladin, Studii de teologie morală, Sibiu, Edit. Arhiepiscopiei Sibiului,

1969, p. 351.

Suferința tinerelor ce nu reuşesc să se căsătorească  

61

permite să îşi arate iubirea mult mai plenar şi faţă de ceilalţi, nu doar faţă de soţ. De fapt, spre aceasta le şi cheamă pedagogia divină ce a dus la instituirea Tainei Cununiei. A-ţi iubi soţul nu înseamnă decât a învăţa tot mai bine cum să îi iubeşti pe toţi oamenii. Acelaşi lucru se poate spune şi despre iubirea faţă de proprii copii. Este o creştere în iubire, care însă va presupune depăşirea egoismului legat de sentimentul unicităţii şi al proprietăţii. Atunci când visează la viitorul soţ, tânăra vrea să găsească bărbatul pentru care ea va conta cel mai mult dintre toate persoanele dragi acestuia. De aceea, sunt foarte frecvente conflictele dintre noră şi soacră. Iubirea pe care tânăra o aşteaptă de la viitorul soţ este văzută şi ca o confirmare a identităţii, a unicităţii sale. Tânăra nu se mulţumeşte cu a fi iubită alături de altele, ci vrea să i se arate că este unica fiinţă ce se bucură de atenţia şi de dăruirea totală a soţului ei. Dacă această pretenţie s-ar limita doar la trup, atunci totul ar fi bine; dar, de cele mai multe ori, ea cuprinde întreaga personalitate a soţului. Aceasta, desigur, se diminuează odată cu apariţia copiilor, dar poate rămâne în continuare o pricină de închidere egoistă în familie, o piedică în calea iubirii divine. Nevoia de a iubi şi a fi iubită nu îşi poate găsi limanul decât în iubirea divină, dar înţelegerea şi simţirea acestui fapt depăşeşte, în cele mai multe cazuri, măsura duhovnicească a tinerelor.

Tinerele credincioase, pentru a respecta preceptele morale ale credinţei creştine, îşi impun să nu întreţină relaţii sexuale până la căsătorie. Această situaţie naşte, în mod firesc, o luptă împotriva instinctului sexual în interiorul lor, luptă ce nu este uşor de purtat. Ele se află, în acelaşi timp, atât sub presiunea hormonală, cât şi sub cea creată de stimulii externi pe care îi întâlnesc la tot pasul. Greutatea unei astfel de lupte ţine de cât de mare este puterea care ţi se opune, dar şi de durata pe care o are lupta. Din punct de vedere al duratei, evoluţia societăţii a făcut ca aceasta să crească foarte mult. Cu doar două decenii în urmă, tinerele fete se căsătoreau în jurul vârstei de 22 ani, în timp ce, în zilele noastre, ele se căsătoresc pentru prima dată în jurul vârstei de 26 de ani. În acelaşi timp, stimulii externi în sfera sexualităţii, la care sunt expuse tinerele, au devenit tot mai agresivi. Sfântul Ioan Gură de Aur subliniază greutatea acestei lupte: „Chiar dacă flacăra poftei tinde vreodată să se urce la înălţime, traiul împreună dintre bărbat şi femeie

Siluan DELATURNU

62

potoleşte iute această flacără. Fecioara însă n-are cum să-şi stingă focul; se uită cum se ridică, cum se urcă la înălţime; de stins nu-l poate stinge. Încearcă un singur lucru: să nu se ardă în lupta cu focul. Este oare o situaţie mai groaznică decât aceasta, de a purta înăuntrul sufletului tău toată vâlvătaia, şi a te feri să nu te ardă?”11. Ca orice luptă şi aceasta implică suferinţa. În plus faţă de rabdarea aceastei suferinţe, tânăra credincioasă trebuie să îşi înfrângă curiozitatea legată de sexualitate şi teama incapacităţii din punct de vedere sexual a viitorului soţ sau a incompatibilităţii dintre ea şi el.

