ACTUALITATACTUALITA

ACTUALITATACTUALITALa 13 martie 2013 Conclavul

cardinalilor de la Roma l-a ales pe robul lui Dumnezeu, Francis Mario Bergoglio al 266 Papă din istoria Bisericii Catolice. Născut în Argentina (unde fiinţează o puternică gru-pare comunitară de armeni) din părinţi italieni, viitorul Su-veran Pontif are un traiect existenţial normal şi firesc.Studii medii şi superioare de toate felurile, parcurgînd toate rangurile posibile. De la intra-

rea în preoţia din 1969, pînă la numirile succescive ca Episcop, Arhiepiscop (1998) şi Cardinal (2001). Un prelat de rang înalt, ajuns Papă, pe care omenirea, nu doar creştinătatea îl descoperă abia acum. Sigur că exista o anumită aşteptare din partea creştinătăţii vizavi de succe-sorul lui Ioan Paul II, care a marcat un moment de cotitură în viaţa (nu doar) Bisericii Catolice. Recent retrasul Papa Benedict XVI , un remar-cabil teolog altminteri, în mod cert, a fost depăşit de sarcina uriaşă pe care o presupunea job description-ul papal. Nu doar din cauza vîrstei şi a unei sănătăţi precare, ci din lipsa unei viziuni asupra lumii de azi. Nu despre dragostea de Dumnezeu este vorba. Papa Ioan Paul II, oricât de slăbit şi văduvit de putere, emana forţă şi dragoste de oameni. Ca şi regretatul Catolicos Vasken, sau Arhiepiscopul Hristodoulos al Întregii Elade sau IPSS Mitropolitul Bar-tolomeu al nostru. Noul Papă argentin, iubitor de simplitate - dar şi de fotbal şi tango, şi asta spune ceva - poate aduce un suflu nou. Nu doar Bisericii Catolice,creştinătăţii ei, urbi et orbi, cît şi dialogului interconfesional şi interetnic. Este limpede că problemele

grave ale umanităţii nu pot fi rezolvate doar de oamenii politici. Este limpede că mul-tele rele ale lumii de azi, de la criza globală şi sărăcia în care trăiesc milioane şi mili-oane de oameni, mai mult sau mai puţin copiii Domnului,

au nevoie de abordări com-plexe şi bine articulate. Este limpede că omenirea a ajuns în punctul critic, în care doar solidaritea, compasiunea, to-leranţa şi credinţa – în ceva anume, oricît ar diferi ea, de la o cultură la alta - mai pot aduce un dram de bine. Armenii, nu doar cei catolici, ar putea primi cu mare interes şi bucurie această alegere.Şi nu doar prin prisma Arhivelor Vaticanului, care pot aduce noi mărturii, incontestabile, la Dosar-ul 1915. Unitatea de azi a creştinătăţii, în faţa unei puternice presiuni a Islamului din ultimele decenii, devine absolut necesară. Ar fi de dorit ca relaţiile dintre Sf.Scaun de la Ecimiadzin şi Sf.Scaun de la Roma să capete o nouă consistenţă.Sol idari tatea creştinătăţii, după 1000 de ani de schismă şi lupte intestine devine strict necesară.Să-i urăm sănătate şi spor în toate ce le va întreprinde Sfântului Părinte. Profităm de acest moment pentru a relata o poveste de acum 1500 de ani. Aflată în aceste zile cînd sărbătoarea Pascală se ap-ropie şi la armeni. Cu un tîlc anume, care, de ce nu, ar putea să fie şi pentru noi o lecţie. În anul 451, pe 26 mai, armenii de sub conducerea generalului Vartan Mamigo-

nian dau o bătălie sîngeroasă împotriva perşilor. Cei 50.000 de oşteni ai armenilor sunt copleşiţi de cei 200.000 de soldaţi perşi – o vagă bănuială că cifrele sunt relative - care au şi elefanţi de luptă. Armenii pierd bătălia, Vartan Mami-

gonian moare în sîngeroasa încleştare alături de alte 9 căpetenii militare. Dar cu toate că perşii sunt învingători, renunţă să mai cotropească Armenia şi să-i oblige să treacă la mazdeism. Aşa cum se dorea. Ce doresc să relev. Una dintre căpeteniile militare ale armenilor Vasak Siuni, din-tr-o veche familie de nobili, îşi trădează compatrioţii şi trece de partea perşilor. El scapă cu viaţă, luptînd alături de perşi împotriva conaţionalilor săi. Doar că. Doar că după aceste momente numele de Vasak, (aproape) dispare de la ar-meni. Mă rog, poate or fi fost nişte excepţii. Dar nu auzi-sem de acest nume pînă de curînd. Nici un părinte nu-şi va mai boteza băiatul cu numele de vasak. Care este şters din toate cronicile şi numele lui nu mai este pomenit nicăieri. Ar fi tare frumos dacă i-am prinde tîlcul. Vartan Mamigonian este pomenit în fiecare an de către armenii de pretutindeni şi are o sărbătoare anume. Care se numeşte Vartananţ. Pe care am serbat-o şi noi, conform unei vechi şi frumoase tradiţii, la Bucureşti.

Sic transit Gloria Mundi

Bedros Horasangian

EDITORIAL

Papa Francisc şi armenii

4

AA

AR R

T5 - 6 / 2013

Duminică 3 martie, o zi senină de adevărată primăvară, am fost

martori la două momente cu semnificaţie aparte pentru ar-meni. Unul legat de Sfântul Sarkis, sărbătoare importantă a poporului armean care, prin grija Sanctităţii Sale Karekin al II-lea, a devenit zi de bine-cuvântare a tinerilor iar celălalt moment, unul trist legat de trecerea a 25 de ani de la po-gromul antiarmenesc de la Sumgait în Azerbaidjan. Catedrala Armeană din Bucureşti a fost plină de tinerii care au fost binecuvântaţi de PS Episcop Datev Hagopian iar apoi a avut loc o slujbă de parastas pentru sufletele armenilor ucişi în zilele de 26-28 februarie 1988 la Sumgait. Coroanele de flori au fost depuse, apoi, simbolic,

la Monumentul Genocid-

Sărbătoarea Sfântului Sarkis şi amintirea celor ucişi la sumgait

AA

AR R

T5 - 6 / 2013

ACTUALITATEului din curtea Catedralei semn că ceea ce au sufe-rit armenii după 1915 nu a fost un episod izolat şi istoria s-a repetat cul-minînd cu pogromul de la Sum-gait. Cei prezenţi au depus cîte o floare pe soclul monumentu-lui durerii noastre. Apoi a fost vizionat un dramatic documen-tar/document The Ordinary genocide. Sumgait, February 1988. despre crimele de la Sumgait. Excelenţa sa Hamlet Gasparian, ambasador al Re-publicii Armenia în România, a vorbit despre acele tragice mo-mente iar PS Datev Hagopian a spus că a venit momentul să cerem dreptate şi recunoaştere, din partea Guvernului roman şi a Parlamentului privind crimele săvârşite împotriva poporu-lui armean în 1915 şi în 1988. Propaganda antiarmenească se intensifică şi este datoria noastră să ripostăm. Nu cu ură şi violenţă ci cu inteligenţă şi spunând adevărul. Poporul armean trebuie să creadă în viitorul lui. Şi pen-tru că era ziua tinerilor Paul Agopian a preparat pentru ti-neri Surp Sarkis helva. Poate că sărbătoarea de Surp Sarkis şi parastasul pentru cei ucişi la Sumgait nu au nici o legătură dar recitind legenda am aflat că în ultimele ore ale vieţii sale, Surp Sarkis s-a rugat “O, Domnul meu, Hristos, Dum-nezeul meu, ascultă-i pe toţi cei care rostesc numele meu în ceasul lor de nevoie, pentru că ei amintesc sacrificiul meu în rugăciunile lor.” Iar o voce a răspuns, “Dorinţele tale vor fi îndeplinite şi tu vei veni să te bucuri de privilegiile care au fost pregătite pentru tine.” El a fost un războinic atotputernic şi, ca Sfânt călare pe un cal alb, ajungea la cei care îi cer aju-torul cât ai clipi din ochi.

6

AA

AR R

T5 - 6 / 2013

Sâmbătă 2 martie 2013, în paraclisul bisericii armene Sfânta Maria din Botoşani a fost ţinută slujba Sfântului Sarchis (Sarkis), ocrotitorul tinerilor. Slujba a fost oficiată de preotul paroh Krikor Radu Holca, asistat de un aspirant la preoţie din rândul comunităţii locale, tânărul Vlad Damian şi de copilul Cristian Aritono-vici. Holca este el însuşi născut în Botoşani, dintr-o familie de slujitori devotaţi ai bisericii armene. Şi-a petrecut copilăria în curtea bisericii Sfânta Tre-ime, unde bunicul lui, Anton Cornea, a fost diacon.Este pentru întâia dată după 1989 când se sărbătoreşte la Botoşani Sfântul Sarchis. Mo-tiv pentru care în paraclisul bisericii Sfânta Maria a fost adusă icoana Sfântul Sarchis împreună cu fiul lui Mardiros (icoană în ulei pe pânză, din anul 1867, încă nerestaurată). În Parohia bisericii armene din Botoşani, între cele peste 100 de icoane în ulei, pe pânză şi pe lemn, în cea mai mare parte pictate în secolele XVIII – XIX (multe cu adnotări în limba armeană veche, făcute de pic-tori direct pe tablouri, adnotări deocamdată netraduse), mai există şi o a doua icoană a Sfân-tului Sarchis, la biserica Buna Vestire. Radu Holca evocă la fie-care slujbă, cu multe detalii, momentul religios sărbătorit. Sfântul Sarchis (Sergiu) este un sfânt ortodox armean, cunoscut

sub numele Sfântul Sar-

chis Războinicul. Sarchis a trăit în secolul al IV-lea în Grecia, fi-ind născut în Anatolia, în câm-pia Cappadociei. A îmbrăţişat cariera militară, a fost centuri-on în armata Imperiului Roman şi, pentru calităţile deosebite de strateg, pentru curajul şi loiali-tatea sa, împăratul Constantin cel Mare îl promovează general şi guvernator al Cappadociei, regiune vecină cu Armenia în care domnea dinastia arsaci-zilor. În lungile expediţii mili-tare s-a învăţat cu privaţiunile, rezista cu pumnul de boabe de grâu pe care îl avea în buzunar

şi care îi dădea puteri deose-bite. Convingerile religioase ale acestui mare apărător al creştinilor l-au determinat ca, în mai multe cetăţi şi oraşe în care a fost guvernator militar, să propăvăduiască Biblia, să dărâme templele păgâne şi să construiască pe acele locuri bi-serici creştine. În anul 361 devine împărat al Imperiului Roman Iulian Apostatul, nepotul lui Constan-tin. Acesta a început persecuţii împotriva creştinilor în întreg imperiul. La ruga evlaviosului Sarchis, acestuia i s-a înfăţişat

