Studiu de Caz Fobia Prescolara

7/21/2019 Studiu de Caz Fobia Prescolara

http://slidepdf.com/reader/full/studiu-de-caz-fobia-prescolara 1/13

FOBIA PREŞCOLARĂ

♦ Ontogeneza♦ Studiu de caz

- Cronologia evenimentelor - Probleme, preocupări

♦ Recomandări – soluţii- Climatul afectiv- Motivarea copilului şi educarea încrederii în sine

SINDROMUL COPILULUI ALINTAT

♦ Particularităţi♦ Studiu de caz

- cronologia evenimentelor - identificarea problemei

- Probleme, preocupări♦ Recomandări – soluţii

1



FOBIA PREŞCOLARĂ

Fobia este o frică nejustificată, anormal de puternica ce se refera la un obiectsau o situatie determinata. Pot exista treceri si combinatii intre anxietate, frica sifobie. Cu cat fobia este mai intensa, cu atat dureaza mai mult, este mai greu deinteles si mai patologica. Experienta de viata a individului ofera sansa de a fi traitfrici si fobii, dar si sansa de a le depasi prin cunostintele si experienta acumulata.Unele fobii se asociaza cu o experienta imaginata. Ele conduc de obicei la atitudiniantifobice si de evitare.

In cursul ontogenezei psihice exista o cronologie in aparitia fobiilor. Ele potaparea la diferite varste fara a avea o semnificatie psihologica si pot disparea fara a

lasa urme, astfel :• Fobia de o fata necunoscuta, la 8 luni;• Fobia de negru si necunoscut, la 8-10 luni;• Fobia de animale mici (insecte) etc. dupa varsta de 2 ani ;• Fobia de animale mari (lup, leu, etc) dupa varsta de 3 ani ;• Fobia de elemente naturale (apa, foc, furtuna, fulger, tunet), de diferite persoane

(medic, etc.) dupa varsta de 4-5 ani ;• Agorafobia – fobia de spatii largi sau claustrofobia – fobia de spatii inguste,

inchise, dupa 6-7 ani.Exista intotdeauna, in grupa copiilor prescolari de varsta mica (3 ani), care

pasesc pentru prima data in gradinita, copii care resimt puternic despartirea de parinti si care se manifesta, in functie de temperament, fie plangand indelung sisfasietor, fie trantindu-se pe jos, fie izolandu-se intr-un colt al incaperii, dar dorindu-si, fiecare, un singur lucru: sa paraseasca noul mediu in care totul pareostil. Nu este mai putin adevarat ca in primele 2-3 zile de la inceperea gradinitei,atmosfera generala este foarte trista (vor plange, prin imitatie, chiar si unii dintrecopiii care par incantati de multimea jucariilor). Dar, de regula, dupa osaptamana, cel mult doua, de frecventare a gradinitei, copiii se familiarizeaza cu

noul mediu, cu educatoarea, cu grupul de copii, iar despartirea de mama se produce firesc. Daca, insa, trec saptamani si copilul continua sa respinga hotaratmediul gradinitei, invocand suferinte imaginare si plangand cu aceeasi disperarecu care o facea in primele zile, atunci este vorba de o fobie. Cu siguranta, la

baza acestei fobii sta relatia mama-copil, care, se stie, la aceasta varsta esteextrem de puternica (am remarcat nenumarate situatii in care mamele insele sedesparteau de copii cu lacrimi in ochi, parand ca se agata de acestia in aceeasi

2



masura in care copii o faceau. Dar, dincolo de relatia mama-copil, cu aspectelesale particulare datorate si tipului de temperament al mamei, am remarcat, in totianii de cand sunt educatoare, ca exista cel putin o categorie de copii predispusila fobia prescolara – copiii cu handicap locomotor.

STUDIU DE CAZ

PERSONAJ : Laura S. –3 ani in septembrie 2003 – copil cu handicaplocomotor.

• CRONOLOGIA EVENIMENTELOR

Prima incercare a familiei de a o ajuta sa socializeze cu copiii de varsta ei, a

fost in anul 2000, cand Laura avea putin peste 3 ani. Incercarea a esuat. Speriati dereactiile fetitei – care parea ca s-a inchis si mai mult in sine si ale carei problemelocomotorii pareau a se agrava – parintii au renuntat, dar au revenit dupa 1 an,hotarati – la sugestia medicului care o ingrijea – sa faca orice pentru socializareaafectiva a copilului lor.