3. Obstacole în realizarea doritei căsători

O primă categorie de obstacole o reprezintă necunoaşterea sau

neînţelegerea elementelor generale ale Tainei Cununiei şi ale căsătoriei, subaprecierea importanţei majore a problemei găsirii partenerului de viaţă şi neasumarea acesteia. Spre exemplu, recent, am întâlnit cazul a două surori care au fost prietene pentru mulţi ani, prietenie ce presupunea o viitoare căsătorie, cu doi fraţi. După căsătoria primei perechi, cea de a doua şi-a dat seama că relaţia lor de rudenie care astfel a luat naştere constituie impediment la căsătorie şi tinerii au fost nevoiţi să se despartă.

Deciziile pe care trebuie să le luăm în viaţă au o importanţă diferită. Gradul de importanţă a unei anumite decizii este dat de dimensiunea efectelor pe care ea le produce, de durata pe care se extind aceste efecte, de uşurinţa cu care se poate reveni asupra ei, de eforturile necesare pentru a anihila eventualele efecte negative. Analizând aceşti factori care îi determină importanţa, vom observa că, după alegerea credinţei, alegerea partenerului de viaţă este cea mai importantă decizie pe care tinerele trebuie să o ia. Aprecierea incorectă a importanţei sau neasumarea problemei găsirii partenerului de viaţă poate duce la amânarea nejustificată a acesteia în favoarea altor interese, amânare ce poate avea efectul pierderii relaţiei cu omul care s-ar fi putut dovedi a fi cel mai potrivit soţ.

Un aspect exterior mai puţin atrăgător se constituie şi el într-un

11 Ioan Gură de Aur, Despre feciorie, Bucureşti, I.B.M.B.O.R., 2001, pp. 53-54.

Suferința tinerelor ce nu reuşesc să se căsătorească  

63

obstacol important în realizarea căsătoriei deoarece reprezintă în primul factor de atragere a viitorilor parteneri. Nu vrem, prin aceasta, să afirmăm că tinerele ce vor să se căsătorească pot fi privite ca nişte mărfuri al căror ambalaj contează foarte mult în procesul de atragere a clienţilor, dar nici nu apreciem concepţia potrivit căreia „doar sufletul contează”. Prin urmare, credem că tinerele pot apela la mijloace de înfrumuseţare, inclusiv la operaţii estetice reparatorii.

Familia poate fi un obstacol în realizarea unei căsătorii mai timpurii, la vârsta de 18 ani. În acelaşi timp, părinţii se pot opune, în baza unor criterii mai mult sau mai puţin pertinente, alegerii unui anumit partener, dar pot determina, prin comportamentul lor, şi ca tânăra să fie respinsă de un posibil soţ.

Dorinţa de a reliza anumite performanţe în studiu, bucuria independenţei şi a vieţii noi pe care tinerele o cunosc odată cu începerea studiilor universitare le fac să respingă cu hotărâre ideea de a se căsători, deoarece ele văd în căsătorie o restrângere serioasă a libertăţii lor, îndeosebi în plan sexual. Este posibil ca independenţa atât de dorită în această perioadă să li se transforme peste doar câţiva ani într-o singurătate apăsătoare. Amânarea căsătoriei poate duce la pierderea unui viitor soţ, iar impresia pe care multe tinere o au, că există un număr foarte mare de bărbaţi dintre care îşi pot alege viitorul soţ, poate fi amăgitoare.

Un alt obstacol îl repezintă fuga de jertfa specifică mariajului. Tinerele influenţate de concepţiile moderniste văd rolul pe care societatea tradiţională îl oferă femeii în cadrul familiei ca pe o cruce imposibil de purtat în contextul în care ele pot avea un serviciu uneori chiar mai solicitant decât viitorul soţ. Soluţia constă în aceea ca viitorul soţ să preia ceva din sarcinile care, în mod tradiţional, îi reveneau femeii.