Sfântul Sarkis sărbătorit la Botoşani

ACTUALITATE

AA

AR R

T5 - 6 / 2013

Icoana-Sfântul-Sarchis şi fiul său Mardiros din anul 1869 detaliu. Biserica armeană din Botoşani

în vis Domnul Isus Hristos, care l-a îndemnat „să părăsească ţara şi familia, precum Patriarhul Abraham, şi să meargă în Ar-menia, unde va primi coroana dreptăţii pregătită pentru el”. Sarchis pleacă (părăsind toate onorurile şi puterea dobândite în slujba împăratului roman de-a lungul vieţii), împreună cu fiul lui Mardiros, în ţara creştină Armenia, unde a trăit sub protecţia regelui creştin, un fiu al lui Trdat. Când Iulian, cu armata sa, a intrat în Antio-hia, ucigând pe creştini, Sar-chis a fost nevoit să plece din Armenia la regele sassanid Shapur al II-lea. Acesta, cuno-scând reputaţia lui Sarchis, l-a numit comandant al armatei. Sarchis, împreună cu fiul său, după ce îl învinge pe ucigaşul de creştini Iulian Apostatul, propăvăduieşte creştinismul în armata sassanidă botezând 14 soldaţi. Astfel îşi atrage mânia regelui care omoară în faţa lui pe fiul lui, Mardiros şi pe cei 14 creştini. Sarchis este închis şi apoi martirizat pentru vina de distrugere a idolilor din templul păgân al sassanizilor. Se spune că, înainte de a fi executat, Sar-chis s-a rugat la Domnul ca aceia care îi vor pomeni numele să aibă ocrotire la boli şi să fie apăraţi. Un înger s-a pogorât din cer pentru a-l îmbărbăta. La decapitarea lui, în anul 363, au sărit scântei atunci când se-curea l-a atins şi scânteile au omorât mulţi păgâni aflaţi în preajmă. După moarte lumina a apărut pe trupul său. Trupul a fost dus de apropiaţi în Asiria, iar din secolul al V-lea Sfântul Mesrob i-a dus relicvele în satul armean Ushi, unde este şi astăzi mănăstirea Sfântul Sarchis. Sărbătorirea a fost stabilită de Biserica Armeană între 11 ian-uarie şi 15 februarie.

Sfântul Sarchis este unul dintre cei mai iubiţi sfinţi armeni, pa-tronul dragostei şi al tinereţii. A rămas legenda ca tinerele care visează pe alesul lor în ajunul sărbătorii Sfântului Sarchis să se căsătorească peste an. Ele mănâncă în ajun prăjituri sărate. Tot în tradiţie se pune seara în faţa uşii o farfurie cu făină sau cu griş iar dacă peste noapte calul Sfântului Sarchis lasă urmele trecerii acestuia, atunci dorinţele tinerilor se îm-plinesc. Prin grija Sanctităţii Sale Karekin al II-lea, Patri-arhul armenilor de pretutin-deni, ziua sărbătoririi Sfântului Sarchis este zi de binecuvântare a tinerilor. În biserica Sfânta Maria din Botoşani un număr de 24 de enoriaşi şi 7 tineri au participat la slujba religiosă. Pentru că la slujba Sfântului Sarchis este un ceremonial liturgic special, când sunt binecuvântaţi copi-ii, momentul cu semnificaţie deosebită a fost cel de la încheie-rea slujbei când Radu Holca a citit o rugăciune a Sfântului Sarchis pentru copii. Aceştia

au ascultat-o în genunchi, în faţa icoanei sfântului, aşezată în această zi în dreapta altaru-lui. Copiii şi preotul s-au rugat împreună pentru sănătatea lor şi a familiilor. După rugăciune copiii au sărutat crucea şi au primit împărtăşania. După slujba Sfântului Sarchis preotul Holca a făcut o slujbă de pomenire, un parastas, în memoria victimelor pogromu-lui împotriva armenilor din oraşul Sumgait, din Azerbai-djan. Aici, în urmă cu 25 de ani, în ziua de 27 februarie 1988, au fost ucişi cu cruzime de către azeri un număr de 200 de arme-ni. Majoritari în această regiune de-a lungul istoriei, armenii iniţiaseră Mişcarea pentru Ka-rabagh, pentru unirea acestei provincii cu Armenia. Holca a evocat represaliile foarte dure, care au determinat ca între anii 1988-1990 peste 300 000 de ar-meni din acea provincie să se refugieze în Armenia.

Simion Florin EgNER Viorica PoPA

8

AA

AR R

T5 - 6 / 2013

La 19 martie la Vatican a avut loc ceremonia de in-

tronizare a noului Papă ales Francisc I. La ceremonie au participat delegaţi din 132 de ţări ale lumii şi 34 lideri de stat. Printre cei prezenţi s-au aflat cancelarul Germaniei Angela Merkel, primul minis-tru al Spaniei Mariano Rajoy, omologul său francez Jean-Marc Ayrault preşedintele U.E. Herman Van Rompuy, preşedintele Comisiei Euro-pene Jose Manuel Barosso, vice-preşedintele SUA, Joe Bi-den, preşedintele Argentinei, Cristina Kirchner, precum şi preşedintele Armeniei Serj Sarksyan. De asemenea la ceremonia de intronizare a participat şi o delegaţie a Bisericii Armene de la Ecimiadzin condusă de Patriarhul Catolicos Karekin II însoţit de Arhiepiscopul Natan Hovhannisyan, Episcop Hov-akim Manukyan şi pr. Anania Tzaturyan. La acest eveniment a participat şi Patriarhul Catoli-cos de Cilicia al Armenilor Catolici Nerses Bedros al

XIX-lea.

Intronizarea Papei Francisc I

-

CR ED I N Ţ Ă

AA

AR R

T5 - 6 / 2013

Duminică, 3 martie 2013, comunitatea armeană din Iaşi s-a reunit la Biserica Armeană Sfânta Maria unde a fost ţinută slujba închinată Sfântului Sar-chis (Sarkis), ocrotitorul ti-nerilor. Slujba a fost oficiată de preotul paroh Krikor Radu Holca, asistat de unul dintre reprezentanţii tinerei generaţii ale comunităţii, Avetis Casian Stepanianţ. După o perioadă îndelungată de restituiri, de acomodări şi revederi, iată că ne reunim sub cupola aceluiaşi edificiu de odinoară, loc de rugă şi refugiu al amenilor din trecut, şi actual

Slujbă închinată Sfântului Sarkis, ocrotitorul tinerilor la Biserica Armeană din Iaşi

sanctuar de binecuvântare al comunităţii a u t o h t o n e . B i s e r i c a Armeană Sfân-ta Maria din Iaşi găzduieş-te una dintre cele mai im-portante surse ale atestării do-cumentare a oraşului Iaşi, şi anume o piatră ce atestă existenţa ar-menilor pe tărâmul mol-dovenesc de aproape opt secole. Ast-fel, credinţa

şi biserica ca instituţie, prin părintele paroh Krikor Radu Holca, ne face să ne regăsim pacea interioară făcându-ne să descoperim tainele religiei, culturii şi tradiţiei armene. Privită iniţial ca sărbătoare în sâmbăta Postului Catehume-nilor, sărbătoarea închinată Sfântului Sarkis este una dintre cele mai importante sărbători ale poporului armean. La de-cizia Sanctităţii Sale Karekin al II-lea, această zi a fost introdusă în calendarul armean ca o zi de binecuvântare a tinerilor din comunităţi.

Ştefana AgoP

Cardinalul

Bergoglio (Papa Francisc I) a cerut, în 2006, recunoaşterea genocidului armean

În 2006 în cadrul unei ce-remonii de comemorare a Genocidului, la Buenos Aires, Cardinalul, pe atunci, Jorge Mario Bergoglio a cerut Tur-ciei să recunoască Genocidul acesta fiind, cităm: “ o gravă crimă a Turciei otomane îm-potriva poporului armean şi a umanităţii, în general” Jorge Mario Bergoglio s-a născut la 17 decembrie 1936 la Buenos Aires. este licenţiat în filosofie şi este preot din 1969. După ce a studiat la semi-narul teologic catolic din oraşul Villa Devoto, Noul Papă a intrat în Societatea Iezuită în martie 1958. A obţinut di-ploma de licenţă în Filosofie la Colegiul Máximo San José din San Miguel, apoi a predat Literatură şi Psihologie la Co-legiul “Inmaculada” din Santa Fe şi la Colegiul “Salvador” din Buenos Aires. Jorge Mario Bergoglio a fost hirotonit preot în decembrie 1969, după care a absolvit Facultatea de Filosofie şi Te-ologie din San Miguel.În 1998, a fost numit Arhi-episcop de Buenos Aires, de-venind cardinal în 2001. Între 1998 şi 2013, Jorge Mario Bergoglio a fost Arhi-episcop al oraşului Buenos Aires, iar pe 13 martie 2013 a fost ales Noul Papă, succe-sorul Papei Benedict al XVI-lea, preluând numele de Papa Francisc I.

10

AA

AR R

T5 - 6 / 2013

Mare parte dintre noi, privaţi de cursuri şcolare normale de-cenii întregi şi de cursuri de is-torie a Armeniei, avem o vagă, ba chiar greşită reprezentare asupra unor momente cruciale din istoria patriei, şi unul din-tre acestea este şi bătălia de la Avarayr, din anul 451, unde au cazut 1036 de ofiteri armeni în frunte cu comandantul suprem (sparapet) Vartan Mamigonian.Faptul că a căzut în luptă co-mandantul suprem şi o seamă de ofiţeri, este interpretat ca o înfrângere a armenilor şi o « victorie » a perşilor. Nimic mai fals. Fals pe larg utilizat de duşmanii noştrii. Mai întâi este vorba de o bătălie, cea de la Avaryr şi nu de războiul perso-armean care nu s-a rezumat doar la,aceasta, şi continuând, a durat 38 de ani încheiaţi, timp în care trupele de gherilă armene au ţinut la respect pe cele expediţionare persane care făceau încursiuni periodice asupra Armeniei, fără ca perşi să înregistreze victoria râvnită. Ce urmăreau, de fapt, perşii la Avarayr ? Ei aveau ca obiec-

tiv militar mai multe sco-

puri: ocupa-rea Armeniei, n i m i c i r e a b i s e r i c i l o r şi preoţilor, r i d i c a r e a de capişti z o r o a s t r e (închinători ai focului), instalarea de