• PROBLEME , PREOCUPARI

Prin natura handicapului sau Laura era si este in continuare dependenta de

adultii din familia sa. Trairile sale emotionale aveau dimensiuni sensibil diferite deale celorlalti copii, centrate mai ales pe propria persoana. Sentimentele ei eraudifuze, nediferentiate si implicau un mare consum nervos.

Laura vedea piedicile, limitele care o deosebeau de ceilalti copii. Pentru eaexplorarea mediului gradinitei implica incidente neplacute, dificultati, era incurcatasi frustrata, amenintata de situatii care nu semanau in nici un fel cu cele cu care eraobisnuita. Era trista, rezervata, comunicand putin cu mine, dar si mai putin sisporadic cu copiii. Refuza orice incercare din partea copiilor de a o implica in

jocurile lor. De teama unui esec refuza orice sarcina, orice activitate.

RECOMANDARI – SOLUTII

• Climatul afectivFobia prescolara la copilul cu handicap locomotor tine de interesele,

trebuintele si motivatiile copilului si care sunt o problema de afectivitate, nude intelect. Este un punct de vedere raspandit ca acest copil este un pachet de

3



emotii. Procesul de exprimarea simtamintelor in moduri care promoveazasanatatea emotionala si nu lezeaza copilul, nu este un proces simplu. Doar socializarea afectiva, prin modelul oferit de educatoare, si relationarea cugrupul vor reusi sa nuanteze si sa tempereze trairile afective in exces aleacestui copil.• Motivarea copilului si educarea increderii in sine

Am elaborat programe de recuperare pentru Laura, tinand seama derestictiile care se refera la conditii si obstacole externe activitatii propriu-zise (deexemplu, restrictii legate de timpul efectiv, oferit exclusiv Laurei, fara a-i vitregi peceilalti copii din grupa), cat si de restrictiile interne legate de afectiunea motorie afetitei. In principiu, este vorba de a declansa principalele elemente motivationale:interesul fata de ceea ce urmeaza a se intampla, dorinta de activitate. Este vorba deconditionari ale comportamentului prin sanctiuni pozitive, structurate dupa modelulgeneral al experimentelor de conditionare: «Daca vei invata sa desenezi( sa

colorezi, sa decupezi pe contur, sa snuruiesti etc) vei putea decora un semn de carte(o felicitare) ca dar pentru mama ta, de 8 Martie. » Astfel de conditionari pozitivenu pot fi realizate decat plecand de la ceea ce copilul percepe ca « sanctiune

pozitiva. » Altfel spus, i se pot promite copilului satisfactii legate de motivele,interesele, dorintele lui.

In cazul acestui copil atat securitatea cat si stimularea sunt esentiale.Rezultatul unui stimul puternic, fara conditia asigurarii securitatii, duce la retragere,razvratire, respingerea oricarei incercari de a-l integra in colectivitate.

Intr-o oarecare masura fobia copilului prescolar cu handicap locomotor este

alimentata si de atitudinea celor din jur, in raport cu handicapul acestuia (se simte profund diferit si inferior celorlalti ). Complexitatea demersului educational consta, pe de o parte, in a conduce perceperea handicapului de catre copiii din grupa, spreacceptarea lui ca pe un fapt de viata care le poate oferi prilejul de a-si dovedi

prietenia, generozitatea. Pe de alta parte, este complicat, dar nu imposibil de dirijat procesul perceperii de catre copilul cu handicap, al ajutorului educatoarei si alcopiilor, fara a se simti umilit. Este o problema de atitudine afectuoasa dar demna,in care excesele emotionale si excesul de zel mai mult dauneaza decat actioneaza.Totul se construieste in jurul educatoarei, al atitudinii sale fata de copilul cu

probleme. Ea este modelul atitudinal, copiii vor fi mici replici ale acesteia. Este

deodebit de important a fi evidentiata si cea mai fragila reusita, evolutie a acestuicopil, pentru a-i educa increderea in sine. Copilul va fi ajutat, astfel, sa-si fixezenivelul de aspiratie in raport cu capacitatile sale. Daca educatoarea nu identifica sinu respecta optimul motric si cognitiv al acestui copil, este previzibila producereaunor esecuri care-l vor demobiliza si-l vor readuce la stadiul initial : izolare,frustrare, respingerea colectivitatii.