Sărăcia constituie un alt obstacol în realizarea căsătoriei. Societatea a impus în conştiinţa tinerilor că, odată cu căsătoria, trebuie să aibă şi domiciliul comun separat faţă de părinţi. Aceasta presupune cheltuieli suplimentare ce pot fi imposibil de suportat de către tânărul cuplu. Tinerii au în vedere, de asemenea, şi cheltuielile pe care le presupune venirea pe lume a unui copil. Lipsa resurselor materiale poate fi depăşită printr-o organizare mai bună şi prin renunţarea la un

Siluan DELATURNU

64

anumit nivel de confort. Ratarea momentului oportun, care considerăm că este înainte de

finalizarea studiilor universitare, reduce în mod dramatic şansele găsirii partenerului de viaţă, ca urmare a reducerii timpului de socializare, a mediului de socializare, a dorinţei de socializare imediat după angajare, dar şi pentru că, pe măsura trecerii timpului, numărul bărbaţilor disponibili scade exponenţial, iar pretenţiile tinerei cu privire la calităţile viitorului soţ cresc.

O comunicare corectă şi eficientă este esenţială în găsirea partenerului de viaţă. Aceasta presupune atât transmiterea mesajului cu privire la dorinţa de a deveni femeie căsătorită, cât şi stabilirea şi comunicarea unui termen clar până la care relaţia trebuie să se maturizeze în vederea căsătoriei. În acelaşi timp, tinerele angajate deja într-o relaţie ce durează de multă vreme şi care nu dă siguranţa unei apropiate căsătorii trebuie să ia iniţiativă în stabilirea unui termen la care se va lua o decizie cu privire la căsătorie.

O întrebare importantă este dacă credinţa poate fi piedică în realizarea căsătoriei pentru o tânără credincioasă. Răspunsul nostru este un categoric „Nu!”. O viaţă dusă conştient şi corect în credinţă, încă de la început, credem că va duce şi la căsătorie, în măsura în care Dumnezeu nu are un plan special cu o anumită tânără. Prin aceasta, ne referim la faptul ca tânăra credincioasă să înţeleagă cât mai devreme care este rostul căsătoriei, să se pregătească în consecinţă şi să nu rateze oportunităţile pe care Dumnezeu i le deschide.

4. Soluţii pentru prevenirea, alinarea şi vindecarea suferinţei tinerelor ce nu reuşesc să se căsătorească

Înainte de a întreprinde orice demers pentru a alina sau pentru a

vindeca suferinţa tinerei ce nu reuşeşte să se căsătorească, atunci când aceasta ne solicită ajutorul, trebuie, mai întâi, să ne asigurăm că ea ştie şi că înţelege, putând diferenţia corect, ce sunt căsătoria şi Taina Cununiei, precum şi scopurile şi efectele lor. Apoi, eliberarea de suferinţă se poate realiza prin două modalităţi care se pot şi îmbina: schimbarea situaţiei externe şi schimbarea stării lăuntrice. În cazul suferinţei tinerelor ce nu reuşesc să se căsătorească, demersurile pot fi

Suferința tinerelor ce nu reuşesc să se căsătorească  

65

îndreptate spre a facilita găsirea unui soţ, dar şi spre găsirea fericirii veşnice din situaţia de femeie necununată. Pentru prevenirea, alinarea şi vindecarea suferinţei supuse analizei, am identificat mai multe direcţii în care se poate acţiona, fără pretenţia de a fi exhaustivi: educare, consiliere şi pastoraţie; rugăciune; ajutor practic în găsirea unui potenţial soţ; mărturisirea valorii fecioriei şi a Tainei Cununiei în societate. Aproape în toate aceste direcţii, putem acţiona fiecare dintre noi, dar un rol prioritar îl au părinţii, preoţii, profesorii de religie, psihologii.