magi sacerdoţi servanţi a acestor capişti, să re-convertească poporul, să in-stitue un guvernator persan care să strângă birurile. În urma bătăliei de la Avarayr niciunul din aceste scopuri nu a fost atins. Oastea de 90.000 de persani, ce includea în efec-tivele lor şi elefanţi de luptă călăriţi de plutoane de arcaşi, s-a retras, nu fără pierderi grele, în faţa armatei de numai 60.000 de armeni, e drept pricinuind serioase pierderi armenilor. Însă sarcinile cu care venise co-mandantul lor, Muşkan Nyus-alavurt, nu au fost atinse de loc. Trupele persane, urmărite de armenii ce au trecut imediat la lupte de gherilă, s-au retras aşa cum au venit şi Muşkan a fost destituit de şahul Yazdeghert pentru neîdeplinirea sarcinilor militare şi politice încredinţate.Armenii nu au plătit tribut, au continuat să fie creştini, şi nu au cedat în faţa marelui Imperiu Persan, deşi ei apărau o ţară mai mică şi cu resurse militare mai mici comparativ cu adver-sarul. Şi această stare de lucruri a durat aproape patru decenii, şi anume 38 de ani. Ştafeta lui Vartan Mamigonian a fost

ridicată şi dusă mai departe de urmaşii acestuia. Când şahul Yazdeghert a murit, şi pe tronul Imperiului Persan s-a ridicat fiul său, el a renunţat la acest război păgubitor şi consu-mator de resurse şi astfel la anul 485 la Navarsag, s-a încheiat o pace care prevedea încetarea bilaterală a ostilităţilor, respec-tarea tuturor revendicărilor ar-menilor dar cu condiţia plăţii anuale a unui tribut către Ctesi-phon, capitala imperială. Tratatul de la Navarsag con-semna, în fapt, o victorie a luptei tenace şi îndârjite a ar-menilor, luptă care început la Avarayr şi s-a încheiat la Nav-arsag, la masa tratativelor.Vartanank – este simbolul unei victorii a perseverenţei, demnităţii şi a curajului, că-lăuzite de credinţa nestră-mutată în Sfânta Treime şi Vestea ce Bună adusă pe me-leagurile armene de apostolii Domnului Dumnezeului Iisus Hristos. Anii care au urmat păcii de la Navarsag, au fost ani de prosperitate, ani în care s-au clădit biserici, şcoli, bibloteci-scriptorii, drumuri comerciale şi militare, poduri, hanuri şi a înflorit comerţul şi agricultura.Nu, Avarayr nu a fost o în-frângere ! Nici din punct de vedere militar, nici politic, nici economic nici religios. Iar din punct de vedere spiritual – mo-ral a însemnat acel moment em-blematic care a ridicat spritul de sacrificiu în slujba naţiei, credinţei şi a gliei străbune la valoarea unui simbol naţional.

Vartanank-Avarayr-Navarsag.

Să nu uităm niciodată aceste nume !

Arpiar SAhAghIAN

Miniatură reprezentând bătălia de la Avarayr

VARTANANK ADEVĂRATA SEMNIFICAŢIE

-

C R E D I N Ţ Ă

AA

AR R

T5 - 6 / 2013

A rhiepiscopia Bisericii Armene din România

a organizat sâmbătă 16 mar-tie o seară culturală cu ocazia Sărbătorii Sfinţilor Vartananţ. Acţiunea desfăşurată la Bi-blioteca Dudian a fost onorată de prezenţa PS Episcop Datev Hagopian, Arhiepiscopul Bi-sericii Armene din România, Excelenţa Sa Hamlet Gaspa-rian, Ambasador al Armeniei în România, senatorul Varujan Vosganian, ministru al econo-miei, Generalul Haik Kotanjian şi procurorul Armen Yesaian din Armenia, sosiţi la Bucureşti pentru a participa la o reuniune internaţională având ca temă securitatea în zona Mării Negre. Scriitorul Bedros Horasangian a moderat această aniversare la care au vorbit istoricul Adrian Popovici (despre Vartanaţ), Pr. Ezras Bogdan (despre simbolul religios al sărbătorii). A urmat

un moment artistic susţinut de soprana Victoria Petrosyan acompaniată la pian de Prof. Carmen Asadurian iar un grup de tineri au recitat poeziile Tai-na Vartananţ de Vahan Tekeian şi Vartanank de Armen Dav-tian. În final au luat cuvântul Ambasadorul Armeniei, Ham-let Gasparian, senatorul Varujan Vosganian şi PS Episcop Datev Hagopian. O seară reuşită la care, în final, doamnele armene au servit celor prezenţi prăjituri făcute în casă. Redacţia Ararat a realizat un mic pliant cu mate-riale informative şi poezii dedi-cate sărbătorii de Vartananţ.

Adăugăm la această relatare o poezie dedicată lui Vartan Mamigonian scrisă de regre-tatul Arşag Bogdan Căuş şi publicată în 1938 în revista Ararat.

Sărbătoarea Sfinţilor Vartananţ

LUI VARTAN-CEL-MARE

de Bogossian B. Ar’g

Te scot din umbre negre, să-ţi dau soare în faţăRăscolind trecutu-ţi, brăzdat cu fapte mari,

Să ne inspiri cărarea ce te-a purtat în vieaţăErou nemuritor, trimis atunci ca dar…

Tu erai Icaru cu aripi de oţelCe-ai dat ţării tale, din tine sânge roşŞi-ai alergat în vieaţă, mânat de-un singur ţelSă aperi patria sacră, lăsată din strămoşi.

Şi-ai izbutit în totul, căci nu ştiai ce-i fricaAi strigat duşmanului, să piară mai din vremeŞi-ai dat să înţeleagă că nu poţi da nimicDin ce ţi-au dat străbunii şi nu ştii a te teme.

Aşa ai fost Vartane! viteazul armeanTe proslăvim cu toţii, eroule de ieri,Ne-ai dat curaj, onoare, puteri ca de şoimanCăci mintea ţi-a fost trează şi pumnul tău de fier.

Jurăm! Jurăm cu toţii, noi ti-neri şi bătrâni,Că amintirea ta, în veci va fi păstratăCurajul şi credinţa, pentru noi rămânLozinca cea mai sfântă ce trebuie urmată.Constanţa, 1938

Poezia a apărut în revista Ararat aprilie/1938

12

AA

AR R

T5 - 6 / 2013

În urmă cu un an la librăria Dalles din Bucureşti avea loc lansarea volumului Pa-

trimoniul artistic armenesc în România. Între nostalgia exilu-lui şi integrarea culturală scris de lector univ. dr. Vlad Bedros. Un tânăr care venea, într-o vreme, la cursurile de armeană ale doamnei Blănaru dar care preocupat de activitatea lui de cercetător în arta medievală dar şi de pedagog la catedra de Isto-ria şi Teoria Artei a Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti nu a mai putut “să ţină pasul” cu activitatea comunitară. Si-gur că sunt şi alţi conaţionali care, prin natura activităţii lor, nu au timp să participe la viaţa comunitară asta neînsemnând că nu sunt armeni ! Revenim. Surpriza a venit o dată cu acest volum, apărut la Editura Noi Media Print, care ne-a de-

Cultura armenilor văzută de lector univ. dr. Vlad Bedros

A C U M 8 5 D E A N I

MARTIE 1928 În sânul comunităţii armene bunăstarea şi pacea interioară a atât de mult idealizatei peri-oade interbelice sosea în tranşe. “Ararat”-ul ne dezvăluie o i-magine a comunităţii exact aşa cum a fost.În prima pagină eruditul H. Dj. Siruni purcede la un inventar al manuscriselor armeneşti de la Bucureşti. Concluzionează sec la final: “Biblioteca Centrală Armeană înfiinţată pe la sfârşitul anului 1927 la Bucureşti a putut să colecţioneze vreo 30 de manu-scripte. Deşi aceste manuscripte nu prezintă o mare valoare din punctul de vedere al vechimei, totuşi o privire asupra lor nu este lipsită de interes”. Cea mai tristă rubrică a revistei, ferparul din acest număr îi este dedi-cat Sublocotenentului Gabriel Pruncul din Focşani căzul la datorie pe front la Mărăşeşti în 1917 la doar 21 de ani. Re-venind la “chestiunile materi-ale” aflăm că, în sfârşit, proce-sul imobilului casei Ana Melic din Bucureşti a fost câştigat de comunitatea armeană. A fost un proces răsunător la acea vreme cu tot felul de excrocherii şi in-ginerii legale sau ilegale. Tot în această lună Uniunea Arme-nilor din România îşi convocase Comitetul Director şi au dat spre publicare situaţia financiară. Uniunea deţinea la acea vreme în cont suma de 68.357 lei făcând o menţiune specială că a împrumutat Comitetul Eparhial al Bisericii Armene cu suma de 224.386 lei (necesară pentru terminarea lucrărilor reşedinţei episcopale). De menţionat (ca o comparaţie) că un abonament anual la Ararat costa 120 de lei. În pagina următoare într-o corespondenţă de la Paris (la câteva zile după funerali-ile Generalului Andranic) un

redactor al “Ararat” -ului se întreba retoric când vor veni timpuri “mai prielnice” pentru ca Generalul, rămăşiţele sale să se poată odihni în Armenia? Au trebuit să treacă aproape 100 de ani până când acest fapt a de-venit realitate. Deja în martie 1928 la Bucureşti se strânsese suma de 36070 lei pentru ridi-carea unui bust al Generalului Andranic.Cât despre viaţa internă şi şicanele din comunitate, ele au fost prezente şi atunci ca şi acum (căci noi armenii suntem tradiţionalişti). Aflăm cum că “Epitropia Bisericii Armene din Bucureşti văzând că se face abuz de sala din curtea bisericii a întocmit un regula-ment pentru folosirea sălii care va fi acordată numai pentru adunările anuale ale societăţilor culturale. Reuniunile serale sunt cu totul interzise!” Nici sărbătoarea Vartananţ nu s-a desfăşurat fără discuţii în con-tradictoriu cu ecouri în “Ara-rat” (unde altundeva)? “Ziua comemorării Vartanienilor are o latură religioasă foarte pronunţată, serbările şcolare în onoarea eroului vin pe planul doi şi se fac după slujba divină. Numai la noi în Bucureşti s-a introdus inovaţia ca comemo-rarea să se facă la 9 dimineaţa numai printr-o serbare şcolară sustrăgându-se cu modul acesta copiii şi părinţii de la slujba religioasă”. Şi în final ma-rea veste căreia “Ararat”-ul i-a acordat o importanţă deosebită: “Tineretul armean din Gherla a înfiinţat o sală de lectură dân-du-i numele de Daniel Varujan. Comitetul primeşte cărţi şi ziare pentru Gherla, Transilvania”. Avea umor Baronul Mestugean (şi nu involuntar).

Eduard ANToNIAN

AA

AR R

T5 - 6 / 2013

mostrat că Vlad Bedros a fost, permanent, în relaţie cu tot ce înseamnă armenitate. Şi pentru că noi armenii, îi eram datori lui Vlad cu o prezentare a cărţii l-am invitat miercuri 20 martie la Centrul cultural armean din str. Armenească să vorbim des-pre cartea lui. Mărturii artistice şi culturale ale armenilor din România a fost tema acestei seri la care l-am avut ca invitat special pe prof. univ. dr. Şerban Tanaşoca, Directorul Insitutu-lui de Studii Sud-Est Europene. Moderator a fost Bedros Hora-sangian care a moderat dezba-terea la care au mai participat şi PS Episcop Datev Hagopian. A fost prezent Excelenţa Sa Hamlet Gasparian, ambasador al Armeniei în România. Pe afişul manifestării organiza-torii au plasat o fotografie cu un grup de armeni din perioada interbelică. Informaţiile des-pre această poză ne-au sosit, prompt, de la domnul E. Jeam-gocian din New York, căruia îi mulţumim. Pentru cei interesaţi redăm imaginea cu însemnările expeditorului.