4



Daca este inconjurat de afectiune, daca ceilalti nu-l evita, daca nu esteridiculizat, copilul va putea fi condus spre acceptarea problemelor sale si spredepasirea acestora, el va putea deveni mai comprehensibil in legatura cu propriile-iinhibitii, mai putin defensiv, mai liber sa perceapa lucrurile fara a le deforma. De laacest moment, teama copilului fata de mediul gradinitei va diminua in intensitate sitreptat, copilul se va adapta si integra in colectivitate.

SINDROMUL COPILULUI ALINTAT

Sindromul copilului alintat reprezinta un esec al procesului de socializare a

copilului, ca urmare a nereusitei parintilor de a impune limite de comportament

adecvate varstei copilului, care va ramane egocentrist si imatur, incapabil de aintelege ca nu poate fi rasplatit intotdeauna sau ca nu se poate face totul dupa voiasa. Copiii alintati prezinta o lipsa de consideratie fata de adulti, vor sa-si impuna

punctul de vedere tinzand sa aiba iesiri temperamentale. Au un comportamentobstructiv, manipulativ, sacaitor, obraznic. Sunt greu de multumit si aceasta starenu se pastreaza in timp. Este neplacut sa-i ai in preajma chiar pentru cei care iiiubesc.

Multe dintre problemele comportamentale ce provoaca ingrijorarea parintilor nu sunt legate propriu-zis de acest sindrom, ci sunt comportamente normale pentru

varsta, rezultatul stresului intrafamilial sau a unor modele comportamentalemostenite. Desi aceste din urma situatii nu reprezinta o reala alintare, totusi oferaoportunitati pentru instalarea sindromului, daca parintii nu adopta o atitudineadecvata. Evitarea termenului de "alintat" creeaza doar dificultati de comunicare cu

parintii ingrijorati de comportamentul copilului lor deoarece nu exista nici un alttermen care sa defineasca mai bine aceste manifestari.

Greseala de conceptie este convingerea ca sindromul isi are cauza inexcesiva indulgenta a parintilor, prin faptul ca li se ofera copiilor prea multa atentiesau li se satisfac prea multe dorinte. A fi indulgent este una dintre placerile vietii de

parinte si cand aceasta atitudine se combina cu o prezenta parentala pozitiva, cu

limitari clare, nu se ajunge la copii alintati. Indulgenta poate conduce la alintareatunci cand parintele nu are suficienta incredere in sine, incearca sa rezolve nevoilecomplexe de dezvoltare ale copilului prin daruri materiale sau prin neimpunereaunor limite de comportament copilului.

Copilul are in jur de doi ani cand constientizeaza ca este o fiinta separata,independenta. Odata cu aceasta recunoastere el isi da seama ca este capabil de a luadecizii singur si de a influenta evenimentele din jurul sau. Realizarea acestui fapt

5



poate duce la o faza de comportament dificil ce se intinde de la varsta de 18 luni pana la aproximativ trei ani. In aceasta perioada copilul negativist isi exercitaautonomia opunandu-se eforturilor celorlalti de a-i ghida si controla activitatile.Parintii tind sa interpreteze rezistenta copilului la autoritatea lor ca pe un indicator al faptului ca au un copil alintat.