Părinţii pot avea un aport important în prevenirea şi în alinarea suferinţei tinerelor ce nu reuşesc să se căsătorească, prin creşterea lor în credinţă, ceea ce le poate da acestora o viziune corectă asupra vieţii şi un puternic echilibru psihic. Acestea vor duce la asumarea din timp şi cu responsabilitate a problemei găsirii partenerului de viaţă şi la un comportament deschis şi echilibrat în relaţia cu potenţialii parteneri. Este bine ca părinţii înşişi să ajungă la o relaţie mai strânsă cu Dumnezeu şi să îi ofere tinerei, în familie, o atmosferă liniştită şi plină de încredere cu privire la problema găsirii viitorului soţ. Ei o pot, astfel, încuraja să îşi asume public problema şi să transmită un mesaj ferm şi clar în această direcţie. De asemenea, părinţii pot ajuta la definirea criteriilor şi la ajustarea pretenţiilor cu privire la viitorul soţ, dar şi la dobândirea liniştii sufleteşti de către tânără, prin rugăciunea pe care o fac pentru ea şi prin sfătuirea de a discuta cu un preot sau măcar cu un psiholog. Nu în ultimul rând, ei îşi pot aduce aportul prin intermedierea întâlnirii unui partener de viaţă.

Preotul are un rol decisiv în prevenirea, în alinarea şi în vindecarea suferinţei analizate. Mai întâi, el trebuie să îşi asume rolul de părinte duhovnicesc şi să nu se mulţumească doar cu acela de a asculta păcatele şi de a sfătui numai în cazul în care i se cere în mod expres acest lucru. Am auzit numeroase mărturii ale preoţilor în sensul că ei nu întreabă la spovedanie despre anumite păcate, pentru că, dacă ar întreba, s-ar dovedi lipsiţi de delicateţe sau chiar indiscreţi. Considerăm că o asemenea convingere este greşită. Dacă cel care vine să se spovedească nu este pregătit să accepte orice întrebare referitoare la starea sa sufletească, înseamnă că nu a înţeles care este rostul Spovedaniei şi ce rol joacă preotul în cadrul ei. Un argument suficient

Siluan DELATURNU

66

în acest sens este faptul că atunci când suferim de o boală fizică şi mergem la medic, înţelegem că acesta ne poate adresa orice întrebare cu privire la viaţa noastră, inclusiv la viaţa sexuală, al cărei răspuns l-ar putea lămuri asupra diagnosticului pe care trebuie să îl pună. Prin urmare, preotul este dator să pună toate întrebările care îl pot lămuri cu privire la starea sufletească a credinciosului şi la canonul, tratamentul, pe care trebuie să îl stabilească. Mai mult, el trebuie să dea şi toate avertismentele necesare, pentru a feri penitentul de suferinţă. Părintele biologic nu ezită să facă tot ce-i stă în putere, spre fericirea copilului său, nici să-l întrebe referitor la viaţa sa, nici să îl sfătuiască, nici să îl avertizeze, nici să îl certe ori să îl pedepsească şi considerăm că aceasta ar trebui să fie şi atitudinea pe care se cuvine să o aibă cel care este părinte duhovnicesc.

Am arătat că una dintre cauzele pentru care femeile suferă chiar şi în cadrul mariajului şi, în general, în orice sferă a vieţii, o constituie o teologie eronată. Pentru prevenirea suferinţei legată de o imposibilitate a găsirii partenerului de viaţă, credem că, mai întâi, preotul ar trebui să se concentreze asupra acestui aspect. În acest sens, este necesar să discute cu tânăra şi să îi recomande lecturi cu privire la rostul existenţei, care să-i dea o perspectivă asupra vieţii, ce să includă şi veşnicia. Făcând-o pe tânără să înţeleagă faptul că scopurile sale în viaţă trebuie să meargă dincolo de moarte, preotul va reuşi să aştearnă în sufletul ei convingerea conform căreia căsătoria nu poate fi un scop în sine, deoarece căsătoria este doar o cale pe care se poate merge către fericire. Tot de o teologie corectă, ţine şi înţelegerea faptului că Biserica acordă o superioritate fecioriei, castităţii, faţă de căsătorie. Dacă preotul va reuşi să o facă pe tânără să înţeleagă acest lucru, va obţine ca rezultat o atitudine mai bună din partea acesteia în cazul în care ea nu va reuşi să se căsătorească.