14

AA

AR R

T5 - 6 / 2013

Faimosul actor, Sos Sarg-syan, s-a născut la 24 oc-tombrie, 1929 în oraşul

Stepanavan (Lori). Până în anul 1938 a învăţat la scoala rusească “Puşkin”. Este autor a numeroase cărţi (˝Ramuri us-cate˝ (1991), “Noi şi ai noştrii” (2001), “Chemare” (2011) etc.), a jucat în multe spectacole de teatru (“Nazar cel curajos”, “La înălţimi”, “Stomatologul din Est”, “David Copperfield”, “Othello”, “Cercetaşi”, “Ur-

sul”, “Prieteni vechi”, “Fără a da numele”, “Namus”, “Ul-tima garoafă”, “Vardanank”, “Romeo şi Julieta”, “Pepo”, “Don Quijote”, “Grădina de struguri”, “Regele Ioan” etc.), şi, de asemenea, în numeroase filme (“Băieţi de orchestră”, “Înainte de răsărit de soare”, “Proprietarul şi slujitorul”, “Drum”, “Trăia omul”, “Triun-ghi”, “Haos”, “Stânca”, “Naha-pet”, “Miro din vale”, “Gikor”, “Lomonosov”, “Farul”, “David Bek” etc.). După terminarea şcolii artistul s-a dedicat com-plet teatrului dramatic, şi scena a devenit o parte integrantă a modului său de viaţă.

În ciuda faptului, că maes-trul se simţea rău, nu a refuzat să participe la acest interviu, aruncând o privire nostalgică în trecut. Şi-a amintit, că o dată l-au împiedicat să joace rolul Rostom din nuvela TV “Dom-nul”, acesta fiind un vis neîm-plinit.

“Nu prea am avut noroc. Au realizat şi filmul, unde a jucat Khoren Abrahamian, dar nu i-a venit în cap regizorului Bagrat Hovhannisyan, că acel rol era rolul meu. Nu-i nimic, Dum-nezeu să fie cu ei“

“Minunile sunt lângă noi, trebuie doar să le observăm.” În dialog cu marele actor

despre filozofia lui de viaţăSos Sargsyan

“Cea mai mare fericire a unui om este ca el să întâlnească oameni buni în viaţa lui“,

- spune marele actor armean, SOS SARG-SYAN, adăugând că a avut noroc în această privinţă.

I N T E R V I U

AA

AR R

T5 - 6 / 2013

Talentatul artist a jucat cu mare dăruire şi pasiune atât în filme, cât şi în teatru însă este con-vins că doar jucând pe scenă poţi deveni un actor adevărat.

“Baza teatrului şi filmului este literatura, scenariul şi piesa. Regret, că în prezent este o criză globală în acest domeniu. Nu există dramaturgi mari cum erau Kamio, Arthur Miller, Eduardo Filippo, Vam-pilov şi alţii. Ei creau teatrul. Astăzi eroii filmului şi teatrului nu mai au anvergură, şi sunt scoase în evidenţă problemele minore, de pildă cine cu cine a băut cafea sau a bârfit“, – a spus S. Sargsyan, continuând, că astfel de coborâşuri au loc în decursul istoriei. Problema este că uneori se uită trecutul, valor-ile naţionale şi tradiţiile, fără de care nu putem merge înainte. Trecutul este viitorul nostru, care ne hrăneşte şi dă putere pentru progres.

Ne putem baza pe tineri astăzi?

“Este o întrebare grea, deoarece nivelul general al cunoştinţei, educaţiei şi moralului a decăzut şi scade din ce în ce mai mult. Cu toate acestea, se găsesc tin-eri talentaţi, dar din păcate sunt puţini şi deocamdată nu joacă un rol deosebit. Mediocritatea şi-a spus cuvântul în fiecare domeniu. Mediocritatea este o putere teribilă, încapăţânată, nesimţită, aruncătoare ca sectanţii şi greu de depăşit. Analfabetismul trebuie depăşit şi nimicit cu forţa. Nu există altă cale“, – a afirmat artistul.

Actorul este de părere că mo-tivul acestei mediocrităţi este aşa numita democraţie şi feno-menele importate din Europa care sunt inerente şi pentru

poporul armean, dar nu orice lucru bun european este pot-rivit pentru armeni.

“O dată m-a întrebat cineva: sunteţi împotriva libertăţii? I-am răspuns că sunt împotriva acelei libertăţi care permite căsătoria homosexuală pentru că aceasta este împotriva na-turii şi a lui Dumnezeu“, – a zâmbit maestrul şi a adăugat, că naţiunile mici ca a noastră trebuie să înţeleagă, că în această mişcare globală mersul pe unul şi acelaşi drum ne va distruge. Mai ales că din patru părţi suntem înconjuraţi de duşmani. “Valorile noastre se găsesc în familiile noastre“, – a spus îngrijorat S. Sargsyan.

L-am întrebat, de asemenea, ce lipseşte astăzi în cinema, la care artistul a răspuns, că sunt regizori talentaţi, dar în ciuda acestui fapt nu se realizează şi nu se dezvoltă cinematografia deoarece ne-am îndepărtat de mult de rădăcinile noastre.

“Acum se realizează filme pen-tru a uimi Europa. Însă Europa va fi uimită dacă le vom arăta valorile noastre“, – a spus cu regret maestrul.

Revenind la tema politică, Sos Sargsyan a declarat că el este împotriva deschiderii frontierei armeano-turce şi încercărilor de îmbunătăţire a relaţiilor din-tre cele două ţări.

“Ler Kamsar are o vorbă extraordinară: când turcii vorbesc de ceva bun, aşteaptă-te la tragedii. Turcii şi mai ales azerii sunt mai deştepţi ca noi, pentru că ştiu că nu există drep-tate. Există doar omul care nu va refuza niciodată să ia bani, iar noi armenii căutăm drep-tate..“, – a menţionat actorul.

Amintind de anul 1991, când Sos Sargsyan a fost candidat la preşedinţie, l-am întrebat cum evaluează acum pasul făcut atunci.

16

AA

AR R

T5 - 6 / 2013

“ Erau interesante alegerile pe atunci. În afară de aceasta am avut ocazia să comunic cu oamenii. Ar fi fost bine să mă aleagă, dar faptul că au ales pe altcineva nu prea m-a supărat. Doar regret că poporul a pier-dut multe, iertaţi-mă pentru aroganţa mea“, – a spus cu mândrie interlocutorul nostru şi a continuat, că, după părerea lui, ar fi fost bine ca ţara noastră, în loc de preşedinte, să fi fost condusă de rege. Însă din păcate la noi nu se poate.

Apropo, ce dorinţe are marele artist, care nu s-au realizat încă? “Sunt multe, şi în primul-rând sunt legate de istoria şi poporul meu. Visez şi voi visa până la sfârşitul vieţii mele ca oraşele, satele, cultura şi ave-rile noastre, pierdute în urma genocidului, să fie înapoiate”– a izbucnit maestrul. Când vor-bim de genocid şi menţionăm

1,5 milioane de oameni

ucişi, cifra nu se potriveşte cu realitatea. Oamenii omorâţi sunt mult mai mulţi, decât se prezintă.

“Al doilea vis este ca armenii să înţeleagă în sfârşit, că for-marea unui stat este dificilă. Pe parcursul a 500 de ani au murit milioane de armeni. Armenii n-o să se liniştească. Sigur va veni o zi când ne vom recupera teritoriile pierdute“ – a spus artistul convins că 90% din intelectualii armeni nu au par-ticipat la alegeri, pretextând că şi fără alegeri va fi ales un preşedinte. L-am întrebat ce este ferici-rea după părerea lui Sos Sarg-syan, la care artistul a răspuns că fericirea nu este aceeaşi pentru toţi, deoarece oamenii sunt diferiţi. Pentru unul ferici-rea constă în citirea unei cărţi, pentru altul banii, hainele sau mâncarea. Important este să-ţi găseşti locul.

Regizorul şi scriitorul Henrik Malyan, Charles Aznavour, Sos Sargsyan şi Albert Mkrtchyan (fratele marelui actor Mher Mkrtchyan)

“Dacă eşti ţăran locul tău trebuie să fie la ţară, să cul-tivi pământul, dacă eşti arti-zan, trebuie să rămâi artizan ş.a.m.d.. Câteodată visez să mă ocup de agricultură, deoarece rădăcinile mele sunt legate de pământ şi agricultură“, – a afirmat maestrul, adăugând, că şi în minuni crede, pentru că ele există într-adevăr. “Când te scoli dimineaţa şi-ţi deschizi ochii, când vezi pomii înflorind şi stai în pădure sau pe coasta mării, acestea oare nu sunt minuni? Minunile sunt lângă noi, peste tot, trebuie doar să le observăm. Omul nu înţelege că Dumnezeu i-a dat totul“.Sos Sargsyan ne-a mai spus să nu ne pierdem capacitatea de a asculta şi crede în poveşti. Dacă cineva mi-ar spune acum o poveste aş asculta cu mare atenţie.