Desi numarul confruntarilor cauzate de tendinta copilului de a actionaindependent poate fi redus, nu toate conflictele pot fi evitate. Este inevitabil caunele dintre dorintele copilului sa depaseasca limitele rezonabile impuse de parinti.In asemenea ocazii unii dintre copii pot prezenta accese de furie. Un acces de furiereprezinta o imensa scurgere de frustrare, suparare care sperie atat copilul cat si

parintii. Daca parintii incearca sa dea copilului ceea ce acesta si-a dorit, in vedereacurmarii accesului de furie, vor obtine exact reversul, adica repetarea accesului,copilul realizand ca isi poate controla parintii. Copiii care persevereaza in acesteaccese de furie sunt intr-adevar alintati, datorita incapacitatii parintilor de a impune

limite comportamentale adecvate varstei.O varietate de probleme familiale pot conduce la tulburari de comportamentla copil. Ele pot fi percepute ca semne de alintare. Stressurile intrafamiliale includconflicte verbale dintre parinti, violenta fizica, alcoolismul etc. Divortul va afectacopilul in mare masura si, in functie de varsta acestuia in momentul separarii

perintilor intr-un mod ce ar putea fi interpretat ca sindrom de alintare. Ei pot apareaagresivi, fac regrese in ce priveste achizitiile psihomotorii, au tulburari de somn sinu vor sa fie separati de parintele ramas in preajma lor. Problemele se agraveazadaca acest parinte nu se descurca singur, iar energia sa fizica si psihica a atins un

prag inferior. Acest parinte de obicei nu mai reuseste sa impuna limitele uzualecomportamentului copilului, ca urmare apar tulburari comportamentale.

Copilul alintat, la intrarea in colectivitatea gradinitei, va purta cu sine, ca peun bagaj incomod, intreaga gama a manifestarilor comportamentale specifice. Atat

parintii cat si educatoarea trebuie sa stie ca un copil nu este o jucarie si este bine caacesta sa-si dezvolte o minte a sa, proprie. Pentru a reduce la minim conflicteledintre parinti si copil, primii trebuie invatati sa nu ofere alternative copilului cand,de fapt, nu are alternative. Daca o anumita actiune este nenegociabila, adultul – fieel parinte sau educatoare – nu trebuie sa ceara parerea copilului, ci doar sa-linformeze ferm si sa treaca la actiune. Atunci cand pentru adult exista mai multe

variante acceptabile, copilului trebuie sa i se ofere posibilitatea de a alege intreacestea. Procedand astfel, copilul are impresia unui grad de control, fara caautoritatea adultului sa fie afectata.

STUDIU DE CAZ

6



Suntem educatoare, cu o vechime in profesie de mai bine de 29 de ani, sichiar din primii ani de activitate profesionala, am intalnit manifestaricomportamentale specifice sindromului copilului alintat. Incidenta acestor cazurieste de unul, doua la fiecare generatie de prescolari de 3-4 ani, mai rare la categoriacelor de 5-6 ani.

PERSONAJELE : copii de 3-4 aniSorin B. – 3 ani in sept. 2005

• CRONOLOGIA EVENIMENTELOR

Deoarece Sorin este cel mai “ proaspat “ caz, cu manifestari tipice, intalnitela toti ceilalti prescolari pe care i-am putut incadra in tipologia “copilului alintat”,voi expune evolutia acestuia din momentul celui dintai contact cu mediul

gradinitei.Copilul isi schimba rapid preferintele, fie ca e vorba de o jucarie, de o relatie

cu un alt copil sau de o activitate specifica gradinitei. Trece cu usurinta de latandrete sufocanta pentru partenerul de joc, la o brutalitate consecutiva. Reactiilesale afective sunt caracterizate de superficialitate si impetuozitate. Impunerea

preferintelor sale este, uneori, tiranica. Manifesta o opozitie indarjita fata de oriceincercare de incadrare intr-un ritm, o formula de relationare cu grupul, ajungand

pana la negativism. De cele mai multe ori sugestia sau indicatia educatoarei de aexecuta o anume activitate, de a saluta pe cineva, de a participa la un joc colectiv,

genereaza un “ nu vreau ” din partea copilului.Comportamentul sau este frapant pentru ceilalti copii din grupa, cu atat maimult cu cat acest copil poate fi jovial si generos pentru segmente scurte de timp,dupa care manifesta respingere, antipatie fata de oricare copil din grupa, faraexceptie. Astfel de manifestari ostile impotriva celorlalti copii nu au, neaparat, uncaracter de generalitate. Exista o alta categorie de copii alintati la care persistaforme primare de manifestare a furiei sub forma unor crize. Este suficient caeducatoarea sa interzica obtinerea unor satisfactii immediate, fara legatura cuactivitatea desfasurata de grup, ca acest copil sa se tranteasca pe jos, sa aruncelucrurile, sa tipe, sa dea din picior. In timpul unei astfel de crize, copilul se

congestioneaza sau devine palid, isi pierde temporar controlul si criza tine atatatimp cat nu exista tendinta de a-l impaca sau de a-i satisface capriciul.