Preotul are, de asemenea, rolul de a-i arăta tinerei care sunt scopurile Tainei Cununiei şi de a o responsabiliza cu privire la găsirea unui viitor soţ.

Aşa cum am arătat când am analizat cauzele suferinţei tinerelor ce nu reuşesc să se căsătorească, pricinuitoare de suferinţă în viaţa lor sunt, în principal, patimile sufleteşti. Tinerei trebuie să i se pună în vedere, iar preotul trebuie să urmărească şi cum ea îşi lucrează cu

Suferința tinerelor ce nu reuşesc să se căsătorească  

67

nădejde şi înţelegere despătimirea, de la o spovedanie la alta pentru a ajunge la curăţia inimii, având pusă înainte ca răsplată vederea lui Dumnezeu (Matei 5,8). În felul acesta, tânăra va fi mai puţin expusă suferinţelor pe care am văzut că le aduc slava deşartă şi desfrânarea în sufletul celor ce nu reuşesc să se căsătorească. Mai mult, prin despătimire, sufletul va simţi tot mai puternic prezenţa harului şi, în felul acesta, sentimentele de singurătate vor apărea mult mai greu. În permanenţă, preotul va trebui să îi supravegheze urcuşul duhovnicesc şi să o întărească cu rugăciunile şi cu sfaturile sale. El trebuie să gestioneze cu atenţie înclinarea tinerei către căsătorie sau către viaţa monahală şi să stabilească împreună cu ea un termen, înainte de terminarea studiilor universitare, până la care această hotărâre să fie luată.

Să vedem acum care ar fi rolul preotului în situaţia în care îi cere ajutorul o tânără ce nu reuşeşte să se căsătorească şi care nu obişnuieşte să meargă la sfintele slujbe şi nici nu s-a mai spovedit, care apelează la el după instalarea suferinţei. Faptul că a ajuns să apeleze la ajutorul preotului, de obicei, înseamnă că ea a făcut toate eforturile pentru rezolvarea problemei, a tras concluzia că nu poate face mai mult şi nădăjduieşte că o intervenţie divină ar putea schimba lucrurile în mod miraculos. Prin urmare, tânăra trebuie primită de către preot cu multă căldură, având în vedere că aceasta se confruntă cu una dintre cele mai importante probleme existenţiale pentru ea, tactul duhovnicesc având un rol primordial. În această fază de început, esenţial este să se creeze o relaţie de încredere, iar la aceasta vor conduce, în principal, două lucruri: să fie asigurată de păstrarea secretului confidenţelor sale şi de faptul că Dumnezeu are soluţie pentru orice problemă.

După ce va fi ascultată cu multă atenţie şi răbdare şi i se vor da asigurări că preotul va face tot ce îi stă în putinţă pentru rezolvarea problemei sale, i se va explica faptul că şi ea trebuie să colaboreze în acest sens. I se va arăta că principala cauză a suferinţelor prin care trec oamenii o contituie păcatele săvârşite şi că acestea se iartă în principal, după botez, prin Taina Mărturisirii, iar apoi i se va vorbi despre această Taină şi va fi îndemnată să se pregătească pentru ca, la următoarea întâlnire, să se spovedească. Pentru o pregătire serioasă, i se va recomanda şi ce anume trebuie să lectureze.