Elena CHoBanyanErevan

IN mEmoRIAm

AA

AR R

T5 - 6 / 2013

Ne-a părăsit cu discreţie Toni (Harutiun) Zacar-ian, actorul care a fost

prezent în peste 140 de piese (!) din repertoriul teatral românesc şi universal, actor dăruit cu har şi distincţie, aparţinând unei generaţii de slujitori ai Thaliei care au evoluat într-o epocă de deosebită înflorire şi strălucire a vieţii noastre teatrale.Absolvise Conservatorul de Artă Dramatică din Bucureşti, la clasa celebrei actriţe Maria Filotti, unde i-a avut ca dascăli şi pe polivalentul om de te-atru Victor Ion Popa şi nu mai puţin celebrul actor Gheorghe Storin. Înainte de a se statornici pentru 33 de ani la Teatrul „C. Notta-ra” din Bucureşti, ca orice actor tânăr, Toni Zacarian şi-a făcut ucenicia atât în câteva teatre bucureştene, cât şi la unele din Iaşi, Piteşti şi Petroşani. A avut marea şansă de a lucra, alături de actori de faimă, cu regizori care au dat strălucire vieţii tea-trale româneşti – Vlad Mugur, Lucian Pintilie, Ion Şahighian, Lucian Giurchescu, Radu Pen-ciulescu, Sanda Manu, Dinu Cernescu, Dan Micu, pentru a-i cita doar pe unii dintre cei mai renumiţi. Toni Zacarian a fost o prezenţă activă în Teatrul „C. Nottara” până în 1989, când s-a pensionat, după ce a depăşit cu curaj şi încredere o boală, în general, necruţătoare. Numele lui a fost prezent în distribuţiile unor spectacole memorabile cu piese de Federi-co Garcia Lorca, Calderon de la Barca, Lope de Vega, Molière, Edmond Rostand, Victor Hugo, Jean Anouilh, Carlo Goldoni, Pirandello, Bernard Shaw, Eu-gene O’Neill, Cehov, Dosto-ievski şi, mai ales, de Shake-speare. Nu mai vorbesc de piese din dramaturgia românească

(Victor Eftimiu, Lucian Bla-ga, Camil Petrescu, Tudor Muşatescu, Horia Lovinescu ş.a.) Interpretările sale vădeau o vastă capacitate de întru-chipare a celor mai complexe personaje, cărora le conferea profunde valenţe psihologice, manifestându-şi inteligenţa şi eleganţa scenică, indiferent de genul abordat – comedie sau dramă. Unele din interpretările sale au fost răsplătite de tim-puriu cu premii meritorii. Încă din 1952, el a obţinut premiul I la Concursul republican al „Tânărului actor”. Mai târziu, în 1959, Toni Zacarian a primit premiul „Constantin Ramadan” pentru „cel mai bun actor al an-ului”. A fost perioada cea mai fastă a carierei sale. Cititorii de astăzi ai „Ararat”-ului nu ştiu că Toni Zacarian a fost o vreme un excelent anima-tor al vieţii artistice armene de amatori. Spectacolele teatrale montate de el, serile de poezie şi muzică cu artişti amatori la Casa de Cultură Armeană din Bucureşti s-au bucurat de mare succes, iar interpretarea piesei într-un act „Sosesc deseară” de Tudor Muşatescu a fost

încununată cu premiul I la Con-cursul orăşenesc al teatrelor de amatori în 1961. Ultimul premiu important care a venit să încununeze în-delungata sa carieră artistică şi de animator al vieţii artistice a comunităţii noastre i s-a con-ferit în 2003 de către Uniunea Armenilor din România. Şi mai puţini sunt astăzi cei care să ştie că, ani îndelungaţi, Toni Zacarian a semnat „croni-ca teatrală” în paginile pe atunci săptămânalului „Nor Ghiank”. Număr de număr, Toni Zacarian consemna cele mai importante spectacole şi evenimente tea-trale bucureştene. Este ipostaza în care l-am cunoscut mai bine pe regretatul nostru conaţional. Săptămânal, el era o prezenţă agreabilă în mijlocul colectivu-lui nostru, cu silueta sa elegantă, cu o politeţe cuceritoare şi cu un spirit plin de vervă, dar şi de prietenie. Nu voi uita întâlnirile noas-tre de atunci, de multe ori în prezenţa lui Vartkes (Geo) Hatenesian, plecat mai întâi în SUA şi mai apoi într-o lume mai dreaptă, dar şi a altor tin-eri armeni din comunitate, din-tre care Nonu Krikorian (azi la New York) era prietenul nos-tru cel mai pitoresc şi plin de viaţă. Mă gândesc cu emoţie la cel ce a fost Toni Zacarian şi mă în-clin cu recunoştinţă în faţa artis-tului care şi-a dăruit întreaga viaţă scenei teatrale româneşti, dar şi unor momente faste din viaţa culturală a comunităţii noastre de odinioară.

Madeleine KARACAŞIAN

Toni ZaCarian (1926-2013)

18

AA

AR R

T5 - 6 / 2013

În ultimii 20 de ani se vorbeşte tot mai des despre faptul

că anul viitor se va deschide frontiera armeano-turcă, dar se amână într-una. Unii poli-ticieni consideră că problema frontierei este o chestiune a relaţiilor bilaterale şi de aceea mulţi încearcă să nu intervină, realizând că rezolvarea unei astfel de probleme, atât de com-plexe, trebuie să beneficieze de o imagine cât mai completă asupra chestiunii.

Pentru a percepe mai bine pro-blema am discutat cu doctorul în istorie, turcologul, Artak Shakaryan.

Este posibilă deschiderea fron-tierei armeano-turce? Dacă da, când?

Este posibil ca turcii să aibă intenţia de a contracara procesul de recunoaştere şi comemorare a 100 de ani de la săvârşirea Genocidului în anul 2015. Dacă, din întâmplare, în martie anului 2015 se va deschide frontiera pentru o perioadă scurtă de timp, va fi o mare lovitură faţă de declaraţiile Armeniei sau di-asporei asupra faptului că Turcia continuă să blocheze Genocidul

armean. Problema este că de-schiderea frontierei poate dura, deoarece ea se poate deschide şi închide. Iar cerinţa turcilor despre faptul, că ˝dacă Armenia va face un pas înapoi în ches-tiunea Nagorno-Karabagh-ului, în schimb Turcia va deschide graniţa˝ este inacceptabilă.

Ce probleme sunt la baza des-chiderii frontierei. Şi care va fi reacţia acelor ţări, care sunt in-teresate în această chestiune?

Deschiderea frontierei este legată de câteva probleme. În primul rând de problema Arţah-ului. Atâta timp, cât frontiera este închisă, Armenia se află într-o situaţie blocată, limitată şi d.p.d.v. economic se află într-o situaţie dezavantajoasă, pe când Azerbaidjanul are venituri uriaşe datorită petrolului său. Iar deschiderea frontierei din partea Turciei, Azerbaidjan-ul o va considera ca o trădare, o ţară care vede fiecare dezvoltare a Armeniei ca un atac asupra sa.

Ce fel de relaţii menţine A-zerbaidjanul cu Turcia şi Ar-menia? Şi cumpoate influenţa Azerbaidjanul deschiderea graniţelor?

Azerbaidjanul are o influenţă imensă asupra Turciei, pentru că are investiţii mari acolo, atât în afaceri, cât şi în politica internă. De exemplu, majori-tatea acţionarilor celei mai mari companii petrochimice din Tur-cia sunt azeri. Astăzi în Turcia există o luptă între islamişti şi naţionalişti, iar Azerbaidjanul menţine o relaţie foarte bună cu naţionaliştii, sprijinându-i în scopul de a disemina antiarmen-ismul. Cooperare, care nu este favorabilă pentru autorităţiile din Turcia islamistă de astăzi. În afară de aceasta, Turcia este un stat mai mult bazat pe afaceri. Principiul ˝0 probleme cu veci-nii˝ de politică externă a Turciei funcţionează tocmai în avanta-jul propriilor afaceri, păstrând relaţii bune cu ţările vecine, cum ar fi România, Bulgaria, Grecia, Siria, Iran şi Georgia, astfel afacerile turceşti ocupă treptat o poziţie puternică în acele ţări. Iar piaţa de 2,5 mi-li-oane nu interesează Turcia. Nu mai are rost să comparăm piaţa de 7 milioane a Azerbaidjanu-lui, bogată în petrol, cu cea din Armenia, din păcate. Aşa că ideea deschiderii frontierei nu prea îi interesează pe oligarhii din Turcia. Dar îi interesează mai mult segmentului relativ mai sărac a populaţiei, care locuieşte în vestul Armeniei şi care constă fie din azeri, care sunt antiarmeni, fie din kurzi (care compun 20-30% din populaţia Turciei, înrădăcinaţi în special în Van şi Diarbekir), a căror dezvoltare Turcia nu o doreşte, dar kurzii ţin foarte ac-tiv de Genocidul armean. Aces-ta înseamnă, că ei pot fi aliatul nostru în relaţiile cu Turcia. Iar în cazul recunoaşterii Genoci-dului şi recuperarea terenurilor este inevitabilă ciocnirea cu kurzii.

Noi armenii trebuie să înţelegem pentru ce vrem recunoaşterea Genocidului şi cum! spune artak shakaryan, doctorul în istorie şi turcolog

o P I N I I

AA

AR R

T5 - 6 / 2013

Cât de interesate sunt Mari-le Puteri de chestiunea fron-tierei?

Le interesează deschiderea frontierei. De exemplu, în anul 2009, când au fost semnate protocoalele, interesele Rusiei şi SUA au coincis. SUA este conştient de faptul, că Armenia are numai o frontieră deschisă cu Georgia şi Iran, şi în această situaţie Armenia este nevoită să colaboreze cu Nordul, legându-se de Rusia. Iar dacă frontiera se va deschide într-o bună zi, o parte din investiţii de Vest vor veni în Armenia legându-se de piaţa de Vest, ca urmare va slăbi influenţa Rusiei asupra Armeniei, pe de altă parte, va creşte cea a Americii.

Care sunt avantajele Armeniei, de care celelalte ţări pot fi in-teresate?

Unul din avantajele Armeniei este Genocidul, cu care turcii şi-au făcut o armă împotriva lor. Al doilea avantaj este diaspora armeană, care este extrem de unită referitor la problema Ge-nocidului, ceea ce nu este chiar aşa în cazul Naghorno-Kara-bakh-ului. De ce? Conceptul Genocidului este în sângele ar-menilor de diaspora. Următorul nostru avantaj este creştinismul. Armenia, care se află în mediul musulman, încă supravieţuieşte numai datorită creştinismului. Avantajul nostru este, de ase-menea, faptul că Armenia este aliată cu ţările creştine. Totuşi, diaspora rămâne puterea cea mai importantă pentru Arme-nia, deoarece majoritatea lor fac parte din elita ţărilor dezvoltate, iar Ministerele Diasporei, Afa-cerilor Externe şi Educaţiei şi Ştiinţei din Armenia puteau să

utilizeze mai bine resursele di-asporei. Din păcate, turcii des-chid departamente de ştiinţă, armenologie şi turcologie în universităţi străine, iar noi nu.

Care este cauza principală?

Nu avem finanţare, nu acordăm prioritate acestei probleme sau poate nu lucrează profesionişti. Din păcate, în prezent încă este la modă angajarea prin cunoştinţe în instanţele de stat. Acolo sala-riul este mic, specialiştii nu se recalifică, ceea ce duce la medi-ocritate. Problemele sunt multe şi profunde. După părerea mea la fiecare Ambasadă din Arme-nia ar trebui să aibă cel puţin un angajat, care să se ocupe de problemele diasporei, şi nu doar să trimită raporturi. În acest sens evreii au programe foarte bune. De exemplu, ei oferă programe studenţilor din Universităţi americane, îi duc gratuit în Israel, încearcă să le facă oferte de muncă, crearea familiei etc. Cu alte cuvinte, sunt programe profunde, bine definite, pe care noi nu le avem sau nu dorim să le avem.

Ce impact poate avea legăturile culturale în relaţiile armeano-turce?

Comunicarea între personalităţi culturale, studenţi, jurnalişti sunt factori semnificativi. Acestia ajută ca cineaştii sau jurnaliştii turci să viziteze la memorialul Genocidului, să cunoască armenii şi să nu se ferească unii de alţii. În Tur-cia s-a răspândit convingerea

falsă, că Armenia este plină de cerşetori,etc. stereotipuri nega-tive. Iar culmea este, că turcii cred că dacă vine un turc aici, armenii, din ura faţă de ei îl pot arde în mijlocul oraşului.