• IDENTIFICAREA PROBLEMEI

O astfel de atitudine se datoreaza, fara indoiala, greselilor in educatie dincadrul relatiilor intrafamiliale. Am constatat ca astfel de greseli in educarea

7



copilului apar in familiile alcatuite, fie din parinti foarte tineri, fie, dimpotriva, dinrandul persoanelor devenite parinti la maturitate deplina, fie fie din familii in caresarcina educarii copiilor revine unor persoane platite in acest scop (parintii fiindimplicati in construirea unei cariere sau in afaceri). Copilul alintat este un mic tirance domina intreaga familie, mobilizandu-i pe adulti, ore in sir, la satisfacereacapriciilor sale afective. Comportamentul sau este generat tocmai de incapacitatea

parintilor, a adultilor din familie, de a actiona ferm.

• PROBLEME, PREOCUPARI

Gradinita, ca institutie cu o organizare ferma care prin specificul activitatiiorganizate cu copiii, nu seamana cu stilul familiei, reprezinta pentru cea mai mare

parte a copiilor, la primul contact, un mediu profund diferit de ceea ce cunoaste siaccepta copilul. La majoritatea copiilor rezerva fata de noul mediu dispare si

lucrurile intra in normal. Nu acelasi lucru se intampla in cazul copiilor alintati.Aceasta categorie de copii se caracterizeaza printr-o instabilitate psihomotorieevidenta. Programul gradinitei impune forme de activitate care, pentru perioadedeterminate de timp (de la 15 minute pana la 30 de minute), presupun un ritmdirijat si rezolvarea unor cerinte si sarcini formulate de educatoare in conformitatecu prevederile programei. Un astfel de efort este, daca nu imposibil, cel putin foartedificil pentru copilul alintat, care are tendinta de a iesi din ritmul celorlalti, esteincapabil sa se supuna normelor acceptate, de ordine si disciplina in colectivitate.Inca din prima zi de gradinita, copilul alintat constata ca totul este potrivnic

ritmului sau de activitate, ceea ce ii declanseaza o nevoie imperioasa de protectieafectiva, exprimata prin repetarea la nesfarsit a expresiei « vreau acasa », uzand detoate nuantarile afective de care este capabil : furie, lacrimi, implorare blanda.

• RECOMANDARI – SOLUTII

Dupa multe experiente de aceasta natura si tot atatea incercari de a amelioraatitudinile comportamentale specifice acestui sindrom, am hotarat ca cea dintai

masura pe care educatoarea este obligata sa o ia, este legata de inlaturareasentimentului de insecuritate afectiva a copilului. Afectiunea pe care educatoarea oindreapta spre copilul alintat se exprima intr-o abordare delicata, gesturi blande,tonuri joase in exprimarea orala, explicatii pe intelesul lui – toate acestea numaidupa ce copilul, ignorat de educatoare si de copii, a incetat sa se manifeste agresiv.Rezultatele nu vor fi imediate, dar tine de tactul educatorial, de atitudinea ferma si

perseverenta (in esenta, de dragostea fata de copii), ca aceste manifestari sa

8



diminueze in intensitate si frecventa, pana la disparitia lor. Concomitent cu acest prim pas in remodelarea comportamentului acestui copil, se impune o colaborarestransa cu familia copilului, in sensul remodelarii atitudinii acesteia fata de copil.

Nici acest demers nu este facil. Mai inainte de orice altceva, este foarte importantsa conduci parintii spre acceptarea realitatii: au gresit in atitudinea lor fata de copil.Indeosebi acea categorie de parinti preocupati de cariera si/sau de afaceri,intampina cu rezerva (uneori, cu ostilitate) ideea ca au gresit in calitatea lor de

parinti. Este nevoie, exclusiv, de tact si diplomatie din partea educatoarei inabordrea acestora. Am organizat consultatii individuale cu acesti parinti,inducandu-le, treptat, ideea ca ar putea deveni parteneri educationali ai educatoareiin procesul de integrare socio – afectiva a copilului.