Siluan DELATURNU

68

În cadrul spovedaniei, se vor purta discuţii, pentru a vedea stadiul credinţei tinerei şi care este cauza cea mai acută a suferinţei sale, adică ce sentiment îi provoacă, în principal, suferinţa. Cu tact, se va muta atenţia tinerei asupra acestei cauze în spatele căreia se află întotdeauna una sau mai multe patimi însoţite de necunoaştere ori de necredinţă şi se va încerca oferirea de soluţii care să vindece suferinţa. Soluţiile trebuie să o facă să renunţe la fixarea exclusivă asupra căsătoriei, deoarece, în cazul în care nu va reuşi să se căsătorească, această fixare nu poate duce decât la deznădejde şi la dezamăgire. În acest sens, este importantă formarea unei viziuni asupra vieţii care să cuprindă veşnicia şi faptul că ceea ce căutăm în viaţă este fericirea, adică o bucurie permanentă ce creşte continuu pe un fond de linişte şi de mulţumire, bucurie pe care să fim siguri că nu o vom pierde niciodată. Aceasta se va realiza prin discuţii, prin sugerarea de lecturi duhovniceşti şi prin invitaţia de a asculta cu atenţie textele citite şi cântate la sfintele slujbe, pentru a fi apoi meditate. Prezenţa la sfintele slujbe este importantă, dar trebuie să i se sublinieze efectele benefice ale rugăciunii dincolo de problema găsirii partenerului de viaţă. Tânăra trebuie făcută să înţeleagă faptul că Dumnezeu îi doreşte fericirea, dar că modul în care i-o poate dărui nu coincide în mod necesar cu cel în care ea o doreşte şi în care o presimte. Este de condamnat atitudinea mincinoasă a unor preoţi care lasă impresia că prezenţa mai deasă la slujbe şi pomelnicele cât mai consistente aduc cu necesitate găsirea partenerului de viaţă. Prin urmare, tânăra trebuie făcută să accepte că ipoteza unei vieţi trăite în castitate, deşi poate nedorită de ea, nu trebuie exclusă. Mulţi preoţi se tem să prezinte aceste realităţi, din frica de a nu produce o dezamăgire timpurie şi o îndepărtare a tinerei de Biserică. Sunt de luat în calcul aceste temeri, fapt pentru care am menţionat, încă de la început, că tactul duhovnicesc are un rol primordial. Însă, una este să i se spună brutal şi imediat ceea ce tânăra ar trebui să afle în timp şi alta este să se dea asigurări false că lucrurile se vor rezolva exact aşa cum ea îşi doreşte.

Concomitent, se recomandă ca tânăra să simtă angajamentul total al preotului în rezolvarea problemei, aşa cum ea îşi doreşte, fapt pentru care întrebările puse, din timp în timp, despre modul cum evoluează lucrurile, dacă a apărut un potenţial partener, sunt recomandate. De

Suferința tinerelor ce nu reuşesc să se căsătorească  

69

asemenea, susţinerea morală prin încurajări de a continua căutarea partenerului şi oferirea de sugestii în acest sens vor avea cu siguranţă efecte benefice.

Sfătuirea pe care preotul o oferă nu trebuie să se mărginească la aspecte duhovniceşti. Având în vedere multitudinea de factori ce pot influenţa capacitatea de a-şi găsi un partener de viaţă, tânăra trebuie sfătuită să îşi îmbunătăţească toate calităţile care o pot ajuta. Nu insistăm asupra acestor aspecte, deoarece ale au fost arătate anterior. Ne mărginim la a sublinia doar faptul că, ţinând la anumite canoane a căror relevanţă nu o vedem în acest context, preotul poate fi chiar el o piedică în realizarea căsătoriei. Ne referim în special la un anumit tip de vestimentaţie pe care o cere tinerei şi la impunerea de a nu apela la anumite mijloace de înfrumuseţare (ex: epilat).