În afară de utilizarea corectă a potenţialului diasporei armeneşti, ce altceva ar trebui făcut pentru rezolvarea proble-mei respective?

Noi, armenii trebuie să înţelegem pentru ce vrem recunoaşterea Genocidului, şi cum. Oare o cerem pentru bani sau teritorii?! Nici Ministerul de Externe nu a elaborat o stra-tegie clară în această privinţă. Aşadar, cerând Armenia de Vest trebuie să înţelegem ce cerem. De pildă, comunitatea armeano-română dacă ar face un sondaj, cu 100 de oameni, care să scrie ce înţeleg prin recunoaşterea Genocidului armean şi ce cerinţe sau aşteptări realiste au de la Turcia, sunt sigur că părerile vor fi diferite.

Înainte de a-i invinui pe alţii, ar trebui să începem de la noi. În loc de 3 milioane să avem în Armenia 8 milioane ca populaţie, pentru a putea ˝dige-ra˝ victoriile Arţakh-ului. Şi în loc să ne compătimim, mai bine să acţionăm.

Elena ChoBANyAN

20

AA

AR R

T5 - 6 / 2013

Deşi cartea de faţă nu este foarte recentă, merită să

fie supusă unei recenzii. Ea are ca ţintă examinarea ziarelor italiene care au înregistrat tra-gedia armenilor din Anatolia şi Constantinopol. Materialul găsit este foarte bogat şi deose-bit de interesant.Oare, lipsea o altă carte despre genocid? Bineînţeles că da. Cartea în cauză prezintă trage-dia aşa cum ea a fost redată în ziarele italiene, într-o perioadă în care statul italian era implicat într-un război împotriva Impe-riilor Centrale, şi în care exista aşa zisa „cenzură de război”.Ideea lui Emanuele Aliprandi este genială şi reprezintă o frescă a cărei valoare este de inegalabilă. Înainte de toate vreau să amintesc cititorilor noştri că Emanuele Aliprandi este un activ exponent al comunităţii armeneşti din Roma, autorul cărţii Le ragioni del Karabagh („Raţionamentele Karabaghu-lui”, asupra căreia vom reveni). El este şi responsabilul site-lui Akhtamar al comunităţii armeneşti din capitala Italiei.Autorul prefeţei cărţii în cauză este Marco Tosatti, scriitor şi ziarist care, împreună cu Fla-via Amabile, a scris: I Baroni di Aleppo („Baronii din Alep”), Mussa Dag gli eroi traditi („Mussa Dagh Eroii trădaţi”) şi La vera storia del Mussa Dagh („Adevărata istorie al lui Mussa Dagh”), care au văzut lumina tiparului în 1998, 2003, respec-tiv în 2005. El în prefaţa volumului dom-

nului Aliprandi scrie: „În

faţa unei atitudini negaţioniste care acostează, atunci când nu întrece frontiera provocării din partea guvernului turc de acum – izvor a câtorva lamentări şi impresionante (din punct de vedere moral) complicităţi internaţionale -, răbdătoarea şi bogata lucrare a lui Emanuele Aliprandi mărturiseşte multe elemente importante. Primul îşi are originile în timpul anilor de război şi în cei următori. În contrast cu ceea ce susţin negaţioniştii, percepţia groazei care a avut loc în acele regiu-ni a existat şi a fost puternică; atât de remarcabilă, această percepţie, încât nu s-a întâmplat într-un moment de pace, ci în plinătatea unei tragedii mondi-ale (inutilul sacrificiu) care a umplut Europa de cadavre. Într-un moment, deci, în care sensi-bilitatea faţă de tragediile altora, oricât de mari ar fi fost acestea, putea, şi ar fi fost din punct de vedere uman de înţeles, înăbuşit de durerile altora.

Deci, ziarele şi persoanele care le citeau, erau foarte conştiente de faptul că în acea parte a lumii s-a întâmplat o tragedie. Din citirea numeroaselor articole pe care Aliprandi cu grijă minuţioasă a făcut să revină în actualitatea lor, se înţelege că şi dimensiu-nile tragediei au fost imediat clare” (pp. 5-6).” Autorul a examinat articole, mai scurte sau mai lungi, care conţin greşeli în ceea ce privesc anu-mite toponime. Nu trebuie să uităm că pe vremuri nu exis-tau instrumente moderne de comunicare: totul era difuzat printr-o singură agenţie de presă, Agenţia Stefani, care atunci nu era prezentă la nivel internaţional, sau cel puţin nu putea să concu-reze cu Agenţii internaţionale de presă ca Reuters sau France Presse.

Tragedia poporului armean relatată de ziarele italiene ale epocii

Emanuele Aliprandi, 1915, Cronaca di un genocidio. Prefazione di Marco Tosatti. La trage-dia del popolo armeno raccontata dai gior-nali italiani dell’epoca, (Roma)& MyBook – Car-avaggio Editore 2009. Pagina 241. (Cronica unui genocid. Prefaţă de Marco Tosatti. Tra-gedia poporului armean relatată de ziarele italiene ale epocii).

DoSAR1915

AA

AR R

T5 - 6 / 2013

Înainte de a analiza lucrarea, care se structurează în patru ca-pitole, autorul prezintă situaţia italienilor de atunci: aproape jumătate analfabeţi, în special în sud, prin urmare, ziarele, care reprezentau unicul mijloc de comunicare socială în măsură să apropie lumea italiană de cea străină, nu era accesibilă tutu-ror. Cele mai răspândite au fost Il Corriere della Sera din Mi-lano Il Secolo XIX din Genova, L’ora din Palermo, La Stampa din Torino, L’Osservatore Ro-mano, organul de presă oficial al Sfântului Scaun, l’Avanti, aparţinător Partidului Social-ist italian, Il popolo d’Italia, fondat de Benito Mussolini în 1914, Il Mattino din Napoli, Il lavoro din Genova, etc. Emanuele Aliprandi nu examinează numai aceste ziare, aproape toate prezente şi în zilele noastre, ci analizează şi altele care nu mai există ca L’Idea nazionale („Ideea naţională”) sau La Persever-anza („Perseverenţa”). Legăturile istorice existente în Italia graţie coloniilor armeneşti de la Milano, Roma sau Veneţia, dar şi faptul că Italia era aliată cu „Tripla Înţelegere” (Marea Bri-tanie, Franţa şi Imperiul Rus iar, din 1915, Italia), prin urmare, împotriva „Triplei Alianţe”, la care erau aliaţi şi turcii, au con-tribuit la dezvăluirea „Marelui Rău” („Metz Yeghern”) care, apoi, prin neologismul creat la sfârşitul celui de al doilea război mondial de către Rap-hael Lemkin (1900-1959), a fost numit genocid. Articolele sunt de diferite lungimi: unele de câteva rân-duri, altele adevărate articole în care se subliniază gravitatea masacrelor, dar şi persecuţia împotriva creştinilor. Unele expresii, care atunci „erau”

obişnuite, omului de astăzi pot suna ca emfatice sau retorice.Aş dori să mă refer la un arti-col semnat de O. L’Abate care în ziarul Il Mattino prezintă eforturile Papei Benedict al XV-lea în susţinerea armenilor şi măsurile luate de acesta pen-tru salvarea de vieţi umane, pentru salvarea libertăţii reli-gioase. Jurnalistul este docu-mentat datorită informaţiilor obţinute de la un prelat al Bi-sericii Catolice Armene. «Kur-zii şi jandarmii sunt liberi să facă împotriva lor [armenilor] orice violenţă. Curţile marţiale condamnă la moarte orice armean, chiar dacă [a fost] acu-zat pentru un delict uşor. Nu se ia în considerare numărul celor spânzuraţi la Constantinopol, Cezareea, Diarbekir şi în alte locuri. Nici bisericile, şcolile, casele nu au scăpat de la jefuire sub pretextul percheziţiei” (p. 110). Aş dori să semnalez un articol al lui Adelchi Attisani care cu „pathos”, dar şi cu o analogie forţată prezintă o cronologie a masacrelor sângerosului suve-ran Abdul Hamid din 1895-96.Puternice contingente armeneşti înmulţesc rândurile ruşilor care luptă în Caucaz. Armenilor le-a ajuns ceasul revanşei, şi pe acele hoarde, asupra – (turcilor) devoratorii – lor, ei (armenii) se aruncă cu o furie extraordinară, cu spiritul celui care răzbună martiriul strămoşilor lui, ago-nia de azi a fraţilor săi, cu ochii roşii ca jarul, cu sufletul deschis spre un unic ideal: libertatea patriei» (p. 114). În mai multe rânduri ale ar-ticolelor enumerate, se poate

observa că unii ziarişti italieni erau informaţi asupra faptului că mulţi germani erau complici ai turcilor, ori erau chiar şi in-structorii lor. Aspect confirmat, mai târziu, după cum se ştie, de către Armin Wegner. Cartea este urmată de un In-dice de articole cotidiene (pp. 225-230) şi de Indicele crono-logic a articolelor (pp. 231-235), în care se poate observa că primele ziarele care prezen-tau atrocităţile erau Il Corriere della Sera, La Nazione şi Il la-voro di Genova. „Ziarele şi jurnaliştii italieni între anii 1915-1916, subliniază în prefaţă Robert Attarian – ac-tiv membru al comunităţii din Roma – nu au lăsat posterităţii un strop de istorie.- Ştirile, informaţiile şi poves-tirile de groază în care sunt descrise violenţele inumane suferite de către populaţia armenească nu sunt, oare, o re-flectare a realităţii?- De ce în 1919 acelaşi tribunal militar turc i-ar fi condamnat în contumacie pentru „crime împotriva umanităţii” pe prin-cipalii conducători ai partidu-lui Junilor Turci şi principalii responsabili ai acelei teribile tragedii”? (p. 239). Cred că volumul lui Aliprandi Emanuele este o importantă contribuţie pentru reconstrui-rea istoriei recente a poporului armean, în general, al genocid-ului, în mod particular.

giuseppe Munarini

dosar 1915 îngrijit de Bedros Horasangian

22

AA

AR R

T5 - 6 / 2013

Este bine cunoscut faptul că în anul 1939, în preajma invaziei trupelor celui de al III-lea Re-ich, Hitler a convocat generalii Wehrmachtului la Obersalz-berg pentru a le vorbi de viitoa-rea campanie militară. El a dat indicaţii precise privind modul nemilos cu care urmau să fie tratată populaţia Poloniei, in-difierent de vârstă sex sau alt criteriu, fără sentimentalisme plecând de la principiul nimici-rii totale. Pentru a risipi urmele de reticenţă a celor prezenţi, el a aruncat remarca : ,,Şi de alt-fel cine mai vorbeşte acum de nimicirea armenilor ?(din Tur-cia),, Această frază a fost negată de negaţioniştii administraţiei de la Ankara. Şi anume ei au afir-mat că nu s-a discutat această frază la procesul de la Nurem-berg. Dar nu era nici pe departe vorba de Nuremberg ci de fap-

tul că ea a fost pronunţată

sau nu. Este drept că la vremea sa consfătuirea se-cretă de la O-bersazburg nu a fost popularizată. La ea participa însă şi generalul von Bek. Acesta, şocat, a povestit despre ea priete-nului său care era corespondent al Associated Press, care s-a grăbit să o transmită la Londra şi New York unde ea s-a publicat, în cadrul unui arti-col într-un ziar. De acolo a luat

cunoştinţă publicul de această exprimare ca şi de întreaga ori-entare hitleristă.Fraza aceasta însă a fost reţinută în stenogramele şedinţei şi se găseşte astăzi în arhivele ger-mane. Dar asta nu-i intresează pe negaţionişti.