Pe de alta parte, copilul insusi este supus unui proces de educare a capacitatiide a-si infrana pornirile primare si de a se supune normelor si regulilor specificecolectivitatii. Astfel, el primeste responsabilitati marunte (îl ajuta pe un coleg

« neajutorat » sa modeleze, sa construiasca etc., o ajuta pe educatoare in rezolvareaunui conflict intre copii, generat de disputarea unei jucarii etc.). Fiecare achizitie,oricat de marunta ar parea in comportamentul copilului alintat, va fi evidentiata infata copiilor din grupa.

Educatoarea va lectura, va expune povesti, povestiri scurte cu morala,expuneri urmate de convorbiri pe tema consecintelor atitudinilor comportamentalegresite ale personajelor. Educatoarea va raporta mereu comportamentele gresite alecopiilor in activitatea de grup, la cele ale personajelor din povesti. Esteimpresionant efectul asocierii copilului alintat cu un personaj alintat.

Treptat, copilul va accepta protectia afectuoasa, dar si autoritatea educatoarei – chiar daca uneori i se opune (toti copiii o fac!). El se va supune, mai devreme saumai tarziu si impotriva dorintei sale, exigentelor vietii in colectivitate, pentru a

putea pastra sentimentul de siguranta produs de afectiunea educatoarei si de prietenia copiilor din grupa.

PROGRAM DE AMELIORARE

SUBIECT: Stan AlexandruDATA NAŞTERII: 26.05.03

DIAGNOSTIC: Sindrom hiperchinetic (formă gravă)

MANIFESTĂRI CARACTERISTICE:• Hiperactivitate• Comportament impulsiv• Grav deficit de atenţie şi concentrare

9



• Gravă tulburare de limbaj (incapacitatea de a articula)

Conform autorilor (Dopfner, Schurmann, Lehmkuhl) cărţii Copilul hiperactivşi încăpăţânat , se recomandă următoarele modalităţi de intervenţie:

•

Terapie pentru a creşte intensitatea şi durata jocului la copil la grădiniţă• Training pentru dezvoltarea atenţiei şi a capacităţii de concentrare necesare

în planificarea comportamentului

• Training pentru reducerea comportamentului agresiv şi pentru dezvoltarea

competenţelor sociale

• Exerciţii terapeutice pentru diminuarea regresiilor în dezvoltare şi a

scăderii parţiale a performanţelor

• Terapia individuală destinată diminuării problemelor emoţionale şi

consolidării încrederii în sine

Cercul vicios al experienţelor negative în mediul socialCondiţiile din familie, precum şi cele de la grădiniţă pot influenţa în mod

hotărâtor manifestarea simptomaticii şi evoluţia ulterioară a acesteia. Din cauzaneliniştii şi a impulsivităţii, copiii hiperactivi ating frecvent şi chiar depăşesclimitele impuse de reguli. În plus, ei nu reacţionează, ca alţi copii, la măsurileeducaţionale obişnuite, motiv pentru care părinţii, educatoarea ajung în situaţiidificile.

CONCLUZII-la două săptămâni de frecventare a grădiniţeiCopilul este supus unei suprastimulări care-l nelinişteşte şi îl agită mai mult

decât este el prin simptomatologia specifică. Singurele momente în care este liniştitsunt cele din timpul primei activităţi comune, când această activitate este unastatică. Mai târziu, după ora 11, chiar şi în timpul unei activităţi liniştite, probabildin cauza oboselii, devine extrem de agitat, se mişcă mereu, împrăştie materialelede pe măsuţele copiilor, de pe rafturi. Nici o metodă de liniştire nu este eficientă,nici o abordare, oricât de afectuoasă, nu-l liniştesc, dimpotrivă, îl agită. În felulacesta deranjează activitatea, practic face imposibilă desfăşurarea vreunei activităţi.