Preotul poate contribui la alinarea suferinţei tinerelor ce nu reuşesc să se căsătorească nu doar în relaţia cu ele, ci şi prin impunerea în societate a valorilor creştine, precum şi a unei mai bune înţelegeri de către oameni a Tainei Cununiei. Prin aceasta, el ar diminua suferinţa pe care societatea le-o aduce tinerelor prin marginalizare, prin defăimare cu privire la păstrarea fecioriei sau la statutul de necăsătorită. Ar fi foarte bine dacă s-ar pune în atenţia tuturor observaţia părintelui Teofil Părăian că, dintre cele şapte Sfinte Taine, Cununia este singura ce produce efecte doar până la moartea soţului sau a soţiei, subliniindu-se, în acelaşi timp, că ea nu este un scop în sine şi că este doar un ajutor pentru a ajunge la fericirea veşnică. Observaţia se bazează, din punct de vedere liturgic, pe faptul că, în finalul formulei rostite pentru săvârşirea Tainei Cununiei, nu se regăsesc cuvintele: „acum şi pururea şi în vecii vecilor”, aşa cum se întâmplă în cazul celorlalte Sfinte Taine12. De asemenea, este de o importanţă foarte mare ca oamenii să înţeleagă faptul că starea de feciorie pentru Dumnezeu este superioară celei de om cununat. Din nefericire, în lupta lor pentru impunerea în societate a valorii fecioriei, preoţii au renunţat la anumite mijloace pe care le considerăm importante. Este regretabil faptul că, odată cu intrarea în modernitate, s-a acceptat ca cea venită la altar pentru primirea Tainei Cununiei să fie îmbrăcată în alb, chiar dacă nu mai este fecioară, fiind

12 Aghiasmatar, p. 85.

Siluan DELATURNU

70

notoriu faptul că acest privilegiu Tradiţia l-a consacrat fecioarelor. Pentru că fecioarele s-au rărit, în loc să se ascută sabia cuvântului pentru a menţine în conştiinţa publică valoarea fecioriei înaintea lui Dumnezeu, s-a preferat adaptarea ceremonialului Tainei Cununiei la situaţia de fapt, pentru a evita lezarea orgoliilor oamenilor desfrânaţi. Preotul trebuie să sublinieze public şi cu tărie faptul că unul din scopurile Tainei Cununiei este ferirea de desfrânare şi să arate necesitatea ca tinerii să se căsătorească mai devreme, până nu cad pradă demonului curviei.

Este, de asemenea, o atitudine incorectă primirea oficierii Tainei Cununiei fără o cercetare prealabilă a credinţei mirilor şi naşilor. De cele mai multe ori, se consideră a fi suficient faptul că mirii şi naşii sunt creştini, eventual ortodocşi. Dovada suficientă a credinţei este apreciată a fi deţinerea Certificatului de botez. Sunt însă mulţi oameni care au acceptat să fie cununaţi doar pentru a scăpa de presiunea familiei, deşi ei nu credeau – şi unii nu cred nici după aceea – în faptul că Taina Cununiei are o valoare harică. Pentru ei, este şi a fost un ceremonial interesant, care însă nu poate produce decât efecte psihologice pentru cei care „cred în povestea cu biserica”. Ne întrebăm, retoric, desigur: ce valabilitate are Taina Cununiei săvârşită pentru doi miri ce nu cred în puterea sfinţitoare a Bisericii, care participă la ritual ca la o piesă de teatru în care sunt obligaţi să fie actori spre liniştirea sufletească a părinţilor?

Am ajuns la ultimul demers pe care îl menţionăm a fi necesar de întrepins de către preot: crearea în jurul parohiei a unui mediu favorabil întâlnirii tinerilor, în vederea cunoaşterii şi a apropierii reciproce, precum şi a formării personalităţii. Dacă nu vor fi create astfel de medii, tinerii vor continua să se caute în cluburi, baruri, discoteci, pe internet sau pe la emisiuni de televiziune.