***

Modelul genocidului armean însă era prezent în mintea lui Hitler cu mult timp înainte. Înainte chiar de a ajunge el la cârma Germaniei. În 1930, în toamnă, partidul nazist creşte în simpatiile electoratului dis-perat de şomaj şi de mizeria economică în care se zbătea Germania. Apar afişe prohi-tleriste şi au loc parăzi demon-strative. În aceste condiţii, Hit-ler care se crede pe val acordă un interviu redactorului şef al ziarului Leipziger Neursten Nachrichten , Richard Breiting

care a avut loc în două etape, mai şi iunie 1931.În cadrul acestor interviuri, a căror stenograme s-au păstrat, Hitler îşi dezvoltă viitorul său program de guvernare, în cazul în care va ajunge să conducă Germania, program care ulueşte, îngrozeşte şi stupefiază pe Breiting. Aceste stenograme sunt citate în cartea publicistului Marian Podkowinski, întitulată « Hitler şi clanul lui » apărută în traducere la Bucureşti, editu-ra Colosseum, în anul 1991[1]. În cea de a doua întâlnire de la începutul lui iunie 1931, care a avut loc la Munchen la Casa Brună, sediul NSDAP, Hitler a continuat să prezinte terifiantul său program, vorbind despre spaţiul vital pentru Germania. La p. 94 din ed.română citim :Convorbirea a trecut la pro-blemele legate de strămutarea populaţiei. Masele umane a afirmat Hitler sunt pentru el un aluat biologic. S-a referit şi la alungarea grecilor din Turcia, şi la exterminarea populaţiei în Evul Mediu, s-a referit la Bib-lie, a amintit măcelărirea ar-menilor.(s.n.) Apoi a adăugat: “Vrem să desfăşurăm o mare politică de strămutare. Nu vrem să ne călcăm, în Germania, pe bătături “ Convorbirea a durat de la ora 10 la ora 12.45. Plecând de la Hitler, Breit-ing şi-a spus : “Dacă va ajunge la putere, el va persecuta pe evrei. Iar dacă va ajunge să conducă Germania asta va fi o catastrofă. “ Breiting nu s-a înşelat. Citatul este preluat din capi-tolul VIII cu titlul semnificativ : “Când va veni ora răfuielilor “

HITLER, TURCII ŞI ARMENII

R E C E N Z I I

AA

AR R

T5 - 6 / 2013

Prestigioasa publicaţie ame-ricană Armenian Review

aproape că nu mai are nevoie de nicio prezentare sau reco-mandare. Apare fără întrerupere încă din anii ’60 în Massachu-setts, iar în tot acest timp pag-inile sale au găzduit articole, studii şi recenzii prodigioase ale unor renumiţi cercetători, nume grele, din Diaspora armeană. La revista condusă de Asbet Ko-tchikian, printre alţii, colabora-tori permanenţi sunt şi Richard Hovannisian, Vahakn Dadrian Şi Ronald Grigor Suny. Numărul de faţă (vol. 53/Nr. 1-4/2012) nu se dezminte Şi este dedicat reparaţiilor mo-rale Şi materiale la nivel glo-bal. Termenul, conceptul de reparaţii nu este unul nou, dar punerea în aplicaţie a fost dese-ori îngreunată Şi s-a lăsat înde-lung aşteptată. Mereu persistă o neîncredere la nivel global vi-zavi de acest concept şi firesc se pun aceleaşi întrebări Cine este responsabil şi de ce? sau Cine datorează cui şi de ce?. Arti-cole elaborate şi studii minuţios

arMEnian rEViEW Despre reparaţii morale

documentate tratează această problemă. De la reparaţiile datorate urmaşilor sclavilor a-fricani aduşi în America, sau femeilor sclave ale plăcerii ar-mata japoneză în timpul celui de Al Doilea Război Mondial ori americanilor nativi Şi până la reparaţiile morale pentru urmaşii victimelor Genocidului Armean, articolele prezentate în acest număr tratează proble-matica în amănunt. The Geno-cide Against the Armenians 1915-1923 and the Relevance of the 1948 Genocide Convention de Alfred de Zayas, The Debt to the Indebted: Reparations, Odious Debt, and Their Global Implications de M. P. Giyose, Debt Cancellation as Reatria-tion: An Analisys of Four Cas-es de Patrick K. Sargeant sau From Unfair to Shared Burden: The Armenian Genocide’s Out-standing Damage and the Com-plexities of Repair semnat de Henry C. Theriault sunt câteva dintre acele articole care aduc o contribuţie substanţială acestui subiect.

Se vede limpede, aşa dar, că modelul genocidului armean era prezent în mintea sa şi-l pre-ocupa pe Hitler încă din 1931, când încă era destul de departe de a ajunge la apogeu. Este evi-dent că şi la Obersalzburg, în 1939, el nu putea avea un mo/del mai bun decât genocidul ar-menilor, de care la acea vreme nu se vorbea deloc. Aceasta era directiva PCUS (Moscova) precum şi a celorlalte puteri care tăceau, simţindu-se toate cu musca pe căciulă, ca unele

Ultimul capitol al volumului este dedicat unor recenzii ale unor cărţi marcante pentru di-aspora. Printre ele recenzia lui V. Matiossian la cartea Arhi-episcopului Hrant Khatchadou-rian Historiography of Fifth Century Armenia şi nu în ul-timul rând recenzia lui Avedis Hadjian la cartea lui T. Moo-radian The Repatriate: Love, Basketball, and the KGB (un titlu foarte relevant!). Armenian Review continuă şi reuşeşte să nu-şi dezmintă nu-mele şi rolul său de liant între armenii de pretutindeni.

Eduard ANToNIAN

care prin indiferenţa lor şi ati-tudine permisivă au contribuit indirect la genocidul armean.

Orice ar spune negaţioniştii, urma admiraţiei lui Hitler faţă de profesorii săi din Asia Mică va rămâne de neşters.

Nor BERD

(1) Titlul ediţiei în limba română: Hitler şi clanul lui, de M.Podkowinski, Bucureşti, Colosseum, 1991, 192p, ISBN-9739047.08-4 (Titlul original : Marian Podkowinski, „W kregu Hitlera” ed. Ksiajka i Wiedra, Warsawa, 1978)

24

AA

AR R

T5 - 6 / 2013

Sîmbătă, 9 martie, la ora 10.30, la pavilionul Spaniei

din cadrul Tîrgului de Carte de la Bruxelles, a avut loc lansa-rea versiunii în limba franceză a romanului Cartea şoaptelor, de Varujan Vosganian, apărut la Editura Polirom şi în ediţie digitală, una dintre cele mai apreciate şi mai premiate cărţi ale anului editorial 2009.Ediţia în limba franceză a ro-manului, Le livre des chucho-tements, a apărut la Editions de Syrtes, traducere de Laure Hinckel şi Marily le Nir. Lansarea a fost urmată de un dialog cu romancierul spaniol de origine cubaneză Abilio Es-

tévez, premiat pentru cea

mai bună carte străină apărută în Franţa în anul 2000. Discuţia pe tema rănilor isto-riei va fi moderată de regizorul belgian José Luis Peñafuerte. În aceeaşi zi, în-cepînd cu ora 11.30, la standul reţelei in-stitutelor culturale europene EUNIC Varujan Vosganian a oferit autografe citi-torilor.Tot sîmbătă, 9 mar-tie, ICR Bruxelles a găzduit un atelier de lucru cu Varujan Vos-ganian şi traducători de literatură română în italiană, spaniolă,

neerlandeză şi portugheză. Autorul a mai participat la alte două evenimente dedicate ediţiei franceze a romanului Cartea şoaptelor. Astfel, joi, 7 martie, la ora 20.00, la Fundaţia Boghos-sian din Bruxelles a avut loc o prezentare a romanului, iar vineri, 8 martie, autorul a fost invitatul Facultăţilor de Ştiinţe sociale şi politice şi de Filo-sofie şi Litere ale Universităţii Libere din Bruxelles pentru un seminar de cercetare. Romanul Cartea şoaptelor a obţinut Premiul „Cartea anului 2009”, acordat de revista România literară, cu sprijinul Fundaţiei Anonimul, Premiul revistei

Observator cultural pe anul 2009, Marele premiu Niram Art – Trofeul Mihail Sebastian, acordat de revista multiculturală Niram Art, în colaborare cu Institutul Cultural Român de la Madrid, Premiul „Mihail Sadoveanu”, oferit de revista Viaţa Românească, Premiul pentru proză al revistei Argeş, Premiul „Gheorghe Crăciun”, oferit în cadrul colocviului „Generaţia 80”, Premiul re-vistei Convorbiri literare pe anul 2009, Premiul Academiei, acordat celei mai bune lucrări în proză a anului 2009. A fost nominalizat la Premiile Uniu-nii Scriitorilor din România pe anul 2009.

„Este, prin amploarea sa, un text monumental care îşi propune să surprindă cultura armeană în integralitatea sa, de la gas-tronomie la raportul cu religia, trecînd prin vîltoarea secolului XX. Cartea are ca principal subiect poporul armean, geno-cidul din 1915, exosul, afirma-rea identitară şi traversează din această perspectivă un secol de deportări, gropi comune şi dezrădăcinări.” (Magazine lit-téraire) Cartea şoaptelor, deja apărută în spaniolă, italiană, armeană şi ebraică, va mai fi tradusă în alte cinci limbi: bulgară, cehă, germană, maghiară, suedeză.

adaptare după site-ul ICR

Romanul Cartea soaptelor de Varujan Vosganian a fost lansat la Bruxelles

C U L T U R Ă

AA

AR R

T5 - 6 / 2013

În perioada 10-15 februarie 2013, la International Conven-tion Center, Binyanei Ha’umva a avut loc cea de-a 26-a ediţie a Târgului Internaţional de Carte de la Ierusalim. Standul României a fost organizat de Ministerul Culturii şi Patrimo-niului Naţional în parteneriat cu Institutul Cultural Român din Tel Aviv şi cu sprijinul Amba-sadei României în Statul Israel.Invitaţii la ediţia din 2013 a Târgului Internaţional de Carte de la Ierusalim au fost: scrii-torii Varujan Vosganian, Vasile Ernu, Lucian Dan Teodorovici, Bogdan Stănescu alături de autoarea israeliană de origine română Madeleine Davidsohn.