În aceste condiţii, i-am sugerat mamei să-l supună unei evaluări făcute deun specialist(i-am recomandat-o pe doamna Login), să lectureze cartea mai susmenţionată şi, dacă are recomandarea psihologului, să instituie tratamentulrecamandat de autorii cărţii. Până va reuşi să facă aceşti paşi, copilul va puteafrecventa grădiniţa după un program mai scurt-de la 8 la 10-11.

10



PROGRAM DE INTERVENŢIE PERSONALIZATĂ

An şcolar 2007-2008La jumătate de an de la evaluarea făcută copilului de psihologul pe care l-am

recomandat – timp în care, concomitent cu frecventarea grădiniţei, copilul a lucrat,săptămânal, cu un logoped recomandat de specialistul care-l evaluase, se potconstata următoarele:

• Copilul articulează cuvinte, repetând după educatoare, dar şi spontan;• Se supune, pentru perioade de timp ce, uneori, se întind pe toată durata

activităţii, regulilor de activitate, fie statică, fie dinamică;• Deficitul de atenţie a diminuat uşor, astfel încât copilul îşi poate concentra

atenţia, pentru perioade scurte de timp, asupra unei activităţi ce presupunemanipularea unor obiecte, jucării;

• Comportamentul impulsiv a diminuat, dar continuă să se manifeste agresivcând vrea să revendice o jucărie, de pildă;

• Doreşte (reclamă prin gesturi şi atitudine) prezenţa, alături de sine, a vreunuicopil din grupă, în timpul activităţilor, dar invariabil îl deranjează pe acestadorind să-i ia materialul de lucru, chiar dacă şi el are acelaşi material în faţalui;

• Reprezintă un factor perturbator pentru copiii grupei, în timpul activităţilor.Logopedul apreciază evoluţia copilului ca fiind notabilă, datorată, îndeosebi,

includerii copilului într-o colectivitate de masă şi recomandă continuarea programului instituit iniţial.

Soluţii şi principii de acţiune pentru părinţi şi cadre didactice(extras din Educaţia elevilor hiperactivi şi cu deficit de atenţie.Ghid pentru

părinţi şi cadrele didactice din înv. Preuniversitar, autori-Kieran Egan, ŞtefanPopenici)

• Managementul timpului alocat copilului- evitarea expunerii la programeleTV

• Verbalizarea importanţei pe care o au respectarea regulilor, auto-controlul• Stabilirea unui program clar de activitate

-instalarea unui ceas mare, vizibil, în camera copilului-crearea unui spaţiu destinat exclusiv sarcinilor de lucru-ca o prelungire a

programului de la grădiniţă, în scopul încadrării copilului într-un programstructurat-se impune răbdare şi coerenţă, din partea părinţilor şi a educatoarei, îndeciziile luate

11



• Utilizarea unui sistem de recompense simbolice şi sancţiuni pentrucomportamentele dezirabile sau indezirabile

• Utilizarea unor formule clare de adresare, pentru ca atenţia copilului să fieatrasă înainte de a i se transmite elemente importante privind sarcina de lucru

• Controlul activităţilor de stabilizare sau întărire a unor comportamentespecifice( evitarea contextului care generează comportamente indezirabile)• Favorizarea interacţiunilor pozitive-copilul trebuie să lucreze în echipe,

departe de surse de distragere a atenţiei, sarcinile de lucru să fie clare şi punctuale, de scurtă durată

• Limitarea timpului petrecut în faţa televizorului, creşterea timpului petrecutîn familie

• Abordarea sarcinilor de lucru la începutul programului zilnic

BIBLIOGRAFIE:1.Berger, G.(1973)-Omul modern şi educaţia sa. Psihologie şi educaţie,E.D.P.Bucureşti2. Jinga,I. şi Negreţ, I. (1994)- Eficienţa învăţării, Editis, Bucuresti3. Key, E.(1988)- Secolul copilului, E.D.P. Bucureşti4. Miclea, M.(1994)- Psihologie cognitivă, Gloria, Cluj-Napoca5. Şchiopu,U. (1989)- Psihologia copilului, E.D.P. Bucureşti6. Egan, K.(2007)- Educaţia elevilor hiperactivi şi cu deficit de atenţie, Didactica

Press, Bucureşti

12



13

Documents

Studiu de Caz Fobia Prescolara