În ceea ce priveşte ajutorul pe care îl pot da profesorii de religie, considerăm că discuţiile acestora cu elevii, referitoare la problemele ridicate de sexualitate, sunt necesare în contextul prezentării Tainei Cununiei. Tinerilor trebuie să li se explice rolul Tainei, momentul cel mai prielnic pentru a se cununa, precum şi criteriile după care trebuie făcută alegerea partenerului. Deosebit de importantă este explicarea responsabilităţilor ce decurg din primirea Tainei, dar şi consecinţele

Suferința tinerelor ce nu reuşesc să se căsătorească  

71

neasumării acestora. De asemenea, ei trebuie să le arate pericolele la care se expun în plan duhovnicesc şi medical prin începerea vieţii sexuale înainte de căsătorie. Credem că o oră dedicată bolilor cu transmitere sexuală este foarte utilă.

Apreciem favorabil prezenţa în şcoli a psihologului. Psihologul îi poate ajuta pe tineri să se deschidă şi să îşi conştientizeze problemele. El le poate oferi şi soluţii, în cadrul acestora, trebuind să se regăsească şi sfatul ca tinerii să aibă o relaţie cât mai puternică cu Dumnezeu, la care se poate ajunge printr-o spovedanie cât mai deasă. Obişnuindu-se cu relaţia sa cu psihologul, tânărul se va apropia mult mai uşor de preot. Din nefericire, un psiholog cu o înţelegere greşită a vieţii poate face foarte mult rău.

5. Concluzii

Tinerele trebuie să înţeleagă şi să îşi asume cât mai repede importanţa problemei găsirii unui viitor soţ. În acest sens, le va ajuta cunoaşterea cât mai bună a condiţiilor de valabilitate, a scopurilor şi a efectelor căsătoriei şi Tainei Cununiei. Ele trebuie să realizeze o analiză sinceră a sentimentelor proprii şi să apeleze în special la ajutorul preotului şi al familiei, pentru rezolvarea problemei. După definirea clară a criteriilor şi a cerinţelor minimale ce vor sta la baza alegerii viitorului soţ, ele trebuie să transmită un mesaj clar şi ferm referitor la dorinţa de a se căsători. Este important să facă, în paralel, eforturi pentru a dobândi o viziune corectă asupra vieţii, să crească în credinţă şi să se despătimească. Cu perseverenţă în efortul de a se apropia de Dumnezeu, cu studiu, cu mărturisirea neputinţelor şi a îndoielilor la Spovedanie şi cu rugăciunea pentru ca acestea să dispară, se poate ajunge la o viziune corectă asupra vieţii, care este începutul fericirii.

References: 1. Biblia sau Sfânta Scriptură, Ediţie jubiliară a Sfântului Sinod, tipărită cu

binecuvântarea şi prefaţa Prea Fericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, Editura IBMBOR, 2001.

2. Aghiasmatar, Ediţia a V-a, Bucureşti, I.B.M.B.O.R., 1992.

Siluan DELATURNU

72

3. Csikszentmihalyi, Mihaly, Flux: psihologia fericirii, traducere Mariana Ioan şi Monica Ţuţuianu, Bucureşti, Editura Humanitas, 2008.

4. Ioan Gură de Aur, Despre feciorie, Bucureşti, I.B.M.B.O.R., 2001. 5. Mantzaridis, Georgios, Morala creştină, traducere Cornel Constantin

Coman, Bucureşti, Editura Bizantină, 2006. 6. Mazilu, Teodor, Ipocrizia disperării, Bucureşti, Editura Cartea Românească,

1972. 7. Mladin, Nicolae, Studii de teologie morală, Sibiu, Editura Arhiepiscopiei

Sibiului, 1969. 8. Moldovan, Ilie, Iubirea taina căsătoriei, Alba Iulia, Editura Episcopiei de

Alba, 1994. 9. Săndulache, Sorin, Consiliere şi psihoterapie pastorală, Oradea, Editura

Casa Cărţii, 2009. 10. http://www.insse.ro.