Programul românesc din cadrul Târgului Internaţional de Carte de la Ierusalim din 2013 s-a axat pe tipul de eveniment:Cafenele literare (în limba engleză) au avut loc luni, pe data de 11.02.2013, ora 11.00: „Whispers of a silent past”. Prof. Yair Auron (Israel), „De-nial: Israel and the Armenian Genocide”, în dialog cu Varujan Vosganian (România), despre „Cartea Şoaptelor” şi genocidul armean.

Jurnalul săptămânii 07.02.2013

(Cotidian israelian în limba română)

Târgul Internaţional de Carte de la Ierusalim (10-15 februarie 2013)

În sfârşit, filmul românesc „Călătoria lui Gruber” (2009) a ajuns şi în cinematografele din Erevan (13 martie). A fost o onoare pentru mine să fiu invitată de Ambasadorul Ex-traordinar şi Plenipotenţiar al României în Armenia, Crina Rodica Prunariu, pentru a viziona acest film.

A fost o atmosferă caldă, fiind prezenţi oameni de cultură, plăcuţi şi, mai ales, zâmbitori, ceea ce nu se întâmplă prea des în Armenia… din păcate. După câteva minute de la so-sire am fost conduşi spre o sală nu foarte mare. S-au stins luminile şi pe ecran a apărut ti-tlul “Călătoria lui Gruber”. Da, suna interesant.Filmul regizorului Radu Ga-brea face parte din festivalul internaţional de film “Conflict şi Reconciliere în Cinematogra-fia Central şi Est Europeană”, organizat de Biroul ONU din Armenia, Delegaţia UE şi Am-basadele Bulgariei, Cehiei, Germaniei, Lituaniei, Poloniei, României şi Ucrainei din Ere-van.Filmul este realizat după un scenariu original, rezultat al cercetări scenariştilor Răzvan Rădulescu şi Alexandru Baciu. Filmul abordează tema Holo-caustului din România, care a avut loc între 1940, când dic-tatorul Ion Antonescu a preluat puterea şi 1944, când Regele l-a demis pe Antonescu şi s-a alăturat Aliaţilor pentru ultima

perioadă a războiului. Unul dintre cele mai sângeroase epi-soade ale acestei perioade a fost pogromul de la Iaşi unde au căzut victime peste 13.000.Filmul, încordat, împletit cu nuanţe de umor abordează curajos acest subiect, bazându-se pe episodul vizitei, la Iaşi, a lui Curzio Malaparte, fără a fi,

Călătoria lui Gruber” din românia spre armenia

însă, o adaptare a romanului „Kaputt”. Ajuns la Iaşi, cele-brul corespondent de război şi scriitor suferă din pricina unei severe alergii, iar singura lui posibilitate de a se vindeca este să găsească un medic evreu pe numele Josef Gruber, al cărui rol este interpretat de Marcel Iureş. În timpul căutării Cur-zio şi-a dat seama că, doar cu câteva zile înainte de a sosi în oraş, mai mulţi evrei au fost omoraţi sau evacuaţi cu trenul către o destinaţie necunoscută iar doctorul ar putea fi printe ei. Ajutat de consulul Guido Sartori, Malaparte încearcă să obţină un mandat oficial de aducere a doctorului evreu. Însă se loveşte de birocraţia şi tăcerea autorităţilor române.Rolul principal al filmului e ju-cat de Florin Piersic jr. (Mala-parte), iar în alte roluri întîl-nim pe Marcel Iureş ( Gruber), Claudiu Bleonţ şi Răzvan Vasi-lescu (în rolurile conducătorilor armatei şi procuraturii locale).

Elena ChoBANyANErevan

-

26

Clubul FC Barcelona este serios interesat de mijlocaşul echipei Şahtior Doneţk, Henrikh Mkhi-taryan. Conform Armenpress, care citează portalul gerüchtet-icker.com, clubul catalan doreşte să-i achiziţioneze pe atacantul brazilian Neymar, de la FC San-tos şi pe mijlocaşul Mkhitaryan de la clubul ucrainean. Având 21 de goluri înscrise în actualul sezon competiţional mijlocaşul armean doreşte să părăsească, în vară, clubul Şahtior Doneţk deşi contractul său expiră peste doi ani. 25 de milioane de euro este oferta pe care FC Barce-lona intenţionează să o facă clubului FC Şahtior Doneţk. Dar să nu uităm că Mkhitaryan este, de mult timp, şi în atenţia cluburilor engleze Chelsea Londra şi Manchester City. Oricum mijlocaşul armean, care şi-a început cariera de fotbalist la Pyunik Erevan, este pe val şi îl aşteaptă o carieră strălucită.

FC Barcelona oferă 25 milioane euro pentru henrikh Mkhitaryan

Ultimii ani au fost foarte priel-nici pentru viaţa culturală din Armenia. De data aceasta, pe 16 martie, a sosit în Armenia, cu un avion personal, legendarul cântăreţ spaniol, Julio Iglesias împreună cu suita sa mare.Turneul internaţional al cântăreţului a început pe 24 fe-bruarie în Guatemala. Artistul a cântat, deja, în Rusia, Ucraina, SUA, Taiwan, Spania şi acum în Armenia. Vor urma concerte la Shanghai, Singapore, în Co-reea şi Brazilia. În activitatea sa Iglesias a vândut 300 milioane de CD-uri şi a lansat mai mult de 70 de albume, majoritatea în limba spaniolă.Faimosul artist, în vârstă de 70 de ani, ajuns la Erevan le-a spus jurnaliştilor că este pentru prima dată în Armenia.“Timp de două secole s-au dezvoltat relaţiile de prietenie între Armenia şi Spania, ce sunt dovedite prin similitudinea pronunţiei lim-bilor noastre. Sunt foarte fericit că mă aflu aici. Vizita mea în Armenia este una prietenoasă, căci am mulţi prieteni armeni. De multă vreme sunt prieten cu Charles Aznavour şi am cântat multe cântece împreună “, – a spus Iglesias, subliniind, că de

fapt nu se consideră extrem de norocos în privinţa femeilor. Pur şi simplu iubeşte femeile şi este sigur, că femeile simt, când bărbatul le iubeşte.“Cu toate acestea, în ochii armenilor observ o tristeţe adâncă, melancolie, ceea ce îmi aminteşte de ţara mea”, - a afirmat IglesiasÎntreaga viaţă a artistului este compusă din cântece. “Specta-torii au impresia că noi artiştii suntem oameni visători, însă nu este chiar aşa. Noi, de fapt, încercăm să-i obligăm pe ceilalţi să viseze. Sufletul nu cunoaşte naţiuni, iar cântecele armenilor vin tocmai din adâncul sufletu-lui”, – a spus artistul, afirmând că nu este un om visător, ci îşi stabileşte obiective precise spre a fi realizate.Aşadar, concertul lui Julio I-glesias va avea loc pe 18 martie la Complexul sportiv “Karen Demirchyan”, iar ideea aces-tui concert la Erevan a venit în urma sfatului unor prieteni care i-au spus că armenii îl iubesc foarte mult. În ceea ce priveşte preţul biletelor de concert, ele sunt între 5 mii şi 80 de mii drami armeneşti. Organizatorii concertului au decis să facă un

Julio iglesias în armenia

-

Redactor şef : Mihai STEPAN-CAZAZIAN

Redactori : Eduard ANTONIAN, Vartan MARTAIAN

Fotoreporter : Mihai GHEORGHIU

Colaboratori : Carmen DROPOL (Constanţa). Tiberiu COSOVAN (Suceava)

Vera RITI ( Cluj)

Corespondenţi din străinătate :Elena CHOBANYAN

(Erevan)Edvard JEAMGOCIAN

(New York),Anton Lanis ŞAHAZIZIAN

(Toronto),Giuseppe MUNARINI

(Padova)Cristina POPA

(Karabagh)Sergiu SELIAN

(Australia)Tehnoredactare :

Ovidiu PANIGHIANŢPagină web :

www.araratonline.come-mail :

redactia@araratonline.comAdresa redacţiei:

Bd Carol I Nr. 43, Bucureşti – 2 Tel. / Fax: (4021) 314.67.83

I.S.S.N.1220-9678Tiparul executat la ARARAT s.r.l.

ARA

RA

T3 - 4 / 2013

REDACŢIA ARARAT

Pe 21 martie cel mai bun jucător de şah, mare maestru din Arme-nia, Levon Aronyan, l-a învins pe azerul Teymur Radjabov, jucând сu piesele negre, în run-da a şasea a Turneului Campi-onilor de la Londra. Campionu-lui armean i-au trebuit cca. 6 ore de joc obligându-l pe Radjabov să se declare învins, după 54 de mutări. L. Aronyan are, în acest

Levon Aronyan nu ne-a dezamăgit nici de această dată

moment, 4,5 puncte împărţind primul loc cu norvegianul Mag-nus Karlsen.Să notăm că 22 mar-tie a fost zi de odihnă iar pe 23 martie s-au desfăşurat partidele: Magnus Karlsen – Teymur Radjabov, Levon Aronyan – Al-exandr Grişciuk, Boris

Ghelfand – Vladimir Kramnik, Vasili Ivanciuk – Peter Svidler.Turneul Campionilor de la Londra este foarte important în calendarul FIDE ( Federaţia Internaţională de Şah) întrucît câştigătorul va avea dreptul să joace un meci cu Viswanathan Anand (India) actualul Cam-pion Mondial la Şah.

cadou special cu ocazia lunii fe-meilor: 20% reducere la bilete.În timpul concertului fanii artistului vor avea ocazia să as-culte “Echame a mi la culpa”, “Amor Amor”, “La gota fria”, “Cumparista”, “Natalie”, “Gali-cia”, “A media luz”, “Intro”, “My sweet lord”, “Mammy blue”, “Always on my mind”, “Me siento de aqui”, “Carusso”, “Ne me quites pas”, “Careless whisper”, “All of you”, “I want to know”, “Let it be me” etc. Este posibil ca Iglesias să inter-preteze, de asemenea, cântece în limba armeană, pentru că la fiecare spectacol cântă în limba ţării respective, ne-au informat organizatorii concertului (Com-

pania americană „Global Art” şi armeană „Invitro Production”). Julio Iglesias este acompaniat de trupa sa, cântăreţi de back-vocal şi dansatori.La conferinţa de presă Iglesias a spus în final: “În general nu-mi place să cânt în acele locuri, care îmi sunt dezagreabile şi in-comode. Dar aici voi cânta cu o mare plăcere. În afară de acesta nu am mulţi ani de trăit, aşa că voi cânta cu tot sufletul…iar cea mai mare realizare a unui om, o consider moartea la mo-mentul potrivit. “

Elena ChoBANyANErevan

Delicatese Florescu“Templul Cafelei

Avedis” din strada Cristian Radu nr. 6